Download - Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
1/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
1
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
“Ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal ” - astfel a fost definită în anul 1902 ramura de
drept intitulată Criminalistică de către Hans Gross, fondatorul acesteia. Definiţiile acordate însă de
atunci şi până în prezent Criminalisticii sunt numeroase, exprimate din multiple puncte de vedere:
cel al specialiştilor în Drept penal, în Drept procesual penal şi chiar al specialiştilor în Drept
procesual civil pentru care Criminalistica constituie „ ştiinţa care este într-un continuu progres, pune
la îndemâna instanţelor civile, deopotrivă cu cele penale, mijloace noi pentru aflarea adevărului şi
justiţia le foloseşte din plin”. Dincolo însă de toate aceste definiţii şi optici, la nivel doctrinar există
unanimitate cu privire, în special, la un aspect: importanţa pe care Criminalistica o prezintă prin rolul
pe care aceasta îl joacă atât ca ramură a sistemului de drept, cât şi ca mijloc de aflare a adevărului în
procesul de investigare al infracţiunilor. Tema prezentei lucrări – CADRUL METODOLOGICGENERAL AL CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI – nu are însă ca principal scop evidenţierea
directă sau concretă a acestei importanţe, ci urmăreşte prezentarea generală, după cum şi titlul
precizează, a unei părţi din complexul proces pe care Criminalistica îl presupune, urmând ca din
această analiză să reiasă, în subsidiar, şi motivele pentru care această concluzie a fost unanim
acceptată.
În ceea ce priveşte obiectul principal al prezentei lucrări, respectiv cercetarea propriu-zisă la
faţa locului, este important de menţionat faptul că aceasta constituie, în special în cazul infracţiunilorcu un grad ridicat de periculozitate şi al celor care implică decesul unei persoane, primul element de
tactică criminalistică. Acest lucru îi conferă o importanţă deosebită prin prisma faptului că, în
această etapă, se pot obţine într-un timp foarte scurt informaţii directe, nealterate, cu privire la locul
comiterii unei infracţiuni, informaţii care, în absenţa realizării unei cercetări eficiente, ar putea fi
distruse, ascunse, procesul de aflare al adevărului devenind astfel unul deosebit de complicat dacă nu
chiar, în cele mai nedorite situaţii, irealizabil. După cum se va putea observa din cuprinsul lucrării, o
rezonanţă particulară în activitatea organelor judiciare de aflare a adevărului o prezintă această etapă
a cercetării la faţa locului, iar Criminalistica propune, în scopul desfăşurării optime a acestei
activităţi, o serie de reguli specifice şi tactici ce trebuie urmate în vederea atingerii scopului final
pentru care acest act procedural a fost instituit.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
2/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
2
CAPITOLUL I
CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI DIN PERSPECTIVĂ
PROCESUAL - PENALĂ. IMPORTANŢA CERCETĂRII LA FAŢA
LOCULUI
1.NOŢIUNEA DE „CERCETARE LA FAŢA LOCULUI”.
Noţiunea de “cercetare la faţa locului” a fost definită, pe parcursul dezvoltării ramurii
criminalistice, atât la nivel legislativ, în codurile de procedură penală, cât şi la nivel doctrinar, decătre jurişti, magistraţi sau profesori. Toate definiţiile acordate au fost guvernate, în principiu, de
aceleaşi criterii, la nivel doctrinar existând unanimitate atât cu privire la sensul acestei noţiuni cât şi
cu privire la importanţa pe care cercetarea la faţa locului o prezintă ca şi etapă a investigaţiei
criminalistice.
Cercetarea la faţa locului constituie actul procedural prin intermediul căruia debutează
investigarea infracţiunilor al căror grad de periculozitate impune, fie în faza urmării penale, fie chiar
şi în faza judecăţii, analizarea spaţiului determinat ca reprezentând locul comiterii unei infracţiuni, în
scopul cunoaşterii imediate, directe si complete al acelui spaţiu.
1.1. REGLEMENTAREA PROCESUAL-PENALĂ.
Cercetarea la faţa locului este reglementată în Codul român de procedură penală în titlul III,
capitolul II, secţiunea XII, art. 129., alcătuit din 5 alineate. Primul alineat oferă o definiţie acestei
noţiuni, următoarele patru alineate reglementând procedura de punere în aplicare a acestui act
procedural.
1.1.1. Cercetarea la faţa locului – noţiune.
Codul român de procedură penală reglementează actul procedural al cercetării la faţa locului
în titlul III, capitolul II, secţiunea XII, art.129 alin. 1. Potrivit acestui articol, “cercetarea la faţa
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
3/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
3
locului se efectuează atunci când este necesar să se faca constatări cu privire la situaţia locului
săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi
starea mijloacelor materiale de probă şi mijloacele în care infracţiunea a fost săvârşită”. Definirea
noţiunii de “ cercetare la faţa locului” se realizează prin stabilirea obiectivelor pentru care această
etapă a fost instituită, prin însuşi scopul ei, determinând strict situaţiile în care realizarea cercetării lafaţa locului este necesară, respectiv:
pentru constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii;
descoperirea şi fixarea urmelor infracţiunii;
stabilirea poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă şi a împrejurărilor în care a
fost săvârşită infracţiunea.
În ceea ce priveşte înţelesul termenului de “faţa locului”, Codului de procedură penală în vigoare
cuprinde în titlul II, capitolul I, secţiunea a II-a, art. 30. alin. 4 următoarea definiţie: “ prin “locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în
parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia”. Referitor la această prevedere doctrina a
apreciat că, cel puţin la nivel practic, locul comiterii unei infracţiuni nu este limitat strict la locul
propriu-zis unde a fost săvârşită fapta penală, ci acesta poate fi extins şi la alte zone limitrofe care
prezintă importanţă prin prisma informaţiilor pe care le oferă cu referire la modul comiterii
infracţiunii, persoana făptuitoului etc. Trimiterea poate fi facută chiar şi la alte locuri dacă acestea
oferă, în urma cercetării, informaţii referitoare la pregătirea, comiterea si urmările faptei, inclusiv
căile de acces şi de retragere a autorului din câmpul infracţional1 . Alte opinii exprimate se limitează
la a defini noţiunea de “faţa locului” ca reprezentând ”locul unde s-au descoperit urmele infracţiunii
şi în care s-au comis urmările ei”2, situaţie în care definiţia legală cuprinsă în Codul român de
procedură penală acoperă în întregime înţelesul acestui termen3. Rezultă aşadar, din cele prezentate,
că cele două noţiuni: „locul săvârşirii infracţiunii” şi „locul faptei”, nu se suprapun perfect, aceasta
din urmă presupunând o arie mai mare de acoperire.
Noul Cod de procedură penală, neintrat încă in vigoare, înlocuieşte sintagma „cercetare la
faţa locului” cu sintagma „cercetarea locului faptei” care este definită în titlul IV, capitolul VIII, art.192 alin. 1. astfel: „cercetarea locului faptei se dispune de către organul de urmărire penală, iar în
cursul judecăţii de către instanţa de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în
1 V. Bercheşan, Cercetarea penală-Îndrumar complet de cercetare penală, Ed. Icar, Bucureşti, 2001, p.251
şi urm.2 C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 503.
3 Ştefan Iancu, Investigarea criminalistică a locului faptei, Bucureşti, 2004, p.26.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
4/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
4
scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru
stabilirea adevărului, precum şi ori de cîte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane”.
Diferenţa existentă între cele două definiţii prezente în Codul de procedură penală în vigoare şi
respectiv Noul Cod de procedură penală are în vedere situaţiile în care cercetarea poate fi pusă în
aplicare, nu şi modul de realizare al acesteia. Astfel, potrivit Noului Cod, cercetarea la faţa locului va putea fi dispusă în următoarele două situaţii:
când este necesară constatarea directă a unor împrejurări de fapt, pentru clarificarea acelor
situaţii de fapt, dacă aceste clarificări prezintă interes pentru aflarea adevărului;
atunci când există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
Din ambele definiţii reiese faptul că cercetarea la faţa locului constituie o alegere a organului de
urmărire penală şi nu o obligaţie a acestuia, dispunerea parcurgerii acestei etape fiind dictată de
necesitatea realizării ei. De asemenea, cercetarea la faţa locului poate fi dispusă chiar de cătreinstanţa de judecată, după cum se va putea observa în capitolele ce urmează. O altă diferenţă ce
poate fi constatată între cele două definiţii pleacă de la particularitatea pe care o cuprinde Noul Cod
de procedură penală, respectiv obligativitatea efectuării cercetării la faţa locului în special în ipoteza
în care există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane. Deşi în Codul de procedură penală în
vigoare nu există o astfel de prevedere expresă, la nivel doctrinar a fost exprimată în repetate rânduri
ideea potrivit căreia cercetarea la faţa locului constituie actul de debut al investigaţiilor în fapte de
periculozitate deosebită: omucideri, violuri sau tâlhării urmate de moartea victimei, distrugeri,
catastrofe sau accidente grave, infracţiuni din domeniul crimei organizate ş.a.1. Aşadar, această
reglementare nu constituie o noutate în domeniu ci doar o completare pe care legiuitorul a dorit să o
realizeze ca urmare a rolul deosebit de important pe care investigarea la faţa locului îl joacă în
special în cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei.
1.1.2. Cercetarea la faţa locului – acte de procedură.
Deoarece constituie un act de procedură în investigarea faptelor penale, cercetarea la faţalocului se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului român de procedură penală. Astfel, în
art. 129, alin. 2 şi alin. 4. , legiuitorul a reglementat cele două momente ale procesului penal în care
poate fi dispusă cercetarea la faţa locului precum şi organele abilitate în acest sens. Rezultă din
1 E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p.357
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
5/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
5
cuprinsul celor două alineate anterior citate că acest procedeu probator poate fi dispus atât in faza de
urmărire penală, cât şi în faza de judecată.
În faza de urmărire penală cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată
de către organul de urmărire penală. Potrivit art. 129 alin. 2 Cod procedură penală: „organul de
urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazulcând aceasta nu este posibil”. În conformitate cu prevederile aceluiaşi articol, anterior citat,
„cercetarea la faţa locului se face în prezenţa părţilor,atunci când este necesar” cu menţiunea că
neprezentarea acestora, în situaţia în care acestea au fost anunţate în legătură cu realizarea cercetării,
nu este de natură să împiedice desfăşurarea legală a actului procedural. Art. 129 alin. 3 C.pr.pen.
reglementeză ipoteza în care învinuitul sau, după caz, inculpatul, nu poate fi adus la cercetare ca
urmare a arestării sau reţinerii sale. În acest caz, organele de urmărire penală vor aduce la cunoştinţa
celui în cauză faptul că acesta poate fi reprezentat şi îi vor asigura, la cerere, reprezentarea. Referitor
la acest ultim aspect, atragem atenţia asupra modificărilor aduse art. 172 C.pr.pen., prin Legea
33/1990, potrivit cărora „apărătorul, ales de învinuit sau de inculpat, poate participa la efectuarea
oricărui act de urmărire penală”, deci şi la cercetarea la faţa locului1.
În faza de judecată, procedeul probator al cercetării la faţa locului poate fi dispus numai de
către instanţă, prin intermediul unei încheieri, iar desfăşurarea legală a acesteia presupune citarea
părţilor, dar şi prezenţa procurorului, dacă participarea acestuia la judecată este obligatorie (art. 129
alin. 4 C.pr.pen). Din analiza prevederilor textului art.129 C.pr.pen. privind procedura efectuării
cercetării la faţa locului se observă două diferenţieri. Prima dintre acestea face referire la faptul că
organul de urmărire penală încunoştinţează părţile, în timp ce instanţa le citează. În cazul efectuării
cercetării la faţa locului de către instanţă, participarea procurorului este obligatorie dacă şi prezenţa
sa la judecată este obligatorie, în timp ce, în cazul efectuării cercetării la faţa locului de către
organele de cercetare penală, procurorul poate să nu fie prezent2, aceasta constituind cea de a doua
diferenţă.
Art. 129 alin. 5 C.pr.pen recunoaşte posibilitatea organelor de urmărire penală sau a instanţei
de judecată de a „interzice persoanelor care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, săcomunice între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării”.
1 E. Stancu, op. cit., p.3582 I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Pro, 1997, p. 294.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
6/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
6
1.2. DEFINIŢII DOCTRINARE.
După cum am precizat şi în paginile anterioare, la nivel doctrinar nu există diferenţe majoreîn ceea ce priveşte definirea sau înţelegerea noţiunii de „cercetare la faţa locului”, diferenţele
existente fiind generate, în principiu, de limbajul juridic folosit, aferent perioadei în care a fost
formulată definţia.
Cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală al cărei obiect îl constituie
percepţia nemijlocită de către organele judiciare a locului unde s-a desăvârşit activitatea
infracţională, descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, precizarea poziţiei şi mijloacelor materiale
de probă, în vederea stabilirii naturii şi împrejurărilor comiterii infracţiunii, a elementelor care să
conducă la identificarea făptuitorului1.
O redare foarte succintă a acestei definiţii a fost formulată astfel: procedeu probator ce
constituie actul de debut al investigaţiilor în fapte de periculozitate deosebită. În legislaţiile
occidentale, cercetarea la faţa locului este cunoscută sub denumirea de cercetarea scenei infracţiunii,
iar în sistemul judiciar de tip anglo-saxon şi cel american sub denumirea scena crimei2.
1 A. Ciopraga, Criminalistica. Tactica, Iaşi, 1986, p.24
2 E. Stancu, op. cit., p.357
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
7/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
7
2.IMPORTANŢA ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI.
Am menţionat în paginile anterioare faptul că realizarea cercetării la faţa locului este
necesară în special în cazul infracţiunilor cu un grad ridicat de periculozitate, care vizează viaţa
persoanei: omorul, uciderea, loviri şi vătămări cauzatoare de moarte etc. Cu toate acestea însă, nu
trebuie nicidecum subminată importanţa pe care acest procedeu o are şi în cazul altor categorii de
infracţiuni, precum: infracţiuni contra avutului (furt, tâlhării etc.), infracţiuni referitoare la circulaţia
pe drumurile publice, accidente de muncă, catastrofe şi accidente pe căile ferate, aeriene ş.a. Pentru a
putea fi evidenţiate toate motivele pentru care această etapă are un rol semnificativ, dacă nu chiar
crucial în anumite cazuri, trebuie începută analiza de la două aspecte esenţiale: ce presupune, la nivel practic, propriu-zis, cercetarea la faţa locului şi ce reprezintă aceasta.
În primul rând, acest act de debut al urmăririi penale presupune deplasarea organelor de
cercetare penală sau a instanţei de judecată la locului comiterii faptei, urmată de analizarea
amănunţită, detaliată şi eficientă a locului respectiv, cunoaşterea şi investigarea directă a locului
faptei constituind, de altfel, unul dintre obiectivele primordiale ale cercetării la faţa locului. Urmarea
imediată este reprezentată de obţinerea de informaţii referitoare la: modul şi momentul comiterii
infracţiunii, identitatea victimei, martori, identitatea făptuitorului sau anumite indicii legate de
identitatea acestuia etc. Toate aceste date pot fi dobândite într-un timp foarte scurt numai în urma
cercetării la faţa locului datorită caracterului ei imediat şi de neînlocuit. Descoperirea, fixarea,
ridicarea urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă şi interpretarea imediată a acestora
este de natură să ofere indicii edificatoare în procesul de aflare a adevărului, reprezentând, totodată,
un alt obiectiv al cercetării. Parcurgerea tardivă a acestei etape poate genera pierderea, sustragerea,
deteriorarea, distrugerea probelor sau chiar neidentificarea eventualilor martori - obiectiv important
al procedurii analizate, deoarece aceştia pot oferi informaţii referitoare la fizionomia făptuitorului,repere temporale etc., în special date care, prin natura lor, sunt mult mai dificil de obţinut prin
intermediul tacticilor criminalistice. Pe de cealaltă parte, toate aceste rezultate ale cercetării
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
8/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
8
condiţionează, de cele mai multe ori, nu numai direcţia, ci însăşi finalitatea investigaţiilor ce se
efectuează în cauza dată1.
Astfel, în al doilea rând, cercetarea la faţa locului nu constituie numai un act de debut sau o
etapă în procesul complex criminalistic, ci reprezintă un procedeu probator. Acest factor determină
modul de conducere al întregii anchete. Toate informaţiile obţinute ca urmare a investigării locului
faptei vor constitui probă la dosar în cazul punerii pe rol a unui proces penal împotriva învinuitului.
Cu alte cuvinte, probele care au ajutat la prinderea celui suspectat, la reproducerea cadrului
infracţional, sunt şi probele prezentate instanţei în vederea acuzării făptuitorului.
În ceea ce priveşte obiectivele cercetării la faţa locului, foarte multe dintre acestea au fost
deja prezentate pe parcursul lucrării, trei dintre ele fiind enunţate chiar în această secţiune, respectiv:
cunoaşterea şi investigarea directă a locului faptei – principalul obiectiv, descoperirea, fixarea şi
ridicarea urmelor infracţiunii, identificarea eventualilor martori. Un alt obiectiv al cercetării la faţa
locului este reprezentat de determinarea naturii faptei săvârşite şi precizarea împrejurărilor în care
aceasta a fost comisă. Natura urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite precum şi modul
de amplasare al acestora pot indica în mod neîndoielnic natura faptei săvârşite (de pildă, sertarul
dulapului spart, lipsa unor valori importante coroborate şi cu alte împrejurări conduc la concluzia că
bunurile lipsă au făcut obiectul unei infracţiuni de furt)2. Plecând de la exemplul oferit, menţionăm
un al obiectiv al cercetării la faţa locului: obţinerea de date cu privire la modul de operare al
făptuitorului, etapele parcurse de către acesta, cursul evenimentelor anterioare şi posterioate
comiterii infracţiunii, dar şi numărul făptaşilor. Îndeplinirea tuturor obiectivelor prezentate vor
constitui fundamentul pentru atingerea unui alt obiectiv, respectiv elaborarea unor versiuni generale
privind fapta penală.
Acestea constituie numai câteva dintre argumentele pentru care doctrina apreciază că
„cercetarea la faţa locului constituie un procedeu probator cu adâncă semnificaţie în aflarea
adevărului”3.
1 A. Ciopraga, Criminalistica. Tactica, Iasi, 1986, p. 29
2 A. Ciopraga, op. cit. , p. 30.
3 N. Volonciu, Tratat de drept procesual penal, Ed. Paideia, Bucureşti, 1994, p. 279.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
9/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
9
CAPITOLUL II
ACŢIUNI PREMERGĂTOARE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI
Cercetarea propriu-zisă la faţa locului nu poate avea loc decât în urma parcurgerii unor etape
denumite în literatura de specialitate drept acţiuni premergătoare sau pregătitoare. Aceste măsuri au
ca principal scop organizarea promptă şi eficientă, sub raport tehnico-tactic, a cercetării. La nivel
doctrinar au fost stabilite trei astfel de etape:
1.
sesizarea organului de cercetare competent care are şi obligaţia, în această etapă, de aadopta anumite măsuri premergătoare cercetării;
2. pregătirea echipei de cercetare a locului faptei;
3. pregătirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.
Toate aceste trei etape vor fi analizate detaliat în cuprinsul acestui capitol.
1.
SESIZAREA ORGANULUI DE CERCETARE COMPETENT.
Ca şi în cazul oricărui alt act de procedură penală, cercetarea la faţa locului, precum şi
acţiunile premergătoare acesteia nu pot fi dispuse de către organul de urmărire penală decât în urma
sesizării acestuia. În conformitate cu art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, „organul de urmărire
penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că
s-a săvârşit o infracţiune”. În ceea ce priveşte noţiunea de „organ de urmărire penală”, menţionăm
că din această categorie fac parte procurorii şi organele de cercetare penală. Ca şi organe de
cercetare penală, distingem organele de cercetare ale poliţiei judiciare1
şi organele de cercetarespeciale. Organele de cercetare ale poliţiei judiciare cuprind lucrători specializaţi din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, anume desemnaţi de ministru, cu avizul conform al procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, art. 27 din Legea nr. 281/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevede că „ prin dispoziţie a inspectorului
1 Art. 201 C.pr.pen. – modificat prin Legea nr. 281/2003.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
10/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
10
general al Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt desemnaţi poliţiştii care au calitatea de
organ de cercetare penală”1.Organele de cercetare penală sunt cele prevăzute de art. 208. C.pr.pen.
Menţionarea tuturor acestor prevederi este esenţială pentru a putea stabili care sunt organele
abilitate de lege în vederea realizării actelor de procedură, implicit a cercetării la faţa locului.
Sesizarea cu privire la comiterea unei infracţiuni nu se realizează întotdeauna, la nivel practic, în faţa
organelor compentente. Din acest motiv, organul sesizat are obligaţia de a îşi verifica competenţa şi
numai în urma acestei verificări va putea stabili dacă va putea proceda la efectuarea cercetării sau la
informarea organului de urmărire penală competent. În ceea ce priveşte însă măsurile pregătitoare
cercetării faţa locului se pune întrebarea dacă realizarea acestora de către un organ necompentent ar
putea să le afecteze validitatea. Răspunsul nu poate fi decât unul negativ, jurisprudenţa fiind unanim
de acord în acest sens. În condiţiile în care măsurile premergătoare cercetării la faţa locului au fost
dispuse de către un organ necompetent, în raport cu împrejurările existente la faţa locului,
încunoştiinţarea organului judiciar competent trebuie făcută fie paralel cu luarea măsurilor de pază şi
protecţie, fie după luarea acestora2, atingerea obiectivelor acestei tactici criminalistice având un rol
mult mai important.
O problemă aparte apare însă în privinţa actelor de cercetare desfăşurate în această etapă de
către cei care nu au competenţă specială în acest sens. De exemplu, în ipotezele prevăzute de art. 209
alin.4. C.pr.pen., urmărirea se efectuează în mod obligatoriu de către procurorul competent să
exercite supravegherea (ex: omuciderea, infracţiunile contra libertăţii persoanei prevăzute de art.
189, 190, 191 Cod penal, violul, tâlhăria şi pirateria, luarea şi darea de mită, traficul de stupefiante)3.
Echipa de cercetare este alcătuită în toate aceste cazuri potrivit aceluiaşi criteriu. În toate aceste
situaţii, organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă
amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză ce nu este de competenţa lui4. Aceste situaţii sunt
considerate ca fiind urgente, iar lucrările efectuate se trimit, de îndată, prin intermediul procurorului
care a exercitat supravegherea organului ce le-a efectuat, organului competent.
1 I. Oancea, Investigarea criminalistică a locului faptei, Ed. Luceafărul, Bucureşti, 2004, p. 223
2 A. Ciopraga , Criminalistica – Tactica, Iaşi, 1986, p.38.
3 E. Stancu, Tratat de criminalistică, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 3614 Art. 213 Cod procedură penală
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
11/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
11
1.1. MĂSURILE PREMERGĂTOARE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI.
La nivel practic, în marea majoritate a cazurilor, primele organe de cercetare care ajung la
locul comiterii unei infracţiuni sunt organele de poliţie aflate la cea mai apropiată unitate, acestea
fiind primele sesizate în legătură cu descoperirea sau comiterea unei fapte penale. Indiferent dacă au
sau nu competenţă specială în cauză, aceste organe au obligaţia, după cum am analizat deja în
paginile anterioare, de a proceda la îndeplinirea acelor acte de cercetare care nu suferă amânare. În
funcţie de valorile sociale ameninţate sau periclitate, de interesele aflate în joc, practica efectuării
acestei activităţi stabileşte anumite priorităţi, o anumită ordine în care aceste măsuri trebuie
efectuate1. Primele măsuri adoptate anterior cercetării la faţa locului au fost grupate, la nivel
doctrinar, în câteva mari categorii2.
1.1.1. Acordarea primului ajutor victimelor.
În situaţiile în care activitatea infracţională a avut drept consecinţă producerea unor suferinţe
fizice victimelor, în special în cadrul infracţiunilor împotriva vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale
(tentativă de omor, vătămare sau în cazul unor infracţiuni cum ar fi tâlhăria, accidentele de trafic
rutier, de cale ferată, aeriene, accidentele de muncă etc.), salvarea vieţii victimei, uşurarea
suferinţelor sale, reprezintă o activitate prioritară ce trebuie efectuată de îndată, chiar şi atunci când
există riscul modificării aspectului iniţial al locului faptei, deoarece viaţa, sănătatea, integritatea
corporală a persoanei reprezintă cele mai însemnate valori, a căror salvare şi apărare nu poate fi
niciodată pusă în concurs cu apărarea altor interese3.
Acordarea primului ajutor victimelor constituie, la nivel practic, prima dintre măsurile ce
trebuie adoptate. Acordarea primului ajutor se realizează, în primă fază, de către personalul medical
chemat la faţa locului, urmând ca în urma constatării gravităţii situaţiei, aceştia să decidă asupra
necesităţii transportării victimei, de urgenţă, la un centru medical pentru tratamente sau alte
intervenţii impuse de starea fizică a acestuia. Deplasarea la o instituţie medicală presupune însă şi
respectarea unor reguli de natură să faciliteze desfăşurarea ulterioară a întregii anchete
criminalistice, inclusiv a cercetării la faţa locului, ca parte a complexului proces pe care realizarea
1 C. Lupu, Cercetarea la faţa locului, Bucureşti, 1971, p.102 C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.504-5053 A. Ciopraga, op.cit., p.34.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
12/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
12
unei astfel de anchete îl presupune. Una dintre regulile principale se referă la conservarea locului
faptei, în limitele posibile. Acest lucru presupune fixarea, prin mijloace tehnice adecvate, a poziţiei
iniţiale a victimei, dar şi a tuturor celorlalte obiecte care au fost deplasate la momentul intervenţiei
echipajului medical. Toate aceste modificări vor fi consemnate în procesul-verbal de încheiere a
cercetării la faţa locului împreună cu alte informaţii privitoare la îmbrăcămintea victimei, stareahainelor purtate de către aceasta (rupte, pătate de sânge etc.),atât înainte cât şi după acordarea
primului ajutor la faţa locului. Astfel, poziţia victimei precum şi a obiectelor ce vor fi deplasate va fi
fixată cu ajutorul fotografiei judiciare şi va fi totodată marcată cu ajutorul cretei şi benzilor aflate în
dotarea organelor judiciare1.
Deplasarea victimei la o instituţie specializată presupune, de asemenea, respectarea anumitor
reguli. Astfel, e indicat ca în timpul transportului victima să fie însoţită de un organ al poliţiei
precum şi de un martor ocular ale căror precizări cu privire la modul şi împrejurările în care s-au
produs vătămările să ajute la orientarea personalul medical asupra intervenţiilor ce se impun pentru
salvarea victimei2. Ulterior sosirii la centrul medical, personalului medical abilitat care se va ocupa
de starea victimei îi va fi comunicat de către organul judiciar însoţitor faptul că pacientul în cauză a
fost victima săvârşirii unei infracţiuni, cadrele medicale având obligaţia de a conserva toate obiectele
pe care victima le-a avut asupra ei la momentul sosirii, de a nu le aduce modificări, urmând ca
acestea să facă ulterior obiectul cercetării criminalistice. Personalului medical îi revine şi obligaţia
de a preleva probe de pe corpul victimei tot pentru realizarea unei examinări ulterioare.
În ceea ce priveşte audierea victimei, aceasta este posibilă însă numai în ipoteza în care
ascultarea acesteia trebuie facută de urgenţă, acest fapt fiind impus de anumite considerente de ordin
tactic criminalistice. Ascultarea se realizează în prezenţa medicului în îngrijirea căruia aceasta se află
şi numai în urma obţinerii unui aviz din partea medicului respectiv.
1 A. Swensson, O. Wendel, Descoperirea infracţiunilor – metode moderne de investigaţie criminalistică,
Stockholm, 1954, p. 14.2 C. Lupu, Aspecte privind cercetarea la faţa locului în infracţiunile de omor, Institutul de criminalistică,1975, p. 17
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
13/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
13
1.1.2. Determinarea locului faptei şi adoptarea unor măsuri de ordin tactic în vederea
conservării şi apărării acestuia.
Cea de a doua măsură pregătitoare cercetării la faţa locului ce trebuie îndeplinită de către
organele judiciare sosite primele la faţa locului este constituită din stabilirea exactă a perimetrului în
care a fost comisă infracţiunea, dar şi a locului propriu-zis în care a fost săvârşită fapta penală
(determinarea acestui spaţiu se realizează în special pentru a împiedica făptuitorul sau complicii
acestuia să şteargă urme sau să schimbe configuraţia acelui spaţiu). Stabilirea acestui perimetru şi
încadrarea lui cu mijloacele criminalistice specifice are un dublu rol. Pe de o parte, astfel se
împiedică pătrunderea în acel perimetru a tutoror persoanelor neautorizate, precum: trecătorii care se
aflau întâmplător în acea zonă şi care, atraşi de evenimentele petrecute,se adună la locul faptei, aşa-
numitul „val al curioşilor” după cum a fost denumit la nivel doctrinar, martorii prezenţi la comiterea
infracţiunii, rude ale victimelor etc.. În egală măsură, odată cu împiedicarea pătrunderii tuturor
acestor persoare se împiedică şi pătrunderea făptuitorului sau a eventualilor săi complici, în ipoteza
în care aceştia ar intenţiona să revină pentru a şterge anumite urme ale infracţiunii, probe împotriva
lor, sau ar urmări chiar finalizarea planului iniţial în condiţiile în care acesta a rămas în faza de
tentativă.
Cel de al doilea rol pe care îl are determinarea acestui perimetru este generat de faptul că, în
limitele acestuia, se vor lua toate măsurile necesare pentru conservarea spaţiului în forma iniţială a
acestuia de la momentul săvârşirii infracţiunii. Se împiedică astfel producerea unor modificări asupra
locului faptei. Aceste modificări pot consta în: mutarea diferitelor obiecte, amplasarea de obiecte,
ştergerea unor urme lăsate de corpul uman (amprente, urme de tălpi etc.), sustragere de obiecte ş.a.
Adoptarea măsurilor de pază şi conservare împiedică producerea tuturor acestor alterări şi
modificări, menţinându-se astfel cât mai mult din aspectul iniţial al locului faptei. Activitatea
organelor judiciare trebuie să se desfăşoare de asemenea manieră încât să nu producă niciun fel de
alterare sau modificare, cu excepţia situaţiei în care este necesară acordarea primului ajutor
victimelor sau când se urmăreşte înlăturarea unor pericole iminente. Accesul celorlalte organe judiciare care au alte atribuţii şi care nu fac parte din echipa de cercetare poate fi limitat sau chiar
interzis din aceleaşi considerente de tactică criminalistică.
Intervenţia umană constituie factorul subiectiv de natură să modifice „ scena infracţiunii”,
însă în practică există şi factori de natură obiectivă care pot produce acelaşi rezultat. Factorii
obiectivi sunt factorii naturali, factorii atmosferici (condiţiile meteorologice: ploaie, ninsoare, vântul
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
14/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
14
de o anumită intensitate etc.). Pentru a putea combate efectul acestor factori se procedează la
acoperirea obiectelor, în limitele posibile, dar nu înainte însă de a se realiza fotografii judiciare.
1.1.3.
Fixarea elementelor care sunt susceptibile de dispariţie sau modificare ca urmare atrecerii timpului.
Locul comiterii unei infracţiuni presupune existenţa unui număr foarte mare de elemente ce
trebuie analizate. Aceste elemente nu reprezintă însă numai obiecte, lucruri tangibile, ci şi anumite
aspecte ale mediului înconjurător şi nu numai. Organului judiciar îi revine dificila obligaţie de a
reţine toate aceste împrejurări şi elemente, de a le consemna cu exactitate şi de a le analiza cu
mijloace criminalistice adecvate în vederea determinării lor obiective şi eficiente, deoarece toate
aceste elemente pot oferi informaţii referitoare la anumite circumstanţe în care a fost comisă fapta,dar şi date legate de consecinţele săvârşirii acesteia.
Acestă măsura vizează în special acele elemente care, prin natura lor, pot suferi modificări
sau pot să dispară ca urmare a trecerii timpului. Astfel, fixarea de către organele judiciare a tuturor
elementelor temporale este esenţială (ora la care au fost sesizate organele judiciare, ora sosirii
acestora la faţa locului, ora plecării acestora de la locul faptei etc.). În funcţie de locul în care a fost
comisă infracţiunea – într-o încăpere sau în spaţiul exterior – trebuie avute în vedere alte elemente.
De exemplu, dacă fapta a fost comisă în exterior trebuie preluate datele referitoare la : temperatură,
condiţii climatice, luminozitate, repere spaţiale etc. În condiţiile în care se are în vedere un spaţiu
închis, o încăpere, trebuie stabilite numeroase alte aspecte, unul dintre acestea reprezentând poziţia
tuturor obiectelor din acea încăpere, în special a căilor de acces (uşi, ferestre, casa scării) precum şi
starea acestora, alături de cea e elementelor accesorii (perdele, încuietori etc.). Se stabileşte, de
asemenea, starea în care se aflau anumite obiecte casnice, dacă anumite aparate funcţionau sau nu,
dacă acestea produceau un anumit zgomot de fond, timpul estimativ de funcţionare al acestora.
Organul judiciar trebuie să consemneze tot ceea ce vede (poziţia pieselor de mobilier, aşezareatelefonului şi a agendei telefonice, ora indicată de ceasul de la faţa locului şi cel de la mâna victimei,
dacă uşile sunt închise sau deschise, încuiate sau nu, de ce parte a uşii se află cheia, dacă luminile
sunt stinse sau aprinse, dacă există urme de forţare a anumitor obiecte, de spargere etc.) dar şi ceea
ce percepte cu ajutorul celorlalte simţuri. Aici se au în vedere: gradul de umiditate din încăpere,
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
15/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
15
detectarea anumitor mirosuri (gaz, ţigări, substanţe chimice, parfumuri, substanţe toxice sau
explozive etc.), temperatura.
1.1.4.
Prevenirea şi înlăturarea unor pericole iminente.
Prevenirea şi înlăturarea unor pericole iminente reprezintă, alături de măsura de acordare a
primului ajutor victimelor, singurele două măsuri care permit organelor judiciare prezente la faţa
locului să intervină chiar dacă prin această intervenţie se aduc modificări locului faptei. Această
prioritate este dată de importanţa vieţii persoanei.
Constituie pericole iminente inundaţiile, exploziile, incendiile şi orice altă situaţie de această
natură care constituie o ameninţare pentru viaţa persoanelor aflate la locului comiterii faptei, fapt ce
impune adoptarea tuturor măsurile necesare pentru a putea preveni sau combate aceste fenomene.
Organele judiciare sosite primele la faţa locului au obligaţia de a fixa cât mai multe date legate de
aspectul locului faptei de la momentul sosirii lor cu ajutorul mijloacelor criminalistice, respectiv prin
intermediul fotografiei judiciare sau a filmărilor video, dar şi de a combate orice situaţie ce poate
constitui o ameninţare la adresa persoanelor prezente prin sesizarea organelor competente (în cazul
în care pericolul iminent este reprezentat de un incendiu la locul faptei vor fi chemaţi de urgenţă
pompierii). Apariţia unor astfel de pericole iminente este posibilă în special în cazul accidentelor de
trafic rutier, feroviar etc. unde prezenţa combustibilului poate genera explozii şi incendii. În aceste
situaţii organele judiciare vor proceda, concomitent (prin împărţirea atribuţiilor) sau succesiv, la:
acordarea primului ajutor victimelor, prevenirea extinderii pagubelor prin înlăturarea pericolelor
iminente şi nu numai, fixarea cadrului infracţional.
1.1.5. Identificarea martorilor şi reţinerea eventualelor persoane suspecte.
Deşi nu constituie o regulă general valabilă, în marea majoritate a cazurilor, la momentul
sosirii organelor judiciare la scena crimei în acel loc se află deja numeroase alte persoane, acel „val
al curioşilor” despre care am menţionat deja. Însă există posibilitatea ca printre aceste persoane să se
afle atât martori, persoane care au luat la cunoştiinţă despre comiterea infracţiunii prin prezenţa lor
fizică (martorii oculari), persoane care nu văzut comiterea faptei, dar au sesizat anumite aspecte ce
pot oferi informaţii despre făptuitor, cât şi victime şi poate chiar făptuitorul. Dacă determinarea
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
16/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
16
victimelor se realizează relativ simplu, aceste persoane luând, în general, ele însele legătura cu
organele judiciare în vederea depunerii unei plângeri, determinarea tuturor celorlalţi martori este
obligaţia ce incumbă organelor judiciare. Astfel, înainte de a determina perimetrul infracţional sau
chiar şi după acest moment, organele judiciare procedează la interogarea persoanelor prezente,
determinarea acelor persoane care au fost martore sau care pot oferi informaţii despre comitereafaptei.Acestea se interoghează pe rând şi separat. Se preiau datele de identificare şi se evită orice
influenţare din partea organului judiciar care realizează interogatoriul prin exprimarea părerilor
personale sau divulgarea anumitor date care ar putea să genereze confuzii. Realizarea
interogatoriului la acest moment este deosebit de importantă prin prisma faptului că datele sunt
foarte proaspete în memoria martorilor şi ele pot fi redate cu o mai mare precizie şi exactitate,
nefiind alterate încă de factori obiectivi sau subiectivi.
În afară de martorii oculari care au fost prezenţi la comiterea faptei, în ipoteza în care există
astfel de martori, se impune necesitatea identificării şi reţinerii, până la momentul sosirii organelor
de cercetare penală, a altor persoane. Discutăm, în primul rând, despre acele persoane care deţin
anumite informaţii despre comiterea unei infracţiuni (au găsit anumite obiecte abandonate, au
descoperit cadavrul unei victime, au anumite suspiciuni sau bănuieli legate de făptuitor etc.) sau
chiar cele care au sesizat, pe baza informaţiilor pe care le deţin, autorităţile judiciare. Este vorba, în
al doilea rând, de acele persoane care, independent, până la sosirea organelor judiciare, fie alături de
acestea, au participat la acţiunile de prim ajutor, la ridicarea şi transportarea victimei sau la luareaaltor măsuri ce nu suferă amânare şi care, din cauza pătrunderii pe locul faptei au produs anumite
modificări1.
În ceea ce priveşte prinderea făptuitorului încă de la momentul sosirii la faţa locului a
organelor judiciare au fost expuse trei ipoteze. Prima dintre acestea vizează situaţia în care acesta a
fost imobilizat şi reţinut de către persoanele care au asistat la comiterea infracţiunii. Organele sosite
la faţa locului îl vor prelua şi vor dispune arestarea acestuia. Cea de a doua ipoteză are în vedere
cazul în care făptuitorul a părăsit locul faptei cu foarte puţin timp înainte de sosirea organelor judiciare. Urmele acestuia sunt la acel moment încă proaspete, astfel încât organele judiciare îi pot
lua urma şi pot începe urmărirea penală cu şanse foarte mari de prindere a acestuia. Trecerea unui
timp foarte scurt de la comiterea faptei şi până la dispunerea urmării penale împiedică autorul
infracţiunii să revină pentru a putea ascunde anumite urme, să încerce să se debareseze de acele
1 A. Ciopraga, op.cit., p.37.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
17/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
17
obiecte cu care a comis fapta, să îşi creeze alibiuri. Ultima situaţie are în vedere cazul în care de la
momentul comiterii faptei până la sosirea organelor judiciare la faţa locului a trecut foarte mult timp,
ipoteză în care determinarea şi prinderea făptuitorului nu se poate realiza decât după parcurgerea
întregului proces criminalistic. Reţinerea făptuitorului, precum şi a oricărei persoane suspecte este
absolut necesară, însă în condiţiile legii1.
1.2. SOSIREA LA FAŢA LOCULUI A ORGANULUI DE CERCETARE
COMPETENT.
Toate măsurile de tactică criminalistică analizate în paginile anterioare pot fi întreprinse de
către organele judiciare primele sosite la faţa locului dacă acestea nu suferă amânare, în conformitate
cu art. 213 C.pr.pen.: „organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare cenu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză ce nu este de competenţa lui” . La momentul
sosirii la faţa locului a organului de cercetare penală compentent, acestuia îi incumbă o serie de
obligaţii care ar putea fi numite, generic, obligaţii de verificare a activităţii desfăşurate până la acel
moment de către organele judiciare. Astfel, organul de cercetare compentent va analiza şi verifica
toate măsurile premergătoare cercetării la faţa locului adoptate de către organele judiciare, modul în
care acestea au fost adoptate, iar în cazul în care în dispunerea acestora nu au fost respectate regulile
de tactică criminalistică va proceda la îndeplinirea lor eficientă de îndată. De asemenea, va preluatoate datele referitoare la primele informaţii obţinute în legătură cu locul faptei, va discuta cu
martorii şi celelalte persoane şi va asigura prezenţa martorilor asistenţi. Informarea şi verificarea
actelor întreprinse de organele judiciare se va realiza anterior începerii cercetării propriu-zise la faţa
locului.
1 E. Stancu, op.cit., p. 367.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
18/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
18
2. COMPUNEREA ŞI PREGĂTIREA ECHIPEI DE CERCETARE A LOCULUI
FAPTEI.
Analizarea tuturor elementelor prezente la locul faptei, determinarea cadrului infracţional şi amijloacelor materiale de probă, interpretarea urmelor existente, multitudinea de situaţii care se ivesc
la nivel practic, complexitatea procesului criminalistic, toate acestea sunt elemente care relevă faptul
că cercetarea la faţa locului constituie un act procedural ce implică munca în echipă, activitatea
corelată şi consolidată a unui grup de persoane care au cunoştinţe de specialitate în anumite domenii,
în special în domeniul criminalistic. Scopul primordial al cercetării la faţa locului este reprezentat de
prelevarea tuturor urmelor infracţiunii. Pentru atingerea acestui scop se impun cu necesitate
cunoştinţe de specialitate şi mijloace ştiinţifice adecvate, pe care organele de cercetare penală, oricât
de dotate ar fi, nu le posedă1.
Echipa care se formează în cazul cercetării la faţa locului trebuie să fie alcătuită dintr-un
număr restrâns de persoane, iar componenţa acesteia este determinată de criterii cum ar fi: natura
cauzei ce se cercetează, amploarea consecinţelor faptei săvârşite, întinderea suprafeţei de teren ce
trebuie cercetată, numărul victimelor, numărul martorilor oculari ce urmează a fi ascultaţi cu această
ocazie, natura urmelor şi mijloacelor materiale de probă existente2.
Echipa de cercetare poate fi formată din organul judiciar (anchetatorul) alături de specialişti,
experţi şi/sau tehnicieni. Rolul specialistului sau tehnicianului în cadrul cercetării la faţa locului şi
condiţiile participării lui sunt reglementate de art. 112 C.pr.pen. potrivit căruia „când există pericol
de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară
lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi
cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei
constatări tehnico-ştiinţifice”. Cercetarea la faţa locului acoperă ambele ipoteze prevăzute în
cuprinsul acestui articol. Specialistul solicitat pentru realizarea unei astfel de constatări face parte, îngeneral, din aceeaşi instituţie cu organul judiciar, dar aceasta nu este o condiţie obligatorie.
Constatarea tehnico-ştiinţifică poate fi realizată şi de către un specialist care funcţionează pe lângă
instituţia din care face parte organul de urmărire penală sau într-o altă instituţie. În ceea ce priveşte
1 C. Pletea, Criminalistica, 1999, p. 12.
2 A. Ciopraga, op.cit., p.39.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
19/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
19
desfăşurarea activităţii expertului, acesta funcţionează numai în cadrul altor organe. Pe de cealaltă
parte, participarea expertului în cercetarea la locul faptei este îngrădită de necesitatea respectării
unor reglementări procesual penale, referitoare la modul de dispunere a unei expertize1, cuprinse în
art. 116-127 C.pr.pen. Potrivit art. 116 P.pr.pen. „când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări
ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul deurmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei
expertize”.
Pentru a se putea determina necesitatea includerii în echipa de cercetare e unui anumit
specialist sau expert trebuie analizate elementele sau împrejurările care vor face obiectul de studiu al
acestora. Astfel, în cazul majorităţii infracţiunilor este necesar aportul specialiştilor criminalişti care
pot oferi numeroase informaţii referitoare la descoperirea, fixarea şi ridicarea celor mai variate urme
şi mijloace materiale de probă. În condiţiile în care la faţa locului se constată decesul victimei şi
urme evidente de violenţă este necesară prezenţa medicului legist. În cazul accidentelor auto vor fi
incluşi în echipa de cercetare unul sau mai mulţi specialişti auto.
Organele judiciare nu pot acoperi întreaga gamă de cunoştinţe necesare astfel încât
desfăşurarea cercetării la faţa locului să se realizeze eficient şi să se atingă toate obiectivele acesteia.
Din acest motiv este necesară prezenţa specialiştilor, experţilor, tehnicienilor care îşi vor desfăşura
activitatea în subordinea organului judiciar ce coordonează cercetarea. În practică au existat
numeroase situaţii în care interpretarea eronată a unor urme la faţa locului putea conduce la o eroare
judiciară dacă nu s-ar fi apelat la cunoştinţele unui expert (de exemplu: accidentul rutier produs pe
DN 13, în Pădurea Bogaţii, com. Maeruş, jud. Braşov).
1 R. Dascălu, Investigarea criminalistică a locului faptei, Ed. Luceafărul, Bucureşti, 2004, p. 501
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
20/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
20
3. PREGĂTIREA MIJLOACELOR TEHNICO-ŞTIINŢIFICE CRIMINALISTICE
Desfăşurarea activităţii de cercetare la faţa locului presupune utilizarea a numeroase mijloace
tehnico-ştiinţifice cu ajutorul cărora se procedează la determinarea, fixarea şi prelevarea urmelor şimijloacelor materiale de probă. Materialele destinate activităţilor criminalistice cuprind elemente a
căror complexitate este din ce în ce mai mare, existând atât instrumente simple destinate unei singure
operaţiuni, cât şi seturi cu zeci de componente care necesită pregătire de specialitate pentru a obţine
rezultate aşteptate în teren1. La nivel doctrinar s-a afirmat faptul că numărul acestor produse,
destinate cu precădere cercetării la locul faptei, se poate situa în jurul a două mii de criterii. Aşadar,
determinarea, definirea şi prezentarea completă a tuturor mijloacelor tehnico-ştiinţifice utilizate în
domeniul criminalisticii nu poate reprezenta decât obiectul unei ample lucrări nu numai din cauza
numărului deosebit de ridicat al acestora, ci şi din cauza complexităţii pe care conţinutul lor îl poate
presupune.
Vom proceda în continuare la prezentarea succintă unei clasificări a acestor mijloace
tehnico-ştiinţifice. Această clasificare este preluată din doctrina de specialitate2 şi prezintă
importanţă din punct de vedere al subiectului tratat în prezenta lucrare. Criteriul care stă la baza
acestei clasificări îl reprezintă complexitatea cercetării la faţa locului, în funcţie de care distingem:
a)
Mijloace tehnico-ştiinţifice utilizate în cercetările cu un grad scăzut de complexitate;
b) Mijloace tehnico-ştiinţifice utilizate în cercetările cu un grad ridicat de complexitate.
În cazul cercetărilor al căror grad de complexitate nu este ridicat se utilizează truse
criminalistice universale, truse foto şi truse criminalistice specializate. Trusele criminalistice
universale sunt acele truse care dispun de un instrumentar divers, cu ajutorul căruia se pot efectua
principalele operaţiuni de cercetare la faţa locului, împărţit în mai multe compartimente, dintre care
distingem3: compartimentul traseologic (destinat descoperirii, fixării şi prelevării urmelor de mâini,
picioare, dinţi etc.), compartimentul pentru executarea măsurătorilor şi marcarea obiectelor
principale (ruletă, bandă metrică etc), compartimentul necesar executării desenelor şi schiţei locului
faptei (riglă gradată, busolă, hârtie milimetrică, hârtie de calc etc.) la care se adaugă instrumentarul
1 L. Petrică, Investigarea criminalistică a locului faptei, Ed. Luceafărul, Bucureşti, 2004, p.1952 E. Stancu, op. cit., p. 361.3 I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p.12-13
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
21/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
21
de amprentare a persoanelor şi cadavrelor (tuşieră, rulou etc.), dar şi alte instrumente ajutătoare
(patent, ciocan, daltă, magnet ş.a.). Din categoria truselor criminalistice specializate fac parte acele
truse cu destinaţie specială, create pentru un anumit segment al cercetării. Fac parte din această
categorie trusa pentru testarea stupefiantelor, trusa pentru marcarea unor obiecte (cu substanţe
fluorescente sau chimice), trusa pentru prelevarea urmelor papilare latente cu radiaţie de tip laser,dar şi alte categorii de truse.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite la cercetările cu un grad ridicat de complexitate sunt
laboratoarele criminalistice mobile. Aceastea se află la dispoziţia unităţilor de poliţie şi ale
parchetului şi pot fi instalate pe autovehicule de diverse tipuri şi chiar pe elicoptere sau nave în
condiţiile în care cercetarea se desfăşoară într-un loc greu accesibil. Ele sunt indispensabile în
special în stabilirea unor împrejurări de genul accidentelor aeriene sau navale1. Laboratoarele
criminalistice mobile dispun, pe lângă principalele truse universale şi cele specializate şi alte
mijloace complementare precum: aparatură de înregistrare fotografică şi video, aparatură de detecţie,
mijloace de identificare a persoanelor ( „foto-identi-kit”, „identi-kit”, „mimicompozitor” şi
calculatoare pentru efectuarea de portrete robot computerizate), aparatură de comunicaţii radio, surse
proprii de energie electrică etc. În ceea ce priveşte aparatura de înregistrare, în ultimul timp sunt
folosite cu rezultate foarte bune înregistrările videomagnetice, atât pentru fixarea situaţiei întâlnite la
locul faptei, cât şi în luarea declaraţiilor, existând posibilitatea verificării pe loc a calităţii
înregistrării
2
. Compartimentul aparaturii de detecţie are un rol important şi este alcătuit din:detectoare de metale, detectoare de cadavre (detectorul Bansgrad este cel mai utilizat şi funcţionează
pe principiul reacţiei dintre gazele de putrefacţie şi un reactiv chimic), detectoare de substanţe
explozive şi detectoare de radiaţii invizibile.
Aceste mijloace tehnico-ştiinţifice sunt principalele materiale cu ajutorul cărora specialiştii,
experţii, tehnicienii sau celelalte organe de cercetare îşi desfăşoară activitatea, cu menţiunea că
această prezentare a fost realizată cu titlu exemplificativ,nu limitativ.
1 I. Mircea, Criminalistica, Ed. Chemarea, Iaşi, 1992, p.2912 E. Stancu, op. cit., p. 59.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
22/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
22
3.1. MIJLOACE TEHNICE FOLOSITE ÎN CĂUTAREA OBIECTELOR
ASCUNSE.
Din dorinţa ca fapta comisă să nu fie descoperită sau pentru a îşi ascunde urmele, de cele mai
multe ori făptuitorii ascund anumite obiecte (precum cele folosite pentru săvârşirea infracţiunii) sau
urme, sau chiar cadavrul victimei. Datorită dificultăţii descoperii acestor urme şi mijloace materiale
de probă în practică sunt utilizate şi alte categorii de mijloace tehnice, aflate în dotarea echipei de
cercetare la faţa locului, cu ajutorul cărora acestea pot fi descoperite.
Cele mai utilizate astfel de mijloacele sunt: câinii de umărire, detectorul de metale, sonda
electromagnetică, detectorul de cadavre, sondele metalice simple, sondele stetoscopice, aparatele
Roentgen, periscoape foarte înguste, etc.
Câinii de urmărire.
Prima menţiune ce considerăm că ar trebui făcută se referă la faptul că nu orice câine este un
câine de urmărire. Pentru a căpăta toate însuşirile necesare pentru a putea îndeplini o astfel de
misiune câinii sunt dresaţi în acest sens încă de la stadiul de pui, iar între aceştia şi antrenorul lor se
creează o legătură foarte puternică drept pentru care formează şi o echipă foarte eficientă pe teren.
De asemenea, nu toate rasele de câini pot dobândit acest nivel avansat de aptitudini, astfel încât
există anumite rase preferate pentru desfăşurarea acestei activităţi.
Principala caracteristică a câinilor care le permite acestora să detecteze urme ascunse sau
chiar să identifice drumul parcurs de către infractor şi, în cele din urmă, locul în care acesta se află o
constituie simţul lor olfactiv deosebit de dezvoltat.
Mirosul fiecărei persoane are o compoziţie specială, alcătuită din trei categorii: mirosul de
bază (acesta depinde foarte mult de procesele fiziologice care au loc în organismul uman şi
reprezintă mirosul dominant), mirosul profesional (uneori poate acoperi mirosul de bază şi este dat
de îmbrăcămintea persoanei) şi mirosul ocazional (preluat de la anumite obiecte cu care făptuitorul aintrat în contact – parfum, anumite substanţe etc). Îmbinarea acestor trei categorii de mirosuri, axate
pe mirosul de bază, alcătuiesc urma olfactivă, iar aceasta se va impregna pe toate obiectele cu care
persoana căutată a intrat în contact sau chiar pe traseul parcurs de către aceasta (urma olfactivă
gravitează în jurul urmelor de paşi, ale obiectelor persoanei etc.). Urmele cele mai uşor de depistat
de către câini sunt cele formate înainte cu şase ore, dar poate reţine şi urmele mai vechi. Mirosul
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
23/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
23
urmelor se conservă cel mai bine pe zăpadaă (cu precădere pe zăpada afânată), dar şi pe solul umed
(în special dacă este şi bogat în vegetaţie). Nu la fel de bine va fi însă conservat mirosul pe solul
uscat şi nisipos, asfalt, gheaţă sau suprafeţe lucioase.
Atunci când situaţia o impune, conducătorul, împreună cu câinele lui vor fi convocaţi de
urgenţă. Transportul se realizează în anumite condiţii: să nu fie curent sau miros puternic de benzină.
Sosit la faţa locului, câinelui i se vor acorda câteva momente pentru odihnă, pentru a mânca şi pentru
a se obişnui cu locul, apoi i se vor da obiecte ale infractorului căutat să le adulmece şi, în final, se va
dispune căutarea. Câinele va fi însoţit de conducătorul său, dar şi de un membru al echipei de
cercetare, aceştia ajustându-şi mersul la cel al câinelui. Conducătorul este are obligaţia de a analiza
în permanenţă comportamentul acestuia pentru a sesiza dacă a depistat vreo urmă sau indiciu.
Există patru situaţii cu privire la finalul acestei proceduri:
1. Câinele a ajutat la prinderea atât a infractorului, cât şi a corpurilor delicte (reacţia câinilor în
această ipoteză variază în funcţie de genul lor temperamental);
2. Este prins doar infractorul;
3. Se găsesc doar copurile delicte abandonate de infractor (în această ipoteză apare obligaţia
organului de cercetare penală de a stabili dacă se va continua urmărirea infractorului cu
ajutorul câinelui sau acesta se va retrage şi vor fi preluate doar obiectele în cauză);
4.
Nu a fost descoperit nici infractorul, nici obiectele căutate (se va dispune reînceperea urmăriicu ajutorul unui alt câine pentru a se stabili dacă urma a fost pierdută).
În cazurile în care urmărirea cu câini nu dă rezultate, se apelează la metodele odorologiei judiciare1 .
1 C. Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1972, p.517
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
24/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
24
CAPITOLUL III
CADRUL METODOLOGIC GENERAL AL CERCETĂRII LA FAŢA
LOCULUI
1. REGULI TACTICE ALE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI
Reprezentând un act procedural, cercetarea la faţa locului presupune respectarea anumitor
reguli tactice, reguli pe baza cărora echipa de cercetarea criminalistică îşi desfăşoară activitatea
astfel încât rezultatul final, urmărit prin desfăşurarea acestui proces criminalistic, să poată fi atins întotalitate. Aceste reguli tactice prezintă un caracter general, ele găsindu-şi aplicabilitatea pe durata
desfăşurării întregii cercetări. La nivel doctrinar, enunţarea elementelor tactice specifice acestui
procedeu probator diferă de la un autor la altul, însă regulile tactice esenţiale sunt unanim acceptate
şi enunţate.
1.1. EFECTUAREA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI CU MAXIMĂ
URGENŢĂ/ NEÎNTÂRZIAT .
Efectuarea cercetării la faţa locului cu maximă urgenţă/neîntârziat constituie una dintre
regulile tactice imperativ enunţată şi repetată la nivel doctrinar. Noţiunea „ cu maximă urgenţă” are
în vedere intervalul de timp cel mai scurt posibil scurs din momentul în care organele de urmărire
penală au fost sesizate cu comiterea unei infracţiuni şi până la sosirea acestora la faţa locului pentru
a dispune primele măsuri. În practică a fost dovedit faptul că, cu cât intervalul acesta de timp estemai scurt cu atât sporesc, într-o măsură direct proporţională, şansele determinării tuturor elementelor
şi stărilor care pot conduce la aflarea adevărului. Din datele comunicate de specialiştii sovietici la cel
de-al X-lea Simpozion Internaţional de Criminalistică (Havana, 1975), rezultă că atunci când
deplasarea organelor judiciare la faţa locului a avut loc în 10-15 minute din momentul sesizării, în
95% din cazuri s-a ajuns la identificarea făptuitorului; când acest interval de timp a sporit la 20-25
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
25/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
25
minute, procentul a scăzut la 80%1. O cercetare urgentă, operativă, determină o reducere a avansului
de timp pe care autorul faptei îl are înaintea organului judiciar 2 .
Acesta nu constituie însă unicul motiv care stă la baza acestui principiu. Deplasarea de
urgenţă a organelor de cercetare penală la locul comiterii faptei le permite acestora să adopte
neîntârziat măsuri de protejare şi conservare a urmelor existente la faţa locului, dispunerea măsurilor
premergătoare cercetării propriu-zis. Se înlătură astfel pericolul producerii anumitor modificări, al
dispariţiei sau degradării urmelor. Nu vom insista pe analizarea acestor elemente deoarece acestea au
făcut obiectul unei subsecţiuni anterior prezentate3.
1.2. CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI SE EFECTUEAZĂ OBIECTIV,
COMPLET ŞI MINUŢIOS.
Obiectivitatea reprezintă una dintre cele mai importante trăsături ale organelor de cercetare
penală, trăsătură ce trebuie menţinută pe parcursul desfăşurării întregului proces. Obiectivitatea
trebuie, de asemenea, să se regăsească în toate actele întocmite de către organul de cercetare penală.
Astfel, situaţia de la faţa locului trebuie redată întocmai cum a fost descoperită, configuraţia reală a
cadrului să fie conservată şi fixată complet şi fidel, obligaţia de obiectivitate impunând organului penal responsabil să adopte o atitudine ce exclude orice pornire subiectivă. Dacă, de la momentul
sesizării organelor de cercetare penală şi până la momentul sosirii la faţa locului a acestora, locul
comiterii faptei a suferit modificări, organul judiciar are obligaţia de a fixa cadrul şi spaţiul în forma
în care acesta se afla la momentul sosirii sale la faţa locului, iar nu pe baza presupunerilor acestuia
despre cum arăta locul imediat după comiterea faptei sau pe baza indicaţiilor oferite de către martori,
deoarece toate aceste aprecieri subiective pot genera o fixare eronată a ambianţei de la locul faptei,
cu repercursiuni asupra rezultatelor cercetării.
Echipele criminalistice au obligaţia de a cerceta locul faptei prin prisma tuturor variantelor
posibile de comitere a infracţiunii şi nu numai prin prisma acelei variante pe care, în mod subiectiv,
1 A. Ciopraga, Criminalistica. Tactica, Iaşi, 1986, p.336
2 J.G. Wilhem, Introducere în practica criminalistică, Stuttgart, Germania, 1974, p.55
3 Capitolul II, Sectiunea 1, Subsecţiunea 1.1., p.11
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
26/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
26
o consideră ca fiind cea reală. Elementul de obiectivitate poate fi uneori înlăturat de anumite
elemente analizate la faţa locului care coincid cu situaţii analizate în alte cazuri, respectiv în cadrul
altor cercetări la faţa locului. În această ipoteză, organul de cercetare penală are tendinţa de a
compara cele două situaţii şi de a considera că şi soluţionarea cazului este aceeaşi. Adoptarea unei
astfel de atitudini este însă deosebit de eronată deoarece, oricât de asemănătoare pot fi la un anumitmoment dat două cazuri, acest fapt nu conduce întotdeauna la acelaşi deznodământ. Numai
realizarea unei cercetări foarte amănunţite, detaliate, minuţioase la faţa locului poate scoate la iveală
acele elemente de detaliu care pot deosebi în mod radical două cazuri unul de celălalt. Se remarcă
aşadar faptul că între realizarea unei cercetări la faţa locului deosebit de minuţioase şi menţinerea
obiectivităţii există o legătură foarte strânsă. În absenţa obiectivităţii, organul de cercetare penală
subiectiv are tendinţa de a analiza numai acele aspecte care îi dovedesc ideea preconcepută, deja
formată, despre faptele petrecute. O astfel de atitudine nu mai are astfel la baza raţionamentul
potrivit căruia toate variantele sunt posibile, analizarea şi determinarea tuturor variantelor posibile pe
baza elementelor descoperite la faţa locului şi ulterior, prin analizare, interpretarea, compararea şi
unirea lor, eliminarea pe rând, a fiecărei variante neplauzibile sau nesusţinute de probe. Acest
raţionament tinde a fi înlocuit, în mod eronat, cu cel al probării unei anumite teorii proprii organului
de cercetare penală subiectiv, riscând ca celelalte probe, urme de la faţa locului, să nu fie analizate
sau să fie insuficient examinate. Obiectivitatea în efectuarea cercetării la faţa locului asigură, aşadar,
nu numai fixarea fidelă a situaţiei de fapt existente, ci şi caracterul complet al acestei activităţi
deoarece, aşa cum s-a văzut, atunci când cercetarea este subordonată verificării unei versiuni
prematur formulate, considerată verosimilă, această împrejurare atribuie cercetării un caracter
unilateral1.
Pe de cealaltă parte, analizarea completă şi minuţioasă a spaţiului infracţional este imperativ
necesară. Analizarea este completă atunci când aceasta nu se rezumă doar la locul săvârşirii faptei ci,
după cum analizat deja2, intră în conţinutul acestei noţiuni şi alte zone limitrofe care prezintă
importanţă prin prisma informaţiilor pe care le oferă cu referire la modul comiterii infracţiunii,
persoana făptuitoului etc. Analizarea minuţioasă presupune nu numai analizarea fiecărui element
prezent la locul faptei, cu excepţia celor care, în mod evident, nu au legătură cu fapta, ci şi analizarea
foarte în detaliu a acelor elemente, urme, probe. La nivel doctrinar s-a afirmat3 că această regulă,
1 A. Ciopraga, op. cit., p.47.
2 Capitolul I, Secţiunea 1, Subsecţiunea 1.1.1., p. 23 E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, ediţia a V-a, Bucureşti, 2010, p. 363
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
27/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
27
vizând minuţiozitatea investigaţiilor, impune echipei de cercetare să-şi focalizeze atenţia în două
direcţii principale:
Descoperirea şi cercetarea riguroasă a urmelor – avându-se în vedere în special
prelevarea urmelor biologice şi a microurmelor;
Clarificarea împrejurărilor negative – înţelegându-se prin aceasta determinarea acelor
neconcordanţe existente între aspectul locului faptei şi natura faptei.
În ceea ce priveşte analizarea acelor urme şi obiecte care aparent nu au nicio legătură cu
fapta, la nivel doctrinar a fost exprimată şi opinia contrară potrivit căreia „e preferabil să se fixeze
urme şi obiecte cu privire la care mai târziu se va stabili că nu aveau nicio legătură cu cauza
cercetată, decât să se ignore, pe temeiul inexistenţei unei atare relaţii, urme şi obiecte ce se
dovedesc a fi fost utile cauzei”
1
.
1.3. CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI SE REALIZEAZĂ ÎN MOD ORGANIZAT.
Cercetarea la faţa locului reprezintă, după cum deja am precizat, o activitate de echipă. În
aceste condiţii existenţa unei metode de organizare este esenţială pentru ca scopul final al cercetării
să poată fi atins. Inexistenţa unei forme de organizare ar putea genera consecinţe deosebit de grave şi
ar putea efecta procesul de cercetare la faţa locului iremediabil. Să luăm ca ipoteză situaţia în care
fiecare membru al echipei ar pătrunde la locul săvârşirii infracţiunii în mod aleatoriu pentru a-şi
desfăşura partea sa de cercetare, sau, chiar mai grav, toţi membrii echipei ar lucra simultan. În acest
context nu numai că numeroase urme se vor pierde, dar locul comiterii infracţiunii va suferi
modificări majore foarte greu de reconstituit, dacă nu chiar imposibil.
Munca în echipă, respectiv cercetarea în echipă, presupune „o conducere unică”2. În
principiu, conducerea echipei incumbă procurorului. Organul de urmărire penală îşi va schiţa un
plan, ţinând seama de extinderea locului faptei, de primele versiuni ce se desprind din cele relatate
de martori, de natura dominantă a urmelor ce pot fi ridicate (de exemplu, la locul faptei se găseşte un
1 A. Ciopraga, op. cit., p. 492 M. Le Clere, Manuel de police technique, Ed. Police-Revue, Paris, p.210 şi urm.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
28/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
28
cadavru, urmele unui incendiu, ale unei spargeri etc.)1. Pe baza acestui plan se vor stabili: membrii
echipei de cercetare, atribuţiile fiecărui membru al echipei (fiecare dintre membri având obligaţia de
a îndeplini sarcinile atribuite integral şi cât mai operativ posibil). Tot pe baza acestui plan vor fi
stabilite şi etapele activităţii de investigare. Aceste etape trebuie să urmeze o ordine logică, dar, cel
mai important, o ordine eficientă.
Organizarea desfăşurării activităţilor de investigare trebuie să se facă într-o ordine bine
stabilită, într-o succesiune firească, şi anume2:
Orientarea în zona în care se află situat locul faptei;
Determinarea şi examinarea în ansamblu a locului faptei;
Căutarea, descoperirea şi ridicarea urmelor sau a probelor materiale;
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.
În ceea ce priveşte strict activitatea de echipă, aceştea au obligaţia de a conlucra fără rezerve,
pe de o parte, dar şi de a informa în permanenţă conducătorul cercetării despre rezultatele obţinute şi
modul de desfăşurare al cercetării, acesta din urmă având obligaţia aferentă de a centraliza toate
datele astfel obţinute. Este important de precizat faptul că, în cadrul cercetării la faţa locului, nu
există o ierarhie a echipei determinată de activitatea desfăşurată de fiecare membru în parte, drept
pentru care, deşi uneori munca depusă de unul dintre aceştia aduce un mai mare aport de informaţii,
ceea ce uşurează drumul spre aflarea adevărului, este greşit a se considera că activitatea desfăşuratăde acel membru al echipei, sau de un altul, este mai importantă.
1 C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.510.2 E. Stancu, op. cit., p. 364.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
29/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
29
2. ETAPELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI
La nivel doctrinar sunt recunoscute de către toţi autorii două etape ale cercetării
criminalistice propriu-zise şi anume: etapa statică şi etapa dinamică. Activităţile ce se efectueză înfaza statică urmăresc determinarea limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea şi
fixarea aspectului general al locului săvârşirii infracţiunii, a poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale
de probă, în starea în care au fost găsite1 . A doua etapă a cercetării locului săvârşirii faptei, numită
„faza dinamică” sau „stadiul detaliat al cercetării”, constă în examinarea amănunţită a fiecărui obiect
purtător de urmă, deplasându-l din locul unde a fost descoperit, pentru a-i asigura condiţii optime de
examinare2. Pe lângă aceste două etape există însă şi autori3 care numesc şi existenţa unei a treia
etape, anterioară celor două, în care situaţiile diferă după cum măsurile premergătoare specifice
actului procedural analizat au fost sau nu îndeplinite până la momentul analizat. Diferenţa majoră
existentă între măsurile preliminare cercetării (ca şi etapă anterioară cercetării la faţa locului) şi
măsurile preliminare adoptate în această etapă (ce face parte din însuşi conţinutul actului de
cercetare propriu-zis) o constituie faptul că: în timpul ce prima categorie de măsuri este dispusă,
după cum deja am analizat,în cele mai multe cazuri, de poliţiştii care se deplasează primii la faţa
locului (aceste măsuri fiind adoptate în scopul nealterării şi nemodificării cadrului infracţional), cea
de a doua categorie de măsuri sunt dispuse de către conducătorul echipei de cercetare, organul legal
competent fiind obligat de dispoziţiile legale să acţioneze în acest sens, de această dată scopul
adoptării acestora fiind acela al pregătirii cercetării propriu-zise, după cum şi este denumită această
etapă („faza de pregătire a cercetării”). Măsurile pe care le presupun cele două categorii sunt
aceleaşi, necesitatea, urgenţa şi modul de adoptare/reluare al acestora în cadrul cercetării la faţa
locului fiind impus, în general, de următoarele criterii: dacă acestea au fost sau nu deja adoptate
anterior sosirii echipei de specialitate şi eficienţa relevată. Astfel, dacă nu au fost îndeplinite
măsurile premergătoare cercetării la faţa locului (nu vom reveni asupra acestor măsuri deoarece
acestea au fost deja analizate4
) ele vor fi dispuse de către organul judiciar şi efectuate în cadrulacestei etape însă îndeplinirea lor reclamă o maximă urgenţă, din cauza tardivităţii momentului la
care sunt dispuse, iar în ipoteza în care cercetarea la faţa locului a fost precedată de acţiuni
1 A. Ciopraga, op.cit., p.49 şi urm.
2 C. Suciu, op. cit ., p. 513.3 E. Stancu, op. cit. , p.367 şi urm.4 Capitolul II, Secţiunea 1, subsecţiunea 1.1.1., p.11
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
30/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
30
premergătoare atunci această etapă, denumită şi „etapa pregătirii cercetării efective” va presupune o
completarea a măsurilor deja luate, fie prin dispunerea unor măsuri noi, fie prin întărirea celor
adoptate de organele sosite primele la faţa locului.
Unul dintre primele acte săvârşite de către organul competent în această fază constă în
completarea măsurilor deja adoptate privind salvarea victimelor, înlăturarea pericolelor şi
conservarea urmelor, dar şi examinarea rapidă a locului faptei (respectiv o primă fixare a limitelor
teritoriale şi, dacă se consideră necesar, întărirea măsurilor de pază). O altă măsură presupune
îndepărtarea persoanelor inutile, cu obligaţia aferentă de a reţine acele persoane care au făcut
sesizarea, dar şi eventualii martori sau eventualele persoane considerate suspecte. Tot în această
etapă vor fi reţinute şi persoanele care pot fi selecţionate ca martori asistenţi deoarece de la acest
moment ne aflăm în faza cercetării propriu-zise la faţa locului în cadrul căreia devine aplicabil art.
129 alin. 2 teza I Cod de procedură penală potrivit căruia „ organul de urmărire penală
efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu
este posibil ”. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se
află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane, ori să
plece înainte de terminarea cercetării1 (aceasta este o măsură ce nu poate fi încadrată la categoria
măsurilor preliminare cercetării la faţa locului deoarece, potrivit articolului citat, această competenţă
nu îi este recunoscută decât organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, nicidecum
organelor de poliţie sosite primele la faţa locului, cu excepţia situaţiei în care măsurile preliminaresunt luate chiar de către organul de urmărire penală sosit la faţa locului simultan cu celelalte organe
ale legii). Tot în această fază se va dispune stabilirea precisă a sarcinilor ce revin fiecărui membru al
echipei conform planului de lucru formulat de către conducătorul grupului de cercetare. Grupului de
lucru stabilit i se va indica şi ordinea îndeplinirii activităţilor de cercetare. Organului de cercetare la
faţa locului care conduce activitatea echipei de cercetare îi incumbă şi toate celelalte obligaţii
analizate în cadrul celui de al doilea capitol2 (incluzând în această categorie şi obligaţia de a obţinute
primele informaţii referitoare la faptă).
În afara acestor măsuri adoptate în această etapă, al căror conţinut este similar cu cel al
măsurilor preliminare cercetării, organul de cercetare penală va proceda la punerea în practică a unor
reguli tactice care sunt specifice cercetării la faţa locului (altele decât cele analizate la începutul
1 Art. 129 alin. (5) Cod de procedură penală
2 Capitolul II, Secţiunea 1, Subsecţiunea 1.2., p.17
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
31/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
31
acestui capitol). Bineînţeles, aplicarea regulilor în discuţie se face şi în funcţie de specificul zonei
cercetate (locuri închise sau deschise), de modificările aduse1. Una dintre aceste reguli tactice
vizează limitarea numărului de persoane care are dreptul de a pătrunde în zona ce urmează a fi
cercetată. În faza de pregătire, la locul faptei va pătrunde numai şeful echipei, însoţit, eventual, de un
ajutor sau de medicul legist, dacă infracţiunea s-a soldat cu victime omeneşti2. În practică, ori de căteori se consideră necesar şi posibil, va fi utilizat inclusiv ajutorul câinilor de urmărire, special
antrenaţi şi dresaţi în acest sens. Raţiunea acestei reguli tactice este evidentă: necesitatea stabilirii
tuturor elementelor de fapt, urmelor, obiectelor de la faţa locului, crearea unei imagini atât de
ansamblu cât şi de detaliu asupra întregului cadru, consemnarea datelor astfel obţinute în
procesul-verbal, formarea unei prime opinii a organului de cercetare penală despre infracţiunea
comisă, modul comiterii, consecinţele acesteia etc., elaborarea unui plan eficient pentru situaţia de la
faţa locului, determinarea acelor măsuri stringente pentru conservarea urmelor şi mijloacelor
materiale de probă ş.a.m.d, toate acestea înainte ca spaţiul cercetării să mai sufere orice modificare
sau alterare. O altă regulă tactică o constituie determinarea întregii echipe la respectarea unor cerinţe
precum: interzicerea fumatului în spaţiul supus cercetării, curăţarea încălţămintei de noroi, praf sau
orice altă materie pentru a preveni formarea de noi urme. Vor fi de asemenea interzise în spaţiul
suspus cercetării orice alte obiecte sau elemente care nu sunt necesare cercetării. Echipa de cercetare
va fi obligată să utilizeze echipamentul de protecţie. Aceste reguli tactice sunt enumerate şi
prezentate cu caracter exemplificativ, iar nu limitativ, urmând fie să mai revenim asupra unora dintre
acestea în cadrul paginilor ce urmează, fie să prezentăm altele noi care, deşi sunt stabilite ca şi reguli
tactice în această etapă a pregătirii cercetării la faţa locului, îşi găsesc aplicarea în special în oricare
dintre cele două etape ulterioare.
1 R. Lechat, La technique de l’enquette criminel, Ed. Moderna, Bruxelles, 1959, p.119-120.2 E. Stancu, op.cit.,. 368.
-
8/20/2019 Cadrul Metodologic General Al Cercetarii
32/92
Cadrul metodologic general al cercetării la faţa locului
32
2.1. ETAPA STATICĂ.
Etapa statică constituie acea etapă a cercetării la faţa locului în cadrul căreia organele
judiciare vor proceda la analizarea amănunţită a locului în care a fost comisă fapta, a zonelor
limitrofe, însă această analiză se realizează fără a se aduce niciun fel de modificare locului cercetat.
Astfel, niciun element sau obiect nu va putea fi mişcat sau mutat în această fază, de unde şi
denumirea acestei etape. Deşi doctrina nu a realizat o împărţire a activităţilor ce se desfăşoară în
cadrul acestei faze, analizându-le ca pe un tot unitar, vom proceda în continuare la prezentarea lor în
ordinea logică a realizării acestora cu scopul de a face anumite precizări de detaliu.
2.1.1. Precizarea limitelor teritoriale în cadrul cercetării la faţa locului.
Astfel, prima activitate desfăşurată de organul judiciar sub a cărui coordonare se desfăşoară
întreaga cercetare este determinată de precizarea limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde
actul procedural. După cum am precizat deja, locul comiterii unei infracţiuni nu se limitează la locul
propriu-zis al faptei ( de exemplu, în cazul unui omor calificat, cercetarea la faţa locului nu se va
opri nicidecum la zona în care a fost descoperit cadavrul), astfel încât determinarea limitelor
teritoriale între care se va desfăşura cercetarea este deosebit de importantă deoarece o delimitare
greşită poate conduce la omisiunea de a analiza probe sau urme materiale ce pot avea un rol crucial
în procesul de aflare al adevărului. Sc