Download - Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020
„Concursul propunerilor de proiecte în domeniul Dezvoltării Regionale”
(2016)
Ministerul Dezvoltării Ministerul Dezvoltării RegionaleRegionale șiși ConstrucțiilorConstrucțiilor al al
Republicii MoldovaRepublicii Moldova
Scopurile concursului sunt: • Stimularea iniţiativelor privind consolidarea și
dezvoltarea economiei regionale și a infrastructurii de importanță regională și locală care corespund abordărilor complexe pentru conceptele de proiecte regionale conform SDR și Programelor sectoriale regionale
• Elaborarea Documentului Unic de Program și a Planurilor Operaţionale Regionale.
CadruCadrull general general al al concursuluiconcursului
Cererea completă de finanţare va fi depusă în termen de 90 zile calendaristice de la data publicării oficiale a listei notelor conceptuale de proiecte aprobate de CRD;
23 mai – 22 august 2016, orele 16.00 În cadrul acestui Concurs vor fi acceptate proiectele însoţite
de proiectul tehnic al lucrărilor de construcţii. Documentația tehnică nu va depăși 24 de luni de la data eliberării/actualizării, iar devizul de cheltuieli urmează a fi actualizat în ultimele 12 luni de la data depunerii cererii de finanțare.
CADRUCADRULL GENERAL GENERAL ȘI SPECIFICULȘI SPECIFICUL APPAPP
Cum se prezintă cererea de finanţare
Cererea de Finanţare
• Solicitanţii eligibili vor prezenta pentru fiecare propunere de proiect câte o cerere de finanţare
• Cererea de finanţare se prezintă în limba de stat, tapată la calculator
• Solicitanţii vor fixa Cererea de finanţare şi toate documentele suport într-un dosar unic în ordinea stabilită de Instrucţiunea pentru Utilizatori
• Solicitanţii asigură completitudinea dosarului sub răspundere proprie, aplicînd sigiliul şi data de prezentare pe colet
Documentele suport ce vor fi depuse odată cu Documentele suport ce vor fi depuse odată cu Cererea de Finanţare (Cererea de Finanţare (obligatoriiobligatorii))
Cererea de finanțare: Depunere
• In forma tiparită (Caracter Times New Roman 12): 1 original, semnat și ștampilat, și 2copii, cusute, (CF scrise de mînă nu vor fi evaluate).
• În format electronic (CD-ROM).• Însoțită de Declarațiile de Parteneriat semnate,
ștampilate și datate de fiecare partener în original, și aprobate la ședințele Consiliilor r-le,orășenești sau locale.
• În colet sigilat, personal sau prin poștă pînă la 22 august 2016, ora 16.00, la sediul ADR Nord.
Ce trebuie indicat pe coletul cu Cererea de Finanţare
Denumirea domeniului de intervenţie pentru care se depune proiectul
Numele deplin şi adresa solicitantului
Sintagma “A nu se deschide înainte de sesiunea de evaluare”
Dacă un solicitant prezintă mai multe cereri de Dacă un solicitant prezintă mai multe cereri de finanțare, fiecare cerere de finanțare trebuie finanțare, fiecare cerere de finanțare trebuie
depusă separat conform instrucțiunilor descrise depusă separat conform instrucțiunilor descrise mai susmai sus..
Termenul limită
• Dată limită pentru depunerea cererilor complete de finanţare este 22 august 2016, ora 16.00.
• Cererile de finanţare primite după data limită vor fi respinse automat.
Evaluarea tehnică şi financiară a cererii complete de finanțare
Evaluarea tehnică a cererilor complete de finanţare va fi efectuată în baza următoarelor criterii de bază:
- Coerenţa documentaţiei tehnico-economice;Datele sunt suficiente, corecte şi justificate, devizele estimative sunt clare, analiza alternativelor este comprehensivă, etc.
- Relevanţa soluţiei tehnice;Soluţia tehnică propusă prin proiect răspunde în totalitate scopului/obiectivului acestuia;
- Bugetul proiectuluiBugetul este complet şi corelat cu activităţile prevăzute, resursele alocate şi cu devizul general pe obiecte, costurile sunt realiste, cheltuielele au fost corect indicate
Evaluarea Cererilor complete de finanțare de către Comisia de evaluare interministerială de
pe lîngă MDRC• Contribuţia proiectului la realizarea obiectivelor, priorităţilor
strategice• Scopurile, abordările metodologice şi tehnice corespund
obiectivelor strategiei naţionale• Proiectul asigură complementaritate cu alte proiecte din regiune
finanţate din diferite surse financiare• Aduce beneficii mai multor localităţi• Devizul general este detaliat, iar planul de acţiuni este coerent• Activităţile proiectului contribuie la dezvoltarea zonelor
defavorizate.
Procesul de aprobare a finanţării proiectelor:
Membrii Comisiei de evaluare de pe lângă MDRC vor evalua fiecare propunere de proiect și îl vor înainta spre examinare și
aprobare DUP de către CNCDR.
Aprobarea proiectului DUP de CNCDR și aprobarea finală de
către Guvern.
CNCDR decide alocarea mijloacelor financiare din FNDR
Procesul de implementare a proiectelor:
Solicitanţii selectaţi pentru finanţare vor semna un contract de finanţare a proiectului între beneficiar şi ADR
Contractul va prevedea atribuţiile şi responsabilităţile fiecărei părţi a contractului, durata proiectului, costurile, sursele de finanţare şi după caz co-finanţarea proiectului
La sfîrşitul perioadei de implementare a proiectelor bunurile procurate şi obiectele construite vor fi transmise în proprietatea beneficiarilor
Atenţie! Solicitările pot fi excluse din procesul de evaluare dacă:Nu au fost depuse toate documentele menţionate în Instrucţiunea utilizatorului, înainte de termenul limită;
Numele solicitantului sau domeniu de intervenţie nu sunt menţionate pe plic şi/sau în Cererea de Finanţare;
Propunerea de proiect nu este depusă în limba de stat;
Finanţarea solicitată nu este conformă cu valorile maxime şi minime pentru respectivul domeniu de intervenţie.
Mulţumesc pentru atenţie