diploma -

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analiza scrisului din punct de vedere criminalistic

CAPITOLUL I

SCRISUL CA OBIECT DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ

SECŢIUNEA a 1-a: CONSIDERAŢII GENERALE

In activitatea justiţiei de prevenire şi combatere a criminalităţi,un loc deosebit il ocupă

identificarea infractorilor, determinarea vinovăţiei lor şi aplicarea pedepselor prevăzute de

legea penală.

Unul dintre mijloacele prin care se poate stabilii adevărul, il constituie expertiza

judiciară alături de expertiza medico-legală, psihiatrică, tehnică, etc., expertiza criminalistică

contribuie la cercetarea stiinţifică a probelor materiale, in principal prin identificarea

persoanelor si obiectelor.

Statistica laboratoarelor de criminalistică arată ca ponderea cea mai mare o are

expertiza scrisului, cunoscută in mod curent sub denumirea de ,,expertiză grafica”.

Frecvenţa mare cu care se apelează la cercetarea scrisului se explică prin faptul ca

inscrisurile sunt admise ca mijloc de probă in justiţie “dacă in conţinutul lor se arată fapte sau

imprejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului”( art.89 c.p.p. ).

“Aria inscrisurilor ce contribuie, direct sau indirect, la descoperirea si tragerea la

raspundere penală a celor vinovaţi este infinită: acte si insemnări personale pierdute la locul

comiterii faptei ( omoruri, furturi, talhării, loviri, violuri, etc.), ori acte aparţinând victimei

gasite la faptuitori, scrisori anonime cu caracter calomnios sau de ameninţare, scrisori care

insoţesc trimiterea otrăvii ( intr-un caz otrava era recomandată drept medicament si chiar a

fost ingerată de victimă), scrisori lasate de sinucigasi ( reale sau false ,urmarind ascunderea

unui omor,etc.). Dat fiind ca aproape intotdeauna aceste dovezi sunt contestate de acuzaţii,

utilizarea valorificării posibilităţilor oferite de analiza stiinţifică a scrisului se impune de la

sine”.

Câmpul de aplicabilitate a cercetării scrisului este foarte vast. Amintim in acest sens

faptul că de multe ori se recurge la cunostinţele de specialitate ale experţilor criminalişti in

Pagina 1 din 79


scopul elucidării unor probleme cu privire la originalitatea sau descifrarea manuscriselor cu

valoare istorică sau literară cât şi la verificarea autenticităţii unor opere de arta ( tablouri şi

lucrări de grafică ). Expertiza documentelor reprezintă unul dinte cele mai vechi mijloace de

probaţiune.

SECŢIUNEA a 2-a: CONŢINUTUL NOŢIUNII DE SCRIS IN CRIMINALISTICĂ

1.Definirea noţiunii de scris in criminalistică

In dicţionarul explicativ al limbii române, scrisul este definit drept “felul propriu de a

scrie al cuiva, modul particular de a caligrafia semnele grafice”, iar verbul “a scrie” este

echivalent cu “a reprezenta prin semne convenţionale sunete sau cuvintele vorbirii”.

Scrisul este un gest, expresia musculara a centrilor psihici. Această traducere

simbolică a gândirii pune in acţiune un mecanism motor de o extraordinară complexitate.

Gestul grafic este sub influenţa imediată a creierului. Forma sa nu este modificată de organul

scriptor dacă acesta funcţionează normal şi se găseşte suficient de adaptat la functia sa.

Scrisul se desfasoară intr-un câmp motor. Activitatea scripturală are loc intr-un spaţiu

definit. Ea implică imitarea unor miscări cu direcţie definite, copia formelor având o anumită

orientare si desfăsurare a miscării intr-un spatiu de reprezentare ( fiind un limbaj , el este un

sistem figurativ de abstracţie simbolică si are legile sale proprii).

Scrisul este forma de expresie a limbajului care implică o comunicare simbolică, cu

ajutorul semnelor izolate de om, semne variabile după civilizaţii. Scrisul este o achiziţie

târzie in istoria umanitătii fată de limabjul oral.

“Scrisul, activitate convenţională si codificată este fructul unui efort plecând de la un

anumit grad de dezvoltare intelectuală ,motorie şi afectivă.Modurile de expresie grafică

ramân, cu toată variabilitatea lor, destul de fixe prin organizarea generală a planificării

grafice si prin echivalenţa instrumentelor scriptoare”.

In criminalistică, modul individual de a scrie, care poate fi apreciat după elaborarea

grafică a semnelor si totalitatii acestora intr-un manuscris se numeşte “scris”.

2.Scrisul ca mijloc de identitate criminalistica

Pagina 2 din 79


Luând in considerare finalitatea urmarită, scrisul interesează disciplinele foarte

variate, cum ar fi: arivistica, desenul liniar, caligrafia. Una dintre aceste discipline este

criminalistica.

Deoarece asocierea noţiunii de ,,criminalistică” cu cea de ,,scris” poate ridica semne

de intrebare, precizam : conform literaturii juridice actuale, criminalistica este alcatuită din

trei mari ramuri : tehnica criminalistica, tactica criminalistica si metodica specială de

cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni. Prima dintre acestea, tehnica criminalistică

elaborează procedee si utilizează mijloacele tehnice pentru descoperirea, fixarea si

examinarea mijloacelor materiale de probă, de natură să conducă la descoperirea

infracţiunilor şi autorilor lor. Probele materiale concretizate in urmă servesc la identificarea,

fie prin determinarea obiectului creator ( anvelopa care a imprimat pe drum profilul frizurilor,

incalţăminte de la care provine urma de pas, degetul care a lasat amprenta), fie prin

reconstituirea obiectului, adică a intregului din care a facut parte un fragment ridicat de la

locul faptei ( aschii de lemn, vopsea, sticlă). Şi scrisul este o urmă , dar de un gen cu totul

deosebit.

Dacă urmele de pantof, anvelopele provin de la un obiect ( obiectul identificat ) şi

sunt realizate prin mulare intr-o masă primitoare ( pamânt , şosea ) sau prin depunere de

substanţe ( grăsimi secretate de glandele sudoripare ) , scrisul, materializat in forme grafice

ale unui manuscris, este urmarea activitaţii nervoase si musculare a omului, tradusă printr-un

complex de mişcări sau deprinderi tehnice. Ca urmare a acestui lucru, el trebuie privit ca o

realitate dinamică si nu statică, fixă, asa cum apare la o primă analiză.

Identificarea obiectului creator se realizează pe baza identităţii caracteristicilor

generale si a particularitaţilor urmei in litigiu si a urmelor de comparaţie, create experimental

cu obiectul avut in vedere, identitate pusă in evidentă prin suprapunerea urmelor in cele mai

mici amănunte sau prin continuitate liniară. In schimb două semnături aparţinând unei

personae sau două texte cu conţinut similar nu vor corespunde niciodată perfect in toate

elementele grafice ( se exclude copierea unde nu e vorba de un scris liber, ci de o reproducere

mecanică a unui model)

Având in vedere toate aceste lucruri, totuşi identificarea persoanei de la care provine

un scris este posibilă graţie celor două proprietaţi fundamentale ale scrisului: individualitatea

si stabilitatea sa relative. Operatia presupune un examen comparative folosindu-se ca probe

de referintă monstre de scris aparţinând in mod sigur persoanei despre care se crede a fi

autorul.

Pagina 3 din 79


Teoria generală a identificării este deci in intregime valabilă şi pentru scris , a carei

specificaţie justifică existenta unui gen autonom de expertiză: expertiza criminalistică a

scrisului, denumită si expertiza grafică sau grafoscopie judiciară. Obiectul acestei expertize il

constituie identificarea scriptorului şi in practică se concretizează in urmatoarele situaţii:

verificarea faptului dacă un text sau o semnatură provin realmente de la scriptorul

nominalizat in act si identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură ce s-a

dovedit a nu apartine titularului respective, adică sunt false sau provin de la un autor

necunoscut ( adaugiri, scrisori anonime ) .

3.Forme de manifestare ale scrisurilor expertizate

Scrisurile se reprezintă sub forma de texte, fie ca acestea sau mai restrânse,

reducându-se la câteva rânduri ( o dată de inregistrare şi un număr), la două, trei cuvinte ( ,,

De accord ”, ,, Am primit ” ) sau numai la un singur cuvânt (,,Vazut”, ,,Confirm”) sau sunt

mai extinse (cereri , formulare completate de mâna,scrisori ) .

Scrisurile se prezintă sub forma semnăturilor, indiferent dacă sunt sau nu descifrabile,

acestea reprezentând de asemenea mişcarile grafice ale unei anumite persoane.

Trebuie adăugate in noţiunea de scris şi semnele grafice neliterale ( de exemplu

semnele de punctuaţie, semnele care insoţesc cifrele de numerotare ale paginilor, semnele de

continuare sau finalizare ale acestora, sublinierile ), mai ales când forma lor iese din comun.

Asemănarea şi mai ales deosebirea lor in două scrisuri care se compară pot indica informatii

preţioase.

Ca mijloc de identificare scrisul insumează toate formele de manifestare grafică ale

unei persoane, nelimitându-se numai la scrierea alfabetică ( de unde rezultă că şi un desen

poate forma obiectul unei identificări, cu mentiunea că e bine ca desenele să provină din

perioadele de lucru alăturate, stiindu-se că unii pictori isi schimbă forma de expresie de la o

perioada la alta).

Scrisul nu trebuie redus numai la materializarea gesturilor inscriptorii prin trăsături de

creion sau cerneală , de exemplu deşi foarte rare, există cazuri când obiectul expertizei il

formează urmele in adâncime, produse ca urmare a transmiterii prin presiune, pe o altă foaie,

a unui scris executat in condiţii normale.

Din punctul de vedere al materialului suport pe care se pastrează scrisul , de obicei se

examinează scrisuri executate pe hartie. Alteori scrisul se află pe alte obiecte cum ar fi: table,

geamuri, garduri.Aceste ,,inscrisuri”al caror autor se cere a fi identificat sunt asimilate cu

Pagina 4 din 79


documentele, deoarece scrisul respectiv se pretează la o cercetare comparativă cu scrisuri de

provenienţa certă, intocmite de preferinţă in aceleaşi condiţii.

SECŢIUNEA a 3-a: DIFERENŢIEREA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE A

SCRISULUI DE ALTE GENURI DE EXAMINARE

Pentru o calificare a intinderii sferei de probleme si a limitelor privind obiectul

expertizei criminalistice a scrisului apar necesare explicaţiile referitoare la alte două aspecte

ale cercetării scrisului: examinarea tehnică a actelor si examinarea grafologică.

1.Examinarea tehnică a actelor

Indiferent de procedeele utilizate, modalitaţile de falsificare ale unui act se reduce la

două posibilităţi: alternarea unui inscris existent si confectionarea unui inscris fictiv. In

primul caz este modificat un act valabil intocmit, fie prin inlăturarea unor mentiuni, fie prin

adăugarea altora. Adăugirile efectuate pot reprezenta un plus fată de datele deja scrise sau o

inlocuire a unor date, după ce acestea au fost in prealabil inlăturate. In celălalt caz se

alcătuieşte in intregime un act fals prin contrafacerea scrisului, a stampilei, a semnăturilor,

mai rar a formatului respectiv.

Examinarea in vederea determinării autenticităţii se referă in ambele situatii pe de o

parte la scris ca expresie a unei deprinderi personale, iar pe de altă parte la o serie de

elemente materiale ale scrisului, cum ar fi substanţele de scriere ( creion, tuş, cerneala sau

suportul scrierii, hârtia). Expertiza criminalisticii imparte deci cercetarea actelor in două părţi

diferite: expertiza scrisului şi expertiza tehnică a actelor. Această diferenţiere se justifică nu

numai prin obiectele deosebite supuse analizei, ci şi prin procedeele diverse de examinare

comparativă a formelor scripturale din scrisul in litigiul şi din scrisul persoanei bănuita a fi

autorul, pe cand in al doilea caz se recurge la investigaţii fizico-chimice si traseologice, in

scopul depistării urmelor materiale proprii contrafacerii sau modificării actelor.

Determinarea ştersăturilor reprezintă un exemplu tipic de examinare tehnică. De

multe ori modificarea actelor se realizează prin inlăturarea unor menţiuni cifrice şi literale,

cum ar fi sume de bani, date calendaristice din inventare, documente de identitate, chitanţe.

Radierea sau răzuirea unui inscris atrage după sine deteriorarea hârtiei prin subtierea ei si prin

deranjarea fibrelor din stratul superior. Urmele de acest gen pot fii puse in evidenţa prin

Pagina 5 din 79


diverse procedee: iluminarea actului dedesubt sau sub un unghi de incidenţă mic,

pulverizarea cu prafuri fine, expunerea la vapori de iod, exminarea microscopică. Există si

procedee mai complicate dar foarte precise: măsurarea conductibilităţii electrice a hârtiei in

diferite porţiuni.

Falsificatorii mai folosesc şi stergerea chimică, prin spalarea trăsăturilor de cerneală,

de pastă, cu diferite substanţe. Desi in locul respectiv se remarcă o ingălbenire, sub actiunea

razelor ultraviolete, zona atacată va căpata de cele mai multe ori o fluorescenţă diferită de cea

a porţiunii neafectate.

Examinarea scrisului şi examinarea tehnică a actelor au un profil diferit ,dar ele se

află intr-o strânsă dependenţă, ambele dând posibilitatea identificării persoanei după

reprezentările sale grafice.

2.Grafologia

Grafologia, studiul scrisului pentru a determina calităţile autorului, a suferit intr-un

timp scurt o mare evolutie, transformându-se intr-o disciplină cu baze stiinţifice demonstrate.1

Se pune problema delimitării grafologiei de expertiza grafică.Ele sunt două lucruri

deosebite, urmaresc alt obiectiv deşi pornesc de la o baza comună : studierea stiinţifică a

scisului.

Dacă grafologia este studiul psihologic al documentelor scrise, expertiza grafică se

ocupă cu identificarea autorului unui grafism şi cu descoperirea falsului in scrieri. Expertiza

grafică, adoptând tehnica preconizată de grafolog, studiază şi ea scrisul după caracteristicile

obiective ale acestuia, adică după dimensiune , direcţie, formă, presiune, iuteală, continuitate

şi orânduire, căutând a preciza dominantele grafice ale unui document spre a compara dacă se

regăsesc aceleaşi dominante in scrisul identificat2. Atât expertul, cât şi grafologul aleg

trăsăturile caracteristice ale unui grafism, care permit identificarea lui in linii mari. De aici

incepe bifurcarea drumului. Grafologul merge mai departe in studiul sau si după ce a fixat

dominantele grafice, incearcă să afle si resorturile psihologice pentru care un scris are cutare

caracteristici si nu altele.

Expertul se opreşte, in general, la anatomia grafică, la disecţie ,,mecanică” a părţilor

componente ale scrisului studiat, dar va impinge cât mai departe această disecţie, studiind cu

lupa fiecare literă in parte, fiecare virgulă, sedilă, punct, locul alb din jurul scrisului,

1 Elena Bogdanovici Op.Cit.Pag .322 Andrei Atanasiu,Tratat de grafologie,Humanitas,1996,Pag.185

Pagina 6 din 79


aliniatele. Cu grafometrul va masura inăltimea minusculelor, a depasantelor superioare b, d, f,

h, l, t şi a depasantelor inferioare g, j, p, q, y, va masura inălţimea literelor, distanţa dintre

litere, dintre cuvinte, dintre rânduri. Cu raportorul va masura inclinaţia literelor,direcţia

rândurilor, a barelor ; cu goniometrul va studia, la microscop sau pe fotografii mult marite

grosimea ductului suitor, coborâtor şi orizontal al traseului literelor , locurile unde peniţa

incepe să apese mai tare; cu microscopul va studia felul cum peniţa vine in contact cu hârtia,

asa-numitele ,, puncte de atac “ ale inceputului unei litere, va studia accentele, sedilele,

punctele. Cu lupa, expertul va cauta să descopere cât mai multe semne particulare,

particularităţi grafice rare, care nu se intâlnesc in alt grafism, aşa-numitele, ,, idiotisme

grafice ”; va studia apoi intreruperile in duct, retuşările, lipiturile ; va studia hârtia, penita,

cerneala.

Expertul grafic se ocupă deci de partea, ,,mecanică”,anatomică a scrisului; grafologul

de partea psihologică.

La prima vedere ar parea ca există o serie de deosebiri intre raportul unui grafolog si

cel al unui criminalist când aceştia studiaza o scriere.Astfel, examenul grafologului ( ca şi al

expertului grafic) se face pe execuţia materială a scrisului, adică pe scriere ( dominante

formale ), in timp ce acela al criminalistului are in vedere ansamblul scrisului, adică in acelaşi

timp scrierea, ortografia, sinteza, stilul şi ideile exprimate ( conţinutul ). In fapt, intre studiul

aspectelor formale ( grafologice ) şi de continut ( criminalistica ) există intrepătrunderi şi

completări-un criminalist avizat de grafologie poate avea o privire mai completă asupra

personalităţii unui delicvent.

SECŢIUNEA a 4-a :BAZELE ŞTIINŢIFICE ALE IDENTIFICĂRII PERSOANEI

DUPĂ SCRIS

1.Mecanismele fiziologice ale executării scrisului

Definind deprinderea grafică ,, actiune automatizată ”, trebuie să subliniem că ea, ca

orice deprindere, a fost iniţial o acţiune ,,conştientă”. Transformarea ei in acţiune

automatizată depinde de exerciţii si invăţare. Această automatizare nu se opune şi nici nu

exclude prezenta momentelor conştiente in insuşirea deprinderii grafice. Dacă in faza iniţială

controlul conştiinţei se aplică elementelor de detaliu, in fazele mai avansate, in urma

exerciţiului, participarea conştiinţei se restrânge asupra elementelor directoare ale

Pagina 7 din 79


transcripţiei grafice. In acelaşi timp insa, mişcarea grafică automatizată se poate subordona

reglării voluntare in orice moment dacă apar dificulţăti in realizarea ei.

Pophal a studiat experimental baza fiziologică a mişcării grafice distingând la ea

mişcări automate, zise ,, mişcări du-te-vino”; şi mişcări voluntare , intenţionate, denumite ,,

mişcări unice”.1

Din examenul atent al diverselor litere ale oricărui alfabet reiese că tocul care execută

urmează patru direcţii elementare, fie in stare pură, fie in stare de combinaţie. Pentru a

produce o trăsătură verticală de sus in jos, degetele care ţin tocul trebuie obligatoriu să

flexeze, in special degetul mare şi indexul. Această direcţie impune deci flexiunea digitală şi

această primă mişcare se numeşte flexiune. Când trăsătura verticală este impinsă in sens

invers, de jos in sus, ea se realizează printr-o redresare a falangelor, deci in extensiune.

Trăsăturile orizontale executate in elanul peniţei de la stânga la dreapta corespund unui gest

de abductie care indepărtează mâna, iar trăsătura executată de la dreapta la stânga face să

intervină aducţia mâinii, deci direcţia inversă a precedentei.

Flexiunea este o mişcare a degetelor care permite transcripţia verticală de sus in jos a

axelor lui l, h, t, etc. Amplitudinea sa este valabilă după inăltimea corpului literelor. Pentru

minuscule care nu ies in afara corpului literelor, ca de exemplu , m, n, u, trăsătura ( redusă in

medie la 2mm diametrul ) este realizată de flexorii degetelor.

Extensiunea e mişcarea antagonistă precedentei.

Abductia este gestul care trasează mâna dreaptă permiţând inscripţia diverselor litere

in serie lineară.

Abductia reprezintă miscarea antagonistă precedentei şi este mai ales utilizată pentru

a duce mâna la stanga, când peniţa a terminat linia scrisă.

Din punct de vedere al atitudinii şi al mimicii, abducţia şi extensiunea aparţin

redresării, desfăsurării bratului, gesturilor ample, centrifuge, in timp ce flexiunea şi abductia

depind de forta de retracţie, de repliere a diverselor segmente, de un gest esenţial centripet.2

In fiziologia scrisului se consideră două funcţii importante:

Funcţia de inscripţie, adică de inscriere a trăsăturilor grafice,fundamental mişcării de

flexiune-extensiune ( care pot fi corelate cu mişcările de ,,du-te-vino”). Deci cele trei prime

degete inscriptoare au un rol activ, in timp ce ultimele degete şi mărimea internă a mâinii

trebuie să aibă un rol pasiv şi activitate redusă ,de a aluneca pe hârtie şi a asigura astfel

funcţia cursivă;1 Andrei Anastasiu,Op.Cit.,pag.105

2 I.P.Pavlov.Prelegerile dupa activitatea emisferelor cerebrale,Ed.Academiei,1951,pag.125

Pagina 8 din 79


Funcţia cursivă sau de translaţie a mâinii trebuie să aibă un rol pasiv şi activitate

redusă,de a aluneca pe hartie şi a asigura astfel funcţia cursivă.Funcţia cursivă sau de

translaţie, adică de deplasare a mâinii in scris, deci a lega intre ele, dacă este posibil , toate

literele unui cuvânt şi a progresa intre două cuvinte urmând linia hârtiei,şi care poate fi

corelată cu miscarea unică. Ea nu este utilizată decât dacă ia ca sprijin un alt segment al

membrului( de obicei cotul ca centrul de rotaţie ) .

2.Individualitatea scrisului

Fundamentul stiinţific al identificării persoanei rezidă in facultatea scrisului de a fi

individual. Individualitatea sa se exprimă in particularităţile caracteristicilor de ansamblu si a

celor de detaliu (construcţia semnelor grafice ) . Fiecare dintre aceste carateristici, considerata

izolata, poate fi intâlnită in scrisurile mai multor persoane, dar combinatia lor este ireparabilă,

intocmai ca la impresiunile digitale.

Factorul principal ce determină această proprietate il constituie insuşi modul de

elaborare, extrem de complex, al scrierii. Din cele spuse, rezultă deci , că scrisul este direct

influenţat de particularitaţile individuale ale tipului de activitarte nervoasă proprie fiecărei

persoane.

Cele trei proprietăti fundamentale ce caracterizează procedeele nervoase ( forta,

echilibrul, mobilitatea ) constituie factorul fundamental şi de ordin intern al formării

deprinderii de scriere, insă la elaborarea scrisului şi individualitatea acestuia işi aduc

contribuţie şi alti factori.

După numeroase exerciţii in clasă şi acasă, sub forma temelor şi o dată cu legarea

literelor şi cu deprinderea mâinii de a executa mişcările inscriptorii, ritmul scrierii incepe să

accelereze. Semnele grafice nu mai sunt imitate, ci memorate, iar materializarea lor in scris se

indepărtează tot mai mult de modelul initial. Pe masura insuşirii deprinderilor grafo-tehnice,

atenţia elevului se deplasează spre conţinutul textului, apar noi forme de costrucţie a literelor,

precum şi diferite forme de imbinare, cât mai comod de executat, in virtutea legii efortului

minim.

Felul de ţinere a peniţei in scris este de o deosebită importantă pentru a ne da seama

de orientarea specifică a individualitaţii. Din punct de vedere al fiziologiei mişcarii, felul de

ţinere a peniţei poate fi de patru tipuri ( Callewart ): tip solidar, tip frânt, tip fixat şi tip

combinat, ultimul fiind fiziologic cel mai natural, conţinând deprinderea de decontracţie a

muschilor inutili. Acelaşi autor-Callewart - admite ca in cadrul aceluiaşi tip grafismele sunt

Pagina 9 din 79


foarte diferite datorita ,, altor particulariţati fiziologice, individuale, digitale şi manuale,

inscriptorii şi cursive , care determină diverse caracteristici individuale ale scrisului”.1

3.Stabilitatea relativă a scrisului

Stabilitatea deprinderilor de scriere, ca de altfel a oricăror deprinderi, este relativă,

datorită influenţei asupra acestora a diferitilor factori interni şi externi.In cursul formării

deprinderilor de scriere, stabilitatea este mai redusă decât după aparitia automatizării

procedeului scrierii. Stereotipul dinamic este elastic, mobil, adaptându-se la noile condiţii ce

pot apărea in timp. Ca urmare, scrisul se modifică ( partial ) in functie de noile situaţii ce

apar. Acestea pot fi dintre cele mai diverse: pozitie incomodă pentru scris, schimbarea

instrumentului scriptural şi al suportului, traumatismul mâinii, afecţiuni nervoase, boli de

ochi, stări psihice şi fiziologice deosebite ( emoţii puternice, stare de ebrietate ), anumite

situaţii speciale care necesită un scris foarte ingrijit sau un scris rapid , etc. Scrisul se

modifică şi in conditiile zborului cosmic, după cum atestă studiile intreprinse de

R.M.Lantamn şi A.I.Mantetova.

Acţiunea oricăreia dintre cauzele alăturate duce la dezautomatizarea scrisului, la

dereglarea coordonării miscărilor, manifestată in curbarea şi frângerea trăsăturilor drepte, in

tendinţa de poligonare a ovalelor, in inconştienţa şi inclinaţia semnelor grafice.

Cu toate acestea, nu are loc o schimbare radicală a scrisului, nu se modifică intregul

sistem al mişcărilor devenite deprinderi, ceea ce şi constituie temeiul stabilirii autorului

scrisului.

Luarea in considerare a variabilitaţii scrisului este de o mare importanţă practică, ea

ajutând la distinctia intre deosebirile datorate executării a doua scrisuri in perioade sau

condiţii diferite, de aceeaşi persoana.2

3.1.Modificări survenite in cursul evoluţiei scrisului

Este vorba despre modificările intervenite după ce s-a format scrisul, intr-o mai mică

sau mai mare masură. Deprinderile de scris se perfecţionează continuu, dar schimbările

suferite sunt uneori neevidenţiate şi mai lente.

1 H.Callewart,Graphologie et Psyhologie de l’ecriture,Ed.Nauwelaerts,Louvain,1954,pag.682 L.I.Op.Cit.,pag.48

Pagina 10 din 79


Doi dintre factorii care influenţează evoluţia scrisului sunt preocupările persoanei

respective şi profesia scriptorului. In primul caz, prin trecerea de la nivelul şcolii la facultate,

deci de la un elev la student, datorită ritmului accelerat al cantităţii mari de informaţii scrisul

se simplifică, devin usor ilizibil, spaţiile cresc, dimensiunile se micşorează.

In al doilea caz s-a observat introducerea conştientă a ornarilor si infloriturilor in

scrisul unor funcţionari sau aparitia modelelor de tipar in scrisul tehnicienilor, datorită

cunoaşterii desenului şi scrisului liniar sau aspectul extrem de neciteţ al scrisului medicilor.

3.2.Modificări datorate stării psihosomatice a scriptorului

Starea organismului persoanei asupra scrisului executat la un moment dat

are o mare influenţă.

Bătrâneţea, asociată cu stări maladive, stationare sau progresive, atrage după sine un

proces de dezorganizare a scrisului ( de exemplu o uşoară zigzagare a trăsăturilor, aproape

imperceptibilă şi uneori un număr sporit de intreruperi ).

Starea fiziologică anormală cunoaşte o infinitate de trepte, mergând de la simple

tulburari produse de frig, oboseală, surmenaj intelectual, stări nervoase pasagere ( violente

sau depresive ) şi până la maladii cronice grave, cu serioase repercusiuni asupra intregului

organism.

Bolile puţin grave nu duc la schimbări esentiale ale scrisului; ele reflectă mai mult in

alura generală a scrisului decât in structura literelor, astfel că identificarea scriptorului e

perfect posibilă.

La bolile cronice ( de lungă durata şi insoţite de leziuni permanente ) scrisul se

mentine in limite normale, modificările privind: siguranţa trăsăturilor ( tremurături dese

provenind de la o bâlbâiere a mâinii ), direcţia rândurilor, dimensiunea semnelor grafice,

legăturile dintre acestea, neglijarea punctuatiei.

Bolile mintale afectează profund scrisul, schimbările acestuia fiind variate:

aspectul haotic, numeroase neregularităţi ale trăsăturilor, dezalinieri, rânduri orientate

in toate sensurile; in cazurile de comparare violentă se merge pâna la inţeparea şi ruperea

hârtiei cu vârful creionului sau a peniţei.

3.3.Modificări realizate din conducerea mâinii de o altă persoană

Pagina 11 din 79


Deformările grafismului prin scrisul executat cu mâna condusă prezintă, in multe

privinte, similitudini cu deformările ce se pot constata la un grafism contrafăcut. Există trei

situaţii de scriere cu mâna condusă: când mâna este inertă, când ea este ajutată şi când este

forţată.Mâna inertă, de obicei a unei persoane cu pareze, a unui analfabet, uneori a unei

persoane aflate in agonie, in care se ţine instrumentul scriptural este ghidată de o altă mână,

realizându-se in general un grafism analog ca formă celui obişnuit al persoanei care conduce,

dar cu trăsături nesigure, uneori tremurate, frânte, cu spaţii inegale intre ele.

Ajutarea mâinii are loc de obicei, când cel condus nu prea ştie să scrie sau când

potenţialul său de scriere este scăzut, datorită unei afecţiuni generale, senilitătii, unei leziuni

nervoase, rănirii braţului.Mâna condusă colaborează cu mâna care ghidează,rezultând un scris

ambiguu, cu multe neregulariţăti, care amintesc de acelea ce se remarcă la un inscris

contrafăcut.

In cazul mâinii forţate, victima execută scrisul sub presiunea fizică a agresorului.

Grafismul obţinut este inegal, deformat fată de scrisul normal al victimei, iar hârtia

poate prezenta deteriorări şi rupturi produse de vârful instrumentului scriptural.

Elementele asemănătoare indiciilor de contrafacere pot apărea şi la unele scrisuri sau

semnături autodeghizate, executate astfel pentru ca ulterior să fie negate de titular.

3.4.Modificări produse de starea de ebrietate

Starea de ebrietate sau beţia alcoolică se deosebeşte de alcoolismul cronic, care este o

stare de lungă durată şi se manifestă in scris prin descreşterea inălţimii minusculelor de la

inceputul spre sfârşitul textului, printr-o tremurare regulată, continuă, verticală şi constantă,

precum şi prin ridicări frecvente ale instrumentului scriptural, insoţite de deformarea finalului

cuvintelor.

Alcoolul provoacă o modificare temporară a personalităţii, care dispare o dată cu

resorbirea alcoolului din sange. Alterarea funcţiilor nervoase atinge şi pe aceea a organelor de

simţ( vederea , pipăitul ), de unde aprecierea gresită a distanţelor, a formelor obiectelor

inconjurate.Mişcările nu mai sunt controlate, echilibrul şi viteza de reacţie sunt

micşorate.Toate aceste manifestări se reflectă perfect in miscările mâinii in procesul scrierii,

producându-se importante modificări in raportul cu scrisul executat de persoana respectivă in

condiţii normale.

Pagina 12 din 79


Când gradul de ebrietate este mic, nu se constată modificari esenţiale ale grafismului,

ci doar o mărire a dimensiunii, mai ales la majuscule şi la trăsăturile curbe. Când gradul de

ebrietate e mediu, viteza de execuţie se incetineşte, construcţiile literale se simplifică, se

tulbură calitatea scrisului, creşte dimenesiunea, inclinaţia devine instabilă, spatierea dintre

randuri este inegală.

La un grad mai mare de ebrietate coordonarea mişcarilor scade şi mai mult, ritmul e

foarte lent, trăsăturile sunt extrem de tremurate, literele sunt incomplete, lipsesc unele parti

componente sau se reduc la semne indescifrabile, se omit litere, rândurile devin de obicei

descendente, limitarea imprimată nu se mai respectă , marginea din stangă este depaşită.

Aceleaşi modificări se inregistrează şi in cazul otrăvirii cu arsenic, a intoxicării cu

sulfură de carbon, a otrăvirii cu ciuperci, a absorbţiei de medicamente cu efect convulsiv.

3.5.Modificări cauzate de starea unor organe care participă la execuţia scrisului

Se referă la acele modificări provocate de starea anormală in care se află mâna şi

ochii.

Pierderea mâinii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia obligă

persoana să scrie cu mâna stângă, insă are loc un transfer mecanic al deprinderii de la o mâna

la alta.

Pierderea vederii ( orbire ) nu duce şi la pierderea deprinderilor grafice ale unei

persoane care ştie să scrie. Examinarea criminalistică a scrisului unui orb relevă următoarele

particularităţi:

-incetinirea şi şovăirea scrisului;

-pierderea rândurilor şi incălcarea lor datorită lipsei de control vizual;

-inegalitatea distanţelor dintre rânduri, cuvinte şi litere, in general spatierea este

exagerată;

-deplasarea semnelor diacritice şi a barei minusculei ,,t” sau omiterea lor;

-puncte de odihnă şi legarea cuvintelor, pentru a nu pierde contactul cu hârtia sau cu

rândul;

-scrierea in ,,alb”, in cazul folosirii cernelii; aceasta se termină si orbul nu sesizează,

scriind in continuare litere şi cuvinte intregi care nu se mai imprimă;

-marirea scrisului, datorită concentraţiei exagerate a atenţiei şi a rezemării mâinii şi a

bratului pe hârtie.

Pagina 13 din 79


3.6.Modificări determinate de cauzele de moment

Acestea sau urmarea unor condiţii de scriere foarte diferite, care pot incomoda

scriptorul, dând naştere unor devieri de la scrisul său obişnuit.

Suportul actului, obiectul pe care este asezată foaia de hârtie in momentul scrierii,

contribuie uneori la deformarea scrisului. O suprafată zgrunturoasă, neregulată sau o

suprafată moale pot determina in scris intreruperea trăsăturilor, direcţii nedorite ale acestora

care deformează unele litere şi schimbă orientarea rândurilor.

Pozitia de scriere, dacă nu este cea normală ( scriptor aşezat, cu rezemarea

antebraţelor pe masă ) duce la modificări ale scrisului mai ales la scrisurile de evoluţie

inferioară şi mai putin pentru persoanele cu un scris superior, caracterizate printr-o bună

coordonare şi sigurantă a gesturilor pe care o pozitie anormală nu le deranjează prea mult.

Instrumentul scriptural influenţează grosimea şi calitatea trăsăturilor, dar nu şi

aspectul general sau constructia literelor.

O altă modalitate de a scrie constă in trasarea liniilor cu ajutorul unui chibrit,

scobitoare sau a unui betişor ascuţit, inmuiat intr-un lichid (cerneală , tus, sânge ). De obicei,

in aceste situaţii, dacă nu s-au introdus prea multe modificări intenţionate ale scrisului,

scriptorul poate fi identificat, căci scrisul in sine nu se schimbă, ci doar trăsăturile devin mai

groase, creşte numărul liniilor drepte şi scrisul este ,,tocat” prin frecvente intreruperi,

inevitabile datorită necesităţii de a alimenta mereu instrumentul ales.

3.7.Modificarea intenţionată a scrisului

Modificarea intenţionată a scrisului se realizează prin deghizarea scrisului sau prin

contrafacerea acestuia.

Deghizarea scrisului poate fi infăptuită prin denaturarea caracteristicilor grafice ale

scrisului, prin scrierea cu caractere tipografice sau prin scrierea cu mâna stanga.

Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului poate fi obţinută prin modificarea

caracteristicilor generale şi speciale ale scrisului. Modificarea inclinaţiei scrisului, una din

metodele cel mai des folosite pentru deghizare, datorită faptului că este relativ simplă şi are

un efect direct asupra aspectului scrisului.

Pe masură insă ce atenţia scrisului scade, inclinaţia tinde să revină la normal până in

momentul când acest lucru este observat de scriptor, care revine la inclinaţia neobisnuită a

scrisului său.

Pagina 14 din 79


Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului e realizată şi prin modificarea

mărimii literelor, prin modificarea gradului de evolutie a scrisului, precum şi a tuturor

celorlalte caracteristici generale ale scrisului:viteza, presiunea, continuitatea, forma

rândurilor.

In scrisul deghizat , cel mai frecvent se actionează pentru modificarea literelor

minuscule sau majuscule cărora scriptorul le complică forma, le deformează sau le schimbă

modul de legare intre ele. In cazul modificării literelor majuscule, acestea vor avea un

caracter inzorzonat, format din trasee complicate, dispuse nefiresc. Modificarea minusculelor

e dificilă, deoarece, fiind mult mai numeroase decât majusculele, scapă controlului

scriptorului şi intr-un text mai lung, aceeaşi minuscula va fi executată in moduri complet

diferite.

Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare a scrisului

cursiv care constă in modificarea constientă a semnelor grafice din caracter cursiv in cel de

tipar. Există părerea că oricine poate imita caracterele tipografice ale literelor. In realitate, nu

toate literele alfabetului pot fi deghizate cu usurintă prin folosirea modelelor tipografice.

Practica de expertiză evidentiază existentă unor dificultăţi in executarea minusculelor

tipografice, ceea ce constituie totodată o explicaţie a faptului că numeroase scrisuri deghizate

sunt construite din majuscule.

In scopul deghizarii scrisului, aceasta se execută adesea cu mâna stângă. In acest caz

sunt necesare anumite eforturi pentru ca pe baza deprinderii formate să se inlăture dificultăţi

legate de miscările neobisnuite pentru mâna stânga. Gradul acestei dificultăti nu este

totdeauna acelaşi, unele persoane adaptându-se cu mai multă usurinţă la aceasta nouă

condiţie, iar altele mai greu.

In ceea ce priveşte posibilitatea identificării, este important un singur lucru, şi anume

faptul că persoana care scrie cu mâna stangă tinde involuntar să execute semnele aşa cum este

obisnuită să execute cu mâna dreaptă.

Toată atenţia ei este concentrată asupra unui lucru: preocuparea de a invinge

dificultaţile scrierii cu mâna stângă.

Contrafacerea scrisului se realizează prin imitare sau copiere.

In operatia de falsificare prin imitare intervine o containdicaţie intre stereotipul grafic

al falsificatorului şi ceea ce acesta doreste să obtină incercând sa imite modelul cât mai exact,

el iese din stereotipul său grafic şi atunci falsul va fi trădat de defectele trăsăturilor realizate.

Imitarea scrisului unei persoane se poate realiza pe două căi: prin urmărirea vizuală

lentă a traseului scrisului persoanei respective, operatia asemănându-se cu o desenare după

Pagina 15 din 79


model sau prin executarea scrisului intr-un ritm mai mult sau mai putin normal, după ce, in

prealabil, falsificatorul a studiat modelul original sau a facut chiar exerciţii de imitare, prima

modalitate e denumită in literatura de specialitate imitaţie servilă, iar cea de-a doua, imitaţie

liberă.

Reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea unor mijloace ajutătoare se

poate impărţii in copiere care nu conţine urme ale unei execuţii prealabile şi apropierea care

conţine asemenea urme. Caracteristică pentru prima grupă e copierea prin transparenţă, care

se realizează direct, fără trăsături obişnuite in prealabil prin alte mijloace.Tipică pentru a

doua grupă este copierea prin apăsare şi cu ajutorul hârtiei copiative, urmată de repasarea

traseului initial, de obicei cu cerneală.

La copierea prin transparentă, urmărirea traseului semnelor grafice e un proces lent.

Lipsa de spontaneitate a trăsăturilor, presiunea relativ mare şi mai ales uniformă, nesiguranţa

in execuţie şi ezitările, iată indicii caracteristice care vor dovedi falsificarea semnăturii.

In situaţii de copiere prin punctare sau inţepare, falsul se poate descoperi după

punctele incomplet mascate şi mai ales după inţepăturile hârtiei. Ca indicii ale contrafacerii

mai pot apărea variaţiile anormale de calibrare a trăsăturilor suprapuse, ritmul scăzut de

executie, vibrarea unor linii, ingrosarea incipienţei şi terminaţiei trăsăturilor.

La copierea prin intermediul hârtiei copiative ( indigo ) ; traseul original urmărit cu

creionul, stiloul cu pastă sau un vârf ascutit se va imprima pe actul incriminat in culoarea

stratului copiativ: negru, violet, albastru. Uneori, indeosebi in cazul scrisului, operatia de fals

se opreşte la acest stadiu, dar cel mai adesea imaginea obţinută se repasează cu cerneală.

Pe lânga procedeele de falsificare descrise mai există şi altele, cu aplicatibilitate

aproape exclusivă la semnături: copiere cu grafit, transferul cu materiale adezive, folosirea

unui facsimil, proiectarea cu mijloace optice, decuparea şi trucare fotografică.

CAPITOLUL II

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A ACTELOR SCRISE ŞI A

SEMNĂTURILOR

SECŢIUNEA a 1-a: STABILIREA MATERIALULUI SUPORT AL ACTELOR ŞI

SUBSTANŢTEI CU CARE AU FOST SCRISE

Pagina 16 din 79


1.Materialul suport pentru intocmirea actului scris

Acest material poate să difere atât ca natură, cât şi ca prezentare exterioară. De obicei

se folosesc ca materiale suport hârtia de diferite sortimente, nuanţe variate de culoare şi mai

rar pânza, lemnul sau folie de metal.

Hârtia este un produs industrial special, folosit pentru scris, tipărit, desenat,

impachetat, prezentat in forma de foi subtiri intinse, fabricat din celuloză cu sau fară adaos de

fibre animale, minerale, artificiale sau sintetice şi materiale de umplutură, incleiere şi

colorare.

Caracteristicile generale cele mai reprezentative ale hârtiei, ce pot fi examinate pe

parcursul expertizei sunt:

Masa, grame pe metru patrat, reprezintă masa unitaţii de suprafată a produsului;

Grosimea reprezintă distanţa dintre cele două feţe ale unui produs;

Densitatea aparentă reprezintă raportul dintre masa exprimată in grame pe metru

pătrat şi grosimea in mm; la procedeul de determinare a grosimii şi a densităţii aparente a

hârtiei se foloseşte un micrometru cu cadran de precizie pentru masurarea grosimii uneia sau

mai multor foi;

Gradul de impuritate este definit prin raportarea la un metru pătrat de produs a

numărului de impuritaţi care se vad cu ochiul liber in lumina reflectată pe suprafata

produsului pentru aparitia cărora nu se cere tratarea lor cu reactivi chimici;

Umiditatea reprezintă pierderea de masă prin uscare pana la masa constantă a unei

probe.

Hârtia supusă identificării poate conţine un complex de caracteristici individuale,

permiţând o examinare comparativă. Cercetarile, experimentele şi expertizele efectuate până

in prezent au demonstrat că in examinările de laborator ale fiecărei caracteristici generale

descrise mai sus pot apărea abateri de la valorile prevăzute in standarde, care devin

caracteristici individuale.

Pentru examinarea hârtiei, din punct de vedere chimic, sunt necesare următoarele

mijloace tehnice şi materiale de laborator: microscop, lame de sticla ; in acelaşi timp, sunt

necesari o serie de reactivi de colorare utilizaţi pentru punerea in evidenţa a diferitelor specii

fibroase din compozitia hârtiei.

Din studiul morfologiei al suprafetelor probelor de hârtie se obtin date referitoare la

ultrastructura ( natura ) fibrelor acesteia, care poate fi celulozică, animală ( lană ) , sintetică,

minerală, precum şi la distribuţia şi orientarea lor la suprafată. Cu ajutorul microscopiei

Pagina 17 din 79


electronice se pot pune in evidentă şi alte caracteristici ale hârtiei, cum sunt : structura ei in

zona de ruptură, scămosarea fibrelor ca urmare a unor operaţii mecanice ( răzuire, radiere ),

prezenţa de substanţe straine, topografia suprafetei, modificările aspectului acesteia datorită

unor agenti externi ( chimici, mecanici ), precum şi modificarea locală a ei, consecinţa a unei

apăsări cu ajutorul unui obiect ascuţit.

2.Substanţa utilizată la scrierea actului

Substanţa naturii materialului cu care s-a scris ori s-a efectuat adăugirile intr-un text, a

celui cu care s-a acoperit un scris are o importantă deosebită in procesul judiciar deoarece

contribuie la elucidarea unor falsuri in acte sau la identificarea autorului lor.

Deşi cerneala, tuşul sau pasta de scris, sub forma de traseu sau pata uscată prezintă

numai o parte din caracteristicile materialului folosit initial, identificarea criminalistică a

naturii lor e posibilă dacă se aplică o metodologie adecvată.

In practica criminalistică se intalneşte mai ales tuşul pentru ştampila, de desen şi cu

cel pentru panglica maşinii de scris in cadrul expertizei actelor in care apar impresiuni de

ştampile sau ale celor dactilografice. Tuşurile, la fel ca şi cernelurile, au tendinţa de a migra

in masa hârtiei. Toate aceste trăsături ale urmelor de tuşuri pot fi foarte bine puse in evidentă

cu ajutorul modelelor de microscopie, in special cea electronica de scanning.

Cernelurile, tuşurile şi pastele de scris sunt soluţii mai mult sau mai puţin fluide sau

vâscoase care in general pot conţine: unul sau mai mulţi coloranţi,dându-le culoarea şi nuanţa

caracteristică, solvenţii, dezinfectanţii, stabilizatorii şi substanţe ce le imprima fluiditatea

corespunzatoare, o anumită aderenţă la suport şi rezistenţă.

Fluiditatea acestor materiale scade in timp, prin şedere, ca urmare a evaporării

solventului, viteza uscării depinzând de natura lui şi condiţiile in care se află urmele produse

de aceste substanţe.

In functie de condiţiile de păstrare (căldura, umezeala, soare ) şi de timpul scurs,

nuanta traseelor poate suferi modificări, mai evidente la urmele produse de cerneală şi mai

putin vizibile la cele executate cu pastă de scris. Tuşurile ce conţin numai pigmenţi şi

coloranţi organici se dizolvă, iar cele ce contin amestecuri formate din pigmenţi şi coloranţi

organici se dizolvă numai parţial.

Cernelurile, tuşurile şi pastele de scris se deosebesc intre ele prin natura şi numărul de

componenţi; astfel de deosebiri există in cadrul materialelor de acelasi tip şi culoare, dar care

se comercializează sub diferite denumiri. Astfel pot exista: mai multe tipuri de cerneală

Pagina 18 din 79


albastră, roşie, verde, neagră, fiecare având o anumită compoziţie şi destinaţie ; mai multe

tipuri de tuşuri de aceeaşi culoare ( nuanţa poate diferi), dar care au compoziţii şi utilizari

diferite.Pastele de scris se deosebesc intre ele prin compoziţii şi culoare.

Caracteristicile care individualizează urma de creion sunt: culoarea, taria, gradul de

apăsare, forma grafitului şi felul suportului. După culoare, forma şi destinaţia, creioanele sunt

negre sau colorate, iar cretele sunt albe sau colorate, cu secţiuni pătrate, forestiere sau de

croitorie. Din examinarea ultimelor rezultă că la sfârşitul execuţiei unui traseu obiectul

scriptural are tendinţa de a dezlipi fragmente din suport sau nu lasa urme pe suport.

SECŢIUNEA a 2-a: STABILIREA FALSULUI IN ACTE

1.Actul scris ca obiect de materializare a falsului

O particularizare a genului de fals analizat e faptul că se materializeză in acte scrise.

Actul scris reprezintă o scriere ( ca modalitate de exprimare a gândirii ) fixată pe un anumit

suport, care in mod obişnuit este hârtia, dar care poate fi şi pergamentul, pânza, lemnul, sticla

sau materialele plastice.1

Dreptul in general şi dreptul penal in special nu au in vedere orice fel de inscris, ci

doar pe acelea care pot produce consecinte juridice.

2.Noţiunea de fals in acte şi formele acestuia

Noţiunea de fals in acte nu este precizată printr-o definitie legală.Principalele forme

de manifestare a falsului in inscrisuri prevăzute de codul penal in vigoare sunt: falsul material

in inscrisuri oficiale ( art.288 ), falsul intelectual ( art.289 ) şi falsul in inscrisuri sub

semnatură privată ( art.290 ).

Literatura juridică, jurisprudenţa au relevat elemente esenţiale ale infracţiunii de fals

in acte, arătând că acestea prezintă trei caracteristici principale: alterarea adevărului conţinut

intr-un act, producerea sau posibilitatea producerii unor consecinţe juridice, săvârşirea faptei

cu intenţie.

Falsul intelectual constă in atestarea unor fapte sau imprejurări necorespunzătoare

1 Dumitru Sandu,Falsul in acte,Ed.Dacia,Cluj Napoca,1977,pag.9

Pagina 19 din 79


adevarului ori in omisiunea constientă de a insera unele date sau imprejurări intr-un

act, cu ocazia intocmirii acestuia.

Falsul in acte oficiale şi neoficiale constă in falsificarea prin contrafacerea scrierii sau

a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, de natură să producă consecinte juridice.

Cel mai frecvent utilizate sunt modalităţile de alterare a actelor prin ştersături şi

adăugiri: in paralel cu acestea, practica expertizei criminalistice a pus in evidenţă o serie de

modalitaţ, cum ar fi: modificarea unor semne grafice prin suprapunere, hasurarea unor

anumite portiuni pentru acoperirea scrisului, contrafacerea scrisului, semnăturii şi impresiunii

de stampilă.

Fundamentul stiinţific al acestor expertize este determinat, in primul rand, de

modificările de structură şi de compoziţie produse de actiunea de falsificare pe suportul

scriptural şi pe materialul folosit pentru scriere.

Modificarea unor semne grafice prin simpla suprapunere se intalneşte nu numai la

scrisul de mâna, ci şi la imprimările mecanice, de exemplu la scrisul dactilografiat şi la cifrele

imprimate automat sau semiautomat.

Actul poate fi deci modificat şi prin haşurarea sau acoperirea cu diferite materiale a

unei portiuni a scrisului ori numai a unor portiuni grafice. In acest fel se exclud unul sau mai

multe cuvinte din text, se alterează data actului ori se modifică cifrele reprezentând sume de

bani, cantităţi de mărfuri.

Falsul se poate comite şi prin alcătuirea din nou in intregime a unui act

necorespunzător realităţii, modalitaţile de confencţionare fiind diverse. In practica se

intalnesc chiar şi in cazuri de alcătuire a piesei incriminate din fragmente a două sau mai

multor acte adevărate.

Constituirea unui act fals se poate realiza şi pe calea obţinerii semnăturii autentice

prin surprindere ( furtul semnăturii cu ajutorul hârtiei copiative ) sau intr-un alt mod.Dar cel

mai adesea, pentru plăsmuirea unui act nou se recurge la contrafacerea scrisului şi mai ales a

semnăturii, care să aibă prin această aparentă ca e mâna de la titular.

2.1.Falsul prin inlăturare de text

Se face prin stersătură, noţiune ce cuprinde atât intervenţiile de natură mecanică

asupra actului, cat de natura chimică, indreptate spre inlăturarea sau decolorarea

scrisului.Stergerea mecanică constă in radiere şi răzuire, iar ştergerea chimică in colorare şi

spălare.

Pagina 20 din 79


Prin radiere se inţelege ştergerea cu guma, cu miez de pâine, iar prin răzuire, ştergerea

cu lama, cu cuţitul sau alt obiect similar.

Radierea constituie procedeul optim de inlăturare a scrisului executat cu creionul;

răzuirea este utilizată in cazul scrisului executat cu cerneală.

Corodarea constă in decolorarea scrisului prin atacarea sa cu diverse substanţe

chimice. Reacţiile chimice ce se produc transformă cerneala intr-o compozitie slab colorata

sau incolora. Are loc un proces chimic de oxidare, de fotoreacţie reversibilă , asemănatoare

cu procesul de decolorare produs sub actiunea luminii ori a altor factori din mediul

inconjurator ( oxigen, azot ). Ca substanţe de corodare se folosesc acizii diluaţi şi substanţe

alcaline care au in soluţie o reactie bazică.

Spălarea, ce işi produce efectul folosind indeosebi solvenţii organici este procedeul

prin care scrisul se decolorează şi, in acelaşi timp, se dizolvă , dispărând total sau partial.

Un act susceptibil de modificare prin stersături urmează a fi examinat sub două

aspecte principale. In primul rând e necesar să se determine existenţa intervenţiei mecanice

ori chimice asupra acestuia şi să se localizeze stersătura. In a doua fază se va incerca

relevarea scrisului sters, pentru a se reconstitui imaginea iniţială.

Acţiunea mecanică asupra actului poate fi pusă in evidenţă prin mai multe

elemente ;referitoare la deteriorarea hârtiei sau la eventualele urme ale colorantului

trăsăturilor inlăturate. Indepărtarea scrisului pe cale chimică se particularizeză şi ea printr-o

serie de elemente, de natură să releve modificarea actului in acest mod.

Solvenţii minerali sau organici folosiţi la stergere au influentă nu numai asupra

scrisului, dar şi asupra hârtiei, asupra semnelor grafice invecinate şi asupra grafismului

exectutat ulterior in portiunea alterată.

Ca repere concrete de detectare a unor asemenea intervenţii notăm prezenţa zonelor

mate, a petelor gălbui sau albicioase, care se datorează dizolvării materialului de incleiere şi

reacţile celorlalti constituienţi ai hârtiei. Un alt indiciu de alterare a actului prin mijloace

chimice il constituie cresterea porozitaţii hârtiei şi a fragilitătii, uneori până la stadiul de

sfărâmare.

2.2.Falsul prin acoperire de text

Falsul prin acoperire de text se realizează cu haşuri de aceeaşi substanţă ca si scrisul

ori se crează peste scris pete de cerneală sau de altă substantă.

Pagina 21 din 79


In situatia cand pata nu se inlatură fără deteriorarea hârtiei şi scrisului din regiunea

acoperită, se procedeză la fotografierea actului pe verso cu lumină in transparenţă sau cu

filtre de culoare. De asemenea, se poate recurge şi la fotografierea scrisului acoperit cu

radiaţii infraroşii.

O problemă oarecum inrudită cu falsul prin acoperire de text este şi scrisul cu

cerneluri invizibile. Relevarea de expert a acestor scrisuri prin acoperire se realizează prin

mijloace de laborator, fizice şi chimice. Mai intâi se aplică metodele care nu afecteză in vreun

fel integritatea actului, iar apoi acelea care-i modifică partial aspectul initial, dar care pun in

acelasi timp in evidentă scrisul latent, invizibil cu ochiul liber.

2.3.Falsul prin adăugare de text

Formele sub care se pot prezenta adăugirile sunt variate, mergând de la adăugirea unei

simple trăsături sau a unui semn de punctuaţie care modifică semnificatia cuvântului sau a

propozitiei pâna la adăugirea unei cifre, a unui cuvant, a unei fraze sau a unui fragment de

text, completările deasupra semnăturilor şi adăugirile in textele dactilografice reprezintă

forme aparte de exprimare a aceluiasi mod de alterare a actelor.

Criticile de stabilire a adăugirilor sunt, in primul rând, cele grafice şi fizico-chimice .

Lor li se poate adăuga criteriul ordinii cronologice a trăsăturilor intersectate ce apartin

scrisului initial şi celui presupus adăugat.

Analiza actului prin adăugiri poate fi constatată şi prin examinarea intersecţiei

scrisului cu indoiturile hârtiei. Plierea repetată a hârtiei duce la deteriorarea incleierii acestris,

la deranjarea fibrelor şi la mărirea gradului de absorbţie pe liniile indoiturilor.

Când toate părtile actului sunt scrise deodată, materialul de scriere va prezenta acelaşi

aspect de-a lungul indoiturii.

Adăugirea unui scris pe un asemenea act va fi marcată de intreruperea trăsăturii in

locul intersecţiei sau, in cazul scrierii cu cerneală, de difuzia acestuia.

2.4.Falsul prin contrafacerea scrisului

Contrafacerea textelor are o frecventă mai mică decât contrafacerea semnăturilor si se

intâlneşte, de obicei, la texte foarte scurte, rezoluţii, menţiuni ( de tipul ,, Am primit ” , ,,Se

aproba ” ), la cifre, mai ales in cazul adăugirii acestora, cu care ocazie se incearcă imitarea

celor existente iniţial pe actul respectiv.

Pagina 22 din 79


Imitaţie in scop fraudulos vine in conflict cu deprinderile de scriere ale plastigrafului,

ajunge la un anumit stadiu de consolidare. Acesta va constitui un obstacol in redarea fidelă a

particularităţilor grafismului altei persoane, deoarece deprinderile de scriere sunt relativ

stabile şi nu se pot schimba usor, in totalitatea lor, după vointa scriptorului.

Operatia de copiere constă in reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea

unor mijloace ajutătoare. Spre deosebire de imitatie, prin copiere se reproduc nu numai forma

semnelor grafice, ci şi proporţile dimensionale, plasamentul elementelor grafice.

SECŢIUNEA a 3-a :SEMNĂTURA CA OBIECT AL CERCETĂRILOR

CRIMINALISTICE

Conform definiţiei DICŢIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII

ROMÂNE,semnătura este ,,numele unei persoane scris de propria sa mâna sub textul unui act

special, al unei scrisor i”.

Semnătura de tip grafic reprezintă mai mult un mijloc de atestare a identităţii

persoanei, fiind o manifestare de vointă a scriptorului in vederea apariţiei, modificării sau

stingerii unui raport juridic.

Individualitatea semnăturii este una dintre proprietăţile acesteia ce face posibilă

identificarea autorului şi se bazează pe calitatea semnăturii de a fi proprie unei anumite

persoane şi in acelasi timp diferită de oricare alta. După cum un om constituie o creaţie unică

printre semenii săi, la fel semnătura acestuia se va deosebi de semnăturile tuturor celorlalte

persoane.

Incă din primele faze de formare, semnătura e bine particularizată datorită faptului că

reflectă caracterul individual al scrisului din care rezidă. Acestor note grafice, puternic

individualizate pe care semnătura le ,, moşteneşte” incă de la inceput de la scris, vor aduce

contribuţia originalitatea construcţiilor induse de autor, modificările survenite in urma

exersării repetate, starea psihico-fiziologică a autorului in timpul formării deprinderii,

influenta mediului extern.

Semnătura nu are un caracter individual. Ea are şi proprietatea de a se menţine

constantă in sensul ca grupul de particularităti care o definesc subzidă timp indelungat in

acelaşi ansamblu. Această insuşire este denumită stabilitate.

Formarea stereotipului dinamic are drept consecintă automatizarea miscărilor

scripturale, ceea ce face ca semnătura să-şi păstreze aceleaşi caracteristici la fiecare execuţie.

Pagina 23 din 79


In acelaşi timp se constată că deprinderea formată manifestă mobilitate şi elasticitate pentru a

se putea menţine ca atare in condiţile unor schimbări ale mediului intern şi extern care se

repercutează asupra sa .

Aceasta posibilitate determina fenomenul de variabilitate naturală a scrisului.

Mecanismul semnăturii va reflecta tendinţa generală a fenomenelor vieţii de a nu se repeta

mecanic sub nici o forma. Aceasta face ca semnăturile aceleiaşi persoane să prezinte intre ele

unele deosebiri fiind imposibilă execuţia a două semnături identice. Acest aspect

carcterizează chiar şi semnăturile executate in serie (una după alta) sau la mici intervale de

timp, e vorba de aşa numita variabilitate de moment a semnăturii.

Dar automatizarea mişcărilor prin care se realizează o semnătură nu va permite

apariţia unor elemente total diferite de cele manifestate in mod obisnuit. Astfel, de exemplu,

elementele constant unghiulare din alcătuirea unei semnături nu se vor transforma ca efect al

unei variabilităţi in semnele arcadate.

In privinţa manifestării variabilităţii este constatat faptul că aceasta vizează mai mult

anumite semne grafice decat altele. Acţiunea variabilităţii nu vizează la fiecare execuţie toate

caracteristicile definitorii ale semnăturii, ci doar o parte din acestea. Graţie acestei forme de

manifestare, o semnătura va prezenta intodeauna o grupare de carcterisţici operante, chiar

dacă ansamblul respectiv nu va avea de fiecare dată aceeaşi alcătuire.

Caracterul automat al gestului de a semna, schematizarea şi prescurtarea pe care le

induce acţiunii, eliminânâd tot ceea ce este de prisos pentru desfăsurarea acesteia conferă

semnăturii insuşirea de a reflecta naturaletea executiei.

Noţiunea de naturaleţe inseamnă toate atributele pe care le generează un act grafic

liber, adică bazat pe deprindere consolidată in timp.

Naturaleţea de execuţie a unei semnături nu trebuie confundată cu autenticitatea

acesteia, notiune ce exprimă calitatea unei semnături de a aparţine in mod cert unei anumite

persoane, insuşirea de a fi proprie acelui individ şi nu altuia.

In plan grafic, atributul autenticiţătii s-ar putea traduce prin capacitatea oricărei

semnături de a reda intr-o imagine aparent simplă, un grup de caracteristici, irepetabil in

ansamblul sau, ce confera constructiei unicitatea sa inconfundabilă.

Ca orice deprindere, gestul de a semna se desfăsoara liber, cu spontaneitate,

imprejurare ce imprimă oricărei semnătura autentcă, constituind un atribut esenţial al

acesteia.

Pagina 24 din 79


SECŢIUNEA a 4-a:EXAMINAREA SEPARATĂ ŞI COMPARATIVĂ A

SEMNĂTURILOR

1.Examinarea separată a semnăturilor

O primă cercetare a semnăturii ce face obiectul experitzei va avea caracterul unei

identificări de gen, adică se va urmări dacă grafismul respectiv reprezintă intr-adevăr o

semnătură sau are o altă semnificaţie.

Practica de expertiză a stabilit o serie de caracteristici şi elemente care sunt in măsură

să releve caracterul natural de execuţie al unei semnături:

-dinamismul execuţiei: aspectul dinamic al unei semnături este conferit de actiunea

conjugată a mai multor agenţi:ritmul rapid al execuţiei , energia şi impetuozitatea cu care sunt

trasate majoritatea elementelor componente;

-dezinvoltura execuţiei: semnătura pare să fie executată fără efort.Firul grafic se

desfăşoară cu usurinţă, semnele componente, chiar şi cele complicate sunt conturate precis,

fără nici cea mai mică ezitare.Legaturile dintre acestea demonstrează un nivel ridicat de

automatizare;

-dublarea traseului : fenomenul apare, in special, la semnăturile trasate cu peniţa.

Este intâlnit mai rar la grafismele trasate cu creionul sau alte instrumente de scriere;

-neimprimări ale materialului de scriere: traseul semnăturii prezintă porţiuni in care

materialul de scriere nu s-a imprimat sau aderat foarte slab la suprafata hârtiei, fapt datorat

uscării sau insuficienţei cernelii sau pastei ori anumitor defecţiuni de imprimare ale

instrumentului scriptural;

-discontinuităţi ale traseului: de-a lungul traseului semnăturii apar discontinuităţi. Intr-

un anumit punct vârful instrumentului scriptural părăseşte suprafata hârtiei, face un drum

scurt prin aer şi apoi continuă trăsătura pe traiectoria sa initială;

-variaţile de calibru ale firului grafic : semnăturile trase cu spontaneitate prezintă un

traseu nuanţat. Variaţiile de echilibru, ce reflectă sugestiv o activitate naturală, sunt cel mai

bine puse in evidentă la semnăturile trasate cu peniţa;

-acurateţea trăsăturilor curbei si lanţurilor: acestea apar frecvent in alcatuirea

semnăturilor. Atunci când sunt executate cu o mare dexteritate ele reflectă o acţiune

automatizată şi o bună coordonare;

-inundarea unor detalii: fenomenul de umplere cu material de scriere ( pastă sau

cerneală ) a laturilor fine se poate produce datorită unei apăsări exagerate asupra

Pagina 25 din 79


instrumentului scriptural sau unor defecţiuni ale acestuia ce permit emisia unei cantităţi mai

mari de substanţă colorată decât ar fi necesar.

Stabilirea caracterului natural al unei semnături ridică şi problema dacă aceasta reţine

sau nu elemente de autenticitate.

Conform unei opinii impărtăşite in domeniu, acestea le prezintă

anumite ,,semne”grafice a căror execuţie ea putea fi atribuită cu greu altei persoane decât

imperfecţiuni ale trăsăturilor datorate altor cauze decât falsul:

-prezenţa ,,firelor de păianjăn” sau ,,micii peri” cum le spunea Crepieux sunt

trăsături eterate ce au cateodată aspectul unor linii inclinate şi sunt intâlnite la semnăturile

persoanelor in vârstă;

-rectificări de semne grafice făcute ,,la vedere”: pot fi considerate şi ,, libertăti pe care

şi le permite doar titularul”.Sunt executate ingrijit, discret, cu intentia clară de a trece

neobservate;

-executia repetată a aceluiaşi semn grafic;

-tremurăturile naturale ale firului grafic;

-executia cu zgârierea şi ruperea hârtiei.

2.Executarea comparativă a semnăturilor

Examinările comparative includ operatiuni complexe, de mare importanţă in cadrul

investigaţiei de verificare a autenticităţii unei semnături. Ca atare, acestea nu pot fi efectuate

in mod arbitrar ci se desfăşoară intr-un anumit cadru, cu respectarea unor reguli a caror

valabilitate a fost probată in activitatea practică de expertiză.

O primă regulă se referă la direcţia de pornire a examinărilor comparative. Analiza va

avea un punct de pornire tabloul de caracteristici ale semnăturilor de provenienţă certă,

obtinut pe calea inducţiei, adică prin ridicarea la general după analiza succesivă a cazurilor

particulare, procedeu ce permite relevarea caracteristicilor de esenţă şi disocierea lor fată de

elementele intâmplătoare, neesenţiale.

Exista cerinţe ca examinarea să cuprindă toate caracteristicile grafice etalate de

semnăturile comparate.,,Concluzia finala va trebui intotdeauna sa fie bazata pe combinaţia

tuturor caracteristicilor generale si speciale si nu pe cateva caracteristici separate oricat de

valoroase ar fi acestea”1.

1 L.Ionescu,Op.Cit.,pag.144

Pagina 26 din 79


A treia regulă se referă la ordinea in care urmează să fie examinate comparativ

caracteristicile grafice, se consideră că analizele trebuie să inceapă cu caracteristicile de ordin

general şi să continue cu cele de ordin particular. Există câteva ipoteze in cazul ipotezei

execuţiei din fantezie, se vor verifica cu precădere alcătuirea şi caracteristicile grafotehnice.

La ipoteza imitaţiei libere, vor fi examinate in mod special alcătuirea, dimensiunea semnelor

componente, raporturile lor poziţionale.In ipoteza copierii vor fi examinate in mod special

alcătuirea, dimensiunea semnelor componente, raporturile lor poziţionale. In ipoteza copierii

vor fi executate prioritar caracteristicile execuţiei, modul de incepere a semnelor grafice, iar

ipoteza imitaţiei senile impune verificarea caracteristicilor execuţiei, raporturile de ordin

dimensional ale smnelor grafice, inclinarea acestora, modul lor de incepere şi de finalizare.

SECŢIUNEA a 5-a: IDENTIFICAREA SEMNĂTURILOR FALSE

Posibilitătile de identificare ale autorului unei semnături falsificate depind de

procedeul de contrafacere folosit. Referitor la aceasta problemă, in literatura de specialitate se

afirmă ca modalităţi de falsificare copierea sau imitaţia servilă care nu permit stabilirea

autorului; in schimb grafismele obţinute prin alte tehnici ( imitaţie liberă, execuţie din

fantezie, deghizare ) oferă şansa identificării plastografului. Aceasta poate fi mai mare sau

mai mică in funcţie de elementele proprii autorului pe care le reţine semnătura falsificată.

1.Semnăturile false prin copiere

La stabilirea autorului unei semnături se intampina dificultăţi datorita specificului

copierii care presupune redare fidela a unei forme grafice straină scriptorului. Scriptorul isi va

abandona temporar propriile deprinderi grafice limitându-se la actul, mai mult sau mai puţin

mecanic , de urmărire a unor construcţii care nu ii sunt familiare.

Chiar dacă, in general, autorul unei copieri nu poate fi stabilit, grafismele obţinute

prin acest procedeu pot oferi uneori date interesante despre posibilităţile sale scripturale.

De exemplu, copierea reusită a unei semnături complicate va trăda un scriptor cu o

grafie evoluată. Invers, o copiere grosiera va pune in evidenţă o persoana având un nivel

scriptural mediocru.

2.Semnăturile falsificate prin imitaţie

Pagina 27 din 79


Falsificate prin imitaţie servilă

Necesită o tehnică de execuţie apropiată de cea a desenului. Ca urmare, grafismele

obţinute prin acest procedeu nu vor prezenta decat foarte rar elementele grafice specifice

autorului, situaţie ce conduce la imposibilitatea identificării lui.

2.2.Falsificate prin imitaţie liberă

Creează un teren favorabil manifestării deprinderilor scripturale ale autorului. Chiar

dacă necesită respectarea modelului s-ar parea ca indrageşte intr-un fel actul grafic, există

sufucient termen liber pentru execuţii grafice cu caracter personal. Acest fel de construcţii

reţin atat elementele analoage celor prezente la semnaăturile autentice, cât şi grafismele de

altă structură, ce pot reprezenta litere, trasee de legătură ce trebuie considerate ca aparţinânâd

falsificatorului.

2.3.Falsificate prin imitaţie dupa execuţii prealabile

Identificarea autorului unei semnături executate printr-un astfel de procedeu este

extrem de dificilă, fiind rareori posibilă datorită faptului că scriptorul, obişnuit, redă modelul

destul de veridic, graţie studiului intreprins asupra acestuia şi exersării repetate.

2.4.Falsificate prin imitaţie liberă din memorie

Pe lânga elementele vag asemănătoare cu cele ale semnăturii autentice, grafismul

realizat pe baza evocării unei imagini străine va conţine şi numeroase elemente din scrisul

falsificatorului, silit să suplinească lacunele memoriei prin ececuţii desfăsurate conform

propriilor sale deprinderi. In acest fel, in alcătuirea grafismului falsificat, pot apărea litere,

trăsături de unire, semne diacritice şi parafe specifice acestuia, care in funcţie de număr şi

valoare se pot intruni intr-un material apt pentru o examinare comparativă şi soldată in multe

cazuri cu identificarea autorului falsului.

Pagina 28 din 79


3.Semnăturile falsificate prin executarea din fantezie

Executate fără nici o reţinere, cu naturaleţe, astfel de semnături vor reflecta

caracteristicile scripturale ale autorului, deosebindu-se radical de semnătura autentică.

Evident că particularităţile grafice ale falsificatorului vor apărea mai clar redate şi in cuantum

mai mare atunci când acesta recurge la tehnica transcrierii parţiale sau chiar totale a unui

nume străin şi se vor rezuma mai mult la situaţii in care plastograful trasează ,,la inspiraţie”

câteva semne ce nu evoca vreo literă.

Grafismele ce reţin in alcătuire semnele grafice propriu-zise oferă premise serioase in

vederea identificării autorului, in schimb la celelalte posibilitatea stabilirii acestuia este mai

mică sau chiar imposibilă, in funcţie de caracteristicile pe care le reţine grafismul respectiv.

CAPITOLUL III

CARACTERISTICI DE IDENTIFICARE A SCRISULUI

SECŢIUNEA a 1-a:CARACTERISTICI GENERALE ALE SCRISULUI

Caracteristicile generale ale scrisului sunt specifice in intregime unei anumite

persoane. Ele dau o reprezentare asupra sistemului de executare grafică a tuturor literelor.

Caracteristicile generale ca atare, fără studierea şi celor particulare, nu pot constitui temeiul

identificării. Ele variază intr-o măsură mai mare decât cele particulare in scrisul unei

persoane şi pot fi modificate intenţionat in mare măsură de falsificatorul unui act.

1.Carateristici ale limbajului ( extragrafice )

In terminologia adoptată de unii experţi, examinarea caracteristicilor limbajului folosit

la redactarea unui text este cunoscută sub denumirea de cercetare logica. Caracteristicile de

acest gen pot fi puse in evidenţa prin analiza conţinutului textului in litigiu, ele relevând:

-Nivelul general de cultură al unei persoane; scăzut dacă se intâlnesc greşeli generale

de ortografie; mediu, când unele cuvinte sunt scrise incorect ; inalt, când se pot intâlni greşeli

făcute din fuga creionului, ca urmare a tendinţei de simplificare, precum şi scrierea greşită a

unor cuvinte străine .

Pagina 29 din 79


-Cunoştinţele intr-o anumită specialitate, estimate pe baza diferiţilor termeni folosiţi

de scriptor.

O alta caracteristică ce defineşte limbajul o constituie stilul expunerii, prin care se

intelege felul compunerii, al redactării şi al legăturilor logice ce stau la baza construcţiei

textului. Se remarcă faptul că stilul de expunere poate prezenta o paletă foarte variată chiar şi

la aceeaşi persoana. Astfel, se poate scrie in stil obisnuit, familiar, literar, ştiinţific,

gazetăreşte.

Vocabularul folosit de scriptor constituie o altă caracteristică de gen ce poate fi

apreciată integral doar la textele de mare amploare. In evaluarea acestei caracteristici vor fi

avute in vedere atât părerea activă ( fondul lexical uzual), cât şi părerea pasivă ( respectiv

cuvintele perimate, arhaismele, expresii vulgare sau de jargon ) .

Alt aspect ce trebuie avut in vedere la cercetarea acestui grup de caracteristici il

constituie ortografia scrisului, indiciu preţios in descoperirea autorulul. Examinarea acestei

caracteritici presupune o cunoaştere perfectă de către experţii grafici a aspectelor evolutive

ale normelor ortografice. De exemplu, folosirea in textul incriminat a unor forme de scriere

din uz constituie o caracteristică ce poate indica vârsta scriptorului.

2.Caracteristici ale configuraţiei

Caracteristicile topografice sunt particularităţi ale amplasării textului sau unor părti

ale sale pe suport. Aprecierea stabilităţii acestor caracteristici este condiţionată de existenţa

unor texte mari ca volum, intocmite in cursul unei scrieri libere.

O prima caracteristică topografică este existenţă sau lipsa unor margini in textul

manuscrisului. Din acest punct de vedere putem intâlni următoarele situaţii: text

sinistromarginat, text dextromarginat, text incadrat şi text nemarginat.

Mărimea alineatelor prin care se stabilesc paragrafele constituie o altă caracteristica

topografică, ca şi mărimea intervalelor dintre rânduri şi care se stabileşte numai la textele

intocmite pe hârtia neliniată, in functie de distanţa la care sunt amplasate rândurile din

manuscris.

Indiferent dacă suportul este liniat sau nu, trebuie avut in vedere şi spaţiul existent

intre cuvintele pe acelaşi rând, criteriu după care scrisul poate fi : normal, inghesuit şi larg

( spaţiat ). Scrisul cu spaţii normale este acela in care distanţa dintre cuvinte este aproximativ

Pagina 30 din 79


egală cu un corp de literă nedepansată. La scrisul inghesuit, distanţa respectivă este mai mică,

iar la cel spaţiat este mai mare.

Tot o caracteristica topografică este considerată şi orientarea rândurilor in raport cu

secţiunea orizontalaă a suportului manuscrisului. Din acest punct de vedere rândurile pot fi:

orizontale, ascendente şi descendente.

In aceeaşi grupa de caracteristici este inclusă şi forma liniei rândului. La textele scrise

pe hârtie liniată se poate lua in consideratie şi aşezarea rândului in text in raport cu liniatura

hârtiei.

La caracterizarea din punct de vedere topografic a unui text va fi avută in vedere şi

asezarea topografică a semnelor accesorii. Sunt de reţinut la acest grup de caracteristici

următoarele aspecte: poziţia şi modul de scriere a datei; poziţia semnăturii; poziţia şi forma

semnului de paginare; poziţia titlului şi modul de amplasare a adresei; poziţia şi forma

semnului de trecere de pe o pagină pe cealaltă; modul de despărtire a cuvintelor in silabe.

3.Caracteristici ale formei şi miscării

I.Dimensiunea

1.Realtivă

Scrisul mic are inălţimea minusculelor nedepasante (a, c, e, i, m, n, o, r, s, u si v) sub

2mm.

Fig.1.Scris mic

Scrisul mijlociu ( mediu ) are inalţimea literelor nedepasante intre 2-4mm.

Pagina 31 din 79


Fig.2.Scris mijlociu ( mediu )

Fig.3.Scris mare

2.Absolută

Scrisul pătrat are inalţimea literelor minuscule ( in special ovalele ,,a” si ,,o”),

aproximativ egală cu lătimea lor.

Fig.4.Scris pătrat

Scrisul dreptunghiular – inalt- are inălţimea literelor minuscule (cele din ovale) mai

mare vizibil decât lătimea lor.

Pagina 32 din 79


Fig.5.Scrisul dreptunghiular-inalt

Scrisul dreptunghiular – lăţit- are inălţimea literelor (ovalelor ) mai mare vizibil decât

inălţimea.

Fig.6.Scrisul dreptunghiular-lăţit

3.Continuitatea dimensiunii

Scrisul egal se caracterizează prin inălţimea literelor depasante şi nedepasante

neschimbată, adică dimensiunea literelor nedepasante cât şi a celor depasante este egala cu

marimea.

Fig.7.Scrisul egal

Scrisul crescând ( ingladiat ) se caracterizează prin cresterea treptată a literelor spre

finalul cuvântului.

Pagina 33 din 79


Fig.8.Scrisul crescând

Scrisul descrescând ( gladiolat ) se caracterizează prin micsorarea treptată a literelor

spre finalul cuvântului.

Fig.9.Scrisul descrescând

Scrisul filiform se caracterizează prin inăltimea literelor şi in interiorul cuvântului.

Fig.10.Scrisul filiform

4.Depasante

Scrisul cu deoasante superioare normale ( conform modelului caligrafic ) are

inăltimea acestora egală cu aproximativ două corpuri şi jumătate de literă nedepasantă.

Pagina 34 din 79


Fig.11.Scrisul cu depasante superioare normale

Scrisul cu depasante superioare supraînălţate, are lungimea acestora disproportionată

depăsind in mod vizibil două corpuri şi jumătate de literă nedepasantă.

Fig.12.Scrisul cu depasante superioare supraînălţate

Scrisul ce depasante inferioare subînălţate, are lungimea acestora aproape egala cu

inalţimea literelor nedepasante. De regula acestea sunt mai mari cu o jumătate de corp decât

literele nedepasante.

Fig.13.Scrisul cu depasante inferioare subînălţate

Scrisul cu depasante inferioare normale ( conform modelului caligrafic ) , are

lungimea acestora egală cu aproximativ două corpuri şi jumătate de literă nedepasantă.

Pagina 35 din 79


Fig.14.Scrisul cu depasante inferioare normale

Scrisul cu depasante inferioare prelungite se caracterizează prin mărimea acestora mai

mult de două corpuri şi jumătate decât literele nedepasante.De regulă, prelungirea este vizibil

scoasă in evidenţă.

Fig.15.Scrisul cu depasante inferioare prelungite

Scrisul cu depasante inferioare prescurtate la lungimea acestora exagerat de

micşorată, ajungând la linia de bază a scrisului.

Fig.16.Scrisul cu depasante inferioare prescurtate

5.Raportul dintre majuscule şi minuscule

Pagina 36 din 79


Raportul normal dintre majuscule şi minuscule este atunci când literele mari au

dimensiunea egală cu doua corpuri şi jumă a unei litere mici nedepasante.

Fig.17.Raportul normal

Raportul superior este atunci când majusculele, prin prelungirea lor disproporţionată,

depăşesc două corpuri şi jumătate de literă minusculă nedepasantă.

Fig.18.Raportul superior

Raportul inferior este atunci când majusculele, prin prescurtarea lor exagerată, se

apropie de mărimea literelor nedepasante.

Fig.19.Raportul inferior

Pagina 37 din 79


6.Lungimea scrisului

Srisul dilatat este acela in care literele sunt exagerat de lăţite, iar intervalul dintre

acestea este mai mare decât o jumătate de corp de literă minusculă nedepasantă.

Fig.20.Scrisul dilatat

Scrisul strâns se caracterizează prin intervalul foarte mic intre litere, acestea

apropiindu-se intre ele mai mult decât o jumătate de corp de literă minusculă nedepasantă.

Fig.21.Scrisul strâns

Scrisul cu spaţii normale este acela in care distanţa dintre ele este aproximativ egală

cu o jumătate de corp a unei litere minuscule ndepasante.

Fig.22.Scrisul cu spaţii normale

Pagina 38 din 79


7.Spaţierea scrisului

Scrisul cu spaţii normale este acela in care distanţa dintre cuvinte e aproximativ egală

cu un corp de literă minusculă nedepasantă, iar cel dintre rânduri respectă distanţa impusă de

linierea inatlnită la caietele dictando.

Fig.23.Scrisul cu spaţii normale

La scrisul inghesuit spaţiul dintre cuvinte e mai mic decât un corp de literă

nedepasantă , iar rândurile sunt foarte lipite unele de altele. Depasantele si majusculele

intretaie uneori rândurile alăturate

Fig.24.Scrisul cu spaţii reduse

Scrisul spaţiat are distanţă dintre cuvinte mai mare decât un corp de literă , iar

rândurile sunt foarte departate unele de altele.

Pagina 39 din 79


Fig.25.Scrisul cu spaţii mari

8.Amplitudinea scrisului

Scrisul se caraterizează prin cresterea dimensiunii relative, precum şi prin miscări ale

mâinii foarte largi, materializate in bare şi finale prelungite.

Fig.26.Scrisul amplificat

Scrisul sobru este acela la care o miscare nu este executată in plus.Punctuaţia este

aşezata normal, viteza redusă, trăsăturile sunt stăpânite.

Fig.27.Scrisul sobru

Scrisul normal se caracterizează prin mişcari controlate, reţinute, barele şi finalele

având dimensiuni normale.

Pagina 40 din 79


Fig.28.Scrisul cu amplitudine normal

II.Direcţia

1.Inclinaţia scrisului

Scrisul aliniat spre dreapta se caracterizează printr-o inclinaţie a axelor sub un unghi

care variaza de la aproximativ 45 grade ( spre marginea din dreapta a colii de hârtie pe care se

scrie ) pâna la 90 de grade. Măsurarea se efectuează cu raportorul care se fixează cu baza pe

linia scrisului şi prelungirea depasamentelor ne va indica gradul de inclinatie.

Fig.23.Scrisul inclinat spre dreapta

Scrisul răsturnat se caracterizează prin inclinarea trăsăturilor spre stânga colii de

hartie pe care se scrie. Inclinatia variază sub un unghi de circa 30 de grade şi sunt in general

mai rar intâlnite.

Pagina 41 din 79


Fig.30.Scrisul răsturnat

Scrisul vertical are literele aproape perpendiculare pe linia de baza acest scris

oscilează sub un unghi de circa 10 grade( intre 85 grade şi 95 grade )

Fig.31.Scrisul vertical

Scrisul in evantai se caracterizează prin litere răsturnate, verticale şi inclinaţia spre

dreapta in cadrul unui singur cuvant. De aici şi denumirea de evantai. Această caracteristică,

fiind rar intalnită, are o valoare deosebit de mare.

Fig.31.Scrisul in evantai

2.Constanţa inclinaţiei

Scrisul cu inclinaţie constantă, o inclinare uniformă pe tot parcursul textului.

Fig.33.Scrisul cu inclinaţie constantă

Pagina 42 din 79


Scrisul cu inclinaţie inconstantă se caracterizează prin orientarea literelor când spre

stânga, când spre dreapta sau verical. Această caracteristică o putem intâlni fie in cadrul

aceluiaşi cuvânt, fie in grupe de cuvinte sau rânduri acest scris este asemănător celui in

evantai.

Fig.34.Scrisul cu inclinaţie inconstantă

3.Direcţia rândurilor

Rânduri orizontale, cuvintele nu inregistrează faţă de linia de baza a scrisului decât

neinsemnate schimbări de nivel

Fig.33.Scrisul cu rânduri orizontale

Rânduri coborâte ( descendente ), rândurile pierzându-şi orizontalitatea faţa de

marginea de sus sau de jos a hârtiei se indreapta spre in jos ( dreapta ).

Fig.36.Scrisul cu rânduri descendente

Pagina 43 din 79


Scrisul suitoare ( ascendente ), e scrisul care infătişeaza reversul scrisului descendent,

adică urcă spre coltul din dreapta hârtiei.

Fig.37.Scrisul cu rânduri suitoare

4.Forma rândurilor

Rândurile şerpuitoare, abătându-se de la linia de bază a scrisului, capată forma unei

linii ondulate.

Fig.38.Scrisul cu rânduri şerpuitoare

Rânduri săltărete, cuvintele sunt executate pe linia de baza a scrisului in formă de

trepte.

Pagina 44 din 79


Fig.39.Scrisul cu rânduri săltărete

Rândurile concave, rândurile debutează printr-o coborare şi o urcare lentă oprită la

nivelul debutului. Aceste rânduri au forma unei frânghii neintinse.

Fig.40.Scrisul cu rânduri concave

Rânduri convexe, sunt reversul rândurilor concave. Aceste rânduri au forma unui disc.

Fig.41.Scrisul cu rânduri convexe

5.Orientarea după finale

Scrisul progresiv se caracterizează prin finale şi bare orientate spre partea din dreapta

colii de hârtie.

Pagina 45 din 79


Fig.42.Scrisul progresiv

Scrisul regresiv se caracterizează prin finale orientate spre partea din stânga a colii de

hârtie pe care este aşternut.

Fig.43.Scrisul regresiv

III.Forma

Este caracteristica grafică in care se analizează automatismul, evoluţia şi forma de

execuţie a scrisului. Această caracteristică are o importanţă foarte mare in analiza grafică

intrucât numai după evolutie se pot face trieri rapide in stocuri mari de scripte

La aceasta clasă analizam următoarele caracteristici grafice:

1.Arcuirea

Scrisul arcadiform are partea superioară a literelor ,,m” şi ,,n” minuscule executate

sub forma unor curbe convexe.

Pagina 46 din 79


Fig.44.Scrisul arcadiform

Srisul unghiular are partea superioară a literelor ,,m” şi ,,n” minuscule executate sub

forma unor trăsături unghiulare.

Fig.44.Scrisul unghiular

Scrisul semiunghiular, are partea superioară a literelor ,,m” şi ,,n” minuscule

executate sub forma unor trăsături foarte usor rotunjite, adică situata intre trăsăturile

unghiulare şi arcadiforme.

Fig.46.Scrisul semiunghiular

Scrisul ghirlandoform, are partea inferioară a literelor ,,m” şi ,,n” transformate in

trăsături concave.

Pagina 47 din 79


Fig.47.Scrisul ghirlandoform

Scrisul mixt , minusculele sunt variate – arcade, semiunghi, ghiralndă , semiunghiular.

Fig.48.Scrisul mixt

2.Forma execuţiei literelor

Scrisul cursiv este scrisul obişnuit spontan, aşa cum persoana şi l-a format in timp.

Fig.49.Scrisul cursiv

Scrisul caligrafiat este scrisul specific copiilor in primii ani de scoală. Acesta este

executat cu viteză redusă şi lipsit de omogenitate in legăturile dintre litere.

Pagina 48 din 79


Fig.50.Scrisul caligrafiat(şcolastic)

Scrisul tipografiat ( majuscul sau minuscul ), este scrisul care imita caracterele

scrisului de tipar mare sau mic, dar intr-o forma mult simplificată, păstrând adesea elementele

scrisului cursiv.

Fig.51.Scrisul tipografiat

3.Simplitatea

Scrisul simplu este lipsit de combinaţii şi trăsături inutile, fără insă ca prin aceasta să

se atingă vizibilitatea lui.

Fig.52.Scrisul simplu

Scrisul combinat se caracterizează prin unirea unor trăsături in executarea literelor cu

scopul de a mări viteză de executie. Acest scris este specific persoanelor cu multă indemânare

in mânuirea instrumentului de scris.

Pagina 49 din 79


Fig.53.Scrisul combinat

Scrisul combinat ( inzorzonat ) se caracterizează prin trăsături in plus fată de cele

stabilite de reguli caligrafice. Acestea sunt introduse in special la majuscule şi la literele de

debut.

Fig.54.Scrisul complicat

4.Naturaleţea

Scrisul natural se caracterizează prin trăsături degajate, sigurantă şi spontaneitate.

Fig.55.Scrisul natural

Scrisul deghizat se carcterizează prin forma instabilă a dimensiunii, inclinaţia, viteza,

presiunea şi continuitatea.De asemenea, pe lânga dominantele grafice generale sunt

modificate şi unele caracteristici individuale. Dacă textul este redus, deghizarea se realizează

aproape in intregime.

Pagina 50 din 79


Fig.56.Scrisul deghizat

5.Evoluţia

Scrisul de evoluţie inferioară se caracterizează prin mişcări nesigure, desenul literelor

incorect executat, compozitia confuză, nerespectarea regulilor gramaticale

Fig.57.Scrisul de evoluţie inferioară

Scrisul de evoluţie medie se caracterizează prin trăsături simple, executate cu un

oarecare grad de sigurantă, desenul literelor este relativ corect executat, compoziţia textului

destul de clară şi in general respectate principalele reguli gramaticale.

Fig.58.Scrisul de evoluţie medie

Pagina 51 din 79


Scrisul de evoluţie superioară se caracterizează prin trăsături sigure, combinaţii intre

litere şi compoziţia textului de un inalt nivel intelectual.

Fig.59.Scrisul de evoluţie superioară

IV.Presiunea

Este caracteristica grafică in care se analizează presiunea exercitată de scriptor asupra

instrumentului scriptural, precum şi felul cum această presiune este repartizată pe ducte. De

asemenea, in cadrul acestei clase se analizează forma şi grosimea ductelor.

1.Apăsarea

Scrisul apăsat se caracterizează prin formarea unui sanţ lasat in masa de hârtie de

instrumentul de scris. Dacă postamentul pe care se scrie nu este rigid, pe spatele hârtiei apar

proeminent trăsăturile lasate de instrumentul scriptural.

Fig.60.Scrisul apăsat

Scrisul executat cu presiune moderată se caracterizează prin trăsături mai lent apăsate,

astfel ca şantul sau contururile de pe spatele hârtiei sunt mai putin pronunţate.

Pagina 52 din 79


Fig.61.Scrisul executat cu presiune moderată

Scrisul executat cu presiune eterată se caracterizează prin trăsături foarte slab

imprimate, instrumentul de scriere abia atingând coala de hârtie.

Fig.62.Scrisul executat cu presiune eterată

2.Constanţa apăsării

Scrisul executat cu presiune uniformă are caracteristic intregul traseu uniform.

Fig.63.Scrisul executat cu presiune uniformă

Scrisul executat cu presiune neuniformă se caracterizează prin apăsare alternativă pe

ducte. De regulă, trăsăturile suitoare sunt mai eterate pe când cele coborâte sunt mai apăsate.

Fig.64.Scrisul executat cu presiune neuniformă

Pagina 53 din 79


3.Forma ductelor

Scrisul cu ducte ascuţite se caracterizează prin finale prelungite şi subţiate progresiv

spre dreapta. Acelaşi aspect il intâlnim şi la barele plasate pe depasanta ,,t”.

Fig.65.Scrisul cu finale şi bare ascuţite

Scrisul cu ducte măciucite se caraterizează prin finale ingroşate. Acelasi aspect il

intâlnim la barele depasantelor ,,t” şi la unele semne diacritice.

Fig.66.Scrisul cu finale măciucite

Scrisul cu ducte cilindrice are carcteristici atât suitoare, cât şi cele coborâtoare

executate uniform.

Fig.67.Scrisul cu ducte cilindrice

Scrisul cu ducte fusiforme se caraterizează prin ingroşarea trăsăturilor coborâtoare,

acestea căpătând de regula forma unui fus.

Pagina 54 din 79


Fig.68.Scrisul cu ducte fusiforme

4.Grosimea ductelor

Scrisul cu ducte subţiri este executat cu trăsături foarte fine, dar are desenul literelor

clar conturat.

Fig.69.Scrisul cu ducte subţiri

Scrisul cu ducte groase se caracterizează prin ingroşarea exagerată a trăsăturilor , din

această cauză uneori dedublările şi buclele luând aspectul scrisului imbâcsit.

Fig.70.Scrisul cu ducte groase

Scrisul cu ducte normale este executat prin trăsături de grosime normală fată de

dimensiunea instrumentului folosit şi de presiunea exercitată de aceasta asupra colii de hârtie.

Pagina 55 din 79


Fig.71.Scrisul cu ducte normale

5.Limpezirea scrisului

Scrisul limpede se caracterizează prin spatiul din interiorul buclelor, laturilor şi

dedublărilor absolut curat, neumplut cu cerneală.

Fig.72.Scrisul limpede

Scrisul imbâcsit se caracterizează prin imbâcsirea buclelor, laturilor şi dedublărilor.

Este reversul scrisului limpede. Este suficient ca numai o parte din litere sa fie imbâcsite.

Fig.73.Scrisul imbâcsit

Scrisul retuşat are caracteristic traseul literelor - total sau partial - retuşat, adică scrisul

iniţial este acoperit de alte trăsături cu scopul de a obţine unele parţi din literă mai ingroşate

sau pentru a nu se putea delimita primul contur in vederea identificării.

Pagina 56 din 79


Fig.74.Scrisul retuşat

V.Viteza

Viteza scrisului este caracteristica grafică generală in care se analizează viteza şi

siguranta de execuţie a scrisului, a felului cum sunt executate literele şi semnele diacritice şi

celelate trăsături auxiliare.

1.Viteza de execuţie

Scrisul rapid se caraterizează prin executarea in viteză a tuturor trăsăturilor. Astfel

finalele devin prelungite şi ascuţite, barele pe depasanta ,,t” se deplasează spre dreapta ,

semnele diacritice se transformă in linii şi in general scrisul devine filiform.

Fig.75.Scrisul executat cu viteza rapidă

Scrisul executat cu viteză moderată se caracterizează prin mişcari lente şi uniforme,

finalele sunt trasate normal, semnele diacritice au forma obişnuită şi sunt juxtapus plasate, iar

lungimea barelor pe depasante ,,t” sunt, de asemenea, normale.

Fig.76.Scrisul executat cu viteza moderata

Pagina 57 din 79


Scrisul executat cu viteză redusă ( incet ) se remarcă prin stângăcie in desenarea

literelor, multiple opriri, retuşari, presiune mai accentuată.

Fig.77.Scrisul executat cu viteză redusă

2.Siguranţa execuţiei

Scrisul precis are toate trăsăturile executate cu siguranţă, nu se observă nici un fel de

ezitări.

Fig.78.Scrisul precis

Scrisul imprecis are traseul plin de ezitari, literele sunt executate cu multă greutate,

nesigurantă, desenarea acestora făcându-se incorect sau incomplet.

Fig.79.Scrisul imprecis

Pagina 58 din 79


Scrisul studiat se remarcă prin trăsături executate cu mult calm, cu multă

neregularitate, deşi viteza de execuţie este relativ mare.Aceste scrisuri sunt intâlnite atunci

când se scriu de regulă unele anonime.

Fig.80.Scrisul studiat

VI.Continuitatea

In această caracteristică grafică generală se apreciază gradul de legătură dintre litere,

inchiderea ovalelor şi felul cum se execută articulaţia dintre litere.

1.Legătura scrisului

Scrisul legat continuu este acela in care literele dintr-un cuvânt sunt legate intre ele.

Se apreciază că sunt legate intre ele şi atunci când grupele de litere de cuvinte mai mari sunt 5

si 6 .Se exceptează intreruperile determinate de executarea unor semne auxiliare ale literelor.

Fig.81.Scrisul legat

Scrisul grupat este acela in care intâlnim grupe formate de cate 3 sau 4 litere cel putin.

Pagina 59 din 79


Fig.82.Scrisul grupat

Scrisul tocat este acela in care fiecare literă din cadrul cuvintelor este executată prin

miscare distinctă. La acest scris este asimilat şi acela in care se gasesc uneori grupuri formate

de câte două litere legate.

Fig.83.Scrisul tocat

2.Inchiderea ovalelor

Scrisul cu ovale inchise este acela la care punctele de atac şi oprire al minusculelor a,

o, d, g şi q se suprapun.

Fig.84.Scrisul cu ovale inchise

Scrisul cu ovale deschise (crenelate) este cel la care intre punctele de atac şi de oprire

ale ovalelor mai sus arătate există un mic spatiu. Sunt apreciate ca deschise acele ovale care

sunt sinistrogire intern sau extern, insă punctul de oprire nu face jonctiune cu cel de atac, ci

trece pe langă aceasta la mică distanţă.

Pagina 60 din 79


Fig.85.Scrisul cu ovale deschise

Scrisul lăcătuit este cel cu ovalele literelor menţionate mai sus executate dublu pe o

anumită portiune de oval. De regulă această trăsătura o intâlnim la partea inferioară sau

mediană a ovalului.

Fig.86.Scrisul lăcătuit

3.Articulaţia

Scrisul articulat prin ghirlande este cel in care legatura dintre litere este executată prin

miscari cu aspectul unei curbe.

Fig.87.Scrisul articulat prin ghirlande

Pagina 61 din 79


Scrisul cu articulaţie unghiulară are legătura dintre litere executată prin unghiuri. Din

această cauză, acest gen de scris are un aspect colţuros.

Fig.88.Scrisul cu articulaţie unghiulară

Scrisul in care articulaţia este semiunghiulara este cel in care literele din cadrul

cuvintelor sunt legate intre ele prin trăsături semiunghiulare, adică acestea sunt ceva mai

deschise decât articulaţia unghiulara şi mai inchise decât cea ghirlandoformă.

Fig.89.Scrisul articulat prin semiunghiuri

Scrisul cu articulaţia mixtă este cel in care literele sunt legate intre ele prin alterarea

diferitelor forme de articulaţte.

Fig.90.Scrisul cu articulatie mixta

Pagina 62 din 79


Scrisul cu articulaţie filiforma se remarcă prin executarea unor litere foarte

simplificate şi distantele intre ele, având aspectul unui fir uşor ondulat. Acest gen de scris

este intâlnit in textele executate de medici.

Fig.91.Scrisul cu articulaţie filiformă

VII.Orânduirea

Orânduirea inmănchiază particularitătile scrisului raportate la topografia textului pe

pagină. Din acest punct de vedere se analizează ansamblul scrisului, claritatea, marginalul şi

topografia propriu-zisă a textului.

1.Ansamblul

Scrisul ordonat este cel la care scriptorul se preocupă de orânduirea diferitelor

elemente grafice ca: aliniamentul, spaţii intre rânduri şi direcţia acestora, modul de aşezare a

titlului şi a datei.

Fig.92.Scrisul ordonat

Scrisul dezordonat se caracterizează prin lipsa oricărei preocupări de orânduire a

diferitelor elemente grafice arătate la punctul anterior.

Pagina 63 din 79


Fig.93.Scrisul dezordonat

2.Claritatea

Scrisul citeţ ( lizibil ) este cel in care textul poate fi citeţ in condiţii foarte bune.

Fig.94.Scrisul citeţ

Scrisul neciteţ ( ilizibil ) este apreciat atunci când se descifreaza foarte greu, trebuind

să se deducă ceea ce a dorit scriptorul să comunice.

Fig.95.Scrisul cu neciteţ

Scrisul neiîgrijit se carcterizează prin deficienţe privitoare la amănuntele grafismului,

cum ar fi: omiterea sau plasarea gresită a punctuaţiei şi a semnelor diacritice, omiterea sau

repetarea de litere sau de cuvinte ( gângăvire grafică ) ,intrebuintarea de majuscule in loc de

minuscule sau invers, pete de cerneală , trăsături nejustificate.

Pagina 64 din 79


Fig.96.Scrisul naîngrijit

SECŢIUNEA a 2-a: CARACTERISTICI PARTICULARE ALE SCRISULUI

Caracteristicile individuale ale scrisului sunt deprinderi proprii unei anumite persoane

manifestate in construirea semnelor grafice, considerate separat sau grupate.

Practica expertizei de identificare a scriptorului invederează faptul ca in procesul

examinării trebuie avute in vedere următoarele caracteristici individuale ale scrisului:

1.Construcţia semnelor grafice

Este apreciată de practicieni ca fiind una dintre caracteristicile individuale cele mai

complexe şi revelatoare pentru identificare. Prin construcţia literală sau cifrică se intelege

arhitectonica acestor semne grafice, forma şi modelul utilizate, respectiv ceea ce experţii

grafici denumesc grafotehnia semnului grafic.

In examinarea semnelor grafice şi in aprecierea in ceea ce ele au intr-adevar

carcteristic din punctul de vedere al grafotehnicii se ia ca punct de reper modelul caligrafic ,

retinându-se indeosebi abaterile de la acesta.

Trebuie avut in vedere faptul ca adesea la scrisul aceleiaşi persoane, respectarea

modelului caligrafic alterează cu abateri de la aceasta, după cum cele din urmă pot prezenta

mai multe variante relative la acelaşi semn grafic, caz in care avem de-a face cu asa-numitul

polimorfism grafic.

Examinarea tehnică a construcţiei literelor permite preintâmpinarea greşelilor de

apreciere datorate unor asemănări accidentale ale desenului.

Un alt aspect ce trebuie avut in vedere la aprecierea construcţiei semnelor grafice il

constituie caracterul evolutiv al normelor caligrafice. Este recomandabil ca la examinarea

morfologiei semnelor grafice să fie confruntate litere care ocupă poziţii similare in cadrul

cuvintelor.

Pagina 65 din 79


2.Numărul elementelor constructive

Din care este format un semn grafic reprezintă mai degrabă o problemă de

continuitate a trăsăturilor decât de determinare cantitativă şi se apreciază după schimbările de

direcţie ale mişcării prin unghiuri şi după intreruperi.

Trăsăturile grafice pot fi executate fie separat, prin ridicarea instrumentului

scriptural , fie in mod continuu, fără intrerupere, departajarea lor fiind punctul de schimbare

al direcţiei mişcării.

3.Forma elementelor constructive

Contribuie trăsături in mod substanţial la caracterizarea individualităţii construcţiei

grafice.Formele de baza ale trăsăturilor literale şi cifrele pot fi clasificate astfel:

- trăsături grafice drepte, verticale, oblice şi orizontale ;

- trăsături grafice circulare, complet circulare, semicirculare şi in spirală ;

- trăsături grafice unghiulare ( ascuţite ) ;

- trăsături grafice convexe ( arcade ) ;

- trăsături grafice concave ( ghirlande ) ;

- trăsături grafice ondulate ;

- trăsături grafice ovoide şi buclate, care prezintă o variabilitate destul de mare chiar

in cadrul aceluiaşi scris.

4.Direcţia mişcărilor de redare a construcţiilor grafice

Implică o multitudine de direcţii in cazul aceluiaşi semn.Trăsăturile orizontale pot fi

directionate spre dreapta sau spre stânga.

5.Modul de incepere a semnelor grafice

La aprecierea poziţiei punctului de atac se au in vedere amplasarea acestuia faţă de

linia de bază a scrisului şi distanţa până la centrul conventional al literei. De asemenea, se

anlizează şi amplasarea faţă de aceleaşi puncte de reper a trăsăturii nefuncţionale care

constituie linia de atac a literei, atunci când aceasta este redată.

Pagina 66 din 79


In ceea ce priveşte procedeul de incepere a semnului grafic , exista două situaţii:

- atacarea literei printr-o trăsătura nefunctională ( linie de atac ), menţionată de

normele grafice. Ea precede litera propriu-zisă şi poate avea forme variate ( dreaptă, oblică,

concavă, convexă, ondulată, in trenă ). Deoarece este nefuncţională, nu se consideră gramă.

- redarea directă a traseului literei, renuntându-se la trăsătura preliminară.

6.Modul de finalizare a semnelor grafice

Valoarea de identificare derivă din faptul ca ea constituie elementul cel mai dinamic

al scrisului cursiv, intrucât ritmul de scriere se accentuează, de obicei, fie şi numai in cadrul

unui singur cuvant, atingând maximul de intensitate in ultima parte.

Elemntele particulare ale modului de finalizare sunt date de forma şi sensul de dirijare

ale terminaţiilor, astfel:

- la scrisurile mai reţinute, terminaţiile vor fi mai scurte, având tendinţa de amputare

sau de a prezenta sub forma de croşet, care poate fi rotunjit sau unghiular.

- la scrisurile dinamogene, terminaţiile vor fii trasate in mod energic, divizate

orizontal , in jos sau in sus ( drept sau oblic ) .

7.Legarea semnelor grafice şi a elementelor acestora

Se limitează la aria construcţiei grafice, adică la modul de legare a elementelor grafice

componente ale unei litere, precum şi a literelor alăturate.

La această caracteristică a scrisului cursiv se pot examina in mod comparativ o serie

de elemente, ca: modul de legare şi forma trăsăturilor de unire, care pot avea diferite

configuraţii: drepte, unghiulare, arcade, ghirlande.

De asemnea se vor analiza spaţiul afectat intreruperii, precum şi faptul dacă

intreruperea se repetă pe tot parcursul srierii.

8.Dimensiunea semnelor grafice şi a elementelor lor componente

Relevant pentru identificare este mai ales raportul dintre dimensiunile constructive ale

literelor sau dintre acestea şi ansamblul cuvântului. In unele scrisuri, dimensiunile semnelor

Pagina 67 din 79


grafice variază după plasamentul lor in cadrul cuvintelor sau după combinatia literală in care

sunt incluse.

9.Modul de repartizare a presiunii

Poate fi analizat atunci când scrisul prezintă o calibrare diferită a ductelor. In

aprecierea aspectelor relative la presiune, potrivit legilor miscărilor grafice, trăsăturile

ascendente sunt mai subtiri decât cele descendente. Modul de repartizare a presiunii este o

caracteristică strict individuală, care poate avea contribuţie insemnată la identificarea

scriptorului.

10. Modul de scriere a unor componente accesorii ale semnelor grafice

La analiza acestui grup de carcteristici sunt avute in vedere elemente care fac parte

din construcţia literelor, dar traseul lor este redat de obicei independent ( liniile de barare,

semnele diacritice, sedilele, accentele ), ca şi semnele grafice accesorii ( semne de punctuaţie,

de subliniere ).Toate aceste componente se examinează din punct de vedere al formei,

plasamentului, directiei de trasare şi legării de finalul literelor la care sunt ataşate sau de

literele următoare.

11.Modul de scriere a unor menţiuni

Cum ar fi datele calendaristice, operaţiile matematice, abrevierile , numerotarea ,

incheierea paginilor şi bifările pot uneori contribui la identificarea scriptorului.

CAPITOLUL IV

EXAMINAREA COMPARATIVĂ A CARACTERISTICILOR SCRISULUI

SECŢIUNEA a 1-a: METODA DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ A

SCRISULUI

Identificarea scriptorului respectiv este scopul principal al examinării criminalistice a

scrisului. Există urmatoarele probleme in cadrul efectuarii expertizelor grafice:

Pagina 68 din 79


- dacă o semnatură falsificată sau realizată pe un nume fictiv a fost executată de catre

persoana presupusă a fi autor ;

- dacă un text a fost scris de o anumită persoană , pretinsă sau banuită a fi autorul ;

- dacă două sau mai multe texte de pe acte diferite ori mai multe menţiuni din

cuprinsul aceluiaşi act sunt scrise de către o singură persoană.

Cercetarea se desfăsoară in toate domeniile criminalisticii pe baza metodelor general

valabile pentru orice examinare cu caracter ştiinţific, adică prin analiză şi sinteză, care

constau in descompunerea obiectelor in elementele lor componente, urmată de studierea lor

interdependentă. Această studiere se realizează prin metodă comparaţiei, in vederea stabilirii

asemănărilor şi deosebirilor dintre obiectele şi fenomenele confruntate.

Cercetarea criminalistică a scrisurilor necesită, ca orice altă identificare, o examinare

separată a caracteristicilor grafice ale fiecărui scris in parte, o comparare a acestora şi , in

final , o apreciere a constatărilor facute.1

SECŢIUNEA a 2-a: MATERIALE DE COMPARAŢIE

Strângerea materialelor de comparaţie constituie sarcina care solicită expertiza

( art,127 cod procedura penala şi art. 179 cod procedura civila ) şi nu a expertului. Raţiunea

acestui fapt este urmatoarea: in prealabil este necesar să se stabilească cu certitudine

autenticitatea lor, in sensul că intr-adevăr insuşirile au fost executate de către o anumită

persoană.

1.Piesele preconstituite

Sunt cele executate anterior dispunerii expertizei, deci independent de necesităţiile

acesteia , de aceea au şi o mare valoare, deoarece sunt realizate sincer şi in condiţiile cele mai

diverse.

Piesele din această categorie constau atât din acte scrise inaintea pornirii procesului

ori cercetărilor care il preced ( autobiografii, cereri, corespondenţă personală ) cât şi acte

intocmite in cursul acestuia ( piese intermediare ): declaraţii, interogatorii, dovezi de primire

a citaţiilor.

1 Buus Alexandru,Unele probleme privind expertiza criminalistica in activitatea procesuala,Revista Justitia,nr.5,1964,pag.21

Pagina 69 din 79


Pentru expertizarea textelor se vor procura ca piese de comparaţie tot texte, scrise de

către persoana bănuita in cauza. In cazul semnăturilor trebuie să se culeagă toate semnăturile

pe care le detine persoana in cauză, adică semnături intregi şi prescurtate , cu sau fără initiale.

Piesele de comparaţie trebuiesc puse la dipozitia expertului in original. Date fiind

modificările pe care le poate suferi scrisul in decursul evoluţiei sale ori datorită unor factori

momentani, este indicat ca piesele de comparaţie să corespundă, pe cât posibil, textului sau

semnăturii ce formează obiectul expertizei in ce priveşte felul pieselor, instrumentul de scris ,

timpul când au fost scrise, adică să fie din aceeaşi perioadă ori apropiată.

2.Piesele scrise la cerere

Sunt probe grafice executate de cei in cauză in special pentru efectuarea unei

expertize. Aceste probe sunt date in faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de

judecată; in ultimul caz luarea probelor are loc chiar in sedinta de judecată.

Regulile după care se iau probele grafice, elaborate pe baza experienţei experţilor

criminalisti din tara noastră şi din alte tări ar putea fi sintetizate astfel:

- in expertizele privitoare la texte, piesele executate la cerere constau in scrierea unui

text oarecare ( o autobiografie, o nota explicativă ) astfel incât scriptorul să nu observe că se

urmareşte luarea unor probe :

- in continuare se va proceda la luarea unor probe prin dictare. Textul dictat trebuie sa

cuprindă fragmente şi cuvinte din actul incriminat şi apoi se va dicta chiar textul in cauză.

Dictarea se va face cu voce linistită şi intr-un ritm egal, fără să se dea vreo indicaţie cu privire

la ortografie şi punctuaţie ;

- se interzice copierea ;

- dacă după scrierea textului supus examinării s-au folosit forme grafice speciale, cum

ar fi majuscule topografice, se va cere persoanei să folosească toate felurile de scriere pe care

le cunoaşte şi numai când printre acestea nu apare genul de scris din piesa in litigiu i se va

cere in mod special sa execute o asemenea scriere ;

- dacă textul expertizat cuprinde cifre se va cere scrierea unor operaţii matematice ;

- se vor lua şi probe pe plicuri, liniate sau albe, dupa caz ;

- condiţiile in care se iau probele trebuie să fie pe cât posibil mai aproape de cele in

care s-a realizat scrisul incriminat.

Pagina 70 din 79


SECŢIUNEA a 3-a: FAZELE CERCETĂRII CRIMINALISTICE A SCRISULUI

1.Cercetarea prealabilă

Are mai mult caracter auxiliar, dar se dovedeşte a fi adesea foarte utilă, inlăturându-se

din timp o serie de nelămuriri. Constă in examinarea actului procesual prin care este investit

expertul, in vederea determinării cu precizie a obiectului expertizei. Se constată faptul dacă

scrisurile de comparaţie sunt suficiente cantitativ şi corespund din punct de vedere calitativ.

In finalul acestei faze se cercetează imprejurările pricinii in care s-a solicitat expertiza şi care

prezintă interes pentru efectuarea lucrării.

2.Analiza separată

A scrisurilor in litigiu şi a celor de comparatie constă in cercetarea minuţioasă a

tuturor caracteristicilor generale şi speciale ale scrisurilor. E util ca examinarea să inceapă cu

observarea modului in care scrisurile au fost realizate. Apoi se examinează caracteristicile

generale şi cele speciale, in această ordine. Examinarea scrisurilor trebuie să imbrăţişeze toate

aspectele, toate caracteristicile.

Etapa analizei separate nu apare ca o simplă defalcare mecanică a scrisului in

elementele sale componente. Pentru o individualizare concludentă a scrisului de studiat, după

determinarea caracteristicilor esentiale şi a celor mai putin semnificante sau chiar lipsite de

importantă e necesară o muncă de sinteză, de recompunere a scrisului pe baza caracteriticilor

diferenţiale ca valoare. In acest fel scrisul e definit prin ceea ce are mai reprezentativ, mai

aparte, prin ansamblul elementelor sale privite ca un tot unitar, complex.

3.Examenul comparativ

Constituie metoda stiinţifică de identificare in criminalistică. Caracteristicile grafice

ale scrisului in litigiu şi ale celui de referintă, determinate in faza anterioară, sunt confruntate

şi corelate.

Comparatia se efectuează in aceeiaşi ordine ca şi analiza separată; mai intâi

caracteristicile generale şi apoi cele speciale.

Pagina 71 din 79


Compararea are ca rezultat determinarea asemănărilor şi deosebirilor dintre scrisurile

in litigiu şi scrisurile apartinând persoanelor bănuite. Procedeul folosit depinde de fiecare

expert in parte. Compararea se poate face prin examinarea vizulă şi directă a scrisurilor, fie

prin desenarea caracteristicilor grafice ( litere, legături, trăsături de atac, finalizări ) ori prin

studierea fotografiilor, de culoarea acestora in fragmente care se suprapun. Cand se face apel

la metodele grafometrice se vor compara cotele, valorile dimensionale, curbele sau figurile

geometrice rezultate, pentru fiecare scris obtinându-se formule, medii, proiecţii.

4.Finalizarea cercetării comparative a scrisurilor

E ultima, dar şi cea mai importanta fază, constând in aprecierea elementelor

inregistrate şi formularea concluziilor.

In materie de scrisuri aceasta e complexă intrucât scrisul nu este un proces mecanic de

tipul scrisului dactilografiat, ce este supus influenţei a numeroşi factori, iar pe de altă parte

prin insăşi natura sa variabilă el nu poate fi reprodus exact, in cele mai mici detalii, nici chiar

de acelaşi scriptor.

Asemănările şi deosebirile nu se manifestă ca elemente perfect etalonate usor

departajabile in indicii pozitive sau negative. De aceea formularea concluziei este precedată

in mod necesar de o evaluare a caracteristicilor grafice, ceea ce reprezintă misiunea cea mai

dificilă a expertului.

SECŢIUNEA a 4-a: APRECIEREA CARACTERISTICILOR SCRISULUI ŞI

FORMULAREA CONCLUZIILOR

1.Determinarea valorii identificatoare a caracteristicilor grafice

Valoarea identificatoare a unui element grafic este dată de masura in care aceasta

contrbuie la particularizarea unui scris, la diferentierea scrisului respectiv de scrisurile altor

persoane. Folosirea termenului ,, contribuie ” se justifică prin aceea că o singură

caracteristică, chiar individuală, nu poate, prin ea insăsi, să fie unica bază a identificării.

Valoarea cea mai mare o au caracteristicile grafice iesite din comun, adică acele

elemente individuale cunoscute sub denumirea de” idiotisme grafice”.

Pagina 72 din 79


Edmond Locard recomandă următoarele principii de detrminare a rarităţii

caracteristicilor grafice:

- caracterele generale sunt mai importante decât forma literelor ;

- există idiotism când semnul respectiv prezintă o frecvenţă mare ;

- cea mai mare valoare pentru identificare o au idiostismele mai putin aparente ;

- printre idiotismele grafice cele mai ascunse se numară: involutia cercurilor, direcţia

liniei de bază a cuvintelor.

Aprecierea valorii elementelor grafice are un caracter subiectiv dar aceasta nu

inseamnă că insăsi expertiza scrisului ar fi lovită de relativitate, de indoială sau de arbitrar.

Determinarea in cadrul unei examinări comparative a scrisurilor nu este chiar atât de

subiectivă pentru că există un aspect obiectiv al problemei: caracteristicile scrisului sunt

materiale fiind incorporate in semne grafice, in experienţa expertului, adică cunoaşterea

valorii in general a elementelor grafice se bazează tocmai pe studierea unor scrisuri concrete.

Deci, procesul subiectiv operează cu elemente materiale, obiective, ca şi in cazul stabilirii

unui diagnostic in medicină sau al aprecierii probelor de către judecător in scopul aflării

adevărului.

2.Evaluarea rezultatelor examinării comparative a scrisurilor

Concluzia care trebuie desprinsă in urma examinării comparative a două scrisuri sub

formă de texte sau semnături reprezintă tot consecinţa unui proces de apreciere şi anume a

asemănărilor şi deosebirilor dintre ele.

Deşi două scrisuri ar putea avea oricâte trăsături comune, ele nu pot fi considerate ca

fiind executate de acelaşi scriitor dacă prezintă una sau mai multe deosebiri constante sau

fundamentale, fără ca acestea să poată fi explicată in mod logic.

Concluzia finală va trebui intotdeauna bazată pe combinaţia tuturor caracteristicilor

generale şi speciale şi nu pe câteva caracteristici separate, oricât de valoroase ar fi acestea.

In scopul formulării unei concluzi de identitate de autor, cantitatea şi calitatea

asemănărilor vor trebui să fie de aşa natură incât să excludă o coincidentă accidentala. Deci,

expertul trebuie să aprecieze factorul probabilităţii, să determine cât de improbabilă e

repetarea complexului de caracteristici grafice pe care le-a constatat in alte scrisuri. Cu cât

elementele comune ale scrisurilor comparate sunt mai individuale, cu cât valoarea lor

identificatoare e mai mare, cu atât probabilitatea de a fi găsite inscrise in scrisuri străine e mai

mică sau exclusă.

Pagina 73 din 79


3.Concluziile examinări comparative a scrisurilor

Pe baza aprecierii finale a constatărilor, expertul formulează o concluzie, adică opinia

sa cu privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului, răspunzând astfel organului care a

dispus efectuarea expertizei.

Dupa gradul de certitudine al părerii expertului şi in functie de posibilităţile reale de

rezolvare, din punct de vedere tehnic se pot distinge concluzii categorice şi concluzii de

probabilitate. Uneori expertul este in imposibilitatea de a stabili ceea ce i s-a cerut să

determine.

3.1.Concluziile categorice

Când sunt certe sunt fie pozitive, fie negative după cum se conchide că o anumită

persoană e sau nu autorul scrisului in litigiu.

Când expertul emite o concluzie de acest gen inseamnă că si-a format convingerea

intimă că valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice, considerate separat precum şi in

totalitatea lor, e suficientă pentru a exclude orice coincidentă accidentală. El are siguranţa că

ansamblul calitătilor comune pe care le-a determinat in cele două scrisuri sunt comune şi deci

ele provin de la un scriptor sau, invers, că deosebirile dintre scrisurile realizate sunt tipice şi

nu se datoresc unor schimbari deliberate ( deghizare, imitare, copiere ) ori variabilitătii

naturale a frafismelor şi in consecintă sunt executate de către două persoane diferite.

3.2.Concluziile de probabilitate

Sau probabile constituie şi ele o părere dirijată intr-un sens afirmativ sau negativ, dar

in mod incert1. Ansamblul caracteristicilor grafice din scrisul in litigiu nu prezintă o valoare

individualizatoare absolută, căci subzistă posibilităţi apariţiei sale şi in alte scrisuri.

Una din cauzele care-l obligă pe expert să recurgă la astfel de concluzii e volumul

redus al scrisului in discuţie. O menţiune scurtă alcătuită din câteva cuvinte sau chiar dintr-un

singur cuvânt, o semnătură simplă nu oferă un material grafic corespunzator din punct de

vedere cantitativ.1

1 Buus Alexandru,Concluzile probabile in expertiza criminalistica , Rev.Justitia Noua,nr.1,1965,pag.32

Pagina 74 din 79


Concluzia probabilă nu e şi nu trebuie să fie concretizarea unei nesiguranţe a

expertului in apreciere, materializarea unui dubiu total. Aceste concluzii sunt stiinţific

admisibile şi nu contravin teoriei identificării.De asemenea nu sunt de neglijat căci ele

determină totuşi ceva, neputând fi asimilate cu o concluzie de imposibilitate de soluţionare a

problemei căci intr-adevăr nu aduce nimic nou din punct de vedere informaţional,ci oferă o

pistă pe care pot fi canalizate cercetările ulterioare.

3.3.Imposibilitatea rezolvării problemei

Cu exceptia cazurilor in care se pot formula concluzii categorice sau de probabilitate

mai există o categorie de concluzii sau mai exact de situaţii in care nu se poate emite o

părere. Imposibilitatea rezolvării problemei puse expertului se exprimă prin formula „ nu se

poate stabili ”.

Asemenea situaţie e determinată de aceeaşi factori intâlniti la concluziile de

probabilitate, numai că materialul de examinat e şi mai sărac in elemente grafice , fiind deci

imposibilă o apreciere a valorii caracteristicilor existente. De exemplu , o examinare eficace

poate fi impiedicată de imbâcsirea scrisului cu cerneală, de acoperirea sa cu o pată sau cu un

alt scris.

Ca şi celelalte genuri de concluzii , şi aceasta necesită explicatii temeinice, in aşa fel

incât organul juridic să capete certitudinea că nu poate obtine nici un fel de date prin

examinarea grafică.

3.4.Aprecierea raportului de expertiză de către organul judiciar

Pentru valorificarea concluziei expertului , adică pentru retinerea ei ca mijloc de

probă se impune aprecierea valorii sale probante de organul judiciar. Opinia expertului nu

obligă organul judiciar.1

Aprecierea probelor e liberă şi se realizează potrivit convingerii organului de urmărire

penală şi a instantei de judecată, formată in urma examinării tuturor probelor administrate.

Valoarea probantă a raportului de expertiză criminalistică, a concluziei sale, depinde

de veridicitatea faptelor ce se stabilesc , care poate fi desprinsă in scopul corelării cu celelalte

1 D.Sandu,Unele aspecte privind interpretarea concluziilor raportului de expertiza,Colectiv ,, 20 de ani de expertiza ciminalistica” , Min.Just.

Pagina 75 din 79


fapte şi imprejurări ale cauzei.Dacă celelate probe se coroborează cu cocluziile expertizei ,

atunci acestea din urmă sunt concludente şi utile cauzei.

Dacă probele nu coincid cu concluziile expertizei inseamnă că , primele sau ultimele

sunt false. In al doilea caz concluziile expertului sunt eronate şi vor putea fi inlăturate,

eventul pe calea unei noi expertize.

3.5.Dispunerea şi interpretarea noii expertize

Aprecierea şi valoarea concluziei raportului de expertiză se face de obicei in

momentul deliberării, când toate probele sunt administrate şi are loc evaluarea lor globală,

dându-se solutia.

Există şi situaţii in care se pune problema efectuării unei noi expertize, fie din oficiu ,

fie la cererea părtii interesate. In ambele cazuri , dispunerea noii expertize trebuie sa fie o

masură de elucidare a indoielilor pe care le are organul de urmărire penală sau instantă de

judecată cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză.

Principalele cauze care generează necesitatea noii expertize sunt: insuficienta

argumentare şi demonstrare a concluziei primului raport de expertiză, ceea ce o face

neconvingătoare; concluzia este incertă de probabilitate, sau de imposibilitate a rezolvării

problemei când concluzia e in vădita contradictie cu alte probe administrate in cauză.

Noua expertiză nu trebuie confundată cu suplimentul de expertiză care reprezintă o

completare a expertizei efectuate. Astfel, se va cere un supliment atunci când se solicită

lămurirea unor aspecte noi legate de problema initială sau când se urmăreşte soluţionarea

aceleiaşi probleme.

3.6.Dreptul celui căruia i s-a incredinţat efectuarea expertizei de a cunoaşte

materialele cauzei. Limitele in care pot fi cunoscute.

Realizarea expertizei criminalistice şi caracterul convingător al concluziilor formulate

sunt dependente de cunoaşterea unor fapte sau imprejurări de fapt, legate de aspectul sau

aspectele pentru a căror lămuriri s-a dispus efectuarea examinării de specialitate.Uneori

efectuarea expertizei criminalistice presupune cunoaşterea de către expert nu numai a

materialelor ce constituie obiectul examinării ci şi a materialelor cauzei, a unor imprejurări de

fapt.

Pagina 76 din 79


Literatura redă expimarea a două puncte de vedere in ceea ce priveşte limitele in care

cel insărcinat cu efectuarea expertizei poate cunoaşte materialele cauzei.

Prima dintre ele se refera la limitarea dreptului de a cunoaşte materialul cauzei,

considerat necesar efectuării expertizei. In această opinie limitarea expertului de a cunoaşte

numai materialele necesare efectuării expertizei e aplicată de imprejurarea, că expertul

trebuie să efectueze concluziile pe baza cunoştintelor sale de specialitate intr-un domeniu sau

altul, de pericolul influenţei pe care ar putea să o exercite asupra concluziilor formulate.

Conform celei de-a doua opinii, expertului i se recunoaşte un drept nelimitat de a lua

cunoştinta de orice date care ar putea interesa efectuarea expertizei , inclusiv dosarul cauzei.

Acordarea dreptului, cu nimic mărginit, de a cunoaşte orice date existente in cauza se

sprijină, in această opinie, pe obiectivitatea ce trebuie să caracterizeze expertul, precum şi

imprejurarea că aceasta trebuie să cunoască materialele cauzei nu pentru a adapta concluziile

formulate constatărilor organelor juridice, ci tocmai pentru a putea el insuşi formula concluzii

obiective şi fundamentate ştiinţific.

Legislatia noastră şi practică organelor judiciare consacră o nouă opinie in vederea

identificării persoanei după scris.

CAPITOLUL V

VALOAREA ŞI LIMITELE EXPERTIZEI GRAFICE

Ca mijloc de fixare şi comunicare a ideilor, scrierea constituie o deprindere in care

mecanismul fiziologic este dat de complexul de legături temporare nervoase. Legăturile

produse in cortex sunt asociate cu variate acte motrice ale mâinii inscriptoare, condusă şi

controlată de sistemul nervos central, care reglează tonusul muscular.1 Particularitaţile tipului

de activitate nervoasă proprie fiecărei persoane sunt completate de tot felul de influenţe

pedagogice, culturale, profesionale, familiale, tehnice etc. şi se materializează in dverse

modalităţi grafice , ce imprimă scrisului un caracter individual.

Aceasta se reflectă atât in caracteristicile de ansamblu ( dominante grafice ) cât şi in

caracteristicile de detaliu ( morfoşlogia semnelor grafice ). Deşi fiecare caracteristică

considerată izolată poate fi intalnită in scrisul mai multor persoane, totusi combinaţia lor este

irepetabilă ceea ce crează posibilitatea identificării scriptorului chiar şi atunci când scrisul

1 Lucian Ionescu,Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica ,Ed.Stiintifica,Bucuresti,1990,pag.30

Pagina 77 din 79


este deghizat ( scris cu mâna stângă, simularea unui scris de evoluţie inferioară, utilizarea in

scris a majusculelor de tipar ) . Această posibilitate ne ajută la stabilirea faptului dacă un act a

fost scris de persoana care figurează ca titular ( testamnet, scrisoare contestata sau anonimă,

insemnări personale, documente de serviciu, foi CEC, etc ). La fel şi cu privire la semnătura:

dacă este autentică sau a fost contrafăcută ( prin copiere, imitaţie liberă sau servilă, execuţie

din fantezie , etc) şi cine este autorul.

De asemenea analiza grafică comparativă poate contribui la stabilirea identităţii reale

a unei persoane care figurează sub un alt nume. De exemplu: cazul identificării unui omor ,

după biletul lăsat la locul faptei, care a fost descoperit sub o falsă identitate „ procurată ” prin

furtul unui buletin. După semnătură pe care şi-o schimbase, s-a demonstrat că cel care

scrisese biletul şi cel care se prevala de o noua identitate sunt una şi aceeaşi persoană.

Faţa de concluziile celorlalte expertize criminalistice, in expertiza scrisului concluziile

cuprind un grad mai mare de relativitate.1

In orice expertiză criminalistică pentru a formula o concluzie certă trebuie să se

respecte obligatoriu două condiţii esenţiale cerute de logică: să existe suficente fapte care să

constituie premisele ce permit suscrierea la acea concluzie şi să nu existe nici un caz, nici o

excepţie care să infirme concluzia.

Actualizarea cunoştinţelor referitoare la expertiza scrisului nu oferă posibiliatea de

apreciere absolut obiectivă a faptelor care să dea garanţii ca se respecte cele două condiţii.

Pentru realizarea acestor cerinţe avem la dispozitie criteriul de apreciere subiectiv, ce

izvorăşte din conştiinţa şi convingerea expertului criminalist, care şi le-a format pe baza

experienţei sale. In principiu ele sunt cu atat mai apropiate de adevăr cu cât experienţa sa este

mai bogată, mai puternic conjugată cu un spirit de observaţie ascuţit.

Pentru a se creiona convingerea in aprecierea unui rezultat se tine seama de mai mulţi

factori, care au caracterul de relativitate a concluziilor.

Faptul că in expertiza scrisului concluziile au un caracter ceva mai pronunţat de

relativitate decât in alte expertize nu trebuie in nici un fel să ducă la trecerea cu vederea a

importanţei crescânde pentru procesul penal , a acestui gen de identificare.

Mai există şi alţi factori, obiectivi care nu pot fi ignorati, de exemplu condiţiile in care

s-a scris şi din acest punct de vedere ponderea factorilor subiectivi capăta o relevare deosebită

in formularea rezultatului şi datorita acestui lucru trebuie sustinută o luptă asidua pentru

indepărtarea lor.

1 Dumitru Sandu,Op.Cit.,pag.32

Pagina 78 din 79


Pagina 79 din 79

http://www.tocilar.ro/

diploma -

Documents