6 octombrie 2008DEZVOLTAREA COLECŢIILORPrincipii de dezvoltare a colecţiilor

Definiţie:Dezvoltarea colecţiilor este un proces de creştere şi actualizare a colecţiilor prin

achiziţie (cumpărare, donaţie, transfer, schimb, depozit legal) dar şi prin eliminări ale publicaţiilor nefolositoare.

(Bibliotecile care au funcţii arhivale, patrimoniale nu scot colecţiile. Numai bibliotecile uzuale pot scoate colecţiile.)

Achiziţia documentelorAchiziţia documentelor este o activitate care permite dezvoltarea şi actualizarea

colecţiilor de biblioteci ale unui centru sau serviciu de documentare în funcţie şi de natura şi obiectivele acestora.

Tipuri de achiziţie:1. achiziţie gratuită;2. achiziţie oneroasă.ul de achiziţie a documentelor prin donaţie, transfer, legateAchiziţia gratuită este proces testamentare, depozit legal.Achiziţia oneroasă este procesul de achiziţie a documentelor prin cumpărare sau schimb

interbibliotecar.

(mitul totul şi pentru totdeauna a căzut – o bibliotecă nu poate achiziţiona toate materialele apărute!)

Procesul de dezvoltare a colecţiilor constă într-o multitudine de activităţi desfăşurate

într-o bibliotecă de la cunoaşterea cerinţelor de lectură ale utilizatorilor până la intrarea propriu-zisă a documentelor.

Acest proces complex este determinat de profilul fiecărei biblioteci. Prin profil se înţelege deopotrivă tipul de bibliotecă (universitară, şcolară, publică,

specializată, naţională) şi sarcinile sale specifice într-o anumită perioadă.Literatura de specialitate a identificat 5 principii fundamentale privind dezvoltarea

colecţiilor:1. DC (dezvoltarea colecţiilor) este determinată de tipul de bibliotecă, de obligaţiile

sale specifice într-o anumită perioadă;2. DC este un proces de creştere şi de actualizare a fondurilor prin retragerea din

sfera lecturii a documentelor depăşite dpv fizic şi moral;3. DC este o activitate permanentă şi coordonată prin raportarea la fondul existent, la

dinamica producţiei editoriale, la infrastructura biblioteconomică (reţelele de biblioteci), la cerinţele cititorilor reali şi potenţiali, alocaţiile bugetare;

4. DC are permanent în vedere relaţia între exhaustivitate şi selectivitate care este determinată de obligaţia principală a oricărei biblioteci de a satisface în mod corespunzător cerinţele tuturor cititorilor;

5. Volumul şi ritmul DC trebuie coroborate în permanenţă şi în perspectivă cu posibilităţile de stocare, prelucrare şi valorificare a documentelor.

1

Bibliotecile mari dispun de servicii speciale de DC şi achiziţionează de regulă cele mai noi titluri din producţia internă de carte, ele stabilind doar numărul de exemplare ce se achiziţionează.

Dificultăţi întâmpină bibliotecile mici, care dispun de alocaţii reduse, spaţiu restrâns şi de un personal format din 1-2 bibliotecari obligaţi să selecteze un număr restrâns de titluri şi de lucrări reprezentative.

Achiziţiile greşite au consecinţe negative asupra DC bibliotecii.Achiziţia este deopotrivă un act de răspundere şi competenţă.Principiile de DC se află în raport direct cu profilul şi funcţiile fiecărui tip de bibliotecă.

Principiile prezintă particularităţi în funcţie de tipul de bibliotecă:I. Biblioteca şcolară (BŞ) (este destinată elevilor şi profesorilor) are următoarele

principii specifice: 1. trebuie să deţină cărţi, periodice, materiale audio-vizuale potrivit cerinţelor impuse de

procesul de instruire şi educaţie în general;2. BŞ oferă materiale documentare legate de programa şcolară (bibliotecile nu sunt

auxiliare învăţământului ci fac parte integrantă din procesul de educare şcolară);3. fondul de publicaţii trebuie să reflecte interesele de studiu şi lectură ale elevilor şi

cadrelor didactice ale şcolii;4. BŞ trebuie să ofere cărţi şi alte publicaţii care prin valoarea instructiv-educativă,

estetică şi ştiinţifică să contribuie la lărgirea sferei de cunoştinţe predate în şcoală şi la dezvoltarea gustului pentru lectură şi frumos.

II Biblioteca universitară (BU). Principiile care urmează să călăuzească activitatea de achiziţii trebuie să fie următoarele:

1. BU trebuie să deţină publicaţii care să răspundă profilului fiecărei facultăţi şi disciplinelor predate;

2. BU trebuie să achiziţioneze publicaţii şi alte documente care să răspundă pe deplin programei învăţământului superior;

3. colecţiile BU trebuie să reflecte interesele de studiu şi de cercetare ale studenţilor şi cadrelor didactice universitare.

III Biblioteca publică (BP). Principiile de DC sunt următoarele:1. colecţiile de publicaţii ale BP trebuie să satisfacă nevoile de cultură, informare şi

recreere (loisir) ale cititorilor săi asigurându-se caracterul enciclopedic al colecţiilor;2. selecţia de cărţi pentru BP trebuie să aibă în vedere satisfacerea necesităţilor de lectură

şi informare ale întregii comunităţi, ale cititorilor din orice categorie socială, vârstă, profesie, pregătire iar achiziţia trebuie să fie în cantităţi suficiente pentru sala de lectură, împrumut, pentru filiale;

3. fondul de achiziţie al BP trebuie gândit ca un organism viu şi dinamic, cu evoluţie şi involuţie, evitându-se obsolescenţa (îmbătrânirea – uzura fizică şi morală) şi neutilizarea colecţiilor acţionând în direcţia întineririi colecţiilor prin actualizare, acoperirea golurilor, îmbogăţire, conservare.

Cerinţe ale unei bune politici de DC1. cunoaşterea fondului de carte existent;2. cunoaşterea producţiei editoriale;3. cunoaşterea colecţiilor celorlalte biblioteci de pe raza comunităţii deservite;4. cunoaşterea exactă a necesităţilor de lectură ale cititorilor (prin anchete, chestionare,

discuţii);5. cunoaşterea alocaţiilor bugetare şi a modalităţilor de achiziţiontare;

2

6. evaluarea fondurilor de publicaţii ale bibliotecii trebuie făcută în relaţie cu capacitatea personalului, cu funcţionalitatea clădirii bibliotecii, cu exigenţele publicului cititor.

Selecţia oricât de riguroasă ar fi se validează numai în raport cu gradul de circulaţie al publicaţiilor pe care le conţine biblioteca.

Principiile pornesc de la premisa că scopul bibliotecii este satisfacerea intereselor de lectură ale cititorilor.

Trebuie avută în atenţie relaţia între mărimea fondului de publicaţii şi creşterea sa anuală pe de o parte şi cititorii deserviţi de bibliotecă pe de altă parte.

Există anumite limite între care se pot stabili aceste rapoarte. Alocaţia bugetară pentru achiziţii este extrem de importantă şi se stabileşte în funcţie de o serie de norme şi criterii.

3

13 octombrie 2008Dezvoltarea colecţiilor

Constituirea unei colecţii într-o bibliotecă este o problemă extrem de complexă. Rolul bibliotecii nu este acela de a achiziţiona la întâmplare un anumit număr de cărţi şi alte documente spre a le oferi cititorului. Biblioteca trebuie să ofere chiar acele documente de care cititorul are nevoie. Când cheltuieşte biblioteca publică şi şcolară este recunoscut rolul fundamental al lecturii, influenţa sa uneori determinantă asupra tinerilor cititori, şi cu cât cititorul este mai tânăr cu atât este mai uşor întrebuinţată.

Lecturile tânărului cititor, îndeosebi cele de ficţiune, pot fi în egală măsură benefice sau nefaste, orientând pe tânăr fie spre scopuri nobile, fie spre acţiuni antisociale. Bibliotecile pentru tineri în formare trebuie să ofere publicaţii care să-l sprijine în procesul de instruire intelectuală prin acumulare de cunoştinţe.

Pentru alte categorii de utilizatori, biblioteca trebuie să ofere documentele de care aceştia au nevoie. Se ştie că orice bibliotecă se constituie şi se dezvoltă în funcţie de cerinţele categoriei de utilizatori căreia îi este destinată.

Constituirea, organizarea şi dezvoltarea colecţiilor unei biblioteci a reprezentat una din problemele fundamentale ale biblioteconomiei din totdeauna. Ce să achiziţionezi, cât să achiziţionezi, când să elimini publicaţiile nefolositoare – sunt problemele perene ale ştiinţei bibliotecii.

1. Constituirea colecţiilor.Pentru a organiza şi dezvolta o colecţie, ea trebuie mai întâi constituită. Constituirea unei

colecţii se realizează prin activităţi de achiziţie. Achiziţia realizată pe baza unei politici bine întemeiate conduce la constituirea unei colecţii coerente care să răspundă cererilor de lectură specifice profilului bibliotecii. Aşadar achiziţia nu se înfăptuieşte la întâmplare ci pe baza unor principii şi în funcţie de următoarele elemente:

a. cunoaşterea utilizatorilor bibliotecii;b. bugetul de care dispune biblioteca şi utilizarea sa;c. cunoaşterea colecţiilor anterioare (dacă este cazul) care au definit structura bibliotecii.

a.(cunoaşterea utilizatorilor bibliotecii)

Utilizatorii bibliotecii diferă de la un tip de bibliotecă la altul şi se diferenţiază în funcţie de o serie de elemente cum ar fi: cadrul geografic, cadrul local, cadrul social, cadrul economic.

Pentru biblioteca publică, unde este mai dificil să cunoşti utilizatorii, apar o serie de factori adiţionali care trebuie analizaţi, adică: categorii socio-profesioanale, vârsta, etnie, sex, etc., statisticile (cine preferă împrumutul sau sala), elemente empirice (anchete, discuţii cu cititorii).

b. (bugetul bibliotecii şi utilizarea sa)

Achiziţia documentelor de bibliotecă este condiţionată direct de resursele financiare de care biblioteca dispune.

Bibliotecile contemporane repartizează creditele de achiziţii pe tip de bibliotecă: 1. cărţi (lucrări de referinţă, dicţionare, enciclopedii, ghiduri, tratate, monografii etc.)2. publicaţii seriale (reviste, ziare, manuale – tot ce apare cu o anumită periodicitate);3. documente audio şi multi-media (benzi, discuri, audio-video, mss, microformate,

documente electronice).Directorul bibliotecii trebuie să facă un raport succint privind nevoile financiare de

achiziţie pentru anul bugetar viitor.

4

Suma de achiziţie trebuie cunoscută de la începutul anului. În multe ţări comenzile importante pentru bibliotecile de învăţământ se fac la începutul

anului de învăţământ, când se lansează noile ediţii şi când se organizează târgul de carte.

c. (cunoaşterea colecţiilor anterioare)

Existenţa unei biblioteci presupune un fond iniţial de documente organizat pe baza unor principii, norme şi tehnici la care se adaugă constant alte documente.

Orice colecţie îşi are caracteristicile sale, originalitatea şi profilul său şi este realizată în funcţie de interesele fundamentale ale cititorilor. Ea se constituie în timp.

2. Clasificarea documentelor.Există mai multe definiţii pentru documente în funcţie de punctul de vedere din care sunt

privite. În sensul general, document este orice element de cunoaştere sau sursă de informaţii indiferent de suportul utilizat sau orice element purtător de informaţie. Dpv biblioteconomic, documentul este o informaţie înregistrată care poate fi tratată ca o unitate într-un lanţ documentar indiferent de forma sa materială şi caracteristicile sale.

Al doilea sens al termenului de document este ansamblul unui suport de informaţii a datelor existente pe acel suport şi a semnificaţiei lor.

Documentele de bibliotecă au avut de-a lungul secolelor suporturi diferite (piatră, lut, papirus, pergamentul, hârtia, celuloidul, banda magnetică, discul magnetic, discul digital) şi tehnici de realizare diferite (scrierea de mână, tipărirea, fotografierea, digitizarea).

În ciuda dezvoltării suporturilor moderne, documentele pe hârtie sunt încă predominante în biblioteci.

Dezvoltarea colecţiilor presupune cunoaşterea principalelor tipuri de documente. Documentele se împart în două mari categorii: I. documente tradiţionale şi II documente moderne.

I DOCUMENTE TRADIŢIONALE.A Documente tradiţionale scrise (grafice)B. Documente tradiţionale vizuale.

II DOCUMENTE MODERNEA. Documente audio-vizuale.B. Documente electroniceC. Microformat

I. A. Documentele tradiţionale scrise se împart în mai multe categorii:

1. cartea(cea mai răspândită şi cea mai expresivă formă de imprimat)În politica de achiziţii se face distincţia între A. cartea ştiinţifică şi B. cartea beletristică şi

C. cartea de artă.Pentru fiecare se practică o ierarhizare a achiziţiilor.

A. Cartea ştiinţificăI. Lucrări de sinteză

5

II. Monografii ştiinţifice.

I. Lucrări de sintezăTipuri de lucrări de sinteză: enciclopedii, dicţionare, tratate, manuale, cursuri

universitare.

a. Enciclopediilesunt lucrări de sinteză care cuprind informaţii din toate domeniile (enciclopedii generale)

sau dintr-o singură ramură ştiinţifică (enciclopedii specializate).

Enciclopediile generale (universale)sunt dublate de enciclopediile specializate care îşi propun să abordeze după aceleaşi

criterii numai un anumit sector al cunoaşterii umane. De aceea informaţia este în genere mai largă la fiecare articol iar enciclopedia mai cuprinzătoare.

1768 Encyclopedia Britannica1829 Encyclopedia Americana

Enciclopedii speciale1967 – Enciclopedia filosofica1968 – Encyclopedia of Libraray and Information ScienceEnciclopedii specialiate: McGrow Hill Encyclopedia (de ştiinţă)

b. Lexicoane şi dicţionaresunt asemănătoare enciclopediilor dar pun accent pe noţiuni şi terminologie, iar adesea au

un caracter specializat.

Dicţionarele enciclopedice dezvoltă probleme din diferite domenii (Dicţionar politehnic, Dicţionar tehnic român, Dicţionar pedagogic, Dicţionar enciclopedic de psihiatrie – Gorgos, Dicţionar de economie şi ştiinţa informării etc.)

Toate aceste enciclopedii şi dicţionare sunt lucrări de referinţă care nu se consultă integral ci numai selectiv în funcţie de diferite elemente care trebuie identificate în munca intelectuală. Ele se achiziţionează pentru înzestrarea sălilor de lectură şi se păstrează numai în sălile de lectură. Se achiziţionează în funcţie de tipul de bibliotecă (bibliotecile publice – enciclopedii generale)

Lucrările lingvistice sunt importante dicţionarele lingvistice care sunt de trei feluri: unilingve (DEX, Robert, Oxford English Dictionary), bilingve, poliglote sau multilingve

Lexicoalele (generale şi speciale) pun accentul pe noţiunile şi terminologia adoptată.Dicţionarele (enciclopedice) trmiti, de regulă, numai la cele mai sumare şi mai precise

date ale fiecărie probleme sau aspect.

6

20 octombrie 2009

c. TratateleTratatele sunt lucrări de sinteză care tratează global un domeniu ştiinţific cuprinzând

cunoştinţe dobândite şi verificate de teorie şi practică. Tratatele pot fi opere individuale sau colective, ele de asemenea pot fi originale sau

traduceri.Tratate trebuie să existe în fiecare tip de bibliotecă, ele reprezentând elementele de

permananţă ştiinţifică şi informativă.În toate domeniile ştiinţei există tratate. Temelia oricărei organizări ştiinţifice.Exemplu de tratate: Tratatul de neurologie, (sub redacţia lui prof. dr. docent C. Arsenie);

Tratat de statistică matematică [sub redacţia lui Gh. Mihoc (fost prorector al Universităţii) şi Virgil Croiu], Tratat de tehnică pianistică de Dragoş Tănăsescu.

d. ManualeManualele sunt înrudite tematic cu tratatele dar au o destinaţie şcolară. Ele expun

didactic principiile şi cunoştinţele fundamentale ale unei ştiinţe, discipline, limbi străine etc.Manualele diferă în funcţie de gradul de abordare ştiinţifică şi nivel de complexitate a

cunoştinţelor expuse. Asemenea deosebiri sunt vizibile în ierarhia manualelor didactice de la clasele inferioare la clasele superioare.

Există şi numeroase manuale profesionale în funcţie de interesele anumitor categorii socio-profesionale (Manualul zidarului, etc.).

e. Cursuri universitareCU sunt sinteze ştiinţifice de nivel superior consacrate de regulă unui domeniu sau unei

discipline bazate pe prelucrarea principalelor contribuţii ale sectorului investigat completate cu cele mai recente cercetări contemporane.

Sub aspectul formei, ele sunt o introducere metodică didactică într-un anumit domeniu de cunoştinţe.

II Monografii ştiinţificeMonografiile sunt publicaţii neperiodice care apar într-un singur volum sau un număr

limitat de volume.Ele sunt documente rezultate ca urmare a cercetării exhaustive a unui subiect.Monografiile sunt foarte apreciate de epoca contemporană, ele sunt consacrate unei

probleme tratate din toate punctele de vedere posibile, mergând teoretic până la epuizarea subiectului.

Privite astfel, toate cărţile ştiinţifice, cu excepţia lucrărilor de sinteză, pot fi încadrate în această uriaşă categorie informativă.

Aici operează cel mai frecvent selecţia specifică activităţilor de dezvoltare a colecţiilor din bibliotecă.

7

Tipuri de monografie:1. Lucrări elaborate pentru obţinerea unor titluri universitare sau ştiinţifice (teze de

licenţă; proiecte de diplomă, teze de doctorat etc.). Unele sunt deja publicate iar altele nu sunt publicate şi sunt greu de obţinut.Pentru tezele de doctorat importante sunt repertoriile acestora în care sunt consemnate

toate lucrările de doctorat ţinute.Sub titlul Teze de doctorat româneşti, BCU din Bucureşti a publicat 6 volume cu

asemenea teze cuprinzând tezele de doctorat din 1948 până în 1990. După această dată, ele au trecut în redactarea BNR.

2. Studiile de specialitate care reprezintă forma cea mai cunoscută a monografiilor ştiinţifice. Acestea expun sistematic punctul de vedere al autorului (autorilor) asupra subiectului aflat în studiu după o temeinică documentare, experimentare sau căutare. Este important profilul bibliotecii coroborat evident cu posibilităţile financiare ale unităţii respective, în determinarea achiziţiei studiilor de specialitate. În multe locuri se practică o achiziţie în cooperare cu unităţi din raza teritorială respectivă.

Recent FABER a publicat un repertoriu al tuturor lucrărilor monografice editate de bibliotecile publice din România.

B. Cartea beletristicăDin totalitatea tipăriturilor, cartea beletristică deţine ponderea cea mai însemnată, circa

o treime.În colecţiile bibliotecilor publice, ea deţine 50% din totalul tipăriturilor şi aproape 80% în

circulaţia în rândul cititorilor.Principalul criteriu de selecţie şi ierarhizare al cărţii beletristice îl reprezintă ediţia.Opera belectristică, indiferent de genul literar, este pusă în valoare prin forme editoriale.

Tipuri de ediţii:1. Dpv al fidelităţii filologice faţă de text, avem două mari categorii de ediţii: a. ediţii

critice şi b. ediţii de popularizare.

a. Ediţii criticeEdiţia critică reprezintă acea ediţie în care restituirea pe baze filologice a textului original

sau cel mai complet al operei editate, însoţit de toate variantele existente, în mss şi ediţii, de elemente complementare şi de note lămuritoare se realizează pe baze ştiinţifice.

Diferenţa de la o ediţie critică la alta este în funcţie de punctul de vedere al îngrijitorului de ediţie. Aşa de exemplu: ediţia critică a operei lui Caragiale a fost realizată de Şerban Cioculescu şi Paul Zarifopol luând ca text de bază ultima formă tipărită sub îngrijirea autorului cu variante între prima tipărire sau mss, ediţia având un aşa numit caracter totalitar.

La rândul său Perpessicius, în editarea lui Eminescu, a căutat „ca textele acestea [ale lui Eminescu n. n.] să fie cât mai aproape de imaginea ce vor fi avut-o în mss, atent redactate ce trimitea revistelor”, deci de la acest text de bază se adaugă toate variantele.

Ediţii diplomaticePentru textele vechi, pentru care nu avem ms autograf al autorului şi nici ediţii critice

contemporane, apărute sub controlul autorului, se realizează un tip aparte de ediţii critice denumite ediţii diplomatice.

Autorul alege din numeroase mss pe cel considerat mai apropiate de original dându-se şi celelelate variante în aparatul critic de subsol sau în anexă.

8

b. Ediţii de popularizareSunt destinate difuzării în masă a operei unui scriitor. Ele ar trebui realizate plecând de la

textul celei mai bune ediţii critice. Unele opere de popularizare pornesc de la o altă ediţie, ediţia princeps, antumă sau postumă, sau în unele cazuri, de la un ms al autorului.

Bibliotecile vor achiziţiona ediţii critice dacă nu există asemenea ediţii deja.În principiu, orice bibliotecă românească, de pildă, trebuie să-şi alcătuiească un fond de

ediţii critice ale scriitorilor literaturii române.Vom achiziţiona şi ediţii de popularizare preferând însă pe cele de tip şcolar elaborate

după criterii mai ştiinţifice.

Ediţii princepsAvem ediţii princeps ale operelor literare vechi, clasice şi contemporane. Ediţiile princeps reprezintă primele editări ale unei cărţi, de regulă sub îngrijirea

autorului. Ele pot apărea şi după moartea autorului (ex. Descrierea Moldovei – elaborată în 1716 - apărută în 1771 (lb. germană), –– prima ediţie în lb. ro 1825 tipărită la Mănăstirea Neamţului sub titlul de Scrisoare a Moldovei.

Ediţiile princeps şi ediţiile critice formează fondul de aur al oricărei biblioteci. De aceea bibliotecile trebuie să se chinuiască să achiziţioneze cât mai multe din aceste

tipuri de lucrări.

9

27 octombrie 2008Ediţii definitive antume

Dpv literar, ediţiile definitive antume sunt extrem de preţioase întrucât apar sub îngrijirea sau cu acordul autorului.

Ediţii originaleÎn afara literaturii naţionale, în biblioteci există şi opere din alte literaturi ale lumii în

ediţii originale (clasificate după principii enunţate mai sus) sau traduceri. Traducerile pot fi: serii complete, scrieri separate şi ediţii bilingve.

Este recomandabil ca o bibliotecă să dispună de seriile complete de literatură universală alături de principalele ediţii separate după principiul acoperirii unei zone geografice cât mai întinse.

Ediţii bibliofileDe un interes special se bucură ediţiile bibliofile apărute într-un tiraj limitat, adesea

numerotate, cu ilustraţii de mare valoare pe hârtie specială şi în condiţii tipografice deosebite.Ediţiile bibliofile trebuie puse în circulaţie în sistemul colecţiilor speciale, mss, carte rară

şi preioasă etc.În această categorie se înscriu şi ediţiile cu autografe, care au regim de unicate datorită

însemnărilor manuscrise ale autorului.

C. Cartea de artăîn funcţie de raportul între text şi imagine:1. Monografii.2. Albume.

În monografii predomină textul, imaginea fiind anexă şi explicativă. În albume este invers: predomină imaginea iar textul este explicativ.

În bibliotecile cu caracter enciclopedic, trebuie să se acorde o atenţie prioritară monografiilor artistice.

Albumele se achiziţionează de regulă de bibliotecile specializate cu caracter de artă.În biblioteci publice există cărţi de artă în funcţie de cerinţele utilizatorului.

2. BroşurileO mare cantitate de imprimate o constituie broşurile, care constituie o categorie aparte de

publicaţii.Broşura cuprinde un număr mic de pagini nelegate şi este editată într-un tiraj de masă.Se consideră broşură orice tipăritură care totalizează între 5-48 pagini inclusiv (în general

2 coli de tipar)Broşura conţine max 48 pagini şi constituie o unitate bibliografică.

Dpv al conţinutului şi al valorii lor informative, distingem două categorii de broşuri:a. broşură cu valoare permanentă (lucrări ştiinţifice, extrase de reviste, legislaţii)b. broşuri cu valoare temporară - broşuri tehnice de propagandă şi popularizare –

(sanitare, cataloage editoriale de librărie, de anticariat etc.).

10

3. Publicaţii seriale(Series, serials)

PS constituie astăzi documentul cel mai răspândit.Otlet vorbeşte de invazia cărţii în mişcare.PS sunt publicaţiile care apar în continuare la intervale regulate de timp (zilinic,

săptămânal, bilunar, lunar) şi cuprind materiale ştiinţifice, literare şi informative scrise de mai mulţi autori.

În funcţie de cuprins (element esenţial biblioteconomic şi informaţional) serialele pot fi grupate în următoarele categorii:a. ziare, cotidiane, bisăptămânale, săptămânale.Ele pot fi enciclopedice (România liberă) sau specializate (Capitalul, Ziarul financiar)

toate fiind caracterizate prin transmitere de informaţii cu caracter general.b. reviste (săptămânale, bilunare, lunare, bimetriale, trimestriale, semestriale) cu conţinut

enciclopedic sau specializat în cuprinsul cărora informaţiile cu caracter specializat predomină (de exemplu Biblioteca sau Revista română de biblioteconomie şi ştiinţa informării, Revista de istorie)

Magazinele sunt reviste ilustrate în care predomină imaginea şi au un caracter larg accesibil fiind destinate unei categorii largi de oameni.

c. anuarele sunt publicaţii ştiinţifice, de regulă cu ample informaţii generale, editate de diferite instituţii şi organizaţii.

d. calendare şi almanahuri care au de asemenea un caracter enciclopedic sau specializat, au conţinut divers şi apariţii anuale.

e. publicaţii referative, bibliografice, de librărie şi anticariat destinate documentării generale şi pe ramură sau propagandei cărţii.

f. rapoarte, ghiduri, lucrări ale congreselor

4. Foi volante – categorie de documente care înregistrează o tendinţă de proliferare în ultima vreme.

FV sunt tipărituri care cuprind între 1-4 pagini

Foi Volante (1-4 pagini), Broşură (4-48 pagini); Carte (peste 48 pagini)

FV - Aici sunt materialele de publicitate din toate domeniile de activitate (ec., socială, culturală).

Tipuri de foi volante:- afişe, anunţuri şi invitaţii la care se adaugă: pliantele (cu conţinutul lor variat).

De regulă, materialele de publicitate nu se achiziţionează decât de marile biblioteci care beneficiază de legea depozitului legal, dar ele intră şi sub incidenţa documentării locale şi speciale şi de aceea, uneori, sunt achiziţionate şi evidenţiate şi de alte categorii de biblioteci şi colecţii.

Prin caracterul lor efemer, foile volante au pentru contemporani o importanţă strict informativă directă în timp ce în plan retrospectiv păstrarea loc constituie o inepuizabilă sursă de informaţie dintre cele mai autentice.

Valoarea unei colecţii de afişe şi anunţuri (teatru, conferinţe, alegeri, reuniuni, congrese etc.) este deosebită.

11

5. MssMss sunt documentele care au premers imprimatelor tipografice constituind şi astăzi o

sursă de mare valoare informativă.Mss sunt implicate în întreaga civilizaţie a umanităţii deşi valoarea lor de circulaţie a

scăzut proporţional cu extinderea mijloacelor mecanice de înregistrare şi transmitere a informaţiei. Ele reprezintă însă în cea mai mare parte documente primare autentice ale civilizaţiei.

Timp de 1000 de ani, până la invenţia tiparului cu litere mobile de către Gutenberg, (1455 Biblia cu 42 de rânduri), mss au reprezentat principala sursă de comunicare a epocii ajungând la un rafinament şi la o frumseţe cu totul deosebite.

6. InscripţiileInscripţiile sub formă de incizii în piatră (lapidare - litografie), metal, lemn (xilografură)

şi alte materiale pentru scris sunt documente autentice inestimabile ale istoriei umane.Ele nu se păstrează în biblioteci, ci numai corpusuri de inscripţii (lucrări în care sunt

fotografiate, transcrise şi comentate asemenea documente = textul).

7. CodiciCodicile sunt mss sub formă de carte reprezentând opere, cronici, istorii, care au circulat

în trecut în cultura română. Ele pot fi şi de origine străină ajunse prin diverse întâmplări la noi.

8. Arhivaleleadică documentele de arhivă sunt o grupă de mss colecţionate şi de marile biblioteci. Cele

mai frecvente arhivalii sunt hrisoavele (documente emise de cancelariile voievodale), zapisele (acte de vânzare şi cumpărare, de înstrăinare a unei averi în general), documente de corespondenţă (scrisori în original, copie sau ciornă).

12

3 noiembrie 2008I. B. Documente tradiţionale vizuale

DV sunt reprezentări specifice, artistice, fotografice grafice ale realităţii care completează sau îmbogăţesc informaţia transmisă de documentele grafice (scrise).

Hărţi şi planuriHărţile şi planurile, colecţionate cu prioritate în biblioteci şi constituind în marile

bibliotecii secţii speciale, sunt reprezentări plane sau în relief ale unei regiuni sau zone geografice precum şi ale unor realităţi şi construcţii.

Hărţile se constituie în atlase geografice sau se prezintă sub forma unor foi volante în genere de mari dimensiuni.

Orice bibliotecă enciclopedică trebuie să aibă un fond reprezentativ de hărţi şi planuri prin achiziţionarea atlaselor şi hărţilor editate pe plan naţional.

Iconografiareprezintă imaginea realităţii şi constituie un important izvor de informaţii la nivelul

fiecărei biblioteci.Documentele iconografice pot fi originale (desene, picturi, sculpturi), imprimate (gravuri,

stampe, litografii, ilustraţii de carte, cărţi poştale ilustrate) şi reproduceri (fotografii).Prima categorie nu este specifică colecţiilor de bibliotecă, ci muzeelor. De aceea în

biblioteci nu se păstrează decât piese de artă minoră caracteristice cărţii şi bibliotecii, legături şi ferecături artistice, ex-libris-uri.

Biblioteca conservă documentele iconografice imprimate şi reproducerile.

13

II. DOCUMENTE MODERNEDocumentele moderne sunt tipuri de publicaţii netradiţionale care, de regulă, nu au ca

suport hârtia.Documentele moderne:A. Documente audio-vizuale.Tipuri de documente AV bazate pe:1. imagini fixea. diapozitive; b. diafilme;c. foaie transparentă.2. imagini animate:a. film, cinematograf;b. imagini video;B. Documente electronice:1. discuri optomagnetice:a. discuri optice (WORM – Wright Ones Read Many, WMRA – Wright Many Read

Always)b. videodiscul (CD-ROM, DVD)c. discul magnetic2. documente sonore:- discul, banda magnetică, banda sunet pentru cinema, audio-caseta, audio-cartuş

(cartuşul e pus pe o singură rolă; caseta are 2 mieji)3. Ansamblul multimedia.C. Microformat.

II. A. Documente audio-vizualeSe numeşte documente audio-vizual orice document-text, orice document-imagine, orice

document-sunet sau o combinaţie a acestora pentru a cărei consumare sau utilizare este necesar un aparat specific (definiţie dată de ISO).

Această definiţie pune accentul pe document ca suport material indispensabil stocării şi transmiterii informaţiei la cerere.

Se subliniază de asemnea necesitate recurgerii la un aparat de lectură (Franţa).Aceasta presupune că documente precum stampe, hărţi, fotografii, cărţi poştale ilustrate,

joc de construcţii, joc mozaic, reproduceri de artă nu pot intra în categoria documentelor audio-vizuale.

Acestea însă ar repezenta documente audio-vizuale după Stasul 12629/7-89 care asimilează materialele audio-vizuale cu materialele non-carte şi le defineşte făcând apel doar la modul de percepţie ca fiind documente realizate pentru a fi percepute pe cale vizuală, auditivă sau în mod combinat produse în exemplare multiple.

Tipuri de documente audio-vizuale:1. Imagini fixe:

a.diapozitivele (fragmente de peliculă, de film)b. diafilmele (25-40 cadre în medie destinate a fi consulate succesiv în ordine logică)c. foaia transparentă (imprimată sau scris şi proiectată pe perete prin intermediul unui

fotoproiector)

14

2. Imagini animatea. filmul cinematografic b. imagini video (care sunt înregistrări ale imaginii şi/sau sunetului pe un suport

magnetic) - apar sub două forme: 1. benzi video şi 2. casete video

II B. Documente electronice

1. discuri optomagnetice (folosesc tehnologia digitală): a. discuri optice; b. videodiscul; c. discul magnetic.

a. Discuri opticeSunt discuri caracterizate printr-un înalt grad de densitate a informaţiei pe care sunt

înregistrate date vizibile prin procedee optice.Tipuri de discuri optice:a. WORM-ul (Wright Ones Read Many): 1. CD-ROM (compact disc read only

memory)= discuri compacte pentru stocarea datelor şi programelor pentru calculator. Este un disc compact pentru stocarea datelor (imaginilor, textelor) precum şi a programelor pe care le exploatează. Utilizat în activitatea de informare-documentară numai pentru citire.Caracteristici: diametrul de 120 mm, capacitatea 600 MB. CR-ROM înregistrează texte, imagini grafice, sunete care pot fi citite, prelucrate şi transferate pe un ecran, o imprimantă sau un disc magnetic.

Funcţionează pe un PC (microcalculator) independent de orice reţea locală permiţând o enormă stocare de date (550 milioane de caractere) pe format A4.

Informaţia este codificată sub formă digitală şi lectura se face prin raze laser. Se utilizează îndeosebi pentru arhivare.

b. WMRA (Wright Many Read Always): este un disc optomagnetic care permite rescrierea repetată a datelor prin procedee optomagnetice. Există numeroase variante ale acestor discuri produse de diverse firme.

La origine discurile optice au fost construite pentru a înlocui sistemele tradiţionale de micrografie (de microformat - microfilme, microfişe) - era un tip de aplicaţie în gestiunea administrativă a documentelor tehnice pentru birourile de studiu – prin înlocuirea benzilor magnetice ele reprezintă avantaje şi dezavantaje.

Avantaje:- investiţii mari; - standarde incompatibile; - apacitate de stocare – 60-100 ori mai mare decât pe echivalentele lor magnetice;- interactivitatea (sistemul video rapid este cel în care selecţia mesajelor este determinată

de utilizator în dialog cu calculatorul).

15

II. B. 2. Documentele sonoreconţin sunete. Apar pe diverşi suporţi: - banda magnetică- banda sunet pentru cinema- audio-caseta- audio-cartuş

II. B. 3 Asamblul multimediaeste un grup compus din două sau mai multe documente fie toate audio-vizuale, fie unul

dintre el grafic cu condiţia ca acesta din urmă să nu poată fi considerat ca material însoţitor al unuia sau altuia din elementele care compun grupul în ansamblu (exemplu: disc + diapozitiv + carte).

II. B. 2 Documentele electroniceSunt documente pe suport informatic (exemplu: fişierele de date informatizate şi

programele corespunzătoare).Vorbim de DE îndeosebi în legătură cu biblioteca virtuală.

Bibliografie: Regneală, Documentele audio-vizuale şi Multimedia ale bibliotecii.

Multimedia = tratarea simultană a textului, sunetului şi imaginilor fixe şi animate sub controlul unui program informatic.

Documente multimedia: CD-ROM-urile.

Principiile lui Ranghanatan1. Cărţile sunt făcute spre a fi citite.2. Fiecare carte cu cititorul său.3. Cărţile sunt pentru toţi (Fiecare cititor cu cartea sa).4. Economisiţi timpul cititorului.5. Biblioteca este un organism în continuă dezvoltare.

16

17 noiembrie 2008II. C. Microformate

Microformat – termen generic pentru orice suport, în mod curent filmul care conţine microimagini.

Există 4 tipuri de microformate:1. Microfilmul, care este un microformat sub formă de rolă sau bandă având formatele

standard de 16 mm şi 35 mm. Cel de 35 mm este la aparatul de fotografiat dar altă rezoluţie şi modalitate de înregsitrare.

Cel de 16 mm se punea pe un aparat de microlectură. Microfilmul a reprezentat primul microformat extrem de extins după al doilea război mondial, când americanii şi-au pus pe microfilm dezbaterile parlamentelor microstatale.

2. Microfişa, care este microformat sub formă de foaie dreptunghiulară (de dimensiuni 10,5 x 14,8 cm) care cuprinde 1 sau mai multe microimagini dispuse după o grilă de repartiţie precum şi o zonă de antet situată de-a lungul părţii superioare. Poate conţine 60-1000 de cadre. La microfişă, fiind transparentă, era citită prin filtrare.

Ultrafişa este microfişă cu un grad de reducere de câteva sute de ori a originalului.Un punct reprezentând adesea o pagină de carte.Românii au cunoscut mai puţin dezvoltarea microformatelor. S-a scris direct digital.

Academia Română a făcut copii pe hârtie acidă cu aparate neperformante.

Bibliografie: REGNEALĂ, M, Microformatele în informarea tehnico-ştiinţifică, 1987.3. Microcărţile sau microprint sau microcard. Sunt microfişe pe suport opac cu

informaţia stocată pe o parte sau pe ambele feţe ale fişei. Lectura se făcea prin reflexie. Format standard. 76 mm x 127 mm. Engleziii au înregistrat pe microcarte documentele parlamenului.

4. Cartela cu apertură, cartelă sau fişă cu una sau mai multe deschideri dreptunghiulare destinată montării sau inserării filmului neexpus sau prelucrat. Ea conţine fragmente de microfilm. Utilizatorului se transmitea această fişă:

Regneală, R, Dezvoltarea colecţiilor

Odată cu dezvoltarea documentelor electronice, producţia de microformate a încetat, dar informaţia deja înregistrată poate fi convertită în document electronic sau poate fi citită ca atare de pe microfilm.

Carte vorbită (sound edition) = document electronic recomandat pentru nevăzători (vezi şi pe CD)

17

film

Criteriile de dezvoltare a colecţiilorCriterii de selecţie:I. Criterii generale de selecţie:1. Tipul bibliotecii sau unităţii documenare.2. Tipul documentului.3. Bugetul alocat.II. Criterii speciale de selecţie:1. Relevanţa documentului (valoarea informativă a publicaţiei: maximul de informaţii cu

minimum de cost.2. Prestaţia autorului sau editorului.3. Adâncimea tratării subiectului.4. Noutatea informaţiei.5. Limba documentului.6. Continuitatea colecţiilor.7. Costul publicaţiei.

Modalităţi de dezvoltare a colecţiilorAchiziţia de documente se realizează pe mai multe căi:1. prin cumpărare (achiziţie oneroasă)2. prin donaţie (achiziţie gratuită)3. prin transfer (de la o unitate bugetară la alta; gratuită)4. prin schimb interbibliotecar (achiziţie oneroasă)5. Prin efectul legii depozitului legal (numai pentru biblioteci cu funcţii patrimoniale

arhivale).

Fiecare modalitate a cunoscut o anumită evoluţie istorică.

CumpărareaCumpărarea este principale cale de achiziţie a documentelor. Este şi cel mai vechi

procedeu de îmbogăţire a colecţiilor bibliotecilor.Toate bibliotecile subvenţionate de colegii, universităţi, organisme statale sau locale,

organizaţii sau asociaţii, şi-au dezvoltat sistematic fondurile în primul rând din achiziţii oneroase.

Achiziţiile au intrat în politica de dezvoltare curentă a bibliotecilor după apariţia „alocaţiilor bugetare permanente”.

În România, primele biblioteci publice cu buget propriu au apărut după 1830, prin crearea Bibliotecii Naţionale de la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti şi a Bibliotecii Academiei Mihăilene din Iaşi, au beneficiat de alocaţii bugetare pentru achiziţii (bibliotecile din Bucureşti dispuneau de 5000 lei pe an pentru cumpărarea cărţilor)

Astăzi, cele mai multe biblioteci de stat dispun de alocaţii bugetare pentru achiziţie de publicaţii.

Pe baza acestor alocaţii, se poate realiza şi planificarea unei politici coerente de dezvoltare a colecţiilor.

Achiziţia prin cumpărare, ca element esenţial în dinamica creşterii colecţiilor, se realizează prin librării, anticariate şi edituri cu 25% mai ieftin (prin intermediar se plăteşte 25% comision).

18

24 noiembrie 2008Comerţul de librărie a existat încă din antichitate. Avem date despre librăriile romane,

care puneau în circulaţie manuscrise litere contemporane.În Evul Mediu, comerţul de carte se înfăptuia prin librării, staţionarii, de regulă legate de

centrele universitare, prin târguri de carte, verstit fiind Târgul de la Lipsa, şi prin colportori (Badea Cârţan)(în satul Cârţişoara este Muzeul Badea Cârţan).

În România, librăriile cu magazine specializate în comercializarea cărţilro apar târziu, la începutul secolului al XIX-lea.

Negustorii din secolul al XVIII-lea aveau între mărfurile de uz comun şi cărţi.S-a descoperit Catalogul lui Grigorie Anton Avramie, un mare negustor din secolul al

XVIII-lea, care comercializa mărfuri aduse de la Lipsca sau Viena între care şi cărţi.A se vedea lucrarea lui Carataşcu, Mihail. Catalogul bibliotecii unui mare negustor din

secolul al XIX: Grigorie Anton Avramie. În: Studii şi cercetări de bibliologie vol. XII, 1972, p. 189-207.

În acest catalog sunt menţionate aproape 300 de titluri în limbile: greacă, italiană, latină, germană, franceză, rusă şi română (Fănescu, M. Din istoria comerţului din Moldova, Ţara Românească.... În: Studia bibliolografica nr. 3/1969, p. 161

ACHIZIŢIILE CURENTE1. Achiziţii de carte românească.

Librării specializateÎn activitatea de dezvoltare sistematică a colecţiilor de bibliotecă, în regimul comunist, a

apărut necesitatea unei librării destinate numai aprovizionării cu publicaţii a bibliotecilor. Aceste librării, au căpătat numele de colecturi

Şi în alte ţări există asemenea libărării specializate cum este în USA: tipul de librării BOOK JOBBER, care acordă reduceri între 3-15%.

Colecturile erau secţii ale bibliotecilor judeţene şi interjudeţene specializate în comerţul de carte pentru biblioteci (fiind tiraj limitat, deci titluri în puţine exemplare, iar colecturile asigurau o achiziţie publicitară pentru biblioteci, reţind din tiraj 40%).

Colecturile acordau prioritate în achiziţii şi găseau publicaţiile.Un alt avantaj este că se realiza o achiziţie ritmică în raport cu producţia editorială.Achiziţiile erau în raport cu bugetul de care se dispunea..* Books în print = Catalog naţional USAColecturile aprovizionau cu „tipizate”.Cu colecturile se încheia un contract anual privind suma estimativă la începutul anului; la

începutul fiecărei luni se depunea în avans o sumă estimativă.În 1991 erau 200 de colecturi în România.Arcade (Întreprindere de difuzare a cărţilor) – centre de librării judeţene – colecturile Delegatul bibliotecii se deplasa săptămânal la Colectură.Alături de aceste librării specializate se achiziţionau şi de la librării obişnuite (25%

reducere).Cu editurile particulare se tratează direct. De la instituţiile fără profil editorial

(„Documentele audio-vizuale şi multimedia” editate de ABIR), achiziţia se face pe baza unei scrisori-comandă adresată acestora cu numărul de exemplare solicitate şi modalitatea de efectuare a plăţii.

Achiziţiile retrospective de carte românească şi străină se fac de la anticariate sau prin anticariate, de la persoane particulare.

19

Publicaţiile vechi se achiziţionează pe baza catalogului de lacune pe care le întocmesc bibliotecile după listele de deziderate ale cititorilor.

Mai pot fi achiziţionate şi din cataloagele anticarului. care îşi prezintă publicaţiile de vânzare şi la ce preţ.

Achiziţia de publicaţii periodicese face prin abonament.Abonamentul reprezintă un contact între cumpărător şi instituţiile de publicare a

serialelor încheiat fie direct cu acestea, fie prin intermediul unei alte instituţii.Abonamentul reprezintă pentru publicaţiile seriale principala formă de realizare a

dezvoltării colecţiilor.Astăzi, multe abonamente se face prin instituţii intermediare, româneşti şi străine, cum ar

fi: româneşti. AMCOPRES, RODIPET, ROMDIDACT şi străine. PRIORBOOK, ENFORMATING (www.e_nformating@yahoo.com).

Abonamentul la publicaţiile străine se face de asemenea prin furnizori, români sau străini, intermediari (firme. PROQUEST, EBSCO) E-BOOK = cărţi electronice

DonaţiaPentru multe biblioteci din trecut donaţia a reprezentat principala modalitate de

dezvoltare a colecţiilor.Graţie donatorilor, multe biblioteci remarcabile private au ajuns în posesia unor

importante biblioteci. Petrarca a donat în 1362 Republicii Veneţiene colecţia sa de manuscrise antice în vederea înfiinţării unei biblioteci publice.

Marile biblioreci româneşti au în structura colecţiilor lor numeroase donaţii (BCU: Titu Maiorescu, Carmen Sylva, Ion Rebreanu, Iorgu Iordan).

În istoria noastră culturală, în Evul Mediu, ctitorii de mănăstiri donau cărţi de cult, unele cu remarcabile ferecături în aur şi argint.

Asemenea donaţii au făcut C. Brâncoveanu la Mănăstirea Horezu, N. Mavrocordat la Mănăstirea Văcăreşti, Mihail Sturdza la Academia Mihăileană din Iaşi.

Legatarele testamentaresunt o altă formă sub care se prezintă donaţiile.Aceste legate impun o formă anumită de organizare sau păstrare a fondurilor donate (aşa

s-a format biblioteca Petru Comarnescu la Muzeul judeţean din Suceava).

20

TransferulLa noi marile biblioteci au luat naştere şi prin gruparea fondurilor unor biblioteciAstfel s-a format Biblioteca Colegiului Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti din fondurile

de la Mitropolia Ugrovlahiei, Mănăstirea Mărgineni, şi biblioteca stolnicului Cantacuzino.Biblioteca Centrală de Stat are din 1865 colecţia brâncoveană de la Mănăstirea Horezu.Cu câteva decenii în urmă s-a instituit la noi Fondul de Stat al Cărţii pe lângă

Biblioteca Naţională, al cărui scop este de a aduna, conseva şi redistribui publicaţiile provenite din bibliotecile care deţineau dublete.

FSC nu funcţionează însă bine astăzi.Transferul este aplicat astăzi pe scară largă de marile biblioteci care transferă micilor

biblioteci numeroase volume. Transferul de realizează pe baza înţelegerii între biblioteci.În România există mai multe asociaţii ale editorilor (Asociaţilor Editorilor cu Profil

Pedagogic, Liga Editorilor din România) care publică cataloage, fac studii şi anchete.Din 1991 AER – 50 membri acoperă 70% din producţia de carte publicată.

21

8 decembrie 2008

DEPOZITUL LEGAL ca modalitate de dezvoltare a colecţiilor anumitor biblioteci

Depozitul legal reprezintă procesul de aprovizionare gratuită a publicaţiilor unei ţări (uneori şi referitor la ţara respectivă) printr-o dispoziţie legală şi depozitarea acestora într-o bibliotecă sau anumite biblioteci în depozite special constituite în acest scop.

Publicaţiile primite prin Depozit legal trebuie astfel organizate încât accesul la ele să fie posibil dar numai în situaţii speciale, pe care legile naţionale le prevăd.

Trebuie spus că Depozitul legal nu este o formă curentă de dezvoltare a colecţiilor bibliotecilor, de urmările acestei prevederi beneficiind în fiecare ţară un număr redus de instituţii.

Din punct de vedere istoric, Depozitul legal îndeplineşte următoarele funcţii:1) dezvoltarea colecţiilor unor biblioteci publice sau ştiinţifice2) dotarea unor biblioteci personale ale demnitarilor de stat3) cenzura publicaţiilor4) evidenţă a dreptului de autorÎn epoca contemporană, Depozitul legal este considerat un mijloc de constituire a unui

tezaur naţional de documente tipărite şi multimedia, care poate servi ca bază pentru elaborarea Bibliogrfiei Naţionale Curente ca element de reper în statistica naţională de carte, ca instrument de control al proprietăţii literare (copyright).

Noţiunea de depozit legal este de origine franceză datând de la Revoluţia Franceză (1789), când exemplarele erau „depuse” ca o garanţie a proprietăţii literare, asemănător mărcilor produselor care constituiau o garanţie a proprietăţii comerciale.

Înainte de Revoluţia Franceză se folosea termenul de „exemplar obligatoriu” depus ca impozit sau ca un fel de vamă cum apare şi în limba germană (Abgabe der Philichtexemplar însemnând inventar obligatoriu). Şi în limba română s-a folosit multă vreme acest termen.

IstoricDepozitul Legal datează de la 1537, când Regele Franţei François Le Première (Francis

I), prieten al literelor şi artelor, cum îi plăcea să-şi spună, dă Ordonanţa din Montpellier prin care hotărăşte remiterea unui exemplar din toate cărţile tipărite în regatul francez, în una din limbile: latină, greacă, ebraică, arabică, caldeiană, italiană, spaniolă, franceză, germană sau altele, Bibliotecii Regelui instalată în castelul din Blois.

În aceste act se interzicea vânzarea în Franţa de către tipografi sau librari oricărei lucrări tipărite indiferent de autor până când nu s-a depus un exemplar la Biblioteca Regală sub pedeapsa confiscării volumelor. Se lega această îndatorire de necesitatea păstrării pentru posteritate a textelor tipărite.

Ludovic al XIII-lea impunea 2 exemplare şi hotărăşte acordarea privilegiului legal pentru tipărituri în funcţie de îndeplinirea acestei îndatoriri.

Ludovic al XIV-lea impunea 3 exemplare (al treilea era depus la Cabinetul Regelui de la Luvru).

În plus, se mai percep încă 3 exemplare (2 pentru funcţionarii regali – cancelarul şi cenzorul – şi 1 pentru Corporaţia librarilor, care prin vânzarea lui plăteau procesele juridice în curs).

Responsabilitatea pentru depunerea exemplarelor revenea autorilor, editorilor şi librarilor.

Ultimul exemplar era însă deferit Justiţiei ca loc în care se depuneau (depozitau) volumele.

În cazul unor procese, se dovedea că librarii care nu depuneau Depozitul legal să îşi piardă privilegiile iar cărţile să poată fi tipărite de oricine.

22

În 1704 obligaţia de a face Depozit legal revenea Corporaţiei Librarilor.Revoluţia Franceză, desfiinţând impozitele, desfiinţează şi Depozitul legal. Îl

reînfiinţează sub denumirea de Depozit legal şi dă Depozitului legal altă natură: garantul proprietăţii literare.

Din 1810, în Franţa, Depozitul legal avea un triplu rol:1) creşterea colecţiilor Bibliotecii Naţionale2) garant al proprietăţii literare3) măsură de supraveghere administrativă

● În 1810 – 5 exemplare pentru Depozitul legal.● În 1828 – 2 exemplare pentru Depozitul legal.● 18 octombrie 1823 – Ministerul de Interne se ocupa de Depozitul legal. ● 1913 – Germania înfiinţează Depozitul legal.● 1915 – Elveţia înfiinţează Depozitul legal

Depozitul legal în RomâniaÎnceputul Depozitului legal este plasat în secolul al XVIII-lea. În Muntenia în 1708, epoca brâncoveană, cu Biblioteca Domnească de la Horezu, când se

impunea obligaţia de a da 1 exemplar din tot ce se tipărea în Muntenia.În Moldova, în 1792 apărea „Anaforeaua de reforme şcolare” aprobată de domnitorul

Alexandru Moruzi, în care se preciza:„nici unul din negustori nu va aduce în pământul acesta carte nouă şi de curând ieşită la

lumină până nu va da una dintr’nsele să se preia în biblioteca aceasta de obârşie [n. n. Biblioteca Mitropoliei din Iaşi] iar de va fi carte mare şi de demult i se va da preţul pe jumătate”.

● Depozitul legal, ca formă organizată, va apărea mai tîrziu, în timpul Regulamentului Organic (1829) fiind legat de cenzură.

● 1845 în Moldova se cerea să se depună la Biblioteca Academiei Mihăilene din Iaşi câte 5 exemplare din tot ce se tipărea şi alte 5 exemplare la Biblioteca Poliţiei.

● 1851 – pentru Depozitul legal 6 exemplare Bibliotecii Publice spre a trimite şi celorlalte biblioteci (2 le păstra, celelalte se schimbau cu altele folositoare lor)

● 1831-1832 Muntenia – Regulamentul Organic – carte + biblioteci5 exemplare la Biblioteca Domnească de la Sf. Sava3 exemplare pentru Biblioteca Şcoalei din Craiova● Atât în Muntenia cât şi în Moldova, Depozitul legal era legat de cenzură prin

Regulamentul Organic.● 1862 Legea Presei hotărăşte depunerea a 4 exemplare din orice tipăritură la Ministerul

Instrucţiunii Publice şi câte 1 exemplar la fiecare Prefectură de judeţ.Depozitul legal este legat de cenzură sub o formă camuflată în Legea Presei.● 1864 în Regulamentul Bibliotecilor Publice se vorbeşte din nou despre respectarea

Depozitului Legal.● 1885 prevede depunerea a 3 exemplare în cadrul Depozitului legal (1 exemplar la

Biblioteca Academiei Române, 1 exemplar la Biblioteca Centrală din Iaşi, 1 exemplar la Biblioteca Colegiului Sf. Sava)

● 1904 Biblioteca Fundaţiei Culturale Carol I beneficiază de Depozit legal.● 1922 se acordă 14 exemplare pentru Depozitul legal.● 1937 se acordă 18 exemplare pentru Depozitul legal (10 biblioteci beneficiare: Iaşi,

Cluj, Cernăuţi, Chişinău, Ateneu, ş. a.; 2 la Fundaţia Culturală Principele Carol, 2 societăţi: Vrancea)

23

● 1941 se acordă 6 exemplare pentru Depozitul legal.● 1943 se acordă 8 exemplare pentru Depozitul legal.● 1945 se percep 9 exemplare pentru Depozitul legal (2 exemplare pentru Biblioteca

Academiei şi câte 1 exemplar la: BCU Iaşi, Arhivele Statului, Craiova, Institutul de Statistică Bucureşti, ARLUS, Fundaţie)

Depozit legal: a) complet; b) parţial● 1949 se percept 5 exemplare● 1951, 1952, 1956, 1979 – Biblioteca Naţională are responsabilitatea Depozitului legal

(Biblioteca Naţională s-a înfiinţat în 1955)● 1989 Decretul nr. 12 al FSN stabileşte obligaţia de trimitere cu titlul de Depozit legal

a 22 exemplare pentru cărţi, broşuri, albume şi câte 9 exemplare pentru portrete, afişe, tablouri. Acest număr rămâne până în 1992, când apare Ordinul nr. 481 din 29 septembrie 1992 al Ministerului Culturii pentru conservarea Fondului Naţional de Tipărituri şi Alte Materiale Grafice şi Audiovizuale prin care se reduce la 9 numărul de exemplare pentru Depozitul legal.

* Legea actuală a Depozitului Legal

24

5 ianuarie 2009SCHIMBUL INTERBIBLIOTECAR

Schimbul interbibliotecar a fost şi este încă o modalitate de dezvoltare a colecţiilor practicată de multe biblioteci.

La noi, încă din 1840, exista schimbul între Biblioteca Naţională de la Sf. Sava şi Biblioteca Academiei Mihăilene din Iaşi.

Biblioteca Academiei Române, după înfiinţare, a practicat pe scară largă schimbul.În Regulamentul Academiei Române din 1879 în art. 47 se preciza „secretarul general va

îngriji a se pune în comunicaţie cu societăţile învăţate din alte ţări atât prin schimburi de publicaţii, cât şi prin împărtăşiri folositoare, asupra unor chestiuni ştiinţifice şi literare, ce interesează diversele secţiuni”.

De asemenea, şi în Regulamentul pentru bibliotecile publice, promulgat în 1864, se prevede acest lucru.

Dezvoltarea producţiei editoriale a determinat extinderea schimburilor pe plan internaţional ca modalitate extrem de eficientă în circulaţia valorilor culturale şi ştiinţifice dintr-o ţară în alta.

Organizarea practică a scimburilor a făcut arareori obiectul studiilor sistematice. De aceea apărea ca un imperativ necesitatea unor norme şi tehnici care să faciliteze această activitate şi să sporească întrederea reciprocă între parteneri.

IFLA, prin Comisia Schimburilor Internaţionale, a preconizat folosirea unui formular standard în practicarea schimbului.

Reguli generale pentru schimbul de publicaţii1. Serviciul de schimb trebuie să lucreze în strânsă cooperare cu Serviciul de achiziţii

(schimbul este o formă de achiziţii).2. Personalul de schimb trebuie să fie altul decât cel al achiziţiilor pe care le comerciază.

El nu trebuie să piardă din vedere interesele partenerului străin. 3. conducătorii Serciviului de schimb trebuie să cunoască limbi de circulaţie

internaţională.4. Necesitatea unui serviciu autonom în cadrul departamentului de achiziţii.

Fazele procesului de schimb1. Scrisoarea de ofertă. Este o scrisoare către un centru naţional sau o bibliotecă cu care

nu avem încă relaţii de schimb şi ea va conţine obligatoriu câteva elemente: a) publicaţiile solicitate;b) publicaţiile oferite;c) aprecierea proprie a balanţei schimbuluiSchimbul de scrisori între cei doi parteneri, dacă conduce la un consens asupra celor trei

puncte, constituie un acord de schimb pe baza căruia se va desfăşura schimbul. Există şi un schimb de publicaţii oficiale care îşi are o metodologie proprie în funcţie de acordul autorităţilor guvernamentale.

2. Oferta de publicaţii. Poate însoţi chiar prima luare de contact. Între cei doi parteneri publicaţiile se vor expedia la intervale regulate legate sau nu de balanţa schimbului.

Ofertele de publicaţii pot fi sub următoarele forme:a) liste clasificate alfabetic sau sistematic acum transmise electronic (fax, poştă înainte);b) fişe clasificate alfabetic sau sistemtic;c) cataloage şi prospecte;d) menţiune scrisori.

25

Se recomandă o separare între monografii şi publicaţii seriale. Când o bibliotecă are mai multe dublete din mai multe domenii, se poate utiliza sistemul de open house.

3. Metodologia de schimb. a) prezentarea cererilor. Listele sau fişele sunt returnate expeditorului după bifare.

Adesea se notează pe o listă specială opţiunile pentru anumite lucrări. Pentru cereri, IFLA recomandă un formular standardizat care se redactează în trei exemplare. Formularul I se păstrează la solicitant, formularele al II-lea şi al III-lea merg la ofertant iar al III-lea se returnează solicitantului, cu sau fără publicaţii. Formularele sunt redactate într-o limbă de largă circulaţie. Se recomandă fişele 12,5 X 7,5 dar astăzi se prelucrează pe calculator. (exista un alt formular cu „Expediat alăturat”, „expediat prin colet separat” etc.).

b) răspuns la cerere. Simpla expediere a lucrării constituie adesea răspuns la cerere. Totodată se bifează punctul conrespunzător de pe versoul fişei a).

În cazul existenţei mai multor solicitanţi, iar publicaţia este într-un număr redus de exemplare, se folosesc mai multe sisteme:1) în ordinea sosirii rererilor; 2) specializarea bibliotecii; 3) balanţa schimbului cu fiecare partener.

c) reclamaţii. În cazul monografiilor, se face o nouă cerere. În cazul serialelor, se vor cere explicaţii deoarece publicaţia poată să fii schimbat titlul sau chiar să îşi înceteze apariţia.

d) expediţiile. Presupun o organizare materială în funcţie de volumul schimburilor. Ca modalităţi de expediţie, se practică expediţia făcută directă de tipograf, de editori sau librari sau chiar de biblioteci. Limita maximă pentru expediţie este de 4 săptămâni; periodicele chiar mai repede.

Notă: nici o publicaţie nu se expediază fără acordul destinatarului. Excepţie la această notă: sunt anumite categorii de publicaţii conform unei înţelegeri

anterioare, cum sunt bibliografiile, dicţionarele, biografiile, când selecţia o face expeditorul.e) borderoul de schimb. IFLA recomandă întocmirea unui borderou de schimb care

însoţeşte expedierea de publicaţii. Pentru periodice borderoul de trimite numai o dată pe an. Fiecare borderou, datat şi numerotat, precizează numărul de opere trimise şi valoarea lor în funcţie de balanţa aleasă. Borderoul se datează în 3 exeplare (unul se păstrează de expeditor, celelalte sunt trimise destinatarului. Unul prin plic separat prin care se anunţă coletul, celălalt împreună cu coletul). Unul din cele două poate servi drept confirmare şi ne înapoiază expeditorului.

f) înregistrarea schimburilor. Trebuie păstrată evidenţa clară a expediţiilor şi a primirilor. Cel mai bun sistem e un tabel cronologic unde se prezintă în paralel diferite expediţii. Nici o plată nu va fi acceptată drept contraparte a expediţiei (nu plăteşti, schimb-schimb). Implicarea dreptului este implicată numai pentru realizarea balanţei schimbului.

Balanţa schimburilorUn sistem privind balanţa de schimb pentru fiecare partener trebuie aplicat cu riguroziate.

La sfârşitul fiecărui an, trebuie apreciată şi analizată balanţa cu fiecare partener. Pentru fiecare titlu de periodic trimis şi primit se va face câte un formular separat.

● schimbul intelectual este cel care are balanţa egală

26

Expediţia Biblioteca A Expediţia Biblioteca BNr. borderou

481482431110

Data

1.III.9. V.

olume cărţii

10161212

Volume periodice

700950600800

Total valoare

3100 roni

Nr. borderou

Data Volume cărţii

Volume periodice

Totalvaloare

13001800700500

1400 euro

Expediţiile bibliotecii româneşti este 3100 roni şi expediţiile bibliotecii din UE este 1400 euro (5600 roni).

27

12 ianuarie 2009Ora 8,30 Sala 205 examen ● achiziţie ● depozit legal ● schimb

Modalităţi practice de organizare a unui serviciu de schimb interbibliotecar

Orice serviciu de schimb trebuie să aibă anumite instrumente de lucru:a) formulare, eventual cele stabilite de IFLA, care simplifică conrespondenţa;b) dosar cu corespondenţa făcută cu fiecare partener, clasificat pe ţări, oraşe sau

parteneric) dosar cu borderourile expediate partenerilor care pot fi clasificate pe ţărid) fişier de identificare a partenerilor ţinut la zi cu adrese actualizate. Acesta poate

avea sigle, pentru introducerea în calculator; poate fi completat cu etichete pentru scrisori şi colete;

e) fişier cu lucrările cerute în schimb, prin utilizarea fişelor cerute de parteneri;f) fişier cu lucrările disponibile dar poate include şi lucrările cerute de parteneri, dar

indisponibile.Unele ţări aplică sistemul OPEN HOUSE în care solicitanţii îşi aleg singuri publicaţiile

dorite. Acest sistem de OPEN HOUSE este avantajos pentru cei din acelaşi oraş sau din străinătate pentru scopuri mari.

Pentru seriale, se face semiautomat schimbul, după alegerea titlurilor de către parteneri, (adică nu-i mai întrebi, pe măsură ce apar titlurile le expediezi fără să le mai ceri acordul).

Pentru fiecare titlu de periodic este necesar un formular pentru marcarea fiecărui număr trimis şi un alt formular pentru marcarea fiecărui număr primit.

Publicaţiile vor fi păstrate în depozitul de schimb maximum 5 ani (după care publicaţiilor vor fi date la transfer intern sau sunt casate.

TransportulPentru ca schimbul să-şi atingă scopul de a facilita relaţii intelectuale, între instituţiile

ştiinţifice dintre diferitele ţări, publicaţiile trebuie expediate cu regularitate şi la timp.Ele trebuie expediate în regim de imprimate prin colete poştale. Pentru periodice din ştiinţă, dar şi cele de altă natură, se recomandă expediţii rapide.

Reduceri de 50% au fost acordate prin o serie de convenţii internaţionale ale Uniunii Poştale Universale (UPU) în perioada 1924 –1947.

Un alt acord a fost încheiat cu UNESCO, prin care începând de la 1 ianuarie 1976 se acordă o reducere de 50% pentru expediţiile de cărţi şi reviste. Aeastă reducere este aplicabilă numai dacă guvernele statelor o acceptă.

Un alt acord obţinut de UNESCO pe lângă UPU este ca publicaţiile să poată fi trimise în colet cu reducere de până la 5 kg în loc de 3 kg şi prin înţelegeri naţionale bilaterale până la 10 kg.

Prin poşta aeriană se acordă reducere numai ziarelor.Tot UNESCO, în 1954, a făcut un acord cu Asociaţia de Transport Aerian Internaţional

prin care s-a obţinut o reducere de până la 50% a tarifelor pentru expedierea publicaţiilor pentru zona neeuropeană şi 66% a tarifelor în zona europeană.

28

VamaVama poate fi un obstacol când nu se respectă Convenţia UNESCO de acordare de

scutire de vamă pentru materialele cu caracter educativ, ştiinţific şi cultural.

- principiile de dezvoltare a colecţiilor- ce este colecţia- tipurile de achiziţie- ce se înţelege prin profilul bibliotecii- enunţarea principiilor de dezvoltare a colecţiilor (profil, creştere şi actualizare,

actualizare permanentă şi coordonată, relaţie între exhaustivitate şi selectivitate, ritmul şi volumul colecţiilor şi achizţiilor puse în relaţie cu posibilităţie de stocare, depozitare) – cum se aplică pentru fiecare tip de bibliotecă (variază în funcţie de specificul fiecărei biblioteci

- clasificarea documentelor (tradiţionale şi moderne)(ce este ms sau ce este ediţia critică) tipuri de cărţi (ştiinţifică, beletristică, de artă)(ce este cartea)(broşura câte pagini conţile; cu valoare temporală – alegeri - şi perenă) (1-4/5 pagini foia voluntă)

- tipuri de ediţii – beletristică (critică, diplomatică, de popularizare)(princep - editarea operelor unui autor); ştiinţifică (lucrări de referinţă = dicţionare, enciclopedii definiţii, monografii ştiinţifice, repertorii în care se menţionează înregistrările pentru aceste documente)(ce este un dicţionar, enciclopedie), artă (clasificare: dacă predomină imaginea = album; dacă predomină textul = monografie de artă)

- achiziţiile (prin cumpărare)- Legea depozitului legal (câte exemplare se dau? 7 cărţi; la documente nr. mai redus în

funcţie de tipul de documente - BNR ia 2 exemplare)- schimbul interbibliotecar- instituţii sau firme intermediare care se ocupă cu vânzarea de publicaţii- tipuri de documente electronice (pe suport informatic: baze de date; programe pe

calculator; biblioteca virtuală)- factorii care influenţează achiziţia (buget; utilizatorii)

29