Pr. Mircea Toma: Înainte de să-vârşirea Sfi ntei Liturghii, Bise-

rica ortodoxă a prevăzut rânduieli speciale pentru clerici. Intrarea preotului într-un sfânt locaş pre-supune o anumită pregătire tru-pească, dar şi sufl etească, deoarece biserica este casă de rugăciune ( Matei 21, 13 ). În cultul Bisericii există un ritual al închinării preo-tului înainte de a intra în Sfântul Altar. Această rânduială se găseşte la începutul Liturghierului, sau în cărţile de rugăciune.

Arhim. Chiril Lovin:În vederea săvârşirii dumnezeieş-tii Liturghii, preotul se pregăteşte. Există o pregătire spirituală a preo-tului, care constă în citirea rugăciu-nilor pentru Sfânta Împărtăşanie, în participarea la cele 7 Laude ale Bisericii, îndeosebi la Vecernie şi Utrenie şi, desigur, în spovedania cât mai deasă şi împăcarea cu toţi. De asemenea, preotul trebuie să fi e pregătit şi trupeşte pentru săvârşi-rea Sfi ntei Liturghii, să se înfrâneze de cu seară, să ţină postul euharis-tic, adică nemâncarea de la miezul nopţii şi, desigur, să fi e curat tru-peşte şi sufl eteşte, pregătindu-se în mod corespunzător pentru Sfi nta Liturghie.

Dimineaţa, înainte de începutul Sfi ntei Liturghii, preotul intră în biserică si săvârşeşte ritualul închi-nării, mergând mai întâi şi luând

binecuvântare de la scaunul arhi-eresc, în lipsa arhiereului, ceea ce arată cinstirea pe care preotul o dă arhieriei şi chiriarhului( episcopu-lui) său de la care a primit hiroto-niasau binecuvântarea de a săvârşi slujbe în acea biserică. Urmează ritualul sau rânduiala propriu-zisă a închinării. Preotul se închină de trei ori în mijlocul bisericii, rosteşte binecuvântarea mică – Binecuvân-tat este Dumnezeul nostru, tot-deauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin! –, rosteşte rugăciu-nile începătoare, troparele de umi-linţă şi apoi se închină la icoane: la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, spunând rugăciunea Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule; la icoana Maicii Domnului, spunând rugăciunea Ceea ce eşti izvorul mi-lei, apoi la icoana hramului, la cele-lalte icoane, la iconostas şi la icoana mare a Maicii Domnului, numită Axioniţa. Apoi, în mijlocul bisericii, preotul rosteşte o rugăciune prin care invocă ajutorul lui Dumnezeu în vederea săvârşirii acestei mari taine a Sfi ntei Liturghii, zicând: Doamne, trimite mâna Ta din înăl-ţimea sfântului Tău locaş şi mă în-tăreşte spre slujba ce îmi este pusă înainte, ca neosândit stând înaintea înfricoşătorului Tău jertfelnic să săvârşesc Jertfa cea fără de sânge. Că a Ta este puterea şi slava, amin. În felul acesta, preotul se pregăteş-te duhovniceşte şi cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi vrednic de săvârşirea Jertfei Sfi ntei Euharistii.

După ce rosteşte otpustul(fi nalul sau încheierea oricărei slujbe), intră în Sfântul Altar zicând rugăciunea – pe care şi credincioşii trebuie să o ştie şi să o rostească atunci când in-tră în biserică –, acel stih din Psal-mul 5: Intra-voi în casa Ta, închi-na-mă-voi în biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, povăţuieş-te-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înain-tea mea calea Ta. Apoi se închină de două orisau face două metanii, sărută Sfânta Evanghelie, Sfân-ta Cruce şi Sfânta Masă, apoi face încă o metanie. Aici trebuie spus că, potrivit rânduielilor Bisericii, se fac metanii în zilele de rând, iar în zilele de duminică, de la Paşti până la Rusalii şi de la Crăciun la Bobo-tează nu se fac metanii nici în bi-serici, nici în casele credincioşilor, potrivit canoanelor (Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic). Rânduiala aceasta a sărutării Sfi ntei Mese are în ea simbolismul faptului că pre-otul cinsteşte mai întâi Evanghelia, apoi Crucea şi apoi Sfânta Masă, pentru că Mântuitorul întâi a pro-povăduit, apoi s-a răstignit şi apoi s-a îngropat. Acest lucru ne arată că Sfânta Evanghelie este simbolul propovăduirii Mântuitorului Hris-tos, Sfânta Cruce ne aminteşte de jertfa Lui, iar Sfânta Masă simbo-lizează mormântul Mântuitorului Hristos, care este totodată şi loc al învierii. Sfânta Masă ne aminteşte, totodată, şi de masa Cinei cele de Taină, ne aminteşte şi de Tronul

Rânduiala pregătitoare pentru Sfânta Liturghie

1

Interviu cu Arhim. Chiril Lovin, Mănăstirea Antim, Bucureşti(fragment)

Foaie parohială lunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

IV, N

r. 63

/ Dec

embr

ie 2

018

DIALOG DE DUMINICĂ

2

Slavei lui Dumnezeu văzut de pro-oroci(Isaia 6, 1) şi de evanghelistul Ioan în Apocalipsă ( Apocalipsa 4-5).

După această rânduială a închi-nării, preotul îmbracă sfinţitele veşminte. MT: Înainte de săvârşirea Sfin-tei Liturghii, Biserica Ortodoxă a rânduit ca toţi clericii să fie îmbră-caţi în veşminte specifice. Veşmin-tele liturgice întrebuinţate astăzi în Biserica noastră continuă tradiţia veşmintelor Vechiului Testament, pe care le purtau arhiereii, preoţii şi leviţii la serviciul divin de la Cor-tul Mărturiei şi apoi la Templul din Ierusalim, conform rânduieli-lor prescrise de Dumnezeu lui Moi-se (Ieşire 28-29). În cultul Bisericii Ortodoxe există trei categorii de veşminte liturgice, corespunzătoa-re celor trei trepte ierarhice.CL: Diaconul se îmbracă în stihar, orar şi mânecuţe, iar preotul se îmbracă în stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe şi felon. Fiecare dintre aceste veşminte are un simbolism aparte şi ele ne amintesc de viaţa Mântuitorului Hristos, de pătimi-rile Lui şi de hlamida cu care Mân-tuitorul Hristos a fost îmbrăcat în timpul pătimirilor Sale, de jugul sau frânghia cu care a fost tras de către ostaşi spre răstignire, de cru-cea pe care a purtat-o în spate, aşa încât fiecare veşminteste însoţit, în momentul îmbrăcării, de o rugă-ciune specifică.MT: Pe lângă stihar, epitrahil, brâu şi mânecuţe, arhiereul sau ierarhul are alte veşminte supli-mentare specifice; ele arată cinstea rangului arhieresc.CL: Sacosul în locul felonului pre-oţesc, omoforul, care se poartă pe umeri şi aminteşte de oaia rătăcită pe care Hristos a venit să o recupe-reze şi să o aducă la Tatăl, mitra, care aminteşte de cununa de spini

a Mântuitorului Hristos, toiagul sau cârja arhierească, simbolul Păstorului cel Bun, care povă-ţuieşte pe cei buni şi îndreaptă pe cei greşiţi şi bederniţa, care

aminteşte de ştergarul cu care Mântuitorul Hristos a

şters picioarele uceni-cilor la Cina cea de

Taină, fiind astfel simbolul smere-niei Domnului.MT: După ce preotul şi diaconul se îmbracă cu sfintele veşminte, îşi spală mâinile şi rostesc versetele de la 6 la 12 ale Psalmului 25.CL: Spăla-voi întru cele nevino-vate mâinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne. Astfel, preotul îşi aminteşte de nevoia de curăţie sufletească pe care trebuie să o aibă în prezenţa Sfintelor Tai-ne. Aşa cum spune Sf. Simeon al Tesalonicului, spălarea pe mâini ne aminteşte şi de curăţia conştiinţei, pe care întotdeauna trebuie să o aibă sfinţiţii slujitori, iarSf. Chiril al Ierusalimuluispune că această spă-lare nu este pentru o curăţire tru-pească, întrucât preotul vine pregă-tit şi curat la biserică, ci ea are un simbolism spiritual şi ne îndeam-nă să înţelegem că atunci când ne apropiem de Dumnezeu trebuie să fim curaţi, pentru că numai aşa pu-tem primi harul Duhului Sfânt.MT: După rostirea rugăciunii spă-lării mâinilor, preotul poate începe Sfânta Proscomidie. Potrivit rân-duielilor, el trebuie să fie îmbrăcat cu toate veşmintele.CL: Preotul trebuie să fie îmbrăcat în toate veşmintele pentru săvâr-şirea Sfintei Proscomidii, pentru că aceasta este deja prima parte a Sfintei Liturghii. Or, preotul îm-bracă toate veşmintele tocmai pen-tru cea mai mare dintre slujbele bi-sericii. La Sfânta Liturghie, fiecare dintre treptele preoţeşti se prezin-tă în faţa lui Dumnezeu îmbrăcat în toate veşmintele, deci, şi prima parte, Proscomidia, întrucât face parte din Sfânta Liturghie, trebuie să fie tratată la fel de către sfinţiţii slujitori.MT: În cultul Bisericii Ortodoxe există trei categorii de veşminte li-turgice, corespunzătoare celor trei trepte clericale: diacon, preot şi ar-hiereu. Ele au intrat în uzul şi prac-tica de cult cu o nouă semnificaţie, raportată la viaţa şi activitatea Mântuitorului. Fiecare veşmânt are un simbolism anume, cum spuneam, explicat cel mai bine de rugăciunile pe care slujitorul le rosteşte înainte de a se îmbrăca cu fiecare veşmânt. Cel dintâi, comun

celor trei trepte, este stiharul.CL: Veşmântul acesta este lung până la glezne şi este de obicei de culoare albă. El aminteşte de tunica Mântuitorului Hristos pe care os-taşii au tras sorţi după răstignirea Sa şi care era ţesută în întregime de sus până jos (Ioan 19,23). Preotul, de asemenea, poartă acest stihar cu aceeaşi croială, în întregime de sus până jos şi care aminteşte de uni-tatea Bisericii. Cămaşa lui Hristos este simbolul unităţii Bisericii, care nu poate fi sfâşiată, nu se desprin-de, nu se încheie cu nasturi, ci este dintr-o singură bucată.

Stiharul are, de obicei, culoarea albă şi aminteşte de curăţie, de pu-ritate şi, de asemenea, aminteşte de starea îngerilor, pentru că de multe ori în Sfânta Scriptură îngerii apar în veşminte albe, strălucitoare, aşa cum au fost şi îngerii care au ves-tit învierea Mântuitorului Hristos. De cele mai multe ori, stiharul este alb, îndeosebi în zilele de dumini-că, atunci când noi vestim învierea Mântuitorului Hristos. Cuvântul „stihar” vine din limba greacă, de la stihos, care înseamnă „rând”, pen-tru că, iniţial, el avea anumite dungi de sus până jos, care erau specifice şi care aminteau de sângele care a curs din coasta Mântuitorului. El şi-a păstrat această denumire de „stihar”, chiar dacă astăzi el nu mai are acele dungi sau râuri roşii, sim-bolizând însă cămaşa Mântuitoru-lui Hristos şi curăţia.MT: Peste stihar preotul îmbracă epitrahilul, principalul veşmânt al său. Fără el, preotul nu poate oficia nicio slujbă importantă din cultul Bisericii, sfântă taină sau ie-rurgie.CL: Epitrahilul provine din orarul diaconesc. Diaconul poartă orarul pe umărul stâng, însă odată cu hi-rotonia cele două capete ale oraru-lui sunt puse în faţă şi astfeldevine epitrahil.

Aceasta este istoria formei pe care o are astăzi epitrahilul şi justifică forma corectă a acestui veşmânt, anume format din două părţi care sunt unite prin nasturi. Orarul di-aconului şi apoi epitrahilul preotu-lui ne amintesc de jugul lui Hristos, pe care Mântuitorul ne-a chemat

3

să îl purtăm: Luaţi jugul Meu asu-pra voastră şi învăţaţi de la Mine că Sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufl etelor voastre (Matei 11, 29).

Epitrahilul are pe locul de peste grumaz o cruce pe care preotul o sărută înainte de a-şi pune epitra-hilul. De altfel, cuvântul „epitra-hil”, în limba greacă epitrahilion, înseamnă „pus peste grumaz” Este principalul veşmânt al treptei pre-oţeşti.

Preotul îmbracă peste epitrahil brâul, care ne aminteşte de cingă-toarea pe care o purta Mântuitorul Hristos în vedenia din Apocalipsă peste stihar (Apoc. 1,13), şi care este simbolul curăţiei, al în-frânării. Peste mânecile sti-harului preotul ia mânecuţe-le, care sunt bucăţi de pânză legate cu un şiret şi care poar-tă pe ele semnul sfi ntei cruci. Acesta, de asemenea, simbo-lizează lucrarea mâinilor care trebuie să fi e încredinţată lui Dumnezeu. Ele amintesc, totodată, şi de funiile cu care Mântuitorul Hristos a fost le-gat atunci când a fost dus la judecată, spre Golgota.MT: Ultimul, felonul, este un veşmânt larg, de formă coni-că, fără mâneci şi este purtat peste toate celelalte veşminte. El este mai scurt în faţă pentru a facilita miş-cările preotului.CL: Acest termen de „felon” apare şi în Noul Testament: Sf. Apostol Pavel îi cerea lui Carp să îi aducă fe-lonul pe care îl uitase în Troada (2 Timotei 4, 13). Denumirea aceasta de „felon” era folosită în lumea an-tică pentru veşmântul de deasupra, veşmântul care era folosit atunci când cineva ieşea din casă. Din acea formă a felonului antic a evo-luat această formă pe care o avem astăzi a felonului preoţesc şi care preînchipuie harul Duhului Sfânt care îl umbreşte pe sfi nţitul slujitor. Totodată, felonul reprezintă fi rea omenească, pe care Mântuitorul Hristos şi-a asumat-o. De aceea Sf. Simeon al Tesalonicului ne spune că preotul îmbrăcat în felon îl sim-bolizează pe Mântuitorul Hristos care şi-a asumat fi rea omenească şi

a coborât în lume, smerindu-se pe Sine ca să îl ridice pe om la vredni-cia cea dintâi.

La aceste veşminte preoţeşti, unii preoţi primesc ca distincţie cru-cea pectorală şi bederniţa, dintre ornatele arhiereşti. Bederniţa sim-bolizează smerenia Mântuitorului Hristos, pentru că ea are forma ştergarului cu care Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină.MT: Pentru credincioşi, Biserica este casa lui Dumnezeu (1 Timotei 3:15), este locul unde stau în faţa Lui, Îi mulţumesc, Îi cer ajutor, iertare şi vindecare. Aici se adună toate categoriile sociale, bogaţii şi

săracii, cei cu carte, cei mai simpli, păcătoşii, dar şi sfi nţii. În acest loc participăm şi ne rugăm împreună, însă, pentru a ne atinge scopul, Bi-serica a prevăzut din primele seco-le câteva rânduieli speciale, valabi-le şi pentru turişti.CL: Chiar şi turiştii care nu intră cu un scop religios în biserică, sunt rugaţi să se încadreze în această disciplină a Bisericii.

La intrarea în biserică, credin-cioşii şi toţi cei care sunt prezenţi la sfi ntele slujbe trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă şi cu-rată, compatibilă cu sfântul locaş şi cu dumnezeieştile slujbe care se desfăşoară acolo.

Potrivit tradiţiei bisericii noastre, în interiorul locaşului de cult, băr-baţii vor sta în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. De ase-menea, potrivit aceleiaşi tradiţii, menţionate chiar în Sfânta Scrip-tură ((1 Cor. 11, 4-5), bărbaţii vor

sta la slujbă cu capul descoperit, iar femeile vor avea capul acoperit.

Aceasta arată că încă de la început comunitatea creştină avea rânduieli clare, pentru a se crea o atmosferă de rugăciu-ne şi de bună-cuviinţă. Fiecare îşi avea rolul şi rostul în biserică.

Venind în actualitate, posesorii de telefoane mobile sunt rugaţi să le închidă pentru a nu tulbura sluj-ba, întrucât în mod frecvent se în-tâmplă aşa din cauza faptului că cei care vin acolo uită să închidă aceste dispozitive şi atunci se creează tul-burare.

MT: O altă rânduială prevă-zută de Biserica Ortodoxă se referă la animalele de com-panie.CL: Este interzisă intrarea în sfântul locaş cu animale de companie; acestea vor fi lă-sate la intrarea în bisericăsau se va evita venirea cu ele în preajma locaşului sfi nţit, în-trucât biserica este destinată unirii omului cu Dumnezeu şi de aceea în sfântul locaş in-tră doar oamenii, fi inţe raţio-

nale, care îşi îndreaptă gândul către Creatorul lor.

Nu este cuviincios să intrăm la slujbă mestecând gumă sau ali-mente, pentru că este un spaţiu consacrat lui Dumnezeu, un loc sfi nţit şi nu intrăm în biserică aşa cum intrăm în alte locuri. De altfel, nici în alte instituţii nu ni se permi-te să intrăm mâncând alimente – gumă, îngheţată sau altceva. Sigur, aceste îndrumări sunt de folos pen-tru turişti, care uneori nu îşi dau seama de faptul că intră într-un loc special.

Pentru cei care intră în biserică după începutul sfi ntelor slujbe li se recomandă ca închinarea la sfi nte-le icoane şi aducerea de ofrande la sfântul altar să se facă fără a deran-ja rânduiala sfi ntelor slujbe. Deci, este de preferinţă ca acest lucru, închinarea şi aducerea de ofrande să se facă înainte de începutul sfi n-telor slujbe sau uneori chiar în tim-pul lor, dacă nu afectează ritualul

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

acestora. Să nu se facă acest lucru în momente importante, când pre-otul este la cădit, sau citeşte Sfân-ta Evanghelie, sau predică şi nici atunci când este aglomeraţie în biserică şi prezenţa noastră în faţa sfântului altar ar deranja.

În interiorul sfântului locaşse vor evita conversaţiile, pentru a nu tulbura atmosfera de rugăciune şi reculegere. Credincioşii sunt în-demnaţi să participe la sfintele sluj-be fără a se deplasa dintr-un loc în altul, ascultând cu evlavie cântările şi rugăciunile. Cei care participă la cântarea în comun nu trebuie să cânte mai tare decât cântăreţii sau coriştii, pentru a nu-i acoperi pe aceştia – în cazul în care se săvâr-şeşte cântarea omofonă sau în co-mun a credincioşilor. Dacă biserica are un cor sau un grup psaltic spe-cializat, profesionist, este bine să ascultăm corul sau grupul psaltic şi să nu intervenim dacă ei nu cântă cântări cunoscute de noi, pentru că, altfel, îi deranjăm şi tulburăm.MT: Un bun creştin trebuie să res-pecte mai multe rânduieli propu-se de Biserica Ortodoxă de fiecare dată când intră într-un sfânt locaş sau participă la sfintele slujbe, de la o vestimentaţie adecvată, decentă, până la gesturi discrete sau discuţii pe care le poate avea cu ceilalţi par-ticipanţi. De asemenea, trebuie să fie foarte discret cu cei care nu sunt familiarizaţi cu spaţiul liturgic.CL: Credincioşii familiarizaţi cu ri-tualul trebuie să evite să facă obser-vaţie în timpul slujbelor celor care nu cunosc rânduiala sau, de le vor face, să apeleze la maximă decenţă şi blândețe, pentru a nu-i sminti, întrucât sunt unii credincioşi care, venind pentru prima dată sau mai rar la biserică, fiind mustraţi public se ruşinează şi, din cauza aceasta, evită să mai vină, considerând că sunt prea multe rânduieli pe care ei nu le cunosc şi despre care le e greu să înveţe ceva. Astfel, dacă vom face mustrarea cu dragoste, explicându-le rostul, oamenii vor înţelege.

MT: De foarte multe ori, foarte mulţi credincioşi care participă la slujbă se plâng că sunt copii care fac gălăgie în timpul slujbei. Din experienţa dvs., cum aţi rezolvat această problemă?CL: Pentru copiii foarte mici, care nu pot fi stăpâniţi, în anumite bi-serici, s-au organizat spaţii separate unde aceşti copii se pot întâlni şi se pot exterioriza fără să deranjeze pe ceilalţi credincioşi. Este bine ca ei să crească în biserică, să se obişnuiască cu sfintele slujbe, să primească, prin observaţii făcute cu dragoste de că-tre părinţi, de către ceilalţi, această disciplină a bisericii de a asculta cu atenţie sfintele slujbe şi chiar dacă ei se mai plimbă în timpul slujbei, acest lucru să se facă în linişte. Este imposibil pentru un copil să stea patru ore într-un loc; e greu chiar şi pentru un adult, darămite pentru un copil. Cu toate acestea, preoţii şi credincioşii se bucură în general de prezenţa copiilor şi aceasta nu este deranjantă. Doar uneori în timpul predicii, dacă acest lucru este prea deranjant, se pot scoate copiii afară – acum există şi posibilitatea de a asculta slujba la difuzoare şi atunci părinţii pot asculta slujba afară şi astfel, înăuntru, slujba sau predica nu vor fi tulburate. După termina-rea sfintelor slujbe, atunci când a avut loc un parastas sau se împart alte prinoase, este bine ca aceasta să se facă în linişte şi rânduială.

Ca şi închinatul la sfintele icoa-ne, ca şi mersul la miruit, trebuie să avem decenţa de a da întâietate bătrânilor.

În felul acesta, venirea la biserică va însemna o întâlnire cu Dumne-zeu, care nu se poate desfăşura de-cât în condiţii de bună-cuviinţă şi evlavie.

Respectând îndrumările tradiţi-onale privind comportamentul în biserică, vom dovedi respect faţă de lăcaşul sfinţit, dar şi faţă de se-menii noştri veniţi să se roageşi cu toții vom dobândi folos sufletesc.MT: Biserica Ortodoxă a prevăzut rânduieli speciale atât pentru cle-

rici, cât şi pentru credincioşi îna-inte de săvârşirea Sfintei Liturghii. Înainte de a intra în sfântul locaş, credincioşii ortodocşi trebuie să ştie că există un ritual special al în-chinării în sfânta biserică. Adică, trebuie să te închini la unele icoa-ne şi să rosteşti unele rugăciuni. Această pregătire se face chiar şi atunci când mergem doar într-o simplă vizită la o biserică sau mâ-năstire, fără a participa la slujbă. Ritualul sau rânduiala închinării reprezintă înfăţişarea credinciosu-lui în faţa Sfintei Treimi, a Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor.CL: Odată cu intrarea în biserică, credincioşii rostesc de obicei o ru-găciune, care se găseşte atât în cărţile de cult, cât şi în cărţile de rugăciuni pentru credincioşi şi care provine din Psalmul 5: Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne, po-văţuieşte-mă întru dreptatea Ta, iar pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea mea calea Ta. Deci, o rugă-ciune scurtă din Psalmii lui David, recomandată în acest moment al intrării în biserică. Odată ce intrăm în biserică, întâi ne închinăm spre Sfântul Altar, mergem şi sărutăm icoana zilei de la iconostas şi icoana Maicii Domnului, numită Axioni-ţa, din partea stângă şi, dacă nu este slujba în desfăşurare, putem să mer-gem să ne închinăm şi la icoanele de pe catapeteasmă, întâi la cele din dreapta, apoi ocolim prin mijlocul bisericii şi mergem la cele din par-tea stângă. După aceea, vom merge să îi salutăm pe cei prezenţi în mod discret, fără a face gălăgie şi ne vom aşeza la locul nostru în strană sau în biserică. Deci, această rânduială este respectată şi de preoţii care in-tră la slujbă şi se închină mai întâi la sfintele icoane, apoi îi salută pe credincioşii prezenţi, merg în Sfân-tul Altar rostind aceeaşi rugăciune pe care am amintit-o. Este bine să ţinem cont de această rânduială a bisericii, pentru că ne ajută să ne în-cadrăm în atmosfera de rugăciune şi ne pregăteşte pentru slujba care urmează.

Interviu realizat de Pr. Mircea Toma