I.1. Divorţul consensual pe cale judiciară (art. 374 Cod civil).

I.1) Condiţii: - existenţa consimţământului liber şi neviciat; - deplina capacitate de exerciţiu. Rezultă că, dacă un soţ este pus sub interdicţie judecătorească, nu se poate desface căsătoria în această formă.

I.2) Conţinutul cererii de divorţ: în primul rând, cererea va cuprinde solicitarea ambilor soţi de a divorţa prin consimţământul mutual, ei neavând calităţi procesuale diferite– de reclamant şi de pârât, ca în cazul celorlalte forme ale divorţului judiciar. De asemenea, soţii vor preciza dacă din căsătorie au rezultat sau nu, copii minori – copii fireşti sau adoptaţi (conform art. 904 alin. 1 şi 2 din noul Cod de Procedură Civilă).

Cereri accesorii principale (obligatorii): • cererile referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti; • contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională a copilului; • numele soţilor după divorţ (art. 919 din Noul Cod de procedură civilă). Aceste cereri sunt obligatorii deoarece instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra lor sau să ia act de învoiala soţilor, după caz. Cereri accesorii facultative: • referitoare la locuinţa familiei; • referitoare la plata pensiei de întreţinere, între foştii soţi; • referitoare la modalităţile de încetare şi de lichidare a regimului matrimonial.

I.3. Procedura: .a) Instanţa competentă: în materia divorţului, competenţa materială aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială este reglementată prin norme imperative ce derogă de la cele ale dreptului comun (conform art. 903 alin. l din Noul Cod de procedură civilă), astfel: - judecătoria din circumscripţia căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor; - dacă soţii nu au avut niciodată o locuinţă comună sau dacă niciunul dintre ei nu mai locuieşte în raza teritorială a judecătoriei ultimei locuinţe comune a soţilor, este competentă instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul; - dacă pârâtul este dispărut sau nu mai are locuinţa în ţară este competentă instanţa în a cărei rază teritorială domiciliazăreclamantul; - dacă nici pârâtul şi nici reclamantul nu mai au domiciliul în România, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie; în lipsa înţelegerii dintre ei este competentă teritorial, judecătoria sectorului 5 al municipiului Bucureşti (art. 903 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă). 3.b) Depunerea cererii de divorţ şi soluţionarea ei: cererea se completează şi se semnează de către amândoi soţii. Primind cererea, instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al soţilor, ceea ce înseamnă că soţii trebuie să depună personal cererea. Instanţa fixează primul termen de judecată, în camera de consiliu şi, dacă soţii stăruie să divorţeze prin consimţământul mutual, atunci pronunţă divorţul fără a reţine culpa soţilor referitoare la cererile accesorii, conform art. 919 din Noul Cod de procedură civilă. Dacă soţii nu se înţeleg cu privire la cererile accesorii, instanţa pronunţă doar divorţul prin hotărâre definitivă, şi apoi administrează probe referitoare la cererile accesorii. Instanţa este obligată să statueze, chiar şi din oficiu asupra cererilor accesorii principale, referitoare la numele pe care îl vor purta soţii după divorţ, referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, la contribuţia soţilor la cheltuielile de creştere, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 919 alin.2 Noul Cod de procedură civilă).

I.4) Data desfacerii căsătoriei şi formalităţile de publicitate a hotărârii de divorţ – aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, iar instanţa la care hotărârea a rămas definitivă o va trimite din

oficiu, serviciului de stare civilă de pe lângă primăria care a încheiat căsătoria, precum şi Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, după caz