Despre Ciprian Porumbescu s-a scris foarte mult în muzicologia noastră. Poate mai mult decât despre oricare alt compozitor din secolul al XIX-lea. Numai în ultimul deceniu au apărut două masive volume de Opere alese din creaţia compozitorului, o monografie de popularizare, iar opereta Lăsaţi-mă să cânt l-a făcut cunoscut pe Ciprian Porumbescu în U.R.S.S., Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia etc. Astfel, numele autorului operetei Crai Nou se bucură azi de o largă circulaţie, făcând cinste muzicii noastre.

Cânta la Stupca o vioară… este o amplă monografie a vieţii şi operei lui Ciprian Porumbescu. O putem socoti fără greş o veritabilă monografie literară, întrucât datele documentare ce i-au servit autorului ca puncte de plecare sunt autentice, riguros verificate, deci îl pot satisface şi pe specialist. Constantin Ghiban a întreprins o adevărată cercetare muzicologică, spre a pătrunde toate tainele legate de nefericita viaţă a compozitorului. Ca vechi biograf şi editor al muzicii compozitorului bucovinean, mărturisesc că am fost profund impresionat de seriozitatea şi migala documentării scriitorului şi nu pot trece cu vederea autenticitatea remarcabilă în care a fost surprins eroul lucrării lui Constantin Ghiban.

Pentru arta noastră, nu cunoaştem un alt talent care să fi lăsat până la vârsta de 29 de ani, când Ciprian Porumbescu a murit din pricina temniţei habsburgice, peste 200 de lucrări! Ele fac dovada unui remarcabil creator. Şi aci ţinem să facem o precizare: nu judecăm numai valoarea artistică, moştenirea lui Ciprian Porumbescu – compozitorul, ci talentul multilateral, bogăţia de idei care-i învăluia fiecare lucrare, intuiţia viitorului muzicii româneşti. Atitudinea sa de artist militant pentru o lume nouă.

Lucrările lui Ciprian Porumbescu suferă adeseori de scăderi tehnice. Pe de o parte pentru că el nu urmărea gloria, ci căuta să răspundă operativ unor cerinţe spirituale ale maselor, să însufleţească cercurile de amatori în mijlocul cărora a trăit. Pe de altă parte, fiindcă lipsa mijloacelor materiale l-a silit să-şi întrerupă studiile superioare de la Viena. De aci, insuficienta elaborare şi finisare artistică pe care o vădeşte opera lui Ciprian Porumbescu. Şi totuşi, împotriva insuficienţelor în pregătirea profesională, în ciuda lipsei unui teren fertil pregătit de înaintaşi (ce lucrări de mari proporţii, reprezentative, s-au scris la noi până în anul 1880?), compozitorul bucovinean a îmbogăţit patrimoniul muzicii noastre – la vârsta de 28 ani! – cu opereta Crai Nou, temelia genului liric românesc. Dacă vom cântări toate aceste condiţii şi realizări, suntem siguri că nu vom greşi afirmând că prin moartea timpurie a lui Ciprian Porumbescu, poporul nostru a pierdut pe unul din cei mai înzestraţi muzicieni ai săi.

Larga popularitate de care se bucură numele autorului Baladei ne apare explicabilă în primul rând prin conţinutul bogat şi calităţile melodice deosebite ce-i caracterizează aproape toate lucrările. Porumbescu trăieşte şi emoţionează auditoriul şi azi, cu aceeaşi forţă ca în trecut, fiindcă melodia rămâne totdeauna pe primul plan al compoziţiilor sale. Seva sănătoasă a folclorului se simte din plin. De aici decurge şi a doua explicaţie: caracterul larg accesibil, popular, care asigură corurilor, operetei, romanţelor şi pieselor instrumentale o destinaţie de masă. Istoria mişcării artistice de amatori din

pragul veacului nostru nu cunoaşte numele unui alt compozitor român mai des cântat şi reprezentat (ne referim în special la Crai Nou) decât Ciprian Porumbescu. Aproape toate reuniunile corale săteşti din Ardeal şi Banat, toate „societăţile muzicale” din Bucovina, Moldova şi Muntenia, toate cercurile studenţeşti i-au înscris lucrările în programele lor. Prin conţinutul patriotic înaintat, unele lucrări ale sale au devenit veritabile cântece revoluţionare, care au cucerit pe rând generaţiile tinere luptătoare pentru cauza poporului. Aceasta atestă legătura indisolubilă cu poporul a lui Ciprian Porumbescu, care şi-a pus întregul talent şi capacitatea creatoare în slujba aspiraţiilor maselor populare, făcându-se ecoul suferinţelor şi năzuinţelor de veacuri ale acestora.

În lumina acestor aprecieri, romanul biografic al scriitorului Constantin Ghiban ne apare binevenit.

…Dar în răstimpul dintre cele două ediţii „arcuşul” talentatului autor al cărţii s-a frânt pe neaşteptate. După o grea suferinţă, în plină maturitate, când năzuinţele sale scriitoriceşti începuseră a se împlini, Constantin Ghiban s-a stins din viaţă.

Rămas singur în faţa cărţii lui Constantin Ghiban, am căutat să întreprind ceea ce autorul n-a mai avut vreme să facă. În repetate rânduri discutasem împreună pe marginea noilor documente despre Porumbescu, descoperite în ultima vreme, şi nu de puţine ori Constantin Ghiban şi-a mărturisit dorinţa de a-şi îmbogăţi lucrarea, de a o revedea din punct de vedere stilistic, de a elimina unele amănunte nesemnificative. N-a bănuit că moartea era atât de aproape, încât nu va avea nici măcar răgazul să-şi revizuiască sumar vechiul manuscris.