D i d e r o t

Totuşi, genul tragediei mai amintea încă preferinţele unui public aristocrat. Spiritul burghez dorea un alt gen de teatru, mai conform vieţii de fiecare zi. Acest gen nou - care a căpătat denumirea de ”dramă burgheză" - a fost teoretizat şi fundamentat de Diderot.

Noul gen dramatic, care nu trebuia să fie nici artificios, grandilocvent, convenţional, ca tragedia, nici superficial şi frivol, cum era comedia, trebuia să aducă pe scenă oameni din lumea contemporană, oameni din lumea burgheziei, cu viaţa, cu pre-ocupările, cu morala, cu idealurile lor. Personajele dramei burgheze nu urmau să fie construite - după formula teatrului clasic francez - ca nişte „caractere generale" şi abstracte, ci ele trebuiau să înfăţişeze condiţii sociale concrete, să fie arătate în mediul lor profesional şi familial de fiecare zi. Aşadar, teatrul urma să cuprindă cât mai adevărat viaţa adevărată, cotidiană, banală, prozaică. Să nu ţină seama de „regulile" clasice ale celor trei unităţi, nici de convenţiile dictate de gustul Curţii sau al saloanelor. Nimic pompos, nici în subiecte, nici în decor, nici în jocul actorilor, nici în stilul operei; piesa trebuia în primul rând să fie scrisă în proză, pentru a da total impresia de conformare la realitatea vieţii.

Contribuţia lui Diderot la progresul artei teatrului pe drumul realismului a fost foarte importantă - mai ales că fondatorul „dramei burgheze" a dat şi exemple, scriind 3 piese, dintre care Tatăl de familie este mai cunoscută. Piesele lui Diderot însă nu se mai joacă azi; chiar pentru a fi citite cer o mare răbdare; totuşi, Diderot este important şi în acest domeniu, pentru că a fondat un gen şi a avut o mare influenţă asupra unor mari dramaturgi, ca Lessing, Beaumarchais sau Al. Dumas-fiul.