Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.

Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp.

Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.

Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi; acest fapt a influențat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei române ș ti prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.

Fabule celebre La Cigale et la Fourmi („Greierele și furnica”) Le Corbeau et le Renard („Corbul și vulpea”) Le Loup et l'Agneau („Lupul și mielul”) Le Renard et la Cigogne („Vulpea și barza”)

  Jean de La Fontaine (1621 - 1695) a fost un poet, dramaturg şi prozator francez, membru al Academiei Franceze. La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărţi, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop şi Fedru, precum şi de tradiţiile populare, şi înzestrat cu un talent deosebit, el a depăşit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă. Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franţa în timpul absolutismului şi a demascat cu mult umor şi vervă viciile claselor dominante necruţându-l nici pe rege şi nici pe curtenii săi. Eroii din fabulele sale, care aparţin lumii animaliere sau regnului vegetal, personificând tipuri şi caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieţii sociale din Franţa acelui timp. Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi, iar acest fapt a influenţat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei româneşti.Corbul şi vulpeade Jean de la Fontaine                        Jupân corbul câştigase                        Din negoţul ce-apucase                        Un bun chilipir de caş,                        Şi cu dânsu-n cioc se duse                        P-un copac, unde se puse                        Ca un om l-al său sălaş.                         Vulpea, ca o jupâneasă,                        O cam şterge de p-acasă,                        Şi ieşise la primblare;                        Iar bunul miros ce are                        D-ici, de colo o-ndreptă                        Sub copac, şi-n sus cătă:

                         "Jupâne corb, plecăciune!                        O, Doamne, ce frumuseţe!                        Ce pasăre, ce minune,                        Ce drag de pene măreţe!                        Dar n-are glas; ce păcat!"                         Corbul, îngâmfat în sine,                        Nicidecum nu-i veni bine                        Ca vulpea să-l socotească                        De mut sau să mi-l vorbească                        Că e prost l-al său cântat.                        Lungi gâtul, căscă ciocul

                        Şi-ncepu a croncăi.                        Caşul căzând, vulpea-aci,                        Cântăreţul păţi jocul.                         "Jupân corb, precum se vede,                        Minte numai îţi lipseşte;

                        Şi fă bine de mă crede                        Şi-nvaţă, te foloseşte:                        Că de mult, foarte de mult,                        Din punga celor ce-ascult                        Linguşitorii trăiesc."

Fabule de George TopârceanuGeorge Topârceanu a fost un mare poet, prozator, memorialist, publicist şi fabulist român, membru corespondent al Academiei Române. Activitatea litarară a început-o încă din fragedă copilărie, însă adevăratul său debut literar are loc mai târziu, în timpul liceului, prin publicarea creaţiilor sale în diverse reviste literare unde este corespondent... Volumele lui George Topârceanu s-au bucurat de un succes imens, de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie...Bivolul şi coţofanade George Topârceanu                        Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,                        Se plimba o coţofană                        Când în sus şi când în jos.                        Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:                        - Ah, ce mare dobitoc!                        Nu-l credeam aşa de prost                        Să ia-n spate pe oricine...                        Ia stai, frate, că e rost                        Să mă plimbe şi pe mine!                         Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,                        Se piteşte la pământ                        Şi de-odată - zdup! - îi sare                        Bivolului în spinare...                         Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.                        Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,                        Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi                        Să-l răstoarne,                        Să-l ia-n coarne                        Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.                         - Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?                        Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport                        Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni                        Şi de alte spurcăciuni...                        Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?                        Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,                        Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,                        Să te port degeaba-n spate?... Bivolul si cotofana

(Rezumat)

Titlul rezuma sitatia initiala, raportata la cele doua personaje bivolul si cotofana, situatie care declanseaza o succesiune de evenimente. Vazand cotofana plimbandu-se pe spinarea unui bivol, catelul crede ca este rost sa fie plimbat si el.Aruncandu-se pe spatele bivolului, este luat in coarne si aruncat cat colo. Bivolul isi expima cu un ton aspru ce crede despre profitatori si care este opinia sa in legatura cu interesul.

Bivolul si cotofana

(Povestire)George Toparceanu a scris si fabule printre care se numara si “Bivolul si Cotofana” unde, ca in intreaga sa poezie, poate fi observata nota de omor.Fabula Prezinta in prima parte o intamplare avand ca personaje trei animale: bivolul, cotofana si cainele. Trecand din intamplare pe langa un bivol „bivol negru, mare, fioros”, un catel a constatat cu uimire ca pe spinarea bivoluli se afla o cotofana. Desconsiderandu-l pe bivol pentru ca purta pe spinare „pe orcine”,catelul s-a gandit sa profite si el „Ia stai, frate ca e rost /Sa ma plimbe si pe mine!”Catelul, indraznet, si-a luat elan si i-a sarit bivolului in spinare. Luat prin surprindere, bivolul a tresarit, dar s-a sculat repede, l-a lut in coarne si l-a aruncat cat colo „ca pe o zdreanta”Urmeaza apoi cuvintele aspre ale bivolului care il apostrofeaza pe profitor: „Ce-ai gandit tu oare, javra?/Au crezut-ai ca sunt mort?”.El ii explica de ce o suporta pe cotofana pe spinarea sa, fiindca pasarea il apara de insecte: „Cotofana treaca-mearga pe spinare o suport/Ca ma aparade muste, de tantari si de tauni/Si de alte spurcaciuni”. Toleranta lui fata de cotofana este legata de profitul pre care el il are.Bivolul il intreaba pe catel, cu acelasi ton usturator, despre avantajul pe care l-ar avea de pe urma lui: „Pe cand tu, potaie proasta,cam ce slujba poti sa-mi faci?”. El ii arata ca i-ar fi rusine de cei apropati ca in calitate de gospodar „cu greutate”sa-lpoarte degeaba in spinare ca pe un parazit: „Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,/Bivol mare si putrnic,gospodar cu greutae,/Sa te port degeba-n spate?”Morala acestei opere nu este exprimata directa ci separat.Ea decurge din intrebarea din finalul fabulei: „cei puternici ii tolereaza pe cei mai slabi cata vreme au un avantaj de pe urma lor, dar nu accepta sa profite si acestia la randul lor”. Autorul isi exprima astfel atitudinea critica fata de profitori,care doresc sa se bucure de avantaje fara sa munceasca. Bivolul si cotofana de George Topirceanu – demonstratie de fabulaby adara on November 10, 2012“Bivolul si cotofana” face parte din volumul “Fabule pentru oameni mari” de George Topirceanu si are ca tema critica indreptata spre acei oameni care isi aleg prietenii urmarind anumite scopuri, mai ales otinerea de avantaje de pe urma acestora.Fabula este o specie in versuri sau proza (in cazul acesta in versuri) a genului epic, in care personajele sunt animale, plante sau lucruri, puse in situatii omenesti.Prin personificari si alegorii poetul prezinta in aceasta fabula niste fiinte necuvantatoare (bivolul, cotofana, catelul) care reprezinta tipuri umane.Bivolul “mare, negru, fioros” de exemplu, face parte din categoria celor mai puternici. El insusi se caracterizeazaca ca fiind “gospodar cu greutate”. Nu accepta amestecul celor mai mici si nevoiasi in treburile proprii. Pentru el, relatiile cu ceilalti se bazeaza pe gradul de profit obtinut din acestea. Este ingaduitor cu cotofana datorita folosului adus, dar neingaduitor cu “potaia proasta”, care nu-i aduce niciun profit. Indignarea sa se manifesta prin gesturi brutale (“il ia-n coarne”) si printr-un limbaj agresiv. Catelul il reprezinta pe omul simplu si nevoias care se amageste ca va fi accepat de cel puternic. El face parte din alta lume decat bivolul, si este lipsit de simtul realitatii. Il considera pe bivol “un mare dobitoc”, “un prost”,care “ia-n spate pe oricine”, asa ca incearca sa profite si el, neapreciind corect pozitia bivolului puternic.

Cotofana este un personaj care nu ia parte la actiune. Despre ea aflam din relatarea naratorului sau din cuvintele bivolului ca ii reprezinta pe oamenii obisnuiti care muncesc toata viata.“Bivolul si cotofana” este fabula deoarece critica aspru unele caracteristici umane prin intermediul animalelor personificate. Fabula are o morala puternica, ce apare dupa corpul propriu-zis al operei (desfasurarea actiunii). Morala este indirecta: “nu-ti folosi prietenii in scopul obinerii de favoruri personale”, si apare mai evident in ultima strofa: “Pe cand tu, potaie proasta cam ce slujba poti sa-mi faci?Nu mi-ar fi rusine mie, de vitei si de malaci, Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,Sa te port degeaba-n spate?…”

Bivolul si cotofanade George Toparceanu

—fabula—Fabula este o specie literara epica, in versuri sau in proza, in general

scurta, in care se critica defecte omenesti puse pe seama animalelor,plantelor sau altor elemente ale naturii, cu scopul indreptarii acestora.

Ca orice fabula, aceasta este alcatuita din doua parti: povestirea propriu-zisa, (in care apar personajele animale) si morala.

Povestirea este realizata prin doua moduri de expunere: naratiunea sidialogul.

Locul nu este precizat, semn ca astfel de intamplari pot avea loc oriunde. El poate fi dedus: daca personajul principal este un bivol, atunci scena respectiva este un camp de trifoi.

Timpul nu este nici el precizat, semn ca asemenea intamplari suntpermanente. Putem deduce ca este vara, asa cum sugereaza versul: „ Cama apara de muste, de tantari si de tauni Si de alte spurcaciuni”

Intr-o zi, pe cand un bivol pastea, cu o cotofana plimbandu-se pe spatele lui, a fost vazut de un catel. Aceasta s-a gandit ca, urcandu-se si el pe spatele bivolului, ar scapa de efortul de a se deplasa. Indata ce cainele a ajuns la locul mult dorit, bivolul a tresarit, dar i-a luat doar cateva secunde sa-si revina dupa impactul cu inamicul si „sa-l rastoarne”, „sa-l ia in coarne” si apoi sa-l lase fara suflare „in trifoi.”

Ca sa-i fie de invatatura, bivolul i-a tinut catelului o lectie verbala in care i-a explicat ca el permite cotofenei sa-i stea in spate, deoarece il apara de insecte.

Morala este urmatoarea: nimeni nu face nimic pentru cineva pe gratis, ci asteapta un serviciu in schimb.

Observam ca actiunea este simpla, ca in toate fabulele surprinzand faptele esentiale ale personajelor, in functie de care sa putem deduce caracterul acestora.

Astfel, bivolul, desi este „mare” mananca, deci face ceea ce este specific rasei lui, sugerand ca a ajuns puternic prin efort propriu.

Cotofana, mica si iute, alearga dupa insecte, realizand doua scopuri: se hraneste, dar il apara si pe bivol, incat acesta ii permite sa se plimbe pespinarea lui.

Catelul, asa cum arata si diminutivul, este mic, dar smecher, gandind numai cum sa profite de altii, fara sa faca ceva util.

Din comportarea animalelor, observam ca autorul le-a ales astfel incat sa semene bine cu anumite tipuri de oameni.

Altfel spus, sub infatisarea si comportarea acestor animale, noi putemdescoperi cu usurinta pe oamenii din jur, care au anumite defecte grave, decare nu incearca sa scape. Deci, fabula are, prin excelenta, o realizare

alegorica.Deoarece actiunea este simpla, petrecuta intr-un singur loc (un camp

cu trifoi) si intr-un timp scurt, personajele sunt putine (trei) dintre care numai doua sunt implicate, concret, in actiune: bivolul si catelul.

Titlul ales de autor poate sugera un aspect frumos al relatiilor dintre oameni si exprima o lunga prietenie. Din nefericire, asa cum rezulta din spusele bivolului, nu este o prietenie sincera, ci bazata pe interes, asa cum reiese si din morala fabulei.

In concluzie, putem spune despre aceasta lectura ca este o fabula inversuri, deoarece intruneste toate caracteristicile acestei specii literare.

Alaturi de George Toparceanu au mai scris fabule: Anton Pann, Alecu Donici, Tudor Arghezi, insa cel mai mare fabulist ramane Grigore Alexandrescu, care a excelat in acest gen literar. Din creatia lui amintim: „Lupul moralist”, „Vulpea liberala”, „Boul si vitelul”, „Cainele si catelul”, „Atelajul eterogen” si altele.Caracteristicile unei fabule :— apartine genului epic, este populara sau culta, in versuri sau in proza;— de mici dimensiuni, intrucat naratiunea este adesea inlocuita cudialogul: personajele se prezinta singure;— povestirea scurta se aseamana cu o sceneta, cu putine personaje, darreprezentative;— locul si timpul sunt vagi, intarind ideea ca asemenea fapte se potpetrece oriunde si oricand;— animalele (plantele, obiectele) sunt alese cu maiestrie, incat sa redeacat mai fidel, trasaturile personajului pe care-l intruchipeaza: furnica — omul harnic; greierele — omul lenes; vulpea — omul siret; lupul — omul lacom; boul — omul prost; catelul — omul fricos; magarul — omul incapatanat etc.— sub valul alegoriei se descopera lumea oamenilor cu defectele eterne;— fiecare personaj este simbolic, deoarece reda un anumit tip uman,avand mai multe defecte, dar dintre toate unul este definitoriu;— structura are doua parti:a) povestirea redusa (sceneta) care aduce in fata cititorului personajele cu defectele lor;b) morala (invatatura), de regula scurta, si care se gaseste cel mai des infinal, dar si la inceput sau in interiorul povestirii;— limbajul folosit este unul comun, prozaic, fara prelucrari literare,deoarece accentul este pus pe satirizarea defectelor;— fabulele au rol instructiv, dar, mai ales, educativ (moralizator).

Argumentare- Corbul şi vulpea-                    -de Jean de La Fontaine-               Fabula este o specie a genului epic (atât în proză cât şi în versuri ) care satirizează defectele

omeneşti cu scopul de a le îndrepta, fiind puse pe seama necuvântătoarelor.                     "Corbul şi vulpea" este o fabulă deoarece întruneşte caracteristicile specifice acestei specii.      Partea narativă, unde ni se prezintă un corb ţanţoş, mândru, stând pe un ram, ce purta în plisc o bucată de caş înmiresmat. Cumătra vulpe, atrasă de mirosul caşului, începe a-l linguşi pe corb cu scopul de a-şi însuşi bucata de caş.      Morala, reiese din versurile: "-Linguşi-nu ştiai se pare/  -Trăiesc pe seama cui le dă crezare."       Personajele acestei fabule sunt animale sălbatice, care reprezintă tipologii diferite de oameni: vulpea -omul  şiret, linguşitor iar corbul-omul credul, naiv, infatuat, îngâmfat. Întrucât personajele sunt necuvântătoare şi sunt înzestrate cu calităti ( defecte omeneşti),  figura de bază este personificarea.     Prin argumentele prezentate, textul " Corbul şi vulpea" este o fabulă.

Bivolul şi coţofanade George Topârceanu                        Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,                        Se plimba o coţofană                        Când în sus şi când în jos.                        Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:                        - Ah, ce mare dobitoc!                        Nu-l credeam aşa de prost                        Să ia-n spate pe oricine...                        Ia stai, frate, că e rost                        Să mă plimbe şi pe mine!                         Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,                        Se piteşte la pământ                        Şi de-odată - zdup! - îi sare                        Bivolului în spinare...                         Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.                        Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,                        Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi                        Să-l răstoarne,                        Să-l ia-n coarne                        Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.                         - Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?                        Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport                        Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni                        Şi de alte spurcăciuni...                        Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?                        Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,                        Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,                        Să te port degeaba-n spate?... de Jean de la Fontaine Corbul si vilpea                        Jupân corbul câştigase                        Din negoţul ce-apucase                        Un bun chilipir de caş,                        Şi cu dânsu-n cioc se duse                        P-un copac, unde se puse                        Ca un om l-al său sălaş.                         Vulpea, ca o jupâneasă,                        O cam şterge de p-acasă,                        Şi ieşise la primblare;                        Iar bunul miros ce are                        D-ici, de colo o-ndreptă                        Sub copac, şi-n sus cătă:                         "Jupâne corb, plecăciune!

                        O, Doamne, ce frumuseţe!                        Ce pasăre, ce minune,                        Ce drag de pene măreţe!                        Dar n-are glas; ce păcat!"                         Corbul, îngâmfat în sine,                        Nicidecum nu-i veni bine                        Ca vulpea să-l socotească                        De mut sau să mi-l vorbească                        Că e prost l-al său cântat.                        Lungi gâtul, căscă ciocul                        Şi-ncepu a croncăi.                        Caşul căzând, vulpea-aci,                        Cântăreţul păţi jocul. 

                        "Jupân corb, precum se vede,                        Minte numai îţi lipseşte;                        Şi fă bine de mă crede                        Şi-nvaţă, te foloseşte:

                        Că de mult, foarte de mult,                        Din punga celor ce-ascult                        Linguşitorii trăiesc."