Digestia presupune un ansamblu de procese mecanice si biochimice prin care se transforma alimentele si se absorb substantele nutritive din ele. Durata digestiei la om, in functie de natura hranei, poate fi intre 33 si 42 de ore de la consumarea alimentelor pana la eliminarea lor. Digestia este controlata nervos si hormonal. Daca vrei sa intelegi si mai detaliat procesul de digestie, poti urmari si aceasta animatie: partea intai si partea a doua.

Doar 80% din hrana este valorificata de organism prin procesul de digestie. Functionarea aparatului digestiv este influentata de calitatea tuturor alimentelor ingerate, de modul in care mancam si de starea de sanatate a organismului nostru.

Functiile aparatului digestiv

Hranirea organismului

Descompunerea alimentelor in componentele lor chimice

Absorbirea lichidelor si a substantelor nutritive pentru a furniza energia necesara vietii, a inlocui celulele care urmeaza sa moara si a crea altele noi si pentru a ajuta organismul sa-si continue functionarea

Eliminarea organismelor sau substantelor nocive care ar putea fi ingerate

Deplasarea mancarii de la un organ la altul prin peristaltism

Furnizarea mediului adecvat (acid sau alcalin) pentru diferite organe ale sistemului

Secretarea mucusului care sa lubrifieze canalele

Producerea bacteriilor care sa ajute la realizarea procesului digestiv si a vitaminelor si enzimelor necesare

Reabsorbirea apei si reciclarea ei in cadrul sistemului

Eliminarea mancarii si a reziduurilor bacteriene.

Din ce este alcatuit aparatul digestiv si cum functioneaza el

Tubul digestiv masoara circa 9 m lungime de la cavitatea bucala pana la anus. Digestia are loc incepand din gura si se continua treptat in celelalte organe ale aparatului digestiv pana in colon.

aparatul digestiv 2

Gura si dintii – initiaza procesul digestiv prin triturarea (maruntirea) alimentelor, amestecarea lor cu saliva plina de enzime digestive si formarea bolului alimentar. Mestecarea alimentelor in intregime le pregateste pentru etapa urmatoare a digestiei, cand vor cobori pana in stomac.

Natura a avut o grija speciala de evolutia speciei noastre. Alte animale nu sunt atat de bine adaptate la mediu, mesteca diferit alimentele si nu pot extrage rapid nutrientii din mancare, asa cum se intampla in cazul omului. Crocodilul are dinti ca niste cuie pentru a insfaca hrana si a o marunti, insa poate extrage energia din ea abia cand aceasta se afla pe la jumatatea tractului intestinal. Elefantul are dinti plati pentru a putea toca totul, ceea ce ii permite sa manance orice, dar foarte incet. El trebuie sa inlocuiasca dintii ce se rod pe parcursul vietii, iar atunci cand isi pierde si ultimul dinte, moare de foame.

Sursa foto: Wikipedia

Oamenii au parte de maxim de energie din alimente pentru ca noi nu pierdem deloc energie in timp ce mancam. Le datoram asta molarilor care isi fac bine treaba. Pentru ca mestecatul sa fie eficient, trebuie ca ocluzia sa fie perfecta – adica dintii superiori sa se aseze perfect peste cei inferiori.

Sistemul nostru digestiv este extrem de eficient; el extrage cat de multe calorii poate din alimente. Procesul incepe in gura, cu articulatia temporo-mandibulara, care se disloca in timpul masticatiei pentru a permite muschiului maseter sa preseze cat mai bine mancarea. De fapt este vorba de mandibula – maxilarul inferior – care se disloca si se reaseaza la locul lui de fiecare data cand mestecam. Maxilarele ne ajuta astfel si ele in tocarea mancarii si in obtinerea energiei din ea.

Glandele salivare – produc enzime care incep descompunerea carbohidratilor in zaharuri simple si a grasimilor in monogliceride. Ptialina degradeaza polizaharidele, iar lipaza linguala provoaca inceputul digestiei lipidelor cum ar fi trigliceridele. Saliva, care contine apa, enzime si mucina, este produsa de catre glanda parotida (Glandula parotidea), de glanda sublinguala (Glandula sublingualis) si de glanda submandibulara (Glandula submandibularis). Intr-o zi se produc 1-1,5 l de saliva.

Limba – impinge mancarea in faringe, care inchide trecerea spre trahee si trimite mancarea la nivelul esofagului in timpul deglutitiei (inghitirii). Cateva mii de papile gustative pe care le avem pe limba ne permit sa savuram alimentele pe care le consumam. Pe limba exista receptori de gust – dulce, acru, amar si sarat, dar exista si unul care semnaleaza placerea de a manca. De aceea ni se face pofta de anumite mancaruri, ceea ce uneori ne da peste cap planurile de a slabi. Limba vrea sa simta anumite alimente care au gust bun si dau energie, chiar daca organismul nu are ce sa faca in acel moment cu acea energie (de exemplu pofta de dulce seara). Gusturile dulce, amar, acru si sarat sunt mostenite genetic si de aceea ne plac sau nu. Dar gustul pentru grasime este invatat, ceea ce inseamna ca putem invata sa nu ne placa grasimea.

Faringele – este canalul de legatura dintre cavitatea bucala si esofag si locul unde se intretaie calea digestiva cu cea respiratorie. Deoarece atat alimentele, cat si aerul trec prin faringe, epiglota – o lama cartilaginoasa – se interpune in deschiderea laringelui in timpul inghitirii, pentru a preveni asfixierea alimentara. Reflexul inghitirii este initiat de receptorii tactili de la nivelul faringelui, pe masura ce bolul alimentar este impins spre partea posterioara a gurii. Timpul bucal al deglutitiei este de 0,3 secunde; ea este partial voluntara. Timpul faringian al deglutitiei este de pana la 2 secunde. Trecerea aerului este temporar intrerupta, alimentele avand prioritate sa inainteze spre esofag.

Esofagul – are o lungime de circa 25 de cm si determina deplasarea alimentelor in stomac prin miscarile peristaltice (contractii musculare). Timpul esofagian al deglutitiei poate fi de 4-8 secunde. Finalizarea deglutitiei are loc odata cu ajungerea mancarii in stomac. Practic, dupa ce ai terminat de mestecat, mancarea trece prin esofag cu ajutorul unor contractii ale muschilor esofagieni, fenomen numit peristaltism. Apoi bolul alimentar trece prin jonctiunea gastroesofagiana. Stomacul se unduieste in jurul esofagului si acea intrare laterala ajuta foarte mult pentru ca opreste lichidele sa fie regurgitate.

Regurgitarea este, de fapt, unul din darurile evolutiei, deoarece capacitatea de a vomita ne protejeaza de orice substanta toxica ce ar ajunge in stomac. Caii, de exemplu, nu pot regurgita si cand mananca ceva otravitor, nu au cum sa scoata acea mancare din sistem si uneori mor din aceasta cauza. Vomitatul, scuipatul si ragaitul fac parte din sistemul de control ce ne ajuta sa eliminam substantele ce fac rau organismului nostru. Acest sistem contribuie insa si la refluxul de acid.

Esofagul este legat de stomac prin orificiul cardia intr-un unghi oarecum ascutit, care se inchide dupa ce trece mancarea, pentru a nu permite continutului stomacului sa se intoarca in esofag. Esofagul are o mucoasa mai slaba decat cea a stomacului si din aceasta cauza el este mult mai sensibil. Cand simti arsuri in piept, e vorba probabil de reflux gastroesofagian (ti se intoarce mancarea inapoi). Acesta este periculos deoarece poate duce la inflamarea cronica a esofagului, care poate cauza cancer esofagian. Ce poti sa faci ca sa eviti refluxul gastroesofagian este sa nu mananci foarte mult incat sa ai stomacul plin, dar mai ales sa nu te intinzi in pat imediat ce ai mancat mult (pozitia orizontala favorizeaza relaxarea orificiului cardia si revarsarea lichidului stomacal in esofag).

Stomacul – secreta acizi si sucuri gastrice care descompun in continuare alimentele si incep digestia proteinelor. In stomac are loc si sterilizarea partiala a alimentelor, adica se distrug germenii infectiosi sub actiunea unor enzime si a acidului clorhidric. In 24 de ore se secreta pana la 1,5-2 l de lichid gastric. Sucurile gastrice secretate in stomac contin apa, mucus, acid clorhidric, ioni si enzime. Muschii efectueaza o miscare de agitare a stomacului din 20 in 20 de secunde pentru a lichefia mancarea, care apoi trece prin orificiul pilor in intestinul subtire sub denumirea de chim gastric. Stomacul poate stoca pana la un litru de alimente.

Cu cat combini mai multe feluri de alimente la o masa, cu atat mai mult va sta mancarea in stomac pana sa fie digerata. Este vorba de maxim jumatate de ora in cazul fructelor consumate pe nemancate, pana la 4 ore in cazul alimentelor ce contin proteine si pana la 10 ore in cazul unor combinatii de multe alimente greu digerabile. Timpul mediu normal de digestie a alimentelor de la o masa este de 3-4 ore.

Substantele nutritive din alimente sunt digerate intr-o anumita ordine si cu viteze diferite, in locuri diferite din tractul digestiv. De exemplu, digestia amidonului – si a glucidelor in general – incepe in gura, digestia proteinelor incepe in stomac, dar se continua in intestinul subtire si in cel gros. In fiecare organ al sistemului digestiv se secreta diverse enzime care favorizeaza digestia. Fiecare enzima actioneaza specific asupra anumitor substante. Enzima numita ptialina din saliva este specializata in digestia zaharurilor. Ea desface moleculele mari de polizaharide in molecule mici de oligozaharide (de exemplu desface amidonul in maltoza). Enzimele digestive secretate in stomac sunt specializate in digestia proteinelor – pepsina, sau a lipidelor (grasimilor) – lipaza gastrica. Altele, cum ar fi lizocima, au rol bactericid. Proteinele sunt digerate doar partial in stomac si nu pot fi inca absorbite.

Activitatea tuturor acestor enzime este controlata de aciditatea din zona in care sunt secretate, adica de pH-ul mediului din acea parte a tractului digestiv. pH-ul este factorul care arata gradul de aciditate al unui mediu. In stomac aciditatea este data de acidul clorhidric (HCl) aflat in concentratie de 0,5 %, care determina un pH de 0,9-1,5 si pana la 2. Asta inseamna un mediu foarte acid. In momentul in care alimentele patrund in stomac, aciditatea acestuia scade usor prin amestecarea sucului gastric cu mancarea, ceea ce favorizeaza activarea enzimelor digestive. In timpul digestiei gastrice se secreta in continuare suc gastric care creste aciditatea, iar acest lucru determina inactivarea treptata a enzimelor digestive. Totul este reglat prin modificarea aciditatii, deoarece fiecare enzima actioneaza doar la o anumita temperatura si aciditate, adica la un anumit interval al pH-ului. Pepsina este secretata de exemplu sub forma inactiva de pepsinogen si se activeaza in stomac sub actiunea acidului clorhidric.

Stomacul secreta si doi hormoni care regleaza pofta de mancare si satietatea. Atunci cand stomacul este gol, el secreta grelin care ii spune creierului ca iti este foame. Hormonul leptin ii transmite in schimb creierului ca te-ai saturat. Problema este ca mesajul de satietate este perceput la 10-20 de minute din momentul in care a fost transmis. Daca mananci repede, in acele minute vei apuca sa consumi mai multa mancare decat ai fi avut nevoie. De aceea este indicat sa mananci incet, sa simti cu adevarat gustul mancarii si sa fii atent la senzatiile care vin din stomac.

Mucina (mucusul) protejeaza mucoasa stomacala de aciditatea lichidului gastric, o fereste de autodigerare si contine asa-zisul factor intrinsec Castle, necesar pentru absorbtia vitaminei B12. Inflamatiile, infectiile, alcoolul si mancarurile picante care ajung in stomac slabesc rolul de bariera al mucoasei si favorizeaza aparitia gastritelor si ulcerului gastric.

Un fapt interesant este faptul ca barbatii pot bea mai mult alcool decat femeile. Explicatia nu are legatura cu greutatea corporala, ci sta in faptul ca ei au o enzima ce metabolizeaza jumatate din alcoolul

pe care il beau inainte ca el sa ajunga in sange. Femeile nu au aceeasi cantitate de enzima in stomac sau in sange.

Secretia de sucuri gastrice incepe cand luam mancarea in mana, o mirosim si vrem sa o mancam, apoi continua in timp ce mestecam si dupa ce ea ajunge in stomac. Cat timp mestecam guma, de exemplu, stomacul secreta sucuri gastrice. Prin intermediul creierului, stomacul primeste informatia ca urmeaza sa digere ceea ce se mesteca in acel moment in gura. El se pregateste sa primeasca mancare, secreta suc gastric, insa totul este o pacaleala, caci in stomac ajung doar saliva si niste substante (care in cazul gumei de mestecat sunt aditivi). Se spune ca mestecatul indelungat al gumei poate duce la gastrita, deoarece el determina cresterea aciditatii in stomac.

Vezica biliara – sau colecistul elibereaza un lichid care neutralizeaza aciditatea si dizolva grasimile. Grasimile din mancare o determina sa secrete lichidul biliar pentru descompunerea acestora. Bila este ca un sapun care dizolva grasimea. Vezica biliara retine bila pentru a o putea elibera cand bolul alimentar intra in stomac.

Ficatul – este plasat sub diafragma si reprezinta cea mai mare glanda din corp, in greutate de 1,5 kg. Substantele nutritive absorbite in sange prin intermediul stomacului, al intestinului subtire si al colonului sunt filtrate de catre ficat, care indeparteaza toxinele. Sangele astfel filtrat este ulterior transportat catre toate celulele corpului. In afara de secretia de bila, care este depozitata in vezica biliara, ficatul indeplineste si rolul de centru de comanda care creeaza proteine pentru organism. In ficat se creeaza si o rezerva de glucoza – sub forma de glicogen – care ne foloseste cand avem nevoie de energie.

Ficatul este organul vital ce detoxifica sangele de agentii nocivi organismului. Insa pentru ca el sa-si indeplineasca functiile bine pana la moarte, trebuie sa-l mentinem sanatos si curat, evitand alcoolul, substantele toxice, aditivii alimentari si medicamentele inutile. Cele din urma fac intotdeauna bine pe de o parte si rau pe de alta. Cu cat mai putine medicamente luam pe parcursul vietii, cu atat mai bine este pentru ficat. El nu va avea mult de muncit ca sa contracareze efectele adverse ale acestora.

Intestinul subtire – este cel mai lung segment al tubului digestiv, are aproximativ 6 m lungime de la orificiul pilor pana la valva ileo-cecala si un diametru de 2,5 cm. La nivelul intestinului subtire chimul gastric este transformat in chil intestinal in urma continuarii procesului de digestie.

In intestinul subtire (duoden, jejun, ileon), digestia continua prin reducerea glucidelor la nivel de zaharuri simple, a lipidelor in monogliceride si in acizi grasi, a proteinelor in aminoacizi sau in peptide. Mai precis, are loc desfacerea mai departe a zaharidelor cu ajutorul enzimelor lactaza, maltaza, sucraza in molecule si mai mici de glucoza, fructoza, galactoza si manoza, molecule care pot fi deja absorbite prin peretele intestinului subtire. Proteinele partial digerate in peptide vor fi descompuse in aminoacizi de catre enzima peptidaza (tripsina, chimotripsina si carboxipeptidaza). Aminoacizii pot fi absorbiti prin

peretele intestinal. Lipidele, care apar sub forma de picaturi, vor fi la inceput emulsionate de bila si lecitina in solutii cu particule mai mici, care vor fi descompuse de enzima lipaza in acizi grasi (monogliceride), ce pot traversa peretele intestinal lipofil.

Sucul intestinal este secretat de glandele intestinale si contine enzime ca: enteropeptidaze, erepsina, tripsina, chimotripsina, lactaza, maltaza si sucraza. Pentru a se continua digestia, intestinul subtire are nevoie si de secretiile pancreasului si ale bilei, care se varsa in portiunea numita duoden. Intestinul subtire este locul in care se produce stimularea pancreasului sa produca enzimele specifice. Acestea neutralizeaza acidul adus din stomac si descompun alimentele ramase intregi. Secretia pancreatica este bogata in enzimele amilaza pancreatica, lipaza pancreatica si tripsinogen necesare digestiei proteinelor, glucidelor si lipidelor. Deoarece sucurile digestive ce actioneaza la acest nivel sunt alcaline, nivelul pH-ului este crescut in intestinul subtire (are valoarea 8), ceea ce favorizeaza actiunea enzimelor din aceasta zona.

In intestinul subtire sunt absorbiti circa 90% din nutrientii preluati din alimente in timpul digestiei. Substantele nutritive sunt absorbite in vinisoarele din peretii intestinului. Absorbtia substantelor nutritive se face de catre enterocite (celulele intestinale care permit trecerea alimentelor in sange) din fiecare segment al intestinului subtire. Absorbtia nutrientilor se produce prin difuzie osmotica si are loc cu ajutorul ionilor de sodiu si potasiu (Na+, K+). Difuzia functioneaza prin diferenta de concentratie a acestor minerale din sange fata de continutul intestinal.

Din punct de vedere chimic, intestinul este organul cel mai asemanator cu creierul, pentru ca neurotransmitatorii si hormonii sunt similari. Mucoasa delicata a intestinului are niste celule unice care recunosc mancarea pe care n-o poti tolera. Atunci cand sufera, acesta transmite mesaje care sa te faca atent, sub forma de gaze sau spasme. Atunci cand se revolta, se strange.

In stomac si intestine se secreta mai multi hormoni care regleaza digestia, iar astfel digestia este controlata hormonal. Gastrina ajuta la secretarea sucurilor acide din stomac. Secretina stimuleaza ficatul sa elibereze bila si influenteaza secretia pancreasului. Motilina influenteaza motilitatea gastrointestinala si stimuleaza productia de pepsina. Peptida gastrica inhibitoare induce secretia de insulina si intervine in tranzitul gastrointestinal. Colecistochinina stimuleaza eliberarea bilei, dar si pancreasul sa produca enzimele necesare digestiei. Grelinul, hormonul foamei, este secretat si in intestin, cand acesta este gol.

Digestia este controlata si nervos. Nervii intrinseci din intestine detecteaza prezenta sau absenta mancarii si determina astfel deplasarea ei si secretarea sucurilor necesare digestiei in zona respectiva. In intestine sunt secretate si peptidele YY pentru a inhiba apetitul, atunci cand intestinul este plin.

Dupa ce intestinul subtire decide ce sa pastreze din alimente si ce nu, el deverseaza resturile sub forma de amestec lichid in cec (sau cecum), un rezervor de la capatul intestinului gros care are rolul de a retine fluidele.

Intestinul gros – este ultimul segment al tubului digestiv, are circa 1,6 m lungime si are un diametru mai mare decat intestinul subtire. Este format din cecum cu apendicele piloric si din colon care cuprinde portiunile ascendenta, transversa, descendenta si sigmoida. Dupa deplasarea prin duoden, jejun si ileus, mancarea este impinsa prin valva ileo-cecala in interiorul colonului. Materiile care n-au fost absorbite inainteaza pana in intestinul gros prin miscari peristaltice. Digestia colica (la nivelul colonului) consta intr-o degradare microbiana – fermentare si putrefactie – fara mare utilitate pentru nutritie. Valva ileo-cecala produce mucusul necesar lubrifierii colonului. Apendicele secreta un fluid germicid care neutralizeaza toxinele. Bacteriile benefice din colon ajuta la digerarea alimentelor ramase. Substantele nutritive care au fost eliberate sunt acum absorbite, iar apa in exces este reabsorbita.

Rectul – reziduurile alimentare solide si cele bacteriene – materiile fecale – sunt deplasate prin peristaltism inspre rect si anus, pentru a fi eliminate prin procesul defecatiei. Ajunse in rect, fecalele pot ramane blocate acolo pana la 5 zile, sau chiar mai mult in cazul constipatiei cronice. Ideal ar fi ca ele sa fie eliminate zilnic.

Gazele eliminate prin anus provin din fermentarea anumitor mancaruri de catre miliardele de bacterii din sistemul digestiv. Unele mancaruri provoaca mai mult gaz decat altele, iar mirosul este diferit, dupa cum a observat toata lumea. In mod normal, un om elimina gaze de circa 14 ori pe zi si nu ar trebui sa ne rusinam de acest fenomen absolut normal. Totusi, o facem