dgaspc

27
REPERELE PSIHOGENETICE sI STADIALITATEA DEZVOLTĂRII PSIHICE 1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE PSIHICĂ Dezvoltarea psihica reuneste ansamblul schimbarilor sistematice bio-psiho-sociale aparute de-a lungul vietii individuale. Exista mai multe tipuri de dezvoltare: a) În decursul vietii, omul traverseaza o dezvoltare biologica , reprezentata de schimbarile fizice, morfologice si biochimice ale organismului; b) Dezvoltarea psihica se concretizeaza în aparitia, evolutia si transformarea proceselor, functiilor si însusirilor psihice; c) Dezvoltarea sociala consta în asimilarea si adaptarea conduitei la normele, cerintele mediului social. Între aceste forme exista interactiune, dar nu simultaneitate (ex. în jurul vârstei de 15-16 ani ritmul cresterii se diminueaza dar dezvoltarea psihica devine mult mai bogata decât pâna atunci). Dezvoltarea psihica se desfasoara ca o succesiune de transformari ce genereaza treceri progresive de la nivele psihice primare, putin diferentiate, putin specializate la nivele psihice superioare, bine diferentiate si specializate (ex. trecerea de la senzatie la perceptie, trecerea de la un proces la altul sau în interiorul aceluiasi proces, trecerea de la memorarea mecanica la cea logica). În cadrul dezvoltarii psihice, fenomenele psihice nu sunt invariabile, data o data pentru totdeauna, ci se afla într-o continua devenire, înregistrând momente de aparitie, evolutie, maturizare, involutii. Dezvoltarea psihica se sprijina pe terenul ereditatii, îsi extrage continuturile din mediul socio-cultural, este ghidata de educatie. Se desfasoara în contextul propriei activitati a copilului, fiind impulsionata de motivatie. Mecanismul ei îl reprezinta trecerea de la exterior la interior, adica formarea "organelor functionale". Acestea, O.F. ale creierului, sunt un fel de functii, de uniuni functionale care includ elemente fiziologice si psihologice (ex. legaturile optico-motorii ca baza pe 858o143i ntru perceptia vizuala a marimii, forma sau legaturile dintre auz si intonatie, ca mecanism al perceptiei corecte a înaltimii sunetelor sau actiunile mentale care stau la baza gândirii, memoriei, imaginatiei etc.)

Upload: lovely-lory

Post on 21-Oct-2015

31 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Subiecte admitere concurs.

TRANSCRIPT

Page 1: DGASPC

REPERELE PSIHOGENETICE sI STADIALITATEA DEZVOLTĂRII PSIHICE

1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE PSIHICĂ            Dezvoltarea psihica reuneste ansamblul schimbarilor sistematice bio-psiho-sociale aparute de-a lungul vietii individuale. Exista mai multe tipuri de dezvoltare:

a)     În decursul vietii, omul traverseaza o dezvoltare biologica, reprezentata de schimbarile fizice, morfologice si biochimice ale organismului;

b)     Dezvoltarea psihica se concretizeaza în aparitia, evolutia si transformarea proceselor, functiilor si însusirilor psihice;

c)      Dezvoltarea sociala consta în asimilarea si adaptarea conduitei la normele, cerintele mediului social.

Între aceste forme exista interactiune, dar nu simultaneitate (ex. în jurul vârstei de 15-16 ani ritmul cresterii se diminueaza dar dezvoltarea psihica devine mult mai bogata decât pâna atunci).

Dezvoltarea psihica se desfasoara ca o succesiune de transformari ce genereaza treceri progresive de la nivele psihice primare, putin diferentiate, putin specializate la nivele psihice superioare, bine diferentiate si specializate (ex. trecerea de la senzatie la perceptie, trecerea de la un proces la altul sau în interiorul aceluiasi proces, trecerea de la memorarea mecanica la cea logica).

În cadrul dezvoltarii psihice, fenomenele psihice nu sunt invariabile, data o data pentru totdeauna, ci se afla într-o continua devenire, înregistrând momente de aparitie, evolutie, maturizare, involutii.

Dezvoltarea psihica se sprijina pe terenul ereditatii, îsi extrage continuturile din mediul socio-cultural, este ghidata de educatie. Se desfasoara în contextul propriei activitati a copilului, fiind impulsionata de motivatie. Mecanismul ei îl reprezinta trecerea de la exterior la interior, adica formarea "organelor functionale". Acestea, O.F. ale creierului, sunt un fel de functii, de uniuni functionale care includ elemente fiziologice si psihologice  (ex. legaturile optico-motorii ca baza pe 858o143i ntru perceptia vizuala a marimii, forma sau legaturile dintre auz si intonatie, ca mecanism al perceptiei corecte a înaltimii sunetelor sau actiunile mentale care stau la baza gândirii, memoriei, imaginatiei etc.)

Caracteristicile dezvoltarii psihice:

Are un caracter plurideterminat si multifactorial.

Este determinata mai întâi de caracteristicile speciei (treapta filogenetica), de caracteristicile psihoindividuale (treapta ontogenetica), de interactiunea dintre individ si mediu (treapta psihosociala).

Principalii factori sunt ereditate, mediu, educatie.

Influentele sunt naturale, sociale, externe, interne, directe, indirecte, permanente, accidentale, superficiale sau esentiale etc.

Este poliforma, (deci nu liniara) si discontinua. Evolueaza ca o succesiune de faze, de stadii în care perioadele de schimbari spectaculoase alterneaza cu cele de relaxare.

Continutul dezvoltarii psihice, sensul, ritmul ei pot fi diferite de la un individ la altul, fie datorita

Page 2: DGASPC

potentialului ereditar, fie factorilor de mediu si educatie. Dezvoltarea este personala.

Fiecare are genotipul sau, interactiuni si împrejurari de viata diferite.

Acestea vor genera ritmuri de dezvoltare diferite, dimensiuni comportamentale de amploare si semnificatii adaptative diferite.

Schimbarile (în special cele calitative) sunt ascendente. Drumul dezvoltarii este în spirala. Aceasta nu se realizeaza ca o aditie previzibila, continua, constanta.

Avansul calitativ nu exclude momentele de aparenta stagnare, care confera o vulnerabilitate sporita subiectului. Momentele de regresie de cele mai multe ori sunt depasite prin salturile ascendente.

Caracterul ordonat al dezvoltarii.

Transformarile, schimbarile au loc într-o anumita ordine, la anumite intervale, sub o forma stadiala.

Dezvoltarea psihica este sistematica si stadiala.

Orice schimbare cantitativa sau calitativa are efecte asupra întregului sistem specific unui stadiu de dezvoltare (ex. particularitatile personalitatii la un anumit stadiu influenteaza reprezentarile, afectivitatea etc..

 Principalele fenomene care marcheaza dezvoltarea psihica sunt:

-         modificari de ordin cantitativ (volumul deprinderilor, al vocabularului, al memoriei etc.);

-         schimbari de proportii (ex. se schimba raportul dintre ponderea activitatii senzoriale si a celei de tip intelectiv, dintre caracterul involuntar al diferitelor procese, fenomene psihice si cel voluntar);

-         modificari de ordin calitativ, înlocuirea treptata a unor forme cu altele noi care le vor restructura pe cele anterioare (ex. trecerea de la senzorial la logic, de la trairi afective fluctuante, la sentimente; trecerea de la stadiul categorial-concret (notional) al scolarului mic, la cel abstract (conceptele)11-12 - 15-16 ani).

"Nivelul formal logic al inteligentei nu este decât ca potentialitate un dat general uman. În absenta unui antrenament sistematic, acest nivel poate sa nu fie atins, chiar în cadrul normalitatii dezvoltarii."[1]

Aceste categorii de fenomene, specifice pentru dezvoltarea psihica sunt strâns legate de cresterea fizica, de maturizarea organica-fiziologica, de influentele mediului natural, social si de educatie.

Cresterea sau dezvoltarea fizica priveste totalitatea acumularilor de ordin cantitativ de-a lungul ontogenezei. Are rolul de a pregati maturizarea. Cresterea fizica se raporteaza la urmatorii parametri:

-         înaltime;

-         greutate;

-         proportia dintre cap, trunchi si membre;

-         raportul dintre greutatea craniului si greutatea generala a corpului.

Principalii factori ce influenteaza cresterea fizica sunt:

-         echipamentul ereditar;

-         regimul alimentar;

Page 3: DGASPC

-         starea de igiena si sanatate;

-         activitatile speciale destinate cresterii fizice;

-         raportul optim între sistemul neurohormonal si fenomenul de crestere fizica.

Procesul maturizarii (maturus - copt, iar latinescul maturitas - dezvoltare deplina) conditionat de cel de crestere, reprezinta ansamblul modificarilor, chiar al salturilor calitative ce conduc la structurarea deplina a functiilor anatomo-fiziologice, a vietii neuropsihice.

De la studiul global al maturizarii, cercetarile au evoluat spre anumite aspecte: intelectuala, afectiva, psihosociala.

Maturizarea intelectuala - indicatorii specifici se refera la volumul, organizarea informatiei si modalitatile de operare cu aceasta.

Maturizarea afectiva - urmareste adaptarea trairilor afective la diferite situatii, controlul afectiv (stapânirea emotiilor), echilibrul afectiv în momente dificile (sa nu-ti pierzi cumpatul în fata provocarilor).

Maturizarea psihosociala - vizeaza nivelul optim al comunicarii cu ceilalti, al realizarii rolurilor, statutelor, al disponibilitatii socio-relationale.

Nivelul maturizarii se apreciaza prin raportare la stadiu si la indicatorii specifici ai acestuia.

Exista scari de evaluare a maturizarii intelectuale, afective, psihosociale care cuprind indicatori specifici pentru fiecare stadiu.

Pe fondul fenomenelor mentionate între anumite limite de vârsta, exista un nivel al maturizarii pentru toti cei care se încadreaza între limitele de vârsta respective.

Nivelul de maturizare delimiteaza stadiile dezvoltarii.

2. RELAŢIA DINTRE VÂRSTA CRONOLOGICĂ sI VÂRSTA DE DEZVOLTARE

Cresterea sau dezvoltarea fizica se raporteaza la ani, luni, zile ale individului, ceea ce reprezinta vârsta cronologica, implicata în marile cerinte ale societatii (scolarizare, majorat, acces pentru exercitarea unor profesii, pensionare etc.).

Cu toate ca în primele luni ale vietii, asemanarile de la un copil la altul sunt numeroase, exista si deosebiri între ei. Pornind de la aceasta baza s-au identificat si anumite "vârste de dezvoltare".

Stabilirea normalitatii se face prin raportarea datelor la cele doua vârste. Un copil, pe parcursul anilor poate depasi vârsta de dezvoltare în comparatie cu vârsta cronologica, sau dimpotriva, poate manifesta unele întârzieri.

Atunci când precocitatea sau întârzierea sunt puternice, dezvoltarea este atipica.

Diversele dimensiuni ale dezvoltarii psihice (cognitive, socio-afective) realizeaza o unitate în diversitate, în care apare un decalaj dublu, transversal si orizontal.

Decalajul transversal apare atunci când în cadrul aceleiasi vârste cronologice, anumite paliere psihice au un grad de dezvoltare diferit (ex. situatia diferentelor între dezvoltarea cognitiva, afectiva si morala la vârsta adolescentei).

Decalajul orizontal indica faptul ca la nivelul aceluiasi palier (ex. cognitiv) sau chiar al

Page 4: DGASPC

aceluiasi tip de activitate apar denivelari (ex. conservarea invariantilor au loc progresiv: la 7-8 ani copiii opereaza conservarea materiei, la 9 ani cea a greutatii si catre 11-12 ani conservarea volumului).

3. REPERE PSIHOGENETICE ALE DEZVOLTĂRII

3.1. Definire

Reperele psihogenetice sunt instrumente psihologice operationale al caror rol principal este de a indica starea dezvoltarii psihice într-un anumit moment al evolutiei individului.

Cu ajutorul reperelor psihogenetice se controleaza ordinea, continutul, directia si totodata normalitatea dezvoltarii psihice a personalitatii.

Reperele psihogenetice sau psihodinamice (deoarece se refera la toate ciclurile vietii) se manifesta prin conduite, caracteristici, atitudini, trasaturi psihice reper sau ecran, care ajuta la stabilirea, în cazuri concrete a "distantei psihologice" fata de caracteristicile normale.

Reperele psihogenetice sunt indicatori ce releva nivelul de normalitate psihica a copilului.

3.2. Dimensiuni

Au urmatoarele dimensiuni:

-         instrumentala - ajuta la surprinderea momentelor marcate de schimbari, de modificari din ciclurile vietii;

-         teoretica - latura ce permite descrierea reactiilor reprezentative ale dezvoltarii persoanei si chiar anticiparea unora;

-         generala, nespecifica, universal umana (ex. caracteristicile inteligentei);

-         particulara, specifica - legata de identitatea de neam, de tara, de grup cultural, social, profesional.

3.3. Specific

Principalele caracteristici ale reperelor psihogenetice se exprima în formatiuni foarte complexe ce pot evidentia normalitatea sau abaterea de la acestea (întârzieri, precocitate):

-         prin modul cum se ierarhizeaza, reperele psihogenetice pot pune în evidenta caracteristicile de maxim activism, latura cea mai pregnanta. Cunoscându-le, ajuta la elaborarea unor strategii educative oportune;

-         întârzierile prelungite de aparitie a caracteristicilor considerate repere psihogenetice, constituie indici de retard sau de debilitate psihica, mai ales pentru vârstele copilariei;

-         întârzierile care apar dupa ce caracteristicile reperelor psihogenetice au fost identificate, evidentiaza conditii deficitare au stresante de educatie si mediu.

3.4. Tipuri

A.Gessel (1953) propune un sistem de repere constituit din 10 conduite reprezentative saturate de trasaturi de maturitate (ex. conduite motorii - activitate corporala, manualitate,

Page 5: DGASPC

apucare), conduite privind igiena corporala (alimentatia, somnul, baia, toaleta, sanatate, tonus muscular), conduite emotionale (plâns, tipat, atasament) etc.

J.Piaget propune ca repere conduite saturate în factori de inteligenta.

A.N.Leontiev (1964) propune repere psihogenetice situationale multiple, anume: tipul fundamental de activitate, relatii (care sunt obiectuale si sociale) si tensiunile create de diferite tipuri de opozitii ca: opozitia intre cerinte interne (dorinte, aspiratii) si posibilitati externe de a fi satisfacute, sau opozitia dintre diferite laturi ale personalitatii, sau dintre constient si inconstient, opozitii care genereaza tensiuni.

Pentru Kalberg, reperele sunt schimbari în structura morala.

În baza optiunii psihologilor pentru o categorie sau alta de repere psihogenetice s-au promovat diferite teorii cu privire la dezvoltarea psihica de tip stadial.

4. STADIALITATEA

4.1. Criterii de definire si structurare

Perioadele de vârsta în care tabloul psihocomportamental este relativ asemanator la toti copiii, au fost denumite stadii ale dezvoltarii. Acestea se succed unele dupa altele.

Stadialitatea este prezenta atât în abordarea genetica (longitudinala) a vietii psihice (a personalitatii cognitive, afective, social-morale), situatie în care vorbim despre stadii genetice, cât si în perspectiva transversala, atunci când se urmareste unitatea diverselor aspecte ale vietii psihice într-o etapa anume. În acest din urma caz vorbim despre stadii de vârsta.

Stadiul de vârsta nu este si nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale diverselor procese psihice.

Definirea celor doua categorii de stadii: genetice si de vârsta se face în baza unor modalitati diferite.

Stadiul genetic vizeaza reuniunea unui ansamblu de conditii, stadiul de vârsta exprima caracteristici generate de anumite dominante.

Principalele conditii sunt:

-         de ordine - se exprima prin succesiunea dintre caracteristicile anterioare si cele care urmeaza;

-         de structura specifica;

-         de pregatire, saturatie si integrare a caracteristicilor psihice, ale stadiului respectiv, ceea ce-i confera un specific anume

Pentru precizarea stadiilor, psihologia româneasca (Ursula schiopu, Emil Verza) propune 3 criterii:

1. Tipul fundamental de activitate: joc, învatare, munca; exprima orientarea si structurarea energiei psihice pentru asimilarea de cunostinte, pentru formarea, exersarea sensibilitatii, a deprinderilor, a abilitatilor care vor fi integrate în însusiri de personalitate.

Activitatea dominanta este considerata aceea care are cele mai mari implicatii formative în

Page 6: DGASPC

planul dezvoltarii psihice.

Este, totodata, activitatea cu cea mai mare frecventa, cu cea mai mare pondere în sfera preocuparilor curente.

Tipuri de activitate dominanta (perioade):

-         sugarului - manipularea de obiecte. În functie de volumul, diversitatea manipularii obiectelor, copilul ajunge la un anume nivel al dezvoltarii senzorialitatii, motricitatii, sau, în perspectiva lui J.Piaget, al inteligentei senzoriomotorii.

-         anteprescolara (1-3 ani) - automiscarea si jocul simplu;

-         prescolara -  jocul simbolic si jocul cu reguli;

-         vârsta scolara mica - învatarea elementara, tip pe care sunt centrate toate celelalte forme de învatare;

-         vârsta scolara mijlocie (10-14 ani) - învatarea organizata, sistematica;

-         vârsta scolara mare  / adolescenta (14 - 20-22 ani) - învatarea complexa, polimorfa;

-         vârsta postadolescentei - învatarea complexa fuzioneaza cu modalitati de specializare (calificare) profesionala;

-         vârsta tineretii - are caracteristic fie integrarea initiala profesionala, fie munca;

-         vârsta adultului - munca si creatia; ambele ajung la apogeu;

-         vârsta batrânetii - activitati preferentiale, de autoservire.

2. Tipul de relatii. Cum ponderea relatiilor sociale este mult mai prezenta decât cea a relatiilor obiectuale (masina, casetofon etc.), acest criteriu cunoaste o reformulare recenta înscrisa în zona comunicarii.

Astfel, acest criteriu este considerat a fi nivelul comunicarii cu ambianta.

Pentru perioadele timpurii ale dezvoltarii psihice, comunicarea nonverbala are un mare rol.

3. Originea tensiunii psihice dominante. În permanenta exista o tensiune interioara ce apare ca un conflict ce genereaza anumite caracteristici. Exemplu:

-         conflictul între cerintele externe, intre solicitari si posibilitati subiective de satisfacere. Astfel de solicitari pot fi: regim de lucru, continuturi de învatare;

-          opozitia dintre posibilitati, resurse subiective (dorinte, aspiratii, capacitati) si potentialul societatii de a le satisface;

-         opozitia dintre structurile psihice vechi si cele noi (deprinderi, interese, sentimente, componente caracteriale).

Calea de micsorare a distantelor dintre elementele psihice aflate în opozitie este data de tendinta fireasca, naturala spre echilibru si complementar. Aceasta tendinta se instituie si actioneaza atunci când subiectul este preocupat de împlinirea unor obiective concrete care dau sens vietii.

Echilibrul în plan afectiv conduce la satisfactie, bucurie, stimulare tonica iar cel intelectual, la capacitate de proiectare a unor noi obiective.

Page 7: DGASPC

4.2. Etape, cicluri, stadii de dezvoltare psihica

La baza acestor 3 criterii s-au stabilit 2 mari etape:

Etapa I - prenatala.

Etapa II - postnatala, de la nastere pâna la moarte. Aceasta etapa cuprinde 3 cicluri:

1.      Ciclul de crestere si dezvoltare (de la 0 - 20-24 ani) cuprinde copilaria, pubertatea si adolescenta, fiecare cu substadiile corespunzatoare.

Copilaria reprezinta etapa cea mai importanta pentru dezvoltarea ulterioara, întrucât în aceasta perioada (0 - 10 ani) se formeaza cele mai importante conduite ce asigura adaptarea, se elaboreaza structurile cele mai reprezentative de tip intelectual, afectiv, volitional, se pun bazele viitoarei personalitati.

În acest ciclu se dobândesc toate achizitiile energetice, fizice si psihologice ale fiintei umane, se încheie construirea personalitatii în ceea ce are fundamental.

Ciclul respectiv are urmatoarele stadii:

-         stadiul sugarului (0 - 1 an) cunoscut si sub denumirea de stadiul inteligentei senzorio-motorii (J.Piaget);

-         stadiul anteprescolaritatii (1 - 3 ani) sau cel al primei copilarii. Se pun bazele autodeplasarii si ale însusirii mecanismelor verbale;

-         stadiul prescolaritatii (3 - 6 ani) cunoscut ca "a II-a copilarie" sau "vârsta de aur". Încep sa se contureze mecanisme constiente si voluntare. Este "vârsta jocului";

-         stadiul micii scolaritati sau "a III-a copilarie" (6 - 10 ani). Se dobândesc instrumentele intelectuale fundamentale (scris, citit, calcul). Contribuie la dezvoltarea unor trebuinte si interese dobândite, interiorizate;

-         stadiul preadolescentei - are specific procesul de dezvoltare a eu-lui si a constiintei de sine. Este perioada de sensibilitate, de fragilitate psihica, aspecte care se prelungesc, adeseori si în adolescenta;

-         stadiul adolescentei (13-14 - 18-20 ani), orientarea expresa este spre identitatea de sine;

-         stadiul postadolescentei (18-20 - 24-25 ani) se consolideaza toate achizitiile fizice si psihice. Este o perioada marcata de prelungirea adaptarii si de maturizarea personalitatii.

2.      Ciclul adult sau maturizare (24-25 - 65 ani). Este denumit si "vârsta a II-a". Cuprinde substadiile:

-         stadiul tineretii (24-25 - 35 ani) - perioada de maxima vitalitate, de manifestare plenara a functiilor si caracteristicilor psihice;

-         stadiul adult cu:

-         vârsta adulta precoce (35 - 44 ani);

-         vârsta adulta medie (45 - 54 ani);

-         vârsta adulta prelungita (55 - 64ani).

Este stadiul de maturizare a functiilor complexe (critica evaluativa, de rezolvare si

Page 8: DGASPC

creare de probleme). Este etapa de antrenare în roluri, statute profesionale si extraprofesionale, mediata de necesitatea "învatarii permanente".

3.      Ciclul de regresie, de involutie (65 ani - moarte). Este "vârsta a III-a".

Cuprinde substadiile:

-         stadiul batrânetii timpurii (66 - 70 ani);

-         stadiul batrânetii propriu-zise (70 - 90 ani);

-         stadiul marii batrâneti (terminal) peste 90 ani.

Este ciclul în care productivitatea scade datorita modificarii functiilor organice si psihice, apar bolile de degenerescenta.

* * *(vezi pagina urmatoare)

MODALITĂŢI DE OPERARE A CRITERIILOR ÎN DEFINIREA STADIILOR

STADIUL CRITERII

TIPUL FUNDAMENTAL DE ACTIVITATE

TIPUL DE RELAŢII (DE COMUNICARE)

TIPUL DE CONTRADICŢII (TENSIUNI)

Sugar

0 - 1 an

Satisfacerea trebuintelor organice.

Reflexe neconditionate (alimentar, de aparare).

Dependenta totala fata de adult.

Anteprescolar

1 - 3 ani

Manipularea obiectelor dar lipseste scopul constient.

Începe elaborarea primelor reflexe conditionate (alimentar, igienic).

Scade gradul de dependenta fata de adult. Se dezvolta capacitatea de verbalizare.

Prescolar

3 - 6/7 ani

Jocul are caracter constient, se desfasoara pe baza de reguli, copilul adopta roluri, în functie de care alege comportamente adecvate.

Stabileste relatii sociale, dobândeste statut social, are drepturi si obligatii (sa se trezeasca la numite ore, sa se echipeze, are dreptul de a merge la gradinita etc.).

Se diminueaza dependenta fata de adulti datorita constituirii constiintei de sine.

scolar mic

6/7 - 10/11 ani

Învatarea impusa, dirijata din exterior.

Relatiile sociale se extind, drepturile si obligatiile se majoreaza.

Gradul de dependenta este influentat de aparitia punctului de vedere propriu.

Preadolescent

10 - 14 ani

Învatarea impusa, învatarea independenta (îsi permite sa învete selectiv, sa absenteze de la cursuri fara motive speciale).

Relatiile se diversifica de-pasind pragul scolii (grup spor-tiv, artistic etc.).

Este vârsta marilor contradictii, se dezvolta constiinta de sine, doreste sa-si impuna opiniile dat nu întotdeauna are succes pentru ca argumentele abia sunt în curs de formare. Contradictia dintre generatii nu trebuie transformata în conflict.

Adolescent Învatare. Activitate creatoare (are posibilitatea sa-si impuna

Treptat se integreaza, cucereste o anumita pozitie în ierarhia

Treptat se tempereaza atributiunile de independenta. Adolescentul si

Page 9: DGASPC

14 - 18/20 ani originalitatea). sociala.adultul opereaza în aprecierea celuilalt cu criterii valorice.

PostadolescentÎnvatare complexa, integrare initiala.

Tânar Integrare profesionala, munca.

Adult Munca, creatia ating apogeul.

Batrân Activitati casnice, autoservire.

Ereditatea este proprietatea organismului viu de a transmite urmasilor caracteristicile dobândite de-a lungul filogenezei.

Pentru evolutia vietii este de importanta capitala faptul ca fiecare noua generatie sa beneficieze de achizitiile anterioare si sa le dezvolte în continuare.

Mecanismul de transmitere este codul genetic, alcatuit din unitati specifice, genele, care sunt fragmente de ADN ce asigura sinteza proteinelor si a altor constituenti organici.

Specia umana dispune de 100.000 gene organizate în 46 cromozomi.

Normalitatea dezvoltarii fizice si psihice este legata de transmiterea numarului de cromozomi, de relatiile dintre gene, care pot fi active sau recesive.

Fiecare copil primeste de la parinti cromozomi.

Modul de combinare al genelor precum si combinarea între genele active si cele recesive este foarte diferit. Se apreciaza ca acest mod are la baza un determinism probabilist.

Totalitatea genelor a primit denumirea de genom sau genotip.

Legatura dintre genotip si influentele externe formeaza fenotipul.

Fiecare fiinta umana dispune de gene ce transmit :

-         caractere ale speciei umane (ereditatea general umana) ;

-         caractere ale unor mari grupari umane (ereditatea de rasa);

-         caractere proprii unei familii (genetica genealogica). Aceasta este cea mai bogata. Se transmit particularitati:

-         biologice (tipul somatic);

-         fizionomice (culoarea ochilor, a parului, a tegumentului);

-         functionale (sistem circulator, respirator etc.);

-         ce privesc compozitia sângelui, a sistemului neurohormonal;

-         structurale si functionale ale sistemului nervos si ale organelor de simt.;

-         metabolice.

Se transmit si predispozitii pentru anumite boli.

Ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decât ereditatea însusirilor psihice.

Page 10: DGASPC

Ceea ce este ereditar nu coincide întotdeauna cu ceea ce este congenital (înnascut). Congenitalul cuprinde si elemente dobândite înaintea nasterii.

Ceea ce reprezinta fond ereditar se poate exprima în diferite momente de vârsta sau poate sa ramâna în stare de latenta pe tot parcursul vietii daca lipseste factorul activator.

Principalele modalitati de studiere a ereditatii sunt:

-         studiul gemenilor monozigoti;

-         consangvinitatea;

-         dezvoltarea prenatala;

-         studiul cazurilor de adoptie;

-         analiza genealogica.

Cu privire la contributia ereditatii la dezvoltarea psihica nu exista un punct de vedere unitar.

Unii cercetatori privilegiaza rolul ereditatii la vârstele timpurii iar altii accentueaza ponderea mediului, al achizitiilor învatate. La vârstele timpurii se dezvolta structurile de baza ale comportamentelor.

O pozitie echilibrata din acest punct de vedere o ofera Jean Piaget, care precizeaza ca "chiar si un comportament înnascut, pentru a se manifesta deplin, are nevoie de exersare".

Cu deosebire la om, factorul ereditate este polivalent si reprezinta doar un potential care se poate converti în însusiri de personalitate numai când mediul este activ.

Una si aceeasi baza ereditara poate servi unor constructii de personalitate diferite.

Implicarea ereditatii e diferentiata în functie de:

-   Gradul de complexitate al unor însusiri sau structuri psihice ce trebuie sa se formeze. Este mai puternica asemanarea privind temperamentul, emotivitatea, aptitudinile.

-   Categoriile de însusiri si abilitati psihice mai putin asupra gândirii.

Ereditate psihologica - prin familie circula nu numai ereditatea biologica ci si un fel de ereditate psihologica. Se exprima în circulatia afectiunii, aspiratii, bucurii, tensiuni comune.

L. Conn spune despre ereditatea sociala care se refera la ritualuri, obiceiuri, conservare a tehnicii, a nationalitatii.

Mediul reprezinta totalitatea influentelor si actiunilor materiale si spirituale, organizate si spontane, naturale si culturale, constiente si involuntare ce constituie spatiul de viata al fiecarei fiinte.

Fiecare fiinta este influentata de mediul familial, de cel educational, de mediu profesional, rezidential si chiar de cel continental.

Baltes si colaboratorii (1980) au sustinut existenta a trei influente importante asupra dezvoltarii:

-         influente cu caracter de vârsta - se afla în legatura foarte strânsa cu vârsta cronologica (ex. dezvoltarea limbajului se afla în strânsa legatura cu vârsta cronologica; una este performanta la un copil de 2 ani si alta la unul de 5 ani).

-         influente cu caracter istoric - legate de evenimente si afecteaza pe majoritatea oamenilor ce apartin unei generatii (ex. razboiul din fosta Iugoslavie).

-         Evenimentele de viata fara un caracter specific sunt cele care afecteaza dezvoltarea indivizilor în anumite momente sau la anumite vârste (ex. un divort, un accident)[2].

Page 11: DGASPC

Fiecare intram în relatie cu o multitudine de medii.

Distingem: micromedii - reprezinta un spatiu mai apropiat, proximal, mai restâns; macromedii - sau mediu distal, cu influente foarte diferite.

Actiunea mediului poate fi convergenta sau divergenta. Prezentele indiferente în mediu nu stimuleaza dezvoltarea psihica.

Pentru a operationaliza rolul mediului în dezvoltarea psihica se apeleaza la sintagme "nisa de dezvoltare". Aceasta reprezinta totalitatea elementelor cu care un copil intra în relatii la o anumita vârsta.

În structura nisei intra:

1.      obiectele si locurile accesibile copilului;

2.      raspunsurile si reactiile anturajului fata de copil;

3.      cerintele adultului privind competente  solicitate, încurajabile, nivelul de performanta asteptat;

4.      activitatile impuse, propuse sau cele acceptate de copil.

Rolurile mediului:

-         mediul e factor ce transforma în realitate potentialul ereditar si îi confera un continut adaptativ;

-         este un factor ce umanizeaza comportamentele copilului;

-         este un factor de socializare pentru ca vezi capacitati de comunicare, de asumare a rolurilor si statuturilor;

-         poate actiona si pozitiv si negativ.

Nisa de dezvoltare

O paralela între nisa de dezvoltare de tip occidental si cea africana (prin excelenta traditionala) indica existenta unor diferente:

În Occident:

-         are jucarii;

-         are locul sau special amenajat în casa;

-         nu participa de timpuriu la activitatile adultului, în special la cele profesionale.

În Africa:

-         obiectele de joaca sunt obiectele casei (vesela, unelte);

-         nu are loc special amenajat, un spatiu rezervat;

-         are acces la toate activitatile si locurile adultului;

-         ia parte la munca adultului, însotindu-l.

Stimularea accidentala a copilului occidental fiind mai redusa face ca acesta, în primii doi ani de viata sa aiba un ritm mai lent de dezvoltare.

Dupa aceea ritmul se inverseaza.

Nisa de dezvoltare a copilului occidental (cresa, gradinita, mijloace de cultura, mass-media) în timp ce la cel de tip traditional este mult mai saraca, mai aspra, introducând munca alaturi de celelalte ca activitate dominanta.[3]

Page 12: DGASPC

Educatia activitate constienta, specializata, sistematica, organizata care mijloceste dezvoltarea.

Caracterul constient, sistematic, în perspectiva unor finalitati deosebeste educatia de ceilalti factori.

Toti indivizii umani dispunem de capacitatea de a fi educati.

Se deosebesc între ei prin zona proximei dezvoltari. Zona proximei dezvoltari[4] desemneaza gradul dezvoltarii potentiale a copilului. Se masoara pornind de la diagnosticul dezvoltarii actuale a copilului, la care se adauga capacitatea sa de învatare, dintr-o situatie standard, ajutat de adult.

Reprezinta aria dintre nivelul de dezvoltare actual al copilului si nivelul de dezvoltare potential care poate fi dobândit de copil cu ajutorul adultului sau al altor persoane (ex. doi copii cu un nivel al dezvoltarii actuale sensibil egal, pusi în aceeasi situatie de învatare - învatarea cititului - prin interactiunea cu adultul, pot avea performante diferite sau un copil încearca sa învete scrisul de la fratii mai mari, iar aceasta actiune este un stimul pentru dezvoltarea copilului).

"Adultii pot si trebuie sa asigure copilului activitati deasupra nivelului sau de dezvoltare, sa-l stimuleze, fara sa produca situatii confuzionale sau sa-l demoralizeze."[5]

Dezvoltarea ontogenetică a afectivităţii: De-a lungul ontogenezei, afectivitatea individului uman se dezvoltă sub influenţa: a) factorilor ereditari (care contribuie la predispoziţiile temperamentale); b) modelelor atitudinale şi de conduită internalizate sub influenţa factorilor educogeni din familie şi şcoală, precum şi sub influenţa atmosferei afective din familie. Treptat, are loc procesul de diferenţiere a formelor afectivităţii şi de stabilizare a structurilor afective permanente - sisteme dinamice şi organizate, prin care se asigură echilibrul durabil, integrarea unică şi creatoare a individului.

Procesul de dezvoltare a afectivăţii include următoarele etape dinamice :

a) vârsta micii copilării: scindarea realităţii ,,primare” în două lumi distincte: subiect-obiect, eu-altul; conştiinţa copilului mic (cu vârsta de aproximativ 3 ani) este centrată exclusiv pe interesele lui şi pe nevoia de afectivitate şi siguranţă (egocentrismul); deplasarea centrului de gravitaţie a eului şi integrarea copilului în grupul familial se efectuează mai ales prin imitaţie şi prin echilibrarea între supunerea copilului şi autoritatea părintească;

b) intrarea în şcoală lărgeşte dimensiunea orizontală a eului, suscitând noi interese şi atitudini din partea copilului, prin care acesta începe să se diferenţieze de alţi copii, de aceeaşi vârstă; se trece treptat de la conduită preponderent ludică la conduita reglată de norme şi reguli, la efortul de acomodare la regulile familiale sau la regulile de la şcoală; prin eforturile de a se acomoda la un nou statut (acela de membru într-o colectivitate), eul copilului dobândeşte trăsături noi, care îi conderă un stil personal (reflectat în dominantele personalităţii din viitor);

c) etapa adolescenţei implică un nivel superior al cristalizării personalităţii, inclusiv în sfera conştiinţei de sine şi a afectivităţii; această etapă este stimulată de trecerea gândirii de la stadiul operaţiilor concret-intuitive la stadiul operaţiilor formal-abstracte; de asemenea, diferenţierea sexelor, accentuarea sentimentului de apartenenţă la grupul de covârstnici (colegi, prieteni), creşterea interesului pentru afirmarea propriei unicităţi şi originalităţi (,,criza de originalitate” – J. Rousselet), intensificarea orientării spre autonomie personală, apariţia primelor emoţii de îndrăgostire, dar şi a primelor conflicte serioase cu alţii (adolescenţi,

Page 13: DGASPC

părinţi), concomitent cu afirmarea primelor idealuri reprezintă tot atâtea faţete ale devenirii personalităţii, care impregnează şi specificul proceselor afective şi formelor de manifestare ale afectivităţii;

d) vârsta adultă – presupune integrarea persoanei într-un nou statut, prin identificarea cu un anumit rol profesional şi social; odată cu specializarea vocaţională, se constată şi lărgirea orizontului de abilităţi şi interese, precum şi stabilizarea concepţiei despre lume şi viaţă; adultul aspiră la armonizarea existenţei sale individuale şi sociale; în plan afectiv, integrarea în societate a adultului se caracterizează prin potolirea, stăpânirea impulsurilor şi echilibrarea interioară – faţetă a unificării structurilor identitare ale eului; se intensifică spiritul de răspundere, autonomie şi independenţă; echilibrarea în plan psiho-emoţional a adultului se derulează simultan cu stabilizarea atitudinilor şi a sentimentelor, precum şi cu maturizarea conştiinţei de sine.

CLASIFICAREA BOLILOR MINTALE SI  PREVALENTA LOR LA  COPIL  SI  ADOLESCENT

            Exista  doua  sisteme taxinomice : sistemul taxinomic european reprezentat de Clasificarea Internationala a Maladiilor - International  Classification  of  Diseases (ICD), elaborat de expertii OMS (Geneva 1992) si sistemul taxinomic american   reprezentat  prin Manualul Diagnostic si Statistic - Diagnostic  and  Statistical  Manual  of  Mental  Diseases (DSM) ,elaborat de expertii Asociatiei Americane de Psihiatrie (Washington 1994) .Ca tara europeana ,Romania a adoptat sistemul taxinomic de la Geneva  desi acesta este mai mult declarat decit argumentat , in timp ce sistemul taxinomic al psihiatriei americane este logic si exhaustiv argumentat ,fiind mult mai bine statuat si mai puternic validat stiintific ( prof. G.Ionescu 1997).

            Ambele  sisteme  de  clasificare  utilizeaza  5  axe  de  diagnostic (simptomato-logia  este  ordonata  pe  5  arii - sugestie  pe care  a  facut-o , de  altfel si   RUTTER  in   1989).

            DSM-IV  mentioneaza  carei  axe  apartine  comportamentul  modificat :

Axa  I =  sindroame  clinice  psihiatrice

Axa  II =  intirzierea mintala si  tulburari le  de  personalitate

Axa  III = conditiile medicale generale

Axa  IV =  problemele  psihosociale sau  ale  mediului  in  care  traieste  copilul

Axa  V  =  codificarea  nivelului de  adaptare  functionala

Marea  diferenta  intre  cele  doua  sisteme  de  clasificare  a  tulburarilor mentale consta  in  aceea  ca  ICD  utilizeaza  descrierea  simptomelor  esentiale  oferind  o  "harta"  sau  "ghid  global"  al  tulburarii  psihice  respective (GRAHAM  1999) , in  timp  ce  DSM  ofera  criterii  operationale  care   trebuie  indeplinite   pentru a  putea  formula  diagnosticul.

Criteriul  taxinomic  ICD  utilizeaza  un "prototip  clinic"  pe  baza  caruia  clinicianul  decide  daca  simptomatologia  pe  care  o  prezinta  copilul  apartine  sau  nu  acelei  "harti  conceptuale" (GRAHAM  1999). Acest  fapt  include  un  grad  de  decizie  arbitrara, dar  trebuie  mentionat  ca  si  criteriile  DSM  au  fost  stabilite  tot  prin  decizii  arbitrare.

Avantajul  utilizarii  acestor  instrumente  consta in   posibilitatea  compararii  diagnosticelor  puse  de  acelasi  clinician  sau  de  alti  confrati  si  posibilitatea  efectuarii de  cercetari  stiintifice  comparabile

Page 14: DGASPC

(prin  utilizarea acelorasi  criterii de diagnostic) .

 Tabel 1 dupa Graham si colab.  1999

Axa ICD - 10 DSM - IV

I Tulb. Emotionale si  de Comportament  cu  debut in copilarie

Tulb. Clinice

II Tulb. de  dezvoltare Tulb.  de  personalitate si intirzierea mintala

III Conditii  medicale  asociate Conditii  medicale  asociate

IV Asocierea de situatii speciale psihosociale Asocierea de situatii speciale in mediu familial si psihosociale

V Nivel  intelectual Evaluarea  functionalitatii globale

Clasificarea sindroamelor psihiatrice la copil si adolescent

            In ambele sisteme de clasificare , prima axa se adreseaza simptomelor clinice, iar aceasta  evaluare este facuta numai de catre medic (pentru evaluarea celorlalte axe este nevoie si de psiholog , medic pediatru, asistent social etc.)

             Tabel 2 - Clasificarea  ICD - 10 (abreviata):

                       

 F70 -F79 Intirzierile mintale

 F70 Intirzierea mintala usoara

 F71 Intirzierea mintala medie

 F72 Intirzierea mintala severa

 F73 Intirzierea mintala profunda

F  80 - 89  Tulburari  de  dezvoltare

F 80 Tulburari specifice de dezvoltare a limbajului si vorbirii

T. specifica de dezvoltare a pronuntiei cuvintelor( articularii)

T. specifica de dezvoltare a limbajului expresiv

T. specifica de dezvoltare a limbajului receptiv

Afazia dobindita cu epilepsie Sindromul Landau -Klefner )

F 81 Tulburari specifice de dezvoltare a deprinderilor scolare

T. specifice de invatare a scrisului

T. specifice de invatare a cititului

T. specifice de invatare a calculului matematic

Page 15: DGASPC

T. mixte de invatare a abilitatilor scolare

F 82 Tulburari specifice de dezvoltare a functiilor motorii

F 83 Tulburari mixte de dezvoltare (scolare si motorii)

F 84 Tulburari pervazive de dezvoltare

Autism infantil

Autism atipic

Sindrom Rett

Alte tulburari dezintegrative ale copilariei

Tulburari de reactivitate exagerata asociate cu Intirziere mintala si miscari stereotipe

Sindromul Asperger

F 90-99 Tulburari emotionale si de conduita cu debut specific in copilarie

F 90 Tulburarea hiperkinetica

T. hiperkinetica cu deficit de atentie

T. hiperkinetica cu tulburari de conduita

F 91 Tulburarea de conduita

T. de conduita datorata unui anume context familial

T. de conduita nesocializata

T. de conduita socializata

T. de conduita provocatoare/ sfidatoare

F 92 Tulburari mixte ( de conduita si reactivitate emotionala)

T. de conduita cu depresie

F 93 Tulburari emotionale cu debut specific in copilarie

 Tulburarea cu anxietate de separare

Tulburarea fobic- anxioasa a copilului

Tulburarea cu anxietate sociala a copilului

Tulburarea. cu gelozie in fratrie

F 94 Tulburarile functionarii sociale cu debut specific in copilarie si adolescenta

Mutismul electiv

T. reactiva de atasament a copilului

T. exagerata de atasament a copilului

F 95 Tulburarea ticurilor/- Ticurile

Ticuri tranzitorii

Ticuri cronice mototrii sau vocale

Ticuri combinate - vocale si multiple ticuri motorii (Sindromul Gilles de la Tourette)

Page 16: DGASPC

F 98 Alte tulburari emotionale si de conduita cu debut in copilarie sau adolescenta

Enurezis nonorganic

Encoprezis nonorganic

T. de alimentatie ale sugarului si copilului mic

Pica sugarului si copilului mic

T. stereotipe de miscare

Balbismul / Bilbiiala

Vorbirea precipitata/rapida

Am prezentat clasificarea ICD - 10 pentru ca in tara noastra codificarea se face conform acestei taxinomii si pentru ca diferentele fata de DSM - IV sunt destul de mici iar in ultimi ani se constata chiar o incercare de apropiere cu folosirea unei terminologii comune, se mentin totusi diferente la nivelul unor criterii.

Instrumente de evaluare psihologica

1. Matricile progresive Raven - teste pentru evaluarea inteligenţei copiilor:

▫  cu vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani (matrici progresive color) şi măsoară în special inteligenţa non-verbală

▫  cu vârsta peste 11 ani şi cu un nivel crescut de abilitate intelectuală (matrici progresive avansate).

2. Sistemul de evaluare clinică (SEC)

Acesta este unul dintre cele mai avansate sisteme de psihodiagnostic şi evaluare clinică adresate atât copiilor şi adolescenţilor.SEC cuprinde următoarele probe psihologice:

▫ 5 scale si chestionare care evaluează tabloul clinic şi pun în evidenţă cele mai importante componente ale acestuia (distresul, tabloul de tip depresiv şi de tip anxios) şi starea de sănătate (starea de dezvoltare posttraumatica, chestionarul de autoevaluare a sănătăţii mintale, emoţii pozitive, emoţii funcţionale negative);

▫ 15 scale şi chestionare care evaluează mecanismele etiopatogenetice asociate stării de sănătate (atitudini şi convingeri, iraţionalitate, inventarul ideilor, convingeri personale, stima de sine, autoeficienţă, gânduri automate).

3. Desenul familiei - rezultatele identifică prezenţa unor aspecte precum:

- relaţiile cu membrii familiei şi organizarea acesteia;- tipul de relaţii intra-familiale, în special în cazul copiilor cu părinţi separaţi, recăsătoriţi sau al copiilor care au pierdut un părinte;

Page 17: DGASPC

- elementele de identificare cu membrii familiei;- tendinţe de valorizare/devalorizare;- organizarea personalităţii şi în special a spaţiului psihic;- angoasele, conflictele interne, fantasmele, introiecţiile identificatoare, imago-urile Supra-eului, obiectele interne bune sau rele;- aspecte nevrotice ale personalităţii cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesionala;- trăsături psihotice precum ar fi tendinţele depresive sau cele maniacale, schizofrenia;

4. SCENOTESTTest de diagnoză care are la bază comportamentul prin joc.Este un procedeu generator de ipoteze, indicii, referitoare la situaţii de conflict, tulburări de relaţionare,temeri, inhibări, tendinţe agresive sau la structura personalităţii.

5. ASEBAUn sistem integrat de evaluare a problemelor emoţionale şi comportamentale ale copiilor între 6 -18 ani, bazată pe surse multiple :-evaluarea realizată de părinţi-evaluarea realizată de educatori, profesori-autoevaluarea

6. „Da, Poţi !”Program de învăţare socială şi emoţională pentru copii între 4 şi 7 ani.Scopul : pregătirea pentru cls.I-a

Obiective:Dezvoltarea celor 5 abilităţi fundamentale:

ÎNCREDEREA, PERSEVERENŢA, ORGANIZAREA, ÎNŢELEGEREA, REZISTENŢA

pentru a obţine:- stare de bine socio-emoţională,- performanţe mai bune,- obiceiuri mentale pozitive,- rezistenţă emoţională.

7. Testul  apercepţiei pentru copii

8. Testul de apercepţie tematica

9. SANDPLAY (Tăviţa cu nisip)

 

Page 18: DGASPC

10. TESTUL DENVER II

Testul DENVER II a fost dezvoltat pentru a fi utilizat cu copii aparent normali, între nastere si vârsta de 6 ani. Testul este administrat prin evaluarea performantei copilului la un numar de sarcini potrivite din punctul de vedere al vârstei sale. Testul este util în mod special în evaluarea si identificarea unor posibile probleme la copiii asimptomatici, dar si pentru confirmarea, pe baza unui instrument obiectiv, a anumitor suspiciuni la care s-a ajuns în mod intuitiv, precum si pentru monitorizarea copiilor care au fost identificati ca fiind în situatii de risc pentru probleme de dezvoltare, cum ar fi de exemplu copii care au trecut prin dificultati perinatale.

11. SCALELE CLINICE MULTIAXIALE MILLON

Inventarele Millon reprezinta în acest moment unele dintre cele mai utilizate instrumente la nivel mondial în diagnoza tulburarilor clinice de Axa I si Axa II. Au fost dezvoltate de Theodore Millon, o personalitate marcanta în domeniul tulburarilor de personalitate, fiind rezultatul a peste de 30 de ani de cercetari în domeniu. Punctul de pornire este constituit de teoria personalitatii a autorului si criteriile de diagnostic din DSM IV.

12. Testul cuburilor KOHS

Testul Kohs, al cuburilor, este una dintre cele mai consacrate metode de screening a abilitatilor cognitive. Este una dintre probele timpurii si totodata una dintre primele metode care abordeaza aceasta tema, având o vârsta de aproape un secol.

Testul este util îndeosebi în situatiile în care este necesara o evaluare rapida, orientativa, pentru copii sau adolescenti, desi proba poate fi utilizata si în interactiunea profesionala cu adultii.

13. ABAS-II:   Adaptative Behavior Assessment / Sistemul de Evaluare a Comportamentului Adaptativ

Scop:- evaluarea deprinderilor unei persoane în vederea diagnosticării și clasificării anumitor dizabilități și/sau tulburări.

Obiective:- evaluarea globală, diagnoza subiecților care prezintă dificultăți la nivelul abilităților cotidiene de adaptare, necesare pentru funcționarea eficientă în mediul de viață,- documentarea și monitorizarea progresului unei persoane de-a lungul timpului.

14. BASC-2 – Behavior Assessment System for Children / Sistemul de Evaluare a Comportamentului pentru Copii

-sistem multidimensional și multimetodic, utilizat în evaluarea comportamentului și a percepției de sine, pentru copii și tineri / 2-25 ani-măsoară aspectele comportamentului și ale personalității, care vizează atât aspecte pozitive (adaptative), cât și negative (clinice),-facilitează diagnosticul diferențial și clasificarea educațională a unei varietăți de probleme emoționale și comportamentale,-oferă suport pentru stabilirea planurilor de tratament și de intervenție.

15. WCST- Wisconsin Card Sorting Test/Testul  Wisconsin de Sortare a CardurilorScop:-Evaluarea aptitudinilor de raționament abstract și a aptitudinii de a adopta diverse strategii cognitive ca răspuns la modificari neașteptate ale mediului.

Page 19: DGASPC

Obiective:-Măsoară funcția executivă, solicitând aptitudinea de a dezvolta și utiliza strategii de rezolvare de probleme adaptate la schimbarea condițiilor de stimulare în vederea îndeplinirii unui scop,-Surprinde modificările  datorate disfuncțiilor lobului frontal, permite clinicienilor să evalueze parametrii funcționali implicați în: planificarea strategică, căutarea organizată, modificarea seturilor cognitive în funcție de feedback-ul primit de la mediul înconjurător, direcționarea comportamentului către atingerea unui scop și modularea tendinței impulsive de răspuns.

16. PDSQ  - Chestionarul de screening şi diagnostic psihiatric este un instrument de screening, ce permite autoevaluarea simptomelor specifice mai multor tulburări de pe Axa I, conform DSM-IV şi realizarea diagnosticului diferenţial, în orice context clinic sau de cercetare.

17. CERQ - Chestionar de Evaluare a Copingului Cognitiv Emoţional este un chestionar multidimensional, construit pentru a identifica strategiile de coping cognitiv, pe care cineva le foloseşte după ce a trăit anumite evenimente sau situaţii negative.

18. SACS - Scala de abordare strategică a coping-ului, este un chestionar multidimensional, construit pentru a identifica strategiile de coping comportamental în context social, pe care cineva le foloseşte după ce a trăit anumite evenimente sau situaţii negative.

19. ECI-4 - Chestionarul de evaluare a copiilor - 4,  este un instrument de screening care evaluează cele mai prevalente tulburări psihiatrice manifestate la copii cu vârste cuprinse între 3-7 ani.  ECI-4 cuprinde o variantă pentru părinţi şi o variantă pentru educatori, astfel încât adunarea de informaţii de către clinician se realizează din contexte diferite.

20. EDI–3 - Inventarul tulburărilor de comportament alimentar - 3, este un instrument de autoevaluare a trăsăturilor psihologice şi a simptomelor relevante din punct de vedere clinic pentru dezvoltarea şi menţinerea tulburărilor de comportament alimentar.

21. DASS (Lovibond & Lovibond) - Scalele de depresie, anxietate şi stres,  este un set de trei scale de autoevaluare, construit pentru a evalua stările emoţionale negative ale depresiei, ale anxietăţii şi ale stresului. Este un chestionar care poate fi folosit atât în cercetare, cât și în context clinic.