Download - Bio 05 Factorii Ecologici
4. INFLUENŢA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA DEZVOLTĂRII ŞI
RĂSPÂNDIRII VIEŢUITOARELOR
Ecologia Ştiinţa care studiază modul cum factorii de mediu influenţează dezvoltarea şi
răspândirea organismelor vii şi a biocenozelor
4.1. FACTORII CLIMATICI
4.1.1. Lumina
Lumina intervine în procesele biologice şi fiziologice.
a.plante fotofile (heliofite): obligatoriu: Artemisia sp., Agropyron cristatum, Pinus sylvestris, Larix decidua
facultativ: Fagus silvatica, Carpinus betulus
- Adaptări specifice
După durata iluminării plantele pot fi de zi lungă (mai frecvente în zonele temperate şi reci), de zi
scurtă (caracteristice zonei calde) şi indiferente (liliacul – Syringa vulgaris).
După necesarul de lumină, animalele pot fi fotofile şi umbrofile, diurne (de zi) şi nocturne (de
noapte). Animalele prezintă anumite adaptări: depigmentarea, homocromia etc.
b. plante umbrofile (sciafite) – fotofobe: Oxalis acetosella, Asperula odorata
4.1.2. Temperatura
Optimul termic
Majoritatea organismelor suportă variaţii de temperatură cuprinse între 0 şi 50 oC.
Unele bacterii şi alge pot vegeta la temperaturi foarte scăzute de -30 oC, cum sunt specii de alge roşii
care mor la temperatura de +4 oC.
Pinguinul imperial şi renul suportă temperaturi de până la -60 oC.
În regiunile tropicale deşertice suportă temperaturi de 50 oC.
4.1.3.Vântul
- acțiunea mecanică asupra plantelor și animalelor mici – distrugere;
- polenizare – plante anemofile: stejar (Quercus robur), frasin (Fraxinus excelsior), brad (Abies
alba), graminee ș.a. - produc cantitate mare de polen alergie;
- diseminare
4.2. CARACTERISTICILE MEDIULUI ACVATIC
4.2.1. Salinitatea mediului acvatic
a. organisme oligohaline – în apele dulci cu salinitate mică (0,5 – 5 ‰);
b. organisme mezohaline – în apele salmastre cu salinitate cuprinsă între 0,5 – 18 ‰);
c. organisme polihaline – în apele marine (18 – 41 ‰);
d. organisme hipersaline – în lacurile continentale cu salinitate peste 41 ‰.
Salinitatea mediului acvatic influenţează şi bogăţia numărului de specii ale regnului
animal:
- în Marea Mediterană - salinitate de 35 ‰ - peste 7000 de specii;
- în Marea Neagră - salinitate de cca. 17 ‰ - 1200 specii;
- în Marea Azov - salinitate de 12 ‰, au fost identificate aproximativ 100 specii.
În general, în apele cu salinitate foarte mare sau în apele salmastre cu variaţii mari ale
salinităţii trăiesc puţine specii, dar populaţiile acestora au un număr mare de indivizi.
4.2.2. Dinamica apelor
În regiunile cu variaţii periodice mari ale nivelului apelor plantele au adaptări speciale.
Vegetaţia de pe ţărmurile acestor mări se constituie în asociaţii de tip mangrove, care au
adaptări la aceste oscilaţii.
Curenții acvatici
- Orizontali – migrația unor specii pentru reproducere: Anguilla anguilla
- Verticali – asigură oxigenarea apei în straturile profunde
4.3. FACTORII GEOMORFOLOGICI
Altitudinea
Modificarea caracteristicilor atmosfere - etajare bio-pedo-climatică. Cu cât altitudinea este mai
mare cu atât temperatura este mai scăzută, umezeala mai ridicată, radiaţia mai intensă, vânturile mai
puternice, presiunea mai scăzută.
Înclinarea terenului
Cantitatea de radiaţie solară care cade pe suprafaţa terestră depinde de unghiul sub care cade,
deci este în funcţie şi de înclinarea terenului, care determină încălzirea mai rapidă sau mai înceată a
terenului respectiv.
Favorabilitatea formării unui sol, infiltraţia şi reţinerea apei, şi posibilitatea împăduririi sau
acoperirii cu vegetaţie a terenurilor lipsite de vegetaţie (avalanşe, deplasări de teren) → adaptări
speciale cum ar fi: rădăcini foarte dezvoltate pe două direcţii, în profunzime şi în suprafaţă, crengi
flexibile, ramuri dispuse radiar la suprafaţa solului.
Expoziţia versanţilor - diferenţele de bilanţ radiativ dintre versanţii expuşi şi cei opuşi.
Ex. pe versanţii sudici ai Alpilor, vegetaţia este răspândită până la 3300 m altitudine, iar pe cei
nordici, până la 2900 m.
Debutul şi evoluţia ciclului vegetativ este mai timpuriu pe versanţii expuşi decât pe cei umbriţi.
Relieful ca adăpost: baraj/adăpost Ex. Sudul Crimeei - Munţii Iaila – specii
mediteraneene.
Depresiunile deschise: ex. în Depresiunile subcarpatice din sudul ţării noastre, se
dezvoltă specii termofile cum este castanul bun, care formează masive întinse. În
depresiunile deschise orientate spre est din zona Vrancea liliacul înfloreşte mai devreme
decât în ţinuturile situate mai la sud (R. Călinescu et al., 1972).
Dimpotrivă în depresiunile închise se produc inversiuni termice şi implicit de
vegetaţie. Astfel, vegetaţia psichrotermă se dezvoltă pe fundul depresiunilor, iar cea
termofilă se dezvoltă îndeosebi la partea superioară a versanţilor.
4.4. Solul
Proprietăți – favorabilitate și restrictivitate
Suport
Mediu de viață
Sursă de hrană
Adăpost
Plante indicatoare pentru anumite proprietăți ale solului
Adaptări
4.5. FACTORII BIOTICI
Acţiunile pe care le exercită organismele unele asupra altora au un rol deosebit de
important în repartiţia acestora, de aceste relaţii depinzând şi fizionomia biocenozelor. Din
categoria factorilor biotici fac parte raporturile reciproce dintre organisme (R. Călinescu et
al., 1972):
- raporturile plante – plante, numite relaţii fitogene;
- raporturile animale – animale, numite relaţii zoogene;
- raporturile plante – animale, numite relaţii biocenotice.
Relaţiile se pot stabili între indivizii aceleiaşi specii, numite relaţii intraspecifice, sau
între indivizi aparţinând la specii diferite, numite relaţii interspecifice.
Relaţiile intraspecifice s-au dezvoltat în timpul evoluţiei speciei în scopul organizării
şi perfecţionării funcţionalităţii populaţiei respective. Aceste relaţii au caracter de necesitate,
asigurând integritatea şi activitatea normală a populaţiei şi implicit a speciei.
Relaţiile interspecifice reflectă interacţiunile din cadrul populaţiilor eterogene ce împart acelaşi
biotop. Prin aceste relaţii se menţine echilibrul din interiorul biocenozei. După efectul pe care îl au, relaţiile
interspecifice sunt de mai multe tipuri.
1. Neutralismul - indiferenţă
2. Comensalismul - raportul de ajutor dintre două organisme din care doar unul beneficiază fără a
dăuna celuilalt. Relaţia este obligatorie pentru comensal, în timp ce pentru populaţia gazdă relaţia este
indiferentă. În interiorul spongierilor, scoicilor, racilor se întâlnesc larve, insecte, viermi care profită de
adăpostul prin care circulă apa cu substanţele nutritive.
3. Simbioza (1870 - De Bary) reprezintă asocierea obligatorie din care ambii parteneri au de
câştigat. Lichenii + relaţia dintre rădăcinile plantelor leguminoase şi bacteriile fixatoare de azot (Rhizobium
leguminosarum).
4. Mutualismul reprezintă interacţiunea cu avantaje de ambele părţi. Este foarte răspândit în
regnul animal: unele flagelate populează intestinul termitelor utilizând celuloza ca hrană.
5. Cooperarea reprezintă relaţia de asociere dintre două specii de animale, fiecare putând trăi şi
separat. Cooperarea asigură un profit mai mare. Exemple sunt numeroase: crabii au fixate pe spatele lor
actinii; actiniile devin mobile şi crabul este mai bine apărat; carnivorele ce trăiesc în haite: lupii (Canis
lupus), hienele etc.
6. Alelopatia (amensalismul) reprezintă relaţia prin care unele plante au capacitatea de a
produce o serie de substanţe ce împiedică dezvoltarea altor plante. Ex. antibioticele secretate de unele
ciuperci, care împiedică dezvoltarea bacteriilor (mucegaiul verde sau galben din genul Penicillium).
7. Competiţia (concurenţa) apare la animalele cărora le sunt necesare aceleaşi condiţii de viaţă,
resursele de mediu fiind limitate. De exemplu moluştele coloniale (stridiile, midiile).
8. Parazitismul reprezintă convieţuirea dezarmonică dintre două organisme în care parazitul se
hrăneşte pe seama celui parazitat. Relaţia implică inhibarea de către specia parazită a creşterii şi
dezvoltării speciei parazitate. În lumea plantelor sun cunoscute specii de plante inferioare, dar şi
superioare, care nu prezintă clorofilă sau alţi pigmenţi asimilatori. Dintre ciuperci menţionăm rugina
grâului (Puccinia graminis) ce atacă grâul, tăciunele porumbului (Ustilago maydis) ce populează toate
organele porumbului ş.a. Dintre animale: tenia (Trypanosoma) ş.a.
9. Semiparazitismul se manifestă la unele plante care deşi pot face fotosinteză prezintă şi
haustori. Exemple: vâscul (Viscum album) care atacă un număr mare de esenţe lemnoase.
10. Prădătorismul este o interacţiune pozitivă pentru prădător şi nefavorabilă, fatală, pentru
pradă. Relaţia de prădătorism alături de parazitism are rolul de a limita efectivele unor specii.
11. Relaţiile mecanice se întâlnesc la unele plante care, în căutare de
lumină se folosesc de alte plante cu rol de suport, fără să le dăuneze acest
lucru. Tipice sunt lianele, care se înfăşoară în jurul altor plante: curpenul
(Clematis vitalba), iedera (Hedera helix), din regiunile temperate, scara
maimuţelor (Bauhinia) ş.a. foarte răspândite în pădurile tropicale umede. În
pădurile din Delta Dunării arborii şi arbuştii sunt acoperiţi de liana
mediteraneană Periploca graeca şi viţa sălbatică (Vitis silvestris).
Alte relaţii mecanice stabilesc epifitele: lichenii (Usnea barbata),
orhidee tropicale, ferigi.
12. Relaţiile biocenotice sunt mixte şi au consecinţe pozitive, de perpetuare a unor
specii, sau negative pentru una dintre părţi. Din prima categorie fac parte mai multe
tipuri de interacţiuni.
a) Polenizarea cu ajutorul unor animale: insecte, păsări, moluşte sau lilieci este
răspândită la multe specii de plante.
Plantele entomofile sunt polenizate cu ajutorul unor insecte. Exemplul cel mai tipic
este smochinul (Ficus carica), care, introdus din regiunea mediteraneană a Europei în
California, nu a putut fructifica până nu a fost adusă şi insecta Blastophaga psenes.
Plantele ornitofile sunt polenizate cu ajutorul unor păsări nectarivore. O serie de
Rubiaceae tropicale sud-americane sunt polenizate prin intermediul păsărelelor din
familia Trochylidae, cunoscute sub numele de „colibri” sau „pasărea muscă”. Tot aceste
păsări mai polenizează şi florile unor cactee (Cereus) din Columbia.
Blastophaga psenes
Plantele malacofile sunt polenizate cu ajutorul unor moluşte. Este cazul vaniliei
sălbatice.
Plantele cheiropterofile sunt polenizate cu ajutorul liliecilor care se hrănesc cu
sucul dulce din cupele florale sau cu musculiţele ce se adună pe aceste flori.
b) Plantele carnivore sau cu nutriţie mixtă: roua cerului (Drosera), otrăţelul de
baltă (Utricularia vulgaris), Sarracenia, Pinguicula ş.a. din ţinuturile tropicale sud-
asiatice.
c) Plantele mirmecofile servesc drept gazdă unor furnici, care le apără de alte
furnici tăietoare.
4.6. FACTORUL ANTROPIC