ANEXA Nr. 2
ORDINUL
MINISTRULUI DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI LOCUINŢELOR
Având în vedere Decretul Preşedintelui României nr. 379/04.04.2007, privind
revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului şi Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr. 24/12.04.2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale;
În conformitate cu prevederile HG nr. 1807/2006 pentru aprobarea
Componentei de management din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare
strategică pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice la nivel central;
În temeiul art. 10 alin (5) din HG nr. 361/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor,
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor emite prezentul
ORDIN:
Art. 1 – (1) Începând cu data prezentului ordin se constituie Grupul de
management al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în
următoarea componenţă:
a) Preşedinte:
- Anna Horváth, Secretar de stat,
b) Membri:
- Mihai Iftime, director, Direcţia control şi antifraudă fonduri comunitare,
- Lenuţa Băncilă, director, Direcţia audit intern,
- Elena Petraşcu, director general, Direcţia generală juridică,
- Georgeta Terciu, consilier personal al ministrului dezvoltării, lucrărilor
publice şi locuinţelor,
2
- Alexandra Calotiţă, director general, Direcţia generală de dezvoltare
regională fonduri PHARE,
- Daniela Dumitrescu, director general, Direcţia cooperare teritorială
europeană,
- Gabriel Friptu, director general, Direcţia generală Autoritatea de
Management – Programul Operaţional Regional,
- Doina Surcel, director general, Direcţia generală autorizare şi plăţi
programe,
- Gheorghe Pătraşcu, director general, Direcţia generală dezvoltare teritorială,
- Marin Negoiţă, director general, Direcţia generală lucrări publice,
- Cristian Stamatiade, director general, Direcţia generală tehnică în
construcţii,
- Jana Mitroi, director, Direcţia resurse umane,
- Valeriu Nica, director, Direcţia sisteme informatice,
- Adina Ştefănescu, director, Direcţia relaţii externe,
- Speranţa Munteanu, director, Direcţia economică şi financiară,
- Leonard Enescu, şef serviciu, Direcţia achiziţii publice,
c) Coordonator:
- Monica Călin, manager public, Direcţia relaţii externe.
(2) Secretariatul Grupului de management va fi asigurat de către personalul
desemnat din cadrul Direcţiei Generale Strategii şi Politici Publice.
Art. 2 Principalele atribuţii ale Grupului de management sunt:
- Supervizarea procesului de elaborare a Planului strategic al MDLPL,
- Identificarea şi adoptarea direcţiilor de activitate,
- Repartizarea sarcinilor şi desemnarea persoanelor care vor detalia direcţiile
de activitate,
- Adoptarea Planului de acţiune pentru elaborarea Planului strategic al
MDLPL,
- Adoptarea priorităţilor pe termen mediu,
3
- Soluţionarea eventualelor dezacorduri,
- Adoptarea variantei finale a Planului strategic MDLPL care va fi înaintată
spre aprobare Ministrului dezvoltării lucrărilor publice şi locuinţelor,
- Răspunde de implementarea şi actualizarea Planului strategic MDLPL.
Art. 3 Începând cu data prezentului Ordin, Ordinul ministrului integrării nr.
53/23.01.2007 îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 4 Prezentul Ordin va fi comunicat de îndată persoanelor nominalizate la
art. 1 de către Direcţia resurse umane.
MINISTRU,
LÁSZLÓ BORBÉLY
Nr.: 351 Data: 12. 06. 2007
4
Avizat: Anna Horvath, Secretar de stat Elena Petraşcu, Director general, Direcţia Generală Juridică Jana Mitroi, Director, Direcţia resurse umane
ANEXA Nr. 3
ORDINUL MINISTRULUI DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI LOCUINŢELOR
În conformitate cu prevederile HG nr. 1807/2006 din 13/12/2006 pentru aprobarea Componentei de management din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice la nivel central şi a
HG nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale,
În temeiul art. 10 alin (5) din HG nr. 361/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor,
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor emite prezentul
ORDIN:
Art. 1 Începând cu data prezentului ordin se constituie Grupul Tehnic de Management al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor având următoarea componenţă:
a) Coordonator al Grupului Tehnic de Management: - Monica Beatrice CĂLIN, manager public. b) Membri (persoanele desemnate la nivelul fiecărei direcţii de către Grupul de
Management): - Adela VOICU, Direcţie Audit Intern - Cristian BULUMAC, Direcţia Generală Juridică - Cristina DUMITRESCU, Direcţia Generală Juridică - Loredana HRISTODORESCU, Direcţia Generală Juridică - Elena Bungărdean, Direcţia Generală de Comunicare, Relaţii Publice, Mass
media şi Transparenţă - Daniela-Maria TOMA, Direcţia Generală de Dezvoltare Regională FONDURI
PHARE - Dorian VOREL, Direcţia Generală de Dezvoltare Regională FONDURI PHARE - Daniela IONESCU, Direcţia Generală de Dezvoltare Regională FONDURI
PHARE - Ana Victoria ROSIIANU, Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană - Anca SIMION, Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană - Andrei POPESCU, Direcţia Generală Autoritatea de Management – POR - Cezar GROZAVU, Direcţia Generală Autoritatea de Management – POR - Liliana FILIP, Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Programe - Teofil GHERCA, Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială - Alexandru ANTAL, Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială - Constantin CROITORESCU, Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială
2
- Mihaela KALOGERAKOS, Direcţia Generală Lucrări Publice - Florin ZAMFIROIU, Direcţia Generală Lucrări Publice - Teodor ATANASIU, Direcţia Generală Lucrări Publice - Bogdan VANCEA, Direcţia Generală Tehnică în Construcţii - Aurelia Ciolan SIMION, Direcţia Generală Tehnică în Construcţii - Mihai DOBRE, Direcţia Resurse Umane - Valeriu NĂSTĂSESCU, Direcţia Sisteme Informatice - Oana MITAN, Direcţia Relaţii Externe - Stela TUDORICĂ, Direcţia Economică şi Financiară - Andrada DRELCIUC, Direcţia Economică şi Financiară - Mihaela MORHAN, Direcţia Economică şi Financiară - Anca UDRISTEOIU, Direcţia de Achiziţii Publice - George TANASOFF, Direcţia Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare - Raluca VARZARU, Unitatea de Management a Proiectului - Mihaela GHERGUŢ, Direcţia Verificare Conformitate Programe
Art. 1 – (1) Grupul Tehnic de Management este principala resursă administrativă a Grupului de Management pentru elaborarea şi implementarea Planului Strategic Instituţional. Funcţionarea sa se bazează pe structurarea activităţilor derulate pe următoarele subgrupuri:
1. subgrupul tehnic de management „Componenta Dezvoltare Regională”; 2. subgrupul tehnic de management „Componenta Lucrări Publice şi Locuinţe”; 3. subgrupul tehnic de management „Componenta Juridică”; 4. subgrupul tehnic de management „Componenta Economică şi Financiară”; 5. structura de suport.
(2) Mecanismul de coordonare administrativă pentru implementarea Planului
Strategic al MDLPL este redat în Anexa nr. 1, parte integrantă a prezentului ordin. (3) Fiecare subgrup tehnic de management şi structura de suport au un coordonator şi
o persoană care asigură secretariatul activităţii subgrupului, numiţi dintre membrii subgrupului tehnic de management, respectiv ai structurii de suport.
(4) Coordonatorul fiecărui subgrup tehnic de management colaborează direct cu coordonatorul Grupului Tehnic de Management şi este responsabil de întreaga activitate a subgrupului tehnic de management pe componenta specifică şi de materialele finale întocmite conform cerinţelor formulate de coordonatorul Grupului Tehnic de Management. Coordonatorul fiecărui subgrup tehnic de management desemnează dintre membrii subgrupului pe care îl coordonează o persoană care asigură secretariatul la nivelul subgrupului şi organizează activitatea în sensul respectării principiilor de eficienţă şi eficacitate.
(5) Persoana care asigură secretariatul la nivelul subgrupului tehnic este direct responsabilă de: centralizarea tuturor informaţiilor de la nivelul subgrupului, de respectarea termenelor şi de întocmirea documentaţiei solicitate.
(6) Componenţa nominală a subgrupurilor tehnice de management şi coordonatorii fiecărui subgrup precum şi a structurii de suport sunt prezentaţi în Anexa nr. 2, parte integrantă din prezentul ordin.
(7) Şeful departamentului din structura căruia fac parte persoanele desemnate prin prezentul ordin este obligat de a asigura o persoană de rezervă în cazul în care titularul desemnat nu îşi poate îndeplini obligaţiile care îi revin din motive obiective.
3
Art. 2 – (1) Coordonatorul Grupului Tehnic de Management are următoarele responsabilităţi:
a. coordonează activitatea Grupului Tehnic de Management; b. întocmeşte Planul Strategic Instituţional din punct de vedere tehnic, pe baza
materialelor primite de la coordonatorii subgrupurilor tehnice şi avizate de Grupul de Management;
c. propune cursuri de formare specifice, pentru responsabilii implicaţi în elaborarea şi implementarea Planului Strategic Instituţional;
d. ţine evidenţa stadiului de implementare a Planului Strategic Instituţional şi supune atenţiei Grupului de Management stadiul de implementare şi problemele curente întâmpinate;
e. organizează şedinţe consultative şi de informare cu Grupul de Management şi cu coordonatorii subgrupurilor tehnice de management, ori de câte ori situaţia o impune.
(2) Pentru realizarea responsabilităţilor ce îi revin Coordonatorului Grupului Tehnic
de Management, acesta va beneficia de sprijinul membrilor Grupului de Management şi al tuturor departamentelor de la nivelul Ministerului.
(3) Personalul din compunerea Grupului Tehnic de Management neinclus în cadrul unui subgrup tehnic se constituie în structura de suport pentru coordonatorul Grupului Tehnic de Management.
(4) Coordonatorul Grupului Tehnic de Management, pe problemele specifice Planului Strategic Instituţional se subordonează direct Preşedintelui Grupului de Management, constituit la nivelul MDLPL prin Ordin al Ministrului nr. 351 din data de 12/06/2007. Art. 3 Elaborarea Planului Strategic Instituţional al MDLPL se va realiza conform Planului de Acţiune de la Anexa 3 care este parte integrantă din prezentul ordin. Art. 4 – Prezentul Ordin va fi transmis la nivelul tuturor departamentelor din compunerea MDLPL şi adus la cunoştinţa tuturor persoanelor implicate, care vor acţiona în vederea îndeplinirii prevederilor acestuia.
MINISTRU,
LÁSZLÓ BORBÉLY
Nr.: Data:
4
Avizat: Anna Horvath, Secretar de stat Elena Petraşcu, Director general, Direcţia Generală Juridică Jana Mitroi, Director, Direcţia resurse umane
5
ANEXA nr. 1
Mecanismul de coordonare administrativă pentru implementarea Planului Strategic al MDLPL
GRUPUL TEHNIC DE MANAGEMENT
GRUPUL DE MANAGEMENT - Preşedinte: Anna HORVÁTH
Cu implicarea tuturor secretarilor de stat, a înalţilor funcţionari publici şi a şefilortuturor departamentelor din compunerea MDLPL
Coordonator Grup Tehnic de Management
CĂLIN Beatrice Monica – manager public
Subgrupul tehnic de management „Componenta Lucrări Publice şi Locuinţe”
Subgrupul tehnic de management „Componenta Dezvoltare Regională”
Subgrupul tehnic de management „Componenta Economică şi Financiară”
Structura de suport
Subgrupul tehnic de management „Componenta Juridică”
6
ANEXA nr. 2
Componenţa nominală a subgrupurilor tehnice de management şi coordonatorii fiecărui subgrup tehnic
Subgrupul tehnic de management „Componenta Dezvoltare Regională” 1. COORDONATOR: Andrei POPESCU – Direcţia Generală Autoritatea de Management – POR SECRETAR subgrup: MEMBRI (Nume, prenume) Departamentul
2. Daniela-Maria TOMA Direcţia Generală de Dezvoltare Regională FONDURI PHARE 3. Dorian VOREL Direcţia Generală de Dezvoltare Regională FONDURI PHARE 4. Daniela IONESCU Direcţia Generală de Dezvoltare Regională FONDURI PHARE 5. Ana Victoria ROSIIANU Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană 6. Anca SIMION Direcţia Generală Cooperare Teritorială Europeană 7. Cezar GROZAVU Direcţia Generală Autoritatea de Management – POR 8. Liliana FILIP Direcţia Generală Autorizare şi Plăţi Programe 9. Mihaela GHERGUŢ Direcţia Verificare Conformitate Programe
Subgrupul tehnic de management „Componenta Lucrări Publice şi Locuinţe” 1. COORDONATOR: Mihaela KALOGERAKOS, Direcţia Generală Lucrări Publice SECRETAR subgrup:
MEMBRI (Nume, prenume) Departamentul 2. Florin ZAMFIROIU Direcţia Generală Lucrări Publice 3. Teodor ATANASIU Direcţia Generală Lucrări Publice 4. Teofil GHERCA Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială 5. Alexandru ANTAL Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială 6. Aurelia Ciolan SIMION Direcţia Generală Tehnică în Construcţii 7. Bogdan VANCEA Direcţia Generală Tehnică în Construcţii 8. Constantin CROITORESCU Direcţia Generală Dezvoltare Teritorială
Subgrupul tehnic de management „Componenta Juridică” 1. COORDONATOR: Cristian BULUMAC, Direcţia Generală Juridică SECRETAR subgrup:
MEMBRI (Nume, prenume) Departamentul 2. Cristina DUMITRESCU Direcţia Generală Juridică 3. Loredana HRISTODORESCU Direcţia Generală Juridică 4. George TANASOFF Direcţia Control şi Antifraudă Fonduri Comunitare
7
Subgrupul tehnic de management „Componenta Economică şi Financiară” 1. COORDONATOR: Stela TUDORICĂ, Direcţia Economică şi Financiară SECRETAR subgrup:
MEMBRI (Nume, prenume) Departamentul 2. Andrada DRELCIUC Direcţia Economică şi Financiară 3. Mihaela MORHAN Direcţia Economică şi Financiară 4. Anca UDRISTEOIU Direcţia de Achiziţii Publice 5. Raluca VARZARU Unitatea de Management a Proiectului
Structura de suport 1. COORDONATOR: Mihai Dobre, Direcţia Resurse Umane SECRETAR subgrup: MEMBRI (Nume, prenume) Departamentul 2. Adela VOICU Direcţie Audit Intern 3. Elena Bungărdean Direcţia Generală de Comunicare, Relaţii Publice, Mass media
şi Transparenţă 4. Valeriu NĂSTĂSESCU Direcţia Sisteme Informatice 5. Oana MITAN Direcţia Relaţii Externe
ANEXA Nr. 4
CUPRINS LEGISLAŢIE 2006 – LUCRĂRI PUBLICE, CONSTRUCŢII
HOTĂRÂRI 1. M. Of. nr. 125 din
09.02.2006 125. – Hotărâre privind aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2006 pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare cuprinzând clădiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
2 M. Of. nr. 145 din 15.02.2006
182. – Hotărâre privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1075/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind apărarea împotriva efectelor dezastrelor produse de seisme şi/sau alunecări de teren
3. M. Of. nr. 272 din 27.03.2006
267. – Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată
4. M. Of. nr. 314 din 07.04.2006
386. – Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
5. M. Of. nr. 314 din 07.04.2006
417. – Hotărâre privind aprobarea normelor pentru stabilirea cuantumului subvenţiei de la bugetul de stat ce se poate acorda în anul 2006 categoriile de personae prevăzute la art. 7 din Legea locuinţei nr. 114/1996
6. M. Of. nr. 319 din 10.04.2006
379. – Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 984/1996 privind înfiinţarea Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC Bucureşti
7. M. Of. nr. 410 din 11.05.2006
578. – Hotărâre privind acumularea de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în anul 2006, ca stoc de urgenţă, a cantităţii de 500 bucăţi de construcţii uşoare din elemente modulare pentru cazarea familiilor sinistrate şi acordarea unui ajutor umanitar populaţiei din judeţele Călăraşi şi Dolj
8. M. Of. nr. 426 din 17.05.2006
595. – Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în anul 2005
9. M. Of. nr. 464 din 29.05.2006
592. – Hotărâre privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001
10. M. Of. nr. 507 din 12.06.2006
710. – Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii şi alunecări de teren în anul 2006
11. M. Of. nr. 556 din 27.06.2006
778 . – Hotărâre pentru aprobarea Listei cuprinzând 39 de obiective de investiţii şi a indicatorilor tehnico-economici din cadrul programului „Săli de sport”, derulat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii „CNI” – SA
12. M. Of. nr. 556 din 27.06.2006
779. – Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii şi alunecări de teren în anul 2006
13. M. Of. nr. 562 din 810. – Hotărâre pentru aprobarea Programului de reconstrucţie a caselor de locuit afectate de calamităţi
29.06.2006 naturale – inundaţii şi alunecări de teren – în localităţile riverane fluviului Dunărea şi în judeţul Gorj 14. M. Of. nr. 594 din
10.07.2006 818.- Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 521/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea lucrărilor de cadastru de specialitate imobiliar – edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane
15. M. Of. nr. 610 din 14.07.2006
890. – Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor
16. M. Of. nr. 636 din 24.07.2006
929. – Hotărâre privind numirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional „Deschiderea şi punerea în exploatare a carierei Roşiuţa, judeţul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone/an lignit”
17. M. Of. nr. 688 din 10.08.2006
1005 – Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului, Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii şi alunecări de teren în anul 2006
18. M. Of. nr. 731 din 28.08.2006
1060 – Hotărâre privind finanţarea, din fondul constituit la nivelul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în baza Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, a unor acţiuni ale autorităţilor administraţiei publice locale privind reconstruirea/repararea unor case de locuit din zonele în care s-au produs calamităţi naturale – inundaţii şi/sau alunecări de teren
19. M. Of. nr. 740 din 30.08.2006
1061- Hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, bugetelor locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea acţiunilor privind reconstruirea unor case de locuit din zonele în care s-au produs calamităţi naturale – inundaţii şi/sau alunecări de teren
20. M. Of. nr. 767 din 08.09.2006
1158 – Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii şi alunecări de teren
21. M. Of. nr. 767 din 08.09.2006
1159 – Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii şi alunecări de teren în anul 2006
22. M. Of. nr. 768 din 08.09.2006
1166 – Hotărâre privind numirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional „LEA 400 kV simplu circuit Arad – Nădab”
23. M. Of. nr. 824 din 06.10.2006
1275 – Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1233/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului – URBANPROIECT Bucureşti
24. M. Of. nr. 939 din 21.11.2006
1605 – Hotărâre privind aprobarea dotării parcului auto propriu pentru activităţi specifice al Centrului Naţional pentru Reducerea Riscului Seismic, prin donaţie
25. M.Of. nr.966 din 30.11.2006
1677- Hotarâre pentru aprobarea Programului de reabilitare a unor blocuri de locuinţe amplasate in localităţi din zone defavorizate, pentru anul 2006
26 M.Of. nr. 990 din 12.12.2006
1678- Hotărâre privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional „ Deschiderea şi punerea în exploatare a carierei Roşiuţa, jud Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tine lignit/an”
27. M. Of. nr. 995 din 1704 – Hotărâre privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional „LEA 400kV simplu
13.12.2006 circuit Arad – Nădab” 28. M. Of. nr. 1008
din 19.12.2006
1735 – Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1070/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate
29 M. Of. nr. 1038 din 28.12.2006
1847 – Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1061/2006 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, bugetelor locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea acţiunilor privind reconstruirea unor case de locuit din zonele în care s-au produs calamităţi naturale – inundaţii şi/sau alunecări de teren
LEGI
1. M. Of. nr. 606 din 13.07.2006
289. – Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
ORDONANŢE 1. M. Of. nr. 689
din 11.08.2006 37 – Ordonanţă privind măsuri pentru finanţarea reconstruirii/reparării unor case de locuit din zonele în care s-au produs calamităţi naturale în anul 2006
2. M. Of. nr. 746 din 31.08.2006
50 – Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
ORDONANŢE DE URGENŢĂ 1. M. Of. nr. 566
din 30.06.2006 51. - Ordonanţă de urgenţă nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
2. M. Of. nr. 787 din 18.09.2006
68 – Ordonanţă de urgenţă privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional
3. M. Of. Nr. 1028 din 27.12.2006
100 – Ordonanţă de urgenţă privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale “Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – SA în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii “CNI” - SA
ORDINE 1. M. Of. nr. 154
din 17.02.2006 132. – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru completarea Regulamentului privind atestarea conformităţii produselor pentru construcţii, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1558/2004, cu modificările şi completările ulterioare
2. M. Of. nr. 172 din 22.02.2006
3. – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat”, indicativ CR 2-1-1.1 – 2005
3. M. Of. nr. 355 din 20.04.2006
575. - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru modificarea anexei nr. 2 la Reglementarea tehnică „Îndrumător pentru atestarea tehnico – profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii”, aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 777/2003
4. M. Of. nr. 394 din 08.05.2006
667. – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 489/2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri”, indicativ P 100-1/2004
5. M. Of. nr. 490 din 06.06.2006
729. - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Listei standardelor române care transpun standarde europene armonizate şi a specificaţiilor tehnice recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii
6. M. Of. nr. 730 din 25.08.2006
1373/1413 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
7. M. Of. nr. 803 din 25.09.2006
1711 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică – Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri”, indicativ P 100-1/2006
8. M. Of. nr. 807 din 26.09.2006
1712 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice „Cod de proiectare pentru structuri din zidărie”, indicativ CR 6-2006
9. M. Of. nr. 807 din 26.09.2006
1713 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind modificarea şi completarea art. 2 din Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2230/2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice „Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii”, indicativ CR 0-2005
10 M. Of. nr. 807 din 26.09.2006
1714 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind modificarea şi completarea art. 2 din Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2228/2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice „Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor”, indicativ CR 1-1-3-2005
11 M. Of. nr. 829 din 09.10.2006
1727 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru modificarea art. 6 alin. (2) lit. i) din Metodologia privind iniţierea, programarea, achiziţia, elaborarea, avizarea, aprobarea şi valorificarea reglementărilor tehnice şi a rezultatelor activităţilor specifice în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi habitat, aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 542/2003
12 M. Of. nr. 893 din 02.11.2006
1735 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind urmărirea comportării în exploatare a protecţiilor anticorozive la construcţii din oţel. Măsuri de intervenţie”, indicativ GE 054-06
13 M. Of. nr. 896 din 03.11.2006
1764 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind proiectarea structurilor de pământ armat cu materiale geosintetice şi metalice”, indicativ GP 093-06
14 M. Of. nr. 910 din 08.11.2006
1732 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind reabilitarea hidroizolaţiilor bituminoase ale acoperişurilor clădirilor”, indicativ NP 121-06
15 M. Of. nr. 911 din 09.11.2006
1730 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind cerinţele de proiectare şi execuţie a excavaţiilor adânci în zone urbane”, indicativ NP 120-06
16 M. Of. nr. 937 din 20.11.2006
1733 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind proiectarea şi execuţia învelitorilor subţiri de beton armat şi precomprimat, monolite şi prefabricate”, indicativ NP 119-06
17 M. Of. nr. 942 din 22.11.2006
1728 - Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice „Specificaţie tehnică privind utilizarea adezivilor polimerici în construcţii”, indicativ ST 050-06
ANEXA Nr. 5 ACTE 2005
LUCRĂRI PUBLICE, CONSTRUCŢII
HOTARARI ALE GUVERNULUI 1. M.Of. nr. 288 din
06.04. 2005 255- Hotărâre privind aprobarea normelor pentru stabilirea cuantumului subvenţiei de la bugetul de stat ce se poate acorda în anul 2005 categoriilor de persoane prevăzute la art. 7 din Legea locuinţei nr. 114/1996
2. M.Of. nr. 294 din 07.04. 2005
254- Hotărâre privind aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2005 pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la clădirile de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
3. M.Of. nr. 616 din15.07. 2005
664- Hotărâre privind numirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional “Menţinerea şi dezvoltarea capacităţii de producţie în câmpul minier Amaradia – Tărâia, etapa a II-a, carierele Berbeşti şi Olteţ”, judeţul Vâlcea
4. M.Of. nr. 616 din15.07. 2005
665- Hotărâre privind numirea preşedintelui şi înlocuirea unui membru al Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional “Mărirea gradului de siguranţă a instalaţiilor aferente staţiei 400/220/110 kV Sibiu Sud”, judeţul Sibiu, din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.345/2004
5. M.Of. nr. 621 din18.07. 2005
663- Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2004 privind instituirea unor măsuri speciale de reabilitare a unor blocuri de locuinţe situate în localităţi din zone defavorizate
6. M.Of. nr. 669 din 27.07. 2005
714- Hotărâre privind schimbarea titularilor dreptului de administrare asupra unor terenuri situate pe teritoriul �ilitary�ative al municipiului Calafat, judeţul Dolj, necesare realizării infrastructurii conexe de pe teritoriul românesc aferente obiectivului de investiţie “Pod peste �ilitar Dunărea, la Calafat-Vidin”
7. M.Of. nr. 697 din 03.08. 2005
805- Hotărâre privind aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2005 pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate
8. M.Of. nr. 706 din 04.08. 2005
796- Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii
9. M.Of. nr. 728 din 11.08. 2005
816 – Hotărâre privind modificarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001
10 M.Of. nr. 735 din 12.08. 2005
808. – Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii
11 M.Of. nr. 839din 16.09. 2005
994. – Hotărâre pentru aprobarea Listei cuprinzând 35 de obiective de investiţii şi a indicatorilor tehnico-economici din cadrul programului „Săli de sport”, derulat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii „CNI” – SA
12 M.Of. nr. 845din 19.09. 2005
1065. – Hotărâre pentru aprobarea localităţilor şi a sumelor ce se acordă din fondul constituit la nivelul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în temeiul art. 40 alin. 1 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, pentru cofinanţarea unor acţiuni ale autorităţilor administraţiei publice locale privind reconstruirea/repararea unor case de locuit din zonele în care s-au produs calamităţi naturale în lunile iulie – august 2005 – inundaţii şi/sau alunecări de teren
13 M.Of. nr. 852din 21.09. 2005
1061. – Hotărâre privind schimbarea temporară a regimului juridic al unui teren aparţinând domeniului public al statului, situat pe domeniul administrative al municipiului Calafat, judeţul Dolj, în vederea finanţării şi realizării unui obiectiv �ilitary afectat de construcţia noului pod peste fluviului Dunărea, loa Calafat – Vidin
ORDONANTE DE URGENTA 1. M.Of.nr.389 din
09.05.2005 34- Ordonanţă de urgenţă privind desemnarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe să realizeze lucrări de construire şi/sau de reabilitare a caselor de locuit din zonele calamitate
2. M.Of.nr.627 din19.07.2005
86- Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în �ystem colectiv pentru domeniul locativ
ORDONANTE
1. M.Of.nr.732 din 11.08.2005
44 – Ordonanţă privind unele măsuri pentru construirea şi/sau reabilitarea caselor de locuit din zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005
ORDINE ALE MINISTRULUI
1. M.Of. nr. 119 din 07.02. 2005
87-Ordin privind modificarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.133/2004 pentru aprobarea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de recunoaştere a organismelor desemnate pentru atestarea conformităţii produselor pentru construcţii
2. M.Of. nr. 183 din 03.03. 2005
270- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Procedurii de evaluare şi desemnare a organismelor autorizate să elibereze agremente tehnice europene pentru produse pentru construcţii
3. M.Of. nr. 190 din 07.03. 2005
271- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Procedurii de recunoaştere a specificaţiilor tehnice naţionale în domeniul produselor pentru construcţii
4. M.Of. nr. 216 din 15.03. 2005
254- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Listei cuprinzând organismele recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii
5. M.Of. nr. 332 din 20.04. 2005
160- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea reglementării tehnice “Normativ privind proiectarea porturilor fluviale”, �ndicative NP 106-04
6. M.Of. nr. 334 din 20.04. 2005
162- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Ghid de proiectare şi execuţie privind realizareaşi menţinerea prin înnisipare artificială a plajelor”, indicative GP 103-04
7. M.Of. nr. 337 din 21.04. 2005
163- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti – Partea a IV-a: treapta de epurare avansată a apelor uzate”, �ndicative NP 107-04
8. M.Of. nr. 338 161- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru
din 21.04. 2005 aprobarea Reglementării tehnice “Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare în mediul rural”, indicative GP 106-04
9. M.Of. nr. 345 din 25.04. 2005
164- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Ghid pentru execuţia şi exploatarea rezervoarelor metalice pentru înmagazinarea apei potabile”, �ndicative GE 052-04
10 M.Of. nr. 347 din 25.04. 2005
166- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Ghid pentru proiectarea planurilor generale de aerodromuri”, �ndicative GP 108-04
11 M.Of. nr. 349 din 25.04. 2005
165- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare. Bazele proiectării şi acţiuni asupra construcţiilor. Acţiunea vântului”, �ndicative NP-082-04
12 M.Of. nr. 369 din 03.05. 2005
170- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Normativ pentru proiectarea şi montajul pereţilor cortină pentru satisfacerea cerinţelor de calitate prevăzute de Legea nr. 10/1995”, indicative NP 102-04
13 M.Of. nr. 374 din 04.05. 2005
171- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Normativ privind proiectarea infrastructurilor de beton şi beton armat pentru poduri”, �ndicative NP 115-04
14 M.Of. nr. 375 din 04.05. 2005
173- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Ghidul criteriilor de performanţă a cerinţelor de calitate conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii pentru instalaţii sanitare din clădiri”, �ndicative GT 063-04
15 M.Of. nr. 399 din 11.05. 2005
620- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului cu privire la implementarea şi utilizarea eurocodurilor pentru construcţii
16 M.Of. nr. 406 din 13.05. 2005
177- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Normativ pentru hidroizolarea tunelurilor pentru căi de comunicaţie cu folii din mase plastice”, �ndicative NE 031-04
17 M.Of. nr. 421 din 19.05. 2005
619- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 254/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând organismele recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii
18 M.Of. nr. 426 din 19.05. 2005
180- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Specificaţie tehnică privind produse din oţel utilizate ca armături: cerinţe şi criterii de performanţă”, �ndicative ST 009-04 (revizuire specificaţie tehnică ST 009-96)
19 M.Of. nr. 427 din 20.05. 2005
178- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Normativ pentru proiectarea coşurilor industriale din beton armat (revizuire P 133-96)”, �ndicative P 133-04
20 M.Of. nr. 428 din 20.05. 2005
194- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Ghid de execuţie privind protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor din oţel”, �ndicative GE 053-04
21 M.Of. nr. 430 din 20.05. 2005
172-Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Ghid privind proiectarea şi execuţia minipiloţilor foraţi (revizuirea şi completarea Îndrumătorului �ndica C 245-93)”, �ndicative GP 113-04
22 M.Of. nr. 431 din 23.05. 2005
197- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Reglementării tehnice “Normativ pentru dimensionarea straturilor de bază din beton de ciment ale structurilor rutiere”, �ndicative NP 111-04
23 M.Of. nr. 435 din 23.05. 2005
219- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Ghid privind proiectarea, execuţia şi exploatarea învelitorilor din membrane polimerice realizate «in situ»”, �ndicative GP 112-04
24 M.Of. nr. 437 din 24.05. 2005
179- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de cerinţe privind proiectarea, execuţia, urmărirea comportării, repararea şi consolidarea coşurilor industriale din beton armat”, �ndicative NP 108-04
25 M.Of. nr. 441 din 25.05. 2005
193- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Ghid de proiectare privind protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor din oţel”, �ndicative GP 111-04
26 M.Of. nr. 458 din 30.05. 2005
279- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Normativ privind proiectarea, execuţia, monitorizarea şi recepţia pereţilor îngropaţi”, �ndicative NP 113-04
27 M.Of. nr. 460 din 31.05. 2005
195- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Normativ privind proiectarea şi execuţia măsurilor de izolare fonică şi a tratamentelor acustice în clădiri”, �ndicative C 125-05 (revizuire C 125-1987)
28 M.Of. nr. 462 din 31.05. 2005
489- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare seismică – Partea I Prevederi de proiectare pentru clădiri”,indicative P 100-1/2004
29 M.Of. nr. 479 din 07.06. 2005
217- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de stingere a incendiilor”, �ndicative NP 086-05
30 M.Of. nr. 560 din 30.06. 2005
968- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Listei standardelor române care transpun standarde europene armonizate şi a specificaţiilor tehnice recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii
31 M.Of. nr. 565 din 01.07. 2005
923- Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind comunicarea principalelor caracteristici ale cutremurelor produse pe teritoriul României şi convocarea, după caz, a structurilor privind gestionarea riscului la cutremure
32 M.Of. nr. 784 din 29.08. 2005
1372 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 165/2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare. Bazele proiectării şi acţiuni asupra construcţiilor. Acţiunea vântului », indicativ NP-082-04
33 M.Of. nr. 825 din 13.09. 2005
1430. – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
34 M.Of. nr. 975 din 02.11. 2005
1746 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului privind aprobarea Listei organismelor recunoscute în domeniul produselor pentru construcţii
35 M.Of. nr. 1058 din 26.11. 2005
1961 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru abrogarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 488/2002 privind aprobarea Procedurii de autorizare a inspectorilor de şantier
36 M.Of. nr. 1086 din 02.12. 2005
1944 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Specificaţie tehnică privind produse din oţel utilizate ca armături: cerinţe şi criterii de performanţă”, indicativ ST 099-05
37 M.Of. nr. 1124 2055 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului
din 13.12. 2005 pentru aprobarea Reglementării tehnice “Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor”, indicativ C 107-2005
38 M.Of. nr. 148 din 16.02. 2006
2228/2005 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Cod de proiectare. Evaluarea acţiunii zăpezii asupra construcţiilor », indicativ CR 1-1-3-2005
39 M.Of. nr. 148 din 16.02. 2006
2230/2005 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice « Cod de proiectare. Bazele proiectării structurilor în construcţii », indicativ CR 0-2005
40 M.Of. nr. 207 din 07.03. 2006
1995/2005/1160 – Ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren