Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI)

Diaspora în sfera politico-mediatică

din România. De la eveniment la construcţia mediatică

a problemelor publice

- Raport de cercetare -

© Conţinutul acestui document este protejat de legile copyright-ului şi ale dreptului de autor. Deoarece parte din text reprezintă conţinutul unor publicaţii aflate în etapa de peer-review sau in press, iar editorii interzic accesul public la variantele preliminare şi implicit citarea acestora, conţinutul acestui document nu poate fi reprodus, copiat, citat, distribuit sau publicat fără acordul scris al autorilor. © AUTORII

Autori: Camelia Beciu, Mălina Ciocea, Irina Diana Mădroane, Alexandru Cârlan

Alina Dolea

2

CUPRINS

I. PROBLEMATICA PROIECTULUI

II. Obiective şi activităţi de cercetare

III. Întreb ări de cercetare

IV. Arii empirice şi metode de cercetare

V. Cadre analitice

5.1 Migraţia intra-UE. Contexte

5.2 Transnaţionalism şi construcţie identitară 5.3 Diaspora ca resursă pentru capitalul simbolic al naţiunii

5.4 Media şi construcţia problemelor publice

VI. REZULTATE ALE CERCET ĂRII

VI.1. PATTERN-URI de VIZIBILITATE MEDIA. Reprezent ări ale migranţilor

1.1 Reprezentari discursive ale migrantilor in maro-contexte politice şi economice

1.2 Mobilitatea ca mod de reprezentare a migranţilor. Contextul liberalizării accesului la piaţa muncii europene pentru români şi bulgari 1.3 Migranţii români în presa britanică după aderarea României la Uniunea

Europeană Reprezentări ale migranţilor în contextul unor dezbateri despre politici publice

Reprezentări ale migranţilor în presa britanică cu profil ideologic

VI.2 CONSTRUCŢIA IDENTITAR Ă ÎN CONTEXTE TRANSNA ŢIONALE. De la actori sociali la discursuri publice

2.1 Semnificaţii ale identităţii colective în dicursurile non-migranţilor 2.2 Construcţia mediatică a remitenţelor 2.3 Problematica identităţii în contexte transnaţionale

3

VI.3 PROBLEMATIZAREA MIGRA ŢIEI. DE LA EVENIMENT LA PROBLEM Ă PUBLICĂ

3.1 Migraţia ca problemă publică: argumente diasporice în discursul mediatic

3.2 Pattern-uri argumentative: dezbateri privind dreptul de vot al diasporei

3.3 Recontextualizarea în presa românească a discursurilor şi argumentelor despre romi din presa europeană 3.4 Poziţionarea presei faţă de reacţiile anti-imigraţie din sfera publică britanică Contradiscursul ca repoziţionare identitară Contradiscursul media - mecanisme discursive în articolele de opinie Documentarul britanic ”Vin românii” 3.5 Dezbaterea despre migraţie în contexte politico-electorale

VII. ANALIZA MIGRATIEI DIN PERSPECTIVA SFEREI PUBLI CE MEDIATICE ŞI A CONSTRUCŢIEI PROBLEMELOR PUBLICE . Un model explicativ

Referinţe

4

Denumirea Programului din PN II: IDEI Subprogram: Proiecte de cercetare exploratorie Titlul proiectului: Diaspora în sfera politico-mediatică din România. De la eveniment la construcţia mediatică a problemelor publice Cod: PN-II-ID-PCE-2011-3-0968 Durata: 2012-2016 Autoritatea Contractantă: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) Echipa de cercetare: Camelia Beciu (coord.), Malina Ciocea (cercetator), Diana Madroane (cercetator), Alexandru Cârlan (doctorand), Alina Dolea (post-doctorand)

I. PROBLEMATICA PROIECTULUI

Proiectul abordează construcţia migraţiei intra-UE ca problemă publică în sfera mediatică şi politică din România. Cercetarea evidenţiaza patternuri de mediatizare şi legitimare a identităţilor diasporice precum si diverse logici de utilizare strategică a temei diasporei în contextul unor dezbateri politico-mediatice. Potrivit ipotezei de cercetare, tema noii migraţii este utilizată strategic în spaţiul public, generând poziţionări, agende şi forme de instituţionalizare. Pornind de la aceste elemente, proiectul analizează reprezentări mediatice şi mecanisme deliberative referitoare la migraţia intra-UE. Aspecte de cercetare specifice: problematizarea migratiei din perspectiva interesului public şi a unor tipuri de responsabilităţi, tipuri de dezbateri publice referitoare la migraţie, construcţia identităţilor diasporice s.a.

5

II. OBIECTIVE ŞI ACTIVIT ĂŢI DE CERCETARE Februarie 2012 - decembrie 2016

OBIECTIVELE PRINCIPALE:

1. Construcţia migraţiei ca problemă publică - dinamica practicilor discursive în contexte publice si semi-publice

2. Elaborarea unui model explicativ referitor la mecanismele mediatice de problematizare a

migraţiei forţei de muncă în UE; pe baza rezultatelor de cercetare teoretică şi empirică, delimitarea contribuţiei pe care o aduce proiectul la analiza migraţiei din perspectiva sferei

publice mediatice şi a construcţiei problemelor publice.

Obiective specifice:

a) Identificarea unor pattern-uri de vizibilitate a migraţiei circulare intra-UE (reprezentări mediatice, dispozitive de publicizare)

b) Analiza practicilor de mediatizare a actorilor migraţiei/ a diasporei în relaţie cu dinamica acestui tip de migraţie (actori, fluxuri, macro-contexte economice europene/globale, politici, climatul opiniei publice s.a.)

c) Problematizarea migraţiei din perspectiva interesului public: definirea responsabilităţii, forme de angajament, tipuri de dezbateri publice

Pe durata proiectului, cercetarea a inclus contexte şi arii empirice diverse, dar complementare în ceea ce priveşte relevanţa pentru obiectivele principale şi specifice ale cercetării. Întrebările de cercetare care au structurat proiectul s-au articulat după cum urmează:

6

III. INTREB ĂRI DE CERCETARE

a) Care sunt reprezentările dominante despre migranţi pe care le instituie media

b) Cum se poziţionează media faţă de migranţi (”distanţa morală”) în funcţie de subiectele de dezbatere? Şi cum operează în cadrul discursului cu dialectica proximitate- distanţă?

c) Raportat la tema migraţiei, ce moduri de angajament/responsabilităţi construieşte media?

d) Cum influenţează anumite macro-contexte (criza, reacţia unor state europene la politicile de liberalizare a pieţei muncii) problematizarea migraţiei ca problemă publică?

e) Cum construieşte media migraţia în situaţii polemice, de simultaneitate a dezbaterii - în ţările de destinaţie/în ţara de origine?

f) Ce tipuri de reprezentări a instituit media despre românii care muncesc în străinătate în context electoral, respectiv, în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014? Şi cum se reconfigurează reprezentările deja consacrate?

g) Ce semnificaţii ale identităţii colective se negociază în cadrul unei dezbateri despre migraţie cu cu non-migranţii?

IV. ARII EMPIRICE

o NIVEL MACRO - discurs media, campanii de presă, naraţiuni şi opinii actori sociali (migranţi, non-migranţi)

o NIVEL MICRO - realizări lingvistice şi practici discursive specifice

o 6 focus-grupuri (mai-iunie 2012)

o 20 de interviuri cu români care muncesc în Iatlia (iunie august-2012)

o articole de presă şi emisiuni tv (2012-2015)

o media britanice / articole de presă 2011 şi 2013

7

CORPUS

8

ACTIVIT ĂŢI DE CERCETARE EMPIRIC Ă

a) Elaborarea cadrului analitic si metodologic al proiectului (obiectiv prevăzut în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate). Din punct de vedere analitic, au fost realizate mai multe sinteze teoretice referitoare la principalele concepte care structureaza proiectul: diaspora, migraţie, identitate, transnaţionalism, problemă publică, discurs, spaţiu public s.a. Au fost elaborate instrumente pentru monitorizarea discursuui politic şi mediatic, analiza şi interpretarea discursului televizual (emisiuni informative, dezbateri televizuale, campanii de presă) / discursul presei, pentru realizarea focus-grup-uri şi aplicarea unor interviuri semi-structurate. Clarificarea cadrului analitic-metotodologic a fost precedată de cercetări exploratorii şi de documentare în vederea identificării unor particularităţi ale ariilor empirice (sfera mediatică, politico-instituţională, dinamica migraţiei forţei de muncă în România etc.) b) Activit ăţi de monitorizare / colectare a datelor empirice (acest obiectiv a fost prevăzut în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate). Astfel:

PRESA:

o februarie – decembrie 2012 au fost monitorizate rubricile „diaspora” (Evenimentul Zilei) şi „Românii din Italia/Spania” (Adevărul) precum şi articole de opinie/reportaje pe tema diasporei şi a românilor din stăinătate (Jurnalul Naţional, Cotidianul); televiziune: monitorizarea campaniei electorale noiembrie – decembrie 2012 (emisiuni electorale la posturile TVR1, Realitatea TV, Antena3, RTV, Digi24) şi alcătuirea unui corpus exploratoriu de dezbateri şi campanii de presă iniţiate de televiziuni pe tema românilor care lucrează în străinătate (perioada mai – octombrie 2012).

o Analiza corpus despre remitenţe (economice, culturale, socio-politice) şi relaţiile identitare transnaţionale stabilite în cadrul acestor practici din trei cotidiene din perioada 2011-2012: Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional

o februarie – iulie 2013 monitorizare 4 cotidiene (Adevărul, Jurnalul Naţional, Cotidianul, Evenimentul Zilei) şi elaborarea pe această bază a unor corpusuri care includ articole de opinie/reportaje pe tema diasporei şi a românilor din stăinătate (focus: românii care lucrează în Marea Britanie şi diversele reacţii ale autorităţilor / presei britanice; campania de presă iniţiată de presa din Marea Britanie şi cea organizată, în replică, de către cotidianul „Gândul” din România); presa britanică - Daily Telegraph, Daily Mail, The Sun, Guardian, Independent, Daily Mirror (ianuarie-martie 2013); discurs mediatic (ştiri şi articole de opinie) despre migraţia românească 2010; discurs mediatic (ştiri şi articole de opinie) despre repatrierile romilor 2010 (inclusiv presă europeană „Le monde”, „Daily Mail”, „The Telegraph”); platforme presă online (contributors.ro, hotnews.ro, revista22.ro, catavencii.ro, zf.ro). TELEVIZIUNE: monitorizarea ştirilor şi dezbaterilor socio-politice despre diaspora (posturile TVR1, Realitatea TV, Antena3).

o Recontextualizarea în presa românească a discursurilor şi argumentelor despre romi din presa europeană, în condiţiile emergenţei unui cadru transnaţional de dezbatere (Jurnalul National, 2013)

o corpus „Migraţia romanilor in Marea Britanie” / articole presa generalistă (2013-2014), dezbateri televizate (ianuarie-februarie 2014) / Realitatea TV, Antena 3 / Adevărul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Cotidianul / analiza cadrajelor mediatice a

9

migratiei in presa britanică - Daily Telegraph, Daily Mail, The Sun, Guardian, Independent, Daily Mirror (ianuarie-martie 2013)

o Monitorizarea/analiza campanii de presă şi televiziune referitoare la migraţia românilor în Marea Britanie (campania Gandul 2013, campania Pro TV “România din Regatul Unit” 2015, campania Kanal D “Anglia nu e acasă”);

o Monitorizarea discursului presei cu privire la difuzarea in Marea Britanie a documentarului “Vin românii” (Adevărul – februarie 2015);

o Monitorizarea campaniilor electorale 2014 la 3 posturi de televiziune (europarlamentare, prezidentiale) / TVR1, Realitatea TV, Antena3 / Focus: tema migratiei fortei de munca si constructia agendei electorale - Analiza corpus emisiuni informative şi talk-show-uri din perioada campaniei prezidenţiale 2014 care trateză tema dezbaterilor electorale

FOCUS-GRUP (obiectiv prevăzut în planul de activităţi şi îndeplinit în totalitate)

o Mai – iunie 2012 au fost realizate 6 focus-grup-uri alcătuite în funcţie de următoarele criterii: Primul grup: relativ omogen, studii superioare (25-35), fără rude de gradul I în străinătate; (21 mai); Al doilea grup: studii medii (35-50), fără rude de gradul I în străinătate; (25 mai); Al treilea grup: studii superioare (25-40), cu rude de gradul I în străinătate; (iunie); Al patrulea grup: studii medii, eterogen ca vârstă, cu rude de gradul I în străinătate; (iunie). O analiză comparativă referitoare la modul în care sunt percepuţi românii din străinătate / modul în care se problematizează migraţia forţei de muncă de către persoane care nu au nici un fel de contact cu români aflaţi la muncă în străinătate vs. persoane care au familie, prieteni etc. în rândul românilor care lucrează în străinătate. Pentru realizarea ghidului de interviu şi interpretarea datelor au fost considerate axele de cercetare: percepţia românilor care muncesc în străinătate, în ce măsură fenomenul migraţiei este asociat cu tipuri de schimbări sociale, care sunt resursele comunicaţionale folosite în construcţia unor reprezentări despre „diaspora” şi românii aflaţi la muncă în străinătate ş.a.

INTERVIURI semi-structurate

o iunie-august 2012 / cu români aflaţi la muncă în Italia (20 de interviuri) / analiza practicilor simbolice prin care migranţii îşi autodefinesc poziţia în diversele interacţiuni şi contexte de interacţiune – cum gândesc, interpretează şi resimt situaţiile, cum utilizează argumentul identitar şi cel cosmopolitan atunci când se poziţionează faţă de anumite probleme publice.

o Analiza comparativa a datelor obtinute pe baza interviurilor semi-directive cu datele obtinute din cercetarea de tip focus-grup realizata in 2012

CAMPANII guvernamentale referitoare la evenimentele şi problemele legate de fenomenul forţei de muncă şi al imaginii de ţară

10

METODE DE CERCETARE 1. Analiză de conţinut tematică 2. Analiza de discurs: analiza socio-comunicaţională (poziţionări, evaluări, enunţări,

scopuri comunicaţionale, contracte de comunicare), analiza de dispozitiv (pentru sfera televizuală

3. Analiza de discurs CDA - reprezentări, categorii identitare, recontextualizare

4. Elemente din analiza argumentativă În vederea analizării focus-grupurilor, am utilizat elemente specifice analizei critice a

discursului (Fairclough, 2003; Wodak, 2010) şi analizei socio-comunicaţionale a discursului

(Charaudeau, 2008).

CDA - Analiza critică a discursului (critical discourse analysis − CDA) evidenţiază, în

esenţă, modurile în care utilizarea limbajului poate avea efecte ideologice, introducând raporturi

inegale de putere între interlocutori, transformând practicile discursive dominante la un moment

dat sau, dimpotrivă, consolidând practicile existente: „Scopul analizei critice a discursului

(CDA) este să schimbe abordarea lingvistică a discursului şi alte tipuri de analize ale

limbajului, dezvoltând o perspectivă critică asupra limbajului pe baza teoriei critice din ştiinţele

sociale; această abordare a discursului, inexistentă până la CDA, contribuie la analiza socială

critică. CDA presupune o mai bună înţelegere a relaţiilor dintre discurs şi alte elemente ale

vieţii sociale, incluzând relaţiile sociale (şi relaţiile de putere), ideologii, instituţii sociale şi organizaţii , identităţi sociale, precum şi dezvoltarea unor moduri mai pertinente de analiză şi cercetare a acestor relaţii ” (Fairclough&Fairclough, 2013, 78 – trad. mea, C.B.).

Analiza critică a discursului, ca model de cercetare, include mai multe abordări conceptual-metodologice, dar elementul comun constă în identificarea unor strategii de discurs

(acţiuni de putere) şi a mijloacelor lingvistice (textuale) care susţin strategiile respective. De

exemplu: o strategie care se studiază frecvent în CDA este strategia de incluziune/excluziune, ca

parte a unei strategii mai ample, cum este strategia de reprezentare discursivă a actorilor sociali,

a relaţiilor şi proceselor (alte exemple: strategia de normalizare sau de construcţie a consensului,

strategii de legitimare, strategii de recontextualizare, strategii de naturalizare a unor stări de

fapt, strategii de clasificare, care produc ierarhii simbolice etc.).

ANALIZA SOCIO-COMUNICAŢIONALĂ a discursului (termenul introdus de

Charaudeau, 2005, 2011) constituie o variantă extinsă a pragmaticii discursului şi studiază în

principal modurile în care actorii sociali utilizează limbajul în funcţie de particularităţile situaţiei

11

de comunicare, adică, o serie de practici de relaţionare (vocabular, tematici, tonalitate, tipuri de

argumente, comportamente non-verbale etc.) subsumate unei finalităţi specifice a situaţiei (de

exemplu, a persuada, a explica didactic şi/sau pe baza unor dovezi ştiinţifice, a investiga în

vederea identificării responsabililor etc.). Ideea de bază este că situaţia de comunicare, este cea

care „oferă” interlocutorilor „instrucţiuni de producere şi interpretare a sensului” (Charaudeau,

2008, 5). În raport cu situaţia de comunicare, actorii sociali mobilizează o serie de strategii,

poziţionându-se faţă de conţinuturile comunicării, faţă de interlocutori sau, altfel spus,

semnalând, de exemplu, calitatea în care comunică (expert, martor la evenimente, victimă, decident, reprezentant al unui grup etc.), modul cum se raportează la temă prin intermediul altor

interlocutori (se „aliază” cu cei care susţin..., este un „oponent” al ideii/al celor care susţin...)

sau, pur şi simplu, asumându-şi un punct de vedere (exprimat printr-o opinie, o judecată de

valoare, un avertisment etc.) (Charaudeau, ibidem, 10).

ANALIZA DE DISPOZITIV - emisiunile tv sunt practici de comunicare reglementate: 1)

„marile reguli” ale unui gen şi ale unui format mediatic, ceea ce unii autori francezi numesc

„contractul de comunicare”; 2) reguli care exprimă viziunea postului şi a realizatorilor despre

format1. Participanţii la o emisiune sunt situaţi într-un cadru definit de media şi ca atare, ei sunt

orientati sa interacţioneze într-un anumit fel. Depinde de competenţa lor situaţională în ce

măsură ei utilizează acest cadru pentru a-şi valoriza identitatea şi mizele. Metoda permite

evidenţierea unor condiţii diverse precum rolul şi identitatea mediatică a jurnalistului,

aparticipanţilor, moduri de vizualizare, amplasamantul în spaţiul scenic ş.a. Aşadar, emisiunile

tv sunt abordate ca dispozitive de vizibilitate şi debatere. Pe linia şcolii franceze în analiza

discursului mediatic (Charaudeau, 1997; Lochard, 2006; Soulages, 2007), aceste analize fac

parte dintr-un curent de cercetare denumit analiza semio-discursivă a sferei media. Se porneşte

de la premisa că participanţii comunică respectând o serie de reguli „trasate” de jurnalistul-

moderator, ca reprezentant al instanţei media − postul de televiziune care are o anumită viziune

despre cum trebuie să se desfăşoare interacţiunea televizuala ca resursă pentru public.

1 La analiza dispozitivului mediatic sunt folosite instrumente de cercetare diverse care combină elemente din analiza de

conţinut (pentru realizarea unor tipologii şi a unor distribuţii cantitative în cea ce priveşte tematicile, cadrajele vizuale etc. ),

analiza de discurs (identificarea nor strategii discursive − argumentare, enunţare, categorii de limbaj etc.) sau analiza discursului

vizual (tipuri de imagini, capitalul vizual al actorilor, modalitaţi de vizualizare, amplasamantul participanţilor într-un spaţiu

scenic ş.a).

12

V. CADRE ANALITICE

1. Migraţia intra-UE - contexte

În contextul migraţiei intra-UE - o formă a migraţiei circulare şi o "situaţie

transnatională" - pot fi identificate practici specifice de construcţie identitară a migranţilor, ca

actori sociali ce acţionează într-un regim de mobilitate şi apartenenţă "aici" şi "acolo" (Beciu,

2013). Acest regim este definit în primul rând prin coexistenţa unor practici transnaţionale

diferite în ceea ce priveşte articularea lor simbolică. Putem astfel încadra acest tip de migraţie în

ceea ce Dahinden numeşte "localised mobile transnational formations, combining high physical

mobility and high locality" (Dahinden, 53, 2010). Astfel, actorii sociali ai migraţiei intra-UE

dezvoltă legături şi practici indicând forme accentuate de apartenenţă locală ("locality") atât în

ţara de origine cât şi în ţara de destinaţie.

Acest "transnational pattern" (Dahinden ibid.) este integrat nu numai în acţiunea actorilor

sociali ai migraţiei-intra UE cât şi în modul în care ţările de origine (actori, structuri sociale,

politici) îşi apropriază problema migraţiei circulare. Ca tendinţă, în literatura de specialitate,

tema migraţiei si cea a transnaţionalismului cunosc fiecare abordări bottom up, accentul fiind pus

pe acţiunile indivizilor şi grupurilor sau top down (din perspectiva politicilor şi a discursurilor

publice în ţările de destinaţie). Din acest punct de vedere, migraţia intra-UE se distinge prin

faptul că: (1) aduce în atenţie într-un mod mai pregnant poziţionarea ţărilor de origine ca actori în

acest proces prin construcţia migraţiei ca problemă publică (trans)naţională; (2) relevă o anumită simultaneitate a poziţionărilor publice în ţările de destinaţie şi în cele

de origine, inclusiv formarea unor interacţiuni discursive la diferite nivele: statal (declaraţiile

unor politicieni, negocieri, cooperare etc.), mediatic (migraţia ca agendă permanentă, campanii

de presă etc.) şi european (declaraţii ale oficialilor europeni, evaluarea acestor declaraţii în ţările

implicate etc.).

În jurul acestui fenomen - migraţia intra-UE - s-a articulat aşadar, un climat de opinie

trans(naţională) care, cu titlu de ipoteză de lucru, poate fi analizat şi din perspectiva formării unui tip de spaţiu public european.

Literatura în domeniu analizează perspectiva ţărilor de origine (sending countries) în

materie de migraţie mai degrabă în termeni economici/remitenţe sau luând în considerare forme

13

de angajament din partea acestor tări faţă de comunităţile naţionale din străinătate. Unii autori

precum Waterbury (2010) subliniază însă că separatia între studiile despre ţările de origine /

ţările de destinaţie ca fiind un obstacol analitic şi metodologic pentru înţelegerea

"angajamentului transnaţional" al ţărilor de origine faţă de migranţi şi integrarea lor "into the

homeland state political community" (132).

Pe de altă parte, cercetarile se concentrează mai puţin asupra construcţiei sociale a

unghiului ţării de origine - prin luarea în considerare a modurilor în care se (re)articulează poziţionări, politici şi tipuri de discursuri publice faţă de problema migraţiei (media, politic,

cetăţenie etc.) în diferite contexte.

De asemenea se pune mai puţin accentul pe modul în care media şi alţi actori publici din

ţările de origine şi de destinaţie participă la configurarea unor practici transnaţionale, angajând

comunităţile naţionale în ţările de destinaţie, dar în acelaşi timp conectând audienţa naţională la

transnaţionalismul migranţilor (pentru detalii v. Beciu, Lazar, 2014).

Migraţia intra-UE se distinge, printre altele, şi prin faptul că aduce în centrul atentiei

ţările post-comuniste ca actori în acest proces (aşa numita perspectivă sending countries). După prăbuşirea regimurilor comuniste noile democraţii se confruntă cu o accentuată migraţie a forţei

de muncă, fenomen care a luat amploare, gradual, s-a accelerat (1) după aderarea acestor ţări la

UE, (2) în contextul unor politici europene referitoare la circulaţia forţei de muncă şi (3) în

conjuncturi socio-economice trans-statale precum criza economică.

2. Transnationalism şi construcţie identitară

Transnaţionalismul este una dintre paradigmele analitice cele mai utilizate în studiul

migraţiei, al diferitelor forme de mobilitate transfrontalieră şi, în general, al societăţii în reţea

(Castells, 1996): de la studii care subliniază aria de cuprindere prea mare a conceptului şi transformarea sa într-un concept global ce subsumează fenomene şi concepte conexe precum

„migraţie”, „diaspora” sau „practici extra-teritoriale” (Bauböck, 2010; Boccagni, 2012a) la studii

care discută necesitatea de a nu reduce transnaţionalismul la anumiţi actori sociali şi la anumite

practici (în primul rând migraţia), generând astfel un tip de normativism (Faist, 2010).

Considerând transnaţionalismul „un atribut potenţial al relaţiilor sociale, iar nu o entitate anume”

(Boccagni, 2012a, p. 119), trebuie avut în vedere faptul că aria practicilor, a interacţiunilor şi a

actorilor „transnaţionali” se reconfigurează constant.

14

Dihotomia naţionalism metodologic vs. transnaţionalism se regăseşte şi în sfera

cercetărilor care abordează un domeniu predilect „transnaţional” – migraţia, şi, în particular,

tema „migraţie şi media”. De exemplu, pe linia unei paradigme transnaţionale, se studiază cum

anume percep, interpretează şi utilizează migranţii contextele în care ei acţionează în ţările de

destinaţie, dezvoltând practici de viaţă cotidiană, forme de angajament şi de rezistenţă simbolică. Programatic, studiile de acest tip semnalează că nu a fost introdus în analiza şi în interpretarea

rezultatelor cercetării un „unghi naţional” pre-definit (Askoy, Robins, 2000). Sunt evidenţiate

diverse mecanisme sociale prin care se articulează „transnaţionalismul actorilor sociali”.

Un alt concept pentru studiul interacţiunilor transnaţionale ale migranţilor este cel de

„câmp social transnaţional”, respectiv, structurarea unor interacţiuni la nivelul cărora „practici

migratorii transfrontaliere, resurse materiale şi imateriale circulă, sunt negociate şi (posibil)

transformate între «aici» şi «acolo»” (Boccagni, 2012b, p. 40): „[Într-o perspectivă

transnaţională − PB] acest concept evidenţiază intersectarea dintre reţelele celor care au migrat

şi ale celor care au rămas pe loc […]” (Levitt & Glick Schiller, 2004, p. 1009−1012).

O categorie de studii, în opinia noastră, în curs de articulare ia în considerare perspectiva

„ ţării de origine” (sending country) în ceea ce priveşte fenomenul migraţiei, conceptualizând −

într-o paradigmă complementară – un model de „angajament transnaţional” printre migranţi, independent de adaptarea/asimilarea lor în ţările de destinaţie, care arată că „implicarea continuă în ţara de origine este un pattern comun” (Tamaki, 2011) printre aceste grupuri; este vorba, mai

precis (în modelizarea lui Tamaki, 2011), de categoriile de „transnaţionalism bazat pe identitate”

şi „transnaţionalism bazat pe resursă”. Predomină mai ales studiile care abordează migraţia şi acţiunile migranţilor din perspectiva practicilor de remitenţă („transnaţionalism bazat pe

resursă”), cu accent asupra remitenţelor economice de tipul costuri şi beneficii.

Sunt mai puţin frecvente cercetările care se interesează de modul în care discursurile

publice din ţările de origine mediază „transnaţionalismul migranţilor”: cum se problematizează migraţia în sferele publice din ţările de origine ale migranţilor şi, mai ales, cum se formează practici de vizibilitate a migranţilor ca actori transnaţionali, acţionând „între” mai multe spaţii şi forme de apartenenţă. Linia analitică în cadrul acestui proiect continuă cercetările care discută câmpul

transnaţional: transnaţionalismul devine, într-o anumită măsură, constitutiv formării agendelor

publice naţionale (problema migraţiei forţei de muncă în UE este un bun exemplu în acest sens).

15

Din acest punct de vedere, transnaţionalismul, ca şi alte fenomene (precum mobilitatea) relevă câmpuri de putere (explicând „relaţiile dintre actualele poveşti contradictorii despre migranţi, care fie îi demonizează, fie îi celebrează” – cf. Glick Schiller, 2010, p. 110) şi relaţii sociale,

practici de rezistenţă şi negociere, exercitate atât dinspre indivizi şi grupuri („bottom up”), cât şi la nivelul sferelor politico-decizionale („top down”).

Cele două contexte pe care le luăm în considerare (criza economica, liberalizarea

accesului la piata fortei de munca europene) sunt semnificative pentru că pun în evidenţă cum

anume ţările de origine se poziţionează faţă de teme şi situaţii transnaţionale şi cum acestea sunt

încorporate în discursuri identitare şi de legitimare a unor probleme publice.

Cum influenţează însă emergenţa unor contexte perturbatoare pentru migraţia forţei de

muncă (criza, reacţia unor state europene la politicile de liberalizare a pieţei muncii) modul în

care presa din România redefineşte migraţia ca problemă publică?

3. Diaspora ca resursă pentru capitalul simbolic al naţiunii

Transnaţionalismul, ca abordare analitică, ia în considerare şi mecanismele politice şi simbolice prin care statul-naţiune încorporează diaspora în sistemele statale şi în “societatea

naţională” (Gamlen, 2008). De asemenea o serie de studii pe aceasta temă discută dacă şi cum ar

trebui statele să se implice în activarea diasporei fără a afecta într-un fel sau altul suveranitatea

statului-gazdă, libertăţile individuale ale migranţilor şi raportul simbolic dintre cetăţenii din ţara

de origine şi cei din afara ţării (Gamlen, 2008).

Din acest punct de vedere, transnaţionalismul nu poate fi disociat de problema identităţii diasporice. Unul din cele mai dezbătute aspecte se referă la faptul că politicile consacrate

diasporei instituie „top-down” identităţi sau grupuri care de fapt nu ar fi semnificative pentru

experienţa cotidiană a migranţilor în ţara de destinaţie şi în varii contexte de interacţiune

transnaţională. Identitatea diasporică - expresie a unor politici - trebuie pusă în legătură şi cu

problema cetăţeniei (citizenship). În ce măsură cetăţenia este relevantă în formarea identităţii diasporice? Hansen (2009) analizează critic aşa-numitele abordări „post-naţionaliste” ce susţin că national citizenship nu ar mai fi atât de importantă în constituirea identităţilor diasporice având

în vedere varietatea formelor de apartenenţă precum şi reglementarea unor drepturi individuale

prin subsumarea lor „rezidenţei permanente”. Autorul consideră că cetăţenia este cea care

asigură indivizilor, ca membri ai unei comunităţi politice, drepturi politice pe baza unor valori

16

politice liberale. Minimalizarea cetăţeniei nu ar face decât să amplifice probleme precum

nerespectarea unor valori politice liberale, şomajul şi în general marginalizarea economică în

rândul minorităţilor etnice din Europa. Din acest punct de vedere politicile referitoare la diaspora

sunt analizate şi din perspectiva exercitării şi consolidării cetăţeniei în context extra-teritorial

(Ho, 2011), cetăţenia fiind considerată o „structură de oportunitate” (Bauböck, 2010).

Construcţia instituţional-statală a unor politici şi actori diasporici evidenţiază diverse

logici de instrumentalizare a diasporei (Weinar, 2010). Diaspora devine o temă de agendă politică, fiind utilizată ca argument în elaborarea unor politici, în cadrajul mediatic al diasporei,

dar şi în arenele discursurilor politico-electorale (Comisia europeană de asemenea a elaborat

politici privind engaging diasporas). Un exemplu în acest sens este construcţia agendei politice

în contextul migraţiei forţei de muncă în cadrul UE, fenomen care s-a accelerat odată cu

extinderea UE şi liberalizarea circulaţiei forţei de muncă. Astfel, în ţările care au devenit relativ

recent membre ale UE, respectiv, ţări din fostul bloc comunist precum România, Bulgaria sau

Polonia, migraţia forţei de muncă a devenit o temă de agendă permanentă. Pentru aceste ţări liberalizarea circulaţiei forţei de muncă în spaţiul european a însemnat, printre altele, apariţia

migraţiei temporare ca fenomen de societate – categorii sociale care pleacă în ţările din UE

pentru a munci pe o perioadă determinată şi care încep astfel să construiască traiectorii diferite

între ţara de origine şi ţara de destinaţie (de exemplu, sosirea în ţara de origine în perioada

vacanţelor, contract de muncă pentru un interval de şase luni în ţara de destinaţie urmat de alte

şase luni în ţara de origine, un calendar aleatoriu în ceea ce priveşte naveta între ţara de origine şi cea de destinaţie etc.).

În România tema migraţiei forţei de muncă se impune treptat în dezbaterea publică şi în

comunicarea politică, instituind un imaginar al „românilor plecaţi la muncă în străinătate”. În

presă apar modalităţi de desemnare precum „Români în Spania”, „Români în Italia”, „noua

diasporă” sau „diaspora” iar unele dintre ele vor sta la baza unor rubrici zilnice, marcând astfel

valorizarea acestei teme pentru cunoaşterea publică. În acest context, tema migraţiei forţei de

muncă este treptat încorporată în dezbaterea mai largă privind pe de-o parte capacitatea

sistemelor politico-instituţionale de a concepe şi gestiona politici specifice, inclusiv pentru

promovarea imaginii internaţionale a ţării şi pe de altă parte, construcţia simbolică a comunităţii imaginate. În aceste dezbateri politico-mediatice sau civice interpelarea politicului coexistă cu o

17

serie de interogaţii identitar-etice privind criza valorilor generată de perioada comunistă şi evoluţiile contradictorii în reconfigurarea solidarităţilor colective şi valorilor societale.

Rezulta multiple logici de instrumentalizare care coexistă, se întrepătrund sau se

manifestă fiecare cu mai multă pregnanţă în funcţie de contexte locale/trans-state/europene, şi de

o anumită dinamică a discursului politico-mediatic. Una dintre acestea se referă la modul în care

tema migraţiei este utilizată de media/de alţi actori publici pentru a discuta poziţionarea ţării de

origine în câmpul de acţiune european. Astfel, presa şi-a asumat rolul de a răspunde şi de a

produce contra-discursuri pe de-o parte la politicile restrictive în materie de imigraţie în ţările de

destinaţie şi, mai ales după 2013, la discursurile publice din acest ţări cu privire la efectele

negative ale unei imigraţii masive provenite din România şi Bulgaria (liberalizarea accesului la

piaţa forţei de muncă europene). Politicile si declaraţiile publice din ţările de destinaţie (atât cele

anti-imigraţioniste cit şi cele realiste/"pozitive") au fost interpretate din punctul de vedere al

imaginii şi statutului ţării de origine şi al cetăţenilor săi în câmpul european (atribuirea unei

imagini fondată pe generalizări şi stereotipuri, deprecierea statutului).

Pentru a înţelege abordarea migraţiei forţei de muncă în dezbaterile politico-identitare

trebuie să avem în vedere pattern-urile predominante de vizibilitate publică a migraţiei.

Construcţia mediatică a migraţiei sub forma unor categorii generice de tipul eroi, culpabili sau

victime a generat argumente pentru dezbaterea publică în curs referitoare la imaginea

internaţională a României. Altfel spus, în sfera politico-mediatică migraţia forţei de muncă este

abordată ca o resursă pentru capitalul simbolic al naţiunii. De altfel, media şi sfera politicului

utilizează termenul propriu-zis „diaspora” predominant în contexte explicite de putere în care

diaspora contează ca entitate (cu referire la „votul diasporei”, „românii din diaspora”,

„reprezentanţi ai diasporei”, filiale ale unor partide politice în „diaspora” de tipul „preşedinte

diaspora”, „reacţia diasporei” în legătură cu un eveniment anume ş.a.).

Vizibilitatea şi semnificaţia fenomenului migraţiei sunt reduse într-o bună măsură la un

repertoriu limitat de fapte care contribuie sau dimpotrivă, diminuează capitalul simbolic al

naţiunii. Practicile de mediatizare a migraţiei recente constituie o dimensiune a unei probleme

publice – construcţia imaginii naţiunii ca politică şi acţiune publică. În jurul conceptului „nation branding” s-a articulat o categorie emergentă de studii

privind modul în care „nation branding operates as a new site upon which national identities

and globalization come into contact and are reconfigured in the post-communist environment”

18

(Kaneva, 2011, 5). Literatura în domeniu consideră „nation branding” un concept specific

marketing-ului transferat în sfera politicii guvernamentale, dar rămânînd cantonat mai mult la

nivelul unui discurs instituţional tactic, în back stage. Prin comparaţie, în ţările post-comunsite

„nation branding” este nu numai un concept, ci indică şi un tip de problemă publică. „Nation

branding” trece din aria discursului instituţional sau de expertiză în sfera mediatică şi în general

în diferite discursuri publice, inclusiv în viaţa cotidiană. Acţiunile guvernelor în materie de

nation branding (iniţierea unor campanii de construcţie a imaginii de ţară) dobândesc vizibilitate

publică fiind dezbatute şi contestate. Acest context acumulat explică parţial poziţionarea

normativ- etică a clasei politice, media şi diverse medii sociale faţă de „rolul” diasporei.

Discursul public atribuie o responsabilitate morală diasporei atit în ceea ce priveşte “imaginea de

ţară” cât şi faţă de “cei rămaşi acasă”. Din acest punct de vedere, migraţia forţei de muncă este

reţinută ca o circumstanţă subsidiară inclusă într-un discurs factual despre românii din străinătate

şi acţiunile lor considerate exemplare sau dimpotrivă, perturbatoare pentru identitatea colectivă şi imaginea României.

4. Media şi construcţia problemelor publice

Introducem o abordare discursivă a spaţiului public mediatic raportându-ne mai ales la

cercetările care studiază construcţia problemelor publice. Astfel, sociologia problemelor publice

(Gusfield, 1981; Boltanski, 2004; Cefaï, 2013) analizează diversele procese prin care se

constituie problemele publice în societate. Spaţiul public în această abordare se referă la o

varietate de interacţiuni prin intermediul cărora actorii sociali concură unii cu alţii pentru a

legitima definiţii ale unor probleme „care ne privesc”. Altfel spus, spaţiul public se configurează în negocierea discursivă a unor forme de angajament faţă de ceea ce la un moment ar trebui

considerat interesul public (cine este responsabil şi cum se poate trece la acţiune publică)2.

2 Această negociere simbolică poate să se manifeste în cadrul unor dispozitive mediatice diverse, de la cele deliberative

la altele cu o tendinţă spectacular-comercială. Depăşim astfel exigenţa habermasiană referitoare la producerea comunicării deliberative exclusiv prin respectarea unor reguli de interacţiune şi utilizare a limbajului. Altfel spus, comunicarea deliberativă nu exclude şi unele practici de mediatizare spectaculare. Ne raportăm însă în continuare la Habermas atunci când considerăm

abordarea interesului public drept una dintre condiţiile de producere a comunicării deliberative. Aşadar, care sunt practicile prin

care media − ca dispozitiv de vizibilitate şi interacţiune publică − realizează trecerea de la evenimente şi fapte la probleme de interes public?

19

Aceasta linie teoretică referitoare la spaţiul public a fost integrată relativ recent în analiza critică a discursului mediatic (a se vedea lucrările lui Lilie Chouliaraki ş.a.). Astfel, analiza critică a

discursului mediatic discută într-un mod specific dacă şi cum anume discursul mediatic − şi dispozitivul prin care se manifestă − conferă publicului o postură angajantă, adică o

responsabilitate etică faţă de evenimentele (politice, sociale etc.) mediatizate, mai ales faţă de

cele care se petrec la o „distanţă” cultural-simbolică şi geografică; reuseşte media să transforme

un eveniment şi într-o problemă a spectatorului şi a „fiecăruia dintre noi”? sau mediatizarea

evenimentului rămâne cantonată într-o reprezentare până la urmă abstractă pentru telespectator?

Corelând aceste linii de cercetare, spaţiul public mediatic se formează prin:

a. vizibilitatea publică a unor poziţionări diversificate referitoare la relaţia eveniment −

interesul public (de unde, nevoia unui acces cât mai larg al actorilor sociali la mediatizare

precum şi a unor dispozitive mediatice orientate, într-un fel sau altul, spre deliberare);

b. interacţiuni concurenţiale între diverşi actori sociali în vederea legitimării unor

probleme de interes public.

În această perspectivă analitică, media are rolul de a genera şi totodată de a sublinia

pluralismul punctelor de vedere („piaţa ideilor”), elementele de consens, de negociere sau de

divergenţă. Pe de altă parte, nu ar trebui omis nici faptul că într-o sferă politico-mediatică din ce

în ce mai personalizată şi spectaculară, media însele sunt un actor care îşi asuma puncte de

vedere, interacţionând cu oamenii politici, liderii de opinie, experţi şi, nu în ultimul rând, cu

publicul. Astfel, media se confruntă cu o triplă constrângere:

a. de a produce vizibilitatea unor puncte de vedere diferite şi a interacţiunilor care duc la

formarea acestora;

b. de a media o postură angajantă a publicului (în termeni de interes, responsabilitate,

participare, inclusiv prin diverse practici de interacţiune dintre media şi „publicul activ” integrat

în arena de dezbatere);

c. de a se poziţiona ele însele faţă de evenimentele şi temele de dezbatere.

Considerând aceste afirmaţii, folosim complementar metoda semio-discursivă şi categorii

din analiza de discurs. De exemplu, prin analiza semio-discursivă evidenţiem modul în care

posturile de televiziune construiesc un cadru de mediatizare a migraţiei, respectiv, un mod de a

informa şi dezbate.

20

Operaţionalizăm de asemenea categoria „problematizare” utilizand elemente din analiza

de discurs. Aceasta categorie (o dimensiune a comunicarii deliberative) acopera diverse tipuri de

enunturi evaluative − un intreg repertoriu retoric − în a căror structură întâlnim un element de

generalitate referitor la definirea interesului public şi la necesitatea unei forme de angajament

faţă de o problemă publică (de ex. enunţuri consensuale despre „ceea ce ştim cu toţii”, enunţuri

normative cu privire la responsabilităţi şi la un mod de acţiune, judecăţi de valoare, tipuri de

revendicîri ş.a.). În esenţă, sunt enunţuri care delimitează o problemă, situând evenimentele şi acţiunile actorilor sociali într-un orizont de generalitate (ceea ce e perturbator pentru „noi”,

responsabilităţi, judecăţi morale, revendicări, obligaţii etc.).

21

VI. REZULTATE ALE CERCETĂRII

VI.1. PATTERN-URI de VIZIBILITATE MEDIA. Reprezentări ale migranţilor

Reprezentari discursive ale migrantilor în maro-contexte politice şi economice3 Pentru perioada 2011-2014 corpus-ul este alcatuit din patru cotidiene specifice pentru

presa generalista din Romania (Evenimentul Zilei, Cotidianul, Adevarul, Jurnalul National) si au

fost selectate articolele de opinie focalizate tematic in mod explicit asupra migratiei fortei de

munca, in functie de doua criterii: articole referitoare la un macro-eveniment care a dominat

agenda mediatica in 2013 (liberalizarea accesului la piata fortei de munca incepind cu 1 ianuarie

2014) si articole centrate pe diverse aspecte legate de migratie, ca parte a politicii editoriale

cotidiene a presei in ceea ce priveste mediatizarea migratiei fortei de munca. Astfel, pe tot

parcursul anului 2013 presa din Romania s-a referit intens la implicatiile liberalizarii pietei

muncii europene, adoptind un unghi de vizibilitate specific: reactiile presei, clasei politice si

opiniei publice din tarile europene care urmau sa-si deschida piata muncii, dintre acestea Marea

Britanie fiind cel mai mult mediatizata. Intensitatea maxima a mediatizarii acestui eveniment va

fi atinsa in ianuarie 2014 cind presa din Romania acopera zilnic acest eveniment, fiecare dintre

ziarele mentionate in medie 3 articole pe zi, dar numarul acestora putea sa ajunga si la 5-6

articole in cadrul aceleiasi editii a ziarului. Corpusul privind accesul pe piaţa muncii din Marea

Britanie include 119 articole în 2013 şi 75 de articole în ianuarie 2014. Corpusul privind diverse

aspecte ale migraţiei forţei de muncă în UE include 60 de articole în 2011 şi 51 în 2013.

După 2007, anul în care România devine de facto membră a UE, pot fi evidenţiate anumite

pattern-uri de vizibilitate şi interpretare a migraţiei. Reprezentarea mediatică a migranţilor este

cosntrită din perspectiva unui cadraj identitar de vizibilitate, o extensie a „comunităţii imaginate”: (1) vizibilitatea migranţilor sub forma unor categorii polarizate (eroii-câştigători vs.

perdanţii-vulnerabili), (2) instrumentalizarea acţiunii lor ca resursă pentru capitalul simbolic al 3 Această secţiune include elemente din: Beciu, C. & Lazăr, M. (2014). “Migraţia forţei de muncă în contextul crizei economice. Redefinirea mediatică a unei probleme publice.” Revista română de sociologie, XXV (3-4): 233-254.

22

naţiunii (dat fiind că faptele lor ieşite din comun devin „ale noastre” şi compensează faptele

negative ale românilor care încalcă legea în ţările de destinaţie) şi (3) legitimarea identităţilor

concurenţiale (migranţii sunt vizibili prin performanţele lor în ţările de destinaţie). Presa a

privilegiat mediatizarea migranţilor din perspectiva statutului lor vulnerabil în ţările de destinaţie

sau, dimpotrivă, a dobândirii unui statut respectabil, de cele mai multe ori ca urmare a unui

comportament exemplar în situaţii-limit ă, fapt ce a atras aprecierea opiniei publice locale.

Tot prin acest cadraj identitar se explică şi faptul că media suprapune frecvent fenomenul

românilor care pleacă pentru a munci în ţările UE cu mobilitatea românilor în UE, aceasta din

urmă abordată mai ales din perspectiva infracţiunilor comise în ţările respective de indivizi şi grupuri având cetăţenia română. Declanşarea crizei economice şi impactul acesteia asupra

fenomenului migraţiei, dar şi a politicilor în materie de migraţie va influenţa, într-o anumită măsură, practicile mediatice de vizibilitate a migraţiei, în sensul unei anumite diversificări a

acestora. Mai ales la nivelul presei, se poate constata emergenţa unei categorii de articole de

opinie care abordează în mod explicit criza economică în relaţie cu situaţia migranţilor români în

UE. Aceste articole introduc un context de vizibilitate până atunci mai puţin pregnant, şi anume,

migranţii ca actori sociali ai unor evoluţii economice la scală europeană. Migranţii dobândesc

vizibilitate în calitate de categorii sociale definite statistic şi raportate la dinamici care vizează fluxul migraţiei, rata şomajului în ţările de destinaţie şi, în general, evoluţia economiei în aceste

ţări.

Ca tendinţă, predomină articolele factuale organizate exclusiv în jurul unor prezentări statistice din care rezultă declinul economic în ţările de destinaţie şi, corespunzător, diminuarea

numărului românilor în căutarea unui loc de muncă în ţările UE. Migranţii sunt reprezentaţi global, sub forma unor categorii generice, care acţionează în situaţii date (criză, şomaj, decizii

guvernamentale etc.). Dintre modurile de desemnare cele mai utilizate reţinem categorii precum

„românii şi bulgarii” (legitimând astfel o categorie a migraţiei intra-UE), „fluxul românilor”,

„lucrătorii români”, „conaţionalii”, „zeci de mii de români”, indicând o stare de fapt potenţial

perturbatoare, atât pentru românii care lucrează în ţările UE, cât şi pentru România. Remarcăm

că aceste articole au caracterul unor relatări economice, nu cuprind evaluări (cu excepţia

titlurilor, în unele cazuri) şi nici nu abordează aspecte ce ţin de situaţia concretă a migranţilor în

noua conjunctură economică şi mai ales de politicile sau dezbaterile care s-ar impune în ţara de

origine, legat de noile evoluţii. Altfel spus, migranţii sunt reprezentaţi ca instanţe generice într-

23

un context cu un anumit nivel de generalitate (criza economică) care include şi România. De

altfel, în aceste articole, diminuarea migraţiei forţei de muncă dinspre România este prezentată –

statistic – ca un fenomen care schimbă poziţia României în ierarhia ţărilor de unde se

înregistrează migraţia forţei de muncă.

„Numărul românilor care au migrat în 2009 în state ale OECD, inclusiv în Spania, a înregistrat cea mai mare cădere, comparativ cu anii precedenţi. În doar doi ani de criză, fluxul românilor plecaţi în alte ţări s-a înjumătăţit de la 453 000 la numai 255 000. Românii se aflau în 2009 pe locul 2 în topul celor care s-au stabilit, legal sau ilegal, pe durate mai scurte sau mai lungi, în ţări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), potrivit unui raport al organizaţiei, lansat marţi” („Spaniolii încep să-şi culeagă singuri căpşunile”, Adevărul, 13 iulie 2011). O altă categorie de articole focalizate asupra relaţiei criză-migraţie este formată din

articole de opinie în care migranţii sunt reprezentaţi ca extensie a unei identităţi colective („noi,

românii”), criza afectând de fapt situaţia „noastră”, a românilor ca actor naţional. Impactul crizei

asupra migraţiei este transferat asupra „românilor”, iar „noi” pierdem locurile de muncă în ţările

de destinaţie. Presa introduce astfel un raport de incluziune a migranţilor din perspectiva unui

actor naţional („noi”, statul) care ocupă o poziţie – defavorabilă – în contextul european al crizei.

„Criza economică din Spania îi trimite pe români acasă. Ibericii le vor locurile de muncă şi pun interdicţii” („Sfâr şitul căpşuniadei”, Evenimentul zilei, 25 iulie 2011). „Spaniolii au avut reacţii dintre cele mai diferite vizavi de chestiunea reintroducerii permisului de muncă pentru imigran ţii români . De la cei care s-au bucurat, până la cei care ne-au luat apărarea sau au cerut ca măsura să fie aplicată, egal, tuturor imigranţilor” („Românii din Spania se consideră discriminaţi”, Adevărul, 20 iulie 2011). „DEZBATERE EVZ: Care va fi soarta conaţionalilor stabiliţi în Spania? Vom mai putea merge la lucru în Peninsula Iberică?” (Evenimentul zilei, 22 iulie 2011). Alte articole, citând surse de autoritate precum instituţiile europene, se referă la faptul că

românii emigraţi în ţările UE sunt apreciaţi în ţările de destinaţie. Presa construieşte astfel un

contraargument, mobilizat frecvent printr-un discurs de tip expert (declaraţii oficiale, statistici),

la faptul că migranţii îşi pierd locurile de muncă în ţările de destinaţie şi că o astfel de măsură nu

ar fi de fapt justificată. Un alt contraargument este şi reprezentarea migraţiei ca o competiţie

individuală, în sensul că declanşarea crizei şi a unor politici antiemigraţie îi determină pe

migranţi să găsească soluţii alternative, dar tot din perspectiva migraţiei – de exemplu, să se

orienteze spre alte ţări de destinaţie.

24

„Un raport publicat vineri de Comisia Europeană scoate în evidenţă rolul în general pozitiv pe care îl joacă lucrătorii mobili din Bulgaria şi România în economiile ţărilor de destinaţie” („Românii sunt utili Europei pentru că ocupă locurile de muncă refuzate de populaţia din ţările bogate”, Evenimentul zilei, 11 noiembrie 2011). „Românii dau Spania pentru ţările nordice, unde se câştigă peste 1 200 de euro pe lună” („La muncă în pădurile daneze. 2 000 de euro pentru Andrei”, Evenimentul zilei, 28 iulie 2011). Se poate de asemenea distinge – deşi într-o măsură mai restrânsă – vizibilitatea mediatică

a migranţilor din perspectiva influenţei acestora asupra construcţiei identitare (prin transferul de

noi mentalităţi şi practici sociale) şi dezvoltării economice a societăţii, datorită banilor trimişi de

migranţi familiilor rămase în ţară. De exemplu, în talk-show-ul „Cine, când şi cum schimbă România” (Realitatea TV, 2013), se instituie o relaţie asimetrică între „noi” şi „migranţi”, definită prin cadrajul „costuri” (pentru „noi”, cei care am rămas în ţară) şi „beneficii” (aduse

pentru „noi” de către migranţi). Astfel, experţii participanţi la emisiune (sociologi, jurnalişti economici, lideri ai unor organizaţii non-guvernamentale) se referă la prejudiciile sociale şi economice aduse de românii care emigrează în ţările UE (dezechilibre demografice, pierderea

forţei de muncă etc.), chiar dacă lor nu li se poate atribui o responsabilitate morală în acest sens,

având în vedere situaţia economică precară din România. Această problemă este însă redefinită/atenuată din perspectiva consecinţelor compensatorii ale acţiunii migranţilor pentru

bugetul ţării, transferul unor practici şi atitudini „mai exigente” decât cele locale, şi în general

pentru modernizarea ţării. Acest tip de poziţionare faţă de migraţie – o remitenţă economică şi socială – instituie totodată reprezentarea migraţiei ca fenomen indezirabil, dar aparent „dat”

astfel încât ceea ce se impune „din partea noastră” este mai degrabă o schimbare de optică în

ceea ce priveşte evaluarea fenomenului (iar nu diminuarea acestuia).

Aceste strategii de reprezentare (migranţii-categorie generică, migranţii-„noi”, migranţii români-utili Europei, migranţii-utili României) sunt mecanisme discursive pe baza cărora presa

naturalizează migraţia ca fenomen socio-economic, impactul crizei fiind asociat mai mult cu

consecinţele indezirabile ale diminuării migraţiei.

Unele dintre aceste strategii le vom regăsi într-un mod mult mai pregnant în presă şi la

televiziuni în perioada premergătoare evenimentului propriu-zis al liberalizării accesului la piaţa

muncii în UE. Astfel, presa va cuantifica reacţiile politice şi mediatice din ţările respective,

25

precum şi pe cele ale oficialilor europeni, insistând asupra poziţiilor exprimate în sfera publică britanică.

Mai întâi, media (prin articole de opinie, ştiri şi talk-show-uri) se va poziţiona indirect

faţă de acest subiect, adică prin intermediul unor declaraţii ale oficialilor europeni prilejuite de

declaraţii ale autorităţilor din ţările de destinaţie. De regulă, luările de poziţie din partea

instituţiilor europene conţineau contraargumente la măsurile restrictive luate de guvernele din

ţările de destinaţie. Preluând cu o frecvenţă notabilă aceste luări de poziţie, media din România

introducea astfel un contraargument de autoritate faţă de măsurile luate de guvernele în cauză. Pe de altă parte, la un moment dat, media începe să preia declaraţii ale experţilor, ale

oficialilor şi ale oamenilor obişnuiţi din ţările de destinaţie, care arătau că restricţiile impuse

emigranţilor la piaţa muncii şi în special celor români nu ar constitui de fapt o soluţie la

economia ţării. Aceste evaluări creează multiple efecte de discurs: un efect de relativizare a

gravităţii situaţiei şi totodată de legitimare a migranţilor români drept o categorie dezirabilă, din

moment ce opinia publică din însăşi ţara de destinaţie nu încurajează decizia autorităţilor; de

asemenea, se construieşte o categorie care ar putea să fie defavorizată, ca urmare a politicilor în

curs.

„Fermierii din sudul Olandei au ameninţat că îl vor da în judecată pe ministrul afacerilor sociale Henk Kamp în cazul în care guvernul nu-şi va schimba poziţia şi nu va acorda permise de muncă pentru români, până luni la ora locală 1700, relatează agenţia de presă ANP, preluată de DutchNews.nl.” („Fermierii olandezi, nemulţumiţi de restricţiile impuse lucrătorilor români”, Evenimentul zilei, 17 aprilie 2011). „Comisia Europeană a admis astăzi că Spania poate reintroduce permisele de muncă pentru cetăţenii români, dar ca situaţie «excepţională», şi a precizat că Madridul va trebui să demonstreze «cu cifre» impactul negativ al prezenţei acestora pe piaţa muncii. Bruxelles-ul susţine însă că numărul muncitorilor români sosiţi în Spania «a scăzut mult» în ultimii ani” (Adevărul, 25 iulie 2011). „UPDATE Bruxelles: Spania nu poate pune imediat restricţii pentru români/ Madrid: Dacă nu mai vin străinii, nu rezolvăm problema şomajului” („Românii din Spania se consideră discriminaţi”, Adevărul, 20 iulie 2011). „Marea Britanie nu le poate interzice în mod unilateral bulgarilor şi românilor să lucreze pe teritoriul său începând cu 1 ianuarie 2014, când expiră actualele restricţii impuse cetăţenilor din cele două ţări comunitare, a declarat Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Piaţa Muncii Laszlo Andor, citat de site-ul bulgar Novinite” („Comisia Europeană: Marea Britanie nu poate restrânge accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii de anul viitor”, Evenimentul zilei, 5 februarie 2013).

26

Dintre modurile de desemnare predominante reţinem „imigranţii români”, „cetăţenii

români” şi „românii” ş.a. Se construieşte astfel statutul migranţilor în ţara de destinaţie, iar acest

statut este extins şi asumat la nivelul ţării de origine – ca instanţă politică şi identitară naţională. Reacţia presei şi a clasei politice din Marea Britanie în legătură cu riscul unui val de

emigranţi români şi bulgari, odată cu liberalizarea accesului la piaţa muncii începând cu 1

ianuarie 2014, va deveni un subiect în sine pentru presa din România, o tema de agendă, abordată cu o intensitate crescândă după 2011 şi generând o mediatizare constantă în 2013 şi 2014. În acest context, perspectiva identitară de reprezentare a migranţilor este dominantă. Accentul nu se mai pune pe actorii sociali ai migraţiei, ci pe reacţiile negative din partea presei

britanice la adresa românilor în general.

Mobilitatea ca mod de reprezentare a migranţilor. Contextul liberalizării accesului la piaţa muncii europene pentru români şi bulgari Discursul mediatic despre migratia forţei de muncă în perioada 2011-2013 instituie

diverse reprezentări ale mobilităţii în primul rind prin referiri explicite, care trimit la place

(orase, ţări), rute (imagini ale mobilităţii circulare), imaginare sociale (moduri în care indivizi si

grupuri concep mobilitatea) si procese (mobilitatea ca mecanism de constructie identitara sau ca

institutionalizare a unor norme si practici). Ca tendinţă, predomină articole care accentuează mobilitatea-settlement (oraşul ca strategie de legitimare a statutului de migrant) si mobilitatea-

proces (condiţiile de posibilitate a accesului la piaţa muncii si negocierea lor simbolica în sfera

publică, mobilitatea ca miscare structuranta a unui parcurs identitar).

Vom aprofunda în continuare modurile în care sunt construite pattern-urile de sens

referitoare la mobilitate în cadrul discursului mediatic despre migraţia-resursă. Mai întâi câteva elemente structurale. Presa conferă vizibilitate migraţiei predominant

prin articole de tip fapt divers şi storytelling, rezultând o orientare tematică specifică. Articolele

fapt divers iau forma unor relatări, prezentind exclusiv cronologia incindentului a cărui

semnificaţie este redusă la formule de tipul : « Doi români din Zaragoza », « Români din

Sicilia», « un grup de români din Londra ». Sublinierea locului în titlu şi în relatare (oraşe şi regiuni din principalele ţări de destinaţie) nu este însoţit de informaţii despre prezenţa în sau

relaţia lor cu acele zone. Oferind vizibilitate „rutelor”, „regiunilor” şi „oraşelor” ca mobilitate-

settlement, discursul mediatic instituie „grupuri” omogene şi categorii de „Români” precum şi un

27

soi de „banal mobility” în cadrul unor ţări din UE (precum Spania sau Italia). Prin acumulare,

rapoartele factice legitimează mobilitatea-settlement drept un spaţiu social previzibil. Acest

spaţiu social omogen, constând în actori, fapte şi acţiuni tipice, generează o „moralitatea fatică” (Frosh, 2011: 383) „creată de forme ambientale, habituale, pe termen lung, de mobilitate

mediată”. Articolele storytelling valorizează mobilitatea ca parcurs identitar al unor anonimi, un

parcurs cu obstacole, riscuri si traume care se încheie într-un mod miraculos/spectaculos printr-

un succes de un fel sau altul al individului devenit erou, sau dimpotrivă, printr-o şi mai mare

acumulare de dificultăţi: „ O tânără româncă de etnie romă, Anina Ciuciu, care a ajuns

clandestin în Franţa împreună cu părinţii săi, studiază în prezent dreptul la Sorbona şi visează

să devină magistrat” (3 mai 2013, Cotidianul).

Pe de alta parte, ambele tipuri de articole sunt incorporate intr-o strategie editoriala

specifica de producere a discursului mediatic despre migratie si anume serializarea unor

evenimente si transformarea lor in naratiuni relevante pentru o agenda media permanenta.

Aceasta tendinta devenita pregnanta in 2013 se mentine si in prezent. Relevant în acest sens este

modul in care a fost mediatizata reactia opiniei publice din Marea Britanie fata de extinderea

accesului la piata muncii din Marea Britanie pentru romani si bulgari. Presa a transformat acest

subiect într-un “caz” considerat relevant pentru modul in care ar urmau sa fie tratati romanii care

intentionează să lucreze in Marea Britanie.

Serializarea acestui subiect pe tot parcursul anului 2013, culminind la inceputul anului

2014, a fost construita de presa prin strategii specifice, in primul rind, prin utilizarea polifoniei

surselor si vocilor. In fapt, subiectul “accesul pe piata muncii din Marea Britanie” a fost tratat

exclusiv prin preluarea unor voci considerate relevante pentru sfera publica britanica: presa

tabloida, oameni politici, anonimi, functionari. Preluarea unor titluri si evaluari din presa tabloida

a fost principala modalitate prin care s-a indus de fapt - prin serializare şi narativizare – o

generalizare, respectiv, un discurs “al Marii Britanii” (presa, opinia publica, clasa politica) fata

de români. Pe baza utilizării recurente a unor surse britanice relevând acelaşi tip de poziţionare

presa din România a legitimat ideea unui discurs dominant in Marea Britanie.

Una dintre modalitatile principale pentru a consacra acest discurs dominant a constat în

preluarea si “izolarea” unei anumite imagini a mobilităţii introdusă de presa britanica:

mobilitatea ca “invazie” a teritoriului britanic de către “mase” de imigranţi. S-a legitimat astfel

28

un pattern: mobilitatea ca mod de supravieţuire, ca soluţie-limită pentru categorii sociale

defavorizate, de unde, şi introducerea unei categorii precum “romanii, imigranţii sărăciei” (8

iunie 3013, Evenimentul Zilei) sau “migraţia sărăciei” (Adevarul, 5 ian. 2014). Această semnificaţie a mobilităţii a fost reprodusa prin utilizarea unui vocabular specific: “invazie”,

“asalt”, “asediul”, “exodul”, “valuri de imigran ţi”, “hoardele de imigranţi români”, “afluxul

de muncitori români şi bulgari” sau “o armată de şomeri” sunt termeni folosiţi în mod constant

de către jurnalişti, majoritatea preluaţi din prea tabloidă britanică iar alţii introduşi chiar de

jurnalişti pentru a sublinia intensitatea opiniilor negative din Marea Britanie (de exemplu

termenul “isterie” cu referire la atitudinea presei britanice): “Scandalul "INVAZIA

ROMÂNILOR", The Sun: "O armată de şomeri din Bulgaria şi România se pregătesc de invazia

Marii Britanii " (3 februarie 2013, Jurnalul National), “Guvernul Majestăţii Sale îşi doreşte să

transforme Marea Britanie într-o ţară cât mai puţin atractivă pentru imigranţii din România şi Bulgaria, iar aceasta cât mai repede, până ca primele valuri de imigranţi să soseasca, odată cu

deschiderea pieţei muncii” (7 iulie 2013); “DAILY MAIL: Două sate din ROMÂNIA vor veni în

masă în Marea Britanie dupa ridicarea restricţiilor de la 1 ianuarie” (11 noiembrie 2013,

Evenimentul Zilei); “Germania se plânge de asediul românilor” (Evenimentul Zilei, 5 februarie

2013); “The Sun: "29 de milioane de români şi bulgari vor invada Marea Britanie în 2014" ...Ion

Jinga, ambasadorul României la Londra: “Românii nu vor să cucerească Marea Britanie” (25

ian 2013).

Presa din România a produs de asemenea o meta-naraţiune, semnalând mai ales prin

titluri fiecare schimbare de tonalitate sau de recadraj in presa britanica. De exemplu, de la

imaginea globala a pericolului (“invaziei”) s-a trecut la o imagine restrinsa, focalizata asupra

“drumului romanilor care au plecat cu primele autocare din tara” („Călătoria din IAD cu

autocarul a ROMÂNILOR către Marea Britanie. Între ”Mită la vamă” şi ”Vameşii unguri

prădători” ”, 5 ianuarie 2014, Evenimentul Zilei) pentru ca ulterior sa se introduca

“deznodamintul” sub forma “invaziei care nu a avut loc” (dar de aceasta data prin citarea si a

presei britanice non-tabloide): “Acasă la Victor Spirescu, singurul român care a invadat Marea

Britanie. „Am venit să muncesc, nu să vă fur!“ (2 ianuarie 2014, Adevarul); “Cum a decurs

prima zi de muncă a singurului român care „a invadat” Marea Britanie. „Daily Mail” i-a f ăcut

o vizită” (4 ianuarie 2014, Adevarul); „The Independent” reacţionează la isteria din Marea

Britanie: „Ghid retoric împotriva imigranţilor ” (4 ianuarie 2014, Adevarul); “O vedetă Top

29

Gear ironizează INVAZIA românilor din Marea Britanie” (4 ianuarie 2014, Evenimentul Zilei);

“Majoritatea britanicilor văd cu ochi buni sosirea românilor şi bulgarilor – sondaj” (29

decembrie 2013, Evenimentul Zilei).

Migratia fortei de muncî în cadrul UE este definită ca problemă identitara ce se declină, printre altele, prin modul stereotip în care este percepută ţara de origine a migranţilor în ţările de

destinaţie. Tema accesului la piata muncii europeană este aşadar, abordată ca o extensie a unui «

noi identitar», al comunităţii imaginate. Este relevant in acest sens ca jurnalistii comentează evaluările din presa britanică prin enunţuri identitare de tipul : « Suntem atacati din nou în presa

britanică » (10 martie 2013, Evenimentul Zilei), « De ce nu dau englezii doi bani pe noi » (13

februarie 2013, Cotidianul).

Aşa cum am arătat, în constructia migratiei ca problema identitara, presa a utilizat o

anumita reprezentare a mobilitatii consacrata de media britanice (“asaltul”). Discursul mediatic a

pus in evidenta argumentul “celuilalt” pentru a avertiza intr-un mod senzaţionalist si schematic

asupra dificultăţilor la care se expun cei care intentionează să îşi gasească un loc de munca în

noua piata a muncii, dar si pentru a legitima categorii şi câmpuri de putere: imigrantii, actori

sociali vulnerabili; ţara de origine, victima a unor perceptii stereotipe; migrantii ca resurse pentru

tarile de destinatie: “migrantii români utili Europei pentru ca ocupă locurile de munca refuzate de

populaţia din ţările bogate” (11 nov 2011, EZ) si pentru tara de origine (eroii unor “povesti de

succes”), “noi” vs. “ei” ca identitati si atitudini colective. Presa a construit un discurs identitar

despre accesul la piata muncii legitimind un raport de inegalitate simbolica intre tarile implicate

in acest proces economic, inclusiv la nivelul identităţilor colective.

30

3. Migranţii români în presa britanică după aderarea României la Uniunea Europeană

Reprezentări ale migranţilor în cadrul unor dezbateri despre politici publice4

Cercetarea analizează construcţia unui anumit tip de cunoaştere publică despre migranţii români (Beciu 2007, 2011) într-un corpus de ştiri din presa scrisă din Marea Britanie în anul

2011 (explicitarea corpusului în cele ce urmează), pornind de la premisa că noul context social şi politic diferă fundamental de cel specific perioadei dinaintea aderării României la Uniunea

Europeană. Acesta este caracterizat de proliferarea legăturilor transnaţionale, atât în Uniunea

Europeană, cât şi la nivel global, de prezenţa neîntreruptă, post-aderare, a migranţilor români în

societatea britanică, precum şi de noua orientare în politicile publice din Marea Britanie, în urma

venirii la putere a coaliţiei dintre Conservatori şi Liberal-Democraţi, care a înlocuit guvernarea

laburistă.

Din punct de vedere teoretic discutăm trei factori cu impact diferit asupra procesului de

construcţie şi problematizare a migranţilor în discursurile media (acest proces este corelat în

articol cu politicile publice legate de migraţie şi Uniunea Europeană şi cu politicile sociale din

Marea Britanie): (1) selectarea unei perspective naţionale sau transnaţionale în reprezentarea

migranţilor (Wimmer and Glick Schiller 2003; Glick Schiller 2010); (2) utilizarea în presă a

opiniilor experţilor şi/sau ale oamenilor de rând (Boswell 2009); (3) influenţa orientării ideologice a ziarelor britanice asupra modalităţii de încadrare a subiectelor abordate (Geddes

2004; Somerville 2007). Se consideră că fiecare dintre aceşti factori contribuie la un anumit tip

de construcţie a identităţii migranţilor români în presa din Marea Britanie, care poate astfel

legitima (sau nu) măsurile propuse la nivel de politici publice. Corpusul a fost selectat din baza

de date LexisNexis (varianta britanică şi americană) şi completat cu câteva articole din arhivele

online ale ziarelor britanice, pentru perioada 1 ianuarie–31 august 2011. Au rezultat 32 de

articole: 9 din presa de calitate (Daily şi Sunday Telegraph, The Times şi Sunday Times,

Guardian, Independent) şi 23 din presa mid-market şi tabloidă (Daily Star, Daily şi Sunday

4 Această secţiune a fost elaborată pe baza articolului: Mădroane, Irina Diana. 2012. “Romanian Migrants in the British Press: A Post-EU Accession Analysis”, în Romanian Journal of Communication and Public Relations(număr special, coord. de C. Beciu, M. Ciocea, A. Cârlan), 14(4): 103-123.

31

Express, Daily Mail, Mirror ). Majoritatea articolelor provin din presa conservatoare şi eurosceptică, ceea ce explică o parte din rezultatele analizei.

Principalele rezultate arată următoarele:

Patternurile tematice dominante ilustrează o preocupare a presei britanice faţă de:

infracţiunile comise de migranţii români; aspecte sociale şi economice ale migraţiei din România

(sărăcia din ţara de origine; concurenţa pe piaţa muncii în condiţii de criză economică – cetăţenii

britanici au de suferit; exploatarea de către migranţii români a sistemului de protecţie socială din

Marea Britanie; condiţiile aspre de muncă pentru migranţi; pierderile înregistrate de economia

britanică prin remitenţe; coeziunea socială); aspecte de ordin politic ale migraţiei din România

(libera circulaţie în Uniunea Europeană şi extinderea ca surse ale migraţiei din Europa Centrală şi de Est – evaluate negativ; restricţiile impuse de alte state – evaluate pozitiv; nevoia de a-i

proteja pe cetăţenii britanici).

Reprezentările agenţilor sociali şi ale acţiunilor acestora evidenţiază categorii sociale cum

ar fi „migranţii” (localizaţi geografic şi prin etnie/naţionalitate – români, romi, est-europeni),

„infractorii” (de la cerşetori şi hoţi până la prostituate şi reţele de trafic uman), „muncitorii”

(diverse ocupaţii, mai ales din categoria „muncă necalificată”, printre care şi categoria consacrată a căpşunarilor). Predomină identităţile de grup, colective, cuantificate cu ajutorul statisticilor

oficiale sau descrise metaforic (de exemplu, presa britanică se referă la „invazia” sau „potopul”

migranţilor români), prin care se impune o distanţare a publicului britanic faţă de migranţi şi o

abstractizare a acestora: ei devin o problemă care trebuie rezolvată prin măsuri politice, de ordin

tehnic şi instituţional. Reprezentările individuale nu sunt nuanţate, ci sunt mai degrabă folosite

pentru a ilustra anumite categorii, pentru „a da culoare”. Există însă şi excepţii care pun accentul

pe experienţa migranţilor români şi pe condiţiile aspre de muncă pe care cetăţenii britanici nu le

acceptă. La nivel discursiv, reprezentările migranţilor români sunt încadrate în general în

discursuri care evaluează pozitiv/legitimează abordarea conservatoare şi eurosceptică, precum şi unghiul naţional: „Noi” (cetăţenii britanici) vs. „Ei” (migranţii români/est-europeni). Predomină vocile elitelor politice britanice şi europene, mai ales de orientare de centru-dreapta, precum şi ale experţilor şi ale altor autorităţi, dar mai puţin vocile migranţilor români, reflecţiile acestora

asupra experienţei lor în Marea Britanie (cu câteva excepţii semnificative). Rezultatele cercetării arată că, exceptând un număr mic de cazuri, presa britanică adoptă în continuare o perpectivă

32

naţională(-istă), ‘de sus’, bazată pe discursul experţilor şi al elitelor politice. Migranţii români

sunt în general reprezentaţi sub forma unor probleme abstract definite, care trebuie soluţionate la

nivel de politici publice prin mijloacele şi în vederea obiectivelor propuse de noua coaliţie de la

guvernare.

Reprezentări ale migranţilor în presa britanică cu profil ideologic5

Un studiu de caz pe care l-am realizat pe un corpus din perioada ianuarie-martie, 2013

relevă atenţia acordată de ziarele britanice imigraţiei din România şi Bulgaria, care a devenit un

subiect permanent în sfera publică din Marea Britanie, impunând rediscutarea pe plan naţional a

politicilor publice care vizează imigraţia din Uniunea Europeană şi sfârşitul controalelor

tranziţionale pentru cetăţenii statelor. Cadrul teoretic şi metodologic al studiului este analiza

tematică a „fanteziilor” despre migraţie, fundamentată în teoria convergenţei simbolice şi a

criticii retorice (Bormann 1972, 1982a, 1982b, 1982c, 1985). „Fanteziile” reprezintă interpretări/naraţiuni dramatizate ale unor evenimente, pe care membrii unei comunităţi retorice

le împărtăşesc şi le dezvoltă pe parcursul diverselor interacţiuni sociale. Presa constituie atât o

sursă, cât şi un mijloc de dezvoltare a fanteziilor publicului în jurul anumitor evenimente şi actori

sociali.

Cercetarea evidenţiază două viziuni retorice diferite, una construită în presa britanică de

dreapta, conservatoare (Daily Telegraph, Daily Mail, The Sun), şi alta în presa britanică cu

orientare laburistă (Guardian, Independent, Daily Mirror ). Presa conservatoare propune o

naraţiune dramatică a imigraţiei din România şi Bulgaria în care cetăţenii britanici sunt victime

atât ale unei invazii iminente din aceste două ţări, cât şi ale tratatelor şi regulamentelor europene.

Politicienii britanici apar în roluri de eroi, dacă propun măsuri ferme de limitare a imigraţiei din

Uniunea Europeană, dar sunt reprezentaţi mai ales ca anti-eroi, incapabili să gestioneze criza

5 Această secţiune a fost elaborată pe baza articolului: Mădroane, Irina Diana. 2014. “Fantasy Theme Analysis: Rhetorical Visions of Immigration in the British Press”, in Reading the Fantastic Imagination. The Avatars of a Literary Genre (Language and Literature), series coordinated by D. Percec,Newcastle-upon-Tyne : Cambridge Scholars Publishing, pp. 242-265.

33

(mai ales politicienii laburişti sau cei liberal-democraţi). Imigranţii sunt personajele negative care

iau cu asalt serviciile sociale din Marea Britanie, aglomerează şcolile şi cartierele, şi beneficiază nejustificat de ajutorul statului britanic. Presa de stânga construieşte o altă viziune retorică, una

în care „criza imigraţiei” din UE este fabricată ca urmare a disputei dintre politicienii britanici

supuşi presiunilor populiste ale partidelor de extremă dreaptă, pe fundalul cursei electorale care

deja se conturează. Din această perspectivă, imigranţii sunt victime, dar tot victime ale

manipulării sunt şi cetăţenii britanici, iar politicienii, mai ales cei din coaliţia guvernamentală, sunt personajele negative. O altă categorie de personaje negative sunt angajatorii britanici care

profită de situaţia imigranţilor pentru a-i exploata. Această viziune retorică evidenţiază, în unele

articole, contribuţia imigranţilor la economia britanică, schiţând ipostaza de eroi pentru

imigranţii din România şi Bulgaria.

Deşi cele două naraţiuni sunt predominant distincte, există câteva puncte de convergenţă, care demonstrează existenţa unui anumit consens pe scena politică britanică. Importanţa

renegocierii unor clauze din tratatele europene, presiunea pusă de imigranţi pe serviciile publice

şi sociale din Marea Britanie, importanţa „opiniei publice” britanice, preocupate de problema

imigraţiei din UE, sunt elemente comune în viziunile retorice conturate în corpus, deşi presa de

stânga nu foloseşte un registru dramatic de aceeaşi intensitate ca acela întâlnit în presa cu public

conservator. Cele două naraţiuni se adresează unor comunităţi retorice constituite în jurul

„crizei” imigraţiei din România şi Bulgaria, fiecare dramatizând evenimente şi personaje, trezind

emoţii, şi, indiferent de concesiile care există, orientând publicurile pe care le creează înspre

abordări diferite ale acestei probleme.

34

VI.2 CONSTRUCŢIA IDENTITARĂ ÎN CONTEXTE TRANSNAŢIONALE. De la actori sociali la discursuri publice

Semnificaţii ale identităţii colective în dicursurile non-migranţilor6 Persoanele intervievate au evaluat constant acţiunile românilor care muncesc în ţările UE

raportându-se la imaginea internaţională a României – aceasta a fost tendinţa dominantă pe care

am remarcat-o pe parcursul focus-grup-urilor. Faptele pozitive ale migranţilor (“eroii”) devin

“ale noastre” şi ale “românilor”. Cercetarea a relevat utilizarea unui limbaj tipic pentru sfera

promoţionala (“poveşti de succes”, “imagine”, “categorie” etc.), utilizat însă în mod curent de

către media şi clasa politică. Acest tip de limbaj este folosit pentru a sublinia necesitatea unor

acţiuni dezirabile din partea migranţilor şi pentru a produce astfel o categorie, cea a românilor

“câştigători” (de altfel, chiar una dintre persoanele intervievate foloseşte termenul “categorie”

pentru a se referi la categoria românilor performanţi în străinătate). Pe de altă parte, aceste

practici discursive instituie un raport de putere – o “proprietate simbolică” asupra românilor care

lucrează în ţările UE, de la care se aşteaptă performanţe sau fapte exemplare.

“Mi-aş dori să realizeze ceva, dacă tot au plecat ...”

“Persoanele pe care le ştiu, de acolo, au poveşti de succes”.

“Să reprezinte ţara altfel decât au făcut-o până acum”.

“Mi se pare că se potriveşte mai bine să spunem „românii din străinătate”, să-i văd aşa, ca o categorie unitară ...” “Dacă ne fac şi ei acolo o imagine mai bună ...” “Pe mine mă impresionează când este apreciat un român, când câştigă, când vorbeşte frumos”.

“Dar, oricum, au schimbat foarte mult, au adus şi multe schimbări în bine, pentru că în toată perioada asta, cât au fost plecaţi au trimis atâţia bani în ţară şi... Dacă ne fac şi ei acolo o imagine mai bună ...”.

6 Această secţiune include elemente din: Beciu, C., „Aici” şi „Acolo”. Strategii identitare în dezbaterile despre migraţia forţei de muncă. Revista de Sociologie 5-6, 2013, 369-386

35

“Exact, măcar unul, doi într-o ţară, măcar să se audă şi ceva puţin de bine”.

“Dar sunt şi români care au impresionat în afară”. “Asta m-a făcut să fiu un pic mândru, când un român a salvat de la înec un copil undeva în Italia, dacă îmi aduc eu bine aminte”.

Pentru a înţelege mai bine acest mod de raportare la migranţi trebuie să avem în vedere

un anumit tip de discurs care s-a impus în spaţiul public din România în legătură cu imaginea

internaţională a ţării. După 1990 “imaginea României” devine o temă recurentă în spaţiul public.

În jurul acestei teme media, societatea civilă şi clasa politică negociază simbolic o serie de

definiţii şi interpretări, un proces ce devine pregnant în perioada candidaturii României la UE,

continuând însă şi după ce România a devenit membră a UE în 2007. În toată această perioadă se

conturează modalităţi de problematizare diferite astfel încât putem identifica o traiectorie

discursivă în legitimarea acestei teme ca problemă publică: de la tipuri de argumente şi denumiri

(“imaginea externă a României”, “imaginea României”, “imaginea de ţară”, “brand de turism”,

“brand de ţară” ş.a.) la abordări instituţionale (diverse programe şi campanii guvernamentale).

Conceptul „brand de ţară” începe din ce în ce mai mult să fie utilizat în dezbaterea publică, marcând astfel instituirea unei definiţii dominante a problemei. Acest concept consacrat în sfera

marketing-ului şi a relaţiilor publice a fost preluat treptat şi în domenii precum relaţiile publice

internaţionale sau comunicarea guvernamentală (Marat, 2009; Volcic & Andrejevic, 2011). Aşa

cum am mai arătat (Beciu, 2012), în România şi în ţările post-comuniste “nation branding” este

utilizat nu doar în sfera consultanţei şi a discursului de tip expert, ci şi în sfera mediatică şi în

viaţa cotidiană, devenind o problemă publică.

Persoanele intervievate recontextualizează aşadar, mai multe genuri de discurs public

frecvente în sfera politico-mediatică în ultimii ani: un discurs politico-antreprenorial în termeni

de “brand de ţară” şi un altul compasional-senzaţionalist ce se regăseşte mai ales în emisiuni

precum “Românii au talent”, “România dansează” sau “Vocea României” – o combinaţie de

divertisment şi reality-show care identifică performanţa artistică în rândul anonimilor,

consacrându-i “eroi” (de altfel, pe parcursul dezbaterii participanţii au subliniat deseori în mod

explicit - menţionând chiar şi numele acestor emisiuni - faptul că ar dori să afle mai multe

informaţii despre migranţi în contextul unor fapte excepţionale la fel cum au ocazia să vadă la

emisiunile respective).

Primul aspect pe care cercetarea l-a pus în evidenţă a fost faptul că tema migraţiei şi

36

raportarea la migranţi au generat o dezbatere asupra identităţii colective – diverse modalităţi de

reafirmare a identităţii colective, inclusiv prin practici de deconstrucţie. Participanţii la focus-

grup au problematizat migraţia şi din perspectiva altor aspecte decât cele identitare (probleme

economice şi sociale, politici deficitare, experienţe ale migranţilor în ţara de destinaţie etc.), dar

asupra problemei identităţii colective au revenit în mod constant (de altfel, la unele întrebări referitoare la migranţi, persoanele intervievate construiau răspunsul utilizând încă de la început

pronumele “noi”).

Din cercetarea pe care am întreprins-o am desprins un anumit pattern în ceea ce

construcţia raportului “proximitate-distanţă” faţă de migranţi. Într-o primă mişcare persoanele

intervievate identifică o serie de diferenţieri “ei vs. noi” pentru ca într-o a doua mişcare aceste

clivaje să fie “normalizate” prin utilizarea unor strategii de incluziune. Fiecare dintre strategiile

de incluziune analizate instituie o imagine discursivă a identităţii colective, care aduce în atenţie

anumite probleme (mentalitati, raportul “noi”-opinia publică internaţională). Pe baza acestor

strategii actorii sociali construiesc un raport de inegalitate simbolică în relaţia cu “celălalt”, dar

pe care îl relativizează mai mult sau mai puţin, semnalând existenţa unor probleme identitare cu

care se confruntă de fapt, întreaga societate. Raportarea la migranţi şi problematizarea identităţii colective sunt mediate de o serie de discursuri publice dominante în sfera politico-mediatică în

legătură cu probleme direct sau indirect legate de migraţia circulară. De exemplu, poziţionarea

intrumentală faţă de românii care lucrează în străinătate (sunt construite “categorii” de migranţi) indică recontextualizarea unor practici de mediatizare şi vizibilitate a migraţiei curente în ultimi

ani (a se vedea valorizarea românilor care contribuie prin performanţele sau faptele lor de

excepţie la buna reputaţie internaţională a României). În schimb, persoanele intervievate nu au

interpretat decât tangenţial “rolul” migranţilor (dacă e să adoptăm această grilă de interpretare)

din pespectiva experienţei sociale şi culturale pe care aceştia o dobândesc în situaţia

transnaţională şi, implicit, a influenţei pe care o pot avea în ceea ce priveşte practica cetăţeniei.

37

Construcţia mediatică a remitenţelor7 Analiza corpus despre remitenţe (economice, culturale, socio-politice) şi relaţiile identitare transnaţionale

stabilite în cadrul acestor practici din trei cotidiene din perioada 2011-2012: Adevărul, Evenimentul Zilei,

Jurnalul Naţional

Studiul (Mădroane 2015) sintetizat în acest raport discută construcţia discursivă a

remitenţelor migranţilor români şi a identităţilor stabilite în jurul acestora într-o serie de contexte

care ţin de o problematizare a migraţiei circulare intra-UE în presa din România.

Remitenţele sunt definite atât ca practici transnaţionale, cât şi ca forme de capital

(economic, politic, socio-cultural) care sunt transferate în câmpul transnaţional în cadrul acestor

practici (Levitt 1998, 2001).

Întrebările de cercetare vizează dezbaterile şi contextele în care media discută remitenţele, relaţiile care se instituie astfel între migranţi şi non-migranţi, atât la nivel individual,

cât şi colectiv şi instituţional, dar şi valorile şi scopurile asociate cu remitenţele, care ar putea

legitima anumite politici de dezvoltare. Corpusul este alcătuit din 221 de texte din anii 2011-

2012, din trei cotidiene naţionale (Adevărul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei), iar

metodologia aplicată foloseşte elemente din analiza critică a discursului (Fairclough 2003;

Fairclough & Fairclough 2012; Van Leeuwen 2008).

Rezultatele cercetării arată faptul că principalele contexte în care presa discută şi dezbate

remitenţele (în corpusul selectat) se conturează în jurul următoarelor subiecte:

- migraţie şi criza economică, - migraţie şi dezvoltare,

- efectele negative ale migraţiei asupra vieţii de familie,

- imaginea de ţară, - reprezentarea politică a migranţilor (chestiunea votului prin corespondenţă) şi

7 Aceasta este o scurtă sinteză a studiului „The Media Construction of Remittances and Transnational Social Ties: Migrant - Non-Migrant Relationships in the Romanian Press”, publicat în Identities: Global Studies in Culture and Power, 9 iunie 2015, online: http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/ 1070289X.2015. 1054393? journalCode =gide20 [DOI: 10.1080/1070289X.2015.1054393].

38

- angajarea civică a migranţilor români.

Deşi pattern-ul principal este acela de a le conferi un anumit prestigiu şi o poziţie de

putere migranţilor datorită capitalului economic, politic şi socio-cultural pe care îl reprezintă remitenţele, precum şi de a evidenţia solidaritatea transnaţională cu non-migranţii din România,

se remarcă o tendinţă de instrumentalizare a identităţii migranţilor, de încadrare a acestora în

proiecte ale actorilor naţionali care se repoziţionează în câmpul transnaţional (Beciu 2012; Beciu

& Lazăr 2014).

Această orientare reduce semnificativ dezbaterea în jurul practicii, preferându-se

categorii schematice de „eroi” care salvează economia României, afectată de criză, sau care au o

contribuţie pozitivă sau negativă la imaginea de ţară, discuţia vizând mai ales modalităţile prin

care sunt obţinute remitenţele în ţările de destinaţie.

O dezbatere mai nuanţată şi mai orientată spre negocierea unor relaţii identitare, dar şi spre o critică a remitenţelor, se poate observa în articolele despre familiile cu migranţi, în care

copiii sau părinţii vârstinici rămaşi în ţară suferă o traumă afectivă. Critica adusă de jurnalişti şi alţi analişti clasei politice pentru lipsa unor măsuri coerente

în ceea ce priveşte migraţia sau criza economică plasează migranţii într-un proiect civic, care

reclamă România „înapoi” de la politicienii corupţi, un slogan des întâlnit în protestele civice din

ultimii ani.

Dezbaterile din presă şi construcţia mediatică a relaţiilor identitare în jurul remitenţelor se

realizează dintr-un unghi transnaţional, în care predomină instrumentalizarea acestor identităţi şi întărirea unor diviziuni (de clasă socială a migranţilor, de gen, de imagine), dar există şi o

anumită deschire spre acţiuni grassroots, care ar putea duce la unele schimbări în discursurile

media pe măsură ce comunitatea românilor din diasporă îşi formează o identitate colectivă mai

puternic conturată.

39

Problematica identităţii în contexte transnaţionale8 Corpus: 12 iunie – 9 iulie 2014, 19 interviuri cu migranţi români în Italia

Acest capitol investighează felul în care migranţii şi negociază identitatea în contexte

transnaţionale. Migraţia intra-europeană a dus la schimbări ale înţelesurilor pe care le ataşăm

cetăţeniei, ale relaţiilor sociale şi legăturilor simbolice din cadrul comunităţilor. Legăturile

intense dintre ţara de origine şi comunităţile din diaspora au ca efect o reconfigurare a

discursurilor despre ce înseamnă să fii român. Experienţele deteritorializate, pendularea între

comunităţi şi avansul tehnologic duc la reprezentări plurale ale identităţii. În analiza interviurilor pe care le-am făcut cu românii care lucrează în Italia am pornit de

la premisa că migraţia temporară reprezintă o formă aparte de transnaţionalism, care generează noi practici culturale ale migranţilor. Aceştia îşi negociază atributele identitare în raporturile pe

care le stabilesc cu ţara de origine şi ţara de destinaţie. Ipoteza noastră e că în acest context

transnaţional migranţii nu se revendică de la o identitate organică decât în măsura în care o

folosesc ca sursă de negociere cu ţara de origine sau de destinaţie.

Am urmărit să înţelegem cum invocă migranţii atributele identităţii organice. Când se

solidarizează cu cei rămaşi acasă, când se distanţează de acesştia? Se identifică cu comunităţile

din ţările de origine sau de destinaţie şi simt că au o anume responsabilitatea faţă de acestea? Am

pornit în cercetare de la ideea că migranţii vor face apel la atributele identităţii organice (valori,

înţelesuri, simboluri eterne, practici culturale) când doresc să micşoreze sau să mărească distanţa

faţă de comunităţile din ţările de origine sau ţările gazdă. O altă premisă e că atributele identităţii organice vor lipsi din descrierea contextului transnaţional. Migraţia temporară pentru muncă va

fi definită în termeni pragmatici (şansă la o viaţă mai bună, oportunităţi de dezvoltare a carierei),

iar mobilitatea va fi văzută ca o consecinţă a apartenenţei la Uniunea Europeană. Migranţii îşi redefinesc sentimentul de apartenenţă la comunitate nu în termeni de integrare într-un nou spaţiu

cultural, ci ca o consecinţă a existenţei unui spaţiu european comun, fluid, cosmopolit.

Un alt punct de interes pe agenda noastră de cercetare a fost să urmărim felul în care

migranţii reacţionează la încercările de construire a identităţii migranţilor (fie în ţara de origine, 8 Această secţiune include elemente din: Ciocea, Malina, Negotiation of Identity in Transnational Contexts. The Case of Romanian Temporary. Workers in Italy. Romanian Journal of Communication and Public Relations vol. 18, no 2 (38)/ July 2016, 7-19

40

fie în ţara de destinaţie). Identitatea fluidă a diasporicilor le permite acestora să aibă multiple

angajamente politice (Drzewiecka analizează felul în care este folosită retorica identităţii pentru

a explica “cum se folosesc discursurile despre diaspora în anumite contexte în care identităţile

culturale sunt folosite strategic” pentru interese politice, de pildă - Drzewiecka, 2002, p. 2). În

acest context, am urmărit să vedem cum înţeleg diasporicii cetăţenia. Care este relaţia lor cu

instituţiile şi actorii politici? Se revendică ei ca actori cosmopoliţi sau ca cetăţeni ai unei naţiuni?

Cum se definesc migranţii în raport cu alţi diasporici şi în raport cu reprezentările mediatice sau

politice în ţările de origine sau de destinaţie? Am analizat cum sunt reprezentate discursiv:

valorile (de pildă, îşi văd migranţii viaţa ca pe una exemplară?); miturile şi reprezentările despre

migraţie; felul în care se auto-legitimează migranţii; referinţa la circuite şi practici transnaţionale;

reprezentarea lui “acasă”; conştientizarea simultaneităţii/încorporării/rupturii; solidarităţi politice

şi semnificaţia atribuită cetăţeniei. Am vrut să vedem cum se construiesc diverse categorii ale

identităţii pentru a înţelege felul în care migranţii îşi performează şi negociază statutul. Am

urmărit: reprezentări ale identăţii sociale şi ale imaginarului social (definirea “celuilalt”,

inconsistenţa de statut, tipul de relaţii sociale.

Migranţii, români plecaţi din zone sărace ale României (Piatra Neamţ, Iaşi, Bacău) sunt

tineri şi migranţi recenţi, alţii sunt la vârsta a doua şi fac parte din primele generaţii de migranţi, dinainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Câţiva şi-au adus familiile cu ei, dar mulţi ţin legătura cu rudele prin Skype.

Cei mai mulţi migranţi insistă pe caracterul temporar al migraţiei: „sunt convinsă co toţi ne reîntoarcem acasă (NP19)/Un program sigur nu am. Mai plec, nu se ştie. Dar sigur aici nu

rămân. Nu, nu, nu. I: V-aţi gândit să lucraţi şi în altă ţară?/ CM: A, nu, nu. Mi-a ajuns. Să-mi

fac ce am de făcut şi mă întorc acasă. ... Dacă eram tânără şi nu aveam casă acolo, familia

tânără, nu mă mai întorceam pentru nimic în lume. Dar am o vârstă, nu pot să nu mă duc”.

(CM8 ...).

Ca tendinţă, intervievaţii se auto-definesc ca oameni care profitau de un context favorabil,

mediat pentru ei de reţelele de prieteni sau rude: “Când am sosit aveam un loc de muncă, da,

vorbise sora mea, era sora mea care mă aştepta deja cu un loc de muncă (IA1)/în general când

se pleacă de acasă 90% românii cam au pe cineva peste hotare. Când se pleacă de acasă,

recomand doar dacă ai cel puţin o cunoştiinţa apropiată (DSV5). Românii ajunşi pentru muncă

în Italia sunt muncitori şi morali, spun ei: Am avut o familie serioasă unde am lucrat ... Eu sunt

41

mulţumită cum am lucrat, am lucrat cinstit, familia este mulţumită de mine, deci chiar nu am

cuvinte de spus despre familia italiană, că sunt o familie serioasă, eu mi-am văzut de treaba

mea, sunt serioasă şi sunt mulţumită de cum am căştigat ... Pentru că atâta timp cât munceşti cinstit şi familia e serioasă, la locul ei automat şi tu eşti mulţumit.... aicia şi patronul munceşte

la fel ca şi tine şi te respectă, că eşti om şi tu, nu eşti… “(RS7).

Intervievaţii se definesc pe ei înşişi exclusiv prin etica muncii: “Nu prea am timp să mă

uit. Că lucrăm. Pănă acuma am lucrat de dimineaţa până seara. Seara când ajung acasă mă

ocup de copii. Şi ziua mai am câteodată timp liber, dar sunt ocupată cu copii, trebuie să îi duc la

şcoală. Să îi aduc de la şcoală, să le pregătesc de mâncare. În fiecare zi. Aceeaşi istorie. ...

Întreabă-l pe soţul meu. Am rămas aceeaşi persoană. Poate puţin, foarte puţin, dar vorbesc la

fel, mă comport la fel, nu că fac altceva divers ca înainte. Ca o mamă de familie. În rest nu-mi

place să mă duc la distracţie, să mă duc la discotecă. Nu-mi place să... Îmi place să ieşim la

plimbare, să mergem la mare, vara, dar nu...Normal, cum e o femeie normală acasă la noi. Face

mâncare, se duce la muncă, face curat, cu copiii ! (L9).

Un motiv de legitimare este locul de muncă constant; un altul, curajul, prin asumarea unui

statut profesional inferior: « Mai ales că la final am acceptat un serviciu mai jos decât

calificarea mea profesională şi cu totul altceva decât ceea ce am făcut 20 de ani în ţară....

experienţa pe care am avut-o în ţară, a serviciului nu-mi serveşte sau nu mi-a servit aproape

deloc la ce fac acum (LJ4) ».

Sunt migranţi care evoca inconsistenţa de statut: « Există un pic de răutate, nu ştiu cum

să zic eu, să mă exprim, cum să zic, dar... cum am zis şi mai înainte, toată lumea are impresia că

suntem ţigani, că suntem slab pregătiţi, noi nu ştim absolut nimic, indiferent ce ai face, te

întreabă: “eşti capabil să faci aşa ceva?” cu toate că e un lucru de nimic. Singurul lor atu e că

s-a născut în Italia, într-o ţară bogată, într-o ţară dezvoltată şi atât. Deci sunt mult sub noi, mult

sub noi. Dar asta e. Dar noi am venit, nu ne-am chemat ei. Nu contează că ai tu o părere mai

bună, nu contează, dacă el e şeful, aşa facem, aşa e bine. Am învăţat că nu ai voie să îi

contrazici. (T6) ».

Experienţa traiului în străinătate este descrisă frecvent şi ca o evoluţie a sinelui, nu doar

ca atingere a unor ţinte profesionale: “ca persoană, nu ştiu dacă poate o ţară să te schimbe...

Caracterul l-am păstrat. Zic eu, dar presupun cât de puţin, ne-am schimbat toţi. E alt mediu, alt

42

ambient, altă societate. ... probabil am mai deschis ochii, aici ne-am adaptat după unul, după

altul. Presupun că a fost o schimbare în bine (G10)/ Te maturizează mai mult decât trebuie. Sunt

mai pregătit pentru orice, în bine sau în rău. (DSV5)/că ştiu cu cine poţi fi prieten, modul de

viaţă...Te face dur... Imediat îţi vezi de viaţa ta...Cum să zic eu, trebuie să fii atent. Te

maturizează foarte mult”. (CM8).

Există o demarcaţie clară între primii migranţi şi migranţii recenţi. În interviuri apar

constant referiri la migraţie ca act moral (de multe ori, de reparaţie a nedreptăţilor sociale de

acasă). Pe de altă parte, cei care au trebuit să înfrunte statutul de cetăţeni non-UE par să îşi revendice statutul de migranţi cu greutate, în virtutea faptului că ei au trebuit să lupte (şi chiar să creeze un context favorabil celor care au venit mai târziu): “Am avut posibilităţi să ajung fără

problemele care le aevau românii înainte, pentru că trebuia vize, făceau cozi infernale pe la

consulate şi aşa mai departe. (AR17)/Trebuia să trec de 3 luni, pentru că era perioadă patina şi viza noastră de stat expira mereu. Am încercat să mă încadrez în termenii legali (DSV5)”.

Există diverse grade în evoluţia diasporei, se produce o ierarhie simbolica care nu ţine

neapărat de numărul de ani petrecuţi ca migrant, ci de experientele acumulate în acest timp: “La

început, au venit persoane cu anumite, mai selecţionate. De exemplu, eu, care am venit în anul

2000. Mai târziu, când s-au deschis frontierele, au venit de orice fel, în special persoane mai

puţin agreate şi mai puţin civilizate, care nu meritau, nu ştiu, care nicinu s-au integrat atât de

bine, care nu au venit am degrabă cu intenţia de a munci, de a duce o viaţa civilizată, au venit

cu alte intenţii, profitând de civilizaţia de aici, de lumea de aici, care sunt total diferiţi de noi.

(AC2)/Când am venit eu în 90, erau ăia care vroiau o viaţă mai diferită faţă de aia din România,

pentru că, aveam idei ceauşiste, vroiam să ieşim din idealismul ăsta comunist, nu? Dar acuma

vin românii care chiar au nevoie, nevoiaşii, care nu reuşesc să se descurce acasă la ei. (AR17)./

Păi primele lucruri la care mă gândesc, sunt lucrurile pe care le-am trăit eu cândva, când am

venit în 99. Când tremuram la orice pas îl făceam pe stradă, că puteam carabinierii să mă

înhaţe şi să mă trimită acasă, să îmi pună interdicţie şi eu aveam acasă 3 copii, pentru asta am

plecat de acasă, să îi scot la limat. ... Că la ora actuală circulăm ca la noi acasă, doare inima de

cei care ne fac de râs. Ăsta e punctul meu de vedere”. (IR14)

În cazul mamelor care şi-au lăsat copii acasă, experienţa migraţiei e descrisă în termeni

de traumă; justificarea unui act blamabil se construieşte prin argumente economice: “Greu,

dificil, suferi foarte mult, cu speranţa de la un an la altul că te întorci... un copil îi trebuie

43

afecţie, deci, să simtă părinţi lângă ei, ştim că greşim, dar ca să le oferim ceva mai bun, mai

mult decât am avut noi...(AC2) /Aş putea spune că toate lucrurile astea sunt sacrificii pentru

familie. Că nu e atât de uşor să stai departe de soţ, departe de copii, să suni la telefon: Mami, ce

să îţi aduc? Şi nu spune, ce să îţi aduc, deci nu-mi răspund aia, aia, aia, îmi răspund Vino

acasă, că de tine am nevoie, nicidecum de dulciuri, de bani. La familie lipsesc foarte mult, deci,

părinţii trebuie să fie apropiaţi, ca copiii când cresc mai mari... asta părerea mea este că într-o

familie copiii trebuie să fie crescuţi alături de mamă, de tată...”(CP15).

Migranţii fac referire la experienţa de a trăi şi a munci în străinătate ca la o experienta

cosmopolită, care ar putea fi folosită spre beneficiul celor de acasă: “Românii din străinătate,

dacă s-ar putea întoarce acasă într-o zi, cei care au studiat aicia şi au terminat facultăţi, care

acasă nu le-au făcut, ar schimba politica. Integrarea lor în partide politice, participarea la

algeri locale, în general se poate schimba şi dacă ajung în România, ei chiar pot face ceva cu

adevărat mentalitatea europeană. (DSV5)”.

Mulţi explica agentivitatea lor în România ca o "revoluţie culturală": “Cred că au

schimbat deja. Cred că au schimbat deja. Toţi românii s-au întors cu altă faţă, s-au întors

schimbaţi, diverşi faţa de cum au plecat de acasă. Sper să schimbe în bine faptul că am fost

plecaţi înafară./I: Credeţi că se întorc cu o altă mentalitate? ./G: Mulţi din ei, da. Care au fost

cât de cât educaţi de acasă. Mulţi vin mai rău ca prima, dar eu sper ca majoritatea să fie buni!

(G10)/ …. În afară de modul de a lucra, de pasiune şi de voinţă, nu ar putea schimba

nimic.Pentru că astea nu poate să le facă prin simpla venire a lor în ţară. Pentru că dacă nu

există locuri de muncă, terenuri unde să te desfăşori, nu poţi să faci nimic. Atâta timp cât eşti înstrăinătate, e altă mentalitate, se lucrează altfel, spun cu conştiinţă, cu abnegaţie, cuvântul

asta e vechi, e de pe vremea comunismului, dar… l-am găsit. Cu responsabilitate, să zicem. Nu

zic că în ţară nu se lucrează aşa, dar dacă nu ai ce face în ţară, degeaba vii cu mentalitate asta

din afară, că trebuie să faci multe, să faci repede, să faci bine. (T6)”.

Alteori, migranţii se văd ca intruşi care nu au competenţa sau statutul potrivit pentru a

produce schimbare în România: “Aici e o problemă de cum este văzu raportul sau dacă se crează raportul dintre românii de aici şi cei din România. ...Nu este aşa de... în poziţia de a da lecţii acolo. În poziţia dacă cineva, zice da, vrem... are o deschidere de acolo, dar aşa.. Trebuie să

44

existe un HUB de cultură pentru deschidere. Nu trebuie ca cineva să se ducă şi să dea lecţii sau

cineva să ia lecţii. (IR preot 16)”.

Analiza interviurilor cu migranţi din Italia a arătat că aceştia îşi definesc statutul ca pe unul

temporar, întemeiat pe alegeri pragmatice (o viaţă mai bună). Mobilitatea e un bun câştigat, ca

urmare a cetăţeniei europene şi deschiderii pieţii europene a muncii: “suntem un popor de

adaptabili” (AR17). Participanţii la interviuri insistă pe faptul că situaţia lor e una temporară. Ei

îşi negociază atât postura de migranţi, cât şi întoarcerea în ţară, în termeni de imperative şi avantaje economice. Deşi statutul actual este motivat economic, momentele terminus ale

călătoriei lor sunt definite în termeni morali. Decizia de a pleca din România, de pildă, este

motivată de critica faţă de o ţară care nu merge bine şi de dorinţa de re-descoperire personală. Viaţa în străinătate este o lecţie despre etica muncii şi o descoperire a propriei voinţe, a curajului,

puterii şi flexibilit ăţii. Întoarcerea acasă e amânată la nesfârşit până când lucrurile vor merge

bine în ţară (economic, politic) şi e cadrată ca întoarcere la ţara pe care o poartă veşnic în suflet.

Migranţii îşi negociază reîntoarcerea în termeni pragmatici: un vag “noi” (migranţii) ar putea

schimba România în bine, prin lecţiile învăţate în străinătate (despre etica muncii, despre

nornalitate). În mod paradoxal, migranţii acceptă instrumentalizarea de către media din ţara de

origine ca pe o strategie de negociere în momentul întoarcerii. Dinamica acestei apartenenţe

depinde de relaţia cu ceilalţi membri ai comunităţii diasporice. În general, intervievaţii nu doar

acceptă, dar chiar folosesc definiţia unei identităţi organice.

45

VI.3 PROBLEMATIZAREA MIGRAŢIEI. DE LA EVENIMENT LA PROBLEMĂ PUBLICĂ

Migraţia ca problemă publică: argumente diasporice în discursul mediatic9 Abordând, pe urmele lui Rogers Brubaker, diaspora drept ,,un idiom, o poziţionare şi o

enunţare” (Brubaker 2005, p. 12), pornim de la asumpţia că jurnaliştii, atunci când discută migraţia, fac vizibile şi chiar adoptă poziţionări diasporice, exprimând astfel loialităţi şi angajamente morale (de natură identitară, profesională, etnică) şi articulându-le în dezbatere prin

intermediul argumentelor practice.

Concentrându-ne asupra dezbaterilor media generate, în august 2012, de declaraţiile

preşedintelui Traian Băsescu despre efectele migraţiei, am identificat trei tipuri de discursuri cu

privire aceasta: discursul de evaluare a politicilor publice, discursul realizării profesionale şi discursul cetăţeanului-ca-victimă. Analiza încearcă stabilirea de conexiuni sistematice între

aceste tipuri de discursuri şi argumentele invocate, împreună cu loialităţile subiacente acestora,

în favoarea sau împotriva migrării. Prin asemenea poziţionări diasporice, jurnaliştii mobilizează o reprezentare a diasporei într-o logică a instrumentalizării, instituind o perspectivă unidimensională asupra acesteia, concordantă cu victimizarea socio-politică ce caracterizează viziunea tradiţională asupra diasporei.

Tratând diaspora drept o categorie practică, şi nu una analitică, Brubaker inaugurează o

linie de analiză a identităţii diasporice şi a angajamentelor acesteia prin documentarea proiectelor

de (auto)-definire diasporică. Devine atunci important să urmărim invocarea acestor angajamente

în dezbaterile publice de către diverşi participanţi, fie ei membri ai diasporei sau nu, şi felul în

care aceşti participanţi la dezbatere adoptă poziţionări diasporice. Atunci când se discută problemele publice, loialităţile invocate pot fi cele de natură etnică sau naţională, dar şi de natură individuală, colectivă sau cosmopolită. Sunt analizate interacţiunile dintre diverse tipuri de

loialităţi invocate în dezbaterea impactului migraţiei profesionale în media românească, precum

9 Ciocea, M., & Cârlan, A. (2012). Debating migration as a public problem: diasporic stances in media discourse. Romanian Journal of Communication and Public Relations. Vol 14, no. 3 (27), 193-214.

46

şi tipurile discurs generate în dezbatere, pentru a înţelege felul în care poziţionările diasporice

sunt adoptate de jurnalişti în procesul de evaluare a diverselor politici publice.

Contextul mai larg al discuţiei teoretice este acela al rolului media în construirea sferei

civice: astfel, articolul analizează relaţia dintre construcţia discursivă a problemelor publice, care

mobilizează loialităţi şi generează poziţionări diasporice, şi rolul jurnalismului civic în contextul

mobilităţii şi cosmopolitismului din lumea globală. Ne intereseză felul în care în sfera publică se

generează diverse argumente privind migraţia şi diaspora, ca parte a procesului de definire a

problemei publice (Gusfield, 1981).

Corpusul a inclus diverse practici şi genuri jurnalistice pentru a ilustra complexitatea

articulării unei probleme publice în arena publică (Hilgartner & Bosk, 1988). Întrebările de

cercetare au privit vizibilitatea diverselor definiţii ale problemei publice a migraţiei în dezbaterea

publică şi tipurile de loialităţi şi argumente invocate în această dezbatere. S-a folosit cadrul

conceptual dezvoltat de Joseph Gusfield pentru analiza problemelor publice. Articolul identifică felul în care se structurează definiţii conflictuale ale problemei migraţiei şi ce tipuri de discursuri

se articulează în jurul acestor definiţii. Metodologic, aceste argumente sunt privite ca

raţionamente practice în care apelul la valori are un rol crucial, acesta constituind un tip de

premisă într-un demers de întemeiere a scopurilor agentului, care, pe de o parte exprimă astfel

angajamentul faţă de aaceste valori, dar în aceeaşi măsură determină selectarea şi descrierea

circumstanţelor relevante pentru prezentarea problemei publice (Fairclough & Fairclough, 2012).

În dezbaterile luate în discuţie, am observat trei definiţii conflictuale ale unei probleme

ambigue, ambiguă deoarece se discută simultan două tipuri de migraţie, cea profesională şi cea

generală (inclusiv cea a romilor). Am operat o distincţie analitică între cele două tipuri de

migraţie ca probleme discutate de media, deoarece presupun tipuri distincte de responsabilitate

cauzală. Am identificat: definirea migraţiei ca problemă politică (rezultînd din cadrajul dezbaterii

ca problemă complexă ce afectează sistemul public românesc), definirea migraţiei ca împlinire

materială şi profesională (mai ales în media specializată – de ex. presa destinată cadrelor

medicale), definirea migraţiei ca soluţie individuală împotriva politicienilor şi birocraţiei (în

articolele de opinie).

Tipologia argumentelor dezvoltată pentru a face inventarul angajamentelor invocate în

dezbaterea problemei migraţiei se bazează pe analiza lui Balabanova şi Balch (2010), care

discută argumente comunitare şi cosmopolite folosite în dezbaterile media asupra migraţiei.

47

Argumentele de tip comunitar descriu migraţia generală şi profesională ca fiind catastrofală pentru comunitate, iar argumentele de tip cosmopolit invocă dreptul profesioniştilor de a emigra

şi de a fi trataţi corect din perspectiva drepturilor şi privilegiilor date de cetăţenia europeană. O

subcategorie a argumentelor cosmopolite este cea a argumentelor universale, care fac apel la

imaginarul drepturilor omului pentru a discuta dreptul invidizilor la libera mişcare; pentru că accentul cade pe dreptul invidizilor de a-şi căuta fericirea şi prosperitatea, am numit aceste

argumente universal-individuale. O altă subcategorie este cea a cosmopolitismului instrumental,

care priveşte “migrarea ca pe o modalitate de a spori binele comun” (Balabanova & Balch, 2010,

p. 384).

Din corpusul analizat rezultă că fenomenul migraţiei este reprezentat relativ

unidimensional, constelaţiile de valori invocate fiind în general aceleaşi. Se folosesc împotriva

migraţiei argumente comunitare, care fac apel fie la loialităţi identitare, fie la argumente de

justiţie socială, care mobilizează loialităţi civice. Pentru justificarea migraţiei se folosesc

argumente cosmopolite, două subtipuri fiind invocate: argumente universalist-invididuale şi argumente instrumental-cosmopolite. Corelaţiile sistematice între diverse tipuri de argumente

sunt prezentate sintetic în tabelul 1.

Tip de discurs Descriptori ai poziţionărilor

diasporice Evaluarea de

politici publice Împlinire profesională

Discursul cetăţeanului ca victimă

1. Argument pentru migrare

Cosmopolit: instrumental

Cosmopolit: universal-individual

Cosmopolit: universal-individual

1.1. Loialitate subiacentă

Loialitate civică (beneficiile pentru sistemul social)

Urmărirea inviduală a împlinirii profesionale şi a

statutului social

Urmărirea inviduală a fericii

1.2. Gen, poziţionare jurnalistică

Declaraţia lui Traian Băsescu, poziţionare

neutră

Presă generalistă; Media specializată, poziţionări neutre

Jurnalism civic angajat moral: bloguri şi articole

de opinie

2. Argument împotriva migraţiei

Comunitar: justiţie socială internă

Cazuri individuale discutate ca excepţii

Comunitar: protecţionist cultural

48

2.1. Loialitate subiacentă

Loialitate civică (beneficiile pentru sistemul social)

Menţinerea individuală a statutului profesional

Loialitate individuală: istorie, familie

2.2. Gen, poziţionare jurnalistică

Jurnalism civic: articole de opinie

Media specializată, poziţionări neutre

Jurnalism civic angajat moral: bloguri şi articole

de opinie

Tabel 1: caracteristici ale tipurilor de discurs asupra migraţiei raportate la poziţionările diasporice, argumentele şi loialit ăţilor exprimate discursiv

Putem concluziona că angajamentele migraţioniste şi diasporice sunt vizibile în articolele

informative şi chiar internalizate în articolele de opinie. Ele îndeplinesc diverse funcţii, care sunt

structurate în jurul diverselor diviziuni simbolice şi categorizări din discursul mediatic: adoptarea

explicită a poziţionării diasporice de către jurnalist, prezentă în articolele de opinie, replică reprezentarea diasporei în registrul victimizării, dominant fiind discursul cetăţeanului victimă; diaspora înseamnă cei plecaţi, rupţI de spaţul simbolic românesc şi a căror invocare în discurs

joacă rolul unui argument pragmatic prin care se descalifică clasa politică sau sistemul birocratic

de stat; discursul mediatic de tip informativ face vizibilă poziţonările diasporice prin acordarea

unei voci celor plecaţ sau care iau în considerate această decizie: deşi discursul de victimizare nu

mai este atât de prezent, responsabilitatea cauzală este atribuită tot factorului politic. Astfel,

invocarea fenomenului migrator sau a diasporei devin strategii prin care jurnaliştii se

poziţionează în opoziţie cu politicul şi instrumentalizează tema diasporei trasnformând-o într-o

resursă discursivă pentru construcţia unei misiuni, identităţi şi capital simbolic ale practicii

jurnalistice.

49

Analiza cadrajelor: un model analitic bazat pe integrarea tipologiei cadrajelor cu privire la migraţia intra-EU într-un model deliberativ10 Tipologia argumentelor pe care o urmărim în analiza articolelor se bazează pe lucrarea lui

Balabanova şi Balch (2010), care propun o perspectivă normativă asupra dezbaterile mediatice

pe tema migraţiei. Autorii argumentează că analiza cadrajelor folosite în media trebuie să releve

şi argumentele etice subiacente, care justifică variile poziţii. Aceste argumente etice sunt

reconstruite deductiv, într-o primă etapă fiind identificate două poziţii în dezbatere: argumentele

comunitare şi cele cosmopolitane. Pentru fiecare poziţie, argumente specifice pentru subiectul

migraţiei sunt identificate şi formulate în relaţie cu poziţii recunoscute în teoria şi filosofia

politică. Argumentele comunitare vor descrie problema migraţiei – atât cea generală cât şi cea

profesională – ca fiind catastrofică pentru comunitate, deoarece diminuează forţa comunităţii şi potenţialul ei de dezvoltare. Un subtip aparte de argument comunitar este cel al “dreptăţii sociale

interne”, care se bazează pe consideraţii vizând “cele mai bune condiţii pentru bunăstarea socială a cetăţenilor” (Balabanova & Balch, 2010, p. 384).Argumentul protecţionismului cultural se

bazează pe imperativul prezervării culturii naţionale, argumentul securităţii publice reflectă frica

faţă de potenţiala insecuritate, argumentul constituţionalist liberal reflectă idealul unei societăţi democratice ameninţat de o extindere a cetăţeniei, iar cel al priorităţii pentru compatrioţi vizează o înţelegere particulară, de factură istorică, a bunei guvernări.

Argumentele cosmopolitane vor invoca dreptul migranţilor de a fi trataţi corect din

perspectiva drepturilor şi privilegiilor derivate din cetăţenia europeană. În această categiruem

argumentele universaliste vor apela la imaginarul drepturilor omului pentru a discuta dreptul

indivizilor la liberă circulaţie; argumentul cosmopolitismului instrumental priveşte migraţia ca

“un mijloc de a maximiza bunăstarea totală”, (Balabanova & Balch, 2010, p. 384).

Cosmopolitanismul banal reflectă “programarea personală culturală” (cf. Lull, 2000), ce permite

multiple identităţi şi ataşamente culturale. O perspectivă sintetică a acestor tipuri de argumente şi cadrajele bazate pe ele este prezentată în tabelul de mai jos.

Una din limitele unei abordări tipice ca cadrajelor constă în selecţia decontextualizată a

ştirilor şi incapacitatea de a vedea cum se structurează dezbaterea publică într-o perspectivă interacţională. Pentru a surmonta această limită, tipologia cadrajelor este integrată şi reconstruită într-un model deliberativ- preluat de la Isabela Fairclough şi Norman Fairclough. În această perspectivă teoretică, deliberarea este o confruntare de argumente pragmatice (argumente cu o

10 Cârlan, A., & Ciocea, M. (2014). Media deliberation on intra-EU migration. A qualitative approach to framing based on rhetorical analysis. Romanian Journal of Communication and Public Relations,16(3), 73-87.

50

concluzie prescriptivă – vizând realizarea sau nerealizarea unei acţiuni), ce se bazează pe scheme

argumentative specifice, care pot fi descompuse procedural în următoarele elemente: un 1. apel

la acţiune (văzut ca mijloc) este solicitat în vederea atingerii unui anumit 2. scop, fiind

prezumată o 3. relaţie mijloc – scop, într-un anumit 4. set de circumstanţe şi date fiind anumite

5. valori asumate.

Tabelul 2. Deliberarea media cu privire la Migraţia intra-EU. Cadraje etice ce structurează dezbaterea

privind controlul migra ţiei. Adaptat după Balabanova & Balch, 2010, Balch / Balabanova 2013.

51

Convergenţa strategică dintre elementele modelului evidenţiază prezenţa unui cadraj, iar

tipurile particulare de cadraje pot descompuse analitic conform acestui model. Prin această lentilă teoretică, interacţiunea dintre argumentele în dezbatere este relativ complexă. De

exemplu, un cadraj cosmopolitan al migraţiei cetăţenilor de etnie Roma va apela la imaginarul

drepturilor omului pentru a alimenta un discurs împotriva excluderii romilor. Scopul reflectând

valorile cosmopolite vor consta în construirea unei cetăţenii post-naţionale în UE, iar dezbaterea

va selecta, probabil, circumstanţe ca: cetăţenia europeană, democraţia, legislaţia UE. Pe de altă parte, un cadraj comunitar al al migraţiei profesionale va face trimitere la bunăstarea cetăţenilor,

ordine publică şi stabilitate socială pentru a justifica scopul, care va consta în menţinerea

stabilităţii economice şi sociale. E de aşteptat ca circumstanţele să evidenţieze condiţiile

sistemului de sănătate publică sau de asistenţă socială, iar acţiunea solicitată va fi controlul

migraţiei profesionale.

Pattern-uri argumentative: dezbateri privind dreptul de vot al diasporei Corpus: 6 articole din platforme online publicate în septembrie – octombrie 2015, cu ocazia dezbterilor legate de adoptarea legii votului prin corespondenţă, care au circulat mult pe facebook prin share şi au generat dezbateri virtuale. Corpusul este analizat comparativ cu secvenţe din focus-grupurile derulate în 2011.

O temă ce a revenit în actualitate în sfera publică românească cu privire la diaspora este

cea a reglementării procedurii de vot pentru cei din diaspora – temă ocazionată de intrarea în

dezbatere parlamentară a proiectului legii votului prin corespondenţă.

Modul în care diverse articole, mai ales din new-media (platformele sociale şi politice

SocialEast, CriticAtac; platforme media de „de calitate” – Deutche Welle; conversaţii pe

Facebook) reiau tema facilitează urmărirea unui argument aparte şi a reacţiilor critice la el,

argument care menţine şi accentuează separaţia simbolică între “noi” şi “ei”, între românii din

ţară şi românii din diaspora. În forma sa brută, acest argument are forma: “cei din diaspora nu ar

trebui să voteze, deoarece ei nu suportă consecinţele votului” – şi a fost evidenţiat în focus-

grupurile desfăşurate în cadrul proiectului. Evident, în diverse contexte şi momente ale dezbaterii

publice, punctul de vedere este nuanţat, calificat şi adaptat situaţiei instituţionale în care emerge.

52

Dezbaterile au fost generate de un articol publicat de platforma de stăngă progresistă CriticAtac, publicat de Florin Poenaru, în 12 Octombrie 2015. (“Diaspora ar trebui să voteze în

ţară”). Articolul intervine în contextul dezbaterilor parlamentare pentru reglementarea votului la

distanţă, la aproape un an după alegerile din 2014, când, din cauza derulării votului în diaspora şi a reacţiilor de solidarizare din ţară, s-a instituit un consens social tacit cu privire la exercitarea

dreptului de vot al diasporei – iar articolul este menit a chestiona acest consens. După o analiză comparativă a practicilor de vot pentru cetăţenii din afara graniţelor şi a reglementărilor legale,

autorul concluzionează: "Aşadar, votul în persoană pentru diaspora este majoritar şi formula cea mai democratică

din mai toate punctele de vedere. Faptul că acesta se exercită peste hotare sau acasă e important, dar nu fundamental şi sigur nu reprezintă graniţa dintre democraţie şi absenţa acesteia. Sugestia ca diaspora ar trebui să voteze doar acasă nu ar trebui să mai pară aşa excesivă. E la fel de democratică ca toate celelalte. Sigur că partizanii votului diasporei în străinătate invocă de multe ori alte argumente decât cele strict politice şi electorale: e mai comod pentru votanţi, drumul în ţară costă, oamenii nu prea au bani, etc. Sigur, pot fi argumente importante şi preocupări legitime, dar nici acestea nu sunt în chestiune, atâta timp cât votul nu este obligatoriu ci un drept pe care oamenii decid să-l exercite sau nu. Pe de altă parte, cei care care exercită acest drept trebuie să şi suporte consecinţele sale, chiar dacă acestea nu sunt mereu directe sau perceptibile. Modalitatea în care diaspora votează acum în alegerile din România o absolvă de orice astfel de responsabilitate. A vota acasă ar fi o formă minimală de responsabilizare" (Poenaru, F.: Diaspora ar trebui să voteze în ţară, CriticAtac, 12 Oct. 2015)

Articolul a fost, de altfel, anunţat de o postare publică a autorului pe facebook, în 7 oct.

2015, intens preluată şi circulată, care clarifică într-o oarecare măsură tema responsabilizării: lipsa de responsabilitate e generată şi de absenţa cunoaşterii, nu doar de nesuportarea

consecinţelor.

"După mai mult timp de reflecţie şi de vorbit cu oameni mai deştepţi, am ajuns la concluzia că cei din diaspora nu ar trebui să poată vota în alegerile naţionale de la distanţă. Votezi doar dacă şi suporţi consecinţele. Nu poţi să te duci la Londra sau la Barcelona să votezi Iohannis şi apoi să îţi vezi liniştit de viaţă. Dacă cei din diaspora chiar vor să voteze şi le pasă de ce se întâmplă, atunci trebuie să vină să voteze acasă. Pe drumul de la Barcelona la Sascut s-ar putea să se cam schimbe opţiunea politică în mod radical. Astfel s-ar putea rezolva problema votului din diaspora şi a celui prin corespondenţă fără mari bătăi de cap". (Poenaru, F. : postare publică pe Facebook, 7 Oct. 2015)

Reacţiile critice din sfera publică, atunci când au ieşit din aria tehnică (maniera de

exercitare a dreptului la vot), au denunţat mai degrabă motivaţia politică o poziţiei stângii, decât

53

să chestioneze material asumpţiile argumentului (votul iresponsabil şi necunoaşterea realităţii). De ex:

"De fapt, multe din dovezile oferite de acesta (F. Poenaru – n.ns.) nu se referă la dreptul de vot, ci la calitatea acestui vot, precum ideea că votul masiv din diaspora din 2014 a fost unul simbolic şi emoţional, cea conform căreia cetăţenii din diaspora oricum nu votează în număr mai mare dacă li se acordă acest drept sau, cea mai supărătoare, ideea că diaspora nu este un agent electoral progresist, ci unul naţionalist sau retrograd. Dreptul universal la vot nu se acordă oamenilor care votează ”corect” sau ”din motivele potrivite”. El trebuie încredinţat tuturor cetăţenilor, fără ca legea să discrimineze după felul în care acest vot este acordat. Democraţia nu este un proces normativ, în care să ştim că vrem să ajungem la o societate într-un fel anume (mai progresistă, pentru CA, sau mai creştin-naţionalistă, pentru InLinieDreaptă, spre exemplu), apoi să alegem cui dăm votul pentru a face procesul să ne ducă acolo mai repede". (Sandu, D., Votul prin corespondenţă e şi pentru tine, nu doar pentru mătuşa ta din Italia, SocialEast, 14 Oct. 2015).

Spre ilustrare, o altă încercare de chestionare a acestui consens evidenţiază mai degrabă consecinţele paradoxale ale modului în care ar fi reglementat votul diasporei în alegerile

prezidenţiale:

"Situaţia electorală a diasporei româneşti este totuşi ieşită din comun. Nicăieri cetăţenii stabiliţi în ţări străine de multă vreme nu mai votează în ţările de origine. (…) Cam peste tot în lume votul este în principiu ”teritorial”, extrateritorialitatea fiind excepţia acordată în condiţii bine definite. (…) Românii sunt însă şi de data aceasta diferiţi. Situaţia ne-a atras atenţia de mai multă vreme, dar încă nu am reuşit să-i descifrăm semnificaţia. Observăm deocamdată un paradox: pe de o parte, foarte mulţi români (cei mai mulţi din UE raportaţi la ansamblul populaţiei) s-au stabilit în alte ţări, dar în acelaşi timp se manifestă cu putere tendinţa de a-i ţine legaţi laolaltă prin dreptul de vot şi reprezentare internă. Cu alte cuvinte, românii au devenit de facto o naţiune extrateritorială de vreme ce drepturile lor cetăţeneşti nu se mai raportează la un teritoriu. (s. ns.) Dacă românii plecaţi se vor asimila la a doua generaţie, ei vor deveni altceva, dar dacă nu se vor asimila, ei vor contribui la apariţia unei situaţii politice noi, care va redefini statele naţionale. Nu putem anticipa însă prea mult, căci viitorul Europei a devenit tot mai puţin previzibil. Să mai spunem doar că votul prin corespondenţă nu va reuşi cu adevărat să acopere întreaga emigraţie românească, deoarece procedeul, preluat ca atare din practica occidentală, îi vizează doar pe aceia care au o adresă de corespondenţă stabilă pe termen lung, lăsându-i deoparte pe cei care se găsesc în provizoratul care durează. Contrar unor aşteptări, votul prin corespondenţă e ”burghez” şi ”aşezat”. O parte din naţiune, în forma aceasta extrateritorială, va continua însă să subziste neasimilată, fiind tot mai greu sesizabilă". (Pepine, H., Votul de la distanţă şi naţiunea extra-teritorială, Deutche Welle, 28 Sep. 2015)

Revenind la argumentul evidenţiat, dezbaterea poate fi comparată cu modul în care acesta

apare în cadrul focus-grupurilor derulate în 2011. De ex-, în următoarea secvenţă atât asumpţia

deconectării (absenţa responsabilităţii) cât şi cea a cunoaşterii sunt explicit contestate de o

participantă (studii superioare, cu rude în diaspora):

54

Moderator 1: Da, votul acesta a generat controverse şi la un moment dat chiar s-a spus că românii din străinătate, care lucrează în străinătate ar trebui să nu voteze. Deci s-a legat aşa o... s-a iscat aşa o controversă legată de votul românilor din străinătate. Ce credeţi despre lucrul acesta? Ar trebui să voteze, să nu voteze? Leontin: Este dreptul lor, de ce să nu voteze. Deci dacă nu ar vota, le-am îngrădi un drept, nu? Adică dacă sunt afară nu am dreptul? Moderator 1: Nu ştiu, s-a purtat discuţia asta. Corina: Eu cred că ar trebui să existe măsuri care să îi ajute să voteze mai uşor, să le faciliteze... Mariana : Ei pot simţi pentru că pot fi şi alţii influenţaţi. Leontin: Nu, dar de afară, mai vorbeşti cu rudele. Spre exemplu, ce face primarul, mai candidează şi ăla şi ăla? Şi rudele spun uite ăla e mai bun, ăsta a furat prea mult, să mai fure şi altul, ăsta a n-a făcut nimic. Ioana: Ei sunt mai patrioţi decât noi. Ei stau şi la cozi să voteze. În schimb noi... Daniel: S-ar putea la un moment dat să nu fie neapărat un lucru pozitiv, deoarece ei stau acolo şi pot să rămână acolo. Ei pot influenţa viaţa politică, de acolo, şi poate că pentru ei e indiferent sau nu. Însă celor de aici poate nu le convine. Stai un pic... Sunt o grămadă plecaţi. Dacă ei ar vota să zicem un primar, sau să zicem, nu ştiu un consilier, poate nouă nu ne-ar conveni. Ei acolo nu sunt... nu au de unde să ştie... Corina: Nu ar trebui ei să voteze pentru alegerile locale. Şi dacă votează de acolo, votează doar pentru cele prezidenţiale. Daniel: Şi pentru prezidenţiale. Corina: Dar, acolo au dreptul să voteze în circumscripţia din care sunt, la alegerile locale din... Daniel: Chiar şi pentru prezidenţiale contează. Indiferent dacă s-au stabilit şi vor să rămână acolo, le e indiferent cu cine votează. Corina: Dar ei nu s-au rupt de ţară. Au aici familie, trimit aici o mare parte din banii pe care îi câştigă şi nu este normal să nu aibă nici un fel de decizie în ce se întâmplă în ţară. Plus că mulţi vor să se întoarcă. Daniel: E dreptul lor să voteze, numai că îi afectează pe cei de aici. Moderator 2: Unul dintre argumentele celor care ar fi împotriva votului ar fi că ei sunt deconectaţi de la realitate, că nu cunosc. Cum vi se pare argumentul ăsta? Corina: Cel puţin părinţii mei şi toată comunitatea de români pe care o cunoscu eu în Italia, au toate posturile pe care le avem noi aici la televizor. Doar presa scrisă nu o citesc. Dar probabil cei care îşi doresc pot să o citească pe internet. Dar sunt foarte conectaţi cu ce se întâmplă aici. Chiar şi vremea îmi spun ei cum o să fie... Mari : Se informează mai mult decât mulţi români care stau în ţară. Corina: Da, sunt foarte informaţi. Analitic, recurenţa acestui argument poate fi abordată printr-un concept dezvoltat recent

în abordarea pragma-dialectică a argumentării – cel de pattern argumentativ (vezi Van

Eemeren&Garssen 2013, Van Eemeren 2015, pentru o reacţie critică vezi Goodnight 2013). Un

pattern argumentativ reprezintă un set aparte de mutări argumentative în care, pentru a susţine un

punct de vedere specific, o anume schemă argumentativă (sau combinaţie de scheme

argumentative) este folosită într-o structură aparte.

Miza acestui concept este de a evidenţia modul în care actorii sociali folosesc în mod

strategic argumentarea în diverse domenii instituţionalizate (de ex. audieri parlamentare, decizii

55

ale curţilor judiciare), astfel încât pattern-urile respective sunt în acord cu regulile

instituţionalizate (formal sau informal) ale domeniului respectiv, şi astfel pot fi eficace.

Acest concept vine ca răspuns la principiul metodologic al analizei discursului de a

analiza “textul în context”, oferind o descriere etică (vs. emică) motivată teoretic a contextului în

raport cu care se analizează textul.

Cercetările de până acum, oricum într-o fază iniţială, evidenţiază pattern-uri de

argumentare pragmatică în dezbaterile parlamentului european (Andone, 2015), pattern-uri de

argumentare pentru justificarea explicaţiilor în dezbaterile ştiinţifice (Wagemans, 2015) sau

pattern-uri de argumentare în relaţia medic-pacient (Henkemans, 2015).

Ceea ce este specific, metodologic, acestei abordări, este deci izolarea argumentului în

interiorul unei practici instituţionalizate şi analiza eficacităţii lui în raport cu regulile practicii şi cu agenda actorului social. O contribuţie analitică la această dezvoltare ar veni urmărind reversul

acestei situaţii, i. e. evidenţierea reconfigurărilor strategice ale aceluiaşi pattern argumentativ

atunci când acesta “circulă” de la un context la altul. A lua ca studiu de caz pattern-ul

argumentativ cu privire la dreptul de vot al diasporei româneşti permite aprofundarea tocmai a

acestei contribuţii.

Din punct de vedere teoretic, situarea acestei analize într-o teorie normativă a

argumentării (pragma-dialectica) permite dezvoltarea unei abordări critice, evaluative, cu privire

la aceste discursuri. Dimensiunea retorică a acestei abordări permite evidenţierea unei relaţii instituite cu audienţa, pornind de la premisa metodologică, ancorată în pragmatica lingvistică că argumentul este considerat eficace de către emiţătorul său, pentru o anumită audienţă, altminteri

nu ar fi fost invocat (Grice, 1989).

Revenind la patternul argumentativ relevat, el poate fi reconstruit în următoarele două argumente:

1. Cetăţenii din diaspora nu ar trebui să poată vota la distanţă. 1.1. Pentru că ei nu ştiu ce se întîmplă în ţară 1.2. Un vot neinformat este în detrimentul celor afectaţi de acest vot.

2 Cetăţenii din diaspora nu ar trebuisă poată vota la distanţă 2.1. Pentru că ei nu suportă consecinţele votului propriu 2.2. Doar cei care suportă consecinţele propriului vot ar trebui să poată vota.

Operând o disociere între “cei ce suportă consecinţele propriului vot” şi “cei ce nu

suportă consecinţele propriului vot” şi introducând asumpţia că “doar cei ce suportă consecinţele

propriului vot ar trebui să voteze” (o asumpţie evident precară), patternul argumentativ

56

construieşte tacit separaţia simbolică între cei din ţară (care suportă consecinţele votului) şi cei

plecaţi (care nu suportă consecinţele votului) – menţinând şi accentuând astfel distincţia dintre

cei din ţară şi cei din diaspora. Întrucât diaspora constă, în principal, în migranţi temporari sau

permanenţi în Uniunea Europeană, şi întrucât votul lor a avut un impact semnificativ asupra

alegerilor atât în 2009 cât şi în 2014, aceste argumente devin parte a unei dezbateri mai largi,

atribuind (sau contestând) roluri emancipatorii pentru diaspora românească, producând diviziuni

şi varii mecanisme de excludere.

Recontextualizarea în presa românească a discursurilor şi argumentelor despre romi din presa europeană: un cadru transnaţional de dezbatere?

Corpus: 56 de articole din Jurnalul Naţional, publicate în anul 2013 (ziarul a fost ales datorită constituirii unei agende în jurul imaginii României în presa europeană şi a campaniei din 2009 pentru înlocuirea denumirii de „rom” cu cea de „ţigan”; corpusul va fi extins la alte ziare în etapa următoare a cercetării)

Migraţia romilor s-a constituit ca un caz aparte în sfera publică românească şi europeană, iar

dezbaterile organizate fie la nivel naţional, fie la nivel european, nu au făcut decât să întărească, de-a lungul anilor, statul special al „problemei romilor”.

Cadrul cercetării este dat de discuţiile de pe scena politică şi din presa europeană prilejuite în 2013 de ridicarea restricţiilor de muncă pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie

2014, precum şi de accesul României la Spaţiul Schengen. Contextul mai larg s-a conturat prin

implicarea organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale (Consiliul Europei, OSCE, Uniunea

Europeană), începând cu anii 1990, în protecţia minorităţii rome şi definirea acesteia, în vederea

conceperii unor politici publice, ca o „adevărată minoritate europeană”. Legislaţia şi strategiile

propuse nu au rezolvat decât parţial discriminarea şi excluziunea socială a minorităţii rome,

astfel încât un raport din 2011 al organizaţiei Romani Criss arată că 32% dintre romii

intervievaţi consideră că discriminarea împotriva lor s-a înrăutăţit după aderarea României la UE

(Păunescu 2011).

57

Migraţia romilor a cunoscut o intensificare după momentul aderării, este generată în

primul rând de factori economici, circulară, orientată spre Spania, Italia, Franţa, Germania şi Ungaria ca ţări de destinaţie, şi a fost puternic afectată de recesiune (Şerban 2012).

Întrebările de cercetare au urmărit să identifice, în corpusul selectat, cum sunt construite

identităţile romilor şi cum recontextualizează cotidianul participarea actorilor sociali la

dezbaterea „problemei romilor”, în condiţiile medierii unor relaţii şi practici transnaţionale şi în

contextul socio-politic din 2013.

Metodologia folosită combină analiza de conţinut cu instrumente din analiza critică a

discursului şi argumentare (Fairclough 2003, Fairclough & Fairclough 2012, Van Leeuwen

2008).

În ceea ce priveşte reprezentarea actorilor sociali şi a vocilor acestora, rezultatele

preliminare ale studiului de caz indică o preponderenţă a elitelor politice din vechile state

membre UE (Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria), urmate de presa străină, mai ales din

aceste state, a politicienilor şi diplomaţilor români, şi a reprezentanţilor UE.

Slab reprezentate sunt opiniile cetăţenilor de rând, precum şi ale reprezentanţilor şi organizaţiilor neguvernamentale ale romilor (acestea sunt incluse doar în trei ştiri din cele 56).

Principalele pattern-uri de identificare sunt: romii ca „subclasă socială” (în discursurile

elitelor politice din vechile state membre UE şi din România, ale unor reprezentanţi romi, ale

presei naţionale şi europene) – din această perspectivă, romii constituie o sursă de probleme

sociale şi de securitate pentru statele UE, cum ar fi infracţionalitatea şi turismul pentru beneficii

sociale (mai ales în discursul politicienilor din statele membre care se opun ridicării restricţiilor

şi al presei din statele respective, aspect evidenţiat de Jurnalul Naţional); romii ca ţintă a

rasismului şi discriminării (în discursul politicienilor şi analiştilor occidentali, al politicienilor

români şi al reprezentanţilor romi); romii ca minoritate europeană, în primul rând pentru a

justifica o colaborare între statele membre UE şi stabilirea unei strategii comune (în discursul

politicienilor români, al presei din România şi al reprezentanţilor UE); romii ca cetăţeni

europeni, cu drepuri la libera circulaţie (în discursul reprezentanţilor romi, reprezentanţilor UE,

dar şi al politicienilor români); romii ca cetăţeni români (în discursul reprezentanţilor romi, al

politicienilor din statele UE şi al unor politicieni români).

58

Valorile afirmate se aliniază unui discurs normativ al Uniunii Europene privind

incluziunea socială (dreptul la muncă, educaţie, locuinţă), non-discriminarea, inclusiv prin

limbaj, şi libera circulaţie. Dacă valorile şi angajamentele asumate sunt aceleaşi pentru toţi actorii politici implicaţi, diferenţele apar în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a

„problemei romilor”.

Astfel, articolele evidenţiază perspectiva naţionalistă a politicienilor şi presei

occidentale, care se opun ridicării restricţiilor şi consideră că statului român îi revine

responsabilitatea rezolvării problemei, pe când politicienii români şi reprezentanţii Uniunii

Europene adoptă o abordare transnaţională, de soluţionare a problemei prin colaborarea între

statele UE. În cazul politicienilor români, această perspectivă poate fi considerată şi o strategie

de evitare a răspunderii. Jurnalul Naţional se poziţionează critic faţă de argumentele

politicienilor şi ale presei din statele UE, reclamând o campanie de discriminare a românilor în

aceste state şi integrând astfel discuţiile în dezbaterea despre imaginea de ţară a României.

Prinde contur, de asemenea, un discurs despre normele jurnalistice încălcate de presa

occidentală, mai ales cea britanică, discurs care poate fi observat şi în alte cotidiene din România

în aceată perioadă. Solidaritatea care se creează prin includerea romilor în categoria de cetăţeni

români, „ai noştri”, şi, în continuare, europeni reprezintă o schimbare faţă de reprezentările

anterioare.

Pe de altă parte, migraţia romilor îşi păstrează conotaţiile negative în discursul mediatic

şi este considerată în continuare principala cauză a discriminării cetăţenilor români în Uniunea

Europeană.

59

Poziţionarea presei din România la reacţiile anti-imigra ţie din sfera publică britanică

Analiza corpus: „Migraţia românilor în Marea Britanie” format din: articole de opinie din cotidienele generaliste Evenimentul si Adevărul; campania de presă Gandul (2014); articole de opinie din cotidianul generalist Adevărul (24 articole, februarie - martie 2015) referitoare la difuzarea documentarului "Vin românii" difuzat în Marea Britanie / The Romanians Are Coming! (3 episodes, broadcast on Channel 4 in February-March 2015)); campania PRO TV "România din Regatul Unit" (aprilie 2015), reportaje referitoare la documentarul britanic "Vin românii" difuzate de Channel4 (aprilie - mai 2015); campania Kanal D, "Anglia nu e acasă".

Analiza critică a discursului mediatic discută într-un mod specific dacă şi cum anume

discursul mediatic − şi dispozitivul prin care se manifestă − conferă publicului o postură angajantă, adică o responsabilitate etică faţă de evenimentele (politice, sociale etc.) mediatizate,

mai ales faţă de cele care se petrec la o „distanţă” cultural-simbolică şi geografică (v. in acest

sens Beciu, Lazar, 2014; 2015). Pe de altă parte, într-o sferă politico-mediatică din ce în ce mai

personalizată şi spectaculară, media însele sunt un actor care îşi asuma puncte de vedere,

interacţionând cu diverşi actori, inclusiv cu alţi jurnalişti sau organizaţii media şi, nu în ultimul

rând, cu publicul (Beciu, Lazar, 2015).

Contradiscursul ca repoziţionare identitară11

Reacţia presei şi a clasei politice din Marea Britanie în legătură cu riscul unui val de

emigranţi români şi bulgari, odată cu liberalizarea accesului la piaţa muncii, cunoaste o

mediatizare constantă începand din 2013. Presa din Romania va conferi vizibilitate mai ales

reactiilor negative, prezentate drept un discurs dominant in sfera publica britanica.

Jurnalistii români se vor poziţiona faţă de două tipuri de discursuri media în ţările de

destinaţie (în UK): articolele din presa britanică (tabloidă şi generalistă) evaluate ca facând parte

dintr-o campanie anti-imigraţie si anti-români („isteria din presa britanică") şi campaniile de

presă propriu-zise (cazul The Guardian). Va rezulta o serializare a acestui subiect, care însă trebuie corelată şi cu comercializarea crescânda a presei de calitate din România.

11Acest studiu a fost prezentat la EAST – WEST EUROPEAN FORUM ON DISCOURSE - WARSAW / May 2015 şi este în curs de publicare. Preluarea şi folosirea datelor fără permisiunea autorilor (Camelia Beciu, Mirela Lazăr) reprezintă o încălcare gravă a drepturilor de autor.

60

În articularea contradiscursului presei din România faţă de articolele curente din presa

britanică identificăm în principal două macro-strategii (see Wodak, 2010) care legitimează situaţii, identităţi şi raporturi de putere între actori sociali: prima se referă la legitimarea

existenţei unui discurs public dominant în Marea Britanie, discriminatoriu la adresa imigranţilor

români şi bulgari si, implicit, la adresa românilor în general; cea de-a doua vizează delegitimarea

acestui discurs dominant şi redefinirea raportului de putere prin repoziţionarea simbolică a

statutului migranţilor români şi, corespunzator, a statutului naţional. Ambele macro-strategii sunt

susţinute prin strategii specifice dintre care cele mai utilizate sunt (1) reprezentarea discursivă a

unor categorii identitare şi (2) managementul vocilor. Aceste macro-strategii le considerăm însă într-o dialectică a consacrării-dizlocării unui discurs dominant, cele două neputând fi disociate.

Diversele moduri de delegitimare a discursului dominant la care a apelat presa din

România consolidau - şi din raţiuni spectaculare - reprezentarea unei acţiuni concertate în sfera

publică britanică. Rolul interpretativ al jurnaliştilor a fost performat mai ales prin utilizarea

strategică a unor tipuri de "voci" prin intermediul cărora au fost definite forme de angajament şi interpretări ale problemei publice în contextul dat.

Contradiscursul media: mecanisme discursive în articolele de opinie

În vederea legitimării unui discurs dominant în sfera media britanică, presa din România

a mobilizat frecvent reprezentarea comunităţii naţionale ca o categorie situată într-un raport

inegal de putere. Prin utilizarea strategică a pronumelor ("noi", "tu") jurnaliştii indexează o

categorie-victimă, care "ne" include pe "noi", publicul, ca cetăţeni, comunitate naţională împărtăşind o identitate colectivă şi în acelaşi timp ca actor statal.

O altă modalitate de a consacra discursul dominant constă în reprezentarea migranţilor

români ca o categorie vulnerabilă, prin utilizarea vocilor martorilor, români care muncesc în

Marea Britanie.

"Dacă vii din România, eşti automat catalogat ca fiind rom şi că nu prezinţi încredere. Nu i-aş acuza pe britanici că nu îi vor pe cei care vor să fure, dar toţi cei care se află în acest autocar fie se întorc la locurile lor de muncă, fie vor să muncească legal", a declarat Alex Prodan (un tânăr de 37 de ani care lucrează de doi ani la o firmă de curăţenie din Londra – n.n.).(05 January 2014, Evenimentul Zilei )

"Muncim de zece ori mai mult decât alte naţii numai să nu mai fim privi ţi ca ultimii cerşetori", se arată în mesajul acestui (un român stabilit în Marea Britanie – n.n.). (Evenimentul zilei, 20 febr 2015)

61

Schimbarea orientarii argumentative a discursului dominant contribuie de asemenea la construcţia discursivă a migranţilor ca o categorie-victimă: „ Preşedintele unui comitet consultativ pe problemele migraţiei, David Metcalf, lasă să se înţeleagă un adevăr pe care-l ştie toată lumea, dar nimeni nu îl recunoaşte deschis. „Noi nu spunem că muncitorii britanici sunt leneşi, noi spunem că angajatorii fac eforturi deosebite să recruteze muncitori britanici“. Nici noi nu spunem că muncitorii români sunt harnici, noi spunem că angajatorii britanici s-au folosit de ei iar acum vântură pericole imaginare doar-doar se mai prelungesc restrictiile pe piata muncii.” (Adevarul, 29 mai 2013).

Delegitimarea discursului dominant se realizează în primul rând prin

mobilizarea polifoniei campului de putere în care acţionează politicieni din Marea

Britanie, şi din România, europarlamentari români şi din alte ţări europene,

reprezentanţi ai unor instituţii europene, experţi internaţionali. Presa citează constant

contra-declaraţiile oficialilor români (ambasadori, ministrul de externe,

europarlamentari) la declaraţiile unor politicieni britanici, selectând acele pasaje care

evaluează reacţiile anti-imigraţie în termenii unei responsabilităţi europene şi a

respectării valorilor cetăţeniei europene. Accesul la piaţa muncii şi retorica anti-

imigraţie orientată asupra imigranţilor români şi bulgari este definită ca o problemă

publică europeană, fapt pe care media din România îl subliniază prin invocarea

argumentului european de către politicieni.

„Declaraţia care făcea referire la necesitatea amprentării cetăţenilor români şi - bulgari reprezintă o declaraţie profund nefericită, pentru că ea nu doar că introduce un element de discriminare în tratamentul cetăţenilor europeni, dar contravine unor principii sau unor valori fundamentale ale UE” (...) „Cred că este necesar un apel la responsabilitate şi la reţinere în retorica publică a politicienilor europeni”, a spus Corlăţean, într-o conferinţă de presă la Reprezentanţa Comisiei Europene în România. (8 ianuarie 2014, Evenimentul Zilei )

În acest câmp al (contra)declaraţiilor politice cu privire la migraţia forţei de

muncă, politicienii români recadrează problema responsabilităţii europene în termenii

unui angajament proeuropean (aluzie la pericolul antieuropenismului). Pentru

politicienii români a argumenta european într-un context antagonic cu alţi politicieni

europeni presupune asumarea şi reiterarea discursului fondator european (valori şi practici).

62

„Am fost coleg cu domnia sa în Parlamentul European şi cunosc şi contribuţia pozitivă la procesele europene, dar acea parte a declaraţiei o consider profund neinspirată şi inacceptabilă şi ea depăşeşte dezbaterea pe familiile politice - PPE, socialişti, liberali - ea ţine de valori fundamentale europene pentru care toţi, la dreapta sau la stânga europeană, cei care au o responsabilitate şi sunt proeuropeni trebuie să rămână în continuare extrem de angajaţi”, a spus ministrul de Externe. (8 ianuarie 2014, Evenimentul Zilei ).

Dizlocarea discursului dominant al presei britanice este realizată de către media şi prin

evidenţierea strategică a modurilor in care discursul dominant se relativizeaza: chiar voci

pertinente din ţările de destinaţie, inclusiv, jurnalişti se referă la imigranţii’ români ca la categorii

sociale necesare economiei britanice.

„Când au pus lupa mai bine deasupra chestiunii imigraţiei şi au strecurat neghina vorbelor politice de mălaiul cifrelor din economie, jurnaliştii de la The Guardian au observat că fără români şi bulgari preţul fructelor şi al legumelor din magazine creşte.” (Adevarul, 29 mai 2013).

„Hoţii de slujbe“, „năvălitorii“ şi „ şuţii“ români şi bulgari, dar mai ales români, se transformă uşurel în indispensabilii muncitori fără de care economia Marii Britanii va deveni un cal şchiop.” (Adevarul, 29 mai 2013).

Una din cele mai utilizate modalităţi de deligitimare a discursului dominant constă în

reprezentarea unui contradiscurs susţinut prin “voci de autoritate” (experţi, oameni de afaceri,

politicieni etc.), voci mediatizate de către înşişi jurnaliştii britanici.

„Începând de la 1 ianuarie, puteţi merge oriunde în Uniunea Europeană. Sperăm că mulţi dintre voi vor alege Marea Britanie. Deşi liderii noştri par să fi uitat, Marea Britanie a pledat pentru aderarea ţării voastre la UE, ştiind că într-o zi veţi bate la uşa noastră'', scrie The Economist”. (Romania libera, 19 dec 2013).

Această strategie de a evidenţia formarea unor contradiscursuri chiar în sfera de acţiune a

discursului dominant opereaza intr-o dialectica a delegitimarii-consacrarii discursului dominant.

Presa distribuie vocile favorabile imigrantilor romani din media britanice pentru a contracara

discursul dominant pentru publicul din Romania, dar in acelasi timp si pentru a consolida

imaginea unei campanii anti-imigratie in Marea Britanie. Selectia strategica a opiniilor favorabile

nu este integrata intr-un discurs explicit referitor la peisajul diversificat al presei britanice si la

faptul ca nu toata presa din aceasta tara adopta punctul de vedere anti-imigratie. Aceasta evaluare

este mai degraba implicita; in schimb, este explicit faptul ca desi in sfera politico-britanica

circula si alte tipuri de discurs, retorica anti-imigratie ramane totusi, dominanta.

63

Documentarul "Vin românii" / The Romanians Are Coming / 201512

Pe direcţia teoretică şi metodologică a proiectului – construcţia migraţiei ca problemă publică în presa ţării de origine, conturarea unor discursuri identitare într-un cadru transnaţional,

repoziţionarea actorilor sociali şi instituţionali în câmpurile transnaţionale – am analizat reacţiile

din presa românească la documentarul Vin românii/ The Romanians Are Coming, produs de Keo

Films şi difuzat în trei episoade de Channel 4 în Marea Britanie (februarie-martie 2015).

Documentarul a stârnit reacţii puternice în rândul românilor din Marea Britanie, care au

protestat în faţa sediului Channel 4 (22 februarie 2015), dar şi la nivel politic (ambasadorul

României la Londra, Ministerul Afacerilor Externe, alţi reprezentanţi ai clasei politice), şi a fost

îndelung comentat în presa din România.

Documentarul şi dezbaterea declanşată ca urmare a difuzării sale trebuie situate în

contextul mai larg al crizei economice globale, văzut ca un context favorizant pentru redefinirea

politicilor publice (migraţie, libera circulaţie), dar şi pentru redefinirea discursurilor publice în

ţările europene ca ţări de destinaţie a migraţiei economice intra-UE, cu caracter circular (Beciu &

Lazăr 2014). În această perioadă, presa din România şi-a asumat rolul de a răspunde atât la

politicile restrictive în materie de imigraţie în ţările de destinaţie, cât şi la discursurile publice din

aceste ţări cu privire la efectele negative ale unei imigraţii masive provenite din România şi Bulgaria, reinterpretate în general prin prisma imaginii de ţară şi a statutului ţării ca actor

european.

Documentarul a readus pe agenda publică aceste cadraje interpretative, mai ales pe cel al

imaginii României, cu implicaţii pentru redefinirea strategică a identităţii colective în discursul

mediatic.

Dezbaterea publică în jurul documentarului se înscrie în dinamica: 1) contradiscursul

media ca practică de asumare a unei retorici identitare; 2) contradiscursul media la discursurile

publice din UK (sfera publică din UK ca interlocutor).

Documentarul britanic a pus accentul pe vocile migranţilor români, dar predominând

mărturiile celor care nu au nici un fel de resursă/capital, indivizi si grupuri sociale care provin

12 Acest DiscourseNet Congress #1, Bremen, Germania, 24-26 septembrie, 2015, şi este în curs de publicare. Preluarea şi folosirea datelor fără permisiunea autorilor (Camelia Beciu, Mălina Ciocea, Irina D. Mădroane) reprezintă o încălcare a drepturilor de autor.

64

din zone foarte sarace ale României, care trăiesc la limita subzistenţei atât în ţara de origine cât şi în ţara de destinaţie, cei mai multi aparţinând categoriei rome (cu o excepţie în episodul doi care

prezintă povestea unei asistente medicale dintr-o familie din clasa de mijloc). Faptul că documentarul prezenta predominant o categorie de experienţe şi mărturii ale migranţilor a

generat reacţii critice din partea media care a considerat că în felul acesta documentarul instituie

multiple generalizări: - la nivelul migraţiei românilor (nu toţi migranţii muncesc ilegal în UK şi trăiesc precar,

v. migranţii integraţi care contribuie la economia ambelor ţări etc.),

- la nivelul imaginii ţării (România nu înseamnă doar sărăcie etc.),

- legat de statutul migranţilor români în UK (riscul de a fi percepuţi negativ)

- legat de statutul românilor/al ţării în Europa ("noi" în relaţie cu "ceilalţi" etc.).

A rezultat astfel un repertoriu al reacţiilor media - documentarul ca temă de agendă (mediatizarea constantă un anumit timp), documentarul ca un context favorizant pentru campanii

media (campania Pro TV de ex.) care prezintă "în oglindă" viaţa migranţilor români "la Londra",

respectiv, lumea profundă a migraţiei românilor în UK (şi aici e vorba de managementul vocilor

etc.), reacţii ale românilor din UK la adresa documentarului (de exemplu, campania Facebook a

unui sportiv român etc.).

Atât presa cât şi televiziunea (Pro Tv, Kanal D) au prezentat într-o primă etapă a

contradiscursului articole/ştiri care rezumau fiecare episod care urma să fie difuzat la postul

britanic, construind actorii episodului sub forma unor personaje de telenovele (ca efect de

discurs: prezentarea caricatural/telenovelistică a migranţilor-"personaje", un mod de a confirma

caracterul reducţionist al documentarului britanic, pe lîngă raţiunile comerciale).-

"Documentarul zugrăveşte România distrusă de sărăcie, unde oamenii se luptă cu lipsa de perspectivă. Protagoniştii primelor două episoade (Ştefan, Sandu, Adrian etc) sunt toţi mânaţi să emigreze pentru a scăpa de mizerie. Excepţie face Mihaela, o asistentă medicală din Constanţa, cu o stare materială foarte bună, care vrea să încerce experienţa străinătăţii" („Vin românii“, documentarul unui exil dureros. Britanicii au urmărit parcursul unor migranţi din România care vor să muncească în Anglia" / Adevarul, 4 martie 2015).

"Paul, românul nevăzut din documentarul controversat de pe Channel 4: „Am f ăcut un bine sau am adus un deserviciu ţării mele?“ 16 martie 2015, Paul Andrei Lungu a însoţit echipa de filmare de la Channel 4, în realizarea serialului „Vin românii“. Tânărul vorbeşte despre implicarea sa şi despre efectele documentarului care a supărat o ţară (...).El este unul dintre românii care au contribuit la realizarea documentarului „Vin românii“ difuzat pe postul britanic Channel 4. „Am făcut un bine sau am adus un deserviciu ţării mele participând la producerea

65

documentarului? Nu am găsit un răspuns tranşant, ci doar o multitudine de nuanţe“, recunoaşte Paul" (Adevarul, 16 martie 2015) .

În cea de-a doua etapă unele ziare (Adevarul) au publicat articole de opinie pe marginea

documentarului iar în cea de-a treia etapă apar campaniile media axate pe "lumea profundă“ a

migraţiei româneşti. Rezultatele principale ale cercetării arată faptul că discursurile mediatice din sfera

publică românească au instituit anumite „grile de lectură” care folosesc documentarul ca resursă discursivă pentru a crea noi înţelesuri, poziţionări şi relaţii identitare:

O lectură critică a documentarului pentru publicul din România. Din această perspectivă, documentarul este interpretat ca rezultat al jocurilor politice şi curentului de opinie anti-imigraţie

din Marea Britanie. Este vorba de o analiză a intenţiilor presei britanice, prin care publicul este

nu doar informat, ci şi educat în ceea ce priveşte practicile mediatice. Cheia interpretării în acest

caz provine dintr-un discurs expert despre contextul politic britanic şi despre cum funcţionează presa, precum şi un discurs despre ceea ce presupune documentarul ca gen şi ce aşteptări poate

avea publicul de la el (este o formă de divertisment sau un gen care trebuie să „recreeze

realitatea”?). În această grilă de lectură, experienţa transnaţională a migranţilor este interpretată în corelaţie cu poziţiile instituţionale din ţările de destinaţie – Marea Britanie – şi relaţiile de

putere pe plan european:

„Scandalul provocat de documentarul Channel 4 ”The Romanians are coming” (Vin românii) ridică mai multe probleme şi este bine că o face. Pe de o parte, titlul este vădit politizat, în stilul bine obişnuit al tonul politicianist alarmist anti-imigraţie, pe care britanicii l-au avut şi cu polonezii, iar înaintea lor cu imigranţii din coloniile britanice.” (Adevărul, blog, 28 februarie 2015) O lectură angajată care continuă strategia campaniilor de presă din 2013 şi 2014

împotriva stereotipurilor şi discriminării românilor în presa din Marea Britanie. Această grilă de

lectură este dominantă şi foloseşte diverse mecanisme discursive care, deşi au în vedere

experienţele transnaţionale ale migranţilor români, în acelaşi timp le reduc la anumite teme şi „personaje de telenovelă”, reafirmând în mod strategic identităţi care includ sau exclud anumiţi actori sociali: migranţii români integraţi, care „fac cinste” României şi aduc un capital de

imagine vs. migranţii care comit infracţiuni, nu îşi găsesc un loc de muncă, nu vorbesc limba

engleză şi „ne fac de râs”; în jurul acestor două categorii, întărirea unei identităţi colective care îi

include pe migranţii legitimi şi, implicit, îi exclude pe „ceilalţi”; distincţia între majoritate şi minoritatea romă. Acest cadru de interpretare a documentarului şi strategiile discursive pe care se

66

bazează (depersonalizarea migranţilor-personaje în documentar, spectacularizarea naraţiunii,

individualizarea, combinată însă cu producerea schematică a unor categorii, descrierea

comparativă a vieţii în Marea Britanie faţă de viaţa şi oportunităţile din România etc.) predomină în corpus, ceea ce confirmă o tendinţă bine conturată în discursurile mediatice pe marginea

documentarului. Se legitimează astfel un discurs instrumental despre migraţie în care se înscriu

aceste interpretări ale documentarului, în primul rând din perspectiva imaginii de ţară:

„Presa britanică anunţă contraatacul braşovenilor la „Vin românii!”. Un jurnalist englez s-a oferit să îi promoveze pe românii de succes din Regatul Unit.” (Adevărul, 3 martie 2015)

„Românii din Marea Britanie sunt revoltaţi din cauza unui documentar prezentat de o televiziune engleză despre romii care trăiesc în regat.” („Vin românii !”, Ştirile ProTv, 18 februarie 2015)

„Românii care vin fără nicio calificare, fără să vorbească engleza, par cei mai dispuşi să trăiască precum nomazii într-unul din cele mai cosmopolite locuri ale lumii.” („România din Regatul Unit. Ep. 6”, Ştirile ProTv, 6 mai 2015)

„Sunt zilnic pe străzi şi lasă o imagine negativă asupra României. Valul de zilieri, prostituate, şarlatani şi cerşetori atrage un val de respingere negativă din partea unui stat care se bazează pe bun simţ.” („România din Regatul Unit. Ep. 6”, ProTv, 6 mai 2015)

O lectură autoreflexivă, care vine mai mult din sfera blog-urilor şi a societăţii civile,

nefiind dominantă în corpus. Această grilă de lectură deconstruieşte unele categorii şi interpretări deja consacrate sau chiar hegemonice în presa românească, respectiv cele care ţin de lectura

strategică, angajată prezentată mai sus. Din acest punct de vedere, documentarul este o resursă pe

care presa o foloseşte în mai multe feluri: ca să „trezească la realitate” cetăţenii din România,

legitimând astfel o responsabilitate colectivă, „a noastră”, faţă de situaţia românilor migranţi; ca

să problematizeze sărăcia din ţară şi eşecul autorităţilor, punând o anumită presiune asupra clasei

politice pentru a rezolva probleme economice şi sociale; ca să problematizeze discriminarea faţă de romi. Documentarul are în acest sens un potenţial de protest/activism pentru comunitatea

romilor, mulţi cetăţeni şi analişti evaluându-l pozitiv şi considerându-l chiar un prilej de

solidaritate:

„După reacţia diasporei şi a ambasadorului mai că îţi vine să crezi că suntem cel mai deştept popor de pe lume şi cu siguranţă singurii muncitori din Marea Britanie care au doar calificări înalte: medici, ingineri şi specialişti în fizică atomică. Nu putem accepta când englezii ne arată altfel decât îmbrăcaţi business şi lucrând cu spor prin Canary Wharf.” (Adevărul, blog, 22 februarie 2015)

67

Cercetarea evidenţiază faptul că deşi media se raportează la migranţi „în situaţie”,

considerând practicile transnaţionale, sunt în continuare instituite (1) categorii polarizate ale

migranţilor şi (2) o interpretare a migraţiei în relaţie cu imaginea de ţară şi statutul nostru faţă de

„celalalt” (Europa). Un element de noutate în configuraţiile discursive existente este lectura auto-

critică şi auto-reflexivă, dar acest cadru de interpretare este emergent.

Campaniile realizate de televiziunile din România după difuzarea documentarului „Vin

românii” au reprezentat fie reacţii directe la documentar („Anglia nu e acasă”, Kanal D, martie-

aprilie, 2015) sau reacţii indirecte, raportate, la modul general, la felul în care tabloidele britanice

îi prezintă pe români („România din Regatul Unit”, ProTV, aprilie-mai, 2015). Discursul acestor

campanii este caracterizat de o hibridizare a rolurilor jurnalistice şi a modalităţilor de angajare a

publicului. Pe de o parte, se urmăreşte un proiect civic care legitimează adoptarea unor poziţii oficiale ca răspuns la afirmaţiile făcute de jurnaliştii şi politicienii britanici la adresa migranţilor

români, în urma unei dezbateri în sfera publică românească. Pe de alta, subiectul fiind identitatea

„noastră”, a românilor, corelată, adesea, cu imaginea de ţară, campaniile sunt în acelaşi timp

proiecte de afirmare comunitar-identitară şi de reapropriere simbolică a migranţilor români.

Campaniile13 din această categorie se încadrează în peisajul mediatic românesc, pe linia

campaniilor de media advocacy, orientate spre schimbarea de politici publice (mai ales pe

probleme sociale) şi devenite vizibile în spaţiul public în anii 1990, pe posturile comerciale

(ProTv, Antena1, RealitateaTV) şi la televiziunea publică (TVR1). În general, campaniile sunt

văzute ca moduri de asumare, de către media, a „responsabilităţii sociale”, şi ca dovadă a unui

merit jurnalistic deosebit. Există numeroase exemple de asemenea campanii, care demonstrează o preocupare constantă a mediului televizual pentru schimbarea în bine a societăţii, printr-o

formă de jurnalism angajat. Emergenţa acestui format media a fost discutată în legătură cu

jurnalismul civic şi, mai ales, cu „noua televiziune” şi modalităţile specifice de implicare a

publicului, influenţate de logica spectacolului şi a comercializării (Beciu 2009, 20).

Considerăm că, din punct de vedere normativ, campaniile de media advocacy se

poziţionează la intersecţia dintre rolul jurnalistic de „facilitare” a participării publicului într-un

proces de consultare şi rolul „radical”, care presupune o mobilizare in vederea reformei sociale 13 Prezentarea campaniilor de media advocacy se bazează pe articolul „Campaign Journalism on Romanian Televisions: Towards a Normative View of Advocacy in the Media” (Mădroane 2015, Revista Română de Sociologie, XXVI(5-6): 415-430).

68

(Christians et al. 2009). Această încadrare scoate în evidenţă anumite elemente caracteristice

acestor campanii: importanţa reprezentării cetăţenilor şi a participării acestora la dezbateri pe

probleme de interes public; baza populară de care are nevoie jurnalismul radical-adversarial şi rolul de denunţare a nedreptăţilor pe care îl îndeplineşte; funcţia esenţială de interpretare,

integrată într-o dimensiune performativă, pe care o are acest tip de jurnalism în medierea

realităţii sociale; reevaluarea rolului emoţiilor în viaţa publică, nu doar în scopuri de mobilizare

sau în legătură cu anumite valori, ci pentru cultura publică în general; diversitatea tipurilor de

advocacy, dintre care unele sunt mai puţin radicale, în sensul că urmăresc doar unele reforme

(mai ales în media generaliste); prezenţa unor elemente de advocacy într-o multitudine de genuri

şi stiluri jurnalistice, ceea ce arată un proces de hibridizare, uşor de observat la campaniile de pe

posturile de televiziune din România.

Jurnalismul de interpretare de pe poziţii de partizanat şi advocacy este, în prezent, mai

întâlnit în Europa continentală decât în lumea anglo-americană, unde predomină modelul liberal

(Christians et al. 2009). Ţările în care sistemul media şi cel politic funcţionează după modelul

mediteranean al pluralismului extern, dar şi ţări precum Franţa, de exemplu, sunt, prin tradiţie,

mai deschise jurnalismului de opinie şi partizan. Sistemul media din România din perioada

postcomunistă este însă greu de încadrat chiar şi variant extinsă a abordării lui Hallin şi Mancini

(2012). Apropiat de sistemul pluralismului extern, prezintă în acelaşi timp trăsături din alte

sisteme, mai ales în ceea ce priveşte „orientarea mimetică” spre modelul liberal (Jakubowicz

2012), fără ca acesta să aibă mare fundament la nivelul practicilor jurnalistice. Politicile

neoliberale care favorizează comercializarea şi controlul politic al mass mediei (un post public

„captiv”, printre altele), ambele fiind forme de „instrumentalizare” a presei, sunt larg răspândite

în România, şi se bucură de credibilitate şi legitimitate în cultura publică (Coman & Gross 2012;

Jakubowicz 2012; Mihelj & Downey 2012). Astfel, campaniile de media advocacy se desfăşoară într-un peisaj dominat de orientarea comercială, competiţională a presei, în care strategiile de

mobilizare şi de dezbatere a problemelor publice răspund în acelaşi timp unor imperative care ţin

de branding, profit şi divertisment (Beciu 2009, 2011; Lazăr 2008). În acest context, este posibil

ca o analiză a campaniilor televizuale din sfera publică românească să scoată în evidenţă anumite

transformări ale discursului media considerate de mulţi cercetători ca fiind negative (de exemplu,

populismul sau senzaţionalismul). Pe de altă parte, o perspectivă mai nuanţată asupra acestor

campanii ar putea conduce la identificarea unor contribuţii pozitive la cultura publică din

69

România care, în cazuri rare, s-ar contrapune chiar tendinţelor negative. Credem că abordarea

campaniilor de media advocacy din perspectiva jurnalismul interpretativ ar arăta că acest format

are capacitatea de a respecta standardele jurnalistice acceptate şi de a-şi atinge cel puţin o parte

dintre obiectivele propuse: un public angajat, „conectat” la viaţa politică şi un spaţiu public în

care să predomine sentimente morale pozitive şi imaginare sociale alternative.

Dezbaterea despre migraţie în contexte politico-electorale14 Dezbaterile electorale în contextul agendei media Corpus: emisiuni informative şi talk-show-uri din perioada campaniei prezidenţiale; cele două dezbateri electorale de la Realitatea TV şi B1 TV; au fost analizate opt secvenţe informative de tipul „ştire” urmate de dialog în studio între jurnalist şi invitaţi (Realitatea TV, Antena3, B1TV, Digi 24) şi nouă talk-show-uri (Realitatea TV, Antena3, Digi 24).

Ca tendinţă, în campania prezidenţială din 2014 posturile de televiziune au mediatizat

evenimentul electoral în cadrul unor emisiuni care păstrau formatul emisiunilor consacrate în

grila postului. Televiziuni profilate pe ştiri şi dezbateri politice precum Realitatea TV, Antena3 şi B1 au adaptat principalele emisiuni difuzate în prime time la contextul electoral prin simpla

adăugare a logo-ului "dezbatere electorală" sau prin reconfigurarea spaţiului scenic astfel încât

dispozitivul televizual să fie asociat cu contextul electoral (de exemplu la Antena3, talk-show-ul

"Sinteza zilei" a beneficiat de o scenografie specială denumită "Biroul preşedintelui").

Nu au predominat emisiunile special concepute pentru grila electorală. Televiziunea

publică (TVR1) a creat formatul "Preşedinte pentru România" iar la postul Digi24 s-au regăsit,

de regulă, emisiunile politice curente reconfigurate însă într-o anumită măsură mai mare în

vederea campaniei electorale.

Faptul că formatele electorale noi au fost puţine la număr a permis reproducerea pattern-

ului de polemicitate spectaculară specific talk-show-urilor consacrate la posturile respective.

Comunicarea politică televizuală în campania electorală s-a desfăşurat ca o prelungire a ethosului

14 Această secţiune a fost elaborată pe baza articolului: Beciu, Camelia, “Dezbaterile electorale şi rolul

media în campania prezidenţială 2014 din România”. Revista română de sociologie 3-4, 2015, 253-278 http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/NR.3-4-2015/04-CBeciu.pdf

70

comunicaţional din cadrul emisiunilor emblematice pentru identitatea posturilor de televiziune.

Spre exemplu, acest ethos comunicaţional a fost în bună măsură tributar sferei televizuale

polarizate între posturi care îşi asumau o poziţionare pro şi contra putere. Or, în campania pentru

alegerile prezidenţiale s-a menţinut această tendinţă, cu consecinţele de rigoare pentru

construcţia agendei electorale.

Contextul electoral a pus în primul rând în evidenţă un set de teme abordate la

majoritatea posturilor de televiziune, formându-se astfel o agendă electorală (principala temă a

fost cea a justiţiei, urmată de teme precum rolul preşedintelui, schimbarea constituţiei, relaţiile

internaţionale ale României ş.a.). În unele cazuri dezbaterea acestor teme a fost însă influenţată de poziţionarea postului de televiziune faţă de familiile politice şi candidaţi.

O alta categorie de teme au fost cele generate "în situaţie", adică de evenimentele din

campania electorală sau de declaraţiile candidaţilor. Sunt teme (precum tema religiei) de agenda

mediatică imediată care s-au regăsit la principale posturi de televiziune în materie de informare

politică.

O categorie aparte au constituit-o temele introduse de jurnalişti şi dezvoltate într-o

manieră specifică la televiziunile care în mod asumat practicau un contradiscurs la adresa unuia

dintre candidaţi (aspecte din biografia şi trecutul politic al candidatului, recontextualizarea

strategică a unor obiective din programul candidaţilor, dezvăluiri legate de politicile guvernelor

cu care puteau fi asociaţi candidaţii etc.).

Ca tendinţă, televiziunile au conferit vizibilitate atacurilor de campanie în cadrul unor

emisiuni la care era invitat unul dintre candidaţi sau reprezentanţi ai familiei politice/echipei

electorale a candidatului. Polemica dintre candidaţi s-a purtat exclusiv indirect, prin reacţiile

candidaţilor faţă în faţă cu jurnaliştii moderatori, în absenţa unuia dintre contracandidaţi. Această practică de jurnalism politico-electoral avea să contribuie ulterior, spre finalul

campaniei prezidenţiale, la legitimarea dezbaterii dintre candidaţi ca eveniment şi temă de

agenda electorală.

Tot în acest sens trebuie menţionată şi practica televiziunilor de a invita "faţă în faţă" reprezentanţi ai partidului/staffului candidatului în cadrul unui dispozitiv electoral care evidenţia

confruntarea dintre "echipele" electorale. La emisiunea "Preşedinte pentru România" de la TVR1

dispozitivul televizual a consacrat chiar o nouă categorie de participanţi la emisiunile electorale,

cea denumită "reprezentant al candidatului". Formatul emisiunii presupunea invitarea a doi dintre

71

candidaţii la prezidenţiale, dar în majoritatea cazurilor la emisiune participau reprezentanţii desemnaţi de candidat, moderatorii emisiunii purtând dialogul cu aceştia "ca şi cum" s-ar adresa

candidaţilor. Iar în puţinele situaţii când un candidat lua totuşi parte la emisiune (de regulă, un

candidat fără o cotă electorală notabilă în sondajele de opinie), celălalt participant la emisiune

era reprezentantul contracandidatului (iar acesta putea să fie unul dintre candidaţii cu un

important capital electoral). De aici, decalajele simbolice în materie de statut al participării. Aceste confruntări între echipele electorale ale candidaţilor au activat un imaginar al dezbaterii

dintre candidaţi, prefigurând tema dezbaterii electorale.

Dezbaterea electorală a devenit temă de agendă politico-mediatică în cel de-al doilea tur

al campaniei prezidenţiale. De altfel, în această etapă, agenda media a fost dominată de două teme generate de contextul imediat al campaniei: tema diasporei (problema secţiilor de vot din

străinătate şi situaţia românilor de aici care nu au putut vota la primul tur) şi tema dezbaterii

televizate dintre cei doi candidaţi Klaus Iohannis şi Victor Ponta rămaşi în cursa electorală. Intensa mediatizare a acestor teme a generat un anumit cadraj al campaniei electorale -

(1) campania ca eveniment în curs de desfăşurare şi (2) tacticile de campanie ale candidaţilor. De

altfel, aceste cadraje au fost intens introduse de televiziuni şi în primul tur al campaniei.

Comparativ cu campaniile electorale precedente, în cea din 2015, posturile de televiziune

au alocat mai mult spaţiu emisiunilor de evaluare a campaniei, în care jurnaliştii şi invitaţii lor

(analişti, lideri de opinie, specialişti în comunicare, psihologi etc.) interpretau declaraţiile şi tacticile candidaţilor, evaluau calitatea campaniei electorale duse de aceştia pînă la acel moment

şi anticipau evoluţia raportului de putere dintre contracandidaţi.

Evaluarea campaniei electorale de către media a dobândit un caracter mult mai tehnic în

sensul că emisiunile au activat imaginarul marketing-ului electoral, fiecare gest al omului politic

fiind măsurat în funcţie de efecte (a fost comentat "profilul electoral" al candidatului, "profilul

psihologic", sloganul electoral, în general stilul candidatului)15.

În cel de-al doilea tur al campaniei acest tip de cadraj - "tehnica de campanie" sau

„cadrajul strategic”, potrivit lui de Vreese şi M. Elenbaas (2011) - a devenit dominant, accentuat

fiind de evenimente punctuale precum votul diasporei şi incertitudinile legate de organizarea

unei dezbateri televizate. În această etapă, poziţionarea candidaţilor şi a staffurilor faţă de

15La Realitatea TV una dintre emisiunile electorale ("Canapeaua electorală") radiografia săptămânal profilul psihologic al candidaţilor, în emisiune fiind invitaţi psihologi, specialişti în comunicare ş.a.

72

evenimentele generate de contextul electoral va ocupa agenda mediatică mai mult decât marile

teme ale campaniei electorale.

În procesul de spectacularizare a mediatizării electorale, se poate constata în campania

din 2009 şi în cea din 2015 faptul că media conferă o vizibilitate crescândă modurilor în care

candidaţii gestionează evenimentele din timpul campaniei.

Tema diasporei a devenit o temă structurantă a dezbaterii electorale în campania pentru

alegerile prezidenţiale din 2014, dar nu atât prin programele candidaţilor, cât prin evoluţiile din

campanie. Principalul rezultat al analizei indică faptul că în discursul media (televizual) s-au

perpetuat unele dintre reprezentările consacrate în ultimii ani (de ex diaspora, categorie

vulnerabila vs. diaspora, categorie performantă/concurenţială), dar asociate cu o reprezentare

emergentă, diaspora-cetăţean, care are ”aceleaşi” drepturi ca şi ”noi”, cei ”de acasă”. Imaginile

consacrate au fost de fapt reiterate ca argumente pentru legitimarea nu numai politică, ci şi morală a românilor care muncesc în ţările UE, dar şi pe alte continente (ex. Canada, SUA) în

calitatea lor de cetâţeni având aceleaşi drepturi ca şi românii care nu au migrat. De altfel tocmai

legitimarea morală a drepturilor migranţilor de a-şi exersa cetăţenia a stat la baza dezbaterii

publice din campanie, fiind cel mai mult utilizată strategic de către candidaţi. Acest context

electoral a accentuat tendinţa de reificare a diasporei ca o categorie care face obiectul disputei

publice, necesitând în fapt acţiuni politice responsabile, solidaritate şi protecţie ”din partea

noastră”. Reprezentarea mediatică a diasporei din perspectiva cetăţeniei (citizenship) a fost

subsumată reprezentării identităţii colective - solidaritatea şi angajamentul faţă de ”diaspora”

fiind o modalitate de a recupera dimensiunea civică a societăţii.

73

VII. ANALIZA MIGRATIEI DIN PERSPECTIVA SFEREI PUBLICE MEDIATICE ŞI A CONSTRUCŢIEI PROBLEMELOR PUBLICE

- Un model explicativ - O abordare longitudinală Poblematizarea migraţiei în spaţiul public mediatic din România – 2011-2015 Dinamica discursurilor publice / a contextelor

”NOUA DIASPORA” O temă de agendă permanentă în fostele ţări comuniste care au aderat la UE, dar şi în ţările de destinaţie. O temă utilizată strategic în spaţiul public: poziţionări, agende, probleme public e.

Migraţia - problemă publică Discursul media în relaţie cu transnaţionalismul migranţilor = mobilitate circulară, ”aici” şi ”acolo”, diverse regimuri de acţiune la distanţă Dezbaterile media = ‘activităţi practice’, relativ coordonate între ele, formează arene publice (Gusfield, 2003:74) şi, în timp, pattern-uri de vizibilitate publică

74

CONTEXTE DE VIZIBILITATE MEDIATICĂ

a) situaţii de viaţă cotidiană b) evenimente perturbatoare / în ţara de destinaţie, în ţara de origine c) macro-contexte economice la scală europeană/globală

media din România vs. reacţia media din ţările de destinaţie referitoare la acţiunile/statutul miganţilor

migranţii; non-migranţii

75

PARTICULARITĂŢI ANALITICE (I) Perspectiva „ţării de origine” (sending country) Modurile în care media/discursurile publice din aceste ţări mediază „transnaţionalismul migranţilor” Construcţia unor forme de angajament, ca mecanism de legitimare a unei probleme publice

Migraţie /transnaţionalism/stat „Decât să fie evaluată ca bună sau rea, migraţia poate să fie mai degrabă discutată ca parte a unor procese transnaţionale mai largi în care sunt implicate şi la care contribuie statele-naţiune.” (Glick Schiller, 2010, p. 110)

Transnaţionalism “Un atribut potenţial al relaţiilor sociale, iar nu o entitate anume” . (Boccagni, 2012a, p. 119) Aria actorilor şi a contextelor „transnaţionale” se diversifică

76

PARTICULARITĂŢI ANALITICE (II)

Transnaţionalism vs. naţionalism metodologic „Unghiul naţional” se reconfigurează în dinamica formării unor arene publice, atât top-down, cât şi bottom-up Discurs/spaţiu public / câmp transnaţional (Charaudeau 2008; Fairclough 2003; Faist 2013) Discursul - o dimensiune a câmpului transnaţional = moduri în care actorii sociali se poziţionează în situaţii / raporturi transnaţionale …”evidenţiază intersectarea reţelelor celor care au migrat cu ale celor care au rămas pe loc […]” (Levitt & Glick Schiller, 2004, p. 1009−1012). Problemă publică Construcţia prin discurs a unor forme de angajament şi acţiune publică = un mecanism esenţial în legitimarea problemelor publice (Gusfield 1981; Cefai 2007, 2013) Cum situează actorii sociali evenimentele într-un orizont de generalitate, în aria interesului public, „a ceea ce ne preocupă pe toţi”?

77

DINAMICA PROBLEMATIZĂRII (I)

Migraţia ca imagine/ reputaţie a naţiunii (Tendinţe pregnante după 2007) Vizibilitatea migranţilor: categorii polarizate (eroii-”câştigători” vs. perdanţii-vulnerabili vs. cei implicaţi în infracţiuni) Legitimarea identităţilor concurenţiale (migranţii vizibili prin performanţele lor în ţările de destinaţie) Migranţii resursă pentru capitalul simbolic al naţiunii (Beciu, 2013, 2015) - raport de incluziune / posesiune simbolică / diaspora legitimă

Migraţia ca problemă identitară „Cazurile” şi „naraţiunile” actorilor migraţiei redefinite ca probleme identitare starea de fapt a societăţii; identitatea colectivă în multiplele sale forme

78

DINAMICA PROBLEMATIZĂRII (II)

Migraţia - poziţionarea în campul european Din 2013, migraţia = o resursă simbolică de negociere a unui statut identitar şi politic al statului (v. criza economică, liberalizarea pietei muncii europene etc.) Repoziţionarea identitară şi statutară (stat, cetăţean, identitate colectivă) în câmpul european consecinţele indezirabile ale crizei asupra mobilităţii economice etc. media rol civic, accent pe lumea profunda a actorilor migraţiei, pe loialitatea lor transnaţionalismul migranţilor subsumat definirii statutului politic/identitar al ţării

79

POZIŢIONAREA MEDIA FAŢĂ DE MIGRANŢI - PATTERN-URI „proximitate-distanţă” -

Distanţa morală faţă de migranţi se manifestă printr-o politică a vizibilităţii şi atribuirea unui status diasporic de la responsabilitatea colectivă („imaginea naţională”) la o responsabilitate decizională, şi apoi la una morală, a migranţilor

Imaginea naţiunii – statutul migranţilor – statutul naţiunii în câmp european (responsabilitatea europeană) responsabilitate colectivă: angajarea publicului naţional / angajarea diasporei

În context politic electoral, incluziune-proximitate (diaspora-cetatean) si distanţă simbolică (parcursul dificil, loialitatea) predomină responsabilitatea politică, solidaritatea colectivă (responsabilitatea morală)

80

Multiple logici de problematizare care se intersectează migraţia - temă politico-electorală = diverse strategii de legitimare în câmpul politic migraţia ca tema identitară / identitatea colectivă în dezbatere (mentalităţi, practici etc.) migraţia şi imaginea/ poziţia ţării de origine (sending country) în câmpul european / imaginea şi statutul concurenţial al ţării/al cetăţenilor în relaţie cu alte state

81

Referinţe (selectiv)16

Amelina A, Faist T (2012), De-naturalizing the national in research methodologies: Key concepts of transnational studies in migration, Ethnic and Racial Studies 35(10, Special Issue): 1707–1724.

Balabanova, E., Balch, A. (2010). Sending and Receiving: The Ethical Framing of Intra-EU Migration in the European Press. European Journal of Communication, 25 (4), Sage, pp. 382-397. Bauböck, R (2010) „Cold constellations and hot identities: Political theory questions about transnationalism and diaspora”. In: Bauböck R & Faist T (eds.), Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and Methods, Amsterdam University Press, 295-323.

Beciu, Camelia, Lazăr Mirela (2015), Production d’identités et modes d’engagement dans les débats médiatiques sur la migration en Europe: Le cas de la Roumanie. Social Science Information. SAGE Publications, March 2015 vol. 54 no. 1 38-51 Beciu, C. & Lazăr, M. (2014). “Migraţia forţei de muncă în contextul crizei economice. Redefinirea mediatică a unei probleme publice.” Revista română de sociologie, XXV (3-4): 233-254. Beciu, C., Ciocea, M., Alexandru I. Cârlan (ed.) (2012), Romanian Journal of Communication and Public Relations, special issue, Media, Diasporic Identities, and Public Space, 14(14), Beciu, Camelia (2013). „Reprezentări discursive ale migranţilor în talk-show-urile politice din România”. Revista română de sociologie. serie nouă, anul XXIV, nr. 1–2: 41–62. Beciu, C. (2011). Sociologia comunicării şi a spaţiului public. Iaşi: Polirom. Boccagni, Paolo (2012a). “Rethinking transnational studies: Transnational ties and the transnationalism of everyday life”, în “European Journal of Social Theory” 15(1): 117–132. Boccagni, Paolo (2012b). “Revisiting the «Transnational» in Migration Studies: A Sociological Understanding”, în “Revue européenne des migrations internationales”, vol. 28, n 1: 33−50. Boltanski, L. (2004). Distant Suffering: Morality, Media and Politics. Cambridge: Cambridge University Press. Charaudeau, P. (1997). Discours médiatique de l’information. La construction du miroir social. Paris: Nathan/INA. Cefaï, D. (2013). “L’expérience des problèmes publics: institution et réflexivité. Sur la sociologie des problèmes publics”. EspacesTemps.net. http://www.espacestemps.net/en/articles/lexperience-des-publics -institution-et-reflexivite/ Cârlan, A., & Ciocea, M. (2014). Media deliberation on intra-EU migration. A qualitative approach to framing based on rhetorical analysis. Romanian Journal of Communication and Public Relations,16(3), 73-87.

16 Am inclus aici selective referinţe utilizate în publicaţiile proiectului

82

Ciocea, Malina, Negotiation of Identity in Transnational Contexts. The Case of Romanian Temporary. Workers in Italy. Romanian Journal of Communication and Public Relations vol. 18, no 2 (38)/ July 2016, 7-19

Ciocea, M., & Cârlan, A. (2012). Debating migration as a public problem: diasporic stances in media discourse. Romanian Journal of Communication and Public Relations. Vol 14, no. 3 (27), 193-214.

Coleman, S. (ed.). (2000). Televised election debates: International perspectives. New York: St. Martin’s Press. Coleman, S. (2012). “Debate on Television: The Spectacle of Deliberation.” Television & New Media XX(X): 1-11. Christians, Clifford G., Glasser, Theodore L., McQuail, Denis, Nordenstreng Kaarle, White, Robert A. (2009). Normative Theories of the Media: Journalism in Democratic Societies. Urbana and Chicago: University of Illinois Press. Chouliaraki, L. (2008). The symbolic power of transnational media: Managing the visibility of suffering. Global Media and Communication, 4(3), 329–351. doi:10.1177/1742766508096084 Coman, I., Gross, P. (2012). Uncommonly Common or Truly Exceptional? An Alternative to the Political System-Based Explanation of the Romanian Mass Media. The International Journal of Press/Politics, 17(4): p. 457–479. Dahinden, J. 2010. “The dynamics of migrants’ transnational formations: Between mobility and locality”. În T. Faist şi R. Baucöck (coord.). Diaspora and transnationalism: concepts, theories and methods (IMISCOE Research). Amsterdam: Amsterdam University Press, 51-71. de Vreese, C. H. & Elenbaas, M. (2011), „Spin and Political Publicity: Effects on News Coverage and Public Opinion.” În K. Brants and K. Voltmer (coord.). Political Communication in Postmodern Democracy. Challenging the Primacy of Politics. Basingstoke, New York: Palgrave Macmillan, 75-91. Dolea, A. (2015). The need for critical thinking in country promotion: public diplomacy, nation branding and public relations for nations. In J. L’Etang, D. McKie, N. Snow & J. Xifra (eds.). Routledge Handbook of Critical Public Relations, Routledge. Downey, John, Mihelj, Sabina (eds.). (2012). Central and Eastern European Media in Comparative Perspective: Politics, Economy and Culture. Surrey: Ashgate. Hallin, Daniel C., Mancini, Paolo (2004). Comparing Media Systems: Three Models of Media and Politics (Communication, Society and Politics). Cambridge: Cambridge University Press. Hallin, Daniel C., Mancini, Paolo (eds.). (2012). Comparing Media Systems Beyond the Western World (Communication, Society and Politics). Cambridge: Cambridge University Press. Jakubowicz, Karol (2012). Post-communist Political Systems and Media Freedom and Independence. In John Downey and Sabina Mihelj (eds.). Central and Eastern European Media in Comparative Perspective: Politics, Economy and Culture. Surrey: Ashgate, p. 15–40.

83

Farrell, D. M. & Schmitt-Beck, R. (2006). Do Political Campaigns Matter? Campaign Effects in Elections and Referendums. London, New York: Routledge. Fairclough, N., 2003. Analyzing Discourse: textual analysis for social research. London, New York: Routledge. Fairclough, I. & Fairclough, N., 2012. Political discourse analysis: a method for advanced students. London, New York: Routledge. Faist, T (2010), “Diaspora and transnationalism: What kind of dance partners?” In: Bauböck R & Faist T (eds.), Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and Methods, Amsterdam University Press:

Fortin, G. (2006). “Une dérive néo-sophistique ? Les pratiques argumentatives dans les débats politiques télévisés.” Communication&Langages 148: 53-67. Gamlen, A. (2008). Why Engage Diasporas?. ESRC Centre on Migration. Policy and Society Working Paper. No. 63, University of Oxford.

Georgiou, Myria (2006). Diaspora, Identity and the Media. Diasporic Transnationalism and Mediated Spatialities. New Jersey: Hampton PRESS, INC. CRESSKILL Glick Schiller, Nina (2010). “A global perspective on transnational migration: Theorizing migration without methodological nationalism”, în Rainer Bauböck & Thomas Faist (eds) Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and Methods, Amsterdam: Amsterdam University Press: 109−129. Goodnight, G. T. (2013). Commentary on: Frans H. van Eemeren and Bart Garssen's" Argumentative patterns in discourse". In Virtues of argumentation: proceedings of the 10th International Conference of the Ontario Society for the Study of Argumentation (OSSA), 22-26 May 2013. OSSA. Graber, D. (2001). Processing Politics: Learning from Television in the Internet Age. Chicago: University of Chicago Press. Grice, H. P. (1991). Studies in the Way of Words. Harvard University Press. Gusfield, J. R. (1984). The Culture of Public Problems: Drinking-Driving and the Symbolic Order. (prima ediţie 1981). Chicago: University of Chicago Press. Henkemans, A. F. S. (2015). Argumentative Patterns in Over-the-Counter Medicine Advertisements. Argumentation, 1-15. Holbrook, T. M. (1996). Do Campaigns Matter? London: Sage Publications. Jarman, J. W. (2005). "Political Affiliation and Presidential Debates : A Real-Time Analysis of the Effect of the Arguments Used in the Presidential Debates." American Behavioral Scientist 49(2) 229-242. Kaneva, N. (Ed.) (2012). Branding Post-Communist. Nations Marketizing National Identities in the New Europe. Routledge, UK.

Levitt, P., 1998. “Social remittances: migration-driven local-level forms of cultural diffusion.” International Migration Review, 31 (4): 926–948.

84

Levitt, P., 2001. The transnational villagers. Berkeley and Los Angeles, London: University of California Press. Lochard, Guy (coord.). (2006). Les débats publics dans les télévisions européens. Paris: L’Harmattan, Paris. Mădroane, I.D. 2015. “The Media Construction of Remittances and Transnational Social Ties: Migrant - Non-Migrant Relationships in the Romanian Press”. Identities: Global Studies in Culture and Power. DOI: 10.1080/1070289X.2015.1054393. Publicat online/Early online view. Mădroane, I.D. 2015. Campaign Journalism on Romanian Televisions: Towards a normative view of advocacy in the media. Romanian Journal of Sociology, XXVI, nr. 5–6, p. 415–430 Mădroane, Irina Diana. 2014. “Fantasy Theme Analysis: Rhetorical Visions of Immigration in the British Press”, in Reading the Fantastic Imagination. The Avatars of a Literary Genre (Language and Literature), series coordinated by D. Percec,Newcastle-upon-Tyne : Cambridge Scholars Publishing, pp. 242-265.

Mădroane, Irina Diana. 2012. “Romanian Migrants in the British Press: A Post-EU Accession Analysis”, în Romanian Journal of Communication and Public Relations(număr special, coord. de C. Beciu, M. Ciocea, A. Cârlan), 14(4): 103-123. McKinney, M.S. & Carlin, D.B. (2004). “Political Campaign Debates.” In L. Lee Kaid (coord.). Handbook of political communication research. New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates Publishers, 203-234. Morris, E. & Johnson, M. J. (2011). Strategic Maneuvering in the 2008 Presidential Debates. American Behavioral Scientist 55(3): 284-306. Popkin, S. L. (1997). “Voter learning in the 1992 presidential campaign.” În S. Iyengar şi R. Reeves (eds.). Do the media govern? Politics, voters, and reporters in America. Thousand Oaks, CA: Sage, 171-180.

Portes, A., Guarnizo, L. E., & Landolt, P. (1999). The study of transnationalism: pitfalls and promise of an emergent research field. Ethnic and racial studies, 22(2), 217–237. doi:10.1080/014198799329468 Reinemann, C. & Wilke, J. (2007). "It's the Debates, Stupid! How the Introduction of Televised Debates Changed the Portrayal of Chancellor Candidates in the German Press, 1949-2005." Press/Politics 12(4):92-111 / DOI: 10.1177/1081180X07307185 Robins, K., & Aksoy, A. (2001). From spaces of identity to mental spaces: Lessons from Turkish-Cypriot cultural experience in Britain. Journal of Ethnic and migration Studies, 27(4), 685–711. doi:10.1080/13691830120090458 Şerban, M. (2012). „Al treilea val al migraţiei romilor: mobilitate şi migraţie internaţională la populaţia de romi din România după 1989”, în D. Tarnovschi (coord.). Situaţia romilor în România, 2011: Între incluziune socială şi migraţie – Raport de ţară, Bucureşti: Fundaţia Soros România, pp. 51-69.

85

Stroud, N. J., Stephens, M. & Pye, D. (2011). "The Influence of Debate Viewing Context on Political Cynicism and Strategic Interpretations." American Behavioral Scientist 55(3): 270-283. The Romanians Are Coming. 2015. Filmat, produs şi regizat de James Bluemel. KEO Films Ltd. Tsfati, Y. (2003). "Debating the Debate. The Impact of Exposure to Debate News Coverage and Its Interaction with Exposure to the Actual Debate." Press/Politics 8(3):70-86 DOI: 10.1177/1081180 X03253458 Van Eemeren, F. H., & Garssen, B. (2013, May). Argumentative patterns in discourse. In Virtues of argumentation: proceedings of the 10th International Conference of the Ontario Society for the Study of Argumentation (OSSA), 22-26 May 2013. OSSA. Van Eemeren, F. H. (2016). Identifying argumentative patterns: A vital step in the development of pragma-dialectics. Argumentation, 30(1), 1-23. Van Leeuwen, T., 2008. Discourse and practice: new tools for critical discourse analysis (Oxford Studies in Sociolinguistics). Oxford: Oxford University Press. Vertovec, S (2009), Transnationalism, Routledge

Volcic, Z, Andrejevic, M (), “Nation Branding in the Era of Commercial Nationalism”, International Journal of Communication 5 (2011), 598–618

Wagemans, J. H. (2016). Argumentative Patterns for Justifying Scientific Explanations. Argumentation, 30(1), 97-108. Weinar, Agnieszka (2010). “Instrumentalising diasporas for development: International and European policy discourses”, în Rainer Bauböck and Thomas Faist (eds.), Diaspora and Transnationalism: Concepts, Theories and Methods, Amsterdam University Press, 73–89. Waterbury, M. A. 2010. “Bridging the divide: Towards a comparative framework for understanding kin state and migrant sending-state diaspora politics”. În T. Faist şi R. Baucöck (coord.) Diaspora and transnationalism: concepts, theories and methods (IMISCOE Research). Amsterdam: Amsterdam University Press, 131-148. Wodak, Ruth (2010). “«Us» and «Them»: Inclusion and Exclusion – Discrimination via Discourse”, în Identity, Belonging and Migration, edited by Gerard Delanty, Ruth Wodak and Paul R. Jones: 54−77. Liverpool University Press.