1

UNIVERSITATEA SPIRU HARETUNIVERSITATEA SPIRU HARETUNIVERSITATEA SPIRU HARETUNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT ––––

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIESPECIALIZAREA KINETOTERAPIESPECIALIZAREA KINETOTERAPIESPECIALIZAREA KINETOTERAPIE

MASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTAREMASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTAREMASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTAREMASAJ ŞI TEHNICI COMPLEMENTARE

LECT. UNIV. DRD. BUHOCIU ELENALECT. UNIV. DRD. BUHOCIU ELENALECT. UNIV. DRD. BUHOCIU ELENALECT. UNIV. DRD. BUHOCIU ELENA

2

Alcătuirea şi dispoziţia sistemului limfatic

Structura vaselor şi ganglionilor limfatici

1. Limfaticele membrului superior

Limfaticele membrului superior se împart în superficiale – plasate în derm şi în ţesutul celular subcutant de deasupra aponevrozelor şi în profunde – plasate dedesupt.

• Reţeaua colectoarelor superficiale – repartizată armonios la

suprafaţa fiecarui membru şi, în acelaşi timp, cea mai densă la nivelul degetelor şi la suprafaţa palmară a mâinii. Astfel se explică frecvenţa mai mare a edemelor feţei dorsale ale mâinii, în raport cu faţa palmară. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare (ultimele satelite ale reţelei sanguine, urcă pe antebraţ, apoi pe braţ, colectând limfa adusă prin capilare). Drenajul se va realiza, în principal, pe faţa anterointerna a antebraţului ţi braţului, trecând prin ganglionii supraepitrohleeni. Colectorii se reunesc în final în regiunea axilară.

• Două colectoare radiale profunde la nivelul pumnului mâinii, care însoţesc artera radială şi se anastomozează la plica cotului. Există, de asemeni, doua radiale cubitale profunde care urcă de-a lungul vaselor cubitale până la plica cotului. Colectoarele interosoase anterioare şi posterioare (ultimele perforează membrana interosoasă) se unesc cu celelalte colectoare la nivelul plicii cotului. Din aceste colectoare ale antebraţului, se nasc 2 sau 3 colectoare humerale. Acestea se pot reuni în treimea mijlocie a braţului, cu una sau două ramuri ale ganglionilor epitrohleeni şi cu câteva ramuri musculare.

Observaţie : Aceste ramuri constituie, fără îndoială, o cale de supleere (aternativă), în cazul întreruperii reţelei limfatice – de ex. In cazul rezecţiei limfatice din mastectomii. Aceste căi pot creşte numeric, anume, căile preexistente nefuncţionale devin funcţionale, în caz de necesitate. O altă ipoteză susţine că sensul fluxului limfatic poate fi inversat şi poate fi trecut din reţeaua profundă în cea superficială pentru degajarea reţelei profunde.

2. Ganglionii limfatici ai membrului superior

• Ganglionii superficiali:

3

a. Supraepitrohleenii -- 2-3 cm deasupra epitrohleei. Vasele eferente reîntâlnesc reţeaua limfaticelor profunde, în timp ce ganglionbii humerali se orientează spre calea superficială.

b. Ganglionii stratului deltopectoral • Ganglionii profunzi – se pot afla de-a lungul arterei radiale,

cubitale, interosoase şi humerale • Ganglionii axilari – Majoritatea acestora sunt sub-aponevrotici

(deci profunzi). Puţine limfatice ale membrului superior nu converg spre ganglionii axilari. Se găsesc aici grupul humeral, toracic, scapular, central, subclavicular. Toate vasele colectoare limfatice ale membrului superior (superioare sau profunde) ajung la grupul humeral. Colectoarele cele mai externe ale braţului pot scurtcircuita grupul humeral şi comunică direct cu grupul sub sau supraclavicular. Grupul humeral numără 5-7 ganglioni în zona posteroexternă a axilei.

Vasele eferente ale grupului humeral se varsă : 1. în grupul central ; 2. în grupul subclavicular.

Grupul toracic sau mamar extern (subgrupul superior şi subgrupul inferior) cuprinde 5-7 ganglioni lipiţi pe peretele toracic al coastelor de la a 2-a la a 6-a. Ei drenează o mare parte a limfaticelor sânului, ale peretelui antero-lateral al toracelui, ale tegumentelor şi muşchilor peretelui abdominal supra-ombilical.

Grupul scapular cuprinde 5-10 ganglioni aflaţi de-a lungul venei scapulare inferioare, până la vărsarea acesteia în vena axilară. Ei dreneaza tegumentele şi muşchii peretelui toracic posterior şi ai părţii postero-laterale de la baza gâtului. Limfa se varsă apoi în ganglionii humerali.

Grupul central numără 4-6 ganglioni. El primeşte colectoarele limfatice venind de la sân (cu grupul toracic). El este inclus în grăsimea din partea medie a ailei. Îşi trimite eferenţele spre grupul subclavicular.Grupul subclavicular cuprinde 6-12 ganglioni : el ocupă vârful piramidei axilare deasupra mivului pectoral. El primeşte vasele eferente ale altor grupuri, trunchiul superficial interdeltopectoral si colectoarele superficiale ale glandei mamare.

Sistematizarea teritoriilor de drenaj ale fiecărui sediu ganglionar nu are decât un interes practic minor, fiindcă există multiple anastomoze.

Observaţie: Limfaticele pielii şi ale sânului merg direct în releul retroclavicular pe faţa anterointernă.

4

Examinarea ganglionilor axilari -- Pacientul este aşezat cu braţul în antepulsie la cca 30°, cotul flectat, mâna în sprijin pe omoplatul practicianului. Mâna homolaterală a practicianului fixează umărul pacientului, în timp ce degetele celeilalte mâini explorează piramida axilară. Ţesuturile moi vor fi deprimate fie spre cutia toracică, fie către extremitatea proximală a humerusului.

3. Limfaticele membrului inferior

Ele cuprind : 1. Colectoarele superficiale satelite ale safenei interne – mergând spre

colectoarele inghinale ; 2. Colectoarele superficiale ale safenei externe – mergând spre

ganglionii limfatici poplitei : 3. Colectoarele regiunii fesiere.

Observaţie : Limfaticele sunt mai numeroase la picior, decât la gambă şi la coapsă. La picior, sunt mai numeroase pe faţa plantară, decât pe faţa dorsală. Există o axă medio-posterioară de drenaj limfatic puţin dezvoltată, din care pleacă numeroase ramuri circumflexe care se întâlnesc cu trunchiurile venoase superficiale antero-interne principale, pe care le însoţesc până la releul inghinal.

4. Colectoarele profunde se împart în : a. cele care urmează vasele (sau principale) ; b. cele numite căi accesorii. Căile principale : a. care urmăresc artera nutritivă a osului ; b. ale membranei interosoase ; c. care urmează arterele plantare ; d. care însoţesc anastomoza dintre artera pedioasă şi artera

plantară externă; e. care însoţesc artera tibială anterioară f. satelitele arterei tibiale posterioare, care se varsă în

ganglionul popliteu cel mai extern Limfaticele satelite vaselor femurale cresc numeric pe măsură ce cresc

colateralele. Cele mai multe se întâlnesc cu ganglionii iliaci externi. Căile accesorii : a. limfaticele satelite ale arterei obturatorii, care se varsă în

grupul intern an ganglionilor externi ;

5

b. Limfaticele satelite ale arterei sciatice, care se varsă în ganglionii iliaci interni ;

c. Limfaticele satelite ale arterei fesiere, care pot ajunge în ganglionii limfatici şi în cei ai arterei iliace comune.

Observaţii :

1. Aceste căi accesorii sunt căi posibile de derivaţie în limfedeme. 2. Comunicaţiile există între circulaţia superficială şi circulaţia

profundă. 4. Ganglionii limfatici ai membrului inferior

• Ganglionii inghinali se împart în superficiali şi profunzi. Ganglionii profunzi sunt mai putin numeroşi : 1-3 (4-5 după alţi autori). Ei sunt legaţi de grupul intern al ganglionilor iliaci. Jackson a dovedit că, colecţiile limfatice ale coapsei pot atinge şi ganglionii limfatici iliaci, fără să treacă prin ganglionii inghinali.

Examinarea ganglionilor inghinali – Pacientul este în decubit dorsal, genunchii semiflectaţi în sprijin pe o pernă. • Ganglionii poplitei – Sub aponevroză, între safena externă şi nervul

sciatic popliteu extern se află grupul ganglionilor profunzi. Un ganglion izolat s-ar putea afla, după unii autori, deasupra aponevrozei şi deci mai superficial, dar legat de ganglionii mai profunzi. Ganglionul safen extern primeşte colectoarele satelite ale venei safene externe, provenind de la treimea posterioară a marginii externe a picioarului, de la partea externă a călcâiului şi de la faţa posterioară a gambei. Examenul ganglionilor politei : Pacientul se află în decubit ventral, genunchiul flectat pasiv la 60°. Pulpa falangelor distale ale degetelor explorează creasta poplitee. • Ganglionul tibial anterior – La nivelul membranei interosoase, deci

chiar sub-aponevrotic. Unii autori cred că e vorba de un nodul întrerupător, aşa cum se găsesc numeroşi de-a lungul colectoarelor şi care nu sepoate numi ganglion. Alţii cred că e o formaţiune « progresivă », care va fi mai mare la descendenţi, deci creşte de la o generaţie la alta.

Remarci generale :

6

1. Ganglionii întrerupători pot lipsi complet. Aceştia nu par a juca un rol important în drenajul limfatic.

2. Mult mai grave sunt, în consecinţă : a. anomalia reprezentată prin absenţa unuia sau mai multor

colectoare. Chiar dacă condiţiile sunt normale, funcţia de drenaj poate fi depăşită. Limfedemul este greu de tratat : fazele repausului cu membrul în poziţie declivă reprezintă o măsură profilactică, cum este şi folosirea contenţiei elastice, alături de drenajul manual ;

b. Prezenţa unui număr suficient de colectoare, dar de calibru inferior normalului. Limfedemul poate să nu apară decât foarte târziu, de exemplu, în urma unui traumatism. Pacientul îşi poate aminti că avea gleznele mai groase seara uneori, fără a atinge proporţiile unui adevărat edem. La ridicarea membrului, edemul se resoarbe întotdeauna. Contenţia elastică se recomandă alături de drenajul manual ;

c. Prezenţa varicelor limfatice. Această anomalie este un obstacol evident în evacuarea normală a limfei. Repausul în poziţie declivă şi contenţia elastică ajută mult manevrele manuale ale drenajului ;

d. Hipoplazia vaselor limfatice. Aceasta poate fi combătută eficace prin drenaj manual. Ne referim la una dintre caracteristicile esenţiale ale drenajului manual, care constă în redarea uneiactivităţi normale sau măcar în depăşirea acestor condiţii de către unitatea limfatică ( unitatea funcţională limfatică = limfangiom : spaţiul cuprins între 2 valve). Credem că această proprietate a masajului este un factor determinant în rolul tratamentului limfedemului.

3. Comunicaţiile (comunicantele) limfovenoase au fost puse în evidenţă de numeroşi autori. Cea mai importantă este vărsarea canalului toracic în vena

subclavie. Numeroase ipoteze au fost emise pentru a explica această particularitate, ca şi funcţionalitatea prin prea-plin, pe care l-ar putea juca comunicaţiile (comunicantele).

În altă ordine de idei, comuncantele nu ar intra în funcţie decât în caz de nevoie, în anumite condiţii experimentale sau patologice. 4. Pe baza acestor date, putem presupune că, creşterea presiunii

edemului, deci şi creşterea presiunii în interiorul vasului limfatic este susceptibilă să deschidă comunicantele. Se crede, deasemeni, că actul chirurgical constă în creşterea artificială de comunicante între

7

limfatice şi vene. Trecerea inversă, adică trecerea sângelui venos în vasul limfatic, antrenează coagularea.

Structura şi funcţia sistemului limfatic

Ganglionii iliaci şi lomboaortici

Lanţurile iliace constituie releul obligatoriu prin care limfa, venind de la membrele inferioare se varsă în canalul toracic. Tehnicile manuale nu ar avea, fără îndoială, mare incidenţă la acest nivel datorită profunzimii localizării acestor căi limfatice.

Ganglionii iliaci se împart în 3 lanţuri : 1. lanţul extern : aflat pe marginea externă a arterelor iliace, primitivă

şi externă, având tendinţa să se insinueze între psoas şi arteră ; 2. lanţul mijlociu : este plasat înauntrul arterei iliace externe, pe faţa

anterointernă a venei. Se continuă în spatele arterei iliace primitive ;

3. lanţul intern : se naşte în spatele părţii interne a arcadei crurale şi se continuă de-a lungul arterei iliace interne.

Lanţurile iliace primesc şi trunchiurile care drenează majoritatea viscerelor pelvine.

Lanţurile ganglionare lomboaortice se împart în 4 grupe care prelungesc lanturile ilio-pelviene.

Din plexul lomboaortic se desprind două trunchiuri lombare care, dupa un traiect sinuos retrovascular, depăşesc orificiul aortic cu diafragma, în spatele aortei. Reunirea lor supra sau subdiafragmatic formează canalul toracic. Dacă confluentul este subdiafragmatic, el primeşte trunchiul limfatic intestinal care drenează chilul absorbit la nivelul intestinului subţire. Cisterna lui Pecquet marchează originea canalului toracic.

5. Limfaticele capului şi ale gâtului

• Cercuul ganglionar pericervical cuprinde :

1. grupul occipital profund – situat sub unghiul postero-superior al muşchiului sternocleidomastoidian şi pe ţesutul fibrotendionos, care acoperă linia occipitală superioară între inserţiile sternocleidomastoidianului şi trapezului, primeşte limfaticele din porţiunea occipitală a pielii păroase a capului.

8

Vasele eferente se varsă în canalele profunde ale sternocleidomastoidianului către crestele retroclaviculare ;

2. grupul mastoidian – situat la capătul proximal al sternocleidomastoidianului, primeşte limfaticele feţei posterioare ale pavilionului urechii şi a teritoriului parietal al pielii păroase a capului ; vasele eferente întâlnesc eferentele grupului parotidian, apoi coboară pe marginea anterioară ;

3. grupul parotidian – care se subdivide în 3 grupe : grupul superficial şi preauricular, grupul sub-aponevrotic şi ganglionii intraglandulari. Acest grup primeşte limfa din regiunile temporală şi frontală a pielii păroase a capului, de la pleoape, de la rădăcina nasului, de la urechea externă ;

4. grupul submaxilar profund – plasat pe marginea inferioară a mandibulei şi obrazului primeşte limfa de la pleoapa inferioară, de la nas, de la obraz, de la buze, de la gingii şi de la planşeul bucal ;

5. grupul submentonier – care este fie profund, fie superficial, plasat între cele două părţi ale muşchiului digastric, primeşte limfa de la menton, de la buza inferioară, de la partea mediană a gingiei inferioare, de la planşeul bucal şi de la vârful limbii.

• Grupele laterale profunde ale gâtului sau lanţul ganglionar

substernomastoidian profund, plasat de la mastoidă până la baza gâtului.

• Grupul cervical profund juxta-visceral cuprinde : a. ganglionii retrofaringieni; b. ganglionii prelaringieni; c. ganglionii pretraheali; d. ganglionii lanţului recurenţial.

• Vasele limfatice ale capului şi gâtului merg la ganglionii substernomastoidieni. De la aceştia pleacă vasele eferente, care se reunesc de fiecare parte într-un trunchi comun, trunchiul jugular. Acesta se varsă în dreapta, în unghiul confluenţei venelor jugulară internă şi subclavie drepte ; în stânga, în canalul toracic, puţin deasupra vărsării acestuia în subclavie.

6. Limfaticele feţei anterioare a trunchiului

• Limfaticele feţei anterioare a toracelui (pieptul) – Pieptul este drenat pe cale anterinternă, fără să treacă prin piramida

9

axilară, direct prin ganglionii aflaţi deasupra articulaţiilor condrosternale. Aceste căi eferente se îndreaptă şi spre releele ganglinare mamare interne.

Limfaticele regiunii medio-abdominale şi supraombilicale se îndreaptă şi spre releele ganglinare mamare interne.

Aceste căi se îndreaptă apoi, de regulă, în canalul toracic. Calea anteroexternă trimite colectori spre ganglionii mamari

externi inferiori. Limfa este apoi evacuată prin piramida axilară.

• Limfaticele abdominale – Limfaticele peretelui abdominal se îndreaptă, sub linia medio-abdominală subombilicală spre grupele ganglionare inghinale corespunzătoare, adică grupele superointernă si superoexternă.

Aceste relee ganglionare trimit, la rândul lor, limfa în profunzime prin căi eferente care se varsă în lanţurile ganglionare lomboaortice.

3. Limfaticele feţei posterioare a trunchiului Limfaticele feţei posterioare a trunchiului se repartizează în două teritorii

distincte, delimitate printr-o linie, mai mult sau mai puţin orizontală, care trece deasupra vertebrelor dorsale de la a 10-a la a 12-a.

Faţa posterioară a toracelui este drenată spre ganglionii axilari şi mai precis, spre grupele subscapulare homolaterale.

Colectoarele regiunii meiodorsale se îndreaptă spre plica axilară homolaterală.

Se pare că nu există posibilitatea transferului controlateral al limfei, de pe o parte pe alta.

Limfaticele părţii inferioare a spatelui (regiunea lomgară până la vertebrele dorsale a 11-a sau a 12-a) drenează limfa spre lanţurile ganglionare inghinale.

Regiunea mediodorsală inferioară e drenată spre plica inghinală homolaterală. Colectoarele limfatice posterioare devin laterale, pentru a înainta pe faţa antero-laterală a abdomenului spre grupul ganglionar inghinal superoextern.

10

METODOLOGIA DRENAJULUI LIMFATIC MANUAL

Drenajul limfatic – obiective şi mod de realizare Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care scaldă

celulele, menţinând, în acelaşi timp, echilibrul hidric al spaţiilor interstiţiale şi evacuarea deşeurilor provenind din metabolismul celular. La evacuarea acestor lichide interstiţiale participă doua procese total distincte.

Primul proces este o captare realizată de capilare limfatice. Captarea este consecinţa creşterii locale a presiunii tisulare; cu cât va fi mai mare presiunea, cu atât va fi mai mult preluată de capilarele limfatice.

Al doilea proces constă în evacuarea, departe de zona infiltrată, a substanţelor preluate în capilarele limfatice. Acest transport al limfei în vase se realizează prin precolectoare către colectoare.

Cele două procese, foarte diferite unul de altul, trebuie facilitate prin tehnici apropiate drenajului manual.

Pentru a răspunde exigenţelor de captare şi evacuare, urmează descrierea modalităţilor de executare a manevrelor necesare. Captarea se realizează chiar la nivelul infiltraţiei. Evacuarea reprezintă transferul de lichide captate la distanţă de zona de captare.

MODALITĂŢILE DE EXECUŢIE A MANEVRELOR DE MASAJ Manevra de captare sau resorbţie Mâna se află în contact cu pielea prin marginea cubitală a degetului al 5-

lea. Degetele imprimă succesiv o presiune, în acelaşi timp antrenând o mişcare circulară a pumnului. Pumnul mâinii participă şi el la dezvoltarea presiunii.

Manevra realizează o creştere a presiunii tisulare şi orientarea apăsărilor care determină evacuarea. Presiunea trebuie, deci, orientată în sensul drenajului fiziologic. Umărul execută mişcări de abducţie şi adducţie ale braţului. Presiunea se instalează pe durata abducţiei. Experienţele pe animale au dovedit valoarea acestei manevre.

Manevra de evacuare sau de apel Mâna este în contact cu pielea prin marginea radială a indexului.

Contactul marginii cubitale a mâinii se întrerupe. Degetele se derulează de la index la inelar, luând în contact cu pielea care e întinsă în sens proximal, pe parcursul acestei manevre. Presiunea se instalează pe măsura abducţiei braţului. Manevra realizează o aspiraţie şi o împingere a limfei de

11

colectoare. Experienţele la om, pe parcursul limfografiilor, au evidenţiat efectul de împingerel.

Experienţele pe animale, în laborator, ne-au dovedit efectul de aspiraţie realizat prin această tehnică, la nivelul colectoarelor. Mişcările umărului, ca şi cele ale cotului, sunt ample. Pumnul se flectează pentru a evita transmiterea unor presiuni puternice. Deplasarea degetelor este redusă. Mişcările se efectuează cu blândeţe, sub forma unei atingeri uşoare apăsate.

Manevre specifice de drenaj Cercurile cu degetele (fără police)

Cercurile cu degetele sunt mişcări circulare concentrice realizate apăsând uşor pielea şi deplasând-o faţă de planul profund. Pielea antrenează ţesuturile moi subiacente printr-o întindere blândă, prelungită şi ritmată, pentru a facilita resorbţia la nivelul capilarelor.

Presiunea realizată pe parcursul acestor manevre este uşoară şi progresivă. Ea se realizează după un gradient de presiune la care valoarea maximă nu depăşeşte 40 torri. Aceste cercuri cu degetele se efectuează de mai multe ori consecutiv în acelaşi loc. Mâna se deplasează fără a freca. Orientarea fazelor succesive ale presiunii şi depresiunii urmează sensul drenajului limfatic fiziologic. Mişcarea se caracterizează printr-un “du-te-vino” de abducţie şi adducţie a umărului, cu cotul flectat, realizând la nivelul mâinii, o succesiune de pronaţii şi supinaţii.

Cercurile cu police Policele, ca şi celelalte degete, poate participa la manevre specifice de

drenaj. Mobilitatea sa deosebită îi permite să cuprindă reliefurile pentru a le apăsa ulterior. Presiunile crescătoare şi descrescătoare sunt orientate în sensul drenajului local. Manevrele circulare în jurul unui pivot metacarpofalangian sunt combinate cu rotaţia axială a policelui.

Mişcarea combinată

Mişcarea combinată reprezintă asocierea cercurilor cu degetele, cu cercurile cu policele. În vreme ce degetele efectuează mişcările descrise mai sus (cercurile cu degetele), policele finalizează mişcarea circulară descrisă în sens opus sau în acelaşi sens, cu mişcarea celorlalte degete, deoarece cercurile de mişcare combinată se execută în sensuri opuse. Manevra de drenaj seamănă cu petrisajul.

Circumducţia pumnului permite căuşului mâinii să efectueze presiuni şi depr3esiuni succesive pe zona infiltrată. Această succesiune lentă presupune

12

o manevra la 2-3 secunde şi facilitează resorbţia şi derularea drenajului. O presiune intermitentă este preferabilă unei presiuni constante, fiind vorba de favorizarea preluării de lichid interstiţial de către capilare.

Presiunile în brăţară

“Presiunile în brăţară” se justifică, dacă zona de tratat poate fi înconjurată de una sau de cele două mâini. Dacă, « presiunile în brăţară » se aplică din aproape în aproape, de la proximal către distal, presiunea propriu-zisă merge din amonte în aval, în sensul facilitării resorbţiei la nivelul capilarelor sau limfaticelor. Mâinile înconjură segmentul de drenat şi presiunile sunt intermitente, adica faza de presiune urmează faza de relaxare.

Remarcă : Cercurile cu degetele, cercurile cu policele, mişcările combinate şi presiunile în brăţară pot fi executate în două feluri diferite, după scopul urmărit.

Manevrele se pot executa : 1. Pe o regiune sănătoasă, neinfiltrată, în scopul de apel pe zona

infiltrată sau de evacuare a limfei aflată în colectoarele sau în precolectoarele limfatice. Acest efect de apel a fost evidenţiat in vivo, după experimente pe animal. Drenajul de apel trebuie aplicat în aval de regiunea considerată. De exemplu, se poate efectua în afara zonei de control. Manevra începe prin contactul radial al degetelor şi se termină prin contactul marginii cubitale. Experienţa a arătat că, de la primele manevre, limfa (vizualizată experimental cu un colorant) progresează prin straturi succesive pe măsura mişcărilor de apel. Curentul venos primeşte şi el doze de colorant care umplu tot lumenul vasului în momentul manevrelor. Drenajkul de apel realizează golirea zonei infiltrate şi debitul limfatic devine considerabil mai rapid. Tratând hipodermite inflamatorii acute cu ajutorul drenajului limfatic de apel s-au realizat următoarele observaţii subiective :

a. furnicături în regiunea unde e localizat procesul inflamator ; b. scăderea durerii. Observaţiile obiective se limitează la: a. măsurarea unei scăderi rapide a temperaturii regiunii inflamate

(măsurători termometrice şi termografice) ; b. înregistrarea fotografică a scăderii coloraţiei pielii.

Manevra de apel realizează dubla funcţie de a atrage limfa distală şi de evacuare a limfei care se află în colectoare.

Limfa este aspirată în aval. Viteza de curgere e accelerată. S-a evidenţiat o dilataţie considerabilă a vasului colector limfatic al

13

cărui calibru devine mai mare decât al venei, în cursul drenajului limfatic de apel, fara ca vasul sa fie manipulat, manevra aplicandu-se la distanţă.

Este firesc să se înceapă drenajul la nivelul releului ganglionar, aflat în aval de regiunea infiltrată. Presiunea exercitată de mână participă la deschiderea de căi mai numeroase pentru evacuarea limfei. Colectoare limfatice goale de limfă, adică colabate, se deschid, devin funcţionale pentru că mâna aduce, prin presiuni uşoare, cantităţi mai mari de lichid resorbit. Este important să se înţeleagă că presiunea orientată numai în sensul de evacuare deschide căi de drenaj mai numeroase. 2. Pe o regiune infiltrată – Scopul urmărit e resorbţia sau captarea.

Manevra urmăreşte să faciliteze reluarea lichidului interstiţial, prin capilarele limfatice sau sanguine. Mâinile practicianului se aplicăă direct pe infiltraţie. Manevrele nu produc frecări sau ciupiri. Presiunea creşte şi descreşte progresiv pe parcursul derulării mâinii. Netezirea la nivelul capilarelor sanguine şi limfatice neoformate determină creşterea permeabilităţii membranei lor şi, în consecinţă, pierderea lichidului resorbit. Manevrele de netezire se contraindică ori de câte ori suspectăm existenţa unei neoformaţiuni vasculare.

DRENAJUL MANUAL AL GANGLIONILOR LIMFATICI

Drenajul manual al ganglionilor limfatici se efectuează cu la fel de multă blândeţe şi prudenţă, ca şi cel al căilor limfatice. Mâna intră în contact cu pielea prin index. M]na se aşează pe pielea pacientului, o deprimă şi o tensionează în sens proximal. Degetele sunt perpendiculare pe direcţia de evacuare a ganglionilor, adică a vaselor aferente. Cele două mâini pot “acoperi” o suprafaţă mai mare: se pare că unii terapeuţi exercită presiune cu ]na de deasupra : mâna aflată în contact cu pielea amortizată presiunea.

DRENAJUL LIMFATIC MANUAL GENERAL AL CORPULUI

Pacientul este întins pe spate, trunchiul uşor redresat. Drenajul limfatic manual general al corpului începe prin manevre uşoare la nivelul foselor retroclaviculare (10-15 cercuri cu degetele).

14

Urmează manevrele de drenaj ale pieptului şi membrelor superioare care începe la nivelul ganglionilor axilari. Manevrele de drenaj ale capului şi gâtului pot preceda, uneori, drenajul pieptului şi al membrelor superioare. Mişcările de drenaj asupra ganglionilor inghinali realizează un apel nu numai pe colectoarele peretelui abdominal, ci şi asupra limfaticelor membrelor inferioare. Acestea vor fi drenate imediat după drenajul peretelui abdominal. Membrele inferioare sunt uşor ridicate în raport cu bazinul, aşezând perne sub gambe.

Drenajul limfatic manual general al corpului se âncheie prin manevre pe faţa posterioară a trunchiului, pacientul fiind culcat pe burtă (decubit ventral).

Durata totală a drenajului limfatic manual nu trebuie să depăşească 3 sferturi de ora. E recomandabil ca pacientul să rămână în repaus câteva minute după drenajul manual.

DERULAREA ÎNLĂNŢUITĂ A MANEVRELOR DE DRENAJ

• Drenajul limfatic al extremităţii cefalice se face mereu împreună cu cel al gâtului.

• Drenajul limfatic al membrului superior se face mereu bilateral, împreună cu toracele anterior (bustul/pieptul).

• Drenajul abdomenului se poate face singur. • Drenajul limfatic al membrelor inferioare se face bilateral (faţa

anterioară şi posterioară) şi mereu, cu drenajul prealabil al abdomenului.

• Spatele şi regiunea fesieră se drenează cu abdomenul în anumite cazuri.

CONCLUZII ASUPRA METODOLOGIEI DRENAJULUI

LIMFATIC Drenajul ganglionilor limfatici Ganglionii limfatici sunt localizaţi în regiuni bine definite ale corpului,

fiind în general grupaţi în « relee ». Mărimea lor variază între un bob de orez şi o măslină. Forma lor e ovală.

Definire : drenajul ganglionilor urmăreşte golirea gonţinutului lor prin presiuni repetate, lente şi de intensitate slabă.

15

Tehnica : mâna e culcată pe releul ganglionar, degetele sunt perpendiculare pe vaele eferente. Degetele, în extensie pasivă, trag pielea şi ganglionii subiacenţi, în timp ce presiunea uşoară asigură evacuarea limfei. Ritmul manevrelor e de 2-3 la 10 secunde. « Buzunarele » de limfă reprezentate de ganglioni se golesc foarte lent. Mişcarea lentă şi uşoară a mâinii se repetă de cca 12 ori pe fiecare grup ganglionar.

Drenajul « de apel » (asupra colectoarelor) Colectoarele limfatice însoţesc, în general, reţeaua venoasă. Ele sunt

adesea numeroase. Rolul lor e acela de a drena limfa, în prealabil recoltată din capilare. Colectoarele limfatice ale membrelor se varsă în releele ganglionare.

Definire: drenajul de apel se realizează pe colectoarele de evacuare, în aval de regiunea de drenat. Scopul acestei manevre e acela de a goli colectoarele, realizând « o aspiraţie » la nivelul regiunii de drenaj.

Tehnica : mişcarea mâinii relaxate urmăreşte mişcarea de circumducţie a umărului. Presiunea uşoară se instalează şi creşte, apoi scade şi se anulează. Trebuie reţinut că, contactul mâinii cu corpul începe întotdeauna proximal şi se termina distal, pe parcursul fiecărei manevre de apel. (vezi şi volumul Masajul în kinetoterapie – Sidenco, E.L., pag 73 – 119).

TEHNICI ORIENTALE DE MASAJ

Tipuri de energii ale organismului Qi - defineşte termenul de energie; - aparţine şi filozofiei chineze; - această energie se aplică tuturor elementelor şi fenomenelor din natură, inclusiv omului; - are 2 componente - yang – sarcini pozitive - yin – sarcini negative - yang şi yin sunt 2 principii complementare şi inseparabile; - yang şi yin nu pot exista în natură unul fără celălalt.

Punctele energetice • Punctul energetic se proiectează la nivelul pielii, dar este situat în

profunzime;

16

• Fiecare punct are o adâncime precisă şi seamănă cu o sferă cu diametrul de 2-3 mm, fără structură anatomică propriu-zisă;

• Punctul poate fi situat în derm, hipoderm, muşchi, organe, periost; • Aceste puncte sunt cunoscute de foarte multă vreme (morminte chineze,

statuete care datează de 3000 ani); • Occidentalii au descoperit că în zona acestor puncte, la suprafaţa pielii,

rezistenţa electrică este foarte scazută; • In funcţie de starea psihică, starea de sănătate fizică, de temperatura

corpului, sau a ambianţei, punctele pot migra, aflându-se la suprafaţă, sau mai în profunzime;

• Migrarea poate depinde de momentul zilei în care se lucrează, de activitatea solară, sau de anotimp;

• Fiecare meridian are un moment de maxim şi un moment de minim; • Succesiunea meridianelor prin momentul de maxim şi de minim,

reprezintă ciclul circadian; • Punctele energetice sunt in număr de 365 (cunoscute de noi) şi situate pe

meridiane dar nu toate au valoare terapeutică sau semnificaţie energetică;

• Cele mai importante puncte sunt cele de intrare sau ieşire din meridian, numite puncte „schu” antice, care comandă circulaţia energiei prin meridianul respectiv;

• Prin mâini se captează energia celestă (cer, soare, luna): • Din pamânt se captează energia nutriţională sau telurică; • De la coate şi genunchi, către extremităţi, sunt situate, pe meridiane,

punctele de comandă; exista simetrie perfectă dreapta-stanga, sau sus-jos; • Aceste puncte terminale, sau initţale sunt identice, ca poziţie şi funcţie; • Alte puncte de la nivelul corpului sunt importante pentru că reprezintă

intersecţii de căi energetice (între meridiane); • Aceste puncte pot deschide comunicări între mai multe trasee energetice,

permiţând excesului energetic să treacă într-o zonă de deficit; • Un diagnostic energetic trebuie să stabilească exact aceste zone de exces

si deficit.

Meridianele • Sunt numite jing-lo (~ canale de energie) • 12 meridiane principale sunt cele mai cunoscute; ele au un traiect

superficial, cunoscut, regăsit pe hărţi, pe care se găsesc punctele

17

energetice, dar şi un traiect intern care permite acţionarea unor puncte la distanţă mare de zona afectată, sau de locul care trebuie stimulat.

• Pe lângă aceste meridiane principale, există şi meridiane secundare: � meridiane tendino-musculare � meridiane distincte � meridiane Lo longitudinale � meridiane Lo transversale � meridiane extraordinare

Aceste meridiane formează, în corpul omenesc, o reţea complexă, care permite comunicarea şi integrarea tuturor zonelor organismului.

Yang si Yin

• In filozofia chineză principiul unic creator poartă denumirea de Tai-Yi

(începutul şi sfârşitul); este echivalent creatorului din religiile monoteiste.

• Tai înseamnă mare, suprem; • Yi înseamnă „germene care creşte”; • DAO sau TAO - înseamnă cale, drum, a gândi, a cuvânta;

- reprezintă drumul creatorului; - nu poate fi cunoscut - este nemanifest şi impenetrabil ca atare, prin el însuşi; - se poate manifesta prin Yin şi Yang

• Prin Yin şi Yang putem cunoaste Tao si Tai-Yi • Cele două energii sunt la originea tuturor fiinţelor şi lucrurilor;

interferând ele produc, transformă şi se transformă una intr-alta. • În natură sunt fenomene predominent yang sau yin; • Ele se definesc raportate la termenul opus; • Ele sunt inseparabile şi egale, echilibrate; • Sunt manevrele din acupunctură, presopunctură

� yang = manevra de tonifiere � yin = manevra de dispersie

• La nivelul corpului: � partea stângă - este mai yang decât partea dreaptă - se afla inima - predomina energia Qi � partea dreapta - este mai yin decat stânga

- predomina energia Xue (energia cea mai materială) � partea superioară – este mai yang

18

� partea inferioară – este mai yin � spatele – este mai yang � faţa – este mai yin

• Yang si Yin se află în raport de generare şi sustinere reciprocă; când unul dintre principii atinge maximul în evoluţie, conţine în germene pe opusul său, care este generat şi susţinut;

• Dacă unul este distrus şi celălalt se distruge; • „Yin este repaus şi totusi Yang-ul este închis în el, ca o comoară”. Heraclid considera, ca şi chinezii, că există un flux de materie şi energie, care circulă prin toate sistemele din natură, şi împărţea lumea in 3 sisteme suprapuse:

- natura - corespunzând pământului; - societatea corespunzând omului; - cunoaşterea corespunzând spiritului, cerului.

Aristotel considera 4 cauze ale mişcării generatoare şi întreţinătoare de viaţă (mişcarea fiind abordată ca noţiune filozofică):

- materială; - formală; - eficientă; - finală.

Ca si chinezii, Aristotel recunostea 5 tipuri de mişcări, animate de cele 4 cauze:

- apariţia; - nimicirea; - creşterea; - diminuarea; - transformarea calitativă

Grecii considerau că lumea este alcătuită din 3 elemente: - pământ; - foc; - apă.

În acelaşi timp, chinezii considerau lumea alcătuită din cinci elemente: - focul, - pământul, - metalul, - apa, - lemnul.

Acestor elemente le corespund cinci loji energetice, fiecare cuprinzând câte un cuplu de organe energetice şi meridianele corespunzătoare.

19

Între cele cinci loji există relaţii de producere şi distrucţie: • ciclul de producţie:

Apa hrăneşte lemnul, care hrăneşte focul. Acesta se transformă în cenuşă (pământ), care naşte metale, care, prin topire dau naştere apei.

• Ciclul de distrucţie: Apa stinge focul, focul topeşte metalul, metalul taie lemnul, care prin rădăcinile lui distruge unitatea, coeziunea pământului, care absoarbe (sau stăvileşte) apa.

Presopunctura

Componenţa lojilor energetice

Fiecare lojă energetică este formată din două organe energetice şi două meridiane corespunzătoare, cu excepţia lojei FOC, care cuprinde două asemenea cupluri, deci patru organe şi meridiane: Fiecare cuplu este format dintr-un organ predominant Yang (organul cavitar) şi unul predominant Yin (organul parenchimatos):

LOJĂ ORGAN YANG ORGAN YIN

FOC INTESTIN SUBŢIRE INIMĂ

FOC TREI FOCARE VASE / SEX

PĂMÂNT STOMAC SPLINĂ-PANCREAS

METAL INTESTIN GROS PLĂMÂN

APĂ VEZICĂ URINARĂ RINICHI

LEMN VEZICĂ BILIARĂ FICAT

Cuplul Trei Focare şi Vase / Sex nu are corespondente anatomice,

primul organ fiind repartizat la nivelul întregului organism, dar şi la nivelul fiecărei structuri mediane şi nepereche, care poate fi divizată în trei segmente distincte, iar cel de-al doilea având corespondent la nivelul uterului (sau aparatului reproducător).

20

PRESOPUNCTURA Este o metoda de acţiune manuală asupra punctelor energetice, în scopul restabilirii echilibrului energetic al organismului. Localizarea punctelor energetice: • Odată stabilite punctele de acţiune, ele vor fi localizate prin reperarea

unor elemente osoase sau tegumentare şi măsurarea distanţei de la respectivele repere, până la punct (acestea sunt specificate în cărţile de specialitate).

• Unitatea de măsură este cun-ul. • Un cun reprezintă distanţa dintre marginile falangei distale a policelui,

sau lungimea falangei mijlocii a medius-ului persoanei asupra căreia se aplică tratamentul.

• Submultiplul cun-ului este bu; 1 cun=10 bu. Tehnici: • Pielea pe care se află punctele trebuie să fie integră. • Orice eruptii, durioane, leziuni, cicatrici, pete pigmentare, sau tumori,

reprezintă contraindicaţii pentru presopunctură în zonele respective. • După reperarea punctelor prin:

� palpare; � fricţiune uşoară a pielii; � ciupire uşoară a pielii; � formarea unui pliu cutanat şi rularea, sau deplasarea lui

transversal, sau longitudinal; � compresiunea pielii cu ajutorul policelui sau a celorlalte 4

degete, cu forţă moderată, ca o apăsare pe tasul cantarului – până la 3,5 kg

punctele vor fi localizate. • Iniţial se ating uşor punctele energetice simetrice, cu policele pentru

punctele situate la nivelul mâinii, articulaţiei pumnului şi la nivelul piciorului, până la articulaţia gleznei.

• Pentru restul membrului inferior şi superior, se lucrează cu cele 4 degete, iar la nivelul suprafeţelor întinse – spate, torace, abdomen, se aplică palma în întregime.

21

• Exercitarea de compresiuni, pentru identificarea anomaliilor la nivelul pielii, ţesutului subcutanat, fasciilor ce înconjoară muşchii, sau chiar din interiorul masei musculare.

• La acest nivel putem sesiza o eventuală tensiune sau contractură. • Punctele sunt, în general, situate de-a lungul şanţurilor dintre reliefurile

musculare. • Pentru a le găsi, bolnavii trebuiesc rugaţi să contracte diferite grupe

musculare, din diverse zone ale corpului, pentru muşchii spatelui, membrelor superioare, inferioare, muşchii cefei, toracelui, abdomenului.

• După localizarea punctelor, va urma masarea acestora prin diferite

metode: presopunctura, masaj tradiţional Amma sau Shiatsu. • Presopunctura urmăreşte realizarea presiunilor cu pulpa degetului, sau

vârful degetului, chiar unghia în manevre de tonifiere şi dispersie. • Dispersia va fi folosită în cazul suferintelor provocate de un exces

energetic – toate afecţiunile care, în medicina occidentală, au denumiri ce încep cu hiper, poli, sau tahi.

• Se realizează cu pulpa degetului, menţinând degetul în poziţie oblică faţă de suprafaţa pielii.

• Se exercită presiuni uşoare, prin înşurubare în sens antiorar, cu ritm relativ lent, prin manevre blânde şi superficiale.

• O dispersie bine executată, va fi urmată de hiperemie în zona respectivă, sau chiar edem, cu scăderea sensibilităţii şi tonusului muscular local.

• Hiperemia are semnificaţia plecării energiei şi venirii sângelui. • Tonifierea este utilizată în bolile produse prin lipsă de energie, definite

prin prefixurile hipo, oligo sau bradi. • Tonifierea se execută cu vârful policelui, sau indexului, sau cu unghia,

degetul fiind plasat perpendicular pe suprafaţa pielii. • Se va masa sau presa circular, în sensul rotirii acelor de ceasornic,

energic, profund şi cu viteză mare. • Tonifierea bine executată va fi urmată de paloare, creşterea sensibilităţii

şi tonusului muscular local. • De regulă se masează ambele puncte simetrice, dar se poate insista pe

hemicorpul corespunzător sexului pacientului. • Pentru presopunctură pielea poate fi uscată, pudrată cu talc, sau unsă cu

esenţe aromate.

22

• Durata unei şedinţe este de 5-10 minute, timp în care, în general, durerea de la nivelul punctului dispare.

• Se pot executa 2-3 şedinţe pe zi. • In funcţie de situatie, presopunctura poate fi folosită ocazional, sau în

cure. • O cură durează, în medie, 10 zile, dar nu va depăşi 15-20 şedinţe. • Se recomanda mai multe şedinţe vara şi iarna, în perioade de maxim

energetic yin/yang, deoarece în aceste anotimpuri transferul energetic este mai anevoios şi mai puţine şedinţe primavara sau toamna, când transferul energetic în timpul masajului este mai uşor de realizat.

• Raportat la perioada unei zile, din aceleaşi motive, se recomandă stabilirea şedinţelor dimineaţa şi seara.

Contraindicatiile presopuncturii

� boli de inimă grave, sau decompensate; � boli psihice grave; � în cazurile de slăbiciune, sau oboseală marcată a organismului; � în stare de ebrietate, cu exceptia manevrelor special recomandate

pentru tratarea alcoolismului; � în ultimele luni de sarcină.

Presopunctura nu are eficienţă, dacă bolnavul: - a efectuat un tratament cu raze X, - dacă a fost supus unor examene radiologice, - la tratament cu produse cortizonice, - tranchilizante, hipnotice, - imunosupresoare, antineoplazice. Daca bolnavului i se face rău în timpul şedinţei se va întrerupe

tratamentul şi se execută manevrele pentru lipotimie. Puncte de presopunctură utilizate în tratamente specifice

Cefalee: � IG4 – tonifiere; � V3 – dispersie dacă se adaugă sinuzită şi tonifiere, dacă se asociază

pierderea mirosului (anosmie); � VG23 – dispersie dacă este însoţită de insomnie;

23

� punct extrameridian 1, situat între sprâncene – tonifiere când înauntru este lipsă de energie wei, dispersie când durerea este insuportabilă, superficială, durere de tip yang;

� alte variante: - V2 în dispersie; - TF23 tonifiere; - VB8 dispersie; - VG19 dispersie.

Varsaturi: � VC12 – dispersie; � S36 – tonifiere.

Gastrite: � VC10 – dispersie;

� VC11 – dispersie; � VC12 – dispersie; � IG4 – tonifiere; � S36 – tonifiere.

Sciatică: � V60 – tonifiere; � VB30 – dispersie.

Lumbago: � VB34 – dispersie; � VG4 – dispersie; � VG3 – dispersie.

Dismenoree: � SP6 – tonifiere; � V60 – tonifiere; � TF4 – dispersie; � SP4 – tonifiere. Lipotimie:

� I9 – tonifiere; � VG25 – tonifiere; � VG26 – tonifiere.

Febra: � IG11 – dispersie; � VG14 – dispersie;

Odontalgii: � IG4 – tonifiere; � S3 – dispersie; � S35 – tonifiere.

24

Răceală:

� VG14 – dispersie; � IG4 – tonifiere; � VB20 – dispersie; � S33 – dispersie; � F4 – tonifiere.

SHIATSU

Shiatsu este o formă de terapie fizică, ce presupune exercitarea de

presiuni asupra punctelor şi zonelor energetice, în scopul de a echilibra energia organelor şi de a menţine starea de sănătate.

Cele mai multe persoane intră în categoria indivizilor „pe jumătate sănătoşi”, deoarece condiţia fizică şi psihică A fiecăruia dintre noi, nu este în totalitate echilibrată.

Diverse suferinţe fizice – o răceală, o tulburare a tranzitului intestinal, sau pe de altă parte, o stare de proastă dispoziţie, sau de deprimare, sunt semne ale dezechilibrului energetic.

Pentru asemenea oameni, pe jumatate sănătoşi, sau în scop profilactic, se recomandă shiatsu, care nu presupune intervenţii drastice în economia energetică a organismului; el echilibrează doar Qi, astfel incât organismul să se poată vindeca el insuşi.

Instrumente si tehnici

• Tehnicile shiatsu sunt mai simple decît cele folosite în formele de masaj occidental.

• Nu există manevrele de fricţiune, frământat, sau tapotament. • Principalele manevre sunt presiunile şi întinderile (manevre de

stretching). • Presiunile pot fi realizate, în funcţie de zona masată, cu degetele, cu toată

palma, cu pumnul, cu cotul, cu genunchiul, sau talonul. • Durata şi intensitatea presiunilor variază în funcţie de regiunea masată. • Manevrele pe care le vom descrie, includ atât poziţia subiectului, cât şi a

efectorului – acestea trebuie să fie cât mai relaxate. • Maseurul işi va folosi greutatea corpului, în mod controlat şi totuşi fără

efort. • Trebuie să existe o bună sincronizare între maseur şi persoana masată, în

ceea ce priveşte controlul şi reglarea respiraţiei.

25

• In tehnica shiatsu, o presiune corect executatş vine din hara (abdomenul inferior), indiferent de instrumentul folosit pentru realizarea presiunii.

• Presiunea din hara trebuie controlată, pentru ca energia maseurului să intre în rezonanţă cu energia subiectului.

• Se foloseşte, la aplicarea presiunii, greutatea propriului corp, pentru ca efortul depus să fie cât mai mic.

• Pozitia corectă pentru shiatsu este pe genunchi, şezând pe gambe şi

taloane, cu genunchii depărtaţi, pentru a asigura o bază de susţinere stabilă, membrele superioare extinse, pentru a transmite presiunea, care se va realiza prin extensia şoldurilor.

• Instrumentele shiatsu clasice sunt:

- policele ambelor maini atunci cand presiunea se aplica pe zone mici, (puncte chi sau tsubo), dar nu se folosesc doar policele de-a lungul unei şedinţe, ci se folosesc şii alte porţiuni ale corpului.

• Policele se va aşeza cu pulpa pe piele, celelalte patru degete fiind lipite şi opuse şi se vor sprijini pe corpul persoanei masate.

• Metoda se foloseşte pentru punctele din regiunea cervicală, parţial pe spate, la nivelul membrelor inferioare şi superioare.

• Un alt tip de presiune se realizeaza cu policele lipite, celelalte 4 degete servind de sprijin.

• O a 3-a manevra este cu policele suprapuse; de regulă policele mâinii drepte este aplicat pe corpul subiectului, iar celalalt police deasupra, apăsându-i unghia.

• Presiunea se exercită cu ambele degete simultan; se foloseşte când este nevoie de forţă mai mare, în tratamentul spatelui, membrelor inferioare şi plantelor.

• Presiunea cu 3 degete (index, medius şi inelar, alăturate) – în acest caz policele serveşte de sprijin; se foloseşte în tratamentul calotei craniene, fetei, regiunii latero-cervicale, la nivel suprascapular, pe torace şi abdomen.

• Palma – presiunea se exercită cu toată faţa volară a mâinii; se foloseşte pentru tratamentul zonei cefalice, spatelui, umerilor şi genunchilor.

• Palmele suprapuse, ambele orientate cu degetele în aceeaşi direcţie, singura excepţie fiind în caz de automasaj; se foloseşte în tratamentul capului şi abdomenului, dar şi pe coloana vertebrală.

26

• Manevra cu degetele impreunate se foloseşte în tratamentul capului, spatelui şi pentru zonele lombare; degetele celor două mâini sunt împletite, presiunea exercitându-se cu podurile celor două palme.

• Manevra cu policele opus celorlalte degete (priza mare) – zona care trebuie masată este prinsă cu această priză mare; se foloseşte pentru tratarea braţelor, membrelor inferioare şi tendonului achilian.

• Manevra cu policele opus aratatorului seamănă cu cea anterioară, doar că este diferită zona corpului; se foloseşte pentru degete şi tendonul lui Achile.

• Presiunea exercitată cu zona tenară se foloseşte pentru tratamentul feţei şi regiunii inginale.

• Manevra cu mijlociul suprapus peste arătător, celelalte degete fiind lipite, se foloseşte în tratamentul regiunii cefei şi occipitale, sau zonelor laterale ale nasului.

• Presiuni cu degetele mijlocii suprapuse se aplică la nivelul regiunii cervicale posterioare.

Modalitati de aplicare a presiunii

� Presiunea obisnuită este cea mai frecvent utilizată şi constă în aplicarea

unei presiuni ferme, perpendicular pe suprafaţa corpului. Fiecare aplicare durează între 3-5 secunde. Forţa se reduce usor înainte de a se trece la aplicarea presiunii următoare. Se recomandă realizarea inspirului înaintea manevrei, când degetele sunt relaxate şi expir pe parcursul exercitării presiunii. � Presiune gradată – se aplică în mod gradat, în 3 trepte: usoară, medie şi

fermă, cu o pauză între treapta a 2-a şi a 3-a. La început se aplică o presiune uşoară, după care se va creşte treptat şi va fi menţinută o anumită perioadă, după care fără a ridica degetele, sau palma de pe suprafaţa pielii, se trece la presiune mai puternică. Fiecare presiune va dura între 3-7 secunde. Daca se exercită presiune de mai multe ori, durata poate fi şi ea gradată: 3 secunde prima, 5 sec a 2-a, 7 sec a 3-a. � Presiunea sustinuta se aplica in general cu o singura mana dar daca

necesita forta crescuta se poate realiza cu ambele maini suprapuse. � Presiunea concentrata se aplica cu degetele: police, police suprapuse,

index-medius, medius suprapuse.

27

Se aplica deasupra unui punct energetic pe o durata de 5-7 secunde marindu-se treptat intensitatea pana ce se ajunge la un anumit prag, apoi treptat intensitatea va scade fara a ridica pulpa degetului de pe pielea subiectului. Se repeta de mai multe ori. � Presiunea aspirata – in aceasta tehnica degetele sau palma aplicate pe

piele sunt folosite ca sa traga, sa aspire tesutul conjunctiv dintre piele si muschi.

� Presiunea curgatoare se realizeaza ritmic, curgator, fie inainte-inapoi, fie

dreapta-stanga utilizandu-se palma sau degetele pentru exercitarea de presiuni sacadate de scurta durata 1-2 secunde.

� Vibratia – mai multe vibratii de mica frecventa si presiune, intensitate

foarte mica sunt aplicate pe corpul pacientului prin aplicarea usoara a degetelor sau palmei pe piele si deplasarea lor lenta inainte si inapoi; aceasta manevra se caracterizeaza printr-o senzatie placuta de relaxare.

� Presiuni cu palma pentru stimulare – prin aceasta manevra, mentinandu-

se o presiune constanta, palma lipita de pielea subiectului mangaie rapid corpul de sus in jos. Se aplica in general pe abdomen sau coloana vertebrala pentru stimularea nervilor spatelui. Manevra poate fi executata cu o singura palma, cu palmele suprapuse (una exercita presiunea iar cealalta o ajuta sa realizeze mangaierea).

� Presiunea cu coatele – cand se foloseste cotul pentru a efectua presiunea,

genunchii vor fi mentinuti departati si centrul de greutate jos situat. Ungiul format de brate cu antebrate nu trebuie sa fie mai mic de 90 grade. Se foloseste pe spate.

Presiunea cu genunchii trebuie simtita puternic dar nu dureros;maseurul va sta gemuit pe varfuri si va exercita presiuni usoare si repetate. Se foloseste pentru membrele inferioare.

Contraindicaţii:

• cele permanente ale masajului clasic; • pe stomacul gol sau imediat dupa masa; • stari febrile;

28

• leziuni deschise ale pielii, contuzii, luxatii sau fracturi incomplet recuperate;

• stari de slabiciune fizica sau psihica; • inflamatii ale diferitelor organe:apendicita, colecistita, etc; • ulcer gastro-duodenal; • cand se consuma alcool sau fumeaza.

REFLEXOLOGIE plantară şi palmară Obiectivele cursului:

- prezentarea unor noţiuni generale de reflexologie; - prezentarea manevrelor de lucru în reflexologie; - prezentarea schematică a reflexelor palmare şi plantare.

Concepte cheie:

- teorie zonală, - reflexe palmare şi plantare, - reguli generale, - hartă reflexologică.

REFLEXOLOGIE plantară şi palmară

Reflexologia se bazeaza pe principiul existentei de zone si puncte reflexe la nivelul plantelor si palmelor care corespund fiecarui organ, glanda si structura a corpului.

Lucrind asupra acestor reflexe reducem tensiunile de la nivelul corpului, putem trata diferite afectiuni ale organelor si reechilibra fluxurile energetice.

Originile reflexologiei sunt foarte vechi, se suprapun peste cele ale acupuncturii; primele dovezi materiale datind cu 4000 ani i.e.n.

A fost folosita cu siguranta in Egiptul Antic 2330 i.e.n. (datare pe baza unei fresce).

Originile moderne se situeaza in jurul anilor 1900. In 1917 medicul american Wiliam Fitgerald a pus bazele reflexologiei

elaborind teoria zonala ce stipuleaza existenta a 10 zone energetice ce strabat intregul organism in sens longitudinal.

Prin presarea pe anumite zone ale palmelor si plantelor, el a descoperit ca durerile in alte regiuni ale corpului se amelioreaza.

29

Reflexologia a ajuns la dezvoltarea pe care o are astazi datorita lui EUNICE INGHAM care a utilizat aceasta metoda de tratament de la inceputul anilor 30 si pina in 1972.

In 1973 a fost fondat Institutul National de Reflexologie al SUA pentru dezvoltarea acestei metode terapeutice.

Cercetarile institutului, desi nu pot explica cu exactitate mecanismele de actiune ale reflexologiei, considera ca energia are o curgere constanta prin canale si zone ale corpului ale caror terminatii determina existenta punctelor reflexe de pe palme si plante.

Daca fluxul energetic este continuu si nestinjenit, individul este sanatos, iar daca apar blocaje se instaleaza starea de boala manifestata la nivelul reflexelor prin senzatie dureroasa.

Un tratament reflexologic dureaza in medie 30-40’. Se lucreaza fiecare picior pe rind la nivelul reflexelor din planta,

laterala si fata dorsala a piciorului. Dupa lucrul pe un reflex dureros aplicind presiuni de citeva ori acesta

va fi lasat si se va reveni asupra lui de citeva ori pe parcursul tratamentului pina ce durerea nu va mai fi aceeasi.

De regula, durerea nu dispare complet in decursul unei sedinte; vor fi necesare pina la 5 sedinte ca durerea sa dispara, dar in dorinta de a grabi vindecarea nu trebuie grabit lucrul pe reflexele dureroase.

Conform teoriei zonelor fiecare hemicorp va fi strabatut de 5 benzi

longitudinale numerotate de la 1 la 5 dinspre medial spre lateral. Liniile pornesc din spatiile interdigitale si la membrele inferioare si la

membrele superioare. Orice organ sau glanda a corpului care este situat intr-o anumita

regiune va avea un reflex in zona corespunzatoare din palma si planta. Reflexe plantare Reflexele se proiecteaza la nivelul marginilor mediale ale ambelor

plante. Zona capului corespunde halucelui impartit in 5 zone. La nivelul degetelor sint sinusurile. Mai jos, pentru ultimele 2 degete se gaseste zona corespunzatoare

urechilor. Celelalte corespund ochilor. Tot aici mai catre marginea laterala este zona umerilor. Pentru localizarea exacta ne vom folosi de trei linii-reper:

30

- linia diafragmei, - linia calciiului, - linia de mijloc. Linia diafragmului este un pic arcuita si se intinde de la nivelul

capului primului metatarsian si pina la laterala corespunzatoare zonei de sprijin a plantei.

Linia de mijloc de intinde de la baza metatarsianului 5 si traverseaza bolta plantara.

Linia calciiului limiteaza zona de presiune a talonului. Deasupra liniei diafragmei avem reflexele organelor supradiafragmei:

� D – plamin drept � S – plamin sting + inima

La nivelul subdiafragmei trasam întâi cadrul colic:

� Dreapta: - reflexul apendicular - Ficat şi Vezică Biliară - Rinichi + glanda suprarenala - Vezica urinară.

� Stânga: - Splină şi Pancreas, - Stomac - Rinichi + glanda suprarenala - Vezică Urinară Indiferent cum privim piciorul, curburile urmează curburile coloanei.

Manevre de bază

La inceputul sedintei se urmareste relaxarea subiectului prin folosirea

a trei tehnici. Acestea vor fi folosite si pe parcursul tratamentului dupa ce s-a lucrat

pe o zona dureroasa.

� Spate-fata si posterior-anterior Aceasta manevra seamana cu o miscare de framintat pentru muschii interososi. In cursul acestei manevre se aseaza miinile pe marginile piciorului si se

executa miscari de rotatie in fiecare directie de citeva ori. Miscarea va fi realizata in ritm rapid avind tot timpul miinile in contact cu piciorul subiectului.

31

Manevra se poate realiza si sub forma unui rulat al piciorului. � Flectarea diafragmei si plexului solar Pentru aceasta manevra vom prinde si sustine piciorul cu mina care nu

lucreaza (opusa piciorului ce este lucrat) si se sustine la nivelul degetelor. Se executa o miscare de extensie a degetelor pentru a etala mai bine

reflexele din planta si se executa presiune de-a lungul reflexelor diafragmei dinspre mediu-lateral cu policele.

Se flexeaza degetele astfel incit greutatea piciorului sa apese policele. � Rotarea gleznei Se sustine piciorul la nivelul gleznei cu priza mare, policele submaliolar,

iar calciiul si tendonul lui Achile in palma. Cu mina dreaptra (pe piciorul drept) se prinde piciorul cu priza mare si se

exercita miscari de rotatie (miscare de eversie si inversie pasiva). Miscarea se realizeaza de citeva ori in fiecare direcţie. � Manevra de baza a prinderii Vom folosi intotdeauna in cursul tratamentului ambele miini lucrind la

nivelul fiecarui picior. Maseurul trebuie sa aibe manualitate foarte buna pentru ca in funcţie de

picior si manevra rolul fiecarei miini se schimba. Prinderea se realizeaza cu prizamedie la nivelul degetelor, mina realizind

miscari de flexie si extensie fara ca acestea sa fie maxime. � Manevra de baza a policelui In timpul tratamentului policele va fi flectat pentru a exercita presiune la

nivelul pulpei degetelor. Dacă vom realiza o flexie exagerata a degetelor respectiv extensia

piciorului, rezultatul va fi ca vom intepa reflexul cu unghia si vom exercita o presiune prea mare ceea ce duce la aparitia de parestezii.

� Tehnica indexului Este utila atunci cind se lucreaza pe reflexele de pe fata dorsala a

piciorului si pe partile laterale. In aceasta situatie mina de prindere va executa intii flectarea piciorului,

policele avind rol de sustinere a plantei. Se vor realiza apoi extensii ale piciorului.

32

Cu ajutorul indexului se poate realiza „mersul” de-a lungul unui reflex miscind dupa fiecare manevra indexul de-a lungul reflexului intorcindu-se cu indexul opus.

� Rotatia reflexului Este utilizata la lucrul in zona dintre primele 2 linii si reflexele diafragmei. In aceasta zona, daca percepem zone moi si dureroase, aplicam policele

corespunzator la nivelul lor iar cu mina de prindere rofezam planta la nivelul degetelor in ambele sensuri pentru ca reflexul sa fie lucrat intermitent.

� Manevra cirligului Este utilizata pe puncte reflexe mici si mai ales pentru reflexe de pe

marginea laterala a plantei si piciorului. Se formeaza din police si index un cirlig si se executa o miscare de dute-

vino si intepare a piciorului.

Reflexele miinii

In general, pozitiile reflexelor corespund celor de pe planta, dar forma si dimensiunile miiniii si piciorului fiind diferite, intinderea reflexelor la acest nivel este diferita. De exemplu, reflexele sinusurilor sunt mai lungi pentru ca degetele sunt mai lungi, in schimb cele ale colonului la nivelul miinii este mai mic. La nivelul miinii, reflexele sunt mai profunde, mai dificil de localizat si tratat, deoarece miinile sunt mult mai expuse si deci mai putin sensibile. Cel mai mare avantaj al lucrului pe mina este acela ca se poate realiza in orice imprejurare si se poate efectua chiar si automasaj. Ca si la nivelul plantei, pentru localizarea mai usoara a miinii folosim 3 linii imaginare:

� Linia diafragmului – este linia imaginara care uneste capul ultimului metacapian (5) cu capul primului

� Linia de mijloc – este paralela cu prima si porneste de la baza primului metacarpian

� Linia pumnului Cind se lucreaza pe mina se utilizeaza de asemenea tehnica policelui

pentru palma si tehnicile indicelui si cirligului cind lucram pe fata dorsala a miinii.

33

In mod similar cu planta, la nivelul policelui si indicelui se gasesc reflexele capului, iar la nivelele celorlalte degete se pot localiza reflexele ochilor si urechilor.

La nivelul tuturor degetelor se gasesc reflexele sinusurilor. La nivelul articulatiilor metacarpienelor se gasesc reflexele pentru

umeri. Reflexologia coloanei vertrebale (CV) incepe pe marginea laterala a

policelui si continua pina la nivelul articulatiei pumnului. Zona dintre umeri si linia diafragmului este ocupata de plamin si

inima. In spatiul interdigital sunt localizate timusul, tiroida, paratiroida, dar si

esofagul si traheea. La nivelul policelui, linga reflexul coloana vertebrala cervicala (CVC)

sunt si reflexele zonei cervicale anterioare. Intre linia diafragmului si linia de mijloc se gasesc:

- in plama stinga – stomacul, splina si pancreasul; - in palma dreapta – ficatul si vezica biliara.

Pe linia mijlocie se gasesc rinichii si suprarenalele. Mai jos, suprapunindu-se pe reflexul coloana vertebrala lombara

(CVL) se gaseste reflexul VU. In zona abdomenului inferior, de o parte se de alta a reflexului R se

gaseste un reflex mai intins pentru IS. Reflexul IG este mai redus ca la picior gasindu-se medial si inferior

fata de reflexul R. Pe linia pumnului se pot localiza:

- catre degetul 1 – uterul si prostata - catre degetul 5 – gonada

Pe fata dorsala a miinii se gasesc: - linia diafragmului - linia de mijloc - reflexele sinusurilor (pe fata degetelor) - la nivelul degetelor 1-2 se gasesc reflexele capului - la nivelul degetelor 3-5 se gasec reflexele ochilor si urechilor - in spatiul 1 interdigital se gasesc reflexele gitului si organelor

corespunzatoare inclusiv glandelor si regiunii CVC - intre articulatia MCF si linia diafragmului se gasesc plaminii si inima si

cutia toracica - intre linia diafragmului si mediana-stinga se gasesc S si SP - sub linia de mijloc, catre degetul

- 5 se gaseste proiectia membrelor inferioare

34

- 1 prostata - 5 gonada

Tehnica de relaxare este aceeasi – se sustine mina pe care se lucreaza,

iar cu cealalta se lucreaza pe reflexe. Lucrul pe reflexe incepe in mijlocul reflexului executind intii o

extensie a degetului si apoi o flexare cu palma peste reflex. Se merge apoi pe reflex executind acelasi tip de miscare din aproape in aproape in ambele sensuri. Dupa ce am lucrat reflexul diafragmului, pentru relaxare lucram fiecare deget in parte prin extensii si flexii incepind cu regiunea dureroasa.

Ordinea de lucru este urmatoarea: - policele – lucram reflexia CV prin extensii si flexii - organele de la nivelul gitului se lucreaza in spatiul 1 interdigital

folosind tehnicile policelui, indexului si cirligului - zona toracala deasupra diafragmului (se lucreaza zona pe os si

spatiile interosoase) folosind tehnicile policelui (cu flexii pentru fata palmara) si indicelui (cu extensii pentru fata dorsala)

- zona abdomenului - zona membrelor inferioare se lucreaza cu indexul putind schimba

miinile - reflexul CV – mâna de lucru porneste din centrul reflexului iar

degetele se tiresc ca o omida, priza realizindu-se pe police