Omraam Mikhaël Aïvanhov

Cap. 1 - Condiţiile libertăţii: respectarea legilor

cosmice

Uneori, eu îi întreb pe cei care vin să îmi ceară unele

sfaturi sau ajutorul: „Ce vă doriţi în viaţă?” Adesea, unii

îmi răspund: „Eu vreau să fiu liber!” Este foarte bine, dar

felul în care îmi explică ce intenţionează să facă să

reuşească, demonstrează, în mod evident, că ei nu ştiu ce

reprezintă cu adevărat libertatea. Înainte de toate, ei nu

s-au gândit niciodată la semnificaţia acestui „eu” care

vrea să fie liber, iar dacă îi întreb, ei sunt uimiţi şi îmi

răspund: „Cum aşa, care eu? Eu sunt eu”. În realitate, nu

este atât de simplu. Aşa cum eu v-am explicat adesea,

întreaga fiinţă umană este constituită din două „euri”: un

eu superior, divin, şi un eu inferior, animal. În funcţie de

posibilitatea oferită unuia sau altuia de a se exprima, în

faţa ei se deschid nişte înţelesuri sau ea se poate

confrunta cu un impas.

Cineva reuşeşte să-şi impună peste tot voinţa, să-si

satisfacă dorinţele. El este destul de puternic pentru a-şi

permite să încalce legile cinstei, ale dreptăţii, şi el este

foarte mândru de sine: nici o poliţie nu vine să îl aresteze

pentru a-l duce în închisoare. Acest neştiutor nu îşi dă

însă seama că este el însuşi pe cale să-şi construiască o

închisoare, de unde nu va putea ieşi prea curând.

Pentru a fi cu adevărat liber, trebuie să accepţi să

recunoşti că există nişte legi morale, asemenea celor ce

guvernează lumea fizică. Dacă înghiţi un produs toxic, te

otrăveşti; dacă îţi pui mâna în foc sau în apă fiartă, te

arzi; dacă te arunci de la etajul zece, te zdrobeşti de

pământ. Chiar dacă aceasta nu apare prea limpede, legile

ce guvernează lumea noastră interioară sunt la fel de

riguroase, iar destinul nostru depinde de respectarea

acestor legi. Posibilitatea de a face ceea ce ne dorim, cum

ne dorim, când ne dorim, constituie un aspect foarte

limitat al libertăţii, şi este deseori numai o iluzie.

Pentru fiecare fiinţă umană, problema libertăţii se

pune din momentul conceperii sale. Timp de nouă luni,

pruncul trăieşte în pântecul mamei sale şi depinde în

totalitate de ea. Naşterea este pentru el un fel de eliberare,

dar libertatea sa este încă foarte limitată. Chiar dacă se

opune părinţilor, refuzând să mănânce, să doarmă, să

stea liniştit şi să facă ceea ce i se cere, el rămâne sub

influenţa autorităţii lor. Se consideră că este liber în ziua

în care ajunge la majorat. Dar în realitate, pe măsură ce

el îşi dobândeşte autonomia, el însuşi trebuie înveţe să îşi

impună nişte limite.

Societăţile noastre interzic sau permit anumite

acţiuni, anumite comportamente. Dar ce valorează aceste

interdicţii sau aceste permisiuni? Adesea, ceea ce este

permis sau impus într-o ţară este interzis în alta. Eu nu

mă voi opri asupra întrebării de a şti ceea ce valorează

legile umane: unele sunt bune şi este mai bine să ne

supunem lor; altele sunt arbitrare, inutile sau chiar

nocive. Eu vă voi însă vorbi despre legile stabilite încă de

la origini de Inteligenţa Cosmică. Pe acestea

trebuie să le cunoaştem şi să le respectăm ca să ne

cucerim libertatea. Libertatea este una dintre cele mai

nobile aspiraţii ale omului, şi nimic nu este mai preţios

ca ea. Cucerirea ei are însă un preţ. Cunoaşteţi parabola

mărgăritarului din Evanghelii: „Iarăşi este asemenea

împărăţia cerului cu un neguţător care caută mărgăritare

bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a

vândut toate câte avea şi l -a cumpărat. ” Putem vedea în

acest mărgăritar un simbol al libertăţii noastre.

Cap. 2 - Legile morale: analogia lor cu legile naturii

1. Legea cauzelor şi a consecinţelor

Religiile au fost deseori acuzate că au inventat nişte

reguli destinate să subjuge popoarele. Este adevărat că,

de-a lungul secolelor, o minoritate de fiinţe care se

considerau ca o elită au căutat prin toate mijloacele să-şi

exercite puterea asupra sufletelor şi a spiritelor, comiţând

nişte abuzuri criminale. Chiar şi în zilele noastre, peste

tot în lume, se pot constata aceleaşi abuzuri împotriva

cărora se ridică unii bărbaţi şi unele femei mai luminate.

În acelaşi timp, îndeosebi în societăţile occidentale, se

poate constata deopotrivă un

anumit declin al moralei: din ce în ce mai mult,

fiecare doreşte să gândească şi să acţioneze după bunul

plac, dându-şi frâu liber impulsurilor.

Cum oamenii nu obişnuiesc să se gândească la

consecinţele îndepărtate ale gândurilor lor, ale

sentimentelor şi faptelor lor, ei nu-şi dau seama până

unde pot ajunge refuzând aceste legi morale. Dacă ei ar

avea mai mult discernământ, ei ar simţi că, în momentul

în care ei nu acceptă aceste reguli, ei slăbesc, deschizând

uşa unor puteri întunecate ce îi vor stăpâni şi îi vor lega

fedeleş. Există o lege: devii şi mai sclav pe măsură ce te

controlezi mai puţin. Atunci când înţelepţii îi sfătuiesc pe

oameni să-şi studieze natura reacţiilor pentru a le

controla mai bine, ei nu vor să le joace un renghi,

dimpotrivă, ei vor să îi facă liberi. Dar cine îi ascultă?

La ora actuală, mulţi oameni de ştiinţă, filosofi, artişti

emit nişte idei sau creează nişte opere fără să-şi pună

întrebări despre valoarea lor şi efectele ce le vor produce

asupra lor înşişi, cât şi a publicului. Ei sunt liberi! Le

ajunge să aibă anumite păreri, să simtă anumite

impulsuri: nu numai că le lasă să le conducă viaţa, dar le

fac cunoscute întregii lumi şi sunt satisfăcuţi de influenţa

pe care o exercită. Or, chiar dacă justiţia umană nu le

cere socoteală, justiţia divină care judecă după alte

criterii le-o va cere. Când vor ajunge într-o bună zi în

lumea de dincolo, ea le va arăta daunele ce ei le-au făcut

altora, şi în ei înşişi, fiindcă ei au pierdut nişte elemente

esenţiale pentru împlinirea lor. Fiecare trebuie să se

preocupe să-şi folosească înzestrările pentru a ameliora

fiinţele, luminându-le inteligenţa, încălzindu-le inima, şi

îndeosebi să-şi pună voinţa în slujba celui mai înalt ideal.

Cel care nu se va conforma acestei reguli va suporta

consecinţele: într-o următoare reîncarnare, uneori chiar

şi în această viaţă, el va fi lipsit de aceste înzestrări.

Ceea ce caracterizează legile morale este făptui că,

asemenea legilor naturii, ele sunt puţine şi foarte simple.

Să nu vă miraţi dacă eu vă spun că prima dintre aceste

legi este analogă cu aceea ce guvernează domeniul

agriculturii: culegem ceea ce am semănat. Este legea

cauzelor şi a consecinţelor: aşa cum am semănat (cauza),

tot aşa vom şi culege (consecinţele). Un grădinar care a

semănat nişte seminţe de salată nu va culege nişte

căpşuni, iar dacă cineva se distrează semănând nişte

seminţe de scaieţi, nu va culege pătrunjel. Această lege,

absolut adevărată în planul fizic, este la fel de adevărată

în planul psihic. Cel care seamănă nişte gânduri şi

sentimente întunecate, anarhice, nu numai că va trăi

interior în întuneric şi dezordine, dar îşi va atrage şi nişte

reacţii negative din partea celorlalţi. Câţi oameni nu se

miră, trăind anumite indispoziţii sau faptul că nu au

nişte prieteni adevăraţi!... Pur şi simplu pentru că ei nu

sunt nişte buni grădinari.

În aparenţă, toţi sunt foarte educaţi, ei citează chiar

proverbul: „Cine seamănă vânt, culege furtună”. Atât

timp cât este cazul unor procese fizice, al unor

evenimente materiale, ei devin nişte savanţi, dar de

îndată ce este vorba despre domeniul psihic, ei nu mai

ştiu nimic. Şi totuşi, acest adevăr poate fi constatat şi

experimentat de toată lumea. Dar, în loc să îl accepte şi

să tragă nişte concluzii, ei se complac în tot felul de

explicaţii şi argumente... „originale” pentru a-şi justifica

comportamentul; şi chiar dacă sunt contrazişi de fapte, ei

se încăpăţânează să persiste în greşeală.

Evident, ceea ce ne împiedică adesea să înţelegem

această lege a cauzelor şi a consecinţelor este încetineala

acţiunii ei: binele nu se produce imediat, şi nici răul. Este

exact ca pentru organism: cel care face nişte excese de

alimentaţie, de alcool, de ţigări etc, nu resimte imediat

efectele. Este însă uşor de prevăzut că, dacă nu-şi

schimbă repede regimul, el nu va putea scăpa de boală.

Iar când este constrâns, nu îi rămâne decât să regrete

vremurile bune când îşi putea satisface toate dorinţele.

Organismul celui care depăşeşte măsura în oricare

domeniu, oricare ar fi el, fizic sau psihic, este ca un

schelet pe care viermii sunt pe cale să îl roadă: ei nu îl

distrug de la o zi la alta, ci după ani de zile, iar casa se

scufundă.

Un om se comportă ca un tiran sau ca un escroc, şi

aparent totul îi merge bine. Unii dintre cei care îl privesc,

îşi spun: „Din moment ce totul îi reuşeşte, înseamnă că

nu există nici o justiţie. De ce să nu facem ca el?” În

realitate, pentru a înţelege cum lucrează legile, ar trebui

să observăm fiinţele şi evenimentele pe o perioadă lungă

de timp. Un singur moment desprins din timp este

insuficient pentru a ne putea pronunţa. Uitaţi-vă ce se

întâmplă în unele ţări altădată puternice şi prospere:

adesea, după trecerea unor secole putem înţelege cum ele

au căzut, încet-încet, în decadenţă, până când suferă

dominaţia vecinilor lor. Aceia care erau pe cale să trăiască

această decadentă nu au fost conştienţi. La fel se

întâmplă şi în cazul indivizilor: uneori, nu se pot constata

consecinţele unui comportament rău în încarnarea

actuală, ci în următoarea.

În clipa în care acţionăm, declanşăm în mod

inevitabil anumite forţe ce produc, la fel de inevitabil,

anumite rezultate. Această idee a legăturii dintre cauză şi

consecinţă este conţinută în ceea ce hinduşii numesc

„karma”; apoi, acest cuvânt a luat înţelesul de plată

pentru încălcarea unei legi. Aşadar, putem afirma că

legea karmei, într-un al doilea înţeles al termenului, se

aplică de fiecare dată când o faptă nu este absolut

inspirată de înţelepciunea şi iubirea divine - ceea ce se

întâmplă în cele mai multe cazuri. Veţi spune: „Dar noi

acţionăm şi comitem astfel neapărat nişte greşeli, mai

bine nu am face nimic!” Nu, nu este o soluţie să rămâneţi

inactivi, nu este o atitudine bună pentru a evolua.

Trebuie să acţionaţi, să vă exersaţi, să faceţi nişte

încercări, iar dacă acestea sunt neîndemânatice, nu este

atât de grav, veţi fi obligaţi să judecaţi, să căutaţi cum să

remediaţi. Evident, veţi suferi, dar veţi învăţa, veţi

progresa...şi într-o bună zi nu veţi mai suferi. Când veţi

învăţa să acţionaţi corect, când toate faptele voastre,

toate cuvintele voastre vor fi inspirate de bunătate, de

puritate, de dezinteres, ele nu vor mai antrena nici o

„karma”, ci vor atrage nişte consecinţe benefice. Este ceea

ce hinduşii numesc „dharma”.

Aşadar, încercaţi să deveniţi mai clarvăzători, privind

dincolo de împlinirea imediată a unui gând, a unui

sentiment, a unei nevoi, şi încercaţi să vă întrezăriţi

binele îndepărtat, definitiv, veşnic. În realitate, dacă aţi

şti să vă observaţi, aţi constata foarte repede, interior,

consecinţele comportamentului vostru. Aţi simţi imediat

cum nişte gânduri, nişte sentimente şi nişte fapte bune

produc în voi un fel de dilatare: ele aprind o lumină, vă

lărgesc orizontul; şi din contră, cum gândurile,

sentimentele şi faptele voastre inspirate de egoism, de

răutate, vă întunecă imediat şi vă blochează drumul.

Uneori, este necesar să treacă mult timp pentru apariţia

concretă a consecinţelor; dar, în voi este instantaneu.

Chiar înainte de a-i asculta pe alţii, gândurile şi

sentimentele voastre încep să vă străbată, iar dacă ele nu

sunt inspirate de cinste, dreptate, bunătate, lasă mai

întâi în voi nişte impurităţi nişte urâţenii, nişte otrăvuri.

Preocupaţi-vă numai să acţionaţi, aducând peste tot

iubirea, pacea, lumina. Voi sunteţi primii care veţi gusta

această iubire, această pace, această lumină. Voi nu ştiţi

încă ce este binele, nu ştiţi cât de puternic este şi cât de

capabil să vă ocrotească. Dacă l-aţi întărit în voi,, el

devine ca o întăritură ce respinge răul şi nu sunteţi atinşi.

Nimic nu se poate opune aplicării acestei legi:

culegem într-o zi fructele din seminţele plantate. Acum,

este o altă problemă dacă între timp au existat nişte

intemperii, dacă a plouat prea mult, dacă soarele a

pârjolit seminţele sau păsările şi rozătoarele le-au

mâncat. Sunt nişte accidente ce nu schimbă nimic din

realitatea legii: fiecare sămânţă produce una

asemănătoare ei, fiindcă amprenta eterică ce o posedă nu

îi poate fi luată. O putem împiedica pe moment să

încolţească şi să crească, dar nu să îşi schimbe natura;

este imposibil să îi înlăturăm schema ce face ca ea să dea

grâu şi nu porumb. Or, eu vă vorbesc despre natura

seminţei: în ziua în care vor exista nişte condiţii

favorabile, sămânţa pe care aţi semănat-o va da nişte

fructe.

Este timpul ca oamenii să înveţe să-şi bazeze

existenţa pe o cunoaştere solidă, decisivă, pe care fiecare

o va putea verifica, experimenta, atinge. Culegem ceea ce

am semănat: întreaga lume este convinsă de veridicitatea

acestei legi, dar numai în planul fizic. Trebuie să mergem

acum mai departe, mai sus, pentru a constata că există

aceleaşi legi ce guvernează planurile psihic şi spiritual,

deoarece creaţia este o unitate. Când ne opunem unor legi

care sunt stabilite de la originea lumii, este ca şi cum ne-

am izbi de un zid: într-o zi ne vom scufunda.

Contrar a ceea ce predică anumite religii, Dumnezeu

nu se ocupă cu pedepsirea oamenilor pentru greşelile lor,

El se află foarte departe aşa ceva. Dar dacă, din neştiinţă

sau din rea voinţă, ei încalcă legile cosmice, forţele pe care

le deranjează sunt atât de puternice încât ele sunt

dislocate. Un nefericit care ar dori să se opună de unul

singur unei întregi armate va fi repede nimicit. O insectă

care nu încetează să se izbească de un geam va fi omorâtă

cu o lovitură puternică, dar este oare greşeala geamului?

Omul acţionează adesea ca o insectă: el îşi închipuie că

poate să nu ţină cont de legile divine, se izbeşte de ele şi

este strivit. De ce doreşte el să se expună primejdiei?

De acum înainte, este bine să vă fie limpede. În orice

domeniu, tot ce se produce în existenţă a avut în prealabil

condiţiile împlinirii sale: fiecare eveniment are o cauză.

Mulţi oameni se află într-o situaţie jalnică, dar ei nu

înţeleg cum au ajuns aici! Totul este atât de obscur şi

ilogic în mintea lor încât nu li se poate nici măcar explica

de ce au ajuns în acea stare. Ar trebui reluate

evenimentele de la început, pentru a le arăta cum au

debutat lucrurile, unde şi când ei au călcat strâmb. Dar,

mai ales, ar trebui ca ei să aibă bună voinţa de a asculta

ce li se spune. Ei sunt legaţi, dar în loc să accepte unele

explicaţii şi sfaturi ce i-ar putea elibera, ei ripostează, ei

vor căuta tot felul de argumente neverosimile. Iar aceste

argumente sunt mereu aceleaşi: este greşeala altora.

Desigur, ei sunt impecabili. Ei refuză să admită că a

existat ceva, într-un moment, în mintea sau în inima lor

ce i-a făcut să se rătăcească; şi ei se încăpăţânează pe

această cale, găsind de fiecare dată nişte argumente noi,

nişte motivaţii noi pentru a se justifica.

De exemplu, există multe persoane care îşi acuză

părinţii pentru situaţia lor! Tatăl lor, mama lor nu i-au

înţeles, ei nu le-au oferit nişte condiţii propice pentru a

se împlini, ei au fost nişte exemple jalnice. Poate că este

adevărat, dar aceste persoane trebuie să ştie că, dacă au

avut acei părinţi, înseamnă că i-au meritat. Dacă ar fi

meritat să trăiască în alte condiţii, ele ar fi avut alţi

părinţi. Părinţii sunt responsabili numai în aparenţă; nu

trebuie să le reproşăm nimic, fiindcă ei au fost numai

nişte executanţi. Ceea ce fiecare primeşte de la părinţii

săi l-a pregătit el însuşi de mult timp, prin gândurile,

sentimentele şi faptele sale.

Cel care vede numai nedreptate în tot ce i se

întâmplă, nu poate evolua. În loc să rămână împovărat,

gândindu-se la tot felul de indispoziţii şi pagube, să

pătrundă în el însuşi, să se lege de Eul său Superior, de

Eul său Divin, cerându-i să îi dea lumină. Când el va

înţelege ce trebuie să facă, pentru a-şi crea în sine o lume

de frumuseţe şi armonie, el va semăna nişte seminţe noi

ce vor încolţi. Iar într-o zi, în loc să se rătăcească printre

urzici şi mărăcini, el se va plimba liber printr-un parc

minunat.

2. Legea înregistrării

Totul se înregistrează: faptele noastre, sentimentele

noastre, gândurile noastre, până la cele mai

nesemnificative stări ale noastre de conştiinţă. Aşadar,

totul lasă nişte urme, iar dacă acest urme sunt luminoase

sau obscure, efectele produse de ele vor fi, desigur,

diferite.

Această idee a înregistrării este, fără îndoială, nouă

pentru mulţi. Ei ar trebui să-şi spună totuşi că, dacă

oamenii sunt capabili să facă nişte înregistrări (fotografii,

filme, discuri, benzi magnetice...), înseamnă că natura a

procedat la fel de foarte multă vreme decât ei, şi cu o mai

bună calitate ca a lor. Ei nu pot produce nimic din ceea

ce nu a existat deja. Toate invenţiile umane nu sunt decât

o reflectare a unor fenomene şi procese deja existente.

Întreaga natură poartă amprenta unor evenimente în care

ea a fost, într-un fel, martoră. Este o lege, iar această lege

se aplică şi fiinţei umane; gândurile, sentimentele şi

faptele sale se înscriu în materia subtilă a fiinţei sale.

Fiecare se poate considera liber să facă ce-şi doreşte.

Pe moment, el nutreşte unele gânduri, anumite

sentimente, el comite nişte fapte... Iar cum timpul trece,

el le uită deseori; el îşi poate închipui că nu mai are nici

o legătură cu ele, ca şi cum toate acestea s-ar fi şters. Nu,

chiar dacă el a uitat, nimic nu s-a şters. Nu, natura are o

memorie. Mai întâi, ca să înţelegem ceea ce reprezintă

această memorie, trebuie să ştim că tot ce există în lumea

fizică posedă un dublu eteric. La fel, fiecare dintre

manifestările noastre există în dublu. Să spunem că

aceasta se întâmplă ca în administraţie.

În administraţie, cei care primesc o hârtie fac o copie

sau, acum, o fotocopie. Originalul se predă, dar se

păstrează copia în arhivă pentru a se putea, eventual,

face apel la ea. La fel, tot ceea ce face omul, o face în

dublu. Dacă face o faptă bună, dacă nutreşte un

sentiment bun, un gând bun, originalul acestei fapte, al

acestui sentiment sau al acestui gând dispare; dar în el

rămâne mereu o amprentă vie ce continuă să acţioneze.

Iar dacă el face rău, acest rău lasă în el un dublu exact

de aceeaşi natură. Fie că este binele sau răul, totul se

înregistrează, corpurile sale subtile îi păstrează o urmă.

Dovada că totul se înregistrează este că unele

persoane îşi pot aminti brusc de o scenă trăită cu zeci de

ani în urmă, în fragedă copilărie, şi la care ele nu s-au

mai gândit niciodată de atunci. Altele, victime ale unui

accident grav în care ar fi trebuit să moară, au povestit

cum şi-au văzut întreaga viaţă derulându-se invers, cu o

viteză vertiginoasă, ca bobina unui film. Aşadar, nimic nu

s-a şters. Un bărbat a comis nişte crime: el a scăpat de

cercetările poliţiei, el ştie că nu mai poate fi bănuit, dar

anumite imagini, anumite cuvinte îl urmăresc neîncetat.

Orice ar face, el nu se poate elibera. Numim aceasta

remuşcare... Oricare ar fi numele ce i se dă, aceasta

dovedeşte că faptele sale s-au înregistrat definitiv în el.

Veţi spune că există unii criminali care nu au avut nici

cele mai mici remuşcări pentru ororile comise. Este

adevărat, există nişte monştri care par că nu

conştientizează deloc diferenţa dintre bine şi rău. Dar,

oare putem şti ce forme pot lua remuşcările în fiinţa

umană sau după cât timp pot să apară?

Să lăsăm deoparte aceste exemple. Eu mă adresez

vouă. Deoarece voi cunoaşteţi acum această lege a

înregistrării, încercaţi, de acum înainte, să fiţi atenţi la

tot ce faceţi, fiindcă nu numai gândurile, sentimentele şi

faptele voastre lasă o amprentă în voi, ci, de îndată ce este

înscrisă, această amprentă este ca un clişeu ce are

tendinţa să se reproducă la infinit. Iar dacă imprimaţi

nişte clişee rele, ele se manifestă ca tot atâtea obstacole

care, după ce v-au blocat calea, împiedicându-vă să

avansaţi, vor continua să vă urmărească în următoarele

voastre reîncarnări. Aşadar, supravegheaţi-vă, şi atât cât

puteţi, străduiţi-vă să imprimaţi într-un mod conştient

nişte clişee bune care, la rândul lor, se vor reproduce.

Atunci, la treabă! încercaţi să luaţi în serios această

problemă a înregistrărilor, chiar dacă ea v-a fost până

acum străină preocupărilor. Cei mai mulţi oameni caută,

înainte de toate, să înregistreze o cunoaştere intelectuală

ce le va împodobi creierul. Aceasta nu este adevărata

lucrare. Ce diferenţiază o Şcoală Iniţiatică de alte şcoli?

în licee, în universităţi etc, se dobândesc nişte cunoştinţe

ce sunt, desigur, foarte folositoare, dar aceste cunoştinţe

nu transformă fiinţa umană în profunzime. Numai

lucrarea pe care ea decide să o înfăptuiască asupra ei

însăşi o poate transforma. Nu este suficient să te

mulţumeşti să asculţi şi să citeşti, cunoştinţele dobândite

astfel pot numai să o incite să înfăptuiască această

lucrare, nu mai mult. Atât timp cât nu se decide să

declanşeze alte forţe în fiinţa sa, ea va rămâne aceeaşi,

orice ar învăţa.

Anumite persoane par să fie predestinate

îmbolnăvirii, altele să sufere nişte eşecuri, altele să fie

maltratate, să devină nişte victime. Dar ele însele s-au

predestinat. Prin comportamentul lor, ele au acumulat

nişte înregistrări negative şi trebuie să le suporte

consecinţele. Acum, ele nu au decât posibilitatea să

amelioreze lucrurile pentru viitor, dar numai lucrând

neobosit ca să facă nişte înregistrări mai bune. Veţi

întreba: „Dar înregistrările vechi?”. Ele nu se vor şterge,

dar vor fi acoperite, încet-încet, de cele noi care vor prelua

conducerea şi vor păstra acele persoane pe calea cea

bună.

Cunoaşterea legii înregistrării trebuie să vă

încurajeze să înfăptuiţi o lucrare în profunzime. Desigur,

orice decizii bune aţi lua, pentru un timp înregistrările ce

le veţi face nu vor fi extraordinare, fiindcă veţi continua

să suferiţi influenţa celor deja existente, din interiorul

vostru. Dar, cel puţin să fiţi conştienţi să nu lăsaţi

lucrurile să se agraveze. De îndată ce aţi văzut că aţi

înregistrat ceva negativ (gând, sentiment, faptă), acţionaţi

imediat şi străduiţi-vă să îndreptaţi, imprimând un clişeu

mai bun. Pentru moment, poate că nu puteţi să faceţi mai

mult, dar cel puţin faceţi-l, este singura modalitate de a

lucra la eliberarea voastră.

3. Legea afinităţii

Tradiţia ezoterică dă universului numele de

macrocosmos (lumea cea mare) şi omului, pe cel de

microcosmos (lumea cea mică). Omul, lumea cea mică,

locuieşte în univers, macrocosmosul; de aici el primeşte

viaţa; el este continuu în legătură cu acesta, face nişte

schimburi cu el. Este o lege a planului fizic. Dar, este în

egală măsură şi o lege a planului spiritual: datorită

facultăţilor psihice ce le deţinem, noi suntem în

comunicare cu Fiinţa Supremă care însufleţeşte şi

conduce universul, şi trebuie să ne armonizăm cu Ea, ca

să înflorim în lumină, în iubire, în frumuseţe.

În planul fizic, orice vibraţie de lungime de undă

specifică antrenează vibraţia unui sistem susceptibil să

emită pe aceeaşi lungime de undă. La fel se întâmplă şi

în lumea psihică. Aşadar, fiecare creatură, prin vibraţiile

pe care le emite, intră în rezonanţă cu alte fiinţe, cu alte

entităţi, cu alte forţe din univers care vibrează pe aceeaşi

lungime de undă. Aceste fenomene se supun legii

afinităţii. Astfel, în funcţie de natura lor, gândurile

noastre, sentimentele şi luptele noastre trezesc în spaţiu

nişte forţe şi nişte curenţi de natură corespunzătoare

care, în virtutea aceleiaşi legi, se îndreaptă către noi. Noi

suntem cei care, prin comportament şi prin stările

noastre psihice, determinăm natura elementelor şi a

forţelor ce vor fi trezite foarte departe, undeva, şi care,

mai devreme sau mai târziu, vor reveni spre noi. Fiecare

poate atrage astfel tot ce îşi doreşte din marile rezervoare

cosmice, dar cu o condiţie: să se protejeze cu ajutorul

gândurilor, al sentimentelor şi al faptelor sale de nişte

elemente de natură identică a ceea ce el doreşte să obţină.

Să presupunem că avem aici, pe o masă, mai multe

diapazoane de diferite mărimi, din care doar două au

braţe egale ca lungime. Să le facem să vibreze, unul după

altul, pe fiecare dintre aceste diapazoane: ele vor reda

fiecare un sunet diferit. Dacă vom face acum să vibreze

unul din cele două diapazoane identice, al doilea, fără să

fie atins, va vibra emiţând exact aceleaşi sunet ca primul.

Este ceea ce numim fenomenul de rezonanţă. Un

fenomen analog se produce între fiinţa umană şi tot ceea

ce există în univers. Aşadar, dacă vă străduiţi să aveţi

numai nişte gânduri luminoase, dezinteresate, nişte

sentimente pure, generoase, veţi atrage entităţile,

elementele care sunt în afinitate cu aceste gânduri şi

aceste sentimente pure, generoase, veţi atrage entităti,

elemente care sunt în afinitate cu aceste gânduri şi

sentimente. Voi „vorbiţi” şi sunteţi „auziţi”; adică, veţi

provoca nişte forţe şi ele vă vor răspunde, ajungând până

la voi. Există atâtea schimbări ce le puteţi face cu toate

regiunile spaţiului, şi tocmai în aceste schimbări

Dumnezeu i-a conferit fiinţei umane cele mai mari

posibilităţi de perfecţionare, de înflorire. Ei îi este de

ajuns să se acordeze cu regiunile din care doreşte să

primească lumina şi binefacerile.

Veţi întreba: „Totuşi, cum să ne acordăm? Sunt

atâtea detalii de care trebuie să ţinem cont!” Nu vă

îngrijoraţi, aceasta se face normal. Dacă veţi cultiva

iubirea, abnegaţia, indulgenţa, generozitatea, întreaga

voastră fiinţă va începe de la sine să se acordeze, pentru

că voi lucraţi cu nişte forţe ce armonizează, în mod

automat, totul în voi. Atunci când un om şi-a distrus

sistemul nervos, oare el a făcut-o într-un fel conştient,

lucid, ştiinţific? Ştia el, cu exactitate, unde şi cum să

introducă dezordinea? Nu, dar lăsând să pătrundă în sine

nişte gânduri şi sentimente haotice, el a reuşit să se

distrugă, atrăgând nişte sentimente de aceeaşi natură.

Nu este nevoie să cunoşti amplasarea exactă a tuturor

centrilor nervoşi ca să-ţi pierzi minţile. Aşadar, vă puteţi

acorda în acelaşi fel cu lumea armoniei şi a luminii,

trebuie doar să hrăniţi nişte gânduri şi sentimente pure

şi luminoase: ele vor face să vibreze în mod armonios toţi

centrii voştri spirituali, iar în acel moment, acordul se va

face imediat cu organismul cosmic. Dacă nesocotiţi acest

adevăr, să nu vă miraţi că vă veţi găsi în nişte situaţii

nedorite.

În realitate, noi suntem ca nişte peşti în apele

oceanului cosmic. Peştii trăiesc în râuri, în mări, în

oceane, şi fiecare atrage la el elementele ce corespund

naturii sale pentru a-şi forma corpul: o anumită mărime,

un anumit cap, larg sau alungit, o anumită coadă,

anumiţi solzi strălucitori, coloraţi sau, dimpotrivă,

întunecoşi şi cenuşii. Iar oamenii care s-au cufundat şi ei

în oceanul vieţii primesc, la rândul lor, anumite însuşiri

în funcţie de elementele ce le-au atras pentru a-şi forma

diferitele lor corpuri: fizic, astral, mental etc. Universul

este un imens rezervor pe care Creatorul l-a umplut cu

tot felul de elemente. Depinde de fiecare ce doreşte să

extragă din acest rezervor.

Dacă o fiinţă vine în această încarnare cu nişte

handicapuri grele este pentru că, în încarnările sale

anterioare, din neştiinţă sau rea voinţă, ea a atras nişte

elemente şi nişte curenţi negativi ce o ţin acum legată.

Dimpotrivă, altele au atras elementele ce fac din ele nişte

fiinţe inteligente, capabile, minunate... şi libere! Poate că

ele nu au auzit niciodată vorbindu-se despre legea

afinităţii, dar ele aveau un înalt ideal, iar prin gândurile

lor, prin sentimentele lor şi întregul lor comportament au

produs nişte vibraţii de o frecvenţă foarte înaltă, care au

plecat foarte departe în spaţiu să caute, printre miliardele

de elemente, pe cele care le corespund. Astfel, ele au

devenit stăpânele propriului destin. Chiar şi persoanele

din anturajul lor, simţind lucrurile bune ce emană din

întreaga lor fiinţă, vin în mod spontan să le susţină, să le

ajute; ele le recunosc autoritatea şi multe lucruri le sunt

uşurate. Iată cum totul în viaţă este legat.

Când aveţi nişte griji, când întâlniţi nişte obstacole,

în loc să vă plângeţi şi să bateţi pasul pe loc, de ce nu

mergeţi lângă nişte fiinţe care vă pot ajuta? Veţi spune:

„Unde se află ele? Unde să le găsim?” Ele sunt aici, ele

sunt aici tot timpul, în invizibil, iar cu ajutorul gândului

vă puteţi adresa lor şi să le atingeţi datorită legii afinităţii.

Căutaţi să atingeţi în voi corzile cele mai subtile, cele mai

sensibile ale fiinţei voastre şi să le faceţi să vibreze, ştiind

că există în spaţiu nişte fiinţe care vor răspunde. Dacă ele

nu răspund, înseamnă că voi nu ştiţi să le chemaţi. Ca să

le faceţi auzită vocea voastră, trebuie să aveţi cel puţin un

gând bun, un sentiment curat, să împliniţi o faptă

dezinteresată. Când aceste fiinţe vor simţi că vibraţi la

unison cu ele, atunci ele vor fi obligate să se apropie de

voi, dăruindu-vă iubirea lor, lumina lor, pacea lor, forţa

lor... Aşadar, observaţi-vă zilnic, analizaţi-vă, spunând:

„Iată, acest gând, acest sentiment se află neapărat în

afinitate cu nişte elemente, cu nişte regiuni, cu nişte

creaturi din spaţiu care le sunt specifice. Ce mi se va

întâmpla, dacă eu le accept?” Dacă vedeţi că ele sunt

bune, constructive, acceptaţi-le, chiar amplificaţi-le,

altminteri încercaţi să vă descotorosiţi de ele.

Legea afinităţii este deopotrivă o lege fizică, chimică

şi spirituală ce se poate enunţa astfel: legându-ne de ceea

ce este perfect ca inteligenţă, perfect ca iubire, perfect ca

putere, noi vom beneficia de această perfecţiune, fiindcă

o introducem în noi. Este o lege sacră, iar din ziua în care

o vom înţelege, noi vom fi locuiţi de această idee de

perfecţiune. Este sigur că pe această lege sunt bazate

adevărata morală şi adevărata religie. De ce Iisus a spus:

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta,

cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” şi „Fiţi, dar, voi

desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este

”? Fiindcă, iubindu-l pe Dumnezeu cu întreaga noastră

fiinţă, noi ne legăm de perfecţiunea sa. Datorită acestei

iubiri pentru El, noi producem nişte vibraţii care tind să

II ajungă din urmă, foarte departe, foarte sus, iar razele

pe care El ni le trimite în schimb ne ajută să înaintăm şi

mai mult.

4. Legea ecoului sau a reculului

Luaţi 6 minge şi o aruncaţi într-un zid: ea se întoarce

la voi să vă lovească. Ea se supune legii reculului. La fel

se întâmplă cu toate manifestările noastre fizice şi

psihice: gânduri, sentimente, fapte, cuvinte, gesturi şi

chiar priviri, ele sunt ca nişte proiectile lansate în oceanul

unor energii şi, într-o zi sau alta, ele vor reveni, în mod

obligatoriu, spre cei care le-au lansat. Dar, oare câţi

oameni sunt conştienţi? Ei gesticulează, aruncă nişte

priviri duşmănoase, rostesc nişte cuvinte urâte, hrănesc

nişte gânduri rele şi nişte sentimente negative, fără să ştie

că universul este ca un perete imens ce le trimite înapoi,

ca în ecou, fiecare din aceste manifestări.

Vă plimbaţi într-o depresiune montană şi strigaţi:

„Eu vă iubesc”... Ecoul răspunde: „Eu vă iubesc... vă

iubesc... vă iubesc..”. Iar dacă strigaţi: „Eu vă urăsc”,

ecoul răspunde: „Eu vă urăsc... vă urăsc... vă urăsc..”. La

fel, tot ceea ce noi facem sfârşeşte prin a se reîntoarce

spre noi. Numai că, se poate întâmpla să nu fim noi cei

care resimţim imediat şi direct efectele, ci alte persoane,

părinţi, prieteni, sau uneori chiar nişte fiinţe foarte

îndepărtate, necunoscute nouă, care primesc undele

emise de gândurile noastre, de sentimentele şi faptele

noastre. Un clarvăzător ar putea vedea pagubele produse

de nişte manifestări haotice, agresive, până de cealaltă

parte a pământului şi, dimpotrivă, cum se construieşte

ceva frumos şi mare datorită unei atitudini, a unui

comportament armonios. Dar, într-un fel sau altul, totul

se reîntoarce spre cel care a fost la origine.

O experienţă făcută de Newton ne poate da o idee

despre acest fenomen. Se suspendă, unele lângă altele, o

serie de bile, astfel ca ele să se atingă uşor. Se

îndepărtează bila care se află la extremitatea rândului,

apoi se lasă să cadă: ea o loveşte pe a doua bilă, dar

aceasta nu mişcă, celelalte bile rămân deopotrivă

nemişcate, şi ultima bilă este cea care se îndepărtează cu

un anumit unghi din poziţia sa iniţială. Aşadar, ultima

din serie suportă consecinţele socului şi se îndepărtează,

în timp ce restul bilelor acţionează ca nişte simpli

transmiţători. (A se vedea schema)

Dacă ne gândim la această lege, îi vom găsi un mare

număr de aplicaţii în existenţă. Fiecare ţară, fiecare

societate reprezintă un sistem de bile legate între ele;

atunci când unul dintre membrii ei comite o faptă gravă,

care va fi bila ce se va îndepărta, adică cea care va plăti

pentru această greşeală? Ultima din serie. Dar se

nesocoteşte mereu cine va fi această ultimă bilă.

Trebuie să înţelegem natura legăturii existente între

oameni. Ne gândim că putem acţiona nepedepsiţi şi,

poate că, pentru o clipă, prima bilă îşi poate spune: „Eu

mi-am lovit vecina şi nu s-a întâmplat nimic”. Este doar

o aparenţă, ea nu ştie că ultima bilă din seria a fost

atinsă. Or, de îndată ce a fost atinsă, aceasta se

îndepărtează şi revine, Astfel, se produce acelaşi proces

în sens invers, pentru că vibraţiile se propagă din aproape

în aproape, iar acum prima bilă din serie se îndepărtează:

ea se supune legii reculului.

Evident, această lege se verifică atât pentru bine, cât

şi pentru rău. Aceasta înseamnă că, actuala noastră

situaţie, cu aspectele ei bune şi rele, este rezultatul

comportamentului ce l-am avut în trecut sau chiar în

vieţile noastre anterioare. Noi ne supunem acum legii

reculului: nişte încercări sau nişte binecuvântări ce ne

ating cu mai multă forţă la întoarcere, după ce au trecut

de celelalte „bile” ale seriei.

Există un caz în care este însă foarte important să

cunoaştem această lege: atunci când suntem victimele

unor nedreptăţi. Desigur, prima reacţie este să ne

răzbunăm sau, cel puţin, să ne enervăm împotriva

autorului acestor nedreptăţi, dorindu-i numai necazuri.

Este mai bine să evitaţi aceste reacţii, fiindcă voi nu

cunoaşteţi, de fapt, motivul a ceea ce vi se pare a fi o

nedreptate. Cine vă spune că nu sunteţi pe cale să primiţi

reculul unei acţiuni rele, ce aţi comis-o cândva, cu multă

vreme în urmă, poate chiar într-o încarnare anterioară?

Aşadar, această nedreptate este numai aparentă. În loc

să vă măcinaţi şi să căutaţi cum să vă răzbunaţi, spuneţi-

vă că, poate, trebuie să plătiţi pentru nişte încălcări mai

vechi ale legilor. Judecând astfel, nu veţi suferi prea mult

- deoarece nimic nu este mai dureros decât sentimentul

de a fi victima unei nedreptăţi. Nu numai că veţi suferi

mai puţin, dar datorită strădaniilor ce le veţi face ca să

depăşiţi această încercare, vă veţi elibera. Da, este foarte

important: vă veţi elibera. Singura modalitate de a scăpa

de roate destinului este, tocmai, de a nu răspunde răului

prin rău.

Eu nu spun că, nu se întâmplă niciodată ca nişte

nevinovaţi să fie persecutaţi pe nedrept. Dar dacă ei se

revoltă împotriva acelei nedreptăţi sau caută să se

răzbune, ei îşi creează deopotrivă nişte frământări inutile.

Chiar şi cel care este inocent trebuie să se gândească că

are o anumită responsabilitate în ceea ce i se întâmplă,

fiindcă el nu este perfect. Gândind astfel, el se eliberează.

Desigur, nu este cazul să nu facă nimic: el are dreptul de

a se apăra şi a riposta, dar cu singurele arme permise,

cele ale iubirii şi ale luminii.

Cât timp şi energie cheltuiesc oamenii pentru a face

să se respecte ceea ce ei consideră ca drepturile lor! Să

accepte să facă un gest dezinteresat şi ei se vor simţi

liberi. Mai întâi, desigur, ei nu vor accepta cu uşurinţă să

facă acest gest, ei vor suferi, ei se vor simţi constrânşi.

Dar dacă reuşesc, ei vor descoperi noi regiuni, noi lumini,

şi atunci câtă mândrie, câtă fericire! Fiindcă ei au realizat

ceva foarte dificil: să-şi învingă natura inferioară ce îi

sfătuieşte mereu să se războiască pentru a-şi păstra

posesiile şi prestigiul.

Atât timp cât vă aflaţi pe pământ, nu îi veţi putea

împiedica niciodată pe unii oameni rău intenţionaţi să

caute să vă facă rău. Nu vă ocupaţi însă de ei, străduiţi-

vă să atingeţi cu ajutorul gândului regiunile luminii şi ale

iubirii, pentru că acolo veţi fi ocrotiţi. Nu numai că

săgeţile otrăvite nu vă vor mai putea atinge, dar conform

legii reculului ele se vor reîntoarce la ei. Numai o viaţă

nobilă, strălucitoare, vă poate ocroti, fiindcă ea elimină

tot ce este negativ. Ea este ca o fortăreaţă: proiectilele sar

deasupra şi pleacă înapoi, pentru a-i atinge pe cei care le-

au lansat. Vă puteţi baza numai pe puterea luminii şi a

iubirii. În fiecare zi, trimiteţi tuturor creaturilor razele cele

mai pure ale spiritului şi sufletului vostru; şi chiar dacă

aceste creaturi nu le primesc, nimic nu este pierdut,

fiindcă aceste raze se vor reîntoarce într-o zi sau alta spre

voi.

Pentru a ajunge la acest grad de conştiinţă, trebuie

să parcurgeţi o cale lungă interioară. Or, cei mai mulţi

oameni nu au făcut nici măcar primul pas. Peste tot în

lume îi vedem cum caută să înapoieze răul prin rău. Ei

consideră că aşa este corect, că este dreptul lor. Poate că

ei au dreptate din punct de vedere al legilor umane, dar

nu este sigur că reuşesc, iar dacă ei reuşesc, acest succes

poate să nu fie definitiv. Chiar şi cel care îşi omoară

duşmanul care l-a agresat nu a sfârşit neapărat cu el:

într-o încarnare următoare, el va continua să aibă de a

face cu acesta. Aceasta este legea. El şi-a ucis duşmanul,

dar data următoare duşmanul său îl va ucide. Şi va

continua astfel până când unul dintre ei va fi capabil să

se arate mai mare, mai generos şi să ierte. În acel

moment, s-a încheiat, lanţul s-a rupt, el este liber!

Cap. 3 - Libertatea noastră: să creăm viitorul

Existenţa actuală a fiecărei fiinţe umane este

determinată în parte de natura legăturilor înnodate de ea

pe parcursul existenţelor anterioare. În planurile fizic şi

psihic, greutăţile şi frământările ei, la fel de bine ca şi

satisfacţiile şi succesele sale, au la origine nişte legături

vizibile şi invizibile pe care ea le-a înnodat în trecut.

Întreaga existenţă este constituită din nişte legături şi, fie

că suntem conştienţi sau nu, zi şi noapte, tară încetare,

intrăm în contact cu alte fiinţe umane, cu nişte entităţi

invizibile, cu natura, cu întreg universul, iar problema

acestor legături este fundamentală. De aceea este

important ca fiecare să înceapă să-şi revizuiască

legăturile ce le-a făcut deja, pentru a le întrerupe pe cele

care sunt dăunătoare, menţinându-le sau întărindu-le pe

cele care sunt binefăcătoare. Şi să studieze deopotrivă

noile legături de înnodat cu alte creaturi.

Difuzarea teoriilor spirituale din India în ţările

occidentale a contribuit din plin la cunoaşterea doctrinei

reîncarnării. Eu v-am vorbit deseori despre consecinţele

unei înţelegeri greşite a acestei doctrine. Multe persoane

îşi închipuie, din cauza vieţilor lor pasionale sau a altora,

nişte poveşti ce nu au nici o bază. Nu aceasta le va ajuta

să-şi rezolve problemele şi să progreseze. Acceptarea

doctrinei reîncarnării trebuie numai să le folosească să

conştientizeze existenţa unor legi ce guvernează destinele

umane, şi mai ales să acţioneze în consecinţă. Aşadar, să

înţeleagă, mai întâi, că fiecare eveniment din viata lor îsi

are motivaţia sa existenţială, fiindcă totul arc o cauză,

mai mult sau mai puţin îndepărtată. Desigur, această

înţelegere va influenţa sentimentele lor: fiindcă totul are

un sens, ele nu-şi vor mai pierde timpul să se revolte sau

să se plângă de soarta lor. În sfârşit, căutând să rezolve,

de acum înainte, nişte probleme cu cinste, dreptate,

bunătate, ele îşi vor întări voinţa.

Strădaniile ce le faceţi în prezent vor aduce însă nişte

roade, mai ales în viitor. Aţi ales acum calea luminii, v-aţi

hotărât să trăiţi după legile divine, dar să nu vă aşteptaţi

din acest motiv să vă găsiţi la adăpost de încercări. Ca să

nu mai întâlniţi nişte obstacole, ar fi trebuit să vă lichidaţi

toate datoriile din trecut. Fiindcă le mai duceţi încă cu

voi, oricare ar fi viaţa voastră actuală, va trebui să le

plătiţi. Veţi fi liberi numai după ce v-aţi achitat corect

aceste datorii. Chiar dacă, de acum înainte, veţi face

numai bine, acest bine va produce nişte rezultate

îndeosebi în viitor. Pe moment, cunoaşterea acestor legi

vă permite numai să înţelegeţi cauza situaţiei voastre

prezente, oferindu-vă mijloacele de a o ameliora pe viitor.

Aşadar, când vă confruntaţi cu unele greutăţi, să nu vă

revoltaţi şi nici să nu vă prăbuşiţi, ci acceptaţi-le,

spunând: „Doamne Dumnezeule, acum eu am înţeles:

dacă eu am de suportat aceste încercări, înseamnă că mă

eliberez. Nu numai că nu mă voi mai revolta deloc, dar eu

nu îţi voi mai cere să fiu scutit de ele”. Astfel, pentru a fi

liberi, trebuie să începem prin a ne plăti datoriile.

Creatorul a dat libertate creaturii sale, dar nu pentru

ca ea să se lase pradă instinctelor sale, să-şi satisfacă

toate dorinţele. El i-a dat libertatea în sensul în care El a

lăsat-o să decidă pentru bine sau rău. Dar, numai cel

care se străduieşte să respecte legile divine va dobândi

într-o zi adevărata libertate. Libertatea se află în spirit.

De îndată ce omul, prin conştiinţa sa, cu inteligenţa sa,

începe să lucreze asupra tendinţelor sale instinctive

pentru a le controla, a le purifica şi a le adăuga un

element spiritual, el îşi cucereşte libertatea. Cucerirea

libertăţii este o lucrare de mari proporţii, dar el se poate

apropia de ţel în fiecare zi.

Închipuiţi-vă că aţi luat vaporul ca să călătoriţi pe

ocean... Sunteţi obligaţi să vă conformaţi itinerariului,

escalelor prevăzute, dar pe vapor sunteţi liberi pentru

activităţile voastre: să urcaţi pe punte ca să admiraţi

peisajul, să coborâţi în cabină ca să citiţi o carte, să jucaţi

cărţi sau şah, să priviţi un film, să vă odihniţi pe un

şezlong... Deopotrivă, puteţi vorbi cu ceilalţi călători, să

intraţi în conflict cu ei sau să încercaţi să îi seduceţi, şi

chiar să le furaţi câteva obiecte etc. Ei bine, destinul

vostru se aseamănă cu o lungă călătorie pe vapor. Unele

condiţii sunt determinate: tara şi familia în care v-aţi

născut, corpul vostru fizic, temperamentul vostru; dar voi

aveţi un intelect, o inimă şi o voinţă care vă permit să

folosiţi aceste condiţii ce vă sunt impuse după cum doriţi.

Aşadar, dacă doriţi să obţineţi nişte condiţii mai bune

pentru o încarnare viitoare, încercaţi să înfăptuiţi încă de

acum o lucrare asupra voastră înşivă pentru a le merita.

În această încarnare, libertatea voastră începe prin

acceptarea condiţiilor ce le aveţi. Dacă ele sunt dificile,

înseamnă că le-aţi meritat, ele trebuie să vă facă să

judecaţi şi să înţelegeţi un anumit număr de adevăruri,

încercările pe care le acceptaţi sunt mai uşor de suportat.

De exemplu, să presupunem că este scris că trebuie

să aveţi un accident. Accidentul se produce şi sunteţi

imobilizaţi o vreme. Depinde de voi să decideţi cum veţi

folosi această perioadă de timp: puteţi citi, vă puteţi gândi

la ceva, puteţi asculta muzică, începeţi să învăţaţi o limbă

străină, sau vă petreceţi timpul uitându-vă la orice

emisiune televizată, vă plângeţi şi vă revoltaţi împotriva

destinului. Nu sunteţi liberi să decideţi evenimentele, dar

sunteţi liberi să le trăiţi într-un mod inteligent sau

prostesc. Când aţi înţeles toate acestea, veţi face mari

progrese.

Evenimentele din existenţa noastră sunt

determinate. Reacţiile noastre, felul în care le trăim nu

sunt însă. Libertatea noastră se află în atitudinea

interioară ce o vom avea. Cel care se plânge fără încetare

sau se revoltă împotriva sorţii, nu numai că nu va

schimba nimic din evenimente, dar îşi va agrava necazul.

Dimpotrivă, dacă el acceptă curajos încercările, fără să-şi

piardă speranţa, nu numai că îşi va uşura necazul, dar el

lucrează pentru următoarea sa încarnare: el acumulează

nişte materiale mai pure, mai solide, care vor intra în

construcţia noii sale existenţe.

Să nu uitaţi niciodată că lucrul cel mai important nu

este reprezentat de evenimentele ce se vor produce în

viaţa voastră, ci voi, atitudinea voastră, felul în care le

trăiţi. Iar această regulă este valabilă nu numai pentru

evenimentele nefericite, dar şi pentru evenimentele

fericite. Dacă nu ştiţi cum să primiţi o bucurie, dacă vă

arătaţi neglijenţi, egoişti, ingraţi, dacă nu învăţaţi cum să

o faceţi să vă folosească evoluţiei voastre şi a celorlalte

fiinţe din jurul vostru, ceea ce ar fi trebuit să fie aur se va

transforma în cenuşă, iar cenuşa nu este un material bun

pentru încarnarea voastră viitoare. Aşadar, înţelegeţi

acum că nu trebuie să vă preocupe dacă există nişte

evenimente fericite sau nefericite, nişte succese sau

eşecuri. Ceea ce trebuie să vă preocupe sunteţi voi, felul

în care vă decideţi să le trăiţi acum.

Prezentul nostru este consecinţa, urmarea logică a

trecutului nostru: prin gândurile, sentimentele, dorinţele,

faptele noastre, noi am declanşat nişte forţe şi nişte puteri

de aceeaşi natură ce ne-au determinat calităţile,

slăbiciunile şi evenimentele existenţei noastre actuale. De

aceea, pe parcursul acestei încarnări, este aproape

imposibil să schimbăm ceea ce a fost determinat de

trecutul nostru. Singurul lucru ce ne stă în putere este

să ne pregătim viitorul. Or, acest aspect nu este încă

foarte clar pentru cei mai mulţi oameni: ei discută la

nesfârşit ca să ştie dacă omul este sau liber, unii

afirmând că el este, iar alţii că nu este. În realitate, ei pun

greşit problema. Libertatea nu este o condiţie dată sau nu

fiinţei umane o dată pentru totdeauna. În ceea ce priveşte

prezentul, libertatea sa este foarte limitată, deoarece

prezentul este consecinţa unui trecut asupra căruia îi

este imposibil să mai revină ca să îl modifice; ea este

obligată să îl suporte, să îl digere. Ea este liberă pentru

viitor: ea are posibilitatea să şi-l creeze aşa cum şi-l

doreşte.

Iată adevărul cel mai important pe care fiecare

trebuie să îl cunoască pentru a înţelege în ce sens să

lucreze. Altminteri, ce se întâmplă? Nesocotind faptul că

poate ameliora situaţia pe viitor, el suportă prezentul,

face noi greşeli, iar rezultatul este că, în următoarea

încarnare, el va fi şi mai îngrădit, şi mai sclav.

În această existenţă sunteţi liberi numai pentru

alegerea orientării interioare ce o veţi urma. Apoi, nimic

nu mai depinde de voi. Aşadar, încă de acum, prin

dorinţă, prin gând, prin rugăciune, prin imaginaţie,

încercaţi să alegeţi cea mai bună orientare, pentru a vă

manifesta într-o zi ca nişte fiinţe de pace, de bunătate, de

lumină. Dar, mai ales, de îndată ce v-aţi ales orientarea,

străduiţi-vă să o urmaţi. Învăţaţi să vă canalizaţi toate

energiile şi să le orientaţi către lumea armoniei şi a iubirii.

Chiar dacă mai apar nişte umbre, din când în când,

acestea nu vor fi de durată; în măsura în care vă

exprimaţi interior orientarea bună, va veni o zi în care nu

veţi mai devia, iar suferinţele, încercările voastre vă vor

apare în curând ca nişte valuri deasupra cărora voi

plutiţi.

Dacă vi se întâmplă să vă simţiţi zdrobiţi de încercări,

înseamnă că nu aţi ştiut să păstraţi o deschizătură spre

viitorul vostru luminos. Încercaţi să deschideţi cel puţin

o fereastră pentru a vedea soarele. Spuneţi-vă că aveţi

asupra viitorului vostru aceeaşi putere ca Dumnezeu

însuşi. Pentru prezent, voi sunteţi limitaţi, dar pentru

viitor voi sunteţi atotputernici, pentru că fiecare dintre voi

este un fiu al Domnului, o fiică a Domnului. Folosiţi toţi

anii pe care îi mai aveţi încă în faţă pentru a vă pregăti

următoarea încarnare; astfel, voi lansaţi nişte proiecte

care, încet-încet, se vor cristaliza.

Cristalizarea actuală rezistă şi refuză să fie

schimbată. Este normal: atât timp cât ea nu este uzată,

ea nu poate fi înlocuită. Când veţi reveni pe pământ, tot

ceea ce aţi creat bun se va materializa într-o nouă

structură, iar această structură va fi, la rândul ei, tenace,

rezistentă, ea se va opune forţelor distructive. Nu

observaţi încă rezultatele strădaniilor voastre? Să nu vă

descurajaţi, mai aşteptaţi; în următoarea încarnare, când

forma actuală va dispare, o veţi vedea pe cea nouă, cea la

care lucraţi acum şi veţi fi încântaţi de splendoarea ei.

Cap. 4 - Să dăruim şi să iubim fără să aşteptăm nimic

Oamenii sunt extraordinari: ei spun că vor să fie

liberi, independenţi, dar în acelaşi timp ei aşteaptă mereu

ceva de la alţii. Ei cer fără încetare ca alţii să îi privească,

să le surâdă, să îi ajute, să îi iubească, acesta fiind cel

mai sigur mijloc de a depinde de ei. Oare când vor înţelege

ei că o asemenea aşteptare îi îngrădeşte, îi paralizează?

Cel care doreşte cu adevărat să fie liber, nu trebuie să

aştepte niciodată nimic de la cineva.

Veţi spune că v-aţi comportat bine şi generos în

privinţa cuiva, l-aţi ajutat, şi este normal să aşteptaţi de

la el cel puţin recunoştinţa sa. Dacă o exprimă, este foarte

bine... dar să nu o aşteptaţi, iar dacă nu vine veţi fi

nefericiţi şi vă veţi măcina rumegând nişte gânduri şi

sentimente negative la adresa lui. Atunci, unde se află

libertatea voastră? Trebuie să vă găsiţi mai întâi în voi

înşivă recompensa, în sentimentul că aţi acţionat bine.

Tot ce puteţi face bine, fie că sunt nişte fapte, nişte

cuvinte, nişte sentimente, nişte gânduri, faceţi-le. Pentru

că există o lege conform căreia orice cauză aduce o

consecinţă de aceeaşi natură iar, într-un fel sau altul,

binele ce îl faceţi va fi recunoscut într-o zi şi veţi fi

recompensaţi. Lăsaţi timpul să-şi desăvârşească

lucrarea. Chiar dacă nu doriţi, binele ce l-aţi făcut vă va

urmări ca să vă recompenseze într-o zi: nu vă veţi putea

nici măcar ascunde ca să scăpaţi de el.

Priviţi soarele: el îşi dăruieşte fără încetare lumina şi

căldura, dar ce aşteaptă în schimb? Nimic. Aşadar,

invitaţi-l să pătrundă în voi şi, încet-încet, veţi şti şi voi

să dăruiţi fără să aşteptaţi ceva în schimb. Iar a da nu se

limitează, desigur, numai la planul material: a da nişte

bani, hrană, nişte haine etc. Într-o zi, atâtea împrejurări

pot constitui nişte ocazii de a dărui, adică a vă arăta mai

deschişi în înţelegerea faţă de ceilalţi, mai dezinteresaţi în

legăturile cu ei! Bunătatea, generozitatea, mila,

abnegaţia.... toate aceste calităţi sunt conţinute în

cuvântul „a da”. Este adevărat că nu poţi dărui dacă nu

posezi tu însuţi deja ceva, şi nu poţi poseda nimic dacă

nu ai primit deja. Problema constă să ştii de unde şi de la

cine primeşti. Dacă vă învăţaţi să primiţi lumina şi

căldura soarelui, ele vor face să apară ce este mai bun în

voi, iar voi vă veţi simţi atât de bogaţi, şi fără să vă gândiţi

măcar, îi veţi face să beneficieze de bogăţiile voastre pe

toţi cei pe care îi veţi întâlni. Puţin mai contează dacă ei

sunt conştienţi şi recunoscători, voi sunteţi cei care vă

veţi simţi fericiţi şi liberi.

Iată secretul libertăţii: să dăruieşti fără să aştepţi

nimic şi deopotrivă să iubeşti fără să aştepţi nimic. De ce

simt oamenii atât de mult nevoia să fie iubiţi? S-ar spune

că nu aşteaptă decât aceasta. De ce nu le ajunge numai

să iubească? De ce suferă ei atât de mult atunci când

descoperă că persoana pe care o iubesc nu le înapoiază

această iubire, sau nu le-o înapoiază atât cât şi-ar fi

dorit? Ei aşteaptă ca iubirea să le vină din exterior; dacă

nu le vine sau le este retrasă, ei se simt lipsiţi de ceva şi

încep reproşurile: „De ce nu ai venit să mă vezi?... De ce

nu mi-ai scris?..”. Poate că este normal să înceapă prin a

avea senzaţia că sunt lipsiţi de ceva, dar dacă ei nu se

hotărăsc să-şi schimbe atitudinea, ei vor suferi mereu. De

ce fericirea lor trebuie să depindă de alţii? Nu este scris

nicăieri că alţii sunt obligaţi să îi iubească.

Existenţa pământeană este astfel făcută încât nu poţi

fi niciodată sigur de ceva din partea oamenilor: uneori, ei

se vor gândi la voi, iar de cele mai multe ori, ei vă vor uita.

Fiindcă aveţi nevoie de iubire ca să fiţi fericiţi, fiindcă în

iubire simţiţi nevoia să vă împliniţi, şi fiindcă ţineţi la o

iubire care să dureze veşnic, iubiţi şi nu mai aşteptaţi să

fiţi iubiţi. În acel moment, totul depinde de voi, totul este

aşa cum îl doriţi, pe cât îl doriţi, voi deveniţi independenţi,

stăpâni pe situaţie. Vă preocupaţi numai să vă amelioraţi

manifestările iubirii voastre, să o faceţi mai dezinteresată,

mai luminoasă, mai pură şi, mai ales, mai vastă.

Uitaţi-vă, încă, la soare: el îşi trimite iubirea de-a

lungul spaţiului, fără să se preocupe să ştie peste cine

cade - asupra nimănui sau a întregii lumi - şi, mai ales,

dacă există nişte creaturi care să răspundă acestei iubiri.

Esenţialul este că iubirea, această energie care vine din

cer, vă străbate: ea este cea care vă dilată, vă încântă, vă

inspiră. Aşadar, iubirea voastră trebuie să mai sporească

în lumină şi înţelegere. Nu vă opriţi la stadiul de

sentiment, deoarece sentimentul este foarte personal.

Pentru a trăi împlinirea iubirii, înţelegerea este deopotrivă

necesară.

Când vă veţi hotărî să iubiţi fără să aşteptaţi nimic în

schimb, în acel moment veţi fi cu adevărat iubiţi. De ce

?... Dacă în apropierea voastră fiinţele se simt luminate,

încălzite, dar în acelaşi timp se simt libere pentru că nu

le cereţi nimic, cum să nu vă considere simpatici şi

plăcuţi? Şi ele vă vor iubi. De îndată ce încetaţi să căutaţi

iubirea, ea vă urmează... Dacă o căutaţi, însă, mai mult,

ea se îndepărtează; este ca şi cum v-aţi urmări umbra: ea

fuge înaintea voastră, nu o puteţi prinde niciodată. Da,

căutând iubirea altora, este ca şi cum aţi porni în

urmărirea umbrei voastre, fiindcă alergaţi după ceva din

exteriorul vostru. Aşadar, nu mai căutaţi iubirea, dăruiţi-

o: ea va fi mereu prezentă în voi şi veţi fi liberi.

Cap. 5 - Să ne apropiem ca să ne distanţăm

Ce înseamnă să ne eliberăm? Să tăiem nişte legături.

Şi există atât de multe legături pe care oamenii caută să

le taie! Aceasta începe adesea pentru cei care le au în mod

normal cu familia lor, cu societatea, fiindcă ei suportă

greu autoritatea şi constrângerile. Există şi nişte legături

pe care ei înşişi le-au înnodat: ei şi-au luat unele

angajamente faţă de anumite persoane, şi după un timp

aceste legături devin atât de insuportabile încât ei se

gândesc numai cum să le desfacă. Doar că, ei trebuie să

se gândească bine înainte! Fiindcă celor care doresc să se

elibereze sub pretext că datoriile lor îi apasă, destinul le

va pregăti o situaţie în care ei vor fi şi mai legaţi.

Există însă şi unele legături ce ar fi trebuit tăiate, cel

puţin interior. Câţi bărbaţi şi femei nu sunt atraşi de

fiinţe care, ei o recunosc, nu au asupra lor o influenţă

binefăcătoare! Dar, în ciuda eforturilor depuse, ei nu

reuşesc să se desprindă. Ei vor reuşi când vor înţelege că,

pentru a te distanţa, singura soluţie este să te apropii.

Dar să te apropii altundeva, de alte fiinţe care le aduc

pacea, lumina, şi să privească cum acţionează ele,

impregnându-se cu atmosfera ce emană din ele.

La fel este şi cu viaţa morală. Ce greu ne este să ne

corectăm un defect, un obicei prost! Dar, nici în această

situaţie lupta nu va folosi la mare lucru, deseori nu facem

decât să ne epuizăm, pentru că este aproape imposibil să

ne eliberăm prin forţele proprii. Soluţia este să nu atacăm

direct defectul, slăbiciunea pe care dorim să o corectăm,

ci să ne concentrăm asupra calităţii, a virtuţii ce îi este

opusă, imaginându-ne cum să exprimăm această

calitate, această virtute. Să se apropiem ca să ne

distanţăm, aici se află secretul. Iată de ce, pentru a deveni

cu adevărat liberi, trebuie să ne apropiem de lumea divină

în care se găsesc toate virtuţile, toate bogăţiile, şi să ne

punem în slujba ei.

Toţi cei care îşi închipuie că a fi liber înseamnă să nu

depindă de nimic şi de nimeni riscă cele mai mari

pericole. Pentru că nici un spaţiu nu poate rămâne mult

timp gol, neocupat, iar dacă ei nu îşi umplu sufletul şi

spiritul cu ideea unei lucrări divine, nişte forţe ostile pe

care ei nu le cunosc încep să năvălească în ei. Este cu

adevărat liber şi în acelaşi timp la adăpost numai cel

angajat, plin, ocupat de Cer.

Pentru mulţi, libertatea este un bun atât de preţios

încât ei sunt capabili să îi sacrifice viaţa. Din păcate,

această libertate la care oamenii ţin atât de mult, ei nu

au înţeles-o cu adevărat. Este bine că ei refuză să se lase

subjugaţi de o putere străină. Dar ce ştiu ei despre Cer,

despre lumea divină, această putere atât de luminată şi

plină de iubire? Atât timp cât ei nu sunt invadaţi,

conduşi, orientaţi de ea, ei vor ieşi dintr-o slugărnicie

pentru a intra în alta. Priviţi: o naţiune a reuşit să se

elibereze de dominaţia unui vecin dar, foarte repede după

aceea, cetăţenii acestei naţiuni, în sfârşit eliberată,

încearcă să se impună unii altora, să se aservească

reciproc.

Mulţi oameni se cred liberi fiindcă nu se află în

închisoare sau sclavi pe undeva, dar în sinea lor ei sunt

obligaţi să slujească nişte tirani. Dacă ar fi dorit să se

analizeze, ei ar fi constatat că toate alegerile pe care

consideră că le-au făcut în mod liber sunt, în realitate,

dictate de nişte dorinţe, de nişte pasiuni ce îi stăpânesc

şi cărora nu le pot rezista. Aşadar, este o libertate

înşelătoare. Câte lupte nu sunt capabili să ducă oamenii

în domeniul social sau politic! Este păcat că ei nu se

străduiesc la fel, că nu se luptă la fel, ca să se elibereze

interior. Gradul de libertate al fiinţelor se măsoară prin

calitatea dorinţelor ce le exprimă, prin alegerile ce le fac

şi prin strădaniile la care ele sunt pregătite să obţină ceea

ce îşi doresc.

Este cu adevărat liber numai cel care devine

senatorul Domnului, fiindcă lucrând pentru El, el

participă la viaţa Sa; iar viaţa divină este lumina, pacea,

forţa, iubirea, fericirea... şi libertatea! Fiinţa pe care

trebuie să o slujească există în el din veşnicie, Ea este ce

există mai mare şi mai nobil în el. De aceea, slujind-o, el

se eliberează. Există, aici, un adevăr esenţial ce trebuie

înţeles: cel care se pune în slujba Principiului Divin nu

serveşte pe nimeni sau pe cineva din exteriorul său; de

aceea, este imposibil ca el să-şi piardă libertatea;

dimpotrivă, el o cucereşte. Iată baza adevăratei religii.

Atât timp cât oamenii nu caută să descopere şi să-L

slujească pe Dumnezeu în sinea lor, ei nu vor avea despre

El decât o concepţie incompletă sau deformată. Şi este

normal ca gândul de a se pune în slujba unei puteri ce se

află cine ştie unde, şi care poate nici nu există, să devină

insuportabil pentru mulţi.

Ideea de slujbaş, de servitor, poate fi corect înţeleasă

şi acceptată numai dacă fiinţa umană devine conştientă

că Divinitatea care trebuie slujită se află în ea însăşi. Cu

cât se pune în slujba Sa, cu atât mai mult ea intră în

comunicare cu Ea. Astfel, ea reuşeşte să dizolve, încet-

încet, zgura formată în ea de gândurile, sentimentele,

dorinţele sale inferioare, şi îşi descoperă chintesenţa

fiinţei sale. Să fii servitorul Domnului însemnă să te pui

în slujba a tot ce există mai pur, mai nobil, mai luminos

în noi şi să Ii oferi posibilitatea să se exprime. Evident, nu

este de ajuns să dorim să îl slujim pe Domnul pentru a fi

nişte buni servitori. Trebuie să exersăm, să învăţăm, să

ne purificăm. Câte greşeli nu poate comite cel care nu

doreşte să înfăptuiască o lucrare asupra sa însuşi! El

crede că se află în slujba Domnului, dar în realitate el

rămâne sluga acelor maeştri care sunt poftele sale

nemăsurate, prejudecăţile sale, iluziile sale.

Pentru a deveni un bun servitor al Domnului, trebuie

să eliberezi un spaţiu interior, să faci din întreaga ta fiinţă

un loc rezervat. Or, vedem oamenii risipind o energie şi

nişte mijloace formidabile pentru a-şi pune la adăpost

casele şi bunurile de intruşi, dar în interior ei nu au nici

uşi, nici ferestre; nici chiar zidurile nu stau întotdeauna

în picioare, iar toţi hoţii, animalele şi curenţii haotici cir-

culă liber în ei. Medicina, psihologia dau nişte nume

foarte savante tulburărilor şi bolilor ce provin de aici, dar

cel care este instruit în Ştiinţa Iniţiatică va spune, pur şi

simplu, că ei nu au ştiut să-şi pregătească în sinea lor un

sanctuar pentru Divinitate.

Din toate fiinţele umane emană nişte elemente

fluidice ce folosesc ca materiale entităţilor din lumea

invizibilă. Dacă ar fi mai atenţi, mai conştienţi, oamenii

ar simţi că prin emanaţiile lor psihice atrag nişte entităţi

luminoase sau întunecoase, şi că ei sunt pe cale să

participe la tot ce se realizează constructiv sau distructiv

în lume. Aşadar, înţelegeţi cât de important este să lucraţi

ca să faceţi din fiinţa voastră interioară un loc rezervat.

Dumnezeu nu vă cere să înfăptuiţi nişte sarcini

supraomeneşti, ci numai să Ii consacraţi fiecare din

activităţile voastre, oricât de modeste ar fi, contribuind la

venirea împărăţiei Sale pe pământ, pentru care, în „Tatăl

Nostru”, Iisus ne-a învăţat să ne rugăm.

Să ne apropiem ca să ne distanţăm. Să nu părăsiţi

această certitudine: punându-vă în slujba Domnului, vă

veţi trăi din plin viaţa. De ce ar dori El să vă lipsească de

o viaţă ce v-a dăruit-o? Nu numai că El nu vă va lipsi de

ea, dar El vă va determina să îi descoperiţi zilnic bogăţiile.

CUPRINS

Cap. 1 - Condiţiile libertăţii: respectarea legilor cosmice 2

Cap. 2 - Legile morale: analogia lor cu legile naturii.......5

1. Legea cauzelor şi a consecinţelor............................5

2. Legea înregistrării ................................................13

3. Legea afinităţii .....................................................17

4. Legea ecoului sau a reculului...............................22

Cap. 3 - Libertatea noastră: să creăm viitorul ..............27

Cap. 4 - Să dăruim şi să iubim fără să aşteptăm nimic34

Cap. 5 - Să ne apropiem ca să ne distanţăm ...............38