din ungaria — la talmaza - agvps.roagvps.ro/docs/vpm_iulie_2016.pdf · dr., prof. în biologie...

Din Ungaria — la Talmaza

ISSN

977

1857

4505

08

Revistă lunaRă de infoRmaRe nr. 7 (73) ◆ iulie 2016

Vânătorul şi Pescarul Moldovei

Ministerul MediuluiInstitutul de Zoologie al AŞM

Societatea Vânătorilorşi Pescarilor din Republica Moldova

ISSN 9771857450508

Vânătorul şi Pescarul Moldoveirevistă lunară de informare

Serie nouă în limba română

Adresa: MD-2005, mun. Chişinăustr. Şipotelor 2, et. 3

tel./fax: /373 22/ 24 20 27e-mail: [email protected]

Index: 32876

ConsiliUl De reDaCţie

Oleg CIOCOI, preşedintele Consiliului Republican al SVPM

Andrei MUNTEANU, dr., prof. în biologie

Anatol SAVIN, doctor conferenţiarDumitru GALUPA, dr. în economie,

director ICASAlexei PALANCEAN, dr. în biologie

eChipa reDaCţiei

Ionel CĂPIŢĂ, redactor-şefConstantin BÂRCĂ, redactor-şef adjunct

Igor GROSU, secretar responsabilVeronica VLĂDESCU,

redactorValeriu BUSUIOC, redactor-traducător

Alexandru BOSTAN, designer

Manuscrisele expediate pe adresa redacţiei nu se înapoiază autorilor.

De conţinutul materialelor sunt responsa-bili autorii. Ele nu reflectă în mod obliga-

toriu opinia, poziţia redacţiei.Retipărirea oricărui material este permisă

doar cu acordul redacţiei.

Continuă abonarea la revista VPMIndex: PM32876

Costul unui exemplar – 12,5 lei

CroniCa evenimentelor

s u m a R2 File de istorie

3 Ţintaş bun — vânător iscusit

4 Triumf pentru chişinăuieni

5 Vânătorului începător — cunoştinţe temeinice

6 Din Ungaria — la Talmaza

8 Pneumatica

9 Sfaturi utile pentru cei care îşi procură arma

10 Testarea pe teren a câinilor de vânătoare

11 De la ţăpuşar şi furcar — la trofeu extraordinar

12 Cioara grivă şi păsările acvatice

13 Respectă obiceiurile de după focul de armă

14 Vânătoarea în Bulgaria

15 Natura ne tratează

16 Cum vom păstra carnea vânatului

17 Vânătoare şi poezie

18 Babuşca pontică din Nistru

19 Semne care prevestesc succesul sau insuccesul pescuitului

20 Vulpea lui Bâzu

21 Niciodată să n-ai

încredere în greieri!

22 Na-ţi-o bună, vânătoare!

23 Înveşnicite prin obiectiv

24 Curiozităţi

S-a menţionat faptul că majoritatea măsurilor au fost îndeplinite. Pentru a asigura condiţii favorabile habitatului animalelor sălbatice, au fost distribuite 22 tone de reziduuri cerealiere, 300 kg de ră-dăcinoase, 700 kg de frunziş, circa 3 tone de lucernă. Au fost construite peste 300 de cuiburi artificiale pentru păsările acvati-ce. În acelaşi timp, au fost instalate 374 de complexe de hrănitori. În lunile ianuarie şi februarie au fost dobândite aproximativ 4 mii de vulpi, peste 3 mii de câini hoinari. În martie—aprilie au fost plantate remize furajere pe o suprafaţă de 54 de hectare. De asemenea, au fost renovate sau con-struite 828 de sărării, în care, în perioada de gestiune, au fost distribuite 1267 kg de drob de sare. Totodată, cu forţele vânători-lor şi cu participarea colaboratorilor poli-ţiei au fost efectuate 535 de razii în vederea protecţiei terenurilor de vânătoare.

Rezultatele evidenţei de primăvară demonstrează că desfăşurarea complexu-lui de activităţi biotehnice, de rând cu con-diţiile climaterice favorabile, a asigurat o rată sporită de supravieţuire a animalelor sălbatice, a creat condiţii benefice pentru reproducerea lor, fapt ce permite sporirea numerică a vânatului care nu va fi sub ni-velul anului trecut. Membrii Consiliului însă şi-au exprimat regretul în legătură cu

refuzul Ministerului Mediului de a emite avizul în vederea desfăşurării activităţilor de reglementare a componenţei numerice a animalelor de pradă dăunătoare în lo-curile de eliberare a fazanilor, fapt ciudat şi lipsit de logică. Desfăşurarea acestor măsuri este condiţionată de necesitatea creării unor condiţii favorabile pentru adaptarea puietului de fazan în natură şi reducerea riscului din partea răpitorilor şi a ciorilor grive.

În perioada respectivă, consolidarea bazei tehnico-materiale a Societăţii a continuat. În luna aprilie curent, bună-oară, la Taraclia, a fost achiziţionată o încăpere pentru oficiul ST, la un preţ de 125 mii de lei; a fost efectuată reparaţia curentă a automobilelor înregistrate în cadrul ST contra sumei de 78 mii de lei. Totodată, au fost achiziționate materiale în valoare de 12 mii de lei pentru amena-jarea volierelor de întreţinere provizorie a fazanului, iar pentru asigurarea nutriţiei cu componente necesare Direcţia SVPM a achiziţionat premix în valoare de 24 mii de lei.

În primăvara acestui an, aproape în toate subdiviziunile teritoriale s-au des-făşurat competiţii de tir vânătoresc cu participarea colectivelor primare. A fost relevant nivelul sporit de pregătire, fapt

În interesul conlucrării

la 23 iunie a avut loc şedinţa consiliului Republican al societăţii vânătoRi-loR şi pescaRiloR din moldova, în cadRul căReia s-a făcut bilanţul Reali-zăRiloR diRecţiei svpm în pRima jumătate a anului cuRent, s-au aboRdat mai multe chestiuni legate de îndepliniRea planului de activităţi în anul 2016, inclusiv pRegătiRea pentRu pRimiRea fazanului.

/ Nr. 7 • 2016 / Vânătorul şi Pescarul Moldovei | 1

confirmat şi de rezultatele înalte la compe-tiţiile regionale şi la finala naţională.

Al doilea Festival al umorului vână-toresc a devenit un eveniment remarcabil în viaţa culturală a organizaţiei, reunind participanţi din peste 20 de subdiviziuni. Festivalul a constituit un bun prilej de descoperire a noi şi noi talente artistice în rândul membrilor Societăţii.

Consiliul a apreciat la justă valoare şi activitatea chinologică. Expoziţia de ex-terior, testările pe câmp şi competiţiile au oferit oportunităţi de participare multor proprietari de câini şi au identificat cei mai buni reprezentanţi ai raselor. Fără îndoia-lă, aceste activităţi stimulează vânătorii în tendinţa de a spori nivelul de pregătire al câinilor, aceasta influenţând pozitiv rezul-tatele vânătorii.

Examinând în dezbatere raportul Di-recţiei SVPM, membrii Consiliului au îna-intat unele sugestii în vederea îmbunătăţi-rii rezultatelor muncii, au apreciat pozitiv activitatea Direcţiei în prima jumătate a anului 2016.

O latură importantă a discuţiilor din cadrul Consiliului a constituit-o pregăti-rea subdiviziunilor teritoriale pentru găz-duirea fazanului. Managerul principal al SVPM a menţionat că în luna mai a fost organizat un seminar cu managerii ST pe tema alegerii locurilor de habitat pentru fazan şi metodologia adaptării acestuia, lansarea lui pe terenurile de vânătoare, că, împreună cu reprezentanţii Institutului de Zoologie al Academiei de Științe a Moldo-vei, au fost controlate locurile precedente şi, în corespundere cu rigorile existente, s-au stabilit altele noi şi că până la 15 iunie lacunele identificate în timpul verificării au fost remediate. Astfel, membrii Con-siliului au avut sarcina să aprobe graficul recepţionării fazanului.

În aceeaşi şedinţă, Consiliul Republi-can a pus în discuţie o serie de alte pro-bleme:

alegerea Comisiei republicane pentru examinarea candidaţilor în membri ai SVPM, cu includerea în componen-

ţa ei atât a reprezentanţilor Societăţii, cât şi a experţilor de la Academia de Știinţe a Moldovei, Ministerul Aface-rilor Interne. E regretabil faptul că Mi-nisterul Mediului a refuzat să se impli-ce în activitatea acestei Comisii;

taxa pentru fişa de repartizare la vâ-nătoarea de prepeliţe. Participanţii au sprijinit propunerea Direcţiei SVPM de a o menţine la nivelul anului tre-cut: 20 de lei — permis unic, 200 de lei — permis sezonier pentru propri-etarii de câini şi 250 de lei — pentru persoanele care participă la vânătoare fără câine;

a fost luată decizia de a edita o serie de broşuri cu genericul „În ajutorul vânătorului“, care vor conţine mate-riale despre normele de desfăşurare

a vânătorii, măsurile de securitate la mânuirea armei, biologia animalelor, recomandări practice privind gestio-narea gospodăriei cinegetice, materia-le despre chinologie, obiceiurile şi tra-diţiile vânătoreşti ş. a. Aceste publicaţii

vor permite vânătorului să găsească răspuns la multe întrebări ce ţin de vâ-nătoare, şi nu numai.Consiliul a susţinut propunerea Di-

recţiei SVPM de a desfăşura în luna sep-tembrie curent reuniunea republicană, dedicată Zilei Sf. Eustaţiu — protectorul vânătorilor, în cadrul căreia va fi inau-gurată Expoziţia internaţională de tro-fee vânătoreşti, cu participarea colegilor din România, Ucraina, Belarus şi orga-nizarea festivalului bucătăriei vânăto-reşti „Ceaunul şi grătarul“, sărbătoarea umorului vânătoreasc, cu participarea laureaţilor din anul curent. Astfel de re-uniuni trebuie să devină o carte de vizită în viaţa culturală a membrilor şi priete-nilor SVPM.

VPM

Iulie Pregătirea şi amenajarea locurilor pentru lansarea fazanului pe te-

renurile de vânătoare. Confecţionarea volierelor pentru întreţinerea adăugătoare a puie-

tului de fazan. Amenajarea platourilor de nutriţie suplimentară, a şoproanelor,

scăldătorilor, prundişurilor. Reglementarea componenţei numerice a prădătorilor dăunători

(vulpilor, câinilor hoinari, coţofenelor şi ciorilor grive). Amenajarea şi renovarea locurilor de adăpare pentru animalele de

interes cinegetic. Achiziţionarea drobului de sare şi repartizarea acestuia în sărării. Colectarea nutreţurilor pentru nutriţia suplimentară a animalelor

de interes cinegetic pe timp de iarnă.

Este realizat controlul asupra modului de desfăşurare a lucrărilor agricole pentru a preveni pieirea animalelor sălbatice în perioada verii (strângerea recoltei, cositul, administrarea îngrăşămintelor chi-mice, utilizarea tehnicii agricole dotate cu sperietoare menite să prevină pieirea şi traumatizarea animalelor sălbatice, incendierea stratului de iarbă şi a miriştii). Sunt desfăşurate acţiuni de informare a populaţiei privind necesitatea respectării tehnologiilor în timpul efectuării lucrărilor agricole.

Colectarea şi depozitarea reziduurilor de grâne – goz şi tărâţe, ne-cesare pentru nutriţia suplimentară a aripatelor în perioada rece a anului.

Finalizarea campaniei de achiziţionare a măturilor pentru vânat, prelucrarea cu soluţie salină şi păstrarea lor în depozite.

CaleNdarul luCrărilor biotehNiCe

2 | Vânătorul şi Pescarul Moldovei / Nr. 7 • 2016 /

Tirul este una dintre cele mai vechi probe sportive, care îşi are începuturile de la com-petiţiile de tragere cu arcul şi cu arbaleta. Începând cu mij-locul secolului al XIV-lea, când a apărut arma de foc, au pornit

şi competiţiile de tragere din armă cu ţeava lisă, iar ulterior şi din cea cu ţeava ghintuită.

În Elveţia, de exemplu, pri-mele întreceri la tir au început să se desfăşoare în anul 1452. Din acele timpuri au devenit tradiţionale sărbătorile naţi-onale la tir, care au perpetuat în campionate anuale de tir cu toate tipurile de arme. În anul 1640, în Elveţia (Lucerna), a fost fondată Societatea de tir cu arme de foc şi archebuze. Anul 1897 e marcat prin faptul că la Paris a avut loc primul Campi-onat Mondial de tir, iar la cea de-a doua ediţie a Jocurilor Olimpice moderne, desfăşurată în 1900, de asemenea la Paris,

este prezentată şi disciplina Tir. De remarcat că tirul sportiv a fost prezent la toate Jocuri-le Olimpice, excepţie făcând Olimpiada din Saint Louis — 1904 şi Amsterdam — 1928.

În iunie 1906, în Italia, în

timpul unei competiţii de tir, la care au participat şase echipe naţionale, apare conceptul de federaţie internaţională de tir sportiv. La Basel, Elveţia (1907), s-a desfăşurat un concurs inter-naţional de tir, la care au parti-cipat opt ţări: Austria, Franţa, Belgia, Grecia, Italia, Olanda, Elveţia şi Argentina. Tot aici au fost puse şi bazele Uniunii Internaţionale a Federaţiilor şi Asociaţiilor Naţionale de Tir, discuţia desfăşurându-se la Clubul „Casa Trăgătorului“ din Lucerna, unde a fost ales şi pre-şedintele acestui for.

Uniunea Internaţională a Federaţiilor şi Asociaţiilor Na-ţionale de Tir s-a desfiinţat în

1915, cauza fiind primul război mondial, iar în 1921 a fost reîn-fiinţată sub denumirea de Uniu-nea Internaţională de Tir (UIT).

În 1965 a fost fondată Con-federaţia Europeană de Tir.

Pe 15 iulie 1998, UIT şi-a schimbat numele în Federaţia Internaţională de Tir Sportiv (ISSF), fiind recunoscută de

Comitetul Olimpic Internaţi-onal ca singurul departament — corp ce controlează activita-tea internaţională de tir sportiv mondial la toate nivelurile de competiţii.

În Republica Moldova competiţiile la tir sportiv îşi au începutul din anul 1948, la iniţiativa Maeştrilor în sport

B. Diacenco şi D. Donnic. Au fost organizate secţii de tir în oraşele Tiraspol, Bălţi, Cahul, Căuşeni, Hânceşti, Ocniţa, Donduşeni. La poligoanele de tir sportiv au acumulat cunoş-tinţe teoretice şi tehnici prac-tice mulţi membri ai Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova. În arhiva redacţiei

s-a păstrat şi o imagine foto-grafică, datată cu anul 1973, a echipei trăgătorilor din Iaşi, participanţi la competiţiile de tir sportiv, organizate în Chi-şinău. Ulterior, iniţiativa desfă-şurării unor asemenea întreceri a preluat-o conducerea SVPM pe terenurile construite de membrii săi.

Tirul sporTiv

preliminarii

Sorocenii, din veacuri, s-au deprins a mânui archebuze şi ar-curi. Poate de aceea că se aflau la margine de ţară şi trebuiau să fie tari în faţa duşmanilor. Oricum, în genele lor a rămas deprinde-rea sigură de a chiti, ochi şi lovi în ţintă.

Pe 29 mai 2016, 15 echipe de vânători din partea locului au concurat pentru obţinerea Cupei transmisibile la tir sportiv. Pe primul loc s-a situat colectivul din or. Soroca (30 puncte), condu-cător — Veaceslav Donos; pe locul II — alt colectiv din or. Soroca (21 puncte), conducător — Vitalie Cornei; pe locul III — colecti-vul din Schineni (17 puncte), conducător — Valentin Guţu.

La întrecerile individuale i-au eclipsat pe toţi Veaceslav Do-nos (locul I — 12 puncte din 15), Boris Usatîi (locul II — 10 puncte) şi Adrian Rotari (locul III — 10 puncte).

File de istorie

Azi, cu alte archebuze…


Competiţiile de tir sportiv printre ortacii din subdiviziunea terito-rială Cantemir (manager — Nicolae Gandrabur) au prilejuit clipe de mul-tă satisfacţie. După cum avea să ne spună Victor Ciobanu, preşedintele Consiliului ST Cantemir a SVPM, la acest turneu, deja tradiţional, au parti-cipat 11 colective primare de vânători.

În fruntea clasamen-tului general s–au situat vânătorii din oraşul Can-temir (preşedintele colec-tivului — Sergiu Chirijiu), cei din satele Porumbeşti

(Leonid Leu) şi Ţiganca (Valeriu Pârlicas), care au acumulat cel mai mare nu-măr de puncte. Învingători în clasamentul individual, unde situaţia a fost mai tensionată, au devenit iscu-siţii ţintaşi Petru Bacalov din Cantemir şi Nicolae Șişianu din Porumbeşti, care au ocupat locurile I şi, respectiv, II. După lun-gi dezbateri, prin tragere la sorţi (!) juriul a acordat locul III vânătorului Vasile Bădănău din Porumbeşti, dat fiind că tocmai trei co-legi de–ai săi — Vasile Dan (Stoianovca), Ion Șendrea (Câietu) şi Leonid Leu (Po-

rumbeşti) — acumulaseră acelaşi număr de puncte. A fost menţionată evoluarea reuşită a vânătorilor Nico-lae Malachi din Ţiganca, Vasile Lungu din Cociulia, Artur Raicu din Cante-mir ş.a. Fiecare participant a fost premiat cu câte 15 cartuşe, cu tot atâtea pale-te, ca o motivaţie de a rata cât mai puţin la alte com-petiţii similare. Iar laurea-ţii Petru Bacalov, Nicolae Șişianu şi Vasile Bădănău vor reprezenta Societatea Teritorială la turneul zonal, care urmează să fie desfă-şurat la Cahul.

ioN doMeNCo

Rezultate îmbucură-toare

Pentru a se întrece la tir sportiv, ortacii mei din ST Glodeni au ieşit cu puştile de vânătoare departe de urbe. Și nu pentru a vâna, nici nu era deschis sezonul, ci s-au deplasat la poligonul de la Bălţi să-şi demonstreze măiestria. Rezultatele lor ne-au bucurat mult. Ia-

tă-le: locul I — colectivul vânătorilor din Glodeni (35 puncte), locul II — co-lectivul din Bălţi (30 puncte), locul III — colectivul din Drochia (24 puncte). S-au evidenţiat individual: Alexandru Malai (locul I — 18 puncte), Alexan-dru Onişcenco (locul II — 18 puncte), Andrei Bodean (locul III — 17 punc-te).

Iscusiţii ţintaşi din Glodeni n-au cules flori pe poligonul de la Bălţi — numai aplauze!

ValeNtiN leViţki, managerul ST Glodeni a SVPM

Timpul însorit nu i-a orbit pe vânătorii drochieni, care s-au avântat în duminica de 22 mai în competiţia de tir sportiv. Evident, fiecare dintre participanţi a dorit să-şi arate măiestria, precizia împuşcăturilor şi calitatea de vânător adevărat. Foarte impresionantă s-a dovedit a fi concurenţa între echipe. S-au evidenţiat: colectivul nr. 3 al vânătorilor din Sofia (locul I), colectivul nr. 2 din Șuri (locul II), şi cel din Ţarigrad (locul III). Ţinta-şii au concurat şi în mod individual. Iată şi rezultatele : locul I — Hariton Murzac, locul II — Adrian Moroşan, locul III — Artur Cojocari.

Ţintaş bun — vânător iscusit

La Drochia ţintesc bine


Tragerile erau organizate pe două terenuri: primul — la proba „Cerc“, al doilea — la

proba „Sporting“. Arbitrul principal a fost Serghei Caza-cenco, iar pe terenurile de tir

el îi avea asistenţi pe Denis Re-zan, Mihail Șcerbliuc şi Boris Bescaravainîi.

Arborarea drapelului Soci-etăţii de către echipa din Chi-şinău, învingătoare la compe-tiţiile trecute, s-a produs sub acordurile Imnului SVPM.

Mai apoi, după indicaţiile ne-cesare şi obligatorii ale arbi-trului principal, Serghei Ca-

zacenco, participanţii au luat armele şi şi-au ocupat locurile de trageri.

S-a încins o luptă aprigă pe ambele terenuri. Cu toate că mulţi dintre cei prezenţi le dădeau prioritate ţintaşilor din Chişinău, unii se uitau cu spe-ranţă la echipele din Bălţi, Ia-loveni, Basarabeasca, Glodeni, care aveau şi ele ţintaşi buni.

La un moment dat, chi-şinăuienii s-au distanţat de concurenţi, datorită măiestri-

ei tuturor membrilor echipei. S-a evidenţiat îndeosebi An-drei Maliutin, care a luat 25 de puncte din 25. Au concurat serios echipele din Glodeni şi Bălţi. Și, interesant lucru, dacă la întrecerile zonale de la Bălţi echipa din Glodeni a fost mai rezultativă, la Chişinău — in-vers: cei din Bălţi i-au între-cut cu punctajul 71 contra 70. Cu un singur punct mai mult,

Tirul sporTiv

Triumf pentru chişinăuieniŞirul CoMPetiţiilor raioNale Şi zoNale de tir sPortiV, orgaNizate de soCietatea VâNătorilor Şi PesCarilor diN MoldoVa, a CulMiNat la CeNtrul de iNstruire CiNegetiCă diN ChiŞiNău Cu fiNala rePubliCaNă, la Care au PartiCiPat 11 eChiPe de ţiNtaŞi, îNViNgătoare îN CoMPetiţiile aNterioare. este Vorba desPre rePrezeNtaNtele soCietăţilor teritoriale ChiŞiNău, bălţi, ialoVeNi, dubăsari, Cahul, leoVa, glodeNi, hâNCeŞti, basarabeasCa, ŞtefaN Vodă, CăuŞeNi. fiNala diN aNul aCesta era aŞtePtată Cu Nerăbdare de Către VâNători, Mai ales Că, diN aNuMite Cauze obieCtiVe, ea N-a aVut loC doi aNi la râNd. Şi era de aŞtePtat Ca PartiCiPaNţii la CoMPetiţii să ViNă Mai biNe Pregătiţi Şi orieNtaţi serios sPre Marea ViCtorie.

dar… decisiv!Aşadar, pe primul loc s-a

situat echipa din Chişinău, în componenţa: Denis Rezan, Ro-man Iarîna, Andrei Maliutin şi Dumitru Tabanschi, cu 87 de puncte, pe locurile II şi, re-spectiv, III, echipele din Bălţi şi Glodeni cu 71 şi 70 de puncte.

În general, toţi participan-ţii au demonstrat că sunt buni ţintaşi. E de la sine înţeles că perfecţionarea tehnicilor de mânuire a armelor trebuie să fie o preocupare constantă în rândul vânătorilor. Acest lucru trebuie conştientizat de toţi: de la conducătorii subdiviziunilor teritoriale până la vânătorii de rând din colectivele primare. În această ordine de idei, ne-am adresat dlui Oleg Ciocoi, preşedintele Consiliului Repu-blican al SVPM, cu rugămintea de a veni cu comentarii referi-toare la modul de desfăşurare şi la rezultatele competiţiei finale: Victoria echipei din Chi-şinău era previzibilă, deoarece nivelul de pregătire a multor vânători e foarte înalt. Faţă de anii 2003—2004 e ca dintre cer şi pământ. Pe atunci noi tre-buia să tragem în 15 ţinte, iar învingător era unul care aco-perea 10—11 dintre ele. Acum, dacă observaţi, vânătorii acu-mulează 23, 24, ba chiar şi 25 de puncte din 25. E un rezultat foarte bun, ce denotă o pregăti-re temeinică.


În primul rând, aş sugera vânătorului în-cepător să studieze bine prima armă care i se potriveşte şi poate să–i

devină „favorită“. Achi-ziţionarea armei este un moment plin de res-ponsabilitate. Dacă vii la magazin nepregătit şi procuri arma pe care o vezi în vitrină, poţi să dai greş. De aceea trebu-ie să studiezi mai multe modele şi mai mulţi producători, în speci-al acum, când vitrinele sunt mai încărcate şi alegerea este mare.

Aş mai recomanda începătorului să pro-cure arma cu două ţevi lise juxtapuse. Este o armă clasică, cu mult mai uşor de manevrat şi mai precisă, dacă nu uităm de focarul armei, care riscă să ne lovească în faţă. E bună şi arma cu ţevile suprapuse, dar aici e este un mic secret,

care se descoperă cu mult mai târziu. Pentru alegere, la dispoziţia începătorului mai sunt şi armele semiautoma-

te, cu 5–6 cartuşe. Unii consideră că cu ele pu-tem obţine rezultate pozitive mai greu, de-oarece cheltuielile pen-tru vânătoare sunt mai mari.

În al doilea rând, o mare însemnătate au şi muniţiile, căci nu toate cartuşele sunt la fel. La acest compartiment ar trebui de studiat produ-cătorul, dar şi practicile vânătorilor experimen-taţi. Deloc nu e amu-zant când alicele cad la cinci metri de vânător. O spun din experien-ţă: cartuşele încărcate de vânător sunt cele mai precise. E foarte important de studiat şi metodica încărcării car-tuşelor în mod manual. Deci, dacă ai arma pe

măsura corectă şi cartu-şul corespunzător, suc-cesul nu te va ocoli.

În al treilea rând, să nu uităm de încălţă-

minte! Mergând la vâ-nătoare, ai de parcurs o distanţă mare, prin lo-curi incomode, de aceea încălţămintea trebuie să corespundă cerinţelor vânătorii. Bineînţeles, vânătorul trebuie să aibă mai multe perechi de încălţăminte, pentru orice tip de vânătoare: păsări acvatice, iepure, mistreţ etc.

O însemnătate aparte o are şi îmbră-cămintea. Dacă procuri îmbrăcăminte pestriţă, caraghioasă, succesul te ocoleşte. Nu este neapă-rat necesar ca îmbrăcă-mintea să fie frumoasă, important e să fie co-modă, să corespundă mărimii, să fie liberă pe corp, să ofere mobilita-te. O importanţă destul

de mare o are şi stofa din care este confecţio-nată haina de vânătoa-re: să nu foşnească şi să respire.

Pregătindu–te de o partidă de vânătoare, trebuie să iei în cal-cul relieful, condiţiile meteo şi să te echipezi corespunzător. Sunt cazuri între cazuri, dar trebuie să te descurci bine, să nu uiţi nicicând că eşti cu arma în mână. Apropo, cineva pune cartuşele în buzuna-re… Mergând, trebuie să încarce arma cu ur-mătorul cartuş, dar des-coperă că buzunarul… e gol, e găurit. Totuşi, cel mai comod şi corect este să te foloseşti de cartuşieră: ştii ce ai pus în dreapta, ce se află în stânga şi nu te paşte niciun pericol. Cu cât e mai comod atârnată, cu atât mai rapid găseşti cartuşul potrivit.

E de la sine înţeles că vânătorul începător este obligat să studieze bine partea teoretică. Cunoscând statutul SVPM, deja ai făcut un pas necesar în vânătoa-re, dar dacă ai luat cu-noştinţă de regulamen-tul vânătorii, alte legi şi acte normative ce ţin de vânătoare, să ştii că ai să comiţi şi mai puţine greşeli.

Pornind de la expe-rienţa mea de vânător, mi–am propus să abor-dez subiectul axat pe te-oria şi practica vânăto-

rii. Imboldul? Am avut parte de cazuri ce m–au uimit: la vânătoare participă şi dintre acei ortaci care habar nu au ce–i aceasta. Mă refer nu doar la unii vânători începători… Am văzut cum chiar conducătorul vânătorii, care a efectuat instruirea celorlalţi or-taci, nu pricepe, practic, cum să se comporte la vânătoare. Cei instruiţi, pregătiţi, care posedă cunoştinţe în domeniu se evidenţiază în sensul cel bun, când apar anu-mite neînţelegeri, când cineva face sugestii şi propuneri din altă ope-ră decât vânătoarea… Când vezi că în echipă sunt vânători diletanţi, te ia frica şi te întrebi: să mergi alături de ei sau nu? În special trăieşti această îngrijorare la vânătoarea de mistreţ, la care participă demni-tari sus–puşi (ei nu prea recunosc vânătoarea la alte specii, cum că nu–i de nivelul lor). Și se în-tâmplă ceea ce se întâm-plă…

De aceea, cred că examenul de atestare a cunoştinţelor în dome-niul cinegetic trebuie să fie unul obligatoriu şi riguros, pentru toţi membrii Societăţii Vâ-nătorilor şi Pescarilor din Moldova.

boris PleşCa,membru de

onoare al SVPM

puncT pe i

Vânătorului începător — cunoştinţe temeinice

Dacă iubeşti natura, eşti romantic, vino în rândul vânătorilor! Nu vei regreta! Dar mai trebuie să conştientizezi că pasiunea de vânător include şi o mare responsabilitate.


Din Ungaria — la TalmazareporTaj

Fazanul (Phasianus colchicus), pasărea regeas-că, ornată în culori strălucitoare, întotdeauna s-a bucurat de un deosebit interes cinegetic. Acum câteva secole a fost adusă pentru popu-lare în Europa, ajungând astfel şi pe pământu-rile noastre.

Responsabilii de primirea lor umblau agitaţi: cum vor suporta păsările drumul lung, de aproape 2000 de kilometri, din Ungaria în Republica Moldova, cu atât mai mult că meteorologii anunţau timp ploios, fapt ce putea aduce prejudicii serioase puterii de re-zistenţă a păsărilor la aclimatizare.

…Cu puţin timp înainte, la Chişinău a avut loc un seminar cu participarea cinegeticienilor din subdiviziunile teritoriale ale SVPM, la care s-a discutat despre popularea cu fazan a terenu-rilor de vânătoare. Dl dr. prof. Andrei Munteanu, colaborator al Institutului de Zoologie al AȘM, le-a vorbit celor prezenţi despre originea şi biologia acestei păsări, care s-a răspândit în diferite colţuri ale lumii din vechea Colhidă.

O atenţie deosebită a fost acordată creării condiţiilor necesare pentru adaptarea cu succes a fazanului în habitatul autohton, şi anume: construcţia volierelor în locurile cele mai potrivite, con-form metodelor stabilite, având şi apă curgătoare alături; voliere-le nu trebuie să fie inundabile, în caz de ploi; în interiorul lor e de dorit să fie tufari, pentru umbră, iar în afara volierelor — multă vegetaţie cu insecte, hrană, apă, cenuşă, nisip; combaterea pre-ventivă a răpitorilor. În concluzie, de la ei se cere muncă, muncă şi iar muncă…

O atenţie deosebită i s-a acordat acestei specii la sfârşitul secolului trecut, când ortacii moldoveni au hotărât să populeze terenurile de vânătoare cu fazan.

În ultimii 40 de ani, la iniţiativa conducerii Societăţii Vână-torilor şi Pescarilor din Moldova, cu susţinerea activă a vânăto-rilor, fondurile cinegetice gestionate de SVPM au fost populate cu circa jumătate de milion de fazani, acest vânat bucurându-se de un mare succes. În anul curent, de exemplu, s-a decis ca în terenurile de vânătoare din republică să fie eliberate încă 20 mii de pui de fazan, procuraţi din Ungaria. Prima partidă, în număr de 5940 de exemplare, trebuia să sosească pe data de 15 iunie la Talmaza, unde cândva activa cunoscuta fermă de fazani din republica noastră.


În conformitate cu planul de activitate al SVPM, în anul curent e prevăzută eliberarea a 20 de mii de fazani în toate subdiviziunile teritoriale pe terenurile potrivite pentru popularea acestei specii, amenajate cu hrănitori, scăldători conform standardelor în vigoare.

E salutabilă grija permanentă pentru dezvoltarea acestui vâ-nat, manifestată de membrii SVPM, şi rămânem cu convingerea că la noi fazanul se va simţi ca la el acasă.

Deunăzi, a doua partidă de fazani a sosit cu bine la Chişinău. Ei au fost primiţi pentru distribuirea ulterioară subdiviziunilor teritoriale care au solicitat acest vânat pentru popularea terenu-rilor de vânătoare.

Iată câteva imagini de la acest eveniment.

Aşadar, în a doua jumătate a zilei de 15 iunie, fazanii au sosit la Talmaza. De aici, după 20 de zile de carantină, urmează a fi distribuiţi pe terenurile de vânătoare ale SVPM. Suntem la faţa locului, urmărim cu mare atenţie cum se descarcă păsările, cu câtă grijă, dar şi curiozitate, muncesc oamenii, cu câtă migală specialiştii analizează starea lucrurilor.

— Toţi sunt vii! strigă bucuros Marin Onofrei, unul dintre vânătorii pasionaţi (ST Căuşeni), care a participat la descărcarea fazanilor.

Iar ortacii lui — Iurie Ciobanu (ST Căuşeni), Vladimir Mâ-născurtă (ST Ștefan Vodă), Nicolae Danu (ST Căuşeni) şi alţi or-taci s-au apucat cu sârg de lucru.

— Ho, bre, că nu dau turcii! strigă Vladimir Mânăscurtă, ata-cat de un fazan supărat că i-a obijduit confratele…


— Ce reprezintă o armă pneumatică şi care este desti-naţia ei?

— Arma pneumatică are o destinaţie specială, e o armă de tir şi poate fi utilizată numai în acest scop, la trageri de antre-nament, competiţii sportive, pentru agrement.

Conform prevederilor art. 5 al Legii nr.130 din 08.06.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, aplicarea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune (pneumatice), inclusiv por-tul armelor pneumatice — SE INTERZICE! Se permite doar transportarea acestora de la locul de păstrare către tir, cu respectarea condiţiilor, astfel încât ele să fie ţinute în husă, neîncărcate, fără a solicita de la organul de poliţie permis de transportare.

— Se supun autorizării?— Potrivit legislaţiei în vi-

goare, armele pneumatice nu se supun autorizării (nu necesi-tă permis de procurare, eliberat de organul de poliţie), ele sunt comercializate în magazinele licenţiate, obţinute prin dona-ţie sau moştenire.

Armele pneumatice care au la gura ţevii o putere energetică mai mică de 7,5 J nu se înre-gistrează la poliţie, iar cele cu o putere energetică mai mare de

7,5 J se declară şi se înregistrea-ză la organul de poliţie în raza căruia domiciliază posesorul, în vederea obţinerii certifica-tului de deţinător (permis de armă de tip D). Puterea armei pneumatice este înscrisă în pa-şaportul tehnic al acesteia.

— Cine şi cum poate pro-cura o armă pneumatică?

— Armele pneumatice pot fi procurate liber de persoane-le fizice care au atins vârsta de 18 ani, numai prin interme-diul magazinelor specializate. Cumpărătorul prezintă copia buletinului de identitate şi certificatele medicale privind concluzia medicului narcolog şi psihiatru, pentru a fi identi-ficat şi a face dovada că este să-nătos. Arma procurată trebuie să fie permanent însoţită de paşaportul tehnic, cu menţiu-nea corespunzătoare a maga-zinului unde a fost procurată, precum şi bonul de plată.

— Procurarea unei arme pneumatice poate fi făcută în orice magazin specializat?

— Da, solicitantul poate procura arme pneumatice din orice magazin specializat (ar-murier licenţiat), dar are obli-gaţia să se prezinte, în termen de 10 zile de la data procurării, la organul de poliţie, în raza căruia se află domiciliul, pen-tru a i se elibera certificatul de deţinător.

Eliberarea certificatului de deţinător se efectuează de organul de poliţie competent numai la prezentarea de către solicitant a armei şi a docu-mentului care atestă faptul că procurarea s–a făcut în condi-ţiile legii (paşaportul tehnic al armei), precum şi dovada achi-tării taxei de 200 de lei.

— Dar cu armele obţinu-te prin donaţie sau moştenire cum procedăm?

— Armele pneumatice ob-ţinute prin donaţie sau moş-tenire pot fi declarate pe pro-pria răspundere la organul de poliţie pentru înregistrare, cu eliberarea certificatului de de-ţinător. Arme pneumatice au dreptul să importe doar armu-rierii licenţiaţi, care dispun de magazine specializate.

— În presă se vorbeşte despre un nou proiect de lege privind armele pneumatice. La ce se referă?

— Da, un astfel de proiect de lege există, cuprinde mo-dificarea şi completarea unor acte legislative cu privire la obligaţia ca toate armele pneu-matice să fie luate la evidenţă, iar acelea care nu vor fi înre-gistrate până la 25 octombrie 2018, vor fi depistate şi confis-cate.

— E o condiţie de respec-tat, dar…

— Aşa e, posesorul armei pneumatice are obligaţia să o respecte cu stricteţe, să ia toa-te măsurile necesare pentru păstrarea ei la domiciliu, ast-fel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la ea şi să excludă orice pericol de vătămare corporală accidenta-lă. Vă mai spun că, în perioada ianuarie–mai 2016, poliţia a ridicat forţat 55 de arme pneu-matice, ca urmare a examinării incidentelor, contravenţiilor şi infracţiunilor.

Armele pneumatice au o destinaţie specială, sunt arme de tir, folosirea cărora în locuri publice este interzisă. Unii po-sesori le utilizează însă contrar destinaţiei şi provoacă inci-dente, comit infracţiuni, acte de huliganism, vătămări cor-porale, braconaj…

— Trag în vrăbii, de la balcon?

— Da, şi nimeresc în oa-meni. Cu toate că armele pne-umatice se atribuie armelor neletale, oricum, pericolul lor este iminent. Cel mai frecvent sunt înregistrate cazuri când cu armele pneumatice se joacă în locuinţe şi, din neatenţie sau din intenţii huliganice, sunt efectuate împuşcături prin geam, proiectilele nimerind în autovehicule, în geamurile ve-cinilor sau în trecători.

Și mai dramatic este atunci când aceste arme sunt folo-site pentru antrenament şi agrement în afara tirurilor, în locuri neamenajate corespun-zător sau neprevăzute pentru aceasta, cum ar fi în parcuri, curţile caselor etc. Anume din aceste considerente armele pneumatice urmează să fie uti-lizate doar la tir.

Acestea nu pot fi lăsate la îndemâna minorilor, fără su-pravegherea părinţilor, dar şi mai periculoasă este practica vicioasă când părinţii le cum-pără copiilor arme pneumati-ce, fără a–i instrui şi a le cultiva responsabilitatea privind utili-zarea lor. De aceea, vă îndem-năm să fiţi prudenţi, pentru a evita cazurile când este pusă în pericol însăşi viaţa omului.

Pentru VPM, CoNstaNtiN bârCă

Pneumaticaarme şi muniţii

„În faţa armei pneumatice“, vorba unui cititor al revistei VPM, au fost puse mai multe întrebări, la care, cu amabilitate şi competenţă, s–a oferit să răspundă dl Ion Lisnic, locotenent–colonel de poliţie.


Armele de vânătoare se împart în trei categorii prin-cipale: cu ţeava lisă, ghintuite şi combinate. În marea lor ma-joritate, vânătorii moldoveni preferă armele cu ţeava lisă (cu alice), care sunt folosite, atât pentru tragere asupra ţin-telor statice, cât şi asupra celor în mişcare sau zbor. Tirul din acest tip de arme este rezulta-tiv la distanţa de 50 de metri, dar nicidecum la cea de 80–100 m, cum consideră unii vâ-nători începători. Desigur, se mai întâmplă să dobori vânat şi la astfel de distanţe, dar pu-tem raporta asemenea reuşite doar la categoria unor fericite întâmplări.

Aşadar, tânărul vânător deja se află în magazinul de arme, unde rămâne profund impresionat de marea varie-tate de modele şi sisteme, dar şi de preţurile foarte diferite la armele expuse spre vânza-re. Oricum, majoritatea celor puşi în faţa alegerii vor prefera armele la care au visat dintot-deauna sau pe care le-au ţinut în mână, sau armele din care a tras pe timpuri tatăl ori bu-nicul vânător. În magazinele noastre sunt expuse puşti cu o ţeavă, arme semiautomate cu o ţeavă şi arme cu două ţevi (cu poziţionare verticală sau ori-zontală). În continuare luăm în consideraţie calibrul armei, dar şi greutatea acesteia.

Armele de calibrul 12 cân-tăresc 3:3,2:3,5 kg, de calibrul 16 — 2,8–3 kg.

Arma de vânătoare aleasă trebuie să corespundă urmă-toarelor cerinţe:

Să nu fie prea grea, deci, greutatea ei trebuie corelată cu fiziologia ţintaşului, şi anume: vânătorul nu trebuie să procu-re o armă de 3,5 kg şi mai grea, dacă el cântăreşte 60–65 de kg. În timpul vânătorii din mers prin arătură, prin tufărişuri, pe terenuri accidentate, vânătorul foarte repede rămâne sleit de puteri, iar însăşi vânătoarea de-vine pentru el un adevărat chin.

Până la urmă, va fi pe punct de a cădea jos frânt de oboseală.

Statura ţintaşului: nu cumpăraţi o armă, dacă în sta-re asamblată ea vă ajunge până la umăr. Pe de altă parte, nu se recomandă de a alege pentru un vânător înalt o armă scurtă. În primul rând, imaginea unor asemenea vânători este lipsită de orice estetică, ba şi ridicolă pe deasupra. În al doilea rând, şi ţintaşul înalt şi cel josuţ vor trage mereu pe alături din ar-

mele alese la întâmplare, fără a mai vorbi de faptul că tirurile imprecise sporesc chinurile vâ-natului rănit.

Arma aleasă trebuie să fie bine echilibrată. Arma asamblată are centrul de gre-utate cam la 55–65 mm de la cutia închizătorului spre mij-locul ţevii. Deci, dacă situăm arma pe un vârf de con, apoi ea nu se va înclina nici spre ţeavă, nici spre patul armei. O aseme-nea puşcă este foarte comodă, manevrabilă, mai cu seamă, în

timpul tirului rapid. Pe de altă parte, dacă arma nu este echi-librată corect, acest neajuns îl pot înlătura armurierii de la atelierul de reparaţie a arme-lor. Mai cu seamă, vânătorii tineri trebuie să evite efectele negative ale dezechilibrului armei. Dacă arma se înclină în direcţia ţevilor, în timpul fo-cului rapid vânătorul va trage permanent mai jos de ţintă, iar dacă patul armei ridică ţevile spre cer, apoi şi alicele trimise din ea vor trece pe deasupra ţintei. Pâlcul de alice va atin-ge în ambele cazuri ţinta doar tangenţial.

Arma trebuie să aibă un pat comod, care corespunde constituţiei ţintaşului şi anu-me: lungimea mâinii îndoite la cot sub un unghi de 90° până la prima falangă a degetului arătător trebuie să fie mai scur-tă cu 1,5–2 cm (se măsoară ţinând cont de faptul că vână-torul este îmbrăcat în cămaşă). Mai departe, curbura tălpii pa-tului trebuie să fie corelată cu lăţimea cutiei toracice.

La alegerea armei trebuie să ţinem cont de toţi factorii, mai ales dacă este vorba des-pre un ţintaş stângaci. Forma patului nu are o importanţă deosebită. Ea poate fi dreaptă, de tip pistol, semipistol, Monte Carlo, cu obrăzar sau fără aces-ta. Ţintaşul va alege forma cea mai comodă pentru el.

La alegerea armei, acor-daţi o atenţie aparte ţevilor. Ele pot fi lipite defectuos, deci, deformate în procesul lipirii, pot avea adâncituri şi proemi-nenţe, alte defecţiuni care vor influenţa negativ bătaia armei.

Nu mai puţin importan-tă pentru un foc sigur şi rapid este funcţionarea trăgaciului. Dacă acesta este prea strâns şi necesită pentru acţionare un efort considerabil, apoi ţinta-şul în cele mai dese cazuri în timpul tragerii va smunci ţe-vile în jos. Și dimpotrivă, dacă trăgaciul se apasă prea uşor, este foarte înaltă probabilitatea producerii unei împuşcături nepregătite, precoce.

Alegerea corectă este o sar-cină grea mai cu seamă pentru novici. Este mai bine să cerem sfatul unui vânător consacrat, unui antrenor sau armurier.

aBc-ul Tânărului vânăTor

Sfaturi utile pentru cei care îşi procură arma

Alegerea armei de vânătoare este o misiune de mare responsabilitate şi foarte importan-tă atât pentru cei care încearcă să devină vânători, cât şi pentru cei care deja au mirosit praful de puşcă. Pentru a face alegerea optimală, trebuie să cunoști caracteristicile tehni-ce ale armei de vânătoare şi particularităţile aplicării ei efective.

VladiMir rojiC

anunțVând armă de vânătoare marca „MP-43E” (nou-nouță), procurată în iulie 2012. Telefon de contact – 068239916.


După participarea la ex-poziţia de exterior, următorul pas în vederea obţinerii pa-şaportului de vânător pentru câine sunt testările pe teren. În corespundere cu planul activităţilor SVPM, la finele lunii iulie — începutul lui au-gust curent, sunt programate testările la păsări acvatice.

Testările pe teren la păsări acvatice sunt desfăşurate pen-tru identificarea şi evaluarea calităţilor înnăscute, dar şi a celor dobândite de câinii de vânătoare în urma antrena-mentelor.

1. Ele au loc nu mai devre-me de trei săptămâni până la începutul vânătorii de vară la

păsări acvatice şi până la închi-derea acesteia.

2. La testări sunt admişi câinii de vânătoare de toate speciile, în afară de ogari.

3. În cadrul testărilor sunt identificate şi evaluate urmă-toarele calităţi vânătoreşti ale câinilor: simţul (mirosul, au-zul, vederea), căutarea, perse-verenţa în lucru, insistenţa la urmărire, aportarea vânatului ucis sau rănit, docilitatea.

3.1. Simţul (mirosul, auzul, vederea) caracterizează capaci-tatea câinelui de a găsi pasărea (vie sau ucisă), utilizând direc-ţia vântului, mirosul urmei şi identificând aspectul exterior al vânatului.

3.2. Căutarea — minuţiozi-tatea şi operativitatea scotocirii terenului în vederea identifică-rii păsării.

3.3. Perseverenţa în lucru — maniera energică şi sigură de căutare a urmei, a vânatului propriu–zis.

3.4. Insistenţa la urmărire reprezintă capacitatea câinelui de a merge pe urma păsării şi a o ajunge, silind–o să iasă pe apă într–un loc deschis sau să–şi ia zborul, precum şi căutarea neobosită a vânatului răpus sau rănit cu aportarea acestuia.

3.5. Aportarea vânatului răpus sau rănit reprezintă abi-litatea câinelui de vânătoare de a aduce rapid şi necondiţionat

vânatul răpus sau rănit din apă, sau din hăţişurile de lângă ape, iar pentru prepelicari şi spani-eli — şi de pe uscat.

3.6. Docilitatea este execu-tarea precisă şi rapidă a sem-nalelor şi comenzilor, necesară pentru o vânătoare de succes la păsări acvatice.

În cadrul testărilor la păsări acvatice, calităţile vânătoreşti ale câinilor sunt punctate con-form următoarei grile:

SIMŢUL (mirosul, auzul, vederea) — 25 de puncte.

CĂUTAREA — 15 puncte.PERSEVERENŢA — 15

puncte.INSISTENŢA LA URMĂ-

RIRE — 10 puncte.

Testarea pe teren a câinilor de vânătoare

chinologie

Numărul maxim de puncte pentru lucrul câinelui

Deficienţe în lucrul câinelui, pentru care este scăzută nota

SIMŢUL (mirosul, auzul, vederea)Câinele urmează să găsească rapid şi precis, cu ajutorul vântului, pasărea vie sau răpusă în raza tirului de armă — 25 puncte.

Câinele nu ţine cont de direcţia vântului — minus 5 puncte.Se află mult timp în căutare, fără a goni vânatul spre ochiuri de apă sau a–l ridica în aer — minus 5 puncte.Nu adulmecă pasărea în procesul scotocirii — minus 4 puncte.

CĂUTAREACâinele trebuie să scotocească rapid şi minuţios terenul în raza tirului de armă, manifestând in-teres diferenţiat faţă de speciile de vânat, fără a pierde contactul cu conducătorul — 15 puncte.

Nu manifestă o atitudine diferenţiată faţă de terenuri — minus 2–4 puncte.Căutarea este haotică — minus 4–5 puncte.Trece de raza tirului de armă — minus 5–7 puncte.Pierde contactul cu conducătorul odată cu ridicarea păsării sub focul de armă — minus 4–6 puncte.Pierde contactul cu conducătorul fără ridicarea ulterioară a păsării — minus 7–8 puncte.

PERSEVERENŢA ÎN LUCRUCâinele trebuie să caute insistent şi necondiţionat urma şi pasărea, fără a ţine cont de prezenţa acesteia pe teren — 15 puncte.

Evită locuri mlăştinoase, mâlite, hăţişurile — minus 4–6 puncte.Iese spre ochiuri de apă, evitând vegetaţia acvatică — minus 6–7 puncte.Intră fără plăcere în ape adânci pentru depăşirea acestora — minus 7–8 puncte.

INSISTENŢA LA URMĂRIREAdulmecând vânatul aripat, câinele îşi schimbă comporta-mentul, manifestă insistenţă la urmărire păsării şi o ridică în aer, la fel, determină cu precizie locul căderii păsării omorâte sau rănite — 10 puncte.

Lipsa manierei de a zburătăci pasărea —minus 1–3 puncte.Zburătăcirea flască, inactivă — minus 3–5puncte.Refuzul de a urmări pasărea — minus 6 puncte.Refuzul de a urmări pasărea căzută în apă— minus 6–7 puncte.

Numărul maxim de puncte pentru lucrul câinelui

Deficienţe în lucrul câinelui, pentru care este scăzută nota

APORTAREA PĂSĂRII DOBORÂTE SAU RĂNITECâinele trebuie să aporteze necondiţionat şi repede pasărea doborâtă sau rănită de pe suprafaţa apei şi hăţişuri, unde aportarea este o condiţie a vânătorii — 25 puncte.

Nu aportează de pe apă de la distanţe mai mari de 50 de metri — minus 4–5 puncte.Aportează doar până la mal — minus 9 puncte.Aportează şi o lasă jos în faţa conducătorului — minus 7 puncte.Cedează vânatul aportat fără mare dorinţă — minus 8 puncte.Aportează pasărea pe malul opus, dar de pe apă — de la distanţe mai mici de 50 de metri — minus 8–9 puncte.La aportare, mototoleşte vânatul — minus 7–8 puncte.Nu aportează de pe apă — minus 20 puncte.Nu aportează de pe uscat — minus 3–4 puncte.Nu aportează şi jumuleşte vânatul — minus 20–25 puncte.

DOCILITATEACâinele este obligat să îndepli-nească necondiţionat şi întocmai toate semnalele şi comenzile conducătorului, necesare pentru o vânătoare de succes — 10 puncte.

Nu se supune conducătorului — minus 7–9 puncte.Fuge cu pasărea răpusă, în pofida comenzii conducătorului — minus 6–8 puncte.Execută comenzile numai la comanda repetată — minus 3–4 puncte.În prezenţa altor câini, fuge cu pasărea răpusă, scoţând–o din apă — minus 4–5 puncte.


Zoofauna

Căpriorul (Capre-olus capreolus L.) face parte din numeroasa familie a cervidelor, având ca areal zonele forestiere ale câm-piilor, dealurilor şi munţilor, fiind specia cea mai emblematică din punct de vedere cinegetic. Cândva po-pulaţia de căpriori era destul de numeroasă şi prolifică, trăind ex-clusiv la câmpie, unde îşi făcea prezenţa, prin numeroase ciopoare.

Biologic, căprio-rul are unele cicluri fizice, trecând prin fa-zele de ţăpuşar, furcar şi adult după vârsta de trei ani, când este con-siderat complet dez-voltat. Apogeul vigu-rozităţii îl atinge între 6 şi 10 ani, când poate oferi trofee capitale, pe măsura dezvoltă-rii cilindrilor frontali. Poate trăi şi 16–17 ani, când dentiţia este atât de tocită, încât nu mai poate asigura tri-turarea hranei.

Perioada rutu-lui este în august, denumit şi alergat, căprioara fecundată ducând sarcina nouă luni. Ţapul îşi leapădă coarnele începând cu finele lui octombrie, inclusiv luna noiem-brie, iar dezvoltarea în moţ durează până spre sfârşit de martie, pentru ca în aprilie să fie curăţate prin fre-care, iar în luna mai sunt apte de pus pe panoplie.

În ceea ce priveş-te năpârlitul, cel de

primăvară începe în aprilie–mai, iar cel de toamnă, când îmbra-că cojocul de iarnă, prin octombrie, în funcţie de diferenţele de temperatură între câmpie şi munte.

În câteva cuvinte am amintit bioritmu-rile căpriorilor pe te-ritoriul ţării noastre, care pot avea unele oscilaţii nesemnifica-tive.

Ca specie desti-nată vânătorii, este atractivă atât prin trofeul păstrat de po-sesorul ce l–a dobân-dit, cât, mai ales, prin preparatele culinare de o mare diversitate a reţetelor.

Putem spune fără să greşim, că specia reprezintă vânatul ac-cesibil tuturor vână-torilor, din orice zonă de relief, cu condiţia să existe în densităţi suficiente pentru a nu–i periclita existen-ţa.

Vânătoarea o pu-tem face la pândă, când aşteptăm răbdă-tori apariţia prudentă

a petei roşii în tăietura parchetului ori în lu-cerniera din buza pă-durii, dar şi în poieni-ţa liniştită. Putem să–l ademenim, imitând cu chemătoarea gla-sul catifelat şi discret al căprioarei, sau să–l căutăm dimineaţa, prin dibuit, parcur-gând discret potecile pădurii, pentru a–l surprinde înainte de a se aşeza pe patul de odihnă de peste zi sau, pur şi simplu, în-tâlnindu–l intempes-tiv, când ne aşteptăm mai puţin, ceea ce în limbaj vânătoresc se cheamă baftă.

Indiferent de mo-dul întâlnirii, decizia de a–l vâna aparţine celui autorizat, care decide declanşarea fo-cului cu glonţ, şi nu cu alice, asupra exempla-rului purtător al unui trofeu medaliabil sau apreciind numai masa corporală ambalată în piele.

După oficierea ritualului de dobân-dire a căpriorului, executăm eviscerarea.

De preferat în pădu-re, şi nu acasă, unde ar complica lucrurile prin ceea ce rămâne de prisos (stomac, in-testine, vezica urina-ră, sânge), ce urmează a fi aruncate.

După consumarea emoţiilor şi peripeţii-lor vânătorii, urmează festinul, la care invita-ţii vor savura prepara-tele şi vor lăuda price-perea gospodinei în arta culinară, pe lângă acea a vânătorului în dobândirea căprioru-lui.

alexaNdru alaCi, România

Nota redacţiei: Bucură că acest vânat este întâlnit şi în fon-dul cinegetic al repu-blicii. Din varii motive însă nu este permisă vânătoarea la căprior. Totuşi, cunoaşterea faunei e de competen-ţa fiecărui vânător. Nu pierdem speranţa că va veni o zi când vânătoarea la căprior, dar şi la cerb va fi des-chisă şi în Republica Moldova.

De la ţăpuşar şi furcar — la trofeu extraordinar

APORTAREA — 25 punc-te.

DOCILITATEA — 10 puncte.

Punctajul maxim — 1004. Lucrul fiecărui câine

este apreciat cel puţin în urma a două contacte cu pasărea. Câinelui i se oferă pentru lu-cru minimum 60 de minute de căutare, dar nu mai puţin de 30 de minute pentru stabilirea rezistenţei acestuia.

5. Pentru a evalua aporta-rea, sunt dobândite două păsări în ziua testărilor. Pentru a testa aportarea vânatului împuşcat, ultima pasăre este aruncată în momentul împuşcăturii în hă-ţişul de lângă mal, la o distanţă de cel puţin cinci metri.

6. Participarea câinilor la testări poate fi suspendată fără atribuirea unor note, cu indi-carea motivelor suspendării, în următoarele cazuri: trei ra-tări consecutive la aportarea păsărilor în locuri diferite în limitele zonei de căutare; la manifestarea fricii de a intra în apă; antrenarea permanentă a câinelui la căutare în afara razei de foc a armei; în cazul fricii de împuşcătură, la refuzul de a porni în căutarea vânatului timp de 10 minute după înce-perea lucrului; dacă rupe sau jumuleşte pasărea.

7. Lucrul cu vânatul de baltă sau de pădure este luat în calcul doar pentru analiza elemente-lor. Rezultatele respective nu pot servi însă pentru evaluare, în vederea atribuirii diplomei pentru păsări acvatice.

8. Impedimentele în lucrul cu alte specii de păsări şi ani-male trebuie luate în calcul de comisia de experţi, în legătură cu intervalul de timp de aflare a câinelui în căutare.

9. Testările sunt desfăşu-rate după verificarea prezenţei păsărilor acvatice pe terenul de vânătoare în cantităţi ce pot asigura atribuirea obiectivă a punctajului pentru calităţile vânătoreşti ale candidaţilor.

VadiM NiChiforoV,chinolog SVPM


avifauna

Cioara grivă şi păsările acvatice

Dicţionar

Cuvinte şi expresii vânătoreşti

CoNTINuARE dIN NR. 6, 2016

Urmă, pl. urme. Înşiruire de semne întipărite pe teren de labele unui animal sălbatic, după care se poate determina specia, modul şi direcţia de-plasării sale. Ceata de vânători se puse pe u r m e l e rătăcitoa-re şi haotice care duceau spre mărăcinişurile din pădure. Erau u r m e de mistreţi (A. Vlahuţă).

Urmărire, pl. urmăriri. Acţiunea de a urmări vânatul după urmele lăsate pe pământ sau pe zăpadă. După o zi de u r m ă r i r e prin hăţişuri şi pâr-loage, vânătorii, însoţiţi de cei doi ciobeni de la stână, unde noaptea avuse loc masacrul oilor, descoperiră bârlogul lu-pilor în nişte tufişuri de măceşi şi porumbrei (C. Hogaş).

Utilaj, pl. utilaje. În expre-sia utilaj vânătoresc. Totalita-tea armelor, instrumentelor şi obiectelor necesare pentru asigurarea activităţii unei uni-tăţi vânătoreşti. Comunitatea vânătorilor din Argeşeni dispu-nea de un efectiv de specialişti cu vechime în domeniu şi de u t i l a j e vânătoreşti moderne (Gh. Brăiescu).

Vad, pl. vaduri. Loc în albia unei ape curgătoare, cu maluri joase şi cu apă nu prea adâncă, prin care se poate trece de pe un mal pe altul. Alaiul vânăto-resc, cu Ştefan Vodă în frunte, ajunse la apa Siretului, la un va d care se numea Vadul Pie-trelor. Trecură toţi pedestraşii fără primejdie, sărind de pe o lespede de piatră pe alta, nu-mai Vodă călare pe armăsarul său buiestru şi viguros (M. Sa-doveanu).

Vadră, pl. vedre. 1. Gălea-tă. 2. Veche unitate de măsură pentru substanţe lichide, echi-valentă cu circa 10 litre. Pesca-rii de pe Brateş schimbară un coşcogeamite paner cu peşte pe o va d ră de ţuică din prune (C. Hogaş).

dr. hab. aNatol ereMia

Neamul ciorilor (corbul, cioara grivă, cioara de semănătu-ră, stăncuţa, coţofana, gaiţa), după clasifica-rea ornitologilor, face parte din categoria păsărilor „deştepte”, cu un comportament bine dezvoltat. Cioa-ra grivă, cunoscută de majoritatea popu-laţiei, cuibăreşte în perechi izolate, atât în condiţii naturale, cât şi în apropierea omului. Este o specie cu nutriţie omnivo-ră. Folosind insecte-le, rozătoarele mici, contribuie la protecţia plantelor de cultură; consumând resturi menajere, hoituri, tre-ce şi ca sanitar. Poate să devină tâlhăriţă, fu-rând pui de păsări do-mestice, ouă şi pui de păsări sălbatice. Este un veritabil dăunător al păsărilor acvatice, fazanului, potârnichii etc. Astfel îşi demon-strează iscusinţa com-portamentală în băl-ţile bogate cu diferite specii de raţe, gâşte, lişiţe, stârci, pescăruşi, limicole şi alte păsări.

Observaţiile efec-tuate asupra modului de cuibărit al păsări-lor acvatice în peri-oada de reproducere demonstrează că ma-joritatea camuflează cuiburile, ca să nu fie devastate de animalele răpitoare. În astfel de cazuri cioara grivă se

foloseşte de prezen-ţa pescarilor în baltă, pentru a depista cui-bul raţei speriate de aceştia, urmând-o în zbor. În momentul

când femela se înde-părtează de cuib, cioa-ra grivă pichetează ponta şi cu un ou în cioc se îndepărtează. În lipsa pescarului, hoaţa urmăreşte păsă-rile de pe o salcie sau de pe un alt suport, până când vreo clo-citoare îşi părăseşte ponta pentru nutriţie. Cioara grivă este re-cunoscută de păsările acvatice ca inamic. Acest fapt este confir-mat şi de cazul când mă apropiam de cui-bul raţei mari, iar fe-mela, părăsind cuibul, a zburat spre cioara grivă care mă însoţea din zbor şi, printr-o

lovitură cu pieptul, a doborât-o în apă. Uneori ambii indivizi acţionează concomi-tent. Depistând cuibul unei lişiţe care cloceşte

ponta, cioroiul o agre-sează, emiţând sunete puternice. Peste scurt timp, enervată de câ-râitul cioroiului, lişiţa se avântă spre inamic, iar cioara care stă în aşteptare, în spatele cuibului, pichetează ponta şi fură un ou. În alt caz, când cioara grivă atacă lişiţa cloci-toare în cuib, ultima este nevoită, până la urmă, să se întoarcă pe spate şi cu ajutorul picioarelor să se apere de agresor, care ulteri-or îşi caută altă jertfă.

Odată cu ecloza-rea în masă a puilor de raţă, lişiţă, cioara grivă atacă puii ră-

maşi de progenitura condusă de femelă pe apele mai dosite sau pe cei rătăciţi în tim-pul viiturilor. Acestui răpitor i se alătură şi

coţofana, eretele de stuf, care contribuie la reducerea cu 20-30% a sporului anual al avi-faunei de baltă.

Ce e de făcut? Pentru diminuarea daunelor cauzate de cioara grivă procesu-lui de reproducere a păsărilor acvatice, în perioada de cuibă-rit sunt necesare mai multe acţiuni, şi anu-me: evitarea deranju-lui animalelor de către populaţie, reglarea ni-velului apei în bălţi şi reducerea numărului de ciori grive, care se concentrează acolo.

dr. prof. aNdrei MuNteaNu


Luarea în posesie a vânatului mare se face prin aşezarea acestuia pe partea dreap-tă şi marcarea lui cu tubul cartuşului tras. Când este vorba de vânat mare copitat, lu-area în posesie se face tradiţional prin cul-carea acestuia pe partea dreaptă şi marca-rea posesiei lui printr-o crenguţă ruptă de brad, molid, stejar sau anin, aşezate deasu-pra omoplatului vânatului dobândit. Dacă este vorba de mascul, crenguţa se aşază cu baza (partea ruptă) spre cap, iar dacă este vorba de femelă, crenguţa se aşază invers cu vârful în această direcţie. Înainte de lu-area în posesie, vânătorul se descoperă în faţa vânatului şi rămâne într-un scurt pri-veghi al vânatului dobândit.

După luarea în posesie a vânatului mare plantivor, vânătorul îi aşază în gură „ulti-ma îmbucătură“, constând dintr-o ramură sau mai multe cu frunze verzi. Acest obicei se practică exclusiv pentru masculi! Înso-ţitorul vânătorului, paznicul de vânătoare ori organizatorul vânătorii va oferi în con-tinuare vânătorului o ramură din speciile forestiere arătate, pe care o unge în prea-labil de sângele vânatului împuşcat. Cren-guţa se oferă cu mâna stângă pe propria pălărie ori pe lama cuţitului, niciodată cu mână goală. Odată cu oferirea crenguţei felicită vânătorul, iar acesta primeşte cren-guţa şi mulţumeşte însoţitorului său. Apoi aşază crenguţa la pălărie, semn vizibil că a avut noroc în ziua respectivă de vânătoare.

Dacă vânatul pleacă rănit, lucrurile se complică. Vânătorul va marca pentru în-ceput două locuri: din care a tras — cu o crenguţă parţial curăţată înfiptă vertical, şi în care a fost vânatul când a tras — cu o crenguţă necurăţată, înfiptă de aseme-nea, vertical. Lângă crenguţa necurăţată, înfiptă vertical, se mai pun două sau trei crenguţe, după caz, prin care se dau infor-maţii despre sexul exemplarului şi direcţia în care a plecat.

Astfel: dacă s-a rănit un mascul, la baza crenguţei înfipte vertical se aşază încă o crenguţă orientată cu partea ruptă (baza) spre direcţia în care a plecat vânatul şi încă

o crenguţă mai mică, orientată perpendi-cular pe aceasta, la capătul opus (la vârful crenguţei); dacă s-a tras într-o femelă, atunci crenguţa care se aşază la baza celei înfipte vertical se orientează cu vârful pe direcţia în care a plecat vânatul, iar cren-guţa mai mică se pune perpendicular pe aceasta; dacă direcţia în care a fugit vâna-tul nu se cunoaşte, atunci la unul dintre capetele crenguţei, în funcţie de sex, se aşază două crenguţe mici cu vârfurile în sensuri diferite.

La urmărirea vânatului mare rănit se mai folosesc şi alte semne: două crenguţe încrucişate, semn că cei care vin din spate trebuie să se oprească şi să aştepte; două crenguţe încrucişate parţial curăţate, semn că urmărirea poate continua; o crenguţă curăţată făcută cerc, agăţată la loc vizibil, în semn de atenţionare (alarmă).

Dacă vânatul rănit a fost găsit mort, urmează priveghiul şi luarea în primire. Dacă nu este mort, i se dă lovitura de gra-ţie, apoi urmează ceremonialul descris. Există şi o excepţie: dacă vânătorul a fost ajutat de un camarad, crenguţa care sim-bolizează victoria vânătorului se rupe în două şi se poartă de fiecare dintre cele două persoane la pălărie. Aşa se procedea-ză uneori şi atunci când vânatul ar fi fost pierdut fără focul de armă al vecinului.

Tabloul de vânătoare constă în aşezarea vânatului, la sfârşitul zilei de vânătoare, pe partea dreaptă, în linii succesive, după un anumit tipic. La vânătorile de vânat mic, pe primul rând sunt plasate vulpile, apoi celelalte specii prădătoare (pisici, jderi, di-

hori etc.), întotdeauna de la dreapta spre stânga, cu coada potrivită perpendicular pe corpul animalului (în unghi drept). În rândul doi vor fi plasaţi iepurii, iar în rân-dul trei — fazanii, separat cocoşii de făză-niţe. În rândul patru se aşază potârnichile, sitarii şi alt vânat cu pene, dacă sunt mai multe asemenea exemplare. Dacă nu sunt, acestea se pun în prelungirea fazanilor.

La vânătorile mixte, desfăşurate la goa-nă, vânatul împuşcat are o ordine puţin di-ferită. În primul rând se aşază mistreţii, în ordinea descrescândă a mărimii acestora, de la dreapta spre stânga, indiferent de sex. În rândul doi este plasat vânatul prădător, în ordinea: lup, râs, vulpe, pisică sălbati-că etc. La vânătorile la care se împuşcă atât vânat mare, cât şi vânat mic, vânatul se aranjează pe rânduri astfel: în primul rând — mistreţii; în rândul doi — prădătorii, de la dreapta la stânga, în ordinea amintită; în rândul trei — iepurii; în rândul patru — fazanii şi alte păsări.

De reţinut că niciodată nu se aşază vâ-natul plantivor cu cel prădător pe acelaşi rând, niciodată piesele din tablou nu tre-buie să se atingă între ele şi în niciun caz nu este admisă păşirea peste vânat, nici chiar atunci când se aşază vânatul în ta-blou. De aceea, rândurile vor fi distanţate la cca 0,5—0,8 m distanţă unele de altele. Nu este admisă nici călărirea vânatului şi nici punerea piciorului ostentativ pe acesta, considerându-se grave necuviinţe. Cu atât mai puţin se poate accepta foto-grafierea vânătorului în astfel de poziţii. Împărţirea vânatului se face, de regulă, din tabloul de vânătoare. Vânătorii sunt aşezaţi în faţa acestui tablou, iar gonacii şi personalul în spate, păstrând împreună un moment de reculegere. Apoi organizatorul vânătorii, după câteva sunete de corn prin care marchează sfârşitul vânătorii, adre-sează cuvinte de mulţumire şi apreciere participanţilor — vânători, paznici de vâ-nătoare şi gonaci — face unele observaţii utile pentru viitor şi procedează la împăr-ţirea vânatului.

coDul vânăTorului

Respectă obiceiurile de după focul de armăduPă foCul de arMă VâNatul răMâNe sau se duCe, teafăr ori răNit. alte VariaNte Nu suNt. biNeîNţeles Că VâNătorii îşi doresC, fără exCePţie, o loVitură efiCieNtă şi Clară. CâNd este să fie aşa, VâNatul Cade îN foC sau la MiCă distaNţă, VâNătorului răMâNâNdu-i obligaţia de a-l strâNge lâNgă staNd, îN Cazul VâNatului MiC, ori de a-l lua îN Posesie, îN Cazul VâNatului Mare.


Pe teritoriul Bulgariei poţi vâna 18 specii de mamifere şi 20 de specii de aripate. La do-rinţă, în această ţară poţi găsi gospodării cinegetice ce oferă 10–12 obiecte diferite de vâ-nătoare. În Bulgaria sunt în-registraţi circa 16 000 de cerbi nobili, 4300 de cerbi lopătari, 71 500 de capre negre, 45 000

de mistreţi, 2200 de mufloni, 1800 căprioare, 2700 cocoşi de munte, 830 de urşi, 115 800 de fazani, 313 000 de ierunci şi 36 000 de prepeliţe.

Pădurile bulgare ocupă peste 10 000 km pătraţi (circa 1/10 din teritoriul ţării), potri-vite pentru creşterea anima-lelor sălbatice şi dezvoltarea sportului cinegetic. Se ştie că în multe ţări europene vânătoa-

rea este restricţionată, dar nu şi în Bulgaria, unde reprezintă o ocupaţie foarte atractivă.

Cerbul europeanSezonul vânătorii la cerb

începe pe 1 septembrie şi se

încheie pe 31 ianuarie. Accen-tuăm că anual orice vânător poate dobândi un cerb euro-pean cu coarne ce pot pre-tinde la recorduri mondiale. Bulgaria s–a învrednicit deja de patru ori de titlul mondi-al. Ultimul record mondial constituie 273,60 puncte CIC (greutatea trofeului este de

16,2 kg) şi el aparţine acestei ţări. Însă greutatea maximă a trofeului cerbului dobândit atingea 17,6 kilograme. Vâ-nătorii sosiţi în Bulgaria se pot lăuda deseori cu trofee care cântăresc mai mult de 12 kilograme. Septembrie este perioada de reproducere a cerbului, drept care se impune o atitudine foarte precaută în timpul vânătorii la aceste ani-male.

Vânătoarea la cerbul lopătar

Vânătoarea la cerbul euro-pean poate fi îmbinată cu cea la cerbul lopătar. Vânătoarea la ambele specii începe şi se în-cheie concomitent. Trofeele de cerb lopătar sunt foarte diferi-te de la 1 până la 5 kilograme. Timp de 4–5 zile majoritatea vânătorilor reuşesc să dobân-dească trofee impresionante. Cerbul lopătar este vânat din apropiere.

La mistreţBulgaria prezintă un mare

interes şi pentru amatorii tro-feelor de mistreţ. Vânătoarea la mistreţ este permisă anul împrejur. Cel mai valoros tro-feu, dobândit în această ţară, sunt colţii cu lungimea de 27,1 cm. Aceştia au constituit un record mondial timp de 17 ani. Deosebit de des în Bulgaria se întâlnesc mistreţi, mărimea trofeului cărora variază de la 18 până la 22 de cm. Timpul ideal de vânătoare la mistreţ sunt cele 4–5 zile care precedă luna plină. În octombrie înce-pe sezonul pentru amatorii de a vâna cu gonaşi. Grupurile experimentate de vânători pot dobândi într–o zi până la 80 de capete de mistreţi. Acest gen de vânătoare continuă până la finele lunii decembrie.

La căprioarăSezonul de vânătoare la

acest animal începe în luna mai şi durează până în ultimele zile ale lui octombrie. Coarnele cu greutatea de 825 de grame reprezintă recordul naţional printre trofeele de căprior. Cea mai înaltă probabilitate de a obţine trofee atât de mari survine în jumătatea a doua a lunii iulie, când începe sezonul reproductiv. Profesioniştii afir-mă că cel mai bun procedeu de dobândire a acestor animale este vânătoarea din apropiere. Durata turului de vânătoare în Bulgaria este de 7 zile, din-tre care 4–5 zile sunt rezervate nemijlocit vânătorii. Deoarece şansele de a rămâne fără trofeu în timpul vânătorii la căprioa-ră în această ţară sunt practic nule, mulţi îmbină vânătoarea la căprioară cu cea la muflon, mistreţ şi la alte animale. Ma-joritatea trofeelor de căprior dobândite în Bulgaria cântă-resc 300–350 de grame. În pe-

rioada reproductivă greutatea trofeelor poate atinge jumătate de kilogram. Pentru a obţine un trofeu–record trebuie de-pus un efort substanţial, une-ori vânătoarea de glorie poate dura luni la rândul.

La capra neagrăTururile de vânătoare la

capră neagră în Bulgaria se de-osebesc prin faptul că sezonul de vânătoare la masculi şi fe-mele în această ţară nu coincid.

Capturarea masculilor este permisă de două ori pe an: de la decada a doua a lunii aprilie până la prima decadă a lunii mai, inclusiv de la 1 decembrie până la mijlocul lunii ianua-rie. Vânătoarea la femele este permisă de la jumătatea lunii septembrie până la finele lunii octombrie. Cel mai potrivit loc de vânătoare la aceste animale atât masculi, cât şi femele, sunt Munţii Rodopi.

La muflonVânătoarea la muflon în

Bulgaria este permisă pe par-cursul întregului an, ca şi la mistreţ. Acest animal poate fi văzut pretutindeni în ţară, dar

cele mai multe exemplare locu-iesc în Munţii Rodopi. Trofeele acestor animale, de la 70 până la 95 de cm, nu sunt o raritate. Concomitent, recordul naţio-nal al Bulgariei este trofeul de 95,6 cm. Deoarece sezonul de vânătoare la această specie nu este limitat în timp, deseori muflonul poate fi dobândit în timpul vânătorii la căprior, ca-

mapamonD

Vânătoarea în Bulgaria


pră neagră, mistreţ şi cocoşul de munte.

La cocoşul de munteDin întreaga varietate de

vânat aripat, accesibil în Bulga-ria, cea mai apreciată este vâ-nătoarea la cocoşul de munte.

Sezonul de dobândire a acestei păsări durează o lună pe an, de la 25 aprilie până la 25 mai. Cele mai valoroase sunt consi-derate carcasele de masculi.

Vânătoarea la cocoşii de munte începe dimineaţa de-vreme până la cântatul de dragoste al cocoşilor, fiind îm-binată adeseori cu cea la alte specii de animale şi păsări, do-bândirea cărora este permisă în această perioadă.

La animalele de pradăPe lista vânatului dobândi-

rea căruia este permisă în Bul-garia, se numără şi speciile de pradă, cum sunt vulpile, lupii, şacalii şi cârtiţa de pădure. De notat că recordurile mondiale de trofee ale acestor animale (pieile) sunt dobândite anume în această ţară. În legătură cu creşterea populaţiei de lupi şi vulpi pe teritoriul Bulgariei, prădătorii pot fi întâlniţi pre-tutindeni. Majoritatea trofee-lor respective este dobândită ocazional, în timpul vânătorii la alte mamifere.

Vânătoarea la păsăriDe la mijlocul lunii au-

gust, Bulgaria devine punct de

atracţie pentru amatorii de a vâna păsări. Pe 15 august înce-pe sezonul vânătorii la porum-belul gulerat, becaţină, sitar, turturea şi prepeliţă. La înce-putul lunii octombrie, lista ari-patelor permise pentru dobân-dire este suplinită de găinuşa de baltă, gâşte, raţe, potârnichi

şi fazani. Cele mai populare lo-curi de vânătoare la păsări sunt raioanele Primorsko, Kavarna, Balcic, Shabla ş.a., situate pe litoralul Mării Negre.

În Bulgaria există 40 de gospodării cinegetice adminis-trate de stat şi un număr mare de terenuri private, în care este permisă vânătoarea. O mare varietate de programe de vâ-nătoare oferă posibilitatea de a vâna cu succes atât vânătorilor experimentaţi, cât şi începăto-rilor.

Vara în Bulgaria tempe-raturile oscilează între 27 şi 29°Celsius, uneori se ridică până la 35°С. Primăvara şi toamna aerul se încălzeşte până la 10–17°C, pe când iarna temperatura coboară până la 0–10°С.

Pentru vânătoarea la ma-mifere în această ţară majo-ritatea vânătorilor utilizează carabine de calibrul 270. Ama-torii pot îmbina vânătoarea la mamifere cu cea la păsări şi în acest caz recurg la arme cu ţevi combinate.

Alegerea armei cu alice pentru vânătoarea de aripate depinde de gusturile fiecărui vânător.

Atunci ne vom aminti despre mai multe remedii naturale, la care ne vom re-feri mai jos. Aşadar, reţinem următoarele sfaturi privind tratamentul prin mijloace naturiste, care sunt bineveni-te, mai cu seamă, în condiţii extreme.1. Dacă aveţi febră, este in-

dicat să mestecaţi scoarţă de salcie.

2. Dacă v-aţi rănit, rumegaţi câteva foi de mesteacăn şi aplicaţi-le pe rană.

3. O tinctură de pătlagină alungă tusea (1 lingură de pătlagină la un pahar de apă clocotită se lasă la infuzat 20 de minute).

4. În caz de indigestie este binevenit un ceai din scoarţă de stejar.

5. În caz de arsură ajută frunzele de pătlagină, mărunţite în prealabil şi aplicate pe locul vătămat.

6. Calusurile pot fi elimina-te cu foi de pătlagină şi brusture.

7. Pecinginea va fi înlătura-tă, dacă o frecăm cu stafi-de tăiate pe jumătate.

8. La radiculită este indicat brusturele. Trebuie să-l udăm cu apă rece şi să-l legăm cu partea dorsală.

9. Rănile pot fi vindecate cu uşurinţă cu răşină de co-nifere.

10. În cazul rănilor purulente zdrobim frunze de afin şi

turnăm deasupra o cană de apă clocotită. Peste 30 de minute putem prelucra rana.

11. Din rostopască putem face un ceai care îndepăr-tează inflamaţia ochilor. Cu această tinctură este bine să spălăm rănile.

12. Tinctura de pojarniţă are efecte benefice asupra ini-mii şi vindecă rănile.

13. Blana de câine este un re-mediu perfect împotriva transpiraţiei picioarelor. Durerile de cap vor trece dacă aplicăm la cap blană de câine. Este cunoscut că saliva unui câine este un remediu pentru ulcere gastrice.

14. Locurile opărite trebuie presărate cu scrum, un remediu natural curat.

15. Cărbunele de lemn este indicat în cazul durerilor în stomac.

16. Ca să ajutăm câinele să lupte împotriva puricilor, facem o infuzie de tutun, în care scăldăm animalul.Reţineţi toate sfaturile şi

recomandările oferite vână-torului de natura generoasă.

http://www.dyplet.com

Natura ne trateazăla VâNătoare se îNtâMPlă o MulţiMe de iNCideNte Şi Nu toate diNtre aCestea ProduC Mare PlăCere VâNătorului, ba Chiar diMPotriVă. o stare de slăbiCiuNe, o dereglare de săNătate se Poate îNtâMPla îN oriCe MoMeNt, de exeMPlu, să Nu aVeM la îNdeMâNă Pastilele sau PiCăturile PresCrise de MediC Şi atuNCi…


sfaTuri pracTice

Cum vom păstra carnea vânatuluiVânătorii poartă la şold păsările do-

bândite, nu pentru că sunt lăudăroşi.

Dacă vânatul este aerisit de curenţii de aer, el se răceşte mai repede, se usucă şi nu se strică mai mult timp. Pe timp cald, pa-sărea necurăţată de măruntaie se alterează peste 8-10 ore. Vânatul plasat în tolbă sau într-un pachet de polietilenă se poate al-tera mult mai repede. Pentru a păstra mai mult timp pasărea nepenită, ea este ime-diat curăţată de măruntaie, iar carcasa nu trebuie spălată cu apă.

Pasărea curăţată se poate păstra vara timp de 24 de ore. Pentru a ține carnea 2-3 zile în stare bună, în carcasa curăţată punem câteva crenguţe de ienupăr, brad sau urzică. Și mai bine este să plasăm în carcasă o ceapă tăiată pe jumătate sau câţiva căţei de usturoi. Ceapa sau usturo-iul tăiaţi felii sunt introduse în esofag prin cioc. Pentru a păstra vânatul aripat, poate fi utilizat muştar uscat, pe care îl introdu-cem nu numai în carcasă, dar şi sub pene. Capul trebuie presărat abundent cu praf de muştar.

Vânatul care a stat câteva zile nepe-nit, poate fi prelucrat mai lesne, dacă este opărit. La fel procedăm şi cu vânatul care s-a păstrat în stare congelată. Înainte de a pârli carcasa, aceasta trebuie frecată cu făină, deoarece în acest caz penele mici şi puful se vor usca şi se vor zburli. Dacă nu dorim să pârlim pasărea, putem curăţa penele şi puful rămas, frecând carcasa cu o bucată de slănină de porc, învelită într-o pânză de in. Lişiţele şi cufundarii se reco-

mandă să-i jupuim de piele cu tot cu pene, iar apoi să le curăţim de stratul de grăsi-me de sub piele, care este sursa mirosului neplăcut. La curăţire, eliberăm carcasa de măruntaie, fiind atenţi ca să nu dete-riorăm vezica biliară, eliminăm plămânii care au un gust amar.

Dacă vânatul a fost împuşcat cu puțin timp în urmă, inima, ficatul şi stomacul curăţat sunt bune pentru consum. Car-casa trebuie spălată minuţios cu apă. Be-caţina, becaţina mare, sitarul, prepeliţa şi cristeiul sunt preparate, de regulă, în întregime. Vânatul aripat de dimensiuni mijlocii (raţa mică, ierunca, porumbelul sălbatic, potârnichea) este gătit atât în în-tregime, cât şi despicat în două. Vânatul mare (gâsca, cocoşul de munte, raţa mare, cocoşul de mesteacăn, fazanul) este gătit atât în întregime, cât şi tăiat în felii, 4-6 la număr.

Când vânatul este copt în întregime, se recomandă pregătirea umpluturii. Pen-tru aceasta se potrivesc mere proaspete sau marinate, prune, alte fructe, merişor

şi răchiţele proaspete sau murate. Carca-sele trebuie umplute cu varză proaspătă sau murată, ciuperci marinate, alune, terci de hrişcă cu ou fiert mărunţit şi ceapă pră-jită. În funcţie de umplutură, bucatele din vânat capătă un gust deosebit. În carcasă

mai putem pune câteva bucăţele mici de slănină de porc şi unt de vacă. Dacă dorim un gust mai acrişor, în carcasă mai intro-ducem fructe de ienupăr şi câteva bucă-ţele de zahăr. Ca umplutura să nu cadă, coasem carcasa cu aţă groasă şi o fixăm cu aşchii de lemn.

Dacă prelucrăm un iepure, scurgem urina animalului. Pentru aceasta, ridicăm iepurele de labele din faţă şi trecem ener-gic cu palma peste burtică în jos. Iepurele necurăţat se poate păstra timp de 2-3 zile într-un loc răcoros, iar curăţat şi învelit în blăniţă — circa o săptămână. Dacă nu gătim imediat carnea, este suficient să cu-răţim iepurele de măruntaie, fără a scoate pielea de pe el şi să-l congelăm.

Copitatele sălbatice trebuie stoarse de sânge şi curăţate imediat de măruntaie. Dacă nu facem acest lucru cu mistreţul timp de trei ore, apoi carnea va avea un miros neplăcut, iar dacă mai zăbovim pu-ţin, apoi ea se va altera definitiv.

Carnea animalului doborât cu puțin timp în urmă este aspră şi seacă, şi doar

peste 8–12 ore se produce maturarea ei, devenind tocmai bună de consumat. Pe suprafaţa cărnii apare o pojghiţă subţire care o protejează de alterare. În această stare ea se va păstra timp de 3–4 zile.

http://www.bashohota.ru


Din arhiva vpm

Vânătoare şi poezieGândindu-mă la Andrei

Lupan, fără să vreau m-am în-trebat: oare ce explicaţie oferă acestui cuvânt, „lupan”, dicţi-

onarul explicativ. Și iată ce am aflat — citez: „pui de lup; care este de culoarea blănii lupului”. Manualul de vânătoare spune că acesta ar fi „lup juvenil”.

Acum — în ceea ce priveşte personalitatea lui Andrei Lu-pan... Să fie oare vreo legătură, între noţiunea „lupan" şi nea-mul Lupan?

Încă de pe când eram doar o copilă, mama nu contenea să-mi vorbească despre poezi-ile lui Andrei Lupan — lirice, pline de înţelepciune, umoris-tice. Pe atunci nu prea înţele-geam ce înseamnă poezie, dar cu anii...

Pe lângă cele ce ştiam des-pre acest bard al literaturii ba-sarabene ca poet, dramaturg şi publicist, am aflat că Andrei Lupan a fost şi vânător.

Dar cum s-a întâmplat? Era prin anii '50... Când a devenit preşedinte al Uniunii Scrii-torilor, mulţi dintre membrii

acestei tagme erau adepţii vâ-nătorii şi pescuitului. Pentru a fi mai aproape de ei, a hotărât să-şi procure armă, să o înre-gistreze, să-şi ia cizme şi haine, să devină membru al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor.

Un fapt interesant este că Andrei Lupan nu a împuşcat decât imagini pe retina ochiu-lui.... Primul gând care mi-a venit în minte, ce ar justifica această acţiune, a fost sensibi-litatea poetului, care nu se în-dura să tragă. Dar acest lucru nu e valabil în cazul lui, care nu prea nimerea în vânat. Fiica sa, Tatiana Lupan, mi-a mărturisit că bunul Dumnezeu nu l-a în-vrednicit cu acest talent şi, ori-cât ar fi exersat, nu reuşea să-şi dezvolte abilităţile vânătoreşti. Când venea noaptea, tatăl îşi

trimitea cele trei fiice: Tatia-na, Silvia şi Nadejda la culca-re, atenţionându-le ca nu cumva să iasă din camere. Care era misterul? Atunci în-cepeau antrenamen-tele... împuşca dintr-o armă pneumatică în cameră, dorind să devină un ţintaş ne-întrecut.

Ce-i drept, nu-i prea reuşea să ţină pasul cu vânătorii experimentaţi, dar, oricum, de la fiecare partidă de vânătoare venea cel mai în-cărcat. Toţi ortacii îi ofereau la final câte ceva, aşa că nu avea de ce se plânge.

Doamna Tatiana Lupan îşi aminteşte că nu de puţine ori tatăl ei aducea potârnichi. Venea în faţa lor şi le spunea: „Fetele tatei, trebuie să le jupu-iţi!” Uite atunci începeau plân-setele... Văzând toate acestea, Andrei Lupan respira din greu, zicând: „Cu voi nu mai fac eu vânătoare...” „Vorbea deseori la telefon despre achitarea unei cotizaţii. La vânat mergea chiar şi cu şoferii Uniunii Scriitori-lor, iar numele celui mai bun vânător era pomenit în toată casa — Aureliu Busuioc”, îşi aminteşte dna Tatiana Lupan.

Pe timpul vacanţei, familia

lui Andrei Lupan era apropiată de cea a lui Petru Zadnipru —

un foarte bun pescar. În una dintre taberele Academiei de Știinţe, soţia lui Zadnipru, Van-da, i-a învăţat cum să prepare şi să conserve peştele, astfel că a intrat în isto-

ria familiei expresia „Peşte a la Vanda”. Toţi colegii de breaslă glumeau pe seama lui: „Lăsaţi-l în pace pe Lupan, el nu poate nimeri”, dar întotdeauna aveau grijă să-l ia cu ei la vânătoare. Era un vânător doldora de acu-rateţe — de cu seară îşi curăţa arma, îşi pregătea toate cele necesare.

Într-un final şi-a dat seama că nu va deveni vânătorul ade-vărat spre care tindea, aşa că din iniţiativă proprie a predat arma Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, dar, totodată, a avut grijă ca aceas-ta să ajungă pe mâini bune. A iubit vânătoarea, şi-a dedicat o parte din viaţa sa însuşirii acestei arte. Dovadă sunt şi po-zele păstrate sub sticlă, în odaia sa, dar şi poeziile inspirate de vânătoare.

aurelia Petrea

gospodar

În colhoz la Pintilie Fată vulpile prin vie.Când porni la vânătoare,Rătăcitu-s-au ogarii. Mai apoi prin bălărie S-a pierdut şi Pintilie.

aNdrei luPaN

iN MeMoriaM

A plecat la Ceruri un îndrăgostit de scenă, public, artă, muzică, frumos. Mulţi l-au privit cu invidie, poate, dar l-au ascultat cu sensibilitatea pătrunzătoare a cuvintelor, a melo-diilor, culese pe strune de chitară.

A plecat un Artist — Anatol DUMITRAȘ, să ne cânte şi din Ceruri:

„Tatăl meu e vânător, Da' eu sunt al lui fecior.El vânează căprioare,Da' eu - fete bălăioare...”Dumnezeu să-l aibă în

Dreapta Sa! redaCţia VPM


Din diverse izvoare isto-rice se cunoaşte că ihtiofauna fluviului Nistru până la înce-putul sec. al XIX–lea era puţin afectată de factorii antropici negativi. Printre osemintele de peşte găsite lângă aşezămintele

omeneşti antice şi medievale, situate pe malurile Nistrului, o pondere semnificativă re-venea sturionilor, vârezubului (Rutilus frisii), crapului sălba-tic (Cyprinus carpio), somnului european (Silurus glanis), plă-ticii (Abramis brama), ştiucii (Exos lucius). Dimensiunile lor variau între 55 cm şi 70 cm (Kişlearuk, 1997). Un loc deosebit în alimentaţie îl avea vârezubul (i se mai spune ba-buşca pontică) — Rutilus fri-sii (Nordmann, 1840), ce se captura în cantităţi deosebit de mari în perioada migraţiei de reproducere, fiind o specie larg răspândită în majoritatea râurilor tributare din bazinul Mării Negre şi Azov (cu ex-cepţia Dunării, unde taxonul este sporadic), iar în bazinul Mării Caspice formează o sub-specie aparte, numită cutum — Rutilus frisii cutum.

La exterior babuşca ponti-că se aseamănă foarte mult cu cosaşul (Ctenopharyngodon idella) (rus: белый амур). Are corp alungit şi aproape circu-lar în secţiune, frunte lată, ochi

Babuşca pontică din NistruihTiologie

mici cu iris fumuriu sau gălbui, gura este subterminală, iar ma-xilarul superior e puţin ieşit în afară.

În Republica Moldova po-pulează cursul inferior al flu-viului Nistru, în lacul Dubăsari

populaţia fiind puţin nume-roasă. Rezervorul Dubăsari în-locuieşte marea şi limanul, iar în timpul reproducerii peştele urcă în amonte pe fluviu, până în apropiere de barajul Novod-nestrovsk.

Lungimea obişnuită a aces-tui peşte este de 30–35 cm, dar poate ajunge până la 48 cm şi

2 kg în greutate. Forma semi-migratoare atinge dimensiuni şi mai mari — până la 70 cm lungime şi 8 kg în greutate. Ritmul său de creştere rapid şi calităţile gastronomice recu-noscute se datorează modului de nutriţie preponderent mala-cofag, strivind cu uşurinţă co-chiliile scoicilor, graţie dinţilor faringieni foarte dezvoltaţi (de unde şi se trage denumirea po-pulară a speciei).

Babuşca pontică atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3–5 ani. Reproducerea este unitară şi are loc în aprilie—începutul lui mai, când tem-peratura apei este de 10–15°C. Depune icre în locurile cu apă curgătoare şi substrat prepon-derent nisipos–pietros, dar nu ezită să le depună şi pe vegeta-ţie acvatică submersă. Prolifi-citatea absolută a femelelor de 4–5 ani în fluviul Nistru este de 75–85 mii de icre (cea ma-ximă poate atinge 250 mii de icre). Puietul se ţine în cârduri, iar adulţii duc un mod de viaţă

solitar (cu excepţia grupărilor temporare din timpul repro-ducerii şi iernării). În râuri preferă habitatele de albie cu apă adâncă şi curent moderat.

Cu regret, specia este în declin numeric pe tot arealul de răspândire. În Republica Moldova, babuşca pontică este protejată de lege, fiind inclusă în Cartea Roşie, ediţia a III–a, cu statut de specie vulnerabilă (VU). La nivel internaţional este inclusă în Convenţia de la Berna (anexa III) şi în Lista Roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. În prezent sunt elaborate metode moderne de creştere şi înmul-ţire a speciei în captivitate (în sistem recirculant) şi efectuate măsuri de repopulare a ape-lor naturale cu puiet (Alimov, 2014).

Dacă aţi prins această spe-cie — eliberaţi–o în apă în sta-re vie!

dr. duMitru bulat,Institutul de Zoologie al AŞM

Şalău îNăbuŞit

ingrediente:• 1,5 kg şalău fără cap; • 4–5 cepe;• 5–6 morcovi; • o tulpină de ţelină;• 200 ml ulei; • 7–8 roşii;• 200 ml vin alb sec muscat; • 30 ml oţet;• 1 lămâie; • 2 foi de dafin;• ienibahar; • sare.• piper;

Mod de preparare:Şalăul de Nistru ori de Prut, după ce a fost curăţat şi spălat, este condimentat cu sare şi piper. Într-un

vas roman, se poate şi din sticlă termorezistentă, punem un rând de ceapă şi zarzavaturi feliate, apoi un rând de peşte presărat cu piper, urmat de roşiile pasate, după care adăugăm alt rând de zarzavaturi, încă un rând de peşte, oţet, foi de dafin, ienibahar, piper şi roşiile pasate.

Deasupra turnăm zeama de lămâie şi vinul. Acoperim vasul cu capac uns cu aluat împrejur pentru 45–50 min. Luat de pe foc, lăsăm această compoziţie în baia proprie încă un sfert de oră.

Servit cald, îţi lingi degetele. Se poate şi rece. ViCtor bazatiN, s. Mihailovca, Cimişlia


Oricât de mare ar fi măiestria pescari-lor amatori şi sportivi în arta pescuitului, succesul izbânzii, izvorul miraculos ce naşte lumina norocului se datorează Mă-riei sale Naturii-Mame, freamătului etern al sufletului ei, proceselor climatice care se produc — prielnice sau neprielnice ac-tivităţii de hrănire a tuturor speciilor de peşti.

Respiraţia cerului, îngemănat cu pă-mântul şi leagănele de apă, este însoţită pe parcursul zilei sau nopţii de diverse semne, care cu exactitate vestesc compor-tamentul fiinţelor acvatice, devenind, prin observaţiile şi concluziile multor generaţii de ortaci, o adevărată „enciclopedie“ pes-cărească, utilă tuturor împătimiţilor de frumuseţea şi taina de ademenire a făptu-rilor mult dorite.

Pescarii, experţi în tălmăcirea multi-tudinii de semne ale fenomenelor naturii, determină, cu mare precizie, posibilităţile reale aşteptate să încununeze partida de pescuit programată. Astfel, dacă soarele seara e auriu sau roz-pal şi apune fără nori pe cer, a doua zi este frumoasă, cu timp stabil, fără precipitaţii, constituind temei pentru pescuitul cu rezultate bune. O ast-fel de zi e caracterizată vara dis-de-dimi-neaţă de linişte şi un suflu plăcut de răcoa-re, apoi, cu săltarea soarelui, iscându-se un vânt slab de nord-vest, care spre amiază devine un pic mai vioi, iar către seară se calmează, pe cer apar nori uşori, scămoşi, care nu se mişcă sau se mişcă foarte încet.

Semne bune pentru un pescuit frumos, pe potriva aşteptărilor, ce înflăcărează su-fletul dornic de sărbătoare, prezintă zorii aurii sau de un roz pal, roua care după ră-săritul soarelui dispare repede, acrobaţiile de circ dis-de-dimineaţă la suprafaţa apei a crapului, carasului, babuştei şi altor peşti paşnici, zborul seara al rândunelelor pe sus, ţesând inele în văzduh, coborârea la odihnă a pescăruşilor pe oglinda apei, ro-tirea, ca un nor în dans, a ţânţarilor, lipsa de orăcăială a broaştelor, potolirea grabni-că a rugurilor, acoperind cu cenuşă vatra

cărbunilor ce au ars cu flacără vie, vibrarea înăbuşită a sunetelor din depărtare.

Alte semne ce prezic timp favorabil pentru pescuitul cu succes ne prezintă plecarea dis-de-dimineaţă la muncă a al-binelor în ţara florilor, obiectele îndepăr-tate care plutesc într-un văl uşor de abur, ciocârliile ce sfredelesc văzduhul cerului, stând parcă pe loc, dăruind cântecul pă-mântului şi soarelui.

Dovadă că peştele se prinde bine fac pădurile care seara au sufletul cald, stele-le ce sclipesc slab, fumul din ruguri care se ridică vertical, aşternându-se apoi cu-minte, uşor, pe faţa gliei de unde şi-a luat zborul.

Vreme bună pentru pescuit activ anunţă şi peştişorii din acvariu, care îşi văd liniştit de treburi la fundul apei, îm-podobit cu pietricele de mare sau de râu, încoronate cu diverse plante acvatice, pri-elnice acestor fiinţe nobile.

Semne populare ce poartă lumina dul-ce a zilei bune de pescuit sunt multe şi di-verse. Este util să amintim, că unele semne ale timpului benefic pescuitului ne oferă culturile agricole şi pomii ce freamătă la pieptul meleagului. Astfel, la începutul cositului fânului se prinde bine bibanul; când înfloreşte măceşul, foarte activi sunt carasul şi crapul; când înspică secara, e timpul preferat al plăticii; când dă în floare teiul, de minune iau momeala carasul, cra-pul, babuşca, somnul şi alte specii de peşti.

Paradoxal, dar de oarecare „folos“ ne sunt şi semnele ce prorocesc insuccesul partidei de pescuit, determinându-ne să renunţăm la ea, pentru a nu pierde timpul în aşteptarea inutilă ca peştii sa înşface momeala.

Semne că peştele este sau va fi inactiv sunt destul de multe. Ni le sugerează soa-rele care apune roşu, mai ales printre nori, răsăritul lui, de asemenea roşu, care foarte

repede este înghiţit de nori grei, pânza de nori negri şi deşi, ce coboară aproape de pământ, vântul ce-şi schimbă brusc direc-ţia, cântatul broaştelor şi cârâitul ciorilor, temperatura aerului care ziua şi noaptea e aproape aceeaşi, presiunea atmosferică în scădere, fazele Lunii, nouă şi plină, nive-lul apei ce scade simţitor, rândunelele ce zboară foarte jos, agitarea peştişorilor în acvariu, sunetele din îndepărtare care se aud bine, peştele nu se aruncă din apă, ploaia monotonă şi îndelungată, norii de aceeaşi culoare, gri…

Pământul şi cerul cu bogăţia lor de taină a tainelor ne oferă întotdeauna un număr impunător de semne cu ajutorul cărora reuşim să dăm viselor întruchipare firească, născătoare de satisfacţie şi încân-tare. E necesar să le observăm la timp, tre-cându-le prin discernământul minţii, spre a trăi în ţara de basm a dorului clipe astra-le de adevărate izbânzi pescăreşti.

VladiMir rusNaC,scriitor

Semne care prevestesc succesul sau insuccesul pescuitului


liTeraTură

Bâzu i–i numele, dar atunci când se mai umflă în spumă, lumea îi spune şi Bâ-zâitu. Nu pentru că pufneşte ca bulbucul, ci pentru că bâzâie ca bondarul, de nu–l mai înţelege nimeni ce vrea. Ei, dar cu fap-tul că Bâzu e vânător din fragedă copilărie, cum se zice, şi că e un foarte bun ţintaş — nici vorbă! În cele peste opt decenii de umblătură cu puşca la ochi a demonstrat că, de vrea cineva să se convingă, ia orice zburătoare din zbor şi musca de pe căciu-lă. Drept că în ultima vreme, de când au prins a–l roade încheieturile, la vânătoare, cu ortacii, nu se mai duce.

— Păi, ăştia sunt tineri, zice, zburdă ca iezii. Cu ei cum să mă pun?

Nicicum, desigur. Pentru că „iezii“ ăştia de vânători nu că se duc şi fac treabă, ci că mai mult umblă de–a câinele uşernic, fără rost. Umblă, fac tărăboi, aleargă, împuşcă… Și? Acasă revin tot cu traista în băţ, adică fără măcar o coa-dă de vânat. Mai mult chiar, vin… aghesmuiţi, declarând satului că… s–au distrat „în sânul naturii“. He! De parcă una ca asta n–o poţi face şi acasă ori la bar, unde, de fapt, tot ei „se dis-trează“ seară de seară.

— Nu, dragii mei, le aminti Bâzu, asta nu e vânătoare!

— Dar ce–i, moşule? îl întrebă al lui Popa, Ion.

— Pierdere de timp şi stricare de cartu-şe, pentru că voi, tinerii de azi, nici de armă nu ştiţi, nici de vânat nu ştiţi, nici de… nu ştiţi. Știţi doar de bar, ţigară, telefon la ure-che, fâţa–fâţa cu muzică urlătoare, fete şi…

— Ia mai lasă–ne, moşule, se supără şi al lui Teofil, Gheorghe, de parcă dumneata, la vârsta noastră, ai fost mai breaz!

— Am fost–n–am fost… nu mai ţin minte, dar cu puşca şi cu vânatul am fost serios! declară Bâzu. Eu, adică toată echipa cu care ieşeam, niciodată nu ne–am întors fără un iepure, o vulpe, o raţă, gâscă ori alt-ceva dintre sălbăticiuni. Da’ voi?

— Noi… Când ne cade — împuşcăm, dar dacă nu ne cade… Ce să facem? Ce ne sfătuieşti? sări la el şi al lui Prosop, Timoşa.

— Păi, voi şi aşa sunteţi mai deştepţi ca mine, ce să vă sfătuiesc? Învăţaţi–vă a vâna!

La care ortacii, în frunte cu al lui Savei, Doru, mai marele pe echipă, izbucniră în râs:

— Las’, moş Bâzu, că ne învăţăm noi! Ia, vânat de–ar fi!…

Iar al lui Teofil, Gheorghe, se uită chiorâş:

— Sau poate că dumneta, moşule, ne iei la şcoală, ha?

— Ce fel de şcoală? nu pricepu Bâzu.— Ne înveţi cum să ţinem puşca, să

ochim, să…— Da! aruncă vorba şi al lui Popa. Și de

vânat de ne mai dai — toţi ca unul venim!Bâzu nu se supără, dar în gând se gân-

di: „Las’că am să am eu chip!… Mai vedeţi voi cine–i Bâzu!…“

Gândul, într–un cuvânt, din acea clipă, se agăţă de el cârlig. Îi răscoli toate amin-

tirile de vânătorie, îl purtă prin întâmplări şi întâmplări, pândă şi vânat. Zâmbi, de plăcere, dar şi se încruntă, pentru că, iată, picioarele — mama lor de picioare! — nu–l mai ţin, cum îl ţineau în tinereţe, nu–l mai slujesc ca pe rege, ci… ci… Ei, de–ar fi fost măcar cu vreo zece ani mai tânăr — ehe–he! — mai sta el pe prispă, cu arma strânsă şi ascunsă unde trebuie? Știut că nu, ştiut că s–ar fi oprit tocmai în valea Nistrului sau pe Ciorna — la iepuri, la vulpi, la… Ehe!

O vânătoare, drept că nu chiar din cele din tinereţea lui vânătorească, totuşi, veni. Al lui Popovici, Igor, pădurarul, i–o orga-niză. Cum?

Din vorbă în vorbă cu sătenii, pădura-rul auzi şi de ciocnirea bătrânului vânător cu alde Gheorghe, Ion, Timoşa şi ceilalţi din echipa lui Doru. Îi cunoştea de băieţi muncitori, buni, dar de vânători — nu prea. Și–şi puse în plan să–i facă moşului o plăcere.

Ieşind odată cu treburi pe afară, ob-servă nişte urme. Se uită atent, le examină şi–şi dădu seama că sunt ale unei cucoane vulpe. Duceau spre coteţ? Nu. Vulpea se învârtise cât se învârtise prin curte (obraz-nică, bre!), coti brusc la stânga şi dispăru pe sub gard. „În recunoaştere, se gândi pă-durarul, să vadă ce mai fac găinile (neobră-zată, bre!)…“

Într–o dimineaţă pădurarul văzu alte urme — tot de vulpe. Se luă după ele, dar nici acestea nu–l duse la coteţ, ci tot pe sub gard dispărură. Se uită dincolo, unde aranjase nişte glugi de porumb. Dădu însă a lehamite din mână şi–şi căută de treburi.

Seara, aşa, între altele, se interesă dacă s–a dat de mâncare la orătănii, dacă totul e în ordine pe acolo.

— Da, bărbate! îl asigură Silvia, soţia. Dar ce s–a întâmplat?

— Ei, nişte urme… pe la noi, pe aici. De vulpe. Nu cumva s–a în-nădit la păsări?

— Parcă nu! N–am obser-vat!

— Interesant, mă gândesc şi eu, dacă nu, atunci cam de ce ar trece ea prin curtea noastră?

— Păi, dacă ai dus câinele de–acasă…

— L–am dus, ca să–l aduc. Ce înţelegi tu?

— Ei…— Bine, văd eu!… încheie

bărbatul. Se îmbrăcă, ieşi din casă şi se îndreptă direct spre glugile de porumb. Aplecân-du–se, merse pe urme. Ele duceau mai încolo, la a treia

glugă. Se opri, ascultă — nimic bănuitor! Examină cu atenţie gluga. Aha! exclamă. Îmbrăcă iute o mănuşă şi…

Chiar în aceeaşi zi îl pofti pe moş Bâzu să–şi ia puşca şi să–l însoţească.

— Ce? Vreun lup? întrebă moşul. Să–l puşc?

— Ai să vezi. Urcă!…Îl aduse la cordon, îl coborî din maşină.— Ia, grăi pădurarul, priveşte!…Bâzu se uită, zări vulpea. Era într–o

cuşcă cu gratii, la tulpina unui stejar, în poiană.

— Eu, moşule, mă apropii, o slobod…— Și eu ce fac? miji Bâzu.— Păi, omule, vânător eşti ori ce?Bâzu simţi un fior, aidoma celui de altă-

dată, din tinereţea lui vânătorească. Frânse puşca, băgă un cartuş, o strânse şi…

Roşcata, eliberată, o clipă stătu încre-menită, apoi sări, o croi glonte prin zăpadă.

Bâzu ochi: Paaahhh!… de răsună pădurea.Vestea că ortacii din echipa lui Doru,

vreo zece la număr, nici în acea zi nu îm-puşcase măcar o cioară, în schimb, moş Bâzu apăru la bar, cu un cogea vulpoi la şold, se răspândi fulger.

Bătrânul se aşeză, trânti căciula pe masă, comandă:

— Un rachiu, Mitre, că tare grea vână-toare am mai avut, bre!…


Vulpea lui Bâzu


Într-o cameră modestă a hanului, fără ferestre, situată undeva la subsol, se cazase şi tânărul nostru din Huşi, îi plătea unui bătrân paznic de noapte ce renunţase la odihnă câte o sută de lei pe săp-tămână. Nu trăia grozav, căci era sărac, iar vremurile grele, când prindea o zi sau două de muncă reuşea să strângă bani pentru chirie, ba mai rămâneau şi pentru pâine şi-o litră de ţuică la terasă.

Aşa se face că într-o noapte caldă de primăvară, după ce do-vedi trei ţoiuri cu ţuică veche de prună, băiatul din Huşi se retrase pentru somn, mult după miezul nopţii. Intră în cameră, închise uşa, aprinse fitilul lămpii cu gaz şi dădu cu ochii de greierele Mi-tică. Acesta, după vechiul obicei greieresc, dădu de trei ori din pi-cioare şi scoase acel sunet binecunoscut tuturor în semn de salut.

— Moi, greiere, moi! Cin’ te puse să intri în camera mea ca să-mi ţârâi… o să te belesc, greiere! spuse ameninţător tânărul şi dădu să-l prindă.

— Ba să şezi potolit, că de două săptămâni te pândesc să-ţi spun ceva.

— Nu-ş cum naiba, da’ eu pricep ce spui. Vorbeşti cam pi-ţigăiat, dar clar… ori am bolânzit.- Nu ai bolânzit, ai darul de a înţelege graiul greierilor!

— M-am pricopsit!… Nu puteam avea darul bogăţiei, de exemplu, să nu-mi mai fie foame niciodată.

— Și de ce nu faci rost de bani, că la voi, oamenii, banii sunt tot ce contează.

— Acum tu ai bolânzit, cum să fac rost de atâţia bani?

— Păi, te ajut eu.— Tu? Pesemne că-n seara asta ai băut

mai mult ca mine, greiere.— Mitică! Mă cheamă Mitică şi nu pun

strop de alcool în gură. Deci vrei bani?— Ai aşa ceva?— Nu, dar pot face rost.Și greierele cât ai zice lingurică dispăru într-o crăpătură a zi-

dului. După aproape o oră tânărul nostru fu trezit de un ţârâit în-grozitor. În faţa lui, pe preşul de lână de lângă pat, văzu trei hârtii de-o sută de lei, toate noi-nouţe.

— Hai să-nnebuneşti!— Acum mă crezi? ţârâi greierele.Băiatul se freca la ochi cu palma stângă, iar cu dreapta ţinea

lampa cu gaz cât mai aproape de bancnote, erau adevărate, erau noi, parcă atunci scoase din tipografie. Greierele îl privea rânjind (şi să nu te mire că şi greierii ştiu să rânjească, trebuie să fii atent şi să îi observi de aproape).

A doua zi tânărul îşi plăti datoria la cameră, îşi cumpără o cămaşă, o pereche de pantaloni şi o şapcă albastră, iar noaptea prădui şi restul banilor pe o friptură vânătorească şi doi litri de vin. Spre dimineaţă, când se întoarse în cameră, dădu cu ochii de greierele Mitică — îl aştepta în vârful patului, pe cearşaf.

— Deci ţi-au fost de folos banii, că te văd vesel.— Eşti un înger, greiere!— Să nu exagerăm, sunt doar o insectă folositoare. — Îmi spui

şi mie de unde ai făcut rost de bani?

— Dragul meu, sursele sunt confidenţiale, nu te supăra pe mine.

— Bine, sughiţă băiatul. Dar mai poţi face rost de încă trei hârtii?

— Adică mai vrei bani? se miră sincer greierele.— Păi, da’ cum, că nu mai am deloc… cât credeai că ţin trei

sute de lei. Doar trăim în Bucureşti… hei, dacă eram la Huşi…— Atunci îţi mai aduc, spuse greierele şi fugi prin perete.Dar ochii tânărului erau atât de grei de la oboseală şi mai ales

de la alcool, încât adormi imediat. Se trezi a doua zi, pe la prânz, era mahmur, gura iască şi o durere teribilă de cap… că aşa se în-tâmplă când bei vin negru şi nu eşti învăţat. Îl văzu pe greiere sus, căţărat pe masă, tolănit într-o călimară uscată, picior peste picior, pufăind dintr-o lulea.

— Ai adus banii? Că eu am aţipit oleacă…— Vezi la piciorul patului.Și mare-i fu mirarea şi bucuria când găsi acolo cinci hârtii de

o sută. Astfel se legă între ei o prietenie adevărată, o simbioză ase-mănătoare cu cea a hipopotamului şi a păsării care-l ciuguleşte de insecte. Greierele îi aducea bani în fiecare dimineaţă, iar tânărul arăta din ce în ce mai bine în hainele mereu curate, apretate, căl-cate, era tuns, bărbierit, devenise un fante pe strada Gabroveni.

Îl cunoştea tot Bucureştiul, toată România, veneau fetele din ţară să-l vadă, să-l pipăie, căci era un tânăr carismatic, ştia bancuri cu moldoveni, olteni şi cu alte naţionalităţi. După un timp închirie o a doua cameră, de astă dată la etaj şi în fiecare noapte dădea pe-treceri fastuoase, dimineaţa retrăgându-se pentru odihnă şi plăceri cu câte o fată, mereu altă fată. Tot românul îl aprecia şi îl invidia, doar bătrânul paznic se minuna, pentru că nu înţelegea nici în ruptul capului de ce nu

renunţa băiatul la camera de la subsol, cea fără ferestre, strâmtă şi cu igrasie. Dar vorba-i vorbă, atâta vreme cât primea chiria antici-pat, ba chiar în unele săptămâni băiatul îi plătea dublul chiriei, nu avea de ce să comenteze.

Și toate mergeau ca pe roate, cu fericire şi trai îmbelşugat până într-o dimineaţă cenuşie şi rece de noiembrie, când greierele nu a mai apărut deloc. L-a căutat băiatul toată ziua, l-a căutat noaptea şi a doua zi, ba a lărgit şi crăpăturile zidurilor, nimic, Mitică parcă intrase în pământ. Tânărul a fost nevoit să predea cheile camerei de la primul etaj al Hanului Gabroveni şi să se retragă în singură-tate, nici nu îndrăznea de ruşine să mai scoată capul din încăperea mizeră de la subsol. După încă o săptămână veni şi ninsoarea, iar băiatul, altădată fante — acum un biet calic, începu să-şi vândă hainele una câte una ca să-şi achite masa, ţoiul cu ţuică şi chiria de o sută de lei pe săptămână. Iar în ajunul sfintei sărbători a Crăciu-nului, luă trenul personal de Huşi, clasa a treia şi dus a fost.

Astăzi, dacă din întâmplare treci pe strada Gabroveni şi auzi un ţârâit de greiere, să-l strigi un pic mai tare pe Mitică, dar încre-dere să nu ai în el nici dacă îţi promite un milion de euro. Nicio-dată să n-ai încredere în greieri!

Niciodată să n-ai încredere în greieri!


soriN teodoriu


alice şi cârlige

Na-ţi-o bună, vânătoare!Tinerii însurăţei, Grigore

şi Catincuţa, şi-au durat căsuţa la marginea satului, sub geana

unui crâng, din inima căruia curgea murmurând un pârâiaş — loc minunat pentru o gos-podărie ţărănească.

Și Grigore, şi Catincuţa, fi-ind harnici şi întreprinzători, în vreo trei ani şi-au umplut ograda cu vietăţi: oi, capre, vite cornute mari şi cârduri de pă-sări. Totul mergea strună, atâta doar că la păsări se înnădiseră vulpile şi ulii.

Într-o zi, Catincuţa îi zice soţului: „Grigoraş, trebuie să

cumperi tu o puşcă, altfel nu vom scăpa noi de lăcomia vul-pilor şi a uliilor“. Soţul i-a ur-

mat sfatul. Dar, fiind agricultor şi vier de vocaţie, uita mereu de achiziţia menită a fi groaza vietăţilor răpitoare.

Într-o seară, pe la finele lu-nii octombrie, s-a gândit Gri-gore să-i demonstreze bunei sale gospodine că banii cheltu-iţi pe puşcă nu au fost aruncaţi în vânt. Ia uşor arma, îşi pune într-un buzunar 5—6 cartuşe, în rucsac — două plăcinte, o garafă cu vin şi, când să iasă din ogradă, îi vine în minte o

idee ingenioasă: să ia cu dân-sul un cocoş ca să-l folosească nadă, în terenul de vânătoare.

S-a aciuat la o gireadă de paie, unde a văzut de câteva ori că se plimbă vulpile pe însera-te. După ce a priponit cocoşul la vreo zece paşi, a făcut un ascunziş şi s-a afundat în paie, apoi a adus garafa la gură, a tras câteva înghiţituri sănătoa-se şi s-a pus de pândă.

Dar cine nu ştie că aştepta-rea-i plictisitoare? Grigore, ca să-şi mai învioreze firea, şi-a mai muiat de câteva ori mustă-cioara în licoare. Vinul se da la băut, plăcintele gustoase, seara călduţă şi…, pe neprins de ves-te, a aţipit.

…Cerul i se arătă plin de nori grei, plumburii, cu „lun-gi troiene călătoare…“. Peste o clipă-două, din înalturi au prins a-i cădea pe obraji nişte fulgi mari, moi şi „calzi“. În clipe numărate toată câmpia i se arătă albă-albă. Cocoşul încerca să se scuture de fulgii lipicioşi, dar nu reuşea. Deo-dată, prin puzderia de fulgi, au apărut două roşcate. Una zdra-vănă, pe semne era el, vulpoiul,

alta mai mică — cumătra vul-pe. Veneau spre gireadă…

Când s-au apropiat la o bătaie de puşcă, Grigore a dus arma la ochi, dar ea, blestema-ta, n-a luat foc. După încă vreo câteva încercări nereuşite, a apăsat pe trăgaci, mai sigur, şi numai atunci s-a produs „mi-nunea“ — cutremurând împre-jurimile.

Slobozind puşca şi arun-cându-şi privirea, ce să vadă? Zăpada cea moale şi puhavă din vis… se topise ca şi isprăvi-le lui în puiul cel de somn. Vul-poiul însă şi cumetriţa vulpe au pândit momentul şi — haţ cocoşul, tiva cu el spre crâng!

Vă-hă-hă! Nici tu vulpe, nici tu cocoş!…

Ce să-i spună soţiei?

duMitru aPetri,scriitor

Balada cerbului(populară)

A fost odată într-o pădureUn moş bătrân cu baba lui.Trăiau săraci ca vai de lumeÎn adâncimea codrului.

Moşneagul nu mai vrea nimica,El numai moartea şi-o dorea,Dar baba ar fi vrut să aibăUn suflet tânăr lângă ea.

„Să fie un copil cuminte,Un suflet tânăr, asta voi,C-aş vrea şi eu s-aud cum suflăŞi-o altă viaţă lângă noi.“

Aşa oftă sărmana babă,Dar moşul nu mai vrea nimic.„Ce-mi trebuie o grijă nouă?Sunt prea bătrân şi prea calic!“

Dar Cerul s-a-ndurat de babăŞi-un pui de cerb i-a dăruit.Un pui de cerb cu stea în frunte,Gonit din codru şi rănit.

Şi într-o zi trecu pe-acoloFeciorul unui împărat,Cu cete de curteni cu arcuriŞi cu ogarii l-au vânat.

„– Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,Că-ţi dau pe el tot ce doreşti!“„– Nu! de chiar mi-ai da pe dânsulComorile împărăteşti!“

„– Te duc la curtea mea, moşnege,Cu baba ta; vă fac boieri!Dă-mi cerbul tău cu stea în frunteŞi-ţi dau şi cinste, şi averi!“

„- Nu-mi trebuie averi, nici cinste!Sunt prea bătrân să le primesc.Dar, dacă vrea să vină cerbul,Eu bucuros ţi-l dăruiesc!“

Atunci, minune fără seamă;Şi-ntreaga lume ce văzu?Văzu cum cerbul dă din coarne,De parc-ar spune: „Nu vreau, nu!“

„- Nu vreau să fiu la curtea voastră,Deodată cerbul a grăit,Tu, mă doreşti ca pe-o podoabă,Ei sufletul mi l-au voit.

Am fost rănit la vânătoare,Ei rănile mi-au vindecatŞi în onoarea curţii taleM-aş simte tare-ncătuşat.

La curtea ta aş fi o fiară,O jucărie pentru puşti.În viaţa lor sunt o lumină,Pe care tu n-ai s-o orbeşti!“

Plecă pe gânduri vânătorul,Şi se gândi că nu-i de-ajunsVeşnic să fii temut şi tare,De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai şi-un sufletCinstit şi blând, şi iubitor,De vrei să fii iubit de oameni,Şi de podoaba codrilor.


concurs

Înveşnicite prin obiectivVadim Şterbate: O clipă de zbor, în unduiri de apă, la cuib, în vizuină, pe vârf de „popas“, a mirare, a puternici-ei… Ce poate fi mai frumos?


— Singurul loc de pe corpul unei vaci în care există glande sudoripare este nasul acesteia.

— Hipopotamul dă naştere puilor săi în apă şi îi îngrijeşte în primele zile de via-ţă tot în apă. Totuşi, cei mici ies din când în când la suprafaţă pentru a lua destul aer.

— Auzul fin al delfinilor se explică prin aceea că ei sesizează undele sonore

nu numai cu organul lor acustic, dar şi cu tot corpul, mai cu seamă cu pielea de pe cap.

— Un cimpanzeu poate să înveţe să se recunoască pe sine într–o oglindă, însă o maimuţă nu poate fi învăţată acest lucru.

— În lumea animalelor recordul la sărituri este deţinut de antilopa cu labe negre, care sare peste 12 metri. Cangurul cenuşiu sare peste 8 metri, delfinul — 5, elanul — 4.

— Cel mai mare ochi este cel al cara-catiţei. Diametrul lui ajunge la 40–50 cm.

— Numele de jaguar provine dintr–un cuvânt al indienilor americani care însem-nă „ucigaş care îşi răpune prada dintr–o singură săritură".

— Gâştele de Canada au un stil neobiş-nuit de a–şi creşte bobocii. Când micuţii pui de culoare portocalie părăsesc cuibul, ei nu sunt îngrijiţi numai de părinţi. Gâş-tele mature îngrijesc cu schimbul toţi puii, care sunt ţinuţi laolaltă într–un fel de creşă.

— În ciuda greutăţii sale impresionan-te, un urs grizzly poate alerga la fel de ra-pid ca şi un cal obişnuit.

selecţie: taChe bârCă

curioZiTăţi

Despre...Faptul rămâne fapt: un om normal oricând e dispus să

descopere ceva nou, neobişnuit, ca, ulterior, să aibă plăcutul prilej de mirare, admiraţie şi gândire. Fie cu văzul, fie cu au-zul, dar şi cu simţul inimii.

Prilejuri, desigur, sunt multe, se găsesc mai la fiecare pas. În faţa unui ecran TV, cu urechea pe o emisiune radio, par-curgând pagină cu pagină o carte, dar şi la o plimbare pe o

cărăruie şerpuită, pe malul unui râuleţ întortocheat, pe un urcuş de munte abrupt, sub poale de codru înverzit şi încă în multe-multe alte împrejurări cu întâmplări, din care sare „iepurele” curiozităţii, de te cuprinde strâns, ca pe un frate.

Şi tu, atent, cu gura căscată, cu ochii larg deschişi... mul-ţumit şi recunoscător clipei efemere, memorizezi o întreagă Natură, un întreg Univers DESPRE...

Nu ne îndepărtăm prea mult de ţăr-mul britanic, doar la o aruncătură de băţ şi ajungem pe cel irlandez. Irlanda este un stat suveran din Europa de Vest, ocupând circa cinci şesimi din insulă. Capitala şi cel mai mare oraş al ţării este Dublin, aflat în est, a cărei arie metropolitană găzduieşte aproximativ un sfert din locuitorii ţării.

Republica are frontieră terestră numai cu Irlanda de Nord, parte componentă a Re-gatului Unit, ţărmul Oceanului Atlantic, la sud aflându-se Marea Celtică, la sud-est – Canalul Sfântul Gheorghe şi la est – Ma-rea Irlandei. Suprafaţa republicii numără 70.273 km2 şi populaţia este de circa 4 mi-lioane 590 de mii de locuitori (anul 2011).

Muzeul pe care-l vom vizita virtual se află în oraşul Attanagh şi se numeşte Mu-

zeul irlandez al pescuitului şi vânătorii. Colecţiile acestuia cuprind ultimii 300 de ani din pescuitul şi vânătoarea irlandeză. El este o adevărată desfătare pentru cei pa-sionaţi de viaţa din Irlanda. Muzeul a fost creat în 1986 de Walter Phelan, care vine dintr-o familie devotată pescuitului. El a restaurat şi a adaptat o casă tradiţională ir-landeză pentru a găzdui colecţiile muzeu-lui, alcătuite din tije, bobine, unelte, scule, arme şi specimene de păsări şi peşti.

Expoziţiile prezintă vânătoarea şi pescui-tul din două unghiuri de vedere. Pe de o par-te, sunt expuse dispozitive ingenioase, cum ar fi cornul de vacă scobit, utilizat pentru a păstra rusaliile, insectele folosite ca nadă de oamenii care au vânat şi pescuit pentru a-şi suplimenta alimentaţia. Pe de altă parte, sunt etalate arme exclusive şi echipamente utilizate de vânători şi pescari profesionişti. O întreagă cameră a muzeului este dedicată companiei Garnett’s & Keegan’s, care produ-ce echipament pentru pescuit şi vânătoare, procurat pe întreg mapamondul.

Vizitatorii muzeului se pot întoarce în timp, urmărind amenajarea unei camere ti-pice pentru pădurarul anilor 1800 şi a unui atelier de arme de la începutul anilor 1900. Alte expoziţii sunt concentrate în sala arme-lor, sala trofeelor, în cea a hulubilor de lut, precum şi în hangarul pentru bărci.

Una dintre piesele de rezistenţă ale mu-zeului este colecţia de muşte pentru pescuit. Unele datează de la începutul secolului al XIX-lea. În secolele XVIII şi XIX, marinarii strângeau penele viu colorate ale păsărilor pe care le întâlneau în călătorii. Când corăbiile acostau în porturile irlandeze, ei le vindeau fabricanţilor de muşte pentru pescuit. Pes-

carii erau convinşi că somonul trăgea mai bine la nadă când muştele erau confecţiona-te din penele colorate ale păsărilor exotice, decât la cele din penele terne ale păsărilor locale. Cele mai înfricoşătoare piese din mu-zeu, dar şi din toate muzeele explorate până acum, sunt trei capcane pentru oameni. La sfârşitul secolului al XVIII-lea moşierii care deţineau proprietăţi extinse utilizau acest tip

de capcane pentru a descuraja braconajul. Dacă o persoană călca pe această capcană, un dinte mare de metal i se înfigea în picior. De obicei, victima ieşea din capcană, dar oasele sfârtecate şi piciorul mutilat provoca gangrenă şi moartea persoanei. Capcanele aveau efect letal, astfel încât în anul 1829 ele au fost interzise prin lege.

Pentru a sfârşi pe o notă optimistă, adu-cem la cunoştinţă că muzeul are o bibliotecă ce devine tot mai mare pe an ce trece. Ea cuprinde volume despre vânătoare, pescuit şi particula-rităţile acestor îndeletniciri în Irlanda.

selecţie: cRistina ciobanu,Institutul de Ecologie şi Geografie al AŞM

Muzeul irlandez al pescuitului şi vânătorii din Attanagh

vestigii europene

Adresele magazinelor SVPM:mun. Chișinău, str. Șipotelor 2; tel.: (022) 24 32 04or. Cahul, str. M. Eminescu 43/2; tel.: (0299) 22 132

Atelier de reparaţie şi testare a armelorTel. de contact:022 24 20 53; 079054705

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

Stimate vânător!Procurând arme şi muniţii în magazinele SVPM, banii domniilor voastre rămân în societate, contribuind astfel la dezvoltarea vânatului în Moldova.

din ungaria — la talmaza - agvps.roagvps.ro/docs/vpm_iulie_2016.pdf · dr., prof. în biologie...

Documents