BALADA DE TOAMNA

de Aurora Lucian

Printre buruieni uscate Si ganganii alarmate,

Toamna lunga si ploioasa

A secerat ca o coasa

Tot ce-a intalnit in cale

De pe munti, dealuri si vale

Lasandu-le zgribulite,

Lacrimate, pustiite...

Parca-i nesfarsita ceata!

Cand brumata-i dimineata,

Cand mohorata cu ploi

Udand pomisorii goi,

Dar si vanturi nesfarsite...

Pasarile ingrozite,

Parasind cuiburi de-o vara,

Pe sub stresini se strecoara.

Nicio frunza n-a iertat!

Le-a pictat si au picat,

Le-a stropit cu ploi marunte.

Cu manie sus, la munte,

Burnita a presurat

Si pamantul l-a muiat,

Topind snopi de ciumafai,

Dand la copii guturai.

Doar din galeria mica

Scoate capul, mort de frica,

Un soricel tremurand

Si pe toamna intreband:

- Unde-s zilele senine?

Te-ai gandit doamna, la mine,

Ca am spice doar pe-o luna?!

S-a retras albit de bruma.