Dimensiuni etice şi profesionale ale integrităţii

Emanuel-Mihail SocaciuCentrul de Cercetare în Etica Aplicată

Facultatea de FilosofieUniversitatea din Bucureşti

Etica: duşmanul ştiinţei?

Idealul neutralităţii axiologice Rezultatele ştiinţei sunt neutre din punct de vedere

valoric, iar angajamentele etice ale cercetătorului nu trebuie să influenţeze procesul de cercetare

=> etica, şi în general filosofia, nu au vreo relevanţă pe tărâmul ştiinţei

Pozitivismul logic: ”despre ce nu putem vorbi e mai bine să tăcem” (Wittgenstein)

Putem vorbi doar despre lucruri verificabile empiric

Valorile pozitivistului

Refuzul valorilor este tot o poziţie axiologică Există cel puţin câteva asumpţii valorice implicite

în poziţia pozitivistă: Adevărul: rostul ştiinţei este să ne apropie de adevăr Raţionalitatea: un efort ştiinţific autentic este cel bazat

pe proceduri de investigaţie raţionalizate Comunitatea epistemică: rezultatele sunt validate în

comunitatea ştiinţifică

Câte decizii etice luăm pe zi?

A stat cineva să le numere? Comportamentul cotidian al oamenilor este ”imersat”

în situaţii de tip moral Exemple:

acasă: în relaţia cu familia luăm nenumărate decizii etice (cine duce gunoiul? Etc.)

contexte informale: ”cei şapte ani de acasa” sunt un alt nume pentru comportamente etice primare

contexte profesionale: Cum alocăm resursele într-o cercetare? Renunţăm la proceduri care pot vătăma diverşi subiecţi (umani sau

nu)? Etc.

Nu ”fără etică”, ci ”cu ce fel de etică” Faptul că aproape orice proces decizional conţine

considerente de tip etic nu înseamnă că ele primează întotdeauna (sau că trebuie să primeze)

De ce etica este ”peste tot”: persoanele umane nu sunt roboţi

Adevărata problemă nu este cum eliminăm valorile din demersul ştiinţific, ci cum asigurăm o integrare armonioasă a acestora

Înţelesul uzual al integrităţii

Ce este un ”om integru”? Răspunsuri obişnuite:

Un om care ţine la principiile sale O persoană care nu este părtinitoare atunci când evaluează

cazuri în care este implicat (direct sau nu) Un om necorupt Un om care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind

probitate Toate aceste răspunsuri sunt, cel puţin parţial,

corecte. Le putem sistematiza?

Ce ne spune teoria morală

Două sensuri etice ale integrităţii:– Atribut al caracterului

Integritatea este conceptualizată ca o ”virtute”, ca fiind expresia unui anumit tip de trăsături caracteriale

– Faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor ”acţionează întotdeauna astfel încât să tratezi umanitatea,

atât în persoana ta, cât şi a altora, întotdeauna ca scop în sine, şi niciodată numai ca mijloc” (I. Kant)

fiecare fiinţă umană are o demnitate (un statut moral) ca fiinţă umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător

Scurte comentarii la ce ne spune teoria Ca virtute a caracterului, integritatea ţine de

domeniul ”psihologiei morale” O virtute are valoare morală doar în contextul unui

caracter moral armonios (curajul este o virtute lăudabilă: dar cel al unui criminal în serie?)

Înrudirea lexicală ”integritate” - ”integralitate” nu este întâmplătoare

A fi o persoană integră presupune a acorda altora prezumţia de integritate

Integritatea profesională Înrudită cu, dar diferită de integritatea în sens

strict etic Circumscrie ”nucleul dur” al angajamentelor

valorice specifice unei profesii Ce înseamna a fi un judecător integru? Dar un profesor

integru, sau un medic, sau un cercetător? Valorile unei profesii sunt rezultatul interacţiunilor în

comunitatea epistemică a profesiei respective Care este relaţia dintre a fi un om integru şi a fi un

profesionist integru?

Cum operaţionalizăm integritatea? În sens etic

Ca virtute a caracterului, este ceva ”antrenabil” Ca expresie a autonomiei, devine o condiţie restrictivă

necesară ce se aplică asupra sistemelor de reguli instituţionale

În sens profesional Prin buna alcătuire a sistemelor normative ce ne

guvernează organizaţiile Unul dintre rolurile codului etic (nu singurul) al unei

profesii este de a da o expresie operaţionalizată conceptului de integritate specific acelei profesii

Integritatea profesională a cercetătorului Operaţionalizabilă, la fel ca şi în cazul altor

profesii, prin reguli Problema delicată a gradului de particularizare a

prevederilor unor coduri pentru niveluri diferite Tipuri diferite de cercetare, amploare diferită a organizaţiilor

etc. Cum pot fi generate regulile?

”bottom-up” sau ”top-down”? Important este ca regulile să fie mereu subiect al reevaluării

critice, iar posibilitatea îmbogăţirii lor să ramână deschisă

Integritatea cercetătorului (2)

Clase posibile de norme atingând integritatea: Sub principiul echităţii

Norme privind distribuţia echitabilă a resurselor şi sarcinilor într-un proces de cercetare etc.

Sub principiul autonomiei Norme privind confidenţialitatea, respectul persoanelor şi al

proprietăţilor (inclusiv intelectuale), prohibirea manipulării ilicite a datelor obţinute dintr-o cercetare etc.

Sub principiul non-vătămării Norme privind evitarea riscurilor sau suferinţelor

disproporţionate etc.

Să evităm extremele

A fi integru (ca om şi ca profesionist) nu este, cu siguranţă, suficient pentru a fi şi un bun profesionist

Atunci, nu supra-evaluăm acest concept? Nu, pentru că, deşi nu este suficient, este cel puţin

într-o anumită doză, necesar Ca orice altă realitate umană, integritatea admite

nuanţări

Vă mulţumesc pentru răbdare

Emanuel-Mihail Socaciu