Download - Dozarea Vitaminei C Din Fructele de Afin
Universitatea “TRANSILVANIA” din BRAŞOV
Facultatea de Alimentaţie si Turism
Dozarea vitaminei C din fructele de afin
Student : Ceapraz Horia Andrei
Specializarea Eco-Biotehnologii Agricole si Alimentare
Gr: TCCPA 16601A
Coordonator Ştiintific: Dr.Ing. Carmen Badarau
Denumire stiintifica: Vaccinium rnyrtillus L.; - Afinul
Afinul este un subarbust de 10-15 cm din zona montană de la limita inferioară a
molidişuriior până în zona alpină. Spre deosebire de frunzete unei plante din acceaşi farnilie,
Merişorul (Vaccinium vitis-ida-ea), frunzele de Afin sunt căzătoare în fiecare toamna. Flori
mici globuloase de culoare roz, fructe negre violacee.
Compoziţie chimică Afin
Frunzele de Afin conţin 10% taninuri, cantităţi mici de arbutozid, acid chimic, miristic
şi palmitic, ericolină, derivaţi flavonici, acizi triterpenici, tiarnină, săniri minerale.
Fructele de Afin conţin 5-10% taninuri de natură catehică, cca 30% zahăr invertit.
Componentele active principale din fructele de Afin sunt antocianii, pigmenţii coloranţi de
natură glicozidică, printre care cei mai reprezentativi sunt delfinidina, cianidina, petumidina şi
malvidina, glicozidaţi cu diferite zaharuri şi, în total, alţi 15 compuşi.
Pe lângă taninuri de natură catechică şi leucoantociani, flavonoide, zaharuri, pecline şi
acizi organici (succinic, malic, citric, chimic), fructcle de Afin conţin sâruri mineraie: potasiu
50 mg%, calciu 10 mg%, fosfor 8 ing%, sulf 8 mg%, magneziu 6 mg%, clor 5 mg%, mangan
3 mg%, fier 1 mg%.
Utilizarea in medicina naturista
O porţie de afine valorează cît 3-4 caşete de vitamine, cu specificaţia că vitaminele A, E,
F, PP, şi B (B1şi B2) conţinute de afine sînt mult mai uşor de asimilat, deoarece sînt în formă
naturală. Fructul proaspăt de afin dar mai ales cel uscat, ajută la regenerarea vaselor de sînge,
la normalizarea glicemiei şi la regenerarea purpurei retinei, creşte sensibilitatea
fotoreceptorilor de la nivelul ochiului, neutralizează infecţiile din intestin, dilată uşor vasele
coronare, protejază organismul contra radioactivităţii. Mitrina o substanţă conţinută de fructe
şi frunze, penetrează celula bacteriei şi îi slăbeşte vitalitatea, iar administrată intern scade
glicemia. Pigmenţii care dau culoarea albăstruie fructului protejază corpul împotriva
radioactivităţii şi reglează anumite procese imunitare.
Ateroscleroză cerebrală, tulburări de circulaţie encefalică- se consumă în fiecare zi
200-300 g. fructe proaspete, înainte de fiecare masă. În afara sezonului se consumă o
linguriţă de pulbere de afine uscate de 3 ori pe zi.
Diaree, enterocolită de fermentaţie- pulberea de afine uscate este un leac care
acţionează fără greş în aceste afecţiuni. În cazurile acute se ia o linguriţă rasă din 2 în 2
ore. Suplimentar se poate bea un ceai cald din fructe şi frunze pentru rehidratare.
Enterocolite de putrefacţie- se face o cură de afine proaspete- 300-500 g. zilnic,
repartizate în 3 porţii egale. Prima porţie se ia dimineaţa pe stomacul gol, iar restul înainte
de mesele principale.
Oxiuroză- se face un macerat dintr-o lingură de fructe zdrobite la 400 ml. apă rece; în
afara sezonului se pune pulbere de fructe în apă şi se lasă la temperatura camerei, vreme
de 8 ore; se bea în 3 reprize în decursul unei zile.
Diabet, maladii vasculare ale diabeticilor- se pun la înmuiat de seara pînă dimineaţa 2
linguri de frunze mărunţite în jumătate de litru de apă. Dimineaţa se strecoară, se pune
licoarea obţinută deoparte, iar frunzele se opăresc cu o cană de apă clocotită şi se lasă să
se răcească 20 min. Se combină cele două extracte şi se bea acest amestec, pe parcursul
unei zile pe stomacul gol. Tratamentul se ţine 40 de zile, apoi se face pauză 14 zile, după
care se repetă.
Infecţiile urinare- se folosesc fructele uscate şi măcinate, se ia cîte un vîrf de cuţit din 2
în 2 ore. Se poate face şi o tinctură dintr-o cană de afine zdrobite şi frunze de afin tăiate
mărunt, peste care se adaugă 4 căni de alcool diluat (50 grade) sau rachiu. Se lasă la
macerat 10-14 zile, timp în care sticla se scutură de 3-4 ori pe zi. Se srecoară în sticle
închise la culoare. Se consumă2-3 linguri pe zi.
Arterite ale membrelor inferioare, sechele după infarct, coronarite- se bea macerat de
fructe uscate (o linguriţă de pulbere la un pahar de apă) în cure de 6 luni, 2-3 pahare pe zi.
Tulburări specifice vîrstei a treia- o serie întreagă de probeme, cum ar fi tulburările
vasculare, tulburările de vedere (presbiţia) şi senilitatea se atenuează dacă se bea zilnic
jumătate de litru din preparatul obţinut prin combinarea unei căni de macerat la rece de
afine cu o cană de decoct de afine. Maceratul se obţine ca în reţeta anterioară, în timp ce
decoctul se obţine astfel: o lingură de fructe zdrobite se fierb 2-3 minute într-o cană de
apă, se lasă la răcit, după care se combină cu maceratul.
Candidoză bucală şi digestivă- jumătate de kg. de afine proaspete consumate zilnic,
vreme de o săptămînă, elimină această afecţiune, care de altfel este destul de refractară la
tratamentele clasice.
DOZAREA VITAMINEI C DIN ALIMENTE
GENERALITATI
Vitamina C, acidul ascorbic, este un acid organic cu proprietăţi antioxidante, implicat
într-o serie de procese care se desfăşoară în celulele vii. În organismul uman vitamina C
deţine un rol complex şi important; protejează compuşii biologic activi de degradări oxidative,
întăreşte sistemul imunitar, stimulează procesele de biosinteză a colagenului, hormonilor
steroidici şi a unor neurotransmiţători. Doza de 10 mg/zi previne avitaminoza C, însă raţia
zilnică recomandată pentru un adult este de 60 mg. Lipsa vitaminei C din organism conduce
la scorbut, denumită şi boala marinarilor, caracterizată prin gingivite (gingii cavernoase şi
inflamate), paradontoze, pierderea dinţilor, vase de sânge fragile, neelastice, inflamarea
articulaţiilor şi anemie.
PRINCIPIUL METODEI
Metodele chimice de dozare a vitaminei C se bazează pe proprietăţile sale reducătoare.
Acidul ascorbic se transformă prin oxidare în acid dehidroascorbic. Se pot utiliza diverşi
agenţi oxidanţi. Erorile care pot interveni în determinare de datoreaza faptului că în produsele
vegetale se găsesc şi alte substanţe oxidabile (agenţi reducători). Un alt neajuns este oxidarea
rapida a vitaminei C, care poate avea loc chiar în decursul pregătirii materialului pentru
analiză. De aceea dozarea trebuie să se facă rapid.
Metoda iodometrică
are la bază oxidarea acidului ascorbic cu iod în exces, conform reacţiei:
Ca si oxidant poate fi utilizat iodul generat in situ prin reactia iodatului cu iodura de K
conform reactiei:
PARTEA EXPERIMENTALA
Reactivi:
- acid clorhidric soluţie apoasă 2%
- soluţie apoasă KIO3 de concentraţie 0,0008 M
- soluţie apoasă de amidon 0,2 % ca indicator
- soluţie apoasă 1 % KI
Prepararea reactivilor
1. Soluţia de acid clorhidric 2%: Într-un balon cotat de 500 ml se introduc 22,7 ml soluţie
de HCl concentrată (aprox. 37%) si se aduce la semn cu apă distilată.
2. Soluţia de KIO3 0,0008 M se prepară prin dizolvarea a 4,277 g iodat de potasiu in 20-
30 ml apă distilată într-un balon cotat de 100 ml. După solvirea completă se aduce la
semn cu apă distilată.
3. Soluţia apoasă de KI 1 %: se dizolva 1 g de KI în 20-30 ml apă distilată într-un balon
cotat de 100 ml. După solvirea completă se aduce la semn cu apă distilată.
Mod de lucru pentru determinarea vitaminei C in fructe si legume
Se cântăresc 15 g de material de analizat (de exemplu ceapă, ardei gras, măr,
portocală, lamaie, kiwi etc.) cu o perecizie de 0,01 g.
Materialul de analizat cântărit se mojarează energic cu circa 10 cm3 soluţie HCl 2% şi
2,5 g nisip de cuarţ sau praf de sticlă, timp de 10 minute.
Se trece cantitativ amestecul obtinut într-un balon cotat de 50 ml şi se aduce la semn
cu HCl 2 %.
Se filtrează printr-un filtru creţ într-un într-un vas uscat sau se centrifughează
suspensia.
Se pipetează 10 cm3 filtrat într-un balon Erlenmeyer de 100 ml, se adaugă 30 ml apă
distilată, 5 ml KI, 5 ml HCl şi 1,5 ml solutie de amidon.
Se titrează cu o soluţie de KIO3 până la culoarea albastră. La adăugarea iodatului de
potasiu peste amestecul care conţine şi iodură de potasiu, se generează iod care
oxidează vitamina C prezentă. După ce vitamina C a fost complet oxidată, iodul
generat va forma cu amidonul prezent un complex de incluziune colorat albastru
intens. Culoarea trebuie să persiste 30 secunde.
Analiza se repetă de 2 ori, se calculează valoarea medie a titrărilor (V in ml)
Modul de calcul
Ştiind că la 1 ml soluţie KIO3 0,004N corespund 0,352 mg acid ascorbic, relaţia cu
ajutorul căreia se va determina conţinutul de vitamina C este:
Mg acid ascorbic/100g produs=0,352•(Vp-Vm)•100•d/m, în care:
Vp = volumul soluţiei KIO3 folosit la titrarea probei, în ml
Vm = volumul soluţiei KIO3 folosit la titrarea probei martor, în ml
m = masa de produs de analizat, în g
d = 5 (coeficient corespunzător diluţiei efectuate 1:5
Mod de lucru pentru determinarea vitaminei C din sucuri de fructe
Se diluează 5-10 ml suc de fructe la 100 ml cu soluţie de amidon-HCl (0,3 g amidon
se fierbe 5 minute cu 200 ml apă distilată. Se răceşte, se adaugă 12 ml HCl concentrat şi se
aduce la semn cu apă distilată. Din soluţia diluată se iau 10 ml într-un flacon Erlenmeyer şi se
titrează cu soluţie de iod 0.01 N până la apariţia unei coloraţii albastre persistente. Analiza se
repetă de 2 ori, se calculează valoarea medie a titrărilor (V in ml). Continutul in vitamina C al
sucului se calculeaza similar metodei prezentate mai sus.
Mg acid ascorbic/5g afine
= 0,352•(0.2-0.1) •100•5/2=0,352•0.05•100•5/2=8.8
CONCLUZII
Metoda iodometrica permite determinarea vitaminei C dintr-o serie de alimente, cu
complexitati diferite. Singura conditie este ca procedeul de extractie utilizat sa se realizeze cu
randament mare si un timp cat mai scurt, pentru a evita degradarea acesteia.
Intensitatea culorilor din eprubete este direct proportionala cu concentratia de vitamina C din
alimentele studiate. Se observa o decolorare progresiva de la albastru inchis la afin
(concentratia cea mai ridicata de vitamina C) –pana la concentratia din lapte care este
aproape nula.