diploma - www.tocilar.ro

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Contabilitatea si gestiunea stocurilor in cadrul unei societati

Cuprinsul capitolului 1 - Prezentarea societăţii comerciale SIAT S.A.

pag.

1.1 - Societatea comercială SIAT S.A. - scurt istoric ......................... 9

1.2 - Obiectele de activitate ale societăţii comerciale SIAT S.A. ......................... 9

1.3 - Poziţia societăţii comerciale SIAT S.A. pe piaţă în raport cu

concurenţa ......................... 10

1.4 - Managemetul şi structura societăţii comerciale SIAT S.A. ......................... 10

1.5 - Sistemul informaţional economic. Circuitul documentelor în

societatea comercială SIAT S.A. ......................... 11

1.6 - Aspecte financiar-contabile în activitatea societăţii comerciale

SIAT S.A. ......................... 13

1.6.1 - Caracteristici generale - legătura capital social, număr

de salariaţi, cifră de afaceri, venituri ......................... 13

1.6.2 - Prezentarea şi analiza datelor din situaţiile financiare

anuale - bilanţul contabil, contul de profit şi prierdere;

indicatori de eficienţă ......................... 16

Capitolul 1 - Prezentarea societăţii comerciale SIAT S.A.

1.1. - Societatea comercială SIAT S.A. - scurt istoric

Societatea înfiinţată în 1978 ca Centrul de Cercetări pentru Automatica Bucureşti

(CCAB) cu principal beneficiar Ministerul Apărării s-a transformat în anul 1991 în societatea

pe acţiuni cu acţionar principal F.P.S. 100 % parcurgând un proces continuu de restructurare

şi modernizare. Noua denumire SIAT S.A. (Sisteme Informatice pentru Automatizări) este

înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J/40/12242/1991. În prezent societatea fiinţează ca

o unitate economică de tip Holding cu activităţi de cercetare-dezvoltare, proiectare şi

Pagina 24 din 170


producţie bine definite situându-se în topul primelor 10 firme în clasamentul Camerei de

Comerţ şi Industrie a României la categoria firme mijlocii.

Societatea comercială SIAT S.A. este situată în nordul Bucureştiului în cadrul

platformei Pipera şi deţine trei sedii. Sediul principal al societăţii se află în Calea Floreasca

nr.169, sector 1 cod poştal R 72321, Bucureşti, România. Celelalte sedii se situează în

bulevardul Dimitrie Pompeiu nr.5 şi bulevardul Dimitrie Pompeiu nr.12. Suprafaţa cumulată

pentru cele 3 sedii este de 18.000 m2 cladiri şi 10.000 m2 teren înconjurător. Distanţa dintre

cele trei sedii este de aproximativ 1 km. Din totalul suprafeţei construite mai mult de 60 %

este reprezentată de spaţii de producţie, restul fiind destinat funcţionării laboratoarelor de

cercetare-proiectare, tehnologie şi compartimentelor funcţional-administrative.

Referinţe şi afilieri: societatea se situează la ora actuală pe locul 2 în ierarhia firmelor

mijlocii prestatoare de servicii profesionale stabilit de Camera de Comerţ şi Industrie a

Municipiului Bucureşti pentru anul 2000. Pentru activitatea realizată şi produsele obţinute în

1996 SIAT a fost distins cu al 25-lea Premiu Internaţional al Calităţii Paris 1997, acordat de

Editorial Office şi Club Leader-ilor comerciali din Spania. Produsele şi serviciile SIAT au

fost remarcate şi apreciate prin premii la manifestările expoziţionale la care a participat

CERF 94, TIB 95, 96, 97, 98, 99 2000, SIR 2000, TIBCO 96, ROMURB 95, 96, 97, IFOBO

96, CIR 2001, RECLAMA 2001. Societatea deţine şi titlul de antreprenor agreat de Primăria

Capitalei în domeniul dispozitive inteligente de semaforizare.

1.2. - Obiectele de activitate ale societăţii comerciale SIAT S.A.

Domeniile de activitate ale societăţii comerciale sunt organizate pe două divizii şi

anume în primul rând activitatea de cercetare ce are ca suport programe strategice coordonate

de directori de programe, iar în ultimul rând activitatea de producţie în flux, adaptabilă

portofoliului de comenzi anuale, coordonata de directorul de programe. Aceste activităţi se

concretizează în mod real în următoarele obiective:

Activitatea de CERCETARE: Activitatea de PRODUCŢIE:

inginerie de sistem pentru automatizări. producţie de suporturi publicitare.

sisteme de conducere procese. prelucrări metalice: Fe, Al.

software de proces. proiectare asistată de calculator.

sisteme informatice şi baze de date. echipamente şi produse de reclamă.

Pagina 25 din 170


aparate electronice de măsura şi control. asamblări echipamente electronice.

aplicaţii multimedia. vopsire suprafeţe metalice în câmp

electrostatic.

dezvoltare şi transfer tehnologic. sudură.

aplicaţii GIS. prelucrări mecanice la rece.

tehnoredactare computerizată. echipamente şi aparatură electronică şi

electrotehnică.

management proiecte, programe. dezvoltare, inovare.

Aşa cum am amintit mai sus activitatea în SIAT SA este structurată pe programe,

coordonate de directori de program pentru următoarele domenii: mediu, transport, medicină,

agricultură, aparare naţională, adverting, artă-cultură.

1.3. - Poziţia societăţii comerciale SIAT SA pe piaţă în raport cu concurenţa

Acest aspect al plasării societăţii comerciale SIAT S.A pe piaţă trebuie tratat în

funcţie de cele două mari domenii de activitate ale societăţii astfel din punct de vedere al

producţiei societatea ocupă o poziţie dominantă în segmentul producătorilor de suporturi

publicitare bazată pe: fexibililitate; dezvoltarea continuă a gamei de produse; asigurarea de

servicii conexe; politica de lansare a produselor stea; tehnologie în continuă modernizare;

expansiune pe alte pieţe (export) prin promovarea susţinută cu rezultate încurajatoare pe piaţa

ţărilor limitrofe (Bulgaria, Moldova, Ucraina, Ungaria). Clienţii tradiţionali au fost câştigaţi

şi păstraţi, SIAT S.A. devenind furnizorul principal al primelor patru firme de media din

România.

Concurenţa din partea firmelor de profil autohtone este slabă atat din punct de vedere

cantitativ (numar mic de societăţi în toată ţara), cât şi din punct de vedere calitativ datorită

specificului tehnologiei avansate necesare şi în continua dezvoltare care necesită un efort

constant şi semnificativ de investiţii şi reinvestiţii. Concurenţa din partea firmelor de renume

din vest s-a manifestat pregnant în ultimii 2-3 ani datorită perceperii pieţei naţionale de media

ca o piaţa dinamică în continuă ascensiune.

Privind din cealaltă parte a activităţii adică în domeniul cercetării concurenţa este

acerbă datorită marilor instituţii naţionale cu acelaşi profil care au avantajul unui nume

cunoscut pe piaţă şi a unei infrastructuri în teritoriu implementată şi dispusă pe o arie

considerabilă. Societatea comerială SIAT S.A. şi-a câstigat o poziţie competitiva în cele şapte

Pagina 26 din 170


domenii de activitate unde a generat şi dezvoltat programe specifice reuşind să-şi creeze un

nume şi să-şi câştige clienţii printr-o politică agresivă de promovare, prin asociere şi

cooperare cu firme renumite, prin atragerea de fonduri din exterior inclusiv prin asociere cu

parteneri economici străini. Cu toate acestea evoluţia regresivă manifestată la nivel naţional

pe piaţa cercetării nu a putut fi evitată.

Printr-o politică coerentă de activitate orientată spre piaţă, spre profit societatea SIAT

a reusit să câştige, să consolideze şi să menţină un nume, o marcă şi o recunoaştere în zonele

sale de competenţă. Acest mediu economic este constituit din :

A ) CLIENŢI1 tradiţionali, câstigaţi, mari, medii, mici

B ) FURNIZORI tradiţionali, câstigaţi, mari, medii, mici

C ) ASOCIAŢI2 prin asociere: imobiliară; de afaceri; pe termen lung; temporară;

conjuncturală.

D ) COLABORĂRI pe lucrări; pe teme; pe programe;

1.4. - Managemetul şi structura societăţii comerciale SIAT S.A.

Societatea dispune de un program managerial conceput şi structurat strategic în ideea

realizării unei mobilităţi maxime în relaţia cu piaţa, proprie structurilor descentralizate

organizate matricial. Suportul material, informaţional, logistic este realizat de: organizarea

activităţii pe centre de excelenţă; sistem informatic funcţional (Argus) conectat la interent;

sistem integrat de urmărire şi control pentru asigurarea calităţii conform ISO 9000.

Societatea comercială SIAT S.A. a parcurs şi finalizat mai multe etape de

modernizare, restructurare prin efort propriu, dar şi cu asistenţă financiară logistică din partea

PHARE, castigată pe bază de licitaţie în cadrul programului "Restructurarea sistemului

stiinţific şi tehnologic din România".

Organele de conducere ale unităţii trebuie să asigure cadrul de coordonare şi

conducere capabile să împleteasca respectarea programelor de dezvoltare economico-socială

cu autonomia unităţii şi asigurarea rentabilităţii acesteia. Toate deciziile adoptate de aceste

organe trebuie să urmărească accelerarea dezvoltării producţiei pe baza tehnicii moderne,

îmbunătăţirea permanentă a calităţii produselor, realizarea de profit, asigurarea protecţiei

mediului înconjurător şi cointeresării mai directă a salariaţilor în realizarea scopurilor pe care

1 Lista principalilor clienţi ai societăţii SIAT S.A este prezentată în ANEXA 1.2 Lista principalilor asociaţi şi colaboratori ai societăţii SIAT S.A. este prezentată în ANEXA 2.

Pagina 27 din 170


şi le propune societatea, care să se reflecte în sporirea veniturilor acestora. Potrivit

prevederilor legale Adunarea Generală a Asociaţilor adoptă hotărâri ce sunt obligatorii pentru

Consiliul de Administraţie, acesta adoptând decizii pentru aducerea la îndeplinire a

hotărârilor menţionate, pe baza cărora Directorul General emite ordine ce se referă fie la

operaţionalizarea hotărârilor şi deciziilor adoptate de organele de conducere, fie la

soluţionarea problemelor operative de conducere.

Comisiile care funcţionează pe lângă organele de conducere au rol de a informa şi

sprijini organele de conducere ale unităţii în luarea deciziilor. Aceste comisii colaborează

strâns cu compartimentele de muncă ale unităţii.

Referindu-ne la modalităţile de promovare şi recompensare a personalului putem

afirma că două mecanisme de promovare funcţionează în societatea comercială SIAT S.A.:

ierarhia tehnică în cadrul colectivelor pe domenii de expertiză specifice şi ierarhia

managerială în cadrul programelor strategice. Sistemul de recompense este stabilit în funcţie

de realizările şi aportul fiecărui membru al echipei SIAT SA.

1.5. - Sistemul informaţional economic. Circuitul documentelor

În cadrul acestui sistem un rol principal în cadrul societăţii coemrciale SIAT S.A. îl

deţine biroul contabilitate. Acesta asigură îndeplinirea hotărârilor organului ierarhic superior

(director economic) şi a conducerii unităţii şi răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune

condiţii a evidenţei valorilor patrimoniale din unitate, precum şi de îndeplinirea controlului

financiar preventiv. Atribuţiile acestui birou sunt următoarele:

asigură şi răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a contabilităţii

valorilor patrimoniale;

asigura efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile privind: fondurile fixe

şi calculul amortizării acestora, mijloacele circulante, cheltuielile de producţie şi circulaţie şi

calculul costurilor, investiţiile şi rezultatele financiare;

asigură respectarea cu stricteţe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului

şi ia toate măsurile legale pentru reintegrarea acestuia în cazul în care a fost păgubit;

organizează inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmăreşte

definitivarea, potrivit legii a rezultatelor inventarierii;

întocmeşte lunar balanţa de verificare pentru conturile sintetice şi analitice şi

urmăreşte concordanţa dintre acestea;

Pagina 28 din 170


prezintă spre aprobare Consiliului de Administraţie situaţiile financiare şi raportul

explicativ, participă la analiza rezultatelor economice şi financiare pe baza datelor din bilanţ

şi urmăreşte modul de aducere la îndeplinire a sarcinilor ce-i revin din procesul verbal de

analiză;

participă la organizarea, perfecţionarea sistemului informaţional, aplică măsurile de

raţionalizare şi simplificare a lucrărilor de evidenţă contabilă, de mecanizare şi automatizare

a prelucrării datelor.

exercită, potrivit legii, controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea,

oportunitatea şi economicitatea operaţiunilor.

Principalele operaţii ale acestui birou sunt transmiterea de situaţii şi documente

contabile precum şi primirea de astfel de documente după cum urmeză:

Biroul contabilitate -transmite Biroul contabilitate - primeşte

situaţii financiare şi documentaţii de scădere

din gestiune.

indicatori metodologici.

documentele de evidenţă primară pentru

activitatea proprie.

situaţii rezultate din prelucrarea

documentelor de evidenţă primară pentru

activitatea proprie.

situaţii contabile privind realizarea

investiţiilor.

date pentru analiza economico-financiară pe

bază de bilanţ şi procese verbale de recepţie.

date contabile pentru analiza situaţiei

economico-financiare.

planuri financiare, extrase de cont şi

documentele din relaţiile cu clienţii şi

furnizorii.

situaţia stocurilor. documente primare privind mişcarea

salariilor, materiale privind inventarele

gestiunii, documentaţii privind casările.

situaţii contabile privind realizările. documente de livrarea a produselor.

date contabile privind realizarea obligaţiilor

faţă de terţi cu privire la prestaţiile realizate

către aceştia.

documente privind consumurile de materiale

auxiliare şi manopera.

situaţii contabile privind nivelul cheltuielilor

şi al veniturilor.

documente privind consumul de carburanţi,

lubrefianţi şi prestăţii efectuate.

situaţii contabile privind datoriile şi creanţele

Pagina 29 din 170


faţă de terţi, precum şi faţă de bugetul de stat.

Un alt aspect foarte important îl reprezintă circuitul principalelor documente

financiar-contabile în cadrul societăţii comerciale SIAT S.A., pe scurt acesta putându-se

prezenta sub forma tabelului de mai jos:

Documentul Compartimentul

care predă

Compartimentul

care primeşte

Termen de predare

Centralizatorul privind

intrările şi ieşirile de

materiale auxiliare

contabilitate-

analitică /

gestiune

contabilitate-

financiar

18 ale fiecărei luni

pentru luna expirată.

Centralizatorul intrărilor

pe fiecare furnizor

contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar



Centralizatorul pentru

facturile emise

contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar



Centralizator pe fel de

prestaţie executată

contabilitate-

gestiune

contabilitate-

financiar



Situaţia avansurilor

primite de la clienţi

contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar



Situaţia trezoreriei contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar



Situaţia privind calculul

impozitului pe profit

contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar cu

avizarea

Administraţiei

Financiare


pentru luna expirată, cu

respectarea prevederilor

legale.

Balanţa de verificare contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar




legale.

Decontul TVA - declaraţia

privind obligaţiile de plată

contabilitate-

financiar

contabilitate-

financiar cu



Pagina 30 din 170


la bugetul de stat avizarea

Administraţiei

Financiare


legale.

1.6. - Aspecte financiar - contabile în activitatea societăţii comerciale SIAT S.A.

1.6.1. - Caracteristici generale - legătura capital social, număr de salariaţi, cifră de

afaceri, venituri

Societatea comercială SIAT S.A. aplică în desfăşurarea activităţii financiar-contabile

reglementările Ordinului nr.94/ 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile

armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele

Internaţionale de Contabilitate, întrepătrunse bineînţeles cu Legea contabilităţii 82/24

decembrie 1991 republicată şi completată.

Din punct de vedere managerial şi structural societatea are un program managerial

strategic conceput şi structurat astfel încât asigura o mobilitate maximă în relaţia cu piaţa, o

structură organizatorică matricială descentralizată, organizată în centre de competenţă.

Capitalul social al societăţii în valoare de de 7.629.250.000 lei este împărţit în funcţie

de ponderea (structura) acţionarilor astfel (figura 1):

Sructura acţionarilor

FPS 50,86 %

Societatea de investiţii Muntenia 15,53 %

Acţionari privaţi 33,74 %

Managerul general 0,14 %

În cele ce urmează vom prezenta analiza principalilor indicatori specifici unei

societăţi comerciale şi anume ponderea veniturilor obţinute (figura 2) şi cifra de afaceri

(figura 3), indicatori care vor fi analizaţi împreună datorită strânsei conexinui dintre aceştia,

ponderea veniturilor regăsindu-se în cifra de afaceri. Coroborat cu aceştia o mare importanţă

o are gradul de specializare a personalului (figura 4 ), pregătira profesionala a acestuia în

toate domeniille de activitate şi la toate nivelurile ierarhice având o mare implicaţie în bunul

Pagina 31 din 170


mers al activităţii societăţii, efectele acestui "indicator" regăsindu-se în final în evoluţia cifrei

de afaceri.

Aşadar vom începe cu primul indicator şi anume ponderea veniturilor la cifra de

afaceri care se prezintă după cum urmează:

Ponderea veniturilor obţinute

Producţie - 57 %

Cercetare - 23%

Servicii ştiinţifice - 10 %

Alte venituri - 10%

Referindu-ne la activitatea managementului societăţii, aceasta a înregistrat în timp o

evoluţie crescătoare a cifrei de afaceri, evoluţie trasată în principal de către cele două domenii

principale de activitate producătoare de venituri, respectiv cea de producţie şi cea de cercetare

ale societăţii SIAT S.A. Însă pentru a putea să exprimăm un set de concluzii coerente,

ancorate în realitate referitoare la valorile pozitive şi crescătoare ale cifrei de afaceri trebuie

să analizăm separat evoluţia celor două domenii de activitate ale societăţii, analiză ce este

efectuată în tabloul de mai jos:

Producţie

în plină evoluţie datorită :

Cercetarea

stadiu staţionar chiar regresiv datorită:

nivelul cantitativ şi calitativ al produselor

şi serviciilor în domeniul media şi

prezentare marfă este în creştere

accentuată.

pătrunderea de produse din import cu nivel

tehnologic superior şi cu o susţinere

promoţională de un înalt nivel financiar.

evoluţia real pozitivă a posibilităţilor de

prelucrare la standarde superioare de

calitate şi aspect este datorată unei

puternice infuzii tehnologice manifestată

prin posibilitatea folosirii unor aparate,

utilaje şi a unei SDV-istici superioare.

desele schimbări la nivel organizatoric şi

decizional suferite de organul administrativ

coordonator (MTC-ANSTI), transferarea

responsabilităţilor şi resurselor financiare la

diferite noi instituţii (societăţi nonprofit) au

determinat o repartiţie neuniformă a acestor

fonduri către unităţile executante.

Pagina 32 din 170


apariţia şi dezvoltarea accelerată a

activităţii în domeniul media şi prezentare

marfă a generat o cerere în continuă

creştere pentru suporturile materiale de un

nivel cantitativ şi calitativ ridicat.

a rezultat o piaţă cu o cerere în continuă scădere

şi cu posibilităţi de finanţare în continuă

descreştere.

activitatea în domeniu s-a restrâns continuu

determinând migrări semnificative de personal

(în exterior sau în alte domenii de activitate).

piaţa în expansiune, creşterea continuă a

cererii pe fondul unei oferte diversificate şi

în cadrul unui mediu concurenţial cu un

mare potenţial în special datorită ofertei de

produse din import.

concurenţa a devenit accentuată cu mutarea

centrului de interes spre formularistica de

obţinere a contractelor în detrimentul

concepţiilor cercetării propriu-zise.

ca o mişcare neexploatată suficient în piaţa

cercetării se află programele cu finanţare externă

prin diferite organisme şi organizaţii externe sau

autohtone astfel că există la ora actuală un

potenţial financiar investiţioanl neexploatat

suficient cu resurse semnificative.

În aceste condiţii după ce s-a vizualizat această imagine de ansamblu a situaţiei celor

două principale activităţi ale firmei putem preciza unele concluzii cu privire la evoluţia cifrei

de afaceri (figura 3). Creşterea cifrei de afaceri s-a realizat preponderent pe baza activităţii de

producţie a societăţii comerciale şi anume a divesificării permanente a produselor executate

atât calitativ cât şi cantitativ nu numai pe piaţa internă cât şi pe cea externă, diversificare ce a

fost posibilă printre altele datorita tehnicii în care s-a investit constant. Ponderea activităţii de

cercetare în cifra de afaceri este inferioară activităţii de producţie, pondere motivată de

aspectele prezentate în tabelul de mai sus, putându-se concluziona că nu aceasta este

elementul definitoriu pentru evoluţia cifrei de afaceri sau că este imporant într-o mică

masură. Restul cifrei de afaceri este alcătuit din ponderi ale unor categorii de servicii ce nu

fac obiectul imediat al activităţii societăţii şi sunt nesemnificative.

Un alt aspect important cu implicaţii majore în desfăşurarea bunei activităţi a

societăţii comerciale SIAT S.A. este dat de profesionalismul forţei de muncă ce se reflectă în

Pagina 33 din 170


structura personalului implicat în activitatea de conducere, producţie, cercetare şi

administraţie. Aşa cum am mai arătat societatea este preocupată într-o mare măsură de acest

aspect având colaborări sub forma schimbului de experienţă şi nu numai cu mari universităţi

din afara şi corporaţii internaţionale1, fapt ce se reflectă în ponderea ridicată a personalului cu

studii superioare (44 %) şi a celui cu studii medii (17 %) din totalul personalului.

Structura personalului

personal administrativ şi servicii -15%

personal producţie -24%

personal cu studii superioare -44%

personal cu studii medii -17%

1.6.2. - Prezentarea şi analiza datelor din situaţiile financiare anuale - bilanţul

contabil, contul de profit şi prierdere; indicatori de eficienţă

Toate datele pe care le vom prezenta în continuare sunt culese sau prelucrate din

situaţiile financiare de închidere ale exerciţiilor financiare 1.01.2001 - 31.12.2001 respectiv

1.01.2002 - 31.12.2002. Situaţiile financiare ale acestor exerciţii sunt prezentate în copii după

original la sfârţitul acestei lucrări (în ANEXE FINALE ale acestei lucrări). Pentru a ne putea

forma o imagine de ansamblu într-un timp cât mai scurt asupra situaţiei societăţii comerciale

SIAT S.A. cât şi pentru "imprimarea" unei opinii rapide şi realiste asupra evoluţiei financiare

ale acestei societăţi în perioada 2000 - 2002 am ales prezentarea comparativă a datelor după

cum urmează.

-mii lei- anul 2000 anul 2001 anul 2002

TOTAL ACTIV 25.444.636 27.744.593 28.860.169

CIFRA DE AFACERI 15.052.643 12.951.482 19.201.621

REZULTATUL NET AL

EXERCIŢIULUI

9.798.554

(profit)

5.868.789

(profit)

5.760.010

(profit)

Activele imobilizate:

1 Lista colaboratorilor poate fi urmărită în ANEXA 2

Pagina 34 din 170


ANUL 2001: faţă de anul 2000 au înregistrat o scădere de 317.816 mii lei pe structură

înregistrându-se creşteri la imobilizările necorporale de 147.999 mii lei, scădere cu 168.545

mii lei la imobilizările corporale şi o diminuare a imobilizărior financiare cu 297.270 mii lei.

ANUL 2002: faţă de anul 2001au înregistrat o scădere de 157.822 mii lei pe structură

înregistrându-se diminuări la imobilizările necorporale de 145.053 mii lei, creştere cu

534.256 mii lei la imobilizările corporale şi o diminuare a imobilizărior financiare cu 231.381

mii lei.

Activele circulante:

ANUL 2001: au înregistrat o creştere faţă de anul 2000 de 2.268.546 mii lei ponderea

cea mai mare având-o:

-alte creanţe 35.66 %

-clienţii 31.29 %

-conturi la bănci în lei 27.01 %

Ponderea mare a clienţilor în cadrul activelor circulante se datorează greutăţii cu care

aceştia sunt încasaţi. Aceleaşi probleme sunt înregistrate şi la asocieri şi închirieri, alţi

debitori.

ANUL 2002: au înregistrat o creştere faţă de anul 2001 de 1.259.075 mii lei, ponderea

elementelor componente fiind următoarea.

-stocuri 5.39 %

-creanţe 78.90 %

-casa şi conturi la bănci 15.71 %

Ponderea mare a creanţelor în cadrul activelor circulante se datoreză greutăţii cu care

sunt încasaţi clienţii, asociaţii, alţi debitori.

Capitalurile proprii:

ANUL 2001: au înregistrat o creştere de 105,83% ca urmare a creşterii rezervelor

rezultate în urma repartizării profitului la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat

conform OG nr.64/2001.

ANUL 2002: au înregistrat o creştere de 105,43% ca urmare a creşterii rezervelor

rezultate în urma repartizării profitului la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat

conform OG nr.64/2001.

Datoriile societăţii:

Pagina 35 din 170


ANUL 2001: au crescut faţă de anul 2000 cu 1.051.448 mii lei ca urmare a încheierii

de contracte de cercetare la care participă şi societăţile terţe cât şi a fondurilor constituite din

repartizarea profitului (participarea salariaţilor la beneficiu, dividende, impozit pe dividende)

şi datorii cu termen de plată în anul 2002 (impozit pe profit, TVA, impozit pe salarii, CAS,

CASS).

ANUL 2002: au crescut faţă de anul 2001 cu 742.265 mii lei ca urmare a încheierii de

contracte de cercetare la care participă şi societăţile terţe cât şi a fondurilor constituite din

repartizarea profitului (participarea salariaţilor la beneficiu, dividende, impozit pe dividende)

şi datorii cu termen de plată în anul 2003 (impozit pe profit, impozit pe salarii, CAS, CASS).

Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie pe perioada analizată se poate

prezenta sub forma tabelului de mai jos:

Elemente de stocuri (mii lei). anul 2000 anul 2001 anul 2002

materii prime. 495.607 573.033 454.963

materiale consumabile. 101.404 107.890 95.369

obiecte de inventar şi baracamente. 2.201 1.145 1.750

producţie în curs de execuţie. 325.171 - 294.949

semifabricate, produse finite, produse

reziduale.

48.989 268.130 235.016

stocuri aflate la terţi. - 25 -

animale. - - -

mărfuri şi ambalaje. 197 197 22.384

TOTAL STOCURI 973.569 950.420 1.104.404

Se observă ca stocurile de materii prime au cea mai ridicată valoare la sfârşitul

exerciţiului anului 2001 în timp ce la sfărşitul anului 2002 acestea înregistrează o scădere de

118.070 mii lei. Materialele consumabile au scăzut în anul 2002 fată de anul 2001 cu 12.521

mii lei. Cea mai spectaculoasă evoluţie o prezintă producţia în curs de execuţie care la

sfârşitul anului 2001 nu a înregistrat nici o valoare pentru ca mai apoi să crească pe parcursul

exerciţiului următor la valoarea de 294.949 mii lei. Semifabricatele, produsele finite şi

produsele reziduale prezintă o uşoră scădere faţă de anul 2001 de 33.114 mii lei.

Pagina 36 din 170


Contul de profit şi pierdere se prezintă comparativ astfel:

anul 2001 anul 2002

CONTUL DE PROFIT ŞI

PIERDERE

valori:

(mii lei)

ponderi:

(mii lei)

valori:

(mii lei)

ponderi:

(mii lei)

Venituri totale: 19.739.497 100.00 23.409.092 100.00

venituri din exploatare 15.509.184 78,57 20.907.613 89.31

venituri financiare 2.452.727 12,43 1.103.919 4.72

venituri excepţionale 1.777.586 9.01 1.397.560 5.97

Cheltuieli totale 11.917.121 100.00 15.671.615 100.00

cheltuieli de exploatare 11.578.762 97,16 15.134.017 96.57

cheltuieli financiare 437 0.00 10.134 0.06

cheltuieli excepţionale 337.922 2,84 527.456 3.37

rezultatul din exploatare 3.930.422 50.25 5.773.596 74.62

rezultatul financiar 2.452.290 31.35 1.093.785 14.14

rezultatul excepţional 1.439.664 18.40 870.095 11.25

rezultatul brut 7.822.376 100.00 7.737.476 100.00

ANUL 2001: Ponderea mare a rezultatului financiar în cadrul rezultatului brut se

datorează dobânzilor încasate la depozitele bancare constituite de societate.

ANUL 2002: Ponderea mare a rezultatului financiar în cadrul rezultatului brut se

datorează dobânzilor încasate la depozitele bancare constituite de societate cât şi a dobânzilor

provenite în urma vânzărilor de active.

Repartizarea profitului:

Repartizarea profitului a fost facută în conformitate cu OG 64/2001 privind

repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale

cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome şi a Ordinului

Ministerului Finanţelor Publice nr. 2332/2001.

Repartizarea profitului anul 2001 anul 2002

Pagina 37 din 170


EXPLICAŢIA valori:

mii lei

valori:

mii lei

profit brut 7.822.376 7.737.476

impozit pe profit 1.953.587 1.977.466

profit net 5.868.789 5.760.010

rezerve legale 107.159 0

participarea managerului la profit 43.212 0

rezerve constituite ca surse proprii de finanţare 909.841 1.044.669

partciparea salariaţilor la profit 480.858 471.534

dividende de platit 4.327.719 4.243.807

Indicatori economico-financiari ai rezultatelor. Câţiva dintre aceşti indicatori au

următoarele valori pe perioada analizată:

INDICATOR anul 2001 anul 2002

-rata profitului net 45.31% 29.998 %

-rata rentabilităţii exploatării 30.35% 30.068 %

-rata rentabilităţii economice 14.17% 28.482 %

-productivitatea muncii 152.37 mil

lei/salariat

281.472 mil

lei/salariat

-perioada de recuperare a creanţelor 400.02 zile 321.491 zile

-perioada de rambursare a datoriilor 238.80 zile 160.487 zile

-rotaţia stocurilor 13.63 rotaţii/an 17.386 rotaţii/an

-lichiditatea generală 2.27 % 2.429 %

-lichiditatea parţială (intermediară) 2.16 % 2.298 %

-ponderea cheltuielilor cu personalul în valoarea

adăugată

47,23 % 50.336 %

La indicatorii de eficienţă, faţă de anul 2001 s-au înregistrat îmbunătăţiri la

majoritatea poziţiilor ceea ce denotă o atentă urmărire a lor şi cresterea eficienţei societăţii. În

anul 2002 a crescut rata rentabilităţii economice cu 14,3 procente, productivitatea muncii cu

Pagina 38 din 170


184,73 %, perioada de recuperare a creanţelor a scăzut cu 78.53 zile, iar perioada de

rambursare a datoriilor cu 78.31 zile.

În scopul îmbunătăţirii activităţii economico-financiare se propune:

PE ANUL 2002: reducerea perioadei de rambursare a datoriilor şi de recuperare a

creanţelor prin notificări şi darea în judecată a rău platnicilor; urmărirea permanentă a

costuilor de exploatare şi a consumurilor energetice în vederea diminuării acestora;

identificarea cheltuielilor pe locurile de costuri care le generează şi actionarea asupra lor în

sensul reducerii; extinderea numărului de beneficiari şi a gamei de produse din cadrul secţiei

de producţie.

PE ANUL 2003: reducerea perioadei de rambursare a datoriilor şi de recuperare a

creanţelor prin notificări şi darea în judecată a rău platnicilor; urmărirea permanentă a

costurilor de exploatare şi a consumurilor energetice în vederea diminuării acestora;

diminuarea stocurilor şi a vitezei lor de rotaţie prin utilizarea materialelor existente în stoc şi

o aprovizionare cât mai juduciaosă; extinderea numărului de beneficiari şi a gamei de

produse din cadrul secţiei de producţie; extinderea unor colaborări în cadrul departamentului

de producţie pentru diversificarea produselor şi cresterea gradului de ocupare a forţei de

muncă din acest sector; mărirea numărului de contracte directe cu terţii pentru rentabilizarea

departamentului de cercetare.

Pagina 39 din 170


Cuprinsul capitolului 2 - Delimitări şi strucuturi privind stocurile

pag.

2.1 - Criterii de recunoaştere a activului şi legi de recunoaştere a

stocurilor ......................... 25

2.1.1 - Stocurile, parte integrată a bilanţului contabil ......................... 25

2.1.2 - Definiţii contabile premergatoare şi definiţile

stocurilor ......................... 26

2.1.2.1 - Definirea activului ......................... 26

2.1.2.2 - Definirea stocurilor ......................... 28

2.2 - Prezentarea stocurilor ......................... 29

2.2.1 - Clasificarea stocurilor ......................... 29

2.2.2 - Structuri contabile informaţionale ......................... 31

2.2.3 - Elementele sistemului informaţional contabil ......................... 32

2.2.4 - Prezentarea informaţiilor ......................... 34

2.3 - Evaluarea stocurilor ......................... 34

2.3.1 - Evaluarea la intrare (curentă) ......................... 35

2.3.1.1 - Tehnici de evaluare a costurilor ......................... 37

2.3.1.1.1 - Metoda costului standard ......................... 37

2.3.1.1.2 - Metoda preţului de vănzare cu amănuntul

......................... 39

2.3.2 - Evaluarea la inventar ......................... 40

2.3.2.1 - Metode de gestiune a stocurilor ......................... 41

2.3.2.1.1 - Inventarul permanent ......................... 41

2.3.2.1.2 - Inventarul intermitent ......................... 42

2.3.3 - Evaluarea la ieşirea din gestiune ......................... 43

2.3.4 - Evaluarea la întocmirea bilanţului ......................... 47

2.4 - Rolul provizioanelor pentru deprecierea stocurilor în prezentarea

informaţiilor contabile ......................... 48

2.5 - Aspecte fiscale - T.V.A. ......................... 50

2.5.1 - Principalele caracteristici TVA. ......................... 51

2.5.2 - Reduceri de preţ în operaţiile cu stocuri, aspecte,

consecinţe ......................... 52

Pagina 40 din 170


2.5.3 - Aplicaţii practice privind aspectele fiscale în operaţii

cu stocuri ......................... 53

Pagina 41 din 170

Capitolul 2 - Delimitări şi structuri privind stocurile

2.1. - Criterii de recunoaştere a activului şi legi de recunoaştere a stocurilor

2.1.1. - Stocurile, parte integrată a bilanţului contabil

Pentru a putea defini şi întelege pe deplin rolul stocurilor în cadrul contabilităţii

considerăm că trebuie să facem o scurtă prezentare a întregului tablou din care acestea fac

parte, tablou intitulat “bilanţ contabil”.

Bilanţul contabil este o reprezentare grafică, textuală, standardizată, o transpunere în

etalon monetar a tuturor elementelor care apar în procesul funcţionării unei întreprinderi.

Putem afirma prin urmare că bilanţul contabil este o reprezentare fidelă a patrimoniului.

Ce se înţelege însă prin patrimoniu? În momentul actual această noţiune "patrimoniu",

este considerată deja învechită, depaşită, foarte mulţi specialişti în domeniul contabil

influenţaţi de către contabilitatea anglo-saxonă1 înlocuind această noţiune cu conceptul de:

capitaluri proprii + datorii. Această mutare s-a facut datorită faptului ca "patrimoniul" nu îşi

mai îndeplineşte rolul său iniţial nemaicorespunzând cu realitatea din ziua de azi în timp ce

noţiunea de capitaluri proprii + datorii este destul de "încapătoare" pentru toate exigenţele

lumii contabile din zilele noastre. Totuşi ne vom opri asupra a doua definiţii ale

"patrimoniului". Prima definiţie priveşte patrimoniul ca un întreg care se poate diviza în

unităţile ce îl compun: Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale şi

necorporale), al drepturilor şi al obligaţiilor ce caracterizează situaţia unei entităţi

patrimoniale la un moment dat2. Cea de a doua definiţie priveşte patrimoniul de la simplu la

complex, de la particular la general: bunurile materiale şi băneşti aduse de fiecare asociat

drept aport, precum şi acelea pe care societatea le dobândeşte ulterior alcătuiesc laolaltă

patrimoniul societăţii comerciale3.

Ca o concluzie, cea mai "încăpătoare" noţiune valabilă pentru timpul prezent este

aceea de capitaluri proprii + datorii. Prin "patrimoniu", avem tendinţa, analizând doar acest

cuvânt să considerăm doar elementele pozitive pentru întreprindere (bunurile) neluând în

calcul elemetele "negative" (datoriile), în schimb, capitaluri proprii + datorii deja ne

1 Notă: principalele doctrine contabile din zilele noastre respectiv cea franceză şi cea anglo-saxonă (americană) sunt prezentate mai pe larg la punctul: 2.1.2.1. -Definirea activului.2 Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară vol. 1, Editura Economică, Bucureşti 1998, pag.75.3 Mihai Ristea, Corina Cucu, Corina Lazarescu - Contabilitatea întreprinderii vol. 1, Editura Mărgăritar, Bucureşti 1999, pag.11.

Pagina 42 din 170

atenţionează din start ( adică ceea ce deţin ca bunuri, capitaluri, dar şi ceea ce rezultă din

deţinerea şi folosirea acestor bunuri si capitaluri (drepturi + obigaţii).

Determinarea, structurarea şi cunoaşterea "patrimoniului" se realizează cu ajutorul

bilanţului contabil care suportă mai multe interpretări:

Din punct de vedere economic bilanţul prezintă capitalurile titularului de patrimoniu.

Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resurselor (aporturi de

capital, rezerve, datorii, beneficii etc.) cât şi al modului de utilizare (bunuri economice,

creanţe, pierderi etc.). De aici se poate deduce ecuaţia economică a bilanţului:

UTILIZĂRI = RESURSE

Din punct de vedere juridic în bilanţ se reflectă în activ, drepturile de proprietate şi de

creanţă pe când în pasiv se reflectă datoriile întreprinderii faţă de terţi şi datoriile acesteia faţă

de aportorii de capitaluri (asociaţi). Într-o formă specializată bilanţul juridic se poate prezenta

pe scurt astfel:

ACTIV PASIV

ceea ce posed

(drepturi de proprietate şi de

creanţă).

ceaa ce datorez asociaţilor

(capitaluri proprii).

ceea ce datorez terţilor

(datoriile sau capitalurile

împrumutate).

Relaţia de bază care se poate determina din analiza acestei interpretări este

următoarea:

ACTIV = CAPIATALURI PROPRII + DATORII

Pornind de la această schemă conceptuală de bilanţ în continuare vom prezenta într-o

formă rezumativă schema bilanţului financiar al unei întreprinderi1 punând în evidenţă

obiectivul acestei lucrări, stocurile:

1 Notă: o dezvoltare detaliată a bilanţului financiar al unei societăţi comercile cu toate componentele care îl compun este prezentată în ANEXA 1.

Pagina 43 din 170

ACTIV PASIV

1.Active imobilizate. 1.Capitaluri proprii.

2.Active circulante.

- STOCURILE

2.Datorii.

3.Conturi de regularizare şi

asimilate.

3.Provizioane pentru riscuri şi

cheltuieli.

4. Prime de rambursare a

obligaţiunilor.

4.Conturi de regularizare şi

asimilate

Un alt aspect important cu privire la bilanţul unei întreprinderi este dat si de faptul că

pe baza bilanţului financiar se realizează bilanţul funcţional al întreprinderii care este folosit

pentru calcularea unor indicatori foarte importanţi pentru luarea deciziilor la nivel de

conducere al întreprinderii. Dintre aceşti indicatori vom enumera: Fondul de rulment net

global (FRNG); Nevoia de fond de rulment (NFR) şi Trezoreria netă (TN). De reţinut faptul

că stocurile în cadrul unei întreprinderi joacă un rol foarte important în calcularea acestor

indicatori, cu precădere (NFR). De fapt aceşti indicatori sunt calculaţi pentru a urmări

resursele stabile şi pentru a controla finanţarea nevoilor stabile din aceste resurse, acelaşi

lucru fiind valabil şi pentru nevoile ciclice (in principal STOCURILE) şi sursele lor de

finanţare respectiv resursele ciclice. Schema bilanţului funcţional al unei întreprinderi cât şi

modul de calcul al celor trei indicatori de mai sus este prezentată, respectiv prezentat în

ANEXA 2 a acestui capitol.

2.1.2. - Definiţii contabile premergatoare şi definiţiile stocurilor

2.1.2.1. - Definirea activului

Înainte de a porni la definirea activului trebuie să precizăm faptul că în momentul

actual se duce o luptă de globalizare a contabilităţii. Cele două “curente” contabile care

încearcă să se întrepătrundă sunt contabilitatea Continental Europeană (cu centrul în Franta,

aplicată şi în România) şi contabilitatea Anglo- Saxonă (practicată în special de Marea

Britanie şi S.U.A). Nu se poate nega faptul că, contabilitatea Anglo-Saxonă care începe să

caştige din ce în ce mai mult teritoriu, este o contabilitate ce răspunde în primul rând nevoilor

Pagina 44 din 170

acţionarilor, investitorilor, în timp ce contabilitatea Continental Europreană este o

contabilitate adresată în primul rând să serveasca statului (conectată la fiscalitate).

I.A.S.B. - (engleză: International Accounting Standards Board) reprezintă astăzi

organismul cel mai influent la nivel mondial în ce priveşte elaborarea şi publicarea de norme

contabile. Demersul de normalizare contabilă al I.A.S.B. constă din elaborarea unui Cadru

Contabil Conceptual şi cira 40 de norme contabile internaţionale (standarde internaţionale de

contabilitate).

Referenţialul contabil emis de I.A.S.B. (cadrul conceptual + IAS-uri) nu are caracter

obligatoriu însă influenţa acestuia a crescut mult deoarece stă la baza întocmirii situaţiilor

financiare publicate de companiile cu activitate internaţională.

În ceea ce ne priveşte, România, a fost şi încă mai este puternic influenţată de

contabilitatea Continental Europeană adică mai precis de cea franceză. În ultimul timp însă

contabilitatea practicată în România1 (ghidată în pincipal după Legea contabilităţii 82/24

decembrie 1991) are tendinţa să intre într-un nou stadiu al reformei prin: deschiderea spre

investitori, presupusă de fenomenele de privatizare şi de restructurare a economiei;

dinamizarea activităţii pieţei financiare; introducerea spiritului şi soluţiilor normelor

contabile internaţionale în referenţialul contabil românesc2 (Ordinul nr.94/ 29 ianuarie 2001;

Ordinul nr.306/ 26 februarie 2002); orientarea sistemului de normalizare spre o abordare mai

puţin publică.

Ca o concluzie momentan pe plan global se încearcă introducerea unui singur sistem

contabil, unei singure gândiri contabile lucru ce se reflectă de fapt printr-un proces de

armonizare în principal a Directivei a IV- a Comunităţii Economice Europene cu ştiinţa de

peste ocean şi anume Standardele Internaţionale de Contabilitate. Existenţa unui singur

sistem contabil este binenţeles de dorit în vederea înlesnirii tuturor tipurilor de tranzacţii

dintre ţări cât şi în beneficiul companiilor cu activitate internaţională. Referitor la "lupta" de

la începutul acestui subpunct aceasta se concretizează în procesul de armonizare

(normalizare) de mai sus adică acceptarea în contabilitatea de tip franceză a tot mai multor

norme şi metode anglo-saxone, proces la care este supusă intens şi România.

1 Legea contabilităţii 82/24 decembrie 1991 republicată şi completată în Monitorul Oficial nr.629 din 26 august 2002.2 Ordinul nr.94/ 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene (25 iulie 1978) şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate publicat în Monitorul Oficial nr.85 din 20 februarie 2001;Ordinul nr.306/ 26 februarie 2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene publicat în Monitorul Oficial nr.279 din 25 aprilie 2002.

Pagina 45 din 170

Astfel, în consecinţă suntem obligaţi să prezentăm definiţia activului unei unităţi

patrimoniale conform celor două “curente” evocate mai sus după cum urmează: Conform

planului contabil francez prin activ se întelege “un element al patrimoniului care are o valoare

economică pozitivă pentru întreprindere, el reprezintă utilizarea resurselor întreprinderii,

adică a capitalurilor puse la dispoziţia sa”. Potrivit Cadrului contabil conceptual emis de

I.A.S.B. activele sunt “resurse controlate de întreprindere care provin din evenimente trecute

şi care sunt purtătoare de avantaje economice viitoare ce trebuie să fie benefice acesteia” la

care putem adaugă faptul că tranzacţiile sau evenimentele viitoare nu dau naştere unui activ.

Cu toate acestea pentru a întelege pe deplin definiţia considerăm necesar explicarea

următorilor termeni:

Resursă controlată: desemnează un element care poate fi influenţat prin deciziile

managerilor.

Avantajele economice: avantajul economic legat de un activ corespunde potenţialului

prin care acest activ contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichidităţi sau de echivalente

de lichidităţi benefice întreprinderii. Acest potenţial poate să fie: un potenţial de producţie

care face parte din activităţile operaţionale (de exploatare) ale întreprinderii; o posibilitate de

conversie în lichidităţi sau echivalente de lichidităţi; o capacitate de reducere a ieşirilor de

fonduri, de exemplu, atunci când o altă tehnologie a procesului de producţie conduce la

reducerea costurilor de producţie.

Avantajele economice viitoare generate de un activ pot să apară în diferite moduri, de

exemplu un activ poate fi: utilizat pentru producţia de bunuri sau prestarea de servicii pe care

întreprinderea le va vinde; schimba contra altor active; utilizat pentru a plăti o datorie;

distribuit proprietarilor întreprinderii.

În ceea ce priveşte caracterisiticile activelor după natura lor acestea: pot avea o forma

fizică, corporală (terenuri, clădiri, echipamente etc) sau necorporală (brevete, licenţe etc); pot

fi asociate drepturilor legale; au fost achiziţionate în mod oneros sau gratuit;

2.1.2.2. - Definirea stocurilor

Înainte de a trece la definirea stocurilor trebuie să avem în vedere faptul că stocurile

fac parte din categoria activelor circulante. Deci se cuvine ca mai înainte să stăpânim

noţiunea de active circulante pentru a putea evoca şi înţelege pe deplin definiţia stocurilor.

Aşadar activele circulante sunt “elemente patrimoniale care se utilizează pe o

perioadă scurtă în activitatea întreprinderii şi, în general, participă la un singur circuit

Pagina 46 din 170

economic, modificându-şi permanent forma”. Un activ se clasifică ca un activ circulant atunci

când: este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se

aşteaptă sa fie realizat în termen de doisprezece luni de la data bilanţului; este reprezentat de

creanţe aferente ciclului de exploatare; este reprezentat de numerar sau de echivalente de

numerar a căror utilizare nu este restricţionată. Starea de fungibilitate a activului circulant

este compensată de reînnoirea continuă a operaţiilor legate de ciclul de aprovizionare, de

producţie şi de comercializare a bunurilor şi serviciilor. Această reînnoire generază

evidenţierea activelor circulante ca poziţie distinctă permanentă în bilanţul contabil.

Conform definiţiei de mai sus putem evidenţia următoarele categorii de active

circulante: stocurile, avansuri acordate furnizorilor, creanţele, titlurile de plasament,

disponibilităţile.

Ajunşi în acest punct în care am trasat definiţiile şi câteva din caracteristicile de bază

ale categoriilor din care stocurile fac parte (active active circulante stocuri) vom defini

în continuare stocurile, subiectul acestei lucrări.

Cea mai integrată şi bine adaptată definiţie a stocurilor în contabilitatea contemporană

este definiţia data de Standardele Internaţionale de Contabilitate şi anume norma contabilă

IAS 2 Contabilitatea stocurilor (engleză: inventories), revizuită în 1993. Conform acestei

norme “stocurile sunt active: deţinute de întreprindere pentru a fi vîndute pe parcursul

desfaşurării normale a activităţii; în curs de producţie în vedera vânzarii în aceleaşi condiţii

ca mai sus; sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite

în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii”.

În concluzie aceasta calificare nu depinde de natura elementului considerat, ci de

destinaţia sa care este puternic influenţată de activitatea întreprinderii ce deţine bunurile. De

exemplu terenurile şi construcţiile constituie imobilizările în majoritatea întreprinderilor, dar

ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri materiale. De asemenea stocurile pot să aibe o

natură necorporala (imaterială). Astfel, în întreprinderile prestatoare de servicii, lucrările

realizate şi nefacturate, la închiderea exerciţiului, constituie stocuri.

Pentru ca un stoc sa fie înscris în activul bilanţului acesta trebuie să raspundă

definiţiei oricărui activ, adică să fie resurse controlate de întreprindere, provenind din

evenimente trecute şi de la care se aşteaptă obţinerea de avantaje viitoare sub forma fluxurilor

de lichidităţi. Un stoc este controlat de întreprindere dacă acesta poate fi influenţat prin

deciziile managerilor, adică poate fi consumat, vândut, folosit la plata unei datorii, folosit

drept garanţie la obţinerea unui împrumut bancar etc.

Pagina 47 din 170

O caracteristică specifică stocurilor spre deosebire de celelalte categorii de bunuri

aflate în întreprindere este aceea că stocurile şi producţia în curs de execuţie se consumă la

prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi de acelaşi

fel, deci ele intră şi ies în şi din patrimoniu în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de

exploatare, care nu poate fi mai mare de un an.

2.2. - Prezentarea stocurilor

2.2.1- Clasificarea stocurilor

Pentru a ne putea crea o imagine completă a ceea ce regăsim în categoria stocurilor şi

producţiei în curs de execuţie vom prezenta în continuare, pe scurt funcţia de exploatare a

întreprinderii una din cele trei funcţii ale bilanţului funcţional alături de funcţia de finanţare si

funcţia de investiţii.

În cadrul ciclului de exploatare al întrepinderii sunt parcurse mai multe faze ale

circuitului economic: aprovizionare; producţie; desfacere în care stocurile îşi schimbă atât

forma cât şi conţinutul lor material. Vom analiza în continuare problema structurii stocurilor

din punctul de vedere al activităţii întreprinderilor de producţie căt şi ale celor de desfacere,

urmând ca la sfârşitul acestei analize să avem un tablou complet al stocurilor şi producţiei în

curs de execuţie.

În cazul întreprinderilor productive ce crează valori noi, în faza de aprovizionare

activele circulante sub forma disponibilităţilor băneşti se transformă în active circulante sub

forma stocurilor de materii prime şi materiale consumabile; în faza de producţie stocurile de

materii prime şi materiale consumabile se transformă în stocuri de semifabricate şi produse

finite; în faza de desfacere stocurile de semifabricate şi produse finite sunt vândute clienţilor,

iar în urma decontărilor cu clienţii se transformă în active circulante sub forma

disponibilitaţilor băneşti. În ciclul de exploatare următor acest circuit se reia, având loc

continuu transformarea stocurilor dintr-o formă în alta, dintr-o stare în alta, dintr-un loc de

gestiune în altul.

În cazul întreprinderilor de desfacere (de comerţ), ciclul de exploatare este realizat

(vizibil) numai în două faze ale circuitului economic; aprovizionarea şi desfacerea. În faza de

desfacere are loc revânzarea lor în aceeaşi stare, când stocurile de mărfuri se transformă în

active circulante băneşti.

Pagina 48 din 170

Ajunşi în acest punct putem afirma că în contabilitatea financiară a întreprinderii

“stocurile şi producţia în curs de execuţie sunt clasificate şi delimitate în functie de 4 criterii:

destinaţia, locul de creare a gestiunii, faza ciclului de exploatare, fizic”. Corespunzător

acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri:

A) Materiile prime sunt acele bunuri care participă şi care îşi transmit direct, atât

valoarea, cât şi conţinutul material, asupra produselor la a căror fabricaţie participă. Ele se

regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţiala, fie transformată;

B) Materialele consumabile sunt acele categorii de bunuri de natura activelor

circulante (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, seminţe şi materiale

de plantat, furaje şi aşternut, alte materiale consumabile), care participă direct la procesul de

producţie, fără a se regăsi în conţinutul material al noilor produse. Ceea ce se transmite este

numai valoarea, nu şi conţinutul lor material.

C) Semifabricatele sunt alte bunuri, produse care nu au parcurs toate fazele procesului

tehnologic din întreprindere, urmând a parcurge restul fazelor pentru a deveni produse finite,

sau pot fi vândute, în aceasta stare, altor întreprinderi.

D) Produsele sunt reprezentate de produse finite şi produse reziduale. Produsele finite

reprezintă produsele care au parcurs toate fazele de fabricaţie prevăzute de procesul

tehnologic, fiind depozitate în vederea livrării lor către cumpăratori. Produsele reziduale

constau din produse care se obţin din acelaşi proces de producţie, necorespunzătoare calitativ

şi care vor primi o altă întrebuinţare: rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile.

E) Mărfurile sunt bunuri cumpărate de întreprinderile comerciale în scopul revănzării

lor în aceeiaşi stare sau după o anumită prelucrare.

F) Ambalajele sunt bunuri utilizate în scopul păstrării şi transportului în bune condiţii

a celorlalte categorii de bunuri menţionate. Ambalajele pot fi cumpărate sau confecţionate în

întreprindere şi sunt refolosibile.

G) Materialele de natura obiectelor de inventar1 sunt acele categorii de bunuri care nu

îndeplinesc cumulativ cele două condiţii de a fi considerate mijloace fixe: au o valoare mai

mică decât limita prevăzută de lege, indiferent de durata lor de utilizare, sau au o durată de

utilizare mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. În structura lor se cuprind: sculele;

dispozitivele verificatoare din dotarea secţiilor, sectoarelor, fermelor etc; echipamentul de

protecţie şi de lucru; cazarmamentul şi alte asemenea bunuri.

1 Notă: această categorie înainte de Ordinul 94 din 29 ianuarie 2001 se înregistra în conturile grupă 32 - Obiecte de inventar care se dezvoltă pe câteva sintetice de gradul 1. Astăzi aceasta categorie de stocuri se înregistreaza în contul 303 - Materiale de natura obiectelor de inventar ce face parte din grupa 30 - Stocuri de materii prime şi materiale.

Pagina 49 din 170

H) Animalele şi păsările cuprind bunuri de natură agricolă, respectiv animalele tinere

existente în întreprindere (născute vii sau cumpărate), în scopul creşterii pentru a fi trecute la

îngrăşat sau pentru a fi trecute la animale de muncă (mijloace fixe). Ele cuprind animalele

tinere din orice specie (bovine, ovine, porcine, bubaline, cabaline etc), coloniile de albine şi

animalele pentru blană.

I) Producţia în curs de execuţie cupinde producţia care nu a parcurs toate stadiile de

prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, sau producţia căreia nu i s-au efectuat probele

tehnologice şi recepţia calitativă si cantitativă. Ea cuprinde atât producţia de bunuri şi

servicii, cât şi cea de prestări de servicii, şi mai poartă denumirea de producţie neterminată.

Conform IAS 18 paragraful 16 (Contabilitatea veniturilor) în cazul unui prestator de

servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a înregistrat încă

venitul aferent, acestea au o natură necorporală (imaterială)1. În cadrul stocurilor se includ şi

bunurile aflate în custodie, pentru prelucrare sau în consignaţie la terţi.

În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri prezentate mai sus se

grupează în: stocuri aflate în depozitul întreprinderii, stocuri în curs de aprovizionare sau

sosite şi nerecepţionate, stocuri sosite fară factură, stocuri livrate dar nefacturate, stocuri

facturate dar nelivrate, stocuri aflate la terţi.

La rândul lor, stocurile aflate în depozitele întreprinderii la un moment dat pot fi

grupate din punct de vedere al apartenenţei2 în: stocuri proprii, proprietate a întreprinderii,

care sunt cumpărate sau fabricate şi păstrate pentru a fi utilizate în procesul de producţie, ele

sunt evidenţiate în activul patrimonial al întreprinderii; stocuri ale altor întreprinderi, aflate în

păstrare, prelucrare sau reparare, urmând a fi restituite, care sunt evidenţiate în conturi

speciale, conturi în afara bilanţului.

În raport de faza ciclului de exploatare se delimiteaza: stocuri cumpărate, stocuri

fabricate, stocuri în curs de execuţie.

Sub aspect fizic, tehnic si chimic stocurile se dezvoltă pe sortimente şi articole

specifice activităţii întreprinderii.

Primele 3 criterii de clasificare se regăsesc în Planul de conturi general clasa a 3- a :

Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie. Ultimul criteriu de clasificare asociat cu

primele 3 sta la baza alcătuirii “nomenclatorului stocurilor” propriu fiecărei întreprinderi care

gestionează stocul.

1 Standardele internaţionale de contabilitate, editura Economică, Bucureşti 2000, pag 119.2 Octavian Bojian -Contabilitatea întreprinderilor, editura Economică, Bucureşti 1999 pag.111.

Pagina 50 din 170

2.2.2 - Structuri contabile informaţionale

Corespunzător criteriilor de clasificare a stocurilor prezentate la punctul anterior

informaţia contabilă potrivită acestei categorii de active se regăseşte în două structuri

informaţionale: structura financiară şi structura de gestiune

Structura financiară, este standardizată, este proprie gestiunii şi contabilităţii

financiare a întreprinderii şi operează cu două criterii: destinaţia şi faza ciclului de exploatare.

În aceasta structură interesul informaţional este cel al finanţării pe termen scurt, calculării şi

analizei mecanismului fondului de rulment, finanţarea activităţii de exploatare şi în stransă

legătura cu aceasta gestionarea activităţii de trezorerie. Metodologic o asemenea structură se

realizează cu ajutorul conturilor de stocuri: grupă sau principale din Planul de Conturi

General, simbolizate cu 2 cifre, sintetice de gradul 1 sau divizionare, simbolizate cu trei cifre

şi sintetice de gradul 2 sau subdivizionare simbolizate cu patru cifre

Structura de gestiune sau internă, necesară dar nestandardizată este proprie

contabilităţii interne de gestiune. Ea operează cu celelalte două criterii: fizic şi locul de creare

a gestiunilor şi se delimitează prin conturi analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor

şi gestiunilor (depozite create ca entităţi gestionare repartizate în răspunderea unor persoane

fizice).

În România modelul de contabilitate a stocurilor este conceput în condiţiile în care

ambele structuri informaţionale sunt realizate prin contabilitatea financiară (varianta

integrată).

EXEMPLU:

3.X - contul grupa sau principal. 30 – stocuri de materii prime şi materiale.

3.X.X - contul sintetic de gradul 1. 302 – materiale consumabile.

3.X.X.X - contul sintetic de gradul 2. 3024 - piese de schimb.

3.X.X.X.X - contul analitic de diverse

produse de la 1 la n corespunzător structurii

sortimentelor şi locului de gestiune.

3024.1 – piese de schimb din magazia 1.

3024.2 – piese de schimb din magazia 2.

…..

…..

3024.n – piese de schimb din magazia n.

Pagina 51 din 170

Această modalitate de reprezentare a evidenţei analitice cât şi a celei sintetice doar

prin contabilitatea financiară este discutabilă. În cele mai mute ţări care au adoptat modelul

continental de contabilitate, evidenţa analitică a stocurilor pe sortimente de produse şi pe

gestiuni se realizează prin contabilitatea interna de gestiune (varianta descentralizată sau

dualistă). Ea se integrează într-un sistem mai general de control prin costurile de stocare

asupra nivelului stocurilor. În plan teoretic şi în plan practic se apreciază că evidenţa analitică

a stocurilor nu poate fi standardizată. Metodele şi tehnicile folosite sunt de detaliu,

nefundamntale şi în consecinţă decizia de adoptare trebuie să corespundă conducerii

întreprinderii.

Cu toate acestea se poate aprecia că gestiunea analitică a stocurilor nu este numai o

problemă internă a întreprinderii. Metodele de evaluare a stocurilor au implicaţii financiare,

ele antrenează efecte atât asupra rentabilităţii cât şi asupra fiscalităţii. Inventarierea stocurilor

şi nivelarea costurilor constituie o problemă de construire a informaţiei consolidate în

situaţiile financiar-contabile de sinteză şi raportare care sunt standardizate. Se poate astfel

aprecia că soluţia pentru evidenţa analitică a stocurilor reprezintă o problemă care pendulează

între contabilitatea financiară si contabilitatea de gestiune, criteriul de alegere fiind cel al

obiectivelor şi intereselor informaţionale. În măsura în care nu există şi nu funcţionează un

sistem de control de gestiune asupra stocurilor, problema evidenţei analitice a stocurilor pe

sortimente şi gestiune poate fi rezolvată prin contabilitatea financiară.

2.2.3. - Elementele sistemului informaţional contabil

Elementele cu care operează sistemul informaţional contabil, referitor la stocuri şi

producţie în curs de execuţie se pot împărţi în principiu în trei subsisteme:

Subsistemul de documente: aici se cuprind documentele întocmite la locul şi în

momentul producţiei operaţiilor economice pe feluri de operaţii, intrări/ieşiri care constituie

purtătorii de informaţii ai sistemului informaţional contabil.

Astfel cu ocazia intrăilor1 de stocuri în patrimoniul întreprinderii se folosesc:

“Factura” primită de la furnizor o dată cu bunurile cumpărate; “Nota de recepţie şi constatare

de diferenţe”, întocmită cu ocazia recepţiei acestora; “Bonul de predare-transfer-restituire”,

cu ocazia intrării în stocuri de la alte subunităţi ale întreprinderii sau de la gestiunea centrală

1 Notă: modelele documentelor justificative enumerate mai sus (bonuri, fişe, registre etc) sunt prezentate în ANEXA 3.

Pagina 52 din 170

la secţiile şi sectoarele unităţii; “Bonul de primire”, cu ocazia primirii bunurilor în

consignaţie.

Cu ocazia ieşirilor de stocuri se întocmesc următoarele documente: “Bonul de

consum”; “Fişa limită de consum”, cu ocazia dării în consum la secţiile principale şi auxiliare

de producţie; “Factura”; “Dispoziţia de livrare”; “Aviz de însoţire a mărfii”, cu ocazia

vânzării;

Intrări: documete folosite: Ieşiri: documete folosite:

factura. factura.

notă de recepţie şi constatare de

diferenţe.

bonul de consum.

aviz de însotire a mărfii.

bonul de predare-transfer -

restituire.

fişa limită de consum.

bonul de primire. dispoziţia de livrare.

Subsistemul evidenţei tehnic-operative: în cadrul acestui sistem se cuprind o serie de

fişe, situaţii, registre, care se întocmesc periodic la nivelul subunităţilor, locurilor de

gestionare etc, în care se prelucreză datele din documentele primare şi în care se determină o

serie de indicatori specifici, necesari conducerii operative a subunităţilor respective.

Subsistemul cuprinde: Registrul stocurilor; Fişa de evidenţă a materialelor şi obiectelor de

inventar în folosinţă; Fişa de evidenţă a materialelor şi obiectelor de inventar pe locuri de

folosinţă; Fişa de stoc; Listele de inventariere.

Subsistemul conturilor de stocuri: organizarea contabilităţii stocurilor şi producţiei în

curs de execuţie se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 3 “Conturi de stocuri şi

producţie în curs de execuţie” din Planul de Conturi General, care cuprinde mai multe grupe

şi conturi sintetice de gradul 1 şi 2. În ceea ce priveşte grupele, acestea se structureaza astfel:

conturi de stocuri cumpărate, conturi de stocuri din producţie proprie, conturi rectificative de

stocuri1.

Conturi de stocuri cumpărate Funcţia conatbilă

30

308

Stocuri de materii prime şi materiale Activ

1 Florin Coman - Contabilitate financiară, editura fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2002, pag.77.

Pagina 53 din 170

Rectificativ

35 Stocuri aflate la terţi Activ

37

378

Mărfuri Activ

Rectificativ

38

388

Ambalaje Activ

Rectificativ

Conturi de stocuri din producţie proprie

33 Producţie în curs de execuţie Activ

34

348

Produse Activ

Rectificativ

36

368

Animale Activ

Rectificativ

Conturi rectificative de stocuri

39 Provizioane pentru deprecierea activelor şi a

producţiei în curs de execuţie

Pasiv

2.2.4. - Prezentarea informaţiilor

Norma contabilă internaţională IAS 2 prevede un minimum de informaţii care trebuie

furnizate în legătură cu stocurile.

Astfel, situaţiile financiare1 trebuie să furnizeze informaţii privind: metode de

evaluare a stocurilor şi în special convenţia reţinută pentru evaluarea ieşirilor de stocuri;

valoarea reprezentând stocurile evaluate la valoarea lor netă de realizare; suma provizioanelor

reluate la venituri (reintegrate în rezultatul exerciţiului); circumstanţele şi evenimentele care

au condus la reintegrarea acestor provizioane în rezultatul exerciţiului; valoarea contabilă a

stocurilor care constituie garanţii pentru datoriile angajate;

În contul de profit şi pierdere trebuie să fie precizate: fie valoarea consumurilor de

stocuri în cursul perioadei; fie cheltuielile de exploatare corespunzătoare veniturilor

exerciţiului, prezentate după natura lor.

1 Notă: O serie de exemple de prezentare a situaţiilor financiare referitoare la stocurile societăţilor comerciale din alte ţări se găseşte în ANEXA 4; sursa: www.contab_audit/romănă/să_înţelegem_IAS/cap02.pdf.

Pagina 54 din 170

În cazul utilizării metodei LIFO1 (ultimul intrat primul ieşit) norma internaţională IAS

2 stipulează că întreprinderea trebuie să indice, în plus şi diferenţa între valoarea stocurilor

prezentate în bilanţ şi cea rezultată din reţinerea valorii minime dintre costul mediu ponderat,

metoda FIFO (primul intrat primul ieşit) şi valoarea netă de realizare; sau cea obţinută

utilizând valoarea cea mai mică dintre valoarea actuală prezentată în bilanţ şi valoarea netă de

realizare.

Valoarea netă de realizare2 (engleză: net realisable value) este preţul de vânzare

estimat în cursul normal al activităţii, din care sunt deduse costurile estimate pentru

terminarea bunului în cauza şi costurile estimate pentru a realiza vânzarea3.

De asemenea o întreprindere trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a

costului pentru toate stocurile cu natură şi utilzare similară pentru întreprindere. Pentru

stocurile cu natură sau utilizare diferită poate fi justificată folosirea unor metode diferite de

calcul. Odată ales, tratamentul este aplicat în mod consecvent. Acest aspect foarte inportant

este prevăzut şi în cadrul reglementărilor contabile armonizate cu directiva a IV-a a

Comunităţilor Economice Europene (CEE) şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate

(IAS), reglementări ce acţionează în ţara noastră prin Ordinul nr. 94/29 ianuarie 2001. În

secţiunea a 5-a a acestui document secţiune intitulată Principii şi reguli conatbile, se găseşte

şi Principiul permanenţei metodelor care presupune "continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi

norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale

şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. Orice

schimbare de metodă trebuie consemnată în anexa de la bilanţ".

2.3. - Evaluarea stocurilor

Problema evaluării costurilor se referă la valorile atribuite stocurilor la înregistrarea în

conturi cât şi la prezentarea lor în situaţiile financiare. În momentul actual tratamentele

contabile ce se aplică în acest domeniu sunt “dictate, trasate” de norma contabilă

internaţională IAS 2- Contabilitatea stocurilor (engleză: inventories).

1 Notă: detalii despre Metodele LIFO, FIFO, CMP sunt prezentate la punctul 2.3.3-Evaluarea la ieşirea din gestiune.2 Notă: detalii despre Valoarea netă de realizare sunt prezentate la punctul 2.3.4-Evaluarea la întocmirea bilanţului.3 Niculae Feleagă - Sisteme contabile comparate,vol. 2, editura Economică, Bucureşti 2000, pag.150.

Pagina 55 din 170

Importanţa evaluării stocurilor prezintă interes deoarece metoda aleasă pentru

evaluarea acestora poate avea o incidentă importantă asupra rezultatului exerciţiului şi asupra

bilanţului contabil.

Aşa cum decurge din literatura de specialitate1 evaluarea stocurilor se face în

următoarele patru momente: evaluarea la intrare (curentă), evaluarea la inventar, evaluarea la

ieşirea din gestiune, evaluarea la întocmirea bilanţului.

Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa stocurilor, evaluarea lor

reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale,

fiscalitate şi rentabilitate.

Structura sortimentală impune folosirea acelei metode care să asigure o evaluare cât

mai exeactă în raport cu realitatea, fără a amplifica volumul muncii de calcul. Dacă

întreprinderea fabrică de exemplu un numar mai mic de produse de valoare mare şi se poate

şti cu certitudine în ce produs a fost înglobat fiecare element din stoc, se poate adopta metoda

identificarii specifice.

Fiscaliatea şi rentabilitatea sunt principalii factori care condiţionează adoptarea unei

metode sau a alteia, deoarece evaluarea cantitătii de stocuri la sfârşitul perioadei este cheia

care conduce la supra sau subevaluarea profitului, iar pe această bază încadrarea sau nu în

principiul prudenţei.

2.3.1. - Evaluarea la intrare (curentă)

La intrarea în patrimoniu norma IAS 2 precizează ca stocurile sunt evaluate în funcţie

de modalitatae de dobândire, evidenţiându-se astfel două modalităţi principale de evaluare2:

Evaluare la cost de achiziţie pentru stocurile din cumpărări (materii prime, materiale

consumabile, mărfuri, ambalaje şi alte bunuri procurate cu titlu oneros). Costul de achiziţie

cuprinde3:

preţul de cumpărare;

taxele vamale şi alte taxe (altele decât taxele recuperabile ulterior de întrepindere de

la administraţia fiscală);

cheltuielile de transport, de manipulare şi alte costuri direct imputabile achiziţiei de

mărfuri, materiale şi servicii.

1 Octavian Bojian - Contabilitatea întreprinderilor, editura Economică, Bucureşti, 1999, pag.111-115.2 Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, editura Economică, Bucureşti 2001, pag.80-81.3 Oprea Călin, Mihai Ristea - Bazele Contabilităţii, editura Genicod, Bucureşti 2002, pag.199-200.

Pagina 56 din 170

Taxa pe valuare adaugată (TVA) este în mod normal recuperabilă ea nu intră în costul

de achiziţie al stocurilor. În cazul în care este vorba de întreprinderi neplătitoare de TVA sau

când taxa nu este deductibilă aceasta devine element al costului de achiziţie al stocului.

“Reducerile comerciale, rabaturile comerciale, remizele şi alte elemente similare sunt

deduse din costul de achiziţie.

Costul de achiziţie poate să includă diferenţe de curs direct atribuibile achiziţiei de

stocuri. Aceste diferenţe de schimb sunt limitate la cele ce provin dintr-o devalorizare sau o

depreciere puternică a unei monede împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de

asigurare şi care afectează datoriile care nu pot să fie decontate şi care survin cu ocazia

achiziţionării recente a stocurilor”1.

Evaluarea la cost de producţie pentru stocurile din producţie proprie (produse finite,

semifabricate, ambalaje, producţia în curs de execuţie şi alte stocuri). Costul de producţie

cuprinde1:

cheltuielile directe legate de unităţile produse de exemplu costurile cu manopera

directă;

cota parte din cheltuielile indirecte de producţie, fixe şi variabile ocazionate de

transformarea materiilor prime în produse finite.

Cheltuielile fixe rămân relativ constante indiferent care este volumul producţiei; este

vorba în mod esenţial de: amortizarea utilajelor şi a echipamentelor; cheltuieli de menţinere,

întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor de producţie (scule, utilaje); cheltuieli cu conducerea şi

administrarea secţiilor1. Cheltuielile variabile variază direct proporţional sau aproape direct

proporţional cu volumul producţiei, este vorba de cheltuielile indirecte cu materialele şi cu

forţa de muncă2.

Conform IAS 2 includerea cheltuielilor indirecte fixe de producţie în costul producţiei

trebuie bazată pe capacitatea normală de producţie a întreprinderii. Capacitatea normală de

producţie se defineşte ca fiind producţia estimată să se obţină în medie pe mai multe exerciţii

sau sezoane, în condiţii normale şi ţinând cont de pierderile ocazionate de lucrările de

întreţinere, planificate, a echipamentelor3.

Valoarea cheltuielilor indirecte fixe alocate produselor relizate nu se majorează ca

urmare a obţinerii unei producţii scăzute sau ca urmare a neutilizării unui utilaj de producţie.

1 Niculae Feleagă - Sisteme contabile comparate,vol. 2, editura Economică, Bucureşti 2000, pag.151.2 Dobrin Marinică, Popescu Lucian, Doina Mihai, Constanţa Iacob, Baluţă Aurelian, Victoria Firescu - Costurile, calculaţie, contabilizare, previziune, editura fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2002, pag.25-26.3 Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, editura Economică, Bucureşti 2001, pag.81.

Pagina 57 din 170

Cheltuielile indirecte fixe nealocate (costul subactivităţii) sunt recunoscute drept cheltuială în

perioada în care a apărut şi sunt suportate din rezultatul financiar al exerciţiului1.

În situaţia când producţia unui exerciţiu ar fi superioară producţiei normale,

cheltuielile indirecte fixe de fabricaţie se vor imputa unei cantităţi mai mari de produse

rezultând costuri unitare mai mici.

Costul subactivităţii Cheltuieli fixe

Nivelul real al activităţii

= X [1 - ]

Nivelul normal al activităţii

Înafară de cele două metode enumerate mai sus norma internatională IAS 2 mai

prevede şi o serie de situaţii speciale când stocurile pot fi evaluate şi la alte costuri.

Costul stocurilor poate include alte costuri numai în măsura în care acestea reprezintă

costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent. De

exemplu pote fi adecvată includerea în costul stocurilor a cheltuielilor cu regia generală sau

costuri de proiectare a unor produse destinate anumitor clienţi.

În norma IAS 2 se regăsesc exemple de costuri excluse din costul stocurilor şi

contabilizate la cheltuielile exerciţiului în cursul căruia acestea au fost angajate. Aceste

costuri le vom reda şi noi în continuare: mărimile anormale de deşeuri de fabricaţie, de

manoperă sau de alte costuri de producţie; costuri de stocaj, depozitare, cu excepţia cazurilor

când aceste costuri sunt necesare procesului de producţie, în mod prealabil, la o noua etapă a

producţiei; cheltuielile generale administrative care nu contribuie la aducerea stocurilor în

locul şi în starea în care ele se găsesc; cheltuielile de desfacere, comercializare.

Evaluarea produselor legate şi a subproduselor: unele procese de producţie conduc la

fabricarea simultană a mai multor produse (produse legate) sau la un produs principal şi unul

sau mai multe subproduse. Atunci când aceste produse nu sunt indentificabile separat,

costurile de transformare trebuie să fie repartizate între aceste produse în funcţie de o regulă

logică şi permanentă bazată, de exemplu pe valoarea comercială a fiecăruia dintre ele. Pentru

subprodusele de mică valoare, este suficient să se deducă aceasta valoare din costul

produsului principal2.

1 Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară, vol. 2, Editura Economică, Bucureşti 1998, pag.73.2 Niculae Feleagă - Sisteme contabile comparate, vol. 2, editura Economică, Bucureşti 2000, pag.153.

Pagina 58 din 170

Costul stocurilor unui prestator de servicii (engleză: cost of inventories of a service

provider): acesta se compune în principal din manoperă şi din alte cheltuieli legate de

personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv pesonalul însărcinat cu

supraveghearea precum şi cheltuielile fixe şi variabile atribuibile (cheltuielile regiilor

corespunzătoare). Manopera şi celelalte costuri cu personalul angajat în activitatea de

desfacere şi administraţie nu sunt incluse dar sunt recunoscute drept cheltuieli ale exerciţiului

în cursul perioadei în care ele au fost angajate1.

Pentru stocurile provenind din aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit

evaluarea se face la valoarea de utilitate (valoarea actuală) a stocului respectiv. Valoarea de

utilitate este valoarea actualizată a fluxurilor de numerar viitoare, estimate din utilizarea

continuă a unui activ şi din cedarea sa la sfârşitul duratei de viaţă utilă1.

2.3.1.1. - Tehnici de evaluare a costurilor

Norma contabilă internatională IAS 2 autorizează evaluarea stocurilor şi după alte

metode: “diverse tehnici de masurare a costurilor, cum sunt metoda cost standard sau metoda

cu amanuntul, acestea pot fi folosite pentru simplificare, dacă se consideră ca rezultatele

acestor metode aproximează costul”2.

2.3.1.1.1. - Metoda costului (preţului) standard

În cadrul acestei metode la stabilirea costului stocului de produse realizate se iau în

considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale, consumabile, manopera şi

utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie. Costurile standard trebuie să fie periodic

reexaminate şi dacă este necesar modificate pentru a ţine cont de condiţiile care prevalează în

momentul evaluării. Ele se pot determina atât pentru stocurile din cumpărări cât şi pentru

stocurile din producţie proprie. În cazul utilizarii costurilor standard pentru informarea

financiară a terţelor persoane este necesar ca stocurile din bilanţ să fie evaluate la valoarea lor

reală adică:

Valoarea

bilanţieră a

Cost standard Abateri de la costul standard

= +/-1 Culegere de acte normative după documente oficiale - Contabilitatea, armonizarea contabilităţii cu UE, ediţia a II-a; Ordinul 306 din 26 februarie 2002, editura Meteor Press, Bucureşti 2002 pag.102.2 Standardele internaţionale de contabilitate, editura Economică, Bucureşti 2000, pag 121.

Pagina 59 din 170

stocurilor (soldul final al conturilor

de stocuri la cost standard)

(soldul final al conturilor de

abateri de la costul standard)

Metoda costurilor standard constă în determinarea unor preţuri fixe, folosite atât la

evaluarea intrărilor, cât şi a ieşirilor, urmând ca diferenţele dintre costurile standard şi

costurile de achiziţie sau de producţie să se evidenţieze în mod distinct.

Abaterile de la costurile standard, denumite de normele contabile româneşti “diferenţe

de preţ”, stabilite la intrarea stocurilor în patrimoniu se înregistrează proporţional, atât asupra

valorii stocurilor ieşite cât şi asupra stocurilor existente în patrimoniu.

Repartizarea abaterilor de la costurile standard (diferenţele de preţ), asupra valorii

stocurilor ieşite şi asupra stocurilor existente, se efectuează cu ajutorul unui coeficient (K =

coeficient de repartizare), care se calculează astfel:

sold iniţial al contului

de abateri (diferenţe de preţ)

+ abateri de la costul standard

(diferenţe de preţ)

aferente intrărilor în cursul perioadei

K =

sold iniţial al contului de stoc

la cost standard

(preţ de înregistrare)

+ valoarea intrărilor

în cursul perioadei, la cost standard


(SI + RD) ct.308; 348; 368; 378; 388;

K =

(SI + RD) ct. 30x; 34x; 36x; 37x; 38x;

Acest coeficient se aplică asupra valorii stocurilor ieşite din gestiune la cost standard

(preţ de înregistrare), pentru determinarea abaterilor (diferenţelor de preţ) aferente valorii

stocurilor ieşite.

Abateri

(diferenţe de preţ)

aferente stocurilor ieşite

Rulajul creditor al

contului de stoc la cost

standard


= K X

Pagina 60 din 170

La finele perioadei de gestiune, stocurile sunt prezentate în bilanţul contabil la costul

de achiziţie sau de producţie, după caz, chiar dacă evaluarea curentă s-a facut pe baza

metodei costurilor standard. În acest scop soldurile conturilor de abateri (diferenţe de preţ) se

cumulează cu soldul conturilor de stocuri la cost standard (preţ de înregistrare) pentru

obţinerea costurilor efective de producţie sau de achiziţie.

Relaţiile de calcul prezentate mai sus operează cu date cumulate de la începutul

anului, find verosimile numai în cazul în care diferenţele sunt înregistrate în negru-roşu în

conturile de diferenţe potrivit tehnicii următoare:

DEBIT Conturi de

diferenţe CREDIT

Diferenţe negru-roşu aferente

stocurilor iniţiale.

Diferenţe negru-roşu la ieşire.

Diferenţe negru-roşu la intrare. Sold debitor negru-roşu, diferenţe

aferente stocurilor finale.

Dacă de foloseşte tehnica înregistrării diferenţelor numai în negru situaţia în conturile

de diferenţe se diversifică cu implicaţii asupra determinării cotei de repartizat. Ea se prezintă

astfel:

DEBIT Conturi

de diferenţe CREDIT

Diferenţe nefavorabile aferente stocurilor

iniţiale.

Diferenţe nefavorabile aferente stocurilor

intrate.

Diferenţe nefavorabile aferente stocurilor ieşite

în perioadele (lunile) precedente.

Diferenţe favorabile aferente stocurilor

iniţiale.

Diferenţe favorabile aferente stocurilor

intrate.

Diferenţe favorabile aferente stocurilor ieşite

în perioadele (lunile) precedente.

2.3.1.1.2. - Metoda preţului de vânzare cu amănuntul

Metoda preţului de vânzare cu amânuntul este utilizată adesea în activitatea de

distribuţie cu amănuntul pentru evaluarea stocurilor formate din cantităţi mari de articole cu o

rotaţie rapidă care au marje similare şi pentru care nu este posibil să se utilizeze alte metode

Pagina 61 din 170

privind evaluarea stocurilor. Costul stocurilor este determinat prin deducerea din valoarea de

vânzare a stocurilor a procentajului adecvat de marja brută. Orice modificare a preţului de

vânzare presupune recalcularea marjei brute.

Preţul de vânzare cu amănuntul = Costul mărfii vândute + Marja brută

Se poate utiliza un procent mediu de marjă brută pentru fiecare marfă deoarece o

marfă poate avea cote diferite de marjă în cursul unei perioade, se pot practica cote diferite de

marjă brută în funcţie de locurile de gestiune, sau pentru întreaga întreprindere. Metoda

preţului de vânzare cu amănuntul presupune înregistrarea următoarelor elemente: costul total

al mărfurilor cumpărate; preţul de vânzare al mărfurilor cumpărate; costul total al mărfurilor

destinate vănzării; preţul cu amănuntul al mărfii destinate vânzării; vânzările perioadei.

Plecând de la aceste elemente se calculează stocul final la preţ de vânzăre apoi se

stabileşte rata costului în preţul cu amănuntul al mărfii; pentru toate mărfurile stocate într-un

loc de gestiune sau pentru toata întreprinderea, în divizarea costului total al mărfii stocate la

preţul de vânzare cu amănuntul, pentru marfa stocată. Costul stocului final se stabileşte prin

aplicarea ratei cost/preţ vânzare cu amănuntul la valoarea stocului final, evaluat la preţ de

vânzare la finele exerciţiului.

Pentru determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite se folosesc două

metode: metoda procentului mediu de adaos comercial şi metoda analitică.

Metoda procentului mediu de adaos comercial se caracterizează prin folosirea

următoarelor relaţii de calcul:

a) Determinarea procentului mediu de adaos comercial;

(SI + RC) ct.378

Kcont 378 =

(SI + RD) ct. 371 - (SI + RC)ct.4428

b) Determinarea adaosului comercial aferent stocului (ACS);

ACS = Kcont 378 X

Valoarea stocului de mărfuri la

finele lunii de referinţă

Pagina 62 din 170

(exclusiv TVA neexigibilă)

c) Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite (ACE);

Soldul creditor al contului 378 înainte

de repartizarea adaosului comercial pe

luna de referinţă

ACE = - ACS

Metoda calculului analitic constă în determinarea prin însumare a adaosului comercial

aferent mărfurilor în stoc la sfărşitu anului. Daca adaosul este diferenţia pe sortimente şi

grupe de mărfuri se procedeaza la transformarea procentului de adaos în procent de rabat

(marja diminuată) pe baza relaţiei:

Procent de rabat comercial =

100 X % ADAOS

100 + % ADAOS

Adaosul aferent

mărfurilor în stoc

= Stocul de mărfuri

la preţ cu amănuntul

X Procentul de

rabat

comercial

În continuare se determină adaosul comercial aferent mărfurilor ieşite potrivit relatiei

c) de la pagina anterioară.

2.3.2. - Evaluarea la inventar

Conform legislaţiei în vigoare întreprinderea trebuie să efectueze cel puţin o data pe

an inventarierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie. În momentul inventarierii acestea

se evaluează la valoarea actuală avându-se în vedere preţurile pieţei şi utilitatea bunurilor,

pentru întreprindere. Stocurile sunt evaluate pe sortimente. În acest scop se impune

întocmirea de liste pe grupe de bunuri corespunzător clasificării conturilor şi apoi se studiază

preţurile pieţei, baremurile, indicii specifici pentru stabilirea valorii actuale.

La inventar se pot stabili următoarele valori (valori actuale)1:

1 Octavian Bojian - Contabilitatea întreprinderilor, editura Economică, Bucureşti 1999, pag.114.

Pagina 63 din 170

a) Pentru materiile prime şi materialele consumabile, valoarea de inventar corespunde

costului de înlocuire, adică preţului de cumpărare plus cheltuielile accesorii;

b) Pentru produsele finite şi mărfurile revândute în aceeaşi stare, valoarea actuală este

formată din preţul pieţei la vânzare, diminuat cu cheltuielile accesorii: cheltuieli de transport,

comisioane, garanţii acordate, cheltuieli de desfacere.

c) Producţia în curs de execuţie se evalueaza fie prin metoda directă, luând în

considerare componentele consumate şi gradul de prelucrare a acestora, fie prin metoda

contabilă, ca diferenţă între cheltuielile totale de producţie şi costul efectiv al producţiei

principale obţinute.

2.3.2.1 - Metode de gestiune a stocurilor

În continuare vom prezenta metodele de organizare a contabilităţii stocurilor şi

producţiei în curs de execuţie din ţara noastră. Aşadar în România unităţile patrimoniale au

posibilitatea gestiunii stocurilor după două tehnici: metoda inventarului permanent care este

utilizată în întreprinderi mari şi metoda inventarului intermitent utilizată de obicei în

întreprinderi mici şi mijlocii.

2.3.2.1.1 - Inventarul permanent

Caracteristicile acestei metodei inventarului permanent sunt următoarele:

- stocul final la sfărşitul exerciţiului precedent devine stoc initial la începutul

exerciţiului curent;

- în timpul exerciţiului financiar curent conturile de stocuri se debitează cu toate

intrările de stocuri evaluate la: cost istoric (care poate fi cost de achiziţie, cost de producţie

după caz); preţul stabilit în funcţie de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport la

capitalul social, plusuri la inventar, primite ca donaţie sau obţinute cu titlu gratuit); sau la o

alta valoare de înregistrare (preţ standard, preţ de vînzare) în corespondenţă cu conturile de

obligaţii sau de trezorerie şi se crediteză cu ieşirile de stocuri din gestiune evaluate după una

din metodele FIFO, CMP, LIFO1 la preţul standard în corespondenţă cu conturile de

cheltuieli, pentru stocurile consumate şi cu conturile de creanţe sau trezorerie pentru celelalte

ieşiri.

1 Notă: detalii privind aceste metode FIFO, LIFO, CMP sunt prezentate la punctul 2.3.3 - Evaluarea la ieşire din gestiune.

Pagina 64 din 170

- stocul final stabilit după punerea de acord a datelor din contabilitate cu cele

constatate la inventariere se raportează ca stoc iniţial în exerciţiul viitor.

În cadrul acestei metode, contabilitatea analitică se poate organiza după trei procedee2

în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale fiecărei unităţi patrimoniale astfel:

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) constă în ţinerea la gestiuni a unei evidenţe

cantitative, pe categorii de stocuri cu ajutorul documentului “Fişe de magazie” şi la

contabilitate o evidenţă valorică, pe gestiuni, iar în cadrul lor pe grupe sau subgrupe de

stocuri cu ajutorul documentului “Fişe de conturi pentru operaţii diverse”

Lunar se face controlul exactităţii şi concordanţei din evidenţa cantitativă cu cea

valorică prin întocmirea “Registrului stocurilor”, în care se evaluează stocurile existente din

fişele de magazie pe feluri, totalizate pe grupe şi pe gestiuni. Soldul final al unei gestiuni se

determină pornind de la soldul iniţial la care se adaugă intrările în timpul lunii şi din care se

scade valoarea ieşirilor în timpul lunii.

Sold final = Sold iniţial + Intrări – Ieşiri

Metoda cantitativ-valorica (pe fişe de cont analitic) constă în ţinerea la gestiuni numai

a unei evidenţe cantitative pe categorii în “Fişele de magazie” şi la contabilitate o evidenţă

cantitativ-valorică, pe feluri de stocuri.

Controlul exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din cele două evidenţe se

realizează prin întocmirea “Balanţelor analitice” şi stabilirea corelaţiilor cu sinteticul lor,

precum şi prin punctajul direct al cantităţilor înregistrate în cele două evidenţe.

Metoda global-valorică constă în ţinerea evidenţei global-valorice pe “Fişele de

conturi pentru operaţiuni diverse” atât la gestiuni cât şi la contabilitate. Această metodă se

aplică pentru evidenţa mărfurilor în unităţile de desfacere cu amănuntul, pentru evidenţa

rechizitelor, precum şi a altor bunuri.

Verificarea concordanţei dintre evidenţa gestiunii şi cea din contabilitate se face

periodic prin inventariere.

2.3.2.1.2. - Inventarul intermitent

2 Mircea Boulescu, Petre Popeangă - Organizarea si conducerea activităţii financiar contabile a întreprinderilor mici si mijlocii, editura fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 1998, pag.256-257.

Pagina 65 din 170

Metoda inventarului intermitent sau periodic se caracterizează prin următoarele

specificaţii:

- stocul la începutul exerciţiului curent este stocul stabilit prin inventariere la sfarşitul

anului precedent;

- nu se înregistrează intrări de stocuri în timpul anului. Cumpărările de stocuri se

înregistrează în debitul conturilor grupei 60 “cheltuieli privind stocurile”, în corespondenţă cu

conturile de terţi şi de trezorerie după caz;

- nu se înregistrează ieşiri de stocuri în timpul anului, la darea lor în consum şi nici

ieşiri de stocuri pentru vânzări (semifabicate, produse finite);

- la sfârşitul anului se face inventarierea stocurilor pe feluri de grupă de materii prime,

materiale, mărfuri, semifabricate, produse finite, corespunzător clasificării conturilor;

Stocurile astfel stabilite se evaluează conform metodologiei şi se înregistrează în

debitul conturilor de stocuri, corespunzătoare naturii acestora, în corespondenţă cu grupa 60

“Cheltuieli privind stocurile”, pentru stocurile cumpărate şi în corespondenţă cu contul 711

”variaţia stocurilor”, pentru stocurile din producţia proprie obţinută. Totodata se face şi

anularea stocurilor iniţiale prin debitarea conturilor de cheltuieli (grupa 60) şi venituri (grupa

71) în corespondenţă cu conturile de stocuri.

În urma acestor înregistrări soldurile conturilor de cheltuieli reflectă stocurile

consumate (ieşirile) în timpul perioadei, calculate după relaţia:

Işirile = Sold iniţial + Intrări – Sold final

Deşi este mai simplă şi mai puţin costisitoare decăt inventarul permanent metoda

inventarului intermitent prezintă următoarele dezavantaje:

- imposibilitatea efectuării unui control asupra gestiunii stocurilor prin intermediul

contabilităţii;

- orice eroare sau omisiune de înregistrare la efectuarea inventarului fizic duce la

informaţii false în documentele contabile de sinteză, se încalcă deci principiul imaginii fidele;

- orice pierdere sau furt din gestiune apare ca o ieşire din stoc, fiind inclusă în

cheltuielile exerciţiului; creează tendinţa de “subevaluare” a stocurilor la inventar, din motive

fiscale în vederea creşterii nereale a cheltuielilor cu stocurile şi diminuării profitului

impozabil;

- nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune.

Pagina 66 din 170

După studiul celor două metode de inventariere ne raliem opiniei altor lucrări de

specialitate conform căreia metoda inventarului permanent este superioară metodei

inventarului intermitent prin faptul că înregistrarea, în conturile de stocuri, a fiecărei intrări

sau ieşiri, pe măsura producerii operaţiilor, atât cantitativ, cât şi valoric, dă posibilitatea

cunoaşterii în orice moment a mărimii stocurilor1.

2.3.3. - Evaluarea la ieşirea din gestiune

Ieşirile de stocuri pot avea loc în două modalităţi, prin consum (consum de materii

prime, materiale etc) sau prin vânzare (vânzare de mărfuri, produse finite etc). Evaluarea

acestor ieşiri se face în funcţie de natura elementului considerat. Astfel se evidenţiază două

categorii de stocuri: stocuri identificabile şi stocuri interschimbabile sau fungibile2.

Stocurile identificabile sunt bunuri individualizate pentru fiecare articol sau categorie

de bunuri, atât în momentul intrării în patrimoniu cât şi în cel al stocării şi ieşirii din stoc.

Astfel de elemente identificabile cum sunt produsele şi serviciile destinate unor comenzi

distincte, trebuie să facă obiectul unei evaluări individuale şi specifice (adică valoarea de

ieşire a unui stoc identificabil este egală cu valoarea de intrare).

Stocurile interschimbabile sau fungibile (confundabile) sunt bunuri care în interiorul

fiecărei categorii nu sunt în mod unitar identificabile, dupa intrarea lor în depozit. Sunt

considerate bunuri fungibile speţele care aparţin aceluiaşi sortiment de bunuri achiziţionate

sau fabricate la date şi preţuri (costuri) diferite.

Pentru această din urmă categorie norma contabilă internaţională IAS 2 admite

evaluarea ieşirilor de stocuri pe baza a trei metode:

Tratament contabil

de bază

Metoda Cost Mediu Ponderat

(weight avarage cost).

Metoda F.I.F.O (first imput first output).

Primul intrat primul iesit.

Tratament contabil

alternativ

Metoda L.I.F.O (last imput first output).

Ultimul intrat primul ieşit.

A). Metoda - Cost Mediu Ponderat.1 Octavian Bojian - Contabilitatea întreprinderilor, editura Economică, Bucureşti 1999, pag.116.2 Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară, vol. 2, editura Economică, Bucureşti 1998, pag.76-77.

Pagina 67 din 170

n

qi x pi

i = 1

CMP = n

qi

i = 1

Costul mediu ponderat (CMP) se poate calcula lunar sau după fiecare intrare ca raport

între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor în stoc şi cantitatea existentă în

stocul iniţial plus cantităţile intrate în stoc adică:

UNDE :

qi = cantitatea de stoc i

pi = preţul unitar pentru stocul i

Pentru exemplificare vom folosi un exemplu

ale cărui date prezumtive vor fi valabile pentru toate

cele trei metode prezentate CMP ,FIFO, LIFO, urmând ca la sfârşit să facem un mic

comentariu referitor la rezultatele obţinute prin cele trei metode.

EXEMPLU: Societate comercială SIAT S.A. are la începutul lunii septembrie un stoc

iniţial de marfă Z de 30 de bucăţi x 30 lei/bucată. Pe data de 13 a lunii intră în stoc 70 de

bucăţi de marfă Z la preţul de 35 de lei/bucată. Pe data de 17 a lunii ies din stoc 50 de bucăţi

de marfă Z. Pe data de 23 a lunii intră în stoc 20 de bucăţi de marfă Z la preţul de 37

lei/bucată. Pe data de 27 a lunii ies din stoc 25 de buc.

Situţia se prezintă astfel:

Sold iniţial 30 buc. x 30 lei/buc.

Intrare 13.09 70 buc. x 35 lei/buc.

Ieşire 17.09 50 buc.

Intrare 23.09 20 buc. x 37 lei/buc.

Ieşire 27.09 25 buc.

A1). Metoda CMP la sfârşitul periodei.

30 x 30 + 70 x 35 + 20 x 37 4090

CMP= (((((((((((((( = ((((( = 34,08 lei/bucată

30 + 70 + 20 120

Pagina 68 din 170

Fişa de stoc se prezintă astfel :

Data Explic. Intări Ieşiri Stoc

Cant. Preţ Val. Cant. Preţ Val. Cant. Preţ Val.

Sold I. 30 30 900 30

13.09 Intrare 70 35 2450 100

17.09 Ieşire 50 34,08 1704 50

23.09 Intrare 20 37 740 70

27.09 Ieşire 25 34,08 852 45

Total 120 34,08 4090 75 34.08 2556 45 34.08 153

4

A2). Metoda CMP după fiecare ieşire.

30 x 30 + 70 x 35 3350

CMP la 17.09 = = = 33.5 lei/bucată

30 + 70 100

[(30 + 70 – 50) x 33.5] + 20 x 37 2415

CMP la 23.09 = (((((((((((((( = ((( = 34.5 lei/bucată

30 + 70 - 50 + 20 70


Data Explic. Intrări Ieşiri Stoc


Sold I. 30 30 900 30 30 900

13.09 Intrare 70 35 2450 100 33.5 3350

17.09 Ieşire 50 33.5 1675 50 33.5 1675

23.09 Intrare 20 37 740 70 34.5 2415

27.09 Ieşire 25 34,5 862.5 45 34.5 1552.5

Total 120 4090 75 2537.5 45 34.5 1552.5

Pagina 69 din 170

B). Metoda FIFO - Primul intrat primul ieşit.

Constă în valorizarea ieşirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul de

achiziţie sau de producţie al primei intrări în lot. Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite

din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al lotului următor, în ordine

cronologică. Astfel stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele mai

recente.




Sold I. 30 30 900 30 30 900

13.09 Intrare 70 35 2450 30 30 900

70 35 2450

17.09 Ieşire 30 30 900 50 35 1750

20 35 700

23.09 Intrare 20 37 740 50 35 1750

20 37 740

27.09 Ieşire 25 35 875 25 35 875

20 37 740

Total 120 4090 75 247

5

45 1615

C). Metoda LIFO - Ultimul intrat primul ieşit.

Presupune valorizarea ieşirilor de stocuri din gestiune la costul de achiziţie sau de

producţie al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării succesive a fiecărui lot, bunurile ieşite

din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie al lotului anterior, în ordine

cronologică. In felul acesta stocul final este format din elementele evaluate la valorile cele

mai vechi.


Pagina 70 din 170



Sold I. 30 30 900 30 30 900

13.09 Intrare 70 35 2450 30 30 900

70 35 245

0

17.09 Ieşire 50 35 175

0

30 30 900

20 35 700

23.09 Intrare 20 37 740 30 30 900

20 35 700

20 37 740

27.09 Ieşire 20 37 740 30 30 900

5 35 175 15 35 525

Total 120 4090 75 266

5

45 142

5

Interpretarea rezultatelor: aplicarea uneia dintre metodele de evaluare a ieşirilor din

stoc trebuie analizată în funcţie de fenomenul de mişcare al preţurilor şi politica contabilă a

firmei, deoarece aceleaşi ieşiri, evaluate după metode diferite, conduc la valori diferite ale

rezultatului contabil (profitului) şi mărimii stocurilor (deci conduc la informaţii diferite în

bilanţ şi în contul de rezultate)1, după cum se poate constata şi din exemplul următor folosind

datele precedente2:

Indicatori Metode de evaluare

CMP la sfărşitul

perioadei

CMP după

fiecare intrare

FIFO LIFO

Vănzări CA 2700 2700 2700 2700

- cheltuieli

privind

stocurile

2537.5 2556 2475 2665

Rezultat 162.5 144 225 35

1 Niculae Feleagă, Liliana Malciu - Politici şi opţiuni contabile, editura Economică, Bucureşti 2002, pag.194. 2 Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară, vol. 2, editura Economică, Bucureşti 1998, pag.81-82.

Pagina 71 din 170

Stoc final 1534 1552.5 1615 1425

Întreprinderile dispun de o anumita “libertate” în alegera metodei de evaluare a

stocurilor şi, indirect a rezultatului lor.

Astfel în conditii de relativă stabilitate a preţurilor, este recomandată metoda CMP. În

varianta evaluarii ieşirilor din stoc la CMP calculat la sfârşitul perioadei ieşirile nu sunt

evaluate, ci sunt urmărite numai cantitativ. Această metodă prezintă avantajul unui calcul mai

simplu. Metoda CMP calculat după fiecare intrare oferă posibilitatea evaluării ieşirilor în

cursul perioadei de gestiune (lunii), deşi prezintă inconvenientul unui calcul mai complex.

În perioadele de creştere a preţurilor, aplicarea LIFO are drept consecinţe evaluarea

consumurilor la valoare maximă, beneficiul şi stocul final fiind prezentate la valori minime.

Efectele aplicării metodei LIFO într-o situaţie inversă, de scădere a preţurilor sunt diminuarea

valorii consumurilor, stocul final şi beneficiul fiind prezentate la valori maxime.

În cazul creşterii de preţuri prin aplicarea FIFO ieşirile sunt evaluate la valorile cele

mai scăzute, stocurile finale la valorile cele mai ridicate, rezultând o majorare a rezultatului

întreprinderii. Dacă preţurile sunt în scădere aplicarea metodei FIFO conduce la evaluarea

ieşirilor de stocuri la valoare maximă, stocul final şi beneficiul fiind micşorate.

Schimbările de metode de evaluare a stocurilor conduc la rezultate diferite ale

întreprinderii. Astfel rezultatul unei întreprinderi nu depinde numai de performanţele

economice şi financiare, ci şi de opţiunea pentru o anume metodă de evaluare a stocurilor. Cu

toate acestea în IAS 2 nu există nici o prevedere cu privire la faptul dacă o întreprindere

trebuie să folosească o singura formulă de determinare a costurilor pentru toate stocurile pe

care le deţine în reţeaua internaţională sau poate utiliza metode diferite pentru stocuri diferite.

SIC-1 “Consecvenţă-Diferite metode de determinare a costurilor” confirmă că fiecare

întreprindere poate utiliza metoda CMP, FIFO şi LIFO pentru alocarea costurilor pe diferite

clase de stocuri care prezintă caracterstici diferite în ceea ce priveşte natura şi modul de

utilizare a acestora. De exemplu metoda LIFO poate fi folosită pentru anumite tipuri de

stocuri sau linii de producţie, FIFO pentru altele, iar CMP pentru altele. Metoda utilizată

pentru o anumită clasa de stoc trebuie folosită în mod consecvent pentru clasa respectivă

pentru activităţile în reţeaua internaţională şi de la o perioadă la alta. În plus SIC-1 solicită că

aceiasi formulă de determinare a costului să fie utilizată pentru toate stocurile cu caracteristici

similare în ceea ce priveşte natura şi modul de utilizare a acestora.

Pagina 72 din 170

2.3.4 - Evaluarea la întocmirea bilanţului

Evaluarea bilanţieră a stocurilor trebuie facută la valoarea cea mai mică dintre costul

istoric şi valoarea realizabilă netă. Aceasta procedura se bazează pe faptul că activele nu pot

fi evaluate în bilanţ la o valoare mai mare decât cea care s-ar obţine prin utilizarea sau

vânzarea lor.

Costul istoric trebuie să includă o alocare sistematică a costurilor generale de

producţie care se referă la aducerea stocurilor în poziţia şi amplasarea lor prezentă. Alocarea

costurilor generale fixe se face în baza capacităţii normale a spaţiilor de producţie1.

Valoarea netă de realizare a unui stoc este reprezentată de preţul de vânzare estimat,

realizabil în condiţii comerciale normale, diminuat cu costurile de finisare şi alte cheltuieli

estimate ca necesare pentru realizarea vânzării (cheltuieli de transport, comisioane privind

vânzările, costul garanţiei acordate după vânzare). Costurile de finalizare şi de vânzare nu

trebuie ajustate pentru a obţine profit din acţiunea de finalizare şi vânzare

Estimarile valorii realizabile nete trebuie făcute în baza celor mai credibile evidenţe

disponibile. Aceste estimări nu trebuie facute în baza unui preţ temporar sau a fluctuaţiilor de

preţ. Valoarea netă de realizare trebuie să fie determinată separat pentru fiecare stoc (articol),

însa se pot face regrupări pentru elementele similare sau care au o anumită legatură între ele

(elementele care aparţin de aceiaşi linie de produse, cu finalităţi sau utilizări asemănătoare,

produse comercializate în aceiaşi zonă geografică şi care nu pot fi evaluate separat de alte

elemente ale acestei linii de produse)2. Cu ocazia fiecărui exerciţiu următor, este efectuată o

evaluare nouă a valorii nete de realizare.

Valoarea realizabilă netă trebuie determinată având la baza condiţiile existente la data

inchiderii bilanţului. Această evaluare, totuşi, necesită exercitarea raţionamentului

profesional. Prin urmare, trebuie avute în vedere toate informaţiile disponibile, inclusiv

modificările ulterioare ale preţurilor de vânzare sau costurilor. De exemplu o creştere

ulterioară a preţului va demonstra probabil că o scădere a preţului ce a avut loc anterior datei

bilanţului a fost temporară şi că nu este necesară nici o reducere a valorii contabile a stocului

(sau este necesară o reducere mai mică). O scădere ulterioară a preţului poate indica o

problemă ce a existat la data bilanţului, cum ar fi o reducere a preţului de vânzare la un

produs competitiv. În consecinţă modificările ulterioare în preţurile de vânzare sau costuri

trebuie analizate pentru a se determina dacă acestea reprezintă punctul culminant al unor 1 Notă: mai multe detalii despre capacitatea normală de producţie sunt prezentate în capitolul 2.3.1.-Evaluarea la intrare (curentă) şi anume Costul subactivităţii.2 Niculae Feleagă - Sisteme contabile comparate, vol.2, editura Economică, Bucureşti 2000, pag.157.

Pagina 73 din 170

condiţii prezente la data bilanţului, sau pot fi atribuite unor anumite evenimente ce apar în

perioadele ulterioare. În mod evident cu cât momentul apariţiei acestor modificări este mai

îndepărtat de data bilanţului, cu atât este mai puţin probabil să fie atribuite unui anumit

eveniment ulterior.

Alte abordări: În unele ţări, stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică dintre

cost şi valoarea de piaţă, unde valoarea de piaţă este definită ca valoarea cea mai mică dintre

costul de înlocuire şi valoarea realizabilă netă (dar în nici un caz mai mică decăt valoarea

realizabilă netă diminuată cu o marjă normală a profitului). IAS 2 paragraful 6 evită

complicaţiile ce pot apărea în aplicarea principiului celei mai mici valori dintre cea a costului

şi a valorii pieţei. Conform acestei metode de evaluare, costul de înlocuire constituie, de

obicei, evaluarea valorii de piaţă, cu excepţia cazului în care valoarea realizabilă netă este

mai mică, caz în care aceasta devine valoarea de piaţă. Pe de altă parte în cazul în care costul

de înlocuire este mai scăzut, stocurile nu trebuie, în general evaluate la o valoare mai mică

decat valoarea realizabilă netă redusă cu marja normală de profit. Aplicarea acestor principii

poate fi dificilă în anumite condiţii.

2.4. - Rolul provizioanelor pentru deprecierea stocurilor în prezentarea informaţiilor

contabile

Cei care elaborează situaţii financiare trebuie să se confrunte cu incertitudini care,

inevitabil, planează asupra multor evenimente şi circumstanţe, cum ar fi încasarea creanţelor

îndoielnice, durata de utilizare probabilă a utilajelor şi echipamentelor şi numărul

eventualelor reclamaţii cu privire la produsele în garanţie. Astfel de incertitudini sunt

recunoscute prin prezentarea naturii şi valorii lor, dar şi prin exercitarea prudenţei în

întocmirea situaţiilor financiare. Prudenţa înseamnă includerea unui grad de precauţie în

exercitarea raţionamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiţii de

incertitudine, astfel încât activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi

cheltuielile să nu fie subevaluate. Totuşi, exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu,

constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor

sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece

situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi , de aceea, nu ar mai avea calitatea de a fi credibile1.

Condiţiile de risc şi incertitudine în care sunt gestionate stocurile de bunuri impun ca

masură de prevenire crearea unor “provizii” la dispoziţia întreprinderii, pentru acoperirea

1 Oprea Călin, Mihai Ristea - Bazele Contabilităţii, editura Genicod , Bucureşti 2002, pag.194

Pagina 74 din 170

eventualelor pierderi prin depreciere, caz în care aceste deprecieri sunt recunoscute drept

cheltuieli. Strâns legat de acest aspect se poate vorbi de unul din principiile fundamentale din

cadrul reglementărilor contabile armonizate cu directiva a IV-a a Comunităţilor Economice

Europene (CEE) şi cu standardele internaţionale de contabilitate (IAS), reglementări ce

acţionează în ţara noastra prin Ordinul nr. 94/29 ianuarie 2001. În sectiunea a 5-a a acestui

document secţiune intitulată Principii şi reguli conatbile, se găseşte şi Principiul prudenţei.

conform căruia valoarea oricărui element din bilanţ trebuie să fie determinată pe baza

principiului prudenţei. În mod special, se vor avea în vedere următoarele aspecte:

a) se vor lua în considerare numai profiturile obţinute până la data încheierii

exerciţiului financiar;

b) se va ţine cont de toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au

luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior,

chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data

întocmirii bilanţului;

c) se va ţine cont de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă

rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.

Revenind, continuăm prin a afirma că aceste “provizii” se constituie la închiderea

exerciţiului financiar cu ocazia inventarului general al patrimoniului urmând a fi utilizate în

anul următor la constatarea deprecierii. Astfel se compară soldul conturilor de provizioane

constituite anterior cu provizioanele necesare, stabilite la sfârşitul anului curent. Dacă

provizionul necesar este mai mare decat cel constituit, se va înregistra o suplimentare de

provizioane, iar dacă provizionul necesar este mai mic decat cel constituit se va înregistra o

reducere de provizioane.

Pentru constituire de provizioane se foloseşte relaţia de principiu:

Provizioane pentru

deprecierea stocurilor

= Valoarea

contabilă

- Valoarea de inventar

a stocurilor

Constituirea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor se face pe calea

autofinanţării, adică prin includerea unor cote-părţi în cheltuielile de exploatare. Pentru

reflectarea contabilă a provizioanelor pentru deprecierea stocurilor în Planul de Conturi

General a fost constituită grupa de conturi 39 “Provizioane pentru deprecierea stocurilor şi

producţiei în curs de execuţie”, care cuprinde un subsitem de conturi sintetice de gradul I,

create pe structura grupelor de stocuri:

Pagina 75 din 170

Cont grupa 39 Provizioane pentru deprecierea:

391 -materiilor prime

392 -materialelor:

392.1 -consumabile

392.2 -de natura obiectelor de inventar

393 -producţiei în curs de execuţie

394 -produselor

395 -stocurilor aflate la terti

396 -animalelor

397 -mărfurilor

398 -ambalajelor

Provizioanele constituite fiind surse de acoperire a pierderilor, toate conturile de

provizioane au funcţie contabilă de pasiv. Se creditează la constituirea provizioanelor prin

includerea în cheltuieli de exploatare. Se debitează la utilizarea provizioanelor (diminuare sau

anulare), prin includerea lor în venituri din exploatare. Prezintă solduri creditoare care

reflectă provizioanele existente.

Pentru înregistrarea provizioanelor se folosesc două metode: metoda generală sau

metoda reluării provizioanelor şi metoda anularii globale a provizioanelor.

Metoda generală sau reluării provizioanelor este cea adoptată în cadrul reformei

contabilităţii din România şi constă în compararea provizioanelor pentru deprecieri calculate,

potrivit relaţiei de mai sus, pe baza de inventar la inchiderea exerciţiului financiar cu soldul

creditor al conturilor de provizioane pentru deprecierea stocurilor. În cazul în care soldul final

calculat este mai mare decat cel contabil, pentru diferenţă se face înregistrarea:

68 39

cheltuieli cu amortizarile

şi provizioanele

= provizioane pentru deprecierea

stocurilor şi productiei în curs de

execuţie

Dacă soldul calculat este mai mic decat cel contabil, pentru diferenţă se face

înregistrarea de diminuare a provizionului:

Pagina 76 din 170

39 78

provizioane pentru deprecierea

stocurilor şi producţiei în curs de

execuţie

= venituri din provizioane

Calculul şi înregistrarea provizioanelor în condiţiile aplicării acestei metode se poate

realiza în două variante:

Varianta calculului şi înregistrării pe fiecare categorie de conturi, asa cum este stabilit

prin structurile de conturi sintetice de gradul I din grupa 39 “Provizioane pentru deprecierea

stocurilor şi producţiei în curs de execuţie”

Varianta calculului şi înregistrării provizioanelor în mod global la nivelul poziţiei,

stocuri şi producţie în curs de execuţie. În acest caz în Planul de conturi ar figura un singur

cont de provizioane şi anume “Provizioane pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs

de execuţie”.

Metoda anulării golbale a provizioanelor constă în anularea soldului iniţial creditor al

provizioanelor, iar apoi înregistrarea provizioanelor calculate pe baza inventarului.

Inregistrările care intervin sunt:

a) – provizioane intrate:

39 78



execuţie

= venituri din provizioane

b) – provizioane calculate pe baza inventarului la închiderea exerciţiului financiar:

68 39

cheltuieli cu amortizările

şi provizioanele

= provizioane pentru deprecierea


execuţie

2.5. - Aspecte fiscale -T.V.A.

Pagina 77 din 170

Taxa pe valoare adaugată (TVA) este un impozit indirect asupra consumului de

bunuri şi servicii, oricare ar fi provenienţa lor, din producţie internă sau din import. Fiind un

impozit pe consum, cel care suportă această sarcină fiscală este consumatorul final,

întreprinderea având rolul de a colecta şi vărsa la bugetul statului taxa pe valoare adaugată.

Originile taxei pe valaore adaugată se găsesc în practica fiscală franceză de la sfârşitul

deceniului al 7-lea iar în prezent aceasta pârghie fiscală operează în toate ţările Uniunii

Europene şi în numeroase ţări din afara spaţiului comunitar. În oricare din ţările în care se

aplica TVA, pachetul normativ defineşte coordonatele, regulile generale şi cazurile de

excepţie ale funcţionării acestui sistem de impozitare.

2.5.1 - Principalele caracteristici T.V.A.

Prinicpalele coordonate aferente acestui impozit sunt date de câmpul de aplicare,

teritorialitatea, faptul generator şi exigibilitatea, baza de impozitare, cotele de impozitare,

deductibilitatea şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice circumscrise în perimetrul de

aplicare TVA.

În continuare vom prezenta foarte pe scurt unele din cele mai importante aspectele

fără de care nu putem înţelege mecanismul TVA urmând ca la sfârşitul acestui capitol să

evidenţiem influenţa acestei taxe în operaţiile legate de stocuri.

Câmpul de aplicare: potrivit reglementarilor legale operaţiile impozabile sunt

operaţiile cu plată, precum şi cele asimilate acestora efectuate de o manieră independentă de

către persoane fizice sau juridice1. Operaţiile pot fi clasificate, în raport cu sfera de aplicare a

TVA în următoarele categorii:

a) operaţiuni impozabile TVA la care se aplică cota legală TVA asupra sumelor

obţinute din vânzări de bunuri sau prestări de servicii.

b) operaţiuni scutite de TVA cu drept de deducere pentru care care furnizorii sau

prestatorii de servicii au dreptul de deducere a TVA aferentă bunurilor şi / sau serviciilor

achiziţionate, destinate realizării operaţiunii impozabile.

c) operaţiuni scutite de TVA fară drept de deducere, pentru care furnizorii/ prestatorii

nu au dreptul la deducerea TVA aferentă bunurilor şi / sau serviciilor achiziţionate, destinate

1 Notă: detalii privind lista completă a operaţiilor impozabile TVA sunt prezentate în legea de mai sus.

Pagina 78 din 170

realizării operaţiunilor respective. Aceasta categorie acţionează la nivelul livrărilor de bunuri

şi prestărilor de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuată în ţară.

d) operaţiuni de import scutite de TVA, importuri de bunuri care potrivit prevederilor

legale sunt scutite de taxa vamală cu unele excepţii prevăzute de lege.

Teritorialitatea: conform acestui criteriu sunt supuse TVA operaţiile referitoare la

transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor situate pe teritoriul României. Prestările

de servicii sunt impozitabile atunci când sunt utilizate în România indiferent de locul unde

este situat sediul sau domiciliul prestatorului.

Faptul generator şi exigibilitatea TVA: iau naştere, de regulă, în momentul efectuării

livrării bunurilor mobile, transferul proprietăţii bunurilor imobiliare sau prestării serviciilor.

Baza de impozitare: este reprezentată de contravaloarea bunurilor livrate sau a

serviciilor prestate, exclusiv TVA. Vom prezenta în continuare principalele forme ale bazei

de impozitare pe care le poate îmbrăca această taxă.

-preţurile negociate între vânzător şi cumpărator precum şi alte cheltuieli datorate de

cumpărator pentru livrările de bunuri şi care nu au fost cuprinse în preţ;

-tarifele negociate pentru prestările de servicii;

-suma rezultată din aplicarea cotei de comision sau suma convenită între parteneri,

pentru operaţiunile de intermediere;

-valoare în vamă, la care se adaugă taxa vamală, alte taxe şi accizele datorate pentru

bunurile şi serviciile din import.

-preţurile vânzărilor efectuate din depozitele vămii sau stabilite prin licitaţie.

Baza de impozitare poate să fie supusă unor corecţii deoarece din ea trebuie deduse

anumite elemente din care cele mai puternic legate de capitolul stocuri sunt:

-remizele şi alte reduceri de preţ acordate de către furnizor direct clientului, inclusiv

cele date după facturarea bunurilor sau serviciilor.

Pentru a putea fi excluse din baza de impozitare remizele şi alte reduceri de preţ

trebuie să fie efective, în sume exacte în beneficiul clientului şi să fie reflectate în facturi sau

în alte documente legale.

-ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, fară facturare.

Cotele de impozitare: “În România cota standard a taxei pe valoarea adaugată este de

19% şi se aplică operaţiunilor impozabile, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea

adaugată”1.

1 Legea 345 din 1 iunie 2002, privind taxa pe valoarea adaugată capitolul 5, articolul 20, alineatul 1.

Pagina 79 din 170

Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice circumscrise în perimetrul de aplicare TVA:

vizează facturarea, înregistrarea la organele fiscale ca plătitor de TVA, plata impozitului şi nu

în ultimul rând ţinerea unei contabilităţi operative şi corecte a TVA.

Documentele legale referitoare la TVA sunt factura fiscală sau alte documente

înlocuitoare (chitanţa fiscală, bon de comandă consum), pentru bunurile şi serviciile

cumpărate de la furnizorii din ţară şi declaraţia vamală de import pentru taxa platită la

importuri. Platitorii de TVA sunt obligaţi să ţină în mod regulat contabiliatea, care să le

permită determinarea bazei de impozitare şi TVA adaugată facturată pentru livrările şi

prestările de servicii efectuate, precum şi cea efectuată aferentă intrărilor. Documentele

justificative privind TVA care nu respectă condiţiile de formă şi fond nu pot fi înregistrate în

contabilitate.

2.5.2 - Reduceri de preţ în operaţiile cu stocuri, aspecte, consecinţe

Derularea tranzacţiilor de vânzări-cumpărări presupune, într-un mediu de piaţă

concurenţială, operarea cu reduceri de preţ, destinate să “plăteasca” fidelitatea unui client,

nerespectarea întocmai a unor clauze contractuale, achitarea înainte de termen a unei datorii

şi, nu în ultimul rând, să incite clientul spre cumpărare, ceea ce atrage creşterea cifrei de

afaceri1.

În literatura de specialitate şi în practică sunt întâlnite două categorii de reduceri de

preţ:

A) Reduceri comerciale (de natura comercială), care au o influenţă directă asupra

mărimii nete a unei facturi. Din această categorie fac parte:

-rabatul reprezintă reducerea aplicată asupra preţului de vănzare convenit anterior

între furnizor şi client, ţinându-se cont de unele defecte de caliate sau de neconformitate a

bunurilor comercializate, faţă de clauzele prevăzute în contract.

-remiza este o reducere aplicată asupra preţului curent de vânzare, ţinându-se cont de

volumul vânzărilor sau de importanţa cumpăratorului în clientela vânzătorului.

-risturnul reprezintă o reducere de preţ calculată asupra ansamblului operaţiilor

efectuate cu acelaşi cumpărător pe o perioadă determinata.

De regulă reducerile comerciale se acordă sub forma unui procent din preţul brut, dar

se pot acorda şi în sumă fixă.1 Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară, vol. 2, Editura Economică, Bucureşti 1998, pag.46.

Pagina 80 din 170

B) Reducerile financiare (de natura financiară) care poartă denumirea de sconturi

(sconturi de decontare sau sconturi de casă).

-scontul de decontare este reducerea financiară acordata procentual asupra unei

creanţe decontate înainte de scadenţa normală. El reprezintă o bonificaţie acordată clientului

de către furnizor pentru plata cu anticipaţie a unei sume datorate de client. Scontul de

decontare este o cheltuială financiară pentru furnizor, care este beneficiarul plăţii (încaseaza o

suma înainte de scadenţă) şi un venit financiar pentru client, care efectuează o plată înainte de

scadenţă.

Sub aspectul metodologiei de calcul şi contabilizare trebuie reţinute următoarele

reguli:

toate reducerile de preţ sunt înscrise în factură;

reducerile comerciale premerg reducerilor financiare;

reducerile sunt determinate în cascadă, ceeea ce îndemna ca procentele sau sumele

absolute ale fiecărei categorii de reducere se aplica asupra “netului” anterior;

în cadrul reducerilor comerciale mai întâi se calculează rabaturile şi apoi remizele şi

risturnurile;

scontul de decontare se aplică după ultima reducere de natură comercială adică la

netul comercial;

Taxa pe valoare adaugată se calculează la ultimul “net” determinat (fie la netul

comercial, dacă nu există reduceri financiare, fie la netul financiar, în caz contrar) şi se adună

cu acesta pentru a obţine “totalul facturii”. În cazul facturilor care vin cu sume în al căror

conţinut TVA este deja inclusă pentru calcularea acesteia se aplică coeficientul de 19/119

(0,1596) asupra valorii facturii.

2.5.3. - Aplicaţii practice privind aspectele fiscale în operaţii cu stocuri

Pentru deplina întelegerea a problemei aplicării TVA asupra operaţiilor cu stocuri ne

vom folosi în continuare de câteva operaţii concrete. La analiza acestor operaţii ne vom opri

doar asupra elementelor principale de studiu ale acestei lucrari şi anume stocurile precum si

la unele aspectele fiscale ce au implicaţii directe asupra modalităţilor de îregistrare ale acestor

în contabilitate, adica taxa pe valoare adaugată şi reducerile comerciale. Nu ne vor interesa

formulele contabile ale acestor operaţii ci doar implicaţiile financiare, acest aspect al

formulelor contabile în operţii cu stocuri fiind prezentat în capitolul 4.

Pagina 81 din 170

!

EXEMPLUL 1:

Societatea comercilă SIAT S.A. vinde mărfuri în valoare de 500.000 lei, TVA 19%.

Mişcările în conturi sunt următoarele:

Cont Mişcare Suma Explicaţia

Mărfuri 371 500.000 lei

TVA colectată 4427 95.000 lei 500.000 * 19%

EXEMPLUL 2:

Societatea comercială SIAT S.A cumpără materii prime în valoare de 300.000 lei,

TVA 19%. Mişcările în conturi sunt următoarele:


Materii prime 301 300.000 lei

TVA deductibilă 4426 57.000 lei 300.000 * 19%

În acest moment regularizarea TVA s-ar face astfel:

TVA colectată TVA deductibilă Regularizare Explicaţia

4427 4426 4426 - 4427 TVA de recuperat

4424

95.000 lei 57.000 lei -42.000 lei -42.000 lei

EXEMPLUL 3:

Societatea comercială SIAT S.A. cumpară materiale consumabile. Factura de la

furnizor vine înscrisa cu suma de 600.000 de lei TVA inclus. Mişcările în conturi sunt

următoarele:


TVA deductibilă 4426 95.760 lei 600.000 * 19/119

Materiale cons. 302 504.240 lei 600.000 - 95.760

Pagina 82 din 170

EXEMPLUL 4:

Societatea comercială SIAT S.A. cumpără 50 kg. mărfuri de acelaşi tip în valoare de

400.000 lei, TVA 19%. Furnizorul face următoareale reduceri: rabat 5%; remiză 10%; scont

de decontare 2%.

Factura arată astfel:

Mărfuri 400.000

Rabat 5 % 400.000 * 5 % = 20.000

400.000 – 20.000 = 380.000

Remiză 10 % 380.000 * 10 % = 38.000

Reducerea comercială 20.000 + 38.000 = 58.000

NETA comercială 400.000 – 58.000 = 342.000

Scont de decontare 2% 342.000 * 2 % = 6840

NETA financiară 342.000 – 6840 = 335.160

TVA deductibilă 19 % 335.160 * 19 % = 63.680



TVA deductibilă 4426 63.680 lei 335.160 *19 %

Mărfuri 371 342.000 lei

(50 kg)

400.000 - 58.000

Venituri din

sconturi obtinute

767 6840 lei 342.000 - 335.160

EXEMPLUL 5:

Societatea comerciala SIAT S.A. cumpară 75 bucăţi de materiale consumabile de

acelaşi tip în valoare de 800.000 lei, TVA 19 %. Furnizorul face următoarele reduceri: scont

de decontare 4 %. După înregistrarea facturii în contabilitate, soseşte o factură (de stornare)

cu următoarele reduceri comerciale referitoare la operaţia anterioară: Rabat 8 %; Remiza 13

%.

Pagina 83 din 170

Prima factură arată astfel:

Materiale cons. 800.000

Scont de decontare 4% 800.000 * 4 % = 32.000

NETA financiara 800.000 – 32.000 = 768.000

TVA deductibilă 19 % 768.000 * 19 % = 145.920



TVA deductibilă 4426 145.920 lei 768.000 * 19 %

Materiale cons. 302 800.000 lei

(75 buc)

Venituri din

sconturi obtinute

767 32.000 lei 800.000 * 4 %

Factura ulterioară (de stornare) arăta astfel:

Materiale cons. 800.000

Rabat 6 % 800.000 * 8 % = 64.000

800.000 – 64.000 = 736.000

Remiză 13 % 736.000 * 13 % = 95.680

NETA comercială 736.000 – 95.680 = 640.320

Reducere comercială 64.000 + 95.680 = 159.680

Scont de decontare 4% 159.680 * 4 % = 6387

NETA financiară 159.680 – 6387 153.293

TVA deductibilă 19 % 153.293 * 19 % = 29.125

Mişcările sunt următoarele:


29.125 lei 153.293 * 19 % ;

Pagina 84 din 170

TVA deductibilă 4426 în sold :

145.920 - 29.125

= 116.795 lei

Materiale cons. 302

159.680 lei

(75 buc)

în sold

800.000 - 159.680

= 640.320 lei

(75 bucăţi)

Venituri din

sconturi obtinute 767

6387 lei 159.680 * 4 % ;

în sold :

32.000 - 6387

= 26.613 lei

Pagina 85 din 170

Cuprinsul capitolului 3 - Gestiunea şi analiza economică a stocurilor

pag.

3.1 - Stocurile într-un sistem de producţie ........................... 74

3.2 - Importanţa stocurilor în procesul de producţie ........................... 74

3.3 - Tipuri de stocuri ........................... 76

3.4 - Obiective şi rezultate ale gestiunii ştiinţifice a stocurilor ........................... 76

3.5 - Elementele principale ale unui proces de stocare ........................... 77

3.6 - Modele teoretice de gestiune a stocurilor ........................... 80

3.6.1 - Modelul Willson ........................... 80

3.6.2 - Modelul Willson cu ruptură de stoc ........................... 82

3.7 - Modalităţi practice de aplicare a modelelor teoretice ........................... 84

3.7.1 - Metoda A.B.C. ........................... 84

3.8 - Analiza economică a stocurilor ........................... 86

3.8.1 - Analiza stocurilor finale ........................... 87

3.8.2 - Analiza stocurilor medii de mărfuri ........................... 88

3.8.3 - Analiza stocurilor de siguranţă ........................... 89

3.8.4 - Viteza de rotaţie a stocurilor ........................... 92

3.8.5 - Analiza utilizării resurselor materiale ........................... 93

Capitolul 3 - Gestiunea şi analiza economică a stocurilor

3.1. - Stocurile într-un sistem de producţie

În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de producţie, de

planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel încât ele să corespundă unui anumit

scop, de exemplu: un program de producţie realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât

mai mici sau într-un timp cât mai scurt etc.

Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu

cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie, sau a

stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor.

Stocurile reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu

oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unităţilor economice într-

Pagina 86 din 170

un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei

utilizări ulterioare. Pe perioada respectivă resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt

utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit

(aspect considerat negativ). Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea

beneficiarilor, aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie

unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de

întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după vânzare

(piese detaşate).

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca

urmare a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli

apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de utilaje

pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre

care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă

de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există

cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.

Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea medie a

nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului

şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut imediat,

apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul

beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.

Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu

sunt reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un

echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

3.2. - Importanţa stocurilor în procesul de producţie

Procesul de producţie propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de perturbaţii

cum ar fi: instabilitatea personalului, prezenţa rebuturilor, existenţa timpilor morţi datoraţi

defectării utilajelor etc. În felul acesta, producţia devine un rezultat aleator al unei combinaţii

de fenomene care au loc în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de producţie

nu e fiabil dacă este supus direct acţiunii perturbatoare a parametrilor ce apar în mod aleator.

Pagina 87 din 170

Este deci absolut necesar de a elimina aceste influenţe directe, adică să se deconecteze

sistemul de la fluctuaţiile externe. Elementul care asigură deconectarea şi care joacă rolul de

tampon, de amortizor al variaţiilor îl reprezintă stocurile1.

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere,

aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării

stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât

şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi

mod de utilizare.

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv,

să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se

asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului.

Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le

condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii.

Între aceştia amintim:

contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii;

diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;

caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor

producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia este

inversă;

periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;

necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;

punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport sau faţă

de factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale, seisme, caracterul deficitar

al resurselor);

necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau

consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea

loturilor de livrare, pregătirea materialelor pentru consum ş.a.m.d.);

necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este necesară găsirea

de modele şi metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum şi structură, să asigure

desfăşurarea normală a activităţii din economie, dar în condiţiile unor stocări minim necesare

şi a unor cheltuieli cât mai mici.1 Eugen Ţigănescu; Dorin Mitruţ - Bazele cercetării operaţionale, volumul 1, editura ASE, Bucureşti 1999, pag.192.

Pagina 88 din 170

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine,

siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea desfacerii rezultatelor

acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu

cel al producţiei, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea

cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

3.3. - Tipuri de stocuri

Stocurile se clasifică în funcţie de mai multe criterii după cum urmează:

Criteriul de clasificare Tipuri

Din punct de vedere al

producţiei:

cel de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de

producţie; este vorba de stocul de producţie, stoc în amonte.

cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari;este vorba

de stocul de desfacere, stoc în aval.

cel destinat asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a

unor linii de fabricaţie; este vorba de stocul interoperaţional.


rolului jucat pe plan

economic:

stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi

de ieşire ale produselor între două stadii succesive ale procesului

tehnologic.

stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble

folosite de serviciul de întreţinere , necesare înlocuirii rapide a lor

în caz de avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii.

stocuri speculative; sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor

economici şi se referă în general la produse şi materiale rare, a

căror valoare nu este fluctuantă.


modului de depozitare:

produse periculoase.

produse voluminoase.

produse fragile.


modului de gestionare:

stocuri cu gestiune normală.

stocuri cu “afectare directă” (comandate special pentru o anume

comandă).

Pagina 89 din 170

stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o

supraveghere globală).

stocuri de produse consumabile.


caracteristicilor formării şi

destinaţiei lor:

stoc curent.

stoc de siguranţă.

stoc de pregătire sau de condiţionare.

stoc pentru transport intern.

stoc de iarnă.

3.4. - Obiective şi rezultate ale gestiunii ştiinţifice a stocurilor

Formarea stocurilor este predeterminată de o anumită comandă, iar desfăşurarea

procesului de stocare poate avea loc în baza organizării sale raţionale. Realizarea în condiţii

de eficienţă economică maximă şi de utilitate impune o coordonare permanentă a procesului

de stocare şi un control sistematic al modului de derulare al acestuia. Obiectivele principale

ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:

asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care să asigure desfăşurarea normală

a activităţii economico-productive a agenţilor economici prin alimentarea continuă a

punctelor de consum şi în condiţiile unor cheltuieli cât mai mici;

prevenirea formării de stocuri supranormative, cu mişcare lentă sau fără mişcare şi

valorificarea operativă a celor existente (devenite disponibile);

asigurarea unor condiţii de depozitare-păstrare corespunzătoare în vederea prevenirii

degradãrilor de materiale existente în stocuri;

folosirea unui sistem informaţional simplu, operativ, eficient, util şi cuprinzător care

să evidenţieze în orice moment starea procesului de stocare;

aplicarea unor metode eficiente de urmărire şi control care să permită menţinerea

stocului în anumite limite, să prevină imobilizările neraţionale.

Soluţionarea oricărei probleme de stoc trebuie să conducă la obţinerea răspunsului

pentru următoarele două chestiuni (şi care constituie de fapt obiectivele principale ale

gestiunii):

Obiectivele principale ale gestiunii stocurilor

1) determinarea mărimii optime a comenzii de aprovizionare;

Pagina 90 din 170

2) determinarea momentului (sau frecvenţei) optime de aprovizionare.

aceste obiective pot fi atinse prin urmatoarele deziderate

reducerea frecvenţei fenomenului de rupere a stocului şi prin aceasta satisfacerea în mai

bune condiţii a cererii către beneficiari;

reducerea cheltuielilor de depozitare;

mărirea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante ale agenţilor economici;

reducerea imobilizărilor de fonduri băneşti;

reducerea unor riscuri inerente oricărui proces de stocare;

obţinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale întreprinderii (de exemplu, la

produsele cu o durată de depozitare a stocului de materii prime mai mare decât durata

ciclului de fabricaţie);

descoperirea şi valorificarea rezervelor interne.

3.5. - Elementele principale ale unui proces de stocare

Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legată de cunoaşterea

elementelor prin care se caracterizează procesele de stocare şi care determină nivelul de

formare al stocurilor:

A. CEREREA DE CONSUM, element de bază în funcţie de care se determină nivelul

şi ritmul ieşirilor, volumul şi ritmul necesar pentru intrări şi nivelul stocului. Cererea de

consum reprezintă numărul de produse solicitate în unitatea de timp. Acest număr nu coincide

întotdeauna cu cantitatea vândută deoarece unele cereri pot rămâne nesatisfăcute datorită

deficitului în stoc sau întârzierilor în livrare. Evident, dacă cererea poate fi satisfăcută în

întregime, ea reprezintă cantitatea vândută. După natura ei, cererea poate fi:

a) determinată - cererea pentru o perioadă e cunoscută şi poate fi constantă pentru

toate perioadele sau variabilă pentru diferite perioade;

b) probabilistă - cererea e de mărime sau frecvenţă necunoscute, dar previzibile şi

reprezentată printr-o repartiţie de probabilitate dată. Caracteristicile şi tipul cererii se stabilesc

pe bază de observaţii, prin studii asupra perioadelor trecute. Cererea probabilistă poate fi

stabilă din punct de vedere statistic sau nestabilă din punct de vedere statistic (sezonieră).

c) necunoscută - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare stabilirii

unei repartiţii de probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

Pagina 91 din 170

B. COSTURILE reprezintă cheltuielile ce trebuie efectuate pentru derularea

procesului de aprovizionare-stocare (respectiv cele cu comandarea, contractarea, transportul,

depozitarea, stocarea materialelor etc.). În calculul stocurilor se au în vedere:

a) Costurile de stocare care cuprind suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul

staţionării resurselor materiale în stoc şi anume:

Cheltuieli cu primirea-recepţia; cheltuieli de transport intern; cheltuieli de manipulare,

care cuprind costul forţei de muncă nece-sare pentru deplasarea stocurilor, a macaralelor,

cărucioarelor, elevatoarelor şi a celorlalte utilaje necesare în acest scop; cheltuieli de

depozitare propriu-zisă: chiria spaţiului de depozitare sau amortizările, în cazul unui spaţiu

propriu; cheltuieli de conservare; cheltuieli cu paza; cheltuieli de evidenţă care apar datorită

faptului că stocurile sunt practic inutilizabile fără o evidenţă bine pusă la punct, care să ne

spună dacă produsul necesar se găseşte sau nu în stoc; cheltuieli administrative; impozite şi

asigurări; cheltuieli datorate deprecierii, deteriorării, uzurii morale care sunt caracteristice

pentru produsele “la modă” sau pentru cele care se modifică chimic în timpul stocării

(alimente, de exemplu) la care se adaugă costul capitalului investit; acest cost reprezintă un

anumit procent din capitalul investit, însă determinarea cifrei exacte necesită o analiză atentă.

Procentul exact depinde, în primul rând de ce alte utilizări ce se pot găsi pentru capitalul

”imobilizat” în stocuri.

Capitalul investit în stoc este neproductiv, costul său este dat de mărimea beneficiului

ce s-ar putea obţine dacă acest capital ar fi fost investit într-un mod productiv sau de dobânda

ce trebuie plătită dacă ar fi fost împrumutat.

Costul stocării depinde de mărimea stocului şi durata stocării. Aceste cheltuieli se pot

grupa după cum urmează:

Cheltuieli constante pentru durata totală a procesului de gestiune (amortismentul

clădirii, cheltuieli pentru întreţinerea depozitului, iluminat, încălzit etc.; cheltuieli variabile

proporţionale cu cantitatea depozitată şi cu durata depozitării (deci cu stocul mediu),

exprimate prin dobânda pentru fondurile imobilizate în stoc; cheltuieli variabile

neproporţionale cu mărimea lotului (salarii ale forţei de muncă, pierderi datorate uzurii reale

şi demodării, cheltuieli pentru chirie etc.) şi cu durata de stocare.

La cheltuielile de existenţă a stocului în depozit, prezentate mai sus, se pot adăuga şi

cheltuielile pentru surplus de stoc (excedent), care intervin atunci când, după satisfacerea

cererii, rămâne o anumită cantitate nevândută (de exemplu, desfacerea unor articole de

sezon). În modelele dinamice unde se lansează mai multe comenzi în timpul unui sezon,

penalizarea pentru surplus se ataşează numai ultimei comenzi nedesfăcute complet.

Pagina 92 din 170

b) Costul de penurie sau costul ruperii stocului este definit atunci când volumul cererii

depăşeşte stocul existent. Referitor la acest stoc, există trei situaţii.

Prima apare atunci când stocul (de materii prime sau semifabricate) este nul la

primirea comenzii şi firma se reaprovizionează de urgenţă pentru a produce cantităţile

solicitate. Componentele cheltuielilor de penurie sunt, în acest caz, următoarele:

Cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea cererii în condiţii neobişnuite; penalizări

primite de către firmă din partea beneficiarului, dacă termenele de livrare prevăzute în

contracte nu se respectă; cheltuieli suplimentare pentru manipulare, ambalare, expediţie etc.

A doua situaţie are loc atunci când desfacerea nu se poate realiza (pierderea

beneficiarului) din cauza nelivrării imediate a unui articol. Estimarea cheltuielilor de penurie

este aici destul de dificilă şi adesea imposibilă.

A treia, şi cea mai dificilă, apare atunci când firma este în lipsă de materii prime (sau

piese de schimb) ce afectează întregul proces de producţie, cu toate consecinţele sale,

reflectate în penalizări şi uneori chiar în costul producţiei care ar fi rezultat în timpul

stagnării.

c) Cheltuieli datorate variaţiilor ritmului de producţie. Din această categorie fac parte:

Cheltuielile fixe legate de creşterea ritmului de producţie, de la nivelul zero, la un

anumit nivel dat. Dacă este vorba de achiziţii, aici vor intra cheltuielile administrative legate

de lansarea comenzilor; Cheltuieli de lansare care includ toate cheltuielile care se fac cu:

întocmirea comenzii, trimiterea acesteia la furnizor, pregătirea livrării unei partizi de

materiale, cheltuieli de transport a lotului, deplasării la furnizori, telefoane, poştă etc., în

general aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comandă; cheltuieli legate de angajarea şi

instruirea unui personal suplimentar sau de concediere a unor salariaţi.

d) Preţul de achiziţie sau cheltuielile directe de producţie. Preţurile pe unitatea de

produs pot depinde de cantitatea achiziţionată, dacă se acordă anumite reduceri de preţ în

funcţie de mărimea comenzii. Cheltuielile de producţie pe unitatea de produs pot fi şi ele mai

scăzute, datorită unei eficienţe superioare a muncitorilor şi maşinilor într-o producţie de serie

mare.

C .CANTITATEA DE REAPROVIZIONAT reprezintă necesarul de aprovizionat

care se stabileşte în funcţie de necesarul pentru consum pentru întreaga perioadă de

gestiune.Cantitatea de aprovizionat (cantitatea intrată în stoc) poate fi din producţia proprie

sau obţinută prin alte mijloace şi se poate referii la fiecare resursă separat sau la ansamblul

lor.Această cantitate e limitată de capacităţile de depozitare.

Pagina 93 din 170

D. LOTUL reprezintă cantitatea cu care se face aprovizionarea la anumite intervale în

cadrul perioadei de gestiune stabilită (trimestru, semestru, an) şi care este în funcţie de

caracterul cererii.

E. PARAMETRII TEMPORALI sunt specifici dinamicii proceselor de stocare.

Aceştia sunt:

a) perioada de gestiune - determină şi orizontul procesului de gestiune. De obicei se

consideră a fi un an;

b) intervalul de timp între două aprovizionări consecutive;

c) durata de reaprovizionare - reprezintă timpul ce se scurge din momentul

calendaristic la care s-a emis comanda de reaprovizionare până la sosirea în întreprindere a

cantităţii de reaprovizionat;

d) momentul calendaristic la care se emit comenzile de reaprovi-zionare. (data de

reaprovizionare);

e) coeficientul de actualizare.

F. GRADUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR. Cu cât bunurile păstrate în stoc

sunt într-un stadiu mai avansat de finisare, cu atât mai repede pot fi satisfăcute comenzile, dar

cu atât mai mari vor fi cheltuielile de stocare. Cu cât produsele sunt mai puţin finisate (cazul

limită îl constituie materia primă), cu atât mai mici sunt cheltuielile de stocare, dar timpul

necesar pentru livrarea unei comenzi este mai mare. În plus, erorile de previziune tind să

crească pe măsură ce gradul de prelucrare a produselor este mai avansat; pentru a reduce

influenţa factorilor nefavorabili este necesar de aceea să crească şi stocul tampon. Numărul

tipurilor de produse ce trebuie stocate creşte rapid, pe măsură ce gradul de finisare este mai

avansat.

Variabilele care influenţează stocurile

variabile controlabile: variabile necontrolabile:

cantitatea intrată în stoc.

frecvenţa sau momentul achiziţiilor.

gradul de prelucrare a produselor.

costurile.

cererea.

durata de reaprovizionare.

cantitatea livrată.

3.6. - Modele teoretice de gestiune a stocurilor

Pagina 94 din 170

Dintre cele mai cunoscute modele de gestiune a stocurilor putem enumera: Modelul

Willson; Modelul Willson cu ruptură de stoc; Model de producţie – stocare; Model de

gestiune cu preţuri de achiziţie sau cu cheltuieli de producţie variabile; Modele de gestiune cu

cerere aleatoare a) cu costuri de stocare şi costuri de penalizare unitare b) cu pierderi. Dintre

acestea vom prezenta mai pe larg în cele ce urmează Modelul Willson şi Modelul Willson cu

ruptură de stoc.

Modele teoretice de gestiune a stocurilor

Modelul Willson

Modelul Willson cu ruptură de stoc

Model de producţie – stocare

Model de gestiune cu preţuri de achiziţie sau cu cheltuieli de producţie

variabile

Modele de gestiune cu cerere

aleatoare

a) cu costuri de stocare şi costuri de

penalizare unitare

b) cu pierderi

3.6.1- Modelul Willson

În plan teoretic modelul Willson prezintă următoarele caracteristici:

Ipotezele

modelului:

1) cerere constantă în timp (cereri egale pe intervale egale de timp);

2) perioadă fixă de aprovizionare (aprovizionarea se face la intervale egale de

timp);

3) cantităţi egale de aprovizionare;

4) aprovizionarea se face în momentul în care stocul devine 0 (nu se admit

intervale de timp pe care stocul să fie 0);

5) aprovizionarea se face instantaneu (durata dintre momentul lansării

comenzii şi intrarea mărfii în depozit este zero).

Datele

modelului:

T = perioada totală de timp pe care se studiază stocarea;

N = cererea totală pe perioada T;

cs = costul unitar de stocare (costul stocării unei unităţi de marfă pe o unitate

de timp);

Pagina 95 din 170

cl = costul lansării unei comenzi.

Variabilele

modelului:

= intervalul dintre două aprovizionări succesive;

n = cantitatea comandată şi adusă la fiecare aprovizionare;

s(t) = nivelul stocului din depozit la momentul t.

Obiectivul

modelului :

Minimizarea costului total de aprovizionare CT

Relaţiile

dintre

mărimile

modelului:

Ipoteza 1 = cererea pe unitatea de timp s(t) = liniară.

Ipoteza 2 acelaşi între oricare două comenzi.

Ipoteza 3 n acelaşi pentru toate comenzile.

Ipoteza 4 s(t) 0 pentru orice t.

Ipoteza 5 la sfârşitul unei perioade s(t) are un salt de la 0 la n.

Situaţia de mai sus poate fi vizualizată prin trasarea graficului variaţiei stocului în

timp:

În figura 1 a fost reprezentată evoluţia stocului, dacă toată cantitatea necesară ar fi

adusă la începutul perioadei (graficul de deasupra) sau dacă s-ar aduce câte n unităţi din ( în

( unităţi de timp (graficul de jos). Se observă că evoluţia este periodică, de perioadă (.

Soluţiile modelului1

care decurg după

efectuarea calculelor

matematice, bazate pe

ipoteze raţionale, sunt

următoarele:

a) Numărul de aprovizionari: aprovizionări

b) Intervalul de timp optim: topt =

c) Cantitatea de aprovizionat optimă: nopt =

d) Aprovizionarea se va face cu cu costul total minim posibil:

CT =

1 Calculul matematic complet al acestor formule este prezentat în cartea Bazele cercetării operaţionale autori: Eugen Ţigănescu; Dorin Mitruţ, volumul 1, editura ASE, Bucureşti 1999, pag.198-200.

Pagina 96 din 170

N

n

T

s(t)

Figura 1

3.6.2. - Modelul Willson cu ruptură de stoc

În plan teoretic modelul Willson cu ruptură de stoc prezintă următoarele caracteristici:

Ipotezele

modelului:

1) cerere constantă în timp (cereri egale pe intervale egale de timp);

2) perioadă fixă de aprovizionare (aprovizionarea se face la intervale egale de

timp);

3) cantităţi egale de aprovizionare;

4) aprovizionarea nu se face în momentul în care stocul devine 0, admiţându-

se scurgerea unui interval de timp în care depozitul va fi gol şi cererea nu va fi

satisfăcută;

5) aprovizionarea se face instantaneu (durata dintre momentul lansării

comenzii şi intrarea mărfii în depozit este zero).

Datele

modelului:

T = perioada totală de timp pe care se studiază stocarea;

N = cererea totală pe perioada T;

cs = costul unitar de stocare (costul stocării unei unităţi de marfă pe o unitate

de timp);

cl = costul lansării unei comenzi;

cp = costul unitar de penalizare (pierderea cauzată de nesatisfacerea unei

unităţi din cerere timp de o zi).

Variabilele

modelului:

= intervalul dintre două aprovizionări succesive;

1 = durata de timp în care în depozit se află marfă;

2 = durata de timp în care în depozitul este gol;

n = cantitatea comandată şi adusă la fiecare aprovizionare;

s = cantitatea maximă de marfă aflată în depozit;

s(t) = nivelul stocului din depozit la momentul t.

Obiectivul

modelului:

Minimizarea costului total de aprovizionare CT

Relaţiile

dintre

mărimile

modelului:

Ipoteza 1 = cererea pe unitatea de timp s(t) = liniară.

Ipoteza 2 , 1, 2, aceiaşi între oricare două comenzi şi = 1 + 2.

Ipoteza 3 n, s aceiaşi pentru toate comenzile.

Ipoteza 4 pe intervalul 2 depozitul este gol (deci stocul zero); totuşi

graficul a fost desenat în prelungirea perioadei 1 (deci cu valori negative)

Pagina 97 din 170

deoarece în această perioadă se presupune că cererea este aceeaşi ca în

perioadele în care există marfă în depozit, nivelul cererii nesatisfăcute fiind

privit ca stocul care s-ar fi consumat dacă aveam marfă în depozit.

Ipoteza 5 la sfârşitul unei perioade este livrată instantaneu cantitatea n –

s în contul cererii nesatisfăcute în perioada 2 şi introdusă în depozit cantitatea

s.

Situaţia de mai sus poate fi vizualizată prin trasarea graficului variaţiei stocului în

timp din figura 2:

În figura 2 a fost reprezentată evoluţia stocului dacă toată cantitatea necesară ar fi

adusă la începutul perioadei (graficul de deasupra) sau dacă s-ar aduce câte n unităţi din ( în

( unităţi de timp (graficul de jos). Se observă că evoluţia este periodică, de perioadă (.

Soluţiile modelului1

care decurg după

efectuarea calculelor

matematice, bazate

pe ipoteze raţionale,

sunt următoarele :

Dacă NT atunci problema admite soluţia optimă:

n0 =

s0 =

1 =

2 =

=

Aprovizionarea se va face cu cu costul total minim posibil:

1 Calculul matematic complet al acestor formule este prezentat în cartea Bazele cercetării operaţionale autori: Eugen Ţigănescu; Dorin Mitruţ, volumul 1, editura ASE, Bucureşti 1999, pag.202-204.

Pagina 98 din 170

N

s

T

s(t)

Figura 2

2

1

n

CT = CT(n0,s0) =

Expresia = măsoară intensitatea lipsei de stoc şi din expresia lui CT maxim se

observă că admiterea lipsei de stoc duce la micşorarea costului total cu stocarea, explicaţia

constând în micşorarea numărului de lansări pentru că, deşi cp este mult mai mare decât cs, cl

este şi mai mare decât cp. Dacă cp este mult mai mare decât cs ( ) atunci se obţin aceleaşi

soluţii ca în modelul Willson fără ruptură de stoc.

Dacă > NT atunci se va face o singură lansare (deci n0 = N) şi vom avea

s0 = n0, 1 = = T şi 0 = 0 iar CT = cl + cs T exact ca şi în modelul Willson fără ruptură

de stoc.

3.7. - Modalităţi practice de aplicare a modelelor teoretice

Printre cele mai cunoscute modele practice de aplicare a gestiunii stocurilor întalnim:

Modelul S-s; Metoda A.B.C.; Strategia IMPACT. Vom prezenta în continuare Metoda A.B.C

ce priveşte în primul rând gestiunea stocurilor de materiale materiale ale unei societăţi

comerciale.

Viabilitatea unui sistem de gestiune a stocurilor este determinată, în general, de felul

în care acesta răspunde unor cerinţe de bază, cum ar fi:

gradul ridicat de utilitate practică;

adaptabilitatea la utilizarea mijloacelor electronice de calcul;

supleţea şi operaţionalitatea în derularea şi adaptarea proceselor de stocare;

aria de cuprindere mare;

concordanţa cu fenomenele reale ale procesului de formare şi consum a stocurilor;

reducerea la minim a imobilizărilor de resurse materiale şi creşterea vitezei de rotaţie

a mijloacelor circulante ale agenţilor economici;

cheltuielile de conducere, organizare şi desfăşurare a proceselor de stocare cât mai

mici.

Pagina 99 din 170

Analizat din aceste puncte de vedere sistemul A.B.C. răspunde în mare măsură

cerinţelor de mai sus.

3.7.1. - Metoda A.B.C.

Metoda A.B.C. este un procedeu rapid pentru analiza aprovizionării şi gestiunii

economice a materialelor. Această analiză clasifică mărfurile achiziţionate în funcţie de

valorile de aprovizionare ale acestora şi de ponderea achiziţiilor. Prin aceasta pot fi văzute

punctele de plecare pentru realizarea unei politici raţionale a achiziţiilor; pe aceasta se pot

baza mai multe măsuri, începând cu simplificarea procedeelor de comandă, până la numărul

de salariaţi folosiţi în depozite.

Factorul esenţial în folosirea metodei A.B.C. constă în alegerea unui criteriu

corespunzător pe baza căruia se efectuează împărţirea materialelor în cele trei grupe A, B, C.

Un asemenea criteriu poate fi valoarea de consum a materialului dat, în timpul stabilit,

valoarea specială a materialului cu privire la folosirea lui în producţie, provenienţa din import

etc.

O dată criteriul ales şi împărţirea în grupe efectuată, metoda A.B.C. poate fi utilizată

în diferite domenii ale gestiunii stocurilor:

Controlul selectiv al stocurilor: Metoda A.B.C. permite o gestiune selectivă a

stocurilor.

Stocurile tampon ale articolelor de valoare mare sunt menţinute la un nivel destul de

mic. Aceste articole trebuie să fie supuse unui control de gestiune foarte strâns din partea

personalului aprovizionării (articolele de mare valoare sunt adesea gospodărite cu ajutorul

unui sistem de reaprovizionare periodică şi dacă intervalele sunt suficient de frecvente, un

stoc tampon este mai puţin necesar).

Această metodă dă o atenţie mai mică articolelor de valoare mică, a căror epuizare se

evită prin asigurarea unor stocuri tampon.

Cu ajutorul metodei A.B.C. se pot reduce investiţiile în stocuri, micşorând în acelaşi

timp riscurile de epuizare.

Din analiza structurii materiale a unităţilor economice rezultă că valoarea mare în stoc

este deţinută de un număr relativ mic de materiale, care nu numai că influenţează direct

volumul de mijloace circulante atras, dar joacă şi rolul principal în desfăşurarea procesului de

fabricaţie.

Stocurile sunt împărţite în trei clase:

Pagina 100 din 170

clasa A: în care intră articole cu valoare mare reprezentănd cantitativ 10 % din stoc şi

70 % valoric;

clasa B: în care intră articole reprezentând 20 % atât cantitativ cât şi valoric;

clasa C: în care intră articole ce reprezintă cantitativ 70 % din stoc şi valoric 10 %.

CLASA PONDEREA NUMERICĂ PONDEREA VALORICĂ

A 10 70

B 20 20

C 70 10

Gruparea materialelor în funcţie de ponderea lor valorică în stocul total, pe baza

datelor din tabelul de mai sus, se prezintă într-o formă expresivă în “graficul de evoluţie al

curbei valorilor cumulate, figura 3”:

Datorită importanţei lor pentru procesul de fabricaţie şi datorită influenţei asupra

volumului de mijloace circulante, fiecare grupă se va aborda diferenţiat, atât din punct de

vedere a metodologiei de stabilire a stocurilor cât şi din punct de vedere al conducerii şi

desfăşurării procesului de stocare ca atare.

Deci, metoda A.B.C., pe lângă că oferă o politică diferită pentru articolele din

categoria mai scumpă, permite şi utilizarea unor metode de gospodărire diferită.

Întrucât în categoria A sunt puţine articole, se poate controla zilnic nivelul stocurilor,

pentru a observa variaţia cererii şi a supraveghea de aproape respectarea termenelor de către

furnizori. Cu alte cuvinte, se înlocuieşte o parte din stocul tampon de articole scumpe printr-

un control al gestiunii mai strâns. Această decizie este eficientă întrucât ea aduce la o

reducere apreciabilă a investiţiilor în stocuri.

Se vor folosi, deci, modele economico-matematice exigente, care vor avea în vedere

elemente (factori) concrete ce condiţionează nivelul stocurilor şi care asigură constituirea lor

la dimensiuni cat mai mici, determinând creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante la

maxim.

Cu articolele din categoria B se poate adopta o politică intermediară, exercitând un

oarecare control, dar baza rămâne tot stocul tampon, spre deosebire de politica dusă pentru

Pagina 101 din 170

Ponderevalorică

% 100

90

70 C B A 10 30 100 Pondere numerică %

Figura 3 - graficul de evoluţie al curbei valorilor cumulate

categoria A. La articolele mai ieftine este mai eficient să se suporte sarcina stocurilor, decât

să se plătească salariile personalului care ar fi indispensabil pentru mărirea controlului.

Pentru categoria B se pot aplica două soluţii:

stabilirea de modele distincte pentru dimensionarea stocurilor de materiale din această

grupă cu un grad de exigenţă mediu;

folosirea pentru materialele care, ca pondere valorică, tind către grupa A de

importanţă, a modelelor precizate pentru această din urmă grupă, iar pentru materialele ce

tind ca valoare către grupa C a modelelor specifice acestora.

Pentru materialele din categoria C se pot folosi procedee mai puţin exigente (chiar cu

caracter statistic) şi care vor avea în vedere factorii cu acţiune hotărâtoare în optimizarea

proceselor de stocare (cheltuielile de transport, sursa de provenienţă etc.).

Acest sistem aplicat la gestiunea stocurilor are în vedere, în primul rând reducerea

imobilizărilor la materialele de bază şi care se consumă în cantităţi mari, aspect asigurat prin

exigenţa metodologică de dimensionare a stocurilor şi de urmărire a derulării proceselor de

stocare.

3.8. - Analiza economică stocurilor

Într-o viziune dinamică, activitatea unei întreprinderi reprezintă un sistem de fluxuri,

fluxuri de intrare (de aprovizionare), fluxuri de servicii, fluxuri de ieşire (vânzare). În cadrul

acestui sistem, stocurile sunt destinate să asigure continuitatea fluxurilor de ieşire. Dacă

notăm cu CA fluxuirle de ieşire, cu I fluxurile de intrare, atunci stocul poate fi schematizat

astfe:

Stocul apare ca un fel de "rezervor" al cărui nivel variază în funcţie de diferenţa

algebrică a fluxurilor de intrare şi ieşire. În aceste condiţii, stocul la momentul "t" înregistreză

valoarea:

Problema intrărilor şi ieşirilor stocurilor este foarte diferită în funcţie de tipul de

activitate şi de specificul produselor care fac obiectul stocării. Gestiunea are ca scop corelarea

Pagina 102 din 170

StocuriΔ I Δ CA

stoc fluxul fluxuliniţial intrărilor ieşirilor

fluxurilor de intrare şi de ieşire şi amortizarea neregularităţilor generate de nesincronizarea

diferitelor componente ale activităţii. Menţienrea în reţea a unor stocuri optime este o

condiţie a rentabilizării capacităţii reţelei prin echilibrarea a două costuri antagonice: costul

stocajului (care creşte cu cantitatea comandată) şi costul de comandă (care scade cu cantitatea

comandată).

Abordarea stocurilor într-o optică funcţională permite definirea a trei categorii

principale: stocuri active (regulatoare), stocuri de siguranţă şi stocuri conjuncturale1.

Stocurile regulatoare au rolul de a sincroniza procese cu ritmuri diferite, în măsură să

dea continuitate şi să asigure eficienţa exploatării. În funcţie de momentul înregistrării lor,

acestea pot fi determinate şi analizate ca stocuri finale, respectiv stocuri medii. Indiferent de

indicatorul folosit, analiza stocurilor urmareşte identificarea abaterilor înregistrate de acestea,

a factorului de influenţă, a cauzelor concrete care au generat o anumită evoluţie. Modificarea

stocurilor faţă de o anumită bază de referinţă este rezultatul acţiunii unui sistem de factori de

natură diferită, a cărui structură poate fi studiată în ANEXA 1 a acestui capitol.

3.8.1 - Analiza stocurilor finale

Scopul analizei stocurilor finale îl constituie stabilirea operativă a cauzelor creşterii,

respectiv scăderii acestora, în vederea fundamentării riguroase a programului vânzarilor în

concordanţă cu tendinţele pieţei.

Cauzele creşterii stocurilor finale se pot schematiza astfel:

A)

Neritmicitate

a intrărilor.

Nerespectarea de către furnizor a termenelor de răspuns la cererile de

aprovizionare, expedierea cu întârziere, către sfârşitul perioadei de gestiune

conduc la creşterea nejustificată a stocurilor finale şi la încetinirea rotaţiei

mărfurilor. Pentru evitarea acestei situaţii se impune urmărirea operativă a

modului de realizare a intrărilor pe grupe şi sortimente, pe furnizori şi

impulsionarea acestora.

B)

Formarea

stocului

sezonier.

În cazul unor grupe de mărfuri la care producţia sau consumul au caracter

sezonier, în vederea asigurării continuitaţii vânzărilor. Constituire acestor

stocuri este justificată în măsura în acre au vânzare asigurată.

C) Acceptării livrărilor în avans la mărfurile de vânzare lentă; aprovizionării cu

1 Maria Niculescu - Diagnostic global strategic, editura Economică, Bucureşti 1997, pag. 128, pag.124.

Pagina 103 din 170

Formarea

stocului de

marfuri lent

şi greu

vandabil

datorită:

întârziere cu mărfuri de sezon care nu mai au vânzarea asigurată; deficienţelor

la recepţia calitativă a mărfurilor şi pătrunderii în reţea a unor mărfuri

demodate, necorespunzătoare calitativ; neefectuării în toate cazurile şi la

termenele indicate a reducerilor de preţuri; deficienţelor în asigurarea unui

sistem informaţional corespunzător cu privire la situaţia stocurilor care să

permită cunoaşterea structurii lor din punct de vedere al vandabilităţii.

D)

Diminuarea

fluxurilor de

ieşire.

Devansarea lor de către fluxurile de intrare.

Cauzele scăderii stocurilor finale sunt:

A) Depăşirea fluxurilor intrărilor de către fluxul ieşirilor.

B) Nerealizarea fluxului de intrări conform programului stabilit:

- într-o proporţie mai mare decât nerealizarea fluxurilor ieşirilor.

- în condiţiile realizării 100 % a fluxurilor ieşirilor.

- în condiţiile depăşirii fluxurilor ieşirilor.

C) Reducerea stocului iniţial.

Pentru demonstrarea, prin calcul economic, a primelor două cauze se compară fluxul

intrărilor cu fluxul ieşirilor:

Pentru cea de-a treia cauză se calculează variaţia stocului iniţial:

3.8.2. - Analiza stocurilor medii de mărfuri

Existenţa în reţea a unor stocuri regulatoare medii, corespunzătoare ca volum şi

structură nevoilor exploatării, constituie dovada unei politici comerciale eficiente,

Pagina 104 din 170

fundamentată pe cunoaşterea operativă a realităţilor firmei. Un rol important în realizarea

acestei cunoaşteri revine şi analizei economice orientate spre investigarea analitică a

structurii, dinamicii stocurilor, a eficienţei gestiunii lor. Investigarea stocurilor medii prin

prisma factorilor de influenţă se face pe baza unor sisteme cauzale diferenţiate pe trepte

structurale specifice.

La nivelul produselor (grupelor de produse) analiza factorială a stocurilor medii

are la bază relaţia:

ca - reprezintă cifra de afaceri medie zilnică pe produse.

v - durata de rotaţie a stocurilor de produse.

La nivelul întreprinderii, unde gama sortimentelor este foarte mare, stocul mediu

total este format din:

unde : reprezintă stocul mediu al sortimentului 1, 2 , ... n.

Deci : respectiv :

- reprezintă cifra de afaceri medie zilnică la nivelul întreprinderii.

- durata medie de rotaţie a stocurilor (exprimată în zile).

3.8.3 - Analiza stocurilor de siguranţă

Stocul de siguranţă este suplimentul de stoc care permite depăşirea "nivelului de

serviciu" atins de stocul activ. "Nivelul de serviciu", care măsoară gradul de satisfacere a

solicitărilor sau probabilitatea de non-ruptură de stoc se poate determina în diverse variante:

numărul de solicitări satisfăcute pe parcursul perioadei T

Pagina 105 din 170

K = ————————————————————————

numărul total de solicitări în perioada T

sau

numărul de zile lucrătoare fără ruptură de stoc în perioada T

K = ————————————————————————

numărul total de zile lucrătoare ale perioadei T

În sfera distribuţiei, "nivelul de serviciu" indică pur şi simplu în câte cazuri

întreprinderea a răspuns pozitiv solicitărilor pieţei.

volumul cererii satifăcute în perioada T

K = ———————————————————

volumul total al cererii exprimate în perioada T

Stabilit cu formula de mai sus indicatorul "nivelul de serviciu" permite aprecieri

asupra gradului de satisfacere a volumului cererii.

În cazul produselor de cerere zilnică, la care vânzările evoluează uniform în cursul

anului, iar furnizorii respectă termenele de livrare, fluxul ieşirilor se realizează pe seama

stocului activ, care se reînnoieşte în momentul epuizării (graficul 1) asigurăndu-se un nivel de

serviciu maxim.

- reprezintă stocul mediu activ exprimat în zile rulaj.

La produsele la care cererea înregistrează abateri faţă de medie pe parcursul unei

perioade date sau la care continuitatea fluxurilor intrărilor nu este certă, realizarea unui

anumit nivel de serviciu depinde de mărimea stocului de siguranţă. În acest caz, stocul total

( St ) este format din stocul activ ( Sa ) şi stocul de siguranţă. Stocul activ permite satisfacerea

cererii medii. Stocul de siguranţă absoarbe fluctuaţiile cererii faţă de medie, pînă la un anumit

nivel de serviciu (graficul 2).

Pagina 106 din 170

q

t0 t1 t2 t3 t

_s

q1 q2 q3

Graficul 1: Stocul activ la produsele de cerere curentă.

t0 t1

xmaxSsig

St0

_Sa

_X

Graficul 2 : Stocul activ şi stocul de siguranţă.

- reprezintă nivelul mediu al cererii în perioada t0 - t1;

- reprezintă nivelul maxim al cererii în perioada t0 - t1, posibil de satisfacut

Dacă cererea medie se găseşte între şi , "nivelul de serviciu" este

realizat pe seama celor două categorii de stocuri; dacă cererea efectivă este mai mică decât

cea medie, cererea este satisfăcută integral pe seama stocului activ. Dacă intervalul dintre

două aprovizionări se măreşte (t), atunci este necesar un stoc total care să fie superior pentru

a asigura acelaşi nivel de serviciu (K), (graficul 3).

Descompunerea stocului în cele două părţi se justifică prin rolul lor diferit în procesul

exploatării, prin diferenţa de rotaţie (stocul activ se reînnoieşte integral pe parcursul perioadei

spre deosebire de cel de securitate a cărui rotaţie e dependentă de anplitutudinea variaţiilor

cererii), precum şi prin modul de calcul.

Analiza stocului de siguranţă (α) stoc de siguranţă necesar în condiţiile caracterului

variabil al cererii. Se calculează după relaţia:

t- este un coeficient de corecţie în funcţie de nivelul de serviciu asigurat; pentru k= 95

%, t= 2;

s- abaterea medie pătratică a vânzărilor efective ( x ) faţă de cele medii ; se

calculează după relaţia:

y- raportul dintre termenul de reaprovizionare şi intervalul analizat.

n- numărul de aprovizionări.

Această relaţie se foloseşte atât pentru determinarea stocului de siguranţă, cât şi

pentru optimizarea stocului mediu total1.

1 Notă: pentru exemplificare în ANEXA 2 şi ANEXA 3 a acestui capitol sunt prezentate două aplicaţii practice privind stocul de siguranţă şi optimizarea stocului mediu total.

Pagina 107 din 170

t0 t1 (t1 + t)

St1 + St

St0

k

k

Graficul 3 : Stocul total, nivelul de serviviu şi intervalul de reaprovizionare.

Analiza stocului de siguranţă β, stoc de siguranţă necesar în condiţiile neritmicităţii

intrărilor de mărfuri. Pentru a preveni deficienţele generate de nerespectarea de către

furnizori a clauzelor contractuale privind cantitatea şi termenele de livrare, întreprinderea este

nevoită să-şi constituie un anumit stoc de siguranţă. Stocul de siguranţă se calculează după

relaţia:

s- reprezintă abaterea medie pătratică a intrărilor efective ( z ) faţă de cele medii ( Δ );

se calculează după relaţia:

t- este un coeficient de corecţie în funcţie de nivelul de serviciu asigurat; pentru k= 95

%, t= 2;

n- numărul de aprovizionări.

Stocul mediu optim necesar desfăşurării normale a activităţii. Se stabileşte după

relaţia:

=stocul activ în zile.

(Sα + Sβ) = stocul total de siguranţă.

3.8.4. - Viteza de rotaţie a stocurilor

O bună gestiune a întreprinderii presupune cunoaşterea unui indicator care măsoară

viteza de rotaţie a stocurilor. Viteza de rotaţie a stocurilor este exprimată de doi indicatori1.

1 Maria Niculescu - Diagnostic global strategic, editura Economică, Bucureşti 1997, pag.133.

Pagina 108 din 170

Numărul

de

rotaţii

fluxul de rotaţie al perioadei (flux de activitate)

= ————————————————————

stocul mediu al perioadei

Acest indicator arată numărul de rotaţii efectuate de un anumit tip de stoc într-o

perioadă, de regula un an. Determinarea lui ridică o serie de probleme: evaluarea

numărătorului şi a numitorului pe baza aceluiaşi criteriu; dificultatea majoră de a evalua

stocul mediu. Pentru a creşte viteza de rotaţie, întreprinderea dispune de două mijloace,

creşterea fluxului de rotaţie (activitatea) şi diminuarea stocului mediu, a doua soluţie fiind

limitată de riscul rupturii de stoc.

Durata unei

rotaţii

(în zile)

stocul mediu de mărfuri

= —————————————————— x 360

costul de achiziţie al mărfurilor văndute

Pentru întreprinderile cu activitate de distribuţie.

Durata unei

rotaţii

(în zile)

stocul mediu de materii prime

= —————————————————— x 360

costul de achiziţie al materiilor prime consumate

Durata unei

rotaţii

(în zile)

stocul mediu de produse finite

= —————————————————— x 360

costul de producţie al produselor văndute

Pentru întreprinderile cu activitate de producţie industrială.

Durata unei rotaţii indică numărul de zile necesare pentru rotaţia stocului mediu sau

numărul de zile de stocaj al valorilor materiale respective1.

1 Niculae Feleaga, Ion Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară, vol. 2, Editura Economică, Bucureşti 1998, pag.35-36.

Pagina 109 din 170

Pentru a aprofunda analiza vitezei de rotaţie a stocurilor se impune efectaurea analizei

pe elemente componente. În acest scop se raportează fiecare element de activ circulant (ca

sold mediu) la componenta specifică din cifra de afaceri1.

Relaţiile de calcul sunt următoarele:

ÎN CAZUL STOCULUI DE formulă explicaţii

Materii prime: stocul mediu al materiilor prime şi

materialelor.

consumul total de materii prime şi

materiale.

Producţia în curs: stocul mediu de producţie

neterminată.

costul producţiei fabricate.

Produse finite: stocul mediu de produse finite.

cifra de afaceri în costuri de

producţie.

Mărfuri: stocul mediu de mărfuri.

costul mărfurilor vândute.

Căile de accelerare a vitezei de rotaţie a stocurilor sunt multiple2. Ele sunt proprii

fiecărui stadiu al rotaţiei capitalului investit. În stadiul aprovizionării pentru a se accelera

viteza de rotaţie, există două cai principale, respectiv aprovizionarea să se facă la timp, iar

stocurile de materiale, piese de schimb, obiecte de inventar să fie redus la minimum necesar.

În stadiul producţiei căile principale de accelerare a vitezei de rotaţie a stocurilor au în vedere

reducerea duratei cilului de producţie şi diminuarea consumurilor specifice de materii prime

şi materiale. În stadiul vânzării caile principale se referă la creşterea ritmului vânzărilor, ceea

ce determină reducerea stocurilor de produse finite şi de semifabricate destinate vânzării.

3.8.5. - Analiza utilizării resurselor materiale

1 Iosefina Moroşan - Analiza economico financiară-Metode şi tehnici, editura fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2002, pag.184.2 Marin Ţole - Analiza economico-finanicră a firmelor, editura fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2000, pag.231.

Pagina 110 din 170

Pentru analiza utilizării resurselor materiale se folosesc două categorii de indicatori

respectiv indicatorii analitici şi cei specifici.

A) Indicatori analitici sunt următorii:

consumul specific - reprezintă cantitatea de resurse materiale consumată pentru

obţinerea unei unităţi de produse. El se urmăreşte în dinamică şi în raport cu normele de

consum. Indicele consumului specific se determină:

- pentru un singur tip de resursă materială:

- pentru mai multe tipuri de resurse materiale:

consumul pe unitatea specifică.

greutatea pe caracteristică funcţională.

ponderea unui anumit tip de materiale în greutatea produsului.

coeficientul de folosinţă a produsului:

greutatea netă

Cfol. =

greutatea brută

B) Indicatori sintetici sunt următorii:

gradul de valorificare a resurselor materiale:

valoarea produsului

GVRM =

cantitatea de materiale consumată

valoarea producţiei la 1 leu resurse materiale:

Pagina 111 din 170

valoarea producţiei

Prod L/M =

valoarea materialelor consumate

sau

valoarea adăugată

Prod L/M =

valaorea materialelor consumate

profit brut din exploatare la 1 leu resurse materiale:

rezultatul exploatării

Prof L/M =

valoarea materialelor consumate

Pagina 112 din 170

Cuprinsul capitolului 4 - Studiu de caz privind operaţiile cu stocuri la societatea

comercială SIAT S.A.

pag.

4.1 - Organizarea contabilităţii stocurilor la societatea comercială SIAT

S.A. .................... 101

4.2 - Operaţii cu stocuri la societatea comercială SIAT S.A. .................... 102

4.2.1 - Tipologia operaţiilor prezentate .................... 102

4.2.2 - Prezentarea operaţiilor şi a formulelor contabile .................... 103

Capitolul 4 - Aplicaţii practice privind operaţiile cu stocuri la societatea comercială

SIAT S.A.

4.1. - Organizarea contabilităţii stocurilor la societatea comercială SIAT S.A.

Privind din punct de vedere organizaţional studiul contabilităţii stocurilor în cadrul

societăţii comerciale SIAT S.A. trebuiesc menţionate două trasături principale şi anume

prima trăsătură care vizează metoda aleasă de conducerea societăţii cu privire la evaluarea, la

ieşire a stocurilor, iar cea de a doua trăsătură vizează metoda de inventariere (permanentă sau

intermitentă) folisită în gestionarea stocurilor. În continuare vom prezenta pe rând aceste

două aspecte ce sunt evidenţiate în tabelul de mai jos.

Societatea comercială SIAT S.A.

Evaluarea la ieşire a stocurilor: metoda F.I.F.O.

primul intrat primul ieşit.

Metoda de inventariere: inventarul PERMANENT.

Legii contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991 republicată1.

Ordinului nr. 94 din 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile

armonizate cu Directiva a IV a a Comunităţilor Economice Europene şi cu

Standardele Internaţionale de Contabilitate2.

1 Legea contabilităţii nr.82 din 24 decembrie 1991 republicată; publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 26 august 2002.

Pagina 113 din 170

Aplicate conform

Evaluarea conform metodei F.I.FO. 1 constă în valorizarea ieşirilor de stocuri în

ordinea în carea au intrat, la costul de achiziţie, sau de producţie al primei intrări în lot. Pe

măsura epuizării lotului bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie sau de

producţie al lotului următor, în ordine conologică. În consecinţă stocul final este format din

elementele evaluate la valorile cele mai recente. În cazul creşterii de preţuri prin aplicarea

metodei F.I.F.O. ieşirile sunt evaluate la valorile cele mai scăzute, stocurile finale la valorile

cele mai ridicate, rezultând o majorare a rezultatului întreprinderii. Din contră, dacă preţurile

sunt în scădere aplicarea metodei F.I.F.O. conduce la evaluarea ieşirilor de stocuri la valoarea

maximă, stocul final şi beneficiul fiind micşorate.

Aplicarea metodei inventarului permanent 2 presupune contabilizarea fiecărei intrări

de stocuri, cantitativ şi valoric la: cost istoric (care poate fi cost de achiziţie sau cost de

producţie); preţ stabilit în funcţie de valoarea de utilitate (pentru stocurile aduse ca aport la

capitalul social, plusuri la inventar, primite ca donaţie sau obţinute cu titlu gratuit) sau la o

altă valoare de înregistrare (preţ standard, preţ de vânzare). De asemenea fiecare ieşire din

stoc este contabilizată fizic şi valoric. Meoda inventarului permanent este superioară

inventarului intermitent prin faptul că înregistrarea, în conturi de stocuri, a fiecărei intrări sau

ieşiri, pe măsura producerii operaţiilor, atât cantitativ cât şi valoric, dă posibilitatea

cunoaşterii în orice moment a mărimii stocurilor.

4.2. - Operaţii cu stocuri la societatea comercială SIAT S.A.

4.2.1. - Tipologia operaţiilor prezentate

Pentru prezentarea aplicaţiei practice din lucrarea de faţă s-au folosit "situaţii"

contabile ce au reflectat diverse mişcări în operaţiile cu stocuri din perioada 01.09.2002 -

30.01.2003. Respectivele operaţii contabile au fost preluate din activitatea societăţii

comerciale SIAT S.A., respectiv din exerciţiul financiar 01.01.2002 - 31.12.2002 şi exerciţiul

financiar început la data de 01.01.2003. Prin aceste exemple s-a urmărit prezentarea cât mai

multor tipuri de operaţii cu stocuri ce pot interveni în activitatea unei întreprinderi pe

2 Ordinul nr.94 din 29 ianuarie 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, publicat în Monitorul Oficial nr.85 din 20 februarie 2002.1 O prezentare mai aprofundată a metodei F.I.F.O. se poate consulta în Capitolului 2 - Delimitări şi strucuturi privind stocurile, respectiv la punctul 2.3.3. - Evaluarea la ieşire.2 O prezentare mai aprofundată a metodei inventarului pemanent se poate consulta în Capitolului 2 - Delimitări şi strucuturi privind stocurile, respectiv la punctul 2.3.2.1.1 - Inventarul permanent.

Pagina 114 din 170

parcursul unui exerciţiul financiar. Fiecare operaţie prezentată este însoţită de documentele

contabile corespunzătoare ce se găsesc în ANEXELE FINALE ale acestei lucrări.

Deşi unele operaţii prezentate fac parte din categoria lucrărilor contabile de închidere

a exerciţiului, şi nu din operaţiile curente ale întreprinderii, din considerente metodologice am

prefereat prezentarea coerentă şi integrală a metodelor de gestiune a stocurilor, inclusiv a

operaţiilor efectuate la finele exerciţiului.

Pentru studierea cât mai rapidă a acestui set de operaţii cât şi pentru formarea unei

vederi de ansmblu care să corespundă scopului acestui capitol, respectiv aceea de a prezenta

cât mai multe tipuri de operaţii cu stocuri vom prezenta în pagina următoare un tabel în care

sunt trecute operaţiile după "natura" lor.

Nr.crt Fenomenul contabil urmărit Nr.Operaţiei

1 - înregistrarea de plusuri şi minusuri la inventarieirea stocurilor. 1

2 - cumpărarea de materii prime.

- darea în folosinţă a materiilor prime.

- plata furnizorului.

2, 15

3 - cumpărarea de obiecte de inventar.

- plata furnizorului prin cambie

- darea în consum de obiecte de inventar

3, 17

4 - cumpărarea de materiale consumabile.

- plata furnizorului prin decontarea unui avans acordat acestuia.

- plata furnizorului prin filă de cec.

4, 5, 21

5 - cumpărarea de materii prime prin acreditiv. 6

6 - aplicarea metodei F.I.F.O. asupra stocurilor de materii prime. 7

7 - obţinerea de produse finite la cost de producţie şi vânzarea de

produse finite.

8, 14

8 - cumpărarea de materii prime din strâinătate. 9

9 - determinarea costului unitar de producţie ţinând cont de costurile

directe şi indirecte (fixe şi variabile) şi înregistrarea acestuia în

contabilitate.

10

10 - stocuri aduse ca aport la capitalul social. 11

Nr.crt Fenomenul contabil urmărit Nr.Operaţiei

11 - reduceri comerciale în operaţiile cu stocuri: risturn, rabat, remiză, 12, 13

Pagina 115 din 170

scont de decontare.

12 - stocuri transmise spre prelucrare către terţi. 16, 20

13 - înregistrări contabile privind ambalajele. 18, 19, 22

14 - cumpărarea de stocuri fără facturi sosite păna la încheierea

exerciţiului financiar.

23

15 - constituirea sau reducerea de provizioane pentru deprecierea

activelor ciculante.

24, 25

4.2.2. - Prezentarea operaţiilor şi a formulelor contabile

Operaţia 1. Pe data de 3.09.2002 în urma rezultatului inventaririi pe trimestrul al

doilea al exerciţiului financiar 1.01.2002 - 31.12.2002 în cadrul societăţii comerciale SIAT

S.A. s-a constatat un plus la inventar în valoare de 2.500.000 lei la ambalaje (100 de

ambalaje) şi a unui minus de inventar la materiale consumabile, respectiv 50 litri benzină în

valoare de 1.200.000. lei.

a) Înregistrarea plusului de inventar pentru cele 100 de ambalaje pe data de 3.09.2002:

381

ambalaje

= 608

cheltuieli privind

ambalajele

2.500.000 lei

b) Înregistarea minusului de inventar la combustibil (50 litri de benzină) pe data de

3.09.2002:

6022

cheltuieli

privind

combustibilul

= 3022

combustibili

1.200.000 lei

Operaţia 2. Societatea comercială SIAT S.A. cumpără pe data de 5.09.2002 de la

furnizorul RASCO S.A. materii prime sub forma a 60 de foi de aluminiu pentru realizarea de

panouri publicitare (60 buc. x 1.000.000 lei). Cheltuielile de transport aferente acestei

tranzacţii sunt de 3.500.000 lei, cheltuielile de manipulare 1.500.000 lei. Furnizorul va fi

Pagina 116 din 170

plătit pe data de 20.09.2000. Pe data de 10.09.2000 se vor da în folosinţă 35 de foi de

aluminiu la preţ de achizitie.

a) Înregistrarea datoriei către furnizor şi a intrării de materii prime conform facturii nr.

1556677 din 5.09.2002:

valoarea de intrare = 60 buc x 1.000.000 + 3.500.000 + 1.500.000 = 65.000.000 lei.

preţul de achiziţie a unei foi de aluminiu = 65.000.000 / 60 buc = 1.083.333 lei.

% = 401

furnizori

77.350.000 lei

301

materii prime

65.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

12.350.000 lei

b) Darea în consum a materiilor prime conform bonului de consum nr. 70010 din data

de 10.09.2002:

valoarea de dat în consum : 35 buc. x 1.083.333 = 37.916.655 lei.

601

cheltuieli cu

materii prime

= 301

materii

prime

37.916.655 lei

c) Plata furnizorului RASCO S.A. conform ordinului de plata nr. 4556677 din

20.09.2002:

401

furnizori

= 5121

conturi la

bănci în lei

77.350.000 lei

Operaţia 3. Pe data de 15.09.2002 societatea comercială SIAT S.A. recepţionează

obiecte de inventar de la furnizorul BASEN S.A., preţ de cumpărare 5.000.000 lei. Pentru

Pagina 117 din 170

decontarea contravalorii facturii, furnizorul BASEN S.A. emite o cambie către societatea

SIAT S.A., termen de decontare 30.09.2002.

a) Înregistrarea datoriei faţă de furnizorul BASEN S.A şi a intrării de obiecte de

inventar conform facturii nr 1556678 din data de 15.09.2002:

% = 401

furnizori

5.950.000 lei

303

materiale de natura

obiectelor de inventar

5.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

950.000 lei

b) Înregistrearea cambiei emise de societatea BASEN S.A.:

401

furnizori

= 403

efecte de plătit

5.950.000 lei

c) Decontarea cambiei de către societatea comercială SIAT S.A. pe data de

30.09.2002:

403

efecte de plătit

= 5121

conturi la

banci în lei

5.950.000 lei

Operaţia 4. Pe data de 1.10.2002 se acordă un avans din casieria societăţii comerciale

SIAT S.A. în valoare de 800.000 lei unei persoane împuternicite din societate pentru a

cumpăra materiale de curăţire şi dezinfectare. În aceiaşi zi se decontează avansul pe baza

facturilor cu care s-au cumpărat aceste materiale, preţul menţionat în factură este de 500.000

lei, diferenţa neutilizată din avansul acordat se depune în casieriea unităţii.

a) Înregistrarea acordării avansului din data de 1.10.2002:

Pagina 118 din 170

542

avansuri de trezorerie

= 5311

casa în lei

800.000 lei

b) Decontarea avansului pe baza facturii primite de la persoana careia i s-a acordat

avansul (factura nr 3778855 din 1.10.2002); şi depunerea restului de bani neutilizaţi din

avans în casieriea unităţii:

decontarae în sumă de: 500.000 + 500.000 x 19 % = 595.000 lei.

restul de bani de depus în casierie: 800.000 - 595.000 = 205.000 lei.

% = 542

avansuri de trezorerie

800.000 lei

302

materiale consumabile

500.000 lei

4426

TVA deductibilă

95.000 lei

5311

casa în lei

205.000 lei

Operaţia 5. Pe data de 3.10.2002 se acordă de către societatea comercială SIAT S.A.

din disponibilităţile din cont un avans furnizorului LARIUS S.A. în valoare de 15.000.000 lei

în contul unei aprovizionări ulterioare cu materiale consumabile şi anume piese de schimb

pentru instalaţiile de semaforizare. Pe data de 8.10.2002 se primesc respectivele materiale,

preţul de cumpărarea fiind de 20.000.000 lei. Pe data de 10.10.2002 se decontează avansul

acordat furnizorului şi se plăteşte restul de bani către acesta.

a) Înregistrarea acordării avansului către furnizorul LARIUS S.A. pe data de

3.10.2002:

409

furnizori debitori

= 5121

conturi la

bănci în lei

15.000.000 lei

Pagina 119 din 170

b) Înregistrarea intrării de materiale consumabile de la furnizorul LARIUS S.A.,

precum şi înregistrarea datoriei faţă de acesta din data de 8.10.2002 conform facturii nr.

1556699:

% = 401

furnizori

23.800.000 lei

3024

materiale

consumabile

piese de schimb

20.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

3.800.000 lei

c) Decontarea avansului acordat furnizorului LARIUS S.A. din data de 10.10.2000 şi

plata diferenţei de bani către acesta în vederea achitării integrale a achiziţiei de materiale

consumabile din data de 8.10.2002. Plata diferenţei de bani se face prin ordinul de plată nr.

4556678 din data de 10.10.2000:

difereţa de bani de plătit: 23.800.000 - 15.000.000 = 8.800.000 lei

401

furnizori

= % 23.800.000 lei

409

avansuri acordate

furnizorilor

15.000.000 lei

5121

conturi la bănci în lei

8.800.000 lei

Operaţia 6. Pe data de 13.10.2002 se deschide un acreditiv în valoare de 35.000.000

lei la dispoziţia furnizorului CHIMCOLOR S.A. în vederea aprovizionarii de la acesta cu

vopsele folosite la vopsirea de panouri publicitare puse spre vânzare. Pe data de 23.10.2002

se primesc materiile prime, preţul consemnat în factură este de 28.000.000.

Pagina 120 din 170

a) Deschiderea acreditivului catre furnizorul CHIMCOLCOR S.A. pe data de

13.10.2002:

5411

acreditive în lei

= 5121

conturi la

bănci în lei

35.000.000 lei

b) Înregistrarea intrării de materii prime şi a datoriei faţă de furnizor conform facturii

nr. 3344667 din data de 23.10.2002:

% = 401

furnizori

33.320.000 lei

301

materii prime

28.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

5.320.000 lei

c) Decontarea furnizorului prin acreditivul deschis către acesta:

401

furnizori

= 5411

acreditive în lei

33.320.000 lei

d) Reintegrarea în contul curent a diferenţei de acreditiv neutilizată:

diferenţa de acreditiv reintegrată: 35.000.000 - 33.320.000 = 1.680.000 lei.

5121

conturi la bănci

în lei

= 5411

acreditive în lei

1.680.000 lei

Operaţia 7. Societatea comerciala SIAT S.A prezintă următoarele informaţii privind

stocul de materie primă (folii de aluminiu pentru realizarea de panouri publicitare) pentru

luna octombrie 2002:

Pagina 121 din 170

Stoc iniţial pe data de 1.10.2002

25 bucăţi x 1.083.333 = 27.083.325 lei.

Pe parcursul lunii au existat intrări în stoc astfel:

06.10.2002 - 100 bucăţi x 1.100.000 = 110.000.000 lei (cost efectiv materii prime +

cheltuieli de transport şi manipulare)

25.10.2002 - 80 bucăţi x 1.200.000 = 96.000.000 lei (cost efectiv materii prime +

cheltuieli de transport şi manipulare)

Consumurile înregistrate pe parcursul lunii au fost următoarele:

10.10.2002 - 110 bucăţi

29.10.2002 - 70 bucăţi.

a) Înregistrarea intrării de 100 bucăţi de folii de aluminiu din 06.10.2002 conform

facurii nr. 6655590:

% = 401

furnizori

238.000.000 lei

301

materii prime

110.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

20.900.000 lei

b) Înregistrarea consumului de 110 de bucăţi de folii de aluminiu din 10.10.2002

conform bonului de consum nr. 70052 aplicând metoda F.I.F.O.:

601

cheltuieli de materii

prime

= 301

materii prime

120.583.325 lei

25 buc x 1.083.333

85 buc x 1.100.000

27.083.325 lei

93.500.000 lei

Pagina 122 din 170

c) Înregistrarea intrării de 80 de bucăţi folii de aluminiu din 25.08.2002 conform

facurii nr. 6677993:

% = 401

furnizori

114.240.000 lei

301

materii prime

96.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

18.240.000 lei

d) Înregistrarea consumului de 70 de bucăţi de folii de aluminiu din 29.10.2002

conform bonului de consum nr. 70055 aplicând metoda F.I.F.O.:

601

cheltuieli de materii

prime

= 301

materii prime

82.500.000 lei

15 buc x 1.100.000

55 buc x 1.200.000

16.500.000 lei

66.000.000 lei

la sfârşitul lunii au ramas în gestiune 15 bucaţi de folii de aluminiu x 1.200.000 lei /

folie = 18.000.000 lei.

Operaţia 8. Societatea comerciala SIAT S.A obţine pe data de 18.10.2002 în urma

procesului de producţie 100 de panouri publicitare, valoarea unui panou la cost de producţie

10.000.000 lei. Pe data de 22.10.2002 societatea vinde 50 de panouri la preţul de 12.500.000

lei bucata, societăţii comerciale MEC BUCUREŞTI S.A.

a) Înregistrarea celor 100 bucăţi de panouri pubicitare la cost de producţie pe data de

18.10.2002.

valoarea: 100 bucăţi x 10.000.000 = 1.000.000.000 lei.

345

produse finite

= 711

variaţia stocurilor

1.000.000.000 lei

Pagina 123 din 170

b) Înregistrarea vânzării celor 50 de panouri publicitare pe data de 22.10.2002 potrivit

facturii nr. 5556667 clientului MEC BUCUREŞTI S.A.:

valoarea de vânzare: 50 bucăţi x 12.500.000 = 625.000.000.000 lei.

411

clienţi

= % 743.750.000 lei

701

venituri din vânzarea

produselor finite

625.000.000 lei

442.7

TVA colectată

118.750.000 lei

b) Contabilizarea ieşirii din gestiune a celor 50 de panouri publicitare în urma vânzării

pe date 22.10.2002:

valoarea: 100 bucăţi x 10.000.000 = 1.000.000.000 lei.

711


= 345

produse finite

500.000.000 lei

Operaţia 9. Pe data de 1.11.2002 societatea comerciala SIAT S.A. achiziţionează din

import de la societatea TOPEX PUBLIC materii prime sub forma de colaje adezive speciale

pentru îmbrăcat reflectoarele semafoarelor, termenul de deconatre fiind 30.11.2002. Valoarea

în vamă a mărfurilor 8.000 $, taxa vamală 12 %, comision vamal 1 %. Cursul valutar a

înregistrat următoarele valori:

- la data facturii şi a stabilirii valorii în vamă -30.000 lei (1.11.2002).

- la data decontării - 31.000 lei (30.11.2002).

a) Calculul şi înregistrarea obligaţiilor fiscale:

valoarea în vamă = 8.000 $ x 30.000 lei / USD = 240.000.000 lei.

taxa vamală = 240.000.000 x 12 % = 28.800.000 lei.

comision vamal = 240.000.000 x 1 % = 2.400.000 lei.

Pagina 124 din 170

TVA = (240.000.000 + 28.800.000 + 2.400.000) X 19 % = 51.528.000 lei.

% = 512

conturi curente la

bănci

82.728.000 lei

446

alte impozite taxe şi

vărsăminte asimilate

31.200.000 lei

28.800.000 +

2.400.000

4426

TVA deductibilă

51.528.000 lei

b) Înregistrarea importului de materiale conform facturii întocmite de furnizorul străin

TOPLEX PUBLIC:

302


= % 271.200.000 lei

401

furnizori

240.000.000 lei.

446

alte impozite taxe şi

vărsăminte asimilate

31.200.000 lei

c) Plata furnizorului extern TOPEX PUBLIC pe data de 30.11.2002:

echivalentul celor 8.000 $ la data de 30.11.2002 = 8.000 $ x 31.000 lei / UDS =

248.000.000 lei.

difernţa de curs valutar: 248.000.000 - 240.000.000 = 8.000.000 lei.

% = 512

conturi curente la bănci

248.000.000 lei

401

furnizori

240.000.000 lei

665

cheltuieli din diferenţe

8.000.000 lei

Pagina 125 din 170

de curs valutar

Operaţia 10. În decursul lunii noiembrie societatea comercială SIAT S.A. relizează

din producţie proprie 150 bucăţi de măşti de semafoare ca urmare a contractului semnat cu

Primăria Municipiului Bucureşti în urma caştigârii licitaţiei organizate de aceasta având ca

scop semaforizarea zonelor periferice ale oraşului Bucureşti. Situaţia costurilor de producţie

aferente realizarii acestor produs finite se prezintă astfel:

- costuri directe 600.000.000 lei

- costuri indirecte 200.000.000 lei din care :

fixe - 50.000.000 lei

variabile -150.000.000 lei

- nivelul normal al capacităţii de producţie al societăţii pentru acest produs este de 175

bucăţi, în timp ce nivelul real a fost de 150 de bucăţi.

Determinarea costului de producţie:

Costul

subactivităţii

50.000.000

150 bucăţi

= X [ 1- ]

175 bucăţi

= 50.000.000 x 1 - 0.85 = 50.000.000 x 0.15 = 7.500.000 lei

Cheltuieli indirecte ce se includ în costul de producţie = 200.000.000 - 7.500.000 =

192.500.000 lei

Costul de producţie = 600.000.000 + 192.500.000 lei = 792.500.000 lei.

a) Înregistrarea bunurilor de natura produselor finite la costul de producţie pe

30.11.2002:

345

produse finite

= 711


792.500.000 lei

costul unitar va fi de 792.500.000 / 150 bucăţi = 5.283.334 lei /bucată.

Pagina 126 din 170

Operaţia 11. Pe data de 17.11.2002 societatea comercială SIAT S.A. primeşte un

aport la capitalul social constituit din bunuri de natura stocurilor după cum urmează: materii

prime 30.000.000 lei ; materiale consumabile 20.000.000; obiecte de inventar 15.000.000 lei.

a) Înregistrarea aportului la capital pe data de 17.11.2002:

% = 456

decontari cu

asociaţii privind

capitalul

65.000.000 lei

301

materii prime

30.000.000 lei

302


20.000.000 lei

303

materiale de natura


15.000.000 lei

Operaţia 12. Societatea comercială SIAT S.A. cumpără pe 20.11.2002 de la furnizorul

PROSEP S.A. 50 de becuri pentru semafoare în valoare de 40.000.000 lei. Furnizorul face

următoareale reduceri: rabat 5%; remiză 10%; scont de decontare 2%. Decontarea facturii se

face pe data de 5.12.2002.

Factura arată astfel:

Materii prime 40.000.000

Rabat 5 % 40.000.000 * 5 % = 2.000.000

40.000.0000 – 2.000.000 = 38.000.000

Remiză 10 % 38.000.000 * 10 % = 3.800.000

Reducerea comercială 2.000.000 + 3.800.000 = 5.800.000

NETA comercială 40.000.000 – 5.800.000 = 34.200.000

Scont de decontare 2% 34.200.000 * 2 % = 684.000

NETA financiară 34.200.000 – 684.000 = 33.516.000

Pagina 127 din 170

TVA deductibilă 19 % 33.516.000 * 19 % = 6.368.040

NETA de plată 33.516.000 + 6.368.040 39.884.040

A) Înregistrări contabile in condiţiile în care reducerile financiare se contabilizează la

primirea facturii şi recepţia stocurilor.

a1) Înregistrarea facturii nr. 4455667 din 20.11.2002:

40.568.040 lei % = % 40.568.040 lei

34.200.000 lei 301

materii prime

401

furnizori

39.884.040 lei

6.368.040 lei 4426

TVA-deductibilă

767

venituri din

sconturile obţinute

684.000 lei

b1) Decontarea facturii prin ordinul deplată nr. 78833445 din 5.12.2002:

401

furnizori

= 5121

conturi curente

la bănci în lei

39.884.040 lei

B) Înregistrările contabile în condiţiile în care scontul de decontare se înregistrează la

achitarea facturii.

a2) Înregistrarea facturii nr. 4455667 din 20.11.2002:

% = 401

furnizori

40.568.040 lei

301

materii prime

34.200.000 lei

4426

TVA-deductibilă

6.368.040 lei

Pagina 128 din 170

b2) Decontarea facturii prin ordinul deplată nr. 78833445 din 5.12.2000:

401

furnizori

= % 40.568.040 lei

5121

conturi curente la bănci

în lei

39.884.040 lei

767

venituri din sconturile

obţinute

684.000 lei

Operaţia 13. Pe data de 5.12.2002 societatea comerciala SIAT S.A. cumpară 75 bucăţi

de bare de sudură în valoare de 80.000.000 lei. Furnizorul METALCAS S.A. face

următoarele reduceri: scont de decontare 4 %. Plata facturii se va face pe data de 10.12.2002.

După înregistrarea facturii pe data de 15.12.2002 soseşte o factură (de stornare) cu

următoarele reduceri comerciale referitoare la operaţia anterioară: rabat 8 %; remiza 13 %,

factură plătită in aceiaşi zi.

Prima factură cu nr. 3344556 din data de 5.12.2002 arată astfel:

Materiale cons. 80.000.000

Scont de decontare 4% 80.000.000 * 4 % = 3.200.000

NETA financiara 80.000.000 – 3.200.000 = 76.800.000

TVA deductibilă 19 % 76.800.000 * 19 % = 14.592.000

NETA de plată 76.800.000 + 14.592.000 91.392.000

Factura ulterioară (de stornare) cu nr. 3344558 din data de 15.12.2002 arată astfel:

Materiale cons. 80.000.000

Rabat 6 % 80.000.000 * 8 % = 6.400.000

80.000.000 – 6.400.000 = 73.600.000

Remiză 13 % 73.600.000 * 13 % = 9.568.000

Pagina 129 din 170

NETA comercială 73.600.000 – 9.568.000 = 64.032.000

Reducere comercială 6.400.000 + 9.568.000 = 15.968.000

Scont de decontare 4% 15.968.000 * 4 % = 638.700

NETA financiară 15.968.000 – 638.700 15.329.300

TVA deductibilă 19 % 15.329.300 * 19 % = 2.912.500

NETA de redus 15.329.300 + 2.912.500 = 18.241.800

În cazul în care scontul de decontare se contabilizează la achitarea facturii factura

iniţială se înregistrează astfel:

a) Înregistrarea facturii cu nr. 3344556 din data de 5.12.2002:

% = 401

furnizori

94.592.000 lei

302


80.000.000lei

4426

TVA-deductibilă

14.592.000 lei

b) Decontarea primei facturi prin ordinul de plată nr. 5556667 din data de 10.12.2002:

401

furnizori

= % 94.592.000 lei

5121

conturi curente la

bănci în lei

91.392.000 lei

767

venituri din

sconturile obţinute

3.200.000 lei

Factura ulterioară privind reducerile comerciale se înrgistrează prin relaţiile:

Pagina 130 din 170

a) Contabilizarea facturii de reducere (stornare) cu nr. 3344558 din data de

15.12.2002:

401

furnizori

= % 18.880.500 lei

302


15.968.000 lei

4426

TVA-deductibilă

2.912.500 lei

b) Deconatrea facturii secundare cu ordinul de paltă nr. 4445556 din data de

15.12.2002:

% = 401

furnizori

18.880.500 lei

5121

conturi curente la bănci în

lei

18.241.800 lei

767

venituri din sconturile

obţinute

638.700 lei

Operaţia 14. Societatea comercială SIAT S.A. vinde pe data de 7.12.2002 300 casete

metalice obţinute din producţie proprie clientului DATA TELECOM S.A. Costul de

producţie este de 800.000 lei bucata, preţul de vânzare 1.000.000 lei bucata.

a) Înregistrarea vănzării conform facturii nr. 6554222 din 7.12.2002:

preţ de vânzare: 300 bucăţi x 1.000.000 lei = 300.000.000 lei

411

clienţi

= % 357.000.000 lei

701


produselor finite

300.000.000 lei

Pagina 131 din 170

4427

TVA colectată

57.000.000lei

b) Scoaterea din gestiune a produselor finite vândute pe data de 7.12.2002:

valoarea de ieşire din gestine la cost de producţie: 300 bucăţi x 800.000 =

240.000.000 lei.

711


= 345

produse finite

240.000.000 lei

Operaţia 15. Societatea comercială SIAT S.A. dă în consum pe data de 9.12.2002 15

foi de aluminiu, preţul unei foi este de 1.200.000 lei.

valoarea de dat în consum: 15 bucăţi x 1.200.000 = 18.000.000 lei.

a) Înregistrarea dării în consum a materiilor prime conform bonului de consum 70070

din data de 9.12.2002:

601

cheltuieli de

materii prime

= 301

materii prime

18.000.000 lei

Operaţia 16. Pe data de 13.12.2002 Societatea comercială SIAT S.A. dă spre

prelucrare terţilor, adică societăţii RODEC S.A. un stoc de materii prime în valoare de

50.000.000 lei. În urma prelucrării pe data de 18.12.2002 rezultă produse finite la un preţ de

producţie de 60.000.000 lei (10 bucăţi x 6.000.000 lei / bucată), cheltuielile factuarate de terţi

fiind de 15.000.000 lei. Acestea produse finite sunt vândute pe data de 25.12.2002 la un preţ

de 80.000.000 lei (10 bucăţi x 8.000.000 lei / bucată), societăţii comerciale USAMV

BUCUREŞTI S.A.

a) Trimiterea spre prelucrare a materiilor prime pe data de 13.12.2002:

351

materii şi materiale

= 301

materii prime

50.000.000 lei

Pagina 132 din 170

aflate la terţi

b) Înregistrarea produselor finite primite de la terţi pe data de 18.12.2002 şi plata

serviciului efectuate de catre aceştia conform facturii nr.7778557:

345

produse finite

= 351

materii şi materiale

aflate la terţi

60.000.000 lei

şi concomitent:

% = 401

furnizori

17.850.000 lei

345

produse finite

15.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

2.850.000 lei

c) Vânzarea produselor finite către USAMV BUCUREŞTI S.A. conform facturii din

25.12.2002 cu nr. 6785555:

411

clienţi

= % 95.200.000 lei

701


produselor finite

80.000.000 lei

4427

TVA colectată

15.200.000lei

d) Scoaterea din gestiunea unităţii SIAT S.A a produselor finite vândute :

valoarea la care sunt scoase din gestiune: 60.000.000 lei cost de producţie +

15.000.000 lei lucrarea efectuată de terţi = 75.000.000 lei.

Pagina 133 din 170

711

variaţia

stocurilor

= 345

produse finite

75.000.000 lei

valoarea unitara la cost de producţie = 75.000.000 / 10 bucaţi = 7.500.000 lei / lei

bucată.

valoarea unitară de vânzare = 80.000.000 / 10 bucăţi = 8.000.000 lei / bucată.

Operaţia 17. Pe data de 9.12.2002. societatea comercială SIAT S.A. dă în consum

obiecte de inventar în valoare de 25.000.000 lei.

a) Darea în consum a obiectelor de inventar pe data de 9.12.2002:

603

cheltuieli privind

materialele de natura

obiectelor de

inventar

= 303

materiale de natura

obiectelor de

inventar

25.000.000 lei

Operaţia 18. Societatea comerciala SIAT S.A. vinde pe data de 13.12.2002 produse

semifabricate în valoare de 100.000.000 clientului RODEC S.A. Ambalajele consemnate în

factură au o valoare de 15.000.000 lei ele vor fi restituite pe data de 15.12.2002.

A) Înregistrări contabile în situaţia în care ambalajele vor fi restituite societăţii de

către cumpărător.

a1) Înregistrarea vânzării conform facturii nr.2223445 din data de 13.12.2002:

411

clienţi

= % 134.000.000 lei

702

venituri din vânzarea semifabricatelor

100.000.000 lei

Pagina 134 din 170

4427

TVA colectată

19.000.000 lei

419

clienţi-creditori

15.000.000 lei

b1) Returnarea ambalajelor pe data de 15.12.2002 de la clientul RODEC S.A.:

419

clienţi-creditori

= 411

clienţi

15.000.000 lei

B) Situaţia în care ambalajele nu vor fi restituite societăţii de către cumpărator,

acetsea fiind achitate de către acesta.

a2) Înregistrarea vânzării conform facturii nr.2223445 din data de 13.12.2002:

411

clienţi

= % 136.850.000 lei

702

venituri din vânzarea semifabricatelor

100.000.000 lei

708

venituri din activităţi diverse

15.000.000 lei

4427

TVA colectată

21.850.000 lei

b2) Scoaterea din gestiunea societăţii SIAT S.A. a ambalajelor vândute:

608

cheltuieli privind

ambalajele

= 381

ambalaje

15.000.000 lei

Operaţia 19. Societatea comercială SIAT S.A vinde pe data de 17.12.2002 produse

finite în valoare de 400.000.000 lei clientului CELSIUS S.A. Ambalajele consemnate în

factură 100 de bucăţi x 100.000 lei bucata. Pe data de 19.12.2002 clientul CELSIUS S.A.

restituie 70 de ambalaje, la preţul consemnat în factură. Un număr de 20 de ambalaje sunt

Pagina 135 din 170

recuperate la un preţ inferior celui consemnat în factură respectiv 80.000 lei bucata datorită

degradării acestora de catre client. Restul de 10 ambalaje sunt reţinute de către client pentru

nevoi proprii.

a) Înregistrarea vânzarii din 17.12.2002 potrivit facturii cu nr. 7676889:

valoarea ambalajelor de recuperat:100 bucaţi x 100.000 = 10.00.0000 lei

411

clienţi

= % 486.000.000 lei

701


produselor finite

400.000.000 lei

4427

TVA colectată

76.000.000 lei

419

clienţi-creditori

10.000.000 lei

b) Restituirea celor 70 de ambalaje pe data de 19.12.2002:

valoarea restituită: 70 bucăţi x 100.000 = 7.000.000 lei.

419

clienţi-

creditori

= 411

clienţi

7.000.000 lei

c) Restituire celor 20 de ambalaje la preţ inferior datorita degradării lor:

valoarea restituită: 20 bucăţi x 80.000 = 1.600.000 lei

valoarea reală: 20 bucăţi x 100.000 = 2.000.000 lei

deci se înregistrează un venit de 2.000.000 - 1.600.000 = 400.000 lei

Se consideră că acest venit conţine şi TVA: 63.867 lei deci venitul este de 400.000 -

63.867 = 336.133 lei

419 = % 2.000.000 lei

Pagina 136 din 170

clienţi-creditori

411

clienţi

1.600.000 lei

708

venituri din

activităţi diverse

336.133 lei

4427

TVA colectată

63.867 lei

d) Se înregistrează restul de 10 ambalaje reţinute de client; cazul unei vânzări de

ambalaje pentru care se întocmeşte o factură complementară cu nr. 9988776 pe data de

19.12.2002, factură care include şi TVA:

valoarea de recuperat: 10 bucăţi x 100.000 lei = 1.000.000 lei

% = %

1.000.000 lei 419

clienţi-creditori

708

venituri din

activităţi

diverse

1.000.000 lei

190.000 lei 411

clienţi

4427

TVA

colectată

190.000 lei

Operaţia 20. Pe data de 20.12.2002 societatea comercială SIAT S.A. primeşte de la

societatea comericală DM TUDOR S.A. materiale spre a fi prelucrate în cutii protectoare

pentru instalaţiile meteorologice. Materialele au o valore totală de 75.000.000 lei. Pe data de

28.12.2002 acestea sunt returnate societaţii comerciale DM TUDOR S.A sub forma

produselor cerute de către aceasta. Costul de prelucrare perceput de societatea comercială

SIAT S.A este de 35.000.000 lei.

a) Înregistrarea materialelor primite spre a fi prelucrate pe data de 20.12.2002.

Debit cont 8032

valori materiale primite spre

75.000.000 lei

Pagina 137 din 170

prelucrare sau reparare

b) Facturarea serviciilor către terţi (contravaloarea prelucrării materialelor) conform

facturii nr. 5544767 din 28.12.2002:

411

clienţi

= % 41.650.000 lei

704

venituri din lucrări

executate şi servicii prestate

35.000.000 lei

4427

TVA colectată

6.650.000 lei

c) Scăderea din gestiune a materialelor primite spre prelucrare şi restituirea

proprietarului pe data de 28.12.2002:

75.000.000 lei Credit cont 8032

valori materiale primite spre

prelucrare sau reparare

Operaţia 21. Societatea comercială SIAT S.A. acordă pe data de 1.12.2002 un avans

furnizorului LARIUS S.A în vedera achiziţionării de materii prime, respectiv folii de

aluminiu, în valoare de 78.000.000 lei. Furnizorul livrează societăţii materiile prime pe data

de 5.12.2002 în valaore de 200.000.000 lei, cheltuielile de transport consemnate în factură

fiind de 10.000.000 lei. Pe data de 10.12.2002 societatea achită din casierie furnizorului suma

de 20.000.000 lei, furnizorul acceptând pentru suma rămasă o filă de cec, care este achitată pe

data de 30.12.2002.

a) Acordarea avansului furnizorului LARIUS S.A. pe data de 1.12.2002:

4091

furnizori-debitori pentru

cumpărări de bunuri de

natura stocurilor

= 5121

conturi curente

la bănci în lei

78.000.000 lei

Pagina 138 din 170

b) Înregistrarea aprovizionării cu materii prime pe data de 5.12.2002 cu factura

nr.5599667:

costul materiilor prime: 200.000.000 + 10.000.000 = 210.000.000 lei.

% = 401

furnizori

249.900.000 lei

301

materii prime

210.000.000 lei

442.6

TVA

deductibilă

39.900.000 lei

c) Plata furnizorului pe data de 10.12.2002 din casierie:

401

furnizori

= % 249.900.000 lei

4091

furnizori-debitori pentru

cumpărări de bunuri de natura

stocurilor

78.000.000 lei

5311

casa în lei

20.000.000 lei

403

efecte de plătit

151.900.000 lei

d) Achitarea filei de cec pe data de 30.12.2002:

403

efecte de plătit

= 5121

conturi curente la

bănci în lei

151.900.000 lei

Pagina 139 din 170

Operaţia 22. Pe data de 15.12.2002 societatea comercială SIAT S.A. se

aprovizionează cu materii prime în valoare de 150.000.000 lei de la furnizorul MDM ELSIS

S.A. Până la finele exerciţiului financiar nu se primeşte factura aferentă aprovizionării. Pe

15.01.2003 se primeşte factura, valoarea materiilor prime fiind de 160.000.000 lei.

a) Înregistrarea aprovizionării cu materii prime pentru care nu s-a primit factura:

% = 408

furnizori-facturi

nesosite

178.000.000 lei

301

materii prime

150.000.000 lei

4428

TVA neexigibilă

28.500.000 lei

b) Stornarea înregistrării anterioare la începutul anului următor:

408

furnizori-

facturi nesosite

= % 178.000.000 lei

301

materii prime

150.000.000 lei

4428

TVA neexigibilă

28.500.000 lei

c) Înregistrarea facturii primite pe data de 15.01.2003 cu nr.7778889 de la furnizorul

MDM ELSIS S.A.:

% = 401

furnizori

190.400.000 lei

301

materii prime

160.000.000 lei

4426 30.400.000 lei

Pagina 140 din 170

TVA deductibilă

Operaţia 23. Pe data de 20.12.2002 societatea comerială SIAT S.A. cumpără de la

furnizorul OPTIM COMPT S.A. materii prime fragile ce necesită ca acestea să fie livrate în

ambalaje. Preţul materiilor prime este de 135.000.000 lei livrate în 60 de ambalaje a căte

80.000 lei ambalajul. Pe data de 25.12.2002 societatea SIAT S.A. returnează 40 de ambalaje

la preţul din factură, un numar de 15 ambalaje sunt returnate la un preţ inferior 60.000 lei,

datorită degradării acestora. Pe data de 28.12.2002 societatea SIAT S.A. cumpără restul de 5

ambalaje pentru nevoi proprii.

a) Înregistrarea cumpărarii de materii prime conform facturii cu nr. 2277899 din

20.12.2002:

ambalajele consemnate în factură: 60 bucăţi x 80.000 = 4.800.000 lei.

% = 401

furnizori

165.450.000 lei

301

materii prime

135.000.000 lei

4426

TVA deductibilă

25.650.000 lei

409

furnizori debitori

4.800.000 lei

b) Restituirea de către societatea SIAT S.A către furnizorul OPTIM COMPT S.A. a

40 de ambalaje la preţul din factură pe data de 25.12.2002:

valoarea ambalajelor de restituit: 40 bucăţi x 80.000 = 3.200.000 lei.

401

furnizori

= 409

furnizori debitori

3.200.000 lei

C) Restituirea de către societatea SIAT S.A. către furnizorul OPTIM COMPT S.A. a

15 ambalaje deteriorate:

Pagina 141 din 170

valoarea reală a ambalajelor de restituit: 15 bucăţi x 80.000 = 1.200.000 lei.

valaorea ambalajelor restituite: 15 bucăţi x 60.000 = 900.000 le.i

cheltuială cu ambalajele consemnate: 1.200.000 - 900.000 = 300.000 lei.

Se consideră ca taxa pe valoare adăugată este inclusă în preţ deci TVA : 47.900 lei;

cheltuiala cu ambalajele este de 300.000 - 47.900 = 252.100 lei.

% = 409

furnizori debitori

1.200.000 lei

401

furnizori

900.000 lei

608

cheltuieli privind

ambalajele

252.100 lei

4426

TVA deductibilă

47.900 lei

4) Achiziţia de către societate a 5 ambalaje conform facturii complementare cu nr.

8787687 din 28.12.2002.

preţul ambalajelor: 5 bucăţi x 80.000 = 400.000 lei.

% = %

400.000 lei 381

ambalaje

409

furnizori-debitori

400.000 lei

76.000 lei 4426

TVA

deductibilă

401

furnizori

76.000 lei

Operaţia 24. Societatea comercială SIAT S.A. evidenţiază cu ocazia comparării

valorii de inventar trimestrial (mai mică) a stocului de materii prime (foi de aluminiu) cu

valoarea de intrare a acestora (mai mare), o depreciere (pierdere de valoare), cu caracter

reversibil, în sumă de 35.000.000 lei. La finele exerciţiului financiar (31.12.2002), valoarea

de inventar este egală cu valoarea de intrare a materiilor prime (foi de aluminiu).

Pagina 142 din 170

a) Constituirea provizionului pentru deprecierea materiilor prime la constatarea

diferenţei dintre valoarea de inventar şi valoarea de intrare a acestora:

6814

cheltuieli de exploatare

privind provizioanele

pentru deprecierea

activelor circulante

= 391

provizioane pentru

deprecierea

materiilor prime

35.000.000 lei

b) Anularea pe data de 31.12.2002 a provizionului constituit anterior:

391

provizioane pentru

deprecierea

materiilor prime

= 7814

venituri din provizioane

pentru deprecierea

activelor circulante

35.000.000 lei

Operaţia 25 .La sfârşitul exerciţiului financiar 2002 situaţia provizioanelor aferente

stocurilor la societatea comercială SIAT S.A. se prezintă astfel:

Specificare Provizioane

existente

-lei-

Procizioane

necesare

-lei-

Variaţia provizionului

Suplimentare

-lei-

Reducere

-lei-

Materii prime. - - - -

Materiale

consumabile.

10.000.000 25.000.000 15.000.000 -

Obiecte de inventar. 7.000.000 - - 7.000.000

Produse în curs de

execuţie.

25.000.000 45.000.000 20.000.000 -

Produse finite. 17.000.000 10.000.000 - 7.000.000

Animale. - - - -

Mărfuri. - - - -

Ambalaje. - 6.000.000 6.000.000 -

Pagina 143 din 170

TOTAL 59.000.000 86.000.000 41.000.000 14.000.000

La finele exercitiului financiar curent (31.12.2002) în cadrul societăţii comerciale

SIAT S.A. se hotărăşte: suplimentarea provizionelor existente la stocurile de materiale

consumabile (15.000.000 lei) şi producţie în curs de execuţie (20.000.000 lei) şi constituirea

unui provizion la ambalaje (6.000.000 lei) de asemenea se hotărăşte reducerea provizioanelor

pentru stocurile de produse finite (7.000.000 lei) şi anularea provizionului existent la obiecte

de inventar (7.000.000 lei).

Formulele contabile vor fi următoarele:

6814

cheltuieli de exploatare privind

provizioanele pentru

deprecierea activelor circulante

=

%

41.000.000 lei

3922


materialelor consumabile

15.000.000 lei

393


produselor în curs de execuţie

20.000.000 lei

398


ambalajelor

6.000.000 lei

şi

% = 7814

venituri din provizioane pentru

deprecierea activelor circulante

14.000.000 lei

394


produselor

7.000.000 lei

3921 7.000.000 lei

Pagina 144 din 170


materialelor de natura


Pagina 145 din 170

Cuprinsul capitolului 5 - Informatica: un element esenţial în monitorizarea

contabilităţii şi gestiunii stocurilor

pag.

5.1 - Concepte de bază ale proiectării sistemelor informatice ...................... 123

5.1.1 - Sistemul informational şi sistemul informatic ...................... 123

5.1.2 - Etapele de realizare a unui sistem informatic (schemă)

...................... 124

5.1.3 - Metode de proiectare a sistemelor informatice ...................... 125

5.1.3.1 - Metodele sistemice de proiectare - nivele de

abstractizare ...................... 126

5.2 - Conceptul de sistem informatic de gestiune ...................... 128

5.2.1 - Obiectivele unui sistem informatic de gestiune ...................... 128

5.2.2 - Adaptarea documentelor primare la cerinţele sistemului

informatic, clasificarea tipurilor de documente primare

...................... 134

5.2.3 - Ieşirile sistemului informatic ...................... 135

5.3 - Aplicaţii practice în domeniul informaticii privind contabilitatea

stocurilor ...................... 137

5.3.1 - Prezentarea sistemului informatic de gestiune a

societăţii comerciale SIAT S.A. - Integrated Strategic

Information Systems ...................... 137

5.3.1.1 - Prezentarea modulului Gestiune Stocuri ...................... 138

5.3.1.2 - Prezentarea modulului Aprovizionare ...................... 140

5.3.1.3 - Prezentarea modulului Încasări ...................... 142

5.3.1.4 - Prezenatrea modulului Producţie ...................... 144

5.3.1.5 - Prezentarea modulului Contabilitate Generală. ...................... 146

5.3.2 - Aplicaţie privind programarea structurată pe obiect:

program de scotere din gestiune şi calcul a stocurilor

conform metodei FIFO ...................... 149

Capitolul 5 - Informatica: un element esenţial în monitorizarea contabilităţii şi

gestiunii stocurilor

Pagina 146 din 170

5.1. - Concepte de bază ale proiectării sistemelor informatice

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt câteva din elementele esenţiale folosite în

construirea şi proiectarea unui sistem informatic de gestiune. Bineînţeles volumul de

informaţii necesare ce ar trebui prezentat în legatură cu acest subiect este cu mult mai mare

însă ne vom rezuma la marcarea principalelor elemente specifice activităţii de proiectare.

5.1.1- Sistemul informaţional şi sistemul informatic

Sistemul informaţional este un ansamblu de principii, concepte, reguli şi tehnici

folosite pentru culegerea, înregistrarea şi transmiterea datelor în vederea prelucrării, pentru a

obţine informaţii care stau la baza luării deciziilor1. Se defineşte prin trei ipostaze: - un

conţinut formal automatizabil; - un conţinut neformal, viu, dinamic; - un conţinut orientat

către proiectul unui decident.

Starea sistemul informaţional se defineşte prin două aspecte şi anume: din punct de

vedere static sistemul informaţional presupune - înregistrarea faptelor survenite în baza

informaţională - înregistrarea structurilor de date, a regulilor şi a restricţiilor în modelul

datelor, în timp ce din punct de vedere dinamic sistemul informaţional presupune: -

procesarea informaţiilor (aducerea la zi a datelor memorate ) în baza de date şi schimbarea

structurilor, regulilor şi restricţiilor modelului de date.

Sistemul informatic (sistem de automatizare a informaţiei) este o componentă a

sistemului informaţional în care toate transformările (prelucrările) semnificative ale datelor în

informaţii sunt efectuate de calculator, acest sistem fiind necesar să fie formalizat pentru a fi

automatizat. În cadrul acestui sistem conţinutul intrărilor determină ieşirile.

1. Intrările (sub formă de date) sunt reprezentate de:

Tranzacţii externe: - redau dinamica operaţiilor economice; - provin din exteriorul

sistemului electronic de calcul şi sunt realizate de proceduri automate; Ex. înregistrarea unei

operaţii de aprovizionare cu materiale.

1 Roşca I.Ioan, Zaharie Dorin - Proiectarea sistemelor informatice de gestiune, editura ASE, Bucureşti 2000, sursa: www.cig.ase.ro/cursuri/proiectare/partea1_files/frame.htm

Pagina 147 din 170

1.INTRĂRI

DATE din DOCUMENET

PRIMARE

2.PRELUCRĂRI

BAZE DE DATE

PRELUCRĂRI AUTOMATE

3.IEŞIRI

Sub formă de INFORMAŢII

Tranzacţii interne: - redau modificările structurale în cadrul bazei de date; - sunt

asigurate exclusiv în sistemul electronic de calcul prin proceduri automate. Exemplu: situaţia

stocurilor şi soldurilor la o anumită dată.

2. Prelucrările reprezintă un ansamblu omogen de proceduri automate (creare,

actualizare, exploatare etc.) care acţionează asupra bazei de date.

3. Iesirile(sub formă de informaţii) reprezintă rezultatul prelucrării bazei de date; în

funcţie de forma şi conţinutul acestora ieşirile pot lua mai mult forme: indicatori sintetici;

liste / situaţii; grafice, ieşiri către alte sisteme.

In fluxul sistemului informatic (de la intrare către ieşire), unele date se regăsesc la

ieşire în forma iniţială, în timp ce altele participă la operaţii de calcul (în funcţie de formula

de calcul) dând naştere unor parametrii (informaţii) de ieşire.

5.1.2. - Etapele de realizare a unui sistem informatic (schemă)

Pe scurt etapele de realizare ale unui sistem informatic pot fi schematizate după cum

urmează:

5.1.3. - Metode de proiectare a sistemelor informatice

Pagina 148 din 170

CONCEPEREA

REALIZAREA

UTILIZAREA

1.

2.

3.

Implementarea

Exploatarea efectivă

Menţinerea în funcţiune

Dezvoltarea de noi versiuni

Schema director

Studiul detaliat

Studiul prealabil (Evaluare)

Studiul tehnic

Realizarea procedurilor automate

Metodele de proiectare a sistemelor informatice au cunoascut în timp o evoluţie

caracterizată prin succesiunea a trei generaţii de metode1 după cum se poate observa mai jos:

a) Metode ierarhice.

Cacarcteristici:

au apărut în anii '70;

sistemul informaţional/informatic este structurat pe baza funcţiilor sale;

centrate pe analiza funcţională: fiecare funcţie identificată se subdivide ierarhic în subfuncţii,

continuând în această manieră până se ajunge la componente suficient de mici astfel încât

acestea să poată fi programate cu uşurinţă.

Avantaje:

Simplitate, bună adaptare la definirea cerinţelor utilizatorului.

Dezavantaje:

Concentrează efortul de analiză asupra funcţiilor (de prelucrare) neglijând coerenţa datelor (a

căror structură este totuşi mult mai stabilă decât a prelucrărilor);

Volatilitatea cerinţelor utilizatorilor (funcţiilor) face ca aplicaţiile să fie într-o aproape

continuă reconsiderare.

Exemple:

SADT (Structured Analysis and Design Technique); JSD (Jackson System Development);

Yourdon.

b) Metode sistemice.

Cacarcteristici:

au apărut în anii '80;

se bazează pe aplicarea teoriei sistemelor în analiza întreprinderii;

sistemul informaţional/informatic este abordat sub două aspecte complementare: datele şi

prelucrările, care sunt studiate şi modelate independent şi reunite cât mai târziu cu putinţă;

acordă prioritate datelor faţă de prelucrări;

respectă cele trei nivele de concepţie introduse prin raportul ANSI/SPARC/X31: extern,

conceptual, intern.

Avantaje:

sistemele se axează pe conceptul de bază de date, care oferă mai multă coerenţă, stabilitate şi

1 Victoria Stanciu - Proiectarea sistemelor informatice de gestiune, editura Cison, Bucureşti 2001, pag. 51.

Pagina 149 din 170

elimină redundanţele;

Dezavantaje:

deficienţe în modelarea prelucrărilor, posibilitatea apariţiei de discordanţe între modelele

datelor şi ale prelucrărilor.

Exemple:

MERISE; AXIAL; Information Engineering (J. Martin).

c) Metode obiectuale.

Caracteristici:

generaţia a treia, anii '90;

sistemul informaţional/informatic este perceput ca o structură de obiecte autonome, ce se

organizează şi cooperează între ele;

un obiect are un anumit comportament, definit prin ansamblul operaţiilor (serviciilor) pe care

le poate efectua; datele şi prelucrările prin care este implementat acest comportament sunt

încapsulate (mascate) şi sunt inaccesibile celorlalte obiecte;

fiecare obiect poate participa la compunerea altor obiecte mai complexe;

fiecare obiect poate interveni în mai multe funcţii sau scenarii funcţionale diferite.

Avantaje:

permite reutilizarea componentelor de program, favorizează modelarea şi utilizarea de obiecte

complexe.

Dezavantaje:

percepţia şi reprezentarea monolitică de tipul " totul este obiect " nu corespunde întotdeauna

realităţii reprezentate.

Exemple:

OOD (Booch), OMT (Rumbaugh), OOA/OOD (Coad), OOM (Rochfeld).

5.3.1.1. - Metodele sistemice de proiectare - nivele de abstractizare

Având în vedere faptul că programul informatic folosit de societatea comercială SIAT

S.A. este proiectat după o metodă sistemică vom prezenta în continuare pe scurt elementele

definitorii ale acestei metode. În subpunctul acestui capitol unde este prezentat sistemul

informatic propriuzis al societăţii comerciale SIAT S.A.1 vom dezvolta aceste elemente

conform structurilor contabile ce ne interesează adică stocurile. Bineînţeles nu putem vorbi

de o gestiune informatică a stocurilor fără a o corela şi cu activitatea de contractare,

1 5.3.1. - Prezentarea sistemului informatic de gestiune a societăţii comerciale SIAT S.A. - Integrated Strategic Information Systems.

Pagina 150 din 170

aprovizioanare, livrare, plată a furnizorilor şi înregistrare în contabilitate activităţi care sunt şi

ele informaţionalizate.

În principiu modelele sistemice de proiectare operează cu trei nivele de abstractizare

şi anume nivelul conceptual, nivelul logic şi nivelul fizic fiecare nivel fiind aplicat atât asupra

datelor cât şi al prelucrărilor. Pentru exemplificare vom prezenta următorul tabel.

Pagina 151 din 170

MODELE SISTEMICE DE PROIECTARE

NIVELE DE ABSTRACTIZARE ŞI MODELARE

DATE PRELUCRĂRI

A) Conceptual. model conceptual (MCD).

MODELUL CONCEPTUAL AL DATELOR

modelul conceptual (MCP)

MODELUL CONCEPTUAL AP PRELUCRĂRILOR

B) Organizaţional. modelul logic(MLD)

MODELUL LOGIC AL DATELOR

modelul logic (MLP sau MOP)

MODELUL LOGIC AL PRELUCRĂRILOR

sau

MODELUL ORGANIZAŢIONAL AL PRELUCRĂRILOR

C) Fizic. modelul fizic (MFD).

MODELUL FIZIC AL DATELOR

modelul fizic (MFP sau MopP)

MODELUL FIZIC AL PRELUCRĂRILOR

sau

MODELUL OPERAŢIONAL AL PRELUCRĂRILOR

5.2. - Conceptul de sistem informatic de gestiune

Sistemele informatice de gestiune sunt definite în literatura de specialitate urmându-se

două abordări: plecând de la informaţie şi de la suportul acesteia, ori plecând de la funcţia pe

care sistemul informatic de gestiune trebuie să o realizeze. În primul caz, sistemele

informatice de gestiune reprezintă ansamblul informaţiilor utilizate în cadrul firmei, a

mijloacelor şi procedurilor de identificare, alegere şi prelucrare a informaţiilor. Cea de a doua

abordare a definirii sistemelor informatice de gestiune porneşte de la scopul acestuia şi

anume oferirea informaţiilor solicitate de utilizator în formă dorită şi la momentul oportun în

vederea fundamentării deciziilor1.

Sistemele informatice de gestiune implică următoarele patru componente

interdependente: domeniile de gestiune, datele, modelele, regulile de gestiune.

Domeniile de gestiune corespund fiecărei dintre activităţile omogene desfăşurate în

cadrul firmei: cercetare-dezvoltare, comercială, de producţie, de personal, financiar-contabilă

cu luarea în considerare a interacţiunilor dintre ele. Mai mult, abordarea acestor domenii se

realizează într-o viziune ierarhică, conducând la identificarea următoarelor nivele: nivelul

tranzacţional în cadrul căruia se efectueză operaţii elementare; nivelul operaţional unde se

desfăşoară operaţii curente, deciziile luate la acest nivel sunt curente de rutină; nivelul tactic

corespunzănd activităţilor de control şi deciziilor pe termen scurt; nivelul strategic

caracteristic deciziilor pe termen lung şi / sau care angajează global firma.

Datele reprezintă "materia primă" a oricărui sistem de gestiune. Sunt luate în vedere

toate datele vehiculate şi prelucrate indiferent de natura lor, caracterul lor formal sau informal

sau de suporturile pe care se află.

Modelele de gestiune regrupează procedurile proprii unui domeniu, putem

exemplifica aceasta astfel: contabil, specific domeniului financiar-contabil; tehnologiei de

fabricaţie specifică domeniului producţie; vânzărilor specifice domeniului comercial.

Regulile de gestiune permit prelucrarea datelor şi utilizarea informaţiilor în

conformitate cu obiectivele sistemului de exemplu în cazul stocurilor:

- aprovizionarea se realizează când stocul efectiv scade sub stocul normat.

- evaluarea materialelor se realizează conform metodei FIFO.

- o materie primă se stochează într-o singură gestiune.

- pentru produsele de calitate a doua preţul se reduce cu 15 %.

- pentru vănzările cu valoare de peste 50 de miliane se acordă un discount de 1%.

Putem concluziona că sistemul informatic de gestiune asigură obţinerea şi furnizarea

informaţiei solicitate de utilizator folosind mijloacele tehnologiei informaţionale, pentru

fundamentarea deciziilor privind un anumit domeniu din cadrul firmei.

5.2.1. - Obiectivele unui sistem informatic de gestiune

Obiectivele sistemului informatic reprezintă scopuri imediate şi de perspectivă ale

perfecţionării activităţii economice şi de conducere, în vederea ridicării nivelului de

1 Victoria Stanciu - Proiectarea sistemelor informatice de gestiune, editura Cison, Bucureşti 2001, pag. 14.

informare operativă şi previzională a structurilor organizatorice, a perfecţionării metodelor şi

proceselor tehnico-informaţionale şi de conducere pentru asigurarea maximalizării eficienţei

economice şi a rentabilităţii unităţii beneficiare1. Obiectivele sistemului informatic presupun

abordarea si rezolvarea informatica a unor probleme cu caracter sintetic şi analitic, într-o

maniera sistemică, pentru asigurarea scopurilor propuse.

Aceste obiective sunt diferenţiate în funcţie de nivelele micro, mezo şi

macroeconomice având caracteristici generale şi specifice, subordonate cadrului legislativ-

normativ, dotării cu tehnica de calcul şi cerinţelor dezvoltării economice, imediate şi de

perspectivă, a unităţii beneficiare.

Obiectivele sistemului informatic pot fi grupate în obiective generale şi obiective

specifice.

Obiectivele generale ale unui sistem informatic vizează probleme cu caracter global

ale conducerii unităţii comerciale şi structurale specifice compartimentelor funcţionale, în

scopul realizării atributelor conducerii şi ale funcţiilor unităţilor economice. În raport de

aceste aspecte, obiectivele generale pot fi: de conducere (manageriale) şi funcţionale.

a) Obiectivele de conducere urmăresc aspecte globale de conducere ale unităţii

economice, şi au în vedere următoarele probleme:

rentabilizarea permanentă a activităţii economice;

realizarea globală şi structurală a indicatorilor economico- financiari (cifra de afaceri,

valoarea adaugată, profitul brut şi net, capitalul propriu, capacitatea de plată, rata

rentabilităţii, eficienţa utilizării fondurilor fixe etc.), calculul şi planificarea rezultatelor,

planificarea financiară a investiţiilor, previzionarea activelor circulante şi a surselor de

finanţare, previzionarea activităţii de trezorerie, inclusiv utilizarea bugetului general al

unităţii economice.

perfecţionarea activităţii de conducere în vederea asigurării unui optim global la

nivelul întregii activităţi economice;

fundamentarea deciziilor de conducere tactica, strategică şi operativă pe baza

informaţiilor obţinute ca urmare a prelucrărilor sistemului informatic;

asigurarea unei coordonări a întregului sistem informaţional- decizional;

1 Conceperea şi realizarea sistemului informatic financiar contabil - curs: sursa: www.cig.ase.ro/cursuri/proiectare/partea%20aIIIa_files/frame.htm

utilizarea selectivă a unor informaţii de excepţie (rata anuală de înnoire a mijloacelor

fixe, tendinţele preţurilor de aprovizionare, etc.), pentru asigurarea unei gestiuni eficiente a

patrimoniului net pe baza unor informaţii cu caracter programatic şi analitic;

furnizarea într-o formă adecvată, eficientă şi facilă a informaţiilor globale necesare

conducerii unităţii economice, sub forma unor indicatori globali, situaţii cu caracter sintetic,

grafice, etc., care trebuie să conţină date relevante, prin intermediul afişării la videoterminal;

creşterea calităţii procesului decizional prin abordarea sistemică a activităţii unităţii

economice şi utilizarea modelării matematice adoptate sistemelor electronice de calcul.

b) Obiectivele funcţionale ale unui sistem informatic au în vedere informatizarea

activităţilor în conformitate cu anumite funcţii ale unităţii economice (comercială,· financiar-

contabila şi de personal), desfăsurată la nivelul compartimentelor funcţionale.

Activitatea comercială (aprovizionare, desfacere, marketing,) desfaşurată în cadrul

unor compartimente corespunzătoare are în vedere elementele specifice fiecărei subactivităţi

din punct de vedere informatic, după cum urmează:

Subactivitatea de aprovizionare tehnico-materială propune rezolvarea urmatoarelor

aspecte specifice: fundamentarea necesarului şi a comenzilor de aprovizionat; contractarea

necesarului de aprovizionat; urmărirea derulării contractelor de aprovizionare.

Subactivitatea de desfacere a rezultatelor activităţii presupune: primirea şi

centralizarea comenzilor de la clienţi; livrarea către clienţii interni şi externi a producţiei

contractate; urmărirea ritmicităţii livrărilor în scopul onorării contractelor încheiate.

Subactivitatea de marketing presupune: studierea caracteristicilor tehnico-economice,

inclusiv a tehnicilor de comercializare a produselor concurente, furnizate de alte societăţi

comerciale din ţară sau străinatate; cooperarea cu alte societăţi comerciale din ţară sau

străinătate în vederea promovării produselor pe terţe pieţe.

Activitatea financiar-contabilă (financiar, contabilitate, control financiar) desfăşurată

în cadrul compartimentelor specifice presupune rezolvarea din punct de vedere informatic a

unor elemente specifice, după cum urmează :

Subactivitatea financiară are în vedere: calculul şi decontarea tuturor categoriilor de

impozite (impozitul pe salariu, impozitul pe valoarea adaugată, impozitul pe profit);

elaborarea bugetului general al unităţii economice pe an financiar, cu defalcare pe subunităţi;

derularea relaţiilor bănesti cu bugetul statului, băncile comerciale interne şi externe, inclusiv

cu alţi agenţi economici din ţară sau străinătate; efectuarea şi urmărirea decontărilor cu terţii

(persoane fizice sau juridice).

Subactivitatea de contabilitate la nivelul unităţii economice se structurează în două

componente:

Contabilitatea financiară (sintetică) concretizată în urmărirea existentului şi mişcării

elementelor patrimoniale (imobilizări, stocuri, creanţe şi datorii, mijloace financiare, capital

privit sub forma de fonduri, rezerve şi finanţări, credite, cheltuieli şi venituri).

Contabilitatea de gestiune (analitică) poate fi organizată fie prin detalierea conturilor

de evidenţă a elementelor patrimoniale privite la nivelul contabilitatii financiare (grupele I-

VIII), fie prin utilizarea unor conturi de gestiune internă care se organizează în funcţie de

necesităţile de informare şi conducere ale unităţii economice. Această detaliere urmăreşte

reflectarea stocurilor, veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe intervalul de gestiune al

unităţii economice.

Din cele prezentate rezultă ca întreaga activitate de contabilitate asigură:

înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiilor economice;

prelucrarea datelor în concordanţă cu principiile şi metodele contabilităţii;

sintetizarea întregii activităţi financiar-contabile prin intermediul instrumentelor de

bază ale contabilităţii (balanţa şi bilanţul contabil).

Subactivitatea de control financiar la nivelul unităţii economice urmăreşte analiza şi

controlul gestiunii patrimoniului regiei autonome sau societăţii comerciale prin instrumente

proprii în scopul prevenirii şi sesizării încălcării normelor legale de utilizare a resurselor

umane, materiale şi băneşti.

Activitatea de personal (evidenţa personalului, salarizare, perfecţionarea calificării

salariaţilor) desfăşurată în cadrul unor compartimente adecvate, cu o pondere dependentă

direct de specificul regiei autonome sau societăţii comerciale, are în vedere rezolvarea sub

aspect informatic a problemelor impuse de existenţa, mişcarea şi şcolarizarea personalului

angajat, inclusiv aspectele specifice salarizării, după cum urmează:

Subactivitatea de evidenţă a personalului, presupune: evidenţa existentului şi a

mişcării de personal pe profesii, funcţii, nivele de calificare, etc., pe diferite intervale de timp;

atestarea pe profesii, funcţii şi locuri de muncă a salariaţilor în raport de evoluţia specificului

activităţii; verificarea încadrării personalului pe profesii, funcţii şi locuri de activitate.

Subactivitatea de salarizare asigură: evidenţa timpului lucrat şi nelucrat de salariaţi;

calculul lunar al drepturilor băneşti în raport de activitatea depusă; evidenţierea eventualelor

imputaţii sau popriri pentru rezultatele necorespunzătoare ale activităţii depuse, inclusiv

determinarea impozitului pe salariu şi alte categorii de reţineri.

Subactivitatea de perfecţionare a calificării personalului are o pondere diferenţiată în

funcţie de sectoarele de activitate, caracterizate printr-o dinamică accentuată a tehnologiilor

utilizate, motiv pentru care se urmăreşte realizarea sub raport informatic a următoarelor

cerinţe: analiza raportului dintre nivelul de calificare mediu al personalului angajat şi nivelul

cerut de tehnologiile de producţie utilizate; urmărirea activităţii de şcolarizare şi de atestare

profesională, după finalizarea cursurilor de pregătire; stabilirea priorităţilor în angajarea a noi

categorii de salariaţi, astfel încât activitatea unităţii economice să se desfăşoare, la cel mai

înalt grad de tehnicitate.

Obiectivele specifice ale unui sistem informatic urmăresc rezolvarea unor probleme

dependente strict de activitatea de bază (producţie, comerţ, servicii etc.) şi de cea auxiliară, în

raport de funcţiile de cercetare şi producţie. Acestea au un caracter propriu si dependent de

rolul unităţii economice în mecanismul economiei de piaţă. Privite sub acest aspect,

obiectivele specifice ale unui sistem informatic pot fi structurate în : obiective specifice

activităţii de bază şi obiective specifice activităţii auxiliare.

a) Obiectivele specifice activităţii de bază urmăresc realizarea sub aspect informatic a

tuturor subactivităţilor de cercetare si producţie ce constituie specificul activităţii regiei

autonome sau al societăţii comerciale. Aceste obiective sunt diferenţiate (au caracter

particular), dar ele se pot încadra într-o structură fundamentală, prin intermediul căreia

sistemul informatic trebuie să realizeze:

utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie;

introducerea de tehnologii şi produse noi la nivelul tehnicii actuale;

realizarea ritmică şi de calitate a lucrărilor de investiţii;

modernizarea utilajelor şi a altor factori de producţie;

îmbunătăţirea continuă a calităţii producţiei;

creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie;

încadrarea consumurilor de materiale în normele tehnologice;

utilizarea raţională a capacităţilor de depozitare a materialelor şi produselor.

b) Obiectivele specifice activităţii auxiliare vor avea în vedere realizarea sub aspect

informatic a tuturor subactivităţilor secundare, desfăşurate în cadrul unităţii economice.

Aceste obiective au un caracter particular, o pondere şi o importanţă diferenţiată de la un

agent economic la altul, avănd ca scop rezolvarea unor aspecte specifice, cum ar fi:

urmărirea operativă a activităţii sectoarelor auxiliare a căror activitate determină în

mod direct desfăşurarea activităţilor principale;

folosirea eficientă a capacităţilor auxiliare de producţie;

realizarea programelor de asimilare a noilor produse şi de perfecţionare a

tehnologiilor de fabricaţie în scopul generalizării la nivelul activităţii de bază;

asigurarea unei colaborari şi specializări ale căror rezultate urmează a fi incluse în

sectoarele de bază ale unităţii economice.

Abordarea integrală a obiectivelor generale şi specifice permite proiectarea unui

sistem informatic integrat (total) la nivelul unei unităţi economice în condiţii de eficientă

maximă. Obiectivele sistemului informatic urmeaza a fi concretizate în iesirile specifice ale

acestuia: indicatori economico-financiari, liste/situatii de iesire, grafice, iesiri catre alte

sisteme1.

Pe scurt schema obiectivelor unui sistem informatic de gestiune poate fi schematizată

astfel:

1 Informaţii detaliate despre ieşirile unui sistem informatic sunt prezentate la punctul: 5.2.3. - Ieşirile sistemului informatic.

5.2.2. - Adaptarea documentelor primare la cerinţele sistemului informatic,

clasificarea tipurilor de documente primare

Adaptarea documentelor primare la cerinţele sistemului informatic este o fază

importantă în cadrul proiectării, deoarece în documente se consemnează starea şi dinamica

fenomenelor şi proceselor economice desfăşurate în unitatea economică şi reflectate prin

intermediul sistemului informatic. Datele consemnate în documentele de intrare sunt

introduse în sistemul informatic prin intermediul tranzacţiilor externe efectuate asupra

colecţiilor de date organizate baze de date. Obiectivul principal al acestei faze îl constituie

formalizarea documentelor din punct de vedere al conţinutului şi al formei, în aşa fel încât

acestea să raspundă exigenţelor specifice sistemului informatic în concordanţă cu cerinţele

concrete ale beneficiarului.

Adaptarea documentelor primare la cerinţele unui sistem informatic presupune

cunoaşterea a trei elemente: scopul adaptării, tipurile de documente, modificările de conţinut

şi format ale documentelor primare.

1) Scopul adaptării documentelor de intrare;

consemnarea fenomenelor şi proceselor economice desfăşurate în unitatea economică,

în momentul şi la locul producerii acestora (compartimentele funcţionale);

utilizarea codurilor proiectate pentru sistemul informatic în structura informaţională a

documentelor primare, în vederea transpunerii exacte şi corecte a acestora în colecţiile de

date ce vor surprinde dinamica valorii atributelor;

caracterizarea dinamică a operaţiilor economice desfăşurate în unitatea beneficiară

pentru crearea iniţială şi actualizarea periodica a colecţiilor de date;

2) Tipuri de documente primare utilizate;

Documentele de intrare în care se consemnează starea şi dinamica fenomenelor şi

proceselor economice pot fi structurate în funcţie de:

a) Sfera de utlizare a documentelor primare permite gruparea acestora în două

categorii:

documentele primare comune, folosite pentru înregistrarea datelor privind procesele

tehnico-economice din activităţi desfăşurate în toate tipurile de unităţi economice, indiferent

de domeniul de activitate (ex.: Nota de Contabilitate);

Obiectivele sistemului informatic de gestiune

1.Obiective generale.

- de conducere (manageriale).

- funcţionale:Funcţia comercială.

Funcţia financiar-contabilă.Funcţia de personal.

2.Obiective specifice:

- ale activităţii de bază.- ale activităţii auxiliare.

Subactivitate de aprovizionare

tehnico materială.

Subactivitatea de desfacere.

Subactivitatea de marketing.

Subactivitatea financiară.

Subactivitatea de

contabilitate.

Subactivitatea de control

financiar.

Subactivitatea de evidenţă a personalului

Subactivitatea de salarizare

Subactivitatea de perfecţionare a calificării

salariaţilor

documente de intrare specifice, folosite pentru înregistrarea datelor ce caracterizează

anumite procese tehnico-economice desfăşurate în cadrul unor ramuri sau subramuri

(exemplu: Extrasul de cont).

b) Frecvenţa de utilizare si ponderea informaţiior fixe conţinute în documentele de

intrare permit gruparea acestora în două categorii:

tipărite, caracterizate printr-o utilizare generală la nivelul tuturor unităţilor economice,

ceea ce justifică din punct de vedere economic multiplicarea lor (ex.: factura fiscală).

netipărite caracterizate printr-o utilizare specială numai la nivelul unor anumite unităţi

economice.

c) Regimul de gestionare al documentelor impune gruparea acestora în două categorii:

cu regim uzual sunt caracterizate, printr-o folosire şi o evidenţă similară cu cele

tipărite în vederea utilizării generale, fără restricţii exprese din punct de vedere legal.

cu regim special, a căror gestionare, folosire şi evidenţă sunt impuse de reglementările

în vigoare, cu precizarea că în conţinutul lor este tipărită menţiunea "Regim special" (ex.:

formularul cu codul 14-3-1 "Chitanţă Fiscală“).

d) Tipul tranzacţiilor externe asigura gruparea documentelor în două categorii:

documente care redau starea iniţiala a fenomenelor şi proceselor economice, prin care

se asigură cuantificarea elementelor patrimoniale ale unităţii economice în momentul lansării

în execuţie a sistemului informatic;

documente care reflectă dinamica fenomenelor, şi proceselor economice ce modifică

elementele patrimoniale într-o anumită perioada de gestiune.

Documentele primare din prima categorie permit constituirea iniţială a colecţiilor de

date în momentul lansării în funcţiune a noului sistem informatic. Aceste documente surprind

starea iniţială a fenomenelor şi proceselor economice prin intermediul valorii reale ale

atributelor cu caracter convenţional constant, înregistrate prin intermediul nomenclatoarelor

(produse, materiale, clienţi, furnizori, conturi, mijloace fixe, obiecte de inventar), cât şi starea

iniţială a fenomenelor si proceselor economice supuse prelucrarii automate (exemplu: “Lista

de inventar”).

e) Formatul de prezentare a documentelor permite gruparea acestora în trei categorii:

documentele individuale asigură redarea denumirii şi valorii atributelor prin

amplasarea acestora pe întreaga suprafaţă în funcţie de succesiunea logică a operaţiei

economice rezultate (ex.: chitanţa, fişa personală a salariatului fişa mijlocului fix etc.);

documentele comune reflectă denumirile şi valorile atributelor prin ordonarea

acestora sub formă de tabel în cadrul căruia succesiunea atributelor este determinată de

relaţiile de apartenenţă şi incluziune dintre mulţimile specifice ale atributelor (ex.:

Nomenclatoare de produse, clienţi, materiale, obiecte de inventar etc.);

documente mixte, permit ordonarea numelui şi valorii atributelor atât în format

individual cât şi în format comun, pentru a furniza într-o formă eficientă, dispunerea

atributelor în structura documentului de intrare (ex.: Bon de consum. Aviz de expediţie /

Dispoziţie de livrare, Factură fiscală etc.).

Documentele primare prezentate constituie sursa principală a tranzacţiilor externe

utilizate într-un sistem informatic pentru gestiunea colecţiilor de date, cât şi sursa secundară

pentru generarea tranzacţiilor interne în cadrul nucleului sistemului informatic. Astfel,

utilizarea acestor două categorii de documente trebuie să asigure adaugarea de noi atribute ca

urmare a operaţiilor economice care reflectă mişcarea elementelor patrimoniale, inserarea de

noi atribute în scopul evidenţierii noilor operaţii economice, modificarea şi ştergerea de

atribute impuse de dinamica elementelor patrimoniale, precum şi necesitatea punerii de acord

a colecţiilor de date cu realitatea economică din unitatea beneficiară. Documentele primare

destinate creerii şi actualizării colecţiilor de date, în condiţiile în care nu corespund integral

din punct de vedere al conţinutului şi al formei cu restricţiile impuse de sistemul proiectat şi

structura bazei de date de intrare, vor fi modificate în vederea realizării acestor deziderate.

3) Modificările de conţinut si format ale documentelor primare.

Modificările de conţinut vizeaza:

adăugarea în documente a rubricilor pentru coduri în măsura în care acestea nu sunt

deja prevăzute. În acest sens se va insista asupra codurilor ce specifică natura operaţiilor

reflectate şi a celor care servesc pentru identificarea şi asocierea colecţiilor de date (cod

material, cod produs, marca, cod sectie, cod comanda etc.);

eliminarea atributelor ce se obţin prin calcule (ex. valoarea);

regruparea şi modificarea rubricilor aferente atributelor ce vor conţine date care să se

introducă în sistemul informatic în aşa fel încât acesta să se găsească în acelaşi loc în toate

documentele. Cu alte cuvinte, se păstrează individualitatea fiecărui tip de document, dar se

defineşte o zona comună identică pentru toate documentele din care se vor prelua datele pe

suporturile tehnice.

Modificările de format sunt impuse de necesitatea creşterii facilităţilor de preluare

directă a datelor prin intermediul videoterminalelor şi vizează urmatoarele aspecte

gruparea în cadrul documentului a tuturor atributelor care urmează a fi introduse de la

videoterminal, în aşa fel încât rubricile corespunzătoare să nu fie dispersate pe întreaga

suprafaţă a documentului;

evitarea intercalării atributelor ce se preiau în colecţiile de date cu atributele care au

caracter constant sau rezultă din calcul.

evidenţierea în cadrul documentului a numărului maxim de caractere specificate

pentru fiecare atribut, inclusiv precizarea poziţiei punctului zecimal;

ordinea atributelor în cadrul documentelor trebuie să asigure prezenţa atributelor de

identificare, urmate de cele informative şi terminând cu cele cantitativ-valorice;

evidenţierea zonelor care conţin atribute ce se preiau în colecţiile de date, prin

demarcarea cu linii mai groase sau de culori diferite etc.

Exemplu: din documentul primar “Bon de consum” nu se vor prelua atributele

constante “preţul unitar” şi “unitatea de măsura”, inclusiv atributul rezultat din calcul

“valoarea aferentă ieşirilor” deşi ele sunt consemnate în document pentru efectuarea

controlului gestionar.

Toate modificările şi adaptările enunţate se fac în aşa fel încât documentele primare să

satisfacă în totalitate atât cerinţele de evidenţă, cât şi cele de prelucrare automată a datelor, cu

menţiunea că rezultatele acestor modificări sunt supuse spre aprobarea organelor de

conducere ale unităţii economice beneficiare sau a organelor centrale de sinteză.

Alături de definitivarea conţinutului şi formatului se impune şi stabilirea regulilor de

completare şi utilizare a documentelor primare, precizarea numărului de exemplare şi a

circuitului fiecărui exemplar, stabilirea frecvenţei şi termenelor de introducere a datelor în

colecţiile de date.

De asemenea, se precizează responsabilităţile pentru completare şi verificare, vizele

sau semnăturile care validează conţinutul documentelor primare, inclusiv persoanele

împuternicite în acest sens. Aceste specificaţii sunt folosite pentru proiectarea noilor circuite

informaţionale în noul sistem, cât, şi în manualul de utilizare definitivat în etapa de

implementare.

5.2.3. - Ieşirile sistemului informatic

Realizarea practică a obiectivelor sistemului informatic se caracterizează prin

satisfacerea cerinţelor informaţionale ale conducerii şi structurilor organizatorice din unitatea

beneficiară. Ieşirile sistemului informatic pot fi privite din punct de vedere: structural;

funcţional; tipologic.

Din punct de vedere structural, ieşirile sistemului informatic reprezintă a treia

componentă din triada ce caracterizează structura generală a oricărui tip de sistem.

Din punct de vedere funcţional, ieşirile sistemului informatic concretizează

obiectivele generale şi specifice ale sistemului proiectat.

Din punct de vedere tipologic, ieşirile sistemului informatic pot fi redate sub forma

de: indicatori sintetici privind starea şi rezultatele activităţii economico- financiare; liste /

situaţii de ieşire care cuprind indicatorii analitici ai stării şi rezultatelor activităţii economico-

financiare; grafice care redau sub forma sinoptică starea şi evoluţia indicatorilor economico-

financiari; ieşiri către alte sisteme informatice, transmise în direct (off-line) prin intermediul

suporturilor magnetice (disc flexibil, disc magnetic, banda magnetică etc.), sau direct (on-

line) prin intermediul unei reţele locale de calculatoare.

Indiferent de tipologia ieşirilor sistemului informatic, acestea trebuie să respecte

cerinţele şi restricţiile cadrului legislativ-normativ în vigoare, pentru ca activitatea unităţii

economice să se desfăşoare în coordonatele legalităţii economice.

5.3. - Aplicaţii practice în domeniul inforamticii privind contabilitatea stocurilor

Aplicţia practică prevăzută în cadrul acestui capitol se compune din prezentarea

sistemului informatic de gestiune al societăţii comerciale SIAT S.A. unde odată cu

parcurgerea modulelor acestui program proiectat pe baza metodelor sistemice, vor fi ataşate

în anexele acestui capitol modele de MCD (model conceptual al datelor), MLD (model logic

al datelor) şi MCP (model conceptual al prelucrărilor) aferente stocurilor şi activităţilor strâns

legate de acestea conform tabelului următor:

CATEGORII DE MODULE MODELE PREZENTATE

Gestiunea Stocurilor de materiale.

Gestiunea Stocurilor de mărfuri.

Gestiunea Stocurilor de produse finite. MCD (model conceptual al datelor)

Aprovizionarea cu materii prime şi

materiale de la furnizori.

Aprovizionarea cu mărfuri de la furnizori.

Contractarea, livrarea produselor şi

incasarea sumelor facturate.

Contabilitatea financiară.

MLD (model logic al datelor)

MCP (model conceptual al prelucrărilor)

În partea a doua a acestui subcapitol această aplicaţie practică se completează cu un

program ce pune în valoare valorificarea cunoştiinţelor de programare structurată pe obiect şi

anume vom prezenta un program de scoatere din gestiune şi calcul a stocurilor conform

metodei FIFO, metodă utilizată de societatea comercială SIAT S.A. Programul este realizat în

mediul de programare Vsual Basic 6.0.

5.3.1 - Prezentarea sistemului informatic de gestiune a societăţii comerciale SIAT

S.A. - Integrated Strategic Information Systems

Societateta comerciala SIAT S.A. foloseşte pentru ţinerea evidenţei financiar

conatabile programul informatic Integrated Strategic Information Systems pe scurt ISIS.

Sistemul informatic integrat ISIS este un instrument strategic destinat conducerii proceselor

economice ce se desfăşoară la nivelul unei organizaţii. ISIS susţine, prin modulele

componente, activitatea în domeniile: financiar-contabil, comercial-distribuţie, stocuri,

personal-salarizare, mijloace fixe, producţie.

În continuare vom prezenta câteva din caractersticile sistemului informatic ISIS:

Modular & Deschis: Fiecare modul al sistemului poate fi integrat sau detaşat de

sistem, de cîte ori este nevoie, fără a afecta celelalte module. Infrastructură bazată pe familia

Microsoft BackOffice şi arhitectura sa internă permit sistemului să fie deschis. ISIS permite

exportul datelor către diferite alte produse de calcul şi analiza (Microsoft Excel, Microsoft

Access, etc.) în funcţie de necesităţile beneficiarului

Flexibil: Sistemul este capabil să raspundă nevoilor în schimbare ale unei

întreprinderi prin asimilarea de noi module şi servicii, în concordanţa cu evoluţia tehnologică,

modificările legislative şi schimbările funcţionale din cadrul organizaţiei.

Complex: ISIS oferă o gamă largă de servicii şi se poate adapta la cerinţele particulare

ale fiecărui beneficiar. De aceea poate fi utilizat în orice organizaţie, indiferent de ramura de

activitate a acesteia. ISIS are capacitatea de a asigura informatizarea tuturor activităţilor unei

organizaţii, inclusiv a celor cu o structura ierarhică complexă

Distribuit: ISIS este un sistem distribuit, performant şi în cazul organizaţiilor care îşi

desfăşoară activitatea în mai multe locaţii, oferind suport de inter-comunicare

multidirecţională între aceste locaţii. Sistemul are la baza o arhitectura de tip client / server,

informaţiile sunt stocate în baze de date centralizate, iar resursele hardware şi software sunt

partajate.

Modulele programului informatic ISIS

Contabilitate generală. Mijloace fixe. Raportare Comercială.

Aprovizionare. Transporturi. Raportare Contabilă.

Producţie. Desfacere Nomenclator articole.

Gestiune stocuri. Întreţinere-reparaţii. Informaţii parteneri.

Încasări. Personal. Sistem central.

Plăţi. Salarizare. Tablou de bord.

În cele ce urmează vom prezenta pe larg toate modulele ce au legătură cu operaţiile de

orice natură din domeniul stocurilor1 urmănd ca fiecărui modul prezentat să îi ataşăm în

anexele acestui capitol modelele prelucrării sistemice prezentate în subcapitolul anterior

(MCD, MLD, MCP). Prezentarea fiecărui modul va fi compusă din analiza caracteristicilor

modulului respectiv şi modul cum acest modul se integrează în ansamblul sistemului ISIS.

5.3.1.1. -Prezentarea modulului GESTIUNE STOCURI

Caracteristicile modulului:

Permite unităţilor patrimoniale organizarea evidenţei şi contabilităţii analitice a

stocurilor conform metodei operativ-contabile.

Oferă mijloacele necesare iniţializării şi controlului stocurilor existente în fiecare

gestiune. Pentru fiecare articol din stoc sunt memorate informaţii calitative si cantitative. În

cazul articolelor Înregistrate la mai multe preţuri de gestiune, evidenţa se face separat, pentru

fiecare preţ.

1 Sunt prezentate doar modulele ce sunt precedate de un punct. Modulele subliniate prezintă interes maxim deoarece ele fac subiectul de discuţie a acestei lucrări şi ne interesează în mod esenţial din punct de vedere al organizării informatice aferente acestor module.

Permite evaluarea materiilor prime şi materialelor din producţia neterminată.

Oferă posibilitatea lucrului pe luni calendaristice definite ca perioade în sistem.

Prin menţinerea informaţiilor detaliate cu privire la mişcările efectuate asupra

stocurilor în lunile anterioare, se pot realiza rapoarte de analiză privind evoluţia stocurilor în

timp. Ieşirile din stoc se efectuează conform metodei FIFO (primul intrat, primul ieşit).

Verificarea concordanţei între stocurile scriptice rezultate în urma prelucrării documentelor şi

stocurile reale, existente în gestiuni se realizează prin intermediul formularelor de inventar,

întocmite pe baza datelor existente în sistem şi a celor completate manual în momentul

efectuării controlului.

Modulul gestionează documentele de tip: 1 proces verbal de constatare diferenţe

inventar, bon de consum, bon de transfer, bon de transfer la altă unitate contabilă, bon de

restituire, bon de predare, fişa limită de consum, proces verbal de casare şi recuperare, proces

verbal de reevaluare şi bon de conversie care descriu mişcările de articole (materii prime,

materiale, semifabricate, produse finite) între gestiunile (magaziile, depozitele, secţiile de

producţie) companiei.

Prelucrarea unui document este completă, în sensul că sistemul asigură nu numai

înregistrarea în baza de date a informaţiilor conţinute de document, ci efectuează simultan

actualizarea stocurilor pentru articolele specificate în document şi generarea tranzacţiilor

contabile corespunzătoare.

1 Aceste documente cât şi modul lor de utilizare sunt prezentate în lucrarea de faţă în ANEXA 3 - Registre şi documente contabile folosite în operaţii cu stocuri, anexă care aparţine CAPITLULUI 2 - Delimitări şi structuri privind stocurile.

Acest mod de prelucrare, ce presupune înregistrarea tuturor efectelor (asupra

stocurilor şi în contabilitate) ce decurg din adăugarea, modificarea sau ştergerea unui

document, permite cunoaşterea în timp real a situaţiei financiare şi materiale a companiei,

contribuind eficient la fundamentarea deciziilor de aprovizionare, lansare în producţie şi

desfacere.

Modulul GESTIUNE STOCURI oferă suportul necesar fundamentării deciziei de

aprovizionare, lansare în producţie şi desfacere.

Asistarea utilizatorului în prelucrarea documentelor:

Modulul opereaza în modul gestiune de lucru şi perioada curentă care permite

gruparea naturală a documentelor după gestiunea emitentă şi data emiterii. Gestiunea de lucru

se selectează utilizând un dialog care prezintă structura companiei sub forma arborescentă.

Modulul oferă facilităţi de asistare a utilizatorului la specificarea unui articol: afişarea

denumirii şi unităţii de măsură, verificarea tipului articolului, alegerea preţului din listă,

afişarea stocului curent, actualizarea automată a valorilor la schimbarea cantităţii sau preţului.

Pentru documentele de ieşire din stoc, sistemul avertizează utilizatorul când cantitatea

specificată pe document depăşeşte cantitatea din stoc sau cantitatea maximă permisă.

Modulul asigura consistenţa între datele de stoc şi cele de contabilitate, prevenind

modificarea directă a cantităţilor din stocuri de către utilizator. Astfel actualizarea stocurilor

se realizează indirect, prin intermediul documentelor. Iniţializarea stocului este permisă

numai în cazul adăugării unei gestiuni sau la instalarea sistemului.

Modulul oferă posibilitatea verificării datelelor introduse de utilizator cu cele

completate pe formularele primare, prin calculul valorilor pe linii şi a valorii totale pentru

toate tipurile de documente pentru care aceste valori au sens.

Modulul permite selectarea unui document introdus anterior, în vederea modificării

sau ştergerii, după criterii multiple de selecţie: data documentului, gestiunea predătoare sau

primitoare, numărul extern al documentului sau identificatorul generat de sistem.

Modulul oferă posibilitatea vizualizării conţinutului oricărui tip de document

prelucrat, prin generarea unui raport asemănător formularului primar, raport care poate fi

afişat sau tipărit la imprimantă.

Modulul permite anularea efectelor unor documente prin facilitatea de introducere a

documentelor "în roşu" (cu cantităţi negative) .

Modulul oferă mecanismul de închidere / deschidere a perioadelor comerciale (de

prelucrare a documentelor). Acest mecanism previne prelucrarea documentelor în timpul

operaţiilor de închidere a perioadei contabile, respectiv efectuarea de corecţii după închiderea

perioadei contabile.

Modulul asigură înregistrarea informaţiilor necesare pentru generarea rapoartelor de

urmărire dinamica a stocurilor, prin opţiunea de comutarea a perioadei curente a stocului.

Integrare în sistemul informatic ISIS:

Modulul generează automat, la salvarea unui document, tranzacţiile contabile asociate

inserării, modificării sau ştergerii documentului respectiv. Aceste tranzacţii sunt exportate şi

prelucrate de modulul Contabilitate generală.

Modulul utilizează lista de articole gestionată de modulul Nomenclator articole.

Utilizatorul poate selecta un articol completând un filtru complex ce poate cuprinde mai mulţi

parametrii: identificator, cod, tip contabil, denumire, grupă, atribute grupă.

Modulul verifică pentru fiecare utilizator drepturile sale de acces pe o anumita

gestiune sau unitate contabilă / filială şi pentru o anumită operaţie. Acordarea acestor drepturi

ca şi modificarea sau stergerea lor se realizeaza cu modulul Sistem Central.

5.3.1.2. - Prezentarea modulului APROVIZIONARE

Modulul aprovizionare este destinat susţinerii activităţii departamentului comercial în

gestionarea şi urmărirea documentelor de aprovizionare.


Se pot înregistra şi procesa atât intrările de bunuri materiale cât şi celelalte cheltuieli

efectuate în cadrul activităţilor de aprovizionare. Operaţiile efectuate asupra oricărui

document sunt păstrate într-un istoric al acestuia.

Procesarea intrărilor de către modul constă în înregistrarea documentului propriu-zis,

actualizarea automată a stocurilor pe baza datelor de intrare şi generarea automată a

operaţiilor contabile corespunzătoare.

Prin integrarea modulului în cadrul ISIS, se creează posibilitatea generării automate a

notelor contabile asociate oricărui document, note care se pot vizualiza prin intermediul

modulului Contabilitate Generală.

Modulul realizează înregistrarea, modificarea, vizualizarea, emiterea, ştergerea sau

tipărirea documentelor.

Cu ajutorul modulului se pot efectua rapid recepţionarea tuturor bunurilor materiale

intrate în patrimoniul unităţii, înregistrarea lor la locurile de depozitare şi listarea

documentelor de intrare în gestiune (note de intrare-recepţie).

Modulul permite şi înregistrarea documentelor primite la efectuarea importului de

mărfuri prin comisionar.

Modulul oferă un mecanism de facturare a bunurilor materiale intrate pe baza

avizelor, prin realizarea de asocieri între factură şi avizele înregistrate la o dată anterioară.

Utilizatorul are posibilitatea alegerii avizului şi bunurilor materiale nefacturate din lista

propusă automat de sistem, facturării lui totale sau parţiale şi actualizarii preţurilor de

achiziţie.

Modulul permite înregistrarea comenzilor şi contractelor de cumpărare către furnizori.

Documentele înregistrate prin intermediul acestui modul constituie baza

mecanismului de urmărire şi evidenţiere a datoriilor către furnizori, prin realizarea de asocieri

între operaţiile de plată şi aceste documente de aprovizionare, mecanism oferit de către

modulul Plăţi.

Modulul APROVIZIONARE oferă posibilitatea actualizării automate a stocurilor şi a

înregistrării automate a operaţiilor contabile.

Mecanisme pentru asigurarea consistenţei datelor:

Modelul care stă la baza acestui modul este orientat document. Simultan cu

înregistrarea documentului original pe o perioadă contabilă deschisă, se asigură şi

înregistrarea automată în contabilitate, operaţiile contabile asociate oricărui document putând

fi vizualizate prin intermediul modulului Contabilitate Generală.

Se pot înregistra următoarele tipuri de documente: avize, facturi pentru intrările

obişnuite de bunuri materiale, facturi pentru diverse cheltuieli de aprovizionare, facturi pentru

diverse cheltuieli în valută, facturi şi avize pentru produse aflate la terţi, declaraţii vamale de

import în cazul intrărilor de bunuri materiale prin import de la furnizori externi, caz în care

calculul preţurilor de achiziţie se efectuează automat.

Anularea sau modificarea documentului, implică actualizarea tuturor operaţiilor

asociate, păstrându-se astfel consistenţa informaţiilor la nivelul întregului ISIS.

În cazul documentelor care necesită completarea TVA (avize şi facturi), după

selectarea unui articol, completarea preţului de achiziţie şi a cantităţii de livrare, valoarea de

achiziţie şi valoarea TVA-ului deductibil se completează automat, în functie de procentul de

TVA asociat articolului respectiv.

Eficienţa deosebită în înregistrarea documentelor:

La modificarea sau anularea unui document se poate face încărcarea lui prin

intermediul ferestrelor de selecţie. Selecţia se face fie pe baza completării unui filtru de

selecţie, care este constituit din alegerea unui furnizor şi a perioadei calendaristice, fie pe

baza completării numărului de document.

La înregistrarea oricărui tip de document sunt puse la dispoziţie ferestre de căutare

care conţin informaţii suplimentare, necesare în momentul completării documentului: coduri

de mărfuri, materiale, servicii, codul centrului de cost sau codul de furnizor.

Ferestrele de căutare oferă posibilitatea regăsirii informaţiei dorite doar prin tastarea

unui prefix sau setarea unor caracteristici. Ferestrele de căutare oferă şi posibilitatea adăugării

dinamice de furnizori noi, fără ca înregistrarea documentului să fie întreruptă.


La înregistrarea oricărui tip de document care intervine în procesul de aprovizionare,

modulul asigură actualizarea automată a cantităţilor existente în stocurile de bunuri materiale,

gestionate de modulul Gestiune Stocuri.

Documentele de plată asociate documentelor de aprovizionare pot fi înregistrate prin

intermediul modulului Plăţi.

Prelucrarea unui document se finalizează cu generarea notelor contabile

corespunzătoare către modulul Contabilitate Generală, utilizându-se mecanismul contării

automate. De asemenea, este asigurată consistenţa datelor, operarea asupra unui document

putându-se face numai pe o perioadă contabilă deschisa.

Modulul preia informaţia referitoare la articole şi furnizori, gestionată de modulele

Nomenclator articole şi Informaţii parteneri.

Înregistrarea unui furnizor nou pentru o anumită unitate implică introducerea

automată a contului său în planul de conturi al unităţii respective, plan cu care operează

modulul Contabilitate Generală.

5.3.1.3. - Prezentarea modulului ÎNCASĂRI


Modulul este destinat susţinerii activităţii Serviciului Financiar în înregistrarea

încasarilor creanţelor, atât în lei, prin diverse forme de plată (cec, ordin de plată, numerar

etc.), căt şi în valută, prin dispoziţie de încasare valutară, compensare etc.

Modulul oferă un mecanism de urmărire şi evidenţiere a datoriilor clienţilor prin

realizarea de asocieri între operaţiile de încasare şi documentele de vânzare generate anterior

prin modulul Desfecere.

Pornind de la aceste asocieri pot fi efectuate studii şi raportări referitoare la volumul

creanţelor şi la natura acestora, distribuţia pe filiale, clienţi şi facturi neachitate sau parţial

achitate, datele de creare a datoriilor şi datele achitărilor parţiale etc.

Prin utilizarea unei baze de date comune cu modulul Desfacere sunt asigurate metode

de propunere automată a celor mai vechi datorii ale clientului spre achitare prin documentul

plătitor curent.

Utilizatorul are libertatea de a opta pentru modificarea listei de datorii selectate sau

achitarea parţială a unor datorii ale clientului.

Pe baza asocierilor dintre documentele de plată (în lei sau în valută) şi documentele

comerciale, pentru fiecare factură de desfacere sau de mijloace fixe se poate urmări un istoric

detaliat al sumelor achitate prin diverse documente de plată.

Se asigură generarea automata a tranzacţiilor contabile asociate documentelor de plată

înregistrate în sistem.

Modulul asigură un nivel ridicat al securităţii, integrităţii şi conformităţii

înregistrărilor. Prin verificarea automată a creanţelor sunt evitate plăţi în afara datoriilor

existente, documentele ce duc la încasări excedentare fiind înregistrate automat drept

creditări; formele de încasare în avans sunt menţionate explicit şi înregistrate contabil diferit

de creanţele încasate.

Sumele încasate în avans pot fi folosite la o dată ulterioară înregistrării respectivelor

documente de plată, în scopul achitării unor facturi de desfacere înregistrate după efectuarea

plăţii.

Sumele achitate de clienţi pentru acele facturi care au fost ulterior stornate pot fi

folosite pentru stingerea altor datorii ale clientului căruia îi aparţin.

Modulul ÎNCASĂRI oferă mecanisme sigure şi eficiente de înregistrare şi urmărire a

încasărilor de la clienţi.

Modalităţi de gestiune a încasărilor:

Păstrarea unei evidenţe riguroase a volumului datoriilor clienţilor.

Modalităţi de plată în lei: cecul, ordinul de plată, numerarul, compensarea,

compensarea cu cont, utilizarea avansului, a facturilor stornate şi a notelor contabile.

Modalităţi de plată în valută: compensarea, dispoziţia de încasare valutară şi utilizarea

avansului în valută.Înregistrarea şi centralizarea încasărilor efectuate, pe baza documentelor

de plată emise de clienţi. Înregistrarea plăţilor efectuate în avans de către clienţi prin cec,

ordin de plată, numerar, compensare sau dispoziţie de încasare valutară.

Utilizarea sumelor încasate în avans prin diverse tipuri de documente de plată, pentru

achitarea datoriilor clientului respectiv sau ale altui client (caz în care trebuie să existe un

protocol între aceştia).

La înregistrarea încasărilor prin cec, ordin de plată sau dispoziţie de încasare valutară,

utilizatorul poate selecta contul bancar al unităţii proprii în care vor fi depuse sumele achitate.

Pentru fiecare document de plată, se propun spre achitare cele mai vechi facturi ale

clientului respectiv; utilizatorul poate accepta sau modifica propunerea (în majoritatea

cazurilor utilizatorul va completa datele înscrise pe documentul de plată şi va accepta

achitarea facturilor propuse de sistem).

Stingerea datoriilor pe baza facturilor stornate.

Modificarea datelor unei încasari (numărul documentului de plată, data, suma încasată

etc.)

Stornarea documentelor de plată în lei (cec, ordin de plată, numerar, compensare,

precum şi a sumelor încasate în avans de la clienţi).

Anularea unui document de plată, împreună cu toate operaţiile asociate, păstrându-se

astfel consistenţa informaţiilor la nivelul întregului ISIS.

Modalitati de regăsire a informaţiei:

Vizualizarea încasărilor efectuate pe baza unui document de plată înregistrat anterior.

Urmărirea, pentru fiecare factura, a unui istoric detaliat al sumelor încasate prin

diverse documente de plată.

Utilizarea, drept documente comerciale sau de plată în lei, a notelor contabile generate

automat la înregistrarea unor operaţii pe conturile de clienţi prin modulul Contabilitate

Generală.


Modulul preia facturile interne şi externe generate de modulul Desfacere şi facturile

de ieşire generate de modulul Mijloace Fixe.

Tranzacţiile contabile asociate operaţiilor de încasare sunt generate automat, ele fiind

accesibile prin intermediul modulului Contabilitate Genarală.

Operaţia de încasare poate fi efectuată numai în condiţiile în care data înscrisă pe

documentul de plată face parte dintr-o perioadă contabilă deschisă, acest lucru fiind verificat

automat.

În urma unei modificări sau ştergeri sunt actualizate automat toate tranzacţiile

corespunzătoare operaţiei de încasare.

Modificarea sau stergerea unui document de plată se poate face doar dacă operaţia

asociată nu a afectat un document contabil de sinteză (balanţa sau bilanţ).

5.3.1.4. - Prezentarea modulului PRODUCŢIE


Modulul este un produs eficient oferit compartimentelor şi serviciilor care participă la

pregătirea şi realizarea procesului productiv, asigurând înregistrarea şi regăsirea informaţiilor

specifice fluxului tehnologic.

Folosind modelul matematic al exploziei însumate şi informaţiile stocate în baza de

date, sistemul furnizează necesarul de materii prime şi materiale auxiliare corespunzător

producţiei planificate.

În funcţie de volumul fizic al producţiei planificate modulul poate determina

cantitatea de semifabricate necesară a fi realizată la nivelul fiecărei faze a fluxului tehnologic

de fabricaţie.

Având la dispoziţie informaţii complete cu privire la desfăşurarea activităţii

productive, utilizatorul poate lua decizii corecte privind aprovizionarea cu materii prime şi

semifabricate sau noi lansări în fabricaţie, în situaţia în care cererea este superioară nivelului

producţiei planificate.

Prin integrarea cu modulul Gestiune Stocuri şi prelucrarea documentelor de mişcare,

se poate realiza o imagine clară asupra abaterilor consumurilor reale de la consumurile

normate de materii prime şi materiale, precum şi a abaterilor deşeurilor reale de la pierderile

tehnologice admise.

Pe baza normelor de producţie modulul calculează valoarea muncii directe atât la

nivelul fiecărui produs finit cât şi la nivelul semifabricatelor componente.

Prelucrând datele stocate referitoare la reţetele de fabricaţie, normele de producţie,

producţia neterminată şi producţia realizată, modulul oferă suportul pentru calculul costului

direct de producţie al unei unităţi de produs.

Din modulul Contabiliate Generală se preiau cheltuielile indirecte de producţie din

cadrul unei perioade contabile. Cheltuielile indirecte se repartizează la producţia realizată

într-o perioadă de timp generăndu-se costul total de producţie pe fiecare unitate de produs

finit realizat.

Modulul oferă o imagine a evoluţiei în timp a costului unitar de producţie pe baza

datelor generate pentru diversele perioade succesive de timp analizate.

Modulul fiind integrat cu celelalte module din cadrul ISIS asigura consistenţa datelor

la nivelul stocurilor de produse şi evidenţa resurselor folosite în procesul de producţie.

Datele introduse pe baza documentelor specifice producţiei (reţete de fabricaţie, plan

de producţie, inventar de producţie neterminată, norme de producţie) sunt protejate şi pot fi

accesate numai de către utilizatorii înregistraţi cu drepturi.

Modulul PRODUCŢIE oferă informaţii precise despre desfăşurarea procesului de

fabricaţie.

Evidenţa reţetelor de fabricaţie:

Reţetele conţin date referitoare la articolul care se produce (codul tehnologic,

denumirea, unitatea de măsura, cantitatea realizată) precum şi informaţii despre

componentele articolului realizat (codul şi denumirea componentei, cantitatea necesară

fabricării unei unităţi de produs).

Un criteriu de regăsire în sistem a reţetelor de fabricaţie îl reprezintă operaţia

tehnologică de bază pentru care acestea au fost înregistrate în sistem.

La operaţiile tehnologice pentru care cantităţile componentelor folosite sunt rezultatul

aplicării unor formule matematice se pot genera modele de calcul. Prin intermediul acestor

modele sistemul realizează calculul automat al cantităţilor componentelor din reţetă, utilizând

valorile atributelor specifice reţetei şi valorile atributelor generale stocate în nomenclatorul de

produse la nivelul unui articol.

În reţete se pot regăsi date despre condiţiile de producţie: variante de realizare în

funcţie de tipurile de utilaje pe care reţetele se execută. Cu ajutorul reţetelor de fabricaţie se

poate stabili exact, în orice moment, structura oricărui produs finit sau semifabricat.

Introducerea materiilor prime şi a semifabricatelor în reţetele de fabricatţie se face

utilizând codul tehnologic al articolului, dar se poate apela şi la criterii de selecţie care se

referă la denumirea sau atributele produsului.

Calculul consumurilor:

Modulul calculează automat, pe baza reţetelor de fabricaţie stocate, cantitatea de

materii prime necesară fabricării unui anumit lot de produse, atât sub forma consumului net

cât şi a consumului cu pierderi admise.

Prin prelucrarea informaţiilor din reţetele de fabricaţie şi din documentele de stocuri

se oferă o evaluare valorică a materiilor prime înglobate de producţia în curs de execuţie

înregistrată prin inventar la nivelul fiecarei secţii de producţie.

Reţetele de fabricaţie sunt utile la determinarea cantităţii totale de semifabricate

necesare pentru realizarea producţiei planificate.

Utilizând informaţiile din stocuri şi documentele de mişcare, bilanţul de materii prime

indică abaterile de la consumurile normate de materii prime şi materiale, precum şi abaterile

de la cantităţile de deşeuri şi rebuturi admise.

Calculul costurilor de producţie:

Evaluarea cheltuielilor cu materiile prime pe fiecare tip de produs se face pe baza

consumurilor reale.

Normele de timp şi normele de producţie se înregistrează în sistem şi pe baza acestora

se calculează manopera pe fiecare tip de produs finit şi semifabricat.

Datele referitoare la rezultatele producţiei pentru fiecare schimb se introduc în sistem

cu ajutorul Rapoartelor Zilnice de Producţie, care cuprind atât informaţii despre cantităţile

realizate cât şi despre resursele fizice şi umane utilizate.

Costul direct pe tip de produs se obţine însumând valoarea materiilor prime şi

manopera aferentă.

Cheltuielile indirecte se preiau la nivelul Centrelor de Cost din contabilitatea de

gestiune şi se repartizează pe tipuri de produse în funcţie de anumiţi parametrii reprezentativi

pentru fiecare element primar de cheltuială: consumurile cu materia primă, munca directă,

greutate.

Modulul poate furniza informaţii cu privire la necesarul de materii prime şi munca

directă pentru orice structură sortimentală a producţiei.


Informaţiile privind stocurile de materii prime, semifabricate şi produse finite sunt

consistente cu cele introduse prin modulul Gestiune Stocuri.

Codificarea articolelor este conformă cu codificarea definită în nomenclatorul de

produse.

Valorile de atribute înregistrate în nomenclatorul de produse sunt folosite pentru

calculul cantităţilor componentelor.

Resursele fizice de producţie din secţii se înregistrează selectând mijloacele fixe

gestionate de modulul Mijloace Fixe.

Datele referitoare la resursele consumate în cadrul procesului productiv sunt preluate

de către CONTABILITATEA DE GESTIUNE din celelalte module ISIS şi prelucrate de

modulul Producţie în vederea obţinerii costului unitar al produselor finite.

5.3.1.5. - Prezentarea modulului CONTABILITATE GENERALĂ


Modulul se detaşează ca fiind cel mai eficient şi solid produs oferit specialiştilor din

domeniul contabilităţii financiare. Avantajele oferite prin înregistrarea rapidă a actelor şi

notelor contabile, flexibilitatea şi posibilităţile de accesare a datelor îl prezinta ca pe un

sistem profesional.

Modulul combină facilităţile de gestiune a actelor şi notelor contabile cu mecanismele

de integrare la nivel contabil a modulelor ce alcătuiesc ISIS.

Modulul asigură implementarea unei structuri flexibile şi configurabile a planului de

conturi, ceea ce permite adaptarea cu uşurinţă la schimbările legislative sau de organizare.

Modulul are destinaţie financiar-contabilă ce permite utilizarea şi crearea dinamică a

schemelor de contare. Gestionarea acestora într-o structură arborescentă facilitează utilizarea

schemelor de contare ori de câte ori se doreşte înregistrarea contabilă a documentelor sau

notelor contabile.

Folosind schemele de contare pot fi făcute înregistrări în contabilitate fară a cunoaşte

denumirile şi semnificaţiile conturilor implicate.

Modulul permite, deasemenea, definirea de scheme de contare parametrizate asociate

documentelor primare implementate în celelalte module ISIS, cu ajutorul cărora utilizatorul

poate configura şi controla modalitatea de înregistrare în conturi a informaţiilor existente în

aceste documentele primare. Ca element central în cadrul ISIS, modulul permite controlul

înregistrărilor contabile realizate automat la efectuarea unei tranzacţii prin intermediul altui

modul din ISIS.

Indiferent de domeniul de activitate al beneficiarului, modulul realizează documentele

de sinteză a activităţii financiar-contabile, generează fişele de cont, închide automat contul de

profit şi pierdere şi determina TVA de plată şi de recuperat.

Modulul constituie mai mult decat un instrument de calcul al obligaţiilor fiscale - este

un mijloc de a urmări relaţiile financiare pe surse şi destinaţii, permiţând evaluarea calitativă

şi monitorizarea stării de sănatate a întreprinderii prin intermediul elementelor de analiză

financiară.

Modulul CONTABILITATE GENERALĂ oferă posibilităţi extinse de evidenţă şi

control al înregistrărilor contabile.

Structura flexibilă a planului de conturi:

Definirea structurii planului de conturi se face la nivel de cont sintetic; ea este aceeaşi

pentru toate filialele companiei.

Pentru fiecare cont sintetic se precizează numărul maxim de segmente care pot să

apară în dezvoltarea sa în analitic precum şi semnificaţia fiecărui segment.

Pentru fiecare cont sintetic, se poate specifica, la nivel de filială, numărul maxim de

segmente care pot sa apară în dezvoltarea contului în analitic.

Editarea structurii planului de conturi este permisă numai operatorilor autorizaţi.

Scheme de contare:

Folosind schemele de contare pot fi făcute înregistrări în contabilitate fără a cunoaşte

denumirile şi semnificaţiile conturilor implicate.

Schema de contare încapsulează una sau mai multe operaţii care pot conţine un număr

practic nelimitat de conturi; complexitatea acestor operaţii contabile este transparentă pentru

utilizatorul care identifică schema contabilă folosind un nume descriptiv.

Schemele de contare parametrizate pe baza cărora se înregistrează documentele

primare asigura flexibilitatea modelelor de înregistrare contabilă, permiţând adaptarea rapida

la modificările de legislaţie sau de politica financiar-contabilă a companiei.

Posibilităţi extinse de evidenţă şi control al înregistrărilor contabile:

La baza modulului se află un model orientat eveniment - evenimentele fiind

constituite din "intrări în contabilitate" - care permite gestionarea automată a documentelor

asociate evenimentelor. Acest model oferă utilizatorului posibilitatea de a înregistra simultan

documentul primar şi intrarea în contabilitate, nemaifiind necesară realizarea altor referinţe

între aceste două entităţi.

Pentru fiecare operaţie contabilă este verificată automat existenţa unei corespondenţe

între conturile referite. În cazul în care nu există o astfel de corespondenţă, utilizatorul poate

opta între crearea unei corespondenţe şi efectuarea forţată a operaţiei.

La crearea unei înregistrari contabile se permite atât adăugarea unui document sau

note contabile cât şi selectarea unei scheme contabile conform căreia să se opereze intrarea în

contabilitate. Astfel se permite urmărirea documentelor primare, a înregistrărilor contabile

generate de acestea şi a colecţiei de reguli de corespondenţă ce intervin în validarea

operaţiilor contabile.

Este permisă modificarea înregistrărilor contabile care nu au afectat înca o balanţă, un

bilanţ contabil sau alte documente ce intervin în relaţiile dintre agentul economic şi organele

fiscale ale statului. Pot fi vizualizate şi modificate documentele sau notele contabile care au

stat la baza înregistrărilor contabile; în acest caz restricţiilor de mai sus li se adaugă condiţia

ca acele documente să fi fost înregistrate prin intermediul acestui modul.

Se generează automat operaţiuni specifice contabilităţii de gestiune, cum ar fi

colectarea cheltuielilor pe centre de cost, precum şi operaţiuni de integrare între contabilitatea

de gestiune şi cea financiară. Se oferă posibilitatea efectuării la nivel de holding a

tranzacţiilor de ajustare asupra datelor importate de la companii, în vederea asigurării

compatibilităţii cu alte module contabile.

Modulul înregistrează operaţiuni specifice activităţilor de import şi export, de

urmărire şi reevaluare a datoriilor şi a creanţelor în valută.

Modulul permite transpunerea planului de conturi românesc într-un sistem

internaţional de conturi (IAS), realizând o mapare între un cont sau un grup de conturi din

sistemul romanesc şi un cont al IAS.


Pot fi vizualizate intrările în contabilitate generate automat la înregistrarea

documentelor primare prin intermediul altor module din cadrul ISIS.

Nomenclatoarele şi setările menţinute în modulul de contabilitate sunt utilizate în

întreg sistemul ISIS.

Pe baza tuturor intrărilor în contabilitate sunt realizate atât principalele rapoarte

contabile - balanţa, bilanţul contabil etc., cât şi operaţii contabile specifice: închiderea

conturilor de profit şi pierdere şi calculul TVA.

5.3.2. - Aplicaţie privind programarea structurată pe obiect: program de scoatere din

gestiune şi calcul a stocurilor conform metodei FIFO

Această aplicaţie îşi propune valorificarea cunoştiinţelor programării structurate

obiect, respectiv mediul de programare Visual Basic1. Programul realizat are ca scop calculul

ieşirii din gestiune a stocurilor conform metodei FIFO - primul intrat primul ieşit, metodă 1 Codul acestui program este prezentat în ANEXA 2 - Prezentarea codului programului de scoatere din gestiune şi calcul a stocurilor conform metodei FIFO a acestui capitol iar programul sub formă executabilă se găseşte pe discheta aferentă acestei lucrări.

aleasă deoarece societatea comercială SIAT S.A. utilizează acest procedeu. În continuare

vom prezenta descrierea acestui program din punct de vedere al datelor de intrare, introduse

de utilizator, cât şi al datelor de ieşire, generate de calculator.

Ca date de intrare se introduc de către utilizator următoarele informaţii:

perioada de început a exrciţiului pentru care se fac calculele (în principal perioada

pentru care se fac calculele este de o lună de zile de pe data de 1 până pe data de maxim 31

ale lunii respective);

stocul iniţial, urmat de preţul unitar aferente perioadei analizate;

numărul de intrări al perioadei analizate;

data fiecărei intrări (în ordine cronologică pe perioada analizată) urmată de cantitatea

intrată aferentă şi de preţul unitar.

numărul de ieşiri ala perioadei;

data fiecărei ieşiri (în ordine cornologică pe perioada analizată) urmată de cantitatea

ieşită.

Datele de ieşire procesate şi afişate de calculator sunt:

perioada analizată;

numărul fiecărei ieşiri urmat de cantitatea ieşită;

preţul unitar aferent ieşirii (în cazul în care cantiatea ieşită este mai mare decât

cantitatea intrată programul va afişa cantitatea ramasă de ieşit din stocul următor ce a intrat.

Acest stoc bineînţeles că trebuie să existe deja, aceasta însemnănd practic că până la ieşirea

respectivă au existat mai multe intrări cu sau fară preţuri unitare de intrare diferite,

aprovizionări care dacă sunt cumulate pot acoperi ieşirea respectivă);

dacă cantitatea aferentă unei ieşiri este terminată atunci acest lucru este semnalat de

calculator şi se trece la o nouă ieşire.

după fiecare ieşire este afişat şi stocul final rămas, neluând în calcul aprovizionările

ulterioare.

după ultima intrare sunt afişate atât cantitativ cât şi valoric următoarele date:

stocul iniţial;

intrările.

ieşirile.

stocul final.

Caracteristicile programului:

interfaţă uşor de utilizat;

existenţa unei cutii active de help ce oferă informaţii cu privire la formatul datelor ce

trebuie introduse şi la paşii ce trebuie parcurşi în continuare;

existenţa unui buton de rehresh pentru anularea tuturor contoarelor din exerciţiul

precedent în vederea începerii unui alt exerciţiu fără a părăsi programul;

existenţa unui buton de părăsire a programului.

Utilizarea programului este foarte simplă, compunându-se din trei paşi. Fiecare pas se

iniţiază prin acţionarea unui buton. Cei trei paşi sunt reprezentaţi de:

Pasul 1 constă în introducerea informaţiilor de către utilizator, informaţii menţioante

mai sus;

Pasul 2 constă în calculul valoric al ieşirilor conform datelor de intrare de către

calculator;

Pasul 3 constă în afişarea datelor finale aferente exerciţiului date referitoare la

cantitatea şi valaorea stocului iniţial, intrărilor, ieşirilor, stocului final.

Pentru exemplificare pe pagina următoare este prezentată o imagine a acestui program

în cadrul căruia a fost introdus un set de date pentru exemplificare.

Capitolul 6 - Concluzii

În cele ce urmează vom prezenta concluziile ce se pot atribui principalelor aspecte

aferente contabilităţii stocurilor, concluzii bazate pe principalul "legiferator" al activităţii

financiar contabile al stocurilor din momentul actual şi anume norma contabilă internaţională

IAS 2 - Contabilitatea stocurilor (engleză - Inventories).

Tratament contabil: Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre costul

istoric şi valoarea netă de realizare. Costul istoric trebuie să includă o alocare sistemică a

costurilor generale de producţie care se referă la aducerea stocurilor în poziţia şi amplasarea

lor prezentă. Alocarea costurilor generale fixe se face în baza capacităţii normale a spaţiilor

de producţie.

Costul trebuie determinat pe o bază specifică de identificare pentru mărfuri sau

produse finite care în mod normal nu sunt fungibile şi separate pe proiecte distincte. Altfel

trebuie utilizată metoda prima intrare, prima ieşire (FIFO) sau formula costului mediu

ponderat (tratamentul de bază) sau metoda ultima intrare, prima ieşire (LIFO) (tratament

permis alternativ). Pentru stocuri ce au caracteristici similare din punct de vedere al naturii şi

utilizării lor, trebuie utilizată aceeaşi metodă de evaluare a costului. Totuşi, metode de

evaluare a costului diferite se justifică în cazul stocurilor ce au caracteristici diferite.

Estimările valorii realizabile nete (VRN) trebuie făcute în baza celor mai credibile

evidenţe disponibile. Aceste estimări nu trebuie făcute în baza unui preţ temporar sau a

fluctuaţiilor de preţ. În general, valoarea contabilă a stocurilor trebuie redusă la valoarea netă

realizabilă element cu element. Valoarea contabilă a materiilor prime şi materialelor păstrate

la un nivel normal pentru producţia viitoare nu trebuie redusă în cazul în care produsele finite

aferente se aşteaptă să realizeze valori superioare costului istoric.

Stornarea reducerii valorii contabile ce rezultă dintr-o creştere a VNR, trebuie inclusă

în venit la momentul apariţiei stornării.

Prezentarea informaţiilor. Stocurile trebuie clasificate (în bilanţ sau în anexe) într-o

manieră corespunzătoare activităţii comerciale respective şi este necesară evidenţierea

valorilor pentru fiecare clasificare. Prezentările informaţiilor solicitate trebuie să includă

politicile contabile adoptate, metoda de evaluare a costului utilizată şi fie costul stocurilor

recunoscute ca o cheltuială, fie cheltuielile de exploatare corespunzătoare veniturilor,

clasificate după natura acestora. În cazul în care este folosită metoda LIFO, rebuie prezentate

informaţii referitoare la impactul acesteia asupra închiderii stocurilor comparativ cu utilizarea

fie a celei mai mici valori dintre FIFO sau costul mediu ponderat şi VRN (valoarea

realizabilă netă); fie a celei mai mici valori dintre costul curent şi VRN (valoarea realizabilă

netă).

Aria de aplicabilitate. IAS 2 furnizeaza linii directoare cu privire la modul de

determinare a costului stocurilor ce urmeaza a fi reportat în bilanţ precum şi de recunoaştere

ulterioară ca o cheltuială, incluzând orice reducere a valorii contabile la valoarea netă

realizabilă. Acesta nu se aplică stocurilor de animale vii, produselor agricole şi forestiere,

minereurilor în cazul în care acestea sunt evaluate la valoarea netă realizabilă conform

practicii în domeniu. Trebuie reţinut totuşi, că aceasta excludere se aplică numai

producătorilor acestor stocuri; prelucrătorii sau alte unităţi de procesare sau transformare nu

sunt exceptate de la prevederile acestui standard.

Definiţii. În sens larg, stocul este definit în IAS 2 paragraful 4 şi cuprinde toate

activele obţinute în scopul revânzării pentru desfăşurarea normală a activităţii, inclusiv

terenuri şi alte mijloace fixe. Totuşi, un activ achiziţionat în alte scopuri decât vânzarea în

desfăşurarea normală a activităţii nu devine stoc în baza unei decizii ulterioare de vânzare a

acestuia. Stocul furnizorilor de servicii include costul pe care îl incumbă serviciile oferite dar

pentru care nu au fost recunoscute veniturile aferente. (Totuşi, acesta va fi adesea la un nivel

minimal datorită cerinţelor generale din IAS 18, ”Venituri ”, ce prevede ca veniturile obţinute

din servicii să fie recunoscute pe baza metodei gradului de finalizare).

Valoarea realizabilă netă este definită ca fiind preţul de vânzare estimat ce ar putea fi

obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru

finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzarii. Costurile de vânzare trebuie să includă

toate costurile directe identificabile, cum ar fi cele de ambalare, transport şi comisioanele

agenţilor de vânzări. Astfel de costuri pot fi calculate în mod explicit sau pot fi estimate ca

procent al preţului de vânzare ce se consideră a fi rezonabil prin prisma experienţei

anterioare. Costurile de finalizare şi de vânzare nu trebuie ajustate pentru a obţine profit din

acţiunea de finalizare şi vânzare.

Evaluarea stocurilor. În unele ţări, stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică

dintre cost şi valoarea de piaţă unde, de exemplu, valoarea de piaţă este definită ca valoarea

cea mai mică dintre costul de înlocuire şi valoarea realizabilă netă (dar în nici un caz mai

mică decât valoarea realizabilă netă diminuata cu o marjă normală a profitului). IAS 2

paragraful 6 stipulează ca stocurile să fie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi

valoarea realizabilă netă, evitând prin urmare complicaţiile ce pot apărea în aplicarea

principiului celei mai mici valori dintre cea a costului şi a valorii pieţei. Conform principiului

de evaluare la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea de piaţă, costul de înlocuire

constituie, de obicei, evaluarea valorii de piaţă, cu excepţia cazului în care valoarea

realizabilă netă este mai mică, caz în care aceasta devine valoarea de piaţă. Pe de alta parte, în

cazul în care costul de înlocuire este mai scăzut, stocurile nu trebuie, în general, evaluate la o

valoare mai mică decăt valoarea realizabilă netă redusă cu marja normală de profit. Aplicarea

acestor principii poate fi dificilă în anumite condiţii.

Costurile stocurilor. Costul stocului cuprinde costul tuturor materialelor care intră

direct în procesul de producţie a acestuia precum şi costurile de transformare a acelor

materiale în produsul ce urmează a fi vândut. Costurile materiale directe cuprind, în plus faţă

de costul de cumpărare, toate costurile necesare aducerii acestora în condiţia şi amplasarea lor

prezentă, inclusiv costurile de transport, taxe vamale de import, costuri de asigurare,

depozitare şi de manipulare, reducerile făcute pentru discount-urile comerciale, rabaturile

precum şi alte elemente similare. IAS 2 paragraful 8 recomandă ca toate discount-urile de

care a beneficiat întreprinderea ca urmare a plăţii imediate a facturilor pentru stocuri trebuie

considerate ca ”alte elemente similare” şi deduse din costurile stocului, dar câteodată acestea

sunt reflectate ca venit financiar, în cazul în care sunt nesemnificative.

Aceleaşi principii generale care se aplică în cazul achiziţiilor, se aplică şi în cazul

determinării costurilor cu personalul – salarii şi alte costuri asimilate – angajat direct în

procesul de producţie. Salariile personalului de control şi auxiliar sunt de obicei denumite

cheltuieli cu munca indirectă şi incluse în regie. Regia de producţie reprezintă acele costuri

de prelucrare ce nu pot fi asociate în mod direct cu unităţile de produs; aceasta înseamna toate

costurile pe care le implică aducerea stocului la condiţia şi amplasamentul actual, cu excepţia

costurilor materiale directe şi a cheltuielilor cu munca directă. Regia de producţie include

cheltuielile cu munca indirectă (cum ar fi salariile personalului de supraveghere a procesului

de producţie şi personalul administrativ al fabricii), materiale indirecte (consumabile şi alte

elemente ce nu sunt de regulă considerate în mod individual), amortizarea corespunzătoare

procesului de prelucrare şi spaţiilor aferente, cheltuieli de întreţinere, pentru lumină şi

energie, încălzire, anumite impozite (dar nu impozit pe venit), precum şi toate celelalte

costuri pe care le implică funcţionarea unei fabrici. Tehnologia procesului de producţie este

de regulă inclusă în regie dar, de obicei, aici nu este inclusă tehnologia unui proces

experimental. Regia de producţie nu trebuie să includa cheltuielile de vânzare şi în general nu

include cheltuielile generale şi administrative. Totuşi, anumite întreprinderi pot clasifica drept

cheltuieli generale şi administrative costuri ce apar, în mod direct sau indirect, în procesul de

aducere a unui articol la condiţia şi amplasarea sa prezentă. Astfel de costuri se pot aloca

stocului, indiferent de modul de clasificare a acestora de către întreprindere. Unele exemple

pot include salariile şi beneficiile aferente personalului administrativ al fabricii, taxe locale,

servicii de pază pentru anumite uzine şi operaţiuni. În plus, antreprenorii pot include

cheltuielile administrative si generale în costurile contractuale, cu condiţia ca aceste cheltuieli

să fie trecute în mod specific în sarcina clientului conform condiţiilor contractuale.

Costurile ce nu apar în realitate, dar care pot fi atribuite în scopuri manageriale (cum

ar fi dobânda atribuită capitalului şi amortizarea atribuită) nu trebuie incluse în costul

stocului.

Costurile de regie trebuie alocate pe stocuri. Metodele costului direct, ce tratează

cheltuielile de regie ca un cost aferent perioadei, nu sunt permise. Alocarea regiei fixe trebuie

să se faca pe baza ”capacităţii normale”. Definiţia capacităţii normale din IAS 2 paragraful 11

nu trebuie în mod necesar să însemne capacitatea de producţie totală a unei facilităţi, sau

eventual ceva apropiat de capacitatea totală. Capacitatea normală reprezintă producţia

prognozată a fi realizată în medie pe parcursul a câtorva perioade de timp în anumite condiţii

preconizate. Capacitatea normală este în general mai mică decât capacitatea totală. În

standard nu se specifică numărul perioadelor de timp ce urmează a fi luate în considerare.

Aceasta reprezintă o problemă de raţionament ce trebuie să ia în considerare natura activităţii

întreprinderii, precum şi factori cum ar fi efectele ciclice, ciclul de viaţă al produsului,

precum şi acurateţea prognozelor. Capacitatea normală trebuie să fie realistă. Ea nu trebuie să

fie un ideal ce urmează a fi realizat. Costurile cu regia variabilă de producţie sunt alocate pe

fiecare unitate de produs pe baza producţiei reale. Costurile cu regia nealocată sunt trecute pe

cheltuieli în perioada de exerciţiu în care apar.

Produsele care sunt obţinute simultan (aceasta înseamna ca obţinerea unui produs are

ca efect obţinerea altui (altor) produs(-e) sunt cunoscute ca ”produse cuplate” sau ”produse

comune”. Costurile acestor produse, dincolo de punctul la care fiecare produs devine

identificabil (deseori denumite costuri ”separabile” sau ”adaugate”) pot fi identificate pentru

fiecare produs în acelaşi mod ca şi costuri ale produselor obţinute separat. Costurile înainte

de punctul respectiv (adesea denumite costuri ”cuplate” sau ”comune”) trebuie alocate

fiecărui produs printr-o metodă rezonabilă – de exemplu, pe baza valorii relative a vânzării

produselor la ”separare”. Esenţa metodei ”valorii relative a vânzărilor” constă în faptul că

toate produsele cuplate rezultate în cadrul aceluiaşi proces apar ca fiind în mod egal

profitabile. Ipoteza profitabilităţii egale a produselor cuplate este, cel puţin, la fel de

justificată ca oricare dintre infinitele presupuneri posibile ce implică profitabilităţi relative

variabile, în mod special atunci când factorii de producţie nu pot fi modificaţi prin

schimbările aduse procesului de producţie. Prin urmare, o metoda de alocare a costurilor

compuse nu trebuie utilizată atunci când aceasta tinde să arate un produs ca fiind în mod

semnificativ mai profitabil decât altele, dacă nu există o justificare obiectivă pentru a se

proceda astfel.

Produsele secundare reprezintă produse cuplate cu valoare relativ nesenmificativă.

Considerarea acestora ca produse cuplate nu este eficientă, fiind rezonabilă şi aplicabilă în

acest caz, aşa numita metodă a produselor secundare. În fond, produsele secundare reprezintă

costuri alocate la o valoare echivalentă cu valoarea netă a vânzărilor prin deducerea valorii

nete a vânzărilor acestora din totalul costurilor de producţie. Costul net de producţie este

alocat produsului rămas sau produselor rămase.

Alte costuri. IAS 2 paragraful 14(a) prevede că unele cantităţi neobişnuite de

materiale pierdute în procesul de producţie (rebuturi), forţă de muncă sau alte costuri de

producţie trebuie înregistrate pe cheltuieli la momentul apariţiei, şi nu incluse în costul

stocului. Implicaţia ce nu trebuie pierdută din vedere constă în faptul că valorile normale de

rebuturi sau pierderi sunt incluse în mod corespunzator în stoc ca parte a costului de obţinere

a unităţilor de produs ce urmează a fi generate.

IAS 2 paragraful 14(b) permite capitalizarea cheltuielilor de depozitare numai în cazul

în care depozitarea este necesară în procesul de producţie anterior unei viitoare faze de

producţie.

Costurile stocurilor unui prestator de servicii. IAS 18 solicită ca veniturile rezultate

din serviciile prestate, să fie recunoscute în mod obişnuit utilizând metoda gradului de

finalizare. Conform acestei metode, ce este prezentată în detaliu în IAS 11, ”Contracte de

construcţii” veniturile sunt recunoscute în cursul unei perioade în masura în care serviciile

sunt prestate. Corespunzător, costurile aferente acestor servicii sunt înregistrate pe cheltuieli

în perioada respectivă. Ca şi consecinţă, bilanţul furnizorilor de servicii reflectă, în general,

valori relativ mici aferente stocurilor.

Costul stocurilor unui furnizor de servicii constă în acele costuri apărute în urma

furnizării serviciului dar pentru care veniturile nu au fost deocamdată recunoscute.

Principalele costuri ce apar constau, în mod obişnuit, în costuri privind manopera şi din alte

costuri legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciului, inclusiv personalul

însarcinat cu supravegherea. În plus, toate costurile indirecte asociate furnizării serviciului,

cum ar fi costurile privind clădirile, transportul, pregătirea profesională, aprovizionări etc.

trebuie de asemenea alocate stocurilor aferente serviciului. Costurile cu manopera şi costurile

asociate aferente vânzărilor şi personalului general administrativ nu trebuie incluse în stoc,

însa trebuie recunoscute ca şi cheltuială în perioada în care au fost efectuate.

Formule de determinare a costurilor. IAS 2 paragraful 19 solicită utilizarea unei

identificări specifice pentru alocarea costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt în mod

obişnuit fungibile, şi a bunurilor şi serviciilor produse şi separate pentru anumite proiecte.

Pentru producţia pe bază de comanda sau contract, unităţile sau loturile de stoc sunt adesea

identificabile şi specifice. Costurile sunt alocabile pe anumite activităţi şi loturi iar cea mai

corespunzătoare metoda de corelare a costurilor cu veniturile rezultă din identificarea

costurilor asociate în mod specific cu fiecare activitate sau lot, atât pentru partea din stoc cât

şi pentru cea vânduta.

Pentru toate tipurile de stoc tratamentul de baza îl constituie metoda mediei ponderate

sau FIFO, iar metoda LIFO constituie tratamentul alternativ permis. În cadrul fiecărei

formule dintre cele trei acceptabile, în aplicarea practică a acestora există numeroase

alternative.

În IAS 2 nu există nici o prevedere cu privire la faptul dacă o întreprindere trebuie să

folosească o singură formulă de determinare a costurilor pentru toate stocurile pe care le

deţine în reţeaua internaţională sau poate utiliza metode diferite pentru stocuri diferite. SIC –

1, ”Consecvenţă – Diferite metode de determinare a stocurilor” confirmă că fiecare

întreprindere poate utiliza metoda costului mediu ponderat, FIFO şi LIFO pentru alocarea

costurilor pe diferite clase de stocuri care prezintă caracteristici diferite în ceea ce priveşte

natura şi modul de utilizare a acestora. De exemplu, metoda LIFO poate fi folosită pentru

anumite tipuri de stocuri sau linii de producţie, FIFO pentru altele iar metoda costului mediu

ponderat pentru altele. Metoda utilizată pentru o anumită clasă de stoc trebuie folosită în mod

consecvent pentru clasa respectivă pentru activităţile în reţeaua internaţională şi de la o

perioadă la alta. În plus, SIC – 1 solicită ca aceeaşi formulă de determinare a costului să fie

utilizată pentru toate stocurile cu caracteristici similare în ceea ce priveşte natura şi modul de

utilizare a acestora.

Metoda LIFO poate fi considerată pentru utilizare în perioade de creştere a preţurilor

pentru că reduce efectele profiturilor ce rezultă din corelarea costurilor din perioadele

anterioare cu preţurile actuale de vânzare. Utilizarea metodei LIFO în astfel de condiţii poate

avea ca rezultat o corelare mai semnificativă a costurilor curente cu veniturile curente în

contul de profit şi pierdere. Totuşi, stocurile sunt raportate la costurile perioadei anterioare, ce

ar putea fi mai puţin relevante pentru perioada curentă, distorsionând prin urmare rezultatele

financiare.

Metoda LIFO poate distorsiona rezultatele din activitatea de exploatare într-o

perioada în care nivelul stocurilor scade sub nivelul existent la începutul perioadei, având,

prin urmare, ca rezultat includerea costurilor vechiului stoc (din perioada anterioară) în costul

vânzărilor. În aceste condiţii, dacă efectul este semnificativ, trebuie facută o prezentare

corespunzătoare a informaţiilor în situaţiile financiare. Metoda LIFO necesită în general

calcule complexe. În anumite condiţii, formula LIFO poate prezenta probleme serioase în

procesul de aplicare, de exemplu atunci când sunt introduse materiale noi pentru înlocuirea

altor materiale din produs, sau când au loc lichidări de stoc substanţiale ca rezultat al vânzării

unei sucursale sau filiale. Datorita complexităţii metodei LIFO nu este fezabil, în general, să

se efectueze calculele pe perioade interimare în decursul unui an de raportare financiară al

întreprinderii. Situaţiile financiare pentru astfel de perioade interimare au la baza, de regulă,

estimări pentru determinarea valorii stocurilor prin metoda LIFO.

Valoarea realizabilă netă Reducerea valorilor contabile la valoarea realizabilă netă

poate fi necesară datorită scăderii preţurilor de vânzare, sau datorită creşterii costurilor de

finalizare sau costurilor directe de vânzare. În plus, este posibil ca unele produse să se fi

deteriorat sau altele să fi fost deţinute în cantităţi ce nu se preconizează a fi vândute într-o

perioadă de timp rezonabilă. În aceste condiţii, valoarea contabilă a stocurilor trebuie scăzută

sub nivelul costului la valoarea ce se preconizează a fi recuperată din vânzarea acestora.

Scăderea valorii contabile ia în considerare costurile estimate de finalizare şi vânzare, dar nu

trebuie să includă un profit brut aferent acestor costuri. Scăderea valorilor contabile la

valoarea realizabilă netă trebuie determinată element cu element, cu excepţia cazurilor în care

realitatea nu permite evaluarea fiecărui element, iar elementele stocului sunt similare sau

complementare. Elementele sunt similare sau complementare atunci când provin din aceeaşi

linie de produs, au scopuri sau utilizări finale similare şi sunt produse şi vândute pe piaţă în

aceeaşi zonă geografică. Aceasta pare să prezinte un standard mult mai strict pentru gruparea

stocurilor decât cel aplicat în unele ţări unde gruparea stocului din acest punct de vedere

reprezintă o practică uzuală.

Valoarea realizabilă netă trebuie determinată având la bază condiţiile existente la data

încheierii bilanţului. Aceasta evaluare, totuşi, necesită exercitarea raţionamentului

profesional. Prin urmare, trebuie avute în vedere toate informaţiile disponibile, inclusiv

modificările ulterioare ale preţurilor de vânzare sau costurilor. De exemplu, o creştere

ulterioară a preţului va demonstra probabil că o scădere a preţului ce a avut loc anterior datei

bilanţului a fost temporară şi că nu este necesară nici o reducere a valorii contabile a stocului

(sau este necesară o reducere mai mică). O scădere ulterioară a preţului poate indica o

problemă ce a existat la data bilanţului, cum ar fi o reducere a preţului de vânzare al unui

produs competitiv. În consecinţă, modificările ulterioare în preţurile de vânzare sau costuri

trebuie analizate pentru a se determina dacă acestea reprezintă punctul culminant al unor

condiţii prezente la data bilanţului sau pot fi atribuite unor anumite evenimente ce apar în

perioadele ulterioare. În mod evident, cu cât momentul apariţiei acestor modificări este mai

îndepartat de data bilanţului cu atât este mai puţin probabil să fie atribuite unui anumit

eveniment ulterior.

IAS 2 paragraful 30 solicită că o reducere a valorii contabile la valoarea realizabilă

netă luată într-o perioadă anterioară să fie stornată atunci când condiţiile ce au constituit

motivul reducerii valorii contabile au încetat să existe. În cazul mărfurilor sau altor produse

finite, ori servicii ce sunt subiect al unor frecvente fluctuaţii de piaţă, această practică ar putea

avea ca rezultat oscilaţii dramatice ale rezultatelor activităţii de exploatare numai din

câştigurile şi pierderile nerealizate. IAS 2 paragrafele 34(d) si (e) solicită prezentarea de

informaţii privind reducerile valorii contabile semnificative ce au fost stornate în perioada de

exerciţiu şi condiţiile aferente acestora.

Prezentarea informaţiilor. Solicitarea din IAS 2 paragraful 34(c) de a evidenţia separat

informaţiile privind valoarea de înregistrare a stocului ce a fost redusă la valoarea realizabilă

netă nu reprezintă o cerinţă uzuală în ceea ce priveşte prezentarea informaţiilor. Totusi,

Consiliul de Administratie al IASC consideră că este important pentru valoarea prognozată a

situaţiilor financiare ca utilizatorii să cunoască valoarea stocurilor unei întreprinderi, a caror

valoare contabilă a fost redusă.

Prezentarea informaţiilor solicitată prin IAS 2 paragraful 36 este utilă în efectuarea

comparaţiilor datorită caracterului special al metodei LIFO. Totuşi, aceasta necesită

calcularea valorii stocului la data bilanţului utilizând fie metoda mediei ponderate, metoda

FIFO sau metoda costurilor curente. Din punct de vedere practic, informaţiile necesare pentru

aceasta calculaţie sunt de regulă disponibile, iar în cele mai multe din cazuri, diferenţele între

aceste trei metode sunt nesenmificative.

Formatele alternative permise pentru prezentarea informaţiilor referitoare la costurile

aferente veniturilor raportate pentru perioada de exerciţiu sunt consecvente cu diverse

formate ale contului de profit şi pierderi, ce sunt permise în multe ţări şi aprobate de

Comunitatea Europeană.

IAS 2 paragraful 34(b) solicită prezentarea informaţiilor privind valoarea de

înregistrare a stocurilor, clasificate într-o manieră corespunzătoare tipului de întreprindere.

Cele mai uzuale clasificări sunt aprovizionările, materii prime, producţia în curs de execuţie

şi producţia finită. Totuşi, aceste clasificări nu sunt potrivite pentru toate întreprinderile şi

trebuie utilizate numai în mod corespunzător. Odata facută alegerea, clasificarea trebuie

aplicată în mod consecvent.

http://www.tocilar.ro/

diploma - www.tocilar.ro

Documents