UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOCTRINE ECONOMICE

SUPORT DE CURS ID

TITULAR DE CURS

CONF. DR. SILVIA POPESCU

Cuprins 1.Introducere în studiul doctrinelor economice 2.Gândirea economică premodernă 3.Gândirea economică modernă 4.Gândirea economică a fiziocraților 5.Școala clasică engleză 6.Sistemul economic Marxist 7.Liberalismul neoclasic sau marginalismul 8.Keynesismul 9.Evolutia postbelica a keynesismului –neokeynesismul si postkeynesismul 10.Neoclasicismul si neoliberalismul contemporan 11.Gândirea economică românească perioada antebelică 12.Gândirea economică românească în perioada interbelică

Unitatea de învățare nr. 1

Introducere în studiul doctrinelor economice Listă subiecte ce vor fi tratate 1.Clarificări metodologice 2.Obiectul doctrinelor economice 3.Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică 4.Scoli si curente de gandire economica/prezentare succintă Cerinţe privind cunoştinţele anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie � un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitatea de învățare nr.1

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � rezolvare de probleme � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu

conținut economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - introducere în problematica disciplinei - clarificări conceptuale și metodologice - stabilirea criteriilor de formare, denumire și verificare a

doctrinelor economice

Lista echipamentelor necesare Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector

Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Dobrotă N.- ABC-ul economiei de piaţă modernă, Casa de editură şi presă"Viaţa Românească", Bucureşti,1991. Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Cuvinte cheie :doctrină economică, teorie economică, paradigma Texte explicative Obiectul doctrinelor economice Ideile, teoriile, doctrinele şi concepţiile economice se grupează în curente de gândire economică, de regulă, în funcţie de poziţiile sociale pe care se situează creatorii şi promotorii lor. De studiul acestora în lumea actuală se ocupă o disciplină specială numită Doctrine economice Doctrinele economice au ca obiect studierea ideilor, teoriilor şi doctrinelor principalelor curente, orientări şi şcoli de gândire economică, din punctul de vedere al conţinutului economic, social şi naţional, al funcţiilor îndeplinite de acestea în cadrul dezvoltării şi al confruntărilor de idei pe frontul problemelor economice ale epocii contemporane şi al modului de rezolvare al acestora. Obiectivele disciplinei :

- relevarea progresului ştiinţei economice şi aprecierea stadiului dezvoltării ei;

� detaşarea valorilor de nonvalori; � punerea în evidenţă a teoriilor ştiinţifice şi critica celor

apologetice; � sesizarea noilor tendinţe şi orientări în gîndire economică

actuală; � surprinderea modului în careteoriile economice influenţează

viaţa economică, îndeosebi prin politicile promovate.

Definiția disciplinei Doctrinele economice sunt ansambluri coerente de idei, principii, teorii care se axează pe concepţii determinate despre economie în ansamblul ei, despre componente majore ale acesteia şi care conţin modalităţi, măsuri practice vizând modul de punere în mişcare a mecanismului vieţii economiceşi de influenţare amersului ei învederea atingerii scopurilor urmărite determinate de interese de clasă sau naţionale. Pentru a studia şi a înţelege domeniul istoriei gândirii economice, este necesară clarificarea noţiunilor de bază care permit abordarea acestor probleme. Gândirea economică reprezinta un proces de reflectare activă a vieţii economice a societăţii, fiind un produs al interactiunii dintre caracteristicile obiective ale mediului economico-social si calitatile subiective ale autorilor.

Teoria economica reprezinta ansamblul ideilor structurate rezultate prin prelucrarea sistematica a informatiilor privind activitatea economica sau componentele ei, ca urmare a activitatii de cercetare intreprinse de oamenii de stiinta din domeniul economic. Acestia urmaresc dezvaluirea cauzelor, a esentelor si a legilor care guverneaza evolutia fenomenelor economico- sociale. Doctrina economica consta dintr-un complex de teorii care exprima aprecieri, realizeaza judecati de valoare, recomanda proiecte de reforma, sustin, promoveaza sau, se afla efectiv la baza diferitelor tipuri de politici economice, prin care sunt influentate mecanismele de functionare, sau, chiar cursul dezvoltarii economice. Asadar, teoria ne serveste ca instrument de analiza pentru ceea ce exista, in timp ce doctrina ne arata ce trebuie facut sau nu trebuie facut, venind sa experimenteze prin intermediul politicii economice. Metodele de care uzeaza teoria economica sunt cele descriptive si empirice, in timp ce doctrina, este in esenta normativa, prin aceea ca indica calea ce trebuie urmata pentru atingerea binelui economic si social. Doctrinele economice studiaza etapele maturizarii acestei stiinte, urmarind trei aspecte: obiectul de studiu, mijloacele de investigare a proceselor economice si rezultatele obtinute in procesul cercetarii. Esenta ecestor etape, o reprezinta ansamblul elementelor fundamentale de structura, principiile si metodele de operare si investigare ale unei generatii de economisti, ale unei scoli sau curent de gandire economica. Modelul de operare “cadrul general asupra lumii” este un concept relativ nou, introdus pentru prima data de Th. Kuhn, in lucrarea sa “Structura revolutiilor stiintifice” (1962) si este denumit paradigmă

Sarcina de lucru nr. 1. Prezintă conținutul modelului Modelul conține .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. (caută în cursul Doctrine Economice -Silvia Popescu , pagina 15 și completează) Th. Kuhn a elaborat cinci insusiri pe care trebuie sa le prezinte o teorie stiintifica , spre a fi considerata valabila

• precisa – sa corespunda datelor experimentale; • coerenta – cu ea insasi, dar si cu celelalte teorii; • simpla – sa organizeze si sa sistematizeze in mod logic si

inteligibil faptele; • bogata – sa evidentieze fapte si relatii noi; • aplicabila dincolo de faptele particulare pe care urma initial

sa le explice, respectiv sa aiba o mare deschidere. Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică

Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică Criteriul suprem de verificare - Practica Criterii fundamentale

� criteriul epocii: problematica economică a unei epoci,procesele şi fenomenele ei principale;

� criteriul social, de clasă: poziţia claselor, grupărilor şi categoriilor sociale;

� criteriul raportului naţional-internaţional; � criteriul raportării teoriei la interesul general al progresului.

Criterii complementare � criteriul independenţei relative a teoriei faţă de realităţile

economice; � criteriul “datelor empirice”: ex. influenţa islamului asupra teoriilor

economice din unele ţări islamice; � criteriul naturii şi a gradului de profunzime a reflectării realităţii

de către teorie; � criteriul raportului dintre concepţia generală şi componentele

particulare ale doctrinei economice; � criteriul finalităţii practice. Criterii de formare a școlilor și curentelor de gândire economică Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele de gandire economica pot fi considerate urmatoarele:

comunitatea de interese economice, sociale si politice ale apartenentilor acestora,

comunitatea de metoda (paradigma), afinitatile in privinta ascendentei culturale, de politica

economica sau chiar adversitatile politico-ideologice fata de adversarii lor.

Denumirile date scolilor si curentelor de gandire economica

Contributia substantiala a unor autori la dezvoltarea stiintei economice, fiind denumiti economisti clasici (F. Quesnay, A. Smith, D.Ricardo etc.) Elementele innoitoare prezente la generatiile succesive de economisti, fiind denumiti, ca urmare, neoclasici (C.Menger, W.St.Jevons, A.Marshall, etc.). Metodologia aplicata de catre diverse grupuri de economisti, ca de exemplu: scoala marginalista (C. Menger, W.St.Jevons, A. Marshall, V. Pareto) si scoala istorica germana (W.Roscher, K,Kniess, etc.). Numele orasului in care acestea s-au manifestat (Scoala de la Viena, Scoala de la Lausanne, Scoala de la Chicago, Scoala de la Freiburg, etc.), Numele tarii respective (Scoala austriaca, Scoala franceza, Scoala germana, etc.). Optiunea de politica economica a reprezentantilor lor, manifestandu-se astfel:

• curentul liberal (A.Smith, D.Ricardo, J.St. Mill); • curentul socialist (Ch.Fourier, R.Owen, etc.); • curentul marxist (K.Marx, Fr. Engels, V.I.Lenin, etc.); • curentul dirijist (J.M.Keynes, J.Robinson, R.F.Harrod).

Numele fondatorului lor (marxism, keynesism, etc.) si pot fi combinate cu diferite prefixe care semnifica succesiunea unor generatii ale curentului respectiv (neomarxisti, postkeynesisti etc.). Conceptia reprezentantilor lor fata de modul in care doresc sa realizeze transformarea societatii (conservatori, liberali, reformisti, radicali, revolutionari, etc.). Rezumatul unității de învățare Doctrinele economice au ca obiect studierea ideilor, teoriilor şi doctrinelor principalelor curente, orientări şi şcoli de gândire economică, din punctul de vedere al conţinutului economic, social şi naţional, al funcţiilor îndeplinite de acestea în cadrul dezvoltării şi al confruntărilor de idei pe frontul problemelor economice ale epocii contemporane şi al modului de rezolvare al acestora.

Obiectivele disciplinei - relevarea progresului ştiinţei economice şi aprecierea stadiului

dezvoltării ei; � detaşarea valorilor de nonvalori; � punerea în evidenţă a teoriilor ştiinţifice şi critica celor

apologetice; � sesizarea noilor tendinţe şi orientări în gîndire economică

actuală; � surprinderea modului în careteoriile economice influenţează

viaţa economică, îndeosebi prin politicile promovate. Criterii de formare a școlilor și curentelor de gândire economică Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele de gandire economica pot fi considerate urmatoarele:

comunitatea de interese economice, sociale si politice ale apartenentilor acestora,

comunitatea de metoda (paradigma), afinitatile in privinta ascendentei culturale, de politica

economica sau chiar adversitatile politico-ideologice fata de adversarii lor.

Criterii de verificare ale curentelor de gândire economice Criteriul suprem de verificare - Practica Criterii fundamentale

� criteriul epocii: � criteriul social, de clasă � criteriul raportului naţional-internaţional; � criteriul raportării teoriei la interesul general al progresului.

Criterii complementare � criteriul independenţei relative a teoriei faţă de realităţile

economice; � criteriul “datelor empirice � criteriul naturii şi a gradului de profunzime a reflectării realităţii

de către teorie; � criteriul raportului dintre concepţia generală şi componentele

particulare ale doctrinei economice; � criteriul finalităţii practice. Aplicaţie rezolvată Precizați trei criterii de formare a curentelor de gândire economică. Sunt considerate criterii de formare a curentelor de gânditre economică

1.comunitatea de interese economice, sociale si politice ale apartenentilor acestora, 2.comunitatea de metoda 3.afinitatile in privinta politicii economice

Teste de autoevaluare Alegeţi prin încercuire varianta (ele) corectă(e) ......................... 10p 1.Doctrinele economice au ca obiect: a) studierea ideilor, teoriilor principalelor curente, orientări şi şcoli de gândire economică, b) analizarea funcţiilor îndeplinite de acestea în cadrul dezvoltării şi al confruntărilor de idei c) modul de rezolvare al problemelor economice la nivel macroeconomic 2. Doctrinele economice ca disciplină de studiu au ca scop : a)relevarea progresului ştiinţei politice şi aprecierea stadiului dezvoltării ei;

b)punerea în evidenţă a teoriilor ştiinţifice c)critica teoriilor apologetice II.Definiți conceptele economice : teorie economică și gândire economicăși precizați/vă punctul de vedere referitor la semnificația și complexitate fiecăreia......................................................................40p III.Cum considerați că explică doctrinele economice maturizarea științei economice ?..........................................................................40p IV. Ce semnifică teoria economică dar doctrina economică pentru economia reală, faptică ?..................................................................10p Răspunsuri la testele de autoevaluare I.1a, 2a Definire gândirea economică..........................................................10p Reprezinta un proces de reflectare activă a vieţii economice a societăţii, fiind un produs al interactiunii dintre caracteristicile obiective ale mediului economico-social si calitatile subiective ale autorilor. Precizarea opiniei personale .......................................................10p Definire teoria economică............................................................10p Reprezinta ansamblul ideilor structurate rezultate prin prelucrarea sistematica a informatiilor privind activitatea economica sau componentele ei, ca urmare a activitatii de cercetare intreprinse de oamenii de stiinta din domeniul economic. Precizarea opiniei personale .......................................................10p III.

Doctrinele economice studiaza etapele maturizarii științei economice urmarind trei aspecte: obiectul de studiu, mijloacele de investigare a proceselor economice si rezultatele obtinute in procesul cercetarii. Esenta ecestor etape, o reprezinta ansamblul elementelor fundamentale de structura, principiile si metodele de operare si investigare ale unei generatii de economisti, ale unei scoli sau curent de gandire economica. IV.Teoria serveste ca instrument de analiza pentru ceea ce exista, in timp ce doctrina arata ce trebuie facut sau nu trebuie facut pentru realitatea economică. Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspusurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele unde ai greșit! Unitatea de studiu ce urmează abordează gândirea economică premodernă dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul primei unități de studiu sunt necesare înțelegerii acesteia. Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această lecție .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse........................................................................................................................................................................................................................................ Propune aici alte forme de evaluare ....................................................................................................................................................................................................................................................

Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă : Metodologică

...............................................................................................

............................................................................................... A conținutului informa țional

...............................................................................................

............................................................................................... Unitatea de învățare nr. 2 Gândirea economică premodernă Listă subiecte ce vor fi tratate 1.Gandirea economica in antichitate 2.Gandirea economica a evului mediu

Cerinţe privind cunoştinţe anterioare Elemente de Istorie antică și medievală Delimitările conceptuale din prima unitate de studiu Obiectivele unității de învățare a)Delimitarea elementelor politice ,sociale, culturale și religioase de cele economice specifice perioadei premoderne : antichității și evului mediu. b)Explicarea contextelor istorice ce au generat și susținut gândirea economică în epocile istorice analizate c) cunoașterea ideilor și teoriilor economice fundamentale din creația și activitatea filosofilor antici : Aristotel, Platon și Xenofon d) identificarea, recunoașterea unor elemente de gândire economică valabile și astăzi, e)interpretarea și analiza comparativă a sistemelor de gândire la cei mai reprezentativi gânditori din antichitate

f)cunoașterea ideilor și teoriilor economice fundamentale din creația și activitatea celui mai reprezentativ gânditor pentru Evul Mediu: Sf.Toma D’Aquino (1225-1274). g) înțelegerea fenomemelor economice în contextul religios și cultural al Evului Mediu h)Realizarea de comparații critice între diversele teorii economice specifice perioadelor istorice abordate i) identificarea elementelor de progres în gândirea economică specifică perioadelor istorice analizate Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd

Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Ştefan Victor – Doctrine economice, Editura Sitech, Craiova, 2002 Timpul necesar studiului : 1 săptămână Cuvinte cheie : confucianism,sofism, socratism, economie naturală, economie de schimb,comerț, credit,diviziunea muncii, valoare de schimb, valoare de întrebuințare,renta funciară, bogăție naturală, bogăție artificială,banii și funcțiile lor, productivitatea muncii, comerțul. Texte explicative Elemente de gândire economică în China Antică Confucianismul

-Sunt de reținut ideile economice chineze (sec.VI–III î.e.n.) cuprinse în gândirirea filosofică cunoscută sub denumirea de “confucianism ”.

- Susţinătorii lui Confucius cereau conducătorilor statului şi stăpânilor de sclavi moderaţie în cheltuirea veniturilor, să iubească şi să asigure protecţie poporului.

-Ideea acumulării bogăţiei, dar cu condiţia ca acest lucru să nu dăuneze nivelului de trai al oamenilor.

- Se considera necesară satisfacerea nevoilor umane, dar printr-un consum moderat.

- “Virtutea” ar fi izvorul bogăţiei, iar “statul ideal”, cel în care trebuie să se muncească mult şi să se consume puţin pentru asigurarea stabilităţii în societate.

- Dezideratul confucianist viza reunificarea provinciilor chineze într-o “Mare Unitate”, teză evident utopică deoarece: “ atunci când se va realiza Marea Unitate, lumea va aparţine tuturor.

- Vor fi aleşi cei mai inteligenţi şi vor fi promovaţi cei mai talentaţi oameni. Toţi vor avea existenţa asigurată. Ideile reflectă caracterul irealizabil al unei lumi idilice – fără factori şi stimuli economici reali. Elemente de gândire economică în Grecia Antică Contribuția lui Platon (427-348 i.H.) la gândirea economică - In lucrarile sale “Republica” si “Legile” Platon abordeaza

problemele ce decurg din rolul economiei in cetate. - Se acordă magistratilor si razboinicilor dreptul comun asupra

bunurilor si serviciilor, pentru a se putea dedica sarcinilor ce le revin.

- Viata sociala trebuie supusa regulilor justitiei, aceasta avand o valoare absoluta.

- Legile umane nu sunt decat imitarea celor ce apartin justitiei ideale, supranaturale.

- Statul este descris ca un stat ideal, perfect just, care grupeaza indivizi cu meserii diferite.

- Cetatea ideala cuprinde trei clase sociale: - cea a agricultorilor, mestesugarilor si comerciantilor, care se

ingrijesc de procurarea bunurilor, - cea a razboinicilor si a paznicilor care asigura apararea si

ordinea interioara si

- cea a filosofilor sau a conducatorilor, care dirijeaza ansamblul social. Cei din urma, filosofii, sunt singurii care detin cunoasterea veritabila – episteme – si, ca posesori ai intelepciunii, pot guverna cetatea.

- Cetatea perfecta se bazeaza pe patru mari virturi: intelepciunea, curajul, cumpatarea si dreptatea, ultima conferind fiecaruia locul pe care il merita in ierarhia sociala.

- Oamenii nu sunt egali, ei primesc aceeasi educatie pana la un moment dat, cand aptitudinile proprii ii vor selectiona.

- De asemenea, indivizii nu au nici un drept asupra avutiei sociale. - Prima clasa sociala este cea care munceste, produce si asigura

schimbul, celelalte doua fiind degrevate de orice alte obligatii pentru a se putea dedica in intregime apararii si conducerii cetatii.

- In “Politica”, Platon incearca sa explice modul real de functionare al cetatii si sa identifice cauzele indepartarii fata de modelul ideal, pentru ca apoi

- in “Legile” propune mijloacele si masuri necesare reinstalarii idealului.

- In realitate, sustine Platon, se intalnesc patru forme degenerate ale modelului ideal bazat pe cultul aristocratiei elitelor, care se succed istoric:

- guvernarea militara, - oligarhia (guvernarea celor bogati), - democratia (al carei viciu esential consta in acordarea unor

drepturi egale tuturor membrilor cetatii, care sunt insa fatalmente in mod inegal inzestrati) si tirania.

- Cetatea ideala a existat in Atena preistorica, sustine Platon. - Aceasta a decazut datorita inegalitatilor economice, - Platon propune in “Legile” o organizare economica bazata pe

comunitatea bunurilor, pe propietati egale si drepturi egale acordate tuturor cetatenilor.

- Sunt interzise instrainarea terenurilor si practicarea imprumuturilor cu dobanda ridicata

- Aurul si argintul sunt rezervate doar activitatii de comert exterior, - Cheltuielile sunt limitate pentru a preveni excesele, - impozitele trebuie sa conduca la restabilirea egalitatii, - iar activitatile comerciale sunt considerate imorale. - Prin opera sa, Platon este considerat un moralist,

- Lucrarile sale constituie punctul de plecare al filosofiei economice si sociale.

Contribuția lui Aristotel (384-322 i.H.)la Gândirea economică - Prin opera lui Aristotel, gandirea economica a Greciei antice

atinge apogeul. - Lucrarile sale principale, care fac referire la fenomenul

economic, sunt: Politica, Etica nicomahica, Constitutia ateniana, Etica eudemica.

- Cautand sa afle care este scopul economiei, Aristotel face deosebirea intre economia naturala, care se refera la satisfacerea necesitatilor omului si chrematistica (acumularea bogatiilor).

- Prin economie, el intelege o modalitate de a acumula o avere moderata, care confera stabilitate statului,

- Chrematistica este considerata imorala, deoarece are la baza camataria, ce apreciaza banii ca obiect al proprietatii.

- Economia este deci arta producerii avutiei sub forma de bunuri, ca mijloace de crestere a patrimoniului individual si social,

- Chrematistica reprezinta arta realizarii bogatiei sub forma de bani.

- Economia este considerate o stiinta al carei obiect de studiu este avutia, dar si comportamentul omului in vederea cresterii acesteia. Izvoarele sporirii bogatiei sunt considerate atat cresterea resurselor cetatii, cat si diminuarea cheltuielilor. Sursa initiala a avutiei este pamantul, cu toate resursele sale, care pot fi transformate prin munca omului. Rolul factorului uman in cresterea avutiei sociale este determinant si ca urmare aspectele ce tin de educatie, sanatate, stiinta etc. sunt considerate foarte importante.

- Ca metoda in economie, sunt utilizate analiza si sinteze, logica, inductia si deductia.

- Aristotel analizeaza si aspectele sociale ale cetatii, respectiv modalitatea de repartizare a bogatiei, exprimandu-se impotriva concentrarii acesteia de catre o oligarhie.

- El considera ca atat bogatia excesiva cat si saracia excesiva, duc la tiranie.

- Solutia pentru reinstaurarea economiei naturale consta in interventia cetatii, care trebuie sa supravegheze productia, in cadrul familiei si al proprietatii private, astfel incat sa restabileasca un raport adecvat intre resurse si nevoi.

- La Aristotel intalnim o prima analiza a valorii, facand distinctia intre cele doua intrebuintari diferite ale unui bun, respectiv intrebuintarea acestuia ca atare (valoarea in sine), pe de o parte si capacitatea sa de a fi

- Pentru prima data, se pot extrage conceptele de valoare de schimb si valoare de intrebuintare a bunurilor.

- Aristotel surprinde originea si rolul banilor in comensurarea bunurilor, ca unitate de masura a valorii si ca mijloc de circulatie.

- Acestia au caracter istoric, cunoscand o evolutie si ajungand la forma de schimb bani-marfa-bani.

- Masa de bani aflata in circulatie trebuie sa aiba acoperire in marfuri, iar dobanda este definită ca o emanatie a banului.

- In ceea ce priveste statul, Aristotel considera ca acesta exista in mod natural si este alcatuit din fiinte egale care cauta cel mai bun mod de viata (sclavii sunt exclusi din aceasta asociatie).

- El considera ca modalitatea de guvernare ideala este “politeia”, sau republica, in cadrul careia priceperea aristocratica de a conduce, se adauga exprimarii democratice.

- Cei mai buni sunt liberi sa ocupe functiile publice, cu conditia sa fie alesi.

- Aristotel insista asupra necesitatii existentei unei clase de mijloc, ca o contrapondere atat pentru cei saraci, cat si pentru cei bogati.

- Aristotel subliniaza rolul comertului, in special al comertului exterior, considerat a fi un fenomen necesar ce face parte din domeniul economiei.

- Pe de alta parte, comertul pe scara larga este apreciat ca fiind injust.

Contribuția lui Xenofon (430-355 i.H.)la Gândirea economică

-Xenofon a scris primele lucrari consacrate in mod direct analizei fenomenelor economice.

- Este adeptul economiei naturale,

-Analizeaza avutia sociala și cauta sa gaseasca modalitatile de crestere a acesteia.

-In lucrarea sa “Veniturile Aticei”, el elaboreaza un adevarat program de politica economica

pentru sporirea avutiei cetatii, aceasta lucrare putind fi considerata un prim tratat de finante

publice. - Printr-o alta opera a sa importanta, “Oeconomicus”, Xenofon

sustine ca economia trebuie sa tina cont de regulile etice. Aceasta nu poate fi utila in sine, ci existenta ei este justificata de rolul moral pe care il detine.

- Actul economic, in sine, nu are o valoare proprie, ratiunea sa de a fi infaptuit constand in scopul sau, care trebuie sa fie binele.

- Pentru Xenofon, scopul productiei este omul, iar economia cetatii este considerata atat stiinta cat si arta.

- “Oeconomicus” contine deopotriva si principii practice referitoare la organizarea si conducerea agriculturii.

- Aceasta ramura este considerate principala sursa de sporire a avutiei, autorul fiind preocupat de metodele cresterii productivitatii si a randamentului muncii.

- Xenofon evidentiaza rolul muncii si importanta diviziunii muncii in cresterea bogatiei.

- El considera ca nivelul diviziunii muncii depinde de gradul de dezvoltare a pietei.

- Xenofon acorda o importanta deosebita analizei sferei schimbului.

- Dezvolta notiunea de bani si identifica functiile acestora de mijloc de plata si de tezaurizare.

- Evidentiaza calitatea de echivalent general si mijloc de circulatie e argintului, care considera ca nu-si va pierde niciodata valoarea.

- Xenofon sustine chiar, tezaurizarea de catre stat, in vederea constituirii unui fond de rezerva, pentru a fi folosit in scopul efectuarii platilor internationale sau al interventiilor in cazul recoltelor proaste.

- Comertul nu este considerat ca o activitate sterila, ci ca aducatoare de venituri pentru stat, astfel incat dezvoltarea sa este sustinuta fara rezerve,

- Sunt încurajate si meseriile, ca activitati utile. - Considera ca principiile de conducere a economiei apartin

“stiintei celei mai inalte a timpului”, el proclamandu-se ca un inversunat adversar al razboaielor care distrug fondurile statului

B. Elemente de gândire economică în Evul Mediu - Evul Mediu este o epoca de efervescenţă a scolasticii şi dogmaticii. - Lupta carese dă în societate, este aceea dintre biserica creştină şi

instituţiile laice. - Biserica va căuta să-şi afirme şi să-şi răspândească dominaţia

religioasă, în vreme ce pătura laică va cauta să lupte pentru propria sa independenţă.

- In perioada feudala, gandirea economica nu a cunoscut un progres important, ideile economice fiind raspandite, mai ales, in cartile religioase si filosofice.

- Se promoveaza principiul dreptatii comutative, conform caruia, orice drept al unei persoane, implica in compensatie si o datorie, o obligatie fata de societate.

- Teologii vremii, admiteau proprietatea privata, dar in acelasi timp

considerau ca aceasta implica si obligatii pentru detinatorul ei, printre care mila crestineasca fata de semenii sai saraci.

- Biserica condamna marele comert, creditul si a camataria, sprijinindu-se pe adevarul ca “banii nu nasc bani”.

- Mai tarziu insa, camata (dobanda) a ajuns sa fie acceptata, argumentul principal constand in riscul pierderii capitalului imprumutat.

- Reprezentantul cel mai ilustru care, prin opera sa reprezinta cel mai bine perioada evului mediu, este Sf.Toma D’Aquino (1225-1274).

- Prin lucrarea sa principala “Summa theologica”, el intemeiaza o doctrina filosofico-teologica care se bazeaza pr urmatoarele principii:ordine providentiala, demnitatea omului, munca si posesiunea bunurilor.

- Propietatea feudala privata, este considerata a fi de origine divina, corespunzand legilor naturale. Ea este justificata prin faptul ca stimuleaza munca si asigura garantia libertatilor individuale, fiind prin aceasta o binefacere pentru societate.

- Ideea de propietate comuna (intalnita la Platon) este respinsa, sub motivul ca ar provoca discordie intre oameni.

- Proprietarul are datoria de a ajuta pe cei saraci, de a face daruri bisericii si deci de a participa la nevoile societatii.

- Sf. Toma incearca sa impace saracia cu proprietatea prin doua argumente:

- din punct de vedere al functiei sale administrative, respectiv prin preocuparea pentru un bun si folosirea acestuia, proprietatea este intrutotul posibila;

- Proprietarul care a gestionat un bun nu trebuie sa depaseasca functia practica a acestuia.

- O data ce nevoile au fost implinite, inclusiv cele aferente rangului, bunurile ramase disponibile nu trebuiesc acumulate, ci redistribuite.

- Asigurarea nevoilor familiei sau ale unui grup este normala, - obtinerea de profit si acumularea de bogatii prin utilizarea unui

bun sunt contrare idealului crestin. - O teorie cu puternic impact asupra gandirii economice din

perioada evului mediu, a fost teoria pretului just. Acesta este conceput ca o notiune morala mai degraba, decat una economica, si depinde de doua elemente: cantitatea de munca cheltuita pentru producerea marfii si situatia producatorului. Pretul just trebuie sa asigure fiecaruia o existenta corespunzatoare situatiei sale si rangului ocupat in societate.

- In consecinta, marfurile ar trebui vandute cu preturi diferite, conform situatiei vanzatorului, incalcandu-se astfel teoria valorii, legea cererii si a ofertei, precum si principiul schimbului echivalent.

- Toma D’Aquino a avut o atitudine toleranta fata de comert si de profitul comercial.

- Banii sunt considerati instrumente de circulatie a marfurilor , iar valoarea lor nu depinde de substanta metalelor incorporate, ci este stabilita de catre guvernatorii statelor.

- El considera ca principii nu au dreptul sa schimbe arbitrar titlul sau valoarea unei monede decat cu moderatie, aceasta fiind o problema de morala, moneda fiind “masura lucrurilor”.

- Toma D’Aquino face deosebire intre munca intelectuala, cu caracter nobil si inalt, si cea fizica, acceptand departajarea societatii in clase sau stari.

- doctrina economica tomista, cat sialți autori medievali (Nicolas Oresme) au analizat diverse concepte si categorii economice, fapt care a pus bazele stiintei economice, ai carei germeni au inceput sa apara in perioada evului mediu si au anticipat dezvoltarea ulterioara a acestor idei in secolele care vor urma.

- Autorul s-a străduit să-şi servească, prin doctrina sa politică, morală, şi religioasă, clasa socială din care făcea parte.

- În încercarea sa de a justifica dogmele bisericii şi ale orânduirii feudale, el preia şi exacerbează anumite teze din doctrina lui Aristotel.

- Astfel, Toma d`Aquino abordează societatea ca pe un sistem organic, în cadrul căruia, fiecare individ îşiexercită în mod natural şi firesc “ funcţia ”.

- Deosebirile de stări sunt cauzate de deosebirile de funcţii. Există o anumită “ justi ţie distributivă ” conform căreia, fiecărei stări şi clase sociale i se cuvin anumite drepturi şi obligaţii, îmuabile, care vor trebui să rămână totdeauna aşa.

- Toma d`Aquino a fost preocupat şi de analiza rentei funciare. - El consideră renta funciară ca fiind absolut necesară pentru ca

posesorii de pământ să fie lipsiţi de grija traiului zilnic şi să-şi poată ocupa timpul, potrivit “ funcţiei “ lor fireşti, cu cultivarea orizontului lor spiritual.

- Cu toate că este un susţinător al economiei naturale, Toma d`Aquino nu exclude schimbul de mărfuri, ci îl consideră ca fiind ceva necesar justificat.

- Vânzarea şi cumpărarea, au fost introduse pentru folosul comun al societăţii, “ căci unul are nevoie de lucrul altuia şi invers ”.

- Pentru el, bogăţia este de două feluri, în funcţie de forma pe care o îmbracă:

- “ bogăţia naturală ” , adică hrana, bunuri de uz personal, animale, pământ şi

- “ bogăţia artificială ” formată din aur şi argint şi care nu trebuie “ să domine ” pe om.

- Toma d`Aquino încearcă şi o definire a aşa numitului“ preţ just ” al mărfurilor.

- Acest “preţ just” cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate pentru producerea mărfurilor ce vor face obiectul schimbului, căt şi venitul corespunzător stării sociale a participantului la schimb, venit care să le asigure acoperirea nevoilor de consum corespunzătoare rangului şi stării lor sociale. Deoarece, “preţul just” nu se putea realiza pe piaţă, el trebuia asigurat de către stat prin aşa numitele: “commurus aestimatio”, adică o serie de reguli menite să conserve rangul, privilegiile şi beneficiile participanţilor la schimb.

- În concepţia lui d`Aquino, statul nu poate asigura fericirea cetăţenilor săi, decât în măsura în care el se subordonează acestora, împreună cu întregul său ansamblu de instituţii politice statale de cerinţe, de norme juridice de care el se serveşte în înfăptuirea politicilor sale.

- Sunt evidenţiate, potrivit lui d`Aquino, cinci forme de guvernământ care ar exista în societate: monarhia, oligarhia, aristrocraţia, democraţia şi o formă mixtă rezultată din îmbinarea aristrocraţiei cu democraţia

- Acestor forme de guvernământ le-ar corespunde o serie de legi, şi anume : o lege eternă, o lege naturală, o lege umană şi o lege divină.

- Împotriva acestei concepţii dezvoltate de Toma d`Aquino şi, se vor manifesta masele oprimate sub formă protestatară, prin aşa-numitele “erezii”.

Rezumatul unității de învățare A.Gândirea economică în antichitate În China antică curentul de gândire economică reprezentativ a fost confucianismul care promova

“virtutea” ca izvor bogăţiei, - se caracteriza prin nerealismul unei lumi idilice – fără factori şi

stimuli economici reali. În Grecia Antică Gânditori reprezentativi:

a) Platon Lucrările fundamentale :“Republica” si “Legile”

Contribuții la dezvoltarea gândirii economice - modul de organizarea cetății (societății) , - rolul statului și legilor, - locul și claselor sociale și al cetățeanului - locul proprietății și comerțului - surse de venituri și de mod de repartiție - etica în viața socială și economică

b) Aristotel Lucrari fundamentale : Politica, Etica nicomahica, Constitutia ateniana, Etica eudemica. Contribuțiile sale la dezvoltarea gândirii economice sunt : - Deosebește economia naturala și chrematistica (acumularea

bogatiilor). - Consideră Economia ca o stiinta al carei obiect de studiu este

avutia, dar si comportamentul omului in vederea cresterii acesteia.

- Recomandă ca metode de studiu în economie: analiza ,sinteza, logica, inductia si deductia.

- Apreciază semnificația raportului între resurse si nevoi - Face o prima analiza a valorii, - Delimitează conceptele de valoare de schimb si valoare de

intrebuintare a bunurilor - Surprinde : originea , rolul banilor și a dobânzii

c) Xenofon

Lucrări fundamentale : “Oeconomicus” și “Veniturile Aticei” Contribuții la gândirea economică: - scopul productiei este omul, - economia este considerata atat stiinta cat si arta. - Agricultura este principala sursa de sporire a avutiei, - Metode de crestere productivitatii si a randamentului muncii. - Dezvolta notiunea de bani si identifica functiile acestora de

mijloc de plata si de tezaurizare. Elemente de gândire economică în Evul Mediu Gânditori reprezentativi :Sf.Toma D’Aquino

Lucrare principala “Summa theologica” Contribuții - Întemeiaza o doctrina filosofico-teologica - Teoria pretului just conceput ca o notiune morala mai degraba,

decat una economica, si depinde de doua elemente: cantitatea de munca cheltuita pentru producerea marfii si situatia producatorului.

- Atitudine toleranta fata de comert si de profitul comercial. - Banii sunt considerati instrumente de circulatie a marfurilor - Deosebește intre munca intelectuala, cu caracter nobil si inalt, si

cea fizica, acceptand departajarea societatii in clase sau stari. - Analizează renta funciară.

Aplicație rezolvată: Teste de autoevaluare 1.Realizați un studiu comparativ între elementele de gândire economică a celor trei reprezentanți ai Greciei Antice conform următoarelor criterii : - Nominalizarea corectă a celor trei reprezentanți și a două lucrări

reprezentative pentru fiecare................. ............ ........ ......10p - Identificarea a cel puțin cinci elemente comune ......... .........10p - Identificarea corectă a cel puțin cinci diferențe.....................10p. Total...............................................................................................30p Puteți realiza studiul comparativ și prin folosirea următorului tabel Numele gânditorului

Lucrări reprezentative

Elemente comune / asemănări

Elemente divergente / deosebiri

2. Completați spațiile lacunare din următoarele texte: a)“Virtutea” ar fi ..........................................................................iar .......................................................................................cel în care trebuie să se muncească mult şi să se consume puţin pentru asigurarea stabilităţii în societate................................................................ (15p) b) Caracterul irealizabil al unei ”lumi idilice ,promovate de confucianism se datora............................................................... (10p) c) ............................................................reprezinta arta realizarii bogatiei sub forma de bani. ...........................................................(5p) d) Cetatea ideala în concepția lui Platon cuprinde trei clase sociale:............................................................................................................................... .................................................................... 15p 3. Definți conceptele : a) “ bogăţia naturală ” și “ bogăţia artificială ” la Sf.Toma D’Aquino.................................................................................. (10p). b) economie la Aristotel ..............................................................(10p) 4. Precizați metodele recomandate în economie de către Platon. (5p) Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această lecție .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse....................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă :

Metodologică ..............................................................................................................................................................................................

A conținutului informa țional ..............................................................................................................................................................................................

Unitatea de învățare ce urmează ,abordează gândirea economică modernă, dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unități lor de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate.

Unitatea de învățare nr. 3. Gândirea economică modernă Mercantilismul – primul curent de gândire economică modernă (sec. XVI-XVII) Lista de subiecte ce vor fi tratate : 1.Contextualizarea curentului de gândire 2. Definire și caracterizare 3.Principiile esenţiale ale mercantilismului 4.Etapele în gândirea economică mercantilistă Cerințe privind cunoștințe anterioare Elemente fundamentale de micro și macroeconomie Elemente esențiale de istorie modernă Un minim limbaj de specialitate specific științelor economice Cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior Obiectivele unității de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: mercantilism,avuție, profit, pragmatism economic,comerț;

Înțelegerea fenomenelor economice de: - originare, motivare, obținere și folosire a profitului, - formare a prețului bunurilor pe piață - rolul și funcțiile banilor - eficiența comerțului internațional - randament și profitabilitate economică în afaceri - Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior învățate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la contribuția curentului mercantilist la dezvoltarea gândirii economice Lista echipamentelor necesare studiului a) Suport de curs printat și în format electronic b) Calculator c) CD Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Ştefan Victor – Doctrine economice, Editura Sitech, Craiova, 2002 Virgil Madgearu – Curs de economie politica Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse – pag. 1202). Texte explicative Contextualizarea curentului de gândire Începuturile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi evoluţia curentului de gândire mercantilist. Curentul de gândire mercantilist este specific secolelor XVI-XVII şi a dominat viaţa economică, sub aspect teoretico-practic, până la mijlocul sec. al- XVIII-lea. El a apărut şi s-a dezvoltat sub impulsul economiei de schimb în cadrul căreia, capitalul comercial a jucat cu rol esenţial. Evolutia mercantilismului este influentata de cateva evenimente importante ale istoriei universale:

1. Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense resurse de materii prime si chiar forta de munca.

2. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin cresterea veniturilor agricole, fie prin cresterea veniturilor comerciantilor, bani care au fost investiti nu in lux ci la crearea si dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activitati comerciale.

3. Reforma religioasa care a modificat modul de gandire a oamenilor;

4. Aparitia primelor statelor moderne Anglia, Franta, Spania. Politica lor nu mai urmarea supravietuirea individului ci extinderea proprietatii statului.

Definire și caracterizare În accepţiune lingvistică, termenul de mercantilism îşi are originea în: - limba italiană unde, substantivul “mercante” înseamnă comerciant sau negustor, - aşa cum în limba franceză, adjectivul “mercantile” se identifică cu noţiunea de negustoresc.

Termenul a fost folosit cu precadere de criticii ganditorilor din secolele XV – XVII care s-au ocupat de caile sporirii avutiei statelor nationale ce se constituiau pe atunci, deci la mult timp dupa geneza acestei literaturi atat de diverse in forma, dar subordonata castigului din afaceri, mai ales din comert si convingerii ca sporirea acestuia depinde foarte mult de sprijinul dat de stat oamenilor de afaceri.

Termenul de mercantilism are o dubla semnificatie. Pe de o parte, el indica un ansamblu coerent de idei privind natura avutiei individuale si sociale (nationale) si caile sporirii ei, adica reprezinta gandire economica, mai ales o doctrina economica. Pe de alta parte, termenul respectiv arata un ansamblu de masuri practice care trebuie adoptate pentru atingerea scopului economic urmarit, adica o politica economica interna si externa adaptata acelei doctrine. Insa pentru M. A. Dupois el este „ Teoria imbogatirii natiunilor prin acumularea metalelor pretioase ” dupa Ingram el este de conceptia dupa care „ bogatia se identifica cu banii”, iar dupa Rene Gonnard este „ sistemul de gandire economica si politica al reprezentantilor Renasterii, ci un

ansamblu de teorii si practici care pune accent pe metalele pretioase”. ( Virgil Madgearu – Curs de economie politica, pag. 48-49).

Astfel prin mercantilism intelegem „acea doctrina economica, elaborata astfel in sec. XVI-XVII, indeosebi in urma descoperirii, in America a minelor de aur si argint, care considera ca pentru un stat, bogatia consista in posedarea metalelor pretioase si indica masurile (companiile de comert, protectionistul, interventionismul de stat) de a le procura ti de a le face sa fructifice”. (Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse – pag. 1202).

Cu toate că, prin excelenţă, acest curent de gândire economică manifestă un empirism accentuat, totuşi, ideile şi preceptele emise au vizat găsirea unor soluţii de politică economică menite să ducă la sporirea veniturilor statului şi la consolidarea poziţiilor burgheziei (la început cea comercială) aflată în plină ascensiune în peisajul economic general, caracterizat iniţial de cooperaţia capitalistă simplă şi ulterior, de către manufacturi. Spre deosebire de spiritul moderator ce a caracterizat gândirea economică a scolasticilor medievali, mercantilismul gravitează în jurul ideii de acumulare, prin orice mijloace, a unui stoc cât mai mare de metal preţios şi bani, pentru sporirea veniturilor statului şi ale naţiunii, şi implicit, a puterii acestora. Principiile esenţiale ale mercantilismului - principiul chrysohedonic este dorinţa de a deţine cât mai mult

aur, putere şi implicit bogăţie, pentru că, potrivit spuselor lui William Petty: “aurul,argintul, bijuteriile nu pier; ele sunt bogăţii în toate timpurile şi locurile”;

- principiul antagonismului de interese dintre naţiuni, bazat pe stocul monetar, unde banul constituie “nervul războiului”.

Esenta doctrinei economice mercantiliste Constă în trei caracteristici reprezentative ale acesteia:

a) Conceptia despre bogatie sau avutie (individuala sau nationala) b)Conceptia despre originalitatea si rolul profitului c)Conceptia despre bani si relatiile lor cu produsele aduse pe

piata spre vanzare Forma ideala a bogatiei consta, in viziunea mercantilistilor, in

bani, respectiv in metale pretioase din care erau confectionati acestia. Sporirea bogatiei sub aceasta forma a fost considerata de ei

preocuparea centrala atat pentru indivizi cat si pentru stat, prezentat ca exponent al binelui public. Fascinatia acestui deziderat a fost asa de mare incat orice mijloc era considerat acceptabil pentru atingerea lui, mergand pana la jefuirea unor tezaure apartinand altor popoare. Preocupati de imbogatirea imediata, mercantilistii nu si-au pus intrebarea care ar putea sa fie consecintele pe termen lung ale acestei avutii.

Izvorul profitului si deci al cumularii de bogatie, de capital, era, dupa aceeasi apreciere, comertul, circulatia marfurilor, mijlocite de bani si in mod deosebit, comertul exterior. Mercantilistii au considerat ca sporul de bani pe care-l incasa negustorul, comparativ cu cheltuielile facute pentru a aduce produsele respective pe piata, rezulta din diferenta de pret , din faptul ca acestea erau vandute la un preț mai mare decat pretul la care au fost achizitionate. In aceste conditii, mercantilistii au cercetat atat natura pretului marfurilor, cat mai ales relatia cantitativa dintre volumul marfurilor aduse pe piata si volumul banilor care mijloceau tranzactiile de pe piata. In acest context gasim una dintre cele mai vechi formulari a teoriei cantitative asupra banilor ,respectiv ideea ca puterea de cumpararea a fiecarei unitati monetare depinde, la un moment dat, de cantitatea de moneda care circula pe piata in momentul respectiv.

Mercantilistii au fost ganditori pragmatici. In centrul atentiei lor au stat problemele economice practice, cu precadere masurile de politica economica pe care trebuia sa le ia statul pentru desfasurarea eficienta a afacerilor, cresterea profitului oamenilor de afaceri si sporirea avutiei nationale. Temelia politicii economice mercantiliste este ideea prezentei si interventiei active a statului in economie, atat ca agent economic de sine statator, cat si, mai ales, pe plan extern, printr-o minutioasa si severa politica protectionista in favoarea intreprinzatorilor nationali, limitand concurenta intreprinzatorilor straini.Natiunea „mercantilista” se administreaza ca si afacerile negustoresti. Ea este formata dintr-o suma de indivizi pe care, mai mult ca orice, il leaga solidaritatea economica. Daca Machiavelli era de parere ca bogatia statului se intemeia pe saracia cetatenilor, mercantilistii socoteau, dimpotriva, ca un stat nu se poate fortifica decat prin inavutirea cetatenilor; sigur, nu a tuturor si nu in mod egal. Cei vizati erau, in principal, negustorii, camatarii, industriasii. Intreaga reteta de masuri va viza acest obiectiv. Etape in gandirea economica mercantilista Mercantilismul timpuriu Este caracteristic sec. al XVI-lea şi unor decenii din prima jumătate a sec. al XVII-lea. Acestei perioade îi este caracteristică preocuparea pentru realizarea unor balanţe comerciale active, a unui excedent al intrării de monedă faţă de ieşiri. Mercantilismul timpuriu îşi găseşte expresia cea mai elocventă în modul de conducere şi administrare a oraşelor-cetate italiene: Veneţia, Genova, Florenţa. Sub impulsul său, se înregistrează o creştere a libertăţilor economice şi politice, opresiunea feudală este atenuată în favoarea dezvoltării agriculturii, a comerţului şi a activităţilor bancare, meşteşugăreşti şi manufacturiere din oraşe. Corporaţiile constituite i-au parte la conducerea vieţii publice. Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar urmarea sporirea rezervei de bani a tarii respective pe orice cale, recurgand la masuri foarte drastice, incepand cu restrictii severe impotriva negustorilor din alte tari pe care ii obligau sa lase o parte din banii incasati din vanzarea marfurilor lor in tara gazda (sub forma de taxe sau obligandu-i sa achizitioneze unele marfuri autohtone ) si terminand cu jaful direct al unor tezaure din tarile celor doua Americi

cotropite de conchistadorii spanioli si portughezi, mai ales in secolul XVI. Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea si retragerea unei cantitati cat mai mari de bani, respectiv de metale pretioase in tara respectiva.

Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale (mijlocul sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea) a exprimat o concepţie mult evoluată cu privire la modul de conducere şi dezvoltare a societăţii din acea perioadă. Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale a fost o forma mai evoluata a politicii mercantiliste in sensul ca a relaxat considerabil comertul international, a renuntat la masurile rigide de atragere unilaterala a metalelor pretioase intr-o anumita tara, admitand fluxuri multidirectionale ale acestora acestora pentru a stimula dezvoltarea tranzactiilor comerciale intre tarile lumii, cu conditia ca soldul operatiunilor de import si export ale unei tari sa fie activ, adica, in favoarea tarii respective (valoarea exportului sa fia mai mare decat valoarea importului). Principalul instrument analitic si de politica economica preconizat si folosit de catre mercantilismul dezvoltat a fost balanta comerciala care arata raportul dintre importul si exportul unei tari, inclusiv daca soldul operatiunilor de comert international era in favoarea (activ) sau in detrimentul (pasiv) tarii respective. In aceasta situatie nu se mai punea problema retinerii cu orice pret a metalelor pretioase intrate in tara respectiva, ci problema mai complexa a impulsionarii comertului exterior al acestuia, astfel incat soldul balantei comerciale sa fie activ, adica exportul tarii date sp fie mult mai mare decat importul ei, ceea ce asigura in final, sporirea in continuare a rezervei de bani, de metale pretioase a tarii date. Alte clasificari ale mercantilismului Mercantilismul metalist - o doctrina laicizata care trata fenomenele economice, nu numai din punct de vedere strict economic, ci politic, prin prisma aducerii in granitele statului respectiv de cat mai mult aur si argint; aceasta forma de mercantilism a existat in toate tarile, sub diferite forme. (...).Mercantilismul metalist descurajează exportul de materii prime pentru manufactură şi al uneltelor de muncă, pentru a acorda muncitorilor noştri un avantaj şi a-i face capabili să vândă pe pieţe străine mai ieftin decât muncitorii altor naţii (...). El încurajează

importul de materii prime pentru manufacturi, pentru ca să poată fi prelucrate de muncitorii noştri mai ieftin şi să înlăture astfel un import mai mare şi de o valoare mai mare de bunuri manufacturate”. Prin urmare, este evident că, mercantilismul de factură metalistă conţinea în sine, germenii trecerii spre cel industrialist. Mercantilismul industrialist, fondat în Franţa de Jean Bodin, Montchretien şi Colbert, a avut drept obiectiv esenţial, achiziţia de metale preţioase prin practicarea unei politici de dezvoltare industrială, pe baza reglementărilor şi interdicţiilor statului. Ideea de bază a mercantilismul industrialist constă în faptul că, puterea politică nu poate fi legată decât de expansiunea comercială. Dezvoltarea industrială este privită în cadrul acestui proces, ca un instrument, rolul decisiv revenind statului prin aplicarea unor subvenţii pentru dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unor politici protecţioniste riguroase.

Mercantilismul industrialist îşi va găsi expresia cea mai elocventă în concepţia economică a lui Jean Baptiste Colbert (1619-1683). “Colbertismul va fi expresia cea mai franceză a mercantilismului industrialist. Mercantilismul comercialist a fost practicat îndeosebi în Marea Britanie, deoarece sursele cele mai mari de bogăţie le constituiau comerţul şi navigaţia, efectuate sub reglementări stricte îndreptate spre protecţia şi favorizarea expansiunii acestora. Mercantilismul comercialist englez a fost practicat şi teoretizat cu precădere de: Thomas Mun (1571-1641), Josias Child (1639-1690), William Petty (1623-1687), acest din urmă gânditor englez făcând deschiderea spre doctrina economică a liberalismului clasic.

Thomas Mun şi-a formulat concepţia mercantilistă prin intermediul a două lucrări mai cunoscute: “Consideraţiuni asupra comerţului Angliei cu Indiile Orientale” (1609) şi “Tezaurul Angliei în comerţul exterior” (1664-post mortem).

El face distincţia netă între bani, bogăţie şi metale preţioase, considerând banii drept mijloc de îmbogăţire şi nu de bogăţie ca atare deoarece, afirma Mun, “cu cât sunt mai intens şi mai raţional folosiţi, cu atât bogăţia poate spori mai repede, iar tezaurul ţării se umple mai mult”.Thomas Mun recomanda statului englez intensificarea importurilor de mărfuri deoarece, ieşirea banilor peste graniţă poate aduce o bogăţie mult mai mare Angliei concretizată într-un stoc

monetar şi de metale preţioase mai ridicat, la care se pot adăuga şi noi pământuri care prin rodul lor îi vor spori avuţia. Prin urmare, avem de-a face cu o viziune dinamică de abordare a operaţiunilor economice, la care se adaugă o analiză, chiar dacă simplificată, a riscului economic, a necesităţii realizării unor cheltuieli privite ca moment în strategia economică de obţinere a unui profit ridicat .

A rămas celebră în acest sens comparaţia pe care Mun o face între rolul banilor şi rolul seminţelor : “Dacă noi l-am judeca pe agricultor numai prin prisma momentului semănatului am putea să-l considerăm nebun. Dar dacă ne amintim în acel moment şi de secerat, care este scopul activităţii sale, atunci am putea judeca cum se cuvine munca lui şi belşugul care decurge din ea”.

Sarcina de lucru nr. 1 Comenteaza textul lui Mun ....................................................................................................................................................................................................................

Josias Child, continuator al ideilor lui Thomas Mun, aduce însă unele modificări în modul de realizare a balanţei comerciale active propunând în acest sens, dezvoltarea comerţului maritim cu Anglia în vederea asigurării supremaţiei în acest domeniu, a creşterii capitalului comercial, care concomitent cu încurajarea acelor ramuri ce vând produsele ţării şi asigură materiile prime atât de necesare pentru propriile industrii. Child este de părere că prosperitatea Angliei nu se poate realiza decât prin simplificarea şi liberalizarea operaţiunilor comerciale şi scăderea ratei dobânzii la banii împrumutaţi pentru desfăşurarea activităţilor comerciale. De altfel, Child, considera nivelul scăzut al ratei dobânzilor, semnul prosperităţii şi nu al decăderii economiei. “Ca să ştii dacă o ţară este bogată sau săracă, menţiona el, nu trebuie să faci altceva decât să vezi care este preţul (dobânda) banilor”.

Sarcina de lucru nr. 2 Comenteaza textul lui Child : ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Constatăm că mercantilismul comercialist specific acestei perioade se deosebeşte fundamental de forma precedentă, mercantilismul industrialist, prin faptul că, sporirea stocului de metal preţios şi de bani se realizează prin aportul comerţului, şi nu al industriei. Activitatea comercială trebuie şi ea susţinută de către stat printr-o serie de căi economice şi extraeconomice şi anume prin crearea de monopoluri în comerţ şi transporturi; prin activităţi coloniale şi printr-o serie de reglementări cu caracter special în raporturile cu alte state exportatoare sau importatoare de bunuri şi servicii. Mercantilismul fiduciar, răspândit în Europa primei jumătăţi a sec. Al XVIII-lea, a fost conceput de renumitul bancher de origine scoţiană John Law. El a fost experimentat în Franţa. Ideea lui de bază este următoarea: pentru ca o naţiune să prospere este necesar ca numerarul să fie abundent, iar atunci producţia creşte, populaţia se dezvoltă, însă moneda trebuie să circule în mod activ şi cât mai rapid. Ori, numerarul nu-i necesar să fie reprezentat de metalul preţios. El (metalul) poate fi substituit cu o monedă de hârtie al cărui volum va fi proporţionat nevoilor comerţului. Banca centrală este cea care emite bancnote înlocuitoare de metal preţios. Ele (bancnotele) vor servi la plata impozitelor în avans, vor fi considerate că alimentează producţia şi schimbul, că reprezintă adevărată cheie a dezvoltării. Indiferent de forma pe care o îmbracă, de soluţiile propuse şi de spaţiul geografic în care se manifestă, mercantilismul prezintă câteva trăsături esenţiale: a) este primul curent de gândire economică care încearcă să analizeze, sub aspect teoretico-practic, modul de producţie bazat pe schimbul de mărfuri şi relaţii salariale, în condiţiile în care, intensificarea schimburilor comerciale externe se desfăşoară în proporţii considerabile şi sunt cele care stau la baza creării de bogăţie, a plusprodusului. b) promovează intervenţia statului în economie deoarece, schimbul de mărfuri şi acumularea primitivă de capital aveau nevoie de cadrul normativ propice desfăşurării lor; c) mercantilismul se leagă strâns de politica economică (comercială) a timpului, ceea ce va justifica şi sub aspect teoretic, nu numai practic, formarea marilor imperii coloniale adunătoare de metale preţioase, materii prime şi bani;

d) nevoia crescândă de stoc monetar este alimentată şi de necesitatea satisfacerii unor cerinţe cât mai variate şi numeroase din partea puterii regale şi a acoliţilor ei: de la războaie la o viaţă bazată pe lux şi consum rafinat; e) banii sunt consideraţi drept: “un factor de producţie cu acelaşi titlu ca şi pământul”, idee sesizată şi interpretată ulterior de economistul suedez Eli Heckscher astfel: “banii erau priviţi uneori ca avuţie “artificială”, distinctă de avuţia “naturală”, unde dobânda de capital era considerată drept plată pentru închirierea banilor, analogă cu renta funciară. Fondul comun al ideilor mercantiliste s-au particularizat însă pe zone geografice şi ţări în funcţie de politicile economice elaborate şi de soluţiile propuse la un moment dat pentru creşterea avuţiei.

În Spania şi Portugalia, economiştii s-au preocupat de conservarea metalelor preţioase provenite din noile continente cucerite şi de interzicerea scoaterii din ţară a acestora. Prin excelenţă, avem de-a face cu un mercantilism metalist, în cadrul căruia se întreprind o serie de măsuri prohibitive în domeniul importului de mărfuri străine, măsuri care au condus la ruinarea economiei Rezumatul unității de învățare Context istoric, conditii premergatoare si cauze: Marile descoperiri geografice Renasterea Reforma Apusul feudalismului si stabilitatea politica Consecinte: - extinderea orizontului comercial - apariţia unui aflux de produse exotice - deplasarea centrului de gravitaţie economică a lumii - bulversare completă a averilor şi a ierarhiilor sociale - stimulare a spiritului de aventură şi de câştig - lumea rurală şi artizanală este înlocuită de lumea comercianţilor

şi manufacturierilor Caracteristicile generale ale mercantilismului - Credinţa în superioritatea bogăţiei monetare Achiziţionarea

aurului şi argintului, prin edict regal, constituia, în acelaşi

timp, calea de îmbogăţire a statului şi scopul esenţial al activităţii economice;

- Mijoacele de acţiune erau adecvate celor două situaţii posibile: - conservarea, atunci când ţara are metale preţioase, - achiziţionarea, atunci când ţara nu dispune de metalepreţioase.

- o balanţă comercială excedentară. - Reglementarea comerţului trebuia să restrângă importurile şi să

favorizeze exporturile - Deşi au existat unele diferenţe între ţări totuşi politicile

economice inspirate de mercantilism s-au caracterizat prin: - chrysohedonism, - etatism, - reglementarea balanţei comerciale, - organizarea industriei şi a comerţului, - protecţionism, - exclusivism maritim şi colonial, - invidii internaţionale, - naţionalism, - intervenţionism. Tipuri de politici mercantiliste - Mercantilismul metalist (spaniol şi italian), - Mercantilismul industrialist (francez), - Mercantilismul comercial (britanic şi olandez). Considerăm mercantilismul ca un pas important în dezvoltarea economico-socială a epocii. El a fost o primă încercare de descifrare a scopului mişcării capitalului, de analiză a circulaţiei mărfurilor şi a economiei de schimb, pregătind în bună măsură terenul pentru afirmarea fiziocratismului şi ulterior, a doctrinei liberalismului clasic.

Mercantilismul n-a insemnat, in primul rand, un efort stiintific, de cunoastere propriu-zisa, ci un efort de rezolvare a unor probleme practice. Si, daca practica ramane un criteriu esential de validare a unei doctrine, atunci mercantilismul a adus mult tarilor care l-au practicat. Pe parcursul celor tei secole de existenta mercantilismul a evoluat teoretic si practic; din ambele puncte de vedere, sensul a fost spre liberalism. Mercantilistii au meritul de a fi abordat pentru prima oara categoria economica de profit, insa o priveau ca un surplus de bani care aparea in procesul circulatiei, adica numai ca profit normal.

Teste de autoevaluare

I.Răspunde la următoarele întrebări:

a) Ce este principiul chrysohedonic ? .....................................10p b) Care sunt cele două semnificații ale conceptului mercantilism

.............................................................................................10p c) În ce constă esența doctrinei economice mercantiliste ?

..............................................................................................10p

d) De ce mercantilistii au fost considerați ganditori pragmatici ? .............................................................................................10p

II.Interpretează următoarea apreciere a mercantiliștilor ”un stat nu se poate fortifica decat prin inavutirea cetatenilor”. ....................................................................................................20p III.Prezintă deosebirea între mercantilismul comercial și mercantilismul industrial............................................ .........10p IV.Alege varianta corectă : .......................................................10p Sunt tipuri de politici mercantiliste : a Mercantilismul metalist (spaniol şi francez) b Mercantilismul industrialist (italian), c Mercantilismul comercial (britanic şi olandez).

V.Completează spațiile libere

a)Scrierile mercantiliste pot fi încadrate în ceea ce astăzi numim ......................................şi se leagă mai puţin de ............................ .10p b) Ideea de bază a mercantilismului industrialist constă în faptul că, ................................nu poate fi legată decât de.....................................................................................................10p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această lecție .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse....................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

...............................................................................................

............................................................................................... A conținutului informa țional Unitatea de învățare nr. 4. Gândirea economică a fiziocraților- sec. Al XVIII/lea Lista de subiecte ce vor fi tratate : 1.Contextualizarea curentului de gândire 2. Definire și caracterizare 3.Principiile esenţiale ale fiziocratismului

4.Fiziocratii au in vedere trei clase sociale 5.Teoria ordinii naturale 6.Proprietatea, in conceptia fiziocrata 7.Conceptia fiziocratilor despre bogatie 8.Teoria produsului net Cerințe privind cunoștințe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie � un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-3)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu

conținut economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unității de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: fiziocratism ,clasa productiva sau fermierii –„produsul net” , proprietarilor funciari, clasa sterila, sau stipendiata

- Înțelegerea fenomenelor: filosofie umanista si liberala,liberschimbismul,conceptia mondoeconomică statică, libertatea schimbului si in general, libera circulatie a bogatiei, funcțiile statului minimalist,

- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior învățate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la contribuția curentului fizipocrat la dezvoltarea gândirii economice Lista echipamentelor necesare studiului a) Suport de curs printat și în format electronic b) Calculator c) CD d) videoproiector

Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Ştefan Victor – Doctrine economice, Editura Sitech, Craiova, 2002 Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse – pag. 1202) Cuvinte cheie : fiziocratism, ordine naturală, proprietari funciari,produs net,politica liberului schimb, libera concurență, proprietatea, drepturile de proprietate,capitalul, reproducția simplă Texte explicative Etimologie și caracterizare generală Etapa importanta a liberalismului economic clasic Cuvantul „fiziocratie” provine din doua cuvinte grecesti: physio care inseamna natura si chratos care inseamna autoritate, putere, adica puterea naturii.„Fiziocratismul este o doctrina economica burgheza din secolul al XVIII-lea, avand o aparenta feudala care admite existenta unei ordini naturale in societate si a unor legi economice independente de vointa oamenilor.” (John Nou – Studies in the Development of Agricultural Economics in Europe, pag. 317). El pune bazele analizei stiintifice a economiei capitaliste si a politicii economice liberschimbiste. Se spune - si pe buna dreptate – ca fiziocratismul a fost o doctrina burgheza in invelis feudal. Acest lucru se datora faptului ca, atat terminologia folosita („avansuri” in loc de „capital” si „venituri ” in loc de „valori”, „renta” in loc de „profit” , cit si situatia lui Fr. Quesnay de slujitor al celui mai mare feudal francez au facut ca acest ganditor genial sa-si depaseasca pozitia sociala si intocmai cum „monsieur Jourdaine facea proza fara sa stie” tot astfel Quesnay a abordat problemele reproductiei din perimetrul burghez.Reactiile la unele consecinte ale politicii economice .Ordinea economica gandita exclusiv prin vointa suveranului, atotputernicia statului cu inabusirea liberei initiative, imoralismul

economic ridicat la rangul de principiu, exacerbarea rolului comertului si sacrificarea agriculturii nu puteau ramane fara contrareactii. O noua filosofie sociala, cu valori fundamentale in ordinea naturala, liberalism si dreptul de proprietatea, se instaleaza si se impune la finele secolului XVII si inceputul secolului XVIII. „Fiziocratii dau forma cea mai slefuita noii paradigme Ei fauresc o noua doctrina, in esenta liberala. Punerea ei in practica are nevoie de o noua conceptie despre mecanismul economic de ansamblu. Statul fiziocratilor avea urmatoarele functii: - sa apere ordinea naturala si, in principal, atributul sau

fundamental: proprietatea - ordinea naturala este „evidenta”. Accentul este pus pe

proprietatea in forma personala privita ca „dreptul de posesiune asigurat si garantat de forta unei autoritati titulare” (Dupont de Nemours – Phzsiocratie, pag. 22).

- A fi proprietar, personal, desemna calitatea de a dispune, dupa propria vointa, de propriile posibilitati si „facultati”, de a urmari propriul interes si de a uza de roadele muncii;

Fiziocratii au criticat si respins voluntarismul mercantilistilor manifestat in ideea interventiilor statului in economie, inclusiv protectionismul vamal, deoarece erau convinsi ca mai presus de dorintele si vointa oamenilor exista in societate , deci si in economie, o ordine fireasca sau naturala care se impunea cu forta lucrurilor implacabile si care , daca era cunoscuta si respectata, asigura buna functionare a economiei si armonia dintre toate componentele societatii.

Reacția la apariția noului curent. Ostilitatea fiziocratilor fata de mercantilisti i-a determinat sa respinga conceptia despre bogatie si sursa ei. Spre deosebire de mercantilisti, care au pus accentul pe comert, bani, preturi fiziocratii, preocupati de productie, pun accentul pe fluxurile economice, incepand cu repartitia produsului social, continuand cu circulatia premiselor pentru reluarea procesului de productie la aceeasi scara, adica reproductia simpla. Clasele sociale in perspectiva fiziocraților

� clasa proprietarilor – care incaseaza renta funciara, respectiv „produsul net”(surplus de produse si implicit de valoare peste cheltuielile de productie), clasa in care intra si guvernantii si clerul,;

� clasa productiva sau fermierii – care organizeaza productia, obtin „produsul net” pe care sunt obligati sa-l cedeze proprietarilor funciari pentru permisiunea de a folosi pamantul;

� clasa sterila sau stipendiata in care intra toate celelalte categorii de oameni, inclusiv cei care lucreaza in industrie, despre care fiziocratii cred ca nu produc „produsul net”.

Ideea de baza a fiziocratilor in legatura cu repartitia produsului social consta in faptul ca procesul este declansat de plat arendei de catre fermierii proprietarilor de pamant, astfel incat intregul „produs net” ajunge in proprietatea acestora din urma. In Tabloul economic a lui Francois Quesnay ne este prezentata o schita a modului cum functioneaza economia moderna de piata in vederea reluarii continue a reproductiei capitalului social la aceiasi scara.

„Tabloul economic” este o simpla foaie de hartie in care se arta, cu ajutorul unor linii punctate in zig-zag, cum circula diferite componente ale produsului social intre cele trei clase sociale si cum se restabilesc conditiile pentru reinceperea productiei (reproductia). Tabloul marcheaza fluxurile economice din momentul in care fermierii a platit deja arenda proprietarilor (2 miliarde livre), aratand cum cheltuiesc ei banii primiti (ce cumpara) si apoi cum sunt folositi acesti bani de catre fermieri si industriasii pentru a-si procura

avansurile anuale necesare (industriasii) si mijloacele pentru inlocuirea anuala a uneltelor uzate (fermierii). Doctrina economica fiziocrata are la baza urmatoarele trei aspecte majore:

� conceptia despre ordinea naturala si politica economica optima,

� conceptia despre bogatie si rolul primordial al agriculturii in crearea ei si

� teoria “produsului net”, inclusiv conceptia despre crearea si repartitia produsului intre clasele sociale, respectiv reproductia simpla la scara macroeconomica analizata prin “ Tabloul economic”.

a) Teoria ordinii naturale Fiziocratii promoveaza libertatea de miscare a agentilor economici si a individului, in general, condamnand restrictiile de ordin feudal, si pe cele mercantiliste. Ei considera ca libertatea individului este compatibila cu ordinea in societate, deoarece aceasta functioneaza dupa anumite legi “naturale”, decurgand din vointa divina. In temeiul acestor principii, celebrul dicton “laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme” (in traducere: lasati lucrurile sa-si urmeze cursul lor firesc), atribuit lui J.V. de Gournay, nu este un indemnn la pasivitate sau fatalitate, ci catre initiativa si munca. Fiziocratii resping interventia statutlui in economie si sustin politica economica a liberului schimb sau a liberei concurente. Statul este redus la functii minime, cum ar fi: apararea proprietatii private, ca sursa a libertatii individuale si fundament al ordinii naturale; asigurarea instruirii cetatenilor pentru a putea recunoaste si reapecta ordinea naturala; efectuarea lucrarilor publice. Acesta este insa un stat autoritar, condus de un despot, considerat a fi reprezentantul Divinitatii si garantul ordinii publice. Proprietatea este considerate ca facand parte din natura umana, dreptul de proprietate fiind insa o institutie divina. Formele pe care le imbraca proprietatea, in conceptia fiziocrata sunt:

� proprietatea personala, sau dreptul fiecarei persoane de a dispune de sine.

� proprietatea mobiliara, considerate o prelungire a proprietatii personale, care consta in dreptul fiecaruia de a poseda si utiliza produsele muncii sale.

� proprietatea funciara, ca rezultat al utilizarii celorlalte doua forme, in vederea atragerii si mentinerii in cultura a unor terenuri agricole.

Concurenta este integrata ordinii naturale, indeplinind functia de asigurare a echilibrului intre cerere si oferta, intre productie si consum. Ordinea naturala poate fi privita si ca ordine sociala. Fr. Quesnay imparte indivizii in trei clase sociale: clasa proprietarilor funciari, cuprinzand regele, proprietarii funciari, functionarii de stat si biserica, clasa productiva sau clasa fermierilor, alcatuita din arendasi si muncitori agricoli, clasa sterila, cuprinzand persoanele ocupate in comert, industrie, etc. b) Conceptia fiziocratilor despre bogatie Aceasta conceptie este opusa celei mercantiliste in dublu sens: pe de o parte, fiziocratii sustin ca bogatia consta in bunuri utile pentru satisfacerea necesitatilor oamenilor, si nu din bani sau metale pretioase si pe de alta parte, sustin ca aceasta este creata in productie, in primul rand in agricultura, si nu in comert dupa cum arata conceptia mercantilista. Una dintre cele mai reprezentative personalitati ale scolii fiziocrate, A.R.J.Turgot considera ca agricultura este ramura economica cu productivitatea cea mai inalta, desi extinde sfera muncii productive si la activitatea industriala, mestesuguri si comert. El intelege capitalul ca o acumulare de economii, care poate creste pe masura ce veniturile depasesc cheltuielile. Tezaurizarea nu mai este considerat ca “un dusman al productiei”, ci ca sursa a unor investitii necesare nu numai in agricultura, dar si in toate ramurile economice. A.R.J.Turgot, prin analizele pe care le-a intreprins, da expresie unui spirit larg, deschis si neconventional, care depaseste canoanele scolii fiziocrate, careia ii este asociat. c) Teoria produsului net

Aceasta teorie a marcat gandirea stiintifica, reprezentand un real progres in domeniul economiei, referindu-se in principal la mobilul activitatii economice. Fiziocratii recunosc ca profitul poate lua nastere si in comert, dar considerau ca numai in agricultura (in principal) si in industriile extractive se poate produce o cantitate mai mare de bunuri decat cea care se consuma in procesul productiei. Izvorul bogatiei il reprezinta numai pamantul, deoarece numai natura poate crea si “inmulti” prin gratie divina. Din punct de vedere cantitativ, asadar, produsul net reprezinta diferenta dintre bogatia creata si cea consumata in agricultura. Pentru fiziocrati, singura forma de existenta a plusvalorii este renta funciara. Munca ce nu are ca obiect pamantul este considerate sterile, deoarece omul nu poate fi creator, ci numai Natura sau Dumnezeu creaza valoare prin intermediul pamantului. Facand analiza produsului net, fiziocratii delimiteaza munca, activitatile si clasele sociale productive de cele neproductive. Astfel, munca productiva este numai cea creatoare de produs net, deci munca din agricultura si cei ce lucreaza pamantul. Toate celelalte categorii de munci sunt considerate neproductive. Un alt concept important introdus de catre fiziocrati, este capitalul, pentru prima data in gandirea economica fiind definite si analizate originea si structura acestuia. Capitalul reprezinta o serie de avansuri mobilizate in scopul productiei viitoare, avansuri care sunt de trei categorii:

� Avansurile funciare, reprezinta cheltuieli pentru amenajarea si introducerea in cultura a pamantului.

Acestea se realizeaza o singura data, la inceputul lucrarilor si deci nu presupun amortizarea.

� Avansurile initiale sau capitalul fix, reprezinta cheltuieli suportate de proprietar pentru achizitionarea de utilaje, echipamente, animale de munca, etc. Avand in vedere uzura acestora, se prevad “dobanzi”, care sunt de fapt cote de amortizare, al caror mecanism este descries si inteles corect pantru prima data de fiziocrati.

� Avansurile anuale sau capitalul circulant, reprezinta cheltuieli facute de fermieri (producatorii agricoli) pentru: seminte,

ingrasaminte, lucrari agricole etc., care se recupereaza integral din productia anului respective.

Astfel, Fr. Quenay a elaborat in anul 1758 “Tabloul economic”, care reprezinta sinteza teoriei fiziocrate a reproductiei simple a produsului national si in acelasi timp apogeul gandirii economice a scolii fiziocrate. “Tabloul” lui Fr. Quesnay prezinta intr-o forma simpla realitatea economico-sociala si formalizeaza principalele interdependente dintre participantii la viata economica, anticipand prin aceasta modelul echilibrului general al lui Leon Walras si schemele reproductiei largite elaborate de Karl Marx. Rezumatul unității de învățare Cuvantul „fiziocratie” provine din doua cuvinte grecesti: physio care inseamna natura si chratos care inseamna autoritate, putere, adica puterea naturii.Se spune -ca fiziocratismul a fost o doctrina burgheza in invelis feudal. Spre deosebire de mercantilisti, care au pus accentul pe comert, bani, preturi fiziocratii, preocupati de productie, pun accentul pe fluxurile economice, incepand cu repartitia produsului social, continuand cu circulatia premiselor pentru reluarea procesului de productie la aceeasi scara, adica reproductia simpla. Clasele sociale in perspectiva fiziocraților erau - clasa proprietarilor - clasa productiva sau fermierii - clasa sterila sau stipendiata Ideea de baza a fiziocratilor in legatura cu repartitia produsului social consta in faptul ca procesul este declansat de plat arendei de catre fermierii proprietarilor de pamant, astfel incat intregul „produs net” ajunge in proprietatea acestora din urma. Formele pe care le imbraca proprietatea, in conceptia fiziocrata sunt:

� proprietatea personala, � proprietatea mobiliara, � proprietatea funciara, ca rezultat al utilizarii celorlalte doua

forme, in vederea atragerii si mentinerii in cultura a unor terenuri agricole.

Fr. Quenay a elaborat in anul 1758 “Tabloul economic”, care reprezinta sinteza teoriei fiziocrate a reproductiei simple a produsului national si in acelasi timp apogeul gandirii economice a scolii fiziocrate. Teste de autoevaluare I.Enumerați principalele trăsături ale paradigmei liberalismului clasic .......................................................................................................10p II.Încadrați din perspectivă istorică și științifică gândirea economica a fiziocratilor în teoria general economică a liberalismului clasic ........................................................................................................ 30p Prezentați succint conceptia fiziocratilor despre ordinea naturala, bogatie si produsul net................................................................ ... 30p Realizați un studiu comparativ între fiziocratism și mercantilism referitor la concepția despre bogăție.............................................. 30p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de studiu .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse.......................................................................................................................................................................................................................................

Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

...............................................................................................

............................................................................................... A conținutului informa țional

...............................................................................................

............................................................................................... Unitatea de studiu ce urmează abordează ȘCOALA CLASIC Ă ENGLEZĂ dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate. Unitatea de înv ățare nr.5 Școala clasică engleză Listă subiecte ce vor fi tratate A.Contribu ția lui Adam Smith la gândirea economică - Avuția Națiunilor / opera fundamentală a lui Adam Smith - Explicarea valorii și a prețului - Teoria repartiției venitului național

B.Contribu ția lui David Ricardo la gândirea economică -. Teoria obiectivă a valorii

- Teoria despre renta funciară -Teoria costurilor comparative în comerțul internațional

Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie

� un minim limbaj de specialitate specific științelor economice: cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-4)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu

conținut economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: revoluția industrială,capitalismul manufacturier,concurența, avuția națiunilor, veniturileproducătorilor de bunuri, ”mâna invizibilă a pieței”, diviziunea muncii, productivitatea muncii, capital fix si capital circulant, “consumatorul rege”,marfa, valoare, valoare de întrebuințare, salariul, profitul si renta, cererea și oferta, teoria costurilor comparative,comerțul internațional, proprietarii funciari

- Înțelegerea și explicarea fenomenelor economice:: ce, cum, cât și pentru cine se produce, formarea liberă a prețurilor, legea concurenței, legea cererii și ofertei, formarea prețului de echilibru, distribuirea veniturilor funcție de titularii factorilor de producție, eficientizarea comerțului internațional, sintagma ”consumatorul rege”

- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul, concepția economică a lui Platon și cea a lui Aristotel,

- Interpretarea de texte economice din operele clasicilor A. Smith și D. Ricardo

- Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției celor doi clasici la gândirea economică contemporană. Lista echipamentelor necesare studiului a) Suport de curs printat și în format electronic b) Calculator c) CD d) videoproiector,

Bibliografie recomandată unității de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Didier Michel – Economia:regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Smith Adam - Avuţia Naţiunilor,Editura Academiei Române, 1962, 1965 Cuvinte cheie: concurența,”mâna invizibilă a pieței”, diviziunea muncii, productivitatea muncii, capital fix si capital circulant, “consumatorul rege”,marfa, valoare, valoare de întrebuințare, salariul, profitul si renta,renta funciară, cererea și oferta , comerțul internațional Texte explicative Introducere In secolul al XVIII-lea Marea Britanie cunostea o perioada de inflorire accentuata a capitalismului manufacturier, fapt ce a dus, catre sfarsitul secolului, la declansarea revolutiei industriale. Aceasta s-a caracterizat prin raspandirea masinismului in industrie si transporturi, impulsionarea cresterii productiei si a productivitatii muncii, amplificarea circulatiei monetare si a relatiilor financiar-bancare, precum si prin extinderea relatiilor internationale. In acest context, gandirea economica liberala progreseaza rapid, facandu-se remarcate doua mari personalitati: Adam Smith, in a doua jumatate a sec.al XVIII-lea si David Ricardo, in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Alaturi de acestia mai pot fi mentionati, ca făcând parte din acelasi current al gandirii clasice engleze: Th. Malthus, J,St. Mill, James Mill, etc.

Avuția națiunilor -opera fundamentală a lui Adam Smith Adam Smith a fost un ganditor scotian, profesor, care a predat literatura, morala si economia politica la Universitatile din Edinburg si Glasgow. Lucrarea sa esentiala este “Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei”, aparuta in anul 1776. Aceasta este impartita in cinci carti, dintre care primele doua pun accentul pe teoria economica, iar ultimele trei pe aspectele normative implicate de aceasta, inclusiv comparatii de istorie economica. Ideea principala a “Avutiei natiunilor” reiese din titlul ei. Aceasta se refera la definirea notiunii de bogatie a natiunilor si la analiza factorilor care permit sporirea ei.Legile pietei dau nastere concurentei care, asigura bunurile de care societatea are nevoie, in cantitatile dorite si la preturi acceptabile. In acelasi mod, piata reglementeaza veniturile producatorilor de bunuri.Astfel, piata apare ca fiind cel mai inteligent planificator, ceea ce reprezinta o culme a libertatilor economice individuale. Mecanismul economic imaginat de autor reprezinta un sistem de lagaturi de tipul cauza-efect, desfasurat pe termen lung, care dispune de capacitatea de autoreglare, asigurand in acest mod progresul. Pentru Adam Smith, punctul de plecare il constituie, la fel ca si la fiziocrati, ordinea naturala.In conceptia sa, aceasta reprezinta mai mult decat o ordine sociala si se realizeaza in mod firesc si continuu, atunci cand oamenii actioneaza in conformitate cu natura lor, care este de ordine divina.O “mana invizibila”, celebra expresie ii apartine lui A.Smith, vegheaza si dirijeaza destinele individuale, integrandu-le, cu actiunile si comportamentele lor, intr-o ordine sociala, ca reflex al armoniei cosmice. Aceasta “mana” nevazuta pune fiecare element la locul potrivit, astfel incat economia poate functiona fara intrerupere, iar interesele generale sunt sincronizate cu cele individuale. Fiind de acord cu fiziocratii si criticandu-i pe mercantilisti, Adam Smith considera ca avutia natiunii consta in totalitatea bunurilor de care dispune aceasta pentru satisfacerea nevoilor si in munca anuala a fiecarei natiuni. El generalizeaza obtinerea si sporirea avutiei la toate

ramurile productiei, nu numai la agricultura dupa cum se rezumau fiziocratii. Analizand rolul hotarator al muncii omenesti in crearea avutiei nationale Adam Smith evidentiaza doua asoecte esentiale, si anume: importanta diviziunii muncii pentru cresterea indemanarii lucratorilor, deci implicit a productivitatii muncii siimportanta cresterii numarului de lucratori productivi, comparativ cu muncitorii neproductivi. Adam Smith analizeaza de asemenea, rolul capitalului ca factor de productie si importanta acumularii de capital, prin transformarea unei parti din profit in capital suplimentar. Din aceasta perspectiva, el face distinctia intre rolurile diferite indeplinite de componentele capitalului (capital fix si capital circulant) in procesul crearii si sporirii avutiei natiunilor. Pe langa problemele economice de care s-a ocupat pe larg, respectiv diviziunea muncii, originea si intrebuintarea banilor, valoarea si pretul marfurilor, capitalul si utilizarea acestuia, crearea si repartitia venitului national, mecanismul de ansamblu al functionarii economiei de piata, Adam Smith face si unele referiri tangentiale la multe alte probleme, printre care: comertul international, venitul national brut si net, politica economica a statului etc. Intreaga filosofie economica a lui Adam Smith izvoraste din credinta sa in miraculoasa capacitate a pietei de a conduce sistemul economiei de piata la randamentul sau maxim. Daca a partinit totusi pe cineva, acesta este consumatorul, care devine “consumatorul rege” si ale carui interese sunt intotdeauna plasate deasupra celor ale producatorului. Explicarea valorii și a prețului Adam Smith consacra analizei valorii trei capitole din lucrarea sa “Avutia natiunilor”, avansand o conceptie bine conturata privitor la delimitarea notiunilor legate de marfa, izvorul valorii, marimea si masura ei. In ceea ce priveste conceptul de valoare, el se refera uneori la utilitatea bunurilor, care este astfel echivalata termenului de “valoare de intrebuintare”, iar alteori la puterea de cumparare a altor bunuri prin bunul respectiv (puterea de schimb), pe care o asimileaza notiunii de “valoare de schimb”.

Valoarea este deci, punctul de gravitatie determinat de conditiile de productie, in timp ce pretul reprezinta expresia oscilanta a acestor conditii, fiind influentat de factori conjuncturali, in special de raportul dintre cerere si oferta. Adam Smith confirma ca orice marfa poate avea un pret natural sau pret real exprimat in munca, termen pentru care el prefera sinonimul de valoare si un pret curent, denumit si pret nominal sau pret al pietei, exprimat in bani. Referindu-se la relatia dintre productie si schimb, Adam Smith ofera un raspuns clar privind problemele relatiei dintre pret si valoarea marfurilor, respectiv, izvorul, marimea si masura marimii acestora. Conform traditiei primilor liberali clasici, Adam Smith sustine ca izvorul valorii marfurilor este munca omeneasca, marimea valorii este data de cantitatea de munca incorporata in marfa respectiva, iar masura marimii acesteia este timpul de munca obisnuit, sau cheltuit de majoritatea producatorilor specializati in productia respectiva. Generalizand, el apreciaza ca banii constituie pretul nominal al marfurilor, iar munca este pretul real al acestora. Citand, Adam Smith sustine ca numai munca “este singurul etalon adevarat si definitiv, dupa care valoarea tuturor marfurilor poate fi, intotdeauna si oriunde, apreciata si cumparata”. Prin constructia sa, Adam Smith realizeaza una dintre cele mai coerente formulari ale teoriei obiective a valorii si a preturilor, numita si teoria valorii bazata pe munca, din istoria gandirii economice. Teoria repartiției venitului național In elaborarea teoriei repartitiei venitului national, Adam Smith porneste de la structura de clasa a societatii capitaliste: muncitori, capitalisti si proprietari funciari, carora le revin trei categorii de venituri primare, respective salariul, profitul si renta. Fata de predecesorii sai liberali, care au abordat fragmentar problema repartitiei, Adam Smith prezinta o viziune de ansamblu, incercand sa identifice specificul fiecarei categorii de venit.

Pe ansamblu, venitul national este definit ca fiind partea cu care sporeste anual avutia unei tari, iar acesta este creat in toate sectoarele productiei sociale de catre muncitorii salariati. Natura si marimea celor trei venituri sunt guvernate de factori diferiti, dar toate au ca unica sursa valoarea nou creata (de munca prestata de muncitori in toate ramurile productiei sociale). Drept urmare, salariul este singurul venit care izvoraste din munca proprie, in timp ce profitul si renta au ca sursa munca straina. Adam Smith considera ca toate categoriile de venituri sunt justificate. Profitul si renta, desi reprezinta scazaminte din valoarea nou creata de muncitori, se cuvin totusi in mod firesc capitalistilor si proprietarilor funciari pentru eforturile facute si riscurile asumate pentru capitalul si respective terenul utilizat. Salariul este considerat a fi rasplata cuvenita producatorilor pentru marfa numita munca. Adam Smith face distinctie intre salariul nominal si salariul real, si arata ca acesta nu are o marime constanta ci este variabil, depinzand de nivelul productivitatii muncii, de nivelul dezvoltarii economice a tarii respective, de dinamica preturilor, etc. Marimea efectiva a salariului se stabileste in functie de cererea si oferta de munca si raportul de forte dintre muncitori si capitalisti. Pe termen lung, Adam Smith considera ca salariul are tendinta de a se reduce pana la minimul vital pentru muncitori, avand in vedere si tendinta de reducere a ratei profitului, deci a cresterii economice. De asemenea, sunt luate in consideratie o serie de criterii de diferentiere a salariilor, printre care: dificultatea muncii, gradul de instruire, increderea, caracterul permanent al activitatii, etc. Profitul este pentru prima data analizat ca o categorie independenta, fiind considerat principala expresie a plusprodusului si ca fiind principalul mobil al productiei capitaliste. Originea sa se regaseste in productie, fiin creat de muncitori, dar el rasplateste pe capitalist pentru riscul asumat prin investirea capitalului. Marimea sa depinde de cantitatea capitalului utilizat. Notiunea de profit existenta in toate sferele muncii sociale, are la Adam Smith o dubla semnificatie: uneori ea indica intregul surplus de

valoare nou creata peste salariile muncitorilor, identificandu-se cu plusvaloarea, iar alteori cuprinde numai partea ce revine capitalistului. Renta funciara reprezinta o categorie economica distincta, parte constitutiva a plusprodusului creat, ce se plateste pentru folosirea pamantului aflat in proprietatea privata. Desi renta este inteleasa tot ca un scazamant din valoarea nou creata de muncitori, ea este considerata ca un venit firesc al proprietarilor. Marimea acestui venit este considerata ca rezultat al raportului de forte dintre proprietar si arendas, raport in care hotaratoare sunt posibilitatile celui de-al doilea de a-si desface produsele, fapt care reflecta conditiile productiei agricole. Adam Smith considera, deci, ca spre deosebire de salariu sau profit, a caror marime determina pretul, cu renta se intampla invers: desi se include in pret, marimea sa este determinata de nivelul acestuia. Adam Smith a fost un mare reformator pe taram economic, politic si social, care despartindu-se de marcantilisti si fiziocrati, a creat prin opera sa vasta o sinteza a gandirii economice liberale, ce reflecta evolutia epocii sale, si constituie pana in prezent un reper de mare actualitate care a influentat pe parcursul timpului multe generatii de economisti. Teoria obiectivă a valorii în opera lui David Ricardo David Ricardo a fost considerat cel mai stralucit reprezentant al scolii liberalismului clasic englez. Provenind dintr-o familie de emigranti evrei de origine olandeza stabilita in Londra secolului al XVIII-lea, inca de la 14 ani intra ca agent de bursa la biroul tatalui sau. La varsta de 20 de ani, se rupe definitiv de familie si de propria religie, intrand in afaceri, si ajunge, ca la 25 de ani sa devina un cunoscut multimilionar. David Ricardo isi expune ideile referitoare la circulatia monetara, bani si agricultura intr-o serie de studii, dar lucrarea sa de referinta apare in anul 1817 si se intituleaza “Despre principiile economiei politice si impunerii”.

David Ricardo a fost considerat cel mai stralucit reprezentant al scolii liberalismului clasic englez. Provenind dintr-o familie de emigranti evrei de origine olandeza stabilita in Londra secolului al XVIII-lea, inca de la 14 ani intra ca agent de bursa la biroul tatalui sau. La varsta de 20 de ani, se rupe definitiv de familie si de propria religie, intrand in afaceri, si ajunge, ca la 25 de ani sa devina un cunoscut multimilionar. David Ricardo isi expune ideile referitoare la circulatia monetara, bani si agricultura intr-o serie de studii, dar lucrarea sa de referinta apare in anul 1817 si se intituleaza “Despre principiile economiei politice si impunerii”. Trebuind sa faca fata dificultatilor intampinate de economia engleza de la inceputul sec. al XVIII-lea. printre care: fluctuatia puternica a preturilor, existenta “legii cerealelor”care ingreunau relatiile externe ale tarii, marea datorie publica, politica fiscala dura, cresterea preturilor produselor agricole, efectele masinismului asupra muncitorilor, David Ricardo incearca prin opera sa, sa gaseasca explicatii si solutii acestor probleme. Utilizand ca metoda de studiu a fenomenelor economice, abstractia si deductia, si concentrandu-se asupra proceselor cu adevarat importante, el reuseste sa construiasca o teorie mai coerenta si mai profunda, realizand un progres evident in maturizarea stiintei economice. David Ricardo adera la teoria obiectiva a valorii si preturilor, dar inlatura inconsecventele predecesorilor sai, considerand ca valoarea poate fi impartita intre cele trei venituri primare, dar aceasta nu indreptateste considerarea lor drept izvoare ale valorii. Valoarea marfurilor este determinata, sustine David Ricardo, nu numai de munca prestata la un moment dat pentru producerea lor, ci si de munca trecuta, materializata in mijloacele de productie. Deasemenea, D.Ricardo face distinctie intre doua categorii de bunuri: bunuri rare si bunuri reproductibile (al caror volum poate fi crescut pe baza legilor pietei de catre agentii economici). Bunurile rare sunt considerate o exceptie si ca atare nu este cercetat pretul acestor produse, fiind analizate pe larg natura, marimea si dinamica bunurilor reproductibile. Astfel, datorita oscilatiilor in raportul dintre cererea si oferta de bunuri reproductibile, preturile oscileaza in jurul unui punct de gravitatie, care este valoarea. Pentru ca bunurile sa aiba prêt si deci

valoare, ele trebuie sa fie utile. Utilitatea este o conditie necesara a valorii, dar ea nu este izvor de valoare, sustine D. Ricardo. El considera ca izvorul valorii marfurilor este munca incorporata in ele, marimea valorii depinde de cantitatea totala de munca cheltuita in diverse faze ale procesului de productie si de aducuere a acestora pe piata. In structura muncii, se face diferentierea intre munca trecuta (inmagazinata in cladiri, utilaje, unelte, materii prime etc.) si munca prezenta prestata de lucratorii salariati. De asemenea, valoarea si valoarea de schimb sunt exprimate sub forma preturilor absolute si a preturilor relative si se gasesc in raport direct proportional cu cantitatea totala de munca cheltuita pentru producerea lor si in raport invers proportional cu productivitatea muncii. Masura marimii valorii si a preturilor este data, dupa parerea lui D. Ricardo, de timpul de munca necesar, considerat de el a fi timpul de munca cel mai indelungat necesar pentru producerea unei marfii. D. Ricardo a recunoscut ca nu exista o masura perfecta, absoluta si invariabila pentru valoarea marfurilor, ca aceasta poate fi masurata numai indirect, prin intermediul banilor. Din motive practice, cum ar fi nevoia unui sistem de referinta si stabilitate a monedei, autorul indica considerarea aurului ca etalon pentru valoare. Desi a cautat in plan teoretic un etalon ideal, D. Ricardo nu l-a gasit, pentru simplul motiv ca o asemenea unitate de masura ideala a valorii absolute nu exista. Pe baza teoriei valorii bazate pe munca, D. Ricardo a eleborat trei alte teorii de importanta exceptionala pentru stiinta economica: teoria cantitativa a banilor, teoria rentei funciare si a repartitiei venitului national si teoria costurilor comparative in comertul international. Teoria lui David Ricardo despre renta funciară David Ricardo porneste de la fenomenul cresterii pretului produselor agricole, datorita atat volumului sporit de munca necesitat de cultura loturilor mai putin fertile, cat si taxelor vamale impuse la importul de cereale in Anglia, prevazute prin “legea cerealelor” adoptata in 1815. El defineste textual renta ca fiind “acea parte din produsul pamantului care se plateste landlordului pentru folosirea fortelor originare si indestructibile ale solului”. Ea nu se confunda nici cu dobanda, nici cu profitul capitalului si nici nu reprezinta un dar al naturii, ci

reprezinta un transfer de valoare nominala in avantajul proprietarilor funciari. Renta funciara reprezinta deci o parte din produsul pamantului ce se plateste proprietarului funciar (de catre arendas) pentru folosirea solului. Renta funciara se explica pornind de la urmatoarele premise: pamantul este limitat si se afla in proprietate privata, terenurile sunt inegale ca fertilitate si ca pozitie fata de caile de acces, comunicatie si fata de pietele de desfacere. Pe masura ce populatia creste, se trece la cultivarea unor terenuri mai putin fertile si tot mai dezavantajos situate. In aceasta situatie randamentele vor fi descrescande, lucru valabil si in cazul unor investitii suplimentare si intensive realizate pe aceeasi suprafata de teren. Rezulta deci, ca valoarea produselor obtinute pe terenuri diferite va fi si ea diferita. Dar produsele se vand pe piata la o valoare sociala determinate de cantitatea de munca depusa in conditiile de productie cele mai grele (aferente exploatarii terenurilor celor mai putin fertile). In consecinta, intre valoarea sociala si cea individuala a produselor respective apare o diferenta, care este incasata de proprietari sub forma de renta. D.Ricardo sustine ca tendinta acesteia este de crestere, ca urmare a cresterii pretului produselor agricole. Din punct de vedere matematic, renta funciara este diferenta dintre pretul produselor agricole pe piata (determinat de timpul de munca cel mai indelungat necesar cultivarii terenurilor ) si valoarea individuala (mai mica) a produselor obtinute pe terenurile cu o fertilitate superioara. In cadrul teoriei repartitiei venitului national , David Ricardo s-a ocupat de categoriile de salariu si profit, aprofundand linia de gandire a lui Adam Smith. Salariile reprezinta pretul muncii, facand distinctie intre rata naturala a salariului, care reprezinta nivelul necesar muncitorilor de a se intretine si rata de piata curenta, care oscileaza in jurul ratei naturale. Rata naturala depinde, de pretul alimentelor si al produselor de prima necesitate, iar pe termen lung are o tendinta de crestere. Rata de piata depinde, la randul ei de pretul produselor de prima necesitate, dar si de raportul dintre cererea si oferta de munca (oferta va fi intotdeauna superioara).

Autorul pledeaza pentru libertate deplina in stabilirea salariilor, pe baza concurentei de pe piata muncii, fara control legislativ si se pronunta categoric impotriva legilor de ocrotire a saracilor, care intra in contradictie cu legile naturale ce stabilesc o corelatie optima intre numarul populatiei si mijloacele de subzistenta disponibile.

Profitul este considerat a fi partea care ramane dupa scaderea salariului din valoarea nou creata. D.Ricardo apreciaza ca din punct de vedere cantitativ, profitul creste, dar rata acestuia inregistreaza o tendinta permanenta de scadere, datorita cresterii continue a preturilor produselor agricole si, respective a salariilor.

Concluziile lui David Ricardo privind teoria rentei si a repartitiei se refera la influenta negativa a cresterii rentei funciare asupra salariului si profitului, ducand la accentuarea contradictiilor de interese dintre cele trei clase sociale existente in acea epoca (proprietarii funciari, patronii capitalisti si muncitorii salariati).

Teoria costurilor comparative în comerțul internațional în concepția lui David Ricardo

David Ricardo este adeptul libertatii depline a comertului international bazat pe diviziunea naturala a muncii. “Intr-un sistem de perfecta libertate a comertului - spune el – fiecare tara isi consacra in mod natural capitalul si munca acelor genuri de activitati care ii sunt cele mai avantajoase”. D.Ricardo sustine ca pe piata mondiala, deci in relatiile comerciale internationale, schimbul de marfuri este guvernat de o alta lege si anume de principiul costurilor comparative de productie si al avantajelor relative. Continutul teoriei ricardiene despre comertul international consta in urmatoarele:D.Ricardo considera ca nu este posibil si nici necesar ca fiecare tara sa produca toate categoriile de marfuri de care are nevoie;este mai rational ca fiecare tara sa se specializeze in producerea anumitor marfuri pentru care dispune de anumite avantaje dobandite sau naturale; criteriul acestei specializari trebuie sa fie ajantajul relativ, exprimat in unitati de timp de munca; din exemplul lui D.Ricardo rezulta ca avantajul relativ consta in posibilitatea de a produce o marfa cu o cheltuiala de timp de munca mai mica in comparatie cu alta marfa din aceeasi tara, chiar daca pentru aceasta marfa s-a cheltuit mai mult timp de munca dacat in alte tari.

Pentru a intelege modelul ricardian de comert exterior, vom reda in continuare exemplul pe care l-a utilizat insusi autorul: Sunt alese doua tari, Portugalia si Anglia, care produc atat vin cat si stofa, fiecare. In continuare, se demonstreaza pe baza a doua tabele, care prezinta situatia celor doua tari inainte, si apoi dupa specializare pe baza costurilor comparative, ca rezultatul specializarii duce inevitabil la o economie de timp de munca pe ansamblu. Conditia si consecintele avantajului relativ in comertul international constau, dupa parerea lui David Ricardo, in practicarea unei politici externe a liberului schimb. In aceasta situatie, avantajul relativ ar fi asigurat in mod spontan, automat, nu numai alocarea rationala a resurselor in productie, deci o diviziune internationala optima a muncii, ci si avantajul reciproc al tuturor partenerilor, realizand armonia universala a intereselor acestora. Rezumatul unității de învățare Introducere În gandirea economica liberala remarca doua mari personalitati: Adam Smith, in a doua jumatate a sec.al XVIII-lea si David Ricardo, in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Contribu ția la gândirea economică liberală alui A. Smith constă în: - Definirea notiunii de bogatie a natiunilor si analiza factorilor care

permit sporirea ei în lucrarea sa fundamentală ”Avuția Națiunilor ”

- O “mana invizibila”, vegheaza si dirijeaza destinele individuale, integrandu-le, cu actiunile si comportamentele lor, intr-o ordine sociala, ca reflex al armoniei cosmice.

- El face distinctia intre rolurile diferite indeplinite de componentele capitalului (capital fix si capital circulant) in procesul crearii si sporirii avutiei natiunilor

- In elaborarea teoriei repartitiei venitului national, Adam Smith porneste de la structura de clasa a societatii capitaliste: muncitori, capitalisti si proprietari funciari, carora le revin trei categorii de venituri primare, respective salariul, profitul si renta.

Salariul este considerat a fi rasplata cuvenita producatorilor pentru marfa numita munca.Adam Smith face distinctie intre salariul nominal si salariul real. Profitul este pentru prima data analizat ca o categorie independenta, fiind considerat principala expresie a plusprodusului si ca fiind principalul mobil al productiei capitaliste. Renta funciara reprezinta o categorie economica distincta, parte constitutiva a plusprodusului creat, ce se plateste pentru folosirea pamantului aflat in proprietatea privata. David Ricardo a fost considerat cel mai stralucit reprezentant al scolii liberalismului clasic englez. David Ricardo adera la teoria obiectiva a valorii si preturilor, dar inlatura inconsecventele predecesorilor sai, considerand ca valoarea poate fi impartita intre cele trei venituri primare, dar aceasta nu indreptateste considerarea lor drept izvoare ale valorii. Pe baza teoriei valorii bazate pe munca, D. Ricardo a eleborat trei alte teorii de importanta exceptionala pentru stiinta economica: teoria cantitativa a banilor, teoria rentei funciare si a repartitiei venitului national si teoria costurilor comparative in comertul international. In cadrul teoriei repartitiei venitului national , David Ricardo s-a ocupat de categoriile de salariu si profit, aprofundand linia de gandire a lui Adam Smith.Profitul este considerat a fi partea care ramane dupa scaderea salariului din valoarea nou creata. Concluziile lui David Ricardo privind teoria rentei si a repartitiei se refera la influenta negativa a cresterii rentei funciare asupra salariului si profitului, ducand la accentuarea contradictiilor de interese dintre cele trei clase sociale existente in acea epoca (proprietarii funciari, patronii capitalisti si muncitorii salariati). Teste de autoevaluare I. Definiți următoarele concepte economice :

a)Concurența........................................................................................................................................................................................ 5p

b)Salariul,...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................5p

c)Profitul............................................................................................................................................................................................... 5p

d)Rentafunciară......................................................................................................................................................................................................................................................................................................5p II..Explicați sintagma lui Adam Smith cunoscută sub denumirea ”mâna invizibilă a pieței ”:...........................................................15p III.Prezentați (folosind argumentele teoretice lui Adam Smith) teoria valorii bazata pe munca și susțineți-le cu exemple din realitatea economică specifică economiei concurențiale. ..........................................................................................................20p IV.Explicați mecanismul formării prețurilor și al salariului nominal comparativ cu cel real conform accepțiunii prezentate de către clasicii reprezentativi din gândirea economică engleză. ........................................................................................................................................................................................................................ 25p V.Exprimați judecăți de valoare argumentate referitoare la modelul ricardian privind teoria costurilor comparative si a avantajelor relative in comertul international. ........................................................................................................................................................................................................................ 20p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de studiu ................................................................................................................................................................................................................................ Propune aici alte modalități de a aborda subiectele................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Propune aici alte forme de evaluare ................................................................................................................

................................................................................................................

................................................................................................................ Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

.......................................................................................

...................................................................................... A conținutului informațional

.......................................................................................

....................................................................................... Unitatea de învățare ce urmează abordează Sistemul economic Marxist dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate Unitatea de învățare nr. 6 Sistemul economic Marxist

Listă subiecte ce vor fi tratate

1.Paradigma economica marxista 2.Sistemul de categorii economice 3.Teoria lui K.Marx privind inevitabilitatea inlocuirii capitalismului cu socialismul 4.Analiza pietei mondiale si a relatiilor internationale in opera lui K.Marx

Cerinţe privind cunoştinţele și competențele anterioare - cunoștințe de bază privitoare la micro și macroeconomie - un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-5)

- competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic - realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu

conținut economic

- cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: revoluția burghezo democratică, socialismul utopic ,proletariatul industrial, dialectica materialista ,fortele de productie ,legile economice, economia naturala, economia de schimb, proprietatea colectivă, acumulare capitalistă proprietatea socialista, concurența de monopol, țări industrializate,etc.

- Înțelegerea și explicarea fenomenelor economice:dialectica materialistă,raportul dintre forțele de producție și relațiile de producție,relația economic, politic ,social și juridic,esența și logica sistemului capitalist,mecanismul economiei naturale comparativ cu mecanismul economiei de schimb,proprietatea colectivă și satisfacerea nevoilor societății,contradicțiile mecanismului economiei de piață, criya economică de supraproducție,analiza comparativă dintre cele două tipuri de politică externă:liberul schimb și protecționismul,

- Explicarea legilor : - legea valorii bazate pe munca, considerata temelia schimbului de marfuri, - legea generala, absoluta a plusvalorii si caile sporirii acesteia, - legea acumularii de capital (prin concentrarea si centralizarea capitalului), - legea transformarii plusvalorii in profit, profitului in profit mediu si tendinta istorica de scadere a ratei medii a profitului, etc.

- Analiza limitelor marxismului - Argumentarea teoriei lui Marx privitoare la inevitabilitatea

înlocuirii capitalismului cu socialismul - Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire

anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul - Interpretarea de texte economice din operele lui Karl Marx și

Fr. Engels

- Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției marxismului la gândirea economică contemporană. Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Dobrotă N. - Economie politică, Editată de Agenţia de Consulting Universitar,Bucureşti, 1992 Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Cuvinte cheie : dialectica materialista , factorii de producție, fortele de productie ,relațiile de producție, economia naturala, economia de schimb, proprietatea colectivă, proprietatea socialista, concurența de monopol, țări industrializate,etc.

Texte explicative SISTEMUL ECONOMIC MARXIST PARADIGMA ECONOMICA MARXISTA

Doctrina economica a lui Karl Marx s-a format la granita dintre liberalismul clasic si socialismul utopic, provocand reactii puternice intre economistii din timpul sau, dar si in randul generatiilor urmatoare, fiind puternic contestat de unii si ovationat de altii. Opera

sa fundamentala, “Capitalul” cu subtitlul “Critica economiei politice”, impartita in patru volume, a fost elaborata intre anii 1855 – 1865, volumul I fiind publicat in 1867, iar celelalte ulterior, intre 1885 si 1910. In procesul dublei critici pe care o propune, atat capitalismului, cat si gandirii economice a predecesorilor sai (liberalismul economic), K. Marx a eleborat o noua paradigma pentru investigarea realitatilor economice, denumita dialectica materialista sau materialismul istoric. In esenta, paradigma marxista consta in ideea ca,in productia de marfuri, oamenii intra in relatii determinate unii cu altii, independente de vointa lor, dar a caror natura depinde de nivelul de dezvoltare al fortelor de productie. Aceste relatii constituie baza economica a societatii, pe temelia careia se ridica o suprastructura politica si juridica (statul si institutiile sale), careia ii corespunde o constiinta sociala (incluzand si ideologiile). Toate acestea se afla in interdependenta, rolul primordial revenind economicului. Pentru K. Marx legile economice nu mai sunt, in concluzie, asimilabile legilor naturii. Nu mai exista “ordine naturala”, ci legile economice sunt in mod critic desacralizate, ele exprimand in viziunea sa , esenta si logica sistemului capitalist, caracterizand contradictiile interne inerente ale acestuia si preconizandu-i sfarsitul. SISTEMUL MARXIST DE CATEGORII ECONOMICE K.Marx face distinctie intre economia naturala, care urmareste autoconsumul si economia de schimb, care urmareste, in principal, vanzarea bunurilor pe piata in vederea obtinerii unui castig banesc. La randul ei, economia de schimb cunoaste mai multe forme de dezvoltare in functie de: mediul in care functioneaza (la granita dintre comunitatile primitive, in sclavagism, in feudalism, in epoca moderna); de amploarea ei (productia simpla de marfuri si capitalismul) si de complexitatea structurilor ei (libera concurenta sau prezenta unor factor perturbatori ai acesteia). Expresia teoretica a relatiilor istoriceste determinate dintre producatorii de marfuri si consumatorii lor o constituie , in viziunea lui K. Marx, categoriile economice. Punctul de plecare il constituie marfa, ca celula de baza a economiei de piata, precum si alte categorii legate de aceasta, cum ar fi banii, valoarea, pretul si contradictiile care le insotesc, in trecerea lor prin

cele patru sfere ale economiei – productia, repartitia, schimbul sau circulatia si consumul. Aderand la teoria obiectiva a valorii si preturilor, K. Marx semnaleaza o serie de aspecte noi. Astfel, marfa este considerata ca unitate contradictorie intre valoarea de intrebuintare si valoarea marfurilor, valoarea fiind considerata ca un raport social istoriceste determinat intre producatorii de marfuri. Pe baza acestor aprecieri teoretice, K. Marx face distinctie intre munca (activitatea creatoare de valoare) si forta de munca (potentialul creator al muncitorilor), aprofundeaza analiza capitalului (definitia, geneza si rolul hotarator al acestuia in functionarea economiei moderne de piata), analizeaza plusvaloarea ca parte din valoarea creata de muncitorii salariati pe care si-o insusesc alte grupuri sociale (patronii sub forma de profit, bancherii sub forma de dobanda si proprietarii sub forma de renta funciara) explica salariul ca pret al fortei de munca si nu ca pret al muncii ,etc. Cele mai importante legi economice formulate de K. Marx au fost legea valorii bazate pe munca, considerata temelia schimbului de marfuri, legea generala, absoluta a plusvalorii si caile sporirii acesteia, legea acumularii de capital (prin concentrarea si centralizarea capitalului), legea transformarii plusvalorii in profit, profitului in profit mediu si tendinta istorica de scadere a ratei medii a profitului, Concluziile teoretice sintetizate de K. Marx se refera la faptul ca scopul si stimulentul dezvoltarii productiei capitaliste il constituie obtinerea de cat mai multa plusvaloare de catre proprietarii de capital, ca singurii producatori erau muncitorii salariati, exploatati de proprietarii capitalisti, ca salariul muncitorilor reprezenta numai o parte din valoarea creata de ei. Partea cea mai mare din plusvaloare era insusita de clasele sociale care nu munceau, sub forma de profit, dobanda si renta funciara, ajungandu-se la puternice contradictii de interese, sursa a luptei de clasa pe plan social si politic intre muncitori si proprietarii mijloacelor de productie, precum si la justificarea idealului socialist. TEORIA LUI KARL MARX PRIVIND INEVITABILITATEA INLOC UIRII CAPITALISMULUI CU SOCIALISMUL

Pe baza conceptiei sale istorice, K. Marx a considerat ca economia moderna de piata sau capitalismul nu va putea exista la

nesfarsit, urmand sa fie inlocuit cu o societate organizata in interesul majoritatii membrilor ei (oamenii muncii), pe baza proprietatii colective (socialiste si apoi comuniste) asupra mijloacelor de productie si avand ca obiect nemijlocit, satisfacerea nevoilor tuturor membrilor societatii.Argumentele invocate erau atat de natura obiectiva cat si subiectiva.In prima categorie se incadra tendinta istorica a acumularii capitaliste (concentrarea si centralizarea capitalului) pana in punctul in care proprietatea privata ar fi devenit un monopol si ar fi blocat functionarea economiei. De asemenea, K. Marx face referire si la contradictiile care insoteau mecanismul economiei de piata (dintre caracterul tot mai social al productiei si caracterul privat al insusirii produselor, dintre caracterul organizat al intreprinderilor si anarhia la scara macroeconiomica, dintre interesele patronilor capitalisti si cele ale muncitorilor salariati, etc.) si manifestarea lor sub forma crizelor economice de supraproductie.

In cea de a doua categorie de argumente, se incadreaza convingerea lui K. Marx ca proletariatul era interesat si capabil sa organizeze economia la scara sociala mult mai bine decat intreprinzatorii capitalisti.

In formularea idealului socialist, K. Marx se delimiteaza de socialistii utopici, deoarece, sustine el, punctul sau de vedere este cel al “socialismului stiintific” , calea pe care o propune este cea a “revolutiei proletare”, iar metoda cea a dictaturii proletariatului.

K. Marx spera ca prin preluarea puterii politice de catre clasa muncitoare, aceasta sa poata inlatura structurile exploatatoare si sa creeze structuri sociale noi, incepand cu proprietatea socialista, care sa conduca economia nationala pe baza unui plan la scara macroeconomica si sa realizeze egalitatea intre membrii societatii, coreland veniturile cu prestatia conform principiului “de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca”. Experienta istorica a secolului al XX-lea a arata ca tarile denumite socialiste sau comuniste, s-au situat intr-o zona foarte indepartata de sperantele lui K. Marx, ceea ce a ridicat numeroase semne de intrebare cu privire la validitatea acestei teorii, respectiv cauzele care au dus la esecul “experimentului socialist”. ANALIZA PIETEI MONDIALE SI A RELATIILOR INTERNATION ALE IN OPERA LUI KARL MARX

Printre contributiile lui K.Marx la elucidarea unor probleme ale gandirii economice, trebuie sa mentionam si analiza rolului comertului exterior in geneza si dezvoltarea capitalismului (prin profiturile mari obtinute in acest domeniu), explicarea tendintei tarilor dezvoltate spre expansiune externa, particularitatile actiunii unor legi economice pe piata externa, indeosebi a legii valorii bazate pe munca, teoria schimbului neechivalent dintre tarile dezvoltate si tarile agrare pe piata externa, precum si rezultatele celor doua tipuri de politica externa: liberul schimb si protectionismul. Teoria marxista a schimbului neechivalent porneste de la faptul ca tarile industrializate aveau o pozitie privilegiata (de monopol) pe piata mondiala, comparativ cu tarile agricole, nedezvoltate. Datorita productivitatii ridicate a muncii din tarile dezvoltate, acestea puteau vinde produsele industriale la preturi mai mari dacat valoarea lor, obtinand un profit suplimentar, si castigand de doua ori: odata cand vindeau produsele lor industriale si a doua oara cand cumparau produsele agricole din tarile slab dezvoltate. K. Marx arata ca ca este vorba de fat de o scurgere de venit national dinspre tarile agrare catre cele industriale, denumind acest proces exploatarea tarilor agrare de catre burghezia din tarile industrializate, proces pe care se baza colonialismul de cateva secole, stimuland dezvoltarea tarilor bogate si impiedicand-o pe cea a tarilor sarace.

Doctrina economica marxista a fost una dintre cele mai controversate teorii din epoca moderna si contemporana, suscitind reactii intense atat in randul militantilor miscarilor muncitoresti, cat si intre economistii care aparau capitalismul si proprietatea privata capitalista. Rezumatul unității de învățare SISTEMUL ECONOMIC MARXIST K. Marx a elaborat o noua paradigma pentru investigarea realitatilor economice, denumita dialectica materialista sau materialismul istoric. In esenta, paradigma marxista consta in ideea ca,in productia de marfuri, oamenii intra in relatii determinate unii cu altii, independente de vointa lor, dar a caror natura depinde de nivelul de dezvoltare al fortelor de productie. Aceste relatii constituie baza economica a societatii, pe temelia careia se ridica o suprastructura politica si

juridica (statul si institutiile sale), careia ii corespunde o constiinta sociala (incluzand si ideologiile). Toate acestea se afla in interdependenta, rolul primordial revenind economicului. SISTEMUL MARXIST DE CATEGORII ECONOMICE Expresia teoretica a relatiilor istoriceste determinate dintre producatorii de marfuri si consumatorii lor o constituie , in viziunea lui K. Marx, categoriile economice. Punctul de plecare il constituie marfa, ca celula de baza a economiei de piata, precum si alte categorii legate de aceasta, cum ar fi banii, valoarea, pretul si contradictiile care le insotesc, in trecerea lor prin cele patru sfere ale economiei – productia, repartitia, schimbul sau circulatia si consumul. Marfa este considerata ca unitate contradictorie intre valoarea de intrebuintare si valoarea marfurilor, valoarea fiind considerata ca un raport social istoriceste determinat intre producatorii de marfuri. Cele mai importante legi economice formulate de K. Marx au fost:

- legea valorii bazate pe munca, considerata temelia schimbului de marfuri,.

Argumentele invocate erau atat de natura obiectiva cat si subiectiva.

In prima categorie se incadra tendinta istorica a acumularii capitaliste (concentrarea si centralizarea capitalului) pana in punctul in care proprietatea privata ar fi devenit un monopol si ar fi blocat functionarea economiei. De asemenea, K. Marx face referire si la contradictiile care insoteau mecanismul economiei de piata (dintre caracterul tot mai social al productiei si caracterul privat al insusirii produselor, dintre caracterul organizat al intreprinderilor si anarhia la scara macroeconiomica, dintre interesele patronilor capitalisti si cele ale muncitorilor salariati, etc.) si manifestarea lor sub forma crizelor economice de supraproductie.

In cea de a doua categorie de argumente, se incadreaza convingerea lui K. Marx ca proletariatul era interesat si capabil sa organizeze economia la scara sociala mult mai bine decat intreprinzatorii capitalisti.

Printre contributiile lui K.Marx la elucidarea unor probleme ale gandirii economice, trebuie sa mentionam si analiza rolului comertului exterior in geneza si dezvoltarea capitalismului (prin profiturile mari obtinute in acest domeniu), explicarea tendintei tarilor

dezvoltate spre expansiune externa, particularitatile actiunii unor legi economice pe piata externa, indeosebi a legii valorii bazate pe munca, teoria schimbului neechivalent dintre tarile dezvoltate si tarile agrare pe piata externa, precum si rezultatele celor doua tipuri de politica externa: liberul schimb si protectionismul.

Argumentarea teoretica facuta de K. Marx in opera sa este in parte justa, in parte nesatisfacatoare. In masura in care K. Marx a denuntat carentele reale ale capitalismului din secolul al XIX-lea, el continua efortul de asanare a societatii inceput de stralucite personalitati ale culturii umaniste si democratice inaintea sa. Pe de alta parte insa, K. Marx a cazut in capcana de a subaprecia metamorfozele posibile ale economiei de piata, compatibile cu proprietatea privata, pronosticand in mod mult prea grabit sfarsitul acestui tip de organizare economica.

Doctrina economica marxista a fost una dintre cele mai controversate teorii din epoca moderna si contemporana, suscitând reactii intense atat in randul militantilor miscarilor muncitoresti, cat si intre economistii care aparau capitalismul si proprietatea privata capitalista. Teste de autoevaluare

I.Folosiți următorul text pentrua prezenta semnificația și limitele gândirii economice marxiste într-un minieseu :

Perenitatea operei marxiste se datorează poate tocmai

preocupării pentru acurateţe, pentru logică şi pentru veridicitate care au diferenţiat clar lucrările marxiste de cele ale utopicilor care l-au precedat. Marx se ocupă nu atât de programe utopice, de scenarii alternative pentru societatea contemporană lui, cât de argumentarea ştiinţificităţii unor astfel de scenarii pe baza analizei mecanismelor de funcţionare ale capitalismului şi descoperirii legilor sale fundamentale. Urmărind cu atenţie mişcările economice ale timpului său, Marx a pus accentul pe contradicţiile interne ale acestuia, pe problemele care existau în societate, și prevedea distrugerea sistemului capitalist. .........................................................................................................................................................................................................................40 p

II..Definiți următoarele concepte economice :

a) dialectica materialista ..........................................................6p

b) factorii de producție..............................................................6p c) fortele de productie .............................................................. 6p

d) relațiile de producție .............................................................6p e) proprietatea socialista..............................................................6p

III. Alegeți varianta corectă: 1.Sunt legi economice formulate de K. Marx: a) legea acumularii de capital b) legea transformarii profitului în plusvaloare c) legea relativă a plusvalorii R :a. ……………………………………………………………5p 2. Stimulentul dezvoltarii productiei capitaliste il constituie: a)obtinerea de cat mai multa plusvaloare de catre proprietarii de capital, b) singurii producatori erau muncitorii salariati, c) salariul muncitorilor reprezenta toată valoarea creata de ei R : .ab………………………………………………………5p IV. Completați spațiile lacunare : K. Marx face distinctie intre munca.......................................... si forta de munca..................................... aprofundeaza analiza capitalului ,analizeaza plusvaloarea ca.................................................................................................... pe care si-o insusesc alte grupuri sociale , explica salariul ca..................................................................si nu ca pret al muncii Răspunsuri corecte :

1.activitatea creatoare de valoare......................................................5p 2.potentialul creator al muncitorilor...................................................5p 3. parte din valoarea creata de muncitorii salariati ...................... .....5p 4.ca pret al fortei de munca..........................................................5p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această lecție .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse....................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

...............................................................................................

............................................................................................... A conținutului informa țional

...............................................................................................

............................................................................................... Unitatea de învățare ce urmează abordează Liberalismul neoclasic dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate

Unitatea de Înv ățare nr. 7 Liberalismul neoclasic ( marginalismul) Listă subiecte ce vor fi tratate 1. Paradigma liberalismului economic neoclasic 2.Scoala economica de la Viena si teoria utilitatii marginale 3.Scoala de la Lausanne si teoria echilibrului general 4.A. Marshall si scoala de la Cambridge

Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie � un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-6)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut

economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: utilitate economică, “revolutie marginalista”, individualismul, hedonismul, metoda deductiva , libera concurență, liberul schimb, mecanismul preturilor,imputație, dobândă, productivitatea marginala, individualism, raritate, calcul marginal, utilitate totală, utilitate marginală, utilitate individuală, bunuri finale, echilibru general,externalități

- Înțelegerea și explicarea comportamentului consumatorului în condiții de raționalitate, a teoriei utilității marginale, a modelului echilibrului general elaborat de L. Walras

- Rezolvarea de probleme și exerciții privitoare la consumul rațional al resurselor limitate

- Explicarea legii lui Gossen - Analiza limitelor teoriilor economice prezentate

- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul

- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției liberalismului neoclasic la gândirea economică contemporană. Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Dobrotă N.- ABC-ul economiei de piaţă modernă, Casa de editură şi presă "Viaţa Românească", Bucureşti,1991. Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Cuvinte cheie : utilitate economică, utilitate marginală, calculul marginal, echilibru general, legea lui Gossen, productivitatea marginală a factorilor de producție,externalități Texte explicative LIBERALISMUL NEOCLASIC SAU MARGINALISMUL PARADIGMA LIBERALISMULUI ECONOMIC NEOCLASIC

In anii ’70 al secolului al XIX apare in gandirea economica, asa numita “revolutie marginalista”, ca o reactie intelectuala fata de liberalismul clasic, avand ca scop principal consolidarea si justificarea economiei moderne de piata.Trei autori, considerati ulterior ca fondatori al economiei neoclasice, care nu se cunosteau intre ei, descopera aproape simultan noile instrumente de analiza. Este vorba de englezul Stanley Jevons (1835-1882) prin lucrarea sa “Teoria economiei politice” (1871), austriacul Carl Menger (1840-1912)

prin lucrarea sa “Bazele economiei politice”(1871) si francezul Leon Walras (1834-1910) prin lucrarea sa “Elemente de economie politica pura” (1874). Obiectivul esential al preocuparii si analizelor reprezentantilor noului curent era foarte diferit de cel al economistilor clasici. Acestia aveau o viziune pe termen lung, o perspectiva dinamica, accentual punandu-se pe problemele acumularii de capital, pe cresterea economica si pe dezvoltarea generala a sistemului economic. Ganditorii neoclasici au inversat perspectiva traditionala a liberalismului, pornind de la sfera consumului spre sfera schimbului si au divizat demersul teoretic in doua ramuri: “teoria pura” care analiza principiile universale ce guvernau schimbul de marfuri si “teoria monetara” care studia implicatiile banilor si ale circulatiei monetare in sfera schimbului si in functionarea economiei de piata. Gandirea economica a marginalistilor a fost denumita neoclasica, pentru a sugera, pe de o parte, conexiunea cu liberalii clasici, prin apararea economiei de piata si a proprietatii private si, pe de alta parte, pentru a evidentia desprinderea de acestia, prin repingerea teoriei valorii bazate pe munca si inlocuirea ei cu teoria utilitatii marginale, ca baza a formarii preturilor.Comparand paradigma celor doua curente ale liberalismului, rezulta ca a avut loc o ruptura partiala.Neoclasicii au preluat o serie de elemente ale paradigmei liberalismului clasic, printre care: individualismul, apararea economiei de piata si a proprietatii private, hedonismul, metoda deductiva in explicarea fenomenelor economice, sustinerea politicii liberei concurente sau a liberului schimb, respingerea interventiei statului in economie, sustinerea teoriei autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul preturilor.In acelasi timp, fata de liberalismul clasic, marginalistii au respins teoria obiectiva a valorii si a pretului bazate pe munca incorporata in bunurile economice si implicatiile ei in sfera repartitiei. Liberalii neoclasici muta analiza repartitiei veniturilor pe un alt plan. Dupa parerea lor, productia si repartitia sunt doua laturi ale aceluiasi proces, guvernate de principii asemanatoare ce deriva din aprecierea subiectiva a bunurilor de catre agenti economici(consumatori si producatori, iar veniturile care rezulta din acest proces au o natura asemanatoare si o justificare egala. Ei considera ca orice “exploatare” este exclusa, repartitia veniturilor fiind compatibila cu eficienta economica si cu armonia de interese a agentilor concurenti pe piata.Argumentele acestei viziuni optimiste sunt urmatoarele: bunurile economice sunt create in productie, ca rezultat al serviciilor factorilor de productie, munca, natura, capital. Pretul incasat pe piata, cu ocazia vanzarii acestor bunuri, este folosit pentru a plati serviciile productive ale muncii, capitalului si pamantului. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesara determinarea partii care revine fiecarui factor de productie pentru serviciile aduse. Operatiunea de

atribuire a unei parti din pretul obtinut prin vanzarea bunurilor fiecarui factor de productie, sub denumiri distincte (salariu, profit, dobanda, renta), poarta denumirea de imputatie. Criteriul economic pentru determinarea volumului fiecarei categorii de venit, este, in opinia liberalilor neoclasici, productivitatea marginala a fiecarui factor de productie, prin care se intelege sporul de produse obtinut prin cresterea cu o unitate a factorului de productie analizat. Specificul liberalismului neoclasic este legat de elementele de noutate aduse de reprezentantii sai in paradigma folosita, si anume: - raritatea, ca trasatura definitorie a bunurilor economice, rolul cheie al

psihologiei si comportamentului individului consumator, in explicarea mecanismului de ansamblu al economiei de piata,

- combinarea analizei psihologice a fenomenelor economice cu utilizarea unor procedee matematice, cum ar fi calculul marginal. Din aceasta deriva denumirea de marginalisti, data neoclasicilor, respectiv economisti preocupati de consecintele unor modificari cantitative mici din economie.

Esenta paradigmei liberalismului neoclasic se poate rezuma la sase elemente: individualism, raritate, psihologie, calcul marginal, hedonism si liberul schimb.Obiectul principal de studiu al liberalilor neoclasici l-a constituit microanaliza statica, respectiv preturile bunurilor economice si veniturile agentilor economici. Unii dintre liberalii neoclasici au abordat si probleme de macroanaliza, spre exemplu teoria echilibrului economic general a lui L. Walras, precum si probleme legate de comertul international, cum ar fi reprezentantul Scolii de la Cambridge, Alfred Marshall. In cadrul curentului liberalismului neoclasic, se pot distinge trei “scoli” distincte: scoala psihologica sau scoala de la Viena, scoala matematica sau scoala de la Lausanne si scoala de la Cambridge. Toate acestea reprezinta trei mari curente de gandire, care dincolo de unitatea de vederi conferita de perspectiva liberalismului neoclasic, se disting prin diferente specifice ale abordarii problematicii economice analizate. SCOALA DE LA VIENA SI TEORIA UTILITATII MARGINALE Particularitatile scolii de la Viena sau scolii psihologice de gandire economica, dupa cum se mai numeste, constau in faptul ca reprezentatii ei, in frunte cu fondatorul acesteia, Carl Menger, sunt preocupati in principal, de relatiile de cauzalitate din economie, atribuind psihologiei indivizilor consumatori rolul esential in explicarea comportamentului acestora, si al mecanismului al economiei de piata.Spre deosebire de liberalii clasici, care,

in explixarea formarii preturilor, pornesc de la un factor obiectiv, respectiv cantitatea de munca cheltuita pentru a produce bunurile economice, liberalii neoclasici pornesc de la un factor subiectiv, respectiv aprecierea indivizilor consumatori privind satisfactia consumului diferitelor cantitati din bunurile de referinta (bunuri finale).De asemenea, daca liberalii clasici considerau ca orice marfa are doua proprietati, utilitate (denumita si valoare de intrebuintare) si valoare (prima fiind o conditie, dar nu o cauza a celei de-a doua), liberalii neoclasici isi concentreaza atentia numai asupra utilitatii bunurilor economice, ignorand valoarea.Astfel, ei sustin ca pretul bunurilor economice este expresia baneasca a utilitatii aferente acestor bunuri.Izvorul preturilor este considerat de neoclasici a fi utilitatea bunurilor economice finale, respectiv aprecierea subiectiva a consumatorilor cu privire la satisfactia obtinuta din consumul a diferite cantitati din bunul respectiv.Neoclasicii analizeaza utilitatea pe portiuni mici si sustin ca, pe masura ce numarul de unitati consumate dintr-un anumit bun economic creste, utilitatea individuala a fiecarei unitati succesiv consummate scade.Aceasta este prima lege a lui H. Gossen (1811-1858), referitoare la circulatia si consumul bunurilor, sau legea utilitatii marginale descrescande pe masura satisfacerii necesitatii de consum dintr-un anumit bun. De asemenea, marginalistii utilizeaza notiunea de “utilitate totala”, ca fiind suma utilitatilor marginale ale tuturor unitatilor dintr-un bun economic. Marimea preturilor este insa determinata numai de utilitatea marginala, adica utilitatea ultimei unitati consumate dintr-un bun oarecare, respectiv utilitatea cea mai mica, dintr-o serie descrescanda de utilitati, aferente unei cantitati crescatoare de unitati consumate din bunul respective. In viziunea neoclasicilor, consumatorul beneficia in procesul schimbului de bunuri economice, de asa numitul “surplus al consumatorului”. Acesta consta in diferenta dintre utilitatea totala a unui bun si pretul sau, care era intotdeauna mai mic, deoarece era determinat de utilitatea ultimei unitati consumate, deci de utilitatea marginala.Prin introducerea teoriei utilitatii marginale, economistii neoclasici si-au adus un aport substantial la dezvoltarea gandirii economice, prin aceea ca au contribuit la analiza rolului cererii de bunuri pe piata, au aprofundat studierea comportamentului consumatorilor si a implicatiilor acestuia (spre exemplu: analiza elasticitatii cererii in luarea deciziilor economice), au introdus calculul marginal in economie, etc.Prin meritele sale, teoria utilitatii marginale a largit orizontul investigatiilor privind economia moderna de piata, devenind punctul de vedere dominant in mediul academic, pana in epoca noastra. SCOALA DE LA LAUSANNE SI TEORIA ECHILIBRULUI GENERAL

Scoala de la Lausanne, al carei reprezentant principal a fost Leon Walras (1834-1910) nu ignora, desigur, teoria utilitatii marginale, pe care a preluat-o si a sustinut-o, dar isi caracterizeaza activitatea, in principal, prin faptul ca si-a orientat efortul de aprofundare asupra teoriei echilibrului general. Promotorii acestei scoli, analizeaza, in special, modul in care poate exista o determinare simultana a variabilelor economice, a preturilor si a cantitatilor, intr-un sistem economic complex, care sa ia in consideratie ansamblul agentilor economici, al factorilor de productie si al pietelor diferitelor bunuri economice. Adept al autoreglarii spontane a economiei de piata prin intermediul preturilor, L. Walras elaboreaza un model economic mai complicat decat al predecesorilor sai, incercand sa demonstreze posibilitatea echilibrului pe baza transmiterii in lant a schimbarilor care intervin in oricare segment de piata. Este vorba deci de o schema de interdependenta generala in care rolul intreprinzatorului este fundamental in transmiterea mesajelor consumatorilor catre producatori si invers. Aceasta, deoarece, intreprinzatorul este cel ce asigura legatura intre pietele de produse si pietele factorilor de productie. Pentru a-si duce la bun sfarsit activitatea sa de productie, intreprinzatorul trebuie sa cumpere factorii de productie, platind serviciile lor productive la preturi (venituri) determinate de productivitatea lor marginala. El intervine, deci in calitate de cumparator pe piata factorilor de productie (pamant, capitaluri, munca), si in calitate de vanzator al bunurilor si serviciilor pe care le produce, comercializate la preturi determinate de utilitatea lor marginala, pe pietele de desfacere.Intrucat, pretul serviciilor productive, coincide cu veniturile proprietarilor factorilor de productie, Walras considera ca totalul productiei de bunuri oferite pe piata, poate fi cumparat cu veniturile respective, si deci crsterea ofertei de bunuri atrage dupa sine, cresterea corespunzatoare a cererii, facand imposibila manifestarea crizelor economice. Sub influenta lui L. Walras, si-a desfasurat activitatea si Vilfredo Pareto (1848-1923), care propune inlocuirea utilitatii cardinale cu utilitatea ordinala (clase de utilitati, apreciate in ordinea importantei), inlocuirea notiunii de utilitate cu cea de ofelimitate (placere) si care incearca sa descopere, cu ajutorul curbelor de indiferenta, combinatiile posibile, la fel de avantajoase, de a consuma doua bunuri complementare. In viziunea lui V. Pareto, optimul economic inseamna formula cea mai buna de alocare a resurselor limitate (rare) care asigura nivelul relativ cel mai inalt de bunastare a intregii societati. ALFRED MARSHALL (1842 – 1924) SI SCOALA DE LA CAMBRIDGE In primele doua decenii ale secolului al XX-lea, liberalismul neoclasic devine preponderent in toate tarile occidentale dezvoltate. Inovatiile

metodologice si teoretice ale marginalistilor, tehnicile de calcul si de reprezentare grafica ale scolii matematice, au fost adoptate de un numar tot mai mare de economisti liberali, care si-au concentrat atentia, in principal, asupra microanalizei statice. Aceasta orientare a liberalilor neoclasici a avut doua consecinte diametral opuse: pe de o parte, preocuparea de sistematizare si consolidare a liberalismului neoclasic, manifestata prin activitatea scolii de la Cambridge si oglindita in opera lui Alfred Marshall, si pe de alta parte, manifestarea unor tendinte de depasire a neoclasicismului. Alfred Marshall este considerat cel mai reprezentativ ganditor neoclasic din perioada de granita dintre secolele XIX si XX, iar scoala de la Cambridge, drept principalul factor de raspindire al liberalismului neoclasic.Alfred Marshall a sintetizat realizarile esentiale ale marginalismului in opera sa, extinzand aplicarea lui si la domeniul comertului international. In acest context se inscrie procuparea sa de a atenua deosebirile dintre teoriile subiective si cele obiective despre pretul bunurilor economice, de a aborda unele probleme de dinamica economica, si de a explica unele avantaje sau venituri fara contraprestatie. El sustine, ca in determinarea preturilor trebuie luate in consideratie atat cererea (respectiv aprecierile subiective), cat si oferta (respectiv costurile de productie, determinate in mod obiectiv). In functie de orizontul de timp, uneori preponderent este elementul subiectiv, alteori cel obiectiv, dar intotdeauna ele actioneaza impreuna. Pe termen scurt, factorul determinant al preturilor este, cererea, deci implicit aprecierile subiective, iar pe termen lung, oferta , respectiv costurile de productie, care constituie factorul obiectiv. A.Marshall a introdus pentru prima data, in stiinta economica, termenul de “externalitati” , pentru a indica prezenta unor castiguri si a unor pierderi fara contraprestatie. In jurul personalitatii lui A. Marshall s-a format o adevarata scoala neoclasica, denumita scoala de la Cambridge, care a extins considerabil aria de investigatie a economiei de piata, influentand prin activitatea sa curentele si generatiile urmatoare care si-au desfasurat activitatea in cadrul stiintei economice.

Rezumatul unității de învățare PARADIGMA LIBERALISMULUI ECONOMIC NEOCLASIC Gandirea economica a marginalistilor a fost denumita neoclasica, pentru a sugera, pe de o parte, conexiunea cu liberalii clasici, prin apararea economiei de piata si a proprietatii private si, pe de alta parte, pentru a evidentia desprinderea de acestia, prin repingerea teoriei valorii bazate pe

munca si inlocuirea ei cu teoria utilitatii marginale, ca baza a formarii preturilor.Specificul liberalismului neoclasic este legat de elementele de noutate aduse de reprezentantii sai in paradigma folosita, si anume: - raritatea, ca trasatura definitorie a bunurilor economice, rolul cheie al

psihologiei si comportamentului individului consumator, in explicarea mecanismului de ansamblu al economiei de piata,

- combinarea analizei psihologice a fenomenelor economice cu utilizarea unor procedee matematice, cum ar fi calculul marginal. Din aceasta deriva denumirea de marginalisti, data neoclasicilor, respectiv economisti preocupati de consecintele unor modificari cantitative mici din economie.

Esenta paradigmei liberalismului neoclasic se poate rezuma la sase elemente: individualism, raritate, psihologie, calcul marginal, hedonism si liberul schimb.Obiectul principal de studiu al liberalilor neoclasici l-a constituit microanaliza statica, respectiv preturile bunurilor economice si veniturile agentilor economici. In cadrul curentului liberalismului neoclasic, se pot distinge trei “scoli” distincte: scoala psihologica sau scoala de la Viena, scoala matematica sau scoala de la Lausanne si scoala de la Cambridge.. SCOALA DE LA VIENA SI TEORIA UTILITATII MARGINALE Particularitatile scolii de la Viena sau scolii psihologice de gandire economica, dupa cum se mai numeste, constau in faptul ca reprezentatii ei, in frunte cu fondatorul acesteia, Carl Menger, sunt preocupati in principal, de relatiile de cauzalitate din economie, atribuind psihologiei indivizilor consumatori rolul esential in explicarea comportamentului acestora, si al mecanismului al economiei de piata.Prin introducerea teoriei utilitatii marginale, economistii neoclasici si-au adus un aport substantial la dezvoltarea gandirii economice, prin aceea ca au contribuit la analiza rolului cererii de bunuri pe piata, au aprofundat studierea comportamentului consumatorilor si a implicatiilor acestuia (spre exemplu: analiza elasticitatii cererii in luarea deciziilor economice), au introdus calculul marginal in economie, etc.Prin meritele sale, teoria utilitatii marginale a largit orizontul investigatiilor privind economia moderna de piata, devenind punctul de vedere dominant in mediul academic, pana in epoca noastra. SCOALA DE LA LAUSANNE SI TEORIA ECHILIBRULUI GENERAL Promotorii acestei scoli, analizeaza, in special, modul in care poate exista o determinare simultana a variabilelor economice, a preturilor si a cantitatilor,

intr-un sistem economic complex, care sa ia in consideratie ansamblul agentilor economici, al factorilor de productie si al pietelor diferitelor bunuri economice.Sub influenta lui L. Walras, si-a desfasurat activitatea si Vilfredo Pareto (1848-1923), care propune inlocuirea utilitatii cardinale cu utilitatea ordinala (clase de utilitati, apreciate in ordinea importantei), inlocuirea notiunii de utilitate cu cea de ofelimitate (placere) si care incearca sa descopere, cu ajutorul curbelor de indiferenta, combinatiile posibile, la fel de avantajoase, de a consuma doua bunuri complementare. In viziunea lui V. Pareto, optimul economic inseamna formula cea mai buna de alocare a resurselor limitate (rare) care asigura nivelul relativ cel mai inalt de bunastare a intregii societati. ALFRED MARSHALL SI SCOALA DE LA CAMBRIDGE Alfred Marshall a sintetizat realizarile esentiale ale marginalismului in opera sa, extinzand aplicarea lui si la domeniul comertului international. In acest context se inscrie procuparea sa de a atenua deosebirile dintre teoriile subiective si cele obiective despre pretul bunurilor economice, de a aborda unele probleme de dinamica economica, si de a explica unele avantaje sau venituri fara contraprestatie.A.Marshall a introdus pentru prima data, in stiinta economica, termenul de “externalitati” , pentru a indica prezenta unor castiguri si a unor pierderi fara contraprestatie. In jurul personalitatii lui A. Marshall s-a format o adevarata scoala neoclasica, denumita scoala de la Cambridge, care a extins considerabil aria de investigatie a economiei de piata, influentand prin activitatea sa curentele si generatiile urmatoare care si-au desfasurat activitatea in cadrul stiintei economice. Aplicaţie rezolvată Completează spațiile libere: In cadrul curentului liberalismului neoclasic, se pot distinge trei “scoli” distincte: .......................sau scoala de la Viena, scoala matematica sau ............................................si scoala de la Cambridge inițiată de ................ Răspuns corect: 1. școala psihologica 2. școala de la Lausanne 3. Alfred Marshall

Teste de autoevaluare I. Alegeți prin încercuire varianta (ele ) corectă (e) 1.Gossen a formulat legea : a)utilităţii marginale descrescătoare b) utilităţii economice c)utilităţii marginale crescătoare d) utilităţii marginale...................................................................................................... 2.Când creşte cantitatea consumată dintr-un bun, atunci a) utilitatea totală scade b) utilitatea marginală creşte c) utilitatea marginală scade şi tinde spre 0 d) utilitatea totală scade şi tinde spre 0 3.Utilitatea totală este maximă atunci când: a) utilitatea marginală este zero b)utilitatea marginală crşte c) utilitatea marginală este negativă d) veniturile scad 4. Are caracter pur subiectiv: a) clasificarea nevoilor în primare şi derivate b) clasificarea resurselor în primare şi derivate c) aprecierea utilităţii economice d) aprecierea costurilor de producţie 5.Când preţul unui bun creşte, atunci nu este adevărat că: a) venitul real scade b)raportul dintre utilitatea marginală şi preţ scade c)bunul respectiv devine mai atractiv pentru consumatori d) bunul respectiv devine mai atractiv pentru producători

6.Utilitatea marginală a unui bun este: a) egală cu suma utilităţilor individuale b ) mereu pozitivă constantă o funcţie descrescătoare a cantităţii consumate 7.Aprecierea utilităţii economice are: a)caracter subiectiv şi o determinare cantitativă b)caracter universal şi o determinare calitattivă c)caracter obiectiv d) determinare calitativă 8.În funcţie de modalitatea în care se determină, există utilitate: a) individuală, totală şi marginală b) ordinală şi cardinală c)ordinală şi totală e) ordinală, cardinală şi totală 9.Odată cu creşterea numărului de doze consumate dintr-un bun economic, atunci utilitatea individuală: a)şi totală sunt constante b) creşte şi utilitatea totală scade c) scade şi urtilitatea totală creşte d) şi totală scad 10.Un consumator realizează o utilitate totală maximă, prin consumarea unui bun, atunci când utilitatea marginală este: a) zero b)maximă c) creşte d) negativă 11. Să se stabilească nr. de doze achiziţionate din bunul X şi din bunul Y , cunoscând următoarele : Umgx= 4x-6; Umg y=y-11; px= 10 ; py= 4, venitul disponibil = 100 um a) 4x+21y b)3x+6y

c) 15x+ 4y d) 4x + 15y 12.Un consumator utilizează diferite doze din bunurile A şi B şi resimte următoarea utilitate marginală cantitatea UmgA UmgB 1 60 55 2 55 50 3 50 40 4 40 30 5 30 20 Preţul bunului A = 4um Preţul bunului B=3 um Venitul consumatorului =29 um Să se determine situaţia de echilibru a consumatorului şi utilitatea totală obţinută a)5A şi 3B; 350 b) 4A şi 4B ; 350 c) 4A şi 4B ; 380 d)5Aşi 4B ; 340 13. Raportul dintre utilitatea marginală şi preţ pentru bunul B este 0,5. Preţul unitar al bunului A este 1500um. La echilibru utilitatea marginală abunului A este : a) 850: b) 1000 c) 750 d) 12.000 14.Un consumator utilizează diferite doze din bunurile A şi B şi resimte următoarea utilitatea totală Cantitatea UT obţinută consumând

bunul A UT obţinută consumând bunul B

1 60 50 2 80 70 3 90 90 4 100 100

5 100 100 Pretul bunului A = 15 um Preţul bunului B= 10um Venitul disponibil =100um Ce program de achiziţii îi asigură consumatorului starea de echilibru a) A+2B b)4A +4B c)3A +3 B d) 4A +2B 15. Un consumator are un buget de 340u.m pentru a cumpăra bunurile A şi B ale căror utilităţi marginale sunt definite prin funcţiile :UmgA=20-x /10 şi UmgB= 30-y/10 (x şi y reprezentând cantităţile achiziţionate şi consumate din bunurile respective Preţul unitar este de 10 um pentru fiecare doză. Cantităţile cumpărate din bunurile A şi B pentru asigurarea echilibrului sunt: a) x=22 şi y = 20 b)x=22 şi y=12 c)x=20 şi y=10 d) x = 12 şi y =22 16.Utilitatea marginala se determina prin a) diferenta dintre utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa suplimentarea consumului si utilitatea totala data de cantitatea de marfuri existenta inaintea suplimentarii consumului. b) suma dintre utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa suplimentarea consumului si utilitatea totala data de cantitatea de marfuri existenta inaintea suplimentarii consumului c) produsul dintre utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa suplimentarea consumului si utilitatea totala data de cantitatea de marfuri existenta inaintea suplimentarii consumului. 17. Utilitatea ordinala se bazează peprincipiile consumatorului rational si anume: a)principiul comparatiei b)principiul tranzitivitatii c)principiul abundentei A(ab), B(ac) C (abc)

18.Utilitatatea ordinala arata a) numai ordinea preferintelor consumatorului b) atat ordinea cat si principiile consumatorului c) numai principiile consumatorului 19. Utilitatea marginala exprima a)utilitatea aditionala obtinuta prin consumul unei unitati suplimentare de marfa b) utilitatea complementară obtinuta prin consumul unei unitati suplimentare de marfa c)utilitatea adăugată obtinuta prin consumul unei unitati suplimentare de marfa

A(abc) B(ab) C(ac)

La tipul de aplicații – test grilă pot fi acumulate maxim 50 puncte acumulate astfel:

Câte 2p pentru itemii cu conținut teoretic și câte 4 p pentru itemii care necesită rezolvare de probleme.

II. Formulați și explicați Legea lui Gossen construind graficul corespunzător (20p)

III. Realizați un succint studiu comparativ între teoria utilității marginale și și teoria echilibrului economic general.(15p) .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. IV.Prezentați sintetic elementele de noutate aduse în gândirea economică de către reprezentanții liberalismului neoclasic.(15p ) .................................................................................................................................................................................................................................................... Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit!

Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de studiu .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse........................................................................................................................................................................................................................................ Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de învățare din perspectiva metodologică

.................................................................................................

................................................................................................. Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate deînvățare din perspectiva conținutului informațional

.................................................................................................

.................................................................................................

Unitatea de studiu ce urmează abordează…Keynesismul dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul primei unități de studiu sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate.

Unitatea de învățare nr.8 Keynesismul

Listă cu subiecte ce vor fi tratate 1.NOUA PARADIGMA ECONOMICA A LUI J. M. KEYNES 2.MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE 3.POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES

Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie

� un minim limbaj de specialitate specific științelor economice: cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-7)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � competențe de rezolvare de probleme � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut

economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: criza economică, lege psihologică, echilibru economic, rata consumului, rata economiilor, sporul consumului,al venitului, al economiilor și investițiilor, încnația marginală spre economii și spre consum, multiplivatorul investițiilor,concurență neloială, scăderea puterii de cumpărare a banilor, șomajul, inflația,politică economică dirijistă, dezechilibre economice

- Înțelegerea și explicarea legilor psihologice ale lui Keynes - Rezolvarea de probleme și exerciții privitoare la distribuirea sporului

de venit în spor de consum, de investiții și economii - Explicarea mecanismului de multiplicare a venitului pe baza

multiplicatoriului de investiții. - Explicarea legii lui Gossen - Analiza limitelor teoriilor economice prezentate - Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior

învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul, marginalismul și keynesismul

- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției keynesismuluila gândirea economică contemporană. Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector

Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Cuvinte cheie : lege psihologică, echilibru economic, rata consumului, rata economiilor, sporul consumului,al venitului, al economiilor și investițiilor, înclnația marginală spre economii și spre consum, multiplicatorul investițiilor,politică economică dirijistă, dezechilibre economice Texte explicative Keynesismul NOUA PARADIGMA ECONOMICA A LUI J. M. KEYNES Transformarile care au avut loc dupa primul razboi mondial au dus la amplificarea si complicarea mecanismului de functionare a economiei de piata, precum si la cresterea instabilitatii mediului economic. Apar astfel probleme economice si politice noi, schimbari de mare anvergura care au culminat cu izbucnirea puternicei crize economice din anii 1929 – 19333, care a zguduit din temelii intregul edificiu atat el economiei mondiale, cat si economiile nationale, atat tarile dezvoltate industrializate, cat si tarile agrare. Socul provocat de marea criza economica din anii ’30, a evidentiat ruptura grava existenta, dintre teoria economica dominanta, liberalismul neoclasic si masurile de politica economica pe care acestea le promova pentru a rezolva problemele grave ale economiilor. S-a prabusit astfel, dogma liberala a autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul preturilor, teoria “mainii invizibile” a lui Adam Smith, teoria pietelor a lui J.B. Say si teoria echilibrului economic general a lui L. Walras, s-au dovedit ineficiente in fata avalansei de probleme economice dramatice propulsate de criza, cum ar fi:

lupta acerba de concurenta intre producatori, rivalitatile existente intre state, inmultirea fenomenelor de concurenta neloiala, modificarea dramatica a cursurilor de schimb,

Din aceasta perspectiva, au devenit evidente lacunele paradigmei liberalismului neoclasic, respectiv: atentia excesiva acordata microeconomiei si staticii economice in dauna macroeconomiei si dinamicii economice, excesul de subi-ectivism in abordarea unor categorii microeconomice, abordarea unilaterala a fenomenelor legate de consum, cerere si piata, fata de influenta exercitata de productie, oferta si costuri etc. In acest context, in data de 4 februarie 1936, apare “Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor”, autorul sau, John Maynard Keynes fiind la vremea respectiv, deja de mult timp cel mai celebru si influent dintre economistii britanici. Aceasta lucrare il va propulsa printre economistii de prim rang ai secolului al XX-lea si il va pozitiona alaturi de Adam Smith, David Ricardo, Karl Marx si altii, printre cei mai renumiti economisti din istoria gandirii economice. Fiind nemultumit de deosebirile flagrante dintre modelul neoclasic de explicare a economiei de piata, bazat pe teoria echilibrului general si functionarea efectiva a acesteia, insotita de dezechilibre, J.M. Keynes a facut un examen critic al teoriei economice dominante si a incercat sa elaboreze o teorie economica mai cuprinzatoare, care sa raspunda problemelor economice dificle si presante din perioada respectiva. Pozitia lui J.M. Keynes fata de teoria economica neoclasica a fost diferentiata: el si-a insusit microanaliza statica a neoclasicilor, pe baza utilitatii marginale, dar a considerat ca aceasta este insuficienta pentru rezolvarea problemei dezechilibrelor economice, orientandu-si preocuparile in acest sens catre macroanaliza. In acealasi timp, Keynes a respins iluzia autoreglarii spontane a economiei de piata si politica liberului schimb, ca fiind partial nerealiste, sustinand in schimb, interventia statului in economie, in sprijinul agentilor economici particulari. Asadar, ruptura dintre keynesism si neoliberalism, se poate spune ca a fost numai partiala, existand cel putin doua puncte comune care le unesc: apararea proprietatii private si a initiativei particulare in economie si explicarea psihologica a fenomenelor economice la scara microeconomica, pornind de la utilitatea marginala a bunurilor. In concluzie, trasaturile definitorii ale paradigmei economice a lui J.M. Keynes, sunt urmatoarele:

el considera teoria economica liberala clasica si neoclasica drept un caz particular al teoriei economice generale si accepta teoria marginalista numai in domeniul microanalizei, isi propune sa elaboreze o teorie generala a economiei de piata, valabila in orice conditii, si capabila sa explice fenomenele economice atat in conditiile echilibrului partial cat si total, precum si in conditii de dezechilibru. respinge ideea unei “ordini naturale” si a unor legi naturale obiective, capabile sa realizeze echilibrul economic spontan. considera nesatisfacatoare “teoria economica pura”, care urmarea procesele economice numai in expresie materiala sau naturala si insista asupra studierii rolului banilor in economia de piata, respectiv in analizarea proceselor economice in dubla expresie, naturala si baneasca. deplaseaza centrul de greutate al cercetarii economice in domeniul macroanalizei si opereaza cu indicatori macroeconomici, sustine inevitabilitatea somajului involuntar in cadrul economiei de piata, admitand ca acesta poate fi limitat printr-o politica economica adecvata, dar nu poate fi definitiv eradicat, este preocupat in principal de dezechilibrele economiei de piata, care se manifestasera cu deosebita amploare pe parcursul crizei economice din anii ’30: somajul involuntar, dificultatile in desfacerea marfurilor (crizele economice) si dezechilibrele balantelor de plati externe. J.M.Keynes realizeaza cu predilectie o analiza economica pe termen scurt, deci o analiza statica, desi este constient ca fenomenele economice suporta o analiza diferentiata pe diferite orizonturi de timp, considera ca pentru a functiona eficient, economia de piata trebuie sprijinita de stat, preconizand politica economica de interventie limitata a statului in economie, denumita ulterior dirijism. Modelul economic si solutiile oferite de J.M. Keynes prin teoria sa, multiplelor fenomene negative cu care s-a confruntat economia de piata, au dovedit capacitatea sa de a sintetiza si discerne problemele economice grave si urgente, urmarind rezolvarea dintr-o noua perspectiva a acestora, precum si necesitatea realizarii unei rupturi fata de gandirea economica care se indeparta de la datele realitatilor economice. MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE Fiind un bun cunoscator atat al stiintei economice, cat si al matematicii, Keynes a folosit in cercetarea economiei de piata contemporane un model economico-matematic, in scopul de a usura intelegerea activitatii economice si a relatiilor dintre diferite variabile.

Modelul elaborat de Keynes, se compune, in principal, din trei categorii de elemente: Variabilele, care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici, fie din ratele lor, Relatiile dintre variabile, redate cu ajutorul ecuatiilor, inegalitatilor sau functiilor, Parametrul multiplicatorului investitional (k). A. In categoria variabilelor, J.M. Keynes are in vedere doua tipuri de variabile: variabilele endogene sau determinate si variabulele exogene sau determinante. a) Variabilele endogene sau determinate sunt indicatori globali sau agregati (macrocategorii), care caracterizeaza nivelul activitatii economice la scara nationala si anume: cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total al incasarilor obtinute de intreprinzatori din vanzari, la randul ei, cererea efectiva (D) se compune din doua parti: cererea de bunuri de consum final sau individual (D1) si cererea de bunuri destinate investitiilor (D2), venitul global (Y), consumul final global (C ), economiile globale (S) sau partea din venitul global care ramane dupa scaderea consumului final global, deci S = Y – C, investitiile globale (I) volumul utilizarii mainii de lucru sau nivelul ocuparii (N sau E). Cea mai importanta dintre variabilele endogene, pentru functionarea economiei de piata este, conform opiniei lui Keynes, cererea efectiva de marfuri (D), deoarece de nivelul si modificarea ei depinde modificarea celorlalte variabile. b) Variabilele exogene sau determinante, constau dintr-o serie de rate, cu privire la comportamentul agentilor economici atat in calitate de consumatori, cat si in calitate de intreprinzatori. J.M. Keynes are in vedere trei variabile exogene: inclinatia spre consum, ca raport intre consum si venit (in expresie medie, c = C/V), sau inclinatia marginala spre consum, ca raport dintre sporul de consum si sporul de venit (c’ = /\C//\Y), cu reversul ei inclinatia spre economie, in expresie medie( s = S/Y) si in expresie marginala (s’ = /\S//\Y), eficienta marginala a capitalului sau sporul de profit obtinut la ultima investitie (/\V//\Y), rata dobanzii sau procentul de dobanda platit pentru capitalul imprumutat (d’ = D/K x 100).

B. Relatiile dintre variabilele mentionate sunt redate cu ajutorul unui complex de ecuatii si inegalitati. Tinand seama de structura cererii de marfuri, Keynes ajunge la concluzia, ca daca suma consumului final global (C ) si a investitiilor globale (I) este egala cu venitul global (Y), atunci economia este in echilibru, situatie exprimata de ecuatia fundamentala a modelului sau: Y = C + I Dar, in realitate incasarile sunt mai mici decat productia oferita spre vanzare, datorita dificultatilor in desfacerea marfurilor si existentei dezechilibrelor economice, deci: C + I < Y. Aceasta inseamna ca o parte din productie nu se poate vinde si implicit o parte din muncitori sunt nevoiti sa se afle in somaj involuntar. Astfel, daca consumul final global (C ) se scade din venitul global (Y), ramane o parte neconsumata a venitului, parte care constituie economiile globale (S). Ajungem deci, la ecuatia de definitie Y – C = S. Daca, insa, economiile globale (S) ar fi egale cu investitiile globale (I), s-ar putea ajunge la echilibrul economic, iar ocuparea mainii de lucru ar putea creste, diminuandu-se atfel somajul. Noua ecuatie S = I, este ecuatia de echilibru a modelului economic al lui J.M.Keynes. In realitate insa, S > I sau S < I, ceea ce exprima persistenta dezechilibrelor din economia contemporana, dificultatile in vanzarea marfurilor si mentinerea sau cresterea somajului involuntar. Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, rezulta ca una din cauzele esentiale ale dezechilibrelor economice, o constituie ponderea mare a economisirii (acumularii, tezaurizarii) in venitul global si nivelul scazul al cheltuielilor de achizitionare a bunurilor finale si investitionale. Alte cauze rezida din rolul banilor in economie, in special din consecintele modificarii cantitatii acestora asupra altor variabile si combinarea acestor influente cu inclinatiile psihologice ale indivizilor. C. Parametrul multiplicatorului investitional (k), a fost utilizat de Keynes pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile investitiilor, ocuparii si veniturilor. Definind acest parametru, Keynes arata ca “el ne spune ca, atunci cand are loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime de “k” ori mai mare decat sporul investitional”, deci /\Y = k/\I. Formula multiplicatorului investitional este urmatoarea: k = 1 / 1 - /\C//\Y = 1 / 1 – c’ = 1 / s’ unde c’ + s’ = 1 Marimea multiplicatorului (k) este, potrivit conceptiei lui Keynes, direct proportionala cu inclinatia spre consum, ceea ce inseamna ca tarile bogate, in care inclinatia spre consum este mai mica, si multiplicatorul va fi mai mic, in timp ce in tarile sarace, in care oamenii consuma o parte mai mare din venit, multiplicatorul va fi mai mare.

Multiplicatorul va fi cu atat mai mare, cu cat inclinatia spre consum este mai apropiata de “1” si va fi cu atat mai mic cu cat aceasta va fi mai apropiata de “0”. Legile psihologice In ciuda deosebirilor pe care teoria keynesista le manifesta fata de gandirea liberala neoclasica, exista totusi si apropieri intre cele doua curente, care se refera printre altele, la explicarea mecanismului economiei de piata, dand prioritate sferei consumului si inclinatiilor psihologice lae oamenilor. J.M.Keynes se refera in principal, la trei legi psihologice si anume: legea inclinatiei marginale spre consum pe care o denumeste legea psihologica fundamentala, cu reversul ei inclinatia marginala spre economii, legea imboldului spre investitii, legea preferintei pentru lichiditati. Definind legea psihologica fundamentala sau inclinatia marginala spre consum, Keynes arata ca “psihologia colectivitatii este de asa natura incat, atunci cand se mareste venitul global, consumul global creste, dar nu cu aceeasi marime ca venitul”. Matematic, aceasta lege este exprimata printr-o fractie pozitiva, subunitara (c’ = /\C/ /\Y < 1), care indica inclinatia marginala spre consum. Se poate deasemenea exprima si sub forma inclinatiei medii spre consum, calaculata pe mai multi ani (c = C/Y < 1). Reversul acestei legi este inclinatia marginala spre economii (s’ = /\S / /\Y). Cele doua marimi sunt complementare, iar suma lor este egala cu 1 (c’ + s’ = 1). In conformitate cu actiunea acestei legi, sunt explicate, in opinia lui Keynes, o serie de disfunctionalitati ale economiilor contemporane, printre care: insuficienta cererii efective, existenta somajului cronic, persistenta fenomenelor de saracie in mijlocul abundentei. Cea de a doua lege psihologica, arata ca nu toate economiile se transforma in investii, desi prin definitie acestea ar trebui sa fie egale pentru a atinge starea de echilibru (S = I). Deciziile investitorilor de a transforma economiile in investitii, se adopta dupa criteriul maximizarii profitului, tinand cont de raportul dintre eficienta marginala a capitalului si rata dobanzii. Pentru ca economiile sa fie investite este necesar, ca eficienta marginala a capitalului sa fie mai mare decat rata dobanzii. In caz contrar, oamenii vor prefera sa depuna banii la banca, aceasta presupunand insa subutilizarea capacitatilor de productie existente si cresterea somajului, deci agravarea dezechilibrelor economice. Cea de a treia lege psihologica, preferinta pentru lichiditati, se refera la dorinta indivizilor de a-si pastra disponibilitatile banesti, cu predilectie in forma lichida, usor de transformat in bunuri. Cand individul cedeaza temporar acest drept asupra banilor, respective asupra consumului sau, el pretinde o recompensa, care se numeste dobanda. Keynes considera ca “rata

dobanzii este recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp”. Prin urmare, dobanda este folosita ca reper in luarea deciziilor de investitii ale intreprinzatorilor, precum si in politica monetara: cand preferinta pentru lichiditate este mare, iar cantitatea de bani aflati in circulatie este mica, atunci rata dobanzii este mai ridicata, iar cand preferinta pentru lichiditate este scazuta si cantitatea de bani sporeste, atunci rata dobanzii este mai scazuta, favorizand investitiile. In rezumatul pe care-l face teoriei sale generale, Keynes considera ca in economia de piata, cazul cel mai frecvent intalnit este dezechilibrul si nu echilibrul economic, acest fapt datorandu-se actiunii necontrolate a legilor psihologice. POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES Esenta politicii economice dirijiste preconizata de J.M. Keynes, consta in luarea “unor masuri de control pentru a determina o concordanta intre inclinatia spre consum si imboldul la investitii”, “pentru a statornici un volum global al productiei cat mai apropiat cu putinta de volumul corespunzator al ocuparii depline”. Keynes se refera la doua grupe de masuri, respectiv politica veniturilor si politica creditelor ieftine, precum si la folosirea a doua parghii economico-financiare mai importante, respectiv politica monetara si politica fiscala. Pentru stimularea inclinatiei spre consum si descurajarea tezaurizarii sterile, Keynes are in vedere reducerea salariilor reale si cresterea consumului de stat, recurgand in acest sens la sporirea cantitatii de bani pe piata si la ajustarea suplimentara a veniturilor prin politica fiscala (impozite, taxe, etc.). Pentru stimularea imboldului la investitii, el propune o politica a creditului ieftin (reducerea ratei dobanzii), facilitati pentru investitii particulare (aprovizionare, transport, desfacere, etc.), precum si investitii de stat. Lasand in continuare agentii economici sa ia decizii in mod individual, pe consumatori in functie de marimea veniturilor obtinute si inclinatia lor spre consum, iar pe investitori in functie de maximizarea eficientei marginale a capitalului, statul are sarcina de a folosi parghiile economice aflate la dispozitia sa (politica veniturilor, a impozitelor, politica monetara, fiscala, bugetara, etc.), astfel incat sa dirijeze comportamentul agentilor economici in sensul corelarii si coordonarii inclinatiilor psihologice pentru a determina echilibrarea ofertei de marfuri cu cererea efectiva de marfuri. In acelasi timp, aceasta presupune echilibrarea investitiilor cu economiile, extinderea investitiilor productive si implicit cresterea numarului de locuri de munca, in vederea functionarii echilibrate a economiei.

Accentul deosebit pus de J.M. Keynes pe transformarea economiilor in investitii se bazeaza pe convingerea sa ca un act individual de economisire are un efect depresiv asupra activitatii economice, intrucat presupune reducerea neta a cererii de consum. Pe termen scurt, politica dirijista preconizata de Keynes a dat rezultate optime, contribuind la reducerea somajului si atenuarea dezechilibrelor, respectiv a crizelor economice. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, politica dirijista a fost reluata din nou de statele lumii, oferind tarilor occidentale rezultate bune, contribuind la cresterea economica economica intr-un ritm inalt, neatins pana atunci. Pe termen lung, politica economica dirijista a avut efecte mai complexe. Desi cresterea economica a continuat timp de mai bine de doua decenii, cu timpul au inceput sa se manifeste o serie de efecte indirecte, cum ar fi, spre exemplu inflatia. Cauzele care au contribuit la subminarea echilibrului economiei de piata contemporane au fost reprezentate, pe de o parte cresterea considerabila a ponderii cheltuielilor publice, insotite de cresterea deficitelor bugetare ale tarilor dezvoltate, si pe de alta parte de modificarea destinatiei investitiilor de stat si orientarea lor spre sectorul militar, reducand efectul creator de venit si de locuri de munca. Odata cu manifestarea acestor consecinte negative, critica curentului dirijist si a keynesismului pe ansamblu s-a accentuat, relansand teoriile si politicile economice de orientare liberala. Keynesismul s-a impus la vremea sa rapid, indeosebi prin trei trasaturi, care au reprezentat in acelasi timp un aport important adus stiintei economice in perioada respectiva:

� recunoasterea faptului ca incertitudinea, respectiv instabilitatea si dezechilibrele constituie forme normale de manifestare ale economiei contemporane de piata,

� accentuarea faptului ca intelegerea si ameliorarea acestor fenomene presupune examinarea mecanismului de functionare a economiei nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara macroeconomica,

� denuntarea unor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum si sustinerea interventiei statului in economie, respective dirijismul.

Keynesismul se numara printre cele mai prestigioase si raspandite teorii si doctrine economice ale secolului XX. Keynes insusi a fost caracterizat de profesorul A.C.Pigou drept “cel mai interesant, cel mai influent si cel mai important economist al timpului sau”. P.A. Samuelson si W.A. Nordhaus il considera drept unul dintre gigantii stiintei economice, “un geniu multilateral care a dobandit autoritate in domenii ca matematica, filosofia si

literatura”, iar in ceea ce priveste gandirea lui economica, in spectial lucrarea “Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor”, apreciaza ca aceasta a constituit ”o provocare pentru gandirea macroeconomica existenta si a oferit temelia pentru curentul dominant din macroeconomie” (“mainstream economics”). Rezumatul unității de învățare Lacunele paradigmei liberalismului neoclassic au creat condițiile apariției noului current, keynesismul: respectiv:atentia excesiva acordata microeconomiei si staticii economice in dauna macroeconomiei si dinamicii economice, excesul de subi-ectivism in abordarea unor categorii microeconomice, abordarea unilaterala a fenomenelor legate de consum, cerere si piata, fata de influenta exercitata de productie, oferta si costuri etc.Trasaturile definitorii ale paradigmei economice a lui J.M. Keynes, sunt urmatoarele: el considera teoria economica liberala clasica si neoclasica drept un caz particular al teoriei economice generale si accepta teoria marginalista numai in domeniul microanalizei,isi propune sa elaboreze o teorie generala a economiei de piata, valabila in orice conditii, si capabila sa explice fenomenele economice atat in conditiile echilibrului partial cat si total, precum si in conditii de dezechilibru. MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE Modelul elaborat de Keynes, se compune, in principal, din trei categorii de elemente.Variabilele, care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici, fie din ratele lor,Relatiile dintre variabile, redate cu ajutorul ecuatiilor, inegalitatilor sau functiilor, Parametrul multiplicatorului investitional (k). A. In categoria variabilelor, J.M. Keynes are in vedere doua tipuri de variabile: variabilele endogene sau determinate si variabulele exogene sau determinante. B. Relatiile dintre variabilele mentionate sunt redate cu ajutorul unui complex de ecuatii si inegalitati. Rezulta ca una din cauzele esentiale ale dezechilibrelor economice, o constituie ponderea mare a economisirii (acumularii, tezaurizarii) in venitul global si nivelul scazul al cheltuielilor de achizitionare a bunurilor finale si investitionale. C. Parametrul multiplicatorului investitional (k), a fost utilizat de Keynes pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile investitiilor, ocuparii si veniturilor.

Legile psihologice J.M.Keynes se refera in principal, la trei legi psihologice si anume: legea inclinatiei marginale spre consum pe care o denumeste legea psihologica fundamentala, cu reversul ei inclinatia marginala spre economii, legea imboldului spre investitii, legea preferintei pentru lichiditati. POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES

Esenta politicii economice dirijiste preconizata de J.M. Keynes, consta in luarea “unor masuri de control pentru a determina o concordanta intre inclinatia spre consum si imboldul la investitii”, “pentru a statornici un volum global al productiei cat mai apropiat cu putinta de volumul corespunzator al ocuparii depline”. Keynesismul s-a impus la vremea sa rapid, indeosebi prin trei trasaturi, care au reprezentat in acelasi timp un aport important adus stiintei economice in perioada respectiva:

� recunoasterea faptului ca incertitudinea, respectiv instabilitatea si dezechilibrele constituie forme normale de manifestare ale economiei contemporane de piata,

� accentuarea faptului ca intelegerea si ameliorarea acestor fenomene presupune examinarea mecanismului de functionare a economiei nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara macroeconomica,

� denuntarea unor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum si sustinerea interventiei statului in economie, respective dirijismul.

Aplicație rezolvată: 1. Se dau : PIB..............................................................................................1.000 mil.u.m. export net.....................................................................................100 mil.u.m. amortizări.....................................................................................200mil.u.m resurse necesare creşterii capitalului tehnic..................................300 mil.u.m. rata conumului...............................................................................0,6 În aceste condiţii : a) economia se caracterizează prin echilibru

b) pe piaţa bunurilor se manifeestă absorbţia c) este stimulată pe termen scurt creşterea volumului producţiei d) pe piaţa monetară se manifestă dezechilibre , dacă nu se restrânge masa

monetară e) resursele sunt neutilizate parţial A(abc) B ( cde) C(bc) Rezolvare La echilibru: D=Y Y=PIB= 1.000+H E=H=100 deci E=100+H şi IB= IN+A = 500 D=E+IB+C = 100+ H + 500 +0,6 Y=1000+H D mai mare Y deci Răspuns : bcd =A Teste de autoevaluare I.Alegeți varianta (ele) corectă(e) 1.Cheltuielile pentru consum înregistrate la nivelul unei economii naţionale au fost de 420.000 mild.u.m. s-au realizat importuri în valoare de 80.000 mild.u.m., exporturi de 60.000 mild.u.m. şi economii de 50.0000 mild.u.m. . În aceste condiţii, eforturile investiţionale au fost de : a)30.000mild.u.m. b) 40.000mild.u.m. c) 60.000mild.u.m......................................................................................................................5p 2.Oferta agregată la nivelul unei economii naţionale a fost de 500.000 mild.u.m., consumul public reprezentând 20%, consumul privat 60% , investiţiile 10%. dacă exporturile realizate au fost de 30.000 mild.u.m., importurile au reprezentat: a) 50.000mild.u.m. b) 80.000mild.u.m. c) 30.000 mild.u.m................................................................................................................5p 3.Starea de absorbţie se caracterizează prin:

a) stimularea risipei şi economiilor b) realizarea selecţiei de către cumpărători c) realizarea selecţiei de către vânzători d) reducerea costurilor de producţie A(abcd) , B(cd) C(ac)..........................................................................................................4p 4.Starea de presiune se caracterizează prin: a)realizarea selecţiei de către vânzător b) dezvoltarea economică de tip extensiv c)concurenţă puternică între ofertanţi d) oferta mai mare decât cererea A(ad), B(cd) C(acd)........................................................................................................4p 5.Eliminarea din oferta agregată a consumului şi a importurilor permite punerea în evidenţă a :

a) exporturilor b)economiilor c) datoriri publice d) cererii agregate.......................................................................3p

6.Eliminarea din cererea agregată a investiţiilor şi a exporturilor permite punerea în evidenţă a :

a) cheltuielilor pentru consum b) economiilor c)importurilor d)ofertei agregate.............................................................................................3p

7. Piaţa care funcţionează bine : a) lucrează numai în avantajul producătorilor b) este întotdeauna plină de mărfuri c) permite realizarea întotdeauna a unor excedente bugetare.................................................................................................3p 8.Cererea agregată este egală cu însumarea :

a) cheltuielilor pentru consum privat, cheltuielilor pentru consum public, investiţii şi export net b) cheltuielilor pentru consum privat, cheltuielilor pentru consum public, economii şi import net c) cheltuielilor pentru consum privat, cheltuielilor pentru consum public, economii şi investiţii...................................................................................................3p 9.Situaţia în care venitul naţional real este mai mic decât cheltuielile totale estimate reprezintă o stare de : a) absorbţie, b)presiune c) inflaţie d) echilibru………………………………………………………………3p Răspunsurile și rezolvările 1b, 2c, 3C, 4 B, 5b, 6a, 7b, 8a , 9a 1.C+S+H =C+I+E rezultă: S+H= I+E rezultă I= 40.000 mild.u.m. 2.C=80%Y=400.000mild.u.m. I= 10% Y = 50.0000 mild.u.m. E= 30.000 mild.u.m. rezultă S=I rezultă E= H II:Explicati legile psihologice formulate de Keynes si importanta lor.............................................................................................................20p III În cadrul masurilor de politica economica preconizate de Keynes se constată efectele dirijismului pe termen scurt si lung. Realizați în aproximativ o pagină un minieseu pe tema ”Efecte ale dirijismului pe termen scurt și lung”..........................................................................................................30p IV.Precizați variabilele exogene din teoriile lui Keynes și scrieți/le formulele de calcul....................................................................................17p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit!

Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de studiu .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

.................................................................................................

.................................................................................................

A conținutului informațional ..................................................................................................................................................................................................

Unitatea deînvățare ce urmează abordează Evolutia postbelica a keynesismului dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate. Unitatea de învățare nr. 9

Evolutia postbelica a keynesismului –neokeynesismul si postkeynesismul

Subiecte ce vor fi tratate 1.Preocupari de dinamizare a macroanalizei keynesiste- neokeynesismul 2.Gandirea economica conventionala din tarile occidentale(“mainstream economics”) – “sinteza neoclasica” 3.Criza neokeynesismului si dirijismului in ultima treime a secolului XX. 4.Postkeynesismul. Cerinţe privind cunoştin ţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie

� un minim limbaj de specialitate specific științelor economice: cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-8)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � rezolvare de probleme � interpretare de text economic � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut

economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: neokeynesismul, teoria cresterii sau dezvoltarii economice, relansarea economica internationala, tranziția la economia de piață, acceleratorul investitional, valoare si repartitie, moneda, fiscalitate, capital, dezvoltare, progres tehnic, economia bunastarii, comert international. politica economica de interventie a statului in economie, sintagma “stop and go”, expansiune economică, recesiune economică, “sinteza neoclasica”, ganditorii eterodocsi,“controversa monetaristă”, știinta economica formalizata, postkeynesism

- Înțelegerea și explicarea teoriei creșterii economice în concepția neokeynesiștilor:Joan Robinson, Nicholas Kaldor,Roy Harrod

- Explicarea politicii economice ”stop and go”și arolului ei; - Explicarea modelului de creștere economică HARROD – DOMAR” - Explicarea curentului de gandire economica din tarile occidentale

“mainstream economics” - Realizarea distincției dintre keynesism, neokeynesism și

postkeynesism; - Explicarea mecanismului de multiplicare a venitului pe baza

multiplicatoriului de investiții. - Analiza limitelor teoriilor economice prezentate anterior - Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior

învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul, marginalismul și keynesismul, neokeynesismul și postkeynesismul

- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției neo keynesismului și postkeynesismului la gândirea economică contemporană Lista echipamentelor necesare studiului

Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Samuelson Paul – Economie politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000 Cuvinte cheie : neokeynesismul, teoria cresterii sau dezvoltarii economice, sintagma “stop and go”, expansiune economică, recesiune economică, “sinteza neoclasica”, ganditorii eterodocsi,“postkeynesism, “mainstream economics” Texte explicative

EVOLUTIA POSTBELICA A KEYNESISMULUI – NEOKEYNESISMUL SI POSTKEYNESISMUL

PREOCUPARI DE DINAMIZARE A MACROANALIZEI KEYNESISTE – NEOKEYNESISMUL Deceniile de la mijlocul secolului al XX-lea, au fost marcate de cresterea importantei si audientei keynesismului in gandirea economica din tarile dezvoltate si de practica interventiei statului in economie.Sfarsitul celui de-al doi-lea razboi mondial si prabusirea fostelor colonii au adus schimbari substantiale in raportul de forte, la scara internationala si nationala, ceea ce a determinat modificari importante in gandirea economica.Cresterea continua a interdependentelor dintre statele lumii, accentuate de revolutia tehnico-stiintifica din perioada postbelica, pe fondul complicarii mecanismului de functionare a economiei mondiale, au adus in atentia specialistilor, o serie de probleme generale, cum ar fi: sporirea avutiei nationale, cresterea nivelului de trai si a competitivitatii, blocaje si crize economice, coexistenta sistemelor economiei de piata cu cele comuniste,etc.De asemenea, tarile lumii s-au confruntat in aceasta perioada cu probleme specifice, care tineau

de nivelul de dezvoltare si de sistemul social-politic adoptat. In tarile dezvoltate, se remarcau astfel, preocupari privind cresterea economica si adoptarea unei politici interventioniste optime din partea statului pentru a asigura o asemenea orientare, tarile socialiste erau preocupate de reorganizarea structurii economice pe baza proprietatii colective, de stat si cooperatiste, iar tarile lumii a treia, erau interesate de lichidarea subdezvoltarii.In perioada postbelica, se pot distinge trei etape ale dezvoltarii gandirii economice:Etapa 1945 – 1971: accentul a fost pus pe reconstructia si relansarea economica, fapt care a dus la aparitia teoriilor cresterii sau dezvoltarii economice, coexistand cu teoria keynesista adoptata de tarile occidentale dezvoltate si teoria marxista a reproductiei largite, din tarile est-europene.Etapa 1971 – 1989: s-a acordat o importanta deosebita practicii economice, in vederea rezolvarii disfunctionalitatilor sistemelor economice, respectiv crizele ciclice si de sistem din tarile occidentale, culminand cu criza din anii 1974/1975. Pe de alta parte, in aceasta etapa, economia mondiala se confrunta si cu slaba eficienta a economiilor planificate, fapt care a determinat accentuarea controverselor teoretice si ideologice dintre “est” si “vest”. Etapa ulterioara anului 1989: la nivelul economiei mon-diale se urmareste relansarea economica internationala, in conditiile tranzitiei fostelor tari comuniste la economia de piata, ceea ce a dus la aparitia unor noi teorii ale tranzitiei de la socialism la capitalism.In acest context, continuarea si amplificarea dezbaterilor privind locul si rolul keynesismului in gandirea economica a secolului XX, a consacrat acest curent de gandire, in ciuda interpretarilor foarte diferite si a contestarilor care s-au manifestat.Majoritatea economistilor si factorilor de decizie din tarile occidentale au considerat doctrina keynesista, ca fiind fundamentul teoretic esential in explicarea procesului de relansare economica, printre acestia numarandu-se: Joan Robinson, Nicholas Kaldor, Roy Harrod, Edward Domar, Robert Klein, James Tobin, si altii.Semnaland inconsecventele teoriei keynesiste, sustinatorii sai au contribuit la perfectionarea acesteia, prin preocuparile pe care le-au manifestat, printr-o abordare dinamica a proceselor economice pe termen lung, precum si prin analiza mai aprofundata a sferei productiei, pornind de la relatia dintre consum si economii, de la rolul investitiilor de capital in sporirea cheltuielilor si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca. Datorita propunerilor de perfectionare si dezvoltare a teoriei si politicii economice pe care le-au facut, adeptii teoriei keynesiste s-au facut cunoscuti in lumea stiintifica sub denumirea de neokeynesisti. JOAN ROBINSON (1903 – 1983)

Lucrari principale: “Acumulare si capital”(1956), “Eseuri in teoria cresterii economice” (1962), “Reflectii privind teoria comertului international”(1974), ”Contributii la economia moderna” (1978) etc. Joan Robinson a fost sefa catedrei de economie de la Cambridge in perioada 1965-1971, si a devenit discipol al lui J.M.Keynes inca din 1931. Pe parcursul timpului, prin studiile pe care le-a facut si prin lucrarile publicate, ea si-a adus o contributie remarcabila la stiinta economica de orientare keynesista.Astfel, ea face distinctie intre timpul istoric si cel logic, remarcand deosebiri intre modul in care economistii percep si utilizeaza factorul timp. Modelul economic elaborat pe baza teoriei neoclasice si a echilibrului economic general, are in vedere timpul logic, respectiv succesiunea uniforma a timpului, nefacand deosebire intre trecut si viitor. Modelele keynesiste, care recunosc incertitudinea, iau in consideratie timpul istoric si tin cont de invatamintele trecutului si de anticipatiile viitorului.J. Robinson apreciaza modelele bazate pe timpul istoric ca fiind mai relevante pe plan teoretic si mai aproape de realitate.Ea se preocupa, in acelasi timp, indeaproape, de teoria cresterii, dezvoltand un model in care rata investitiei constituie variabila fundamentala. J. Robinson demonstreaza modul in care se poate determina, pe aceasta baza, nivelul consumului, cel al economisirii si in special nivelul profitului, care la randul sau influenteaza deciziile investitionale viitoare.De asemenea, face o sinteza a tipologiei modelelor de crestere economica si realizeaza o analiza critica a acestora, respectiv: modelului clasic, modelului neoclasic si modelului keynesist.Joan Robinson a intervenit si in alte domenii de cercetare: dezvoltare, comert international, istoria gandirii economice, filosofia economica, iar spre sfarsitul vietii a devenit tot mai ostila fata de noua directie conservatoare si formalista adoptata de teoria economica. NICHOLAS KALDOR (1908 – 1983) Lucrari principale: “Acumularea de capital si cresterea economica”(1961), “Factorii strategici ai dezvoltarii economice” (1967), “Limitele teoriei generale” (1983), “Economie fara echilibru” (1984) etc Nicholas Kaldor, s-a nascut la Budapesta, in Ungaria si a studiat la Berlin si la Londra, fiind licentiat al London School of Economics, unde , de altfel a si predat. Aparitia “Teoriei generale” a reprezentat un punct de referinta al carierei sale, deoarece N.Kaldor se dedica atunci, construirii pe aceasta baza a unei teorii a ciclurilor, in scopul de a izola factorii determinanti, tinand cont de instabilitatea investitiei. Prin studiile sale, el face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii economice pe baze keynesiste, prin includerea in model a problemei

repartitiei venitului national si analizei functiei progresului tehnic autonom (fara investitii), precum si a celui dependent de cresterea investitiilor. Lucrari principale: “Acumularea de capital si cresterea economica”(1961), “Factorii strategici ai dezvoltarii economice” (1967), “Limitele teoriei generale” (1983), “Economie fara echilibru” (1984) etc. Prin opera sa vasta, Kaldor a adus contributii importante intr-o serie intreaga de domenii ale stiintei economice, ca de exemplu: valoare si repartitie, moneda, fiscalitate, capital, dezvoltare, progres tehnic, economia bunastarii, comert international. Reformator, adversar inversunat al monetarismului, discipol critic al lui Keynes, N.Kaldor si-a manifestat interesul atat fata de latura teoretica, cat si de cea practica, a politicii economice. ROY HARROD (1901 - 1978) MODELUL DE CRESTERE ECONOMICA “HARROD – DOMAR” Lucrari principale: “Spre o teorie a dinamicii economice” (1948), “Fundamentele logicii inductive”(1956), “Politica si inflatie”(1958), “Spre o noua politica economica”(1967), “Dinamica economica”(1973) etc. Roy Harrod studiaza la Oxford literatura clasica, istoria veche si filosofia, pentru ca apoi sa mearga la Cambridge, unde sub indrumarea lui Keynes, caruia ii devine prieten si colaborator, sa studieze economia. Harrod este cunoscut, in primul rand , ca fiind creatorul teoriei moderne a cresterii economice, pe care, in esenta, e elaborat-o inainte de razboi. Inca de la primul sau articol publicat in 1930, Harrod introduce o inovatie teoretica importanta in cadrul dezvoltarii teoriei concurentei monopoliste, si anume curba venitului marginal, pentru ca apoi sa dezvolte conceptul de multiplicator al comertului exterior. Harrod incearca sa dinamizeze analiza continuta in “Teoria generala”, careia ii reproseaza caracterul static, elaborand impreuna cu economistul nord-american Evsey Domar, celebrul model al cresterii economice “Harrod-Domar”. Pornind de la modelul lui Keynes, ei extind aria investigatiei la o serie de variabile economice independente, de care depinde dinamica economica, si anume: cresterea populatiei, progresul tehnic si cresterea productivitatii muncii. Cei doi urmareau sa explice, pe de o parte, relatiile functionale dintre variabilele modelului cresterii economice si volumul acumularii de capital, si tipurile de crestere economica, pe de alta parte. Pe langa multiplicatorul lui Keynes, Harrod si Domar mai folosesc alti doi indicatori:

coeficientul capitalului (C ), introdus de Harrod, si care arata de cat capital este nevoie (investitia suplimentara, respectiv acumularea de capital) pentru a spori venitul cu o unitate. Coeficientul mediu de capital este C = K / Y, iar coeficientul marginal al capitalului este C = I / /\Y. eficienta investitiilor , care arata cu cat poate spori venitul pe fiecare unitate din ultima investitie de capital facuta (i = /\Y / I). In final, modelul “Harrod-Domar”se bazeaza pe relatia dintre rata cresterii productiei nationale (G = /\Y / Y), inclinatia spre economisire a comunitatii (s), pe care Harrod o considera relativ stabila si ceoficientul marginal al capitalullui (C = I / /\Y). Derivata din egalitatea keynesista intre investitii si economii, relatia is forma GC = s. Pentru a corecta dezechilibrele din economie, neokeynesistii propun o politica economica de interventie a statului in economie, mai flexibila decat cea propusa de Keynes, tinand cont de caracterul mai deschis la economiilor de piata contemporane si de relatiile economice internationale. R.Harrod denumeste aceasta politica prin sintagma “stop and go”. ceea ce semnifica “franare si stimulare” a initiativelor particulare cu ajutorul parghiilor de care dispune statul la scara macroeconomica.

Aceste parghii sunt utilizate diferentiat, in functie de conjunctura economica, respectiv impozite si dobanzi mari in perioada de expansiune economica si invers, impozite si dobanzi mici in perioada de recesiune economica. GANDIREA ECONOMICA CONVENTIONALA DIN TARILE OCCIDENTALE (“MAINSTREAM ECONOMICS”) – SINTEZA NEOCLASICA

Prezentarea keynesismului si implicit a dirijismului, ca o revolutie in gandirea economica, a impus anumite reserve in mediul occidental, dominat de economia liberala neoclasica. Absolutizarea deosebirilor dintre keynesism si neoclasicism risca sa provoace o ruptura iremediabila in gandirea economica, in conditiile in care majoritatea teoreticienilor si profesorilor din economie continuau sa aiba o formatie neoclasica, in timp ce majoritatea oamenilor politici au aderat la keynesism si dirijism.

Urmarind sa evite aceasta scindare si sa refaca unitatea de principiu a majoritatii specialistilor, o serie de economisti, cu predilectie nordamericani, deschisi dialogului, au descoperit unele de puncte de contact intre cele doua curente de gandire principale. Un rol esential in acest demers metodologic si teoretic, l-a avut economistul nordamerican P.A.Samuelson, laureat al premiului Nobel in 1970, iar

rezultatul este cunoscut sub denumirea de “sinteza neoclasica”. Ideea de baza a “sintezei neoclasice” o constituie concluzia ca, intrucat functionarea reala a economiei contemporane presupune atat actiuni individuale la scara microeconomica, cat si masuri la scara macroeconomica, aceasta necesita in egala masura microanaliza neoclasica, precum si macroanaliza keynesista. Autorii “sintezei neoclasice” concluzioneaza ca cele doua curente de gandire, neoclasicismul si keynesismul, nu sunt opuse, ci complementare: fiecare abordeaza si rezolva probleme ce tin de un anumit domeniu sau sector, ambele fiind insa necesare functionarii economiei mixte in ansamblu.

In virtutea acestor argumente, majoritatea economistilor occidentali au adoptat “sinteza neoclasica”, ca reprezentand principalul curent de gandire economica din tarile occidentale (“mainstream economics”). Exceptie de la aceasta regula, o constituie ganditorii ultraliberali (monetaristii, in frunte cu Milton Friedman), o parte din ganditorii eterodocsi (institutionalistii nordamericani, printre care si J. Galbraith), dar si postkeynesistii, care nu asimileaza gandirea neoclasica. PAUL SAMUELSON (n. 1915) Lucrari principale: “O sinteza a principiului acceleratorului si al multiplicatorului”(1939), “Fundamentele analizei economice” (1947), “Economics: O analiza introductive”(1948), “Teoria economica si matematica”(1952), “Programarea lineara si analiza matematica”(1958), “Aspecte analitice ale politicii antiinfla-tioniste” (1960) etc. Kenneth Arrow il caracterizeaza pe P. Samuelson ca fiind “unul dintre cei mai mari economisti teoreticieni ai tuturor timpurilor”. Printre primele sale contributii marcante in gandirea economica, trebuiesc remarcate elementele de innoire pe care le introduce in teoria consumatorului, prin teoria expunerii preferintelor, sistematizarea combinarii multiplicatorului si a acceleratorului, pentru a oferi un nou instrument de analiza fluctuatiilor pe termen scurt. De asemenea, realizeaza analiza avantajului pe care-l reprezinta comertul liber intre doua state si clarifica conditiile in care comertul international asigura egalizarea pretului factorilor de productie intre tari. P.Samuelson introduce formalizarea matematica in teoria economica si recurgand la o metodologie unificata, releva eficacitatea acesteia in analiza unor domenii diferite, cum ar fi microeconomia (productia, comportamentul consumatorului), macroeconomia, comertul international, finantele publice, etc. Publicarea in 1948 a lucrarii sale “Economics” ii ofera ocazia de a combina elemente ale teoriei clasice, marginaliste si keynesiste, de microeconomie si

de macroeconomie, realizand o analiza a factorilor determinanti ai venitului national, ai teoriei productiei si preturilor, precum si ai repartitiei. Lucrarile teoretice ale lui P.Samuelson continua in domenii noi, cum ar fi: teoria bunastarii, echilibrului general, binelui colectiv, cresterii echilibrate, interpretarii curbei lui Phillips, analizei capitalului (participand la controversele provocate cu Scoala de la Cambridge). Opera sa a reprezentat o urmarire a principalelor mari probleme economice ale timpului nostru, si chiar daca nu a dat numele sau unei scoli, el a fost principalul reprezentant al “sintezei neoclasice”, acest larg curent al anilor ’50 si ’60, urmat de marea majoritate a economistilor din perioada respective. P.Samuelson personifica o dubla oscilatie, intre vechea economie politica teoretica si noua stiinta economica formalizata, intre suprematia britanica din primele doua decenii ale secolului XX si noua suprematie americana din gandirea economica. CRIZA NEOKEYNESISMULUI SI DIRIJISMULUI IN ULTIMA TR EIME A SECOLULUI XX. POSTKEYNESISMUL Consecintele neprevazute ale dirijismului pe termen lung, cu predilectie inflatia (“taratoare” si apoi “galopanta”) si somajul, care au inceput sa se manifeste odata cu stagnarea economica (stagflatia) au alimentat criticile neoliberale impotriva neokeynesismului, declansand o adevarata criza a acestuia la sfarsitul deceniului 7 si inceputul deceniului 8 ale secolului XX, agravata de criza mondiala de la inceputul anilor ’80. Contestarea keynesismului si dirijismului au atins cota cea mai inalta intre anii 1965-1975, sub forma “controversei monetariste”. Multitudinea disfunctionalitatilor din economiile nationale si din economia mondiala, precum si greselile de politica economica facute de unele tari, demonstrau ca intreaga gandire economica se afla in criza, nefiind capabila sa ofere solutii eficiente si rapide acestor probleme. Generatiile mai tinere de adepti ai gandirii economice keynesiste, au recunoscut valabilitatea unor critici adresate doctrinei lui Keynes, dar si fisurile teoretice ale adversarilor lor. Astfel, pentru a se delimita de ceilalti protagonisti ai contro-verselor ideologice din stiinta economica, ei s-au autointitulat postkeynesisti. Semnificatia termenului de postkeynesism este dubla: pe de o parte, din punct de vedere cronologic, se refera la toti economistii occidentali de orientare conventionala, adepti ai sintezei neoclasice de dupa Keynes, pe de alta parte, din punct de vedere metodologic, se refera la acei economisti occidentali care se considera adepti ai lui Keynes, dar si-au extins aria de

cercetare dincolo de problemele de macroanaliza si au apelat la surse de informare mai complexe. Postkeynesistii recunosc ca paradigma lor economica este insuficient precizata, aflandu-se in proces de formare. Ei sunt mai realisti si sustin ca aria de investigare economica trebuie extinsa atat la domeniul macroeconomic, dar si la cel micro- si mondoeconomic. La nivel macroeconomic sunt preocupati de probleme noi, cum ar fi studierea rolului institutiilor bancare si al marilor corporatii, studierea structurilor sociale, a problemelor repartitiei venitului national, ale inflatiei si cheltuielilor militare. Postkeynesistii considera ca scopul lor este acela de a explica lumea reala, si nu de a face modele abstracte, reafirmandu-si optiunea pentru dirijism. In privinta calitatii informatiei, considera ca numai trecutul poate fi cunoscut, pe cand viitorul este grevat de incertitudine. Ei sustin ca repartitia venitului este determinata de factorii institutionali si politici, distingand doua tipuri de venituri: reziduale (profitul) si contractuale (salariile si renta). Raporturile dintre acestea influenteaza intregul mecanism economic. Dinamica economica, in viziunea postkeynesista, are un caracter ciclic, procesul cresterii economice fiind insotit de dezechilibre. Alti reprezentanti importanti ai postkeynesismului, au fost J.Kregel, A.S.Eichner, A.Barrere, S.Weintraub, A.Angelopoulos, etc. Cu totii si-au adus aportul lor critic si constructiv la dezvoltarea gandirii economice, prin teorii demne de luat in seama, dar a caror valorificare a devenit mai dificila, datorita schimbarilor de directie ale gandirii economice contemporane, ca urmare a puternicei afirmari a neoclasicismului si neoliberalismului in preioada care a urmat prabusirii sistemelor totalitare din fostele tari socialiste. Rezumatul unității de învățare

EVOLUTIA POSTBELICA A KEYNESISMULUI – NEOKEYNESISMUL SI POSTKEYNESISMUL

NEOKEYNESISMUL Datorita propunerilor de perfectionare si dezvoltare a teoriei si politicii economice pe care le-au facut, adeptii teoriei keynesiste s-au facut cunoscuti in lumea stiintifica sub denumirea de neokeynesisti. JOAN ROBINSON (1903 – 1983)

Lucrari principale: “Acumulare si capital”(1956), “Eseuri in teoria cresterii economice” (1962), “Reflectii privind teoria comertului international”(1974), ”Contributii la economia moderna” (1978) etc. J. Robinson apreciaza modelele bazate pe timpul istoric ca fiind mai relevante pe plan teoretic si mai aproape de realitate.Ea se preocupa, in acelasi timp, indeaproape, de teoria cresterii, dezvoltand un model in care rata investitiei constituie variabila fundamentala. J. Robinson demonstreaza modul in care se poate determina, pe aceasta baza, nivelul consumului, cel al economisirii si in special nivelul profitului, care la randul sau influenteaza deciziile investitionale viitoare.De asemenea, face o sinteza a tipologiei modelelor de crestere economica si realizeaza o analiza critica a acestora, respectiv: modelului clasic, modelului neoclasic si modelului keynesist. NICHOLAS KALDOR (1908 – 1983) Lucrari principale: “Acumularea de capital si cresterea economica”(1961), “Factorii strategici ai dezvoltarii economice” (1967), “Limitele teoriei generale” (1983), “Economie fara echilibru” (1984) etc. Prin studiile sale, el face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii economice pe baze keynesiste, prin includerea in model a problemei repartitiei venitului national si analizei functiei progresului tehnic autonom (fara investitii), precum si a celui dependent de cresterea investitiilor Reformator, adversar inversunat al monetarismului, discipol critic al lui Keynes, N.Kaldor si-a manifestat interesul atat fata de latura teoretica, cat si de cea practica, a politicii economice. MODELUL DE CRESTERE ECONOMICA “HARROD – DOMAR” Harrod incearca sa dinamizeze analiza continuta in “Teoria generala”, careia ii reproseaza caracterul static, elaborand impreuna cu economistul nord-american Evsey Domar, celebrul model al cresterii economice “Harrod-Domar”.Pentru a corecta dezechilibrele din economie, neokeynesistii propun o politica economica de interventie a statului in economie, mai flexibila decat cea propusa de Keynes, tinand cont de caracterul mai deschis la economiilor de piata contemporane si de relatiile economice internationale.R.Harrod denumeste aceasta politica prin sintagma “stop and go”. ceea ce semnifica “franare si stimulare” a initiativelor particulare cu ajutorul parghiilor de care dispune statul la scara macroeconomica.

GANDIREA ECONOMICA CONVENTIONALA DIN TARILE OCCIDENTALE (“MAINSTREAM ECONOMICS”) – SINTEZA NEOCLASICA

Prezentarea keynesismului si implicit a dirijismului, ca o revolutie in gandirea economica, a impus anumite reserve in mediul occidental, dominat de economia liberala neoclasica.Absolutizarea deosebirilor dintre keynesism si neoclasicism risca sa provoace o ruptura iremediabila in gandirea economica, in conditiile in care majoritatea teoreticienilor si profesorilor din economie continuau sa aiba o formatie neoclasica, in timp ce majoritatea oamenilor politici au aderat la keynesism si dirijism.Urmarind sa evite aceasta scindare si sa refaca unitatea de principiu a majoritatii specialistilor, o serie de economisti, cu predilectie nordamericani, deschisi dialogului, au descoperit unele de puncte de contact intre cele doua curente de gandire principale.Un rol esential in acest demers metodologic si teoretic, l-a avut economistul nordamerican P.A.Samuelson, laureat al premiului Nobel in 1970, iar rezultatul este cunoscut sub denumirea de “sinteza neoclasica”. PAUL SAMUELSON (n. 1915) Lucrari principale: “O sinteza a principiului acceleratorului si al multiplicatorului”(1939), “Fundamentele analizei economice” (1947), “Economics: O analiza introductive”(1948), “Teoria economica si matematica”(1952), “Programarea lineara si analiza matematica”(1958), “Aspecte analitice ale politicii antiinfla-tioniste” (1960) etc. P.Samuelson introduce formalizarea matematica in teoria economica si recurgand la o metodologie unificata, releva eficacitatea acesteia in analiza unor domenii diferite, cum ar fi microeconomia (productia, comportamentul consumatorului), macroeconomia, comertul international, finantele publice, etc. POSTKEYNESISMUL Semnificatia termenului de postkeynesism este dubla: pe de o parte, din punct de vedere cronologic, se refera la toti economistii occidentali de orientare conventionala, adepti ai sintezei neoclasice de dupa Keynes, pe de alta parte, din punct de vedere metodologic, se refera la acei economisti occidentali care se considera adepti ai lui Keynes, dar si-au extins aria de cercetare dincolo de problemele de macroanaliza si au apelat la surse de informare mai complexe. Postkeynesistii recunosc ca paradigma lor

economica este insuficient precizata, aflandu-se in proces de formare. Ei sunt mai realisti si sustin ca aria de investigare economica trebuie extinsa atat la domeniul macroeconomic, dar si la cel micro- si mondoeconomic. Aplicație rezolvată: Expuneti si analizati în ce consta contributia “sintezei neoclasice” infaptuita de P. Samuelson. Ideea de baza a “sintezei neoclasice” o constituie concluzia ca, intrucat functionarea reala a economiei contemporane presupune atat actiuni individuale la scara microeconomica, cat si masuri la scara macroeconomica, aceasta necesita in egala masura microanaliza neoclasica, precum si macroanaliza keynesista. Autorii “sintezei neoclasice” concluzioneaza ca cele doua curente de gandire, neoclasicismul si keynesismul, nu sunt opuse, ci complementare: fiecare abordeaza si rezolva probleme ce tin de un anumit domeniu sau sector, ambele fiind insa necesare functionarii economiei mixte in ansamblu. Teste de autoevaluare I.Definiți conceptele și sintagmele : - neokeynesismul

...........................................................................................................5p - sintagma “stop and

go”,.....................................................................................................5p - ”ganditorii

eterodocsi“........................................................................................5p - postkeynesism....................................................................................5p - “mainstream economics”...................................................................5p

II. Numiți trei reprezentanți de marcă ai neokeynesismului și pentru fiecare dintre ei cel puțin 2 lucrări reprezentative.............................................. 15p III. Prezentați patru inovatii metodologice, teoretice si de politica economica ale urmasilor lui Keynes...........................................................................20 p IV.Interpretați următorul text economic” :

“De ce să ne vorbiţi de raritate? Sau de eficacitate? Sau de creştere? Sau de echitate? Aruncaţi, deci la rebut legile voastre ale ofertei şi cererii, teoriile voastre savante cu privire la formarea preţurilor şi piaţă. Distrugeţi culegerile voastre de precepte tradiţionale. Noi am intrat într-o eră nouă în care toate adevărurile de ieri au devenit erorile de astăzi; în care încercările de economisire ruinează investiţiile; în care un uragan sau un război sunt binefaceri ale cerului, în măsura în care asemenea dezastre creează locuri de muncă şi umplu pântecele şomerilor”.(Samuelson P.A. L’Économique, septiéme edition, tome I, Paris, Librairie Armond Colin, 1968, p.18, 382-383, 427)………………………………………………40p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de învățare .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de învățare din perspectivă Metodologică

.................................................................................................

.................................................................................................

A conținutului informațional ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Unitatea de învățare ce urmează abordează Neoclasicismul si neoliberalismul contemporan dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate.

Unitatea de învățare nr. 10

Neoclasicismul si neoliberalismul contemporan Listă cu subiecte ce vor fi tratate 1.Transformarile suferite de liberalismul neoclasic in perioada interbelica si inceputul perioadei postbelice 2. Colocviul W.Lippman si particularitatile neolibera-lismului 3.Conceptia economica a lui Fr. Hayek 4.Contributia lui Milton Friedman la dezvoltarea gandirii economice neoliberale Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie � un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-9)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � rezolvare de probleme � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut

economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor economice: “econometria”, economiile planificate, ,monopolul, liberalismul clasic de tipul “laissez-faire”,“denationalizarea banilor”, “stat al bunastarii”, suveranitatea consumatorului , “monetarism”, politica monetară, inflația, rata inflației, șomajul, rata șomajului “econometria”, economiile planificate, libertate(Hayek) statul de drept (Hayek) economia de piata , (Hayek) ordinea liberala, (Hayek) politica economica. (Hayek) ,monopolul, liberalismului clasic de tipul “laissez-faire”,“denationalizarea banilor”, optimizarea productiei) “stat al bunastarii”, suveranitatea consumatorului , libertatea de a alege. “monetarism”, politica monetară, inflația, rata inflației, șomajul, rata șomajului

- Înțelegerea și explicarea transformărilor suferite de liberalismul economic în perioada interbelică

- Prezentarea limitelor liberalismului tradițional - Explicarea nevoii de idei neoliberale pentru gândirea economică

postbelică - Explicarea conceptilor despre : libertate si statul de drept, despre

economia de piata si ordinea liberala, despre politica economica.în viziunea lui Fr. Hayek

- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul, marginalismul și keynesismul, neokeynesismul și postkeynesismul, neoclasicismul, liberalismul tradițional

- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției neoclasicismului și neoliberalismului la gândirea economică contemporană. Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector

Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Ciucur, Dumitru ; Gavrila, Ilie; Popescu, Constantin.- Economie: Teoria generală a economiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004 Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 Dobrotă N.- ABC-ul economiei de piaţă modernă, Casa de editură şi presă "Viaţa Românească", Bucureşti,1991. Popescu Constantin, Farmecul economiei, vol, Editura Renaissance, Bucureşti 2004 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Cuvinte cheie : “econometria”, economiile planificate, liberalismului clasic de tipul “laissez-faire”,“denationalizarea banilor”, optimizarea

productiei) suveranitatea consumatorului , “monetarism”, inflația, rata inflației, șomajul, rata șomajului Texte explicative NEOCLASICISMUL SI NEOLIBERALISMUL CONTEMPORAN TRANSFORMARILE SUFERITE DE LIBERALISMUL NEOCLASIC IN PERIOADA INTERBELICA SI INCEPUTUL PERIOADEI POSTBELICE Adaptarea liberalismului neoclasic la noua situatie din perioada interbelica si inceputul perioadei postbelice, dominate de keynesism, a reprezentat un imperativ impus atat de criticile care le-au fost adresate de catre proprii lor oponenti (keynesisti si marxisti), cat si de evidenta unor fenomene economice pe care nu le puteau explica sau controla.Prima lor reactie in acest sens, a constat in incercarea de examinare autocritica a propriei lor paradigme, ajungand astfel la concluzia, ca au acceptat cu prea multa usurinta ideea neinterventiei statului in economie.In al doilea rand, ei au recunoscut excesul lor de subiectivism in analizele economice, importanta exagerata acordata psiho-logiei si comportamentului individual al agentilor economici, precum si neincrederea fata de informatiile concrete, respectiv fata de studiul istoric al economiei.Ca o reactie venita din partea controverselor doctrinare ale perioadei respective, din curentul de ansamblu al gandirii economice neoclasice, s-au manifestat mai multe miscari de adaptare la noile cerinte ale realitatii:preocuparea pentru perfectionarea calculului economic rational, care a dus la aparitia unei discipline de granita, “econometria”, spre sfarsitul deceniului trei al secolului XX, reprezentantii principali ai acestui curent fiind norvegianul Ragnar Frish (1895-1973), laureat al premiului Nobel in 1969, Irving Fisher (1867-1947). Combaterea ideii de pasivitate a statului liberal, in cadrul Colocviului Walter Lippmann, care s-a tinut la Paris, in anul 1938. Cu aceasta ocazie, s-a propus interventia limitata a statutui contemporan in economie, in directia asigurarii unei concurente loiale, fara a interveni insa, in procesul formarii libere a preturilor pe baza mecanismelor pietei. COLOCVIUL WALTER LIPPMANN SI PARTICULARITATILE NEOLIBERALISMULUI In decursul deceniului patru al secolului XX, credibilitatea liberalismului traditional a suferit o diminuare importanta, atat sub impactul influentei exercitate de raspandirea dirijismului si a economiilor planificate, cat si sub aspectul dereglarilor structurale si functionale suferite de economiile de

piata. In acest context, reprezentantii de marca ai gandirii economice liberale, au luat decizia reexaminarii profunde a mesajului liberal, spre a-l putea adapta realitatilor economice. Astfel, din initiativa ziaristului american Walter Lippmann (n.1899), a fost convocat la Paris, in anul 1938, colocviul care-i poarta numele, scopul declarat fiind revigorarea liberalismului. Printre reprezentantii marcanti, au participat Ludwig von Mises, Fr. Hayek si altii. La baza dezbaterilor colocviului, s-a aflat lucrarea de baza a lui W.Lippmann, “O cercetare a principiilor unei societati bune”(1937), tradusa in limba franceza sub denumirea de “Cetatea libera”. Obiectivele colocviului au constat in: a) precizarea pozitiei liberale fata de starea reala a economiei de piata, precum si fata de curentele de gandire antiliberale. Conform viziunii lui W.Lippmann, principalul neajuns al vechiului liberalism consta in accentuarea unei false probleme, respectiv libertatea totala a agentilor economici si neinterventia statului pe piata, fapt care a dus la aparitia unor forme de organizare economica rigide (monopolurile), care au provocat blocaje in mecanismul pietei. El face distinctie intre concurenta, ca o stare normala a economiei si politica liberalismului clasic de tipul “laissez-faire”, care considera ca este periculoasa. b) recunoasterea faptului ca economia de piata nu functioneaza armonios, dupa cum pretinde liberalismul traditional, si ca atare trebuiesc reexaminate critic particularitatile acestuia. Fata de liberalismul traditional, care era catalogat ca fiind excesiv de individualist si haotic, participantii la colocviu preconizau un liberalism “renovat”, sub denumirea de “neoliberalism”, care insa se manifesta impotriva concentrarii firmelor si a formarii monopolurilor. Respingand formele excesive ale interventiei statului in econmie (dirijismul si planificarea), ei au recunoscut necesitatea unei imixtiuni limitate, reglementate juridic, cu scopul de a asigura desfasurarea concurentei dintre agentii economici in conditii cat mai bune. In concluzie: colocviul a schitat directiile principiale si masurile mai importante, in vederea solutionarii problemelor economice dificile si a renovarii liberalismului, respectiv restabilirea liberei concurente in economie. Statul trebuie sa creeze cadrul juridic adecvat, pentru desfasurarea nestingherita a concurentei, adica, sa ia masuri coercitive fata de cei ce incalca regulile concurentei loiale sau masuri de corectare a unor fenomene care submineaza stabilitatea monetara si deformeaza semnalele de piata prin fluctuatiile preturilor. CONCEPTIA ECONOMICA A LUI FRIEDRICH HAYEK (1899 – 1992)

Laureat al premilui Nobel pentru economie in 1974, Fr. Hayek s-a format ca cercetator si professor universitar in spiritul scolii psihologice de la Viena, predand apoi cursuri de stiinte economice si politice in Austria, Germania, Anglia si SUA. Pe plan politic, el a fost un ultraliberal. Rezultatele cercetarilor sale s-au concretizat intr-o opera vasta, acoperind mai multe domenii ale stiintelor sociale, de la economie politica si sociologie, la politica si filosofie. Lucrarea sa cea mai cunoscuta este “Calea spre servitute” (1944). Sinteza conceptiei neoliberale a lui Fr.Hayek despre societate si economia acesteia, in conditii de libertate si legalitate, este cuprinsa intr-o suita de trei lucrari aparute sub titlul “Lege, legislatie si libertate”, in perioada 1973-1979. Viziunea lui Fr.Hayek despre economie, se deosebeste atat de liberalismul clasic, care credea in existenta ordinii naturale, dar si de ganditorii contemporani, care utilizeaza in studierea fenomenelor economice metode imprumutate din alte stiinte. In centrul preocuparilor sale au stat principiile si logica unei civilizatii a libertatii, bazate pe indivizi activi, care isi urmaresc interesele si scopurile, fiind capabili sa aleaga metodele si caile cele mai eficiente pentru atingerea acestora. Din aceasta perspectiva, obiectul stiintei economice il constituie studiul comportamentului uman, in mod deosebit “urmarile neintentionate ale actiunilor individuale”. Dupa aprecierile sale, elementul central al stiintelor sociale este cel subiectiv, in acest domeniu nefiind posibil sa se stabileasca legi obiective. Ca atare, stiintele sociale sunt reglementate de psihologia si comporta-mentul indivizilor, si din aceasta cauza predictiile pe care le poate face stiinta economica au un caracter foarte general, fiind teoretice si nu istorice. Contributiile lui Fr.Hayek in domeniul stiintei economice s-au evidentiat in mod deosebit prin urmatoarele teorii: conceptia sa despre libertate si statul de drept, conceptia despre economia de piata si ordinea liberala, si conceptia despre politica economica. a) Conceptia despre libertate si statul de drept. Fr. Hayek considera ca valoarea suprema in societatea moderna prospera este libertatea, aceasta insemnand absenta oricarei constrangeri, respectiv posibilitatea indivizilor de a-si urmari scopurile, inclusiv de a face tranzactii cu alti parteneri. Asigurarea libertatii presupune existenta unei ordini legale, asigurate prin lege, care prevede reglementari obligatorii valabile pentru toti cetatenii. Fr. Hayek a explicat legatura stransa existenta intre libertate, ordinea in societate si domnia legii, respectiv intre ordinea spontana si ordinea de drept. El arata ca oamenii sunt liberi sa-si urmeze scopurile si ca urmare, in mod treptat se contureaza regulile de comportament, care apoi sunt intarite prin normele de drept. De asemenea, el este adeptul unui stat

activ, interventia acestuia fiind acceptabila in anumite limite si rezumata la anumite domenii, strict determinate prin lege. Rolul statului de drept este sa asigure o serie de servicii publice, domeniile in care se impune interventia statului fiind: cadrul legal al concurentei, ordinea publica, apararea nationala. Garantia functionnarii eficiente a statului de drept este, in opinia lui Hayek, separatia dintre puterea judecatoreasca, cea executiva si cea legislativa. Exista astfel, in conditiile in care legile sunt nediscrimina-torii, o compatibilitate deplinaintre libertate si statul de drept. b) Conceptia despre economia de piata si ordinea liberala. Fr. Hayek considera ca economia de piata este forma normala de existenta a unei societati civilizate. Aceasta are capacitatea de a se autoregla, si nu poate fi organizata in mod rational, pe baza unui plan elaborat in prealabil, datorita complexitatii ei si a volumului imens de cunostinte si informatii dispersate la scara intregii societati. Ordinea si organizarea economica se realizeaza prin libera concurenta si reprezinta adaptarea reciproca a numeroaselor actiuni individuale pe o piata. Economia de piata este, in viziunea lui Fr. Hayek, un “joc creator de bogatie”, care rezulta din rolul informativ al preturilor ca relee de transmitere a informatiilor, alocarea optima a resurselor (optimizarea productiei) si satisfacerea nevoilor (optimizarea consumului). c) Conceptia despre politica economica. Dupa cum am mentionat anterior, Fr. Hayek, recunoaste rolul activ, dar limitat al statului in economie, inclusiv dreptul sau de a mobiliza o parte din resursele de care dispun agentii economici prin sistemul de taxe si impozite, atunci cand interesele generale o cer. El critica politica monetara a statelor moderne, sugerand “denationalizarea banilor”,adica inlaturarea monopolului statului in emisiunea monetara si extinderea dreptului de emisiune la bancile particulare. In acest sens, Hayek considera ca, ciclicitatea si crizele economice se datoreaza excesului de bani din economie, ca urmare a unei emisiuni monetare excesive si a practicii deficitelor bugetare sau a sporirii nejustificate a banilor scripturali de catre bancile comerciale. In cadrul politicii fiscale, el considera ca fiind justificate numai doua categorii de impozite si anume: pentru acoperirea cheltuielilor de administratie si pentru bunurile colective (invatamant, sanatate, cultura), respingand categoric impozitele percepute, pentru ceea ce dirijistii numesc “dreptate sociala” si “stat al bunastarii”. Adept al teoriei “mainii invizibile” a lui Adam Smith si al teoriei pietelor a lui J.B. Say, considerat drept “ultraliberal” pe plan politic, Fr.Hayek a dezaprobat si criticat orice forma de control si de conducere centralizata a

economiei de catre stat. Importiva unei puternice interventii a statului in economie, el adduce sdoua categorii de argumente: politice si economice. CONTRIBUTIA LUI MILTON FRIEDMAN LA DEZVOLTAREA GAND IRII ECONOMICE NEOLIBERALE Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru stiinte economice in anul 1976, s-a impus inca de la sfarsitul anilor ’50, ca “sef” al Scolii de la Chicago si in acelasi timp, ca lider al opozitiei fata de interventionismul keynesist, ca cel mai activ sustinator al unui liberalism intransigent si principal inspirator al noilor politici economice aplicate incepand cu anii ’70.In enuntul filosofiei sale politice (“Capitalism si libertate” – 1962), el afirma ca mecanismul de piata este suficient pentru a regla cea mai mare parte a problemelor economice, puterea statului trebuind sa fie descentralizata si redusa la minimum, baza libertatii politice fiind libertatea agentilor economici. Diversele contributii ale lui M. Friedman exprima credinta sa ferma, ca mecanismul preturilor de piata poate rezolva problemele productiei si alocarii de resurse.Domeniile în care si-a adus contributiile cele mai importante au fost: teoria consumatorului, critica dirijismului, domeniul metodologiei si teoria monetara. a) Conceptia privind suveranitatea consumatorului sau libertatea de a alege. M. Friedman apara economia de piata bazata pe proprietatea privata si activitatea marilor corporatii, fiind un adept al individualismului si liberalismului, precum si al teoriei economice neoclasice. De asemena, M. Friedman apreciaza ca impulsul activitatii economice porneste de la consumatori, care prin capacitatea lor de a alege marfurile oferite de producatori, le orienteaza acestora activitatea. In concluzie, cheia unei bune functionari a economiei de piata este libertatea de alegere a oamenilor sau suveranitatea consumatorului. Aceasta se manifesta direct pe piata, iar resursele sunt alocate astfel incat dorintele consumatorului sa fie satisfacute. Elementul esential al acestui mecanism il reprezinta preturile, care, conform parerii lui M. Friedman, indeplinesc trei functii, si anume: - transmit informatii, - stimuleaza adoptarea celor mai ieftine metode de productie si folosirea cat mai eficienta a resurselor disponibile, - determina repartitia veniturilor. De asemenea, el considera ca, economia libera de piata are patru caracteristici definitorii: proprietatea particulara, consacrarea juridica a acesteia in legislatia tarii, neinterventia statului si un sistem monetar stabil.

b) Critica adusa de M. Friedman dirijismului. Milton Friedman, ca de altfel toti neoliberalii, critica interventia statului in economie, intrucat aceasta duce la acordarea de privilegii, favorizeaza coruptia si contine pericolul dictaturii. El se pronunta impotriva imixtiunii statului in fixarea preturilor, a subventiilor bugetare acordate industriei si agri-culturii, a practicii deficitelor bugetare, precum si impotriva “statului bunastarii generale”, respectiv a asigurarilor sociale pentru cei dezavantajati. c) Contributiile in domeniul metodologiei. M.Friedman abordeaza criteriile de validare a teoriilor economice, sustinand ca, criteriul de valabilitate al acestora trebuie sa fie capacitatea lor previzionala si nicidecum coerenta logica. De asemenea, se refera si la rolul modelelor economico-matematice, indoindu-se de utilitatea lor, si propune folosirea modelelor empirice, care ofera previziuni mai realiste. d) Teoria si politica monetara. Intrucat in centrul preocuparilor teoretice si practice ale lui Milton Friedman s-au aflat banii, rolul lor in functionarea economiei de piata si politica monetara, insusi numele sau este legat de expresia “monetarism”. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, monetaristii, in frunte cu Scoala de la Chicago condusa de M. Friedman, au dezvoltat teoria cantitativa a banilor, sustinand ideea primordialitatii banilor in economie.Punctul de plecare il constituie formula fundamentala a teoriei cantitative a banilor MV = PY (unde M = masa monetara; V = viteza de rotatie a banilor; P = indicele preturilor; Y = volumul marfurilor). M.Friedman, observa ca V si Y au un caracter constant, astfel incat le izoleaza sub forma unei constante (k), ajungand la concluzia ca, in aceste conditii, formula masei monetare necesare la un moment dat (Md) este: Md = kP. Cantitatea de bani influenteaza, in mare masura, variabilele macroeconomice, somajul si preturile. Inflatia, de altfel, este considerata ca un fenomen monetar, fiind principalul pericol pentru stabilitatea economica. Continutul politicii monetare preconizate de M.Friedman, consta in combaterea inflatiei si asigurarea stabilitatii preturilor, considerand somajul nu numai justificat, dar si util. El a introdus notiunea de “rata naturala a somajului”, considerat a fi acel nivel de somaj, care este o urmare fireasca a mecanismului de piata si care are consecinte positive asupra acesteia.

Rezumatul unității de învățare NEOCLASICISMUL SI NEOLIBERALISMUL CONTEMPORAN TRANSFORMARILE SUFERITE DE LIBERALISMUL NEOCLASIC IN PERIOADA INTERBELICA SI INCEPUTUL PERIOADEI POSTBELICE Ca o reactie venita din partea controverselor doctrinare din curentul de ansamblu al gandirii economice neoclasice, s-au manifestat mai multe miscari de adaptare la noile cerinte ale realitatii: -preocuparea pentru perfectionarea calculului economic rational, - efortul neoliberalilor germani, indeosebi Walter Eucken (1851-1950), cunoscuti sub denumirea de “ordoliberali”, de a depasi controversele sterile legate de metoda de cercetare (inductie sau deductie, istorie sau teorie,

- combaterea vehementa a proprietatii colective si a interventiei excesive a statului in economie COLOCVIUL WALTER LIPPMANN SI PARTICULARITATILE NEOLIBERALISMULUI Obiectivele colocviului au constat in:

a) precizarea pozitiei liberale fata de starea reala a economiei de piata, precum si fata de curentele de gandire antiliberale..

b) recunoasterea faptului ca economia de piata nu functioneaza armonios

In concluzie:colocviul a schitat directiile principiale si masurile mai importante, in vederea solutionarii problemelor economice dificile si a renovarii liberalismului, respectiv restabilirea liberei concurente in economie. CONCEPTIA ECONOMICA A LUI FRIEDRICH HAYEK Viziunea lui Fr.Hayek despre economie, se deosebeste atat de liberalismul clasic, dar si de ganditorii contemporani,. In centrul preocuparilor sale au stat principiile si logica unei civilizatii a libertatii, bazate pe indivizi activi, care isi urmaresc interesele si scopurile, fiind capabili sa aleaga metodele si caile cele mai eficiente pentru atingerea acestora. Contributiile lui Fr.Hayek in domeniul stiintei economice s-au evidentiat in mod deosebit prin urmatoarele teorii: conceptia sa despre libertate si statul de drept, conceptia

despre economia de piata si ordinea liberala, si conceptia despre politica economica. a) Conceptia despre libertate si statul de drept. b) Conceptia despre economia de piata si ordinea liberala. c) Conceptia despre politica economica. CONTRIBUTIA LUI MILTON FRIEDMAN (n.1912) LA DEZVOLT AREA GANDIRII ECONOMICE NEOLIBERALE Domeniile in care si-a adus contributiile cele mai importante au fost: teoria consumatorului, critica dirijismului, domeniul metodologiei si teoria monetara. a) Conceptia privind suveranitatea consumatorului sau libertatea de a alege. Preturile, conform parerii lui M. Friedman, indeplinesc trei functii, si anume: - transmit informatii, - stimuleaza adoptarea celor mai ieftine metode de productie si folosirea cat mai eficienta a resurselor disponibile, - determina repartitia veniturilor. De asemenea, el considera ca, economia libera de piata are patru caracteristici definitorii: proprietatea particulara, consacrarea juridica a acesteia in legislatia tarii, neinterventia statului si un sistem monetar stabil. b) Critica adusa de M. Friedman dirijismului. Milton Friedman, ca de altfel toti neoliberalii, critica interventia statului in economie, intrucat aceasta duce la acordarea de privilegii, favorizeaza coruptia si contine pericolul dictaturii. El se pronunta impotriva imixtiunii statului in fixarea preturilor, a subventiilor bugetare acordate industriei si agri-culturii, a practicii deficitelor bugetare, precum si impotriva “statului bunastarii generale”, respectiv a asigurarilor sociale pentru cei dezavantajati. c) Contributiile in domeniul metodologiei. M.Friedman abordeaza criteriile de validare a teoriilor economice, sustinand ca, criteriul de valabilitate al acestora trebuie sa fie capacitatea lor previzionala si nicidecum coerenta logica. De asemenea, se refera si la rolul modelelor economico-matematice, indoindu-se de utilitatea lor, si propune folosirea modelelor empirice, care ofera previziuni mai realiste.

d) Teoria si politica monetara. Intrucat in centrul preocuparilor teoretice si practice ale lui Milton Friedman s-au aflat banii, rolul lor in functionarea economiei de piata si politica monetara, insusi numele sau este legat de expresia “monetarism”. APLICAȚIE REZOLVATĂ Realizați un minieseu pe tema: Viziunea lui Fr.Hayek despre economie Obiectul stiintei economice il constituie studiul comportamentului uman, in mod deosebit “urmarile neintentionate ale actiunilor individuale”. Dupa aprecierile sale, elementul central al stiintelor sociale este cel subiectiv, in acest domeniu nefiind posibil sa se stabileasca legi obiective. Ca atare, stiintele sociale sunt reglementate de psihologia si comporta-mentul indivizilor, si din aceasta cauza predictiile pe care le poate face stiinta economica au un caracter foarte general, fiind teoretice si nu istorice.Contributiile lui Fr.Hayek in domeniul stiintei economice s-au evidentiat in mod deosebit prin urmatoarele teorii: conceptia sa despre libertate si statul de drept, conceptia despre economia de piata si ordinea liberala, si conceptia despre politica economica. Teste de autoevaluare I.Definiți următoarele concepte și categorii economice : - monetarism........................................................................... 5p -denaționalizarea banilor......................................................... 5p - econometria............................................................................ 5p - suveranitatea consumatorului..................................................5p II. Prezentați contribuțiile lui Friedman în domeniul metodologiei........10p III. Interpretați următorul text economic : “obiectul reformelor liberale consta in mentinerea si facilitarea diviziunii muncii in economia de schimb, fapt care presupune egalitatea de sanse si stabilirea si mentinerea jocului liber al fortelor economice printr-o actiune convenabila a statului”. (Milton Friedman).....................................................................................20p IV.Argumentați folosind obiectivele COLOCVIULUI WALTER LIPPMANN rolul fundamental al acestui eveniment în evoluția gândirii liberale.....20p

V.Realizați un minieseu de prezentare pe tema Contribuția lui lui M. Friedman la dezvoltarea gândirii economice valorificând:concepția despre despre “suveranitatea consumatorului” in cadrul economiei contemporane de piata, precum si concepția sa despre rolul banilor si al politicii monetare. ....................................................................................................................30p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de studiu .................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele propuse........................................................................................................................................................................................................................................ Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

.................................................................................................

.................................................................................................

A conținutului informațional ..................................................................................................................................................................................................

Unitatea de învățare ce urmează abordează Gândirea economică românească perioada antebelică dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acestaia.

Unitatea de învățare nr. 11 Gândirea economică românească perioada antebelică Listă subiecte ce vor fi tratate 1.Idei economice în operele cronicarilor 2.Consideraţii economice în opera lui Dimitrie Cantemir 3.Şcoala transilvană de gândire economică 4.Idei economice în cadrul socialismului utopic Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie � un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de învățare anterioare (de la 1-10)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � rezolvare de probleme � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut

economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: socialismul utopic,“daniile domneşti” mercantilismul, domnia ereditară a iobăgiei, proprietatea particulară modernă, libera iniţiativă, trebuinţe ale vieţii, economie naţional-statală, asociaţii de producţie şi muncă în comun, modernizarea activităţilor economice.

- Cunoașterea și descrierea, caracterizarea vieții social economice și politice în perioadele anterioare modernismului în România;

- Prezentarea selectivă a ideilor economice în operele cronicarilor,ale lui Dimitrie Cantemir, ale Școlii transilvane,

- Demonstrarea înțelegerii statutului economiei ca știință dar și ale economiei reale în evoluția socială;

- Demonstrarea tipului de gândire economică specific mercantilismului în opera lui Dimitrie Cantemir

- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea

contribuției cronicarilo, Școlii transilvane, a reprezentanților socialismului utopic la gândirea economică modernă și contemporană românească Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Cantemir D.-Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1956 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Sută Selegean – Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi contemporană, Editura ALL, Bucureşti, 1992,1994 * * * Antologia gândirii românesti. Secolele XV-XIX, Editura Politică, Bucureşti, 1967 * * * Texte din literatura economică din România. Secolul XIX, Editura Academiei, Bucureşti, 1960 Cuvinte cheie : socialismul utopic,mercantilismul, domnia ereditară, iobăgia, libera iniţiativă, economie naţional-statală, modernizarea activităţilor economice. Texte explicative Teoria economică era privită de economiştii români ca expresie a unor realităţi istoriceşte determinate şi a unor interese economice ori de altă natură, de asemenea, istoriceşte determinate. D. P Marţian sublinia că “economia politică nu este un teren încheiat, ci o ştiinţă ce creşte în toate dimensiunile, fiindcă trebuinţele poporului, prefăcându-se pe zi ce trece, dau scrutătorului noi implicări şi rezultate”. Ea este deci o ştiinţă deschisă, cu posibilităţi nelimitate de înnoire, dezvoltare.În mod firesc, gândirea economică românească s-a dezvoltat în contact cu cea din alte ţări, exponenţii ei manifestând o largă deschidere, receptivitate faţă de aceasta. Ei au preluat idei şi teorii din curente şi şcoli de gândire economică – ale

mercantilismului, liberalismului economic clasic, protecţionismului, socialismului utopic ş.a. din diverse ţări, pe care, de regulă, le-au interpretat în dependenţă de realităţile economiei româneşti şi le-au pus în slujba accelerării progresului acesteia, ceea ce le-a asigurat autenticitate, formularea unor idei şi teorii originale,care reprezintă contribuţii la dezvoltarea ştiinţei economice. Idei economice în operele cronicarilor În scrierile cronicarilor, alături de ideile privind originea şi comunitatea de viaţă a românilor din cele trei Ţări Române locuite de ei, întâlnimşi consideraţii economice. Susţinând rânduielile feudale, cronicarii au criticat abuzuri ale boierilor şi domnitorilor, tendinţa acestora de a se îmbogăţi cu orice preţ şi de a risipi, precum şi starea grea a ţăranilor. M. Costin condamna pe acei care “caută desfrânaţi numai în avuţie să strângă, care apoi totuşi se risipeşte”, acea “nesăţioasă hire a domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă”. I. Neculce aprecia că abuzurile şi samavolniciile boierilor şi domnitorilor duc la ruinarea ţării şi la starea deosebit de grea a ţăranilor. Cronicarii au dezvăluit consecinţele cotropirilor străine, distrugerile şi jafurile care le însoţeau pe acestea şi pericolul care-l prezentau pentru desfăşurarea firească a vieţii economico-sociale şi politice a românilor. I. Neculce arăta că tătarii au intrat în ţară “ca lupii într-o turmă de oi… Mâncau tot, şi pâne şi dobitoc, s-au jecmănit tot până la un cap de aţă”. Iar Gr. Ureche, referindu-se la turci şi la împărăţia lor, scria că “supt mâna lor şi supt jugul lor suntem şerbi” Consideraţii economice în opera lui Dimitrie Cantemir Dimitrie Cantemir (1673-1723), domnitor şi cărturar de talie europeană, cu preocupări filosofice, istorice şi literare, a formulat numeroase consideraţii economice, cu deosebire în celebra lucrare Descrierea Moldovei (1716). Astfel, în analiza genezei marii proprietăţi funciare boiereşti şi a relaţiilor de dependenţă a ţăranilor faţă de boieri, el pune un accent deosebit pe “daniile domneşti” şi pe aducerea unor ţărani şerbi din ţările învecinate. În acelaşi timp, el relevă împrejurări care au dus la extinderea marilor proprietăţi funciare boiereşti şi la transformarea ţăranilor liberi în şerbi, când scrie despre “răzeşii care şi-au înstrăinat moşia lor strămoşească din pricina sărăciei şi care asemenea au fost siliţi cu strâmbătate să-şi pună grumazul în jugul şerbiei”. D. Cantemir consideră că dominaţia otomană constituie o mare piedică în calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a resurselor acesteia în folosul locuitorilor săi. Tributul şi alte obligaţii către

Poarta Otomană şi diferiţi demnitari ai acesteia, precum şi desele schimbări de domnie, însoţite de creşterea tributului perceput la fiecare schimbare, îi afectează în mod deosebit pe ţărani, întrucât toate obligaţiile acestora “nu sunt hotărâte după puterile supuşilor, ci după măsura lăcomiei turcilor” şi “ambiţia celui ce năzuieşte la domnie”. Iar scurgerea peste hotarele ţării a unor imense sume de bani, pe care “trebuie să-i dea ţara, nu domnul din punga sa”, limitează posibilităţile de acumulări băneşti şi, deci,dezvoltarea activităţilor economice, cu toate că ţara dispune de numeroase bogăţii.Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea întăririi statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară spre a evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a opri scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în primul rând, dar şi sub alte forme, creşterea bogăţiei ţării, prin dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului exterior ş.a., consideraţii care se sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă, care, desigur, faţă de mercantilismul occidental sau din alte părţi ale lumii, are anumite particularităţi legate de problemele economice şi politice ale Ţărilor Române. Şcoala transilvană de gândire economică Dezvoltarea economiei românilor din Transilvania, unde ei erau populaţie majoritară, alături de care s-au aşezat şi alte populaţii, a fost multă vreme puternic afectată de faptul că Transilvania era inclusă în economia unui stat eterogen, precum şi de sistemul feudal devenit anacronic. Românii transilvăneni au fost nevoiţi să lupte timp îndelungat împotriva asupritorilor străini. S. Bărnuţiu condamnă societatea feudală şi legislaţia acesteia care conferă stăpânitorilor toate drepturile, iar poporului numai îndatoriri, pe care “l-a legat de glie”, şi “nimiceşte industria şi comerţul, stinge artele şi ştiinţele” Aceste împrejurări au determinat constituirea şi afirmarea şcolii transilvane de gândire economică, cu contribuţii ale autorilor memorandumurilor din anii 1791 şi 1804, ale lui Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Avram Iancu, Ion Roman.În cadrul acestei şcoli se întâlnesc deosebiri de opinii, dar coordonatele ei fundamentale sunt înfăptuirea tranziţiei în modernitate şi realizarea dezideratului: “Noi vrem să ne unim cu ţara!”, exprimat la întrunirea din anul 1848 pe Câmpia Blajului.Promotorii acestei şcoli au pornit de la rolul factorului economic în emanciparea oricărui popor şi în accelerarea evoluţiei sale spre modernitate. I. Roman arăta că “nici o ţară nu e în stare a face paşi serioşi spre o civilizaţie, fără a fi pus mai întâi fundamentul la un progres economic”. În acelaşi timp, exponenţii şcolii transilvane considerau că economia modernă este

economie naţional-statală. G. Bariţiu sublinia că puterea unui popor, “prezentul şi viitorul său zac în unirea Naţională,Iar I. Roman arăta că sistemul economic este “piatra fundamentală pe care se aşează şi se zideşte edificiul politic naţional al oricărui popor cu aspiraţiuni de progres în cultură”. Cu ajutorul acestor idei şi pornind, desigur, de la comunitatea vieţii economice a românilor de pe întreg teritoriul pe care ei s-au format ca popor şi naţiune, exponenţii şcolii transilvane au susţinut imperativul constituirii statului naţional unitar român. Din perspectiva evoluţiei în modernitate, ei au investigat toate problemele dezvoltării economiei transilvănene. Întrucât dezvoltarea agriculturii era puternic grevată de raporturile feudale, revoluţionarii de la 1848 subliniau că naţiunea română “cere fără întârziere desfiinţarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea iobagilor”. După abolirea iobăgiei, atenţia a fost concentrată asupra lichidării rămăşiţelor raporturilor feudale şi a modernizării agriculturii sub aspect tehnic, agrotehnic, economic etc. Atenţia deosebită acordată agriculturii se explică prin înţelegerea locului şi rolului ei în cadrul economiei moderne, dar şi prin aceea că ea era ocupaţia de bază a românilor transilvăneni. Nu erau omise, desigur, celelalte ramuri ale economiei. Astfel, G. Bariţiu sublinia necesitatea luării măsurilor “pentru înflorirea agriculturii, meseriilor şi comerţului”, iar I. Roman menţiona că fără industrie “pe lângă care trebuie să se învârtă toată activitatea economică a unui popor, cum se învârt planetele pe lângă au utilizat idei ale liberalismului economic şi ale protecţionismului, preluate de la diferite şcoli de gândire economică, având în vedere, desigur, împrejurările din Transilvania. Astfel, ideile despre “slobozenia fiecărei meserii şi îndeletniciri omeneşti” erau utilizate pentru a susţine desfiinţarea iobăgiei şi accesul românilor la toate activităţile economice, libertatea individuală, proprietatea particulară modernă şi libera iniţiativă. Iar idei ale protecţionismului au fost utilizate pentru a apăra economia transilvăneană de concurenţa produselor din provincii mai dezvoltate ale imperiului şi din ţări dezvoltate industrial şi a impulsiona dezvoltarea ei. Şcoala transilvană de gândire economică a contribuit substanţial la pregătirea pe plan teoretic a desăvârşirii formării statului naţional unitar român şi la stimularea iniţiativelor în vederea înscrierii ţării în modernitate. Idei economice în cadrul socialismului utopic Idei ale socialismului utopic european au fost receptate şi utilizate pentru a formula soluţii la probleme ale dezvoltării economico-sociale a ţării noastre. Unul dintre promotorii acestor idei a fost T. Diamant, care a propovăduit doctrina societară a lui Ch. Fourier şi a iniţiat aplicarea ei în ţara noastră,

prin organizarea, împreună cu boierul Manolache Bălăceanu, a Societăţii agricole-manufacturiere la Scăieni-Prahova (1835). În demersul pentru reorganizarea societăţii, el a pornit de la constatarea luptei dintre bogaţi şi săraci, dintre “cei ce au şi cei ce nu au” şi a formulat soluţia potrivit căreia numai prin sporirea substanţială a producţiei de bunuri materiale este “cu putinţă de a da celor ce n-au, fără a lua de la cei ce au”. Oricare societate, sublinia T. Diamant, este datoare “să asigure fiecăruia dintre membrii ei cele dintâi trebuinţe ale vieţii .El vedea realizabil acest deziderat prin asociere voluntară, înfiinţarea unor asociaţii agricole-manufacturiere ca “centre pentru diferite lucrări agricole, industriale şi comerciale”. Organizarea, cu concursul claselor avute, a unor asemenea asociaţii , de producţie şi muncă în comun, şi generalizarea lor va duce la îmbunătăţirea situaţiei materiale şi morale a claselor de jos şi la reorganizarea întregii societăţi. Dincolo de utopismul lui T. Diamant, reţin atenţia ideile avansate de el cu privire la necesitatea diversificării şi modernizării activităţilor economice, la utilizarea eficientă a resurselor, la educaţie, inclusiv cea economică ş.a. Adept al doctrinei societare a lui Ch. Fourier, T. Diamant a avut în permanenţă în vedere problemele concrete din Ţările Române legate de trecerea de la sistemul feudal la forme de viaţă modernă, dând ideii de dezvoltare şi modernizare un pronunţat sens social. Rezumatul unității de învățare Cronicarii au dezvăluit consecinţele cotropirilor străine, distrugerile şi jafurile care le însoţeau pe acestea şi pericolul care-l prezentau pentru desfăşurarea firească a vieţii economico-sociale şi politice a românilor. Dimitrie Cantemir domnitor şi cărturar de talie europeană, cu preocupări filosofice, istorice şi literare, a formulat numeroase consideraţii economice, cu deosebire în celebra lucrare Descrierea Moldovei (1716). D. Cantemir consideră că dominaţia otomană constituie o mare piedică în calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a resurselor acesteia în folosul locuitorilor săi. Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea întăririi statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară spre a evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a opri scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în primul rând, dar şi sub alte forme, creşterea bogăţiei ţării, prin dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului exterior ş.a., consideraţii care se sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă, care, desigur, faţă de mercantilismul occidental sau din alte părţi ale lumii,

are anumite particularităţi legate de problemele economice şi politice ale Ţărilor Române. Exponenţii şcolii transilvane considerau că economia modernă este economie naţional-statală.Din perspectiva evoluţiei în modernitate, ei au investigat toate problemele dezvoltării economiei transilvănene. Atenţia deosebită acordată agriculturii se explică prin înţelegerea locului şi rolului ei în cadrul economiei moderne, dar şi prin aceea că ea era ocupaţia de bază a românilor transilvăneni. Nu erau omise, desigur, celelalte ramuri ale economiei. Idei ale protecţionismului au fost utilizate pentru a apăra economia transilvăneană de concurenţa produselor din provincii mai dezvoltate ale imperiului şi din ţări dezvoltate industrial şi a impulsiona dezvoltarea ei. Idei ale socialismului utopic european au fost receptate şi utilizate pentru a formula soluţii la probleme ale dezvoltării economico-sociale a ţării noastre. Unul dintre promotorii acestor idei a fost T. Diamant Dincolo de utopismul lui ,reţin atenţia ideile avansate de el cu privire la necesitatea diversificării şi modernizării activităţilor economice, la utilizarea eficientă a resurselor, la educaţie, inclusiv cea economică ş.a. T. Diamant a avut în permanenţă în vedere problemele concrete din Ţările Române legate de trecerea de la sistemul feudal la forme de viaţă modernă, dând ideii de dezvoltare şi modernizare un pronunţat sens social. Aplicaţie rezolvată Argumentați încadrarea ideilor economice ale lui Dimitrie Cantemir în curentul mercantilism. Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea întăririi statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară spre a evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a opri scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în primul rând, dar şi sub alte forme, creşterea bogăţiei ţării, prin dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului exterior ş.a., consideraţii care se sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă Teste de autoevaluare I.Precizați ce caracteristică de ordin metodologic se desprinde din următorul text :

“economia politică nu este un teren încheiat, ci o ştiinţă ce creşte în toate dimensiunile, fiindcă trebuinţele poporului, prefăcându-se pe zi ce trece, dau scrutătorului noi implicări şi rezultate”.(D.P.Marțian).................... 20p II.Interpretați următoarele idei din opera lui Dimitrie Cantemir : ”Iar scurgerea peste hotarele ţării a unor imense sume de bani, pe care “trebuie să-i dea ţara, nu domnul din punga sa”, limitează posibilităţile de acumulări băneşti şi, deci,dezvoltarea activităţilor economice, cu toate că ţara dispune de numeroase bogăţii”..........................................................30p III. Argumentați conținutul utopic al ideilor lui T.Diamant folosind exemple din cadrul textelor explicative.....................................................30p IV.Enumerați câteva idei ale protecționismului identificate în cadrul scolii transilvane .................................................................................................20p Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit! Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți întâmpinate în această unitate de studiu ..................................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte modalități de a aborda subiectele.................................................................................................................................................................................................................................... Propune aici alte forme de evaluare .................................................................................................................................................................................................................................................... Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu din perspectivă Metodologică

.................................................................................................

................................................................................................. A conținutului informațional

.................................................................................................

.................................................................................................

Unitatea de învățare ce urmează abordează… Gândirea economică românească perioada interbelică dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii acestaia Unitatea de învățare nr. 12

GÂNDIREA ECONOMICĂ ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Listă subiecte ce vor fi tratate Partidele politice și principalele curente de gândire economică Gândirea economică a lui Mihail Manoilescu Gândirea economică a lui Virgil Madgearu Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

� elemente fundamentale de micro și macroeconomie � un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-10)

� competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic � realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut

economic � cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

Obiectivele unităţii de învățare - Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor

economice: burghezie industrială , burghezie financiară , sintagma “prin noi insine”, șomaj, inegalitati in venituri, “politica interventionista”, colectivismul, ”industria de seră”,“politica a portilor deschise” “constanta Manoilescu”, protectionismul,. productia bruta productia, neta , pluricultura, protectionismul vamal.

- Înțelegerea și explicarea specificului curentelor liberalism și țărănism în gândirea economică românească în perioada interbelică;

- Cunoașterea și explicarea prin comparație a sintagmelor ”prin noi înșine” cu politica ”porților deschise”;

- Identificarea elementelor progresiste specifice gândirii economice lui Mihail Manoilescu pe planul teoriei economice și pe plan metodologic;

- Înțelegerea și explicarea ”constanței economice ” a lui Mihail Manoilescu

- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul, marginalismul și keynesismul, neokeynesismul și postkeynesismul, neoclasicismul, liberalismul tradițional

- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate - Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea contribuției curentelor economice în perioada interbelică la gândirea economică contemporană. Lista echipamentelor necesare studiului Suportul de curs în format electronic și printat Calculator Cd Videoproiector Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare Madgearu Virgil, Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial, Bucureşti, 1995, Manoilescu Mihail, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, Bucureşti, 1986, Popescu Constantin, Farmecul economiei, vol, Editura Renaissance, Bucureşti 2004 Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie - Sinteze şi aplicaţii, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010 Cuvinte cheie : sintagma “prin noi insine”, “politica interventionista”, ”industria de seră”,“politica a portilor deschise” “constanta Manoilescu”, protectionismul.

Texte explicative

GÂNDIREA ECONOMICĂ ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

PARTIDELE POLITICE SI PRINCIPALELE CURENTE DE GANDIRE ECONOMICA Viata economica si social-politica a Romaniei interbelice a reprezentat o continuare a dezvoltarii pe baze moderne a tarii nostre, inceputa inca din secolul XIX, in special dupa evenimentele petrecute in 1821, 1848, 1859, 1864 si 1877. Ca urmare a reformei agrare legiferate in 1921, puterea economica a clasei mosieresti s-a restrans, iar partidul conservator a fost impins pe un plan secundar in viata politica romaneasca. In aceste conditii s-a extins numeric clasa de mijloc (burghezia), consolidandu-se asfel puterea principalului ei partid, partidul national-liberal. Alaturi de acesta, pe scena politica romaneasca, se confruntau si alte formatiuni politice de vocatie democratica, si anume: partidul national din Transilvania (creat in 1869 de Iuliu Maniu), partidul taranist (creat de Ion Mihalache in anul 1918), care vor forma ulterior impreuna partidul national-taranesc (1926), partidul poporului (infiintat in 1918 de generalul Alexandru Averescu) si partidul national (creat in 1910 sub denumirea de partid nationalist-democratic si condus de cunoscutul istoric Nicolae Iorga).

a) Curentul liberal in gandirea economica romaneasca Gandirea economica liberala din perioada interbelica exprima, in esenta, interesele marii burghezii industriale si financiare autohtone, preocupata sa-si asigure suprematia economica si politica impotriva concurentei clasei capitaliste mai puternice din alte tari. Ea continua traditia gruparii democratice si radicale a liberalismului din secolul al XIX, fiind preocupata de realizarea unui complex economic national modern si eficient. Principalii reprezentanti ai curentului de gandire economica liberal, in Romania interbelica, au fost: Vintila I.C.Bratianu, C-tin. Bratianu, I.G.Duca, G.Tasca, M. Manoilescu, St.Zeletin, V. Slavescu, Mitita Constantinescu, etc.Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul romanesc anterior, urmatoarele trei elemente definitorii: ideea proprietatii private moderne, ca temelie a liberei initiative si a deplinei libertati de miscare a agentilor economici; ideea industrializarii Romaniei si a protejarii ei de concurenta straina; ideea prioritatii intereselor intreprinzatorilor autohtoni si a intereselor nationale, fata de interesele intreprinzatorilor si tarilor straine, sintetizata prin sintagma “prin noi insine”, propusa de Vintila

I.C.Bratianu inca din 1905 si adoptata ca principiu de politica economica de catre partidul national-liberal. Generatiile mai tinere de liberali, din perioada interbelica, au ajuns la concluzia ca doctrina liberala trebuie sa fie in acord cu noile evenimente, astfel incat au propus unele modificari ale acelor principii care dovedisera prea rigide (absolutizarea proprietatii private) sau care erau deja depasite (spre exemplu pasivitatea statului modern in economie). Principalele inovatii propuse de acesti ganditori, in scopul revigorarii doctrinei economice liberale, se refera la accentuarea rolului statului in sprijinirea procesului de industrializare a tarii si de dezvoltare a intreprinderilor private autohtone, precum si luarea in considerare a unor probleme sociale care au aparut ca urmare a efectelor negative ale economiei de piata (somaj, inegalitati in venituri, etc.). Inzestrata cu aceste noi contributii, doctrina economica liberala a fost denumita neoliberalism, curent reprezentat de ganditori importanti ai culturii romanesti, cum ar fi M.Manoilescu si St. Zeletin. In acest sens, M. Manoilescu considera ca accentul intereselor economice trebuie deplasat dinspre proprietatea privata, care nu trebuie absolutizata, catre stimularea initiativelor agentilor economici particulari, in timp ce St. Zeletin sustine ca esenta neoliberalismului consta in “politica interventionista”, respectiv in implicarea mai activa a statului in economie. b) Curentul taranist in gandirea economica romaneasca Doctrina taranista exprima optiunile de politica economica ale unor ganditori de formatie democratica, preocupati de soarta agriculturii si clasei taranimii la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, care respingeau ca directii de dezvoltare atat liberalismul, cat si socialismul. In perioada interbelica, gandirea taranista a devenit doctrina partidului taranesc infiintat de invatatorul argesean Ion Mihalache in 1918, devenit apoi partid national-taranesc in 1926, prin unirea cu partidul national din Transilvania, condus de Iuliu Maniu (1873-1955). Principalul ideolog al P.N.T. a fost Virgil Madgearu (1887-1940), alaturi de care si-au mai desfasurat activitatea si alti ganditori, cum ar fi: Ion Raducanu, C. Stere, M. Ralea etc. Elementul definitoriu al doctrinei taraniste, l-a reprezentat importanta preponderenta acordata clasei taranimii, considerate ca o clasa sociala omogena, precum si apararea proprietatii private mici si mijlocii. In viziunea acestor ganditori, taranimea avea interese specifice, diferite atat de interesele marii burghezii industriale si financiare, reprezentate de liberali, cat si de interesele muncitorimii.

Fiind ostili liberalismului, neoliberalismului si colectivismului, taranistii acorda prioritate agriculturii, in cadrul economiei nationale, lasand industria pe plan secundar si subordonand-o agriculturii. In consecinta, ei dezaproba politica de protejare a industriei nationale, pe care o considera “artificiala” (“industria de sera”) si se pronunta pentru libera patrundere a marfurilor si capitalurilor straine pe piata romaneasca, apaland la sintagma de “politica a portilor deschise”, sinonima cu liberul schimb sau libera concurenta. Ganditorii taranisti au contestat caracterul capitalist al economiei romanesti din perioada interbelica, neacordand socialismului nici o sansa in tara noastra, contrapunandu-le dezideratul statului taranesc si rolul cooperatiei ca instrument de organizare si emancipare a taranimii. GANDIREA ECONOMICA A LUI MIHAIL MANOILESCU M. Manoilescu a fost un ganditor original si nonconformist, reprezentant al neoliberalismului interbelic, opera sa fiind considerata de C. Murgescu, ca fiind “prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala”. Printre lucrarile sale cele mai reprezentative, amintim: “Politica productiei nationale”(1923) si “Teoria protectionnismului si a schimbului international”(1929).In viziunea sa, cheia succesului in orice activitate economica, o reprezinta initiativa creatoare individuala, statul trebuind sa devina un factor de sprijin al acesteia, intervenind in activitatea economica in mod rational.Contributiile fundamentale ale lui M. Manoilescu la imbogatirea gandirii economice se situeaza in domeniul metodologic, teoretic, al politicii economice si al relatiilor internationale. a) Pe plan metodologic, M. Manoilescu considera ca stiinta economica este “o stiinta de masa”, nu se poate limita la studiul agentilor economici, obiectul ei esential fiind “economia nationala”. Aceasta cunoaste particularitati de la o tara la alta, si de aceea el se indoieste de universalitatea principiilor formulate de gandirea economica liberala occidentala. Ca urmare, ii indeamna pe economistii romani sa ia in consideratie realitatile din propria tara, contribuind astfel la imbogatirea stiintei economice prin rezolvarea eficienta a problemelor specifice de ordin national.M. Manoilescu considera, ca pentru a formula concluzii valabile este necesar a fi cercetat un volum mare de fenomene economice, stiinta economica avand sarcina sa descopere “regularitati” sau “constante”, care guverneaza procesele studiate. b) In planul teoriei economice, M.Manoilescu a formulat concluzii esentiale privind determinarea eficientei fortelor productive (munca,

pamant, capital). Referindu-se mai ales la productivitatea factorilor de productie, insistand asupra productivitatii muncii, el a evidentiat superioritatea intrinseca a industriei fata de agricultura, a tarilor industrializate fata de cele agrare, si pe aceasta baza a formulat “constanta Manoilescu”.Conform acesteia, este evidentiata tendinta de adancire a discrepantei dintre cele doua grupuri de tari, in ceea ce priveste nivelul productivitatii muncii. Pe baza minutioaselor comparatii pe care le-a facut, M.Manoilescu demonstreaza ca productivitatea muncii este mai ridicata, de regula, in industrie dacat in agricultura, respectiv ca productivitatea medie (nationala) din tarile industrializate este mai ridicata decat in tarile cu profil economic agrar, si pe masura trecerii timpului, distanta sau decalajul dintre productivitatea muncii din cele doua categorii de tari, tinde sa se adanceasca. Aceasta concluzie este denumita “constanta Manoilescu”. c) Pe planul preocuparilor normative de politica economica, M.Manoilescu a formulat cateva concluzii de importanta deosebita pentru dezvoltarea economiei nationale, printre care: industrializarea in vederea concentrarii eforturilor in ramurile economice cu o productivitate a muncii inalta, descentralizarea industriei la scara mondiala, protejarea ramurilor economiei nationale care se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii ridicata (atat in industrie, cat si in agricultura), etc. M. Manoilescu a incercat sa elaboreze o teorie generala a protectionismului. El a pornit de la ideea ca, pentru a determina calitatea activitatii economice a unei intreprinderi, ramuri sau economie nationala, nu sunt suficienti si elocventi indicatorii economicici care se refera la productia bruta, ci cei ce se refera la productia neta, respectiv productia cu care respectiva intreprindere sau economie nationala a contribuit la sporirea bogatiei sociale.

c) Teoria lui M. Manoilescu referitoare la comertul international, se afla in opozitie cu teoria liberala (ricardiana si neoclasica), care sustinea schimbul liber pe piata internationala, pe baza avantajului relativ, reciproc avantajos pentru toti partenerii. M. Manoilescu demonstreaza ca acest lucru nu este valabil, in sensul ca in realitate castiga numai tarile puternic industrializate, cu o productivitate nationala medie ridicata, in timp ce tarile preponderent agrare, avand productivitatea nationala medie mai scazuta, pierd in tranzactiile internationale, sub doua aspecte: atunci cand vand produse primare si atunci cand cumpara produse industriale.Ecuatia schimburilor economice internationale consta, conform opiniei lui M. Manoilescu, in exploatarea tarilor agrare de catre cele industrializate, in sensul ca, diferenta mare care exista intre productivitatea medie a muncii

nationale din cele doua grupuri de tari, obliga tarile agricole sa dea mai multa munca in forma fizica sau naturala, decat cea pe care o primesc in schimbul produselor lor. Astfel, pentru produsul muncii unui lucrator dintr-o tara industriala, tara agrara trebuie sa dea produsul muncii mai multor lucratori.Principiul care trebuia pus la baza strategiei dezvoltarii Romaniei pe termen lung era, in opinia lui M. Manoilescu, specializarea in productie pe baza “legii concentrarii activitatii economice in ramurile de mare productivitate a muncii”, care satisfac nevoile interne ale populatiei si pot crea surplusuri pentru export. Pe un plan mai general, aceasta insemna “descentralizarea industriei la scara mondiala”. Prin teoria sa, M. Manoilescu ofera un criteriu rational de practicare a unei politici economice protectioniste. El considera ca pot fi protejate prin taxe vamale orice ramuri ale economiei nationale, cu conditia ca productivitatea muncii sa fie mai ridicata decat media nationala.M.Manoilescu a reusit sa formuleze o teorie generala a protectionismului, drept corolar al necesitatii descentralizarii industriei la scara mondiala, in timp ce St. Zeletin a completat aceasta teorie, preconizand o nuantare a politicii externe protectioniste, in functie de particularitatile istorice ale tarii noastre

GANDIREA ECONOMICA A LUI VIRGIL MADGEARU Lucrarile de referinta ale lui Virgil Madgearu se refera, desigur, la situatia populatiei taranesti si a agriculturii, printre titlurile cele mai reprezentative, amintind: “Doctrina taranista” (1923), “Taranismul”(1922), “Noua politica economica a Romaniei” (1931), “Agrarianism, capitalism, imperialism”(1936) si “Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial”(1940).Studiile economice publicate de V. Madgearu au semnalat numeroase deficiente in economia romaneasca din perioada interbelica, decurgand din prezenta unor ramasite de ordin feudal in agricultura, existenta unei suprapopulatii satesti in raport cu structura proprietatii funciare, persistenta unor tehnici rudimentare de exploatare agricola, de care dispunea populatia taraneasca, datoriile banesti mari ale acesteia si sprijinul insuficient acordat de stat agriculturii si taranimii. Esenta doctrinei taraniste elaborata de V.Madgearu se refera la faptul ca, prin originea, continutul si perspectivele sale, economia Romaniei din perioada interbelica se deosebea fundamental de economia tarilor dezvoltate ale Europei occidentale, politica liberala, ca si cea socialista fiind complet nepotrivite unui sistem de guvernamant. In viziunea lui V. Madgearu, ”ordinea economica romaneasca” din perioada interbelica, nu putea fi incadrata in sistemul capitalist, considerand ca “Romania a ramas un stat semicapitalist, cu o

ordine economica social-agrara-taraneasca”. Prin lucrarile sale, V. Madgearu a propus o serie de obiective realiste ale dezvoltarii economice, printre care: dezvoltarea si modernizarea agriculturii romanesti prin pluricultura (diversificarea culturilor), trecerea la agricultura intensiva pe baza sprijinului acordat de stat, dezvoltarea stiintelor agricole si constituirea diferitelor tipuri de cooperatie, incepand cu cea de consum si credit, si terminand cu cea de productie. Ideile lui V. Madgearu privind sporirea rolului politic al taranimii, dezvoltarea intensiva a agriculturii si cresterea nivelului de viata al intregii populatii a tarii, cuprindeau o puternica incarcatura democratica. In probleme de politica economica interna, el acorda prioritate agriculturii si intrevede posibilitatea dezvoltarii industriei numai dupa ce se va dezvolta agricultura intensiva, capabila sa permita acumularea de capital. In probleme de politica economica externa, V. Madgearu a fost adeptul politicii “portilor deschise”, a liberei circulatii a marfurilor si a capitalurilor intre tari.In ceea ce priveste viitoarea forma de organizare a economiei romanesti, el considera ca trebuia ales intre doua alternative: fie drumul economiei liberale pure (care i se pare totusi, a fi utopic), fie drumul economiei organizate, controlate de catre stat (care i se pare a fi mai realist). Trebuie mentionat ca viziunea lui V.Madgearu despre trecutul, prezentul si viitorul economiei romanesti cunoaste o anumita evolutie, legata de succesiunea rapida a unor evenimente economice si politice. Rezumatul unității de învățare GÂNDIREA ECONOMICĂ ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ PARTIDELE POLITICE SI PRINCIPALELE CURENTE DE GANDIRE ECONOMICA

a) Curentul liberal in gandirea economica romaneasca.Principalii reprezentanti ai curentului de gandire economica liberal, in Romania interbelica, au fost: Vintila I.C.Bratianu, C-tin. Bratianu, I.G.Duca, G.Tasca, M. Manoilescu, St.Zeletin, V. Slavescu, Mitita Constantinescu, etc. Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul romanesc anterior, urmatoarele trei elemente definitorii: ideea proprietatii private moderne, ca temelie a liberei initiative si a deplinei libertati de miscare a agentilor economici; ideea industrializarii Romaniei si a protejarii ei de concurenta straina; ideea prioritatii intereselor intreprinzatorilor autohtoni si a intereselor nationale, fata de interesele intreprinzatorilor si tarilor straine, sintetizata prin sintagma “prin noi insine.

b) Curentul taranist in gandirea economica romaneasca Elementul definitoriu al doctrinei taraniste, l-a reprezentat importanta preponderenta acordata clasei taranimii, considerate ca o clasa sociala omogena, precum si apararea proprietatii private mici si mijlocii. In viziunea acestor ganditori, taranimea avea interese specifice, diferite atat de interesele marii burghezii industriale si financiare, reprezentate de liberali, cat si de interesele muncitorimii.Țaranistii acorda prioritate agriculturii, in cadrul economiei nationale, lasand industria pe plan secundar si subordonand-o agriculturii. GANDIREA ECONOMICA A LUI MIHAIL MANOILESCU Printre lucrarile sale cele mai reprezentative, amintim: “Politica productiei nationale”(1923) si “Teoria protectionnismului si a schimbului international”(1929). Contributiile fundamentale ale lui M. Manoilescu la imbogatirea gandirii economice se situeaza in domeniul metodologic, teoretic, al politicii economice si al relatiilor internationale. a) Pe plan metodologic, M. Manoilescu considera ca stiinta economica este “o stiinta de masa”, nu se poate limita la studiul agentilor economici, obiectul ei esential fiind “economia nationala”, și că pentru a formula concluzii valabile este necesar a fi cercetat un volum mare de fenomene economice, stiinta economica avand sarcina sa descopere “regularitati” sau “constante”, care guverneaza procesele studiate. b) In planul teoriei economice, M.Manoilescu a formulat concluzii esentiale privind determinarea eficientei fortelor productive (munca, pamant, capital). Referindu-se mai ales la productivitatea factorilor de productie, insistand asupra productivitatii muncii, el a evidentiat superioritatea intrinseca a industriei fata de agricultura, a tarilor industrializate fata de cele agrare, si pe aceasta baza a formulat “constanta Manoilescu”. c) Pe planul preocuparilor normative de politica economica, M.Manoilescu a formulat cateva concluzii de importanta deosebita pentru dezvoltarea economiei nationale, printre care: industrializarea in vederea concentrarii eforturilor in ramurile economice cu o productivitate a muncii inalta, descentralizarea industriei la scara mondiala, protejarea ramurilor economiei nationale care se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii ridicata (atat in industrie, cat si in agricultura), etc. d) Teoria lui M. Manoilescu referitoare la comertul international, se afla in opozitie cu teoria liberala (ricardiana si neoclasica), care sustinea

schimbul liber pe piata internationala, pe baza avantajului relativ, reciproc avantajos pentru toti partenerii. GANDIREA ECONOMICA A LUI VIRGIL MADGEARU Esenta doctrinei taraniste elaborata de V.Madgearu se refera la faptul ca, prin originea, continutul si perspectivele sale, economia Romaniei din perioada interbelica se deosebea fundamental de economia tarilor dezvoltate ale Europei occidentale, politica liberala, ca si cea socialista fiind complet nepotrivite unui sistem de guvernamant. In viziunea lui V. Madgearu, ”ordinea economica romaneasca” din perioada interbelica, nu putea fi incadrata in sistemul capitalist, considerand ca “Romania a ramas un stat semicapitalist, cu o ordine economica social-agrara-taraneasca”. In probleme de politica economica externa, V. Madgearu a fost adeptul politicii “portilor deschise”, a liberei circulatii a marfurilor si a capitalurilor intre tari. Aplicaţie rezolvată Alegeți prin încercuire varianta (ele) corectă(e)

Curentul liberal în gândirea economică românească se caracterizează prin: a)ideea proprietăţii private moderne b) ideea priorităţii intereselor producătorilor autohtoni c) ideea industrializării României Răspuns corect: a,b,c Teste de autoevaluare I.Definiți și caracterizați succint următoarele concepte: - sintagma “prin noi insine”............................................................5p - ”industria de seră”........................................................................5p - “politica a portilor deschise”.........................................................5p - protectionismul..............................................................................5p

II. Enumerați probleme economice majore din Romania in perioada interbelica................................................................................................15 p

III. Explicati “constanta Manoilescu”.....................................................15 p IV.Realizați un minieseu pe tema:”Controverse teoretice si doctrinare din Romanaia interbelica privind natura, trasaturile si perspectivele economiei romanesti”..............................................................................................30 p V.Prezentați conceptia lui V. Madgearu despre caracterul “specific taranesc” al economiei tarii noastre.......................................................................20p

•