IntroducereNu sunt audibile, nu sunt vizibile si de cele mai multe ori nici nu pot fi simtite: campurile

electromagnetice ne inconjoara zilnic. Daca ar disparea de la o zi la alta, am avea o mare problema. Avioanele nu ar mai zbura, politia si pompierii ar fi complet debusolate, la fel ca si spitalele. Pe scurt: ordinea publica ar disparea.

Undele electromagnetice sunt omniprezente, trecand prin materie si vid. Au efecte diferite, in functie de lungimea de unda, fiind posibila utilizarea lor in mai multe scopuri - sunt atat constructive cat si distructive. In plus, sunt ceva cu totul natural: chiar si lumina soarelui este legata de undele electromagnetice. Doar o mica parte a acestora este perceputa de noi ca si lumina. Ceva mai sus pe spectrul frecventelor se gasesc cele mai periculoase tipuri de radiatii pentru formele de viata cunoscute si anume undele electromagnetice ionizante. Acestea pot deteriora celule vii, reprezentand o componenta naturala a calatoriilor mai lungi cu avionul. In functie de durata zborului, toti pasagerii sunt atinsi de cantitati infime de radiatii de frecventa inalta. Hrana si aerul reprezinta de asemenea o sursa constanta de radiatii ionizante pentru fiecare dintre noi.

Trăim într-un univers îmbibat cu radiaţii electromagnetice. În presă apar adesea articole alarmiste despre efectul radiaţiilor din diferite game. Ce sunt aceste radiaţii şi cât sunt ele de periculoase? Ne putem feri de ele? Sunt ele dăunătoare prin simpla prezenţă ?

Iata intrebarile care mi le-am pus odata cu inceperea cercetarilor pentru tema aleasa de mine- « undele electromagnetice ». Am incercat sa inaintez ipoteze si sa fac concluzii, sa analizez experimente efectuate de minti ilustre nu doar ale secolului prezent ci si a altor perioade istorice, si poate, chiar daca nu am dat intr-u totul raspuns problemelor ce ma framantara, cel putin mi-am indestulat completamente setea de cunoastere,

Iar eu, prezentandu-va rezultatele unei munci seculare a intregii umanitati, va invit sa va informati macar cate putin din cele insiruite in cele ce urmeaza. Dar daca, voi fi reusit decat sa va plictisesc, va rog sa credeti ca nu am facut-o dinadins.

1

Undele electromagnetice

Undele electromagnetice sau radiaţia electromagnetică sunt fenomene fizice în general naturale, care constau dintr-un câmp electric şi unul magnetic în acelaşi spaţiu, şi care se generează unul pe altul pe măsură ce se propagă.

Spectrul electromagnetic reprezintă totalitatea radiaţiilor electromagnetice existente în univers. Aceste radiaţii au frecvenţe cuprinse între aproximativ 1023 herți şi la 0 herți. Nu există totuşi o delimitare teoretică exactă a acestui spectru, întrucât practic lungimea de undă poate avea orice valoare, valoarea maximă fiind dimensiunea universului. În funcţie de utilitatea radiaţiei electromagnetice, spectrul electromagnetic este împărțit în mai multe regiuni, dintre care de importanţă deosebită pentru noi este regiunea spectrului vizibil (între 400 şi 700 nanometri), adică acele frecvenţe ale spectrului care pot fi interpretate de către ochi. Nu există graniţe precise între aceste regiuni, prin urmare delimitările prezente mai jos numai aproximative şi sunt stabilite în scop didactic, dar şi operaţional, pentru a crea o idee clară

despre dimensiunile acestor zone alespectrului electromagnetic.( ₪Reprezentare grafică a modului de transmitere în spațiu a undelor

electromagnetice)Undele electromagnetice călătoresc în spațiu în modul

descris grafic mai sus. Cei doi vectori reprezentați cu roșu și albastru

reprezintă vectorul electric,

respectiv vectorul magnetic, care sunt perpendiculari unul pe celălalt, iar ambii sunt perpediculari pe direcția de deplasare a undelor. Este de reținut că nimeni nu a văzut vreodată unde electromagnetice în forma de mai sus; reprezentarea lor grafică se bazează pe imaginația omului care încearcă să-și facă inteligibilă natura, chiar și atunci când simțurile îi sunt insuficiente.

REGIUNILE SPECTRULUI ELECTROMAGNETICUndele terahertziene au început abia de curând să fie cercetate şi folosite în aplicaţii

practice. Undele   radio :  lungime de undă între 10 cm şi 10 km. Sunt folosite în transmisiile radio

ori de către radarele civile şi militare.Microundele: lungime de undă între 1 mm şi 1 m. Sunt folosite, de pildă, de cuptoarele cu microunde.Infraroşii : lungime de undă între 0.7 şi 300 µm. În această gamă intră radiaţia corpului uman. Prin captarea acestei radiaţii de către dispozitive speciale este posibilă detectarea prezenţei organismelor vii chiar şi în condiţii de vizibilitate zero.Spectrul vizibil : lungime de undă între 400 nm (violet) şi 700 nm (roşu). (Cât de mare este un nanometru? 1 mm = 1.000.000 nm; ori, altfel spus, dacă împărțim un milimetru într-un milion de segmente egale, un nanometru este dimensiunea unuia dintre cele un milion de părţi.)

  (₪Modul în care lumina albă este transformată, la trecerea printr-o prismă, în culorile fundamentale.)

2

Culorile fundamentale 

se găsesc între următoarele valori de frecvenţă: 

Roşu: 610 - 700 nm Portocaliu: 590 - 610 nm Galben: 570 - 590 nmVerde: 500 - 570 nmAlbastru: 450 - 500 nmIndigo: 430 - 450 nm Violet: 400 - 430 nm Ultraviolet: lungime de undă între 3 şi

400 nm. Folosite ca germicid (substanţe folosite pentru distrugerea germenilor) ori pentru bronzarea artificială .

Raze X: folosite pentru radiografii medicale şi industriale.

Raze gama: folosite în tratarea cancerului

OCHIUL UMAN ŞI SPECTRUL VIZIBIL

Se întâmplă, rezultat al evoluţiei, ca ochiul omenesc să fie calibrat pentru captarea undelor electromagnetice din spectrul vizibil. Celule specializate din globul ocular sunt sensibile la diferitele frecvenţe ale spectrului vizibil, creierului transformând apoi radiaţia electromagnetică în senzaţii vizuale, în culori. Faptul că vedem lucrurile din jurul nostru se datorează interacţiunii dintre fotoni (purtătorii luminii) şi mediu, precum şi faptului că lucrurile au capacitatea de a absorbi şi reflecta diferite frecvenţe din spectrul vizibil. Un măr roşu reflectă radiaţia cu frecvenţe între 610 şi 700 nm, absorbind celelalte frecvenţe. Cum lesne se poate înţelege, lucrurile nu au culoare în sine, ci doar felul de construcţie al ochiului uman şi specificitatea interacţiunii dintre materie şi lumină face ca noi să spunem că un obiect are o culoare sau alta.

INVIZIBILITATEA

În principiu, un lucru devine invizibil în două situaţii, când nu reflectă lumina ori când lumina reflectată nu ajunge la ochi. Un geam complet transparent are un indice extrem de mic de reflexie a luminii; astfel, cu greu determinăm prezenţa acestuia. În laborator s-a reuşit în mare măsură "invizibilitatea" unui obiect prin curbarea radiaţiilor reflectate.Aceleaşi principii sunt folosite şi de celebrele avioane de luptă americane tip "Stealth". Acestea devin greu detectabile ori nedetectabile de către radarele militare, întrucât vopseaua folosită are un indice ridicat de absorbţie a undelor electromagnetice; pe de altă parte, construcţia specială a avionului oferă suprafeţe de reflexie foarte mici, în aşa fel încât undele reflectate către radar sunt neconcludente.

 SCUTUL ANTI-ELECTROMAGNETIC AL PĂMÂNTULUI

Cea mai mare parte a undelor electromagnetice nu pot atinge pământul. Atmosfera terestră reprezintă un adevărat scut împotriva radiaţiilor cosmice. Desigur, după cum se ştie, o parte a acestora ca, de pildă, frecvenţele radio, radiaţiile din spectrul vizibil ori parte din undele ultraviolete traversează atmosfera. Astronomii, pentru a putea capta unde din altă gamă trebuie

3

să-şi posteze instrumentele la altitudini care să le permită acest lucru; prin urmare, folosesc baloane urcate la peste 35 km, avioane ori sateliţi.

Partea teoretica

Undele electromagnetice au fost prezise teoretic de "ecuaţiile lui Maxwell" şi apoi descoperite experimental de Heinrich Hertz. Variaţia unui câmp electricproduce un câmp magnetic variabil, căruia îi transferă în acelaşi timp şi energia. La rândul lui, câmpul magnetic variabil generează un câmp electric care preia această energie. În acest fel energia este transformată alternativ şi permanent dintr-o formă în cealaltă, iar procesul se repetă ducând la propagarea acestuicuplu de câmpuri.

Proprietăţi

Radiatia electromagnetică, indiferent de frecvenţă, prezintă următoarele proprietăţi : interferenţă

reflexie

refracţie

absorbţie

difracţie

Radiaţia electromagnetică are o natură duală: pe de-o parte, ea se comportă în anumite procese ca un flux de particule (fotoni), de exemplu la emisie,absorbţie, şi în general în fenomene cu o extensie temporală şi spaţială mică. Pe de altă parte, în propagare şi alte fenomene extinse pe durate şi distanţe mari radiaţia electromagnetică are proprietăţi de undă.

ENERGIA UNDELOR ELECTROMAGNETICE ŞI FOTONIIConform fizicii cuantice, undele electromagnetice sunt transmise discretizat, în particule

de energie numite fotoni (împotriva opiniei comune, fotonii nu sunt doar vehicule ale luminii, ci, în general, ale radiaţiei electromagnetice). Există o legătură directă între cantitatea de energie pe care o deţine un foton şi frecvenţa undei electromagnetice; cu cât este mai mare frecvenţa, cu atât este mai mare cantitatea de energie.Formula de calcul pentru energia undelor este foarte simplă: E = h f , adică energia unui foton este rezultatul înmulţirii dintre frecvenţa undei şi constanta lui Planck, h. H are valoarea 6.626 x 10-34 J s.

Sa luam ca exemplu de cercetare telefonul mobil. Si, pentru ca o asemenea inventie necesita un studiu aprofundat, vom incepe prin a ne familiariza cu istoria acestuia.

Istoria telefonului

(₪ Al. Graham Bell )

In anul 1876 Al. Graham Bell a devenit prima persoana care a brevetat un dispozitiv capabil sa emita si sa receptioneze cuvintele rostite.

In transmitatorul sau microfonul lui Bell, undele sonore loveau o diafragma flexibila de care era atasat un

4

magnet pemanent. Diafragma si magnetul vibrau, si un efect numit inductie electro- magnetica, producea un curent variabil intr-o bobina alaturata. Acest curent variabil era transmis prin cabluri la un receptor in care trecea prin bobina unui electromagnet. Curentul variabil producea un camp magnetic variabil, care facea sa vibreze o diafragma subtire de fier, pentru a reproduce vibratiile sonore initiale. Transmitatorul lui Bell producea doar un semnal slab, fara mijloace de a-l amplifica.

Rezultate mai bune a obtinut inventatorul american Tomas Alva Edison in 1878. Edison a folosit un microfon cu granule de carbon (stanga). Rezistenta granulelor la un curent electric de la o baterie electrica varia in functie de presiunea aplicata asupre lor. Variatile presiunii sonore determinau un curent electric trecut prin granule, sa se modifice in mod similar. Ca si in sistemul initial al lui Bell, curentul variabil era transformat inapoi in sunet, prin intermediu uniu receptor electromagnetic.

Pana nu de mult, majoritatea telefoanelor se fabricau cu microfoane de carbon. Noile telefoane au un microfon electric, care poarta o sarcina electrica permanenta. Acest model asigura un semnal mai clar cu o reproducere a sunetului de mai buna calitate.

Posesorii de telefoane sunt toti conectati intre ei printr-o instalatie la centrale telefonice.Prima centrala a fost deschisa in Connecticut in 1878. La inceput, telefonistii efectuau

manual conectarile cerute. Prima centrala telefonica automata s-a deschis in Indiana in 1892. Impulsuri electrice, transmise de la un disc cu numere automat atasat la telefonul vorbitorului, actionau intrerupatoare electromagmetice, care selectau linia dorita.

La telefoanele moderne, numerele se formeaze prin apasarea unor taste. Aceasta provoaca transmiterea mesajelor audibile la instalatia electronica de la centrala. Instalatia recunoaste semnalele si conecteaza apelul automat.

In prezent, telefonul face parte dintr-o retea vasta de comunicatii care include tehnologia transmisiei prin fibre optice, televiziunea, calculatoarele si satelitii. Utilizand transmisia prin fax si E-mailul, orice informatie poate fi transmisa prin linii telefonice.

Telefonul mobil

Motorola DynaTAC 8000X, unul din primele telefoane mobile, care funcţiona în sistem analogic

Istoria telefonului mobil cuprinde evenimentele legate de apariţia primelor telefoane mobile, dezvoltarea şi evoluţia acestora, trecând prin diverse forme, de la staţiile de emisie-recepţie, utilizate la autovehicule, până la telefoanele celulare moderne.

La început, staţiile de emisie-recepţie erau utilizate în dotarea taxiurilor, ambulanţelor, vehiculelor de poliţie şi altor vehicule similare, unde era necesară o intervenţie promptă şi operativă. Acestea nu puteau fi considerate telefoane mobile în sensul actual al cuvântului: nu puteau fi conectate la reţeaua de telefonie fixă clasică şi nu erau dotate cu numere pentru apelare.

5

Ulterior au apărut şi variantele portabile ale acestora. Astfel, după 1940, Motorola produce o staţie de emisie-recepţie numită "Handie-Talkie", care era de aproape o jumătate de metru lungime şi era utilizată de armata americană.

În Europa, telefonia-radio este folostă prima dată în 1926 în trenul de lux Berlin - Hamburg. La scurt timp, radio-telefonia este introdusă şi pe avioanele de pasageri în scopul îmbunătăţirii siguranţei zborului. Acest mijloc de comunicaţie este utilizat şi de tancurile germane în cel de-al Doilea Război Mondial. La încheierea războiului, aceste echipamente telefonice intră în dotarea maşinilor de patrulă ale poliţieigermane din zona de ocupaţie britanică. În toate aceste cazuri, utilizarea acestor telefoane era încredinţată doar specialiştilor. De-abia după 1950 astfel de telefoane au început să fie folosite şi de nespecialişti, aceasta petrecându-se pe vasele care navigau pe Rin.

Primii ani

turn-releuÎn 1910, inventatorul şi omul de afaceri suedez Lars Magnus

Ericsson pune în practică conceptul de telefonie mobilă instalându-si un astfel de dispozitiv în maşina sa. Prin intermediul unei antene bifilare, reuşeşte să se conecteze cu reţeaua de telefonie naţională în timp ce se deplasa prin ţară.

În 1946, inginerii sovietici G. Saphiro şi I. Zaharcenko testează cu succes un telefon montat într-un autovehicul care, pe o rază de 20 de kilometri, se putea conecta la reţeaua locală.

Conceptul de bază de telefonie celulară se naşte în 1947, când cercetătorii îşi dau seama că, prin introducerea unor zone celulare pot îmbunătăţi substanţial eficacitatea convorbirilor. Astfel, în decembrie 1947, Douglas H. şi W. Rae Young, ingineri la firma americană de cercetare Bell Laboratories, propun construcţia unor celule hexagonale ca relee pentru telefoanele mobile. Philip T. Porter (tot de la Bell Labs) propune ca turnurile celulare să fie plasate în vârfurile unor hexagoane imaginare, astfel ca emisia-recepţia să se desfăşoare în trei direcţii. Dar în acea perioadă, tehnologia aferentă nu se dezvoltase încă şi nici frecvenţele specifice nu erau alocate. Abia prin anii 60', Richard H. Frenkiel şi Joe S. Engel (de la Bell Labs) fac descoperiri care revoluţionează electronica.

Totuşi telefoane mobile prin care se puteau forma numere existau deja înainte de 1950. Astfel, în 1948 serviciul de telefonie mobilă fără fir este disponibil în aproape 100 de oraşe americane şi majoritatea autostrăzilor.

Primul telefon mobil complet automat, numit MTA (Mobile Telephone System A) a fost dezvoltat de Ericsson şi lansat pe piaţă în Suedia în 1956. Avem de-a face cu primul sistem care nu necesită control manual, dar avea dezavantajul greutăţii (cântărea 40 kg!). MTB Produce o versiune mai evoluată, cântărea "doar" 9 kg şi a fost introdus în 1965 şi ajunsese până la 600 la desfiinţare.

În 1957, radio-inginerul sovietic Leonid Kuprianovici din Moscova a creat un telefon portabil numit după iniţialele sale LK-1 sau "radiofon". Acesta era prevăzut cu antenă, rotiţă pentru formarea numerelor şi putea comunica cu o staţie-bază. Avea o greutate de 3 kg, raza de acţiune 20-30 km, iar timpul de funcţionare al acumulatorilor ajungea până la 20-30 de ore. Kuprianovici şi-a patentat invenţia în acelaşi an, 1957 (#115494/01.11.1957). Staţia de bază a lui LK-1 se putea conecta la reţeaua locală de telefonie mobilă putând astfel deservi mai mulţi clienţi. În 1958, Kuprianovici şi-a reproiectat telefonul ajungând la o versiune "de buzunar" de 500 gr.

6

În 1958, URSS începe să dezvolte serviciul naţional de telefonie mobilă Altay. În 1963, acest serviciu se înfiinţează şi la Moscova, iar în următorii ani în 30 de oraşe ruse.

Prin anii 60' se aduc o serie de îmbunătăţiri, mai ales prin contribuţiile lui Frenkiel şi Engel de la Bell Labs, care pun în practică o serie de descoperiri din domeniul electrinicii şi al computerului. În 1970, Amos E. Joel, Jr. (tot de la Bell Labs) inventează un sistem care să permită telefoanelor să treacă dintr-o "arie celulară" într-alta fără întreruperea convorbirii telefonice. În decembrie 1971, AT&T îşi prezintă oferta pentru serviciul de telefonie celulară către Comisia Federală de Comunicaţii (FCC). După ani de dezbateri şi audienţe, oferta este acceptabilă abia în 1982 ca Serviciu Avansat de Telefonie Mobilă (Advanced Mobile Phone Service - AMPS), alocându-i-se frecvenţe din gama 824 - 894 MHz. Serviciul analogic AMPS este depăşit şi înlocuit de cel digital în 1990.

Una din primele reţele publice de telefonie mobilă de succes este ARP din Finlanda, lansată în 1971. Ulterior aceasta a fost considerată ca fiind de generaţie zero (0 G).

Prima generaţie

Dr. Martin Cooper (Motorola) efectuează prima convorbire cu un telefon mobil în 1973 (reconstituire în 2007)

Telefonia mobilă modernă înregistrează un salt uriaş pe 3 aprilie 1973 când Dr. Martin Cooper de la Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează o convorbire cu Dr. Joel S. Engel, şeful direcţiei de cercetare de laAT&T Bell Labs, fiind prima convorbire cu un telefon mobil Era vorba de un telefon Motorola DynaTAC.

În afară de Martin Cooper de la Motorola căruia i se atribuie primul telefon mobil practic, bazat pe utilizarea undelor radio, putem menţiona şi alţi inventatori care şi-au adus contribuţia în evoluţia telefoniei mobile:

Nathan B. Stabbefield din Kentucky (patent 887,357); George Sweigert din Ohio căruia i se atribuie primul telefon modern fără fir; Charles A. Gladder şi Martin H. Parelman din Nevada, invenţie patentată în 1979

ce prevedea utilizarea frecvenţelor radio .

Dacă Bell Laboratories introdusese ideea comunicaţiilor celulare pentru maşinile poliţiei (în 1947), meritul Motorola şi mai ales al lui Cooper constă în utilizarea acestuia şi în afara automobilului.

În 1977, AT&T şi Bell Labs construiesc un prototip de sistem celular, iar în anul următor Bell Labs lansează testarea primei reţele celulare din Chicago, având peste 2000 de clienţi de probă, utilizân serviciul AMPS, dar această reţea a fost aprobată de Comisia Federală de Comunicaţii (FCC) abia în 1982. În octombrie 1983, Illinois Bell deschide primul sistem celular comercial.

Prima lansare comercială a telefoanelor celulare a avut loc în Tokio în 1979 (firma NET) În 1981, Motorola şi American Radio Telephone lansează o a doua testare de serviciu comercial pe teritoriul SUA. În acelaşi an, sistemul NMT este lansat în Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia.

În 1982, după amânări îndelungate, FCC aprobă serviciul comercial celular pe teritoriul american.

7

Primul telefon mobil de pe piaţa americană a fost Motorola DynaTAC 8000 X, care a primit aprobarea în 1983. Destul de redus ca dimensiuni pentru acea epocă, acest tip de telefon, considerat primul telefon mobil veritabil, a fost dezvoltat cu portul substanţial al lui M. Cooper şi a necesitat costuri de cercetare de peste 100 milioane de dolari.

Telefon mobil din anii '80 realizat deAEGÎn 1983, Ameritech introduce în Chicago primul serviciu

analog celui furnizat de Advanced Mobile Phone Service(AMPS).

Primul telefon mobil care putea face trecerea de la o arie celulară la alta a fost comercializat de Bell Labs în 1984. Astfel, telefoanele încep să se micşoreze, iar aria lor de acoperire să se mărească.

În anii '80 are loc o dezvoltare susţinută a telefoniei mobile. Apar reţele celulare cu o multitudine de staţii-bază având asigurat şi protocoluil aferent de trecere de la o celulă la alta, fără întreruperea convorbirii. În 1987, numărul de abonaţi

americani depăşeşte un milion.

În acea perioadă transmisia se efectua în sistem analog, tehnologie care nu era la fel de performantă ca cea digitală de astăzi. Apăreau interferenţe legate de electricitatea statică şi de zgomot, iar transmisiile erau departe de a fi perfecte. Sistemele utilizate (NMT, AMPS, TACS, RTMI, C-Net şi Radiocom 2000) vor fi desemnate ulterior sub denumirea generală de generaţia I (1 G) de telefoane mobile.

A doua generaţie

Două telefoane din 1991, care funcţionau în sistem GSMAre loc o evoluţie rapidă a telefoniei mobile.

Prin anii 90' este lansată a doua generaţie (2G), care era bazată pe sistemele GSM (Global System for Mobile Communication), IS-116 ("TDMA"), IS-95 ("CDMA"), iDEN şi PDC. Sistemul de telefonie 2G este pus în practică pentru prima dată în Finlanda, în 1991, prin reţeaua de tip GSM, Radiolinja (astăzi Elisa), fondată pe 19 septembrie 1998.

De data aceasta, transmisia se realiza în mod digital. Dispăreau interferenţele, iar conectarea cu reţeaua era mai rapidă.

Telefoanele devin tot mai mici (greutatea cuprinsă între 100 şi 200 grame devine standard), mai eficiente energetic, iar popularitatea lor creşte, devenind tot mai ieftine. Industria telefonului mobil ia amploare. Acest lucru se datorează diverselor inovaţii tehnologice, atăt în domeniul electronicii (miniaturizarea şi creşterea eficienţei componentelor), cât şi al acumulatorilor. De asemenea, creşterea numărului de antene de retransmisie conduce la scăderea puterii necesare şi a consumului de energie.

Pe lângă problema reducerii dimensiunii telefoanelor, mai era necesară şi armonizarea frecvenţelor de lucru din spaţiul european cu cel american.

Noi servicii oferite de a doua generaţie de telefoane:

8

mesajul SMS: această nouă variantă de comunicare a fost introdusă pentru prima dată în 1993 în Finlanda. În curând SMS-ul devine un mod de comunicare preferat de tineret. Şi astăzi, în multe pieţe sau spaţii comerciale este preferată utilizarea mesajului scris în locul apelului vocal.

accesul la fişiere multimedia prin intermediul telefonului. Un astfel de exemplu îl constituie Finlanda unde reţeaua Radiolinja oferea posibilitatea descărcărilor ("download") a tonurilor de apel şi aceasta începând cu anul 1998.

transmiterea de reclame promoţionale: lucru realizat pentru prima dată în 2000, în Finlanda;

realizarea de plăţi comerciale pentru utilităţi, pionieratul având loc în Norvegia anului 1999;

internet prin i-Mode, anul 1999, Japonia (prin NTT DoCoMo).

În Franţa, primul telefon mobil apare în 1992.

Telefon din generaţia a treia, dotat cu touchscreenA treia generaţie

Prima astfel de reţea, sub formă de test a fost introdusă în mai 2001, în Japonia (NTT DoCoMo), lansarea comercială având loc pe 1 octombrie, în acelaşi an.

Viteza de transmisie este mai mare, la fel şi capacitatea reţelei şi calitatea serviciior oferite care devin tot mai diversificate.

În 2002, generaţia a treia este lansată şi în SUA şi Coreea de Sud, ţări urmate la scurt timp de Marea Britanie şi Italia.

La sfârşitul anului 2007, existau aproape 200 de milioane de abonaţi ai reţelelor 3G. În acelaşi an, venitul adus de serviciile 3G depăşea 120 milioane de dolari.

A patra generaţie

Calitatea transmisiei multimedia este net superioară, apărând acel "streaming media", prin care informaţia multi-media era transmisă prompt şi cu fidelitate.

Tehnologia telefoniei mobile se află în plină evoluţie. Aceasta constă atât în creşterea numărului de abonaţi şi de posesori de telefoane, dar şi în creşterea numărului de servicii şi opţiuni realizabile cu ajutorul telefonului, spre exemplu: ghidaj pietoni, informaţii locale, sistem de plată (portmoneu electronic) sau modalitate de acces securizat.

Mod de functionare

Un lucru interesant referitor la telefonul mobil il reprezinta faptul ca acesta este chiar un radio, un radio sofisticat. Ca sa intelegem mecansimul sofisticat al unui telefon mobil il vom compara pe acesta cu sistem de comunicare prin radio tip walkie-talkie. Sistemul de comunicare walkie-talkie are o metoda de comunicare de tip simplex prin care 2 persoane comunica intre ele

9

pe aceeasi frecventa, insa numai cate una pe rand (ganditi-va la modelul prin care comunica soferii de camioane). 

Telefonul mobil este un dispozitiv de tip duplex, adica foloseste o frecventa pentru a vorbi si o a doua, o frecventa separata pentru a asculta. Un sistem walkie-talkie poate avea zeci de canale, in timp ce un telefon mobil poate comunica pe 1664 de canale. 

Telefoanele mobile opereaza de asemenea cu celule, in sensul ca pot trece de la o celula la alta odata cu deplasarea in spatiu. Celulele reprezinta unitatea de baza a unui sistem celular - suprafata geografica pe care o companie de telefonie mobila o acopera. Celulele dau telefoanelor mobile o arie de acoperire incredibila. Un walkie-talkie poate comunica pe o distanta de la cateva sute de metrii la 10-15 kilometri, pe cand utilizatorul unui telefon mobil se poate deplasa in orice locatie a unui oras si in acelasi timp sa isi mentina conversatia, tocmai datorita acestor celule. Cand un telefon mobil trece de la o celula la alta un computer monitorizeaza aceasta trecere la momentul potrivit, transferand totodata apelul telefonic la o noua celula si o noua frecventa; transferul de la o celula la alta se desfasoara atat de repede incat utilizatorii telefoanelor mobile nici nu remarca acest lucru. 

Dar cum functioneaza o celula? Cheia sistemului celular o constituie faptul ca un oras poate fi impartit in celule mici, iar celulele permit folosirea vasta a frecventelor refolosite de-a lungul unui oras. Refolosirea frecventelor este ceea ce permite milioanelor de oameni sa detina telefoane mobile. Celulele sunt gandite ca fiind cercuri apartinand unei retele mari atotcuprinzatoare. Deoarece telefoanele mobile si statiile-baza folosesc transmitatoare de tensiune joasa, aceleasi frecvente pot fi refolosite de celule nealaturate. Fiecare celula are o statie-baza alcatuita dintr-un turn si o cladire de mici dimensiuni ce contine echipamentul radio. Celulele difera ca marime in functie de teren, capacitatea ceruta etc. 

Cand utilizatorul de telefonie mobila calatoreste dintr-o tara in alta, el paraseste sistemul de celule al operatorului de telefonie de care apartine. Sistemul de celule poate permite trecerea la alt sistem de celule al unui alt operator de telefonie mobila. Acest transfer poarta numele de roaming.

CUM FUNCŢIONEAZĂ O REŢEA DE TELEFONIE MOBILĂ Telefoanele mobile folosesc undele electromagnetice   dintr-o anumită bandă de frecvenţe

pentru a comunica între ele. În parte, un telefon mobil funcţionează ca un radio, în sensul că recepţionează semnalul radio emis de un turn de telefonie mobilă din apropiere.

O reţea de telefonie mobilă constă, în esenţă, din telefonul mobil, o staţie de bază, un centru de comutare şi o centrală telefonică. Pentru a iniţia un apel, telefonul mobil trebuie sa comunice custaţiile radio ale reţelei mobile, adică trebuie să fie în aria de acoperire a uneia dintre staţii. Fiecarestaţie radio asigură acoperirea pentru o zonă geografică, numita celulă. Staţiile radio sunt interconectate formând în acest fel o reţea de telefonie mobilă. Celulele sunt în aşa fel stabilite, încâtzonele de acoperire radio să se întrepătrundă. Atunci când nu aveţi semnal sunteţi  în afara zonei de acţiune a vreunei staţii de bază. Centrala de comunicaţii asigură transferul convorbirii între celulele reţelei. Sistemul celular necesită transferul convorbirii între celule, pentru a permite continuarea discuţiei şi la trecerea unui telefon dintr-o celulă în alta.

Centrul de comutare procesează apelurile şi face legătura între echipamente (telefoane) şi centrala telefonică. De asemenea, ţine datele referitoare la utilizatorii ce folosesc reţeaua, ştie starea şi poziţia fiecărui abonat, stabileşte modul în care utilizatorii sunt interconectaţi şi contorizează folosirea reţelei de către echipamente. 

10

 Marele avantaj al unei reţele formate din celule constă în faptul că frecvenţele folosite în interiorul unei celule pot fi refolosite în altă celulă de asemenea. Dacă, de exemplu, staţia de bază numărul 1, ce poate gestiona 100 de frecvenţe (în realitate pot mai mult, în jur de 830 de frecvenţe), este folosită de 50 de vorbitori simultan, fiecare conexiune stabilită între oricare doi utilizatori va folosi 2 frecvenţe, una pentru emisie şi cealaltă pentru recepţie (canal duplex), epuizând astfel toate frecvenţele disponibile. Asta înseamnă că din punct de vedere al acestei celule reţeaua este ocupată. În celula vecină utilizatorii pot fi în număr mult mai mic, iar apelul poate fi efectuat fără probleme. În aceeaşi celulă vecină, frecvenţele folosite de utilizatori pot fi aceleaşi ca cele folosite în celula numărul 1.

 Faptul că există un număr de frecvenţe limitat pentru fiecare celulă explică şi de ce în anumite zile (31 decembrie, dezastre naturale etc.) reţeaua de telefonie devine inaccesibilă, ceea ce nu înseamnă neapărat că reţeaua este blocată, ci că sunt mai mulţi doritori să utilizeze reţeaua decât frecvenţe disponibile la un moment dat. (În realitate, lucrurile sunt un pic mai complicate. De pildă standardul GSM, utilizat în România, foloseşte tehnologia TDMA (Time Division Multiple Access) care împarte frecvenţele în sloturi de timp, în aşa fel încât poate utiliza o frecvenţă pentru mai multe canale de date).

TRANSFERUL UNUI APEL DINTR-O CELULĂ ÎN ALTA În situaţia în care doi ipotetici vorbitori se află în celule pe care nu le părăsesc pe timpul

conversaţiei, modul în care elementele interacţionează sunt clare: apelant, staţie de bază, centrală, staţie de bază, apelat. Numai că lucrurile de regulă sunt mai complicate în realitate, oamenii aflându-se adeseori în mişcare atunci când folosesc telefoanele mobile. Pentru a nu întrerupe convorbirea la ieşirea dintr-o celulă, reţeaua de telefonie mobilă trebuie să ştie cum să predea/preia apelul între celule adiacente.

 Predarea/preluarea apelului nu este un proces foarte simplu, uneori survenind întreruperea comunicării. Pentru ca acest proces să aibă loc, sistemul trebuie să decidă când să comute conexiunea, la ce staţii radio să îi reconecteze pe vorbitori şi pe ce canal, fără a întrerupe discuţia. Sistemul trebuie să determine puterea semnalului emis de staţia de bază folosită de vorbitor, să o compare cu acea a staţiilor vecine, să evalueze canelele libere ale staţiilor vecine, să rezerve un canal liber la o staţie radio disponibilă, pentru ca apoi să transmită semnalul de schimbare către telefonul mobil. Odată conectat la noua staţie, telefonul mobil transmite un mesaj prin care anunţă că a recepţionat semnalul, permiţând reţelei să disponibilizeze canalul folosind până de curând de telefon.

CUM FUNCŢIONEAZĂ BRUIEREA TELEFOANELOR MOBILE? Telefoanele mobile au putere de emisie mică. Multe dintre acestea au posibilitatea de a emite

semnale de 0,6 waţi şi 3 waţi. Pentru că puterea este mică, semnalul util nu ajunge prea departe în afara celulei în care operează la un moment dat telefonul. Acesta este şi secretul care face posibilă funcţionarea în celule a sistemului de telefonie mobilă.

Un dispozitiv de bruiere a comunicaţiilor nu face alt lucru decât să emită un semnal pe aceleaşi radiofrecvenţe cu cele ale telefonului mobil. În acest fel comunicarea dintre telefon şi staţia de bază este întreruptă. Din pricina interferenţelor provocate de dispozitivul de bruiaj, telefonul devine neutilizabil. Este suficient ca una dintre cele două frecvenţe folosite de telefon pentru efectuarea convorbirii (una pentru emisie, cealaltă pentru recepţie) să fie bruiată şi comunicarea devine imposibil de realizat.

 Dispozitivul de bruiere poate acţiona pe o rază foarte mică (doar câţiva metri), dar şi pe

distanţe mari. Distanţa la care acesta este eficient depinde şi de mediul în care bruiajul trebuie efectuat (clădiri, păduri ori câmp deschis). Toate sistemele de telefonie mobilă pot fi bruiate, indiferent de frecvenţele folosite.

 

11

Influenta undelor electromagnetice asupra corpului uman

Efectele biologice ale radiaţiilor electromagnetice au fost constatate încă de la începuturile producerii şi utilizării acestei forme de energie.Din perioada primelor utilizări ale curenţilor de radiofrecvenţă în domeniul medical decurge şi observaţia că expunerea subiecţilor biologici la radiaţii electromagnetice de înaltă densitate de putere determină o încălzire excesivă a ţesuturilor, putând provoca arsuri ale mediului iradiat.

S-a convenit că aceste efecte biologice, brutale şi rapide, să fie denumite “efecte de nivel ridicat de putere” sau “efecte termice”. Mai târziu s-a constatat faptul că şi la nivele scăzute de densitate de putere au loc efecte nedorite care se manifestă după un timp mai îndelungat de expunere. Acestea sunt aşa-numitele “efecte de nivel scăzut de putere” sau “efecte non-termice”.

Începând cu anul 1930, radiaţiile electromagnetice de radiofrecvenţă au început să fie utilizate intens în practica medicală pentru inducerea hipertermiei în scopuri terapeutice.La începutul anilor ’30 şi după aceea, Congresul American de Medicină Fizică, prin publicaţiile sale şi prin conferinţele internaţionale pe care le-a organizat, a acordat o atenţie deosebită aplicaţiilor medicale ale energiei de radiofrecvenţă.

În primii zece ani de dezvoltare şi utilizare a diatermiei cu unde scurte au fost efectuate mai multe experienţe constând în măsurări ale temperaturilor ţesuturilor superficiale sau profunde, atât ale subiecţilor umani cât şi ale animalelor de experienţă, expuse la iradiere cu câmp electromagnetic, în condiţiile utilizării unei mari varietăţi de mijloace tehnice (generatoare, aplicatori etc.).

Imediat au început să apară probleme, prima dintre ele fiind legată de cuantificarea cantităţii de energie absorbită de ţesuturi în timpul iradierii. Inexistenţa unor metode experimentale unitare şi a măsurărilor dozimetrice sunt vizibile în datele contradictorii publicate în literatura medicală a timpului, precum şi în soluţiile tehnice adoptate, în mai toate cazurile, după inspiraţia fabricantului aparatului. Singurele indicaţii în acele timpuri de pionierat erau furnizate de puterea câmpului electromagnetic la ieşirea din generator şi de măsurările de temperatură în ţesuturile iradiate.

Iniţial s-a crezut că creşterea puterii de ieşire a generatoarelor de unde electromagnetice este suficientă pentru inducerea hipertermiei în ţesuturile mai profunde. Dar, în curând, experimentatorii au observat că este imposibilă inducere unor temperaturi de 42-45°C în ţesuturile profunde (ex. muşchi sau măduvă osoasă) fără afectarea pielii şi a ţesuturilor intermediare. S-a constatat rapid că soluţia creşterii puterii la generator conduce la arsuri în ţesuturile superficiale aflate între ţesuturile profunde şi aplicatorii instalaţiei de iradiere.

De asemenea, cunoştinţele limitate în ceea ce priveşte propagarea prin medii stratificate (cum sunt diferitele ţesuturi într-un corp) au condus la ideea falsă că ar exista unele proprietăţi terapeutice selective asociate diferitelor lungimi de undă ale radiaţiilor electromagnetice utilizate. Această situaţie a dus rapid la recunoaşterea necesităţii stabilirii unormetode dozimetrice care să prevadă creşterea de temperatură indusă prin folosirea unui anumit protocol de iradiere.

O serie de cercetări au fost direcţionate în sensul înţelegerii riscurilor ce decurg din expunerea persoanei umane la iradierea cu câmp electromagnetic de microunde la nivele non-termice de densităţi de putere. În practica cercetărilor din domeniul efectelor biologice se consideră că o radiaţie electromagnetică este de nivel scăzut de densitate de putere , deci poate produce efecte non-termice, dacă creşterea de temperatură indusă de ea în mediul iradiat nu este mai mare de 0,1°C.Evident, din punctul de vedere al nivelelor de densităţi de putere de microunde, nu se poate trasa o limită clară între aceste două categorii.La nivelele scăzute de densităţi de putere, uzual sub 10 mW/cm2, predomină efectele non-termice. Pe măsură ce densitatea de putere de microunde creşte, efectele termice încep să devină

12

precumpănitoare, iar la densităţi mari de putere (W/cm2), ele maschează complet efectele non-termice.Cercetările au fost impulsionate în primii ani ai deceniului ’50 de constatarea că în lichidele biologice, sub influenţa câmpurilor de microunde de joasă densitate de putere, se formează lanţuri moleculare.

Un număr mare de experimente a fost înteprins de Schawn cu scopul de a cuantifica efectele biologice ale microundelor. El a studiat atât proprietăţile dielectrice ale diferitelor tipuri de ţesuturi biologice, cât şiinfluenţa geometriei acestora asupra disipării de energie electromagnetică în interiorul lor.

El a constatat faptul că frecvenţele folosite anterior în diferite tratamente (frecvenţe mai mari de 2450 MHz)nu sunt cele mai avantajoase din cauza unor deficienţe majore:

- se induce o încălzire excesivă a straturilor lipidice subcutanate datorită producerii undelor staţionare;

-  adâncimea de pătrundere a undelor electromagnetice cu această frecvenţă în masa musculară este redusă;

- controlul distribuţiei de energie în ţesuturile pacientului este nesatisfăcător, din cauza marii varietăţi de proprietăţi dielectrice ale straturilor succesive de ţesuturi în corpul pacientului.

Recomandarea a fost să se reducă frecvenţa de lucru la aproximativ 900 MHz şi, într-adevăr, a fost alocată pentru aplicaţii bio-medicale şi frecvenţa de 915 MHz.

Cu începere din anul 1956, Forţele Armate ale SUA s-au implicat direct în efectuarea unor cercetări privind efectele biologice ale microundelor, în legătură cu asigurarea protecţiei personalului operant de la instalaţiile RADAR.

Deoarece nu se puteau efectua experienţe pe subiecţi umani, cercetătorii au recurs la “fantome” de corp uman, primele abordări teoretice şi practice fiind întreprinse pe aceste modele.

Studii sistematice în această direcţie au început în anii ’60 vizând determinarea relaţiilor ce există între frecvenţa de expunere şi forma şi dimensiunile corpului, privite din punctul de vedere al cuplajului energetic al câmpului electromagnetic cu subiectul biologic.

Studiile pe modele sferice au demonstrat faptul că secţiunea eficace de absorbţie variază puternic cu frecvenţa. Alte studii au fost efectuate pe modele cilindrice sau elipsoidale expuse la iradiere cu câmpuri de microunde cu diferite polarizări. Franke a fost primul care a demonstrat diferenţele marcante între absorbţia de energie în modelele de corpuri omeneşti în funcţie de polarizare. Tot el a demonstrat existenţa unor domenii de rezonanţă în modelele de corp uman.

După jumătatea anilor 60 se constată o diversificare a modelelor de fantome pentru diferite organe şi chiar pentru întregul corp omenesc. Începând cu această perioadă se întreprind cercetări pentru verificarea experimentală a diferitelor modelări matematice şi pentru a stabili caracteristicile de absorbţie ale radiaţiei electromagnetice ale unor structuri mai complete de ţesuturi sau organe, care nu se pretează unor asemenea modelări. Acum este perioada în care apar şi se dezvoltă tehnicile termografice, unele din cele mai puternice instrumente de cercetare, care permit măsurări rapide şi precise ale variaţiilor de temperatură atât în fantome cât şi în ţesuturile reale.

Folosind mijloacele tehnice ale vremii, cercetătorii au constatat că efectele biologice cu oarecare semnificaţie asupra corpului uman încep să apară de la densităţi de putere de microunde de 100 mW/cm2.Ca urmare, în anul 1953, la recomandarea oamenilor de ştiinţă (Schwan), cu un factor de siguranţă de 10, a fost acceptată şi standardizată ca limită maximă a densităţii de putere la care poate fi expus un om la valoarea de  10 mW/cm2.

Cât de periculos este mobilul tău?Nimeni nu ştie cu siguranţă. Ceea ce ştim azi poate deveni coşmarul zilei de mâine - este de părere omul de ştiinţă Olle Johansson. Este posibil ca peste 30 de ani să ne întrebăm cum au fost în stare oamenii să pună aşa o sursă de radiaţie lângă cap.

De ce pot fi mobilele periculoase?

13

Antena telefonului emite unde electromagnetice. Este acelaşi tip de radiaţie ca la cuptoarele cu microunde, doar că într-o cantitate mult mai mică. Aşa cum cuptorul încălzeşte mâncarea, undele mobilului încălzesc celulele umane, afectându-le în mod negativ.

Pot face cancer de la mobil?Experimentele pe şobolani au demonstrat că genele ADN pot fi deteriorate de radiaţia

telefonului mobil, iar celulele sunt afectate. Aceasta este o explicaţie plauzibilă pentru apariţia tumorilor.

Ce alte efecte dăunătoare au undele electromagnetice?Un studiu american menţionează următoarele efecte: tulburări de comportament, afectarea

nervilor şi a fătului, cataractă, modificări ale chimiei sângelui şi scăderea imunităţii. Dacă acestea sunt valabile şi pentru dozele mici de radiaţii pe care mobilele le emit, la o concluzie clară nu s-a ajuns încă.

Sunt copiii mai sensibili la unde electromagnetice?În general, copiii sunt mai sensibili la orice afectează corpul uman. Un raport australian arată

că undele electromagnetice sunt absorbite de către copii la o rată de 3,3 ori mai mare decât un adult.

Telefonul mobil digital este mai periculos decât cel analogic?Cercetările efectuate până acum arată că, în mare măsură, acest lucru este real. Telefonul

digital emite un semnal pulsat, iar frecvenţa afectează oamenii mai mult decât în cazul unui semnal analogic.

Este periculos să locuim în apropierea staţiilor de transmisie celulară?Nu e benefic pentru sănătatea noastră să stăm continuu într-un mediu cu unde

electromagnetice.Misterele telecomunicaţieiIndustria telecomunicaţiilor a cunoscut o creştere rapidă la nivel global, ca o consecinţă

directă a dezvoltărilor tehnologice. În acest domeniu, una dintre cele mai spectaculoase creşteri au avut-o telecomunicaţiile mobile. În prezent, există în jur de 600 milioane de utilizatori ai telefoanelor mobile. Deşi a devenit o prezenţă obişnuită în peisajul noilor tehnologii, telefonia mobilă generează încă nesiguranţă utilizatorilor.

Căldura din mobilÎn timp ce telefonezi, temperatura corpului în straturile superioare ale pielii se poate mări cu

maxim 0,5°C. Creşterea temperaturii are loc însă doar la convorbiri cu o durată foarte lungă de timp, efectele fiind vizibile cel mai devreme după o jumătate de oră de convorbire neîntreruptă. Efectele termice afectează corpul uman în mod serios abia după o încălzire locală constantă de 1°C. Excepţie face ochiul: pentru că este străbătut de o cantitate mică de sânge nu poate redirecţiona foarte bine efectele negative ale expunerii la temperatură şi radiaţii. Poţi evita sau micşora efectele dacă păstrezi antena departe de ochi sau dacă schimbi din când în când urechea în timpul convorbirilor mai lungi.

Inamicul din dormitorEfectele non-termice sunt date de influenţa razelor electromagnetice asupra ţesutului

celulelor şi asupra sistemului nervos. Aceste raze pulsate la o frecvenţă joasă influenţează nivelul hormonal al omului. Printre altele, este afectat hormonul melatonină produs în epifiză, care reglează somnul şi joacă un rol important în cadrul sistemului imunitar. Nivelul de melatonină creşte de obicei în timpul nopţii. Printr-un efect de lungă durată al radiaţiilor electromagnetice, poate fi micşorată producţia de melatonină de peste noapte. Ca urmare, se observă schimbări ale stării de spirit, depresii, tulburări de somn şi oboseală. De asemenea, poate apărea o sensibilitate imunitară crescută şi predispoziţie la cancer.

Efectele non-termice sunt valabile pentru telefonul mobil la fel de bine cum sunt şi pentru piesele mobile digitale ale reţelei de telefonie fixă de acasă. Staţia de bază DECT transmite, în comparaţie cu mobilul, tot timpul, adică şi când nu vorbeşti la telefon. Supraîncărcarea prin unde electromagnetice pulsate prin intermediul DECT este, se pare, cu mult mai mare decât printr-un stâlp de transmisie mobilă aflat în imediata vecinătate.

14

Folosirea telefonului mobil în traficSă vorbeşti din maşină la telefon este practic. N-ai ce face, iar a rezolva două lucruri deodată

este foarte eficient. Dar această practică a cauzat foarte multe accidente de maşină. Nu-i de mirare: numai o secundă de neatenţie, la o viteză de 100 km/h, înseamnă un drum „în gol" de 28 m. Autorităţile române vor să prevină astfel de accidente prin legea care interzice folosirea telefonului mobil în trafic fără un dispozitiv adecvat. Ar trebui să ţii cont de asta, nu numai datorită amenzii destul de piperate. Poţi evita sancţionarea dacă foloseşti un handsfree sau un car kit. Câteva teste recente au pus sub semnul întrebării eficienţa în protecţie a handsfree-urilor. De aceea, utilizatorilor care doresc să reducă expunerea la riscuri li se recomandă folosirea unui car kit. Confortul ridicat la folosire, dat de exemplu de apelarea vocală, sporeşte atenţia la trafic.

Mobilul, nu antenaTelefoanele mobile şi staţiile lor transmit şi primesc semnale folosind unde electromagnetice.

Acestea sunt date de câmpurile electrice şi magnetice care oscilează între valorile lor maxime (pozitive şi negative) şi zero.

Expunerea la radiaţiile undelor electromagnetice depinde în mare măsură de intensitatea razelor emise şi de distanţa faţă de sursa de radiaţie. Majoritatea studiilor arată că radiaţiile care afectează corpul uman nu provin în mod normal de la stâlpii de transmisie, ci chiar de la telefonul mobil. Acesta emite radiaţiile cu o intensitate mult mai mică decât un stâlp de transmisie, dar prin apropierea de corpul uman efectul se intensifică.

Undele emise de antenele GSM nu reprezintă o inovaţie recentă. Este vorba de o gamă de frecvenţe bine definită (900 MHz în cazul Dialog şi Connex şi 1800 MHz la Cosmorom) care şi-a găsit o nouă aplicaţie. Alte tipuri de frecvenţe sunt deja utilizate de mai multe decenii, cu puteri mult mai ridicate decât cele ale antenelor acestor reţele. În mod normal, un emiţător radio FM are o putere de radiaţie de până la o mie de ori mai mare, iar în cazul unui emiţător TV, radiaţia se poate multiplica de până la o sută de mii de ori.

La ce trebuie să fim atenţi Evită spitalele: În mod special, se recomandă închiderea mobilelor atunci când ne

aflăm în incinta spitalelor. Undele emise de telefoane pot interfera cu aparatele medicale suficient de sensibile. De asemenea, nici pentru pacienţi nu este sănătos un mediu „poluat" electromagnetic.

DECT: Plasează staţia de bază DECT cât mai departe de dormitorul tău şi de locurile în care petreci mult timp.

Închide mobilul : Închide-ţi telefonul mobil în timpul nopţii sau cel puţin păstrează-l în afara dormitorului.

Conectarea: La realizarea conectării, aparatul emite la capacitate maximă. Du aparatul la ureche doar când a fost stabilit contactul cu persoana apelată.

Localizarea : Intensitatea radiaţiilor creşte şi atunci când conexiunea este de slabă calitate. Dacă situaţia o permite, încearcă să schimbi locul în care te afli, ca să poţi astfel îmbunătăţi calitatea semnalului.

Distanţa: Odată cu creşterea distanţei între ureche şi antenă, intensitatea radiaţiilor în zona capului scade în mod substanţial. Un handsfree este o soluţie: cablul dispozitivului transmite o parte din radiaţii, ca şi cum ar fi o antenă. Radiaţiile la capătul cablului sunt mult mai reduse ca la antenă, dar casca este mai aproape de corp în comparaţie cu telefonul mobil.

Antenă auto exterioară: Un loc nepotrivit pentru a telefona este automobilul. Undele magnetice pătrund greu prin caroseria maşinii. La un telefon mobil care transmite în interiorul maşinii poate fi reflectată o mare parte a radiaţiilor. Mobilul emite la putere maximă pentru a compensa recepţia defectuoasă, care se îmbunătăţeşte nesemnificativ, mărindu-se în schimb expunerea la radiaţii. O antenă exterioară diminuează efectul. Aceasta, în general, nu e scumpă şi este uşor de instalat. Recepţia în maşină se îmbunătăţeşte considerabil şi radiaţiile electromagnetice rămân afară. Pe lângă aspectul

15

legat de sănătate, previi influenţarea negativă a aparatelor electronice de bord, devenite în ultimul timp tot mai performante.

 5 metode pentru reducerea efectelor utilizării mobilului Fii scurt : Evită să vorbeşti perioade lungi la telefonul mobil. Încearcă să îţi

planifici apelurile în aşa fel încât să foloseşti telefonul fix pentru convorbiri lungi.  Nu vorbi din maşină : Vorbeşte cât mai puţin posibil în maşină, pentru că aici

radiaţiile sunt amplificate. Dacă totuşi nu poţi evita acest lucru, montează-ţi o antenă exterioară.

Protejează-ţi copilul : Nu pune un mobil pornit în căruciorul copilului, întrucât emite unde electromagnetice chiar dacă nu vorbeşti cu el.

Evită curelele: Nu purta mobilul la curea. E inutil să expui undelor electromagnetice oasele şoldurilor şi organele din zonă. Cel mai bun loc în care să porţi mobilul este buzunarul de la picior al unor pantaloni militari.

Direcţionează antena: Scoate întotdeauna antena (dacă este rabatabilă) când vorbeşti şi direcţioneaz-o departe de cap, nu în sus, paralel cu capul. Pare o diferenţă nesemnificativă, dar reduce într-o anumită măsură radiaţiile. 

Ce spun oamenii de ştiinţăMaria Feychting, Institutul Karolinska din Stockholm: „Chiar şi în urmă cu zece ani, când

telefoanele mobile erau încă o raritate, 10% din populaţia Suediei folosea minunea fără fir. Astăzi, ţările nordice sunt printre lideri. Peste 70% dintre danezi, norvegieni şi suedezi şi aproape 80% dintre finlandezi folosesc mobilul. Mulţi din aceştia vorbesc despre efectele secundare ale folosirii mobilului. În urma unui studiu efectuat pe 5.000 de norvegieni şi 12.000 de suedezi, am constatat că un sfert dintre norvegieni simt căldură în spatele urechii când vorbesc la telefon. 20% din aceştia spun că suferă de dureri de cap din cauza mobilului. 47% din întregul eşantion investigat au prezentat simptome cum sunt oboseală, dificultăţi de concentrare, pierderi temporare de memorie şi senzaţii de căldură."

Monica Sandstrom, Institutul Naţional de Sănătate din Suedia: „În toate studiile efectuate pe această temă, oamenii au invocat o multitudine de senzaţii şi simptome. Recunoaştem însă că nu am măsurat emisia undelor. Oricare din aceste simptome, începând cu durerile de cap şi continuând cu alte stări de disconfort, pot avea şi alte cauze, cum ar fi stresul de la serviciu, situaţia economică sau chiar căldura emisă de bateria telefonului."

Alan W. Preece, Universitatea Bristol din Marea Britanie: „În studiul meu am încercat să depistez eventuale pierderi de memorie ca efect secundar la folosirea mobilului, dar nu am găsit nimic concludent."

W. Ross Adey, Universitatea din California: „Expunerea unei femele de şobolan gestante la un tip de radiaţie asemănătoare cu cea a telefonului mobil a dus la alterarea activităţii unei enzime, ornithine decarboxylase, în creierul fetusului. Această enzimă conduce la generarea poliaminei, care e o dovadă chimică a stresului. Surprinzător este faptul că expunerea cea mai slabă cu unde RF, de 0.16 W/kg corp, a produs cea mai mare schimbare în concentrarea de poliamină." Cercetătorul a speculat apoi că sporirea activităţii acestei enzime ar putea sta la baza tumorilor descoperite la şobolanii supuşi radiaţiilor tip RF.

Sfaturi generaleSfaturi generale pentru acasaPrin intermediul catorva masuri simple, poti impiedica ca tu si familia ta sa fie inutil afectata de campurile electromagnetice.

Unde se afla baza telefonului tau cordless? Nu are ce cauta langa pat sau in camera copilului. Daca e necesar, mutati-l.

Un grad mai ridicat de flexibilitate este atins prin utilizarea de baze separate de incarcatorul unitatii mobile. Acest lucru este valabil chiar si atunci cand aparatul original imbina incarcatorul cu unitatea de baza. Poti cumpara un incarcator separat.

16

Telefonul cordless trebuie sa functioneze si noaptea? Daca disponibilitatea in timpul noptii este asigurata printr-un telefon mobil sau printr-un telefon fix cu fir, atunci DECT-ul poate fi oprit.

Orice elefon mobil cu modulul bluetooth activat reprezinta o sursa de unde electromagnetice. Mai bine dezactivati-l!

Access Point-ul WLAN poate fi activat doar atunci cand ai intr-adevar nevoie de conexiunea wireless la Internet. In mod alternativ, se poate seta si aici dezactivarea programata a modulului. Unele produse, ca si Fritz!Box-urile AVM, activeaza sau dezactiveaza modulul WLAN la anumite ore prestabilite.

Dupa cativa ani de utilizare, reparati-va cuptorul cu microunde, deoarece garniturile usii acestuia se uzeaza.

Scapa din dormitor de ceasurile cu alarma pe 220 volti de exemplu, ce creeaza in jurul lor un camp electromagnetic de joasa frecventa.

Procurati-va display-uri TFT moderne la calculator, in locul vechilor monitoare ce utilizeaza radiatii Roentgen.

Sfaturi la utilizarea telefonului mobilCei ce vor sa reduca doza de radiatii, o pot face rapid prin aplicarea sfaturilor practiceconnect prin stilxxi.ro pentru utilizatorii de mobile.

Nu purta conversatii interminabile la telefonul mobil. Discutiile cu cea mai buna prietena sunt de obicei mai confortabila atunci cand le faci pe telefonul fix sau prin handsfree.

Nu purtati convorbiri prelungite de pe telefonul mobil in locurile in care acoperirea nu este ideala.

In locurile in care telefonul pierde aproape in totalitate contactul cu baza, trebuie sa compenseze puternic prin cresterea nivelului emisiei/receptiei, pentru ca legatura sa nu se piarda. Emisia creste in aceste conditii la nivel maxim.

Nu purtati mobilul 24 ore asupra voastra. Asta pentru ca aparatul se conecteaza periodic la retea chiar si atunci cand nu se poarta nici o convorbire.

In mijloacele de transport, dezactivati pe cat posibil telefoanele mobile. Ceea ce este obligatoriu in avion, poate avea sens si in masina sau tren. Asta pentru ca telefonul este incontinuu ocupat cu pastrarea conexiunii cu cea mai apropiata baza, din cauza vitezei mari de deplasare. Rezultatul este o emisie continua, ceea ce se traduce prin golirea inutila a acumulatorului.

Incercati sa controlati utilizarea telefonului mobil de catre copii. Anumite studii au aratat ca sensibilitatea copiilor la campurile electromagnetice este mai mare decat la adulti. Asadar, copiii sub 14 ani ar trebui sa foloseasca telefonul mobil doar in situatii de exceptie. Nici convorbirile prelungite cu telefonul cordless nu ar trebui sa fie permise.

Nu va bazati pe asa-numitele instalatii de blocare a radiatiilor. Pietrele miraculoase sau cristalele pentru antena sau acumulator nu au niciun efect. In cazul in care ar avea totusi un efect de "absorbant" al radiatiilor, rezultatul ar fi cresterea emisiei de catre mobil pentru a pastra calitatea conexiunii - ceea ce ar avea exact efectul invers fata de cel scontat.

Nu va lasati influentati de valoarea SAR. Mobilul ramane mobil. Nu o zecime de unitate la valoarea SAR va hotari gradul de periculozitate al telefonului ci modul in care acesta este folosit.

Interviu:

"Fiecare ar trebui sa aiba grija de el insusi."Wolfram König, Presedintele Biroului Federal pentru Protectie impotriva Radiatiilor.

Reporter : Ce ati aflat despre ingrijorarile populatiei referitoare la telefonia mobila?

Wolfram König: Din actualul studiu reiese ca 29 la suta din populatie este ingrijorata in legatura cu statiile de emisie ale retelelor de telefonie mobila, 20 la suta au temeri legate

17

de telefoane, iar 14 la suta sunt ingrijorati de efectele telefoanelor fixe cordless. Cele mai des intalnite ingrijorari sunt legate de problemele de somn, dureri de cap si frica de aparitia cancerului. Utilizatorii retelelor WLAN si ai altor instalatii radioemitatoare asemanatoare nu-si fac prea multe probleme in acest sens.

Reporter: Sunt fondate aceste ingrijorari? Wolfram König: In momentul de fata nu exista dovezi ca telefonia mobila ar putea afecta

negativ sanatatea in cazul respectarii valorilor limita. Efectele biologice trebuie urmarite cu atentie. Motiv pentru care fiecare ar trebui sa minimizeze expunerea personala la aceste radiatii prin adaptarea comportamentului propriu, fara a se lipsi insa de avantajele comunicarii mobile.

connect: Ce le recomandati utilizatorilor de telefoane mobile? Wolfram König: Valoarea SAR a mobilului nu are voie sa depaseasca 2W/kg.

Recomandata este insa o valoare maxima preventiva de 0,6W per kilogram corp. Scurtati convorbirile cu mobilul pe cat posibil si doar in zonele cu receptie buna. Cei ce folosesc headset-uri, scriu SMS-uri sau profita de prezenta unei conexiuni de telefonie fixa, reduc la minim expunerea.

Reporter: Care sunt sfaturile dumneavoastra pentru utilizatorii telefoanelor cordless?

Wolfram König: In cazul in care nu vreti sa renuntati la utilizarea unui telefon cordless, alegeti unul cu un grad cat mai scazut de emisie, sau nul, atunci cand unitate mobila este plasata in baza. Plasati baza acolo unde nu petreceti prea mult timp. Convorbirile telefonice sa fie cat mai scurte. In cazul telefoanelor cordeless, ar trebui stabilit in viitorul apropiat un standard pentru reglementarea nivelului de emisie.

18

Concluzii

Asumandu-si toate riscurile unor declaratii critice pejorative in adresa campurilor electro-magnetice emanate de telefonul mobil , lucrarea se bazeaza in mod principal pe concluziile facute de savanti in urma multiplelor cercetari si experimente, insa nu ocoleste nici exprimari si expuneri a opiniei proprii. Vastitatea surselor este motivata de o deosebita dorinta de cunoastere si impartasire ulterioara a cunostintelor acumulate, fiind notabil volumul epatant al acestora.

Pe langa aceasta, actualitatea temei este indiscutabila in contextul progresului tehnic iminent, opunerea fata de care este nici mai mult nici mai putin imposibila. Noua metoda de abordare a temei undelor electromagnetice, avand ca obiect principal de studiu telefonul mobil, este , in opinia mea incitanta, iar sfaturile oferite in incheierea studiului sunt extrem de utile in raport cu contemporanismul manifestat de fiecare din noi.

Deasemenea, plansele propuse, baza teoretica, cat si concluziile sustrase cu mare loialitate ar putea prezenta un amplu material didactic pentru diverse ramuri educationale: de la insasi fizica pana la istorie (inventia telefonului reprezentand una din realizarile secolului 20) sau chiar si protectia civila. Toate acestea pentru ca este de o deosebita importanta sa realizam impactul pe care l-ar putea avea excesul de unde electro-magnetice asupra noastra, sau , daca nu mai este vorba de un procentaj de egocentrism – dragoste fata de propria persoana – atunci sanatatea descendentilor nostri ulteriori importa cu siguranta.

Deci, toata informatia propusa este , pe de o parte, doar o insiruire de cuvinte, ce si-a atins doar scopul initial de a informa, in cazul in care nu va fi receptata corespunzator, sau , va fi un mic pas spre o viata mai sanatoasa,; pas infaptuit cu sprijinul principal al Fizicii – una din cele mai vechi discipline academice.

19

Bibliografie1. http://www.indiabroadband.net/mobile-phones/12934-how-cell-phone-mobile-phone-works.html

2. http://en.wikipedia.org/wiki/Mobile_telephony

3. http://www.ifast.org/files/SIDCountry.htm

4. http://electronics.howstuffworks.com/cell-phone.htm

5. Agar, Jon, Constant Touch: A Global History of the Mobile Phone, 2004 ISBN 1840465417

6. Ahonen, Tomi, m-Profits: Making Money with 3G Services, 2002, ISBN 0-470-84775-1

7. Ahonen, Kasper and Melkko, 3G Marketing 2004, ISBN 0-470-85100-7

8. Fessenden, R. A. (1908). "Wireless Telephony". Annual Report of the Board of Regents of the Smithsonian

Institution: 161–196. Retrieved 2009-08-07.

9. Glotz, Peter & Bertsch, Stefan, eds. Thumb Culture: The Meaning of Mobile Phones for Society, 2005

10. Katz, James E. & Aakhus, Mark, eds. Perpetual Contact: Mobile Communication, Private Talk, Public Performance,

2002

11. Kavoori, Anandam & Arceneaux, Noah, eds. The Cell Phone Reader: Essays in Social Transformation, 2006

12. Kopomaa, Timo. The City in Your Pocket, Gaudeamus 2000

13. Levinson, Paul, Cellphone: The Story of the World's Most Mobile Medium, and How It Has Transformed

Everything!, 2004 ISBN 1-4039-6041-0

14. Ling, Rich, The Mobile Connection: the Cell Phone's Impact on Society, 2004 ISBN 1558609369

15. Ling, Rich and Pedersen, Per, eds. Mobile Communications: Re-negotiation of the Social Sphere, 2005 ISBN

1852339314

16. Home page of Rich Ling [1]

17. Nyíri, Kristóf, ed. Mobile Communication: Essays on Cognition and Community, 2003

18. Nyíri, Kristóf, ed. Mobile Understanding: The Epistemology of Ubiquitous Communication, 2006

19. Plant, Dr. Sadie, on the mobile – the effects of mobile telephones on social and individual life, 2001

20. Rheingold, Howard, Smart Mobs: The Next Social Revolution, 2002 ISBN 0738208612

21. Singh, Rohit (April 2009). Mobile phones for development and profit: a win-win scenario. Overseas Development

Institute. p. 2.

22. http://www.who.int/topics/electromagnetic_fields/fr/

23. Hecht, Eugene (2001). Optics (4th ed.). Pearson Education. ISBN 0-8053-8566-5.

24. Serway, Raymond A.; Jewett, John W. (2004). Physics for Scientists and Engineers (6th ed.). Brooks/Cole. ISBN 0-

534-40842-7.

25. Tipler, Paul (2004). Physics for Scientists and Engineers: Electricity, Magnetism, Light, and Elementary Modern

Physics (5th ed.). W. H. Freeman. ISBN 0-7167-0810-8.

26. Reitz, John; Milford, Frederick; Christy, Robert (1992). Foundations of Electromagnetic Theory (4th ed.). Addison

Wesley. ISBN 0-201-52624-7.

27. Jackson, John David  (1999). Classical Electrodynamics (3rd ed.). John Wiley & Sons. ISBN 0-471-30932-X.

28. Allen Taflove  and Susan C. Hagness (2005). Computational Electrodynamics: The Finite-Difference Time-Domain

Method, 3rd ed. Artech House Publishers. ISBN 1-58053-832-0.

20

29. Anexe

21

₪ TRANSFERUL UNUI APEL DINTR-O CELULĂ ÎN ALTA

₪ CUM FUNCŢIONEAZĂ BRUIEREA TELEFOANELOR MOBILE

22

₪ Modul de propagare a campului electro-magnetic

23