download [14.61 mb]

SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFANTĂ

PREZENTAREBună copii!Una din îndatoririle noastre principale este aceea de a citi şi înţelege Kur’an-i Kerim (Coranul cel Sublim), Cartea noastră Sfântă pe care Preamăritul Allah a revelat-o iubitului nostru Profet pentru a ne călăuzi pe calea cea dreaptă, prin care să dobândim liniştea sufl etească şi fericirea. Noi ar trebui sa dăm ascultare chemării sale sfi nte şi să o înţelegem.Dacă nu cunoaştem sufi cient de bine Cartea Sfântă, va fi difi cil să o înţelegem. În cartea de faţă am încercat să prezentăm ce fel de carte este Kur’an-i Kerim, ce anume conţine, cum i-a schimbat pe oameni şi societăţile în care aceştia trăiau, faptul că este o lumină călăuzitoare atât în această viaţă cât şi în cea de apoi, precum şi felul exemplar în care s-au străduit profeţii în a face o lume mai bună.Înainte de toate, Kur’an-i Kerim ne prezintă Creatorul. Apoi,ni se explică felul in care a creat universul toate fi inţele şi omul. Ne învaţă cum să ne rugăm şi să îl slujim pe Stăpânul nostru. Aşa cum ne prezintă lucrurile bune şi frumoase, ne sfătuieşte şi cum să ne ferim de cele rele şi urâte. Ea de fapt ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine. Ne prezintă îndatoririle pe care le avem faţă de familie, societate, faţă de întreaga omenire şi faţă de celelalte vietăţi.Dacă vom crede în Cartea noastră şi vom respecta poruncile ei, vom putea fi foarte fericiţi.Stăpânul nostru ne iubeşte foarte mult. De aceea l-a trimis pe Preasfântul Mahomed (p.a.s.) ca o călăuză pentru noi. L-a în-văţat Cartea Sfântă. Iar El ne-a împărtăşit ceea ce învăţase. El ne-a arătat nouă şi întregii omeniri calea către izbăvire.Noi ne iubim Stăpânul foarte mult. El ne-a învăţat să iubim. Universul şi tot ceea ce ne înconjoară, pentru noi le-a creat. Ne-a dat viaţă, sănătate şi fericire.De asemenea, iubim şi tot ceea ce a creat Stăpânul nostru; iu-bim oamenii, animalele, natura. Ştim că suntem responsabili faţă de acestea şi încercăm să ne îndeplinim aceste responsabi-lităţi atât cât putem.Dragi copii!Sperăm să vă placă această carte prin care puteţi înţelege mai bine Kur’an-i Kerim. Noi ne-am străduit să vă prezentăm Car-tea noastră Sfântă împreună cu frumuseţile ei.Haideţi să citim împreună şi pe măsură ce citim să devenim mai buni; cu toţii să creăm o lume mai frumoasă.Voi, sunteţi viitorul nostru şi vă iubim foarte mult…

DEPARTAMENTUL PENTRU SERVICII CONFESIONALE

Publicaţiile Departamentului Pentru Servicii Confesionale: 641

Colecţia pentru copii: 163

Să ne cunoaştem Cartea Sfântă

CoordinatorDr. Ömer Menekşe

AutorOsman Özbağçe

DesenatorDağıstan Çetinkaya

Secretar de redacţieMehmet Erdoğan

Secretar de imagineAli Fuat Saruhan

TraducereNeriman Hasan

Dinç Hasan

CorecţieSibel Bağış

DesignNurgül Moldalieva

Mücella Tekin

Copertă spateFragment din cartea Sütün (Coloana)

de Sezai Karakoç

Avizul Nr. 142/01.09.2005 al Consiliului Suprem al Serviciilor Confesionale

2008-06-Y-0003-641ISBN 975-19-3791-4

Tipar Yenigün Matbaacılık

(0312) 384 61 83

© Departamentul Pentru Servicii Confesionale

Serviciul Publicaţii Confesionale

Adrese de contactEskişehir Yolu 9. km. Çankaya / Ankara

Tel.: 0 (312) 295 72 94Fax: 0 (312) 284 72 88

[email protected]

PUBLICAŢIILE DEPARTAMENTULUI PENTRU SERVICII CONFESIONALEANKARA

2008

SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFANTĂ

CAPITOLUL I

OMUL, FIINŢA SUPERIOARĂ• Oaspetele aşteptat 9 • Soarele răsare zilnic pentru noi 10• Viaţa lumească este o călătorie 11• Toate nouă ni s-au încredinţat 12• Religia este calea fericirii 13• De la Preasfântul Adem (Adam) la Preasfântul Muhammed (Mahomed) 14• Cărţile sfi nte 15• Kur’an-i Kerim (Coranul cel Sublim) 16

SĂ CITIM: ALBINA POVESTEŞTE SURA REVELATĂ DESPRE EA 18

CAPITOLUL II

SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂ• Un înger a venit şi i-a spus : “Citeşte!” 21• Cartea nostră are nume frumoase 21• Precum fl orile, versetele au venit rând pe rând 22• Pentru orice început : Bismillah (În numele lui Allah!) 24• Numele suralelor (Surelor) 24• Surale din Kur’an-i Kerim (Coranul cel Sublim) 25• Părţi (cüzler), multe chipuri zâmbitoare 26• Verba volant, scripta manent (Vorba zboară, scrisul rămâne) 26• Memoratorii (Hafız), privighetori ai Coranului 28• Hatim: citirea Coranului (Kur’an-i Kerim) de la început la sfârşit 29• Istanbul, oraşul maeştrilor artei caligrafi ei 29• Citirea cu voce frumoasă a Coranului (Kur’an-i Kerim) 30• Cartea ce impresionează 31• Kur’an-i Kerim grăieşte deschis adevărul 31• Ea este Cartea care îi luminează pe oameni 32

SĂ CITIM: FURNICA POVESTEŞTE SURA REVELATĂ DESPRE EA 34

Cuprins

CAPITOLUL III

CE CONŢINE KUR’AN-I KERİM ?• Subiectele principale ale Coranului (Kur’an-i Kerim) 39• Kur’an-i Kerim ne învaţă fundamentele credinţei 40• Kur’an-i Kerim ne învaţă ritualurile de cult 41• Kur’an-i Kerim ne învaţă cum să ne rugăm 43• Kur’an-i Kerim ne învaţă o bună conduită 44• Kur’an-i Kerim ne învaţă ce este permis (helal) şi ce este interzis (haram), binele şi răul, ceea ce este corect şi ce este greşit 45• Kur’an-i Kerim acordă importanţă vieţii de familie 46• Kur’an-i Kerim ne învaţă să iubim 46• Sfaturi din Kur’an-i Kerim pentru copii 51

SĂ CITIM: PĂIANJENUL POVESTEŞTE SURA REVELATĂ DESPRE EL 53

CAPITOLUL IV

ÎNVĂŢĂMINTELE UNOR EPISOADE DIN CORAN (KUR’AN-İ KERİM)

• Primul om, primul profet 57• Arca lui Nuh (Noe) 62• În fl ăcări, grădină de trandafi ri 64• Cel mai frumos dintre frumoşi, Yusuf (Iosif) 70• Un copil pe apă: Preasfântul Musa (Moise) 73• Un profet meşter fi erar: Preasfântul Davud (David) 77• Profetul care vorbea cu păsările: Preasfântul Suleyman (Solomon) 77• Vorbeşte un prunc: Isa (Iisus), fi ul lui Meryem (Maria) 79

CAPITOLUL I

OMUL, FIINŢA SUPERIOARĂ

recând printr-o lungă perioadă de transformări, Pământul s-a pregătit pentru oaspetele aşteptat.S-a aşezat pe orbita sa din jurul Soarelui şi a început să se

rotească atât în jurul propriei axe, cât şi în jurul Soarelui.Viteza cu care se rotea era tocmai cea potrivită pentru ca oaspe-

tele să poată trăi aici. Rotaţia în jurul axei genera ziua şi noaptea, iar cea în jurul Soarelui asigura formarea anotimpurilor.

Distanţa faţă de Soare era bine aleasă. Dacă ar fi fost prea aproape, tot ce exista pe suprafaţa lui ar fi ars şi s-ar fi transformat în cenuşă. Dacă era prea departe, ar fi îngheţat.

Pentru a asigura o protecţie împotriva pericolelor ce ar fi pu-tut veni din afară, Pământul a fost acoperit cu o mantie numită atmosferă.

Astfel, Pământul fusese creat pentru a găzdui oaspetele mult aşteptat, care urma să-şi petreacă aici viaţa efemeră.

Avea atât de multe frumuseţi încât nimeni, în afară de Allah, nu le-ar fi putut enumera şi descrie.

Oaspetele aşteptat

T Întradevăr, noi am creat omul în formacea mai frumoasă.Sura Tin (Smochine), versetul 4

Noi suntemmai apropriaţiomului decât arterelepropriului gât.Sura Kaf (Kaf), versetul 16

Oriunde v-aţi afl a,Allah este,împreună cu voi.Sura Hadid (Fierul), versetul 4

Totul fusese gândit până în cele mai mici amănunte şi nu se lăsase nimic uitat, astfel încât să fi e asigurate toate nevoile musa-fi rului ce urma să vină.

După ce se terminară toate pregătirile, în fi ne, sosi şi clipa mult aşteptată.

Musafi rul aşteptat a fost creat şi a fost coborât în acest frumos loc de aşezare.

El era foarte arătos.

Era diferit de celelalte vieţuitoare.

Avea minte, voinţă şi sentimente. Putea să gândească şi să vor-bească.

Creatorul punea mare preţ pe acest musafi r. Pentru că îl iubea foarte mult.

Soarele răsare zilnic pentru noi Universul are un singur Creator. Şi acela este Allah. Allah exis-

ta şi, în afară de El, nu mai era nimic. Allah a creat universul, planetele, stelele, Luna şi Soarele. A dat viaţă tuturor lucrurilor.

Allah a creat Pământul pentru noi. L-a acoperit cu munţi, câm-pii, râuri, mări şi oceane. A creat vântul, pământul, apa şi aerul; lumina, culorile şi sunetele. A creat pentru noi toate vieţuitoarele; plantele, păsările, insectele şi fl orile. În păduri, a creat fel şi fel de pomi, cu fructe şi fără fructe. A creat fl ori şi plante multicolore, iederi înverzite. Toate animalele, de la furnică la elefant de El au fost create.

Pe unele le-a făcut târâtoare, pe altele cu patru picioare, iar pe altele cu mai multe picioare. Păsărilor le-a dat aripi pentru a zbu-ra. Iar peştilor le-a dat înotătoare pentru a înota. Pe albine le-a în-văţat să facă miere. A creat tot ceea ce trebuia creat pe Pământ.

În crearea cerurilor şi a

pământului, în succesiunea

nopţii şi zilei, în corăbiile care

plutesc pe mări cu cele necesare

oamenilor, în apa pogorâtă de Allah

din cer care reînvie pământul mort, în răspândirea vieţuitoarelor pe pământ,în

dirijarea vânturilor şi a norilor între

pământ şi cer există semne

pentru cei care meditează cu

privire la existenţa şi unitatea lui Allah

Sura Bakara (Vaca), versetul 164

10 SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂ OMUL, FIINŢA SUPERIOARĂnn

Totul a apărut deoarece El a spus „fi i”Soarele răsare zilnic pentru noi. Dimineaţa se face tot pentru

noi. Râurile pentru noi curg, fl orile pentru noi înfl oresc în fi ecare primăvară, iar păsările pentru noi îşi cântă trilul. Toate acestea sunt pentru noi. Allah ne iubeşte foarte mult. Întrucât ne iubeşte şi ne acordă atâta preţuire, noi, oamenii, oricât i-am mulţumi, nu va fi de ajuns.

Fel de fel de plante, fel de fel de animale, fl ori multicolore, fel de fel de fructe gustoase... Fiecare, din toate acestea, are o frumu-seţe aparte şi o caracteristică proprie. Atunci când ne gândim, ne dăm seama că nu avem puterea să înţelegem toate frumuseţile de pe Pământ. Pământul este foarte frumos iar omul este deosebit de frumos. O lume atât de frumoasă a fost pusă în slujba unei creaţii şi mai frumoase. Allah a creat omul astfel încât să fi e fi inţa cea mai frumoasă şi superioară.

Noi credem în Allah, cel care ne-a creat din nimic, cel care ne-a dat mâini şi picioare, ochi şi urechi, cel care ne-a creat dintr-o mamă şi dintr-un tată. Pentru că El există şi este unic. El a creat totul singur şi fără să aibă nevoie de ajutorul nimănui. Allah nu s-a născut şi nimeni nu l-a născut. El nu are copii. Şi nici nu are nevoie. Noi învăţăm de la Profetul nostru şi din Coranul cel Sub-lim despre existenţa şi unicitatea lui Allah, despre faptul că El nu are nici un ajutor şi că este unicul creator al universului.

Viaţa lumească este o călătorieVenirea pe lume este primul pas al acestei călătorii. Omul îşi

trăieşte viaţa pas cu pas. Pas cu pas creşte, se dezvoltă şi îm-bătrâneşte. Iar într-o zi, încheindu-şi viaţa lumească, moare. Spre deosebire de celelalte vieţuitoare, omul îşi trăieşte viaţa îndrumat fi ind de mintea pe care i-a dat-o Allah. Cu toate acestea, chiar dacă i s-a dat minte, omul nu a fost lăsat singur în această lume. Omul nu poate fi fericit în această călătorie lumească dacă este călăuzit doar de minte. El are nevoie de o călăuză, deoarece viaţa este în acelaşi timp şi o încercare pentru oameni.

Atunci când vreasă creeze ceva, El spune numai „fi i” şi acel ceva apare imediat.Sura Yasin, versetul 82

Nimeninu va putea găsivreo imperfecţiuneîn creaţia lui Allah.Sura Mulk (Împăraţia), versetul 3

11OMUL, FIINŢA SUPERIOARĂ SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂn n

Aşa cum în această lume există persoane care ne arată calea cea dreaptă, tot aşa există şi persoane care ne îndepărtează de la această cale. Diavolul, cel care se împotriveşte poruncilor lui Allah, încearcă mereu să ne păcălească. Diavolul face apel la tot felul de viclenii nemaintâlnite pentru a-i împiedica pe oameni să trăiască în linişte şi în pace. Le zăpăceşte minţile, arătându-le lucrurile rele ca fi ind frumoase şi, îndepărtându-i de la calea cea dreaptă, îi încurajează să facă fapte urâte. În replică, Allah iubindu-i pe oameni şi dorind ca aceştia să stea departe de rele, le trimite profeţi. Profeţii îi învaţă pe oameni religia lui Allah, care este calea către fericire. Dacă oamenii ar respecta poveţele profeţilor, ar trăi în fericire, dar dacă se lasă prinşi de vicleniile diavolului vor fi foarte trişti în viaţa lumească, precum şi în cea de apoi.

Toate nouă ni s-au încredinţatAllah nu ne-a creat în zadar, nici pe noi şi nici această lume

frumoasă. A însărcinat oamenii şi cu unele responsabilităţi. Această lume, vieţuitoarele, viaţa noastră, totul nouă

ni s-a încredinţat.Pentru a ne îndeplini responsabilităţile, Al-

lah ne-a dat minte, capacitatea de a gândi şi de a cuvânta. Pentru a trăi într-o lume mai frumoasă ne-a dat sentimentul dreptăţii şi milosteniei.

Pe Pământ trăiesc o sumedenie de vieţui-toare care au viaţă ca şi noi. Tot felul de

plante, animale, păsări, gândăcei, fl ori au şi ele o viaţă. Chiar dacă viaţa lor nu seamănă

cu a noastră, viaţa lor este şi ea o viaţă, iar sufl etul lor este un sufl et. Iată de ce noi ne străduim să nu facem rău niciunei vieţuitoa-

re, deoarece ele ne-au fost încredinţate nouă. Iar

El a pus în slujba voastră noaptea şi ziua. Şi stelele tot prin porunca Lui au fost puse

în slujba voastră. Fără îndoială că în acestea există

învăţăminte pentru o comunitate

înţeleaptăSura Nahl (Albina), versetul 12


noi trebuie să ne folosim de celelalte vieţuitoare în măsura în care ne-a permis Allah, fără a strica echilibrul natural al universului.

Religia este calea fericiriiPe noi, cel mai bine ne cunoaşte Domnul nostru Allah. Pentru

că El este Creatorul nostru. El ne iubeşte pe noi, iar noi, la rân-dul nostru, îl iubim pe El şi creaturile Sale. El ştie cel mai bine care anume dintre faptele noastre ne fac fericiţi şi care anume nefericiţi. Allah nu vrea ca noi să fi m nefericiţi în această lume. El ne-a trimis profeţi pentru a ne feri de faptele rele şi urâte şi pentru a trăi o viaţă în pace şi fericire. Profeţii sunt şi ei oameni, ca şi noi. Allah este cel care îi alege dintre oameni. Lor le acordă o protecţie aparte, îi învaţă şi-i pregăteşte. Ei sunt oameni vir-tuoşi, harnici, de încredere, spun numai adevărul şi sunt viteji. Ei ne învaţă religia lui Allah. Religia reprezintă cunoştinţele despre viaţă, care ne ajută să fi m fericiţi. Religia este cea care ne arată calea prin care omul poate trăi fericit, împăcat fi ind mai întâi cu Creatorul său, apoi cu sine însuşi şi cu mediul înconjurător.

Pentru Allahadevărata religieeste Islamul.Sura Al-i Imran (Seminţia Imran), versetul 19

Tot ce există în ceruri şi pe pământ aparţine lui Allah şi toate sunt supuse Lui.Sura Rum (Bizantinii), versetul 26


De la Preasfântul Adem (Adam)la Preasfântul Muhammed (Mahomed)Allah nu i-a lăsat singuri pe oameni şi le-a trimis profeţi.

Preasfântul Adem a fost atât primul om, cât şi primul profet. El este strămoşul tuturor oamenilor. Toţi se trag din neamul Preasfântului Adem. Toţi suntem copiii Preasfântului Adem. De aceea, omul mai este denumit şi fi ul lui Adem. De la Preasfântul Adem şi până la Preasfântul Mahomed (p.a.s.) au venit pe lume o mulţime de profeţi. Profetul nostru, Preasfântul Mahomed (p.a.s.) este ultimul profet. După el, Allah nu va mai trimite profeţi.

Noi credem în toţi profeţii. Pe toţi profeţii îi iubim aşa cum îl iubim şi pe Profetul nostru, deoarece şi ei au fost trimişi de Allah. Şi toţi au spus omenirii aceleaşi adevăruri. Misiunea lor este de a arăta oamenilor calea cea dreaptă. Întrucât Allah este unic, toate religiile pe care le-a trimis de-a lungul timpului, prin profeţi, sunt de fapt una şi aceeaşi religie. De aceea, toate religiile trimise de Allah noi le denumim Islam, iar profeţilor le spunem profeţii Islamului.

De-a lungul istoriei, oamenii au modifi cat religiile trimise lor. Un profet trimis de Allah a explicat religia comunităţii în care trăia. Numai că, la scurt timp după moartea profetului respec-tiv, oamenii au început să adauge la religia lui Allah propriile credinţe şi idei, denaturând astfel religia lui Allah. Ca urmare, Allah a trimis alţi profeţi pentru a-i avertiza pe oameni. Această situaţie a continuat până la Profetul nostru Preasfântul Mahomed (p.a.s.).

Toate religiile trimise de Allah au aceeaşi esenţă. Numai că, atunci când se schimbă esenţa religiei trimise oamenilor pentru a avea o viaţă bună şi frumoasă, oamenii nu mai pot atinge ade-vărata fericire. Iar în fi nal nu mai au parte de religia lui Allah. Pentru ca oamenii să nu ramână lipsiţi de cunoştinţele legate de adevăr, Allah a amintit permanent prin profeţi binele şi corec-titudinea.

Allah a trimis câte un profet

fi ecărei comunităţi.Sura Yunus (Iona), versetul 47

!Profeţii ai căror nume

sunt menţionate în Kur’an-i Kerim sunt:

Preasfântul Adem (Adam)Preasfântul Idris (Enoch)

Preasfântul Nuh (Noe) Preasfântul Hud (Hud)

Preasfântul Salih (Saleh)Preasfântul Ibrahim

(Abraam)Preasfântul Lut (Lot)

Preasfântul Ismail (Ismail)

Preasfântul Ishak (Isaac)Preasfântul Yakup (Iacob)

Preasfântul Yusuf (Iosif)Preasfântul Eyyup (Iov)

Preasfântul Şuayp (Ietro)Preasfântul Musa (Moise)

Preasfântul Harun (Aaron)

Preasfântul Davut (David)Preasfântul Suleyman

(Solomon)Preasfântul Ilyas (Elia)

Preasfântul Elyesa (Eliseu)Preasfântul Yunus (Iona)

Preasfântul Zulkifl (Zulkefi l)

Preasfântul Zekeriya (Zaharia)

Preasfântul Yahya (Ioan)Preasfântul Isa (Iisus)

Preasfântul Muhammed(Mahomed)

(p.a.s.)


Religia noastră, Islamul, este singura religie nemodifi cată de oameni. Şi aceasta pentru că principiile religiei noastre sunt scrise în Cartea noastră. Iar până azi, Cartea noastră măreaţă nu a suferit nicio modifi care.

Acum să cunoaştem pe scurt Cărţile Sfi nte.

Cărţile sfi nteProfeţii reprezintă o punte între Allah şi noi. Fiecare profet este

un mesager care ne-a transmis cuvântul lui Allah. Cunoştinţele pe care Allah le-a trimis profeţilor Săi sunt denumite Revelaţii. Revelaţia este mesajul venit de la Allah şi reprezintă cuvântul lui Allah. Iar cartea în care sunt strânse învăţăturile lui Allah este de-numită Carte Sfântă. Acestea sunt Cărţile ce reunesc învăţăturile pe care Allah le-a transmis profeţilor aleşi ca să arate oamenilor calea cea dreaptă.

Allah a trimis unor profeţi cărţi, iar unora cărticele formate din câteva pagini.

Astăzi există în lume 4 Cărţi despre care se crede că au fost trimise de Allah. Acestea sunt Tevrat (Tora/Pentateuh), Zebur (Cartea Psalmilor), Incil (Evanghelia) şi cartea noastră Kur’an-i Kerim (Coranul cel Sublim). Tevrat şi Zebur sunt ale evreilor, Incil aparţine creştinilor, iar Kur’an-i Kerim este Cartea noastră. Oamenilor care cred în cărţile revelate înainte de Kur’an-i Kerim, li se spune: „Ehli Kitap” (oamenii cărţii).

Tevrat (Tora)Tevrat a fost trimis Preasfântului Musa (Moise) şi

este cartea sfântă a evreilor. Este cea mai veche carte sfântă cunoscută. Iudaismul este numele unei religii, dar şi al unei rase. De aceea iudaismul este doar religia evreilor. Forma originală a Tevrat-ului trimis Preasfântului Musa nu a putut fi păstrată. Învăţăturile reunite sub numele de Tevrat (Tora) au fost modifi cate, cu timpul de către oameni.

În afară de aceştiaîn Kur’an-i Kerim mai sunt menţionaţi încă trei persoane: Uzeir, Lokman şi Zulkarneyn. Dar despre aceştia nu ştim exact dacă au fost sau nu profeţi.


ZeburZebur a fost trimis Preasfântului Davud (David) şi este a doua

carte sfântă a evreilor, după Tora (Tevrat). Astăzi face parte din Tevrat sub forma unui capitol. Nu se ştie exact când anume a fost adus sub forma unei cărţi. Zebur-ul este constituit din capitole numite psalmi. Nu conţine porunci şi interdicţii. Este o carte cu sfaturi sub formă de cântece religioase.

Incil (Evanghelia)Evanghelia (Ingil), a fost trimisă Preasfântului Isa (Iisus) şi

reprezintă cartea sfântă a creştinilor. Nu a fost scrisă în timpul vieţii lui Isa. După Preasfântul Isa, o mulţime de învăţati în ale religiei au scris Evanghelia după cunoştinţele lor, dar acestea nu au putut fi strânse la un loc. Fiecare a considerat că Evanghelia deţinută este cea dreaptă şi a crezut în ea. Această situaţie încurcată a creat, de-alungul istoriei, probleme de credinţă între creştini, probleme care de multe ori au cauzat lupte sângeroase. Pentru a rezolva aceste probleme şi pentru a realiza unitatea cărţii, după 325 de ani de la naşterea lui Isus (Isa), învăţaţii creştini au organizat o mare întrunire în localitatea Iznik din Turcia. După discuţii ce au durat zile la rând, au reuşit să reducă numărul cărţilor la patru. Evanghelia de azi este constituită din aceste patru cărţi.

Kur’an-i Kerim (Coranul cel Sublim)Kur’an-i Kerim este ultima Carte pe care Allah a trimis-o

oamenilor pentru a găsi calea cea dreaptă. După Ea nu va mai veni nicio carte sfântă. Principiile pe care le conţine sunt valabile până la sfârşitul lumii.

Deosebirea cea mai importantă dintre Kur’an-i Kerim şi ce-lelalte cărţi sfi nte este aceea că ea a fost scrisă în timpul vieţii Profetului nostru. În plus, Profetul nostru i-a pus pe foarte mulţi oameni din jurul său să memoreze versetele. Această tradiţie fun-damentală s-a continuat până în zilele noastre şi va continua şi de azi înainte. Atunci când Profetul nostru a murit, musulmanii deţineau forma scrisă a Kur’an-i Kerim, în timp ce Tora (Tevrat) a fost scrisă la 700 de ani după moartea Preasfântului Musa, iar

Fără îndoială că Noi am trimis

Coranul (Kur’an).Şi, desigur,

Noi suntem şi protectorul lui.

Sura Hicr (Valea Higir), versetul 9


Evanghelia (Ingil) după 100-150 de ani după moartea Preasfân-tului Isus (Isa).

Kur’an-i Kerim nu se adresează doar unei anumite naţii sau unei anumite perioade, ci lumii întregi. Preamăritul Allah a făcut cunoscut că El însuşi va proteja Kur’an-i Kerim până la sfârşitul lumii. De aceea, nimeni nu-i poate modifi ca slova întrucât este o carte protejată.

Atâta vreme cât oamenii nu se vor abate de la calea trasată de Allah în Kur’an-i Kerim, vor dobândi iubirea Lui. Allah este cel ce iubeşte şi este iubit foarte mult. El este cel care a creat omul şi universul cu iubirea Lui şi ne-a pus iubirea în inimi. Gândiţi-vă, există oare o răsplată mai mare decât aceea de a câştiga dragostea Preamăritului nostru Domn, cel care a creat pământul şi cerurile, tot ceea ce ştim, ceea ce nu ştim, precum şi tot ceea ce există? Da, noi suntem copiii civilizaţiei iubirii.

El este cel care m-a creat şi mi-a arătatcalea cea dreaptă.El este cel care mă hrăneşteşi îmi potoleşte setea.Iar atunci când mă îmbolnăvescEl mă vindecă.Sura Şuara (Poeţii), versetele 78, 79, 80.


SĂ CITIM...ALBINA POVESTEŞTE SURA REVELATĂ DESPRE EAEu sunt o albină micuţă. Mă număr printre cele mai mici vieţui-

toare dintre milioanele şi miliardele de vieţuitoare care există în acest univers imens pe care l-a creat Allah.

Premăritul Allah pomeneşte de mine, oferindu-mi un loc şi o importanţă aparte în Cartea Sfântă pe care a trimis-o oamenilor. Preasfântul Mahomed (p.a.s.), respectând porunca Preamăritului Allah, a dat numele meu unei sura din Kur’an-i Kerim. Am fost foarte bucuroasă când am afl at aceasta.

În această sura, Preamăritul Allah mă învetă cum să-mi fac cuib, cum să construiesc fagurele şi cum să fac miere din nectarul cu-les din fl orile cele mai frumoase pe care le pot găsi la kilometri depărtare, fără să rătăcesc drumul înapoi spre casă.

Noi, respectând aceste porunci, acţionăm în mod matematic, respectând un plan geometric perfect. Mai întâi construim aceea minune arhitecturală care este fagurele din ceară; acesta este for-mat din cămăruţe sub formă de hexagon. Apoi, în urma eforturi-lor susţinute, adunăm nectarul din fel de fel de fl ori şi-l transfor-măm în miere. Mierea astfel obţinută o aşezăm cu mare grijă în fi ecare cămăruţă a fagurelui. Această activitate o îndeplinim fără cusur, muncind necontenit în grup şi împărţind cu ceilalti fraţi sarcinile pe care le avem.

De când Domnul nostru ne-a învăţat să facem acest lucru, mun-cim zi şi noapte pentru a produce mierea care este foarte gustoasă şi, în acelaşi timp, reprezintă un izvor de sănătate. Vom continua să muncim neîncetat până la sfârşitul lumii.

Domnul nostru ne dă mereu exemplu pentru a arăta că totul a fost creat cu un rost şi că toate vieţuitoatele sunt valoroase şi au importanţa lor. El doreşte ca, uitându-ne la copaci, la păsări, la fl orile multicolore, la fl uviile ce curg învolburate, la stelele ce luminează pe cer precum licuricii, să pricepem că forţa şi pute-rea nesfârşită îi aparţine numai Lui. Pe toţi ne aşteptă lucruri ce trebuiesc făcute pentru a spori fericirea vieţuitoarelor şi să facem toate acestea fără să stricăm echilibrul fără de egal al acestei lumi mirifi ce.

Orice ar fi , să nu uităm! Să sperăm că voi veţi fi curioşi să afl aţi mai multe şi că, ori de câte ori ne veţi vedea pe noi albinele, vă veţi aminti de aceste cuvinte ale mele.

Domnul tăui-a revelat albinei:

Fă-ţi case din munţi, din copaci şi

din tot ceea ceîşi fac şi oamenii.

Apoi mănâncă din toate roadele şi mergi pe căile pe care Domnul tău le-a înlesnit.

Din pântecele loriese mierea de diverse culori.

Aceasta conţine un leac pentru

oameni. Pentru o comunitate

înţeleaptă aceasta este o mare pildă.

Sura Nahl (Albina), versetele 68, 69.


Bine! Oare cum trebuie să respectaţi voi ceea ce spune Allah? V-aţi gândit oare la asta? Mai întâi de toate, trebuie să citiţi foarte mult Kur’an-i Kerim. Chiar şi în sura în care se menţionează despre mine mai există şi alte subiecte. Haideţi să aruncăm o privire pe această sura!

Nu-i aşa că sunteţi curioşi să vedeţi ce se spune în sura în care se pomeneşte de mine? Atunci să vă spun imediat. Sura Nahl (Al-bina) poartă numele meu deoarece Nahl în limba arabă înseamnă albină. Această Sură este a 16-a Sură din Kur’an-i Kerim şi are 128 de versete (ayet).

În aceste versete se vorbeşte despre pământ şi despre ceruri, despre frumuseţile tuturor vieţuitoarelor ce trăiesc aici, despre faptul că acestea trăiesc în armonie şi că toate se afl ă în slujba oamenilor.

Se pune accent pe faptul că oamenii trebuie să se gândească la aceste lucruri pentru a-L cunoaşte pe Allah şi pentru a se închina la El. Totodată se atrage atenţia asupra felului în care vor sfârşi cei care îl reneagă, se vorbeşte despre scopul pentru care a fost revelat Kur’an-i Kerim şi despre importanţa pe care o are folosi-rea minţii şi a gândirii.

Pe scurt, subiectele principale pe care se pune accentul în această Sura sunt credinţa, renegarea, dreptatea, faptele bune, gândirea, mintea, respectarea cuvântului dat, cunoaşterea, răbdarea şi virtutea.Şi dacă tot mi-am amintit, vreau să vă mai spun ceva înainte de

a termina. Aveţi idee cât de sensibil era Preasfântul Mahomed (p.a.s.) faţă de toate vieţuitoarele? Chiar şi în timp de război le spunea luptătorilor şi prietenilor săi: „Să nu cumva să omorâţi animalele şi să faceţi vreun rău copacilor şi plantelor. Să nu ata-caţi copiii, femeile, pe cei care se roagă, chiar dacă aparţin altei religii. Să nu vă atingeţi de lăcaşurile lor de cult.” Cât de mult are nevoie lumea de azi de aceste vorbe, nu-i aşa? Eu am fost foarte impresionată auzind aceste vorbe. Cum să nu fi u impresionată când văd că un Profet, care a fost trimis să mântuiască lumea, acordă o atât de mare importanţă unor vieţuitoare atât de mici ca noi şi-i sfătuieşte pe oameni să se poarte frumos şi cu atâta grijă faţă de noi.


llah a revelat Profetului nostru primele versete din Kur’an-i Kerim în peştera Hira de pe Muntele Nur. Înge-rul Gabriel (Cebrail) a venit aici cu primile cinci versete din Sura Alak care începe cu „Citeşte!”.

Profetul nostru a primit revelaţia (vahiy) pentru prima oară la 40 de ani. Era luna Ramazan, luna în care postim. Iar din zile, era luni. Acest eveniment, care a avut loc în anul 610, a fost înce-putul unor revelaţii care au continuat până la moartea Profetului nostru. Noaptea în care a început să fi e revelat Kur’an-i Kerim este denumită Noaptea de Kadir (Preţioasă). Musulmanii sărbă-toresc această noapte închinându-se şi petrecând-o cu rugăciuni.

Cartea nostră are nume frumoaseKur’an-i Kerim este o Carte Sfântă a cărei citire face parte din

ritualul de cult.Kur’an-i Kerim este Furkan (Îndrumarul), care deosebeşte

adevărul de neadevăr, corectitudinea de incorectitudine, binele de rău.

CAPITOLUL II

SĂ NE CUNOAŞTEMCARTEA SFÂNTĂ

Un înger a venit şi i-a spus: ”Citeşte!”

A Atunci când este citit Kur’an-ul, să tăceţi şi să-l ascultaţi-cu atenţie ca Allah să aibă milă de voi.Sura Araf (Culmea zidului), versetul 204.

Kur’an-i Kerim este Nur (Lumina divină), care va lumina calea omenirii până în Ziua de Apoi.

Kur’an-i Kerim este Şifa (Tămăduitorul), care lecuieşte toate problemele legate de morală.

Kur’an-i Kerim este Huda (Dumnezeul), care ne arată calea cea dreaptă chiar şi pe drumurile cele mai periculoase.

Kur’an-i Kerim este Zikir (Pomenirea), care îl ajută pe om să nu-şi uite Creatorul şi să nu uite cine este.

Kur’an-i Kerim este Kelam-ul (Slova) Premăritului Allah.

Precum fl orile, versetele au venit rând pe rândFiecare propoziţie din Kur’an-i Kerim este denumită ayet, în

sensul de verste. Versetele, în unele locuri, sunt formate din câ-teva litere, iar în altele sunt lungi de câte o pagină. În Kur’an-i Kerim sunt în total: 6236 de versete.

Kur’an-i Kerim nu i-a fost revelat Profetului nostru dintr-o sin-gură dată şi în întregime, ci în fragmente. Unele versete au fost revelate, în general, imediat după un anumit eveniment, oferind explicaţii legate de acel eveniment. Acest proces a durat 23 de ani. Acest lucru s-a întâmplat pentru a da oamenilor posibilitatea de a pricepe şi a-şi însuşi informaţiile din Kur’an-i Kerim cât mai bine. Aşa cum noi creştem zi de zi, aşa cum o casă este ridicată cărămidă peste cărămidă şi aşa cum un lăstar se înalţă încet încet, tot aşa a fost întregit şi Kur’an-i Kerim.

În cei 23 de ani de profeţie, Profetul nostru a petrecut 13 ani la Mekka şi 10 ani la Medina. De aceea, versetelor revelate la Mekka li se spune Versete Mekkane, iar celor revelate la Medi-na, versete Medinite. Versetele din Kur’an-i Kerim revelate la Mecca pomenesc mai mult despre principiile credinţei, credinţa în viaţa de apoi şi despre principiile moralei. În schimb, versetele revelate la Medina abordează în general teme legate de familie şi societate.

Capitolele formate din versete sunt denumite Sura. În Kur’an-i Kerim se găsesc 114 Surale. Suralele, la fel ca şi versetele, uneori sunt scurte,iar alteori mai lungi. De exemplu, Sura Bakara (Vaca)

Fără îndoială, Kur’an-ul

călăuzeşte spre ceea ce este cel mai

drept.Celor care fac

fapte bune şi frumoase

le binevesteşteo mare răsplată.

Sura Isra (Călătoria nocturnă), Versetul 9.

22 SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂ SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂnn

are exact 48 de pagini. Este sura cea mai lungă. În replică, există şi sura de un rând. De exemplu Sura Kevser (Prisosinţa) are un singur rând. Astfel, versetele formează suralele, iar suralele al-cătuiesc Coranul (Kur’an-i Kerim).

Pentru orice început: Bismillah (În numele lui Allah!)În Kur’an-i Kerim, exceptând o singură Sura, toate încep cu

„Bismillah”(Besmele)”. Aşa cum atunci când începem să citim o sura spunem Besmele, tot aşa şi în viaţa de zi cu zi, atunci când începem să facem ceva, spunem Besmele. Besmele reprezintă ex-presia: „Bismillahirrahmanirrahim” (În numele lui Allah cel Mi-los şi Milostiv) sau pe scurt: „Bismillah” (În numele lui Allah). Atunci când începem să facem ceva pomenind numele lui Allah, Allah ne va ajuta şi ne va uşura ceea ce avem de făcut. Atun-ci când mâncăm, când plecăm la şcoală, când învăţăm şi înainte să dormim spunem Besmele. Besmele este expresia nelipsită din vorbirea musulmanilor. Cănd se deschid magazinde, cănd ieşim la drum spunem mereu ‘‘Bismillah’’ (În numele liu Allah). Besmele este unul din simbolurile de bază ale culturii noastre.

Numele suralelor (Surelor)Fiecare Sura din Kur’an-i Kerim are un nume. Uneori nume-

le suralelor a fost dat după numele profeţilor, precum Ibrahim, Yusuf şi Muhammed(Mahomed), uneori după aştrii din univers, precum Stea (Necm), Lună (Kamer) şi Soare (Şems), uneori după primul cuvânt sau primele litere ale suralelor, cum ar fi : Taha, Yasin, Kaf, Sad şi Nun, uneori după evenimentele trăite de Profetul nostru cum ar fi : Isra (Călătoria nocturnă), Mücadele (Lupta) şi Hugiurat (Odăile), uneori direct după termeni specifi ci oamenilor, cum ar fi Insan (Om), Nas (Omenire), Nisa (Femeie) şi Meryem (Maria), uneori după comunităţi, precum Gin (Cjinn), Munafi kun (Făţarnicii), uneori după elemente ale Sfîrşitului lu-mii, cum ar fi Kıyame (Înviere), Nebe (Veste) şi Tekvir (Întu-necare), iar alteori după denumiri de insecte, cum ar fi Ankebut


(Păiajen), Nahl (Albină) şi Neml (Furnică). O altă sura a fost denumită după pomul Tin (Smochin).

Sura-le din Kur’an-i Kerim (Coranul cel Sublim)Besmele reprezintă cheia Kur’an-i Kerim, iar Sura Fatiha

(Deschizătoarea) reprezintă uşa sa. Fatiha înseamnă „deschizător”. Această sura este esenţa Coranului (Kur’an-i Kerim). În Fatiha se arată că Allah este singura entitate care merită să fi e slăvită şi preamărită, numai Lui trebuie să ne închinăm şi să-i cerem ajutorul.

În viaţa de zi cu zi, sura cea mai mult recitată la namaz şi în alte ocazii este Fatiha. La şfârşitul fi ecări rugăciuni pe care o facem, recităm Fatiha. În acelaşi timp, recităm Fatiha şi pentru spiritul apropiaţilor noştri decedaţi.

După Fatiha, cea mai recitată sura din Kur’an-i Kerim este Sura Ihlas (Devoţiunea). Ihlas înseamnă a fi sincer şi a te comporta potrivit principiilor religioase. În această Sura, Allah se descrie pe sine în modul cel mai concis. De aceea, această sura este principiul credinţei în unicitatea Divinităţii.

Spune: El este Allah, cel unic. Tot ceea ce există Lui se datorează, de El are nevoie. El nu are nevoie de nimic. El nu a născut şinu a fost născut de cineva. Nimic nu este pe măsuraşi asemănarea Lui.Sura Ihlas (Devoţiunea)

25SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂ SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂn n

O altă Sura dintre cele mai citite din Kur’an-i Kerim este Yasin. Cuvântul Yasin vine de la primele două litere de la începutul sura-lei, dar este acceptat ca reprezentând şi expresia „ei, omule”. Această Sura este considerată inima Coranului (Kur’an-i Kerim). Este una din sura-lele cele mai citite de către Musulmani. Ea este citită în special în noaptea de joi spre vineri şi atunci când se vizitează mormintele. În această Sura sunt prezentate subiecte precum: principiile credinţei în Islam, dovezi ale unităţii şi puterii lui Allah, crearea omului şi învierea după moarte.

Sura Rahman (Preamilostivul) este, şi ea, una din cele mai citite sura-le. Această Sura, a fost denumită astfel după primul cuvânt, care reprezintă unul din frumoasele atribute ale lui Allah. Rah-man, înseamnă cel care are milă de creaţiile sale. În această Sura se vorbeşte de principiile morale ale islamului, de dovezile care arată unitatea şi puterea lui Allah, precum şi de nenumăratele Sale binefaceri pentru oameni.

Părţi (cüzler), multe chipuri zâmbitoareÎn afară de versete şi de sura-le, frumoasa noastră Carte, Kur’an-i

Kerim, a fost împărţită şi în părţi numite: Cüz. Această împărţire a fost făcută pentru a ne fi mai uşor atunci când citim Kur’an-i Kerim. Fiecare douăzeci de pagini este denumită: cüz, în sensul de: parte. La fi ecare început de cüz, pe marginea primei pagini se afl ă desenat un trandafi r. Aceşti trandafi ri sunt numiţi trandafi ri de cüz. Atunci când cineva termină de citit un cüz, înainte de cüz-ul următor, se va întîlni cu acest trandafi raş. În Kur’an-i Kerim se afl ă 30 de astfel de trandafi ri.

Verba volant scripta manent (Vorba zboară, scrisul rămâne)Pe măsură ce Profetul nostru primea seriile de versete de

la Allah, şi prin intermediul Îngerului Gabriel (Cebrail), mai întâi le dicta Musulmanilor care ştiau să scrie şi să citească. Persoanelor care scriau versetele Kur’an-i Kerim li se spunea „scribii revelaţiei”(vahiy katibi). Datoria lor era de a scrie fi ecare verset revelat. Fiecare verset revelat Profetului nostru era scris întocmai de aceste persoane. Datorită numărului mare de astfel de

În numele lui Allah cel Atotiertător şi

Preamilostiv.Toată slava este

pentru Allah, al lumilor Stăpân.

El este Atotiertător şi Preamilostiv.

Este unicul judecător

al Zilei de Apoi. Allah, numai Ţie

ne închinăm şi numai de la Tine

cerem sprijin. Călăuzeşte-ne

pe calea cea dreaptă,

a celor cărora le-ai dat frumuseţi.

Fereşte-ne de calea relelor şi a întunericului!

Sura Fatiha (Deschizătoarea)


persoane, printre care se afl au Preasfântul Ebu Bekir, Preasfântul Omer, Preasfântul Osman, Preasfântul Ali şi Zeyd, fi ul lui Sabit, Kur’an-i Kerim a dăinuit până în zilele noastre fără a suferi nicio modifi care.

După Profetul nostru, în fruntea Musulmanilor a trecut Presfântul Ebu Bekir. În timpul conducerii sale, la propunerea Preasfântului Omer, Kur’an-i Kerim a fost adus sub formă de carte. În acest scop au fost strânse în prezenţa celor care ştiau Kur’an-i Kerim pe de rost toate paginile scrise şi astfel s-a constituit „Mushaf” (Pagini). Această culegere a fost păstrată de Preafântul Ebu Bekir până la moarte. După acesta ea a fost păstrată de Preasfântul Omer, iar după moartea acestuia a fost luată de fi ica sa, Preasfânta Hafsa, care fusese şi soţia Profetului nostru, iar de la ea a trecut la Preasfântul Osman.

Pe timpul Preasfântului Osman, hotarele statului islamic se extinseseră foarte mult. Foarte mulţi oameni aleseseră Islamul. Astfel, a crescut numărul Musulmanilor, dar şi pământurile acestora s-au extins. Astfel, s-a simţit nevoia trimiterii a câte unui Kur’an-i Kerim în fi ecare parte a ţării. Pentru a rezolva această cerere, Kur’an-i Kerim a fost multiplicat, luându-se ca bază această culegere. Copiile făcute au fost trimise în cele 7 mari oraşe ale statului islamic. Astăzi, Kur’an-i Kerim, pe care îl avem acasă, a fost copiat după aceste exemplare.

Memoratorii (Hafız), privighetori ai CoranuluiPersoana care învaţă pe de rost Kur’an-i Kerim de la un cap la

altul este numită Hafız. Memorarea (Hafızlık) este o activitate foarte preţuită. Hafızii pot să recite Coranul pe de rost, de la în-ceput pană la sfarşit. Întrucât Memoratorul (Hafız) ştie pe de rost tot Kur’an-i Kerim, el mai este numit şi Kur’an mobil. Hafız-ii devin şi recitatori, respectiv “cântăreţi ai Coranului”. Unii pre-feră, în loc de această denumire, să folosească expresia Kur’an ce trăieşte. De fapt îl putem denumi şi Kur’an viu.

Astăzi, aproape în fi ecare cartier există câte un Hafız care ştie Coranul (Kur’an-i Kerim) pe din afară. Dacă nu există Hafız, cu siguranţă că există cineva care ştie să citească Aşâr, un fragment numit:aşar sau mai simplu: aşer, în sensul de „o zecime” dintr-un


întreg. A citi Aşâr înseamnă a putea citi pe de rost un fragment oarecare din Kur’an-i Kerim. Atunci când cineva mai mare ne spune „Hai citeşte un Aşar ca să ascultăm”, înseamnă că doreşte să citim pe de rost un fragment din Kur’an-i Kerim. De fapt, ori-care fragment din Kur’an-i Kerim, învăţat pe de rost, se numeşte Aşar.

Hatim: citirea Coranului (Kur’an-i Kerim) de la început la sfârşitHatim înseamnă citirea Coranului (Kur’an-i Kerim) de la în-

ceput la sfârşit. În fi ecare an, în nopţile de Ramazan, Profetul nostru îi citea Îngerului Gabriel (Cebrail) toate versetele revelate până în acel moment. La rândul său, Îngerul Gabriel îi citea şi el Profetului nostru. Astfel, Profetul nostru şi Îngerul care îi aduse-se revelaţia îşi citeau reciproc Kur’an-i Kerim. Profetul citea şi îngerul asculta, după care îngerul citea şi Profetul asculta. Acest gen de citire alternativă este denumit Mukabele. Această prac-tică a stat la baza tradiţiei potrivit căreia Musulmanii obişnuiesc să-şi citească Kur’an-i Kerim şi a fost şi un factor important în păstrarea neschimbată a Coranului (Kur’an-i Kerim) până în zi-lele noastre.

Acesta este şi motivul pentru care acordăm importanţă Hatim-ului atunci când postim în luna Ramazan. În luna Ramazan, când postim, citim şi Kur’an-i Kerim de la început la sfârşit, păstrând vie amintirea frumoasă a acestei tradiţii.

Istanbul, oraşul maeştrilor artei caligrafi eiPentru a scrie frumos Coranul (Kur’an-i Kerim) a fost dezvol-

tată şi o artă aparte, arta caligrafi ei. Această artă este denumită Hat (Scriere). Iar persoana care se ocupă cu această artă se nu-meşte Hattat (Caligraf).

Pentru această scriere există materiale şi tocuri speciale, reguli ce trebuie respectate, precum şi diverse stiluri de scriere. Cine doreşte să devină un bun Hattat trebuie să ia lecţii de la un maestru care stăpâneşte foarte bine această artă. Omul n-ar obosi să priveasca un Kur’an-i Kerim scris cu arta Hat. Paginile unui

Profetul nostruspune că:Cel mai vrednic dintre voi este cel care învaţă şi predă Kur’an-ul.Buhari, „Virtuţile Kur’an-ului”, 21


astfel de Kur’an-i Kerim sunt frumos colorate, iar scrierea este deosebită.

În cultura noastră nu există numai Kur’an-i Kerim scris în stil Hat, ci şi tablouri cu Hat ce au valoarea lor artistică. De cele mai multe ori, în aceste tablouri sunt scrise nume precum Allah şi Muhammed. Pe pereţii din geamii şi din majoritatea caselor noastre există astfel de tablouri frumoase. Cele mai preţioase modele ale artei Hat au fost create de străbunii noştri. De aceea, a şi apărut expresia „Kur’an-i Kerim a fost revelat la Mekka, a fost citit în Egipt şi a fost scris la Istanbul”. Există o mulţime de Kur’an-i Kerim scrise de maeştrii în scrierea Hat. Astăzi exemplarul pe care îl deţinem a fost scris de Hattatul Hafız Osman.

Citirea cu voce frumoasă a Coranului (Kur’an-i Kerim) Kur’an-i Kerim este cea mai frumoasă Carte. Nu există o carte

mai frumoasă. Şi cuvintele ei sunt cele mai frumoase. Nu există cuvinte mai frumoase decât cele coranice. Noi, Musulmanii, ne străduim să-l citim cât se poate de frumos. Suntem foarte bucuroşi când facem acest lucru.

La începuturi, Kur’an-i Kerim nu avea semne vocalice şi de punctuaţie. Pe măsură ce religia noastră a început să se răspân-dească în lume şi numărul Musulmanilor a crescut, noii Musul-mani au întâmpinat unele difi cultăţi atunci când încercau să ci-tească Kur’an-i Kerim, în mod corect. Pentru a înlătura aceste difi cultăţi, au fost puse unele semne. Ele au uşurat foarte mult citirea Coranului fără greşeli.

Citirea cu o melodie frumoasă a Coranului (Kur’an-i Kerim) este şi ea o artă. Atunci când Kur’an-i Kerim este citit cu o melo-die frumoasă, toţi cei care ascultă sunt impresionaţi. Desigur că nu toţi pot citi astfel. Totuşi, trebuie să ne străduim să citim cât mai corect şi mai frumos.

Înainte de a începe să citim Kur’an-i Kerim trebuie să facem Abdest (abluţiunea mică) şi apoi să spunem „Euzubillahi mi-neşşeytannirracim. Bismillahhirrahmannirrahim.” (Mă lepăd de Diavol şi mă refugiez la Allah cel Milos şi Milostiv). Atunci când

Profetul nostruspune că:

Islamul a fost fondat pe cinci baze:

Aducerea de mărturie cum că nu există o altă

divinitate în afară de Allah şi că

Mahomed (p.a.s.) este mesagerul Său,

namaz-ul, zekat-ul, pelerinajul la

Mekka şi postul în luna Ramazan.

Buhari, „Credinţa”, 2


citim Coranul (Kur’an-i Kerim) corect, rar şi cu claritate, este mult mai bine. Astfel adăugăm frumuseţe frumuseţii sale.

Cartea ce impresioneazăÎn curtea casei sale de la Mekka, iubitul nostru Profet citea în

fi ecare noapte Kur’an-i Kerim cu vocea sa frumoasă. Kur’an-i Kerim îi impresiona aşa de mult pe oameni, încât până şi necre-dincioşii din Mekka veneau pe furiş să asculte cum citea Profetul. Într-o astfel de noapte, trei oameni de vază din Mekka au venit pe ascuns să-l asculte pe Profet. La întoarcere s-au întâlnit şi nu au putut să-şi spună unul altuia că fuseseră să asculte Kur’an-i Kerim. Dar fi ecare şi-a dat seama. Pe de o parte, să nu accepţi Kur’an-i Kerim, iar pe de alta să mergi să-l asculţi pe ascuns. Aşa ceva nu era posibil. Dacă ar fi afl at cineva ce explicaţie ar fi dat? Aşa că şi-au promis unul altuia să nu mai facă aşa ceva întrucât puteau fi văzuţi. Numai că a două noapte nu au putut rezista şi s-au dus din nou să asculte Coranul (Kur’an-i Kerim). Până şi pe cei care nu credeau în El îi impresiona atât de mult.

Kur’an-i Kerim grăieşte deschis adevărulKur’an-i Kerim este o Carte pe care o poate înţelege oricine.

Poate fi uşor de citit, cel ce doreşte să-l citească poate învăţa uşor şi este uşor de înţeles. Cartea noastră ne prezintă mesajul în mod deschis şi uşor de înţeles. Caracteristica de bază a Coranului (Kur’an-i Kerim) este aceea că poate fi citit şi memorat foarte uşor. În lume nu mai există o altă Carte Sfantă care să aibă această caracteristică.

Uneori, Kur’an-i Kerim prezintă povestioare pentru ca noi să putem înţelege mai uşor mesajul transmis. Acestea sunt sub for-ma unor pilde care ne dau sfaturi frumoase.

Uneori anumite versete le înţelegem mai greu. De regulă, astfel de versete conţin mai multe genuri de arte literare. De aceea, cei care nu cunosc aceste măiestrii literare, pot înţelege mai greu. Aşa că în astfel de situaţii consultăm cărţile de Interpretare numite: Tefsir. Cărţile de Tefsir sunt cărţi care ne explică sensurile

Atunci când vei citidin Kur’an să teadăposteşti la Allahde diavolul cel izgonit.Sura Nahl (Albina), versetul 98


Coranului (Kur’an-i Kerim)prin metoda interpretării textelor. Pe lângă acestea, mai există şi Meal (în sensul de Traducere). Meal-ul este traducerea în orice limbă a Coranului (Kur’an-i Kerim). De exemplu, când este tradus în limba română, Kur’an-i Kerim este denumit Meal-ul în limba română. Tefsir-ul în schimb conţine explicaţii amănunţite ale versetelor.

Pentru a înţelege mai bine un verset şi mesajul acestuia putem apela la cărţile de Tefsir. Dacă vrem doar să vedem cum arată în altă limbă ne uităm în Meal. De exemplu, dacă vrem să vedem cum sună în română expresia „Elhamdulillahil Rabbil alemin” din Sura Fatiha, pe care o recităm zilnic, atunci când facem rugăciunea (namaz), ne putem uita într-un Meal în limba română şi vom vedea că înseamnă „Slavă lui Allah, al lumilor Stăpânitor”. Dar dacă dorim o explicaţie mai amănunţită, atunci ne vom uita în Tefsir, deoarece acolo există explicaţii mult mai amănunţite.

Ea este Cartea care îi luminează pe oameniCoranul(Kur’an-i Kerim) îi îndeamnă pe oameni la ceea ce este

mai drept şi mai bun. Cei care ascultă chemarea acestuia ies din lumea întunecată a nedreptăţilor, a asupririlor, a atitudinilor şi a comportamentelor care nu se potrivesc cu onoarea oamenilor şi se îndreaptă spre lumina veşnică a Islamului. Pe calea arătată de Kur’an-i Kerim, oamenii devin protectorii celor fără de putere, a orfanilor şi a celor părăsiţi. Egoiştii şi zgârciţii numai pe calea lui pot scăpa de aceste apucături urâte.

Musulmanii care îşi însuşesc principiile din Kur’an-i Kerim, respectă drepturile de bună-vecinătate. Oamenii vor fi preocupaţi numai de câştiguri pe drept şi nu vor avea de-a face cu lucrurile interzise şi cu minciuna. Locul minciunii îl va lua adevărul, făţărnicia va fi înlocuită cu sinceritatea, preamulţumirea de sine şi îngâmfarea vor deveni modestie, iar egoismul se va transforma în devotament.

Femeile care, în trecut, nu aveau nicio valoare, au căpătat respectul cuvenit prin Kur’an-i Kerim. Oamenii au înţeles că fi icele şi fi i lor sunt un dar al lui Allah. Din Kur’an-i Kerim au învăţat să fi e milostivi cu persoanele cu handicap, să le ajute şi să


aibă grijă ca acestea, să fi e integrate în societate. Prin Kur’an-i Kerim sclavii, care sunt o ruşine pentru omenire, au primit o rază de speranţă şi au văzut deschisă calea către libertate.

Kur’an-i Kerim a răsărit deasupra omenirii precum un Soare. Cu el, întunericul a fost înlocuit de lumină, iar asuprirea a fost acoperită de lumina divină. Cu el au reapărut drepturile şi drep-tatea, încrederea, liniştea, pacea şi fericirea. Prin el s-au înmulţit oamenii virtuoşi.

Kur’an-i Kerim i-a învăţat pe oameni să se purifi ce de rele.Kur’an-i Kerim i-a învăţat pe oameni să împartă ceea ce au.Kur’an-i Kerim i-a învăţat pe oameni prietenia şi frăţia.Kur’an-i Kerim i-a învăţat pe oameni pacea şi iubirea.Kur’an-i Kerim a învăţat omenirea ce este civilizaţia.


SĂ CITIM...FURNICA POVESTEŞTE SURA REVELATĂ DESPRE EA

După cum ştiţi, Preamăritul Allah i-a revelat iubitului nostru Profet, Preasfântul Mahomed (p.a.s.), versete. Iar acestea au fost strânse la un loc formând Kur’an-i Kerim. Astfel, în Sura Neml (Furnica), se vorbeşte de episodul petrecut între străbunii noştri şi Profetul Suleyman (Solomon).

Dar, mai întâi, să mă prezint. Eu sunt o mică furnicuţă. Preamăritul Allah mi-a făcut o mare onoare pomenind numele meu în Kur’an-i Kerim. Nici nu vă pot spune cât de bucuroasă sunt datorită acestui lucru. În plus, şi noi facem parte din vieţuitoarele a căror ucidere este interzisă. Până şi aprinderea focului în apropierea muşuroiului nostru a fost interzisă.

Dar dacă vreţi, haideţi să încercăm împreună să vedem ce spune a 27-a Sura din Kur’an-i Kerim, cea care se intitulează Sura Furnicii. Această Sura are 93 de versete. În principal sunt prezentate următoarele subiecte: importanţa credinţei în Preamăritul Allah şi a închinării numai la El, credinţa în revelaţie, faptul că ceea ce nu ştim este ştiut numai de Allah, faptul că orice fel de hrană şi binefaceri sunt date de Allah şi, de aceea, trebuie să-i mulţumim lui Allah pentru ele. Pe lângă acestea, mai sunt prezentate cele petrecute între Profetul Suleyman şi Belkıs (Regina din Saba) şi cele trăite de Profeţii Musa (Moise), Salih (Salih) şi Lut (Lot). Toate acestea, sunt prezentate în Sura Neml care poartă numele meu. În ciuda povestirilor pline de învăţăminte, a fel şi fel de binefaceri şi frumuseţi, unii oameni nu-şi manifestă credinţa în Allah. Gândindu-mă la toate acestea, nu pot decât să-i mulţumesc lui Allah.

Înainte de episodul cu Profetul Suleyman, să vă prezint furnici-le. Sunt convinsă că vă veţi minuna peste poate.


Noi, furnicile, suntem împărţite în trei categorii: regina, mas-culii şi femelele muncitoare. Fiecare categorie ştie ce rol are încă de la naştere. Noi nu avem nevoie, ca voi, de şcoală, educaţie, examene, premii, deoarece Domnul nostru este cel care ne-a în-văţat direct ceea ce avem de făcut.

Cu toate că suntem foarte mici şi subţirele, Preamăritul Allah ne-a creat astfel încât să fi m ordonate, să facem planuri de mare fi neţe, să împărţim munca între noi, să fi m harnice şi multe altele. Condiţiile noastre de viaţă sunt foarte grele. Căratul unui bob de grâu până la muşuroi ne poate lua ore întregi. De aceea, Allah o dorit ca noi să trăim în colonii de sute de mii de furnici. Ca şi în cazul celorlalte vietăţi, ne-a dotat cu frumuseţi şi caracteristici aparte şi ne-a creat în aşa fel încât să ne putem adapta la condiţiile în care trăim.

Noi, furnicile, ne construim cuiburile sub pământ şi le unim între ele cu o mulţime de tuneluri, întrucât există foarte multe pericole care ne pândesc. Aceste pericole, uneori, sunt oamenii, iar alteori ploaia. Noi nu ştim să înotăm, aşa că în apă ne înecăm imediat. Iar oamenii, oamenii pe care îi ştiti, ne pot călca; uneori cu bună ştiinţa, alteori fără să-şi dea seama. De fapt, dacă ar fi un pic atenţi atunci când merg sau dacă s-ar uita pe unde merg, nu am păţi nimic. De aceea, vă rog ca măcar voi care citiţi aceste rânduri şi să fi ţi mai atenţi.

Şi acum să vedem povestirea. Preamăritul Allah îi dăduse Profetului Suleyman foarte multe avuţii şi vieţuitoare pentru a se folosi de ele. Vântul îl ducea unde voia, păsările adunau veşti pentru el, munţii îl pomeneau împreună cu el pe Allah, foarte multe vieţuitoare erau în slujba lui. Allah, pe lângă darul profeţiei, îi dăduse Preasfântului Suleyman înţelepciune, puterea de a conduce, comori şi capacitatea de a înţelege limba păsărilor şi a celorlalte animale. Cu toate că era înzestrat cu acestea, el nu


Atunci când furnicile

au venit în Valea furnicilor, una dintre ele le-a

spus: intraţi în muşuroaiele voastre

ca nu cumva oastea lui Suleyman

să vă strivească din greşeală.

Auzind-o, Suleyman a zâmbit şi a spus:

Domnul meu, călăuzeşte-mă pe

calea recunoştinţei pentru frumuseţile

pe care mi le-ai dat mie şi părinţilor

mei şi pe calea faptelor bune.

Pune-mă, cu dragostea Ta,

între robii cei buniSura Neml (Furnica),

versetele 18,19

s-a fălit niciodată. Deoarece ştia că tot ceea ce avea erau daruri de la Allah. Era un om atât de milostiv şi avea un sufl et aşa de iubitor încât se ferea să calce până şi o furnică dacă îi tăia calea.

Profetul Suleyman s-a rugat la Domnul său pentru el şi familia sa. I-a cerut Domnului său să-i dea puterea şi prilejul de a-I câştiga iubirea şi de a face fapte bune, precum şi de a-l pune, pe el şi familia sa, în Rai alături de supuşii cei buni.

Această Sura ne arată că toate fi inţele de pe Pâmânt se supun lui Allah. Aşa că oamenii trebuie să ştie că Pământul nu este numai al lor şi că nu au dreptul de a face rău niciunei vietăţi. Trebuie să conştientizeze că furnica, albina, pasărea, păianjenul sunt, toate, vieţuitoare şi nu trebuie să uite că sunt obligaţi să împartă cu ele această lume.


CAPITOLUL III

CE CONŢINE KUR’AN-I KERIM ?

SSubiectele principale ale Coranului (Kur’an-i Kerim)

ubiectul principal al Coranului (Kur’an-i Kerim) este Al-lah şi omul. Cartea ne vorbeşte despre Allah, despre om, despre cele ce există şi despre îndatoririle religioase pe care le avem. Ne călăuzeşte şi ne arată calea prin care să

ne îndeplinim îndatoririle noastre faţă de Allah, faţă de noi înşi-ne, de părinţii noştri, de familia noastră, de oameni, de celelalte vieţuitoare şi faţă de mediul înconjurător. Kur’an-i Kerim îi în-dreaptă pe oameni către calea cea dreaptă în toate privinţele. El cere supunere faţă de Allah şi Profet.

În Kur’an-i Kerim, pe lângă principiile credinţei, reguli de ritual şi morală, există versete şi despre multe alte subiecte re-feritoare la om şi la viaţa socială, cum ar fi : mâncatul, băutul, căsătoria, relaţiile economice şi sociale. Totodată sunt prezen-tate întâmplări legate de profeţi şi unele evenimentele trăite de comunităţile din trecut, pentru ca oamenii să ia pildă şi să tragă învăţăminte din acestea.

Închinaţi-vă lui Allah şi nu-i căutaţi egal. Faceţi bine părinţilor, rudelor, orfanilor, săracilor, vecinilor, prietenilor, călătorilor şi celor care muncesc alături de voi.Allah nu-i iubeşte pe îngâmfaţi şilăudăroşi.Sura Nisa (Femeia), versetul 36

O, voi, credincioşilor!

Să nu ia în râs o comunitate

O altă comunitate.Poate că acestea

Sunt mai bune decât ele însele.

Nici femeile să nu facă asta cu

alte femei. Poate că cele

pe care le iau în derâdere sunt mai

bune decât ele. Nu vă ocărâţi

şi nu vă adresaţi unii altora cu porecle urâte.

După credinţă,Ce urâtă este

făţărnicia! Iar cei care

nu se căiesc, aceia sunt tiranii.

Sura Hucurat (Odăile), versetul 11

Kur’an-i Kerim ne învaţă fundamentele credinţeiÎnainte de toate, Kur’an-i Kerim îi cheamă pe oameni să creadă.

Astfel, ne învaţă în ce anume trebuie să credem. În fruntea princi-piilor credinţei la care ne cheamă Kur’an-i Kerim se afl ă existenţa şi unicitatea Premăritului Allah. Urmează credinţa în îngerii lui Allah, credinţa în cărţile trimise de El, în profeţii Lui, credinţa în Judecata de Apoi şi faptul că totul se întâmplă cu permisiunea şi cu voia lui Allah. Acestea sunt legate de credinţa în Allah. Noi credem din tot sufl etul în Allah şi în principiile credinţei, aşa cum ni le-a făcut cunoscute.

Kur’an-i Kerim cheamă oamenii la Islam şi explică ceea ce vor câştiga cei care cred, iar celor care nu cred le spune sfârşitul rău de care vor avea parte. În legătură cu toate acestea se dau exemple din evenimentele trăite în trecut.

În Kur’an-i Kerim cea mai mare importanţă este acordată credinţei în Tevhit (Unicitate). Tevhit înseamnă credinţa în Allah şi acceptarea unicităţii Sale. Asta înseamnă că ştiindu-l pe Allah, închinarea este numai către El astfel, nu poate fi însuşită ca divinitate nicio altă putere. Cei care acceptă principiul Tevhit nu se închină niciodată la idoli şi nu le cer niciodată ajutorul. De altfel, nu este potrivit ca un om cu minte să se închine la bucăţi de piatră neînsufl eţite şi să spere în ajutorul acestora. Numai oamenii neînvăţaţi şi cei ignoranţi pot face aşa ceva. Dacă omul îl cunoaşte pe Allah aşa cum se cuvine, poate înţelege mai bine ceea ce doreşte El.

Datorită importanţei pe care o acordă Preamărita Carte credinţei în Tevhit, putem spune că Tevhit reprezintă inima Coranului (Kur’an-i Kerim). Dacă o persoană are un comportament care zdruncină credinţa în existenţa şi unitatea lui Allah, credinţa lui va avea mult de suferit. Aşa cum omul, moare dacă inima lui încetează să bată, tot aşa dispare cu timpul, şi credinţa care slăbeşte.

După ce ne-am exprimat credinţa, trebuie să refl ectăm acest lucru în vorbele, faptele şi comportamentul nostru; trebuie să ne ferim de faptele interzise şi de rele. Acest lucru îl putem realiza făcând numai fapte frumoase şi folositoare, adică Salih

40 SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂ CE CONŢINE KUR’AN-I KERIM ?nn

Amel (fapte bune). Orice faptă bună şi frumoasă pe care o facem înseamnă Salih Amel.

Atunci când omul îşi pune în aplicare credinţa, se îndreaptă către fapte bune şi lucruri minunate şi astfel se îndepărtează de rele. Acesta este un rezultat fi resc al credinţei, deoarece persoana care are credinţă se străduieşte să trăiască potrivit principiilor arătate de Kur’an-i Kerim. Şi astfel, omul devine un Musulman sensibil şi o persoană iubită de către cei din jur, face numai bine şi se fereşte de rele.

Kur’an-i Kerim mai arată că viaţa în această lume este una trecătoare, că, după ce mor, oamenii vor învia şi vor da socoteală pentru tot ceea ce au făcut în acestă lume. Kur’an-i Kerim ne avertizează în această privinţă şi ne vesteşte că cei care vor trăi după cum ne-a arătat Allah, vor avea parte de fericirea veşnică a Lumii de Apoi. Astfel, afl ăm din Kur’an-i Kerim că viaţa lumească este una trecătoare şi că Viaţa de Apoi este veşnică. Cu siguranţă că fi ecare om, după ce moare, va primi ceea ce merită pentru lucrurile făcute în viaţă. De aceea, Kur’an-i Kerim ne sfătuieşte stăruitor să nu uităm niciodată de Viaţa de Apoi.

Kur’an-i Kerim ne învaţă ritualurile de cultÎn Kur’an-i Kerim ni se porunceşte să ne închinăm lui Allah şi

ni se arată principiile de bază ale ritualurilor de urmat. Felul în care trebuie să citim şi să interpretăm Kur’an-i Kerim, precum şi modul în care trebuie să ne îndeplinim ritualul de cult, le afl ăm de la Profetul nostru căci, El a arătat Musulmanilor acest lucru, în mod practic, aplicând ritualurile de cult. În plus, de la El nu afl ăm doar modul în care efectuăm ritualul de cult, ci şi toate regulile religiei noastre. Viaţa şi comportamentul său reprezintă pentru noi exemplul cel mai bun. Iubitul nostru Profet a spus: „Să faceţi şi voi rugăciunea (namaz) aşa cum îl fac eu.”, „Ritualurile legate de pelerinaj să le îndepliniţi aşa cum fac şi eu.”

O, voi, cei care credeţi! Nu mergeţi pe calea diavolului! Cine va mergepe calea lui, să ştie că diavolul porunceşte comportament imoral şi faptele rele.Sura Nur (Luminii divine), versetul 21

41CE CONŢINE KUR’AN-I KERIM ? SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂn n

Rugăciunea (Namaz) este ritualul nostru de fi ecare zi. Ea asigură ca ataşamentul nostru faţă de Preamăritul Allah să rămână permanent viu. Rugăciunea (Namaz), reprezintă curăţenie din toate punctele de vedere. Prin abdest-ul de dinaintea namaz-ului curăţăm trupul. Prin îndreptarea feţei către Kaaba cea Sfântă, de cinci ori pe zi, persoana care face rugăciunea este ferită de rele.

Postul (Oruç) se ţine o dată pe an în luna Ramazan. Şi postul are o mulţime de foloase atât din punct de vedere material, cât şi spiritual.

Dania (Zekat), o practică de cult ce ţine de sfera fi nanciară, este pentru Musulmanii bogaţi. Aceştia, anual, împart săracilor o anu-mită parte din avuţia lor. Astfel, omul conştientizează ce anume înseamnă a împărţi şi astfel se întăreşte solidaritatea socială.

Pelerinajul (Hac) este şi el o formă de ritual destinată Musulma-nilor cu sufi cientă avuţie materială. Cei care au avuţie materială trebuie ca, o dată în viaţă, să meargă la Mekka, oraşul unde s-a născut şi a crescut Profetul nostru, pentru a vizita Kaaba şi locu-rile sfi nte din împrejurimi, aşa cum indică regulile legate de Pe-

lerinaj. Chiar dacă Musulmanii de pe faţa pământului vorbesc limbi diferite şi sunt de rase diferite, ei toţi se îndreaptă

către Creatorul lor şi I se închină.Pe lângă aceste forme de cult mai sunt şi altele

precum pomana numită: Fitir şi Kurban (Tăierea berbecului).

De fapt, a face fi ecare lucru bine şi frumos,

Allah porunceşte dreptatea, facerea

de bine, ajutorarea apropiaţilor.

Interzice faptele rele şi urâte,

duşmănia şi nedreptatea.

El vă dă sfaturi la care să vă

gândiţi şi pe care să le respectaţi.

Sura Nahl (Albina), versetul 90


a gândi frumos, a ne purta cum se cuvine, a-i ajuta pe cei ce au nevoie de sprijin, reprezintă forme de cult. Şi a uda o fl oare ce are nevoie de apă este tot o parte a cultului. A hrăni a pisică fl ămândă, a obloji aripa frântă a unei vrăbii, sunt, de asemenea, forme ale cultului, deoarece în acest fel iubim toate vieţuitoarele şi nu aşteptăm nicio recompensă când facem binele respectiv. Toate vieţuitoarele au fost create de Allah. Noi iubim toate creaţiile datorită Creatorului.

Formele de cult nu fac decât să ne apropie de Allah, Creatorul şi Stăpânul nostru. Omul este o fi inţă cu trup şi sufl et. Aşa cum, pentru a putea trăi, trupul nostru are nevoie de hrană, lichide şi odihnă, tot aşa şi sufl etul nostru are nevoie de anumite lucruri. Aceste necesităţi ale sufl etului le asigurăm prin formele de cult. Astfel, prin practicarea formelor de cult ne îndeplinim îndatori-rile faţă de Allah, dar ne hrănim şi sufl etul. Cultul ne întăreşte credinţa şi ne înalţă spiritul; ne aşează în inimă dragostea faţă de Allah.

Kur’an-i Kerim ne învaţă cum să ne rugămÎn Kur’an-i Kerim există rugăciuni foarte frumoase. Domnul

nostru ne învaţă în Kur’an-i Kerim cum să ne rugăm Lui. Există multe astfel de rugăciuni în Cartea noastră. Prin rugăciuni noi îi mulţumim Domnului nostru pentru nenumăratele binefaceri pe care ni le-a dat. Atunci când suntem în impas şi când suntem presaţi de probleme, ne deschidem braţele şi Îi cerem sprijinul, rugându-ne la El. Preamăritul nostru Domn ne aude şi ne primeş-te rugăciunile făcute din tot sufl etul.

Ruga este esenţa cultului. Ea crează o legătură foarte strânsă între Allah şi robul Său. Aşa cum Allah cunoaşte tainele pe care le ascundem în inima noastră, tot aşa ne vede şi atunci când avem nevoie de sprijin, ne aude glasul şi ne ajută să ne rezolvăm prob-lemele. El nu doreşte ca oamenii să aibă difi cultăţi.

Nouă ne revine îndatorirea de a ne îndrepta cu toată sincerita-

Stăpânul nostru,iartă-mă pe mine,pe părinţii mei şi pe cei ce cred, în ziua când vom da socoteală pentru ceea ce am făcut! Sura Ibrahim (Avraam), versetul 41)


tea către Domnul nostru şi de a ne ruga din tot sufl etul. Domnul nostru, cel care ştie tot ceea ce este ascuns sau nu, nu priveşte la înfăţişarea oamenilor ci în inimile lor.

Kur’an-i Kerim ne învaţă o bună conduităKur’an-i Kerim prezintă principiile frumoase ale moralei şi ne

cere să ne comportăm pe măsura acestora. Fericirea oamenilor este legată de aplicarea acestor principii. Principiile morale, pre-cum purtarea cum se cuvine faţă de părinţi, rude, săraci, ajutarea celor rămaşi în drum, evitarea risipei, respectarea cuvântului dat, încrederea, evitarea comportamentului rău, a nu râvni la bunurile orfanilor, a nu afecta viaţa şi bunurile nimănui, iubirea, respectul, frăţia, egalitatea, corectitudinea, onestitatea, vegherea dreptăţii şi justiţiei, întrajutorarea, solidaritatea, unitatea, a face treburile bine, hărnicia, generozitatea, toate acestea vor face oamenii feri-ciţi atât în această viaţă, cât şi în cea de apoi. A nu depăşi limitele puse de Allah, a face bine tot timpul, a respecta cuvântul dat, a fi cinstit şi cumpătat, sunt principiile morale pe care Kur’an-i Kerim pune accent în mod deosebit.

Principiul la care Kur’an-i Kerim ne cere să veghem cel mai mult este dreptatea. Dreptatea înseamnă a respecta şi proteja drepturile tuturor şi a nu face nedreptăţi. Domnul nostru ne po-runceşte să ne comportăm drept faţă de oameni fără a face di-ferenţe de religie, limbă şi rasă. De-a lungul istoriei, Musulma-nii, respectând această poruncă, au trăit în pace laolaltă cu alte popoare care aveau religii diferite. Străbunii noştri nu au făcut niciodată presiuni asupra evreilor şi creştinilor care trăiau sub stăpânirea lor pentru a-şi schimba religia şi i-au lăsat să creadă liberi în propria lor religie.

Spiritul unui om este frumos prin frumuseţea lui morală. Cel care are un comportament moral bun are de asemenea şi un sufl et bun. Cel mai bun om este acela care crezând în Allah şi în Profet, păşeşte pe calea lor şi are o bună conduită.

Noi l-am sfătuit pe om să se poarte

frumos cu mama lui şi cu tatăl său.

Sura Ahkaf (Duna de nisip), versetul 15


Kur’an-i Kerim ne cere să evităm obiceiurile proaste precum minciuna, falsitatea, înşelătoria, îngâmfarea, înjosirea altora şi folosirea vorbelor urâte.

Astfel, Kur’an-i Kerim ne-a adus la cunoştinţă principiile mo-rale necesare pentru ca oamenii să trăiască în pace, în linişte şi bucurie.

Omul are o serie de îndatoriri care încep de la propria persoană şi ajung până la Creator. Îndatorirea faţă de Domnul nostru este aceea de a ne închina Lui, iar îndatorirea faţă de oameni este aceea de a respecta drepturile lor.

Kur’an-i Kerim ne învaţă ce este permis (helal) şi ce este interzis (haram), binele şi răul, ceea ce este corect şi ceea ce este greşitKur’an-i Kerim ne arată ceea ce este permis (helal) şi ceea ce

este interzis (haram), ne învaţă ce este binele şi răul, ne cere să răspândim binele şi frumosul şi să ne ferim de rele. Aceasta, pentru că ceea ce este helal şi lucrurile bune ne dau linişte sufl etească, în timp ce relele şi păcatele ne întunecă sufl etul.

Kur’an-i Kerim acordă importanţă şi pune mare preţ pe câştigul helal şi lucrurile folositoare. Vrea ca ceea ce câştigăm să fi e obţinut pe căi permise, ceea ce mâncăm şi bem să fi e helal şi curat. Ne interzice să consumăm mâncăruri haram, precum carnea de porc şi animale moarte. Ne cere să ne ferim de băuturi alcoolice şi droguri. Căile de câştig pe nedrept, cum ar fi corupţia, hoţia, contrabanda, camăta, jocurile de noroc, mita şi jaful le consideră păcate mari.

Kur’an-i Kerim porunceşte să ne comportăm bine cu toţi oamenii; interzice tirania şi nedreptatea, iscodirea defectelor şi a lipsurilor oamenilor, bajtocorirea şi înjosirea lor, defăimarea şi punerea de nume urâte. Astfel, ne cere formarea unei societăţi


curate, de încredere, în care oamenii să trăiască în pace şi respect reciproc, fi ind exemplu pentru omenire.

Kur’an-i Kerim ne cere să fi m împăcaţi cu noi înşine, cu vecinii şi cu mediul înconjurător. Ne sfătuieşte să evităm atitudinile şi comportamentul care să ofenseze şi să deranjeze oamenii. Ne cere ca să fi m mereu alături de faptele bune şi frumoase. Ne porunceşte să-i ajutăm pe cei ce au nevoie, începând de la persoanele din jurul nostru.

Kur’an-i Kerim acordăimportanţă vieţii de familieKur’an-i Kerim atrage atenţia asupra poziţiei pe care o are fa-

milia în societate şi ne aduce la cunoştinţă îndatoririle pe care le au membrii familiei unii faţă de alţii pentru ca viaţa de familie să decurgă în iubire, respect şi linişte. Porunceşte ca fi ii şi fi icele noastre să fi e educaţi astfel încât să devină oameni buni cu o bună conduită. Cere ca părinţii să fi e respectaţi. Acordă importanţă re-laţiilor de rudenie. Porunceşte ca omul să-şi asume ajutorarea orfanilor şi a săracilor.

Kur’an-i Kerim ne învaţă să iubimKur’an-i Kerim ne cere să ne iubim şi să ne respectăm familia,

părinţii, deoarece părinţii sunt cei care ne-au adus pe lume. Noi ne iubim părinţii şi familia foarte mult. Şi de aceea trebuie să fi m respectuoşi cu părinţii şi fraţii noştri.

Kur’an-i Kerim ne cere să ne iubim rudele şi să ne înţelegem bine cu ele tot timpul. Şi pe vecini trebuie să-i iubim şi să ne împăcăm bine cu ei, iar atunci când aceştia au probleme trebuie să îi ajutăm, deoarece oamenii nu trăiesc singuri ci, au alături vecini. Atunci când împărtăşim durerile acestora, ele se mai alină, iar atunci când împărtăşim bucuriile lor, ele sporesc.

Kur’an-i Kerim ne cere să iubim toţi oamenii. Indiferent de ce naţie sau rasă aparţin, indiferent de neamul sau poporul din care

Domnul tău a poruncit ca nu cumva să

vă închinaţi la altcineva în afara

Lui şi să vă purtaţi frumos cu părinţii

voştri. Dacă unul din ei

sau chiar amândoi vor îmbătrini

alături de tine, să nu spui

nici măcar „of”; nu-i repezi,

vorbeşte-le frumos, foloseşte vorbe

frumoase.Sura Isra (Călătoria nocturnă),

versetul 23


se trag, noi îi iubim pe toţi oamenii deoarece Allah i-a creat pe oameni egali. Nimeni nu este mai presus de nimeni. Adevărata superioritate constă în a nu ne împotrivi lui Allah, în a câştiga iubirea Lui, în a evita împotrivirea faţă de El şi în a fi aproape de El. Iubindu-ne unii pe alţii, e în puterea noastră să transformăm lumea într-o grădină de trandafi ri. Neînţelegerile şi războaiele ce au adus oamenilor în afară de lacrimi? Nimic nu este mai preţios decât viaţa omului. În Preamărita Carte se accentuează faptul că a ajuta un om să trăiască este acelaşi lucru ca şi când a ajuta toată omenirea. Tot în Cartea noastră este scris că dacă omori un om este ca şi cum a-i omorî pe toţi oamenii.

Kur’an-i Kerim ne cere să-i ajutăm pe cei care nu au pe nimeni şi sunt lipsiţi de adăpost, deoarece noi suntem oameni. A-i ajuta pe cei care nu au pe nimeni, pe cei care au rămas pe drumuri este o îndatorire umană. Oameni fi ind, noi facem bine la toată lumea.

Kur’an-i Kerim ne cere să iubim tot ce există, indiferent dacă sunt vieţuitoare sau nu. Iubim stelele care strălucesc noaptea pe cer, Luna, Soarele, ploaia, adierea vântului ce ne mângaie părul. Iubim râurile ce susură, fl orile multicolore, fl uturii gingaşi, păsările care ciripesc vesele prin copaci. Toate acestea ni-l amintesc pe Creator. Ele ne amintesc că omul este cea mai valoroasă fi inţă de pe faţa pământului.

Kur’an-i Kerim ne cere să-l iubim pe Allah care ne-a creat în forma cea mai frumoasă. Tot ceea ce există în lume a fost creat pentru noi. Pe Domnul nostru care ne iubeşte foarte mult, îl iubim şi noi foarte mult. Ne iubim şi Cartea Sfantă care îi învaţă pe oameni cunoaşterea şi iubirea.

Kur’an-i Kerim cere ca şi copiii să fi e iubiţi. Copiii au aşa de multă nevoie de iubire şi de accea mamele lor îi cresc în iubire. Îndeosebi nou-născuţii, au fost creaţi parcă pentru a fi iubiţi. Aşa cum fl orile sunt vii datorită apei şi pământului, tot aşa şi copiii au nevoie de grijă şi iubire. De aceea Kur’an-i Kerim cere ca orfanii şi copiii care nu au pe nimeni să fi e mult mai iubiţi şi ocrotiţi.

Întradevăr,Preasfântul

Mahomed (p.a.s.)este un exemplu

frumos pentru voi.Sura Ahzab (Aliaţii), versetul 21


Copiii vin pe lume puri şi fără păcate. În Kur’an-i Kerim veni-rea lor este anunţată întotdeauna ca o veste bună. Ei sunt câte o veste bună! O veste venită de la Allah!

Copiii sunt un dar al Preamăritului nostru Domn şi reprezintă lumina ochilor noştri. Kur’an-i Kerim îi denumeşte lumina ochi-lor. Lumina ochilor pentru părinţi, bunici şi pentru toţi.

Tot potrivit Kur’an-i Kerim ei sunt podoabele, giuvaierurile vieţii pământeşti. Ei conţin toate subtilităţile artei Preamăritului Allah.

Iubitul nostru Profet iubea foarte mult copiii şi le acorda multă atenţie. Atunci când auzea plânsetul lor termina numaidecât rugăciunea (namaz) pentru ca aceştia să nu se întristeze şi mai mult. Îi aşeza pe genunchi şi spunea: „Ei sunt mirosul Raiului!”. Nu putea să-i vadă trişti. Iar în privinţa orfanilor, mai mult, nu putea îndura să-i vadă mâhniţi. Pe copii îi urca în spate şi se juca cu ei; glumeau împreună. Îi saluta şi îi întreba de sănătate. Îi îmbrăţişa, îi pupa, îi mângâia, îi căra în spate şi se juca împreună cu ei. Totodată simţea în adâncul sufl etului său durerile lor.

Astfel, maturii au învăţat cum să se comporte faţă de copii de la Profetul nostru şi din Kur’an-i Kerim coborât lui.

Sfaturi din Kur’an-i Kerim pentru copiiIbrahim (Abraam) a lăsat moştenire acest lucru şi feciorilor săi.

Yakup (Iacob) la fel: „Fiii mei! Allah a ales pentru voi Islam-ul. Iar voi întregiţi-vă viaţa doar ca Musulmani”, le spuse el.

Yakup, înainte de a muri, şi-a întrebat fi ii: „La cine vă veţi în-china după moartea mea?”, iar ei i-au răspuns: ’Ne vom închina la o singură divinitate care este Domnul tău şi Domnul strămoşi-lor tăi: Ibrahim, Ismail şi Ishak; noi, suntem Musulmanii care ne-am supus Lui.” (Sura Bakara (Vaca), versetele 132 şi 133)

„Lokman este cel care, sfătuindu-şi fi ul, i-a spus: Fiul meu! Nu


căuta semeni lui Allah! Căci facerea de părtaşi este cea mai mare fărădelege.

Noi i-am poruncit omului să se poarte bine cu părinţii săi. Mama sa l-a purtat în pântece pierzându-şi puterile pe zi ce trecea. Iar înţărcarea a fost după doi ani. De aceea, noi i-am poruncit omului astfel: Mulţumeşte Mie şi părinţilor tăi. Întoarcerea va fi la Mine.

Dacă unii se vor preocupa ca tu să-Mi faci părtaşi ceva despre care nu ai cunoştinţă, să nu te supui lor. Dar să ai relaţii bune cu ei în astă lume. Însă respectă calea celor ce se îndreaptă către Mine deoarece întoarcerea va fi la Mine. Iar eu vă voi da de ştire despre ce sunteţi pe cale de a face.

Lokman şi-a continuat sfaturile, astfel: Fiul meu! Fără îndoială că Allah va scoate la iveală o faptă făcută, chiar de ar avea greutatea unui bob de muştar şi s-ar afl a ascunsă într-o stâncă, în ceruri sau în adâncul pământului. Allah, cunoaşte cele mai ascunse lucruri şi este Atotştiutor.

Fiul meu! Fă rugăciunea (namaz) aşa cum trebuie. Porunceşte numai binele. Fereşte-te de rele. Fi răbdător cu necazurile ce se abat asupra ta. Toate acestea sunt lucruri ce au fost poruncite în mod sigur.

Nu înjosi oamenii, evitându-i, şi nu umbla cu îngâmfare, deoare-ce Allah nu-i iubeşte pe îngâmfaţi şi lăudăroşi.

Mergi fi resc. Coboară-ţi glasul. Asta, pentru că cel mai urât dintre toate este probabil glasul măgarului!” (Sura Lokman, versetele 13-19)

Când vor ajunge copiii

voştri la vârsta adolescenţei,

să ceară voie aşa cum au făcut-o şi

cei de dinaintea lor. Astfel vă

tălmăceşte Allah versetele Sale. Allah este

pe drept ştiutor şi înţelept .

Sura Nur (Lumina Divină), versetul 59.


SĂ CITIM...PĂIANJENUL POVESTEŞTE SURA REVELATĂ DESPRE ELEu sunt un mic păianjen. Nu vă strâmbaţi numaidecât. Ştiu

că multora dintre voi nu le place înfăţişarea mea şi chiar le e frică. Nu uitaţi însă că Domnul nostru nu a creat nimic inutil şi fără un rost. El a pomenit despre mine în Kur’an-i Kerim şi, la porunca Sa, Preasfântul Mahomed (p.a.s.) a denumit a 29-a sura din Kur’an-i Kerim cu numele meu (Ankebut). Să cunoaştem pe scurt această Sura.

Sura Ankebut are 69 de versete. Printre subiectele principale ce sunt prezentate aici se numără credinţa în Allah, importanţa supunerii faţă de părinţi, sfârşitul dureros de care vor avea parte cei ce fac rele iar cei care au credinţă şi fac fapte bune vor fi răsplătiţi aşa cum se cuvine. Totodată se mai arată că rugăciunea (namaz) îl fereşte pe om de rele, că pomenirea lui Allah este un ritual de cult foarte important şi se accentuează faptul că atunci când dau de bine, oamenii nu-l mai pomenesc şi neglijează să se mai roage la El. Pe lângă acestea se vorbeşte de faptul că în mod sigur toate vietăţile create vor muri într-o bună zi, că este foarte urâtă minciuna şi că fi ecare va da socoteală doar pentru păcatele sale. În această sura mai sunt prezentate povestioare legate de Profeţii Nuh (Noe), Ibrahim (Abraham), Lut (Lot), Şuayp (Ietro) şi Hud (Hud).

Acum să revenim la legătura suralei despre mine. Sura şi-a luat denumirea de la asemuirea cu pânza de păianjen ce se face în ver-setul 41. Asemuirea de aici este făcută pentru a explica cât de sla-bă şi şubredă este credinţa falsa şi însuşirile ei în faţa adevărului. Ankebut înseamnă păianjen femelă. Atunci când femela păianjen îşi ţese pânza, îşi omoară soţul chiar acolo. Apoi, muştele şi gân-

Situaţia celor care au alţi prieteni decât Allah, seamănă cu cea a păiajenului. Păianjenul îşi face cuib, dar cel mai şubred cuib este al lui. Ce bine dacă ar fi ştiut şi ei acest lucru! Sura Ankebut (Păianjenul),versetul 41.


dacii cad în capcana acelei pânze. Casă pe care o facem pentru noi este destul de solidă. Ba mai mult, fi rul pânzei de păianjen este mult mai rezistent decât fi rul de oţel de aceeaşi grosime.

Oamenii nu ştiu, dar eu vă spun vouă. Noi, păianjenii, înainte de a ţese plasa, facem calculul matematic şi geometric al locului respectiv. Pânzele pe care le ţesem reprezintă pentru noi atât loc de odihnă şi un mijloc de transport, cât şi un sistem de avertizare şi un scut. Chiar dacă pentru noi pânza este foarte trainică, toată lumea ştie cât de şubred este cuibul de păianjen. Casa păianje-nului nu face nici umbră şi nici nu oferă protecţie. Din păcate, vântul sau o uşoară atingere o pot distruge.

Întrucât evenimentele prezentate în sura şi mesajul ce se doreşte a fi comunicat se învârte în jurul acestui exemplu, asemuirea cu păianjenul este acceptată ca fi ind simbolul suralei. Sprijinul celor care cer ajutor de la altcineva decât Allah şi au încredere în acel ajutor, este tot atât de şubred ca şi cuibul de păianjen. De multe ori oamenii acceptă unele forţe şi puteri cărora le acordă importanţă crezând că sunt cele adevărate. Tot aşa, foarte mulţi oameni cred că puterea cea mai importantă este funcţia, banul sau averea. Şi pentru a le obţine, se dedică numai lor. Alţii aleargă întruna după cunoştinţe inutile. Alteori, oamenii cred că armele şi forţa brută sunt mai presus de orice. Când, de fapt, ei ar trebui să vadă forţa divină, care, de fapt, i-a creat.

Preamăritul Allah, aseamănă toate acestea cu pânza şubredă a păianjenilor care se năruie la o sufl are şi o atingere. Adevărata forţă şi putere este prietenia Lui. Toate celelalte, oricât de puter-nice ar părea, în faţa lui Allah valorează cât o pânză de păianjen. Ei nu ştiu oare că pe Nemrut, cel care se credea Dumnezeu, Allah l-a omorât cu un ţânţar, iar pe oamenii înarmaţi, care voiau să-l omoare pe Preasfântul Mahomed (p.a.s.), i-a păcălit cu un păian-jen atunci când veniseră la gura peşterii unde era ascuns Profetul nostru? Ştiu ei, dar nu vor să vadă adevărul.


Şi dacă tot am ajuns aici, să vă împărtăşesc o întâmplare care pe mine m-a bucurat foarte mult. Eu sunt păianjenul care am avut o misiune foarte importantă în timpul Hedjirei, pe care Preasfântul Mahomed (p.a.s.) l-a făcut de la Mekka la Medina. Preamăritul Allah mie mi-a dat misiunea de a ţese pânza la gura peşterii în care se adăpostiseră Preasfântul Mahomed (p.a.s.) şi prietenul său de călătorie Preasfântul Ebu Bekir. Dar, o bucurie şi mai mare a fost aceea de a vedea faţa plină de lumină divină a Preasfântului Mahomed (p.a.s.). Aceasta a fost o bucurie atât de mare!

Dacă voi credeţi şi vă bazaţi numai pe Allah, veţi putea depăşi cu uşurinţă toate greutăţile ce vă ies în cale. Adăpostiţi-vă la Preamăritul Allah, deoarece nu există un sprijin mai mare şi un prieten adevărat ca El.


CAPITOLUL IV

ÎNVĂŢĂMINTELE UNOR EPISOADE DIN CORAN

(KUR’AN-I KERİM)

Primul om, primul profet

A llah l-a creat mai întâi pe tatăl nostru Adem (Adam). Apoi a creat-o pe mama noastră Havva (Eva). El i-a creat să fi e soţi unul altuia. I-a învăţăt toate cele care există

precum şi numele lor. Pe Adem l-a învăţat să spună Havva, iar pe Havva să spună Adem. I-a învăţat să cunoască şi să înveţe tot ceea ce îi înconjura. Pe tatăl nostru Adem l-a făcut Profet. Toţi oamenii s-au înmulţit din copiii Preasfântului Adem şi Havva. Aceştia s-au răpândit în toate colţurile lumii. Astfel, au apărut diferite rase şi limbi. Cei cu pielea albă şi cei cu pielea neagră sunt copiii Preasfântului Adem şi Preasfi ntei Havva. Blonzii, şatenii şi bruneţii sunt şi ei copiii Preasfântului Adem şi Havva. Chiar dacă culoarea părului nostru, a ochilor noştri este diferită şi chiar dacă vorbim limbi diferite, toţi avem o inimă, două mâini şi două picioare. Şi dincolo de toate avem o minte. Toate acestea ne învaţă Kur’an-i Kerim. Dacă nu erau scrise acolo, nu aveam

de unde să ştim cum am fost creaţi noi oamenii, cum ne-am înmulţit şi de ce ne-am împrăştiat pe suprafaţa pământului. Ştim că pământul a fost pus în slujba oamenilor datorită faptului că aşa scrie în Cartea noastră.

Înainte de Preasfântul Adem, fuseseră creaţi îngerii şi vietăţile numite gini(cin). Atunci când Allah le-a spus îngerilor că îl va crea pe om, ei au spus : „Doamne, noi suntem robii tăi. Pe tine te slăvim şi te preamărim. Ne este teamă că omul va vărsa sânge pe faţa pământului şi că va cauza neînţelegeri”. Allah le-a spus: „Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi” şi l-a creat din pământ pe Preasfântul Adem care a fost primul om şi primul Profet. Apoi i-a dat sufl et.

Allah l-a învăţat pe Preasfântul Adem numele tuturor lucrurilor din jur. L-a învăţat să zică soarelui soare, pământului pământ, vântului vânt, fl orii fl oare, păsării pasăre. Câte vieţuitoare existau, Preasfântul Adem a învăţat numele tuturor. Allah însă pe îngeri nu îi învăţase toate acestea. Faţă de celelalte vieţuitoare, pe Preasfântul Adem şi pe oamenii ce i-au urmat i-a făcut superiori. Stăpânul nostru i-a cerut Preasfântului Adem să-i înveţe pe îngeri numele lucrurilor. Prin pronunţarea acestor nume de către Preasfântul Adem, îngerii, la porunca lui Allah, s-au închinat Preasfântului Adem şi i-au recunoscut superioritatea faţă de ei. Numai Diavolul a fost cel care nu a ascultat porunca lui Allah şi nu a acceptat superioritatea Preasfântului Adem. Spunând că el a fost creat din foc, l-a considerat inferior pe Preasfântul Adem ce fusese creat din pământ. Trufaş, s-a împotrivit lui Allah. Când, de fapt, atât focul, cât şi pământul fuseseră create de Allah; cum putea focul să fi e mai presus decât pământul!? Preasfântul Adem nu era superior pentru că fusese creat din pământ, ci datorită faptului că Allah îi dăduse minte şi voinţă.

Pe Diavolul care, îngâmfat fi ind, s-a crezut superior omului, Allah l-a blestemat până în Ziua de Apoi. I-a dat un răgaz până în

58 SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂ ÎNVĂŢĂMINTELE UNOR EPISOADE DIN CORAN nn

ziua când oamenii vor muri şi vor reînvia. Diavolul, în loc să se căiască şi să-şi ceară iertare pentru greşeala făcută, a preferat să se îndărătnicească. A continuat să i se împotrivească lui Allah şi a spus că va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i împiedice pe oameni să facă fapte bune şi să-i îndepărteze de lucrurile frumoase. Astfel, diavolul a devenit duşmanul tuturor lucrurilor bune.

După Preasfântul Adem, Allah a creat-o pe Havva. A făcut-o soţia Preasfântului Adem. Apoi i-a aşezat în rai şi le-a interzis să mănânce fructele unui pom. În plus, le-a spus că Diavolul este duşmanul lor şi i-a sfătuit să stea departe de el.

Diavolul le-a spus că dacă vor mânca din fructele pomului interzis vor deveni nemuritori şi, păcălindu-i astfel, a reuşit să-i facă să mănânce acele fructe. Preasfântul Adem şi Havva şi-au dat seama că au făcut ceva rău şi le-a părut rău. Le-a fost teamă că, lăsându-se păcăliţi de Diavol, vor rămâne pe vecie în Iad ca şi el. Allah a văzut că le pare rău şi că sunt foarte trişti. Aşa că le-a acceptat pocăinţa şi i-a trimis din Rai pe pământ. Astfel a început viaţa omului pe pământ.

Preasfântul Adem şi Havva i-au cerut lui Allah să le dea copii. Iar Allah le-a dat o mulţime de băieţi şi fete. Astfel a început să se înmulţească rasa umană pe pământ. Preasfântul Adem a fost profet pentru copii săi. Allah l-a protejat de vicleniile Diavolului.

Într-o zi, Habil (Abel) şi Kabil (Cain), doi fraţi dintre copii Preasfântului Adem, i-au oferit lui Allah câte o ofrandă. Ofranda lui Habil a fost acceptată, în schimb, cea a lui Kabil nu a fost acceptată. Diavolul a umplut inima lui Kabil cu gelozie şi ură faţă de fratele său. Şi, în fi nal, Kabil şi-a omorât fratele. Astfel, pentru prima oară se vărsă sânge pe pământ. Diavolul fu foarte bucuros datorită acestui lucru. Kabil nu a ştiut ce să facă cu trupul fratelui său şi, în timp ce stătea încremenit în aşteptare, a văzut o cioară. Cioara săpa pământul cu ghiarele pentru a îngropa o altă

59ÎNVĂŢĂMINTELE UNOR EPISOADE DIN CORAN SĂ NE CUNOAŞTEM CARTEA SFÂNTĂn n

cioară moartă. Kabil s-a gândit că şi el ar putea face la fel. A săpat pământul şi l-a îngropat pe fratele său Habil. Din acea zi oamenii care mor sunt îngropaţi în pământ.

Dupa o vreme, a murit şi Preasfântul Adem după ce îmbătrânise mult. Şi pe el tot în pământ l-au îngropat.

Preasfântul Adem a fost primul om creat şi el este strămoşul omului. Primele haine el le-a îmbrăcat. El a arat pământul pentru prima oară, l-a cultivat şi i-a cules roadele. I-a învăţat pe copiii săi tot ceea ce ştia. I-a sfătuit să facă fapte bune, să fi e oameni buni şi să dea bineţe.

Preasfântul Adem este primul nostru profet, iar viaţa lui este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.

Arca lui Nuh (Noe)Între timp au trecut foarte mulţi ani. După Preasfântul Adem,

oamenii s-au înmulţit şi s-au răspândit în toată lumea. Au început să trăiască în comunităţi. Cu timpul, oamenii s-au îndepărtat de la calea profeţilor şi au început să se închine la idoli. Spuneau Divinitate la idolii făcuţi de mâna lor şi se închinau la ei. Uitaseră că sunt copiii Preasfântului Adem. Cei puternici şi bogaţi îi asupreau pe slabi şi lipsiţi de putere. Inimile li se împietriseră, uitaseră să fi e milostivi şi să facă fapte bune. Pe scurt, nu mai rămăsese pace şi linişte printre oameni. Din rândul lor, Allah l-a ales pe Preasfântul Nuh şi l-a însărcinat cu misiunea de a fi profet. Preasfântul Nuh era un om corect, iubit de oameni şi în care toţi aveau încredere. Îi ajuta atât cât putea pe cei nevoiaşi şi spunea fără teamă adevărul.

După ce a devenit profet, Preasfântul Nuh a chemat oamenii să creadă în Allah şi să i se închine numai Lui. Le-a spus că el doar îi avertizează şi că atâta vreme cât vor continua să facă fapte care nu sunt pe placul lui Allah, nu vor avea parte de pace şi linişte.


Oamenii nu numai că nu au crezut în această frumoasă che-mare a Preasfântului Nuh, ba chiar şi-au bătut joc de el şi de cei care credeau spunând: „Şi tu eşti un om ca noi, de ce te-am crede?” În ciuda tuturor eforturilor sale, foarte puţini oameni au avut credinţă în Allah. Ceilalţi au continuat să se închine la idoli, să facă rele şi să-i nedreptăţească pe cei slabi. Cei care nu cre-deau, l-au acuzat pe Preasfântul Nuh că este nebun. Au făcut tot ce le-a stat în putere ca să împiedice frumoasa chemare a lui. Presiunile făcute asupra Preasfântului Nuh şi a celor care credeau au crescut atât de mult, încât, în fi nal, acestea s-au transformat în ameninţări cu moartea. El însă a continuat cu răbdare să dea sfaturi frumoase.

Inimile dure ale oamenilor de vază şi ale bogaţilor din oraş nu s-au înmuiat şi s-au încăpăţânat să nu creadă. Profetul Nuh a ri-dicat mâinile şi s-a rugat la Allah astfel: „Domnul meu, ei nu mă cred, ajută-mă!”. Văzând acest lucru, necredincioşii l-au provocat pe Profetul Nuh, spunându-i: „Să vedem dacă Domnul de la care ceri ajutor ne poate pedepsi.” Presiunile făcute asupra Profetului Nuh şi a celor care credeau deveniseră deja de nesuportat, aşa că Preasfântul Nuh s-a rugat iar: „Doamne, salvează-mă pe mine şi pe cei care cred!” Allah i-a spus Profetului Nuh să construiască o corabie. Întrucât până atunci nu se mai construiseră corăbii, nimeni nu ştia să le facă. Allah l-a învăţat pe Profetul Nuh cum să construiască acea corabie. El a adus copaci din pădure şi a construit o corabie mare. După ce aceasta a fost terminată, Allah i-a spus Preasfântului Nuh să-i urce pe credincioşi în corabie. În plus, i-a poruncit să mai ia pe corabie câte o pereche din fi ecare soi de animal. Necredincioşii nu şi-au dat seama de marele pe-ricol ce se apropia. A doua zi cerul s-a acoperit de nori negri şi a început să fulgere. La scurt timp a început să plouă cu găleata. Ploaia nu se mai oprea şi continua şi continua... Apele începu-


seră să acopere pământul. Necredincioşii au fugit spre munţi. Dar acest lucru nu a fost sufi cient pentru a-i salva. Ploaia a durat atât de mult, încât nu a mai rămas nicio palmă de pământ neacoperită de ape. Toţi necredincioşii care îşi bătuseră joc de corabia Profe-tului Nuh au murit înecaţi.

Ploaia care a durat zile întregi s-a oprit, iar norii se împrăştiară. După mai mult timp, Soarele a început să-şi răspândească razele cu generozitate. Allah salvase o mână de oameni care crezuseră în El.

Încet încet, apele s-au retras. Munţii şi câmpiile au început iar să se vadă. Pe pământ începea o nouă viaţă. De aceea, Preasfântul Nuh este considerat al doilea strămoş al omenirii după Preasfântul Adem.

Preasfântul Nuh este profetul nostru. El a construit prima cora-bie, iar viaţa lui este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.

În fl ăcări, grădină de trandafi ri După Preasfântul Nuh, oamenii au început iar să se înmulţească.

Au construit noi şi noi oraşe şi au început să trăiască în comunităţi. Cu timpul, oamenii iar s-au îndepărtat de la calea cea dreaptă pe care o arătaseră profeţii şi au început să facă rele, l-au părăsit pe Allah şi au început să se închine la alţe Divinităţi. Allah a trimis mulţi profeţi pentru a reaminti preamărita Sa religie. Preasfântul Ibrahim (Abraham) este unul dintre aceşti profeţi. El a fost trimis ca profet pentru poporul ţării Babil (Babilon), în ale cărei pământuri intra şi o suprafaţă din Anatolia de azi. Acest popor se închina la Soare, la Lună, la stele şi la idoli, pe care oamenii îi făceau cu propriile mâini şi pe care îi numeau dumnezei.

Într-o noapte, înainte de a deveni profet, Ibrahim, privind la stele şi la Lună, se gândea: „Cum de pot oamenii să le zică dum-


nezei şi să se închine la acestea?” Stelele care străluceau noaptea, precum şi Luna, cea mai frumoasă podoabă a cerului, dispăreau odată cu venirea zilei. „Luna şi stelele care acum se văd acum se pierd nu pot fi Domnul meu.”, îşi zicea el. Se gândea mereu la acest lucru. Într-o dimineaţă s-a trezit în zori şi a privit cum răsare Soarele. Acesta strălucea foarte frumos. A urmărit toată ziua Soarele. Pe seară şi acesta a dispărut încet încet. Ibrahim s-a gândit că nici Soarele nu poate fi Domnul oamenilor. Nu reuşea să-i înţeleagă pe oameni. Trebuia să existe un preamărit Creator care a creat totul; oamenii, Soarele, stelele şi Luna. Zile în şir s-a gândit la acest lucru şi, în fi nal, a crezut în Allah, Creatorul universului.

Profetul Ibrahim era un om cu purtări frumoase, căruia îi plă-cea să facă fapte bune şi era generos. Îi plăcea foarte mult să primească oaspeţi, să-i omenească şi să-i ajute pe săraci. Aşa cum se întâmplase şi cu profeţii anteriori, Allah l-a chemat şi pe el pentru ca, împreună cu poporul său, să facă fapte bune şi să renunţe la faptele rele.Şi tatăl Preasfântului Ibrahim se închina la idoli. El se întrista

foarte mult văzând ce face tatăl său. Într-o zi l-a întrebat: „Iubitul meu tată, de ce te închini la aceşti idoli care nu aud, nu văd şi care nu-ţi pot fi de niciun folos? Tătăl meu drag, Allah este unic, El nu are seamăn şi egal.” Tatăl s-a supărat foarte rău auzind vorbele fi ului său şi, după ce a strigat la el, spunând: „Cum poţi să nu crezi în dumnezeii noştri?”, l-a alungat de acasă. Cu toate că se purtase foarte urât cu el, Preasfântul Ibrahim s-a rugat la Allah ca să-l ierte pe tatăl său şi să-i arate calea cea dreaptă.

Fără a-şi pierde răbdarea, Profetul Ibrahim le-a vorbit oameni-lor că trebuie să i se închine numai lui Allah şi că nu trebuie să se închine la alţi dumnezei.

Nemrut, regele Babilonului(Babil) era un om foarte necruţător.


De frica lui, oamenii stăteau departe de chemarea Profetului Ibra-him. Într-o zi, Preasfântul Ibrahim s-a dus la Nemrut şi l-a chemat să creadă în Allah. Nemrut, foarte plin de sine l-a întrebat: „Eu sunt Divinitatea acestei ţări. Cine este Divinitatea ta?” Profetul Ibrahim a răspuns: „Domnul meu este Allah. El ia viaţa şi el ne reînvie.” Auzind acest răspuns, Nemrut a chemat doi oameni ce fuseseră condamnaţi la moarte. Le-a ordonat ostaşilor săi ca pe unul să-l omoare, iar pe celălalt să-l elibereze. Ostaşii l-au omorât imediat pe unul, iar pe celălalt l-au eliberat. Nemrut, întorcându-se către Preafântul Ibrahim, i-a spus: „Ai văzut? Şi eu omor şi readuc la viaţă.” Preasfântul Ibrahim a continuat: „Stăpânul meu face să răsară Soarele de la răsărit. Dacă ai atâta putere, tu fă-l să răsară de la apus.” Nemrut nu a ştiut ce să mai zică, dar tot nu a crezut în Allah.

În Babilon exista un mare templu în care se afl au idolii. Oamenii veneau aici, aduceau daruri idolilor şi se rugau la ei pentru îndeplinirea dorinţelor. Într-o zi, când toată lumea se lăsase furată de distracţiile din târg, Profetul Ibrahim a întrat pe ascuns în templu. Cu toporul pe care îl avea la el a distrus toţi idolii din templu şi l-a lăsat întreg doar pe cel mai mare. După aceea a agăţat toporul de gâtul acestuia şi a ieşit fără a fi văzut de nimeni. După ce distracţia s-a terminat, populaţia din Babilon a venit la templu şi a fost şocată să vadă ceea ce se întâmplase. Au început să se gândească cine anume ar fi putut face una ca asta. Ştiau că Preasfântul Ibrahim nu credea în idoli, aşa că l-au bănuit pe el. L-au chemat imediat la templu şi l-au întrebat: „Tu ai distrus idolii?” Ibrahim, le-a răspuns: „Nu cumva idolul care are agăţat de gât toporul a făcut aşa ceva? Să-l întrebăm pe el, poate el a văzut cine e făptaşul.” Cei afl aţi acolo au fost derutaţi şi au început să se uite când la idol, când la Ibrahim. Unul dintre ei a spus: „Ibrahim, nu-ţi bate joc de noi! Şi tu ştii că idolii nu au


viaţă. Nu văd şi nu vorbesc. De unde să ştie el cine e făptaşul?” Auzind acest lucru, Preasfântul Ibrahim le-a spus: „Foarte bine, atunci de ce vă închinaţi la aceşti idoli care nu vorbesc şi care nu sunt în stare să se apere nici măcar pe ei? Credeţi în Stăpânul lumilor, Preamăritul Allah!” Aceste vorbe ale Profetului Ibrahim i-au impresionat adânc pe cei prezenţi. Întâmplarea a început să se transmită din gură în gură. Unii oameni au crezut şi au renunţat să se mai închine la idoli. Nemrut s-a supărat foarte tare auzind ceea ce s-a întâmplat. Şi-a dat seama că nu va putea scăpa de Ibrahim decât dacă îl omora. Pentru a-i speria pe credincioşi s-a hotarăt ca să-l ardă pe rug. Lemnele adunate au fost aranjate precum un munte în mijlocul oraşului. Profetul Ibrahim ştia că Domnul său îl va apăra. Nemrut s-a uitat la Preasfântul Ibrahim sperând că, de frică, acesta va renunţa la credinţa sa. Numai că Profetul Ibrahim nu era câtuşi de puţin îngrijorat şi stătea neclintit, fără teamă. Oamenii se adunaseră în jurul focului. Apoi l-au aruncat de viu în mijlocul focului. Toată lumea îşi ţinea respiraţia şi privea spre rug. Dintr-o dată, focul se transformă într-o grădină de trandafi ri. În ochii credincioşilor apăru o scânteie de bucurie, iar Nemrut şi necredincioşii au rămas muţi de uimire. Allah poruncise focului ca să nu-l ardă pe Ibrahim. Focul care arde tot, se transformase pentru Ibrahim într-o grădină răcoroasă de trandafi ri. În faţa acestei minuni, Preasfântul Ibrahim i-a mulţumit din inimă Stăpânului său.

După această minune, necredincioşii nu au mai avut curajul să-i facă vreun rău.

Preasfântul Ibrahim a părăsit pământurile natale şi a plecat în Egipt pentru a-i chema pe oameni la calea frumoasă a lui Allah. Mai apoi a avut doi fi i, Ismail şi Isaac(Ishak). Allah le-a dat şi acestora misiunea de Profet.

Preasfântul Ibrahim, împreună cu fi ul său Ismail, a reconstruit


Kaaba (Kabe) pe vechea sa temelie, acolo unde fusese construită pentru prima dată de Preasfântul Adem.

Preasfântul Ibrahim şi fi ul său Preasfântul Ismail sunt profeţii noştri. Viaţa lor este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.

Cel mai frumos dintre frumoşi, Yusuf (Iosif)Profetul Yakup (Iacob) era nepotul Preasfântului Ibrahim şi fu-

sese trimis ca Profet în ţara : Kenan (Canaan). Profetul Yakup a avut doisprezece fi i. Yusuf era al unsprezecelea, iar Bünyamin (Beniamin) era fi ul cel mai mic.

Yusuf era un copil foarte frumos. Era greu să găseşti printre oameni pe cineva la fel de frumos. Întrucât îşi pierduse mama la o vârstă fragedă, tatăl său Yakup petrecea mai mult timp cu el. Oricum Yusuf fi ind un copil foarte drăgălaş era iubit de toată lumea. Numai că fraţii săi vitregi îl invidiau datorită atenţiei pe care tatăl lor i-o arăta.

Într-o noapte, Yusuf a avut un vis straniu. În vis, se făcea că unsprezece stele, Soarele şi Luna i se închinau lui. A povestit visul tatălui său. Tatăl său Yakup a fost foarte impresionat de acest vis, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Şi-a îmbrăţişat fi ul cu putere. Înţelesese că fi ul său Yusuf va deveni mai târziu profet. L-a sfătuit să nu povestească visul şi fraţilor săi. Îi era teamă ca fraţii vitregi să nu care cumva să îi facă ceva lui Yusuf. De aceea a început să-l ţină tot timpul în preajma lui şi nu-l lăsa în grijă nimănui.

După cîtva timp, fraţii mai mari au afl at de visul lui Yusuf. Acesta le-a dublat gelozia şi, în fi nal, s-au înţeles ca să scape de el. Au pus la cale un plan, pe ascuns. Au cerut permisiunea tatălui lor ca să plece cu toţii la plimbare în pădure. Preasfântul Yakup


nu a vrut să-l lase şi pe Yusuf să plece. Dar fi ii săi au insistat foarte mult şi i-au zis: „Tată, suntem atâţia. Crezi că nu vom fi în stare să avem grijă de Yusuf? Lasă-ne să mergem cu toţii.” Aşa că nu a avut încotro şi le-a dat voie. Fraţii au pornit cu toţii la drum. S-au îndepărtat multişor de casă. În jur nu mai era nimeni. De-acum puteau să scape de Yusuf. Aşa că, fără milă, l-au aruncat într-o fântână. Yusuf s-a agăţat de o piatră din peretele fântânii şi a reuşit să nu se înece. Fraţii săi s-au gândit ce minciună să spună tatălui lor. Aşa că au mânjit cămaşa lui Yusuf cu sângele unui animal pe care l-au vânat în pădure şi s-au întors acasă plângând. În mâinile lor aveau cămaşa însângerată a lui Yusuf. „Tată, ne-am luat cu joaca şi, la un moment dat, a venit un lup şi l-a atacat pe Yusuf. Am încercat foarte mult să-l scăpăm, dar în zadar. Numai cămaşa lui însângerată am putut să găsim’’ au spus ei. Preasfântul Yakup, nevăzând nicio ruptură în cămaşă şi-a dat seama că i-au făcut ceva rău lui Yusuf. I-a alungat pe fi ii lui fără să clipească. Ochii i s-au umplut de lacrimi şi a simţit în adâncul inimii sale durerea lui Yusuf.

În timp ce Yusuf aştepta, neajutorat, în fântână, o caravană ce mergea spre Egipt l-a găsit şi l-a salvat. Ajunşi în Egipt, cei din caravană l-au dat pe Yusuf ca slujitor la casa vizirului. Yusuf a rămas să trăiască în această casă.

Crescând, Yusuf s-a făcut un tânăr şi mai frumos. Soţia vizirului a fost foarte impresionată de frumuseţea lui Yusuf şi s-a îndrăgostit de el. Într-o zi, când nu se mai afl a nimeni în casă, a venit la Yusuf şi i-a propus lucruri necuviincioase. Yusuf nu a acceptat această propunere urâtă, deoarece el era un om cu un comportament moral. Neobţinând ceea ce îşi dorise, soţia vizirului l-a pârât pe Yusuf vizirului şi acesta l-a aruncat pe nedrept în închisoare.

Yusuf a stat ani la rând în închisoare. Allah l-a învăţat să inter-


preteze visele. În închisoare interpreta toate visele celor de acolo. Toate interpretările lui se adevereau. Allah îl însărcinase să fi e profet pentru a chema oamenii la adevăr şi la fapte bune.

Într-o noapte, regele Egiptului a văzut în vis cum şapte vaci slabe mâncau şapte vaci grase. Lângă şapte spice de grău verzi, erau şapte spice de grâu uscate. Nimeni din Egipt nu a putut in-terpreta acest vis. Cineva care îl cunoscuse pe Yusuf în închisoare i-a spus regelui cât de bine poate interpreta acesta visele. L-au scos imediat din închisoare pentru a interpreta visul. Profetul Yusuf a spus că va veni o foamete mare şi de aceea trebuie luate măsuri. Întrucât urmau să vină vremuri grele pentru ţară, regele l-a făcut pe Preasfântul Yusuf responsabil cu vistieria.

Profetul Yusuf, în următorii şapte ani de bunăstare, a strâns o parte din recolte şi le-a pus în hambare. După şapte ani a început foametea. Locuitorii ţărilor învecinate au început să vină în valuri până în Egipt pentru a lua de mâncare. Fraţii Preasfântului Yusuf l-au lăsat pe mezinul Beniamin lîngă tatăl lor şi au venit şi ei în Egipt ca să cumpere provizii. Fraţii lui nu l-au recunoscut pe Preasfântul Yusuf, dar Profetul Yusuf i-a recunoscut imediat. Le-a spus acestora ca data viitoare să-şi aducă fratele, altminteri nu vor mai primi provizii. Le-a dat înapoi şi banii pe care îi plătiseră şi i-a trimis acasă. La următoarea venire în Egipt l-au adus şi pe Beniamin (Bünyamin). Preasfântul Yusuf şi-a îmbrăţişat cu căldură fratele său şi i-a povestit toate cele ce se întâmplaseră. Apoi, a pus la cale un plan pentru a-l opri pe Beniamin în Egipt. A dat ordin ca în geanta lui Beniamin să fi e pus pe ascuns un obiect de valoare de-al regelui. A doua zi, când fraţii săi au ieşit la drum, un paznic i-a oprit şi le-a controlat bagajele. Din geanta lui Beniamin a ieşit la iveală obiectul de valoare. Aşa că l-au arestat pe Beniamin. Rugăminţile fraţilor săi nu l-au putut scăpa. L-au lăsat pe Beniamin şi s-au întors acasă. Au povestit tatălui lor


cele întâmplate. Parcă nefi ind de ajuns că îl pierduse pe Yusuf, de data aceasta Preasfântul Yakup a fost despărţit şi de Beniamin. Obosiţi de atâta plâns, ochii săi au orbit. Cu toate acestea, nu şi-a pierdut speranţa şi a spus: „Nu-mi rămâne decât să rabd. Cu siguranţă că într-o zi Allah îmi va aduce fi i înapoi. El este cel Atotştiutor.”

După o vreme, fraţii s-au dus în Egipt ca să-l ia pe Beniamin. Acolo, mergând la Profetul Yusuf, i-au cerut să-l ierte pe Beniamin şi să-l elibereze. Profetul Yusuf i-a întrebat: „Ce i-aţi făcut fratelui vostru Yusuf?” Fraţii săi, uimiţi de această întrebare, au exclamat: „Nu cumva tu eşti Yusuf?”. Inimile lor au fost cuprinse de teamă. Preasfântul Yusuf însă i-a iertat pe fraţii săi care îi făcuseră rău. „Luaţi cămaşa mea şi duceţi-o tatălui meu. El mă va recunoaşte după miros.” le-a spus şi i-a trimis spre casă. Profetul Yakup a strâns la piept cămaşa fi ului său Yusuf şi a mirosit-o cu dor. Şi-a frecat cămaşa pe faţă. În acea clipă, în semn de răsplată a răbdării de care a dat dovadă, Preamăritul Allah i-a redat lumina ochilor. Au plecat cu toţii în Egipt. Preasfântul Yusuf i-a spus tatălui său: „Tată, iată că Stăpânul meu a dus la îndeplinire visul pe care îl văzusem. Slăvit fi e Allah!”

Ani la rând Profetul Yusuf a condus cu dreptate oamenii din Egipt. A fost Profetul şi călăuza lor. I-a chemat mereu la fapte bune şi frumoase.

Preasfântul Yakup şi Preasfântul Yusuf sunt profeţii noştri. Viaţa lor este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.

Un copil pe apă: Preasfântul Musa (Moise)Cei ce se trag din neamul Profetului Yakup sunt denumiţi Fiii

lui Israel. După moartea Preasfântului Yusuf, ei s-au stabilit în


Egipt şi cu timpul s-au înmulţit. Faraonul Egiptului îi folosea pe Fiii lui Israel ca sclavi şi le făcea mari nedreptăţi. Într-o noapte, Faraonul a văzut în vis cum îi arde tronul şi se face cenuşă. Potrivit interpretării acestui vis urât, un nou-născut al Fiilor lui Israel urma să-l dea jos de pe tron pe Faraon. La ordinul Faraonului, toţi băieţii născuţi în acel an au început să fi e ucişi fără milă. Musa era unul dintre copiii născuţi în acel an. Agitându-se neputincioasă în căutarea unei soluţii care să-i scape pruncul, mama lui Musa a primit de la Allah o revelaţie: „Alăptează-l. Iar atunci când crezi că i se va întâmpla ceva, dă-i drumul în apă. Nu te întrista şi nu-ţi fi e teamă. Noi ţi-l vom înapoia.”

Mama lui Musa şi-a alăptat pruncul. Şi-a sărutat pentru ultima oară odorul şi l-a încredinţat Stăpânului său, lăsându-l să plutească pe fl uviul Nil, într-un leagăn de lemn. Sora lui Musa era încă un copil. A urmărit şi ea în linişte cum fratele ei pluteşte în jos pe apă în leagănul de lemn.

Luat fi ind de curentul fl uviului, leagănul în care se afl a Musa a ajuns la palatul Faraonului. Soţia Faraonului, Asiye, plimbându-se pe malul fl uviului, a observat leagănul ce plutea pe apă. A tras leagănul la mal şi, când l-a dezvelit, a văzut că înăutru doarme un nou-născut foarte drăgălaş. L-a luat imediat în braţe şi a început să-l dezmierde. S-a simţit foarte apropiată de el, ca şi cum ar fi fost propriul copil. L-a dus să-l arate Faraonului şi l-a rugat să-i cruţe viaţa. Faraonul s-a lăsat înduplecat şi astfel Musa a început să crească la palat ca şi cum ar fi fost copilul lor. Acum însă copi-lul avea nevoie de o doică dar copilul nu primea lapte de la nicio doică. Sora lui Musa a spus că ştie ea o doică şi, în felul acesta a făcut ca să fi e chemată chiar mama lor. Afl ând despre ce este vor-ba, mama lui Musa a venit la palat şi a spus că vrea să alăpteze ea copilul. Astfel, copilul a primit lapte de la propria mamă şi a înce-put să crească la curtea Faraonului, alături de mama sa naturală.


După ce a crescut, Musa a plecat de la curtea Faraonului şi s-a dus în ţara Preasfântului Şuayp (Ietro), unde a lucrat o perioadă ca cioban. Reuşise să impresioneze oamenii din jur prin corec-titudine şi prin comportamentul său moral. Acolo s-a căsătorit cu fata Profetului Şuayp.

Musa împreună cu soţia sa, s-au decis ca să se întoarcă în Egipt şi au pornit la drum. Când au ajuns la muntele Tur (Sinai), Allah i-a trimis revelaţia şi i-a dat misiunea de Profet. Preamăritul Allah i-a cerut Preasfântului Musa să meargă la Faraon şi să-i prezinte adevărata religie.

Preasfântul Musa l-a luat pe fratele său, Preasfântul Harun (Aaron), care era profet ca şi el şi împreună s-au dus la Faraon. Preasfântul Musa l-a chemat să recunoască unitatea lui Allah şi să i se închine numai Lui. I-a cerut să nu mai facă rău Fiilor lui Israel. Numai că Faraonul a refuzat această chemare şi i-a cerut să facă o minune pentru a demonstra că este profet. Preasfântul Musa a aruncat toiagul din mână şi acesta s-a transformat într-un şarpe uriaş. Faraonul a crezut că aceasta este o vrajă şi, chemându-şi vrăjitorii, le-a poruncit: „Destrămaţi imediat vrăjile lui Musa!” Vrăjitorii şi-au arătat toate puterile. Toiagul lui Musa însă a desfi inţat toate vrăjile lor. Vrăjitorii, înţelegând că cele făcute de Preasfântul Musa nu sunt vrăji, ci minuni, au crezut imediat în Allah. Faraonul însă nu a crezut. Preasfântul Musa şi-a strâns poporul şi au hotărât să plece din Egipt. Faraonul, afl ând de această hotărîre a lor, şi-a luat armata şi a început să-i urmărească pentru a-i distruge. I-a ajuns la Marea Roşie şi i-a încolţit. Preasfântul Musa a început să se roage la Allah pentru a-i ajuta. Allah i-a poruncit să lovească cu toiagul în apa mării. Preasfântul Musa a lovit cu toiagul în mare şi în acea clipă Marea Roşie s-a separat în două. Preasfântul Musa şi cu cei afl aţi alături de el au trecut pe malul celălalt pe drumul care s-a deschis. Atunci când


Faraonul şi armata sa au vrut să treacă pe acelaşi drum, marea s-a unit din nou. Faraonul şi armata sa au fost înghiţiţi de valurile uriaşe. Astfel, Allah i-a salvat pe cei care credeau în El de relele celor care nu credeau.

Toată viaţa sa, Preasfântul Musa le-a cerut celor din poporul său să se închine numai la Allah şi să nu-i caute seamăn.

Profetul Musa este profetul nostru. Viaţa lui este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.

Un profet meşter fi erar: Preasfântul Davud (David)Allah, l-a ales ca profet pe Preasfântul Davud şi i-a trimis drept

carte Zebur-ul. El este recunoscut ca fi iind cel cu vocea frumoasă. De aceea, în cultura noastră persoanelor care au voce frumoasă li se spune “vocea davudi”. Toată lumea rămânea impresionată de rugăciunile pe care Preasfântul Davud le făcea cu vocea sa frumoasă.

Profeţilor aleşi şi trimişi oamenilor, Allah nu le-a dat numai cunoştinţe religioase, ci i-a învăţat şi cunoştinţe despre viaţa de zi cu zi. Allah l-a învăţat pe Preasfântul Davud să topească metalele şi să le dea diverse forme. Primul meşter fi erar a fost Profetul Davud. Astfel, atunci când se luptau cu duşmanii, cei din comunitatea sa se apărau cu zalele făcute din metal.

Profetul Davud este profetul nostru. Viaţa lui este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.

Profetul care vorbea cu păsările: Preasfântul Suleyman (Solomon)După Preasfântul Davud, Allah l-a numit profet pe Preasfântul

Suleyman.


Preasfântul Suleyman i-a cerut lui Allah o mare împăraţie. Allah i-a ascultat rugăciunea. Allah l-a învăţat pe Preasfântul Suleyman limba animalelor şi a păsărilor. I-a dat puterea de a stăpâni vântul. Astfel, el a devenit un mare împărat care a putut conduce toate vieţuitoarele.

În armata Preasfântului Suleyman erau şi păsările. Într-o zi, când a plecat la luptă, a observat că lipseşte pupăza, aşa că a spus să fi e chemată imediat. Întrebată fi ind de ce lipsea, pupăza a răspuns că i-a adus veşti de la regina Belkîs care conducea ţara Saba. Poporul din Saba se închina la Soare.

Preasfântul Suleyman i-a trimis reginei Belkîs o scrisoare în care i-a prezentat, ei şi poporului ei existenţa şi unicitatea lui Allah. A chemat-o să se închine numai lui Allah. Belkîs şi-a chemat vizirii şi, după ce le-a citit scrisoarea, i-a întrebat ce trebuie făcut. Vizirii au spus că ar trebui să declare război Preasfântului Suleyman. Prinţesa Belkîs, care nu vroia război, i-a trimis Preasfântului Suleyman multe daruri, dar acesta nu le-a primit. Aşa că prinţesa Belkîs a pornit la drum pentru a-l vizita pe Preasfântul Suleyman la palatul său.

Preasfântul Suleyman a poruncit ca să fi e adus tronul reginei, înainte ca aceasta să sosească. Odată ajunsă la palat, prinţesa Belkîs a fost uimită să-şi vadă propriul tron acolo. În plus, ea a fost foarte impresionată şi de palatul de sticlă, construit peste apă. Belkîs a înţeles că o astfel de putere nu poate fi dată decât de către marele Creator. Aşa că a renunţat să se mai închine la Soare şi a crezut în Allah, Stăpânul lumilor.

În timpul domniei sale, Preasfântul Suleyman a condus oamenii şi celelalte vieţuitoare cu dreptate.

Preasfântul Suleyman este profetul nostru. Viaţa lui este poves-tită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.


Vorbeşte un prunc: Isa (Iisus) fi ul lui Meryem (Maria)Preasfânta Meryem era cunoscută în jur ca fi ind o femeie

cinstită şi cu un comportament moral. Făcea parte din familia Imran, care era o familie de vază în societate. Allah l-a trimis la ea pe îngerul numit Gabriel (Cebrail), în formă de om. Preasfânta Meryem, văzând în faţa ei un bărbat necunoscut, i-a spus acestuia să se teamă de Allah şi să nu-i facă vreun rău. Dar Gabriel însă i-a dat vestea cea bună, spunând: „Eu sunt trimisul lui Allah. Am fost trimis să-ţi dăruiesc un fi u.” Preasfânta Meryem s-a mirat şi a răspuns: „Eu sunt nemăritată. Nu sunt nici o femeie necuviincioasă şi nu am nici un comportament imoral. Cum aş putea să am un copil?” Gabriel a continuat: „Pentru Stăpânul lumilor acest lucru este foarte uşor. Allah l-a creat pe fi ul tău Isa ca o minune pentru oameni. Allah are puterea să facă orice.”

Şi timpul a trecutCând a venit momentul naşterii, Preasfânta Meryem s-a retras

într-un loc ferit de oameni şi l-a născut pe Isa sub un curmal. Preasfânta Meryem s-a întors acasă având în braţe nou-născutul. O aştepta un examen foarte greu. Oamenii au fost foarte uimiţi să vadă că Preasfânta Meryem a născut un copil fără a fi măritată şi au privit-o ca pe o femeie imorală, dezaprobând comportamentul ei. „O, Meryem, ai făcut un lucru foarte rău!” ziceau ei. Iar Meryem le răspundea: „Eu nu am făcut ceva de care să-mi fi e ruşine. Pruncul meu Isa este minunea lui Allah. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l.” Oamenii ştiau că un nou-născut nu poate vorbi. Numai că, în acea clipă, s-a întâmplat o minune şi Isa a început să vorbească: „Eu sunt profetul lui Allah. El m-a trimis să arăt oamenilor calea cea dreaptă. Mi-a cerut să fi u un copil bun şi a avut grijă să mă ferească de lipsa de cumpătare. Când m-am născut, când voi muri şi când voi reînvia Allah îmi va da frumuseţi.” Oamenii au fost foarte uimiţi să vadă că un


nou-născut vorbeşte. Au renunţat să o mai învinovăţească pe Preasfânta Meryem şi au lăsat-o în pace.

După ce a crescut, Preasfântul Isa ca şi profeţii anteriori a chemat oamenii să creadă în unitatea lui Allah, să facă fapte bune şi să stea departe de rele. Cei care nu au crezut în chemarea lui sfântă, l-au supus la cazne, pe el şi pe prietenii lui care crezuseră. Numai că Allah l-a protejat pe Profetul său ca şi pe cei ce au crezut, de răutăţile necredincioşilor.

Profetul Isa este profetul nostru. Viaţa lui este povestită cel mai frumos în Kur’an-i Kerim.


download [14.61 mb]

Documents