De-a lungul vremii oamenii, au inceput sa categoriseasca normalul si anormalul ca apartinandu-le, ca fiind un lucru decis de natura umana personala a fiecarui individ, bazata pe aparente fizice sau psihice incadrate in propriile convingeri. Uitand ca indivizii sunt unicitati irepetabile, oamenii care nu se incadreaza intr-un anumit patern acceptat social de catre comunitatea de care apartine, sunt numiti persoane cu dizabilitate, sau persoane cu handicap. Acestia sunt, de cele mai multe ori, marginalizati, exclusi din viata publica, media, sau viata comunitara si sunt frecvent private de drepturi fundamentale fiecarui om cum ar fi: transportul cu mijloace de transport in comun, dificultate in a intra in diferite localuri sau institutii, etc.Este necesara o delimitare a conceptelor de dizabilitate, handicap, si deficient, pentru o mai buna intelegere a situatiei dificila in care se regasesc aceste persoane, dar si pentru ameliorarea si imbunatatirea conditiilor de viata. Deficienta sau infirmitatea, cuprinde orice pierdere, anomalies au dereglare a unei structure sau a unei functii anatomice, fiziologice, descriind tulburari la nivel oraganismului (deficient ale membrelor, organelor, altor structuri sau functii).Incapacitatea sau dizabilitatea, inglobeaza orice restrictie sau diminuare, lipsa ori pierdere (rezultand dintr-o deficient) a capacitatii de a efectua o activitatein conditii considerate ca normale pentru o fiinta umana.Handicapul, este definit ca dezavantajul unei personae, ca urmare a unei deficient sau incapacitate care limiteaza sau impiedica satisfacerea totala sau partiala a sarcinilor considerate ca normale pentru ea, in functie de varsta, sex, factori sociali, culturali. (Simona Ponea,pagina 26, apud Zamfir C. 1993) O alta clasificare a deficientei si dizabilitatii este data de World Vision, in ghidul: Toti copii au drepturi egale si spune ca: Deficienta include tulburari fizice, senzoriale, intelectuale, mentale pe termen scurt sau lung. De exemplu lipsa totala sau partiala a unui brat, mana sau picior, sau a avea un membru/organ care nu functioneaza eficient. Dizabilitatea este rezultatul barierelor sociale ridicate in fata persoanelor cu deficiente. Deficientele pot deveni dizabilitate ca rezultat al mediului in care traieste o persoana, incluzand aici atitudini, bariere institutionale, economice si politice ce impiedica participarea in societate a acestora. (Ghidul Toti copiii au drepturi egale2006, pagina 8)Aceste clasificari, au rolul de a ne ajuta sa intelege mai bine cu ce se confrunta aceste persoane, insa societatea este cea care creaza dizabilitatea pentru persoanele care au diferite limitari. (Ghidul Toti copiii au drepturi egale2006, pagina 9).Este in esenta si in fiinta oricarui om sa aiba toate nevoile de baza acoperite, in special cele de apartenta, cu precadere in cazul persoanelor cu diferite dizabilitati. Insa, de acolo pornesc toate celelalte nevoi care conduc omul spre succes, dezvoltare si realizare, tocmai nevoile si acestor persoane, de asemenea.Aceste nevoi sunt cel mai bine definite, in piramida lui Maslow, care este constituita astfel: La baza stau nevoile fiziologice, care sunt fundamentale, fara de care un om nu poate supravietui, cea de hrana, adapost, odihna, sanatate. Daca aceste nevoi sunt satisfacute, urmatoarea treapta este cea a nevoii de siguranta, care este o nevoie indispensabila in special, persoanelor cu dizabilitati, aceastea avand constant trebuinta de siguranta fizica cat si psihica.Marea majoritate a persoanele cu nevoi speciale, au un simt al apartenentei mai dezoltat, acesta fiind urmatoarea treapta in piramida lui Maslow. Acestia simt o nevoie constanta de dragoste, de grija, protectie din partea familiei si a celor cunoscuti, uneori atatsandu-se chiar de straini, de oamenii pe care ii intalnesc pentru prima data, acesta este in special cazul persoanelor cu sindrom Down. Urmatoarea treapta semnifica o nevoie majora a persoanelor cu dizabilitati aceasta fiind unicitatea, este acel acel element de care fiecare persoana are trebuinta, fara sa fie etichetati ca oameni fara nicio sansa, ca oamenii pentru care posibilitatile sunt limitate. Prin aceasta stima de sine va creste iar acestia vor putea functiona ca orice persoana obisnuita. Ultima treapta a piramidei lui Maslow, este reprezentata de autorealizare, este incununarea succesului pe plan profesional sau personal. Ceea ce este de dorit atat pentru persoanele cu anumite dizabilitati, este trecerea prin toate aceste trepte si obtinerea statutului de persoana, indiferent de dizabilitatea cu care se confrunta, obtinerea statutului de independenta si autorealizare. Desigur ca pentru a atinge varful piramidei persoanele cu dizabilitati au nevoie de stabilitate din toate punctele de vedere, stabilitate fizica, sustinere din partea familiei, stabilitate emotionala

De altfel, teoria atasamentului, explica foarte bine trebuintele persoanelor cu nevoi special, axandu-se pe inlaturarea stigmatului asupra acestor persoane, dar si asigurarea unui climat afectiv stabil si benefic dezvoltarii emotionale, psihice si fizice a persoanelor cu nevoi speciale. Atasamentul presupune apropierea preferential, dezinteresata si partial inconstienta a unei persoane de alta. Aceasta teorie deschide calea intelegerii corecte a procesului de dezvoltare psiho-sociala normala a personalitatii unui individ. Teoria atasamentului a aparut in urma cercetarilor efectuate de John Bowbly care a fost indeosebi preocupat de soarta copiilor ramasi pe drumuri dupa Al Doilea Razboi Mondial. Acesta a dovedit astfel ca lipsa atasamentului poate duce la periclitarea dezvoltarii normale a individului, evolutia spre o viata de adult corespunzatore normelor sociale (Simona Ponea, apud Miftode 2003, pagina 235). Individul, la orice varsta este inclinat spre relatii de afectiune cu semenii sai, pierderea acestor relatii generand efecte devastatoare asupra starii de atasament a celui in cauza, el simtindu-se ranit sufleteste, fiind trist tot timpul, manios si dezordonat in reactii pierzandu-si busola sentimentala- acestea fiind in linii mari efectele pierderii relatiilor de atasament. (ibidem) Pentru a se ajunge la dezvoltarea normal a unui adult, stabil emotional si echilibrat psihic, trebuie asigurata o crestere favorabila a copilului, a afectiunii si sigurantei familiale a responsabilitatilor si independentei individuale. In caz contrar se poate ajunge la situatii ca: Pierderea propriei identitati Pierderea apartenentei la o anumita familie/comunitate Pierderea ordinii normale a lucrurilor in lumea inconjuratoare Refuzarea ajutorului si relatiile cu ceilaltiLa fel si persoanele cu nevoi speciale trebuie sa beneficieze de un atasament stabil din partea celor din jur si astfel sa se poate dezvolta normal. Este de dorit ca toate formele de opresiune existente sa fie inlaturate si persoana cu nevoi speciale trebuie sa beneficieze de un atasament stabil din partea celor din jur si astfel sa se poate dezvolta normal. Este de dorit ca toate formele de opresiune existente sa fie inlaturate si persoana cu nevoi speciale, sa fie privita normal, sa apartina unei societati care o apreciaza pentru ceea ce este si o valorifica pentru calitatile pe care le are. (Simona Ponea, pagina 34)

1.2 Cauze ale deficientelor, clasificareFactorii generatori de deficiente sunt impartiti in 4 mari categorii: 1. Factori genetici2. Factori biologici (diferite afectiuni)3. Accidente 4. Conditii socio-culturalePentru a explica factorii genetici, ne putem referi la boli, acestea reprezentand unul dintre principalii factori care favorizeaza aparitia deficientelor si incapacitatilor fizice si mentale. ( Albu Adriana 2000, apud Simona Ponea). Factorii biologici, generator de deficient, se refera la bolile infecto-contagioase, in special poliomelita, tuberculoza, infectii ale urechilor si ochilor. De asemenea, putem face referire la aceasta categorie si la afectiunile cardio-vasculare, respiratorii, reumatismele sau diabetul. Accidentele ocupa un loc secundar intre cauzele de incapacitate. Majoritatea accidentelor sunt accidente de munca si cele casnice care de multe ori duc la o stare de handicap. Privind cea de a patra categorie de factori, anume cauzele socio-culturale, putem identifica cauze generate de mediu, de saracie, ignorant, superstitii, urbanizare, abuz de droguri sau alcoolism. (ibidem)Uniunea Europeana adauga pe langa acestea si poluare mediului si a apei prin substante toxice sau manipularea incorecta a unor substante periculoase. Organizatia Nationala de Sanatate, considera ca doua treimi dintre deficiente pot fi atribuite urmatoarelor 4 cauze: leziuni aparute in timpul sarcinii bolilor infectioase accidentelor malnutritieiDupa aceste patru cauze, Organizatia Nationala de Sanatate face referire si la urmatoarele: tulburari congenital afectiuni somatic consumul de droguri si alcoolPe langa toate cele 4 enuntate, putem, de asemenea, adauga si deficientele ce sunt cauzate de conflictele armate si violenta pe strada. Aceste procese afecteaza cel putin 3 milioane de oameni. (Simona Ponea, 2009, O lume diferita, o lume la fel, editura Lumen, pagina 27). Modelul individual Pn spre anii '50 dizabilitatea era considerat o boal sau efectul unei boli, avnd un caracter invalidant, de obicei pe via. Individului i revenea vina i responsabilitatea gestionrii problemelor generate de starea de dizabilitate. Persoana cu dizabiliti avea statut de pacient al unor servicii medicale, furnizate n baza unui plan de ngrijire i tratament, cu impact imediat, ntr-o instituie (n general de tip medical), aflat cel mai adesea n afara comunitii. Planul de ngrijire i tratament avea ca prioritate asigurarea nevoilor primare ale beneficiarului i era coordonat de un singur specialist - de regul, medic. Aceasta este o viziune reducionist (se rezum la aspectul medical) i depit asupra condiiei dizabilitii. O ncercare de reformare a modelului individual a venit odat cu aa-zisul curent al reabilitrii, aprut ca urmare a recunoaterii numeroaselor efecte negative ale instituionalizrii persoanei cu dizabiliti - stigmatizarea de ctre semeni, dependena de ngrijire, pasivitatea, lipsa sentimentului de apartenen la comunitatea geo-social i lipsa relaiilor sociale normale, lipsa libertii i a controlului asupra propriei viei, lipsa experienei i oportunitilor de dezvoltare individual, deteriorarea imaginii de sine, etc). n fapt, varianta reabilitrii prezum tot boala ca factor de risc al dizabilitii, dar consider c persoana cu dizabilitate poate s i corecteze/amelioreze deficitul cu ajutorul unor servicii speciale de recuperare, oferite n comunitate case de tip familial, ateliere, coli sau clase speciale, etc. Clientul acestor servicii beneficiaz de un plan individual de reabilitare (recuperare) pe o perioada determinat, plan proiectat i coordonat de o echip pluridisciplinar. Nici aceast abordare pasiv i unilateral (limitat tot la individ) nu a determinat schimbri majore asupra calitii vieii persoanelor cu dizabiliti. Modelul social Odat cu promovarea Programului mondial de aciune privind problemele persoanelor cu handicap (Organizaia Naiunilor Unite - 1982), care consider handicapul... un rezultat al pierderii sau limitrii anselor de pregtire, pe picior de egalitate, cu ceilali indivizi, la viaa comunitii i mai ales dup promovarea regulilor standard privind egalizarea anselor pentru persoanele cu handicap (ONU - 1993) s-a cristalizat ideea c dizabilitatea este o expresie a raporturilor persoanei cu mediul su fizic i social. Regulile Standard afirm principiul mputernicirii n exercitarea drepturilor i libertilor umane (Regula nr.7). Ca o consecin, dizabilitatea poate fi imputabil societii n msura n care aceasta mpiedic sau limiteaz accesul unora dintre membrii si n a-i exercita drepturile i libertile ceteneti, n condiii de echitate social. Aadar, nu doar individul trebuie s se adapteze normelor de via socialmente acceptate ci i societatea are obligaia de a-i adapta sistemele de funcionare (fizico-sociale, atitudinale) n raport cu diferenele individuale, astfel nct fiecare cetean s aib anse egale de acces la toate resursele comunitii - locuin, transport, sntate, educaie, munc, cultur etc. Protecia social pentru persoanele cu dizabiliti are ca obiectiv asigurarea sprijinului persoanei pentru viaa independent, n i prin comunitate, conform planului propriu de via al acesteia.

6