Motto:

Să ştii că ştiu ce zic când zic, şi eu nu zic la toată lumea, numa’ la ǎia la care musai trebuie sǎ zic… ai înţeles?

L A U R E N Ţ I U B U D Ã U

Bairam cu îngeriPersonajele:

Nea Puiu – pescar amator, 64 ani

Siroco – pescar amator, 29 ani

Femeia care vinde lozuri – fără vârstă

Barmaniţa – 21 ani

Zdrahonul – 52 ani

Perechea Zdrahonului - 25 ani

Vǎnzǎtorul de ziare – 14 ani

- 2013 -

pag. 1

Scena 1

Un bar fără pretenţii de lângă calea ferată. Ora 11 P.M.

Barmaniţa: Ce mai serviţi?

Siroco: Servim... Ce mai servim, nea Puiule? Mai servim?

Nea Puiu: Aaa? (ironic) Pacheţele de primăvară, fructe de mare n-aveţi?! (se caută insistentprin toate buzunarele cusute) Servim, bineînţeles că servim, da’ numa’ când vrem noi. Vinomai târziu, păpuşă mică şi drăgălaşă, vino peste două săptămâni când îmi încarcă cardul cusporul de ruşine... că acum, în momentul ăsta, încă nu suntem foarte hotărâţi dacă şi ceservim.

Barmaniţa (îndepărtându-se, printre dinţi): Fir-aţi ai...

Nea Puiu: Te-am auzit, să ştii că te-am auzit. Şi apoi, dacă vrei s-o dăm pe bune, măi, fato,dacă tot vrei să ştii, putem să ne-ntindem cu cafeaua asta răsfiartă până mâine dimineaţădacă avem chef, dacă aşa vor muşchii noştri fleşcăiţi. Ştiu că de-abia aştepţi să ne ridicăm dela masă ca să zăvorăşti uşa, să întorci cartonul pe care scrie “Deschis” şi să te culci cu fundu’tǎu de maimuţǎ urlǎtoare pe scaune; da’ vrem ca sǎ-ţi facem în ciudâ, ai înţeles?...

Siroco: Las-o în pace. Ce-ai cu domnişoara? Nu ţi-e ruşine? Ar putea să fie copilul tău vitreg.Vai de steaua ei, mănâncă şi ea o pâine graham.

Nea Puiu: Copiii mei au ajuns departe, Siroco, nu ca panarama asta care spală paharele cuvârful degetelor boite şi saltă halbele după toţi jegoşii. Departe, tataie. Sunt în Italia, la Milano.Nu oricine care ajunge în Italia ajunge şi în capitala modei, la Milano, să ştii; nouăzeci şi cevala sută dintre venetici se îngrămădesc doar în cel mai frumos oraş al Moldovei, la Torino...(râde singur)

Siroco: Fiecare cu norocul lui, nea Puiule sau după cum zic francejii: “De gustibus nondiscutandum...” (sic!)

Nea Puiu: De ce mă-njuri şi tu? Hai, mă, liceu! Te-ai ţăcănit?! (enervat) Şi apoi ce? N-o laseu să mănânce? Să mănânce, frate, liniştită. Să scurme, să pape mititica... nu să-mi papemie, cu linguriţa, nervii mei de Murano. Că nu chiar aşa se câştigă banii cum crede ea că secâştigă...

Siroco: Uite, îţi dau o votcă, numai să taci. Ultima. Ne facem de ruşine şi aici, nea Puiule. Apus botu’. Uite ce faţǎ a fǎcut. Mai mai sǎ plângǎ… Vrei să apese butonu’ de panică?Potoleşte-te! Vrei să ajungem acasă gata machiaţi? (tare) Domnişoară, scuze pentru colegu’,o albitură la două pahare!

pag. 2

Nea Puiu: Hopa! De unde avem noi bani?! Vreau să ştiu de unde ai bani... Adineauri, spuneaică nu mai ai nimic, niciun sfanţ, nici măcar pentru momeală. Chiar ai şi jurat pe iconiţa cuRambo de la gât. Se poate să-mi faci faze din-astea? A fi om e lucru mare. Eu îţi dau şisufletul şi tu… De ce eşti aşa cum eşti?...

Siroco (logic): Nu se pune. Ce, voiai sǎ ne-ntoarcem pe jos? Sunt banii pentru taxi, şi baniide taxi în nicio ţarǎ civilizatǎ nu se consideră că sunt bani. Bem o votcă, ultima şi mergemcătinel-cătinel sau ne ridicăm chiar acum şi mergem în staţie la pod, ca boierii, să trezim untaximetrist falit?

Nea Puiu: Da. DA.

Siroco: Ce “da”?

Nea Puiu: Mergem pe jos c-aşa e frumos, Siroco. Aşa recomandǎ şi medicul: “Beţi cel puţindoi litri de lichide şi faceţi cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi!” Admirăm cărăbuşii de mai(numai ei ştiu de ce) cum se-mpreunează cu miile în vǎzduh. Până dimineaţă ajungem noiunde credem că trebuie să ajungem.

Siroco: Deci, s-a hotǎrât. Sâ nu te-aud câ te vaiţi de picioare pânǎ la baltǎ, că te dor variceleca data trecutǎ! (tare) Domnişoară, o votcă la două pahare! Sigur! Completează cu cola, da!Da, da, una mare, te rog!

Femeia care vinde lozuri: Ocazie! Ocazie! Ultima ocazie!

Nea Puiu: Fir-ar mama lor de bani, se-agaţă doar de duşmani! Toată viaţa am alergat după eica un prost dupǎ muşte şi niciodată nu i-am ajuns din urmă. Fir-ar să fie de capul lor!

Femeia care vinde lozuri: Ultima ocazie! Pe bune!

Siroco: Vedea-te-aş cu scamǎ, nea Puiule! (ciocneşte)

Nea Puiu: Da, da, Siroco, când mi-o creşte păr în palmă! (trece un tren cu galoane demareşal) Să trăieşti pentru gândul ăl bun al tău, Siroco! Să-ţi trăiască familia pe care n-o ai!

Siroco: Henţ! (rǎsucind pescăreşte cuţitul în ranǎ) Şi matale - nevasta de la Florenţa! Noroc!

Femeia care vinde lozuri (agitând profesional şiragul): Trage un loz, tinere! Un singur loz!Azi e ziua ta norocoasă!

Nea Puiu: Care zi, hoaşcă?! S-a dus ca şi celelalte şi nici n-am apucat sǎ-mi dau seama cuce e mai cu moţ decât suratele ei. De ce m-aş strǎdui sǎ bifez? Nu vezi că acuşi e doişpenoaptea?

Femeia care vinde lozuri: Pân la doişpe e tot zi, cea de azi; după doişpe e altă zi, cea demâine! Te sfătuiesc să tragi un loz astăzi, mâine sigur e prea târziu pentru azi.

pag. 3

Nea Puiu: Ba cǎ-i laie, ba-i bǎlaie, ba cǎ-i trebuie bǎtaie. Cum mai ştii să le întorci, cu limbuţata, mamaie. L-ai văzut că e mai slab şi mai tânǎr şi crezi cǎ e mai fraier, cǎ poţi sǎ-i tragiţeapǎ. Lasă-ne, nu vezi câ dezbatem geopolitic?

Femeia care vinde lozuri: Ce treabǎ ai tu, moşule, cu norocul lui? Al tǎu a cam apus demult,el are toatǎ viaţa-nainte. Tu poate ai nevoie de bani pentru înmormântare, pe când el arenevoie de bani pentru nuntǎ. Ori la bal ori la spital! Astǎzi e ziua ta cea mare, creţule. Trei lei,doar trei lei... Iei sau nu iei?

Siroco: Ha-ha! De-abia am avut pentru râme şi gâfe. Dacă ne dai cu-mprumut, cu dragăinimă, îţi iau tot şiragul...

Femeia care vinde lozuri: Păcat. Uită-te la mine, la zgaibele astea uscate care-au împărţitaveri peste averi şi nu s-au ales cu nimic. Trei Dacii Sport am dat într-o singurǎ zi, una dupǎalta, una dupǎ alta. Să ştii că ştiu ce zic când zic, şi eu nu zic la toată lumea, numa’ la ǎia lacare musai trebuie sǎ zic, ai înţeles? Nu-ţi băga piciorul. Azi e ziua ta norocoasă, creţule, azie marea ta inspiraţie. Trage un loz cǎ nu doare, unul singur, nu fi scârţar! Ascultă ce-ţi zic:norocul nu se ia cu-mprumuturi, iar dacă nu-l bagi în seamă cum trebuie şi când trebuie, vineşi trece fără să te recunoască, exact ca trenul ăsta pe care l-ai văzut fulgerând, dar care-atrecut fără sǎ-ncetineascǎ, fără s-oprească, fără să-l recunoşti...

Nea Puiu: Lasă-mă-n durerea mea cǎ m-ai ameţit! Plimbă-ncet ursu’ de lanţ şi schimbǎpriponu’! Nu vezi cǎ suntem pârliţii pârliţilor?

Scena 2

O pasarelă peste calea ferată. Ora 12 P.M.

Siroco: Mai bine nu beam votca aia greţoasă, ultima. Mi s-au făcut picioarele ca de plumb.Mi-e rău, rău, am o stare de-mi vine să mă-nşurubez ca Superman în pământ...

Nea Puiu: Mie-mi zici, Siroco... Trage aerul nopţii în piept ca pe un fum preţios de trabuc. Dela puştoaica de la bar, de la rânjita aia cu ochii beliţi ţi se trage. Sigur. E întoarsă de la ţâţǎ. Aivăzut cu ce ochi se uita după noi pramatia când am ieşit? Să ne sfâşie ca o leoaicǎ în cǎldurişi nu alta. (lălăie) "Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă... Aş vrea să zbor, şi rana dinpulpă nu mă lasă!" De ce nu mă lăsa, Siroco? De ce, fratele meu alb?

Siroco: Nu mai urla, nea Puiule, că ne-agaţă vreo patrulă. Vrei să ne-agaţe vreo patrulă şi săne ia la-ntrebări? Au ăştia nişte amenzi de-ţi vine să te călugăreşti la Tanacu.

pag. 4

Nea Puiu: De ce e viaţa aşa de nedreaptă cu geniile, cu unii ca mine şi ca tine, Siroco?! Dece se tot topeşte blestemata aia de calotă glaciară? Unde ne sunt Zburǎtorii? Unde ne suntScufundǎtorii? De ce creşte tot timpul gigacaloria ca un balaur cu şapte capete? Cum aîncăput dolofănica de Scufiţa Roşie în burta lupului?! De ce trebuie să munceşti în fiecare zi,dar iei bani doar o singură dată pe lună? De ce nu mai încape nicio scrisoare de dragoste,nicio ilustrată înflorată în cutia poştală ticsită cu facturi?! …Vezi, din cauza întrebărilor ăstoraesenţiale nu pot să dorm; sǎ pun geanǎ pe geanǎ; vezi, din cauza întrebărilor ăstora am ochiivineţi ca un moroi însetat de sublim... (revenind pe pǎmânt) Pe unde naiba trebuie s-o luămca sǎ ajungem mai repede la Bistriţa? Tu eşti şefu’! Traversăm peste linii?

Siroco (nesigur): Pe acolo e plin de mizerii. O luăm pe… pod.

Nea Puiu: Care pod?!

Siroco: Ăsta de deasupra, pe pasarela Narcisa.

Nea Puiu: Aha! Nu ştiam cǎ aşa se cheamǎ.

Siroco: E mai lung pe acolo, aproape dublu, dar e mai sigur, nu riscăm să se-agaţe aiureacineva de noi.

Femeia care vinde lozuri (alergând în spatele lor): Te-ai rǎzgândit? Trage un loz! Mai suntdoar cinci minute până la miezul nopţii şi n-am apucat încǎ să fac nicioo faptă bună pe ziuade azi. Nu mă fă să sufăr pentru că azi, în sfânta zi de Vinerea Mare, am poftit, m-am spurcatcu o fleică de 250 de grame de carne de porc la grǎtar, o palmǎ de şorici şi trei mici în sânge,de la ceangǎul de Ioşca din piaţǎ, dar n-am reuşit încă să fac o faptă bună. Nu vreau să ardca o iascǎ în flăcările iadului neîndurător... Trage un loz, cel câştigător. Uite, ia-l pe ăsta, ăstaînsemnat cu cariocă albastrǎ! Murǎ-n gurǎ! Ăsta e lozul cu pricina, lozul tău. Ăsta e biletulmeu spre rai. Ăsta e norocul tău pe care nu trebuie să-l împarţi cu nimeni, ai înţeles?

Siroco: De ce nu-l tragi matale?!

Femeia care vinde lozuri: Din bun simţ!

Nea Puiu: Du-te dracului, baborniţo! Huşti, cobe, huşti! Pleacă cu maculatura ta infectă deaici! Din cauza unora ca tine se înmulţesc lăcustele şi bate grindina peste podgoriile Panciu şiCotnari. Din cauza ta a rămas Fuego agǎţat de stâlp, pe post de felinar.

Femeia care vinde lozuri: Ceee?!

Siroco: Crede-mă, n-am niciun sfanţ! Calmeazǎ-te. Înţelege-mǎ, mamaie! Dă-mi-l aşa! Veirecupera însutit din câştig. Împrumută-mă! Fă o faptă bună, o pomană completă şi poţi sămănânci pe urmă un bou cu tot cu coadǎ şi copite.

pag. 5

Femeia care vinde lozuri: Ne-ne-ne-ne! Nici mama nu i-a dat tatei până nu i-a luat pantofi!Înţelegi? Din împrumut, din câştig niciodată nu se câştigă. Păcat, mare păcat. Mare fraier. Sădai aşa cu piciorul la... Îţi meriţi soarta.

Siroco: Am să te caut mâine, la prima oră. Am să-ţi iau tot şiragul. Promit. Am să ţi le plǎtescşi pe cele rupte.

Femeia care vinde lozuri: Păcat, n-ai înţeles nimic, creţule, mare păcat.

Nea Puiu: Du-te cu roaba! Du-te învârtindu-te! Du-te cǎ-ţi dau una cu undiţa!

Siroco: Hai, nea Puiule, odată, ce tot te moşmondeşti?

Nea Puiu: Unde ne tot grăbim? Unde ne tot grăbim? Doar avem o singură viaţă!

Siroco: Adâncă, foarte adâncă. (un claxon asurzitor) Treci imediat pe trotuar! Să nu te pupedin spate vreun TIR!

Nea Puiu: N-ai grijă, Siroco. Toate marile iubiri m-au ocolit. (fredonează aiurea) “Să ne iubimcât încă suntem tineri/ Şi n-avem încă părul argintiu./ Să nu lăsăm să treacă fericirea,/ Cămâine fi-va poate prea târziu...”

Siroco: Frumos, foarte frumos! (aplaudă) Artist de operă, cântǎreţ la restaurantul Moldovatrebuia să te faci. Cu gropile de pe podul ăsta, nu se ştie niciodată. Nesimţiţii. E făcut din1972 şi încă nu s-au îndurat să-i facă nicio reparaţie ceva mai serioasă, numai cârpituri pestecârpituri... Auu! Ce naiba-i asta?! (ridică ceva voluminos)

Nea Puiu: O geantă de perceptor, Siroco, una de piele, una cum se făcea pe vremuri, peşestache, doar la Partizanu’. Uite, puţin mai încolo şi o geacă. Calitate, neicǎ, calitate. Unacum se făcea pe vremuri doar la Confecţia.

Siroco: Nea Puiule, nu-mi miroase a bine. Dacă mai facem zece paşi înainte, sigur găsim pecineva fǎcut şniţel, pe unul călcat. Unul cum se făcea pe vremuri doar la Fabrica de bere,spirt şi drojdie – Mărgineni. Am devenit subit mentalist. Parcă şi văd deja ce urmează-neurmătoarele patru-cinci ore: sirene, interogatorii, dat cu subsemnatu’, declaraţii pestedeclaraţii, amprente, ştirile de la ora cinci, etc, etc... Cine ne-o fi pus să trecem pe aici la oraasta?

Nea Puiu: Tu, cine altcineva, deşteptule... Ce zici, să ne-ntoarcem? Stai aşa! (merge mult înfaţă) Nu e nimeni, nici mǎcar un adidas desperecheat; nu văd nicio urmă de sânge, nici unade frânare. Nimic, nimic.

Siroco: Parcă în starea în care eşti, mai vezi ceva...

Nea Puiu: C-oi fi tu mai cu moţ! (se suie cu chiu cu vai pe balustrada prăfuită şi face câţivapaşi într-un echilibru la limită) Ce zici? Cine-i cel mai tare din parcare? Moşul sau tu? Nu mǎdau pe douǎzeci de-alde voi. Poţi să faci şi tu figura asta?

pag. 6

Siroco: Dă-te jos, nea Puiule, că mă bagi în belele. Cine te crezi, vreun arhanghel? Ce ţi-acăşunat?

Nea Puiu: Să nu mai mă faci niciodată beţiv, doar bǎutor profesionist, ai înţeles?

Siroco: Bine, dar n-a fost cu intenţie, era evident că...

Nea Puiu (ferm): Ai înţeles?

Siroco: Am.

Nea Puiu: Vezi, ăsta e defectul tău. Intri prea, prea repede în panică şi ţi se blocheazǎ axulcu came, sinapsele. Lucrurile astea le-o fi pierdut vreunu’ distrat dintr-o maşină. Neatenţia seplǎteşte. S-a deschis porbagajul de la hurducături şi...

Siroco: Să fim serioşi!

Nea Puiu: O fi fost vreun gurǎ-cascǎ, vreun navetist cu bicicletă...

Siroco: N-aş crede. E o specie de mult dispărută ori plecatǎ în ţǎrile calde. Să nu fie de launu’ care s-a aruncat de pe pod... Mult mai plauzibil.

Nea Puiu: Tii! Nu m-am gândit! Jos e lumină ca-n palmă de la ăştia cu garajele, cǎ le e fricǎde hoţi mai ceva decât de Dumnezeu... Dacă s-ar fi aruncat de aici, acolo ar fi trebuit ca săfie… Mm! Vezi ceva, “Sherlock Holmes”?

Siroco: Ce să văd?

Nea Puiu: Vreunu’ întins pe acolo, un corp… douǎ jumǎtǎţi de corp… trei jumǎtǎţi de corp…un creier pane…

Siroco: Absolut nimic.

Nea Puiu: Păi vezi?

Siroco: Ce să văd?

Nea Puiu: Că ai orbu’ găinii, că nu vezi, cǎ n-ai ce sǎ vezi… Hai s-o tǎiem de aici!

Siroco: Şi cu astea ce facem? Nu le ducem la poliţie?

Nea Puiu: Hai, mǎ’! Mǎ! Te credeam bǎiat deştept! Eşti nebun, vrei sǎ zicǎ cǎ le-am furat deundeva şi sǎ ne strângǎ cu uşa?! Ce să facem? De haram au venit, de haram sǎ se ducǎ!Ia-ţi vânt şi aruncă-le de haram peste pod.

Siroco: Dacă se-ntoarce ăl de le-a pierdut şi le caută? Dac-ai fi matale în locul lu’ ăla?

Nea Puiu: Mda… Ia deschide năzdrăvănia aia, că doar n-o fi vreo bombă!

Siroco: Nu e frumos!

pag. 7

Nea Puiu (îi smulge geanta şi începe s-o miroase): Exact cum am presupus. Navetist sută lamie. (o deschide) Una cutie vopsea albă pentru calorifere, una bucată pix roşu, una bucatăuzatǎ prosop, una bucatǎ prezervativ… folosit, două bucăţi ţǎndǎri borcane de 800 de gramecu ghivent, una jumǎtate de covrig uscat, una bucatǎ şoarece mumificat, una bucată panglicǎneagrǎ-neagrǎ pentru doliu, una bucată plic alb, foarte alb...

Siroco: Ce să caute una bucată de plic foarte alb la un navetist?!

Nea Puiu: Bună întrebare. (desface plicul)

Tăcere.

Siroco şi Nea Puiu: Am pus-o!

Scena 3

O pasarelă peste calea ferată. Ora 0.30 A.M.

Nea Puiu: Două sute de milioane?! Numai cu hârtii de astea noi?!

Siroco: Să-mi trag una! Ptiu! Ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap! N-am avut atâţia bani în viaţavieţilor mele. Îmi astup toate găurile. Mă împac cu bunăciunea de Sabina sau dacă nu, îi cervoie s-o răpesc şi mergem, frate, la mare cu taxiul; nu două, nu trei-patru zile ca toţiamărăştenii ci pân-în octombrie, în extrasezon, când se-nchid toate terasele şi-ncepevântoasa.

Nea Puiu: Jur! Îmi iau barca aia roşie pneumatică cu motor din vitrină şi sculele alea deşteptecu senzori de la Crapul de Aur la care mǎ zgâiesc de trei ani, plus un binoclu adevărat demarină pe care l-am ochit la târg...

Siroco: Adevǎrǎciune! Îi cumpăr căţelul ăla deştept, Samoyed-ul pe care şi l-a dorit toatăviaţa. Îi mai bag şi nişte texte mai noi. Desigur că o să facă ceva-ceva fiţe la început, c-aşa îistă bine unei femei serioase care pipăie toată ziua capul bărbaţilor, dar, pân-la urmă, tot o săcadă pe spate cu căţel cu purcel cu tot şi atunci să vezi treabă ca la carte...

pag. 8

Nea Puiu: Gata, m-am hotărât! Îmi refac viaţa. Îmi iau cea mai tare femeie gonflabilă. Ceamai scumpă. Cu păr natural, cu obraji din şorici... Da, da, ca să îi fac cretinei mele de laFlorenţa în ciudă. Să nu creadă ea c-am să mă uit din juma în juma de oră pe vizor şi s-oaştept ca Penelopu toată viaţa, până termină de şters la fund toţi moşnegii cu bani din Italia.

Siroco: Dar, mai înainte, îmi trag un tricou cu Vali Muşchi şi un tatuaj cu 101 dalmaţieni şi măfâţâi aşa trei săptămâni prin faţa frizeriei unde lucrează Sabina, cu Samoyed bineînţeles cutot, cu tot cu coada lui ridicatǎ ca un stindard. Şi când o să cadă pe spate, pac şi eu cu inelulde logodnǎ sub nas. Capitulare necondiţionatǎ. N-o să zică nici pâs. Pariu?

Nea Puiu: Gata m-am hotărât. Mă las de băut. Apǎ nu. Bere nu. Strop. Rom, tataie, rom! Măscad de la întreţinere şi bag două studente de la drept în gazdă până termină şi facultate şimasterat. Cu chiria vǎd eu cum o rezolv, poate cǎdem la pace… Fac înconjurul lumii. Eu şi cu“femeia mea dragă”. “Tǎcuta” am sǎ-i pun numele. Pe asta chiar am s-o respect şi am s-opieptǎn când se-ncâlceşte, că sunt sigur că are mintea deschisǎ şi n-o să crâcnească laniciuna din hotărârile mele înţelepte.

Siroco: U-iu-iu! Două sute de milioane?! Chiar c-am pus-o!

Nea Puiu: Se apropie cineva... O, nu! Unde fugi?! Aruncă geanta şi geaca peste pod!Ascunde, ascunde repede plicul în sân!

Femeia care vinde lozuri: Ia un loz, copile, nu fi scârţar. Azi e ziua ta norocoasă. Dacǎ nufaci cum îţi zice inima, o să-ţi pară foarte rău pânǎ-n zori. Sincer.

Nea Puiu: Tot ca râia, tot ca râia?... Acum lucraţi şi în schimburi, nu?

Femeia care vinde lozuri: Hai, ştiu că ai. Mai înainte n-aveai, dar acum ştiu sigur că ai. Îirecunosc pe toţi care au ceva la ei doar după cum îşi încreţesc, într-un anumit fel, colţurilebuzelor. Fǎ o faptǎ bunǎ. Una creştineascǎ. Rupe un loz. Ăsta care mi-a rămas. Ultimul. Azi eziua ta norocoasă. Să-l bifez şi pe ǎsta, sǎ plec şi eu liniştită acasă cu şiragul gol.

Siroco: Păi şi ieri parcă ziceai că a fost ziua mea norocoasă.

Femeia care vinde lozuri: Nu-mi aduc aminte. Am zis eu aşa ceva?!

Siroco: N-am. Vrei sǎ-ţi desenez?

Nea Puiu: Ai auzit?

Femeia care vinde lozuri: Să-i sară ochii din cap dacă n-are?

Nea Puiu: Ţi-ai luat astǎzi pastila? Femeie, ţi-a zis odată omul foarte clar că n-are nici mǎcarde sǎmânţǎ. Fii de înţeles! Ce, crezi cǎ noi suntem pescari sportivi? Suntem pescari defoame, ai înţeles? Lasǎ-l în durerea lui, crede-l pe cuvânt!

Femeia care vinde lozuri: Să-i sară ochii din cap dacă n-are?

pag. 9

Nea Puiu: Da! Să-i sară ochii din cap. Toţi ochii.

Femeia care vinde lozuri: Ne-ne-ne-ne-ne! Nu e valabil. Sǎ spunǎ el.

Nea Puiu: Hai, mǎ’ Siroco, spune ce e de spus, altfel nu scǎpǎm de nebuna asta.

Siroco: De ce să-mi sară ochii din cap? Sunt încǎ tânǎr, s-ar putea sǎ mai am nevoie de eicând am s-o cercetez pe Sabina cu de-amǎnuntul (încǎ multǎ, multǎ vreme de-acum încolo).

Nea Puiu: Nu te ambala, puştiule, e doar o vorbă aşa, fără relevanţă practicǎ. Dacă n-ainimic, niciun sfanţ personal, nu-ţi sar. N-au cum, crede-mǎ.

Siroco (derutat): Am sau n-am?

Nea Puiu: De unde sǎ ai? Deocamdatǎ… nu. Când o sǎ am eu, o sǎ ai şi tu. O sǎ-mpartjuma-juma cu tine… Ce, eu am ceva?

Siroco: Ofsaid! Bine, sǎ ne sarǎ toţi ochii din cap dacǎ avem la noi vreun ban de-al nostru,vreunul cinstit.

Moment tehnic pentru afişarea rezultatelor.

Nea Puiu:Te-ai lǎmurit cǎ n-avem? Avem? N-avem! Acum, ne scuteşti?

Scena 4

O pasarelă peste calea ferată. Ora 1:15 A.M.

Siroco: Ce-i cu liliacul ăsta în mijlocul şoselei? Când a răsărit? Când am trecut ieri dimineaţăcu autobuzul 14 pe aici, nu era. Sigur nu era. Pot să jur că nu era, pentru cǎ mǎ dureagroaznic mǎseaua şi mǎturam cu privirea fiecare petricicǎ de pe asfalt. Şi chiar dac-ar fi fostaici, tot ar fi dat peste el unul din nebunii ăia cu autocarele care aleargă spre Bucureşti şi l-arfi făcut praf.

Nea Puiu: L-o fi pus vreunul milos ca să avertizeze asupra unei gropi mai cu vână; că, pânăsă se trezească şi sǎ vină cineva de la primărie s-o repare, te trezeşti cu roţile varză, cuplanetarele buşite ori parbrizul crǎpat... Ce, n-ai mai întâlnit chestii din astea? Tot oraşul e

pag. 10

plin de canalizări semnalizate cu cartoane şi crengi, de când au dispărut fǎrǎ urmǎ, într-onoapte cu lună, ca prin minune, toate capacele de canal din fontǎ de pe vremuri.

Siroco: Ăsta nu-i pus aşa de formă. (trage puternic de arbust) Nu, nu. Ia uite ce vânjos e, cefrunze proaspete are. Pot să pun pariu c-a crescut aşa, peste noapte, din asfaltul încins. E dinăla sănătos cu rădăcinile bine-nfipte. Are cam cinci-şase ani pe puţin, dacǎ nu şi mai mult.Ştiu, pentru c-am avut un bunic la ţară, Fane, la Şerbăneşti, care avea în grădină, pe margini,numai tufe de liliac ca ăsta.

Nea Puiu: Hai mă, lasă-mă! Învaţǎ puiu’ gâina? Te-ai dilit? Cum să crească-n beton? Ilogic,mǎ’ liceu, total ilogic. N-ar fi avut cum, n-ar fi avut nicio şansǎ; îţi spun eu ca unu’ bătrân carea pus în armatǎ mii şi mii de puieţi în pǎmânt bun, afǎnat, şi tot se uscau mai mult dejumǎtate din ei. Ãsta e pus numai aşa de formă, de sanchi, de vreunul din Tache, de vreunşmecheraş pus pe glume; da’ înfipt bine-bine să nu-l ia vântul...

Siroco: Da, da.

Nea Puiu: Lasă-mă cu crengile astea, dǎ-le-n mǎ-sa! Hai mai bine să-mpărţim banii! Hai săvedem câţi sunt!

Siroco: Aici?

Nea Puiu: Da’ unde vrei, mǎ’, în faţă la Precista? (se aude sunetul unei sirene) Am sfeclit-o!Întoarce-te repede, repede cu spatele! Fă ce fac şi eu, fă-te că te uiţi peste pod, că admirigunoaiele strǎlucitoare din cartierul Letea!

Siroco: Ce să admir?!

Nea Puiu: Ce poţi.

Siroco: Bǎǎǎ! Câte maşini în parcarea de lângǎ pod! Bǎ’, câte maşini!!! Omu’ moare desǎrǎcie şi guşaţii ǎştia se lǎfǎie-n maşini! (urlǎ) Scârbelor! Scârbelor!

Nea Puiu: Ce te-a apucat de urli aşa?! Ai înnebunit?! Apropie-te rapid şi pune mâna pe mine!

Siroco: Ce?!

Nea Puiu: Dreapta. Strânge-mă uşor de umăr! Nu aşa, mai cu sentiment. Închipuie-ţi că suntJennifer Lopez de Bacău şi tu Mircea Radu. Şi fă-te că admiri în extaz blocurile peticite dincartierul Letea. Motor!

Siroco: Ce?! Nea Puiule, te-ai ţǎcǎnit rǎu de când te-a lǎsat tanti Florentina! Ai încurcatcumva echipele?

Nea Puiu: Nu e ce crezi, prostănacule… Actorie purǎ, frate! Toţi pescarii sunt nişte mariactori. Ştiu sǎ nǎscoceascǎ şi sǎ spunǎ nişte texte de ajung pânǎ sǎ le creadǎ şi ei…

pag. 11

Mângâie-mă! Mângâie-mă până trece maşina poliţiei! Nu, nu aşa de parcǎ speli un covor cuperia de paie pe marginea Bistriţei! Sentiment! Pune ceva sentiment! Acţiune!

Siroco: Ştii ce? Pân-aici nea Puiule! Mă confunzi. Nu sunt din “ăia”, ai înţeles? Eu o iubescpe Sabina.

Nea Puiu: Şi cine nu te lasă, mă’, s-o iubeşti? Iubeşte-o şi, între timp, mângâie-mă pe spate,aşa cum ai mângâia-o pe Sabina… Dacă păgubaşul nostru s-a adresat poliţiei, dacǎ a sunatla “osutǎdoişpe” şi a raportat paguba, la asta te-ai gândit? Fǎ un efort de imaginaţie. Dacăopreşte maşina aia cu girofar în dreptul nostru şi suntem luaţi la întrebări, la asta te-ai gândit?Cum ai să justifici cele două sute de milioane din sân, ai? Eu unul, am să neg tot. Ştii cât poţisă primeşti pentru asta?

Siroco: ...

Nea Puiu: Cel puţin trei ani. Dacă vrei s-o mai mângâi ca lumea pe Sabina, mângâie-mă calumea pe mine; dacǎ nu, o sǎ te mângâie alţii. Crede-mǎ, doi bărbaţi care se mângâie tandrusunt ceva foarte obişnuit pentru podul ăsta, dacă nu ştiai, fac parte din peisaj. Am citit eu înDeşteptarea. Sunt ceva atât de obişnuit încât nici nu mai atrag atenţia. Exact ca stâlpii carenu se mai aprind. Aoleu, au ajuns! Sunt deja în dreptul nostru. Apleacă-ţi faţa pe umărul meu.

Siroco: Nea Puiule! Dâ-mi voie sǎ te plesnesc.

Nea Puiu: Sunt de acord, dacǎ o faci gingaş… Acţiune!

Siroco: Mm!

Nea Puiu: Acţiune, idiotule! Acţiune!

Siroco: Mm! Ce-a fost asta? Un blitz?!

Nea Puiu: Un fulger al conştiinţei. În niciun caz nu fă greşeala să te întorci cu faţa asta deurmǎrit general. Te vor citi imediat ca pe o coală de fax. Gândeşte-te la duşurile comune dinpenitenciar. Numai la asta gândeşte-te…

Siroco: Mm! Mm!

Nea Puiu: Stop! Ce dracului ai mâncat? Şerpi?

Siroco: Mm! Am nişte probleme la stomac.

Nea Puiu: Nu te întoarce. Îi simt cum se zgâiesc burtoşii la noi. Scoate-ţi limba de-un cot.Ridicǎ-mi pelerina. Pune-mi mâna pe fund.

Siroco: Asta nu, în veci nu. Mai bine prefer duşurile comune. Nu.

Nea Puiu: Gândeşte-te la Sabina. Vrei să mai pui vreodată mâna pe fundul Sabinei?

pag. 12

Siroco: Sigur că da. Hai s-o lămurim, nea Puiule; eu sunt “el” sau eu sunt “ea”?

Nea Puiu: În dragoste sexul nu contează. Ajunge cu teatrul, diletantule. Ia mâna de pe mine,de pe organismul meu neprihǎnit.

Siroco: Rămâi aşa. Nu vreau să fiu condamnat pe nedrept.

Nea Puiu: Deocamdatǎ, ai scǎpat. Maşina a plecat de zece minute.

Siroco:Şi de ce nu mi-ai spus?

Nea Puiu: Voiam sǎ fiu absolut sigur. Hai sǎ-mpǎrţim, odatǎ, lovelele!

Siroco: Una mie, una ţie!

Nea Puiu: Una la popa Ilie!

Siroco: Una mie, una ţie!

Nea Puiu: Una la popa Ilie!

Siroco: La cǎt s-o fi deschizând pet-shop-ul de pe Mihai Viteazu?

Nea Puiu: Toate magazinele se deschid cel târziu la nouǎ, inclusiv Crapul de Aur. Mǎ ajuţi sǎcar barca?

Siroco: Una mie, una ţie… îl sǎrim pe popa Ilie.

Nea Puiu: Mǎ ajuţi sǎ car barca?

Siroco: Una mie, una ţie…Dacǎ mǎ aştepţi sǎ-i duc Samoyed-ul acolo, la frizerie. Vreau sǎvǎd ce moace o sǎ facǎ colegele ei cu nasu’ pe sus, tristele alea care i-au bǎgat în cap numaitâmpenii. Dar, mai înainte, trebuie sǎ trec cu el pe la Velisar, la “Nas cald, inimǎ rece”, sǎm-asigur cǎ e perfect sǎnǎtos, cǎ meritǎ banii.

Nea Puiu: Una mie, una mie… Nu poţi sǎ te duci aşa jerpelit. Trebuie musai sǎ-ţi tragi nişteţoale de firmǎ, din alea de papagal, şi sǎ-ţi dai jos chica… Ce faci, nu pui şi pentru “popaIlie”?

Siroco: Dacǎ mǎ-ntreabǎ de unde-am avut lovelele pentru asta, ce sǎ-i spun, cǎ nu prea ştiusǎ mint aşa de frumos ca matale?

Nea Puiu: Uneori, adevǎrul e cea mai potrivitǎ minciunǎ. Spune-i c-ai gǎsit un portofeldoldora pe podul Narcisa. Oricum n-o sǎ te creadǎ. Femeile sunt fǎcute sǎ se îndoiascǎ,

Siroco: Sǎ se îndoaie? Corect. Foarte corect… Una mie, una ţie!

Nea Puiu: Una la popa Ilie!

pag. 13

Siroco: Una mie, una ţie!

Nea Puiu: Una la ... De ce umbli cu prostii? Asta nu e decât o hârtie îndoitǎ. Un A5 nenorocit.Crede-mǎ cǎ ştiu ce vorbesc, doar am lucrat treizeci şi unu de ani la fabrica Letea, la maşinanr. 8.

Siroco: N-ai zis sǎ-mpǎrţim totul? Pǎstreazǎ chitanţa asta, aşa ca amintire. Una mie, unaţie…

Nea Puiu: Stop! Nu prea pare a chitanţǎ. Ia dǎ-te mai la luminǎ, mai cǎtre stâlp. Ia zi ce sciepe ea.

Siroco: “ADEVERINŢÃ … Adeverim prin prezenta cǎ la data de 7.05.2013, în actul nr. bla-bla-bla, s-a înregistrat decesul lui bla-bla-bla, cu ultimul domiciliu în localitatea Bacǎu, strLalelelor nr… aşa, apartamentul… aşa, judeţul/sectorul Bacǎu, decedat in ziua de 7.05. 2013,bla-bla-bla, bla-bla-bla, bla-bla-bla, Adeverinţa serveşte numai pentru înhumare/incinerare sise reţine de cǎtre administraţia cimitirului/crematoriului… OfIţer de stare civilǎ delegat…”

TÃCERE.

Nea Puiu: Ajunge. Gata cu poezia nocturnǎ. Ce datǎ este azi?

Siroco:Opt, cǎ ieri a fost şapte.

Nea Puiu: Stai jos.

Siroco: Ce?!

Nea Puiu: Stai jos, am zis!

TÃCERE.

Nea Puiu: Gata. Pune banii înapoi. Toţi.

Siroco: Şi Samoyed-ul?!

Nea Puiu: Ia-ţi gândul, dupǎ cum mi-am luat şi eu de la barca pneumaticǎ şi de la“abţibilduri”…

Siroco: Ce?! Care-i treaba?

pag. 14

Nea Puiu: Pune-i înapoi. Ãştia nu sunt bani, sunt tichetele, permisele noastre pentru paradis.Unde e strada Lalelelor asta?

Siroco: De ce?!

Nea Puiu: Te-am întrebat unde e strada Lalelelor?

Siroco: Undeva, pe lângǎ Liceul de Fotbal, cum o iei spre Zimbru, în dreapta.

Nea Puiu: Ridicǎ-te!

Siroco: Ce?!

Nea Puiu: Ridicǎ-te, am zis!

Siroco: De ce?!

Nea Puiu: De sanchi. Ai pus totul înapoi?

Siroco: De ce?! Crezi cǎ te-am tras în piept?

TÃCERE.

Nea Puiu: Cum ai putea sǎ crezi cǎ m-aş putea bucura de banii de înmormântare ai cuivaîntins pe laviţǎ. Îmi tremurǎ carnea pe mine numai când mǎ gândesc... Cum ai mai putea sǎcrezi cǎ, dupǎ asta, aş mai putea închide vreun ochi toatǎ viaţa… Hai!

Siroco: Unde?!

Nea Puiu: Pe strada Lalelelor, bineînţeles. Nu mai e loc de întors…

Scena 5

O bancă dintr-o staţie de autobuz. Ora 2:11 A.M.

Siroco (gâfǎie nefiresc): Bine cǎ te-ai gândit sǎ mai facem o pauzǎ. Sǎ ne mai tragemsufletul. Mi-a ieşit limba de-un cot.

pag. 15

Nea Puiu: Spune-mi, de cine ţi-e frică cel mai tare şi cel mai tare în oraşul ăsta, Siroco? Deăia de la taxe şi impozite?

Siroco: Tţ! Acum, chiar de nimeni, dar înainte mi-a fost. Fǎceam pe mine de fricǎ ce mi-afost… Nu ţi-am povestit? De Vali Muşchi, ardeleanul!

Nea Puiu: De Vali cine?!

Siroco: Muşchi! Muşchi! Imposibil. Trebuie sǎ fii auzit de el. Dacă-ţi scăpa două capace, tesalutai instantaneu cu Grigori Efimovici Rasputin.

Nea Puiu: N-am auzit de el, pe bune.

Siroco: Imposibil. Stă la pândă pe toate sticlele de trei sferturi.

Nea Puiu: Nu, mă’, cu Rasputin suntem rude de sânge. Dǎm mâna constant. Ne vizitămintern foarte des, aproape zilnic. Vorbeam de malacu’ ăla plin de pacheţele-pacheţele, deMuşchi.

Siroco: Nici eu n-am auzit, n-am ştiut că există specimenul ăsta pe suprafaţa curbată apământului, până n-a auzit el de mine, până nu m-a căutat foarte insistent.

Nea Puiu: Aţi socializat?

Siroco: Mai mult el. Eu am fost mai retras. Bâiat fin. Doar mă cunoşti de pe baltă.

Nea Puiu: Nu te cunosc deloc, mai ales de la faza aia cu iconiţa. (îl imitǎ parodic) “Banii detaxi în nicio ţarǎ civilizatǎ nu se consideră că sunt bani.”

Siroco: Mda…”Erare” este omeneşte!... Ştii cum arată un box?

Nea Puiu: Desigur, doi dilii în chiloţi care se aleargă cu pumnii strânşi.

Siroco (îşi pipăie falca): Aşa am crezut şi eu până nu l-am văzut pe mâna lui...

Nea Puiu: Hm! Urǎsc metalele! De la ce v-aţi luat?

Siroco: M-am dat, fără să ştiu, la “femeia” lui. De fapt, ca să fiu foarte exact, ea s-a dat lamine. Total.

Nea Puiu: Cum adică?

Siroco: Acum cinci ani, eram pe plaja de la Insulă şi nu ştiu cum se face că mi-am murdăritslipul cu o pată urâtă de păcură; cred cǎ-şi spǎlase hârbul unul de pe-acolo. Taman îmifăcuse cadou Sabina o pereche de pantaloni albi din in de la Proletarul, fǎcuţi la comandǎ,jumǎtatea ei de leafǎ... Închipuie-ţi!

Nea Puiu: Foarte interesant. Continuă.

pag. 16

Siroco: M-am uitat în stânga şi-n dreapta şi m-am dat după salcia aia bătrână din vale ca să-lspăl cu şampon de urzică, sǎ scap de belea. Şi cum eram eu aşa de preocupat, la peleul gol,tocmai când îi vânturam de zor prin supa aia clocită, ghici cine apare?

Nea Puiu: Hopa! Vali Muşchi?!

Siroco: Nu, el a apărut de-abia după ce-a aflat tărăşenia, ceva mai târziu, după vreo treisăptămâni.

Nea Puiu:???

Siroco: O bucureşteancǎ trǎsnet, una de nota 20, o tipă lipsită total de inhibiţii (care tocmaiterminase a XII-a), una foarte dotatǎ, a venit pe tăcute ca un şarpe de apă şi s-a lipit de mineca şi cum ar fi fost unsǎ cu un kilogram de superglue. Una Codruţa. Marfǎ; bunǎ, bunǎ cudraci, de care numai prin revistele trecute din mânǎ-n mânǎ. de prin ’80. mai vezi. Nepoataunui general de aviaţie cǎruia îi procura, cu toptanul, pastiluţe întǎritoare albastre, Vali Muşchiǎsta. Aşa s-au cunoscut, prin intermediul Viagrei. Cred că fǎtuţa asta avea peste 380˚ C laîncheieturi. Ce-i lipsea ei, aveam din belşug eu şi invers… Ne completam reciproclipsurile.Toată săptămâna a rămas aşa lipită de mine pânǎ am reuşit, într-un final, sǎ scotpata de pe slip, de se mira şi Sabina cǎ tot mă duc la Insulă de dimineaţǎ pânǎ-n searǎ, dedimineaţǎ pânǎ-n searǎ, şi nu se lipeşte deloc bronzul pe mine ca la ceilalţi bǎieţi din cartierulDalas…

Nea Puiu: Ia uite mă unde stătea mutu’… Şi?

Siroco: Totul ar fi fost bine dacă n-ar fi rǎsuflat, dacă tipa cuprinsă de remuşcări nu i-ar fimărturisit totul brutei musculoase într-un moment de extaz juvenil. Cine-a zis că adevărul neface fericiţi, se înşeală amarnic! De-abia am scăpat cu câteva picioare în fund şi cǎtevavânătăi pe la coaste. Din cauza lui, o lună n-am mai dat la ai mei pe acasă, că ştiam că măaşteaptă în fiecare seară cu gealaţii lui tuciurii prin faţa blocului. După-aceea s-a dat la fund,n-a mai apărut deloc. Nici el, nici Codruţa. Cred că e plecat pe undeva prin State cabodyguard, că făcea nu ştiu ce fel de sporturi de contact. Între timp a dat colţu’ şi generalu’ dela atâta echilibristicǎ sub aşternut, că (sic!) cam suferea cu corasonul… Dar ţie, nenea Puiu,ţi-e fricǎ de cineva? Spune drept, nu te mai da bǎţos. De cine ţi-e fricǎ cel mai tare şi cel maitare din oraşul acesta?

Nea Puiu: De mine, Siroco, numai de mine. Atât. Cel mai mare duşman al meu sunt chiar eu.Ce faci?

Siroco: Dacǎ tot mergem la mort, mǎcar sǎ avem câte-o floare-n mânǎ. Pǎrem mai pioşi.Adineauri erau numai boboci pe tufa asta şmecherǎ, iar acum geme de flori.

Nea Puiu: Ce te tot miri. E ceva foarte firesc. Ia-le cu soţ.

Siroco: Crezi cǎ mai stǎ cineva sǎ le numere?

pag. 17

Nea Puiu: Cineva, pentru fapta asta, chiar dacǎ nu ne cunoaşte suficient, ne aşteaptǎ la colţcu douǎ tichete de liberǎ trecere în mânǎ...

Siroco: Ce fel de tichete?

Nea Puiu: Spre paradis.

Scena 6

Casa scării. Ora 2:40 A.M.

Siroco (gâfâind): Pe nivelul ăsta ultim sunt doar trei apartamente, nu cinci ca pe celelalte.Boieri, tataie, boieri.

Nea Puiu: Nu văd niciun număr. Eşti convins că ǎsta e apartamentul?

Siroco: Dacă pe uşa din stânga scrie 12, atunci ǎsta e. Nu e evident? Chiar vrei s-o facem?Pe bune?

Nea Puiu: Ce întrebare e asta, Siroco? Da. Sună.

Siroco: Nu văd nicio sonerie. Boieri calici.

Nea Puiu: Bate.

Siroco: Ţine florile! (Joc. Actorii pot găsi o infinitate de moduri în a bate la o uşă.)

Nea Puiu (după o jumătate de oră): Ia uită-te pe gaura cheii! Mişcǎ ceva?

Siroco: Nu văd nimic, nea Puiule, nici mobilă, nici tu tablouri, nici tu persane. Sărăcie lucie.Numai sârme-ntinse peste tot. E gol ca-n palmă. Te pomeneşti cǎ rǎposata a luat totul cu eaîn mormânt…

Nea Puiu: Ce sârme?! Lasă-mă şi pe mine, mânzule, să mă benoclez! (îngenunchează) Of,of şi-un pantof, fără talpă, fără toc! Mă’, liceu, tu chiar îţi baţi joc de mine?!

Siroco: De ce?!

Nea Puiu: De sanchi! Să nu mai povesteşti la nimeni, nici măcar Sabinei, cǎ ajungem derâsul curcilor lui Plǎcintǎ.

Siroco: Ce să povestesc?

pag. 18

Nea Puiu: Despre pătărania asta. Despre cum ai bătut, ca berbecul, jumătate de oră în uşaunui... uscător.

Siroco: Aici e uscătorul?! Băga-mi-aş picioarele! Mi se părea ceva foarte curios… Atunci,sigur e uşa din dreapta. Asta are şi sonerie.

Nea Puiu: Nu suna, deşteptule. Fii precaut. Mai întâi lipeşte urechea de uşă ca pe o ventuzǎ.Astea de carton presat au o rezonanţă foarte bună, ca viorile de Reghin, nu ca alea de tablăcare fac ecou. Ascultă! Asta a fost prima lecţie pe care-am învăţat-o de la un plutonier bătrâncând am făcut armata la miliţie. Ascultă, ascultă, ascultă! Aşa făceam de fiecare dată şi acasăla mine când mă-ntorceam după miezul nopţii. După cum trântea Florentina mea vasele închiuvetă, dupǎ cum bodogǎnea, dupǎ cum închidea şi deschidea sertarele, îmi dădeamseama de situaţie, de contextul politic. Continuam să ascult, să ascult şi iar să ascult ca unmieluşel nevinovat şi după ce dădea drumul la lanţ şi mă lăsa să intru. Ea taca-taca-taca-tacaşi eu ascultam. Ea taca-taca-taca-taca şi eu ascultam. Ea taca-taca-taca-taca şi eu ascultam.Acasǎ ascultam, la fabricǎ ascultam, la filarmonicǎ ascultam, la bisericǎ ascultam, la telefonascultam, la Europa Liberǎ ascultam. Toatǎ viaţa am fost un ascultǎtor model, unul dereferinţǎ. Aşa mi-am perfecţionat dicţia urechii, cu toate cǎ n-am fost niciodatǎ în stare sǎ punpunctul pe j.... Să vedem şi acum cum stau cotele apelor Dunǎrii, ca să ştim cum trebuieabordată problema. (din spatele uşii se aud nişte urlete)

Siroco: Dupa claxon, ǎştia sunt acasă sigur.

Nea Puiu: Sună.

Siroco: Se ceartă la cuţite. Riscǎm sǎ luǎm o oalǎ-n cap?

Nea Puiu: Nu mai suna.

Siroco: Au voci exersate, de pǎguboşi bine antrenaţi.

Nea Puiu: Sună.

Siroco: Se ceartă încontinuu.

Nea Puiu: Nu mai suna.

Siroco: Se ceartă ca chiorii pe mǎsline.

Nea Puiu: Cu cine? Cu decedatul?

Siroco: Cum pot sǎ recunosc care-i vocea decedatului? Ei între ei. Acolo, în legea lor.

Nea Puiu: Ce zic?

Siroco: Ce sǎ zicǎ, dau vina unu’ pe altul pentru banii pierduţi, dar mai mult ea pe el, ea emai clonţoasǎ. A pus-o. L-a prins la colţ, l-a prins la mantinelǎ. El e cu beleaua.

pag. 19

Nea Puiu: Ãştia-s ai noştri! Sună viril, sunǎ insistent!

Siroco: Eu zic să nu intrăm într-o dandana şi mai mare. Sǎ fim precauţi. Cei din zona asta nuau o reputaţie prea bunǎ, sunt cam violenţi dupǎ ora 10. Lăsăm plicul ăsta frumuşel pe preşulde la intrare şi pe-aici ne e drumul.

Nea Puiu: Pe preş? 200 de milioane? Ai cǎpiat?!

Siroco: Pe preş. 200 de milioane. N-am cǎpiat.

Nea Puiu: Mă, Siroco, tu ai prea multă minte, mă’, în exces, mă’. Atât de multă încât dă şi pedinafară, ca laptele uitat pe foc. Când îţi fată, dă-mi şi mie un pui, rogu-te, unul de sǎmânţǎ...Te-ai gândit mult? Cine te crezi, Zâna Mǎseluţǎ? Tu ştii ce înseamnǎ 200 de milioane? Cumsă-i lăsăm pe preş, mă’? Cum să-i abandonǎm?

Siroco: Simplu. Ne aplecăm şi-i punem frumos alături de flori, aşa ca un omagiu din parteaunor necunoscuţi demni care preferǎ anonimatul ostentativ. Mâine dimineaţă, când vordeschide certǎreţii noştri uşa, se vor trezi cu surpriza, cu ploconu’.

Nea Puiu: Asta, dacă nu le face mai înainte măturătoarea vreo surpriză ori vreun vecin maicurios. Ai uitat în ce ţarǎ trǎieşti? Sunǎ! Pe rǎspunderea mea… Ba nu, bate!

Siroco: Mǎ derutezi, nea Puiule. Sǎ bat sau sǎ sun?

Nea Puiu: Şi una şi alta. “Bate şi ţi se va deschide!” Important e sǎ-ţi deschidǎ cineva. Cel pecare-l cauţi. (Siroco se executǎ, cu poate prea mult exces de zel.)

Zdrahonul (prin uşǎ): Ce naiba e cu voi, fosilelor, la usa mea?! Sunteţi vorbiţi cu şeful descarǎ, el v-a trimis sǎ luaţi “atitudine”, nu?

Nea Puiu: Nu am venit din partea nimǎnui, am venit din proprie iniţiativǎ! Din civism!

Zdrahonul (prin uşǎ): Bǎǎǎ!!! La mine nu merge cu faze din astea de doi bani, aţi înţeles? Lamine în casǎ fac ce vreau eu şi când vreau eu, nu mǎ comandǎ nimeni, nici mǎcar bunicaasta care s-a dus, aţi înţeles?

Perechea Zdrahonului: Zi-le Sile! Zi-le, cǎ doar eşti bǎrbat!

Zdrahonul (prin uşǎ): Bǎǎǎ!!! Bǎǎǎ!!! La mine în casǎ vorbesc cât de tare vrea nevastǎ mea,aţi înţeles?

Perechea Zdrahonului: Aşa îţi trebuie dacǎ ţi-ai luat prospǎturǎ. Suportǎ consecinţele. Da,da, eu îi reglez volumul. Ca sǎ îl dau pe “mute”, este suficient sǎ-i arǎt coada de la mǎturǎ.

Zdrahonul (prin uşǎ): Marş la voi acasǎ, acolo s-o faceţi voi pe cocoşeii, nu sǎ faceţigaragaţe la uşa lu’ nevastǎ mea!

pag. 20

Perechea Zdrahonului: Aşa Sile, zi-le! Bravo! Aratǎ-le cine e şefu’ în casa asta. Da, da,vorbeşte-le despre mine… Cǎ dacǎ taci, nu bine faci! Cǎ dacǎ taci, toţi te iau de fraier înblocul ǎsta! Cǎ doar ai şi tu drepturi nu numai datorii la întreţinere.

Nea Puiu: Domnule, vrem sǎ stǎm de vorbǎ ca nişte oameni civilizaţi. Neapǎrat!

Tǎcere.

Siroco: Cred cǎ s-a ridicat mǎtura.

Zdrahonul (prin uşǎ): Bǎǎǎ ceangăilor!!! Mai sunteţi aici?! Eu nu vorbesc româneşte, sauce?! Aveţi cinci secunde sǎ dispǎreţi, sǎ spǎlaţi definitiv putina, altfel nu rǎspund de faptelemele corespunzǎtoare!

Siroco: Cred cǎ s-a coborât mǎtura.

Nea Puiu: Avem de dus la capǎt o misiune. Bate şi sunǎ! Pe rǎspunderea mea!

Zdrahonul (prin uşǎ): Bǎ, da’ vǎd cǎ aveţi sânge-n pix!

Siroco: În oraşul ǎsta nu mi-e fricǎ de nimeni, decât de…

(Zdrahonul deschide brusc uşa şi-l apucǎ fulgerǎtor de gât pe Siroco.. Este în maieu şi chiloţişi agitǎ un satâr cu urme de varzâ)

Tǎcere. Tǎcere. Tǎcere.

Siroco (gâtuit): …Vali Muşchi?!!!

Zdrahonul: Vǎ omor! Vǎ umplu frigiderele! Care-i problema voastrǎ, nenorociţilor?!

Nea Puiu (demn): Ce ştie ţǎranu’, ce-i ǎla şofranu’! Vorbeşte civilizat, huliganule. Ţi-am adusbanii pe care i-ai pierdut pe pod. Numǎrǎ-i ca sǎ n-avem discuţii. Sunt toţi.

Zdrahonul: !!!

Siroco: Cele 200 de milioane au rǎmas tot 200 de milioane. Din pǎcate pentru unii…

Zdrahonul: !!!

pag. 21

Nea Puiu: Din fericire pentru alţii!

Zdrahonul: Nevastǎ, au venit doi îngeri în civil la uşa noastrǎ. Chiar aşa cum ai visat. Unu’bǎtrân şi umflat care pare tartoru’, şi unu’ mic şi pipernicit care mǎ ştie dupǎ numele deflǎcǎu. Ne-au gǎsit banii de înmormântare pentru mamaia Olimpia, auzi? E prima moartǎ dinlume care are noroc. Auzi?

Perechea Zdrahonului: Ceee?!

Zdrahonul: Noroc post-mortem! Vezi cǎ ţi-au cam crescut corniţele! Niciun ce! Avea dreptatemamaia Olimpia. Am o vârstǎ şi apoi te-am ascultat destul! Scoate damigeana de vişinatǎ dinbalcon pregǎtitǎ pentru gropari şi pune-o urgent pe masǎ.

Perechea Zdrahonului: Ceee?!

Zdrahonul: Niciun ce! Ai mai fǎcut vreodatǎ bairam cu nişte îngeri?

Perechea Zdrahonului: !!!

Zdrahonul (autoritar):: Damigeana!

Nea Puiu: Ãsta da bǎrbat care ştie sǎ punǎ puncul pe j!

Scena 7

Apartamentul buclucaş. Intervalul de timp 3:30 A.M. - 7:00 A.M. Bairamul cu strigǎturi şiceardaş [la care, pentru o reuşitǎ deplinǎ, la apogeu, poate participa -de ce nu- şi fericitaproaspǎt(ǎ) rǎposata Olimpia, la un recital-concurs de romanţe, în duet tandru cu Nea Puiu]

Scena 8

O pasarelă peste calea ferată. Ora 7:30 A.M.

Vânzătorul de ziare: Ziare, ziare, ziare! Proaspete, proaspete! Ultimele ştiri locale! Ultimeleştiri locale!

pag. 22

Nea Puiu (marcat de alcool): Băiat bun Vali Muşchi! Ne-a adus cu motocicleta lui cu ataşpână aici, chiar în locul de unde am plecat, de unde-a început totul. Ne-a dat şi un bănuţacolo, să ne dregem de sufletul rǎposatei. Ce voce de coloraturǎ! O adevǎratǎ pierdere!

Siroco (idem): Mie-mi zici de Vali Muşchi? Cel mai bun din lume. Păcat c-a îmbătrânit. A ziscă, după ce termină cu înmormântarea, vorbeşte cu primarul ăsta nou să ne facă cetăţeni deonoare ai Bacăului pentru fapta asta.

Nea Puiu: Dacă primim cheia aia de bronz de un kil putem s-o ducem la un centru decolectare. Am putea să luăm ceva pe ea.

Siroco: Poate ne pune şi câte-o stea de veşnicǎ pomenire în faţa spatelui Teatrului Bacovia.Iar dacă primim şi locuri de veci în Cimitirul Central chiar că am pus-o. Toată viaţa am visatsă locuiesc în centru, fie şi cu braţele pe piept..

Nea Puiu: Hi-hi-hi! O să fim vecini.

Siroco: Iar dacă află şi Sabina de tărăşenia asta, m-am reabilitat definitiv. Mă ţine numai înpuf de lebădă neagră.

Nea Puiu: Ce facem acum? De ce m-ai adus aici?! Să-ţi admiri liliacul? Te-am avertizat căeste doar o păcăleală nocturnǎ. A dispărut cu desăvârşire.

Siroco: Chiar că! Poate că a fost numai o părere... Puteam sǎ jur cǎ… Coborâm la bar sătragem un loz?

Nea Puiu: Crezi că de asta-mi arde mie? Sunt frânt. Ce loz?

Siroco: Cel câştigǎtor. Ai uitat ce-a zis azi noapte baborniţa aia de la bar?

Nea Puiu: Iartă-mă, dar îmi vuieşte capul. Nu-mi mai amintesc nimic. Ne-a înjurat?! Ce-a zis?

Siroco: Că azi e ziua mea norocoasă.

Nea Puiu: Prostii. Poveşti nemuritoare. 1001 de nopţi. Mănâncă şi ea o pâine feliatǎ dincongelator. Fraiereşte şi ea pe cine poate, ca sǎ trǎiascǎ.

Vânzătorul de ziare: Ziare, ziare, ziare! Ultimele ştiri locale! Ultimele ştiri locale! Pasional!Pasional! Suntem în rândul lumii! Bacăul – oraş european! Doi bărbaţi sărutându-se cu foc pepasarela Narcisa! Bacăul – oraş european! Doi bărbaţi sărutându-se mistuitor pe pasarelaNarcisa!

Nea Puiu: Ce nesimţiţi! S-a păcătoşit lumea! Nu mai există ruşine, nu mai există bun simţ! Numai există adevǎratele valori!

Siroco: Vine potopul, nea Puiule, vine sfârşitul lumii!

Nea Puiu: Băiete, ia dă-mi una din fiţuicile astea!

pag. 23

Siroco: Dă-ne două!

Nea Puiu (trezit ca prin farmec): Tiii! Să-mi trag una!!!

Siroco: Nea Puiule, frumuşelul ăsta cu limba scoasă aduce un pic cu mine, ce zici?

Nea Puiu: Nu seamănă, Siroco, eşti chiar tu... cel puţin eu sunt cu spatele, m-am scos. Îţi maiaduci aminte când spuneai c-a fulgerat? Nu prea era un fulger... acum sunt convins că era unblitz. Dacă află Sabina, te-ai nenorocit definitiv. Nu te mai speli cu toatǎ Bistriţa, cu tot canalulde fugǎ.

Siroco (trezit şi el instantaneu): Am să-i spun adevărul. Tot adevărul. N-ai zis matale cǎadevǎrul e cea mai bunǎ minciunǎ?

TÃCERE.

Nea Puiu: Uneori. Încercarea moarte n-are...

Siroco: Crezi c-o să mă creadă?

Nea Puiu: Henţ careu! Teoria ca teoria, dar practica ne omoară… E groasǎ rǎu.

Siroco: Ce sǎ fac, nea Puiule?!

Nea Puiu: Fir… întins!

Femeia care vinde lozuri: Trage un loz! Chiar câ ai nevoie. Ăla însemnat cu carioca. Ultimul.

C O R T I N A

Nota bene:

Anticipând probabil uriaşul succes naţional şi european al “Bairamului cu îngeri”, precum şi ecourile dinpresa strǎinǎ ori decizia intempestívă a lui Woody Allen de a ecraniza-o; aleşii locali s-au hotǎrât - în sfârşit -sǎ-i aplice pasarelei Narcisa o reparaţie capitalǎ în regim de urgenţǎ, bineînţeles cu fonduri nerambursabile dela Bruxelles. Restul este poveste.