Apă de Sâmbătă

Afar ă e furtună, la fel şi-n sufletul meu.Tună şi r ăsună, lumini din mânia lui Dumnezeu.Apa se strecoar ă printre frunze-ngălbenite Nori grei înconjoar ă suferinzi de ploi gr ă bite.

Cât mă tremur când în ochi îmi cad suspiniCe cutremur la vederi de stropi sublimi!Vântul bate, gânduri urlă f ăr ă de putinţăEste noapte, luminată-n cele de cuviinţă.

Rugăciuni şi r ăspunsuri urcă şi coboar ăÎntr-un murmur ce-asurzeste prima oar ă.Lumânări şi tr ăznete pentru noi, cei vechi aprindCa să nu ne-nghită întunericul ce-i cuprind.

Înăuntru e furtună, la fel şi peste tot.Sună şi fulger ă întuneric într-un loc.Apa se ridică în fuioare aburite.Cuvinte r ăstălmăcite îmi coboar ă prea gr ă bite.

Plouă, lacrimi, apa şi-o dorinţăDe se scurg Sâmbăta dintr-o fiinţă.