Expertiza ca mijloc de probă în procesul judiciar

Notiunea de expertiză este atestată încă din vechiul drept roman. A reprezentat si încă reprezintă un foarte valoros mijloc de probă în procesul judiciar.

Articolul 116 Cpp prevede că pentru desfăsurarea procesului penal, în vederea aflării adevărului, poate să apară necesitatea clarificării unor fapte sau împrejurări prin recurgerea la cunostintele unor experti sau specialisti, situatie în care organul de urmărire penală sau instanta poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. Articolul 330 NCpc prevede: când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanta consideră că trebuie să cunoască părerea unor specialisti va numi, la cererea părtilor sau din oficiu, experti. Asadar, ori de câte ori au nevoie de părerea unor persoane care au cunostinte din diverse domenii, organele judiciare vor numi unul sau mai multi experti, stabilind problemele nelămurite asupra cărora acestia urmează să se pronunte.

Deoarece, de regulă, sunt legate de existenta unui proces, expertizele sunt numite expertize judiciare, particularitatea având semnificatie în raport cu cele efectuate în afara procesului (extrajudiciare).

Expertizele pot fi efectuate în domenii foarte variate, legislatia noastră reglementând mai toate categoriile de expertize.

Expertul este persoană fizică, având cunostinte de specialitate într-un anumit domeniu, si care este abilitată oficial în calitate de expert. Cercetarea pe care o face expertul în problema ce se impune a fi lămurită se numeste expertiză.

Concluziile expertizei în sens procesual reprezintă probe, iar raportul întocmit de expert, în care sunt cuprinse concluziile constituie mijloc de probă.

Asadar expertiza s-ar defini ca un mijloc de probă (procedeu de probatiune după alti teoreticieni) prin care, pe baza unei cercetări fundamentate, expertul aduce la cunostinta organului judiciar concluziile motivate stiintific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunostinte specializate.

În acest context teoretic, apreciem că este grsită supraestimarea expertului si confundarea lui cu judecătorul stiintific, pentru că expertul se pronuntă strict în limita specialitătii sale si numai unde i s-a cerut părerea, fiind de neconceput pronuntarea sa asupra unor probleme de drept ce intră în sfera exclusivă a organului judiciar.

Expertul nu poate fi asimilat martorului, deoarece el nu relatează fapte sau împrejurări cunoscute, ci le examinează din perspectiva specialitătii sale.

Asa cum rezultă din enumerarea consecutivă făcută în articolul 64 Cpp, expertiza este privită ca un mijloc de probă, iar prin aceasta sunt obtinute, administrate si, uneori, interpretate probele. Astfel, desi în vorbirea curentă se mai foloseste notiunea de expertiză cu înteles de probă, cele două notiuni nu se confundă.

1

Importanta expertizelor

Antrenarea tot mai frecventă a unor experti sau specialisti în lămurirea unor cauze a fost impusă atât de nevoia lărgirii posibilitătilor de perfectionare a activitătii de înfăptuire a justitiei, cât si de progresul rapid al stiintei si tehnicii, cu impact nemijlocit asupra aflării adevărului.

Desi dispozitiile procesuale nu consacră o pozitie preponderentă pentru expertiză în ansamblul mijloacelor de probă legal administrate descrise în articolul 64 Cpp, totusi în multe cauze aflarea adevărului a fost posibilă doar prin desfăsurarea expertizei, ea constituind si principalul mijloc de identificare judiciară.

Importanta acestui mijloc de probă decurge din caracterul său stiintific reflectat de natura datelor si informatiilor valorificate de expert în cadrul lucrării făcute, a metodelor, procedeelor si tehnicilor folosite. De aceea, practica judiciară, în cadrul aplicării principiului liberei aprecieri a probelor, a dat întâietate împrejurărilor de fapt (probelor) stabilite prin expertiză. Ca urmare, elementele de probă îndoielnice sau simplele indicii au putut în urma desfăsurării expertizei să fie retinute ca probe sau înlăturate ca fără nici o valoare.

Legat de această realitate, trebuie recunoscut si faptul foarte important că rezultatele expertizei, contributia expertului, dar si responsabilitatea lui sunt apanajul său exclusiv, iar caracterul subiectiv al cercetării făcute, în sens de proces eminamente personal, a ridicat problema hamletiană a valabilitătii expertizei: “Este sau nu este expertiza o stiintă?”, “Are aceasta un fundament realist?”, “Recurge la metode verificate, reproductibile si recunoscute de lumea stiintifică?”.

Aspecte ce deosebesc expertiza de constatarea tehnico-stiintifică

Constatarea tehnico-stiintifică este justificată de urgenta cu care trebuie să se intervină si de pericolul disparitiei unor mijloace de probă (articolul 112 Cpp).

Spre deosebire de expertiză (efectuată de expert), constatările sunt atributul specialistilor sau a tehnicienilor, acestia din urmă functionând în cadrul sau pe lângă institutia de care apartine organul de urmărire penală. Articolul 112(2) Cpp prevede folosirea unor specialisti sau a unor tehnicieni care functionează în cadrul altor organe.

Deoarece este o activitate desfăsurată sub imperiul urgentei (procedura este simplificată în raport cu expertiza), constatarea poate fi dispusă si de un organ necompetent, însă sesizat conform legii, actele si lucrările efectuate fiind trimise procurorului competent. Trebuie manifestată prudentă când la urmărirea penală sunt folositi specialisti sau tehnicieni din cadrul altor institutii, care prin optică diferită, generată de scopurile diferite ale cercetării sau lipsa de cunostinte în materia identificării, se deosebesc de experti.

Aspectele care diferentiază expertiza de constatare sunt:-constatările sunt caracterizate prin urgenta dispunerii lor într-un moment foarte apropiat săvârsirii faptelor; în cazul expertizei nu există o astfel de urgentă;-constatarea se dispune, de regulă, numai în faza de urmărire penală; expertiza se dispune în ambele faze;-expertiza presupune o investigare amănuntită a faptelor; constatarea necesită o cercetare mai putin aprofundată;-spre deosebire de constatare, la efectuarea expertizei poate participa alături de expertul numit de organele judiciare si un expert asistent (expert parte).

Se pot identifica si asemănări, si anume:

2

-ambele presupun o activitate efectuată de specialisti;-obiectul lor este fixat de organele judiciare;-scopul constă în obtinerea unor elemente de fapt cu valoare de probe necesare aflării adevărului într-o cauză aflată pe rolul organelor judiciare;-atât în cazul expertizei, cât si în cazul constatării, concluziile sunt cuprinse într-un raport.

Felurile expertizei

Clasificarea se poate face după următoarele criterii:1.După problema ce trebuie lămurită prin expertiză:

a)expertiza tehnică, de reg, se dispune:-pentru lămurirea unor probleme în legătură cu producerea unor accidente de trafic sau de muncă;-pentru examinarea unor instrumente în cazuri de efractie sau distrugere;-pentru lămurirea unor împrejurări legate de incendii, transporturi;-pentru evaluarea bunurilor si formării loturilor în procedura de partaj judiciar de bunuri;-pentru stabilirea autenticitătii înregistrărilor audio-video;-pentru stabilirea autenticitătii unui înscris sau document.

-când aceste examinări tehnice (stabilirea autenticitătii) sunt desfăsurate în vederea identificării persoanelor, obiectelor, substantelor, fenomenelor ce au legătură cauzală cu fapta penală, expertizele au un foarte pronuntat caracter criminalistic, fiind executate de institutii si laboratoare cu activitate specifică.-uneori expertiza tehnică, datorită complexitătii problemei supuse examinării, se efectuează în strânsă conexiune cu alte genuri de expertize (contabile, financiare sau fiscale, medicale), astfel expertiza căpătând un caracter complex, multidisciplinar; astfel de expertize tehnice sunt administrate atât în procesul penal, cât si în unele procese civile sau comerciale.b)expertiza medico-legală se dispune:

-pentru a se stabili cauzele mortii, mecanismul, existenta si gravitatea vătămării, în cazul săvârsirii unor infractiuni contra vietii, integritătii corporale si sănătătii;-pentru a stabili unele probleme specifice în cazul unor infractiuni privitoare la viata sexuală;-pentru determinarea alcoolemiei în sânge, a grupei sanguine sau a profilului genetic al unei persoane (expertiza genetică).

c)expertiza psihiatrică se dispune:-pentru a constata existenta sau neexistenta discernământului unei persoane în momentul săvârsirii faptelor;-pentru a se verifica starea psihică sau gradul de afectare a discernământului (tulburări psihice determinate de boli grave: schizofrenie, oligofrenie).

d)expertiza contabilă sau fiscală se dispune, de regulă:-când este necesară verificarea documentelor contabile sau a realitătii operatiunilor contabile desfăsurate;-pentru stabilirea lipsurilor dintr-o gestiune;-pentru stabilirea existentei diferitelor operatiuni care sugerează existenta unui fenomen evazionist, operatiuni care în final pot fi găsite ca legale sau având semnificatie penală.

-aceste expertize sunt administrate nu numai în cauzele penale, dar si în cauzele civile sau comerciale.

3

e)expertiza criminalistică constă într-o cercetare stiintifică a probelor materiale destinate identificării persoanelor, obiectelor, substantelor si fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăti ale acestora, precum si a unor eventuale modificări de formă, continut si structură.-poate fi:

-expertiza grafică;-expertiza tehnică a documentelor;-expertiza dactiloscopică a urmelor palmare sau plantare;-expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinte si obiecte;-expertiza balistică a armelor si munitiilor;-expertiza fizico-chimică a probelor materiale;-expertiza accidentelor de trafic terestru, aerian, fluvial si maritim;-expertiza în explozii si incendii;-expertiza vocii si vorbirii;-expertiza genetică;-expertiza aplicatiilor si datelor informatice;-expertiza poligraf;-expertiza drogurilor si stupefiantelor.

-este dispusă nu numai în cauzele penale, ci si în cauzele civile sau comerciale (de exemplu: stabilirea paternitătii).

2.După modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei:a)expertizele facultative sunt frecvent dispuse de organul judiciar când se apreciază că se impune lămurirea unor aspecte sau împrejurări ale cauzei;b)expertizele obligatorii se efectuează în cazurile expres arătate de lege, când se prezumă că nu poate fi rezolvat raportul dedus judecătii fără apelarea la un specialist;-articolul 117 Cpp prevede că expertiza psihiatrică este obligatorie în următoarele situatii:

-omor deosebit de grav (inclusiv tentativa);-când există îndoieli în ceea ce priveste starea psihică a învinuitului sau inculpatului, stare psihică rezultată din antecedentele sale medicale, din modus operandi sau din comportamentul avut în timpul procesului.

-expertiza medico-legală este obligatorie:-când trebuie stabilite cauzele mortii dacă nu s-a întocmit un raport de constatare medico-legală;-în cazurile de pruncucidere (pentru a se stabili dacă sunt întrunite conditiile foarte importante pentru încadrarea juridică ce trebuie dată faptei);-în cazul suspendării procesului penal, pentru a se constata boala gravă care face imposibilă participarea la proces;-în situatia cererilor de amânare sau întrerupere a executării pedepsei (articolul 453, litera a) raportat la articolul 455 Cpp).3.După modul de desemnare a expertilor:

a)expertize oficiale: expertul este numit de organele judiciare, care au si dreptul de a-i controla activitatea;b)expertize contradictorii: expertii sunt numiti si alesi de organele judiciare sau de către părti (articolul 118(3) Cpp);c)expertize supravegheate: părtile pot desemna un specialist (consilier tehnic) cu atributii de control.

4

4.După modul de organizare a expertizei:a)expertizele simple sunt efectuate de un expert dintr-un anumit domeniu de cercetare;b)expertizele complexe presupun participarea unor experti din domenii diferite deoarece elementele de fapt si împrejurările cauzei reclamă o cercetare multidisciplinară;-nu au o reglementare proprie procesuală, dar au existat mai multe propuneri de lege ferenda privind o reglementare a lor;-practica a evidentiat mai multe expertize complexe, cele mai semnificative fiind: criminalistică si medico-legală, tehnică si criminalistică (accident de muncă), tehnică si contabilă.

Încadrarea expertizei în desfăsurarea procesului penal

Recurgerea la expertize constituie o măsură de ordin procesual ce poate fi dispusă în cadrul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât si în faza de judecată, cu ocazia activitătilor de strângere si verificare a probelor necesare pentru dovedirea existentei infractiunii si a făptuitorului.

Expertiza poate fi dispusă în orice moment al procesului penal până la pronuntarea hotărârii, dacă probele ce urmează a fi constatate prin aceasta sunt utile si concludente (articolul 67(2) Cpp).

În cursul urmăririi penale expertiza poate fi dispusă fie imediat după începerea urmăririi penale, fie ulterior dacă unele obiecte, corpuri delicte, situatii au apărut în cursul urmăririi penale.

Instanta de judecată poate dispune efectuarea expertizei în timpul efectuării cercetării judecătoresti (articolul 320(2) si 320(3) Cpp). Procurorul si părtile pot propune efectuarea de probe noi, iar când se propun trebuie mentionate faptele si mijloacele de probă prin care pot fi administrate.

Aceeasi instantă, când, de exemplu, dispune restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale (articolul 332(2) Cpp), după ce a constatat că se impune cu necesitate, dă indicatie procurorului să se efectueze o expertiză.

Organe si subiecti procesuali

Solicitarea, dispunerea si efectuarea unei expertize constituie o activitate procesuală probatorie ce implică prezenta activă a unor organe si a unor subiecti procesuali.

Măsura dispunerii se realizează prin efectuarea de acte procesuale si procedurale, din care unele revin organelor judiciare (denumite subiecti oficiali), iar altele revin părtilor (subiecti principali ai procesului), cât si unor subiecti procesuali ocazionali (de exemplu, expertii).

Subiecti procesuali oficialiParticiparea acestor subiecti oficiali diferă în raport de natura actelor procesuale pe care

le îndeplinesc în folosirea mijlocului de probă (mijloc probatoriu) de care vorbim.Cererea de a efectua o expertiză poate fi formulată de orice parte (învinuit sau inculpat,

parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente), însă măsura de a efectua o expertiză poate fi dispusă si din oficiu.

Admiterea folosirii acestui mijloc de probă este de competenta exlusivă a organelor de urmărire penală si instantei de judecată care verifică cererile părtilor, dispunând motivat asupra acestora.

5

În cazul unor expertize (de exemplu, expertiza medico-legală psihiatrică, expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzelor mortii dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal) organele de urmărire penală instanta de judecată sunt obligate să dispună efectuarea lor la cererea părtilor sau din oficiu dacă părtile nu au efectuat cereri în acest sens.

Actul procesual al efectuării unei expertize revine si unor subiecti procesuali ocazionali, acestia, în cazul expertizei medico-legale, al expertizei medico-legale psihiatrice sau în cazul expertizei criminalistice, putând fi specialistii sau expertii ce lucrează în institutiile si laboratoarele cu activitate specifică de expertiză (institute medico-legale, servicii medico-legale si institute si laboratoare de expertiză criminalistică), iar în cazul expertizei contabile, fiscale sau tehnice acesti subiecti procesuali ocazionali pot fi experti oficiali (persoane care au dobândit calitatea de expert potrivit legii).

Articolul 119 Cpp: Dacă există experti oficiali în specialitatea respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană decât dacă împrejurările deosebite ar cere aceasta. În mod exceptional pot fi însărcinati să efectueze expertize (de regulă contabile, fiscale, tehnice) si persoane care nu au atestatul de expert dacă sunt recunoscute ca specialisti de înaltă calificare (membri ai unei academii, profesori, conferentiari, doctori în stiinte). Posibilitatea folosirii specialistilor neoficiali este restrânsă la cazuri exceptionale, si anume la situatia când nu există experti oficiali de specialitate sau dacă împrejurările deosebite ar impune aceasta.

Uneori mai pot să apară ca subiecti procesuali oficiali si persoane străine de institutiile de specialitate competente potrivit legii să efectueze expertiza. Astfel, legea permite unor institutii (institute medico-legale, laboratoare si institute de criminalistică, servicii medico-legale), când apreciază necesar, să ceară si părerea unor specialisti din alte institutii sau le pot solicita participarea la efectuarea acestor expertize. De exemplu, expertiza medico-legală, potrivit articolului 20(1) din ordonanta de guvern 1/2000 privind organizarea activitătii si functionarea institutiilor de medicină legală, se efectuează de o comisie formată dintr-un medic legist si doi medici psihiatri. Articolul 30(1) din acelasi act normativ, prevede că expertiza medico-legală pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale se efectuează de o comisie formată dintr-un medic legist, unul sau mai multi specialisti în functie de bolile de care suferă cel examinat (acesta sau acestia din urmă stabilesc si diagnosticul, alături de indicatiile terapeutice) si un medic reprezentant al directiei sanitare a directiei penitenciarelor (acesta împreună cu medicul legist stabilesc unde se poate aplica tratamentul pentru afectiunea respectivă: în reteaua penitenciarului sau în reteaua ministerului sănătătii).

În doctrina mai veche pozitia expertilor a fost controversată, acestia fiind uneori asemănati cu martorii, iar alteori cu organele de urmărire penală sau cu judecătorul, însă aceste păreri au rămas izolate deoarece expertii nu sunt martori (pentru că nu relatează fapte pe care le-au văzut ori li s-au adus la cunostintă), ci specialisti chemati să asiste la aflarea adevărului, însărcinati de organele judiciare să examineze si să exprime o părere asupra problemelor ce fac obiectul expertizei.

Mai mult, autoritatea expertizei derivă din autoritatea sa stiintifică, din pregătirea de specialitate a expertilor si nu împrumută nimic din autoritatea organelor judiciare pentru care nu e obligatorie, acestea valorificând concluziile formulate în ansamblu (prin coroborare legală alături de alte probe administrate: articolul 63(2) Cpp).

În raport de atributiile ce revin organelor judiciare, subiectilor procesuali principali si ocazionali, se determină si sarcinile si prerogativele acestora; astfel: organele judiciare au îndatorirea să verifice în fiecare cauză dacă pentru clarificarea unor fapte sau împrejurări este sau nu este necesară folosirea cunostintelor unor experti. Dacă se constată necesitatea folosirii unui

6

expert tehnic, organul judiciar îndreptătit să dispună expertiza numeste expertul sau specialistul, apoi indică în scris, prin încheiere sau ordonantă, obiectul expertizei si întrebările la care trebuie să răspundă expertul, stabilind data depunerii raportului de expertiză, onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare (când este cazul) si comunică biroului local de expertize judiciare tehnice si contabile numele persoanei desemnate să efectueze expertiza (articolul 17 din ordonanta de guvern 2/2000 privind organizarea activitătii de expertiză tehnică judiciară si extrajudiciară).

Pentru efectuarea altor expertize, organele judiciare se adresează direct institutiilor specializate compentente potrivit legii să efectueze expertize. Astfel, articolul 117(2) Cpp prevede că pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, de exemplu, organele judiciare se vor adresa institutiilor medico-legale de specialitate care au conditii să efectueze o astfel de expertiză pentru care se presupune internarea învinuitului sau a inculpatului pe timpul desfăsurării expertizei. Tot astfel, pentru efectuarea unei expertize criminalistice, aceleasi organel judiciare se adresează laboratoarelor interjudetene de expertize criminalistice cu sediile în Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, cât si Institutului National de Expertize Criminalistice din Bucuresti.

În cazul expertizelor efectuate de institutii de specialitate, organele judiciare au aceleasi îndatoriri ca si în legătură cu expertizele efectuate de expertii oficiali. Uneori atât organele de urmărire penală, cât si instanta de judecată mai au obligatia să pună la dispozitia expertilor materialele si datele necesare si să le dea lămuririle de care au nevoie pentru efectuarea expertizei.

În cazul expertizei medico-legale psihiatrice, de exemplu, organele judiciare mentionate vor lua măsuri pentru efectuarea în bune conditii a expertizei, cum ar fi asigurarea prezentei în fata expertilor a persoanelor ce urmează a fi examinate sau, de exemplu, punerea la dispozitie a cadavrului, acolo unde este cazul.

În cazul expertizei scrisului (expertiza grafică sau grafoscopică), atât organele de urmărire penală, cât si instantele de judecată vor lua măsuri pentru procurarea scriptelor de comparatie, acestea fiind vizate obligatoriu de organele judiciare, în sensul certificării autenticitătii lor.

Organele judiciare îndreptătite potrivit legii nu pot delega expertilor atributiile care le revin (permisiunea de a efectua cercetarea sau să-si procure singuri alte materiale decât cele puse la dispozitie sau să ia singuri informatii sau date).

Pentru îndeplinirea sarcinilor sus evocate, organele judiciare pot uza de prerogativele conferite de lege, în acest sens fiind de amintit următoarele temeiuri legale:-articolul 118(2) Cpp: expertul e numit de organul de urmărire penală sau de instanta de judecată, cu exceptia expertizelor reglementate în articolul 119(2) (expertiza medico-legală si criminalistică), situatii în care organele respective se adresează institutelor si laboratoarelor cu activitate specifică de expertiză;-articolul 127 Cpp: reglementează dreptul organelor de urmărire penală si al instantelor de judecată de a ordona învinuitului sau inculpatului să prezinte o probă scrisă de mâna sa ori să scrie după dictarea ce i se face;-articolul 117(2): conferă organelor judiciare dreptul de a dispune internarea învinuitului sau inculpatului pe timpul necesar efectuării expertizei.

7

Subiectii procesuali principali

Alte sarcini si prerogative vizând expertiza identificăm si în legătură cu părtile din proces pe măsura pozitiei lor procesuale si intereselor avute.

Părtile au datoria să se prezinte la termenele fixate de organele judiciare pentru a li se aduce la cunostintă obiectul expertizei, întrebările la care urmează să răspundă expertul. Învinuitul sau inculpatul, de exemplu, în cazul săvârsirii infractiunii de fals în înscrisuri este obligat să prezinte o probă scrisă de mâna sa ori să scrie după dictarea ce i se face, aceste probe de scris constituind scripte de comparatie.

Celelalte părti, dacă nu sunt rude ori sot al învinuitului sau inculpatului, sunt obligate să prezinte scriptele de comparatie pe care le detin.

Părtile au dreptul să ceară potrivit articolului 118(3) Cpp ca un expert recomandat de acestea să participe la efectuarea expertizei, cu conditia ca acesta să aibă calitatea de expert dobândită în conditiile legii.

Astfel legislatia noastră consacră în limitele arătate, sistemul expertizei contradictorii (acea expertiză care se efectuează de experti alesi de organele judiciare împreună cu expertii recomandati de părti, acestia din urmă denumiti neconventional si experti parte).

Expertii parte nu au rolul de supraveghetori, ca în cadrul expertizei supravegheate, ci participă efectiv la lucrările expertizei alături de expertii desemnati de organele judiciare, având aceleasi sarcini si drepturi.

Părtile au dreptul să facă observatii, obiectii cu privire la întrebările ce urmează să fie puse expertilor, putând cere modificarea si completarea acestora, au dreptul să dea explicatii cu încuviintarea organului judiciar si în conditiile legii.

Părtile pot să recuze pe expert în conditiile stabilite de articolul 51 Cpp.

Subiectii procesuali ocazionali

Subiectii procesuali ocazionali sunt expertii sau specialistii care potrivit legii au obligatia de a efectua expertiza în bune conditii, atât unii, cât si ceilalti folosind toate cunostintele si experienta lor pentru a clarifica complet chestiunile sau problemele ce fac obiectul expertizei.

Expertul nu poate refuza primirea acestei însărcinări decât pentru motive bine întemeiate, anuntând organul judiciar care a dispus expertiza. Expertul poate fi constrâns să efectueze lucrarea prin aplicarea unei sanctiuni disciplinare. Dacă există caz de incompatibilitate în sensul articolului 54 Cpp, expertul este obligat să anunte organul judiciar imediat ce a aflat de aceasta. Expertul este dator să păstreze secretul profesional.

Uneori nu poate încredinta altora efectuarea lucrării, dar nici să-si aroge drepturile sau obligatiile care revin organelor de urmărire penală sau instantelor.

Are obligatia să facă declaratii reale când este ascultat, fiind pasibil, în caz contrar, de infractiunea de mărturie mincinoasă.

Prerogative conferite expertului:-dreptul să ia cunostintă de materialele dosarului si să ceară lămuriri cu privire la faptele sau împrejurările cauzei;-poate face propuneri sau să ridice obiectii cu privire la obiectivele expertizei sau întrebări cu privire la aceasta si poate pune concluzii;-dacă datele pusa la dispozitie nu sunt complete, expertul poate cere completarea lor;-dreptul să redacteze raportul în limba maternă;

8

-dreptul să consemneze în raport părerea sa dacă este în divergentă cu ceilalti;-dreptul să fie retribuiti pentru munca depusă în cazul expertizei tehnice, contabile, fiscale, dar si în cazul expertizei extrajudiciare, precum si în cazul opiniei expertului asistent sau expertului parte; sumele cuvenite expertului se plătesc de biroul local de expertize si numai după efectuarea lucrării (în cazul expertizei tehnice, contabile, fiscale); celelalte expertize (medico-legală, criminalistică, desfăsurate de alte institute de specialitate) intră în atributiile de servici ale expertilor, pentru care primesc salarii;-au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport sau de întretinere;-când sunt chemati să fie ascultati în fata instantei au dreptul să rămână în sală în timpul dezbaterilor, cu exceptia cazului în care instanta dispune altfel;-sunt apărati de constrângerile (apărati împotriva încercărilor) de a fi determinati să facă declaratii neadevărate.

Drepturile si prerogativele expertului în alte sisteme de drept

În sistemul de drept englez (common law) expertii sunt tratati într-o manieră foarte liberală, iar la acest moment se simte o anumită tendintă de reglementare a competentei lor prin acte normative, în timp ce statutul lor este consecinta activitătii practicienilor (judecători, procurori, avocati). În lipsa unei reglementări specifice a profesiei, putem afirma că are un caracter liberal, fiind desfăsurată cu scopul de a furniza servicii specializate destinate sistemului de administrare a justitiei, care se autoreglează după mecanismul cererii si ofertei.

În sistemul continental situatia expertilor este mult mai în detaliu reglementată, în special prin dispozitii de drept procesual, dar si prin legi speciale de organizare a profesiei.

Anglia si Tara GalilorÎn Anglia si Tara Galilor, common law constituie unul din marile sisteme de drept

aplicate. Componenta esentială este precedentul judiciar. Această caracteristică si lipsa unei codificări face ca institutia expertilor să nu fie reglementată prin legislatie specifică.

Ca regulă, depozitiile martorilor pot privi doar aspecte de fapt, şi sunt inadmisibile opiniile lor privind cauza. În cazul în care pentru soluţionarea dosarului sunt necesare cunoştinţe de specialitate, atât în procesele civile, cât şi în cele penale, se recurge la serviciile unor experţi, care îşi pot exprima opinia de specialist cu privire la faptele care urmează a fi dovedite. Astfel, folosirea expertului apare ca o excepţie de la regula potrivit căreia mărturiile care conţin opinii sunt inadmisibile.

În procesele civile din Anglia şi Ţara Galilor există trei tipuri de experţi:-expertul desemnat de una din părţile aflate în litigiu; îndatorirea sa principală este de a contribui, în domeniul său de expertiză şi în baza informaţiilor furnizate, la soluţionarea temeinică şi justă a cauzei de către instanţă; această obligaţie primează faţă de orice îndatorire a expertului faţă de partea care l-a desemnat;-expertul desemnat în comun de părţile aflate în litigiu; obligaţia principală de a ajuta instanţa să ajungă la o soluţie justă primează şi în acest caz faţă de îndatoririle pe care acesta le are faţă de părţile care l-au numit;-expertul consultant; este desemnat de una dintre părţile în litigiu pentru a-i oferi consultanţă, neintrând însă sub incidenţa Regulilor de procedură civilă şi neavând nici o obligaţie faţă de instanţă.

Dacă două sau mai multe părţi intenţionează să folosească serviciile unui expert asupra unui aspect particular, instanţa poate decide ca acest lucru să fie realizat de un singur expert.

9

Dacă însă părţile nu cad de acord asupra persoanei care urmează a fi desemnată în calitate de expert, instanţa poate alege expertul dintr-o listă întocmită de părţi sau poate decide ca alegerea să se facă într-un alt mod.

În procesele civile nici una dintre părţi nu are posibilitatea de a desemna un expert sau de a se folosi de raportul realizat de un expert fără permisiunea instanţei.

Înainte de momentul în care instanţa acordă permisiunea desemnării unui expert, este necesar să se stabilească dacă acesta deţine o specializare adecvată şi experienţă, dacă îi sunt cunoscute îndatoririle generale ale unui expert, dacă este în măsură să întocmească un raport şi să răspundă întrebărilor ori să se consulte cu alţi experţi, precum şi o descriere a sarcinilor care îi sunt solicitate, disponibilitatea de a participa în proces şi lipsa unui conflict de interese.

Persoanele care participă la un proces în calitate de experţi nu au nevoie de o acreditare specială, fiind suficient să deţină pregătirea şi calificările care le permit să se pronunţe asupra aspectelor care formează obiectul cauzei.

Activitatea desfăşurată de expert se concretizează într-un raport întocmit în formă scrisă, cu excepţia cazului în care instanţa decide altfel. Expertul este obligat să-şi îndeplinească sarcinile cu obiectivitate, imparţialitate, să respecte confidenţialitatea lucrărilor şi să se abţină de la acţiuni care ar determina existenţa unui conflict de interese. Detaliile privitoare la calificarea expertului vor fi cuprinse în raportul întocmit de acesta doar prin raportare la natura şi complexitatea cazului, în mod normal fiind suficientă amintirea studiilor şi a calificării necesare efectuării expertizei. Atunci când, însă, suntem în prezenţa unei expertize care presupune o înaltă specializare, expertul va trebui să arate în raport toate detaliile ce privesc calificările, experienţa şi cursurile care îl fac potrivit pentru a realiza o astfel de expertiză.

Există posibilitatea ca una din părţi să adreseze întrebări scrise expertului numit de cealaltă parte sau expertului numit de părţi, în aceste cazuri răspunsurile expertului sunt considerate ca făcând parte din raportul întocmit de acesta. De asemenea, instanţa poate, în orice stadiu al procesului, să dispună ca expertul desemnat să se consulte cu alţi experţi în vederea clarificării unor aspecte necesare soluţionării cauzei, având şi posibilitatea de a stabili obligaţiaexperţilor de a întocmi un raport care să cuprindă punctele asupra cărora experţii au ajuns la un acord, precum şi cele cu privire la care aceştia au avut opinii diferite, alături de motivarea punctelor de vedere divergente. Conţinutul discuţiilor care au avut loc între experţi nu va putea fi folosit în proces decât în cazul în care părţile sunt de acord.

Spre deosebire de dispoziţiile cuprinse în Regulile de procedură civilă care vizează folosirea experţilor în cauzele civile, Regulile de procedură penală din 2005 nu conţin, în partea privitoare la experţi, reglementări cu privire la folosirea acestora, în procedura respectivă fiind cuprinse doar dispozitii care reglementează obligaţia, în anumite situaţii, a părţii care doreşte să se folosească de serviciile unui expert, de a comunica celeilalte părţi, în scris, faptele sau opiniile pe care doreşte să le evidenţieze prin intermediul acestui mijloc de probă, precum şi, dacă cealaltă parte a solicitat, tot materialul pe care aceste fapte sau opinii se bazează. Această obligaţie nu mai există în situaţia în care partea interesată în folosirea expertului are motive rezonabile să creadă că prin comunicarea intenţiei de a recurge la o astfel de probă s-ar ajunge la intimidarea expertului sau ar putea fi afectat bunul mers al justiţiei.

În cazul în care partea care intenţiona să folosească serviciile unui expert nu a efectuat comunicările prezentate anterior, instanţa va decide dacă proba va putea fi folosită sau nu.

Serviciile de expertiză criminalistică din Anglia şi Ţara Galilor sunt asigurate, prin angajaţi proprii, de compania guvernamentală britanică Forensic Science Service Ltd. Aceste servicii sunt astfel organizate încât să servească nevoilor specifice ale activităţilor investigative

10

ale poliţiei, urmând a fi folosite în faţa instanţei, în sprijinul acuzării ori al apărării, în cazul în care se ajunge în această fază procesuală. Sunt incluse aici servicii în cadrul investigaţiilor desfăşurate pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii (spargeri, fraude, tâlhării, furt de vehicule sau din vehicule), infracţiuni grave (omor, moarte suspectă, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală şi alte infracţiuni grave contra persoanei). De asemenea, serviciile de expertize criminalistice furnizează informaţii în cadrul investigării infracţiunilor privitoare la criminalitatea organizată, posesia, importul, exportul drogurilor, precum şi cu privire la investigarea accidentelor şi conducerea în stare de ebrietate sau sub influenţa drogurilor.

Alături de sprijinul oferit în investigarea infracţiunilor de către forţele poliţieneşti sau de către alte structuri cu atribuţii în aplicarea legii, compania guvernamentală britanică oferă servicii şi publicului larg, precum şi organizaţiilor din sectorul privat, atât din Anglia şi Ţara Galilor, cât şi din alte ţări.

IrlandaLa fel ca Anglia şi Ţara Galilor, Irlanda face parte din sistemul de common law, iar

expertul poartă titulatura de martor expert, a cărui mărturie constă în opinia sa de specialist ori în analiza de specialitate privind diferite aspecte ale cauzei. În sens larg, expertul nu este decât un martor, alături de martorul ocular şi de cel chemat să depună mărturie cu privire la comportamentul şi profilul moral al unei persoane.

Experţii îşi fac publicitate în diverse forme, mai ales prin înscrierea în diverse baze de date sau tabele revizuite anual (directories), în funcţie de domeniul lor de activitate.

Pregătirea şi susţinerea unui caz este în primul rând în sarcina avocatului, după caz solicitor (avocat consultant care pregăteşte materialul dosarului), respectiv barrister (avocat pledant, care susţine cauza în instanţă). De aceea, diversele forme de publicitate li se adresează în primul rând avocaţilor care se ocupă de dosar.

Cu titlu de exemplu, menţionăm Directorul experţilor din Irlanda 2006 sau Registrul experţilor care acoperă în primul rând Anglia şi Ţara Galilor şi Scoţia, dar şi alte ţări din regiuni cu sistem de common law: Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Sud-estul Asiei.

Directorul experţilor din Irlanda 2006 cuprinde o bază de date revizuită anual a experţilor care îşi desfăşoară activitatea în Irlanda, dar şi pe aceia din Scoţia, Anglia şi Ţara Galilor care pot călători pentru a-şi desfăşura activitatea în Irlanda. Lista este alcătuită de un consorţiu britanic (Round Hall Sweet & Maxwell), un important editor de literatură juridică din Irlanda.

Pentru a fi înscris ca membru pe aceste liste anuale, un expert trebuie să demonstreze că are experienţa şi competenţa necesare, de obicei prin recomandări de la doi avocaţi cu drept de practică sub îndrumarea cărora a lucrat în ultimii trei ani; aceste recomandări trebuie să cuprindă calificative privind acurateţea lucrărilor efectuate, buna inţelegere şi analiză a domeniului specific de activitate, modul de prezentare şi înscrierea în termene. În cazul în care expertul a participat în instanţă, calificativele trebuie să aprecieze modul în care expertul a urmat şi înţeles cerinţele instanţei, precum şi pregătirea, conţinutul şi susţinerea în proces a concluziilor. În plus, recomandarea trebuie să conţină eventualele comentarii negative din partea instanţei ori a celorlalţi participanţi la proces şi să răspundă la întrebarea dacă avocatul va recurge din nou la serviciile expertului, ori îl va recomanda şi altor avocaţi. Toate aceste calificative trebuie să fie cel puţin “bine”, în caz contrar expertul urmând a fi exclus de pe liste, dacă nu există situaţii excepţionale care să justifice lipsa acestor condiţii.

În toate cazurile, practicianul care dă îndrumări expertului are sarcina de a se asigura că expertul posedă cunoştinţele şi experienţa necesară. În cazul unei persoane juridice de profil, toţi

11

experţii înscrişi pe liste trebuie să îndeplinească aceste condiţii, şi trebuie să existe o persoană de contact.

A fost redactat şi un Cod de bune practici pentru experţii angajaţi de avocaţi. Codul are aplicare generală, în diverse domenii specifice ale dreptului existând şi reglementări specifice.

În privinţa instrucţiunilor primite, experţii trebuie să se asigure că au inţeles în mod clar ceea ce li se solicită, că obiectul expertizei se află în sfera lor de competenţă şi că se vor inscrie în termen, şi au obligaţia de a aduce la cunoştinţa avocaţilor limitele competenţei lor sau a activităţii de expertiză.

Aspectele practice trebuie să se refere atât la partea financiară, incluzând onorarii şi cheltuieli, cât şi la termenele de pregătire a raportului şi de prezentare în instanţă.

Pe lângă dispoziţiile acestui cod, orice expert are obligaţia de a se conforma codurilor de conduită sau deontologice specifice fiecărei profesii din care face parte.

În exerciţiul funcţiei lor, experţii sunt obligaţi la confidenţialitate, putând dezvălui anumite informaţii doar cu acordul clientului, şi trebuie să fie independenţi şi imparţiali, având obligaţia de a aduce la cunoştinţa avocatului orice aspect care le-ar putea afecta imparţialitatea ori conflict de interese efectiv sau potenţial, la momentul acceptării lucrării ori pe parcurs, de îndată ce au apărut.

Raportul care va fi adresat instanţei trebuie să cuprindă:-informaţiile de identificare;-la instrucţiunea cui a fost redactat raportul şi ce anume se doreşte să se evidenţieze;-prezentarea istoricului cauzei;-metodologia folosită;-actele la care se face referire şi orice alt mijloc de probă;-faptele constatate;-concluziile logice la care s-a ajuns pornind de la fapte, cu prezentarea raţionamentului;-opinia expertului, inclusiv în părţile la care aderă şi rezervele sale;-concluziile finale, cu trimiteri in raport;-un rezumat al calificării profesionale şi experienţei expertului;-este recomandabil ca orice raport al expertului care va fi folosit în instanţă să se încheie cu o formulă sacramentală care să conţină o declaraţie privind înţelegerea rolului său în justiţie şi corectitudinea opiniilor exprimate.

Faptele constatate trebuie să fie prezentate distinct de opinii, în mod explicit. Opiniile trebuie să se refere doar la domeniul de specialitate al expertului şi să fie într-un limbaj accesibil.

La dispoziţia instanţei, ori la instrucţiunile avocatului, expertul poate fi invitat la o discuţie ori consultare cu alţi experţi, în scopul unui acord asupra întregii expertize sau pentru a reduce punctele de dezacord.

Din momentul în care este de acord să redacteze un raport ce va fi folosit în proces, orice expert trebuie să accepte implicit că va putea fi ascultat de către instanţă pentru a-şi susţine punctul de vedere. În momentul ascultării, rolul principal al expertului este de a servi justiţia, de a ajuta instanţa în aflarea adevărului şi de a rămane independent faţă de părţi. Depoziţia sa trebuie să fie obiectivă şi imparţială şi să se refere doar la aspectele relevante în cauză, aflate înaria sa de competenţă.

Experţii trebuie să încheie asigurări corespunzătoare de răspundere profesională sau să fie capabili in alt mod să acopere eventualele prejudicii.

12

FrantaTermenul de expert judiciar este folosit pentru a face referire la toate persoanele care

efectuează expertize judiciare, indiferent de domeniul în care acestea au fost dispuse: civil, penal sau administrativ.

Termenii utilizaţi pentru persoane care efectuează expertize în materie penală sunt: “expert înscris pe listele Curţii de Apel” si “expert agreat de Curtea de Casaţie”.

În domeniul civil întâlnim termenul de technicien, pentru a desemna persoana care efectuează expertize, NCpc având chiar un capitol în care sunt stipulate procedurile de desemnare, drepturile şi obligaţiile acestora în cazul efectuării expertizelor.

Pentru domeniul contenciosului administrativ este utilizat termenul de expert, care poate semna ca “expert inscris pe langă Tribunalul Administrativ al Parisului”.

Activitatea experţilor din justiţie este reglementată, în special, de către Cpp, NCpc, Codul Administrativ, dar şi de către unele legi speciale: Legea nr. 71 – 498 din 29 iunie 1971 privind experţii judiciari, modificată şi completată prin Legea nr. 2004 – 130 din 11 februarie 2004 privind statutul unor profesii juridice, al experţilor judiciari, al consilierilor în proprietăţi industriale şi al experţilor în vânzări prin licitaţii publice.

Expertul judiciar poate avea calitatea de funcţionar, personal contractual care lucrează în cadrul serviciilor publice (laboratoarele poliţiei sau laboratoarele jandarmeriei), angajat al unei societăţi private sau profesionist independent (în majoritatea cazurilor).

Specialiştii care vor să realizeze expertize pentru sistemul judiciar trebuie să se înscrie pe listele oficiale de la nivelul fiecărei curţi de apel. În momentul în care sunt înscrişi pe aceste liste dobândesc titlul de expert judiciar. Judecătorii au la dispoziţia lor şi o listă naţională a experţilor, redactată, atât pentru cauzele civile, cât şi penale sau administrative, pe baza listelor oficiale elaborate de către Curtea de Apel, Curtea de Casaţie şi Tribunalul Administrativ al Parisului.

Listele conţin numele unor specialişti din următoarele domenii:-agricultură, agro-alimentare, animale, păduri;-artă, cultură, comunicaţii şi media, sport;-construcţii, lucrări publice, gestiune imobiliară;-economie şi finanţe;-industrie;-sănătate;-medicină legală, criminalistică şi ştiinţe penale;-interpretare – traducere.

Experţii din domeniul judiciar sunt organizaţi la nivel naţional în societăţi profesionale monodisciplinare sau pluridisciplinare. Începând din 1931 funcţionează Federaţia Naţională a Societăţilor Experţilor Judiciari înscrişi pe lângă organele judiciare şi administrative, care încearcă să reunească în jurul ei toate societăţile specialiştilor înscrişi pe listele oficiale din toate domeniile şi specialităţile cu dreptul de a efectua expertize pentru sistemul judiciar francez.

Experţii din domeniul penalExperţii sunt aleşi şi desemnaţi de către instanţă dintre specialiştii înscrişi pe listele

oficiale. Există şi posibilitatea de a alege specialişti care nu sunt pe liste, dar în acest caz decizia trebuie motivată. Pentru efectuarea unei expertize poate fi desemnat un singur specialist, dar în unele cazuri acesta poate beneficia de ajutorul unui specialist în alt domeniu decât al său. Judecătorul este singura persoană care are calitatea de a desemna şi autoriza intervenţia unui alt specialist.

13

Expertiza se efectuează la cererea reprezentantului Ministerului Public sau a uneia dintre părţi. Expertiza poate fi dispusă şi de instanţă din oficiu. În toate situaţiile, expertiza se dispune de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată, după caz.

Cererea de solicitare a unui expertize poate conţine şi întrebările care vor fi înaintate expertului.

Expertul efectuează expertiza sub controlul judecătorului de instrucţie sau al magistratului desemnat de instanţa care a dispus expertiza. Aceştia sunt informaţi de către expert despre activităţile desfăşurate pe tot parcursul expertizei.

În situaţia în care pentru efectuarea expertizei sunt necesare discuţii cu alte persoane, experţii pot pune întrebări persoanelor respective în prezenţa judecătorului de instrucţie sau a magistratului desemnat. Doar medicii şi experţii psihologi pot discuta cu aceste persoane şi în lipsa judecătorului sau a avocaţilor. Dispoziţiile sunt aplicabile atât martorului, cât şi părţii civile.

Expertul îşi formulează punctul de vedere în scris sub forma unui raport. El poate fi însă audiat şi poate asista la dezbateri, după ce-şi prezintă punctul de vedere, până când preşedintele îi dă voie să se retragă. Preşedintele poate pune, din oficiu sau la cererea ministerului public, a părţilor sau a consilierilor lor, întrebări legate de expertiză (articolul 168 Cpp). De asemenea, dacă pe parcursul audierilor unui martor apar informaţii care contrazic expertiza sau care aduc un punct de vedere tehnic nou, preşedintele poate cere experţilor, procurorului, apărării şi părţii civile să prezinte observaţiile lor (articolul 169 Cpp).

Dispoziţiile articolelor 168 şi 169 Cpp sunt aplicabile persoanelor care au fost chemate să facă diverse constatări sau aprecieri privind circumstanţele unui deces. Este vorba despre persoanele calificate la care pot apela ofiţerii de poliţie judiciară în situaţiile în care sunt necesare constatări, examene tehnice sau ştiinţifice sau persoanele ale căror servicii pot fi solicitate de către procuror atunci când se descoperă un cadavru şi nu se cunoaşte sau există suspiciuni privind cauza decesului.

Experţii din domeniul civilNCpc prevede că instanţa poate să apeleze la un expert (technicien) pentru obţinerea unor

informaţii menite să clarifice aspecte legate de unele cauze civile, pentru realizarea unor constatări, consultaţii sau expertize.

Expertul, denumit technicien, persoană fizică şi juridică, poate fi recuzat de părţi asemenea judecătorului. El îşi exprimă în scris, sub forma unui raport, părerea asupra punctelor pentru care a fost numit să realizeze expertiza, nu poate răspunde altor întrebări decât cu acordul părţilor şi nu poate face aprecieri de ordin juridic.

La cererea judecătorului, acesta poate fi invitat să completeze, să precizeze sau să explice în scris raportul; de asemenea, poate fi audiat dacă judecătorul consideră necesar.

ConstatăriAtunci când consideră necesar, judecătorul desemnează persoana care urmează să

efectueze constatarea. Constatările pot fi dispuse în orice moment, chiar şi în timpul procedurilor de împăcare sau al deliberărilor. Constatările sunt consemnate în scris, dar pot fi prezentate şi oral dacă judecătorul decide acest lucru.

ConsultăriJudecătorul poate să apeleze la serviciile unui technicien, pentru a obţine informaţii

tehnice, atunci când nu sunt necesare investigaţii complexe. Consultaţiile pot fi dispuse în orice moment, chiar şi în timpul procedurilor de împăcare sau al deliberărilor. Consultaţiile sunt oferite oral judecătorului, dar pot fi formulate şi în scris la cererea acestuia.

14

ExpertizeÎn situaţia în care constatările sau consultaţiile nu oferă toate informaţiile pe care

judecătorul le consideră necesare, acesta poate dispune realizarea unei expertize. Expertul este desemnat de judecător. Judecătorul este informat pe parcursul expertizei despre modul cum evoluează aceasta de către expert. Dacă judecătorul consideră că nu este necesară redactarea unui raport scris, expertul poate prezenta punctul de vedere oral, în cadrul audierilor.

Experţii din domeniul administrativPentru domeniul administrativ există liste cu experţi la nivelul curţilor de apel, Curţii

Administrative a Parisului şi al tribunalelor, dar pot fi folosite şi listele naţionale pentru experţi.Expertul este ales de către preşedintele tribunalului administrativ sau al curţii

administrative de apel, preşedintele secţiei de contencios a Consiliului de Stat. Judecătorul poate dispune din oficiu sau la cererea părţilor realizarea unei expertize. Rezultatele expertizei sunt depuse în scris, sub forma unui raport.

Actul prin care se dispune efectuarea expertizei

În faza de urmărire penală dispunerea expertizei se face prin rezolutie motivată a organului de urmărire penală, cu exceptia expertizelor contabile sau tehnice, care se dispun prin ordonantă a organului de urmărire penală.

Instanta de judecată dispune expertiza prin încheiere.Potrivit NCpc, de exemplu, dacă părtile nu se învoiesc asupra numirii expertilor, ei se

numesc de instantă prin tragere la sorti de pe lista întocmită si comunicată de biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenta sa si autorizate potrivit legii să efectueze expertize judiciare.

Prin încheierea de numire a expertului vor fi stabilite obiectivele asupra cărora urmează să se pronunte, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu cuvenit expertului.

Reguli tactice ce trebuie avute în vedere la dispunerea expertizelor

1.Oportunitatea expertizeiÎn raport cu datele materiale ce există în cauză, în raport cu probele este necesar să se

aprecieze dacă si în ce măsură o expertiză este utilă astfel încât nici să nu se întârzie efectuarea unei expertize indispensabile solutionării cauzei, dar nici să se dispună efectuarea unei expertize în mod prematur.

În practică sunt întălnite cazuri de admitere cu usurintă a unor expertize cerute de părti sau apărători si care se referă uneori la aspecte sau împrejurări neconcludente, alteori la probleme sau împrejurări deja clarificate prin alte mijloace de probă sau expertize ale căror concluzii au fost deja acceptate.

Oportunitatea unei expertize, ca regulă, se raportează si la momentul dispunerii acesteia, întrucât atât dispunerea prematură, cât si întârzierea pot avea consecinte asupra solutionării cauzei.

2.Stabilirea corectă a obiectului expertizeiObiectul expertizei judiciare îl constituie lămurirea unor fapte sau împrejurări de fapt ce

reclamă cunostinte de specialitate din anumite domenii. Articolul 116 Cpp consacră faptul că în vederea aflării adevărului si pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei se apelează la

15

cunostintele unui expert. Si articolul 324 NCpc stabileste că, atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, instanta consideră necesar să cunoască părerea unor specialisti, va numi, la cererea părtilor sau din oficiu, unul sau trei experti.

Organele judiciare au obligatia să vegheze la respectarea cerintei de limitare a obiectului expertizei la ceea ce legea defineste generic “fapte sau împrejurări”, iar nu la probleme de drept (stabilirea vinovătiei sau nevinovătiei unei persoane), chestiuni care cad în sarcina organelor judiciare.

3.Formularea clară a întrebărilor adresate expertuluiUna dintre cauzele principale ale ajungerii la concluzii eronate sau nefundamentate

stiintific o prezintă neclaritatea în fixarea obiectivelor sau a întrebărilor adresate expertului, fără a mentiona situatia în care aceste obiective sunt lăsate la aprecierea expertului.

Deoarece, de regulă, întrebările circumstantiază direct obiectul expertizei, ele trebuie formulate cu claritate, concis, evitându-se exprimări generale, echivoce, confuze, care determină pe unii experti să procedeze la reformulări, cu riscul aparitiei de neconcordante între ce a urmărit instanta si ce a înteles expertul din întrebare.

Asadar, pentru eliminarea unor astfel de dificultăti se recomandă ca întrebările să fie formulare după o prealabilă consultare a expertului, iar când expertiza a fost dispusă, expertul să solicite lămuriri suplimentare organului judiciar

4.Asigurarea calitătii materialelor trimise spre expertizăPentru efectuarea expertizei ordonate de organul judiciar, expertul trebuie, de regulă, să

aibă la dispozitie pe de o parte, urmele, obiectele ce constituie mijloace materiale de probă, iar pe de altă parte, modele de comparatie sau obiectele presupuse a fi creat urmele găsite în câmpul infractional.

Prima cerintă pe care trebuie să o îndeplinească materialele trimise spre expertizare este cunoasterea cu certitudine a provenientei lor.

A doua cerintă priveste calitatea pe care trebuie să o aibă respectivele materiale (trebuie să contină sau să reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza cărora să se facă identificarea).

Este important să ca urmele, mijloacele materiale de probă să fie însotite de impresiunile, modelele de comparatie sau de obiectele presupuse a fi format urmele la fata locului.

Efectuarea propriu-zisă a expertizelor

La baza activitătii de expertiză judiciară, pe lângă respectarea dispozitiilor de ordin procesual, stau si unele exigente de ordin deontologic si anume corectitudinea si probitatea profesională.

Expertizele prin rezonanta lor în cadrul procesului judiciar, desi nu au o valoare probantă superioară altor mijloace de probă, pot influenta, prin concluziile lor, în mod preponderent atât în sens pozitiv, cât si în sens negativ solutiile instantelor de judecată.

Alte principii care stau la baza activitătii de expertiză criminalistică privesc operativitatea si limitarea strictă la obiectul indicat prin actul de dispunere a expertizei.

În desfăsurarea sa propriu-zisă, expertiza parcurge trei etape: cunoasterea obiectului expertizei, examinarea separată a fiecărui obiect trimis expertului, examinarea comparativă.

1.Cunoasterea obiectului expertizei; această etapă este afectată cunoasterii de către expert a actului de dispunere a lucrării, a materialelor ce i-au fost puse la dispozitie, în scopul stabilirii concordantei dintre indicatiile si datele continute în ordonantă sau încheiere, si obiectele trimise

16

spre expertiză. De asemenea, expertul stabileste dacă obiectul corespunde cantitativ si calitativ, dacă a fost manipulat, păstrat sau expediat în conditii corespunzătoare.

2.Examinarea separată a fiecărui obiect trimis expertului are drept scop sesizarea particularitătilor sau elementelor caracteristice ale acestora. Obiectele trebuie, pe cât posibil, să fie fixate prin fotografiere. Examinarea are în vedere atât urmele, obiectele în litigiu, cât si modelele de comparatie, expertul fiind interesat să surprindă suficiente elemente caracteristice pe baza cărora să poată stabili identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului ce fac obiectul cercetării. Asadar, pentru activitatea de identificare sunt importante, în general, elementele de calitate ale obiectelor si, numai după aceea, aspectele ce tin de cantitatea lor. Tot în această etapă se obtin si modelele tip de comparatie cu obiectele suspecte, se efectuează diferite experimente utile verificării si stabilirii posibilitătilor de creare a urmelor în conditiile în care a fost săvârsită infractiunea.

3.Examinarea comparativă a caracteristicilor continute în urma ridicării de la locul faptei, cu caracteristicile modelelor de comparatie create experimental cu obiectele incluse în sfera cercetării, constituie cea de-a treia etapă. Examinarea comparativă se face prin următoarele procedee:-confruntarea se realizează prin modalităti diverse, în functie de natura obiectelor examinate (de exemplu putem vorbi de confruntarea unor imagini, diagrame, confruntarea urmelor cu impresiunile din cartotecile criminalistice);-juxtapunerea sau continuitatea liniară se întâlneste frecvent în cazul examinării striatiilor specifice urmelor lăsate de arme de foc sau instrumente de spargere;-suprapunerea este folosită în cazul examinării a două imagini (una este transparentă, reprezentând urma, persoana sau obiectul în litigiu, iar a doua este modelul de comparatie obtinut pe cale experimentală).

Pe baza datelor obtinute prin aceste examinări, expertul trebuie să poată explica nu numai coincidenta sau divergenta caracteristicilor, ci si eventuale modificări.

Raportul de expertiză

Raportul de expertiză este elementul material în care sunt cuprinse rezultatele cercetării făcute de expert.

Are 3 părti: partea introductivă, partea descriptivă, partea finală (care cuprinde concluziile).

Partea introductivă cuprinde date despre organul de urmărire penală si despre instanta care a dispus examinarea, data la care s-a dispus efectuarea expertizei, numele si prenumele expertului, data si locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului, obiectivele expertizei, întrebările la care expertul urmează să răspundă, elemente sau date referitoare la materialul pe baza căruia a fost efectuată examinarea, date cu privire la participarea sau neparticiparea părtilor si dacă acestea au dat explicatii în cursul desfăsurării expertizei.

Partea descriptivă cuprinde descrierea în amănunt a operatiilor efectuate de expert, obiectiile si explicatiile părtilor, analiza acestora în lumina celor constatate de expert. Poate fi ilustrată, când este nevoie, cu fotografii, schite, desene.

Partea finală contine concluziile expertului. Literatura de specialitate insistă cu privire la categoriile de concluzii, care pot fi: certe, de probabilitate sau de imposibilitate a rezolvării problemei.

17

Concluziile certe sunt cele care contin o afirmatie categorică. Pot fi pozitive sau negative.Concluziile de probabilitate contin un anume grad de îndoială cu privire la existenta sau

inexistenta unei fapte sau împrejurări.Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei sunt cale în care expertul nu poate

răspunde la întrebarea ce i-a fost adresată de organul judiciar. Imposibilitatea formulării unei concluzii poate fi din cauza insuficientei materialelor examinate sau din cauza insuficientei pregătirii profesionale a persoanei însărcinate să efectueze lucrarea.

Valoarea probantă a raportului de expertiză

Expertizei i se acordă o credibilitate sporită datorită fundamentului ei stiintific, însă nu trebuie să i se recunoască o fortă probantă absolută. Organul judiciar poate lua sau nu în considerare concluziile expertizei, indiferent dacă expertiza a fost efectuată de un expert sau de o comisie din cadrul unui institut sau laborator de expertiză.

Expertiza criminalistică

Expertiza criminalistică semnifică activitatea de cercetare stiintifică a urmelor si a altor mijloace materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substantelor, fenomenelor, a determinării anumitor însusiri ori schimbări intervenite în continutul, structura, forma sau aspectul acestora.

Notiunea de expertiză criminalistică semnifică acea profesie reglementată ce necesită studii superioare cu diplomă. În general, expertul criminalist îsi desfăsoară profesia sau ocupatia de expert criminalist în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice (INEC) sau a laboratoarelor interjudetene de expertize criminalistice (LIEC) aflate în subordinea INEC.

Specialitătile de expertiză criminalistică în care se poate obtine calitatea de expert criminalist autorizat sunt următoarele:-expertiza grafică/tehnică a documentelor;-expertiza dactiloscopică a urmelor palmare si plantare;-expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinte si obiecte;-expertiza balistică a armelor si munitiilor;-expertiza fizico-chimică a probelor materiale;-expertiza criminalistică în accidente de trafic terestru;-expertiza criminalistică în accidente de trafic aerian;-expertiza criminalistică în accidente de trafic fluvial/maritim;-expertiza criminalistică în explozii si incendii;-expertiza vocii si vorbirii;-expertiza imaginilor;-expertiza biologică;-expertiza genetică;-expertiza aplicatiilor si datelor informatice;-expertiza comportamentului simulat (expertiza poligraf);-expertiza drogurilor si stupefiantelor.

Examenul de expert criminalist autorizat se organizează de Ministerul Justitiei si are scopul de a verifica cunostintele în specialitatea pe care se candidează, gradul de cunoastere al dispozitiilor legale în vigoare referitoare la expertul criminalist.

18

Dobândeste calitatea de expert criminalist persoana ce îndeplineste următoarele conditii:-este cetătean român;-cunoaste limba română;-are capacitate de exercitiu deplină;-a desfăsurat neîntrerupt o activitate de profil de cel putin 4 ani;-are studii superioare dovedite cu diplomă în domeniul genului de expertiză dispuse;-este apt din punct de vedere medical;-nu a suferit o condamnare definitivă pentru o infractiune săvârsită în exercitarea profesiei sau pentru o altă infractiune săvârsită cu intentie.

Competenta LIEC si INEC

Competenta după materie1.LIEC efectuează în toate cazurile prima expertiză criminalistică dispusă de organul judiciar potrivit articolului 119(2) Cpp, expertize care se efectuează de experti criminalisti oficiali desemnati prin rezolutie scrisă si datată de seful LIEC; în cazurile în care obiectivele expertizei criminalistice dispuse de organul judiciar cuprind probleme ce apartin de mai multe genuri de expertiză criminalistică, iar expertul criminalist oficial desemnat să efectueze lucrarea nu este atestat pentru acele genuri de expertiză, seful LIEC va desemna unul sau mai multi experti criminalisti oficiali care detin respectiva atestare pentru efectuarea expertizei dispuse;2.INEC efectuează expertize criminalistice dispuse de organul judiciar potrivit prevederilor legale după cum urmează:-efectuează prima expertiză în următoarele 3 cazuri:

-când LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu dispune de conditiile tehnice necesare efectuării expertizei dispuse;-când în cadrul LIEC competent material de a efectua prima expertiză nu există expert criminalist oficial atestat în genul de expertiză dispus de organul judiciar sau se află înimposibilitate sau incapacitate temporară de muncă sau în caz de incompatibilitate a expertului criminalist oficial atestat în genul de expertiză dispus de organul judiciar;-în situatia în care expertiza criminalistică dispusă prezintă dificultate sau complexitate deosebită.

-efectuează noua expertiză dispusă de organul judiciar în conditiile articolului 125 Cpp potrivit competentei materiale stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare al INEC.

În toate cazurile prima expertiză se efectuează de unul sau mai multi experti criminalisti oficiali. Noua expertiză criminalistică se efectuează de o comisie formată din 3 experti oficiali.

La raportul de expertiză criminalistică este posibil si un supliment de expertiză. Suplimentul de expertiză corespunzător primei expertize, cât si al noii expertize se efectuează potrivit compententei materiale avută atât de LIEC, cât si de INEC, de către acelasi expert criminalist oficial sau de către aceeasi comisie de experti criminalisti desemnati anterior.

Compententa teritorială e determinată:1.după circumscriptiile teritoriale în care functionează organele judiciare ce dispun expertizele criminalistice;2.după raza de compententă materială a LIEC; de regulă, efectuarea primei expertize criminalistice se realizează de LIEC în a cărei rază de compententă este cuprinsă circumscriptia organului judiciar ce dispune expertiza, cu anumite exceptii.

19

Competenta teritorială a LIEC cu sediile în Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara este următoarea:-LIEC Bucuresti are compententă teritorială pentru judetele: Arges, Brăila, Buzău, Călărasi, Constanta, Dâmbovita, Dolj, Galati, Gorj, Ialomita, Ilfov, Mehedinti, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea si Municipiul Bucuresti.-LIEC Cluj are compententă teritorială pentru judetele: Alba, Bistrita-Năsăud, Brasov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramures, Mures, Sălaj, Sibiu.-LIEC Iasi are compententă teritorială pentru judetele: Bacău, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui.-LIEC Timisoara are compententă teritorială pentru judetele: Arad, Bihor, Caras Severin, Satu Mare, Timis.

Interdictii, incompatibilităti, abtinerea si recuzarea expertului criminalist

Expertilor criminalisti le este interzis:-să-si exprime public opinia cu privire la expertizele în curs de efectuare sau asupra unor expertize criminalistice cu care au fost învestite LIEC/INEC;-să dea consultatii scrise sau verbale persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat dacă expertiza criminalistică este pe rolul unui LIEC/INEC.

Expertul criminalist oficial este incompatibil în următoarele 3 situatii:-dacă anterior a efectuat o expertiză criminalistică sau un supliment de expertiză criminalistică în aceeasi cauză, având aceleasi obiective si probleme;-dacă si-a exprimat anterior părerea cu privire la concluziile care ar putea fi consemnate în raport;-expertul criminalist ce a efectuat prima expertiză criminalistică este incompatibil să efectueze noua expertiză criminalistică ce are aceleasi obiective si probleme de rezolvat.

Expertul criminalist oficial este obligat să declare sefului nemijlocit când este încadrat la un LIEC sau directorului INEC că se abtine de a efectua expertiza criminalistică cu care a fost desemnat, cu arătarea cazului de interdictie sau incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

Dacă expertul nu a făcut declaratie de abtinere, poate fi recuzat de orice persoană care a luat cunostintă de existenta unui caz de incompatibilitate sau interdictie.

Efectuarea expertizei criminalistice

Obiectul activitătii de expertiză criminalistică îl constituie asigurarea organelor de urmărire penală sau a instantelor de judecată cu mijloacele de probă ce au un pronuntat caracter stiintific.

În desfăsurarea activitătii de expertiză criminalistică institutele si laboratoarele cu activitate specifică colaborează cu organele de urmărire penală sau instantele de judecată în vederea stabilirii lucrărilor de pregătire si a altor lucrări pentru ca expertizele să se desfăsoare în bune conditii si în mod operativ.

Întreaga activitate are la bază respectarea principiului independentei si impartialitătii expertilor criminalisti în ce priveste concluziile raportului întocmit la cererea organelor judiciare.

Când din examinarea materialelor puse la dispozitie pentru efectuarea unei expertize criminalistice, expertul criminalist constată că poate să lămurească si alte probleme si obiective

20

care nu au fost dispuse de acel organ judiciar, are obligatia de a încunostiinta organul judiciar despre posibilitatea clarificării acelor probleme.

Expertul criminalist oficial îsi manifestă rol activ în privinta activitătilor formale ale expertizei (formularea obiectivelor si a problemelor expuse) si în privinta aspectelor de fond (necesitatea efectuării unor reconstituiri, experimente, necesitatea luării de probe pentru comparatie).

Modul de învestire

LIEC si INEC sunt învestite cu efectuarea expertizei de organul de urmărire penală sau instanta de judecată prin actul procesual si procedural emis de acestea.

În cadrul LIEC si INEC persoanele competente potrivit legii (seful nemijlocit al LIEC sau directorul INEC) desemnează expertul sau comisia de experti criminalisti oficiali cu efectuarea expertizei prin rezolutie scrisă si datată sau prin rezolutie motivată, unde este cazul.

În vederea dispunerii unei expertize criminalistice, expertii criminalisti oficiali, cu aprobarea sefului nemijlocit al LIEC sau directorului INEC, pot conlucra cu organele judiciare pentru stabilirea următoarelor:-genul de expertiză criminalistică ce se poate dispune în cauză;-obiectivele si problemele ce pot fi dispuse în cadrul genului de expertiză;-informatiile, mijloacele materiale de probă, înscrisurile, documentele, obiectele necesare efectuării expertizei, materialelor de comparatie absolut necesare pentru efectuarea expertizei;-modalitătile concrete de obtinere a materialelor de comparatie;-necesitatea vizualizării locului faptei, a efectuării unor reconstituiri sau experimente;-necesitatea atragerii la efectuarea expertizei si a altor specialisti sau experti din alte domenii;-contravaloarea expertizei criminalistice;-termenul de efectuare a expertizei.

De obicei, conlucrarea expertului criminalist cu organul judiciar se oficializează într-un act scris (proces verbal, notă de convorbire telefonică, referat, corespondentă) care se prezintă de către expertul criminalist sefului nemijlocit în termen de 2 zile de când s-a produs conlucrarea.

Actul prin care LIEC sau INEC a fost învestit cu efectuarea expertizei se înregistrează la Registrul general al LIEC sau INEC si se prezintă cu întreg materialul însotitor sefului nemijlocit al LIEC sau directorului INEC în termen de 2 zile de la data intrării în institutie.

Seful desemnează apoi expertul criminalist sau expertii criminalisti oficiali însărcinati cu efectuarea expertizei în termen de 3 zile de la primirea lucrării. Directorul INEC repartizează lucrarea în termen de 3 zile potrivit competentei materiale sectorului din cadrul INEC, iar seful desemnează expertul criminalist sau expertii criminalisti oficiali însărcinati cu efectuarea expertizei în termen de 3 zile de la primirea lucrării.

Fazele/etapele expertizei criminalistice

În efectuarea sa, expertiza criminalistică parcurge următoarele 4 faze:-faza pregătitoare efectuării expertizei;-faza efectuării propriu-zise a expertizei;-faza redactării raportului de expertiză criminalistică;-faza expedierii raportului de expertiză criminalistică si a materialelor primite pentru expertizare de la organele judiciare.

21

Fiecare fază parcurge mai multe etape distincte.Faza pregătitoare efectuării expertizei parcurge 2 etape:

-etapa preluării lucrării de către expert de la compartimentul secretarial al LIEC sau INEC;-etapa examinării prealabile.

Prima etapă este aceea în care expertul criminalist primeste lucrarea împreună cu toate documentele, înscrisurile, obiectele însotitoare pe baza unor condici de predare-primire.

Când apreciază că este necesar, expertul oficial va depune, pe bază de proces verbal, mijloacele materiale de probă, orice alte documente, înscrisuri, obiecte ce au fost trimise de organul judiciar.

Dacă apreciază că este necesar, expertul va fotografia mijloacele materiale de probă, documentele, înscrisurile, obiectele în starea în care au fost primite. Dacă materialele, mijloacele materiale de probă, documentele, înscrisurile, obiectele nu sunt ambalate, etichetate, marcate, sigilate corespunzător, expertul criminalist va întocmi un proces verbal cu mentiunile necesare si va încunostiinta organul judiciar ce a dispus efectuarea expertizei în legătură cu cele constatate. În plus, expertul va face mentiune în partea introductivă a raportului de expertiză.

Cu ocazia parcurgerii etapei a doua, expertul efectuează următoarele activităti:-ia cunostintă de genul de expertiză, obiectivele si întrebările ce îi sunt adresate de organul judiciar în actul de învestire;-constată existenta si starea obiectelor, înscrisurilor, documentelor, materialelor trimise spre expertizare;-apreciază asupra suficientei calitative si cantitative a materialelor de comparatie puse la dispozitie;-se informează de la organul judiciar ce a dispus expertiza asupra împrejurărilor producerii evenimentului;-elaborează ipoteze de lucru, întocmind un plan de efectuare a expertizei;-apreciază asupra necesitătii participării la expertiză a unor specialisti din alte institutii;-comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei care este taxa de expertiză, solicitând, de regulă, achitarea anticipată a acesteia.

Faza efectuării propriu-zise a expertizei are 3 etape:-etapa constatării îndeplinirii conditiilor de formă si de fond pentru efectuarea propriu-zisă a expertizei;-etapa examinării intrinseci;-etapa examinării comparative.

Conditiile de formă pentru efectuarea propriu-zisă a expertizei privesc:-inexistenta vreunuia din cazurile de interdictie sau incompatibilitate;-inexistenta vreunuia din criteriile de necompentetă stiintifică;-achitarea taxei reprezentând contravaloarea expertizei criminalistice.

Conditiile de fond pentru efectuarea propriu-zisă a expertizei se referă la:-existenta tuturor materialelor necesare efectuării expertizei (sub aspect calitativ si cantitativ) la dispozitia expertului;-metodele si mijloacele tehnice, analizele, reconstituirile, experimentele ce se impun cu necesitate efectuării expertizei criminalistice, programele si softurile ce trebuie utilizate;-necesitatea de a fi contactati si alti specialisti sau institutii a căror părere este necesară.

După ce s-a constatat de expert îndeplinirea conditiilor de formă si de fond pentru efectuarea propriu-zisă a expertizei, lucrarea este declarată apt de lucru.

22

Data constatării ca apt de lucru se mentionează în planul de efectuare a expertizei, condica de lucru a expertului, Registrul general al LIEC sau INEC.

Etapa examinării intrinseci constă în examinarea separată a obiectelor de expertizat pentru a fi determinate caracteristicile generale si speciale ale fiecăruia (atât ale obiectul în litigiu, cât si ale materialului de comparat obtinut pe cale experimentală).

Metodele folosite sunt: analiza si observatia stiintifică.Mijloacele folosite sunt: echipamente, aparatură, instrumental divers, programe si softuri,

analize chimice, probe experimentale, toate aflate în dotarea LIEC sau INEC.Când în cadrul LIEC sau INEC nu există aparatură, echipament etc (infrastructură

adecvată) necesară efectuării unor analize, teste, simulări, experimente pentru nevoile expertizei se apelează la institute de cercetare stiintifică, de învătământ superior, ce detin o astfel de infrastructură, ori la institute similare din tară sau din străinătate.

Etapa examinării comparative constă în raportarea însusirilor obiectului de identificat (obiect scop) la cele ale obiectului identificator (obiect mijloc), respectiv a caracteristicilor urmelor lăsate, comparatie realizată fie între urma în litigiu si obiectul ce se presupune că a creat-o, fie între urma în litigiu si urma obtinută pe cale experimentală, fotoprinturile, simulările, diagramele obtinute pe cale experimentală.

Tehnicile sau procedeele folosite sunt:-juxtapunerea-suprapunerea-îmbinarea-rationamentele inductive, deductive si analogice

Tot în etapa a doua sunt efectuate experimente, reconstituiri apreciate ca utile, concludente si pertinente expertizei criminalistic.

În a doua etapă se întocmesc documente ce privesc desfăsurarea propriu-zisă a expertizei, cum ar fi însemnările, notele, buletinele de analize si încercări, înscrisuri în care sunt consemnate rezultatele unor experimente, reconstituiri, dar si unele acte în care sunt materializate aspecte ce privesc existenta unor avize luate de la specialisti din cadrul altor institutii. Toate aceste documente constituie o bază de date ce se păstrează în dosarul de casă la care se atasează întreaga corespondentă ce priveste expertiza criminalistică efectuată.

Faza redactării raportului de expertiză criminalistică parcurge 2 etape:-etapa preliminară-etapa finală (ce constă în redactarea efectivă a raportului)

În etapa preliminară expertul criminalist oficial poate să se consulte din punct de vedere stiintific în legătură cu orice problemă de natură stiintifică rezultată din fazele si etapele anterioare, cu păstrarea confidentialitătii si a secretului profesional, consultare pe care o poate face interinstitutional cu alti experti atât din cadrul LIEC, cât si din cadrul INEC.

A doua etapă constă în întocmirea în două exemplare a raportului, fie de expertul criminalist oficial, fie de secretarul dactilograf din cadrul LIEC sau INEC, după manuscrisul efectuat de autorul/autorii raportului.

Raportul de expertiză se întocmeste în scris si se înaintează organului judiciar ce a dispus expertiza, se redactează în limba română, iar expresiile, locutiunile, sintagmele, termenii care nu sunt traductibili se utilizează cu explicatiile corespunzătoare fie în cuprinsul frazei între paranteze, fie la subsolul filei.

23

Raportul de expertiză va cuprinde în mod necesar 3 părti (articolul 123 Cpp):-partea introductivă-partea demonstrativă-partea finală (ce cuprinde concluziile)

În partea introductivă:-se vor mentiona în mod obligatoriu, după caz, dacă la efectuarea expertizei a fost admisă si participarea unor experti criminalisti autorizati, dacă a fost luat avizul de specialitate si a fost acordată asistentă de către alti specialisti-sunt arătate constatările efectuate de expertul criminalist în legătură cu obiectele puse la dispozitie de organul judiciar ce a dispus expertiza

În partea demonstrativă:-se vor mentiona aspectele legate de aparatura, instrumentele, echipamentele, softurile folosite la efectuarea expertizei, indicând datele necesare individualizării acestora-metodele sau tehnicile utilizate, individualizarea exactă a acestora, arătarea lucrărilor de specialitate consultate-buletinele de analiză, încercările, cu arătarea documentelor în care au fost materializate experimentele, reconstituirile, testele, iar atunci când sunt folosite formule fizice, chimice, matematice, altele decât cele uzuale, se vor indica autorul si lucrarea fie în subsolul paginii, fie în anexa la raportul de expertiză

Partea finală cuprinde concluziile formulate în termeni clari si precisi, concluzii care sunt de 3 feluri: certe, probabile sau de imposibilitate a rezolvării problemei.

Raportul de expertiză se întocmeste în două exemplare, unul înaintat organului judiciar, iar unul care rămâne în arhiva LIEC sau INEC. Durata de păstrare a rapoartelor în arhivă este nelimitată.

Faza expedierii raportului de expertiză criminalistică si a materialelor primite pentru expertizare de la organele judiciare. Înaintea expedierii raportul se înregistrează în Registrul de rapoarte a LIEC sau INEC. Raportul de expertiză, adresa de înaintare si dosarul de casă se prezintă sefului ierarhic, care în termen de 3 zile lucrătoare de la primire va verifica lucrările primite, după care le va trimite la secretariat în vederea expedierii. În 2 zile lucrătoare acest compartiment va expedia raportul organului judiciar care a dispus efectuarea acestuia împreună cu materialele primite pentru expertizare.

Acte normative

1. Ordonanta nr. 75 din 24 august 2000 privind autorizarea expertilor criminalisti cu modificările aduse acesteia la zi

2. Decizia 143 din 5 octombrie 1999 a Curtii Constitutionale3. Ordonanta nr. 2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activitătii de expertiză tehnică

judiciară si extrajudiciară aprobată prin Legea nr. 156/2002 cu modificările ulterioare4. Hotărârea Guvernului 368 din 3 iulie 1998 privind înfiintarea INEC5. Codul de Procedură Penală (partea legată de expertiză)6. Codul de Procedură Civilă (partea legată de expertiză)7. Ordonanta nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activitătii si functionării

institutiilor de medicină legală8. Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de

Date Genetice Judiciare

24