Download - Geiss Book v3

Transcript
Page 1: Geiss Book v3

IMANUEL GEISS

ISTORIALUMIIDIN PREISTORIE

PÂNÃ ASTÃZI

Traducere de Dragoº Dinulescu ºi Matei Iagher

Ediþie revizuitã ºi adãugitã

Page 2: Geiss Book v3

Imanuel Geiss (n. 1931, Frankfurt/Main) a studiat istoria şi politica în universităţile din Munchen şi Hamburg. Din 1973 şi până în 1996 a susţinut cursuri de istorie contemporană la Universitatea din Bremen, cu o atenţie specială acordată spaţiului Lumii a Treia. A publicat numeroase lucrări de istorie a Germaniei, a Europei şi a lu-mii. Domeniile sale de interes se întind de la evenimentele din Primul Război Mondial până la istoria Africii, de la studierea rasismelor şi a revoluţiilor până la analizarea Războiului din Iugoslavia din anii 1990. Deopotrivă istoric şi teoretician al istoriei, Geiss se situează uneori polemic faţă de istoriografiile recente părtinitoare ori ideologizante. Expunerile sale sunt, în aceeaşi măsură, riguroase şi provocatoare, în-temeiate pe un discurs fundamental ştiinţific şi cu un meta-mesaj pro-fund umanist.

Printre cele mai importante titluri : Panafricanismul. Despre istoria decolonizării (1968), Lungul drum către catastrofă. Preistoria Primului Război Mondial, 1815-1914 (1991), Istoria rasismului (1993), Războiul din Iugoslavia (1995), Prăbuşirea Uniunii Sovietice (1995), Viitorul ca is-torie. Analize şi prognoze cronologice, 1980-1992 (1998), Istoria din am-von (1999), Istoria pe înţelesul tuturor (6 volume, ediţia a III-a, 2002).

Page 3: Geiss Book v3

Cuprins

Cuvânt înainte .................................................................................................................................. 15Introducere ..................................................................................................................................... 19

Materiale şi categorii .............................................................................................................. 19Mecanisme istorice : unitatea procesului istoric ............................................................... 21Periodizare : Vechiul Orient – Noul Occident .................................................................. 22Indicaţii de utilizare ............................................................................................................... 25

Preistoria : de la apariţia omului până la începutul civilizaţieide acum aproximativ 2 milioane de ani până în preajma anului 3100 î.H. .... 29

1. Marea istorie a evoluţiei : de la Big Bang la om ........................................................... 302. Mecanisme istorice .......................................................................................................... 343. Epoca veche a pietrei (paleoliticul) : începuturile omenirii, cu vânătorii şi culegătorii, până în preajma anului 8000 î.H. ......................................... 404. Religia ca explicaţie a lumii înconjurătoare şi concepţie despre lume : modelul teocratic .................................................................................................................... 435. Homo sapiens sapiens şi transformările sale între cca 35000 şi 2000 î.H. ........... 506. Epoca nouă a pietrei (neoliticul) : producţia agricolă timpurie şi trecerea către primele culturi superioare, între cca 8000 şi 3100 î.H. ......................................... 53

Dominaţia Vechiului Orient, a sistemului eurasiaticîntre cca 3100 î.H. şi 1500 d.H. ........................................................................................... 58I. Vechiul Orient eurasiatic, între cca 3100 şi cca 500 î.H. ............................................. 59

7. Culturi superioare timpurii : agricultura intensivă şi prima statalitate, de la 3100 până la 1650 î.H. ................................................................................................. 628. Marile imperii ca centre de civilizaţie şi de putere ..................................................... 659. Popoarele nomade ale Eurasiei : nomazii din nord, nomazii din sud ..................... 7010. Continentele izolate : Australia, Vechea Americă, Africa neagră .......................... 7511. Vechiul Orient în Epoca bronzului I : Mesopotamia, din jurul anului 3100 până la 1200 î.H. ..................................................................................................................... 7912. Vechiul Orient în Epoca bronzului II : vechiul Egipt, din jurul anului 3100 până la 1200 î.H. ..................................................................................................................... 8313. Noi centre ale culturii superioare I : India, din jurul anului 2600 până la 540 î.H. ....................................................................................................................... 8514. Noi centre ale culturii superioare II : China, din anul 1523 până în jurul anului 500 î.H. ......................................................... 89

Cuprins

Page 4: Geiss Book v3

8 Cuprins

15. Culturile periferice din Eurasia ..................................................................................... 9216. Culturi periferice ale vechiului Orient : Asia Mică, Egeea, din jurul anului 2600 până la 1400 î.H............................................................................... 9517. Levantul în Epoca fierului : arameenii, fenicienii şi filistenii (din jurul anului 1200 până în 332 î.H.) ............................................................................ 9718. Începuturile iudeilor în Vechiul Orient, din jurul anului 1800 până în jurul anului 538 î.H. .......................................................10219. Migraţia doriană şi colonizarea greacă, începând din jurul anului 1200 până în 535 î.H. ............................................................10520. Migraţiile italice, etruscii, începuturile Romei, din jurul anului 1200 până în 510 î.H. .............................................................................10821. Imperiile Vechiului Orient : Babilon, Aššur, Egipt, din 1125 până în 525 î.H. ...................................................................................................11022. Grecia arhaică : polis şi demos în Atena şi Sparta, din 776 până în 508 î.H. .....11323. Mezii şi perşii, de la 625 până la 330 î.H. : concentrarea vechiului Orient Apropiat dinspre est, din anul 550 până în 330 î.H. ......................................................117

II. Antichitatea eurasiatică, de la 500 î.H. până la 500 d.H. .........................................12124. „Timpul axial“ către 500 î.H. ......................................................................................12325. Grecia clasică, între 500 şi 336 î.H. : originile Europei .........................................12626. Conflictele interne şi externe ale Greciei clasice : Războaiele medice şi Războiul peloponesiac, din 490 până în 404 î.H. .......................................................12927. De la hegemonia Spartei la hegemonia Macedoniei, din anul 404 până în 337 î.H. .....................................................................................................................13228. Apogeul Greciei clasice – campania lui Alexandru şi imperiul său : unificarea dinspre vest a vechiului Orient Apropiat, din 334 până în 323 î.H. ........13529. Elenismul şi statele diadohice elenistice, din 323 până în 30 î.H. ......................13830. Republica romană timpurie : luptele dintre clase şi cucerirea Italiei, din 510 până în 272 î.H. ......................................................................................................14231. Ascensiunea Romei la statutul de imperiu : războaiele punice şi expansiunea în jurul Mării Mediterane, din 264 până în 30 î.H. .............................14632. Războaiele civile şi reorganizarea imperiului, din 133 până în 27 î.H. ..............14933. Epoca imperială : apogeul şi epoca de strălucire a Imperiului Roman, din 27 î.H. până în 192 d.H. ...............................................................................................15234. Iudeii în Antichitate : de la Cyrus până la Bar Kochba şi urmaşii săi, din anul 538 î.H. până în 425 d.H. ....................................................................................15535. Ascensiunea creştinismului ca religie de stat în Roma târzie, din anul 30 până în 391 .......................................................................................................16036. Criza existenţială şi noua stabilitate în statul autoritarist al Antichităţii târzii, din 192 până în 375 ........................................................................16337. Divizarea definitivă a imperiului şi decăderea Imperiului Roman de Apus, din anul 395 până în 476 .....................................................................................................16638. Marile imperii clasice şi comerţul intercontinental...............................................170

Page 5: Geiss Book v3

9Cuprins

39. Alte centre ale culturii superioare antice I : India, din anul 540 î.H. până în 480 d.H. ...................................................................................................................17440. Alte centre ale culturii superioare antice II : China între haos şi prima fază imperială, din anul 481 î.H. până în 439 d.H. .................................................................17741. Africa în cadrul Antichităţii eurasiatice, din anul 671 î.H. până în jurul anului 400 d.H. .............................................................................................181

III. Evul Mediu eurasiatic, din jurul anului 500 până în jurul anului 1500 ..............18542. Valurile expansioniste turco-mongole, din anul 250 î.H. până în 1644 ............18743. Persia : dualism, teritoriu de tranzit al comerţului la mare distanţă, din anii 224/227 până în 1514 ..........................................................................................19144. China : Imperiul de Mijloc – de la criza existenţei sale până la hegemonia în Asia de Est, din anul 589 până în 1644 .....................................19545. Bizanţul : punte între Orient şi Occident, din anul 330 până în 1453 ...............20046. India : hinduism, Islam, comerţ la mare distanţă, din anul 527 până în 1526 ..................................................................................................20347. Asia de Sud-Est : medierea comerţului la mare distanţă dintre India şi China, din jurul anului 600 până în 1511 ..............................................20748. Coreea, Japonia : culturi periferice, în umbra Chinei, din 327/552 până în 1603 ..................................................................................................21049. Islamul (I) : arabii şi Califatul, din anul 622 până în 1258 ...................................21450. Islamul (II) : turcii în cadrul centrelor de cultură asiatice, din 998 până în 1243 ...........................................................................................................21851. Invazia mongolă şi Imperiul Mongol : de la Ginghis Han la Timur Lenk, din anul 1206 până în 1405 ................................................................................................22252. Islamul (III) : ascensiunea şi expansiunea Imperiului Otoman, din 1290/1300 până în 1571 .............................................................................................22653. Africa neagră în timpul Evului Mediu eurasiatic, din jurul anului 550 până în 1485 ..........................................................................................................................23054. Vechea Americă, până în 1492...................................................................................234

IV. Evul Mediu european, din anul 476 până în 1492/1498 .........................................23955. Graniţele de structură şi diferenţele de civilizaţie ale Europei, din jurul anului 100 până în 1522 .....................................................................................24356. Situaţia iniţială a Europei medievale : „migraţia popoarelor“ şi căderea Imperiului Roman (de Apus), din anul 375 până în 680 ...........................24857. Primele semne ale reconsolidării : papalitatea şi Regatul Francilor, din 440 până în 800 ..............................................................................................................25258. Europa latină în faţa unui nou început : sarazinii, normanzii, ungarii ; destrămarea Imperiului Carolingian, din 787 până în 955 ..........................................25659. Noua consolidare din Apus (955/962) şi din Răsărit (China, 960) : marea cumpănă a anului 1000 ...........................................................................................25960. Italia în Evul Mediu, din 401/476 până în 1494 : vidul de putere şi dominaţia culturală ..........................................................................................................264

Page 6: Geiss Book v3

10 Cuprins

61. Axa Marea Nordului–Marea Baltică în Evul Mediu, din anul 787 până în 1494 ..................................................................................................26862. Regat şi Imperium Romanum la germani, ca nou centru de putere, din 962 până în 1198 ...........................................................................................................27263. Împărat şi papă : reformarea Bisericii şi disputa legată de învestitură, din 1059/1075 până în 1122 .............................................................................................27664. Reconquista : fundamentele medievale ale Portugaliei şi Spaniei, din anul 1064 până în 1492 ................................................................................................27965. Cucerirea normandă : fundamentele medievale ale Angliei, din 1066 până în 1265 .........................................................................................................28266. Cruciadele şi statele cruciate, din 1096 până în 1291 ...........................................28467. Schimbarea centrelor de putere : decăderea imperiului, ascensiunea Franţei la poziţia de primă mare putere a Europei, din 1180 până în 1214 ............................28968. Scandinavia : vikingii şi statalitatea medievală, din 787 până în 1523 ...............29269. Polonia, între germani şi ruşi, din anul 960 până în 1466 ....................................29670. Rusia medievală : de la Kiev la Moscova, din 860 până în 1480..........................29971. Balcanii, între latinitate, ortodoxie şi Islam, din 395 până în 1483 ....................30272. Criza Europei medievale (I) : oraşe şi stări sociale, din anul 1015 până în 1449 ..........................................................................................................................30673. Criza Europei medievale (II) : Războiul de O Sută de Ani, din 1339 până în 1453 .........................................................................................................30974. Criza Europei medievale (III) : eretici şi concilii, din 1143 până în 1459 ........31375. Evreii în Evul Mediu, din 535 până în 1492 ............................................................31676. Pregătirea expansiunii peste mări, din 1415 până în 1492/1498 .......................321

Epoca Modernă globalizată : dominaţia Noului Occidentîncepând cu 1492/1498 ........................................................................................................325

77. Situaţia lumii de peste ocean : viduri de putere, vechi centre de cultură şi de putere, din jurul anului 1500 până în jurul anului 1850 ......................................32678. Africa la începutul Epocii Moderne, din jurul anului 1500 până în 1787 .........33079. Europa ca nou centru de putere şi de cultură, până în anul 1945 .......................334

I. De la expansiunea Europei peste ocean până în pragul Revoluţiei Franceze, din 1492/1498 până în 1789 ...................................................................................................338

80. Imperiile coloniale timpurii – Portugalia, Spania, Franţa, Anglia, Ţările de Jos (Olanda), din 1492 până în 1815 ..............................................................33981. „Acumularea primitivă“ de capital – capitalismul timpuriu şi mercantilismul ..................................................................................................................34382. Europa în jurul anului 1500 : relaţiile internaţionale, din anul 1453 până în 1526 ..........................................................................................................................34883. Reforma (I) : Luther şi Germania, din 1517 până în 1555 ..................................35284. Reforma (II) : Calvin şi Europa, din1527/1536 până în 1566 ...........................35585. Europa sub hegemonia spaniolă, din 1519 până în 1659 .....................................358

Page 7: Geiss Book v3

11Cuprins

86. Contrareforma, din 1563 până în 1685 ...................................................................36287. Războaiele religioase europene, de la 1529 până în 1598 ....................................36588. Europa între Stări Sociale şi absolutism, din 1564 până în 1689 ........................36889. Independenţa şi ascensiunea Olandei la statutul de putere maritimă şi comercială, din 1572 până în 1648 ...............................................................................37290. Revoluţiile moderne, din 1572 până în 1949 .........................................................37591. Revoluţia Engleză 1640-1660, 1688/1689 : prima revoluţie autentică din Europa .............................................................................................................................37892. Războiul de Treizeci de Ani şi Pacea din Westfalia, din 1618 până în 1648 .....38293. Prima fază hegemonică a Franţei sub Ludovic al XIV-lea : absolutism şi expansiune, din 1667 până în 1714 ..........................................................38694. Pentarhia europeană : ascensiunea unor noi mari puteri (I) : Austria şi Prusia, din 1683 până în 1763 .........................................................................38995. Ascensiunea unor noi mari puteri (II) : Anglia şi Rusia, din 1689 până în 1713/1721 .............................................................................................................................39296. Hegemonie şi echilibru de forţe : marile războaie pentru hegemonie, din 1700/1701 până în 1763 ....................................................................................................39597. Revoluţia industrială : progres şi modernizare, Prometeu eliberat, din jurul anului 1760 până în 1886 ...................................................................................39998. Împărţirile Poloniei, din 1772 până în 1795 ...........................................................40399. Problema orientală : Europa în labirintul crizei de durată, din 1774 până în 1923 .........................................................................................................407100. Noua Europă (I) : America Latină, din 1492 până în 1789 ...............................411101. Noua Europă (II) : originile Statelor Unite ale Americii, din 1607 până în 1787 .........................................................................................................415102. Ancien Régime/Vechiul Regim şi Revoluţia Franceză, din 1715 până în 1789 ........................................................................................................419103. Protorasismele ............................................................................................................422104. Între ghetouri şi Mesia : evreii în Epoca Modernă timpurie, din 1492 până în 1789 .........................................................................................................426

II. De la Revoluţia Franceză până în ajunul Primului Război Mondial, din 1789 până în 1914 ...............................................................................................................432

105. Revoluţia Franceză : începuturile şi Prima Republică, din 1789 până în 1799 .........................................................................................................434106. Consulatul şi Primul Imperiu, din 1799 până în 1814/1815 ............................437107. Revoluţia Franceză şi Europa, din 1790 până în 1830........................................440108. Revoluţia Franceză şi situaţia din colonii (Haiti, Egipt, America Latină) din 1791 până în 1826 .........................................................................................................443109. America Latină din 1789 ..........................................................................................446110. Congresul de la Viena, 1814-1815 : Noua ordine europeană – între restauraţie şi reacţiune ...............................................................................................449111. Problemele naţionale şi naţionalismele, din 1795 până în 1871 ......................451

Page 8: Geiss Book v3

12 Cuprins

112. Europa între Sfânta Alianţă şi revoluţiile succesive, din 1815 până în 1847 .........................................................................................................454113. Mişcarea muncitorească şi socialismul ; crize economice, din perioada 1825-1847 până în anul 1914 ............................................................................................457114. Aboliţionismul – interzicerea sclaviei şi a comerţului cu sclavi. Din 1807/1834 până în 1888 ............................................................................................460115. Anglia – evoluţia unei puteri mondiale : industrie, reformă şi imperiu, din 1825/1832 până în 1914 .............................................................................................463116. Rusia, putere mondială subdezvoltată : expansiunea între autocraţie şi revoluţie, din 1825/1861 până în 1905 ..........................................................................466117. Revoluţia europeană din 1848/1849 : revoluţie socială şi naţională ...............470118. Al Doilea Imperiu şi mişcările naţionale : Războiul Crimeii, Risorgimento, revolta poloneză din ianuarie, din 1852 până în 1870 .......................473119. Criza vechilor centre de putere şi de cultură : China, India, din 1850/1857 până în 1911 .............................................................................................476120. Ascensiunea noilor Mari Puteri – Japonia şi SUA, din 1853/1854 până în 1914 .............................................................................................479121. Agonia Imperiului Otoman şi sfârşitul Austro-Ungariei : esenţa problemei slavilor de sud, din 1856/1867 până în 1914 .................................482122. Unificarea germană şi cel de-al Doilea Reich, din 1871 până în 1914 ............485123. Între emancipare şi antisemitism : evreii în Epoca Modernă, din 1790 până în 1914 .........................................................................................................488124. Africa în Epoca Modernă (II), din 1787 până în 1914.......................................492125. Sistemul mondial european, din 1871 până în 1914 ..........................................497126. Dominaţia colectivă a Europei asupra lumii – imperialism şi colonialism, din 1882/1884 până în 1914 .............................................................................................500127. Drumul către Primul Război Mondial : crize şi alianţe, din 1875 până în 1914 .........................................................................................................503

III. Epoca Modernă, din 1914 până în 1989/1991 ..........................................................507128. Explozia centrului de putere german (I) : Primul Război Mondial, 1914-1918 : catastrofa originară a secolului XX....................................................................................508129. Revoluţia rusă şi URSS, din 1917 până în 1922 ; revoluţiile ulterioare, 1918/1919 ......................................................................................511130. Conflicte care au urmat Primului Război Mondial şi ordinea de la Versailles, din 1919 până în 1923 .........................................................................................................514131. Pace la cerere : zdruncinarea hegemoniei Europei în perioada interbelică, din 1918 până în 1939 .........................................................................................................517132. Reacţia centrului de putere german faţă de Primul Război Mondial : Republica de la Weimar şi cel de-al Treilea Reich, din 1919/1933 până în 1945 ...520133. Drumul către cel de-al Doilea Război Mondial : criza economică mondială şi cel de-al Treilea Reich : din 1929 până în 1939 ..........................................................523134. Explozia centrului german (II) : al Doilea Război Mondial, 1939-1945 ........526

Page 9: Geiss Book v3

13Cuprins

135. Comunism şi naţional-socialism : cele două mari sisteme totalitare ale secolului XX ..........................................................................................................................530136. Evreii între 1914 şi 2001 : emancipare-asimilare-antisemitism-Shoah- statul Israel ............................................................................................................................534137. Lumea împărţită : Războiul Rece (Est-Vest) şi decolonizarea (Nord-Sud), în perioada 1945-1990 ........................................................................................................538138. Africa în Epoca Modernă (III), din 1914 până în 1945 .....................................542139. Conflicte post-coloniale, după 1946 .....................................................................544140. Prăbuşirea Uniunii Sovietice, din 1945 până în 1991 .........................................548

IV. Istoria globală contemporană, începând cu 1989/1991 ..........................................553141. Naţionalisme neo-imperiale şi epurări etnice ......................................................553142. Rasisme moderne ......................................................................................................558143. Globalizarea şi noua dezordine mondială .............................................................562144. Războaie asimetrice – de sus şi de jos, începând cu 11 septembrie 2001 ......568

Anexe .............................................................................................................................................573Date cheie ale istoriei universale .......................................................................................574Perspective asupra istoriei statelor ....................................................................................586Suverani şi oameni de stat ai celor mai importante state/regate/imperii ; papi (selecţie) ........................................................................................................................594

Scheme ..........................................................................................................................................6071. Diviziunile speciei umane .............................................................................................6082. Familia limbilor indo-europene (I) ............................................................................6103. Familia limbilor indoeuropene (II) ............................................................................6124. Evoluţia celor mai importante sisteme de scriere şi alfabete, cca 3100 î.H.-cca 1000 d.H. ...............................................................................................6145. Culturile superioare eurasiatice şi contribuţiile lor la cultura mondială, cca 3200 î.H.-cca 1500 d.H. ................................................................................................................6166. Sistemul periodic cronologic al Vechiului Orient/Antichitatea clasică, cca 3500 î.H.-cca 300 d.H. (Michael Sommer) .............................................................6187. Religiile universale .........................................................................................................6208. Dualismul .........................................................................................................................6229. Catastrofele traversate de evrei : deportări, izgoniri, refugieri în masă, masacre, genociduri, 722 î.H.-1945 ..................................................................................62610. Nomazii de sud ai Eurasiei : de la akkadieni până la arabi, cca 2600 î.H.-1258 d.H. ......................................................................................................62811. Nomazii de nord ai Eurasiei : de la sciţi până la turcii otomani, cca 800 î.H.-1924 d.H. ........................................................................................................63012. Ciclurile imperiale dinastice în China – regi (wang) şi împăraţi (huang-ti), cca 1523 î.H.-1911 d.H. ......................................................................................................634

Page 10: Geiss Book v3

14 Cuprins

13. Paralele/Analogii temporale/structurale şi deosebiri între Orientul Îndepărtat chinezesc şi Occidentul Îndepărtat latin ...........................63614. Mari concilii şi schisme bisericeşti, 325-1965 ........................................................63815. Migraţia popoarelor germanice şi statele succesoare de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus, 375-888 ..................................................64216. Formarea naţiunilor europene, 409-1991 ...............................................................64417. Vikingii/normanzii, 787-1066 ..................................................................................64618. Cruciadele şi acţiunile similare, 1064-1444 ............................................................64819. Ordinele militaro-călugăreşti, după 1070 ...............................................................65020. Istoria Epocii moderne, 1492/1498-1991 ..............................................................65421. Imperiile coloniale (I), 1415-1815 ...........................................................................65822. Marile puteri şi puterile mondiale moderne, 1214-2006 .....................................66023. Marile congrese internaţionale de pace, tratatele de pace şi conferinţele, 1648-1946 ..............................................................................................................................66424. Războaiele austro-turce, 1526-1791 ........................................................................66625. Războaiele ruso-turce, 1710-1878 ............................................................................66826. Împărţirile Poloniei şi revoltele poloneze, 1772-1980 .........................................67227. Crizele economice mondiale moderne şi cele mai importante urmări politice ale lor, 1788-1991 .....................................................................................67428. Problemele naţionale ale Europei după 1789 .........................................................67629. Imperiile coloniale (II) şi decolonizarea, 1815-1976 ...........................................67830. Marile crize diplomatice premergătoare declanşării războaielor, 1875-1914 ....68231. Marile totalitarisme ale secolului XX, 1917-1991 .................................................68432. Crizele, agonia şi destrămarea Uniunii Sovietice, 1953-1991 .............................68633. Naţiunile şi imperiile ...................................................................................................688

Index ..............................................................................................................................................693

Page 11: Geiss Book v3

Cuvânt înainte

Cine, după trei milenii,Tot nu ştie-a da socoata,

Crud, în beznă să rămâie,Din zi în zi să-şi ţie soarta.

(Goethe)

La început, a fost dublul şoc de după 1968 cu privire la ignoranţa galopantă manifestată de studenţii la istorie în privinţa relevanţei datelor şi a faptelor în cadrul învă-ţământului universitar. În plus, în aceeaşi perioadă a devenit evident şi începutul alunecării pe o pantă greşită a sistemului PISA (Programme for International Students Assessment), conform căruia însuşi principiul învăţării o luase deja razna, ca urmare a revoluţiei cultu-rale „progresiste“. Prima reacţie a fost o autocritică spăşită, potrivit căreia totul ar fi fost pricinuit de „reformatoarea“ Universitate din Bremen, fondată cu destulă uşurinţă, tipică tinereţii academice. Mai apoi s-au făcut auzite şi mesaje de îmbărbătare, sosite din partea unor colegi din ţară şi din străinătate, care dădeau de înţeles că, în realitate, ceea ce se pe-trecea la Bremen se petrecea pretutindeni.

În locul nesfârşitelor văicăreli, ar fi trebuit ca o elementarizare introductivă a istoriei, văzută de aici înainte ca istorie a lumii, să aducă remedii constructive, după mottoul lui Heinrich Böll : Ceva trebuie să se petreacă ! Pe parcursul a două elanuri creatoare, numi-te „Istoria pe înţelesul tuturor“ (Geschichte griffbereit, 6 volume, 1979-1983 ; ed. a III-a, 2002), respectiv „Istoria lumii“ (Geschichte im Überblick, 1986), autorului avea să-i reu-şească o eficientă autovindecare prin muncă. O primă privire de ansamblu aruncată asupra proporţiilor materialului ar trebui să reducă orice pretext la nivelul unei stări avansate de ignoranţă.

Până şi lucrarea „Istoria lumii“avea să sporească pe de o parte în volumul informaţiei oferite, iar pe de altă parte în dimensiunile fizice ale cărţii. Generozitatea editurii a permis ca la fiecare apariţie a unei noi ediţii să se lase loc pentru acumulările ştiinţifice rezultate în urma cercetărilor personale în domeniul istoriei lumii, dar şi acelora provenite din scurge-rea firească a timpului de-a lungul istoriei contemporane trăite, mai cu seamă a celui trecut de la destrămarea Uniunii Sovietice, 1989/1991 ; cititorii inteligenţi şi plini de interes, fie ei începători – asemenea elevilor şi studenţilor –, fie profesori sau profani însetaţi de cu-noaştere, sunt îndreptăţiţi să afle din timp cele mai importante date, fără să fie nevoiţi să devină profesori de istorie (pensionaţi între timp). Până şi agitaţia stârnită în legătură cu trecerea într-un nou mileniu, al treilea, a devenit o provocare intelectuală : în anul declarat al lui Goethe, 1999, s-a continuat obiceiul de a se contura şi justifica un eveniment şi o personalitate pe seama a 1000, 2000 şi chiar 3000 de ani, fie şi numai ca un simplu exer-ciţiu de panoramare şi privire de asamblu. Specialiştii ar putea expedia toate acestea sub denumirea de „atacuri de masă“ : „s-ar lua de unii singuri peste picior, dar nu ştiu cum s-o facă“ (din nou Goethe).

Cuvânt înainte

Page 12: Geiss Book v3

16 Cuvânt înainte

Lucrarea de faţă a ajuns între timp să fie împărţită într-un număr de 144 de capitole, cele mai multe dintre ele cuprinzând nuclee de date care apar şi în alte corelaţii. La toate acestea se adaugă, sub titulaturi cvasiformale, priviri de ansamblu (asupra istoriei statelor, a conducătorilor acestora) şi schiţe schematice pentru descifrarea unor situaţii istorice deose-bit de complicate, ordonate aproximativ cronologic.

De ajutor în vederea unei mai bune înţelegeri a complexităţii realităţilor istorice se dovedeşte a fi încercarea de a stăpâni intelectual abundenţa de evenimente istorice prin generalizări progresive, cu sprijinul conceptualizării intitulate „mecanisme istorice“, ale că-rei categorii au fost împrumutate din domeniul – mult mai organizat – al ştiinţelor naturii. Acestea nu sunt în niciun caz într-atât de „mecanice“ pe cât susţin criticile răuvoitoare, deformând realitatea, cu toate că nici nu se arată în stare a lămuri pe deplin chiar totul sub soare. Chiar şi aşa, împrumuturile categoriale din registrul nomenclaturii ştiinţelor naturii oferă în primul rând şansa de maximă apropiere – posibilă omeneşte – de idealul obiectivităţii şi, pe această cale, de evitare, într-o oarecare măsură, a capcanei generate de dihotomia subiectivitate-obiectivitate : constrângerile subiective şi eroarea umană lasă, oricum, suficiente reziduuri strâmbe şi nelimpezite, un câmp larg deschis discuţiilor şi criticilor ştiinţifice legitime. Sperăm, însă, ca secţiunea extinsă a Mecanismelor istorice din cadrul Introducerii să contribuie treptat la o depăşire a prejudecăţilor germane tradiţionale, sancţionate dogmatic de separarea arbitrară realizată de Wilhelm Dilthey între ştiinţele naturale şi cele sociale.

Plină de încurajare se arată, în această direcţie, până şi cea mai recentă concepţie, sosi-tă din Australia şi Olanda (Fred Spier), a aşa-numitei Big History („Marea istorie“), repre-zentând inserarea istoriei omenirii în cadrul evoluţiei generale, de la Big Bang până la pre-zentul nostru planetar. De aceea, am destinat un capitol nou, primul, informării cititorilor şi stârnirii curiozităţii acestora asupra celor mai dramatice lărgiri de orizonturi din cadrul celei mai noi faze a extraordinarului fenomen al globalizării, ca şi asupra cunoştinţelor ce ţin de istoria evenimentelor naturale.

În vederea unei orientări primordiale a fost gândită şi secţiunea care tratează peri odi-zarea şi împărţirea acestor intervale istorice în mari blocuri temporale, de dimensiuni re-zonabile ; istoria este, totuşi, şi o ştiinţă de orientare, pragmatică, fără obsesii teoretice sau ideologice şi chiar fără a fi deloc „dătătoare de sens“, după cum susţin, polemic, unii istorici (lucru susţinut, la rândul său, de alţi istorici). În acest sens, ar fi utilă o înţelegere pragmatică a istoriei lumii, a trecutului cunoscut al omului pe întreaga planetă, fără o fixare mântuitoare de natură religioasă, venită dinspre fondul iudeo-creştin al Occidentului sau din seculariză-rile moderne de natură totalitară – de stânga sau de dreapta – sau de natură naţional-mesia-nică, în viziunea căreia mântuirea omenirii ar depinde de câte o unică naţiune.

Categoriile abstracte, şi totuşi comprehensibile, permit înţelegerea şi învăţarea prag-matică a istoriei cu adevărat globale a lumii, cel puţin în cazul schiţării unei priviri de an-samblu ; adevărul este că nimeni nu mai poate cunoaşte şi nici nu mai doreşte să cunoască toate detaliile istorice. De aceea, pentru o mai bună înţelegere a fenomenelor istorice, în capitolul corespunzător am expus şi clarificat cele mai importante mecanisme istorice, cu precădere relaţia cantitate-calitate (a lui Aristotel) şi legea pătratului invers (a lui Newton),

Page 13: Geiss Book v3

17Cuvânt înainte

care guvernează chiar şi preluarea puterii şi a influenţei civilizaţiei. La acestea se adaugă re-laţia dialectică dintre centru şi periferie, centru de putere şi golul de putere, dar şi relaţia în-frângere-criză şi, în încheiere, universalitatea aşa-numitei pleonexii (susţinute de Aristotel), a acelei „dorinţe de-a avea tot mai multă putere şi tot mai multe avuţii“ ca forţă motrice a expansiunii, cu efectele retroactive autodistructive. Împletirea intenţionată a categoriilor abstracte cu materia istorică reală, în vederea unei mai bune înţelegeri, mobilizează ambele dimensiuni necesare ale asimilării : abstractizarea răsfrântă asupra materiei şi, invers, con-cretizarea categoriilor şi a definiţiilor abstracte.

Volumul a avut de câştigat de pe urma unei şederi prelungite a autorului în SUA (1985-1986), ca profesor Fulbright, acestei perioade datorându-i-se, în primul rând, o globalizare şi mai accentuată a perspectivelor asupra istoriei lumii, rod al influenţei exercitate de William H. McNeill, reprezentantul de frunte al istoriografiei universale din SUA, cu deosebire con-ceptul, extins la dimensiuni continentale, de Antichitate eurasiatică, precum şi de cel de Ev Mediu eurasiatic. Mai presus, însă, de asemenea mulţumiri cu caracter general şi pauşal adu-se lui William H. McNeill, este oportună precizarea faptului că, deşi cartea evită deliberat notele, am considerat că este de datoria mea să furnizez în locurile esenţiale cel puţin sursa informaţiilor respective, între paranteze rotunde, fără menţionarea altor amănunte legate de titlul lucrării sau numărul paginii (McNeill). Nu există încă, din păcate, traduceri în limba germană ale celor două volume de istorie universală aflate sub semnătura lui McNeill (lu-crări de întinderi diferite) : The Rise of the West (1963) şi A World History (1967).

Datorez mulţumiri deosebite mai multor colegi, care au verificat critic părţi ale ma-nuscrisului, venind şi cu valoroase propuneri de îmbunătăţire a acestuia : prof. dr. Horst Gründer, din Münster, pentru secţiuni ale Epocii Moderne ; prof. dr. Peter Segl, din Bayreuth, pentru Evul Mediu, cu deosebire în privinţa problematicii ereziilor ; Thilo Hobelmann, de la Biblioteca orăşenească şi Biblioteca universitară din Bremen, pentru cele două scheme reprezentând Familiile de limbi indo-europene din cadrul Schiţelor schematice ale Anexelor. De asemenea, adresez mulţumiri dr. Gerhard Granier, din Freiburg, pentru importantele sale indicaţii de corectură.

Dr. Michael Sommer, din Freiburg/Bremen, a fost cel care a preluat controlul asupra lucrării corespunzător domeniului său de competenţă (Orientul Vechi, Antichitatea gre-co-romană), aducând cunoştinţele reflectate în paginile cărţii la cel mai recent nivel atins de cercetare, prin adaptări, eliminări şi modificările de rigoare. La aceste intervenţii se adaugă unele contribuţii ale domniei sale (extensii ale noului capitol Arameenii, fenicienii şi filistenii, schema înfăţişând Regatele Orientului Vechi), ca şi o privire de ansamblu asupra regatelor Orientului Vechi. În plus, domnia sa a realizat citirea şpaltului corectat al întregului volum. Îi datorez nenumărate mulţumiri pentru efortul depus.

Transcrierea diferitelor ediţii a fost preluată, succesiv, de Renate Brock, din Bremen, şi de Angelika Kuhn, din Oyten. Corectura a fost asigurată de lecturile multora dintre aceia care se aflau la studii în Bremen, printre care s-a numărat Gabriele Intemann – cea care în-deplinit şi o parte importantă a sarcinilor legate de lucrul la cea de-a doua şi cea de-a treia ediţie a voluminoasei lucrări „Istoria pe înţelesul tuturor“ (6 volume) –, precum şi, chiar dacă la acea vreme aflaţi doar pe băncile şcolii, dar cu însărcinarea deosebită de a veghea

Page 14: Geiss Book v3

18 Cuvânt înainte

asupra lizibilităţii textelor, Christine Wendt-Hansen, fiica vecinei din strada Mommsen, Eva Kogel şi fiul meu, Dieter. Ultimele erori rămase a fost înlăturate, cu mare acribie, de către Matthias Krämer, din Bremen.

Tuturor celor amintiţi le mulţumesc pentru preţioasa colaborare.

Bremen, august 2005Imanuel Geiss

Page 15: Geiss Book v3

Introducere

Experienţa confirmă, în mod recurent, săracia de-a dreptul deprimantă a cunoş-tinţelor istorice, atât a acelora de bază, cât şi a acelora de ansamblu, sărăcie dovedită de un număr mult prea mare de studenţi la istorie, mai cu seamă atunci când aceştia sosesc direct de pe băncile şcolii. Există chiar anumiţi factori care, în zilele noastre, pun la grea încer-care dobândirea cunoştinţelor elementare generale : renunţarea la o a doua parcurgere a materialului reprezentat de istoria lumii, utilizarea abuzivă, neglijentă şi excesivă a surselor, excesul de teoretizări pripite, limitarea, de asemenea pripită, la unele teme particulare, cum ar fi revoluţiile moderne, imperialismul sau fascismul. Însă, fără o consolidare temeinică a cunoştinţelor de istorie generală, atât cele mai atrăgătoare teorii, cât şi interdependenţa contextelor istorice rămân pur şi simplu în aer.

Încercarea autorului de a întinde o mână de ajutor prin intermediul lucrării „Istoria lumii pe înţelesul tuturor“ avea să se dovedească, pentru cei mai mulţi dintre studenţii în-cepători, încă o dată, mult prea cuprinzătoare şi pretenţioasă. De aceea şi volumul de faţă re-prezintă o urmare sintetică a volumelor 1 (Date) până la 6 (Epoci) ale lucrării citate mai sus.

Nici în lucrarea de faţă datele nu reprezintă un scop intrinsec, servind clasificării în structuri şi procese cuprinzătoare. Tot atât de adevărat este, însă, faptul că, pentru nuanţe şi alte detalii, cititorul interesat trebuie să apeleze totuşi, de unul singur, la lecturi suplimen-tare : lipsa de culoare prin absenţa detaliilor reprezintă preţul conciziei întregului.

Materiale şi categoriiDificultăţile pot fi pricinuite aici de prezenţa unui număr copleşitor de războaie şi alte

confruntări. Însă ele aparţin fără tăgadă istoriei universale, căci, cu cât mai tare ne vedem siliţi să ne limităm la esenţă, cu atât mai importante devin, fie şi numai pentru o înţelegere elementară, atât de hulitele „acţiuni fundamentale şi statale“. Exercitarea puterii, în diferitele ei forme, instituie condiţiile-cadru grosiere şi generale ale unei istorii economice, sociale şi spirituale infinit mai complexe, cu mult mai greu de prezentat pe scurt decât relativ „simpla“ istorie politică. Cum ar putea fi, însă, înţelese evenimente ca Războiul de independenţă al Americii sau Revoluţia Franceză fără o limpezire a cunoştinţelor despre războaiele europene pentru hegemonie (de la Războiul spaniol pentru succesiune până la Războiul de Şapte ani) sau cum ar putea fi lămurite victoria comunismului şi a fascismului/naţionalismului fără do-bândirea unor cunoştinţe despre Războiul ruso-japonez şi despre Primul Război Mondial ?

De aceea, vom şi acorda aici, altfel decât de obicei, o mai mare atenţie emergenţei şi decăderii marilor imperii şi a statelor naţionale, menţionând în treacăt şi situaţia econo-mică, socială şi istorico-spirituală acolo unde, pe parcursul unor expuneri concise, aces-tea ar putea servi la limpezirea întregului context. Comerţul internaţional, continuitatea şi fluctuaţiile marilor culturi, ale centrelor şi vidurilor de putere, ale marilor imperii şi ale religiilor universale, ale sclaviei şi comerţului cu sclavi, elementul de dualism, gândirea în

Introducere

Page 16: Geiss Book v3

20 Introducere

categorii apocaliptice şi soluţia milenaristă se regăsesc de-a lungul procesului istoric ca elemente ale unei continuităţi întrerupte în nenumărate rânduri.

Un tablou adecvat unei analize istorico-politice nuanţate este spectrul a cărui ampli-tudine se mai poate încă schimba (de cel mai multe ori prelungindu-se), de exemplu pe parcursul unei revoluţii. Poziţiile extreme din cadrul acestui spectru desemnează, cel mai adesea, şi o adversitate extremă, însă fără să excludă definitiv coaliţiile tactice împotriva adversarului comun, „de mijloc“ (les extrêmes se touchent). Deseori vecinii (ideologici sau geografici) sunt duşmani încrâncenaţi, iar războaiele civile sunt, de cele mai multe ori, mai sângeroase şi mai crunte decât războaiele purtate împotriva unor duşmani din afara hota-relor.

Conflictul dintre civilizaţiile sedentare, care au dezvoltat culturi rurale şi urbane, şi po-pulaţiile nomade pastorale, care au creat mari imperii, cu precădere prin cuceriri, se întinde de-a lungul a mii şi mii de ani. La sfârşitul Antichităţii chineze şi romane, concomitent cu marile evenimente istorice care au avut o influenţă geografică extinsă şi un efect îndelungat, poate fi observată evoluţia popoarelor turco-mongole, seminţii care, relativ în aceeaşi peri-oadă, au exercitat puternice influenţe, resimţite atât în est, cât şi în vest.

Ceea ce rămâne este alternanţa dintre persistenţă şi schimbare (rapidă sau lentă), din-tre legături şi continuităţi prăbuşite în ele însele, ca o continuare inovatoare a unui exis-tenţe plină de învăţăminte, dar şi a unei relaţii tensionate între schimbare şi forţă : toate marile schimbări ale istoriei s-au petrecut până acum prin folosirea forţei ori au dezlănţuit folosirea forţei în interior (revolte, revoluţii) sau în exterior (războaie), cel mai adesea după un angrenaj mai complicat între „intern“ şi „extern“. Cu cât mai profundă a fost schimbarea (urmărită sau rezultată) şi cu cât mai mulţi oameni au fost atinşi de aceasta, cu atât mai profund a fost conflictul : de la certuri locale în neolitic, trecând prin zguduiri interne şi războaie internaţionale, până la revoluţiile moderne, cele două războaie mondiale şi con-flictele postcoloniale pentru succesiune de după 1945. Îndeosebi creşterea (economică şi/sau demografică) creează diferenţele care pot duce la tensiuni şi conflicte.

Aşa se face că istoria nu se lasă pur şi simplu ţintuită cu forţa şi măsurată pe un pat al lui Procust, al „primatului politicii externe“ sau al „primatului al politicii interne“ : factorii „interni“ şi cei „externi“ ţin în mod constant unii de ceilalţi ; deseori, în cadrul realităţii istorice aceştia nici nu pot fi separaţi tocmai fiindcă, de cele mai multe ori, ei înşişi sunt alcătuiţi din subfactori „interni“ şi „externi“. Diferenţierea lor este, în orice caz, numai una relativă, raportată la un sistem conjunctural, iar, începând cu secolul al XIX-lea, raportată cu deosebire la cel de naţiune. De aceea şi disputa asupra primatului politicii externe sau al celei interne, cu diversele accidente ideologice, atât pozitive, cât şi negative, reflectă exclu-siv o gândire structurată în limitele unor categorii naţionale.

Aşadar, dacă pe parcursul celor înfăţişate în continuare vom începe, adesea, prin ex-punerea factorilor „interni“, aceasta se va întâmpla din motive practice, pentru că nici nu poate fi expus chiar totul concomitent : înainte ca un subiect istoric să poată acţiona înspre exterior, acesta trebuie, mai întâi, să se constituie. După cum şi istoricul trebuie mai întâi să schiţeze, să-şi limpezească fundamentul şi structura subiectului, care, la rândul lor, sunt in-fluenţate şi de factori „externi“. Cu astfel de categorii, ca şi cu altele, asemănătoare, urmează

Page 17: Geiss Book v3

21Mecanisme istorice

să se opereze şi aici, însă nu pentru satisfacerea vreunei pasiuni ideologice, ci pentru o mai bună clarificare şi ordonare istorică a faptelor şi contextelor prezentate numai succint în lucrarea de faţă.

În plus, abstracţiile ideatice sunt salvate de la pericolul unei simplificări excesive prin utilizarea termenilor istorici de specialitate. Dimpotrivă, simplificarea, cea necesară şi fructuoasă, ar deveni posibilă numai dacă, prin comprimare şi abstracţie, ar câştiga spaţiu pentru o ordonare inteligentă, pentru a „citi printre rânduri“ (inter legere) în nemilosul noian al faptelor, urmărind, deci, o perspectivă fundamentată raţional. Până şi începătorii ar trebui să găsească utilă, atunci când se face simţită, prezenţa termenilor de specialitate şi a neologismelor, căci acestea reprezintă totodată o introducere aplicată în fundamentele jargonului istoric.

Mecanisme istorice : unitatea procesului istoricÎn ciuda covârşitoarei abundenţe şi diversităţi de activităţi şi conduite umane, trebuie

accentuată cu toată energia unitatea esenţială a procesului istoric în timp şi spaţiu. În prin-cipiu, numeroase mecanisme istorice sunt valabile pretutindeni şi întotdeauna. Recur gerea la ajutorul lor serveşte la clarificarea complicatelor detalii care, altfel, ar rămâne la fel de neînţelese : alternanţa dintre vidul de putere şi centrul de putere, dintre centru şi periferie poate fi observată în întreaga istorie universală, după cum şi fenomenul migraţiei „graniţe-lor“ istorice, percepute ca limite schimbătoare ale marilor centre de civilizaţie. Expansiunea şi prăbuşirea pe cale paşnică sau prin puterea armelor a structurilor de putere, mai mari sau mai mici, prin conlucrarea dintre factorii interni şi cei externi au decurs (şi decurg) în-tr-un mod izbitor de asemănător, în contrast cu diferenţele de nuanţă spaţio-temporală din constelaţiile umane ; alternanţa dintre centrele de putere şi vidurile de putere posedă chiar un caracter universal. Noile centre de putere au apărut îndeosebi la periferia celor vechi, extinzându-se dinspre aceste margini şi ajungând să umple golurile de putere. Dialectica succesului şi a insuccesului în exterior (războaie), cu efecte asupra realizării unităţii şi asu-pra conflictelor interne (războaie civile, revolte, revoluţii), dobândeşte o valoare explicativă considerabilă pentru ridicarea şi prăbuşirea imperiilor şi a mişcărilor politice. La acestea se adaugă : tensiunile dintre puterea centrală şi puterile mijlocitoare ; lupta pentru resurse (apă, pământ, materii prime) şi pentru controlul comerţului la distanţă, exercitat asupra căilor de acces (străzi, vaduri, strâmtori terestre şi maritime, pasuri, insule aflate în largul coastelor teritoriului principal) ; conlucrarea dintre factorii „interni“ şi cei „externi“, îndeo-sebi alternanţa dintre victorie şi înfrângere ; acţiunea comună a factorilor economici, soci-ali, militari, istorico-spirituali, religioşi şi ideologici.

Indispensabilă pentru înţelegerea istoriei rămâne sublinierea ciocnirii dintre diferite interese : diferenţa, fricţiunea, tensiunea, escaladarea, conflictul sunt tot atâtea etape care corespund constituirii, consolidării, expansiunii, crizei şi prăbuşirii structurilor de putere politică, etape valabile atât în cazul marilor imperii, cât şi în acela al statelor tribale şi al oraşelor-stat. „Echilibrul şi hegemonia“ (Ludwig Dehio) reprezintă categorii definitorii cu care operează istoria statelor, oricare ar fi acestea.

Page 18: Geiss Book v3

22 Introducere

În ceea ce priveşte această istorie a statelor, o frază a lui Machiavelli deschide, aseme-nea unei chei, poarta către înţelegerea relaţiilor de duşmănie şi de alianţă, atât de încâlcite : vecinul este duşmanul şi, prin urmare, vecinul vecinului devine un aliat. Expansiunea nu reprezintă monopolul vreunui popor cu înclinaţii eminamente războinice, ci un principiu universal : o putere continentală tinde, ori de câte ori este posibil, către mare şi, de aici, către ţărmul opus. Marile edificii, războaiele, înarmarea, războiul civil şi reforma socială costă, iar cuceririle, tributurile şi sporirea impozitelor servesc la acoperirea unor asemenea costuri, având, adesea, ca rezultat inflaţia („scumpirea“) ; astfel apar şi conflictele interne (revolte, războaie civile, revoluţii).

Pentru a exercita un control asupra unui sistem hidrografic şi a activităţii în cadrul acestuia este suficientă, adesea, controlarea gurii de vărsare, în timp ce pentru stăpânirea unei mări este de ajuns să se asigurare controlul militar asupra accesului la acea întindere de apă (gurile de vărsare ale unor râuri, strâmtori). În cele mai multe cazuri, evenimentele cruciale au, mai devreme sau mai târziu, un efect retroactiv asupra unor regiuni îndepărtate din punct de vedere geografic şi a unor perioade pierdute în timp. De aceea şi cunoştinţele de geografie sunt de-a dreptul indispensabile pentru înţelegerea istoriei, mai presus chiar decât orice demonizare (presuspusă de extremă dreaptă) a geografiei de-a lungul istoriei, considerată drept „geopolitică“.

Unul dintre cele mai fascinante fenomene ale istoriei este tensiunea dintre continu-itate şi discontinuitate, fără de care continuitatea ar putea fi greşit înţeleasă, ca o banală identitate : orice continuitate constă în preschimbarea factorilor şi tradiţiilor primite drept moştenire, îndeosebi în cazul marilor imperii dispărute, a căror limbă şi cultură au, ade-seori, influenţe pe termen lung, dobândind, spre exemplu, statutul de limbă de cult sau de expresie ştiinţifică (sumeriana, sanscrita, latina, araba). De aceea, refacerea structurilor de putere (e.g. imperiile) se realizează, invariabil, pe fondul unei stări de fapt modificate până la opoziţie în raport cu starea originară, ceea ce coincide cu felul în care s-au petrecut lucrurile în Epoca Modernă, în urma revoluţiilor.

„Noul“ ia naştere întotdeauna în urma diferitelor lui îngemănări cu „vechiul“. Continuitatea depinde preponderent de factori „mai vechi“, în timp ce discontinuitatea vine dinspre factorii „mai noi“.

Periodizare : Vechiul Orient – Noul OccidentDe la începuturile ei şi până astăzi, omenirea, în ciuda tuturor oscilaţiilor, urmează o

dezvoltare continuă : creşterea tuturor factorilor esenţiali (populaţie, producţie, produc-tivitate, ştiinţă, numărull invenţiilor, contacte, conflicte, forţa distructivă în general, ca şi aceea reprezentată de tehnica de război). Această creştere existenţială poate fi reprezentată abstract printr-o curbă exponenţială, caracterizată de o creştere mereu mai abruptă şi mai razantă.

După atingerea primului nivel al producţiei agricole, creşterea demografică şi economi-că a degenerat brusc în mari conflicte, în războaie externe şi interne. De atunci, orice schim-bare profundă este însoţită de violenţă. Asupra schimbărilor dramatice şi a conflictelor

Page 19: Geiss Book v3

23Periodizare

(războaie, războaie civile, revoluţii) suntem însă, cel mai adesea, cu mult mai bine informaţi decât asupra schimbărilor mai puţin zgomotoase, discrete, ale căror efecte profund conflic-tuale se manifestă, de multe ori, abia după un timp îndelungat (decenii, secole).

Orice schimbare, mai ales în organizările sociale mai complexe, este posibilă numai prin contacte şi prin schimb de experienţă, metode şi idei. Astfel de iniţiative nu apar în niciun caz în situaţii de izolare ; dacă totuşi o fac, atunci ele sunt atenuate şi întârziate, aşa cum se întâmplă pe marile continente izolate (Australia, America precolumbiană, Africa neagră). De aceea, odată cu începuturile producţiei agricole, istoria universală s-a desfăşurat precum-pănitor pe continentele înlăţuite ale vechii lumi – Asia, Europa şi Africa de Nord („Eurasia“), în principal ca istorie a civilizaţiilor şi a expansiunii acestora – ale Vechiului Occident, ale Persiei, Indiei şi Chinei ; 99% din toate cunoştinţele despre trecut tratează istoria civilizaţiei, cu precădere a ambilor piloni ai sistemului eurasiatic, Extremul Occident şi Extremul Orient, cu China prinsă în miezul acestui spaţiu. Cunoaşterea acestei istorii permite o mai bună în-cadrare în structurile istoriei universale a unor centre mijlocii (Persia, India) şi a diferitelor regiuni periferice. Cu toate acestea, ca un act compensatoriu, istoria acelui 1% rămas (Africa neagră, nomazii, Asia de Sud-Est, Vechea Americă) reprezintă, din punct de vedere cantita-tiv, adică potrivit întinderii, circa 10% din materialul oferit.

Concentrarea asupra Eurasiei (plus Africa de Nord) în vederea unei prime orientări şi introduceri se justifică şi dintr-o altă perspectivă, pe baza căreia poate fi dedusă structura internă a periodizării care stă la baza acestei lucrări : coeficienţii de creştere se concentrează în special în trei epoci : trecerea la producţia agricolă, începutul civilizaţiei (cca 8000, 3100 î.H.) şi trecerea la producţia industrială (începând din jurul anului 1760). Toate marile elanuri ale dezvoltării sau ale modernizării (relative) îşi au originea în regiuni precis de-terminate – Orientul Apropiat, respectiv centrul şi nordul Angliei/sudul Scoţiei –, având în permanenţă tendinţa de a se răsfrânge asupra întregului teritoriu exploatabil economic. Creşterea şi expansiunea, atât cele cantitative, cât şi cele calitative, au fost dintotdeauna fenomene asociate, inegale, însă, ca manifestări în timp şi spaţiu. De aceea, o introducere generală în istoria universală trebuie să se concentreze şi asupra premiselor, evoluţiei şi consecinţelor celor două mari transformări : trecerea la producţia agricolă şi la cea indus-trială. Chiar şi aşa, o împărţire mai practică a epocilor – pornind şi de la noua istoriografie americană (McNeill, Stavrianos) – urmăreşte o asemenea periodizare :

Preistoria (= istoria nescrisă), de la începuturile umanităţii până la primele culturi superioare (cca 3100 î.H.), cu o zonă periferică alcătuită din regiunile cuprinse abia mai târziu de civilizaţie ;

Supremaţia Vechiului Orient, cu subdiviziunile sale îndepărtate, potrivit dimensiu-nilor eurasiatice : Vechiul Orient eurasiatic (cca 3100 – 500 î.H.) ; Antichitatea eurasiatică (cca 500 î.H. – 500 d.H.) şi Evul Mediu eurasiatic (cca 500 – 1500) ;

Epoca Modernă globală, ca supremaţie a Noului Occident (de la 1492/1498), cu trei etape din istoria de acum dominantă a Europei : de la expansiunea europeană dincolo de ocean până în ajunul Revoluţiei franceze (1492/1498-1789), de la Revoluţia Franceză până în ajunul Primului Război Mondial (1789-1914) şi de la Primul Război Mondial (1914) până în prezent.

Page 20: Geiss Book v3

24 Introducere

Vechiul Orient a dominat lumea veche, cu centre de forţă regionale în perpetuă schim-bare : Orientul Mijlociu (Mesopotamia, Egipt), Persia, India, China, cu Grecia/Roma ca prelungire europeană modificată către vest. De la expansiunea europeană dincolo de ocean în Epoca Modernă timpurie, Noul Occident a dominat lumea : Europa cu prelungirile sale transoceanice (America, Australia). Principala axă economică, politică şi culturală a Vechiului Orient era constituită din Oceanul Indian şi Marea Mediterană, în timp ce axa Noului Occident era alcătuită din Marea Nordului şi Oceanul Atlantic. Vechiul Orient avea un fundament predominant agrar, în timp ce Noul Occident s-a orientat către industriali-zare, care, între timp, a devenit modul de viaţă predominant al lumii moderne.

Trebuie, totuşi, luată în considerare o deosebire fundamentală între cele două mari epoci ale istoriei universale, cea veche şi cea nouă. În perioada Vechiului Orient, centrele de cultură şi de putere regionale erau doar slab sau indirect legate între ele, cu deosebire prin comerţul la mare distanţă, intercontinental (vapoare, caravane) ; pe lângă contactele comerciale, s-au răspândit şi influenţele culturale şi religioase. În principiu, marile centre de cultură şi de putere au avut aproape aceeaşi importanţă şi aceleaşi drepturi, chiar dacă, în mare măsură, s-au ignorat sau dispreţuit reciproc.

Prin comparaţie cu centrele tradiţionale din Egipt şi până în China, Europa medievală a fost, după decăderea clasicismului greco-roman, o simplă periferie semicivilizată pentru o perioadă de 500 de ani ; va recâştiga, însă, puterea datorită, printre altele, afluxului de cu-noştinţe şi de tehnici culturale venite din est, desprinzându-se, astfel, de starea ei de până atunci, marginală şi subdezvoltată.

Odată cu expansiunea ei dincolo de ocean (începând cu perioada 1492-1498), Europa s-a înălţat treptat la rangul de regină a lumii, chiar dacă, la nivelul naţiunilor sale, ea rămâ-nea fărămiţată şi divizată : imperiile coloniale şi comerciale timpurii, extinse peste ocean, şi industrializarea au creat noua economie mondială, care avea să fie dominată de Anglia. Dominaţiei de până atunci  – predominant indirectă  – asupra unor părţi îndepărtate ale Asiei şi, mai târziu, ale Africii i-a urmat instituţionalizarea şi formalizarea dominaţiei poli-tice directe prin intermediul imperialismului. Pentru prima dată în istoria lumii a fost creat un autentic sistem mondial, cu un centru (Europa) şi o periferie (restul lumii).

Economia mondială, tehnica modernă şi imperialismul au creat în acest fel şi pentru prima dată un sistem global real, care, în jurul anului 1900, ajunsese să se răspândească pe întreaga suprafaţă a Pământului. Au apărut, în consecinţă, şi conflicte noi, cu adevărat globale : cele două războaie mondiale. În urma acestora, a fost distrus sistemul european de state ale lumii, care s-a preschimbat într-o tranzitorie constelaţie mondială, dominată de două superputeri mondiale rivale, orientate diferit, către Răsărit şi către Apus, şi având fiecare tendinţa de a acapara pentru ea însăşi lumea întreagă, încercând, până la „bătălia decisivă“, să grupeze în jurul lor întreaga lume prin polarizare.

O asemenea structurare a istoriei universale poate evita pericolul reprezentat de mai recentul şi atât de invocatul „eurocentrism“ : schiţa istoriei universale se orientează către marile centre ale activităţii economice, politice şi culturale. Fără nicio îndoială, Vechiului Orient, centrat pe zona eurasiatică, îi urmează Noul Occident euro-american. Aşa se face că, în partea a doua a acestei schiţe a istoriei universale, îi putem acorda, cu conştiinţa

Page 21: Geiss Book v3

25Indicaţii de utilizare

împăcată, un loc mai mare istoriei Europei, care are dreptul să pretindă permanent şi peste tot un spaţiu lărgit. Diversitatea constitutivă a Europei face ca istoria acestui spaţiu să fie extraordinar de complicată, astfel încât vor fi necesare mai multe explicaţii.

Indicaţii de utilizareSchiţa alcătuită pe seama unui material atât de vast nu este o lectură uşoară, pretin-

zând din partea începătorilor un interes şi o concentrare peste cele medii acordate unei problematici complexe. De asemenea, vor fi solicitate numeroase cunoştinţe elementare de geografie. De aceea, de mare ajutor este întotdeauna şi folosirea, în paralel cu lectura din volum, a unui atlas istoric sau a unuia general. Spre exemplu, pentru înţelegerea co-rectă a Republicii de la Weimar este folositoare şi cunoaşterea poziţiei geografice exacte a Weimarului.

La toate cele de mai sus se adaugă o nouă problematică : competenţa profesională a autorului se manifestă cu precădere la nivelul Epocii Moderne. Îndrăzneala de a se fi aplecat asupra istoriei unor epoci mai vechi se datorează convingerii autorului că o bună cunoaşte-re a Epocii Moderne rămâne doar un edificiu ridicat pe un teren şubred dacă nu este aşeza-tă pe un fundament cât mai solid de cunoştinţe esenţiale despre istoria epocilor mai vechi : mecanismele istorice centrale apar pentru prima dată în Vechiul Orient sau în Antichitatea europeană, iar contactul cu istoria acestora facilitează mai buna lor înţelegere. De aceea şi introducerile schiţate în istoria epocilor vechi sunt sortite să încurajeze şi să mobilizeze asimilarea preistoriei, a istoriei generale a Vechiului Orient, a Antichităţii greceşti şi a celei romane, precum şi a celei aparţinând marilor culturi extraeuropene, într-o manieră mai amănunţită decât cea dominantă în paginile acestei lucrări. Obişnuita neglijare a istoriei vechilor epoci prin acordarea unui loc privilegiat istoriei moderne şi celei contemporane nu reprezintă o practică în care să se complacă cel care năzuieşte să dobândească o per-spectivă realmente fundamentată asupra istoriei universale în totalitatea ei, înainte de a se dedica, firesc şi cu simţ de răspundere, unei inevitabile specializări şi aprofundări.

Acela căruia i se pare prea anevoioasă şi prea seacă parcurgerea istoriei vechilor epoci până la istoria europeană a Evului Mediu ar putea cugeta asupra dificultăţilor întâmpinate la trecerea în atât de puţine pagini prin capitole atât de vaste, în timp şi spaţiu, fără îngădu-inţa de a pretinde din partea lectorului nenumărate cunoştinţe detaliate. Dimpotrivă, pen-tru schiţa Evului Mediu şi a Epocii Moderne rezultă deja, de la sine, o unitate tematică mai mare. În felul acesta, este asigurată o lectură mai uşoară a acestor secţiuni, fiind permise în acelaşi timp legături mai rapide între cunoştinţele deja dobândite şi exploatate. Chiar dacă vor percepe capitolul de până la Antichitatea europeană ca pe o etapă anevoioasă, cititorii critici se pot resemna până la urmă : istoria epocilor vechi trebuie să o cuprindă şi pe cea a Asiei şi a Africii, fie şi numai din respectul datorat demnităţii altor popoare şi culturilor străine. Speranţa autorului este că pericolul risipirii unui material răspândit atât de hete-rogen în spaţiu şi timp este evitat în contextul acestei cărţi tocmai prin modul în care sunt divizate şi ordonate capitolele.

În schimb, pentru Epoca Modernă, în special datorită concentrării impuse fap-tic asupra istoriei europene, unitatea esenţială a procesului istoric este mult mai uşor de

Page 22: Geiss Book v3

26 Introducere

relevat. Cele trei mari evenimente ale istoriei moderne – expansiunea Europei peste ocean, Revoluţia Franceză şi Primul Război Mondial – nu reprezintă crevase rigide şi nici pasive, ci sunt, în sine, complexe dinamice de orientare. Ele indică ceva dincolo de momentul re-spectiv, ceva despre relativul lor trecut (premise istorice) şi despre viitor (urmări) : istoria epocilor Europei începând cu Evul Mediu, însă şi cea a Asiei şi a Africii, duce, în ultimă instanţă, către expansiunea europeană dincolo de ocean, pentru a cărei realizare şi-au oferit contribuţia universal-istorică toţi factorii mai importanţi, astfel încât până şi schiţele asu-pra Asiei şi Africii devin indispensabile. Efectele expansiunii europene peste ocean duc la Revoluţia Industrială, la Revoluţia Franceză şi chiar mai departe, către premisele Primului Război Mondial ; aceste efecte pot fi corect înţelese numai din perspectivă universal-is-torică. Conflagraţia însăşi este un alt produs al Revoluţiei Industriale (imperialismul), al revoluţiei moderne şi al naţionalismului.

De aceea, pentru stăpânirea materialului ar fi necesar ca cititorii să-şi clarifice cele trei mari complexe-cheie ale Epocii Moderne şi să se orienteze după premisele, desfăşurarea şi efectele lor istorice deoarece printr-o privire de ansamblu, diferenţiată şi nuanţată în felul expus mai sus, se ajunge mai uşor până la Epoca contemporană, respectiv în prezent. Astfel îşi pierde şi istoria veche aerul ei înspăimântător : prin producţia agrară şi statalitatea complexă, Vechiul Orient a creat bazele elementare ale existenţei noastre actuale, baze care atât în Antichitatea europeană, cât şi în marile centre de civilizaţie din afara Europei s-au diferenţiat şi rafinat mai întâi la nivel regional. Europa s-a dezis însă de nivelul clasic până în prima jumătate a Evului Mediu. Cea de-a doua jumătate a perioadei (începând din jurul anului 1000) a intrat treptat în legătură cu nivelul de civilizaţie timpuriu prin contactul cu Antichitatea europeană şi prin impulsuri primite din centrele culturale asiatice (India, China). Prin intermediul conflictelor armate, expansiunea Europei dincolo de ocean şi in-dustrializarea au modernizat baza tradiţională a existenţei noastre.

În ceea ce ce priveşte Epoca Modernă, se evidenţiază două mari puncte-cheie : secolul al XVI-lea şi „secolul prelungit“ (numit aşa, pentru prima oară, de Franz Schnabel), scurs între 1789 şi 1914. Din păcate, pentru epoca contemporană de după primul sau, mai precis, de după cel de-Al Doilea Război Mondial abia dacă mai rămâne ceva spaţiu de manevră : pentru a fi elaborată o schiţă oarecum corespunzătoare, adică în mod necesar nuanţată, a amplorii cantitative a factorilor mai importanţi, naţionali şi internaţionali, şi a întrepătrun-derii lor crescânde, ar trebui să dispunem pentru Epoca contemporană de un spaţiu cel puţin dublu faţă de cel dedicat istoriei moderne în întregul ei. În marea lor generozitate, criticii ne pot da mână liberă : poate se găseşte cineva care să poată cuprindă cercetările necesare într-un cadru atât de limitat. Până atunci, însă, ne rămân drept consolare doar două menţiuni : 1. pentru majoritatea temelor particulare există deja o bibliografie îndes-tulătoare, fie şi sub forma cărţilor de buzunar, la care au acces începătorii interesaţi ; 2. fără istoria veche, de până la Primul Război Mondial, istoria recentă, contemporană, ar rămâne absolut de neînţeles, începătorii şi profanii fiind în pericol să se înece în şuvoiul mult prea copleşitor al datelor. Ceea ce înseamnă că însăşi modesta perspectivă oferită aici asupra istoriei de până la 1918 poate servi ca bază de pornire pentru o mai bună înţelegere a peri-oadei de după 1918.

Page 23: Geiss Book v3

27Indicaţii de utilizare

Capitolele sunt astfel concepute încât să fie evitată o limitare „naţională“ (Anglia, Franţa, Germania ş.a.m.d.) şi, mai degrabă, să fie accentuate aspectele de anvergură (pen-tarhie, Revoluţia Industrială, problema orientală). Însă acolo unde nu s-a putut evita aşa ceva, temele cuprind şi accentuări şi referiri suplimentare (împărţirile Poloniei, războiul de independenţă al Olandei), orientate, pe cât posibil, către înţelegerea prezentului (Balcanii în Evul Mediu). Prin prezentare şi concluzii, fiecare capitol este legat de cel puţin alte două, dar fără trimiteri formale. Ordonarea relativ cronologică permite exploatarea temeinică a capitolelor precedente ca „istorie preliminară“ a tematicii curente, cum ar fi începuturile creştinismului şi ale Evului Mediu pentru Reformă şi Contrareformă, comerţul internaţio-nal la mare distanţă, Evul Mediu, expansiunea dincolo de ocean, primele imperii coloniale şi acumularea primitivă pentru Revoluţia Industrială ş.a.m.d. Pentru restul problematicii legate de istoria anterioară Primului Război Mondial, cititorii pot asocia ei înşişi temele mai grăitoare în această direcţie sau pe acelea pentru care manifestă interes, alcătuindu-şi astfel un tablou adecvat, adică unul care evoluează pe mai multe planuri, din care să-şi poa-tă extrage o preistorie complexă şi cuprinzătoare în adevăratul ei înţeles.

Pe de altă parte, însă, acest procedeu înseamnă că o cuplare în conţinut a temelor, discretă sau evidentă, îngreunează pentru începători lectura punctuală ; starea de lucruri şi conceptele pot fi presupuse ca fiind cunoscute numai dacă acestea au fost clarificate în prealabil. De aceea, tocmai acestor începători le este recomandată o lectură susţinută a lucrării, de la un capăt la celălalt, înainte de a se orienta spre una sau alta dintre tematicile pentru care manifestă interes, care poate fi aprofundată cel mai bine prin intermediul con-sultării unei bibliografii suplimentare.

După cum era de aşteptat, volumul nu propune decât un început elementar. Pentru a păşi pe o a doua treaptă, de consolidare a pregătirii, în drumul de la general la particular se recomandă lucrarea „Istoria pe înţelesul tuturor“. Iar cel care nu se poate încrede de două ori în acelaşi autor, se poate orienta către o altă lucrare.

În principiu, cartea se pretează unei lecturi susţinute, de la un capăt la celălalt, stimu-lând o consultare recapitulativă repetată. Începătorul trebuie să reţină cel puţin 250 de da-te-cheie, cruciale, care apar preponderent în titlurile de capitole şi care sunt amintite încă odată în cadrul Anexelor. Prozaic, dar lizibil, volumul poate oferi cititorului o primă orien-tare.

Din punctul de vedere al deontologiei istorice este atinsă, astfel, chiar graniţa către o expunere de nivel elementar a cunoştinţelor istorice. Cu cât mai sintetic va fi prezentat materialul, cu atât mai generoase, dar şi mai energice, trebuie să se înfăţişeze schematizările marilor traiectorii şi contexte istorice. Şi cu atât mai acută va fi necesitatea de a păstra le-gătura cu faptele elementare ale istoriei universale : în lipsa contextelor inteligibile, faptele punctuale rămân literă moartă, aşa cum, în lipsa cunoaşterii faptelor şi a detaliilor, contex-tele frumos expuse rămân vorbă goală.

Acolo unde a fost posibil, titlurile de capitole conţin (cel puţin) două date istorice im-portante. În cuprinsul textului ele sunt evidenţiate încă o dată, prin litere aldine, în cadrul celei dintâi şi al celei din urmă menţionări a primelor şi ultimelor date-cheie din cadrul unui capitol. La repetarea datelor-cheie ce apar cu o frecvenţă sporită (de exemplu : 3100

Page 24: Geiss Book v3

28 Introducere

î.H., 1200 î.H., 476, 1453, 1492-1498, 1789, 1815, 1914, 1918) s-a renunţat la menţiona-rea datelor învecinate tocmai pentru a sublinia încă o dată, cu claritate, cât mai multe date semnificative.

Toate datele tipărite cu caractere aldine apar încă o dată în Anexe, dispuse strict crono-logic, completate de câteva date suplimentare care nu au putut fi plasate în titlul de capitol, dar care, pentru o mai bună înţelegere, nu pot lipsi câtuşi de puţin în acest caz.

Se alcătuieşte, astfel, un lanţ de aproximativ 250 de date-cheie evidenţiate în text, fie-care dintre ele apărând de cel puţin cinci ori în diverse contexte – în cuprins, în titlul de ca-pitol, cel puţin o dată în textul însuşi (scrise cu caractere aldine), în compendiul cronologic corespunzător aproape fiecărui capitol şi în Anexe. Cel puţin aceste date, dintre care unele au multiple semnificaţii (e.g. 1453), trebuie memorate de către începător, ca un minimum indispensabil de la care poate porni pentru ca, treptat, să ajungă la descifrarea unui material cu adevărat complex şi elevat. Datele nu sunt, însă, nici scop în sine, nici sortite să tiranizeze, ci reprezintă un sprijin în vederea unei orientări practice, putând fi asemuite indicatoarelor de pe autostrăzi sau drumuri de ţară sau unor umeraşe pe care pot fi atârnate materiale bo-gate în cunoştinţe.

Variat structurate, Anexele pun la dispoziţie un plus de material, parţial recapitula-tiv, mergând însă mai mult către detaliu. Planul cronologic, perspectivele generale asupra istoriei statelor, asupra domniilor şi a regenţelor şi, mai cu seamă, schemele istorice sunt menite să servească drept procedeu mnemotehnic, trebuind, prin sistematizare, să clarifice contextele, adică să creeze transparenţa. Aceste scheme corespund unor stări de lucruri de-osebit de complexe care, cel mai adesea, le rămân necunoscute începătorilor (e.g. limbile indo-europene I şi II, concilii/schisme, vikingi/normanzi, cruciade, împărţirile Poloniei, crizele internaţionale dinainte de 1914) şi care nu pot fi întâlnite nicăieri în această formă concisă. Tocmai ele, schematizările, asemenea unor clarificări istorice concentrate, necesi-tă revizuiri frecvente şi consultări personale suplimentare, autonome, ale literaturii de spe-cialitate, cu ajutorul cărora orice începător poate asimila cu adevărat materialul respectiv.

Page 25: Geiss Book v3

Preistoria : de la apariţia omului până la începutul civilizaţiei,

de acum aproximativ 2 milioane de ani până în preajma anului 3100 î.H.

Preistoria reprezintă partea cu cea mai lungă durată a istoriei omenirii, în recon-strucţia căreia ştiinţa se bazează în întregime pe informaţiile oferite de săpături, adică pe arheologie. La capătul acestei perioade, în Orientul Apropiat, odată cu tranziţia la cultura superioară (cca 3100 î.H.), avea să apară scrierea, considerată drept începutul civilizaţiei. Însă pentru cea mai mare parte a lumii perioada preistoriei nescrise se prelungeşte mult dincolo de începuturile culturii superioare în Orientul Apropiat. De aceea, în cele ce ur-mează, vom avea de a face cu o suprapunere între preistoria nescrisă şi istoria reconstituită cu ajutorul surselor scrise.

Înainte de toate, ritmul preistoriei a fost influenţat de alternanţa de lungă durată dintre epocile glaciare şi interglaciare din zonele temperate şi din apropierea munţilor înalţi ce se întind de la vest către est (Alpii, Himalaya, Caucazul). În zonele mai calde (subtropicale), acestei alternanţe i-au corespuns perioade ploioase şi secetoase care, prin succesiunea pe-rioadelor de abundenţă vegetală cu cele de secetă, au determinat în primul rând preschim-barea Saharei. Abia sfârşitul ultimei perioade glaciare a făcut posibilă înflorirea producţiei agrare în Orientul Apropiat (începând cu anul 8000 î.H.), în timp ce seceta care a cuprins Sahara a condus la apariţia celui mai mare deşert. Dimpotrivă, absenţa aproape totală a glaciaţiunilor în China explică de ce acolo s-au păstrat atât de multe plante mai vechi, care s-au răspândit, apoi, dinspre acel teritoriu către Europa începând cu Evul Mediu eurasiatic.

Printr-o evoluţie, la început lentă, care a durat peste două milioane de ani, caracterizaţi de creşteri ale populaţiei numai cu greu remarcabile, în această preistorie aveau să se înche-ge treptat stări de fapt fundamentale, determinante chiar şi astăzi pentru existenţa noastră ca omenire. Aceste evenimente s-au aflat permanent în relaţii tensionate şi variate, oscilând între constanţă, schimbare şi continuitate : apariţia omului în Africa (acum cca 2 milioane de ani) ; apariţia oamenilor recenţi (Homo sapiens sapiens) în Orientul Apropiat (acum cca 35 000 de ani) ; scindarea omenirii în mari grupe (cca 30000 î.H.) ; apariţia limbajelor articulate, despre care s-a putut relata câte ceva abia odată cu apariţia scrierii ; trecerea la producţia agricolă, mai întâi în Orientul Apropiat (începând din jurul anului 8000 î.H.), la un nivel mai simplu („primitiv“, de la primul, originar sau arhaic) ; cele dintâi locuinţe sta-bile folosite de oameni pentru a se adăposti, caracterizate printr-un stil de construcţie care îşi are originea în trecuta epocă a pietrei (paiantă, zidărie din lut, primele cărămizi arse).

Page 26: Geiss Book v3

30 Preistoria

Până târziu în istorie, cel mai important material de construcţie a fost lemnul. Dar printre uneltele scoase la iveală de săpăturile arheologice aveau să predomine, de departe, cele din piatră, motiv pentru care cea mai mare parte a preistoriei ţine de Epoca pietrei.

Tot de preistorie ţine încă un eveniment semnificativ din cadrul istoriei universale : răspândirea, structurarea, ca şi separarea limbilor şi popoarelor indo-europene (înainte de cca 2000 î.H.). Evenimentul a dat naştere unui spectru bogat al limbilor indo-europene, vii sau moarte, de la celtă în vest, până la toharică în est (vezi în Anexe, schemele nr. 2 şi 3), spectru alcătuit şi astăzi din numeroase limbi moderne.

1. Marea istorie a evoluţiei : de la Big Bang la om

În paralel cu fazele timpurii ale globalizării, furtunoase şi agitate, se desfăşoară o nu mai puţin dramatică lărgire a orizontului nostru istoric, în spaţiu şi timp, una trecând, re-troactiv, dincolo de Europa şi globalizare (cuvânt cu semnificaţie, de astă dată, originară) şi ajungând pur şi simplu la începuturile Universului. În acelaşi timp, se face referire – tot mai des şi potrivit ariei lor de competenţă – la ştiinţele naturii ca la nişte ştiinţe istorice, astfel încât cosmologia, astronomia, geologia, fizica, chimia sau biologia sunt solicitate de-opotrivă pentru a contribui la configurarea unei „Istorii a timpului“ (Stephen Hawking), „De la Big Bang la om“ (Brockhaus, 1999) sau la aceea a evoluţiei în sensul ei cel mai larg.

„Istorizarea“ înţelesului pe care îl acordăm lumii înconjurătoare şi universalizarea prin-cipiilor istorice nu menajează nici ştiinţa istoriei. Astfel, o dimensiune nouă a inserării isto-riei omenirii în cadrul istoriei naturale generale este deschisă de un nou concept, venit din Australia şi din Olanda, acela de „Marea istorie“ (Big History, Fred Spier, 1996, în lb. germ. din anul 1999), literalmente o istorie a lumii, a Universului, de la Big Bang până în zilele noastre.

Cu toate acestea, este cât se poate de limpede că, în ciuda nenumăratelor lucrări de specialitate publicate recent, dacă ar fi să ne referim numai la cele apărute în limba germană, un profan în privinţa ştiinţelor naturii nu ar pricepe nici pe departe despre ce ar putea fi vorba. Însă putem cel puţin ca, pentru început, să ne referim la noua rază de acţiune – de-a dreptul zdrobitoare prin proporţiile ei cosmice – a unui tablou complex al lumii şi al istoriei, pentru a transmite fie şi o palidă idee despre perspectivele tulburătoa-re care se întrevăd cu privire la lume şi la istoria ei. O asemenea privire în străfundurile trecutului, dincolo de acel Big Bang, pe cât de insuficientă şi de necalificată poate fi ea, oferă totuşi mai multe avantaje, după cum urmează :

1. Integrarea creaţiei sub orice nume posibil (Natură, Cosmos, Univers) îşi face loc în sentimentul omenesc atât de înălţător şi atât de înaintat al „realizărilor“.

2. „Unitatea naturii“ (Carl F. v. Weizsäcker) sau a evenimentelor cosmice, printre care noi înşine nu reprezentăm decât o parte infimă, întăreşte mai vechea teză  – emisă în paginile lucrării „Istoria pe înţelesul tuturor“, încă din anul 1979, ca şi în cadrul primei

Page 27: Geiss Book v3

31Marea istorie a evoluţiei

ediţii a volumului „Istoriei“ de faţă (1986) – a unităţii fundamentale a procesului istoric : toate marile legi ale Universului sunt universale, fiind aşadar valabile în aceeaşi măsură atât pentru planeta Pământ, cât şi pentru om. Asupra Pământului se exercită influenţa a nenumărate şi diferite forţe ale naturii (e.g. gravitaţia, radiaţiile cosmice, meteoriţii de dife-rite dimensiuni, clima şi vremea, erupţiile vulcanice şi cutremurele de pământ), la care se adaugă şi factorul uman, într-o măsură necontenită, numită istoria omenirii. De aceea nu-meroasele variante sau modificări în timp şi spaţiu ale structurilor şi proceselor universale pur şi simplu nu mai lasă să se vadă pădurea din pricina copacilor.

3. Potrivit „principiului cosmologic“, Universul este întru totul omogen şi izotrop, ceea ce înseamnă că, privit din orice punct, el arată identic, excepţie făcând tulburările lo-cale care, în spaţiul cosmic, ar putea ajunge la fiecare observator al propriei galaxii, ceea ce pe Pământ, până acum, s-ar traduce prin unităţi colective naţionale, specifice, incluzând şi vecinii nemijlociţi. În afară de aceasta, în orice loc ne-am afla, istoria lumii se prezintă, în principiu, la fel.

4. Drept consecinţă a aplicării principiului cosmologic asupra existenţei noastre pământeşti, „mecanismele istorice“, sugerate mai devreme doar în trecere de către autor, aveau să capete o fundamentare sistematică, nemaiputând fiinţa asemenea unor analogii abstracte sau ca sprijine mentale imprumutate din patrimoniul sistematizatelor ştiinţe na-turale, tocmai pentru că, în postura de ştiinţe naturale şi istorice, capătă o dinamică sporită şi în dimensiunea temporală. Asemenea eforturi se află, totuşi, abia la început şi, fără în-doială, nu pot fi întreprinse decât printr-o colaborare cu ştiinţele naturii privite istoriceşte, întreprindere care, din păcate, nu se întrevede încă mai deloc.

5. Între timp, însă, au devenit cunoscute nenumărate etapizări ale evoluţiei de la Big Bang la om, în faţa cărora profanul într-ale ştiinţelor naturii se vede nevoit să capituleze. Chiar şi aşa, oricare ar fi simplificarea pe care ar propune-o, procesul prin care, progre-siv, s-ar face paşi uriaşi de la general la special s-ar numi totuşi evoluţie. Toate etapizările au beneficiat până acum de o multitudine de paşi intermediari, care, desigur, au făcut ca lucrurile să avanseze consecvent, ceea ce se întâmplă şi în continuare ; aceşti paşi se dove-desc indispensabili pentru ansamblul procesului evoluţiei. Aceste domenii sunt cercetate sistematic, prin intermediul unor ramuri ştiinţifice semnificative (fizica, chimia, geologia, biologia, ştiinţele umaniste) :

a) „La început, Dumnezeu a creat Cerul şi Pământul“ (Facerea, 1 :1) : imediat după Big Bang, acum cca 15 miliarde de ani, în acel „haos“ – atât de bine reprezentat muzical de Joseph Haydn în introducerea la Oratoriul „Creaţiunea“ – se aflau în plină dezvoltare particulele elementare subatomice : la început a fost haos ;

b) în urma evoluţiei chimice a atomilor la stadiul de molecule, au rezultat uriaşe aglo-merări de materie, organizate ierarhic în stele, galaxii, roiuri de galaxii şi supergalaxii ;

c) cu 5 miliarde de ani în urmă avea să se formeze şi sistemul nostru solar şi planetar ; Terra, un corp ceresc aflat în curs de solidificare şi răcire, poseda o atmosferă care a făcut posibilă apariţia vieţii prin trecerea de la anorganic la organic şi, astfel, la biologic ; forţele cosmice au continuat să-şi exercite influenţa, aşa cum s-a întâmplat cu radiaţiile cosmice şi lumina solară, care au condus la fotosinteză, sau cu forţa de gravitaţie a Pământului, prin care avea să fie captată din spaţiu materie străină sub formă de meteoriţi mai mari sau mai mici.

Page 28: Geiss Book v3

32 Preistoria

6. Indispensabilă pentru existenţa noastră pământească este clarificarea problemei cu privire la natura Universului în care trăim, aflat în expansiune continuă sau închis şi care, după o extindere maximă, ar ajunge să se prăbuşească şi să se concentreze din nou într-un singur punct iniţial, ca preludiu al unei noi explozii primordiale (Big Bang). Dacă s-ar dovedi că acest model al Universului este cel real, atunci s-ar adeveri reprezentarea cosmică tradiţională, venită din India, care avansează credinţa într-o succesiune a ciclurilor Universului, de apariţie şi dispariţie a acestuia de-a lungul unor perioade neînchipuit de lungi. Fundamental rămâne însă, în orice caz, principiul expansiunii/lărgirii şi cel opus, al contracţiei, comprimării, până la atingerea colapsului/prăbuşirii şi la ieşirea din această stare (sfârşitul, moartea).

7. Covârşitor, însă, pentru întreaga devenire cosmică şi pământească este principiul ciclic al rotaţiei, în conformitate cu care, într-un Univers aflat în expansiune (deschisă sau închisă), materia adoptă de la bun început structuri organizate, de la atomi până la galaxii. Aşa se face că, pentru o rotaţie în jurul centrului galaxiei căreia îi aparţinem, Calea Lactee (şi, odată cu ea, Soarele nostru) are nevoie de cca 200 de milioane de ani, perioadă numită şi „an galactic“. Aşa că, la fiecare 26 de milioane de ani, Pământul traversează Norul lui Oort, eveniment cu urmări dintre cele mai dramatice pentru flora şi fauna planetei noastre, declanşate de un bombardament masiv cu meteoriţi de diferite dimensiuni. O altă miş-care ciclică este aşa-numita „precesiune“ (din lb. lat., în care praecedere înseamnă „a o lua înainte“). La fiecare 25 800 de ani, axa de rotaţie a Pământului străbate nivelul principal al sistemului solar, aşa-numita ecliptică, ceea ce înseamnă, invers, că se creează impresia că Soarele ar parcurge această ecliptică. Înseamnă că, dacă împărţim această durată la două-sprezece semne zodiacale, atunci Soarele se află plasat într-un alt asemenea „spaţiu zodia-cal“ la fiecare cca 2 400 de ani.

Nouă, pământenilor, ne sunt mai cunoscute mişcările uşor eliptice, pe traiectorii aproape circulare : a Pământului în jurul Soarelui pe parcursul a 365¼ de zile, a Lunii în jurul Pământului în aproape 30 de zile (o lună). Pentru sumerieni şi vechii egipteni aceste regularităţi au constituit, cu siguranţă, bazele elementare ale împărţirii timpului în zile, luni şi ani. O mulţime de alte mişcări ciclice, cum ar fi mareele, constând dintr-o schimbare din şase în şase ore, între reflux şi flux, a curenţilor atmosferici şi marini, provocaţi de mişca-rea de rotaţie a Pământului, ne determină existenţa, astfel încât desconsiderarea ciclurilor în gândirea occidentală – spre deosebire de cea indiană sau chineză – devine cu atât mai lipsită de înţeles : lumea nu se mişcă numai în impulsuri de timp, adică liniar, ci şi ciclic, ca urmare a principiului universal al rotaţiei.

8. Tot atât de elementară este şi forţa de gravitaţie a fiecărei forme de prezentare a materiei (gravitaţia). Efectul ei, manifestat între două corpuri, se calculează după formula descoperită de Newton, prin divizarea cu pătratul distanţei dintre cele două corpuri :

g [constanta gravitaţională] x m1 x m2F(orţa) = ––––––––––––––––––––––––––––– r²

Page 29: Geiss Book v3

33Marea istorie a evoluţiei

Legea gravitaţiei universale este valabilă şi pentru forţele electrice manifestate în cazul atomilor şi în cazul cercetării vizibilităţii unei surse de lumină sau la determinarea sunete-lor şi căldurii (fără să se ţină seama de curenţii atmosferici sau de obstacole de ordin fizic). În mod analog poate fi determinat şi efectul puterii şi al civilizaţiei ideale, cu ajutorul pătra-tului distanţei, ceea adică relativ eficient.

9. Toate evenimentele cosmice (ca şi cele pământene) se desfăşoară, printre altele, în-tr-o relaţie dialectică de atracţie (gravitaţie) şi respingere, între centru şi periferie, în cadrul unei alternanţe permanente între producere şi distrugere, viaţă şi moarte, generând, aşa-dar, o permanentă preschimbare a structurilor ierarhice, care, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, vor fi reluate.

10. Deseori, în cadrul unor regiuni anterior periferice se manifestă evoluţii noi, aşa cum se întâmplă, de exemplu, prin apariţia domeniilor de tranziţie în cadrul trecerilor de la fizic la chimic, de la chimic la geologic, de la anorganic (chimic) la organic (biologic), atât în cadrul evoluţiei omului, cât şi de-a lungul istoriei omeneşti Acestea sunt abordate de ramuri ştiinţifice noi, interdisciplinare, adevărate punţi de legătură între ştiinţe (chimia fizică, biofizica, biochimia). Să amintim faptul că Soarele nostru este plasat către periferia Căii Lactee. Aşa se face că viaţa (mai întâi sub forma plantelorşi, apoi, a animalelor) nu putea apărea decât pe o suprafaţă răcită şi solidificată, ca aceea a planetei Pământ. Şi avea să dea primele semne în apa oceanului primordial, ajungând să se răspândească dinspre malurile prelungi ale acestuia către uscat, prin mijlocirea mareelor, a şuvoaielor antrenate de furtuni sau prin retragerea oglinzii apei. Prin paleontologie, prin studierea formelor pie-trificate ale fosilelor, geologia realizează, astfel, acea trecere către biologie.

11. Relativitatea structurii centru – periferie, oscilaţia aproape ciclică dintre cele două poziţii – centrul este valorizat, de cele mai multe ori, pozitiv, iar periferia este conotată mai mult negativ – câştigă o însemnătate centrală pentru înţelegerea istoriei omeneşti. În plus, se observă o generalizare a principiului relativităţii : totul în lume, în văzduh, ca şi pe pă-mânt, trebuie pus în relaţie (legătură) cu alţi factori, ceea ce înseamnă că, structural, totul este relativ şi comparabil, fără ca prin aceasta să alunecăm într-un relativism (a)moral şi cinic : comparaţiile structurale constau, ca şi în calculul fracţionar, într-un numitor comun, plasat în subsolul liniilor de fracţie ; numerele, care fac diferenţa, sunt plasate deasupra acestor linii de fracţie. În acest fel, până şi „unicatele“ extreme devin comparabile, căci ele se află deja, ca atare, la capetele extreme ale seriilor de comparaţii.

Pentru a atinge scopul pe care îl are în vedere capitolul de faţă – evidenţierea angrena-jelor cosmice şi a unora dintre legile care guvernează Cosmosul pentru elucidarea istoriei omenirii pe Pământ –, ar trebui să fie suficiente câteva remarce cronologice. Să sperăm că ele vor reprezinta un imbold pentru realizarea unei informări individuale mai exacte şi mai competente asupra uneia dintre numeroasele reprezentări detaliate, datorate unor speci-alişti, cu privire la evoluţia de la momentul exploziei primordiale până la acela al apariţiei omului, cu rol de introducere în studiul intensiv al istoriei lumii, de acum o ştiinţă cu ade-vărat globală.

Page 30: Geiss Book v3

34 Preistoria

2. Mecanisme istorice

„Mecanismele istorice“ reprezintă reguli (în lb. eng. patterns) dobândite în cadrul pro-cesului de cunoaştere istorică a comportamentului uman, nefiind vorba, totuşi, despre norme rigide, asemenea celor din mecanica clasică, de până la 1900, ci despre abstractizări tipic idealizate şi de valori experimentale desprinse din istoria însăşi, ca în calculul proba-bilistic : în istoria reală, mecanismele istorice îşi fac apariţia într-un şir nesfârşit de variaţi-uni ale aceloraşi tipare de bază (patterns) care, deseori, prezintă şi un element de „unici-tate“, astfel încât structurile şi procesele tranzitorii sunt eliminate foarte uşor. La aceasta se adaugă faptul că mecanismele istorice se manifestă ca tipuri ideale în cadrul realităţii istorice, într-o varietate nesfârşită de combinaţii cu alte mecanisme istorice.

Realităţile istorice înnoadă permanent generalul cu particularul ; la o privire mai aten-tă, fiecare particularitate prezintă ceva „unic“, permanent în cadrul unui spectru de sin-gularităţi şi „unicităţi“ speciale şi de structuri generale atotcuprinzătoare. De aceea, atât din punct de vedere teoretic, cât şi din punct de vedere real, avem de-a face permanent cu excepţii ale relativizării modificate de şi mai spectaculoasele „unicităţi“. Această teorie a relativităţii istorice este valabilă în cazul trecutului, dar şi în cel al viitorului, cel puţin pentru prognozele de mare probabilitate alcătuite corespunzător unor secvenţe istorice foarte strâns delimitate.

Mai prejos de absolutul absolut, generalizând metafizic în categoria Dumnezeu, totul este cel puţin pământesc, chiar dacă încă extrem de „unic“, simultan şi comparabil în relaţie cu alte particularităţi. Din această relativitate istorică nu rezultă nicio excepţie, căci fiecare excepţie la o regulă, asemenea celei mai extreme („unicitatea“), este prinsă într-un şir de explicaţii comparative, explicite sau implicite.

Mecanismele istorice sunt deseori profitabile atunci când apelează la unele secvenţe desprinse intuitiv din ştiinţele naturii, ca simboluri sau prescurtări extreme pentru stări de lucruri complexe. Istoria reală trebuie să avanseze concretizări şi modificări necesare, de-tailate. Dimpotrivă, mecanismele istorice sunt desprinse din procesul de cunoaştere a isto-riei reale, generalizând şi sprijinindu-se de fiecare dată pe exemple istorice. Categoriile ela-borate în spiritul ştiinţelor naturii oferă avantajul că, din punct de vedere ştiinţific, înlesnesc apropierea necesară de obiectivitate, chiar şi atunci când rezultă un rest de subiectivitate ; subiectul care cercetează lucrurile este supus greşelii, are atenţia şi câmpul de observaţie li-mitate prin forţa împrejurărilor, aşa încât este aproape imposibilă atingerea unei obiectivi-tăţi totale, lipsită de eroare. Chiar şi aşa, în cadrul disciplinelor intelectuale rămâne posibilă atingerea unei apropieri de maxima obiectivitate de care poate fi în stare omul. Şi, în orice caz, apropierea este chiar mai mare decât în cazul tuturor acelora care, din deznădejdea pricinuită de restul subiectiv, de neînlăturat, se aruncă în infernul unui voluntarism cinic al partizanatului deschis şi al polemicii care nu admite replică.

1. y = x², ecuaţia unei parabole normale, simbolizează prin parabolă (= egalitate) şi prin prescurtare extremă creşterea exponenţială şi acceleraţia pe care o cunosc parametrii importanţi din cadrul istoriei omenirii – atât cantitativi (populaţie, ţinuturi populate), cât şi calitativi (producţie, cunoştinţe, interacţiuni) –, preamărite, până de curând, ca reprezentări

Page 31: Geiss Book v3

35Mecanisme istorice

ale „progresului“ înregistrat de omenire. Aversul medaliei este reprezentat de dezastre eco-logice, conflicte, capacitatea de distrugere a armelor etc.

2. Forţele motrice primare reprezintă principiul expansiunii – de după explozia pri-mordială –, iar contraprincipiul nu este altceva decât contracţia până la colaps. Precum în cer, aşa şi pe pământ. Astronomia şi cosmologia moderne furnizează numeroase mecanis-me cosmice cunoscute a se desfăşura în spaţiu, care, cu prudenţa şi precauţiile ce se impun, pot fi aplicate cu succes şi în cazul istoriei pământene.

3. Orice evoluţie apărută în urma exploziei primordiale se desfăşoară în tensiune dia-lectică între haos şi structură, expansiune şi colaps, fenomen identificabil şi în cazul istoriei lumii.

4. Cu toate că formula y = x² prezintă o acurateţe ideală pentru generalizarea pro-ceselor de istorie reală, curba indică pe axa timpului, în trei locuri, o creştere deosebit de rapidă, odată cu trecerea la :

– producţia agricolă extensivă, acum cca 10 000 de ani,– producţia agricolă intensivă a civilizaţiilor din oraşe, acum cca 5000 de ani,– civilizaţia industrială, acum 250 de ani.5. Aşa se face că, în urma unor creşteri cantitative şi calitative (populaţia lumii, pro-

ducţia, productivitatea ş.a.m.d.), rezultă trei mari forme de existenţă, moduri de producţie (Marx) sau „regimuri“ (Fred Spier) ale omenirii : culegătorii şi vânătorii („sălbăticia“) ; producţia agrară extensivă („barbaria“), incluzând cultivarea pământului şi creşterea ani-malelor, practicate de agricultorii de subzistenţă şi nomazi ; „civilizaţia“ : 99% din partea cunoscută a istoriei noastre se bazează pe această civilizaţie şi pe efectele ei, prin expansi-une paşnică sau războinică. Ambele faze mai vechi ale clasicei triade răzbat permanent din „civilizaţie“, asemenea unor armonici superioare în muzică : „sălbăticie“, „barbarie“.

6. Cele trei „regimuri“ ale omenirii se comportă asemenea unor stări de agregare ale materiei – gazoasă, fluidă, solidă –, cu proprietăţi specifice în condiţii specifice. O evoluţie progresivă impune în general permanenta condensare, întotdeauna în aceeaşi distribuţie spaţială : în centru se află plasate marile civilizaţii universale ale Eurasiei, întinse, de cele mai multe ori, din zonele subtropicale până în cele temperate ale emisferei nordice, prac-ticanţii agriculturii de subzistenţă şi nomazii sunt comasaţi către nord şi către sud şi în regiunile mai neospitaliere, iar mai departe, către poli, la marginea spaţiilor locuibile ale Pământului se găsesc membrii celei din urmă categorii, culegătorii şi vânătorii.

7. „Haosul“ desemnează un sistem cu atât de mulţi factori, încât mintea omenească nu mai este în stare să recunoască nicio structură sau modalitate de comportare raţională. Din punct de vedere istoric, există două categorii : haosul primar, sintetizat în aceeaşi ma-nieră de toate civilizaţiile (în afară de cea indiană), reprezintă starea primară a oamenilor (Hobbes) înainte de apariţia civilizaţiilor şi în afara acestora ; haosul secundar ia naştere în urma destrămării unei structuri centrale (e.g. a unui imperiu) în cadrul statelor rezultate şi moştenitoare.

8. În cadrul istoriei domină structuri concentrate în jurul unor centre, ordonate ierar-hic pe verticală, cu supra- şi subdiviziuni. Deosebiri apar numai în ceea ce priveşte trecerea între două niveluri ierarhice : barierele de castă sunt total de netrecut în viaţa unui individ ;

Page 32: Geiss Book v3

36 Preistoria

stările reglează promovarea şi decăderea individuală, iar clasele pe aceea socială, adică a atât de multor indivizi, încât totul se poate transforma în mişcări colective în sus şi în jos.

9. O istorie articulată este permanent determinată de putere şi de formele acesteia de manifestare, pe verticală (socială) şi pe orizontală. Puterea fiecărui stat poate fi analizată după două categorii, întâlnite încă din paginile Politicii lui Aristotel : „cantitatea“ (mărimea populaţiei, a teritoriului) şi „calitatea“ (libertate = stat constituţional, aristocraţie = elită a funcţiilor, bunăstare, educaţie) ; o statalitate articulată este o funcţie a civilizaţiei, adică a calităţii.

10. Pentru o mai bună înţelegere, cantitatea şi calitatea se lasă sintetizate în cadrul unei formule simbolice ideale, extrapolând cu bună ştiinţă celebra formulă a lui Einstein (E = mc²) : P(uterea) = Cantitate x Calitate². Deseori, calitatea contează în măsură mai mare decât cantitatea. Marile regate au fost/sunt puternice, de cele mai multe ori, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, cu excepţia Rusiei, deficitară la capitolul calitate, şi a Germaniei, căreia îi corespunde un exces de calitate, în orice caz în corelaţie cu can-tităţile şi ţelurile reprezentate de îndoita tentativă de „acaparare a puterii mondiale“ (F. Fischer) din perioada 1914-1945. Factori cantitativ neînsemnaţi, dar calitativ apreciabili (Portugalia, Olanda, Atena, oraşele-stat), pot avea efecte enorme, ajungându-se la situaţii ca aceea a evreilor, cel mai vechi popor biblic, care nu au beneficiat multă vreme de un stat al lor. De mică anvergură în privinţa importanţei lui mondiale, Levantul oferă un exemplu de-a dreptul consternant pentru efectul exploziv al calităţii manifestate într-un spaţiu în-gust, mai ales în comparaţie cu situaţia vechilor fenicieni şi a evreilor preponderent agrari-eni dintr-un aşa-numit „Hinterland“.

11. Evoluţiile de anvergură duc la o expansiune globală, limitată numai de impedi-mente geografice sau de potrivnicia factorilor naturali. Aceste evoluţii nu se răspândesc pe pământ în mod fulgerător, ci, de cele mai multe ori, pornind dinspre un centru de propa-gare şi atingând, mai devreme sau mai târziu, după caz, alte regiuni ; cei care duc o existen-ţă lăturalnică, ajungând prea târziu în miezul evenimentelor, urmează să suporte, deseori, loviturile groaznice şi de lungă durată ale istoriei (e.g. albanezii, cecenii). Dimpotrivă, în urma acestui „proces al civilizării“ (Norbert Elias), cel mai adesea sunt atinşi de încreme-nire aşa-numiţii „pionieri“, care stagnează şi se dau în lături din faţa unor concurenţi mai tineri şi mai dinamici.

12. Efectul puterii şi civilizaţiei scade în intensitate direct proporţional cu pătratul distanţei, la fel ca şi în cazul luminii, gravitaţiei, sunetului sau căldurii, iar în cazul unor impedimente de ordin geografic scade chiar direct proporţional cu puterea a treia a aces-tei distanţe. Relaţia guvernează istoria continentelor (Australia, Vechea Americă, Africa Neagră), a regiunilor (e.g. Balcanii), dar şi pe aceea a fiecărei unităţi geografice, potrivit depărtării faţă de centrul hotărâtor pentru ea în ceea ce priveşte calitatea civilizatoare.

13. Expansiunea puterii urmează calea rezistenţei minime, asemenea apei care străbate un masiv muntos. De aceea, cunoştinţele geografice sunt indispensabile studiului istoriei.

14. Eliminarea puterii şi civilizaţiei din centre geografice stabile (e.g. Semiluna fertilă, cursul inferior al marilor fluvii) explică asincronicităţile structurale, diminuări ale bunăs-tării, puterii şi prestigiului în funcţie de spaţiu şi timp : în răsăritul îndepărtat al Chinei, în

Page 33: Geiss Book v3

37Mecanisme istorice

vestul îndepărtat al Mesopotamiei, în toate direcţiile geografice ale Egiptului, cu o deplasa-re ulterioară către vest, în Europa, în teritoriul Eladei şi în cel roman/Italia, mai întâi de la sud către nord, iar după 2 000 de ani şi de la vest la est. De atunci, Italia şi, mai târziu, Franţa şi Anglia Revoluţiei Industriale au devenit centre de civilizaţie determinante ale Europei şi ale lumii ; odată cu desfăşurarea celor două conflagraţii mondiale, SUA avea să devină noul centru de putere.

15. Istoria se deplasează cu tensiuni felurite între centru şi periferie, între un centru de putere şi un vid de putere ; chiar şi în cadrul evoluţiei de până la apariţia omenirii, multe evenimente noi au apărut mai întâi la periferii. Întrucât tinde să promoveze monopolul şi exclusivitatea propriei influenţe, orice putere nou instituită are ca efect instalarea aşa-nu-mitei „pleonexii“, a acelei „cupidităţi după putere şi avuţii“ (Aristotel, Politica), după noi expansiuni : noile centre de putere pot prelua (paşnic sau pe calea armelor) vechile cen-tre de putere, care pot fi retrogradate la rangul de noi periferii sau viduri de putere (e.g. Mesopotamia, Egiptul, Grecia, Italia).

16. Din scăderea puterii, direct proporţional cu pătratul distanţei, îşi trage originea împărţirea pe orizontală a puterii, cu o intensitate care scade dinspre centru către periferie, prin trepte ale stăpânirii directe şi indirecte : provinciile centrale ale unor popoare imperi-ale, rudele adoptate, provinciile supuse şi anexate fără drepturi politice, toate acestea alcă-tuiesc zone de stăpânire directă. La mare distanţă de centru sau în teritoriile de retragere inaccesibile din punct de vedere geografic şi ferite din calea acţiunii militare directe şi per-manente a centrului se află statele vasale, care beneficiază de o autonomie internă, iar şi mai departe există statele clientelare, practic aliaţi suverani.

17. Expansiunea reclamă unitate în interior. Uneori, însă, chiar conflictele interne sunt cele care pretind expansiunea, dacă învinşii de la periferie evită să caute la faţa locului compensaţii pentru înfrângerea suferită sau putere la centru pentru bătălia decisivă (cuce-rirea Galiei de către Caesar, învinşii din luptele interne pentru putere în Islamul timpuriu, nomazii turco-mongoli).

18. Dimpotrivă, odată cu înfrângerile, acelaşi mecanism provoacă conflicte în inte-rior, potrivit unei reguli empirice : cu cât este mai dureroasă (mai ales pentru periferie) înfrângerea militară suferită, cu atât mai grav se va manifesta conflictul interior, aşa cum s-a întâmplat începând cu anul 1789 sub forma aşa-numitelor „revoluţii-colaps“ : revoltele din 1789 şi 1870/1871 în Franţa, cele din 1905 şi 1917 în Rusia, cele de după Primul Război Mondial, în perioada 1918-1920, în Germania, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman, dar şi acelea din Uniunea Sovietică după războiul purtat în Afganistan, în perioada 1979-1988 etc.. Crizele care survin în urma înfrângerilor, fie că se manifestă la nivelul statelor sau par-tidelor ş.a.m.d., sunt atât de frecvente, încât mecanismul înfrângere-conflict se arată a fi un instrument folositor pentru alcătuirea de prognoze : de cele mai multe ori, cel care pierde în exterior va pierde, mai devreme sau mai târziu, şi în interior.

19. De folos se dovedeşte şi „mecanismul escaladării“ : diferenţă – tensiune – esca-ladare – conflict în exterior. În urma unor înfrângeri de proporţii, în interior se manifestă fenomenul de escaladare : conflicte interne – criză – agonie – deznodământ. Criza este reprezentată, ca şi în medicină în cazul unei boli, de schimbarea în urma căreia se hotărăşte

Page 34: Geiss Book v3

38 Preistoria

dacă pacientul/statul se poate însănătoşi (e.g. prin reforme, asemenea celor din 1807 din Prusia) sau se aruncă în lupta cu moartea (agonie) până la sfârşitul cel amarnic.

20. Mecanismului înfrângere – criză îi corespunde o dialectică victorie – înfrângere de un fel aparte : deseori (adică nu întotdeauna), cei care pierd se impun, totuşi, pe termen mediu sau lung, asupra învingătorilor, chiar dacă acest lucru se petrece cu unele schimbări (e.g. burii, după anul 1902). Dimpotrivă, deseori, o victorie se transformă într-un punct de plecare pentru o înfrângere pe termen mediu, până la una pe termen lung (Uniunea Sovietică, în perioada 1945-1991 ; burii, în regimul de apartheid instituit de ei înşişi).

21. Întrucât posedă şi o masă fizică, omul se supune, inclus în mase cu identităţi co-lective, şi legilor fizicii : până şi simpla lege a mecanicii elementare, potrivit căreia două corpuri nu pot exista simultan în acelaşi loc, oferă explicaţii pentru o parte covârşitoare din istoria omenirii, indiferent că este vorba despre evenimente violente sau paşnice : cuceriri, refugii, migraţii voluntare dar şi silite, conflictele generate de refugiaţi în urma cuceririlor, dar şi întrepătrunderea şi contopirea paşnică a popoarelor, deseori survenite în urma unor cuceriri.

22. Chiar şi cea de-a doua lege a termodinamicii, cea privitoare la entropie, se arată de ajutor în limpezirea evenimentelor istorice : mai devreme sau mai târziu, toate structurile dispar. Cu cât sunt mai vechi, mai stabile şi mai rigide, cu atât mai mare este potenţialul vio-lent pe care sunt în stare să-l dezlănţuie odată cu sfârşitul lor, e.g. sistemul de azi al castelor indiene, perpetuat de-a lungul a cca 2 500 de ani.

23. Un principiu corelativ celei de-a doua legi a termodinamicii, atât pe termen lung, cât şi universal, explică relaţia dialectică dintre evoluţie/reforme şi revoluţie : înfrângerile copleşitoare din exterior au drept consecinţă prăbuşirea structurilor de putere rigide în urma unor conflicte deosebit de grave. Spre deosebire de această situaţie, societatea civilă occidentală se manifestă mai elastic, una dintre trăsăturile ei definitorii fiind obieciul de a considera, din capul locului, că schimbările pe cale paşnică, dar şi şi crizele şi scandaluri-le mai serioase reprezintă tot atâtea şanse de a reforma sistemul. Este secularizat, astfel, şi transferat în practica societăţii latine unul dintre principiile fundamentale ale perioadei de început a Bisericii romane : Ecclesia semper reformanda, societatea trebuie să se reformeze permanent.

24. O valoare empirică este valabilă atât pentru state, cât şi pentru partide şi alte for-me de agregare socială : cu cât este mai lungă o perioadă de stabilitate şi continuitate, cu atât mai turbulentă urmează să fie etapa următoare, cam aşa cum se întâmplă şi cu vre-mea, atunci când are loc schimbarea dintre câmpurile de înaltă presiune şi depresiunile furtunoase, semnalate recent în Africa de Sud ; după ani de secetă, urmează ploi diluviene. Excepţiile pot fi lămurite cu mult mai lesne, de exemplu prin intermediul factorului subiec-tiv al personalităţii.

25. Cea mai delicată problemă a fiecărui sistem este aceea a reglementării succesiunii. În acest scop, există şi au existat nenumărate posibilităţi. Însăşi analiza lor exactă ar echiva-la cu firul Ariadnei întins prin labirintul reprezentat de istoria lumii.

26. Relaţiile externe dintre state sunt sintetizate într-o maximă brutală şi realistă a lui Machiavelli : „Vecinul este duşmanul. Prin urmare, vecinul vecinului este un aliat“. 5 000 de ani de istorie articulată a puterii – de la începuturile transmiterii acesteia prin scris – devin,

Page 35: Geiss Book v3

39Mecanisme istorice

fără tăgadă, explicabili în acest fel, în ciuda aparentului hăţiş încâlcit de războaie, alianţe şi contraalianţe, deseori nestatornice. Mecanismul lui Machiavelli continuă să funcţioneze, cu o siguranţă de-a dreptul dezarmantă. În perioada globalizării şi a stabilirii fulgerătoare de legături mass-media între orice puncte de pe globul pământesc – dar şi a armelor de distrugere în masă –, practic toţi oamenii au devenit vecini virtuali, un fapt cu consecinţe cât se poate de interesante : în zilele noastre sarcina colectivă a omenirii pare a consta în demontarea constructivă şi pe cale paşnică a sentenţei lui Machiavelli.

27. Globalizarea solicită mai mult decât oricând raţionamentul, în domenii conside-rabil lărgite, tocmai pentru a evita aşa-numitele ghetoizări ale îngustelor istorii naţionale. Aşa se face că istoria Europei este sintetizată la o scară cu o identitate colectivă mult lărgită : sistemul european, cu nenumărate subidentităţi naţionale, regionale şi locale. În mod ana-log sunt descompuse Persia, India şi China, la proporţii subcontinentale. În cazul istoriei mai vechi a lumii, de până la expansiunea Europei dincolo de ocean (1492-1498), totul este sintetizat la nivelul sistemului eurasiatic, prescurtat „Eurasia“ (William H. McNeill) şi compus din Europa, Asia şi Africa de Nord. Periodizările „convenţionale“ sunt aplicate acum „Eurasiei“ : Vechiul Orient, Antichitatea, Evul Mediu, extins, începând cu perioada 1492-1498, la rangul de aşa-numită „epocă modernă globalizată“.

28. Istoria mai veche a lumii, de până în perioada 1492-1498, se desfăşoară pe întinsul tricontinentului Eurasiei. Nucleele sale au fost cele patru mari centre de civilizaţie şi pu-tere, structurate diferit, fiecare purtând propria sa pecete religioasă fundamentală : vechiul Occident, Persia, India şi China, în fiecare caz ţinând seama de periferii (practicanţii de agricultură de subzistenţă, nomazii) de la nord şi de la sud, împreună cu Africa Neagră. Aceste spaţii erau legate între ele prin intermediul comerţului la mare distanţă, interconti-nental, practicat pe o punte fixată într-un capăt pe pilonii Vestului îndepărtat şi, în celălalt capăt, pe pilonii Extremului Orient ; relaţia va fi întărită prin intermediul marilor religii ale lumii, care aveau să se răspândească pe căile comerţului la mare distanţă.

29. Deoarece marile evoluţii, de longue durée, necesitau un timp îndelungat, s-a con-siderat potrivită, pentru o orientare rapidă şi structurată istoric, gruparea pe mari blocuri temporale, comod rotunjite, neindicate însă celor mai pedanţi :– perioada Vechiului Orient eurasiatic a durat, aproximativ, din 3000 î.H. până prin 500 î.H. (2 500 de ani) ;– perioada Antichităţii eurasiatice : cca 500 î.H. – 476/500 d.H. (1 000 de ani) ;– perioada Evului Mediu eurasiatic : între 476/500 şi 1492/1498 (1 000 de ani) ;– aproximativ în aceeaşi perioadă a dăinuit şi Imperiul Roman de Răsărit/Bizanţul, între anii 395 şi 1453 (puţin peste 1 000 de ani).

30. Odată cu expansiunea Europei dincolo de ocean, momentul 1492-1498, ca dublă dată simbolică, marchează începutul Epocii Moderne globalizate, care se desfăşoară de cca 500 de ani şi este subdivizată în :– Epoca Modernă globalizată timpurie, de până la 1789 (aproape 300 de ani) ;– Epoca modernă globalizată recentă din cadrul „secolului cel lung“, 1789-1914 (125 de ani) ;– Epoca modernă globalizată recentă, 1914-1989/1991 (cca 75 de ani) ;– istoria contemporană globalizată, începând de la 1989/1991.

Page 36: Geiss Book v3

40 Preistoria

31. Chiar şi pentru marile evoluţii structurate istoric, de longue durée, pentru o orien-tare rudimentară se dovedeşte utilă împărţirea în două mari blocuri milenare :– în jurul momentului trecerii dintre epoci, cu 2 000 de ani în urmă, odată cu Pax Romana şi Pax Sinica, avea să se constituie axa vest-est a celor patru centre de civilizaţie şi putere (Roma, Imperiul parţilor/Persia, India, China), îndreptată şi împotriva nomazilor veniţi din nord (W.H. McNeill) ;– în jurul anului 1000 s-au manifestat urmările catastrofale ale prăbuşirii pilonilor imperi-ali de vest (Roma) şi de est (China), s-a lansat o nouă expansiune demografico-economică şi teritorială, structurată diferit : în China în cadrul unei unităţi imperiale devenite regulă, iar în Vest în cadrul diversităţii statale şi a concurenţei.

32. Pentru istoria omenirii rezultă, logic, faptul că o istorie a lumii cu adevărat globală arată peste tot aproape la fel, chiar făcând abstracţie de modificările („perturbările“) de ordin naţional, regional şi chiar continental. Pe baza acestor modificări se explică şi apariţia unei ediţii a „Istoriei lumii“ (Katowice, 1997) cu un adaos de trei capitole, tratând istoria Poloniei de după împărţirile suferite de această ţară (1772-1795), în timp ce ediţia cehă (Praga, 1999) şi cea română (Bucureşti, 2002) au renunţat la includerea capitolului dedi-cat istoriei Cehiei, respectiv României.

Împrumuturile categoriale din patrimoniul ştiinţelor naturale cresc în orice caz şan-sele unei obiectivităţi sporite, înlesnind recunoaşterea distorsiunilor subiective, pricinui-te de interese tot atât de subiective şi de prejudecăţi, inevitabile ; toate acestea reprezintă „perturbări“ locale, în spiritul principiului izotropiei, şi, ca urmare, facilitează o ordonare superioară a lor, ca particularităţi locale ale generalului universal. Au loc, deopotrivă, şi distorsiuni cauzate de dualismul moralizator („bine“ – „rău“). În orice caz, simplificatorii înverşunaţi au grijă să relativeze absolutul presupus obiectiv, categorisindu-l drept subiec-tivitate mânată de cine ştie ce interese.

Este firesc, totuşi, ca subiectivitatea unui istoric să nu poată fi anihilată definitiv, oricât de mult şi-ar da acesta silinţa să tindă către obiectivitate prin categoriile şi limbajul cu care operează. Întotdeauna va persista un rest antropologic, adică unul subiectiv omenesc, indi-cat prin prescurtări, distorsiuni sau chiar prin omisiuni cauzate de propriul punct de vedere subiectiv şi de inevitabile erori : Errare humanum est. Însă Eforturile depuse în direcţia atin-gerii unui maxim de obiectivitate sporesc şansele de a întreprinde tot ceea ce este omeneşte posibil. Cu bunăvoinţă, erorile nedecantate, inexactităţile şi discordanţele se lasă mai lesne eliminate între istoricii cu aceleaşi convingeri, chiar dacă de origini diferite.


Top Related