dimensiunea socialĂ a integrĂrii europene: abordare...

Institutul de Relaţii Internaţionale din MoldovaRevistă ştiinţifico-practică Nr.1/2018

19

diMenSiUnea SoCialĂ a inteGRĂRii eURoPene: aBoRdaRe teoRetiCo-ConCePtUalĂ

ludmila RoŞCa, doctor habilitat în filosofie, profesor universitar, IRIM([email protected])

RezumatStudiul abordează o temă actuală pentru societatea moldovenească, aflată în fața

autodeterminării cu referire la integrarea regională. Integrarea în Uniunea Europeană este o opțiune politică pentru statul Republica Moldova; o misiune culturală pentru instituțiile responsabile de instruirea și educarea tinerilor, cetățenilor; o speranță pentru cetățenii angajați în cîmpul muncii peste hotare. La fiecare etapă a integrării europene: apropiere prin asistență tehnică și cooperare, asociere și integrare, societatea moldo-venească are obiective concrete, reflectate și în documentele semnate de conducătorii instituțiilor de stat. Realizarea acestora este posibilă doar prin asimilarea valorilor europene, cunoaşterea experienţei statelor fondatoare a UE. Moldovenii indecişi cu referire la implicarea în procesul politic, procesul decizional deseori schimbă situaţia politică din ţară. Pentru ai convinge că modelul european al integrării europene este viabil şi avantajos este necesară multiplicarea eforturilor angajaţilor în promovarea valorilor europene, în predarea diferitor cursuri de Studii europene.

Valorificarea experienței statelor europene în domeniul garantării drepturilor so-ciale prin ajutorul acordat persoanei în satisfacerea necesităților primare este un obiectiv prioritar al agendei cadrelor didactice și cercetătorilor proceselor politice, sociale, economice. Autorul menționează că dimensiunea socială a integrării europe-ne este reflectată de obiectivele politicii sociale, care pe parcursul anilor au fost re-formulate, actualizate. Teza respectivă este justificată și de conținutul Cartei Sociale Europeane, modificat de trei ori pe parcursul a trei decenii (1965 -1995).

Instituțiile europene au constatat că menirea statului societății postindustriale re-zidă în capacitatea acestuia de a proteja, de a suține omul, de a-l ajuta să se adapteze la condițiile dictate de economia de piață. Legitățile economiei de piață limitează,

Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova Relaţii inteRnaţionale. Plus

20

deseori exclud implicarea statului în gestiunea proceselor economice. Totodată în condițiile globalizării și economiei de piață grupurile vulnerabile, care au pierdut din diferite motive capacitatea de muncă sau au pierdut locurile de muncă au nevo-ie de asistență și protecție socială. Pentru a-și onora obligațiunile față de cetățeni, statele europene au elaborat diferite modele de interacțiune cu sectorul privat al eco-nomiilor naționale, cu societatea civilă, cunoscute ca modelul britanic, scandinav, continental, corporatist, mediteranian, apreciate ca părți componente a Modelului Social European. Prin aplicarea studiului comparat în analiza experienței statelor europene, autorul reușește să elucideze specificul fiecărui model și să formuleze unele recomandări pentru clasa politică din Republica Moldova.

Metodologia cercetării: Posibilități mari în definirea și descifrarea conținutului procesului de integrare europeană, fenomenului de protecție și asistență socială le au analiza de conținut, studiul comparat, sinergetica. Aplicarea metodei istorice i-a per-mis autorului să urmărească evoluţia în timp a conţinutului programelor de asistenţă şi protecţie socială.

Cuvinte-cheie: integrarea europeană, politica socială a UE, securitatea socială, spațiul comunitar, modelul european social

CZU: 316.334.3(478) : [061.1UE+327]

introducere. În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sunt proclamate drepturile fundamentale politice, sociale, economice şi cul-turale. Prin adoptarea Declaraţiei…, ONU recomandă statelor membre să le garanteze prin legislaţia naţională şi să le aplice în practică, adică să-şi onoreze promisiunile date cetăţenilor. Cunoscîndu-şi drepturile fundamentale, garantate de statul contemporan, de regulă democratic de drept, cetăţeanul află că are dreptul la securitate socială, la muncă, la protecţie împotriva şomajului, la condiţii de muncă echitabile şi satisfă-cătoare, la o remuneraţie capabilă să asigure fiecărui individ şi familiei sale o existenţă corespunzătoare demnităţii umane. În cazul absenţei resurselor necesare, statul trebuie să asigure servicii sociale necesare pentru a contracara consecinţele negative ce decurg din funcţionarea nesatisfăcătoare a pieţei muncii sau a altor politici publice ca cele de sănătate, educaţie, de apărare a securităţii indivizilor. Problema priori-tară a Europei în ansamblul ei se rezumă la elaborarea programelor şi susţinerea proiectelor solicitate de cele două tendinţe mondiale: globa-lizarea economică şi regionalizarea politică. La nivel mondial, globali-zarea economică a pus accent pe liberalizarea pieţelor, creşterea compe-titivităţii, flexibilitatea pieţii muncii, anularea subvenţiilor acordate de


21

stat, reducerea mijloacelor financiare puse anterior la dispoziţia statului bunăstării generale. La intersecţia celor două milenii, în statele Europei occidentale, pragmatismul economic şi ignorarea problemelor sociale ale cetăţenilor a condus la creşterea numărului şomerilor pînă la 20 mln., iar al săracilor – 50 mln. Consolidarea instituţiilor europene conduce la actualizarea tematicii sociale şi reflectarea ei în documentele comunităţii. Este vorba despre: asistenţa medicală, educaţie, eliminarea sau diminua-rea sărăciei, care în ultimele decenii apreciate ca obiective ale politicilor sociale, statul asumîndu-şi funcţii tot mai largi în aceste domenii.

În domeniul politicii sociale, al politicilor publice, sunt selectate ne-voile primare ale grupurilor ţintă: pensionari, persoane cu dezabilităţi, studenţi, bolnavi cronici etc. Este cunoscut faptul că în procesul conso-lidării Comunităţii Europene, interesele şi obiectivele economice au fost întotdeauna prioritare. Tratatul de la Roma (1957), prin care s-a înfiinţat Comunitatea Economică Europeană, descrie necesitatea unei pieţe euro-pene unice – SEM, în care concurenţa şi comerţul liber sunt propuse în calitate de principii de bază. Astfel, aspectele sociale au fost din primul Tratat trecute într-un plan secundar. Însă, odată cu relansarea integrării la mijlocul anilor ’80 preocupările pentru dimensiunea socială s-au intensi-ficat şi au culminat cu elaborarea Cartei Sociale, semnată în decembrie 1989 de majoritatea absolută a statelor membre ale Comunităţii. Carta europeană a drepturilor fundamentale are o mare importanţă în evoluţia Uniunii Europene (UE) şi, în consecinţă, pentru mişcarea sindicală şi pentru politicile sociale comunitare. Pentru prima dată de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1957, Carta expune, într-un singur text, ansamblul drepturilor sociale, economice, civile şi politice de care pot beneficia toţi cetăţenii europeni. Este, de asemenea, singurul text de acest tip la nivel internaţional. Este vorba de drepturi, de principii şi de valori inalienabile pe care instituţiile UE trebuie să le ia în considerare atunci când construiesc şi aplică legislaţia europeană [10]. Anii ‘90 au marcat o nouă dezvoltare a politicii sociale la nivel supranaţional, cel mai remarcabil succes fiind includerea acestui domeniu în tratatele de bază ale Uniunii Europene de la Maastricht (1992) şi Amsterdam (1997).

În „Carta Albă a Politicii Sociale”, adoptată de Comisia Europeană în anul 1994, modelului social european i se oferă o bază normativă. Ca noţiune ştiinţifică modelul social european este definit prin mai multe valori comune comunitare, printre care se regăsesc: acţiuni pen-


22

tru democraţie, libertate personală, dialog social, oportunităţi egale pentru toţi, solidaritate şi securitate socială exprimată faţă de indivi-zii defavorizaţi din societate. În Anexa 1. Agenda Socială Europeană, adoptată la Şedinţa Consiliului European de la Nisa, decembrie 2000 se stipulează: modelul social european - caracterizat în particular de un sistem care oferă un nivel ridicat al protecţiei sociale, de importanţa dia-logului social şi de serviciile de interes general care acoperă activităţile vitale pentru coeziunea socială - se bazează în ciuda diversităţii siste-melor sociale ale Statelor Membre - pe un fundament comun de va-lori. Este vorba despre: pluralismul politic, politica nediscriminatorie, toleranţa, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi, un nivel cât mai ridicat al ocupării, creşterea durabilă şi neinflaţionistă, competitivi-tatea economică, calitatea vieţii şi a mediului înconjurător.

Abordarea teoretică a politicii sociale comunitare le permite savan-ţilor Anthony Atkinson, Sandrine Cazes, V. Naumescu, Tudor Ştefă-nescu, George Poede să evidenţieze 4 fenomene, care în mod necesar trebuie plasate la baza programelor politicii sociale: libera circulaţie a muncitorilor, dumpingul social şi turismul social, eficienţa economică şi coeziunea socială [2, p.18-19].

libera circulaţie a muncitorilor (termenul oficial „workers” se refe-ră la toate categoriile de lucrători, indiferent de domeniu şi de nivelul de calificare) reflectă principiul fundamental al liberei circulaţii a persoane-lor în Uniunea Europeană. Realizarea în practică a principiului dat impune necesitatea transferului drepturilor lucrătorilor dincolo de graniţele naţio-nale, aşa încît persoanele care se angajează într-o altă ţară să nu-şi piardă securitatea socială de care s-au bucurat în ţara lor de origine. Amintim că art. 48-51 ale Tratatului de la Roma stipulează că muncitorii care se mută dintr-o ţară în alta vor beneficia de drepturile sociale existente în ţara gazdă. Drepturile sociale fundamentale ale muncitorilor reprezintă o bază de dis-poziţii comune minime pentru toate statele membre ale Uniunii Europene [5]. Acest studiu are o actualitate sporită în condiţiile BREXIT, cînd, pe de o parte, statele membre ale comunităţii europene manifestă îngrijorarea în raport cu cetăţenii lor, aflaţi la muncă în Marea Britanie, iar, pe de altă parte, liderul executivului britanic cere asistenţă socială pentru cetăţenii lor, care muncesc şi locuiesc pe teritoriul statelor europene. Negocierile între Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor decurge anevoios, deoarece sunt multiple probleme complexe, care pot fi soluţionate doar în comun.


23

dumpingul social şi turismul social. Inegalităţile în asistenţa soci-ală prestată de statele membre ale comunităţii europene dezvoltate, din nord-vestul continentului, atestate ca urmare a realizării liberei circu-laţii a muncitorilor, au impus instituţiile Uniunii Europene să descifre-ze conţinutul fenomenului: dumpingul social şi turismul social. State-le dezvoltate au adoptat măsuri concrete pentru a reglementa valul de muncitori veniţi din regiunile sudice ale Europei. Prin reprezentanţii lor în Comisia Europeană, liderii acestora au exercitat presiuni în scopul adoptării unei politici sociale rezonabile la nivel comunitar. Permisiu-nea mişcării libere a muncitorilor a fost discutată de mai multe ori la şedinţele European Round Table (ERT) [5].

O importanţă deosebită la nivelul comunităţii statelor europene se acordă muncitorilor emigranţi, astfel, prin intermediul Cartei sociale eu-ropene le sunt garantate anumite drepturi, atît pentru a înlesni accesul la muncă, cît şi pentru a-i proteja, pe ei şi pe familiile lor, împotriva unor anumite forme de discriminare odată ce sunt angajaţi. Securitatea socia-lă a muncitorilor emigranţi presupune respectarea principiilor: egalităţii, cumulului - muncitorul emigrant poate beneficia într-o ţară, de aceleaşi prestaţii sociale (boală, invaliditate, bătrîneţe, şomaj, deces) ca în ţara de provenienţă; exportabilităţii - prestaţiile sociale pot fi vărsate în alte state comunitare. Totodată, sunt aplicate interdicţii ale prestaţiilor duble - ori-cine a cotizat la regimul de securitate socială în două sau mai multe state membre, în aceeaşi perioadă, nu poate beneficia de prestări similare.

eficienţa economică a constituit un argument serios în favoarea dezvoltării politicii sociale comunitare. În opinia savantului George Poede, expusă în lucrarea Politici sociale citim: La scara statului, ţările Europene nu reprezintă doar democraţii libere ci şi state ale redistribuirii, adică state ale bunăstării, în care se încearcă să fie ajutate persoanele dezavantajate - care şi-au pierdut capacitatea de a munci, din diferite motive: boală, şomaj etc. La scara societăţii, pe lângă oferirea oportunităţilor individuale de atingere a împlinirii (fericirii), societăţile Europene promovează solidari-tatea dintre indivizi, care întăreşte de altfel, coeziunea socială [6].

De la O. Bismarc, J-M Keyns şi L. Erhard concepţia sistemului eco-nomiei de piaţă, orientată către problemele sociale ale comunităţii este corelată cu necesitatea adoptării unui acord între stat, bussines şi societa-te. La sfîrşitul secolului al XlX-lea, Otto von Bismarck pune bazele unui sistem de asigurare a sănătăţii (1883), urmat de unul de asigurări în caz


24

de accident. Apar programe de asigurare în caz de bătrîneţe şi invalidi-tate. Sistemul german va deveni un model pentru programele de politică socială pentru multe ţări europene. Reprezentantul tipic al formei Statului Bunăstării Generale este John Maynard Keynes. Ideea fundamentală este aceea că redistribuirea bogăţiei naţionale prin intermediul transferurilor sociale este profitabilă pentru creşterea economică. În lucrarea sa Teoria generală a utilizării forţei de muncă, a dobânzii şi a monedei, Keynes preconizează o largă extindere a funcţiilor statului, fapt ce implică o po-litică economică (acţiunea asupra ratei dobânzii pentru a încuraja investi-ţiile şi cheltuieli publice sub forma lucrărilor publice care creează locuri de muncă, stimulând prin salarii „cererea efectivă”) şi o politică socială (transferuri sociale sub forma prestaţiilor).

Modelul social european a cunoscut și situații critice, dar și-a demon-strat în timp viabilitatea grație competenței conducătorilor instituțiilor politice și economice care au reacționat la probleme, revizuindu-și ati-tudinile, abordările și chiar planurile de activitate. În anii ’90, instituțiile europene au susținut ideea elaborării unui nou model, care ar răspunde noilor condiții și provocări. Procesul de elaborare al noului model social european a decurs anevoios, doar trebuia generalizată experiența state-lor membre și racordarea la noua realitate politică, economică și socială. Doar un aspect toate statele europene îl apreciau unanim: omul contem-poran nu trebuie lăsat de unul singur în fața pieții, care zilnic produce riscuri, provocări, mai ales persoanele care și-au pierdut capacitatea de muncă chiar și temporar. Liderii statelor europene consideră că persoane-le cu dezabilități trebuie să fie în vizorul instituțiilor statului și a societății civile. Asistența socială obligatoriu trebuie să fie accesibilă, juridic justi-ficată. Elaborarea noului model social european este iniţiată cu generali-zarea realizărilor modelul keynsian, aplicat cu succes în anii 1945-1975.

Caracteristicile esențiale ale modelului keynsian sunt: corelarea obiec-tivelor dezvoltării social-economice cu angajarea în cîmpul muncii a tu-turor membrilor comunității. Să ne amintim principiul societății utopice: Cine nu muncește nu mănîncă sau a societății comuniste: De la fiecare după capacități, fiecăruia după necesități. Principiul modelului kensyan a contribuit la dezvoltarea economiilor statelor europene și a economiei comunitare per ansamblu, deoarece în primii ani postbelici sistemul eco-nomic nu era funcțional, deoarece nu ajungeau resurse umane. Politica socială în cadrul modelului keynsian avea rolul de instrument, ce asigura


25

cu forțe de muncă subsistemul sănătății, al serviciilor, protecției sociale. Primind ajutorul garantat din partea statului, care deseori înlocuia sala-riul, dar în cele mai dese cazuri, era un supliment important, cetățenii au redobîndit speranța de viață, pierdută în anii războiului. Speranța de viață este un factor edificator al vieții individuale și sociale.

Savanţii au pus la dispoziţia autorităţilor statului german studii des-pre sărăcie corelate cu sistemele de asistenţă socială. În baza acestora a fost adoptată, în anul 1962, Legea federală despre acordarea ajutorului social, care garanta un supliment financiar tuturor rezidenţilor care nu dispuneau de resurse suficiente pentru a atinge un minimum socio-cul-tural de subzistenţă. Suma garantată reprezintă nivelul german al sără-ciei. El a fost fixat prin raportarea la venitul considerat necesar pentru a satisface nevoile esenţiale considerate normale şi a fost elaborat pe baza unor anchete asupra bugetelor de gospodărie. Raportarea la un coş de consum zilnic ridică în acelaşi timp problema percepţiei sociale a nevo-ilor. Analistul trebuie să aibă în vedere bunurile care intră în compoziţia coşului alimentar, precum şi preţurile acestora. Lista bunurilor normale este stabilită de Asociaţia germană pentru asistenţa publică şi privată - Deutscher Verein fur offentliche und Private Fursorge - şi transmisă guvernului. Costul real al vieţii este fixat de guvernul landului.

Experienţa Marii Britanii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale ne oferă posibilitatea de a observa evoluţia asistenţei sociale oferită de statul britanic pe parcursul a patru decenii, începînd cu anul 1948, cînd a fost adoptată alocaţia de asistenţă, cunoscută ca national assistance, înlocuită în anul 1966 de supplemetary benefit, iar din anul 1988 inco-me support garantează tututor persoanelor un nivel minim de trai, cu excepţia celor care au un loc de muncă [1].

În Republica Moldova sărăcia este flagelul cel mai important, care permite ascensiunea stărilor negative din societate. Oamenii sunt săraci, deoarece nu au oportunităţi de câştiguri salariale şi alte venituri, de creş-tere economică şi participare socială, acces la servicii publice, la o edu-caţie de calitate şi servicii de sănătate de calitate etc. Reducerea venitu-rilor reale ale populaţiei, creşterea cheltuielilor, pe un fundal al creşterii şomajului şi sărăciei rurale formează adevărate focare de inegalităţi în societate şi în dezvoltarea durabilă a ţării per ansamblu. Lipsa venituri-lor, sărăcia extremă în special în spaţiul rural marchează un grad redus de accesibilitate a populaţiei la servicii, ca cele de sănătate şi utilităţi


26

publice, inclusiv cele digitatle, iar aceasta, la rândul său, creează inega-lităţi şi discrepanţe. De asemenea, lipsa veniturilor reduce din posibili-tăţi privind accesul la educaţie, precum şi urmărirea unei (re) calificări profesionale sau chiar a unei idei antreprenoriale. Toate acestea conduc, pe termen mediu şi lung, la creşterea migraţiei forţei de muncă, care ge-nerează turbulenţe pe piaţa muncii [3]. Raportul Naţional de dezvoltare umană pentru anii 2015-2016, oferă conducătorilor Republicii Moldova o analiză amplă a sărăciei, a cauzelor şi consecinţelor ei negative.

Coeziunea socială. În Tratatul de la Roma, art. 130, se menţionează că „Comunitatea va dezvolta şi accentua acţiunile care să conducă la sporirea coeziunii sale economice și sociale”. Fenomenul coeziunii so-ciale îşi propune să diminueze impactul progresului tehnologic, aşa în-cît cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene să perceapă că sunt beneficiarii direcţi ai rezultatelor extinderii UE şi integrării europene. În Tratatul de la Maastricht, art.2 se specifică că Uniunea îşi va propune ca obiective viitoare promovarea progresului economic şi social, care să fie echitabil şi susţinut... prin întărirea coeziunii economice şi soci-ale; Uniunea va avea ca deziderate proprii un înalt nivel de ocupare a forţei de muncă şi protecţie socială, creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială între statele membre [9]. Tratatele europene de la Maastricht şi Amsterdam plasează coeziunea economică şi socială în „acquis communautaire”.

Semnificaţia pe care o oferă instituţiile europene coeziunii sociale încurajează savanţii să cerceteze fenomenul, implicaţiile acestuia în viaţa persoanei, grupului social şi comunităţii umane. La nivel teoretic, feno-menul coeziunii sociale este abordat de filosofia politică, de filosofia in-tegrării europene. Termenul coeziune socială a fost utilizat pentru prima dată de Emile Durkheim. Prin coeziunea socială se subînţelege: un mod de organizare al societăţii, caracterizat de o relaţie de interdependenţă susţinută de loialitatea şi solidaritatea membrilor ei. Componentele coe-ziunii societăţii sunt: consolidarea relaţiilor sociale, recunoaşterea şi res-pectarea valorilor de către toate grupurile sociale, adoptarea unui model comun de interpretare al valorilor/ proceselor/ evenimentelor/ actelor, trăirea unei identităţi comune şi al aceluiaşi obiectiv al comunităţii, în-credere manifestată de către fiecare membru/grup social în raport cu alte persoane. Conceptul coeziunii sociale redimensionează: existenţa unor valori/sentimente în baza cărora este definită apartenenţa la un grup so-


27

cial; capacitatea societăţii umane de a asigura egalitatea între membrii săi şi de a preveni marginalizarea oricăror cetăţeni; capacitatea formele de participare a individului la procesul decizional de a respecta principi-ile democraţiei şi de a-şi demonstra eficienţa; capacitatea societăţii de a media conflictele dincolo de resurse şi putere şi de a tolera controversele; capacitatea societăţii de a media diversitatea politică.

Analiza teoretico-conceptuală a fenomenului coeziunii sociale ne permite să deosebim unele controverse. De exemplu, Jenson evidenţiază în conceptul de coeziune socială 5 dimensiuni: apartenenţă, participare, legitimitate, recunoaştere, incluziune, iar O’Conner consideră că coezi-unea socială acoperă 3 aspecte: valori, identitate, cultură, ce definesc o anumită comunitate; diferenţe, divizări, inegalităţi şi inechităţi, diversi-tate culturală, divizări geografice; asociaţii şi reţele, infrastructură, va-lori şi identitate; Woolley distinge 3 căi de definire a coeziunii sociale: ca absenţă a excluziunii sociale; ca interacţiuni şi conexiuni bazate pe capitalul social, ca valori împărtăşite şi comunităţi de interpretare axate pe o identitate de grup. Excluziunea socială poate fi conceptualizată drept o insuficienţă a sistemelor: democratic şi legal, care promovează integrarea civică; piaţa muncii, care promovează integrarea economică; bunăstarea, care promovează integrarea socială a persoanei, familiei şi comunităţii care promovează integrarea interpersonală.

Înţeleasă ca un atribut individual, exclusivitatea socială este definită ca inabilitatea de participare la viaţa socială (dezavantaj socio-politic) şi un nivel scăzut al bunăstării (dezavantaj economic). Estimată ca caracteristică societală, excluziunea socială se referă la o deteriorare la nivelul coeziunii sociale, cauzată de modul în care instituţiile reglementează distribuţia bu-nurilor într-o societate. Marginalizarea şi excluderea socială sunt proce-se social-economice şi mai puţin depind de factori culturali şi normativi. Acestea sunt primele simptome ale polarizării societăţii şi apariţiei fisuri-lor în structura ei, care formează şi dezvoltă inegalităţi de sistem, cu acces limitat la diverse servicii publice şi sociale, inclusiv ocupare, educaţie de calitate, servicii de sănătate şi utilităţi. Marginalizarea reprezintă poziţia socială periferică a indivizilor sau a grupurilor sociale care înfruntă opor-tunităţi inegale pentru diverse poziţii sociale, deoarece sunt săraci. Para-doxal, dar aceşti indivizi sunt săraci, deoarece nu au un loc de muncă, un venit stabil, nu au locuinţă în proprietate, societate [3]. În acest context, conceptul de coeziune socială se află în relaţie cu cel de calitate a vieţii.


28

Conceptul de calitate a vieţii este elaborat şi promovat în secolul XX. Încercări de teoretizare a fenomenului întîlnim la grecii antici: Pla-ton şi Aristotel. Platon insista asupra faptului că oamenii pot fi fericiţi doar într-o cetate bine organizată. Prin aceasta, Platon a lansat un nou subiect al dezbaterilor ştiinţifico-filosofice asupra rolului statului în cre-area bunăstării individuale. În opera lui Aristotel găsim prima analiză aprofundată a conceptului de viaţă bună. Eudaimonia – tradusă forţat ca fericire, Aristotel o ridigă la rangul de valoare umană supremă, nu este o stare psihologică, ci o acţiune întreprinsă de om, cu scopul de a trăi în acord cu propriul Eu, adică de a-şi actualiza potenţialul. În opinia lui Aristotel, conceptul de viaţă bună este multidimensional şi presupune existenţa mai multor bunuri: bunăstare materială, sănătate, prieteni, no-roc, într-o măsură suficientă ca să permită practicarea virtuţilor morale şi a celor intelectuale [7].

În literatura de specialitate sunt evidenţiate trei modalităţi de interpre-tare a conexiunilor celor două concepte şi respectiv fenomene sociale:

1. Deşi coeziunea socială reprezintă un atribut al unei societăţi, ea se recunoaşte şi se identifică în comportamentele, atitudinile şi modalită-ţile de evaluare ale membrilor săi.

2. Elementele coeziunii sociale ale societăţii pot avea un impact di-rect asupra calităţii vieţii individului.

3. Coeziunea socială afectează calitatea vieţii unui individ sub toate aspectele ei. În opinia lui Ralph Darendoref, o societate coezivă „…ofe-ră oportunităţi tuturor membrilor săi în cadrul unei reţele de acceptare, a valorilor şi instituţiilor. O astfel de societate este una a incluziunii”.

Teoria lui Robert Dahl abordează problema coeziunii sociale în con-diţiile unui pluralism de grupuri de interese. Indivizii se alătură sau părăsesc grupurile în măsura în care reuşesc să promoveze interesele în mod similar, coaliţiile apar sau se dezintegrează în măsura în care atin-gerea scopurilor sau eşecurile îi determină să-şi schimbe strategia [4]. Coeziunea socială este asigurată, mai întîi, prin apartenenţa multiplă care plasează individul într-o pluralitate de grupuri. În al doilea rând, procesele decizionale par să nu favorizeze nici un grup singular sau individ, ci permit grupurilor care pierd bătălia politică să-şi reconfigu-reze interesele în diferite moduri, prin diferite instituţii şi prin diferite coaliţii, pentru a putea câştiga altă dată. A treia modalitate de asigurare a coeziunii sociale este credinţa în democraţie, caracteristică majorită-


29

ţii sociale. Robert Dahl evidenţiază particularităţile societăţii coezive, subliniind:

- Existenţa unor valori împărtăşite şi a sentimentelor de apartenenţă la un grup de oameni;

- Capacitatea de a asigura egalitate între membrii săi şi de a preveni marginalizarea oricăror cetăţeni;

- Crearea condiţiilor favorabile participării diferitor elemente ale sis-temului politic (partide, sindicate, guverne etc.) la procesul decizional;

- Capacitatea de a media conflictele şi de a tolera controversele;- Capacitatea de a media diversitatea politică, acceptarea pluralismu-

lui de opinii. În literatura de specialitate sunt evidenţiate trei moduri de a gândi/

aborda relaţia dintre fenomenele/conceptele: coeziunea socială şi cali-tatea vieţii:

1. Deşi coeziunea socială prezintă un atribut al unei societăţi, ea se recunoaşte şi se identifică cu comportamentele/atitudinile şi modalităţi-le de evaluare ale membrilor săi.

2. Elementele coeziunii sociale ale societăţii pot avea un impact di-rect asupra calităţii vieţii individului.

3. A treia modalitate de gîndire a relaţiei vizează interpretarea, con-form căreia coeziunea socială a unei societăţi afectează calitatea vieţii la nivel individual şi de grup.

La moment, Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dez-vol tare Regională (ERDF), Fondul European Social (ESF), Fondul Eu-ropean pentru „Ghidare” (asistență) și Garantare Agricolă (FAGGF) susţine financiar mai multe programe, orientate către atingerea coeziu-nii sociale şi garantării securităţii sociale. Securitatea socială reprezintă un aspect important al politicii sociale şi o condiţie indispensabilă a coeziunii sociale. Din momentul apariţiei conştiinţei sociale, oamenii sunt preocupaţi de asigurarea sa şi a familiilor lor împotriva riscurilor şi pericolelor. În lumea contemporană, riscurile, provocările s-au diver-sificat într-atît, încît realitatea socială a impus crearea şi dezvoltarea unor forme noi de protecţie socială, bazate pe o solidaritate mai amplă, precum securitatea socială. În opinia lui J. H. Richardson, scopul esen-ţial al securităţii sociale este acela de „a asigura sprijin comunitar sau colectiv persoanelor, aflate într-o situaţie cînd sunt lipsiţi, temporar sau permanent, de resurse suficiente pentru subzistenţă sau îngrijire medi-


30

cală de bază” [8]. Colectivitatea strînge de la membrii săi, pe cât posibil proporţional cu capacitatea contributivă a acestora, cotizaţii care ali-mentează fondurile de ajutor, securitate şi pensii, în beneficiul respecti-vilor membri şi al persoanelor care fac parte din familiile acestora.

Concluzii. Abordarea teoretică a tuturor elementelor integrării so-ciale ne permite să evaluăm paşii parcurşi de comunitatea statelor eu-ropene, de fiecare stat, care şi-a declarat intenţia de aderare, integrare la Uniunea Europeană. Analiza politologică a dimensiunii sociale a in-tegrării europene ne-a permis să constatăm că rolul statului în econo-mia de piață se modifică odată cu funcționarea legităților pieții libere: concurența și raportul cerere-ofertă. Statul bunăstării sociale garanta unele standarde minime referitoare la venit, alimentaţie, sănătate, edu-caţie şi locuinţa, asigurate fiecarui cetaţean ca drepturi sociale. În ca-drul statului bunăstării, securitatea socială se prezintă ca un model al asigurării sociale contra riscurilor vieţii industriale: accidente la locul de muncă, boli profesionale, şomaj, bătrâneţe. O caracteristică impor-tantă a statului bunăstării sociale se manifestă prin creşterea sectorului public în economie, printr-o deplasare a maselor monetare din sfera productivă în aceea a politicilor şi programelor sociale, prin creşterea raportului dintre cheltuielile publice raportate la produsul intern brut şi prin apariţia unui deficit curent în finanţele publice care se corelează cu o creştere a prelevărilor fiscale raportate la produsul intern brut.

La etapa postindustrială, statul dispune de mai puține mijloace, posibilități, pentru a implementa în practică programele de politică so-cială. Există modalități de a-și păstra eficiența, dar acestea pot fi acti-vate doar în condițiile aplicării principiilor pragmatismului economic, politic, al meritocrației, al transparenței, raționalității, eficienței. Este important de estimat și rolul societății civile, care tot mai activ se im-plică în redistribuirea transferurilor sociale, în realizarea controlului asupra modului de implementare practică a politicilor sociale. Aceste modificări au fost determinate de caracteristicile societății contempo-rane: aprofundarea și extinderea globalizării, integrării regionale, reor-ganizarea structurală a economiei, îmbătrînirea populației, schimbarea modului de viață. Constant în lumea contemporană rămîne obiectivul vizat de politica socială a Uniunii Europene, despre care Anthony Gid-dens (2005) scria: modelul social European combină dinamica econo-mică cu justiţia socială.


31

Referinţe bibliografice1. Atkinson Anthony, Sandrine Cazes - Mesures de la pauvrete et politiques so-

ciales : une etude comparative de la France, de la RFA et du Royaume-Uni, revue de l'OFCE, Paris, Presse de la Fondation nationale des sciences politiques, nr. 33, octobre 1990, p. 122.

2. Victoria Bucătaru, Victor Chirilă, Ghid European. – Chişinău: Cartier, 2013, 224 p., P.18-19.

3. Complexitatea inegalităţilor şi disparităţilor în dezvoltarea umană./Raportul Național de dezvoltare umană pentru anii 2015-2016. Republica Moldova. – Chișinău 2016, 108 p., P.7.

4. Dahl Robert, Analysis of Influence in Local Communities/Social Science and Community Action East Lanciug, 1960.

5. Le Monde Diplomatique, iulie, 1998.6. Poede George, Politici sociale, site-ul web al CES: http://www.etuc.org/ r/287.7. Roşca Ludmila, Filosofia. Ghidul afacerii de succes. – Chişinău: Print-Caro,

IRIM, 2013, 324 p., P. 296-318.8. Richardson John Henry, Economic and Financial Aspects of Social Security: An

International Survey, London, George Allen&Unwm, 1960, apud THE AMERICAN POLITICAL SCIENCE REVIEW, American Political Science Association. 2003, dis-ponibil pe http:/0/links.jstor.org/journals

9. Ştefănescu Tudor (coord.), Politicile Sociale ale Uniunii Europene, Institutul European din România, Bucureşti, 2002.

10. site-ul web al CES: http://www.etuc.org/ r/287.

dimensiunea socialĂ a integrĂrii europene: abordare...

Documents