FLUCTUAȚII CICLICE ȘI TRENDUL ECONOMIC
Timp O
PNB
A
B
C
D
E
A – B Faza de expansiune D – E
Faza de recesiune
Yt - trendul
Încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, s-a observat, că activitatea
economică cunoaşte fenomene de criză, care se succed la intervale de 10-12
ani şi că activitatea economică evoluează printr-o succesiune de faze care
compun un ciclu economic. În cadrul unui ciclu economic se succed următoarele
faze: prima fază, în care activitatea economică creşte, denumită faza de
expansiune şi a doua fază caracterizată prin scăderea activităţii economice,
denumită faza de recesiune economică.
Evoluţia economiilor naţionale se caracterizează printr-o dinamică de tip
oscilant a activităţii economice, cu abateri mai mari sau mai mici de la trendul
general. Fluctuaţiile prezentate în graficul de mai jos sunt cunoscute în literatura
de specialitate sub denumirea de fluctuatii ciclice sau cicluri ale afacerilor.
Un ciclu al afacerilor constă în creșterea simultană a nivelului
majorității activităților economice, urmată de o scădere a acestor niveluri,
după care urmeaza faza de expansiune a ciclului următor. De regulă,
ciclurile se definesc ca fluctuații în jurul unei mărimi, care este o medie a
creșterii economice într-o perioadă; ele sunt recurente dar nu periodice,
durata lor variind de la un an la 10-12 ani.
Măsurarea fluctuaţiilor ciclice presupune utilizarea unui sistem de
indicatori, dintre care cei mai importanţi folosiţi în practica economică sunt:
produsul naţional brut în preţuri curente şi în preţuri constante, volumul
vânzărilor cu amănuntul şi cu ridicata, nivelul debitelor bancare, indicele
volumului fizic al producţiei industriale, nivelul şomajului, numărul locurilor
de muncă în ramurile neagricole, timpul lucrat în ramurile neagricole, venitul
personal, preţurile etc.
Pe baza seriilor de date ale indicatorilor stabiliţi, precum şi a unora
derivaţi din aceştia, se descrie dinamica sistemului economic analizat şi se
pun în evidenţă, printr-o prelucrare adecvată, fluctuaţiile ciclice. Prelucrarea
statistică aplicată seriilor cronologice a indicatorilor amintiţi constă în
determinarea trendului (T), a variaţiei sezoniere (S) şi a celei întâmplătoare
(I), care are ca efect izolarea fluctuaţiei ciclice (C).
Yt = Tt • St • Ct • It
Trendul se determină prin
prelucrarea și analiza statistică a
următorilor indicatori:
- PNB în prețuri curente
- PNB în prețuri constante
- volumul vânzărilor (stocurilor)
- nivelul șomajului
- nivelul inflației
Trend (T)
vatiația sezonieră (S)
vatiația întâmplătoare (I)
IZOLAREA FLUCTUAȚIEI
CICLICE
Yt = Tt • St • Ct • It
► sunt fluctuaţii de intensitate relativ moderată în care oscilaţiile sunt notabile
dar nu severe şi apar la fiecare 3-4 ani.
3. Macrociclurile sau ciclurile lungi sunt fluctuaţii de 50-60 ani.
I.1. Tipuri de cicluri ale afacerilor:
1. Ciclurile minore:
2. Ciclurile majore:
► se caracterizează prin oscilaţii largi în activitatea de afaceri, având o
periodicitate de aproximativ 10 ani.
În cadrul unui ciclu economic major se succed următoarele faze:
a. Faza de expansiune:
Faza de expansiune se caracterizează prin creşterea investiţiilor,
veniturilor, producţiei şi prin reducerea şomajului. În această perioadă pe piaţa
monetară şi de credit scade rata dobânzii, se ieftineşte creditul, iar pe piaţa
capitalului cursul acţiunilor înregistrează în general creşteri importante. Economia în
faza de ascensiune prosperă.
Frânarea activităţii economice anunţă sfârşitul fazei de ascensiune.
Perioada se caracterizează prin reducerea mărimii profiturilor, scăderea cursului
acţiuniilor la bursă, restrângerea şi scumpirea creditului, reducerea activităţii
investiţionale. Accentuarea fenomenelor de frânare marchează încheierea
expansiunii, de regulă printr-o cădere bruscă a activităţii economice. Fenomenele
negative se amplifică, producţia şi vânzările se reduc şi tind să stagneze, creşte
numărul de falimente, creşte şomajul. Criza economică este declanşată şi se intră în
faza de recesiune economică, urmată de o perioadă de depresiune economică.
b. Faza de recesiune economică:
c. Supraîncălzirea:
Faza de recesiune economică este caracterizată prin reducerea cererii
globale şi a investiţiilor, creşterea şomajului.
Supraîncălzirea apare atunci când pe fondul unei creşteri a activităţii
economico-financiare, inflaţia devine mare, importurile depăşesc exporturile iar
datoria publică creşte excesiv. Cererea depăşeşte oferta.
În vederea asigurării succesului, politicile economice trebuiesc corelate.
Dintre forţele care pot provoca trecerea economiei prin cele patru faze se
remarcă următoarele:
a). Relaţia cost-preț
Din analiza evoluției ciclice a economiei rezultă că preţul reacţionează
înainte şi mai repede decât costul în cazul schimbărilor înregistrate la nivel
economic. Din grafic se poate observa că prețul atinge nivelul minim înaintea
costului. Este posibil ca după atingerea acestui nivel costul să scadă în
continuare sub nivelul preţului, creând premisele obţinerii de profituri la produse
care erau nerentabile. În partea ascendentă a ciclului, preţul creşte mai repede
decât costul, rezultând o sporire a profitului şi deci a investiţiilor. Preţul se
stabilizează la un nivel maxim în faza de prosperitate în timp ce costul continuă
să crească până când profitul devine din ce în ce mai mic. În această situaţie
multe firme marginale dau faliment iar altele intră în alertă luându-şi măsurile
necesare pentru a rămâne competitive, creându-se condiţiile necesare depăşirii
fazei de depresiune.
b). Modificarea inventarului (stocurilor)
În faza de depresiune stocul deținut de firme se află la nivel minim,
deoarece în perioada de recesiune/depresiune economică satisfacerea cererii
se face în general din stocurile existente la nivelul agenților economici.
Activitatea de producție nu va fi stimulată decât în momentul în care stocurile
ating nivelul minim.
c). Rata dobânzii
Rata dobânzii este şi ea sensibilă la modificările din economie.
Astfel, diminuarea cererilor pentru împrumuturi comerciale are ca efect
creşterea rezervelor bancare şi în consecinţă scăderea ratei dobânzii.
În aceste condiţii, o înviorare a economiei poate stimula creşterea
cererii de împrumuturi pentru investiţii.
Rata dobânzii poate fi utilizată ca pârghie pentru impulsionarea
dezvoltării economiei.
e). Factorul psihologic
d). Cererea de înlocuire
Creşterea cheltuielilor firmelor sau a indivizilor pentru înlocuirea
mijloacelor de producţie sau pentru bunuri de folosinţă îndelungată va spori
cererea pentru produsele acestor ramuri şi va avea efecte pozitive asupra
dezvoltării economice în general.
Starea psihică este considerată cu un factor al fluctuaţiilor ciclice
întrucât atitudinea favorabilă sau reţinută, optimistă sau pesimistă, poate
stimula sau frâna acţiunea agenţilor economici.
Nr. crt. Elemente / factori
Faza în care se află economia Depresiune
(C, E) Expansiune Prosperitate (B,D) Recesiune
1. Producție
2. Forță de muncă ocupată
3. Venit total
4. Cerere
5. Prețurile
6. Costurile
7. Profituri
8. Investiții
9. Cererea pentru împrumuturi
10. Excesul de rezerve bancare
11. Rata dobânzii
12. Preferințe pentru lichidități
nivel scăzut descrește crește nivel ridicat
nivel scăzut crește nivel ridicat descrește
nivel scăzut crește nivel ridicat descrește
nivel scăzut crește nivel ridicat descrește
nivel scăzut cresc încet nivel ridicat descrește
nivel scăzut în întârziere cresc în întârziere
nivel scăzut cresc nivel ridicat descresc
nivel scăzut cresc nivel ridicat descresc
nivel scăzut crește nivel ridicat descrește
nivel ridicat descrește nivel scăzut crește
nivel scăzut staționară crește staționară
puternică în slăbire slabă se întărește
Timp O
PNB
A
B
C
D
E
Ieșirea din depresiune poate fi influențată (stimulată) de factori exogeni sau prin
aplicarea unor politici macroeconomice (monetere, fiscale).
Măsuri adoptate în mod curent:
1. Măsuri cu impact asupra consumului de bunuri și servicii:
► creșterea salariilor
► măsuri de relaxare fiscală
► accentuarea asistenței sociale
2. Măsuri cu impact asupra procesului investițional (volumul investițiilor):
► menținerea d’ sub nivelul eficienței marginale a capitalului
► măsuri de descurajare a unor investiții
3. Măsuri de politică bugetară
inflație
Măsurile de politică economică pot conduce la destabilizare economică
în situația în care nu sunt aplicate la momentul oportun. Monetariștii susțin că
politicile fiscale destabilizează economia, datorită decalajului apărut între
momentul formulării măsurii de politică fiscală(t1) și momentul aplicării efective(t2).
Timp O
PNB
C
D A
t1
B
t2
în a doua jumătate
influenţează preţurile şi
crează presiuni inflaţioniste
În cazul utilizării masei monetare (M), ca pârghie a politicii monetare și de
credit, efectele se vor simți rapid la nivelul economiei. De exemplu, creşterea
masei monetare pe o perioadă de 10 trimestre, va acționa după cum urmează:
în prima jumătate acţionează
asupra activităţii economice
stimulează cererea şi oferta
Singura soluție viabilă, rămâne formularea unei strategii financiare pe
termen mediu – M.T.F.S. (medium term financial strategy).
Fluctuaţiile ciclice ale economiei sunt rezultatul unor cauze şi
intercondiţionări multiple ceea ce impune utilizarea unui sistem adecvat de
indicatori pentru măsurarea acestor oscilaţii, pentru sesizarea şi prognozarea
mutaţiilor esenţiale din economie, şi în final pentru fundamentarea unor strategii
de atenuare a variaţiilor mari.
I.2. Indicatorii fluctuaţiilor ciclice
1. Indicatori reprezentativi:
1.1.Nivelul producţiei de fier şi oţel
1.2. Plăţile bancare sau debitele bancare
1.3. Volumul transporturilor pe căile ferate
1.4. Producţia de energie electrică
2. Indicatori compuşi:
2.1. Numărul de angajați în fabrici
2.2. Indicele producției industriale
2.3. PNB
3. Indicatori generali ai afacerilor
3.1. Indicatori de avertizare (Leading Index)
1. Numărul mediu de ore lucrate săptămânal;
2. Noi înregistrări ale cazurilor de şomaj;
3. Formarea netă de întreprinderi noi;
4. Comenzi de bunuri de folosinţă îndelungată;
5. Comenzi pentru fabrici şi echipamente;
6. Construcţii de clădiri şi locuinţe;
7. Schimbări ale inventarului;
8. Preţurile materialelor industriale;
9. Preţurile produselor comune stocate;
10. Profiturile corporaţiilor;
11. Raportul dintre preţ şi costul muncii;
12. Schimbări în datoria consumatorului.
3.2. Indicatori de coincidență (Coincident Index)
1. Ocuparea forţei de muncă în sectoarele neagricole;
2. Rata şomajului;
3. Produsul naţional brut în preţuri curente;
4. Produsul naţional brut în preţuri constante;
5. Nivelul producţiei industriale;
6. Veniturile personale;
7. Vânzări prin comerţ de produse manufacturate;
8. Vânzări prin comerţul cu amănuntul.
3.3. Indicatori de întârziere (Lagging Index)
1. Rata şomajului pe termen lung;
2. Investiţii în fabrici şi echipamente;
3. Inventar de afaceri (al fabricilor şi comerţului);
4. Costul unitar al forţei de muncă;
5. Împrumuturi industriale şi comerciale;
6. Rata dobânzii la bănci (la împrumuturile pentru afaceri).
I.3. Influențarea evoluției ciclurilor economice
A. Strategii active de intervenție publică
B. Politici pasive de intervenție publică
În economia contemporană s-a acutizat dezbaterea dintre economiştii
keynesieni şi cei monetarişti în ceea ce priveşte modul în care poate fi influenţată
evoluţia economiei.
Politici neokeynesiene Politici monetariste
► Strategie activă: modificări
deliberate ale politicii fiscale și
monetare.
► Strategie pasivă: menținerea unei
rate de creștere constantă a masei
monetare și un buget echilibrat anual.
► Keynesiştii pun accent pe
necesitatea intervenţiei statului în
economie, prin intermediul politicii
fiscale şi bugetare.
► Monetariştii au încredere deplină în
economia de piaţă şi în mecanismul ei
de autoreglere. Recomandă utilizarea
cantităţii de bani în scopul sprijinirii
mecanismului de autoreglare.
John Maynard Keynes Milton Friedman
Robert Gordon
Altă diferenţă apare cu privire la modul în care modificările masei monetare
afectează economia reală (producţia şi venitul):
Politici neokeynesiene Politici monetariste
keynesiştii sunt sceptici monetariştii nu îl iau în calcul
► keynesiştii iau în considerare
elaborarea unei strategii referitoare la
cererea şi oferta de bani.
–
► keynesiştii susțin că prețurile au o
flexibilitate mai redusă.
► monetariştii consideră că preţurile
au o flexibilitate foarte mare.
În prezent, în teorie şi în special în politicile macroeconomice,
divergenţele dintre cele două concepţii sunt ignorate, urmărindu-se
folosirea cu maximum de eficienţă atât a remediilor keynesiste cât şi a
celor monetariste.
A. Strategii active de intervenție publică
Exemplu: Banca Națională a Statelor Unite – Fed (Federal Reserve)
Fed analizează în special trei indicatori:
a). Preţurile bunurilor de consum
b). Raportul dintre rata dobânzilor pe termen scurt şi rata dobânzilor pe
termen lung
c). Evoluţia ratelor de schimb
creșterea prețurilor
scăderea prețurilor
accentuarea inflației politică monetară restrictivă
pericol deflaționist politică monetară expansionistă
a). Preţurile bunurilor de consum
b). Raportul dintre rata dobânzilor pe termen scurt şi rata dobânzilor
pe termen lung
d’ pe termen scurt d’ pe termen lung <
creșterea d’ pe termen scurt
scăderea d’ pe termen scurt
politică expansionistă
scăderea d’ pe termen scurt politică restrictivă
creșterea d’ pe termen scurt
c). Evoluţia ratelor de schimb
creșterea cursului de schimb politică expansionistă
scăderea cursului de schimb (devalorizarea USD)
politică restrictivă
devalorizarea (deprecierea) USD
revalorizarea (aprecierea) USD
Efecte asupra schimburilor comerciale
internaționale
Evoluţia celor trei indicatori (prețurile, d’, rata de schimb). Situații posibile:
► cei trei indicatori indică același sens al evoluției
► cei trei indicatori au o evoluție contradictorie
în aceste condiții deciziile se vor baza și pe analiza
altor indicatori, cum sunt cei de avertizare sau cei
de coincidență
B. Politici pasive de intervenție publică
Timp O
PNB
C
D A
t1
B
t2
Teoreticienii monetarişti (în frunte cu Milton Friedman şi Robert Gordon)
au afirmat că măsurile intervenţioniste nu au efectul dorit în economie datorită, în
special, întârzierilor care se manifestă între momentul în care apare necesitatea
adoptării unor anumite măsuri(t1) şi momentul în care acestea devin operative(t2) .
De cele mai multe ori este dificil de prevăzut pentru viitor care este momentul cel
mai potrivit pentru modificarea politicii economice, şi de aici apare această diferenţă
dintre momentul necesar şi cel efectiv al recunoaşterii necesităţii acestuia.
Există trei tipuri de întârzieri:
a). Întârzierile de recunoaştere
Reprezintă perioada de timp dintre momentul în care este necesar un şoc
stabilizator şi momentul în care se percepe necesitatea unui asemenea şoc de
către autoritatea publică.
b). Întârzierile administrative
Provin din durata pe care o presupune adoptarea măsurii respective şi
implementarea acesteia în economie.
Dacă măsurile monetare pot fi luate în general rapid (deoarece depind de
Banca Centrală) măsurile de politică fiscală şi bugetară depind de guvern şi de
parlament, ceea ce conduce la întârzieri.
Evidențiază diferenţa dintre momentul în care măsurile au fost adoptate şi
momentul în care apar primele efecte.
c). Întârzieri de impact
Diverse cercetări au arătat că durata acestor întârzieri este de 12-18 luni în
cazul măsurilor de politică monetară şi chiar mult mai mare în cazul celorlalte tipuri
de şocuri (fiscale şi bugetare).
În aceste condiţii adepţii monetarismului afirmă că măsurile de politică
active nu au efectul scontat tocmai datorită acestor întârzieri, ba chiar pot deveni
dăunătoare în momentul în care devin efective, deoarece între timp trendul
economiei s-a modificat.
Măsurile promovate de monetarişti se bazează pe trei reguli de bază:
c). Regula nivelului preţurilor
a). Regula masei monetare
b). Regula venitului nominal
a). Regula masei monetare
Regula masei monetare indică o politică de creştere constantă a masei monetare
(de exemplu într-un ritm mediu anual de 3%).
PIB crește cu mai mult de 3%
oferta redusă de bani generează o scăderea
ritmului de creștere
Ritmul de creștere PIB este sub 3%
oferta de bani încurajază relansarea
economică
Regula masei monetare - acționează în direcția dorită indiferent de evoluția
economiei naționale.
b). Regula venitului nominal
Regula propune o creștere constantă a masei monetare (la nivelul outputului real pe
termen lung), creștere care va genera o ajustare de la sine a venitului nominal cu
outputul real pe termen lung.
Regula venitului nominal presupune o creștere a venitului nominal cu aceeași rată cu
care crește outputul real pe termen lung.
c). Regula nivelului preţurilor – impune de asemenea un ritm constant de
creștere a prețurilor.