Download - Art 192

Transcript
Page 1: Art 192

Persoanele juridice legal înfiinţate se supun dispoziţiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum şi celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel. (Legea nr. 31/1990) Comentariu

1. Condiţii de înfiinţare. Prin legi speciale sunt stabilite condiţii de înfiinţare, organizare, funcţionare şi dizolvare

proprii fiecărei categorii de persoană juridică în parte. În mod evident, aceste dispoziţii speciale se aplică statutului organic al respectivelor persoane juridice cu prioritate, dispoziţiile Codului civil relativ la persoana juridică, în genere,

fiind aplicabile în completarea acestor dispoziţii, cu titlu de drept comun.

Societăţile comerciale, organizaţiile cooperatiste, regiile autonome, grupurile de interes economic, organizaţiile

nonguvernamentale, partidele politice etc. sunt reglementate prin legi speciale, unele dintre aceste persoane juridice de drept

privat fiind supuse unei specializări în cascadă: spre exemplu, instituţiile de credit, instituţiile financiare nonbancare, societăţile

de asigurări, societăţile care activează pe piaţa de capital etc. sunt supuse nu numai Legii societăţilor comerciale (Legea nr.

31/1990), lege specială faţă de Codul civil, ci şi legilor din domeniul bancar, al asigurărilor, al pieţei de capital etc., legi speciale,

la rândul lor, faţă de Legea societăţilor comerciale.

Top Related