Download - comuna gradistea
Universitatea de stiinte agronomice si medicina veterinara
Facultatea de Management, Inginerie Economica in Agricultura si Dezvoltare
Rurala
Filiala CALARASI
Proiect Dezvoltare rurala
Sat calarasean, sat european
Gradistea
Coordonator: Sef lucr. Dr. Doru Ioan Taracila
Realizat de :Baboi Mihaita Gabriel
Dumitru Valentin
3
Grupa: 1Anul : IV
4
Cuprins
Cap. I Pozitia localitatii si cadrul geograficRelieful
Clima
Solurile
Evoluţia numerică a populaţiei
Structura populaţiei
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe.
Structura populaţiei pe cele două sexe
Structura etnică şi lingvistică
Cap. II Structura administrativa
Aspecte caracteristice ale zonelor funcţionale
Biserica
Cercurile culturale
Bibliotecile
Şcoala
Unităţile sanitare
Cap.III Starea economica a comunei
Cultura legumelor şi a cartofului
Viticultura şi pomiculturaCreşterea animalelor.Vânătoarea şi pescuitulApiculturaGospodărirea apelorCanalizareActivităţile industriale şi comercialeGospodărie comunalăAlimentare cu energie elctricăTelefonieAlimentarea cu căldurăFondul de locuinţe
5
CAPITOLUL I
POZIŢIA GEOGRAFICĂ
Comuna Grădiştea aparţine judeţului Călăraşi, situat în partea de Sud - Est a
României; în cadrul judeţului, comuna se află în partea de Sud, pe şoseaua ce leagă
municipiul reşedinţă de judeţ de oraşul Olteniţa, la o distanţă de 12 kilometri de primul.
La trecerea din câmpia fără sfârşit a Bărăganului spre luncă, dispuse pe marginea
sudică a terasei Călăraşi, se află satele Grădişte, Cuneşti, Rasa şi Bogata, parte din salba de
aşezări intinse de-a lungul Dunării, sate care alcătuiesc actuala comună Grădiştea.
Satele sunt înşirate pe şoseaua Călăraşi - Olteniţa, şosea ce constituie principalul ax de
comunicaţie ce străbate comuna pe o lungime de circa 12 kilomteri. Faţă de municpiul
Călăraşi, comuna Grădiştea are o orientare Sud-Vest. Este încadrată de comunele:
Dragalina la Nord, Cuza-Vodă la Est, Vâlcelele, Independenţa şi Ciocăneşti la Vest; la Sud
se află graniţa României cu Bulgaria, formată de fluviul Dunărea.
Ca urmare a poziţiei sale geografice, comuna Grădiştea se situează într-o zonă de
relief neted, cu o climă temperat continentală, cu o tentă excesivă şi cu cernoziomuri
fertile.
Înainte de 01 Ianurie 1965, satul şi comuna Grădiştea s-au numit Cacomeanca. Rasa a
format o comună separată alcătuită din satele Rasa, Cuneşti, Bogata şi Vaidomir până în
anul 1968. Între 17 Februarie 1968 şi 23 Ianuarie 1961 comuna a făcut parte din judeţul
Ilfov, iar până la 29 Martie 1982 din judeţul Ialomiţa; după această dată este parte
componentă a judeţului Călăraşi.
Suprafaţa totală ocupată de comună este de 7480 hectare din care vatra satelor şi
suprafaţa ocupată de ape reprezintă 965 hectare.
Cea mai apropiată staţie de cale ferată este la Călăraşi.
Comuna se înscrie în categoria localităţilor mari, cu funcţie preponderent agricolă.
6
Comuna Grădiştea este aşezată în Bărăganul de Sud, subdiviziune a Câmpiei
Bărăganului, cuprins între râul Ialomiţa, fluviul Dunărea şi Moştiştea. Localizarea
matematică în acest compartiment are implicaţii asupra parametrilor fizico - geografici, iar
potenţialul natural, rezultanta acestor parametri, este pretabil valorificării sub toate
aspectele.
Elementele de ordin geologic, morfopetrografic, morfometric, valenţele cantitative şi
calitative ale elementelor climatice, la care se adaugă cele de ordin pedologic, biogeografic
şi demografic condiţionate de poziţia geografică concură la un potenţial natural cu un grad
înalt de valorificare.
Câmpia Bărăganului este situată în partea de Est a Câmpiei Române; prin geneză, Câmpia
Română aparţine ariei depresionare dintre orogenul carpatic si Platforma Moesică (V.
Mutihac, L. Ionesi -1974; P. Coteţ - 1976), dar sensul evoluţiei a fost determinat de procesele
proprii ariei carpatice. Partea estica a Câmpiei Române trebuie considerată în cea mai mare
parte, tot o câmpie piemontană, dar mult mai tânără şi influenţată de procesel de subsidenţă.
Acţiunea de modelare a Dunării şi influenţa ei permanentă exercitată asupra părţii
sudice a câmpiei au imprimat o a doua trăsătură geografică e bază - cea dunăreană - pe
lângă cea pericarpatică.
Întreaga câmpie s-a format pe locul unui bazin lacustru, dar colmatarea acestuia şi
evoluţia subaeriană ulterioară s-a făcut neuniform. Dacă jumătatea vestică a fost supusă
modelării încă din prima parte a cuaternarului, cea de la Est de Argeş, s-a definitivat mult
mai târziu, adică după transgresiunea lacustră cuaternară medie.
7
Relieful
Călătorul care, în grabă, străbate meleagurile din sudul Câmpiei Bărăganului şi ajunge în
comuna Grădiştea are prilejul să observe aici o aparentă monotonie a formelor de relief. În
realitate se pot deosebi aici următoarele unităţi geomorfologice: terasa a 2-a şi 1 ale Dunării,
Lunca Dunării şi Câmpia Bărăganului de Sud.
Bărăganul de Sud oferă cea mai completă imagine a unui teritoriu de câmpie - prezintă
o întindere netedă acoperită cu un strat gros de loess (rocă sedimentară de origine eoliană,
alcătuită dintr-un praf fin, de culoare galben - brună, prin care apa pătrunde relativ uşor),
efect al evoluţiei sale geologice îndelungate ca bazin de sedimentare.
Modelarea fluviatilă şi cea eoliană au determinat apariţia unor gorgoane (movile) - ca
forme pozitive şi văi secundare de tip "furcitură" - ca forme depresionare. Pe teritoriul
comunei Grădiştea au avut loc tasări care au dat naştere la crovuri. Adesea, crovurile se
prezintă grupate şi unite sub acţiunea vânturilor, asociate cu precipitaţiile, transformându-
se în văi secundare de tip furcitură, aşa cum este valea Berza - ce traverseaza pe la Vest
comuna Grădiştea.
Gorgoanele (movilele) au înălţimi de 4 - 6 metri deasupra nivelului câmpiei. Sunt
considerate creaţii antropice, vechi de peste 2000 de ani care, de regulă, reprezentau
mormintele unor conducători. Ulterior, au servit la avertizarea la avertizarea populaţiei cu
focuri, în caz de primejdie sau drept magazie de cereale (exemplu: movila situată între
satele Grădiştea şi Ceacu, lângă drumul Călăraşi - Bucureşti).
Zona de Sud a Bărăganului sudic, unde este situată şi comuna Grădiştea, este mai
coborâtă şi lăsată în trepte - terase - prin intermediul cărora se face trecerea la luncă. Cu
toate că, lunca se limitează la o fâşie cu lăţime variabilă, a fost considerată ca o subunitate
aparte a Câmpiei Române, creaţie recentă a fluviului, o depresiune de eroziune umplută cu
aluviuni; este un şes aluvial cu relief specific de grinduri, depresiuni lacustre şi albii
părăsite, acoperite cu soluri neevoluate aluviale şi soluri hidromorfe gleice, fost submerse,
în cea mai mare parte transformate în terenuri agricole după îndiguirea bălţilor.
Lunca din sudul comunei Grădiştea se încadrează în sectorul Argeş - Brăila, unde
lunca are o extensiune remarcabilă constituind elementul morfohdrografic de prim ordin.
În cadrul acestui sector, din modul de grupare a teraselor şi a luncii, prin caracterele de
detaliu şi de ansamblu ale Văii Dunării se disting trei subsectoare:
- Olteniţa - Călăraşi
- Călăraşi - Hârşova
- Hărşova - Brăila
8
Comuna Grădiştea o întâlnim în subsectorul Olteniţa - Călăraşi. Aici o denivelare de
10 -12 metri, teşită dar continuă, prelungită aproape rectiliniu, pune în evidenţă limita
dintre complexul morfologic al Văii Dunării şi câmpia de la Nord. Aspectul de ansamblu al
luncii este dominat de prezenţa a 3 - 4 făşii longitudinale inegal dezvoltate:
- lângă albia minoră se desprinde fâşia grindurilor, cu înălţimi de 1 - 5 metri şi cu
lăţimi de la câţiva metri până la câteva sute de metri;
- urmează o fâşie de tranziţie;
- a treia fâşie, mai joasă, este cea a depresiunilor şi cuvetelor lacustre;
- la exterior se detaşeaza cea de-a patra făşie formată nu prin aluvionarea râului, ci
prin aport lateral.
Alcătuirea litologică şi structura luncii reflectă direct condiţiile hidrodinamice şi
tendinţele proceselor de transport şi acumulare a râurilor din timpul formărilor paturilor
aluviale, respectiv din holocen. Indiferent de extinderea luncii şi de grosimea aluviunilor
apare evidentă succesinea a două orizonturi deosebite sub raport litologic şi granulometric:
- un orizont inferior grosier - unde predomină pietrişurile şi nisipurileş
- un orizont superior format din depozite mai fine - formaţiuni psamopelitice.
Trecerea de acumulările grosiere de albie ale orizontului inferior, la acumulările fine
de inundaţie, corespunde momentului detaşării lunciii ca treaptă moroflogică (Gr. Posea şi
colaboratorii, 1978). Prezenţa celor două orizonturi succesive, precum şi baza orizontului
inferior, în general sub talvegul actual, presupun cel puţin două faze în formarea luncilor:
una de adâncire generală a albiilor, alta de lărgire şi aluvionare gradată a acestora.
Pe raza comunei, lunca prezintă o extensiune remarcabilă de 6 - 12 kilometri lăţime.
Ca urmare a proceselor de acumulare desfăşurate din amonte în aval, sectorul ce
corespunde comunei Grădiştea este într-un stadiu avansat de aluvionare. În această zonă
există un complicat sistem natural de privaluri (gârle), transformate în canale de
desecare.
Terasele, prin toate caracterele lor, reprezintă dovada cea mai grăitoare a intensităţii cu
care reţeaua hidrografică a contribuit la prelucrarea reliefului. În cadrul comunei Grădiştea
pot fi identificate două terase:
- terasa a 2-a ce se menţine continuu între Argeş şi Călăraşi; are altitudinea relativă de
23 de metri. În raport cu celelalte terase, aceasta este mai fragmentată: prezenţa lacului
Gălăţui în Sud - Vestul comunei. Terasa se extinde până în dreptul localităţii Independenţa
- situată în Nord - Vestul comunei Grădiştea.
9
- terasa 1-a (numită Călăraşi), mai nouă, are înălţimea relativă de 9 - 10 metri. Podul
slab fragmentat în avale de Gălăţui este ciuruit de numeroase crovuri (inegal dezvoltate) şi
de câteva depresiuni mari de tasare. Venind în contact direct cu lunca, fruntea terasei
Călăraşi este abruptă şi pe alocuri ravinată.
Procese actuale de modelare a reliefului
Alcătuirea şi mobilitatea tectonică a reliefului, diferenţierea etajelor de climă,
vegetaţie şi soluri, la care se adaugă şi activitatea antropică, au favorizat manifestarea unor
game largi de procese de modelare actuală. Zona este caracterizată prin procese care
afectează suprafeţele orizontale interfluviale - tasare, sufoziune, procese eoline - şi prin
cele din lungul albiei Dunării - procesele de acumulare fluvială.
10
Clima
Analiza hărţilor climatice demonstrează că pe teritoriul comunei Grădiştea clima este
continentală, mai puţin moderată decât a altor regiuni din ţară. Aceasta se manifestă printr-
o amplitudine termnică anuală şi diurnă relativ mare şi prin cantităţi reduse de precipitaţii.
Regimul climatic se caracterizează prin veri deosebit de calde, precipitaţii reduse, sub
formă de averse, prin ierni reci, marcate uneori de viscole puternice, dar şi de perioade de
încălzire, care provoacă discontinuităţi în distribuţia temporară a stratului de zăpadă.
Ca factor genetic al climei, radiaţia solară totală înregistrează în cursul unui an
valoarea de 126 kcal / cmp. Se adaugă durata medie de strălucire a Soarelui de 2258 ore;
Iulie este luna cu durata de strălucire a Soarelui cea mai mare 323,6 ore în timp ce în luna
Decembrie se înregistrează cele mai mici valori ce nu depăşesc 54,2 ore anual.
Media anuală a presiunii atmosferice este de circa 1016 mb, vara valorile fiind mai
mici, pentru ca iarna să fie mai mari datorită faptului că predomină activitatea
anticiclonală. Centrii barici resimţiţi pe raza comunei Grădiştea sunt: -ciclonii
mediteraneeni, au cea mai mare importanţă, datorită varietăţii aspectelor de timp şi vreme;
ei acţionează în anotimpul rece ca un centru de mică presiune atmosferică; se
caracterizează printr-o înrăutăţire bruscă a vremii, produc precipitaţii abundente însoţite de
vânturi. Iarna provoacă abundente căderi de zăpadă.
- anticiclonul Azorelor influenţează caracteristicile climatice în special vara provocând
ploi sporadice.
- anticiclonul Siberian (euroasiatic) se prezintă ca un centru de mare presiune
atmosferică; acţionează din Noiembrie / Decembrie pentru ca în Februarie să atingă
maximul de intensitate şi durată. În Martie acţiunea lui se diminuează. Se manifestă prin
inversiuni de temperatură, nebulozitate mare, viscole puternice.
Media anuală a temperaturii este de +11,35 grade Celsius. Prin partea centrală a
teritoriului comunei trece izoterma de +11 grade. Mediile temperaturii aerului sunt de 23
grade Celsius în Iulie (cea mai caldă lună), în timp ce în cea mai rece lună a anului -
Ianuarie, este de +1,95 grade Celsius. Mediile lunare ale temperaturii maxime zilnice sunt
pozitive în tot timpul anului fiind în Ianuarie de +1,15 grade Celsius şi cresc treptat până
în luna Iulie când ajung la +17,1 grade Celsius. Temperatura maximă absolută s-a
înregistrat la 10 August 1951 şi a fost de +41,4 grade Celsius, valoare egalată în vara
anului 1998. Temperatura minimă absolută a avut valoarea de -30 grade Celsius la data de
11
09 Ianuarie 1938. Din analiza temperaturilor aerului rezultă gradul ridicat de
continentalism cu uşoare modificări în zona de luncă. Numărul zilelor cu temperaturi între
25 - 30 grade sunt în număr de 113; ele apar din luna Aprilie până in luna Octombrie,
favorizând practicarea activităţilot în aer liber. Zilele tropicale (temperaturi maxime ce
depăşesc 30 de grade Celsius) constituie o caracteristică importantă a regimului
temperaturilor şi un indice al condiţiilor favorabile producerii secetei. Sunt în medie 46,1
zile cu frecvenţă mare în luna Iulie (15,2 zile).
Fenomenul de îngheţ este specific perioadei reci a anului, primul înghet se produce în
prima decadă a lunii Octombrie, iar ultimul îngheţ de primăvară este semnalat în Aprilie.
Deosebit de dăunătoare sunt îngheţurile târzii de primăvară, care surprind în plină
dezvoltare plantele tinere dar şi cele timpurii de toamnă care pot surprinde culturi
nerecoltate. Numărul zilelor de înghrţ, când temperatura minimă este mai mică sau egală
cu 0 grade Celsius sunt de 96,1. Din acestea numai 28,3 zile sunt de iarnă.
Umezeala aerului se datorează curenţilor de aer de origine tropicală şi mediteraneană
care se produc îndeosebi iarna, ca şi a celor atlantici care înregistrează o frecvenţă mare
vara. Se adaugă sursele locale: evaporaţia apei de pe suprafaţa Dunării / Gălăţuiului,
evapotranspiraţia plantelor şi a solului.
Evoluţia lunară a tensiunii vaporilor de apă este asemănătoare cu cea a temperaturilor
aerului. Valorile cele mai mici se înregistrează în luna Ianuarie (4,3 mb), cele mai mari în
luna Iulie (16,8 mb), media anuală fiind de 10, 1 mb. Valoarea umezelii relative anuale
este de 73%, creşte în lunile de iarnă (80%) şi scade în lunile Iulie - August (62 - 64%).
Nebulozitatea medie anuală este de circa 5,7 zecimi, iarna ajungând la 7,3 - 3,7 zecimi.
Precipitaţiile atmosferice constituie un factor hotărâtor al stării de vegetaţie a plantelor
şi a producţiei agricole. Ele sunt aduse în general de către masele de aer atlantice şi
mediteraneene. Anual se înregistrează 503,6mm pe anotimpuri: iarna in medie 109,4mm
(Decembrie 40,6mm, Februarie 31,6mm), vara se înregistrează circa 166,8mm (Iunie
71,9mm, August 36,1mm); primăvara media precipitaţiilor este de 119,05mm, iar toamna
valoarea medie este de 107,7mm. Cele mai bogate precipitaţii se înregistrează în luna
Iunie (71,9mm), iar cele mai scăzute în luna Martie (29,2mm). Se constată că cele mai
mari valori se înregistrează la sfârşitul primăverii şi la începutul verii, când sunt frecvente
masele de aer oceanic. O particularitate distinctă a precipitaţiilor din această regiune o
constituie caracterul lor torenţial de aversă în timpul verii însoţite de descărcări electrice.
Precipitaţiile sub formă de zăpadă constituie o importantă rezervă de apă care
acumulează iarna pe sol sub forma stratului de zăpadă. Se înregistrează 42,1 zile cu strat de
12
zăpadă. Primele ninsori cad la sfârşitul toamnei şi începutul iernii. Numărul mediu al
zilelor cu ninsoare la Grădiştea este de 23,4 (cele mai numeroase fiind în luna Ianuarie 7,4
zile). Grosimea stratului de zăpadă este în general redusă 10-15 cm, cu valori mai mari în
locurile adăpostite, mai ales când zăpada este spulberată şi troienită. Stratul de zăpadă este
mai gros şi mai uniform în luncă, în crovuri şi foarte discontinuu pe câmp.
Viteza medie a vântului este de 3,6 metri/secunda înregistrându-se diferenţieri pe
anotimpuri. Frecvenţele medii anuale înregistrate indică predominarea vântului de Vest
(16,4%) şi Sud - Vest (12,4%), şi cele din Nord (14,8%) şi Nord - Est (13,3%) producând
iarna spulberarea zăpezii şi vara pierderea apei din sol. Frecvenţa medie anuală a calmului
atmosferic este de 12,9%.
Dintre vânturile ce se resimt pe teritoriul comunei Grădiştea pot fi amintite:
Crivăţul - un vânt foarte puternic, rece şi uscat, care se dezvoltă la periferia
anticiclonului siberian, având direcţia NE - SV. Bate iarna, determină geruri mari,
îngheturi intense, polei, iar uneori viscole puternice, însoţite de viteze mari ale vântului
provocând spulberarea, troienirea zăpezii, îngheţul solului şi degradarea culturilor,
eroziunea solului, înzăpezirea arterelor de circulaţie, etc.
Austrul - vânt uscat, prezent aproape în toate anotimpurile. El se dezvoltă la
periferia anticiclonilor centraţi în Peninsula Balcanică, în condiţiile existenţei unei
depresiuni barice in centrul Transilvaniei. Iarna produce ger, vara secetă; primăvara usucă
rapid câmpul umed.
Băltăreţul - vânt umed, având originea în ciclonii care se formează pe Marea
Mediterană şi în Marea Neagră. Bate în special toamna şi primăvara, din SE şi spre NV,
sau din Est spre Vest, însoţit de nori negri şi groşi, care produc o ploaie măruntă şi caldă,
de scurtă durată. Uneori bate şi iarna aducând ploi, iar vara, răcoare.
Suhoveiul - bate în perioada caldă a anului. Bate din direcţii diferite, dar în
deosebi din Est, fiind un vânt fierbinte şi uscat, provocând secetă şi, uneori eroziunea
solului şi furtuni de praf. Mai poartă numele de " Sărăcilă", "Traistă Goală" sau "Traistă-n
Băţ".
Dintre fenomenele atmosferice deosebite pot fi amintite în perioada de iarnă poleiul,
chiciura, îngheţul şi depunerile de gheaţă; pentru toamnă şi primăvară - bruma ( care
prezintă condiţii favorabile de formare încă din a doua parte a lunii Septembrie şi
primăvara până în luna Mai), ceaţa; vara - evapotranspiraţia > 700mm, roua este foarte
abundentă, ploi torenţiale, grindină (ce apare în urma unor ploi torenţiale de convecţie, la
trecerea unor furtuni reci peste suprafaţa supraîncălzită).
13
Reţeaua hidrografică
Reţeaua hidrografică este reprezentată prin apele de suprafaţă (fuviul Dunărea, lacul
Gălăţui) şi apele subterane. După geneză şi condiţiile hidrogeologige de înmagazinare,
apele subterane se diferenţiază în freatice şi de adâncime.
Apele freatice reprezintă o resursă economică importantă nu numai prin faptul că
asigură ape de bună calitate, dar şi prin aceea că rezervele exploatate se pot reface uşor
prin ciclicitatea regimului hidric. În partea de Sud – Est a Bărăganului de Sud, unde este
situată comuna Grădiştea, adâncimea apelor freatice ajunge la chiar peste 30 de metri.
Mineralizarea apelor se menţine între 0,5 şi 3 gr./l. Tipul hidrochimic întâlnit cel mai
frecvent este cel clorurat şi sulfatat. Apele au calităţi potabile bune. Apele freatice din
lunca Dunării se acumulează în depozite aluvionare cuaternare.
Apele de adâncime sunt situate la mari adâncimi şi au mineralizare puternică; debitele
sunt apreciabile şi calităţile bune.
Fluviul Dunărea, în trecut, până s-au efectuat lucrări importante de îndiguire îşi
revărsa cu o regularitate aproape anuală apele peste luncă fie prin zăpor în lunile de iarnă,
fie prin revărsare datorită debitelor mari provocate de topirea zăpezilor şi a ploilor de
primăvară.
În funcţie de mărimea viiturii, mai rămâneau unele grinduri ivindu-se printre ape şi
gheţuri care alunecau furioase la vale ducând cu ele vite sau pomi. După retragerea apelor
în matca lor, lunca rămânea acoperită de lacuri mici, privaluri şi jepşi. Cele mai celebre au
fost Japşa Morii şi Japşa Florii, care au existat în raza comunei Rasa. Înainte existau lacuri
mai mari, cum ar fi de exemplu Bobeasa, care avea o suprafaţă de 30 hectare şi lacul
Grozoaia cu o suprafaţă de 10 hectare, fiind folosite la pescuit; astăzi, aceste lacuri nu mai
există.
Începând din 1963 lunca Dunării, a fost îndiguită şi asanată în cea mai mare parte. La
Sud de comuna Grădiştea, Dunărea se află pe cursul său inferior (denumit Pontic, Valah
sau Românesc) în sectorul Porţile de Fier – Călăraşi, subsectorul Olteniţa – Călăraşi.
Repartiţia debitelor medii multianuale relevă o maximă în luna Mai, după care
urmează o scădere a debitelor medii lunare până în luna Octombrie, pentru ca apo să
crească din nou (Noiembrie – Decembrie). Amenajările hidrotehnice executate după 1965,
au influenţat regimul hidrologic al Dunării, provocând creşterea nivelului apei şi, implicit,
14
a debitelor.
Cel mai important lac, ce există şi azi pe raza comunei Grădiştea este lacul Gălăţui, cu
o suprafaţă de 250 hectare, situat în partea de Sud – Vest a comunei, între satele Rasa şi
Bogata, este amplasat pe cursul inferior al văii Barza. Lacul este un liman fluviatil, care s-a
format prin anastomozarea vechiului curs de apă ce venea pe vale Barza. De la Gălăţui
porneşte un curs de apă, în parte artificial ce duce apele din partea de Sud a terasei pe care
sunt situate satele Rasa, Cuneşti şi Grădiştea. De aici, printr-un sistem local de irigaţii
ajunge în lacul Călăraşi.
Lacul are formă alungită, se alimentează din precipitaţii şi scurgerea superficială; are
apă în mod permanent şi prezintă unele oscilaţii de nivel în funcţie de perioadele ploioase
şi secetoase. Delimitat de maluri înalte, abrupte, lacul prezintă indicii că a funcţionat ca
golf marin în trecutul geologic al acestei regiuni. Fiind liman fluviatil, lacul Gălăţui are o
concentraţie mare de săruri (1275,70 mg./l. În 23.09.1965) datorită bazinului de recepţie
situat în zona de câmpie de unde apele de şiroire antrenează o mare cantitate de săruri pe
care o transportă în lac.
În Nord – Est, lacul Gălăţui este separat printr-un dig de pământ de lacul Potcoava
(125 hectare). Lacurile sunt folosite în scopuri piscicole şi pentru irigaţii.
Un alt curs de apă, azi dispărut, a fost Sfrederile, care a existat pe teritoriul satului
Grădiştea. Tot pe teritoriul comunei, în lunca Dunării, a existat un braţ curgător al acesteia
numit Botul, care venea de pe teritoriul comunei Ciocăneşti şi îşi avea albia în dreptul
satelor Bogata, Rasa şi Cuneşti; se vărsa în lacul Călăraşi.
Vgetatia
Fitogeografic, teritoriul comunei Grădiştea cuprinde două subzone de vegetaţie
spontană: de stepă şi de substepă.
Vegetaţia zonală
Deşi înlocuită astăzi prin culturi agricole, puţinele resturi rămase dau posibilitatea
reconstituirii vegetaţiei de stepă din Sudul Câmpiei Bărăganului. Extinderea culturii
grâului în Ţara Românească, după 1830, a impus defrişarea pădurilor şi desţelenirea
fâneţelor naturale.
Datorită faptului că silvostepa de altădată cu pajişti mezoxerafile în alternanţă cu
păduri a fost distrusă, în momentul de faţă vegetaţia ierboasă din ambele subzone (stepă şi
15
silvostepă) nu se deosebeşte, ea dezvoltându-se în condiţii bioclimatice asemănătoare. Se
întâlnesc terenuri agricole şi pajişti puternic modificate în silvostepă. Pe teritoriul comunei
Grădiştea au rămas păduri pe malul Dunării, având în componenţă specii cum ar fi: stejar
brumăriu (quercus peduncuflora), arţarul tătărăsc (acer tataricum), jugastrul (acer
campestris), frasinul (fraxinus excelsior), păducelul (crataegus monogzna), cătina saşie
(tararic galica), salcia (salix alba). Tot aici se întâlnesc tufişuri de zmeură şi mure. Dintre
arbuşti, apar: mărul şi părul pădureţ, vişinul turcesc, ş.a.
Zona de stepă este reprezentată de pajişti stepice primare şi derivate ce ocupă
suprafeţe restrânse de-a lungul drumurilor şi islazurilor comunale. Sunt rare sau lipsesc
speciile de colilie (stipa capillata), pajiştile fiind identificată numai de păruşa stepică
(festuca valesiaca), însoţită de pir (agrapzrum cristatum), iar pe alocuri abundă bărboasa
(andropcegon ischaemum), specie mai rezistentă la păşunat faţă de colilie.
Se dezvoltă foarte mult şi buruienile ruderale şi segetale cu rămăşiţe din culturile
agricole, care imprimă pajiştilor un caracter mai mezofil.
Acestea sunt: trascotul (polygonum aviculare), ştirul sălbatic (amaranthus
retroceflexus), păducherniţa (lepidium ruderale) ş.a.
Pe islazuri se întâlnesc pajişti secundare derivate ce se prezintă ca pârloage stepice în
diferite stadii de înerbare şi înţelenire cu numeroase buruieni din culturi: firuţa cu bulbi
(poa bulboasa), peliniţa (artemisia austriaca) şi multe plante efemere de primăvară şi vară.
Printre graminee apar pirul târâtor (agropiron reprens), mohorul sălbatic (setaria
glauca, s. viridis).
Salcâmul (robinia pseudoacacia) alături de dud este foarte des întâlnit în curţile
locuitorilor. De asemeni se mai întâlnesc plante cum ar fi cicoarea, coada calului, coada
şoricelului, iarba mare, izma, muşeţelul, păpădia, pătlagina, pelinul, sulfina, talpa gâştii,
traista ciobanului, urzica, volbura, socul, sunătoarea (hypericum perforatum).
Vegetaţia azonală este deosebită geobotanic de cea zonală, fiind alcătuită din specii
higrofile, hidrofile.
Speciile de plante iubitoare de apă se găsesc pe latura sudică a comunei: papura (tyha
latifolia) plantă hidrofilă ce creşte numai în apă; pipirigul (juncus maculatum, juncus
inflexus), rogozul (carex riparia), stuful (phragamites comunis), lintiţa (lemna arhiza,
lemna gibba), iarba broaştei (hydrocaris marsusranae), etc; lintiţa şi iarba broaştei intrând
în categoria plantelor nefixate.
16
Fauna
Fauna se poate clasifica astfel:
a. fauna de stepă
b. fauna acvatică
c. fauna de interes vânătoresc
Contrastele mari climatice dintre iarnă şi vară, ariditatea accentuată, lipsa de adăpost şi
vegetaţia mai puţin bogată sunt elemente care contribuie la restrângerea faunei în această
zonă, faţă de alte regiuni geografice.
a. Cele mai răspândite sunt rozătoarele, la care se adaugă păsările, reptilele, insectele.
Dintre rozătoare cel mai caracteristic este popândăul (citellus citellus) la care se adaugă
diferite specii de şoareci şi şobolani ca: şoarecele de câmp, de casă, de stepă (sicista
subtilis).
În afară de acestea se mai întâlneşte iepurele de câmp, dintre carnivore foarte rar lupul
(canis lupus), vulpea (vulpes vulpes), viezurele (meles meles).
Păsările - sedentare, călătoare şi de pasaj – întâlnite sunt: pasărea ogorului (burhinus
oedicnemus), prepeliţa sau pitpalacul (coturnix coturnix), potârnichea, graurii comuni şi
purpurii, lăcustarul (sturnus roseus), fluierarii (tringo totanus), prigoriile (coracis garrulus),
ciocârlia de Bărăgan (melanocorypha calondra), cucul, dumbrăveanca. Dintre păsările
răpitoare apare şorecarul mare (buteo rufinis).
Reptilele întâlnite mai des sunt şopârlele (lacerta taurica), şerpi (coluber jugularis
caspius) sau şarpele de apă (natrix tessellata); amfibieni (broasca de lac). Păsările de baltă:
raţa mare (anas platyrhynchos), raţa cârâitoare (anas quequedula), gâsca de vară, stârci,
lişiţe.
Insectele de stepă sunt de asemenea variate – predomină orthopterele – lăcuste, coşari,
greieri, furnici.
b. Apele sunt populate de: crap (cyprinus caspio), caras (carassius carassius), plătică
(abramis brama), ghiborţul (acerina cernua), şalăul (lucioperca lucioperca), caracuda
(morpha huimilis), obletul (alburnus alburnus). Se pot adăuga melcişori, scoici mici, larve
de insecte.
c. Fauna de interes cinegetic este reprezentată prin iepuri, specii răpitoare, specii
răpitoare: vulpi, dihori şi speciile de păsări sedentare şi de pasaj.
17
Solurile
Solurile de pe raza comunei Grădiştea au ca roci parentale loessul şi depozitele
aluviale. Loessul este considerat ca material parental optim de formare a solurilor, atât prin
compoziţia chimică cât şi prin însuşirile fizice care îl caracterizează. Loessul şi depozitele
loessoide s-au sedimentat în pleistocenul superior, fiind cele mai întinse depozite de
cuvertură.
Pe raza comunei Grădiştea întâlnim soluri zonale şi azonale.
Sunt prezente în general cernoziomurile levigate, având rezerve apreciabile de
substanţe nutritive şi un grad ridicat de fertilitate. Este prezent de asemenea cernoziomul
ciocolatiu. Orizontul de acumulare a humusului de culoare brună – negricioasă (nuanţă
ciocolatie) are grosime de 70 -80 cm.
Condiţiile climatice în care se dezvoltă aceste soluri se caracterizează prin precipitaţii
relativ slabe (450 – 600 mm), contraste termice mari între iarnă şi vară (amplitudinea +25
grade) şi evapotranspiraţie accentuată.
Datorită activităţii biologic intense şi conţinutului ridicat de humus calcic,
cernoziomurile au o structură glomerulară sau grăunţoasă stabilă, ceea ce determină o bună
aerisire şi reţinere a apei în sol. Pe profilul cernoziomurilor sunt prezente galeriile de râme
(cervotocine), agregate structurale coprogene (coprolite), precum şi galeriile de rozătoare
(crotovine) semne ale unei intense activităţi biologice.
Cernoziomurile tipice au următoarea succesiune de orizonturi: Am – A/C – Cca sau C.
Orizontul Am are grosimea medie de 40 – 60 cm, culori închise, structură grăunţoasă bine
exprimată. Orizontul A/C are caracter de tranziţie cu un conţinut încă ridicat de humus, dar
şi efervescenţă evidentă datorită carbonaţilor. Orizontul Cca de acumulare a carbonaţilor
are culoare gălbuie – albicioasă cu separaţiuni vizibile de CaCO3 putându-se întâlni la
adâncimi începând de la 50 -100 cm. Orizontul C este alcătuit din loess, depozite
loessoide, nisipuri, etc.
Grosimea morfologică a cernoziomurilor este în general mare, atingând şi chiar
depăşind 200 cm.
Solurile azonale sunt reprezentate prin solurile de luncă şi aluvionare. Protosolurile
aluviale sunt soluri neevoluate cu un orizont Ao slab exprimat, având grosimi mai mici de
20 cm, urmat de material parental având cel puţin 50 cm grosime, constituit din depozite
fluviale, inclusiv pietrişuri de orice textură. Aceste soluri prezintă o slabă humificare.
Aluviunile şi solurile de luncă sunt considerate soluri fertile, bogate în substanţe
18
hrănitoare, pot fi uşor irigate şi din acest motiv sunt folosite pentru cultivarea legumelor,
zarzavaturilor, plantelor tehnice şi a cerealelor. Ca urmare a însuşirilor valoroase pe care la
au aceste soluri pentru agricultură, în urma executării unor lucrări de îmbunătăţiri funciare
s-au sporit considerabil suprafeţele arabile. Aceste lucrări au constat în îndiguirea luncii
inundabile a Dunării, desecarea mlaştinilor, bălţilor, nivelarea terenurilor, etc.
19
Populaţia constituie un element important de analiză geografică cu implicaţii asupra
potenţialului demografic al unei localităţi şi dezvoltării economico – sociale sub toate
aspectele.
Evoluţia numerică a populaţiei
Odinioară exista părera că toată câmpia dunăreană a fost total necunoscută şi nelocuită
atât în antichitate, cât şi în vremurile mai noi. Haşdeu, de pildă, are o idee exagerată asupra
Câmpiei Bărăganului când zice: “este o pustietate mlăştinoasă şi neroditoare, un fel de
sahară a Daciei”.
Este suficient să ne gândim la movilele funerare ce presară întreg Bărăganul, întâlnite
şi în comuna Grădiştea, ca să ne dăm seama că această regiune a cunoscut o populaţie
stabilă şi în vremuri îndepărtate. Mărturiile arheologice şi documentare, dovedesc existenţa
pe teritoriul comunei Grădiştea a unei populaţii amplasate încă din vechime de-a lungul
terasei sudice a Bărăganului.
Evoluţia numerică a populaţiei comunei poate fi urmărită din anul 1838 cu ajutorul
unor date obţinute din catagrafiile întocmite la acea dată şi până în anul 2002.
Din analiza tabelului şi a graficului se poate desprinde o evoluţie ascendentă a
populaţiei în studiu în perioada 1838 – 1956.
În perioada 1866 – 1890 se remarcă o creştere a populaţiei influenţată de
împroprietăririle efectuate. Ritmul de creştere a populaţiei este strâns legat de procesul de
desţelenire a stepei pentru culturi agricole. Populaţia a înregistrat o creştere semnificativă
spre sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul secolului al XX – lea. Diferenţa existentă
înte cele două comune din punct de vedere al populaţiei poate fii explicată, datorită
faptului că Rasa era alcătuită din patru sate: Cuneşti, Vaidomir, Rasa şi Bogata.
Datele statistice din timpul războiului, şi după, lipsesc, următoarele date găsite sunt
din 1925; pentru comuna Cacomeanca datele sunt ceva mai abundente în ce priveşte
numărul populaţiei după cum ne arată şi tabelul. Până în 1940 populaţia a crescut constant.
Bolile ce bântuiau pe atunci populaţia şi influenţau mortalitatea erau tuberculoza, pelagra,
iar în 1932 au fost înregistrate 102 cazuri de malarie.
Următoarele date obţinute sunt din 1956, când populaţia comunei Cacomeanca număra
7941 de locuitori; se înregistra astfel o creştere de 447 de locuitori (5,62%) în 16 ani. Anul
20
1956 coincide cu începuturile procesului de colectivizare ce durează până în 1960. Se
observă, analizând datele din tabel, că în doar 4 ani populaţia scade cu 164 de locuitori
(2,06 %) în condiţiile în care la nivelul ţării sporul natural era pozitiv, iar nataltatea avea
valori ridicate.
De ce a început să scadă populaţia comunei Cacomeanca? Colectivizarea ar putea fi
una din cauzele principale; multe familii rămase fără pământuri şi nevrând să lucreze la
noul C.A.P. înfiinţat, părăsesc comuna pentru a se muta în Călăraşi sau în Capitală.
În perioada 1965 – 1970 populaţia rămâne stabilă: 7574 locuitori în 1965, respectiv
7572 locuitori în 1970 în condiţiile unei natalităţi ridicate (1968 – este anul care
înregistrează cea mai puternică natalitate în ţara noastră) care acoperă migraţiile definitive
din comună. După 10 ani, în 1980, populaţia comunei Grădiştea ajungea la 6145 locuitori
înregistrându-se o scădere de 18,15 %. În această perioadă, Călăraşiul era un oraş în plină
dezvoltare economică, cu o populaţie în creştere mai ale pe seama sporului migratoriu.
Populaţia din comunele apropiate printre care (se numără şi comuna Grădiştea) era tentată
de oraşul Călăraşi şi de locurile de muncă pe care le puteau ocupa la mari întreprinderi:
Combinatul de Celuloză şi Hârtie (deschis în 1966), Întreprinderea de Materiale de
Construcţii (deschisă în 1968), Fabrica de Confecţii sau Combinatul Siderurgic (care a
început să producă în 1978).
Anul 1989 găseşte comuna Grădiştea cu o populaţie de 5215 locuitori (în scădere cu
930 locuitori faţă de 1980, 15,14%) cu totate că la nivelul anului 1980 natalitatea a fost de
75 născuţi vii, iar în 1989 a fost de 95 născuţi vii.
Şi după 1990 continuă procesul de scădere a populaţiei comunei în condiţiile unui spor
natural negativ la care se adaugă sporul migratoriu cu valori negative până în 1994 (în anul
1990 s-au înregistrat 47 de stabiliri de domiciliu în localitate şi 257 plecări cu domiciliul
din localitate). Între 1995 şi 1998 se înregistrează o uşoară creştere a populaţiei (5008
locuitori în 1995 – 5145 locuitori în 1998) în condiţiile unui spor migratoriu pozitiv.
Această creştere a populaţiei se datorează revenirii în comună a unor săteni care o
perioadă de timp au locuit şi au lucrat în Călăraşi sau alte localităţi. După 1994,
Combinatul Siderurgic Călăraşi şi o serie de alte întreprinderi au intrat în proces de
restructurare, oamenii şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au întors “acasă” pentru a se
ocupa cu agricultura.
Ultimile date obţinute referitoare la populaţia comunei sunt din 2002 când se
înregistrau 4930 locuitori. Cu această populaţie comuna ocupa locul 13 între cele 48 de
comune ale judeţului Călăraşi.
21
Structura populaţiei
Structura populaţiei se referă la acele caracteristici ale grupelor umane care pot fi
măsurate sau cuantificate precum vârsta, genul, limba, naţionalitatea, religia sau activitatea
economică, dar şi la aspecte calitative cum sunt cele sociale sau culturale.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe.
Vârsta şi sexul (genul), numite şi “caracteristici demografice fundamentale” prezintă o
importanţă deosebită, dată fiind semnificaţia lor pentru analiza demografică, economică
sau socială. Astfel, natalitatea, mortalitatea sau fertilitatea variază în funcţie de vârsta
populaţiei, genul, rata de activitate, gradul de ocupare a populaţiei, ca şi de mobilitatea
acesteia în teritoriu.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă
Structura pe grupe de vârstă este expresia divizării populaţiei totale a unei comunităţi
în efective anuale, cincinale, decenale sau, cel mai adesea, în trei categorii semnificative,
corespunzătoare populaţiei tinere, adulte şi vârstnice.
Pentru comuna Grădiştea se analizează structura pe grupe de vârstă în anii cu
recensăminte 1992 şi 2002.
Grupa tânără, în care se încadrează populaţia de la 0 la 14 ani, este în mare parte non –
productivă. În 1992, la o populaţie de 5147 locuitori, populaţia de la 0 la 14 ani era
reprezentată de 833 de locuitori, ceea ce înseamnă 16,18 % din totalul populaţiei, iar la
nivelul anului 2002 la o populaţie de 5301 locuitori se înregistrau 890 de locuitori ce se
încadrau în grupa tânără, ceea ce înseamnă 16,78 %; se remarcă astfel o creştere în 10 ani
cu 0,60 % a ponderii populaţiei din grupa 0 – 14 ani.
Grupa adultă, considerată între 15 şi 59 de ani, reprezintă grupa productivă şi, de
asemenea reproductivă. În 1992 se încadrau în această grupă 2725 de persoane,
reprezentând 52,94 % din totalul populaţiei, iar la nivelul anului 2002, grupa 15 - 59 de ani
deţinea 2671 persoane, ceea ce înseamnă 50,38 %; rezultă o scădere a populaţiei din grupa
adultă cu 2,56 % în 10 ani.
Grupa vârstnică cuprinde populaţia ce depăşeşte 60 ani; această populaţie este non –
productivă, iar proporţia acesteia prezintă tendinţe ascendente. La nivelul comunei
22
Grădiştea, în 1992, grupa de peste 60 de ani era reprezentată de 1589 locuitori, adică 30,87
%, iar în 2002 se înregistrează o creştere cu 1,95 %, situaţia fiind reprezentată astfel: din
5301 locuitori ai comunei, 1740 aveau peste 60 de ani, ceea ce înseamnă 32,82 %.
Având în vedere faptul că, prima şi ultima grupă depind în cea mai mare parte de cea
de a II – a grupă, trebuie să se acorde o atenţie sporită unor măsuri care pot influenţa durata
vieţii productive, cum ar fi întârzierea intrării în rândurile populaţiei active, datorită
procesului de şcolarizare, sau schimbarea în sensul prelungirii, vârstei de pensionare.
Din punct de vedere demografic, dar şi economic, o importanţă deosebită o prezintă
analiza ponderii populaţiei vârstnice şi a populaţiei tinere în cadrul populaţiei totale. La
nivelul comunei Grădişte populaţia vârstnică depăşeşte populaţia tânără; deoarece
vârstnicii reprezintă peste 30 % din populaţia totală, putem vorbi despre îmbătrânirea
populaţiei.
Pentru vizualizarea repariţiei pe grupe de vârstă a populaţiei se utilizează piramida
vârstelor.
Structura populaţiei pe cele două sexe
Structura pe sexe reprezintă expresia proporţiei bărbaţi / femei în totalul populaţiei.
Din datele obţinute la recensămintele din 1992 şi 2002 în ceea ce priveşte ponderea celor două
sexe, la nivelul comunei Grădiştea există un oarecare echilibru: în 1992, bărbaţii reprezentau
49,87 %, iar femeile 50,13 %; în 2002, bărbaţii reprezentau 49,10 %, iar femeile 50,90 %.
Totuşi, se remarcă faptul că femeile sunt mai numeroase doar în categoria 60 +, pe când în
categoriile 0 – 14 ani şi 15 – 59 ani predomină bărbaţii.
Structura etnică şi lingvistică
Termenul “etnic” derivă din cuvântul grec “ethnos”, acesta semnificând popor,
naţiune, comunitate umană. Grupele etnice sunt definite ca subpopulaţii ai căror membri au
caracteristici comune, cum ar fi originea naţională, limba, religia sau rasa; la acestea se
adaugă obiceiurile şi tradiţiile, deci o moştenire culturală comună precum şi existenţa sau
menţinerea unei coeziuni de grup.
La recensăminte, înregistrarea etniei şi a limbii materne s-a făcut pe baza liberei
declaraţii; s-a respectat astfel dreptul fundamental al fiecărui individ de a-şi declara în deplină
libertate şi fără nici un fel de constrângere etnia şi limba maternă.
Componenţa etnică a populaţiei comunei Grădiştea la recensământul din Martie 2002,
23
relevă faptul că populaţia majoritară este deţinută de români cu 99,5% faţă de 1992, când
românii reprezentau 99,08%. De asemenea, după limba vorbită în 1992, toată populaţia de
5147 locuitori s-a declarat vorbitoare de limbă română, iar în 2002, 99.80 % din populaţie era
alcătuită din vorbitori de limbă română; 0,20 % s-au declarat vorbitori de limba ţigănească
(0,13 %), respectiv maghiară (0,07 %).
24
CAPITOLUL II
STRUCTURA ADMINISTRATIVA
În peisajul umanizat al ţării noastre, satul constituie încă, un element predominant
(46% din populaţia ţării trăieşte în mediul rural).
Localizarea satelor ce aparţin comunei Grădiştea, în lungul fluviului Dunărea şi de-a
lungul arterelor de penetraţie care mărginesc lunca acestui fluviu şi extinderea vetrei la
extremităţi, a dus la apaiţia unor sate alungite, formate dintr-o arteră principală, în lungul
căreia s-a extins satul şi alte străzi secundare, paralele sau perpendiculare cu artera principală.
Drumul Naţional 31 Olteniţa – Călăraşi, imprimă satelor forma alungită, datorită
faptului că primele gospodării au apărut unele în prelungirea altora, de-a lungul acestei artere.
Un alt factor care a determinat şi imprimat forma alungită şi textura localităţii în studiu a fost
forma de relief cu condiţii naturale favorabile, rezultate din interferenţa factorilor geografici
specifici terasei şi interferenţei a două forme de relief deosebite prin îmbinarea elementelor
geografice – lunca şi terasele (câmpul).
Forma satului, mărimea lui şi locul de aşezare, alături de deprinderile locuitorilor, au
implicaţii asupra structurii lui interioare. Aşezat de-a lungul unei şosele care este arteră
principală, în lungul căreia a apărut şi s-a dezvoltat localitatea, alcătuită din mai multe linii
paralele cu artera principală, cu care legătura se face prin linii perpendiculare pe artera
principală.
Vatra localităţii cu structură adunată este consecinţa trăsăturilor morfometrice,
morfografice şi interferenţei acestora în teritoriu, a transformărilor sociale şi intervenţiei
antropice. Satele comunei Grădiştea au funcţii predominant agricole (cerealiere, pentru plante
tehnice, etc.).
Aspecte caracteristice ale zonelor funcţionale
Din punct de vedere funcţional, teritoriul comunei este structurat astfel:
- Zona de locuinţe: este alcătuită din comasarea în timp a spaţiilor construite ale
satelor aparţinătoare, ce s-au constituit într-o unitate complexă ce se dezvoltă în lungul
25
drumului Naţional pe o distanţă foarte mare, fapt care a dus la o acută lipsă a dotărilor
specifice zonei.
- Zona centrală: este alcătuită din dotări de interes public dispuse într-o zonă adiacentă
circulaţiei principale;
- Obiective industriale şi zone de depozitare aferente: unităţile agricole, de mică
producţie şi de depozitare existente pe teritoriul localităţii nu au procese tehnologice poluante,
iar prin amplasarea lor preponderent în zona de Nord şi Est, impactul asupra zonei de locuinţe
este redus;
- Zone de recreere, odihnă, agrement şi tratament: în prezent nu există spaţii special
amenajate pentru recreere şi odihnă, agrement şi tratament, locuitorii comunei folosind pentru
recreere şi odihnă în mod ocazional, apele râului Dunărea, care oferă şi posibilitatea
practicarea înotului sau pescuitului, pe lângă ieşirea „la iarbă verde”.
- Reţeaua principală de căi de comunicaţie: zona căilor rutiere reprezintă principala
cale de acces spre localităţile limitrofe comunei, respectiv Drumul Naţional D.N. 31. În
prezent, locuitorii acestor sate folosesc în cea mai mare parte drumuri de pământ,
neamenajate, care în momentul căderii unor precipitaţii devin impracticabile, atât în zonele de
locuit cât şi spre exploataţiile zootehnice şi agricole;
- Monumente ale naturii şi istorice, valori ale patrimoniului cultural, istoric şi natural.
Pe raza comunei se află în evidenţă următoarele monumente de arhitectură, înscrise în
circuitul de valori ale patrimoniului cultural, istoric:
* Aşezarea „Măgura Cuneşti” situată la 100 m Sud faţă de drumul naţional Călăraşi –
Olteniţa (în zona satului Cuneşti) datată în epoca neolitică – cultura Gumelniţa;
* Aşezarea neolitică (Cultura Boian), situată pe un grind în fostul iezer Călăraşi, la 5
metri Sud faţă de drumul naţional Călăraşi – Olteniţa (în zona satului Grădiştea – Ceacu),
aşezare datată în mileniul IV Î.Hr.
* Biserica Sfântul Niculae situată în satul Bogata, realizată între anii 1820 -1826;
* Obeliscul soldaţilor ruşi căzuţi în războiul din 1877 – 1878, monument situat în
incinta bisericii Sfântul Nicolae;
* Conacul Cantacuzino, construcţie ce se apreciază a firelizată în sceolele XVIII –
XIX.
Pentru protejarea şi punerea în valoare a acestor monumente se vor stabili măsuri
specifice de protejare şi conservare.
- Cimitire – în cele patru sate ale comunei sunt prezente cinci cimitire ortodoxe (două
din acestea în satul Cuneşti), acestea se învecinează cu locuinţe şi terenuri agricole;
26
- Depozitele de deşeruri menajere şi industriale.
Pentru depozitarea deşeurilor sunt utilizate spaţii neamenajate corespunzător, fapt ce a
dus la degradarea primului strat freatic, strat considerat de către organismele abilitate în
domeniul controlului calităţii apelor şi a protecţiei mediului ca impropriu din punct de vedere
al potabilităţii datorită gradului ridicat de infestare al acestuia. De reţinut este faptul că prin
acţiunea apelor de ploaie, atât asupra solului cât şi prin scurgerea acestora, există posibilitatea
apariţiei bolilor hidrice şi a epidemiilor în cadrul comunei, precum şi în localităţile limitrofe
acumulării Gălăţui (fără a mai pune în discuţie, eventualitatea gravă de poluare a acesteia).
Nu este de neglijat nici acţiunea vântului care, pe lângă împrăştierea gunoaielor,
afectează şi zone întinse cu mirosuri.
Principalele surse de poluare le constituie spaţiile neamenajate de depozitare a
gunoiului şi latrinele care nu respectă normele în vigoare.
Biserica
Având în vedere că poporul roman a îmbrăţişat religia creştină încă din vechime,
biserica a fost alături de acesta la bine şi la rău.
Primele date despre bisericile din satele Rasa şi Cacomeanca ne arată că:
- biserica din satul Cuneşti a fost construită la 1852, având hramul Cuvioasa
Paraschiva;
- biserica din satul Rasa a fost construită în 1838, având hramul Adormirea Maicii
Domnului;
- biserica din satul Bogata a fost construită în 1885 având hramul Sfântul Nicolae;
- biserica din comuna Cacomeanca a fost construită în 1851, avînd hramul Sfântul
Nicolae.
În anul 1864, bisericile au fost împroprietăritre cu pământ şi terenuri pentru cimitire.
În perioada interbelică se vor construi două noi biserici în satele Cuneşti şi Rasa. De-a lungul
timpului în lăcaşele de cult au fost întreprinse lucrări de reparaţii şi refacere a picturii.
Cercurile culturale
Organizarea acestora s-a făcut după 1900 pe baza unui regulament. Locul cercurilor
culturale va fi luat de către nou înfiinţatele cămine culturale, apărute din dorinţa de a avea o
activitate cât mai diversificată. Cămine culturale au fost înfiinţate în satele Rasa şi
27
Cacomeanca.
În 1922, căminul cultural din Cacomeanca purta numele de Căminul Creştin Sf.
Nicolae, care a avut şi caracter religios şi îşi ţinea conferinţele o dată pe lună. Acestea erau
ţinute de învăţătorii din sat şi la ele participau majoritatea locuitorilor.
În cadrul şcolilor şi căminelor culturale există coruri şi ansambluri folclorice.
Se adaugă, în cadrul căminului cultural din Grădiştea, un cinematograf.
Bibliotecile
Au apărut pe lângă şcolile existente în sat. Există documente care atestă existenţa unei
biblioteci în comuna Cacomeanca încă dinainte de 1916. Pe lângă şcoli şi cămine culturale
vor apare bibliotecile publice.
În anul 1935 în satul Rasa existau 3 biblioteci care aveau în total 933 de volume şi 170
cititori.
Până în anul 1992 au funcţionat în comuna Grădiştea 5 biblioteci, iar în present sunt 4
biblioteci din care 1 este bibliotecă publică.
Şcoala
Odată cu trecerea secolelor, pentru a face faţă dezvoltătii societăţii societăţii, omul va
trebui să aibă cunoştinţe tot mai numeroase. Şcoala, a apărut deci ca o necesitate, omul
trebuind să facă faţă progresului tot mai evident pe care îl înregistra omenirea în toate
domeniile de activitate.
Primele date despre şcoală, le avem din 1836. Este probabil ca şi înainte de acest an,
preoţii din sate să fi organizat şcoli pe lângă biserici. Între 1845 – 1850 a fost construit un
prim local al şcolii; se făceau în medie două clase. În 1864, legea instituie gratuitatea şi
obligativitatea învăţământului primar; astfel reţeaua şcolară se extinde în toate satele comunei.
Învăţătorii au fost conştienţi de faptul că şcolile sunt adevărate centre de cultură în
mediul rural şi vor contribui la înfiinţarea de biblioteci şcolare şi săteşti, cercuri culturale şi
cămine culturale.
În 1932, despre rolul şcolii, Alexandru Nistor, învăţător la şcoala din Cacomeanca
avea următoarea părere: “rolul şcolii de astăzi nu se mărgineşte la a face simplă instrucţiune.
Făcând numai atât, şcoala va atinge numai în parte scopul ei. Şcoala trebuie să observe, să
cerceteze, să aleagă şi să îndrume pe tinerii şcolari către o meserie sau o profesie care să fie în
28
concordanţă cu aptitudinile lor, cu vocaţia lor.
În vremurile ce traim se cere muncă raţională, muncă în care să se întrebuinţeze
energie puţină, dând maximum de randament.”
În anul 1948 se organizează învăţământul elementar de 7 ani, iar după generalizarea
învăţământului de 8 ani sunt cuprinşi toţi copiii de vârstă şcolară în cadrul şcolilor din
comună.
În anul 1961 este inaugurat noul local al şcolii din Grădiştea.
La nivelul anului 2002 elevii comunei studiază în 21 săli de clasă şi cabinete şcolare, 3
laboratoare şi 1 atelier şcolar fiind instruiţi de 43 de dascăli.
Unităţile sanitare
În prezent ocrotirea sănătăţii populaţiei din comună este asigurată de 7 cadre medico –
sanitare, din care trei medici (doi medici generalişti şi un medic stomatolog) şi 4 cadre cu
pregătire medicală medie. Comuna are două circumscripţii sanitare situate, una în satul
Grădiştea şi una în satul Rasa, precum şi 1 punct farmaceutic asigurat cu medicamente
necesare.
Comuna Grădiştea - Imagini
29
Foto 1,2 - Movile pe teritoriul Comunei Grădiştea
30
Foto 3,4 – Lacul Gălăţui
Foto 5 – Canal de legătură cu fluviul Dunărea
31
Foto 6 – Biserica din Satul Grădiştea
Foto 7 – Primăria Comunei Grădiştea
32
Foto 8 – Şcoala veche din Satul Grădiştea
Foto 9 – Şcoala din Satul Grădiştea – localul nou
Foto 10,11 – Tipuri de case
33
34
CAPITOLUL III
STAREA ECONOMICA A COMUNEI
Potenţialul agricol şi utilizarea terenurilor
Pe teritoriul comunei Grădiştea agricultura dispune de cele mai bune condiţii naturale
pentru a se dezvolta.
Începând cu anul 1864, în plasa Borcea din judeţul Ialomiţa, unde erau situate satele
comunei, se cultiva: grâul, orzul, porumbul, meiul, secara, ovăzul. Pentru sfârşitul secolului al
XIX-lea, în cele două comune Rasa şi Cacomeancaexistau suprafeţe cultivate cu: grâu, orz,
ovăz, secară, porumb, mei, fasole, bostănării, zarzavat.
O altă ocupaţie a locuitorilor pe aceste meleaguri a fost creşterea animalelor.
În anul 1940, cultivarea pământului avea o structură destul de diversificată, dar
insuficienţa mijloacelor de muncă perfecţionate îi va împiedica pe ţărani să obţină producţii
ridicate.
După înfiinţare C.A.P. – urilor şi a I.A.S. – urilor a dispărut proprietatea privată şi
ţăranii s-au văzut nevoiţi să se angajeze pentru a-şi lucra pământurile.
Un prim aspect urmărit în studiul agriculturii îl constituie analiza fondului funciar şi în
cadrul acestuia, suprafaţa totală pe categorii de folosinţă. Astfel, în anul 2002 suprefaţa
agricolă totală a zonei studiate este de 14984 ha din care:
- suprafaţa arabilă - 14765 ha
- suprafaţa cultivată cu grâu - 4921 ha
- suprafaţa cultivată cu floarea soarelui - 2667 ha
- suprafaţa cultivată cu porumb - 2072 ha
- suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr - 287 ha
- suprafaţa cultivată cu legume - 79 ha
- suprafaţa cultivată cu cartofi - 27 ha
Pe baza datelor de la Direcţia generală de statistică a jud. Călăraşi s-a putut întocmi un
tabel cu suprafaţa cultivată şi principalele culturi în perioada 1977 – 2002.
Analizând datele cuprinse în tabel se observă că cea mai mare parte din suprafaţa
35
arabilă este ocupată cu cereale, după care urmează floarea soarelui, sfecla de zahăr,
legumele şi cartofii.
Printre factorii care au contribuit la creşterea în timp a producţiei se numără:
mecanizarea, chimizarea, irigaţiile, baza tehnico-materială (maşini agricole şi tractoare).
Până în 1990 suprafaţa arabilă era deservită de un sistem de irigaţii. În prezent acest
sistem nu mai funcţionează fiind parţial dezafectat.
În cadrul comunei Grădiştea producţia agricolă este obţinută în prezent în cadrul a
două societăţi agricole, amplasate pe locul fostelor C.A.P.–uri din Grădiştea şi Rasa, la care se
adaugă 6 asociaţii agricole particulare (3 în Grădistea, 2 în Bogata, 1 în Rasa).
Producţia vegetală
Cerealele
Deţin ponderea cea mai mare în cadrul culturilor agricole de câmp. Cerealele au o
importanţă deosebită datorită bogăţiei lor în amidon şi în substanţe proteice, cantitate mare de
calorii, capacitate de adaptare la condiţii naturale şi economice, se pot transporta uşor şi se pot
conserva mai mult timp. Ele se folosesc atât ca hrană pentru om, pentru animale, dar şi ca
materie primă în industrie; paiele sau cocenii se folosesc fie ca furaje, fie drept „combustibil”.
Grâul – se află pe primul loc între cereale, fiind o cultură ce se pretează foarte bine
condiţiilor naturale din zonă. În perioada 1977 – 1989 s-a înregistrat o scădere a suprafeţelor
cultivate cu grâu de la 3370 ha la 1250 ha; după 1990 suprafaţa cultivată cu grâu a crescut
ajungând în 2002 la 4921 ha.
Cauzele oscilaţiilor şi nerealizării unor producţii mai mari la hectar ar fi: toamnele de
multe ori secetoase care nu permit germinarea în condiţii favorabile, neasigurarea unei
densităţi optime la semănat, căldurile excesive dinaintea recoltării care duc la degradarea
producţiei, distrugerea sistemului de irigaţii, ş.a.
Porumbul - se află pe locul II între cereale, ocupând în prezent 2072 ha. În
perioada 1977 – 1971, suprafaţa ocupată cu porumb, depăşea suprafaţa ocupată cu grâu. Este
cultura care se pretează cel mai bine condiţiilor pedo – climatice şi prin aplicarea măsurilor
agrotehnice în mod raţional s-ar obţine producţii foarte mari.
36
Plantele tehnice
Floarea soarelui - este a II – a cultură ca pondere în suprafaţa. Este cea mai
importantă plantă uleioasă ce se cultivă la noi în ţară; a fost introdusă în cultură în a doua
jumătate a secolului XIX. După primul război mondial începe să se cultive şi în Bărăgan, fiind
avantajată de solurile fertile, condiţiile climatice şi relieful de câmpie.
În 2002 s-a cultivat pe 2667 ha, depăşind pentru prima dată porumbul ca suprafaţă
cultivată în comuna Grădiştea,
Sfecla de zahăr - este a IV – a cultură ca pondere, ocupând în 2002 – 287 ha (cea mai
mare suprafaţă cultivată după 1983). Recolta obţinută poate fi prelucrată la Fabrica de zahăr
din Călăraşi.
Cultura legumelor şi a cartofului
Legumele (ceapă, usturoi, tomate, ardei, varză, etc.) sunt culturi cu veche tradiţie.
După 1977 suprafeţele ocupate cu legume la nivelul comunei Grădiştea s-au diminuat, de la
282 ha în 1977, la 79 ha în 2002.
Cartoful, a ocupat în comuna Grădiştea suprafeţe oscilante, în principal mai mari după
1990 (619 ha în 1990, 704 ha în 1997); în 2002 s-au cultivat vartofi pe 181 ha.
Înainte de 1990, legumele şi cartofii se cultivau mai ales în cadrul C.A.P.-urilor
(„Steaua Roşie” – în satul Rasa şi „Răscoala din 1907” – din Grădiştea), la care se adaugă
gospodăriile personale ale membrilor C.A.P.; şi în prezent aceste culturi sunt întâlnite mai în
toate gospodăriile.
Viticultura şi pomicultura
Viticultura este o ramură care în ultimii ani, a înregistrat o dezvoltare cantitativă, nu şi
calitativă. În cea mai mare parte sunt vii hibride şi de randament scăzut. Înainte de 1990
viticultura se practica în cadrul C.A.P. – urilor şi în gospodării private, iar după 1990 s-a
extins proprietatea privată. Producţia de struguri este prelucrată în gospodăriile particulare.
37
Comuna se situează în zona viticolă a Dunării, având condiţii foarte bune de dzvoltare
a viţei de vie, reprezentate în primul rând printr-un topoclimat propice (fără îngheţuri târzii
care să atace mugurii, expunere sudică, soluri favorabile). În anul 1994 s-a realizat o producţie
de struguri record, de 1584 tone; în 2002 s-au obţinut doar 600 tone.
Pomii fructiferi aparţin vetrei satului, mai ales pe marginea arterelor de penetraţie şi în
gospodăriile individuale; pe teritoriul comunei nu există plantaţii masive.
Structura speciilor pomilor fructiferi din vatra localităţii prezintă: caişi – zarzări, pruni,
vişini, meri, nuci, gutui, peri, duzi, cireşi şi altele. În 2002 s-a înregistrat o producţie de fructe
de 42 tone.
Creşterea animalelor.
Creşterea animalelor reprezintă o importantă ramură a economiei agricole. În prezent
animalele se cresc în gospodării individuale încercând să acopere consumul local. Înainte de
1990 se creşteau animale în C.A.P.-urile comunei.
Principalele animale ce se cresc pe raza comunei Grădiştea sunt: porcinele, ovinele,
bovinele, ecvinele.
Porcinele – cea mai răspândită rasă este porcul românesc de carne. La nivelul 2002 s-
au înregistrat 3380 de capete ce proveneau din gospodăriile populaţiei.
În cadrul şeptelului, porcinele reprezintă 50,78 %.
Ovinele – au înregistrat o scădere a numărului de capete de la 15928 în 1991 la 2420
în 2002; reprezintă 36,.35 % în cadrul şeptelului la nivelul anului 2002.
Bovinele – au înregistrat o scădere de la 6629 de capete în 1983 şi 7102 capete în 1991
la 866 capete în 2002; reprezintă 13,02 % în cadrul şeptelului.
Creşterea păsărilor reprezintă o importantă subramură a producţiei animaliere. Dacă în
1989 efectivul de păsări reprezenta 20928 capete în 2002 acesta a crescut la 61115 (valoarea
maximă înregistrată până acum).
Producţia totală de carne (porcine, bovine, ovine, păsări) a fost în anul 2002 de 786
tone, cea de lapte 15029 hl, lână 7200 tone, iar cea de ouă, provenind din gospodăriile
personale, a fost de 2356 milioane bucăţi.
38
Gradul de dezvoltare al şeptelului nu este pe măsura potenţialului natural şi economic
al teritoriului, impunându-se măsuri pentru dezvoltarea în ritm rapid a sectorului zootehnic în
vederea echilibrării ramurilor agricole sub aspect valoric.
Vânătoarea şi pescuitul
Teritoriul în studiu dispune de un fond de vânat specific zonei de câmpie şi luncă, cu
elemente de interes vânătoresc destul de variat, care aparţin atât zonei de luncă cât şi
elementele câmpului. În luncă printre elementele de interes vânătoresc se pot enumera: raţele
şi gâştele sălbatice; în câmp se vânează: iepurii, vulpea, dihorul, mistreţii, iar dintre păsări:
prepeliţa, fazanul, potârnichea, dropia.
Pescuitul reprezintă o îndeletnicire tradiţională cu adânci rădăcini care se pierd în
negura istoriei, ce se practică astăzi în lacul Gălăţui. Se pescuiesc următoarele specii de peşti:
crapul, roşioara, ştiuca, şalăul, bibanul, plătica.
Apicultura
În comuna Grădiştea există condiţii favorabile dezvoltării acestei ramuri, baza
meliferă fiind asigurată de existenţa salcâmilor şi teilor, la care se adaugă suprafaţă mare
cultivată cu floarea soarelui şi florile din gospodării.
Cu toate că există condiţii favorabile, numărul stupilor este mic şi apariţia
gospodăriilor personale (în 1977 existau 472 familii de albine ce au dat o producţie de 4,1
tone miere, iar în 1985 existau 416 familii de albine ce au dat o producţie de 4 tone).
Locuitorii comunei ar trebui să facă eforturi pentru dezvoltarea acestei ramuri de eficienţă
economică, având în vedere condiţiile favorabile determinate de existenţa unei bogate baze
melifere.
Activităţile industriale şi comerciale
Pe teritoriul comunei Grădiştea nu există unităţi industriale propriu – zise, dar există
unităţi şi subunităţi care realizează producţie industrială cum ar fi: moară de mălai în
Grădiştea, 2 prese de ulei (în Rasa şi Cuneşti), ateliere mecanice.
În ceea ce priveşte activitatea comercială, la nivelul comunei sunt înregistrate 26 de
societăţi comerciale ce se ocupă cu desfacerea produselor alimentare şi nealimentare; se
39
adaugă în Rasa un centru de colectare a laptelui şi o societate piscicolă (peşte pescuit în lacul
Gălăţui).
În momentul de faţă reţelele edilitare nu acoperă decât parţial suprafaţa satelor
componente ale comunei.
Gospodărirea apelor
Principalele lucrări hidrotehnice existente sunt reprezentate de indiguirea malului
râului Dunărea în zona de Sud a teritoriului administrativ al comunei.
Principala sursă de apă o constituie în prezent stratul freatic de mică adâncime, fiind
necesare lucrări de captare a stratului de medie adâncime, cantonat la circa 80 – 150 m, strat
care poate asigura necesităţile de consum ale populatiei cât şi ale activităţilor economice din
zonă.
În prezent locuitorii comunei Grădiştea nu dispun de un sistem centralizat de
alimentare cu apă care să acopere toată comuna, astfel că majoritatea acestora folosesc încă
apa din fântânile săpate în primul strat freatic, strat considerat de către organele abilitate în
domeniul controlului calităţii apelor ca impropriu din punct de vedere al potabilităţii, datorită
infestării acesteia din diverse surse (folosirea excesivă în timp a unor substanţe chimice în
agricultură, deversarea detergenţilor, lipsa unui sistem de canalizare adecvat, a latrinelor
neexecutate conform normelor sanitare).
Există în perimetrul zonei fostului C.A.P. puţuri forate, care necesită lucrări de
reabilitare şi protejare, în vederea asigurării parţiale a necesarului de apă. De
asemenea există şi o gospodărie de apă situată în satul Cuneşti, aflată în faza de finalizare.
Pentru rezolvarea alimentării cu apă în totalitate la nivelul întregii loclităţi este necesar
realizarea unui sistem unitar de alimentare cu apă compus din gospodăria de apă ce cuprinde
un rezervor de acumulare (cu rolul de înmagazinare a apei pentru consumul permanent,
existând totodată şi o rezervă intangibilă pentru situaţii speciale – incendii), alimentat din
puţuri forate la 85 – 135 m echipate fiecare cu pompe care să asigure debitul necesar.
De asemeni la exploatarea fântânilor existente se vor lua o serie de măsuri care să
asigure o protecţie adecvată: atunci când acreiferul folosit este mai mic de 10 m, construirea
acesteia se va face la cel puţin 10 m faţă de orice sursă posibilă de poluare (latrină, grajd,
depozit de gunoi, coteţe, ş.a.); pereţii fântânii vor fi construiţi din ciment, cărămidă, piatră sau
tuburi din beton; fântâna trebuie să aibă capac şi acoperiş, iar scoaterea apei se va face printr-
40
un sistem care să împiedice poluarea (găleată proprie sau pompă; în jurul fântânii va exista un
perimetru de protecţie, amenajat în pantă, cimentat sau pavat).
Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a crescut de la 0 km în 1990 la 10,7 km în
2002.
Canalizare
Principalul receptor al apelor uzate îl constituie în prezent stratul freatic de mică
adâncime, fapt pentru care se şi propune realizarea unei staţii de epurare în partea de Sud a
satului Cuneşti, amplasamentul fiind dictat de configuraţia terenului a cărui pantă descendentă
presupune realizarea reţelei de canalizare cu un minim de lucrări de excavare şi staţii
intermediare de pompare (de menţionat că normele actuale nu prevăd obligativitatea acesteia
decât la comunele cu peste 15000 locuitori).
Gospodărie comunală
Din punctul de vedere al salubrităţii localităţilor comunei, se poate remarca o lipsă
totală de spaţii special amenajate, destinate acestui scop şi realizate conform normelor în
vigoare.
Pentru soluţionarea asigurării în condiţii calitative şi cantitative a depozitării
rezidurilor menajere, stradale, a celor rezultate din activităţile agricole şi de creştere a
animalelor, din activităţile comerciale, sanitare şi de mică industrie ale localităţii, este necesar
executarea unui sistem controlat şi ecologic de depozitare a acestora, în conformitate cu
normele în vigoare.
Suprafaţa de teren ce urmează a fi afectată de realizarea unui sitem centralizat, alcătuit
din:
- platforma de depozitare a deşeurilor
- anexe pentru personal şi utilaje specifice
- accese şi spaţii de protecţie.
Alimentare cu energie elctrică
Comuna Grădiştea a fost racordată la sistemul naţional energetic în anul 1964. În
prezent alimentarea cu energie electrică din LEA 20 Kv situată în partea de Nord prin
intermediul unor posturi de transformare ce asigură în condiţiile actuale necesarul de energie
electrică.
41
Telefonie
Din analiza situaţiei existente, amplasarea poştei, a centralei telefonice, releelor radio,
reţelelor radio, reţelelor de cabluri telefonice, se constată o rămânere în urmă (faţă de
necesarul de dotare actual), al întregului teritoriu aferent localităţilor componente.
Există la nivelul comunei Grădiştea două unităţi P.T.T.R., iar numărul abonaţilor
telefonici a înregistrat o creştere constantă din 1980 când erau 44 de abonaţi şi până în 2002
când s-au înregistrat 585 de abonaţi.
Alimentarea cu căldură
Sistemul de încălzire existent se bazează pe utilizarea lemnelor şi a cărbunilor.
Nu există pe teritoriul localităţilor componente, capacităţi ale unor instalaţii termice,
care să reprezinte din punct de vedere cantitativ sau calitativ, o potenţială sursă de alimentare.
Fondul de locuinţe
Numărul gospodăriilor populaţiei în comuna Grădiştea în anul 2002 a fost de 2041, iar
numărul mediu de persoane pe o gospodărie a fost de 2,41.
În comuna Grădiştea gospodăriile cuprind: terenul aferent locuinţelor, gospodăriile
anexe şi terenul agricol. Marea majoritate au regimul de înălţime „parter”, sunt construite din
materiale locale şi nu sunt echipate cu reţele tehnice edilitare.
Dezvoltarea fondului de locuinţe s-a făcut prin ocuparea unor terenuri libere în urma
aplicării Legii fondului funciar şi acordării unopr parcele de aproximativ 1000 mp.
În ceea ce priveşte construcţiile publice, situaţia lor este, în general, satisfăcătoare,
existând însă nevoia de spaţiu suplimentar pentru unităţiile de sănătate, cultură, prestări
servicii.
Analizând datele din tabel se constată că după 1991 fondul de locuinţe a crescut până
în 2001, de la 1927 locuinţe la 2052 locuinţe.
În perioada de după 1990 s-au înregistrast creşteri ăn special în fondul de locuinţe din
fonduri private (de la 1908 la 2041 în 2002).
Suprafaţa totală locuibilă a fost în 2002 de 67930 mp din care 67753 ( 99,73 %)mp în
proprietate publică.
42