Download - Curs Master PES

Transcript
Page 1: Curs Master PES

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIUNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ. Catedra de : Asistenta Sociala

Master : Politici sociale in context european anul I, BolognaMaster : Politici sociale europene anul I, pre-Bologna

PLURALISMUL RELIGIOS IN SOCIETATEA MODERNA

- SOCIOLOGIA RELIGIEI -

- suport de curs -

Atentie: suport de curs, orientativ, pentru uzul studentilor; rog a nu se difuza public

Lect. univ. Dr. Laurenţiu D. TĂNASE

Anul universitar 2008-2009- semestrul al II-lea –

1

Page 2: Curs Master PES

- Bucureşti -

2

Page 3: Curs Master PES

Studii: Facultatea de Teologie Ortodoxă - Bucureşti (1993, şef de promoţie); Studii ecumenice, Universitatea din Geneva – Elveţia, Institutul Ecumenic din Bossey (1996); D.E.A. – Master, bursier al guvernului francez, Universitatea de Ştiinţe Umaniste din Strasbourg, “Marc Bloch“ –

Centrul de Sociologie Religioasă (1997); D.E.A. – Master,  Universitatea „Robert Schuman” Strasbourg, Franţa, Institutul de Înalte Studii Europene (2000),

Master in Istorie Europeana Contemporana, Geostrategie si Geopolitica; Doctor în Teologie – specializarea: sociologia religiilor, Universitatea de Ştiinţe Umaniste “Marc Bloch”, din

Strasbourg, Franţa (2005), „Noile miscari religioase si sectele in România după căderea comunismului si pana in prezent” (magna cum laude).

Activitate universitara: Lector universitar titular la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Sociologia Religiilor, Teologie

Sociala, Sociologie Generala. Colaborare universitara Licenta si Master, Academia Nationala de Informatii (2008-2009) ; Colaborare universitara Master – Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Bucuresti (2008-2009),

Functii de demnitate publica Secretar de Stat pentru Culte în Ministerul Culturii şi Cultelor (2001 - 2004), Membru al Colegiului CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii 2005 - 2006) – primul

mandat. Membru al Colegiului CNSAS (2006 - 2012) – al doilea mandat.

Membru în consilii ştiinţifice, asociaţii şi organizaţii interne şi internaţionale1999 – 2003 Membru fondator al CTTOR (Conferinţa Tinerilor Teologi Ortodocşii Români ) .2004 - Membru - expert în echipa de cercetare – proiect european EUREL (Religia în Uniunea Europeană),

iniţiat de C.N.R.S., Paris – Franţa (Centre National de Recherche Scientifique - http://eurel.u-strasbg.fr/, (http://www.eurel.info/), reprezentant ştiinţific pentru România).

2007 - Membru fondator si Preşedinte al Centrului de studii si documentare „Societate, Drept, Religie”, Bucureşti, România.

2007 - Cercetător asociat - Membru al echipei de cercetători în sociologie religioasă a Centrului de Sociologie a Religiilor şi Etică Socială – CSRES, Facultatea de Teologie Protestanta, Universitatea de Ştiinţe Umaniste “Marc Bloch” din Strasbourg, Franţa.

Ordine, decoraţii si decizii naţionale:2002 Ordinul naţional „Serviciul Credincios” in grad de Cavaler, cf. Decret Prezidenţial nr. 961 din 28.11.2002.2006 Decizia CNSAS (Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), nr. 235.36 /27.06.2006 ca dl.

TĂNASE Laurenţiu : „nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste”.

Participări grant european:

EUREL – proiect european, site interdisciplinar cu informatii stiintifice si juridice referitoare la fenomenul religios in Europa. Informatiile sunt in permanenta verificate si actualizate. Proiectul a demarat in 2004 si se continua si in prezent. EUREL se adreseaza comunitatii stiintifice internationale precum si administratiei europene si oamenilor politici, reunind informatii despre Europa unita. Fiecare tara este prezenta in site, fiind reprezentata de o personalitate ştiinţifica recunoscuta de comunitatea organizatoare, reprezentant care coordonează la nivelul tarii lui o echipa de cercetare. Numele reprezentantului naţional si ale membrilor echipei, se afla pe lista de prezentare a membrilor corespondenţi. Proiectul EUREL se bucura de autoritatea ştiinţifica CNRS – Paris, Franţa (Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifica). (http://eurel.u-strasbg.fr/).

Lucrări publicate : Numeroase articole de specialitate in reviste din tara si din strainatate: teologie, sociologie, ecumenism, metodologie şi pedagogie creştină; coordonare volume colective de specialitate. Participare – congrese, simpozioane, seminarii ştiinţifice şi reuniuni interne si internaţionale, de specialitate.

Lucrari de autor – limba franceza, engleza

1. TANASE, Laurentiu D., Pluralisation religieuse et société en Roumanie, ed. Peter Lang, Publications Universitaires Européennes, Bern, Suisse, 2008.

2. TANASE, Laurențiu, Study regarding the Muslim community and the Islamic Education in Romania, in, ASLAN, Ednan (ed), Islamic Education in Europe, ed. Bëhlau, Vien, 2009, pp. 367- 403.

Participări mass-media :participări la numeroase emisiuni de dezbatere si informare publica la posturile de radio si televiziune, locale si naţionale, pe teme privind fenomenul religios, legislaţia in domeniul relaţiilor Stat – Biserica, evenimente religioase si dinamica vieţii religioase contemporane.

3

Dr. Laurenţiu D. TĂNASE, Bucureşti, Româ[email protected]

Page 4: Curs Master PES

Master : Politici sociale in context european anul I, BolognaMaster : Politici sociale europene anul I, pre-Bologna

PLURALISMUL RELIGIOS IN SOCIETATEA MODERNA

- SOCIOLOGIA RELIGIEI -

Lect. Univ Dr. Laurenţiu D. TĂNASE

An universitar: 2008-2009An de studii: I, semestrul al II-lea

SCOPUL CURSULUI: Asimilarea aspectelor teoretice si practice oferite de sociologia religiei privind analiza modului de manifestare a religiozităţii în societatea contemporană românească şi europeană; relaţiile dintre comunităţile / reprezentanţii vieţii religioase şi societate, în vederea înţelegerii situaţiei actuale a creştinismului si a altor religii atât pe plan european cat si internaţional.

OBIECTUL CURSULUI: Cercetarea ştiinţifică în domeniu sociologiei religiei şi implicaţiile acesteia în studiile de specialitate ale politicilor sociale europene contemporane; formarea capacităţilor de analiză critica si obiectivă a fenomenelor religioase, de identificare corectă a cauzelor care determină aceste fenomene şi de formare a abilităţilor de înţelegere a evoluţiei probabile a vieţii religioase; cunoaşterea specificului religios al societăţii româneşti contemporane şi a mutaţiilor privind religiozitatea pe plan local şi internaţional în contextul transformărilor socio - politice si economice din ţara noastră şi a fenomenului de globalizare / secularizare pe plan mondial; înţelegerea fenomenelor religioase şi sociale în context interdisciplinar în domeniul studiilor socio-umane; definirea pluralismului religios ca o component esenttiala a structurii societatilor democratice moderne.

4

Page 5: Curs Master PES

***********

5

Page 6: Curs Master PES

STRUCTURA CURSULUI :

a. Breviar - elemente de istorie si teorie a Sociologiei Religieib. Definirea conceptului de pluralism religios si a evoluţiei sale in cadrul societatii romanetti si a celei europene

TEMATICA DE CURS: - Semestrul al II-lea; 10 teme principale de curs

a. Breviar - elemente de istorie si teorie a Sociologiei Religiei1. Noţiuni introductive:

intrebările Sociologiei, obiectul cercetărilor sociologice; religia, ca aspiraţie umana; locul si importanta sociologiei ca ştiinţa de cercetare; necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a fenomenelor si proceselor sociale.

2. Sociologie generala si Sociologia Religiei, ca specializare de cercetare a fenomenului religios; relaţia sociologiei cu alte ştiinţe socio – umane; Teologia, antropologia, ştiinţele economice, ştiinţe

politice; fondatorii sociologiei: August Comte; Herbert Spencer; Emile Durkheim; Max Weber Tipologie;

Secta si Biserica in tipologia weberiană – Etica protestanta si spiritul capitalismului (1904-1905) evoluţia preocupărilor de sociologie si sociologia religiei din perioada interbelica si pana in prezent;

Studii de sociologie si sociologia religiei in România; Dimitre Drăghicescu si D. Gusti, monografie si studii romaneşti de sociologie.

b. Pluralismul religios in societatea contemporana; diversificare, pluralizare si pluralism religios in România 3. Diversificarea religioasa si diversificarea etnica in România după primul război Mondial;4. Viata religioasa din România in perioada interbelica – primele accente sociale vizibile ale pluralismului religios;5. Viata religioasa din România in perioada comunistă; limitele libertăţii religioase;6. Redinamizarea vietii religioase după căderea comunismului; prezenta misionarilor straini7. Efectele concurentei religioase măsurate in funcţie de Recensământul naţional al populaţiei din 1992 – 2002;

tripolaritate religioasa8. Evoluţia societăţii contemporane din perspectiva vieţii religioas; religie şi modernitate, sectele si noile mişcări

religioase; mutaţiile fenomenului religios în societatea contemporană;9. Secularizare – pluralizare si pluralism religios; concepte şi dezbateri ştiinţifice,

Efectele secularizării asupra fenomenului religios contemporan conceptul de marketing religios si logica concurenţială de piaţa libera

10. Integrare europeana, aspecte religioase11. Aspecte juridice privind libertatea religioasa in legislaţia din România (Legea privind libertatea religioasa nr.489/2006.

Bibliografie:

1. ***SECRETARIATUL de Stat pentru Culte, Viaţa religioasă din România, Bucureşti, Paideia, 1999; ed a II-a, Bucureşti, Bizantina, 2005; ed a III-a, Buzău, Tipogrup Press, 2008.

2. ***SECRETARIATUL de Stat pentru Culte, Libertatea religioasa in context romanesc si european, Bucureşti, Bizantina, 2005.

3. AGABRIAN, Mircea, Sociologie Generala, Institutul european, Bucuresti, 2003.4. BOROWIK, Irena, Grzegorz BABIŢSKI (ed.) New Religious Phenomenona in Central and Eastern Europe. Kraków

(Polonia), 1997.5. BOUDON, Raymond (coord.), Tratat de sociologie, Bucureşti, Humanitas, 1997.6. CIPRIANI, Roberto, Manuel de sociologie de la religion, Paris, l`Harmattan, 2004.7. CUCIUC, C.; GHEORGHE, Manuela, Religia în legislaţia din România, Bucureşti, 2001. 8. CUCIUC, Constantin, Religii care au fost interzise în România, Bucureşti, Gnosis, 2001. 9. CUCIUC, Constantin, Religii noi în România, Bucureşti, Gnosis, 1996. 10. CUCIUC, Constantin, Sociologia religiilor, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 200311. CUCULEA, Daniel Gabriel, Libertatea religioasă în România, Bucureşti, 1999.12. DURKHEIM, Emile, Sociologia, regulile metodei sociologice, Bucuresti, Antet, 2005.13. DURKHEIM, Emile, Formele elementare ale vieţii religioase, Iaşi, Polirom, 1995.14. GHEORGHE, Manuela, Religie si schimbare sociala in România, ed. Axis, Iaşi, 200415. GIDDENS, Anthony, Sociologie, Bucuresti, ed. Bic All, 2001.16. GROSU, Dr Nicolae, Esenţele sociologiei, Bucureşti, Militară, 1997.17. GUSTI, D.; STAHL, H., Sociologie româneasca – monografia, teorie si metoda, Paideia, Bucuresti, 1999.18. TĂNASE, Laurenţiu D., Pluralite religieuse et societe en Roumanie, Peter Lang, Bern, 2008.19. TĂNASE, Laurenţiu D., Evoluţia societăţii contemporane din perspectiva vieţii religioase: globalizare, secularizare,

pluralizare, NMR, in Anuarul FTO – Universitatea Bucureşti, ed. Univ. Bucureşti, Bucureşti, 2006, pp.525-534.20. VOICU, Malina, Romania religioasa, Institutul European, Iasi, 2007.21. WEBER, Max, Sociologia religiei, ed. Teora, Universitas- colectia Logos, Bucuresti, 199922. WEBER, Max, Etica protestanta si spiritul capitalismului, ed Incitatus, Bucuresti, 2003.

6

Page 7: Curs Master PES

***************

7

Page 8: Curs Master PES

a. Breviar - elemente de istorie si teorie a Sociologiei Religiei

SOCIOLOGIA RELIGIEI – noţiuni introductive

În cercetarea sociologică adesea sunt abordate teme cum ar fi structurarea pe clase a societăţilor moderne, economia, politica, familia, infracţionalitatea, religia, etc.

Când vorbim despre sociologie înţelegem ca este o ştiinţă care are metode şi mijloace specifice de investigare a fenomenelor sociale, mijloace verificabile empiric. Pe baza observaţiei obiective, utilizându-se metode adecvate, pot fi obţinute enunţuri empirice cu valoare de adevăr. Nu întotdeauna ceea ce vedem insa exprima in totalitate realitatea.

Definirea etimologica a termenului de sociologie

Termenul creat prin juxtapunerea conceptelor de societate şi „logos” a dat naştere unei noi discipline de studiu numită „sociologie”. Etimologic, denumirea domeniului de studiu al sociologiei provine de la cuvântul latinesc socius, -ia, -ium = tovarăş, aliat şi de la cel grecesc `o logos, ou = raţiune, ştiinţa, desemnând în sens larg ştiinţa socialului. Aşadar într-o definiţie scurtă putem afirma că: sociologia este studiul ştiinţific al structurilor (instituţiilor) sociale, al comportamentului şi relaţiilor sociale.

Ea nu este un simplu discurs, mai mult sau mai puţin profetic despre societate sau despre tendinţele şi viitorul ei ci este o disciplină ştiinţifică modernă care studiază faptele şi manifestările sociale, adică tot ceea ce primeşte viaţa şi comportamentul omului în societate: relaţiile familiale. practicile culturale şi religioase, viaţa politică, economia, munca, etc. Sociologia este o disciplina academica importanta care oferă o interpretare si o intelegere stiintifica a societatii. Despre studierea sociologiei, Peter Berger, sociolog englez, afirma ca este un „univers intelectual pe care îl consider in mod special pasionant si important; (...). Sociologia face parte dintre distracţiile academice la moda; ea este insa asemănătoare unui joc regal la care nu participa decât cei ce au un bun entuziasm si o pregătire adecvata; altfel spus, nu invitam la turneul de şah pe cei care nu sunt capabili sa joace nici măcar domino”. (Peter Berger, Invitation a la sociologie, Paris, 2006).

Scopul studierii sociologiei

Scopul studierii sociologiei este variat, de la comportamentul individului şi până la investigarea proceselor sociale globale. Sociologia este aşadar ştiinţa despre societate! Ea ne ajută in acelaşi timp să înţelegem mai bine care sunt cauzele care generează un anumit comportament al omului in societate, comportament care daca este cunoscut poate contribui la crearea unei societăţi mai umane şi mai stabile.

Sociologia lărgeşte orizontul cunoaşterii creează şi întăreşte conştiinţa de sine şi sporeşte posibilităţile libertăţii umane. Anthony Giddens afirma:” Studierea sociologiei ar trebui să fie o experienţă eliberatoare, deoarece sociologia ne lărgeşte orizontul simpatiilor şi imaginaţia si deschide noi perspective asupra izvoarelor propriului nostru comportament. Ea creează o conştientizare si cunoastere a unor cadre culturale diferite de cele pe care le avem la un moment dat. În vreme ce ideile sociologice constituie o provocare la adresa dogmei in general si ne învaţă să apreciem varietatea culturală şi să discernem modul de funcţionare al instituţiilor sociale, practica sociologică sporeşte in egala măsura posibilităţile libertăţii umane”.1

Sociologia, ca disciplina stiintifica de studiu, face parte dintre ştiinţele socio-umane. Ea analizează cel mai atent schimbarea şi conflictul la nivelul societăţii, manifestând o permanentă preocupare pentru înţelegerea funcţionării societăţii. D. Gusti dădea o definiţie scurtă a sociologiei spunând că „sociologia este ştiinţa realităţii sociale”. (D. GUSTI, Monografia-teorie şi metodă, Paideia, Bucureşti, 1999, p.7).1 Anthony Giddens, Sociologie, ed. Bic Alii, Bucureşti, 2001, p.7

8

Page 9: Curs Master PES

Dintre dificultatile studierii sociologiei amintim confuzia generala pe care o fac in special cei mai puţin avizaţi in domeniul cercetării sociologice intre o problema sociala si o tema de cercetare sociologica. Nu întotdeauna realitatile negative ale existentei sociale (alcoolism, violenta conjugala, consum de droguri, etc.) sunt si subiecte de cercetare sociologica. Trebuie făcuta diferenţa intre a explica (demers stiintific specific sociologiei) si a face ceva sau a îndrepta (atitudine de tip jurnalistic). (Steve Bruce, Soc. Allfa, 2003).

Sociologia Religiei

Odată cu îmbogăţirea contribuţiilor academice in dezvoltarea cercetării sociologice s-au diversificat si ramurile de abordare ştiinţifica. Astfel apare sociologia industriala, sociologia politica, sociologia economica, sociologia muncii, sociologia rurala, etc.

Dintre aceste ramuri se desprinde încă din perioada începuturilor sociologiei un interes aparte pentru studierea fenomenului religios in societate ceea ce a contribuit la apariţia unei sociologii a religiei. Sociologia Religiei analizează si explica fenomenologia religioasa cu ajutorul instrumentelor teoretice si empirice specifice sociologiei, de aceea putem afirma ca exista o strânsa legătura intre sociologie si sociologia religiei inca de la începuturile preocupărilor sociologice.

Intr-o scurta definiţie de lucru putem spune ca : sociologia religiei studiază modul in care sacrul (divinul) se manifesta ca fenomen in viata socială. Ea îşi propune sa studieze relaţiile care exista intre religie si societate si formele de acţiune reciproca ce pe care le generează aceste raporturi.

Trebuie clarificate de la început raporturile existente intre diferitele ramuri ale ştiinţelor religiei mai precis intre teologie si sociologia religiei. Teologia, fiind o ştiinţa normativa, si are drept scop analiza, interpretarea si expunerea unei credinţe date. Sociologia, in schimb, nu se ocupa cu explicarea « esenţei religiei » ci studiază condiţiile si efectele comportamentului uman in comunitate, comportament motivat de percepţia subiectiva a noţiunilor religioase.

Sociologia religiei, este in mod esenţial descriptiv-analitica si are ca scop principal analizarea fenomenelor religioase cu intenţia de a facilita înţelegerea oricărei religii.

Aşadar exista o diferenţa cantitativa si calitativa intre tipurile de abordare, metodele si scopurile celor doua genuri de discipline; atât teologia cat si sociologia au drept obiectiv al cercetării o religie sau un grup de religii diferite, insa metodele lor diferă; teologia este normativa iar sociologia religiei este descriptiva.

Se cuvine menţionat faptul ca sociologia religiei va aborda si va clarifica multe dintre aspectele referitoare la fenomenul religios contemporan, dar nu se va putea substitui niciodată fenomenologiei, psihologiei si istoriei sau cu atât mai puţin teologiei. Teologia are marea responsabilitate de a formula normele religioase si valorile morale atât de necesare echilibrului social.

Unii cercetători in sociologia religiei promovează o sociologie militanta, care urmareste o perspectiva confesionala sau anticonfesionala, in timp ce alţii prefera o neutralitate prin care evita implicaţiile directe (participante) si aplicaţiile imediate. Putem identifica doua orientări structurale ale definirii religiei ca domeniu de studiu al sociologiei religiei:

- definiţiile substantive, care conţin elemente substantive referitoare la comportamentul religios: cultul, ritualurile si riturile, supranaturalul, etc.

- definiţiile funcţionale, care insista asupra rolului religiei in societate, in special privind fenomenul secularizării religioase. (RCmanual11)

In general definiţiile date religiei pot fi influenţate de apartenenţa religioasa a cercetătorului sociolog, insa remarcabil ar fi ca neutralitatea academica sa elimine orice forma de subiectivism interpretativ.

Obiect de studiu al S.R.

Obiectul de studiu al sociologiei este viata religioasa a societatii. Sociologia religiei cercetează comunităţile de credincioşi : statusul acestora, relaţiile din cadrul lor, formele de

9

Page 10: Curs Master PES

organizare a Bisericilor si cultelor, riturile si ritualurile, etc. Sociologia religiei nu-i va studia numai pe credincioşi unei biserici sau ai unei denominatiuni religioase ci si întreaga societate, raportându-se permanent la întreg, analizând distribuirea sociala a acesteia, împrejurările in care se manifesta fenomenul religios, etc.

Primul cercetător care a pus bazele unei metode de cercetare in Sociologie este Emile Durkheim, autorul lucrării: Les Regles de la methode sociologique - Regulile metodei sociologice (1895). Max Weber, un alt fondator al gândirii sociologiei religiei, a fost si el, primul cercetător care s-a preocupat de analiza relaţiilor existente intre religie si societate precum si despre modul cum morala religioasa a influenţat comportamentul economic capitalist.

Iată ce afirma Durkheim: pentru a respecta canoanele ştiinţei, trebuie in primul rând ca faptele sociale sa fie considerate lucruri (... la première règle et la plus fondamentale est de considérer les faits sociaux comme des choses). Sociologul trebuie sa ia distanta fata de faptele sociale pe care le observa. Potrivit concepţiei lui Durkheim, sociologul trebuie sa refuze sa considere socialul ca pe ceva imediat si transparent pentru ochiul lui. El trebuie sa se comporte asemeni fizicianului care înlocuieşte senzaţia de căldura cu o măsura exacta, oferita de termometru. Termometru sociologului sunt tocmai metodele experimentale, pragmatice, obiective, pe care le aplica in studiile sale.

Pentru a-si construi obiectul de studiu, sociologul trebuie sa izoleze si sa definească acea categorie de fapte pe care îşi propune sa o studieze.

Primele preocupări de analiză socială

Primele discursuri asupra societăţii se coagulează în secolul XVII-XVIII când societatea începe să se constituie ca obiect de studiu, reflectând in primul rând preocuparea pentru înţelegerea funcţionării societăţii. În mod concret însă, abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea se poate vorbi despre o structurare reală a discursului sociologic.

Analiştii consideră că primele impulsuri sociologice se regăsesc în efectele revoluţiei industriale şi politice a Occidentului european desfăşurate între 1780-1860 care a produs prin „industrializare, urbanizare, profesionalizare şi raţionalitate ştiinţifică şi economică schimbări sociale fără precedent concretizate atât în apariţia unor fenomene sociale total necunoscute precum migraţia, aglomerarea urbană, înstrăinarea şi depersonalizarea, cât şi în intensificarea şi extinderea la nivel de societate a unor fenomene izolate precum: prostituţia, celibatul, divorţul, naşterile ilegitime, criminalitatea, exploatarea, sărăcia, sinuciderea”. Mai exact transformările profunde înregistrate în Europa, S.U.A. şi apoi Japonia la începutul secolului XIX-lea se desfăşoară în prelungirea principiilor Revoluţiei Franceze din 1789.

O întreagă ordine socială se răstoarnă. Tradiţional ea era fondată pe monarhia absolută, diviziunea societăţii în ordine profesionale, şi rolul central pe care îl ocupa religia în societate. Revoluţia franceză şi ideile care au urmat nu se mai conduc după principiul absolutismului ci după alte principii precum cel de libertate, progres, dreptate, etc. Se petrec importante transformări sociale şi economice provocate de Revoluţia industrială la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, originară în Anglia. Societatea se caracterizează prin trecerea de la o societate rurală la una urbană cu profunde consecinţe; dispare solidaritatea specifica satelor bazată pe rituri, sărbători si apare individualismul. Se naşte o nouă clasă muncitoare – burghezia, în detrimentul nobilimii. Toate aceste convulsii ale societăţii industriale au creat o serie de reacţii neaşteptate din partea grupurilor, ceea ce a încurajat şi impus necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a fenomenelor respective, ca observaţie, descriere, explicaţie şi predicţie, a mecanismelor care le generează, astfel spus necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a societăţii ca întreg.

10

Page 11: Curs Master PES

FONDATORII SOCIOLOGIEI CA STIINTA

Auguste COMTE (1798-1857 ).

Termenul de sociologie a fost creat şi pentru prima dată de filosoful francez Auguste Comte.August Comte este cunoscut în istoria filozofiei ca fiind reprezentat al pozitivismului, curent

filosofic conform căruia orice cunoaştere se bazează pe observaţie şi experienţa, şi deci trebuie să aibă un caracter empiric. Aşadar Comte consideră că societatea poate fi cunoscută bazându-se pe evidenţa ştiinţifică.

Cu toate că pentru preocupările lui ştiinţifice ar fi preferat termenul de „fizică socială” (atribut lui Adolphe Quetelet), totuşi, pentru a marca exclusiv domeniul de studiu, dar şi pentru a se deosebi de rivalii săi intelectuali din epocă inventează termenul de „sociologie” cu sensul de „cunoaştere ştiinţifică a societăţii ”.

Noua disciplină se defineşte ca fiind: „la vraie sciene de la nature humaine” (adevărată ştiinţă a naturii umane), caracterizându-se prin „l´ètude positive de l`ensemble des lois fondamentales propres aux phénomènes sociaux” (studiul pozitiv al ansamblului legilor fundamentale specifice fenomenelor sociale).

Comte aşează sociologia pe treapta cea mai înaltă ce derivă din fizică, biologie, chimie, fiind cea mai complexă şi mai importantă dintre toate apreciindu-o drept. Regina ştiinţelor!.

Ideile sale despre cunoaşterea ştiinţifică a societăţii au fost expuse, într-un cerc restrâns de prieteni sub forma unui curs.

Primele trei şedinţe ale cursului au fost organizate de Compte în apartamentul său, în faţa câtorva auditori, incepând cu aprilie 1826, printre care fizicianul Carnot, lingvistul Humoldt şi viitorul bancher de Eichthal, matematicianul Poinsot.După trei şedinţe, din cauza surmenajului întrerupe cursul, rămânând internat într-o casă de sănătate câteva luni. În ianuarie 1829 reia Conferinţele – în total 72. Ultimele „10” dedicate analizelor de „fizică socială”. Ele au fost structurate între 1830-1842

în Curs de filozofie pozitivă. Cu această ocazie, în 1838, foloseşte pentru prima dată termenul de sociologie. El consideră că înţelegerea transformărilor societăţii din vremea sa se poate face cu ajutorul studiilor de sociologie. Analizele despre societate ale lui Auguste Comte au avut, ulterior, o puternică influenţă asupra concepţiilor lui Helbert Spencer şi Emile Durkheim.

Herbert SPENCER ( 1820-1903)

Herbert Spencer fondator al sociologiei prin argumentarea teoriei privind „organicitatea societăţii”. Spencer, dezvoltă ideile lui Auguste Comte şi priveşte societatea ca pe un organism viu, aflat în creştere care, pe măsură ce devine mai complex, trebuie să înţeleagă şi să controleze, într-un mod conştient de sine, mecanismele propriului său succes. În viziunea lui, societatea este asemănă-toare organismului biologic. Aşa cum este alcătuit corpul uman din organe, (rinichi, plămâni şi inimă), tot aşa şi societatea este alcătuită din instituţii (familia, religia, educaţia, statul şi economia). Din această interpretare derivă aşadar teoria organicităţii societăţii.

Aşadar o societate cunoaşte toate etapele dezvoltării şi evoluţia asemenea unui organism biologic evoluţie care poate fi numită prin analogie, progres social. Finalitatea oricărei dezvoltări o reprezintă crearea unei situaţii de echilibru iar Spencer concepe dezvoltarea istorică ca pe o luptă. Ideile sale vor fi reluate de alţi sociologi, mai ales pe linia evoluţionismului. Concepţia sa a avut o oarecare influenţă asupra unor gânditori români, cu deosebire la junimişti.

Karl MARX (1818-1883)

Karl MARX filosof, economist şi teoretician al socialismului german fiul unui avocat israelian, deşi el însuşi nu s-a considerat un sociolog, a influenţat puternic gândirea sociologică. Faţă de Spencer, Marx a susţinut că, periodic, orice societate cunoaşte, inevitabil, transformări radicale, ceea ce determină manifestarea acţiunilor revoluţionare. Societatea evoluează nu numai spontan, ci şi prin intervenţia directă a omului. Societatea este analizată de Marx ca un sistem

11

Page 12: Curs Master PES

alcătuit din forţe de producţie şi relaţii de producţie, rolul determinat avându-l, în acest raport, cei ce produc bunuri, oamenii muncii. Sistemul social este structurat în baza economică şi suprastructura juridică, politică, religioasă, artistică.

Dintre elementele biografice care îl privesc pe Karl Marx am reţinut câteva care ni s-au părut importante pentru activitatea lui de mai târziu. Karl Marx devine în 1841 jurnalist şi apoi editor la un ziar burghez radical în Prusia. Întâmplător ţarul Nicolae I al Prusiei a citit un atac la adresa lui scris de Marx şi a convins guvernul Prusiei să suprime ziarul. Marx devine şomer si poate că nu va uita uşor incidentul petrecut prin intervenţia ţarului Nicolae I.

În 1843 se căsătoreşte cu Jenny van Westphalen şi pleacă la Paris unde îl întâlneşte pe Friedrich Engels, fiul unui industriaş german care conducea deja fabrica tatălui său în Anglia, la Manchester. În 1848 scrie Manifestul Partidului Comunist.

În 1857 îl întâlnim la Londra unde îşi aprofundează studiile teoretice şi analiza problemei forţelor de producţie a diviziunii muncii şi ideologiilor proprietăţilor care împărţeau oamenii în clase sociale.

În urma studiilor şi analizelor sociale făcute scrie Capitalul 1867, o carte voluminoasă de peste 800 de pagini.

Cu toate că sub aspect ideologico-filosofic multe dintre ideile sale s-au dovedit inexacte totuşi ele au influenţat major mişcarea socialistă şi comunistă a secolului XIX-XX lea.

În domeniul sociologiei, Marx este considerat unul dintre promotorii cercetărilor sociale, fiind preocupat de natura relaţiilor sociale în societăţile contemporane lui, precum şi de relaţiile dintre indivizi şi raporturile lor sociale.

Emile Durkheim (1858-1917)

Emile Durkheim este cel mai renumit sociolog francez, considerat părintele sociologiei franceze şi unul dintre cei mai importanţi fondatori ai sociologiei ştiinţifice moderne.

S-a născut în data de 15 aprilie 1858 în localitatea Epinal (în zona munţilor Vosges, regiunea Lorena) din părinţi evrei, tatal fiind rabin. Primeste o educaţie specifică, învaţă limba ebraică, merge la şcoală sabinică dar preferă cariera didactică. Studiază filosofia la Ècole Normale Supérieure după care întră în învăţământul predând filosofia în diferite licee de provincie.

Fiind influenţat în lecturile sale de ideile lui Ag. Comte şi Spencer, Montesquieu sau Rousseau, pune bazele unei reflecţii sociologice, definind societatea după modelul unui organism înzestrat cu conştiinţa colectivă.

Tot în 1887 se căsătoreşte cu Louise Julie Dreyfuss, fiica unui bogat industriaş parizian . În 1894 publică o serie de articole în Revista filosofică în care tratează „Regulile metodei sociologice, una dintre cele mai apreciate lucrări de metodologie a sociologiei, articole grupate şi publicate într-o carte în 1895”.

Un aspect important al activităţii sale îl constituie faptul că în 1896 înfiinţează revista l`Année Sociologique, revistă ce reunea tineri colaboratori care, sub conducerea sa, aveau să constituie şcoala franceză de sociologie.

În 1902 este numit profesor la Sorbona ocupând un post în domeniul ştiinţei educaţiei. Catedra pe care o ocupă se va transforma în 1913 în „Catedra de ştiinţa educaţiei şi sociologiei”.

În această perioadă Durkheim este cunoscut şi recunoscut drept cel mai atent şi mai valoros cercetător al fenomenelor societăţii. Primeşte în 1907 distincţia naţională „Legiunea de Onoare” şi susţine numeroase conferinţe publice dintre care, amintim în 1906 „Determinarea faptului moral” prezentată în faţa Societăţii franceze de filozofie, şi în 1911 „Jougements de valeurs et jugements de rèalitè” prezentată în faţa „Congresului internaţional de filozofie din Bologna”.

Anul 1912 un an de referinţă pentru sociologia religiei deoarece este anul în care Durkheim publică, la Paris, o lucrare de referinţă numită: Les formes èlèmentaieres de la vie religieuse”, Formele elementare ale vieţii religioase. Formele elementare ale vieţii religioase (1912)

Este ultima lucrare importantă de cercetare pe care o scrie Emil Durkheim, în 1912. După această dată, evenimentele istorice şi persoanele îi vor remarca definitiv existenţa (criza socială de dinaintea Primului Război Mondial şi uciderea fiului său Andrè pe frontul de la Salonic, în 1915). În studiul său, E. D. Îşi propune să identifice, să analizeze şi să înţeleagă cauzele care generează comportamentul religios în societate.

Pentru acest demers, în vederea elaborării unei teorii generale a religiei, îşi propune să studieze instituţiile religioase cele mai simple şi mai primitive, fiind convins că este legitim şi posibil a frauda o teorie a religiilor superioare pe studiul formelor primitive ale religiei.

1. Lucrarea este structurată pe trei direcţii de abordare:2. cuprinde o descriere şi o analiză detaliată a sistemului clanurilor şi a totenismului în anumite triburi

primitive-aborigene, australiene, cu aluzii şi la triburile din America3. conţine o teorie a esenţei religiei, desprinsă din studiul totenismului australian

12

Page 13: Curs Master PES

4. schiţează o interpretare sociologică a formelor gândirii umane, adică o introducere în sociologia cunoaşterii.În opinia lui Durkheim, un sistem religios poate fi considerat cel mai simplu dintre cele observate

atunci când:1. „se întâlneşte în acele societăţi a căror organizare nu este întrecută în simplitate de o altă2. poate fi explicat fără a se recurge la elemente împrumutate de la o religie anterioară”.

Durkheim îşi propune să urmărească modul cum religia s-a „alcătuit progresiv în istorie”, descompunând religia în elementele constitutive, pentru a afla cauze care au generat comportamentul religios.

Europa anilor 1914-1916 cunoaşte o serie de convulsii socio-economice şi militare care vor afecta stabilitatea continentului şi vor declanşa Primul Război mondial. În 1915 Durkheim îşi pierde unicul fiu, pe Andrè, un strălucit lingvist, ucis pe frontul din Salonic, tragedie care va zgudui profund viaţa cercetătorului.Puţin după aceea, pe 15 noiembrie 1917, moare în urma unui atac de inimă la vârsta de 59 de ani.

După moartea sa, în 1927, sociologia devine obiect de studiu în programa de pregătire a Şcolii normale, iar la Strasbourg, în 1927, şi la Sorbona, în 1932, se înfiinţează catedre de sociologie.

MAX WEBER (1864 – 1920)

Max Weber se naşte la 21 aprilie 1864, la Erfurt (Germania) intr-o familie de industriasi protestanti prosperi, membri ai burgheziei germane; tatăl magistrat, mama de origine hughenota-deosebit de cultivata. Max Weber este considerat de unii exegeţi ca fiind cel mai mare sociolog al tuturor timpurilor. La 18 ani se inscrie la facultatea de drept din Heidelberg, unde urmează de asemenea , cursuri de economie politică, filozofie, istorie şi teologie, iar in 1884, îşi continuă studiile la Berlin.Noua ani mai tarziu, in 1893, predă istoria dreptului roman şi dreptul comercial la facultatea din Berlin, in 1894, este numit la catedra de economie politică la Fribourg, iar in 1896, îl întâlnim la catedra de economie naţională la facultatea din Heidelberg.

Max Weber călătoreşte şi îşi lărgeşte orizontul intelectual, îndeosebi spre sociologie. Este membru fondator al revistei: Arhivele ştiinţelor şi politicii sociale, revista in care publica in 1904 –1905 cele două articole care vor alcătui Etica protestantă şi spiritul capitalismului.1

In 1909, înfiinţează împreună cu alti colegi ai timpului sau, Societatea germană de sociologie şi va deveni trezorierul acesteia. In 1918, predă economia la Viena, iar in 1919, este invitat sa predea sociologia la Universitatea din Munich, la o catedra pe care universitatea din Munich a creat-o special pentru el. Moare in 14 iunie 1920, in urma unei pneumonii netratate corespunzator.

TIPOLOGIE

Economia şi religia sunt temele care l-au preocupat cel mai mult pe Max Weber. Preocuparea lui Weber in lucrarile sale de sociologie religioasă nu este atât cunoaşterea religiilor în sine cât raportul lor cu restul lumii şi influenţa lor asupra practicilor economice.

Pentru el, religia este”un mod deosebit al manierei de a se comporta in comunitate”1 iar condiţiile şi efectele acestuia trebuie studiate. Domeniul specific al activităţii religioase constă în a regla raportul între puterea “supranaturala” cu oamenii subliniază Weber, care rămâne foarte prudent în definiţia sa privind fenomenul religios El refuză in mod deosebit să se pronunţe asupra esenţei religiosului . Referitor la religie, Weber face o interpretare care schimba radical maniera de interpretare dogmatica promovata de Biserica pana atunci:

Cele mai simple forme ale comportamentului motivat de factori religios i sau magici sunt orientate către lumea pământeasca. Actele prescrise de religie sau de magie trebuie îndeplinite “pentru a avea (…) fericire si viata lunga

1 Prof. Dr Ioan MIHAILESCU, Protestantism şi capitalism, în Max WEBER, Etica şi spiritul capitalismului, ed Incitatus, Bucureşti, 20031 Jean Paul WILLAIME, Sociologie des religions, colecţia Que sais-je?, ed Presses Universitaires de France, Paris, 1995.

13

Page 14: Curs Master PES

pe pamant” (Deuteronom IV,4O)2. Acest lucru reprezintă o răsturnare considerabilă in raport cu toate celelalte perspective teoretice care, nefiind suficient de distanţate de discursurile religioase, identifică interesele religioase şi interesele materiale pentru lumea cealaltă.

Weber acordă de la inceput o deosebită importanţă celor două caracteristic principale ale religiei ca fenomen social: legătura socială căreia îi dă naştere şi tipul de putere pe care îl prilejuieşte. Sociologia religiei a lui Weber vrea să definească în special tipurile de “ comunalizare religioasa” (religiöse Vergemeinschaftung ) şi tipurile de autoritate religioasă.

Cele două tipuri de comunalizare religioasă, pe care le defineşte ca fiind Biserica şi Secta, sunt văzute precum două moduri ale existenţei sociale ale religiei.

Biserica, reprezintă o instituţie birocratizată de mântuire, deschisă pentru toţi şi unde autoritatea se exercită în funcţie de preot: ea este strânsă simbioză cu societatea. Secta, constituie o asociaţie voluntară de credincioşi, religia definită este mai mult sau mai puţin desprinsă de mediul social, intr-o astfel de asociaţie în care predomină o autoritate religioasă de tip carismatic.

A aparţine unei secte era, pentru individ echivalentul unui certificat de calificare etică ,în special pentru garantarea moralităţii în afaceri , spre deosebire de a aparţine unei “Biserici” in care suntem „nascuti” si care face maretia sa sa strălucească asupra a ceea ce este drept si nedrept. Într-adevăr, o “Biserica”, corp social constituit în vederea mântuirii, administrează bunurile religioase necesare mântuirii. A aparţine unei Biserici este ,în principiu pe o asociaţie voluntară, exclusivă, a celor care au din punct de vedere religios şi moral calităţii comune pentru aderare.

Biserica şi Secta sunt, în abordarea lui Max Weber, tipuri ideale, adică modele elaborate pentru cercetare şi care nu există în stare pură în realitate dar care sunt elemente utile de referinţă pentru studiul realităţii empirice.

În ceea ce priveşte tipurile de autoritate religioasă ,Weber le formulează în urma identificării diferitelor forme de putere adoptate în viaţa socială.

Puterea reprezintă oricare “sansa de triumfare a propriei voinţe în cadrul unei relaţii sociale, chiar şi împotriva factorilor de opoziţie”4. În domeniul religios puterea se exprima intro maniera ideal tip prin trei concepte: Preotul ,Vrăjitorul şi Profetul.

Preotul, reprezintă autoritatea religioasă care se exercită în cadrul unei întreprinderi birocratizate de mântuire.

Vrăjitorul, autoritatea religioasă practicată pe lângă o clientelă care recunoaşte îndemânarea purtătorului autentic al unei tradiţii.

Profetul, autoritatea religioasă personală a celui care este recunoscut pe baza unei relevaţii pe care se bizuie (“ dar eu, eu vă spun că…. « ) .Situaţiile de criză ale societăţii sau a unor clase sociale favorizează astfel de acţiuni. Legimitatea acestui tip de autoritate se bazează pe carismă.

Autoritatea instituţională de tip Preot este, prin definiţie, cea care administrează religia zilnic şi ii asigură continuitatea în timp ce autoritatea carismatică de tip Profet întroduce o ruptură în această gestiune zilnică producând stări conflictuale cu preotul.

Această tipologie a formelor de autoritate religioasă trebuie folosită cu precauţie dar puterea sa euristică este mai mare şi mulţi sociologi ai religiilor fac referire la ea.

ETICA PROFESIONALĂ ŞI SPIRITUL CAPITALISMULUI

În 1904-1905, Max WEBER publică în prima versiune a tezei “ Etica protestantă şi spiritul capitalismului”, un studiu care analizează două categorii aparent contradictorii Religia şi dezvoltarea economică. Acest studiu rămâne încă şi astăzi o referinţă pentru cei ce vor să înţeleagă apariţia şi dezvoltarea capitalismului in Occident.WEBER prezintă şi explică rolul hotărâtor al eticii protestante în formarea capitalismului modern.

2 Max WEBER, Economie et société, cap V "Les types de communalisation religieuse", t. I, 1921, Paris, Plon, p 429, 1971.4 Henri MENDRAS, Jean Etienne, Les grands auteurs de la sociologie, Hatier, Paris 1996

14

Page 15: Curs Master PES

WEBER remarcă apariţia capitalismului modern şi mediile de confesiune protestantă .La sfârşitul secolului XIX , WEBER verifică faptul că în regiunile germane în care coexistă catolici şi protestanţi, aceştia din urmă deţin în majoritate pârghiile puterii industriale şi comerciale.

Potrivit doctrinei catolice, mântuirea, depinde numai de fidelitatea faţă de Biserică şi nu de o activitate intensă pe pământ. În schimb, după cum remarcă WEBER, există o strânsă legătură între protestantism ( în cadrul căruia trebuie să includem, în afară de calvinism, pietismul, metodismul şi alte curente religioase generate de mişcarea baptistă) şi progresul capitalismului.

Ceea ce ne trimite spre o întrebare centrală : care sunt trăsăturile particulare ale religiei protestante care au putut influenţa un comportament de viaţă caracteristic capitalismului modern?

Max Weber compune astfel un portret ideal-tipic al capitalistului modern caracterizat prin trasaturile următoare: căutarea sistematica a profilului in cadrul unei profesii; atitudine sobra fata de plăcerile vieţii; dezvoltarea economiilor in vederea acumulării de capital .

Spiritul capitalismului modern este definit astfel in contrast cu alte doua tipuri de mentalitate ,cea a antreprenorului tradiţional si ce a omului de afaceri ,aventurier si fara scrupule. Profitul si bunăstarea nu sunt condamnabile decât daca sunt folosite pentru plăceri trecătoare. Sensul acumulării de capital presupune reinvestirea acestuia deoarece el este considerat ca dar si semn al lui Dumnezeu ca te afli printre cei aleşi pentru mântuire. Lenea si utilizarea banilor castigati pentru placeri trecătoare sunt condamnabile deoarece omul nu trebuie sa uite ca el este numai un servitor al lui Dumnezeu si va da socoteala de toate darurile primite de la Creator.

Astfel, concomitent cu ideile religioase ale Reformei se contureaza si o „morala puritana” care se caracterizează prin: munca permanenta, pietate, simplitate si spirit ascetic autocontrol si spirit critic. Pentru a verifica teoriile lui economice bazate pe interpretarea comportamentului religios protestant ,Weber face analiza speciala a „sectelor protestante si puritane din SUA, încercând sa explice felul cum mecanismele economice ale capitalismului au fost introduse intr-o societate in formare cum era cea americana la sfarsitul secolului XIX –lea si începutul secolului XX. Conform observaţiilor lui Weber, membrii sectelor, care se considera aleşi isi dezvolta un puternic sentiment d solidaritate, dovedind in permanenta ca merita darul de a fi aleşi de Dumnezeu (comentariu privind succesul sectelor azi - in context concurential se considera foarte buni si aleşi si rezulta implicare in activitatea misionara – zeciuiala prin convingere nu constrângere ).

CONCLUZIE: Analiza lui Weber privind explicarea aparitiei manifestarilor capitaliste ca urmare a unei morale puritane favorabile nu poate constitui un comentariu eshaustiv al cauzelor sistemului capitalist. Mai mult chiar, Weber insusi afirma ca intre protestantism si capitalism este o legătura incidentala (care intervine intamplator), si nu o dependenta cauzala absoluta . Aşadar teoria lui Weber este o teorie de explicatie regionala.

El evidentieaza un concept cheie introdus de Luther, noţiunea germana Beruf, unde profesiunea devine o datorie, o vocaţie, o mărturie a credinţei. Noile comportamente se caracterizează printr-un ansamblu de valori precum inclinatia către economisire, abstinenta, refuzul luxului, disciplina muncii si constiinta profesionala . Acest mod de a trai si a gandi, impune credinciosului sa suca o viata de călugăr ascet. Spiritul capitalismului pe care il remarca Weber constrasteaza cu un comportament tradiţional, conform căruia muncitorul prefera mai mulţi bani pentru munca mai putina, in timpul programului este preferabil minimum de efort si sa fie supus la cat mai puţine modernizări cu putinţa in procesul de productie ca schimbare a metodei de lucru.

Fundamentele acestei noi etici de lucru trebuie căutate in doctrina sectelor protestante ascetice si in mod special in calvinism. Invatatura ortodoxa si cea catolica il prezintă pe Dumnezeu ca fiind bun si iertator. In Apus chiar, s-a mers pana la extrema cu o astfel de percepţie ajungându-se la Apocalipsa lui Origen. Niciodată nu este prea târziu sa fii mântuit si sa ti se ierte păcatele .Acest fapt poate genera uneori un comportament lax si foarte permisiv. In protestantism, in schimb, avem doctrina predestinaţiei conform căreia din veşnicie fiecare om are hotărâta starea de gratie sau de pedeapsa veşnica. Omul singur nu mai poate face nimic întrucât omul nu poate coopera cu Dumnezeu si nici nu-i poate pătrunde tainele.

Pe Weber nu-l intereseaza capitalismul in sine, ci o anumita forma a spiritului capitalist modern asa cum apare el numai in Occident in secolul XVII. Dupa aceea, pentru ca Weber nu ia drept obiect de studiu doctrina lui Calvin ci consecintele morale pratice retinute doua secole mai

15

Page 16: Curs Master PES

tarziu de catre pastorii protestanti si de catre fideli. In modconcret, ceea ce-l intereseaza pe Weber , este naşterea unei noi forme de comportament in viata economica.

Weber considera ca sistemul capitalist functioneaza acum intr-un mod mecanic: daca „puritanul vroia sa fie om constiincios, noi suntem nevoiti sa fim”.

Cartea lui Max WEBER are si anumite ambiguitati. Ce trebuie sa intelegem , de exemplu, prin spiritul capitalismului? Este un anumit tip de mentalitate sau un anumit tip de comportament ,de stil de viata? Nefacand clar diferenţa intre acestea doua, WEBER se expune riscului unui rationament circular : a explica schimbările de comportamente observate prin prisma noilor motivaţii suscitate de evoluţia mentalitatilor, si, prin faptul de a considera aceeasi schimbare a mentalitatilor drept verificata prin comportamentele nou observate.

Max WEBER nu a sustinut niciodata faptul ca , exclusivist, constitutia etica puritana ar fi putut fi una din cauzele care au dat nastere capitalismului ca sistem economic, chiar daca, in anumite pasaje din Etica putem remarca un rationament implicit care merge in acest sens si pe care il putem schematiza astfel:

1. 1.etica protestanta a influentat spiritul capitalismului modern 2. 2.spiritul capitalismului modern a favorizat nasterea sistemului economic capitalist:

„ problema majora a expansiunii capitalismului modern nu este ce a originii capitalului ci cea a dezvoltarii spiritului capitalist. Peste tot pe unde se desfasoara, peste tot pe unde este capabil sa actioneze, creeaza propriul sau capital si rezervele sale monetare- modurile de actiune – dar invers nu este adevarat”.

BIBLIOGRAFIELALLEMENT , Michel, Istoria ideilor sociologice, traducere din limba franceza de Marius CONCEATU, ed. Antet XX Press, PrahovaMENDRAS, Henri; ETIENNE Jean , Les grands auteurs de la sociologie, ed. Hatier, Paris , 1996WEBER, Max , L`Éthique protestante et l`esprit du capitalisme, ed. Plon, 1964WEBER, Max , L`éthique protestante et l`esprit du capitalisme, ed. Flammarion, Maanchecourt, 2001WILLAIME, Jean –Paul, Sociologie des religios, Presses Universitaires de France, Paris, 1995WEBER, Max, Sociologia religiei,ed. Teora, Universitas- colectia Logos, Bucuresti, 1999WEBER , Max, Etica protestanta si spiritul capitalismului, ed Incitatus, Bucuresti, 2003

16

Page 17: Curs Master PES

SCURTA PREZENTARE ISTORICA A EVOLUTIEI PREOCUPARILOR DE SOCIOLOGIE IN ROMANIA

Preocupări atente despre compoziţia şi evoluţia societăţii au existat şi în România, primele încercări reuşite, identificându-le în scrierile cronicarilor. Evident nu putea confunda cronicile, cu scrieri dominate de sociologie, dar, chiar şi aşa, ele ne oferă o serie de aspecte structurale interesante ale societăţilor respective, aspecte utile în munca de cercetare sociologică.

Nicolae Milescu (1636-1708) a fost un adevărat „uomo universale” , iar prin activitatea sa a contribuit la cunoaşterea românilor în lume şi la cunoaşterea lumii de către români. A călătorit în Europa, în Imperiul Otoman, în Rusia şi China, a „fotografiat” realităţile sociale şi le-a interpretat (aşa cum au procedat şi Ion Codru Drăguşanu, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Popper, Nicolae Comăneşti, etc.).

Dimitrie Cantemir (1673-1723), fiu de domnitor moldovean, a studiat tradiţiile bizantine şi turceşti, autori clasici şi contemporani, a învăţat limbi clasice şi moderne (orientale şi occidentale). Lucrarea sa Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman a abordat aceeaşi tematică prezentă la G.B. Vico sau la Montesquieu. Prăbuşirea imperiului turcesc se corela cu ascensiunea Europei moderne, în care se înscria şi Moldova vremii sale. La cererea Academiei din Berlin a scris Descriptio Moldoviae în care arăta că „româno-moldo-vlahii” pot deveni un factor de echilibrare între Est şi Vest.

Boierul Dinicu Golescu (1777-1830) considera „reforma socială” necesară, dar ea trebuia fundamentată pe cunoaşterea temeinică a realităţii omeneşti. În O însemnare a călătoriei mele (1824), pe baza observaţiilor şi a experienţei sale, el formula soluţii practice: ameliorarea situaţiei ţăranilor, austeritatea boierilor (care trăiau în lux, lăcomie, lene) concomitent cu occidentalizarea lor, înlăturarea speculaţiilor, a parveniţilor (care au venit desculţi şi au acaparat în scurt timp palate şi domenii), muncă mai eficientă, etc. Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, etc. au subliniat necesitatea diagnosticării societăţii româneşti şi au căutat soluţii reale la probleme reale.

Nicolae Bălcescu (1819-1852), un adevărat vizionar european, a scris opere cu un vizibil caracter analitic descriptiv de tip sociologic. Românii sub Mihai Voievod Viteazul şi Chestiunea economică în Principatele Dunărene. Mişcarea progresivă a societăţii româneşti înseamnă emancipare naţională şi rezolvarea „chestiunii agrare”. Ordinea socială a românilor a fost aristocratică (boierească), orăşenească (fanariotă), birocratică şi ea trebuia să devină democratică. Fiecare naţiune are o misie de împlinit. Naţiunile fac istoria. În interiorul lor trebuie să consolidăm liantul social, adică să facem să triumfe egalitatea, libertatea, fraternitatea.Societatea românească a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea nu s-a cunoscut practic prin sociologie, Documentele relevă un amestec original de romantism, iluminism, liberalism, într-o societate predominant rurală, cu moravuri balcanice, spiritualitate bizantină şi credinţă ortodoxă.

Boierul Mihail Kolgălniceanu (1817-1891) a devenit liberal cu o concepţie democratică, o personalitate care a participat la toate momentele importante pentru societatea românească a secolului al XIX-lea. „Românii trebuie să se maturizeze, dar să-şi păstreze particularităţile psihice, culturale”, spunea el. Imitarea fără discernământ riscă ruperea de trecut fără a întemeia un prezent. Progresul este legea umanităţii. „Niciodată n-am fost contra ideilor şi civilizaţiei străine. Dimpotrivă, mi-am petrecut tinereţile în aceste ţări ce se află în fruntea Europei […]. Nici o naţiune nu trebuie să se închidă faţă de influenţele timpului”, numai că trebuie să distingem între civilizaţia sănătoasă şi civilizaţia falsă, superficială şi să o respingem pe aceasta din urmă.

Ion Ghica (1871-1897) a făcut studiile la Sorbona. Progresul şi civilizaţia, nu întoarcerea la o presupusă „vârstă de aur” este soluţia pentru societatea românească, spunea el din fruntea naţiei. Trebuie încurajate libera iniţiativă şi mai ales munca. „Starea de civilizaţiei” înseamnă muncă şi supremaţia legii, egalitatea tuturor în faţa legilor.Nici marele poet şi publicist, Mihai Eminescu nu a fost indiferent faţă de utilitatea abordărilor sociologice considerând că: sociologia, care studiază evenimentele concrete din viaţa unui popor pentru a descoperi legi fixe, poate participa la rezolvarea marilor probleme ale societăţii româneşti.

17

Page 18: Curs Master PES

În mod concret găsim elemente de sociologie (rurală) în scrierile lui Ioan Ionescu de la Brad (1818-1891) unul dintre întemeietorii edificiului sociologiei româneşti. După studii la Paris şi călătorii prin ţările Europei, Ion Ionescu s-a întors la Iaşi, unde a predat la Universitate, a participat la revoluţie, a fost expulzat din ţară – timp în care a făcut propagandă în favoarea unirii – iar după Unirea Principatelor a contribuit la reforma agrară (scop în care a realizat numeroase anchete de teren, monografii zonale, iar parlamentul ţării a militat pentru modernizarea societăţii româneşti). Jules Michelet l-a considerat „sufletul naţiunii române”. În acelaşi timp s-au cristalizat preocupări de sociologie morală, de sociologia culturii, sociologia cunoaşterii, sociologia educaţiei, etc. Pentru români idealul social era progresul în civilizaţie, considera Constantin Dimitrescu – Iaşi (1849-1923). Alexandru Claudian (1958-1962) în Sociologia literaturii releva că producţiile culturale, artistice nu sunt complet autonome, că au „rezonanţă socială” şi îndeplinesc „funcţii sociale”. Virgil Bărbat (1879-1931) şi G.E. Marica (1904-1952) s-au preocupat de cunoaştere, reformarea culturii şi a şcolii înscrieri de sociologia culturii şi sociologia educaţiei.Înainte de 1859 era răspândită întrebarea: „Suntem milioane de români....Ce ne lipseşte ca să ajungem un neam tare?” şi răspunsul: ”Unirea, numai Unirea!”. De ce nu am devenit „un neam tare” după Unirea Principatelor? Un răspuns aflăm de la Vasile Alecsandri, ministru de externe: „în vârful scării sociale stă un domn cu topuzul în mână şi cu legea sub picioare; pe treptele scării, o boierime ghiftuită de privilegiuri, bucurându-se de toate drepturile, până şi de ilegalităţi, fiind scutită de orice şefi, veniţi de la Fanar şi din vizuinile muntelui Athos, se desfaţă într-o viaţă de lux, trândavă şi scandaloasă, iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile. Sus puterea egoistă, jos şerbirea şi mizeria fără protecţie, totul mişcându-se într-o atmosferă neguroasă de ignoranţă şi de superstiţii, de pretenţii, lăcomie şi frică”. (citat în Al. Zub, op. Cit,. P. 23); iar alt răspuns aflăm de la

Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) este primul cercetător al satului românesc. Realităţile sociale au fost investigate cu metode ale cercetării empirice. În acest sens, el a întreprins cercetări de teren, utilizând metoda monografiilor. Din acest punct de vedere, el este considerat întemeietorul metodei monografice din România, ce va fi dezvoltată apoi de D. Gusti. Ion Ionescu de la Brad a realizat monografiile judeţelor Mehedinţi, Putna şi Dorohoi şi ale regiunilor dobrogene. Aceste monografii au abordat aspecte pedo-climatice şi fitotehnice, statistice şi economice, demografice şi sociale din regiunile cercetare. Din datele sintetizate în lucrările sale rezultă un profil al românului, aşa cum exista el în mediul ţărănesc, şi al unei civilizaţii adecvate activităţii agricole. De aceea, el argumenta necesitatea cercetării agriculturii din toate zonele locuite de români, o cercetare directă şi amănunţită a tuturor satelor.

Spiru Haret (1851-1912) a edificat o concepţie sociologică bazată pe principii matematice de cercetare a fenomenelor sociale, în lucrarea sa Mecanica socială (1910). Haret remarcă lipsa unei legi sociologice, aşa cum în mecanica raţională este legea newtoniană. De aceea, consideră că ştiinţa sociologică nu dispune de o teorie de acelaşi nivel ca mecanica raţională. El apreciază că sociologiei „experimentul îi este interzis şi observarea se reduce pentru ea la învăţămintele istoriei, care sunt departe de a fi suficiente” (Spiru Haret, 2001, p 90). Din aceste raţiuni, sociologia trebuie să parcurgă toate etapele prin care a trecut ştiinţa mişcării fizice, iar pentru moment nu-i rămâne decât să studieze realitatea socială cu aproximaţii succesive. Sociologia va deveni ştiinţă veritabilă când „va fi capabilă să folosească calculul”. Până atunci ea este o disciplină ştiinţifică imatură. Astăzi, studii despre gradul de evoluţie a ştiinţelor plasează sociologia aproximativ în aceeaşi zonă de dezvoltare ca şi savantul român, cu toate achiziţiile importante în analiza cantitativă a socialului. Explicaţia acestei situaţii a sociologiei este progresul nesatisfăcător în descoperirea legilor sociale, care, aşa cum afirmă Haret, trebuie să fie analoage cu cele după care dirijează echilibrul şi mişcarea materială. (Schifirneţ, 2001, b, p.x).Fără să identifice sistemele mecanice cu cele sociale, Haret a sugerat o analogie între cele două tipuri de sisteme. Modelul după care operează Haret este cel al spaţiului social cu trei coordonate:Economica, morală, intelectuală.Însă progresul este produs de ceea ce el numeşte forţe sociale: „conformaţia mâinii şi limbajul”, cauze sociale de prim ordin care au determinat mişcarea socială. (S. Haret, 2001, p. 133).

18

Page 19: Curs Master PES

Determinismul social este conceput de Haret ca un complex de relaţii cauzale în societate, iar în explicaţia vieţii sociale ia în seamă toţi factorii, de la mediul geografic până la individ cu toate actele ale.

Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) a fost studentul lui E. Durkeim. În principalele sale scrieri de sociologie: Rolul individului în determinismul social (1904), Idealul creator, Eseu psihosociologic asupra evoluţiei (1914) etc. – apreciate ulterior de către G. Bouthoul, P. Sorokin, etc. – el a dezvoltat o concepţie sociologică în ton cu sociologiile vremii. „Sociologia este ştiinţa unei societăţi concrete, a unei naţiuni. Faptul social nu este universal”.

Traian Brăileanu (1882-1947) dăruieşte patrimoniului sociologic modalitatea proprie de analiză privind existenţa unei ştiinţe autonome despre societate. În concepţia sa, exprimată în lucrările Introducere în sociologie (1923), Sociologia generală (1926), sociologia este o teorie a principiilor generale despre societate, derivate din investigaţia diferitelor tipuri de existenţă socială, şi nicidecum o colecţie de date empirice sau o metafizică despre social. Prin corelarea sociologiei cu etica şi politica, el conferă un mod original de gândire sociologică. Sociologia ocupă un loc central în sistemul ştiinţific sociale fiindcă oferă fundamentul teoretic pentru cunoaşterea oricărei componente a societăţii. Societatea capătă o expresie concretă, cea a comunităţii, iar sociologia studiază comunitatea: „obiectul sociologiei este sistemul social, adică societatea ca formă evolutivă, sau, cum am putea-o numi cu un cuvânt, comunitatea”.Învăţământul sociologic a fost introdus la Iaşi la doi ani după introducerea lui la London School of Economics. Primul profesor de sociologie la Iaşi (1897) a fost Constantin Leonardescu, licenţiat în drept la Paris, doctor în filosofie şi litere la Bruxelles, cu influenţă sociologică pozitivistă.

Dimitrie Gusti (1880-1955) se înscrie printre întemeietorii sociologiei din România. În concepţia sa, sociologia este un sistem de cunoaştere a realităţii sociale prezente (D. Gusti, I, 1968, p. 237). Sociologia, spre deosebire de istorie, care caută să refacă traseul evoluţiei societăţilor în trecutul lor, explică fenomenele aşa cum apar ele în realitatea socială: „socialul este înainte de toate rezultatul unui concurs de împrejurări: spaţiale, temporale, vitale şi spirituale, care formează cadrele cosmologice, istoric, biologic şi psihologic, cu alte cuvinte ceea ce numim mediu [….]. Aceasta este geneza realităţii sociale, acestea sunt condiţiile care acţionează permanent asupra ei, realitatea socială reacţionând şi actualizându-se în activitatea socială, care poate fi redusă la patru categorii: economică, spirituală, politică şi juridică. Valorile economice şi spirituale constituie însuşi conţinutul vieţii sociale, categoriile ei constitutive. Cu alte cuvinte, ele fac ca societatea să existe, ele sunt societatea”. D. Gusti cuprinde în social tot ceea ce ţine de activitatea umană desfăşurată într-un context sau mediu, dar precizează că există o anumită ierarhie în ce priveşte tipurile de activitate socială. Activitatea economică şi cea spirituală, concretizată în valori economice şi spirituale, sunt determinate societăţii însă acestea există numai dacă fiinţează politicul şi juridicul cu funcţii de organizare şi reglementare.Una din cele mai productive contribuţii ale lui D. Gusti şi ale şcolii sale o constituie elaborarea metodei monografice şi aplicarea ei la studiul realităţilor sociale româneşti, aşa cum fiinţau ele în comunităţi săteşti. În viziunea lui Gusti, sociologia îşi clădeşte eşafodajul teoretic numai în temeiul cunoaşterii faptelor sociale prin metode autonomă şi acestea este metoda monografică. Mai mult, el crede în necesitatea fuziunii sociologiei cu metoda monografică astfel încât se poate discuta despre „sociologia monografică”. Se urmărea astfel depăşirea limitelor monografiilor sociale ca simple culegeri de documente. Prin metoda monografică monografică propusă D. Gusti se întreprinde descrierea şi cercetarea sistematică şi integrală a unităţii sociale studiate. De aceea: „Sociologia nu se poate mărgini la studiul relaţiilor sociale sau la cel al manifestărilor de viaţă, expresie a tuturor circumstanţelor locale”.După experienţa de opt ani de activitate de cercetare monografică, D. Gusti a recomandat reguli ce trebuie respectate în aplicarea observaţiei sociologice. Acestea sunt:

1. observaţia trebuie să fie sinceră şi obiectivă; 2. trebuie să fie exactă, adică pătrunzătoare şi completă, să cuprindă toate detaliile în varietatea şi unitatea lor; 3. trebuie verificată şi controlată, obţinându-se astfel o observaţie „experimentală”; 4. observaţia monografică trebuie să fie colectivă, rodul colaborării specialiştilor; 5. observaţia trebuie informată şi pregătită, studierea teoretică fiind prima condiţie pentru reuşita ştiinţifică;

19

Page 20: Curs Master PES

6. observaţia sociologică se cere să fie intuitivă. 7. fiind un act de pătrundere a obiectului cercetat, ea este totodată şi un act de creaţie; alături de observaţie se

cuvine să fie folosită şi metoda comparaţiei cu ajutorul căreia se elimină progresiv tot ceea ce este particular şi accidental.Regulile formulate de D. Gusti în anii '30 sunt, în esenţa lor, valabile şi astăzi, cu tot ceea ce

ţine de demersul empiric din sociologie. Cele şapte norme decurg dintr-o logică a cercetării monografice a unităţilor sociale şi dovedesc caracterul ştiinţific al sociologiei monografice, prin urmărirea înţelegerii şi explicării realităţilor sociale studiate, semnificative pentru modul de a gândi metoda monografică. Observaţii critice faţă de metoda monografică s-au formulat cu privire mai ales la caracterul ei empirist.

Metoda monografică îşi aduce astfel contribuţia decisivă la constituirea ştiinţei naţiunii. Unitatea socială reprezentativă în afirmarea ştiinţei naţiunii este satul deoarece el păstrează nealterate trăsăturile vieţii naţionale. De aceea, activitatea monografiştilor s-a orientat exclusiv spre sate.Opera lui Gusti se constituie într-o demonstraţie a necesităţii unei ştiinţe a naţiunii, într-un context naţional românesc deosebit de favorabil, cum a fost perioada de după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Naţiunea română impunea, în noul cadru statal cuprins în graniţele sale etnice, decelarea acelor cadre şi manifestări constitutive caracteristice pentru viaţa naţională românească. D. Gusti şi şcoala sa au oferit un model, cel al sociologiei monografice, de cunoaştere şi explicare a realităţilor sociale româneşti în integritatea lor.

Petre Andrei (1891-1940) a elaborat un sistem sociologic întemeiat pe o concepţie integralist deterministă. Format sub influenţa ideilor lui Gusti, dar detaşându-se de acesta, Petre Andrei a cercetat socialul în relaţie cu naturalul. Societatea are un fundament material, dar ea „e produsul spiritului, e o parte din spirit” (Petre Andrei, 1970). Dacă ar fi să căutăm şi la noi „o vârstă de aur”, am afla-o în perioada interbelică. Ar fi de ajuns să semnalăm recunoaşterea ei internaţională, amintind că în 1939 ar fi trebuit să aibă loc la Bucureşti al XIV-lea Congres Mondial de Sociologie (îşi anunţaseră deja participarea circa 200 de sociologi din 26 de ţări, între care M. Halbwack, H. Stoltenberg, M. Bloch, G. Richard, R. Bastide, F. Znaecki, etc.). Invadarea Poloniei şi izbucnirea celui de-al doilea război au făcut ca această manifestare ştiinţifică să nu mai aibă loc.

Sociologia captivă din perioada comunistă

Sociologia captivă din perioada comunistă după cel de-al doilea război mondial, instalarea comunismului la noi a însemnat obligaţia de a aplica politica economică, socială şi culturală a U.R.S.S. (P. Calvacoressi, Politica mondială după 1945, ed. All, Bucuresti, 2000). Mai exact: colectivizarea, industrializarea (aberantă), urbanizarea (construcţia de block-uri), ultracentralizarea tuturor activităţilor colective, aservirea mass-mediei. Cei care apreciau Occidentul sau aveau prieteni acolo deveneau susceptibili de “înalta trădare”. Economia (planificată) a fost condusă după criterii ideologice (conducătorii de partid aveau toată puterea fără a putea fi traşi de cineva la răspundere, specialiştii aveau toată responsabilitatea fără nici o putere). “Comunismul” s-a vrut o societate a oamenilor egali. În fapt a fost o societate uniformizată, nivelată – “poporul unic muncitor” - o “masă” tăcută, ascultătoare a “cuvântărilor magistrale” rostite în “limba de lemn”.Toate aceste fapte şi fenomene au marcat sociologia românească. După instalarea comunismului, sociologii care s-au afirmat între cele două războaie mondiale au fost obligaţi să-şi precizeze opţiunile ideologice. O parte a acceptat aproprierea de “marxism-leninism”, nutrind speranţa că astfel vor putea să continue să facă sociologie. Speranţa lor a fost serios zdruncinată în 1948 când sociologia, etichetată ca “ştiinţa burgheză”, a fost scoasă din învăţământ (prin Legea învăţământului din 1948). Treptat sociologii au fost “excomunicaţii” din viaţa socioculturală a ţării, sociologia devenind captivă ideologiei totalitate, fiind obligată să accepte compromisul subordănării (totale) faţă de regimul comunist. Începând cu 1977 sociologia a fost suprimată până în decembrie 1989. A supravieţuit o “ştiinţă socială” asimilată adesea cu “materialismul istoric” ori cu “socialismul ştiinţific”, sociologii având

20

Page 21: Curs Master PES

de urmărit impactul industrializării, al migrării de la sat la oraş, “navetismul”, “sistematizarea” etc., “în spiritul materialismului dialectic şi istoric” (cu atât mai mult trebuia să respecte acest “spirit” atunci când li se comandă să analizeze rolul partidului, rolul statului, propaganda, “noile realităţi socialiste”, “formarea omului nou”.

21

Page 22: Curs Master PES

b. Pluralismul religios in societatea contemporana; diversificare, pluralizare si pluralism religios in România

Cursul nr. III

Diversificarea religioasa si diversificarea etnica in România după primul război Mondial;

Pentru a înţelege specificul religios al societăţii româneşti in general, este necesar să adoptăm o perspectivă socio-istorică si să amintim că în România creştinismul ortodox a fost un factor central de constituire a statului român. Formarea statului român modern la începutul secolului al XX-lea, a reprezentant un moment istoric de o importanţă deosebită. Unirea provinciilor românești la 1 Decembrie 1918, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina si Basarabia, a fost posibila ca urmare a victoriei României in Primul război mondial si s-a putut realiza si datorita sprijinului susținut pe care l-a primit din partea celorlalte tari europene învingătoare, in special din partea Franței.

Provinciile romanești, care au constituit Romania, ca stat european in 1918, se caracterizau printr-o cultura si o spiritualitate comuna, românească. In afara limbii române vorbita majoritar in toate provinciile religia creștina ortodoxă a constituit matricea cultural-spirituala ă a noului stat, România. Cu atât mai mult cu cât în tradiţia creştinismului oriental, politica a fost mereu strâns legată de elementul religios. De aceea, elementul religios a jucat în mod deosebit un rol important în procesul de legitimare al puterii politice pentru tânărul stat european. Crearea naţiunii române moderne, s-a făcut dând politicului, bazele unor legitimităţi teologice. Această legătură strânsă între Stat şi Biserica Ortodoxă a condus diverşi analişti să vorbească despre sufletul românesc, înţeles ca o formă culturală şi spirituală specifica poporului roman, sau să utilizeze termenul de simfonie, pentru a defini un raport strâns intre aceste aspecte definitorii ale istoriografiei moderne.

Din perspectiva sociologiei religiei perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX este în mod deosebit interesantă şi importantă ajutându-ne să înţelegem procesul de diversificare al societății românești, si mai apoi pe cel de pluralism religios modern. Putem afirma că la începutul secolului XX, pot fi identificate primele semne concrete de diversificare reală a câmpului religios românesc, dominat până atunci de elementul majoritar ortodox. Populaţia noilor teritorii care intrau in componenta României era eterogena atât pe plan confesional religios cat mai ales etnic. Credincioşii de confesiune ortodoxa erau majoritari dar întâlnim si catolici, greco-catolici, protestanţi, evrei si musulmani. In plus, in Transilvania, provincie care a fost o lunga perioada de timp sub ocupaţia austr-ungara, coexista deja un număr mare de secte si culte protestante: baptiste, adventiste, penticostale si evanghelice. Se poate observa aşadar ca România trece, după primul război mondial, de la o structura sociala nono-confesionala si nono-etnica, la una pluri-confesională si pluri-etnică.

In acelaşi timp trebuie remarcat si faptul ca s-a dublat suprafaţa tarii prin unirea cu noi provincii romaneşti: Transilvania, Bucovina si Basarabia. Catherine Durandin1 un istoric francez contemporan afirma ca micul regat moldovlah s-a mărit astfel încât a devenit o mare putere regională, o nouă Românie, care ocupă o suprafaţă de 295.049 km pătraţi, în timp ce înainte de război avea numai 137.903 km pătraţi. In consecinţa, si populaţia si-a dublat numărul trecând de la 7.235.919 la 15.541.424 de locuitori in numai 8 ani, intre 1912 pana in 19202.

Conform informaţiilor statistice oficiale ale recensămintelor naţionale din 1899 si din 1930, se poate observa o evoluţie foarte interesanta a structurii etnice a României. Înaintea primului război mondial populaţia de etnie românească înregistra 92% de locuitori, formând un stat etnic aproape omogen.

1 Catherine DURANDIN, Histoire des Roumains, Paris, Fayard, 1995, p. 240-241.

2 Cf. Bréviaire statistique de la Roumanie, Bucarest, L’Institut central de statistique, 1940, p. 9.22

Page 23: Curs Master PES

G1. Structura etnică a României conform recensământului naţional din 1899

G1. Informații statistice : L. GOLESCU, Analiza rezultatelor Recensământului general al populației României din 1899, cu o prefaţă de Sabin MANUILA, București, Institutul Central de Statistică, 1944, p.93.

Găsim acelaşi rezultat (graficul G2) daca privim distribuţia confesionala. In 1899, la o populaţie de 5.956.690 de locuitori avem 91,5% creştini ortodocşi, 4,5% evrei, 2,5% catolici, 0,7% musulmani, 0,4% protestanţi si 0,4% aparținând altor religii. Aşadar putem identifica o particularitate istorica a României care era structurata pe baza identităţii etnico-religioase fiind o tara majoritar ortodoxa si de etnie româneasca.

G2. România : structura confesionala după recensământul din 1899 la o populaţie de 5.956.690 locuitori.

G2. Informații statistice : L. GOLESCU, Analiza rezultatelor,…, op. cit., 1944, p. 84.

În schimb, Recensământul din 1930 prezintă o alta configurație etnica si confesionala (graficul G3), păstrând o majoritate ortodoxa asemănătoare structurii etnice a romanilor. Totuși ortodoxia diminuase la 72.59% din totalul locuitorilor in timp ce greco-catolicii înregistrau (uniații) (7.9%), catolicii (6.83%), evreii (4.19%), reformații (3.93%), luteranii (2.2%), musulmanii (1.02%) si alte religii (1.34%). In cazul configurației etnice avem 71.9% romani si 28.1% minorităţi diverse, altfel spus, minoritățile reprezintă aproape o treime din populație, adică 5.069.000 locuitori cifra echivalenta cu populația generala a României după recensământul din 1899 !

23

Page 24: Curs Master PES

G3.Romania: structura confesionala conform recensământului din 1930 la o populaţie de 18.057.028 de locuitori

G3. Informații statistice :: Samuil MANUILA, D. C. GEORGESCU, Populația României (La population de la Roumanie), Bucarest, Imprimerie Nationale, 1937 ; Al. ZUB, Identitate/alteritate in spațiul cultural romanesc (Identité/Altérité dans l’espace culturel roumain), éd. Univ. Al. I. CUZA, Iasi, 1996, pp. 345 – 346.

G4.Romania: structura etnica a tarii conform Recensământului din 1930 la o populaţie de 18.057.028 de locuitori

G4. Informații statistice :: Dumitru SANDRU, Populația rurala a României intre cele doua războaie mondiale (La population rurale de Roumanie entre les deux Guerres Mondiales), Iasi, 1980, p.50.

Mai precis, la o populaţie de 18.057.028 de locuitori, in afara celor 13 milioane de Romani, restul locuitorilor erau: 1.425.000 Unguri, 745.000 Germani, 728.000 Evrei, 582.115 Ukrainieni, 409.150 Ruși, 366.384 Bulgari, 262.561 ţigani si 154.772 Turci, fara însa a cita si alte minoritati mai puţin numeroase.

Transilvania si pluralismul religios

24

Page 25: Curs Master PES

Transilvania reprezenta o provincie deschisa la pluralismul religios ca urmare a evoluţiei ei istorice si a apartenenţei la spaţiul Europei Centrale. Daca privim datele recensământului din 1930 si ecuaţia etnie/confesiune vedem ca dintre cei 3.218.000 de locuitori, 57,6% sunt romani, 29,1 unguri, 7,9% germani, 2,4% evrei si 2,4% ţigani, amintind astfel doar minoritățile care treceau de pragul de 0,5%.

G5.Transilvania: structura etnica conform recensământului din 1930 la o populaţie de 3.218.000 de locuitori

G5. Informații statistice :: Dumitru SANDRU, Populația rurala a României intre cele doua războaie mondiale (La population rurale de Roumanie entre les deux Guerres Mondiales), Iasi, 1980, p.50.

Pe plan confesional avem o mare diversificare creştina astfel: 31.1% uniaţi, 27.7% ortodocşi, 25.2% protestanţi, 12.8 de catolici si 2.5% evrei. Observam ca procentajul ortodocşilor este inferior celui al etniei romane (57,6%), dar ținând cont ca greco-catolicii (uniţii) se considera tot cetățeni ai etniei romaneşti, prin comasarea celor doua confesiuni creştine (ortodocşi si uniţi), ajungem la un procentaj sensibil egal cu cel al etnicilor romani.

G6.Transilvanie : structura confesionala conform recensământului din 1930

G6. Informații statistice : L. GOLESCU, Analiza rezultatelor,…, op. cit., 1944, p. 84.

Putem afirma că la sfârşitul secolului al XIX-lea, putem identifica primele semne concrete de diversificare reală a câmpului religios românesc, dominat până atunci de elementul ortodox, în majoritate.

Compoziţia etnică a teritoriilor recuperate (Transilvania, Basarabia si Bucovina) era foarte variată în aşa măsură încât România înregistra după 1918 o diversificare etnică fără precedent si, în consecinţă o importanta diversificare religioasă. Romania cunoaște primii germeni ai unei

25

Page 26: Curs Master PES

pluralizări religioase într-un context dominat de monopolul Bisericii Ortodoxe Române, biserică care în 1924 a fost ridicată la rang de Patriarhat iar relaţia ei cu statul român s-a întărit foarte mult, fiind declarată prin lege Biserică de Stat.

26

Page 27: Curs Master PES

Viata religioasa din România in perioada interbelica – primele accente sociale vizibile ale pluralismului religios;

Statutul juridic al Bisericilor si Cultelor din România, in perioada interbelica

Trebuie subliniat faptul ca viata religioasa in perioadele trecute fusese reglementata doar de maniera ocazionala. Diferitele grupuri religioase trăiau in bune relaţii cu Ortodocşii, fie ca erau Evrei, Armeni, Musulmani sau cu adepţii Miscarii Raskolnice. Ei erau acceptaţi fara sa existe discriminări religioase reale, putându-si, manifesta liber identitatea religioasa chiar diferita de a majoritatii ortodoxe. Uneori, si doar sporadic, domnitorii decideau fie unele facilitaţi fie unele restricţii referitoare, in special la viata comunitatilor religioase minoritare.In general nu existau restricţii pentru majoritatea religioasa, Biserica Ortodoxa si ortodoxia fiind o componenta esenţiala a structurii politice.

Înainte de perioada interbelica, in afara Bisericii Ortodoxe, toate celelalte credinţe religioase erau considerate culte străine. Acest statut insa nu avea nici prevederi discriminatorii si nici nu oferea un statut privilegiat. Era doar o terminologie definitorie a credinţelor care erau diferite de cea a majoritatii ortodoxe. Romanii nu erau interesaţi de alte credinţe si identitati religioase.

Percepţia populaţiei fata de un eventual pericol sectar era adesea opus discursului promovat de Biserica Ortodoxa. Odată cu diversificarea religioasa de la începutul secolului al XIX-lea, in realitate, cu cat atitudinea si predicile Bisericii Oxe. incriminau pericolul sectar cu atât, practic, declanşau curiozitatea populaţiei sa se intereseze de doctrina NMR. Mai mult chiar, credincioşii ortodocşi participau adesea măcar o data, din curiozitate, la o adunare a acestora. De exemplu, intr-o scrisoare pastorala in 1910, episcopul ortodox Nifon sublinia ca: „persecuţia sectelor a avut un efect contrar fata de cel care era aşteptat. Credincioşii noştri, preocupaţi de problemele religioase, au început sa se intereseze despre invataturile credinţei adventiste, iar unii chiar dintre cei care criticau invataturile adventiste despre Evanghelie, au ajuns in cele din urma credincioşi adventişti misionari”. 3

După primul război mondial, statutul organizaţiilor religioase in România avea reglementari diferite in funcţie de specificul istoric al diferitelor provincii de provenienţa. Aceste deosebiri au fost evidenţiate in expunerea de motive, care preceda Legea Cultelor din 1928, si au constituit una dintre motivaţiile care au condus la gândirea si legiferarea unui sistem unitar legislativ specific noului stat, România. Alexandru Lepadatu, ministrul cultelor si artelor din perioada respectiva preciza următoarele: „venind din state diferite, regimul acestor culte este si el diferit, astfel”

a. „in Bucovina, situaţia de drept a cultelor a fost fixata, in principiile ei fundamentale, prin art. 14-16 ale Constituţiei austriece (Staatsgrundgesetz), din 21decembrie 1867 si precizata mai amanuntit prin legea interconfesionala din 25 martie 1868, iar condiţiile pentru recunoaşterea cultelor noi au fost stabilite prin Legea din 28 mai 1874.

b. In Transilvania, in afara de unele dispozitiuni de pe timpul când aceasta provincie era principat autonom, regimul cultelor este fixat prin legile maghiare 1848, 1868, 1894 si 1895.

c. In Basarabia, regimul diferitelor culte este stabilit si el prin o mulţime de decrete si ordonanţe speciale.

d. In Vechiul Regat, numărul credincioşilor ne-ortodocşi fiind foarte mic si mare parte din ei nefiind cetateni romani, nu a fost necesara alcătuirea unei legi speciale care sa determine mai de aproape un regim al cultelor existente aici pe lângă cel ortodox. Astfel, legiuitorul s-a mulţumit cu fixarea in art. 21 al vechii Constituţii (1866), a principiului libertatii cultelor intre marginile ordinii publice si bunele moravuri, si sa decreteze in art. 7 ca diferenţa de credinţe religioase si confesiuni nu constituie in România o piedica spre a dobândi drepturi politice si civile, si a le exercita ». 4.

3 Evêque NIFON, Pastorala misionara – 1910, La bibliotheque du Saint Synod de l`Eglise Orthodoxe- Monastere Antim, Bucarest, 1910.4  M. Alexandru LEPADATU, Ministre des Cultes et des Arts, Expunere de motive (L’Exposition des raison), dans : « Notre église et les cultes minoritaires. La grande discussion parlementaire autour de la Loi des Cultes », imprimerie du journal « Universul », Bucarest, 1998, pp. 3-4.

27

Page 28: Curs Master PES

Înainte insa de Legea Cultelor din 1928, au fost identificate dificultati in uniformizarea statutului Bisericii ortodoxe din provinciile Romaneşti. Era necesar sa se tina cont, in special de contextul pluralist de ordin cultural si spiritual care definea situaţia din Transilvania. Avem in vedere prezenta in Transilvania a Bisericii Unite cu Roma, Greco-catolica, având un ritual religios si dogme foarte apropiate cu cele ale Bisericii ortodoxe. In acelaşi timp, dorind sa încurajeze apropierea frateasca intre credincioşii ortodocşi din Vechiul Regat (Moldova si Tara Romaneasca) si cei din Transilvania, au fost adoptate, in cea mai mare parte prevederile Statutului lui Andrei Saguna, episcop ortodox din Transilvania (1808-1873), chiar daca acestea integrau dese influente calviniste.

In Basarabia, ortodoxia era eterogena, atât din punct de vedere lingvistic dar si etnic si religios. Se constituise o sas numita biserica vie, care nu respecta in ierarhia bisericii ci avea o larga autonomie de organizare si de conducere. Adepţii acestei biserici erau ortodocşi romani, ruşi, si ucraineni. In general etnicii ortodocşii minoritari preferau sa frecventeze bisericile comunitatilor majoritare in funcţie de configuraţia religioasa a satelor.

O alta problema pe care trebuia s-o aibă in vedere Biserica Ortodoxa era cea referitoare la prosperitatea economica a parohiilor. In Transilvania parohiile erau mult mai prospere din punct de vedere economic in timp ce parohiile din sud, unde întâlnim si numeroşi refugiaţi din zonele lovite devastator de război, erau dezorganizate si cu venituri foarte reduse. Aceleaşi diferenţe le observam intre Transilvania si celelalte provincii romaneşti si in ceea ce priveşte pregătirea preoţilor, cei din Transilvania fiind scoliti, deseori la universitati teologice de prestigiu din Apus. De aceea adesea ortodocşii din Transilvania si-au manifestat rezerva si dezacordul cu decizia Sinodului de a centraliza averile Bisericii pentru a le redistribui la nivelul întregului teritoriu al României Mari. Acelaşi decalaj economic era observat si intre Biserica Ortodoxa si celelalte Biserici, cea Catolica, cea Luterana sau cea Calvina, acestea din urma fiind multa vreme privilegiate de politica oficiala din Transilvania. Mai mult, ştim ca in Vechiul Regat, bunurile Bisericii Ortodoxe au fost secularizate si luate de către Stat in timp ce in Transilvania, Biserica Romano-catolica, de exemplu, au fost chiar susţinuta politic si economic de Stat in special in timpul dominaţiei de Habsbourg.

Din aceste motive, Biserica Ortodoxa considera ca a fost tratata injust si n-a avut parte de aceleaşi posibilitati materiale ca celelalte Biserici. In scopul eliminării acestor decalaje „constituirea unui fond religionar al Bisericii ortodoxe romane nu ar fi doar un acte ne o urgenta necesitate actuala dar si un act de înalta justiţie morala si politica fata de Biserica neamului, care a suferit cel mai mult pentru asteptarile sale de înfăptuire a idealului politic romanesc, Unirea cea Mare”5.

Biserica dominanta si Biserica prioritara

In Constituţia României din 1923 se preciza ca « Romanii, fără deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie si de toate libertăţile si drepturile stabilite prin legi» (art. 5). Credinţa religioasa nu mai constituia aşadar un obstacol pentru exercitarea drepturilor politice si civile, (art.7), cum era situaţia in trecut in Transilvania pentru romanii ortodocşi. Mai mult chiar, Biserica ortodoxa capătă treptat un statut privilegiat. Caracterul majoritar al B.O.R. era recunoscut in Constituţie prin sintagma de Biserica dominanta, in timp ce Biserica romano-catolica era definita ca prioritara : « Libertatea conştiinţei este absoluta. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate si protecţiune întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri si legilor de organizare ale Statului. Biserica creştina ortodoxa si cea greco-catolica sunt biserici romaneşti. Biserica ortodoxa fiind religia marei majorităţi a Romanilor este biserica dominanta in Statul roman ; iar cea greco-catolica are întâietatea fata de celelalte culte. » (art.22).

Constituţia însa nu mulţumea, prin precizările referitoare la libertatea religioasa, si cultele minoritare. Acestea erau, daca nu considerate nesemnificative, cel puţin trecute cu vederea de către

legiuitorul Constituţiei. Pentru a diminua însa din nemulţumirile celorlalte Culte, Constituţia instituia demnitatea de senator de drept pentru : « mitropoliţii tarii ; episcopii eparhioti ai Bisericilor ortodoxe române si greco-catolice (…), capii confesiunilor recunoscute de Stat, cate unul de fiecare confesiune, întrucât sunt aleşi sau numiţi conform legilor tarii si reprezintă un număr de peste 200.000 de

5 Archiprêtre Dr. Gh. CIUHANDRU CIUHANDRU, Patronatul eclesiastic maghiar fata de drepturile Statului roman. Studii istorico-statistice si politico-eclesiastice, l’Imprimerie de la Tipographie Diocésaine, Arad, 1928, p.202.

28

Page 29: Curs Master PES

credincioşi ; precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat. » (art. 72, b-e). Si starea civila cu componenta ei religioasa era reglementata. La naştere, casatorie sau la deces, erau cerute actele laice dar ele trebuia « precedate mereu de binecuvântarea religioasa » (art23). Regele României trebuia sa fie de religie ortodoxa la fel ca si urmaşii familiei regale la tron (art. 77).

Aşadar Biserica ortodoxa dominanta ocupă o importanta dimensiune politica. Aceasta poziţie a fost întărita prin lege in 1925 când scaunul arhiepiscopal din Bucureşti a fost ridicat la rangul de Patriarhat. Pana atunci legăturile canonice se derulau in principal cu Biserica Ecumenica a Răsăritului cu sediul la Constantinopol. Cu noul statut de Patriarhat, Biserica ortodoxa a fost recunoscuta prin lege ca Biserica de Stat.

Celelalte Culte recunoscute de Statul roman prin Legea Cutelor din 1928 sunt : 1. Cultul roman greco-catolic (unit), 2. cultul catolic [de rit grec-rutean (ucrainean) si armean],3. cultul reformat (calvin),4. cultul evanghelic-luteran ;5. cultul unitarian ;6. cultul armeano-gregorian ;7. cultul mozaic,8. cultul mahomedan.(art. 21/ Legea Cultelor 1928).

In aceste condiţii, Biserica majoritara, preocupata mai mult de problemele ei interne in special de cele referitoare la asigurare unitatii administrative si cultice in toate provinciile romaneşti, nu va acorda decât o atenţie nesemnificativa expansiunii fenomenului sectar.

Recunoașterea legala a noilor miscari religioase ; dimensiunea naționalista a discursului anti-secta

După anul 1920, cuvântul secta rezervat pana atunci doar limbajului comun teologic, va intra in vocabularul oficial al Statului si va fi in mod sistematic folosit in legislaţie si in sistemul politic. Înaintea utilizării cuvântului latin secta era preferate cuvintele greceşti de erezie (haeresis) si schisma (skisma).

Daca adepţii miscarii Raskol, cunoscuţi sub numele de lipoveni, puteau fi consideraţi ca o mişcare sectara (secare=a rupe) pentru Biserica Ortodoxa din Rusia, in schimb Adventiştii, Baptiştii, Penticostalii sau Martorii lui Iehova nu aveau decât puţine elemente considerate ca schismatice. Acestea reprezentau miscari religioase originale, cu propriul lor profet întemeietor. Ele au apărut in spatii geografice mult îndepărtate de graniţele specifice Ortodoxiei. Puteau fi consideraţi ca religii străine fata de spaţiul ortodox romanesc sau mai precis ca noi miscari religioase.

Cuvântul secta era folosit mai mult pentru definirea miscarilor religioase autohtone, sosite in Romania in momente istorice si circumstanţe diverse, miscari dispersate iniţial printre etniile considerate ne-romaneşti, si care vorbeau o alta limba decât cea româneasca. Nu exista nicio grupare religioasa pe care s-o identificam ca fiind desprinsa din ortodoxia româneasca. Un atent observator al societatii romaneşti, Dimitrie Drăghicescu, elevul lui E. Durkheim, explica intr-o lucrare tipărita in 1907 ca lipsa sectelor in societatea romanesca se explica prin dezinteresul pe are l-a avut poporul roman pentru aspectele metafizice ale religiei : « daca religiozitatea romanilor este lipsita de un temei mistic si metafizic ; daca ea se reduce la un ritual si la un cult cu desavarsire superficial, la un formalism orb, nu este mai puţin adevărat ca acest rău are partea sa netăgăduita de bine : lipsa acelui fanatism si a certurilor si persecuţiilor religioase, care clătinară si dusera la marginile pieirii societatile din Europa Occidentala ».6 Plecand de la aceste considerente, cecetatorii fenomenului religios au remarcat faptul ca majoritatea miscarior religioase erau de origina străina culturii si spiritualităţii romaneşti. In acest sens G. Ispir nota următoarele : « in ceea ce ne priveşte pe noi romanii, putem sa afirmam cu mare satisfacţie ca originea etnica a sectarilor este in cele mai multe situaţii, străina de neamul nostru ». 7 Fiind recepţionate ca străine de interesele tarii si ale culturii si spiritualităţii romaneşti, sectele si noile miscari religioase au început sa fie considerate adevărate pericole la adresa religiei si politicii statului. Treptat, treptat, Biserica ortodoxa a dezvoltat o întreaga literatura defensiva dar foarte agresiva, împotriva

6 Dumitru DRAGHICESCU, Din psihologia poporului roman, ed. Historia, Bucuresti, 2007, p. 280.7 Ibidem, p. 9.

29

Page 30: Curs Master PES

noţiunii de secta. Statul n-a fost preocupat sa reglementeze in nici un fel situaţia, preferând mai ales sa nu decidă masuri speciale tocmai pentru a nu atrage atenţia asupra fenomenului.

Totuşi, inexistenta unor reglementari concrete referitoare la viaţa religioasa, un adevărat vid legislativ in domeniu, a favorizat implantarea a numeroase secte pe teritoriul tanarului stat, Romania. In egala masura, grupurile religioase care in anumite provincii se bucurau de anumite privilegii au reuşit sa-si extindă statutul asupra întregului teritoriu al României. Acesta este cazul comunitatii Baptiste din Basarabia si Transilvania care avea o existenta îndelungata in aceste provincii, reuşind pe baza acestui argument sa obtina recunoaşterea sociala in toata Romania.Cu toate acestea, prin Legea Cultelor din 1928 nu li s-a acordat statutul de cult religios, asa cum aveau bisericile protestante istorice, calvina sau luterana. Din acest motiv, publicaţiile baptiste din tara, au acuzat aceasta decizie restrictiva a autoritatilor romane si au protestat pe langa Guvernul american ca in Romania nu exista libertate religioasa.8

Statutul de cult religios era acordat religiilor care aveau o îndelungata existenta istorica pe teritoriul Romaniei. Ele se caracterizau printr-o organizare unitara, un mare număr de credincioşi, numeroase lacasuri de cult si dispuneau de mijloacele economice pentru întreţinerea si dezvoltarea comunitatii. Mai mult chiar, erau deja integrate societatii romaneşti si contribuiau la prosperitatea materiala si spirituala a acesteia, având o serie de personalitati ale comunitatii printre cei care au susţinut idealurile Unirii din decembrie 1918.

Contrar acestora, miscarile religioase de data recenta, promovau o atitudine isolationista si de opoziţie către Biserica majoritara. Prin dimensiunea lor internationala, ele nu contribuiau nici la integrarea sociala de care tara avea atât de mare nevoie. Mulţi analişti le considerau mai degrabă dezintegratoare ale societatii decât grupări coagulante social. 9

Miscari Neo - Protestante in perioada interbelica, pe teritoriul României

ADVENTIŞTIIBAPTIŞTIMILENARIŞTII SAU STUDENTII IN BIBLIENAZARINENII SAU POCAITIIEVANGHELISTIIPENTICOSTALIISECERATORIIUCENICII LUI TUDOR SAU TUDORIŞTIISPIRITISMULTEOZOFIA

Miscari ortodoxe sectare desprinse din Raskol (sec al XVII – lea)

POPOVŢIIBEZPOPOVŢIINEMOLECIIDUHOBORTIIMOLOCANIISTUNDISTIIHLÂŞTIISCAPEŢIIINOCHENTIŞTII

*******************

8 C. CUCIUC, Religii interzise in Romania, Bucarest, Gnosis, 2001, p. 14-17.9 Idem, p. 15.

30

Page 31: Curs Master PES

Viata religioasa din România in perioada comunistă; limitele libertăţii religioase;

Scurte repere istorice

Perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial a fost marcată prin instaurarea şi întărirea regimului comunist totalitar, timp în care aproape 45 de ani viaţa religioasă a stagnat, încercând să găsească diferite forme de comunicare cu regimul politic, pentru a-şi asigura supravieţuirea. În timpul acestei perioade, nu se poate vorbi despre pluralism religios, ci despre o pluralitate limitată dependentă de stat.

Victoria politică a partidului comunist şi venirea sa la putere în România a răsturnat un întreg sistem de valori sociale şi economice, ceea ce a generat o deviere nedorită în evoluţia modernizării ţării. Introducând alte principii sociale şi politice decât cele practicate de societatea româneasca in perioada interbelică, comunismul a blocat şi a deviat dezvoltarea normală a societăţii române de pe drumul modernizării. Vechiul regim din perioada interbelică a fost abandonat cu sprijinul armatei sovietice care ocupa ţara. Domeniile în care se afirmau relaţiile sociale moderne (industria, suprastructura, comerţul) au fost naţionalizate şi socializate, iar agricultura, a fost cooperativizată în mod brutal, fiind impus un egalitarism utopic. S-a introdus sistemul economic şi social-politic sovietic, format în perioada când Rusia era mai puţin dezvoltată decât România (de exemplu abia în cea de-a doua jumătate a secolului XIX au abrogat iobăgia feudală), sistem care în trei decenii (după 1917) a fost transformat într-un regim rigid şi totalitar. Modelul impus de către Uniunea Sovietică a reprezentat blocarea dezvoltării normale a României, drum iluzoriu pe care ţara a mers o jumătate de secol, până în 1989.

Comunismul a reprezentat o întrerupere a continuităţii istorice românesti fireşti, forţând, printr-o strategie mimetistă, integrarea într-un sistem politic străin, care evoluase într-un ritm şi spaţiu geografic diferit. Valorile poporului român au fost înlocuite cu cele ale comunismului, practicate în Uniunea sovietică creându-se o ruptură dramatică între viaţa reală a României şi modelul comunist străin, impus în toate domeniile: în industrie, în agricultură, în ştiinţă, în cultură, în învăţământ, etc. Naţionalizarea, colectivizarea, elogiul culturii şi al ştiinţei sovietice, introducerea în învăţământ a altor programe şcolare, studiul limbii ruse, al istoriei şi literaturii Uniunii sovietice, sistemul notelor în şcoli cu calificative (după modelul sovietic), arestarea celor care nu făceau elogiul regimului comunist, erau forme concrete prin care se încerca înlăturarea specificului şi tradiţiilor naţionale române. Partidul Comunist, se baza, pentru câştigarea şi menţinerea puterii, pe populaţia cea mai săracă şi neinstruită pe care o manipula într-un sistem dictatorial. Întreruperea continuităţii istorice din drumul modernizării României a reprezentat o întârziere de o jumătate de secol şi crearea unei situaţii care nu a putut fi îndreptată nici în anii de tranziţie după 1989, pentru a se putea recupera decalajul socio-economic dintre Romania si celelalte tari europene occidentale.

Cu toată aparenţa de constanţă politică, perioada comunistă a fost una dintre cele mai instabile din istoria ţării. După populismul anilor 1944-1948, a urmat teroarea impusă de partea „moscovită” a partidului şi a purificării vieţii politice prin înlăturarea partidelor istorice sau a liderilor politici incomozi pentru puterea comunistă, etc.

31

Page 32: Curs Master PES

Dictatura comunistă intre 1945 – 1989

Perioadă comunistă cunoaşte în România doi lideri care au impregnat istoria poporului, fiecare prin personalitatea sa dictatorială: Gheorghe GHEORGHIU-DEJ, orientat mai mult către Moscova (comunismul de orientare stalinistă), şi Nicolae CEAUŞESCU, cu o puternică orientare naţionalistă. În pofida acestor viziuni aparent diferite, cei doi conducători ai partidului comunist au avut totdeauna drept model pe „marele prieten” al Estului Europei, poporul sovietic şi au urmărit crearea omului nou10.

Trebuie de asemenea amintit faptul că România, după al Doilea Război Mondial, a pierdut mari teritorii11 (Basarabia si Bucovina), în favoarea Uniunii Sovietice iar la sud o parte din Dobrogea, în favoarea Bulgariei.. Spunem „pierdut”, pentru că acest lucru s-a întâmplat în urma unui dictat, consecinţa acordului secret între Germania şi Rusia: faimosul pact Molotov-Ribbentrop, semnat în 1939. Bulversată de război, slăbită de datoriile externe, ameninţată de ocupantul sovietic (prezent până în 1956), România a cunoscut o perioadă dominată de ură şi de crime abominabile împotriva oricărei ordini stabilite înainte de război.

Puşcăriile erau pline de oponenţi ai comunismului, mai ales intelectuali, în mare parte membrii ai fostelor partide politice istorice. Personalul de cult asimilat uneori cu cei bogaţi (chiaburii) din sate, era arestat şi urmărit în mod permanent pentru că exploata credincioşii săraci ai comunităţii. Ateu prin definiţie, („religia este un opiu pentru popor” Karl MARX), noul regim a încercat să distrugă credinţa românilor practicând cele mai oribile metode, precum spălarea creierului ( „experimentul Piteşti”12), pentru a impune sistemul marxist. În puşcării, insultele cele mai oribile erau adresate studenţilor în teologie şi clerului. Denis DELETANT, cercetător asupra perioadei comuniste în România, scrie în cartea sa, CEAUŞESCU şi Securitatea:

„… În puşcărie, Turcanu râdea mai ales de studenţii în teologie. Unora el le oferea „botezul” în fiecare săptămână,băgându-i cu capul într-o putină plină cu urină şi materii fecale. Apoi, îi obliga pe fiecare să urmeze noul ritual creştin. După zeci de astfel de repetiţii, deţinuţii, veneau din proprie iniţiativă să-şi ia „botezul” în fiecare dimineaţă. În noapte de Paşti din 1950, un deţinut a fost obligat să joace rolul preotului. Acesta a fost îmbrăcat cu un cearşaf şi mânjit cu excremente. Avea un baston din hârtie (şi acesta mânjit), pe care ceilalţi deţinuţi erau obligaţi să-l sărute. Creştinul, în puşcărie, era constrâns să-şi abandoneze credinţa, blasfemiând eucaristia şi cântând parodii obscene în locul cântecelor liturgice şi rugăciunilor”13.

10 “Omul nou, chiar şi eroul pozitiv, înzestrat cu toate virtuţile şi lipsit de defecte, nu era prezent decât pentru a da replica câtorva naivi, dacă totuşi existau, susceptibili de a se lăsa prinşi. Pentru că omul nou, comunismul l-a realizat cu adevărat, şi acest lucru s-a întâmplat în absolut toate ţările, fără excepţie, unde şi-a putut instala regatul. Dar cu acest om nou ne confruntăm la fiecare pas din păcate! Această înmulţire rapidă, este contrariul acestui model ideal pe care fiecare conducător îl susţine în mod conştient în faţa maselor, fără să creadă cu adevărat; omul nou este de asemenea, rezultatul robotizat al acţiunii sistematice – teroarea ajutând - de atomizare, de nivelare, de omogeneizare şi în final de masificarea pe care au trebuit să o suporte, zi după zi şi picătură cu picătură, comunităţi de toate felurile care hrăneau în trecut cu seva lor ţesutul corpului social”. Mihai SORA, Comment s’en sortir   ?, în Alexandru DUTU et Norbert DODILLE ed. , L’état des lieux en sciences sociales, l’Harmattan, Paris, 1993, p. 82.11 “Pe 26 iunie 1940, Sovieticii prezintă un ultimatum (în urma pactului Molotov Ribbentrop), şi pe 28 iunie ocupă Basarabia şi Bucovina din Nord, […], în august România cedează Transilvania din Nord Ungariei (în urma unui diktal zis „din Viena” impus de Hitler), şi în septembrie aceasta cedează de asemenea o parte din Dobrogea Bulgariei (în urma tratatului din Craiova patronat şi el de Hitler), ceea ce duce umilinţa pe culmile ei cele mai înalte. Ţara este în stare de şoc. „Marea Românie”[…] nu mai există. În patru luni, din iunie până în septembrie 1940, ţara a pierdut 36000 kilometri pătraţi din teritoriul său şi şase milioane de cetăţeni. […] Traumatismul era deci profund”. Victor LOUPAN, La révolution n’a pas eu lieu…Roumanie   :l’histoire d’un coup d’Etat , éd. Robert Laffont, Paris, 1990, pp. 119 – 120. 12 Experienţa Piteşti, numită şi după numele oraşului Piteşti (la 120 km vest de Bucureşti), unde era una din puşcăriile comuniste de înaltă securitate. În această puşcărie comuniştii au folosit spălarea de creier împotriva oponenţilor regimului pentru a-i reeduca în spiritul noii ideologii. Puşcăria din Piteşti face parte, împreună cu puşcăriile Gherla, Aiud şi Bucureşti, din marile centre de exterminare din timpul perioadei comuniste.13 Denis DELETANT, Ceauşescu şi Securitatea, Humanitas, Bucureşti, 1998, p.55.

32

Page 33: Curs Master PES

Totalitarismul comunist: teroare, obedienţă şi frică

Viaţa românilor în timpul perioadei comuniste nu a cunoscut numai persecuţiile politice ale regimului dictatorial care vroia să impună prin orice mijloc ideologia sa ci şi supunerea la unele umilinţe şi privări de orice fel, impuse de o existenţă trăită la limita sărăciei14. Iată o descriere a vieţii românilor sub regimul lui CEAUŞESCU făcută de jurnalistul de la Figaro Magazine:

„Teroarea lui CEAUŞESCU a fost impregnată de un cinism şi de o imoralitate incredibilă. Persoanele în vârstă, nu mai erau îngrijite în spitale. Şi atunci când nu murau din lipsa îngrijirilor şi din absenţa medicamentelor, acestea îngheţau de frig până la moarte în apartamentele lor lipsite de încălzire şi lumină. Mii de persoane inutile, pentru că erau în vârstă, au fost astfel exterminate.

Pentru a preveni avorturile clandestine, controalele ginecologice erau practicate chiar la locul de muncă (ne putem imagina în ce condiţii!): Statul era informat înaintea mamei. Această oroare, în afară de faptul că crea familii (prea) numeroase care trăiau într-o mizerie neagră, nu împiedica un număr mare de avorturi clandestine, care deseori erau urmate de consecinţe dramatice. Şi totuşi, văzând că vine o pacientă aproape moartă la serviciul de urgenţe, ginecologul nu avea dreptul să o îngrijească pentru că ar fi fost condamnat pentru participare la avort. Trebuia mai întâi să anunţe poliţia, aceasta trebuia să se deplaseze, să stabilească procesul verbal şi, numai după aceea, doctorul era autorizat să o îngrijească. Este inutil să specificăm că, foarte des, victimele hemoragiilor, săracele femei nu supravieţuiau acestei proceduri penale. […]

În afară de acest lucru, CEAUŞESCU era un negustor de sclavi, pentru că a vândut zeci de mii de cetăţeni care vroiau să părăsească ţara. Preţul se învârtea în jur de 10.000 dolari. Pentru a obţine aceşti bani, copii şi soţiile erau reţinute ostatece în ţară până când cel care era în afară strângea suma necesară. Şi, în plus, candidaţii nu puteau lua la plecare decât câte o valiză în fiecare mână.

Este foarte dificil să enumerăm toate faţetele acestei terori cotidiene. […] Poporul român avea incontestabil impresia că o fatalitate se abătuse asupra lui, iar aceasta trebuia suportată. Suntem înconjuraţi. Sunt peste tot. Populaţia se predase duşmanului fără să opună rezistenţe”15.

Această stare de psihoză era provocată şi întreţinută în întreaga ţară, consideră istoricii contemporani, de un organism de opresiune al Statului: Securitatea.

„Aceasta făcea ca pe societatea română să cadă o ameninţare constantă şi multiformă. Securitatea era simbolul Statului. Reuşise să invadeze totul. De la miliţia de bază, trupele de frontieră, secţiile de asalt şi până la informatori trecând prin agenţii care se ocupau cu ascultarea, un întreg popor trăia din informaţii şi represiune. […] Psihoza era atât de răspândită încât majoritatea oamenilor făceau exces de zel. CEAUŞESCU îşi dispreţuia colaboratorii, era mai ales un dispreţ moral.[…] Aici intervenea fenomenul Securităţii. Ameninţările pe care le făcea îi conducea pe majoritatea oamenilor să practice autocenzura şi autolimitarea”.16

Pentru a plăti datoria externă a ţării, CEAUŞESCU a introdus măsuri de austeritate fără precedent. A raţionat totul; produsele alimentare17 şi produsele energetice, (benzina, la 20 litri pe lună pentru fiecare maşină, şi energia electrică). Frecventele opriri ale curentului, în perioada 1984-1985, au cauzat moartea a peste 30 de copii din incubatoare18. Era o viaţă de mizerie. Fără lumină, fără hrană, fără libertate, fără viitor, Românii trăiau în disperare19.

14 “Într-adevăr, efortul populaţiei era îndreptat către supravieţuire: trebuie mai întâi să caute să se hrănească, să se încălzească, să se îmbrace, are puţin timp pentru a complota”. Jean-Marie LE BRETON, La fin de CEAUŞESCU…, p. 19.15 Victor LOUPAN, La révolution n’a pas eu lieu…, pp. 167 – 169.16 Jean – Marie LE BRETON, La fin de CEAUSESCU…, pp. 24 – 25.17 În 1989, produsele alimentare raţionate cuprindeau: 1 kg de zahăr, 1 kg de făină, 250 gr. De margarină, cinci ouă pe lună şi 300 gr. De pâine pe zi şi de persoană. Ibidem, p. 236. 18 Ibidem.

19 Jean – Marie LE BRETON, Sfârşitul lui CEAUSESCU…, pp. 16 – 18. „În 1987, oraşul Bucureşti nu cunoştea foametea, dar în mod sigur cunoştea sărăcia. Stând la coadă, puteam găsi pâine, puţin ulei şi zahăr, lapte reconstituit, conserve de peşte. Pentru restul, întâmplarea permitea uneori să găsim legume, cârnaţi, măruntaie şi ouă. […]

Am văzut de exemplu, camioane livrând la măcelărie oase de vită provenind de la atelierele de ecarisare. Carnea era ea exportată, după cum pretindea zvonul public şi populaţia nu avea dreptul decât la oase? Nu aş şti să spun. Dar oricât am căutat în memoria mea: nici în Franţa ocupată, nici în URSS sau în alte democraţii populare pe care le-am vizitat, nu am întâlnit o asemenea penurie. Românii erau invitaţi, dacă nu să moară practic de foame, cel puţin să suporte cele mai grave lipsuri. […] Pe întreg parcursul şederii mele, mă duceam să văd aceste cozi interminabile, dintre care cele mai puţin impresionante nu erau acelea ale automobilelor la pompele de benzină. Patru sute, cinci sute de maşini aşteptau, uneori de pe o zi pe alta, pentru a putea face plinul. Automobiliştii avansau împingând maşinile cu mâinile pentru a economisi benzina. Aceasta nu era scumpă dar era raţionalizată (20 de litri de

33

Page 34: Curs Master PES

Religia în perioada comunistă – elemente juridice constituţionale

Contestarea tradiţiei istorice şi spirituale de către comunism, si integrarea într-o spiritualitate atee a întrerupt de asemenea si evoluţia normală a pluralismului religios.

Referitor la religie în perioada comunistă, putem distinge trei etape de analiză. Prima, etapa rezistenţei având drept expresie protestele directe sau indirecte

împotriva regimului, etapă marcată de arestările masive; A doua etapă, cea a acceptării regimului. A treia etapă, cea a colaborării cu puterea comunistă.

Noua Constituţie adoptată în aprilie 1948 menţiona: „Libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă sunt garantate de Stat. Cultele religioase sunt libere să se organizeze şi pot funcţiona în mod liber dacă ritualul şi practica lor nu sunt contrare Constituţiei, securităţii publice şi bunelor moravuri” (art. 27). Toţi cetăţenii „fără distincţie sexuală, de naţionalitate, rasă, religie sau grad de cultură, sunt egali în faţa legii” (art. 16). Constituţia prevedea şi faptul că: Cetăţenii au dreptul să se asocieze şi să se organizeze dacă scopul urmărit nu este direcţionat împotriva ordinii democratice stabilite de Constituţie” (art. 32)20. În domeniul religios, acest drept nu a putut fi exercitat pentru că, pentru recunoaşterea legală a unei asociaţii, era necesară aprobarea ministerului de competenţă, aprobare ce nu a fost dată niciodată asociaţiilor religioase în cei aproape 45 de ani. In mod concret, in întreaga perioada comunista vom constata o divergenţă fundamentală între afirmaţiile dogmatice exprimate de sistemul legislativ referitoare la respectarea libertăţii religioase si realitățile din teren.

Un moment dramatic al intervenției brutale, nedemocratice, a regimului totalitar in viața religioasa din Romania a fost la sfârşitul anului 1948 când, Biserica Unită cu Roma, Greco-catolică, a fost desfiinţată, bunurile şi bisericile sale fiind luate de Stat şi date în folosinţă Bisericii Ortodoxe, iar Concordatul care specifica relaţiile între Statul Român şi Vatican fiind anulat. O mare parte din clerul si ierarhia superioară a Bisericii Greco-catolice a fost trimisă in închisoare sau siliți sa locuiască in exil in diferite mânăstiri sub stricta observație din partea Securității, iar credincioșii fideli ai Bisericii au fost atent supravegheați de regim pentru a elimina orice forma de rezistenta sau intentie de revenire la organizarea administrativa a Bisericii Unite de dinainte de 1948.

În acest context tensionat a fost adoptată Legea (Decretul) 177 din 4 august 1948 privind regimul general al cultelor din România. Legea cuprindea principiile generale referitoare la organizarea si desfăsurarea vietii religioase. Au fost aprobate statutele a 14 culte recunoscute legal de Statul roman prin Decretul 177/ 1948:

1. Biserica Ortodoxa Romana2. Biserica Romano-catolica3. Biserica reformată (calvina),4. Biserica evanghelica C.A. (de Confesiune Augustană, saşii luterani),5. Biserica Unitariana6. Biserica evanghelica S.P. (Sinodo-prezbiteriana, secuii), 7. Biserica creştină de rit vechi, 8. Biserica armeano-gregoriană9. Biserica Penticostala,

benzină pe lună, n. n.). […] Parcursul pietonului căutându-şi raţia, odată cu venirea serii, era şi mai greu datorită întunericului: un lampadar din zece sau aproape, ara aprins. În buticuri un singur bec, cu putere scăzută, funcţiona ca un fel de veioză.

Căldura, controlată în mod centralizat şi nu pe blocuri, datorită regulării gazului, era redusă la minimul strict. Caloriferele erau puţin mai calde decât temperatura camerei. Îmi aduc aminte de reuniunile din Minister de unde ieşeam îngheţaţi şi am văzut, la Biblioteca Naţională, în martie 1987, studenţi cu pardesiurile pe ei şi cu fulare, scriind cu mănuşi de lână în mâini: erau mai puţin de 8 grade în sală. Apartamentele nu erau mai bine dotate. […] Într-o astfel de situaţie, toată energia, toată inteligenţa se concentra asupra subzistenţei”.

20Ioan MORARU, Gheorghe IANCU, Constituţiile române, ed. a treia, „ Monitorul oficial’, Bucureşti, 1995, pp. 116 – 117.

34

Page 35: Curs Master PES

10. Biserica Baptista,11. Biserica Adventista de ziua a 7-a12. Biserica Creștină după Evanghelie13. Cultul Musulman (islamic),14. Cultul Mozaic (iudaic), Libertatea religioasă acordată constituţional în 1948 a fost recunoscută în mod permanent în

toate Constituţiile perioadei comuniste21, dar a fost in permanenta aspru controlata si cenzurata. Cu toate că posibilitate constituirii altor culte sau asociaţii religioase era prevăzută, o astfel de aprobare nu a fost niciodată acordată între 1948 si 1989.

Sectele sau noile mişcări religioase nerecunoscute de Statul comunist s-au auto-dizolvat în mare parte sau au fost desfiinţate. Unele au supravieţuit totuși desfăşurându-şi activitatea în mod clandestin şi folosind cele mai variate forme pentru a ocoli supravegherea politică (Martorii lui Iehova, Credincioșii Ortodocși de Stil Vechi).

Biserica Ortodoxă Română în perioada comunistă – preţul supravieţuirii

Analiza Bisericii Ortodoxe Române nu se deosebeşte cu mult faţă de ansamblul religios al ţării prezentat până acum. Compromisurile, uneori aparente, făcute de Biserica Ortodoxă în perioada comunistă, au permis salvarea Bisericii şi chiar existenţa sa. „Biserica Ortodoxă a pactizat cu regimul comunist, sacrificând propria sa autoritate morală, pentru supravieţuirea sa fizică”.22

„Loialitatea Bisericii vizavi de Stat era condiţia sine qua non a libertăţii sale. Înţelegem întreaga ambiguitate a noţiunii de libertate de conştiinţă înţeleasă în aceşti termeni şi în acest context. Biserica nu avea decât două posibilităţi în această situaţie: a accepta sau a fi în ilegalitate. Soluţia intermediară aleasă implica supunerea.23

Numai cei care nu au cunoscut privaţiunile şi frica Securităţii din interiorul ţării şi care au fost numai spectatorii evenimentelor (de exemplu anumiţi cercetători occidentali care acuzau, în ultimii ani, Biserica Ortodoxă de colaborare şi de cezaro-papism) îşi pot permite să discrediteze memoria suferinţelor clerului sau credincioşilor, fie ei ortodocşi, catolici, uniţi, baptişti, musulmani sau alţii. Pentru a înţelege mai bine această afirmaţie, este de ajuns să privim ţările vecine ale României, dar de tradiţie catolică sau protestantă, precum Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, etc., unde lucrurile s-au petrecut în aceeaşi direcţie colaboraţionistă.

Biserica Ortodoxă trebuia să supravieţuiască persecuţiilor atee ale regimului pentru că reprezenta cultura şi istoria poporului român. Era singura instituţie care asigura legătura între trecut şi viitor, în timp ce toate celelalte instituţii ale ţării (monarhia, partidele politice), şi chiar istoria României, fuseseră înlocuite de noul regim şi de faptele istorice interpretate într-o perspectivă marxistă. În ciuda aversiunii regimului faţă de credinţă, „uşile bisericilor au rămas deschise şi bisericile existau în calitate de sanctuar, de refugiu pentru cei care sufereau fără speranţă din cauza regimului ateu”24, in timp ce in Rusia zeci de mii de credincioși şi membrii ai clerului rus au fost deportati in Siberia, fără să mai vorbim de transformarea bisericilor şi mănăstirilor în depozite de cereale sau hangare pentru maşinile agricole. Totuşi, nici Biserica Ortodoxă din România nu a rămas la adăpost de toate persecuţiile regimului împotriva religiei.

Astfel, pentru perioada 1958 – 1963, „2500 de preoţi, călugări, religioase şi laici au fost arestaţi. Mai mult de jumătate din mănăstiri au fost închise şi 2000 de credincioşi au fost obligaţi să părăsească viaţa monastică şi trei seminarii teologice au primit interdicţia de a funcţiona (în 1959). După statistici, din peste 200 de mănăstiri cu 7000 de credincioşi în 1956, nu mai exista, în

21 În perioada 1945-1989, au fost adoptate trei Constituţii; 1948; 1952; 1965, publicată din nou în 1986; cf. Ioan MORARU ; Ch. IANCU, Constituţiile Române, op. cit. „ Monitorul oficial’, Bucureşti, 1995. 22Denis DELETANT, CEAUSESCU şi Securitatea ..., p. 35. 23Olivier GILLET, Religie şi naţionalism ; ideologia Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist, , ed. Universităţii din Bruxelles, Bruxelles, 1997, p.29. 24 Denis DELETANT, CEAUSESCU şi Securitatea..., p.208.

35

Page 36: Curs Master PES

1972 (16 ani mai târziu deci), decât jumătate din mănăstiri (114), cu 575 călugări şi 1493credincioşi”25.

Monahismul român a fost ţinta preferată de distrugere a regimului comunist instalat în România după al Doilea Război Mondial. Iată câteva exemple despre ceea ce a putut însemna persecutarea mănăstirilor ortodoxe în perioada regimului comunist.

La Bucureşti, patru mari mănăstiri, clasate monumente istorice, au fost distruse, Văcăreşti, Cotroceni, Pantelimon şi Schitul Maicilor. În Vrancea, cele două biserici ale mănăstirii Vărzăneşti au fost transformate în grajduri pentru vaci. Ironia sorţii face ca mănăstirea Vladimireşti, din sud-estul României de lângă Galați, să devină o cazarmă a trupelor Securităţii în urma izgonirii celor 300 de maici. Mânăstirea Dervent din Dobrogea precum şi mănăstirea Piteşteanu, la sud de Bucureşti, au fost închise în 1959 şi transformate în cooperative agricole de producţie. Un martor al închiderii mănăstirii descrie modul barbar şi sacrilegiul pe care l-au înfăptuit membrii Securităţii, trimişi acolo:

„Era într-o zi de Vineri Sfântă de Paşte din anul 1959. Securiştii (membrii Securităţii), făcând zel şi furie, au tăiat barba călugărilor şi i-au ras după care i-au gonit. Celulele au fost transformate în ferme agricole. La plecare, membrii Securităţii au furat tot ceea ce se putea lua; veşmintele sacerdotale, obiectele preţioase de cult şi sfintele icoane”26.

În 1961, sihăstria Grotei din Ialomiţa, a devenit o colonie pentru muncitorii forestieri. Din cauza neglijenţei lor, un incendiu distruge clădirile iar pe ruinele vechii sihăstrii se construieşte un restaurant. Nu trebuie să uităm masacrul patrimoniului cultural prin demolarea unei mari părţi din casele şi bisericile istorice din Bucureşti, pentru a face loc proiectelor arhitecturale ale lui CEAUŞESCU. Între 1948-1987, 18 biserici şi o sinagogă au fost demolate.27Istoricul Răzvan THEODORESCU şi preotul ortodox Gheorghe Calciu DUMITREASA au fost arestaţi în martie 1979 pentru că au militat împotriva demolării Bisericii Enei situată în centrul oraşului Bucureşti.

Toţi călugării ortodocşi care au făcut parte din mişcarea spirituală „rugul aprins”, de la mănăstirea Antim din Bucureşti, au fost duşi la puşcărie şi obligaţi să facă ani grei de deportare în câmpurile de concentrare comuniste. Considerăm o datorie de onoare să amintim aici numele lor: Sofian BOGHIU, Arsenie BOCA, Vasile VASILACHI, Bartolomeu ANANIA, Antonie PLĂMĂDEALĂ, Justin PÂRVU, Felix DUPNEAC, Bartolomeu DOLHAN, Roman BRAGA, Arsenie PAPACIOC, Benedict GHIUŞ, Adrian FĂGEŢEANU, Sandu TUDOR.28

Duminica, a fost transformată din ziua consacrată Domnului într-o zi pentru Partid

Ateismul, adoptat şi propagat în mod oficial, întărit de măsuri administrative, restrângea în mod sever posibilităţile indivizilor de a participa la activităţile religioase organizate. Pentru a împiedica, în mod indirect credincioşii să meargă duminica la biserică, Partidul comunist găsise cele mai ingenioase „soluţii”, şi anume:

Prezenţa obligatorie, duminica dimineaţa, la faimoasele zile de „muncă patriotică”, , pentru „înfrumuseţarea” satului sau oraşului. Aceste activităţi erau totdeauna gratuite. Acest lucru se întâmpla numai dimineaţa, pentru că regulile Bisericii Ortodoxe nu permiteau celebrarea liturghiei după amiaza. Slujba este mereu celebrată dimineaţa, numai cu excepţia zilei de Paşte când este celebrată la miezul nopţii;

Toate emisiunile de televiziune din timpul săptămânii erau „emisiuni cu caracter informativ şi patriotic” (2 ore de televiziune pe zi); singurul moment de divertisment se situa duminica dimineaţa: emisiuni speciale pentru femei, pentru agricultori, desene animate, filme artistice sau de aventură pentru copii şi tineri, etc.

25 Idem, p. 209.26 DURA, Pr. Dr. Ioan, Monahismul român în anii 1848-1989; mărturii ale românilor şi consideraţii, ed. Harisma, Bucureşti, 1994, p. 72. 27Denis DELETANT, CEAUSESCU şi Securitatea..., p.288. 28 DURA, Pr. Dr. Ioan, Monahismul român în anii 1948 – 1989, pp. 79 – 87.

36

Page 37: Curs Master PES

Pentru şcolari, instituţiile de învăţământ erau obligate să organizeze activităţi suplimentare cu conţinut politic, patriotic, juridic şi sportiv la care elevii şi profesorii erau obligaţi să participe; totdeauna duminica; iar meciurile de fotbal sau handbal, care rămâneau singurul divertisment pentru tineret, erau organizate duminica dimineaţă;

Magazinele alimentare erau deschise şi aprovizionate în general duminica dimineaţa. Această aprovizionare, mereu în cantităţi insuficiente, nu se făcea decât spre orele de închidere, pentru a mări aşteptarea, nervozitatea oamenilor şi pentru a umple astfel timpul liber care le rămânea (în deosebi femeilor şi pensionarilor);

Pentru repararea maşinilor, garajele erau deschise duminica dimineaţa (calitatea maşinilor de fabricaţie autohtonă, precum Dacia, Oltcit şi Aro, era atât de slaba încât repararea frecventă era o necesitate imperativă).

Pentru ţărani, pieţele de duminica rămâneau cele mai atrăgătoare pentru că oamenii, profitând de timpul lor liber, îşi făceau proviziile pentru săptămână. În timpul săptămânii, ţăranii erau obligaţi să muncească pe terenurile C.A.P. – ului (cooperativa agricolă de producţie), o muncă aproape gratuită; nu le rămânea deci decât duminica dimineaţa pentru a-şi cultiva propriile pământuri;

Întâlnirile Partidului şi Sindicatului aveau loc mai ales duminica dimineaţa, „pentru a nu perturba procedeul de producţie” din restul săptămânii;

Prin toate aceste activităţi de „duminică dimineaţa”, Statul – Partidul încerca să distrugă spiritualitatea oamenilor, respectul pentru „ziua lui Dumnezeu” – a timpului liber deci, şi de a crea un fel de apartenenţă totală la nevoile „superioare” ale societăţii comuniste.

Sărbătorile laice înlocuiesc treptat sărbătorile religioase

O altă metodă de desacralizare a societăţii române în perioada comunistă a fost şi cea a transferului comunitar al sărbătorilor religioase spre cele laice, sau crearea unor sarbatori laice care sa preia încărcătura religioasa a diferitelor perioade ale anului. Importanţa acordată celebrării sărbătorilor laice oficiale contribuia în mod involuntar la accelerarea procedeului de secularizare – înţeles ca o marginalizare a influenţei instituţiilor religioase în societate.

Bradul de Crăciun a fost înlocuit cu Pomul de iarna. Din cauza penuriei produselor tradiţionale şi a cadourilor de Crăciun (banane, portocale, ciocolată, prăjituri, etc.), Partidul oferea gratuit (dar în urma unor impozite anuale) „cadouri” pentru „bradul de iarnă”, părinţilor care aveau copii sub 18 ani;

„Moş Crăciun”, devine Moș Gerilă, „Moşul Frigului, Moşul Gheţarilor, Moşul zăpezii, Moşul Iernii, etc.”

Perioada între 28 decembrie şi 2 ianuarie, (Crăciunul, Naşterea lui Isus Hristos), devine sărbătoarea iernii şi a zăpezii.

1 ianuarie (Sfântul Vasile), este înlocuita cu sărbătoarea Noului An; Revelionul Luna martie, aprilie şi mai (luni ale postului Paştelui), cu sărbători precum: 1 martie – ziua cadourilor;

8-9 martie – ziua femeilor, 1 mai – ziua muncitorilor, 8-9 mai – ziua tinerilor; 23-24 august ca sărbătoare naţională de luptă împotriva fascismului şi imperialismului (în tradiţia

orientală, creştin ortodoxă, luna august este luna postului Adormirii Maicii Domnului);

Deseori, în timpul posturilor religioase, magazinele alimentare erau aprovizionate cu cantităţi suplimentare de produse de mezelărie şi măcelărie dar, pentru a împiedica populaţia să facă rezerve de alimente prin conservare la congelator sau frigider, şi-n consecinţă pentru a determina un comportament permanent de „stat la coadă”, curentul electric era întrerupt sistematic. „Programul zilnic” de energie electrică, de apă caldă şi apă curentă era: între 6 şi 8.30 dimineaţa şi 19-20 seara, cu nesemnificative schimbări de orar pentru întreaga ţară.

Situaţia economică dezastruoasă în care politica centralizată a regimului dictatorial al lui Ceauşescu a adus ţara, a determinat ca majoritatea populaţiei să găsească în instituţiile ecleziale unicul refugiu de libertate şi speranţă. Din acest motiv în timpul revoltei populare din 1989, împotriva regimului comunist, Biserica Ortodoxa si în general cultele recunoscute s-au bucurat de o foarte mare încredere din partea populaţiei, situaţie care a rămas neschimbată chiar după aceea şi în

37

Page 38: Curs Master PES

cei 15 – 18 ani care au urmat, Biserica si Armata fiind instituțiile publice in care romanii au cea mai mare încredere.

38

Page 39: Curs Master PES

Concluzii

În timpul perioadei comuniste, Biserica Ortodoxă a fost obligată să devină un simplu „practicant de servicii religioase”, ceea ce a cauzat atrofierea dimensiunii sale pedagogice, misionare şi chiar sociale, provocând formarea unui comportament de timiditate pastoral misionară care nu a fost depăşit în totalitate nici până în prezent.

Menţinând o industrializare şi o urbanizare la nivel înalt, cu inevitabilul procedeu de secularizare care îi însoţea, regimul comunist menţinea societatea într-o situaţie instituţională şi culturală, pre – modernă. Acesta menţinea clientela politică şi nu făcea nimic pentru a transforma indivizii în cetăţeni responsabili, capabili de a lua singuri o decizie. În consecinţă, modelul modernizării comuniste est–europene s-a caracterizat printr-o modernizare fără atingerea modernităţii, ceea ce este în mod clar un paradox.

Revoluţia din Decembrie 1989 vine să restabilească respectul valorilor umane şi libertatea individului. În pofida tuturor beneficiilor aduse, schimbarea regimului comunist cu un regim democratic s-a făcut cu mari sacrificii, mai ales economice. Au fost necesari mai bine de 16 ani de tranziţie dureroasă pentru a îndepărta efectele nefaste ale regimului comunist, pentru ca la 1 ianuarie 2007 Romania sa devina membru al U.E. Suntem încă departe de a vedea încheiat procesul de redresare economico-socială a ţării, însă încep a fi simţite deja unele semnale încurajatoare precum scăderea inflaţiei si reluarea creşterii economice. Un moment deosebit de important al istoriei post-decembriste îl reprezintă asigurarea securităţii militare a ţării prin integrarea în structurile militare NATO in anul 2003.

39

Page 40: Curs Master PES

REDINAMIZAREA VIETII RELIGIOASE DUPA CADEREA COMUNISMULUI; PREZENTA MISIONARILOR STRAINI

În timpul perioadei comuniste s-a urmărit dacă nu eliminarea religiei din sfera publică cel puţin diminuarea prezenţei şi importanţei ei în societate. Pentru a-şi atinge acest scop, regimul politic totalitar a folosit o strategie permanentă de intimidare, control şi cenzură a tuturor activităţilor religioase. Bisericile şi cultele, chiar dacă nu erau legal obstructionate, totuşi au fost determinate să se retragă din sfera publică, învăţământul religios a fost interzis în şcolile publice, iar propaganda politică de partid făcea elogiul ateismului de mase.

Societatea românească a fost confruntată cu acest tip de politică şi de atitudine timp de 45 de ani, între 1945 şi 1990.

Înainte de perioada comunistă, câmpul religios românesc s-a coagulat în jurul Bisericii Ortodoxe, element cheie al identităţii Statului – Naţiune, acceptându-se o diferenţiere – diversitate etnică a expresiilor religioase fiind tolerate primele manifestări publice ala N.M.R. cu toate că erau în mod strict supravegheate şi controlate, dar nu interzise, de către Statul român.

Această diversitate religioasă, specifică începutului de secol XX a căpătat timide accente pluraliste în perioada interbelică dar rapid descurajate în timpul perioadei comuniste când religia a fost inclusă într-un sistem planificat şi controlat de puterea politică fiind eliminată orice formă de concurenţă sau pluralism. Perioada comunistă se caracterizează – aşadar printr-o pluralitate religioasă, atent controlată şi cenzurată de Statul comunist!

După căderea comunismului, societatea românească cunoaşte o importantă etapă de redinamizare religioasă fenomenul religios fiind influenţat de schimbările sociale majore care caracterizează întreaga societate românească.

Noile forme de manifestare ale fenomenului religios se inscriu în logica raporturilor dintre religie şi modernitate, făcând analizele în contextul apariţiei pluralităţii religioase dezvoltate, caracterizată prin prezenţa numeroasă a N.M.R.

Anul 1989 reprezintă un important moment de cotitură în istoria românească contemporană, când Biserica Ortodoxă şi Cultele revin cu entuziasm în prim planul vieţii publice, aspiraţiile religioase şi actorii religioşi jucând un rol important în evenimentele care au marcat căderea comunismului.

Schimbările socio-istorice şi economice majore care au urmat căderii comunismului au afectat, şi influenţat, în mod inevitabil, şi câmpul religios.

În anii de după 1990 se accentuează un raport privilegiat de relaţionare între Stat şi B.O.R., Biserica fiind principala instituţie credibilă pe plan social. În special din acest motiv Biserica devine o instituţie inconturnabilă pentru legitimarea publică a noii puteri politice.

În acelaşi timp s-a putut observa deschiderea tot mai mare a societăţii româneşti faţă de ideile noi de pluralizare religioasă reală, în contextul eforturilor de modernizare democratică şi politică. Referitor la interesul cetăţenilor României pentru instituţiile si practicile religioase statisticile arata ca populaţia are un foarte ridicat grad de încredere in Biserica, Romania fiind, împreuna cu Polonia doua tari cu cel mai înalt nivel de religiozitate dintre toate fostele tari comuniste din centrul si sud-estul Europei29.

In decursul istoriei România n-a înregistrat conflicte majore sub aspectul disputelor religioase, ci chiar a constituit un loc de refugiu pentru minoritarii religioşi persecutaţi in alte tari ele Europei ca de exemplu pentru adepţii lui Jan Hus (1369-1415) care s-au refugiat in zona de Est a României sau pentru adepţii mişcării Raskol (1655) din Rusia, care au fugit de teama persecuţiilor si s-au aşezat un regiunea Deltei Dunării unde trăiesc si astăzi.

In pofida unei atitudini istorice conciliante totuşi viata religioasa din România a avut multe de suferit, in special după al Doilea Război Mondial, pentru aproape 50 de ani, din cauza instalării la putere a regimului totalitar comunist. Având o ideologie atee, comunismul a supravegheat si cenzurat strict orice forma de manifestare religioasa libera. Aceasta atitudine a îngrădit libertatea de exprimare si de manifestare religioasa, au fost dărâmate biserici, au fost arestaţi preoţi sau

29 Laurenţiu TANASE, Pluralisation religieuse et société en Roumanie, éd. Peter Lang, Bern, 2008, pp. 256-266,40

Page 41: Curs Master PES

deserventi de cult si trimişi in închisoare, au fost interzise manifestările religioase publice si a fost eliminat învăţământul religios din şcolile de Stat.

După înlăturarea regimului comunist prin Revoluţia din Decembrie, 1989, religia recapătă un loc si un rol important in cadrul noii societăţi libere si democratice, comform prestigiului de care s-a bucurat intotdeauna in traditia culturala si spirituala a poporului român in decursul istoriei sale.

Favorabila aderării la spaţiul Uniunii Europene si la NATO, România a adoptat o serie de reforme pentru revitalizarea economiei tarii si construirea unei mentalităţi democratice de tip capitalist bazata pe principiile libertăţii si ale pluralismului. Trecerea de la o economie centralizata si birocratizata excesiv către o economie capitalista a liberului schimb, constituirea unor noi instituţii administrative care sa corespunda vieţii democratice, încurajarea dezbaterilor parlamentare si a politicii de tip pluralist, armonizarea legislaţiei interne in acord cu legislaţia europeana comunitara, etc., a necesitat un efort considerabil din partea societăţii si clasei politice romaneşti. Transformările nu s-au făcut insa fără convulsii sociale si fără dificultăţile generate de o inflaţie care părea in ani `95-`98 scăpata de sub control. Primele semne economice încurajatoare au venit începând cu anul 2000, apoi din 2004 inflaţia a fost sub 10% si a putut fi controlata prin masurile economice specifice. România devine membru cu drepturi depline al NATO in 2003 si al Uniunii Europene in ianuarie 2007. In prezent România este una dintre tarile atractive sub aspect economic dintre fostele tari europene comuniste.

Sub aspectul vieţii religioase, după 1989 Bisericile si Cultele religioase din România au intrat intr-o serie de schimbări interne administrative in consonanta cu schimbările prin care trecea întreaga societate romaneasca. Este semnificativ faptul ca numărul total de biserici nou construite in România intre 1990 si 2005 a fost de aprox. 3500 de lăcaşuri de cult ceea ce reprezintă o creştere cu 19.2% in 15 ani fata de numărul total de biserici construite in România pana atunci in decursul istoriei30.

Un alt aspect important observat a fost si entuziasmul religios public, Biserica Ortodoxa in special, data fiind ponderea ei majoritara in societate, fiind unul dintre actorii importanţi ai transformărilor înregistrate, a fost creditata cu foarte mare autoritate in cadrul instituţiilor nou create, atât sub aspect administrativ cat si politic. Întâlnim, de exemplu, in primii ani după 1990 o serie de ierarhi ai Bisericii in Parlamentul României, parintele Tatu de la Manastirea Plumbuita sau Episcopul Calinic de Argeş.

Competiţia religioasa a înregistrat cote ridicate, prin sosirea a numeroase organizaţii religioase noi, in special de expresie evanghelica si harismatică neo-protestanta, venite in cea mai mare parte din America din cadrul bisericilor americane independente. Cu toate ca structura vieţii religioase din România n-a înregistrat modificări semnificative prin conversii religioase importante, noile mişcări religioase rămânând marginale ca număr de adepţi in pofida eforturilor depuse de acestea sub aspect misionar si economic, totuşi, prezenta numeroasa a ofertelor religioase noi a fost perceputa de populaţie ca o adevărata invazie a sectelor, creând o stare de iritare si de tensiune la nivelul vieţii religioase31.

30 Ibidem, p. 238.31 Ibidem, pp. 109-110; 120-124.

41

Page 42: Curs Master PES

Misionarii străini in România după 1990

În Transilvania, unde se găsesc importante comunităţi neo-protestante s-a putut observa o intensa activitate misionara dupa 1990. De exemplu, la Timişoara îl întâlnim pe celebrul pastor evanghelist Pat Robertson, cunoscut pentru preocupările sale teologico – politice conservatoare legate de moralitatea majorităţii nord americane a anilor 1990 şi mai ales cunoscut prin afacerile sale in sfera televiziunilor creştine fiind fondator şi preşedinte al CBN (Christian Broadcasting Network), reţeaua de televiziune creştină.

Robertson a venit in România in 1990 pentru a anunţa Evanghelia şi a predica despre libertate. Impresionant de evenimentele sângeroase care marcaseră istoria recentă a ţării, a României, el considera că cea mai mare victorie obținuta de poporul român, era libertatea religioasă. In acest sens el afirma următoarele: ”după persecuţie, Revoluţia a adus creştinilor români libertatea anunţată în Evanghelie şi pentru aceasta trebuie să-l lăudăm pe Dumnezeu, poporul român este înfometat de Dumnezeu şi Iisus Hristos este singurul capabil să transforme omul şi să-i aducă lui adevărata libertate”.

Vedem aici evident trei teme sensibile specifice momentului de entuziasm revoluționar precum si perioadei imediat următoare lui Decembrie 1989, şi anume tema „Libertăţii” după mai bine de 45 de ani de cenzură şi de supraveghere atentă din partea regimului totalitar.

De asemenea, după o lunga perioadă de restricții de orice fel si de înfometare a populației pentru plătirea datoriei externe, el vorbeşte despre poporul român care este înfometat de Dumnezeu. In fine, în contextul în care regimul comunist vorbea de transformarea omului nou şi construirea unei societăţi libere, misionarul Robertson vorbeşte despre Iisus Hristos ca fiind singurul care este capabil să transforme omul şi să-i aducă adevărata libertate. Astfel spus are un discurs diametral opus faţă de discursul ideologic pe care îl promovase până atunci regimul comunist, discurs care fusese deja sancţionat prin evenimentele sângeroase ale Revoluţiei din Decembrie şi evident Robertson se aştepta ca rezultatele predicii sale inflacarate si mobilizatoare să fie pe măsura aşteptărilor credincioşilor săi.

Dincolo însă de discursul teologic evanghelic acest tip de acţiune umanitară şi religioasă a fost in mod fundamental expresia strategiilor de dezvoltare transnaţională de tip reţea a noilor organizaţii religioase. În acest sens amintim ca argument faptul că în anul 2000 reţeaua CBN va începe să fie recepționata prin satelit la Timişoara, si în cea mai mare parte a Vestului României, susţinând astfel şi mai puternic activitatea misionară evanghelică in regiune.

Pastorul Dan Matei, fondatorul şi preşedintele Centrului Creştin Timişoara, asociatie religioasa neo-carismatica, a constatat chiar faptul că puţin după anul 2000 numărul de credincioşi care vin la biserică unde predică el, a crescut semnificativ. El consideră că recentele convertiri sunt in mare parte si rezultatul emisiunilor prezentate prin televiziunea CBN. În opinia lui credincioşii apreciază foarte mult emisiunile religioase ale CBN, în mod special tinerii care găsesc la televizor un alt tip de mesaj religios faţă de cel din trecut care era conservator şi deseori nu îndemna energic la misiune creştină.

Mesajul religios televizat, este mult mai atrăgător decât cel cu care erau obişnuiţi până mai ieri şi care era centrat în special pe un trecut istoric şi pe prezentarea dogmelor. Foarte numeroşi şi cu acțiuni foarte bine organizate, misiunile evanghelice după 1990 erau susţinute şi de o publicitate extraordinar de importantă, prin măsuri şi suport tehnic foarte performant, creând societatii romanești si in special majoritatii ortodoxe, impresia unei veritabile invazii a sectelor.

Totuşi, atractivitatea sau interesul populaţiei pentru acest tip de întâlniri se explică mai mult prin curiozitatea acestora faţă de programele religioase televizate de origine nord americană, noi in peisajul naţional, si mai putin printr-o voinţă publica deliberată de aderare la mişcări noi de tip exogen.

Biserica Ortodoxă, zguduită de această manieră originală a NMR de a-si manifesta libertatea de credinţă, a reacţionat din păcate deseori foarte slab, foarte anemic, prin acțiuni lipsite de energie şi fără rezultate. De fapt ea se găsea angajată intr-o perioadă de importante transformări interne de altfel ca întreaga societate românească post-comunistă din întreaga ţară. Această angajare în

42

Page 43: Curs Master PES

transformările interne şi la nivelul societăţii nu îi permitea să se risipească şi în alte activităţi colaterale cum ar fi diminuarea impactului propagandei misionare de tip prozelitist, totuşi se vor putea observa câţiva ani mai târziu o serie de reacţii din partea bisericilor tradiţionale, în special din partea Bisericii Ortodoxe faţă de prezenţa importantă a noilor mişcări religioase iin Romania dupa 1990.

Adaptându-se logicii concurenţiale de piaţă bisericile tradiţionale istorice au întrat în competiţie cu religiile importate utilizând in special în cea mai mare parte a timpului metodele lor. Astfel ei si-au multiplicat publicaţiile şi broşurile pentru a putea promova principalele învăţături, au organizat acţiuni pentru tineri sau pentru femei, au desfășurat activităţi şi programele cu caracter caritativ şi au crescut interesul lor pentru activităţile deosebite promovate de mass-media cu publicarea de jurnale şi de reviste lucrare, şi prin producţia unor emisiunii radio difuzate şi chiar televizate.

Date statistice privind prezenţa misionarilor în România după 1990

Pentru a descifra mai bine şi mai clar fenomenul misionar după 1990, precum şi logica transnaţională a noilor organizaţii religioase, am recurs la informaţiile pe care le deţine Ministerul Culturii şi Cultelor făcând referinţă la sosirea misionarilor în România după 1990.

Din păcate pentru perioada 1990 – 2000 nu există decât informaţii fragmentare privind numărul misionarilor pe care nu le-am luat în calcul cu foarte mare atenţie în analiza noastră pentru a nu induce o concluzie eronată din contră noi am putut beneficia de datele complete pentru perioada 2001 – 2004, adunarea unor astfel de date a fost posibilă ca urmare a legii privind regimul străinilor în România, Legea nr. 194/2002 care impunea existenţa unui preaviz din partea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru a acorda o viză de 6 luni până la 5 ani pentru cetăţenii străini care doreau să rămână în România.

Între 1 ianuarie 2001 şi 1 aprilie 2003 prelungirea vizei a fost acordată numai pentru 6 luni, pentru toţi cetăţenii străini, dar în perioada 2003 – 2004 ea a fost prelungită până la 1 an pentru cetăţenii străini care nu proveneau nici din Statele Unite, nici din Uniunea Europeană şi pentru 2 ani pentru cei acre proveneau din Statele Unite şi din Uniunea Europeană.

Misionarii au fost adesea însoţiţi de către familia lor, din acest motiv există câteva diferenţe în graficele pe care le vom prezenta. Graficele privind ţara de provenienţă a stabilit că dintr-un total de 5379 de avize în perioada 2001 – 2004, împreună cu cele care au fost eliberate atât ca solicitare din partea cultului sau a organizaţiei religioase, avem numai 4344 de avize pentru această perioadă. Pentru a obţine un aviz oficial, pentru viza de sejur de 6 luni trebuia ca declaraţia să fie declaraţia de luare în responsabilitate, să fie făcută de un cult sau o asociaţie religioasă, diferenţa între aceste două cifre existente în graficul nostru, în tabelul nostru, adică între 5379 de avize până la 4344 de avize este legată de numărul membrilor familiei care au fost incluzi în calculul pentru avizele pe ţările corespunzătoare misionarilor legat de cultele sau organizaţiile religioase în situaţia respectivă.

În acest fel nu a fost reţinută decât o singura solicitare pe familie din partea cultului în timp ce numărul de avize acordate putea să fie de 2, 3 sau mai multe vize.

43

Page 44: Curs Master PES

T. 1. Pays de provenance des missionnaires étrangers, présents en Roumanie durant la période 2001-2004

Nr.Crt.

PAYS NOMBRE D’AVIS, SECRETARIAT D’ETAT CHARGE DES CULTES, POUR OBTENIR OU PROLONGER LE VISA DE SEJOUR POUR LES MISSIONNAIRES

2001 2002 2003 2004 TOTAL POURCENTAGE%

1. Etats-Unis 963 923 415 296 2597 48.282. Italie 481 383 236 90 1190 22.123. REPUBLIQUE

DE COREE77 113 78 71 339 6.3

4. Allemagne 115 133 34 29 311 5.785. GRANDE

BRETAGNE71 63 25 17 176 3.27

6. TURQUIE 23 48 40 52 169 3.147. CANADA 59 58 10 8 135 2.58. INDE 7 12 29 38 86 1.69. France 40 30 26 16 112 2.0810. AUSTRALIE 24 30 21 8 83 1.511. BRESIL 15 18 8 9 50 0.912. POLOGNE 11 17 10 9 47 0.813. PHILIPPINES 8 12 4 9 33 0.614. ISRAEL 7 12 2 9 30 0.515. SLOVAQUIE 3 4 6 14 27 0.5

TOTAL 1904 1856 944 675 5379 100POURCENTAGE/ AN

35.39 34.5 17.54 12.54 100%

Source : « Dossier avis pour les missionnaires étrangers durant la période 2001-2004. Direction Relation Cultes. Dans le fond documentaire du S. S. C, conseiller, Radu Ciumara, Bucarest, 2004.

În acest sens noi putem observa că Statele Unite reprezintă principala ţară de origine a misionarilor străini veniţi în România cu 2597 de avize dintr-un total de 5379 altfel spus aproape jumătate din avizele emise, în mod exact 48% procent. Au fost urmaţi misionarii americani de cei veniţi din Italia, cu 1190 de vize acordate respectiv 22% din totalul vizelor. În cazul Italiei majoritatea vizelor au fost emise pentru biserica romano-catolică şi pentru biserica greco-catolică, pentru cazul misionarilor din Statele Unite avizele se adresau în cea mai mare parte sub numele unor …de factură neo-protestantă şi anumitor noi mişcări religioase, astfel n conformitate cu datele furnizate de Direcţia Generală de Relaţii Culte din Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru anul 2001 Biserica Ortodoxă a primit acordul de prelungire de viză pentru sejurul în România pentru 4 misionari americani, Biserica Catolică-romană pentru 2, Biserica Uniată pentru 1, Cultul ritului vechi 2, cultul mozaic 2, în revanşă neo-protestanţii şi noile mişcări religioase de factură neo-protestantă au solicitat cel mai mare număr de vize, ceea ce demonstrează astfel intensitatea acţiunilor religioase întreprinse de aceştia, 193 de vize erau acordate pentru cultul creştin după Evanghelie, 185 de vize erau acordate asociaţiei Lia Hona, rebotezaţă recent „Biserica lui Iisus Hristos, a Sfinţilor din zile din urmă”, respectiv Biserica mormonilor, 104 vize erau acordate asociaţiei religioase evanghelice libere, 72 de vize pentru asociaţia baptistă independentă, etc.

Strategiile misionare care fac apel la noile mişcări religioase demonstrează în mod clar tendinţa de trans-naţionalizare, un caz interesant este cel al Martorului lui Iehova, ai căror misionari provin în cea mai mare parte din ţările Europei şi în mod special din Italia.

În conformitate cu informaţiile de la Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru anul 2001 pe un total de 333 de vize care le-au fost acordate, 237 avize de prelungire de şederea în România, a fost pentru misionarii italieni şi numai 15 pentru cei nord – americani, ceilalţi misionari ai grupurilor religioase provenind din Anglia 22, Germania 18, Franţa 12, Canada 10, Austria 6, Belgia 4, Danemarca 3, Africa de Sud 3, Australia 1, Elveţia 1, Olanda 1 şi Coreea de Sud 1; sunt aşadar mai puţini numeroşi. În perioada 2001 – 2004 Biserica Romano – Catolică s-a situat pe primul nivel între organizaţiile religioase cu 1229 de avize pentru obţinerea vizelor, mai precis 28%, aceasta a fost urmată de martorii lui Iehova cu 632 de avize, cultul baptist cu 629 de avize, Biserica

44

Page 45: Curs Master PES

Iisus Hristos a Sfinţilor din zile din urmă cu 569 de avize, cultul penticostal Biserica lui Dumnezeu apostolică cu 228 de avize.

T. 2. Tabloul de mai jos demonstrează toate aceste cifre prezentate mai sus.

Tabel cu misionarii străini în perioada 2001 – 2004

Nr.Crt

.

DENOMINATIONS RELIGIEUSES PERIODE ETUDIEE TOTAL GENERAL

PAR CULTE

2001-2004POURCENTAG

E%

2001 2002 2003 2004

1. Eglise catholique romaine 360 369 296 204 1229 28.292. « Les Témoins de Jéhovah » 333 206 77 16 632 14.53. Eglise de Jésus-Christ des Saints des

derniers jourss196 242 70 61 569 13

4. Culte chrétien baptiste 243 191 146 42 622 14.35. Culte pentecôtiste –

Eglise de Dieu apostolique81 103 25 19 228 5.24

6. Eglise évangélique luthérienne C. A. 59 85 38 18 200 4.67. Eglise roumaine unie à Rome 43 77 28 25 173 3.988. Culte chrétien selon l’évangile 37 61 46 36 180 4.19. Association chrétienne méthodiste de

Roumanie, Association chrétienne des méthodistes, Association chrétienne

méthodiste « Vie nouvelle »

0 39 44 34 117 2.6

10. Association « Centre chrétien Timisoara » 12 8 17 13 50 1.1511. Association « Centre chrétien Brasov » 32 33 16 17 98 2.2512. Culte mosaïque / Fédération des

communautés juives de Roumanie9 11 3 9 32 0.7

13. Culte musulman de Roumanie 18 32 6 5 61 1.414. Fondation des services islamiques de

Roumanie5 11 35 47 98 2.25

15. Assemblée spirituelle nationale des Baha’i de Roumanie

23 20 5 7 55 1.26

TOTAL GENERAL/AN DES AVIS LIBERES1451 1488 852 553 4344 100

Source : Secretariatul de Stat pentru Culte, Direcţia Relaţii Culte în Fondul Documentar al Secretariatul de Stat pentru Culte, dosar cu avizele pentru misionarii străini 2001 – 2004, Bucureşti, 2004.

Pe baza analizei evoluţiei fluxului de misionari pentru perioada reţinută noi putem de asemenea constata o scădere continua a numărului de misionari străini începând cu anii 2002 şi chiar cu anii 2003, tendinţa de scădere este valabilă de asemenea pentru bisericile istorice, tradiţionale, precum biserica romano – catolică, aşa cum vedem din următorul grafic, grafic 1 cu evoluţia numărului de misionari străini ai bisericii catolice romane în perioada 2001 – 2004,

Graphique G. 1. Evolution du nombre de missionnaires étrangers de l’Eglise catholique romaine de Roumanie durant la période 2001-2004

360 369

296

204

0

50

100

150

200

250

300

350

400

2001 2002 2003 2004

Sursa : dosarul cu avizele misionarilor străini în perioada 2001 – 2001 Secretariatul de Stat pentru Culte, Direcţia Relaţii Culte în Arhiva Secretariatul de Stat pentru Culte, Bucureşti, 2004.

45

Page 46: Curs Master PES

Fenomenul este identic de exemplu cu un alt cult recunoscut de mai multă vreme pe teritoriul naţional biserica evanghelică luterană de confesiune de …, Biserica Saşilor, avem graficul 2 – evoluţia numărului de misionari străini ai bisericii evanghelice luterane de confesiune de Ausburg prezenţi în România în perioada 2001 – 2004.

Graphique G. 2. Evolution du nombre de missionnaires étrangers de l’Eglise évangélique luthérienne de la confession d’Augsbourg présents en Roumanie durant la période 2001-2004

59

85

38

18

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

2001 2002 2003 2004

Source : Dossier avis des missionnaires étrangers durant la période 2001-2004. Secrétariat d’Etat chargé des Cultes. Direction Relations Cultes. Dans le fond documentaire du Secrétariat d’Etat chargé des Cultes, conseiller Radu Ciumara, Bucarest, 2004.

Prezenţa descrescătoare a misionarilor străini începând cu anul 2002 este generală aşa cum îl vedem şi în tabloul următor. Graficul 3 numărul de avize emise de Secretariatul de Stat pentru Culte pentru obţinerea sau prelungirea vizei misionarilor străini în perioada 2001 – 2004.

Graphique G. 3. Nombre d’avis émis par le Secrétariat d’Etat chargé des Cultes pour obtenir ou prolonger le visa des missionnaires étrangers durant la période 2001-2004

1451 1488

852

553

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

2001 2002 2003 2004

Source : Dossier avis des missionnaires étrangers durant la période 2001-2004. Secrétariat d’Etat chargé des Cultes. Direction Relations Cultes. Dans le fond documentaire du Secrétariat d’Etat chargé des Cultes, conseiller Radu Ciumara, Bucarest, 2004.

Chiar dacă în mod aparent o astfel de descreştere poate lăsa impresia unei diminuări a activităţii misionare a diverselor organizaţii religioase, totuşi şi de maniera chiar surprinzătoare ele au cunoscut un dinamism real care s-a tradus în creşterea numărului de adepţi şi de simpatizanţi în anumite cazuri.

Această creştere a numărului de credincioşi bahai este remarcabilă dacă ţinem cont de scăderea progresivă a numărului misionarilor pionieri veniţi din străinătate pentru misiune în România aşa cum vedem în tabelul de mai jos.

46

Page 47: Curs Master PES

Graphique G. 4. Evolution du nombre des missionnaires Bahaïs en Roumanie pendant la période 2001-2004

23 22

5 7

0

5

10

15

20

25

2001 2002 2003 2004

Source : Assemblée Nationale des Bahaïs des Roumanie. Adresse au Secrétariat d’Etat chargé des Cultes No. 444/16.03.2004. Direction Relations Cultes,

dans le fond documentaire du Secrétariat d’Etat chargé des Cultes, Bucarest, 2004.

Graficul 4 – evoluţia numărului de misionari bahai în România în perioada 2001 – 2004, sursa: Asociaţia ansamblul naţional al bahailor din România ca răspuns la adresa Secretariatului de Stat pentru Culte numărul 444 /16.03.2004, Direcţia Relaţii Culte, în fondul documentar al Secretariatului de Stat pentru Culte, Bucureşti, 2004.

Spiritul de antrepriză misionar religioasă şi declinul misionarilor

Caracterul din ce in ce mai global al economiei mondiale şi fluxurile migratoare care s-au produs în ultimii ani au desfiinţat în mod concret frontierele şi au favorizat în mod egal o migraţiune importantă trans-naţională a organizaţiilor religioase. Noile mişcări religioase, în strategiile lor trans-naţionale răspund în general unui regim de performanţă sau unor criterii care urmăresc performanţe anteprenoriale şi un succes caracteristic demersurilor înscrise în logică de piaţa liberă. însă diminuarea numărului de misionari străini din România începând cu anul 2000 se poate explica prin rezultatele descurajante faţă de aşteptările pe care le aveau cultele religioase şi noile mişcări religioase ceea ce a antrenat în mod inevitabil şi o diminuare s investiţiilor trans-naţionale în campanii sau strategii misionare în România. În mod cert au fost folosite importante mijloace financiare pentru a susţine strategiile misionare ale diferitelor organizaţii religioase pentru a răspândi ideile şi doctrinele şi pentru a susţine campaniile umanitare şi alte activităţi socio-culturale. În acest sens pastorul Dan Matei preşedintele al centrului creştin din Timişoara ne-a informat că în 1990 de exemplu au fost făcute importante investiţii la Timişoara de ordinul zecilor de mii de dolari americani pentru construirea de imobile necesare desfăşurării activităţii religioase şi administrative. În acelaşi timp este interesant de observat faptul că în cele mai multe cazuri se observă un decalaj între aşteptările misionarilor şi rezultatele concrete de teren, mai ales la nivelul conversiilor şi la nivelul influenţei primite de către noile mişcări religioase pentru a reconfigura câmpul religios, influenţe care au rămas marginale conform datelor din recensământul naţional din anul 2002. Reprezentanţii al unora dintre aceste noi organizaţii religioase şi-au dat seama că interesul populaţiei pentru mesajul lor este foarte scăzut, în consecinţă au redus numărul de misionari străini voluntari. O altă explicaţie referitoare la tendinţa constatată poate reieşi şi din faptul că apariţia altor organizaţii religioase a amplificat registrul opţiunilor în societatea românească şi concurenţa a devenit mult mai strânsă pentru a câştiga acelaşi public care diminua încet încet ca număr la nivelul societăţii, implica în principiu intensificarea strategiilor misionare şi susţinerea lor de către noi produse financiare, aceasta însă nu se justifică totuşi deoarece convertirile au rămas foarte reduse şi a devenit prioritară menţinerea mai întâi şi intreţinerea structurilor administrative deja formate în aceste condiţii numărul de misionari a scăzut. O altă cauză a acestui declin numeric în România după 2000 ar putea să se găsească un compartiment particular impus de către anumite organizaţii religioase adepţilor lor. Aşa cum aflăm şi la clasicii sociologiei religiei la Weber şi ….în mod contrar afilierii la religiile

47

Page 48: Curs Master PES

tradiţionale adeziunea la o organizaţie religioasă de tip sectă este voluntară şi impune neofitului în afara respectului anumitor norme şi reguli de conduită strictă precum şi responsabilitatea acestuia pentru dogmele religioase specifice ori este exact această rigoare normativă şi comportamentală specifică noilor mişcări religioase marcată de pretenţii impuse de exigenţe particulare şi de prezenţa obligatorie în fiecare duminica la întâlniri, respectul modalităţilor diferite de credinţă specifică care reprezintă un obstacol real pentru a câştiga noi adepţi. Perioada dintre primul impact legat de noutatea mesajului şi curiozitatea receptorului de a reveni, odata depăşit acest moment interesul scade sau cel mult rămâne constant ceea ce determină într-o logică de piaţa diminuarea investitiilor. Totuşi scăderea numărului de misionari străini poate in mod egal să fie atribuită şi succesului întâlnit în cadrul societăţii româneşti, mai precis faptului că aceste organizaţii religioase au ajuns să-şi creeze propriile lor structuri administrative şi si-au format în consecinţă şi propriile cadre printre românii convertiţi; mai mult chiar efortul misionar se declină acum mai mult pe responsabilitatea autohtonilor şi mai puţin pe responsabilitatea misionarilor străini care vor fi trimişi către alte regiuni de misiune ale planetei, chiar dacă noile mişcări religioase nu au înregistrat convertiri sau creşteri numerice spectaculoase şi au rămas marginale au contribuit totuşi la modificarea dinamicii configuraţie religioasă câmpului religios, ele au contribuit la apariţia unei secularizari religioase mai mult potenţială decât reală într-o logică care ne interesează pentru a inţelege evoluţia religioasă românească după 1990.

48

Page 49: Curs Master PES

Efectele concurentei religioase măsurate in funcţie de recensământul naţional al populaţiei din 1992 – 2002;

studiu pe documentele statistice ale recensămintelor naţionale si alte statistici in domeniu;

c) Structura religioasa tri-polara a societăţii romanesti

Utilizând comparativ datele recensămintelor naţionale desfasurate in 1992 si 2002 putem observa configuraţia vieţii religioase in prezent si dinamica ei, precum si raportul procentual intre religia majoritara ortodoxa si celelalte minoritati religioase sau confesional creştine.

T.1. ROMANIA – configuraţia religioasa a populatiei

Interpretare comparativă intre Recensamântul national al populatiei din 1992 şi 2002

Religie - Confesiune1992

Procentaj % 1992 2002

Procentaj % 2002

Diferences: 2002 / 1992

Percentage % increase /decrease by … 2002 / 1992

TOTAL 22810035 100.00% 21680974 100.00% - 1.129.061 - 4.94%

Orthodocşi 19802389 86.8% 18817975 86.79% - 984.414 - 4.97%

Romano-Catholici 1161942 5.1% 1026429 4.73% - 135.513 - 11.66%

Greco – catholici 223327 1.00% 191556 0.88% - 31.771 - 14.22%

Reformaţi 802454 3.5% 701077 3.23% - 101.377 - 12.63%

Penticostali 220824 1% 324462 1.50% + 103.638 + 46.93%

Baptisti 109462 0.5% 126639 0.6% + 17.177 + 15.69%

Adventisti de ziua a -7a 77546 0.3% 93670 0.43% + 16.124 + 20.79%

Unitarieni 76708 0.3% 66944 0.31% - 9.764 - 12.72%

Musulmani 55928 0.2% 67257 0.31% + 11.329 + 20.25%

Creştini dupa Evanghelie 49963 0.2%

44476 + 18178 = 62654

0.21% + 12.691 + 25,40%

Creştiniii de rit vechi 28141 0.1% 38147 0.18% + 10.006 + 35.55%

Biserica Luterana(secui) 21221 0.1% 27112 0.13% + 5.891 + 27.76%

Biserica Evanghelica C.A. (sasi) 39119 0.2% 8716 0.04% - 30.403 - 77.71%

Evrei - mozaici 9670 0.04% 6057 0.03% - 3.613 - 37.36%

Alte religii 56329 0.39% 89196 0.50% + 32.867 + 58.34%

Fara religie 24314 0.1% 12825 0.06% - 11.489 - 47.25%

Atei 10331 0,045% 8524 0.039% - 1.807 - 17.49%

Religie nedeclarata 8139 0.035% 11734 0.05% + 3.595 + 44.17%

Sursă: Tabel comparative redactat pe baza datelor oficiale ale Recensamântului naţional al populaţiei din 1992, (I.N.S., Bucureşti, 1995, p. 296), şi Recensamântul din 2002, I.N.S., vol. I, Bucharest, 2003, p. 802-803.

Pentru o mai clară intelegere a dinamicii vietii religioase din Romania in ultimii 18 ani am redactat un tabel comparative cu datele privind structura religioasă a populaţiei conform recensamintelor naţionale din 1992 şi 2002. Am introdus pe o coloana datele corespunzătoare recensamantului din 1992 calculand procentajele pentru fiecare Biserica sau Cult recunoscut de Stat iar pe alta coloana am introdus aceleasi calcule dar pe baza datelor recensamantului din 2002. In cea de-a cincea coloana am mentionat diferentele numerice dintre cele doua REcensaminte, diferente pe care le-am exprimat si-n procentaje pe urmatoarea coloana pentru a putea interpreta daca s-au inregistrat cresteri sau diminuari ale numarului de credinciosi pentru fiecare Biserica sau Cult recunoscut. Vrem sa precizam faptul ca formularul de recenzare atat la recensamantul din 1992 cat

49

Page 50: Curs Master PES

si din 2002 a continut si o intrebare despre identitatea religioasa a persoanei intervievate ceea ce ne-a permis, ca pe baza declaratiilor individuale, centralizate statistic la nivel national, sa facem o analiza atenta si corecta a dinamicii vietii religioase.

Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, Bisericile tradiţionale (ortodoxa, catolica, greco-catolica sau protestante), au înregistrat o diminuare a numărului de credincioşi in cei 10 ani intre cele doua recensăminte. In acelaşi timp Bisericile neo-protestante (adventista, baptista, penticostala), si comunitatea musulmana înregistrează procente importante de creştere. Evident sunt numeroase cauzele care au stat la baza acestor evoluţii dar, pentru studiul nostru privind comunitatea musulmana din România, nu vom intra in alte detalii in afara celor generale, cu precădere verificabile. Despre dinamica in sine a comunitatii musulmane vom reveni mai târziu in cuprinsul acestui articol.

Referitor la configuratia vietii religioase din Romania dupa 1989, pentru o populatie de 22.810.035 locuitori, putem prezenta urmatoarea interpretare grafica:

G.1. Configuratia tri-polara a vietii religioase din Romania

86.70%

12.13%

1.20%

0.00%

10.00%

20.00%

30.00%

40.00%

50.00%

60.00%

70.00%

80.00%

90.00%

Biserica Ortodoxă Româna Bisericile entice, B. Catolica, Greco-catolica,Musulmani, Protestanti si neo-protestanti

Atei,fara religie declarata, N.R.M.

86.7% 12.13% 1.20%

Sursă: Recensamântul national - 2002, I.N.S., vol. I, Bucuresti, 2003, p. 802-803.

Din interpretarea grafica de mai sus se poate observa ca majoritatea religioasa a României este cea creştin ortodoxa cu un procentaj de 86,7% declarat la ultimul recensământ in 2002. In cea mai mare parte numărul de ortodocşi aparţine etniei romaneşti. Toate celelalte religii minoritare sunt de fapt si expresii ale identitatii etnice. De exemplu pentru etnia maghiara corespunde religia luterana, catolica sau intr-un procent redus cea unitariana, pentru minoritatea germana corespunde religia catolica, pentru comunitatea evreiasca avem identitatea religioasa mozaica, pentru comunitatea turco-tătara avem religia musulmana, etc.

Bisericile neo-protestante precum si noile miscari religioase au insa un mesaj misionar care depaseste limitele identitare etnice si se adresează tuturor cetatenilor. De aceea, in special in ceea ce priveşte mesajul misionar al noilor miscari religioase, înregistram deseori tensiuni intre comunitatile autohtone etnice structurate pe anumite criterii teritoriale si istorice si noii veniţi care ignora toate aceste elemente identitare.

50

Page 51: Curs Master PES

EVOLUTIA SOCIETATII CONTEMPORANE DIN PERSPECTIVA VIETII RELIGIOASE: RELIGIE SI MODERNITATE,

Pentru a putea avea o atitudine corectă faţă de unele aspecte care definesc societatea contemporană, aspecte privind fenomenul de globalizare, integrare, secularizare, ateism - indiferentism, pluralizare, e necesar mai întâi ca aceste aspecte să fie atent studiate, cunoscute şi înţelese în contextul societăţii contemporane.

Secularizarea, globalizarea, indiferentismul religios, nu reprezintă probleme sociale ci fenomene sociale, moduri specifice de exprimare ale societăţii contemporane.

Ceea ce ne propunem aşadar după aceste lămuriri introductive este să dăm răspuns la întrebarea: Cum trebuie înţeleasa evoluţia societăţii contemporane din perspectiva vieţii religioase?

Pentru aceasta e necesar să înţelegem care sunt formele moderne prin care se exprimă religiozitatea în societatea contemporană. In acest sens trebuie să ţinem cont in mod special, de logica raporturilor între religie şi modernitate.

Religie şi modernitate

Între religie şi modernitate există, chiar de la începutul coexistenţei lor socio-istorice la începutul secolului XX, o antinomie care opunea modernitatea religiei. Ideile marxiste şi apoi acelea ale comunismului au accentuat această manieră de „a considera religia ca un fenomen social depăşit, incompatibil cu societăţile aflate pe drumul progresului economic şi social”32. Într-o evoluţie previzibilă a societăţii industriale, modernitatea ar fi condus la o dispariţie a religiosului sau la o diminuare semnificativă a influenţei sale.

Aceste raporturi între modernitate şi religie, la care se adaugă paradigma secularizării, pot fi înţelese „după logica unui joc cu rezultat nul: cu cât avansează modernitatea, cu atât va regresa religia”33.

Cu toate acestea insa, in pofida previziunilor pesimiste, J.P. Willaime34 contrazice interpretarea lineara de mai sus considerând că scăderea influenţei sociale a religiei nu semnifică în mod obligatoriu si dispariţia religiei, ci numai o scădere relativă a autorităţii acesteia in societate, influenţată fiind de factori socio-istorici. In mod vizibil religia nu va dispare din societate si din preocupările omului modern indiferent de influenţa sau evoluţia modernităţii, ci se va recompune după alte reguli.

Dezvoltarea însă a unor forme noi si interesante de recompunere a religiosului în modernitate se manifestă în paralel cu diminuarea puterii sociale a religiei aflată în confruntare cu elementele caracteristice ale modernităţii şi anume: diferenţierea funcţională, globalizarea, individualizarea, raţionalizarea, secularizarea şi pluralismul.

Religiosul contemporan nu se mai exprimă doar în forma sa pur tradiţională, ci apar, concurenţial, diverse tipuri de religiozitate care pot fi numite „religiozităţi laice”. Religiozitatea laică este o formă de tip „hibrid”35 împrăştiată între credinţă şi necredinţă, definind astfel explicativ raporturile între modernitate şi tradiţia religioasă. Această răspândire a religiosului în secular se observă mai ales în modul în care manifestarea credinţei se exprimă în comportamentul omului modern, în absenţa unei apartenenţe ecleziastice. Grace Davie vorbeşte despre „credinţă fără

32 Jean–Paul WILLAIME, Sociologie des religions, Paris, PUF, op. cit., 1995, p. 82.33 Idem, p. 88.34 Idem, p. 9835 Albert PIETTE, „Religiozităţile laice: o hibriditate exemplară pentru antropologia religiosului”, Social Compass, vol. 41, 1994

51

Page 52: Curs Master PES

apartenenţă”, „believing without belonging”36, fenomen care conduce inevitabil la slăbirea instituţiilor religioase tradiţionale şi implicit la o înflorire a unor forme noi de religiozitate37.

Încercând să definească religia propagată astăzi prin noile mişcări religioase, mulţi analişti le interpretează în raport cu religiozitatea tradiţională instituţionalizată. Astfel, T. Luckmann recurge la conceptul de „religie invizibilă” („invisible religion”) pentru a defini formele religioase non-instituţionalizate care s-au dezvoltat în societăţile moderne în comparaţie cu Bisericile creştine, puternic instituţionalizate38. El „deplasează radical analiza clasică” asupra pierderii de plauzibilitate a credinţelor religioase confruntate cu raţionalitatea, devenită hegemonică (…) spre o identificare a formelor noi ale religiozităţii”, care se exprimă prin scurte expuneri de credinţă din ce în ce mai îndepărtate de „expunerile ample” folosite de tradiţiile religioase consacrate.

Această individualizare a credinţei determină de asemenea o percepţie subiectivă a religiosului, adeptul devenind foarte mobil la nivelul apartenenţei sale şi a percepţiei religioase. Subiectivitatea religioasă se exprimă, după cum afirmă Willaime, după principiul „do it yourself”39

, ceea ce determină un fel de autonomie a actorului religios care îşi bricolează (aranjează) singur sistemul de credinţe, într-o formă, evident, utilitarist-sincretistă.

Varietatea formelor de expresie a sentimentului religios in societatea moderna cunoaşte o exprimare impresionantă. Plecând de la cele clasice, tradiţionale, instituţionalizate, si mergând până la cele sincretiste, cu abordări de credinţa, suple şi pragmatice, numite „religie la propria alegere”40, sau religie à la carte, avem o reală expresie a raporturilor între religie şi modernitate, realitate care ne determina să punem sub semnul întrebării însăşi pertinenţa teoriilor despre secularizare.

F. Champion şi Hervieu-Leger consideră că în modernitate religiosul nu-şi diminuează importanta si rolul social ci cunoaşte o reînnoire emoţională şi o întoarcere la extazul mistic. Se poate observa o dezvoltare puternică a unor practici religioase efervescente sub forma comunităţilor emoţionale. Paradoxul religios al societăţilor secularizate face posibilă coabitarea între „un proces istoric de secularizare a societăţilor moderne şi dezvoltarea unei religiozităţi individuale mobile şi flexibile care lasă loc si facilitează apariţia unor forme inedite de sociabilitate religioasă”41.

Noile mişcări religioase

Sectele şi noile mişcări religioase care se multiplică în lume cu o efervescenţă religioasă neaşteptată, răspund aşteptărilor colective şi individuale într-o societate destabilizată în care valorile, chiar şi cele precum modernitatea şi progresul, sunt repuse în discuţie42.

Dacă vrem să ne referim mai exact la actualitatea sectelor şi a altor noi mişcări religioase, putem distinge, în lumina elementelor care caracterizează situaţia europeană, de exemplu trăsături determinante, cum ar fi:

- eroziunea religiei instituţionalizate,- diminuarea practicii religioase,- criza recrutării personalului clerical,- scăderea influenţei politice directe a Bisericilor,- scăderea credinţei într-un Dumnezeu personal,- expresia autonomă a conştiinţei morale, personale, în raport cu dispoziţiile etice ale

aparatelor religioase.În varietatea formelor de expresie a religiosului în modernitate, sectele şi noile mişcări

religioase tind să ocupe o sferă din ce în ce mai largă.

36 Grace Davie, Religia în Marea Britanie din 1945.Credinţă fără apartenenţă, Oxford, Blackwell, 1994.37 Jean–Paul WILLAIME, Sociologie des…, op. cit., 1995, p. 82.38 Thomas LUCKMANN, The Invisible Religion, New York, MacMillan, 1967.39 Jean–Paul WILLAIME, Sociologie des…, op. cit., 1995, p. 82.40 Idem, p. 58.41 Daniele HERVIEU-LEGER, La religion en mouvement : le pèlerin et le converti, Paris, Flammarion, 1999, p. 36.42 Jean Pierre BASTIAN, „Les religions dans l’espace européen”, dans L’Europe a la recherché de son âme - Les Eglises entre l’Europe et la nation, J. P. BASTIAN et J.F. COLLANGE (eds.), Genève, Labor et Fides, p. 25.

52

Page 53: Curs Master PES

Preocupat de această reînnoire religioasă, Jean Paul Willaime43 identifică o serie de caracteristici ale noilor mişcări religioase contemporane pe care le vom prezenta în continuare:

- hiper-modernitatea metodelor misionare: noile mişcări religioase folosesc experienţa şi practica mijloacelor moderne de organizare şi difuzare în masă, publicitate, relaţii cu media, tehnică modernă, pentru managementul relaţiilor publice, etc.

- pragmatism: adeptul noilor mişcări religioase nu se raportează la un corpus de dogme şi tradiţii sfinte, ci este invitata să experimenteze o formă de înţelepciune care să îi confere o stare de bine.

- Laicizarea autorităţii religioase: autoritatea instituţională în cadrul noilor mişcări religioase nu se mai exercită prin intermediul unui corpus de persoane distincte, considerate ca purtătoare a unei tradiţii sacre, ci se transferă în mod direct către adepţi, care îşi pot impune credinţa. „Este mai puţin o religie de clerici decât una de laici”44.

- Finalitate intra-mundană: adesea, în discursul lor, noile mişcări religioase nu mai afişează o legătură cu lumea imaginară de dincolo, ci finalitatea acţiunilor religioase este îndreptată în această lume, de jos.

- Comuniune emoţională: elementul central al activităţii noilor mişcări religioase se bazează pe expresia emoţiilor.

- Fluiditatea mesajului religios: noile mişcări religioase au un caracter fluid în ceea ce priveşte internaţionalizarea. J.P. Willaime vorbeşte chiar despre „veritabile multinaţionale de salvare”45. Acest aspect generează o anumită mobilitate şi circulaţie a adepţilor de la un grup la altul.

Este evident că instabilitatea mesajului religios creşte în aceeaşi măsură în care creşte mobilitatea individului, capătă o dimensiune holistică, cu posibilitatea de a se regăsi parţial în discursul altor mişcări religioase decât cea care l-a generat.

Expansiunea noilor mişcări religioase în societăţile contemporane este favorizată atât de elemente obiective, caracteristice manifestării religiosului în modernitate, secularizarea, pluralismul şi individualizarea, cât şi printr-o serie de factori subiectivi cum ar fi specificitatea cultural - morală a unui popor, similitudini lingvistice, diferiţi factori socio-economici de conjunctură, care susţin o propagare rapidă a noilor idei religioase, etc.. Este evident că mijloacele contemporane de informare în masă reprezintă unul dintre aceşti factori şi există analişti care susţin că acestea, şi în special televiziunea, devin producători independenţi de idei religioase, ca urmare a formării unei mentalităţi moderne bazate pe emoţie şi senzaţie imediată46.

Un alt factor subiectiv care favorizează propagarea rapidă a noilor forme de religiozitate este şi literatura religioasă (devotional literature) care alimentează din abundenţă piaţa literară cu volume despre psihologia populară, practicile meditaţiei orientale, sfaturi astrologice, bioenergie, etc47.

În general, noile tendinţe religioase nu aspiră la instituţionalizare, ci unele dintre ele aspiră la a deveni organizaţii ample, favorizând astfel crearea unor reţele mistice şi un spaţiu de cult exploatabil într-o manieră comercială, antreprenorială48.

Diversitatea fenomenului religios, regresul Bisericilor istorice, apariţia noilor credinţe în afara religiilor tradiţionale organizate instituţional, ca şi dezvoltarea unei pieţe religioase concurenţiale, oferă o perspectivă din ce în ce mai complexă asupra modernităţii religioase. Luând în considerare toate aceste aspecte ale manifestării religiosului, Willaime consideră că suntem într-o fază a modernităţii, o modernitate a dezamăgirii, a lipsei utopiilor, devenită auto-critică, pe care el o numeşte ultra modernitate49.

43 Jean- Paul Willaime, Sociologie des…, op. cit., 1995, p.62-63.44 Idem, p. 63.45 Idem.46 Thomas LUCKMANN, „Transformations of Religion on Morality”, in Social Compass, vol. 50 (3)/2003, p. 281.47 Idem, p. 28248 „Multe dintre proiectele din biserica Noii Ere nici măcar nu încearcă să ajungă la instituţionalizare formală. Se fac puţine încercări de a transforma proiectele mici în corporaţii mari. Se creează reţele, sau, cel puţin, se cultivă o mistică de reţea şi astfel se ajunge la naşterea unui „centru de cult” care poate fi exploatat comercial”. Thomas Luckmann, „Transformations of…, op.cit. p. 282.49 Jean Paul WILLAIME, op. cit., 1995, p. 105.

53

Page 54: Curs Master PES

Această atitudine auto-critică a modernităţii nu este fără precedent: am văzut foarte bine acest lucru în domeniul politicii cu ocazia crizei marxismului şi a prăbuşirii regimurilor comuniste. Deziluzia modernităţii, în capacitatea sa filosofică şi politică de a produce concepţii alternative ale omului şi ale lumii, a generat, în mod paradoxal, o anumită revalorizare socio-culturală a religiosului. Avem deci, în prezent, o altă etapă a modernităţii care se caracterizează si printr-o importanta re-desfăşurare a religiosului ca răspuns faţă de procesul secularizării50. Putem spune în acest sens, luând în considerare multiplele opinii terminologice, că există, în momentul de faţă, din punct de vedere ştiinţific, o dificultate reală de a defini o formulă unică a modernităţii din perspectiva raporturilor sale cu fenomenul religios.

50 Idem, p. 104.54

Page 55: Curs Master PES

Cursul nr. IV

SECULARIZARE ŞI PLURALIZARE RELIGIOASĂ

Secularizarea, o paradigmă51 incompletă

Evoluţia rolului religiei în modernitate a fost exprimată în manieră clasică prin conceptul de secularizare, ridicat la rangul de paradigmă în anii 1970. Aş vrea să verific, pe scurt, pertinenţa acestui model, pentru a interpreta realitatea religioasă europeană actuală.

Pentru sociologi, secularizarea apare ca un proces inevitabil, religia găsindu-se în mod inevitabil descalificată în raporturile sale cu modernitatea şi cu procesul raţionalizării. Fie că vorbim despre Marx, Durkheim sau Weber, toţi au anunţat pierderea influenţei şi importanţei religiei în societăţile moderne. Pentru Marx, care considera religia ca fiind „opium pentru popor”, aceasta trebuia să dispară odată cu venirea societăţilor fără clasă şi a cu sfârşitul inegalităţilor sociale. Pentru Durkheim, religia trebuia să fie înlocuită cu un fel de religie civilă, conţinând o morală care să permită consolidarea coeziunii sociale. În sfârşit, pentru Weber, dezvrăjirea progresivă a lumii nu conduce în mod sigur la dispariţia religiei, ci la marginalizarea acesteia52.

Mult timp, analiştii au privilegiat interpretările care postulau pierderea, privatizarea sau marginalizarea religiosului şi, în consecinţă, dispariţia credinţei53, dispariţia locurilor de cult şi abandonul practicilor religioase comunitare. Pesimiştii anunţau chiar moartea lui Dumnezeu54. Această desacralizare a lumii prin transformarea domeniului sacru într-un domeniu laic, ne trimite din nou la conceptul lui Durkheim de diferenţiere funcţională care „presupune că societatea îşi asumă progresiv toate funcţiile laice care aparţineau anterior religiei55.De astfel, sensul cuvântului a seculariza înseamnă a trece în patrimoniul statului un bun aparţinând Bisericii.

În sens larg aşadar, secularizarea defineşte un proces social de marginalizare a religiei, proces rezultat în urma evoluţiei societăţii moderne, fără a presupune o înţelegere sau fie chiar si numai o intenţie directă a unor entităţi mai mult sau mai puţin ascunse, de a ataca religia şi implicit Biserica tradiţionala instituţionalizata. Fenomenul de secularizare religioasă nu poate fi înţeles decât dacă sunt cunoscute şi înţelese în primul rând mecanismele care definesc societatea modernă contemporană. După cum susţine O. Tschannen56 (1992) fundamentul paradigmei secularizării se bazează pe un pe un nucleu format din trei elemente: diferenţierea, raţionalizarea şi mundanizare.

Prin diferenţiere, viaţa socială se separă în mai multe sfere distincte: religioasă şi non-religioasă. Procesul de laicizare (care reprezintă autonomia diferitelor câmpuri ale socialului în raport cu religia), a fost adesea asociat cu cel de secularizare, pentru a sublinia importanţa raţionalizării asupra fenomenului religios în modernitate. Acest proces de laicizare presupune că, odată cu dezvoltarea instanţelor civile, religia devine o instituţie între alte instituţii şi îşi pierde dimensiunea globalizantă şi dominantă care o caracteriza pana atunci.

51 Termenul paradigma se „refera la convingerile implicite pe baza cărora cercetătorii îşi definesc obiectivele si metodele. Termenul a fost introdus

ca si concept ştiinţific de către Thomas Kuhn(1962), istoric si sociolog al ştiinţelor”. Cf. Larousse, Dicţionar de sociologie, ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996.52 Jean Pierre Bastian, Aspecte ale credinţei; consideraţii sociologice asupra credinţelor şi practicilor religioase contemporane, în Bernard KAEMPF (coord.), Introducere în teologia practică, Strasbourg, Presse Universitaire de Strasbourg, 1997, p. 64.53 „Lumea a câştigat independenţă în domeniu gândirii. (…) Nu este vorba numai despre o laicizare a instituţiilor ecleziastice, nici de o simplă eliberare de sub tutela clericală, ci de un fenomen mult mai profund în planurile culturale şi sociologice. (…) Lumea obţine în final autonomia în raport cu un sacru care face ca omul să depindă de forţe necunoscute, în raport cu o religie care nu este altceva decât cultura sentimentelor care motivează frica şi dorinţa. (…) Facem parte dintr-o lume în care întrebările nu se mai pun în raport cu Dumnezeu, nici chiar pentru a-l nega”.

Louis BOISSET, Societatea modernă, dovada credinţei, Paris, Centurion, 1972, p. 86-88. „Dar dacă secularizarea constituie o

mişcare de eliberare, nu se întâmplă acelaşi lucru cu laicul, văzut ca un sistem ideologic închis în el însuşi, ca o religie” , Harvez COCS, Societatea laică, Casterman, 1968, p.50.54 „Propunerea unei versiuni laice a creştinismului poate părea interesantă, reducând divinul la o simplă modalitate de a vorbi despre om. S-ar predica, în consecinţă, după cum fac câţiva teologi americani, un ateism creştin, sentiment dezvoltat la creştini şi la non-creştini, scrie HAMILTON, care susţine că Dumnezeu s-a retras, este absent, s-ar putea spune că este mort”. HAMILTON,citat de G. TAVARD, Rezistenţa religiei la ideile moderne, Paris, ed. Centurion, 1970, p. 58.55 Jean Pierre BASTIAN Credinţa…, op. cit. 1997, p.64.56 Olivier TSCHANNEN, Les théories de la sécularisation, Genève, éd. Droz, 1992.

55

Page 56: Curs Master PES

Prin raţionalizare, sfera non-religioasă laică, născută din procesul de diferenţiere, începe să funcţioneze conform criteriilor raţionale şi nu celor religioase, iar sfera religioasă însăşi este supusă criteriului raţionalităţii.

Prin mundanizare, sfera religiosului care se naşte din propriul său proces de diferenţiere, se apropie din ce în ce mai mult de interesele caracteristice sferei non-religiosului.

Abandonarea teoriilor privind evoluţia liniară a secularizării în sensul dispariţiei religiosului în societatea modernă, a fost motivată prin reîntoarcerea vizibilă a religiosului, care s-a remarcat încă din anii 1990. Dificultatea de a explica întoarcerea religiosului în societăţile moderne l-a făcut pe Peter Berger, unul dintre susţinătorii teoriei secularizării, să afirme că lumea în care trăim nu este secularizată şi, în consecinţă, teoriile secularizării - inclusiv cele care îi aparţin - sunt false. El consideră că lumea de astăzi, cu mici excepţii, nu s-a schimbat şi rămâne religioasă ca întotdeauna, în unele aspecte mai religioasă chiar decât acum treizeci de ani. În zilele noastre, religiosul nu numai că a supravieţuit, dar este pretutindeni înfloritor. Berger şi-a reiterat opiniile într-o lucrare cu un titlu semnificativ: „De-secularizarea lumii” (The Desecularisation of the World)57.

B. Wilson consideră că există două tipuri de secularizare. El vorbeşte despre situaţia din America şi Europa, apreciind că „dacă în Anglia ca şi în alte ţări ale Europei, secularizarea a fost văzută ca o părăsire a Bisericilor, în America, ea a fost văzută ca absorbţie a Bisericilor de către societate şi pierderea de conţinut religios distinct58. De aceea trebuie manifestată prudentă atunci când vorbim despre evoluţia fenomenului de secularizare a religiosului în societăţile contemporane şi aplicarea teoriilor specifice ale secularizării la scară mondială. Pentru el, secularizarea ar putea să fie o teorie regională care este într-o anumită măsură validă în societăţile lumii occidentale, dar total nepotrivită pentru societăţile asiatice, africane, latino-americane, etc..

Este adevărat că în modernitatea întârziată, principiile generale precum raţionalizarea, diferenţierea şi autonomia - laicizarea rămân valabile; lor insa li se adaugă alte principii care în urmă cu treizeci de ani erau necunoscute, de exemplu cel al globalizării, apariţia comunităţilor emoţionale. Caracteristicile procesului de secularizare la nivel global sunt numeroase şi diferite de la o regiune la alta, dar explicabile în lumina acestor principii generale.

Pluralizarea ofertei religioase

Un alt element caracteristic, legat de noţiunea de secularizare, este pluralizarea ofertei în materie religioasă şi intrarea religiei în situaţia de liberă concurenţă într-o piaţă fără reguli. Este o situaţie în care uniformitatea culturală sau spirituală nu mai este impusă de către o autoritate politică, „baldachinul sacru”59 fragmentându-se într-o multitudine de viziuni concurente ale lumii. Pluralismul religios constituie o componentă importantă a societăţii contemporane. El contribuie, într-un mod involuntar, la accelerarea procesului de individualizare al religiei şi provoacă, în mod implicit, efecte secularizatoare. A înţelege si conştientiza principiile specifice pluralismului religios si ale liberei concurenţe in domeniul produselor simbolice religioase este o necesitate si o provocare pentru abordarea unei strategii pastoral-misionare eficiente.

Juxtapunerea diverselor culturi religioase in sânul aceleiaşi societăţi contribuie la relativizarea „adevărului” fiecăreia şi, în consecinţă, „la birocratizarea şi standardizarea religiilor, care din acel moment, se vor găsi expuse preferinţei consumatorilor şi confruntate cu o logică de piaţă libera, concurenţială”60. Această pierdere a monopolului in societate de către religia

57 „Consider că presupunerea potrivit căreia trăim într-o lume secularizată este falsă. Lumea de astăzi, cu unele excepţii, (…) este la fel de atinsă de religie ca întotdeauna şi, în unele aspecte, chiar mai mult. Aceasta semnifică faptul că o întreagă latură a literaturii a fost etichetată fără exactitate de către istorici şi oameni de ştiinţă - teoria secularizării este falsă. Religia de astăzi nu numai că a supravieţuit, dar se află într-o înflorire continuă. Din Peru la Guatemala, din China în Sudan, din Los Angeles la templele din New York, vedem dovezile acestei renaşteri.” Peter BERGER, „The Desecularisation of the World: a global overview”, în Peter BERGER (ed.) The Desecularisation of the World; Resurgent religion and World Politics, Washington D.G., Ethics and Public Policy Center, 1999, p.2.58 Bryan WILSON, Religion in Secular Society, Londres, Watts, 1966, p. 114.

59 Peter BERGER insistă asupra acestei teorii: Peter BERGER, The Sacred Canopy; Elements of a Sociological Theory of Religion, New York, Doubleday, 1969.60 Peter BERGER, La religion dans la conscience moderne, Paris, Le Centurion, 1971, p. 214-233.

56

Page 57: Curs Master PES

tradiţională instituţionalizata este un proces socio-structural care modifică statutul social al religiei61.

Expresia cea mai des folosită în studiile de specialitate este acea de piaţă liberă a pluralismului religios – free market religios pluralism. Plecând de la acest concept se poate construi o analiză pertinentă si un întreg discurs despre marketingul religios contemporan , înţeles ca formă de exprimare concurenţiala liberă a pluralismului religios.

Termenul de liberă concurenţă a ideilor religioase, care defineşte pluralismul religios, ca o componentă a societăţii moderne democratice, este caracteristic S.U.A. şi s-a conturat ca principiu la începutul secolului. În S.U.A. – nici o sectă nu poate deveni vreodată majoritate şi să deţină monopolul în societate. Teritoriile întinse au asigurat, încă de la începutul colonizărilor din secolele trecute, o deplină independenţă comunităţilor religioase. Ca urmare a nevoii permanente de mana de lucru ieftina si calificata – (in acest sens este interesantă istoria dezvoltării comunităţilor mormone), a făcut neprofitabilă discriminarea din motive religioase, astfel că un bun muncitor nu era refuzat pe considerente de opţiuni religioase iar deseori era chiar preferat pentru că muncea conştiincios.

Statele Unite şi Japonia, două ţări care reprezintă modernitatea, oferă un exemplu de societăţi care combină modernitatea şi religia. Prima deoarece aici se menţine un nivel important de implicare religioasă (aproximativ 40% de practicanţi) şi pentru că aici se poate observa un rol important al mişcărilor fundamentaliste ; a doua pentru că este vorba despre o societate unde industrializarea s-a produs în cadrul unui sistem teocratic unde mişcările politico-religioase ocupă întotdeauna scena politică.62

Varietatea formelor de expresie a sentimentului religios de astăzi, plecând de la formele clasice, tradiţionale, instituţionalizate, până la cele sincretiste - fenomen care adesea depăşeşte predicţiile cele mai rezervate - poate fi abordată cel mai adesea plecând de la această serie de caracteristici esenţiale prezentate mai sus.

61 „O caracteristică esenţială a formei de religie „moderne” , privatizată este monopolul producţiei şi distribuţiei concepţiilor asupra lumii.

Reprezentările religioase colective sunt produse şi distribuite într-o piaţă relativ liberă”. Thomas LUCKMANN, „Transformations of Religion on Morality”, in Social Compass, vol. 50 (3)/2003, p. 281. 62 Jean Paul WILLAIME, op. cit., 1995, p. 91

57

Page 58: Curs Master PES

INTEGRARE EUROPEANĂ

Căderea regimurilor comuniste în Europa, în 1989, a constituit un eveniment central al sfârşitului de secol XX. Aceasta a schimbat cursul istoriei contemporane şi a marcat în profunzime evoluţia relaţiilor internaţionale. Transformările sociale care au urmat căderii comunismului au dus la o redefinire a relaţiilor socio-politice în întreg spaţiul european, de la est la vest, proces care, după Tratatul de la Maastricht, poartă numele de construcţie a Uniunii Europene.

Prima etapă s-a consumat în 2004 cu primirea a 10 noi membrii ajungând la 25 iar în 2007 a fost al 2-lea val cu două noi state, România şi Bulgaria.

Nu cred că este întâmplător faptul că cele două state care au rămas in al doilea val de integrare au o puternică identitate ortodoxă. Religiozitatea lor a generat o serie de precauţii atât de ordin administrativ cât şi ideologic (ciocnirea civilizaţiilor), subliniindu-se necesitatea construirii in timp a unei mentalităţi europene care să încurajeze dialogul şi apropierea dintre diferitele culturi religioase şi istorice. Ne reamintim ca una dintre aspiraţiile factorilor de decizie europeană este să se găsească şi un suflet pentru Europa, nu doar forma cea mai potrivita de construcţie politico-economică. Până in prezent însa dezideratul sufletului european rămâne doar o provocare.

În plus, cred că absenţa dialogului atât la nivel politic cât şi la nivel religios are doza lui de contribuţie în încurajarea actelor teroriste care au lovit acum câţiva ani, din nou Europa, la Madrid, sau anul trecut în Londra. Şi-n acelaşi registru definit de absenţa dialogului cred că trebuie privite şi numeroasele tulburări sociale provocate de publicarea în 2005 în Danemarca a unor caricaturi la adresa profetului Mahomed.

Aşadar, în contextul religios european despre ce fel de identitate creştină putem vorbi? Cum trebuie să se poziţioneze Biserica Ortodoxa din România faţa de noul context socio-economic european?

În mod evident identitate creştină europeană nu există concret. De aceea se cere, construită sau mai bine zis re-construită. Nu ne putem permite luxul, în Europa secularizată de azi şi de mâine să mai existe dispute si diviziune la nivelul Bisericilor tradiţional-istorice. Însă, pe cât este de urgentă şi necesară această reconstrucţie europeană identitar creştină pe atât este de dificil de realizat din cauza suspiciunilor dar în acelaşi timp din cauza auto-suficienţei Ortodoxe, cu accente exclusiviste care refuză adesea dialogul şi apropierea faţă de creştinismul apusean.

Referitor la suspiciunile existente faţă de ortodocşi, în procesul extinderii europene aş reaminti un articol interesant scris de Nicolai Petro în martie 2005 cu un titlu sugestiv "The European Union: The Ortodox are Coming ".

În acel articol se preciza faptul că, trebuie avut in vedere faptul ca lărgirea Uniunii cu România şi Bulgaria insemna in acelasi timp si o importanta prezenta ortodoxă. Astfel ortodoxia crestina va deveni un important partener jucător în spaţiul unional. Europa trebuie să facă eforturi să nu interpreteze ortodoxia ca având, în mod întrinesc o atitudine anti-modernă şi anti-Occidentală.

Titlul articolului "The Ortodox are Coming ! The Russians are Coming" relata povestea unui submarin rusesc eşuat pe coastele Americii. Echipajul a fost ajutat de localnicii americani să se salveze cu submarin cu tot înainte să vină trupele U.S. Air Force. Întreaga acţiune a filmului pune în evidenţă diferenţele dintre ruşi şi americani sugerând în acelaşi timp că ei au mai multe în comun decât bănuiam.

Referitor la situaţia lărgirii Uniunii, numărul de Ortodocşi va creşte de la 10 milioane câţi sunt în prezent până la peste 40 milioane, iar dacă procesul de lărgire va continua vor mai sosi încă 200 milioane de ortodocşi, transformând Ortodoxia dintr-o minoritate într-o denominaţiune importantă a Europei.

Sosirea ţărilor ortodoxe în U.E. trebuie să constituie şi o asumare de către acestea a valorilor aşa zis Occidentale: liberalism, constituţionalism, drepturile omului, egalitate, libertate, respectul legii, democraţia, piaţa liberă concurenţială, separaţia bisericii de Stat, etc.

În acest context ar fi foarte util ca ţările ortodoxe dar şi cele Occidentale, conştiente de derapajele care pot apărea să evidenţieze responsabil, mai puţin elementele care separă şi mai mult pe cele care reprezintă moştenirea comună care altădată unea spaţiul european. Moştenirea comună

58

Page 59: Curs Master PES

începe cu legile Romane şi cu filosofia greacă, care împreună au contribuit la stabilitatea Imperiului Bizantin.

Referitor la auto-suficienţa ortodoxă, despre care spuneam mai devreme că împiedică derularea firească a unui proces european identitar, vreau numai să precizez că e nevoie să facem un examen critic şi obiectiv cu noi înşine pentru a reuşi să depăşim frustrările naţionalismului excesiv şi să înţelegem sensul real al universalismului creştin. Atât timp cât vom continua să credem că Ortodoxia este ameninţată de inamici care vor să ne distrugă specificul ei, vom fi mereu în defensivă faţă de orice alteritate confesională sau religioasă, ceea ce este total în defavoarea noastră.

Aşadar identitatea creştină europeană, consider că nu există, până în prezent, nici măcar conturată în formă de schiţă, cu atât mai puţin ca realitate concretă. De ce nu există încă? Deoarece, mai întâi pentru că elementul constitutiv esenţial, dialogul inter-creştin eficient, nu funcţionează ca manieră concretă de exprimare.

E suficient să ne amintim câte temerii a trezit vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, şi cât de precaut a fost stabilită ca itinerar exprimandu-se temeri legate de un eventual prozelitism romano-catolic printre creştinii ortodocşi.Vizita desfăşurată între 7-9 mai 1999, ca mesaj clar pentru simbolistica unitatii spatiului comun european, data de 9 Mai fiind si ziua Europei , a fost recent aniversata cu prilejul implinirii deja a 10 ani.

Trei ani mai târziu, in 2002, Prea Fericitul Teoctist, si vreau să subliniez acest aspect în mod special, semnează, împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, declaraţia comună de la Vatican, în 12 octombrie 2002. In aceasta se precizează în mod explicit, necesitatea construirii unei noi colaborări şi a unui dialog responsabil între cele două biserici:

„Noile posibilităţi care se creează într-o Europă deja unită şi care îşi extinde graniţele pentru a îmbrăţişa popoarele şi culturile din partea centrală şi răsăriteană a continentului, constituie o provocare pe care creştinii din Răsărit şi din Apus trebuie să o întâmpine împreună. Cu cât vor fi mai uniţi în mărturisirea Unicului Dumnezeu, cu atât ei vor da expresie, consistenţă şi spaţiu sufletului creştin al Europei, sfinţeniei vieţii , demnităţii şi drepturilor fundamentale ale persoanei umane, dreptăţii şi solidarităţii, păcii, reconcilierii, valorilor familiei, apărării creaţiei". Europa întreagă are nevoie de bogăţia culturală creată de Creştinism.

ASPECTE JURIDICE REFERITOARE LA VIATA RELIGIOASA

Aspecte juridice privind libertatea religioasa in legislaţia din România - Legea privind libertatea religioasa nr. 489/2006

Sub aspect juridic viata religioasa din România este reglementata de legea 486/2006, referitoare la Libertatea religioasa, o lege moderna votata recent de Parlamentul României63. Conforma acestei legi in România sunt menţionate un număr de 18 entitati religioase care au statutul juridic de Cult religios recunoscut de Statul roman. Cu acestea Statul încheie diferite convenţii de tip parteneriat, le acorda sprijin financiar pentru construirea de biserici sau pentru diverse activitati social-caritative, acorda sprijin pentru salarizarea personalului de cult (preoţi, pastori, imani, cantareti sau personal auxiliar). In afara Cultelor religioase mai functioneaza legal si asociaţiile religioase care sunt constituite conform legii privind dreptul de asociere si care sunt luate in evidenta Ministerului Culturii si Cultelor. Aceste asociatii pot solicita, daca întrunesc o serie de criterii menţionate in Legea 486 cum ar fi vechimea neîntrerupta pe teritoriul României si un număr de membri, etc., acordarea statutului de Cult recunoscut de Stat.

Cele 18 Culte religioase recunoscute de Statul roman sunt următoarele: 1. Biserica Ortodoxă Română 2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara

63 Legea 486 privind Libertatea religioasa in România a fost votata in Parlament in Decembrie 2006 si a fost publicata in Monitorul Oficial in ianuarie 2007. Pentru textul integral al Legii 486/2006 recomandam site-ul oficial al Secretariatului de Stat pentru Culte : www.culte.ro. i

59

Page 60: Curs Master PES

3. Biserica Romano- Catolică 4. Biserica Românâ Unită cu Roma, Greco-Catolică 5. Arhiepiscopia Bisericii Armene 6. Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi din România 7. Biserica Reformată din România 8. Biserica Evanghelică C.A. din România 9. Biserica Evanghelică Lutherană din România 10. Biserica Unitariană din Transilvania 11. Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România 12. Biserica Creştină după Evanghelie din România- Uniunea Bisericilor Creştine după

Evanghelie din România 13. Biserica Evanghelică Română 14. Uniunea Penticostală - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România 15. Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România 16. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din  România 17. Cultul Musulman 18. Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova

Alte texte importante care fac referire la dreptul de libertate religioasa si de constiinta

A) CONSTITUTIA ROMANIEI - 2003ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii. (4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa. (5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate. (6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

B) CONVENŢIA APĂRĂRII DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

Roma, 4.XI.1950 Articolul 9 . Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie ; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

C) TRATATUL CONSOLIDAT PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ

La 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.

Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat si pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumite în continuare „tratatele”). Aceste două tratate au aceeasi valoare juridică. Uniunea se substituie ComunităŢii Europene si îi succedă acesteia.

Tratatul de la Lisabona se află în prezent în curs de ratificare de către statele membre în conformitate cu normele procedurale ale acestora. Astfel cum prevede articolul 6, tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie2009 în cazul în care toate instrumentele de ratificare au fost depuse anterior acestei date sau, în caz contrar, în prima zi a lunii următoare celei în care a fost depus ultimul instrument de ratificare.

60

Page 61: Curs Master PES

PREAMBULDECISI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană iniŢiat prin constituirea Comunităţilor Europene,INSPIRÂNDU-SE din mostenirea culturală, religioasă si umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile si inalienabile ale persoanei, precum si libertatea, democraţia, egalitatea si statul de drept,REAMINTIND importanţa istorică a sfârsitului divizării continentului european si necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare,CONFIRMÂND atasamentul lor faţă de principiile libertăţii, democraţiei si respectării drepturilor omului si libertăŢilor fundamentale, precum si ale statului de drept,CONFIRMÂND atasamentul lor faŢă de drepturile sociale fundamentale definite în Carta socială europeană, semnată la Torino, la 18 octombrie 1961, si în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989,HOTĂRÂŢI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura si tradiţiile acestora,HOTĂRÂŢI să consolideze caracterul democratic si eficacitatea funcŢionării instituŢiilor, pentru a le permite acestora să-si îndeplinească mai bine, într-un cadru instituŢional unic, misiunile care le sunt încredinŢate,HOTĂRÂŢI să-si consolideze economiile naŢionale, să asigure convergenŢa acestora, precum si să stabilească o uniune economică si monetară care presupune, conform dispoziŢiilor prezentului tratat și ale Tratatului privind funcșionarea Uniunii Europene, o monedă unică si stabilă,DECISI să promoveze progresul economic si social al popoarelor lor, Ţinând seama de principiul dezvoltării durabile si în cadrul realizării pieŢei interne, al consolidării coeziunii si protecŢiei mediului, precum si să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice si în celelalte domenii,HOTĂRÂŢI să instituie o cetăŢenie comună pentru resortisanŢii Ţărilor lor,HOTĂRÂŢI să pună în aplicare o politică externă si de securitate comună, inclusiv definirea treptată a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună, în conformitate cu dispoziŢiile articolului 42, consolidând astfel identitatea Europei si independenŢa acesteia în vederea promovării păcii, securităŢii si progresului în Europa si în întreaga lume,HOTĂRÂŢI să faciliteze libera circulaŢie a persoanelor, asigurând totodată siguranŢa si securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spaŢiu de libertate, securitate si justiŢie în conformitate cu dispoziŢiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcșionarea Uniunii Europene,HOTĂRÂŢI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetăŢeni, în conformitate cu principiul subsidiarităŢii,ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea europeană să progreseze,AU DECIS să instituie o Uniune Europeană….

……………..ARTICOLUL 2Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităŢii umane, libertăŢii, democraŢiei, egalităŢii, statului de drept, precum si pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparŢin minorităŢilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranŢă, justiŢie, solidaritate si egalitate între femei si bărbaŢi.ARTICOLUL 17(1) Uniunea respectă si nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naŢional, bisericile si asociaŢiile sau comunităŢile religioase din statele membre.(2) Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului naŢional, organizaŢiile filosofice si neconfesionale.(3) Recunoscându-le identitatea si contribuŢia specifică, Uniunea menŢine un dialog deschis, transparent si constant cu aceste biserici si organizaŢii.

******************

61


Top Related