Nr.323/02.10.2017
HOTĂRÂRE
(proiect)
referitor la: ,,aprobare suplimentare și redistribuire credite bugetare, aprobate in bugetul
de venituri și cheltuieli pe anul 2017 Direcției Administrarea Patrimoniului; modificarea programului
de dotări pe anul 2017; modificarea programului de investiții publice pe anul 2017 și aprobarea fișelor
obiectivelor de investiții”
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA întrunit în şedinţa ordinară/extraordinară din data de
__________
Având în vedere :
- inițiativa Viceprimarului municipiului Slatina prin expunerea de motive nr. 5706/20.09.2017 la proiectul de
hotărâre;
- referatul de specialitate al Direcției Administrare Patrimoniu înregistrat la nr.5726/21.09.2017;
- prevederile H.C.L. nr. 80/30.03.2017 privind aprobare credite bugetare repartizate pe anul 2017 Direcției
Administrarea Patrimoniului;
- prevederile art.19, alin.(1) lit.a) și art. 20 lit. a), h) și i) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
- avizul favorabil al comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Local al municipiului Slatina;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit.(a) si alin. (4) lit.a), art.45 alin.(2) lit.a), coroborat cu art. 115
alin. (1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă suplimentarea și redistribuirea creditelor bugetare, aprobate în bugetul de venituri și
cheltuieli pe anul 2017, conform anexei nr.1 si nr.2 la prezentul proiect de hotărâre.
Art. 2. Se aprobă modificarea programului de dotări pentru anul 2017, conform anexei nr.3 la prezentul
proiect de hotărâre.
Art. 3. Se aprobă modificarea programului de investiții publice pentru anul 2017, conform anexei nr.4 la
prezentul proiect de hotărâre.
Art. 4. Se aprobă modificarea fișelor obiectivelor de investiții, conform anexelor nr.5 -8 la prezentul proiect
de hotărâre.
Str M Kogalniceanu nr.1, Slatina, Olt, 230080,
tel 0249/439377,439233
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA
Art. 5. Viceprimarul municipiului Slatina și Direcția Administrare Patrimoniu Slatina vor duce la indeplinire
prezenta hotarare.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului Judeţului Olt;
- Primarul Municipiului Slatina;
- Administratorul Public;
- Direcţia Economică;
- Direcția Administrare Patrimoniu.
În baza art.117, lit. “a” din Legea 215/2001 (r),
cu modificările și completările ulterioare
Inițiator, avizez prezentul proiect de hotărâre
VICEPRIMAR, Secretarul municipiului Slatina, GEORGEL
CLAUDIU STANCIOIU MIHAI ION IDITA
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre
referitor la: ,,aprobare suplimentare și redistribuire credite bugetare, aprobate in bugetul de
venituri și cheltuieli pe anul 2017 Direcției Administrarea Patrimoniului; modificarea programului de
dotări pe anul 2017; modificarea programului de investiții publice pe anul 2017 și aprobarea fișelor
obiectivelor de investiții”
Având în vedere:
- prevederile H.C.L. nr. 80/30.03.2017 privind aprobare credite bugetare repartizate pe anul 2017
Direcției Administrarea Patrimoniului;
- Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
s-a procedat la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Direcției
Administrarea patrimoniului prin:
- diminuarea creditelor bugetare de la capitolul 700250, Titlul XII ,,Active nefinanciare” cu suma
de 270,00 mii lei;
- majorarea creditelor bugetare la capitolul 700250, Titlul II ,,Bunuri și servicii” cu suma de 30,00
mii lei;
Fata de aspectele expuse propun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al
municipiului Slatina prezentul proiect de hotărâre referitor la: ,,aprobare suplimentare și
redistribuire credite bugetare, aprobate in bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017
Direcției Administrarea Patrimoniului; modificarea programului de dotări pe anul 2017;
modificarea programului de investiții publice pe anul 2017 și aprobarea fișelor obiectivelor
de investiții”.
VICEPRIMAR,
GEORGEL CLAUDIU STANCIOIU
Str. M. Kogalniceanu nr.1, Slatina, Olt, 230080,
tel 0249/439377,439233
Primaria MUNICIPIULUI SLATINA
REFERAT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre
referitor la: ,,aprobare suplimentare și redistribuire credite bugetare, aprobate in bugetul de
venituri și cheltuieli pe anul 2017 Direcției Administrarea Patrimoniului; modificarea programului de
investiții publice și modificarea fișelor obiectivelor de investiții”
Având în vedere:
- prevederile H.C.L. nr.80/30.03.2017 privind aprobare credite bugetare repartizate pe anul 2017 DIRECTIA
ADMINISTRARE PATRIMONIU;
- prevederile art.19, alin.(1) lit.a) și art. 20 lit. a), h) și i) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
- nota de fundamentare nr.5726/21.09.2017 întocmită de DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU Slatina;
propunem suplimentarea si redistribuirea creditelor bugetare, aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe
anul 2017, , după cum urmează:
» la Titlul 20 ,,BUNURI ȘI SERVICII” = se suplimenteaza prevederile bugetare cu suma de 30.000 lei,
după cum urmează:
- alineatul 20.30.30 ,,Alte cheltuieli cu bunuri si servicii” cu suma de 30.000 lei, reprezentând necesarul pentru
activitati de deratizare pana la finele anului 2017;
» la Titlul 71 ,,ACTIVE NEFINANCIARE”, alineatul 71.01.30 ,,alte active fixe” se redistribuire
prevederile bugetare cu suma de -270.000 lei, dupa cum urmeaza:
- diminuare la obiectivul de investiții ,,modernizare si reabilitare termica bl.G2 ” se diminueaza cu suma de -
300000 lei
- diminuare la obiectivul de investiții ,,SF reabilitare parc thematic si de agreement in padurea Strehareti ” se
diminueaza cu suma de - 120.000 lei
- majorare pentru obiectivul de investitii casute cu suma de 80.000 lei
- majorare pentru obiectivul de investitii ,, sistem video DAP.” cu suma de 50.000 lei
-- majorare pentru obiectivul de investitii ,,DTAD expertiza cu suma de 20.000 lei
Având în vedere cele expuse, considerăm că proiectul de hotărâre referitor la: ,,aprobare
suplimentare și redistribuire credite bugetare, aprobate in bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017
Direcției Administrarea Patrimoniului; modificarea programului de investiții publice și modificarea fișelor
obiectivelor de investiții”
, poate fi supus dezbaterii Consiliului Local.
DIRECŢIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
Str. Unirii nr. 2B, 230032, Slatina, Olt, tel. 0249/416420,fax
0249/416426
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA
DIRECTOR EXECUTIV,
Ionela Narcisa IONESCU,
Vizat de legalitate, Comp.Contabilitate,
Cons.jurid. Amelia GHEORGHE Ciprian DANICA
Nota de fundamentare privind propunerile de rectificarebugetara pe anul 2017
Capitol 700250 - lei -
Denumire articol Cod articol Buget 2017
Cheltuieli efective la
data de 31.08.2017
Diponibil la data de
31.08.2017
Propuneri rectificare buget 2017
Influente + / -
Explicatii
1 2 3=1-2 4 5=4-1
TOTAL CHELTUIELI 17.956.000 4.689.062 13.266.938 17.716.000 -240.000
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20) 1 15.534.000 4.510.535 11.023.465 15.564.000 30.000
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 1.784.000 611.784 1.172.216
Cheltuieli salariale in bani 10,01 1.456.000 499.735 956.265
Salarii de baza 10.01.01 1.449.000 499.735 949.265 Salarii baza
Indemnizatii de delegare 10.01.13 2.000 0 2.000 - diurna pentru deplasari interne
Alte drepturi salariale in bani 10.01.30 5.000 0 5.000
Contributii 10,03 328.000 112.049 215.951
Contributii de asigurari sociale de stat 10.03.01 230.000 - 1.449.000 * 15,8 %
DIRECŢIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
Str. Unirii nr. 2B, 230032, Slatina, Olt, tel. 0249/416420,fax
0249/416426
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA
Contributii de asigurari de somaj 10.03.02 7.500 - 1.449.000 * 0,5 %
Contributii de asigurari sociale de sanatate 10.03.03 76.000 - 1.449.000 * 5,2 %
Contrib. de asig. pt accidente de munca si boli profesionale
10.03.04 2.500 - 1449.000 * 0.15 %
Contributii pentru concedii si indemnizatii 10.03.06 12.000 - 1.449.000 * 0,85 %
TITLUL II BUNURI SI SERVICII 20 13.750.000 3.898.750,67 9.851.249,33 13.780.000,00 30.000,00
Bunuri si servicii 20,01 4.532.500 1.399.906,81 3.132.593,19 0,00 0,00
Furnituri de birou 20.01.01 35.000 12.537,08 22.462,92
- 25.000 lei furnituri, solicitare DAP + 10000 lei
Materiale pentru curatenie 20.01.02 5.000 2.033,90 2.966,10
- produse de curatenie conf.ref. de necesitate
Incalzit, iluminat si forta motrica 20.01.03 300.000 242.470,60 57.529,40 - gaze; energie electrica
Apa, canal si salubritate 20.01.04 800.000 494.271,30 305.728,70 800000 lei apa industriala
Carburanti si lubrifianti 20.01.05 20.000 10.000,00 10.000,00 -combustibil
Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 20.01.08 35.000 23.101,64 11.898,36 posta, taxa radio, tv
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional
20.01.09 909.000 30.591,89 878.408,11
260.000 lei evaluari imobile ; 149.000 inchirieri utilaje; 500.000 lei documentatii cadastrale
Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 20.01.30 2.428.500 584.900,40 1.843.599,60
30.000 lei - servicii de monitorizare
sist alarma (3 obiective DAPP, Casa Casatoriilor, Imobil Concis)-ref fara numar
200.000 lei - taxe notariale - ref fara numar
48.000 lei - serv de mentenanta - ref fara nr
1.000.000 lei - serv de paza
51.000 lei - serv de executare silita
25.000 lei - cheltuieli TVA, racordari
73.000 lei - asig locuinte
1.000 lei - verificare ISCIR
3.000 lei - serv privind revizie ascensor V5
13.000 lei - neutralizare cadavre
2.100 lei - spalari auto
3.000 lei - taxe implementare programe indeco
20.000 lei - mentenanta program indeco
22.000 lei - serv PSI si SSM
15.000 lei - verif instal electrice si termice
150.000 lei - serv consultanta achizitii publice
1.000 lei - rovigneta
20000lei
600.500 material antiderapant
900 abonament program legislatie
150.000 evaluari risc pt paza
Reparatii curente 20,02 939.000 148.376,34 790.623,66
150.000 lei rep sediu DAP si inlocuire obiecte uzate
5.000 lei reparatii auto
175.000 lei alte reparatii
9.000 mutat container ingropat str Vailor bl.28
600.000 lei reparatii containere ingropate
Bunuri de natura obiectelor de inventar 20.05 51.500 46.813,83 4.686,17
Alte obiecte de inventar 20.05.30 51.500 46.813,83 4.686,17
50.000 lei dotari sediu 1500 masina numarat bani
Deplasari, detasari, transferari 20,06 2.000 0,00 2.000,00
Deplasari interne, detasari, transferari 20.06.01 2.000 0,00 2.000,00 deplasari
Alte cheltuieli 20,30 8.225.000 2.303.653,69 5.921.346,31 8.255.000,00 30.000,00
Reclama si publicitate 20.30.01 15.000 12.442,40 2.557,60 anunturi publicitare
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20.30.30 8.210.000 2.291.211,29 5.918.788,71 8.240.000,00 30.000,00
1.200.000 lei -cheltuieli deratizare
30.000,00 10.000 lei
1.570.000 lei servicii RUPIAH
2.430.000 lei spatii verzi - 3.000.000 concesiune contract DUS
CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71) 70 2.422.000 178.527,42 2.243.472,58 2.152.000,00 -
270.000,00
TITLUL XII - ACTIVE NEFINANCIARE 71 2.422.000 178.527,42 2.243.472,58 2.152.000,00 -270.000,00
Active fixe 71.01 2.422.000 178.527,42 2.243.472,58 2.152.000,00 -270.000,00
Masini, echipamente si mijloace de transport 71.01.02 170.000 79.537,42 90.462,58 achizitionare autoutilitara
Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale
71.01.03 160.000
0,00 160.000,00
30.000 lei cantar halda;
130.000 lei echipament hard
Alte active fixe 71.01.30 2.092.000 98.990,00 1.993.010,00 1.822.000,00 -270.000,00
-300.000,00 300000 lei - modernizare si
reabilitare termica bl.G2
500.000 lei - sistem de irigatii in zonele modernizate pe fonduri europene
150.000 lei - demolare punct termic str.Tunari
0 lei - achizitionare terenuri
6.000 lei - achizitionare cabina pentru halda
45.000 lei - SF sistem de irigatii in zonele modernizate pe fonduri europene
10.000 lei - SF amenajare toalete in mun.Slatina
150.000 lei - SF reabilitare si modernizare esplanada
-120.000,00
250000 lei - SF reabilitare parc tematic si de agrement in padurea Strehareti si infrastructura aferenta
150.000 lei - SF amenajare parc str.Tunari nr.1
20.000,00 DTAD expertiza
6.000 lei - DALI modernizare si reabilitare termica Bl.G2
100.000 lei - PT+executie amenajare toalete in mun.Slatina
5.000 lei - PT+executie reabilitare si modernizare esplanada
10.000 lei - PT demolare punct termic str. Tunari
100.000 lei - program informatic registru spatii verzi
130.000 lei - aplicatie soft de gestionare a datelor on-line
50.000,00 sistem video
DAP
50.000 cabine paza
80.000,00 casute
130.000 SF-DATA CITY
Director Executiv,
DIRECȚIA ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI Anexa nr.1 la HCL nr._______/_______2017
CUI: 36962936
BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 2017
CAPITOL 700250 - mii lei - NR.
CRT
.
DENUMIRE INDICATOR COD
INDICATOR
BUGET
2017
INFLUENȚE
+/-
BUGET
RECTIFICAT
IULIE 2017
TRIM. I
TRIM. II
TRIM. III
TRIM. IV
1
TOTAL CHELTUIELI 17956,00 -240,00 17.716,00
2 CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20) 1 15534,00 +30,00 15.564,00
3 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 1.784,0 1.784,00 4 Cheltuieli salariale in bani 10.01 1.456,00 1.456,00 5 Salarii de baza 10.01.01 1.449,00 1.449,00 6 Indemnizatii de delegare 10.01.13 2,00 2,00 7 Alte drepturi salariale in bani 10.01.30 5,00 5,00 8 Contributii 10.03 328,00 328,00 9 Contributii de asigurari sociale de stat 10.03.01 230,00 230,00
10 Contributii de asigurari de somaj 10.03.02 7,50 7,50 11 Contributii de asigurari sociale de sanatate 10.03.03 76,00 76,00 12 Contrib. de asig. pt accidente de munca si
boli profesionale 10.03.04 2,50
2,50
13 Contributii pentru concedii si indemnizatii 10.03.06 12,00 12,00 14 TITLUL II BUNURI SI SERVICII 20 13750,00 30 13,780 15 Bunuri si servicii 20.01 4.532,50 4.532,50 16 Furnituri de birou 20.01.01 35,00 35,00 17 Materiale pentru curatenie 20.01.02 5,00 5,00 18 Incalzit, iluminat si forta motrica 20.01.03 300,00 300,00
19 Apa, canal si salubritate 20.01.04 800,00 800,00 20 Carburanti si lubrifianti 20.01.05 20,00 20,00 21 Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 20.01.08 35,00 35,00 22 Materiale si prestari de servicii cu caracter
functional 20.01.09 909,00
909,00
23 Alte bunuri si servicii pentru intretinere si functionare 20.01.30 2428.50
2.428,50
24 Reparatii curente 20.02 939,00 939,00 25 Bunuri de natura obiectelor de inventar 20.05 51.50 51,50 26 Alte obiecte de inventar 20.05.30 51.50 51,50 27 Deplasari, detasari, transferari 20.06 2,00 2,00 28 Deplasari interne, detasari, transferari 20.06.01 2,00 2,00 29 Alte cheltuieli 20.30 8225,00 30 8.255,00 30 Reclama si publicitate 20.30.01 15,00 15,00 31 Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20.30.30 8210,00 30 8.240,00 32 CHELTUIELI DE CAPITAL (cod 71) 70 2422,00 - 270,00 2.152,00 33 TITLUL XII - ACTIVE NEFINANCIARE 71 2422,00 - 270,00 2.152,00 34 Active fixe 71.01 2422,00 -270,00 2.152,00 35 Masini, echipamente si mijloace de
transport 71.01.02 170,00 170,00
36 Mobilier, aparatura birotica si alte active corporale
71.01.03 160,00 160,00
38 Alte active fixe 71.01.30 2092,00 - 270 1822,00
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela
Intocmit,
C Danica
DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU Anexa 2 la HCL nr._____/_____2017
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela
Intocmit,
C Danica
Capitol 74020501 - lei -
Denumire articol Cod
articol Buget 2017
Cheltuieli efective la data de 31.08.2017
Diponibil la data de
31.08.2017
Propuneri rectificare
buget 2017 Influente + / - Explicatii
CHELTUIELI CURENTE (cod 10+20)
5.300.000 2.700.155,16 2.599.844,84
TITLUL II BUNURI SI SERVICII
20 5.300.000
2.700.155,16 2.599.844,84
Bunuri si servicii 20,01 5.300.000 2.700.155,16 2.599.844,84
Apa, canal si salubritate
20.01.04 5.300.000 2.700.155,16 2.599.844,84 salubritate
DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU Anexa3 la HCL nr___/_____
CUI 36962936
Program Dotari
Nr.crt OBIECTIV CANTITATE Valoarea
prevazuta din
bugetul local
1 Achizitie autoturisme 2 170.000
2 Cabine paza 50.000
3 Achizitie cantar pentru halda 30.000
4 Achizitie cabina pentru halda 6.000
5 Achizitie echipament hard 130.000
6 Sistem video DAP 50.000
7 Casute 80.000
TOTAL 516.000
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela
Intocmit,
C Danica
DIRECȚIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
CUI: 36962936
Anexa nr.4 la HCL nr._______/_______2017
Programul de investitii publice pe grupe de investitii
si surse de finantare pentru anul 2017
CAPITOLUL 7002 - Locuinte, servicii si dezvoltare publica - mii lei -
Grup/sursa/obiectiv Credit de
angajament Credit
bugetar Trim.I Trim.II Trim.III Trim.IV
TOTAL, din care: 2152 2152 85 1437 705 -75
1.Total surse de finantare 2152 2152 85 1437 705 -75
02. Bugetul local, din care: 2152 2152 85 1437 705 -75
71.01 Active fixe 2152 2152 85 1437 705 -75
B. Lucrari noi 650 650 0 450 500 -300
1.Total surse de finantare 650 650 0 450 500 -300
02. Bugetul local, din care: 650 650 0 450 500 -300
71.01 Active fixe 650 650 0 450 500 -300
Obiectiv 1: MODERNIZARE SI REABILITARE TERMICA BL.G2 0 0 300 -300
Obiectiv 2: SISTEM DE IRIGATII IN ZONELE MODERNIZATE PE FONDURI EUROPENE 500 500 500
Obiectiv 3: DEMOLARE PUNCT TERMIC STR.TUNARI 150 150 150
C. Alte cheltuieli 1502 1502 85 987 205 225
1.Total surse de finantare 1502 1502 85 987 205 225
02. Bugetul local, din care: 1502 1502 85 987 205 225
71.01 Active fixe 1502 1502 85 987 205 225
C.b. Dotari independente 536 536 85 166 50 235
Obiectiv 1: ACHIZITIONARE AUTOUTILITARA 170 170 85 85
Obiectiv2:ACHIZ TERENURI 0 0 0
Obiectiv 3: ACHIZITIONARE CANTAR PENTRU HALDA 30 30 30
Obiectiv 4: ACHIZITIONARE CABINA PENTRU HALDA 6 6 6
Obiectiv 5: ACHIZITIONARE ECHIPAMENT HARD 130 130 130
Obiectiv 6: ACHIZITIONARE CABINE PAZA 50 50 50
Obiectiv 7:DTAD expertiza 20 20 20
Obiectiv 8:Casute 80 80 80
Obiectiv 9:Sistem video DAP 50 50 50
C.c. SF, 615 615 0 445 280 -110
Obiectiv 1: S.F.SISTEM DE IRIGATII IN ZONELE MODERNIZATE PE FONDURI EUROPENE 45 45 45
Obiectiv 2: S.F.AMENAJARE TOALETE IN MUN SLATINA 10 10 10
Obiectiv 3: S.F.REABILITARE SI MODERNIZARE ESPLANADA 150 150 150 Obiectiv 4: S.F.REABILITARE PARC TEMATIC SI DE AGREMENT IN PADUREA STREHARETI SI INFRASTRUCTURA AFERENTA MUNICIPIUL SLATINA 130 130 250 -120
Obiectiv 5: S.F. AMENAJARE PARC STR.TUNARI NR.1 150 150 150
Obiectiv 6: S.F. DATA CITY 130 130 130
C.d.Cheltuieli de expertiza, proiectare si de executie privind consolidarile 121 121 0 16 5 100 Obiectiv 1: D.A.L.I. MODERNIZARE SI REABILITARE TERMICA BL.G2 6 6 6
Obiectiv 2: PT + EXECUTIE AMENAJARE TOALETE IN MUNICIPIUL SLATINA 100 100 100
Obiectiv 3: PT + EXECUTIE REABILITARE SI MODERNIZARE ESPLANADA 5 5 5
Obiectiv 4: PT DEMOLARE PUNCT TERMIC STR.TUNARI 10 10 10
C.e. Alte cheltuieli asimilate investitiilor 230 230 0 360 -130 0
Obiectiv 1: PROGRAM INFORMATIC REGISTRU SPATII VERZI 100 100 100
Obiectiv 2: APLICATIE SOFT DE GESTIONARE A DATELOR ON-LINE 130 130 130
Obiectiv3:APLICATIE INFORMATICA ARHIVA ELECTRONICA 0 0 130 -130
JUDEŢUL OLT Anexa 5
Unitatea administrativ-teritorială PRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA
Instituţia publică DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
Capitol: 70.02
Paragraf*) 70.02.50
FORMULAR:
FIŞA OBIECTIVULUI /PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
ACHIZITIONARE CASUTE
Tipul cheltuielii: -C –
(A-obiectiv (proiect) în continuare, C-obiectiv (proiect) nou, C-alte cheltuieli de investiţii)
A.DATE GENERALE:
1. Date geografice:
1.1 Judeţ/Sector _____OLT____
1.2 Municipiu/Oraş/Comună __SLATINA__
1.3 Amplasament Sediul SPDPL
2.Date referitoare la studiul de fezabilitate
2.1 Numărul şi data Acordului Ministerului Finanţelor Publice ____________
2.1 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./
Ordin/Decizie/Decret) ____________
B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI
1. Valoarea totală aprobată (mii lei) _____80 ,00_____
2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)
3. Durata de realizare aprobată (număr luni) ______3____
C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR
1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) _____ 80,00_____
2. Durata de realizare contractată (număr luni) _______3______
3. Data începerii investiţiei (luna septembrie, anul 2017)
4. Data programată a terminării şi PIF (luna decembrie, anul 2017)
5. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2016 (mii lei) ______-______
6. Valoarea programată în anul 2017 (mii lei) ______80,00______
7. Valoarea rămasă de finanţat la 31.12.2017 (mii lei) ______-___________
D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I Credite de angajament
II Credite bugetare
-mii lei -
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela
Intocmit,
Ciprian Danica
JUDEŢUL OLT
Anexa 6
Unitatea administrativ-teritorială PRIMARIA MUNICIPIULUI
SLATINA
Instituţia publică DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
Capitol: 70.02
Paragraf*) 70.02.50
FORMULAR:
FIŞA OBIECTIVULUI /PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
Sistem video DAP
I
II
TOTAL Cheltuieli
efectuate
pana la data
31.12.2016
Executie
preliminara
2017
trim.1 trim. 2 trim. 3 trim. 4 Estimări
anii
ulteriori
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Total surse de finanţare I
II 80
80
0
0
80
80
0
0
0
0
0
0
80
80
0
0
02 Buget local
Din care:
I
II
80
80
0
0
80
80
0
0
0
0
0
0
80
80
0
0
71.01 Active fixe I
II
80
80
0
0
80
80
0
0
0
0
0
0
80
80
0
0
Tipul cheltuielii: -C –
(A-obiectiv (proiect) în continuare, C-obiectiv (proiect) nou, C-alte cheltuieli de investiţii)
A.DATE GENERALE:
1. Date geografice:
1.1 Judeţ/Sector _____OLT____
1.2 Municipiu/Oraş/Comună __SLATINA__
1.3 Amplasament Sediul SPDPL
2.Date referitoare la studiul de fezabilitate
2.1 Numărul şi data Acordului Ministerului Finanţelor Publice ____________
2.1 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./
Ordin/Decizie/Decret) ____________
B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI
1. Valoarea totală aprobată (mii lei) _____50,00_____
2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)
3. Durata de realizare aprobată (număr luni) ______3____
C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR
1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) _____ 50,00_____
2. Durata de realizare contractată (număr luni) _______3______
3. Data începerii investiţiei (luna sept, anul 2017)
4. Data programată a terminării şi PIF (luna decembrie, anul 2017)
5. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2016 (mii lei) ______-______
6. Valoarea programată în anul 2017 (mii lei) _____50,00______
7. Valoarea rămasă de finanţat la 31.12.2017 (mii lei) ______-___________
D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I Credite de angajament
II Credite bugetare
-mii lei -
I
II
TOTAL Cheltuieli
efectuate
pana la data
31.12.2016
Executie
preliminara
2017
trim.1 trim. 2 trim. 3 trim. 4 Estimări
anii
ulteriori
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Total surse de finanţare I
II 50
50
0
0
50
50
0
0
0
0
0
0
50
50
0
0
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela Intocmit,
Ciprian Danica
JUDEŢUL OLT Anexa 7
Unitatea administrativ-teritorială PRIMARIA MUNICIPIULUI SLATINA
Instituţia publică DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
Capitol: 70.02
Paragraf*) 70.02.50
FORMULAR:
FIŞA OBIECTIVULUI /PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
Sistem video DTAD -expertiza
Tipul cheltuielii: -C –
(A-obiectiv (proiect) în continuare, C-obiectiv (proiect) nou, C-alte cheltuieli de investiţii)
A.DATE GENERALE:
1. Date geografice:
1.3 Judeţ/Sector _____OLT____
1.4 Municipiu/Oraş/Comună __SLATINA__
1.3 Amplasament Sediul SPDPL
2.Date referitoare la studiul de fezabilitate
2.1 Numărul şi data Acordului Ministerului Finanţelor Publice ____________
2.1 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./
Ordin/Decizie/Decret) ____________
B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI
1. Valoarea totală aprobată (mii lei) _____20,00_____
2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)
3. Durata de realizare aprobată (număr luni) ______3____
02 Buget local
Din care:
I
II
50
50
0
0
50
50
0
0
0
0
0
0
50
50
0
0
71.01 Active fixe I
II
50
50
0
0
50
50
0
0
0
0
0
0
50
50
0
0
C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR
1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) _____ 20,00_____
2. Durata de realizare contractată (număr luni) _______3______
3. Data începerii investiţiei (luna sept, anul 2017)
4. Data programată a terminării şi PIF (luna decembrie, anul 2017)
5. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2016 (mii lei) ______-______
6. Valoarea programată în anul 2017 (mii lei) _____20,00______
7. Valoarea rămasă de finanţat la 31.12.2017 (mii lei) ______-___________
D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I Credite de angajament
II Credite bugetare
-mii lei -
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela Intocmit,
Ciprian Danica JUDEŢUL OLT
Anexa 8
Unitatea administrativ-teritorială PRIMARIA MUNICIPIULUI
SLATINA
Instituţia publică DIRECTIA ADMINISTRARE PATRIMONIU
Capitol: 70.02
Paragraf*) 70.02.50
FORMULAR:
FIŞA OBIECTIVULUI /PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII
SF reabilitare parc thematic si de agreement in Padurea Strehareti si infrastructura aferenta
Tipul cheltuielii: -C –
(A-obiectiv (proiect) în continuare, C-obiectiv (proiect) nou, C-alte cheltuieli de investiţii)
I
II
TOTAL Cheltuieli
efectuate
pana la data
31.12.2016
Executie
preliminara
2017
trim.1 trim. 2 trim. 3 trim. 4 Estimări
anii
ulteriori
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Total surse de finanţare I
II 20
20
0
0
20
20
0
0
0
0
0
0
20
20
0
0
02 Buget local
Din care:
I
II
20
20
0
0
20
20
0
0
0
0
0
0
20
20
0
0
71.01 Active fixe I
II
20
20
0
0
20
20
0
0
0
0
0
0
20
20
0
0
A.DATE GENERALE:
1. Date geografice:
1.1 Judeţ/Sector _____OLT____
1.2 Municipiu/Oraş/Comună __SLATINA__
1.3 Amplasament Sediul SPDPL
2.Date referitoare la studiul de fezabilitate
2.1 Numărul şi data Acordului Ministerului Finanţelor Publice ____________
2.1 Numărul şi data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./
Ordin/Decizie/Decret) ____________
B. DATE PRIVIND PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI APROBAŢI
1. Valoarea totală aprobată (mii lei) _____130,00_____
2. Capacităţi aprobate (în unităţi fizice)
3. Durata de realizare aprobată (număr luni) ______9____
C. DATE PRIVIND DERULAREA LUCRĂRILOR
1. Valoarea totală la deschiderea finanţării (mii lei) _____ 130,00_____
2. Durata de realizare contractată (număr luni) _______9______
3. Data începerii investiţiei (luna martie, anul 2017)
4. Data programată a terminării şi PIF (luna decembrie, anul 2017)
5. Valoarea decontată până la 31 decembrie 2016 (mii lei) ______-______
6. Valoarea programată în anul 2017 (mii lei) _____130,00______
7. Valoarea rămasă de finanţat la 31.12.2017 (mii lei) ______130,00___________
D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT, SURSELE DE FINANŢARE ŞI COSTURILE DE FUNCŢIONARE ŞI DE ÎNTREŢINERE DUPĂ PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INVESTIŢIEI
I Credite de angajament
II Credite bugetare
-mii lei -
I
II
TOTAL Cheltuieli
efectuate
pana la data
31.12.2016
Executie
preliminara
2017
trim.1 trim. 2 trim. 3 trim. 4 Estimări
anii
ulteriori
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Total surse de finanţare I
II 130
130
0
0
130
130
250
250
0
0
0
0
-120
-120
0
0
02 Buget local
Din care:
I
II 130
130
0
0
130
130
250
250
0
0
0
0
-120
-120
0
0
Director Executiv,
Ionescu Narcisa-Ionela
Intocmit,
Ciprian Danica
71.01 Active fixe I
II 130
130
0
0
130
130
250
250
0
0
0
0
-120
-120
0
0