“Tabloul” anti-piesă după Eugen Ionescu
regia şi scenografia: Alexandru Robert Nagy
distribuţia:
Alexandru Robert Nagy – Domnul cel Gras
Oana Ionescu – Alice
Nicholas Caţianis – Pictorul
Raluca Balaci – Vecina
Este mai mult decât un spectacol – este o experiență care merită trăită! Un spectacol plin de
adevăr, în care se vorbește deschis despre valoarea artei și a artistului în zilele noastre. Fără
menajamente, fără scrupule, Domnul cel Gras – exploatatorul universal – stârneşte dezgustul și ura
spectatorilor.
Producţie a Grupului de Iniţiativă Teatrală "ArCa LuI nOe"
durata: 1h 10
“Ş.A.M.D.”, adaptare după “Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov
regia: Dimitrii Bogomaz
muzica: Ion Marinescu Ţurlă, Dimitrii Bogomaz
distribuţia:
Ciubukov – Flaviu Crişan
Natalia Stepanovna – Alexa Istrate
Lomov – Bogdan Corşatea
Fata în casă – Andreea Grama
Totul începe simplu, cu subiectul banal al unei... cereri în căsătorie: pretendentul vine în casa
fetei să o ceară de nevastă. Dar, din „diverse motive”, ajunge să se certe atât cu tatăl fetei, cât si cu
fata. Iar de aici se ajunge la ridicol. Şi astfel se naşte o comedie spumoasă, care ia în râs toate
părţile urâte ale omului de astăzi: lipsa de comunicare – oameni care vorbesc fără să se asculte unii
pe alţii, lipsa de profunzime a gândirii, prostia, egoismul, interesul material, incultura, nepăsarea,
limitarea, ignoranţa, minciuna. Iar finalul lasă loc de multe „şi aşa mai departe” – replică repetată
cu obsesie în timpul spectacolului.
Productie Compania de teatru E.T.C
durata: 1h 10
“Şantaj” de Ludmila Razumovskaia
regia: asist. univ dr. Ştefana Samfira
scenografia: Toma Costin
coregrafia: Sergiu Bucur
distribuţia:
Smaranda Pasnicu
Horia Butnaru
Alexandra Suciu
Alexandru Sinca
Liviu Constantineanu
O poveste tulburatoare a cinci destine aflate la o răscruce. Patru absolvenţi de liceu vin să-şi
felicite profesoara de matematică de ziua ei. O roagă să le facă şi ea un cadou: cheia de la seiful în
care sunt ţinute tezele de matematică, de la bac. Vor să schimbe lucrările cu unele corecte, trei
dintre ei având nevoie de nota 10. Profesoara refuză. Elevii încep cu rugăminţi, cu peroraţii şi ajung
până la percheziţionarea ei şi vandalizarea locuinţei. Finalul este sfâşietor şi marcant atât pentru
personaje cât şi pentru spectatori.
Producţie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
“I.L.Caragiale”Bucureşti, anul III - clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu
durata: 1h 30
“Târfă cu respect” de Jean Paul Sartre
regia: Mihaela Munteanu
scenografia: Cristi Marin
distribuţia:
Alexandra Tănase – Lizzie
Sergiu Vîrban – Fred
Salex Iatma – Senatorul Clarke
Ştefan Ion – John
Jean Paul Sartre propune în “Târfă cu respect”, scris în 1947, o temă adaptabilă orcărei
perioade de timp. Indiferent dacă se montează în anii „50 sau în 2010, are aceeaşi intensitate.
Proaspăt venită în oraş, Lizzie devine martora unei crime înfăptuite de nepotul senatorului. Modul
ei de viaţă controversat face să pară o victimă uşoară pentru cei influenţi. Misiunea lui Fred este să-
i smulgă o declaraţie falsă. Fiind fiu de senator, crede că banii pot cumpăra tot, inclusiv iubirea, pe
care începe s-o dezvolte. Tatăl lui, senatorul Clarke, este deja învăţat cum să manevreze oamenii,
dovadă fiind scurtul moment în care-şi face apariţia pe scenă, reuşind să-şi ducă la bun sfârşit
sarcina, în complicitate cu poliţistul corupt.
Producţie a Asociaţiei Culturale Inopia
durata: 30’
“Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov
regia: asist. univ dr. Ştefana Samfira
distribuţia:
Aida Avieriţei
Sergiu Bucur
Cătălin Rajka
Acţiunea se petrece pe o moşie rusească, în jurul unei cereri în căsătorie, după cum o anunţă
chiar titlul. Este un “scurt metraj” plin de umor şi contradicţii, cu adânci implicaţii sentimentale.
Producţie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”
Bucureşti, anul III - clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu
durata: 40’
“Stele în lumina dimineţii” de Alexander Galin
regia: asist. univ dr. Ştefana Samfira
scenografia: Toma Costin
distribuţia:
Simona Grumezea
Raluca Sonea
Lina Malcoci
Vlad Pavel
Victoria Agache
Alexandru Sinca
Aida Avieriţei
Este un spectacol tonic, care te ţine cu sufletul la gură. Acţiunea se petrece în timpul
Olimpiadei din Moscova. Toate persoanele dubioase au fost date afară din oraş pentru a nu strica
imaginea patriei. Ne aflam într-un fost spital de nebuni. Aici sunt trimise patru femei de moravuri
usoare. Gazda lor este o pompiereasă, sora şefului de poliţie. Acţiunea se petrece într-o singura zi-
cea în care este adusă Flacăra Olimpică. Este o felie din viaţa acestor femei, cu poveşti sfâşietoare,
pline de un umor tăios, care se desfăşoară în paralel cu povestea de dragoste a uneia dintre ele cu
fiului pompieresei, şi el miliţian.
Producţie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”
Bucureşti, anul III - clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu
durata 1h 30
“Ursul” de A.P.Cehov
regia: Damian Crâşmaru
scenografia: Dan Simion
distribuţia:
Silvia Gagu
Bogdan Gagu
Dan Simion
Un fin observator al epocii în care trăieşte, Cehov face o analiză psihologică şi morală,
satirizând două personaje emblematice ale Rusiei rurale, cu pafum de vodka şi hohote de
râs.Vaduva Popova, căzută în patima doliului, se confruntă în final cu avansurile amoroase ale unui
SMIRNOV venit doar să îşi primească datoria, pe care răposatul soţ al doamnei trebuia să o
înapoieze. Se ciocnesc două personalităţi minunat conturate de Cehov, piperate de apariţiile
servitorului Luka, umil protector al casei şi al doamnei.
Producţie a Asociaţiei Culturale Indart
durata: 30’
“Ipostaze belgrădene” adaptare după “Trilogia belgrădeană” de Biljana Sbrljanovic
regia: Dimitrii Bogomaz
ditrubuţia:
Ovidiu Uşvat – Kica, Dule, Daca
Ciprian Nemeşiu – Mica, Miloş, Jovan
Alexa Istrate – Kacia, Mara
Elena Rusu – Alena, Sanja, Ana
Cele trei episoade ale Trilogiei belgrădene, piesă scrisă în 1997, nu se petrec la Belgrad. La
Praga, la Sidney, la Los Angeles, exilaţii fostei "naţiuni iugoslave" încearcă să sărbătorească
Crăciunul, Anul Nou, dar oricât ar părea de nefiresc, ei simt că sărbătoarea e acolo în Belgradul de
unde au fugit şi unde e rău, nu unde au ajuns şi ar putea fi bine.
Producţie a Companiei de teatru E.T.C
durata: 1h 20
”Trăieşte-ţi fanteziile” de John Tobias
regia: Bogdan Gagu, Dan Simion
scenografia: Dan Simion
distribuţia:
Natalia Martian
Cristi Vasiliva
Eduard Bot
Mihai Ene
Silvia Gagu
”Trăieşte-ţi fanteziile” (adaptare de Dan Simion şi Bogdan Gagu a textului „Fanteziile
sexuale ale soţului meu aproape ca m-au înnebunit“ de John Tobias) este o satiră la adresa cărţilor
motivaţionale, foarte mult gustate de americani. De exemplu: „Ce puteţi face pentru a avea o viaţă
perfectă“... „Cum puteţi avea un cuplu perfect”... „Cum puteţi deveni o femeie perfectă”... sau „un
bărbat perfect”... şi multe alte forme ale perfecţiunii pe care, cu siguranţă, nu le poate atinge nimeni
niciodată. Un cuplu, a cărui atracţie reciprocă s-a diminuat de-a lungul timpului, găseşte soluţia
pentru resuscitare. Salvarea? Cartea doctorului Leopold Baumgartner: „Trăieşte-ţi fanteziile - o
carte utilă pentru sănătate şi fericire“. De aici se declanşează o comedie de situaţie plină de savoare
şi dinamism, cu răsturnări surprinzătoare şi scene de un comic dezlănţuit, în cel mai clasic stil
bulevardier, în care sunt implicaţi, pe lângă cuplul Cucu, şi vecinul voyeur, şi hoţul bolnav de ulcer,
intrat în apartament, şi sora doamnei Cucu, proaspăt părăsită de bărbatul ei pentru o adolescentă
parteneră de jogging.
Producţie a Asociaţiei Culturale Indart
durata: 1h
“Proştii sub clar de lună” comedie după Teodor Mazilu
regia: Alexandru Robert Nagy
distribuţia:
Smaranda Nicolau
Alexandru Robert Nagy
Anca Dinicu
Andrei Gheorghe
Ana Udroiu
Vlad Drăgulin
“Gogu nu moare, Gogu se transformă...”
Un spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Un spectacol în care Gogu joacă „alba neagra”
cu viețile a două femei care îl iubesc la nebunie și care ar face orice pentru el. Emilian, orbit de
„câmpu‟ muncii”, nu vede sau, mai bine zis, uită de femeia alături de care s-a căsătorit și la propriu
și la figurat, iar Gogu trece printr-o metamorfoză radicală de principii.
Producţie a Grupului de Iniţiativă Teatrală "ArCa LuI nOe" – ArCa PROF.
durata: 1h 10