R O M Â N I A
INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ NATIONAL INSTITUTE OF STATISTICS
ECONOMIA MONDIALĂ ÎN CIFRE WORLD ECONOMY IN FIGURES
- 2013 -
Introducere
Publicaţia “Economia mondială în cifre” este
o lucrare cu tradiţie a statisticii oficiale româneşti,
care apare o dată la doi ani şi oferă date comparative
privind dezvoltarea economico-socială a României şi
a altor ţări din Europa şi din lume.
Anul acesta, publicaţia are următoarea
structură: indicatorii cei mai semnificativi - în
accepţiunea autorilor - au fost prezentaţi distinct pentru
Statele Membre ale Uniunii Europene (UE - 27),
comparativ cu alte state ale lumii. În cazul a trei
subcapitole (Producţia principalelor produse agricole
vegetale, Efectivele de animale, Producţia principalelor
produse industriale), pentru că sursa de informaţie a
permis, s-au realizat ierarhizări ale ţărilor pentru
primele 20 de poziţii cu pondere semnificativă în
totalurile mondiale şi de asemenea, prezentarea
grafică pe continente a indicatorilor respectivi.
Publicaţia este organizată în opt capitole,
astfel:
I - Teritoriul, populaţia şi forţa de
muncă; II - Indicatori sintetici; III - Agricultură
şi mediul înconjurător; IV - Industrie şi
construcţii; V - Transporturi; VI - Comerţ exterior;
VII - Învăţământ, cercetare-dezvoltare, sănătate;
VIII - Statistică socială şi statistica turismului.
Pentru România, sursa de date o reprezintă
informaţiile existente în seriile statistice ale Institutului
Naţional de Statistică. Pentru celelalte ţări s-au
utilizat publicaţiile şi site-urile organizaţiilor
internaţionale. În scopul asigurării comparabilităţii,
toate datele se referă la ultimul an în care ele au fost
disponibile pentru toate ţările, excepţiile fiind indicate
în conţinutul tabelelor.
Foreword
The publication “World economy in figures”
is a traditional paper of Romanian official statistics,
issued every two years and providing comparative
data on the economic and social development of
Romania and of other countries of Europe and
around the world.
This year, the publication structure is as
follows: the most significant indicators - in authors’
view - were distinctly presented for the European
Union Member States (EU-27), as compared to the
other countries. The information sources allowed for
presenting, in case of three sub-chapters (Production
of main crops, Livestock, Production of main
industrial products) the countries hierarchy for the top
20 positions with significant weight in world totals, as
well as for the graphic presentation by continents of
the respective indicators.
The publication is structured around eight
chapters, namely:
I - Territory, population and labour force;
II - Synthetic indicators; III - Agriculture and environment;
IV - Industry and construction; V - Transports;
VI - Foreign trade; VII - Education, research &
development, health; VIII - Social statistics and
tourism statistics.
For Romania, the data source consists in
the information existing in statistical series of the
National Institute of Statistics. For the other
countries, the international organizations’
publications and websites were used. In view to
ensure the comparability, all data refer to the last
year when they were available for all the countries,
the exceptions being indicated in the tables’ content.
5
C U P R I N S
C O N T E N T S
Pag.
Page
CAPITOLUL I.
TERITORIUL, POPULAŢIA ŞI
FORŢA DE MUNCĂ
CHAPTER I .
TERRITORY, POPULATION
AND LABOUR FORCE
1 Suprafaţa şi populaţia principalelor ţări,
în anul 2012 ............................................................ 11
Area and population of main countries,
in 2012
2 Marile aglomerări urbane ........................................ 14 Great urban agglomerations
3 Distribuţia teritorială a populaţiei, în anul 2011 ....... 21 Territorial distribution of the population, in 2011
4 Mişcarea naturală a populaţiei, în anul 2012 .......... 22 Vital statistics, in 2012
5 Rata mortalităţii infantile ......................................... 23 Infant mortality rate
6 Tendinţele fertilităţii ................................................. 24 Fertility tendency
7 Numărul avorturilor provocate legal ........................ 25 The number of legally induced abortions
8 Speranţa de viaţă la naştere, în anul 2012 ............. 26 Life expectacy at birth, in 2012
9 Structura populaţiei pe principalele grupe de
vârstă, în anul 2011 ................................................ 27
Structure of population by main age groups,
in 2011
10 Rata de dependenţă demografică ......................... 28 Age dependency ratio
11 Căsătorii şi rata de nupţialitate ............................... 29 Marriages and crude marriage rate
12 Divorţuri şi rata de divorţialitate .............................. 30 Divorces and crude divorces rate
13 Structura populaţiei ocupate pe principalele
ramuri, în anul 2011 ................................................ 31
Employment structure by main sector of activity,
in 2011
14 Şomajul, în anul 2012 ............................................. 32 Unemployment, in 2012
CAPITOLUL II.
INDICATORI SINTETICI
CHAPTER II.
SYNTHETIC INDICATORS
15 Produsul Intern Brut, în anul 2011 .......................... 35 Gross Domestic Product, in 2011
16 Indicii Produsului Intern Brut ................................... 36 Indices of Gross Domestic Product
17 Structura Produsului Intern Brut pe elemente
componente, după metoda cheltuielilor,
în anul 2012 ............................................................ 37
Structure of Gross Domestic Product by
component, according to
expenditure method, in 2012
18 Contribuţia principalelor activităţi la realizarea
Produsului Intern Brut, în anul 2011 ....................... 38
Contribution of major activities to Gross Domestic
Product, in 2011
19 Rezervele internaţionale ......................................... 39 International reserves
20 Balanţa de plăţi externe a unor ţări, în anul 2011
(Sold) ..................................................................... 40
Balance of payments of some countries, in 2011
(Net credit)
6
Pag.
Page
CAPITOLUL III.
AGRICULTURĂ ŞI MEDIUL
ÎNCONJURĂTOR
CHAPTER III.
AGRICULTURE AND
ENVIRONMENT
21 Indicii producţiei agricole ........................................ 43 Agricultural production indices
22 Producţia mondială a principalelor produse
cerealiere ................................................................ 44
World production of the main
cereals
23 Producţia mondială a principalelor culturi de
plante uleioase şi plante tehnice pentru
industrializarea zahărului ........................................ 45
World production of major oleaginous
crops and technical plants for sugar
industrialization
24 Producţia principalelor produse agricole vegetale: Production of the main crops:
- Cereale ................................................................. 46 - Cereals
- Grâu ...................................................................... 47 - Wheat
- Porumb ................................................................. 48 - Maize
- Orez ...................................................................... 49 - Rice
- Cartofi ................................................................... 50 - Potatoes
- Sfeclă de zahăr ..................................................... 51 - Sugar beet
- Floarea soarelui .................................................... 52 - Sunflower
- Soia ...................................................................... 53 - Soybeans
- Legume ................................................................. 54 - Vegetables
- Fructe ................................................................... 55 - Fruit
- Struguri ................................................................. 56 - Grapes
- Căpşuni ............................................................... 57 - Strawberries
25 Numărul principalelor specii de
animale - total mondial ............................................ 58
Number of the main species
of animals - world total
26 Numărul animalelor (la începutul anului) Livestock (at the beginning of the year)
- Bovine ................................................................... 59 - Bovine
- Porcine ................................................................. 60 - Pigs
- Ovine şi caprine .................................................... 61 - Sheep and goats
27 Producţia de carne obţinută de la animalele
sacrificate, în anul 2011 .......................................... 62
Production of meat from slaughtered animals,
in 2011
28 Producţia de lapte de vacă, în anul 2011 ............... 63 Cow milk production, in 2011
29 Producţia de lână brută, în anul 2011 ..................... 64 Greasy wool production, in 2011
30 Producţia de ouă de găină, în anul 2011 ................ 65 Hen eggs production, in 2011
31 Producţia de miere naturală, în anul 2011 .............. 66 Natural honey production, in 2011
32 Suprafaţa de teren amenajată pentru irigat,
în anul 2011 ............................................................ 67
Total area equipped for irrigation,
in 2011
33 Biodiversitatea….. ................................................... 68 Biodiversity
34 Fondul forestier ....................................................... 69 Forest area
35 Emisiile de dioxid de carbon, în anul 2008 ............. 71 Carbon dioxide emissions, in 2008
7
Pag.
Page
CAPITOLUL IV.
INDUSTRIE ŞI CONSTRUCŢII
CHAPTER IV.
INDUSTRY AND CONSTRUCTION
36 Indicii producţiei industriale: total ............................ 75 Industrial production indices: total
37 Indicii producţiei industriale: industria
extractivă ................................................................ 76
Industrial production indices: mining and
quarrying
38 Indicii producţiei industriale: industria
prelucrătoare ........................................................... 77
Industrial production indices:
manufacturing
39 Indicii producţiei industriale: energie electrică
şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat ........ 78
Industrial production indices: electricity,
gas, steam and air conditioning
40 Producţia de energie electrică, în anul 2010 .......... 79 Electric power production, in 2010
41 Producţia de ţiţei extras, în anul 2010 .................... 80 Crude petroleum production, in 2010
42 Producţia de cărbune net, în anul 2010 .................. 81 Net coal production, in 2010
43 Producţia de gaze naturale, în anul 2009 ............... 82 Natural gas production, in 2009
44 Producţia de fier în minereu, în anul 2011 ............. 83 Iron ore production, in 2011
45 Producţia de oţel, în anul 2011 ............................... 84 Steel production, in 2011
46 Producţia de aluminiu primar, în anul 2011 ............ 85 Primary aluminum production, in 2011
47 Producţia de cupru rafinat, în anul 2011 ................. 86 Refined copper production, in 2011
48 Producţia minieră de zinc, în anul 2011 .................. 87 Mine production of zinc, in 2011
49 Producţia de ciment, în anul 2011 .......................... 88 Cement production, in 2011
50 Producţia de plumb rafinat, în anul 2011 ................ 89 Refined lead production, in 2011
51 Producţia de îngrăşăminte chimice
(100% substanţă activă), în anul 2011 ................... 90
Chemical fertilizers production (100% active
substance), in 2011
52 Producţia de cherestea (inclusiv traverse),
în anul 2011 ............................................................ 91
Sawnwood production (including sleepers),
in 2011
53 Locuinţe nou construite ........................................... 92 Construction of new dwellings
54 Indicii lucrărilor de construcţii.................................. 93 Construction production indices
CAPITOLUL V.
TRANSPORTURI
CHAPTER V.
TRANSPORT
55 Lungimea autostrăzilor şi numărul de
autoturisme, în anul 2011 ....................................... 97
Length of motorways and number of
passenger cars, in 2011
56 Accidente de circulaţie, în anul 2011 ...................... 98 Road traffic accidents, in 2011
57 Transportul feroviar ................................................. 99 Railway transport
58 Transportul aerian, în anul 2011 ............................. 100 Air transport, in 2011
CAPITOLUL VI.
COMERŢ EXTERIOR
CHAPTER VI.
FOREIGN TRADE
59 Evoluţia importului în perioada 2009-2012 ............. 103 Imports, during 2009-2012
60 Evoluţia exportului în perioada 2009-2012 ............. 104 Exports, during 2009-2012
61 Balanţa comercială FOB-CIF în perioada
2009-2012 ............................................................... 105
Trade balance FOB-CIF during
2009-2012
62 Ponderea în PIB a importului şi exportului
de bunuri şi servicii, în anul 2012 ........................... 106
Share of import and export of goods and services
in GDP, in 2012
8
Pag.
Page
CAPITOLUL VII.
ÎNVĂŢĂMÂNT, CERCETARE-
DEZVOLTARE, SĂNĂTATE
CHAPTER VII.
EDUCATION, RESEARCH AND
DEVELOPMENT, HEALTH
63 Rata brută a studenţilor înscrişi în anul universitar
2011/2012 ............................................................... 109
Gross enrolment rate in tertiary education, in
2011/2012
64 Cheltuieli publice pentru educaţie,
în anul 2011 ............................................................ 110
Public expenditure on education,
in 2011
65 Cheltuieli cu cercetarea-dezvoltarea şi
personalul din activitatea de
cercetare-dezvoltare, în anul 2011 ......................... 111
Expenditure on research-development
and staff in the research-development
activity, in 2011
66 Cheltuieli pentru sănătate, în anul 2011 ................. 112 Health expenditure, in 2011
67 Numărul medicilor şi stomatologilor,
în anul 2011 ............................................................ 113
Number of physicians and number of
dentist, in 2011
68 Ratele mortalităţii standard pe cauze
selectate, în anul 2010 ............................................ 114
Standardised death rates on selected
causes, in 2010
CAPITOLUL VIII.
STATISTICA SOCIALĂ ŞI
STATISTICA TURISMULUI
CHAPTER VIII.
SOCIAL STATISTICS AND
TOURISM STATISTICS
69 Preţuri ..................................................................... 119 Prices
70 Numărul de abonamente la telefonia fixă
şi mobilă .................................................................. 120
Number of fixed and mobile telephone
subscriptions
71 Gospodăriile dotate cu calculatoare, utilizatorii de
internet şi abonamentele la internetul fix de
bandă largă ............................................................ 121
Households endowed with computers,
internet users and fixed broadband
internet subscriptions
72 Balanţa turismului ................................................... 122 Tourism balance
România şi Uniunea Europeană ............................. 123 Romania and European Union
*
* *
Sursele de date utilizate ......................................... 124 Data sources used
Simboluri folosite în tabele ...................................... 124 Symbols used in tables
1.TERITORIUL, POPULAŢIA ŞI FORŢA DE MUNCĂ TERRITORY, POPULATION AND LABOUR FORCE
11
1. SUPRAFAŢA ŞI POPULAŢIA PRINCIPALELOR ŢĂRI, ÎN ANUL 2012 AREA AND POPULATION OF MAIN COUNTRIES, IN 2012
Suprafaţa Area
Populaţia la 1 iulie
Population on July 1
Densitatea populaţiei Density of population Ţara
km2 square km
milioane locuitorimillion inhabitants
loc./km2
inhabitants/km2
Country
E U R O P A / E U R O P E
Albania 28748 2,80 97,4 Albania Austria 83871 8,50 101,3 Austria Belarus 207600 9,50 45,8 Belarus Belgia 30528 11,10 363,6 Belgium Bosnia şi Herţegovina 51209 3,80 74,2 Bosnia and Herzegovina Bulgaria 110879 7,20 64,9 Bulgaria Rep. Cehă 78865 10,50 133,1 Czech Rep. Croaţia 56594 4,30 76,0 Croatia Danemarca 1) 43094 5,60 129,9 Denmark 1) Elveţia 41285 8,00 193,8 Switzerland Estonia 45227 1,30 28,7 Estonia Finlanda 336851 5,40 16,0 Finland Franţa 2) 551500 63,60 115,3 France 2) Germania 357121 81,80 229,1 Germany Grecia 131957 10,80 81,8 Greece Irlanda 69825 4,70 67,3 Ireland Italia 301336 60,90 202,1 Italy Letonia 64562 2,00 31,0 Latvia Lituania 65300 3,20 49,0 Lithuania Rep. Macedonia 25713 2,10 81,7 Macedonia Rep. Rep. Moldova 33846 4,10 121,1 Moldova Rep. Muntenegru 13812 0,60 43,4 Montenegro Norvegia 3) 323787 5,00 15,4 Norway 3) Olanda 37354 16,70 447,1 Netherlands Polonia 311888 38,20 122,5 Poland Portugalia 4) 92212 10,60 115,0 Portugal 4) Regatul Unit 5) 242495 63,20 260,6 United Kingdom 5) România 6) 238391 20,1 84,4 Romania6) Fed. Rusă 7) 17098242 143,20 8,4 Russian Fed. 7) Serbia 88361 7,10 80,4 Serbia Slovacia 49036 5,40 110,1 Slovakia Slovenia 20273 2,10 103,6 Slovenia Spania 8) 505992 46,20 91,3 Spain 8) Suedia 450295 9,50 21,1 Sweden Ucraina 603500 45,60 75,6 Ukraine Ungaria 93027 9,90 106,4 Hungary
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 2 ]. 1) Fără Insulele Feroe şi Groenlanda. / Excluding Faeroe Islands and Greenland. 2) Fără departamentele de peste mări. / Not including overseas department. 3) Exclusiv Insulele Svalbard şi Jan Mayen. / Excluding Svalbard and Jan Mayen Islands. 4) Inclusiv Insulele Azore şi Madeira. / Including Azores and Madeira Islands. 5) Exclusiv Insulele Normande şi Insula Man. / Excluding Channel Islands and Isle of Man. 6) Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2012. / Usual resident population on January 1st, 2012. 7) Inclusiv partea asiatică. / Including asiatic area. 8) Inclusiv Insulele Baleare şi Canare. / Including Balearic and Canary Islands.
12
1. SUPRAFAŢA ŞI POPULAŢIA PRINCIPALELOR ŢĂRI, ÎN ANUL 2012 - continuare AREA AND POPULATION OF MAIN COUNTRIES, IN 2012 - continued
Ţara
Suprafaţa Area
Populaţia la 1 iulie
Population on July 1
Densitatea populaţiei Density of population
Country
mii km2 thou. km2
milioane locuitorimillion inhabitants
loc./km2
inhabitants/km2
A F R I C A / A F R I C A
Africa de Sud 1221037 51,10 41,8 South Africa Algeria 2381741 37,40 15,7 Algeria Angola 9) 1246700 20,90 16,8 Angola 9) Burkina Faso 272967 17,50 64,1 Burkina Faso Camerun 475650 20,90 43,9 Cameroon Ciad 1284000 11,80 9,2 Chad Coasta de Fildeş 322463 20,60 63,9 Côte d’Ivoire Rep. Dem. Congo 2344858 69,10 29,5 Congo, Dem. Rep. Egipt 1002000 82,30 82,1 Egypt Etiopia 1104300 87,00 78,8 Ethiopia Ghana 238533 25,50 106,9 Ghana Kenya 581313 43,00 74,0 Kenya Libia 1759540 6,50 3,7 Lybia Madagascar 587295 21,90 37,3 Madagascar Malawi 118484 15,90 134,2 Malawi Mali 1240192 16,00 12,9 Mali Maroc 446550 32,60 73,0 Morocco Mozambic 801590 23,70 29,6 Mozambique Niger 1267000 16,30 12,9 Niger Nigeria 923768 170,10 184,1 Nigeria Somalia 637657 10,10 15,8 Somalia Sudan 1886068 33,50 13,4 Sudan Sudanul de Sud 619745 9,40 15,2 South Sudan Tanzania 945087 47,70 50,5 Tanzania Uganda 241550 35,60 147,4 Uganda Zambia 752612 13,70 18,2 Zambia Zimbabwe 390757 12,60 32,2 Zimbabwe
A M E R I C A D E N O R D Ş I A M E R I C A C E N T R A L Ă N O R T H A N D C E N T R A L A M E R I C A
Canada 9984670 34,90 3,5 Canada Cuba 109884 11,20 101,9 Cuba Rep. Dominicană 48671 10,10 207,5 Dominican Rep. El Salvador 21041 6,30 299,4 El Salvador Guatemala 108889 15,00 137,8 Guatemala Haiti 27750 10,30 371,2 Haiti Honduras 112492 8,40 74,7 Honduras Mexic 1964375 116,10 59,1 Mexico Nicaragua 130373 6,00 46,0 Nicaragua S.U.A. 9629091 313,90 32,6 U.S.A.
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 2 ]. 9) Inclusiv enclava Cabinda. / Including the enclave of Cabinda.
13
1. SUPRAFAŢA ŞI POPULAŢIA PRINCIPALELOR ŢĂRI, ÎN ANUL 2012 - continuare AREA AND POPULATION OF MAIN COUNTRIES, IN 2012 - continued
Ţara
Suprafaţa Area
Populaţia la 1 iulie
Population on July 1
Densitatea populaţiei Density of population
Country
mii km2 thou. km2
milioane locuitorimillion inhabitants
loc./km2
inhabitants/km2
A M E R I C A DE S U D / S O U T H A M E R I C A
Argentina 2780400 40,80 14,7 Argentina Bolivia 1098581 10,80 9,8 Bolivia Brazilia 8514877 194,30 22,8 Brazil Chile 756102 17,40 23,0 Chile Columbia 1141748 47,40 41,5 Colombia Ecuador 256369 14,90 58,1 Ecuador Paraguay 406752 6,70 16,5 Paraguay Peru 1285216 30,10 23,4 Peru Venezuela 912050 29,70 32,6 Venezuela
A S I A / A S I A
Afganistan 652864 33,40 51,2 Afghanistan Arabia Saudită 2149690 28,70 13,4 Saudi Arabia Azerbaidjan 86600 9,30 107,4 Azerbaijan Bangladesh 147570 152,90 1036,1 Bangladesh Cambodgia 181035 15,00 82,9 Cambodia R.P. Chineză 9596961 1350,40 140,7 China, P. R. Rep. Coreea 100033 48,90 488,8 Korea Rep. R.P.D. Coreeană 120538 24,60 204,1 Korea, D.P.R. Filipine 300000 96,20 320,7 Philippines India 3287263 1259,7 383,2 India Indonezia 1910931 241,00 126,1 Indonesia Irak 435244 33,70 77,4 Iraq Iran 1628750 78,90 48,4 Iran Israel 22072 7,90 357,9 Israel Japonia 377930 127,60 337,6 Japan Kazahstan 2724900 16,80 6,2 Kazakhstan Malaysia 330803 29,00 87,7 Malaysia Myanmar 676578 54,60 80,7 Myanmar Nepal 147181 30,90 209,9 Nepal Pakistan 796095 180,40 226,6 Pakistan Siria 185180 22,50 121,5 Syria Sri Lanka 65610 21,20 323,1 Sri Lanka Tadjikistan 143100 7,10 49,6 Tajikistan Thailanda 513120 69,90 136,2 Thailand Turcia 783562 74,90 95,6 Turkey Uzbekistan 447400 29,80 66,6 Uzbekistan Vietnam 330957 89,00 268,9 Viet nam Yemen 527968 25,60 48,5 Yemen
O C E A N I A / O C E A N I A
Australia 10) 7692024 22,00 2,9 Australia 10) Noua Zeelandă 270467 4,40 16,3 New Zealand Papua - Noua Guinee 462840 7,00 15,1 Papua - New Guinea
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 2 ]. 10) Inclusiv Insulele Christmas, Insulele Cocos (Keeling) şi Insula Norfolk. / Including Christmas Islands, Cocos (Keeling) Islands and
Norfolk Island.
14
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE GREAT URBAN AGGLOMERATIONS
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
E U R O P A / E U R O P A
Austria Austria Viena 2011 1721573 … Vienna Belarus Belarus Minsk 2012 1885100 … Minsk Belgia Belgium Bruxelles 2011 163210 … Brussels Bulgaria Bulgaria Sofia 2010 1170009 … Sofia Rep. Cehă Czech Rep. Praga 2011 1241664 … Prague Danemarca Denmark Copenhaga 2012 549050 … Copenhagen Finlanda Finland Helsinki 2011 595384 … Helsinki Franţa France Paris 2009 2234105 … Paris Marsilia 2008 851420 … Marseille Lyon 2008 474946 … Lyon Germania Germany Berlin 2011 3501872 ... Berlin Hamburg 2011 1786448 ... Hamburg München 2011 1353186 ... Munich Grecia Greece Atena 2011 655780 … Athens Italia Italy Roma 2010 2761477 … Rome Milano 2010 1315803 … Milano Napoli 2010 961257 … Napoli Olanda Netherlands Amsterdam 2011 779808 1068724 Amsterdam Rotterdam 2011 610386 1003088 Rotterdam Polonia Poland Varşovia 2010 1710130 … Warsaw
Portugalia Portugal Lisabona 2010 474696 … Lisbon Porto 2010 207673 … Porto Regatul Unit United Kingdom Londra 2010 7826000 … London Birmingham 2007 970892 … Birmingham România 1) Romania 1) Bucureşti 2011 1883425 … Bucharest Cluj 2011 324576 … Cluj Timişoara 2011 319279 … Timisoara Iaşi 2011 290422 … Iasi Constanţa 2011 283872 … Constanta Craiova 2011 269506 … Craiova Braşov 2011 253200 … Brasov
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ]. 1) Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2011. / Population and Housing Census 2011.
15
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE - continuare GREAT URBAN AGGLOMERATIONS - continued
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
Fed. Rusă Russian Fed. Moscova 2011 11541000 … Moscow St, Petersburg 2010 4848700 … St, Petersburg Novosibirsk 2010 1473700 … Novosibirsk Ekaterinburg 2010 1350100 … Ekaterinburg Nijni-Novgorod 2010 1250600 … Nizhny Novgorod Samara 2010 1164900 … Samara Omsk 2010 1154000 … Omsk Kazan 2010 1143600 … Kazan Celeabinsk 2010 1130300 … Chelyabinsk Ufa 2010 1062300 … Ufa Serbia Serbia
Belgrad 2010 1639505 … Belgrade Spania Spain Madrid 2011 3265038 … Madrid Barcelona 2009 1620437 … Barcelona Suedia Sweden Stockholm 2011 864324 … Stockholm Ucraina Ukraine Kiev 2012 2772736 … Kiev Harkov 2011 1426933 Kharkov Dnepropetrovsk 2011 994728 997078 Dnepropetrovsk Odesa 2011 991482 … Odessa Ungaria Hungary Budapesta 2012 1740041 … Budapesta
A F R I C A / A F R I C A
Africa de Sud South Africa Soweto 1996 904165 … Soweto Port Elizabeth 1996 775255 … Port Elizabeth Johannesburg 1996 752349 … Johannesburg Pretoria 2011 … 741651 Pretoria Algeria Algeria Alger 2011 … 5000000 Alger Camerun Cameroon Yaounde 2012 … 2440462 Yaounde Douala 2005 1907479 ... Douala Rep. Dem. Congo Dem. Rep, Congo Kinshasa 2012 … 9046000 Kinshasa Côte d'Ivoire Côte d’Ivoire Yamoussoukro 2005 … 200659 Yamoussoukro Egipt Egypt Cairo 2010 7248671 ... Cairo Alexandria 2010 4358439 ... Alexandria Etiopia Ethiopia Addis-Abeba 2008 … 4567857 Addis-Abeba
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ].
16
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE - continuare GREAT URBAN AGGLOMERATIONS - continued
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
Kenya Kenya Nairobi 2009 3138369 ... Nairobi Mombasa 2009 523183 Mombasa Maroc Morocco Casablanca 2007 2995000 … Casablanca Rabat 2007 642000 … Rabat Nigeria Nigeria Abuja 2012 … 3000000 Abuja Senegal Senegal Dakar 2011 1056009 … Dakar Sudan Sudan Omdurman 1993 1271403 … Omdurman Kartoum 2008 639598 … Khartoum Tanzania Tanzania Dar es Salaam 2012 … 4364541 Dar es Salaam Tunisia Tunisia Tunis 2011 … 4002500 Tunis Zimbabwe Zimbabwe Harare 2009 1513173 … Harare
A M E R I C A D E N O R D Ş I A M E R I C A C E N T R A L Ă N O R T H A N D C E N T R A L A M E R I C A
Canada Canada Toronto 2010 … 5741419 Toronto Montreal 2010 … 3859318 Montreal Vancouver 2010 … 2391252 Vancouver Ottawa 2010 … 1239140 Ottawa Costa Rica Costa Rica San José 2011 288054 288054 San José Cuba Cuba Havana 2010 2141996 … Havana Rep. Dominicană Dominican Rep. Santo Domingo 2011 1126306 1126306 Santo Domingo Guatemala Guatemala Ciudad de Guatemala 2011 … 4100000 Ciudad de Guatemala Mexic Mexico Ciudad de Mexico 2010 8851080 20116842 Ciudad de Mexico Guadalajara 2010 1495182 4434878 Guadalajara Monterrey 2010 1135512 4089962 Monterrey Puebla de Zaragoza 2010 1434062 2668437 Puebla de Zaragoza Tijuana 2010 1300983 1751430 Tijuana Porto Rico Puerto Rico San Juan 2007 424951 … San Juan
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ].
17
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE - continuare GREAT URBAN AGGLOMERATIONS - continued
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
S.U.A. U.S.A.
New York 2009 8391881 … New York
Los Angeles 2009 3831868 … Los Angeles
Chicago 2009 2851268 … Chicago
Houston 2009 2257926 … Houston
Philadelphia 2009 1547297 … Philadelphia
Dallas 2009 1299542 … Dallas
Detroit 2009 910921 … Detroit
San Francisco 2009 815358 … San Francisco
Boston 2009 645169 … Boston
Washington D.C. 2011 617996 … Washington D.C.
A M E R I C A D E S U D / S O U T H A M E R I C A
Argentina / Argentina Argentina
Buenos Aires 2010 … 13047384 Buenos Aires
Cordoba 2010 … 1405547 Cordoba
Rosario 2010 … 1261404 Rosario
Bolivia Bolivia
Santa Cruz 2010 1616063 … Santa Cruz
La Paz 2010 835361 … La Paz
Brazilia Brazil
Sao Paolo 2010 105269 11152968 Sao Paolo
Rio de Janeiro 2010 6320446 6320446 Rio de Janeiro
Salvador 2010 2674923 2674923 Salvador
Brasilia 2010 2481272 2481272 Brasilia
Fortaleza 2010 862750 2452185 Fortaleza
Belo Horizonte 2010 1433244 2375151 Belo Horizonte
Manaus 2010 1792881 1792881 Manaus
Curitiba 2010 1751907 1751907 Curitiba
Recife 2010 1537704 1537704 Recife
Porto Alegre 2010 1409351 1409351 Porto Alegre
Chile Chile
Santiago de Chile 2011 6100065 … Santiago de Chile
Columbia Colombia
Bogota 2010 … 7363782 Bogota
Medellin 2010 … 2343049 Medellin
Cali 2010 … 2244639 Cali
Barranquilla 2010 … 1186640 Barranquilla
Ecuador Ecuador
Guayaquil 2010 2286772 … Guayaquil
Quito 2010 1619791 … Quito
Paraguay Paraguay
Asuncion 2008 518792 2448710 Asuncion
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ].
18
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE - continuare GREAT URBAN AGGLOMERATIONS - continued
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
Peru Peru
Lima 2007 8472935 … Lima
Uruguay Uruguay
Montevideo 2009 1338408 … Montevideo
Venezuela Venezuela
Caracas 2011 2104423 … Caracas
Maracaibo 2011 1339019 … Maracaibo
Valencia 2011 917999 … Valencia
A S I A / A S I A
Afganistan Afghanistan
Kabul 2010 3052000 … Kabul
Armenia Armenia
Erevan 2009 1116648 … Yerevan
Azerbaidjan Azerbaijan
Baku 2010 2078485 … Baku
Bangladesh Bangladesh
Dhaka 2012 … 14399000 Dhaka
Chittagong 1991 … 1363998 Chittagong
R.P. Chineză China, P.R.
Beijing 2010 19610000 … Beijing
Shanghai 2000 14348535 … Shanghai
Chongqing 2000 9691901 … Chongqing
Guangzhou 2000 8524826 … Guangzhou
Wuhan 2000 8312700 … Wuhan
Tianjin 2000 7499181 … Tianjin
Shenyang 2000 5303053 … Shenyang
Chengdu 2000 4333541 … Chengdu
Haerbin 2000 3481504 … Haerbin
Filipine Philippines
Quezon City 2007 2679450 … Quezon City
Manila 2007 1660714 … Manila
Caloocan 2007 1381610 ... Caloocan
Davao 2007 1366153 ... Davao
Georgia Georgia
Tbilisi 2010 1157500 ... Tbilisi
Hong Kong RAS Hong Kong SAR
Hong Kong RAS 2) 2010 7067800 ... Hong Kong SAR 2)
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ]. 2) Regiunea Administrativă Specială. / Special Administrative Region.
19
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE - continuare GREAT URBAN AGGLOMERATIONS - continued
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
India India New Delhi 2011 … 217534863) New Delhi Bombay (Mumbai) 2001 11978450 16434386 Bombay (Mumbai) Calcutta 2001 4572876 13205697 Calcutta Madras 2001 4343645 6560242 Madras Hyderabad 2001 3637483 5742036 Hyderabad Bangalore 2001 4301326 5701446 Bangalore Ahmedabad 2001 3520085 4525013 Ahmedabad Pune 2001 2538473 3760636 Pune Kanpur 2001 2551337 2715555 Kanpur Lucknow 2001 2185927 2245509 Lucknow Indonezia Indonesia Jakarta 2010 9607787 … Jakarta Surabaya 2010 2765487 … Surabaya Bandung 2010 2394873 … Bandung Semarang 2010 1555984 … Semarang Bogor 2010 950334 … Bogor Malang 2010 820243 … Malang Sukabumi 2010 298681 … Sukabumi Cirebon 2010 296389 … Cirebon Irak Iraq Bagdad 2011 … 7216000 Baghdad Iran Iran Teheran 2006 7803883 ... Tehran Mashhad 2006 2427316 ... Mashhad Esfahan 2006 1602110 ... Esfahan Tabriz 2006 1398060 ... Tabriz Shiraz 2006 1227331 ... Shiraz Israel Israel Ierusalim 2010 780517 … Jerusalem Tel Aviv - Yafo 2010 404037 … Tel Aviv - Yafo Japonia Japan Tokyo 2010 8945695 … Tokyo Yokohama 2010 3688773 ... Yokohama Osaka 2010 2665314 ... Osaka Nagoya 2010 2263894 ... Nagoya Sapporo 2010 1913545 ... Sapporo Kobe 2010 1544200 ... Kobe Kyoto 2010 1474015 ... Kyoto Fukuoka 2010 1463743 ... Fukuoka Kawasaki 2010 1425512 ... Kawasaki Hiroşima 2010 1173843 ... Hiroshima Kazahstan Kazakhstan Astana 2009 639311 … Astana Karaganda 2009 465634 465698 Karaganda
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ]. 3) Inclusiv Delhi. / Including Delhi.
20
2. MARILE AGLOMERĂRI URBANE - continuare GREAT URBAN AGGLOMERATIONS - continued
număr persoane / number of persons
Ţara / Oraşul Anul Year
Fără suburbii
City proper
Cu suburbii
Urban agglomeration
Country / City
Rep. Coreea Korea Rep. Seoul 2011 10038905 ... Seoul Pusan (Busan) 2011 3420679 ... Pusan (Busan) Inchon (Incheon) 2011 2675476 ... Inchon (Incheon) Taegu (Daegu) 2011 2417943 ... Taegu (Daegu) Taejon (Daejeon) 2011 1523840 ... Taejon (Daejeon) Kwangchu 2011 1451394 ... Kwangchu Ulsan 2011 1097354 … Ulsan R.P.D. Coreeană Korea D.P.R. Pyongyang 2008 2581076 … Pyongyang Liban Lebanon Beirut 2007 361366 … Beirut Malaysia Malaysia Kuala Lumpur 2011 1644783 … Kuala Lumpur Mongolia Mongolia
Ulan Bator 2010 … 1154290 Ulaanbaatar Pakistan Pakistan Karachi 1998 9339023 … Karachi Lahore 1998 5143495 … Lahore Faisalabad 1998 2008861 … Faisalabad Islamabad 2011 … 1151868 Islamabad Singapore Singapore Singapore 2011 5183700 . Singapore Rep. Arabă Siriană Syrian Arab Rep. Alep 2008 4450000 … Alep Damasc 2008 1680000 ... Damasc Thailanda Thailand Bangkok 2010 … 6876000 Bangkok Turcia Turkey Istanbul 2007 … 10822846 Istanbul Ankara 2011 … 4890893 Ankara Izmir 2007 … 2583670 Izmir Bursa 2007 … 1597162 Bursa Adana 2007 … 1251863 Adana Gaziantep 2007 … 1024411 Gaziantep Uzbekistan Uzbekistan Taşkent 2011 2296500 … Tashkent Vietnam Viet Nam Hanoi 2007 6232900 … Hanoi Ho Chi Minh 1992 3015743 … Ho Chi Minh Haiphong 1992 783133 … Haiphong
O C E A N I A / O C E A N I A
Australia Australia Sidney 2010 4575532 … Sidney Melbourne 2010 4077036 … Melbourne Brisbane 2010 2043185 … Brisbane Perth 2010 1696065 … Perth Adelaide 2010 1203186 … Adelaide Canberra 2010 358222 … Canberra
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 9 ].
21
3. DISTRIBUŢIA TERITORIALĂ A POPULAŢIEI, ÎN ANUL 2011 TERRITORIAL DISTRIBUTION OF THE POPULATION, IN 2011
procente / percentage
Ţara
Ponderea populaţiei din
mediul urban*) în total populaţie Share of urban
population in total population
Ponderea populaţiei de sex masculin din mediul urban în total populaţie
de sex masculin Share of male population from urban area in total
male population
Ponderea populaţiei de sex feminin din mediul urban în
total populaţie de sex feminin
Share of female population from urban area in total
female population
Country
UE 27 EU 27 Austria 1) 66,8 65,9 67,7 Austria 1) Belgia 2) 98,6 98,5 98,6 Belgium 2) Bulgaria a 72,5 72,0 73,0 Bulgaria Rep. Cehă.3) 73,5 73,0 74,1 Czech Rep.3) Cipru 1) 68,8 68,3 69,3 Cyprus 1) Danemarca … … … Denmark Estonia 3) 69,4 67,9 70,8 Estonia 3) Finlanda 3) 68,1 67,4 68,9 Finland 3) Franţa … … … France Germania … … … Germany Grecia 1) 72,8 71,7 73,8 Greece 1) Irlanda 4) 59,6 58,2 60,9 Ireland 4) Italia 5) 30,0 … … Italy 5) Letonia 3) 67,6 65,7 69,2 Latvia 3) Lituania 3) 66,9 65,4 68,3 Lithuania 3) Luxemburg … … … Luxembourg Malta 6) 99,9 99,9 99,9 Malta 6) Olanda 3) 66,8 66,4 67,1 Netherlands 3) Polonia 3) 61,0 59,8 62,1 Poland 3) Portugalia 1) 54,9 54,3 55,5 Portugal 1) Regatul Unit 1) 80,0 79,7 80,2 United Kingdom 1) România 54,0 53,0 55,0 Romania Slovacia 54,4 53,8 55,1 Slovakia Slovenia 50,1 49,3 50,8 Slovenia Spania 1) 66,0 65,1 66,8 Spain 1) Suedia … … … Sweden Ungaria 3) 69,5 68,6 70,3 Hungary 3)
Alte ţări Other countries Cuba 75,3 74,0 76,5 Cuba Egipt 42,9 42,9 43,0 Egypt Iran 71,4 71,3 71,5 Iran Israel 3) 91,7 91,4 91,9 Israel 3) Japonia 3) 90,7 90,8 90,7 Japan 3) Noua Zeelandă 86,2 85,6 86,7 New Zealand Fed. Rusă. 3) 73,7 72,9 74,5 Russian Fed. 3) Siria 53,5 53,7 53,3 Syria
Sursa: / Source: [ 1 ]. *) Definiţia mediului urban variază între ţări / The definition of urban area is different from a country to another. 1) 2001. 2) 2009. 3) 2010. 4) 2002. 5) 2007. 6) 2005.
22
4. MIŞCAREA NATURALĂ A POPULAŢIEI, ÎN ANUL 2012 VITAL STATISTICS, IN 2012
Ţara
Rate (la 1000 locuitori) Rates (per 1000 inhabitants)
Mortalitatea infantilă (la 1000 născuţi vii)
Infant mortality (per 1000 live-births)
Country Născuţi-vii Live-births
Decese Deaths
Sporul natural Natural increase
UE 27 EU 27
Austria 9,3 9,4 -0,1 3,2 Austria
Belgia 11,4p 9,3p 2,1p 3,3 Belgium
Bulgaria 9,5 15,0 -5,5 7,8 Bulgaria
Rep. Cehă 10,3 10,3 0,0 2,6 Czech Rep.
Cipru 1) 11,3 6,5 4,8 3,1 Cyprus 1)
Danemarca 10,4 9,4 1,0 3,4 Denmark
Estonia 10,9 12,0 -1,1 3,6 Estonia
Finlanda 11,0 9,6 1,4 2,4 Finland
Franţa 12,6p 8,7p 3,9p 3,5 France
Germania 8,2 10,5 -2,3 3,4 Germany
Grecia 1) 9,4 9,8 -0,4 3,4p Greece 1)
Irlanda 15,7p 6,3p 9,4p 3,51) Ireland
Italia 1) 9,0 9,8 -0,8 3,2 Italy 1)
Letonia 9,8 14,3 -4,5 6,3 Latvia
Lituania 10,2 13,7 -3,5 3,9 Lithuania
Luxemburg 11,3 7,3 4,0 2,5 Luxembourg
Malta 9,8 8,1 1,7 6,31), p Malta
Olanda 10,5 8,4 2,1 3,61) Netherlands
Polonia 10,0 10,0 0,0 4,6 Poland
Portugalia 8,5p 10,2p -1,7p 3,4 Portugal
Regatul Unit 12,8p 8,9p 3,9p 4,21) United Kingdom
România 2) 9,0 12,6 -3,6 10,0 Romania 2)
Slovacia 10,3 9,7 0,6 5,8 Slovakia
Slovenia 10,6p 9,3p 1,3p 1,6 Slovenia
Spania 9,9p 8,9p 1,0p 3,5 Spain
Suedia 11,9 9,7 2,2 2,6 Sweden
Ungaria 9,1p 13,1p -4,0p 4,9 Hungary
Alte ţări Other countries
Australia 3) 13,4 6,4 7,0 4,1 Australia 3)
Costa Rica 1) 15,9 4,1 11,8 9,1 Costa Rica 1)
Egipt 1) 30,4 6,1 24,3 14,02) Egypt 1)
Elveţia 10,3p 8,0p 2,3p 3,6 Switzerland
Israel 1) 21,4 5,2 16,2 3,4 Israel 1)
Japonia 3) 8,4 9,3 -0,9 2,3 Japan 3)
Norvegia 12,0 8,4 3,6 2,5 Norway
Fed. Rusă 1) 12,6 13,5 -0,9 7,3 Russian Fed. 1)
Turcia 17,0 5,0 12,0 11,6 Turkey
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 3 ]. 1) 2011. 2) Exclusiv fenomenele demografice produse în străinătate. Rate provizorii calculate cu populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2012. Excluding demographic phenomena produced abroad. Provisional rates calculated using the usual resident population on January 1st, 2012. 3) 2010.
23
5. RATA MORTALITĂŢII INFANTILE INFANT MORTALITY RATE
la 1000 născuţi vii / per 1000 live - births
Ţara 2007 2008 2009 2010 2011 Country
UE 27 EU 27
Austria 3,7 3,7 3,8 3,9 3,6 Austria
Belgia 3,9 3,8 3,5 3,6 3,3 Belgium
Bulgaria 9,2 8,6 9,0 9,4 8,5 Bulgaria
Rep. Cehă 3,1 2,8 2,9 2,7 2,7 Czech Rep.
Cipru 3,7 3,5 3,3 3,2 3,1 Cyprus
Danemarca 4,0 4,0 3,1 3,4 3,5 Denmark
Estonia 5,0 5,0 3,6 3,3 2,5 Estonia
Finlanda 2,7 2,6 2,6 2,3 2,4 Finland
Franţa 3,8 3,8 3,9 3,6 3,5 France
Germania 3,9 3,5 3,5 3,4 3,6 Germany
Grecia 3,5 2,7 3,1 3,8 3,4 Greece
Irlanda 3,3 3,4 3,3 3,8 3,5 Ireland
Italia 3,5 3,3 3,4 3,2 3,2 Italy
Letonia 8,7 6,7 7,8 5,7 6,6 Latvia
Lituania 5,9 4,9 4,9 4,3 4,2 Lithuania
Luxemburg 1,8 1,8 2,5 3,4 4,3 Luxembourg
Malta 6,5 8,2 5,3 5,5 6,3 Malta
Olanda 4,1 3,8 3,8 3,8 3,6 Netherlands
Polonia 6,0 5,6 5,6 5,0 4,7 Poland
Portugalia 3,4 3,3 3,6 2,5 3,1 Portugal
Regatul Unit 4,7 4,6 4,5 4,2 4,2 United Kingdom
România 1) 12,0 11,0 10,1 9,8 9,4 Romania 1)
Slovacia 6,1 5,9 5,7 5,7 4,9 Slovakia
Slovenia 2,8 2,4 2,4 2,5 2,9 Slovenia
Spania 3,4 3,3 3,2 3,2 3,1 Spain
Suedia 2,5 2,5 2,5 2,5 2,1 Sweden
Ungaria 5,9 5,6 5,1 5,3 4,9 Hungary
Alte ţări Other countries
Australia 4,2 4,1 4,3 4,1 … Australia
Costa Rica 10,0 9,0 8,8 9,5 9,1 Costa Rica
Egipt 17,8 15,7 11,6 14,0 … Egypt
Israel 3,9 3,8 3,8 3,7 3,4 Israel
Japonia 2,6 2,6 2,4 2,3 … Japan
Fed. Rusă 9,2 8,4 8,1 7,5 7,3 Russian Fed.
Turcia 16,8 16,1 13,8 12,2 11,4 Turkey
Sursa: / Source: [ 1 ], [ 3 ]. 1) Inclusiv fenomenele demografice produse în străinătate. / Including demographic phenomena produced abroad.
24
6. TENDINŢELE FERTILITĂŢII FERTILITY TENDENCY
Ţara
Indicele conjunctural al fertilităţii
Total fertility rate
Născuţi-vii in afara căsătoriei (% din total născuţi-vii)
Proportion of live-births outside marriage (% of total live-births)
Country
2000 2011 2000 2011
UE 27 EU 27
Austria 1,36 1,42 31,3 40,4 Austria
Belgia 1,67 1,81 28,0 50,0p Belgium
Bulgaria 1,26 1,51 38,4 56,1 Bulgaria
Rep. Cehă 1,14 1,43 21,8 41,8 Czech Rep.
Cipru 1,64 1,35 2,3 16,9 Cyprus
Danemarca 1,78 1,75 44,6 49,0 Denmark
Estonia 1,38 1,52 54,5 59,7 Estonia
Finlanda 1,73 1,83 39,2 40,9 Finland
Franţa 1,89 2,01 43,6 55,8 France
Germania 1,38 1,36 23,4 33,9p Germany
Grecia 1,26 1,42 4,0 7,4 Greece
Irlanda 1,89 2,05 31,5 33,7p Ireland
Italia 1,26 1,40 9,7 23,4 Italy
Letonia 1,24 1,34 40,3 44,6 Latvia
Lituania 1,39 1,76 22,6 30,0 Lithuania
Luxemburg 1,76 1,52 21,9 34,1 Luxembourg
Malta 1,70 1,49 10,6 22,7 Malta
Olanda 1,72 1,76 24,9 45,3 Netherlands
Polonia 1,35 1,30 12,1 21,2 Poland
Portugalia 1,55 1,35 22,2 42,8 Portugal
Regatul Unit 1,64 1,96 39,5 47,3 United Kingdom
România 1,31 1,25 25,5 30,0 Romania
Slovacia 1,30 1,45 18,3 34,0 Slovakia
Slovenia 1,26 1,56 37,1 56,8 Slovenia
Spania 1,23 1,36 17,7 37,4 Spain
Suedia 1,54 1,90 55,3 54,3 Sweden
Ungaria 1,32 1,23 29,0 42,3 Hungary
Alte ţări Other countries
Belarus 1,31 1,51 18,6 19,0 Belarus
Croaţia 1,40 1,40 9,0 14,0 Croatia
Elveţia 1,50 1,52 10,7 19,3 Switzerland
Norvegia 1,85 1,88 49,6 55,0 Norway
Fed. Rusă 1,21 1,541) 28,0 24,6 Russian Fed.
Serbia 1,48 1,36 20,7 23,9 Serbia
Ucraina 1,10 1,46 17,3 21,9 Ukraine
Sursa: / Source: [ 3 ].
Notă: Indicele conjunctural al fertilităţii reprezintă numărul mediu de copii născuţi vii de o femeie în cursul vieţii sale fertile.
Note: The mean number of children that would be born alive by a woman during her fertile life. 1) 2009.
25
7. NUMĂRUL AVORTURILOR PROVOCATE LEGAL THE NUMBER OF LEGALLY INDUCED ABORTIONS
mii / thousands
Ţara 2000 2005 2010 Country
UE 27 EU 27
Austria … … … Austria
Belgia 13,8 16,7 18,91) Belgium
Bulgaria 61,4 41,8 31,5 Bulgaria
Rep. Cehă 34,6 26,5 24,0 Czech Rep.
Cipru … … … Cyprus
Danemarca 15,7 15,3 16,21) Denmark
Estonia 12,7 9,6 7,1 Estonia
Finlanda 10,9 11,0 10,41) Finland
Franţa 201,42) 205,4 208,31) France
Germania 134,6 124,0 110,4 Germany
Grecia 18,0 16,5 … Greece
Irlanda … … … Ireland
Italia 134,7 129,3 114,81) Italy
Letonia 17,2 12,8 7,4 Latvia
Lituania 16,3 10,0 7,0 Lithuania
Luxemburg … … … Luxembourg
Malta … … … Malta
Olanda … … … Netherlands
Polonia 0,1 0,2 0,6 Poland
Portugalia … 0,8 17,91) Portugal
Regatul Unit 197,4 199,1 202,11) United Kingdom
România 257,9 163,4 101,9 Romania
Slovacia 18,5 14,4 12,6 Slovakia
Slovenia 8,4 5,9 4,71) Slovenia
Spania 63,8 91,7 113,0 Spain
Suedia 31,0 35,0 37,7 Sweden
Ungaria 59,2 48,7 40,4 Hungary
Alte ţări Other countries
Cuba 76,3 62,5 71,4 Cuba
Hong Kong RAS 21,4 14,2 12,01) Hong Kong SAR
Israel 18,7 19,1 19,81) Israel
Japonia 341,1 289,1 212,7 Japan
Norvegia 14,7 14,0 15,7 Norway
Noua Zeelandă 16,1 17,5 16,6 New Zeeland
Fed. Rusă 2014,72) 1732,3 1292,41) Russian Fed.
Singapore 13,7 11,5 12,1 Singapore
Sursa: / Source: [ 1 ]. 1) 2009. 2) 2001.
26
8. SPERANŢA DE VIAŢĂ LA NAŞTERE, ÎN ANUL 2012 LIFE EXPECTACY AT BIRTH, IN 2012
ani / years
Ţara Bărbaţi
Male FemeiFemale
Country
UE 27 EU 27
Austria 78 83 Austria
Belgia 78 83 Belgium
Bulgaria 71 78 Bulgaria
Rep. Cehă 75 81 Czech Rep.
Cipru 76 81 Cyprus
Danemarca 78 82 Denmark
Estonia 71 81 Estonia
Finlanda 78 83 Finland
Franţa 79 85 France
Germania 78 83 Germany
Grecia 79 83 Greece
Irlanda 78 83 Ireland
Italia 79 85 Italy
Letonia 69 79 Latvia
Lituania 68 79 Lithuania
Luxemburg 78 83 Luxembourg
Malta 79 83 Malta
Olanda 79 83 Netherlands
Polonia 72 81 Poland
Portugalia 77 83 Portugal
Regatul Unit 80 84 United Kingdom
România 1), p 70 78 Romania 1), p
Slovacia 72 79 Slovakia
Slovenia 76 83 Slovenia
Spania 79 85 Spain
Suedia 80 84 Sweden
Ungaria 71 78 Hungary
Alte ţări Other countries
Australia 80 84 Australia
Canada 79 83 Canada
R.P. Chineză 73 77 China P.R.
Elveţia 80 85 Switzerland
India 65 68 India
Japonia 79 86 Japan
Norvegia 79 83 Norway
Fed. Rusă 64 76 Russian Fed.
S.U.A. 76 81 U.S.A.
Turcia 71 76 Turkey
Sursa: / Source: [ 4 ]. 1) 2011.
27
9. STRUCTURA POPULAŢIEI PE PRINCIPALELE GRUPE DE VÂRSTĂ, ÎN ANUL 2011 STRUCTURE OF POPULATION BY MAIN AGE GROUPS, IN 2011
procente / percentage
Ţara Grupe de vârstă / Age groups
Country 0 - 14 ani 0 - 14 years
15 - 64 ani 15 - 64 years
65 ani şi peste 65 years and over
UE 27 EU 27
Austria 15 67 18 Austria
Belgia 17 66 17 Belgium
Bulgaria 13 68 19 Bulgaria
Rep. Cehă 14 70 16 Czech Rep.
Cipru 17 71 12 Cyprus
Danemarca 18 65 17 Denmark
Estonia 16 67 18 Estonia
Finlanda 16 66 18 Finland
Franţa 18 65 17 France
Germania 13 66 21 Germany
Grecia 15 66 19 Greece
Irlanda 21 67 12 Ireland
Italia 14 65 21 Italy
Letonia 14 67 18 Latvia
Lituania 15 69 16 Lithuania
Luxemburg 18 68 14 Luxembourg
Malta 15 70 15 Malta
Olanda 17 67 16 Netherlands
Polonia 15 71 14 Poland
Portugalia 15 67 18 Portugal
Regatul Unit 18 66 17 United Kingdom
România 16 68 16 Romania
Slovacia 15 72 12 Slovakia
Slovenia 14 69 17 Slovenia
Spania 15 68 17 Spain
Suedia 17 65 19 Sweden
Ungaria 15 69 17 Hungary
Alte ţări Other countries
Canada 16 69 14 Canada
Elveţia 15 68 17 Switzerland
Israel 27 62 10 Israel
Norvegia 19 66 15 Norway
Fed. Rusă 15 72 13 Russian Fed.
S.U.A. 20 67 13 U.S.A.
Turcia 26 66 7 Turkey
Ucraina 14 70 16 Ukraine
Sursa: / Source: [ 10 ].
28
10. RATA DE DEPENDENŢĂ DEMOGRAFICĂ AGE DEPENDENCY RATIO
procente / percentage
Ţara 2009 2010 2011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria 48,1 48,1 47,7 47,6p Austria
Belgia 51,4 51,7 51,71) 52,3 Belgium
Bulgaria 44,6 45,1 46,41) 47,5 Bulgaria
Rep. Cehă 40,9 41,7 43,11), p 44,6p Czech Rep.
Cipru 42,6 42,31) 41,9 41,5 Cyprus
Danemarca 51,9 52,4 53,1 53,9 Denmark
Estonia 47,2 47,5 47,9 48,6p Estonia
Finlanda 50,3 50,6 51,6 52,9 Finland
Franţa 53,9 54,3p 54,6p 55,5p France
Germania 51,5 51,8 51,5 51,2p Germany
Grecia 49,3 49,9 50,7 51,7p Greece
Irlanda 47,0 48,5 48,91), p 50,4p Ireland
Italia 51,9 52,2 52,3 53,1p Italy
Letonia 44,9 45,1 48,31) 49,0p Latvia
Lituania 45,1 45,0 48,71) 49,2p Lithuania
Luxemburg 46,9 46,4 45,9 45,11), p Luxembourg
Malta 42,7 43,6 44,31), p 45,4 Malta
Olanda 48,6 49,0 49,3 50,5 Netherlands
Polonia 40,4 40,2 40,21) 40,7p Poland
Portugalia 49,0 49,4 51,41), p 52,1p Portugal
Regatul Unit 51,0 51,3 51,8p 52,41), p United Kingdom
România 46,9 47,0 47,0 47,0 Romania
Slovacia 38,0 38,1 38,91) 39,2 Slovakia
Slovenia 43,7 44,0 44,3 45,1 Slovenia
Spania 45,8 46,6 47,4 48,4p Spain
Suedia 52,5 53,1 54,0 55,1 Sweden
Ungaria 45,4 45,7 45,6 45,7p Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 48,5 48,3 47,7 47,7p Croatia
Elveţia 46,8 47,0 47,11) 47,4p Switzerland
Islanda 48,1 49,1 49,7 50,1 Iceland
Rep. Macedonia 42,0 41,5 41,2 40,8p Macedonia Rep.
Norvegia 50,8 51,0 51,1 51,3 Norway
Fed. Rusă 39,2 38,8 38,7 … Russian Fed.
Turcia 49,5 49,2 48,9 48,4 Turkey
Ucraina 42,9 42,5 41,9 42,1 Ukraine
Sursa: / Source: [ 3 ].
Notă: Rata de dependenţă demografică reprezintă populaţia în vârstă de 0-14 ani şi 65 de ani şi peste raportată la populaţia în
vârstă de 15-64 ani.
Pentru România (2012) - populaţia rezidentă.
Note: The age dependency ratio represents population aged 0-14 and 65 and more in relation with population aged 15-64.
For Romania (2012) - usual resident population. 1) Serie întreruptă. / Break in series.
29
11. CĂSĂTORII ŞI RATA DE NUPŢIALITATE MARRIAGES AND CRUDE MARRIAGE RATE
Ţara
Numărul căsătoriilor Number of marriages Căsătorii la 1000 locuitori
Marriages per 1000 inhabitants Country mii thousands
2005 2011 2005 2011
UE 27 EU 27
Austria 39,2 36,4 4,8 4,3 Austria
Belgia 43,1 45,0p 4,1 4,1p Belgium
Bulgaria 33,5 21,4 4,3 2,9 Bulgaria
Rep. Cehă 51,8 45,1 5,1 4,3 Czech Rep.
Cipru 5,9 6,2 7,8 7,3 Cyprus
Danemarca 36,1 27,2 6,7 4,9 Denmark
Estonia 6,1 5,5 4,5 4,1 Estonia
Finlanda 29,3 28,4 5,6 5,3 Finland
Franţa 283,2 237,0p 4,5 3,6p France
Germania 388,5 377,8p 4,7 4,6p Germany
Grecia 61,0 55,1p 5,5 4,9p Greece
Irlanda 21,4 19,9p 5,1 4,3p Ireland
Italia 247,7 204,8 4,2 3,4 Italy
Letonia 12,5 10,8 5,5 5,2 Latvia
Lituania 19,9 19,2 5,8 6,3 Lithuania
Luxemburg 2,0 1,7 4,4 3,3 Luxembourg
Malta 2,4 2,6 5,9 6,1 Malta
Olanda 71,1 71,6 4,4 4,3 Netherlands
Polonia 206,9 206,5 5,4 5,4 Poland
Portugalia 48,7 36,0 4,6 3,4 Portugal
Regatul Unit 286,8 277,71), p 4,8 4,51), p United Kingdom
România 141,8 105,6 6,6 5,2 Romania
Slovacia 26,1 25,6 4,9 4,7 Slovakia
Slovenia 5,8 6,7p 2,9 3,2p Slovenia
Spania 206,4 158,2p 4,8 3,4p Spain
Suedia 44,4 46,9 4,9 5,0 Sweden
Ungaria 44,2 35,8p 4,4 3,6p Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 22,1 20,2 5,0 4,6 Croatia
Elveţia 40,1 42,1p 5,4 5,3p Switzerland
Islanda 1,6 1,5 5,4 4,6 Iceland
Rep. Macedonia 14,5 14,7p 7,1 7,2p Macedonia Rep.
Norvegia 22,4 22,9 4,8 4,6 Norway
Fed. Rusă 1066,4 1316,0p 7,5 8,51) Russian Fed.
Turcia 652,0 592,8p 9,0 8,0p Turkey
Ucraina 332,1 355,9 7,1 6,71) Ukraine
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) 2010.
30
12. DIVORŢURI ŞI RATA DE DIVORŢIALITATE DIVORCES AND CRUDE DIVORCES RATE
Ţara
Numărul divorţurilor Number of divorces Divorţuri la 1000 locuitori
Divorces per 1000 inhabitants Country miithousands
2005 2011 2005 2011
UE 27 EU 27
Austria 19,5 17,3 2,4 2,1 Austria
Belgia 30,8 31,5p 2,9 2,9p Belgium
Bulgaria 14,7 10,6 1,9 1,4 Bulgaria
Rep Cehă 31,3 28,1 3,1 2,7 Czech Rep.
Cipru 1,5 1,9 2,0 2,3 Cyprus
Danemarca 15,3 14,5 2,8 2,6 Denmark
Estonia 4,1 3,1 3,0 2,3 Estonia
Finlanda 13,4 13,5 2,6 2,5 Finland
Franţa 155,3 133,0 2,5 2,0 France
Germania 201,7 187,6 2,4 2,3 Germany
Grecia 13,5 13,61) 1,2 1,21) Greece
Irlanda 3,4 3,4 0,8 0,7 Ireland
Italia 47,0 54,22) 0,8 0,92) Italy
Letonia 6,3 8,3 2,8 4,0 Latvia
Lituania 11,1 10,3 3,3 3,4 Lithuania
Luxemburg 1,0 1,12) 2,2 2,12) Luxembourg
Malta … 42,0 … 0,1 Malta
Olanda 31,9 33,8 2,0 2,0 Netherlands
Polonia 67,6 64,6 1,8 1,7 Poland
Portugalia 22,9 26,8 2,2 2,5 Portugal
Regatul Unit 154,6 129,8 2,6 2,1 United Kingdom
România 3) 33,2 35,8 1,6 1,8 Romania 3)
Slovacia 11,6 11,1 2,1 2,1 Slovakia
Slovenia 2,6 2,3p 1,3 1,1p Slovenia
Spania 72,8 103,3 1,7 2,2 Spain
Suedia 20,0 23,4 2,2 2,5 Sweden
Ungaria 24,8 23,3p 2,5 2,3p Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 4,9 5,7 1,1 1,3 Croatia
Elveţia 21,3 17,6p 2,9 2,2p Switzerland
Islanda 0,6 0,5 1,9 1,6 Iceland
Rep. Macedonia 1,6 1,8p 0,8 0,9p Macedonia Rep.
Norvegia 11,0 10,2 2,4 2,1 Norway
Fed. Rusă 604,9 669,4p 4,2 4,52) Russian Fed.
Turcia 95,9 120,1p 1,3 1,6p Turkey
Ucraina 183,5 61,9 3,9 2,82) Ukraine
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) 2009. 2) 2010. 3) Rate calculate cu populaţia rezidentă. / Rates calculated using the usual resident population.
31
13. STRUCTURA POPULAŢIEI OCUPATE PE PRINCIPALELE RAMURI, ÎN ANUL 2011 EMPLOYMENT STRUCTURE BY MAIN SECTOR OF ACTIVITY, IN 2011
procente / percentage
Ţara Agricultură Agriculture
Industrie Industry
Servicii Services
Country
UE 27 EU 27
Austria 5,3 26,0 68,7 Austria
Belgia 1,3 23,1 75,6 Belgium
Bulgaria 6,8 31,8 61,4 Bulgaria
Rep. Cehă 3,0 38,4 58,6 Czech Rep.
Cipru 3,9 21,4 74,7 Cyprus
Danemarca 2,4 19,9 77,7 Denmark
Estonia 1) 3,9 35,5 60,4 Estonia 1)
Finlanda 4,2 22,9 72,9 Finland
Franţa 2) 2,9 22,2 74,9 France 2)
Germania 1,6 28,3 70,1 Germany
Grecia 12,4 17,8 69,8 Greece
Irlanda 4,6 18,9 76,5 Ireland
Italia 3,7 28,5 67,8 Italy
Letonia 2) 8,8 24,0 67,3 Latvia 2)
Lituania 1) 7,9 30,5 61,6 Lithuania 1)
Luxemburg 1) 1,8 15,2 82,9 Luxembourg 1)
Malta 1) 2,0 25,5 72,6 Malta 1)
Olanda 2,5 15,3 82,2 Netherlands
Polonia 12,7 30,6 56,7 Poland
Portugalia 9,9 27,3 62,8 Portugal
Regatul Unit 1,2 19,12) 79,7 United Kingdom
România 3) 28,6 28,8 42,6 Romania 3)
Slovacia 3,0 37,4 59,6 Slovakia
Slovenia 8,6 31,5 59,9 Slovenia
Spania 4,2 21,8 74,0 Spain
Suedia 2,0 19,9 78,1 Sweden
Ungaria 4,8 30,7 64,4 Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 15,4 27,5 57,2 Croatia
Elveţia 3,4 21,2 75,4 Switzerland
Norvegia 2,4 20,2 77,4 Norway
Fed. Rusă 4) 9,0 29,2 61,8 Russian Fed. 4)
Serbia 2) 22,2 26,0 51,8 Serbia 2)
S.U.A. 4) 1,4 20,6 78,0 U.S.A. 4)
Turcia 24,2 26,5 49,4 Turkey
Ucraina 4) 16,7 23,9 59,4 Ukraine 4)
Sursa: / Source: [ 7 ]. 1) 2008. 2) 2010. 3) Sursa: Ancheta Forţei de Muncă. / Source: Labour Force Survey. 4) 2007.
32
14. ŞOMAJUL, ÎN ANUL 2012 UNEMPLOYMENT, IN 2012
procente / percentage
Ţara
Rata şomajului Unemployment
rate
Rata şomajului în rândul tinerilor
(15-24 ani) Youth unemployment
rate (15-24 years)
Rata şomajului de lungă durată
Long - term unemployment rate
Country
Total Total Masculin
Male Feminin Female
UE 27 EU 27
Austria 4,3 8,7 1,1 1,0 Austria
Belgia 7,6 19,8 3,5 3,2 Belgium
Bulgaria 12,3 28,1 7,7 5,7 Bulgaria
Rep. Cehă 7,0 19,5 2,6 3,6 Czech Rep.
Cipru 11,9 27,8 4,0 3,2 Cyprus
Danemarca 7,5 14,1 2,1 2,1 Denmark
Estonia 10,2 20,9 6,1 4,9 Estonia
Finlanda 7,7 19,0 2,1 1,2 Finland
Franţa 10,2 24,7 4,1 4,1 France
Germania 5,5 8,1 2,7 2,3 Germany
Grecia 24,3 55,3 12,1 17,4 Greece
Irlanda 14,7 30,4 12,1 5,4 Ireland
Italia 10,7 35,3 5,1 6,5 Italy
Letonia 15,0 28,5 8,6 7,0 Latvia
Lituania 13,4 26,7 7,4 5,7 Lithuania
Luxemburg 5,1 18,0 1,3 1,8 Luxembourg
Malta 6,4 14,2 3,3 2,6 Malta
Olanda 5,3 9,5 1,9 1,7 Netherlands
Polonia 10,1 26,5 3,7 4,6 Poland
Portugalia 15,9 37,7 7,8 7,7 Portugal
Regatul Unit 7,9 21,0 3,2 2,2 United Kingdom
România 1) 7,0 22,7 3,4 2,9 Romania 1)
Slovacia 14,0 34,0 9,3 9,5 Slovakia
Slovenia 8,9 20,6 4,1 4,4 Slovenia
Spania 25,0 53,2 10,8 11,6 Spain
Suedia 8,0 23,7 1,7 1,3 Sweden
Ungaria 10,9 28,1 5,1 4,7 Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 15,9 43,0 10,4 10,2 Croatia
Islanda 6,0 13,6 1,6 1,5 Iceland
Japonia 4,3 8,1 2,1 1,1 Japan
Norvegia 3,2 8,6 0,8 0,5 Norway
Turcia 8,1 15,7 1,4 2,7 Turkey
S.U.A. 8,1 16,2 2,4 2,3 U.S.A.
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) Sursa: Ancheta Forţei de Muncă. / Source: Labour Force Survey.
2.INDICATORI SINTETICI SYNTHETIC INDICATORS
35
15. PRODUSUL INTERN BRUT, ÎN ANUL 2011 GROSS DOMESTIC PRODUCT, IN 2011
Ţara
Total / Total Pe locuitor / Per capita
Country
Calculat pe baza Parităţii Puterii de Cumpărare (PPC)Calculated on the
basis of the Purchasing Power
Parities (PPP)
Calculat pe baza cursului de
schimb Calculated on the
basis of the exchange rate
Calculat pe baza Parităţii Puterii de Cumpărare (PPC)Calculated on the
basis of the Purchasing Power
Parities (PPP)
Calculat pe baza cursului de
schimb Calculated on the
basis of the exchange rate
miliarde dolari SUA la PPC
billion USD at PPP
miliarde dolari SUA
billion USD
dolari SUA la PPCUSD at PPP
dolari SUA USD
UE 27 EU 27 Austria 306,1 417,7 36353 49686 Austria Belgia 364,7 513,9 33127 47807 Belgium Bulgaria 88,2 53,5 11799 7187 Bulgaria Rep. Cehă 252,8 216,0 23967 20607 Czech Rep. Cipru 21,0 25,0 26045 30523 Cyprus Danemarca 180,6 333,6 32399 59581 Denmark Estonia 24,0 22,2 17885 16542 Estonia Finlanda 173,8 263,2 32254 48887 Finland Franţa 1951,2 2779,7 29819 42642 France Germania 2814,4 3600,8 34437 43865 Germany Grecia 255,0 289,6 22558 26251 Greece Irlanda 159,9 220,8 35640 48836 Ireland Italia 1645,0 2192,4 27069 36124 Italy Letonia 30,6 28,5 13773 12697 Latvia Lituania 54,1 42,9 16877 12962 Lithuania Luxemburg 35,4 59,2 68459 115377 Luxembourg Malta 9,6 9,2 23007 21269 Malta Olanda 621,9 836,1 37251 50215 Netherlands Polonia 691,2 515,7 18087 13424 Poland Portugalia 226,8 237,6 21317 22226 Portugal Regatul Unit 2034,2 2444,9 32474 38918 United Kingdom România 264,9 182,8 12390 9074 Romania Slovacia 112,9 96,1 20757 17545 Slovakia Slovenia 51,2 50,3 24967 24709 Slovenia Spania 1251,3 1476,9 27063 31820 Spain Suedia 331,3 539,3 35048 57134 Sweden Ungaria 172,5 138,7 17295 13919 Hungary
Alte ţări Other countries Africa de Sud 489,6 401,8 9678 8090 South Africa Australia 781,5 1384,1 34548 67039 Australia Brazilia 2021,3 2476,7 10278 12594 Brazil Canada 1231,6 1777,8 35716 50565 Canada R. P. Chineză 9970,6 7321,9 7418 5439 China, P.R. Japonia 3918,9 5896,8 30660 46407 Japan Noua Zeelandă 108,41) 139,8 248181) 36874 New Zealand Fed. Rusă 2101,8 1899,1 14808 13006 Russian Fed. S.U.A. 13238,3 14991,3 42486 47882 U.S.A. Turcia 991,7 774,8 13466 10524 Turkey
Sursa: / Source: [ 5 ], [ 6 ], [ 10 ]. Notă: Paritatea Puterii de Cumparare (PPC) exprimă numărul de unităţi de valută necesare pentru cumpărarea într-o ţară a aceluiaşi
volum de bunuri şi servicii care se poate obţine cu o unitate monetară a ţării bază de comparare. PPC exprimă raportul între preţurile practicate în condiţiile pieţei interne a fiecărei ţări.
Note: Purchasing Power Parity (PPP) represents the number of currency units required to purchase a volume of goods and services equivalent to what could be bought with one currency unit of the base country of comparison. PPP is computed as a ratio between prices practised under the internal conditions of each country.
1) 2010.
36
16. INDICII PRODUSULUI INTERN BRUT INDICES OF GROSS DOMESTIC PRODUCT
procente / percentage
Ţara 2012 faţă de 2005
2012 as against 2005
Ritmul mediu anual de creştere 2006 - 2012
Average annual growth rate 2006 - 2012
2012 faţă de 20011 2012 as against 2011
Country
UE 27 EU 27
Austria 110,8 1,48 100,7 Austria
Belgia 107,9 1,09 99,8 Belgium
Bulgaria 117,3 2,31 100,8 Bulgaria
Rep. Cehă 114,8 1,99 98,8 Czech Rep.
Cipru 1) 111,8 1,88 100,5 Cyprus 1)
Danemarca 1) 101,0 0,17 101,1 Denmark 1)
Estonia 1) 109,1 1,46 109,1 Estonia 1)
Finlanda 1) 107,1 1,15 102,8 Finland 1)
Franţa 1) 104,9 0,80 101,7 France 1)
Germania 1) 110,2 1,63 103,1 Germany 1)
Grecia 87,3 -1,92 93,7 Greece
Irlanda 1) 103,5 0,58 101,4 Ireland 1)
Italia 96,7 -0,48 97,6 Italy
Letonia 106,9 0,96 105,5 Latvia
Lituania 115,5 2,08 103,6 Lithuania
Luxemburg 1) 111,4 1,82 101,6 Luxembourg 1)
Malta 117,1 2,28 100,9 Malta
Olanda 1) 108,2 1,32 101,0 Netherlands 1)
Polonia 1) 131,3 4,64 104,3 Poland 1)
Portugalia 98,0 -0,29 96,8 Portugal
Regatul Unit 104,2 0,59 100,2 United Kingdom
România p 117,0 2,26 100,7 Romania p
Slovacia 133,0 4,16 102,1 Slovakia
Slovenia 107,3 1,01 97,6 Slovenia
Spania 1) 104,7 0,77 100,4 Spain 1)
Suedia 113,3 1,80 100,8 Sweden
Ungaria 99,0 -0,14 98,2 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 124,4 3,17 103,1 South Africa
Australia 121,9 2,87 103,7 Australia
Brazilia 1) 127,7 4,16 102,7 Brazil 1)
Canada 111,0 1,50 101,8 Canada
India 169,2 7,80 105,0 India
Japonia 103,1 0,44 102,0 Japan
Mexic 117,4 2,32 103,8 Mexico
Noua Zeelandă 109,7 1,33 102,1 New Zealand
S.U.A. 107,7 1,07 102,2 U.S.A.
Turcia 130,1 3,83 102,2 Turkey
Sursa: / Source: [ 8 ]. 1) 2011 faţă de 2005, ritmul mediu anual 2006-2011 şi 2011 faţă de 2010. / 2011 as against 2005, the annual average rate 2006-2011
and 2011 as against 2010.
37
17. STRUCTURA PRODUSULUI INTERN BRUT PE ELEMENTE COMPONENTE, DUPĂ METODA CHELTUIELILOR, ÎN ANUL 2012 STRUCTURE OF GROSS DOMESTIC PRODUCT BY COMPONENT, ACCORDING TO EXPENDITURE METHOD, IN 2012
procente / percentage
Ţara
Consum final al gospodăriilor
populaţiei Household final
consumption
Consum final guvernamental Government final
consumption
Formarea brută de capital fix
Gross fixed capital formation
Export net Net export
Country
UE 27 EU 27 Austria 54,5 18,7 21,5 3,8 Austria Belgia 52,7 24,7 20,7 1,3 Belgium Bulgaria 64,3 15,5 21,4 -3,7 Bulgaria Rep. Cehă 50,3 20,8 23,6 5,3 Czech Rep. Cipru 1) 66,5 20,1 16,3 -3,1 Cyprus 1) Danemarca 49,5 28,7 17,5 4,4 Denmark Estonia 1) 13,5 19,5 21,7 3,9 Estonia 1) Finlanda 56,3 24,8 20,1 -0,6 Finland Franţa 57,7 24,6 … -2,2 France Germania 57,5 19,5 17,6 5,8 Germany Grecia 73,7 17,7 13,5 -4,7 Greece Irlanda 1) 48,7 18,4 10,1 22,0 Ireland 1) Italia 1) 61,4 20,5 19,6 -1,5 Italy 1) Letonia 62,1 15,3 23,5 -3,3 Latvia Lituania 64,4 17,7 16,7 0,7 Lithuania Luxemburg 1) 31,2 16,4 19,0 31,2 Luxembourg 1) Malta 60,4 21,5 14,6 5,8 Malta Olanda 45,5 28,4 16,9 8,9 Netherlands Polonia 60,9 17,8 19,5 0,6 Poland Portugalia 66,3 18,3 15,8 -0,5 Portugal Regatul Unit 65,8 22,1 14,3 -2,3 United Kingdom România p 62,4 15,7 26,7 -5,2 Romania p Slovacia 57,2 17,6 21,5 4,9 Slovakia Slovenia 58,3 20,6 17,4 4,0 Slovenia Spania 59,3 20,1 19,1 1,0 Spain Suedia 48,3 26,9 18,8 6,2 Sweden Ungaria 64,5 10,3 17,2 7,8 Hungary
Alte ţări Other countries Africa de Sud 60,4 22,4 19,2 -3,0 South Africa Australia 54,9 18,2 28,5 -1,1 Australia Brazilia 62,3 21,5 18,1 -1,4 Brazil Canada 2) 58,7 21,7 21,8 -1,7 Canada 2) R. P. Chineză 1) 34,4 13,1 45,6 2,6 China, P.R. 1) Japonia 60,9 20,5 21,2 -2,0 Japan Noua Zeelandă 60,3 20,2 18,9 -0,1 New Zealand Fed. Rusă 48,7 18,4 21,7 7,2 Russian Fed. S.U.A. 70,9 16,5 15,8 -3,6 U.S.A. Turcia 70,1 14,8 20,3 -5,1 Turkey
Sursa: / Source: [ 8 ].
Notă: Consumul final al gospodăriilor populaţiei include consumul final al instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor
populaţiei. Din însumarea elementelor nu rezultă 100,0, întrucât raportarea s-a făcut faţă de total PIB, care cuprinde în plus
variaţia stocurilor şi discrepanţele statistice. Note: Household final consumption includes final consumption of non-profit institutions serving households. The sum of the
constituent items is not 100.0, because percentages are calculated as against the whole GDP, which also includes change in inventories and statistical discrepancies.
1) 2011. 2) 2009.
38
18. CONTRIBUŢIA PRINCIPALELOR ACTIVITĂŢI LA REALIZAREA PRODUSULUI INTERN BRUT, ÎN ANUL 2011 CONTRIBUTION OF MAJOR ACTIVITIES TO GROSS DOMESTIC PRODUCT, IN 2011
procente / percentage
Ţara
Agricultură, silvicultură,
vânătoare, pescuit Agriculture, forestry,
hunting, fishing
Industrie, inclusiv construcţii
Industry, construction included
Servicii Services
Country
UE 27 EU 27
Austria 2 29 69 Austria
Belgia 1 22 78 Belgium
Bulgaria 6 31 63 Bulgaria
Rep. Cehă Rep. 2 36 61 Czech Rep.
Cipru … … … Cyprus
Danemarca 1 22 77 Denmark
Estonia 4 29 68 Estonia
Finlanda 3 29 68 Finland
Franţa 2 19 79 France
Germania 1 28 71 Germany
Grecia … … … Greece
Irlanda 1 32 67 Ireland
Italia 2 25 73 Italy
Letonia 4 22 74 Latvia
Lituania 4 28 68 Lithuania
Luxemburg 0 13 86 Luxembourg
Malta 2 33 65 Malta
Olanda 2 24 74 Netherlands
Polonia 4 32 65 Poland
Portugalia 2 23 75 Portugal
Regatul Unit 1 22 78 United Kingdom
România 1),2) 7 47 46 Romania 1),2)
Slovacia 4 35 61 Slovakia
Slovenia 2 32 66 Slovenia
Spania 3 26 71 Spain
Suedia 2 26 72 Sweden
Ungaria 4 31 65 Hungary
Alte ţări Other countries
Belarus 10 44 46 Belarus
Croaţia 5 26 68 Croatia
Mexic 4 36 60 Mexico
Rep. Moldova 15 14 71 Moldova, Rep.
Norvegia 2 40 59 Norway
Fed. Rusă 4 37 59 Russian Fed.
S.U.A. 1 20 79 U.S.A.
Turcia 9 28 63 Turkey
Ucraina 10 32 59 Ukraine
Sursa: / Source: [ 10 ]. 1) Datele au fost calculate pe baza valorii adăugate brute (VAB), la preţul pieţei. / Data were calculated based on gross value added
(GVA), at market price. 2) Date semidefinitive. / Semi-final data.
39
19. REZERVELE INTERNAŢIONALE INTERNATIONAL RESERVES
la sfârşitul perioadei / end of period
Ţara
2011 2012
Country
Total (fără aur) Total
(excluding gold)
Aur Gold
Total (fără aur) Total
(excluding gold)
Aur Gold
milioane dolari SUA
million USD
milioane uncii aur fin
million fine gold ounces
milioane dolari SUA
million USD
milioane uncii aur fin
million fine gold ounces
UE 27 EU 27 Austria 10987 9,00 12232 9,00 Austria Belgia 17918 7,31 18600 7,31 Belgium Bulgaria 15252 1,28 18371 1,28 Bulgaria Rep. Cehă 39670 0,40 44265 0,37 Czech Rep. Cipru 504 0,45 449 0,45 Cyprus Danemarca 81680 2,14 86138 2,14 Denmark Estonia 195 0,01 287 0,01 Estonia Finlanda 7857 1,58 8453 1,58 Finland Franţa 48612 78,30 54231 78,30 France Germania 66928 109,19 67422 109,04 Germany Grecia 1249 3,59 1270 3,60 Greece Irlanda 1399 0,19 1386 0,19 Ireland Italia 49185 78,83 50499 78,83 Italy Letonia 5997 0,25 7111 0,25 Latvia Lituania 7915 0,19 8218 0,19 Lithuania Luxemburg 901 0,07 871 0,07 Luxembourg Malta 500 0,01 688 0,01 Malta Olanda 20264 19,69 22050 19,69 Netherlands Polonia 92647 3,31 103396 3,31 Poland Portugalia 1975 12,30 2196 12,30 Portugal Regatul Unit 79270 9,98 88600 9,98 United Kingdom România 1) 42939 3,34 41162 3,34 Romania 1) Slovacia 853 1,02 818 1,02 Slovakia Slovenia 831 0,10 782 0,10 Slovenia Spania 32843 9,05 35523 9,05 Spain Suedia 44025 4,04 45519 4,04 Sweden Ungaria 48681 0,10 44506 0,10 Hungary
Alte ţări Other countries Africa de Sud 42595 4,02 43995 4,02 South Africa Australia 42783 2,57 44943 2,57 Australia Brazilia 350356 1,08 369566 2,16 Brazil Canada 65652 0,11 68365 0,11 Canada R. P. Chineză 3202789 33,89 3331120 33,89 China, P.R. Japonia 1258172 24,60 1227147 24,60 Japan Noua Zeelandă 17012 ... 17584 ... New Zealand Fed. Rusă 453948 28,39 486577 30,79 Russian Fed. S.U.A. 136910 261,50 139130 261,50 U.S.A. Turcia 78322 6,28 99943 11,56 Turkey
Sursa: / Source: [ 8 ], [ 15 ]. 1) Sursa: Banca Naţională a României. / Source: National Bank of Romania.
40
20. BALANŢA DE PLĂŢI A UNOR ŢĂRI, ÎN ANUL 2011 (Sold) BALANCE OF PAYMENTS OF SOME COUNTRIES, IN 2011 (Net credit)
milioane dolari SUA / million USD
Ţara Contul curent
Current account
Balanţa comercială (Export FOB - Import FOB)
Balance of trade (Exports FOB - Imports FOB)
Contul de capital şi financiar 1)
Capital and financial account 1)
Country
UE 27 EU 27
Austria 2266 -5540 4931 Austria
Belgia -7102 -11717 -7628 Belgium
Bulgaria 579 -2726 2657 Bulgaria
Rep. Cehă -6349 4429 -5350 Czech Rep.
Cipru -776 -5201 -672 Cyprus
Danemarca 21568 9191 26467 Denmark
Estonia 477 -711 2260 Estonia
Finlanda -1989 3126 -13985 Finland
Franţa -54440 -88110 -82260 France
Germania 202730 220270 214610 Germany
Grecia -28583 -37884 -21227 Greece
Irlanda 2514 59593 -8802 Ireland
Italia -67370 -20100 -101710 Italy
Letonia -628 -3241 483 Latvia
Lituania -619 -2495 1547 Lithuania
Luxemburg 4199 -7462 3531 Luxembourg
Malta -22 -1364 144 Malta
Olanda 81323 63597 73203 Netherlands
Polonia -25023 -14036 -14303 Poland
Portugalia -15539 -18462 -10853 Portugal
Regatul Unit -46530 -160300 -17080 United Kingdom
România 2) -8322 -10339 7716 Romania 2)
Slovacia 12 3322 -2655 Slovakia
Slovenia 4 -1187 354 Slovenia
Spania -51919 -55402 -41950 Spain
Suedia 37248 12668 45757 Sweden
Ungaria 1320 3752 5490 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud -13683 2455 -6203 South Africa
Australia -32882 28346 -34590 Australia
Brazilia -52480 29807 -50608 Brazil
Canada -49086 2166 -46767 Canada
R. P. Chineză 201714 242469 177635 China, P.R.
Japonia 119060 -4470 94170 Japan
Fed. Rusă 98834 197114 88609 Russian Fed.
Noua Zeelandă -6763 2738 9592 New Zealand
S.U.A. -465920 -734900 -557450 U.S.A.
Turcia -77141 -88989 -65613 Turkey
Sursa: / Source: [ 11 ]. 1) Cuprinde categoriile incluse la rezerve. / Includes reserves and related items. 2) Sursa: Banca Naţională a României. / Source: National Bank of Romania.
3.AGRICULTURĂ ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR AGRICULTURE AND ENVIRONMENT
43
21. INDICII PRODUCŢIEI AGRICOLE AGRICULTURAL PRODUCTION INDICES
anul precedent = 100 / previous year = 100
Ţara 2009 2010 2011 20121) Country
UE 27 EU 27
Austria 98,7 98,2 109,4 94,0 Austria
Belgia 101,7 99,9 101,6 97,7 Belgium
Bulgaria 98,4 94,0 97,5 91,0 Bulgaria
Rep. Cehă 96,4 93,0 108,6 93,4 Czech Rep.
Cipru 102,5 100,9 100,5 99,6 Cyprus
Danemarca 105,7 98,3 104,7 100,2 Denmark
Estonia 102,8 96,0 109,7 100,4 Estonia
Finlanda 104,5 96,7 101,0 96,5 Finland
Franţa 100,2 97,2 102,5 96,8 France
Germania 102,0 95,0 94,6 99,3 Germany
Grecia 98,7 100,7 101,9 99,8 Greece
Irlanda 95,3 101,9 102,4 98,6 Ireland
Italia 97,7 99,4 100,3 97,1 Italy
Letonia 99,3 97,6 102,8 114,9 Latvia
Lituania 101,0 92,8 110,3 114,5 Lithuania
Luxemburg 101,9 94,6 97,1 106,8 Luxembourg
Malta 90,5 96,3 95,6 89,6 Malta
Olanda 101,9 100,7 99,5 99,6 Netherlands
Polonia 106,1 96,8 99,0 102,3 Poland
Portugalia 99,4 99,4 98,5 97,7 Portugal
Regatul Unit 98,1 100,8 102,4 98,9 United Kingdom
România 97,8 101,0 108,9 78,12) Romania
Slovacia 87,7 91,8 108,7 90,8 Slovakia
Slovenia 100,0 100,1 99,5 90,1 Slovenia
Spania 101,1 103,5 101,3 95,8 Spain
Suedia 99,0 99,3 101,7 100,7 Sweden
Ungaria 89,4 88,9 110,7 90,8 Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 101,2 93,3 95,3 91,1 Croatia
Elveţia 101,3 97,8 103,3 98,8 Switzerland
Norvegia 96,4 100,8 96,2 102,7 Norway
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) Estimări Eurostat. 2) Date semidefinitive. / Semi-final data.
44
22. PRODUCŢIA MONDIALĂ A PRINCIPALELOR PRODUSE CEREALIERE WORLD PRODUCTION OF THE MAIN CEREALS
milioane tone / million tonnes Anii
Years Grâu
Wheat Secară
Rye Orz
Barley Orez Rice
Porumb Maize
1960 250 39 85 227 209
1965 266 35 105 254 226
1970 318 28 139 308 260
1975 355 24 155 344 323
1980 446 26 160 399 396
1985 506 33 176 475 487
1990 593 40 178 521 479
1995 543 23 143 552 514
1996 587 23 156 570 590
1997 613 25 155 581 586
1998 592 21 138 577 614
1999 589 20 128 610 606
2000 585 20 135 601 593
2001 591 23 144 598 615
2002 574 21 136 570 604
2003 556 15 142 589 638
2004 632 18 153 602 727
2005 625 15 138 630 712
2006 605 13 140 642 706
2007 606 15 133 660 792
2008 683 18 155 689 827
2009 686 18 152 685 819
2010 652 12 124 701 850
2011 701 13 133 723 885
2012 675 15 132 718 875
Sursa: / Source: [ 12 ].
45
23. PRODUCŢIA MONDIALĂ A PRINCIPALELOR CULTURI DE PLANTE ULEIOASE ŞI PLANTE TEHNICE PENTRU INDUSTRIALIZAREA ZAHĂRULUI WORLD PRODUCTION OF MAJOR OLEAGINOUS CROPS AND TECHNICAL PLANTS FOR SUGAR INDUSTRIALIZATION
mii tone / thou tonnes Anii
Years Floarea soarelui
Sunflower Soia
Soybeans Sfeclă de zahăr
Sugar beet Trestie de zahăr
Sugar cane
1960 5410 27900 142860 390400
1965 7931 36641 199761 523624
1970 9885 46340 219416 595358
1975 9640 68536 249851 652002
1980 13586 80910 264033 721932
1985 19119 100575 283960 933075
1990 22682 108134 307378 1048638
1991 22803 103065 296519 1090802
1992 21979 113682 280453 1105333
1993 20038 115047 282007 1037079
1994 22117 136154 256493 1083939
1995 26196 126370 264894 1172626
1996 24815 130605 265085 1231367
1997 23481 144455 268248 1253052
1998 24834 159823 260886 1253254
1999 29129 157560 260331 1266330
2000 26169 161230 245420 1258531
2001 20348 176794 229175 1274560
2002 24173 180729 256946 1338169
2003 27740 189234 233487 1333253
2004 25853 206282 248763 1316407
2005 30175 214849 251947 1290345
2006 31461 218233 253551 1409449
2007 26842 220533 246713 1590702
2008 36078 231392 222044 1728944
2009 32392 223185 227158 1661251
2010 31490 265050 228947 1689112
2011 40688 262038 273501 1800378
2012 37075 253137 269117 1773815
Sursa: / Source: [ 12 ].
46
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE PRODUCTION OF THE MAIN CROPS
Cereale / Cereals
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală (mii tone)
Total production (thou tonnes)
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
2011 2012 2012 - %
Total mondial 2589143 2546631 100,00 World total
1 R.P. Chineză 519403 540830 21,24 China, P.R.
2 S.U.A. 386816 356962 14,02 U. S. A.
3 India 287860 286500 11,25 India
4 Brazilia 77586 89938 3,53 Brazil
5 Indonezia 83370 88422 3,47 Indonesia
6 Franţa 65981 70982 2,79 France
7 Fed. Rusă 91792 68767 2,70 Russian Fed.
8 Canada 47211 50093 1,97 Canada
9 Argentina 48685 49459 1,94 Argentina
10 Vietnam 47236 48467 1,90 Viet Nam
11 Ucraina 56256 45674 1,79 Ukraine
12 Germania 41938 44942 1,76 Germany
13 Australia 39987 43372 1,70 Australia
14 Thailanda 39717 42937 1,69 Thailand
15 Bangladesh 52629 37283 1,46 Bangladesh
16 Pakistan 39191 36981 1,45 Pakistan
17 Myanmar 31088 35100 1,38 Myanmar
18 Turcia 35195 33372 1,31 Turkey
19 Mexic 28406 32595 1,28 Mexico
20 Polonia 26173 27668 1,09 Poland
România 20842 12824 0,50 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de cereale pe continente, în anul 2012Share of cereal production by continents, in 2012
OceaniaOceania
1,7%
Europa / Europe16,5%
Asia / Asia50,9%
America de SudSouth America
8,3%
America de NordNorth America
16,0%
Africa / Africa6,6%
47
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Grâu / Wheat
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 674884 3115 100,00 World total
1 R.P. Chineză 120580 4995 17,87 China, P.R.
2 India 94880 3173 14,06 India
3 S.U.A. 61755 3115 9,15 U.S.A.
4 Franţa 40301 7599 5,97 France
5 Fed. Rusă 37720 1773 5,59 Russian Fed.
6 Australia 29905 2151 4,43 Australia
7 Canada 27013 2888 4,00 Canada
8 Pakistan 23517 2714 3,48 Pakistan
9 Germania 22432 7328 3,32 Germany
10 Turcia 20100 2670 2,98 Turkey
11 Ucraina 15763 2800 2,34 Ukraine
12 Iran 13800 1971 2,04 Iran
13 Kazahstan 13307 988 1,97 Kazakhstan
14 Regatul Unit 13261 6657 1,96 United Kingdom
15 Argentina 11000 2973 1,63 Argentina
16 Egipt 8796 6516 1,30 Egypt
17 Polona 8610 4120 1,28 Poland
18 Italia 7430 4016 1,10 Italy
19 Uzbekistan 6512 4664 0,96 Uzbekistan
20 România 5298 2652 0,78 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de grâu pe continente, în anul 2012Share of wheat production by continents, in 2012
Oceania Oceania
4,5%
Europa / Europe28,9%
Asia / Asia 46,6%
America de SudSouth America
3,2%
America de NordNorth America
13,2%
Africa / Africa3,6%
48
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Porumb / Maize
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 875099 4944 100,00 World total
1 S.U.A 273832 7744 31,29 U.S.A.
2 R. P. Chineză 208130 5955 23,78 China, P.R.
3 Brazilia 71296 5012 8,15 Brazil
4 Argentina 25700 7343 2,94 Argentina
5 Mexic 22069 3187 2,52 Mexico
6 India 21060 2507 2,41 India
7 Ucraina 20961 4795 2,40 Ukraine
8 Indonezia 19377 4893 2,21 Indonesia
9 Franţa 15614 9085 1,78 France
10 Africa de Sud 12500 3846 1,43 South Africa
11 Canada 11703 8361 1,34 Canada
12 Nigeria 9410 3409 1,08 Nigeria
13 Fed. Rusă 8213 4239 0,94 Russian Fed.
14 Italia 8195 8358 0,94 Italy
15 Filipine 7407 2856 0,85 Philippines
16 Egipt 7000 9333 0,80 Egypt
17 Etiopia 6069 3015 0,69 Ethiopia
18 România 5953 2180 0,68 Romania
19 Tanzania 5104 1240 0,58 Tanzania
20 Germania 4991 9786 0,57 Germany
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de porumb pe continente, în anul 2012Share of maize production by continents, in 2012
OceaniaOceania
0,1%Europa / Europe
10,8%
Asia / Asia32,9%
America de SudSouth America
15,7%
America de NordNorth America
32,6%
Africa / Africa7,9%
49
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Orez / Rice
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 718345 4395 100,00 World total
1 R.P. Chineză 204285 6743 28,44 China, P.R.
2 India 152600 3591 21,24 India
3 Indonezia 69045 5136 9,61 Indonesia
4 Vietnam 43662 5632 6,08 Viet Nam
5 Thailanda 37800 3000 5,26 Thailand
6 Bangladesh 34200 2923 4,76 Bangladesh
7 Myanmar 33000 4049 4,59 Myanmar
8 Filipine 18032 3845 2,51 Philippines
9 Brazilia 11391 4806 1,59 Brazil
10 Pakistan 9400 3482 1,31 Pakistan
11 Cambodgia 9300 3000 1,29 Cambodia
12 S.U.A. 9048 8349 1,26 U. S. A.
13 Japonia 8523 5391 1,19 Japan
14 Egipt 6500 9702 0,90 Egypt
15 Rep. Coreea 6420 7405 0,89 Korea Rep.
16 Nepal 5072 3312 0,71 Nepal
17 Nigeria 4833 1800 0,67 Nigeria
18 Madagascar 4000 2963 0,56 Madagascar
19 Sri Lanka 3846 3885 0,54 Sri Lanka
20 R.P.D.Laos 3489 3737 0,49 Lao, P. D. Rep.
România 51 4499 0,01 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de orez pe continente, în anul 2012Share of rice production by continents, in 2012
Africa / Africa3,8%
America de NordNorth America
1,3%America de SudSouth America
3,7%
Asia / Asia90,5%
Europa / Europe0,6%
OceaniaOceania
0,1%
50
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Cartofi / Potatoes
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 368374 19066 100,00 World total
1 R.P. Chineză 85860 15815 23,31 China, P.R.
2 India 45000 23684 12,22 India
3 Federaţia Rusă 29533 13441 8,02 Russian Fed.
4 Ucraina 23250 16146 6,31 Ukraine
5 S.U.A. 19166 41811 5,20 U. S. A.
6 Germania 10666 44757 2,90 Germany
7 Bangladesh 9740 18240 2,64 Bangladesh
8 Polonia 9092 24375 2,47 Poland
9 Belarus 6911 20800 1,88 Belarus
10 Olanda 6766 45173 1,84 Netherlands
11 Franţa 6341 41113 1,72 France
12 Kenya 5600 39072 1,52 Kenya
13 Turcia 4822 27713 1,31 Turkey
14 Iran 4650 30392 1,26 Iran
15 Canada 4590 31016 1,25 Canada
16 Regatul Unit 4553 30557 1,24 United Kingdom
17 Egipt 4500 27273 1,22 Egypt
18 Peru 4474 14328 1,21 Peru
19 Algeria 4219 30429 1,15 Algeria
20 Pakistan 4104 22174 1,11 Pakistan
România 2465 10777 0,67 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de cartofi pe continente, în anul 2012Share of potatoes production by continents, in 2012
OceaniaOceania
0,5%Europa / Europe
31,6%
Asia / Asia48,2%
America de SudSouth America
4,8%
America de NordNorth America
6,5%
Africa / Africa8,4%
51
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Sfeclă de zahăr / Sugar beet
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 269117 55100 100,00 World total
1 Fed. Rusă 45057 40887 16,74 Russian Fed.
2 Franta 33688 86479 12,52 France
3 S.U.A 31966 65593 11,88 U. S. A.
4 Germania 27891 69363 10,36 Germany
5 Ucraina 18439 41076 6,85 Ukraine
6 Turcia 15000 53381 5,57 Turkey
7 Polonia 12350 58248 4,59 Poland
8 R.P. Chineză 11469 48705 4,26 China, P.R.
9 Egipt 7600 50000 2,82 Egypt
10 Regatul Unit 7291 60758 2,71 United Kingdom
11 Olanda 5735 78855 2,13 Netherlands
12 Belgia 5438 88286 2,02 Belgium
13 Belarus 4774 48544 1,77 Belarus
14 Iran 4150 39524 1,54 Iran
15 Rep. Cehă 3869 63216 1,44 Czech Rep.
16 Japonia 3758 63373 1,40 Japan
17 Spania 3482 89522 1,29 Spain
18 Austria 3114 63045 1,16 Austria
19 Danemarca 2772 67610 1,03 Denmark
20 Italia 2501 54971 0,93 Italy
România 720 26363 0,27 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţei de sfeclă de zahăr pe continente, în anul 2012Share of sugar beet production by continents, in 2012
Europa / Europe 70,0%
Asia / Asia13,8%
America de SudSouth America
0,7%
America de NordNorth America
12,1%Africa / Africa
3,4%
52
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Floarea soarelui / Sunflower
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 37075 1482 100,00 World total
1 Ucraina 8387 1651 22,62 Ukraine
2 Fed. Rusă 7993 1298 21,56 Russian Fed.
3 Argentina 3341 1832 9,01 Argentina
4 R.P. Chineză 2369 2494 6,39 China, P.R.
5 Franţa 1573 2313 4,24 France
6 România 1398 1310 3,77 Romania
7 Bulgaria 1388 1778 3,74 Bulgaria
8 Turcia 1370 2265 3,70 Turkey
9 Ungaria 1317 2140 3,55 Hungary
10 S.U.A. 1264 1696 3,41 U.S.A.
11 Tanzania 800 1064 2,16 Tanzania
12 Africa de Sud 630 1260 1,70 South Africa
13 Spania 619 813 1,67 Spain
14 India 581 807 1,57 India
15 Pakistan 420 1333 1,13 Pakistan
16 Kazahstan 400 504 1,08 Kazakhstan
17 Serbia 366 2193 0,99 Serbia
18 Myanmar 350 648 0,94 Myanmar
19 Rep. Moldova 296 1002 0,80 Moldova Rep.
20 Bolivia 250 1471 0,67 Bolivia
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de floarea soarelui pe continente, în anul 2012Share of sunflower production by continents, in 2012
OceaniaOceania
0,1%
Europa / Europe65,1%
Asia / Asia15,5%
America de SudSouth America
10,5%
America de NordNorth America
3,6%
Africa / Africa5,2%
53
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2012 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2012
Soia / Soybeans
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 253137 2374 100,00 World total
1 S.U.A. 82055 2664 32,42 U.S.A.
2 Brazilia 65701 2635 25,95 Brazil
3 Argentina 51500 2662 20,34 Argentina
4 R.P. Chineză 12800 1896 5,06 China, P.R.
5 India 11500 1065 4,54 India
6 Paraguay 8350 2783 3,30 Paraguay
7 Canada 4870 2919 1,92 Canada
8 Uruguay 3000 2655 1,19 Uruguay
9 Ucraina 2410 1707 0,95 Ukraine
10 Bolivia 2400 2202 0,95 Bolivia
11 Fed. Rusă 1806 1313 0,71 Russian Fed.
12 Indonezia 852 1500 0,34 Indonesia
13 Africa de Sud 850 1700 0,34 South Africa
14 Nigeria 450 1023 0,18 Nigeria
15 Italia 422 2759 0,17 Italy
16 R.P.D. Coreea 350 1167 0,14 D.P.R. Korea
17 Serbia 281 1725 0,11 Serbia
18 Mexic 248 1739 0,10 Mexico
19 Japonia 236 1685 0,09 Japan
20 Myanmar 205 1228 0,08 Myanmar
România 104 1308 0,04 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de soia pe continente, în anul 2012Share of soybeans by continents, in 2012
OceaniaOceania
0,1%Europa / Europe 2,2%
Asia / Asia10,7%
America de SudSouth America
51,9%
America de NordNorth America
34,3%
Africa / Africa0,8%
54
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE PRODUCTION OF THE MAIN CROPS
Legume / Vegetables
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia de legume 1) (mii tone)
Vegetables production 1) (thou tonnes)
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
2010 2011 2011 - %
Total mondial 1048660 1090425 100,00 World total
1 R.P. Chineză 542797 562596 51,59 China, P.R.
2 India 100405 105795 9,70 India
3 S.U.A. 35609 34670 3,18 U.S.A.
4 Turcia 25901 27407 2,51 Turkey
5 Iran 19994 23764 2,18 Iran
6 Egipt 19487 18945 1,74 Egypt
7 Fed. Rusă 13283 16275 1,49 Russian Fed.
8 Italia 14615 13788 1,26 Italy
9 Spania 12365 12476 1,14 Spain
10 Mexic 12602 11965 1,10 Mexico
11 Brazilia 11233 11611 1,06 Brazil
12 Nigeria 11830 11440 1,05 Nigeria
13 Rep. Coreea 9757 11364 1,04 Korea Rep.
14 Ucraina 8911 10608 0,97 Ukraine
15 Vietnam 8976 10321 0,95 Viet Nam
16 Japonia 10195 10279 0,94 Japan
17 Indonezia 9780 10096 0,93 Indonesia
18 Uzbekistan 7529 8289 0,76 Uzbekistan
19 Filipine 6299 6204 0,57 Philippines
20 Polonia 5056 5778 0,53 Poland
România 3864 4176 0,38 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ]. 1) Inclusiv producţia de pepeni. / Including water melons and melons production.
Ponderea producţiei de legume pe continente, în anul 2011Share of vegetables production by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,3%
Europa / Europe9,2%
Asia / Asia76,6%
America de SudSouth America
4,0%
America de NordNorth America
3,4%
Africa / Africa6,5%
55
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE PRODUCTION OF THE MAIN CROPS
Fructe / Fruit
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia de fructe - total 1) (mii tone)
Fruit production 1) (thou tonnes)
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
2010 2011 2011 - %
Total mondial 612513 637576 100,00 World total
1 R.P. Chineză 122083 131827 20,68 China, P.R.
2 India 75121 74836 11,74 India
3 Brazilia 38793 40997 6,43 Brazil
4 S.U.A. 26001 27074 4,25 U.S.A.
5 Italia 16908 17353 2,72 Italy
6 Indonezia 14598 17196 2,70 Indonesia
7 Mexic 15430 16195 2,54 Mexico
8 Filipine 16182 16139 2,53 Philippines
9 Spania 16100 15606 2,45 Spain
10 Turcia 13946 14388 2,26 Turkey
11 Iran 11981 11771 1,85 Iran
12 Nigeria 10763 10790 1,69 Nigeria
13 Thailanda 9750 10660 1,67 Thailand
14 Uganda 10204 10233 1,61 Uganda
15 Egipt 9581 9922 1,56 Egypt
16 Franţa 8683 9512 1,49 France
17 Ecuador 9325 8794 1,38 Ecuador
18 Columbia 7936 8097 1,27 Colombia
19 Argentina 7645 7930 1,24 Argentina
20 Vietnam 6428 6450 1,01 Viet Nam
România 2160 2359 0,37 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ]. 1) Inclusiv producţia de struguri, exclusiv producţia de pepeni. Incuding grapes production, excluding water melons and melons production.
Ponderea producţiei de fructe pe continente, în anul 2011
Share of fruit production by continents, in 2011
OceaniaOceania
1,0%Europa / Europa
11,2%
Asia / Asia51,2%
America de SudSouth America
18,3%
America de NordNorth America
4,4%
Africa / Africa13,9%
56
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE, ÎN ANUL 2011 PRODUCTION OF THE MAIN CROPS, IN 2011
Struguri / Grapes
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Producţia medie Average production
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/ha %
Total mondial 69093 9786 100,00 World total
1 R.P. Chineză 9067 15190 13,12 China, P.R.
2 Italia 7116 9810 10,30 Italy
3 S.U.A. 6756 17389 9,78 U.S.A.
4 Franţa 6589 8623 9,54 France
5 Spania 5809 6032 8,41 Spain
6 Turcia 4296 9092 6,22 Turkey
7 Chile 3149 15591 4,56 Chile
8 Argentina 2750 12615 3,98 Argentina
9 Iran 2240 9868 3,24 Iran
10 Australia 1716 10248 2,48 Australia
11 Brazilia 1542 18284 2,23 Brazil
12 Egipt 1321 20372 1,91 Egypt
13 Africa de Sud 1306 11357 1,89 South Africa
14 Germania 1250 12532 1,81 Germany
15 India 1235 11126 1,79 India
16 Uzbekistan 1090 9822 1,58 Uzbekistan
17 România 879 4980 1,27 Romania
18 Grecia 857 8300 1,24 Greece
19 Portugalia 745 4150 1,08 Portugal
20 Rep. Moldova 595 4635 0,86 Moldova Rep.
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de struguri pe continente, în anul 2011Share of grapes production by continents, in 2011
OceaniaOceania
2,8%
Europa / Europe39,5%
Asia / Asia30,6%
America de SudSouth America
12,0%
America de NordNorth America
9,9%
Africa / Africa5,2%
57
24. PRODUCŢIA PRINCIPALELOR PRODUSE AGRICOLE VEGETALE PRODUCTION OF THE MAIN CROPS
Căpşuni / Strawberries
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală (mii tone)
Total production (thou tonnes)
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
2010 2011 2011 - %
Total mondial 4344 4308 100,00 World total
1 S.U.A. 1294 1313 30,48 U.S.A.
2 Turcia 300 302 7,02 Turkey
3 Spania 275 263 6,10 Spain
4 Egipt 238 240 5,58 Egypt
5 Mexic 227 229 5,31 Mexico
6 Fed. Rusă 165 184 4,27 Russian Fed.
7 Japonia 178 177 4,12 Japan
8 Rep. Coreea 232 172 3,98 Korea Rep.
9 Polonia 153 166 3,86 Poland
10 Germania 157 154 3,58 Germany
11 Italia 154 150 3,48 Italy
12 Maroc 141 111 2,57 Morocco
13 Regatul Unit 103 107 2,48 United Kingdom
14 Ucraina 57 56 1,30 Ukraine
15 Franţa 50 51 1,18 France
16 Belarus 59 50 1,16 Belarus
17 Olanda 43 47 1,09 Netherlands
18 Columbia 43 45 1,05 Colombia
19 Chile 44 44 1,03 Chile
20 Belgia 35 38 0,87 Belgium
România 21 19 0,44 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de căpşuni pe continente, în anul 2011Share of strawberries production by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,9%Europa / Europe
33,3%
Asia / Asia 17,3%
America de SudSouth America
9,1%
America de NordNorth America
30,9%
Africa / Africa 8,5%
58
25. NUMĂRUL PRINCIPALELOR SPECII DE ANIMALE - TOTAL MONDIAL NUMBER OF THE MAIN SPECIES OF ANIMALS - WORLD TOTAL
milioane capete / million heads Anii
Years Bovine Bovine
Porcine Pigs
Ovine Sheep
Caprine Goats
1960 1021 522 989 356
1965 1171 583 1027 373
1970 1250 628 1069 381
1975 1333 674 1043 404
1980 1325 795 1117 461
1985 1400 795 1130 485
1990 1431 856 1216 587
1991 1432 857 1203 594
1992 1426 862 1134 582
1993 1433 874 1102 595
1994 1446 883 1090 613
1995 1447 884 1098 614
1996 1485 923 1068 675
1997 1482 842 1064 682
1998 1492 883 1066 701
1999 1494 904 1053 713
2000 1511 908 1058 725
2001 1515 921 1031 737
2002 1523 943 1026 751
2003 1542 956 1024 768
2004 1536 945 1064 804
2005 1549 965 1091 827
2006 1547 990 1104 839
2007 1534 918 1087 830
2008 1558 936 1090 863
2009 1568 942 1077 880
2010 1658 972 1127 970
2011 1622 967 1094 924
Sursa: / Source: [ 12 ].
59
26. NUMĂRUL ANIMALELOR (la începutul anului) LIVESTOCK (at the beginning of the year)
Bovine / Bovine
Nr. crt. Crt. no.
Ţara 2010 2011
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii capete / thou heads 2011 - %
Total mondial 1658013 1621787 100,00 World total
1 India 322275 323740 19,96 India
2 Brazilia 210726 214093 13,20 Brazil
3 R.P. Chineză 144898 106264 6,55 China, P.R.
4 S.U.A. 93881 92682 5,71 U.S.A.
5 Pakistan 63698 67294 4,15 Pakistan
6 Ethiopia 50884 53382 3,29 Ethiopia
7 Argentina 48950 48000 2,96 Argentina
8 Mexic 32642 32936 2,03 Mexico
9 Sudan 41761 29618 1,83 Sudan
10 Australia 26733 28506 1,76 Australia
11 Columbia 27329 25156 1,55 Colombia
12 Bangladesh 24400 24515 1,51 Bangladesh
13 Tanzania 19246 21300 1,31 Tanzania
14 Fed. Rusă 20682 19977 1,23 Russian Fed.
15 Franţa 19546 19086 1,18 France
16 Nigeria 16013 18871 1,16 Nigeria
17 Kenya 17863 18174 1,12 Kenya
18 Venezuela 17250 17350 1,07 Venezuela
19 Myanmar 16586 17185 1,06 Myanmar
20 Indonezia 15582 16129 0,99 Indonesia
România 1) 2512 2001 0,12 Romania 1)
Sursa: / Source: [ 12 ]. 1) La 1 decembrie al anului anterior. / On December 1st of previous year.
Ponderea efectivului de bovine pe continente, în anul 2011Share of bovine livestock by continents, in 2011
OceaniaOceania
2,4%Europa / Europe7,5%
Asia / Asia41,1%
America de SudSouth America
25,2%
America de NordNorth America
6,5%
Africa / Africa17,3%
60
26. NUMĂRUL ANIMALELOR (la începutul anului) LIVESTOCK (at the beginning of the year)
Porcine / Pigs
Nr. crt. Crt. no.
Ţara 2010 2011
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii capete / thou heads 2011 - %
Total mondial 971801 967165 100,00 World total
1 R.P. Chineză 469967 464600 48,04 China, P. R.
2 S.U.A. 64925 66361 6,86 U.S.A.
3 Brazilia 38957 39307 4,06 Brazil
4 Vietnam 27373 27056 2,80 Viet Nam
5 Germania 26509 26758 2,77 Germany
6 Spania 25343 25635 2,65 Spain
7 Fed. Rusă 17231 17218 1,78 Russian Fed.
8 Mexic 15435 15547 1,61 Mexico
9 Franţa 14284 13985 1,45 France
10 Polonia 14865 13509 1,40 Poland
11 Danemarca 13173 12932 1,34 Denmark
12 Canada 12690 12785 1,32 Canada
13 Olanda 12255 12429 1,29 Netherlands
14 Filipine 13398 12303 1,27 Philippines
15 Myanmar 9416 10497 1,09 Myanmar
16 Japonia 9800 9768 1,01 Japan
17 India 9630 9500 0,98 India
18 Italia 9157 9321 0,96 Italy
19 Rep. Coreea 9881 8171 0,84 Korea Rep.
20 Ucraina 7577 7960 0,82 Ukraine
România 1) 5793 5428 0,56 Romania 1)
Sursa: / Source: [ 12 ]. 1) La 1 decembrie al anului anterior. / On December 1st of previous year.
Ponderea efectivului de porcine pe continente, în anul 2011Share of pigs livestock by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,5%Europa / Europe19,4%
Asia / Asia59,6%
America de SudSouth America
9,0%
America de NordNorth America
8,2%
Africa / Africa3,3%
61
26. NUMĂRUL ANIMALELOR (la începutul anului) LIVESTOCK (at the beginning of the year)
Ovine şi caprine / Sheep and goats
Nr. crt. Crt. no.
Ţara 2010 2011
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii capete / thou heads 2011 - %
Total mondial 2097271 2017713 100,00 World total
1 R.P. Chineză 372550 280879 13,92 China, P. R.
2 India 227991 231500 11,47 India
3 Nigeria 93947 95300 4,72 Nigeria
4 Pakistan 87615 89566 4,44 Pakistan
5 Australia 72585 77599 3,85 Australia
6 Iran 72500 72500 3,59 Iran
7 Sudan 95520 69945 3,47 Sudan
8 Bangladesh 53220 55260 2,74 Bangladesh
9 Etiopia 47941 48296 2,39 Ethiopia
10 Kenya 45767 46682 2,31 Kenya
11 Regatul Unit 31169 31719 1,57 United Kingdom
12 Mongolia 28364 31603 1,57 Mongolia
13 Noua Zeelandă 32658 31218 1,55 New Zealand
14 Africa de Sud 30776 30468 1,51 South Africa
15 Mali 28388 29807 1,48 Mali
16 Turcia 26923 29383 1,46 Turkey
17 Indonezia 27345 28855 1,43 Indonesia
18 Algeria 27156 28400 1,41 Algeria
19 Brazilia 26693 27054 1,34 Brazil
20 Maroc 23709 24729 1,23 Morocco
România 1) 10059 9658 0,48 Romania 1)
Sursa: / Source: [ 12 ]. 1) La 1 decembrie al anului anterior. / On December 1st of previous year.
Ponderea efectivului de ovine şi caprine pe continente, în anul 2011Share of sheep and goats livestock by continents, in 2011
OceaniaOceania
5,4%Europa / Europe7,2%
Asia / Asia50,0%
America de SudSouth America
5,9%
America de NordNorth America
0,5%
Africa / Africa31,0%
62
27. PRODUCŢIA DE CARNE OBŢINUTĂ DE LA ANIMALELE SACRIFICATE, ÎN ANUL 2011 PRODUCTION OF MEAT FROM SLAUGHTERED ANIMALS, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Carne total Total meat
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone carcasă thou tonnes carcass
kg %
Total mondial 298871 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 79216 59 26,51 China, P. R.
2 S.U.A. 42452 136 14,20 U.S.A.
3 Brazilia 24455 124 8,18 Brazil
4 Germania 8359 102 2,80 Germany
5 Fed. Rusă 7566 53 2,53 Russian Fed.
6 India 6228 5 2,08 India
7 Mexic 6001 52 2,01 Mexico
8 Franţa 5832 92 1,95 France
9 Spania 5532 120 1,85 Spain
10 Argentina 4555 112 1,52 Argentina
11 Canada 4374 127 1,46 Canada
12 Italia 4178 69 1,40 Italy
13 Vietnam 4120 47 1,38 Viet Nam
14 Australia 4070 179 1,36 Australia
15 Polonia 3641 95 1,22 Poland
16 Regatul Unit 3599 57 1,20 United Kingdom
17 Japonia 3159 25 1,06 Japan
18 Indonezia 2985 13 1,00 Indonesia
19 Filipine 2957 31 0,99 Philippines
20 Africa de Sud 2855 57 0,96 South Africa
România 993 46 0,33 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de carne pe continente, în anul 2011Share of meat production by continents, in 2011
OceaniaOceania
2,0%Europa / Europe19,3%
Asia / Asia41,7%
America de SudSouth America
15,8%
America de NordNorth America
15,7%
Africa / Africa5,5%
63
28. PRODUCŢIA DE LAPTE DE VACĂ, ÎN ANUL 2011 COW MILK PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total
production
Producţia medie pe animal Average
production per animal
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg/an kg/year
kg %
Total mondial 614579 2363 - 100,00 World total
1 S.U.A. 89015 9678 286 14,48 U.S.A.
2 India 57400 1278 46 9,34 India
3 R.P. Chineză 36578 2988 27 5,95 China, P. R.
4 Brazilia 32096 1382 163 5,22 Brazil
5 Fed. Rusă 31386 3857 220 5,11 Russian Fed.
6 Germania 30301 7236 370 4,93 Germany
7 Franţa 24361 6649 385 3,96 France
8 Noua Zeelandă 17894 3716 4067 2,91 New Zealand
9 Regatul Unit 13849 7630 221 2,25 United Kingdom
10 Turcia 13802 2899 187 2,25 Turkey
11 Pakistan 12906 1230 73 2,10 Pakistan
12 Polonia 12414 5019 325 2,02 Poland
13 Olanda 11627 7537 696 1,89 Netherlands
14 Argentina 11206 4798 277 1,82 Argentina
15 Ucraina 10804 4175 236 1,76 Ukraine
16 Mexic 10724 4501 93 1,74 Mexico
17 Italia 10479 5961 172 1,71 Italy
18 Australia 9101 5729 401 1,48 Australia
19 Canada 8400 8699 243 1,37 Canada
20 Japonia 7474 7477 58 1,22 Japan
România 1) 4527 3776 225 0,74 Romania 1)
Sursa: / Source: [ 12 ]. 1) Lapte de vacă şi bivoliţă, inclusiv consumul viţeilor. / Cow and buffalo cow milk, including consumption of calves.
Ponderea producţiei de lapte da vacă pe continente, în anul 2011Share of cow milk production by continents, in 2011
OceaniaOceania
4,4%Europa / Europe
34,0%
Asia / Asia27,4%
America de SudSouth America
13,3%
America de NordNorth America
15,8%
Africa / Africa 5,1%
64
29. PRODUCŢIA DE LÂNĂ BRUTĂ, ÎN ANUL 2011 GREASY WOOL PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg %
Total mondial 2043 - 100,00 World total 1 R.P. Chineză 393 0,29 19,24 China, P. R. 2 Australia 368 16,23 18,03 Australia 3 Noua Zeelandă 166 37,68 8,12 New Zealand 4 Regatul Unit 67 1,07 3,28 United Kingdom 5 Iran 60 0,77 2,94 Iran 6 Maroc 55 1,71 2,71 Morocco 6 Sudan 55 1,23 2,69 Sudan 7 Argentina 54 1,33 2,64 Argentina 8 Fed. Rusă 53 0,37 2,57 Russian Fed. 9 Turcia 47 0,63 2,28 Turkey
10 India 43 0,03 2,10 India 10 Pakistan 43 0,24 2,08 Pakistan 11 Africa de Sud 41 0,82 2,02 South Africa 12 Kazahstan 39 2,32 1,88 Kazakhstan 13 Turkmenistan 38 7,45 1,86 Turkmenistan 14 Uruguay 35 10,21 1,70 Uruguay 15 Indonezia 31 0,13 1,51 Indonesia 16 Uzbekistan 29 1,01 1,40 Uzbekistan 17 Algeria 26 0,72 1,27 Algeria 18 Spania 22 0,48 1,09 Spain 18 Mongolia 22 7,96 1,09 Mongolia 19 Siria 21 0,94 1,03 Syria 20 România 19 0,94 0,93 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de lână pe continente, în anul 2011Share of greasy wool production by continents, in 2011
OceaniaOceania 26,1%
Europa / Europe12,8%
Asia / Asia42,1%
America de SudSouth America
6,8%
America de NordNorth America
0,7%
Africa / Africa11,5%
65
30. PRODUCŢIA DE OUĂ DE GĂINĂ, ÎN ANUL 2011 HEN EGGS PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg %
Total mondial 65181 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 23897 17,8 36,66 China, P. R.
2 S.U.A. 5416 17,4 8,31 U.S.A.
3 India 3490 2,8 5,35 India
4 Japonia 2483 19,4 3,81 Japan
5 Mexic 2459 21,4 3,77 Mexico
6 Fed. Rusă 2284 16,0 3,50 Russian Fed.
7 Brazilia 2037 10,4 3,12 Brazil
8 Indonezia 1166 4,9 1,79 Indonesia
9 Ucraina 1064 23,3 1,63 Ukraine
10 Franţa 840 13,3 1,29 France
11 Spania 819 17,7 1,26 Spain
12 Turcia 810 10,9 1,24 Turkey
13 Germania 777 9,5 1,19 Germany
14 Iran 741 9,5 1,14 Iran
15 Italia 737 12,1 1,13 Italy
16 Olanda 692 41,4 1,06 Netherlands
17 Regatul Unit 653 10,4 1,00 United Kingdom
18 Columbia 640 13,6 0,98 Colombia
18 Nigeria 636 3,9 0,98 Nigeria
19 Pakistan 604 3,4 0,93 Pakistan
20 Thailanda 601 8,6 0,92 Thailand
România 304 15,1 0,47 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de ouă de găină pe continente, în anul 2011Share of hen eggs production by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,4%Europa / Europe
16,3%
Asia / Asia 58,8%
America de SudSouth America
11,3%
America de NordNorth America
9,0%
Africa / Africa4,2%
66
31. PRODUCŢIA DE MIERE NATURALĂ, ÎN ANUL 2011 NATURAL HONEY PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
kg %
Total mondial 1632,57 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 431,00 0,32 26,40 China, P. R.
2 Turcia 94,25 1,27 5,77 Turkey
3 Ucraina 70,30 1,54 4,31 Ukraine
4 S.U.A. 67,29 0,22 4,12 U.S.A.
5 Fed. Rusă 60,01 0,42 3,68 Russian Fed.
6 India 60,00 0,05 3,68 India
7 Argentina 59,00 1,46 3,61 Argentina
8 Mexic 57,78 0,50 3,54 Mexico
9 Etiopia 53,68 0,62 3,29 Ethiopia
10 Iran 47,00 0,60 2,88 Iran
11 Brazilia 41,60 0,21 2,55 Brazil
12 Canada 35,52 1,03 2,18 Canada
13 Spania 34,62 0,75 2,12 Spain
14 Tanzania 34,10 0,74 2,09 Tanzania
15 Germania 25,83 0,32 1,58 Germany
16 România 24,13 1,20 1,48 Romania
17 Kenya 24,00 0,58 1,47 Kenya
17 Rep. Coreea 24,00 0,49 1,47 Korea Rep.
18 Angola 22,90 1,17 1,40 Angola
19 Uruguay 19,10 5,62 1,17 Uruguay
20 Ungaria 17,50 1,75 1,07 Hungary
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de miere pe continente, în anul 2011Share of honey production by continents, in 2011
OceaniaOceania
1,6%Europa / Europe
22,6%
Asia / Asia44,9%
America de SudSouth America
13,1%
America de NordNorth America
6,3%
Africa / Africa11,5%
67
32. SUPRAFAŢA DE TEREN AMENAJATĂ PENTRU IRIGAT, ÎN ANUL 2011 TOTAL AREA EQUIPPED FOR IRRIGATION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Suprafaţa totală Total area
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii ha thou ha
ha %
Total mondial 318290 - 100,00 World total
1 India 66750 0,05 20,97 India
2 R.P. Chineză 66384 0,05 20,86 China, P. R.
3 S.U.A. 26600 0,09 8,36 U.S.A.
4 Pakistan 20200 0,11 6,35 Pakistan
5 Iran 9413 0,12 2,96 Iran
6 Indonezia 6722 0,03 2,11 Indonesia
7 Mexic 6500 0,06 2,04 Mexico
8 Thailanda 6415 0,09 2,02 Thailand
9 Brazilia 5400 0,03 1,70 Brazil
10 Bangladesh 5264 0,03 1,65 Bangladesh
11 Turcia 5215 0,07 1,64 Turkey
12 Vietnam 4600 0,05 1,45 Viet Nam
13 Fed. Rusă 4300 0,03 1,35 Russian Fed.
14 Uzbekistan 4198 0,15 1,32 Uzbekistan
15 Italia 3950 0,06 1,24 Italy
16 Egipt 3670 0,04 1,15 Egypt
17 Spania 3650 0,08 1,15 Spain
18 Irak 3525 0,11 1,11 Iraq
19 Afghanistan 3208 0,10 1,01 Afghanistan
20 România 3149 0,16 0,99 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea suprafeţei amenajate pentru irigaţii pe continente, în anul 2011Share of area equipped for irrigaton, by continents, in 2011
OceaniaOceania
1,0%Europa / Europe
8,0%
Asia / Asia70,9%
America de SudSouth America
7,1%
America de NordNorth America
8,6%
Africa / Africa4,4%
68
33. BIODIVERSITATEA BIODIVERSITY
Ţara
Numărul speciilor ameninţate cu dispariţia
Number of threatened species
Ariile terestre protejateTerrestrial protected areas
Country % din suprafaţa totală % of total land area
2012 2010
Africa de Sud 217 6,9 South Africa Angola 112 12,4 Angola Argentina 161 5,5 Argentina Australia 254 10,6 Australia Austria 33 22,9 Austria Belgia 17 13,8 Belgium Bolivia 146 18,5 Bolivia Brazilia 716 26,3 Brazil Cambodgia 135 25,8 Cambodia Camerun 549 9,2 Cameroon Canada 63 7,5 Canada Rep. Cehă 20 15,1 Czech Rep. Chile 107 16,6 Chile R. P. Chineză 664 16,6 China P. R. Columbia 434 20,9 Colombia Rep. Dem. Congo 233 10,0 Dem. Rep. Congo Cuba 221 6,4 Cuba Danemarca 22 4,9 Denmark Elveţia 16 24,9 Switzerland Etiopia 98 18,4 Ethiopia Filipine 397 10,9 Philippines Franţa 88 16,5 France Germania 49 42,4 Germany India 686 5,0 India Indonezia 832 14,1 Indonesia Iran 70 7,1 Iran Italia 125 15,1 Italy Japonia 139 16,5 Japan Kenya 258 11,8 Kenya Malaysia 859 18,1 Malaysia Maroc 102 1,5 Morocco Myanmar 170 6,3 Myanmar Nepal 73 17,0 Nepal Noua Zeelandă 121 26,2 New Zealand Olanda 20 12,4 Netherlands Peru 468 13,6 Peru Polonia 29 22,4 Poland Portugalia 142 8,3 Portugal Regatul Unit 63 26,4 United Kingdom România 371) 19,92) Romania Fed. Rusă 127 9,1 Russian Fed. Spania 303 8,6 Spain S.U.A. 532 12,4 U.S.A. Mexic 509 11,1 Mexico Suedia 21 10,9 Sweden Tanzania 549 27,5 Tanzania Thailanda 316 20,1 Thailand Turcia 110 1,9 Turkey Venezuela 177 53,8 Venezuela Vietnam 313 6,2 Viet Nam Zambia 54 36,0 Zambia
Sursa: / Source: [ 10 ]. 1) Sursa: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. / Source: Ministry of Environment and Climate Change. 2) Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. / Source: National Environmental Protection Agency.
69
34. FONDUL FORESTIER FOREST AREA
Ţara
Suprafaţa fondului forestierForest area
Defrişarea medie anuală Average annual deforestation
Country mii km 2 / thou km 2 %
2010 2000 - 2010
Africa de Sud 92 0,00 South Africa
Angola 585 0,21 Angola
Argentina 294 0,81 Argentina
Australia 1493 0,37 Australia
Austria 39 -0,13 Austria
Belgia 7 -0,16 Belgium
Bolivia 572 0,50 Bolivia
Brazilia 5195 0,50 Brazil
Cambodgia 101 1,34 Cambodia
Camerun 199 1,05 Cameroon
Canada 3101 0,00 Canada
Rep. Cehă 27 -0,08 Czech Rep.
Chile 162 -0,25 Chile
R. P. Chineză 2069 -1,57 China P. R.
Columbia 605 0,17 Colombia
Rep. Dem. Congo 1541 0,20 Dem. Rep. Congo
Cuba 29 -1,66 Cuba
Danemarca 5 -1,14 Denmark
Elveţia 12 -0,38 Switzerland
Etiopia 123 1,08 Ethiopia
Filipine 77 -0,75 Philippines
Franţa 160 -0,39 France
Germania 111 0,00 Germany
India 684 -0,46 India
Indonezia 944 0,51 Indonesia
Iran 111 0,00 Iran
Italia 91 -0,90 Italy
Japonia 250 -0,05 Japan
Kenya 35 0,33 Kenya
Malaysia 205 0,54 Malaysia
Maroc 51 -0,23 Morocco
Sursa: / Source: [ 10 ].
Notă: Defrişarea medie anuală reprezintă transformarea permanentă pentru alte utilizări (agricultură, infrastructură, construcţii) a
suprafeţelor ocupate de păduri. Valorile negative indică o creştere a suprafeţelor ocupate de păduri.
Note: Average annual deforestation is the permanent conversion to other uses (agriculture, infrastructure, construction) of the area
occupied by forests. Negative values indicate an increase in forest area.
70
34. FONDUL FORESTIER - continuare FOREST AREA - continued
Ţara
Suprafaţa fondului forestierForest area
Defrişarea medie anuală Average annual deforestation
Country mii km 2 / thou km 2 %
2010 2000 - 2010
Myanmar 318 0,93 Myanmar
Nepal 36 0,70 Nepal
Noua Zeelandă 83 -0,01 New Zealand
Olanda 4 -0,14 Netherlands
Peru 680 0,18 Peru
Polonia 93 -0,31 Poland
Portugalia 35 -0,11 Portugal
Regatul Unit 29 -0,31 United Kingdom
România 651) -0,221) Romania
Fed. Rusă 8091 0,00 Russian Fed.
Spania 182 -0,68 Spain
S.U.A. 3040 -0,13 U.S.A.
Mexic 648 0,30 Mexico
Suedia 282 -0,30 Sweden
Tanzania 334 1,13 Tanzania
Thailanda 190 0,02 Thailand
Turcia 113 -1,11 Turkey
Venezuela 463 0,60 Venezuela
Vietnam 138 -1,65 Viet Nam
Zambia 495 0,33 Zambia
Sursa: / Source: [ 10 ].
Notă: Defrişarea medie anuală reprezintă transformarea permanentă pentru alte utilizări (agricultură, infrastructură, construcţii) a
suprafeţelor ocupate de păduri. Valorile negative indică o creştere a suprafeţelor ocupate de păduri.
Note: Average annual deforestation is the permanent conversion to other uses (agriculture, infrastructure, construction) of the area
occupied by forests. Negative values indicate an increase in forest area. 1) Sursa: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. / Source: Ministry of Environment and Climate Change.
71
35. EMISIILE DE DIOXID DE CARBON, ÎN ANUL 2008 CARBON DIOXIDE EMISSIONS, IN 2008
Nr. crt. Crt. no.
Ţara Total
Pe locuitor Per inhabitant
% din total emisii
% of world emmissions
Country mil. tone metrice mill. metric tonnes
tone metrice metric tonnes
1 R.P. Chineză 7031,92 5,31 23,50 China P. R.
2 S.U.A. 5461,01 17,93 18,27 U.S.A.
3 India 1742,70 1,52 5,83 India
4 Fed. Rusă 1708,65 12,04 5,72 Russian Fed.
5 Japonia 1208,16 9,46 4,04 Japan
6 Germania 786,66 9,57 2,63 Germany
7 Canada 544,09 16,34 1,82 Canada
8 Iran 538,40 7,46 1,80 Iran
9 Regatul Unit 522,86 8,53 1,75 United Kingdom
10 Rep. Coreea 509,17 10,48 1,70 Korea Rep.
11 Mexic 475,83 4,42 1,59 Mexico
12 Italia 445,12 7,43 1,49 Italy
13 Africa de Sud 435,88 9,02 1,46 South Africa
14 Arabia Saudită 433,56 15,43 1,45 Saudi Arabia
15 Indonezia 406,03 1,69 1,36 Indonesia
16 Australia 399,22 18,74 1,34 Australia
17 Brazilia 393,22 2,02 1,32 Brazil
18 Franţa 376,99 6,08 1,26 France
19 Spania 329,29 7,08 1,10 Spain
20 Ucraina 323,53 7,00 1,08 Ukraine
România 100,08 4,87 0,33 Romania
Sursa: / Source: [ 5 ].
4.INDUSTRIE ŞI CONSTRUCŢII INDUSTRY AND CONSTRUCTION
75
36. INDICII PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: TOTAL INDUSTRIAL PRODUCTION INDICES: TOTAL
2010 = 100
Ţara 2009 2010 2011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria 93,73 100,01 106,63 106,98 Austria
Belgia p 89,91 99,98 104,43 101,03 Belgium p
Bulgaria 97,81 100,03 105,74 105,49 Bulgaria
Rep. Cehă 92,27 99,82 105,67 104,81 Czech Rep.
Cipru 101,80 100,07 92,29 82,75 Cyprus
Danemarca 98,25 100,00 101,99 101,12 Denmark
Estonia 81,18 99,86 119,49 119,76 Estonia
Finlanda 94,93 99,87 101,98 100,39 Finland
Franţa 95,22 99,79 101,89 99,21 France
Germania 89,70 99,53 106,07 105,72 Germany
Grecia 107,05 100,02 91,96 88,58 Greece
Irlanda 92,97 99,98 100,02 98,73 Ireland
Italia 93,63 99,93 101,05 94,51 Italy
Letonia 86,95 99,54 108,33 114,98 Latvia
Lituania 94,29 100,05 106,73 110,57 Lithuania
Luxemburg 92,01 100,00 98,12 92,81 Luxembourg
Malta 92,07 100,05 101,56p 104,61p Malta
Olanda 92,81 100,00 99,25 98,70 Netherlands
Polonia 90,27 100,05 107,12 108,90 Poland
Portugalia 98,41 100,03 98,00 93,17 Portugal
Regatul Unit 97,27 100,02 99,03 96,31 United Kingdom
România 95,45 100,00 107,68 110,70 Romania
Slovacia 92,45 99,99 105,39 113,78 Slovakia
Slovenia 92,77 99,27 101,18 100,57p Slovenia
Spania 99,14 99,98 98,54 92,61 Spain
Suedia 91,45 99,48 105,14 103,98 Sweden
Ungaria 90,69 100,03 105,60 104,11 Hungary
Alte ţări Other countries
Bosnia şi Herţegovina
96,44
100,52
103,99
99,66
Bosnia and Herzegovina
Croaţia 101,59 100,02 98,84 93,55 Croatia
Rep. Macedonia 105,13 100,06 107,01 104,05 Macedonia Rep.
Norvegia 105,67 100,01 95,55 98,18 Norway
Serbia 1) 98,78 100,00 102,58 100,33 Serbia 1)
Turcia 89,28 100,35 110,06 112,74 Turkey
Sursa: / Source: [ 3 ].
Notă: Indicii sunt ajustaţi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.
Note: The indices are adjusted according to the number of working days. 1) Date estimate. / Estimated data.
76
37. INDICII PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: INDUSTRIA EXTRACTIVĂ INDUSTRIAL PRODUCTION INDICES: MINING AND QUARRYING
2010 = 100
Ţara 2009 2010 2011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria 95,83 99,95 108,40 105,21 Austria
Belgia p 88,72 100,04 103,41 95,75 Belgium p
Bulgaria 98,72 100,07 108,32 105,57 Bulgaria
Rep. Cehă 100,83 100,05 101,14 96,59 Czech Rep.
Cipru 90,96 100,11 92,82 59,77 Cyprus
Danemarca 104,38 100,01 90,97 85,97 Denmark
Estonia 88,68 100,12 108,38 104,66 Estonia
Finlanda 96,08 97,85 106,40 84,25 Finland
Franţa 101,37 99,69 100,29 96,83 France
Germania 108,52 99,79 99,75 94,11 Germany
Grecia 107,76 100,07 100,72 101,41 Greece
Irlanda 107,00 100,05 81,64 72,17 Ireland
Italia 101,73 100,03 102,63 103,72 Italy
Letonia 87,81 99,24 107,07 107,39 Latvia
Lituania 90,57 100,21 110,16 105,65 Lithuania
Luxemburg 130,28 99,94 124,32 122,60 Luxembourg
Malta 130,84 99,92 92,07p 126,18p Malta
Olanda 89,49 99,86 91,76 91,22 Netherlands
Polonia 98,30 100,04 102,13 99,29 Poland
Portugalia 107,26 100,17 100,64 94,58 Portugal
Regatul Unit 102,47 100,02 85,16 77,14 United Kingdom
România 107,30 100,00 103,29 114,04 Romania
Slovacia 100,32 100,02 98,98 95,76 Slovakia
Slovenia 87,76 100,18 92,12 85,33p Slovenia
Spania 95,79 99,98 85,74 69,21 Spain
Suedia 78,16 99,99 104,05 106,54 Sweden
Ungaria 128,88 100,28 110,55 119,51 Hungary
Alte ţări Other countries
Bosnia şi
Herţegovina
99,91
100,08
114,56
109,81
Bosnia and
Herzegovina
Croaţia 110,23 100,00 95,12 80,23 Croatia
Rep. Macedonia 104,03 100,03 102,70 104,45 Macedonia Rep.
Norvegia 109,23 100,04 91,92 91,91 Norway
Serbia 96,39 100,07 109,88 109,97 Serbia
Turcia 99,48 100,27 106,76 108,82 Turkey
Sursa: / Source: [ 3 ].
Notă: Indicii sunt ajustaţi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.
Note: The indices are adjusted according to the number of working days.
77
38. INDICII PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE INDUSTRIAL PRODUCTION INDICES: MANUFACTURING
2010 = 100
Ţara 2009 2010 2011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria 93,50 100,01 106,67 106,98 Austria
Belgia p 88,93 99,98 105,98 103,54 Belgium p
Bulgaria 95,98 100,03 105,09 105,20 Bulgaria
Rep. Cehă 91,15 99,78 107,28 106,58 Czech Rep.
Cipru 103,24 100,04 92,18 82,22 Cyprus
Danemarca 97,64 100,00 104,85 105,54 Denmark
Estonia 81,46 99,85 122,13 123,18 Estonia
Finlanda 95,62 99,82 103,30 102,81 Finland
Franţa 95,45 99,77 103,45 99,99 France
Germania 89,01 99,46 107,36 106,77 Germany
Grecia 106,00 100,00 91,41 87,62 Greece
Irlanda 92,46 99,99 100,52 99,43 Ireland
Italia 93,31 99,96 101,40 94,36 Italy
Letonia 85,69 99,46 110,85 121,17 Latvia
Lituania 93,35 100,09 110,62 116,02 Lithuania
Luxemburg 92,00 100,00 98,76 93,13 Luxembourg
Malta 91,17 100,04 101,51p 104,31p Malta
Olanda 93,48 100,02 103,28 102,58 Netherlands
Polonia 89,26 100,04 108,16 110,30 Poland
Portugalia 97,92 100,02 98,97 96,09 Portugal
Regatul Unit 96,03 100,03 102,04 100,07 United Kingdom
România 95,09 100,00 108,26 111,09 Romania
Slovacia 91,07 100,02 107,22 119,49 Slovakia
Slovenia 92,36 99,24 100,99 99,19p Slovenia
Spania 99,36 99,97 98,97 92,55 Spain
Suedia 91,69 99,36 106,22 102,45 Sweden
Ungaria 89,61 100,03 106,03 104,72 Hungary
Alte ţări Other countries
Bosnia şi Herţegovina
94,58
100,29
101,63
98,93
Bosnia and Herzegovina
Croaţia 103,91 101,50 101,40 96,08 Croatia
Rep. Macedonia 1) 108,08 100,02 109,77 107,29 Macedonia Rep. 1)
Norvegia 97,32 99,98 101,00 103,72 Norway
Serbia 1) 97,46 99,99 99,93 98,99 Serbia 1)
Turcia 88,04 100,41 110,53 112,91 Turkey
Sursa: / Source: [ 3 ]. Notă: Indicii sunt ajustaţi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.
Note: The indices are adjusted according to the number of working days. 1) Date estimate. / Estimated data.
78
39. INDICII PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ, GAZE, APĂ CALDĂ ŞI AER CONDIŢIONAT INDUSTRIAL PRODUCTION INDICES: ELECTRICITY, GAS, STEAM AND AIR CONDITIONING
2010 = 100
Ţara 2009 2010 2011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria 95,09 100,01 101,99 117,44 Austria
Belgia p 97,91 100,01 93,37 84,54 Belgium p
Bulgaria 102,30 99,99 107,93 107,45 Bulgaria
Rep. Cehă 95,59 99,90 98,36 97,92 Czech Rep.
Cipru 98,15 100,13 92,45 88,43 Cyprus
Danemarca 92,23 99,90 94,95 87,04 Denmark
Estonia 75,87 99,81 97,20 94,44 Estonia
Finlanda 89,85 100,08 91,12 86,72 Finland
Franţa 93,66 99,93 93,92 95,18 France
Germania 95,87 100,08 94,83 97,38 Germany
Grecia 110,19 100,07 91,19 88,48 Greece
Irlanda ... ... ... ... Ireland
Italia 97,66 100,02 98,07 94,68 Italy
Letonia 92,13 99,67 100,58 97,65 Latvia
Lituania 99,37 99,88 85,91 82,07 Lithuania
Luxemburg 89,50 100,00 90,70 87,62 Luxembourg
Malta 102,70 100,14 102,75p 107,45p Malta
Olanda 94,28 99,96 87,41 87,06 Netherlands
Polonia 99,37 99,97 101,59 102,88 Poland
Portugalia 99,39 100,04 92,60 77,83 Portugal
Regatul Unit 96,14 99,89 94,00 94,22 United Kingdom
România 92,96 100,00 104,80 106,82 Romania
Slovacia 98,14 99,90 97,34 88,27 Slovakia
Slovenia 97,80 99,34 105,05 116,69p Slovenia
Spania 97,23 100,04 96,53 96,34 Spain
Suedia 1) 92,13 99,94 100,82 111,44 Sweden 1)
Ungaria 99,02 99,92 98,25 94,94 Hungary
Alte ţări Other countries
Bosnia şi
Herţegovina
97,51
100,02
102,20
93,29
Bosnia and
Herzegovina
Croaţia 93,93 99,99 92,94 90,81 Croatia
Rep. Macedonia 87,50 99,97 96,94 87,68 Macedonia Rep.
Norvegia 105,29 99,92 102,97 119,13 Norway
Serbia 104,64 100,00 109,68 101,91 Serbia
Turcia 92,39 100,06 108,75 113,64 Turkey
Sursa: / Source: [ 3 ]. Notă: Indicii sunt ajustaţi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.
Note: The indices are adjusted according to the number of working days. 1) Date estimate. / Estimated data.
79
40. PRODUCŢIA DE ENERGIE ELECTRICĂ, ÎN ANUL 2010 ELECTRIC POWER PRODUCTION, IN 2010
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
miliarde kWh billion KWh
kWh %
Total mondial 21400,1 - 100,00 World total
1 S.U.A. 4378,4 14142 20,46 U.S.A.
2 R. P. Chineză 4207,2 3144 19,66 China, P.R.
3 Japonia 1119,2 8785 5,23 Japan
4 Fed. Rusă 1038,0 7315 4,85 Russian Fed.
5 India 954,5 803 4,46 India
6 Germania 629,0 7708 2,94 Germany
7 Canada 608,0 17829 2,84 Canada
8 Franţa 569,1 9033 2,66 France
9 Brazilia 515,8 2668 2,41 Brazil
10 Rep. Coreea 499,5 10215 2,33 Korea Rep.
11 Regatul Unit 381,1 6127 1,78 United Kingdom
12 Spania 303,1 6435 1,42 Spain
13 Italia 302,1 4993 1,41 Italy
14 Mexic 271,0 2450 1,27 Mexico
15 Africa de Sud 259,6 5202 1,21 South Africa
16 Australia 241,6 10785 1,13 Australia
17 Arabia Saudită 240,1 8273 1,13 Saudi Arabia
18 Iran 233,0 3197 1,12 Iran
19 Turcia 211,2 3165 1,09 Turkey
20 Ucraina 188,6 4601 0,99 Ukraine
România 61,0 3012 0,29 Romania
Sursa: / Source: [ 5 ].
Ponderea producţiei de energie electrică pe continente, în anul 2010Share of electric power production, by continents, in 2010
OceaniaOceania
1,4%Europa / Europa
23,6%
Asia / Asia42,9%
America de SudSouth America
5,9%
America de NordNorth America
23,0%
Africa / Africa3,1%
80
41. PRODUCŢIA DE ŢIŢEI EXTRAS, ÎN ANUL 2010 CRUDE PETROLEUM PRODUCTION, IN 2010
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totală Total production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
milioane tone million tonnes
Kg %
Total mondial 3609,4 - 100,00 World total
1 Fed. Rusă 484,7 3416 13,43 Russian Fed.
2 Arabia Saudită 407,0 13938 11,28 Saudi Arabia
3 S.U.A. 273,0 882 7,56 U.S.A.
4 R.P. Chineză 203,0 152 5,62 China, P.R.
5 Iran 197,7 2632 5,48 Iran
6 Venezuela 146,0 5070 4,05 Venezuela
7 Canada 142,3 4172 3,94 Canada
8 Mexic 133,6 1208 3,70 Mexico
9 Nigeria 119,5 755 3,31 Nigeria
10 Kuweit 117,2 37810 3,25 Kuwait
11 Irak 116,3 3692 3,22 Iraq
12 Emiratele Arabe Unite 111,7 20680 3,09 United Arab Emirates
13 Brazilia 104,5 541 2,90 Brazil
14 Norvegia 91,3 18637 2,53 Norway
15 Angola 87,9 4625 2,43 Angola
16 Libia 71,6 11008 1,98 Libya
17 Kazahstan 68,1 4177 1,89 Kazakhstan
18 Regatul Unit 58,0 933 1,61 United Kingdom
19 Algeria 55,7 1547 1,54 Algeria
20 Azerbaidjan 48,6 5398 1,35 Azerbaijan
România 4,2 206 0,12 Romania
Sursa: / Source: [ 5 ].
Ponderea producţiei de ţiţei pe continente, în anul 2010Share of crude petroleum production, by continents, in 2010
Oceania Oceania
0,6%Europa / Europe18,6%
Asia / Asia43,1%
America de Sud South America
13,8%
America de Nord North America
11,5%
Africa / Africa12,3%
81
42. PRODUCŢIA DE CĂRBUNE NET, ÎN ANUL 2010 NET COAL PRODUCTION, IN 2010
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
milioane tone million tonnes
Kg %
Total mondial 7328,0 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 3235,0 2418 44,15 China, P.R.
2 S.U.A. 996,1 3217 13,59 U.S.A.
3 India 570,4 480 7,78 India
4 Australia 424,1 18933 5,79 Australia
5 Indonezia 360,5 1531 4,92 Indonesia
6 Fed. Rusă 321,7 2267 4,39 Russian Fed.
7 Africa de Sud 254,5 5101 3,47 South Africa
8 Germania 182,3 2234 2,49 Germany
9 Polonia 133,2 3488 1,82 Poland
10 Kazahstan 110,9 6805 1,51 Kazakhstan
11 Columbia 74,4 1634 1,01 Colombia
12 Turcia 73,4 997 1,00 Turkey
13 Canada 67,9 1991 0,93 Canada
14 Grecia 56,5 5002 0,77 Greece
15 Rep. Cehă 55,2 5258 0,75 Czech Rep.
16 Ucraina 55,0 1197 0,75 Ukraine
17 Vietnam 43,9 494 0,60 Viet Nam
18 Serbia 38,0 5202 0,52 Serbia
19 R.P.D. Coreeană 32,0 1402 0,44 Korea, D.P.R.
20 România 1) 31,1 1537 0,42 Romania 1)
Sursa: / Source: [ 5 ]. 1) Inclusiv şlamuri. / Including slurries.
Ponderea producţiei de cărbune net pe continente, în anul 2010Share of net coal production, by continents, in 2010
OceaniaOceania
5,9%
Europa / Europa14,5%
Asia / Asia60,3%
America de SudSouth America
1,3%
America de NordNorth America
14,5%
Africa / Africa3,5%
82
43. PRODUCŢIA DE GAZE NATURALE, ÎN ANUL 2009 NATURAL GAS PRODUCTION, IN 2009
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
petajouli petajoules
gigajouli gigajoules
%
Total mondial 116788 - 100,00 World total
1 S.U.A. 22533 73,4 19,29 U.S.A.
2 Fed. Rusă 21850 154,1 18,71 Russian Fed.
3 Canada 6294 186,8 5,39 Canada
4 Iran 5408 73,9 4,63 Iran
5 Norvegia 1) 4219 878,9 3,61 Norway 1)
6 Qatar 3701 2643,4 3,17 Qatar
7 Algeria 3264 92,2 2,79 Algeria
8 R.P. Chineză 3178 2,4 2,72 China P.R.
9 Arabia Saudită 2855 99,5 2,44 Saudi Arabia
10 Olanda 2624 159,0 2,25 Netherlands
11 Uzbekistan 2503 90,7 2,14 Uzbekistan
12 Regatul Unit 2500 40,5 2,14 United Kingdom
13 Indonezia 2451 10,1 2,10 Indonesia
14 Egipt 2396 30,5 2,05 Egypt
15 Malaysia 2343 82,8 2,01 Malaysia
16 Australia 1916 87,5 1,64 Australia
17 Emiratele Arabe Unite 1904 373,3 1,63 United Arab Emirates
18 Mexic 1787 16,3 1,53 Mexico
19 Argentina 1729 42,9 1,48 Argentina
20 Trinidad şi Tobago 1675 1288,1 1,43 Trinidad and Tobago
România 2) 413 20,3 0,35 Romania 2)
Sursa: / Source: [ 5 ]. 1) Inclusiv insulele Svalbard şi Jan Mayen. / Including Svalbard and Jan Mayen Islands. 2) La putere calorifică superioară (PCS). / At superior calorific power (SCP).
Ponderea producţiei de gaze naturale pe continente, în anul 2009Share of natural gas production, by continents, in 2009
OceaniaOceania
1,8%Europa / Europa
29,2%
Asia / Asia31,1%
America de SudSouth America
6,7%
America de NordNorth America
24,7%
Africa / Africa6,5%
83
44. PRODUCŢIA DE FIER ÎN MINEREU, ÎN ANUL 2011 IRON ORE PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 3012000 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 1326942 986 44,06 China, P.R.
2 Australia 488105 21502 16,21 Australia
3 Brazilia 460400 2341 15,29 Brazil
4 India 168534 136 5,60 India
5 Fed. Rusă 104000 728 3,45 Russian Fed.
6 Ucraina 80900 1770 2,69 Ukraine
7 Africa de Sud 58057 1150 1,93 South Africa
8 S.U.A. 54000 173 1,79 U.S.A.
9 Kazahstan 51742 3117 1,72 Kazakhstan
10 Iran 48134 618 1,60 Iran
11 Canada 33573 973 1,11 Canada
12 Suedia 26113 2778 0,87 Sweden
13 Mexic 19403 169 0,64 Mexico
14 Venezuela 16000 546 0,53 Venezuela
15 Chile 12625 730 0,42 Chile
16 Mauritania 11176 3193 0,37 Mauritania
17 Peru 8623 293 0,29 Peru
18 Malaysia 7696 266 0,26 Malaysia
19 Turcia 5754 78 0,19 Turkey
20 Mongolia 5678 2028 0,19 Mongolia
România - - - Romania
Sursa: / Source: [ 13 ].
Ponderea producţiei de minereu de fier pe continente, în anul 2011Share of iron ore production, by continents, in 2011
OceaniaOceania16,3%
Europa / Europa7,4%
Asia / Asia53,7%
America de SudSouth America
17,2%
America de NordNorth America
2,9%
Africa / Africa2,5%
84
45. PRODUCŢIA DE OŢEL, ÎN ANUL 2011 STEEL PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 1516000 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 683883 508 45,11 China, P.R.
2 Japonia 107601 840 7,10 Japan
3 S.U.A. 86000 276 5,67 U.S.A.
4 India 72200 58 4,76 India
5 Rep. Coreea 68519 1398 4,52 Korea Rep.
6 Fed. Rusă 68400 479 4,51 Russian Fed.
7 Germania 44284 541 2,92 Germany
8 Ucraina 35512 777 2,34 Ukraine
9 Brazilia 35220 179 2,32 Brazil
10 Turcia 34107 461 2,25 Turkey
11 Italia 28735 473 1,90 Italy
12 Taivan 22879 986 1,51 Taiwan
13 Mexic 18101 158 1,19 Mexico
14 Franţa 15781 249 1,04 France
15 Spania 15504 336 1,02 Spain
16 Canada 13090 379 0,86 Canada
17 Iran 13040 167 0,86 Iran
18 Regatul Unit 9478 151 0,63 United Kingdom
19 Polonia 8776 230 0,58 Poland
20 Belgia 8026 730 0,53 Belgium
România 3811 189 0,25 Romania
Sursa: / Source: [ 13 ].
Ponderea producţiei de oţel pe continente, în anul 2011Share of steel production, by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,5%Europa / Europa21,3%
Asia / Asia66,2%
America de SudSouth America
4,5%
America de NordNorth America
6,5%
Africa / Africa0,9%
85
46. PRODUCŢIA DE ALUMINIU PRIMAR, ÎN ANUL 2011 PRIMARY ALUMINUM PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 45200 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 18062 13,4 39,96 China, P.R.
2 Fed. Rusă 3992 28,0 8,83 Russian Fed.
3 Canada 2988 86,6 6,61 Canada
4 S.U.A. 1990 6,4 4,40 U.S.A.
5 Norvegia 1982 396,4 4,38 Norway
6 Australia / 1945 85,7 4,30 Australia
7 Emiratele Arabe Unite 1750 221,5 3,87 United Arab Emirates
8 India 1660 1,3 3,67 India
9 Brazilia 1440 7,3 3,19 Brazil
10 Bahrain 881 677,7 1,95 Bahrain
11 Africa de Sud 810 16,0 1,79 South Africa
12 Islanda 781 2603,3 1,73 Iceland
13 Mozambic 562 24,3 1,24 Mozambique
14 Quatar 480 282,4 1,06 Quatar
15 Germania 432 5,3 0,96 Germany
16 Argentina 416 10,3 0,92 Argentina
17 Oman 373 124,3 0,83 Oman
18 Noua Zeelandă 357 81,1 0,79 New Zealand
19 Egipt 354 4,3 0,78 Egypt
20 Spania 335 7,3 0,74 Spain
România c c c Romania
Sursa: / Source: [ 13 ].
Ponderea producţiei de aluminiu primar pe continente, în anul 2011Share of primary aluminium production, by continents, in 2011
OceaniaOceania
5,1%
Europa / Europa21,3%
Asia / Asia53,8%
America de SudSouth America
4,8%
America de NordNorth America
11,0%
Africa / Africa4,0%
86
47. PRODUCŢIA DE CUPRU RAFINAT, ÎN ANUL 2011 REFINED COPPER PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 19500 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 5197 3,9 26,65 China, P.R.
2 Chile 3092 178,7 15,86 Chile
3 Japonia 1328 10,4 6,81 Japan
4 S.U.A. 1040 3,3 5,33 U.S.A.
5 Fed. Rusă 912 6,4 4,68 Russian Fed.
6 Germania 709 8,7 3,64 Germany
7 Rep. Coreea 595 12,1 3,05 Korea Rep.
8 Polonia 571 14,9 2,93 Poland
9 India 525 0,4 2,69 India
10 Zambia 515 38,1 2,64 Zambia
11 Australia 477 21,0 2,45 Australia
12 Mexic 400 3,5 2,05 Mexico
13 Belgia 394 35,8 2,02 Belgium
14 Peru 368 12,5 1,89 Peru
15 R.D. Congo 355 5,2 1,82 Congo, D.R.
16 Spania 354 7,7 1,82 Spain
17 Kazahstan 338 20,4 1,73 Kazakhstan
18 Canada 274 7,9 1,41 Canada
19 Indonezia 257 1,1 1,32 Indonesia
20 Brazilia 228 1,2 1,17 Brazil
România - - - Romania
Sursa: / Source: [ 13 ].
Ponderea producţiei de cupru rafinat pe continente, în anul 2011Share of refined copper production, by continents, in 2011
OceaniaOceania
2,5%
Europa / Europa19,4%
Asia / Asia45,4%
America de SudSouth America
21,0%
America de NordNorth America
6,7%
Africa / Africa4,9%
87
48. PRODUCŢIA MINIERĂ DE ZINC, ÎN ANUL 2011 MINE PRODUCTION OF ZINC, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 12800 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 4308 3,2 33,66 China, P.R.
2 Australia 1516 66,8 11,84 Peru
3 Peru 1256 42,7 9,81 Australia
4 S.U.A. 769 2,5 6,01 U.S.A.
5 India 713 0,6 5,57 Canada
6 Mexic 632 5,5 4,94 India
7 Canada 612 17,7 4,78 Mexico
8 Kazahstan 465 28,0 3,63 Bolivia
9 Bolivia 427 42,3 3,34 Kazakhstan
10 Irlanda 344 74,8 2,69 Ireland
11 Fed. Rusă 252 1,8 1,97 Namibia
12 Namibia 197 85,7 1,54 Russian Fed.
13 Suedia 194 20,6 1,52 Sweden
14 Brazilia 186 0,9 1,45 Brazil
15 Turcia 158 2,1 1,23 Poland
16 Polonia 88 2,3 0,69 Iran
17 Iran 72 0,9 0,56 Turkey
18 Finlanda 64 11,9 0,50 Finland
19 Mongolia 52 18,6 0,41 Mongolia
20 Argentina 46 1,1 0,36 Argentina
România - - - Romania
Sursa: / Source: [ 13 ].
Ponderea producţiei miniere de zinc pe continente, în anul 2011Share of mine production of zinc, by continents, in 2011
OceaniaOceania11,8%
Europa / Europa9,6%
Asia / Asia45,0%
America de SudSouth America
20,5%
America de NordNorth America
10,8%
Africa / Africa2,3%
88
49. PRODUCŢIA DE CIMENT, ÎN ANUL 2011 CEMENT PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
milioane tone million tonnes
Kg %
Total mondial 2677,2 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 2063,2 1533 77,06 China, P.R.
2 S.U.A. 66,6 214 2,49 U.S.A.
3 Turcia 63,9 863 2,39 Turkey
4 Vietnam 58,8 669 2,20 Viet Nam
5 Fed. Rusă 56,1 393 2,10 Russian Fed.
6 Rep. Coreea 52,0 1061 1,94 Korea, Rep.
7 Japonia 51,3 400 1,92 Japan
8 Mexic 40,6 354 1,52 Mexico
9 Thailanda 38,4 553 1,44 Thailand
10 Pakistan 29,1 164 1,09 Pakistan
11 Malaysia 21,1 732 0,79 Malaysia
12 Polonia 18,7 490 0,70 Poland
13 Maroc 16,1 499 0,60 Morocco
14 Canada 12,0 348 0,45 Canada
15 Ucraina 10,5 230 0,39 Ukraine
16 Australia 9,2 406 0,34 Australia
17 Peru 8,6 293 0,32 Peru
18 Regatul Unit 8,5 136 0,32 United Kingdom
19 România 8,1 401 0,28 Romania
20 Kazahstan 7,6 460 0,29 Kazakhstan
Sursa: / Source: [ 14 ].
Ponderea producţiei de ciment pe continente, în anul 2011Share of cement production, by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,4%
Europa / Europa6,6%
Asia / Asia87,0%
America de SudSouth America
2,1%
America de NordNorth America
2,9%
Africa / Africa1,0%
89
50. PRODUCŢIA DE PLUMB RAFINAT, ÎN ANUL 2011 REFINED LEAD PRODUCTION, IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 10400 - 100,00 World total
1 R. P. Chineză 4648 3,5 44,69 China, P.R.
2 S.U.A. 1250 4,0 12,02 U.S.A.
3 Germania 429 5,2 4,13 Germany
4 India 426 0,3 4,10 India
5 Rep. Coreea 421 8,6 4,05 Korea Rep.
6 Canada 282 8,2 2,71 Canada
7 Regatul Unit 274 4,4 2,63 United Kingdom
8 Japonia 253 2,0 2,43 Japan
9 Mexic 252 2,2 2,42 Mexico
10 Australia 218 9,6 2,10 Australia
11 Brazilia 184 0,9 1,77 Brazil
12 Spania 172 3,7 1,65 Spain
13 Italia 146 2,4 1,40 Italy
14 Polonia 134 3,5 1,29 Poland
15 Belgia 119 10,8 1,14 Belgium
16 Fed. Rusă 103 0,7 0,99 Russian Fed.
17 Kazahstan 101 6,1 0,97 Kazakhstan
18 Argentina 83 2,0 0,80 Argentina
19 Franţa 80 1,3 0,77 France
20 Iran 74 0,9 0,71 Iran
România 7 0,3 0,07 Romania
Sursa: / Source: [ 13 ].
Ponderea producţiei de plumb rafinat pe continente, în anul 2011Share of refined lead production, by continents, in 2011
OceaniaOceania
2,2%Europa / Europa
17,1%
Asia / Asia59,2%
America de SudSouth America
5,8%
America de NordNorth America
14,7%
Africa / Africa1,1%
90
51. PRODUCŢIA DE ÎNGRĂŞĂMINTE CHIMICE (100% substanţă activă), ÎN ANUL 2011 CHEMICAL FERTILIZERS PRODUCTION (100% active substance), IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe locuitor Per inhabitant
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii tone thou tonnes
Kg %
Total mondial 199538 - 100,00 World total
1 R.P. Chineză 60452 45 30,30 China, P.R.
2 S.U.A. 23062 74 11,56 U.S.A.
3 India 19017 15 9,53 India
4 Fed. Rusă 17206 120 8,62 Russian Fed.
5 Canada 13506 391 6,77 Canada
6 Belarus 6299 663 3,16 Belarus
7 Indonezia 4086 17 2,05 Indonesia
8 Germania 3826 47 1,92 Germany
9 Brazilia 3419 17 1,71 Brazil
10 Pakistan 3067 17 1,54 Pakistan
11 Egipt 3056 37 1,53 Egypt
12 Ucraina 2816 62 1,41 Ukraine
13 Maroc 2700 84 1,35 Morocco
14 Israel 2421 306 1,21 Israel
15 Polonia 2303 60 1,15 Poland
16 Arabia Saudită 1927 69 0,97 Saudi Arabia
17 Iordania 1924 292 0,96 Jordan
18 Spania 1592 34 0,80 Spain
19 Olanda 1591 95 0,80 Netherlands
20 Franţa 1486 23 0,74 France
România 1190 59 0,60 Romania
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de îngrăşăminte chimice pe continente, în anul 2011Share of chemical fertilizers production, by continents, in 2011
OceaniaOceania
0,6%Europa / Europa
22,4%
Asia / Asia51,6%
America de SudSouth America
3,4%
America de NordNorth America
18,3%
Africa / Africa3,7%
91
52. PRODUCŢIA DE CHERESTEA (inclusiv traverse), ÎN ANUL 2011 SAWNWOOD PRODUCTION (including sleepers), IN 2011
Nr. crt. Crt. no.
Ţara
Producţia totalăTotal production
Pe 1000 locuitori Per 1000
inhabitants
Ponderea în producţia mondială
Share in world production
Country
mii m3 thou m3
m3 %
Total mondial 396104 - 100,00 World total
1 S.U.A. 60185 193,1 15,19 U.S.A.
2 R.P. Chineză 44638 33,2 11,27 China, P.R.
3 Canada 38880 1127,0 9,82 Canada
4 Fed. Rusă 31215 218,6 7,88 Russian Fed.
5 Brazilia 25210 128,2 6,36 Brazil
6 Germania 22628 276,6 5,71 Germany
7 Suedia 16500 1755,3 4,17 Sweden
8 Finlanda 9750 1805,6 2,46 Finland
9 Austria 9636 1147,1 2,43 Austria
10 Japonia 9434 73,6 2,38 Japan
11 Franţa 8675 137,1 2,19 France
12 India 6889 5,5 1,74 India
13 Chile 6785 392,2 1,71 Chile
14 Turcia 6461 87,3 1,63 Turkey
15 Vietnam 6000 68,3 1,51 Viet Nam
16 România 5174 256,8 1,31 Romania
17 Australia 4556 200,7 1,15 Australia
18 Rep. Cehă 4454 424,2 1,12 Czech Rep.
19 Polonia 4422 115,8 1,12 Poland
20 Indonezia 4169 17,5 1,05 Indonesia
Sursa: / Source: [ 12 ].
Ponderea producţiei de cherestea pe continente, în anul 2011Share of sawnwood production, by continents, in 201 1
OceaniaOceania
2,2%
Europa / Europa37,7%
Asia / Asia22,2%
America de SudSouth America
10,7%
America de NordNorth America
25,0%
Africa / Africa2,2%
92
53. LOCUINŢE NOU CONSTRUITE CONSTRUCTION OF NEW DWELLINGS
număr / number
Ţara 2008 2009 2010 2011 Country
UE 27 EU 27
Austria ... ... ... ... Austria
Belgia 4204 3743 3973 3334 Belgium
Bulgaria ... ... ... ... Bulgaria
Rep. Cehă 3198 3211 3037 2386 Czech Rep.
Cipru 1674 1391 1196 737 Cyprus
Danemarca 2142 1457 927 1030 Denmark
Estonia 442 252 193 160 Estonia
Finlanda 2545 1850 2158 2638 Finland
Franţa 33349 27869 28831 35109 France
Germania 12637 13116 13982 17441 Germany
Grecia 5498 4091 3420 1872 Greece
Irlanda 4310 2202 1217 873 Ireland
Italia ... ... ... ... Italy
Letonia 674 347 159 222 Latvia
Lituania 986 783 306 422 Lithuania
Luxemburg 335 308 324 360 Luxembourg
Malta ... ... ... ... Malta
Olanda ... ... ... ... Netherlands
Polonia 13766 13334 11310 10913 Poland
Portugalia 4964 3937 3195 2615 Portugal
Regatul Unit 15687 13198 11438 11765 United Kingdom
România 5605 5210 4072 3785 Romania
Slovacia 1432 1570 1423 1218 Slovakia
Slovenia 675 474 389 303 Slovenia
Spania 51256 32368 21454 13993 Spain
Suedia 2448 1457 1387 1281 Sweden
Ungaria 3006 2667 1735 1055 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 5835 4483 3296 3388 South Africa
Belarus 4998 5796 7056 5687 Belarus
Rep. Coreea 6363 6074 6816 8256 Korea Rep.
Croaţia 656 683 329 254 Croatia
Elveţia 3437 3074 3348 4195 Switzerland
Israel 2537 2727 2763 2851 Israel
Kârgâzstan 561 506 542 486 Kyrgyzstan
Norvegia 2394 1807 1506 1671 Norway
Fed. Rusă 64009 58502 59510 65463 Russian Fed.
S.U.A. 94000 66000 54000 49000 U.S.A.
Turcia 29774 33672 48690 42914 Turkey
Ucraina 7820 5464 6398 6892 Ukraine
Sursa: / Source: [ 14 ].
Notă: Datele reprezintă medii lunare.
Note: Data represent monthly average.
93
54. INDICII LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII CONSTRUCTION PRODUCTION INDICES
2010 = 100
Ţara 2009 2010 2011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria 104,37 100,23 102,17 104,17 Austria
Belgia 101,46 99,95 105,58 104,90 Belgium
Bulgaria 117,50 100,05 87,17 86,70p Bulgaria
Rep. Cehă 108,47 100,25 96,62 89,47 Czech Rep.
Cipru 108,68 99,98 90,46 70,42 Cyprus
Danemarca 112,66 100,07 109,38 102,08 Denmark
Estonia 109,50 100,20 127,60 151,12 Estonia
Finlanda 92,81 99,19 108,22 106,40 Finland
Franţa 104,70 99,63 101,73 98,74 France
Germania 99,93 99,47 107,19 105,92 Germany
Grecia 141,30 100,03p 71,95 53,14 Greece
Irlanda 142,21 100,00 82,67 78,23 Ireland
Italia 103,63 100,02 95,99 82,68 Italy
Letonia 130,95 100,31 112,83 128,78 Latvia
Lituania 108,37 100,27 122,53 113,69 Lithuania
Luxemburg 99,77 99,96 101,94 96,52 Luxembourg
Malta 104,50 100,00 97,97 96,19p Malta
Olanda 111,65 99,87 104,99p 96,50p Netherlands
Polonia 97,20 100,35 117,00 111,54 Poland
Portugalia 109,24 100,00 89,76 74,52 Portugal
Regatul Unit 93,27 100,04 102,25 94,43p United Kingdom
România 115,90 100,30 103,30 104,80 Romania
Slovacia 105,56 100,81 98,82 86,79 Slovakia
Slovenia 120,52 100,16 75,25 62,55 Slovenia
Spania 125,56 99,94 80,36 76,00 Spain
Suedia 91,99 99,48 112,63 118,59 Sweden
Ungaria 111,82 100,15 92,30 86,07 Hungary
Alte ţări Other countries
Croaţia 118,71 100,11 91,51 81,53 Croatia
Elveţia 98,26 100,13 101,88 100,69 Switzerland
Rep. Macedonia 1) 86,86 100,16 122,18 140,13 Macedonia Rep. 1)
Muntenegru 100,78 100,08 118,65 127,72 Montenegro
Norvegia 100,08 100,00 103,31 110,62 Norway
Turcia 84,43 100,17 111,59 112,34 Turkey
Sursa: / Source: [ 3 ].
Notă: Indicii sunt ajustaţi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.
Note: The indices are adjusted according to the number of working days. 1) Date estimate. / Estimated data.
5.TRANSPORTURI TRANSPORT
97
55. LUNGIMEA AUTOSTRĂZILOR ŞI NUMĂRUL DE AUTOTURISME, ÎN ANUL 2011 LENGTH OF MOTORWAYS AND NUMBER OF PASSENGER CARS, IN 2011
Ţara
Lungimea autostrăzilor
Length of motorways
Numărul de autoturisme la
1000 de locuitori Number of passenger
cars per 1000 inhabitants
Înmatriculări noi de autoturisme la 1000
de locuitori New passenger cars
registrations per 1000 inhabitants
Country
km număr number
UE 27 EU 27 Austria 1) 1719 531 39 Austria 1) Belgia 17631) 493 52 Belgium Bulgaria 458 367 26 Bulgaria Rep. Cehă 745 437 16 Czech Rep. Cipru 257 552 25 Cyprus Danemarca 11032) 3843) 30 Denmark Estonia 115 428 13 Estonia Finlanda 790 553 23 Finland Franţa 11412 483 34 France Germania 12845 525 39 Germany Grecia 9482) ... 213) Greece Irlanda 9001) 426 23 Ireland Italia 66681) 611 29 Italy Letonia 0 298 20 Latvia Lituania 309 566 41 Lithuania Luxemburg 1523) 664 100 Luxembourg Malta … 596 40 Malta Olanda 26313) 471 33 Netherlands Polonia 1070 470 24 Poland Portugalia 2737 442 17 Portugal Regatul Unit 3686 454 30 United Kingdom România 350 215 94) Romania Slovacia 419 324 24 Slovakia Slovenia 768 520 28 Slovenia Spania 14554 483 18 Spain Suedia 18913) 466 35 Sweden Ungaria 14771) 298 8 Hungary Alte ţări Other countries Croaţia 1254 355 11 Croatia Canada 3) 170002) 497 22 Canada 3) Elveţia 1415 529 42 Switzerland Israel 3792) 2751) 28 Israel Norvegia 393 480 34 Norway Fed. Rusă 8263) 255 ... Russian Fed. Serbia 4951) 231 3 Serbia S.U.A. 995431) 403 222) U.S.A. Turcia 1) 2080 103 7 Turkey 1)
Sursa: / Source: [ 7 ]. 1) 2010. 2) 2008. 3) 2009. 4) Inclusiv autoturismele second-hand / Including second-hand passenger cars.
98
56. ACCIDENTE DE CIRCULAŢIE RUTIERĂ, ÎN ANUL 2011 ROAD TRAFFIC ACCIDENTS, IN 2011
Ţara Accidente*) Accidents*)
Persoane ucise în accidente de
circulaţie Persons killed in road
traffic accidents
Persoane rănite în accidente de
circulaţie Persons injured in road
traffic accidents
Country
UE 27 EU 27
Austria 35129 523 458581) Austria
Belgia 47924 858 62801 Belgium
Bulgaria 6639 657 80781) Bulgaria
Rep. Cehă 20487 773 25550 Czech Rep.
Cipru 1690 67 1553 Cyprus
Danemarca 3525 220 4039 Denmark
Estonia 1492 101 1877 Estonia
Finlanda 6408 292 7931 Finland
Franţa 65024 3963 81251 France
Germania 306266 4009 3711701) Germany
Grecia 1) 15032 1258 19108 Greece 1)
Irlanda 67362) 2403) 97472) Ireland
Italia 205638 3860 292019 Italy
Letonia 3386 179 4224 Latvia
Lituania 3266 296 3919 Lithuania
Luxemburg 962 33 1308 Luxembourg
Malta 1200 17 1560 Malta
Olanda 3) 19378 644 22245 Netherlands 3)
Polonia 40065 4189 49501 Poland
Portugalia 32541 891 41960 Portugal
Regatul Unit 156068 1960 212710 United Kingdom
România 26648 2018 33491 Romania
Slovacia 5775 325 7057 Slovakia
Slovenia 7218 141 9673 Slovenia
Spania 35878 1603 56120 Spain
Suedia 16119 319 22360 Sweden
Ungaria 15827 638 20172 Hungary
Alte ţări Other countries
Belarus 3) 6739 1322 7198 Belarus 3)
Canada 1) 125203 2209 172883 Canada 1)
Elveţia 18990 320 23242 Switzerland
Israel 14127 341 26800 Israel
Norvegia 6079 168 8363 Norway
Fed. Rusă 170788 23471 226062 Russian Fed.
S.U.A. 1572000 32367 2217000 U.S.A.
Turcia 1) 116804 4045 211496 Turkey 1)
Ucraina 30927 4831 37875 Ukraine
Sursa: / Source: [ 7 ]. *) Accidente cauzatoare de vătămări corporale. / Injury accidents. 1) 2010. 2) 2008. 3) 2009.
99
57. TRANSPORTUL FEROVIAR RAILWAY TRANSPORT
Ţara
Lungimea liniilor de cale ferată - total Length of railway
lines - total
Parcursul pasagerilor Passengers
carried
Parcursul mărfurilor
Goods hauled
Country
km
milioane pasageri - km
million passengers - km
milioane tone - km
million tonnes - km
2011
UE 27 EU 27
Austria 5066 10421 16899 Austria
Belgia 3578 10848 5439 Belgium
Bulgaria 4098 2068 3291 Bulgaria
Rep. Cehă 9569 6635 13872 Czech Rep.
Cipru … ... ... Cyprus
Danemarca 2131 10102 2030 Denmark
Estonia 787 243 6034 Estonia
Finlanda 5919 3882 9395 Finland
Franţa 33608 88064 23242 France
Germania 33708 79228 111980 Germany
Grecia 2552 1413 538 Greece
Irlanda 1919 1638 105 Ireland
Italia 18011 40554 11545 Italy
Letonia 1897 79 17164 Latvia
Lituania 1767 389 15088 Lithuania
Luxemburg 275 349 189 Luxembourg
Malta … … … Malta
Olanda 3016 16808 4331 Netherlands
Polonia 19702 15724 37189 Poland
Portugalia 2843 3750 2064 Portugal
Regatul Unit 31471 62729 19230 United Kingdom
România 10777 5073 14719 Romania
Slovacia 3587 2413 7290 Slovakia
Slovenia 1228 773 3584 Slovenia
Spania 15317 22681 8019 Spain
Suedia 9957 6431 11500 Sweden
Ungaria 7893 5760 733 Hungary
Alte ţări Other countries
Australia 8615 1829 59649 Australia
Canada 58345 2886 254069 Canada
R. P. China 66239 815699 2562635 China, P. R.
India 63974 978508 625723 India
Japonia 20035 244591 20255 Japan
Mexic 26704 449 69185 Mexico
Fed. Rusă 85292 139842 2127212 Russian Fed.
S.U.A. 228513 9518 2524585 U.S.A.
Sursa: / Source: [ 10 ].
100
58. TRANSPORTUL AERIAN, ÎN ANUL 2011 AIR TRANSPORT, IN 2011
Ţara
Plecări aeronave Registered carrier
departures
Pasageri transportaţi
Passengers carried
Mărfuri transportate Air freight
Country mii
thousands mii
thousands milioane tone - km million tones - km
UE 27 EU 27
Austria 194 17213 383 Austria
Belgia 108 5696 1241 Belgium
Bulgaria 12 933 2 Bulgaria
Rep. Cehă 61 4903 17 Czech Rep.
Cipru 12 1263 17 Cyprus
Danemarca 1) 86 6773 14 Denmark 1)
Estonia 11 603 5 Estonia
Finlanda 136 9235 740 Finland
Franţa 656 58786 4950 France
Germania 1075 112016 7724 Germany
Grecia 113 9180 4 Greece
Irlanda 635 89956 123 Ireland
Italia 329 33923 761 Italy
Letonia 54 3299 5 Latvia
Lituania 6 69 2 Lithuania
Luxemburg 39 785 4654 Luxembourg
Malta 15 1674 6 Malta
Olanda 252 29214 6327 Netherlands
Polonia 82 4449 39 Poland
Portugalia 146 11022 360 Portugal
Regatul Unit 1067 111934 6338 United Kingdom
România 1522) 10783 273) Romania
Slovacia 1 35 0 Slovakia
Slovenia 21 973 2 Slovenia
Spania 528 52934 1447 Spain
Suedia 1) 62 5824 16 Sweden 1)
Ungaria 121 12970 8 Hungary
Alte ţări Other country
Australia 583 62538 2847 Australia
Brazilia 970 87900 1483 Brazil
Canada 1246 70254 2034 Canada
R. P. China 2539 292160 16765 China, P. R.
Rep. Coreea 282 39912 12382 Korea Rep.
India 708 74357 1828 India
Japonia 811 89735 6556 Japan
Noua Zeelandă 207 13747 888 New Zealand
Fed. Rusă 596 50556 3900 Russian Fed.
S.U.A. 10058 730796 39630 U.S.A.
Sursa: / Source: [ 10 ]. 1) 2009. 2) Mişcări aeronave (plecări şi sosiri) / Carriers movement (departures and arrivals). 3) Mii tone. / Thousand tonnes.
6.COMERŢ EXTERIOR FOREIGN TRADE
103
59. EVOLUŢIA IMPORTULUI ÎN PERIOADA 2009-2012 IMPORTS, DURING 2009-2012
Ţara
Importuri CIF / Imports CIF Modificarea procentuală în anul 2012 faţă de
anul anterior Percentage change in 2012
over the previous year
Country milioane dolari SUA
million USD
2009 2010 2011 2012
UE 27 EU 27 Austria 136081 150323 180374 169252 -6,2 Austria Belgia 353246 391356 466505 437982 -6,1 Belgium Bulgaria 23552 25473 32579 32745 0,5 Bulgaria Rep. Cehă 105256 126600 152122 140898 -7,4 Czech Rep. Cipru 7882 8646 8723 7381 -15,4 Cyprus Danemarca 81926 82815 95724 92104 -3,8 Denmark Estonia 10151 12282 17750 17686 -0,4 Estonia Finlanda 60822 68772 84233 76445 -9,2 Finland Franţa 1) 556943 608582 710535 663952 -6,6 France 1) Germania 926154 1056170 1256168 1168654 -7,0 Germany Grecia 67775 63757 57364 53406 -6,9 Greece Irlanda 62595 60686 66706 63311 -5,1 Ireland Italia 414723 486968 558813 487154 -12,8 Italy Letonia 9346 11144 15442 16047 3,9 Latvia Lituania 18341 23385 31547 32239 2,2 Lithuania Luxemburg 18652 21738 26312 24181 -8,1 Luxembourg Malta 3803 5732 7410 7901 6,6 Malta Olanda 382268 440024 507759 501163 -1,3 Netherlands Polonia 149723 178149 206844 196199 -5,1 Poland Portugalia 71729 77688 82481 72306 -12,3 Portugal Regatul Unit 485238 563090 640214 644911 0,7 United Kingdom România 54344 62098 76540 702852) -8,2 Romania Slovacia 54807 66110 81505 79932 -1,9 Slovakia Slovenia 23852 26665 31396 28392 -9,6 Slovenia Spania 290744 315548 362835 325836 -10,2 Spain Suedia 120256 148474 174730 162719 -6,9 Sweden Ungaria 78034 87612 100989 94282 -6,6 Hungary
Alte ţări Other countries Australia 165470 201639 243700 260939 7,1 Australia Canada 3) 320287 390527 452132 469618 3,9 Canada 3) R. P.Chineză 4) 1004170 1396200 1742850 1817780 4,3 China P. R. 4) RAS Hong Kong 347311 433111 483633 504405 4,3 Hong Kong SAR Republica Coreea 322843 425212 524366 519570 -0,9 Korea Rep. Elveţia 147894 166924 196790 188618 -4,2 Switzerland Japonia 550550 692435 854098 885609 3,7 Japan Fed. Rusă 167411 229655 305605 314150 2,8 Russian Fed. Singapore 245785 310791 365770 379723 3,8 Singapore S.U.A. 1605300 1969180 2265890 2334880 3,0 U.S.A. Turcia 140928 185544 240842 236544 -1,8 Turkey
Sursa: / Source: [ 14 ]. 1) Inclusiv Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica şi Réunion. / Including French Guiana, Guadeloupe, Martinique and Réunion. 2) Date semidefinitive. / Semi-final data. 3) Importuri FOB. / Imports FOB. 4) Datele pentru R.P. Chineză exclud datele pentru RAS Hong Kong, RAS Macao şi provincia Taiwan. Data for China excludes those for Hong Kong SAR, Macao SAR and Taiwan Province of China.
104
60. EVOLUŢIA EXPORTULUI ÎN PERIOADA 2009-2012 EXPORTS, DURING 2009-2012
Ţara
Exporturi FOB / Exports FOB Modificarea procentuală în anul 2012 faţă de
anul anterior Percentage change in 2012
over the previous year
Country milioane dolari SUA
million USD
2009 2010 20011 2012
UE 27 EU 27 Austria 130791 144644 169677 158598 -6,5 Austria Belgia 370131 408269 476458 447241 -6,1 Belgium Bulgaria 16378 20571 28222 26699 -5,4 Bulgaria Rep. Cehă 113175 133020 162897 156782 -3,8 Czech Rep. Cipru 1342 1507 1960 1829 -6,7 Cyprus Danemarca 92843 95642 111339 105652 -5,1 Denmark Estonia 9058 11607 16739 16124 -3,7 Estonia Finlanda 62859 69491 79126 73091 -7,6 Finland Franţa 1) 474911 516946 584620 557174 -4,7 France 1) Germania 1120666 1261577 1476955 1410384 -4,5 Germany Grecia 20469 21651 30563 33373 9,2 Greece Irlanda 117092 118274 128917 118237 -8,3 Ireland Italia 406686 446852 523283 500972 -4,3 Italy Letonia 7174 8851 11995 12664 5,6 Latvia Lituania 16496 20726 28104 29654 5,5 Lithuania Luxemburg 12786 14293 16798 13990 -16,7 Luxembourg Malta 2195 3717 5284 5674 7,4 Malta Olanda 431839 492742 569513 554699 -2,6 Netherlands Polonia 136786 159829 187151 183524 -1,9 Poland Portugalia 44343 49408 59608 58255 -2,3 Portugal Regatul Unit 356516 410715 479510 476275 -0,7 United Kingdom România 40579 49494 63042 579222) -8,1 Romania Slovacia 55549 64012 79011 80767 2,2 Slovakia Slovenia 22294 24717 29242 27080 -7,4 Slovenia Spania 220848 246274 298458 286219 -4,1 Spain Suedia 131043 158090 187243 172681 -7,8 Sweden Ungaria 84586 94759 110897 103047 -7,1 Hungary
Alte ţări Other countries Australia 153884 212362 271697 256665 -5,5 Australia Canada 313981 386011 451735 461767 2,2 Canada R. P.Chineză 3) 1201790 1578270 1899180 2048940 7,9 China, P. R. 3) RAS Hong Kong 318510 390143 428732 442799 3,3 Hong Kong SAR Republica Coreea 361614 466384 556602 547870 -1,6 Korea Rep. Elvetia 166847 185790 223225 213982 -4,1 Switzerland Japonia 580719 769772 822564 798620 -2,9 Japan Fed. Rusă 301656 397668 516481 525383 1,7 Russian Fed. Singapore 269832 351867 409503 408393 -0,3 Singapore S.U.A. 1056750 1277580 1480410 1546830 4,5 U.S.A. Turcia 102143 113883 134907 152537 13,1 Turkey
Sursa: / Source: [ 14 ]. 1) Inclusiv Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica şi Réunion. / Including French Guiana, Guadeloupe, Martinique and Réunion. 2) Date semidefinitive. / Semi-final data. 3) Datele pentru R.P. Chineză exclud datele pentru RAS Hong Kong, RAS Macao şi provincia Taiwan. Data for China excludes those for Hong Kong SAR, Macao SAR and Taiwan Province of China.
105
61. BALANŢA COMERCIALĂ FOB-CIF ÎN PERIOADA 2009-2012 TRADE BALANCE FOB-CIF DURING 2009-2012
milioane dolari SUA / million USD
Ţara 2009 2010 20011 2012 Country
UE 27 EU 27
Austria -5290 -5680 -10697 -10654 Austria
Belgia 16885 16912 9953 9260 Belgium
Bulgaria -7174 -4902 -4357 -6046 Bulgaria
Rep. Cehă 7919 6420 10775 15884 Czech Rep.
Cipru -6540 -7139 -6763 -5552 Cyprus
Danemarca 10917 12827 15615 13548 Denmark
Estonia -1093 -675 -1011 -1562 Estonia
Finlanda 2037 719 -5107 -3354 Finland
Franţa 1) -82032 -91636 -125915 -106778 France 1)
Germania 194512 205408 220787 241730 Germany
Grecia -47306 -42106 -26800 -20032 Greece
Irlanda 54497 57588 62211 54925 Ireland
Italia -8037 -40116 -35530 13818 Italy
Letonia -2172 -2293 -3448 -3383 Latvia
Lituania -1845 -2658 -3443 -2586 Lithuania
Luxemburg -5866 -7444 -9515 -10192 Luxembourg
Malta -1608 -2015 -2126 -2227 Malta
Olanda 49571 52718 61754 53536 Netherlands
Polonia -12937 -18320 -19693 -12675 Poland
Portugalia -27386 -28280 -22872 -14051 Portugal
Regatul Unit -128722 -152375 -160704 -168636 United Kingdom
România -13765 -12604 -13498 -123632) Romania
Slovacia 742 -2098 -2494 835 Slovakia
Slovenia -1558 -1948 -2154 -1312 Slovenia
Spania -69896 -69274 -64377 -39618 Spain
Suedia 10787 9616 12513 9961 Sweden
Ungaria 6552 7147 9908 8765 Hungary
Alte ţări Other countries
Australia -11586 10724 27997 -4274 Australia
Canada 3) -6306 -4516 -397 -7851 Canada 3)
R. P.Chineză 4) 197620 182070 156330 231160 China P. R. 4)
RAS Hong Kong -28801 -42968 -54901 -61606 Hong Kong SAR
Rep. Coreea 38771 41172 32236 28300 Korea Rep.
Elveţia 18953 18866 26435 25364 Switzerland
Japonia 30169 77337 -31534 -86989 Japan
Fed. Rusă 134245 168013 210877 211233 Russian Fed.
Singapore 24047 41076 43733 28670 Singapore
S.U.A. -548550 -691600 -785480 -788050 U.S.A.
Turcia -38785 -71661 -105935 -84007 Turkey
Sursa: / Source: [ 14 ]. 1) Inclusiv Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica şi Réunion. / Including French Guiana, Guadeloupe, Martinique and Réunion. 2) Date semidefinitive. / Semi-final data. 3) Importuri FOB. / Imports FOB. 4) Datele pentru R.P. Chineză exclud datele pentru RAS Hong Kong, RAS Macao şi provincia Taiwan. Data for China excludes those for Hong Kong SAR, Macao SAR and Taiwan Province of China.
106
62. PONDEREA ÎN PIB A IMPORTULUI ŞI EXPORTULUI DE BUNURI ŞI SERVICII, ÎN ANUL 2012 SHARE OF IMPORT AND EXPORT OF GOODS AND SERVICES IN GDP, IN 2012
procente / percentage
Ţara
Exportul de bunuri şi servicii
Export of goods and services
Importul de bunuri şi servicii
Import of goods and services
Balanţa de comerţ exterior
External trade balanceCountry
UE 27 EU 27
Austria 57,2 54,0 3,2 Austria
Belgia 84,8 83,6 1,2 Belgium
Bulgaria 66,6 70,3 -3,7 Bulgaria
Rep. Cehă 78,0 72,7 5,3 Czech Rep.
Cipru 45,5 45,4 0,1 Cyprus
Danemarca 54,4 49,4 5,0 Denmark
Estonia 92,5 92,0 0,5 Estonia
Finlanda 40,6 41,4 -0,8 Finland
Franţa 27,4 29,7 -2,3 France
Germania 51,2 45,6 5,6 Germany
Grecia 27,0 32,0 -5,0 Greece
Irlanda 108,0 84,0 24,0 Ireland
Italia 30,3 29,1 1,2 Italy
Letonia 61,1 64,4 -3,3 Latvia
Lituania 84,2 83,8 0,4 Lithuania
Luxemburg 170,9 140,5 30,4 Luxembourg
Malta 102,3 96,3 6,0 Malta
Olanda 88,0 79,6 8,4 Netherlands
Polonia 46,2 45,8 0,4 Poland
Portugalia 38,8 39,3 -0,5 Portugal
Regatul Unit 31,5 33,7 -2,2 United Kingdom
România p 40,0 45,2 -5,2 Romania p
Slovacia 95,6 90,6 5,0 Slovakia
Slovenia 75,0 71,0 4,0 Slovenia
Spania 32,2 31,2 1,0 Spain
Suedia 48,7 42,6 6,1 Sweden
Ungaria 94,8 87,0 7,8 Hungary
Alte ţări Other countries
Armenia 25,1 49,3 -24,2 Armenia
Belarus 81,6 77,1 4,5 Belarus
Canada 30,0 32,0 -2,0 Canada
Croaţia 43,4 42,7 0,7 Croatia
Elveţia 51,2 41,4 9,8 Switzerland
Georgia 38,4 57,8 -19,4 Georgia
Israel 37,4 38,5 -1,1 Israel
Kazahstan 47,9 29,7 18,2 Kazakhstan
Norvegia 40,7 27,5 13,2 Norway
Fed. Rusă 29,4 22,1 7,3 Russian Fed.
S.U.A. 13,9 17,5 -3,6 U.S.A.
Turcia 26,4 31,6 -5,2 Turkey
Sursa: / Source: [ 7 ].
7. ÎNVĂŢĂMÂNT, CERCETARE - DEZVOLTARE, SĂNĂTATE EDUCATION, RESEARCH AND DEVELOPMENT, HEALTH
109
63. RATA BRUTĂ A STUDENŢILOR ÎNSCRIŞI ÎN ANUL UNIVERSITAR 2011/2012 GROSS ENROLMENT RATE IN TERTIARY EDUCATION, IN 2011/2012
procente / percentage
Ţara
Rata brută a studenţilor înscrişi / Gross enrolment rate of students
Country Total
Masculin Male
Feminin Female
UE 27 EU 27 Austria 70 64 77 Austria Belgia 1) 71 62 79 Belgium 1) Bulgaria 57 49 65 Bulgaria 1) Rep. Cehă 65 54 77 Czech Rep. Cipru 1) 48 51 46 Cyprus 1) Danemarca 1) 74 61 87 Denmark 1) Estonia 1) 64 49 80 Estonia 1) Finlanda 95 86 105 Finland Franţa 58 51 65 France Germania … … … Germany Grecia 2) 91 87 95 Greece 2) Irlanda 68 64 72 Ireland Italia 1) 65 54 76 Italy 1) Letonia 57 44 71 Latvia Lituania 69 56 83 Lithuania Luxemburg 1) 18 17 19 Luxembourg 1) Malta 1) 35 30 41 Malta 1) Olanda 1) 65 62 69 Netherlands 1) Polonia 1) 72 58 87 Poland 1) Portugalia 1) 65 60 71 Portugal 1) Regatul Unit 1) 60 50 70 United Kingdom 1) România 3) 42 38 46 Romania 3) Slovacia 54 43 66 Slovakia Slovenia 86 66 107 Slovenia Spania 83 74 91 Spain Suedia 73 58 89 Sweden Ungaria 60 52 68 Hungary Alte ţări Other countries R. P. Chineză 27 25 28 China, P. R. Rep. Coreea 1) 103 119 86 Korea Rep. 1) Elveţia 57 57 57 Switzerland Israel 4) 62 55 71 Israel 4) Japonia 1) 60 63 56 Japan 1) Mexic 29 29 28 Mexico Norvegia 1) 74 57 93 Norway 1) Fed. Rusă 4) 76 65 87 Russian Fed. 4) S.U.A. 1) 95 79 111 U.S.A. 1) Turcia 1) 55 61 50 Turkey 1)
Sursa: / Source: [ 16 ]. Notă: Rata brută de cuprindere în învăţământul superior reprezintă numărul total al studenţilor, indiferent de vârstă, ca raport în
populaţia totală de vârstă oficială (19-23 ani) corespunzătoare acestui nivel de învăţământ. Note: Gross enrolment rate in tertiary education represents the total number of students, regardless of age, expressed as against
the total population of an official age (19–23 years) corresponding to this level of education. 1) 2010/2011. 2) 2007/2008. 3) Datele sunt calculate cu populaţia rezidentă de vârstă şcolară la 1 iulie 2011. Data are calculated using the usual resident school aged population on July 1st, 2011. 4) 2009.
110
64. CHELTUIELI PUBLICE PENTRU EDUCAŢIE, ÎN ANUL 2011 PUBLIC EXPENDITURE ON EDUCATION, IN 2011
procente / percentage
Ţara
Ponderea cheltuielilor publice pentru educaţie
în PIB Share of public expenditure
on education in GDP
Ponderea cheltuielilor publice pentru educaţie în
cheltuielile guvernamentale Share of public expenditure on education in government
expenditure
Country
UE 27 EU 27
Austria 6,0 11,4 Austria
Belgia 6,6 12,5 Belgium
Bulgaria 4,1 10,8 Bulgaria
Rep. Cehă 4,2 9,7 Czech Rep.
Cipru 7,3 15,8 Cyprus
Danemarca 8,7 15,1 Denmark
Estonia 5,7 14,0 Estonia
Finlanda 6,8 12,3 Finland
Franţa 5,9 10,4 France
Germania 5,1 10,5 Germany
Grecia … … Greece
Irlanda 6,5 13,3 Ireland
Italia 4,5 9,1 Italy
Letonia 5,0 11,3 Latvia
Lituania 5,4 13,2 Lithuania
Luxemburg … … Luxembourg
Malta 5,4 12,6 Malta
Olanda 6,0 11,6 Netherlands
Polonia 5,2 11,4 Poland
Portugalia 5,8 11,6 Portugal
Regatul Unit 5,6 11,3 United Kingdom
România 4,1 10,5 Romania
Slovacia 4,2 10,6 Slovakia
Slovenia 5,7 11,4 Slovenia
Spania 5,0 10,9 Spain
Suedia 7,0 13,4 Sweden
Ungaria 4,9 9,8 Hungary
Alte ţări Other countries
Argentina 5,8 14,0 Argentina
Brazilia 5,8 18,1 Brazil
Rep. Dem. Congo 2,5 8,9 Congo, Dem. Rep.
Cuba 12,9 18,3 Cuba
Hong Kong RAS 3,4 20,1 Hong Kong SAR
Indonezia 2,8 15,2 Indonesia
Iran 4,7 18,7 Iran
Norvegia 6,9 15,2 Norway
S.U.A. 5,6 13,1 U.S.A.
Sursa: / Source: [ 10 ].
111
65. CHELTUIELI CU CERCETAREA - DEZVOLTAREA ŞI PERSONALUL DIN ACTIVITATEA DE CERCETARE - DEZVOLTARE, ÎN ANUL 2011 EXPENDITURE ON RESEARCH - DEVELOPMENT (R&D) AND STAFF IN THE RESEARCH - DEVELOPMENT ACTIVITY, IN 2011
Ţara
Ponderea cheltuielilor cu
cercetarea-dezvoltarea în PIBShare of research-development (R&D) expenditure in GDP
Personalul din activitatea de cercetare-dezvoltare
Staff in the R&D activity
Country Total
din care: cercetători of which: researchers
Total din care: femei
of which: women
% număr persoane în echivalent normă întreagă
number of persons in full-time equivalent
UE 27 EU 27 Austria 1),p 2,75 60378 37084 77652) Austria 1),p Belgia p 2,04 59991 40498 120642) Belgium p Bulgaria p 0,57 16986 11902 55063) Bulgaria p Rep. Cehă 1,85 55697 30682 7696 Czech Rep. Cipru p 0,48 1285 905 3373) Cyprus p Danemarca 1),p 3,09 57170 37480 57893) Denmark 1),p Estonia p 2,38 5666 4437 16883) Estonia p Finlanda 3,78 54526 40003 … Finland Franţa 3) 2,24 392875 239613 45427 France 3) Germania 1) 2,84 562600 338250 652262) Germany 1) Grecia 4) 0,58 35629 20817 … Greece 4) Irlanda 1),p 1,72 21817 15460 46661),3) Ireland 1),p Italia p 1,25 231914 106848 357923) Italy p Letonia p 0,70 5432 3947 18233) Latvia p Lituania 0,92p 11173 8390 43673) Lithuania Luxemburg 1),p 1,43 4988 2636 5342) Luxembourg 1),p Malta p 0,72 1382 755 1543) Malta p Olanda p 2,04 112546 53633 … Netherlands p Polonia 0,76 85219 64133 247453) Poland Portugalia p 1,49 52944 47301 207223) Portugal p Regatul Unit p 1,75 358583 262303 … United Kingdom p România 0,504) 29749 16080 7400 Romania Slovacia 0,68 18112 15326 6480 Slovakia Slovenia p 2,47 15269 8774 26683) Slovenia p Spania 1,33 215079 130235 518313) Spain Suedia 1),p 3,37 78480 49053 139952) Sweden 1),p Ungaria 1,21 33960 23019 64473) Hungary Alte ţări Other countries Croaţia 0,76 10622 6847 34853) Croatia R.P. Chineză 2) 1,70 2291252 1152311 … China, P.R. 2) Rep. Coreea 3) 4,00 335228 264118 … Korea Rep. 3) Islanda 2) 3,11 3753 2861 1089 Iceland 2) Japonia 2) 3,36 878418 655530 … Japan 2) Norvegia p 1,64 36882 27212 … Norway p Fed. Rusă 1,113) 839183 447579 … Russian Fed. S.U.A. 2) 2,87 … 14126395) … U.S.A. 2) Turcia 0,86 92801 72109 23393 Turkey
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) Date estimate./ Estimated data. 2) 2009. 3) 2010. 4) Date semidefinitive. / Semi-final data. 5) 2007.
112
66. CHELTUIELI PENTRU SĂNĂTATE, ÎN ANUL 2011 HEALTH EXPENDITURE, IN 2011
procente / percentage
Ţara
Ponderea cheltuielilor totale pentru sănătate
în PIB Total expenditure on health as a
percentage of GDP
Ponderea cheltuielilor publice pentru sănătate în
total cheltuieli publice General government expenditure on health as a percentage of total
government expenditure
Country
UE 27 EU 27
Austria 10,6 15,9 Austria
Belgia 10,6 15,1 Belgium
Bulgaria 7,3 11,3 Bulgaria
Rep. Cehă 7,4 14,2 Czech Rep.
Cipru 7,4 6,9 Cyprus
Danemarca 11,2 16,4 Denmark
Estonia 6,0 12,3 Estonia
Finlanda 8,9 12,1 Finland
Franţa 11,6 15,9 France
Germania 11,1 18,5 Germany
Grecia 10,8 13,2 Greece
Irlanda 9,4 13,5 Ireland
Italia 9,5 14,7 Italy
Letonia 6,2 9,3 Latvia
Lituania 6,6 12,6 Lithuania
Luxemburg 7,7 15,5 Luxembourg
Malta 8,7 13,3 Malta
Olanda 12,0 20,6 Netherlands
Polonia 6,7 11,0 Poland
Portugalia 10,4 13,4 Portugal
Regatul Unit 9,3 15,9 United Kingdom
România 3,41) 8,6 Romania
Slovacia 8,7 14,5 Slovakia
Slovenia 9,1 13,0 Slovenia
Spania 9,4 15,4 Spain
Suedia 9,4 14,8 Sweden
Ungaria 7,7 10,2 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 8,5 12,7 South Africa
Argentina 8,1 20,4 Argentina
Australia 9,0 16,8 Australia
Canada 11,2 17,9 Canada
R.P. Chineză 5,2 12,5 China, P.R.
Japonia 9,3 18,2 Japan
Fed. Rusă 6,2 10,1 Russian Fed.
S.U.A 17,9 19,8 U.S.A.
Turcia 6,7 12,8 Turkey
Sursa: / Source: [ 18 ]. 1) Doar cheltuieli publice. / Only public expenditure.
113
67. NUMĂRUL MEDICILOR ŞI STOMATOLOGILOR, ÎN ANUL 2011 NUMBER OF PHYSICIANS AND NUMBER OF DENTISTS, IN 2011
la 100000 locuitori / per 100000 inhabitants
Ţara Medici
Physicians Stomatologi
Dentists Country
UE 27 EU 27
Austria 1) 477 56 Austria 1)
Belgia 1) 368 77 Belgium 1)
Bulgaria 1) 373 85 Bulgaria 1)
Rep. Cehă 1) 359 69 Czech Rep. 1)
Cipru 1) 220 70 Cyprus 1)
Danemarca 2) 340 83 Denmark 2)
Estonia 1) 337 94 Estonia 1)
Finlanda 3) 273 782) Finland 3)
Franţa 337 64 France
Germania 1) 374 80 Germany 1)
Grecia 3) 603 131 Greece 3)
Irlanda 3) 306 604) Ireland 3)
Italia 3) 412 48 Italy 3)
Letonia 1) 296 68 Latvia 1)
Lituania 1) 370 74 Lithuania 1)
Luxemburg 287 83 Luxembourg
Malta 337 47 Malta
Olanda 2) 393 514) Netherlands 2)
Polonia 1) 208 32 Poland 1)
Portugalia 4) 378 673) Portugal 4)
Regatul Unit 275 53 United Kingdom
România 5) 261 66 Romania 5)
Slovacia 2) 300 50 Slovakia 2)
Slovenia 1) 237 60 Slovenia 1)
Spania 398 553) Spain
Suedia 6) 357 83 Sweden 6)
Ungaria 1) 339 53 Hungary 1)
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 76 19 South Africa
Columbia 1) 158 99 Colombia 1)
Cuba 1) 683 166 Cuba 1)
Israel 297 84 Israel
Kenya 1) 18 2 Kenya 1)
Tunisia 1) 124 30 Tunisia 1)
Turcia 170 29 Turkey
Ucraina 348 66 Ukraine
Sursa: / Source: [ 18 ]. 1) 2010. 2) 2007. 3) 2008. 4) 2009. 5) Datele se referă la personalul activ. / Data refer to active physicians/dentists. 6) 2006.
114
68. RATELE MORTALIT��II STANDARD PE CAUZE SELECTATE, ÎN ANUL 2010 STANDARDISED DEATH RATES ON SELECTED CAUSES, IN 2010
�ara Toate cauzele All causes of death
Boli ale sistemului circulator Diseases of circulatory system
Total, din care: Total, of which:
boli de inim� ischaemic heart
diseases
accidente vasculare cerebrale
cerebrovascular diseases
UE 27 Austria 548,1 206,8 96,0 32,2 Belgia 1) 577,4 164,7 51,2 36,4 Bulgaria 965,0 617,4 113,5 177,3 Rep. Ceh� 724,6 344,4 161,9 73,0 Cipru 512,0 189,8 64,0 36,8 Danemarca 1), p 643,8 159,5 59,8 41,4 Estonia 799,7 408,3 199,2 62,2 Finlanda 573,8 213,6 120,7 43,0 Fran�a 501,9 114,5 30,3 25,5 Germania 565,3 208,7 80,9 35,8 Grecia 558,1 228,9 62,1 67,8 Irlanda 544,3 178,4 91,2 38,1 Italia 478,0 159,8 54,6 42,2 Letonia 956,3 485,4 252,7 133,8 Lituania 947,7 486,4 307,9 114,2 Luxemburg 524,5 167,3 45,2 43,1 Malta 516,9 189,4 106,7 42,3 Olanda 543,1 146,7 40,6 32,7 Polonia 773,7 336,4 90,5 68,6 Portugalia 585,4 167,2 39,5 70,2 Regatul Unit 553,3 164,2 77,3 42,1 România 2), 3) 1248,0 752,1 252,5 236,1 Slovacia 853,3 442,5 262,2 90,1 Slovenia 600,6 218,7 63,6 58,2 Spania 487,6 137,8 43,8 33,8 Suedia 514,2 182,2 79,6 37,7 Ungaria 898,0 418,7 215,1 88,3 Alte ��ri Croa�ia 793,8 372,6 165,0 107,3 Elve�ia 467,2 146,3 57,2 25,2 Islanda 1) 507,3 172,7 83,2 37,2 Rep. Macedonia 939,8 552,9 82,9 183,7 Norvegia 531,2 151,8 62,4 35,8
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) 2009. 2) Inclusiv decese produse în str�in�tate. / Including deaths produced abroad. 3) 2011.
115
la 100000 locuitori / per 100000 inhabitants
Cancer Malignant neoplasms
Bolile
sistemului respiratorDiseases of the
respiratory system
Accidente de transport Transport accidents
Cazuri de auto-mutilare
Intentional self-harm Country
UE 27 155,6 27,7 6,2 12,7 Austria 166,8 56,4 8,9 17,0 Belgium 1) 155,3 38,1 9,1 9,3 Bulgaria 195,5 41,1 8,1 12,8 Czech Rep. 117,4 35,0 9,2 3,8 Cyprus 188,9 66,5 5,5 9,9 Denmark 1), p 185,3 21,8 6,8 14,8 Estonia 138,5 21,3 5,9 16,8 Finland 161,3 25,5 6,3 14,6 France 158,6 37,0 4,4 9,9 Germany 149,0 49,1 11,8 2,9 Greece 168,9 60,5 4,1 10,9 Ireland 156,8 27,6 6,9 5,4 Italy 197,1 22,7 11,2 18,2 Latvia 187,6 28,1 10,7 29,4 Lithuania 156,9 36,5 4,8 9,7 Luxembourg 151,7 47,2 3,6 7,4 Malta 182,8 48,1 3,9 8,8 Netherlands 196,0 38,2 10,9 15,3 Poland 153,7 57,1 8,4 8,2 Portugal 170,4 67,6 3,4 6,4 United Kingdom 240,0 61,8 12,2 12,6 Romania 2), 3) 196,8 52,2 8,9 10,8 Slovakia 196,2 32,4 7,1 17,2 Slovenia 152,4 45,2 5,1 5,8 Spain 141,2 27,3 3,0 11,1 Sweden 238,8 42,5 8,9 21,7 Hungary
Other countries
211,9 28,1 10,3 14,7 Croatia 138,3 25,5 4,0 11,1 Switzerland 155,9 42,3 4,2 11,5 Iceland 1) 171,5 34,5 6,4 5,7 Macedonia Rep. 159,3 45,3 4,9 10,8 Norway
8.STATISTICĂ SOCIALĂ ŞI STATISTICA TURISMULUI SOCIAL STATISTICS AND TOURISM STATISTICS
119
69. PREŢURI PRICES
Ţara
Indicele preţurilor de consum Consumer price index
Rata inflaţiei în anul 2012 faţă de anul
precedent Inflation rate in 2012 as
against the previous year
Country 2005 = 100
2011 2012 %
UE 27 EU 27 Austria 113,1 115,9 2,5 Austria Belgia 114,5 117,8 2,9 Belgium Bulgaria 143,3 147,5 2,9 Bulgaria Rep. Cehă 117,1 121,0 3,3 Czech Rep. Cipru 1) 116,6 119,4 2,4 Cyprus1) Danemarca 114,1 116,9 2,5 Denmark Estonia 132,7 137,9 3,9 Estonia Finlanda 113,5 116,7 2,8 Finland Franţa 2) 110,1 112,3 2,0 France 2) Germania 3) 102,1 104,1 2,0 Germany 3) Grecia 121,1 122,9 1,5 Greece Irlanda 110,1 112,0 1,7 Ireland Italia 3) 102,8 105,9 3,0 Italy 3) Letonia 144,7 147,9 2,2 Latvia Lituania 134,1 138,2 3,1 Lithuania Luxemburg 115,3 118,4 2,7 Luxembourg Malta 3) 130,2 133,4 2,5 Malta 3) Olanda 4) 109,2 111,9 2,5 Netherlands 4) Polonia 119,4 123,7 3,6 Poland Portugalia 5), 6) 131,6 135,2 2,7 Portugal 5), 6) Regatul Unit 7) 122,5 126,4 3,2 United Kingdom 7) România 142,8 147,5 3,3 Romania Slovacia 119,7 124,0 3,6 Slovakia Slovenia 117,3 120,3 2,6 Slovenia Spania 116,0 118,8 2,4 Spain Suedia 111,1 112,1 0,9 Sweden Ungaria 135,1 142,8 5,7 Hungary
Alte ţări Other countries Australia 119,7 121,8 1,8 Australia Brazilia 134,1 141,3 5,4 Brazil Canada 112,0 113,7 1,5 Canada Japonia 3) 99,7 99,7 0,0 Japan 3) Norvegia 113,3 114,1 0,7 Norway Noua Zeelandă 119,5 120,8 1,1 New Zealand Fed. Rusă 176,5 185,4 5,0 Russian Fed. S.U.A. 115,2 117,6 2,1 U.S.A. Turcia 161,7 176,1 8,9 Turkey
Sursa: / Source: [ 14 ]. 1) Pentru zonele controlate de guvern. / For government controlled areas. 2) Inclusiv departamentele de peste mări. / Including overseas departments. 3) 2010=100. 4) 2006=100. 5) Exclusiv chiria. / Excluding rent. 6) 2000=100. 7) Se referă la indicele preţurilor cu amănuntul. / Refers to the retail price index.
120
70. NUMĂRUL DE ABONAMENTELE LA TELEFONIA FIXĂ ŞI MOBILĂ NUMBER OF FIXED AND MOBILE TELEPHONE SUBSCRIPTIONS
Ţara
Abonamente la telefonia fixă Fixed telephone subscriptions
Abonamente la telefonia mobilă Mobile cellular subscriptions
Country la 100 locuitori
per 100 inhabitants la 100 locuitori
per 100 inhabitants 2012
UE 27 EU 27
Austria 40 161 Austria
Belgia 43 119 Belgium
Bulgaria 30 146 Bulgaria
Rep. Cehă 20 123 Czech Rep.
Cipru 33 98 Cyprus
Danemarca 43 118 Denmark
Estonia 33 155 Estonia
Finlanda 16 173 Finland
Franţa 62 98 France
Germania 62 131 Germany
Grecia 48 117 Greece
Irlanda 44 107 Ireland
Italia 36 159 Italy
Letonia 22 103 Latvia
Lituania 20 152 Lithuania
Luxemburg 51 145 Luxembourg
Malta 55 129 Malta
Olanda 42 118 Netherlands
Polonia 16 133 Poland
Portugalia 43 115 Portugal
Regatul Unit 53 131 United Kingdom
România 22 106 Romania
Slovacia 18 111 Slovakia
Slovenia 40 110 Slovenia
Spania 41 108 Spain
Suedia 46 123 Sweden
Ungaria 30 116 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 8 135 South Africa
Argentina 24 143 Argentina
Australia 46 106 Australia
Canada 52 76 Canada
R.P. Chineză 21 81 China, P.R.
Japonia 51 109 Japan
Fed. Rusă 30 184 Russian Fed.
S.U.A. 44 98 U.S.A.
Turcia 19 91 Turkey
Sursa: / Source: [ 10 ].
121
71. GOSPODĂRIILE DOTATE CU CALCULATOARE, UTILIZATORII DE INTERNET ŞI ABONAMENTELE LA INTERNETUL FIX DE BANDĂ LARGĂ HOUSEHOLDS ENDOWED WITH COMPUTERS, INTERNET USERS AND FIXED BROADBAND INTERNET SUBSCRIPTIONS
Ţara
Gospodării cu un calculator
Households with a computers
Utilizatorii de Internet
Internet users
Abonamentele la Internetul fix de bandă largă Fixed broadband
Internet subscriptions Country
- % - - % - din populţie - % - of population
la 100 locuitoriper 100 inhabitants
2012
UE 27 EU 27
Austria 81 81 25 Austria
Belgia 80 82 34 Belgium
Bulgaria 52 55 18 Bulgaria
Rep. Cehă 75 75 17 Czech Rep.
Cipru 70 61 19 Cyprus
Danemarca 92 93 38 Denmark
Estonia 76 79 26 Estonia
Finlanda 88 91 30 Finland
Franţa 81 83 38 France
Germania 87 84 34 Germany
Grecia 57 56 24 Greece
Irlanda 83 79 23 Ireland
Italia 67 58 22 Italy
Letonia 70 74 22 Latvia
Lituania 64 68 20 Lithuania
Luxemburg 92 92 33 Luxembourg
Malta 78 70 32 Malta
Olanda 97 93 39 Netherlands
Polonia 73 65 17 Poland
Portugalia 66 64 22 Portugal
Regatul Unit 87 87 34 United Kingdom
România 57 50 16 Romania
Slovacia 79 80 15 Slovakia
Slovenia 76 70 25 Slovenia
Spania 74 72 24 Spain
Suedia 92 94 32 Sweden
Ungaria 71 72 23 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 24 41 2 South Africa
Argentina 56 56 11 Argentina
Australia 85 82 25 Australia
Canada 87 87 33 Canada
R.P. Chineză 41 42 13 China, P.R.
Japonia 80 79 28 Japan
Fed. Rusă 61 53 14 Russian. Fed.
S.U.A. 79 81 28 U.S.A.
Turcia 50 45 11 Turkey
Sursa: / Source: [ 10 ].
122
72. BALANŢA TURISMULUI TOURISM BALANCE
milioane dolari SUA / million USD
Ţara Credit de călătorie
Travel - credit Debit de călătorie
Travel - debit Country 2010 2011 2010 2011
UE 27 EU 27
Austria 18758 19778 10125 10548 Austria
Belgia 10337 11661 18829 22301 Belgium
Bulgaria 3571 4021 1232 1339 Bulgaria
Rep. Cehă 7121 7628 4064 4573 Czech Rep.
Cipru 2108 2543 1116 1209 Cyprus
Danemarca … … … … Denmark
Estonia 1065 1255 633 806 Estonia
Finlanda 3040 3823 4304 4878 Finland
Franţa 46370 54880 38860 44230 France
Germania 34560 38860 77580 86170 Germany
Grecia 12479 14801 2854 3159 Greece
Irlanda 4086 4593 7071 7023 Ireland
Italia 38440 43240 26910 28730 Italy
Letonia 640 771 647 766 Latvia
Lituania 1021 1353 790 798 Lithuania
Luxemburg 4100 4807 3515 3796 Luxembourg
Malta 1067 1275 309 333 Malta
Olanda 12861 14352 19489 20603 Netherlands
Polonia 9526 10683 8570 8462 Poland
Portugalia 10007 11376 3905 4143 Portugal
Regatul Unit 32400 35110 49970 51110 United Kingdom
România 1136 1420 1636 1966 Romania
Slovacia 2228 2431 1944 2186 Slovakia
Slovenia 2540 2722 1214 1143 Slovenia
Spania 52187 60108 16764 17275 Spain
Suedia 11093 13865 13079 15571 Sweden
Ungaria 5339 5629 2404 2485 Hungary
Alte ţări Other countries
Africa de Sud 9085 9515 5595 5283 South Africa
Argentina 4942 5351 4878 5511 Argentina
Australia 29839 31456 22241 26949 Australia
Canada 15711 16716 29558 33166 Canada
R.P. Chineză 45814 48464 54880 72585 China, P.R.
Japonia 13220 11000 27950 27260 Japan
Mexic 11992 11869 7255 7832 Mexico
Fed. Rusă 8830 11398 26587 32466 Russian Fed.
S.U.A. 134170 149260 82510 86180 U.S.A.
Thailanda 20116 27186 5623 5716 Thailand
Turcia 20807 23020 4826 4976 Turkey
Sursa: / Source: [ 11 ].
123
ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ ROMANIA AND EUROPEAN UNION
Indicator U.M. 2012
M.U. Indicator România Romania
UE 27 EU 27
Suprafaţa totală mii km2 238 4324 thou km2 Total area Populaţia la 1 ianuarie mii locuitori 20096,01) 502623,0p thou. inhabitants Population on January 1st Densitatea populaţiei locuitori / km2 84,41) 116,92),3) inhabitants / km2 Population density Ponderea populaţiei sub 20 ani în total populaţie
%
21,31)
21,1p
%
Share of population under 20 years old in total population
Ponderea populaţiei de 60 ani şi peste în total populaţie
%
22,41)
23,9p
%
Share of population 60 years old and over in total population
Rata de dependenţă demografică
%
47,01)
50,2p
%
Age dependency ratio
Rata mortalităţii infantile
la 1000 născuţi vii
10,04)
3,92)
per 1000 live-births
Infant mortality rate
Produsul intern brut (PIB) - preţuri curente
milioane Euro
131676,45)
12923199
million Euro
Gross Domestic Product (GDP) - current prices
Indicele de volum al PIB pe locuitor (UE-27=100)
%
50
100
%
Volume index of GDP per capita (EU-27 = 100)
Rata anuală de creştere a PIB (anul precedent = 100)
%
0,65)
-0,4
% GDP growth rate (previous year = 100)
Produsul intern brut pe locuitor
în PCS
12800
25600
in PPS
Gross Domestic Product per inhabitant
Rata inflaţiei % 3,3 2,6 % Inflation rate Ponderea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea în PIB
%
0,502),5)
2,032),3)
%
Share of the research-development expenditure in GDP
Rata de ocupare % 59,5 64,2 % Employment rate Rata de ocupare - femei % 52,6 58,6 % Employment rate - female Rata şomajului (conform Biroului Internaţional al Muncii)
%
7,0
10,4
%
Unemployment rate (according to International Labour Office)
Rata şomajului pe termen lung
%
3,2
4,6
%
Long-term unemployment rate
Autoturisme
număr/1000 locuitori
224
4736)
number/1000 inhabitants
Passenger cars
Persoane decedate în accidente rutiere
număr
2042
345006)
number
Persons killed in traffic accidents
Utilizatori INTERNET
% în total populaţie
50
75
% in total population
INTERNET users
Export FOB - total miliarde euro 45,1 1686,3 billion euro Exports FOB - total Import CIF - total miliarde euro 54,7 1791,6 billion euro Imports CIF - total
Sursa: / Source: [ 3 ]. 1) Populatia rezidentă la 1 ianuarie 2012. / Usual resident population on January 1st, 2012. 2) 2011. 3) Estimări Eurostat. / Eurostat estimates. 4) Exclusiv decedaţi sub 1 an în străinătate, respectiv născuţii vii în străinătate. / Excluding the deaths for infants under one year
abroad, respectively live – births abroad. 5) Date semi-definitive. / Semi-final data. 6) 2009. Notă: Puterea de Cumpărare Standard (PCS) reprezintă moneda de referinţă stabilită la nivelul Uniunii Europene şi este o unitate de
valută convenţională care exclude influenţa diferenţelor între nivelul preţurilor dintre ţări. Rata de ocupare este calculată faţă de populaţia în vârstă de 15 – 64 ani.
Note: Purchasing Power Standard (PPS) represents the reference currency established at the level of European Union, and it is a conventional currency unit which excludes the influence of the price levels between countries. The employment rate is calculated by dividing the number of persons aged 15 to 64 in employment by the total population of the same age group.
124
Sursele de date utilizate
Data sources
1 UNSD online, Internet – http://unstats.un.org/unsd/demographic/products/dyb/dyb2011.htm
2 PRB online, Internet – http://www.prb.org/pdf12/12WorldDataSheet.pdf
3 Eurostat database, Internet - http://epp.eurostat.ec.europa.eu
4 PRB online, Internet – http://www.prb.org/pdf13/13WorldDataSheet_Eng.pdf
5 UN database, Internet – http://data.un.org
6 2013 Human Development Report, UNDP, New York, 2013
7 UNECE online database, Internet – http://www.unece.org/
8 International Financial Statistics, IMF, Washington, June 2013
9 UNECE Countries in Figures 2013, UNECE, New York and Geneva, 2013
10 2013 World Development Indicators online, Internet – http://wdi.worldbank.org
11 Balance of Payments Statistics Yearbook, IMF, Washington, 2012
12 FAO statistical database, Internet – http://faostat.fao.org/
13 World Mineral Production 2007-2011, British Geological Survey, 2013
14 Monthly Bulletin of Statistics online - http://unstats.un.org/unsd/mbs/
15 International Financial Statistics, IMF, Washington, June 2012
16 UNESCO online database, Internet – http://uis.unesco.org/
17 WHO online database, Internet - http://www.who.org/
Simboluri folosite în tabel
Symbols used in tabel
- = nu este cazul / not the case
… = lipsă date / data not available
p = date provizorii / provisional data
c = date confidenţiale / confidential data