divorŢul, un rĂu necesar - avocat-alina-szilaghi.ro£ul.pdf · se simte în spatele acestor...
TRANSCRIPT
DIVORŢUL, UN RĂU NECESAR
PROCEDURA LEGALĂ ȘI IMPLICAŢIILE PSIHOLOGICE ALE DIVORŢULUI
CLUJ NAPOCA 2017
CLUJ NAPOCA, 2017 3 | P a g e
Divorţul ocupă locul al doilea într-un top al
celor mai solicitante evenimente de viaţă, prin
multitudinea de schimbări pe care le antre-
nează o astfel de situaţie.
Este o clasificare mai mult cu rol informativ
asupra nivelului de stres expectat în general,
pentru că fiecare individ se raportează într-un
mod unic la faptele de viaţă grupate în jurul
cuvântului divorţ, în funcţie de sistemul propriu
de credinţe şi valori, de motivaţiile care-l
determină să acţioneze sau să reacţioneze,
de nivelul de înţelegere şi conştientizare a
propriei persoane.
Atitudinile faţă de divorţ şi divorţaţi sunt ambi-
valente şi mult impregnate de judecăţile
sociale considerate universal valabile. O
persoană care a divorţat aude adesea afirmaţii
precum „Îmi pare rău” sau este întrebată „Ce
s-a întâmplat, ce nu a mers?”, ori este chiar
suspectată de inabilitatea de a întemeia o
familie.
Se simte în spatele acestor comportamente
un amestec difuz de sentimente contradictorii
care îşi au rădăcinile atât în propriile expe-
rienţe personale (părinţi care au divorţat sau
care ar fi trebuit să o facă, problemele din
propria căsnicie), cât şi în „învăţăturile” socio-
culturale preluate şi stabilite ca adevăruri fixe,
de necontestat, a căror încălcare ar atrage
după sine consecinţe dramatice („căsnicia
este grea şi trebuie dusă până la capăt, ca pe
o îndatorire fundamentală a fiinţei umane”,
„divorţul este un păcat”, „cei care divorţează
sunt oameni slabi care cedează în faţa
greutăţilor vieţii şi fug de responsabilităţi” etc).
Cu toate schimbările pe care le trăieşte
societatea actuală, divorţul rămâne un fapt
inedit, privit ca o ruptură nefirească, ceea ce
îngreunează mult sarcina persoanei care îl
trăieşte. Nu este surprinzător faptul că în acest
context apar şi comportamente reactive faţă
de constrângerile şi presiunile sociale, şi multe
căsnicii sunt încheiate în mare grabă, ca o
revoltă pe care persoana o simte faţă de
normele sociale şi expectanţele celor din jur
de a se conforma acestora şi de a-şi anula
propria individualitate.
Divorţul oglindeşte căsătoria, în sensul în care
sunt reluate, reevaluate, reconsiderate moti-
vele care au stat la baza deciziei de căsătorie
şi raportate din nou sau poate pentru prima
dată la propria persoană. Se constată adesea
că motivaţiile nu au fost trecute prin filtrul per-
sonal profund, ci mai degrabă au fost preluate
pe nedigerate din mediul social înconjurător,
ori că nu mai corespund cu ceea ce este
persoana în prezent.
Întemeierea unei familii prin căsătorie este un
obiectiv văzut ca fiind calea sigură spre împli-
nire, fericire, stabilitate, evoluţie, creştere per-
sonală, profesională, financiară, integrare,
creştere şi validare socială şi morală.
Un fel de inversare a parcursului firesc al
lucrurilor: te căsătoreşti ca să devii om şi să
intri în rândul lumii, pe când lucrurile stau
exact invers, devii om, în sensul în care te
cunoşti şi îţi asumi responsabilitatea pentru
propria creştere şi abia apoi urmează decizia
drumului de parcurs împreună.
Durata de viaţă a unei relaţii între doi oameni
nu poate fi prestabilită şi fixată prin ancore
legale şi religioase. Relaţia se stabileşte între
două suflete, două minţi, două inimi şi se
creează un destin comun, care îşi exprimă
sensul prin dragoste, creştere, fericire,
libertate, învăţare, schimbare.
CLUJ NAPOCA, 2017 5 | P a g e
Angajamentul de a fi împreună izvorăşte firesc
din fericirea de a fi împreună şi nu are nevoie
de limite exterioare în acest sens. Însă adesea
aceste limite exterioare devin singurul sens
dovedit prin existenţa unui certificat de
căsătorie şi a unui trecut care nu mai există, în
detrimentul unui prezent care se cere a fi
văzut, acceptat şi trăit aşa cum se conturează
din interior spre exterior.
Când prezentul aduce ideea divorţului în prim-
plan nu este un fapt de ignorat. Dacă a venit o
dată, cu siguranţă se va întoarce. Nu
înseamnă că trebuie pusă în practică, ci este
necesar să fie analizat contextul individual şi
cel relaţional în care această posibilitate a
prins viaţă. Orice căsnicie are astfel de
momente şi trecerea lor sub tăcere nu este o
soluţie bună pe termen lung, deşi este cea mai
folosită.
Impasul se cere a fi recunoscut şi discutat şi
întrucât problema a apărut într-un sistem
format din două persoane, căile de rezolvare
sunt atât proprii, cât şi comune, însă nu
separate, ci interconectate. De exemplu, o
persoană se poate simţi neînţeleasă de
partenerul său, neacceptată aşa cum este sau
îşi doreşte să fie, şi se gândeşte că poate nu
se mai potrivesc.
Problema este atât la nivel individual, cât şi
interpersonal. La nivel individual, persoana în
cauză are nevoie să ştie nu doar ce nu mai
doreşte să trăiască, ci şi ce anume doreşte să
simtă, să facă, să gândească. Trebuie să-şi
cunoască propriile limitări interioare, înainte
de a atribui celuilalt sau căsniciei această
responsabilitate. La nivel interpersonal, odată
cunoscute şi conştientizate aceste aspecte,
este necesar să fie făcute celuilalt, pentru a-i
oferi acestuia posibilitatea de a le verifica
compatibilitatea în propriul său sistem de
credinţe şi comportamente.
Este punctul de plecare pentru discuţii,
negocieri, tatonări, stabilirea unor noi direcţii,
redefinirea limitelor. Demersul poate fi urmat
de o nouă etapă în căsnicie, sau de
accentuarea impasului şi a trăirilor negative
asociate acestuia.
CLUJ NAPOCA, 2017 6 | P a g e
Etapele divorţului
În cartea „Divorţul sănătos”, psihologii Craig şi Sandra Everett identifică mai multe etape care
pot să apară în desfăşurarea unui divorţ.
Prima etapă este îndoiala, caracterizată prin sentimente ambivalente
vizavi de partener.
Apar întrebări vizavi de cine este cu adevărat
partenerul, cât de reală a fost atracţia iniţială,
cât de posibilă este convieţuirea pe mai
departe şi ce poate să mai aducă bun în viitor.
Este o etapă în care redefinirea vieţii de cuplu
poate să alunge norii îndoielii şi să pună
căsnicia pe un alt traseu.
Următoarea etapă este distanţarea, în care partenerul ce nu se mai
regăseşte în căsnicie începe să se îndepărteze şi să desfăşoare tot mai
multe activităţi separate şi independente.
Îndepărtarea se produce nu doar faţă de
căsnicie, ci şi faţă de persoanele care nu ar
înţelege nefericirea sa şi nici nu ar aproba
eventualitatea unui divorţ. Această distanţare
se poate produce pe parcursul a unui an sau
chiar mai mulţi şi provoacă celuilalt retragerea
emoţională. Conflictele sunt tot mai nume-
roase, ofertele partenerului care se simte
respins trec de la încercări de reconciliere, la
comportamente de manipulare ce induc vino-
văţie în celălalt.
Pe măsură ce distanţarea se accentuează,
creşte potenţialul relaţiilor extraconjugale, ca
şi efecte ale unei căsnicii deteriorate. Parte-
nerul care se distanţează trebuie să ia în seri-
os sentimentele sale şi să i le facă cunoscute
celuilalt, fără ambiguitate, întrucât necuno-
scutul este cel care provoacă cele mai mari
daune pe termen lung. Partenerul care
trăieşte distanţarea celuilalt are nevoie să
înţeleagă ce se întâmplă, să nu nege şi nici
minimalizeze sentimentele pe care i le
comunică cel care se simte tot mai departe de
căsnicie. Este o etapă în care disponibilitatea
de acceptare a schimbărilor şi dorinţa de
colaborare pot interveni în mod favorabil
asupra continuării căsniciei.
CLUJ NAPOCA, 2017 7 | P a g e
Dacă distanţarea continuă, următoarea etapă este cea a separării
fizice.
Apar gânduri pregătitoare, scenarii legate de
separare şi reacţiile celor din jur, temeri legate
de eşec şi singurătate, sentimente de vină faţă
de partener şi familie, teamă de viitor, teama
de a fi părinte singur. Există cupluri care
rămân blocate în fantezii de separare, creând
un mediu disfuncţional pentru ei şi copiii lor,
trăind într-un conflict permanent, fiecare
aşteptând ca celălalt să facă primul pas. Totul
devine un dans circular în care ambii parteneri
sunt nefericiţi, însă prea dependenţi unul de
celălalt şi speriaţi pentru a părăsi cuplul.
Este un moment bun pentru a se informa în
legătură cu ce înseamnă separarea şi divorţul,
ca paşi concreţi de planificat. Unii decid că nu
sunt pregătiţi pentru divorţ şi se reîntorc în
căsnicie cu forţe proaspete, alţii decid că sunt
gata să meargă înainte şi îşi planifică
separarea şi divorţul. Odată luată decizia de
separare fizică, ambivalenţa este depăşită şi
lucrurile se schimbă dincolo de orice negare.
Există în principiu, două tipuri de separări:
separarea experimentală, pentru a dezamorsa
conflictul, a permite o distanţare personală şi
a testa viitorul şi separarea de tranziţie spre
divorţ. Odată luată decizia divorţului de către
unul sau ambii parteneri, traiul sub acelaşi
acoperiş îngreunează mult interacţiunile
cordiale sau chiar civilizate. Pe perioada
separării, este necesar să fie stabilit scopul
separării, limita de timp (între o lună şi un an),
responsabilităţile financiare, accesul la copii,
timpul de petrecut împreună şi informarea
copiilor în privinţa separării.
Pentru multe cupluri, separarea fizică aduce
cu sine un sentiment al pierderii şi o senzaţie
de teamă, ceea ce prefigurează următoarea
etapă, cea a pseudoreconcilierii. Mulţi nu sunt
obişnuiţi să trăiască singuri şi se pot trezi cu o
gamă de sentimente pe care nu le-au
anticipat: sentimentul de pierdere când le
lipsesc copiii, vina legată de abandonul
familiei şi al responsabilităţilor parentale,
atitudini de dezaprobare din partea părinţilor şi
a altor membrii ai familiei, povara emoţională
a partenerului care este părăsit.
Puterea acestor sentimente poate face ca
vechile conflicte şi momente de nefericire să
pară minore. Din acest motiv, perspectiva
reîntoarcerii este adesea contemplată cu o
senzaţie de uşurare, cu un sentiment de
confort legat de revenirea într-un loc sigur şi
liniştit. Însă încheierea prematură a separării
poate conduce situaţia la prima etapă, cea a
ambivalenţei şi îndoielii. Noua realitate trăită
pe perioada separării e capabilă să ofere o
perspectivă din care poate fi reevaluat
potenţialul căsniciei. Pseudoreconcilierea nu
face decât să ascundă disfuncţiile iniţiale şi
vechiul tipar conflictual îşi face din nou
apariţia.
După etapele de ambivalenţă şi distanţare,
decizia de a divorţa nu mai este împovărată de
dramatismul iniţial, ceea ce nu înseamnă că
decizia este lipsită de consecinţe profunde
pentru întreaga familie. Partenerul care se
distanţează începe să îşi planifice o viaţă
separată şi să vorbească despre divorţ într-o
manieră mai deschisă cu cei apropiaţi.
Dezechilibrul din familie se poate agrava în
continuare şi fiecare membru poate trece prin
stări de furie, depresie, tristeţe, anxietate.
Însă cu cât se discută mai deschis despre
divorţ, cu atât cresc şansele de a trece printr-
o astfel de perioadă într-o manieră
nedureroasă. Cea mai notabilă schimbare
care are loc în decizia de a divorţa este
pierderea unui sentiment de bază de protecţie
între parteneri. Divorţul în sine nu trebuie să
distrugă această legătură, dimpotrivă,
păstrarea ei este un ingredient de bază al unui
divorţ sănătos şi al unei activităţi parentale
continuate în comun. Însă, când decizia de
divorţ a fost luată, această legătură este
ameninţată mai ales de către partenerul care
se simte părăsit.
Chiar odată decizia luată, poate reapărea
ambivalenţa în următoarea etapă, sub forma
întrebării „Chiar merită să trec prin toate
astea?”. Se prefigurează acum două
posibilităţi: o ultimă ocazie pentru păstrarea
relaţiei, sau doar o manifestare a
sentimentului unuia sau a ambilor parteneri de
a se simţi copleşiţi de intensitatea, intruziunile
şi aspectele complexe ale deciziei de a divorţa
şi ale căii legale din faţa lor. În majoritatea
cazurilor, a doua variantă este ceea ce trăiesc
oamenii cu adevărat.
Ultima etapă sunt deciziile de luat în cadrul divorţului şi, cu cât se
cunoaşte mai bine ceea ce va urma, cu atât va fi mai mare controlul
asupra situaţiei.
Deciziile de luat în considerare sunt: custodia
legală şi fizică, accesul la copii pe durata
anului şcolar, vacanţe şi sărbători, negocierea
şi medierea în situaţia unor evenimente
majore de viaţă, pensia alimentară, partajarea
bunurilor etc. Toate acestea sunt aspecte care
pot fi discutate şi lămurite prin consilierea
legală îmbinată cu cea terapeutică.
CLUJ NAPOCA, 2017 9 | P a g e
În final, divorţul se poate desfăşura în
colaborare sau în conflict, în funcţie de modul
în care au fost parcurse aceste etape şi
disponibilitatea ambilor de a desfăşura ulterior
o coparentalitate sănătoasă. Copiii au nevoie
să fie protejaţi de emoţiile distructive, nu de
adevărul a ceea ce se petrece între părinţi.
Mesajul pe care au nevoie să îl primească
este acela că părinţii divorţează între ei, şi nu
de copii. Reacţiile lor pot fi diverse, de la
negare la furie şi încercări de a resatbili forma
iniţială a familiei. Adesea copiii pot prezenta
semne de regres şcolar sau dezechilibru
emoţional, situaţie în care se recomandă soli-
citarea unui suport psihologic de specialitate.
Divorţul în sine, la fel precum căsătoria, nu
transformă viaţa în ceva magic. Deşi divorţul
legal se poate finaliza cu o mică bucată de
hârtie, cel emoţional poate fi mai dificil de
realizat. Unii oameni sunt divorţaţi emoţional
chiar înainte de a se separa fizic. Altora le
poate lua ani până să se simtă deconectaţi cu
adevărat. Deconectarea aduce eliberarea atât
de sentimentele pozitive, cât şi de cele
negative şi plasează trăirile între limitele
indiferenţei şi ale grijii ocazionale. Bunăstarea
celuilalt aduce mulţumire, însă fiecare îşi
trăieşte viaţa mai departe, iar regretele au
devenit amintiri vagi.
Redescoperirea de sine nu se produce peste
noapte. Pe unii îi entuziasmează abundenţa
de posibilităţi, pe alţii îi sperie. Majoritatea
alternează între aceste două posibilităţi până
când zilele de speranţă şi entuziasm încep
încet să le depăşească ca număr pe cele de
teamă şi panică.
Singurătatea poate oferi oportunităţi pentru
autoreflecţie: "Care sunt factorii care au
contribuit la încheierea căsniciei?", "Ce
anume îmi doresc de la o relaţie serioasă?",
"Ce schimbări trebuie să fac pentru a avea
relaţia pe care mi-o doresc?", "De ce fel de
partener am nevoie pentru a avea o astfel de
relaţie?", "Ce pot face în legătură cu limitările
şi lipsurile pe care le am pentru a le transforma
în puncte tari şi resurse?".
O plantă nu poate creşte vlăstare în direcţii noi
până când ramurile vechi nu au fost scurtate.
Oamenii nu pot să crească până nu descarcă
povara vinei, a eşecului şi a regretului şi până
nu privesc dincolo de trecutul lor.
Divorţul nu conţine în sine doar o încheiere, ci şi un
început pentru un nou drum.
CLUJ NAPOCA, 2017 10 | P a g e
Avocat Szilaghi Alina ne spune care sunt pașii necesari, care sunt noile reglementări, cum se
procedează la partaj și cât costă să divorțezi.
Vrei să divorțezi. Care este primul pas?
În viața noastră există momente în care
concilierea familială nu mai este posibilă.
Acestea sunt situațiile în care se ajunge la
măsura extremă a divorțului. Primul pas în
demararea procedurilor diferă de modul în
care soții înțeleg să procedeze, de timpul
scurs de la încheierea căsătoriei și de
existența sau nu a copiilor minori rezultați din
căsătorie. Soții se pot înțelege în privința unui
divorț prin acord numai în situația în care a
trecut mai mult de un an de la încheierea
căsătoriei și nu există copii minori rezultați din
căsătorie.
Divorțul prin acord, cu particularitățile sale
este calea cea mai facilă și rapidă de a finaliza
procedura în instanță. Această formă de divorț
mai poate fi încheiată și în fața notarului public
sau la starea civilă a primăriei unde s-a
încheiat căsătoria.
Atunci când nu este posibilă varianta divorțului
prin acord, unul din soți va solicita desfacerea
căsătoriei din culpă comună sau din culpa
exclusivă a celuilalt soț.
În ambele situații primul pas îl constituie
înarmarea cu răbdare și luciditate pentru a
putea structura cât mai clar situația de fapt la
care s-a ajuns în căsnicie și motivele creării
acestei situații.
Ce acte trebuie depuse și unde?
Primul act care trebuie întocmit este cererea
de chemare în judecată. În funcție de
modalitatea aleasă de soți pentru soluționarea
litigiului, cererea poate fi semnată și depusă la
instanță de ambii soți sau numai de soțul care
solicită desfacerea căsătoriei. Astfel, în cazul
divorțului prin acord cererea va fi redactată și
semnată de ambii soți. În condițiile inexistenței
acordului asupra divorțului sau a imposibilității
legale de a formula o astfel de cerere, aceasta
va fi semnată și depusa de unul dintre soți,
respectiv acela care solicită desfacerea
căsătoriei.
Alături de cererea de chemare în judecată
există obligativitatea anexării certificatului de
căsătorie în original și a actului sau actelor de
identitate în copie. În cazul existenței copiilor
minori se vor depune și copii ale certificatelor
de naștere. Acesta este un minim de înscrisuri
ce se vor depune anexat cererii de chemare în
judecată. Restul înscrisurilor de care soții
înțeleg să se folosească în dovedirea celor
afirmate pot fi depuse și în timpul judecății. Cu
privire la instanța competentă a judeca
acțiunea de divorț, aceasta este cea din raza
teritorială a ultimului domiciliu comun al soților.
De altfel, aceasta este instanța la care se vor
depune actele necesare soluționării litigiului.
Documentele se vor depune personal de către
soți, de asemenea fiind obligatorie prezența la
fiecare termen de judecată. În privința
divorțului la notarul public, competența
aparține notarului din raza teritorială a
primăriei unde s-a încheiat căsătoria. Deși
este o procedură nou introdusă, actele
necesare coincid în mare parte cu cele ce
trebuiesc depuse la instanța de judecată.
CLUJ NAPOCA, 2017 12 | P a g e
Ce taxe se plătesc și la cât se ridică costurile unui divorț?
Taxele ce trebuie platite difera in functie de
modalitatea de a divorța. Prin intermediul
instanței de judecată se plătește o taxă la stat,
numită taxă judiciară de timbru, în valoare de
200 de lei pentru cazul în care cererea de
divorț este formulată prin acordul soților, sau
100 de lei atunci când, din cauza unor motive
temeinice, raporturile dintre soți sunt grav
vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă. După cum spuneam, noua modificare
legislativă da posibilitatea desfacerii căsătoriei
și la starea civilă a primăriei unde s-a încheiat
căsătoria.
În privința taxelor pentru această procedură,
nu există o reglementare unitară, suma de
plată fiind stabilită de fiecare consiliu local în
parte. Orice variantă procedurală s-ar alege,
soții pot fi asistati de către avocați.
În această situație onorariul avocațial se
adaugă costurilor, el diferind în funcție de
complexitatea cauzei și tarifelor percepute de
fiecare cabinet sau societate profesională
Să presupunem că nu există copii la mijloc. Cât durează procedurile?
În general, este greu de apreciat asupra
duratei unui litigiu. În ultima vreme, datorită
supraaglomerării instanțelor de judecată,
termenele între înfățișări sunt de ordinului
lunilor, putându-se ajunge până la termene de
un an. În situația unui divorț prin acord
procedura se poate încheia la primul termen
de judecată, dar după cum am arătat, de
această variantă de divorț se poate uza numai
în anumite cazuri stabilite de lege.
Dacă părțile nu se înteleg cu privire la divorț și
asumarea vinovăției sau culpei cu privire la
situația creată, litigiul poate dura de la 6 luni la
un an. În unele cazuri, în funcție de probele
solicitate de părți durata se poate prelungi. În
cadrul procedurii notariale, înainte de a se
pronunța hotărârea notarului public se fac
anumite verificări la instituțiile competente
care, în pricipiu, durează 7 zile.
CLUJ NAPOCA, 2017 13 | P a g e
Care este media de timp pentru a se încheia un divorț pe căi amiabile?
De la bun început trebuie făcută distincția între
cazul în care există copii minori și acela în
care divorțul este fără copii. În situația în care
nu există copii minori se poate solicita divorțul
prin acord, dacă sunt îndeplinite și celelate
condiții arătate. Durata unui asemenea litigiu,
care prin natura sa este pe cale amiabilă, este
cea mai scurtă așa cum am precizat.
Problema se pune în cazul existenței copiilor
rezultați din căsătorie. Deși soții se înțeleg în
privinta divorțului, legea le interzice utilizarea
procedurilor prevăzute pentru divorțul prin
acord. Aici intervine posibilitatea divorțului din
culpa comună a soților. În cadrul acestui tip de
divorț singura problemă care se pune este
încredințarea copiilor. Indiferent de înțelege-
rea părtilor cu privire la încredințarea copiilor,
instanța este obligată să verifice condițiile pe
care cei doi soți le pot oferi copilului.
Instanța de judecată este obligată să pronunțe
hotărârea ținând cont de interesul superior al
copilului. În cazul acesta, luand în considerare
și aglomerarea instanțelor de judecată,
vacanțele judecătorești litigiul poate dura
aproximativ un an.
Atunci când există copii minori cum se poate cere custodia copiilor?
Încredințarea spre creștere și educare a
copiilor minori se poate solicita prin
intermediul cererii de chemare în judecată.
Însă și în situația în care această cerere nu a
fost făcută, instanța de judecată are obligația
de a încredința copiii minori spre creștere și
educare unuia dintre părinți. Situația copiilor
poate fi clarificată până la soluționarea
divorțului.
Astfel, la cererea unuia dintre soți instanța
poate emite o ordonanță președințială, prin
care să dispună încredințarea minorilor unuia
dintre părinți până la soluționarea cererii de
divorț. Desigur, în condițiile în care prin
hotărârea de divorț copiii sunt încredințați
unuia dintre părinți, intervine și obligația
celuilalt părinte de a plăti pensie de întreținere
copiilor în procentul din venit stabilit de lege.
Pensia de întreținere se plătește până când
copilul devine major sau până la terminarea
studiilor, dar cel mult până la împlinirea de
către copil a vârstei de 25 de ani.
CLUJ NAPOCA, 2017 14 | P a g e
Ce se întâmplă, atunci când copii sunt majori?
Când copiii au atins vârsta majoratului, divorțul se consideră a fi fără copii, urmând procedurile
instituite pentru această procedură de divorț.
Cum se procedează cu partajul?
În primul rând, partajul bunurilor comune se
poate solicita numai după rămânerea
definitivă și irevocabilă a hotărârii prin care s-
a pronunțat divorțul. Se vor partaja, în
principiu, toate bunurile dobândite de soți în
timpul căsătoriei, acestea considerându-se a
fi bunuri comune. De ce "în principiu"? Asta
pentru că anumite bunuri și drepturi, deși
dobândite în timpul căsătoriei nu sunt bunuri
comune; spre exemplu moștenirile sau
drepturile salariale sunt bunuri proprii fiecărui
soț.
În ceea ce privește partea ce revine fiecărui
soț, legea prevede împărțirea bunurilor
comune în procente egale, de 50% pentru
fiecare parte. Însă există posibilitatea ca, în
condițiile în care se poate proba faptul că unul
din soți a avut o contribuție mai mare la
dobândirea bunurilor, acesta să poată solicita
să-i revină un procent mai mare de 50%.
Care sunt costurile partajului?
Costurile unui partaj sunt împărțite în mai multe categorii. Astfel, se va achita taxa de timbru,
onorariile expertizelor efectuate în cauză și, eventual, onorariul de avocat. În legătura cu taxa
de timbru, aceasta reprezintă 3% din valoarea bunurilor supuse partajului, iar aceasta va fi
achitată de cel ce promovează cererea de chemare în judecată. În situația în care unul dintre
soți solicită să i se atribuie un procent mai mare de 50% din bunuri, se aplică o taxă de timbru
în cuantum de 2% din valoarea bunurilor pentru ceea ce depășește cota de 1/2.
La costurile partajului se adaugă și onorariile experților. Aceste expertize sunt necesare având
în vedere faptul că taxa de timbru este exprimată procentual, iar cuantumul ei va fi unul concret
abia după evaluarea bunurior ce intră la partaj. Mai mult, expertiza este necesară și în stuația în
care instanța nu poate împărți bunurile conform cotelor stabilite. În aceste condiții bunurile sunt
CLUJ NAPOCA, 2017 15 | P a g e
atribuite unuia dintre soți, acesta fiind obligat să-l despăgubească pe celălalt soț cu o sumă de
bani, numita sultă.
Onorariile experților pleacă în prezent de la 600 de lei, putând crește în funcție de complexitatea
expertizei. Prin urmare, e dificil de stabilit un cost total, însă acesta se poate situa între doua mii
de euro și chiar zeci de mii de euro în funcție de bunurile ce se împart.
CLUJ NAPOCA, 2017 16 | P a g e
O relație terminată… O căsnicie eșuată… O familie destrămată… C'est fini la comedie! Nici
măcar nu contează motivele pentru care s-a ajuns aici, cine-i vinovat, cum s-a consumat relația,
care-i numele sau valoarea "intrusei(ului)", (căci aproape întotdeauna există unul). Importante
sunt ce traume și sechele semnificative reușim să exportăm copiilor noștri în urma unui astfel
de eveniment. Căci, indiferent cât am suferi, cât de jos am cădea și cât de nedreptățiți ne-am
șimți, trebuie să ținem cont de copii.
Statisticile arată că jumătate din căsnicii sfârșesc printr-un divorț și implicit cu separarea copiilor
de unul dintre părinți. Iar la asta se adaugă procentul tot mai mare de copii rezultați din urma
relațiilor neoficializate legal. Indiferent de situație, întotdeauna copiii au cel mai mult de suferit.
Ei sunt cei care acceptă cel mai greu ideea separării părinților, care trăiesc divorțul cu
intensitatea unui deces, care-și atribuie învinuiri și responsabilități directe și care plătesc cel mai
mare preț emoțional cu consecințe de lungă durată.
Pe fondul impotenței noastre în gestionarea acestei situații, a deficitului de comunicare dintre
soți, a resentimentelor și slăbiciunilor, a dezechilibrelor și traumelor traversate, copiii noștri
CLUJ NAPOCA, 2017 17 | P a g e
dezvoltă cele mai aprige angoase vis-a vis de viitor, trăiesc frica abandonului, a vinovăției,
conștientizează cum îi transformăm în "monedă de schimb", în negocierile absurde și meschine
dintre noi, sunt șantajați, descusuți, transformați în spioni sau în judecători, sunt amăgiți sau
păcăliți, sunt antrenați în dispute nefirești și-n încercări mercantile de a câștiga ceva mai mult
din cioburile fostei căsnicii.
Iar noi, părinții, preocupați prea mult de propria noastră dramă, trăindu-ne doliul în felul personal
- victimizându-ne sau epatând, plângându-ne sau atacând, lamentându-ne sau închizându-ne
în noi înșine, refugiindu-ne în muncă sau în alcool sau în orice altceva - nici nu avem habar cât
de mult greșim față de ei!
Mama eroină
În societatea modernă, întalnim mai degrabă mame singure, divorțate, abandonate sau victime
ale unor relații eșuate - femei care, înghițindu-și gustul amar al decepțiilor, se dedică în totalitate
copiilor crezând că a fi mamă eroină este soluția perfectă. Cât despre tați, majoritatea
demisionează din meseria de părinte, se "auto-iresponsabilizează", persistă în promisiuni
neonorate și-n dezamăgiri frecvente, compensând cu bani sau cu cadouri nepotrivite, se auto-
restricționează crezând că nu prea au ce oferi copiilor, se adăpostesc comod în relații noi și
limitative, și "uită" grija ce ar trebui s-o poarte copiilor, bazându-se pe ideea că, în timp, lucrurile
or să se rezolve de la sine, pe principiul "Om trăi și om mai vedea!"
Prima regula în cazul divorțului
Ambii părinți trebuie să discute, separat, cu cel mic despre această decizie. În timpul
conversației, nu vă acuzați partenerul. Doar asigurați copilul că nu are nici o legătură cu
despărțirea și că aceasta nu presupune să nu-l mai vedeți.
Astfel, chiar dacă micuțul va fi supărat, nu îi veți provoca traume pentru toată viața. Și în special
să nu îl conduceți spre ideea periculoasă că toate relațiile ajung să se distrugă. Această
concepție l-ar împiedica să aibă, mai târziu, relații stabile. Pe de altă parte, lăsăți-vă copiii să
sufere în voie. Nu le interziceți acest drept.
CLUJ NAPOCA, 2017 18 | P a g e
Câțiva cercetători americani au avut răbdarea
să urmarească 80 de cupluri căsătorite de 5
ani, o perioadă de 14 ani. Dupa 4 ani de
studiu, 7 cupluri divorțaseră. După alți 10, 13
ani nu mai erau împreună. Experții au creionat
imediat profilul perechilor cu risc ridicat de
divorț: cele care se ceartă întruna și cele care,
din contra, abia comunică. Același studiu a
identificat și cele două perioade „fragile” –
primii 7 ani de (a)casa perioadă în care se
produc cele mai multe separări și a doua,
undeva, în jurul a 14 ani de la căsătorie.
Psihologii ar avea o explicație – copiii cresc,
părinții nu le mai poartă atîta grijă, așa că au
mai multă vreme să reflecteze la relația lor și
să facă un bilanț conjugal. Cercetătorii
avansează chiar o legătura între cele două
tipuri „predispuse” la divorț – certăreții și non-
comunicativii – și aceste două perioade. Cei
care o țin numai într-un conflict se despart în
primii ani ai mariajului, cei care sunt distanți,
dupa 14 ani de viață în comun.
Cum faci din sfârșit un nou început?
Se știe că bărbații se „recuperează” mai repede după divorț, în sensul că devin rapid jumătatea
unui alt cuplu. Acest lucru se întâmplă, spun psihologii, tocmai pentru ca ei se tem mai tare decât
femeile de singurătate (cifrele arată chiar că mult mai multi bărbați decât femei ajung în pragul
unei sinucideri sau chiar îl trec, dupa un divorț). Majoritatea femeilor spun că și-au revenit după
o astfel de experiență cu ajutorul psihoterapiei. Așa ajung să privească toată criza ca pe o ocazie
excelentă de reflecție. Iar faptul că încep să vorbească despre ceea ce li se întâmplă, că vor să-
i dea un sens, înseamnă că au facut deja primul pas pe drumul schimbării. Multe femei declară
ca vor să-și regăsească reperele, să descopere un sens al continuării modelului familial pe care
l-au primit de la părinți. Psihologii spun chiar că ei nu pot face totul, iar femeile divorțate pot găsi
un ajutor imens într-o discuție cu tatăl sau mama lor. Oricum, rănile divorțului se închid greu.
Datele strânse de cercetători arată că persoanele care trec printr-o astfel de experiență,
indiferent că vorbim de bărbați sau de femei, nu întâlnesc mai mult de un posibil nou partener
în următorul an după ruptură.
Vestea proasta: să treci peste un divorț este infernal.
Vestea buna: poți face asta!
De fapt, cu puțin efort și cu ceva ajutor te poți pune pe picioare mai repede decât te-ai fi așteptat.
Ți-am întocmit un mic plan de bataie.
Nu-ți mai spune că acum ești „diferită”, nu ești singura în această situație. Sunt mulți în aceeași
oală – doar 40% dintre primele căsnicii durează „până când moartea ne va despărți”, iar 60%
dintre mariajele cu numărul doi se destramă.
Poți trece peste asta, ai mai făcut-o. Amintește-ți numai de câte ori ai trecut prin tot procesul
acesta numit schimbare și ai ieșit învingătoare din tranziție – fie când ai schimbat o slujba, ai
pierdut pe cineva drag etc. Poți aplica acum tot ce ai învățat din acele experiențe.
Ai deja în tine toate „resursele” necesare să dai uitării divorțul. Adică încredere în tine și
speranță, trebuie doar să le aduci la viață și să le lași să-și facă treabă.
Trebuie să recrutezi cel puțin un „coleg de schimbare”, pentru sprijin și feed-back. Adică o
persoană pe care să te poți baza necondiționat și care să-ți dea un feed-back obiectiv.
CLUJ NAPOCA, 2017 20 | P a g e
Împotrivește-te cu toată puterea rezistenței la schimbare, care apare după divorț. Frica,
sentimentul că suntem pierduți și incertitudinea ne sabotează reușita.
Poti și trebuie să folosești toate învățămintele pe care le-ai tras din divorț în acest proces de
recuperare în absolut toate aspectele vieții tale (financiar, sănătate, relații).
Orice femeie poate!
Există doar un singur lucru care este mai rău
decât divorțul, iar acesta este cel de a te
supune devastării provocate de o căsnicie
proastă. De îndată ce o femeie a luat
sufletește decizia de a da o lovitură pentru
libertatea ei emoțională, nu exista spațiu
pentru ezitări. Nu mai poate decât să se
arunce înainte cu îndrăzneală sau să se
scufunde veșnic în amărăciune și reproșuri.
Asta crede dr. David Reuben, un faimos
psihiatru american, autor a numeroase
volume de succes, printre care și „Orice
femeie poate!”– un ghid pentru împlinire în
dragoste pentru femei necăsătorite, văduve,
divorțate și căsătorite. Potrivit specialistului,
unul dintre cele mai neplăcute aspecte ale
divorțului este lipsa de încredere ce însoțește
pierderea verighetei. În acel moment aparte,
cele mai multe femei au un sentiment
copleșitor de eșec și înfrângere. Ori de câte ori
o ființă umană pierde ceva important răspunde
cu ceea ce se cheamă reacția de a jeli. Acest
lucru este exprimat prin retragere în sine,
sentimente de inadaptare, teamă și depresie.
Însă cea mai importantă caracteristică a
acestei emoții este aceea că este temporară
și dispare de la sine în curs de câteva săptă-
mâni. Dacă fiecare femeie divorțată se poate
înarma în timp cu aceste idei, viața ei va fi mult
mai ușoară. Apoi, trebuie să își înfrunte pro-
priile greșeli și raționamentele slabe care au
condus-o la o căsătorie ratată, trebuie să in-
frunte realitatea neplăcută a motivului pentru
care mariajul a eșuat. După mii și mii de cazuri
analizate, doctorul Reuben a ajuns la conclu-
zia că, deși femeile sunt prin natura lor mai
optimiste decât bărbații, nu există nici o cate-
gorie de femei mai optimistă decât cea a
femeilor care tocmai au divorțat. Adesea, fe-
meia cu cele mai multe eșecuri lăsate în urmă
manifestă o imensă dorință de a încerca din
nou (și din nou).
CLUJ NAPOCA, 2017 21 | P a g e
Alti pași către reușită
Felul în care gestionezi acest divorț îți va afecta viața pe o perioadă lungă. Practic, acțiunile tale
din acest moment pregătesc „scena” pentru mulți ani.
Suferința este perfect normală, practic a avut loc o moarte, moartea relației voastre. Dă-ți timp
să o plângi.
Nu te arunca imediat în jocul întâlnirilor. Ești mult prea vulnerabilă.
Dacă tot e moment de schimbare, atunci schimbă cât mai multe în viața ta, ca să începi cât mai
multe capitole. Cu timpul, te vei concentra pe ele și vei da uitării despărțirea.
Încearcă să începi să acționezi cerebral, să nu te mai lași controlată de emoții ca în primele
săptămâni după divorț.