donatie

Capitolul II

CONTRACTUL DE DONAŢIE

Secţiunea I Noţiune şi caractere juridice.

În categoria contractelor translative de proprietate intră nu numai cele cu caracter oneros, ci

şi cele prin care în schimbul transmiterii dreptului de proprietate, sau a altui drept, nu se

urmăreşte obţinerea unei contraprestaţii. Se include deci aici şi contractul de donaţie, care

face parte din categoria actelor cu titlu gratuit, mai precis a liberalităţilor, deoarece

transmiţătorul îşi micşorează patrimoniul propriu in mod irevocabil, fără a urmări un avantaj

patrimonial.

În termenii articolului 985 Cod civil, “ Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a

gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte

părţi, numită donatar”.

Pornind de la conţinutul articolului rnenţionat putem defini donaţia ca fiind acel contract prin

care o persoană, numită donator, transmite în mod irevocabil unei alte persoane numită

donatar, un anumit drept, real sau de creanţă, fără a urmări un contraechivalent.

Transmiterea dreptului se face deci cu intenţie liberalã, animus donandi,şi tocmai această

intenţie constituie cauza măririi patrimoniului donatarului.

Caractere juridice.

a. Donaţia este un contract unilateraldeoarece dintre cele două părţi numai una şi anume

donatorul, îşi asumă obligaţii. Nu există obligaţii reciproce şi interdependente ca in cazul

contractelor sinalagmatice. Donatarul nu-şi asumă nici o obligaţie decât atunci cînd donaţia

este cu sarcini. În acest din urmă caz, în limita sarcinii, se poate susţine că contractul are

caracter sinalagmatic.

b. Aşa cunt am arătat deja, donaţia este un contract cu titlu gratuitdeoarece acordul de

vointă al donatornlui se dă cu intenţia de a-l gratifica pe donatar şi nu urmărindu-se obţinerea

unui avantaj din partea acestuia.

c. Sub aspectul formei, donaţia este, în principiu, un contract solemn,ea trebuind incheiatã în

formă autentică. Ospune în termeni imperativi articolul 1011 Cod civil, arătând că “Donaţia se

încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”.Spre deosebire de codul

anterior, în prezent sancțiunea nulității absolute este prevăzută în mod expres de Codul civil.

De la această regulă există totuşi unele excepţii rezultate din chiarreglementarea Codului civil

referitoare la donație, după cum vom arăta mai jos.

d. Donatia este un contract translativ de proprietate. Atunci când obiectul donației

constă în dreptul de proprietate asupra unui bun, proprietatea se transferă de la donator la

donatar prin simplul acord de voinţă al părţilor exprimat în forma prevăzută de lege. Ca

urmare, exceptând donaţiile făcute sub forma darului manual1, dreptul de proprietate se

transmite chiar dacă bunul nu a fost predat. Părțile pot amâna însă transferul dreptului de

proprietate până la un moment ulterior, de exemplu până pa predarea bunului.

În materie de imobile, până la intrarea în vigoare a art. 885 C. civ., care prevede efectul

1In cazul acestora, predarea constituie o condiție pentru a lua naștere contractul, așa încât nu se poate

pune problema ca bunul să nu fi fost predat.

constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară2, dobândirea dreptului de proprietate de

către donatar se face tot în momentul încheierii contractului, întabularea fiind necesară doar

pentru opozabilitatea donației.

e. caracterul irevocabil. Deşi orice contract este în principiu irevocabil, amintim şi

această trăsătură esenţială a contractului deoarece irevocabilitatea prezintă elemente

caracteristice în contractul de donaţie3.

Practică judiciară.

Spre deosebire de contractele sinalagmatice, unde cauza fiecăreia dintre obligaţiile

părţilor o constituie executarea prestaţiei promise de către cealaltă parte, în contractele cu

titlu gratuit cauza obilgaţiei celui care dispune constă în întenţia de a mări patrimoniul celui

gratificat, fără a primi în schimb o contraprestaţie.(Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. civ. nr.

1231/1971, în Culegere de decizii 1971, p. 124.)

Secţiunea a II-a

Condiţiile de valabilitate ale contractului

1. Capacitatea părţilor

Şi in materie de donaţie este aplicabil articolul 1180 Cod civil în sensul că poate contracta

orice persoană căreia legea nu-i interzice acest lucru. De la această regulă legislaţia civilă

prevede o serie de excepţiiatât sub aspectul incapacităţii de a dispune prin donaţii cât şi sub

aspectul incapacitãtii de a primi donaţii. Se impune a aminti că este aplicabilă regula in sensul

că excepţii1e sunt de strictă interpretare.

A. Incapacitatea de a dispune

Minorii şi interzişii judecătoreşti.Acestea sunt persoane cărora nu le estepermis a face

donaţii, nici personal dar nici prin reprezentantul sau ocrotitorul legal( art.144 alin.1, 146

alin.3, 988 C. civ.). Normele legale care interzic minorilor şi persoanelor puse sub interdictie

incheierea de contracte de donaţie în care să figureze în calitate de donatori, urmăresc

protejarea patrimoniului acestor persoane, care fie au un discernământ redus, fie sunt lipsite

de discernământ, împotriva unor acte de dispoziţie cu consecinţe negative asupra

patrimoniului lor.

2Dispoziția legală menționată va intra în vigoare la data finalizării lucrăriilor de cadastru pentru

fiecare unitate administrative-teritorială și deschiderea cărților funciare pentru imobilele respective.

Până la acel moment întabularea va avea în continuare efect de opozabilitate.

3A sevedea mai jos paragraful referitor la irevocabilitatea donaţiilor.

Sunt exceptate, pentru minori, darurile obișnuite, apreciate în funcție de starea materială a

minorului. Și sub codul civil anterior, se admitea, atât in doctrină cât şi în practică,

valabilitatea unor daruri obişnuite făcute de minori cu anumite ocazii( ex. la aniversări) dacă

sunt potrivite cu starea materială a acestuia4.

În cazul celui pus sub interdicție sunt exceptate donațiile făcute din bunurile acestuia,

descendenţilor, de către tutore, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de

tutelă. În cazul menționat, nu se poate însă da scutire de raport.(art.175 C civ.)

Trebuie reţinut că persoanele de mai sus nici după dobândirea capacității depline de

exedrcițiu nu pot dispune, în favoarea celui care a avut calitatea de reprezentant sau

ocrotitor legal, până ce acesta nu primeşte descărcare din partea instantei de tutelă pentru

gestiunea patrimoniului incapabilului. Interdicţia nu se aplică când reprezentantul sau

ocrotitorul legalare şi calitatea de ascendent al dispunătorului (art. 988 Cod civil).

Donațiile încheiate cu încălcarea regulilor de mai sus sunt anulabile.

Condiţia capacităţii de a dispune prin donații trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul

îşi exprimă consimţământul.

Incapacităţi de a primi donaţii.

a. Persoanele fizice neconcepute. Nu se pot face donaţii, în mod direct, în favoarea unei

personae neconcepute, a unei persoane inexistente. S-a acceptat însă că acest lucru se poate

face, totuşi, în mod indirect, printr-o liberalitate cu sarcini făcute unei persoane capabile.5 În

prezent articolul 989Cod civil stabileşte regula că“Persoana care nu există la data întocmirii

liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane

capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii

îndată ce va fi posibil”.Persoanele neconcepte nu pot deci primi donații decât indirect, pe

calea unei donații făcute unei persoane capabile, donație făcută cu sarcina de a se transmite

ulterior obiectul donației persoanei ce s-a intenționat a fi gratificată.

Numai persoanele neconcepute nu pot primi donații, ca urmare persoana concepută poate fi

beneficiara directă a unei donații.Aceasta deoarece art.36 C. civ. prevede că drepturile

copilului sunt recunoscute de la concepțiune. Este necesar însă ca acesta să se nască viu

deoarece dispoziția legală menționată recunoaşte drepturile copilului de la data concepţiei,

numai sub condiţia ca el să se nască viu.Donaţia făcută unui copil conceput poată fi acceptată

de către viitorii părinţi ai acestuia.6

b. Cetăţenii străini şi apatrizii. Conform art. 44 alin. 2 din Constituţie7aceştia nu pot

dobândi, în principiu, prin acte juridice între vii, dreptul de proprietate asupra terenurilor din

4A sevedea în acest sens Fr. Deak, op.cit.vol. III p. 193; E. S.Romano, op. cit., p. 180.

5 Fr. Deak, op. cit., vol. III, p. 193; D. Chirică, Drept civil Contracte speciale. p. 139.

6 În sensul că în acest caz suntem în prezenţa unui contract afectat de condiţia suspensivă ca minorul

să se nască viu şi pentru mai multe amănunte în legătură cu această chestiune a se vedea V. Pătulea,

Coordonatele situaţiei juridice specifice donaţie făcute copiilor doar concepuţi, dar încă nenăscuţi, în

Dreptul nr.1/2003, p. 63-68 7Textul art.44 alin 2 din Constituţie este următorul “ (2) Proprietatea privata este garantată si

ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de

proprietate privata asupra terenurilor numai in condiţiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea

Europeana si din alte tratate internaţionale la care Romania este parte, pe bază de reciprocitate, în

condiţiile prevazute prin lege organică, precum şi prin mostenire legală”.

România, aşa încât nu pot fi beneficiarii unor donaţii având ca obiect dreptul respectiv.

Încălcarea acestei interdicţii duce la nulitatea absolută a contractului. Totuşi posibilitatea

dobândirii de terenuri de către aceştia nu este total exclusă deoarece se prevede această

capacitate în condiţiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeană si din alte

tratate internaţionale la care Romania este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile

prevazute prin lege organică, precum şi prin mostenire legală”. În acord cu acest text

constituţional, Legea nr. 312/2005, intrată în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană, prevede că:

- cetăţenii statelor membre ale Uniunii Eoropene sau al Spaţiului economic European,

apatrizii care domiciliază în aceste state precum şi persoanele juridice nerezidente

constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi dreptul de proprietate

asupra terenurilor în aceleaşi condiţii ca cele prevăzute pentru cetăţenii români şi persoanele

juridice române;

- persoanele fizice şi juridice meţionate mai sus, nerezidente în România, pot dobândi dreptul

de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii secundare, la

împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană;

- persoanele susmenționate pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole,

pădurilor şi terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării

României la Uniunea Europeană.Fac excepție cei care îşi dovedesc calitatea de fermier care

desfăşoară activităţi independente cu documente emise/eliberate de autorităţile competente

din statul membru sau de provenienţă și care dobândesc dreptul de proprietate asupra

terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere în aceleaşi condiţii cu cele aplicabile

cetăţenilor români, de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Cetăţenii aparţinând altor state decât cele ale Uniunii Eoropene sau ale Spaţiului economic

European, apatrizii care domiciliază în aceste state precum şi persoanele juridice aparţinând

acestor state terţe pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile

reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate.

c. Medicii şi farmaciştii.Conform art. 990 alin.1 medicii şi farmaciştiicare au acordat

îngrijiri de specialitate unei persoane pentru boala care este cauză a decesului, nu pot primi

donaţiile pe care bolnavul le-a făcut în cursul bolii respective în beneficiul acestor persoane.

Se porneşte de la posibilitatea foarte mare de influentă pe care astfel de persoane o au datorită

poziţei lor faţă de bolnavii aflaţi sub tratament şi în pericol de deces. Este o prezumţie

absolută de captaţie sau sugestie ce viciază consimţământul bolnavului şicare, ca atare, nu

poate fi combătută cu dovada contarie8.

Sunt valabile donaţiile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi.

Sunt de asemenea valabile donațiile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă,

la data liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali

privilegiaţi.

Incapacitatea aplicabilă medicior şi farmaciştilor este valabilă şi în cazul preoţilor sau altor

persoane care asistă din punct de vedere religios, pe donator, în cursul ultimei boli.

Sancţiunea în cazul încheierii donaţiei cu încălcarea acestor reguli este nulitatea relativă.

Sub regimul vechiului Cod civil s-a apreciat că sancțiunea este nulitatea absolută întrucât se

urmăreşte nunumai ocrotirea unor interese particulare, ci şi un interes mai larg, al prestigiului

unor profesii9. S-a exprimat însă şi opinia că sancţiunea este nulitatea relativă

10.

8D. Chirică, op. cit. p. 140.

9 A se vedea D. Chirică. op. cit. p. 140; Fr. Deak, op. cit., vol.III, p.204.

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care moştenitorii

au luat cunoştinţă de existenţa donației, dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii în cursul

căreia s-a făcut donația. Art. 990 alin. 5 prevede că în cazul în care dispunătorul s-a restabilit,

acţiunea în anularea donaţiei poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care

dispunătorul s-a restabilit.Textul pare a fi în contradicție cu alin. 1 al aceluiași articol, din

care rezultă că anulabilitatea donației este condiționată de decesul dispunătorului din cauza

bolii în cursul căreia s-a făcut donația.În plus, dispoziţia respectivăeste destul de ambiguă,

nefiind clar ce înseamnă că dispunătorul “s-a restabilit”.

Sancţiunea nulităţii relative prevăzute pentru persoanele incapabile de a primi donaţii,

se aplică şi liberalităţilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau făcute unei

persoane interpuse.Pentru a ușura sarcina probațiunii, sunt prezumate, până la proba contrară,

ca fiind persoane interpuse ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi

liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.(art. 992 alin 2 C.

civ.)

d.Situaţia minorilor şi interzişilor. În cazul minorilor şi interzişilor judecătorești nu se

poate, practic, vorbi de o incapacitate de a primi donaţii. Ei pot avea calitatea de donatari

numai că trebuie asistaţi sau reprezentaţi în condiţiile legii la acceptarea donației.

Practică judiciară. Art. 812 C. civ., sancţionează cu nulitate absolută numai liberalităţile

facute în favoarea incapabililor arătaţi în art. 810 C. civ., iar nu şi liberalităţile făcute

minorilor. Potrivit art. 815 C. civ., donaţiile făcute minorilor se acceptă de tutore sau

părinte; această dispoziţie de ocrotire a intereselor unor incapabili, alţii decât cei la care se

referă art 812 C. civ., este sancţionată şi ea, în caz de nesocotire, cu nulitatea, dar cu o

nulitate relativă, care poate fi invocată exclusiv de incapabil.

(Tribunalul Suprem., col. civ., dec. nr. 84/1954, în Culegere de decizii, 1952-1954,

p.54)

e. Situaţia persoanelor juridice.Persoanele juridice pot primi donaţii în condițiile dreptului

comun, prin reprezentanții lor, de la data actului de înființare, chiar și cele supuse înregistrării

pentru a dobândi personalitate juridică și chiar dacă donațiile nu sunt necesare pentru a lua

ființă în mod valabil.

Persoanele juridice de stat acceptă donaţiile prin reprezentanţii lor, uneori fiind însă necesară

autorizarea din partea unor anumite organe. De pildă, donaţiile cu sarcini făcute comunelor,

oraşelor sau judeţelor pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, dupa caz, a

consiliului judetean, cu votul a doua treimi din numarul membrilor acestuia(art. 123 alin 3 din

Legea nr. 215/2001).

Dacă bunul donat urmează a intra in domeniul public, actul de donaţie trebuie acceptat de

către Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz.(art. 7 lit. D din Legea nr.

213/1998.

2. Obiectul contractului de donaţie.

Pot forma obiect al contractului de donaţie atât bunurile mobile cat şi bunurile imobile. Bunul

ceurmează a fidonat trebuie să indeplinească condiţiile generale din dreptul comun, respectiv

să fie determinat sau determinabil, să fie în circuitul civil şi să existe sau să poată exista in

10

E.S. Romano, op. cit. p. 183.

viitor. Pot forma deci obiect al donaţiei şi bunurile viitoare, desigur cu excepţia donaţiilor sub

forma darului manual, unde predarea bunului constituie o condiție pentru nașterea

contractului

Donaţia de bunuri viitoare este valabilă, ea necontravenind principiului irevocabilităţii

deoarece existenţa şi executarea sa nu depind numai de voinţa donatorului. Dacă totuşi

realizarea bunului depinde exclusiv de voinţa donatorului, donaţia nu este valabilă. Ca şi in

cazul celorlalte contracte translative de proprietate o succesiune viitoare nu poate forma

obiect al contractului de donaţie.

Sub regimul codului anterior, pe lângă condiţiile de mai sus, în cazul bunurilor individual

determinate eranecesar ca bunul să fie proprietatea donatorului, sub sanctiunea nulităţii

absolute, pe considerentul că dacă s-ar admite donaţia lucrului altuia, donatorul s-ar putea

abţine de la dobândirea bunului, ceea ce ar aduce atingere caracterului irevocabil al donaţiei.

Condiţia ca bunul să fie proprietatea donatorului nu credem că maieste necesară în prezent

când art. 1230 dispune că “Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terţ pot face

obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le transmită creditorului sau,

după caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul răspunde pentru

prejudiciile cauzate.” Rezultă că bunul altuia nu poate forma obiectul contractului doar în

situaţia în care legea prevede aces lucru, ceea ce nu e cazul la donaţie.

Poate forma obiect al contractului de donaţie şi doar uzufructul unui bun. În acest caz

uzufructuarul intră în posesia şi folosinţa bunului imediat, urmând ca nudul proprietar să

dobândească aceste atribute numai după încetarea uzufructului.De asemenea, poate forma

obiect al contractului de donaţie doar nuda proprietate.


În proprietatea pe cote-părţi, fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale

ce i se cuvine din bunul indiviz.

Dreptul exclusiv menţionat cuprinde şi posibilitatea pentru coindivizar de a dispune

de cota sa printr-un act de înstrăinare (vânzare, donaţie)

În aceste condiţii, actul prin care s-a donat cota ideală din imobil este valabil,

donatarul substitindu-se în drepturile donatorului, iar drepturile celorlalţi coindivizari

rămân neatinse.

Nici împrejurarea că imobilul a fost atribuit unuia dintre coindivizari nu justifică

concluzia pentru anularea actului de donaţie.

Actul de donaţie, confirmând calitatea donatorului de coproprietar asupra

imobilului, atribuirea acestuia în locul celuilalt coindivizar poate avea drept consecinţă nu

anularea actului de donaţie, ci plata către donatorul coindivizar a echivalentului cotei sale.

(Curtea Supremă de Justiţie, sec civ .dec. civ nr.1306/1995, Dreptul. nr.2/1996,

p.109)

3.Cauza contractului de donaţie.

Cauza prezintă o importanţă accentuată în acest domeniu, pentru că este un element ajutător

în delimitarea donaţiei de alte acte. Ea constă în intenţia liberală, în scopul de a procura o

îmbogăţire persoanei gratificate, prin micşorarea propriului patrimoniu. Existenţa donaţiei

este condiţionată atât de existenţa elementului subiectiv, adică a intenţiei de a-i crea

donatarului un avantaj patrimonial, a intenţiei de a dărui, cât şi a celui obiectiv, constând în

diminuarea patrimoniului donatorului. Oricare din elementele menţionate, luat separat, nu este

suficient pentru caracterizarea operaţiunii juridice respective, ca donaţie. De aceea trebuie

avut în vedere atât factorul subiectiv cât şi cel obiectiv.

Cauza trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală. În legătură cu cauza , în practică s-a

stabilit că nu constituie cauză imorală pentru efectuarea unei donaţii existenţa relaţiilor de

concubinaj. Dacă, dimpotrivă, donaţia a fost făcută în scopul de a determina stabilirea

relaţiilor de concubinaj sau continuarea lor, cauza este considerată imorală.

Practică judiciară

Proba cauzei ilicite, neprevăzută în actul de donaţie, incumbă persoanei care susţine

că aceasta ar fi fost cauza. Proba cauzei ilicite se face prin orice mijloc de probă

(Curtea Supremă de Justiţie, sec. civ, dec.nr.39/1994, Buletinul jurisprudenţei Curţii

Supreme de Justiţie pe anul 1994, Editura Proema, Baia Mare, 1995,p. 45)

3. Consimţământul părţilor.

Exprimarea simultană a consimţământului.Ca orice contract şi donaţia presupune acordul

de voinţă al ambelor părţi, respectiv al donatorului şi al donatarului.Consimţământul poate fi

exprimat personal dar şi prin mandatar cu procură autentică şi specială.

Exprimarea consimţământului donatarului la o dată ulterioară ofertei de donaţie. Dacă

părţile nu sunt prezente pentru o exprimare simultană a consimţământul la încheierea

donaţiei, procedura de încheiere a contractului începe cu emiterea unei oferte de donaţie de

către donator. Această ofertă trebuie făcută în formă autentică. Oferta de donaţie neacceptată

de destinatarul ei nu produce nici un efect, fapt firesc câtă vreme donaţia este un contract şi

nu un act juridic unilateral.Din prevedrile art. 1013 alin.1 C. civ., desprindem condiţia ca

acceptarea să se producă in timpul vieţii donatorului, lucru firesc pentru ca acordul de voinţă

al părţilor să se poată întâlni. Din acest motiv dacă donatorul a decedat, sau a fost pus sub

interdicţie înainte ca destinatarul ofertei să-şi exprime consimţământul, oferata de donaţie

devine caducă.

Acceptarea donaţiei trebuie făcută tot în formă autentică la fel ca şi oferta. Acceptarea

donaţiei nu este suficientă pentru perfectarea contractului. Este nevoie ca donatorul să ía

cunoştinţă de acceptareadonaţiei. Această cerință rezultă din dispoziția art. 1013 alin.1 C. civ,

potrivit căreia oferta de donație poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoștință de

acceptarea destinatarului.

Acceptarea donaţiei nu poate fi făcută de succesorii destinatarului ofertei de donaţie

deoarece aceasta este făcută intuitu personae şi nici un drept nu s-a transmis succesorilor

respectivi în baza ofertei de donaţie.Totuși, dacă acceptarea a fost făcută de destinatarul

ofertei, dar acesta a decedat, succesorii lui pot comunica în mod valabil, ofertantului,

acceptarea donației(art.1013 alin.2.) Această soluție, care acum are o reglementare expresă, a

fost admisă de doctrină și anterior actualului Cod pe considerentul că notificarea nu mai

presupune aprecieri de ordin moral11

.

65

Fr. Deak.op. cit.,vol.III, p. 189; D.Chirică , op. cit., p. 143.

Până în momentul notificării acceptării, oferta de donaţie poate fi revocată de donator

şiaceasta atât în mod expres cat şi în mod tacit.

Oferta de donaţie făcută unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu se acceptă de

către reprezentantul legal, iar cea făcută unei persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă

poate fi acceptată de către aceasta, cu încuviinţarea ocrotitorului legal.

Conform art 999 C.civ.,în cazul substituțiilor fideicomisare, oferta de donaţie făcută

substituitului poate fi acceptată de acesta şi după decesul dispunătorului.


1.În cazul în care contractul de donaţie se încheie între absenţi, prin ofertă şi

acceptare separată, atât oferta, cât şi acceptarea trebuie să fie făcute în formă autentică,

altfel sunt nule absolut (art. 814 C. civ.). Pentru ca donaţia nulă pentru viciu de formă să

producă efecte juridice, ea trebuie refăcută în întregime, cu respectarea formei cerute de

lege ( art. 1168 C. civ.)

După moartea donatorului, însă, această nulitate pentru vicii de formă poate fi

acoperită prin confirmarea, reatificarea sau executarea voluntară a donaţiei de către

moştenitori, art. 1167 alin. (3) C. civ.

Acceptarea donaţiei trebuie să intervină înainte de decesul donatorului şi produce efecte

doar din ziua în care s-a comunicat donatorului actul de acceptare, art. 814 alin. (2) C. civ.,

în caz de moarte a donatorului înainte de acceptare, oferta devenind caducă.

Deci, atât timp cât oferta de donaţie nu a fost făcută în formă autentică şi nici

refăcută în condiţiile legii, ea este lipsită de efecte juridice, chiar dacă acceptarea s-a făcut

în formă autentică.

Totodată, nu se poate reţine acoperirea nulităţii pentru vicii de formă de către

moştenitori, atât timp cât acceptarea donaţiei a intervenit după decesul donatorului şi, astfel

oferta a devenit caducă.

(Tribunalul. Bucureşti, dec. nr. 618/1997, Culegere de practică judiciară a

Tribunalului Bucureşti, 1993 – 1997, Editura All Beck, 1998, p. 19)

2. Consimţământul donatorului trebuie luat de notar în momentul autentificării actului

de donaţie, nefiind suficient consimţământul luat de notar anterior autentificării actului de

donaţie. Aceasta, întrucât valabilitatea autentificării unui act este condiţionată, în mod

imperios, de existenţa, chiar la data autentificării a consimţământului donatorului, deoarece

până la autentificare donatorul poate reveni oricând asupra donaţiei.)

(Tribunalul Suprem., col. civ., dec. nr. 2237/1956, Legalitatea Populară nr. 9/1957,

p. 120)

Principiul irevocabilităţii donaţiilor.

Irevocabilitatea caracterizează orice contract şi se manifestă prin imposibilitatea desfiinţării

sau modificării unilaterale a acestui act juridic. Ea rezultă din principiul forţei obligatorii a

contractului, prevăzut de art. 1270Cod civil. Aşa fiind ar putea părea superfluă sublinierea

caracterului irevocabil al contractului de donaţie. Textul articolului 985 Cod civil evidentiază

însă acest caracter. Această dispoziţie legală trebuie coroborată cu articolul 1015Cod civil şi

vom constata că donaţia prezintă o serie de particu1arităţi în ceea ce priveşte modul de

manifestare a irevocabilitătii. Este vorba de interzicerea, sub sancţiunea nulităţii, a unor

clauze sau condiţii care dacă ar fi cuprinse în contract ar putea restrânge, pe baza voinţei

donatorului, beneficiile pe care acesta le are din donaţie. Aşa cum s-a arătat în doctrina

franceză dar şi în cea română, din aceste reglementări rezultă că irevocabilitatea în cazul

contractului de donaţie este mai accentuată decât în cazul altor contracte, intrucât ea priveşte

nu numaiefectele, ci însăşi esenţa contractului, find o condiţe de valabilitate pentru existenţa

lui12

.

Clauze contrare principiului irevocabilităţii donaţiilor. Clauze permise.

Donaţia sub condiţie potestativă. Articolul 1015 Cod civil dispune că “este lovită de nulitate

absolută donaţia care:

a) este afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa

donatorului;”.

Textul pare a fi doar o reproducere a articolului 1403Cod civil, care prevede că obligaţia

asumată sub condiţie potestativă din partea celui care se obligă nu produce niniun efect.

Referindu-se la conditii care atârnă numai de vointa donatorului dispoziţia legală citată are în

vedere condiţia pur potestativă. Totuşi doctrina de sub codul civil anterior, care cuprindea o

dispoziție asemănătoare, urmând linia jurisprudenţei franceze 13

a reţinut că este nulă şi

donaţia făcută sub conditie potestativă simplă, deci care depinde atât de voinţa donatorului cât

şi de unele circumstanţe exterioare, ceea ce credem că este valabil și în prezent. În schimb,

donaţiile făcute sub condiţie mixtă sau cazuală sunt valabile.

Clauza privind plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului, nedeterminate

sub aspectul limitei maxime. Sancţiunea nulităţii este prevăzută şi pentru donaţia care “

impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea

maximă a acestora nu este determinată în contractul de donaţie”

Este, în principiu, interzis ca părţile să cuprindă în contractul de donaţie clauze referitoare la

plata datoriilor viitoare ale donatorului, deoarece acesta contractând astfel de datorii ar putea

anihila efectul donaţiei. Totuşi, dacă este vorba de datorii viitoare determinate, contractul este

valabil pentru că acestea nu sunt de natură a lăsa la dispoziţia totală a donatorului beneficiul

ce rămîne donatarului. Este validă donaţia şi atunci cánd donatarului i se impune a plăti

datoriile prezente, determinate, ale donatorului.

Clauza care conferă donatorului dreptul de a denunța unilateral contractul. O

astfel de clauza este în mod evident contrară principiului irevocabilității donației dar și forței

obligatorii a contractului.

Clauza privind rezervarea dreptului de a dispune de bunul donat. Dacă

donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de bunul donat, o astfel de clauză este nulă chiar

dacă nu a dispus de bunul respectiv. Este valabilă însă clauza prin care donatorul ar stipula

reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul său în ipoteza în care donatarul ar muri înaintea sa, sau

cand atât donatarul cât şi descendenţii lui ar muri înaintea donatorului.Dacă a fost stipulată în

contract o clauză de genul celei arătate şi donatarul moare înaintea donatorului, moştenitorii

lui trebuie să restituie donatorului bunurile primite14

.

Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează

numai în privinţa acestei părţi.

66 Fr.Deak, op.cit.,vol.III, p. 205.

67 A se vedea , François Terré, Yves Lequette, Droit civil Les successions, Les Libealités, Ed. Dalloz

1997, p. 353, precum şi practica judiciară citată de autori.

14

Pentru amănunte în legătură cu această problemă a se vedea R. Dimitriu, Revocarea donaţiei în caz

de predeces al donatarului în Dreptul nr. 10/1995, p. 33.

În cazul în care donaţia are ca obiect bunuri supuse unor formalităţi de publicitate, atât

dreptul donatarului, cât şi dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalităţi.

Substituția fideicomisară. Donaţia poate conţine o substituţie

fidecomisară.Aceastareprezintă o dispoziţie prin care se impune donatarului (sau legatarului)

să administreze bunul primit şi la moartea sa să-l remită unei persoane care este desemnată tot

de către donator( sau testator)Art. 994 C. civ. prevede că o liberalitate poate fi grevată de o

sarcină care constă în obligaţia instituituitului de a administra bunurile care constituie obiectul

liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, unei alte personae numităsubstituit, persoană

desemnată tot de către dispunător(donator sau testator). Din punctul de vedere care ne

interesează avem aici două liberalități succesive: una de la dispunător la instituit și care

produce efecte de la încheierea contractului de donație și una de la instituit la substituit și care

produce efecte după decesul instituitului(primul donatar). Instituitul are obligația de a

administra bunurile primite prin donație și de a le transmite la decesul său substituitului, care

este desemnat tot de către dispunător. În ceea ce privește administrarea bunurilor, instituitului

i se aplică regulile de la fiducie șți el răspunde de modul de îndeplinire a obligației de

administrare.

Incapacităţile de a dispune se apreciază în acest caz în raport cu dispunătorul, iar cele

de a primi, atât în raport cu instituitul cât şi cu substituitul.

O clauză prin care substituitul ar fi obligat și el să administreze și să transmită la

decesul său bunurile unui alt substituit(substituție fideicomisară graduală) nu este valabilă.

Substituitul dobândește bunurile care constituie obiectul liberalității doar la moartea

instituitului, cu condiția să fie în viață și să fi acceptat donația.Acceptarea poate fi făcută chiar

și după moartea dispunătorului. Dobândirea bunurilor se vace ca efect al voinței

dispunătorului, nefiind nevoie de un act juridic de transmitere de la instituit la substituit,

sensul noțiunii de transmitere de care vorbește art. 994 C. civ., fiind, în acest caz, acela de

predare.15

Liberalități reziduale. Este permisă, de asemenea, o clauză prin care donatorul stipulează ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne din donația făcută instituitului, la

decesul acestuia.În cazul acestui gen de donații reziduale,spre deosebire de substituția

fideicomisară,instituitul are dreptul să încheie acte cu titlu oneros şi să reţină pentru el

bunurile ori sumele obţinute în urma încheierii acestora, fără a fi ținut să dea socoteală

dispunătorului sau moștenitorilor acestuia.El va fi obligat doar să transmită bunurile primite

prin donație, care se mai aflăîn patrimoniul său la deces. Instituitul poate , după cum am

arătat, dispune de bunuri doar cu titlu oneros. El nu poate dispune prin testament de

bunurile care au constituit obiectul donației reziduale.Art. 1003 alin. 2 prevede că

dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donaţie. Cu toate acestea,

atunci când este moştenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a

dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au constituit obiectul

donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale.

Condiţiile de formă ale contractului de donaţie.

15A se vedea în acest sens Fl. Baias ș.a. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck,

Bucureşti, 2012, p. 1047.

Contractul de donaţie figurează printre excepţiile de la regula consensualismului.

Valabilitatea lui depinde, cu unele excepţii, de respectarea formei autentice, cu ocazia

exprimării consimţămîntului părţilor.

Raţiunea cerinţei respectării formei autentice trebuie căutată, în primul rând în voinţa

legiuitorului ca donatorul să conştientizeze importanţa actului ce urmează să-l încheie asupra

patrimoniului său, ca urmare a faptului că bunul se transmite fără un contraechivalent.

Exigenţa actului notarial permite şi o oarecare protecţie a patrimoniului familial prin

atenţionarea donatorului asupra consecinţelor actului în acest plan dar şi prin faptul că se

asigură mijloacele de probă necesare pentru a pune în practică respectarea regulilor referitoare

la reducţiunea şi respectiv raportul donaţiilor.

Art. 1011 Cod civil prevede că orice donaţie se încheie în formă autentică şi aceasta

pentru valabilitatea contractului şi nu doar pentru dovedirea lui.

Sancţiunea lipsei formei autentice.Contractul de donaţie încheiat cu încălcarea

regulilor referitoare la forma autentică este sancţionat cu nulitatea absolută. Deşi este vorba de

o regulă de protecţie a unor interese particulare nulitatea este absolută şi nu relativă. O spune

în mod expres art. 1011 C. civ. Situaţia se schimbă însă după decesul donatorului. În

raport de dispoziţiile art. 1010 Cod civil, după moartea donatorului, donaţia nulă pentru vicii

de formă poate fi confirmată de către succesorii universali sau cu titlu universal ai

donatorului. Nu se pot vătăma însă prin aceste operaţiuni drepturile terţilor(art. 1265 alin. 1).

Doctrina din timpul codului anterior, pornind de la faptul că nulitatea absolută nu poate fi

confirmată, a considerat că, în acest caz, nulitatea absolută se converteşte după moartea

donatorului, într-o nulitate relativă, din moment ce poate fi confirmată16

. În prezent art.1247

alin. 4 C. civ. prevede posibilitatea confirmării nulității absolute în anumite situații expres

prevăzute de lege, iar aceasta este una dintre ele. Posibilitatea confirmării revine doar

moștenitorilor universali și cu titlu universal, iar pentru confirmare nu se cere ca în momentul

confirmării condițiile de valabilitate ale contractului să fie îndeplinite cum se cere în general

la confirmarea contractelor afectate de nulitate relativă.17

Practică judiciară

1.Forma autentică a actului de donaţie fiind cerută de lge ad solemnitatem, înseamnă

că dovada unei donaţii nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă există un început de dovadă

scrisă. (Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. civ. nr.344/1973, Repertoriu de practică

judiciară... 1969-1975, p. 135)

2. Înzestrarea unui copil în vederea căsătoriei, având caracterul unei donaţii, nu

poate avea loc decât prin act autentic. Neîndeplinirea acestei formalităţi, dat fiind că este

vorba de un act solemn, atrage nulitatea actului, respectiv, a donaţiei.

Forma autentică fiind o condiţie de valabilitate a actului, dovada înzestrării nu se

poate face cu martori. Nulitatea operaţiunii juridice nu poate fi înlăturată în nici un fel şi

poate fi invocată de orice persoană interesată. De aceea, nu se poate considera că

înzestrarea are loc în executarea unei obligaţii naturale de către părinţi faţă de copilul

lor(art. 813 şi 827 C. civ.)

(Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. civ. nr. 407/1927 Repertoriu .... 1969-1975, p. 135)

3.Caracterul solemn al donaţiei rezultă din conţinutul art. 813 C. civ., conform

căruia „toate donaţiile se fac prin act autentic”.

16

Pentru amănunte cu privire la opiniile exprimate în legătură cu caracterul acestei nulităţi şi pentru o

părere în sensul că donaţia, nulă în acest caz pentru vicii de formă, lasă în persoana succesorilor o

obligaţie civilă imperfectă care executată sau confirmată în mod benevol şi în deplină cunoştinţă de

cauză, nu mai poate da loc repetiţiei, a se vedea Fr. Deak, op.cit,vol.III, p. 187. 17Fl. Baias ș.a. op. cit. p. 1055.

Rezultă că, în cazul donaţiei având ca obiect un bun imobil, înscrisul autentic este

cerut nu ca un mijloc de probă, ci ca un element esenţial al contractului de donaţie. În acest

sens, art. 1168 C. civ., dispune că donaţia nulă în privinţa formei trebuie să se refacă cu

formele legiuite.

Deci, viciul de formă nu poate fi acoperit prin executare voluntară sau confirmare.

Forma autentică a actului de donaţie este de esenţa acestui contract civil.

Ca urmare, nu se poate pretinde dobândirea unei proprietăţi imobiliare prin donaţie,

în condiţiile în care donaţia nu a fost făcută cu respectarea conţinutului art. 813 C. civ.

(Curtea de Apel Galaţi, dec. nr. 595/1994, Sinteză ....1 iulie 1993 – 31 decembrie

1994, p. 84)

Statul estimativ.Pentru ipoteza în care donaţia are ca obiect bunuri mobile, art. 1011

C. civ.mai prevede o formalitate necesară pentru valabilitatea donaţiei şi anume un înscris ,

chiar și sub semnătură privată , în care să fie enumerate și evaluate bunurile ce au făcut

obiectul donației.

Textul are în vedere donaţiile încheiate în formă autentică şi nu cele realizate sub forma

darului manual sau a donaţiilor indirecte.Înscrisul menționat este este necesar a fi întocmit

atât în cazul bunurilor mobile corporale cât şi a celor incorporale.

În doctrină s-a arătat că înscrisul respectiv, care sub vechiul cod civil era denumit stat

estimativ, are menirea de a garanta irevocabilitatea donaţiilor de bunuri mobile, servind

donatarului drept titlu pentru determinarea identităţii şi valorii bunurilor primite de la

donator.18

Acestui rol al înscrisului estimativ credem că i se poate adăuga şi cel de a ajuta la

aplicarea dispoziţiilor legale privind raportul şi reducţiunea , din moment ce el contribuie la

dovada bunurilor şi a valorii lor, precum şi la rezolvarea problemei restituirii bunurilor donate

în caz de revocare a donaţiei.

Enumerarea și evaluarea bunurilor poate fi făcută chiar în cuprinsul contractului de donaţie,

caz în care nu mai este nevoie de întocmirea unui înscris separat.

Lipsa înscrisului în care sunt enumerate si evaluate bunurile mobile ce au făcut obiectul

donației, duce la nulitatea donației. În perioada de aplicare a Codului civil anterior, s-a

apreciat că părţile îl pot întocmi şi ulterior contractului de donație.19

Trebuie sa precizăm însă

că sub reglementarea veche statul estimativ era prevăzut de lege doar ad probationem din

moment ce art. 772 C. civ. prevedea posibilitatea determinării valorii bunurilor pe cale de

expertiză “în lipsa acestui stat”.Textul legal menţionat recunoştea în mod implicit valoarea

donaţiei de bunuri mobile chiar în lipsa statului estimativ.

În prezent, însă, așa cum am arătat, enumerarea și evaluarea bunurilor donate constituie o

condiție de valabilitate a contractului, prevăzută sub sancțiuea nulității absolute, or o astfel de

condiție trebuie analizată în raport cu data încheierii contractului așa încât credem că dacă

statul estimativ nu se întocmește în momentul donației, donația nu este valabilă, iar nulitatea

acesteia nu poate fi înlăturată prin întocmirea lui ulterioară.

Înregistrarea donaţiei autentice

În raport de dispoziţiile art. 1012 C. civ, , notarul care autentifică un contract de donaţie are

obligaţia să înscrie de îndată acest contract în registrul naţional notarial, ţinut în format

18

A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti- Bălănescu, Al Băicoianu, Tratat de drept civil român,

vol.3,Editura ALL BECK, 1998, p 473; D. Chirică, op. cit. p. 158.

19D.Chirică, op. cit. p. 158; Fr. Deak, op. cit.vol.III, p.190; I. Zinveliu, Contractele civile: instrumente de

satisfacere a intereselor cetățenilor, Editura Dacia, Cluj, 1978, p.156; R. Sanilevici, Drept civil.

Contracte, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi 1982, p. 68.

electronic, potrivit legii. Neîndeplinrea acestei obligaţii nu afectează valabilitatea donaţiei, ea

având drept scop informareapersoanelor care justifică existenţa unui interes legitim.

Publicitatea prin acest registru nu înlătură aplicarea dispoziţiilor referitoare la întabularea

drepturilor tabulare şi opozabilitatea acestora.

Sectiunea a III-a.

Excepţii de la regula formei autentice. Donaţii indirecte, donatiile simulate şi darul

manual

A. Donatiile indirecte

Donaţiile indirecte sunt liberalităţi care se realizează pe calea unui act alt act juridic decât o

donaţie directă. De aceea ele sunt supuse condiţiilor de fond ale donaţiilor20

dar, în

principiu21

, nu şi condiţiilor de formă. Forma autentică nu este cerută deoarece ele nu sunt

donaţii directe, ci donaţii realizate prin intermediul altui act juridic. Se cere însă respectarea

condiţiilor de formă ale actului juridic prin care se realizează. Trebuie respectate, dacă este

cazul şi condiţiile de fond ale acelui act, pe lângă condiţiile de fond ale donaţiei.22

Spre deosebire de donaţiile deghizate aici donaţia nu se realizează prin intermediul unui act

juridic simulat, ci printr-unul cât se poate de real. Distincţia dintre donaţia indirectă şi cea

deghizată este necesară deoarece regimul lor juridic este diferit sub unele aspecte. Astfel în

timp ce donaţiile deghizate între soţi sunt nule ( art. 1033), donaţiile indirecte sunt valabile.

Recunoaşterea donaţiilor indirecte sub regimul actualului Cod civil, este făcută expres în

dispozițiile art. 1011 C. civ., referitoare la forma donației, care arată că acest gen de donații nu

este supus cerinței formei autentice. Pe de altă parte, chiar în lipsa acestui text, s-ar putea

20

O donaţie indirectă poate fi realizată şi prin intermediul unui contract de asigurare de persoane

încheiat în favoarea unui terţ beneficiar. În privinţa acestei donaţii nu sunt aplicabile toate regulile de

fond ale donaţiei, suma asigurată nefiind supusă dispoziţiilor referitoare la reducţiune şi raport.A se

vedea Fr. Deak, op. cit.vol.III, p. 220, nota de subsol nr.3. 21

Excepţie face renunţarea la moştenire care este un act juridic solemn. 22

Fr. Deak, op. cit., vol. III, p.222, nota de subsol nr.1

trage concluzia că acestea nu sunt supuse formei autentice. Astfel, de exemplu, art 2243 alin 2

C.civ stabileşte că dacă renta se constituie cu titlu gratuit în favoarea unei terţe persoane, desi

intruneste însusirile unei liberalitati, totusi nu este supusa formelor stabilite pentru donații; art

1631 C. civ. referitor la remiterea de datorie, permite să se facă dovada acestui act prin orice

mijloc de probă.

Exemplele cele mai frecvente de donaţii indirecte sunt cele privind renunţarea la un drept,

remiterea de datorie şi stipulaţia pentru altul.

Renunţarea la un drept. Renunţarea la un drept se poate face fie cu titlu oneros, fie cu titlu

gratuit.

Atunci când renunţarea la drept, fie real, fie de creanţă, se face cu intenţia de a-l gratifica în

acest fel pe cel obligat, suntem în prezenţa unei donaţii indirecte, scutite de obligaţia formei

autentice. De exemplu, renunţarea la un drept de servitute, sau de uzufruct, renunţarea la

succesiune de către unul din moştenitori cu intenţia ca de partea sa să profite celălalt

moştenitor. Acesta din urmă realizează o mărire a propriului patrimoniu fără vreo

contraprestaţie către celălalt moştenitor care a acţionat cu intenţie liberală. Pentru a se realiza

o donaţie indirectă, scutită de forma autentică, este necesar ca renunţarea să fie pur abdicativă.

Dacă în exemplul dat ar fi mai mulţi moştenitori şi renunţarea ar vrea să se facă numai în

favoarea unuia, atunci renunţarea nu ar mai putea fi pur abdicativă deoarece nu ar profita

tuturor celorlalţi. A renunţa numai în favoarea unuia ar însemna practic a accepta succesiunea

şi a o transmite celui faţă de care există intenţia de gratificare, ceea ce face ca în acest caz

donaţia să se poată realiza numai cu respectarea formei autentice.23

Dacă renunţarea nu se face cu intenţie liberală, nu se realizează o donaţie indirectă. Dacă, de

pildă, moştenitorul din exemplul de mai sus renunţă la moştenire nu în intenţia de a-l gratifica

pe celălalt moştenitor, ci pentru a nu plăti datoriile moştenirii, sau dacă renunţă în schimbul

unei sume de bani sau a altei contraprestaţii, nu se realizează o donaţie indirectă.

Remiterea de datorie.Aceasta reprezintă situaţia în care un creditor, renunţă , cu acordul

debitorului său, la valorificarea dreptului pe care îl are. Dacă remiterea de datorie -totală sau

parţială- are drept cauză juridică intenţia de a-l gratifica pe debitor cu valoarea respectivă, ea

realizează o donaţie indirectă, scutită de necesitatea formei autentice. Dacă se face cu alt scop,

decât cel menţionat, nu mai suntem în prezenţa unei donaţii indirecte.

Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane. Şi în cazul acestui act juridic se realizează o

donaţie indirectă tot numai în situaţia în care la baza lui stă intenţia liberală (animo donandi) .

Donaţia realizată pe calea stipulaţiei pentru altul prezintă anumite particularităţi faţă de

donaţia directă. După cum s-a arătat în doctrină24

, această donaţie se realizează independent

de acceptarea donaţiei de către terţul beneficiar, întrucât dreptul stipulat în favoarea terţului

beneficiar(donatar) se naşte direct şi nemijlocit în patrimoniul său din momentul încheierii

contractului între stipulant şi promitent. Acceptarea donaţiei de către terţul beneficiar are ca

efect nu naşterea dreptului, ci este doar o condiție de eficacitate a stipulației25

, iar donaţia

devine irevocabilă numai din momentul acceptării. Până la acceptarea donaţiei, mai precis

pană la momentul când acceptarea de către terţul beneficiar a ajuns la donatorul stipulant sau

23

D. Chirică, op. cit. p. 152; Fr. Deak, op. cit,vol.III,.p. 223. 24

A se vedea Fr. Deak, op. cit.,vol.III, p. 224. 25A se vedea L.Pop, I.F.Popa, Tratat elementar de drept civil Obligațiile, p. 211, EdituraUuniversul

Juridic, București, 2012.

la promitent, donatorul poate revoca donaţia.

Dacă terţul beneficiar nu acceptă stipulaţia, dreptul său se consideră a nu fi existat

niciodată.Dacă terțul beneficiar a decedat înainte de acceptarea donației, întrucât dreptul se

naște în patrimoniul său prin efectul contractului încheiat între stipulant și promitent, acest

drept se transmite moștenitorilor terțului beneficiar și poate fi acceptat de către aceștia.

Acceptarea stipulației de către terțul beneficiar poate fi făcută și după decesul stipulantului

sau al promitentului(art. 1286 alin. 2)

B. Donaţiile simulate

Donaţiile simulate sunt donaţii realizate prin recurgerea la procedeul simulaţiei. Este posibilă

realizarea unei donaţii simulate prin deghizarea contractului sub aparenţa unui alt act juridic

sau prin interpunerea de persoane.

a. Donaţia deghizată.

Noţiune. Donaţia deghizată reprezintă donaţia realizată sub aparenţa unui contract cu titlu

oneros. De exemplu, părţile convin să încheie un contract de donaţie, dar îl maschează sub

aparenţa unui contract de vânzare-cumpărare în care preţul nu este trecut cu intenţia de a fi

plătit respectiv primit.

Deşi există mai multe acte cu titlu oneros sub forma cărora se poate deghiza o donaţie , cel

mai frecvent donaţiile se deghizează sub aparenţa unei vânzări-cumpărări în care preţul este

fictiv. Mai delicată este situaţia în care vânzarea-cumpărarea se face pe un preţ inferior valorii

bunului. Există în acest caz o donaţie având ca obiect diferenţa de preţ ? Răspunsul poate fi

pozitiv doar în situaţia în care vânzarea la un preţ inferior este determinată de o intenţie

liberală nu şi atunci când este urmarea altor considerente ale vânzătorului. Oricum, într-un

astfel de caz donaţia nu este una deghizată, pentru că preţul este real, ci o donaţie indirectă26

.

Raţiunile pentru care părţile recurg la astfel de acte sunt diverse, putând fi vorba de evitarea

regulilor referitoare la capacitatea de a dispune sau de a primi cu titlu gratuit, de sustragerea

de la aplicarea regulilor referitoare la reducţiune sau raport,etc.

Valabilitatea donaţiilor deghizate. Simulaţia fiind recunoscută ca valabilă în dreptul nostru

în măsura în care nu urmăreşte eludarea unor dispoziţii legale imperative, nu are un scop ilicit

sau nu contravine bunelor moravuri, şi donaţia deghizată este valabilă în aceleaşi condiţii. De

alfel Codul civil sancţionează cu nulitatea doar donaţiile deghizate dintre soţi, ceea ce, per a

contrario, duce la concluzia că celelalte donaţii deghizate sunt valabile. Este adevărat că în

cazul unei donaţii deghizate făcute anumitor succesori se pot încălca drepturile ţinând de

rezerva succesorală sau de egalitatea între aceştia, dar încălcarea acestor reguli este posibilă şi

prin acte nesimulate şi acest fapt nu duce la nulitatea actelor respective, ci se aplică regulile

de la reducţiune sau de la raport. Doctrina şi practica judiciară recunosc de foarte multă

vreme, valabilitatea , de principiu, a donaţiilor deghizate27

, iar în prezent art. 1011 din Codul

26

François Terré, Yves Lequette, op cit.p.385. 27

A se vedea în acest sens C. Hamangiu, I. Rosetti- Bălănescu, Al Băicoianu, op. cit. p. 475; Fr.

Deak. op. cit.vol.III, p.215-218; D. Chirică, op. cit. p.153-154; E.S. Romano, op. cit. p. 188-189.

civil, nu mai lasă nici o îndoială în acest sens.

Reguli de formă. Sub vechiul Cod civil, pornind de la dispoziţiile art. 813 C. Civ care

prevedea că toate donaţiile se fac prin act autentic, s-a pus problema dacă actul ostensibil care

maschează donaţia trebuie şi el să îmbrace forma autentică sau este suficient ca el să respecte

forma prevăzută de lege pentru actul care ascunde donaţia. De exemplu în cazul donaţiei unui

apartament28

, donaţie deghizată sub forma unui contract de vânzare-cumpărare, contractul de

vânzare-cumpărare trebuia încheiat în formă autentică cum era necesar pentru valabilitatea

donaţiei sau era suficient simplul acord de voinţă al părţilor dovedit printr-un înscris sub

semnătură privată ? O parte a doctrinei era de părere că pentru respectarea dispoziţiilor

imperative ale art. 813 C. Civ., era necesar ca actul aparent să fie încheiat în formă autentică,

chiar dacă pentru un astfel de act nu era cerută de lege forma autentică.29

Alţi autori au

considerat că donaţia deghizată trebuie să îndeplinească condiţiile de fond cerute pentru

donaţii, dar sub aspectul formei este suficient ca actul aparent să respecte cerinţele prevăzute

de lege pentru valabilitatea sa.30

În prezent, controversa a fost lămurită prin dispozițiile

art.1011 alin. 2 , care prevăd că nu sunt supuse cerinței formei autentice donaţiile indirecte,

cele deghizate şi darurile manuale. De la intrarea în vigoare a Noului Cod civil deci, donațiile

deghizate sunt valabile fără a fi necesară forma autentică pentru actul care maschează donația.

Regulile de fond ale donaţiei deghizate. Donaţiilor deghizate li se aplică regulile de fond

specifice donaţiilor şi nu actului sub forma căruia se face deghizarea. Ca urmare, sunt

aplicabile dispoziţiile referitoare la incapacităţile de a dona sau de a primi donaţii, cele

referitoare la acceptarea donaţiei înainte de decesul donatorului, cele referitoare la reducţiunea

sau raportul donaţiilor, la irevocabilitatea donaţiilor, la cauzele legale de revocare, etc.

Proba donaţiei deghizate.Există două elemente ce trebuie dovedite pentru a se proba o

donaţie deghizată. Este vorba în primul rând de dovada intenţiei liberale (animo donandi) apoi

de absenţa contraprestaţiei.

Sarcina probei revine celui care are interes să dovedească existenţa donaţiei. Acesta poate fi

donatorul, de exemplu când are interes să revoce donaţia, poate fi succesorul rezervatar al

donatorului, ce putea invoca de pildă reducţiunea donaţiei, sau ar putea fi un creditor

chirografar al donatorului ce are interes să dovedească o înstrăinare frauduloasă.

Părţile şi succesorii lor universali şi cu titlu universal pot dovedi deghizarea prin înscris sau

început de dovadă scrisă completat cu martori sau prezumţii, în afară de situația în care

pretind că aceasta are caracter ilicit și pot folosi orice mijloc de probă, iar terţii, inclusiv

succesorul cu titlu particular şi creditorul chirografar, prin orice mijloc de probă. Aşa cum s-a

arătat în doctrină, moştenitorii rezervatari interesaţi în dovedirea donaţiei pentru că li s-a

încălcat dreptul la rezervă, sunt şi ei consideraţi terţi pentru că acţionează în apărarea unui

drept propriu şi nu dobândit pe cale succesorală31

.

28

Acesta se putea, la un moment dat, înstrăina fară ca actul de înstrăinare sa îmbrace forma autentică. 29

A se vedea în acest sens Fr. Deak, op. cit. p. 142; E.S. Romano, op. cit. p.188; 30

În acest sens a se vedea D. Chirică, op. cit. p154; T. Prescure, Curs de

contracte civile, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p.198; I. Zinveliu, op. cit. p.158. C. Hamangiu, I.

Rosetti- Bălănescu, Al Băicoianu, op. cit. p.477. 31

Fr.Deak, op. cit., vol.III,p.218.

Art. 1091 alin.4 C. civ. prevede că “Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros

către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată

a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în

schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere..” S-a creat deci, pentru a uşura dovada

donaţiei deghizate, o prezumţie de donaţie în cazul în care înstrăinarea cu titlu oneros a unui

bun se face cu rezerva dreptului de usufruct,uz sau abitație, ori în schimbil unei rente viagere,

sau al întreținerii către un succesibil în linie dreaptă sau către soțul supraviețuitor. Prezumţia

operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului

supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare și are cacacter

relativ.32

Moştenitorul care a consimţit la această operaţiune nu poate invoca prezumţia unei

donaţii deghizate pentru a obţine reducţiunea sau raportul.Donațiile deghizate sub forma unor

înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse sunt prezumate ca fiind făcute

cu scutire de raport și sunt scutite de raport prin art. 1150 C. civ., cu excepţia cazului în care

se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport33


1. Instanţele nu pot constata fără probe, numai pe baza prezumţiei legale deduse din

art.845 C. Civ., că un act de vânzare –cumpărare, privind pe un succesibil în linie dreaptă,

este în realitare o donaţiedeghizată şi să dispună rezoluţiunea acesteia în limitele cotităţii

disponibile, atata timp cât actul nu s-a făcut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezervă de

uzufruct, deoarece textul instituie prezumţia de liberalitate numai în situaţia în care în actul

de înstrăinare cu titlu oneros se prevede o asemenea sarcină sau dezmembrământ al

proprietăţii.

(Tribunalul Suprem,sec. civ., dec.civ nr. 1150/1984, Revista română de drept nr.

6/1985, p. 64)

2.Prin simplul fapt al deghizării sale, o donaţie nu este presupusă a fi scutită de raport.Totuşi

intenţia defunctului de a permite unui anumit moştenitor rezervatar să cumuleze rezerva cu

partea disponibilă a succesiunii poate să rezulte din împrejurările de fapt ale pricinii, unite

cu împrejurarea că a făcut donaţia sub forma unui act de vânzare.

Judecătorii fondului sunt chemaţi să aprecieze şi să decidă dacă intenţia donatorului afost ca

moştenitorul să fie sau nu scutit de raportul donaţiei. (Tribunalul Suprem, col. civ., dec. civ.

nr. 805/1953 în Repertoriu… 1952-1969, p. 380).

b. Donaţia prin interpunere de persoane

32

Tribunalul Suprem, dec. civ. nr.1833/1960, în Culegere de decizii 1960, p. 242-244. 33 Și o parte a doctrinei de sub vechiului Cod civila considerat că deghizarea donaţiei sub forma unui

act cu titlu oneros generează o prezumţie de scutire de raport. A se vedea în acest sens Fr. Deak, op.

cit.vol.III, p. 218 şi Tratat de drept succesoral, Ed Actami, Bucureşti 1999, p. 402. După părerea

noastrănu se putea deduce existenţa unei dispense de raport din faptul realizării donaţiei sub forma

unei donaţii deghizate câtă vreme nu exista alte indicii din care să rezulte voinţa neîndoielnică de

scutire de raport. Recurgerea la această formă de donaţie putea avea şi alte semnificaţii decât cea a

acordării scutirii de raport aşa încât chiar şi donaţia deghizată sub forma unui alt act juridic sau

încheiată prin interpunere de persoane, nu putea constitui decât un indiciu în sensul unei eventuale

scutiri de obligaţia discutată şi nu o prezumţie de scutire de raport. Pentru amănunte în legătură cu

această chestiune a se vedea şi Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil Succesiunile Ed. ALL BACK,

Bucureşti 2003, p. 274.

Este o formă de donaţie în care simulaţia vizează persoana donatarului şi nu natura

contractului. Aici contractul ostensibil este cel real, nereală fiind persoana beneficiară a

donaţiei. Se poate recurge la această formă de donaţie când se urmăreşte, din diferite motive,

ca persoana adevăratului donatar să nu fie cunoscută.

Donaţia prin interpunere de persoane este valabilă dacă prin ea nu se urmăreşte fraudarea

legii, un scop ilicit sau dacă nu are o cauză imorală.

Contractul care se încheie este unul de donaţie care trebuie să respecte forma prevăzută de

lege pentru donaţii şi de asemenea condiţiile de fond ale acestui contract, condiţii care însă se

analizează în raport cu beneficiarul donaţiei şi nu cu persoana interpusă.

Pentru a uşura dovada simulaţiei, art. 992 Cod civil stabileşte că sunt persoane interpuse

părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi donaţii.Prezumţia are caracter

relativ, deci este admisă dovada contrară, ceea ce înseamnă că persoanele menţionate pot

face dovada faptului că sunt beneficiarii reali ai donaței și nu doar niște persoane interpuse.

Spre deosebire de donațiile deghizate, donațiile simulate prin interpunere de persoane nu sânt

scutite de forma autentică.

Donaţiile dintre soţi prin persoane interpuse sunt nule în baza art.1033 C.civ.34


Ţinând seama de împrejurarea că soţul, prin act de vânzare, a transmis imobilul proprietatea

sa sorei soţiei sale, iar aceasta a revândut – la câteva zile- acelaşi imobil soţiei primului

vânzător, în mod just instanţa de fond, în raport şi cu situaţia materială a părţilor, a ajuns la

concluzia că, în realitate, pentru a înlătura dispoziţia legală a revocabilităţii unor asemenea

donaţii, soţii au recurs numai la forma a două acte cu titlu oneros, sora donatarei servind ca

persoană interpusă, ceea ce atrage nulitatea transmisiunilor efectuate prin acte încheieate în

frauda legii ( Tribunalul Ploieşti, dec. nr. 277/1967, în Revista română de drept, nr. 10/1967,

p. 152.)

C. Darurile manuale.

Noţiune şi valabilitate. Darul manual reprezintă o formă de donaţie originală căreia nu i se

aplică cerinţele de formă prevăzute de art.1011 alin 1 Cod civil, fiind valabilă prin acordul de

voinţă al părţilor însoţit de tradiţiunea bunului.Această varietate de donaţie este un contract

real, şi nu solemn, pentru naşterea ei fiind necesare cele 2 condiţii cunoscute pentru

contractele reale, respectiv:

- consimţământul valabil al părţilor;

- remiterea materială a bunului(de manu ad manum).

Validitatea acestui tip de donaţie nu este condiţionată de întocmirea unui înscris.

În doctrină s-a arătat că „întocmirea unui înscris sub semnătură privată, anterior sau în acelaşi

timp cu tradiţiunea bunului, face donaţia nulă sub aspectul formei (obligaţia părţilor era să

întocmească un act autentic). Dacă însă un asemenea înscris este întocmit ulterior

tradiţiunii(momentul predării concizând cu cel al perfectării donaţiei) el nu va afecta

validitatea darului manual”35

Nu putem fi de acord cu un asemenea punct de vedere. Într-

adevăr dacă actul este ulterior darului manual, acesta nu face decât să probeze un act juridic şi

un drept preexistent. Dacă însă înscrisul este concomitent actului juridic acesta nu face ca

34

A se vedea mai jos partea referitoare la revocarea donaţiilor dintre soţi. 35

E.S. Romano, op. cit. p. 190.

donaţia să fie în mod automat nulă. Considerăm că în acest caz trebuie verificată intenţia

părţilor. Dacă înscrisul este redactat pentru a servi ca probă a contractului de donaţie sub

forma darului manual nu există nici un motiv pentru ca actul juridic să nu fie valabil iar

înscrisul să nu poate fi folosit ca mijloc de probă. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că

uneori darul manual este afectat de sarcini şi înscrisul ar putea servi ca dovadă pentru

existenţa acestora, sau ar putea dovedi o condiţie rezolutorie care afectează donaţia, o scutire

de raport, etc. aşa încât întocmirea lui este nu numai legală dar şi necesară. Dacă însă înscrisul

nu face referire la proba darului manual, ci este întocmit pentru realizarea contractului de

donaţie, iar predarea bunului este privită ca o obligaţie rezultată din actul respectiv, acea

donaţie este nulă pentru lipsa formei autentice.

Valoarea bunurilor prezintă importanţă pentru valabilitatea darului manual, deoarece nu pot fi

făcute donații în această formă dacă este vorba de bunuri cu o valoare peste 25.000 lei.

Existenţa valabilă a donaţiilor sub forma darului manual nu mai poate fi pusă în discuție, ele

fiind recunoscute de art. 1011 alin. 2. În trecut justificarea valabilităţii darului manual era

găsită în articolul 644 Cod civil care prevedea, printre modurile de dobândire a proprietăţii, şi

tradiţiunea.

Funcţia pe care o îndeplineşte autentificarea în cazul donaţiei ostensibile este realizată aici

prin formalismul tradiţiunii efective a bunului ce formează obiectul darului manual.

Condiţiile de fond ale darului manual

Obiectul darului manual. Necesitatea remiterii materiale a bunului restrânge sfera bunurilor

ce pot fi donate în această manieră la bunurile mobile corporale.

Nu pot forma obiect al darului manual bunurile imobile, bunurile mobile incorporale cum sunt

drepturile de creanţă, drepturile de proprietate intelectuală. De asemenea nu pot forma obiect

al acestui tip de donaţie nici bunurile viitoare, deoarece tradiţiunea presupune existenţa

actuală a bunurilor. Nici drepturile indivize nu pot forma obiectul darului manual, tradiţiunea

unei cote ideale dintr-un bun mobil fiind de neconceput.

Se admite că pot forma obiect al darului manual titlurile la purtător, deşi intră în categoria

creanţelor întrucât, practic, înscrisul se confundă cu însuşi dreptul pe care îl conţine, putând fi

valorificat de orice persoană care îl deţine.36

Pot face obiect al darului manual numai bunurile mobile cu o valoare sub 25.000 lei.


Darul manual poate avea drept obiect şi sume de bani, iar pentru transferul de

proprietate nu este neapărat nevoie ca banii respectivi să fie predaţi efectiv în mâna

donatarului, ci ei pot fi înmânaţi, de exemplu, de donator direct vânzătorului imobiluilui pe

seama cumpărătorului-donatar, pentru validitatea darului manual nefiind necesară forma

autentică.

(Tribunalul Suprem, sec. civ., dec.civ. nr. 774/1988, RRD nr. 2/1989, p.63)

Realizarea tradiţiunii. Având caracterul de contract real, darul manual presupune remiterea

efectivă a bunului către donatar. Donatorul trebuie să renunţe în mod actual, irevocabil şi

indubitabil la bunul pe care-l transmite donatarului.Fără tradiţiune nu se realizează darul

manual. Ea nu are semnificaţia îndeplinirii unei obligaţii contractuale, ci este o condiţie pentru

naşterea valabilă a contractului.

36

D. Chirică, op. cit. p. 149; Tribunalul Suprem, decizia civilă nr. 1349/1972, în Culegere de decizii

1972, p. 113.

Predarea se face direct de la mână la mână ( de manu ad manum) şi acest lucru se întâmplă

mai ales în cazul bunurilor cu volum mai mic şi când părţile sunt prezente. Predarea se poate

face însă şi prin intermediul unui terţ. Astfel, predarea bunului se poate face, de exemplu,

prin intermediul mandatarului donatorului. Terţul însărcinat cu predarea bunului către donatar

trebuie să facă acest lucru în timpul vieţii donatorului. Dacă acesta a decedat înainte de

predarea bunului donaţia nu se realizează.Virarea unei sume de bani cu intenţie liberală, în

contul unei persoane, prin intermediul unei bănci constituie şi ea un exemplu de dar manual în

care tradiţiunea se realizează prin intermediul unui terţ.

În alte cazuri remiterea materială a bunului este implicită. Se poate realiza, deci, condiţia

tradiţiunii şi fără o deplasare fizică a bunului donat prin fapte ce au semnificaţia unei

tradiţiuni. Spre exemplu, predarea cheilor de la un autoturism, a cerificatului de înmatriculare

şi a cărţii de identitate are valoarea unei predări efective a bunului şi dacă această predare se

face cu intenţie liberală ea realizează transmiterea propriatăţii la donatar prin intermediul

darului manual. Practică judiciară. 1. Pentru transferul de proprietate, la darul manual este necesară tradiţia lucrului. Nu este însă mai

puţin adevărat că prin „tradiţiunea bunului” nu trebuie să se înţeleagă neapărat o deplasare fizică a

bunului, cum ar fi preluarea obiectului din mâna donatorului, efectele sale juridice putând fi realizate

şi printr-o tradiţie implicită, de exemplu atunci când donatorul ar înmâna donatarului cheile unei

casete sau prin identificarea unui tablou pe care donatorul şi-a manifestat în mod neechivoc voinţa de

a-l transmite, fără a fi dat jos de pe perete.( Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. civ. nr. 580/1971 în

Repertoriu...1969-1975, p.134)

2. Darul manual constituie o excepţie de la regula că donaţiile se fac, sub sancţiunea nulităţii, prin act

autentic. Un asemenea dar poate avea ca obiect bunuri mobile corporale, cu excepţia titlurilor la

purtător şi a biletelor de bancă, a căror transmisiune are loc de la mână la mână.

Sumele de bani predate direct sau prin virament la Oficilu pentru construirea şi vânzarea

locuinţelor, pe seama altei persoane au caracterul unui dar manual pentru a cărui valabilitate nu este

necesară forma autentică. Darul manual ca formă de realizare a donaţiei, poate fi afectat de sarcini,

pe care donatorul este ţinut să le aducă la îndeplinire, în caz contrar donatorul avţnd drept să ceară,

cf. Art. 1021 C.civ., fie executarea lor, fie rezoluţiunea donaţiei. (Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. civ.

nr. 1349/1972 în Repertoriu...1969-1975, p. 133-134)

Probleme practice în legătură cu darul manual

Darurile de nuntă în cazul comunității legale. Darurile care se fac cu ocazia celebrării

căsătoriei soţilor reprezintă exemple de donaţii sub forma darului manual, fie că sunt făcute de

către părinţii soţilor, fie de către ceilalţi participanţi la evenimentul respectiv.

În legătură cu regimul juridic al darurilor de nuntă făcute de către părinţii soţilor, în doctrină

s-au conturat două opinii.Într-o primă opinie s-a susţinut că aceste daruri trebuie considerate

bunuri comune ale soţilor întrucât ele sunt dobândite în timpul căsătoriei chiar dacă au fost

oferite de către unul din părinţii soţilor şi se presupune intenţia dispunătorului ca ele să fie

comune. Într-o altă categorie de opinii s-a sustinut că aceste daruri sunt bunuri proprii ale

soţului care le-a primit de la părinţii săi, cu excepţia cazului în care donatorul a menţionat

expres intenţia de a dona ambilor soţi.

În soluţionarea acestei probleme trebuie pornit, aşa cum s-a arătat în doctrină,37

de la

dispoziţiile art. 340 lit a Cod civ., de unde rezultă că bunurile dobândite în timpul căsătoriei

prin moştenire, legat sau donaţie de către unul din soţi sunt bunuri proprii afară de situaţia

când dispunătorul a prevăzut expres că ele vor fi comune.Regula este, deci, că bunurile

dobândite de unul dintre soţi prin donaţie, indiferent de momentul când se realizează, de

forma donaţiei şi de persoana dispunătorului, sunt bunuri proprii ale soţului respectiv şi numai 37

Fr. Deak, op. cit.vol.III, p. 234.

prin excepţie, dacă dispunătorul a prevăzut că ele sunt comune, vor primi această calificare.

Ca urmare, dacă unul din părinţi donează copilului său, cu ocazia nunţii, un anumit bun, acest

bun va fi bun propriu al soţului respectiv în baza art. 340 lit. a C. civ. Dacă se face menţiunea

expresă că bunul se dăruieşte ambilor soţi atunci bunul va deveni comun.De regulă însă

atunci când se fac daruri cu ocazia celebrării căsătoriei nu se menţionează de către

dispunător cui înţelege să dăruiască aşa încât trebuie dedusă intenţia dispunătorului din

contextul respectiv. De regulă, când este vorba de daruri de valoare mai mare se poate

presupune intenţia părintelui de a dona copilului său şi bunurile vor fi proprii ale acestuia.

Când este vorba de daruri de mai mică valoare, daruri obişnuite în raport cu împrejurarea

respectivă, se poate presupune intenţia de a fi donate ambilor soţi şi acestea vor deveni bunuri

comune din această cauză.

Sumele de bani depuse de părinţi la bancă pe numele copilului minor. Se întîmplă, de

multe ori, ca părinţii să depună, din diferite motive, anumite sume de bani la bancă, pe

numele copiilor lor minori. În astfel de cazuri se pune problema dacă sumele respective devin,

în mod automat, proprietatea copilului respectiv ca urmare a dobândirii lor cu titlu de dar

manual, sau dacă ele rămân în proprietatea soţilor respectivi. Rezolvarea acestei chestiuni

depinde de intenţia depunătorului. Dacă prin această operaţiune părintele sau părinţii nu au

urmărit ca suma de bani să iasă din patrimoniul propriu, ci au văzut în ea doar o modalitate de

economisire a banilor, atunci nu suntem în prezenţa unui dar manual. Dacă, dimpotrivă,

depunerea sumei s-a făcut cu intenţie liberală, suntem în prezenţa unui dar manual. S-a

afirmat că până la proba contrară, caracterul de liberalitate al depunerii se prezumă.38


Stabilirea naturii juridice a actului soţilor, de depunere a unor economii la C.E.C., în timpul

căsătoriei, pe numele copiilor lor minori depinde de probele administrate prin care se

stabilesc intenţia şi scopul urmărit de către depunători.

Dacă soţii depunători şi-au propus să depună economiile la C.E.C. pe numele

copiilor lor minori doar în credinţa că sunt şanse mai mari să iasă câştigător libretul C.E.C.,

fără a urmări gratificarea minorilor, sumele de bani depuse n-au ieşit din patrimoniul lor

comun.

Dacă soţii depunători au avut intenţia de a gratifica copiii, actul lor constituie dar

manual şi, deci, sumele depuse la C.E.C., aparţin, de la data respectivă, minorilor.

În funcţie de voinţa reală a soţilor la data efectuării depunerilor la C.E.C., pe numele

copiilor şi, deci, în raport cu natura actului juridic efectuat, se stabileşte caracterul

autoturismului câştigat pe libretul C.E.C..

În speţă, în legătuă cu autoturismul câştigat cu libretul C.E.C., constituit de soti pe

numele unuia dintre copii lui minori, greşit nu s-au administrat toate probele necesare

pentru a stabili intenţia şi scopul urmărit de către depunătorii economiilor lor, în funcţie de

care autoturismul face parte din masa bunurilor comune aparţinând soţilor în divorţ sau,

dimpotrivă aparţinând copiilor lor.

(Curtea Supremă de Justiţie, sec civ., dec.civ. nr. 132/1991, Dreptul. nr. 6/1992, p.84)

Proba darului manual. Codul civil nu prevede reguli speciale de probaţiune pentru darul

manual aşa încât vor fi aplicabile regulile generale de probaţiune, proba urmând a fi făcută de

cel care invocă actul juridic al donaţiei sub forma darului manual.

38

Idem, p.231.

Dovada darului manual presupune a dovedi atât consimţământul părţilor cât şi faptul remiterii

materiale a bunului. Dovada consimţământului se face după regulile de probaţiune specifice

actelor juridice iar faptul material al traditiunii bunului se poate dovedi prin orice mijloc de

probă. Aceasta este situaţia pentru donator şi pentru moştenitorii donatorului când sunt sunt

avânzi-cauză ai acestuia. De exemplu, când moştenitorii donatorului cer să se constate

nulitatea donaţiei sau revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor ori pentru ingratitudine, ei

trebuie să facă dovada donaţiei după regulile menţionate. Dacă moştenitorii defunctului

invocă un drept propriu ca cel privind reducţiunea sau raportul, atunci ei nu acţionează ca

avânzi cauză ai donatorului şi pot proba darul manual prin orice mijloc de probă, după

regulile de probaţiune aplicabile terţilor.

În ceea ce-l priveşte pe donatar, fiind vorba de bunuri mobile acesta se poate prevala, ca

posesor, de prezumţia de proprietate ce decurge din art. 919 alin. 3 C. civ. Prezumţia este una

simplă astfel încât este posibil ca persoanele interesate să facă dovada că elementele posesiei

nu sunt reunite, de exemplu că bunul a fost furat sau găsit sau că posesia este echivocă, ori că

donatarul este un simplu detentor ce deţine bunul în baza unui alt contract decât cel de

donaţie. Dacă se ajunge la o astfel de situaţie, donatarul trebuie să probeze donaţia în

condiţiile specifice actelor juridice.


Potrivit art. 644 C. civ. unul din modurile de dobândire a proprietăţii este şi tradiţia

lucrului dăruit. Potrivit art. 813, 827 C, civ., donaţia între vii nu este valabilă decât dacă

este făcută prin act autentic , dacă este acceptată de donatar şi este însoţită de un act

estimativ, în cazul în care are ca obiect lucruri mobile. De la această regulă fac excepţie

darurile manuale, care nu pot avea ca obiect decât bunuri mobile, corporale.

Aceste daruri manuale, deşi sunt donaţii, se realizează prin tradiţia lucrului mobil

corporal, actul scris întocmit cu această ocazie fiind destinat a servi numai ca probă a

operaţiei respective, deci, nu ca o condiţie de valabilitate. Darurile manuale având ca obiect

lucrurile mobile corporale, iar proprietatea lor prescriindu-se, potrivit art. 1909 C. civ., prin

faptul posesiei lor, în cazul în care donatorul sau moştenitorii săi contestă valabilitatea

darului manual, sarcina probei incumbă donatorului, iar nu donatarului, afară de cazul în

care donatorul dovedeşte că posesia donatarului este precară, echivocă, clandestină sau

frauduloasă, în această ultimă ipoteză donatarul urmând să combatăprin probe cele dovedite

de donator.

(Tribunalul Suprem, col. civ., dec. nr. 1834/1957, cu notă de Em. Puşcariu,, în

Legalitatea populară nr. 6/1958, p. 98.

Secţiunea a IV-a

Efectele contractului de donaţie

Dublul caracter al contractului de donaţie. Analiza efectelor contractului de donaţie trebuie

pornită de la constatarea că acest contract este, pe de o parte, unul translativ de drepturi, iar pe

de altă parte, un contract generator de obligaţii. Acest din urmă caracter este influenţat sub

aspectul conţinutului său de faptul că donaţia este un contract unilateral, ceea ce implică

ideea că ea dă naştere, în principiu, la obligaţii doar în sarcina uneia dintre părţi. În cazul

donaţiei cu sarcini însă, obligaţiile se nasc deopotrivă atât în sarcina donatorului cât şi a

donatarului.

Transmiterea dreptului donat de la donator la donatar, indiferent că este vorba de un drept de

creanţă sau un drept real, are loc prin încheierea valabilă a contractului, adică odată cu

exprimarea valabilă a consimţământului, ceea ce presupune, în principiu, forma autentică.

Transmiterea operează indiferent de faptul dacă bunul a fost sau nu predat, desigur cu

excepţia darului manual, la care predarea reprezintă o condiţie pentru însăşi naşterea valabilă

a contractului.

Opozabilitatea contractului faţă de terţi.

Efectul translativ de drepturi, fără necesitatea altor formalităţi, specific contractului de

donaţie, vizează doar părţile contractului. Când este vorba de terţi, pentru ca donaţia să fie

opozabilă acestora este nevoie de îndeplinirea unor formalităţi. Asfel, când obiectul donaţiei îl

formează un drept de creanţă, pentru opozabilitatea transmiterii acesteia este necesară

îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art.1393 C. Civ., , adică notificarea cesiunii către

debitorul cedat sau acceptarea ei de către acesta prin act autentic. În cazul în care se donează o

creanţă având ca obiect o chirie sau o arendă viitoare, pe un anumit interval de timp, o astfel

de donaţie este opozabilă doar prin înscrierea ei în registrele de publicitate imobiliară.

Atunci când obiectul contractului de donaţie îl constituie un bun imobil, dreptul dobândit

trebuie întabulat în cartea funciară.

Încazul în care obiect al transmiterii gratuite l-a format un bun mobil corporal, opozabilitatea

faţă de terţi se realizează, în condiţiile art. 919, 935 şi 936 C.civ.,prin transmiterea posesiei

bunului donat.

Obligaţiile donatorului.

Din contractul de donaţie pot rezulta două obligaţii pentru donator.Este vorba de obligaţia de

predare a bunului şi de cea de garanţie care are în cazul acestui contract o figură juridică

unică.

1. Obligaţia de predare a bunului.

Donatorul este obligat să predea donatarului bunul ce a format obiectul contractului. Obligaţia

de predare nu există în cazul darului manual unde ea este o condiţie pentru însăşi naşterea

contractului. Obligaţia de predare implică şi obligaţia de păstrare a bunului până la momentul

predării. Donatorul trebuie să predea nu numai bunul, ci şi fructele acestuia de la momentul

realizării donaţiei. În caz de nepredare, donatarul poate cere executarea silită a

obligaţiei.Această posibilitate o are şi succesorii săi, inclusiv cei cu titlu particular.

2.Obligaţia de garanţie.Pentru că donaţia este un act prin care donatorul transmite gratuit

donatarului un anumit drept şi pentru că donatarul nu este expus pericolului unei pierderi, ci

doar al celui de a nu păstra un câştig, nu există, în principiu,în sarcina donatorului, o obligaţie

de garanţiepentru evicțiune și pentru viciile ascunse ale bunului donat.

Prin excepție, donatorul răspunde pentru evicţiune:

-dacă a promis expres garanţia, sau

-dacă evicţiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis,

pe care a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului.

La fel, în cazul viciilor ascunse ale bunului donat, dacă a cunoscut viciile ascunse şi nu le-a

adus la cunoştinţa donatarului la încheierea contractului, donatorul este ţinut să repare

prejudiciul cauzat donatarului prin aceste vicii.

Obligaţia de garanţie, sub ambele aspecte, adică pentru evicţiune şi pentru viciile

ascunse ale bunului, există însă în cazul donaţiei cu sarcini, deoarece în cazul acesteia şi în

limita sarcinilor, contractul are efecte ca unul sinalagmatic, obligaţiile părţilor fiind reciproce,

iar tratamentul juridic este cel specific contactelor sinalagmatice.Răspunderea este doar în

limita sarcinilor și răspunderea este ca a vânzătorului.

Obligaţia de garanţie mai există şi în situaţia în care donatorul şi-a asumat în mod expres o

astfel de obligaţie.


În cazul unui contract de donaţie cu privire la un imobil, legal încheiat, donatarul

devine proprietar al bunului, donatorul garantându- împotriva oricărei evicţiuni, dacă o

atare răspundere a fost asumată în mod expres prin declaraţia sa că bunul nu este grevat de

sarcini sau servituţi. Prin urmare, fostul proprietar nu mai poate invoca, după încheierea

actului, existenţa unei convenţii separate prin care să restrângă dreptul de proprietate

transmis donatarului, pretinzând un drept de folosinţă asupra unei părţi din imobil (art.829,

969, 970, 1174 şi 1191 C. civ.)

(Tribunalul municipiului. Bucureşti, dec. civ. nr. 918/1990, Culegere....pe anul 1990,

p.63)

Obligaţiile donatarului

Donaţia fiind un contract unilateral, ea nu creează obligaţii în sarcina donatarului. Acesta are,

după cum s-a arătat în doctrină, o îndatorire de recunoştinţă faţă de donator a cărei

nerespectare poate atrage, în anumite condiţii, revocarea contractului. Este vorba de o

obligaţie negativă, ea neimpunând donatarului să facă ceva, ci doar să se abţină de la anumite

fapte necorespunzătoare faţă de donator.39

Prin excepţie, în cazul donaţiei cu sarcini, există şi

pentru donatar obligaţia de a executa sarcinile asumate prin contract, neexecutarea lor putând

avea drept consecinţă rezoluţiunea (revocarea) contractului.Aceasta numai în ipoteza în care

donatorul nu optează pentru executarea silită a sarcinii.

Secţiunea a V-a

Revocarea donaţiilor

Considerații generale.

Actualul Cod civil prevede în art. 1020 că „Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi

pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul”. La aceasta se

39

D. Chirică, op. cit. p.164.

adaugă revocarea donațiilor dintre soți.Observăm că legiuitorul nu a mai reglemetat revocarea

donației pentru naștere de copil, caz de revocare prevăzut de Codul civil anterior.40

În concepția actualului Cod civil, revocarea donației pentru ingratitudine şi pentru

neîndeplinirea sarcinilor „nu operează de drept” Deşi în termenii articolului 1021 C. civ.

revocarea nu se face de drept , s-a admis în doctrina anterioară actualului Cod civil că

dispoziţia respectivă vizează doar situaţia când părţile nu au stipulat în contract un pact

comisoriu şi că este permis ca prin intermediul acestuia părţile să convină în sensul ca

revocarea să opereze de plin drept41

, deci fără notificare şi fără cerere de chemare în judecată,

caz în care instanţei de judecată îi revine doar rolul de a constata intervenţia revocării şi nu de

a o pronunţa.Soluția acceptată atunci este valabilă și în prezent.

Este posibilă și revocarea promisiunii de donaţie.În termenii art.1022 alin.1

C.civ.promisiunea de donaţie se revocă de drept dacă anterior executării sale se iveşte unul

dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute de art. 1023 și pe care le vom

analiza mai jos.Tot o revocare de drept se produce și atunci când anterior executării

promisiunii, situaţia materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât

executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit

insolvabil(art.1022 alin.2).

Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

Acest motiv de revocare reprezintă consecinţa încălcării obligaţiei de recunoştinţă. Obligaţia

respectivă nu poate justifica exercitarea unei acţiuni pentru îndeplinirea ei pe cale silită , dar

poate constitui temei pentru o desfiinţare a donaţiei.Sunt revocabile pentru ingratitudine atât

donaţiile ostensibile, cât şi cele deghizate, cele indirecte, precum şi darurile manuale.

Când un bun a fost donat mai multor persoane şi numai una se face vinovată de ingratitudine

sancţiunea operează numai împotriva acesteia

Cauzele de revocare. Potrivit art. 1023 C.civ. donaţiile sunt revocabile pentru ingratitudine,

în următoarele situaţii:

- dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau,

ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;

- săvârşirea de către donatar de „fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de

donator”;

40Art 836 C. civ. reglementa un caz de revocare a donaţiei ce era cunoscut încă din dreptul roman.Dacă

în momentul realizării donaţiei donatorul nu avea un copil sau alt descendent, iar ulterior i se năştea un

copil viu, chiar şi postum, din căsătorie sau din afara căsătoriei, donaţia se revoca de drept. Revocarea

era aplicabilă atât donaţiilor ostensibile cât şi celor simulate şi indirecte, ca şi darurilor manuale şi

donaţiile cu sarcini. Faceau excepţie de la revocarea de drept donaţiile între soţi, care oricum erau i

revocabile prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator, precum şi darurile obişnuite, de o

valoare redusă .

Dacă donatorul avea un copil sau un alt descendent în momentul încheierii contractului de

donaţie, aceasta nu mai putea fi revocată. Revocarea se producea de plin drept, în virtutea legii,

odată cu îndeplinirea condiţiilor pentru revocare. Urmare a revocării bunul reintra automat în

patrimoniul donatorului, nefiind necesară o hotărâre judecătorească.

Revocarea pentru survenienţă de copil producea efcte retroactive atât faţă de părţi cât şi faţă

de terţi.

41

D. Chirică, op. cit. P. 163. T. Prescure, op. cit. p. 207.

- dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în

nevoie.

a. Atentat la viaţa donatorulu sau a unei persoane apropiate lui. Acest caz de

ingratitudine constă în intenţia donatarului de a suprima viaţa donatorului sau a

unei persoane apropiate acestuia. Legea nu prevede ce înseamnă persoană

apropiată. Credem că aceasta nu este obligatoriu să fie neapărat rudă cu donatorul,

putând fi orice persoană față de care acesta are un anumit grad de afecțiune.Ceea

ce prezintă relevanţă este intenţia de a ucide şi de aceea sunt îndeplinite condiţiile

revocării chiar dacă donatarul nu l-a ucis pe donator sau pe persoana apropiată

acestuia, ci doar a încercat să obţină acest rezultat. Din acelaşi motiv nu se

sancţionează uciderea din culpă. Nu este nevoie de existenţa unei hotărâri de

condamnare, fiind suficientă dovada intenţie de omor. Spre deosebire de Codul

civil anterior a fost lărgită sfera faptelor ce se circumscriu acestui caz de revocare,

intrând aici și omisiunea donatarului de a-l înștiința pe donator de eventuala

intenție de atentat a unei persoane la viața sa sau a unei persoane apropiate

acestuia.

b. Fapte penale, cruzimi sau injurii grave.Art 1023 lit b are în vedere pe lângă

sîvârşirea de fapte cu caracter penal faţă de donator și cruzimile, care reprezintă

relele tratamente fizice îndreptate împotriva donatorului, precum și injuriile grave ,

adică faptele de insultă şi jignirile de o anumită gravitate săvârşite faţă de donator,

la care nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi considerate fapte penale, altfel ar

intra în prima categorie.

c. revocarea pentru refuz de alimente presupune ca donatorul să fi fost în nevoie şi

să nu fi primit, în mod nejustificat, alimente de la donatar, căruia i-a solicitat o

astfel de prestație. Obligaţia de furnizare a alimentelor necesare există doar atunci

când donatorul nu are rude care să fie legal obligate să-i presteze întreţinere.

Refuzul de alimente nu antrenează deci revocarea donaţiei în situaţia în care

donatorul avea rude care erau îndatorate legal la prestarea întreţinerii. Nu există o

obligaţie veritabilă a donatarului de prestare a întreţinerii deoarece el nu o poate

executa silit, trebuind să se mulţumească cu posibilitatea de a cere revocarea

donaţiei. Aprecierea stării de nevoie a donatorului ca şi a posibilităţii donatarului

de a-i furniza alimente revine instanţei de judecată sesizată cu acţiunea în revocare.

Obligația de a asigura alimente revine donatarului numai în limita valorii actuale

a bunului donat, valoare care se apreciază însă ținând cont de starea în care se afla

bunul la momentul donaţiei.

Caracterul judiciar al revocării. Acţiunea în revocare. Şi revocarea donaţiei pentru

ingratitudine, la fel ca cea pentru neîndeplinirea sarcinilor, are caracter judiciar, fiind și în

acest caz nevoie , pentru a se obţine revocarea , de intentarea unei acţiuni în justiţie.

Termenul în care poate fi introdusă această acţiune este menţionat în articolul 1024 Cod civil.

Se prevede că „Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se

prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta de

ingratitudine”

Calcularea termenului nu implică dificultăţi în cazul unui fapt de ingratitudine

instantaneu.Termenul va curge din acest moment sau, dacă donatorul nu a cunoscut faptul de

ingratitudine, din momentul cunoaşterii lui. Dacă donatorul a decedat fără să fi cunoscut

faptul de ingratitudine, moştenitorii pot introduce acțiunea în termen de un an de la data

decesului. În cazul faptelor de ingratitudine ce se prelungesc în timp, ca de exemplu în cazul

refuzului de alimente, termenul curge de la momentul când faptul de ingratitudine a încetat.De

exemplu dacă nevoia donatorului în acordarea alimentelor a încetat pentru că a dobândit

venituri care îi asigură întreținerea, termenul de un an începe să curgă din ziua imediat

următoare încetării nevoilor alimenare.

Acţiunea are un pronunţat caracter personal în sensul că formularea ei implică o apreciere ce

poate veni doar din partea donatorului, asfel că creditorii donatorului nu o pot intenta pe calea

acţiunii oblice.Apoi acţiunea nu poate fi introdusă “de moştenitorii donatorului, cu excepţia

cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe

donatar” De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an de

la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare. Rezultă

că moştenitorii donatorului pot exercita acţiunea doar în 2 situaţii:

- dacă ea a fost intentată de donator, dar acesta a decedat înainte de finalizarea ei;

- dacă donatorul a decedat înainte de împlinirea termenului de un an în care putea

promova acţiunea, fără să îl fi iertat pe donator, sau fără să fi cunoscut cauza de

revocare.

Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva

donatarului.Dacă însă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată

împotriva moştenitorilor.

Dacă donatarul, autor al faptei de ingratitudine, a decedat înainte de introducerea cererii de

revocare, donaţia nu mai poate fi revocată pentru acest motiv, prin introducerea ei împotriva

moștenitorilor.

Titularul acţiunii, evident, nu este obligat să introducă acţiunea, el putând să-l ierte pe

donator pentru faptul de ingratitudine săvârşit. El nu poate însă să renunţe anticipat , de

exemplu în momentul realizării donaţiei, la acţiunea în revocare.

Anerior actualului Cod civil, termenul de un an prevăzut pentru exercitarea acțiunii în

revocare pentru ingratitudine a fost considerat în doctrină un termen de decădere, asfel încât el

nu era susceptibil de întrerupere sau suspendare.42

În prezent, art. 1024, vorbind despre faptul

că „dreptul la acțiune prin care se solicit revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen

de un an” caracterizează menționatul termen ca pe unul de prescripție.

Efectele revocării. Din modul cum art. 1026 C.civ reglementează efectele acestei acţiuni se

observă caracterul ei de pedeapsă civilă ce nu are efect asupra terţilor. Aşa cum s-a arătat în

doctrină, „acţiunea în revocare pentru ingratitudine nu este o acţiune în rezoluţiune ( cum este

revocarea pentru neexecutarea sarcinii) sau în constatarea desfiinţării de drept a contractului

....ci o acţiune în restituire cu caracter de pedeapsă”43

Revocarea donaţiei pentru igratitudine are deci caracter personal şi nu produce efecte

retroactive faţă de terţii de bună-credinţă,dobânditori cu titlu oneros ai unui drept real asupra

bunului donat. Ca urmare, ea nu va afecta nici înstrăinările de acest gen, făcute de donatar

înainte de revocare, nici ipotecile sau sarcinile consimţite de acesta cu privire la bun.

Înstrăinarea bunrilor imobile făcută după intentarea acţiunii nu este valabilă, dar este necesar

în acest scop să fie efectuate formele de publicitate prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte părţile efectele acţiunii în revocare sunt retroactive şi se concretizează în

obligaţia donatarului de a restitui bunul donat, dacă acesta se mai găseşte în patrimoniul său,

însă donatorul este ţinu să suporte sarcinile şi ipotecile constituite în mod valabil de către

donatar înainte de revocare. Donatorul va trebui să fie despăgubit pentru scăderea valorii

bunului din aceste motive.44

.

42

D. Chirică, op. cit. p. 166; Fr. Deak, op. cit. p.166; E.S. Romano, op. cit. p. 203. 43

Fr. Deak, op. cit. p.167. 44

D. Chirică, op. cit. p. 167.

Dacă bunul a fost înstrăinat înainte de introducerea acţiunii în revocare, donatarul va plăti

donatorului valoarea bunurilor înstrăinate socotită la data soluționării cauzei şi nu preţul

obţinut din înstrăinare(art. 1025 C. civ.).

În ceea ce priveşte fructele bunului donat, art. 1025 alin. 2 C. Civ. stabileşte că acestea se

cuvin donatorului începând din ziua cererii de revocare a donaţiei. Ca urmare, fructele culese

de donatar înainte de acest moment, se cuvin donatarului.


1.Nu poate fi admisă revocarea donaţiei pentru ingratitudine decât împotriva acelora

dintre donatari care s-au făcut vinovaţi de ingratitudine, donaţia rămânând valabilă faţă de

ceilalţi donatari.

(Tribunalul Suprem., col. civ., dec. civ. nr. 68/1955, p. 81 în C. Turianu, op. cit.

p.132)

2. Orice donaţie poate fi revocată pentru ingratitudine în cele trei cazuri prevăute de

art. 831 C. civ., printre care figurează şi ,,refuzarea fără cuvânt a alimentelor”, atunci când

donatorul se află în lipsă ( în speţă donatoarea era bătrână, inaptă de muncă şi fără

mijloace de existenţă)

Fiind vorba de o obligaţie continuă, care încetează pentru donatar la moartea

donatorului sau când acesta a dobândit bunuri suficiente a-şi asigura întreţinerea, înseamnă

că – întrucât în speţă donatara a refuzat în mod continuu să presteze întreţinere donatoarei,

care a fost şi este astfel tot timpul în lipsă – nu pot fi aplicabile dispoziţiile art.833 alin. (1)

în privinţa termenului în care trebuie introdusă sub sancţiunea decăderii, cererea de

revocare.

(Tribunalul Suprem, col. civ., dec.civ nr. 1572/1968, Revista română de drept nr.

4/1969, p.178)

Revocarea donaţiilor pentru neexecutarea sarcinilor.

Condiţiile revocării.În termenii art 1027 Cod civil „Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la

care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie

revocarea donaţiei”.

Textul art. 1027 C. civ. are în vedere revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea

sarcinilor.

Sarcina este o obligaţie impusă de către donator donatarului.Ea poate fi stabilită în

favoarea donatorului, în favoarea unui terţ sau chiar în favoarea donatarului însuşi.Existenţa

unei liberalităţi presupune o îmbogăţire a celui gratificat. Sarcina scade însă valoarea

liberalităţii în funcţie de prestaţia de care este ţinut donatarul dar acest lucru se întâmplă doar

în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatorului sau a unui terţ, nu şi atunci când ea este

stipulată în favoarea celui gratificat. Această din urmă sarcină poate avea o existenţă juridică

doar atunci când şi donatorul are un interes, cel puţin moral, în executarea ei.45

Sarcina nu poate să absoarbă în totalitate valoarea liberalităţii pentru că atunci contractul s-ar

transforma în unul cu caracter oneros şi nu am mai avea o donaţie. De pildă dacă sarcina

stabilită în favoarea unui terţ ar echivala valoarea liberalităţii.

În situaţia în care donatarul nu îndeplineşte sarcinile convenite prin contractul de

donaţie, donatorul poate cere revocarea donaţiei. Revocarea este în acest caz o sancţiune

similară rezoluţiunii din contractile sinalagmatice, donaţia cu sarcini fiind şi ea în limita

sarcinilor un contract sinalagmatic46

.

45

Fr. Deak, op. cit.vol.III, p.242. 46

C. Hamangiu, I. Rosetti- Bălănescu, Al Băicoianu, op. cit. 494.

Donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată

la data la care sarcina trebuia îndeplinită.

Revocarea intervine numai în cazul în care neexecutarea sarcinilor este imputabilă

donatarului. La fel ca şi în cazul rezoluţiunii, dacă neexecutarea se datorează forţei majore sau

cazului fortuit , revocarea nu operează. Dacă donatorul, în favoarea căreia fusese stipulată

sarcina , a decedat făcând imposibilă îndeplinirea acesteia, donaţia nu poate fi revocată

tocmai datorită lipsei conduitei culpabile a donatarului şi nu pentru faptul că ea s-ar fi

transformat într-o donaţie fără sarcini.47

Sancţiunea revocării donaţiei intervine atât în caz de neexecutare totală cât şi în caz de

neexecutare parţială a contractului(dacă neexecutarea nu este de mica însemnătate şi

indiferent dacă sarcina neexecutată era stabilită în favoarea donatorului sau a altei persoane,

inclusiv a donatarului dacă aceasta avea o existenţă valabilă)48

.

Donatorul nu este obligat să ceară revocarea, el putând opta pentru executarea silită a

obligaţiei neîndeplinite, la fel ca în cazul contractelor sinalagmatice.

Termenul de prescripție al acțiunii.Spre deosebire de acțiunea în revocare pentru

ingratitudine, la care termenul de prescripție este de un an, cea pentru executarea silită a

sarcinilor sau pentru revocare pentru neexecutarea acestora, se prescrie într-un termen mai

lung, respectiv trei ani. Termenul curge de la momentul la care sarcina trebuia executată.

Revizuirea sarcinilor. Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile

beneficiarului, intervenite după acceptarea donației, îndeplinirea sarcinilor care afectează

liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta

poate cere revizuirea acestor sarcini(art. 1006 C,civ.).

Revizuirea sarcinilor se dispune la cerere, de către instanța de judecată. Aceasta trebuie să

acționeze cu prudență, soluționând cererea în funcție de împrejurările concrete care justifică o

eventuală modificare cantitativă sau calitativă a sarcinii, fără a pierde din vedere însă voința

dispunătorului.

În scopul de a nu lipsi de eficiență dispozițiile legale referitoare la revizuirea

sarcinilor, sunt considerate nescrise clauzele prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii

sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu solicite revizuirea condiţiilor

sau a sarcinilor(art. 1009 C. civ.)

În ipoteza în care sarcinile au fost revizuite dar ulterior motivele care au determinat

revizuirea nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor

revizuirii.Persoana interesată poate fi beneficiarul sarcinii,respectiv donatorul sau chiar un

terț.

Caracterul judiciar al revocării. Din cuprinsul articolului 1021 C. civ. rezultă că

“Revocarea pentru ingratitudine şi pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept”.

Aceasta înseamnă că donatorul pentru a obţine revocarea trebuie să facă apel la o acţiune în

justiţie.

Acţiunea poate fi introdusă nu numai de donator, ci şi de succesorii săi şi chiar de creditorii

donatorului, pe calea acţiunii oblice.

Terţii beneficiari ai sarcinii nu pot cere revocarea , ci doar executarea silită a sarcinii, după

regulile de la stipulaţia pentru altul. Acţiunea se introduce împotriva donatarului, dar dacă

acesta a decedat poate fi introdusă şi împotriva succesorilor săi.

47

A se vedea în acest sens L. Mihai, Notă (II) la dec. civ. nr. 851/1981 a Tribunalului Judetean Arad, în

Revista română de drept nr. 12/1982, p. 45,46. 48

Obligaţia donatarului faţă de el însuşi poate avea o existenţă juridică numai în ipoteza în care însuşi

donatorul ar avea un anumit interes, chiar moral, în executarea acesteia. A se vedea în acest sens Fr.

Deak, op. cit. vol.III,p.242.

Doctrina recunoaşte în acest caz şi posibilitatea unei revocări parţiale a donaţiei în ipoteza în

care sarcinile au fost executate parţial.49

Cererea de chemare în judecată formulată de donator fără ca anterior donatarul să fi fost pus

în întârziere, conferă donatarului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil,

calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Fac excepție situațiile cand, datorită

naturii sarcinii, donatarul este de drept în întârziere.50

Efectele revocării.Revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor are ca efect

reîntoarcerea bunurilor donate în proprietatea donatorului. La fel ca în cazul rezoluţiunii,

sancţiunea are caracter retroactiv şi bunurile reintră în stăpânirea donatorului libere de sarcini

şi ipoteci.

a. În raporturile dintre părţi, bunurile trebuie deci restituite donatorului sau moştenitorilor

săi, dacă acesta este decedat. Dacă restituirea în natură nu mai este posibilă deoarece bunurile

au pierit din culpa donatarului, sau au fost înstrăinate și nu pot fi recuperate, acesta va trebui

să plătească contravaloarea lor considerată fie la momentul primirii lor, fie la acela al pierderii

ori al înstrăinării, în funcţie de cea mai mare dintre aceste valori deoarece obligaţia de

restituire provine din culpa sa(art.1641 C.civ.).

Dacă bunurile au pierit fortuit, având în vedere efectele retroactive ale revocăriii ca şi regula

res perit domino, consecinţele ar trebui suportate de donator, în calitate de proprietar al

bunurilor. Art. 1642 prevede însă că „dacă debitorul este de rea-credinţă ori obligaţia de

restituire provine din culpa sa, el nu este liberat de restituire decât dacă dovedeşte că bunul ar

fi pierit şi în cazul în care, la data pieirii, ar fi fost deja predat creditorului”.Cum revocarea în

acest caz se bazează pe culpa donatarului care nu și-a îndeplinit sarcina,rezultă că el suportă

riscul pieirii fortuite a bunului, desigur cu excepția menționată.

Donatarul trebuie să predea donatorului şi fructele produse de bunul donat, însă are dreptul la

contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru obţinerea lor. Dispozițiile legale referitoare la

revocarea donației pentru neexecutarea sarcinilor nu fac referire la momentul de la care

trebuie restituite fructele bunului donat, cum fac în cazul revocării pentru ingratitudine, ceea

ce ar putea duce la concluzia că se restituie și fructele anterioare cererii de revocare în

condițiile art.1645. Totuși, considerăm că și în acest caz fructele se restituie doar de la data

cererii de revocare, din moment ce în cazul revocării pentru ingratitudine, care este

determinată de fapte mai grave, restituirea vizează fructele produse după data cererii de

revocare.

b. Efectul retroactiv al rezoluţiunii (revocării) se produce şi în privinţa terţilor, fiind aplicabil

principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, dar cu rezerva regulilor de carte

funciară în materie de imobile, iar în ceea ce privește bunurile mobile, cu rezerva că acțiunea

în restituire nu poate fi exercitată împotriva dobânditorului de bună-credință dacă acesta

dovedește întrunirea tuturor condițiilor pentru dobândirea bunului prin posesia de de bună-

credinţă.

Actele de administrare şi de conservare vor fi menţinute.


1. Dacă donatarul nu a îndeplinit sarcinile pe care şi le-a luat, donaţia poate fi revocată,

deoarece, în măsura sarcinilor stipulate, donaţia oneroasă este un adevărat contract

sinalagmatic în cadrul căruia, dacă una dn părţi nu-şi execută obligaţia, cealaltă parte, în

virtutea condiţiei rezolutorii tacite, care este subînţeleasă în orice contract sinalagmatic, are

alegerea fie de a sili partea care nu şi-a îndeplinit sarcina să-şi respecte obligaţia luată, fie

să ceară rezoluţiunea contractului. ( Tribunalul Suprem, sec. civ. dec. civ. nr. 1573/1971 în

Repertoriu...1969-1975, p.135) 49

Fr. Deak, op cit .vol.III, p.244. 50

De exemplu în cazul donației cu sarcina întreținerii.

2. Legea nu opreşte ca într-un act de donaţie cu sarcini să se prevadă că donatorul renunţă la

dreptul de a cere revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor.

În consecinţă, într-o asemenea situaţie donaţia trebuie considerată revocabilă numai pentru

alte cause prevăzute de lege (Trib. Reg. Suceava, decizia civ nr. 1569/1956, în

Repertoriu…..1952-1969, p. 381)

3. Acelaşi caracter personal îl are şi acţiunea în rezoluţiunea unei convenţii, implicit a unei

donaţii pentru neîndeplinirea sarcinilor, aşa că şi această acţiune este transmisibilă prin

deces, întocmai ca orice alt drept patrimonial, moştenitorilor care o pot exercita direct şi nu

doar să o continue dacă ar fi fost introdusă de autorul lor.

Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii de întreţinere nu poate fi

confundată cu acţiunea în executarea sarcinii de întreţinere care, faţă de caracterul ei strict

personal, poate fi exercitată numai de beneficiarul întreţinerii şi continuată de moştenitori.

(Curtea Supremă de Justiţie, sec.civ. dec. civ. nr. 218/1990, în C. Turianu, Contracte

speciale, Practică judiciară adnotată, p. 219).

Revocarea donaţiilor dintre soţi

La fel ca și vânzarea, donaţia de bunuri între soţi este permisă. Desigur că ţinând cont

de regimul comunităţii de bunuri, un astfel de contract nu poate avea ca obiect decât bunurile

proprii ale soţului donator, bunuri care, urmare a donaţiei, devin bunuri proprii ale celuilalt

soţ. Donaţia de bunuri între soţi nu este supusă unor reguli speciale, ea urmând atât în privinţa

condiţiilor de fond cât şi de formă, regulile de drept comun ale donaţiei.

Nulitatea căsătoriei duce la nulitatea relativă a contractului de donație făcută soțului de

rea-credință.

În cazul donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii

căsătoriei,dacă nu se încheiei căsătoria, intervine caducitatea contractului, deci donația nuva

produce efecte.

Condiţiile revocării. Legiuitorul a creat pentru acest gen de donaţii un regim special

în ceea ce priveşte revocabilitatea. El a statuat prin art.1031 C. civ. că “Orice donaţie

încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei..” Iată deci, că legiuitorul, care a

creat pentru donaţie în general o irevocabilitate mai puternică decât în cazul celorlalte

contracte, a trecut în extrema cealaltă când este vorba de soţi, reglementând o donaţie

esenţialmente revocabilă, derogând chiar de la forţa obligatorie a oricărui contract.

Soţul care a făcut deci în timpul căsătoriei o donaţie celuilalt soţ poate să o revoce

oricândîn timpul căsătoriei,dar nu și după desfacerea sau încetarea ei. Aceste donaţii devin

deci definitive şi irevocabile doar după desfacerea căsătoriei sau după încetarea ei prin

moartea soțului. Este irelevantă forma de realizare a donaţiei, revocarea fiind posibilă atât în

cazul donaţiilor autentice, cât şi a celor realizate sub forma darului manual sau în situaţia

donaţiilor indirecte. Se admite că darurile obişnuite, sau cadourile aniversare nu sunt supuse

revocării.51

În cazul donaţiilor deghizate sau a celor prin interpunere de persoane nu se pune

problema revocabilităţii deoarecea acestea sunt nule. Art. 1033 prevede că „ Este lovită de

nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda

revocabilitatea donaţiilor între soţi.

51

A se vedea François Terré, Yves Lequette, op cit. p.438.

(2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a

cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria

cu donatorul.”

Scopul acestei dispoziţii legale este acela de a nu se împiedica pe această cale aplicarea

regulilor referitoare la revocabilitatea donaţiilor dintre soţi. Se presupune că sunt persoane

interpuse acele rude ale donatarului la care acesta ar avea vocaţie succesorală concretă, dacă

s-ar deschide succesiunea, în momentul încheierii contractului de donaţie, cu excepția celor

rezultate din căsătoria cu donatorul. De exemplu, un nepot de frate al donatarului, dar numai

în situaţia când fratele donatarului nu se află în viaţă, pentru că altfel vocaţia lui succesorală

nu este una concretă.

Considerăm că regulile referitoare la revocarea donaţiilor pentru ingratitudine sau pentru

neîndeplinirea sarcinilor nu sunt aplicabile în timpul căsătoriei, din moment ce revocarea se

poate face prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator. Simpla introducere a unei

acţiuni prin care soţul donator ar cere revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor ar putea avea

semnificaţia unei revocări, astfel încât acţiunea ar trebui respinsă ca rămasă fără obiect. Doar

după moartea lui, dacă sunt îndeplinite condiţiile arătate mai sus, moştenitorii lui ar putea

cere revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor sau pentru ingratitudine.

Caracterele dreptului de revocare.Dreptul de revocare este reglementat prin norme de

ordine publică astfel că renunţarea soţului donator la acest drept este lipsit de eficienţă.

El este un drept esenţialmente personal. Facultatea de a aprecia dacă acţionează pentru

revocarea donaţiei aparţine doar soţului donator. După decesul său moştenitorii lui nu pot

revoca donaţia, dreptul nefiind transmisibil către aceştia. Fiind o chestiune de apreciere ce

aparţine soţului donator, nici creditorii săi nu au posibilitatea revocării donaţiei.

Soţul donator nu este ţinut să explice în nici un fel motivele revocării. Este suficientă doar

manifestarea sa de voinţă în direcţia revocării, dreptul său de revocare nefiind ssceptibil de

abuz .

Modurile de revocare.Revocarea nu are caracter judiciar, nefiind necesară obţinerea

unei hotărâri judecătoreşti de revocare. Ea se produce prin manifestarea de voinţă neechivocă

a donatorului de a revoca donaţia.

Revocarea poate fi expresă sau tacită. Revocarea expresă poate fi făcută spre exemplu

printr-un act notarial sau printr-un testament, dar apreciem că nu este nevoie ca actul respectiv

să fie unul solemn, din moment ce se admite şi revocarea tacită a donaţiei. Înseamnă că ea

poate rezulta din orice acte din care rezultă voinţa expresă a donatorului de a revoca

contractul de donaţie. Revocarea este tacită, când rezultă dintr-o manifestare de voinţă care

deşi nu se referă expres la revocare, o implică, cum ar fi, de exemplu, acordarea unui mandat

unei persoane pentru a face toate demersurile necesare în vederea înstrăinării bunului ce a

format obiectul donaţiei.

Efectele revocării.Revocarea produce efectele unei rezoluţiuni. Donaţia se

desfiinţează cu efecte retroactive, iar bunul donat reintră în patrimoniul donatorului. Dacă

bunul a fost înstrăinat sunt aplicabile dispozițiile art. 1648 referitoare la efectele restituirii față

de terți. Ca urmare, acţiunea în restituire poate fi exercitată şi împotriva terţului dobânditor,

sub rezerva regulilor de carte funciară sau a efectului dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor

mobile ori, după caz, a aplicării regulilor privitoare la uzucapiune.

Practică judiciară. 1.Potrivit art. 937 C. civ., donaţiile făcute între soţi în timpul

căsătoriei sunt în principiu revocabile. Donatorul, spre deosebire de cazurile de revocare

tratate de art. 829 C. civ., nu este ţinut să motiveze revocarea, ea fiind posibilă chiar şi în

lipsa vreunei atare clauze.

Soţul donator poate să revoce donaţia şi după încetarea căsătoriei şi chiar după

decesul soţului donatar, deoarece simpla manifestare de voinţă a donatorului produce în

mod valabil revocarea intenţionată52

.

Aşa fiind, revocarea poate să fie expresă, exprimată în mod neîndoielnic, dar este

posibilă şi revocarea tacită – implicită – rezultând din orice act ulterior al donatorului din

care să se poată constata voinţa acestuia de a revoca donaţia anterioară.

La revocarea tacită este, însă, de importanţă decisivă identificarea exactă a bunului,

adica atât actul anterior al donaţiei, cât şi actul ulterior al donatorului să se refere la acelaşi

bun.

Astfel, de exemplu, o procură judiciară dată pentruintroducerea acţiunii de anulare a

actului de donaţie cu privire la un anumit imobil poate fi considerată ca un act de revocare a

donaţiei, chiar daca acea procură nu a fost valorificatăefectiv prin introducerea acţiunii, de

vreme ce donatorul şi-a manifestat voinţa de a revoca donaţia făcută anterior. Această

manifestare de dorinţă nu trebuie să îmbrace neapărat forma unei acţiuni în justiţie care să

aibă ca temei juridic revocarea donaţiei, întruvât revocarea poate fi tacită, rezultând din

orice act anterior al donatorului.

( Tribunalul Suprem sec. civ., dec. nr. 551/1970, Repertoriu de practic .... 1969-1975,

p. 135)

2. Donaţia într soţi fiind revocabilă, potrivit art. 937 C. civ., donatorul în lipsa unei

dispoziţii contrare a legii, poate s-o revoce oricând, revocare care operează atât împotriva

soţului donatar, cât şi împotriva succesorilor săi53

. Revocarea în acest caz nu este

condiţionată de existenţa unei ingratitudini din partea donatarului, ca în cazul celorlalte

donaţii.

(Tribunalul Suprem, col. civ., dec. nr. 1649/1955, în Culegere de decizii, 1955, p. 82)

3. Potrivit art.937 din Codul civil, donaţiile făcute între soţi în timpul căsătoriei

sunt în principiu revocabile, donatorul nefiind ţinut să motiveze revocarea, ceea ce este

posibil chiar şi în lipsa unei atare clauze. Voinţa, în acest sens, se poate exprima în mod

neîndoielnic, expres, dar şi tacit, implicit, rezultând din orice act anterior al donatorului.

Cererea de restituire a bunului donat exprimă cu evidenţă dorinţa donatorului de a revoca

donaţia.

(Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. civ. nr. 659/1988, în Revista română de drept

nr.1/1989, p. 66)

52Revocarea după desfacerea căsătoriei nu mai est posibilă de la data intrării în vigoare a Noului Cod

civil. 53Revocarea împotriva moștenitorilor soțului donatar nu mai este posbilă în prezent deoarece ea este

posibilă doar în timpul căsătoriei, iar decesul soțului donatar duce la încetarea căsătoriei.

donatie

Documents