Download - ConsecintEle Traumelor
Consecințele traumelor
1. Consecințe directe
2. Consecințe mediate
3. Consecințele traumelor timpurii
1. Consecințele directe
• Largă variație individuală în elaborarea situațiilor potențial
traumatizante.
• Intervenția în caz de criză și terapia acută a traumei – favorizează
auto-vindecarea și susțin resursele corective disponibile.
Desfășurarea temporală a reacției traumatice:
1. FAZA DE ȘOC (reacția de urgență):
- o oră – o săptămână – devin clare proporțiile catastrofei.
- Sentiment de insensibitate, apoi negarea (nu pot crede ce s-a
întâmplat, că au fost amenințați sau că le-a fost frică)
- Alterarea trăirii timpului (încetinirea /accelerarea)
- Alterarea percepției (vederea în tunel)
- Aspecte disociative – derealizarea și depersonalizarea – cu cât
suprasarcina e mai mare cu atât disocierea e mai mare
2. FAZA DE ACȚIUNE (apărarea primară):
- Durează până la 2 săptămâni;
- Furia (asupra celorlalți care pot fi blamați)
- Gravă îndoială în raport cu sine – depresii, sentimente de lipsă de speranță și neputință
- Incapabili să se gândească la posibilități pozitive
- Tulburări de somn, iritabilitate, hipervigilență, creșterea fricii, tulburări de memorie, dificultăți de concentrare, coșmaruri, flashbackuri.
- Vinovăția supraviețuitorului.
3. FAZA DE DESCĂRCARE (tema traumatică centrală):
- Dacă angoasa, teama, depresiile sau tulburările de somn persistă, trebuie consultat specialistul
- Punctul critic – se va forma sau nu un sindrom de suprasarcină / PTSD?
- Important: mobilizarea susținerii sociale și discutarea despre experiență cu persoane de încredere sau persoane afectate de aceeași traumă
- Trebuie susținută prin odihnă, relaxare și îndepărtarea de mediul traumatic
- Noua confruntare cu stresorii și mediul traumatic trebuie evitate până la sfârșitul fazei, altfel apare acțiunea cumulativă a stresorilor – întreruperea descărcării (trauma cumulativă),
- Întreruperea prelungită a fazei de descărcare = stări cronice de epuizare
- Simptom de tresărire, hipervigilență, iritabilitate, tulburări de somn și de concentrare, imagini mnezice intruzive
• Există criterii (încă din faza de acțiune) care prezic riscul unei
viitoare PTSD?
Disociere mărită
Reacțiile haotice și dezorganizate
- catatonia, freezing, stupoare, auto-abandon, pierderea conștiinței
controlului și a perspectivei viitorului
Rată scăzută a cortizolului (corelat neuroendocrinologic al reacției
traumatice dezorganizată) / la reacțiile normale de stres există o rată
înaltă a cortizolului
Se recomandă intervenția de criză și terapia acută a traumei.
Desfășurarea diferențială a reacției traumatice
(Wilson, 1989)
A. ASPECTE EMOȚIONALE – trei forme:
a. Copleșirea și inundarea cu emoții - nu poate percepe realist situația
și nu poate lua măsuri
b. Amorțirea emoțională – ca să evite copleșirea emoțională; de la
stări crepusculare stuporoase și retardare psihomotorie la forme de
clivaj afectiv (ex.incapacitatea de simți milă)
c. Modularea afectivă (încercare de echilibrare a stărilor emoționale
negative) – face eforturi să regleze furtuna emoțională – este
componentă a comportamentului de coping reușit
SINDROMUL DE SUPRASARCINĂ TRAUMATICĂ (PTSD) ESTE
DETERMINAT DE EȘECUL DURABIL AL REGLĂRII
AFECTELOR!
B. ASPECTE COGNITIVE: - 4 teme care pot fi stăpânite diferit:
a) Perceperea evenimentului
b) Aprecierea și evaluarea situației
c) Căutarea unei explicații
d) Planificarea acțiunii (pe baza primelor 3)
• Negarea și evitarea cognitivă = tendință de a bloca percepția
evenimentului;
- fac eforturi de a face inofensivă situația;
- Preferă acea ”interpretare” care îi scutește de orice responsabilitate
sau participare – astfel ei pot să nu se comporte adecvat în situație
și nu au de ce să se lupte cu sentimentele ulterioare de vinovăție
pentru că au neglijat ajutorul sau acțiunile.
• Fragmentările cognitive ale situației – depășesc simpla negare
- legăturile sunt fals percepute și cauzele sunt ordonate fragmentar
- ia naștere o schemă de acțiune bazată pe negarea în fantasmă
• Intruziunea, în sensul unei admiteri a stimulului traumatic (amintiri) –
diferențele se fac dpv calitativ.
- Disocierea = afect traumatic fără amintire sau Amintiri fără afect
- Shalev (1996) – pentru prevederea unei patologii ulterioare vs elaborare
reușită, semnele calitative ale trării intruzive sunt mai importante
decât puterea imaginilor intruzive.
• Fenomenele intruzive (dpv psihobiologic) = ”cerere” de a integra
schema traumei în schemele personalității.
- Se decide dacă în memorie va fi stocată o schemă relativ
diferențiată sau nediferențiată.
dacă rămâne nediferențiată, fragmentară sau selectivă, atunci sunt
necesare măsurile compensatorii – care vor conduce la concluzii
inaccesibile, nerealiste asupra conținuturilor memoriei.
- Se poate trece de la reacție traumatică la proces traumatic.
• Sistemul memoriei: Cum este stocată în MLD schema traumei și
ce efecte există asupra procesului traumatic individual?
• Fragmentări de amintiri sau amnezii puse pe seama disocierii
/refulării – amintirile nu sunt pierdute ci retrase din memoria
explicită.
• Psih cognitivă: memorie explicită și memorie implicită
• Memoria implicită – schema traumei poate fi activată numai într-o
situație care vine în întâmpinarea percepției conștiente.
• Modelul schimbării stării (Koukou și Lehman, 1980) – învățarea
este dependentă de stare.
• Afectele formează o cheie spre stocarea mnezică, care altfel
rămâne inconștientă.
• Conținuturile schemei traumatice pot fi amintite numai în
aceeași stare de excitație afectivă care domină la stocare.
• Acțiunea diferențiată a FACTORILOR CORECTIVI.
Nivel 1: reacția traumatică de urgență (faza de șoc) poate fi întreruptă de faze de relaxare, liniștire (atunci elaborarea va fi mai eficientă)
Nivel 2: reacția primară de apărare la traumă (faza de acțiune) (tendința de fugă/luptă, freezingul+anomalii de percepție până la disociere) – amintirea traumei stimulează asimilarea traumei, diminuează compensarea și sporește integrarea.
- Cu cât amintirea este mai fragmentară cu atât mai globale și iraționale sunt măsurile de compensare și evitare.
Nivel 3: tema traumatică centrală (faza de descărcare) poate deveni o ”temă de viață” dacă semnificația subiectivă, personală a situației nu este elaborată.
- Elaborarea semnificației subiective care să meargă până la tema centrală fie pentru a împiedica trecerea la proces, fie pentru a reduce tendințele de compensare iraționale.
Nivel 4: fragmentări structurale caracteriale și ale Eului (fragmentări cognitive):
• Mecanisme de apărare psihotice și forme de gândire de tipul concretism, neologisme, confabulația, reprezentări grandioase de natura paranoidă sau grandioasă, depersonalizare, derealizare.
• La traumatizarea extremă – destructurarea funcțiilor cognitive asemănătoare cu psihoza – este extrem de importantă cercetarea istoriei traumatice
Exemple:
a. Tulburarea borderline – tendința de clivare all-good sau all-bad
- Abuz sever și neglijare în stadiul preoperațional al copilăriei = pierderea încrederii de bază, autoreproșuri legate de traumă, senzitivitatea exagerată pentru nevoile altora, tendințe spre repetiție (de ex transformarea victimei în agresor – ciclul violenței).
- Comportament suicidar, autolezant:
în cazul abuzului sever este expresia tendinței la repetiție, pe baza identificării cu agresorul și întoarcerea agresiunii împotriva propriei persoane.
b. La persoane fără abuz – comportamentul autolezant este o formă
greu de asimilat de traumă de relație.
• Ipoteza dublei legături
- ex. Părinții ”liberali” își impun dorințele dar pretind copilului să le
îndeplinească ”spontan” dorințele; Mai mult, dorințele parentale sunt
echivalate cu interesele și motivele spontane, naturale ale copilului
- Compensare: ”pt că trebuințele mele nu sunt ale mele (ci ale părinților),
atunci eu sunt eu însumi, doar când îmi reprim trebuințele spontane, de
ex mă neglijez, mă lezez corporal” – afirmarea libertății și autonomiei a
luat forma trăsăturilor de caracter autovătămătoare.
• temele și motivele de dezvoltare pot fi afectate de această traumă de
relație:
- încrederea devine grijă
- autonomia este cerută
- independența este doar un concept
- iubirea oedipiană se transformă în oedipalizare
activă
• Alterările structurii caracteriale se formează în intervale lungi de timp.
• Factorul corectiv: procesele structurante
• Nivelul 5: simptomele acute ale traumei
- Simptomul = o încercare de a restabili echilibrul intrapsihic sau
somatic; de a controla cel puțin minimal condițiile traumatice
incontrolabile
- ”alegerea simptomului” este un compromis între schema
traumatică și cea compensatorie ; succesul inițial al simptomului
(ex. autolezarea ca descărcare a tensiunii interne insuportabile;
abuzul de substanțe pentru liniștire)
- Factorul corectiv:
întărirea și diferențierea forțelor compensatorii +
diferențierea schemei traumatice +
un alt stil de viață (ex.multă mișcare ce ajută la descărcarea
tensiunii).
• Nivel 6: tendințe spontane la repetiție – sunt o variantă despre
cum simptomele pe termen scurt se transformă în simptome pe
termen lung.
Ex. Fosta victimă caută să se despovăreze de experiența traumatică prin victimizarea
altor persoane
- Sunt expresia tendinței la completare
- Factori corectori:
învinge tendința pasivă la repetiție+
învinge dependența de situația-stimul (autoreprodusă
retraumatizantă) +
găsirea unei forme active de repetare
realizarea copingului
recâștigarea controlului situației, autoreglarea
2. CONSECINȚE MEDIATE
• Nivelurile 1 (reacția de urgență), 2 (apărarea primară) și 3 (tema traumatică centrală) – efect de întărire pentru suprasarcini ulterioare / anterioare și retrăire
- La traumatizarea multiplă în cursul vieții ia naștere o spirală descendentă, dacă experiența nu poate fi prelucrată
- Stimulii-cheie (ce corespund schemei traumatice) se asimilează schemei traumatice = retraumatizare sau generalizarea schemei traumatice
• Nivelurile 4 (fragmentări structurale) și 5 (simptome acute) – consecințe sociale, re-înscenarea traumei, ciclul violenței
- Efectul asupra aparținătorilor = co-victime
- Ciclul violenței – victima devine agresor
• Nivelul 6 (tendința la repetiție) – efecte transgeneraționale
- Kestenberg (1990) – transpoziție (analogie cu piesa muzicală transpusă într-o altă tonalitate)
Ex. Copiii trebuie să creeze o restituire pentru pierderea părinților – mai ales atunci când se menține misterul
-adesea ei încearcă să ”concretizeze” nenorocirea fără nume prin propriul eșec, în sensul că o nenorocire ”știută” este mai ușor suportabilă decât pericolul fără nume
Rezumat –care sunt consecințele?
• Care sunt consecințele emoționale? (copleșire, amorțire, modulare
afectivă?)
• Care sunt consecințele cognitive?
Cum percepe evenimentul? Cum apreciză și evaluează situația? Ce
explicații are? Ce acțiuni întreprinde?
Există semne de negare și evitare? (ex.situația e inofensivă, nu există
responsabilitate proprie?)
Există fragmentări cognitive? (legături false, cauze ordonate
fragmentar)
Există elemente de intruziune și disociere? (amintiri fără afect sau
afect fără amintiri)
Cum își amintește trauma?
3. Consecințele traumelor timpurii
Traumele timpurii
• Copilăria mică: 0 – 3(5) ani
• C. Bollas (1987) - Cunoscutul negândit
• Nedelcea (2012), Nedelcea & Ciorbea (2013) - Perioada inconştientă în structurarea vulnerabilităţii nevrotice
• Maturizarea sistemului nervos
• Ruppert (2005) - Conceptul de traumă simbiotică (a relaţiilor de ataşament)
Teoria ataşamentului
• Iniţiatorii - J. Bowlby & M. Ainsworth (1973, 1987)
• - Nevoia naturală a copilului mic de conexiune fizică şi emoţională cu mama
• - „Baza de siguranţă” pentru o dezvoltare normală
• - Tipare de ataşament: • Securizant
• Evitant
• Ambivalent
• Dezorganizat
- Persistenţa tiparelor de ataşament
- Transmiterea intergeneraţională a tiparleor de ataşament (M. Main)
Consecinţele traumelor (simbiotice) timpurii
• Procese disociative
• = apariţia părţilor traumatizate şi supravieţuitoare
• Perturbarea tiparelor de ataşament
• = apariţia ataşamentului insecurizant
• Apariţia vulnerabilităţii emoţionale
• = sentimentul nespecific de insecuritate
• = patternuri emoţionale (simptomatice)
For the conscious period
• the constructivist/information processing perspective (people have unproperly
proccesed experiences due to too much emotional / information loading =
inadequate/incomplete representations that filter the experience and guide the
behavior)
AIM:
• to reconstruct the meaning of experience through elaborating a more specific
meaning for it;
• to make the client aware of his relational, emotional or behavioral patterns
and their personal meanings
Thus, the understanding of the experience is extended and the experience can be
changed.
The basic assumption is that the way in which clients symbolize the experiences
determines how they feel them.
For the pre-conscious period
• we rely on the incorporated experience and felt sense (Gendlin`s theory).
• If the client becomes aware of these corporal, pre-conceptual significances, then
they become available to consciousness and therefore to reflection.
• Therapeutic change means changing the direction of the client’s inner
experience as a result of the adequate representation of these inner felt
senses.
• The therapeutic goal is to eliminate the automatic nature of the maladaptive
emotional responses that cause processing errors of the current information and,
consequently the pathological functioning.