ION CREANGÃ
AMINTIRI DIN COPILÃRIE
ANDREAS PRINT
24„Piti
cul c
u po
veºti
“
Unii admirã la Creangã puterea „de a crea tipuri vii“, crezând cã într-astastã talentul de povestitor. Întru cât priveºte „Amintirile“... se mai poate vorbide tipuri vii în sensul autenticitãþii... Cãci ce observaþie pãtrunzãtoare este în„Amintiri“? O mamã de la þarã îºi ceartã copii, un tatã se întreabã cu ce o sã-ºiþinã copii în ºcoli, copiii fac nebunii, un popã joacã cu poalele anteriuluiprinse în brâu, toate acestea anecdotic pe puþine pagini. Întâmplãrile suntadevãrate, dar tipice, fãrã adâncime. Aceeaºi materie povestitã cu altã gesticu -laþie ºi-ar pierde tot aerul acela viu...
În „Amintirile“ lui Creangã nu este nimic individual, cu caracter de con-fesiune ori de jurnal. Creangã povesteºte copilãria copilului universal...
Scriitori ca Creangã nu pot apãrea decât acolo unde cuvântul e bãtrân ºiechivoc ºi unde experienþa s-a condensat în formule miºcãtoare. Era mai firescca un astfel de prozator sã rãsarã peste câteva veacuri, într-o epocã de uma -nism românesc. Nãscut cu mult mai devreme, Creangã s-a ivit acolo undeexistã o tradiþie veche ºi deci ºi o specie de erudiþie, la sat, ºi încã la satul demunte de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat ºi pãstrãtor.
G. CÃLINESCU, „Istoria Literaturii Române“
01.03.1837 – 31.12.1889
ANDREAS PRINT
Ion Creangã
AmintiriAmintiridin copilãriedin copilãrie
Graficã: Vasile OLACEdiþi
a a III-
a rev
izuitã
ºi ad
ãugit
ã
Ediþie îngrijitã de: Laura Ivona DUMITRU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiCREANGÃ, ION
Amintiri din copilãrie / Ion Creangã.- Bucureºti: AndreasPrint, 2012
Bibliogr.ISBN 978-973-8958-01-2
821.135.1-32
DIFUZOR EXCLUSIV:AGENÞIA DE DIFUZARE DE CARTE
IVO PRINT Petru Maior, nr. 32, sector 1, Bucureºti
Tel./Fax: 021.222.07.67E-mail: [email protected]: www.editura-andreas.ro
© Editura ANDREAS PRINT, Bucureºti, 2017
Toate drepturile asupra acestei ediþii sunt rezervate editurii
TEL./Fax: 021.22.20.767
Tehnoredactare: Gheorghe DUMITRU
Redactare: Laura-Ivona DUMITRU
Coperta colecþiei ºi desene: Vasile OLAC
Bun de tipar: 11.01.2017; Coli de tipar: 9Format: Z6 (16/54x84 cm).
I.S.B.N.: 978-973-8958-01-2
Poveste nevãzutã ºi neauzitã
I / 7
II / 39
III / 77
IV / 121
Glosar / 134
Repere biobibliografice / 141
CUPRINS
ªcoala din Humuleºti. Pãrinþii.
Bunicul David Creangã din Ardeal. ªcoala lui Alecu Balº din Broºteni.
Irinuca. Întoarcerea la Bunica Nastasia.
tau câteodatã ºi-mi aducaminte ce vremi ºi ce oa -
meni mai erau în pãrþile noastre, pe când înce-pusem ºi eu, drãgãliþã -Doamne, a mã rãdicabãie þaº la casa pã rin þilor mei, în satul Humuleºtii,
7
II.
Dedicaþie d-ºoarei L.(ivia) M.(aiorescu)
din târg drept peste apa Neam þului; sat mare ºivesel, împãrþit în trei pãrþi, care se þin tot de una:Vatra Satului, Delenii ºi Bejenii.
ª-apoi Humuleºtii ºi pe vremea aceea nu eraunumai aºa, un sat de oameni fãrã cãpãtãiu, ci satvechiu rãzãºesc, întemeiet în toatã puterea cu -vântului: cu gospodari tot unul ºi unul, cu flãcãivoinici ºi fete mândre, care ºtiau a învârti ºi hora,dar ºi suveica, de vuia satul de vatale în toatepãrþile; cu bisericã frumoasã ºi niºte preoþi ºi das-cali ºi poporãni ca aceia, de fãceau mare cinstesatului lor.
ªi pãrintele Ioan de sub deal, Doamne, ce omvrednic ºi cu bunãtate mai era! Prin îndemnulsãu, ce mai de pomi s-au pus în þinterim, care eraîngrãdit cu zaplaz de bârne, streºinit cu ºindilã, ºice chilie duratã s-a fãcut la poarta bisericei, pen-tru ºcoalã; º-a poi, sã fi vãzut pe neobositul pã -rinte, cum umbla prin sat din casã în casã, împre-unã cu bãdiþa Vasile a Ilioaiei, dascãlul bi sericii,un holteiu zdravãn, frumos ºi voinic, ºi sfãtuia peoa meni sã-ºi deie copiii la învãþãturã. ªi unde nus-au adunat o mulþime de bãieþi ºi fete la ºcoalã,între care eram ºi eu, un bãiet prizãrit, ruºinos ºifricos ºi de umbra mea.
ªi cea dintâi ºcolãriþã a fost însãºi Smãrãndiþapopii, o zgâtie de copilã agerã la minte ºi aºa de
8
silitoare, de întrecea mai pe toþi bãieþii ºi dincarte, dar ºi din nebunii.
Însã pãrintele mai în toatã ziua da pe la ºcoalãºi vedea ce se petrece... ªi ne pomenim într-unadin zile cã pãrintele vine la ºcoalã ºi ne aduce unscaun nou ºi lung, ºi dupã ce-a întrebat pedascãl, care cum ne purtãm, a stat puþin pe gân-duri, apoi a pus nume scaunului: „Calul Balan“,ºi l-a lãsat în ºcoalã.
În altã zi ne trezim cã iar vine pãrintele laºcoalã cu moº Fotea, cojocarul satului, care neaduce dar de ºcoalã nouã un drãguþ de biciuºorde curele, împletit frumos; ºi pãrintele îi punenume ,,Sfântul Nicolai“, dupã cum este ºi hramulbi sericii din Humuleºti... Apoi pofteºte pe moºFotea cã, dacã i-or mai pica ceva curele bune, sãmai facã aºa din când în când câte unul, ºi cevamai grosuþ, dacã se poate... Bãdiþa Vasile a zâm-bit atunci, iarã noi, ºcolarii, am rãmas cu ochiiholbaþi unii la alþii. ªi a pus pãrintele pravilã ºi azis cã în toatã sâmbãta sã se prociteascã bãieþiiºi fetele, adicã sã asculte dascalul pe fiecare detot ce-a învãþat peste sãptãmânã; ºi câte greºeliva face sã i le însemne cu cãrbune pe ceva, iar laurma urmelor, de fiecare greºalã sã-i ardã ºco-larului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila pãrin-
9
telui, cum era sprinþarã ºi plinã de incuri, a bufnitde râs. Pãcatul ei, sãrmana!
– Ia poftim de încãlecã pe Balan, jupâneasã,zise pãrintele de tot posomorât, sã facempocinog sfântului Nicolai cel din cuiu.
ªi, cu toatã stãruinþa lui Moº Fotea ºi a luibãdiþa Vasile, Smãrãndiþa a mâncat papara, ºipe urmã ºedea cu mânile la ochi ºi plângea cao mireasã, de sãrea cãmeºa de pe dânsa. Noi,când am vãzut asta, am rãmas înlemniþi. Iarpãrintele, ba azi, ba mâne, aducând pitaci ºicolaci din bisericã, a împãrþit la fiecare, de ne-a îmblânzit ºi treaba mergea strunã; bãieþiischimbau tabla în toate zilele, ºi sâmbãta,procitanie.
Nu-i vorbã, cã noi tot ne fãceam felul, aºa,câteodatã; cãci din bãþul în care era aºezatãfila cu cruce-ajutã ºi buchile scrise de bãdiþaVasile pentru fiecare, am ajuns la trãtaji, de latrataji la ceaslov, º-apoi dã, Doamne, bine! Înlipsa pãrintelui ºi a das cã lului intram în þinte -rim, þineam ceaslovul deschis, ºi cum eraufilele cam unse, trãgeau muºtele ºi bondarii laele, ºi, când clãmpãneam ceaslovul, câte zece-douãzeci de suflete prãpãdeam deodatã; potopera pe capul muºtelor! Întru una din zile, ce-ivine pãrintelui, ne cautã ceasloavele, ºi când le
10
vede aºa sânge rate cum erau, îºi pune mânileîn cap de necaz. ªi cum aflã pri cina, începe ane pofti pe fiecare la Balan, ºi a ne mângãia cusfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioa -selor muºte ºi ale cuvioºilor bondari, care dinpricina noastrã au pãtimit.
Nu trece mult dupã asta ºi într-o zi, prin lunalui Mai, aproape de Moºi, îndeamnã pãcatul pebãdiþa Vasile tântul, cã mai bine nu i-oiu zice, sãpuie pe unul, Nic-a lui Costache, sã mãprociteascã. Nicã, bãiet mai mare ºi înaintat laînvãþãturã pânã la genunchiul broaºtei, erasfãdit cu mine din pricina Smãrãndiþei popii,cãreia, cu toatã pãrerea mea de rãu, i-am trasîntr-o zi o bleandã, pentru cã nu-mi da pace sãprind muºte... ªi Nicã începe sã mã asculte; ºimã ascultã el, ºi mã ascultã, ºi unde nu s-apucãde însemnat la greºeli cu ghiotura pe o draniþã:una, douã, trei, pânã la douãzeci ºi nouã.„Mãi!!! s-a trecut de ºagã, zic eu, în gândul meu;încã nu m-a gãtit de ascultat ºi câte au sã maifie!“ ªi unde n-a început a mi se face negru pedinaintea ochilor ºi a tremura de mânios... Ei,ei! acu-i acu. „Ce-i de fãcut, mãi Nicã?“ îmi ziceu, în mine. ªi mã uitam pe furiº la uºa mân-tuirii ºi tot scãpãram din picioare, aºteptând cuneastâmpãr sã vie un lainic de ºcolar de afarã,
11
cãci era poruncã sã nu ieºim câte doi deodatã;ºi-mi crãpa mãseaua-n gurã, când vedeam cãnu mai vine, sã mã scutesc de cãlãria lui Balanºi de blagoslovenia lui Nicolai, fãcãtorul devânãtãi. Dar adevãratul sfânt Nicolai se vede cãa ºtiut de ºtirea mea, cã numai iaca ce întrã afu-risitul de baiet în ºcoalã. Atunci eu, cu voie, fãrãvoie, plec spre uºã, ies rãpede ºi nu mã maiîncurc prinprejurul ºcoalei, ci o ieu la sãnãtoasaspre casã. ªi când mã uit înapoi, doi hojmalãise ºi luase dupã mine; ºi unde nu încep a fugide-mi scãpãrau picioarele; ºi trec pe lângã casanoastrã, ºi nu întru acasã, ci cotigesc în stângaºi întru în ograda unui megieº al nostru; ºi dinogradã, în ocol, ºi din ocol, în grãdina cupãpuºoi, care erau chiar atunci prãºiþi de-aldoilea, ºi bãieþii, dupã mine; ºi, pãnã sã mãajungã, eu, de fricã, cine ºtie cum am izbutit dem-am îngropat în þãrnã, la rãdãcina unuipãpuºoiu. ªi Nica lui Costache, duºmanul meu,ºi cu Toader a Catincãi, alt hojmalãu, au trecutpe lângã mine vor bind cu mare ciudã; ºi sevede cã i-a orbit Dumnezeu, de nu m-au pututgãbui. ªi de la o vreme, nemaiauzind nici ofoºniturã de pãpuºoi, nici o scurmãturã degãinã, am þâºnit o datã cu þãrna-n cap ºi tiva lamama acasã, ºi am început a-i spune cu lacrimi,
12
cã nu mã mai duc la ºcoalã, mãcar sã ºtiu binecã m-or omorî!
A doua zi însã, a venit pãrintele pe la noi, s-aînþeles cu tata, rn-au luat ei cu biniºorul ºi m-audus iar la ºcoalã. „Cã de, e pãcat sã rãmâi fãrãleac de învãþãturã, zicea pãrintele; doar ai tre-cut de bucheleudeazla ºi bucheriþazdra: eºtiacum la ceaslov ºi mâne-poimâne ai sã treci lapsaltire, care este cheia tuturor învã þãturilor, ºi,mai ºtii cum vine vremea, poate sã te faci ºipopã aici, la bi serica Sfântului Nicolai, cã eupentru voi mã strãdãnu iesc. Am o singurã fatãº-oiu vedè eu, pe cine mi-oiu alege de ginere.“
Hei, hei! când aud eu de popã ºi deSmãrãndiþa popei, las muºtele în pace ºi-mi ieualte gânduri, alte mãsuri; încep a mã da ºi lascris, ºi la fãcut cadelniþa în bisericã, ºi la þinutisonul, de parcã eram bãiet. ªi pãrintele mã ièla dragoste, ºi Smãrãndiþa începe din când încând a mã fura cu ochiul, ºi bãdiþa Vasile mãpune sã ascult pe alþii, ºi altã fãinã se ma cinãacum la moarã. Nic-a lui Costache, cel rãguºit,balcâz ºi rãutãcios, nu mai avea stãpâ nire asu -pra mea.
Dar nu-i cum gândeºte omul, ci-i cum vrèDomnul. În tr-una din zile, ºi chiar în ziua deSfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni
13
la o clacã de dres drumul. Se zicea cã are sãtreacã Vodã pe acolo spre mãnãstiri. ªi bãdiþaVasile, n-are ce lucra? Hai ºi noi, mãi bãieþi, sãdãm ajutor la drum, sã nu zicã Vodã, când atrece pe aici, cã satul nostru e mai leneº decâtalte sate. ªi ne luãm noi de la ºcoalã ºi neducem cu toþii. ªi care sãpau cu cazmalele, carecãrau cu tãrãboanþele, care cu cãruþele, care cucovãþile, în sfârºit lucrau oamenii cu tragere deinimã. Iar vornicul Nic-a Petricãi, cu pasnicul,vãtãmanul ºi câþiva nespãlaþi de mazili se purtauprintre oameni de colo pânã colo, ºi când, deo-datã, numai iaca vedem în prund câþiva oameniclaie peste grãmadã ºi unul din ei mugind pu -ternic. „Ce sã fie acolo?“ ziceau oamenii, aler -gând care de care din toate pãrþile.
Pe bãdiþa Vasile îl prinsese la oaste cu arcan-ul, îl cetluiau acum zdravãn ºi-l puneau în cãtuºisã-l trimeatã la Peatrã... Iaca pentru ce scoseseatunci vornicul oamenii la clacã. Aºa, cu amã -gele, se prindeau pe vremea aceea flãcãii laoaste... Afurisitã prive liºte mai fu ºi asta! Flãcãiiceilalþi pe datã s-au fãcut nevãzuþi, iarã noi,copiii, ne-am întors plângând pe la casele noas-tre. Afurisit sã fie cânerul de vornic ºi cum auars el inima unei mame, aºa sã-i ardã inimaSfântul Foca de astãzi, lui ºi tuturor pãrtaºilor
14
sãi! blãstãmau femeile din sat, cu lacrãmi defoc, în toate parþile. Iar mama lui bãdiþa Vasileîºi petrecea bã ietul la Peatrã, bocindu-l ca pe unmort! „Las’, mamã, cã lumea asta nu-i numaicât se vede cu ochii, zicea bãdiþa Vasile, mân -gãind-o; ºi în oaste trãieºte omul bine, dacãeste vrednic. Oºtean a fost ºi Sfântul Gheorghe,ºi Sfântul Dimitrie, ºi alþi sfinþi mu cenici, care aupãtimit pentru dragostea lui Hristos, mãcar de-am fi ºi noi ca dânºii!“
Ei, ei! pe bãdiþa Vasile l-am perdut; s-a dusunde i-a fost scris. ªi pãrintele Ioan umblaacum cu pletele în vânt sã gã seascã alt dascãl,dar n-a mai gãsit un bãdiþa Vasile, cuminte, har-nic ºi ruºinos ca o fatã mare. Era în sat ºidascãlul Iordache, fârnâitul de la strana mare,dar ce þi-i bun? ªtia ºi el glasurile pe dinafarãde bise ricã, nu-i vorbã, dar clãmpãnea de bã -trân ce era; º-apoi mai avea ºi darul suptului...Aºadar ºcoala a rãmas pustie pentru o bucatãde vreme ºi câþiva dintre noi, care ne þineamde pãrintele Ioan, calea-valea: biserica des -chide pe om. Duminicile bâzâiam la stranã ºihârºti! câte-un colac! ªi când veneau cele douãajunuri, câte treizeci, patruzeci de bãieþifugeam înaintea popii de rupeam omãtul de lao casã la alta; ºi la Crãciun nechezam ca mânzii,
15
