Traficul de persoane

CUPRINS

Cap.1.Noţiunea de trafic de persoane1.1.Preocupări internaţionale de definire1.2.Victime traficate sau infractori1.2.1.Principii recomandate de I.C.N.U.D.O.1.2.2.Reguli de conduită recomandate de I.C.N.U.D.O.1.3.Diferenţa dintre traficul de persoane şi introducerea ilegală a migranţilor1.4.Crima organizată transnaţionala- concept

Cap.2.Factorii determinanţi şi riscurile traficului de fiinţe2.1.Factorii determinanţi2.2.Riscuri umane şi strategice ale traficului

Cap 3.Etapele procesului de trafic3.1.Recrutarea-“rădăcinile răului”3.2.Faza de tranzit-transportul şi trecerea frontierei3.3.Vânzarea persoanelor3.4.Exploatarea victimelor

Cap.4.Analiza traficului4.1.Cine sunt traficanţii?4.2.Cine sunt victimele?

Cap.5.Legea 678/2001-Cadrul legal privind traficul de persoane în RomâniaA.Infracţiuni privind traficul1.Infracţiunea de trafic de persoane1.1.Forma simplă1.2.Forma agravată2.Infracţiunea de trafic de minori2.1.Forma simplă2.2.Forma agravată3.Infracţiunea calificată de trafic de persoane4.Infracţiunea de “organizare de trafic de persoane” şi “organizare de trafic de minori”B.Infracţiuni în legătură cu traficul de persoane1.Infracţiunea de favorizare a traficului de persoane2.Infracţiunea de pornografie infantilă

C.Urmărirea penală a infracţiunilor prevăzute de prezenta legeD.Probleme de încadrare juridică - interferenţe cu infracţiunea de proxenetism şi lipsire de libertate

Cap.6.Măsuri de combatere a traficului de persoane6.1.Activitatea poliţienească6.2.Asistenţa acordată victimelor de O.I.G.- O.N.G.-uri6.3.Cooperarea dintre poliţie şi O.I.G.- O.N.G.-uri6.4.Reintegrarea victimelor traficului6.5.Ancheta “fulger”6.6.Contactul dintre poliţie şi victimele traficate6.7.Victima în calitate de martor6.7.1.Obţinerea declaraţiei de martor6.7.2.Condiţiile de audiere şi persoana care conduce audierea6.7.3.Metodologia ascultării martorului6.7.4.Moduri de consemnare şi înregistrare a declaraţiei de martor6.7.5.Statutul actual şi viitor al victimei6.8.Arestarea imediată, protejarea locului faptei, strângerea probelor materiale6.9.Informaţiile necesare în lupta anti-trafic

Cap.1. Noţiunea de TRAFIC DE PERSOANE

1.1. Preocupări internaţionale de definire

În ultimii ani s-a constatat o creştere permanentă a traficului de persoane către, prin şi dinspre Sud-Estul Europei, lucru care reprezintă atât o provocare majoră pentru forţele poliţieneşti, cât şi o problemă gravă de violare a drepturilor omului.

A crescut din ce în ce mai mult convingerea că lupta împotriva traficului necesită o abordare coordonată, multidisciplinară la nivel naţional, regional şi internaţional, care să implice toţi factorii de decizie cu atribuţii în acest domeniu. Acţiunile poliţieneşti de combatere a traficului de persoane se desfăşoară şi sunt legate în mod complex de un context mai larg, care include egalitatea dintre sexe, antidiscriminarea, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a principiilor democraţiei în activitatea poliţiei.

Pe lângă studierea fenomenului şi a modului de operare folosit de reţelele de trafic, este importantă şi cunoaşterea unui element deosebit de important în lupta antitrafic: definirea infracţiunii de trafic de persoane, aşa cum apare ea în diferitele acorduri internaţionale.

Dacă infracţiunea nu este clar definită, atât studiul problemei cât şi elaborarea unor soluţii devin aproape imposibile. De asemenea, soluţiile găsite vor varia în funcţie de modul în care este definită infracţiunea. Lipsa unei definiţii clare îngreunează şi cooperarea transfrontalieră. Atâta vreme cât guvernul, poliţia, instituţiile judiciare şi organizaţiile OIG-ONG nu se vor concentra pe acelaşi tip de infracţiune şi pe acelaşi tip de victime, strategiile şi soluţiile propuse vor rămâne necoordonate şi ineficiente.

Într-un număr considerabil de ţări, legea penală nu prevede traficul de persoane ca infracţiune distinctă. Traficul este pedepsit prin intermediul altor legi sau nu este pedepsit deloc. În astfel de cazuri, traficanţii femeilor în scopul prostituţiei sunt puşi sub acuzare pentru infracşiunea de contrabandă sau pentru infracţiuni legate de prostituţie, cum ar fi proxenetismul sau favorizarea prostituţiei. Prin caracterul restrâns al acestor legi şi pedepsele minore acordate, traficanţii scapă cu o pedeapsă destul de mică, poate chiar numai cu o amendă, pe care nu le este greu să o plătească. Această situaţie nu reflectă în nici un fel caracterul grav şi brutal al infracţiunilor de trafic de persoane şi duce la percepţia unor infracţiuni cu "profit înalt şi risc scăzut", percepţie care încurajează infractorii din "crima organizată" să se implice în acest tip de activităţi.

De mult prea multe ori, victimele sunt urmărite în instanţă pentru intrare ilegală în ţara respectivă sau pentru alte infracţiuni, din simplul motiv că legile sunt aplicate în mod mecanic, împotriva unor persoane care nu au fost încă identificate ca victime ale unor infracţiuni grave. În plus, eforturile de a combate traficul de persoane prin urmărirea în instanţă pentru delicte legate de prostituţie, implică faptul că guvernele consideră traficul de persoane ca fiind egal cu diferitele forme de muncă în industria sexului, indiferent dacă victimele au participat sub constrângere sau nu. Traficul de persoane cuprinde toate formele de muncă forţată, sclavie şi aservire în toate industriile, de exemplu în industria sexului, în producţie sau în agricultură. El nu ar trebui amestecat cu contrabanda (introducere ilegală de persoane) sau cu prostituţia, fiind vorba de o infracţiune distinctă, care implică grave încălcări ale drepturilor omului.

În alte state, chiar dacă traficul de persoane este prevăzut de lege ca infracţiune separată, se pedepseşte numai traficul pentru scopuri sexuale şi se omit celelalte forme de exploatare, în care victimele traficate sunt ţinute în condiţii de muncă forţată, sclavie sau aservire. Prin aceast, legea nu protejează victimele traficate în scopul muncii forţate în gospodărie sau în fabrici sau în scopul serviciilor sexuale altele decât prostituţia, cum ar fi pornografia, strip-tease-ul sau masajul. În toate aceste cazuri, traficanţii nu vor fi urmăriţi în justiţie şi nu vor fi pedepsiţi.

Definiţia Naţiunilor Unite privind traficul de persoane

Până acum câtva timp, la nivel regional şi internaţional nu exista o definiţie universal valabilă şi obligatorie din punct de vedere legal. Lucrătorii din acest domeniu utilizau diferite definiţii, care deseori se suprapuneau sau se dublau.Această problemă a fost rezolvată prin efectuarea unor cercetări, care au dus la elaborarea şi publicarea Protocolului Naţiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea şi pedepsirea traficului de persoane, în special femei şi copii, ca anexă la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere.Această convenţie, cunoscută mai mult sub numele ei scurt de "Protocolul de la Palermo", a stabilit un standard referitor la infracţiunile de trafic. În multe state, legislaţia specifică luptei anti-trafic a fost elaborată sau se află în curs de elaborare, bazându-se în întregime pe prevederile acestui Protocol.

Articolul cel mai important al întregului document este Articolul Trei, care defineşte infracţiunea de trafic de persoane după cum urmează:

(a) Prin “trafic de persoane” se înţelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituţiei altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat, ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."

(b)” Consimţământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în alineatul (a) din prezentul articol va fi irelevant, dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menţionate în alineatul (a)".

(c)” Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării, vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit nici unul din mijloacele menţionate în alineatul (a) din prezentul articol."

(d) "Prin "copil" se înţelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani."

Această definiţie progresivă şi modernă are mai multe aspecte pozitive, deoarece reflectă realitatea traficului de persoane din zilele noastre: În primul rând, ea recunoaşte toate formele de trafic. Noţiunea de trafic

nu mai este restrânsă la exploatarea sexuală. Definiţia se concentrează pe condiţiile de muncă forţată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei şi pe sclavie, fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.

În al doilea rând, ea nu se concentrează în mod exclusiv pe femei şi fete, ci recunoaşte că victimele pot fi atât femei, cât şi bărbaţi, fete şi băieţi.

În al treilea rând, definiţia nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în mod internaţional, ci ţine cont de faptul că există persoane traficate în interiorul graniţelor unei ţari, dintr-o regiune în alta.

În patrulea rând, cu excepţia traficării persoanelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă oarecare de distorsionare a voinţei victimei informate, respectiv prin violenţă, înşelăciune sau abuz de autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt apte de a lua decizii autodeterminate privind viaţa lor, în special în ce priveşte munca şi migraţia.

În ceea ce priveşte exploatarea, Protocolului Naţiunilor Unite privind traficul de persoane stipulează că:

"Exploatarea va include, dar nu se va limita la exploatarea prostituţiei altor persoane sau la alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat, ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee similare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."

Convenţia împotriva sclaviei1, articolul 1, defineşte sclavia ca

"Starea sau condiţia unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."

Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de

datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării şi munca infantilă.Totuşi este important de reţinut că termenii "exploatarea prostituţiei" şi "exploatarea sexuală" nu sunt definiţi în legile internaţionale şi că Protocolul, în mod voit, lasă aceşti termeni nedefiniţi. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definiţiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.

Şi alte organizaţii internaţionale au elaborat definiţii ale fenomenului de trafic de persoane:

Definiţia Convenţiei Europol privind traficul de persoane2

Definiţia Convenţiei Europol privind traficul de persoane subliniază în mod explicit natura predominant sexuală a exploatării victimelor.Referitor la infracţiunile enumerate în articolul 2(2), Convenţia conţine următoarea definiţie:

"Traficul de persoane reprezintă metodele de supunere a unei persoane la dispoziţia reală şi ilegală a altor persoane, prin folosirea forţei, a ameninţării cu forţa, a abuzului de autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul exploatării prostituţiei, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului

1 Convenţia privind sclavia, 25 septembrie 1926 şi Convenţia adiţională privind abolirea sclaviei, a comerţului cu sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare sclaviei,7 septembrie 1956.

2 Anexă privind articolul 2 al Convenţiei Europol < Actul Consiliului schiţând Convenţia bazată pe articolul K3 din Tratatul Uniunii Europene, în legătură cu crearea unui Birou European de Poliţie; iulie 1995

minorilor sau al comerţului cu minori abandonaţi."

Definiţia Consiliului Europei privind traficul de femei (şi prostituţia forţată)3

Adunarea defineşte "traficul de femei şi prostituţia forţată ca fiind orice metodă legală sau ilegală de a transporta femei şi/sau de a face comerţ cu acestea, cu sau fără consimţământul lor iniţial, în scopul prostituţiei forţate, a căsătoriilor forţate sau al altor forme de exploatare sexuală forţată. Folosirea violenţei poate fi: fizică, sexuală şi/sau psihologică, şi include atât intimidarea, cât şi abuzul de autoritate sau abuzul unei situaţii de dependenţă."

Alianţa globală împotriva traficului de femei (GAATW)4defineşte traficul după cum urmează: "Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau în afara unor frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei persoane, prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea ameninţărilor sau abuzul de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menţinerii acestei persoane, fără constimţământul ei, plătită sau neplătită, într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducţie), într-o formă de muncă forţată sau constrânsă, sau în condiţii asemnănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forţă sau constrângerii cauzate de datorii."

Toate aceste definiţii au în comun unele de elemente-cheie:

Niciuna dintre definiţii nu se reduce la utilizarea forţei, ci toate includ o gamă largă de strategii de control şi de constrângere, prin care victimele sunt determinate să consimtă la traficare;

Toate definiţiile se referă atât la traficul înăuntrul cât şi la traficul în afara unor frontiere;

Toate definiţiile contribuie la capturarea celor care facilitează traficul de persoaneAlte definiţii privind traficul

3 CONSILIUL EUROPEI; RECOMANDAREA NR. 1325 (1997) PRIVIND TRAFICUL DE FEMEI ŞI PROSTITUŢIA FORŢATĂ ÎN ŢĂRILE MEMBRE ALE CONSILIULUI EUROPEI

4 Alianţa globală împotriva traficului de femei (GAATW); Standarde de drepturi fundamentale pentru felul în care trebuie tratate persoanele traficate; ianuarie 1999

Definiţia traficantului şi a persoanei traficate

Conform GAATW5 traficantul este "O persoană sau o entitate care intenţionează să comită, sau contribuie în calitate de complice sau consimte la comiterea oricăror acte descrise în definiţia traficului de persoane"; persoană traficată este "O persoană recrutată, transportată, cumpărată, vândută, trasferată, primită sau cazată în modul descris în definiţia traficului de persoane, inclusiv copii, indiferent dacă copilul a consimţit sau nu."

Definiţia victimei

"Declaraţia privind principiile fundamentale referitoare la administrarea justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi ale abuzului de putere"6 cuprinde un catalog de principii de bază, referitoare la accesul victimelor la justiţie, la un tratament echitabil, la despăgubiri, compensaţii şi asistenţă. Această declaraţie a fost adoptată prin consens în Adunarea generală ONU din 1985, reflectând intenţia colectivă a comunităţii internaţionale de a restabili echilibrul dintre drepturile fundamentale ale bănuiţilor şi infractorilor pe de-o parte, şi drepturile şi interesele victimelor pe de altă parte.

Declaraţia defineşte victimele ca:

“Persoane care au suferit, fie individual, fie colectiv, pagube, inclusiv vătămări psihice sau mentale, traume emoţionale, pierderi materiale sau încălcări substanţiale ale drepturilor lor fundamentale, prin acte sau omisiuni prevăzute de legile penale în vigoare în statele membre, inclusiv de legile penale împotriva abuzului de putere."

Această definiţie include şi victimele traficate, care de multe ori au avut de suferit toate consecinţele menţionate mai sus.Conform acestei Declaraţii, o persoană poate fi considerată victimă, indiferent dacă traficantul a fost sau nu identificat, prins, pus sub acuzare sau condamnat. Termenul de "victimă" include, acolo unde este cazul, şi membrii de familie apropiaţi, sau care depind de victimă, la fel ca şi "persoane care au suferit pagube venind în ajutorul victimei aflate la nevoie, sau care au intervenit, încercând să împiedice victimizarea ei". Aceasta înseamnă includerea în definiţie a personalului organizaţiilor OIG-ONG, care acordă asistenţă

5 Idem-46 "Declaraţia ONU privind principiile fundamentale referitoare la administrarea justiţiei pentru

victimele infracţiunilor şi ale abuzului de putere", adoptată de Adunarea Generală ONU- 20 noiembrie 1985.

victimelor traficate. Prevederile se aplică oricăror persoane, indiferent de rasă, culoarea pielii, sex, naţionalitate, limbă, situaţia la naştere, starea civilă, originea etnică sau socială.

Conform acestor principii recunoscute la nivel internaţional, punerea la dispoziţia victimelor a mijloacelor de ajutor adecvate nu trebuie să depindă de identificarea sau judecarea infractorului. Victima trebuie să primească asistenţă în baza statutului ei de victimă, şi nu ca o recompensă pentru contribuţia ei la judecarea traficantului de persoane. Victimele traficate trebuie tratate ca victime ale unei infracţiuni, iar statutul lor de ilegalitate nu trebuie să fie un motiv pentru încălcarea drepturilor lor fundamentale. De asemenea, mecanismele de asistenţă şi protecţie trebuie să apere atât membrii de familie apropiaţi, cât şi personalul ONG-urilor care le ajută pe victime.

1.2.Victime traficate sau infractori?

În anul 2000, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a elaborat şi publicat, ca anexă la Protocolul ONU, lucrarea cu titlul: "Drepturile omului şi traficul de persoane - Recomandări privind principiile de bază şi regulile de conduită".

Această lucrare tratează, printre altele, şi revictimizarea victimelor traficate, aşa cum se arată mai jos. Motivul pentru care cităm integral principiile şi regulile de conduită elaborate de Înaltul Comisariat, este faptul că re-victimizarea victimelor de către forţele poliţieneşti este un subiect deosebit de sensibil, căruia trebuie să i se acorde o atenţie sporită.

1.2.1.Principiile recomandate de ICNUDO

Primatul drepturilor omului – Articolul 3:

"Măsurile anti-trafic nu trebuie să afecteze negativ drepturile fundamentale şi demnitatea persoanei, în special drepturile victimelor traficate, ale migranţilor, ale persoanelor dizlocate (refugiaţilor autohtoni), ale refugiaţilor cetăţeni străini şi solicitanţilor statutului de refugiat."

Protecţia şi acordarea asistenţei - Articolul 7

“Persoanele traficate nu vor fi arestate, puse sub acuzare sau condamnate pentru intrarea sau şederea ilegală în ţările de tranzit şi de destinaţie, sau pentru implicarea în activităţi ilegale, atâta vreme cât această implicare este o consecinţă directă a traficării lor".

1.2.2.Reguli de conduită recomandate de ICNUDO

Regula 1 – Promovarea şi protecţia drepturilor omului

"Statele şi, acolo unde e cazul, organizaţiile inter-guvernamentale şi ne-guvernamentale vor lua măsuri, pentru ca activităţile de prevenire şi combatere a traficului de persoane să nu afecteze negativ drepturile şi demnitatea persoanelor respective, inclusiv ale victimelor traficate".

Regula 2 – Identificarea persoanelor traficate şi a traficanţilor

"Traficul înseamnă mult mai mult decât deplasarea organizată a unor persoane în scopul obţinerii unui profit. Diferenţa dintre traficul de persoane şi introducerea ilegală de persoane constă într-o caracteristică specifică a traficului: folosirea forţei, constrângerii şi/sau a inducerii în eroare, pe tot parcursul sau numai în anumite faze ale procesului de traficare, în scopul exploatării victimelor.Câteodată elementele specifice care deosebesc traficul de introducerea ilegală sunt evidente, dar în multe cazuri ele sunt greu de dovedit fără efectuarea unei investigaţii active. Dacă o persoană traficată nu este identificată ca atare de autorităţi, drepturile ei vor fi în continuare încălcate. Din acest motiv, statele au obligaţia de a crea condiţiile pentru ca victima să poată fi identificată".

"Statele şi, acolo unde e cazul, organizaţiile inter-guvernamentale şi neguvernamentale:" Vor elabora reguli de conduită şi proceduri pentru autorităţile de stat şi

serviciile cu atribuţii în domeniu, cum ar fi: poliţia, poliţia de frontieră, lucrătorii serviciilor pentru migraţie, alte servicii implicate în descoperirea, primirea şi rezolvarea cazurilor de imigraţie ilegală, pentru ca persoanele traficate să fie identificate rapidă şi corect.

Vor lua toate măsurile pentru ca persoanele traficate să nu fie puse sub acuzare pentru încălcarea legilor privind migraţia sau pentru activităţile în care au fost implicate ca o consecinţă directă a traficării lor".

Vor lua toate măsurile pentru ca persoanele traficate să nu fie în nici un caz ţinute în arest pentru infracţiuni de imigraţie ilegală sau reţinute într-o formă sau alta.

Principiile şi regulile de conduită sunt deosebit de clare, fără echivoc în ce priveşte respectarea drepturilor victimelor traficate şi obligaţia poliţiei şi a autorităţilor similare de a lua toate măsurile pentru ca victimele traficului să fie identificate ca victime şi să nu fie criminalizate şi revictimizate în legătură cu infracţiunile comise de ele ca o consecinţă a procesului de traficare.De aceea, pentru poliţişti, aspectul-cheie este identificarea rapidă a victimelor, ceea ce nu este uşor de realizat. Ei trebuie să găsească un răspuns la următoarea întrebare: Este vorba de o victimă traficată, care trebuie ajutată, sau este vorba de o persoană care a încălcat legea şi trebuie deferită justiţiei? De asemenea, ei vor trebui să găsească momentul oportun pentru luarea unei decizii.

1.3.Diferenţa dintre introducerea ilegală a migranţilor şi traficul de persoane

Convenţia ONU privind crima organizată transnaţională, la care se adaugă şi cele două Protocoale adiţionale privind introducerea ilegală a migranţilor şi la traficul de persoane, au stabilit pentru prima oară diferenţele dintre fenomenul de trafic de persoane pe de-o parte şi introducerea ilegală a migranţilor pe de altă parte. Astfel, introducerea ilegală a migranţilor este o infracţiune împotriva statului respectiv, o încălcare a legilor privind migraţia, în timp ce în cazul traficului, infracţiunea se îndreaptă împotriva persoanelor traficate, prin încălcarea drepturilor lor fundamentale şi prin diferitele forme de exploatare la care sunt supuse. Conform Protocolului ONU împotriva contrabandei (introducerii ilegale) cu migranţi pe căi terestre, pe apă şi prin aer7,"Introducerea ilegală a migranţilor" reprezintă:"Activităţile desfăşurate cu scopul de a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material din intrarea ilegală a unei persoane pe teritoriul unui stat, fiind vorba de o persoană care nu deţine cetăţenia statului respectiv şi nu este rezident permanent în acel stat, ";

"Intrarea ilegală" reprezintă:"Trecerea unei frontiere fără a îndeplini condiţiile prevăzute pentru intrarea legală în statul de destinaţie";

"Documente de călătorie sau de identitate false" reprezintă:

7 Protocolul Naţiunilor Unite împotriva contrabandei (introducerii ilegale) de migranţi pe căi terestre, pe apă şi prin aer, ca anexă la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaţional; 2000

"Orice document de călătorie sau de identitate - care a fost contrafăcut sau alterat în orice mod, de către o persoană alta decât persoanele sau autorităţile prevăzute prin lege să producă sau să elibereze în numele statului documentul de călătorie sau de identitate; sau - care a fost eliberat în mod incorect sau a fost obţinut prin prezentarea sub o identitate falsă, prin corupţie sau constrângere sau prin alte mijloace ilegale; sau - care este folosit de o altă persoană decât titularul de drept al documentului";

"Navă" reprezintă:"Orice tip de vehicul pe apă, inclusiv aparatele plutituoare şi

hidroavioanele, folosite sau care pot fi folosite ca mijloc de transport pe apă, cu excepţia navelor militare, a auxiliarelor navale sau a altor nave în proprietatea sau în folosinţa statului, utilizate în momentul respectiv numai pentru scopuri oficiale necomerciale".

Fără îndoială, atât contrabanda (introducerea ilegală) cât şi traficul de persoane reprezintă forme de migraţie ilegală.

În cazul "contrabandei" (introducerea ilegală), iniţiativa porneşte de la potenţialul migrant, care intră în contact cu traficantul, în majoritatea cazurilor îl plăteşte în avans, pentru ca acesta să îl ajute să intre fraudulos în ţara pe care şi-a ales-o.

Termenul englez de "contrabandă" înseamnă importul şi exportul interzis/ilegal. Ca urmare, contrabanda de persoane reprezintă transportul ilegal de persoane din ţara de origine în ţara de destinaţie sau ţara "gazdă" (import).

În cazul traficului, migranţii sunt recrutaţi prin folosirea forţei, a fricii, prin înşelătorie sau prin inducere în eroare. Relaţia dintre exploatatori şi victimele expoatate are un caracter continuu, care nu se reduce la trecerea unei graniţe, ci cuprinde şi elemente de exploatare cum ar fi aservirea în domenii sexuale sau de muncă, tratamente nedemne, lipsirea de libertate.

Termenul englez de "trafic" înseamnă comerţ, legal sau ilegal. De aceea, traficul de persoane este o formă de comerţ cu fiinţe umane şi deci o activitate interzisă.

Este absolut necesar să se facă o distincţie clară între traficul de persoane şi contrabanda (introducerea ilegală) de persoane, căci soarta victimelor, ajutarea şi asistarea lor depind în mod direct de capacitatea

organelor de poliţie de a face această distincţie. Dacă ofiţerii nu realizează diferenţa, victimele care deja au suferit grave încălcări ale drepturilor lor fundamentale şi abuzuri sexuale şi fizice, vor fi confundate cu persoane care intră ilegal în ţara respectivă din motive economice, şi expulzate în regim de urgenţă. Din păcate, exact acest lucru se întâmplă deseori în practica de zi cu zi.

În cazurile de trafic, elementul caracteristic de distincţie faţă de introducerea ilegală constă în continuarea relaţiei de exploatare, bazată pe constrângere, dintre traficant şi victimă, după trecerea ilegală a frontierei.

1.4.Crima organizată transnaţională - concept

Traficul de persoane este o "domeniu de afaceri" global, organizat în formă de reţele criminale, grupuri infracţionale clandestine implicate şi în alte tipuri de crime organizate. Structurile variază de la grupuri de persoane particulare fără o strânsă legătură până la organizaţii criminale internaţionale.

Crima organizată transnaţională are trei elemente caracteristice:

Este comisă de un grup criminal organizat Cu scopul obţinerii unui profit maxim Are dimensiuni internaţionale

Conform Convenţiei ONU8

"Grup criminal organziat" înseamnă un grup structurat de trei sau mai multe persoane, care funcţionează o perioadă de timp şi acţionează împreună pentru a comite una sau mai multe crime (infracţiuni) sau delicte, în scopul obţinerii, directe sau indirecte, a unor avantaje băneşti sau alte avantaje materiale

"Crime grave" înseamnă comiterea unei infracţiuni care se pedepseşte cu privarea maximă de liberate sau cu cel puţin patru ani de închisoare, sau a unei alte infracţiuni grave

În special ţările în curs de dezvoltare sunt foarte vulnerabile faţă de pericolele crimei organizate. Poliţia trebuie să fie foarte vigilentă în ce priveşte:

8 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaţional;

Cauzele şi consecinţele sociale ale crimei organizate

Crima organizată deja existentă în ţara respectivă

Crearea instrumentelor de descoperire şi combatere a crimei organizate

Cap.2. Factorii determinanţi şi riscurile traficului de persoane 9

2.1.Factorii determinanţi

Discriminarea femeilor

Perioadele de criză determinate de conflicte sau de creşterea şomajului, sunt însoţite deseori de reinstalarea stereotipurilor de genul: bărbatul câştigă banii, locul femeii este acasă pentru a munci în gospodărie. În unele ţări, de exemplu în Repulica Moldova, nu există o lege care interzice discriminarea femeilor; studiile efectuate în această ţară arată că, de multe ori, femeile nici nu sunt conştiente că ar trebui să aibă dreptul să fie tratate în mod egal cu bărbaţii.10

În alte ţări, chiar dacă legislaţia naţională interzice discriminarea pe criterii de sex, legea respectivă nu conţine o definiţie clară a discriminării, sau se operează cu o definiţie de lucru, creată în practica judiciară. Lipsa unei definiţii clare împiedică aplicarea legii. Alte deficineţe sunt faptul că discriminarea femeilor nu este prevăzută în programa facultăţilor de drept ca temă de studiu distincă, şi faptul că nu există avocaţi şi judecători pregătiţi sau cu experienţă în rezolvarea acestui tip de cazuri.11 Din acest motiv, persoanele care se fac vinovate de discriminare pe motiv de sex nu pot fi trase la răspundere, iar victimele nu pot cere despăgubiri, nici pe cale judiciară, nici pe alte căi.

9 Acest capitol se bazează pe următoarele lucrări: "Infracţiune şi aservire: o prezentare a traficului de femei din noile state independente, în scopul prostituţiei","Traficul de persoane în sud-estul Europei, un inventar al situaţiei actuale şi combaterea traficului de persoane în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Federală Iugoslavia şi fosta republică iugoslavă Macedonia", UNHCR 2000; "Factori socio-economici care determină implicarea femeilor din Republica Moldova în prostituţie, trafic de persoane şi sclavia cu scopuri sexuale", Clara Beata Bodin 2001.10 "Femei 2000, un studiu privind situaţia drepturilor fundamentale ale femeilor în Europa Centrală şi de

Sud-Est şi în Comunitatea Statelor Independente", Federaţia Helsinki pentru drepturile omului.11

Discriminarea pe piaţa ocupării forţei de muncă

Pe piaţa ocupării forţei de muncă, femeile sunt ultimele care sunt angajate şi primele care sunt concediate. Pentru a-şi câştiga existenţa, ele sunt din ce în ce mai mult nevoite să accepte munca "la negru". Unul dintre cele mai dinamice sectoare ale muncii la negru este industria sexului, în care femeile au un grad foarte înalt de risc.12

În concluzie, când aceste femei nu mai au acces la locurile de muncă legale şi reglementate, ele sunt obligate să lucreze în cadrul unor reţele criminale, fără protecţie socială, fiind exploatate sexual sau muncind în gospodărie în condiţii inumane.În plus, discriminarea pe piaţa ocupării forţei de muncă se manifestă şi prin hărţuire sexuală. De exemplu, în multe firme din Rusia nu este nimic ieşit din comun ca un şef să pretindă de la secretara sa să întreţină relaţii sexuale cu el. În anunţurile din ziare se caută deseori secretare "fără complexe" şi toată lumea ştie că această expresie se referă la femei care doresc o relaţie sexuală.13 Unele state, inclusiv Rusia, interzicerea hărţuirii sexuale încă nu a fost introdusă în legislaţia muncii sau în codul civil.

Factorii sociali

Cercetările efectuate în ultimii anii arată că mai există şi alte motive, în afara celor economice, care determină un mare număr de femei din Estul şi Sud-Estul Europei să plece în străinătate pentru a se prostitua. Tocmai în perioadele de criză economică apar în societate tendinţe de austeritate, prin care structurile patriarhale şi diferenţele dintre bărbaţi şi femei joacă un rol mult mai mare ca înainte. Femeile, care se aflau oricum într-o situaţie de inferioritate faţă de bărbaţi, au acum o "valoare" şi mai redusă. În aceste regiuni europene, multe femei şi fete sunt condiţionate social să considere propriul corp şi propria sexualitate ca fiind o "resursă" - deseori ele cred că este singura lor "resursă". Aceste concepţii determină perpetuarea fenomenelor de marginalizare şi discriminare a femeilor în viaţa de zi cu zi, ele nemaiavând posibilitatea să joace un rol activ în transformarea şi conducerea societăţii în general.14

12 UNICEF, Femeile în tranziţie. 13 "Infracţiune şi aservire: o prezentare a traficului de femei din noile state independente, în scopul

prostituţiei”, Global Survival Network, 1997.14 “Traficul de persoane în Europa de Sud-Est, un Inventar al situaţiei actuale şi măsurile anti-trafic în Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Federală Iugoslavia şi fosta Republică Iugoslavă Macedonia”, UNICEF, 2000.

Violenţa îndreptată împotriva femeilor

Violenţa împotriva femeilor, mai ales violenţa în familie (domestică), este o altă cauză a vulnerabilităţii femeilor la traficul de persoane. Violenţa în familie determină un mare număr de fete şi femei tinere să îşi părăsească familiile şi ţara de origine, deoarece ele nu primesc nici un fel de ajutor sau protecţie din partea statului respectiv. Pentru femeile confruntate de şomaj, hărţuire sexuală şi violenţă în familie, promisiunea unui loc de muncă în străinătate bine plătit, apare ca o salvare magică într-o lume mai bună.

Factorii care le "împing" pe femei să-şi părăsească mediul lor de viaţă sunt, între altele:

Şomajul Sărăcia Gradul redus de educaţie şcolară şi profesională Discriminarea femeilor ViolenţaAlături de aceşti factori negativi, de discriminare, mai există şi o

serie de factori "de atracţie" a femeilor şi fetelor spre avantajele vieţii într-o ţară occidentală bogată, făcându-le mai vulnerabile pentru traficul de persoane:

Speranţa unui loc de muncă şi a unui salariu Speranţa prostituatelor de a câştiga mari sume de bani Accesul la facilităţile vieţii în occident Speranţa la o poziţie mai bună în societate şi la tratamente mai umane Percepţia occidentului ca un mediu "strălucitor", de lux Cererea de femei "reproductive" Cererea de prostituate "exotice" Cererea de forţă de muncă ieftină

2.2.Risurile umane şi strategice ale traficului de persoane

Traficul de persoane,cu diferite scopuri de exploatare,este un fenomen infracţional internaţional de crimă organizată, cu consecinţe grave asupra siguranţei, sănătăţii şi drepturilor fundamentale ale victimelor.Acest

fenomen a devenit ingrijorator, România fiind o ţara de origine şi de tranzit pentru victime. Pentru crima organizată este o afacere la fel de profitabilă ca şi traficul cu droguri şi cu armament, prostituţia şi proxenetismul sau spălarea banilor în cazinouri; este o activitate infracţională de tip „profit înalt şi risc scăzut” având ca victime femei şi fete deosebit de vulnerabile.

Oricât de crudă ar părea alăturarea celor doi termeni-trafic si persoană-noţiunea reprezintă o realitate. Fiinţele umane sunt reduse la condiţia de marfă, sunt vândute si revândute din ce în ce mai scump ca simple obiecte iar apoi sunt exploatate de către traficanţi care obţin profituri substaţiale.

Definit şi ca sclavie modernă, traficul de persoane reprezintă o amaninţare pentru libertatea, integritatea fizică şi psihică şi, uneori, chiar pentru viaţa celor care îi cad pradă. Prinse în capcana traficanţilor, victimele sunt supuse unor tratamente înjositoare si exploatate în regim de sclavie. În majoritatea cazurilor ele sunt forţate să accepte exploatarea sexuală dar şi alte forme de servitute cum ar fi munca sau servicii forţate, sclavia sau prelevarea de organe. În multe cazuri, victimele au suferit vătămări corporale şi psihologice atât de grave, încât, din punct de vedere medical, nu mai este posibilă o refacere completă şi revenirea la sănătatea fizică şi mentală iniţială.Toate informaţiile obţinute în prezent din declaraţiile de martor şi din alte surse la nivel internaţional arată că pagubele umane provocate de ignorarea acestor tipuri de infracţiuni sunt în continuă creştere, mai ales pentru că numărul de copii care cad pradă acestui flagel a înregistrat o creştere semnificativă.

Victima nu este în cunoştinţa de cauză sau,chiar dacă este,face obiectul traficului fără consimţamântul său,vieţuind în regim de semi-sclavie în condiţiile în care se află în posesia unei alte persoane fără ştirea sa,fără consimţamântul său şi fără un temei legal. Victima este supusă la un regim de continuă ameninţare fizică sau psihologică precum şi la prestarea silită a unei munci fără consimţamântul său şi fără o formă reglementată de plată.

La nivel strategic, odată ce o organizaţie de trafic de persoane a "pus piciorul" într-un stat sau într-o regiune, ea se va dezvolta rapid şi va provoca următoarele riscuri pentru stabilitatea şi viitorul statului respectiv:

Destabilizarea pieţelor deja existente în domeniul sexului şi al muncii

Traficul de persoane determină modificări pe "piaţa" deja existentă a sexului ilegal şi a muncii "la negru" din ţara sau regiunea respectivă, prin scoaterea de pe piaţă sau introducerea pe piaţă a victimelor traficate. Astfel

se declanşează lupte violente între traficanţi şi elementele infracţionale locale, lupte care au ca scop înlăturarea de pe piaţă a concurenţilor şi controlarea acestor forme deosebit de profitabile de exploatare umană, în special exploatarea sexuală, prin care se obţin profituri zilnice substanţiale.

Dezvoltarea şi diversificarea crimei organizate

Crima organizată nu are loc pe plan izolat. Reţelele de trafic, odată create, se vor diversifica rapid şi vor coopera cu organizaţiile criminale deja existente în alte sfere infracţionale, cum ar fi terorismul, traficul de stupefiante, traficul de arme. Aceste cooperări au avantaje pentru ambele părţi.

Destabilizarea economică prin creşterea activităţilor de spălare a banilor

Datorită faptului că traficul în scopul prostituţiei este o infracţiune deosebit de profitabilă din punct de vedere financiar, el determină curând apariţia unor forme sofisticate de spălare a banilor, în interiorul sau în exteriorul ţării respective, ceea ce poate duce la subminarea condiţiilor pe pieţele financiare şi comerciale şi poate provoca o destabilizare economică. Actualele estimări ONU cifrează profitul mondial obţinut din activităţile de trafic de persoane la suma de 7 miliarde dolari SUA, ceea ce reprezintă mai mult decât întregul PIB al unora dintre micile ţări de origine.

Destabilizarea demografică

Traficul de persoane practicat la scară largă poate duce la destabilizarea micro- sau macro-populaţiei, pe de-o parte fiind vorba de numărul victimelor care sunt traficate dintr-o anumită ţară de origine, pe de altă parte fiind vorba de numărul victimelor de o anumită etnie sau naţionalitate care sunt traficate într-o zonă sau pe o piaţă din ţara de destinaţie.

Creşterea corupţiei în sectorul public

Traficul de persoane şi corupţia se potrivesc ideal, de parcă ar fi fost inventate una pentru cealaltă. Numeroasele faze ale infracţiunilor de trafic crează nenumărate "oportunităţi" de corupere a funcţionarilor de stat din

diferitele autorităţi şi servicii. Sumele de bani plătite zi de zi reprezintă un metodă sigură de a submina eforturile anti-trafic ale întregului aparat de urmărire penală. Corupţia şi traficul de persoane au efecte distructive asemănătoare cancerului, punând în pericol eficienţa întregului sistem judiciar penal şi reprezentând o ameninţare pentru încrederea societăţii civile în acest sistem judiciar.

Destabilizarea investiţiilor economice ale firmelor străine în ţara respectivă

Efectele distructive ale acestor elemente infracţionale pot apărea cumulat. De exemplu, în ţările sau regiunile în care traficul de persoane a dus la activităţi specifice de spălare a banilor şi la corupţia sectorului public, încrederea în potenţialul economic al ţării respective va scădea şi concernele internaţionale îşi vor reduce volumul investiţiilor

Cap.3.Etapele procesului de trafic

Traficul de persoane este un fenomen infracţional internaţional complex şi unic în felul său, compus din mai multe elemente, aşa cum se arată în definiţia ONU menţionată mai sus, în capitolul 1. Pentru a analiza definiţiile cuprinse în diferitele legi, trebuie să înţelegem structura, părţile componenete şi natura infracţiunii în sine, pentru a putea elabora măsuri efective de combatere a traficului de persoane.

Procesul de trafic de persoane are mai multe etape fiecare însemnând o grea încercare pentru victime, dar abuzurile fizice şi psihice iau amploare abia în fazele finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste etape sunt următoarele: recrutarea, transportul şi trecerea frontierei, vânzarea şi exploatarea.

3.1.Recrutarea- "Rădăcinile răului "

Recrutarea este momentul în care un “binevoitor”, prima verigă a traficului, intră în contact cu viitoarea victimă, făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de munca în străinătate.

Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat artistic sau de plasare de forţă de munca în străinătate. Aproximativ 70% dintre recrutori sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, uneori chiar mai în vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic şi au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Exista chiar şi familii în care, atât soţia cât şi soţul se ocupă de racolarea şi transportul victimelor.

De multe ori, victima îl cunoştea dinainte pe traficant sau pe recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupaţii legate de locuri unde exista posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de noroc. .

Tehnicile de convingere a femeilor şi fetelor, de a pleca în străinătate sunt destul de diverse şi depind de modul de operare şi de nivelul de organizare a traficanţilor. Cele mai des folosite sunt:

Recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi şi discoteci;

Recrutare prin reţele "particulare" în familii şi în cercuri de prieteni;

Reclame, anunţuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;

Agenţii care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în străinătate;

Căsătorii false.

Traficanţii se folosesc de metodele menţionate mai sus şi îşi concentrează atenţia asupra femeilor şi fetelor aflate în căutarea unei şanse de a pleca în străi-nătate. În cele mai multe cazuri, acestea au o situaţie financiară şi familială pre-cară iar traficanţii le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelneriţe, dansatoare, artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cos-meticiene. Şi agenţiile matrimoniale internaţionale pot fi numai o "faţadă" pen-tru reţelele de trafic de persoane. De multe ori, femeile realizează de-abia după ce au ajuns în ţara de destinaţie că au fost înşelate de traficant şi descoperă că vor fi exploatate cu forţa ca prostituate.

După cât se pare, există doar foarte puţine criterii prin care femeile îşi pot da seama dacă este vorba de agenţii serioase, care oferă munci legale, sau dacă este vorba de "faţade" pentru traficul de persoane. În unele cazuri, femeile sau fetele sunt vândute fără consimţământul lor, de către rude, de către "prietenul lor" sau de instituţii de stat cum ar fi căminele de copii orfani. Se descoperă din ce în ce mai multe cazuri în care femeile şi adolescentele au fost răpite cu forţa de acasă şi traficate în altă regiune în

ţara lor de origine sau în străinătate. Se estimează că mai mult de 25% din femeile recrutate îşi dau seama de la început că în străinătate vor lucra în industria sexului. Ele sunt însă induse în eroare în ce priveşte condiţiile muncă în care li se cere să lucreze. Ele se aşteaptă la un grad ridicat de independenţă, cred că vor putea lua decizii în legătură cu munca lor şi îşi închipuie că vor lucra ca artiste de strip-tease, în "peep-show-uri" sau ca prostituate "clasice", făcând numai "sex clasic".

Femeilor care pleacă de bună voie în străinătate pentru a lucra în industria sexului nu li se spune în ce condiţii vor lucra la sosirea la destinaţie: un număr mare de ore de muncă, servicii sexuale periculoase, fără prezervativ etc. De asemenea nimeni nu le spune că vor fi utilizate mijloace severe de constrângere, dacă ele încearcă să refuze munca sau să fugă. În unele cazuri, e posibil ca victima să bănuiască la ce fel de muncă va fi obligată, dar totuşi nu îşi dă seama în ce condiţii va lucra. Răspunsul la întrebarea dacă o persoană a fost sau nu constrânsă, înşelată sau dacă a consimţit de bună voie să fie traficată, este un element central în procesul de decizie dacă este vorba de o "victimă a traficului de persoane" în sensul Protocolului ONU sau nu.

Trebuie însă reţinut că Articolul 3(b) din Protocolul ONU privind traficul de persoane prevede: "Consimţământul victimei ... la exploatarea" descrisă în Protocol (respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane) "va fi irelevant", dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menţionate în Articolul 3(a) din Protocol, respectiv ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere etc. 15

Este esenţial să înţelegem că riscurile strategice prezentate de infracţiunile de trafic de persoane necesită o lărgire a perspectivei, dincolo de întrebarea dacă victima a consimţit sau nu. Trebuie să ne concentrăm atenţia nu numai asupra victimei, ci şi asupra infracţiunii şi a infractorului. Riscurile strategige vor continua să existe, indiferent dacă victima traficată a consimţit sau nu, iar faptul că victima a încheiat o înţelegere cu traficantul nu trebuie să ducă la acceptarea infracţiunii de trafic de persoane.

În plus, Articolul 3(c) prevede că în cazul recrutării, transportării, transferării, cazării sau primirii unui copil în scopul exploatării, aceste activităţi vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit vreun mijloc din cele menţionate în aliniatul (a) din Articolul 3. Alineatul (d) defineşte copilul ca fiind o persoană cu o vârstă sub 18 ani.

În concluzie, Articolul 3 pedepseşte comiterea în legătură cu un copil a oricăreia dintre "activităţile" descrise în Protocol, indiferent de natura mijloacelor folosite sau de consimţământul victimei. Dat fiind numărul 15 Protocolul ONU privind traficul de persoane; articolul 3, alineatele (a) and (b).

crescând de fete adolescente în jurul vârstei de 15 ani, traficate în mod constant din regiunea Balcanilor spre Europa Occidentală, această prevedere devine o armă-cheie în lupta împotriva traficului de persoane. Există patru metode de bază de recrutare a femeilor pentru traficul de persoane:16

Constrângerea totală prin furt sau răpire. Această metodă nu mai este aşa de rară ca înainte. Apar din ce în ce mai multe cazuri în Albania şi Kosovo, iar în anumite regiuni din Asia este o metodă uzuală;

Înşelarea victimelor prin promisiuni de muncă legală sau de intrare legală în ţara de destinaţie - femeile sunt convinse că vor lucra în birouri, restaurante, baruri sau că vor încheia căsătorii;

Înşelarea victimelor prin promisiuni semi-adevărate, cum ar fi munca în "show-business", dans sau chiar şi strip-tease.

Dacă unele dintre femei sunt complet conştiente că îşi părăsesc ţara de origine pentru a lucra în prostituţie, totuşi ele nu-şi dau seama cât de mult se vor îndatora, cât de tare vor fi intimidate, exploatate şi controlate.

Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa Centrală şi de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de indepenenţă inimaginabil în ţările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să creadă că vor pleca într-o ţară bogată din Europa Occidentală, unde vor câştiga în scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele şi familiile lor, în scopul ieşirii din sărăcie şi disperare.

Noi tendinţe în traficul de persoaneIniţial, trendul predominant era traficarea victimelor din ţări de

origine sărace spre ţări de destinaţie mai bogate în occident. Această situaţie este supusă unor permanente schimbări, având în vedere că unele ţări de origine sau de tranzit au crescut economic, devenind la rândul lor ţări de destinaţie.

În ce priveşte traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, etnia joacă un rol din ce în ce mai important în demografia infracţională, clienţii solicitând femei dintr-o grupă etnică diferită de a lor. De exemplu, victime provenind din Sud-Estul Europei pot fi găsite lucrând în industria sexului în Sud-Estul Asiei, victime din Africa pot fi găsite lucrând în industria sexului în Europa şi victime europene pot fi găsite lucrând în bordeluri din America Centrală. Prin acestea, traficul de persoane poate fi considerat ca un prim exemplu de globalizare mondială, în special în ce priveşte industria sexului.

16 Consiliul Europei, Manual: Sfaturi şi instrumente de lucru pentru instructori.

Însă cel mai îngrijorător trend este faptul că, în multe regiuni, vârsta medie a victimelor scade constant. Şi în acest caz, oferta este determinată de cererea din partea clienţilor, bazată pe percepţiile şi solicitările lor specifice. De exemplu, copiii traficaţi sunt implicaţi din ce în ce mai mult în prostituţie, deoarece clienţii sunt convinşi că au un risc mai scăzut de a contracta o boală transmisibilă pe cale sexuală, dacă au contacte sexuale cu copii.

3.2. Faza de tranzit – transportul şi trecerea frontierei

După procesul de recrutare urmează faza transportului şi a transferului, care presupune şi cazarea şi primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv pre-luarea iniţială şi transferul victimei pe teritoriul ţarii ei de origine.Transportul este organizat de recrutor şi se face pe trasee stabilite anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgăndi.

Trecerea frotierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece graniţa însoţită de recrutor şi de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător,care drept garanţie îi opreşte paşaportul-dacă are. Din această tranzacţie recrutorul câştigă o sumă variabilă de bani.

Există trei metode de bază pentru intrarea în ţara de destinaţie:

Pe ascuns - intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pe jos, etc.

Pe faţă - prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi paşapoarte din UE furate sau falsificate

Pe faţă - prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.

În timpul călătoriei în ţara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri şi alte crime. Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate şi sunt total dependente de tranficanţii lor. Unele femei părăsesc ţara de origine fără un paşaport valabil pentru călătorii internaţionale, pentru că li s-a spus că nu au ne-voie de el, sau că vor primi un paşaport mai târziu. Dacă totuşi victimele sunt în posesia unui paşaport, de multe documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de garanţie că victima se va supune.

Victimele care se află în ilegalitate sunt şi mai vulnerabile la capriciile agenţilor lor, care ştiu că e puţin probabil ca ele să obţină protecţia poliţiei sau a statului respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au cerut ajutor din proprie iniţiativă.

Trebuie subliniat că unele femei îşi părăsesc de bună voie casa şi familia, în căutarea unei vieţi mai bune şi ar fi fals să asumăm că toate femeile descoperite sau bănuite de imigraţie ilegală ar fi victime ale traficului de persoane. De asemenea, poliţia va trebui să reţină că măsurile anti-trafic trebuie îndeplinite fără a încălca drepturile fundamentale şi demnitatea unei persoane, în special drepturile persoanelor traficate, ale migranţilor, ale persoanelor care şi-au părăsit domiciliul aflat în aceeaşi ţară, refugiaţii şi solicitanţii de azil. În plus, măsurile de combatere a traficului nu au voie să îngrădească libertatea de mişcare a fiecărei persoane. Când poliţia intră în contact cu victime care se află în faza de transferare, trebuie să se analizeze cu atenţie toate aspectele cazului, în vederea acordării unei asistenţe şi depistării eventualelor infracţiuni comise împotriva victimei.Transportarea femeilor şi a fetelor peste graniţă este un aspect esenţial al traficului internaţional de persoane. În cele mai multe cazuri, recrutanţii se bazează pe faptul că traficanţi vor procura documentele şi mijloacele de transport. Acest lucru le conferă traficanţilor un grad mai înalt de control în faza de tranzit. În ultimii zece ani, ţările din Sud-Estul şi Estul Europei au trecut prin faze de conflict, faze post-conflictuale şi faze de tranziţie politico-economică, care au determinat modificări politice, sociale şi culturale substanţiale. Aceste schimbări au dus la creşterea sărăciei şi a şomajului întregii populaţiei, dar în special a femeilor, agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbaţi şi femei, deja existentă.17

În majoritatea acestor ţări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma tranziţiei economice, ele având un risc sporit de şomaj şi sărăcie, determinat în parte de structuri sociale patriarhale şi de discriminarea femeilor în ocuparea forţei de muncă. Femeile şi copiii sunt mult mai dependenţi decât bărbaţii de serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistenţa medicală sau alocaţiile şi grădiniţele pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o consecinţă a tranziţiei economice din ultima decadă. Drept consecinţă, traficul sporit de femei provenind din Sud-Estul şi Estul Europei poate fi considerat ca un simptom şi un rezultat al "feminizării" migraţiei determinate de sărăcie şi lipsa locurilor de muncă

17 Unii experţi estimează că în Rusia 80% din persoanele care şi-au pierdut locul de muncă în ultimii ani din cauza reducerii producţiei şi din cauza restructurărilor sunt femei. Global Network.

Europol descrie în raportul său de evaluare a traficului de persoane18

atât "geografia" celor mai importante rute utilizate de traficanţi pentru a ajunge în ţarile de destinaţie din Uniunea Europeană, cât şi mijloacele de transport folosite pe fiecare rută în parte.

Principalele rute sunt: Ruta Baltică Din Rusia şi statele baltice se merge pe rute terestre până la marea

Baltică, apoi cu feribotul în ţările Scandinave; mai rar se merge pe rute terestre direct în Finlanda şi nordul Suediei.

Ruta Nordică Din Estul Europei prin Polonia, Ungaria şi Republica Cehă, în

Germania şi apoi Scandinavia. Această rută este folosită şi ca ultimă etapă în călătoria migranţilor care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa şi America de Sud.

Ruta Centrală: Din ţările Europei Centrale se foloseşte reţeaua densă de autostrăzi

sau legăturile feroviare de lungă distanţă, pentru a ajunge în Austria şi Nordul Italiei.

Ruta Balcanilor Centrali: Se pleacă din statele Caucazului, Asia şi Europa de Est,

trecând prin ţările Balcanilor Centrali, apoi prin Ungaria până în statele UE. Ruta Balcanilor de Sud: Se pleacă din statele Caucazului, Asia şi Europa de Est,

trecând prin Republica Moldova, România, Bulgaria şi Albania, intrând în UE prin Italia sau Grecia.

Ruta Sudică: Din Africa de Vest prin Algeria şi Maroc, traversând cu vaporul

strâmtoarea Gibraltar, ajungând în Portugalia şi Spania. Ruta Vestică: Se porneşte din America Centrală şi de Sud, se intră în UE prin

Peninsula Iberică. Această rută este folosită şi ca ultimă etapă în călătoria migranţilor care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa şi America de Sud.

Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, ţara de destinaţie finală nu este

18 Europol "Evaluarea activităţii infracţionale – Traficul de persoane spre Uniunea Europeană”; octombrie 2001

prima ţară din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincţia între rute de tranzit extern şi intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct din ţara de origine în ţara de destinaţie, fără să mai treacă prin ţări de tranzit.

Multe femei sunt duse peste graniţă cu camionul, autoturisme particulare sau cu trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport de lungă distanţă, cum ar fi linii aeriene, vapoare şi trenuri cu destinaţii îndepărtate. Marea majoritate a companiilor serioase de transport vor lua la bord nu-mai pasagerii care sunt în posesia unui bilet de călătorie valabil (deci autentic şi achitat) şi a vizelor corespunzătoare; iar personalul acestor companii nu permite urcarea la bord a pasagerilor decât după ce au verificat că aceştia deţin într-adevăr documentele necesare. Într-un număr redus de cazuri, companiile de transport mai puţin corecte şi cu mai puţine scrupule preiau numai responsabilitatea pentru verificarea biletelor de drum, aşteptându-se ca Serviciul de Paşapoarte şi Migraţie să controleze dacă documentele de călătorie (paşaport şi viză) sunt valabile şi autentice. Companiile din această categorie sunt conduse de dorinţa de profit. În ciuda faptului că amenzile primite pentru tranportarea pasagerilor fără documente de călătorie micşorează profitul, ele totuşi încalcă des obligaţiile lor legale de a verifica şi documentele de călătorie.Nu există indicii că aceste com-panii ar fi implicate în infracţiunile de trafic, dar ele le favorizează în mod inevi-tabil prin acceptarea la bord a pasagerilor, fără să controleze dacă aceştia au voie să călătorească. În concluzie, traficanţii vor folosi imediat serviciile companiilor care nu efectuează controale severe şi rutele respective.

Autorităţile de stat pot reduce traficul de persoane pe aceste rute printr-o supraveghere sporită, de exemplu prin controale la anumite puncte de trecere etc. Totuşi fiecare "rută" este mai mult un indicator general al direcţiei, şi mai puţin un traseu specific marcat pe o hartă. Nu se deţin destule informaţii concrete suficiente despre aceste trasee. Traficanţii sunt foarte iscusiţi în a-şi schimba rutele şi metodele de operare, iar multe din informaţiile despre activităţile lor se obţin în mod întâmplător sau ca anecdotă. Lipsa de informaţii este un punct slab al măsurilor anti-trafic, pentru care trebuie să se găsească soluţii. În concluzie, cea mai dificilă sarcină este depistarea eficientă a punctelor vulnerabile pe parcursul acestor rute de trafic.

3.3. Vânzarea persoanelor

Vânzarea este esenţa traficului de fiinţe umane. Victimele sunt transformate forţat în marfă şi sortate ca atare de traficanţii-cumpărători În acest stadiu, victimele îşi dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele ajung în ţara de destinaţie finală, ele descoperă că vor trăi în condiţii de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar şi ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiţii inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraş în oraş şi din ţară în ţară. Aceste deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-şi facă prieteni şi să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este împiedicarea poliţiei să descopere traficul de femei şi să strângă informaţii.

3.4. Exploatarea victimelor

Exploatarea este totală. Amenintaţe şi abuzate, victimele sunt supuse unor tratamente inumane şi exploatate în regim de sclavie. Cele mai vulnerabile sunt tinerele care provin din familii dezorganizate sau dintr-un mediu în care au suferit abuzuri, situaţi care creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea victimă să evalueze corect şi realist informaţiile şi planurile de recrutor.

Esenţa fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susţinută de credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai uşoară. O atare decizie se minifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie materială grea şi cu lipsa de perspective în propria lor ţară. Tinerele cred că, realizarea personală înseamnă în primul rând a avea bani iar, pentru a-i obţine sunt capabile să înfrunte orice pericol. Nu toate persoanele vulnerabile devin victime ale traficului de fiinţe umane. Exista însă, anumite momente dificile, aparent fără ieşire pentru aceste persoane, iar ”oferta” de muncă în străinătate pare să fie “soluţia salvatoare”. Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru recrutarea viitoarelor victime.

Sub pretextul unor slujbe onorabile dar care nu necesită o înaltă calificare (chelneriţă, baby-sitter, menajeră, bucătăreasă pe vase de croazieră, etc) în ţările occidentale, recrutorii profită de lipsa de informare şi de credulitatea celor ce vor deveni victime. În faza de propunere exploatare sau prostituţia sunt excluse complet din discuţie. Aflată încă în faza incipientă, promisiunea mincinoasă nu este decât un mijloc interzis de lege

de a convinge victimele să treacă frontiera de bunăvoie. O astfel de promisiune se poate concretiza şi prin anunţurile din ziare de tipul:”recrutăm tinere fete ca dansatoare, balerine…pentru ţara X. Plecare imediată!”

Din momentul în care victimele ajung în ţara de destinaţie finală, ele descoperă că vor trăi în condiţii de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar şi ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiţii inumane.Femeile-victime care încep să lucreze în industria sexului sunt forţate să se prostitueze pe stradă în cartierele tipice acestor servicii (zonele cu "lumini roşii"), în baruri, agenţii de escortă sau în apartamente folosite ca bordeluri. Ele sunt obligate să lucreze un număr foarte mare de ore pe zi, servind numeroşi clienţi cu practici sexuale periculoase şi efectuate fără prezervativ. În multe cazuri, ele nu vorbesc limba ţării respective, folosind un "meniu" scris de servicii sexuale pentru a comunica cu clienţii.

Multe victime sunt supuse unor abuzuri fizice şi sexuale, fiind ţinute în condiţii de captivitate reală sau psihologică. Există cazuri în care victimele sunt chiar omorâte, ca un avertisment pentru alte victime, pentru a le împiedica să depună mărturie sau să caute ajutor. Ameninţarea cu represalii împotriva victimelor sau a familiilor lor şi lipsa actelor de identitate, respectiv posesia unor acte nevalabile sunt motivele pentru care multe victime nu încearcă să scape. Fiind supuse permanent abuzurilor fizice, emoţionale şi sexuale, ele nu mai au altceva de făcut decât să rămână în situaţia respectivă.

Principalul ţel al traficanţilor este obţinerea unor sume mari de bani din exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să îşi protejeze inves-tiţiile, ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să muncească, fără să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control permanent asupra victimelor.

Pentru controlul victimelor traficului în faza de exploatare se folosesc diferite mecanisme. Fiecare mecanism poate fi utilizat separat, dar în majoritatea cazurilor se folosesc mai multe deodată, urmărind crearea unei situaţii de captivitate reală sau psihologică

Constrângerea cauzată de datorii

Unul dintre mecanismele de bază este constrângerea cauzată de datorii. Victimei i se cere să plătească înapoi sume exagerate, pretinzându-se că aducerea ei în ţara de destinaţie a costat foarte mult. La aceste sume se adaugă dobânzi exorbitante şi cumulative, de asemenea chirii la suprapreţ pentru cazare şi locul de muncă la bordel, costurile pentru reclama

serviciilor de prostituţie şi pentru transport. Toate aceste pretenţii culminează în sume care cresc permanent şi devin pur şi simplu imposibil de achitat.

Izolarea prin confiscarea documentelor de identitate şi/sau a celor de călătorie

De obicei, victimelor li se confiscă documentele de identitate şi de călătorie imediat după sosirea în ţara de destinaţie. Astfel, lor li se răpeşte identitatea oficială, confirmând statutul lor de imigranţi ilegali. Ele nu mai pot cere ajutor şi nu mai pot evada într-o altă ţară de destinaţie. Având în vedere că multe victime provin din ţări în care poliţia nu este considerată o sursă de sprijin, ci o forţă de oprimare, este clar că femeile nu vor cere ajutorul poliţiei. Traficanţii întăresc această percepţie, spunând victimelor că sunt libere să plece şi să contacteze poliţia, dar că rezultatul va fi expulzarea lor imediată şi represalii acasă, în ţara de origine. Din experienţă s-a constatat că, de cele mai multe ori, traficantul nu minte cu astfel de afirmaţii, căci, în statele Uniuni Europene, majoritatea victimelor traficate care ajung în atenţia poliţiei şi care nu pot prezenta documente valabile sunt expulzate imediat, în loc să fie tratate ca victime ale unor infracţini grave. Sau, în alte cazuri, traficantul îi spune victimei că nu are nici un rost să ceară ajutorul poliţiei, deoarece poliţia este coruptă şi a fost deja plătită de traficanţii respectivi. Traficanţii exploatează lipsa documentelor şi frica de poliţie, pentru a se asigura că victimele nu vor încerca să scape sau să facă sesizări la poliţie împotriva lor.

Pe de altă parte, acordarea dreptului de şedere victimelor traficate ar fi nu numai în interesul victimelor, drepturile lor nemaifiind încălcate, ci şi în interesul organelor de urmărire penală antitrafic. Din păcate, majoritatea ţărilor de destinaţie refuză să acorde victimelor traficului de persoane dreptul de şedere temporară. Ele nu primesc o protecţie corespunzătoare, îngrijire şi ajutor, statutul lor de rezidenţă rămâne nerezolvat, aşa încât victimele nu vor colabora decât rareori cu poliţia şi instituţiile judiciare.Pentru a înlătura acest deficit, Pactul de Stabilitate – Masa de Lucru pentru combaterea traficului de persoane - recomandă acordarea victimelor traficate a unui drept de şedere pe motive umanitare, respectiv a unei permisiuni de şedere temporară pentru cel puţin şase luni, prin care ele au acces la o serie de facilităţi sociale şi de sănătate.

Folosirea violenţei şi a fricii

Un alt mijloc eficace de control al victimelor este folosirea violenţei

şi a ameninţării cu violenţa. Pentru a le supune, deseori victimele sunt bătute şi violate, închise, ţinute în lungi perioade de izolare, lipsite de mâncare şi apă, drogate sau torturate cu cuţite sau ţigări. Abuzurile pot fi o consecinţă a încălcării de către femei a unor reguli sau sunt folosite ca avertisment, pentru ca victima să ştie ce se întâmplă dacă va încălca din nou regulile. În alte cazuri, nu există alt motiv decât pur şi simplu sadismul sexual al traficantului.

În situaţia exploatării sexuale, ruşinea este şi ea un mecanism puternic de control. Traficantul ameninţă victima că va spune familiei ei că lucrează ca prostituată. De multe ori, traficantul face fotografii în timp ce victima este violată, utilizate pentru a o şantaja şi a o obliga să respecte cu stricteţe ordinele traficantului.

În funcţie de cultura din care provine victima, sunt folosite şi diferite constrângeri de ordin psihologic. De exemplu, pentru femeile din Vestul Africii (Nigeria), ritualurile Voodoo sunt o sursă de angoasă teribilă, şi folosirea lor garantează supunerea. Alt exemplu este impactul dublu pe care îl poate avea pentru femeile musulmane ameninţarea cu dezvăluirea muncii ca prostituată – în unele cazuri, aceste femei riscă să fie mai violent maltratate de propriile familii decât de traficant.

Utilizarea ameninţării victimei cu represaliile împotriva familiei acesteia

Ameninţarea cea mai eficace, cea mai problematică şi care poate îngreuna în mod extrem investigaţiile crimelor de trafic este ameninţarea cu represalii violente împotriva familiei victimei, acasă în ţara de origine. Traficantul se va îngriji să afle o serie de amănunte despre situaţia familiei, cum ar fi numele, porecla sau adresa unei rude apropriate sau a altei persoane iubite. Nici măcar nu este nevoie ca el să ştie foarte multe detalii despre familia respectivă - pentru a controla victima este de ajuns ameninţarea şi percepţia care se formează în mintea ei. Problema victimei este că ea nu poate risca soarta şi siguranţa celor dragi, pentru că nu are de unde să afle dacă traficantul minte când spune că ştie amănunte despre familia ei, sau dacă într-adevăr va folosi violenţa împotriva celor dragi, dacă ea va încerca să se opună sau să scape.

Captivitate şi tortură psihologică

În concluzie, dacă luăm în consideraţie toate aceste mecanisme de control în ansamblu, rezultatul concret este un regim de captivitate şi tortură

psihologică. Important este să vedem situaţia prin ochii victimei: ea este singură într-o ţară străină, izolată de compatrioţii săi, aflându-se în imposibilitatea de a comunica în limba ei maternă; i s-au luat documentele de identitate şi de călăto-rie;nu are voie să ia legătura cu familia; este dezorientată datorită schimbărilor permanente de adresă sau de localitate; este supusă unor abuzuri fizice şi sexuale repetate; nu poate cere ajutorul poliţiei pentru că se teme de consecinţe; este obligată să practice contacte sexuale periculoase din toate punctele de vedere, riscă să se îmbolnăvească lucrând zilnic un mare număr de ore cu clienţi cu care nu poate comunica verbal; este supusă unui regim de ameninţări şi represalii îndreptate împotriva ei şi/sau a familiei ei.

Dacă luăm în considerare toţi aceşti factori, nu mai este greu de înţeles de ce numai foarte puţine victime încearcă să scape din această captivitate. De aceea, forţele poliţieneşti au un rol esenţial în combaterea traficului de persoane.

Cap.4.Analiza traficului de persoane

4.1.Cine sunt traficanţii? 19

În traficul de persoane, în scopul exploatării sexuale, sunt implicaţi diferiţi infractori, pe mai multe planuri, începând cu acţiuni desfăşurate spontan de infractori individuali, neorganizaţi, până la filiere internaţionale de trafic cu un grad complex de organizare.

Există trei categorii de filiere sau reţele de trafic:

Reţele “particulare”

Reţelele "particulare" sunt mici grupuri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor familii sau comunităţi etnice în mai multe ţări. Atunci când apar solicitări din partea comunităţilor din străinătate, aceste reţele livrează câte o femeie sau două. Pentru a recruta femei pentru bordeluri sau reţele de prostituţie, traficanţii migranţi se folosesc de contactele lor familiale sau etnice din ţara de origine. Reţelele "particulare" sunt prezente în regiunile de graniţă dintre ţara de origine şi cea de destinaţie, şi în cadrul unor comunităţi etnice.

19 Extrase din pagina internet a organizaţeiei “La Strada”, biroul local din Polonia; http://free.ngo.pl/lastrada/

Reţele infracţionale organizate pe o scară largă

Reţelele infracţionale organizate pe o scară largă controlează toate aspectele traficului de persoane, de la recrutare şi transport până la managementul local al bordelurilor şi al prostituatelor de strada. Traficul de persoane este organizat ca o firmă cu mai multe secţii, cum ar fi "secţia de recrutare", "secţia de procurare a documentelor", "secţia de transport", "secţia de management al prostituţiei". Traficanţii iau foarte în serios aceste activităţi lucrative şi dau dovadă de "profesionalism", folosind metode deosebit de brutale pentru a menţine ordinea şi disciplina. Femeile sunt privite ca mărfuri cu care se face comerţ, asemănător comerţului clasic cu sclavi.

Acest tip de reţele infracţionale organizate provin în primul rând din Ucraina, Bielorusia, Rusia şi Bulgaria, dar se extind în întreg estul şi centrul Europei. Aceste reţele au agenţi în Vestul Europei, care se ocupă de managementul reţelelor de bordeluri şi de prostituţie şi folosesc ţările de tranzit doar pentru a obţine documente false sau ca "teren de antrenament" înainte să pornească mai departe spre vest.

Reţelele infracţionale de distribuţie

Reţelele de crimă organizată recrutează şi transportă fete dintr-o ţară în alta, vânzându-le către bordeluri şi reţele de prostituţie din alte ţări, organizate şi conduse la nivel local. Membrii acestor reţele pot fi consideraţi "vânzători en gros" sau "distribuitori", care aprovizionează "vânzătorii cu amănuntul" la nivel local, aceştia la rândul lor derulând şi controlând infrastrucutra de prostituţie locală.

În ciuda faptului că toate trei nivelurile de trafic există şi funcţionează în mod paralel, în ultimul timp traficul provenind din Comunitatea Statelor Independente şi din Sud-Estul Europei este derulat în principal de reţele infracţionale foarte profesioniste şi foarte bine organizate. Aceste două regiuni geografice au una dintre cele mai dinamice rate de creştere a traficului, reprezentând o pătrime din traficul mondial cu persoane.

Evoluţiile din ultimul timp, respectiv valul considerabil de migraţie, nesiguranţa politică şi economică din Estul Europei, dar şi creşterea accelerată a industriei sexului în Vestul Europei, au dat de gândit reţelelor

infracţionale deja existente, care au înţeles că traficul de persoane în scopul prostituţiei prezintă un enorm potenţial de profit. Deseori, una şi aceeaşi organizaţie se ocupă atât cu trecerea ilegală de persoane peste graniţă, cât şi cu comerţul cu stupefiante şi cu arme de foc, ceea ce reduce considerabil riscul infractorilor de a fi descoperiţi, arestaţi şi pedepsiţi corespunzător.

4.2.Cine sunt victimele? 20

Este foarte important să reţinem că nu există un profil exact al potenţialelor victime ale traficului de persoane. Totuşi se pot identifica unele caracteristici de bază, care par să rămână constante:

Într-o covârşitoare majoritate, victimele sunt femei şi fete, cu toate că se estimează că circa 2% din victimele traficate sunt bărbaţi sau băieţi;

Victimele tind să aibă vârste între 18 şi 25 ani; totuşi există un număr din ce în ce mai mare de victime sub 18 ani;

Victimele sunt recrutate de la sate, din orăşele şi din oraşele din zonele sărace, defavorizate;

De cele mai multe ori, victimele nu au un loc de muncă sau sunt sărace;

Este posibil ca victimele să aibă un nivel redus de pregătire să fi suferit discriminări în familie şi la locul de muncă;

Deseori, victimele provin din familii disfuncţionale;

În cele mai multe cazuri, victimele nu vorbesc limbi străine.

Principala caracteristică a vulnerabilităţii potenţialei victime este dorinţa ei puternică de a îşi îmbunătăţi condiţiile precare de viaţă prin plecarea şi obţinerea unor venituri în străinătate.

Cap.5.LEGEA 678/2001-Cadrul legal privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane în România

20 extrase din pagina internet a organizaţiei La Strada, biroul local din Polonia; http://free.ngo.pl/lastrada/

Această lege este o lege penală specială cu întâietate de aplicare faţa de reglementările generale. Scopul -declarat de legiuitor- al reglementărilor pe care această lege le aduce este în egală măsură acela de prevenire şi combatere a traficului de persoane cât şi de protecţie şi asistenţă a victimelor unui astfel de trafic, care constituie o violare a drepturilor persoanei şi o atingere a demnităţii acesteia.

Prin dezvoltarea economică fără precedent a unor ţări sau regiuni ale lumii a cărei consecinţă directă este creşterea veniturilor personale – şi deci a puterii financiare – a majorităţii locuitorilor din aceste ţări şi regiuni, precum şi prin extinderea din ce în ce mai mare – aproape până la generalizare – a mijloacelor de comunicare informaţionale rapide a crescut foarte mult numărul şi aria potenţialilor cumpărători/consumatori de carne vie provenind din alte ţări sau regiuni sărace, ajungându-se la un adevărat comerţ internaţional cu persoane în diferite scopuri – prostituţie, pornografie, prelevări de organe, etc.

Necesitatea introducerii acestor noi reglementări rezidă în pericolul social deosebit de ridicat pe care îl reprezintă atât pentru individ cât şi pentru societate, în ansamblu, faptele de trafic de persoane. Inegalităţile sociale profunde dintre cele două extreme cunoscute şi în ţara noastră şi anume “clasa săracilor” şi “clasa bogaţilor” generează riscuri mari mai ales pentru tinerii proveniţi dintre săraci, care dornici de a ieşi din sărăcie sunt atraşi de mirajul câştigurilor promise de traficanţi şi apoi exploataţi fără milă de către aceştia. Dependenţa iniţială a victimelor de oprimatori se accentuează şi le face pe parcursul “afacerii” mai vulnerabile şi mai uşor de controlat primilor revenindu-le din câştiguri atât cât să trăiască iar celorlalţi cea mai consistentă parte.

Diversitatea metodelor de exploatare a victimelor de către traficanţi impune o reacţie pe măsură din partea societăţii, de contracarare a fenomenului atât prin asprirea pedepselor cât şi prin confiscarea câştigurilor sau a bunurilor obţinute în mod ilicit. Prin adoptarea acestei legi, separat de prevederile din codul penal, s-au stabilit noi mijloace de luptă împotriva acestui fenomen din ce în ce mai amplu şi mai diversificat şi s-a dat o nouă eficienţă prevederilor Convenţiei O.N.U. pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor adoptată în 1949 şi ratificată de România prin Decretul nr.482/1954 precum şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ale acestuia adoptată la Roma în 1950 ratificată de România prin legea nr.30/1994 şi a Convenţiei O.I.M. privind munca forţată sau obligatorie adoptată în 1930 şi ratificată de România prin Decretul nr.213/1957.

După intrarea în vigoare, la 11 decembrie 2001 a Legii 678/2001, în terminologia juridică din ţara noastră şi-au făcut apariţia două noi categorii de termeni speciali şi anume infracţiuni privind traficul de persoane, respectiv infracţiuni în legătură cu traficul de persoane.

A.Infracţiuni privind traficul de persoane

1.Infracţiunea de traficul de persoane Această infracţiune este reglementată într-o formă simplă, de bază, şi

două forme agravate. Potrivit articolului 12 din lege “constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, voilenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin ofeirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatări acestei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

În continuare la aliniatele 2 şi 3 ale aceluiaşi articol sunt reglementate formele agravate ale acestei infracţiuni şi anume: -alin.2 –“Traficul de parsoane,săvârşit în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane; b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale

sau a sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”. -alin.3 –“Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

1.1.Forma simplă a infracţiunii

Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de persoane îl constituie relaţiile sociale referitoare la respectarea unora dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului cum sunt dreptul al viaţă şi integritate corporală, dreptul la muncă liber aleasă prestată în condiţii de igienă şi

securitate şi remunerată echitabil, dreptul la libertate individuală, dreptul de a nu fii supus la tratamente crude, inumane sau degradante, dreptul la onoare şi reputaţie proprie, astfel cum au fost consacrate în Constituţie şi în Pactele internaţionale la care ţara noastră este parte.

Obiectul material al infracţiuni îl constituie corpul fiinţei umane asupra căreia se răsfrâng acţiunile exercitate de traficant.

Subiecţii infracţiunii -Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care

îndeplineşte condiţiile generale cerute pentru subiectul activ al unei infracţiuni,fără a îndeplini o calitate specială

-Subiect pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. Dacă subiect pasiv este o persoană care nu a împlinit 18 ani fapta constituie infracţtiunea de trafic de minori prevăzută la articolul 13 din legea 678/2001.

Latura obiectivăTraficul de persoane este o infracţiune cu conţinuturi alternative,

care în forma sa simplă se poate realiza prin oricare din următoarele acţiuni-rezultat:

a)recrutarea unei persoane, b)transportarea unei persoane, c)transferarea unei persoane, d)cazarea unei persoane, e)primirea unei persoane,obţinute (comise) printr-una din următoarele acţiuni-mijloc: 1)ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, 2)răpire, fraudă ori înşelăciune, 3)abuz de autoritate, 4)profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau

de a-şi exprima voinţa, 5)oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase

pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,toate acestea în scopul exploatări unei persoane care este victimă.

Practic, latura obiectivă a infracţiuni se poate realiza prin oricare dintre acţiunile-rezultat de la litera a) la e) ca urmare a folosirii oricăreia dintre ”metodele de convingere” (sau acţiuni-mijloc) de la punctele 1-5, pentru atingerea unui scop clar: exploatarea persoanei. De exemplu pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este suficient ca acţiunea d recrutare

a persoanei să se facă prin oricare din metode (acte comisive şi ele) precum: ameninţare, răpire sau prin abuz de autoritate...sau prin darea de alte foloase pentru obţinerea consimţământului…ş.a.m.d., în scopul prestabilit al exploatării persoanei recrutate.

Printre termenii folosiţi la incriminarea faptei legea îl explică doar pe cel de ”exploatare”. Credem că pentru înţelegerea sensului celor 5 termeni enumeraţi la literele a-e, este necesar să redăm explicaţiile date de D.E.X. după cum urmează:

A recruta înseamnă aici a angaja, a primi pe cineva pe baza unei alegeri, a câştiga pe cineva pentru o anumită activitate. A transporta înseamnă a duce cu un vehicul persoane dintr-un loc în altul. A transfera înseamnă a muta de la o instituţie la alta (în aceeaşi localitate sau în alta), a-şi schimba locul de muncă ori a transmite un drept de la cineva la altcineva, a face schimb de la un sistem la altul. A caza are înţelesul de a instala pe cineva într-o locuinţă sau spaţiu construit, pentru o perioadă de timp. A primi semnifică a accepta ceea ce ţi se oferă, a admite sau a include pe cineva într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, a accepta sau admite ceva sau pe cineva.

Sensul termenilor “prin ameninţare”, “prin violenţă”nu ridică probleme de interpretare ţi se vor avea în vedere explicaţiile date de doctrină al articolele 193 şi 180 C.pen. în timp ce sintagma ”prin alte forme de constrângere” ar putea include chiar şi şantajul.

Înţelesul expresiei ”prin răpire“ folosit de legiuitor şi în cazul formei agravate a infracţiunii de lipsire de libertate şi anume procedeul prin care făptuitorul ia persoana din locul unde se află şi o duce într-un alt loc împotriva voinţei sale. În acest caz se pune problema dacă infracţiunea de lipsire de libertate a persoanei se absoarbe în infracţiunea de trafic de persoane sau ne aflăm în cazul unui concurs de infracţiuni.

Folosire în continuare a termenilor ”prin fraudă ori înşelăciune” constituie o reluare de cuvinte cu acelaşi înţeles deoarece prin fraudă se înţelege înşelăciune, act de rea-credinţă săvârşit de cineva pentru a realiza un profit material în detrimentul altuia. Şi aici se pune problema dacă fiind întrunite condiţiile pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută de articolul 215 C.pen. (în oricare din formele sale),aceasta trebuie reţinută ca infracţiune de sine stătătoare aflată în concurs real sau ideal –funcţie de momentul consumării –cu infracţiunea de trafic de persoane sau se absoarbe în aceasta din urmă.

Prin expresia “abuz de autoritate”, în condiţiile în care nu este definită s-ar putea întelege: -exercitarea cu rea-credinţă a autorităţii părintelui faţă de copilul major (în acele familii în care şi după împlinirea vârstei majoratului, fiul sau fiica au rămas “dominaţi” moral de părinţi) precum şi orice alte alte asemenea situaţii de dominare antrafaniliala sau între rude apropiate; -exercitarea abuzivă a drepturilor ce le sunt conferite de către autorităţile religioase asupra enoriaşilor sau de către conducătorul sectei asupra sectanţilor; -exercitarea abuzivă a drepturilor de către angajator asupra angajatului. Credem că sensul avut în vedere de legiuitor este în principal cel de ”autoritate morală” –reală sau indusă- pe care făptuitorul o are asupra victimei, în secundar, şi de statutul de subordonat al victimei faţă de făptuitor. În schimb, în varianta realizării recrutării persoanei prin darea de bani celui care are autoritate asupra victimei, sensul este numai acela de ”autoritate legală” cum este în cazul reprezentantului legal al persoanei puse sub interdicţie sau în cazul curatorului.

Prin ”imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa” se înţelege, la fel ca în cazul infracţiunii de viol, neputinţa victimei de a opune rezistenţă făptuitorului din cauza unei infirmităţi fizice, unei stări maladive, unei oboseli excesive sau altor împrejurări care îi limitează capacitatea fizică de a se opune făptuitorului (de exemplu consum de droguri). Este în neputinţă de a-şi manifesta voinţa persoana care datorită vârstei, datorită unei maladii sau altor împrejurări (beţie completă, leşin, stare de somn hipnotic, etc.) nu-şi dă seama de ceea ce se petrece şi nu-şi poate manifesta acordul sau dezacordul cu privire la acţiunea făptuitorului.

Infracţiunea de trafic de persoane în forma simplă este, în oricare dintre modalităţile de comitere, o infracţiune de rezultat indiferent dacă scopul urmărit –acela de exploatare a victimei –a fost sau nu atins. Urmarea cerută de lege este realizată întotdeauna când s-a produs cel puţin una din cele 5 acţiuni-rezultat enumerate în text: recrutarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane făcute în scopul exploatării acelei persoane.

Potrivit articolului 2 punctul 2 din lege “prin exploatarea unei persoane” se înţelege:

a)executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;

b)ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c)obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea produceri şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;

d)prelevarea de organe;e)efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă

drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.Dacă pentru atingerea scopului se alege varianta de la litera a) atunci

trebuie ca executarea muncii sau îndeplinirea serviciilor să se facă de către victimă ”în mod forţat”, adică împotriva voinţei sale, prin constrângere. Credem că datorită formulări ambigue a textului, atunci când nu se execută munca în mod forţat de către victimă dar totuşi autorul încalcă normele legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate ale victimei, nu este îndeplinită condiţia legală a ”exploatării persoanei”. Lipsa de acurateţe a reglementării lasă să se înţeleagă că ”în mod forţat” înseamnă ”încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă…” ceea ce nu este tocmai corect. Dacă textul legal ar fi fost redactat în forma “executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate” atunci situaţia ar fi fost mai clară. Deocamdată, în forma actuală a textului, sintagma “în mod forţat” înseamnă supunerea de către traficanţi a unei persoane cu vârsta de peste 18 ani la orice muncă pentru care aceasta nu s-a oferit de bună voie, în scopul obţinerii de venituri ilicite pentru traficanţi.

În situaţia de la litera b) este necesar ca victima să fie ţinută în stare de sclavie, adică într-o totală stare de dependenţă faţă de făptuitor asemenea uni obiect al dreptului de proprietate, dar este suficientă şi ”folosirea altor procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire” precum sunt: servitutea pentru datorii, şerbia, cedarea soţiei către o altă persoană cu titlu oneros, transmiterea femeii, la moartea soţului, prin succesiune unei alte persoane, toate acestea constituind încălcări ale Convenţiei suplimentare cu privire la abolirea sclaviei, ratificată de România prin Decretul nr.375/1957.

Exploatarea unei persoane prin obligarea la practicarea prostituţiei constă în folosirea de mijloace directe sau indirecte, explicite sau implicite faţă de o persoană pentru a o determina să practice prostituţia în beneficiul traficantului. Mijloacele directe de obligare la practicarea prostituţiei sunt cele clasice: lovirea, ameninţarea, şantajul, victimei iar mijloacele indirecta sunt cele precum: plasarea victimei în condiţii controlate de traficanţi în localuri cu cazare, ridicarea paşapoartelor sau a documentelor lor de identitate, ameninţări adresate copiilor lor, părinţilor sau rudelor dacă nu colaborează. Pentru a obliga persoanele –de regulă femei –să practice prostituţia, adeseori, traficanţii le şantajează ameninţându-le că vor spune

părinţilor sau dudelor ce fapte comit ori că vor face fi anchetate sau expulzate de pe teritoriul statului străin dacă vor reclama autorităţilor situaţia lor. Sensul termenului de “prostituţie” este cel reţinut în cuprinsul articolului 328 C.pen şi constă în asigurarea mijloacelor de existenţă sau a principalelor mijloace de existenţă prin practicarea unor raporturi sexuale cu diferite persoane.

Exploatarea persoanei prin prelevarea de organe are loc atunci când sunt încălcate dispoziţiile legii 81/1998 privind prelevarea de ţesuturi şi organe umane.

Latura subiectivăInfracţiunea de trafic de persoane se comite numai cu intenţie directă

dată în scopul special urmărit de făptuitor de a exploata victima, scop realizat ori de câte ori există cel puţin una din variantele alternative prevăzute de articolul 2 punctul 2 din lege.

În ceea ce priveşte dispoziţia legală prevăzută de articolul 2 punctul 2 litera e) potrivit căreia prin exploatarea unei persoane se înţelege efectuarea unor alte activităţi prin care se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, aceasta este destul de generală şi lasă loc multor interpretări. Credem că aici se încadrează:

-trimiterea la cerşetoria a persoanelor apte de muncă;-plasarea persoanelor cu handicapuri fizice grave în locuri publice

pentru a apela la mila publicului urmată de însuşirea de către traficanţi a sumelor de bani astfel obţinute de aceşti nefericiţi ai sorţii pe care îi batjocoresc permanent prin neasigurarea celor mai elementare cerinţe de hrană şi igienă;

-obligarea unor persoane de a practica jocuri de noroc de tip ”alba-neagra”,etc.

Participaţia penală deşi este posibilă, nu este admisă de lege în forma coautoratului, a complicităţii şi nici a instigării deoarece în cazul comiterii infracţiunii în participaţie ne aflăm în situaţia uneia dintre formele ei agravate.

Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produce oricare dintre cele 5 variante ale elementului material în legătură de cauzalitate cu acţiunile întreprinse de făptuitor.

Tentativa la infracţiunea de trafic de persoane este posibilă şi se pedepseşte. Fapta rămâne în faza de tentativă când făptuitorul, urmărind scopul exploatării persoanei, pune în aplicare intenţia sa prin executarea acţiunii de constrângere (de ex. ameninţă victima) dar din motive independente de voinţa sa nu se produce urmarea socialmente periculoasă –

adică nu reuşeşte să realizeze recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea victimei.

1.2.Formele agravate ale infracţiunii

Legea prevede două forme agravate care se referă fie la subiecţii, fie la victima infracţiunii, fie la producerea unui anumit rezultat şi anume:

Trafic de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreunăToate consideraţiile exprimate la forma simplă a infracţiunii rămân

valabile. Gravitatea sporită a faptei este determinată de comiterea ei în participaţie care este posibilă în forma coautoratului, a complicităţii şi a instigării. Dacă doi sau mai mulţi autori concură secvenţial la producerea rezultatului, de exemplu unul constrânge victima iar celălalt o recrutează, ei vor răspunde ca şi coautori.

Traficul de persoane prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţiiAceastă agravantă se referă la producerea, în afara urmări specifice

traficului de persoane, a încă unui rezultat constând în vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei, cum prevede articolul 182 aliniatul 1 şi 2 C.pen.

Pentru realizarea agravantei este necesar în primul rând ca vătămarea gravă să fie consecinţa violenţelor exercitate asupra victimei pentru a o constrânge să se lase recrutată de către făptuitor în vederea exploatării, iar în al doilea rând este condiţionată de stabilirea praeterintenţiei făptuitorului. Această condiţie este îndeplinită dacă autorul infracţiunii de trafic a prevăzut şi vătămarea corporală gravă a victimei dar a crezut fără temei că această urmare nu se va produce sau, dacă nu a prevăzut vătămarea corporală ca rezultat al activităţii sale, trebuia şi putea să o prevadă. În cazul în care traficantul de persoane a urmărit anume vătămarea corporală gravă a victimei pentru ca apoi să o exploateze atunci va răspunde pentru ambele infracţiuni în concurs real.

Traficul de persoane urmat de moartea sau sinuciderea victimei.Ca şi în cazul agravatei precedente, pentru existenţa agravatei, este

necesar, în afara urmări specifice a infracţiunii, să se producă şi un efect necesar şi anume moartea sau sinuciderea victimei. Este de menţionat că ţi în acest caz făptuitorul acţionează cu praeterintenţie. Dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie directă asupra victimei, în ceea ce priveşte moartea sau

sinuciderea ei, atunci infracţiunea de trafic de persoane intră în concurs real cu infracţiunea de omor sau infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii.

2.Infracţiunea de trafic de minori

Această infracţiune este reglementată într-o formă simplă la articolul 13 aliniatul 1 şi în mai multe forme agravate la următoarele 4 aliniate din lege.

Conform articolului 13 aliniatul 1 recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârstă cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatări acesteia, constituie infracţiunea de trafic de persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. În aliniatele următoare sunt prezentate formele agravate ale infracţiunii şi anume:

-alin.2-Dacă fapta prevăzută la aliniatul 1 a fost săvârşită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoarea de al 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

-alin.3-Dacă faptele prevăzute la aliniatele 1 şi 2 sunt săvârşite prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acestei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 1 şi închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul aliniatului 2.

-alin.4-În cazul în care faptele prevăzute în aliniatele 1, 2 şi 3 sunt săvârşite în condiţiile prevăzute în articolul 12 aliniatul 2 şi anume în formele agravate, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 1, închisoare de la 5 la 17 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 2, închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 3, teza 1 şi închisoare de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 3, teza 2.

-alin.5-Dacă faptele prevăzute în acest articol au ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi sau detenţiunea pe viaţă.

2.1.Forma simplă

În ceea ce priveşte obiectul juridic special, obiectul material şi subiecţii infracţiunii sunt valabile consideraţiile exprimate la forma simplă a infracţiunii de trafic de persoane, cu singura precizare că persoana umană subiect pasiv trebuie să în mod obligatoriu o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani. Chiar dacă ar fi vorba de o minoră care prin căsătorie dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu, cu condiţia să fi împlinit la data căsătoriei vârsta de 15 ani şi să fi obţinut dispensa de vârstă la căsătorie, până la împlinirea vârstei de 18 ani ea rămâne în continuare subiect pasiv al infracţiunii.

În ceea ce priveşte latura obiectivă este de remarcat că traficul de minori constituie o infracţiune comisivă ce se realizează tot prin 5 acţiuni alternative şi anume: recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea, primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

După cum se poate observa, comparativ cu infracţiunea precedentă, legiuitorul a folosit în locul termenului de “cazare” termenul de ”găzduire” care are în esenţă acelaşi înţeles de primire a unei persoane într-o locuinţă pentru o perioadă de timp.

Spre deosebire de infracţiunea precedentă, convingerea persoanei cu vârsta cuprinsă între 15şi 18 ani să se lase recrutată, transferată, găzduită, sau primită în vederea atingerii scopului urmărit de făptuitor –acela al exploatării –nu trebuie să se mai producă prin metodele sau acţiunile-mijloc enumerate anterior deoarece dacă ar fi folosite acele metode s-ar realiza forma agravată prevăzută de alin.3 din lege. Specific acestei forme a infracţiunii este lipsa constrângerii sau a inducerii în eroare a victimei pentru ca aceasta să se lase recrutată, transportată, transferată în scopul exploatării sale. Această formă simplă a infracţiunii ar putea exista doar atunci când făptuitorul îi aduce la cunoştinţă persoanei cu vârstă între 15 şi 18 ani în ce scop o recrutează /transportă/ transferă/ găzduieşte sau primeşte iar aceasta îşi dă consimţământul, deoarece potrivit art.16 din lege “consimţământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului”.

Latura subiectivă a infracţiunii constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe ce este dată de scopul special al exploatării persoanei. Participaţia nu este admisă de lege deoarece în cazul în care făptuitorul acţionează în participaţie se realizează forma agravată a infracţiunii. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează cel puţin una dintre urmările cerute de lege şi anume recrutarea /transportarea

/transfera-rea /găzduirea sau primirea persoanei indiferent dacă a fost realizat sau nu scopul urmărit de făptuitor.

Tentativa la infracţiunea de trafic de minori este posibilă şi este pedepsită conform dispoziţiilor articolului 15 aliniatul 1. Pentru ca fapta să rămână în forma tentativei se cere ca autorul să fi început discuţiile cu victima în vederea obţinerii consimţământului acesteia la recrutare /transferare ş.a.m.d. în scopul exploatării ei, însă, să nu se producă urmarea cerută de lege fie din cauză că victima nu este de acord fie din orice altă cauză exterioară voinţei făptuitorului.

2.2.Formele agravate

A. Fapta săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani –art.13 alin.2.

Faţă de forma simplă a infracţiunii singura condiţie suplimentară care se cere este aceea ca persoana asupra căreia se exercită traficul să nu fi împlinit vârsta de 15 ani. În acest caz regimul sancţionator este mai aspru şi anume închisoare de la 5 la şi interzicerea unor drepturi.

B. Fapta săvârşită asupra unei persoane cu vârsta de 15-18 ani prin mijloace de constrângere sau corupere –art.13 alin.3 teza I.

Faţă de forma simplă a infracţiunii există diferenţe doar în ceea ce priveşte latura obiectivă, deoarece legea cere ca elementul material să se obţină prin:

1) ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere;2) prin răpire, fraudă sau înşelăciune;3) abuz de autoritate;4) sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa;5) oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altor persoane,

toate acestea în scopul exploatării persoanei perspective.Comentariile făcute cu privire la înţelesul acestor acţiuni-mijloc la

infracţiunea de trafic de persoane în formă simpla rămân valabile, cu precizarea că prin ”persoană care are control asupra altei persoane” se poate înţelege: părinţii, tutorele, curatorul, persoana care are în plasament familial minorul sau căreia şi-a fost încredinţat temporar în îngrijire de către o instituţie de ocrotire. Credem că schimbarea formulări din ”persoană care are

autoritate asupra altei persoane” (art.12 alin.1) în ”persoană care are control asupra altei persoane” (art.13 alin.3) ţine doar de inconsecvenţa legiuitorului iar nu potrivită, mai corectă a ”persoanei care poate da consimţământul” cu privire la ceea ce urmează să facă sau să nu facă persoana minoră.

Diferenţieri între această formă agravată şi forma simplă a infracţiunii se regăsesc în ceea ce priveşte regimul sancţionator mai aspru în cazul celei dintâi şi anume închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

C. Fapta săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani prin mijloace de constrângere sau corupere –art.13 alin.3 teza II.

Această formă a infracţiunii se diferenţiază de cea descrisă la litera B prin aceea că folosindu-se de mijloace de constrângere asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani, respectiv de corupere a persoanei care are controlul asupra acestui minor, făptuitorul reuşeşte să recruteze, ş.a.m.d. minorul în scopul exploatării sale.

Regimul sancţionator este mai aspru şi anume închisoare de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

D. Fapta săvârşită asupra unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani de către două sau mai multe persoane împreună ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii –art.13 alin.4 teza I.

E. Fapta săvârşită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii –art.13 alin.4 teza II.

F. Fapta săvârşită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă prin constrângere sau corupere –art.13 alin.4 teza III raportat la art.13 alin 3 teza II şi art.12 alin.2.

În acest caz rămân valabile comentariile făcute la articolele menţionate cu precizarea că regimul sancţionator este cel al pedepsei închisorii de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

G. Fapta săvârşită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii comisă prin constrângere sau corupere –art.13 alin.4 teza IV.

H. Traficul de minori săvârşit în oricare dintre modalităţile enumerate la articolul 13 a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei –art.13 alin.5.

În acest caz sunt valabile comentariile făcute la articolul 12 alin.3 şi la articolul 13 din lege. Se observă că regimul sancţionator prevăzut de legiuitor a fost înăsprit pedeapsa fiind închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi sau detenţiunea pe viaţă.

3. Infracţiunea calificată de trafic de persoane

Această infracţiune este reglementată la articolul 14 teza Şi din legea 678/2001 care prevede că ”dacă faptele prevăzute la articolul 12 sunt săvârşite de o persoană care face parte dintr-un grup organizat sau care a obţinut pentru sine sau pentru altul beneficii materiale importante maximul special al se majorează cu 3 ani”. După cum se poate observa legea reglementează o infracţiune de trafic de persoane calificată într-o formă simplă (prin raportare la art.12 alin.1) şi o infracţiune de trafic de persoane calificată în formă agravată (prin raportare la art.12 alin.2 şi 3). Comentariile făcute la articolul 12 rămân valabile. Ceea ce caracterizează infracţiunea calificată de trafic de persoane este că traficantul trebuie să facă parte dintr-un grup organizat sau că a produs ori a obţinut pentru sine sau pentru altul beneficii materiale importante.

Prin “grup organizat” se înţelege în opinia noastră –deşi legea nu prevede –un grup compus din cel puţin 3 persoane în interiorul căruia atribuţiile membrilor săi sunt bine definite şi delimitate pentru ca prin acţiunile lor conjugate să se realizeze atingerea scopului grupului –acela de a exploata cât mai bine şi cât mai multe persoane. Această interpretare se întemeiază şi pe dispoziţiile legii 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

Prin “persoană care a produs ori a obţinut…beneficii materiale importante” se înţelege persoana care, raportat la situaţia sa materială anterioară comiterii faptei, precum şi la nivelul de pregătire intelectuală şi la statutul său social, a obţinut prin intermediul exploatării uneia sau mai multor persoane, câştiguri mari pe care altfel nu le-ar fi realizat niciodată. Este de menţionat că în condiţiile în care sintagma ”beneficii materiale importante” nu este definită de legiuitor, înţelesul ei va fi apreciat de organul judiciar de la caz al caz.

Tentativa la infracţiunea calificată de trafic de persoane în formă simplă şi la cea agravată este posibilă şi se pedepseşte

4. Infracţiunea de   ”organizare de trafic de persoane” şi ”organizare de trafic de minori”

Potrivit articolului 15 aliniatul 2 din lege “organizarea săvârşirii infracţiunilor prevăzute în această secţiune constituie infracţiune şi se pedepseşte ca şi infracţiunea organizată”. Astfel, este posibilă organizarea infracţiunii de trafic de persoane în formă simplă prevăzută de art.12 alin.1 şi în formă agravată prevăzută de art.12 alin.2 precum şi infracţiunea de trafic de minori în forma simplă prevăzută de art.13 alin.1 şi formele agravate prevăzute de art.13 alin.2 şi 3 şi 4.

Incriminarea organizării acestor infracţiunii este benefică deoarece în realitatea obiectivă pot apărea situaţii de descoperire a unor făptuitori care au pregătit în detaliu planuri de exploatare a unor persoane şi au trecut la punerea lor în aplicare prin procurarea de mijloace materiale de genul: spaţii de cazare, mijloace de transport, truse medicale, unelte de lucru, etc, însă nu au ajuns până în momentul descoperiri lor să realizeze şi operaţiunile de recrutare, transportare, cazare sau primire a persoanelor sau minorilor.

Diferenţa între infracţiunea de organizare de trafic e persoane sau minori şi infracţiunile calificată de trafic de persoane sau minori constă în aceea că în cazul celei dintâi grupul organizat nu a recrutat, ş.a.m.d. persoane pe când în cazul ultimelor două s-a realizat urmarea materială cerută de lege la infracţiunile prev. de art.12-14.

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este identic cu cel al infracţiunilor de trafic de persoane sau trafic de minori. Această infracţiune are un obiect material în măsura în care organizarea infracţiunilor a fost concretizată în planuri sau proiecte de realizare şi în procurarea de mijloace, aceste proiecte sau scrise sau mijloace materiale constituind însuşi obiectul material al infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fără a fi necesară vreo calitate specială a acesteia, participaţia fiind posibilă în oricare din formele sale.

In ceea ce priveşte latura subiectivă, aceasta constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe.

In ceea ce priveşte latura obiectivă este de menţionat că aceasta se realizează prin acţiuni comisive de pregătire a planului de desfăşurare a exploatării persoanelor ce urmează a fi traficate şi de procurare a mijloacelor

materiale necesare –raportat la metodele de exploatare adoptate –atingeri scopului propus.

Consumarea infracţiuniiare loc în momentul în care este realizată urmarea materială prevăzută de lege şi anume organizarea săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane sau trafic de minori.

Tentativa la această infracţiune –care ar fi posibilă doar sub forma unor ideei de realizare a acestor infracţiuni –nu este prevăzută de lege.

B.Infracţiuni în legătură cu traficul de persoane

1. Infracţiunea de favorizare a traficului de persoane

Această infracţiune este reglementată într-o formă simplă cu două modalităţi de comitere prin articolul 17 aliniatul 1 şi într-o formă agravată prin articolul 17 aliniatul 2.

Potrivit articolului 17 aliniatul 1 fapta de a determina sau de a permite, cu ştiinţă, fie direct, fie prin intermediar, intrarea sau rămânerea pe teritoriul ţării a unei persoane care nu este cetăţean român, supusă traficului de persoane în sensul prezentei legi:

a)folosind faţă de aceasta mijloace frauduloase, violenţă sau ameninţări ori altă formă de constrângere; sau

b)abuzând de starea specială în care se găseşte acea persoană datorită situaţiei sale ilegale ori precare de intrare sau şedere în ţară ori datorită sarcinii, unei boli sau infirmităţi ori unei deficienţe fizice sau mintale, constituie infracţiune şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de trafic de persoane.

Obiectul juridic special şi obiectul material la această infracţiune sunt aceleaşi ca la infracţiunea de trafic de persoane.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru orice subiect activ al unei infracţiuni în timp ce subiectul pasiv este calificat şi anume doar persoana majoră sau minoră care nu este cetăţean român. Calificarea subiectului pasiv merge mai departe în cazul de la litera b) în sensul că respectivul cetăţean trebuie să se afle într-o stare specială şi anume una din următoarele situaţii: să fi intrat ilegal în ţară ori şederea în ţară să-şi fie precară, să fie femeie gravidă, să fie o persoană suferindă de o boală, o infirmitate ori o deficienţă fizică sau mintală. Între făptuitorul de la această infracţiune şi cel de la

infracţiunea de trafic de persoane să nu existe nici o înţelegere.

Latura obiectivă constă în acţiuni comisive alternative: -determinare direct sau prin intermediar a intrării sau rămânerii pe

teritoriul ţării noastre a unei persoane care nu este cetăţean român, supusă traficului de persoane;

-permiterea direct sau prin intermediar a intrării sau rămânerii pe teritoriul ţării noastre a unei persoane care nu este cetăţean român, supusă traficului de persoane.

Realizarea elementului material cerut de lege este condiţionat de îndeplinirea de către făptuitor a următoarelor acţiuni-mijloc:

a)folosind faţă de victimă a unor mijloace frauduloase, violenţă sau ameninţări ori altă formă de constrângere;

b)abuzând de starea specială în care se găseşte victima: -datorită situaţiei sale ilegale sau precare de intrare sau şedere în ţară;

-datorită sarcinii;-datorită unei boli, infirmităţi ori unei deficienţe fizice sau mintale.

Un mijloc este fraudulos –aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate –atunci când este de natură să asigure mai uşor reuşita acţiunii făptuitorului, când are aparenţa unui mijloc veridic, adică atunci când în mod obişnuit inspiră încredere şi înlătură orice suspiciune.

În ceea ce priveşte cea de-a doua metodă, este de observat că termenul ”a abuza” trebuie interpretat aici în sensul de ”a profita” care exprimă mult mai bine intenţia legiuitorului de a-l sancţiona pe cel care, profitând de situaţia specială a victimei o determină de exemplu să rămână pe teritoriul ţării noastre cu toate că ştie că victima este o persoană ce poate fi supusă traficului de persoane. Credem că pentru acurateţe se impune modificarea legii şi înlocuirea formulării “abuzând” cu cea de ”profitând” pentru că în realitatea de zi cu zi, în asemenea situaţii se profită iar nu se abuzează de starea specială a victimei.

În varianta comiterii infracţiunii prin ”permiterea intrării a unei persoane care nu este cetăţean român, supusă traficului de persoane” este greu de imaginat cum fapta ar putea fi săvârşită şi de alte persoane decât organele de control ce acţionează la frontieră: vameşi, jandarmi, poliţişti de frontieră.

Latura subiectivă a infracţiunii constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte după cum prevăzând urmarea faptei sale doreşte sau acceptă producerea acestei urmări. Dacă fapta este comisă din culpă nu constituie infracţiune.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs urmarea materială imediată cerută de lege astfel că ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni de rezultat.

Tentativa nu este prevăzută şi pedepsită de lege.

Potrivit articolului17 aliniatul 2, astfel cum a fost modificat prin articolul 30 din Legea 39/2003, “dacă fapta se săvârşeşte de o persoană care face parte dintr-un grup organizat sau se săvârşeşte în mod repetat, maximul special se majorează cu 2 ani”

Comentariile efectuate anterior în cazul formei simple a infracţiunii rămân valabile. Singurele precizări ce se impun a fi făcute sunt acelea că subiectul activ poate fi orice persoană, numai că subiectul pasiv fiind calificat iar sintagma ”în mod repetat” se înţelege comiterea faptei de cel puţin două ori în intervalul de timp analizat.

2.Infracţiunea de pornografie infantilă

Forma simplă a acestei infracţiuni este reglementată în articolul 18 aliniatul 1. Astfel cum a fost modificat prin O.U.G. 143/2002 textul de lege are următoarea formă:

“fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori de a produce în alt mod, a transmite şi oferi sau de a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândiri de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale care reprezintă poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani, constituie infracţiunea de pornografie infantilă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani”.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile publice referitoare la morala publică şi la dreptul la imagine al persoanei.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie obiectele, filmele, fotografiile, diapozitivele, emblemele şi celelalte suporturi vizuale folosite

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal iar subiect pasiv poate fi orice persoană de până la 18 ani.

In ceea ce priveşte latura obiectivă fapta se comite prin mai multe acţiuni comisive alternative şi anume:

-a expune, a vinde sau a răspândi obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme şi alte suporturi vizuale care reprezintă poziţii ori acte

sexuale cu caracter pornografic ce prezintă sau implică minori cu vârsta de până la 18 ani;

-a închiria, a distribui, a confecţiona, a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândiri de obiecte, filme, ş.a.m.d. care prezintă poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Referitor la aceste acţiuni comisive, care nu prezintă dificultăţi de interpretare, se impun câteva precizări:

expunerea obiectelor, filmelor, ş.a.m.d. trebuie să se efectueze într-un loc public (spaţiu) anume construit sau în orice alt loc în care publicul poate avea acces; a răspândi înseamnă a transmite către mai multe persoane fie concomitent, fie succesiv într-o anumită perioadă de timp, de obiecte, filmele, fotografiile, diapozitivele, emblemele şi celelalte suporturi vizuale (cum sunt imaginile pe Internet) care reprezintă minori în poziţii ori acte sexuale cu caracter pornografic; a distribui înseamnă a împărţi la mai multe persoane fie în nume propriu, fie ca agent al unui producător, de obiecte, filme, ş.a.m.d.; a transmite are aici sensul de a emite prin cablu TV sau Internet imagini pornografice cu minori; în modalitatea ”deţinerii în vederea răspândirii” autorul are constituit un depozit de astfel de obiecte sau imagini cu scopul de a le transmite către mai multe persoane dar nu început încă operaţiunea de răspândire. Infracţiunea analizată este una cu conţinuturi alternative astfel că

oricare dintre aceste acţiuni poate duce la consumarea ei. Dacă însă fapta se comite prin mai multe acţiuni sau chiar prin toate, în mod cumulativ şi în acelaşi timp, se va reţine o singură infracţiune şi nu mai multe. Funcţie de varianta comisivă adoptată de autor, consumarea infracţiuni este instantanee sau continuă.

Latura obiectivă a infracţiunii constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte. Participaţia este posibilă atât sub forma coautoratului cât şi a complicităţii sau instigării.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea cerută de lege. Tentativa este posibilă dar nu este pedepsită de lege

Forma agravată este prevăzută de prezenta lege în articolul 18 aliniatul 2 care stipulează că se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă (de la 3 la

10 ani închisoare), importul ori predarea de obiecte dintre cele prevăzute la aliniatul 1 unui agent de transport sau de distribuţie în vederea comercializări ori distribuiri lor. Această incriminare are drept scop contracararea acţiunilor importatorilor de imagini cu pornografie infantilă.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul importului, adică al aduceri în ţară din străinătate a obiectelor prevăzute la aliniatul 1, respectiv în momentul predări acestor obiecte către agentul de transport sau de distribuire în scopul comercializări sau distribuiri lor chir dacă acest scop nu a fost atins (realizat).

O altă formă agravată este prevăzută la articolul 18 aliniatul 3 din aceeaşi lege, prin care se dispune că faptele prevăzute la aliniatele 1 şi 2 săvârşite de o persoană care face parte dintr-un grup organizat se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani. Comentariile făcute în cuprinsul lucrări cu privire la înţelesul noţiunii de ”grup organizat” rămân valabile.

Legea prevede si unele dispozitii speciale. O prima astfel de

dispozitie se refera la câştigurile importante obtinute de către autori faptelor. Astfel legea a prevăzut în cuprinsul articolului 19 că ”banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit la săvârşire acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevăzute la articolul 118 C.pen. sunt supuse confiscării speciale în condiţiile stabilite de acest articol.

Sunt considerate astfel de bunuri cele care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparţin făptuitorului”. Astfel pentru prima dată se prevede confiscarea unui imobil în legislaţia română ca măsură de siguranţă şi nu ca pedeapsă.

O altă dispoziţie specială este cea prevăzută de articolul 20 şi anume că ”persoana supusă traficului de persoane care a săvârşit infracţiunea de prostituţie prevăzută de articolul 238 C.pen., nu se pedepseşte pentru această infracţiune dacă mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea de trafic de persoane încunoştiinţează autorităţile competente despre aceasta sau dacă după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitori au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora”.

C. Urmărirea penală a infracţiunilor din Legea 678/2001

Potrivit articolului 21 din lege “urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute de legea 678/2001 se efectuează în mod obligatoriu de către procuror ca ţi în cazul celorlalte infracţiuni prevăzute de articolul 209 din

C.pr.pen.”. Dat fiind că judecata în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de lege revin tribunalelor, este competent procurorul de la parchetul de pe lângă tribunal sau procurorul ierarhic superior de la parchetul Curţii de Apel şi de la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă autorii infracţiunilor de trafic de persoane sunt militari competenţa efectuării urmăriri penale revine procurorului militar.

Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege se pune în mişcare din oficiu, în condiţiile în care sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu sau prin plângere ori denunţ conform articolelor 221-227 C.pr.pen.

Potrivit articolului 22 din lege, în vederea strângeri datelor necesare începerii urmăriri penale pot fi folosiţi investigatori sub acoperire în condiţiile legii. Cum în C.pr.pen. nu există nici o reglementare în acest sens, este discutabil care sunt condiţiile legii. Credem că acestui domeniu îi sunt aplicabile dispoziţiile articolelor 17-20 din legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deoarece infracţiunile de trafic de persoane şi cele în legătură cu traficul de persoane constituie infracţiuni grave conform articolului 2 aliniatul b) punctul 12 din această lege. Ori în cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni grave de către unul sau mai mulţi membri ai unui grup infracţional organizat pot fi folosiţi, în vederea documentării activităţii infracţionale şi identificare făptuitorilor, poliţişti sub acoperire din cadrul structurilor specializate ale M.A.I.. Autorizarea pentru folosirea poliţiştilor sub acoperire se dă de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, prin ordonanţă motivată.

Legea mai prevede la art.23, posibilitatea pentru organul de urmărire penală de a accesa şi supraveghea, autorizarea procurorului, a sistemelor informatice şi de telecomunicaţie pe care le foloseşte autorul infracţiunii de trafic de persoane, cu respectare prevederilor art.91-95 C.pr.pen.

D. Interferenţe cu infracţiunea de proxenetism şi lipsirea de libertate

Între infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, reglementate de Lg.678/2001 şi infracţiunea de proxenetism prevăzută de art.329 C.pen. există o asemănare aproape firească şi pe alocuri chiar o suprapunere de termeni, însă deosebiri majore care le individualizează

Atunci când traficul de persoane sau minori se face în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei, se aseamănă cu infracţiunea de proxenetism care constă în:

-îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană;

-recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop precum şi constrângerea la prostituţie. Fapta este mai gravă atunci când este săvârşită faţă de un minor sau prezintă alt caracter grav.

Infracţiunea de proxenetism are ca obiect juridic special “acele relaţii sociale a căror desfăşurare este condiţionată de procurarea mijloacelor de asistenţă prin muncă în condiţii de respect pentru regulile morale şi de asigurare a demnităţii persoanei”, ++ceea ce într-o anumită măsură este valabil şi pentru infracţiunile de trafic de persoane şi minori la care, însă, obiectul juridic este mult mai amplu.

Forma simplă a infracţiunii de proxenetism nu ridică probleme de interpretare şi aplicare comparativ cu infracţiunile de trafic de persoane şi minori, diferenţele între ele fiind clare. Probleme serioase se ridică atunci când e vorba de infracţiunea de proxenetism comisă în forma calificată prevăzută de art.329 alin.2 C.pen. deoarece pedepseşte “recrutare unei persoane pentru prostituţie”,”traficul de persoane în acest scop”, precum şi ”constrângerea la prostituţie”.

Prin recrutare se înţelege ”atragerea persoanei de către făptuitor cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care organizează practicarea prostituţiei sau a unei organizaţii de persoane care exploatează prostituţia, fie în ţară fie în străinătate”.++Specific acestei modalităţi de comitere a infracţiunii este că persoana recrutată ştie că făptuitorul o va duce într-un loc unde să se prostitueze pentru el sau o va trimite altui proxenet pentru care ea va “produce” şi este de acord să se supună acestui regim, pe când în cazul infracţiunii de trafic de persoane victima nu ştie în momentul în care se lasă recrutată, datorită fraudării, datorită inducerii în eroare de către făptuitor, că atunci când va ajunge le destinaţia ce şi-a fost comunicată de făptuitor ca fiind viitorul său loc de muncă, va fi obligată să practice prostituţia.

Este de remarcat că atât în cazul infracţiunii de trafic de persoane cât şi în cazul infracţiunii de proxenetism consumarea infracţiunii are loc în momentul în care persoana şi-a dat acordul pentru a pleca cu făptuitorul şi s-a pus la dispoziţia acestuia fără să ştie exact ce o aşteaptă în cazul infracţiunii de trafic de persoane respectiv, cu bună ştiinţă că va practica prostituţia, în cazul proxenetismului. Astfel, în momentul în care şi-a dat consimţământul şi persoana a fost recrutată nu mai este necesar ca ea să fi

început practicarea prostituţiei în slujba aceluia sau acelora pentru care a fost recrutată.

Într-o speţă instrumentată de parchetul de pe lângă tribunalul Bistriţa-Năsăud, două fete, S.C. şi R.G., au fost recrutate de către inculpatul B.I. pentru a le trimite la muncă în Germania spunându-le şi asigurându-le că vor lucra la barul unui prieten de-al său ca dame de companie şi că nu vor fi obligate să se prostitueze. Odată ajunse în Germania la prietenul inculpatului B.I., fetele au constatat că acesta nu are nici un bar ci le-a plasat la ”night-club” turcesc unde au fost obligate să se prostitueze iar banii au fost însuşiţi de prietenul inculpatului şi o prietenă de-a acestuia I.D.L. care pe parcursul a aproximativ 3 luni le-a supravegheat pe fete în localul unde lucrau.

Raportat la mijloacele folosite de inculpatul B.I. în recrutarea celor două părţi vătămate, constând în afirmaţii mincinoase cu privire la natura muncii pe care trebuia să o presteze, pe care părţile vătămate nu aveau cum să le verifice, s-a apreciat că inculpatul a comis infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 din legea 678/2001 iar nu infracţiunea de proxenetism.

Într-o altă speţă inculpatul R.D. le-a propus la momente diferite numitelor P.R. -majoră şi V.G.A. să plece în străinătate la un prieten de-al său să se prostitueze atât pe stradă cât şi ”la apartament”, propunere pe care fetele au acceptat-o. Având consimţământul celor două fete pentru a pleca “la produs” inculpatul R.D. le-a dus pe amândouă la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei pentru ale obţine paşapoarte, achitând taxele necesare.

În acest caz s-a considerat că încadrarea juridică a faptei este proxenetism iar nu trafic de persoane ca în cazul de mai sus. S-a adopta această încadrare juridică raportat la poziţia exprimată de cele două fete faţă de inculpatul R.D. –de acceptare clară şi benevolă a propunerii de a merge în străinătate să se prostitueze pentru un prieten al inculpatului în scopul de a câştiga bani –întrucât acesta nu s-a folosit de nici un fel de mijloace dolosive de inducere în eroare şi nici nu a exercitat constrângeri pentru a le convinge şi a le obţine consimţământul în vederea practicării prostituţiei de către acestea.

O altă modalitate de comitere a infracţiunii de proxenetism este cea a constrângerii la practicarea prostituţiei. Această modalitate poate crea dificultăţii la încadrarea juridică a faptei ca proxenetism sau trafic de persoane. Potrivit doctrinei “constrângerea la prostituţie constă în silirea unei persoane să practice prostituţia, fără a fi necesară pentru existenţa infracţiunii realizarea scopului urmărit de făptuitor”++ În ceea ce ne

priveşte, din contră, credem că în această variantă comisivă a infracţiunii de proxenetism este necesară materializarea constrângerii la prostituţie prin îndeplinirea unor acte de prostituţie. Este greu de conceput existenţa unei constrângerii reale la prostituţie din partea făptuitorului asupra victimei dacă aceasta un se sinchiseşte de ameninţările sau de celelalte mijloace de constrângere folosite de făptuitor şi refuză constant să se prostitueze. Dacă constrângerea constă în acte de limitare a libertăţii persoanei pe o durată de timp în scopul obligării ei la practicarea prostituţiei iar victima refuză, fapta constituie infracţiunea de lipsire de libertate în forma agravată prevăzută de art.189 alin.3 C.pen. introdusă prin legea 169/2002 în concurs cu tentativă la proxenetism iar nu proxenetism consumat. În schimb la infracţiunile de trafic de persoane şi de minori, dacă s-a efectuat de către făptuitor recrutarea persoanei prin folosirea unor mijloace de constrângere în scopul exploatării respectivei persoane prin obligarea la practicarea prostituţiei, chiar dacă nu s-a realizat scopul propus, infracţiunea s-a consumat.

Astfel, de la caz la caz, în funcţie de probatoriul administrat se va stabili dacă prin constrângerea persoanei s-a comis infracţiunea de proxenetism ori infracţiunea de trafic de persoane sau minori prevăzute de prezenta lege.

Prin traficul de persoane în scopul practicării prostituţiei, ca o altă modalitate de comitere a infracţiunii de proxenetism se înţelege acţiunea de cumpărare sau de vânzare a unei persoane în scopul de a practica prostituţia. În acest caz proxenetul-vânzător asigură pentru proxenetul-cumpărător, în schimbul unei sume de bani, persoana care urmează să se prostitueze. Cel de-al doilea proxenet, după efectuarea tranzacţiei, va acţiona independent de cel dintâi cu privire la soarta persoanei cumpărate în scopul de a o revinde sau de a o ţine pentru el în scopul tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei. Aceste operaţiuni se fac, începând de la primul proxenet spre ultimul, pe baza unor preţuri foarte diferenţiate plătite pentru persoana care urmează să practice prostituţia, calculate în funcţie de cheltuielile înregistrate până în momentul vânzării cu întreţinerea persoanei, de fizionomia acesteia, de experienţa proxenetului-cumpărător,etc. Cel mai adesea persoanele traficate nu ştiu de la început că au fost vândute de proxeneţi, unul, dar află pe parcurs. Singura chestiune pe care ele o cunosc la început este aceea că sunt de acord să plece în anumite locuri din ţară sau străinătate să se prostitueze, atrase de mirajul unor câştiguri promise de către proxeneţi.

Ceea ce este cel mai grav pentru ele este faptul că începând din momentul primei operaţiuni de vânzare dintre proxeneţi îşi pierd libertatea devenind dependente de proxenetul care le deţine. Dacă la început, înainte

de a începe să practice prostituţia, persoanele traficate îşi dau consimţământul la ceea ce li se pregăteşte, în cele mai multe cazuri, după ce încep ”să lucreze” şi proxenetul care trage foloase de pe urma lor îşi arată adevărata faţă cerându-la ”să producă” tot mai mulţi bani pe care el şi-i însuşeşte, consimţământul la prostituţie al persoanei traficate se transformă în dezacord şi apoi în opoziţie. În acest moment se ajunge la obligarea de către proxenet a persoanei să practice prostituţia în continuare. În acest moment încetează practic comiterea infracţiunii de proxenetism şi începe comiterea infracţiunii de trafic de persoane.

Din aceste motive, adeseori delimitarea infracţiunii de proxenetism de infracţiunea de trafic de persoane, este greu de făcut. Totuşi efectuarea acestei delimitări este foarte importantă pe de o parte raportat la faptul că în actuala reglementare cele două tipuri de infracţiuni sunt date în competenţa de soluţionare a unor instanţe diferite –judecătoria în cazul proxenetismului, respectiv tribunalul în cazul traficului de persoane –iar pe de altă parte raportat la drepturile pe care le are persoana victimă a traficului conform legii 678/2001 comparativ cu persoana care a consimţit la practicarea prostituţiei faţă de proxenet care trebuie cercetată penal pentru comiterea infracţiunii de prostituţie.

Cap.6.Măsuri de combatere a traficului de persoane

Aşa cum s-a afirmat anterior, infracţiunea de trafic de persoane reprezintă o violare gravă a drepturilor fundamentale ale victimelor. Organele poliţieneşti au obligaţia clară de a implementa măsuri de combatere a acestui fenomen. Ofiţerii de poliţie au misiunea şi obligaţia de a proteja şi a sprijini pe cei mai vulnerabili membri ai societăţii, poliţia fiind principalul adversar al traficului de persoane. Înainte de a analiza metodele cele mai eficiente în acest domeniu, trebuie să ne asigurăm că ofiţerii de poliţie înţeleg şi aplică principiile democratice în activitatea lor poliţienească.

6.1. Activitatea poliţienească în contextul democraţiei

În vederea apărării societăţii civile, organele de poliţie sunt înzestrate cu atribuţii legale speciale, având puteri asupra restului cetăţenilor, iar populaţia acordându-le încrederea că îşi vor îndeplini corect atribuţiile.

Tocmai din acest motiv, organele de poliţie, ca profesionişti, trebuie să cunoască principiile democraţiei şi să opereze în spiritul acestora, să respecte regulile de comportament profesionist. În activitatea lor, organele poliţieneşti trebuie să dea dovadă de respect faţă de demnitatea umană şi de drepturile fundamentale ale cetăţenilor îndeplinindu-şi atribuţiile într-o manieră nediscriminatorie. Activitatea poliţienească este în slujba cetăţeanului, poliţia poate fi trasă la răspundere de opinia publică pentru modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile

În mod concret, în interacţiunea dintre poliţie şi cetăţeni intervin şapte aspecte care ţin de respectarea drepturilor omului. În analizarea modului în care organele poliţieneşti îşi îndeplinesc atribuţiile, se vor lua în consideraţie următoarele puncte:

1. Legalitate Întreaga activitate poliţienească trebuie să se desfăşoare în

conformitate cu legile naţionale ale statului respectiv şi cu legile internaţionale referitoare la drepturile omului. Poliţiştii trebuie să verifice în prealabil legalitatea acţiunilor lor şi să le transpună în practică în concordanţă cu legile pe care sunt chemaţi să le aplice, în slujba societăţii civile, pe care o protejează.

2. Nediscriminare Orice tratat sau convenţie cu caracter juridic prevede îndeplinirea

atribuţiilor poliţieneşti de o manieră nediscriminatorie. Drepturile omului vor fi respectate şi activitatea poliţienească va fi desfăşurată fără discriminare.

3. Necesitate Poliţia va folosi forţa numai în cazurile în care acest lucru este strict

necesar şi numai în limita obţinerii unui rezultat justificat. Liberatatea în general şi libertatea cetăţeanului în special sunt drepturi fundamentale, care nu pot fi încălcate de poliţie decât dacă este absolut necesar.

4. Proporţionalitate Dacă infractorii folosesc forţa, reacţia poliţiei trebuie să fie

proporţională cu gradul de forţă utilizat şi cu gradul de risc în situaţia respectivă. Acest principiu trebuie aplicat în toate acţiunile poliţieneşti care privează o persoană de drepturile ei fundamentale.

5.ResponsabilitateResponsabilitatea pentru măsurile luate trebuie să fie un element

constant într-o democraţie. Membrii poliţiei vor răspunde de faptele lor în faţa opiniei publice, ei fiind în slujba populaţiei. Acest principiu este

cunoscut şi sub numele de "activitate poliţienească prin consimţământ". În mod normal, în cadrul oricărei intervenţii, poliţiştii trebuie dispună de actele necesare pentru a se legitima şi a-şi declara funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte.Poliţiştii au obligaţia să se opună la orice formă de corupţie şi să informeze superiorii şi structurile corespunzătoare dacă apar cazuri de corupţie în interiorul poliţiei, printre colegi etc.

6.Echitate Poliţiştii îşi vor îndeplini misiunile de manieră echitabilă şi se vor

orienta după principiile de imparţialitate şi nediscriminare. Dacă este nevoie, poliţia va acţiona cu fermitate, dar ea nu are voie să nedreptăţească pe nimeni, niciodată.

7.Umanism Libertatea de gândire, de conştiinţă, de religie, de expresie, de

asociere în scopuri paşnice, libera circulaţie, dreptul proprietăţii private sunt drepturi fundamentale ale omului. Poliţia nu trebuie să încalce drepturile cetăţenilor decât în cazuri de strictă necesitate, şi numai în limitele legii şi ale scopului legitim urmărit prin intervenţia respectivă. Poliţia va acţiona cu integritate şi respect faţă de populaţie şi va ţine cont în mod special de situaţia persoanelor care aparţin unor grupuri sociale vulnerabile, cu grad înalt de risc.

6.2.Asistenţa acordată victimelor de sectorul OIG-ONG

Indiferent de statutul lor de rezidenţă în ţara respectivă, victimele traficate trebuie să primească acces la protecţie, cazare, asistenţă medicală, sexuală şi psihologică, sprijin şi consiliere pe probleme juridice şi sociale.Ţelul acestor măsuri este refacerea integrităţii psihologice şi fizice şi asigurarea protecţiei victimei.

Asistenţa acordată de sectorul OIG-ONG include următoarele categorii de servicii:

Punerea la dispoziţie a facilităţilor de cazare şi satisfacerea nevoilor de bază; Asistenţă medicală imediată, respectiv tratarea îmbolnăvirilor şi a maladiilor, accesul la serviciile de sănătate, controale medicale, depistarea şi tratarea bolilor sexuale; Consiliere şi asistenţă juridică, respectiv informarea victimelor în legătură cu dreptul şi obligaţia de a depune ca martor în faţa instituţiilor judiciare, asistenţa juridică prin intermediul unui avocat în

cazul unor proceduri penale, punerea la dispoziţie a informaţiilor referitoare la vize, cereri de azil, obţinerea unei permisiuni de muncă, asigurări sociale, alocaţii de stat; Consiliere socială sau psihologică, respectiv intervenţia în cazuri de criză, tratamentul traumelor, acces la psihoterapie, evitarea re-victimizării, sprijin în elaborarea unui plan de viaţă în funcţie de resursele disponibile; Sprijin prin integrarea în ţara de destinaţie sau repatrierea în condiţii de siguranţă prin cooperarea cu organismele şi organizaţiile OIG-ONG din ţara de origine; Reintegrare prin asistenţă oferită în domeniul formării profesionale şi al încadrării în câmpul muncii.

6.3.Cooperarea dintre poliţie şi sectorul OIG-ONG 21

Un factor hotărâtor în implementarea măsurilor anti-trafic este cooperarea eficientă dintre poliţie şi sectorul OIG-ONG, care oferă victimelor servicii de asistenţă.Pentru a se ajunge la o bună cooperare, cele două părţi vor trebui să înţeleagă şi să accepte faptul că au obiective diferite. Este esenţial ca organele de poliţie să respecte aceste lucru şi să întreţină cu organismele respective relaţii bazate pe încredere. La fel de importantă este şi separarea distinctă a investigaţiei criminale de serviciile de asistenţă psihologică şi socială. Totuşi, în mecanismul relaţiilor dintre poliţie şi sectorul OIG-ONG, aceste organizaţii vor urmări în primul rând îndeplinirea obligaţiilor lor legale şi umanitare asumate faţă de victime. În caz contrar, reprezentanţii organizaţiilor OIG-ONG nu ar mai putea coopera cu investigatorii şi nici nu ar mai putea recomanda victimelor traficate să coopereze la rândul lor cu poliţia.

De asemenea, este necesară asigurarea unei anumite transparenţe a rolului şi responsabilităţilor personalului implicat, aşa încât victimele care urmează să depună mărturie să poată înţelege ce se întâmplă.

Cooperarea se bazează pe următoarele principii fundamentale: Una dintre cele mai importante funcţii al organizaţiilor OIG-ONG este asistarea victimelor traficului de persoane, indiferent dacă acestea

21 Acest capitol schiţează unele "Îndrumări privind încheierea unui Acord de Cooperare între o autoritate de anchetă criminală (în competenţa ministerului de interne, respectiv a poliţiei) şi o instituţie de asistenţă (OIG sau ONG pentru protecţia şi asistarea victimelor)", elaborate de Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Masa de Lucru pentru Combaterea traficului de persoane.

sunt dispuse să depună mărturie în procedurile corespunzătoare sau nu.

Femeile traficate pot avea o contribuţie esenţială la condamnarea traficanţilor. Cu ajutorul lor, infracţiunile de trafic de persoane pot fi pedepsite mai eficient.

Toţi cei implicaţi trebuie să fie conştienţi de importanţa primordială a asigurării siguranţei şi a unor condiţii bune pentru martori, care de multe ori au suferit traume grave.

Trebuie înţeles faptul că, în cazurile de trafic, martorii sunt permanent în pericol.

Stabilitatea psihologică şi starea generală a martorilor poate fi ameliorată prin servicii de asistenţă specializate.

Pentru a se evita riscul retraficării victimelor, este necesară o pregătire optimă a repatrierii şi reintegrării lor.

6.4.Reintegrarea victimelor traficului de persoane

Majoritatea ţărilor de destinaţie nu oferă drept de şedere victimelor traficate. Drept consecinţă, victimele sunt expulzate sau se întorc de bună voie în ţara de origine. În drum spre casă, victimele pot întâmpina probleme serioase.De multe ori, aceste femei nu sunt în posesia unor documente de călătorie sau de identitate, întâmpinând obstacole în ţările de tranzit sau când încearcă să intre în ţara lor de origine. Dacă victimele călătoresc singure, există pericolul ca ele să cadă din nou în mâna traficanţilor de persoane.

Femeile care au lucrat în "industria sexului" şi se reîntorc acasă,se tem în primul rând să nu fie stigmatizate şi respinse de familiile lor sau de societate. Ele nu au unde să locuiască şi necesită atât cazare cât şi sprijin financiar. Pentru integrarea sau reintegrarea lor în câmpul muncii este deosebit de important ca ele să fie ajutate în găsirea meseriei potrivite, să participe la programe de formare profesională şi să fie sprijinite în căutarea unui loc de muncă.Prin asistenţa primită, situaţia victimelor se ameliorează atât din punct de vedere fizic cât şi psihologic, aşa încât ele se pot întoarce la o viaţă normală şi pot face planuri de viitor.

Poliţia, organizaţiile OIG-ONG, dar şi victimele însele trebuie să colaboreze într-o atmosferă de încredere la pregătirea repatrierii victimelor. Călătoria spre casă necesită o bună organizare, iar poliţia poate juca un rol important în acest proces.

Victima traficului de persoane nu poate părăsi ţara respectivă, înainte de a se lua în consideraţie următoarele riscuri:

1. În cazul în care victimele au fost descoperite într-o ţară de tranzit sau de destinaţie, se pune problema dacă prin expulzare sau repatriere victimele sunt expuse unor riscuri deosebite? 2. Dacă da, se vor analiza posibilităţile de acordare a statutului provizoriu de rezident şi serviciile de asistenţă oferite de organizaţiile OIG-ONG din ţara respectivă?3. Dacă victimele au fost descoperite în ţara lor de origine, li se poate permite să se reîntoarcă acasă? Ce se întâmplă cu ele odată ajunse acasă - există pericolul de a fi atacate şi/sau de a fi din nou traficate?4. Dacă ele, odată ajunse acasă, nu sunt în siguranţă, se pune problema reducerii riscului, prin contribuţia organizaţiilor OIG-ONG. Ce capacitate de sprijin au aceste organizaţii?5. Există factori sociali, culturali sau religioşi care ar reprezenta un pericol în cazul repatrierii, de exemplu când victima este trimisă înapoi într-o familie care a vândut-o iniţial? Sau religia victimei reprezintă un risc, în cazul repatrierii ca victimă traficată pentru scopuri de prostituţie?6. Se pune problema dacă riscurile menţionate mai sus sunt valabile şi pentru victime interceptate în propriile lor ţări, înainte să părăsească ţara de origine spre o ţară de tranzit? Dacă victima urmează să fie expulzată sau repatriată, vor fi luate în

consideraţie unele măsuri de asistenţă, indiferent dacă victima cooperează sau nu cu poliţia. Ea rămâne totuşi o victimă a unei infracţiuni, este vulnerabilă şi are dreptul la asistenţă. Se cunosc multe exemple, foarte bine documentate, în care victimele repatriate au fost întâmpinate la sosirea lor acasă de aceeaşi traficanţi şi retraficate foarte curând. Pentru a reduce acest risc, în regiunea Balcanică ar trebui să se creeze posibilitatea contactării uneia dintre organizaţiile OIG-ONG din ţara de origine pentru ca victimele să fie aşteptate şi asistate la revenirea lor acasă. Pentru aceasta, investigatorul va lua legătura, din timp, ori cu sectorul OIG-ONG, şi/ori cu reţeaua ofiţerilor de legătură din ţara respectivă, pentru a afla care sunt instituţiile cele mai potrivite şi cele mai sigure.

Totuşi, când se face o astfel de propunere, apar anumite semne de întrebare:

Dacă victima este de acord?

Nimeni nu are voie să asume că victima va fi oricum de acord cu divulgarea datelor ei personale şi a situaţiei în care se află, faţă de o instituţie

de asistare umanitară. Victima trebuie întotdeauna informată, şi întrebată dacă îşi dă consimţământul şi dacă e dispusă să confirme acest lucru în scris.

Dacă solicitarea asistenţei reprezintă un risc?

Se pune problema dacă solicitarea asistenţei organismelor guvernamentale sau al celor din domeniul OIG-ONG reprezintă un pericol. De exemplu, s-ar putea ca victima să nu fie de acord cu informarea unor autorităţi publice din ţara sa despre faptul că a fost exploatată ca prostituată. De asemena pot exista factori religioşi sau socio-culturali care să aibă un efect negativ asupra victimei.

Dacă organizaţia respectivă îndeplineşte criteriile de siguranţă şi dacă este în măsură să ofere asistenţă victimei

Având în vedere că siguranţa şi capacitatea de asistenţă a organizaţiilor OIG-ONG diferă foarte mult, este necesară evaluarea fiecărei organizaţii în parte. Apelarea la organizaţiile guvernamentale sau neguvernamentale poate reprezenta un risc.

Dacă între data expulzării şi cea a sosirii este timp suficient pentru a face toate pregătirile

De obicei, victimele sunt expulzate foarte rapid şi se poate întâmpla să nu mai rămână destul timp pentru a lua legătura cu organizaţia de asistenţă. În astfel de cazuri se vor contacta din timp autorităţile care dispun expulzarea, pentru a obţine o amânare a expulzării şi a se face toate pregătirile.

6.5. Ancheta “fulger”

Ancheta "fulger"este, aşa cum spune şi numele, o situaţie în care poliţia trebuie să reacţioneze imediat.Necesitatea unei reacţii imediate este declanşată de apariţia unei situaţii noi, cum ar fi dacă:

Victima a reuşit să scape şi cere ajutorul poliţiei Victima a fost depistată şi identificată de organele de urmărire penală în cadrul unei intervenţii, anchete sau raţii care nu avea tangenţă cu traficul de persoane

Victima a fost depistată şi identificată de organele de urmărire penală în cadrul unei investigaţii anti-trafic Victima a reuşit să scape şi cere ajutorul autorităţilor sau a instanţelor judecătoreşti Poliţia a aflat de existenţa unei victime prin intermediul unei "terţe persoane",instituţie sau persoană fizică, cum ar fi:o altă victimă traficată sau care lucrează intr-un bordel, sau prin intermediul altor unităţi de poliţie, servicii de informaţii sau lucrători sau instituţii din domeniul social Sau prin intermediul unei organizaţii OIG-ONG care asistează victimele cazate în centre de primire sau în alte locuri de cazareToate organele de urmărire penală au obligaţia clară de a acţiona

imediat ce au luat cunoştinţă de existenţa unor victime ale traficului de persoane, sau când alte victime sau terţe persoane furnizează informaţii sau probe referitoare la victimele traficate.

Există trei tipuri de victime: Victima care nu cooperează deloc cu poliţia Victima care furnizează informaţii, dar care nu este dispusă să furnizeze probe sau să depună mărturie Victima care cooperează fără rezerve şi care doreşte să depună mărturie împotriva traficanţilor

6.6.Contactul dintre poliţie şi victimele traficate

Reacţia iniţială a poliţiei vis-à-vis de o victimă a traficului de persoane trebuie să fie în concordanţă cu anumite principii umanitare de conduită Principiile care stau la baza acestui mod de abordare umanitar sunt următoarele:

Este important ca persoanele care sunt într-adevăr victime traficate să fie tratate ca victime ale unor infracţiuni grave şi să nu fie revictimizate sau criminalizate de organele de poliţie

Principiile şi standardele umanitare internaţionale interzic în mod concret revictimizarea şi criminalizarea de către poliţie a persoanelor care sunt într-adevăr victime traficate, Astfel de re-victimizări sau criminalizări trebuie evitate în orice fel de situaţii.

Siguranţa victimelor, a familiilor şi a celor dragi lor rămâne permanent un element exenţial, de care anchetatorul răspunde în mod direct

Cu toate că lupta eficientă împotriva traficului de persoane nu poate fi realizată decât prin cooperarea dintre diferite organizaţii şi organele de urmărire penală, siguranţa victimelor rămâne în sarcina şi în responsabilitatea unică a anchetatorului - ea neputând fi cedată sau delegată către alte instituţii.

Anchetatorul de poliţie trebuie să evalueze şi să ţină cont permanent de gradul de risc asupra vieţii sau sănătăţii victimei şi a familiilor acesteia, în fiecare fază a anchetei, în timpul procesului penal şi după încheierea lui.Siguranţa victimei şi eventualitatea unor represalii îndreptate

împotriva ei sau a familiei ei sunt considerente specifice în contextul traficului de persoane, iar factorii de risc nu vor putea fi niciodată eliminaţi complet. Totuşi, anchetatorul are obligaţia să ia de la început măsuri pentru evaluarea continuă a riscului, în fiecare caz în parte. Anchetatorul este responsibil de siguranţa victimei şi după încheierea procesului penal în care ea a depus mărturie.

Anchetatorul are obligaţia clară de a fi permanent sincer cu victimele, informându-le despre toate aspectele, responsabilităţile, consecinţele şi riscurile impuse de deciziile care vor fi luate.Colaborarea cu poliţia va include întotdeauna un element de risc

pentru victima traficului, eventual şi pentru familia ei. Punctul critic este ca victima să fie informată de anchetator asupra tuturor aspectelor şi riscurilor legate de deciziile pe care ea va trebui să le ia, aşa încât ea să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. Înşelarea victimelor este o temă constantă în infracţiunile de trafic; de aceea victima trebuie tratată cu sinceritate, pentru ca ea să nu aibă motiv să reclame ulterior, în mod justificat, că a fost înşelată a doua oară, de data aceasta de poliţie.

Anchetatorul are obligaţia clară de a lua toate măsurile ca victimele să fie informate despre mijloacele şi serviciile de ajutorare, care li se pot pune la dispoziţie pentru a depăşi situaţia de chin în care se află. Anchetatorul va organiza contactul dintre victime şi organizaţiile respective.S-ar putea ca victimele traficului de persoane să nu se refacă

niciodată complet după suferinţele fizice, sexuale sau psihologice la care au fost supuse. Totuşi este deosebit de important ca ele să aibă acces nelimitat la întreaga gamă de servicii de asistenţă şi ajutorare. Nu este rolul poliţiei de

a oferi aceste servicii, ci ele sunt acordate de organizaţiile OIG-ONG, care sunt mult mai calificate decât poliţia în acest domeniu umanitar.

Anchetatorul are deci obligaţia de a informa victimele în legătură cu ajutorul şi asistenţa de care acestea pot dispune. Anchetatorul are şi obligaţia să ia toate măsurile ca ele să poată intra în contact cu organizaţiile de profil. În acest scop, anchetatorii trebuie să întreţină contacte cu cele mai importante organizaţii guvernamentale şi ne-guvernamentale care oferă astfel de servicii de asistenţă.

Reacţia organelor de urmărire penală la informaţii privind traficul de persoane, respectiv momentul reacţiei şi mijloacele utilizate, depind de rezultatul procesului de evaluare a riscurilor, care va începe imediat ce poliţia a luat cunoştinţă de existenţa unei victime. Procesul de evaluare riscurilor se bazează pe următoarele principii:

Unităţile de poliţie au obligaţia umanitară clară de a se îngriji de siguranţa victimelor traficului de persoane. Conform diferitelor convenţii de drept internaţional, unităţile de poliţie pot fi obligate prin lege să asigure siguranţa victimelor traficate. Un element deosebit de important în îndeplinirea acestei obligaţii este evaluarea riscurilor pentru victimele existente şi pentru persoanele care pot deveni victime ale traficului. Procesul de evaluare a riscurilor trebuie să înceapă cât de curând posibil după ce poliţia a luat cunoştinţă de existenţa unei victime, şi trebuie să devină un proces continuu.

În concluzie, evaluarea riscurilor trebuie să se refere la următoarele trei categorii de victime:

Actuala victimă - poliţia a luat cunoştinţă de existenţa ei şi evaluează riscul acesteiaAlte victime expuse riscului, care sunt exploatate în continuareAlte persoane care pot deveni victime şi sunt pe cale să fie traficate şi exploatate.

Înainte să se concentreze asupra elementelor-cheie, organul de urmărire penală trebuie însă să ştie că gradul de risc trebuie evaluat ţinând cont de riscul deja existent pentru siguranţa şi sănătatea victimelor şi a celor dragi ei precum şi de noile riscuri, numite şi riscuri suplimentare, apărute ca rezultat al măsurilor de reacţie alese de anchetator. Ţinând seama de aceste două contexte, organul de urmărire penală trebuie să-şi pună următoarele întrebări:

1. Care este gradul de risc al actualei victime? 2. Există victime expuse riscului care trebuie luate în consideraţie - dacă da, care este gradul acestora de risc?3. Există persoane care pot deveni victime şi sunt pe cale să fie traficate - dacă da, care este gradul de risc al acestora?4. Riscul actualelor victime, al celor supuse riscului sau al potenţialelor victime este aşa de mare încât necesită o intervenţie imediată?Asigurarea imediată a siguranţei şi a asistenţei medicale şi

psihologice este un drept fundamental al victimei, care trebuie satisfăcut în caz de necesitate. Siguranţa şi accesul la asistenţă nu trebuie niciodată să fie condiţionate de consimţământul victimei de a coopera cu poliţia. Indiferent dacă victima este dispusă sau nu să coopereze cu poliţia, următoarele ei necesităţi urgente trebuie satisfăcute cât mai curând posibil:

Siguranţa fizică imediată a victimei sau a informantului Asistenţa medicală şi psihologică imediată

6.7. Contactul cu victimele şi transformarea lor în martori

În zona sud-est-europeană, victimele traficului de persoane sunt cel mai important factor în lupta organelor de urmărire penală împotriva acestui tip de infracţiuni. În multe dintre ţările din regiune, organizaţiile OIG-ONG au creat centre de cazare a victimelor traficate amenajate, în majoritatea cazurilor, la un standard foarte înalt. Centrele oferă cazare, hrană şi alte facilităţi unui mare număr de victime.

Fiecare victimă poate deveni un martor cu un rol hotărâtor în lupta anti-trafic.

Principala provocare pentru forţele poliţieneşti o reprezintă crearea unor relaţii de încredere şi a condiţiilor necesare pentru ca victima şi organizaţiile OIG-ONG să poată coopera cu organele de urmărire penală. Cooperarea dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG trebuie să se orienteze la cele mai moderne standarde internaţionale privind abordarea problemelor victimelor traficate. Aceste femei sunt deosebit de vulnerabile şi traumatizate, deoarece drepturile lor fundamentale au fost grav încălcate.

În timp ce fenomenul criminal este foarte complex, aspectul legal este foarte simplu: victimele traficate nu pot fi obligate să depune mărturie; dacă organele judiciare doresc să se asigure de mărturia lor, ele trebuie să

câştige încrederea victimelor şi să se preocupe de nevoile şi temerile lor. De aceea, victimele şi consilierii care le acordă asistenţă vor juca rolul principal în actul decizional, hotărând ei înşişi dacă vor colabora sau nu. Înainte ca victimele să poată lua o decizie atât de crucială pentru existenţa lor, ele trebuie să aibă timp de gândire, pentru a reflecta asupra situaţiei în care se află. Prin respectarea dreptului victimei de decide dacă va depune sau nu mărturie împotriva traficanţilor, organele de poliţie dau dovadă de o conduită umanitară faţă de victimă, dar acţionează şi în propriul interes - căci dacă victima se răzgândeşte şi nu mai depune ca martor sau chiar îşi modifică în mod radical mărturia, tot timpul şi toate resursele investite de poliţie în ancheta respectivă sunt irosite, fără a obţine condamnarea traficanţilor. Dacă victimele vor fi informate de la început care sunt implicaţiile unei colaborări cu poliţia, dacă ele vor avea acces la consiliere independentă şi dacă vor avea destul timp la dispoziţie pentru a lua o decizie atât de importantă, vor creşte masiv şansele ca ele să rămână pe toată perioada procesului la decizia luată, de a depune ca martor al acuzării.

Cooperarea dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG nu trebuie să se reducă la unele cazuri individuale, ci trebuie să aibă un caracter permanent, cotidian. Se va folosi o procedură standard de tipul unui Acord între poliţie şi organizaţiile de sprijin din fiecare ţară.Acest acord mutual trebuie să conţină drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi, ceea ce duce la o mai bună înţelegere reciprocă.

În relaţiile dintre poliţie şi organizaţiile OIG-ONG există de la început un element de tensiune: pe de-o parte, forţele poliţieneşti consideră că victimele pot avea acces la facilităţile de asistenţă numai în schimbul unei colaborări în cadrul procedurii penale, pe de altă parte, organizaţiile de sprijin consideră că victimele sunt îndreptăţite să primească ajutor indiferent dacă ele depun sau nu mărturie.

Modelul de mai jos se bazează pe un sistem deja existent în Germania, care a fost testat în practică de câţiva ani încoace. Acordul va schiţa la început elementele pe care se bazează înţelegerea dintre cele două părţi:

Persoanele care comit infracţiuni de trafic de persoane trebuie urmărite în justiţie, iar victimele care depun mărturie au un rol-cheie în acest proces Toate părţile trebuie să fie conştiente de faptul că atât infracţiunile cât şi procedura penală pot avea un efect traumatizant asupra victimelor Victimele trebuie tratate cu demnitate

Este o realitate faptul că victimele care colaborează cu poliţia se află întotdeauna în pericol Declaraţia de martor a unei victime va fi cu atât mai bună cu cât victima va beneficia de asistenţă şi consiliere În cazul unei victime cetăţean străin care depune mărturie, dacă există dovezi că ea se va afla concret în pericol la reîntoarcerea în ţara de origine, acestei victime trebuie să i se garanteze acordarea unei permisiuni de şedere temporare Toate măsurile legate de programele de protecţia martorilor vor fi realizate numai cu acordul reciproc al părţilor.

Acordul stabileşte măsuri pentru fiecare parte:

Măsurile luate de forţele poliţieneşti

Investigatorii trebuie să informeze victimele în legătură cu serviciile de asistenţă care le stau la dispoziţie. Investigatorul va lua contact cu organizaţiile OIG-ONG imediat ce bănuieşte că martora este o victimă traficată. Investigatorul va lua toate măsurile ca informaţiile privind martora să nu fie divulgate. Investigatorul este răspunzător de protecţia victimei înainte, în timpul şi după încheierea anchetei penale şi a procesului, de exemplu în timpul percheziţiei la faţa locului ordonate de tribunal, audierii, recunoaşterii unei persoane din grup, procedurii preliminari sau în timpul şedinţei de judecată; toate aceste măsuri de protecţie se extind până în momentul când victima ajunge din nou la locul de cazare. Investigatorul va permite consilierilor calificaţi să fie de faţă la toate aceste activităţi, dacă victima solicită acest lucru. Poliţia va oferi consiliere privind siguranţa şi protecţia consilierilor.

Măsurile luate de organizaţiile OIG-ONG

După ce s-a consultat cu investigatorul, organizaţia OIG-ONG decide care ests cea mai potrivită cazare pentru victimă şi ia măsurile necesare pentru asigurarea cazării Organizaţia oferă victimei asistenţă psiho-socială, asistenţa medicală, sexuală şi psihologică.

Consilierii vor explica victimelor că pot fi informate de un ofiţer de poliţie, în scris sau oral, în legătură cu situaţia în care se află. Dacă victimele doresc acest lucru, consilierul va lua legătura cu poliţia, pentru a rezolva formalităţile. Consilierii vor fi prezenţi la audierea martorei. Consilierii oferă victimei asistenţă psihologică pe toată perioada procedurii penale. Consilierii oferă şi asistenţă pentru reintegrarea şi formarea profesională a martorelor.

Aşa cum reiese din cele de mai sus, organizaţiile OIG-ONG au rolul de a organiza şi administra facilităţile de cazare, banii necesari, serviciile de asistenţă psihologică şi medicală, pe când poliţia este responsabilă cu tratarea confidenţială a cazurilor şi cu asigurarea protecţiei şi siguranţei victimelor.

În cazurile în care familiile victimelor au fost ameninţate, poliţia va solicita sprijinul forţelor poliţieneşti locale. Căci dacă victimele se tem că familiile vor avea de suferit, ele nu vor mai depune mărturie împotriva traficanţilor, ceea ce înseamnă că aceştia nu mai pot fi condamnaţi aşa de uşor.Regulile de conduită şi programele de cooperare dintre organele de urmărire penală şi organizaţiile OIG-ONG specializate pe protecţia şi asistenţa victimelor, diferă de la ţară la ţară.

În ce priveşte transformarea victimelor în martori, trebuie luate în consideraţie anumite aspecte-cheie, în următoarea ordine a priorităţilor:

Intrarea în contact cu victima şi acordarea unui timp de gândire Obţinerea declaraţiei de martor Dacă declaraţiile victimei includ informaţii despre abuzuri sexuale şi/sau fizice recente, se va dispune imediat, cu permisiunea victimei, o analiză medico-legală sau criminalistică a urmelor acestor abuzuri Clarificarea statutului de rezidenţă a victimei în ţara respectivă, în prezent şi în viitor Credibilitatea victimei şi coroborarea informaţiilor

Metoda prin care victimei i se lasă timp de gândire pentru a decide dacă să colaboreze sau nu cu poliţia, este recunoscută la ora actuală ca o măsură efectivă de conduită optimă şi ca un act umanitar. Timpul de gândire este o problemă destul de delicată, care presupune relaţii de colaborare strânsă, bazate pe încredere, între anchetatori şi personalul organizaţiilor OIG-ONG care asistă victima.

Totuşi, s-ar putea să apară situaţii în care asistenţi sociali şi anchetatori din domenii străine de combaterea traficului de persoane,să fie puşi în faţa acestei probleme. Şi ei trebuie să acţioneze, pe cât posibil, în spiritul principiilor arătate aici.

Victimei trebuie să i se acorde un timp de gândire, pentru a reflecta asupra situaţiei în care se găseşte - acesta este un standard minim, valabil în toate cazurile.Anchetatorul trebuie să discute cu victima deschis şi sincer într-un cadru neutru despre întregul proces de cooperare în prezenţa unui consilier independent, care sfătuieşte şi asistă victima. Înainte să ia o decizie, victima va reflecta asupra tuturor aspectelor, de exemplu pericolul în care se va afla în urma cooperării cu poliţia. Această măsură de conduită optimă se aplică şi în cazurile când victima declară imediat că doreşte să coopereze: după informarea orală şi în scris a victimei în legătură cu drepturile ei, ea va fi solicitată să îşi lase timp de gândire pentru a lua o decizie.

Din experienţa cazurilor de trafic de persoane s-a constatat că victimele nu vor depune mărturie atâta vreme cât anchetatorii nu încearcă să rezolve anumite probleme. Victimele sunt într-o stare acută de anxietate şi vor dori un răspuns sincer şi acordarea unor garanţii referitoare la trei categorii de probleme:

Siguranţa lor şi a familiilor lor Câteodată, victimele se tem ca nu cumva familiile lor, mass-media sau "lumea" în general să afle, în cursul sau ca rezultat al procedurilor penale, de implicarea lor în prostituţie Victimele se tem ca nu cumva, pe parcursul anchetei sau a procedurilor penale, să fie obligate să depună mărturie în prezenţa traficantului, sau să se afle în prezenţa lui sau a complicilor lui

Acordându-i victimei timp de gândire, pentru anchetator se pune problema dacă e cazul să îi aresteze pe suspecţi şi să ia măsuri pentru a strânge şi a asigura mijloacele de probă, înainte ca victima să fi luat o decizie. Din nefericire, cele două considerente se contrazic în mod inerent. Dacă investigatorul acţionează urgent pentru a-i aresta pe infractori şi pentru a strânge sau a asigura urmele infracţiunii, obiectele şi înscrisurile probatorii, rezultatul poate fi că victima oricum nu mai are ce să decidă, deoarece traficanţii vor deduce din arestarea lor că victima se află în custodia poliţiei. Ceea ce duce la declanşarea riscului unor represalii împotriva victimei, aspect esenţial în procesul de decizie al victimei dacă să depună sau nu mărturie împotriva traficantului.

Pe de altă parte, dacă organul de urmărire penală întârzie arestarea până când victima a luat o decizie, suspecţii au posibilitatea să fugă şi/sau se

pierd ori se distrug urmele infracţiunii, obiecte şi înscrisuri probatorii de o importanţă vitală. Astfel arestarea exploatatorilor şi strângerea unui număr suficient de probe independente, care să ducă la o condamnare sigură, devin imposibile sau extrem de dificile.

Totuşi, având în vedere că soarta victimei şi respectarea drepturilor ei fundamentale trebuie să aibă prioritate maximă, anchetatorul trebuie să fie conştient de faptul că analizarea situaţiei poate duce la amânarea arestării şi acceptarea riscului de a pierde mijloace de probă, tocmai pentru a oferi victimei timpul necesar luării unei decizii.

6.7.1. Obţinerea declaraţiei de martor a victimei.

Investigatorul are obligaţia de a trata victima-martor cu sensibilitate, profesionalism şi respect faţă de drepturile ei fundamentale.În mod inevitabil, depunerea mărturiei poate fi o experienţă destul de traumatizantă pentru victimă. Ţelul investigatorului este de a crea condiţiile optime, pentru ca această traumatizare să fie redusă la minimum.Se recomandă ca investigatorul să aplice filosofia tratării echitabile a victimei nu numai din motive umanitare sau profesionale, ci şi pentru a maximiza şansele ca victima să rămână la declaraţia ei de martor pe toată durata procesului penal, contribuind astfel la condamnarea celui care a chinuit-o.

Se recomandă alegerea unei conduite optime care să demonstreze profesionalismul anchetatorului în tratarea victimelor şi care să asigure rezultate optime în ceea ce priveşte declaraţia de martor a victimei. De cele mai multe ori, victimele traficului de persoane au avut o experienţă traumatizantă, iar pentru declaraţia de martor li se cere să-şi aducă aminte de fiecare detaliu, fiind vorba de experienţe dureroase şi extrem de intime.Ele au fost înşelate şi exploatate în mod sistematic în toate stagiile traficului, şi pot recunoaşte acum cu uşurinţă când cineva încearcă să le înşele sau să le mintă. În majoritatea cazurilor, la început victimele sunt nesigure şi bănuitoare faţă de poliţişti.Victimele au tendinţa de a privi autorităţile cu ostilitate şi neîncredere, de aceea investigatorii trebuie să încerce să creeze o relaţie de încredere între ei şi victime.

Pentru a pune bazele acestei relaţii de încredere, organele de poliţie trebuie să fie sincere şi să explice victimei, de la primul contact, care vor fi fazele declaraţiei de martor.Încurajarea victimelor şi informarea lor despre

ceea ce urmează să se întâmple sunt factori-cheie în acest context. Principalele lor temeri vor fi în legătură cu: siguranţa lor, expunerea lor în mass-media şi întâlnirea cu exploatatorul (prezenţa lui). Aceste temeri trebuie abordate şi rezolvate imediat, pentru ca victimele să se relaxeze şi să depună o mărturie amănunţită.

Siguranţa. - Victimelor trebuie să li garanteze că atât ele cât şi familiile lor sunt în afara oricărui pericol (dacă protejarea familiilor este posibilă). În acest stadiu, ele deja îi cunosc bine pe traficanţi şi ştiu mai bine ca oricine că aceştia sunt în stare de orice. Este foarte important ca victima să nu observe că poliţiştii încearcă să reducă riscurile la minimum. De asemenea, poliţiştii nu trebuie să trateze cu superficialitate problema siguranţei victimelor.

Expunerea la mass-media. - În cazurile de exploatare sexuală, victimele vor fi foarte îngrijorate să nu cumva să fie deconspirate în public ca femei care s-au prostituat. Ele nu vor fi dispuse să vorbească despre această temă şi vor dori să ştie cât de mare este riscul să fie descoperite, mai ales de către familiile lor. Majoritatea dintre ele au dus vieţi duble, o viaţă de familie şi una de prostituată, şi se tem ca nu cumva familia să descopere cealaltă latură, cea de prostituată. Există soluţii şi pentru această problemă de confidenţialitate, cum ar fi identitatea sub pseudonim sau audierea la proces în şedinţă secretă, dar investigatorul trebuie să fie sincer în legătură cu riscurile.

Prezenţa traficantului. - Dacă victima se teme de prezenţa traficantului, legea prevede şi posibilitatea ca victima să nu fie de faţă la proces, declaraţia ei de martor iniţială fiind acceptată ca probă. Astfel ea îşi poate învinge această frică.

Dacă judecătorul care conduce procesul nu este de acord cu absenţa victimei la proces, se va cere permisiunea ca victima să depună mărturie din altă sală, prin intermediul unei camere video, sau în absenţa inculpatului, ori, ca opţiune finală, martorul să depună mărturie din spatele unui panou, aşa încât ea să nu îl vadă pe inclupat, şi nici invers.

6.7.2. Condiţiile de ascultare şi persoana care conduce ascultarea victimei

Condiţiile şi modul în care victimele sunt audiate sunt de o importanţă vitală pentru obţinerea unei declaraţii de martor optime. Anchetatorul trebuie ales în funcţie de profesionalismul şi capacitatea lui (sau a ei) de a trata victima cu sensibilitate şi compasiune şi de a crea o relaţie atât cu victima, cât şi cu consilierul independent, prezent la ascultare.

Cel care conduce audierea trebuie să aibă un comportament respectuos, profesional şi să nu dea impresia că o judecă pe victimă. El trebuie să folosească aceiaşi termeni pe care îi foloseşte şi victima când aceasta îi descrie pe exploatatori şi (în cazul exploatării sexuale) pe clienţi, respectiv când vorbeşte de activităţi sexuale.Anchetatorul nu trebuie să dea dovadă de un comportament exagerat de familiar cu victima. Este esenţial ca el să nu lase impresia că victima valorează mai puţin decât alte persoane, numai pentru faptul că a fost implicată în prostituţie.

Foarte importantă este şi utilizarea unui limbaj corect şi profesional. Nu se vor folosi imprecaţii sau aluzii cu tentă sexuală.Pe cât posibil, cel ce conduce ascultarea ar trebui să fie de acelaşi sex cu victima, întrebându-se victima ce preferinţe are şi respectându preferinţele ei.

Este necesar ca anchetatorul să aibă cunoştinţe ample despre infracţiunile legate de trafic şi să cunoască metodele de investigare a infracţiunilor sexuale grave, deoarece este probabil ca victima să fi suferit astfel de abuzuri. Pe cât posibil va rămâne acelaşi anchetator pe toată perioada investigaţiei şi a procesului, aşa încât să se menţină relaţia de încredere. Continuitatea este un element important în crearea încrederii între poliţie şi victime. O atitudine formalistă, autoritară, însoţită de un cadru de ascultare asemănător, pot avea ca rezultat supunerea victimei, dar nu vor duce la crearea unui raport de încredere şi cooperare. Şansele de a afla de la martor detalii importante cresc cu atât mai mult, cu cât cadrul şi atmosfera audierii sunt mai familiare, mai plăcute.Victima trebuie ascultată într-un loc neutru, în prezenţa consilierului ei. Astfel ea nu va mai fi aşa de bănuitoare, nu-i va mai fi frică şi se va relaxa. Probabil că victimei i se va cere să furnizeze multe detalii, relatând toate evenimentele petrecute într-o perioadă destul de lungă. Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale este în mod esenţial o infracţiune tipică unui anumit stil de viaţă, şi, de cele mai multe ori, în micile amănunte se ascund cele mai importante mijloace de probă.

Persoana care conduce ascultarea va trebui să extragă din declaraţia victimei cât mai multe fapte. Obţinerea unei declaraţii de martor amănunţite poate dura uneori zile întregi, acest efort fiind stresant atât pentru victimă, consilier, cât şi pentru organul de urmărire penală. De aceea se recomandă acordarea unei pauze după fiecare două ore de audiere.Rămâne la latitudinea celui care conduce audierea şi a consilierului să decidă câte sesiuni de câte două ore vor fi absolvite în decurs de o zi - numărul acestora va depinde de circumstanţele cazului, de starea fizică şi psihică a victimei şi de gravitatea traumelor declanşate de relatarea evenimentelor.În cazul victimelor cazate în adăposturi sau centre, se va cere consilierului să obţină din timp avizul

psihologului de la centrul respectiv, referitor la durata maximă a unei sesiuni de audiere la care poate fi supusă victima.

6.7.3. Metodologia ascultării martorului

Este foarte important ca evenimentele să fie relatate logic şi cronologic. Acest lucru o ajută pe victimă să îşi aducă mai bine aminte de cele întâmplate, iar declaraţia ei de martor devine mai uşor de citit şi de înţeles pentru ceilalţi investigatori şi pentru procurori.Totuşi, pentru anchetator este destul de greu să obţină de la început o relatare cronologică, mai ales când are de-a face cu o victimă traumatizată. De aceea se recomandă să investească timp în întocmirea unei schiţe cu cronologia punctelor esenţiale, aşa încât ele să apară într-o ordine logică. Aceste notiţe pot fi utilizate ca schemă în procesul de consemnare a declaraţiei de martor în scris sau pe bandă video."Notiţele" reprezintă prima relatare a victimei şi pot fi solicitate la proces pentru a fi contestate. Din acest motiv, ele trebuie păstrate pentru a fi prezentate în caz de solicitare.

În multe sisteme de drept domneşte o prejudecată uzuală, dar nefondată, prin care victimele prostituate sunt considerate de la început ca fiind incapabile de a spune adevărul, având ca martore o credibilitate redusă. De aceea este foarte important să se strângă un număr suficient de probe care pot fi coroborate separat de declaraţia de martor, pentru a înlătura această prejudecată. În acest scop va fi necesară analizarea cât mai amănunţită a evenimentelor petrecute, incluzând descripţii detaliate a locurilor, rutelor, îmbrăcămintei, a persoanelor, documentelor, a obiectelor de decoraţie şi a mobilelor din încăperile în care victimele au fost ţinute prizoniere sau atacate etc. Întrebările pot deveni obositoare şi frustrante pentru victimă dar toate aceste detalii sunt necesare Din experienţă s-a constatat însă că dacă victimei i se spune că scopul audierii minuţioase este de a se decide dacă declaraţia ei este demnă de crezut, atunci victima va coopera fără reţineri şi nu se va mai simţi deranjată de întrebările puse de anchetator.Este esenţial,însă, ca această explicaţie să fi însoţită de un avertisment strict, referitor la obligaţia victimei de a spune de la început tot adevărul.

Victima trebuie să înţeleagă că organele de urmărire penală vor face o investigare completă a trecutului şi a vieţii ei, acesta fiind un element fundamental al anchetei. La fel şi avocaţii traficanţilor vor încerca în cursul procedurii penale ulterioare să afle totul despre victimă.Victima trebuie să fie conştientă că, dacă în această fază minte, spune jumătăţi de adevăruri sau face omisiuni intenţionate, aceste neadevăruri vor fi descoperite de poliţie,

având ca rezultat descalificarea ei ca martor şi periclitarea întregului proces penal. Minciunile din această fază a cercetării penale pot avea ca efect şi respingerea cererii ei de permisiune de şedere în ţara respectivă, dacă victima este cetăţean străin.

Cronologia infracţiunii este un element foarte important în acest tip de cazuri - totuşi e posibil ca victima să nu îşi aducă aminte precis ordinea evenimentelor. Anchetatorul trebuie să reţină că tocmai în cazul faptelor petrecute de-a lungul mai multor săptămâni sau luni, s-ar putea ca victima să nu mai ştie data exactă a evenimentelor.De aceea, se recomandă compararea cu datele care au o semnificaţie aparte pentru victimă, cum ar fi ziua ei de naştere, sau ziua de naştere a mamei sau a copilului ei, sau o sărbătoare specifică religiei sau culturii respective, de exemplu Crăciunul sau Ramadan.Este posibil ca victima să fi reţinut unele date semnificative, cum ar fi data la care l-a întâlnit prima oară pe traficant sau data transportului. Scopul acestor întrebări este stabilirea unor puncte de reper cronologice. Celelalte evenimente pot fi identificate, stabilind dacă s-au petrecut "înainte" sau "după" punctele de reper respective

6.7.4. Moduri de consemnare şi înregistrare a declaraţiei de martor

În cazurile în care legea prevede acest lucru, victimelor trebuie să li se permită să apară sub o identitate de tip pseudonim, pentru a nu fi recunoscute. Această metodă are însă şi riscuri. Victima trebuie să fie informată că folosirea pseudonimului o protejează într-adevăr faţă de familia ei sau de mass-media, în sensul că aceştia nu mai pot afla cine este victima şi faptul că ea a fost implicată în prostituţie. Pe de altă parte, declaraţia ei de martor conţine detalii din care traficanţii pot deduce care a fost rolul ei în procesul penal.

Există două moduri de consemnare: Declaraţia de martor consemnată în scris Declaraţia de martor înregistrată pe bandă videoÎnregistrarea video este folosită în multe sisteme de drept, dar

prevederile legale diferă de la ţară la ţară. Înregistrarea video trebuie utilizată în toate cazurile în care ea este admisibilă ca probă la proces, deoarece este o metodă de audiere mai rapidă, nemai fiind nevoie de o consemnare în scris.Se reduce, astfel, gradul de stres atât al victimei, cât şi al consilierului şi al anchetatorului care conduce audierea.Înregistrarea video este o metodă care permite o relatare mai naturală şi mai expresivă, cu

propriile cuvinte ale victimei şi poate fi folosită ca probă la proces, dar numai dacă judecătorul care conduce procesul este de acord cu acest lucru.

Având în vedere că înregistrarea pe bandă video a declaraţiei de martor poate fi problematică în acest tip de audieri, se va ţine cont de unele elemente de conduită optimă cu caracter general.Înregistrarea video trebuie să se concentreze numai asupra victimei. Imaginile nu trebuie să arate faţa consilierului independent, deoarece s-ar pune în pericol atât persoana sa, cât şi organizaţia din care face parte.În mod inevitabil, banda video va trebui arătată apărării inculpaţilor, neexistând o modalitate de protecţie a identităţii victimei. Important este că nu se poate asuma faptul că victima este oricum conştientă de acest lucru. (Există pericolul de a presupune că victimele civile au cunoştinţe despre procedurile judiciare, ceea ce, în cele mai multe cazuri nu este adevărat. De aceea, victimele vor fi informate în legătură cu toate implicaţiile).

Dacă legea ţării respective permite folosirea unui pseudonim, s-ar putea ca acest lucru să fie necesar, pentru ca mass-media să nu afle adevărata identitate a victimei. În caz constrar, victima se va teme permanent de o eventuală dezvăluire.În timpul înregistrării pe bandă video a declaraţiei de martor, este important ca victimele să nu deconspire din greşeală adresa lor actuală şi localitatea în care se află. În acest scop se va consemna în scris că victima a fost prevenită să nu comită astfel de greşeli.Dacă totuşi victima greşeşte, se vor înlătura de pe banda video pasajele referitoare la locul în care se află victima în momentul respectiv.

În timpul procesului de audiere a martorului anchetatorul trebuie să-şi concentreze atenţia asupra obţinerii a cât mai multor mijloace de probă. Acest proces va încerca să reconstituie traficarea din ţara de origine prin ţara de tranzit şi cea de destinaţie, punând întrebări despre: reclama, adresele, transportul, mijloacele de telecomunicaţie şi tranzacţiile financiare utilizate în diferitele faze ale traficului.

Anchetatorii trebuie să-şi elaboreze o listă de verificare, cu ajutorul căreia să conducă ascultarea victimei de o manieră mai structurată şi mai cronologică. Lista poate fi utilizată şi ca schiţă de audiere, indiferent dacă victima furnizează sau nu informaţii utile sau mijloace de probă. Lista nefiind rigidă, ea poate fi adaptată şi îmbunătăţită de la caz la caz.

Cu ajutorul listei de verificare, anchetatorul va consemna relatările victimei într-un mod cât mai coerent şi deosebit de amănunţit, aşa încât să poată fi atinse cele două obiective ale audierii şi anume: -coroborarea faptelor cu "povestea" relatată de victimă, în vederea stabilirii credibilităţii ei ca martor;

-utilizarea declaraţiei de martor pentru identificarea, arestarea şi condamnarea traficanţilor.

Lista de verificare trebuie concepută ca un fel de "aide-memoire" pentru cel care conduce audierea, dar ea nu va putea acoperi toate aspectele unui caz, fiind nevoie de adaptări sau de adăugiri pe parcursul anchetei.Lista de verificare cuprinde serii de întrebări care să lamurească aspectele specifice fiecărei faze ale traficului şi are rolul de a-l ajuta pe anchetator să strângă cât mai mult material probator. Anchetatorul trebuie să ştie ceea ce vrea să obţină de la martor,să fie conştient că orice greşeală ar putea duce la schimbarea atitudinii victimei, la crearea unui sentiment de frică pentru aceasta şi, astfel, la îngreunarea continuării anchetei. Întrebările trebuie să fie clare, la obiect şi fără a se repeta într-un mod agasant sau a intra prea mult în detalii dacă se obervă o anumită reţinere din partea victimei.

La sfârşitul ascultării, cel ce conduce ascultarea va întreba victima ce a avut de suferit din punct de vedere fizic şi psihologic de pe urma infracţiunii. Relatările trebuie să includă reacţia ei la infracţiunea propriu-zisă, la abuzuri, la inducerea în eroare, starea de sclavie, la prostituţie şi exploatare.Victima va fi încurajată să vorbească despre efectele ulterioare ale infracţiunii asupra calităţii vieţii ei, despre gradul de frică pentru propria persoană şi cei dragi, dacă este capabilă, la fel ca oricare alt cetăţean, să ia decizii în legătură cu viaţa ei, dacă are impresia că se poate reîntoarce acasă fără teamă, care sunt sentimentele victimei privind propria demnitate şi valoare.

În faza ulterioară audierii victimei se pune problama luări unor măsuri imediate privind expertiza medico-legală precum şi situaţia victimei în cazul în care s-a descoperit că a comis infracţiuni sau, dacă este vorba de un cetăţean străin, când statutul de rezidenţă în ţara respectivă nu este rezolvat.

Indiferent dacă victima este deja ajutată de o organizaţie OIG-ONG, fiind cazată într-un adăpost, sau dacă este vorba doar de un "prim contact" cu poliţia, victimele traficate relatează, în majoritatea cazurilor, despre atacuri sexuale şi/sau fizice suferite de ele cu timp în urmă, de aceea nu se pune problema luării unor măsuri medico-legale imediate pentru constatarea urmelor atacurilor.

În plus, în cazul exploatării sexuale, organele de urmărire penală nu vor considera necesară efectuarea unei expertize medico-legale, pentru că activităţile de prostituţie ale victimei au estompat orice urme.Totuşi, investigatorul nu are voie să asume acest lucru, el fiind obligat să obţină un material probator cât mai bun posibil.

Decizia organului de poliţie depinde şi de momentul în care victima începe să relateze "povestea" ei. Dacă victima îşi lasă mult timp de gândire înainte să se declare de acord cu audierea, s-ar putea să nu mai fie nevoie de o expertiză medico-legală. Această expertiză va fi ordonată doar dacă victima va spune de la început că a fost atacată sexual şi/sau fizic şi că este de acord cu o examinare.

În cazurile în care este necesară o examinare medico-legală sexologică, se va proceda conform procedurii uzuale aplicate în cazurile de viol. Se vor lua în consideraţie două aspecte importante: -victima trebuie să fie de acord cu examinarea; acordul ei va fi consemnat în scris, şi -victimei trebuie să i se permită să aleagă sexul medicului legist care o examinează;opţiunea ei trebuie respectată, pe cât posibil.

În funcţie de posibilităţi se va alege un medic autorizat şi cu experienţă în examinarea victimelor atacurilor sexuale.Medicul trebuie să noteze şi, pe cât posibil, să fotografieze toate semnele vizibile ale unui atac petrecut cu un anumit timp în urmă.În cazurile în care se ştie de la început că există acuzaţii de atacuri sexuale recente, se vor lua toate măsurile pentru evitarea contaminării sau amestecării probelor medico-legale.În aceste cazuri, victima şi suspecţii nu vor fi transportaţi cu aceleaşi vehicule şi nu vor fi duşi sau reţinuţi în acelaşi loc.

În această fază critică, regulile privind evitarea contaminării sau amestecării probelor se aplică şi pentru strângerea şi ambalarea tuturor obiectelor sau mijloacelor de probă care ar putea reprezenta o sursă de contaminare, de confuzie etc.

Indiferent cine efectuează examinarea medicală a victimei se vor lua toate măsurile posibile pentru ca adevărata ei identitate să rămână confidenţială. În toate fişele medicale şi în documentaţia întocmită pentru autorităţi, victima va figura sub identitatea unui pseudonim. În testele şi expertizele lor, medicii nu vor face referire la victimă sub numele ei adevărat, căci aceste documente vor fi puse la dispoziţia avocaţilor inculpaţilor şi a instanţei de judecată.

6.7.5. Statutul actual şi viitor al victimei

În acest context, termenul de "statut" are două sensuri: Statutul de infractor al victimei, cauzat de intrarea ilegală într-o ţară sau ieşirea ilegală dintr-o ţară, de implicarea ei în prostituţie şi/sau de alte încălcări relevante ale legii, comise în contextul traficării ei.

Statutul de cetăţean străin fără permisiune temporară de şedere în ţara respectivă.Problemele legate de primul punct trebuie rezolvate în conformitate

cu principiile şi recomandările Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCHR), care interzic criminalizarea şi revictimizarea persoanelor traficate.

Problema identificării persoanelor care sunt într-adevăr victime ale traficului se pune cel mai des în cazurile când poliţia sau organele de control al frontierei intervin în mod direct, sau când se efectuează expulzări, respectiv în orice situaţii în care un organ de poliţie intră într-un prim contact cu o victimă.

În ce priveşte tratarea victimelor ca infractori, poliţia şi autorităţile similare sunt deseori confruntate cu o serie de reproşuri, uneori aduse pe bună dreptate. Pe de altă parte însă, organele de urmărire penală au obligaţia de a asigura respectarea legilor statului respectiv, de a apăra graniţele ţarii şi de a investiga dacă o infracţiune a fost comisă sau nu. În majoritatea cazurilor de trafic de persoane, infracţiunile comise de victime sunt în sine o parte componentă a traficului.

Este clar că şi victimele traficate au comis infracţiuni: trecerea frauduloasă a frontierei, practicarea prostituţiei, posesia unor documente de identitate falsificate sau furate etc. Există însă şi persoane care nu sunt victime ale traficului de persoane şi care comit infracţiuni similare - mai mult ca sigur, aceste persoane vor încerca să se sustragă de la un eventual proces, pretinzând că au fost traficate.

Pentru a se preveni astfel de situaţii poliţia şi celelalte autoritaţi similare trebuie să acţioneze cu mult tact,iar când intră prima oară în contact cu o persoană care afirmă că este victimă a traficului de persoane, organul de urmărire penală trebuie să accepte această afirmaţie, să trateze persoana respectivă ca pe o victimă şi să ia toate măsurile pentru ca ea să poată beneficia de serviciile de asistenţă oferite de organizaţiilor OIG-ONG.

În această fază, victima nu trebuie să fie reţinută sau arestată ca suspect, deoarece arestarea ei ar reprezenta o criminalizare şi o revictimizare şi ar duce la încălcarea principiilor şi recomandărilor standardelor internaţionale privind drepturile omului, menţionate mai sus.

În cazul în care o femeie afirmă că a fost traficată, ea va fi pusă în libertate pe perioada anchetei care se va face în legătură cu afirmaţiile ei. Dacă în cadrul acestei anchete se descoperă că femeia a încercat să inducă în eroare pe anchetator, ea poate fi judecată ulterior pentru infracţiunile comise, folosindu-se ca probă împotriva ei şi inducerea în eroare a poliţiei. Situaţia este mult mai complicată când victima refuză să facă declaraţii sau nu face

nici o referire la faptul că a fost traficată, cu toate că există indicii în această direcţie. Multe victime autentice tac dintr-un sentiment de frică, dar arestarea sau punerea lor sub acuzaţie ar fi totuşi o nedreptate.

Anchetatorii trebuie să reţină şi faptul că, la un eventual proces intentat împotriva unei victime autentice, avocatul care o apără poate invoca o stare de necesitate sau de constrângere, pentru a încerca să justifice comiterea de către victimă a unor infracţiuni legate de traficul de persoane. În această situaţie, anchetatorul trebuie să ia o decizie în funcţie de informaţiile de care dispune în momentul respectiv, dar ţinând cont de priorităţile umanitare. El va lua în consideraţie toate aspectele, iar dacă are îndoieli, considerentele umanitare trebuie să prevaleze, ceea ce înseamnă punerea în libertate a victimei.

Eliberarea victimei nu constituie o problemă sau un risc real pentru poliţie. Bineînţeles că unele presupuse "victime" care au fost puse în libertate se vor sustrage de la urmărirea penală imediată, dar poliţia le poate aresta mai târziu, pentru a le deferi justiţiei. Aceasta este o alternativă mult mai preferabilă decât situaţia în care o femeie nu este identificată de poliţie ca victimă autentică - în loc să-i ofere ajutor şi protecţie, poliţia o arestează, iar ea nu îndrăzneşte să ceară ajutor.

A doua problemă constă în rezolvarea statutului de rezident temporar, în funcţie de legislaţia şi procedurile din fiecare ţară în parte.

Ambele probleme trebuie soluţionate în mod transparent, aşa încât să nu apară acuzaţii ulterioare de complicitate.

6.8.Arestarea imediată, protejarea locului săvârşirii faptei, strângerea probelor materiale

În majoritatea cazurilor, investigarea infracţiunilor grave începe la locul săvârşirii faptei, care este uşor de determinat, de exemplu în cazurile de omor sau furt prin efracţie. Ancheta porneşte de îndată ce locul faptei a fost pus sub pază. Infracţiunile de trafic de persoane au însă anumite particularităţi distincte:

Locul faptei nu este întotdeauna evident şi nu poate fi determinat cu uşurinţă

Locul faptei se schimbă permanent şi deseori infracţiunea începe în străinătate. Locul faptei este numai unul din elementele unui context mai larg.

Locul în care se află victima trebuie considerat ca fiind primul loc al faptei.

De multe ori, traficantul continuă să deplaseze victima pe parcursul diferitelor faze, ceea ce înseamnă că şi locul faptei se modifică permanent. Mijloacele de probă trebuie strânse din toate locurile cunoscute de poliţie.

Dacă informaţiile furnizate de o victimă sau de altă sursă fac necesară o intervenţie imediată a poliţiei, pentru a salva victime sau pentru a aresta traficanţi suspecţi, se recomandă aplicarea unor reguli de conduită optimă sintetizate în cele ce urmează.

În funcţie de amploarea operaţiunii de arestare şi de resursele de personal, transport şi telecomunicaţii ale secţiei respective de poliţie, se vor folosi mijloacele adecvate, ţinând cont de necesitatea prezenţei la faţa locului a următorilor specialişti:

Dacă este cazul, interpreţi pentru limbile vorbite de suspecţi şi de victime Fotografi şi specialişti video Echipe de percheziţie Specialişti pentru cercetarea urmelor Tehnicieni din anumite domenii (de exemplu va fi nevoie de un specialist pe computere, în cazul implicării unei agenţii de recrutare, sau când activităţile de prostituţie sunt intermediate printr-o reţea de "call-girl")

La locul arestării, poliţiştii vor fi confruntaţi cu trei categorii de persoane: suspecţii, victimele şi clienţii acestora, dacă arestarea are loc la un bordel.

E posibil ca victimele să fi comis diferite infracţiuni, cum ar fi posesia unor documente de călătorie false sau a unor vize falsificate sau implicarea în prostituţie. Totuşi, în acest stadiu ele au un rol important ca posibile martore împotriva traficanţilor, de aceea trebuie tratate corespunzător. Echipele de arestare trebuie împărţite în două - o echipă va aresta şi se va ocupa de victime, cealaltă va avea aceleaşi funcţii privind suspecţii. Victimele trebuie îndepărtate de la locul arestării cât mai repede posibil - astfel traficanţii nu vor mai avea posibilitatea de a le intimida. În plus, organele de poliţie vor avea mai mult timp pentru a crea o relaţie de încredere cu victimele, element de o importanţă crucială pentru cooperarea

dintre poliţie şi victime.Victimelor trebuie să li se dea voie să-şi strângă lucrurile personale. Dacă acestea se află la locul arestării, suspectul va fi dus în altă cameră, pentru limitarea pericolului de intimidare a victimei. Dacă bagajul victimei se află la altă adresă, ea va dusă acolo pentru a şi-l recupera.Prin aceasta se urmăresc două obiective: în primul rând, femeia are dreptul să îşi reupereze lucrurile personale, mai ales dacă este în pericol de a fi expulzată; în al doilea rând, organul de poliţie va avea posibilitatea să controleze documentele ei de identitate şi de călătorie (dacă ele există şi dacă se află în posesia ei), şi orice alte documente care pot constitui probe împotriva traficantului, cum ar fi un jurnal, liste de plată, adeverinţe de muncă, chitanţe privind virări de bani etc. Faptul că victima nu deţine propriile acte de identitate poate fi o dovadă că traficantul a ţinut-o sub control, mai ales dacă mai târziu aceste documente vor fi găsite în posesia lui.

Pe cât posibil, victimele nu vor fi duse la aceeaşi secţie de poliţie cu suspecţii, ceea ce va avea mai multe avantaje: în primul rând, victimele se vor relaxa şi le va fi mai uşor să vorbească deschis, atunci când exploatatorii lor nu mai sunt în apropiere. Un avantaj mult mai important este faptul că, dacă unele victime afirmă că au suferit grave abuzuri sexuale sau fizice, nu mai există riscul contaminării urmelor şi mijloacelor de probă, deoarece suspecţii nu sunt ţinuţi în acelaşi loc cu victimele.

Clienţii vor fi trataţi în funcţie de situaţia respectivă: Dacă ei nu s-au făcut vinovaţi cu nimic, cel mai simplu pentru poliţie este să noteze datele lor personale (dacă legea permite acest lucru) şi îi îndepărteze de la locul faptei, deoarece este probabil ca declaraţiile lor să nu aibă o valoare probatorie deosebită, dar prezenţa lor ridică probleme de securitate. În cazul în care simpla prezenţă a clienţilor la adresa respectivă reprezintă o încălcare a legii, poliţia trebuie să ia măsurile necesare reţinerii şi audierii lor.

Dacă este posibil, se va înregistra pe bandă video intrarea echipei de arestare în spaţiile respective şi arestarea suspecţiilor, spre a avea o evidenţă a următoarelor aspecte:

Comportamentul corect al organelor de poliţie Ce s-a vorbit în timpul arestării Dacă arestarea se efectuează într-un bordel, banda video reprezintă o probă indubitabilă privind interioriul bordelului şi îmbrăcămintea victimelor Dacă se deţin imagini video cu victime în dessou-uri, nude sau semi-dezbrăcate, traficanţii nu mai pot pretinde că nu au ştiut că victima lucra ca prostituată

Dacă s-au efectuat plăţi trucate, banii aflaţi în posesia traficantului vor fi controlaţi pentru a fi comparaţi - se va imprima pe bandă video ridicarea şi sigilarea banilor în prezenţa traficantului însuşi.

Modul în care se caută şi se ridică materialul probator în faza arestării suspecţilor este foarte important, deoarece s-a constat din experienţă că, de multe ori, aceste probe reprezintă o garanţie pentru condamnarea traficanţilor la proces. Există o regulă de aur în căutarea probelor şi anume:în limitele legii, poliţia trebuie să ridice toate obiectele care pot constitui o probă. Dacă există îndoieli asupra unor obiecte, este mai bine să se ridice şi acestea, urmând să fie returnate ulterior, decât să fie lăsate la locul lor şi să nu mai fie găsite în momentul în care s-a realizat semnificaţia lor probatorie.

În limita resurselor disponibile poliţiei, vor fi cercetate şi percheziţionate toate adresele şi spaţiile implicate în infracţiune: cele din faza de recrutare, "casele sigure", bordelurile, alte spaţii, de asemenea şi domiciliile suspecţilor, dacă ei nu locuiesc în "casele sigure". Este posibil ca traficanţii să fi făcut mari eforturi pentru a ascunde mijloace de probă, de exemplu documente de identitate şi bani în numerar. De aceea poliţia trebuie să investească mult timp în planificare şi în percheziţionarea minuţioasă a adreselor respective, în special a domiciliilor suspecţilor.

Pe cât posibil, înainte de a se începe percheziţia (deci înainte de a se modifica poziţia diferitelor obiecte), se va filma pe video fiecare cameră în care traficanţii s-au aflat împreună cu victimele.Imaginile de la "locul crimei" pot avea o importanţă deosebită, dacă victima afirmă că a fost atacată sexual sau fizic într-unul dintre aceste locuri, deoarece este puţin probabil, dat fiind activităţile de prostituată ale victimei, că se vor mai găsi urmele medico-legale ale unui presupus viol petrecut cu timp în urmă. Tocmai din acest motiv, fixarea pe bandă video a spaţiilor respective este un element esenţial în coroborarea afirmaţiilor victimei.

Se vor înregistra pe video încăperile bordelului, fixându-se toate detaliile: tipul încăperilor, reclame, materiale pornografice, accesorii folosite în activităţile sexuale, prezervative, liste de preţuri etc. Cunoaşterea poziţiei exacte a fiecărui obiect este deosebit de importantă, în cazul în care suspectul pretinde ulterior că nu a ştiut că victima se prostituează, cu toate că există martori care l-au văzut vizitând adresele respective.

Chiar dacă locurile respective au fost înregistrate pe video, toate obiectele care pot constitui mijloc de probă vor fi ridicate, ambalate corespunzător şi consemnate într-un proces verbal. De asemenea se vor filma şi percheziţiona toate vehiculele folosite de suspecţi.

Neglijenţele intervenite în această fază pot avea consecinţe grave, ca de exemplu respingerea mijloacelor de probă la proces pe motivul nerespectării prevederilor legale.

Înainte de încheierea percheziţiei şi părăsirea adresei respective, atât suspecţii cărora li s-au confiscat obiecte, cât şi celelalte persoane prezente vor fi solicitate de poliţie să citească şi să confirme prin semnătura lor lista cu obiectele ridicate şi procesul verbal în care au fost consemnate declaraţiile celor în cauză

Principalul scop al acestor măsuri este reducerea risului ca suspectul să acuze ulterior organele de urmărire penală că au "introdus" la locul faptei, cu rea-intenţie, un mijloc de probă covârşitor împotriva lui.

Mijloacele de probă diferă de la caz la caz, deci se vor căuta:

Orice documente legate de procesul de recrutare, cum ar fi reclame, agende, corespondenţă cu şcoli de limbi străine sau cu secţii consulare ale ambasadelor etc. Bani în numerar, carduri de credit, caiete de cecuri sau alte documente legate de tranzacţii financiare, indiferent dacă e vorba de sume mai mari sau mai mici. Orice fel de înscrisuri referitoare la plăţile efectuate de victime către traficanţi, de exemplu: caiete cu evidenţa plăţilor zilnice, liste de plată scrise de mână, chitanţe ale unor plăţi bancare sau poştale etc. Orice acte de identitate sau documente de călătorie, bilete, cupoane, chitanţe, bilete de bord, bilete de bagaj etc. Orice înscrisuri referitoare la eliberarea paşapoartelor şi a vizelor, scrisori de sponzorizare, contracte de dans, contracte cu agenţii de escortă sau agenţii matrimoniale, formulare de înscriere la şcoli de limbi străine etc. Orice documente legate de organizarea cotidiană a activităţilor de prostituţie: reclame, liste cu orele prestate, "liste de bucate" cu serviciile sexuale oferite, liste de preţuri, texte standard pentru serviciile de sex la telefon etc. Orice obiecte folosite în activitatea de prostituţie, cum ar fi uniforme, instrumente/accesorii sexuale, cantităţi mari de prezervative, materiale pornografice etc. Orice înscrisuri referitoare la închirierea şi modul de plată a spaţiilor locative, a "caselor sigure", a altor adrese, şamd. Toate sistemele de telecomunicaţii şi echipamentele informatice: computere, telefoane mobile, aparate de fax, mini-computer/agende electronice, etc.

Orice lucruri de valoare, pe care suspectul le are în posesie sau le-a achiziţionat pentru altcineva, indicând cheltuieli care depăşesc în mod evident mijloacele financiare legale cunoscute ale suspectului, de exemplu autovehicule, bijuterii, mobiliar sau aparate tehnice scumpe, etc.

Percheziţia trebuie să fie completă şi minuţioasă. De multe ori ea durează multe ore sau chiar zile. Fiind vorba de o infracţiune tipică unui anumit stil de viaţă, comisă de-a lungul a săptămâni şi luni la rând, poliţia va găsi o mare cantitate de obiecte şi înscrisuri, dintre care multe vor fi relevante ca mijloace de probă.Chiar şi cele mai mici documente sau încrisuri pot conţine dovezi substanţiale, cum ar fi notiţe scrise de mână cu numere de telefon, adrese de internet sau de e-mail, liste de plată etc. Singura metodă sigură de a evita neglijarea unor mijloacele de probă este "regula de aur" - "ridică tot ce găseşti, căci le poţi da oricând înapoi!"

Dacă se fac descoperiri importante în timpul percheziţiei, de exemplu un seif care conţine mari cantităţi de bani, paşapoarte, arme de foc sau droguri, poliţia va înregistra pe video locul în care s-au găsit aceste obiecte şi va ordona ambalarea lor de către un specialist în analiza tehnico-ştiinţifică a urmelor.

Cheile

În cazurile de trafic de persoane, cheile pot furniza dovezi importante. Pe cât posibil, cheile găsite în posesia suspecţilor vor fi încercate la toate adresele implicate în infracţiune, cum ar fi sediul agenţiilor, bordeluri, "case sigure", căci dacă ele se potrivesc, suspectul nu mai poate da o justificare falsă a posesiei acestor chei.Cheile care se potrivesc cu diferitele lacăte sau broaşte vor fi ambalate, sigilate şi etichetate fiecare în parte, separat.

Ridicarea computerelor şi a sistemelor informatice

Mijloacele de telecomunicaţii au o importanţă vitală în acest tip de infracţiuni. De aceea, poliţia trebuie să ridice toate aparatele găsite, de la calculatoare de birou până la agendele electronice de buzunar. Se vor ridica şi faxurile, calculatoarele portabile ("laptop"), telefoanele mobile, "personal communicators", pagerele, de asemenea şi toate benzile din aparatele robot de răspuns la telefon etc.

Având în vedere cantitatea mare de informaţii şi de probe furnizată de aceste aparate, s-ar putea ca suspecţii să încerce să afirme că aparatele respective nu le aparţin sau că nu au fost folosite de ei. De aceea, poliţia trebuie să aibă o evidenţă strictă a persoanei asupra cărora a fost găsit fiecare aparat în parte, printre care lucruri a fost găsit şi cui aparţin lucrurile respective.

În cazurile în care se anticipează utilizarea de către suspecţi a calculatoarelor şi a echipamentelor electronice, trebuie să se asigure participarea la percheziţie a unui expert sau a unui poliţist specializat în acest domeniu, care să deconecteze şi ambaleze corespunzător aparatele. Dacă nu poate fi adus un specialist, organele de cercetare vor încerca să obţină la telefon informaţiile necesare în timpul percheziţiei. Dacă este de faţă un specialist, instrucţiunile sale vor fi respectate întocmai.

Dacă nu este posibilă nici una din soluţiile de mai sus, echipa de cercetare va proceda după cum urmează:

Se vor controla imediat încăperile şi se vor lua toate măsurile ca nimeni (deci nici membrii echipei de cercetare) să nu atingă echipamentul electronic După asigurarea protecţiei locului percheziţiei, se vor filma toate aparatele şi orice imagini de pe ecranele acestora. Se vor filma şi laturile posterioare ale aparatelor, pentru ca ulterior specialiştii să ştie cum au fost conectate cablurile şi să poată reconstrui fără risc echipamentele electronice Înainte de apăsarea pe butonul de deconectare, respectiv înainte de scoaterea din priză, se vor folosi etichete sau creioane colorate pentru a marca fiecare dintre cablurile conectate, aşa încât ele să poată fi identificate şi reconectate ulterior, pentru interogatoriu Aparatele electronice vor fi mânuite de aşa manieră încât să nu se şteargă amprentele sau alte urme - s-ar putea ca informaţiile furnizate de aparatul respectiv să reprezinte un material probator important, dar totuşi să fie necesară o analiză tehnico-ştiinţifică a amprentelor, pentru a-i identifica pe adevăraţii utilizatori ai aparatului. Nu uitaţi să ridicaţi tot ce găsiţi: nu numai computerul, dar şi imprimanta, mostre de hârtie nefolosită, tot ce s-a imprimat deja pe hârtie. Aceste obiecte pot fi analizate şi comparate cu mijloacele de probe ridicate cu alte ocazii.

6.9.Informaţii necesare în lupta anti-trafic

Există un număr de instituţii şi organizaţii care pot ajuta şi asista poliţia în combaterea traficului de persoane. Acest lucru trebuie luat în consideraţie în toate activităţile anti-trafic. De fapt, dacă un poliţist nu ţine cont de această abordare multi-instituţională, înseamnă că el nu a înţeles natura traficului de persoane.

Autorităţile partenere în acest proces de cooperare, de exemplu diferitele secţii de poliţie şi alte servicii similare, procurori, departamente inter-ministeriale, organizaţii internaţionale neguvernamentale, vor juca un rol-cheie în apărarea intereselor victimelor traficate.

În scopul identificării, asistării şi protecţiei victimelor traficate, se vor crea mecanisme de referinţă la nivel naţional în fiecare din ţările din Sud-Estul şi Estul Europei. Aceste mecanisme vor facilita accesul principalilor factori de decizie la reţele locale, naţionale şi regionale, pentru a coopera mai eficient. Abordarea multi-instituţională este deosebit de importantă în procesul de colectare a informaţiilor. Din experienţă s-a constatat că multe instituţii deţin informaţii de foarte bună calitate privind traficul de persoane, dar colectarea şi analizarea coordonată a acestor informaţii se realizează numai sporadic.

În cazurile de trafic de persoane, principala grijă a anchetatorilor este salvarea şi protecţia victimelor. În ce priveşte obţinerea de informaţii generale despre acest tip de infracţiuni, organele de urmărire penală nu se pot baza pe victime, ci trebuie să elaboreze metode pentru obţinerea din alte surse a informaţiilor şi a mijloacelor de probă.

Metode "pro-active" de culegere a informaţiilor

Pentru a obţine profituri din traficul de persoane, traficantul trebuie să aducă femeile pe "piaţa" locală şi să facă reclamă pentru ele. Tocmai acesta este punctul nevralgic al traficantului, deoarece el este obligat să se conformeze la această regulă a comerţului. Rolul poliţiei este de a studia şi supraveghea industria sexului, atât la nivelul prostituţiei de stradă, al bordelurilor, hotelurilor, cât şi al barurilor cu animatoare, al agenţiilor de escortă etc. Principiile care stau la baza acestui tip de activitate sunt simple:

Atâta vreme cât clientul o poate găsi pe prostituată, înseamnă că şi poliţia o poate găsi Dacă poliţia descoperă locul unde are loc prostituţia, ea îl va descoperi şi pe traficant.

Totuşi una dintre principalele probleme din ziua de astăzi este că, în multe regiuni, poliţia a pierdut contactul cu dinamica industriei locale a sexului. Ofiţerii de poliţie trebuie încurajaţi să întreţină relaţii corecte din puncte de vedere profesional şi etic cu prostituatele şi să cunoască industria locală a sexului, ceea ce înseamnă obţinerea unor surse de informaţii mult mai eficiente. Dezvoltarea unor relaţii de bază este simplă şi nu costă mult.

Informaţiile culese de agenţii (subofiţerii) de poliţie de pe "linia de front"

Poliţia trebuie să realizeze potenţialul agenţilor (subofiţerilor) de a

culege şi transmite mai departe informaţiile obţinute în timpul activităţilor de patrulă, prin simplul act de a "deschide ochii, urechile", de a-şi concentra atenţia asupra unui anumit subiect, de a dezvolta relaţii cu cetăţenii cu care intră în contact. Prin activităţile lor zilnice de patrulă, aceşti agenţi de poliţie de pe "linia de front" pot avea o contribuţie crucială în combaterea traficului de persoane.Din experienţă s-a constatat că deseori informaţia-cheie sau mijlocul de probă decisiv au fost furnizate de poliţistul de patrulă, chiar dacă, pe moment, el (sau ea) nu şi-a dat seama de importanţa contribuţiei sale la rezolvarea cazului.Tocmai aceste experienţe subliniază necesitatea instruirii poliţiştilor de pe "linia de front" privind rolul lor în combaterea traficului de persoane. În acest scop:

Li se vor pune la dispoziţie informaţii despre infracţiunile de trafic Vor fi instruiţi cum să recunoască potenţialele victime traficate şi traficanţii suspectaţi, dacă îi vor vedea Vor fi instruiţi cum să îşi dezvolte la maximum capacitatea de a culege informaţii în timpul patrulărilor zilnice Vor fi instruiţi cum să consemneze şi să evalueze informaţiile, urmând a le transmite mai departe colegilor

La baza acestor activităţi stă un principiu simplu, care poate fi

exprimat în axiomul ‘informaţiile reprezintă putere’. De calitatea informaţiilor culese şi transmise mai departe depinde gradul de putere, respectiv de eficienţă a forţelor poliţieneşti

Datele şi informaţiile pot fi culese dintr-o serie întreagă de surse: De la victimele traficate De la agenţii de poliţie de pe "linia de front", poliţia de frontieră Prin studierea reclamelor de prostituţie De la persoanele care lucrează în industria sexului

Din sesizările venite din partea populaţiei Prin informanţi plătiţi Prin bazele de date ale forţelor poliţieneşti la nivel local, regional, naţional Prin bazele de date ale organizaţiilor internaţionle de cooperare a forţelor de poliţie, cum ar fi Interpol, Europol, Centrul SECI, Masa de Lucru pentru Marea Baltică ("The Baltic Sea Taskforce"), Cooperarea economică a Mării Negre Prin alte baze de date relevante ale diferitelor autorităţi de stat, de exemplu: departamentele pentru migraţie, vama, poliţia de frontieră, bazele de date ale ministerelor de externe privind cererile şi acordarea vizelor, evidenţele ministerelor de interne referitoare la cererile şi acordarea permisiunilor de şedere, cererile de azil sau de cetăţenie, evidenţele altor ministere cu atribuţii în domeniul sănătăţii, al ocupării forţei de muncă etc. De la organizaţii inter-guvernamentale şi ne-guvernamentale de profil De la linii aeriene şi alte companii de transport Din surse uşor accesibile cum ar fi reportaje în mass-media, studii ştiinţifice etc.Agenţii de poliţie vor culege informaţii din anumite domenii-cheie.

Chiar dacă lista de mai jos nu este şi nici nu poate fi completă, ea cuprinde cele mai importante categorii de informaţii, privind: metodele de recrutare, mijloacele publicitare, documente de identitate falsificate, vize false, bilete de călătorie, traseul călătoriei şi mijloacele de transport, traseul călătoriei şi mijloacele de transport, traseul călătoriei şi mijloacele de transport, mijloacele de telecomunicaţie, informaţii privind latura financiară.

Agenţii de poliţie care efectuează patrule pot avea contribuţii foarte valoroase, culegând informaţii prin simplul fapt că se uită şi ascultă cu atenţie, pun întrebări discrete pe temele menţionate mai sus, cu ocazia numeroaselor contacte oficiale şi neoficiale pe care le întreţin, de exemplu cu vecinii, poştaşii, femeile de serviciu, vânzătorii din magazine sau agenţii etc.

Procesul de culegere a informaţiilor trebuie să întrunească două criterii principale: - toate aceste activităţi trebuie să se desfăşoare strict conform legii; - ele trebuie să fie consemnate corespunzător.

Astfel, în cazul în care se cere ulterior folosirea materialului ca probă la proces şi procedura penală nu interzice folosirea lui, aceste consemnări pot contribui la condamnarea traficanţilor.

ANEXA 1.

MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALULBISTRIŢA-NĂSĂUDDosar Nr. 41/P/2003

RECHIZITORIU din 11 iulie 2003

Procuror D.S. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud,Examinând dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul R.T. şi

pe învinuitul G.F.,

Expun următoarele:

Inculpatul domiciliază în comuna Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud la fel ca şi părţile vătămate V.J. şi S.L., iar învinuitul domiciliază în municipiul Bistriţa.

În luna februarie 2001 inculpatul şi soţia sa au fost naşi de cununie la căsătoria numitului N.B. - cetăţean italian cu domiciliul în Koln, Germania - cu numita H.A., de 21 ani, din Rodna, căsătorie încheiată la Primăria Rodna. Cetăţeanul italian cu domiciliul în Germania, N.B., în vârstă de 30

ani venise în România în 25 decembrie 2000 cu un autoturism marca BMW, părăsind ţara la 21 februarie 2001 iar ulterior a mai revenit în România la 11.07.2001 pe o durată de 7 zile, plecând la data de 15.07.2001 înapoi în Germania, în aceste perioade de timp întâlnindu-se de mai multe ori cu inculpatul.

După eliminarea vizelor de intrare în ţările "Spaţiului Schengen" începând cu data de 1 ianuarie 2002, la începutul lunii martie 2002 inculpatul a efectuat o deplasare în Germania şi în urma discuţiilor purtate cu N.B. a aflat că s-ar putea câştiga bani prin plasarea unor tinere femei la unele cluburi de noapte din Koln sau oraşele din împrejurimi pentru practicarea prostituţiei.

Spre sfârşitul lunii martie 2002 inculpatul s-a reîntors în ţară hotărât să găsească fete dispuse să plece în străinătate, pe care, sub pretextul că le va duce la munca să le convingă să plece împreună cu el în Germania şi odată ajuns acolo să le plaseze sau să le traficheze prin intermediul lui N.B. la diferite localuri în vederea practicării prostituţiei.

1. Într-o zi de la sfârşitul lunii martie 2002 inculpatul s-a întâlnit în Rodna cu partea vătămată V.J. de 28 ani şi intrând în vorbă cu aceasta, i-a propus să plece împreună cu el în Germania să lucreze "la bucătărie" la pizzeria la care a lucrat şi el, unde ar putea câştiga 1000 Euro într-o lună. Pentru că auzise despre "păţaniile" mai multor fete care au plecat cu diferiţi însoţitori la muncă în străinătate dar în final au fost obligate să se prostitueze, V.J. l-a întrebat pe R.T. dacă nu cumva vrea să o ducă în Germania pentru practicarea prostituţiei, la care inculpatul i-a răspuns că, fiind consăteni nu i-ar putea face aşa ceva. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că în privinţa cazării nu este nici o problemă deoarece patronul pizzeriei are spaţiu de cazare pentru angajaţi şi oricum din acest punct de vedere nu va exista nici o problemă pentru că oricum îl are acolo pe finul său H. , soţul lui H.A., care lucrează ca inspector la bancă şi poate rezolva uşor orice problemă. Întrucât aceste afirmaţii erau de natură a-i întări convingerea părţii vătămate că inculpatul este un om de bună credinţă, i-a spus acestuia că, în condiţiile propuse de el, este de acord să plece împreună cu el în Germania.

În prezenţa părţii vătămate inculpatul i-a telefonat lui N.B. în Koln solicitându să-i trimită bani pentru a o duce în Germania pe partea vătămată, care deţinea paşaport încă din 16.11.2001.

La următoarea întâlnire, după câteva zile, inculpatul i-a spus părţii vătămate că N.B. i-a trimis 500 Euro pentru a avea bani pentru plata transportului până în Germania şi alte cheltuieli mărunte pentru ei doi, întrucât partea vătămată nu avea bani nici măcar pentru a-şi plăti biletul de călătorie până în Germania.

Venind în vizită la sora sa S.L. din Bistriţa, partea vătămată i-a spus acesteia că pleacă în Germania împreună cu R.T., consătean de-al lor, care o ajută să-şi găsească de lucru.

În ziua de 4 aprilie 2002 partea vătămată V.J. a venit împreună cu inculpatul în municipiul Bistriţa pentru a pleca împreună în Germania cu un microbuz de la agenţia de turism a S.C."Doci Tour" SRL situată în zona "Sugâlete". Inculpatul a achitat costul biletelor de călătorie pentru el si partea vătămata, spunându-i acesteia că problema celor 500 Euro ce trebuie arătaţi organelor de frontieră la ieşirea din ţară pentru a putea călători în ţări din Spaţiul Schengen este rezolvată deoarece asigură firma de transport aceşti bani.

La sosirea în oraşul Frankfurt inculpatul şi partea vătămată au fost aşteptaţi cu maşina de către N.B. şi încă doi cetăţeni, fiind preluaţi şi duşi la o pizzerie din Koln unde au mâncat, iar de aici într-un apartament situat la parterul unui bloc, despre care N.B. - care vorbea bine limba română - i-a spus că aparţine proprietarului pizzeriei.

În a doua seara după sosire, partea vătămata a fost dusă cu maşina de către N.B. însoţit de inculpat în oraşul Bonn şi prezentată patronilor - un bărbat şi o femeie- de la o vilă în care se practica prostituţia, de unde după o discuţie purtată de italian cu cei doi, s-au întors la apartamentul din Koln. Pentru că nu a văzut nici un local la vila în care a fost dusă, partea vătămata i-a reproşat inculpatului că a dus-o în Germania să se prostitueze. În dimineaţa zilei următoare partea vătămată a fost dusă cu maşina de către N.B., însoţit de inculpat, la aceeaşi vilă din Bonn, inculpatul spunându-i părţii vătămate să stea vreo două-trei zile să se prostitueze să vadă cum este, pentru că oricum altceva nu-i poate găsi de lucru şi nu va putea pleca de acolo până când el nu-şi va recupera banii "investiţi" în ea. Ajunşi la această vilă, inculpatul şi N.B. i-au spus părţii vătămate că oricâţi bani va produce în cursul zilei, seara îi vor prelua ei iar la sfârşit de lună îi vor plăti suma de 1000 Euro.

Dupâ două zile, timp în care partea vătămata "a produs" prin întreţinerea unor raporturi sexuale cu 3 clienţi suma de 200 Euro, partea vătămată a predat aceşti bani lui N.B., care venise la vilă însoţit de inculpat. După alte două-trei zile, fiind din nou căutată de către inculpat şi N.B. la aceeaşi vilă, partea vătămată a predat acestuia suma de 300 Euro, bani care i-au revenit după reţinerea cotei de "jumătate din încasări" de către patroni - din practicarea unor raporturi sexuale cu câţiva clienţi ai stabilimentului.

La cca 2-3 zile - deci aproximativ după o săptâmână de la data plasării părţii vătămate la acea vilă - aici au revenit N.B. şi inculpatul, acesta din urmă acuzând-o pe partea vătămată, după ce s-a întors împreună cu

"patronul vilei" din oraş "că a fost la bancă să trimită bani acasă", împrejurare pe care partea vătămată a negat-o, iar în seara aceleiaşi zile, târziu, N.B. a primit de la partea vătămată încă 300 Euro - bani pe care "i-a produs" în acelaşi mod.

Între inculpat şi V.J. a reizbucnit cearta pe motiv că partea vătămată a trimis bani în ţară - desigur fără ştirea lui - la care partea vătămată a reacţionat spunându-i că ea o să se reîntoarcă în România întrucât consideră că prin achitarea sumei de 800 Euro italianului şi-a plătit toate datoriile ce le avea faţă de inculpat constând în cheltuielile pe care acesta le făcuse pentru ducerea ei în Germania. Pentru a se convinge că partea vătămată nu a trimis bani în ţară, la solicitarea inculpatului şi a italianului, aceasta a telefonat în acea noapte în jurul orei 2 la sora sa S.L. în Bistriţa şi răspunzând soţul acesteia D.F. l-a întrebat dacă a primit bani, acesta răspunzând că nu a primit nici un ban.

În ziua următoare, în urma unei discuţii purtate cu patronul stabilimentului, V.J. a acceptat propunerea acestuia de a plăti el în contul părţii vătămate suma de 1000 Euro lui N.B. pentru ca astfel aceasta să se elibereze, să nu mai depindă de italian (şi implicit şi de inculpat) cu obligaţia - pentru partea vătămată de a rămâne în stabiliment şi a practica prostituţia până când, din banii câştigaţi, îi va restitui suma de 1000 Euro.

După ce, potrivit declaraţiei părţii vătămate, patronul vilei i-a achitat italianului suma de 1000 Euro, nici inculpatul şi nici N.B. nu au mai căutat-o pe V.J. şi nu i-au mai pretins nici o sumă de bani.

Timp de o lună de zile, obligată "de împrejurări", V.J. a rămas la această vilă şi din banii încasaţi de pe urma practicării prostituţiei i-a achitat patronului stabilimentului suma de 1000 Euro, redobândindu-şi, astfel, libertatea deplină. Împrietenindu-se cu un italian din Koln pe nume M.G., V.J. a plecat la acesta, iar la data de 1 iulie 2002 s-a reîntors în ţară.

În drept, fapta inculpatului R.T. descrisă mai sus, de a o recruta prin fraudă, folosindu-se de afirmaţii mincinoase privind scopul ducerii în străinătate a părţii vătămate - acela de a munci - felul muncii (ajutor la bucătărie) şi locul de muncă (o pizzerie) pentru a ascunde astfel adevărul, scop pe care îl urmărea -acela de a o exploata pe partea vătămată prin plasarea la practicarea prostituţiei, constituie infracţiunea de trafic de persoane, prev.de art. 12 al.1 din L.678/2001.

2. La sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august 2002 întâlnindu-se în Rodna cu partea vătămata S.L. în vârstă atunci de 16 ani si jumătate, inculpatul a întrebat-o dacă ar vrea să plece să lucreze în Germania ca "damă de companie" într-un bar. Pentru că S.L. nu i-a dat nici un răspuns, întâlnindu-se după câteva zile din nou cu ea, inculpatul a întrebat-o iarăşi pe

partea vătămată dacă ar vrea să plece împreună cu el în Germania, spunându-i că dacă nu găseşte nici un bar unde să lucreze ca "dama de companie" îi va găsi un loc prin intermediul finului său N.B. şi a prietenilor pe care acesta îi are în Germania, la o pizzerie, la spălat vase. Partea vătămată, care auzise că R.T.duce fete în Germania ca să le vândă, l-a întrebat pe inculpat dacă intenţionează să o ducă în această ţară ca să o vândă, la care el i-a răspuns că nu face aşa ceva şi că cei care au făcut asemenea afirmaţii despre el o invidiază pentru că ea este de acord să plece cu el şi i-a cerut părţii vătămate să nu-i creadă pe cei ce fac astfel de afirmaţii despre el.

Inculpatul i-a garantat părţii vătămate că o va duce la muncă în Germania iar nu ca să se prostitueze şi dându-i ca exemplu pe V.J. i-a spus că pe aceasta a dus-o în Germania într-un club de noapte la prostituţie pentru că era majoră şi s-a putut acest lucru însă pe ea (S.L.) nu ar putea s-o dea la nici un bar deoarece este minoră şi nimeni nu o acceptă să lucreze ca prostituată.

În aceste condiţii în care inculpatul i-a garantat părţii vătămate că o va duce la muncă în Germania iar nu ca să se prostitueze, aceasta a acceptat propunerea inculpatului mai ales că acesta i-a spus că-i va rezolva şi obţinerea paşaportului.

Despre faptul că inculpatul i-a propus să plece în Germania împreună cu el, partea vătămată S.L. i-a adus la cunoştinţă şi prietenului său B.C. din Rodna, care i-a spus "să facă aşa cum crede ea că-i mai bine".

În ziua de 27 august 2002, o zi de marţi, partea vătămată a venit împreună cu soţia inculpatului şi cu un cetăţean din Rodna pe nume B.V. în Bistriţa, mergând la SEIP Bistriţa-Năsăud unde şi-a depus cererea pentru eliberarea paşaportului în regim de urgenţă. În ideea că paşaportul fetei va fi eliberat în ziua următoare în regim de urgenţă, inculpatul a stabilit pentru a doua zi plecarea spre Germania împreună cu partea vătămată, cu un autovehicul al firmei patronate de martorul G.N. cu care el plecase şi în luna aprilie 2002 împreună cu V.J.. Inculpatul i-a spus martorului B.C. despre intenţia sa de a pleca în ziua următoare şi i-a solicitat să vină în Bistriţa pentru a se implica şi el în rezolvarea problemei cu obţinerea paşaportului părţii vătămate, martorul acceptând pentru că îl cunoştea pe şeful SEIP Bistriţa-Năsăud, fără a cunoaşte scopul în care inculpatul intenţiona s-o ducă pe S.L. în Germania. Totodată inculpatul a vorbit cu martorul M.A.C. ca în ziua următoare acesta să-l transporte, contracost cu maşina sa, în Bistriţa pentru a se întâlni cu S.L. în parcul de lângă sediul I.P.J Bistriţa-Năsăud, ce urma să sosească acolo împreună cu B.C., spunându-i martorului că după ce va fi obţinut paşaportul fetei va pleca împreună cu acesta spre Germania.

În ziua de 28.08.2002 inculpatul a venit în Bistriţa cu maşina martorului M.A.C. (marca Waltburg) împreună cu soţia sa.

L.E. şi cu numitul M.P. întâlnindu-se în jurul orei 10,30 la locul stabilit cu partea vătămată S.L.şi B.C., care veniseră în oraş mai devreme cu o maşină de ocazie.

Partea vătămată şi soţia inculpatului au intrat în clădirea IPJ Bistriţa-Năsăud pentru a verifica la SEIP dacă paşaportul fetei este gata şi pentru că răspunsul a fost negativ, s-au reîntors în parcul de peste drum (din vecinătatea discotecii Metropolis) unde le aşteptau inculpatul şi B.C.. Acesta din urmă a spus că el îl cunoaşte de mai multă vreme pe şeful Serviciului de Evidentă Informatizată a Persoanei - martorul C.P. - şi merge în audienţă la acesta să-l roage să elibereze cât mai repede paşaportul fetei.

B.C. a intrat urmat de S.L. în sediul l.P.J Bistriţa-Năsăud, mergând şi aşezându-se la rând la uşa de acces în biroul şefului SEIP. După câteva minute de aşteptare şeful SEIP Bistriţa-Năsăud a ieşit din birou şi a urcat la unul din etajele sediului IPJ Bistriţa-Năsăud, însă martorul B.C. nu a plecat de lângă uşa biroului ci a rămas să aştepte întoarcerea şefului serviciului.

În timp ce B.C. aştepta la uşa biroului, aici a venit învinuitul G.F, cu intenţia de a merge în vizită la şeful SEIP Bistriţa-Năsăud pe care îl cunoştea de mai mult timp şi cu care era în relaţii de prietenie, învinuitul găsind uşa închisă a întrebat dacă este cineva în birou la care martorul a răspuns că "d-l C. este ieşit" Atunci încinuitul l-a întrebat pe B.C. de ce aşteaptă la uşă, la care acesta i-a răspuns că este interesat să obţină paşaportul unei prietene -arătând spre S.L. aflată la câţiva metri distanţă - care şi-a depus cererea pentru paşaport cu cîteva zile înainte şi doreşte să plece în străinătate chiar în după-amiaza acelei zile.

Învinuitul i-a spus lui B.C. că îl poate ajuta el să rezolve problema obţinerii paşaportului fetei şi ieşind împreună din clădirea IPJ Bistriţa-Năsăud până în zona chioşcurilor de lângă Biblioteca judeţeană, după ce s-a recomandat cu numele de "Max” i-a spus martorului că "îl costă 100 Euro şi va avea paşaportul", la care B.C. i-a răspuns că nu are atâţia bani şi că trebuie să-l întrebe pe prietenul său care este interesat să obţină repede paşaportul fetei - adică inculpatul - cât poate oferi, moment în care învinuitul i-a spus că "îmi dai 50 Euro şi ai paşaportul" precizându-i că mai puţin nu se poate deoarece trebuie să dea din bani la şefii de la paşapoarte iar lui nu-i mai rămân decât vreo 10-15 Euro.

Învinuitul i-a dat martorului un bileţel pe care a scris numărul său de telefon mobil, pentru ca după ce B.C. va discuta cu prietenul său să-l sune. Imediat după aceea martorul s-a dus la inculpat, în parcul de lângă "Metropolis" şi relatându-i discuţia avută cu Max, l-a întrebat dacă "face

afacerea", inculpatul răspunzându-i afirmativ. Ca urmare, B.C. i-a telefonat învinuitului spunându-i că prietenul său este de acord, la care învinuitul i-a răspuns că dacă vrea să se întâlneascâ îl găseşte "în centru, în zona statuii de lângă primărie".

După ce a primit de la inculpat suma de 1.600.000 lei - ca un echivalent aproximativ în lei al sumei de 50 Euro şi cu indicaţia de a nu-i da banii învinuitului ci doar de a-i arăta, B.C. s-a deplasat împreună cu martorul M.A.C. la locul indicat de învinuit şi după ce s-a întâlnit cu acesta, i-a spus că are banii în lei româneşti. Învinuitul a dat un telefon de pe celularul său unei persoane cu care a vorbit în sensul de a-l "rezolva de paşaport pe un băiat", după care împreună cu martorii s-au deplasat cu autoturismul său marca Audi 80 de culoare neagră cu nr. XX-31-XXX în faţa sediului IPJ Bistriţa-Năsăud, intrând în clădire urmaţi de partea vătămată căreia B.C. îi făcuse semn cu mâna să vină şi ea în acelaşi loc.

Învinuitul a intrat în biroul şefului SEIP Bistriţa-Năsăud de unde a ieşit pe hol, după scurt timp, şi i-a cerut martorului B.C. - lângă care se aflau partea vătămată şi M.A.C. -"să-i dea banii", moment în care martorul i-a dat suma de 1.600.000 lei, pe care învinuitul i-a pus în buzunar, după care, conducând-o pe partea vătămată a intrat în biroul de la serviciul paşapoarte, rugându-l pe şeful serviciului să o ajute pe aceasta, prezentând-o ca o "cunoştinţă" a sa, fără a spune nimănui nimic despre banii pretinşi şi primiţi pentru intervenţia făcută. După un timp în care partea vătămată s-a aflat în birou, învinuitul a ieşit pe hol şi i-a cerut martorului B.C. încă 100.000 lei pentru taxa de urgentă, bani pe care acesta i i-a dat luându-i de la M.A.C., apoi a intrat din nou în biroul şefului serviciului "paşapoarte" iar când a revenit pe hol împreună cu partea vătămată le-a spus acesteia şi celor doi martori că paşaportul o să fie gata pe la orele 14, după care a plecat.

Pentru că inculpatului nu-i mai ajungeau banii de drum pentru el şi partea vătămată, din cauza "cheltuielii" făcute în scopul obţinerii de rugenţă a paşaportului părţii vătămate, soţia inculpatului s-a deplasat la casa de amanet S.C.Privat Casa SRL Bistriţa de pe strada Ursului şi şi-a amanetat lănţişorul său de aur cu medalion, încasând suma de 1.250.000 lei.

Puţin după orele 14 şi după o nouă intervenţie a învinuitului făcută la funcţionarii serviciului paşapoarte, părţii vătămate i-a fost eliberat paşaportul.

Inculpatul, împreună cu soţia sa, partea vătămată şi cei doi martori s-au deplasat apoi în zona Sugâlete de unde urma să plece microbuzul spre Germania. El a intrat singur în biroul agenţiei de turism aparţinând S.C."Doci Tour" SRL şi a plătit costul biletelor de transport pentru el şi pentru partea vătămată, care nu avea bani deloc, primind asigurări din partea

firmei de transport că suma de 500 Euro ce trebuia arătată la ieşirea din ţară spre ţările Spaţiului Schengen este asigurată de firmă.

În jurul orelor 16 a zilei de 28 august 2002 inculpatul şi partea vătămată au plecat spre Germania cu un microbuz al unei firme pentru care lucra drept comisionar firma S.C."Doci Tour" SRL, ajungând în oraşul Koln pe timp de zi. După cca o jumătate de oră, în gara în care se aflau ei, a venit N.B. însoţit de H.M. care au discutat ceva deoparte cu inculpatul care atunci când i-a spus italianului că partea vătămată este minoră acesta s-a enervat şi i-a zis inculpatului "ia fata şi du-te acasă", după care a plecat împreună cu H.M.

Rămas împreună cu partea vătămată, inculpatul a spus acesteia că N.B. nu vrea s-o primească la el acasă pentru că, fiind minoră nu o poate plasa să practice prostituţia în nici un bar. Atunci S.L. i-a cerut inculpatului să o trimită înapoi în ţară la care el i-a răspuns că nu a cheltuit bani cu ea ca s-o trimită înapoi acasă ci a adus-o în Germania ca să producă bani -adică să se prostitueze.

Auzindu-i că vorbesc româneşte, cu inculpatul şi partea vătămată au intrat în vorbă doi români - unul C.S. iar celălalt zis "Z" - care, aflând că inculpatul şi fata nu au unde dormi, le-au spus că şi ei dorm de cca o săptămână pe malul Rinului şi i-a chemat să doarmă în acelaşi loc.

Inculpatul şi partea vătămată au dormit pe malul apei, sub cerul liber aproximativ o săptămână după care, pentru încă aproximativ o săptămână s-au instalat într-un mic cort pe care l-a procurat pentru ei C.S.. În acest timp, pentru că nu mai avea bani nici pentru mâncare, inculpatul "a dat-o" pe partea vătămată, contra unor sume de 30 Euro, să întreţină raporturi sexuale cu un italian şi un turc, apoi de mai multe ori unui alt turc, pe nume H., prieten al lui C.S. pentru a-şi plăti astfel datoriile ce le avea faţă de acesta, precum şi lui C.S.- care i-a ajutat pe inculpat şi partea vătămată cu alimente. Atunci când partea vătămată i-a cerut inculpatului să nu o mai oblige să întreţină raporturi sexuale cu tot felul de bărbaţi aduşi de el ci să o lase să plece acasă - paşaportul fetei fiind la inculpat - acesta a ameninţat-o cu bătaia şi i-a spus că o să facă ce zice el.

După cca doua săptămâni de la sosirea în Germania într-o dimineaţă inculpatul, care căutase clienţi prin intermediul turcului H. s-o vândă pe fată, a venit la cort însoţit de 3 bărbaţi şi i-a spus părţii vătămate să se îmbrace şi să iasă afară căci va fi vândută. După ce partea vătămată a fost examinată de cei 3 bărbaţi, unul dintre ei cu prenumele de "N." l-a întrebat pe inculpat câţi bani vrea pe fată, acesta i-a răspuns că vrea 400 Euro, însă pentru că acel N. i-a oferit doar 300 Euro, i-a dat-o contra acestei sume de bani- aspecte care rezultă din declaraţia părţii vătămate.

Ulterior acestei "tranzacţii" partea vătămată a fost dusă de acel N. - ce spunea că este din Bistriţa - la apartamentul acestuia şi după o încercare a acestuia de a o plasa ca prostituată la un club de noapte eşuată din cauză că fata era minoră, a traficat-o în vederea practicării prostituţiei cetăţeanului german D.B., care avea un club cu fete prostituate în Spania. Acesta nu a mai trimis-o nicăieri pe partea vătămată şi a ţinut-o în apartamentul său, pentru a se culca el cu ea. De aici partea vătămată a putut da telefon acasă şi a vorbit cu mama sa căreia - la cererea sa - D.B. i-a trimis 300 Euro pentru a-i da lui M.A.C. care o rugase să îl ajute cu suma de 300 Euro, cu titlu de împrumut, pentru achitarea unei amenzi.

Partea vătămată a dat mai multe telefoane acasă şi i-a cerut mamei sale să facă ce ştie şi să o readucă acasă, astfel că la 22.10.2002 S.M., mama părţii vătămate a reclamat la Postul de politie comunal Rodna şi la CZCCOA Cluj această problemă.

În urma colaborării dintre poliţiile română şi germană, care a descins în apartamentul lui D.B., partea vătămată S.L. a fost găsită şi trimisă în ţară pe 23.11.2002.

În drept, fapta inculpatului R.T., descrisă în cuprinsul punctului 2 din rechizitoriu, de a o fi recrutat, prin promisiunea că-i va găsi de lucru, pe minora S.L. în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituţiei respectiv traficării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori prev.de art. 13 al.1 din L.678/2001.

Fapta învinuitului G.F. descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, de a fi pretins şi primit de la B.C. ca intermediar al inculpatului R.T. suma de 1.600.000 lei pentru că a lăsat să se creadă că are influentă asupra funcţionarilor de la serviciul paşapoarte din cadrul SEIP Bistriţa-Năsăud pentru a-i determina să elibereze într-un timp cât mai scurt paşaportul părţii vătămate S.L., constituie infracţiunea de trafic de influentă prev.de art. 257 al.1 C.p. Această infracţiune este în legătură cu infracţiunea de trafic de persoane comisă de inculpat , chiar dacă învinuitul G.F. nu ştia în ce scop se pretinde eliberarea în regim de urgentă a paşaportului părţii vătămate minore S.L., astfel că sunt aplicabile prevederile art. l, pct.13 lit. j din Cartea a II-a din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei.

Faţă de inculpat a fost începută urmărirea penală şi s-au efectuat cercetări pentru comiterea în cursul lunii iunie 2002 a încă unei infracţiuni de trafic de minori prev.de art. 13 al.1 din L.678/2001 în dauna minorei T.E. de 16 ani şi 6 luni din cornuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud. Iniţial, în sarcina inculpatului s-a reţinut că a recrutat-o pe T.E. în vederea transportării ei în străinătate şi exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituţiei, deoarece din probele ce fuseseră administrate rezultă că a fost împreună cu

un tânăr - identificat ulterior ca fiind A.M. din Bistriţa - în satele Parva şi Rebra pentru a-i găsi fete pe care, sub pretextul că vor să le trimită la lucru în străinătate, în Italia sau Germania, să le recruteze pentru a le trimite acolo la practicarea prostituţiei.

A.M. nu a putut fi găsit şi audiat în cauză deoarece din luna octombrie 2002 este plecat în Italia, iar în urma audierii mamei acestuia - martora A.I. - a rezultat că fiul ei a fost cel care s-a implicat atât faptic cât şi financiar în "ajutarea" fraţilor V.C. şi L. din Parva - şi prin intermediul acesteia din urmă şi a părţii vătămate T.E. din Rebra -să plece la muncă în străinătate. Astfel, prezenţa inculpatului alături de A.M. în fazele premergătoare plecării lui V.L. şi a părţii vătămate T.E. în străinătate (discuţii pentru convingerea lor, depuneri de cereri pentru paşapoarte, achitarea unor taxe, cumpărarea unor bunuri, etc.) apare ca fiind motivată pe de o parte de prietenia sa cu A.M. iar pe de altă parte de atracţia pe care o avea faţă de T.E. iar cnu ca "organizator" al condiţiilor de plecare a acesteia în străinătate. În acest context faptul plecării inculpatului împreună cu T.E. din Bistriţa - unde se cazaseră la motelul "Orizont" alături de fraţii V.C. şi L. şi de un consătean al lor pe nume P.A. - la Rodna sub pretextul plombării dinţilor din faţă ai fetei apare ca o încercare de împrietenire a inculpatului cu T.E. iar nu ca ajutor dat lui A.M. de realizare a unui scop infracţional. Ca urmare, faţă de inculpatul R.T. se va dispune scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori prev.de art.13 al.1 din Lg.678/2001 cu aplic.art.37 lit. a C.p., în baza art.10 lit.d C.pr.pen., deoarece lipseşte intenţia infracţională.

Inculpatul a comis faptele în stare de recidivă post-condamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare pe timp de 3 ani (cu termenul de încercare) pentru comiterea infracţiunii de furt ce a fost aplicată de Judecătoria Năsăud. Inculpatul nu a recunoscut comiterea celor două infracţiuni de trafic de persoane respectiv de trafic de minori, susţinând că a călătorit într-un mod cu totul întâmplător la aceeaşi dată şi cu acelaşi mijloc de transport cu care au plecat părţile vătămate, vinovăţia sa fiind dovedită însă prin probele administrate în cauză.

Spre deosebire de inculpatul R.T., învinuitul G.F. a recunoscut comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Inculpatul a fost arestat preventiv pe o durată de 30 zile la data de 17 februarie 2003, ocazie cu care a fost pusă în mişcare şi acţiunea penală. Ulterior durata arestării preventive fiind prelungită succesiv de Tribunalul Bistriţa-Năsăud până la data de 12 iulie 2003.

Faţă de inculpat se va dispune trimiterea în judecată pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa cu menţinerea stării de arest preventiv.

În ceea ce-l priveşte pe învinuitul G.F., faţă de acesta se va dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Văzând şi prevederile art.262 pct.1 lit.a si b C.pr.pen. şi pct.2 lit.a C.pr.pen. rap.la art.11 pct.1 lit.b cu aplic.art. 10 lit.d C.pr.pen.,

DISPUN:

1. Trimiterea în judecată a inculpatului- R.T., fiul lui V. si M. născut la 27.10.1970 în com.Rodna, judeţul

Bistriţa-Năsăud, cetăţean român, studii 6 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, căsătorit, are 2 copii minori, domiciliat în com.Rodna, bl.4, ap.15, recidivist, pentru comiterea infracţiunilor prev.de:

-art.12al.1 din Lg.678/2001;-art.13al.1 din Lg.678/2001ambele cu aplic.art.37 lit.a C.p. şi art.33 lit.a C.p.2. Menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului.3. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a

inculpatului G.F., fiul lui M. şi A., născut la 31 ianuarie 1959 în com.Feldru jud.Bistriţa-Năsăud, cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, căsătorit, are un copil major, domiciliat în Bistriţa, str.Împ.Traian, bl.53, sc.D, ap.63, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii prev.de art.257 al.1 C.p.

4. Scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului R.T. pentru comiterea infarcţiunii de trafic de minori, prev.de art. 13 al.1 din Lg.678/2001 în dauna minorei T.E. din Rebra, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective.

În conformitate cu art.264 C.pr.pen. dosarul se trimite la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, urmând a fi citaţi:

- Inculpaţii: R.T., din Penitenciarul Bistriţa. G.F. din Bistriţa, str.Valeriu Branişte nr.11. - Părţi vătămate: V.J. din Rodna, str.Principală, bl.7, ap.2. S.L., Rodna str.Valea Mare nr.542. - Martori: M.N., Rodna, bl.78, sc.A, ap.33 P.A.S., Rodna, str. Valea Mare nr.511 C.A.V., Sângeorz-Băi, str.Brânduşei nr.1. S.M, Rodna str.Valea Mare nr.542. A.D.R., Rodna, str.lzvorului nr.150. B.C., Rodna, str.Mâgurii nr.332.

M.L., Rodna, bl.78, sc.A, ap.32 M.O., Rodna, bl.78, sc.A, ap.33

Se stabilesc cheltuieli judiciare în suma de 1.000.000 lei în sarcina inculpatului R.T. şi 800.000 lei în sarcina inculpatului G.F.

PROCUROR, D.S.

ANEXA 2.

MINISTERUL PUBLICPARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALULBISTRIŢA-NĂSĂUD Dosar nr. 1021 /P/2003

RECHIZITORIU din 21 iulie 2003

Procuror D.S. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud,Examinând dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul (arestat)

N.P. faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, conducere pe drumul public a unui autoturism neînmatriculat şi cu nr. fals de înmatriculare,

Expun următoarele:

Inculpatul domiciliază în comuna Dumitra, satul Cepari, nr.206, comună în care, în satul Tărpiu locuieşte şi partea vătămată C.T.

Inculpatul N.P. fost B.I. anterior căsătoriei, când şi-a luat numele soţiei este fost coleg de şcoală şi prieten cu numitul V.N.P.(zis N.), fost S. anterior căsătoriei- care deşi este cetăţean român originar din cartierul Liviu Rebreanu al oraşului Năsăud, are domiciliul în străinătate, în oraşul Alilen din Germania.

În vara anului 2002, în cursul lunii iulie, V.N.P. a venit în România cu autoturismul său marca Audi 100 cu nr. de înamatriculare WAF RD-350 de culoare gri închis spre negru şi întâlnindu-se cu inculpatul i-a spus că ar fi interesat să ducă nişte fete "la club" - adică la prostituţie în Germania –pentru a câştiga nişte bani, deoarece există multe locuri libere în cluburile de noapte nemţeşti datorită plecării polonezelor în ţara lor şi l-a întrebat pe inculpat dacă nu ştie fete interesate să plece cu el, inculpatul înţelegând că intenţia prietenului său era aceea de a duce fetele în Germania şi a le plasa la cluburi de noapte pentru practicarea prostituţiei.

În cursul discuţiei purtate cu inculpatul, V.N.P. i-a spus acestuia să le spună fetelor că vor lucra ca dame de companie la un bar din Germania, calitate în care trebuie să meargă pe la mesele clienţilor şi stând cu ei de

vorbă să-i determine să consume cât mai mult, fară a fi obligate "să urce cu clienţii pe cameră"- adică să întreţină raporturi sexuale cu ei - şi vor fi plătite cu o cotă-parte din aceste încasări. De asemenea V.N.P. i-a spus inculpatului să le transmită fetelor ce vor pleca în străinătate că el va suporta cheltuielile cu obţinerea paşaportului şi cu transportul pentru fiecare dintre ele.

Fără a i se fi făcut nici o promisiune "de răsplată" de către V.N.P., dar în considerarea faptului că acesta îi era prieten şi gândindu-se că l-ar putea ajuta dacă ar fi să plece în viitor în Germania, prin aceea că l-ar găzdui, inculpatul a acceptat să caute şi să găsească fete pe care V.N.P. să le ducă în Germania pentru practicarea prostituţiei.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul N.P. a comis în perioada august-octombrie 2002, două acte materiale componente ale unei infracţiuni continuate de trafic de persoane în următoarele împrejurări:

-1- Cunoscând-o din vedere pe partea vătămată C.T. care locuia în satul Tărpiu, în baza discuţiei purtate cu V.N.P., inculpatul s-a dus într-o zi din luna august 2002 cu autoturismul său VW Passat în localitatea Tărpiu şi întâlnind-o pe aceasta, a întrebat-o dacă ar fi interesată să plece la lucru în Germania, ca dama de companie într-un local, explicându-l că în această calitate trebuie doar să meargă pe la mesele clienţilor şi să-i facă să consume cât mai mult (băuturi alcoolice şi nealcoolice, etc.) fără a avea obligaţia să întreţină raporturi sexuale cu ei.

Partea vătămată i-a răspuns inculpatului că în principiu ar fi interesată să plece dar că nu are paşaport şi că pentru obţinerea acestui act trebuie să-şi depună cererea la Serviciul "Paşapoarte" al IPJ Mureş, deoarece are domiciliul în buletinul de identitate pe localitatea Miercurea Mirajului.

Inculpatul s-a oferit să o ducă pe partea vătămată cu autoturismul său în această localitate pentru a-şi căuta certificatul de naştere la fosta locuinţă a părinţilor săi şi apoi în municipiul Tg.-Mureş să-şi depună cererea pentru paşaport, însă, întrucât la IPJ Mureş li s-a spus că paşaportul va li eliberat de- abia peste 3 săptămâni, partea vătămată a renunţat să-şi mai depună cerere pentru paşaport, inculpatul spunându-i că după ce va sosi în ţară prietenul său din Germania- pe nume N.-adică cel ce se va ocupa acolo de ea - îi va putea rezolva în Bistriţa obţinerea paşaportului.

La reîntoarcerea în satul Tărpiu, inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată dacă rămâne în continuare interesată să plece la lucru în Germania, la care aceasta, considerând că în calitate de "damă de companie" nu va trebui să se prostitueze şi că a fi "damă de companie" nu înseamnă a fi prostituată dar fiind în necunoştinţă de cauză cu privire la ceea ce urma să se întâmple, ea a răspuns afirmativ, rămânând înţeleşi ca inculpatul să o caute atunci când prietenul său va veni în ţară.

După o perioadă de timp, într-o zi de la sfârşitul lunii august 2002, inculpatul s-a deplasat împreună cu V.N.P. care venise în ţară cu câteva zile în urmă, cu autoturismul acestuia maca Audi 100 în localitatea Tărpiu pentru a se înlâlni cu partea vătămată. Inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată şi i-a prezentat-o lui V.N.P. care s-a recomandat drept "N." şi care a întrebat-o dacă vrea să plece la lucru în Germania ca damă de companie la barul unor prieteni de-ai săi, confirmând ceea ce-i spusese anterior inculpatul, în sensul că nu avea obligaţia să practice prostituţia şi precizându-i că astfel va putea câştiga bani mulţi - cât să-şi poată cumpăra un apartament în ţară. Partea vătămată crezând în buna credinţă a acestuia, a răspuns că este hotărâtă să plece. Atunci V.N.P. a întrebat-o pe C.T. dacă are vreo prietenă care ar vrea să plece şi ea la lucru în Germania, în aceleaşi condiţii ca şi partea vătămată, aceasta spunându-i lui V.N.P. despre prietena sa E.M. din Tărpiu.

După ce partea vătămată a chemat-o pe prietena sa la autoturismul în care se aflau inculpatul şi V.N.P., acesta din urmă a întrebat-o pe E.M. dacă doreşte să lucreze în Germania, intrucât fiind căsătorit acolo are cunoştinţe şi posibilităţi de a-i rezolva un loc de muncă la un restaurant, la spălat vesela şi l-a făcut curăţenie. În aceste condiţii E.M. a acceptat propunerea făcută de V.N.P. care după ce a aflat că fata are paşaport i-a spus că plecarea va avea loc în data de 5 septembrie 2002 şi va suporta el preţul biletului de transport pentru ea, iar în ceea ce priveşte suma de 500 Euro ce trebuie arătată la vamă, la ieşirea din ţară, va vorbi la firma ce efectuează transportul să prezinte aceşti bani la fel ca şi pentru C.T., cu aceasta discuţia dintre ei luând sfârşit.

Întrucât partea vătămată nu avea paşaport, inculpatul care-şi asumase faţă de V.N.P. obligaţia că va rezolva obţinerea acestui act printr-un prieten de-al său din Bistriţa, în schimbul plăţii unei sume de bani de către V.N.P., l-a contactat pe martorul I.S. zis "G." şi l-a rugat "să-i rezolve" obţinerea buletinului de identitate şi a paşaportului pentru C.T. la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bistriţa-Năsăud, fără a-i preciza martorului că fata va practica prostituţia, în Germania. Acesta a acceptat cererea inculpatului, precizându-i, că formal, va trebui să o primească în spaţiul său de locuit pe C.T. dar că "aceasta costă bani", inculpatul spunându-i să rezolve problema căci va plăti prietenul său N.

În ziua de 27 august 2002, inculpatul a venit împreună cu V.N.P. şi cu partea vătămată în Bistriţa pentru a se înlâlni cu I.S. Acesta a dat o declaraţie autentică la Biroul notarului public V.A.G. de primire în spaţiul său de locuit a părţii vătămate - deşi în realitate nu se punea problema ca C.T. să locuiască vreodată în apartamentul martorului după care, împreună cu partea vătămată s-a dus la Evidenţa Populaţiei din cadrul SEIP Bistriţa-

Năsăud, unde aceasta şi-a depus cerere pentru eliberarea buletinului de identitate pe noul domiciliu.

Actul solicitat i-a fost eliberat părţii vătămate în ziua următoare, 28 august 2002 şi tot atunci aceasta, însoţită de martorul I.S. s-a dus la Serviciul Paşapoarte din cadrul SEIP Bistriţa-Năsăud unde şi-a depus cerere pentru eliberarea paşaportului, în regim de urgenţă, fixându-se ca dată de eliberare a actului ziua de 3 septembrie 2002. În această zi, partea vătămată a fost adusă, cu autoturismul, de către inculpat, în Bistriţa, pentru a-şi ridica paşaportul - banii solicitaţi de I.S., circa 100 Euro, fiindu-l achitaţi de către V.N.P.

Inculpatul şi V.N.P. împreună cu partea vătămată au plecat în Năsăud la domiciliul neamţului unde V.N.P. i-a prezentat-o părţii vătămate pe "prietena lui" B.R.- care s-a recomandat drept" Any" din Brăila şi i-a precizat părţii vătămate că aceasta le va însoţi pe ea şi pe E.M., pe autocar, căci merge la fel ca şi ele la lucru în Germania. Până la această dată inculpatul nu o cunoscuse pe B.R. şi de la V.N.P. a aflat doar că aceasta este prietena lui, cu care intenţionează să se căsătorească după ce divorţează şi că de loc este din mun.Brăila, unde a şi fost să o aducă cu maşina.

În ziua de l septembrie 2002, inculpatul a rezervat telefonic la firma de transport internaţional de persoane S.C. “Roşu Tour” S.R.L. din Bistriţa 3 locuri pentru Germania.

În data de 5 septembrie 2002, V.N.P. a venit din Năsăud împreună cu B.R. şi cu numita A.S. de 19 ani din Salva - pe care V.N.P. o ducea în Germania în acelaşi scop al practicării prostituţiei la fel ca şi pe C.T. şi E.M. cu autoturismul său marca Audi până la domiciliul inculpatului din Cepari. Aici, au coborât toţi iar inculpatul s-a deplasat cu autoturismul prietenului său în Tărpiu şi le-a adus la domiciliul său pe partea vătămată şi pe E.M. După ce s-a stabilit de către cei prezenţi că numita A.S. va merge în Germania cu V.N.P. cu autoturismul, ei au rămas la domiciliul inculpatului iar acesta împreună cu partea vătămată, E.M. şi B.R. au venit în Bistriţa cu autoturismul Audi mergând la sediul firmei SC Roşu Tour SRL unde inculpatul, pe baza paşapoartelor fetelor, a solicitat şi obţinut poliţele de asigurări medicale pentru călătorie în străinătate, Iii ni n nchiln potrivit declaraţiei sale, vreo sumu de bani, ce urmau a fi plătiţi de V.N.P. la sosire la destinaţie.

În după amiaza aceleiaşi zile de 5 septembrie 2002, partea vătămată, E.M. şi B.R. au plecat cu microbuzul BN-03-RNR proprietatea lui R.D. spre Germania, preţul transportului - de 130 Euro/persoană - urmând a fi achitat de V.N.P. în momentul sosirii în oraşul Frankfurt, ceea ce acesta a şi făcut. Odată ajunse în Germania, la locuinţa lui V.N.P. aflată în apropierea oraşului

Koln, partea vătămată împreună cu E.M şi A.S. au fost ţinute câteva zile aici, paşapoartele fiindu-le luate de V.N.P. şi B.R., care plecau ziua spunând că merg să rezolve cu "lucrul" pentru ele, după care au fost duse la cluburi de noapte pentru a se prostitua. Astfel partea vătămată şi A.S. au fost traficate de către V.N.P. unui arab la un club de noapte din oraşul Label contra sumei de 2.000 Euro pentru fiecare, din care V.N.P. primise o parte "în avans" atunci când venise în România să ducă fetele, iar E.M. a fost plasată "sub comanda" lui B.R. la clubul de noapte din oraşul Herford.

După circa o lună de zile în care a practicat prostituţia în contul arabului D.S i-a solicitat lui V.N.P. să o trimită în ţară, deoarece vorbind la telefon a aflat că o prietenă de-a sa a decedat într-un accident de circulaţie. Odată cu "încetarea activităţii" de către A.S., partea vătămată a fost mutată şi ea la clubul de noapte din Herford, unde a continuat să se prostitueze la fel cum făcuse şi în localul arabului, alături de E.M. sub supravegherea lui B.R. Aceasta din urmă aduna în fiecare dimineaţă toţi banii încasaţi de fete în urma întreţinerii raporturilor sexuale cu clienţii - inclusiv partea de o pătrime care le -ar fi revenit acestora după ce localul îşi oprea jumătate din încasări precum şi cealaltă parte de o pătrime care îi revenea lui V.N.P., spunându-le fetelor că banii le vor fi daţi atunci când se vor reîntoarce în ţară. Potrivit declaraţiei părţii vătămate B.R. era concubina Ini V.N.P. şi uneori se prostitua şi ea în acelaşi club de noapte, iar atunci când fetele au încercat să se opună ''regimului la care erau supuse" B.R. le-a lovit şi le-a ameninţat cu bătaia "dacă nu produc", susţinută fiind de V.N.P. care le spunea fetelor că el trebuie să-şi recupereze banii cheltuiţi cu aducerea lor în Germania. Până în luna decembrie 2002, atât partea vătămată cât şi martora E.M. au rămas la acest club de noapte, unde au practicat prostituţia fară a primi nici o sumă de bani din cei peste 3.000 de Euro produşi de fiecare dintre ele, deoarece banii lor au fost însuşiţi, nu se ştie în ce proporţie de către V.N.P. şi B.R.

-2- Ştiind că urma să vină în România pentru a o aduce pe D.S., V.N.P. a telefonat inculpatului N.P., solicitând să-i caute o altă fată pe care să o ducă în Germania la practicarea prostituţiei, în locul celei pe care o aducea în ţară.

Cunoscând-o din vedere pe partea vătămată P.F.- de pe vremea când aceasta era dansatoare la Casa Agronomului din Unirea - şi înlâlnindu-se cu ea într-o zi din prima decadă a lunii octombrie 2002, inculpatul a întrebat-o dacă este interesată să plece în Germania, să lucreze la un local ca şi damă de companie, precizându-i şi acesteia la fel ca în cazul părţii vătămate C.T. că trebuie doar să meargă pe la mesele clienţilor să-i facă să consume cât mai mult, fără a fi obligată să întreţină raporturi sexuale "la cameră" cu

aceştia. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că dacă acceptă să plece va fi dusă în Germania de un prieten de-al său, pe care i-l va prezenta în ziua următoare şi care va suporta toate cheltuielile legate de deplasarea ei în Germania, partea vătămată neavând bani. Este de precizat că între timp V.N.P. sosise în ţară, cu un autoturism marca VW Golf cu nr. de înmatriculare WAF-TU 450 de culoare roşie, pe care i-l cumpărase inculpatului cu preţul de 2100 Euro potrivit înţelegeri dintre ei intervenită anterior plecării lui V.N.P. la 5 septembrie 2002 în Germania când inculpatul i-a dat suma de bani menţionată. Inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată dacă are paşaport, la care aceasta i-a răspuns că nu are nici buletin. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că "nu-i nici o problemă" pentru că-i va rezolva el obţinerea atât a buletinului de identitate, cât şi a paşaportului, prin intermediul unui prieten de-al său, afirmaţie prin care îl avea în vedere pe martorul I.S.

Fiind convinsă că nu va fi obligată să practice prostituţia, partea vătămată i-a spus inculpatului că este de acord să plece în Germania.

Inculpatul l-a înştiinţat pe V.N.P. că a găsit în Bistriţa o fată "amatoare" să plece cu el în Germania iar în ziua următoare a venit în Bistriţa pentru a i-o prezenta, ocazie cu care V.N.P. a asigurat-o pe partea vătămată că o va duce să lucreze în Germania ca damă de companie, calitate în care nu va fi obligată la practicarea prostituţiei. Întrucât V.N.P. a spus că “fata e bună" inculpatul l-a contactat telefonic pe I.S. şi i-a solicitat să se întâlnească, ocazie cu care i-a cerul "să-i rezolve" lui P.F. obţinerea buletinului de identitate şi a paşaportului. Acceptând cererea inculpatului, I.S. s-a deplasat împreună cu P.F. la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, la Serviciul "Evidenţa Populaţiei" unde a depus cerere pentru eliberarea adeverinţei provizorii de identitate. După ce aceasta a fost obţinută, a mers cu partea vătămată la Serviciul Paşapoarte pentru a-şi depune cererea de eliberare a paşaportului în regim de urgenţă. Pentru că la acea dată existau multe solicitări pentru eliberarea paşapoartelor, funcţionarii acestui serviciu le-au comunicat că paşaportul părţii vătămate va fi eliberat pe data de 16 octombrie 2002. Întrucât V.N.P. se grăbea să se reîntoarcă în Germania urmând să plece pe data de 12 octombrie 2002, acesta s-a înţeles cu inculpatul să se ocupe el de organizarea plecării părţii vătămate în Germania, pe data de 17 octombrie 2002, tot cu firma S.C. “Roşu Tour” S.R.L.

În ziua de 17 octombrie 2002 inculpatul s-a înlâlnit cu partea vătămată care-şi obţinuse paşaportul în urma intervenţiei acestuia, prin intermediul lui I.S. în faţa sediului firmei sus menţionate, a intrat în biroul de primire unde lucrează martora C.V. şi prezentâd paşaportul părţii vătămate a solicitat şi obţinut întocmirea poliţei de asigurare medicala pentru partea

vătămată. În aceeaşi zi partea vătămată a plecat cu microbuzul firmei de transport, costul biletului urmând a fi plătit la destinaţie de către V.N.P.

La sosirea părţii vătămate în Frankfurt, V.N.P. a achitat şoferului firmei suma solicitată, de circa 240 Euro, după care cu autoturismul condus de V.N.P. ce era însoţit de B.R., aceasta a fost dusă la clubul de noapte din oraşul Herford. Deşi era obosită după drumul lung parcurs, partea vătămată " a primit ordin" de la B.R. să se schimbe şi să coboare în bar "la produs". Pentru că partea vătămată care ştia că a venit aici să lucreze ca damă de companie a întrebat-o "cum adică la produs” B.R. i-a răspuns "nu ai venit aici să faci pe dama de companie, ci să te f... pentru mine şi pentru N. Când partea vătămată i-a spus acesteia că nu este de acord să se prostitueze, B.R., care încă de la sosire îi luase paşaportul părţii vătămate, i-a spus că oricum nu are cum să plece din Germania şi dacă vrea să nu-i rămână oasele pe acolo, să coboare la bar. În final, constrânsă de situaţie partea vătămată a acceptat să coboare la bar unde s-a întâlnit cu C.T. şi E.M. şi timp de aproximativ o săptămînă s-a prostituat în acest local, cu 4-5 clienţi, încasând suma de 285 Euro, bani pe care i-a preluat B.R. care afirma că-i dă lui V.N.P.

Pentru a scăpa din acest local, partea vătămată a invocat motivul că ar fi gravidă şi i-a solicitat lui V.N.P. să o trimită în ţară. Partea vătămată a fost retrasă de către V.N.P. de la bar şi ţinută în cameră până când la data de 4 noiembrie 2002 a fost adusă de către acesta cu autoturismul său în ţară. Considerând-o datoare faţă de el, V.N.P. i-a reţinut părţii vătămate paşaportul, spunând că il va da doar dacă îi va găsi alte două fete în locul ei, pe care să le ducă "la produs", în acelaşi loc unde fusese şi partea vătămată. Aceasta l-a căutat pe I.S., căruia i-a cerut să facă ce ştie şi să-i recupereze de la V.N.P. paşaportul. Martorul 1-a contactat telefonic pe inculpat şi i-a solicitat să îl convingă pe prietenul său să-i restituie paşaportul părţii vătămate. Inculpatul l-a căutat pe V.N.P. şi l-a convins pe acesta pentru a nu avea probleme cu poliţia să-i dea lui paşaportul, după care a venit în Bistriţa şi întâlnindu-se cu I.S. şi partea vătămată i-a restituit acesteia paşaportul.

În drept, fapta inculpatului N.P. descrisă la punctele l şi 2 din rechizitoriu, comisă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a fi recrutat - ca urmare a înţelegerii prealabile avute cu prietenul său V.N.P. - pe părţile vătămate C.T. şi P.F. sub pretextul de a merge la lucru în Germania ca "dame de companie", ştiind că acestea odată ajunse acolo vor fi plasate la cluburi de noapte pentru a practica prostituţia în folosul prietenului său, constituie infracţiunea continuată de trafic de persoane, prev.de art. 12 al.2,lit.a din Legea 678/2001.

-3- Pentru a putea circula cu autoturismul VW Golf 2, înscris în Germania în circulaţie sub nr. WAF-TU 450 pe care i-l cumpărase prietenul său V.N.P., în pre-ziua plecării acestuia spre Germania cu autocarul firmei Atlasib, respectiv în ziua de 11 octombrie 2002, aceştia s-au deplasat la Biroul notarului public F.S., unde s-a întocmit procură autentificată prin care V.N.P. îl împuternicea pe inculpat să circule cu autoturismul în România până la data de 31 decembrie 2004, deoarece autoturismul neavând catalizator decât conform Euro l nu putea fi înscris în circulaţie în România. Inculpatul a circulat pe drumul public cu autoturismul VW Golf. având nr. WAF-TU 450 până la data de 28 ianuarie 2003, când fiind surprins în Năsăud de organele de poliţie i s-a întocmit proces-verbal de contravenţie şi i-au fost ridicate numerele germane de înmatriculare ale maşinii.

Având nevoie de autoturism pentru deplasare, prin intermediul unui prieten de-al său căruia nu i-a adus la cunoştinţă scopul său, inculpatul a obţinut plăcuţele cu nr. de înmatriculare BN-02-BKK care aparţinuseră unui autoturism marca Dacia 1300, înmatriculat pe Fundaţia "Mada" din Năsăud pe care le-a montat pe autoturismul VW Golf 2 deţinut de el. Din a doua jumătate a lunii februarie 2003 şi până în data de 20 martie 2003 inculpatul a circulat pe drumul public, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, deşi autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie în România şi avea numere false de înmatriculare, în 5-6 rânduri pe distanţe relativ scurte, respectiv Cepari-Bistriţa şi retur sau Cepari-Năsăud şi retur, fără a fi implicat în evenimente rutiere.

În drept, faptele inculpatului descrise mai sus, comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a fi pus în circulaţie şi condus pe drumul public un autovehicul neînmatriculat şi cu număr de înmatriculare fals, constituie infracţiunile continuate prev.de art.77 al. l şi 77 al.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic.art.41 al.2 C.p. în cazul ambelor infracţiuni.

Inculpatul nu are antecedente penale pe teritoriul României şi a recunoscut fără obiecţii infracţiunile la legea circulaţiei, precum şi sub aspect obiectiv, infracţiunea de trafic de persoane reţinută în sarcina sa, susţinând, însă, că încadrarea juridică a faptei comisă de el trebuie să fie în prevederile art. 329 al. 2 C.p., deoarece le-a adus la cunoştinţă atât lui C.T. cât şi lui P.F. încă de la începutul discuţiilor purtate cu ele, intenţia sa de a le trimite în Germania la prietenul său V.N.P. pentru practicarea prostituţiei şi că ele au acceptat propunerea sa în cunoştinţă de cauză. Având în vedere că prin declaraţiile lor părţile vătămate au arătat că inculpatul le-a propus să plece la lucru în Germania, ca dame de companie calitate în care au înţeles că nu vor fi obligate să practice prostituţia -şi astfel acceptul lor a fost obţinut prin fraudă - încadrarea juridică a faptei comise de inculpat s-a

reţinut corect ca fiind infracţiunea de trafic de presoane prev.de art. 12 al.2.lit.a din Legea 678/2001.

Vinovăţia inculpatului este dovedită prin probele administrate în cauză:

-plângerea părţii vătămate C.T. şi declaraţiile acesteia -plângerea părţii vătămate P.F. şi declaraţiile acesteia -declaraţiile inculpatului-declaraţiile martorilor E.M., G.H., I.S., P.T.A., C.V.,R.D. -rapoartele ofiţerilor/subofiţerilor de poliţie T.A.,S.I.,P.M. -procesul-verbal de contravenţie-centralizator vânzări poliţe medicale al S.C.”RAI” S.A.-Sucursala

Bistriţa şi poliţa nr 463919/17.10 2002-copii după paşapoartele părţilor vătămate.Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 21 martie 2003, pe o

perioadă de 30 de zile, ocazie cu care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de el, iar ulterior durata arestului preventiv al inculpatului a fosl prelungită succesiv de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, urmând să expire la data de l5 iulie 2003, măsură care va fi menţinută.

În ceea ce-i priveşte pe numiţii V.N.P. şi B.R. cercetările faţă de aceştia, pentru infracţiunea de trafic de persoane, au fost disjunse prin ordonanţă separată.

Întrucât inculpatul, după schimbarea poziţiei sale cu privire la faptele comise, din nerecunoaşterea în recunoaşterea lor, a încercat să înlesnească descoperirea numitului V.N.P. în Germania şi a adoptat o poziţie sinceră de regretare a faptelor comise, în favoarea acestuia se va reţine circumstanţa atenuantă prev.de art.74 lit.c C.p. Este de menţionat că inculpatul este căsătorit şi are l copil minor iar soţia sa nu lucrează.

De asemenea, este de precizat că părţile vătămale C.T. şi P.F. nu au formulat pretenţii civile în cauză.

Faţă de inculpat se va dispune trimiterea în judecată pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Văzând şi prev. art.262 pct.l lit.b C.pr.pen.

DISPUN:

1.Trimiterea în judecată a inculpatului N.P., fiul lui V. şi M., născut la 27 decembrie 1973 în oraşul Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud, cetăţean roman, studii medii, stagiul militar nesatislacut, fără ocupaţie, căsătorit, are l copil minor, domiciliat în comuna Dumitra, sat Cepari, nr.204, judeţul

Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor prev.de :

-art.12 aln.2 lit. a din Lg.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 Cp(2 acte) şi art.74 lit.c Cp;

-art. 77 aln. l din OUG nr.l95/2002,cu aplic.art.41 al.2 Cp;-art.77 aln.2 din OUGnr I95/2002 cu aplic art 4l al.2 Cp, toate

cu aplic.art.33 lit.a Cp.2.Menţinerea arestului preventiv al inculpatului.

În conformitate cu art.264 Cpp dosarul se trimite la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, unde vor fi cilaţi:

-Inculpatul: N.P. din penitenciarul Bistriţa; -Părţi vătămate: C.T., P.F.,E.M.; -Martori: I.S., T.U.,C.I.G., P.M. S.I. Se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de l milion lei (inclusiv

onorarul avocatului din oficiu) care vor suportate de inculpatul N.P.

PROCUROR, D.S.