demografia + psihologia 1993

5/17/2018 demografia + psihologia 1993 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/demografia-psihologia-1993 1/379

Anatomia popula ţ iei 1

TIHAN EUSEBIU

ANATOMIA POPULATIEI.CONCEPTE CHEIE ÎN SOCIOLOGIE,

DEMOGRAFIE, POLITICI SOCIALE

FOCUSOPINFO

Psihologia Online Biblioteca Online

www.psihologiaonline.ro




© 2004

EUSEBIU TIHAN ANATOMIA POPULA ŢIEI. CONCEPTE CHEIE ÎN SOCIOLOGIE,DEMOGRAFIE, POLITICI SOCIALE.

EDITURA INSTITUTUL DE ECOLOGIE SOCIAL Ă ŞI PROTEC ŢIE UMAN Ă - FOCUS

EDITURA OPINFO

LUCRARE EDITAT Ă CU SPRIJINULMINISTERULUI EDUCA ŢIEI ŞI CERCET Ă RII

Autorul răspunde pentru materialele publicate.

ISBN 973 - 85886-9-3

ISBN 973 - 87150-2-4






CUPRINS

PREFA ŢĂ ..................................................................................................................... 11 1. ABORD ĂRI ISTORICE PRIVIND CONCEPTUL DE POPULA ŢIE ................... 17

Epoca premodernă..................................................................................................... 20 Era modernă .............................................................................................................. 21 Modificări în anii ’30 .................................................................................................. 22 Modificări survenite după al II-lea război mondial......................................................24

CONVINGERI, TEORII ŞI POLITICI DESPRE POPULA ŢIE ................................ 26 Convingerile în era premodernă ................................................................................. 26 Debutul teoriei şi politicii populaţiei moderne ............................................................26

Mercantilismul........................................................................................................ 28 Teoria laissez - faire................................................................................................ 28 Maltusianismul ....................................................................................................... 29 Marxismul .............................................................................................................. 30

Tendinţe contemporane ............................................................................................. 31 Teorii moderne ...................................................................................................... 31 Populaţie Optimă ................................................................................................... 31 Creşterea populaţiei şi investiţiile demografice........................................................33 Politici guvernamentale moderne ........................................................................... 36

Politici referitoare la fertilitate. ........................................................................... 36

Politicile privind mortalitatea. ............................................................................. 38 Politicile referitoare la migraţie. .......................................................................... 38 Alte tipuri de politici........................................................................................... 38

2. DEMOGRAFIA ........................................................................................................ 41 UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA DEMOGRAFIEI...........................................41 Dezvoltare istorică ..................................................................................................... 47 Caracteristici sociale ale populaţiei contemporane ......................................................49

Caracteristici ale fertilităţii în societatea modernă....................................................49 Caracteristici ale mortalităţii în perioada modernă...................................................49 Caracteristici ale migraţiei internaţionale în societatea modernă .............................. 50 Caracteristici ale migraţiei interne în societatea modernă ........................................52

Demografia în România ............................................................................................. 52 Recensămintele populaţiei ...................................................................................... 53

Tabelele despre viaţă .............................................................................................. 58 MIGRA ŢIA UMAN Ă ................................................................................................... 80

Distincţia dintre migraţie şi alte mutări ....................................................................... 80 Dinamica migraţiei ..................................................................................................... 81

Motive ale migraţiei ................................................................................................ 81 Distanţa şi direcţia de migrare ................................................................................ 82 Contraste între migraţia internă şi cea externă ........................................................82 Factorii demografici. .............................................................................................. 83






Influenţa factorilor vârstă şi sex.......................................................................... 83 Influenţa factorilor socio–economici. ..................................................................... 84

Tipuri de migraţii istorice. ...................................................................................... 84 Migraţiile primitive. ............................................................................................ 84

Migraţiile forţate sau induse................................................................................ 85 Traficul de sclavi. ............................................................................................... 85 Migraţiile libere................................................................................................... 86 Migraţia în lanţ. .................................................................................................. 86 Migraţia în masă. ................................................................................................ 87

Migraţiile în perioada modernă. .............................................................................. 87 Factorii determinanţi ai volumului şi direcţiei migraţiei umane ................................... 90

Stimuli ai migraţiei.................................................................................................. 90 Obstacole în emigraţie............................................................................................ 91

Investiţiile........................................................................................................... 91

Comunicare deficitară......................................................................................... 91

Aplicaţii ale analizei demografice ................................................................................ 92 3. SOCIOLOGIE .......................................................................................................... 95

UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA SOCIOLOGIEI.............................................95 Relaţia sociologiei cu alte discipline .......................................................................... 104 Consideraţii metodologice în sociologia contemporană ............................................104

Cercetarea inductiv ă ......................................................................................... 104 STATISTICA................................................................................................... 105

Istoric........................................................................................................... 105 Statistica demografică ........................................................................................... 107

Experimentul ................................................................................................... 108

Culegerea de date. ................................................................................................ 109 Chestionarele ....................................................................................................... 109

Intrebări deschise ......................................................................................... 110 Intrebări închise ........................................................................................... 110 Intrebările de tip deschis (libere)................................................................... 111

Adresarea întrebărilor....................................................................................... 111 Tehnici folosite la întocmirea chestionarului.....................................................112

Tehnica pâlniei:........................................................................................... 112 Efectul de poziţie:....................................................................................... 112 Lungimea chestionarului:............................................................................ 112

Formularea întrebărilor:.............................................................................. 112 Tipuri de întrebări: ........................................................................................... 113 Întrebări introductive .................................................................................. 113 Întrebări de trecere: ..................................................................................... 113 Întrebări "de ce?" ........................................................................................ 113

Erori de alcătuire a chestionarului .................................................................... 113 Interviul ........................................................................................................... 114

Sociometria .......................................................................................................... 114 Relaţiile, structurile şi psihologia de grup .............................................................117 Clasificare a relaţiilor interumane:......................................................................... 118 Modalităţi de analiză a grupurilor sociale .............................................................. 120






PROCESELE GRUPULUI: ............................................................................ 120 COMPORTAMENTUL COLECTIV ................................................................. 121

Coeziunea ........................................................................................................ 123 Modelarea ecologică ............................................................................................. 125

Problemele de bias ............................................................................................... 126 4. S ĂN Ă TATEA LOCUITORILOR ........................................................................... 129 CONCEPTUL DE S ĂN Ă TATE ................................................................................ 129

S ĂN Ă TATEA POPULA ŢIEI................................................................................ 132 Introducere .............................................................................................................. 134 Sănătatea şi bunăstarea ............................................................................................. 134 Ce este sănătatea ? .................................................................................................... 134

Dimensiunile sănătăţii .......................................................................................... 136 Integrarea sănătăţii. .................................................................................................. 139 Sănătatea şi echilibrul. .............................................................................................. 139

Sănătatea şi stilul de viaţă.......................................................................................... 140

Componentele stilului de viaţă.................................................................................. 141 Stilul de viaţă, sănătatea şi autoeficienţa ................................................................... 143

STRESUL INDUS DE INTERAC ŢIUNEA SOCIAL Ă.....................................145 Obiectivele sănătăţii ................................................................................................. 146

Trebuinţele şi dorinţele............................................................................................. 147 Definirea obiectivelor personale ............................................................................... 147

Obiectivele pe termen lung şi pe termen scurt ......................................................147 Priorităţi, compensaţii şi nivele de confort............................................................149

Progrese recente în sănătatea publică........................................................................ 149 Statele foarte dezvoltate ....................................................................................... 149

Modificarea conceptelor de prevenire a bolii ....................................................150 Integrarea serviciilor de prevenire şi de îngrijire medicală ................................. 150

Asigurarea orientată către o sănătate mentală mai bună ....................................150 Creşterea interesului pentru educaţia sănătăţii...................................................150

Abordarea epidemiologică, biostatistică............................................................150 Modificări rezultate din îmbătrânirea populaţiei................................................150 Preocupări referitoare la calitatea mediului .......................................................151

State în curs de dezvoltare .................................................................................... 151 Controlul bolilor transmisibile. ......................................................................... 151 Boli ce îşi aşteaptă soluţia. ................................................................................ 151

Sănătatea familiei. ............................................................................................. 151 Sănătatea forţei de muncă................................................................................. 151 O comunitate coerentă a servicilor de sănătate. ................................................152 Planul naţional de sănătate................................................................................ 152

5. VIA Ţ A SOCIOUMAN Ă ......................................................................................... 159 URBANIZAREA ........................................................................................................ 159

CARACTERISTICI ALE URBANIZ ĂRII .............................................................160 Creşterea populaţiei urbane .................................................................................. 160 Distribuţia populaţiei............................................................................................ 161

Explozia populaţiei........................................................................................... 161

Implozia populaţiei .......................................................................................... 161






Diferenţierea populaţiei .................................................................................... 161 Solicitări preliminare pentru dezvoltare urbană.....................................................162

Baze ecologice.................................................................................................. 162 Influenţe psihologice ........................................................................................ 162

Influenţe sociologice ........................................................................................ 162 Modelul de urbanizare înainte de era modernă .........................................................163 Lumea veche ........................................................................................................ 163

Modele moderne ale urbanizării ............................................................................... 167 Revoluţia industrială şi modernizarea ................................................................... 167

Dezvoltarea structurii aşezărilor urbane: secolul XX .................................................170 Modele centrifugale ale secolului XX .................................................................... 170 Planificarea urbană ............................................................................................... 171 Dezvoltarea socială............................................................................................... 172 Stratificarea socială ............................................................................................... 173

Viitorul urbanizării............................................................................................... 174

Megalopolinizarea ............................................................................................ 174 Suburbanizarea................................................................................................. 175 Integrare regională............................................................................................ 175 Rolul tehnologiei avansate ................................................................................ 176

Automatizare şi informatizare .......................................................................... 176 ORGANIZARE SOCIAL Ă, ORGANIZARE INSTITU ŢIONAL Ă. ..................... 180

Terminologie............................................................................................................ 184 6. SALUBRITATEA POPULA ŢIEI ........................................................................... 193

Organizarea unei unităţi ....................................................................................... 195 POLUAREA ............................................................................................................... 199

Efectele poluanţilor asupra sănătăţii ......................................................................... 199 Oxizii de azot ....................................................................................................... 199 Ozonul şi alţi oxidanţi fotochimici ....................................................................... 200 Bioxidul de sulf şi pulberile .................................................................................. 200

Aerosolii acizi....................................................................................................... 201 Monoxidul de carbon ........................................................................................... 201 Plumbul ............................................................................................................... 202 Benzenul (substanţă potenţial cancerigenă )...........................................................203 Hidrocarburile aromatice policiclice (substanţe potenţial cancerigene).................. 204

Aldehidele (substanţe potenţial cancerigene) ........................................................204

Studiu de caz privind poluarea: ......................................................................... 205 POLUAREA MORAL Ă A MEDIULUI: ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE CRIMEIORGANIZATE ŞI CORUP ŢIEI................................................................................ 209

Caracteristici ale reţelelor de crimă organizată ..........................................................209 CORUP ŢIA, FACTOR DE DEREGLARE A SALUBRITATII ................................ 211

Corupţia instituţionalizată şi puterea politică ............................................................216 DOMENII AFECTATE DE CORUP ŢIE......................................................217

Evaluarea politicilor de combatere a corupţiei existente în statele candidate ............. 218 Stu diu : S onda j d e op ini e ......................................................................... 219

Politici de combatere a corupţiei .............................................................................. 220 DATE STATISTICE PRIVIND FAPTELE DE CORUP ŢIE........................ 222






PACTUL DE STABILITATE: INI ŢIATIVA ANTI-CORUP ŢIE PENTRUSUD-ESTUL EUROPEI ............................................................................. 223

BIBLBIOGRAFIE .......................................................................................... 230 7. S ĂN Ă TATEA POPULA ŢIEI ................................................................................. 231

S ĂR ĂCIA .................................................................................................................... 231 sărăcia în statele industrializate şi în cele subdezvoltate.............................................231 Tipuri de sărăcie ....................................................................................................... 232

Efectele panicii şi recesiunii.............................................................................. 232 Sărăcia colectiv ă ................................................................................................... 233

Sărăcia colectiv ă generalizată ............................................................................ 233 Sărăcia colectiv ă concentrată ............................................................................ 233

Sărăcia cauzală...................................................................................................... 234 Atitudini tradiţionale faţă de sărăcie.......................................................................... 234

Punctele de vedere „Laisse-faire” şi „malthusian”.................................................234 Darwinismul social ............................................................................................... 235 Schimbarea de atitudine de la finele secolului 19 şi începutul secolului 20............. 235

Expunerea la problemele sărăciei...................................................................... 236 Măsuri pentru depăşirea sărăciei la începutul sec.20 ..........................................236 Strategiile de prevenire, de asigurare şi de abordare directă ............................... 237

Sărăcia industrială în a doua jumătate a secolului 20..............................................238 Redescoperirea sărăciei din mijlocul bog ăţiei ....................................................238 “Noua sărăcie” ................................................................................................. 238

Viaţa săracilor şi efectele acesteia.......................................................................... 239 Anxietatea în sărăcie......................................................................................... 239 Structura socială a sărăciei ................................................................................ 240

Soluţionarea problemelor sărăciei ......................................................................... 241 Venitul garantat şi strategiile de perfecţionare...................................................241 Extinderea programelor pentru asigurarea bunăstării. .......................................241 Starea de sănătate ............................................................................................. 242 Situaţia zonelor monoindustriale şi efectele sociale (distribuţie zonală ) ............. 245

Sărăcia şi şomajul ..................................................................................................... 245 STARE DE FAPT ........................................................................................... 254 „Mizeria reformei: pauperizarea populatiei .......................................................254 BIBLIOGRAFIE............................................................................................. 259

POLITICILE SOCIALE ............................................................................................. 260

UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA POLITICILOR SOCIALE .......................... 260 PREVIZIUNI ASUPRA POPULA ŢIEI ..................................................................... 265 Proiecţii ale populaţiei .............................................................................................. 265 Probleme ale creşterii rapide a numărului populaţiei .................................................266

CONTROLUL NAŞ TERILOR ................................................................................... 268 Istoria controlului naşterii ........................................................................................ 269

Reformatori şi grupuri de reformişti. .................................................................... 269 Dezvoltarea industriei pentru controlul naşterilor.....................................................271 Dezvoltare internaţională. ........................................................................................ 271 Puncte de vedere contemporane asupra populaţiei şi controlului naşterilor .............. 272

Tipologia controlului naşterilor ................................................................................ 272






Contracepţia......................................................................................................... 272 Serviciile de sănătate publică..................................................................................... 276 Istoric general al sănătăţii publice ............................................................................. 277

Înainte de revoluţia industrială.............................................................................. 277

Evul Mediu .......................................................................................................... 277 Renaşterea............................................................................................................ 278 În timpul şi după Revoluţia Industrială ................................................................. 278 Dezvoltarea în perioada 1875-1950 ...................................................................... 279

Situaţia recentă a sănătăţii publice............................................................................. 283 Structuri organizaţionale şi administrative ............................................................283

Organizaţiile internaţionale............................................................................... 283 Statele avansate .................................................................................................... 283

Tipuri de servicii medicale publice........................................................................ 284 (ex)URSS.......................................................................................................... 285

SUA................................................................................................................. 285

ROMÂNIA...................................................................................................... 287 Ţările în curs de dezvoltare................................................................................... 288

Probleme de sănătate şi obstacole .................................................................... 288 Tipuri de structuri ............................................................................................ 290 Educaţia personalului din sănătate.................................................................... 291

SERVICIILE SOCIALE ŞI DE ASIGURARE A BUN ĂST ĂRII ........................... 292 Fondul serviciilor sociale ...................................................................................... 293

Influenţe moderne............................................................................................ 293 Noi roluri ale femeii ......................................................................................... 295 Fondul istoric................................................................................................... 296

Organizarea formelor de caritate la finele secolului 19. .....................................297 O evoluţie reformistă orientată către responsabili.............................................297

Debutul dezvoltării asigurărilor sociale şi a asistenţei publice................................ 297 Asistenţa socială profesională ............................................................................... 298

Studiul de caz ................................................................................................... 299 Extinderea metodelor şi domeniilor ..................................................................... 300 Domenii de sevicii: probleme şi politici ................................................................ 300

Bunăstarea familiei ........................................................................................... 300 Consilierea căsătoriei ........................................................................................ 302 Îngrijirea maternală şi planificarea familială.......................................................302

Controlul naşterilor .......................................................................................... 303 Educaţia vieţii familiale..................................................................................... 303 Programe „home-help” .................................................................................... 303 Îngrijirea pentru bătrâni.................................................................................... 303 Bunăstarea copiilor........................................................................................... 304 Îngrijirea maternală şi a sănătăţii copiilor ..........................................................304 Serviciile de (protecţie) ocrotire a copilului .......................................................309 Îngrijirea mamelor necăsătorite şi a copiilor acestora ........................................310 Centrul de zi..................................................................................................... 310

Serviciile în contextul altor agenţii. ........................................................................... 311

Serviciul de medicină socială................................................................................. 311






Serviciile de psihiatrie socială............................................................................ 311 Serviciile sociale şi şcolare ................................................................................ 312 Serviciile corecţionale ....................................................................................... 313

Politica de asistenţă socială în România ................................................................ 313

PREZENTAREA POLITICILOR SOCIALE DIN ROMÂNIA ........................ 314 Protecţia copilului, parte din politica socială a României................................... 318 « Taxa pe nou-născuţi » ........................................................................................ 321

POLITICILE SOCIALE A UNIUNII EUROPENE..............................................330 SISTEMELE DE S ĂN Ă TATE ........................................................................... 332 Descentralizarea responsabilităţii serviciilor de sănătate........................................332 Măsuri privind creşterea eficacităţii costurilor şi a calităţii tratamentului ............... 333 Mecanismele pieţei ............................................................................................... 333 Reducerea cheltuielilor cu medicamentele.............................................................333 Îngrijirea pe termen lung ...................................................................................... 333

SISTEMELE DE PENSII................................................................................... 333

EGALITATEA Ş ANSELOR .............................................................................. 335 8. STAREA DE S ĂN Ă TATE A POPULA ŢIEI DIN ROMÂNIA ............................ 337

Rata mortalităţii........................................................................................................ 340 OBIECTIVELE SI POLITICILE DEMOGRAFICE ÎN ROMÂNIA ................... 341

1. REFORMA SISTEMULUI SANITAR ............................................................341 2. STAREA DE SANATATE ............................................................................. 345 3. RESURSE........................................................................................................ 350 4. PROGRAME................................................................................................... 353 SISTEMUL INFORMATIONAL PRIVIND STAREA DE SANATATE APOPULATIEI ..................................................................................................... 354

REZUMAT: STAREA DE SANATATE SI CARACTERISTICILE EI INROMANIA...................................................................................................... 355

GLOSAR ..................................................................................................................... 359 BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA ......................................................................... 375 BIBLIOGRAFIE......................................................................................................... 377






PREFA ŢĂ Se afirmă că, în lume, la fiecare secundă, se nasc mai mult de 4 copii. În timp ce discutăm 16.122de copii se alătură umanităţii. Alţi 16.122 de copii se vor naşte în timp ce ascultăm ultimele ştiri. Întimp ce dormim se vor naşte 128.976, iar 16.122 se vor naşte în timp ce ne spălăm, îmbrăcăm etc.Din acest moment, populaţia globului de mâine va fi cu 387.000 mai mare chiar dacă sute de mii

vor muri.

Întrebările care se pun sunt:

Va avea pământul capacitatea de a sprijini creşterea populaţiei ?

Va fi suficientă hrană, îmbrăcăminte, vor fi adăposturi şi suficientă apă ?

Se preconizează că în 2030 vor fi 107 miliarde de oameni.

La finele lui 1980 mai mult de 11 milioane de copii mureau datorită înfometării.

Tehnologia modernă poate face posibilă creşterea producţiei de alimente şi alte bunuri, dar multedin utilajele folosite în proces crează riscuri severe asupra mediului.

La nivelele actuale de producţie, aerul şi apa regiunilor industriale sunt poluate grav. Substanţelechimice toxice, nedestructibile şi deşeurile radioactive fac parte din aceste probleme.

Cele două probleme, presiunea populaţiei şi poluarea se întâlnesc în mai toate oraşele mari.Economiile moderne sunt bune la a lua din materia concentrată, să o transforme şi să o prelucrezedar în nici un caz nu s-a trecut şi la fluxul invers. Este lesne de a face din cărbune un simplupoluant cum ar fi cenuşa, gazele şi funinginea, zburând prin atmosferă dar dificil din punct de

vedere economic dacă nu şi tehnologic să absoarbă din aer cenuşa, compactând-o.

Cu secole în urmă, majoritatea populaţiei locuia în localităţi rurale şi oraşe mici. Astăzi, aproape ½din populaţia lumii trăieşte în oraşe. Mai mult, modificările demografice constituie pe lâng ă schimbările tehnologice o altă sursă ce a modificat educaţia. Putem să amintim în mod special ratacreşterii populaţiei. Este un fapt clar că structura, mărimea şi creşterea numărului populaţiei uneisocietăţi afectează în mod direct educaţia. Dacă spre exemplu, populaţia înregistrează un ritm decreştere mai rapid decât rata de expansiune a platformelor educaţionale şi a personalului, atunciratele de integrare, rata de alfabetizare, perioada medie de şcolarizare cât şi alte măsuri de realizarea educaţiei vor scădea în mod dramatic. Efectele creşterii populaţiei asupra educaţiei deşi vizibile înmulte părţi ale globului sunt deosebit de dramatice în rândul naţiunilor slab dezvoltate.

În America latină, rata medie de creştere a populaţiei este mai mare de 3% pe an în timp ce în Asiade sud este de 2,6%. Mai mult, eforturile depuse pentru îmbunătăţirea măsurilor de sănătate în

vederea reducerii mortalităţii infantile au dus la creşterea populaţiei tinere într-un ritm mult mairapid faţă de populaţia în ansamblu. Astfel, menţinerea în principal în anii care vin a proporţieiactuale de copii şi tineri în şcoală va impune eforturi considerabile în special în zona Asiei şi

Americii latine. În plus, chiar dacă în viitorul apropiat rata de natalitate este forţată să scadă, neputem aştepta la o anumită destindere şi aceasta deoarece s-au născut copii care vor urma şcoalaelementară şi secundară în următorii 7 ani.






Trecând în revistă acestea ne gândim uneori că este inutil să ne facem iluzii. Evident, nu vomputea s

ăasigur

ăm supravie

ţuirea tuturor speciilor de pe P

ământ. Sunt

şanse minime s

ăsalv

ăm

Sx Sx+1 Si Si+1

tx tx+1 tj 1994 ti ti+1

STRUCTURAPOPULA ŢIEI

SUBPOPULA ŢIE

POPULA ŢIE

A

B

A-B= flux natural

o Nr. Populaţieo u.m.teritoriu

DENSITATE

Mişcarea migratoriea populaţiei

D

D1

C – D= flux migratoriu

C1

C

Tj

STAREAPOPULA ŢIEI

Variabile:Sex (M, F) VârstaStare civilă

LOCUITORI

Mişcareanaturală apopulaţiei

A. STATICA ST Ă RII ŞISTRUCTURII POPULA ŢIEI

Parametrii populaţiei şi subpopulaţiilor

i = prezent S starea populaţiei la tj = recensământi + 1 vitor SROM= 23.185.084tx timp de referinţă tx +1 moment temporal componentj moment oarecare

B. DINAMICA ST Ă RII ŞI STRUCTURII POPULA IEI






diversitatea vieţii cu argumente de genul: „un urs Koala este atât de dr ăguţ”. Mai mult, unelecreaturi ne repugnă apriori şi automat tindem să le rejectăm.

Trebuie să identificăm toate sursele de poluare ce pot aduce atingere stării de siguranţă apopulaţiei. Iată numai câteva din sursele de poluare:

- rafinării de petrol brut şi instalaţii de gazeificare;- instalaţii portuare de spălat tancurile petroliere;

- centrale termice şi instalaţii de combustie ce depăşesc o putere calorică de 300 Mw;

- centrale nucleare şi alte reactoare nucleare, instalaţii destinate să stocheze în permanenţă ori să elimine definitiv deşeuri radioactive (Cesium 137, Carbon 14, Stronţiu 90);

- combinate chimice, care folosesc zinc, mercur, plumb, crom, clor, anhidride sulfuroase.

Din acestea rezultă unele din pericolele ce îi cauzează omului:

- experimente nucleare, chimice şi bacteriologice;

- instalarea de rampe de lansare pentru arme atomice, tactice şi deversarea în apele maritimea deşeurilor atomice;

- emisiile de CO2 şi de CH4 aflate în atmosferă ca urmare a activităţii umane;

- emisiile acide de SO2 şi de NO2,

- degradarea pădurilor ca urmare a noxelor şi a defrişărilor,

- stresul urban,

- accidentele majore,

- deşeurile.

În acest context, creşterea populaţiei, tensiunile din mediu şi urbanizarea sunt caracteristici

definitorii încă din secolul XX. Va continua să fie tot aşa şi în secolul XXI ?Se pun următoarele întrebări:

A. Ce etape urmează creşterea populaţiei în naţiunile industrializate ?

B. Ce tendinţe caracterizează dezvoltarea populaţiei ?

C. Care este relaţia dintre populaţie şi resursele globale şi care este afectată de disparităţi îndistribuţie şi consum şi prin evenimentele din mediu ?

D. În ce mod urbanizarea afectează societatea ?

E. Prin ce etape trece urbanizarea ?

F. În ce mod diferă urbanizarea în ţările lumii a III-a faţă de cele din naţiunileindustrializate?

Prin maniera de abordare a lucrării de faţă se desprind printre altele următoarele urgenţe:

Regimul deşeurilor:

- Prevenirea formării de deşeuri,

- Revalorificarea,

- Optimizarea eliminării finale,

- Reglementarea transportului,

- Acţiunea curativ ă






Realizarea de:

- instalaţii de tratare a deşeurilor,

- staţii de epurare,

-

dispozitive de filtrare a gazelor,- proiecte e ameliorare a calităţii apelor şi de reducere a poluării atmosferice ori fonice.

În definitv, urmărim:

- conservarea, producerea şi ameliorarea calităţii mediului,

- protecţia sănătăţii persoanelor,

- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor

Protecţia biodiversităţii, gestionarea resurselor naturale şi dezvoltarea calităţii vieţii sunt primeledacă nu cele mai importante obiective ale structurării unei politici generale ce se concretizează prininventarierea mijloacelor, valori de referinţă şi mai presus de acestea, dimensionarea corelată cuspaţiile şi cu configuraţia mediului ambiant

În cele din urmă prin politicile sociale, prin strategiile guvernelor urmărim starea de amenitate apopulaţiei, dezvoltarea mediului în care indivizii să ating ă un maxim de eficienţă intelectuală şifizică.

Plecând de la definiţia conceptului anatomia (de la cuvintele grece ş ti ana=prin, ş i temnei=a t ă ia), ca fiind acea ramur ă a ş tiin ţ elor biologice care se ocupă în principal cu stduiul structurii fiin ţ elor organizate, mijlocul

principal de investiga ţ ie fiind disec ţ ia , ne-am permis asemuirea populaţiei ca fiind o fiinţă socială vie, culegi proprii de determinare. Ca urmare, în „disecţia” realizată asupra acestei fiinţe am extras o listă de concepte caracteristice morfologiei şi fiziologiei populaţiei. Ne-am imaginat demografia ca fiindmorfologie iar sociologia ca fiind fiziologie. Politicile sociale constituie energia, fluidul vital careleag ă şi antrenează această fiinţă de altfel deosebit de sensibilă, care este POPULA ŢIA .

Pentru cei interesaţi de astfel de probleme ne-am propus elaborarea prezentei lucrări, AnatomiaPopulaţiei. Concepte cheie în demografie, sociologie şi politici sociale. Astfel, lucrarea defaţă, capătă atât un aspect didactic cât şi unul ştiinţific. Lucrarea este încărcată cu definiţii dindicţionare cu relevanţă, conţine extrase din surse deschise şi, mai mult, pentru a facilita înţelegereamecanismelor s-au structurat scheme de blocuri funcţionale. Ca metode de lucru s-a recurs ladocumentare bibliografică (în special pe colecţiile de enciclopedie britanică ), analiza structurală şide conţinut, studii de caz.

Lucrarea se adresează celor interesaţi în analiza informaţională, în studiile privind fenomenelepsihologice şi sociologice cât şi aplicaţii asupra determinării populaţiei. Desigur, suntem conştienţică această carte nu este de cât un pas spre înţelegerea amplitudinii acestor ştiinţe.

Mulţumesc pe această cale Domnului Profesor Ioan Mihăilescu, coordonatorul lucrării mele de

doctorat, Domnului expert Vlad Emil, f ără al căror ajutor nu aş fi reuşit să elaborez o suită delucrări de specialitate.

Mulţumesc de asemenea profesorilor pe care i-am întâlnit în traseul vieţii mele.

Mulţumesc părinţilor mei.

Autorul






TERMINOLOGIE

ANATOMIE : - ştiinţă care studiază structura fiinţelor şi a raporturilor dintre diferiteleorgane constitutive. Structură a unui organ sau a unei fiinţe;conformaţie a unui corp (DEX);

POPULA Ţ IE : - s.f . totalitatea locuitorilor unei ţări, ai unei regiuni, ai unui oraş. (DEX);- (statistică ) ansamblul de indivizi sau de unităţi din care este alcătuit un

eşantion şi la care urmează să se aplice rezultatele analizei, adică ansamblul de persoane supus investigaţiei

- sumă, agregat sau colectivitate de persoane care trăiesc pe un anumitteritoriu, delimitat corespunzător (populaţie naţională );

- grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare, care nueste neapărat teritorială;

„ANATOMIA POPULA Ţ IEI” : - 1. analiza structurii populaţiei şi a raporturilor dintreindivizii acesteia; conformaţie a unui corp social.

CONCEPT : 1.- idee generală care reflectă just realitatea; noţiune.2– schiţă (DEX)

CONCEPTE CHEIE : idei generale, noţiuni ce stau la baza unei schiţe prin care sedoreşte reflectarea justă a realităţii;

SOCIOLOGIE : - ştiinţă care se ocupă cu studiul descrierii structurii şi fiziologieisocietăţii, al relaţiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precumşi al instituţiilor din societatea dată (DEX);

DEMOGRAFIE : - ştiinţă care prin metode cantitative studiază fenomene şi proceseprivitoare la numărul, repartiţia geografică, structura, densitatea,mişcarea populaţiei umane şi compoziţia ei pe grupe de vârstă, de sexeetc (DEX);- ştiinţă având ca obiect populaţiile umane pe care le studiază subaspectul numărului şi al repartizării geografice, structurii după diferitecaracteristici demografice şi socio-economice, evoluţiei lor, precum şial factorilor ce determină schimbările numărului şi structurii, pentru aevidenţia regulile după care se produc fenomenele demografice (Trebici, V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975).

POLITICI SOCIALE : - ştiinţă socială care studiază forma generală de existenţă a vieţii

interumane şi a societăţii în ansamblul său, a modului de organizare şi aldinamicii acesteia, precum şi a subsistemelor din care se compune şi arelaţiilor dintre aceste componente fiecare între ele precum şi in ansamblulsău






1. ABORD Ă RI ISTORICE PRIVIND CONCEPTUL

DE POPULA ŢIE

Populaţia:

-s.f . totalitatea locuitorilor unei ţări, ai unei regiuni, ai unui oraş. (DEX);

- (statistică ) ansamblul de indivizi sau de unităţi din care este alcătuit un eşantionşi la care urmează să se aplice rezultatele analizei, adică ansamblul depersoane supus investigaţiei

- sumă, agregat sau colectivitate de personae care trăiesc pe un anumit teritoriu,delimitat corespunzător (populaţie naţională );

- grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare, care nu esteneapărat teritorială;

Orice populaţie, fie umană sau animală, constituie o colecţie de elemente modificate prin creşteri(naşteri şi imigrări) şi pierderi (decese şi emigrări).

O populaţie umană „naturală” – cea care este incapabilă să soluţioneze problema decesului prinmijlocul metodelor terapeutice eficiente sau cu natalitatea prin mijloacele controlului naşterii şicare este restricţionată la o anumită zonă geografică – se va reg ăsi în aproape aceeaşi poziţie ca opopulaţie animală. O astfel de populaţie nu va putea să se extindă dincolo de o anumită limită; opopulaţie ierbivoră va fi clar limitată de creşterea anuală a ierbii.

În scopul ilustrării este necesar să considerăm o populaţie, iniţial mică, ce trăieşte într-un mediunatural limitat. O astfel de populaţie va creşte datorită multiplicării forţelor, rata sa de natalitate

SALUBRITATE

S Ă N Ă TATE

fiziologie

SOCIOLOGIE

morfologie

DEMOGRAFIE

POPULA IA

LOCUITORI

STRUCTUR Ă ROL ŞI FUNC ŢIE

VIA A SOCIOUMAN Ă

locuit

TERITORIU






fiind superioară ratei de mortalitate. La un moment dat se atinge un grad de saturare (generat delipsa de alimente, de apă sau de lipsa satisfacerii altor trebuinţe), fapt ce conduce la o creştere aratei de mortalitate adesea acompaniată printr-un declin al ratei de natalitate. În acelaşi punctpopulaţia atinge poziţia de echilibru în cadrul mediului şi acesta fluctuează în apropierea maximuluisău sub infuenţa sezonieră (căldură, umiditate etc.), sub influenţa bolilor sau a altor factori care pot

temporar să afecteze. Acest echilibru natural poate fi dereglat, fie prin modificarea mediului sau prin introducerea unormodificări la nivelul speciei.

Mediul poate fi îmbunătăţit sau deteriorat, în principal sub influenţa climatului. Speciile vor devenimai bine adaptate la mediul natural, având ca rezultat atingerea unui număr maxim. Totuşi dacă unastfel de progres permite speciilor să-şi consume propriul capital (de exemplu prin exterminareapradei) rezultatele pot fi fatale.

Pe lâng ă condiţiile unui echilibru natural există şi alţi factori care pot afecta populaţiile umane.Unul din aceşti factori ar fi fertilitatea, altfel spus, frecvenţa naşterilor într-o populaţie, factor carese distinge de fecunditate sau capacitatea populaţiei de a naşte copii.

Fertilitatea: - manifestare efectiv ă a fecundităţii, măsurată statistic cu diferiţi indicatori: număr de copiinăscuţi de o femeie în erioada fertilă, productivitatea căsătoriilor etc. De obicei fertilitateaeste mult inferioară fecundităţii.(Trebici V);

Fertilitate naturală: fertilitate a cuplurilor care nu folosesc mijloace de limitare a naşterilor,contraceptive sau abortive, având un comportament demografic natural sauprimitiv. După studiile lui L. Henry rata generală a natalităţii la o populaţie careare fertilitate naturală şi deci nu practică metode de limitare se ridică la 60 ‰

Fecunditatea: - capacitate fiziologică (a femeii, a cuplului sau a populaţiei) de a naşte copii. (Trebici, V)

S-a apreciat că, dacă toate cuplurile din oricare populaţie dată s-ar reproduce de la pubertate până la data instalării menopauzei (la femei) la o rată aproximativ naturală, atunci populaţia s-ar puteamultiplica de şase ori pentru fiecare genera ţ ie .

Generaţie: - cohortă specială, cuprinzând persoanele născute în acelaşi interval de timp (deobicei un an); este astfel cohorta celor care au trăit împreună evenimentul denaştere;

- descendenţă a unui grup dintr-un ascendent comun.

Motivele pentru care speciile umane nu au atins această rată de mutiplicare, sunt:1. Un procent din populaţie nu s-a căsătorit, sau nu au procreat;2. Nu toţi bărbaţii şi femeile formează cupluri la atingerea pubertăţii;3. Unele cupluri sunt separate prin deces sau prin alte cauze;4. Noile generaţii sunt reduse ca număr prin decesul unora dintre indivizi înainte ca aceştia

să ating ă pubertatea sau vârsta procreerii.

Într-o populaţie naturală doar acest ultim factor este suficient să reducă rata la mai mult dejumătate.

Observ ăm că nu este deloc uşor să separăm complet factorii biologici de cei sociologici, enunţaţimai sus şi să ne imaginăm o populaţie ce se poate folosi de resursele sale de fecunditate pentru acreşte. Teoretic, singurul sistem ce permite o astfel de creştere ar fi un gen de armăsari umani. Dindatele actuale, ştim că promiscuitatea există în anumite populaţii, dar întotdeauna asociată cu niştecondiţii precare de igienă ce compensează avantajele sale generative. Practic, sistemul matrimonialce valorizează cel mai bine multiplicarea energiilor pentru speciile umane se realizează de obiceiprin monogamie. O ilustrare istorică clară o vedem la populaţia canadiană francofonă care, îndecursul a trei secole a crescut de la aproape 3.000 de locuitori la câteva milioane.

Un alt factor determinant pentru populaţie este mortalitatea sau frecvenţa deceselor, ceea ce neindică media speranţei de vârstă.






Mortalitate (a populaţiei): - intensitatea sau frecvenţa evenimentului demografic „deces”în sânul unei populaţii.

Deces: - încetare definitiv ă a funcţiilor vitale după trecerea unui timp oarecare dela naştere;

- dispariţia definitiv ă a oricăror evidenţe a vieţii în oricare moment detimp dup

ăce a avut loc na

şterea vie (încetarea post-ntal

ăa func

ţiilor

vitale f ără posibilitate de resuscitare).Supramortalitate: - mortalitate mai ridicată în sânul unor grupe (subpopulaţii) în

raport cu mortalitatea medie sau a altor grupe (subpopulaţii).

Într-o populaţie umană care nu suferă de înfometare cronică excesiv ă sau de dezastre frecvente,dar care trăieşte în condiţii insalubre de igienă şi care dispune de forme ineficiente de terapie,media speranţei de viaţă al unui individ este de 25–30 de ani.

Speranţa de viaţă la naştere: - numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou născutdin cohorta adoptată în tabela de mortalitate, presupunând că ordineade deces la toate vârstele va fi aceea exprimată de tabela respectiv ă demortalitate. În limbajul curent se utilizează conceptul de durată medie de viaţă. (Trebici V.)

Pe lâng ă această experienţă de mortalitate mai mult sau mai puţin naturală, fiinţele umaneexperimentează şi o supra-rată (accidentală ) de decese, care pot fi generate de dezastrele naturale(inundaţii, modificări de climat etc.), dar în general apar sub trei condiţii:

• Foamete acută;• Epidemii (din surse exterioare);• R ăzboi sau masacre.

Aceste trei calamităţi pot fi identificate ca interrelaţionate, cu un război care adesea provoacă înfometarea, o epidemie ce se răspândeşte mult mai uşor în rândul unei populaţii subnutrite (caurmare a dereglării homeostaziei organismului şi implicit scăderii imunităţii) etc.

În cele din urmă adăug ăm că, există o dovadă clară că populaţia umană nu atinge pur şi simplulimita sa aritmetică totală. Populaţiile sunt caracterizate de variaţii în ceea ce priveşte numărul total

şi de asemenea de modificări de structură, cum ar fi modificări în distribuţia vârstelor, ocupaţiilor,cât şi a diferitelor caracteristici calitative, fizice şi intelectuale (ex: media sau nota predominantă laindicii antropometrici – greutate, înălţime, la tipurile de sânge, culoare, naţionalitate, nivel deinteligenţă şi nivelul de educaţie).

EPOCA PREMODERN Ă

Până în perioada contemporană, populaţia totală a globului a înregistrat în general de-a lungulmileniului o creştere lentă ca număr, cu unele ocazii, perioade bruşte de regresie ca număr, iar înmajoritatea cazurilor urmare a unor fenomene precum războaie, epidemii şi foamete.

În rândul populaţiilor (culturilor) primitive şi în civilizaţiile antice fertilitatea a fost respectată,probabil din motivul că viaţa se opune inevitabilei şi atât de înfricoşătoarei morţi. În republicile

greceşti acest sentiment, care astăzi este încă puternic în anumite populaţii din zone rurale, nu aavut o altă consideraţie.

Grecia antică a fost cunoscută ca fiind prima şi dată ca exemplu ca o populaţie ce s-a diminuat subalte motive decât catastrofe – adică, deoarece cultura a încurajat practica familiei de a avea câţivacopii şi de fapt, a favorizat celibatul. Politicianul şi filosoful Polibius a denunţat declinul procreeriiîn Grecia, considerând aceasta ca fiind sinucidere.

Faptul că, încă de la începutul Imperiului Roman, acesta avea conceptul de control al naşterilor,este evident, odată ce împăratul Augustus a instituit legi pentru încurajarea căsătoriei şi mai presusde toate, naşterea copiilor. Cu toate că nu există dovezi, alături de alte influenţe ale imperiuluiroman, şi controlul naşterilor s-a răspândit în întreg imperiul.






Dacă populaţia imperiului ar fi fost guvernată de multiplicarea naturală, trebuia ca în decurs depatru secole să crească brusc pentru a depăşi graniţele sau cel puţin să devină o populaţie densă înteritoriile existente ale imperiului. Dar aceasta nu s-a întâmplat, fapt pentru care a existat o criză debărbaţi care să lupte cu barbarii, ei înşişi fiind relativi puţini la număr. Chiar şi plăgile răspândite, înspecial în perioada 160 – 180 nu explică satisf ăcător criza.

China, o altă ţară antică, a cărei istorie demografică rămâne să fie scrisă, are populaţii dense din vremuri stră vechi, suprapopularea a fost un subiect deplâns de scriitori.

De la căderea Imperiului roman până în epoca medievală Europa a fost supusă unor invazii masiveşi asaltată de o amplă dezordine şi distrugere, perioadă în care populaţia s-a decimat. Începând cusecolul IX, s-au putut observa instaurarea unor semne de stabilizare a umanităţii cât şi unele semnede progres. Acestea au devenit mult mai evidente în cursul secolului XI şi aproape au fostconfirmate prin Cruciade. Pe de altă parte, secolul XIV a fost epoca unor crize severe,caracterizate prin foamete şi războaie şi în special prin Moartea neagră (epidemia de ciumă dinEuropa, 1347–1351), plag ă ce a ră v ăşit toată Europa, având ca rezultat mortalitatea în diferiteregiuni în proporţie de 1/8 până la 2/3 din populaţie. În medie, este posibil să considerăm că afost secerată mai mult de 1/3 din populaţie. După o oarecare creştere a populaţiei pe parcursul

secolului XV a intervenit o perioadă neregulată, o vreme a războaielor sângeroase şi a emigrării dinEuropa.

Pe continentul american contribuţia demografică a bărbaţilor albi este prioritară în raport cudeclinul populaţiei native, care a devenit subiect al decimării şi masacrelor, a noilor boli introdusede către europeni şi a expulzării din căminele şi mijloacele cotidiene de existenţă. Pe măsură cecontactele cu alte părţi ale lumii au devenit mai frecvente, Africa s-a dovedit a fi un continent pejumătate gol, iar Asia ca o masă supraaglomerată de fiinţe umane.

Secolul XVII a fost marcat de două momente:

- în 1662, John Gaunt a stabilit primul tabel de mortalitate;

- diferiţi alţi autori au estimat populaţia lumii (Isaac Vossius., a sugerat

cifra de 545 milioane).

John GAUNT

ERA MODERN Ă

În secolul XVII, toată populaţia chiar şi cea din Europa de Vest, poate fi descrisă din punct de vedere demografic, ca fiind naturală. Cunoştinţele de medicină au adus mari descoperiri înanatomie şi fiziologie, dar nu în terapie, iar terapiile anti-mortalitate erau neglijabile. În acelaşitimp, practicile contraceptive, care au rămas la fel de ineficiente, erau rezervate pentru un micsegment din societate (prostituate şi aristocraţie) astfel, că ele nu aveau relevanţă asupra statisticilor






globale. Rata anuală (normală ) de mortalitate ce a atins 30–35 la 1000 de locuitori şi rata naşterilor35–40 la 1000 au limitat parţial sau total celibatul. Astfel din perioada timpurie a omenirii,condiţiile sale biologice nu prea s-au schimbat.

Era modernă a fost o perioadă martor la transformările cuprinzătoare – perioadă cunoscută ca

revolu ţ ie demografic ă – care au modificat viaţa şi reproducerea speciilor, ducând la un declinsemnificativ în rata de mortalitate cât şi în rata de natalitate. Această transformare a cunoscut două faze, una în rândul ţărilor avansate, iar alta în restul lumii.

Revoluţie demografică: - proces demografic constatat la populaţiile ţărilor astăzi dezvoltatedin Europa, SUA, Canada la sfârşitul sec. Al XVIII-lea şi începutul sec. Al XIX-lea, având ca trăsătură scăderea mortalităţii, urmată de scăderea natalităţii; uneorimişcarea a fost simultană. În intervalul ce separă scăderea mortalităţii de începutulscăderii natalităţii are loc o creştere rapidă a populaţiei, care la ţările amintite a fostînsă de scurtă durată şi s-a convertit în ritmuri moderate ale creşterii demografice.

Conceptul a fost folosit pentru prima dată de demograful francez AdolpheLandry, după care există trei regimuri demografice:

- regimul primitiv : mijloacele de subzistenţă limitează creşterea populaţiei; ratelede natalitate şi mortalitate se află la un nvel ridicat;

- intermediar (de tranziţie): mortalitatea scade, urmată de scăderea fertilităţii;- contemporan : corespunde unui echlibru între fertilitate şi mortalitate, cândfactorii psihologici influenţează creşterea nivelului de trai în cadrul familiilor.

Procesul este atribuit industrializării, urbanizării, progresului economic şi social,accesului larg al femeii la înv ăţământ şi la producţia socială, progreselorasistenţei sanitare. Termenul este astăzi înlocuit de conceptul tranziţiedemografică.

(Trebici, V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şiEnciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.361-362)

MODIFIC Ă RI ÎN ANII ’30

În decursul celei de a doua jumătăţi a secolului XVIII datorită unor inovaţii cum ar fi inocularea şi vaccinarea, terapia a devenit mult mai eficientă. Un uşor declin în rata de mortalitate a apărut chiarşi mai devreme, ca rezultat al îmbunătăţirii condiţiilor de igienă şi posibil ca urmare a alimentelorîmbunătăţite. Ulterior, rata ridicată de mortalitate generată de foametea acută şi de epidemii audispărut pe parcursul secolului XVIII în Europa de Vest datorită agriculturii ce s-a dezvoltat, aschimburilor internaţionale ce au îmbunătăţit disponibilitatea tuturor resurselor, cât şi datorită îmbunătăţirii igienii (foametea din 1847 din Irlanda a fost un eveniment atipic). Un alt fapt a fostîncetarea epidemiilor în Europa de Vest, cu toate că ele au persistat pentru lungi perioade de timpîn ţările mai puţin dezvoltate – cum ar fi holera care a persistat chiar şi în Europa până la mijloculsecolului XIX.

Declinul ratei de mortalitate a devenit remarcabil spre finele secolului XIX, după experimentele luiLouis Pasteur şi descoperirea diferitelor vaccinuri.

Acest fenomen se rezumă strict la ţările dezvoltate. În apropierea primului război mondial,speranţa de viaţă era de peste 50 de ani în majoritatea ţărilor avansate. Deşi declinul ratei denatalitate a început în Franţa aproape în acelaşi timp cu reducerea ratei de mortalitate (datorită răspândirii practicilor contraceptive, în special prin utilizarea prezervativului şi de coitusîntreruptus) totuşi, în restul Europei de Vest declinul s-a simţit mult mai târziu. În Anglia rata denatalitate nu s-a redus înainte de 1875. Datorită acestei perioade de întârziere de aproape un secolîntre declinul ratei de natalitate şi reducerea ratei de mortalitate, populaţia Europei a crescut într-un ritm nemaicunoscut până în zilele noastre, şi pe o arie întinsă. Rata naturală de creştere de 1% afost depăşită frecvent. Chiar şi în ciuda marilor emigrări spre America din anii 1801 şi 1901,populaţia a crescut de la 11.000.000 la 38.000.000 în Marea Britanie şi, de la 25.000.000 la56.000.000 în Germania.






După 1875 declinul ratei de natalitate a devenit mult mai pronunţat şi s-a răspândit în toate ţăriledezvoltate. Prezentăm mai jos câţiva indicatori tipici acelei perioade:

T ABELUL 1: INDICATIVUL DE NATALITATE LA 1.000 DE LOCUITORI

Fran ţ a Marea Britanie Germania S.U.A.

1880 24,6 33,9 38,0 36,01900 21,4 28,5 35,0 30,1

1911-1913 18,8 26,3 28,0 27,01933 16,2 19,8 16,7 16,5

Indicatorul de natalitate a atins cel mai scăzut nivel în cursul anului 1930. Deja era avansată oteorie a declinului permanent al populaţiei din vest. Declinul a fost accentuat de depresiaeconomică.

În ţările dezvoltate prăbuşirea ratei de natalitate a generat o îmb ă trânire semnificativ ă apopulaţiei. Proporţia sexagenarilor a atins nivelul de 10% în comparaţie cu 6% în secolul XVIII.

În restul lumii, nu exista o revoluţie demografică, indicatorul de natalitate rămânând în apropiereanivelului natural, iar rata de mortalitate s-a redus semnificativ.

Îmbătrânire: - etapă ce urmează vârstei adulte, caracterizată prin scăderea progresiv ă a funcţiilorfiziologice şi a performanţelor intelectuale. Fenomen biologic inevitabil, afectândstructural şi funcţional organismul în totalitate; este totuşi atributul unei stări desănătate în limitele vârstei, al unei normalităţi în comparaţie cu senilitatea, care ar fiaspectul patologic reprezentând o accelerare a procesului de senescenţă.Pe plan biologic, se manifestă o serie de modificări care pot fi rezumate în:o involuţia senilă a organelor (scăderea greutăţii lor iar la nivel cerebral –

creşterea nevrogliilor în detrimentul neuronilor);o deficite funcţionale (de la cele musculare, până la cele ale metabolismului

bazal);o îmbătrânire tisulară şi celulară (prin scăderea ţesuturilor nobile şi proliferarea

ţesutului conjunctiv, scăderea ribozomilor şi a cotelor de diviziune celulară );o modificări biochimice în ceea ce priveşte metabolismul apei, electroliţilor,

enzimelor şi proteinelor, cu o importantă scădere a consumului de oxigen aţesutului nervos;

o sinteze proteice mult mai lente, rata de revenire fiind în raport invers cu vârsta.(Gorgos Ctin, Dic ţ ionar de psihiatrie . Vol.2, Edit. Medicală )

Îmbătrânire demografică a populaţiei: - proces demografic care constă în creşterea proporţieipopulaţiei vârstnice şi în scăderea proporţiei populaţiei tinere; de obicei, proporţiapopulaţiei adulte rămâne vreme îndelungată neschimbată. Este un procescaracteristic tuturor populaţiilor din ţările dezvoltate, asociat unei anumite faze atranziţiei demografice. Pentru descrierea fenomenului se folosesc indici elementariprecum:

b) vârsta medie sau vârsta mediană a unei populaţii concrete; creşterea valoriiacestui semnifică avansarea procesului de îmbătrânire;

c) proporţia, în populaţia totală, a populaţiei în vârstă de 60 ani şi peste sau în vârstă de 65 de ani şi peste.

În ceea ce priveşte cauzele îmbătrânirii demografice a unei populaţii de tip închis

este scăderea fertilităţii, având ca rezultat diminuarea ponderii populaţiei tinere şicreşterea populaţiei vârstnice. Îmbătrânirea demografică pe baza scăderii fertilităţiipoartă denumirea de îmbătrânire prin „baza piramidei”; cea datorată scăderiimortalităţii şi deci creşterii duratei medii de viaţă se numeşte îmbătrânire prin„vârful piramidei”.

(Trebici, V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şiEnciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.139)

- creşterea importantă a proporţiei populaţiei vârstnice în populaţia totală, instalată catendinţă fermă şi de lung ă durată, cu numeroase implicaţii în toate segmentelesocietăţii. Principala cauză este tranziţia la un nou regim de reproducere apopulaţiei, de la regimul tradiţional caracterizat prin rate înalte de natalitate şimortalitate, la regimul modern, cu rate scăzute de natalitate şi mortalitate. (C.Grigorescu, Îmb ă trânirea demografic ă în România – trecut, prezent ş i perspective .Revista Economistul, nr. 781/7 iunie 1996)






T ABELUL 2: R ATELE ANUALE DE NATALITATEŞI DE MORTALITATE LA 1.000 DE LOCUITORI

ÎNAINTE DE AL II-LEA R Ă ZBOI MONDIAL

Rata de natalitate

Rata de mortalitate

Cre ş terea natural ă

Africa 40 36 4

S.U.A., Canada 18 11 7 America Latină 42 24 18Orientul Apropiat 42 33 9 Asia SE 42 32 10 Japonia 27 17 10Orientul Îndepărtat 42 32 10Europa de Sud 23 16 7Europa de Est 33 22 11Restul Europei 17 12 5Oceania 20 10 10 Total în lume (1939) 36 26 10

În tabelul 2 apar indicatorii de natalitate şi de mortalitate (la 1.000 loc.) în anul 1939.

MODIFIC Ă RI SURVENITE DUP Ă AL II-LEA R Ă ZBOI MONDIAL

Al II-lea război mondial şi anii următori au adus modificări precum:

1. În ţările dezvoltate rata de natalitate s-a rezumat la o tendin ţă ascendentă. Semnificaţiafenomenului are loc în faptul că aceasta constituie o modificare în tendinţa structurată peun secol, care anterior era considerată ireversibilă.

2. Rata de mortalitate a căpătat un declin brusc în ţările mai puţin dezvoltate. Tehnicile anti-mortalitate ale ţărilor dezvoltate au depăşit tehnicile economice şi de control al naşterilordeoarece cele mai importante aspecte (cum ar fi purificarea apei şi vaccinarea) nu solicitaunici investiţii masive de capital, nici cooperarea populaţiei. Deşi neregulat, rata demortalitate s-a diminuat în proporţii importante; speranţa de viaţă a depăşit uneori pragulde 60 de ani; indicatorul de natalitate a coborât adesea sub 10 la 1000 de locuitori fiind orată mai redusă decât cea din ţările dezvoltate datorită tineretului din populaţia ţărilor maipuţin dezvoltate.

Deoarece rata de natalitate a rămas la indicatorii tradiţionali (sau uneori au crescut uşor datorită declinului mortalităţii puerperale ( febra puerperal ă 1 ), ţările mai puţin dezvoltate au înregistrat ocreştere mult mai rapidă a populaţiei decât în ţările europene a secolului XIX. Rata de 2%,necunoscută anterior în istorie, a crescut aproape peste tot, multe ţări atingând pragul de 3% (chiarşi 3,5% în unele zone din America Latină ). Un indicator de 2,5% reprezintă o dublare a populaţieiîn cadrul unei generaţii. O familie tipică, care altădată avea 5 copii din care supravieţuiau 2, aveaacum 6 din care supravieţuiau 4. Astfel, lumea, care până acum cunoştea două tipuri de populaţie – una tradiţională, tânără, deosebit de fertilă, dar ţintă a unei rate ridicate de mortalitate şi, o alta,

modernă, mai în vârstă unde atât rata mortalităţii cât şi a natalităţii erau scăzute – experimentaacum un al treilea tip de populaţie, tânără, înzestrată cu o rată ridicată de natalitate şi cu o rată scăzută de mortalitate. O astfel de situaţie, dacă ar fi durat foarte mult avea ca rezultatmultiplicarea de 32.000 ori în doar 500 ani. De aceea, această rată trebuie considerată temporar sautranzitoriu, după cum şi creşterea populaţiei Europei în secolul XIX a fost un fenomen temporar.Durata perioadei de tranziţie se poate dovedi foarte importantă.

1 Febra puerperal ă ( infec ţ ia ): afecţiune septicemică care apare la lăuze în urma pătrunderii agenţilorpatogeni prin căile genitale traumatizate cu ocazia naşterii şi localizarea lor la acest nivel sau înperitoneu, vase sanguine şi limfatice; - stare febrilă asociată cu simptome generale mai mult sau maipuţin grav, care apar la lauză; sursa de infecţie poate fi exogenă (mâini, instrumente, materiale

contaminate) sau endogenă (flora saprofită vaginală exacerbându-şi virulenţa).






T ABELUL 3: CREŞ TEREA POPULA ŢIEI LUMII

anul Popula ţ ia (mil.)1000 3401650 5451800 907

1900 1.6101950 2.5091970 3.650

Procesul de îmbătrânire ce a afectat dezvoltarea naţiunilor timp de aproape un secol a continuatdupă cel de-al II-lea război mondial, în ciuda tendinţei de creştere a ratei de natalitate. Proporţiasexagenarilor în unele ţări dezvoltate era acum de peste 17% şi continua să crească. Pe de altă parte, ţările mai puţin dezvoltate şi-au păstrat mai mult sau mai puţin distribuţia pe vârste, aşa încâtnu numai că şi-au multiplicat populaţia de două ori şi jumătate cu atât mai mult cu cât era dedezvoltată naţiunea ei, de asemenea, cu o populaţie cu atât mai tânără de vârsta procreerii, astfel că potenţialul lor de creştere s-a accelerat. Naţiunile mai puţin dezvoltate au avut de 3 – 3,5 ori maimultă populaţie care nu a depăşit vârsta pentru naştere.

T ABELUL 4: DISTRIBU ŢIA PE VÂRST Ă ÎN ZILELE NOASTRE (%)Grupa de vârst ă Regiuni dezvoltate Regiuni mai pu ţ in

dezvoltate 0 – 14 ani15 – 64 ani65 şi peste

276310

42553

De asemenea, trebuie remarcat că distribuţia populaţiei lumii după variabila sex nu a relevatniciodată decât diferenţe minore. Proporţia aproximativ ă de 105 băieţi născuţi la 100 de fete,relaţie observată în toate ţările, este corectată mai devreme sau mai târziu prin decese. Chiar şiatunci când echilibrul dintre bărbaţi şi femei este dereglat în mod ocazional prin războaie saumigraţii, acesta este restabilit în mod gradual prin creşteri ale noilor generaţii.

Din punct de vedere geografic, o modificare importantă a secolului XX a fost cea intervenită înţările dezvoltate prin migraţia din mediul rural în mediul urban şi aceasta ca rezultat al diminuăriiaparente în trebuinţele de forţă de muncă în sectorul primar al economiei (agricultura şipiscicultura) în formarea sectoarelor secundare (industrie) şi terţiar (servicii). În ultimii 50 de ani,naţiunile mai puţin dezvoltate au înregistrat şi ele schimbări în zona urbană.

T ABELUL 5: R APORTUL RURAL - URBAN

1850 1970

Regiuni dezvoltate Populaţie rurală Populaţie urbană

Regiuni slab dezvoltate Populaţie rurală Populaţie urbană

4951

8416

3268

24,575,5






CONVINGERI, TEORII ŞI POLITICI DESPRE POPULA ŢIE

CONVINGERILE ÎN ERA PREMODERN Ă

Din timpuri stră vechi în care omul a început să convieţuiască în grupuri, el a trebuit să facă faţă numeroaselor probleme. Pentru a-şi asigura propria supravieţuire majoritatea popoarelor şicivilizaţiilor antice au promovat culturile despre fertilitate şi şi-au manifestat preocuparea viepentru descendenţii lor. Străbunii erau onoraţi, sterilitatea era un blestem. Legile lui Manu dinmitologia hindusă evidenţa îndatoririle sfinte ale căsătoriei şi paternităţii. Tot aşa se proceda şi înperioada lui Zoroastru din Persia şi a discipolilor acestuia. Pe de altă parte, Confucius era conştientde suprapopularea din nordul Chinei şi ca urmare el a fost cunoscut ca primul scriitor care aenunţat conceptul de „populaţie optimă”. Şi alţi scriitori chinezi au mai tras semnale de alarmă sauau atenţionat despre suprapopulare.

Sterilitate: 1. absenţa oricărui microorganism viu sau oricărui spor într-o suprafaţă organică sau peun obiect oarecare.

2. incapacitatea unui organism viu de a procrea; incapacitate de reproducere. poate fi

congenitală, consecutiv ă unei maladii sau unui accident sau poate fi provocată intenţionat (sterilizare)

Primul legislator al Greciei Antice – în special, legendarul spartan Lycurgus – s-a preocupat denivelele de populaţie, după cum şi filosofii Hippodamus (a doua jumătate a secolului V î.e.n.) şi înspecial Platon (428 – 348/47 î.e.n.) care a conceput o republică a căror membri erau menţinuţiîntr-un număr optim (5.000 cetăţeni) prin mijloacele controlului planificat al naşterilor. Pe de altă parte, romanii îngrijoraţi de scăderea ratei natalităţii şi preocupaţi îndeosebi cu forţa naţională – erau în general pronatalişti. Multe s-au scris asupra acestui fapt, iar împăratul Augustus apromulgat legi care să încurajeze căsătoria şi naşterea.

În timp ce iudaismul era călăuzit de îndemnul „Fii roditor ş i înmul ţ e ş te-te ”, creştinismul în perioada satimpurie (de la Sf.Paul la Sf.Augustin) a acordat o mică importanţă creşterii populaţiei şi de fapt

proslă vea celibatul. Mai târziu, creştinismul tomist a manifestat un mare interes pentru familiileprolifice şi se opuneau tuturor practicilor de planificare familială. De exemplu, în lucrareaCanterbury Tales a preotului Chancer batjocorea „adulterul în căsătorie” („recunoa ş te .. uniunea omului ş i a so ţ iei sale ”) care punea plăcerea sexului în faţa dorinţei pentru procreere.

Pe ansamblu, europenii în Evul mediu erau pronatalişti – după cum erau şi musulmanii arabi.Istoricul Ibn Khaldun favoriza populaţiile dense şi a elaborat astfel un sistem complet, economic,demografic şi politic pentru convieţuirea în imperii.

Debutul teoriei şi politicii populaţiei moderne

Teoriile asupra popula ţ iei implică efortul de a explica modul de viaţă al populaţiilor în mediile

sale, economic, social, politic. Ele încercau să redea tendinţele istorice şi evenimentele inteligibile şiastfel să asigure un fundament pentru raţionamente şi politici calitative. Chiar dacă acest gen deteorii şi politici asupra căsătoriei apăreau sporadic în istoria anterioară, începând cu secolele XVI şiXVII, teoriile populaţionale şi controlul acestora au început să dobândească interesul şi importanţape care ele le au astăzi.

Teorie a populaţiei: - ansamblu de cunoştinţe prin care se încearcă să se explice evoluţiapopulaţiei, procesele demografice, cu ajutorul factorilor biologici, social,economici şi culturali, având în centrul atenţiei raportul dintre populaţie şiresurse, dintre populaţie şi producţia mijloacelor de subzistenţă.

(Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şiEnciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.358-359)

Într-o clasificare foarte generală, teoriile despre populaţie pot fi împărţite în malthusiene şiantimalthusiene.






După B.I. Smulevici teoriile despre populaţie pot fi împărţite în:1. teorii care consideră creşterea populaţiei drept factor al mizeriei, şomajului şi războiului

(malthusianimul) şi variantele sale;2. teorii naturaliste, psihologice şi eclectice;3. teorii sociologice, biologiste şi antropologice.

După P. A. Sorokin, teoriile sociologice despre populaţie se pot grupa astfel:- şcoala bio-organicistă,- şcoala antroporasială,- şcoala sociologică,- şcoala economică,

În anii ’30, ca emigrant rus în SUA, P. A. Sorokin a scris cele 4 volume alelucrării “Social and Cultural Dinamics ”. În cartea sa, Sorokin descria naturaoscilantă a dezvoltării sociale, proces caracterizat prin cicluri foarte lungi.Ideea acestei lucrări i-a fost sugerată de către prietenul său, N.D. Kondrat’yev care a descoperit multe mişcări ipotetice în dezvoltarea economică. Sorokin a

indicat rolul jucat de ideologie în aceste cicluri.Lucrarea “The System of Sociology ” scrisă de Pitirim Sorokin a fost publicată înanii negri ai ruinei ce a urmat revoluţiei bolşevice şi R ăzboiului Civil dinRusia. Cartea încerca să ducă la un bun sfârşit crearea Sociologiei; în opiniaautorului, sociologia trebuie să fie asemeni oricărei ştiinţe naturale.

Profesor de sociologie la Universitatea Minnesota (1924-30) şi la Harvard(1930-55).

Cele strict demografice se diferenţiază după modul în care interpretează numărul şi densitateapopulaţiei în raport cu migraţia, revoluţia, războiul, progresul economic, organizarea socială,instituţiile politice şi sociale.

J.A. Schumpeter le clasifică în: teorii populaţioniste, malthusiene, teroia bunăstării, şcolilebiologiste.

Studiul ONU le împarte în:- teoria lui Malthus,- teoria lui Marx,- teoria şcolii clasice şi neoclasice economice,- teoriile matematice, biologice şi sociologice,- teorii optimaliste,- teoria tranziţiei demografice.

J.A. Schumpeter

După demograful american Warren S. Thompson teoriile se împart în:2. doctrina lui Malthus,3. teorii naturaliste despre creşterea populaţiei,4. teorii sociale despre creşterea populaţiei.

Sydney H. Coontz este autorul unei alte clasificări






Mercantilismul

Una din primele şi larg acceptate teorii era conţinută în mercantilism, o şcoală de gândiredominantă pentru secolele XVI şi XVIII care se manifesta pronatalist şi foarte preocupată de forţanaţiunii (regală ) decât cu standardele de viaţă ale locuitorilor. Conform acestei doctrine, fiecare

naţiune trebuie să îşi propună o populaţie numeroasă căci pentru o populaţie mare se va asiguralocul de muncă, o piaţă şi o sursă de soldaţi pentru efectuarea politicilor expansioniste. Când însecolul XVIII mercantilismul a început să decadă rapid ea a fost înlocuită de confuzia de puncte de

vedere.

Mercantilism: - termen foarte controversat care, potrivit unei autorităţi în domeniu(E.A.J.Johnson, Precedessors of Adam Smith , 1937), a devenit o „neplăcerepozitiv ă” fiind confundat de obicei cu naţionalismul, protecţionismul şi autarhia. Sereferă la teoriile economice şi gândirea strategică prin care sunt stabilite relaţiiledintre state în Europa din perioada timpurie a modernităţii. Potrivit lui Smith, care acriticat conceptul, mercantiliştii operează cu concepţia de sumă zero a averii.Principala dogmă a mercantilismului este clar exprimată în afirmaţia lui Thomas Mun( Englands Treasure by Foraign Trade , 1664) potrivit căruia „mijlocul obi ş nuit de cre ş tere a bun ă st ă rii ş i averii noastre este comer ţ ul extern ”. Motivele, logica, politicile şipractica mercantilismului au variat de la ţară la ţară, deşi efectele ei au fost deseori

aceleaşi: au dus la jefuire, război şi violenţă internaţională.

Nefiind caracterizat de o uniformitate de idei, secolul XVIII a fost o perioadă de bâjbâială îndesemnarea politicilor în timp ce au început să apară primele elemente ale revoluţiei industriale. ÎnEuropa, secolul nu a rămas pronatalist printr-un nivel guvernamental conservator – obiectivelestatelor erau de a creşte forţa suveranităţii şi bog ăţia claselor guvernante. Turmeau de laMorandiere, un populaţionist recunoscut, scria cu cinism, „we must multiply the number of subjects and cattle”1.

Teoria laissez - faire

Probabil că specialitatea şcolii de gândire a secolului XVIII referitoare la problemele populaţiei afost fiziocraţia, adesea privită ca prima şcoală economică „ştiinţifică”. Acesteia îi este asociată bine

cunoscuta expresie laissez-faire, care sugerează probabil convingerea fiziocrată după care statultrebuie să-şi înalţe vastul complex de reguli şi regulamente mercantile şi să lase natura în cursul săufiresc. Totuşi, fiziocraţii recunosc faptul de dezvoltare al populaţiei şi îndeamnă la investiţii pentrua se asigura extinderea angajărilor. De asemenea este de remarcat că, deşi influenţa fiziocrată a lui

Adam Smith a fost frecvent citată, Smith însăşi a manifestat un slab interes în problema populaţiei.El afirma că o creştere a bunăstării populaţiei conduce la creşterea populaţiei, iar dezvoltareapopulaţiei contribuie în general, la starea de fericire pe ansamblu a umanităţii (dacă nu la fericireafiecărui individ).

Adam Smith (1723-1790), filosof şiteoretician social scoţian, profesor de logică şiapoi de filosofie morală la Univesitatea din

Glasgow.Smith este cunoscut în special ca economistdeşi chiar lucrarea Avu ţ ia na ţ iunilor este multmai mult decât un tratat de problemeeconomice. A militat pentru extindereaeducaţiei ca mijloc prin care guvernele ar puteacombate atomizarea şi alienarea aduse de odiviziune avansată a muncii.

1

“Trebuie să înmulţim numărul de subiecţi şi bovine”.






Maltusianismul

Deşi diverşi autori ai secolelor XVII şi XVIII din Germania, Italia şi Anglia au atras atenţiaîmpotriva pericolelor unei suprapopulări, prima asociere a acestor probleme cu obiective sociale auapărut, chiar la finele secolului XVIII. Secolul XIX a generat cea mai lung ă dezbatere între

exponenţii celor două dogme conflictuale, a căror exponenţi erau Thomas Malthus şi Karl Marx,referitor la relaţiile dintre populaţie şi condiţiile economice.

Malthus Thomas Robert (1766 - 1834),unul din primii economişti al cărui Eseu asupra principiului popula ţ iei , publicat iniţial în1798 şi rev ăzut frecvent, a avut un uriaş impact asupra teoriilor populaţiei. În 1805,Malthus a devenit profesor de istorie şieconomie politică la East India Company Colledge din Haileybury. Este socotit decătre unii „părintele studiului demografieimoderne”.

Malthus, care a publicat în 1798 prima ediţie din lucrarea “ An Essay on the Principle of Population, as it affects the future improvement of Society, with remarcs on the speculations of Mr. Godwin, M. Condorcet and other writers ”1, susţinea că o creştere a populaţiei determinată prin „atracţia dintre sexe” tinde în modconstant să depăşească limita de furnizare de alimente cât şi mijloace de întreţinere. Populaţia afost întotdeauna ţinta foametei, războaielor şi bolilor. Orice tehnologie avansată a fost asimilată cao consecinţă a creşterii populaţiei şi astfel să se promoveze orice creştere în standardul general de

viaţă.

Din punctul de vedere al lui Malthus, creşterea producţiei nu va putea asigura decât o mică partedin necesarul creşterii populaţiei. Ulterior, el şi-a modificat opinia, sugerând că, sub anumitecondiţii, populaţia poate fi adusă într-o balanţă favorabilă faţă de producţie printr-un mecanism de„verificare preventiv ă” – prin amânarea sau evitarea căsătoriei şi activităţii de procreere.

Teoria malthusiană a populaţiei – teorie despre populaţie întemeiată de Malthus, potrivitcăreia populaţia ar creşte în progresie geometrică iar masa mijloacelor de subzistenţă înprogresie aritmetică; dezechilibrul creat ar face necesară intervenţia obsacolelor represivepentru reglementarea raportului dintre populaţie şi mijloacele de subzistenţă. Mijloacele desubzistenţă cresc astfel: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, ...13 etc, iar numărul populaţiei: 1, 2, 4, 8, 16,32, 64, 128, 256, ... 4096. Numărul populaţiei se dublează la 25 de ani. Concepţia luiMalthus poate fi rezumată astfel:

1) Numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de subzistenţă;2) Numărul populaţiei creşte în mod invariabil acolo unde mijloacele de

subzistenţă cresc, cu excepţia cazului când această creştere a populaţiei esteîmpiedicată de anumite obstacole puternice şi manifeste;

3) Aceste obstacole şi, în general cele care reprimă forţa de sporire a număruluipopulaţiei şi care fac să se menţină efectele ei la acelaşi nivel cu mijloacelede subzistenţă, pot fi concretizate în „reţinerea morală, viciu şi suferinţă”.Ideea fundamentală a lui Malthus este „reţinerea morală”, sub formaamânării căsătoriei, a abstinenţei în căsătorie care să împiedice înmulţireapopulaţiei.

Această teorie încearcă să deplaseze cauza mizeriei maselor populare din capitalism în sferafactorilor naturali, ignorând determinarea social-istorică a sărăciei şi mişcării populaţiei. Dela apariţie până în prezent, ea a generat polemici şi critici. Cea mai cuprinzătoare critică ştinţifică a teoriei lui Malthus a fost f ăcută de Marx.


1 “Un eseu asupra principiului populaţiei, în măsura în care afectează dezvoltarea viitoare a societăţii cu observaţii asupra

speculaţiilor Dlui Godwin, M. Condorcet şi a altor scriitori”.






Filosoful francez Marchizul de Condorcet a sugerat că fertilitatea poate fi controlată în cadrulcăsătoriei. Această soluţie a fost respinsă de Malthus, nu numai din considerente morale, ci şi dinmotive economice. Malthus vedea familiile mari ( şi sărăcia adiacentă ) ca stimuli necesari pentruactivitatea economică.

Într-adev ăr el s-a opus anumitor măsuri cum ar fi English Poor Laws1

(1834), pe care le vedea cainutile şi periculoase şi, respingea ideea îmbunătăţirii condiţiilor omenirii prin modificări îninstituţiile economice şi sociale. În general el apăra proprietatea particulară într-o manieră prin carea provocat reacţii violente în rândul audienţei, cum ar fi filosoful politic William Godwin şi înspecial între doctrinarii socialişti ai tuturor curentelor - Robert Owen, Charles Fourier, Pierre-

Joseph Proudhon şi Karl Marx. Aceştia i-au reproşat că încearcă să pună la uşa sărăciei vina sauresponsabilitatea pentru propria lor sărăcie şi pentru care, ei luptau. Autorii considerau că opiniaeste rezultatul egoismului bog ăţiei.

„Pe acest pă mânt exist ă un singur om în plus – scria Proudhon – ş i acesta este Dl. Malthus ”.

Marxismul

Chiar dacă Malthus – în tradiţia clasică a economiei – s-a opus în mod deliberat intervenţiei saumodificării la nivelul instituţiilor sociale şi economice, Marx a v ăzut modificările revoluţionare dinaceste instituţii ca inevitabile şi ca fiind orientate spre o societate ideală. Astfel el a atacat virulentteoria malthusiană. Marx a asociat suprapopularea cu şomajul actual sau latent şi aşa a descrisleg ătura suprapopulării ca un fenomen esenţial şi legat de sistemul capitalist. Cu alte cuvinte, Marxşi majoritatea marxiştilor ortodocşi şi comunişti – chiar până în zilele noastre – au tins să denigrezeexistenţa suprapopulării şi au afirmat că explică suprapopularea ca un eşec al capitalismului înasigurarea locurilor de muncă. Dacă o astfel de opinie nu pare simplistă, trebuie să ne reamintim că Marx nu reacţiona doar la ceea ce considera un malthusianism vicios, ci de asemenea şi faţă decondiţiile acelor vremuri ale populaţiei. Speranţa de viaţă în acea perioadă nu depăşea 40 de ani înEuropa (faţă de 70 astăzi), iar numărul de decese pe intervalul de vârstă 0–20 ani era de 35% (faţă de 5% astăzi).

Exponenţii doctrinei marxiste au v ăzut în general controlul populaţiei şi schimbările în instituţiileeconomice ca abordări alternative şi incompatibile faţă de avansul nivelelor de producţie şi

venituri. De fapt, divizarea ulterioară a marxiştilor în socialişti sau social-democraţi pe de o parte şicomunişti sau marxişti ortodocşi de cealaltă parte conţinea printre altele, o controversă peproblema controlului populaţiei. Social-democraţii se proclamau în favoarea planificării naşteriiprin mijloacele contracepţiei sau chiar prin avort. Comuniştii, credincioşi lui Marx, au interpretataceastă atitudine ca fiind o capitulare în faţa sistemului capitalist. Conform comuniştilor, un statsocialist va fi capabil oricând să-şi hrănească populaţia, orice dimensiune ar fi avut.

Teoria marxistă a populaţiei – teorie potrivit căreia acumularea capitalistă producesuprapopulaţie relativ ă şi fiecare mod de producţie are porpria sa lege a populaţiei, formulată astfel: „Odat ă cu acumularea capitalului, pe care ea îns ăş i o produce, popula ţ ia muncitoreasc ă produce deci în propor ţ ie mereu crescând ă mijloacele pentru propria sa transformare în suprapopula ţ ie, istorice ş te valabile. O lege

abstract ă a popula ţ iei nu exit ă decât pentru plante ş i animale, în m ă sura în care omul nu intervine cu factorii s ă i de ordin istoric ”. Raportul dialectic dintre suprapopulaţie şi modul de producţie capitalist esteurmătorul: suprapopulaţia este produsul necesar al acumulării, ea devine condiţia de existenţă amodului de producţie capitalist, formând armata industrială de rezerv ă a capitalului. Legeapopulaţiei, ca lege obiectiv ă a modului de producţie capitalist, determină bazele existenţei,menţinerii şi reproducerii forţei de muncă. Suprapopulaţia relativ ă în capitalism există în forme variate:- flotant ă , cuprinzând forţa de muncă care îşi pierde locul de muncă pe o anumită perioadă de

timp din cauza restrângerii activităţii, introducerii de noi utilje, închiderii firmelor;- latent ă , cuprinzând populaţia agricolă care şi-a pierdut gospodăriile da nu îşi g ăseşte

ocupaţii neagricole,- stagnant ă , populaţie ce formează forţă de muncă la domiciliu.

1

“Legile engleze pentru s ă r ă cie ” tr. autorului






Din punctul de vedere al raportului dintre suprapopulaţia relativ ă şi fenomenele demografice,K. Marx stabileşte următoarea legitate: „ ... nu numai masa na ş terilor ş i a deceselor, dar ş i m ă rimea absolut ă a familiiilor se situeaz ă în raport invers cu m ă rimea salariului, deci cu masa mijloacelor de subzisten ţă de care dispun diferite categorii de muncitori ”. De asemenea, K. Kautski arată că fiecare societate,fiecare clasă, fiecare naţiune are condiţiile sale specifice în care se desf ăşoară natalitatea şicreşterea populaţiei. Într-una din lucrările sale, Kautski analizează raportul dintre munca

femeilor – accesul lor la educaţie, la munca socială – şi fertilitate: „Istoria fertilităţii umane esteistoria muncii femeilor”.

(Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică.,Bucureşti, 1975, pag.360-361)

Tendinţe contemporane

Teorii moderne

Majoritatea demografilor şi economiştilor secolului XX au v ăzut dimensiunea şi resursele de mediuale populaţiei, distribuţia vârstelor şi securitatea socială cât şi forţele de muncă şi educaţia (sau

dezvoltarea „capitalului uman”), fiind toate ca elemente complementare în desemnarea teoriilor şipoliticilor populaţionale. Până nu de mult aspectele sociale ale populaţiei (sau „calitatea vie ţ ii ”sau probabil subminarea prin aglomerare şi poluare) au căpătat o mai slabă atenţie decât aspecteleeconomice, dar este la fel de adev ărat că acestea sunt acum v ăzute ca fiind cu mult mai importante.Datorită dificultăţilor care încă există în încercarea de a măsura aceste aspecte ale calităţii, trebuiesă ne limităm în acest material la standardele de viaţă şi la consideraţiile la nivel colectiv saunaţional.

Calitate: - totalitatea atributelor esenţiale prin care o anumită realitate este cea ce este şi nualtceva, însuşirile prin care este posibilă identitatea specifică a unui obiect sauproces. Prin calitate, un lucru se individualizează şi se deosebeşte de altele, iarschimbarea calitativ ă înseamnă o transformare radicală a obiectului, trecerea lui înaltă formă de existenţă şi dobândirea unei noi identităţi, caracterizată prin altă structură şi alte proprietăţi. Între anumite limite de stabilitate, orice calitate se

corelează cu variaţii cantitative specifice, care nu modifică în mod esenţialidentitatea obiectului. Prin depăşirea anumitor praguri critice, creşterea saudescreşterea cantitativ ă determină schimbarea calităţii şi trecerea obiectului într-onouă formă de existenţă. (Ctin Gorgos, Dic ţ ionar de psihiatrie , vol.I, Edit.Medicală )

Calitatea vieţii: - rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun viaţaumană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane. Se referă atât la evaluareaglobală a vieţii cât şi la diferitele condiţii sau sfere ale vieţii. (Zamfir C, VlăsceanuL., Dic ţ ionar de sociologie . Edit. Babel, 1993)

- este reflectată de combinaţia de acţiuni şi calităţi („funcţionări”) posibile,ierarhizate pe o scală începând cu probleme elementare precum faptul de a fialimentat corect şi sănătos, până la funcţionări mult mai complexe, ca de pildă dobândirea respectului de sine, apărarea demnităţii umane şi participarea la viaţacomunităţii. (Marshall G., Dic ţ ionar de sociologie , Edit. Univers enciclopedic. 2003)

Populaţie Optimă

- număr al populaţiei socotit optim pentru o ţară, în raport cu suprafaţa, resurseleexistente, gradul de dezvoltare etc. Constituie obiectul unor teorii demografice şide asemenea poate fi adoptat ca obiectiv de politică a populaţiei. Printreprecursorii acestei teorii se numără platon, Thomas Morus, Botero, Machiavelli,Quesnay, Adam Smith. În perioada modernă, printre teoreticienii populaţieioptime (sau optimului populaţional) se numără englezul Edwin Cannan, suedezulKnut Wicksell şi germanul Paul Mombert.

După Cannan, optimul populaţional este reprezentat de acel număr al populaţiei care esteîn concordanţă cu creşterea producţiei pe un locuitor, fiind un concept dinamic.






Wicksell consideră că optimul populaţiei se situează la acel punct în care avantajele pecare le creează diviziunea muncii, cooperarea, organizarea industrială şi alţi factoricompensează exact scăderea productivităţii muncii pe care ar genera-o – în cazul creşteriipopulaţiei – diminuarea suprafeţei terenurilor şi resurselor naturale pe un locuitor.

Cea mai completă formulare a teoriei optimului populaţiei se datorează lui Alfred Sauvy.În opinia acestuia, între o popula

ţie maxim

ă şi una minim

ăse situeaz

ăo popula

ţie optim

ă

– „aceea care asigură în modul cel mai satisf ăcător realizarea unui obiectiv determinat”.Obiectivele pot fi: nivelul de trai (obiectiv economic), viteza de creştere a nivelului detrai, ocuparea întregii populaţii în vârstă de muncă, puterea, longetivitatea, sănătatea,cultura, numărul locuitorilor etc. Cel mai important este optimul economic. A. Sauvy pune accentul pe ritmul optim de creştere a populaţiei. El demonstrează avantajeleeconomice şi sociale ale unei populaţii în creştere, considerând că valoarea oamenilordecide în mai mare măsură avantajele naturale, densitatea sau creşterea demografică.

O variantă a teoriei populaţiei optime poate fi considerată teoria popualţiei staţionare saua ritmului zero de creştere a populaţiei, care a căpătat larg ă răspândire în ultimii ani. S-auexaminat avantajele şi ezavantajele economice ale unei populaţii staţionare. Această teorieeste legatîă de teoria limitelor creşterii economice. După unii o populaţie staţionară arrealiza o serie de avantaje economice. Alţi demografi consideră că populaţia staţionară arcrea o serie de dezavntaje: îmbătrânirea demografică, o receptivitate mai redusă laprogres, o diviziune a muncii mai redusă. În general, între momentul instalării ratei netede creştere egală cu 1 şi cel al instalării ritmului zero de creştere a populaţiei, intervalul detimp este de 40-70 de ani.


Conceptul de populaţie optimă a fost introdus ca un concept ştiinţific la începutul secolului XX de către un economist suedez şi de atunci a fost dezvoltat de către demografi şi economişti dindiferite ţări, bazându-se pe noţiunea de mediu fericit (vezi: starea de amenitate ).

Pe scurt se poate spune că, de când există atât state suprapopulate cât şi subpopulate trebuie să existe şi o poziţie intermediară corespunzătoare unui optim. Cu alte cuvinte, în orice zonă sau ţară la un moment dat trebuie s

ăexiste o anumit

ăpopula

ţie care s

ăasigure nivelul cel mai ridicat de

bunăstare pentru naţiune sau popor, măsurată prin unele obiective stabilite. Acest nivel alpopulaţiei este undeva între supra- şi subpopulare.

Problema reală începe în momentul aplicării criteriilor pentru desemnarea obiectivelor sociale.Fără a merge în dovezile analizei economice şi ale modelelor matematice este clar că, aceapopulaţie ce asigură producţia cea mai mare pe cap de locuitor (aceasta este cea mai înaltă medie astandardeului de viaţă ) este mai mică decât numărul populaţiei care asigură forţa colectiv ă cea maimare. Acest fapt explică de ce dictatorii sau guvernele autoritare, preocupate mai mult cu putereadecât cu standardele de viaţă sunt în general orientate mai mult spre politici pro-nataliste decâtsunt democraţiile. La fel, aceasta explică de ce în timp de război sau chiar în perioada de maricheltuieli, o ţară consideră că este mai interesant să aibă o populaţie mare faţă de timpurilenormale.

În analiza optimului populaţional sunt implicate şi conceptele de „ popula ţ ie minim ă ” şi „ popula ţ ie maximal ă ”.

Populaţia minimă se referă la acel număr sub care un grup dintr-un mediu dat nu poatesupravieţui pe termen lung. Se impune un număr minim de indivizi pentru diviziunea muncii,pentru susţinerea numărului de parteneri maritali etc.

Populaţia maximă se referă la acel număr peste care un grup dintr-un mediu dat nu îl poatedepăşi. Standardele de viaţă ale acesteia vor fi cel mai puţin compatibile pentru viaţa umană. Unadaos ulterior la numărul deja existent va avea ca o consecinţă o creştere a ratei de mortalitate.

Atât în populaţia maximă cât şi în cea minimă, indivizii trăiesc doar la limita subzistenţei, care, cusiguranţă nu este favorabilă abordării nici bunăstării individului şi nici forţei naţionale.






Teoria optimului populaţional a fost criticată pe următoarele probleme:

1. Teoria are un caracter static nu se poate aplica la orice populaţie tradiţională agricolă;

2. Populaţie optimă este dificil de determinat; nu sunt disponibile rezultate ştiinţifice. Totuşipot fi aduse exemple istorice din timpul Morţii Negre (Ciumei negre), secolul XIV, unde

locuitorii unei anumite regiuni din Marea Britanie şi Franţa s-au bucurat de o îmbunătăţirea standardului de viaţă şi chiar de un anume grad de emancipare din partea autorităţiisuveranului. Aceasta sugerează că populaţia înregistrată înainte de epidemie era cu multmai mare decât optimumul economic.

3. Aplicarea în planul politicii este neclară, chiar în asumarea unor evaluări fidele şi precise aceea ce reprezintă optim. Dacă guvernul unei anume ţări cu o populaţie de 30.000.000 delocuitori va hotărî că optimul său populaţional trebuie să fie doar 20.000.000, cum vaproceda la eradicarea necesarului de 10 milioane ? În mod similar, dacă optimul evaluat arfi de 40 milioane, cum se va putea atinge acest nivel într-un timp convenabil chiar apelândşi la imigrare ? În ambele cazuri intervine factorul timp.

Teoria implică o abordare mult mai dinamică.

Creşterea populaţiei şi investiţiile demografice

Atunci când populaţia unei ţări rămâne constantă, trebuie ca distribuţia eficientă a investiţiiloreconomice să ridice venitul naţional în medie cu aproape 4,5% procente pe an (deşi variază de la7% la zero de la an la an); o astfel de dezvoltare este obţinută în mod normal în multe ţări. Această rată de creştere nu este cea mai bună pe termen lung atunci când numărul populaţiei creşte saudescreşte. În acest caz trebuie luată în consideraţie chiar „investi ţ ia demografic ă ” – investiţii care

vor menţine mai mult sau mai puţin numărul populaţiei cel puţin la acelaşi standard de viaţă caînainte. Atunci când numărul populaţiei creşte, trebuie aduse în circuitul agricol noi terenuriagricole, trebuie construite fabrici şi case cât şi, noi spitale, şcoli etc. Aceste investiţii demograficesunt aproximativ proporţionale – şi uneori chiar mai mari – cu creşterea numărului populaţiei.

Doar în problema locuinţelor, o creştere de 1% a populaţiei poate absorbi într-un an mai mult de1,5 sau 2% din venitul na ţ ional .

Investiţie: - suma cheltuielilor f ăcute pentru crearea de noi obiective economice, social-culturale, administrative, pentru retehnologizarea, reconstrucţia şi extinderea celorexistente, pentru cercetare ştiinţifică şi înv ăţământ, pentru ocrotirea sănătăţii şiapărarea ţării.

Investiţia demografică – investiţii care vor menţine mai mult sau mai puţin numărulpopulaţiei cel puţin la acelaşi standard de viaţă ca înainte

Venitul naţional: - suma veniturilor agenţilor economici determinată ca urmare a diferiteloroperaţii de repartiţie: salarii, dobânzi, dividente, prestaţii sociale, subvenţii, impozite.

Trebuie deduse veniturile v ărsate altor state şi adăugate veniturile provenind dinexterior.

(Bremond, Geledan, Dic ţ ionar economic ş i social , Edit. Expert)

În general acest tip de analiză a fost foarte bine structurată în 1956 sub auspiciile ONU:

„Pentru a rezuma, în ţările subdezvoltate, populaţia intră în sfera problemelor obţinerii destandarde satisf ăcătoare de viaţă în trei moduri ...

Primul, rata lor ridicată de naşteri, crează o sarcină mare în dependenţa copiilor de adulţi. Aceastaface dificilă soluţionarea în ceea ce este necesar pentru sprijinirea muncitorilor şi a condiţiilor,pentru necesitatea investiţiilor în echipament pentru dezvoltarea economică. De asemenea,problema se complică în asigurarea educaţiei copiilor, fapt esenţial pentru asigurarea progresului

Venitul Produsul + Veniturile primite - Veniturile v ărsatenaţional intern de la restul lumii restului lumii

=






social şi economia pe termen lung. Acest aspect al populaţiei este comun tuturor ţărilorsubdezvoltate.

În al doilea rând, scăderea ratei de mortabilitate alături de o rată ridicată de natalitate duc la ocreştere rapidă a populaţiei. Trebuie realizate investiţii mari pentru a menţine creşterea număruluide lucrători echipaţi chiar la acelaşi volum de echipament pe individ aşa cum erau în trecut.

Astfel, posibilităţile pentru investiţii care vor conduce la îmbunătăţirea echipamentului şi creştereaproductivităţii pe muncitor sunt diminuate. Această accelerare a creşterii numărului populaţiei,agravarea diminuării capitalului, sunt fenomene ce au loc în prezent în foarte multe ţărinedezvoltate, indiferent dacă reuşita campaniilor de sănătate publică a dus la o mare diminuare aratei mortalităţii.

În al III-lea rând, multe din ţările subdezvoltate prezintă o densitate excesiv ă a populaţiei agricolefaţă de zona de cultivare. Media pământului pe fermier este atât de mică încât satisface doarcondiţiile de viaţă ale lui şi familiei acestuia. Nici una din ţările subdezvoltate nu face faţă acestordificultăţi dar există în unele mari suprafeţe de pământ neutilizat, cât şi în acelea unde totpământul este ocupat. În cele din urmă, sunt unele ţări care astăzi suferă de o suprapopulare acută în agricultură trebuie să-şi angajeze toată populaţia şi să beneficieze pe termen lung din parteamajorităţii dacă ei doresc să fie mai bine înzestraţi pentru utilizarea resurselor pământului pe careîl posedă sau dacă vor industrializare. Dar nici îmbunătăţirea necesară în agricultură şi nicidezvoltarea industriei nu pot fi realizate cu uşurinţă, iar dificultăţile cresc prin date înalte denatalitate şi o rapidă dezvoltare a populaţiei… La o primă vedere pare că, în acele ţări în carepopulaţia creşte se vor afla în avantaj economic pe termen lung, totuşi progresul economic va fiîmpiedicat dacă rata de natalitate este ridicată şi dacă populaţia creşte atât de rapid, aşa încât să genereze o tensiune excesiv ă asupra economiei.

(Din “The Determinants and Cosequences of Population Frends ”, Population Studies, nr.17/1953şi “Population Growth and the Standards of Living în Under-developed Countries ”, PopulationStudies nr.20/1954 Un Dept of Social Affaire)

Pe cât de rezonabile sunt aceste predicţii, totuşi există demografi şi economişti care observ ă că,acel capital disponibil era cu mult mai mic decât era considerat indispensabil şi deşi rata creşteriipopulaţiei depăşea toate estimările, media standard de viaţă nu scădea; de fapt creştea în cea maimare parte. De reţinut şi de acceptat, excepţia implică producţia de alimente care nu ţine pasul cu

creşterea numărului populaţiei – astfel că referitor la alimentele bogate în proteine, unii analiştiestimează că va începe o foamete larg răspândită care, spun aceştia se va întinde pe o perioadă de5–30 de ani.

Pe de altă parte, optimiştii punctează pe accelerarea unei deja „revoluţii verzi”, dezvoltarea uneiproducţii înalte, alimente cu un înalt potenţial nutritiv, ce pot fi acceptate de majoritatea populaţiei.

În alte sectoare ale producţiei, prognozele pesimiste nu s-au dovedit toate adev ărate, iar această divergenţă dintre teorie şi practică poate fi explicată în câteva moduri:

1. Teoria se sprijină pe presupunerea că rezultatele producţiei unui individ în plus nuînseamnă nimic f ără un capital suplimentar. Acest fapt nu este întotdeauna adev ărat. Între doiindivizi care lucrează cu acelaşi capital iniţial, adesea se întâmplă ca unul să fie mai productiv cacelălalt.

2. O populaţie în creştere se adaptează mai uşor la diferitele modificări din structurasocială (cum ar fi distribuţia geografică sau profesională ) care se impun prin progresul tehnologicşi evoluţia economică.

3. Anumite condiţii sociale apar în mod frecvent ca având beneficii din partea uneianumite populaţii în creştere. De exemplu o naţiune a cărei rată de mortalitate este în scădere darcare continuă să producă o tânără populaţie evită declinul economic generat de o populaţieîmbătrânită.Deoarece astfel de factori sociali precum cei enunţaţi nu sunt uşor de analizat prin studiiexperimentale nici uşor de adaptat în cazuri individuale, ei sunt adesea realizaţi de cătreeconomiştii şi demografii care au elaborat teoriile dezvoltării.






Rata optimă de creştere a populaţiei.

Rata (ritm) de creştere a populaţiei: - indicator relativ ce măsoară dinamica populaţiei prinraportarea creşterii (sporului) dintr-o perioadă la numărul populaţiei existent laînceputul perioadei.

Rata de creştere naturală: - indicator relativ care măsoară intensitatea creşterii naturale într-opopulaţie.

Observând că mulţi demografi consideră că o creştere bruscă a numărului populaţiei se poatedovedi foarte avantajoasă faţă de o populaţie constantă sau aflată în declin, se poate considera că aceşti demografi pun limite asupra ratei de creştere. O creştere semnificativ ă a populaţiei poateirosi tot sau aproape tot venitul naţional în investiţiile demografice. Anumite investiţii demograficepot uneori să crească chiar mai repede decât populaţia, după cum am amintit în cele de mai susreferitor la solicitările de locuinţe – o creştere anuală de 1% în populaţie necesită în unele cazurimai mult de 1,5 – 2% creşteri în investiţiile în locuinţe. Ca rezultat trebuie formulat ceea ce senumeşte “rata optimă de dezvoltare” a populaţiei care este, o rată ce asigură cea mai ridicată creştere anuală în standardul de viaţă. Rată optimă a populaţiei este dificil de definit din punct de

vedere ştiinţific şi are destule critici în rândul celor convinşi de oportunitatea unei populaţii

staţionare. În orice caz, cifra cea mai citată, reflectată de experienţa Europei de Vest este o creştereanuală a populaţiei de 0,5 – 1% - o creştere ce pare să asigure în prezent cel mai bun avantajeconomic în ciuda modificărilor tehnologice, sociale sau politice ulterioare.Rata creşterii populaţiei – incluzând rata variaţiei pe termen scurt – depinde în general de anumitecircumstanţe: de exemplu, când există resurse naţionale din abundenţă şi uşor de exploatat, atuncicreşterea în populaţie este mult mai uşor de realizat.În mod similar, unii cercetători consideră o creştere a populaţiei nu este uşor de ajustat în ţăriledezvoltate, unde există o mare acumulare de capital pe cap de locuitor, motivul fiind acela că la unplus de populaţie, fiecare nou muncitor, trebuie el însuşi să constituie o măsură foarte înaltă pentruinvestiţii suplimentare. Astfel, cercetătorii cu acest punct de vedere consideră că o ţară slabdezvoltată poate face faţă unor rate ridicate de dezvoltare a populaţiei şi aceasta pentru că eadepinde în mai mic

ămăsur

ăde capital

şi mai mult de munc

ă. Argumentul împotriva acestui punct

de vedere ar putea fi acela că, ţările bogate tind să economisească din ce în ce mai mult; ele au unmare surplus de acumulări de capital care ar putea fi alocat plusului de populaţie. Oricum, se poateaprecia că natura complexă a problemelor implicate cât şi dificultăţile inerente în încercările de aizola populaţia produce incertitudini considerabile.Structura forţei de muncă. În economie, conceptul de forţă de muncă înglobează pe toţi aceimembri ai unei populaţii care se află implicată în muncă sau este disponibilă pentru a munci. Forţade muncă înglobează, muncitori de toate categoriile şi ocupaţiile şi se extinde atât asupra celorneangajaţi cât şi asupra celor subangajaţi (subîncărcaţi, angajaţi sub capacitatea lor normală ).O primă preocupare ar fi cei din forţa de muncă care nu sunt suficient angajaţi. În general, ţărilemai puţin dezvoltate sunt puternic marcate de subangajare fenomen rezultat adesea din stareademografică de suprapopulare. Pe de altă parte, ţările industrializate sunt caracterizate de şomaj,

fapt rezultat din eşecul economic sau adaptarea secretă şi nu din suprapopulare. Totuşi toate ţările,industrializate sau nu, analizează relaţia dintre forţa lor efectiv ă de muncă şi, “dorinţa de muncă apopulaţiei”, care reprezintă distribuţia muncitorilor pe categorii ocupaţionale, categorii considerateadecvate unei ţări dacă aceasta poate să răspundă solicitărilor pentru diversele produse şi servicii.

C ATEGORII SOCIO-PROFESIONAL Ă (OCUPA ŢIONALE):

- concept utilizat în statistica şi demografia unor ţări, pe baza combinăriicaracteristicilor ocupa ţ ie şi situa ţ ia în profesie . În constituirea codului categoriilorsocio-profesionale s-au reţinut diferite criterii de constituire:

⇒ profesia individuală (meserie),⇒ sectorul de activitate (agricultură, minerit),⇒ statutul (salariat/nesalariat),






⇒ calificarea profesională,⇒ poziţia ierarhică (cadru mediu, cadru superior),⇒ importanţa firmei (număr de salariaţi)

(Bremond, Geledan, Dic ţ ionar economic ş i social , Edit. Expert)- grupare a unor ocupaţii relativ omogene în raport cu anumite criterii relevante din

punct de vedere sociologic: nivelul de instrucţie, tipul de activitate, poziţia în cadrul

diviziunii sociale a muncii şi a structurilor de putere, prestigiu, venit etc. În România s-alucrat (Centrul de cercetări sociologice, anii 80) cu următoarea tipologie:

a) intelectuali cu funcţii de conducere,b) intelectualitatea de concepţie,c) intelectuali de execuţie,d) cadre medii cu funcţii de conducere,e) cadre medii de execuţie şi lucrători de birou,f) lucrători în servicii,g) muncitori calificaţi,h) muncitori semi- şi necalificaţi,i) muncitori în agricultura de stat şi ţărani cooperatori.

(Zamfir C., Vlăsceanu L., Dic ţ ionar de Sociologie . Edit. Babel.1993)

Datorită diferitelor motive - modificări tehnologice sau sociale, dezvoltare inadecvată, preg ătireprost direcţionată a forţei etc - pentru anumite profesii pot exista perioade extinse de şomaj şipentru altele poate apare o lipsă de personal. Dorinţa populaţiei pentru anumite categoriiprofesionale nu este atinsă şi poate fi corectată doar prin unele măsuri precum preg ătirea saureconversia, migraţia sau locurile de muncă cu leg ătură cu creşterea exportului.Cei din afara cercului de forţă de muncă sunt, printre altele, cei foarte tineri sau cei în vârstă, carepot fi încadraţi în categoria “populaţie inactiv ă”. Trasarea unei linii între “populaţia (vârsta)activ ă” şi “populaţiile (vârstele) inactive” variază în mod natural de la o cultură la alta şi poaterămâne constantă sau poate varia chiar în cadrul unei societăţi, depinzând de influenţele sociale şide modificările economice. Strategiile de securitate soicială depind de evaluarea vârstelor inactive.În orice caz, valoarea economică a unui muncitor începe să se diminueze începând cu vârsta de 40

– 45 de ani. Pentru acest fapt cele mai multe ţări refuză imigranţi cu excepţia celor care posedă

capital. Populaţie activ ă: - populaţie ce cuprinde persoanele care exercită, obişnuit, oactivitate profesională. Se includ numai persoanele cu activitate lucrativ ă, cişi acelea a căror activitate profesională nu este plătită. Sunt excluse femeilecasnice. Definiţiile diferă de la o ţară la alta însă se iau în considerare două caracteristici: vârsta de muncă şi activitatea prestată, aducătoare a unuicâştig ce constituie sursa de existenţă a persoanei respective. (Trebici V.)

- (după ONU) totalul persoanelor ocupate (patroni, persoanelucrând pe cont propriu, angajaţi şi muncitori, lucrătorii familialineretribuiţi) şi totalul persoanelor aflate în şomaj la data recensământuluisau anchetei. Nu se includ studenţii, femeile ocupate în exclusivitate cumuncile gospodăreşti, pensionarii, rentierii şi persoanele care se află înîntregime în întreţinerea altora.

Populaţie inactiv ă: - populaţie ce nu exercită o activitate aducătoare de venituri şi

care, în majoritatea cazurilor, se află sub limita de muncă (copii, tineri) saupeste limita de muncă (bătrâni). La recensământul populaţiei din 1966 s-auinclus copiii sub 14 ani şi persoanele care nu aveau o ocupaţie aducătoarede venit. (Trebici V.)

Politici guvernamentale moderne

Politici referitoare la fertilitate.

O politică pro-natalistă, desemnată să crească rata natalităţii poate apela la diferite mijloace,încurajarea căsătoriilor, alocaţii pentru familie, diferite mijloace de ajutorare a familiilor ( şcoală,sănătate, locuinţă etc.), reduceri de taxe pe baza numărului de copii şi, propaganda. Eficienţa unor






astfel de metode variază. De exemplu, un program intensiv de construcţii de locuinţe sau ocreştere generală de salarii s-ar putea să nu aibă efect asupra ratei de mortalitate. Totuşi, alocareade locuinţă unei familii la naşterea celui de-al III-lea copil sau oferirea de alocaţii la al II-lea sau alIII-lea copil exercită o influenţă mare.În timpurile moderne majoritatea unor astfel de politici deriv ă din tendinţele demograficereferitoare la perioada anterioară. Pe parcursul perioadei 1920-1930, când rata de natalitate a scăzutrapid în Europa şi America de Nord, s-a creat o mare larmă despre “retragerea din drepturileparentale” – politică promovată în unele ţări pe considerente de siguranţă naţională. Mai multdecât atât, unii economişti au v ăzut încetinirea ritmului de creştere a populaţiei ca ţinând de cauzeprecum stagnarea economică şi şomajul cronic. Era evident că modificările demografice auaccentuat procentul de persoane vârstnice dintr-o populaţie.

Aceste consideraţii au condus naţiunile spre politici publici ce au promovat menţinerea şidezvoltarea populaţiei. În Franţa, preocuparea faţă de evoluţia populaţiei, în conjuncţie cu alteinterese, au condus în 1939 la structurarea unui sistem pertinent de aloca ţii pentru familii şi măsuriadiacente, sistem denumit Code de la Famille (revizuit în 1946), cu ajutorul căruia guvernulsubvenţiona costurile adiţionale ale familiilor franceze cu mulţi copii. Unele programe de ajutor

financiar pentru familii cu mulţi copii au fost adaptate în majoritatea ţărilor Europei şi în multe ţărinon-europene inclusiv Canada. Aceste programe sunt destinate în general să servească diferitescopuri şi adesea este greu de spus la ce dimensiune ele exprimă politicile pentru populaţie. Maimult chiar, multe guverne au ezitat să autorizeze cheltuielile la o scară comparabilă cu ceaacceptată în Franţa. De asemenea, trebuie subliniat că legile împotriva promov ării sau vânzării decontraceptive cât şi cele împotriva avortului sunt sprijinite în unele ţări de unele consideraţiidemografice cât şi religioase. Astfel de legi au un efect pronatalist.Înainte de cel de-al doilea război mondial, câteva ţări au permis libertatea completă în folosireacontraceptivelor (chiar şi ex-URSS a autorizat avortul) dar nici una nu a anunţat restricţii la rata denatalitate ca mijloc de control al creşterii populaţiei. După război, Japonia a fost prima în perioadamodernă care a lansat o politică de control al naşterilor (Eugenic Protection Act,1948) care se bazape contracepţie şi avort. Din acel moment, multe ţări au adoptat politici care promovau

planificarea familială şi reducerea ratei de natalitate. De exemplu, la începutul lui 1970, 22 de ţăridezvoltate au instituit o politică naţională ce promova planificarea maternităţii – ţări precum India,Pakistan, Sri Lanka, Malayezia, Corea de Sud, Taiwan, Turcia, Egipt, Tunisia, Maroc, Mauritius,Kenya, Hounduras, Porto-Rico şi Chile. Strategiile acestora au fost administrate fie direct prinagenţiile publice sau prin asistenţa publică din agenţiile particulare.Pe lâng ă aceste ţări ce deţineau programe oficiale, multe alte ţări au aprobat programe sponsorizatedin surse particulare pentru planificarea maternităţii. Ulteior, în 1962, Adunarea Generală a ONUa adoptat rezoluţia care atrăgea atenţia la importanţa problemelor populaţiei iar ConsiliulEconomic şi Social al ONU a votat în 1965 pentru creşterea “mijloacelor la asistenţă tehnică pentru populaţie disponibile pentru guvernele ţărilor dezvoltate la cererea acestora”. În 1965,Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o aprobare limitată acestui principiu. Rezultateleprogramelor oficiale naţionale - de remarcat India – au fost descurajatoare. Obstacolele ce

interveneau în modificarea comportamentului persoanelor dintr-o populaţie analfabetă, dispersată în mici sate, erau enorme. Evenimente consecutive au asigurat bazele pentru un mai mareoptimism. În baza primelor experimente au fost îmbunătăţite metodele de organizare şicomunicare. Alocaţiile pentru o astfel de muncă au crescut în India de la l.500.000 rupii în primulplan cincinal (1951-1956) la 256.000.000 în al III-lea şi 500.000.000 în al IV-lea (1965-1971). Şi înalte ţări au fost dezvoltate programe intensive similare.

Alte ţări precum Suedia, Danemarca şi Marea Britanie şi unele state din SUA au legalizat avortulsub anumite condiţii. URSS şi majoritatea naţiunilor din Europa de Est au legalizat avortul şi aupromovat contracepţia, deşi menţinerea unor astfel de măsuri urmăreau doar bunăstarea familiei însine şi nu erau influenţate de consideraţii economice sau de dorinţa de control al populaţiei. Maimult chiar, regimul comunist din China a încurajat în cele din urmă întârzierea căsătoriei şicontrolul naşterilor în cadrul căsătoriei, ca factor în conducerea obiectivelor economice.






Conducerea bisericii romano-catolice a recunoscut şi ea consecinţele enorme, economice şi socialeale menţinerii unei rate ridicate a fertilităţii, în acelşi timp cu declinul ratei de mortalitate, în acelenaţiuni cu resurse limitate. Acceptând reglarea fertilităţii ca obiectiv al familiei, ei au continuat să insiste că mijloacele de realizare a acestui obiectiv trebuie să se conformeze principiilor moraleacceptate.

Politicile privind mortalitatea.

Deşi în principiu, toate politicile naţionale declarau reducerea ratei de mortalitate la cel mai scăzutnivel posibil, în nici o ţară nu existau mijloace adecvate pentru care există întotdeauna uncompromis mai mult sau mai puţin exprimat sincer (în bugetul de cheltuieli), între eforturile de aobţine cel mai înalt grad de longevitate sau alte obiective. Totuşi, pot apare întrebări foarte dificilereferitoare la oportunitatea avorturilor terapeutice, eutanasie şi sterilizare etc.

Politicile referitoare la migraţie.

Cu toate că o politică de imigrare poate avea un scop demografic, atunci când devine o chestiunede populare a unor teritorii slab populate (ca în Australia, Noua Zeelandă ) sau când din motive

culturale sau politice se încurajează aceasta (Israel), atunci, astfel de politici au în mod frecventscopuri economice şi acţionează selectiv dacă nu în mod exclusiv, în acordarea priorităţii pentrumuncitorii din anumite profesiuni sau anumitor naţionalităţi.Principalele ţări gazdă după cel de al II-lea război mondial au fost Australia, Noua Zeelandă, SUA,Canada, Argentina, Anglia, Venezuela şi Uruguay. În Australia şi Noua Zeelandă, existau cele maiînalte cote de intrări. În Australia, imigraţia era responsabilă pentru creşterea cu 2/5 a populaţiei.Emigranţii din America au fost absorbiţi mult mai rapid de Canada şi Venezuela, deşi totalulabsolut din SUA era de departe cel mai mare.Prin emigrare, Jamaica a pierdut aproape 1/4 din creşterea naturală, în timp ce Mexic a înregistrato pierdere de 250.000 (în principal spre SUA), care totuşi nu a constituit decât 3% din creştereanaturală.Una din mişcările impresionante după 1945 a fost valul de populaţie europeană şi indiană înanumite părţi din Africa. În Federaţia Rodezia şi Nyasaland (anterior Rodezia, Zambia şi Matawi)numărul de europeni a crescut de la 105.000 la 274.000 între anii 1946-1957 şi mai mult de 2/3 s-adatorat imigrării.Un proces similar s-a derulat în Congo belgian (ulterior Zair) şi în Kenya, Tanzania şi Uganda. Cuexcepţia ţărilor dominate de albi, cum ar fi Rodezia şi Africa de Sud, imigrarea a început să scadă după ce ţara a obţinut independenţa.Politica “Australia albă”, din Australia, denumită în termeni oficiali “politica restrictiv ă deimigrare”, deşi liberalizată după 1965 pentru a permite intrarea unor europeni, a rămas probabil celmai actual exemplu de excludere a populaţiei de culoare. Într-o lume în care volumul şi direcţiamigraţiei au fost puternic influenţate prin restricţii nefavorabile indivizilor de culoare, au rămastotuşi deschise anumite canale, după cum aparea prin imigrarea portoricanilor către SUA şi până la

Proiectul de Imigrare în Commonwealth (1968), din Indiile de Vest către Marea Britanie. În acestecazuri cetăţenia comună a dus la o creştere relativ amplă prin mişcarea emigranţilor de culoare spreaceste ţări.

Alte tipuri de politici.

Chiar dacă oamenii nu reuşeau să recunoască politica populaţiei din ţara lor (alta decât ceaimplicată în restricţiile de imigraţie sau în stimularea sau diminuarea ratei natalităţii), toate ţărilesunt de fapt guvernate de un anumit număr de măsuri economice, sociale, fiscale şi tarifare careîmpreună pot exercita o influenţă cantitativ ă sau calitativ ă asupra creşterii şi dinamicii populaţieif ără a-şi propune un astfel de obiectiv. Fără a enumera efectele, posibila influenţă a următoarelormăsuri se poate dovedi semnificativ ă:

1. politicile agricole, care implică conservarea, posesia pământului, arendarea etc.;






2. politicile naţionale de apărare ce implică inegalităţi referitoare la recrutare saudistribuţia recruţiulor după variabila rasă sau origine naţională;

3. politici economice generale referitoare la unele lucruri precum angajarea cu normă întreag ă, dezvoltarea economică, locuinţele etc.

4. politici educaţionale ce implică în special educaţia copiilor imigranţilor străini;5. politicile genere privind bunăstarea, incluzând securitatea socială, serviciile sociale şide sănătate, neutralizarea, controlul delicvenţei etc.

6. politicile de muncă, în special acelea ce implică preg ătirea ocupaţională şi recrutareaforţei de muncă de origine străină pentru activităţi temporare.

O astfel de schiţă sugerează că, întreaga politică internă a unei ţări poate fi considerată dintr-oanume perspectiv ă, o politică de populaţie.

Grafic. Populaţia în bucla Servicii sociale, Forţa de muncă, Emigrare, Condiţii de viaţă






2. DEMOGRAFIA

Demografia: - ştiinţă, care prin metode cantitative, studiază fenomene şi proceseprivitoare la numărul, repartiţia geografică, structura, densitatea,mişcarea populaţiei umane şi compoziţia ei pe grupe de vârstă, de sexeetc.(DEX);

- ştiinţă având ca obiect studiul populaţiilor umane şi tratând dimensiunea,structura, evoluţia şi caracteristicile lor, abordate în principal din punctde vedere cantitativ. (Dicţionar demografic multiling, ONU)

UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA DEMOGRAFIEI

Analiza terminologică comparativ ă a termenului de demografie1

relev ă următoarele:= este o ştiinţă socială care studiază structura societăţii, modul său de compunere,subsistemele acesteia (instituţii, organizaţii, grupuri, indivizi), precum şi statusul şi rolulsocial al ansamblului şi a părţilor sale componente (propunea n.n.- similar morfologiasocială )

DEMOGRAFIA- demografie formală – analiza statistică formală a parametrilor şi dinamicii populaţiei, şi

„studii asupra populaţiei”, investigarea mai larg ă a cauzelor şi consecinţelor structurii şievoluţiei populaţiei. Interacţiuni dintre structuri, interacţiuni dintre fenomene, precum şiinteracţiuni dintre structuri şi fenomene.

- demografie istorică – dinamica demografică în raport de demografia formală.

- demografie socială – fenomene social-demografice; determinaţi sociali; efecte alefenomenelor demografice

Analiză demografică - analiza constantelor demografice- analiza regularităţilor demografice- analiza legităţilor

explicaţii predicţii

Consecinţe sociale ale schimbărilor demografice

Evenimente- demografice- ale vieţii

Factori- sociali- culturali

corelarea factorilor pentru analiza caracteristicilor populaţiei

1 Cătălin ZAMFIR, Lazăr VL ĂSCEANU, ş.a. – Dicţionar de sociologie – Ed. BABEL, Bucureşti 1993, ISBN 973-48-1011-1xxx – OXFORD, dicţionar de sociologie – Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC , Bucureşti 2003. ISBN 973-637-004-6






- de structurare propriu-zis demografică

Fenomene- demografice- ale vieţii

mobilitatea şcolară mobilitatea socială mobilitatea teritorială

Modele demografice- construcţia unor modele de evoluţie

Th. R. Malthus (1766 – 1834) Clubul de la ROMA

Populaţie

- structură - mărime dependentă

Proiecţii asupra populaţiei

Predicţii asupra evoluţiei populaţiei

Schimbare- demografică - economică - socială

Surse de date:- statistică - recensământ- anchete- registre biserică; certificate de deces; testamente; pietre de mormânt; registre militare; liste

de proprietate

Structură - de vârstă - de viaţă

sociale şcolare teritoriale

teritoriale Variabile demografice

- vârstă - sex- stare civilă - naşteri - fertilitate- decese – mortalitate- căsătorii – nupţialitate- divorţuri - divorţialitate






- migraţii - migraţiuneo vârsta căsătorieio rata nupţialităţiio folosirea contraceptiveloro niveluri de morbiditateo tipuri de morbiditateo tipuri de naştere a copiiloro tipuri de căsătoriio vârstă o ocupaţieio nivel de şcolarizareo rezidenţao urban-rural

venit nivel de educaţie locul femeii în societate religia dezvoltarea economică modul în care cultura modelează ideile şi credinţele (tehnici etnografice) migraţia rural-urban, urban-rural migraţia ocupaţiilor migraţia minorităţilor migraţia religioasă

POPULA ŢIA: RATE ŞI TENDIN ŢE.

Studiul ştiinţific al populaţiei este cunoscut sub numele de demografie (din grecescul „m ă surarea popula ţ iei ”). Dar numărarea indivizilor este doar un mic segment din activitatea demografilor. Ace

şti speciali

şti încearc

ăsă

calculeze rata de creştere a popula

ţiei

şi să

aprecieze impactul unorastfel de indici cum ar fi: rata de căsătorii şi speranţa de viaţă, ratio sex (proporţia de bărbaţi şifemei) şi structura pe vârste (proporţii de tineri, vârste mijlocii şi populaţie vârstnică ) asupracomportamentului uman şi structurii societăţii. De asemenea, ei sunt interesaţi de distribuţiapopulaţiei într-un spaţiu dat şi de mişcarea populaţiei (migraţia). Altfel spus, demografii studiază efectele tendinţelor sociale asupra numărului de indivizi a unei populaţii şi efectele acestui numărasupra tendinţelor sociale.

Demografii utilizează un număr de măsurători standard în traducerea per total al unei localităţi – naşteri, decese, numărul mişcărilor (intrări/ieşiri) – în statisticile generale care ne permit să identificăm tendinţele.

Rata de natalitate = numărul de naşteri la 1.000 de locuitori pe un anume an.

Să presupunem că au fost 900 de naşteri într-un oraş de 50.000 locuitori într-un anumean. Demografii calculează rata de natalitate a oraşului împărţind numărul de naşteri (900)la populaţie (50.000) şi înmulţesc rezultatul (0,018) cu 1.000 obţinând 18.

Rata de mortalitate = numărul de decese la 1.000 de locuitori într-un anume an.

Se calculează în acelaşi fel ca şi natalitatea.

Rata de fertilitate = numărul de naşteri vii la 1.000 de femei aflate la vârsta de naştere (15–44 ani)într-o populaţie pe un an. Această rată ajută demografii să calculeze dimensiunea medie a uneifamilii.

Durata de viaţă = este speranţa potenţială de viaţă a mediei dintr-o populaţie dată.






Rata netă de creştere = este % de creştere într-o populaţie luând în considerare şiimigraţia/emigraţia, cât şi rata de natalitate şi cea de mortalitate. Rata de creştere a populaţiei semăsoară în procente. Presupunând că o populaţie are rata de natalitate 28 (la 1.000 de locuitori), orată de decese de 17 şi o slabă imigraţie sau emigraţie, atunci populaţia este în creştere cu rata de11 la 1.000 de locuitori (28-17). Rata de creştere este 1,1%.

La nivel global Ţări înaltdezvoltate

Ţăridezvolt

ate

Ţări slabdezvoltate

Naşteriper:

An

Lună

Săptămână

Zi

Oră

Minut

Secundă

141.226.000

11.768.833

2.708.436

386.921

16.122

269

4,5

16.898.000

1.408.188

324.075

46.297

1.929

32

0,5

124.327.000

10.360.611

2.384.353

340.623

14.193

237

3,9

102.831.000

8.569.252

1.972.096

281.729

11.739

196

3,3

Deceseper:

An

Lună

Săptămână

Zi

Oră

Minut

Secundă

51.192.000

4.266.000

981.762

140.252

5.844

97

1,6

11.632.000

969.304

223.072

31.868

1.328

22

0,4

39.560.000

3.296.680

758.686

108.384

4.516

75

1,3

31.782.000

2.648.491

609.514

87.074

3.628

60

1,0

Creşterenaturală:

An

Lună

Săptămână

Zi

Oră

Minut

Secundă

90.034.000

7.502.833

1.726.675246.668

10.78

171

2,9

5.267.000

438.917

101.01114.430

601

10

0,2

84.767.000

7.063.917

1.625.664232.238

9677

161

2,7

71.049.000

5.920.750

1.362.580194.655

8.111

135

2,3

Mortalitateinfantilă:

An

Lună

Săptămână

Zi

Oră

MinutSecundă

9.831.000

819.250

188.539

26.934

1.122

19

0,31

237.000

19773

4.551

650

27

0,5

0,01

9.594.000

799.460

183.985

26.284

1.095

18

0,30

8.465.000

705.413

162.341

23.192

966

16

0,27

Populaţia lamijlocul

anului 1993

5.505.914.000 1.230.101.000 4.275.813.000 3.097.287.000

Sursa: Population Today , iulie/august 1993, pag.10

TRANZI ŢIA DEMOGRAFIC Ă

Termen sinonim cu revoluţia demografică; se foloseşte cu precădere pentru a desemna osingură fază, aceea în care scăderea mortalităţii începe să fie urmată de scăderea natalităţii; înintervalul intermediar are loc creşterea rapidă a populaţiei. Concept introdus şi examinatsumar de W. Thompson şi dezvoltată de F. W. Notestein. În jurul acestui concept s-au






construit numeroase teorii. Printre cele mai vechi se numără teoria lui C. P. Blacker, după care o populaţie parcurge cinci stadii:1) stadiul sta ţ ionar , cu rate înalte ale natalităţii şi mortalităţii;2) stadiul de expansiune incipient ă , cu rate ridicate de natalitate şi mortalitate, dar mortalitatea

se înscrie într-o tendinţă de scădere;3) stadiul de expansiune final ă , când natalitatea scade paralel cu mortalitatea, dar aceasta se

reduce mai rapid;4) stadiul sta ţ ionar , cu rate scăzute de natalitate şi mortalitate;5) stadiul declinului , când mortalitatea este scăzută dar natalitatea este şi mai scăzută,

creşterea naturală devenind negativ ă.

Tranziţia demografică: reprezentare intuitiv ă a fazelor procesului(Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şiEnciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.363-364)

Conceptul de tranziţie demografică se referă la modificările majore în structura unei populaţii careînsoţesc transformarea unei naţiuni (de exemplu: din societate agricolă în industrială ). Acest gen detranziţie apare în trei etape:

1. Rata de natalitate este înaltă, dar şi rata de mortalitate este mare. Ca rezultat, rata decreştere a populaţiei este scăzută. Astfel, în secolul XVIII în Europa, rata de natalitate eraridicată, dar nu mulţi copii supravieţuiau copilăriei, iar mulţi adulţi nu ajungeau labătrâneţe. Mortalitatea infantilă ridicată, epidemiile, foametea şi războaiele menţin rata decreştere la un nivel scăzut.

Grafic: Tranziţia demografică în statele vestice.În etapa I rata natalităţii şi cea a mortalităţii sunt ambele ridicate iar sporul este

lent.

În etapa a II-a rata de mortalitate scade mult mai rapid decât rata natalităţii astfel că sporulpopulaţiei continuă să urce.

În etapa a III-a, când ratele natalităţii şi mortalităţii sunt scăzute, sporul populaţieiscade.

(Sursa: John R. Weeks, Population , 5th ed. Belmont, CA: Wadsworth, 1992, pag.76)






2. Etapa II a început în Europa la finele secolului XVIII, când rata de natalitate a r ămasînaltă, dar rata de deces a început să scadă. Acest fapt se datora îmbunătăţirii tehnologieifolosite în agricultură, răspândirea de noi alimente (de exemplu: cartoful) şi creştereaproducţiei de alimente. Îmbunătăţirile aduse în transporturi au facilitat distribuţia dealimente: oamenii nu mai erau dependenţi de alimentele locale sau să sufere de eşecuri la

nivel local. O alimentaţie mai bună înseamnă că oamenii sunt mult mai rezistenţi. Întimpul secolului XIX, îmbunătăţirile ce au avut loc în sănătatea publică şi în igienă (apă curată, lapte pasteurizat, reţea de canalizare) şi avansurile obţinute în medicina modernă au contribuit la o diminuare ulterioară a ratei de mortalitate. Mult mai multe femeisupravieţuiau anilor în care năşteau. (Notă: Explozia populaţiei din secolul XVIII s-a datorat scăderiiratei de mortalitate nu ratelor înalte de natalitate.)

3. În etapa a III-a, care a început în mijlocul secolului XIX, în naţiunile din vest, rata denatalitate a început să scadă. Etapa a III-a este asociată cu dezvoltarea industrială. Însocietăţile agricole, copii constituiau un bun economic valoros, cu cât mai multă forţă demuncă, cu atât mai bine. Totuşi în mediul urban al societăţilor industriale copiii au devenito „povară economică”. Ei sunt dependenţi financiar de părinţi pentru o lung ă perioadă.Familii mari înseamnă a trăi în cartiere aglomerate, cheltuieli de întreţinere suplimentare şiun standard de viaţă redus al familiei.

Există patru factori suplimentari ce au contribuit la reducerea ratei de natalitate în ţările din vest însecolul XX:

diminuarea mortalităţii infantile (adică, cuplul nu a produs 5 sau 6 copii pentru a fisiguri că vor trăi 3 sau 4);

efortul guvernului în suplinirea programelor de securitate socială, între anii 1930– 1940 (adică, părinţii nu vor depinde de copii când vor ajunge la vârsta bărtâneţii);

acces la mijloace moderne de control al naşterii, la finele anului 1950, şi amânarea vârstei de căsătorie.

Din 1960 s-a instaurat ca model familia cu 2–3 copii. Astăzi, rata de natalitate în majoritatea

naţiunilor s-a stabilizat la nivele de înlocuire , adică un cuplu care are doi copii se înlocuiesc pe eiînşişi în populaţie. Dar, deoarece părinţii trăiesc peste vârsta la care copiii devin părinţi, atuncinivelul de înlocuire este între 1,7 şi 1,8. Astfel, balanţa dintre rata de natalitate şi cea de mortalitatea fost restaurată. Ca şi la etapa I, creşterea populaţiei este mică.

Indicele de înlocuire: - măsură aproximativ ă a reproducţiei nete prin raportareanumărului de copii la numărul de femei din populaţia dată şi acelaşi dinpopulaţia staţionară. (Trebici V.)

Vom analiza în continuare evoluţia populaţiei prin prisma demografiei.

*

rima persoană care a utilizat conceptul de demografie a fost francezul Achille Guillard,care în 1855 a scris că domeniul demografiei constituie „istoria natural ă ş i social ă a speciilor umane ”. În acest cadru, demografia este strâns legată cu biologia, genetica, psihologia,

sociologia, istoria şi economia. Într-un sens apropriat, Guillard definea demografia ca fiind „studiul matematic al popula ţ iei, al mi ş c ă rilor sale generale, a condi ţ iei sale fizice, civile, intelectuale ş i morale ”.

Achille Guillard (1790-1876), naturalist şi demograf francez. Aintrodus termenul de demografie. Cunoscut pentru lucrarea„Elements de demographie statistique humaine ou demographie comparee ” (Elemente de demografie statistică

P






umană sau demografie comparată ), Paris, 1855

Demografia ca domeniu modern de studiu examinează structura populaţiilor umane (distribuţiadupă variabilele, sex, vârstă, stare civilă etc.) cât şi aspectele de dinamică (natalitate, decese,mişcări migratorii etc). Aceasta implică măsurări statistice şi utilizarea metodelor matematice.

Demografia se situează în faţa ştiinţelor cantitative dar este evident că nu se poate distanţa dediferitele influenţe politice, sociale şi biologice ce pot afecta astfel de statistici.

Dezvoltare istorică.

Debutul demografiei ca ştiinţă poate fi identificat în lucrarea englezului John Graunt, publicată în1662 şi anume, „Nature and political observations... Made upon the Bills of mortality ”.

Tabelele de mortalitate erau înregistrările săptămânale ale deceselor. Pentru efectuarea unorstatistici, Graunt realiza o estimare a proporţiei bărbaţi-femei la naştere în Londra şi încomunităţile rurale. De asemenea, el a comparat numărul deceselor şi al naşterilor, concluzionând

că la Londra prevalează decesele iar la ţară situaţia este opusă. Dar contribuţia importantă a luiGraunt a fost construcţia primului tabel al mortalităţii.

John Graunt, este consideratalături de William Petty, caîntemeietor al statisticii subdenumirea de „aritmeticapolitică”.

Prin analiza ratelor de natalitate şi de mortalitate el era capabil să estimeze numărul de femei aflatela vârsta de natalitate, numărul total de familii şi chiar populaţia Londrei. Deşi rezultatele erauimprecise totuşi, noutatea şi calitatea argumentelor cât şi originalitatea exerciţiului erau suficientepentru a stabili că Graunt este fondatorul analizei demografice.

Un alt precursor al ştiinţei moderne a fost pastorul german Johann Süssmilch, care a publicat în1741 prima ediţie a lucrării „Die Göttliche Ordnung ”. Cercetările lui Süssmilch care se bazau pe1056 de perechi din Brandenburgh şi din diferite oraşe şi provincii din Prusia i-au permis să descrie în mod concret multe din aspectele de dinamică populaţiei. Printre multe alte lucruri el astructurat câteva tabele de mortalitate, incluzând pentru prima oară toată populaţia Prusiei (1765).Lucrând cu serii statistice extinse el a fost probabil primul care a perceput „legea numerelormari”.

Johann SÜSSMILCH,

În secolul 18 a crescut interesul pentru statistica mortalităţii şi aceasta ca rezultat al dezvoltăriiasigurărilor de viaţă cât şi atenţiei acordate sănătăţii publice.






Pentru această perioadă trebuie să îi amintim şi pe Willem Kersseboom din Olanda (1740), Antoine Deparcieux din Franţa (1746), Daniel Bernoulli din Elveţia (1760), Perh Wargentin înSuedia (1766), toţi fiind matematicieni sau astronomi.

Willem KERSSEBOOM (1691-1771), actuar şi demograf olandez. În 1742 a întocmit o tabelă demortalitate pe baza registrelor de naşteri şi decese, precum şi a biletelor de asigurări şi de rentă urmărind o anumită generaţie până la dispariţie (tabela olandeză de mortalitate). Autor al lucrărilor,Unele observa ţ ii despre stat ş i oameni (Haga, 1740), Încerc ă ri privind politica expus ă în trei studii asupra înmul ţ irii popula ţ iei în provinciile Olandei ş i a pă r ţ ii vestice (Haga, 1748).

Antoine DEPARCIEUX, (n: 28 oct 1703,comuna Portes, Gard-d: 1768)

În 1730 a plecat la Paris pentru a aprofundamatematica şi fizica iar pentru a-şi câştigaexistenţa s-a angajat la construcţia de cadranesolare.

A inventat :

• maşina pentru ridicat apa

• pompa castelului d'Arnouville

• presa pentru fabricat tutunul

a scris şi publicat numeroase lucrări:

• 1738 : Traité de trigonométrie rectiligne et sphérique , (approuvé par l'Académie des sciences

• 1740 : Nouveau traité de trigonométrie , (avec table des sinus et logarithmes)

• 1741 : Traité complet de Gnomonique ,

• 1746 : Essai sur les probabilités de la durée de la vie humaine , (l'un des plus célèbres)

• 1747 : Mémoire sur la courbure des ondes .

1746 : Antoine DEPARCIEUX a devenit membru al Academiei regale

în 1765 : este desemnat Censeur Royal des livres.

a mai fost :

• bibliotecar la Universitatea din Strasbourg,

• membru al acdemiilor de ştiinţă din Paris, din Montpellier, din Lyon, d'Amiens, Metz, Berlin, Stockholm.

Daniel BERNOULLI,

În secolul 19, statisticile demografice s-au dezvoltat rapid. Instrumentele registrului civil pentruevenimente demografice (naşteri, decese, căsătorii) a fost de fapt o extindere a vechilor registreţinute de biserici. În SUA, un mare număr de grupuri religioase şi de autorităţi civile aflate înopoziţie în anumite state au respins implementarea unui sistem de înregistrare pentru întreaga ţară.Doar din 1933 s-a reuşit înregistrarea doar pentru natalitate şi mortalitate.






C ARACTERISTICI SOCIALE ALE POPULA ŢIEI CONTEMPORANE

Caracteristici ale fertilităţii în societatea modernă

Standardele de viaţă şi tendinţele culturale au influenţat într-o mare măsură fertilitatea pe parcursul

tranziţiei de la o societate primitiv ă din punct de vedere demografic la o societate dezvoltată.Controlul naşterilor a prins în rândul claselor cu un nivel ridicat de bunăstare şi educaţie şi, înoraşe, dar într-o ultimă fază a cuprins toate clasele sociale. În rândul ţărilor europene se puteaobserva o tendinţă opusă: deşi urbanizarea menţinea în general o rată scăzută de natalitate,cuplurile prospere din oraşe tindeau spre un număr mai mare de copii.

Prezentăm în tabelul alăturat situaţia copiilor la 1.000 de cupluri în Germania de Vest (1962)caracterizată prin nivelul de venituri şi prin mărimea comunităţii.

T ABELUL 6: GERMANIA DE V EST, NUM Ă R DE COPII LA 1.000 DE CUPLURI (1962)

Venituri (m ă rci germane)

Ora ş e mai mici de 3.000 de locuitori

30.000-50.000locuitori

Ora ş e de peste 500.000 locuitori

Sub 600

600 – 800800 – 1.2001.200 şi peste

1,955

1,9611,8581,944

1,701

1,7711,7981,882

1,385

1,4941,5501,630

Lăsând la o parte influenţa urbanizării, trebuie remarcat că s-au realizat insuficiente explorăriasupra diferiţilor factori sociali ce influenţau în mod deliberat controlul naşterilor. Este un faptcunoscut că, de exemplu, condiţiile căminului familial induc efecte diferite în rândul naţiunilorsărace şi cele bogate. În rândul unei populaţii în general împov ărate, în care indivizii trăiesc încondiţii de aglomeraţie, există o fidelitate naturală ridicată în timp ce într-o populaţie dezvoltată economic, condiţiile nesatisf ăcătoare din cămin va reduce numărul copiiilor familiilor. Deasemenea, poate fi observat că, deşi religiile tradiţionale, cum ar fi romano-catolicismul, nu suntsuficient de puternice pentru a stopa planificarea familială (controlul naşterilor) şi reduceriinumărului de copii născuţi prin căsătorie legală, ca influenţă a evoluţiei sociale şi economice, totuşi

au reuşit să pună piedici unor astfel de reduceri (a se vedea Canada, Italia, Spania). Diferenţele defertilitate rezultate din astfel de acţiuni au reieşit de fapt din modificările proporţiilor religiilor înanumite ţări – de exemplu, între catolici şi protestanţi în Olanda.

Atunci când astfel de statistici se interpretează din perspectiva religiei, este totuşi important să sereţină de fapt că, convingerile sunt în mod frecvent legate de statutul social – protestan ţii dinIrlanda de Nord, se bucură de un statut social şi economic mai ridicat decât catolicii.

Caracteristici ale mortalităţii în perioada modernă.

Începând din secolul XVIII, scriitorii au încercat să evalueze influenţa profesiilor şi aşteptărilorsociale asupra ratei de mortalitate. Deşi dintotdeauna a existat o inegalitate a claselor sociale în faţamorţii, la o dimensiune în care clasele inferioare au fost subnutrite, o astfel de inegalitate a devenit

mult mai acută pe parcursul secolului XIX, când, medicina devenită mult mai eficientă deşiscumpă, a început să fie disponibilă claselor medii şi superioare conferind astfel o speranţă de viaţă ridicată. Rata de mortalitate era probabil dublă în rândul claselor inferioare. În zilele noastre,această prăpastie pare să fie depăşită cel puţin în ţările puternic dezvoltate şi aceasta datorită îmbunătăţirii condiţiilor de locuit şi disponibilităţii de alimente alături de extinderea serviciilor deîngrijire medicală. Discrepanţele ce tind să persiste în ţările dezvoltate par să se coreleze mai multcu nivelul de educaţie decât cu nivelul veniturilor.

Fără îndoială, sărăcia şi malnutriţia încă persistă ca o plag ă în diversele grupuri minoritare.

În lumea subdezvoltată decesele necontrolate rămân încă în umbra sărăciei.






O cercetare FAO1 realizată în 1963 a evidenţiat că, cel puţin 60% din populaţia din zonele slabdezvoltate era subnutrită, iar jumătate din populaţia lumii suferă de malnutriţie.

Subnutriţe: - s.f. 1. subalimentare. 2. stare patologică cronică datorită reducerii raţiei alimentare,tulburărilor de absorbţie intestinală sau creşterii cheltuielilor energetice aleorganismului. (DEX)

Malnutriţie: - s.f. subnutriţie (DEX);- lipsa sau insuficienţa unor elemente nutritive esenţiale, în special proteine, din

hrana unei persoane, care poate duce la diferite deficienţe sau boli. (Erdeli G.)

De asemenea deşi medicina preventiv ă abordată pe scară larg ă cum a fost cazul eradicării malarieişi a altor maladii ce a f ăcut posibilă descreşterea ratei de mortalitate în Ceylon totuşi, lipsapersonalului medical, a spitalelor şi a serviciilor medicale sub umbrela unor programe de asistenţă socială reduc posibilităţile indivizilor de a scăpa de s ă r ă cie . Astfel, discrepanţele dintre clase înceea ce priveşte mortalitatea tinde să fie încă mare în unele ţări slab dezvoltate.

Sărăcie: - s.f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenţei; starea, viaţa celui sărac.2. Starea unui loc sărac.neproductiv. (DEX)

Sărăcie absolută: - sau marea sărăcie este definită printr-o situaţie în care nevoile fundamentale nu

sunt satisf ăcute (individul nu se poate hrăni sau purta haine curate, nu are acces la olocuinţă etc.). această situaţie de o mare precaritate afundă individul în cercul vicios almizeriei.

Sărăcia relativ ă: - este definită în raport cu nevoile sociale comparative; UE consideră că suntsărace persoanele care dispun de resurse atât de reduse, încât nu pot accede la modulde viaţă pe care oamenii îl g ăsesc normal pentru societatea în care trăiesc. Noii săracisunt persoanele care înainte îşi puteau satisface nevoile fundamentale, dar sunt privatebrutal de accesul la un mod de viaţă considerat socialmente acceptabil. Şomajul delung ă durată, boala grav ă, supraîndatorarea, v ăduvia unei femei f ără loc de muncă saudivorţul sunt principalele situaţii care generează noua sărăcie. (Bremond, Geledan,Dic ţ ionar economic ş i social , edit. Expert.1995)

R ămâne întrebarea dacă, cel puţin în ţările dezvoltate scăderea în indicele de mortalitate, fenomence a început în secolul XVIII se apropie astăzi de sfârşit sau nu. Opiniile emise despre faptul că,

speranţa de viaţă poate continua să crească şi dacă da, cât de mult, sunt larg împărţite.Optimiştii, susţin în mod curent că longevitatea va cunoaşte o creştere notabilă, deşi aceştiarecunosc imposibilitatea pentru moment să desemneze o anumită limită precisă a unei astfel dedezvoltări. Majoritatea cercetătorilor şi specialiştilor în gerontologie gândesc într-un mod diferit,chiar dacă nu pot elimina posibilitatea tuturor noilor descoperiri. S-a conştientizat că progresulpoate fi creat prin lupta împotriva bolilor specifice, în special cancerul, dar aceast ă uzură lentă acorpului, care începe din prima parte a vieţii, nu îşi diminuează tempo-ul. La nivelul actual deinformaţii, media limitei extreme a vârstei speciei umane rămâne invariabil la 107 ani. Rata demortalitate creşte brusc în ultima parte a vieţii.

Caracteristici ale migraţiei internaţionale în societatea modernă

Migraţie: - s.f. 1. deplasare în masă a unor triburi sau a unor populaţii de pe un teritoriu pealtul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare.(DEX);

M. a competenţelor: – formă a migraţiei internaţionale cpnstând din migraţiaoamenilor de ştiinţă şi a lucrătorilor de înaltă calificare de obicei din ţările în cursde dezvoltare către ţările dezvoltate;

M. externă (internaţională): - migraţie în care localitatea de destinaţie se află pe unalt teritoriu decât localitatea de origine, iniferent dacă acest teritoriu este un statsuveran sau o unitate teritorial-administrativ ă;

M. internă: - migraţie ce are loc în graniţele aceluiaşi stat;

1

Organizaţia pentru Agricultură şi Alimente






M. inversă:- migraţie orientată dinspre regiuni prospere spre zone mai puţinprospere. Apare ca rezultantă a neomogenităţii forţei de muncă şi a reîntoarceriiemigranţilor (persoane pensionate sau care au înregistrat un eşec);

M. în trepte: - fenomen în care persoanele migrează din mediul rural spre cel urbanîn mai multe etape intermediare: in sate spre oraşele mici, apoi spre oraşelemijlocii iar în final spre ora

şele mari. Procesul se poate desf

ăşura pe parcursul

uneia sau mai multor generaţii;

M. parţială: - deplasarea persoanelor între regiuni pentru o perioadă de timp maiîndelungată decât un sezon dar mai redusă decât cea a duratei vieţii, deplasareafiind impusă de modificarea ocupaţiei personale sau a poziţiei în structuraierarhică a instituţiei în care lucrează;

M. selectiv ă: - proces în care cei care migrează sunt selectaţi după variabila vârstă,după aptitudini cât şi după alte caracteristici personale;

M. spontană: - migraţie bazată pe iniţiativa proprie a persoanelor migrante, spredeosebire de aşa-numita migraţie forţată, expulzare, evacuare;

Alte concepte: M. Colectiv ă; M. de lucru; M. normală (Erdeli G., Dic ţ ionar de geografie uman ă . Edit. Corint, 1999;

Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975)

O dată cu asimilarea tuturor pământurilor prin desemnarea suveranităţii statelor şi, impunerearestricţiilor asupra imigrării ( şi uneori asupra emigrării), secolul XX a adus noi caracteristici laimigrarea globală. Cu toate acestea mişcarea liberă a indivizilor a fost întotdeauna împiedicată desănătatea precară sau ignoranţă, instalarea în anumite aşezări, costurile şi riscurile migraţiei,disponibilitatea oportunităţilor economice şi, la o anumită scară, barierele politice. Ulterior,barierele politice au căpătat o importanţă majoră. Deşi persoanele cu handicap fizic, cele bolnave,au fost împiedicate de a migra, printr-un proces de selecţie naturală, naţiunile au impus în generalun proces strict de selecţie fizică, solicitând imigranţilor să se supună unor examinări medicale. Înmod similar se procedează şi în privinţa vârstei, neînsemnând că tinerii vor emigra întotdeauna îndefavoarea vârstnicilor. Totuşi majoritatea ţărilor gazdă au restricţionat intrarea persoanelor vârstnice. Ţările gazdă specifică de obicei condiţiile economice şi ocupaţionale, adesea primind

imigranţi specializaţi pe anumite profesii de care ei duc lipsă.Pentru ţările de origine emigrarea serveşte dintr-o anumită abordare favorabilă, ca mijloc deeliberare de presiune a populaţiei, ca extindere a influenţei peste oceane (a se vedea perioadaexplorărilor şi colonialismului) şi de asigurare a oportunităţilor economice şi ocupaţionale.

Dintr-o perspectiv ă nefavorabilă aceasta înseamnă o „ golire de creiere ” – o pierdere de indivizideosebit de calificaţi – fapt deosebit de v ătămător. Ca exemplu ne putem referi la Franţa, undehughenoţii protestanţi au fost expulzaţi în secolul XVII sau de exemplu în Germania nazistă deunde foarte mulţi evrei şi intelectuali au fugit atunci când au început persecuţiile. Scurgerea decreiere continuă şi în zilele noastre, chiar dacă mai lent şi în principal spre ţările puternic avansateindustrial. Dar emigrarea poate soluţiona tocmai presiunea în rândul populaţiei. În zonele puternicpopulate ale lumii subdezvoltate, curba magnitudinii populaţiei şi forţele de creştere naturală

exclud posibilitatea ca migrarea internaţională să poată fi un factor major în accentuarea nivelelorde viaţă cel puţin pentru viitorul observabil. Doar în câteva ţări presurizate datorită uneisuprapopulări moderate, în general în sudul Europei, emigraţia poate soluţiona problemeledemografice.

Pentru ţările gazdă, imigrarea în condiţiile actuale de restricţie se pot dovedi avantajoase.Înregistrarea solicitanţilor la punctele de acces permit ţării să-şi îmbunătăţească profilul profesional( şi în cele din urmă să-şi reducă şomajul). De asemenea aceste ţări profită de sosirea bărbaţilormaturi, care au atins capacitatea deplină şi pentru care nu trebuie plătită educaţia şi ascensiunea lor.Politicile restrictive au rolul de a evita problemele ce se pot ivi din asimilarea unui mare număr deindivizi ce au fonduri culturale distincte.






Caracteristici ale migraţiei interne în societatea modernă

Cele mai importante migraţii în cadrul graniţelor unor anumite state au fost cele din mediul ruralcătre oraşe. De-a lungul istoriei, exodurile de la sate au modificat în mare parte factorii demografici(pentru o lung ă perioadă de timp rata mortalităţii a fost mai mare în oraşe, iar ulterior rata de

natalitate a fost mai mare la sate). În zilele noastre, exodurile din mediul rural în ţările avansate esteîn principal rezultatul progresului tehnologic: tot mai puţini oameni pot avea grijă de îngrijireapământului şi să opereze cu maşini productive pentru o agricultură modernă şi invers, tot maimulţi oameni sunt solicitaţi în sistemele urbane ale producţiei industriale, în distribuţie şimanagement. Chiar şi în ţările mai puţin dezvoltate tehnologic creşterea considerabilă în populaţiatotală a avut ca rezultat generarea de flux a surplusului suprapopulaţiei din regiunile rurale cătreoraşe. Mişcarea inversă de la oraş la zonele rurale, este un fenomen incidental, rar şi nu totdeaunaspontan. În China de exemplu, guvernul a forţat populaţia în diferite ocazii să revină la ţară.

Dar exodul de la ţară nu rămâne singurul gen de migraţie internă. Odată cu îmbunătăţireatransportului, comunicaţiilor, surselor de energie şi a diferitelor tehnici de distribuţie, industriile deproducţie şi servicii trebuie să se concentreze în zonele urbane. Mai mult, există taxe scăzute caademenire pentru zonele non-urbane. Astfel apare o anumită dispersie a populaţiei sau cel puţin

posibilitatea unei astfel de dispensii. Unul sau poate principalul motiv pentru care industriile şiodată cu ele populaţiile nu se dispersează cu este faptul că aceste populaţii manifestă rezistenţă ladeplasarea din centrele urbane culturale tradiţionale.

DEMOGRAFIA ÎN R OMÂNIA 1

Demografia şi statistica din România – ne spune V. Trebici – au o tradi ţie îndelungată şi tradiţie.Înregistrări ale populaţiei sub forma de catastife, urbarii şi conscripţii, se întâlnesc încă dinsecolele XVI-XVIII, continuate apoi cu catagrafii până în prima jumătate a secolului al XIX.Primul recensământ modern al populaţiei poate fi socotit cel din 1838. Statistica stării civile a fostorganizată cu cel puţin un secol în urmă. De asemenea, în secolul XIX, au existat şi preocupăripentru înv ăţământul demografic.

Conscripţii: - (s.f.) înscriere anuală în rândurile militare; recrutare, înrolare (DEX);

Urbariu: - (s.n.) registru oficial în care erau trecute proprietăţile funciare; carte funciară (DEX);

Catagrafie: - (s.f.) inventar; recensământ (DEX)

Problemele populaţiei în ţările române au f ăcut obiectul unor importante studii. În acest senstrebuie să amintim lucrarea „Descriptio Moldaviae ” a lui Dimitrie Cantemir, în care se întâlnescinformaţii de cel mai mare interes cu privire la populaţia şi la diferitele aspecte ale acesteia.

Secolul al XIX-lea, în care se înregistrează un avânt al demografiei şi statisticii, este marcat defigurile lui Ion Ionescu de la Brad şi Dionisie Pop Marţian, organizatorii primelor oficii naţionalede statistică din Moldova şi Ţara Românească şi iniţiatorii recensământului in 1859-1860.

Idei interesante cu privire la populaţie se g ăsesc în studiile lui P.S. Aurelian, A.D. Xenopol, G.Bariţiu. Astăzi se consideră ca fiind remarcabil aportul unor demografi ca L. Colescu, Z. Arbure, I.Crupesnki care au abordat fenomene şi aspecte ca structura socio-economică, nivelul de instruire,fertilitatea şi mortalitatea populaţiei.

Între cele două războaie mondiale, demografia şi statistica cunosc un putenic avânt.Recensământul din 1930, prelucrat după cele mai avanasate metode situează România pe primelelocuri în lume în acest domeniu. Pentru această perioadă s-au remarcat cecetători precum G. Banu,P. Rîmneanţu, D.C. Georgescu, A. Golopenţia. O contribuţie deosebită au adus matematicieniispecialişti în demografie şi actuariat, ca N. Praporgescu şi M. Sanielevici, cărora li se datorează primele tabele de mortalitate, şi academicienii Octav Onicescu şi Gheorghe Mihoc.

1

Sursa : Trebici, V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.44-45






Au fost întocmite tabele de mortalitate, s-au f ăcut studii privind funcţiile biometrice, cunoscuteşi pe plan internaţional.

Biometria: - studiul cu ajutorul metodelor matematice şi statistice, al fenomenelor şiproceselor biologice, în scopul evidenţierii caracterelor, a difeenţelor dintreacestea, al aprecierii dezvoltării şi stabilităţii caracterelor fiinţelor vii.

După 1944, demografia şi statistica au beneficiat de perfecţionarea sistemului informaţional – recensămintele din 1948, 1956 şi 1966 - , statistica stării civile a fost considerabil îmbog ăţită, s-aupublicat numeroase studii care se referă la structura socio-economică a populaţiei, la evoluţiafertilităţii şi mortalităţii, la repartiţia teritorială a populaţiei şi la urbanizare. S-au iniţiat importanteanchete prin sondaj asupra fenomenelor demografice principale.

Recensămintele populaţiei

Recensămintele asupra populaţiei s-au dezvoltat în secolul 19 – recensământul la un deceniu aînceput în SUA în 1790 iar în Anglia în 1801, cel la 15 ani din Fran ţa în 1801. cercetareademografică s-a concentrat încă pe mortalitat. În acest sens trebuie remarcate numele unorcercetători pentru lucrările în matematică, şi anume, Benjamin Gompertz (1825), WilliamMakeham (1860), Wilhelm Lexis (1875), Karl Pearson (1897).

BenjaminGOMPERTZ,

Wilhelm LEXIS, a creat o formă specială de graficdenumită şi reţea demografică, constând dintr-un sistemde coordonate rectangulare






Karl PEARSON

Interesul pentru fertilitate s-a dezvoltat mult mai târziu fiind v ăzut ca un fenomen fundamentalstabil şi care nu necesită acţiune colectiv ă. Această lipsă de interes în studiul ferilităţii este

remarcabil la oamenii de ştiinţă care au trăit în secolul lui Thomas Malthus, a cărui teze enunţau că reproducerea care tinde să depăşească mijloacele de subzistenţă are o influenţă enormă.

Când pe parcusul celei de a doua jumătăţi a secolului 19 a devenit clar faptul că în ţărileindustrializate avea loc un declin al fertilităţii, demografii au început să studieze fertilitatea şireproducerea.

Fenomenul fertilităţii diferenţiale, cu implicaţiile sale asupra selecţiei şi în mod special asupraevoluţiei inteligenţei, a evocat răspândirea interesului după cum au arătat şi teoriile lui CharlesDarwin cât şi lucrările lui Francis Galton, Wilhelm Lexis (1875), G.F.R. Böck (1884) şi RobertKuczynski, care s-au orientat pe măsurarea reproducerii populaţiei în timp ce Alfred Lotkaîncepând din 1907 a fondat matematica demografiei.

Francis GALTON,

Robert KUCZYNSKI, (1876-1947), demograf englezde origine germană. Profesor la Universitatea din Londra. A perfecţionat metodologia demografică (Indicele Bockh-Kuczynski) şi a efectuat studii asupra fertilităţii şi evoluţieipopulaţiei. Autor al lucrărilor, Balan ţ a na ş terilor ş i a deceselor ,NY, 1931, Sc ă derea fertilit ăţ ii (1934), M ă surarea cre ş terii popula ţ iei: metode ş i rezultate (1935, 1936)






Alfred LOTKA ,

Pe măsură ce fertilitatea continua să scadă, perioada dintre cele două războaie mondiale a cunoscuto dezvoltare a studiilor pe acest subiect. În acelaşi timp, demografia căpăta un caracterinterdisciplinar după cum se vedea în lucrarea fundamentală a lui Frank Lorimer şi Frederick

Osborn, „Dynamics of Population ”.

Frederick OSBORN,

După 1920 s-au intensificat conferinţele internaţionale pe demografie iar în 1928 a fost creată Uniunea Internaţională pentru Studiul Ştiinţific al Populaţiei.

Ulterior, demografia s-a extins simţitor, reflectând creşterea importanţei problemelor populaţieiatât din ţările subdezvoltate cât şi din cele dezvoltate. Aceasta a fost marcată prin crearea denumeroase institute de cercetări specializate prin publicarea câtorva zeci de periodice dedicate înspecial cercetării demografice.

Bazele pentru majoritatea cercetărilor demografice au continuat să fie recensămintele şiînregistrările statistice cu date vitale. Un recensământ reprezintă o operaţie gigantică şi costisitoaredeoarece implică colectarea unu volum uriaş de informaţii de la locuitorii unei ţări într-o perioadă scurtă de timp. Sunt utilizate diferite metode. Se poate cerceta populaţia de facto, pe aspectele debază (înregistrarea tuturor cetăţenilor la momentul recensământului) s-au de jure , adică cercetarea

populaţiei conform cu locul de reşedinţă.Pentru cercetarea de facto, recensământul trebuie să se deruleze în foarte scurt timp, de exempluîntr-o anumită zi desemnată. În situaţia de jure analiza se poate întinde pe durata a câtevasăptămâni. Nici un recensământ nu prezintă o acurateţe deplină deoarece sunt inevitabileomisiunile sau înregistrările duble. Mai mult decât atât, dacă sunt prea multe întrebări este posibilsă nu se răspundă calitativ decât f ăcând eforturi mari care implică cheltuieli. Pentru a se evitaaceastă situaţie se chestionează doar o fracţie din populaţia totală.

Statisticile de natalitate şi mortalitate se bazează pe certificatele emise de autorităţile locale şi sunttrimise către forurile regionale sau naţionale. În ţările cu tradiţie în înregistrarea naşterilor şideceselor, astfel de statistici sunt de o acurateţe considerabilă. Căsătoriile sunt adesea înregistrate






în acelaşi fel dar nu la fel se poate spune despre divorţuri, dat fiind ritmul în care sunt determinateîn instanţă.

Studiile demografice structurate în profunzime necesită date despre fiecare individ, unele de natură calitativ ă (opinii, intenţii, situaţii diverse). Ancheta sociologică se concentrează doar pe un număr

limitat de persoane (câteva mii) alese într-o manieră reprezentativ ă prin tehnici de eşantionare. Ancheta sociologică: metodă de cercetare ce încorporează tehnici, procedee şi

instrumente interogative de culegere a informaţiilor, specifice interviului şichestionarului.

Operaţiile implicate într-o anchetă sociologică sunt:

- stabilirea temei;- determinarea obiectivelor;- documentarea prealabilă (consultarea literaturii existente pe problemă,

rapoarte de cercetare, cât şi o primă luare de contact cu situaţiaconcretă, o vizită pe teren etc.);

- elaborarea ipotezelor;- definirea conceptelor;- operaţionalizarea (elaborarea spaţiului de atribute – dimensiuni,

variabile, indicatori);- cuantificarea (fixarea expresiilor cantitative ale indicatorilor direct

observabili-măsurabili- pentru care se culeg date);- determinarea populaţiei (definirea universului anchetei: localizarea şi

structurile principale ale populaţiei, fixarea subiecţilor investigaţi princuprinderea totală, tip recensământ sau parţială, prin loturi saueşantioane reprezentative);

- stabilirea tehnicilor şi a procedeelor de anchetă (de intervievare şi/sauchestionare);

- întocmirea instrumentelor de lucru (elaborarea chestionarelor, aghidurilor de interviu, a planurilor de convorbire, teste, scale etc.,

verificarea şi definitivarea lor);- ancheta pilot (repetiţia în mic a anchetei propriu-zise; tot acum are loc înfapt şi testarea instrumentelor);

- constituirea echipei de operatori de anchetă, instruirea şi repartizareasarcinilor;

- întocmirea calendarului de desf ăşurare a anchetei (inclusiv prevedereamodalităţilor de control);

- culegerea datelor;- verificarea informaţiilor culese şi reţinerea formularelor valide în vederea

prelucrării;- codificarea informaţiilor (în măsura în care nu au fost precodificate la

elaborarea instrumentelor);- întocmirea machetei de prelucrare a datelor (frecvenţe, valori medii,

teste de semnificaţie, corelaţii etc.);- prelucrarea datelor (individual-manual sau cu ajutorul soft-ului);- analiza şi interpretarea informaţiilor;- redactarea raportului de anchetă;- stabilirea eventualelor măsuri de intervenţie.

Acest eşantion poate fi chestionat nu doar asupra unei situaţii date ci şi asupra istoricului acestuia. Astfel de observaţii sunt denumite analize longitudinale spre deosebire de analizeletransversale realizate la scurt timp după ce s-a petrecut un eveniment, fiind astfel colectate datede pe o populaţie extinsă.

Analiza longitudinală: - analiză a evenimentelor demografice care au loc într-ocohortă sau generaţie în decursul unei vieţi a acesteia, de unde şi expresia analiză

de cohorte. De exemplu, un caz tipic de analiză longitudinală îl constituie






urmărirea deceselor într-o generaţie concretă, de la vârsta de 0 ani până la vârstade ω ani, când dispare ultimul reprezentant al acestei generaţii.

Analiza unei generaţii masculine sau feminine, începând de la vârsta de intrare înpopulaţia nupţiabilă, precum şi a evenimentului de căsătorie de la un an de vârstă la altul este de asemenea un caz de analiză longitudinală.

Acest gen de analiză poată să se refere şi la o promoţie de căsătoriţi, urmărită înraport cu evenimentele demografice de deces şi divorţ, la o generaţie şcolară înraport cu evenimentul succesul la înv ăţătură etc.

Analiza longitudinală se mai numeşte analiz ă pe cohorte sau analiz ă diacronic ă .

În figura de mai jos este exemplificat prin grafic tip Lexis mortalitatea generaţiei1969.

Analiză longitudinală a mortalităţiigeneraţiei 1969 în anii 1969-1973

Sursa: Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică.,Bucureşti, 1975, pag.63

Caracteristic pentru analiza longtudinală este faptul că ea se extinde pe un marenumăr de ani – teoretic până la stingerea generaţiei sau cohortei respective – iarrata demografică respectiv ă măsoară frecvenţa evenimentelor demografice, adică estimează probabilitatea. Deci, ratele demografice calculate pe baza unei analizelongitudinale au semnificaţie de probabilităţi, măsurând riscul de deces, decăsătorie, de divorţ etc.

Analiză longitudinală continuă: - observare care este proiectată în viitor,evenimentele demografice asociate generaţiei sau cohortei respectiveînregistrându-se pe măsură ce se produc. Exemplu: o observare longitudinală amortalităţii unei generaţii, începând cu momentul recensământului şi continuândan de an, până la dispariţia generaţiei respective.

Analiză longitudinală retrospectiv ă: - observare care porneşte de la efectivulcohortei sau generaţiei în momentul actual şi înregistrează evenimenteledemografice asociate acestei cohorte în mod retrospectiv. Exemplul cel maitipic este înregistrarea născuţilor vii în fiecare generaţie de femei la momentulcritic al recensământului, reiterând distanţa parcursă de la intrarea în populaţiafertilă până în momentul recensământului. În acest fel se determină fertilitatearetrospectiv ă pe generaţii, modalitate folosită şi la recensământul populaţiei .






Un termen sinonim pentru analiza longitudinală retrospectiv ă este cel deobservare anamnestic ă , folosit frecvent în demografie şi sociologie şi caredesemnează observare pe bază de declaraţii din memorie.

Pascal KIDDER WHELPTON, demograf american care a formulat metoda deobservare şi analiză longitudinală, folosită la analiza fertilităţii pe cohorte,

determinându-se indicii de fertilitate specifică şi descendenţa finală pe cohorte. Autor al lucrării, „Cohort Fetility: Native White Women in the United State ”, Princeton,1954

Analiza transversală: - modalitate de descriere şi analiză a unei mase de evenimentedemografice (naşteri, decese, căsătorii) în decursul unei perioade de observare(de exemplu 1 an), în care evenimentele respective sunt examinate din punctulde vedere al structurii lor, al variaţiei în funcţie de vârsta sau durata lor, nu însă în funcţie de cohortele sau generaţiile care au furnizat aceste evenimente.Exemple tipice sunt:

- analiza masei de decese într-un an repartizate pe anii de vârstă ai femeilordin populaţia în vârstă fertilă (15-49 ani),

- analiza masei de căsătorii repartizate pe anii de vârstă ai populaţieinupţiabile etc.,

În figura de mai jos se observ ă analiza transversală a mortalităţii din anul 1973transpusă prin graficul lui Lexis. Acest mod de analiză demografică poartă denumirea de analiz ă de moment sau analiz ă sincronic ă . În grafic se observ ă că decesele sunt repartizate pe ani de vârstă şi nu pe generaţiile cărora le aparţin şică masa de decese de o anumită vârstă revine unui număr de două generaţii.

Analiza transversală amortalităţii

populaţiei României în anul 1973

Sursa: Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie .

Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.62

Dezvoltarea recentă în domeniul demografiei a conferit o greutate specifică observaţiilorlongitudinale cât şi analizelor ce le însoţesc.

Tabelele despre viaţă

Toate cercetările demografice încep cu abordarea statistică a datelor cantitative despre populaţie. Această abordare se numeşte analiza demografică.

Analiza demografică: - parte a demografiei care studiază analitic fenomeneledemografice în cadrul unei anumite colectivităţi. În demografia germană,analiza demografică este considerată sinonim pentru demografia






matematică. Termenul este larg folosit în special în demografia franceză încare el desemnează studiul fenomenelor demografice şi al interrelaţiilordintre acestea, f ără referire la alte fenomene.

Aten ţ ie! Există o anumită confuzie între analiza demografică şi studiuldemografic aşa cum sunt folosiţi termenii respectivi în literatura franceză

şi ce anglo-saxonă. Distincţia ar putea fi mai clară conform schemeiurmătoare:

Demografia descriptiv ă (realizată cu mijloacele statisticii, în principal) – analiza demografică (realizată mai ales cu tehnicile analizei matematiceşi redusă la analiza variabilelor demografice) – studiul demografic sauanaliza demografică în sens larg (realizată pe baza teoriei şi conceptelorunor ştiinţe ca sociologia, economia etc)

Reţinând aceste prime explicaţii, pentru a clarifica obiectul de studiu al demografiei, trebuie să precizăm mai întâi conţinutul următoarelor categorii cu care operează această ştiinţă:

a) evenimentul demografic , reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual, a căruiproducere modifică componenţa populaţiei din punctul de vedere al efectivului şi (sau) al

structurii acesteia. Astfel naşterea unui copil viu sau mort, decesul unei persoane, căsătoriasau divorţul unei persoane, ca şi schimbarea domiciliului stabil, sunt evenimentedemografice;

Evenimentul demografic, oricât interes ar prezenta din punct de vedere biologic, medical sausocial, nu constituie obiect de studiu al demografiei, deoarece cazul individual izolat, nu permitedesprinderea legităţilor care guvernează evoluţia populaţiei ca sistem, nu poate sugera concluzii degeneralizare, fundamentate ştiinţific, privind interdependenţa dintre fenomenele demografice şicele social-economice, culturale, de mediu etc.

b) fenomenul demografic , defineşte masa evenimentelor demografice de acelaşi fel, înregistrateîntr-o anumită perioadă de timp. În funcţie de specificul evenimentelor demografice a cărormasă o descrie, fenomenele demografice poartă denumirea de natalitate (masa născuţilor vii),

mortinatalitaea (masa născuţilor morţi), mortalitate (masa deceselor), nupţialitate (masacăsătoriilor), divorţialitatea (masa divorţurilor), migraţia (masa evenimentelor de schimbare adomiciliului stabil);

Sistemul populaţiei după fenomenele caracteristiceSursa: Sora V.Hrstache I., Despa M.P., Demografie , EDP, Bucureşti, 1983,

pag.90

Fenomenele demografice şi modificarea lor în timp au drept consecinţă continua schimbare a stăriipopulaţiei, sub aspectul numărului şi structurii acesteia. Fenomenele demografice au ca trăsătură distinctiv ă caracterul de masă, sunt guvernate de legi statistice iar prin caracterul aleator suntsupuse conceptelor teoriei probabilităţilor.






În procesul analizei, fenomenele demografice beneficiază de o exprimare cantitativ ă absolută (numărul născuţilor vii,număruldecedaţilor, numărul persoanelor ce se căsătoresc etc) în intervalulde timp stabilit, precum şi de o exprimare elativ ă, cu o putere de cunoaştere mult sportiă şi careindică intensitatea cu care se manifestă fenomenul în rândul populaţiei studiate (rata natalităţii, ratamortalităţii, rata nupţialităţii etc). Cel de-al doilea mod de exprimare este de recomandat deoarece

face posibilă prin comparaţie aprecierea fenomenului în cadrul a două sau mai multe colectivităţi.Indicatorii relativi de intensitate, cunoscuţi sub denumirea de „rate” sau „indici”,compară numărul cazurilor individuale de producere a evenimentului demografic înperioada studiată, cu efectivul mediu al populaţiei care alcătuieşte colectivitatea înrândul căreia s-au produs evenimente şi se exprimă de obicei în promile.

c) procesul demografic , defineşte modificarea în timp a fenomenelor demografice sub influenţaunui ansamblu de factori de natură social-economică, demografică, social-culturală etc.Procesul demografic, relevând caracterul dinamic al fenomenelor demografice, atrage atenţiaasupra determinării complexe a acestora.

Demografia trebuie să calculeze ratele evenimentelor anuale în cadrul unei populaţii. Cele maiîntâlnite sunt ratele brute. De exemplu, ratele brute ale mortalităţii constituie procentul de decese

pe un anume an într-o populaţie raportat la media populaţiei totale pe parcursul unui an.Exemplu:

În 1967 în SUA existau 1.851.000 de decese pe o populaţie medie (populaţiatotală la mijlocul anului) de 199.114.000 în care rata brută de mortalitate era de9,4‰.

Rata brută de natalitate se defineşte în acelaşi mod.

Exemplu:

Cu 3.521.000 naşteri în SUA pe 1967, rata obţinută este de 17,8‰.

În acelaşi fel rata căsătoriilor constituie raportul dintre căsătoriile încheiate peparcursul anului şi populaţia medie.

Totuşi, fenomenul demografic prezintă frecvenţe variabile ce depind de vârsta indivizilor. Acestfapt conduce la calcularea ratelor specifice vârstei. Într-un an presupunem că au decedat 2.474 depersoane la vârsta de 50-51 de ani iar numărul mediu de persoane cu vârsta între 50-51 ani este282.000 astfel că rata de mortalitate este la vârsta de 50 ani de 8,8 ‰.

Vârsta nu este doar o caracteristică temporală utilizată în analiza fenomenului demografic. Ratelede fertilitate maritală devin semnificative dacă ele sunt analizate pe baza duratei căsătoriei.

Indicatorii demografici sunt prezenţi de obicei în formă de tabele, cel mai cunoscut exemplu fiindtabelul de mortalitate sau tabela de viaţă (de supravieţuire).

Tabela de viaţă (de supravieţuire): - tabel care prezintă o serie de valori ale număruluisupravieţuitorilor indicând ordinea de supravieţuire, în opoziţie cu ordinea de

deces redată de o tabelă de mortalitate.Un tabel de mortalitate descrie frecvenţa cu care apare decesul între zilele de naştere succesive aleunei persoane într-un grup de persoane născute în acelaşi an calendaristic (cohorta de naştere). Deexemplu, dacă considerăm un grup de 10.000 de femei născute în Franţa în 1820 vom avea omortalitate afişată în tabelul de mai jos.






Tabelul 1. Mortalitate

Vârste în ani

( x )

Numărul de

supravieţuitori

la vârsta x

(lx )

Nr. de persoane

ce au murit

între vârstele

x şi x+1

(dx, x+1 )

Rata demortalitate

(la 1.000 de

femei)(q x )

0 10.000 1.527 152,7

1 8.473 525 62,0

2 7.948 294 37,0

3 7.654 193 25,2

4 7.461

Probabilitatea decesului este definit ca raportul între decesele dintre vârstele (x) şi (x+1) şi,supravieţuitorii vârstei x (sau datele din coloana a III-a împărţite la datele din coloana a II-a). Deasrmenea, probabilitatea decesului este probabilitatea supravieţuitorilor de vârstă x înainte ca să

ating ă vârsta (x+1). Tabelul poate fi utilizat pentru a analiza speranţa de viaţă pentru o populaţiece are aceleaşi caracteristici generale.

Probabilitatea decesului ( q x )

q x = (dx, x+1 )/ (lx )

de aici se deduce, (dx, x+1 )= q x . (lx )

Graficul1. Curba deceselor populaţiei masculine din

România (1970-1972)

Graficul 2. Curba supravieţuitorilor înRomânia (1970-1972)

Un tabel similar se poate construi pe indicii maritali. Dacă ne referim la cohorta de femei francezece au născut în 1900 vom obţine tabelul de mai jos.

Tabelul 2. Nupţialitatea

Vârste în ani

( x )

Numărul de

femei ce au rămassingure

la vârsta x

(Cx )

Nr. de căsătorii

realizate

între vârstele

x şi x+1

(mx, x+1 )

Rata căsătoriilor

(la 1.000 de femei)

(nx )

15 10.000 57 5,7

16 9.943 176 17,7

17 9.767 396 40,5

18 9.371 722 77,0






Diferenţa fundamentală dintre tabelul de căsătorii şi tabelul de mortalitate constă în faptul că ceade a doua coloană din primul tabel nu se termină în general cu zero.

De asemenea, este posibil să construim un tabel care să coreleze natalitatea cu vârsta pentru oanume cohortă de femei. Pentru cohorta de femei franceze ce au născut în 1900, tabelul va începe

ca în tabelul de mai jos. Cifrele din final sunt cumulate iar totalul de 2094 reprezintă suma tuturornaşterilor (împărţiţi la 1.000).

Tabelul 3. Fertilitatea

Totalul femeilor ce au născut este cunoscut ca fiind rata brută de reproducere. Atunci cândcifrele sunt adaptate în raport cu rata de supravieţuire a mamelor atunci rezultatul se numeşte ratanetă de reproducere.

Rata brută de reproducere: - reproducerea populaţiei privită ca proces în care seface abstracţie de efectul mortalităţii în decursul unei perioade;

Rata netă de reproducere: - reproducerea populaţiei privită ca proces în care se iaîn considerare efectul mortalităţii în decursul unei perioade;

Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti,1975, pag.308

Tabelele reprezintă metoda longitudinală de analiză a caracteristicilor populaţiei, o metodă ce sebazează pe istoricul de viaţă al cohortelor actuale. Astfel de date sunt necesare atunci când este

vorba de o vechime mai mare de un secol.

Aplicarea ratelor curente de mortalitate la o populaţie reliefează tabelul vieţii curente. Acesta estecompilat trecând cohorte fictive prin toate vârstele vieţii, adăugând fiecărei vârste un risc demortalitate care reprezintă riscul observat la diferite cohorte reale care împlinesc vârsta în anulcurent. Aceasta ne permite să estimăm speranţa de viaţă la naştere în cursul anului curent. Datorită

declinării ratelor de mortalitate, speranţa de viaţă la naştere analizată în acets mod subestimează aproape întotdeauna lungimea medie de viaţă a unei generaţii noi născute.

Unii demografi au înţeles că rata de reproducere conferă o mai bună indicaţie a ratei de creştere apopulaţiei decât alte măsurători, cum ar fi ratele crude de natalitate şi ratele de creştere naturală, şiaceasta deoarece se bazează pe ratele de fertilitate specifice vârstei. Totuşi, la aplicarea acesteia la opopulaţie dată, trebuie f ăcută presupunerea că, ratele de fertilitate specifică vârstei şi ratele demortalitate nu se schimbă pe o perioadă de câteva decade.

Vârste în ani

( x )

Nr. de naşteri

realizate

între vârstele

x şi x+1

(nx, x+1 )

Nr. de naşteri

la vârsta

x

(la 1.000 de femei)

15 4 0

16 10 4

17 23 14

18 43 37

19 66 80

48 - 2.094

Cifrele pentru intervalul de vârstă 20-47 sunt omise.






SPORUL NATURAL

NATALITATEA SI FERTILITATEA

OBIECTIVE EDUCATIONALE:• Intelegerea principalelor tendinte in probleme de populatie• Definirea principalelor evenimente si fenomene demografice• Utilizarea informatiilor demografice pentru masurarea natalitatii si fertilitatii• Descrierea principalelor caracteristici ale fertilitatii si natalitatii• Intelegerea importantei demografiei pentru medicina sociala - relatiile reciproce• Identificarea factorilor care influenteaza reproducerea populatiei

Demografia este stiinta care se ocupa cu studiul populatiei umane: nivelul, structura sicaracteristicile populatiei si de legitatile care guverneaza aceste caracteristici.

Studiul demografiei prezinta interes pentru medicina sociala deoarece:• obiectul medicinei sociale il consttuie studiul starii de sanatate a populatiei;• starea de sanatate a populatiei este influentata de o serie de factori printre care si structura

populatiei pe grupe de varsta, pe sexe, pe ocupatii, etc.;• indicatorii utilizati in masurarea starii de sanatate a populatiei au la numitor populatia sub

diferite aspecte (populatia de sex masculin sau feminin, populatia ocupata, etc.);• actiunile de interventie care vizeaza imbunatatirea starii de sanatate trebuie sa aiba in

vedere caracteristicile populatiei;• sursa primara de informatii pentru principalele evenimente demografice (nasterea,

decesul) este medicul care completeaza certificatul medical constatator al nasterii saudecesului.

In lume, in ultimele decade, au aparut o serie de probleme demografice ca urmare a schimbarilorrapide care au survenit in structura si dinamica populatiei.

In 1904, Frank Notenstein a aratat existenta relatiei intre modificarile demografice si schimbarilesocial-economice. El a stabilit trei etape mari in evolutia temporala a fenomenelor demografice(teoria tranzitiei demografice).

Prima etapa inregistrata in societatile premoderne, dar intalnita si astazi in diferite zone ale lumii,este caracterizata prin natalitate, dar si mortalitate, ridicate.Ca urmare, in populatie se inregistreazao stare de echilibru relativ.

In a doua etapa, ca urmare a cresterii productiei agro-alimentare, ameliorarea conditiilor de viatasi imbunatatirea asistentei medicale, mortalitatea a scazut, natalitatea ramanand crescuta, numarulpopulatiei a crescut. Este etapa in care s-a inregistrat o crestere rapida a numarului populatiei peintregul glob.

A treia etapa este etapa de planificare si limitare a dimensiunilor familiei (pastrarea numarului decopii dorit). In aceasta etapa mortalitatea ramine stationara si natalitatea scade, realizandu-se astfelo stare de echilibru relativ in populatie.

In secolul XX, in ultimii ani, pe glob, natalitatea a continuat sa fie mare, la o rata de crestere apopulatiei de3%. Consecinta acestei situatii o reprezinta presiunea exercitata asupra resurselornaturale ale globului, presiune ce a determinat extinderea productiei agroalimentare prin chimizare,prin cresterea suprafetei arabile si, deci, cu implicatii asupra starii de sanatate a populatiilor.

CARACTERISTICI ALE DINAMICIII POPULATIEI IN EUROPA

In ultimele doua decenii in situatia demografica a Europei s-au produs schimbari radicale.

Tendintele inregistrate sunt:






• declin puternic al fertilitatii cu scaderea numarului copiilor de rang mare (III, IV, V, VI) siintarzierea aparitiei primului copil.

• scaderea nuptialitatii si cresterea divortialitatii, uniunile consensuale inlocuind tot mai multcasatoriile. Ca urmare a crescut numarul copiilor din afara casatoriilor oficiale.

• rolul femeilor in societatile evoluate a crescut, la fel si nivelul de educatie. Acest fenomenare consecinte favorabile asupra starii de sanatate a copiilor. A scazut numarul copiilornedoriti si prin urmare a crescut timpul devotat cresterii copiilor. Cresterea rolului femeiiin societate are efect insa si asupra divortialitatii in sensul cresterii incidentei divorturilor.

• eficacitate mijloacelor contraceptive a facilitat uniunile consensuale si reducerea numaruluide copii nedoriti.

• echilibrul instalat intre numarul de nascuti vii si numarul de decese determina un spornatural scazut. Consecinta este imbatranirea populatiei. Astfel, in 1985 pondereapersoanelor in varsta de 65 ani si peste a fost de 12%, iar in 2025 se prevede o pondere de18%. Ca urmare apare o schimbare a raportului de dependenta.

Principalele surse de informatii demografice sunt:• recensamantul populatiei care reprezinta inregistrarea globala a intregii populatii;

• statistica starii civile (apartinand de primarii) - inregistrarea nasterilor, deceselor,casatoriilor, etc.;

• birourile de evidenta a populatiei (apartinand de politie) - inregistreaza venitii si plecatiidintr-o anumita zona;

• anchetele demografice care incearca sa aprofundeze elemente de structura si dinamica apopulatiei; ele completeaza si adesea aprofundeaza informatiile obtinute prin metodeleevocate anterior.

Demografia opereaza cu trei notiuni fundamentale:• Eveniment demografic = cazul observat purtator de informatii demografice (nascutul

viu, nascutul mort, decedatul, etc.)

• Fenomen demografic = ansamblul enevimentelor demografice care apar intr-opopulatie, intr-o anumita perioada de timp (natalitatea, mortinatalitatea, mortalitatea, etc.)

• Indicatori demografici = raportul care masoara aceste fenomene.

Din punct de vedere al demografilor si al intereselor medicinii sociale, fenomenele demografice arputea fi studiate sub raportul statisticii si al dinamicii.

Statistica populatiei studiaza, descrie numarul si structura populatiei.

Dinamica descrie miscarea populatiei si are doua componente:• Mecanica, ce se refera la miscarea generata de factorii economici, social, politici -

mobilitatea socio-profesionala si migratia (imigratia si emigratia);

• Naturala (reproducerea populatiei).

STATISTICA POPULATIEINumarul populatiei la 1 iulie 1998:

22.502.803 locuitoriNumarul populatiei la recensamintul din ianuarie 1992:

22.810.035 locuitoriDensitatea populatiei:

96,65 loc/km2






Populatia pe medii:Urban: 12.347.886 (54,9%)Rural: 10.154.917 (45,1%)

Populatia pe sexe:Masculin: 11.012.110 (48,9%)

Feminin: 11.490.693 (51,1%)Populatia pe grupe de virsta:

0-14 ani: 4.300.170 loc.(19,1%)15-59 ani: 14.082.064 loc.(62,6%)60 ani si peste: 4.120.569 loc.(18,3%)

Numarul populatiei poate fi cunoscut prin:

• Recensamântul este o inregistrare globala, transversala care se face la un moment dat,inregistrandu-se intreaga populatie cu principalele caracteristici (varsta, sex, categoriasocio-profesionala)

• Actualizarea datelor recensamântului prin date suplimentare ce provin de la starea civila

(nascutii vii si decese), operatie care se face in fiecare an.• Estimarea numarului prin interpolarea rezultatelor intre doua recensaminte sau prin

extrapolarea rezultatelor ultimului recensamant.

Densitatea populatiei reprezinta numarul de locuitori pe km2.

Dispersia populatiei reprezinta gradul de imprastiere a populatiei in colectivitati constituite(comune, orase).

Structura populatiei

Structura populatiti pe medii

Repartitia populatiei pe medii depinde de structura economica a unei tari si de politica de

dezvoltare economica a tarii respective.Mediul de viata isi pune amprenta asupra modelului de morbiditate si de mortalitate precum siasupra serviciilor de sanatare, organizarea asistentei medicale fiind diferita la sat si la oras.

Structura populatiei pe sexe

In general exista o egalitate intre numarul populatiei de sex masculin si numarul populatiei de sexfeminin. La nastere raportul este in favoarea sexului masculin. In timp acest raport se schimba infavoarea sexului feminin, in jurul varstei de 35 ani, ca urmare a supramortalitatii masculine.Structura pe sexe este diferita in mediul urban de mediul rural.

Structura pe sexe prezinta interes in cunoasterea riscurilor si a frecventei bolilor la populatiamasculina fata de cea feminina.

Structura populatiei pe grupe de varsta Masurarea si descrierea populatiei pe grupe de varsta prezinta interes pentru sistemul de sanatatedoarece tabloul morbiditatii si al mortalitatii difera de la o grupa de varsta la alta.

Repezentarea grafica tipica pentru structura populatiei pe grupe de varsta este piramida populatiei(piramida varstelor).






Piramida vârstelor poate avea aspecte diferite ca urmare, in principal, a raportuluinatalitate/mortalitate.

Principalele modele de piramida a vârstelor sunt :

1. Modelul care îmbraca forma unui triunghi, cu baza larga, caracteristica "populatiilortinere". Este intalnita in tarile cu natalitate mare dar si cu mortalitate mare, indicele dereproducere neta fiind supraunitar. Modelul este caracteristic tarilor in curs de dezvoltare.

2. Modelul "in clopot" unde baza este relativ larga iar, ca urmare a cersterii nivelului de trai,creste si durata medie a vietii, deci se acumuleaza mai multi varstnici. Este un model detranzitie, caracteristic tarilor rapid industrializate.

3. Modeul "in urna" caracteristic tarilor dezvoltate cu natalitate scazuta si longevitate mare.Consecinta - cresterea ponderii varstnicilor.

4. Modelul "in trefla" se deosebeste de modelul " in urna" prin baza, care este mai larga, caurmare a unor noi schimbari aparute in unele tari dezvoltate, in special tendinta usoara decrestere a natalitatii.

DINAMICA POPULATIEI

MISCAREA NATURALA A POPULATIEI

Miscarea naturala a populatiei sau reproducerea populatiei reprezinta domeniul central aldemografiei si care prezinta mare interes pentru medic.



http://www.pubhealth.ro/manual/img/pg21.gif






Reproducerea populatiei este fenomenul de reinoire permanenta a populatiei datorita intrarii uneigeneratii noi in fiecare an in populatie si a iesirii, in medie, a unei generatii prin deces. Deci,reproducerea populatiei prezinta doua componente: natalitatea si mortalitatea.

In sens restrans, prin reproducerea unei populatii se intelege natalitatea si fertilitatea.

NATALITATEA SI FERTILITATEA

Definitiile evenimentelor demografice si ale unor notiuni utilizate in studiul fertilitatii.

Nascutul viu - este produsul de conceptie expulzat sau extras complet din corpul mamei,indiferent de durata sarcinii din care acesta provine si care prezinta un semn de viata: respiratie,activitate cardiaca, pulsatii ale cordonului ombilical sau contractia unui muschi voluntar, fie caplacenta a fost eliminata sau nu, iar cordonul ombilicala fost sectionat sau nu. Varsta sarcinii,greutatea fatului sau oricare alt criteriu de viabilitate sunt ignorate in mod deliberat de definitie inscopul evitarii unor variatii interpretative.

Nascutul mort - este produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina de peste 28 de

saptamani si care dupa separarea completa de corpul matern nu manifesta nici un semn de viata.Determinarea duratei sarcinii este adesea dificila. Se prefera drept criteriu o informatie indirecta,cum este greutatea fatului de peste 1000 de grame si o lungime de peste 35 cm.

Avortul - este produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina cu o durata mai mica de 28de saptamani si care dupa extragerea completa din corpul matern nu manifesta nici un semn de

viata. Din acelasi motiv ca mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mica de 1000 degrame si o lungime mai mica de 35 cm.

Produsul de conceptie - este rezultatul fecundarii unui ovul de catre un spermatozoid, care aparcurs perioada de gestatie si care se soldeaza prin nastere sau avort.

Nasterea - este evenimentul expulzarii unui produs de conceptie dupa o perioada a sarciniimai mare de 28 de saptamani. Numarul nasterilor nu coincide in mod necesar cu numarulnascutilor vii, deoarece exista pe de o parte posibilitatea unor nasteri multiple si pe de alta parteriscul aparitiei nascutilor morti.

Rangul nasterii - exprima a cata nastere (vie sau nu) a mamei este cea in cauza.

Rangul nascutului - exprima al catelea nascut viu sau mort este nascutul considerat in suitacelor pe care i-a nascut mama.

Intervalul protogenezic - este durata medie dintre casatorie si nasterea primului copil.

Intervalele intergenezice - sunt duratele medii care separa intr-o populatie nasterile de rang succesiv (durata medie intre prima si a doua nastere, a doua si a treia, s.a.m.d.).

Natalitatea - reprezinta fenomenul demografic al frecventei nascutilor vii intr-o populatie.

Sub aspect statistic, natalitatea se masoara cu rata bruta de natalitate: aceasta reprezinta raportul(exprimat in promile) intre numarul de nascuti vii si numarul mediu de locuitori ai perioadeiconsiderate.

in care: n = rata bruta de natalitateN = numar de nascuti viiP = numar mediu de locuitori ai perioadei studiate






Desi nu se mentioneaza perioada de timp la care se refera indicatorul acesta este de un an, iarnumarul de locuitori este fie numarul mediu anual, fie numarul de locuitori la mijlocul anuluicalendaristic, deoarece gratie miscarii demografice exista in tot cursul anului variatii ale efectivelor.

Avantajele indicelui sunt simplitatea calculului is disponibilitatea datelor, in timp ce dezavantajele

constau in principal in dependenta fata de structura populatiei. Altfel spus, daca dintr-o populatieefectivul persoanelor de sex feminin de virsta fertila (15-49 ani) difera fata de o alta populatie,indicele brut de natalitaet va diferi, chiar daca in ambele situatii se vor naste annual acelasi numarmediu de descendenti. Acest dezavantaj este comun tuturor indicatorilor bruti si se corecteaza prinindici mai elaborati sau prin asa-zisa metoda de standardizare a structurilor.

Studiul evolutiei indicelui brut de natalitate demonstreaza existenta unor nivele deosebit de ridicate(40-50o/oo ) in toate tarile lumii. Aceasta reproducere foarte intensa nu a fost capabila sa genereze sisporirea rapida a numarului populatiei, deoarece au coexistat nivele aproape tot atat de ridicate alemortalitatii (indicelui brut de mortalitate). Cu incepere din a doua jumatate a secolului al XIX-lea,consecinta a industrializarii, urbanizarii, cresterii nivelului de trai si apoi a altor succese pe taramulocrotirii sanatatii, mortalitatea a inceput sa coboare in tarile considerate astazi dezvoltate. Abiadupa un oarecare interval a fost antrenata si natalitatea intr-o tendinta descendenta.

Intre cele doua razboaie mondiale ambii indicatori tind sa se stabilizeze si sa evolueze paralel.Dupa cel de-al doilea razboi mondial si pana in prezent indicele de natalitate coboara continuu,ajungand in Europa in jurul valorii de 11.7o/oo (1995).

Dinamica natalitatii in Romania a urmat acelei tendinta descrise pentru ţările europeneavansate, dar cu o întârziere, datorită dezvoltării economice şi industrializării tardive.

Astfel, in 1930 - 1935 nivelele depaseau 30 nascuti vii la 1000 locuitori. In anii din jurul celui de-aldoilea razboi mondial ritmul reproducerii scade datorita dezorganizarii familiilor prin stramutari,concentrari, mobilizari, scaderii nuptialitatii si a climatului psihologic de teama si incertitudine. Dealtfel, nici nu se cunosc valorile exacte ale natalitatii din acea perioada. Dupa terminarea razboiului,

reproducerea populatiei este reluata cu o intensitate sporita, natalitatea crescand in 1949 pana la valoarea de 27.6o/oo. Urmeaza apoi o perioada de descrestere a valorii, intrerupta in unii ani deredresari ale indicelui. Din 1957 insa, in conditiile practicarii libere a intreruperilor chirurgicale alecursului sarcinii, scaderea natalitatii este mai rapida astfel incat in 1966 se inregistreaza valoarea de14.3 o/oo. In acel an, prin Decretul 770/1996 se interzice avortul chirurgical. Drept consecinta aacestei masuri coercitive, in 1967 s-a inregistrat o crestere brusca a nivelului fenomenului - 27.4

o/oo. In perioada urmatoare, in conditiile unei politici demografice pronataliste si a mentineriimasurilor legislative amintite anterior, s-a constatat o evolutie a fenomenului asemanatoare cu ceainregistrata in perioada 1957-1966, respectiv o tendinta de scadere continua, dar intr-un ritm cevamai lent, ajungandu-se in 1983 la valoarea din 1966. Ca urmare a unor noi masuri coercitive, dupa1983 nivelul fenomenului cunoaste o usoara tendinta de crestere ajungand la valori de 16 o/oo in1986, pentru ca in perioada 1986-1989 sa se mentina la valori relativ constante. In 1990, ca urmare



http://www.pubhealth.ro/manual/img/pg22-2.gif





a liberalizarii avorturilor si a programului de planning familial initiat de Ministerul Sanatatii, nivelulratei de natalitate a scazut la 13.6 o/oo ajungand in 1992 la 11.4 o/oo si in 1998 la 10.5 o/oo.

Pe medii, natalitatea a fost constant mai ridicata in mediul rural fata de mediul urban pana in anul1976. Dupa 1976, se inregistreaza in mod constant valori mai crescute pentru indicii de natalitate

din mediul urban fata de cei din mediul rural.In profil teritorial tendinta istorica in Romania este aceea a unei reproduceri mai scazute injudetele din vestul tarii.

Evolutia populatiei depinde de modificarea fertilitatii, adica de numarul de copii nascuti vii cerevin la 1000 de femei de varsta fertila (15-49 de ani).

In analiza fertilitatii exista doua modalitati de abordare:

• transversala: analiza fertilitatii intr-un an calendaristic;

• longitudinala: prospectiv su retrospectiv.

In analiza transversala a ferilitatii se calculeaza urmatorii indicatori:

- rata generala a fertilitatii

- rata specifica pe varste a fertilitatii

In raport cu starea civila se pot calcula rate de fertilitate legitima si ilegitima care la randul lor sepot adresa fiecarei grupe de varsta in parte.

Variatia potentialului reproductiv cu varsta, ca si masurile de planificare a numarului dedescendenti si a perioadei lor de aparitie de catre familie, fac ca indicii de fertilitate specifica sadifere puternic de la o varsta la alta. In figura se remarca nivelul maxim care caracterizeaza varstade 20-24 ani si descresterea rapida pana la varsta de 45 ani.








Indicii de reproducere permit o apreciere sintetica a fenomenului, spre deosebire de indicii defertilitate specifica pe varste a caror interpretare cere analiza comparativa a intregii serii de cifre cecaracterizeaza varstele cuprinse intre 15-49 ani.

Intregul comportament reproductiv este sintetizat in numarul mediu de descendenti de sexfeminin pe care o femeie ii naste in perioada fertila.Daca in medie o femeie naste mai mult de ofetita inseamna ca generatia a fost inlocuita de o alta generatie cu un efectiv mai mare, cu altecuvinte se asista la o reproducere largita. Evident, daca numarul mediu de fetite nascute de ofemeie in cursul perioadei fertile este subunitar, generatia fertila este inlocuita de o generatie mairedusa numeric, iar reproducerea este ingustata. Valoarea unitara indica o populatie stationara.

In practica se foloseste cel mai adesea indicele brut de reproducere care reprezinta numarul mediude fete pe care le-ar naste o generatie de femei care nu ar fi supuse riscului mortalitatii (de la

nastere pana la varsta de 50 ani) si care ar avea la fiecare varsta (intre 15 si 49 ani) fertilitateaspecifica observata in perioada considerata. Se utilizeaza rate de fertilitate specifica pe varstecalculate in anul studiat si nu o inregistrare longitudinala a comportamentului. Cu ajutorul lor secalculeaza numarul de copii pe care l-ar naste in medie o femeie dintr-o generatie ipotetica care aravea la varsta de 15-19 ani fertilitatea femeilor de aceeasi varsta din anul calendaristic studiat; intre20 si 24 ani, fertilitatea femeilor in varsta de 20-24 ani (din anul studiat) s.a.m.d. pana la varsta de49 de ani. Aplicand proportia de fete la cifra finala, numita si descendenta finala medie, se obtineindicele de reproducere (care se refera numai la efectivul mediu de fete).

Indicele de reproducere neta este bazat pe acelasi principiu de calcul, dar cu luarea in consideratiea mortalitatii femeilor intre de 15 si 49 ani. Se apreciaza ca in prezent descendenta medie finala inRomania are valori de 2,2-2,4 copii si ca indicele brut de reproducere are valori cuprinse intre 1,15-1,2.

FACTORII CARE INFLUEN ŢEAZ Ă FERTILITATEA

A. Factorii demografici:-distributia pe sexe;-structura populatiei, in special a populatiei feminine pe grupe de varsta;-nuptialitatea si divortialitatea.

B. Factorii medico-biologici:-sterilitatea feminina primara si secundara;-sterilitatea masculina;-patologia genitala, inclusiv consecintele medicale ale avorturilor;-igiena sexuala.









C. Factori sociali:-prelungirea scolarizarii;-gradul de angajare a femeilor in activitatile socio-economice;-apartenenta la o anumita categorie sociala si mobilitatea intre acestecategorii.

D. Migratia populatiei - ca fenomenul de masa determinat de factorii politici,economici, sociali sau culturali.

E. Factori legislativi:-prevederile Codului muncii si Codului familiei;-sistemul de alocatii pentru copii;-programe de protectie materno-infantila;-politica de planificare familiala inclusiv legislatia privind avorturile.

F. Factorii subiectivi: pot fi inglobati in notiunea complexa de de planificarefamiliala (atitudinea constienta a cuplului fata de reproducerea sa).

-atitudinea fata de copii,existenta sau lipsa unei atitudini constiente fata

de numarul copiilor doriti si realizati si fata de cresterea copiilor realizati;-numarul de copii doriti;-numarul de copii realizati;-metodele si mijloacele contraceptive;-motivatiile subiective ale comportamentului demografic.

G. Factorii locali-traditionali legati de specificul dezvoltarii istorice a zonei, nivelulcultural, obiceiuri locale, religie.

Toti acesti factori au actionat in general coborand nivelul reproducerii, prin interventia voluntara acuplurilor asupra conceptiei.

Un efect opus, dar de o importanta mai mica, l-ar juca statusul familial.

Sub acest raport fertilitatea este favorizata daca:o casatoriile se produc la varsta maxima de fecunditate a femeii (sau cu putin

inainte) - deci varsta la casatorie nu este avansata;

o proportia de femei casatorite in randul femeilor din contingentul fertil esteridicata, cu alte cuvinte daca intensitatea casatoriilor sau nuptialitatea este mare;

o familia este stabila, ceea ce in demografie se traduce printr-o frecventa mica adivorturilor (divortialitate mica).

Indicatori indirecti ai reproducerii populatiei:

care exprima intensitatea casatoriilor la 1000 de locuitori pe an.

care exprima intensitatea desfacerilor casatoriilor la 1000 de locuitori pe an.

o varsta medie la prima casatorie. Dupa date aproximative ea este de 24,2 ani lafemei si 27,1 la barbati.






o intervalul protogenezic (durata medie care separa casatoria de nasterea primuluinascut viu). Dupa unele sondaje facute in diferite zone ale tarii rezulta ca el sesitueaza in jurul valorii de 22-23 luni, prezentand insa mari variatii in raport cumediul, cu ocupatia, cu nivelul de instruire si cu alte caracteristici ale femeii;

o

intervalele intergenezice (durata medie care separa nasterea primului nascut viu decel de-al doilea,. a celui de-al doilea de cel de-al treilea, etc.). Intre nastereaprimului copil si a celui de-al doilea trece de obicei o perioada mai indelungatadecat intervalul protogenezic. La noi aceasta perioada este cuprinsa cam intre 3 si3 ani si jumatate. Aproape la fel de lungi sunt perioadele intergenezice dintre aldoilea si al treilea precum si dintre al treilea si al patrulea nascut viu;

Acest indicator informeaza asupra potentialului de reproducere a masei de femei in varstafertila, aratand cate sarcini apar in cursul unui an la 1000 femei intre 15-49 ani. Datele privind

numarul total al sarcinilor rezulta din insumarea nascutilor vii cu nascutii morti si cu avorturile.

MASURAREA FERTILITATII. INDICATORI

1. Rata bruta a natalitatii

2. Rata generala a fertilitatii

3. Rata specifica a fertilitatii

4. Descendenta la 1000 de femei

5. Rata totala a fertilitatii

(suma nasterilor reduse)

(descendenta medie finala)

6. Indicele brut de reproducere






7. Indicele net de reproducere

8.

Calendarul fertilitatii(varsta medie la nastere)

9. Rata fecunditatii

FACTORI CARE INFLUENTEAZA NATALITATEA

a. Cauze medicale

Afectiunile endocrine, ginecologice, cauzele sterilitatii masculine si feminine si cauzeleavortului spontan reprezinta factori ce trebuie luati in seama si care necesitadiagnosticarea, instituirea tratamentului si preventia lor. Rolul lor in fluctuatiile natalitatiieste insa mai putin important, avand in vedere ca variatiile lor sunt mici si frecventa lortinde sa scada datorita progreselor inregistrate in tratamentul lor.

De altfel, trebuie precizat faptul ca exista o scadere fiziologica a fecunditatii odata cucresterea varstei.

b. Cauze fiziologice

In aceasta grupa de cauze intra implicatiile malthusiene cu privire la semnificatia copilului. Alta data, la tara, copilul reprezenta o sursa de imbogatire: el ajuta la munca campului, elcontinua munca tatalui sau. La oras, copilul era, intr-o oarecare masura, o piedica pentrulibertatea parintilor si o sursa de cheltuieli. Rezulta ca influenta civilizatiei industriale sio aurbanizarii coincide cu reducerea numarului de copii doriti; astfel, descendenta mediefinala trece de la 2.7 copii pe femeie in comunele rurale la 1.6 copii pe femeie la Paris.

c. Rolul nuptialitatii, al uniunilor consensuale juvenile si al divortialitatii

Numarul casatoriilor scde de la an la an (143.593 in 1998 fata de 174.593 in 1992 fata de312.000 in 1982).

Indicele de nuptialitate are cea mai mica valoare inregistrata dupa 1944: 5.5 casatorii la 1000locuitori in 1983 (7.9 casatorii in 1991 si 6.5 in 1998 la 1000 locuitori).

In acelasi timp creste numarul uniunilor consensuale, mai ales cele juvenile.

Aceasta scadere a nuptialitatii este atribuita mai multor factori: modificarea raporturilorintre sexe, dificultati economice pentru cuplurile tinere, rolul legislatiilor sociale, fiscale,juridice, care permit obtinerea mai multor avantaje in situatia de concubinaj decat dupacasatorie.

Scaderea nuptialitatii nu influenteaza totusi decat intr-o mica masura natalitatea: seobserva, de fapt, o crestere considerabila a numarului de copii nascuti in afara casatoriei






(de doua ori mai mare in 1982 fata de 1976): acesti copii reprezentau in 1982, 14.2% dinnumarul total de nascuti.

Numarul divorturilor creste insa fara ca numarul persoanelor care se recasatoresc sacreasca in aceeasi proportie. Rata de divortialitate este in jur de 25 la 100 casatorii, dar

rolul divortului nu pare sa fie determinat in scaderea natalitatii. Varsta medie la prima casatorie este de 23,3 ani pentru barbati si 23,2 ani pentru femei; eaa scazut pana in 1974 dupa care inregistreaza un usor recul. S-a dorit sa se atribuie un rolacestei varste, gandind ca o varsta la casatorie mai mica va fi insotita de un numar maimare de copii. In parte este adevarat, in masura in care, frecventa sterilitatii creste cu

varsta (daca numai 3-5% din cupluri sunt total sterile cand femeia se casatoreste in jur de20 de ani, ponderea sterilitatii creste odata cu varsta femeii, inregistrand valori deaproximativ 20% din cupluri cand femeia se casatoreste in jur de 35 de ani). Trebuie luatein considerare si posibilitatile de contraceptie si de avort. Astfel, in 1960, inainte deintroducerea tehnicilor moderne de contraceptie, descendenta finala pentru o femeie eraestimata la 3,69 copii pentru casatoria inainte de 20 ani, 2,81 copii pentru casatoria intre25 si 29 de ani. Este dificil de spus daca femeile care se casatoresc mai devremeau mai

multi copii datorita precocitatii casatoriei lor, sau datorita unor motive personale care le-au facut sa aiba mai multi copii.

d. Influenta mediului socio-clutural

Diferenta de fertilitate intre zonele rurale si zonele puternic industrializate isi poate gasiexplicatia in diferenta de nivel socio-cultural. Astfel, studiul nivelului fertilitatii cuplurilordupa nivelul de instructie al femeii evidentiaza urmatorul fenomen: declinul fertilitatii pemasura ce nivelul de instructie creste este urmat de o crestere a fertilitatii, cea mai scazuta

valoare observandu-se la categoria medie: totodata, fertilitatea femeilor fara studii odepaseste semnificativ pe cea a femeilor cu studii.

In paralel, studiul evolutiei descendentei finale la generatiile nascute intre 1982 si 1929

este interesant; daca, in general, se observa o crestere (de la 2,29 la 2,62), evolutia estediferita dupa categoria socio-culturala: grupele mai favorizate d.p.d.v. al nivelului socio-cultural au un comportament - cresterea apoi scaderea descendentei finale - precursor alcomportamentului altor categorii.

e. Rolul mijloacelor pentru limitarea nasterilor

Aceste mijloace sunt avortul si contraceptia.

Descendenta finala a femeilor din generatii diferite a căror primă căsătorie, încheiată înainte de 35 de ani, continuă şi atunci când ele ating vârsta de 45 de ani

Descendenta finalaGeneratia

Global Agricultura Patroane Cadresup.

Cadremedii

Functionar Muncitoare

1892-1910 2.29 2.83 1.94 2.00 1.70 1.93 2.33

1910-1914 2.44 2.93 2.01 2.41 2.07 2.18 2.51

1915-1919 2.57 3.02 2.27 2.53 2.18 2.27 2.72

1920-1924 2.59 2.91 2.24 2.37 2.20 2.35 2.78

1925-1929 2.62 2.94 2.19 2.34 2.17 2.36 2.85






MORTALITATEA

Obiective educationale:• masurarea mortalitatii cu indicatori obisnuiti• descrierea si analiza comparativa a mortalitatii•

identificarea principalelor caracteristici ale mortalitatii si a posibilitatilor de controlMortalitatea reprezinta componenta negativa a miscarii naturale, fiind fenomenul demografic al

deceselor intr-o populatie data si intr-o perioada data de timp (de obicei un an).

Evenimentul demografic al acestui fenomen este decesul.

Decesul este evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata in orice moment dupainregistrarea starii de nascut viu.

Importanta studiului mortalitatii rezulta din faptul ca:

• mortalitatea reprezinta un fenomen demografic cu implicatii in cresterea numerica apopulatiei si in structura pe grupe de virsta a populatiei, in realizarea unui echilibru instructura populatiei pe grupe de virsta;

• mortalitatea reprezinta unul din indicatorii demografici utilizati in masurarea starii desanatate a populatiei;

• permite identificarea problemelor de sanatate si stabilirea prioritatilor in actiunile desanatate;

• permite stabilirea de obiective in cadrul programelor de sanatate;

• serveste in procesul de planificare sanitara a resurselor;

• permite evaluarea eficacitatii activitatii sistemului de servicii sanitare.

Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea economico-sociala si decaracteristicile unei societati. Dezvoltarea economico-sociala a determinat scaderea mortalitatii sicresterea longevitatii si a calitatii vietii.

In general, separarea conceptului de dezvoltare socio-economica de conceptul de sanatate estepericuloasa pentru ca reduce suportul necesar actiunilor de sanatate. Daca se analizeazamortalitatea strict biologic, nu se poate sustine la nivelul comunitatilor necesitatea dezvoltariisocio-economice ca baza (suport) pentru ameliorarea starii de sanatate apreciata prin cresterealongevitatii.

In ultimul timp s-au inregistrat efecte paradoxale ale dezvoltarii socio-economice asupra sanatatii.

In general, in lume s-a inregistrat un declin al mortalitatii ca urmare a actiunilor complexe vizindsanatatea si dezvoltarea economica.

La inceput declinul s-a manifestat in tarile in curs de dezvoltare; in aceste tari dupa ce initialmortalitatea generala a scazut, s-a inregistrat o stagnare in evolutia fenomenului insotita chiar si deo scadere a duratei medii a vietii. Aceeasi situatie s-a inregistrat si in Romania.

In tarile dezvoltate s-a consemnat o deteriorare a cistigului in ani potentiali de viata, fenomenimputat imbatrinirii populatiei. Aceasta situatie explica de ce programele de sanatate din aceste tari

vizeaza, pentru virstnici, nu scaderea mortalitatii, ci scaderea invaliditatii, adica ameliorarea calitatiianilor de viata.

Relatia dintre dezvoltarea economico-sociala si starea de sanatate poate fi sintetizata prin corelatiacare exista intre venitul national brut pe cap de locuitor si durata medie a viatii ca indicator sintetical mortalitatii si al starii de sanatate. Aceasta corelatie este de tip direct: cresterea venitului nationalbrut pe cap de locuitor este insotita de o crestere a duratei medii a vietii.






Se observa ca tarile din estul si centrul Europei sunt caracterizate printr-un venit national brutscazut si o speranta de viata la nastere scazuta.

Exista si exceptii in care evolutiile celor doi indicatori sunt discordante: de exemplu in China,

Cuba, Shri-Lanka, cu venit national brut pe cap de locuitor scazut, au o durata medie a vietii marepentru venitul pe care-l au, in timp ce in tarile Occidentului Apropiat, mai ales cele producatoarede petrol, speranta de viata la nastere e mica, desi venitul national brut pe locuitor este unul dincele mai mari.

O corelatie de tip direct exista si intre procentul alocat pentru sanatate din venitul national sisperanta de viata la nastere.

Daca produsul national brut creste, iar procentul alocat pentru sanatate ramane constant, in valoare absoluta fondul pentru sanatate creste.

Deci, intre mortalitatea generala exprimata prin durata medie a vietii si dezvoltarea economico-sociala exista o relatie, in sensul ca prin cresterea venitului national brut se inregistreaza o cresterea sperantei de viata la nastere, dar si procentul alocat pentru sanatate din venitul national brutprezinta importanta.

Factorii care influenteaza mortalitatea exprimata prin speranta de viata la nastere sunt:

o factorii economici;

o distributia venitului national;

o alti factori;

o

structura pe grupe de varsta a populatiei;











o factori ce tin de calitatea mediului;

o stocul de cunostinte si tehnologii.

Experienta mondiala arata ca impactul cel mai mare asupra societatii o au educatia, bugetul alocatpentru alimentatie, bugetul alocat pentru asistenta primara, bugetul alocat pentru mediul ambiant.

Factorii care au limitat scaderea mortalitatii pe plan mondial.

1. Strategii de dezvoltare care nu au avut in vedere sanatatea.

2. Ponderea redusa acordata ocrotirii sanatatii in structura bugetului, prinnecorelarea sa cu interesele sanatatii, cu nevoile starii de sanatate si crestereacalitatii asistentei medicale.

3. Structuri neadecvate ale sistemului de sanatate, cu dezvoltarea dezechilibrata aingrijirilor de specialitate si spitalicesti fata de cele primare si extraspitalicestineadaptate nevoilor si particularitatilor nationale si locale, o folosire nerationala aresurselor. Au fost preluate modele din tarile dezvoltate si translatate in tarile incurs de dezvoltare.

4. Tehnologii de sanatate neadecvate problemelor specifice.

In ultimii 10 ani s-a observat:o o scadere a mortalitatii prin boli cardiovasculare, scadere care nu a fost anticipata;o o scadere a mortalitatii infantile sub nivelul asteptat in tarile dezvoltate (niveluri

sub 8o/oo );o cresterea riscului de deces la barbati datorita unui stil de viata specific;o inechitati in distributia mortalitatii pe zone geografice sau pe categorii socio-

profesionale.

MASURAREA, DESCRIEREA SI ANALIZA MORTALITATII

Sursele de informatii

o inregistrarile totale si continui ale deceselor la serviciul de stare civila de pe langaprimarii, pe baza certificatului medical constatator al mortii, completat de mediculcare a constatat decesul;

o informatii privind numarul populatiei si structura populatiei in functie de o seriede variabile (sex, varsta, mediu de rezistenta, etc.).

Metode de analiza

In analiza mortalitatii exista doua modalitati de abordare:

• transversala: analiza mortalitatii intr-un an calendaristic sau o perioada anumita de timp;

• longitudinala: prospectiv sau retrospectiv, in care analiza mortalitatii este o analiza de

cohorta sau generatie. Analiza transversala a mortalitatii, desi este mai putin exacta deoarece sunt luate in studiu deceseapartinand mai multor generatii, fiecare generatie avand factori de risc si de protectie diferiti de altageneratie, fiind simpla, este cea mai comuna.

Indicatori utilizati in masurarea mortalitatii1. Rata de mortalitate generala (indicele brut de mortalitate) care masoara frecventa

deceselor la 1000 de locuitori.2. Ratele specifice de mortalitate (pe sexe, pe grupe de varsta, medii de rezidenta,

cauze medicale de deces), care masoara frecventa deceselor in subpopulatii.3. Mortalitatea proportionala (letalitatea), care reprezinta ponderea deceselor de o

anumita categorie din totalul deceselor.






4. Rata standardizata a mortalitatii.5. Raportul standardizat de mortalitate (RSM).6. Functiile biometrice din tabelele de mortalitate.

Formulele primelor trei grupe de indicatori sunt prezentate in anexa I-1.

Rata standardizata a mortalitatii.Standardizarea mortalitatii reprezinta modalitatea de eliminare a influentei pe care o exercitastructura diferita pe grupe de varsta a populatiei asupra mortalitatii. Ea permite comparareacorecta a nivelurilor mortalitatii inregistrate in doua sau mai multe populatii diferite din punct de

vedere structural.

Exista doua procedee clasice:

1. Metoda directa (metoda populatiei standard).

Se alege o populatie de referinta, populatia standard, cu o anumita structura pe grupe de varsta. Acestei populatii i se aplica mortalitatiile specifice pe grupe de varsta reale dinfiecare zona pe care o comparam obtinandu-se astfel ratele standardizate ale mortalitatii

pentru zonele respective, rate care exprima frecventa asteptata a deceselor in ipoteza incare fiecare zona ar avea aceeasi structura pe grupe de varsta, respectiv structurapopulatiei de referinta.

2. Metoda indirecta (metoda mortalitatii standard).

Se alege un model de mortalitate specifica pe grupe devarsta drept model de referinta, standard. Acest model se aplica la structura pe grupe de varsta reala a fiecarei zone pe care o comparam,obtintandu-se astfel frecventa asteptata a deceselor in ipoteza unui model standard de mortalitatespecifica.

Aceasta metoda se recomanda a fi utilizata atunci cand se compara mortalitatea in populatii relativ mici.

Raportul standardizat am mortalitatii reprezinta raportul dintre numarul de decese observate sinumarul de decese asteptate. El masoara excesul de mortalitate inregistrat intr-o populatie fata deun model standard de mortalitate specifica.

Tabela de mortalitate.

Reprezinta o metoda de masurare, analiza si comparare a mortalitatii. Permite calcularea unorindicatori numiti functii biometrice si care sunt urmatorii:

o numarul de supravietuitori - lx sau Sx

o numarul de decese - dx - reprezinta numarul de decese inregistrate in generatiafictiva de 100.000 daca aceasta generatie ar fi fost supusa riscurilor de deces dinmodelul de mortalitate inregistrat in anul de calcul;

o probabilitatile de deces - q xo probabilitatile de supravietuire - px

o speranta de viata la diferite varste - ex

Exemplificarea standardizarii mortalitatii, a tabelei de mortalitate cu principalele notiuni precum sireprezentarea grafica a functiilor biometrice este prezentata in fisierul lpmort.xls

Speranta de viata la nastere (durata medie a vietii) - e0 reprezinta un indicator sintetic al mortalitatiisi in acelasi timp al starii de sanatate. Este numarul mediu de ani pe care o persoana spera sa-ltraiasca in conditiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de varsta a populatiei dincare provine persoana, pentru un anumit an.

Caracteristici generale ale mortalitatii in Romania

Evolutia mortalitatii generale in Romania intre anii 1985-1997 este prezentata in figura.



http://www.pubhealth.ro/manual/AnexI-1.htm

http://www.pubhealth.ro/manual/lpmort.xls

http://www.pubhealth.ro/manual/lpmort.xls

http://www.pubhealth.ro/manual/AnexI-1.htm




In perioada imediat postbelica mortalitatea generala a fost mare ( valori de 20 si peste 20 o/oo ),datorita conditiilor social-economice si sanitare nefavorabile, a secetei si epidemiilor. Ca urmare aaplicarii unor masuri cu caracter sanitar, mortalitatea cunoaste o scadere marcata ajungand sainregistreze in 1956 valori de 9-10 o/oo. Urmeaza o perioada de evolutie stationara in jurul valoriide 10 o/oo pentru ca incepand cu anul 1975 sa inregistreze o tendinta de crestere usoara ca urmarea schimbarilor survenite in structura pe grupe de varsta a populatiei - cresterea ponderii

varstnicilor. In ultimii 10 ani evolutia sa este relativ stationara cu limite intre 10,4 si 11,6 o/oo. Ratastandardizata a mortalitatii situeaza Romania printre tarile europene cu cea mai mare mortalitate.

Se inregistreaza o supramortalitate masculina.

Mortalitatea creste cu varsta, ponderea deceselor la copii (0-14 ani) fiind de 2,8%, a adultilor de30,2%, a varstnicilor (65 ani si peste) de 67%(date pentru anul 1997).

Principalele cauze de deces in 1998 au fost :o bolile cardiovasculare - 61,7%;o tumorile maligne - 14,6%;o accidente, traumatisme , otraviri - 6,03%;o bolile aparatului respirator - 5,9%;o bolile aparatului digestiv - 5.9%.

Intre ultimii 30 ani se constata modificari importante in modelul mortalitatii specifice pe cauze,grupe de varsta si sexe, dintre care mentionam: reducerea ponderii deceselor prin boli respiratoriisi boli infecto-contagioase in special la femei; cresterea importanta a ponderii deceselor printumori, in special la grupe de varsta tinere si la sexul feminin; cresterea ponderii deceselor prinaccidente la barbatii tineri si a bolilor cardio-vasculare la adultul tanar si varstnic.

Distributia teritoriala a mortalitatii evidentiaza rate brute de mortalitate mari in judetele din vestulsi sudvestul tarii, judete cu o populatie imbatranita. In urma standardizarii judetele identificate cafiind judete cu o situatie defavorabila sunt : Satu-Mare, Tulcea, Bihor, Caras-Severin.

Cauzele de deces nu se distribuie in aceeasi ordine si nu au aceeasi intensitate in judete datoritaponderii diferite cu care intervin factorii de risc biologici, ambientali, comportamentali si sanitari.











Speranta de viata la nastere (durata medie a vietii ) inregistreaza in Romania, in 1988-1990, una dincele mai scazute valori din Europa: 69,56 ani ( penultimul loc). Durata medie a vietii la populatiafeminina a fost cu 6 ani mai mare decat cea a populatiei masculine. Aceasta situatie se datorestemortalitatii infantile ridicate si unei mortalitati mari la adultii de pana la 65 de ani, ca efect alacumularii unui complex de factori negativi (subdezvoltarea economica, stresul, presiunea morala

si insatisfactiile personale, un stil de viata defavorabil sanatatii). Ca indicator sintetic al starii desanatate speranta de viata la nastere prezinta valori diferite de la un judet la altul (variatii intre 67-71 ani), reflectand astfel ca si in Rmania exista inechitatea populatiei in raport cu sanatatea siserviciile de sanatate.

MIGRA ŢIA UMAN Ă

Migraţia: - (s.f) deplasare în masă a unor triburi sau a unor populaţii de pe un teritoriu pealtul, determinat de factori economici, sociali, politici sau naturali(DEX);

- formă principală a mobilităţii geografice, constând din schimbareadefinitiv ă a domiciliului stabil. Se face distincţia între mişcarealocală ca schimbare a domiciliului în cadrul aceleiaşi localităţi şimigraţia propriu-zisă ca schimbare a domiciliului între două localităţi distincte.

Migrare: - (s.f.) acţiunea de a migra şi rezultatul ei (DEX)

igraţia este definită în mod obişnuit ca fiind schimbarea permanentă a reşedinţei unuiindivid sau a unui grup. Deoarece definiţia pune problema deciziei a ceea ce este

„permanent”, colectarea datelor de către statisticieni despre migraţie trebuie să aibă niştecriterii mai mult sau mai puţin arbitrare. De exemplu, în statisticile internaţionale despre migraţie opersoană este clasificată de obicei ca un imigrant dacă el îşi declară intenţia de a se stabili într-oţară gazdă cel puţin 1 an.

Unii autori încearcă să introducă anumite limitări ale acestei definiţii. Unii cercetători preferă să excludă din conceptul de migrare toate forţele ce îndeamnă la mutare, cu toate că nu este uşor despus dacă mutarea de la reşedinţă este sau nu forţată. În mod similar, unii sociologi doresc să limiteze conceptul de migraţiela mişcarea dintr-un sistem social în altul dar problema centrală înacest caz este că, omul modern participă simultan în diferite gruprui sociale. Unele din acestegrupuri îşi au membrii într-o zonă mică, în timp ce altele (ex: biserica creştin ortodoxă, bisericaromano-catolică ) îşi au membrii răspândiţi pe teritorii foarte întinse. Ca o consecinţă, orice

persoană care îşi mută reşedinţa abandonează anumite gruprui sociale de care aparţinea în timp cealte grupuri la care este afiliată persoana se situează la noua reşedinţă. Aceasta înseamnă că, dacă migraţia poate fi definită ca mutarea dintr-un sistem social în altul, dificultatea deciziei trebuie

v ăzută în cât de departe s-a mutat de grupul de afiliere pentru a putea spune că a intrat într-unsistem social diferit.

DISTINC ŢIA DINTRE MIGRA ŢIE ŞI ALTE MUT Ă RI

Criteriul după care migraţia poate fi o mutare permanentă diferenţiază migraţia faţă de alte tipuride deplasări umane. Unul dintre acestea este nomadismul, un mod de viaţă în care acea populaţienu se ancorează de nimic. Modul de viaţă nomad poate fi utilizat din necesitate economică după cum a fost cazul vânătorilor sau al crecătorilor de vite, al hunilor etc.

M






Nomad, -ă: - persoană, grup social care nu are aşezare statornică într-un loc, carese mută dintr-un loc în altul, care rătăceşte (DEX);

Nomadism: - mod de viaţă al unei colectivtăţi umane caracterizat prin lipsa uneiaşezări stabile (DEX)

Un fenomen modern ce ţine de nomadism este migraţia forţei de muncă. Mişcările sezonierediferă de nomadism prin faptul că mişcările se realizează doar de două ori pe an, între iarna deacasă şi vara din zona de destinaţie. Laponia oferă un astfel de exemplu al unui popor care şi-apăstrat acest mod de viaţă până în prezent.

Migraţia de lucru: - migraţie sezonieră a lucrătorilor, determinată de condiţii particularede ofertă a locurilor de muncă în perioada respectiv ă (ex: strângerearecoltei). ( Mic ă enciclopedie de demografie )

Un alt tip de mişcare umană este navetismul, mişcare ce se referă la călătoria zilncă, poatesăptămânală a oamenilor care trăiesc la o distanţă considerabilă faţă de locul lor de muncă.

Navetistul: - persoană care face naveta la serviciu (DEX);

Naveta: parcurgerea de către o persoană a unui drum dus şi întors, cu regularitate, de obicei între

două localităţi (relativ apropriate) (DEX);

În ţările dezvoltate s-a extins considerabil. Deplasările temporare sunt întâlnite adesea în turismcare în zilele noastre implică un mare număr de oameni. Turismul implică migraţie dar caracterulsău temporar îl plasează într-o categorie distinctă.

DINAMICA MIGRA ŢIEI

Motive ale migraţiei

Opinia după care omul migrează deoarece este frământat tot timpul – nomad prin natură – estecontracarată de opinia după care omul este un sedentar, rămânând fixat până când unele forţe îl

impulsionează să se deplaseze. Prima propoziţie avansează întrebarea de ce mulţi oameni numigrează. Ca urmare, se impun unele explicaţii pentru fenomenul de migraţie şi aceasta s-a v ăzut înconceptele „împinge” şi „trage”. Migranţii pot fi împinşi de anumite circumstanţe din regiunea deorigine, cum ar fi epuizarea resurselor naturale, condiţii social-politice sau pot fi atraşi datorită farmecului regiunii de destinaţie, oportunităţi mai bune de angajare.

Unii cercetători au încercat să explice toate migraţiile doar prin factori de împingere chiar dacă alţiiau evidenţiat numai factorii de atragere. Fără îndoială este adev ărat că factorii de împingere suntsuficienţi de a genera migrarea (ex: foametea). În alte situaţii, factorii de atracţie pot fi responsabiliîn totalitate pentru mişcarea migratorie (ex: goana după aur). Totuşi, în majoritatea cazurilor există ambele categorii de factori. Un potenţial migrant analizează situaţia din regiunea sa de origine şicompară cu informaţiile obţinute prin mass-media sau prin canale informale despre atracţiile cât şidezavantajele fiecărei regiuni potenţiale de destinaţie (emigrare).

În ţările foarte dezvoltate, starea de expectaţie este rară. Doar când dezvoltarea economică nuprogresează foarte puternic factorii de împingere ar fi suficienţi să genereze migraţia. Astfel,scumpirea mijloacelor de bază pentru trai poate însemna că deplasarea undeva-oriunde ar putea fisingura soluţie.

Migraţia poate fi afectată disproporţional şi de o comunicare defectuoasă. Uneori, zvonurileexagerează în mod grosolan oportunităţile unor potenţiale regiuni de destinaţie cu rezultatul că se

va crea o manie a migraţiei.

În multe din ţările în curs de dezvoltare din Asia, Orientul mijlociu şi mai recent din Africa, acestgen de atragere la migrare s-a declanşat după cel de-al doilea război mondial. În aceste ţări, crizele






din agricultură au generat fluxuri de migraţie rural-urban într-o manieră ce depăşeşteoportunităţile economice ale oraşelor.

Autorii care aderă la acest punct de vedere vorbesc de o supraurbanizare.

Distanţa şi direcţia de migrareComunicarea, după cum am v ăzut că este deja implicată, este importantă pentru migraţie deoareceeste clar că, dacă diferenţele interregionale generează o oarecare migraţie, condiţiile din regiunea dedestinaţie trebuie cunoscute în regiunea de origine. Facorul de comunicare este principalulresponsabil pentru relţia inversă dintre volumul migraţiei şi distanţă. Această relaţie inversă a fostdescoperită de statisticianul britanic Edward G. Raveinstein, a cărui primă lege din lucrarea sa „The Laws of Migration ”(1885) declara că marea masă de emigranţi pornesc doar pe distanţe scurte. Acestfapt s-a dovedit adev ărat în numeroase studii de migraţie realizate în câteva ţări.

Pentru migraţie sunt importante nu numai distanţa geografică şi distanţa tehnică (prin caredistanţa este influenţată de mijloacele disponibile de transport şi comunicare) ci şi de distanţasocială. Aspectele de distanţă socială cum ar fi diferenţele de religie şi limbajul care sunt elemente

fundamentale ale coeziunii unei populaţii, pot împiedica în mod serios mişcarea migratorie, însensul că emigranţii nu vor fi acceptaţi.

Contraste între migraţia internă şi cea externă

Diferenţa de distanţă fizică cât şi cea socială constituie principala distincţie dintre migraţiainternaţională şi migraţia internă (migraţia în interiorul ţării).

Migraţia internaţională nu numai că acoperă mari distanţe fizice dar de asemenea trebuie să facă faţă unui mediu cultural neobişnuit şi unei limbi străine. Emigranţii suferă adesea decompensăricare pot evolua spre panta psihopatologiei.

De aceea nu este clar dacă volumul migraţiei interne depăşeşte cu mult pe cea a migraţiei externe.În contextul migraţiei interne, mişcările locale se pot distinge de migraţiile pe distanţe lungi.

Acestea din urmă, în majoritatea cazurilor sunt induse de motive economice în timp ce mişcărilelocale sunt motivate de factorii de locuinţă.

Migraţia externă a adus o anumită contribuţie la scăderea numărului populaţiei,România fiind o ţară de emigraţie. Datele statistice indică totuşi o scădere a număruluipersoanelor care au emigrat începând cu anul 1993, scădereconstantă până în 1999, pentru ca în anul 2000 să se înregistreze o creştere.Evoluţia numărului persoanelor care emigrează poate fi determinată de mai mulţifactori:

a) creşterea şomajului şi scăderea continuă a nivelului de trai determină pe mai mulţiromâni să considere plecarea în alte ţări (temporară sau definitiv ă ) ca o soluţiesalvatoare;

b) deficitul de forţă de muncă în anumite domenii din unele ţări europene poatedetermina cre

şterea migra

ţiei externe din România;

c) acelaşi efect îl are şi dreptul la libera circulaţie în spaţiul Schengen;d) însă fenomenul de respingere a străinilor apărut în mai multe ţări europene va

avea probabil efectul invers.Migraţia pe plan internaţional va fi unul dintre fenomenele cu implicaţii profunde,complexe, pe care istoria le va consemna.Locul românilor în acest proces şi consecinţele în plan intern nu par să fie până înprezent fenomene majore din perspectiva contribuţiei la scăderea numărului populaţiei.R ămâne de v ăzut dacă evoluţiile ulterioare vor aduce ceva nou şi semnificativ în această problemă.






A doua lege a lui Raveinstein, legea migraţiei, s-a preocupat de rutele urmate de migranţii interni.Într-o lucrare, „The Growth of Cities in the Nineteenth Century ” publicată în 1899,statisticianul american Adna F. Weber, parafraza această lege, astfel:

„Deoarece migraţia curentă este îndreptată spre oraşe, iar valul migraţiei este pedistanţe scurte, putem observa genul mişcării; este o migraţie prin etape având ca

obiect satisfacerea solicitărilor crescânde de forţă de muncă în oraşe.” Migraţia în etape, este un proces prin care are loc o migraţie pe distanţe geografice lungi chiar dacă fiecare individ migrant poate acoperi doar o scurtă distanţă la fiecare deplasare. Deoarece migranţiitind să acopere nu doar o scurtă distanţă geografică, ci şi distanţe sociale scurte, această formă demigraţie poate fi denumită migraţie prin etape – migraţia de la zonele rurale către marile oraşe prinoraşele mici şi medii. Procesele de migraţie prin etape au fost recunoscute în jurul anului 1900, iarstudii recente arată că ele joacă încă un rol important în migraţia internă. Totuşi, s-a înregistrat unnou „pas” ce s-a adăugat migraţiei prin etape şi anume migraţia de la oraşe către suburbii.

Factorii demografici.

În timpurile de altădată, un trib sau o naţiune migrau uneori în întregime, ca o unitate. Astăzi,

migraţia se face de obicei individual sau ca o afacere de familie. Acest fapt ridic ă întrebarea dacă migranţii dintr-o populaţie diferă în medie, de nonmigranţii aceleiaşi populaţii şi dacă da, în cemod.

Demograful Dorothy S. Thomas, revizuind studiile publicate după 1938 cu privire la migraţie, aconcluzionat că singura generalizare asupra acestui subiect poate fi considerată doar referitor la

vârstă.

Influenţa factorilor vârstă şi sex.

În rândul migranţilor există o mare preponderenţă a adolescenţilor şi tinerilor adulţi, în special lamigranţii de la rural la oraş, în comparaţie cu media de vârstă din populaţia nonmigratorie. Fără îndoială că probabilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă din migraţie este mai mare pentru

tineridecât pentru cei în vârstă care sunt deja fixaţi în posturile lor şi în amplasamentul reşedinţei.Migraţia nu selectează după variabila sex. Faptul că bărbaţii sau femeile migrează mai mult către oanumită regiune depinde de oportunităţile din acea regiune legate de fiecare sex.

Totuşi, în cazul migraţiei se cunoaşte o tendinţă ca o femeie singură să se deplaseze o distanţă scurtă spre deosebire de bărbaţi şi aceasta deoarece în majoritatea ţărilor urmarea carierei, carepoate necesita o migraţie pe distanţă lung ă, este considerată mai puţin importanţă pentru femeidecât pentru bărbaţi.






Influenţa factorilor socio–economici.

Referitor la statutul şi structura familiei, punctul de vedere general este că, la acele cupluricăsătorite f ără copii sau cu copii foarte mici probabilitatea de migrare este mult mai mare decât lacuplurile cu copii mai în vârstă. În special, în cazurile de migraţie către suburbii există o

preponderenţă a familiilor cu copii mici.Studii realizate în Germania, SUA şi Suedia au indicat faptul că, migranţii din mediul rural către celurban tind ca medie să aibă un QI, o educaţie şi un statut socio–economic mai ridicat. Această constatare a alarmat unii oameni de ştiinţă din câmpul social chiar de la sfârşitul secolului 19. În1950, era deja recunoscut că această selecţie pozitiv ă este o consecinţă a faptului că doar în oraşese g ăseşte de muncă pentru cei cu aptitudini şi abilităţi ridicate.

Un fenomen relativ recent este migraţia selectiv ă a persoanelor cu înaltă preg ătire – ingineri,medici, oameni de ştiinţă – proveniţi din ţările slab dezvoltate către ţările foarte dezvoltate ( şiuneori din ţările mai puţin bogate, cum ar fi Marea Britanie către SUA, o ţară mult mai bogată ).

Ţările acceptoare de migranţi îşiselectează „vizitatorii” impunânddiferite condiţii pentru emigrare: unQI, o educaţie şi un statut socio– economic mai ridicat.

Acest fenomen se numeşte „scurgerea de creiere ”. Referitor la dimensionarea scurgerii decreiere, opiniile diferă şi asupra consecinţelor pentru ţările în curs de dezvoltare.

Selecţia migratorilor în raport cu originea etnică sau rasă este evidentă în multe societăţi, faptrezultat din factorii culturali sau sociali.

Valorile culturale ale unui grup etnic pot facilita migraţia într-o mai mare măsură decât cele alealtui grup. Mult mai frecvent totuşi, migraţia diferenţiată după grupul etnic sau rasă este oconsecinţă directă sau indirectă a discriminării.

Tipuri de migraţii istorice.

De-a lungul timpului au existat unele mişcări de migraţie pe care diverşi autori au încercat să leclasifice sub câteva aspecte.

Migraţiile primitive.

Probabil că cel mai vechi tip de migraţie umană se datorează unor factori precum: incapacitateaindivizilor de a suporta forţele natuale sau vreun inamic mai puternic. Deşi denumită primitiv ă,acest tip de migraţie nu este totuşi restrânsă la popoarele primitive.

În migraţiile primitive din timpuri stră vechi, populaţia migra nu ca familii sau grupuri restrânse, cica un tot. Această formă este denumită migraţie tribală. De peste 2.000 de ani migraţiile tribale aujucat un rol important în istoria Europei – de la incursiunile Dorianilor în Grecia în secolul 11î.e.n., la raidurile şi cuceririle din anii 800 – 1.200 ale nomazilor. Migraţiile germanice ale secolelor4, 5 şi 6 au adus multe schimbări. Populaţiile germanice locuiau la început în Marea Baltică, dar






pentru multe secole ele s-au deplasat spre sud în căutarea de noi terenuri agricole. În a douajumătate a secolului 4, triburile din extrema lor estică au fost atacate de hunii veniţi din stepeleeuroasiatice, care au invadat Imperiul roman în căutarea de noi locuri de amplasament. Le-auurmat şi alte triburi germanice. Unele dintre ele s-au dplasat sute de mile în decursul a souă secole.Se consideră că niciunul dintre aceste triburi nu era mai mare de câteva sute. Din punct de vedere

numeric aceste migraţii nu au fost atât de importante, dar consecinţele lor istorice au fost enorme.Şi pe alte continente au avut loc migraţii tribale pe distanţe lungi. Un exemplu, ar fi dispersia în

Africa a numeroase triburi Bantu, care între anii 700 şi 1.200 s-au deplasat din apropierea Lacului Victoria în Congo, iar între 1.200 – 1.800 s-au deplasat spre sud, ajungând unde astăzi este Africade Sud–Vest.

Totuşi, migraţiile de tip primitiv includ de asemenea anumite mişcări recente de indivizi şi familii.Fuga unui număr mare de irlandezi şi germani în 1846 şi în anii ce au urmat este unul din cazuri. ÎnIrlanda şi în zona inferioară a Rinului în Germania, milioane de oameni au devenit dependen ţi decartofi în alimentaţie. Astfel, în 1845 şi 1846, când nu s-au mai g ăsit cartofi, emigraţia a devenitpentru unii o soluţie.

Secolul 20 a cunoscut din nefericire o creştere a volumului de categorii de emigranţi, unii fiindrefugiaţi. Aceste mişcări de refugiaţi – care nu sunt nici forţate şi nici planificate, dar sunt impuseoamenilor datorită situaţiei politice din ţara lor sau temerii de ceea ce se va întâmpla în ţara dereşedinţă – pot fi clasificate ca mişcări primitive. Ca exemple, ne putem referi la mai mult de700.000 de arabi din Israel care au fugit în 1947–48 şi la mişcările de populaţi dintre India şiPakistan în aceeaşi perioadă, fapt care a implicat 14 milioane de persoane.

Migraţiile forţate sau induse.

Migraţiile „forţate” se referă la populaţiile deplasate de stat sau de alte instituţii sociale ce deţinputerea asupra lor. Cele mai strngente forme de migraţii forţate sunt deportările şi traficul descalvi.

Deportările au fost f ăcute de majoritatea guvernărilor, într-un moment sau altul, pentru a scăpa decriminali, opoziţie politică sau de alte persoane considerate indezirabile. Unul din cele maicunoscute exemple este mişcarea a 15.000 de britanici condamnaţi în Australia între anii 1788 şi1867.

Un alt exemplu este exilul a 1.000.000 de ruşi în Siberia pe parcursul secolului 19.

În cursul celui de-al doilea război mondial, naziştii au deportat 7 – 8.000.000 de oameni, printrecare 6.000.000 de evrei care au fst ucişi. După război, aliaţii au decis ca toţi germanii ce locuiesc înafara noilor graniţe ale Germaniei să fie transferaţi în interior. În acelaşi timp, guvernul sovietic adeportat în Asia Centrală 400.000 de germani de pe Volga şi 600.000 membrii ai altor minorităţiacuzaţi de colaborare cu naziştii.

Traficul de sclavi.

Traficul de sclavi a fost practicat pe scală larg ă timp de mii de ani în Africa, Orientul Mijlociu şiEuropa, unde sclavagismul a fost pentru o lung ă perioadă de timp o instituţie bine stabilită. Din1510 până la finele secolului 19, sclavii africani erau trimişi în America. Se estimează că au existat20.000.000 de sclavi care au părăsit coastele Africii. Pe lâng ă aceasta, trebuie amintit că un numărconsiderabil nu a supravieţuit traversării Atlanticului. În 1942, Hitler a reînviat în Europa o formă de sclavie, forţând bărbaţii din ţările ocupate să lucreze în Germania, numărul acestora a ajuns la 8milioane.

În afară de deportări şi sclavie, există situaţii în care instituţiile sociale provoacă populaţia lamigrare prin metode mai puţin severe.






Migraţiile libere.

Atunci când nu există nici factori de presiune şi nici forţe politice care să împing ă populaţia laemigrare, nici migraţii tradiţionale bazate pe o cumunicare intensiv ă între regiunile de origine şi ceade destinaţie, pot exista mişcări migratorii ale grupurilor de indivizi devianţi sau aventurieri. Deexemplu, migraţia din secolul 19 peste Atlantic a început cu aceste „migra ţii libere”. La început, înjurul anului 1830, în rândul migranţilor din Europa spre America de Nord predominau studenţii şialţi tineri intelectuali. Ei erau motivaţi de alienarea lor din cadrul societăţii europene de peparcursul unei perioade de reacţie politică. În decursul a câteva decade, aceasta a fost urmată deemigrarea unor mici grupuri, în special minorităţi religioase, cum ar fi comunităţile pietiste.

Migraţia liberă nu este semnificativ ă prin volumul său care era rareori mare, ci prin exemplul pecare îl dădea. Era o mişcare de pionierat.

Migraţia în lanţ.

Prin mecanismul migraţiei în lanţ, mişcarea de pionierat descrisă mai sus poate ajunge foarte uşorla o migraţie pa scară larg ă.

Migraţia în lanţ se bazează pe efectul scrisorilor trimise de primii migranţi către rudele şi prieteniide acasă. Vizita la domiciliu exercită, de asemenea, o influenţă puternică. Aceste contactepersonale se constituie în mijloace de comunicare foarte puternice. Odată ce primii migranţi auindus unor rude ideea de a fi urmaţi, şi aceştia vor scrie rudelor şi prietenilor. În acest fel sedeclanşează o migraţie în lanţ ce se poate întinde pe ani şi având ca rezultat mişcarea a mii deoameni.

În cele mai elocvente exemple de migraţii înlănţuite ultimii migranţi se statornicesc lâng ă primiiemigranţi. În unele ţări precum SUA şi Australia, acest mecanism a produs numeroase colonii depersoane ce trăiesc în strânsă vecinătate cu cei care au venit din mici regiuni, uneori un oraş sau unsat din Europa. Se cunosc câteva exemple de astfel de colonii ce s-au dezvoltat în jurul unui singurcunoscut. Totuşi, nu întotdeauna migraţia în lanţ are ca rezultat astfel de colonii. Ultimii emigranţise pot dispersa după ce au ajuns în ţara de destinaţie.

Unele colonii ce aveau „proprietari” (capitalişti ai căror regi dăruiau ţinuturi peste oceane) erau vizaţi de la început de cei ce doreau să se aşeze. De exemplu, succesul lui William Penn încolonizarea Pennsylvaniei în secolul 17 s-a datorat abilităţilor sale de promotor, căci el a scris într-un mod ispititor şi datorită predicilor zilnice din Europa în care descria oportunităţile oferite decolonie. Promov ările reuşite ale acestuia au fost imiatte şi de alţii

William Penn,






Migraţia în masă.

Migraţia înlănţuită a jucat un rol cheie în instaurarea în secolul 19 a unui nou fenomen denumitmigraţia de masă pe distanţe lungi. În multe ţări din Europa, emigraţia devenise un stil, un obiceisocial, un exemplu de comportament colectiv.

Marea migraţie peste Atlanic. Cele mai ample mişcări intercontinentale de masă au fost cele dinEuropa spre America de Nord – marea migraţie peste Atlantic, cum a fost denumită. Între 1820 şi1970 aproape 41.000.000 de persoane au părăsit Europa pentru America de Nord. Cinci milioaneau plecat în Canada, 36.000.000 în SUA. Fluxul către SUA a atins maximul în ultimele decade alesecolului 20, când aceasta a fost stimulată de crizele din agricultura Europei. Între anii 1880 şi1910, 17.000.000 de europeni au intrat în SUA. După primul război mondial, fluxul de emigrări s-adiminuat datorită restricţiilor americane impuse, cât şi datorită schimbării condiţiilor din Europa.

În 1820 s-au mai înegistrat alte două migraţii care au identificat fluxuri cuprinse între 15 – 20.000.000 de persoane.

Una din mişcări a fost din Europa către America de Sud. Acest flux a fost constituit în principal depersoane din Europa de Sud.

O altă mişcare a fost din Europa către Rusia asiatică. Cifrele citate includ 1.000.000 de exiluri întimpul secolului 19 şi 1.000.000 de deportări în timpul celui de-al doilea război mondial, dartrebuie specificat că această migraţie a fost voluntară. Pe parcursul a trei decade înainte de primulrăzboi mondial mai mult de 5.000.000 de ruşi s-au stabilit în Siberia.

Alte migraţii intercontinentale importante au inclus migraţiile din Europa către Africa, Australia şiNoua Zeelandă şi migraţiile japoneze, chineze şi indiene către emisfera vestică. Trebuie specificatcă multe din aceste mişcări migratorii au continuat încă multă vreme, unele în special, migraţia dinEuropa în Australia a atins nivelul maxim chiar după cel de-al doilea război mondial.

O mişcare de masă importantă ce a avut caracter intracontinental a fost emigraţia chineză în Asiade Sud–Est, care a atins cifra de 12.000.000. Astfel, Malaiezia, Tailanda, Indonezia, Singapore şi

Vietnam-ul au înregistrat un mare număr de emigranţi chinezi.

În secolul 20, a apărut un nou tip de mişcare intercontinentală de masă, în care mişcările s-auderulat în majoritate în cadrul unui continent. Este vorba de migraţia forţei de muncă necalificatedin ţările mai puţin dezvoltate către ţările foarte dezvoltate. Ca exemple, ne putem referi lafluxurile din:

o sudul Europei şi Africii de Nord către Europa de Nord–Vest;o Malaezia, Zambia, Botswana şi Lesotho către Rodezia şi Republica Sud Africană;o din Volta superioară către Ghana şi Coasta de Fildeş;o Mexic către SUA.

Deoarece majoritatea acestor imigranţi au revenit în ţările lor după câţiva ani, aceasta este o formă mixtă de migraţie permanentă şi temporară de transfer de forţă de muncă.

Migraţiile în perioada modernă.

Dezvoltarea extensiv ă a sistemelor de comunicaţii de masă în societăţile moderne a f ăcut migraţiamai puţin dependentă de mesajele transmise personal şi de promovarea individuală, forme ce aujucat un rol important în migraţiile înlănţuite timpuri. Migranţii zilelor moderne îşi iau informaţiilreferitoare la regiunea de destinaţie din ziare, televiziune, agenţii oficiale (de exemplu: birouri deimigrare, birouri de schimb al forţelor de muncă ), internet etc.

Curentul principal al migraţiei moderne de peste tot în lume este îndreptat către marile oraşe.Desigur, migraţia către oraşe nu este un fenomen nou. Diferite dovezi arată că primele oraşeistorice, cele in Mesopotamia secolului 4 îen, au înregistrat imigrări regulate. Roma a atras migranţiîncă din secolul 3 îen. În ultima parte a Evului mediu european dezvoltarea schimburilor şi






meşteşugurilor, care tindeau să se concentreze în oraşe, au dat un impuls suplimentar migraţieicătre oraşe.

Totuşi, doar odată cu revoluţia industrială mişcările către oraşe au început să predomine înmodelele migraţiei. În cea de a doua jumătate a secolului 19, în special în Europa, America de

nord, Australia şi Noua Zeelandă, au avut loc mişcări migratorii de proporţii. De exemplu, prinmigraţia din anii 1850, Londra a înregistrat un plus de 200.000 de indivizi, iar pe perioada 1876-1880, Parisul mai mult de 280.000. în od similar, după primul război mondial, au început migraţiiputernice pe direcţia rural-urban. Putem avansa o singură cifră pentru a ilustra magnitudineaacestei migraţii. În India, migraţia netă către oraşe a atins cifra dfe 5.500.000 de persoane în anii1951-1960.

În ţările bogate, urbanizarea a căpătat o formă izolată: a fost înlocuită de suburbanizare. Chiarînainte de 1900, oraşe mari au început să-şi piardă migranţii, aceştia plecând spre suburbii. Acum,regula pentru aceste oraşe a devenit migraţia în afară. A rezultat o creştere a navetismului.






MIGRA ŢIE Deplasare TERITORIU P.C.T.F.

EMIGRARE

factori

Geografici

Politici

Sociali

Economici

De pe

Majoritari

Minoritari

locuitori POPULA IE

frontieră

TRANSFER Ă

RACOLEAZ Ă

TRANSPORT Ă

- rutier - feroviar - aerian - fluvial - maritim

CAZEAZ Ă

PERSOANEMuncă la negru

Sclavie

Prostituţie

Prelevare organe

A f e c t e a z ă

O b ţ i n

Indivizibil

Independent

Suveran

Unitar

Naţional

atribute

STAT

ROMANIA

caracteristici

intrese

SocialDemocratic De drept

constrângere

Bunăstarematerială

Bunăstarespirituală

legalitate

stabilitate

echilibru

violenţă

răpire

Fraudă fiscală

constrângere

rin

ORGANIZA ŢII

criminale

d e s p a r t e

IMIGRARE

naturală

convenţională

Control INSTITU ŢII

A P Ă R Ă

De către

conspirativ clandestine

ILEGAL

LEGEA 3922.01.2003

LEGEA 67821.11.2001

Pe alt

DEFINITV

TEMPORAR

TERITORIU

Pe alt

LEGAL

STAT

Relaţiiexterne

Alte stateOrga

intern

NATO

Psihologia Online





F ACTORII DETERMINAN ŢI AI VOLUMULUI ŞI DIREC ŢIEI MIGRA ŢIEI UMANE

Stimuli ai migraţiei

Volumul şi direcţia oricărui flux de migraţie sunt determinaţi de numeroşi factori ce pot ficlasificaţi ca stimuli ai migraţiei şi, pe de altă parte ca obstacole şi alternative la migraţie. După cums-a afirmat mai sus, stimulii se reg ăsesc adesea în diferenţele interregionale deşi în unele cazuri sepot dovedi suficienţi ca provocatori de circumstanţe în regiunea de origine sau, ca forţă de atragereîn regiunea de destinaţie.

Reducerea capacităţii de asigurare cu alimente, epuizarea resurselor naturale sau suprapopulareasunt câţiva dintre factorii ce pot conduce la migraţie. Un factor de stimul ce conduce la emigrarepoate fi identificat într-o zonă anume ce deţine bunuri râvnite (ex: aur sau diamante).

O mişcare migratorie bazată în mod exclusiv pe factorii stimul sau factori de atracţie poate ajungerapid la o dimensiune extinsă dar tinde să o suporte doar temporar. Pe măsură ce mijloacele decomunicare se dezvoltă, fie se identifică unele alternative la migraţie fie migraţia revine la tipulnormal bazat pe diferenţele inter-regionale reale. De exemplu, migraţia Antlanticului din secolul 19a demonstrat un caracter stimulativ mai intens sau mai slab pentru perioada R ăzboiului Civilamerican, fiind în mare parte rezultatul dezorganizării din ţările europene. Ulterior, identificareadiferenţelor dintre Lumea Veche şi cea Nouă a devenit principalul factor de imigraţie.

Diferenţele interregionale ce determină în prezent volumul şi direcţia fluxului de migraţie poate fiîmpărţit în diferite categorii.

a) diferen ţ e în oportunit ăţ ile economice . Diferenţele în ceea ce priveşte solicitareapentru anumite tipuri de forţă de muncă sau pentru forţă de muncă în eneral a fostpentru o lung ă perioadă de timp principalul factor al migraţiilor. Diferenţele deoportunităţi economice pot apare ca rezultat aldescoperirii sau epuizării resurselornaturale, inovaţiilor tehnice, dezvoltării de noi rute comerciale sau a determinării denoi frontiere, a modificărilor în diviziunea forţei de muncă sau schimbărilor degusturi.

b) diferen ţ e în ceea ce prive ş te standardul de via ţă . Deşi ne putem aştepta cadiferenţele de venituri reale între diferitele ţări sau regiuni să fie relevante pentru

volumul de emigrare, totuşi, acestea sunt nesemnificative în studiile statistice.

c) diferen ţ e legate de condi ţ iile de locuin ţă ş i de mediul de re ş edin ţă . Acest factora devenit recent mult mai important în determinarea volumului şi direcţiei demigraţie. Aceste diferenţe stau la baza nu doar a întregii palete de mişcări desuburbanizare ci mai mult pentru migraţia populaţiei vârstnice. Aspectele legate dereşedinţă contsau în calitatea locuinţelor, a vecinătăţilor reşedinţei, a climatului şi adecorului. Atunci când există o criză de locuinţă, după cum se întâmpla în multe ţăridin Europa după cel de-al doilea război mondial, atunci şi disponibilitatea uneilocuinţe devine un factor de diferenţiere.

d) diferen ţ e legate de bun ă starea social ă . Unele aspecte de bunăstare urbană cum ar fiutilităţile pentru recreere (teatre, cinema, săli de concerte, instituţii de educaţiesuperioară şi spitale specializate) manifestă o anumită influenţă în luarea deciziei deemigrare. Totuşi, din punct de vedere statistic aceste aspecte au valori marginale înexplicarea volumului şi direcţiei fluxului de migraţie. Urbanizarea modernă sebazează în mod clar pe factorii ce ţin de locul de muncă şi nu pe „farmecul luminilororaşului”.

e) diferen ţ e culturale ş i politice . În mod frecvent, o minoritate dintr-o ţară preferă valorile culturale şi politice ce se dobândesc altundeva. Această situaţie ar putea fi o






reacţie la modificările mai mult sau mai puţin revoluţionare în câmpul cultural şipolitic din ţara lor, după cum a fost cazul mai multor germani care au părăsitGermania în timpul sau la puţin timp după 1933. S-ar putea datora faptului că

valorile şi punctele de vedere ale minorităţii însăşi s-au schimbat, în timp ce culturadominantă rămâne la fel de consevatoare. Între secolele 17-19, mulţi europeni au

plecat în America de nord pe motivul libertăţii religioase din Lumea Nouă.

Obstacole în emigraţie

Pentru ca o migraţie să se desf ăşoare în regiunea potenţială de destinaţie trebuie ca aceasta dinurmă să fie analizată şi considerată de către migranţi ca fiind favorabilă. Diferenţele interregionalecare sunt evaluate ca negative sunt considerate ca obstacole în derularea emigrării.

Investiţiile.

Făcând abstracţie de diferenţele dintre regiuni, investiţiile sunt un factor ce va exercita o influenţă negativ ă în ceea ce priveşte migraţia.

O persoană stabilită într-o anumită regiune, având o proprietate personală, contacte cu rudele şiapropiaţii, familiarizate cu obiceiurile locale, nu va manifesta un interes pentru emigrare. Această leg ătură între un individ şi regiunea sa este denumită „investiţie”. Considerăm că este foarte greudacă nu imposibil de cuantifcat relaţia inversă a „investiţiilor” cu volumul fluxului de emigrare.

Totuşi, studii realizate pe non-emigranţi şi pe motivele acestora de a nu emigra sugerează că investiţiile pot exercita o influenţă considerabilă.

Comunicare deficitară.

Un alt obstacol major în migraţie este lipsa de comunicare privitoare la oportunităţile din regiuneade destinaţie. Aceasta este o consecinţă a unei comunicări deficitare rezultate dintr-o mare distanţă fizică, tehnică sau socială sau datorită altor bariere de comunicare . Acest ultim aspect includemodelul naţional sau lingvistic ori aspectele istorice care nu şi-au pierdut încă încărcătura şi

influenţa tradiţională.

Explozia demografică






A PLICA ŢII ALE ANALIZEI DEMOGRAFICE

Demografia se preocupă şi cu descrierea şi interpretarea distribuţiei populaţiei, forma cea maisimplă

Fiind distribuţia după variabilele „sex” şi „vârstă”. Graficul reprezentând o astfel de distribuţieeste cunoscută ca fiind piramida vârstelor.

piramida vârstelor: - reprezentare grafică specială a epartiţiei populaţiei pe vârste,constând din două histograme, una pentru populaţia masculină, iar cealaltă pentru populaţia feminină, dispuse pe axa ordonatelor ca bază (numărulpopulaţiei de fiecare vârstă sau grupă de vârstă ) şi pe axa absciselorperpendicular (valorile vârstei).

Piramida vârstelor populaţiei României

la 15.03.1966

Piramida vârstelor populaţieiRomâniei 01.01.1974

Sursa: Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică.,Bucureşti, 1975, pag.136, 137

Populaţia României după variabilele „vârstă” şi „sex”

la recensămintele din anii 1966 şi 1977 – medii întruniteSursa: Sora V.Hrstache I., Despa M.P., Demografie , EDP, Bucureşti, 1983,

pag.62

Îngustarea piramidei pe măsură ce vârstele cresc se datorează efectelor mortalităţii. Totuşi, formapiramidei este guvernată de mulţi alţi factori cum ar fi fertilitatea, migraţia, impactul războaieloretc.

Metoda analizei demografice poate fi adaptată şi altor domenii cum ar fi epidemiologia, sociologia,genetica umană, istoria etc. Demografia însăşi îşi g ăseşte multe aplicaţii în câmpurile economic şisocial. În ceea ce priveşte fenomenul migraţiei se poate aplica analiza dispersiei migraţiei, astfel seplasează pe un grafic XY toate punctele de trecere frontieră şi se înregistrează de exemplu, traficulde persoane. Această operaţie se poate face pe înrefgistrările zilnice şi astfel vom obţine puncte de






maxim şi de minim adică puncte de trecere prin care se trece foarte des. Ca urmare, forurileresposnabile vor analiza cauzele traficului şi importanţa acelui punct pentru trafic. Se obţine ungrafic de dispersie.

Proiecţiile populaţiilor constituie bazele previziunilor populaţiei şcolare, numărului de

pensionari, numărului de case, structura pieţei de muncii, necesităţilor medicale etc.Proiectare demografică: - estimare a numărului populaţiei viitoare, pentru un orizont

oarecare, în anumite condiţii ipotetice de mortalitate, fertilitate şi migraţie.

În crearea unor astfel de estimări trebui să ne amintim că proiecţiile pe termen lung nu pot fiprivite ca şi predicţii ci, mai degrabă ele arată ce consecinţe ar putea apare dacă tendinţele curente

vor continua.

Bibliografie1. Enciclopedia britanică, ediţia 19762. Cox Peter R., Demography , 4th ed., London,1970;3. Mortimer Spiegelman, Introduction to demography , rev ed, 1968;

4. Barclay W. George, Techniques of Population Analysis , 1958;5. Pressat Roland, L’Analiyse demographic , 1961;6. Hauser M. Philip, Duncan Dudley Otis (eds.), The Study of Population: An Inventory and

Appraisal , 1959;7. Rotariu T., Demografie ş i sociologia popula ţ iei . Colecţia Sociologie-Antropologie,

Polirom, 20038. Sora V.Hristache I., Despa M.P., Demografie , EDP, Bucureşti, 19839. Jackson J.A., Migration . 1969,10. Jansen C.J., Readings in the sociology of migration ., 1970,11. Bouscaren A.T., International Migration Since 1945 (1963),12. Shryock JR., Population mobility within the USA . 1964,13. Kuper H., Urbanization and migration in West Africa . 1965,14. Hansen M.L., The Atlantic Migration, 1607-1860 (1940),

15. Treadgold D.W., The great siberian migration . 1957,16. Kulischer E.M., Europe on the move . 1948,17. Appleyard R.T., British emigration to Australia . 1964,18. Ravenstein E.G., The laws of Migration în „Journal of the Royal statistical society”, 48: 167-

227, 1885 şi 52:241-301, 1889,19. Thomas, D.S., Research memorandum on migration differentials .1938,20. Eisenstadt, S.N., The absorption of immigrants . 1954,21. Lindberg J.S., The Background of Swedish emigration to the Unite States . 1930.






3. SOCIOLOGIE

UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA SOCIOLOGIEI1

Sociologie : Socius – (latină ) camaradLogos – (greacă ) studiu= ştiinţă socială sau corpus de cunoştinţe= este o ştiinţă socială care studiaz ă forma general ă de existen ţă a vie ţ ii interumane ş i a societ ăţ ii în

ansamblul s ă u, a modului de organizare ş i al dinamicii acesteia, precum ş i a subsistemelor din care se compune ş i a rela ţ iilor dintre aceste componente fiecare între ele precum ş i in ansamblul s ă u (propunere n.n. – similar fiziologiei sociale )

SCOP: - ridicarea gradului de integrare socială;- dezvoltarea unor tehnici non - violente de rezolvare a conflictelor sociale;- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a grupurilor marginale – pentru a se diminua

tendinţele sociale disruptive;- obţinerea de cunoştinţe teoretice despre mecanismele vieţii sociale;- obţinerea de cunoştinţe teoretice despre consecinţele directe, intenţionate şi

neintenţionate (efect pervers) ale diferitelor procese sociale sau intervenţii;- obţinerea de informaţii empirice despre realitatea socială;- determinarea umor predicţii asupra dinamicii sistemelor sociale şi soluţii la acestea;- evaluarea variatelor programe de schimbare socială, un feed-back continuu asupra

eficienţei diferitelor activităţi ale sociale (expertiza socială )

Obiect de studiu: A. Există trei concepţii generale privind obiectul de studiu:

I. studiul societăţii (neclar definit termenul de societate); structura socială – studiul relaţiilor sociale între elementele structurii sociale; modelele de rela ţ ii existând independent, mai presus ş i dincolo de indivizii ş i grupurile care ocupă în fiecare moment pozi ţ ii în aceste structuri .

II. reprezentări colective: sensuri şi c ă i de organizare cognitiv ă a lumii cesupravieţuieşte peste şi dincolo de indivizii care se socializează prin intermediullor; limba este paradigm ă – exist ă înainte de na ş terea noastr ă , continu ă după moartea noastr ă ş i, ca indivizi, putem s ă o modific ă m pu ţ in sau deloc – analiza discursului , teoria comunic ă rii .

III. acţiunea socială cu sens – ( nu exist ă nimic în spatele cuvântului societate, ci doar indivizi ş i grupuri care intr ă în rela ţ ii sociale unii cu al ţ ii ); - acţiunea relaţională; relaţiidintre credinţe şi acţiuni; interesul interacţionismului simbolic privind producerea,menţinerea şi transformarea sensurilor în interacţiunea faţă în faţă;etnometodologia construcţiei sociale prin intermediul practicilor lingvistice.

1 Cătălin ZAMFIR, Lazăr VLĂSCEANU, ş.a. – Dicţionar de sociologie – Ed. BABEL, Bucureşti 1993, ISBN 973-48-1011-1xxx – OXFORD, dicţionar de sociologie – Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC , Bucureşti 2003. ISBN 973-637-004-6






IV. Simplă obiectivitate – mai mult sau mai puţin distorsionată, a ideilor,prejudecăţilor, proiectelor, iluziilor, aspiraţiilor membrilor colectivităţii.

V. Faptele sociale – faptele sociale nu trebuie să fie explicate prin conştiinţaautorilor lor, ci prin alte fapte sociale (Durkheim E.)

VI. Cunoaşterea realităţii sociale – în vederea sprijinirii unor schimbări socialeşi economice care să asigure o dezvoltare susţinută – un instrument al reformeisociale (D. GUSTI)

VII. Fenomenele sociale totale – ansambluri ireductibile care integrează toateactivităţile sociale particulare – economice, politice, juridice, religioase (MAUSS)

- schimbarea la nivel social;o conflictul la nivel social;o ce fel de schimbări sociale erau posibile şi cum se putea reduce haosul politic

ce a urmat Revoluţiei franceze;- acţiunea socială;

- integrare socială;- relaţiile complexe dintre diferite nivele ale societăţii;- integrare de sistem;- ordine socială;- construirea colectiv ă, raţională a formelor de organizare social-politică (Aristotel);- metoda prin care o societate relativ înapoiată poate să realizeze un proces rapid de

dezvoltare socială şi economică;- cultură (n.n. cultura este o lege de organizare)- cunoaşterea legilor sociale;- cunoaşterea problemelor sociale;

o perpetuarea subdezvoltării;o sărăcie;o urbanizare;o integrare imigranţi;o dezvoltare sistem de înv ăţământ;o sănătate;o lupta împotriva criminalităţii;o marginalizaţi;o prostituate;o femei părăsite;o mame necăsătorite;o copii ilegitimi;o delicvenţi;

- importanţa comunităţii şi existenţa unor posibilităţi limitate de schimbare socială;

Metode: – analiza multidisciplinară a problemelor, proceselor, fenomenelor sociale; – modele teoretice – metodă ipotetico-deductiv ă

Surse:- exterioare:

o statistici oficiale produse de administraţia statală: recensământ; date statistice.

o observaţii captate de către sociologul însuşi.






- interioare:o date obţinute prin interviu;o date obţinute prin chestionar;

eşantion statistic reprezentativ (sample survey)

sociologi :- reformatori sociali;

sociologia (discipline):- sociologia maturizării:

o alimentaţieio consumuluio cunoaşteriio dezvoltăriio educaţieio emoţieio familieio justiţieio mediciniio raseio religieio sănătăţii şi boliio ştiinţeio timpului libero trupuluio vieţii economice

armată şi militarism bunăstare devianţă gen mediu

- sociologie politică - sociologie populară - sociologie rurală - sociologie urbană - sociologie industrială - sociologia familiei;- sociologia artei;- sociologie fenomenologică

- sociologie existenţialistă - sociologie cognitiv ă (preparadigme)- sociologie socială – contexte sociale diferite;- sociologie teoretică – modele teoretice – v. Metodă ipotetico-deductiv ă - sociologie empirică – descrierea sistematică a realităţii sociale. MONOGRAFII

EMPIRICE – sondaje de opinie- sociologie aplicativ ă sau constructiv ă – inginerie socială – evaluarea variantelor de

programe de schimbare – dezvoltare socială.- sociologie explicativ ă

teorii: - teoria organizaţiei;

- teoria schimbării sociale;






- teoria generală a organizării sociale;- teoria generală a sistemului social global;- teoria holismului social;- teoria individualismului social;- teorie generală a socialului (teoria a organizării sociale)

o teoria sistemului social;o teoria acţiunii sociale;o teoria abstractă a organizării sociale;o logica socialului;

- teoria societăţii globale – macrosociologiao tipuri de organizare socială a societăţilor globale;o implicaţii ale fiecărui fenomen social, a fiecărui subsistem social.

- teorii ale diferitelor componente, subsisteme ale societăţii globale, atât ca fenomenesociale, cât şi subsisteme ale societăţii globale, analizând influenţele reciproce dintreacestea-

o teoriile pot fi explicite sau tacite

teoreticieni:

August COMPTE – COURS DE PHILOSOPHIE POSITIVE, 1830-1842, în 1838 introducetermenul de sociologie. Formula COMPTE _ „savoir pour prevoir pour pouvoir”

- 1798 – 1857 – filozof şi sociolog francez. Filosofia lui Compte aînsemnat o adev ărată sumă a gândirii filozofice de sorginteştiinţifică, o răscruce importanţă în încercarea de a sintetizaprincipalele elemente ale cunoaşterii raţionale. Pozitivismul săuf ăcea o lege din necesitatea inerentă a cunoaşterii prin experienţă şi punea bazele sociologiei prin aplicarea studiului ştiinţific lasocietatea umană, umanitatea v ăzută ca o realitate eternă şitranscendentă, egală cu însăşi divinitatea (Curs de filozofie

pozitiv ă; Sistem de politică pozitiv ă sau tratat de sociologie ceinstituie religia umanităţii)

Emile DURKHEIM - faptele sociale nu trebuie să fie explicate prin conştiinţa autorilor lor, ciprin alte fapte sociale

- 1858 – 1917, sociolog francez. Fondatorul şcolii francezede sociologie, constituită în jurul revistei „L’Annee sociologique ” (apărută în 1896). Influenţat de pozitivism (H.Spencer, Ch. Renouvier, A. Compte), a definit faptelesociale ca „lucruri” exterioare conştiinţei individuale. Astabilit obiectul şi metodele sociologiei şi a descrisspecificul fenomenelor sociale şi al reprezentărilorcolective (Despre diviziunea socială a muncii; Regulilemetodologiei sociale; Sinuciderea; Formele elementare ale vieţii religioase).

Karl MARX – semnificaţia socială nu trebuie căutată în conştiinţa autorilor lor, ci în ele însele,prin interferenţa lor obiectiv ă.






Karl Marx

Edward SHILS şi Morris JANOWISTZ – 1948. „Cohesion and disintegration in the Wermacht in World War II ”. Public Opinion Quarerly, 12: 280-315

Edward B. SHILS, a fost desemnatthe George W. Taylor Professor Emeritus at the Wharton School.

Dimitrie GUSTI - Cunoaşterea realităţii sociale – în vederea sprijinirii unor schimbări sociale şieconomice care să asigure o dezvoltare susţinută – un instrument al reformei sociale.

Dimitrie Gusti

Sociolog, filozof şi estetician. Profesoruniversitar la Iaşi şi Bucureşti, ministru alînv ăţământului, membru al AcademieiRomâne. Fondatorul "Şcolii Sociologice dela Bucureşti". A iniţiat şi îndrumat acţiuneade cercetare monografică a satelor dinRomânia. Împreună cu Victor Ion Popa şiH. H. Stahl a creat Muzeul Satului.

MAUSS (?) - Fenomenele sociale totale – ansambluri ireductibile care integrează toate activităţilesociale particulare – economice, politice, juridice, religioase

Mauss

T. KUHN – abordează sursele cognitive în care sociologia este tratată ca o preparadigmă.






Robert NISBET – The Sociological Tradition – 1967

Talcott PARSONS – The Structure of Social Action – 1937

Talcott PARSONS

- Max WEBER –

1864-1920 – economist, sociolog şi filozof german. Autor al studiului „Eticaprotestantă şi spiritul capitalismului” care a f ăcut epocă. În principala sa lucrare„Economie şi societate”, apărută postum (1922) separă lumea acţiunii de lumeaideilor, definind sociologia ca ştiinţă a comprehensiunii ( cunoa ş terii intuitive ).

Anthony GIDDENS – Data naşterii: 18 Ianuarie 1938Educatie:Minchenden School, SouthgateUniversity of Hull, 1956-59 BA Sociology & Psychology, 1stClass Hons.London School of Economics and Political Science, 1959-1961

MA Sociology, cu Distinctii.University of Cambridge, 1976 PhD.

Jeffrey ALEXANDER –



http://www.hull.ac.uk/

http://www.lse.ac.uk/

http://www.cam.ac.uk/

http://www.cam.ac.uk/

http://www.lse.ac.uk/

http://www.hull.ac.uk/




Scoli sociologice:

1892 – SUA – Universitatea din CHICAGO1906 - FRAN Ţ A – Paris – E. DURHEIN – obiect de predare (în 1913 – devine profesor)1907 – ANGLIA – Londra – London school of economics – prima catedră.






SOCIOLOGIA

SOCIOLOGIE : - ştiinţă care se ocupă cu studiul descrierii structurii şi fiziologieisocietăţii, al relaţiilor interumane în cadrul grupurilor sociale,precum şi al instituţiilor din societatea dată (DEX);

Sociologia reprezintă o ramură a ştiinţei comportamentului uman care încearcă să identificecauzele şi efectele ce apar în relaţiile sociale dintre persoane şi grupuri. Această ramură includestudiul obiceiurilor, structurilor şi instituţiilor ce apar din interacţiunea forţelor ce le menţin sau ledistrug şi a efectelor pe care le au participarea în grupuri şi organizaţii asupra comportamentului şicaracterului indivizilor.

Grupul social : - o structură de indivizi care se situează sau anticipează existenţa unuianume tip de interrelaţii;

Grupul mic: - structură limitată atât numeric cât şi în natura şi dimensiunea

interdependenţei;Grup primar : - relaţii personale directe, faţă în faţă, relativ permanente şi intime,

cum ar fi relaţiile în familie, grup de prieteni, apropiaţi. Bazat perelaţii calde, afective;

Grup secundar : - toate celelalte tipuri de relaţii între persoane dar în special întregrupuri şi roganizaţii în care individul este încadrat într-o structură formală, printr-o leg ătură juridică, contractuală.






De asemenea, sociologia se preocupă de natura societăţii umane, cât şi de diferitele procese cemenţin continuitatea sau induc schimbările. Astfel, studiul culturii, ca factor de identificare şi acivilizaţiei ca factor de progres, constituie obiectul sociologiei.

Vieţii sociale i se datorează faptul de a regla comportamentul fiinţei umane; omul este o fiinţă socială şi de aceea el este cu atât mai dependent de organizarea socială decât este orice altă specie.De aceea, formele sociale instituţionalizate îşi asumă un rol major în influenţarea acţiunilor umane.Ca urmare, sociologiei îi revine sarcina să descopere în ce mod operează aceste forme asupraindivizilor cât şi modul în care ele sunt elaborate, dezvoltate, modul în care interacţionează, cumdecad şi dispar.

Printre cele mai importante astfel de structuri se află familia, subiect al unui important domeniudin sociologie.

Familie: - unitate biologic-socială care are drept principală caracteristică raporturile derudenie dintre persoanele ce o alcătuiesc. Alte caracteristici ale familiei: locuinţă comună şi buget comun. In mod obişnuit familia este compusă din : soţ, soţie,

copii necăsătoriţi ;Familie biologică : familie în sens restrâns, cuprinzând soţii şi copii lor , de obicei

necăsătoriţi;

Familie extinsă : cuprinde soţul, soţia, copii lor, necăsătoriţi şi căsătoriţi, bunicii şi nepoţii,respectiv două, trei generaţii.

Grupul de prieteni, comunitatea, ordinea economică şi politică, diferitele asociaţii de voluntari câtşi organizaţiile speciale cum ar fi biserica şi armata solicită în această cercetare o importanţă deosebită.






R ELA ŢIA SOCIOLOGIEI CU ALTE DISCIPLINE

Deşi sociologia poate fi considerată ca parte a cercetării raţionale inaugurate de către grecii anticiea a fost produsul filosofiei secolelor 18-9 şi a fost v ăzută ca reacţie împotriva abordărilorneştiinţifice a enomenului social. Pentru o perioadă era prezentată ca parte a filosofiei morale, care

acoperea subiecte ce deveneau o preocupare a diferitelor ştiinţe sociale.Unele aspecte din alte domenii rămân în atenţia sociologilor. Deşi psihologia este axată în modtradiţional pe individ şi pe mecanismele mentale interioare şi cu toate că sociologia a acordat omare atenţie pe aspectele colective ale comportamentului uman, cele două discipline împartsubdomeniul psihologiei sociale. Relaţiile sociologiei cu antropologia socială – afirmă specialiştii – este chiar mai strânsă şi, până în prima parte a secolului 20 cele două subiecte erau combinate înacelaşi departament, diferenţiindu-se în principal prin evidenţierea de către antropologi aaspectelor nespecificate în documente. În ultima vreme chiar şi această distincţie s-a şters,deoarece antropologii sociali au adăugat la domeniul lor de interes din ce în ce mai multestudiiasupra aspectelor societăţii moderne.

Ştiinţele politice şi economice datorează foarte mult dezvoltării lor asupra intereselor statelor

desprinzându-se în timp de sociologia fundamentală. Totuşi, recent s-a conştientizat în ambeledomenii utilitatea potenţială a unei infuzii de concepte şi metode sociologice, fapt ce conduce la orelaţie mult mai strânsă. O situaţie oarecum similară s-a dezvoltat faţă de ştiinţele juridice, educaţie,religie şi într-o manieră mai redusă faţă de inginerie şi arhitectură.

Sociologia secolului 19, influenţată de reuşitele biologiei şi teoriei evoluţioniste, a căpătat un interesfaţă de similitudinile dintre o şi animalele inferioare şi faţă de analogiile dintre evoluţia biologică şisocială. Aceste interese s-au stins dar sociologia continuă să împărtăşească cu alte ştiinţe uneleinterese în ecologie, genetica comportamentului şi pe probleme de fertilitate şi mortalitate aşa cumse corelează cu studiile populaţionale. De asemenea, există o convingere în rândul sociologilordupă care contactul dintre fiziologie şi sociologie este necesar pentru evitarea erorilor datorateignoranţei din ambele domenii.

CONSIDERA ŢII METODOLOGICE ÎN SOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă O mare parte din secolul 19, sociologia a fost lipsită de metode sistematice dar ulterior în perioadade proliferare a şcolilor de gândire, bazate pe sociologii speculative, a devenit evientă necesitateamodalităţilor de obţinere a atelor verificabile. Încercările erau neproductive.

Primee exploatări ale materialelor statistice, cum ar fi înregistrările oficiale asupra ratelor denatalitate, mortalitate, criminalitate şi suicid, asigurau un avans moderat în cunoaştere.

Printe cele mai reuşite studii de acest fel a fost cercetarea asupra suicidului scrisă de EmileDurkheim.

La finele secolului, interesul pentru dobândirea unei metodologii sociologice a crescut simţitor.Lucrarea „The Methodological Note”, care constituie o mare parte din volumul „Polish peasant in

Europe and America” a lui W.I.Thomas şi Florian Znaniecki (5 vol., 1918-1920), a fostrecunoscută ca un avans important nu atât în metodologie cât în efortul sociologilor de a-şi realizaobiectivul.

Cercetarea inductiv ă

În 1920, la Universitatea din Chicago s-au înregistrat evoluţii semnificaive spre realizarea uneicercetări ştiinţifice eficiente. Sub coordonarea lui Robert E. Park, Burgess şi a altor colegi, au fostsimulate o serie de studii.

Ideea era de inducţie iar ipotezele erau mai degrabă descoperite decât impuse. Un număr mare destudenţi au participat la cercetare şi au contribuit atât la metodologie cât şi la interpretare.






STATISTICA

Statistica: 1. evidenţă numerică, situaţie cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate saugenerale);

2. culegere, prelucrare, valorificare a unor date legate de fenomene generale.3. ştiinţă care culege, sintetizează, descrie şi interpretează date referitoare lafenomenele generale.(DEX)

Statistica matematică: ramură a matematicii care elaborează noţiunile şi metodele folosite înstatistică. (DEX)

ISTORIC

Prin prisma celor exprimate mai sus, statistica modernă are mai multe filiaţii:- statistica descriptiv ă,- aritmetica politică,- teoria probabilităţilor,

- teoria asigurărilor,- ştiinţa cameralistă ş.a.

La origine, statistica a fost o disciplină socială. Conceptul „statistică” provine din latinesculmedieval status „stat” sau „stare politică”, prin intermediul substantivului statista „om politic versatîn trebuirle statutului”. În această accepţie, termenul a fost pus în circulaţie de şcoala germană destatistică descriptiv ă. Precursorii acestei discipline au fost Enea Silvio Piccolomini, NiccoloMachiavelli, Sansovino, iar forma principală o constituiau descrierile de state sau de stări politice,economice etc. din diferite ţări.

În 1660, la Universitatea din Helmstedt, Herman Conring predă statistica ca disciplină academică.

Adev ăratul întemeietor al statisticii dscriptive este considerat Gotffried Achenwall, profesor laUniversitatea din Göttingen, prin lucrarea sa „ Abriss der Staatswissenschaft der heutigen

europäischen Reiche ” (Göttingen, 1749; ed.a II-a, Staatsverfassung der heutigen europäischen Reiche ,1752). El a introdus substantivul „statistica”, utilizat până la el numai caadjectiv. În concepţia lui Achenwall, statistica este ştiinţa („Lehre”) despre structura („Vefassung”)unuia sau mai multor state. Cuvântul „statistică” este semnalat puţin mai târziu în lucrarea „The Elements of Universal Erudition ” a baronului J.F.Bielfeld,

Aspecte ştiinţifice.

Statistica constituie un corp de metode utilizate pentru a colecta, descrie şi analiza date numericedin observaţii sau investigaţii ştinţifice. Prin urmare, în conformitate cu termenii definiţiei,statistica se concentrează asupra reprezentărilor numerice ale diferitelor aspecte ale realităţii, adică asupra a ceea ce poate fi numărat, măsurat, cuantificat. Aria de folosire a metodelor statisticeocupă practic întregul spectru al ştiinţelor contemporane, inclusiv ştiinţele dominate de

rigurozitate, legitate şi exactitate.Metodele statistice au fost introduse în sociologie fiind preluate din alte ştiinţe. Sociologii au reuşitsă realizeze măsurări statistice ale relaţiei dintre valori mari. „Coeficientul de corelaţie” a lui Karlpearson a devenit popular ca şi concept statistic pentru măsurarea relaţiei cauză-efect în variabilelecontinue.

Această metodă a dezv ăluit gradul de conexiune cauzală dintre două variabile, chiar dacă nu înmod necesar natura leg ăturii. În sociologie există tiuri de date cu relevanţă pentru investigaţiacauzală dar nu deţin caracteristici necesare pentru coeficientul Pearson. Astfel, mare parte a munciide dezvoltare a fost realizată pentru asigurarea altor metode de asociere ce implicau de exemplu,mediile de grupuri sau indivizi sau comparaţiile calitative.






Factorii de analiză se bazau de asemenea pe corelaţia Pearson, adăugând un alt serviciu sociologiei.Dacă există un mare număr de variabile interconectate cauzal într-un mod complex este posibil caaceste variabile să poată fi reduse la un mic număr de factori. De exemplu, 15 teste de abilitatementală pot fi în cele din urmă 15 mixuri de 7 sau 8 dimesniuni ale abilităţii mentale. Factorul deanaliză implică reducerea acestor variabile la un număr limitat de factori obişnuiţi şi determinarea

importanţei relative a fiecărui factor din variabilele originale. Procesul îşi are imperfecţiunile saleiar prelucrarea este laborioasă. Apariţia şi dezvoltarea computerelor a depăşit dezavantajeleinerente prelucrării de date.

Metodele de analiză statistică pot fi diferenţiate în metode descriptive şi metode inductive,apărute cronologic în această ordine.

Metodele de analiză statistică descriptiv ă includ tehnici de reducere sau de condensare a uneimultitudini de date într-una sau mai multe unităţi sintetice pentru caracterizarea distribuţiei şi

variabilităţii datelor subsumate unei singure variabile – analiza univariată – în condiţii deminimizare a distorsiunilor.

Metodele de analiză statistică descriptiv ă oferă posibilităţi de sintetizare a informaţiilor prin

calcularea de coeficienţi sau măsurători ai:- tendinţei centrale (medie aritmetică, median, modul);- repartiţiei datelor pe subclase (proporţii, procente, frecvenţe, decile, quartile, percentile);- dispersiei (abateri de la medie, abatere standard, coeficient de variaţie).

Datorită faptului că prin sintetizare se pierde o cantitate de informaţie sau rezultatele ne potorienta spre o interpretare denaturată a datelor reale, au fost identificate posibilităţi de controlstatistic al distorsiunilor.

Analiza statistică descriptiv ă poate fi centrată pe:- o singură variabilă – analiza variat ă ;- două variabile – analiza bivariat ă ;- mai multe variabile – analiza multivariat ă .

Cea mai larg ă aplicare o deţine analiza statistică multivariată, întrucât orice fenomen sau procesdemografic este multidimensional şi presupune considerarea unui evantai de variabile şi indicatoride caracterizare aflaţi ei înşişi în raporturi diverse.

Analiza statistică multivariată se poate concentra asupra:- gradului de similiraritate a variabilelor din aceeaşi categorie – analiza

intracategorial ă ;- numărului şi naturii relaţiilor dintre două categorii – analiza intercategorial ă ;- relaţiilor dintre trei sau mai multe categorii – analiza structural ă , în care este posibilă

creşterea numărului de variabile intermediare.

Fiecărui tip de analiză îi sunt specifice anumite tehnici statistice, astfel:

- analiza contingenţei, care se concentrează asupra variabilelor în care persoane,evenimente sau manifestări sociale, demografice, asamblate în tabele de frecvenţă suntrepartizate pe categorii discrete în vederea testării independenţei lor calitative;

- analiza grupărilor (clusters), care conduce la clasificări ale variabilelor sau aleentităţii sociale (persoane, instituţii, zone) pe baza asemănărilor şi deosebirilor,aproprierilor sau distanţelor sociale;

- analiza factorială, care reduce numărul variabilelor dintr-o categorie la câţiva factorireprezentativi şi necorelaţi statistic între ei;

Analiza intercategorială se realizează statistic prin:






- analiza de regresie , în cae variaţia specifică uneia sau mai multor variabiledependente este explicată de un set de variabile independente (predictori);

- analiza canonic ă , pune în relaţie două seturi de variabile pentru a identifica diversecombinaţii, suprapuneri sau variabile redundante;

- analiza varia ţ iei şi covaria ţ iei , testează diferenţele dintre mediile specifice variabilelor măsurate;

- analiza discriminant ă facilitează clasificarea entităţilor sociale eterogene.

Tehncile de analiză structurală sunt instrumente statistice:

- analiza „path” (de traseu) se bazează pe ecuaţii de regresie multiplă pntru a identificaşi caracteriza relaţii cauzale între variabilele predictor, intermediare şi criteriu în cadrulunor modele cauzale recursive şi nerecursive;

- analiza rela ţ iilor structurale lineare , aplicată în construcţia de modele cauzale careinclud indicatori multipli ai unor variabile implicate în cauzare reciprocă.

Metodele de analiză statistică inductiv ă - au funcţia de a facilita elaborarea de inferenţe despre întreaga ealitate socio-demografică din care a fost extras eşantionul;

- se bazezaă pe teoria matematică a robabilităţii;- oferă posibilităţi de elaborare a generalităţilor întemeiate pe observaţii repetate.

Pentru a aplica metodele de analiză statistică inductiv ă este necesar mai întâi ca investigaţiaempirică să fie precedată de eşantionare, adică de acea tehnică prin care dintr-o populaţie esteextrasă, în anumite condiţii, o parte (eşantion) prin analiza căreia pot fi obţinute informaţiigeneralizabile la nivelul întregii populaţii.

Caracteristicile cantitative ale unei populaţii sunt individualizate de parametri, pe când cele aleunui eşantion de valori statistice. Procesul prin care se estimează diferiţii parametri ai populaţiei

pe baza valorilor statistice cunoscute dar altfel irelevante ale eşantionului se defineşte ca fiindinferenţa statistică. Problema este una de testare a ipotezelor preformulate, de luare a decizieiprivind valoarea predictiv ă a estimatorilor satistici în raport cu paramerii populaţiei.

Adecvarea modelor de analiză statistică vizate la modelul teoretic-ipotetic formulat în vedereastudierii realităţii socio-demografice nu este o operaţie amânată sau consideată doar în faza deprelucrare a datelor, ci asociată proiectării globale iniţiale a eşantionului.

Statistica demografică

1. metodă şi tehnică de culegere a datelor privind populaţia şi fenomenele demografice,de centralizare şi grupare a acestora, având ca rezultat tabele cu date statistice, pe bazacărora se calculează rapoarte, proporţii, rate sau indici etc;

2. ramură statisticii sociale care se ocupă de culegerea, centralizarea şi gruparea datelorprivind populaţia şi fenomenele demografice şi de determinare a indicatorilor cuajutorul cărora se descriu populaţia şi fenomenele demografice, în vederea punerii înevidenţă a regularităţilor statistice; (Trebici, V.)

Cele două definiţii corespund celor două concepţii funamentale despre statistică considerată cametodă şi ca ştiinţă socială. Există şi o a treia accepţie care se referă însă la date statistice (statisticidemografice), date numerice despre populaţie fenomene demografice, care au fost culese şiprelucrate cu ajutorul statistici demografice. Astăzi prin metodă statistică se înţelege o metodă ştiinţifică de un tip special care se aplică în procesul prelucrării datelor numerice.

Prin date statistice se înţeleg date cantitative afectate în mare măsură de o mulţime de cauze.

Metodele statistice sunt metode special adaptate la studierea datelor statistice.






Prin teoria statisticii sau statistică se înţelege expunerea sistematică a metodelor statistice.

În teoria sondajului se mai foloseşte termenul „statistici”, folosit în special în teoria sondajului caredefineşte orice variabilă aleatoare de forma F(X 1...X n ) în condiţiile în care X este un eşantion de

volum n dintr-o colectivitate dată.

Metodele statistice se aplică în toate ramurile sociologiei şi ajută din ce în ce mai mult latransformarea sociologiei în ştiinţă. Astfel, ritmul de progres depinde în mare parte deîmbunătăţirea asigurării satisfacţiei datelor şi metodelor. Metodologiile captează de fapt interesulmajor al sociologiei.

Tehnicile de observaţie de persoane, grupuri, organizaţii, comunităţi, s-au dezvoltat într-o maremăsură. Important pentru scopul ştiinţei sunt diferitele mijloace de cuantificare a acestorobservaţii, incluzând aici scale de diferite tipuri, tehnici sociometrice care crează interrelaţionareasubiectului în analiza statistică, analiza de conţinut al materialelor scrise şi clasificarea informaţiilor.

Experimentul

Experiment : - procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată aunor fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi alegilor care le guvernează; observaţie provocată (DEX);

Procedeu : - 1. mijloc folosit pentru a ajunge la un anumit rezultat, mod de aproceda; mijloc, modalitate, procedură;

2. soluţie practică adoptată ca sistem pentru efectuarea sauproducerea unui lucru (DEX)

Metodele experimentale care se credea că nu pot fi aplicate în cercetarea sociologică, au fostaplicate din ce în ce mai mult de către psihologi, mai întâi asupra indivizilor apoi asupra grupurilor.

Din 1930, unii psihologi, cum ar fi Kurt Lewin şi Muzafer Sherif au g ăsit mijloacele de a-şicoordona experimentele în câmpul interacţiunii sociale.

Kurt LEWIN

Muzafer SHERIF

Robert F. Bales a realizat observaţii sistematice asupra interacţiunii în grupurile mici, artificialeobţinând rezltate clare, relevante, confirmate şi în alte centre de cercetare. De asemenea, s-auderulat experimente în săli de clasă, tabere de vară, în organizaţii formale etc. În general, reuşitaexperimentelor a fost cu atât mai mare în situaţiile simple în care numărul de variabile era limitat.






Totuşi, experimentele complexe sunt posibile în unele situaţii iar construirea experimentelorformale devine o artă inclusiv în sociologie.

ROBERT FREED BALES

Culegerea de date.

Date: - înregistrări sau observaţii pornind de la care, prin intermediul analizelor se potface inferenţe (dicţionar de sociologie Oxford);

- 1) Indicaţie a acestui timp pe un act. 2) la pl. Fapte concrete cunoscute careservesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentrua trage o concluzie. ~e ştiinţifice. /<fr. date

În cadrul categoriilor majore de metode de cecetări există multe probleme pentru care au foststructurate tehnici. De exemplu, culegerea de date este efectuată în multe feluri, de la observaţienestructurată până la măsuri sofisticate realizate prin instrumente specifice. Unele dintreproblemele fundamentale ale culegerii de date se referă la unele probleme cum ar fi utilizareaeficientă a terminologiei.

În cele mai multe cazuri se impune considerarea naturii specifice a problemei şi aceasta pentru aalege unitatea adecvată. De exemplu, în studiul relaţiei dintre mărimea unui oraş şi costurile deoperare ale administraţiei locale, unitatea adecvată ar putea fi populaţia rezidentă în suprafaţaadministrativ ă. Totuşi, dacă problema de cercetat este relaţia dintre mărimea oraşului şi diferiteleforme de dezorganizare socială este de preferat să se recunoască faptul că, din punct de vederesociologic unitaea semnificativ ă va include mai multe sau toate aşezările din exteriorul limiteioraşului.

În privinţa diferenţirii sociale şi a mobilităţii ocupaţionale problema definirii ocupaţiilor specificeeste foarte importantă.

Dacă la un chestionar persoana este întrebată despre ocupaţie, răspunsul obişnuit este uneori vag

definit. Persoanele îşi schimbă ocupaţiile, unele au mai mult de o ocupaţie, unele pot declara oocupaţie pe care de fapt şi-o doresc. Arta de a obţine răspunsuri utile la întrebări importanteimplică întrebări structurate cu mare atenţie şi adaptate la scopuri specifice studiului. Clasificărilegenerale au o utilitate variabilă.

În procesul de obţinere a datelor pentru cercetarea sociologică se întâlnesc obstacole ocazionale încalea observ ării directe. În astfel de cazuri, indicatorii indirecţi pot asigura substituienţi utili. Deexemplu, consumul de alcool într-o mică aşezare se poate evalua prin numărul de sticle goale.

Chestionarele

Chestionarele sunt folosite pentru obţinerea informaţilor de la un număr mare de persoanerepondente dar această procedură implică multe probleme metodologice. Chestionarea reprezintă






o aptitudine de comunicare utilă pentru a obţine informaţii. Chestionarea reprezintă abordareadirectă a subiectului iar când este apelată în exces serveşte la controlul naturii şi specificuluirăspunsului subiectului. Când se intenţionează angajarea în conversaţie a subiectului, se recomandă întrebări deschise iar când obiectivul este de a obţine informaţii factuale atunci se recurge laîntrebări închise.

Informa ţ ie : - ştire, veste, comunicare; totalitatea materialelor de informare şi dedocumentare; npoţiune centrală a teoriei comunicaţionale, desemnândelemenele noi în raport cu cunoştinţele prelabile, cuprinse în structuraunui mesaj în semnificaţia unui simbol;

- 1) Date, indicaţii de-spre ceva sau cineva. 2) Semnal material capabilsă declanşeze o reacţie a unui sistem. [G.-D. informaţiei ] /<fr.information, lat. informatio, ~(DEX)

Conţinutul chestionarului trebuie să fie inteligibil şi pentru persoanele needucate şi neinteresate,trebuie să fie un standard de semnificaţie pentru persoane cu un fond ştinţific variabil.

Chestionarul trebuie să evite topica ce ar atrage rezistenţa şi refuzul de a completa chestionare şitrebuie să evite să fie complexe sau dificile.

INTREB Ă RI DESCHISE

Intrebările - deschise se focalizează pe subiect dar permite şi răspunsuri cu opţiuni multiple. Elepermit subiectului să clarifice, să elaboreze sau să compare experienţe, preocupări, sentimente.Prin întrebările deschise, subiectul are libertatea de a-şi structura conversaţia. Astfel de întrebăriîncep de obicei cu anumite cuvinte, cum ar fi, cum, ce, când. Iată câteva exemple de întrebări-deschise: "Cum te simţi când…?", "Ce s-a întâmplat…?", "Când mai…?", "Ce simţeai?", "Cegândeai?". Întrebările ce încep cu "De ce" trebuie folosite cu precauţie, deoarece ele plasează subiectul în ipostaza defensiv ă şi astfel îi vine greu să răspundă. Iată întrebările: De ce refuzitratamentul?, De ce te manifeşti astfel?

INTREB Ă RI ÎNCHISE Întrebările închise sunt în aşa manieră structurate ca obiectul să poată răspunde prin câteva cuvintesau în principiu cu DA sau NU. Aceste întrebări trebuie folosite în mod cumpătat căci elelimitează explorarea terapeutică şi conduc fie la un ton interogativ fie la preluarea conduceriiinterviului de către subiect. Totuşi, întrebările închise sunt utile pentru obţinerea informaţiilorfactuale atunci când subiectul rătăceşte sau prezintă anumite blocaje în capacitatea de exprimare.Ca exemple la astfel de întrebări, amintim, "Te simţi furioasă când soţul îţi spune aceasta?", "Câttimp ai fost spitalizat, instituţionalizat?" "Te simţi mai bine după ce stai de vorbă cu psihologul?"

Se observ ă că în cadrul chestionarului de cercetare întrebările au funcţie de indicatori. Continuareaşi succesiunea stimulilor trebuie să fie logică dar şi psihologică.

Trebuie precizat că, pentru ordonarea logică a întrebărilor se iau drept criterii, printre altele şi:- timpul - subiectul este pus în situaţia de a răspunde mai întâi despre trecut , prezent şi apoi

viitor;

- gradul de abstractizare - întâi se adresează întrebări concrete şi apoi cele cu grad deabstractizare;

George Gallup a stabilit o schemă de construire a chestionarului, în care întrebările de tip închisalternează cu cele deschise.

Conversaţia se începe cu întrebări filtru pentru stabilirea gradului de cunoaştere de către celanchetat a problemei abordate. Urmează una sau mai multe întrebări (deschise) despre atitudinea






celor din jur faţă de problema respectiv ă. Un alt pas îl constituie sistemul de întrebări închise curăspunsuri mutiple precodificate, referitoare la problemă.

Se adresează apoi întrebări deschise privind motivaţia opiniilor exprimate şi întrebări (închise), curăspunsuri (multiple) pentru măsurarea intensităţii opiniilor.

Să analizăm întrebările închise şi deschise în termeni de eficienţă.Intrebările închise (precodificate):

A. nu permit decât alegerea răspunsurilor dinainte fixate în chestionare;

B. gradul de libertate al subiectului este redus, răspunsul trebuie să se încadreze într-una dincategoriile avansate de emiţător;

C. presupune din partea receptului, existenţa unor opinii şi cunoştinţe bine cristalizate, iar dinpartea emitentului o bună cunoaştere a realităţii.

Avantaje:

- facilitează aspectul statistic al răspunsurilor;

- sprijină memoria celui anchetat;

- înlesnesc gradul de angajare în răspuns.

Inconvenientul major al unor astfel de întrebări se leag ă de sugestibilitatea pe care o implică prezentarea precodificată a răspunsurilor.

INTREB Ă RILE DE TIP DESCHIS (LIBERE)

A. oferă persoanelor abordate, libertatea unei exprimări individuale a răspunsurilor;

B. permit culegerea de informaţii bogate asupra temei f ără riscul sugestibilităţii;

C. în cazul unor opinii insuficient cristalizate generează un procent mai ridicat de răspunsuri degenul "nu ştiu";

D. apar variaţii în ceea ce priveşte forma şi lungimea răspunsurilor, ceea ce îngreunează coficiareadar aduce un plus în cunoaşterea particularităţilor semi mediu privind: coerenţa logică,corectitudinea gramaticală, formularea, viteza de exprimare etc.

Adresarea întrebărilor

Întrebările joacă un rol esenţial în cunoaşterea şi evaluarea personalităţii, îndeplinind mai multefuncţii:

culegerea şi oferirea de informaţii,

menţinerea climatului de negociere şi a dialogului. Întrebările de la începutul întâlnirii permite“sparegerea gheţei” între participanţi. În anumite momente, emiterea unei întrebări poate să contribuie la menţinerea confortului psihic al partenerilor. Întrebările pot fi adresate şi înscopul depăşirii unor momente de stagnare ale discuţiilor sau chiar de orientare. Plasarea uneiîntrebări retorice într-o intervenţie mai lung ă ajută la menţinerea interesului interlocutoruluipentru cele abordate.

Semnalarea intenţiilor evaluatorului. Anumite întrebări nu fac decât să anunţe subiectul pe carenegociatorul doreşte să-l abordeze. În acest mod, celălat nu va fi surprins de evoluţia lucrurilorşi va fi preg ătit pentru dezbaterea a ceea ce urmează. Este de fapt o tactică de reducere aincertitudinii inerente investigaţiei, provocate de imprevizibilitatea atitudinii şicomportamentelor partenerilor. În alte situaţii, întrebările urmăresc doar să atrag ă atenţiapartenerului asupra ceea ce doreşte să spună, cu scopul de a-I permite acestuia să se






concentreze. Totuşi efectul este similar cu semnalarea intenţiilor, deoarece partenerul esteatenţionat.

Câştigarea de timp de gândire pentru preg ătirea argumentării. Adesea cel evaluat doreşte să câştige un timp mai mare pentru a-şi preg ăti propria argumentaţie; pentru aceasta recurge la

întrebări prin care obţine o amânare a răspunsului său. Influenţarea partenerului . se poate astfel atrage atenţia asupra unor aspecte cărora celălalt nu

pare să le acorde suficientă atenţie. În alte situaţii, scopul întrebării este să determine o acţiunea interlocutorului. Întrebările pot fi abordate şi într-un context conflictual, de pildă pentruatacarea partenerului.

În general, întrebările trebuie să aibă un caracter empatic, evitându-se ca prin exprimarea lor să fie atacate persoana, opiniile sau interesele acesteia. Trebuie evitate formulări de genul, “ M ă asculta ţ i?”, “ Vorbi ţ i serios? ”

Substituirea unui dezacord. În procesul de cunoaştere şi evaluare trebuie obţinută colaborareapartenerului.

G. Kennedy (1993) menţionează şi un tip de întrebări particulare, întrebări ucigătoare, care au cascop “prinderea în corzi” a adverasrului, deoarece răspunsul cu “da” sau “nu” al acestuia înseamnă deopotriv ă plasarea lui într-o situaţie inconfortabilă. Astfel de întrebări tactice trebuie contracaratecu răspunsuri înţelepte.

Rolul principal al întrebărilor în procesul de cunoaştere şi evaluare este de a colecta informaţii de lapartener şi astfel, evaluatorul va combina mai multe tipuri, cum ar fi, întrebări deschise, desondare, directe, indirecte, închise, de dirijare, ipotetice, reflexive.

Tehnici folosite la întocmirea chestionarului

TEHNICA PÂLNIEI:

presupune trecerea de la general la particular;

subiectul este pus în situaţia de a răspunde mai întâi la o întrebare care vizează un aspectgeneral, urmând să răspundă apoi la o alta cu totul particulară;

presupune întâi formularea unor întrebări libere şi apoi a celor închise.

EFECTUL DE POZIŢIE:

la începutul chestionarului, întrebările vor cât se poate de interesante pentru subiect, darmai puţin importante pentru cercetător; la mijlocul chestionarului vor fi plasate atâtîntrebări interesante cât şi mai puţin interesante pentru subiect, păstrându-se echilibrul

psihologic; la finele chestionarului vor fi întrebări importante pentru cercetător, dar lipsitede atracţie pentru subiect (întrebări de identificare: vârstă, sex etc.).

LUNGIMEA CHESTIONARULUI:

ca timp, trebuie să se limiteze la circa 3/4 oră;

ca regulă generală se poate spune că durata, lungimea chestionarului nu trebuie să supraestimeze capacitatea de concentrare a atenţiei celui care răspunde.

FORMULAREA ÎNTREBĂRILOR:

trebuie să fie simplă, clară, f ără înflorituri stilistice, gramatical corecte, respectând topicafrazei sau a propoziţiei;






întrebările vor fi cât mai scurte posibil (lungimea întrebărilor conduce la lungimeachestionarelor, cu efecte contraproductive);

se vor evita negaţiile, o formulare este mai bine înţeleasă dacă este pozitiv ă, şi de asemenea,întrebuinţarea negaţiilor îngreunează codificarea răspunsurilor;

gradul de abstractizare al întrebărilor trebuie să corespundă nivelului de şcolarizare a celorcuprinşi în anchetă;

introducerea unor scurte dialoguri în cadrul întrebărilor din chestionar dramatizează investigaţia, captând interesul celui anchetat;

o atenţie deosebită trebuie acordată alegerii cuvintelor. Se vor evita neologismele,arhaismele, termenii tehnici, jargonul, cuvintele cu puternică rezonanţă afectiv ă.

Tipuri de întrebări:

Î NTREBĂRI INTRODUCTIVE

au rol de a încălzi atmosfera, de a da subiectului sentimentul de încredere încercetători şi de ce nu, chiar în el însuşi;

ar fi bine ca prima întrebare să fie închisă (răspuns de tip DA-NU), să permită persoanelor să răspundă f ără prea mai eforturi.

Î NTREBĂRI DE TRECERE:

au drept scop de a masca în structura chestionarului apariţia unei noi grupe deîntrebări referitoare la o altă problemă;

reprezintă momente de destindere în cadrul chestionarului şi duc la concentrareaatenţiei subiectului asupra problemelor ce urmează a fi discutată.

Î NTREBĂRI "DE CE?" au funcţia de a provoca explicaţii în raport cu diferitele opinii exprimate;

deşi nelipsite din chestionare, ele sunt un bun exemplu de întrebări imprecise;

consider că valoarea unui chestionar este invers proporţional cu numărul întrebărilor"de ce?", existente în structura lui.

Erori de alcătuire a chestionarului

- legate de formularea întrebărilor (folosirea negaţiei sau a dublei negaţii în construireaîntrebărilor, folosirea neologismelor, arhaismelor, termenilor tehnici şi jargonului);

- eroarea de exper apare tot în cazul erorilor legate de formularea întreb ărilor şireprezintă atribuirea unei competenţe pe care cel care răspunde nu o are este bine caîn loc de atitudine, opinie, concepţie pot fi folosite cuvinte mai simple ca, poziţie,părere, credinţă.

Deoarece se cunoaşte faptul că o uşoară alterare în conţinutul itemilor de chestionar pot produce variaţii considerabile în structura răspunsului, rezultă faptul că realizarea unui conţinut precisconstituie o problemă de fineţe dacă nu chiar o ştiinţă. Un efect similar apare şi în problemaitemilor deoarece unii pot sugera sau influenţa răspunsul.






Interviul

Interviul : - 1) Convorbire în decursul căreia un jurnalist pune întrebări uneipersoane asupra unui subiect cu intenţia de a publica în presă sau de adifuza la radio, televiziune această convorbire. 2) Textul unei astfel de

convorbiri (publicat în presă sau difuzat la radio, televiziune)./<engl., fr. interview (DEX) ;

Aceleaşi probleme sunt implicate în obţinrea datelor prin interviu. Se impune controlul unor variabile precum aspectul, maniera şi abordarea intervievatorului, maniera specifică în care suntadresate întrebările, modalităţile de evitare a influenţei intervievatorului asupra răspunsurilor şitendinţa unor repondenţi de a refuza să răspundă la întrebări sau să întrerupă interviul. Pentru apreîntâmpina problema rezistenţei la subiectele sensibile sau neclare faţă de unele sentimente, se ptintroduce mijloace indirecte sau proiective astfel încât repondentul să asigure informaţii.

Chestionarul şi interviul pot fi aranjate astfel încât structura răspunsului să formeze o scală,convertind variaţiile calitative în măsuri disponibile pentru interpretare statistică. Metoda de scalare

realizată în 1920 de psihologul L. L. Thurstone este încă larg folosită în sociologie. Aceasta seformează astfel: o listă cu itemii chestionarului este prezentată membrilor unui juriu care reaşează în mod independent lista, într-o ordine pe care o consideră importantă sau interesantă. Prin decizialor sunt selectaţi itemii pe care s-a căzut de acord asupra scalei de valoare.

Scalarea mai poate fi asigurată prin afirmaţia la care repondentul este solicitat să răspundă dacă eleste de acord total, de acord, indecis, dezacord, sau dezacord total.

Diferenţele cantitative pot fi introduse prin secvenţe logice de răspunsuri preferate.

Sociometria

Sociometrie : - măsurarea fenomenelor sociale (prin intermediul metodelorstatistice) (Dicţionar de sociologie, Zamfir, Vlăsceanu);

- metodă folosită pentru studierea cantitativ ă a relaţiilorumane (în cadrul unor grupuri sociale mici) (DEX)

Metoda sau clasa de metode denumită sociometrie s-a dezvoltat începând cu anul 1934, fiindintrodusă de J.L. Moreno în lucrarea Who shall survive?, fiind dezvoltată iniţial ca parte a uneiabordări de tip sociodramă în interpretarea „structurii sociale”.

J.L. Moreno

(Bucureşti, 1899 - Beacon, New York 1974)

L. L. Thurstone






Sociometria sistematizează informaţiile provenite de la indivizii dintr-un grup, investigând cine cucine preferă să se socieze (sau deseori paralela comportamentală a cine cu cine se asociază ) pe obază specificată sau în vederea unui scop dat.

Esenţa metodei constă în culegerea şi întabelarea informaţiei obţinută despre diferitele tipuri de

interacţiune în rândul membrilor grupurilor mici sau moderate. Interacţiunea poate ficomportamentul actual sau comportamentul anticipat sau expectat şi, poate consta în preferinţelepentru diferitele tipuri de asociaţii cu alte persoane. Informaţia poate fi culeasă prin observaţieasupra comportamentului real sau prin interviuri, chestionare cu itemi specifici cu privire laalegerile personale. După ce informaţia este culeasă, aceasta este aşezată în forma unei sociogramece constă într-o matrice cu nume de persoane distribuite pe o suprafaţă şi conectate cu linii şi

vectori ce indică atât detaliile de alegere cât şi structura generală de relaţionare.

O persoană ce primeşte mai multe alegeri va apare ca o ţintă a mai multor linii şi este cotată adeseaca o „stea”.

O persoană complet ignorată nu va avea linii îndreptate către ea şi astfel este izolată.






Constată stabileşte

Leg ăturiîntre

obiecte fenomen noţiuni

gândire

Leg ături între două persoane (mai multe)

Raport

Instituţii

ORGANISM MEDIU

FUNC ŢIE DE RELA ŢIE

Existentă

perpetuare

RELA ŢIE

CONEXIUNE

LEG Ă TUR Ă

CUNOŞ TIN ŢE

Oamenidintr-unmediu

Oamenidintr-ungrup

Oamenidintr-uncerc

Între două saumai multe

persoane

state

popoare

Modalitatede unire fenomen

pesoane

colectivităţi

Limitează mobilitatea

FILOSOFIE

Conexiuni generale

totalitatea

Relaţiilor

dintre

obiecte fenomene

De determinare

De influenţare

De condiţionare

FENOMENE

PROCESE

lucruri

idei

A B






Relaţiile, structurile şi psihologia de grup

În cadrul grupurilor sociale există şi funcţionează o multitudine şi o varietate de relaţii interumane

ce pot fi clasificare din nenumărate puncte de vedere, cel mai semnificativ fiind însă cel alconţinutului lor psihologic.

Conţinuturile psihologice c c oo g g n n i i t t i i v v e e (oamenii se v ăd, se aud, elaborează păreri, impresii sauconvingeri unii despre alţii, se cunosc mai mult sau mai puţin adecvat între ei), c c oom m u u n n i i c c a a ţ ţ i i oon n a a l l e e (comunică unii cu alţii, fac schimb de cunoştinţe şi informaţii) şi cele a a f f e e c c t t i i v v - - s s i i m m p pa a t t e e t t i i c c e e (se preferă sau se resping, se simpatizează sau se antipatizează unii pe alţii) dau naştere la principalele 3categorii de relaţii interumane întâlnite frecvent în dinamica grupurilor sociale.

Tipuri de relaţii:• COGNITIVE (de cunoaştere dintre membrii grupurilor):

- vizează colectarea de informaţii despre parteneri, interpretarea şi valorizarea lor cât maicorectă în vederea cunoaşterii acestora;

- cu cât intercunoaşterea dintre membrii unui grup este mai bună, mai autentică, cu câtsistemul de imagini al acestora este mai adecvat, cu atât posibilitatea funcţionării fireşti,normale a grupului este mai mare;

- în caz contrar, relaţiile dintre oameni se degradează, apar transferuri nedorite, imaginifalse, ce duc la intrarea în acţiune a unor iluzii perceptive cum ar fi: indulgenţa exagerată,inerţia percepţiei, atribuirea sau proiecţia, stereotipia, etc.

• COMUNICA ŢIONALE: - sunt unele dintre elementele-cheie în înţelegerea şi definirea relaţiilor interumane, în

general, a grupurilor şi chiar a societăţii;- sunt importante prin influenţele sau “funcţiile” lor:

pozitive : - permit îndeplinirea sarcinilor colective ale grupului;- favorizează coeziunea şi unitatea acestuia;

- valorizează grupul; prin comunicare se face cunoscută prezenţa grupului;- dau posibilitatea rezolv ării problemelor interpersonale şi de

grup; negative – diferite tipuri de perturbări ale comunicării (blocajul, bruiajul,

filtrarea şi distorsiunea informaţiilor) duc la apariţia unor gravedisfuncţionalităţi şi chiar prejudicii morale şi materiale în cadrul grupurilorsociale.

• AFECTIV-SIMPATETICE:- dau naştere la atmosfere afective calde, umane, apropiate sau, dimpotriv ă, la atmosfere

afective tensional-conflictuale;- pot fie stimula, fie perturba şi inhiba starea generală de spirit a membrilor grupurilor, ca şi

randamentul activităţii lor.

Aceste tipuri de relaţii, multiplicate şi realizate la nivelul întregului grup dau naştere la structurilecognitive, comunicaţionale şi preferenţiale ale grupului mic, cu efecte şi mai evidente asupradinamicii generale a grupurilor.






În modelarea conceptului relaţie observ ăm toate elementele ce stau la baza reglării relaţiilorumane, elemente identificate şi utilizate în sociograme pentru realizarea sociomatricilor.

Matricea relaţiilor într-un grup mic

La origini, analiza datelor sociometrice s-a concentrat pe

numărul de opţiuni primite şi date şi pe totalurile şi pe totalurilerezultate, de pildă liderii şi indivizii izolaţi primind foarte multealegeri şi respectiv, nici una. Informaţiile sunt schiţate subformă de puncte şi linii pe o singură diagramă numită sociogramă, în care indivizii care primesc cele mai multe alegerisunt situaţi la centru iar cei izolaţi la periferie (Dicţionar desociologie Oxford).

În ansamblu se poate spune că au fost f ăcute diferite îmbunătăţiri şi elaborări la abordarea sociometrică de bază iar metoda nu se distinge astăzi de alte metode de cercetare din psihologia socială de altă dată.

Pe baza sociogramei se desprinde următoarea clasificare.

Clasificare a relaţiilor interumane:a) după caracterul intensităţii conexiunii:

- relaţii tari determinate de latura biologică (existenţială );- relaţii medii determinate de latura psihosocială;- relaţi slabe determinate de latura socială.

b) după caracterul raportului:

b1. – de influenţare- de determinare- de condiţionare

b2. – de producţie- de schimb

b3. - interior- exterior

i. cu alte persoane fiziceii. cu alte persoane juridiceiii. cu mediul social (politic, sindical, hobby, profesional, cultural, religios,

cartier, gaşcă, bandă, grup de prieteni, familie)

b4. după natura cunoaşterii- cunoscute- necunoscute

b5 după caracterul etnic- naţionale (cu aceeaşi limbă )- străine

b6. după sentiment- rudenie,- dragoste,- prietenie

b7 după natura culturală - din acelaşi mediu cultural (etnic, local, regional, naţional)- cu alte medii culturale (interetnic, interregional, interstatal)






b8 după natura formei de leg ătură - individuale,- de grup,- de stat

Relaţiile interumane au fost clasificate în raport de caracterul impulsului şi naturii restricţiei.Notă: 1. restricţie – (auto)măsură care limitează un drept, o libertate, o dorinţă etc;

2. impuls – imbold în ealizarea unei acţiuni; îndemn, stimulent.

Ulterior se pot realiza investigaţii asupra persoanelor desemnate în această manieră investigaţii cese pot realiza prin metode statistice, studii de caz etc. Mai mult se pot realiza modelări a dinamicigrupurilor.

Graficul: Modelul dinamicii unui grup mic

Gradul deconformitate lanormele grupului

Conţinutul grupului

Structură

Eficienţa

Coeziunea

Obiectivele Normele

Nivelul până lacare suntprezente scopuri

bine definite

Gradul de acceptareasupra mijloacelor derealizare a obiectivelor

Nivelul până lacer sunt prezentenorme clare

Structură

slabăStructură

înaltă

Contractulru ului

Obiective

Obiectiveleru ului

Compoziţiagrupului

Distribuţia

Resurse

Trebuinţelegrupului

Expectaţiilegrupului

R e a l i z ă r i

D i n a m i c a

S t r u c t u r a

O b i e c t i v e






Analiza grupului ridică întrebarea firească, prin ce metodă poate fi acesta studiat? Prezentăm încontinuare câteva direcţii şi anume, analiza elementelor constitutive sau analiza proceselorgrupului.

Modalităţi de analiză a grupurilor sociale

- Elementele constitutive:- membrii grupului şi caracteristici de natură sociodemografică; scopul grupului;

relaţiile stabilite între membrii grupului; sarcina grupului;

- Structura grupului:- modul de organizare şi ierarhizare a elementelor constitutive;

PROCESELE GRUPULUI:

- procese de realizare a sarcinilor – determinate de cadrul organizatoric şi funcţional alactivităţii şi de anumite particularităţi ale sarcinii ce trebuie să fie realizată de membriigrupului;

- procese de comunicare – contribuie la realizarea sarcinii; exprimă grupul în exterior, arefuncţii terapeutice rezolvând o serie de probleme, tensiuni existente în cadrul grupului;factor de omogenizare sau diferenţiere a membrilor grupului; permite ca grupul deapartenenţă să devină un cadru de referinţă pentru individ;

- procese afectiv-simpatetice – repartizarea diferenţiată a cantităţii de preferinţe şi respingerice le manifestă membrii unii faţă de alţii; preferinţele interpersonale angajează sistemulafectiv şi capacitatea de apreciere, de evaluare;

- procese de influen ţă

– se referă la modul de distribuţie şi respectare a autorităţii, a normelorşi valorilor promovate de grup.

- Efectele grupului – vizează 3 aspecte:- realizarea sarcinilor;- dezvoltarea grupului ca fenomen de sine stătător – naşterea unor norme

comportamentale, a unor valori cu privire la activitatea, relaţiile membrilorgrupului;

- influenţa grupului asupra personalităţii prezente şi viitoare a membrilor grupului – direcţia de socializare a indivizilor vizaţi.

Structura: de comunicare

de putere (de conducere);

de mobilitate – deplasările individului de la un statut la altul

sociometric ă – ansamblul relaţiilor de natură simpatetică dintre membrii grupului respectiv






Mai departe, conceptele investigate ne permit abordarea comportamentului colectiv şi a climatuluipsihosocial generat de acesta. Vom modela mai întâi conceptul de climat pentru a în ţelegecomportamentul colectiv.

Analiza elementelor descrise anterior ne conduce la posibilitatea descrierii comportamentuluicolectiv.

COMPORTAMENTUL COLECTIV

A. Natura şi formele comportamentului colectiv 1. Comportamentul colectiv elementar

2. Forme majore ale comportamentului colectiv a. Principii generale de constituire a grupului şi de formare a comportamentului

obsesii colective (manii, contagiune, nebunii, epidemii)b. Grupuri şi comportamente; tipologii

grupări active şi expresivepublic şi mulţime

Cu relevanţă

CLIMATPSIHOSOCIAL

Stare psihică

o dispoziţiepsihică

relativ stabilizată şigeneralizată

Manifestată înGRUP

Interni

Externi

Obiectivi

Subiectivi

Condiţiile de activitate, Vechimea grupului,Nivelul preg ătirii profesionale a

membrilor colectivului,Nivelul salariului.

individuali

colectiv

atitudinea faţă de om, competenţa profesională, stilul de conducere, priceperea de a repartiza sarcinile, priceperea de a aprecia obiectiv, principial

eforturile şi rezultatele, priceperea de a stimula, de a le rezolva

corect problemele

Coeziunea, Personalitatea, Relaţiile dintre membrii grupului, Starea de spirit, Moralitatea grupului, Modalitatea de manifestare a o iniei ublice.

psihici

sociali

psihosociali

FACTORI






c. răspunsuri la dezastre: ciclul dezastruluid. mişcări socialee. panica

3. Teorii ale comportamentului social

a. teorii ale motivaţiei individuale: frustrare şi alienareb. teorii de interacţiune: contagiunea şi convergenţac. teorii ale schimbării sociale: comportamentul colectiv considerat normal în

perioada de schimbări socialed. comunicarea ca funcţie socială:

- zvonul- neliniştea generală socială: condiţii ale răspândirii zvonului şi agitaţiei

4. Efecte ale comportamentului colectiv a. mişcarea de agitaţie f ără obiective

5. Încercări de control al comportamentului colectiv

B. Societatea de masă: concepte utilizate ce implică principalele trăsături alesocietăţii industriale moderne

1. Originea şi evoluţia conceptului: influenţa egalitarismului în secolul 18, aliberalismului, a romantismului şi naţionalismului în secolul 19; utilizareaconceptului în teoriile contemporane

2. Probleme referitoare la conceptul de societate de masă; investigarea realităţii, asusceptibilităţii omului modern faţă de totalitarism şi relevanţa conceptului faţă dediferite grupuri

3. Diferitele utilizări ale conceptului de societate de masă a. examinarea caracteristicilor societăţii moderne industriale.

b. examinarea forţelor responsabile pentru societatea industrială modernă (ex:revoluţia industrială, urbanizarea, extinderea francizei)

C. Forme de manipulare şi persuasiune a comportamentului colectiv I. OPINII

1. Dezvoltarea istorică a opiniei.2. Definiţii şi concepţii actuale a opiniei3. Factori ce afectează formarea şi modificarea opiniei publice

a. factori personali şi de mediu,II. ZVONULIII. TEHNICI DE MANIPULARE ŞI PERSUASIUNE

1. Propagandaa. caracteristicile propagandei; conotaţii ale conceptului; termeni

apropiaţib. tipuri de teorii de propagandă c. componentele propagandei: obiective, condiţii ale sistemului social;

propagandistul şi agenţii, utilizarea simbolurilor şi a comunicaţieimedia.

d. măsurarea efectelor propagandeie. controlul propagandei: contramăsuri şi controlul populaţiei

4. Opinia publică şi guvernarea






5. Sondarea publicului pentru aflarea poziţiei publicului: metodologia sondajelor;puncte critice şi justificative ale sondării opiniei

D. Expresia comportamentului colectiv sub forma de mişcări sociale1. Caracteristicile mişcărilor sociale

a. mişcări centrate pe concepte religioase sau pe personalităţii. discipoli şi culteii. mişcări primitive şi milenareiii. mişcări spirituale

b. mişcări umanitare şi de reformă c. mişcări ale grupurilor de reformă d. mişcări revoluţionaree. mişcări naţionaliste

2. Tipuri de mişcări sociale

Unele din elementele cele mai importante în îndeplinirea sarcinii unui grup sunt coeziunea şiconsensul. În funcţie de factorii ce stau la baza formării grupului acesta se poate structura, închega

sau, se poate dezintegra. Iată descrierea coeziunii şi consensului.

Coeziunea

Coeziunea : - „proprietate a elementelor constitutive ale unui corp social de a se menţineunite, datorită forţelor care se exercită între blocurile sale componente sauîntre indivizii membri ai acelei corp, formaţiune, instituţie”;

- situaţie a unui grup formând un tot, părţile fiind strâns legate între ele. Ungrup coeziv este caracterizat printr-un grad ridicat de consens, de adeziune laobiectivele comune şi prin relaţii de cooperare.( Dic ţ ionar de sociologie , Vlăsceanu, Zamfir)

Se manifestă printr-un nivel ridicat de integrare a indivizilor în grup. Un grup cu coeziuneridicată exercită puternice presiuni de eliminare a conflictelor şi tensiunIlor. Cu cât grupul estemai coeziv şi mai atractiv pentru membrii săi, cu atât va fi mai puternică presiunea deeliminare a comportamentelor deviante.

Asigură un grad ridicat de conformism. Membrii grupului vor tinde să-şi modifice opiniile şicomportamentele în acord cu normele grupului.

Generează persoanelor din grup un grad ridicat de satisfacţie, confort psihologic, un sentimentde securitate. Situaţiile de anxietate determină o creştere a coeziunii pe perioada crizei şiaceasta pentru a reuşi să depăşească momentul.

Dacă normele (informale) ale grupului suţin obiectivele organizaţiei atunci coeziunea este un factor

pozitiv important al performanţei şi, negativ dacă grupul este orientat contraproductiv sau esteindiferent faţă de aceste obiective.

Factori obiectivi ai coeziunii:a. contactul spaţial – plasarea indivizilor în acelaşi spaţiu,b. mărimea grupurilor – grupurile mici crează premise favorabile unor contacte mai strânse, mai

frecvente.c. Angajarea grupului în acţiuni comune – repartizarea şi articularea rolurilor (atribuţiilor)

îndeplinite de indivizi în cadrul grupului.d. Rezultatele ce se obţin în îndeplinirea scopurilor pentru care fiinţează grupul – cunoscut fiind

faptul că eforturile comune conduc la succese în activitate iar acestea la rândul lor, conduc larecunoaşteri şi aprecieri pozitive, la întărirea motivaţiei pentru acţiune.






e. Stabilitatea grupului pe o anumită perioadă de timp.Factori subiectivi care influenţează coeziunea:a. Consensul cognitiv şi afectiv (formarea unor atitudini şi reacţii asemănătoare la membrii

grupului faţă de aceleaşi evenimente:- atracţia exercitată de scopurile comune,

- atracţia exercitată de acţiunile colective care reprezintă prin ele însele, o sursă desatisfacţie,

- sentimentul apartenenţei la grup – factor ce individualizează grupul în raport cu valorile exterioare),

b. Atitudinea faţă de norme - acceptarea conştientă şi respectarea sistemului de norme şi valori specifice grupului,

c. Capacitatea de autoorganizare şi autocontrol a grupului, disponibilităţile interne aleacestuia de a face faţă diverselor solicitări, de a-şi orienta, dirija şi controla propria activitate.

d. Conduita grupului şi modul de conducere (fiecare membru şi mai ales liderul exercitând oinfluenţă diferenţiată în intensitate şi calitate pe linia coeziunii),

e. Activitatea şi aptitudinile diferiţilor membri în raport cu sarcinile grupului,f. Gradul de încredere reciprocă existentă între membrii grupului, precum şi între aceştia şi

conducătorul lor,

g. Nevoia de relaţionare cu ceilalţi şi intensitatea raporturilor interpersonale, numărul, intensitatea şi durabilitatea raporturilor existente între membrii grupului, afinităţile interpersonale

h. Conţinutul şi modul de manifestare a opiniilor individuale şi colective,

i. Satisfacerea unor trebuinţe individuale.

Deşi una şi aceeaşi persoană poate să aparţină simultan mai multor grupuri, intensitatea participăriila viaţa acestora nu este deloc uniformă, depinzând atât de interesele şi opţiunile individuale, cât şide climatul sociomoral şi cultural al diferitelor grupuri. Aceasta ne conduce la relevarea coeziunii,consensului şi conformităţii dintr-un grup.

da

Condiţie esenţială a vieţii sociale

realizează

acord

CONSENSUL

colectivitate

grup

ACTIVITATE EVALUARE

NORME

VALORI

GRUP

ORGANIZA ŢIE

POPULA IE

Structurade interese

Sursecognitive

Nu realizează

apareDISSENSUL

dereglează






Evidenţierea acestor factori poate ajuta în analizele de fiabilitate a sistemelor umane, mai mult elepot ajuta la dezvoltarea urbanizării. De aceea, în sociologie s-a structurat o altă ramură şi anume,ecologia socială şi protecţia umană.

Modelarea ecologică

Metodele ecologice din sociologie au fost dezvoltate mai întâi în leg ătură cu cercetarea pecaracteristicile capitalelor, a oraşelor mari, în special cu privire la trăsăturile cu caracter non-social,cum ar fi structuri ce au rezultat in distribuţia şi mişcarea populaţiei şi instituţiilor aflate în procesulgeneral de câştigare a avantajelor. O parte evidentă din majoritatea studiilor urbane constau încartografierea unor astfel de distribuţii. Structura valorilor teritoriului, a locaţiei diferitelor tipuri eafaceri şi industrii, a categoriilor etnice din populaţie şi a tipurilor de comportament (delicvenţă şicriminalitate, dezorganizarea familiei, tulburări mentale) sunt interrelaţionate într-o ecologieurbană generală. Acest fapt s-a corelat ulterior multor aspecte de comportament al oamenilor dinoraş. Prin aceste abordări s-au realizat contribuţii valoroase asupra unor subiecte precumdiferenţierile sociale, migraţia, mobilitatea verticală şi dezorganizarea socială.

În ultimii ani, ecologia sociologică şi-a construit propria semnificaţie şi, şi-a elaborat metode. O

abordare modernă cunoscută ca teoria ecosistemică constă în desemnarea unui model general alfluxului de materiale, energie şi informaţie într-un sistem şi a transformărilor acestora pe parcursulfluxului prin sistem.

Prin prisma unor specialişti, protecţia umană nu trebuie privită doar ca o acţiune socială destinată profilaxiei ci presupune instituţionalizarea unei jurisprudenţe şi a condiţiilor sociale necesaredezvoltării personalităţii şi a democraţiei socioeconomice, impune crearea cadrului legislativ care să asigure drepturile omului, necesită exercitarea unei politici adecvate, a unui sistem coerent menit să contracareze şi să tempereze efectele negative generate de inflaţie, poluare, şomaj, emigrare,care la rândul lor generează degradarea vieţii.

Considerăm că problematica ecologiei sociale are o mare importanţă şi necesită prioritate ca

cercetare psihosocială.Ecologia umană sau socială se preocupă cu relaţiile care există între indivizii care împărtăşescacelaşi habitat sau teritoriu comun şi care se află într-o relaţie distinctă vis-à-vis de caracterulteritoriului însăşi. Ecologia socială reprezintă studiul structurilor sociale axate pe mediul local.Istoria civilizaţiei umane este în mare parte suma eforturilor indivizilor de a se elibera pe sine derestricţiile impuse de mediul său natural, ea reprezintă nu doar imaginea actuală a locului în caretrăieşte şi munceşte individul sub impactul tuturor condiţiilor climatice ci el poate locui în mariaşezări care, deşi incapabile de a se susţine pe ele însăşi pot exista prin mecanismele unortehnologii ingenioase şi a unui transport eficient. Totuşi, în natura biruitoare, el a creat pentru sinenoi aşezări şi ca urmare a impus anumite limite. Un mare oraş sau o suburbie poate impune limiteasupra activităţii umane care nu sunt mai puţin reale decât cele impuse în trecut de munţi şi râuri,

deşert şi oceane. A admite existenţa unui mod de viaţă urban sau rural înseamnă a admite oasociere primordială între structuri de comportament şi caracteristici ale comunităţii locale.

Conceptul de “ecologie” care a izvorât din biologie, a fost utilizat pentru prima dată în 1878 decătre biologul şi filosoful german, Ernst Haeckel, dar îi suntem recunoscători danezului Eugenius

Warming care a adus conceptul mult mai aproape de ştiinţele sociale (a se vedea lucrarea Plant Communities , 1895). Acesta a atras atenţia asupra faptului că, diferite tipuri de plante tind să crească laolaltă şi, asemeni comunităţilor umane au o convieţuire temporală.






Ernst HAECKEL

Eugenius WARMING

Premisa praxiologică a ecologiei sociale şi protecţiei umane se reg ăseşte în fenomenele socialeale lumii contemporane, în impactul asupra condiţiilor umane. În susţinerea studiului vin şiraporturile efectuate şi de alţi specialişti, raporturi care au identificat:

◘ Discrepanţele coexistente sărăciei extreme cu excesul de bog ăţie, fapt care întreţinetensiuni, conflicte, ce sunt adev ărate semnale ale revoluţiei globale.

◘ Inegalitatea crescândă la accesul de informaţie.

◘ Discriminarea minorităţilor, a vârstnicilor.

◘ O inegalitate a justiţiei sociale, între clase sociale, etc.

◘ Lipsa unei echivalenţe între drepturi, datorii, privilegii.

◘ Echilibrul între libertinaj-libertate.

◘ Lipsa echilibrului între nevoi materiale şi trebuinţele spirituale.

◘ Poluarea socialului ce a dobândit un caracter social, acţiunile grupurilor de orientarenegativ ă cu tot ce implică acestea: criminalitate, violenţă, droguri, implicit deviaţiicomportamentale.

Realizarea dreptului omului ca premisă a protecţiei umane nu este un proces armonios. Este undomeniu de luptă pentru drepturi, acces la putere, resurse. Deşi drepturile sunt universale, deşi

oamenii se nasc egali, nu toţi au aceleaşi şanse. Acţiunea în favoarea drepturilor omului porneştede la stat, prin strategii specifice.

Problemele de bias

Bias : - efect de interviu; efect de observator; eroare de eşantionare;non-răspuns; obiectiv; prejudecată ( Dic ţ ionar de sociologie Oxford)

De când mare parte a cunoaşterii sociologice se bazează pe studiul eşantioanelor provenite dintr-un larg univers de itemi, posibilităţile apariţiei unor erori majore pentru bias-ul de eşantionareconstituie un obiectiv metodologic. În timp ce bias-ul nu poate fi controlat, direcţia şi dimensiunea

pot fi estimate dar eliminarea acestui aspect prin utlizarea de cote sau atunci când este posibil prin






metode de ranomizare, generează cele mai bune rezultate. Aceasta poate fi realizat mai întâi prinselectarea randomizată a unui număr de regiuni şi zone definite după care se face o selecţie pentrufiecare zonă a unor blocuri urbane şi segmente rurale, apoi se alege din aceste segmente unităţilede locuinţă iar în final se selectează din aceste locuinţe persoanele specifice care vor constituieşantionul.

E ş antionare : - metodă de colectare a informaţiilor şi de realizare a inferenţelordespre o populaţie sau un univers mai mare, analizând doar o partedin aceasta, eşantionul ( Dic ţ ionar de sociologie Oxford)

E ş antion : - Parte dintr-un material sau dintr-un produs pe baza căreia se poate stabilicalitatea întregului; (DEX)

În orice etapă a procesului de analiză sociologică există posibilităţi de eroare iar recunoaştereaacestor momente constituie parte a progresului realizat în metodologia sociologică. Se înregistrează o continuă creaţie în mijloacele tehnice de reducere a unor potenţiale erori şi în estimarea

volumului de erori ce nu au fost eliminate.

Eroare : - Încălcare inconştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a

unui adev ăr; greşeală; rătăcire; aberaţie. * A induce (pe cineva) în ~

aînşela (pe cineva); a amăgi.(DEX)






4. S Ă N Ă TATEA LOCUITORILOR

CONCEPTUL DE S Ă N Ă TATE

Obiective:1. Definirea conceptului de sănătate din perspectiva relaţiei unor dimensiuni specifice.2. Analiza importanţei sănătăţii prin prisma componentelor stilului de viaţă.3. Explicarea modului în care obiectivele sănătăţii pot fi realizate prin corelarea lor la trebuinţe şi

expectaţii, obiective personale, priorităţi şi interacţiuni.4. Descrierea procesului de structurare a obiectivelor de sănătate printr-o autoevaluare realistă.5. Distingerea între efectele imediate ale implicării active în comportamentele ce ţin de sănătate şi

beneficile pe termen lung ce pot fi obţinute prin modificarea stilului de viaţă.

Rezumat

Sănătatea reprezintă un concept complex cu câteva aspecte ce cuprind dimensiunea emoţională, intelectuală,fizică, socială şi spirituală. Sănătatea înseamnă mult mai mult decât absenţa bolii. Ea este un proces cecontribuie la bunăstare şi echilibru. Sănătatea emoţională se referă la capacitatea de exprimare şi desoluţionare a emoţiilor unei persoane într-un mod constructiv. Sănătatea intelectuală se referă la capacitateade evaluare a informaţiei şi de luare a unei decizii importante. Sănătatea fizică se referă la condiţiaorganismului şi la răspunsul acestuia în cazul v ătămării şi a bolii. Sănătatea socială reprezintă capacitatea de aaranja, de a se bucura, de a contribui şi benficia de relaţiile dezvoltate cu alte persoane. Sănătatea spirituală sereferă la sensul de consistenţă, armonie şi de echilibru ce apare în promovarea energiei şi de educare asănătăţii în ansamblu. Deşi oamenii se pot orienta pe diferitele aspecte ale sănătăţii, toate aceste dimensiunisunt interrelaţionate. Efectele pozitive dobândite într-o anumită direcţie tind să se lege de altă dimensiune iarinfluenţele negative ce apar pe o dimensiune va genera probabil probleme pentru celelalte. Este foarteimportantă dobândirea şi menţinerea unei străi de echilibru. Echilibrul este conceptul cheie al stării desănătate, corpul căutând starea de homeostazie pentru a se menţine şi revigora pe sine. Toate dimensiunilesănătăţii sunt influenţate, afectate chiar, de mai mulţi factori, care pot fi grupaţi în factori ai sistemului deîngrijire a sănătăţii, factori ai mediului, factori genetici şi factori ai stilului de viaţă. Factorii stilului de viaţă sunt din multe privinţe factorii cei mai influenţi asupra sănătăţii pe ansamblu. De asemenea, ei sunt factoriicare pot fi cel mai bine ţinuţi sub control. Stilul de viaţă include seturi de conduită ce afectează în moddiferit zona de acţiune sau viaţa unei persoane. Componentele stilului sde viaţă sunt stilul de lucru, stilul derecreere, stilul de distracţie, stilul de comunicare, stilul de relaţionare, stilul de cunoaştere, stilul de consum,stilul de alimentaţie şi stilul de ecologie. Deşi stilul de viaţă este complex, totuşi acesta se situează subcontrolul personal şi este dictat de capacitatea de a alege în mod amplu fapt care poate fi un beneficiuasuăpra vieţii şi sănătăţii persoanei. Alegerile în ceea ce priveşte sănătatea implică mai mult decât informaţiaobiectiv ă. De asemenea, necesită înţelegerea obiectivelor de ansamblu ale individului. Obiectivele indivizilorse bazează în general pe trebuinţele şi expectaţiile acestora. Definirea în mod realist a obiectivelor permiteindivizilor să realizeze eforturi specifice în sensul îndeplinirii obiectivelor. Obiectivele pe termen scurt suntmai uşor de realizat decât cele pe termen lung. Atunci când sunt de dezbătut mai multe obiective este bine să se acorde priorităţile şi confortul necesar. Desemnarea priorităţilor poate fi realizată pe baze raţionale, prinautoevaluare. Acesta este un proces de continuă examinare a trebuinţelor şi expectaţiilor unei persoane,explorând tipologia de comportamente din stilul de viaţă ce facilitează sau obstrucţionează acele trebuinţe şiexpectaţii şi astfel, permite planificarea adaptărilor adecvate în comportament. Ca şi multe comportamente,(conduita cum ar fi fumatul, care este cu atât mai mult v ătămătoare pe termen lung decât în viitorulapropiat), dezvoltarea unor comportamente ce solicită sănătatea are beneficii nu atât pe termen scurt cât şipe termen lung.

Toate acestea presupun cunoaştere, decizie şi evaluare, o interrelaţie p care o propunem mai jos.






S Ă N Ă TATEA POPULA ŢIEI

Motto:Nu există om sănătos – ci insuficient controlat

Un anonim din aviaţie

Sănătatea populaţiei – stare a populaţiei în care toţi locuitorii unui teritoriu, la un anumitmoment dat, au o viaţă normală şi nu suferă de nici-o boală [ contagioas ă (?) – flagel, genetic ă ,alimentar ă , ecologic ă etc.]

Viaţă – totalitatea celor să vârşite de CINEVA în timpul existenţei sale.Normal – (despre oameni) sănătos (d.p.d.v. fizic şi psihic)Boal ă a popula ţ iei – 1. modificare organică sau funcţională a stării populaţiei (normală );proces patologic care afectează populaţia

Patologia popula ţ iei – ramură a medicinii sociale care se ocupă cu studiul simptomelorşi al cauzelor bolilor populaţiei

Observatii: 1. Acceptăm aprioric faptul că normal ar trebui să îl considerăm cafiind plus-minus 15% din starea medie.( vezi temperatura normală umană de 36,5 grade +;- 0,5 grade; după valorile de > 37 grade şi < 36 grade se

consideră că începe boala )- măsuri legale:

• medicină, clinică, ambulatorie, salvare ş.a.• apărare, grăniceri, vamă, P.C.T.F., justiţie, parchet, poliţie ş.a.o H.G. pentru temperaturi ale mediului de peste 40 gradeo Decret nr.400 privind consumul de alcool

2. ar trebui să acceptăm faptul că abaterile de la normal ( deviaţie ) ale stăriipopulaţiei reprezintă simptome ale bolilor populaţiei.






Art.22 – Dreptul la viaţă

şi integritate f

nici un

integritatefizică

degradantinuman

tortură pedeintegritatepsihică

garantată

PERSOAN Ă

via ă

tratament

nime

DREPTURI,LIBERT ĂŢI ŞIÎNDATORIRI

FUNDAMENTALE

(prev ăzute înCONSTITU ŢIE de laart.22 la art.52)

Psihologia Online





INTRODUCERE

Sănătatea: - stare a unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în mod

normal şi regulat (DEX);- „stare de bine completă fizică, mentală şi socială, nu numai absenţa bolii sauinfirmităţii” (OMS)

Sănătate Publică: ramură a medicinii care se ocupă de protecţia şi îmbunătăţirea stării debine, fizică, mentală şi socială, a comunităţii ca întreg. (Oxford Dicţionarde nursing)

O sănătate bună. Ce conotaţii are pentru noi această sintagmă?

Majoritatea oamenilor consideră sănătatea prin prisma a ceea ce oferă, presupunând că, ei suntsănătoşi atât cât pot fi şi, probabil vor rămâne la această stare.

Totuşi, foarte multe aspecte ale sănătăţii noastre sunt afectate prin ceea ce facem, prin ceea cegândim. Având informaţiile corecte, putem alege în cunoştinţă de cauză şi să ne îmbunătăţim atât

sănătatea cât şi viaţa în anasamblu. Cu cât suntem mai sănătoşi, cu atât mai mult tonus, vigoare şientuziasm vom prezenta şi, astfel vom dobândi obiective importante. În caz contrar, lipsainformaţiei conduce la limitări semnificative, generate de problemele de sănătate.

Aproape fiecare dintre noi a vut o perioadă din viaţă de sănătate deplină dar şi perioade caretrebuiau îmbunătăţite.

Nu putem aduce ca exemplu o persoană sănătoasă în întregime sau bolnav ă pe de-a-ntregul. Anumite aspecte a vieţii noastre apar ca fiind mai caracteristice decât altele.

Problema este: cum putem identifica starea de sănătate.

Întrebarea firească, “c e e s t e sănă t a t e a ?” ne orientează în secţiunea care urmează.

S ANATATEA SI BUNASTAREA

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri. O persoană de conducere custructură atletică va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex deexerciţii şi asiguarrea unor mese preg ătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi aunei condiţii fizice bune. Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa bolii. Un psiholog vaargumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a problemelor emoţionale şi a traumelor.

Totuşi, majoritatea specialiştilor privesc aceste definiţii cât şi altele referitoare la sănătate ca fiindincomplete. În conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de sănătatenecesită o definiţie apropiată conceptului de sănătate.

CE ESTE S ĂN Ă TATEA ?Sănătatea poate fi considerată o extensie a capacităţii fizice, emoţionale, mentale şi sociale aindividului de a interacţiona cu mediul.

Rene Dubois în lucrarea „Determinants of Health and Disease ” (Britannica Perspectives, vol. I,pag.281, 1968) referindu-se la definiţia OMS1, „S ă n ă tatea este o stare complet ă fizic ă , mental ă ş i social ă de bun ă stare social ă ş i nu în special absen ţ a bolii sau infirmit ăţ ii ”, consideră că o astfel de stare este utopică.

Punctul de vedere modern este acela că, sănă t a t e a 2 are câteva dimensiuni – emoţională,intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de

1 În 1967, OMS a declarat că sănătatea este o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu în principal absenţa

bolii sau a unei infirmităţi.






bunăstare a unei persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şiexamineze fiecare din aceste dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lung ă de timp, ci de asemenea să se bucure de viaţă pe de-a-ntregul.

Sănătatea ca şi vremea poate fi bună sau rea.

Sănătatea precară (rea) poate fi definită ca prezenţa bolii iar sănătatea bună, ca fiind absenţa bolii,aceasta deoarece persoaan afectată de un atac subitde rău de mare nu poate fi considerată ca fiindbolnav ă. Acest lucru se poate spune şi depsre o femeie însărcinată, perfect sănătoasă după-amiazaşi seara iar dimineaţa suferă câteva ore pe zi.

Sănătatea este acel proces în care toate aspectele din viaţa unei persoane lucrează laolaltă, într-unmod integrat. Nici un aspect al vieţii nu funcţionează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul,familia, comunitatea, ţara, locul de muncă, educaţia şi convingerile sunt toate interrelaţionate.Modul prin care aceste aspecte se interacţionează contribuie la îmbog ăţirea vieţii unei persoane,fapt care ajută la determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât şi a sănătăţii acestuia.

Considerăm că cel mai important obiectiv al acestei lucrări este de a ajuta să realizăm caracterul deunicitate şi să identificăm modurile prin care o persoană îşi poate susţine starea de sănătate bună,

atât în prezent cât şi de-a lungul vieţii.Există o zonă variabilă între sănătate şi boală. Sunt necesare câteva exemple pentru a ilustra:

1) Pentru un individ este fiziologic normal ca 15, 20 minute după servirea mesei să aibă un nivel ridicat de zahăr în sânge. Dacă totuşi, nivelul rămâne ridicat două ore mai târziu, această stare este anormală şi poate fi un indicator de boală.

2) O persoană „sănătoasă” poate dezvolta o alergie, probbail în copilărie, la osingură substanţă. Dacă nu mai vine niciodată în contact cu cu antigenul 1 care agenerat alergia, toţi ceilalţi factori rămân’nd normali, el îşi va păstra starea desănătate. Totuşi, subiectul ar putea veni în contact cu factorul alergen chiar şi 20,30 de ani mai târziu. El poate suferi astfel de la o simpl ă mâncărime ca reacţie

moderată a alergiei până la un şoc anafilactic sever, o comă sau chiar deces, înfuncţie de circumstanţe.

3) Un individ aparent sănătos poate îngurgita o cantitate relativ mare de băuturialcoolice. După ce alcoolul ajunge la o anumită concentraţie în sânge individulmanifestă anumite comportamente modificate iar starea lui este considerată oitoxicaţie. Pe parcursul acestei perioade şi de obicei dimineaţa, el nu poate ficonsiderat ca având o bună sănătate. Persoaan îşi va dobândi starea normală încâteva zile dar frecvenţa acestei repetiţii sau îngurgitarea zilnică a unei cantităţimari de alcool - chiar dacă nu va fi aparentă modificare de comportament – transformă insiduos starea de sănătate bună în sănătate şubredă, uneoriireversibilă.

De aici se poate vedea că, spre deosebire de boală, care este frecvent recunsocută, tangibilă şi uşorde definit, sănătatea este oarecum o nebuloasă, o stare dificil de definit şi niciodată o stare de

2 Starea de sănătate mintală, ca şi sănătatea în general, este mai degrabă accesibilă explicării şi descrierii decât definirii,pentru că definirea impune o anumită limitare şi schematizare, care pot conduce la denaturări. După E. Pamfil,sănătatea reprezintă o garanţie a libertăţii individului, “toată existenţa noastră, tot ce se întâmplă în psihismul nostrueste dominat de caracterul angajării şi libertăţii. O persoană la care s-a dezorganizat, diminuat sau alterat sistemulfuncţiilor de libertate, alunecă în afară de marele cerc al existenţei, este un suferind, un bolnav, un înstrăinat”.Sănătatea ar reprezenta totalitatea fenomenelor şi rezultatelor interacţiunii lor dinamice, care concură la desf ăşurareaunei existenţe normale a individului. Ecosistemul uman în care se manifestă sănătatea şi boala nu este nici izolat şinici static. Conţinutul conceptului de sănătate mintală este determinat de calitatea raportului personalitate-mediu.

1 Antigenul: substanţă care are capacitatea de a provoca în organism formarea de anticorpi cu care reacţionează specific.Unele antigene pot provoca manifestări alergice, ele se numesc alergene (polen, praf de fân, păr sau pene de animaledomestice, substanţe chimice etc.) (Sursa. Titirică L., Dic ţ ionar de termeni pentru Asisten ţ ii medicali. Editura Via ţ a

medical ă . Românească. Bucureşti, 1999)






perfecţiune (sau stabilă ). Se spune, „este într-adev ă r bolnav ” dar niciodată nu se spune „ perfect s ă n ă tos ”. Astfel sănătatea este o stare de echilibru metastabil.

Mai mult, condiţia fizică şi sănătatea nu sunt concepte sinonime. Un sportiv se poate afla într-ostare fizică excelentă dar el se pate să aibă sau nu o stare bună de sănătate.

Un pianist orb, un violonist orb, pot avea o stare bună de sănătate dar au ei o condiţie fiziologică bună?

Aceasta depinde de definiţie dar definiţiile variază.

Mai mult, factorii caracteristici unei condiţii fizice pot complica estimarea stării de sănătatespecifice unei persoane.condiţia fizică specifică înseamnă deţinerea unor atribute fizice şi a unorabilităţi de funcţionare necesare unui loc de muncă sau unei situaţii,

Forţa fizică, anduranţa, capacitatea de a lucra f ără oxigen, capacitatea de a consuma volumuladecvat de oxigen în realizarea eforturilor ce solicită o lung ă perioadă de timp, capacitatea demişcare rapidă, cu claritate şi cu agilitate – toate aceste calităţi pot fi necesare în anumite situaţii.

O persoană care care a fost „perfect sănătoasă” într-un anume mediu se poate simţi subit

nesănătoasă dacă se confundă cu o nouă situaţie, cu un nou loc de muncă care îl solicită pestelimite pe care nu le-a luat în considerare.

Există şi alte probleme în desemnarea unei definiţii a sănătăţii umane. O persoană poate fiputernică din punct de vedere fizic, rezistentă la infecţii, capapbilă să rezoolve probleme fizice şialte caracteristici ale mediului său fizic şi totuşi să fie considerată nesănătoasă dacă starea samentală, evaluată după comportamentul său este considerat nejustificat.

Dimensiunile sănătăţii

Sănătatea include mai mult decât funcţionarea f ără piedici a organismului. De asemenea, implică relaţiile mental–emoţional, intelectuale şi sociale cât şi valorile spirituale. Astfel, pentru o mai bună înţelegere a sănătăţii este necesar să examinăm în profunzime fiecare dintre aceste dimensiuni, care

luate împreună constituie sănătate şi bunăstare în ansamblu. Iată în continuare o schemă adimensiunilor implicate. Fiecare dintre acestea vor fi abordate în detaliu, în această secţiune.

S ă n ă tatea emo ţ ional ă . Luat pe ansamblu, calitatea sănătăţii unei persoane reflectează emoţiileunei persoane, sentimentele acesteia faţă de sine, situaţii cât şi faţă de alte persoane. Sănătateaemoţională include înţelegerea emoţiilor şi cunoaşterea modului de soluţionare a problemelorcotidiene, a stresului cât şi capacitatea de a studia, de a lucra sau de a îndeplini activităţi eficiente şicu bună dispoziţie.

În timp ce ele sunt importante în sine, emoţiile influenţează de asemenea sănătatea fizică. Medicii v ăd în mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism – mental.

Somatizările ar fi expresia unor astfel de manifestări. De exemplu, un individ cu o bună stareemoţională manifestă o rată scăzută la boli legate de stres, cum ar fi ulcere, migrene şi astm. Atuncicând stresul sau tulburarea emoţională continuă pentru o lung ă perioadă de timp, sistemulimunitar clachează, accentuându-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli.

Unii cercetători au argumentat că trăsătura de personalitate denumită forţă de caracter poate ajutala întărirea sistemului imunitar împotriva efectelor v ătămătoare ale stresului. Această forţă estedefinită ca deţinerea unui mod optimist şi de asumare în abordarea vieţii, în vizionareaproblemelor, incluzând boala ca provocare ce poate fi manipulată.

S ă n ă tatea intelectual ă . Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie la luareadeciziilor importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate şi de bunăstare a individului. Chiardacă capacitatea intelectuală variază de la individ la individ, toţi indivizii sunt capabili să înveţe cumsă dobândească şi să-şi evalueze informaţiile, cum să aleag ă între alternative şi cum să ia deciziileasupra diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv sănătatea.






Sănătatea intelectuală este uneori inclusă în sănătatea emoţională ca parte a sănătăţii mentale. Totuşi, deşi strâns întrepătrunsă cu emoţiile, gândirea intelectuală se distinge de aceasta. Emoţiilepot altera capacitatea de a gândi a unei persoane, iar gândirea confuză poate accentua şi mai multproblemele. Totuşi relaţia dintre emoţional şi intelect nu le suprapune.

S ă n ă tatea fizic ă . Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa v ătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice esteimportant să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitareaţig ărilor, a consumului de alcool, alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice adecvate, un effort cât şi un repaos echilibrat, menţinerea uneigreutăţi normale şi alegerea inteligentă a mâncărurilor, evitarea abuzurilor alimentare în timpulsărbătorilor şi a evenimentelor, ne ajută de asemenea să ne menţinem starea de sănătate aorganismului.

O stare bună de sănătate fizică necesită faptul ca o persoană să acorde atenţie mesajelor trimiseprin simţurile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multă odihnă sau diferite alimente,ca să enumerăm câteva exemple şi, să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent.

Aptitudinile fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile probleme

de sănătate. Totuşi, este la fel de important acceptarea responsabilităţilor pentru controale şi de aşti să abordăm în cunoştinţă de cauză instituţiile şi serviciile de sănătate atunci când apar problemeserioase medicale.

S ă n ă tatea social ă . Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă, cum arfi rolul de fiu sau fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şiconfortabil, cu plăcere, f ără a tulbura climatul de ecologie socială, de protecţie al altor persoane.Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită ocomunicare eficientă de genul oferă şi ia, căci relaţionările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens. Împlinirea trebuinţelor umane pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă,constituie un factor important în realizarea sănătăţii sociale. Persoanele care sunt private de acestetrebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la starea lor de sănătate şi de bună

dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi patologiei sociale.S ă n ă tatea spiritual ă . O altă dimensiune a sănătăţii este sănătatea spirituală, acel sentiment, trăire,după care comportamentul şi valorile fundamentale ale unei persoane sunt în armonie.

Anumiţi specialişti în sănătate susţin că forţele spirituale afectează şi sunt afectate de sănătatea peansamblu. Sănătatea spirituală poate include sentimentul de veneraţie, profunda credinţă religioasă sau sentimentul de pace lăuntrică referitor la viaţa cuiva. Aceasta se dezvoltă prin efortul dedezvoltare a semnificaţiei relaţiei cu universul şi cu viaţa însăşi.

Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata scăzută de boli cronice şi amortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmând că religia descurajează conduitele ce pot conduce la probleme severe de sănătate. Alte persoane au declarat că afiliereareligioasă poate contribui în mod direct asupra stării de sănătate şi a bunei dispoziţii în general.

Lagache D., sintetizând datele obţinute de unii cercetători descrie următoarele caracteristiciprincipale ale sănătăţii mentale:

Capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari şi de a le reduce într-oformă satisf ăcătoare pentru individ,

Capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la cele ale grupului,

Capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relaţii cu ceilalţi indivizi,

Capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare, cât şi cu cele novatoare alesocietăţii.






Ce este s ă n ă tatea mental ă ?

Unii specialişti consideră căo persoană este sănătoasă din punct de vedere mental dacă estecapabilă să funcţioneze rezonabil. Alţii susţin că o persoană este sănătoasă mental dacă

comportamentul său este identic cu al majorităţii celor din jur.Sănătatea mentală – spune Ctin Gorgos - apare drept o vastă sinteză, rezultantă omplexă a uneimulţimi de parametri ai vieţii organice şi sociale, aflaţi în echilibru dinamic, ce se proiectează pemodelul funcţional sau morfologic în istoria sa vitală. Manifestarea acestor stări de sănătate ar fiexistenţa unei judecăţi şi a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existenţa uneidiscipline psihologice şi sociale a muncii, bazate pe autocontrolul voliţional, acordat la normelesociale, pe fundalul bucuriei de a trăi şi al echilibrului introversie-extroversie.

Un al treilea grup o compară ca fiind un ideal. În conformitate cu aceşti specialişti, sănătateamentală poate fi abordată dar nu atinsă. Iniţierea acestei atitudini este atribuită lui Sigmund Freud,care afirma:

„Un ego normal este asemeni normalităţii în general, o ficţiune ideală”. Un alt concept evidenţiază modificările din conduita unei persoane, schimbări ce au loc odată cu trecerea timpului, ca şicriteriu al sănătăţii mentale.

Confruntaţi cu astfel de confuzii, este cu mult mai util să definim sănătatea, bună sau rea, întermeni ce pot fi cuantificaţi, ce pot fi interpretaţi în sensul capacităţii individului la un momentdat să funcţioneze într-o manieră normală şi, în sensul apariţiei unei boli iminente. Aceste evaluărise g ăsesc în tabele afişate în manualele de medicină clinică, diagnosticare etc. Atunci când opersoană este supusă unei examinări, atunci această examinare trebuie să includă o serie de teste.Unele dintre aceste teste sunt mai mult descriptive decât cantitative şi pot indica prezenţa bolii lapersoana ce pare sănătoasă. Astfel de teste includ eletrocardiograma realizată pentru a detectaunele semne de boli de inimă:

- electromiograma pentru tulburări musculare primare, teste de funcţie pentru ficat şi vezicabiliară;

- diverse tipuri de raze X pentru detrminarea bolilor şi proastei funcţionări ale organelorinterne;

- RMN, TC (computer tomograf);

Referitor la modificarea modelului de sănătate faţă de epoca primitiv ă, Duboi scria:

În cursul evoluţiei, pe măsură ce caracteristicile sale structurale, psihologice şi mentale sedezvoltau gradual, omul stră vechi şi-a dezvoltat condiţia pentru a rezista la ameninţărilemediului, la acele pericole ce emanau din forţe cosmice, crize alimentare, paraziţimicrobieni, animale sălbatice sau competitori umani.

Majoritatea scheletelor indentificate în site-urile arheologice din paleoliticşi Neoliticreprezintă adulţi viguroşi f ără boli organice la momentul morţii. R ămăşiţele umane oferă dovada suplimentară că abilităţile omului primitiv de a rezista în condiţiile naturale vitrege,cel puţin până când el s-a expus la influenţa civilizaţiei vestice.

Cercetări medicale recente realizate în triburile contemporane din Africa, America şi Australia au oferit dovezi conving ătoare că sănătatea şi vigoarea pot fi dobândite în condiţiiprimitive în climaturi extrem de vitrege. În 1960, medici, biologi şi antropologi au cercetattriburi din estul Africii şi din MatoGrosso – Brazilia. Aceste triburi trăiesc izolate în sateprimitive, cu resurse alimentare limitate şi în condiţii climatice dificile, f ără a avea contactcu tehnologia sau medicina vestică. Oamenii din ambele triburi erau extrem de viguroşi şibine clădiţi fizic. Nu aveau carii dentare, presiune sanguină ridicată, cancer sau alte bolidegenerative comune civilizaţiilor ţărilor prospere.






Alte teste oferă rezultate numerice (sau rezultate ce pot asociate valorilor numerice – cum ar fi încazul determinărilor fotometrice de culoare) ce pot fi interpretate de examinator. Acesea sunt testefizice şi chimice în care se includ analize ale sângelui, urinei, lichidului cefalorahidian.

Rezultatele acestor teste se compară cu valorile normale şi se acţionează în consecinţă.

O dificultate majoră în interpretarea rezultatelor testelor este cea a variabilităţii biologice. Aproapef ără excepţie aceste valori normale pentru variabile sunt medii sau, medii adaptate a unui numărmare de măsurători. Pentru a da semnificaţie acestor valori – de aici şi utilizarea frecventă atermenului „standard” în loc de „normal” în descrierea analizei – ele trebuie să se situeze undevaîn apropierea centrală a punctului de 95%.

Alte valori au ratele atât de apropiate încât ele sunt denumite constante fiziologice. De exemplu,temperatura corpului unei persoane variază rar (când este luată din acelaşi loc anatomic) mai multde 1 grad (de la momentul când se ridică din pat) dacă nu se constituie într-un indicator de infecţiesau de altă boală.

În general, valorile afişate în tabele sunt calculate ca medii pentru bărbaţii adulţi şi pentru femeilecare nu sunt gravide sau în lactaţie.

INTEGRAREA S ĂN Ă T ĂŢII.

Fiecare persoană conferă o anumită importanţă celor cinci dimensiuni ale sănătăţii. Unii indivizisunt mult mai interesaţi de sănătatea emoţională sau intelectuală decât de sănătatea fizică. Alţii îşipot extrage o mare satisfacţie din relaţiile lor cu alte persoane sau din implicarea lor în muncapentru idealurile religioase.

Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare din dimensiuni având un efect asupra celorlalte.Să presupunem că munca noastră se desf ăşoară în armonie cu valorile noastre de bază. Această armonie poate contribui la susţinerea sănătăţii noastre spirituale. Pe de altă parte, o sănătatespirituală poate avea efecte profunde asupra sănătăţii emoţionale. Sănătatea emoţională se

răsfrânge asupra relaţiilor sociale şi toate aceste dimensiuni ale sănătăţii îi va permite fiinţei noastresă soluţioneze şi mai bine problema fizică.

Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună pentru a asigura randamentul funcţiilor şiastfel să asigure confortul. Cultivarea unei anumite dimensiuni atrage după sine dezvoltareacelorlalte dimensiuni. În mod similar, neglijarea unei singure dimensiuni poate induce consecin ţesevere asupra sănătăţii pe ansamblu, cât şi bunei dispoziţii. Pentru menţinerea sănătăţii, trebuie să acordăm atenţie celor cinci dimensiuni, identificând leg ăturile dintre ele şi încercând să lemenţinem în echilibru astfel încât ele să asigure un optimum.

S ĂN Ă TATEA ŞI ECHILIBRUL.

Echilibrul este necesar deoarece acesta afectează

însăş

i homeostazia, starea de normalitate aorganismului chiar la baza nivelului fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de mobil.Pe parcursul vieţii, o persoană trebuie să facă faţă, să răspundă unei suite de ameninţări, printrecare boli, v ătămări fizice, stres. Organismul este capabil să se lupte şi să se adapteze la multe dintreaceste ameninţări îndreptate asupra propriei identităţi şi astfel să revină la starea de normalitate.

Pentru a dobândi această capacitate, organismul caută în continuu să menţină echilibrul întrefactori constanţi, precum temperatura, puls accelerat, TA, conţinutul de apă şi nivelul de zahăr însânge. Acest echilibru natural, sau homeostazie, este realizat prin activitatea unor mecanismeautomate, din organism. De exemplu, fiinţele umane încearcă să-şi menţină o temperatură normală la nivelul a 370C. În apă caldă, organismul transpiră pentru a se răcori şi astfel încearcă să împiedice deteriorarea din supraîncălzire. În apă rece, corpul tremură pentru a accentua activitateamusculară şi astfel arde substanţele nutritive şi produce căldura.






Revenind la starea de echilibru normal, aceasta este de asemenea un factor cheie în vindecarea saucombaterea bolii. Organismul uman se poate regenera în mod automat sau, să înlocuiască majoritatea celulelor pe baza unor procese normale. Când pielea este tăiată, noi celule seconstruiesc în locul celor deteriorate şi noile celule sanguine le înlocuiesc pe cele pierdute prinsângerare. Vindecând rănile şi înlocuind materialele “uzate” în procesul vindecării, corpul reuşeşte

astfel să revină la starea de homeostazie.În mod similar se lucrează şi în apărarea în faţa bolii, pentru a-l readuce la starea de echilibru.

Totuşi, o astfel de apărare nu este doar o funcţie a organismului. După cum am arătat deja, stărileemoţionale pot genera efecte fiziologice (somatizări) şi astfel pot juca un rol important atât îndistrugerea cât şi în refacerea echilibrului nostru fiziologic. Din punctul de vedere al emoţiilor,creierul produce diferite substanţe chimice care se varsă în fluxul sanguin şi afectează procesele dehomeostazie a organismului. Deoarece emoţiile apar ca răspuns la toate aspectele vieţii, se impunecu necesitate menţinerea unui echilibru pe toate dimensiunile sănătăţii, fapt important pentrufuncţionarea normală a organismului.

Emoţiile accentuate sau pe termen lung şi incapacitatea soluţionării adecvate, afectează sistemulendocrin, în special glanda tiroidă. Pe de altă parte, lipsa alimentelor esenţiale în alimentaţie, în

special iod, conduce de asemenea la tulburarea tiroidiană. Astăzi, în România, 20% din populaţiesuferă de tulburare tiroidiană.

S ĂN Ă TATEA ŞI STILUL DE VIA ŢĂ.

Dimensiunile sănătăţii pot fi influenţate de câţiva factori. Un factor evident îl constituie accesul laun sistem competent de îngrijire medicală şi de educaţie sanitară, de care o persoană poatebeneficia nu doar din perspectiva fizică cât şi mentală şi socială, în aceeaşi măsură.

Un altul, factorii de mediu, include siguranţa căminului şi a vecinătăţii, serviciile publice adiacente,iar factorii negativi, de genul volumul de substanţe toxice în sol, aer şi apă. Câţiva dintre aceştifactori pot fi controlaţi într-o oarecare măsură

Un altul, factorii de mediu, include siguranţa căminului şi a vecinătăţii, serviciile publice adiacenteiar factorii negativi, de genul volumul de substanţe toxice în sol, aer şi apă. Câţiva dintre aceştifactori pot fi controlaţi într-o oarecare măsură prin însăşi capacitatea persoanei de a alege unde să trăiască, iar alţi factori pot fi influenţaţi prin voinţă politică. Totuşi, pentru majoritatea persoanelor,aceştia se constituie în caracteristici ale vieţii care pot fi influenţate şi modificate cu maredificultate.

Şi mai greu de controlat sunt factorii ereditari, aspecte ale veţii care sunt “manipulate” prin gene.Genele sunt “codurile” înnăscute şi încastrate în fiecare celulă a organismului uman. Elecontrolează multe aspecte ale dezvoltării şi funcţionaării indivizilor, de la desemnarea sexului şipână la tendinţele către anumite boli. Ele pot afecta sănătatea fizică, emoţiile, intelectul şi chiar

viaţa socială. Acestea sunt aspectele fundamentale ale vieţii şi sănătăţii individului. Factorii genetici

nu pot fi controlaţi de către individ, deşi adesea ei pot fi compensaţi.În timp ce toţi aceşti factori sunt importanţi pentru sănătate, cea mai importantă influenţă înaceastă lume dezvoltată este stilul de viaţă1, acesta fiind un factor ce poate fi controlat. Ideeaacestei secţiuni este că ne putem controla sănătatea. În timp ce ereditatea şi mediul joacă un rol

1 Stilul de viaţă, se referă la totalitatea activităţilor care compun viaţa unei persoane, grup, colectivitate dardintr-o perspectiv ă intern-structurală şi normativ ă. Prin analiza stilului de viaţă, psihologia socială caută să identifice un principiu generator de unitate în pluralitatea manifestărilor concrete ale vieţii individuale. S.v .constă în trăsăturile particulare ale psihologiei, comportamentului şi habitudinilor acestora, care definesc unmod specific de raportare faţă de lume, reliefând, în fiecare caz în parte, alte invariante, accentuate înstructurile vieţii cotidiene. (Sursa: Ctin Gorgos, Dic ţ ionar de psihiatrie .)






deosebit în statutul sănătăţii noastre, alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă neafectează şi ne determină starea de sănătate într-o şi mai mare măsură.

Stilul de viaţă se referă la modul de ansamblu în care trăim – atitudini, obiceiuri şicomportamentele persoanei în viaţa cotidiană. Din perspectiva specialiştilor americani, în SUA,

stilul de cviaţă contribuie în mare măsură la 7-10 din cauzele ce conduc la deces.Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oameniiabordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea. Prin celeexprimate dorim să ajutăm la identificarea alternativelor în momentul luării deciziilor sau îndesemnarea obiectivelor care pot avea un impact pe termen scurt şi lung asupra sănătăţii.

COMPONENTELE STILULUI DE VIA ŢĂ

Stilul de viaţă include câteva componente prin care oamenii îşi desf ăşoară aspectele majore ale vieţii lor, componente cum ar fi: munca, recreerea, hrănirea, soluţionarea problemelor şi altele.Conceptul stil implică mai degrabă o structură decât un eveniment izolat. Componentele stilului de

viaţă contsau astfel în tipologii generale de comportament. De exemplu, ieşirea în mod frecvent cuprietenii indică un stil de viaţă înalt, din punct de vedere social.

Fiecare individ îşi dezvoltă un stil de viaţă în mare parte prin încercare şi eroare. Oameniiîncearcă diferite acţiuni şi, de obicei adoptă ca obiceiuri acele comportamente care conferă cea mai mare reuşită şi satisfacţie. Aceste comportamente pot fi grupate într-un număr destructuri întrepătrunse, ceea ce crează compnentele stilului de viaţă. Fiecare componentă poate declanşa un anume efect asupra câtorva dimensiuni ale sănătăţii persoanei.

Stilul de lucru. Modalităţile prin care individul produce, crează şi studiază, se constituie în stilulde lucru. Unii indivizi sunt perfecţionişti, ei luptându-se pentru ca fiecare aspect al muncii sale să fie perfect. Alţii sunt mult mai preocupaţi de volumul muncii produse decât de calitate. Seconsideră că munca fizică tradiţională stă la baza longetivităţii şi sănătăţii. Astfel, cea mai mare

parte a longevivilor sănătoşi din România trăiesc la ţară. Alte tipuri de efort stimulează mintea şiajută la menţinerea sănătăţii intelectuale.

Stilul recreaţional. Modul în care indivizii îşi alocă şi îşi consumă timpul liber – stilul recreaţional – afectează de asemenea multe dimensiuni ale sănătăţii şi bunei dispoziţii. Oamenii se pot angaja înactivităţi recreaţionale care le asigură exerciţii fizice, îi stimulează mental şi, îi ajută în întreţinerearelaţiilor cu ceilalţi. Totuşi, unele stiluri recreaţionale pot fi v ătămătoare, chiar periculoase. Deexemplu, accentuarea în mare măsură pe competiţie şi agresiune poate deteriora relaţiile sociale sausă conducă la stres. Persoanele care îşi petrec timpul liber consumând alcool sau droguri, vorîntâmpina probleme severe de sănătătate fizică şi socială.

Stilul de reacţie la plăcere. În ce mod se bucură o persoană de apariţia unei personalităţi în viaţasa? Cum aşteaptă o aceeaşi persoană să fie încântată de către semeni?

Lucrurile sunt f ăcute pentru a-i face pe oameni să se simtă bine iar modurile în care ei percepplăcerea le definesc ceea ce sociologii numesc, stilul de încântare.

Unii sunt foarte darnici cu alţii pe când unii sunt foarte egoişti, fiind motivaţi doar faţă de sine.Modul în care oamenii acordă sau primesc o încântare, le poate influenţa sănătatea, pe toateaspectele sale.

Stilul de soluţionare. Stresul este f ără îndoială o parte din viaţă. El poate fi pozitiv, atunci cândeste asociat cu dezvoltarea umană (căsătoria, promovarea în funcţie) sau, poate fi negativ, atuncicând este asociat unei pierderi (devalorizare financiară, dezacorduri cu rudele).

Modul în care persoanele îşi soluţionează evenimentele stresante ale vieţii, le poate afectasănătatea. O persoană poate prelucra conflictul într-o familie, descătuşându-şi furia.






Este foarte cunoscut exemplul în care o persoană soseşte acasă, nervos, ţipă la soţie, aceasta ţipă şiea la copil, copilul loveşte căţelul iar căţelul muşcă poştaşul care tocmai intra în curte.

Alte persoane încearcă să medieze conflictul în mod calm şi să caute soluţia satisf ăcătoarefiecăruia. Pe acest din urmă mod de soluţionare s-au structurat şi mariajele bunicilor şi părinţilor

noştri şi, nu este de mirare că ele nu s-au destrămat după ani de coexistenţă, familia reprezentândîncă, o valoare fundamentală pentru populaţia din România.

Stilul de cunoaştere. Acest stil se referă la modalităţile în care oamenii gândesc, caută cunoaştereaşi iau decizii. Unii oameni sunt foarte meticuloşi, în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor.

Aceştia, i-au în consideraţie toate alternativele şi, cu atenţie, îşi fundamentează deciziile pe cât maimulte informaţii posibile. Unii indivizi, merg mai mult pe intuiţie şi tind să ia rapid deciziile, subforţa împrejurărilor (sub forţa impulsului), pe baza sentimentelor iar alţii se tem să decidă aşteptând ca alţii să le spună ce să facă. Adesea am auzit spunându-se după o acţiune, ce am f ă cut 1) iar la alte popoare se spune, ce s ă fac . Cu siguranţă, aceste stiluri de abordare a deciziilornecesită şi implică mecanismele cognitive, tonusul energetic, temperamentul, alte aptitudini. Stilulcognitiv poate fi asociat condiţiei sociale a persoanei şi stării sale de sănătate. De asemenea,reflectă sănătatea intelectuală.

Stilul de comunicare. Modalităţile prin care oamenii le permit altora să afle ceea ce îşi doresc, cesimt, ce doresc sau gândesc cât şi modurile prin care ei răspund la ideile şi sentimentele altora, suntpărţi, aspecte ale stilului lor de comunicare. Unii indivizi folosesc cuvintele pentru a-şi exprimasentimentele în timp ce alţii se simt inconfortabil atunci când îşi descriu emoţiile. Şedinţele deevaluare psihologică ne-au reliefat foarte bine aceste aspecte. O persoană care nu îşi exteriorizează emoţiile poate suferi tensiuni sociale şi emoţionale, care pot conduce de asemenea la problemefizice.

Stilul de relaţionare. Comunicarea este doar un aspect al modului în care oamenii se relaţionează unii cu alţii. Stilul de relaţionare al unei persoane implică şi alte tipuri de interacţiune. De exemplu,în cadrul unui grup, unii indivizi îşi pot asuma rolul de lider în timp ce alţii se simt mult maiconfortabili atunci când sunt conduşi de către o altă persoană. Desigur, aceasta este o caracteristică

psihologică, o trăsătură de personalitate. Alte aspecte ale acestui stil includ modurile în care oamenii îi abordează pe ceilalţi, dorind să-icunoască mai bine şi, tipurile de relaţii ale indivizilor cu familia şi prietenii.

Sănătatea emoţională şi cea mentală depinde în mare măsură de capacitatea persoanei de a abordarelaţiile interpersonale, în maniera în care să le fie satisf ăcute trebuinţele şi dorinţele.

Stilul de alimentaţie. Atitudinea unei persoane către şi faţă de abordarea alimentelor şi hrănirii,constituie stilul nutriţional al unei persoane. Pentru unele persoane, hrana reprezintă o sursă majoră de satisfacţie, de plăcere; pentru alţii este doar substanţa necesară organismului. Sănătateafizică a unei persoane depinde în mare măsură de ceea ce mănâncă acea persoană. De asemenea,alimentele au impact asupra sănătăţii intelectuale iar felul în care se mănâncă, maniera relaxată sau

tensionată, în singurătate sau alături de alte persoane, poate afecta buna dispoziţia.Stilul de consum. O altă componentă a stilului de viaţă cuprinde modalităţile în care oamenii îşiselectează şi se folosesc de produse şi servicii, şi este denumită stil de consum. Atunci când opersoană face cumpărărturi pentru acasă, ea devine mult mai preocupată de confort sau de aspect.Cât de îmbietător, cât de relaxant este căminul, este un fapt ce afectează starea fizică iar imagineacasei poate avea un impact asupra relaţiei sociale şi satisfacţiei emoţionale.

1)

La români se spune, Dă Doamne mintea românului de după !






Stilul ecologic. Deciziile luate de un consumator, îi poate afecta stilul ecologic – modul în care opersoană interacţionează cu mediul fizic. Stilul ecologic al unei persoane reflectă nivelulpreocupării acestuia pentru păstrarea, menţinerea unui mediu sănătos. Aceasta implică deciziilereferitoare, fie la maşini, alimente, fie la autobuz, biciclete, cât foloseşte aerul condiţionat sauaeroterma, cât de activ se implică în reciclarea unor deşeuri.

Orice acţiune umană afectează mediul şi climatul. Modul în care oamenii tratează mediulinfluenţează sănătatea fizică proprie cât şi a celorlalţi. De fapt, imaginea cotidiană ne explică totul.

Gunoaiele din jurul blocurilor generează focare epidemiologice.

Străzile prăfuite adaug ă un plus lagradul de depresie al populaţiei iarrăscolirea prafului de o anumită categorie profesională nu face decâtsă perpetueze factori (culturi)microbieni(e).

S TILUL DE VIA ŢĂ, S ĂN Ă TATEA ŞI AUTOEFICIEN Ţ A

Diversitatea de conduite ce alcătuiesc stilul de viaţă al unei persoane, indică faptul că, stilul de viaţă este afectat de multe variabile şi, sugerează că este greu de a fi controlat şi modificat. Stilul de viaţă este caracteristic fiecărei categorii socioprofesionale, având la bază piramida trebuinţelor, piramidă conceptualizată de Abraham Maslow.

Piramida trebuinţelor

conceptualizată de AbrahamMaslow.

(sursa: Raddai Raikhlin, Civil war,terrorism and gangs )

Pe lâng ă aceasta trebuie să mai spunem că stilul de viaţă depinde şi de dinamica societăţii, faptexplicat chiar de părintele sociologiei, Pitirim Sorokin1).

1) Pitirim Sorokin, sociolog, autor al lucrării “The System of Sociology ”, publicată în anii negri ai ruinei ce a urmatrevoluţiei bolşevice şi R ăzboiului Civil din Rusia. Cartea încerca să ducă la un bun sfârşit crearea Sociologiei; în opiniaautorului, sociologia trebuie să fie asemeni oricărei ştiinţe naturale. În anii ’30, ca emigrant rus în SUA, Sorokin ascris cele patru volume ale lucrării “Social and Cultural Dinamics” . În cartea sa, Sorokin descria natura oscilantă a

dezvoltării sociale, proces caracterizat prin cicluri foarte lungi. Ideea acestei lucrări i-a fost sugerată de către prietenul






Iată în continuare câteva categorii de variabile pe care se bazează analiza (segmentarea) stilului de viaţă.

Sexul. Segmentarea practicată în unele studii după variabila “sex” a fost mult timp utilizată pentrudiferenţiere.

Venitul. O altă practică des utilizată în structurarea procentelor psihosociale o constituiesegmentarea populaţiei în funcţiei de venit. În studiile actuale există distincţii între categoriilereticente şi receptive ale fiecărei clase sociale. Nu cei cu adev ărat săraci răspund la cele mai ieftinemesaje, ci, acei care se consideră săraci în raport cu aspiraţiile şi trebuinţele lor pentru o anumită prioritate. În anumite situaţii există tendinţa ca mesajele complicate, intelectualiste să fie“achiziţionate”, receptate şi de persoane aparţinând categoriilor supraprivilegiate ale fiecărei clasesociale.

Segmentarea demografică multifactorială. Analizele de tip psihologic şi sociologic recurg adesea la segmentarea populaţiei, în funcţie de venit şi vârsta indivizilor. Grupele de vârstă pot fimai mici, ajungând să fie structurate chiar pe intervale de 3-5 ani, acolo unde posibilităţilefinanciare se întind pe o paletă larg ă, aceasta deoarece se ştie că, o persoană de 30 de ani are cu

totul alte trebuinţe financiare faţă de o persoană de vârstă apropiată. De asemenea, potenţialul,echilibrul psihologic al fiecărui individ depinde de toate resursele pe care acesta le deţine.

Segmentarea psihografică. Acest tip de segmentare constă în împărţirea indivizilor uneipopulaţii date, pe categorii distincte, în funcţie de clasa socială, stil de viaţă sau personalitateafiecăruia. Persoanele care fac parte din aceeaşi categorie demografică pot avea un profil psihologicfoarte diferit.

Clasa socială. În România se observ ă cu claritate dinamica socială, ce are ca efect puternice(re)structurări ale claselor sociale, cu tot ceea ce le caracterizează: identitate, spirit, cluburi etc.

În România, populaţia are după decembrie ’89 o libertate sporită, referitor la componentele stiluluide viaţă. Oamenii pot lua decizii, aşa cum vor în ceea ce priveşte munca, locul unde trăiesc, cumsă-şi petreacă timpul liber, cum să trateze cu alţi oameni. Totuşi, românii sunt deosebit de

înfricoşaţi, nu vor să-şi depăşească barierele pe care singuri şi le-au construit. Ca urmare nu ştiu să beneficieze de libertatea câştigată, confundând-o adesea cu nonconformismul, contracultura.Populaţia nu a înţeles regulile unei pieţe libere, cu atributele sale, efort personal asiduu,perseverenţă, concurenţă, calitate, încântarea clientului şi nu sluga lui. Populaţia îşi exercită cu omare largheţe doar dreptul la grev ă, un fapt deosebit de păgubos, care până la urmă duce laumilire, obedienţă, tot a greviştilor.

Aceste manifestări nu le permit indivizilor o dezvoltare personală, un nivel de eficienţă, care esteun alt factor important ce contribuie la susţinerea sănătăţii. Conceptul de autonomie vrea să desemneze încrederea în capacitatea persoanei de a-şi planifica şi controla propriilecomportamente cât şi componentele stilului de viaţă. Cunosc foarte puţine persoane care să să îşicontroleze fiecare aspect al sănătăţii dar, oamenii sunt liberi să ia multe decizii importante.

Oamenii au liber arbitru dar deciziile odată luate vor influenţa într-un anumit fel afectându-lesănătatea şi buna dispoziţie chiar întregul destin.

său, N.D. Kondrat’yev care a descoperit multe mişcări ipotetice în dezvoltarea economică. Sorokin a indicat roluljucat de ideologie în aceste cicluri.






STRESUL INDUS DE INTERAC ŢIUNEA SOCIAL Ă

Stres : - nume dat oricărui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacţie anormală; efect nefavorabil produs asupraorganismului uman de un factor de mediu (DEX)

Interac ţ iune : f. Acţiune reciprocă (dintre obiecte sau fenomene); influenţă mutuală. (Dicţionar Litera)

A induce : - a face un raţionament inductiv; (DEX)

Ra ţ ionament : - înlănţuire logică de judecăţi, care duce la o concluzie; şir de argumentede care se serveşte cineva în judecarea unei chestiunisau pentru a-şi susţinepunctul de vedere (DEX)

SOCIÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de societate; propriu societăţii. Mediu ~. Progres ~.2) Care aparţine unei anumite clase, unui anumit grup al societăţii. 3) Careeste propriu unui grup de oameni. (Dicţionar Litera)

Situaţia globală arată clar restructurarea societăţilor în încercarea lor de a se alinia unui standard decalitate. Societăţile naţionale fac tot posibilul de a se integra în structuri transna ţionale. Se depuneforturi considerabile în interacţiunea socială. Pentru aceasta fiecare dintre noi trebuie să sepreg ătească individual pentru a veni în grupul său de lucru cu idei novatoare. Problema începe deaici. Bagajul de cunoştinţe generale pe care s-a structurat bagajul specific dau atitudinea individuluiasupra problemei. Atitudinea crează aptitudinea spune un principiu în psihologie. Este foarteadev ărat. Comunicarea are la bază interacţiune. Incapacitatea de comunicare indiferent de cenatură induce bâlbâiala în relaţiile sociale şi se vor resimţi până în planul sănătăţii individuale.

Expunerea la stres pe parcursul vieţii alterează regalarea genetică conducând la modificăribiologice aducând astfel anumite categorii de indivizi într-o stare de vulnerabilitate, dezechilibru,insecuritate. În absenţa unei intervenţii adecvate, expunerea ulterioară în viaţă la factori stresori

poate induce depresia la aceşti indivizi.Să modelăm această declaraţie.

Mediul ambiant dinrima arte a vieţii

Stresul pe parcursulprimei părţi de viaţă Zestre genetică

Fenotipul vulnerabil

(diferenţe neurobiologice)

1. creşterea CRF

2. alterarea monoaminelor3. alte sisteme?

Stresul în viaţa adultă

DEPRESIE STARESANOGEN Ă

FarmacologieStrategii de soluţionarePsihoterapieSprijin social






Pentru a înţelege inducerea stresului de automatizare preluat în acest context cu sensul deinteracţiune într-un climat dat, să ne reamintim conceptul de climat social. Acesta a fost prezentatla secţiunea de sociologie, comportamentul colectiv.

Să adaptăm aceste scurte explicaţii la subiectul nostru, stresul indus de automatizare în grupul

centrat pe sarcină (colectivul de muncă ).

OBIECTIVELE S ĂN Ă T ĂŢII

Pentru a fi eficiente, obiectivele, în ceea ce priveşte sănătatea proprie trebuie să fie fundamentatepe înţelegerea clară a informaţiilor şi obiectivelor referitoare la sănătate. Din această perspectiv ă,ne-am propus oferirea unor astfel de informaţii. Care sunt efectele diferitelor tipuri decomportamente? Ce tehnici am putea folosi pentru a modela în mod eficient aceste efecte?

Mediul ambiant dinrima arte a vieţii

Stresul pe parcursulprimei părţi de viaţă

Zestre genetică

Fenotipul vulnerabil

(diferenţe neurobiolo ice)

Stresul în viaţa adultă

DEPRESIESTARESANOGEN Ă

FarmacologieStrategii de soluţionarePsihoterapieS ri insocia l

Interacţiuneasocială

automatizare

Individul

În câmpul social

Se realizează

necesită

Dezvoltare

Cercetare

psihologic

Solicită

esteformat

manifestă

Consum substanţe

stimulatoare

Pesimism, retrageresocială, pierderea

umorului

Absenteism

Oboseală, iritabiliatte,tensiune psihică şi fizică

Incapacitate deadaptare şisoluţionare

Modelare conceptuală (stres)&(a induce)&(interacţiune socială )

acceptă

Declanşează

Mecanism de blocajde adaptare ?

refuză

- creşterea CRF- alterarea monoaminelor- alte sisteme?

coală

construieşte

Încredere, tonuspsihic şi fizic, libido

DA

NU

Întăreşte

în






Se înţelege că obiectivele desemnate pentru sănătate nu se pot baza doar pe informaţii legate desănătate. Ele trebuie de asemenea să fie compatibile cu obiectivele extinse pe care, de altfel oricinele are. O persoană doreşte să mai slăbească ori să se mai îngraşe, cu scopul de a fi mai atractiv. Unaltul vrea să slăbească pentru a-şi echilibra presiunea sanguină sau zahărul din sânge.

Observ ăm că, informaţiile obiective în leg ătură cu sănătatea prezintă o pondere în desemnareaobiectivelor de sănătate dar oamenii mai trebuie să-şi evalueze obiectivele în contextul complexuluipersonal de trebuinţe şi dorinţe.

TREBUIN ŢELE ŞI DORIN ŢELE

Deşi majoritatea persoanelor prezintă aceleaşi trebuinţe fundamentale, de alimentaţie, de adăpost,de securizare, contact cu alţi semeni (de apartenenţă la acelaşi grup), sentimentul satisfacţieiefortului personal şi a altor activităţi, totuşi, în cadrul acestor categorii există o plajă larg ă deposibilităţi ce se constituie în dorinţele indivizilor. Neglijarea trebuinţelor universale ale omului,este un fapt ce pune individul în dificultate de a se bucura de o bun ă sănătate şi de o viaţă cusatisfacţii. În acelaşi timp, neglijarea dorinţelor specifice pot genera de asemenea consecinţe

serioase.DEFINIREA OBIECTIVELOR PERSONALE

Definirea obiectivelor personale reprezintă un pas important în dobândirea satisfacţiei şi împlinirii,aşa cum au fost descrise de Maslow. Dacă trebuinţele şi expectaţiile nu sunt traduse în obiectivespecifice, ele pot rămâne doar la stadiul de idei, trezind sentimente de frustare în loc de planuriconcrete pentru schimbare.

Fără obiective, nu se pot evalua progresul sau să fie măsurat succesul în ceea ce priveşte rezolvareatrebuinţelor sau satisfacerea dorinţelor. De asemenea, putem afirma că, obiectivele suntimportante pentru că individul poate trăi satisfacţia şi sentimentul de realizare ce apare odată curealizarea lor.

Nu trebuie să ignorăm că, obiectivele eficiente trebuie să fie realiste. Definirea unor obiectiverealiste, adecvate necesităţilor, dorinţelor şi dipsonibilităţii asigură oportunităţile pentru dobândireasuccesului şi satisfacţiei, fapt care conlucrează la structurarea respectului de sine.

Desemnarea unor obiective în mod nerealist, generează disonanţa afectiv ă pe fondul disonanţeicognitive, ceea ce conduce la eşecuri care subminează imaginea, respectul de sine şi poate pune înpericol chiar sănătatea fizică.

Obiectivele pe termen lung şi pe termen scurt

Oamenii îşi structurează obiective atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Obiectivele pe termen lung, cum ar fi obţinerea licenţei după studiile universitare aferente, necesită ani îndelungaţi de studiu pentru realizare şi, adesea, aceste obiective sunt foarte apropiate cu cele

mai profunde trebuinţe şi dorinţe ale persoanei.Obiectivele pe termen scurt, cum a r fi obţinerea unui scor bun la un test pot fi realizate foarterepede. Totuşi, obiectivele pe termen scurt sunt adesea bazele structurării obiectivelor pe termenlung.

Atunci când obiectivele pe termen lung par să depăşească capacitatea persoanei, chiar şi atuncicând sunt realiste, aceasta poate deveni uşor pesimistă faţă de ideea realizării lor.

Din contră, obiectivele pe termen scurt par să fie mult mai lejer de prelucrat de către majoritateaindivizilor. Abordarea obiectivelor pe termen lung ca suită de obiective pe termen scurt asigură omodalitate de a obţine imediat, un sentiment de realizare şi ajută la realizarea mult mai lejeră aobiectivelor pe termen lung.






Generează

implică

trezesc

TREBUIN ŢE DORIN ŢE CERERIimpun

PRODUS

generează

COST VALOARE

manifestă

SATISFAC ŢIE

SCHIMB RELA ŢII TRANZAC ŢII

- generează - structurează

PIA Ţ A

necesită

MARKETING MARKETERI

IDENTIFIC Ă

Satisface?Îndeplineşte? Trezeşte?






Priorităţi, compensaţii şi nivele de confort

Atunci când ne analizăm obiectivele, observ ăm că lista nu se mai termină. Pe măsură ce obiectivele

sunt definite, oamenii trebuie să-şi stabilească şi priorităţile, trebuind să decidă care necesităţi,dorinţe şi obiective sunt mai importante. Majoritatea indivizilor încearcă să realizeze mai multdecât se pot aştepta să realizeze într-un anumit timp şi cu anumite resurse disponibile. Unii nu îşig ăsesc timp pentru a-şi exercita o rutină zilnică iar la alţii, viaţa socială suferă deoarece auprogramul încărcat.

Stabilirea priorităţilor pot ajuta persoana să soluţioneze astfel de dificultăţi astfel încât cele maiimportante trebuinţe şi obiective trebuie abordate cu atenţie.

În situaţia în care persoana se confruntă cu multe necesităţi şi obiective, apar compensaţiile,compromisurile, decizii în urma cărora anumite trebuinţe şi dorinţe sunt sacrificate sau suntrealizate în alte moduri.

Unele compromisuri sunt evidente. De exemplu, consumul de alcool este o componentă

importantă a stilului de obţinere a plăcerii. Consumul de alcool este însoţit chiar de riscuri majorede sănătate fizică, emoţională şi socială. Înţelegerea acestor riscuri poate încuraja oamenii să renunţe sau să-şi limiteze consumul în sensul protejării sănătăţii pe ansamblu.

Recurgerea la compromisuri implică determinarea unor anumite nivele de confort, în ideeamaximizării beneficiilor. Uneori oamenii e îngrijorează că sunt prea lenţi, prea mecanicişti sau cuactivitate sexuală redusă, inhibată. Diferenţele radicale pot semnaliza problemele reale dar există oplajă larg ă de comportamente şi condiţionări normale. Dacă oamenii pot obţine un confort şi maimare şi să-şi accepte nivelele actuale de comportament, ar putea descoperi că există puţine situaţiipentru care să se îngrijoreze. Astfel, oamenii ar putea să-şi dedice şi mai mult timp şi energiepentru realizarea obiectivelor care prezintă o şi mai mare importanţă pentru ei. Stabilirea unornivele veritabile de confort reprezintă un aspect semnificativ pentru toate deciziile.

PROGRESE RECENTE ÎN S ĂN Ă TATEA PUBLIC Ă

Statele foarte dezvoltate

În rândul ţărilor foarte dezvoltate sunt evidente următoarele tendinţe.

Creşterea interesului guvernelor naţionale. O tendinţă importantă în sănătatea publică a constituit-o creşterea interesului guvernelor statelor pentru organizarea îngrijirii medicale. La început,guvernele erau preocupate cu problemele fundamentale ale sănătăţii, cum ar fi canalizarea,îngrijirea medicală pentru săraci, carantina şi controlul bolilor transmisibile. Apoi, gradual, ele şi-auextins activităţile către servicii de îngrijire medicală la locuinţă, în clinici şi spitale astfel încât să asigure îngrijire medicală pentru toate comunităţile. Această tendinţă a fost influenţată de treifactori:

1) agenţiile non-guvernamentale (ONG-uri) nu au fost capabile să facă faţă costurilorridicate ale îngrijirii medicale;

2) exista o apreciere în creştere pentru pierderea economică a ţării atorită îmbolnă virii;3) exista un interes crescând al publicului pentru serviciile sociale.

Sănătatea şi bunăstarea socială erau acum recunoscute ca find complementare iar legislaţia socială tindea să acopere ambele domenii. Exista o tendinţă administrativ ă către o cooperare mai strânsă între serviciile de sănătate şi bunăstarea socială.






Modificarea conceptelor de prevenire a bolii

Până de curând, conceptul de prevenire a bolii se referea la un grup circumscris de boli infecţioase.Conceptul are o semnificaţie de graniţă ca metode epidemiologice ce sunt aplicate şi altor stări.Serviciile de prevenţie în sănătate prelucrează astăzi o gamă larg ă de evenimente de sănătate, cumar fi tumori maligne, reumatism, boli coronariene, alte boli cronice şi degenerative, accidente şichiar prin intervenţii pe cod genetic.

Integrarea serviciilor de prevenire şi de îngrijire medicală

Îngrijirea medicală îşi are originea în mtivul umanitar de îngrijire a celui aflat în suferinţă, a celuibolnav în timp ce serviciile de prevenţie au izvorât din trebuinţa dea proteja un mediu sănătos faţă de bolile epidemice. Aceste servicii s-au dezvoltat distinct unul fa ţă de celălalt dar la un momentdat a existat tendinţa de a le integra într-un sistem coerent de sănătate. Astfel, în ex-URSS şi înunele ţări din estul Europei, această integrare a devenit principiul fundamental al sănătăţii publice.Ca urmare, toate serviciile locale de sănătate sunt centrate într-un spital de district sub oadministraţie, în alte ţări europene, în special în zonele rurale ale acestora, cele două domenii aufost puse laolaltă de medicii practicieni locali. Punctul de focalizare al mai multor discuţii era rolul

pe care spitalul trebuie să îl deţină în serviciile de sănătate. Multe autorităţi au recunoscut că influenţa spitalului este prea restrânsă.

Asigurarea orientată către o sănătate mentală mai bună

O nouă orientare în sănătatea mentală i-a permis acesteia să se plaseze în serviciile preventive.Îmbunătăţirea aranjamentelor pentru sănătatea mentală includ:

- asigurarea condiţiilor pacienţilor externi şi a celor internaţi în spitalele generale pentru cazurimentale în stadii preliminarii;

- o creştere a numărului clinicilor pentru consilierea copiilor cât şi pentru viitoarele cupluricăsătorite;

- scheme pentru îngrijirea alcoolicilor şi a dependenţilor de drog.

De asemenea, s-au observat dezvoltări semnificative în tratamentul indivizilor nesocializaţi.Câştigurile realizate în înţelegerea psihonevrozei de către generalişti cât şi dezvoltarea în ceea cepriveşte facilităţile în cercetare sunt alte aspecte notabile.

Creşterea interesului pentru educaţia sănătăţii

Multe ţări şi-au extins efortul în educaţia sănătăţii, de obicei în cooperare cu agenţiile de voluntari.Efortul cel mai important îl constituie abordarea la nivel local, în special în şcoli. Tendinţa estecătre o extindere a educaţiei sănătăţii ca serviciu esenţial de prevenţie în sănătate.

Abordarea epidemiologică, biostatistică

Într-un serviciu de planificare, administrare şi ealuare a sănătăţii, serviciul statistic este esenţial.Interesul autorit

ăţilor în schemele de îngrijire medical

ăa crescut importan

ţa statisticii asupra

incidenţei bolilor şi a altor probleme, cât şi pentru epidemiologia necesară în combaterea lor.

În mod tradiţional, metoda epidemiologică a fost folosită pentru bolile infecţioase dar astăzi estefolosită din ce în ce mai mult pentru bolile non-infecţioase cât şi pentru problemele de îngrijiremedicală.

Modificări rezultate din îmbătrânirea populaţiei.

În statele foarte bogate, o creştere a grupei de vârste înaintate au impus necesitatea unor facilităţipentru sănătate publică care să asigure servicii speciale. Îngrijirea sănătăţii vârstnicilor includ:

- măsuri de prevenire a îmbătrânirii premature şi a bolilor cronice şi degenerative şi,

- abordarea problemelor psihologice ce au rezultate din instituirea singurătăţii şi inactivităţii.






Clinicile de geriatrie a fost structurate pentru a aborda aceste trebuinţe şi pentru a derula cercetareaîn procesul senescenţei.

Preocupări referitoare la calitatea mediului

Există o preocupare amplă pentru mediul deteriorat. Avertizarea pentru controlul radiaţieinucleare a generat noi evenimente asupra sănătăţii cum ar fi:

- poluarea potenţială a aerului sau apei prin scurgeri radioactive,- efecte posibile datorate descărcărilor radioactive asupra publicului,- pericole la care se pot expune lucrătorii din instalaţiile nucleare industriale.

O creştere a populaţiei necesită o creştere a activităţilor industriale şi comerciale care vor adăugaun volum de poluanţi ce pot ameninţa în mod direct atmosfera, râurile, lacurile şi oceanele şi,dezvoltă efecte distructive asupra echilibrului ecologic. Fiecare dintre state au început au început să facă paşi siguri spre controlul deteriorării mediului şi să dezvolte pârghii internaţionale dereglementare.

Astfel, în cadrul dreptului internaţional s-a dezvoltat chiar o ramură distinctă, dreptul internaţional

umanitar (având la bază patru Convenţii fundamentale semnate la Geneva) şi, mai nou aparedreptul mediului.

State în curs de dezvoltare

Datorită numărului mare de probleme severe de sănătate ce apar în statele în curs de dezvoltare şidatorită resurselor limitate în abordarea acelor probleme, este clar că alături de progresulsubstanţial poate exista o anume stagnare sau chiar o regresie.

Controlul bolilor transmisibile.

Variola şi malaria sunt câteva exemple de bolicare se află sub lupa controlului. Pentru alte boli cumar fi hepatita (inflamarea ficatului), rabia, lepra şi boala somnului, s-au realizat paşi importanţi spreînţelegere, fapt ce contribuie la controlul acestora.

Boli ce î şi aşteaptă soluţia.

Holera El Thor care a apărut ca o formă epidemică în zone neimplicate anterior reprezintă una dincele mai severe provocări la adresa sănătăţii publice. Bolile venerice, o veche problemă, au crescutla o rată tulburătoare. Anumite boli parazitare s-au răspândit ca urmare a modificărilor pe careomul le-a provocat în mediul său – o creştere a histosomiazelor (infestarea sângelui prinintermediul unghiilor ca gazde). R ăspândirea malnutriţiei, în special a malnutriţiei protein-caloricela copiii mici, rămân o problemă vitală. Suplimentele alimentare îmbog ăţite proteic şi programeleeducaţionale mult mai eficiente constituie o formă de combatere a acesteia.

Sănătatea familiei.

Problemele apărute ca urmare a unei creşteri rapide a numărului populaţiei prezintă consecinţeimportante atât la nivelul familiei cât şi la nivel naţional. Problemele de sănătate a mamei şicopilului, de sănătate a reproducerii şi de genetică umană, în care se includ planificarea familiei,sunt v ăzute ca aspecte ale unei ample probleme de sănătate a întregii familii luată în mod separat şica unitate socială fundamentală. Astfel, sănătatea familiei a fost v ăzută ca o problemă ce necesită oprioritate maximă între obiectivele serviciilor de sănătate publică.

Sănătatea forţei de muncă.

Există o larg ă recunoaştere a discrepanţei între numărul şi educaţia sănătăţii personalului. Tendinţaeste în direcţia coordonării educaţiei la toate nivelele de sănătate a personalului cu serviciile desănătate particulare încare vor funcţiona absolvenţi. Ca urmare, această tendinţă solicită o strânsă

colaborare între instituţiile de educaţie şi agenţiile responsabile pentru serviciile de sănătate.






O comunitate coerentă a servicilor de sănătate.

Primele orgnizaţii de asistenţă a sănătăţii, organizaţii care erau programe orientate pe o singură boală cât şi separarea serviciilor de prevenţie şi de îngrijire, au stat la baza creerii unor structuriorganizaţionale mult mai coerente.

Promovarea sănătăţii, prevenţia bolii, vindecarea bolii şi reabilitarea au fost aduse laolaltă într-oreţea de servicii integrate care să deservească la nivel comunitar.

Planul naţional de sănătate.

În alocarea resurselor limitate care să asigure serviciile de sănătate pentru un număr mare depersoane sunt implicate decizii de mare complexitate. Pentru a se obţine rezultate optime, s-aaccentuat pe procesul de planificare a sănătăţii cât şi pe structura unor sisteme de sănătate multmai eficiente. Câteva ţări au stabilit unităţi de planificare în cadrul ministerului sănătăţii sau aorganizaţiei naţionale de planificare.

Un aspect important al planificării naţionale a sănătăţii îl constituie coordonarea strânsă dintreplanificare, buget, implementare şi evaluare a programului.

Astfel, Politica socială a României trebuie să ţină seama de secţiunile Programului national de:1. Supraveghere si control al bolilor infectioase; 2. Imunizari; 3. Supraveghere si control al tuberculozei; 4. Supraveghere si control al infectiei HIV/SIDA; 5. Prevenire si control al bolilor venerice; 6. Prevenire si control al infectiilor nosocomiale (intraspitalicesti); 7. Transfuziologie si hematologie transfuzionala; 8. Prevenire si control al toxicomaniei si patologia indusa; 9. Actiune pentru mediu si sanatate (impactul factorilor de risc din mediu); 10. Supraveghere a starii de sanatate in colectivitati de copii si adolescenti; 11. Supraveghere a factorilor de risc din mediul de munca si de risc profesional; 12. Planificare familiala si de protectie a starii de sanatate a mamei si copilului; 13. Sanatate mintala si profilaxie in patologia psihiatrica si psihosociala; 14. Prevenire geriatrica/gerontologica si protectia varstnicului; 15. Profilaxie si control pentru bolile cardiovasculare; 16. Preventie in patologia nefrologica si dializa renala/transplant renal; 17. Preventie si control in patologia oncologica si transplant medular; 18. Preventie in talasemie, hemofilie si alte hemopatii; 19. Preventie si control in diabet si alte boli de nutritie; 20. Ortopedie preventiva si recuperatorie; 21. Preventie in patologia endocrina; 22. Preventie stomatologica; 23. Reabilitare a centrelor nationale de referinta pentru laborator; 24. Standardizare a serviciilor medicale in sanatatea publica; 25. Educatie pentru sanatate; 26. Evaluare a starii de sanatate a populatiei si supraveghere demografica; 27. Perfectionare profesionala continua si strategia resurselor umane; 28. Preventie si recuperare in neurologie; 29. Reabilitare a serviciilor de urgenta prespitaliceasca; 30. Acreditare a unitatilor medicale de sanatate publica de stat si private; 31. Profilaxia si recuperarea balneo-fizio-climatologica; 32. Tratament in strainatate; 33. Transplant de organe si tesuturi ;






MORFOLOGIE

♂ ♀

VREAΔ(PS)

NECESITATE

STRUCTURA FORMAL Ă A POPULA ŢIEI

BLOC:POPULA ŢIE

DOREŞ TE

FIZIOLOGIE

POLITICA

SOCIOLOGIE

SOCIAL

Funcţie

RelaţiiCon tient

Restrânse

Stimulatoare

Cunoaştere

comună;Bunul sim Educaţie

POLITICISOCIALE

PS

MORAL ETIC

MUL ŢIMECONDUC Ă TOR

DEONTOLOGIE

DOMENII ALE VIE ŢII

SOCIAL-ECONOMICE

I POLITICE TERITORIU(spaţiu şi

resurse naturale)

LOCUITORI(resurse umane)

DENSITATE

DEMOGRAFIA tiin a

A (SociologiaFamiliei)

existenţial

biologic

B

Psihologie socială (cerc de prieteni,grup, organizaţie)

CEducaţieÎnv ăţământIndustrieEconomie Agricultură Comunicare(mass-media)Ştiinţă

♀♂

Relaţii“tari”

(biologice)

Relaţii“medii”(afective)

RelaţiiSOCIALE

Politici deocrotire amamei şicopilului

Fig. Schema de relaţiiPOPULA ŢIA –resursă strategică şi POLITICILE SOCIALE






ANEXA

Model epidemiologic pentru evaluarea politicii sanitare

% Org.sanitara Stil de viata Mediul Biologiaumana

Bolile inimii 12 54 9 28

Cancer 10 37 24 29

B.cerebro-vasc. 7 50 22 21

Accidente auto 12 69 18 1

Alte accidente 14 51 31 4

Gripa si pneumonie 18 23 20 39

Boli ap. resp. 13 40 24 24

MEDIA 11 43 19 27

% 1974 1975 1976 MEDIA

Organizareaasistenteisanitare

89.8 90.9 90.7 90.6

Stil de viata 1.4 1.3 1.1 1.2

Mediul 1.6 1.6 1.5 1.5

Biologiaumana

7.1 6.9 6.7 6.9

TOTALBUGET

100 100 100 100

MASURAREA STARII DE SANATATE

Abordari noi

a. extinderea conceptului de morbiditate (Wood)-deficienta-incapacitate-handicap

b. promovarea conceptului de sanatate "pozitiva"

c. indici globali, multicriteriali - criterii:-perceptionali-functionali-adaptare la mediu






Masurarea starii de sanatate se realizeaza cu ajutorul unor indicatori, cei obisnuiti fiind grupatiin:

A. Indicatori de nivel (de rezultat al actiunii factorilor care influenteaza starea de sanatate).

1. Demografici (viata/nonviata): mortalitate, natalitate, fertilitate:

-de frecventa-de probabilitati, riscuri

2. Morbiditate:-clasici-consecinte ale bolii (deficiente senzoriale, somatice sau psihice, incapacitate, invaliditate)-gravitate (se masoara cu scoruri)-combinatii

3.Globali ai sanatatii:-bazati pe incapacitatea functionala-bazati pe perceperea sanatatii/bolii

B. Indicatori de factori:-biologici-mediu-comportamente-servicii de sanatate (resurse), disponibilitate, utilizare

C. Complecsi






Mortalitatea prin boli ale sistemului circulator la toate vârstele

Domeniul Calitatea aerului

Definitia

indicatorului

Rata mortalitatii anuale prin boli cardiovasculare la toate varstele( ICD- 10 codurile I00-I99)

Definitii si concepte conexe

Indicatorul se bazeaza pe urmatoarele definitii:Bolile sistemului circulator: ICD – 10 codurile I00-I99Mortalitatea datorata bolilor sistemului circulator:decese pentru care boala cardiovascularaconstituie starea morbida initiala.Populatia totala: populatia la mijlocul anului ( sau alta perioada de studiu).

Specificarea datelor necesare

Numarul anual de decese prin boli cardiovasculare.Populatia totala

Date: surse, disponibilitate si calitate

Date despre decesele prin boli cardiovasculare pot fi obtinute dintr-o multitudine de surse diferite.In majoritatea tarilor europene, statisticile nationale sunt comparabile , datele fiind obtinute dincertificatele de deces. Oricum există câteva diferente in mecanismele de raportare si - maiimportant, in multe cazuri – exista diferente in stabilirea diagnosticului. Acolo unde datele la nivelnational nu sunt disponibile, poate fi necesar sa comparam informatiile din mai multe surse locale

(ex. spitale sau autoritati sanitare) prin anchete pe esantioane.Date despre populatia totala pot fi obtinute prin recensaminte.Pentru perioadele dintrerecensaminte este necesar sa se faca estimari folosind date statistice sau modele demografice, daracestea pot contine o serie de erori datorate efectelor migratiei. Unde datele din recensamant nusunt disponibile se fac anchete speciale sau in gospodarii.

Calcul Acest indicator poate fi calculat astfel:100000 * (Mct / Pt )

unde Mct reprezinta numarul total al deceselor prin boli cardiovasculare, si

Pt este populatia totala.

Unitati de masura Număr de decese la 100.000 de locuitori/an.

Nivel de aplicare La nivel national si international pot să apară dificultăti de interpretare create de lipsa deconsistentă a datelor si de diferente intre cauzele specifice de deces.

Interpretare Acest indicator poate evidentia tendinte sau modele de mortalitate prin boli cardiovasculare. Cuprecautie poate fi utilizat in evidentierea efectelor expunerii la poluarea atmosferica. O crestere aratelor de mortalitate poate implica o expunere crescuta si o crestere a poluarii atmosferice; oreducere a mortalitatii poate implica o scadere a expunerii si o imbunatatire a calitatii aerului.Oricum din mai multe motive, astfel de interpretari trebuie facute cu grija. Neconcordantele dediagnosticare pot cauza probleme in multe cazuri. Asocierea boli cardiovasculare – poluareatmosferica nu este simpla. Multi alti factori pot determina aceste afectiuni, incluzând expunerea lapoluantii de la locul de munca si din locuinta, stresul, dieta si factori ca stilul de viata (ex.obezitate). Multi dintre acesti factori de risc au perioade de latenta lunga, astfel incât pot trece multiani intre expunere si deces. Mortalitatea este de asemeni in strânsă legatura cu eficienta sistemuluisanitar si disponibilitatea de tratament. O concluzie asupra calitatii aerului este de aceea inoportuna.Diferentele in structura pe grupe de vârsta pot crea dificultati in compararea directa intre tari sauperioade diferite; poate fi necesara utilizarea ratelor standardizate pe grupe de vârsta si sex.

Relatii cu alti

indicatori

Presiune: Emisia de poluanti atmosferici;

Expunere: Concentratiile poluantilor atmosferici in mediul urban : populatie la risc.Efect: Mortalitate infantila prin boli respiratorii; Mortalitatea prin boli respiratorii ( la toate varstele); Mortalitatea prin boli ale sistemului circulator (la toate varstele); Actiune : Participarea la acorduri internationale si initiative ecologice privind disponibilitatea de folosire a benzinei ara plumb.

Informatii suplimentare

Health for All (HFA) indicators for monitoring and evaluation of Health 21http://www.who.dk/cpa/pb9912e.htm Health For All Statistical Database (HFA – DB) http://www.who.dk/country/country.htm Sau, on-line access via European Public Health Information Network for Eastern Europe (EUPHIN – East)http://www.euphin.dk/hfa/Phfa.asp. Atlas of leading and avoidable causes of death in countries of Centraland Eastern Europe http://www.who.dk/country/readme.htm



http://www.who.dk/cpa/pb9912e.htm

http://www.who.dk/country/country.htm

http://www.euphin.dk/hfa/Phfa.asp

http://www.who.dk/country/readme.htm

http://www.who.dk/country/readme.htm

http://www.euphin.dk/hfa/Phfa.asp

http://www.who.dk/country/country.htm

http://www.who.dk/cpa/pb9912e.htm




Bibliografie selectiv ă:

1. Devereux, G., Essais d’ethnopsychiatrie générale , Paris, Gallimard, 1970.2. Devereux, G., Ethnopsychanalyse complémentariste ., Paris, Flammarion, 1972.3. Eherberg, A., Le culte de la performance , Calmann-Lévy, Paris, 1991.4. Foucault, M., Histoire de la folie à l’age classique , Paris, Gallimard, 1972.5. Fouraste, R., Introduction à ethnopsychiatrie , Edition privat, Toulouse, 1985.6. Jacques de Golf - "Civilizatia occidentului medieval ", Editura Ştiintifica, Bucuresti, 19707. Gorgos, Ctin., Dic ţ ionar de Psihiatrie . Vol. I, III. Ed. Medicală.8. Lasch, Chr., The culture of narcissism , New York, warner Books, 1970.9. Lăzărescu, M., Introducere în psihopatologia antropologic ă ., Timişoara, Facla, 1989.10. Leach, E., L’unité de l’homme et autres essais , Paris, ed. Gallimard, 1980.11. Lin, T-y, Neurasthenia Revisited: Its place in modern Psychiatriy , în Culture, medicine

and psychiatry, vol. 13, nr. 2, 1989, pag. 105-129.12. Murdock, G.P., Theories of Illness. A world survey . Univ. of Pittsburgh Press, Pittsburgh,

198013. Nica-Udangiu, Ştefan şi Lidia, Prevenirea .14. Pocock, D.F., Mind, Body and welth: A study of belief and practice in an Indian

Village , Basic Blackwell, Oxford, 1973.15. Roberts, J., Sutton-Smith, B, Child-training and game involvement , în Ethnology, 2, 1962,

pag. 85-166.16. Roberts, J., Barry H. III Inculcated Traits and Games-Types Combination. A cross-

cultural view , în lucrarea, T.T. Craig, The Humanistic and mental Health aspects of sports, execrcise and recreation , Chicago Univ. Press, Chicago, 1976, pag.5-11. )

17. Whiting, J.W.M., Child, I., Child training and personality , Yale Univ. Press, New Haven,Connecticut, 1953.

18. Yahoda, G., Psychology and anthropology. A psychological perspective ., AcademicPress, London, 1982.

19. Revista REMEDIU, iulie-septembrie 199720. Libertatea, 23 iunie 2003, pag.821. Fraser Brockington C., World Health , 1968,22. OMS, Health service in Europe . 1965,23. Philip E. Sartwell, Preventive medicine and public health ., 1965,24. Alfred H. Katz, Jean Spencer Felton, Health and community , 196525. John H. Bryant, Health and developing world ., 1969,26. Jessie Garrad, Sir Max Rosenheim, Social aspects of clinical medicine , 1970,27. George Rosen, A history of public health , 1958






5. VIA Ţ A SOCIOUMAN Ă

URBANIZAREA

Urban: - (adj.) care ţine de oraş, privitor la oraş (DEX);

Urbanistic: - (s.f.) ştiinţă al cărei obiect îl constituie sistematizarea aşezărilor omeneştiexistente şi proiectarea de aşezări noi (DEX);

Urbanizare: - (s.f.) acţiunea de a (se) urbaniza şi rezultatul ei (DEX);

onceptul de urbanizare se referă la procesul prin care o populaţie devine concentrată înoraşe sau „aşezări urbane”. Procesul se poate realiza prin două moduri distincte:

a. prin creşterea în număr al aşezărilor urbane,b. prin creşterea mărimii populaţiei de reşedinţă în fiecare din aşezările urbane.

Deşi conceptul este folosit adesea pentru a indica consecin ţele vieţii în locurile urbane, totuşi, sepreferă utilizarea cuvântului urbanism ca mod de viaţă. O „aşezare urbană” sau oraş poate fidefinit în mai multe moduri în funcţie de obiectul de referinţă – arhitectural, geografic, economic,politic, administrativ. Ca o problemă de convenienţă, o aşezare urbană sau oraş este definit îngeneral în termeni demografici, adică pe baza numărului minim de locuitori.Naţiunile Unite a recomandat ca în înregistrările datelor oficiale statistice toate naţiunile să serefere la aşezările cu o concentrare de 20.000 sau mai mulţi locuitori ca fiind un mediu urban.

Mediu urban: Care ţine de oraş, privitor la oraş; orăşenesc.(DEX)

Astăzi cât şi în trecut, ţările şi-au definit în mod diferit unităţile teritoriale, unele neavând nici uncriteriu de dimensionare.

Elementul „aşezare” din sintagma „aşezare urbană” ridică de asemenea probleme de definiţie,deoarece graniţele unui oraş constituie subiectul unei schimbări prin anexare sau prin renunţare(desprindere) sau poate fi definit în mod eronat ori ca non-existent.

A şezare: 1. acţiunea de a (se) aşeza şi rezultatul ei. 2. loc unde se află stabilit cinevasau ceva; grup de locuinţe, de construcţii care alcătuiesc un mediu de viaţă umană; 3. mod de organizare (socială ).(DEX)

Înainte de 1950 în SUA, aşezarea urbană includea doar aşezările cu 2.500 de persoane sau maimult. Începând cu 1950 aşezările neintegrate, cu 2500 de persoane sau mai mult au fost incluse încategoria mediu urban, aceasta fiind o practică ce necesită recensăminte geografice care să impună graniţe arbitrare în jurul aglomerărilor de populaţie, de obicei în jurul marilor oraşe. Problema stă în faptul că, în multe ţări desemnarea graniţelor urbane poate cuprinde un teritoriu deschis saupopulaţii „rurale”.

Pe măsură ce urbanizarea continuă, aglomeraţiile de populaţie s-au împrăştiat de-a lungul liniilor degraniţă ale oraşului, determinând astfel noi concepte de areal. Acest proces reprezintă un efort deîncadrare în actualitate, fapt ce contrastează cu unitatea politică a populaţiei.

C






Pentru asigurarea spaţiului de locuit şioferind astfel noi teritorii urbanizăriicontinue, adesea s-au ars păduri bogate.

În ţările puternic dezvoltate a apărut un nou concept şi anume megalopolis-ul, care se referă lazonele metropolitane care fuzionează, devenind astfel un şir continuu de populaţie şi activităţieconomice. În SUA, o astfel de fuziune se întâlneşte de la zona metropolitană Boston către zonametropolitană Washington DC. În Anglia, utilizarea conceptului de „conurbaţie” se referă înprincipal la acelaşi lucru, astfel de zone fiind chiar Londra şi Manchester-Liverpool.

Conurbaţie: aglomeraţie urbană formată dintr-un ora cu rol de centru, spre caregravitează, din punct de vedere economic, administrativ şi

cultural, o serie de oraşe învecinate mai mici. (DEX)

CARACTERISTICI ALE URBANIZ Ă RII

Creşterea populaţiei urbane

Prin prisma complexităţii definirii şi în absenţa unor recensăminte ample înainte de 1800, neputem da seama de greutatea de urmărire cu exactitate a urbanizării în lume (înainte de anul 1800).

Începând din 1800, procentul populaţiei cu reşedinţă în oraşe de 20.000 locuitori sau peste ( şi100.000 sau mai mult) a fost contabilizat în mod rezonabil. În tabelul următor se observ ă că proporţia populaţiei din mediul urban a crescut între anii 1900 şi 1950 de la 2,4% la 20,9%.Conform datelor ONU, din 1970 aproape 28% din popula

ţia lumii avea re

şedin

ţăîn a

şezări urbane

(cu 20.000 locuitori sau mai mult).

Oraş: - formă complexă de aşezare umană cu dimensiuni variabile şi dotări edilitare, avândde obicei funcţie administrativ ă, industrială, comercială, politică şi culturală;urbe (DEX)

Tabel. Proporţia populaţiei în lume care locuieşte în oraşe

Anul Oraşe de200.000

sau maimult

Oraşe de

100.000

sau mai mult

1800 2,1 1,7

1850 4,3 2,3

1900 9,2 5,5

1950 20,9 13,1

1970 27,8 24,0

SUA poate fi considerată ca un model pentru a ilustra procesul de urbanizare. În 1790, când s-aderulat primul recensământ de zece ani din SUA, existau doar 24 de aşezări urbane cu 2.500 delocuitori sau mai mult. De la cel de-al 19-lea recensământ până în 1970, numărul s-a ridicat la 7062.Pe lâng ă o creştere a umărului de aşezări urbane s-a înregistrat şi o creştere a numărului delocuitori a fiecărei aşezări: în 1790 numărul mediu de persoane dintr-o aşezare urbană era de 8.400






iar din 1970 media s-a ridicat la 21.145. Ca o consecinţă a acestor creşteri, procentul de creştere apopulaţiei urbane a crescut de la 5% în 1790 la 73,5% în 1970.

Distribuţia populaţiei

Pe parcursul vieţii sale pe pământ, omenirea a declanşat trei stadii de dezvoltare ce au culminat în

urbanizare şi urbanism ca mod de viaţă.Explozia populaţiei

Descrie accelerarea remarcabilă în ratele de creştere a populaţiei, în special pe parcursul ultimelortrei decenii ale erei moderne. Acest fenomen a strălucit prin faptul că, până în 1830 populaţiaglobului era de 1.000.000.000 de locuitori. A fost nevie de un secol pentru a produce al doileamiliard de indivizi care s-a realizat în 1930. Pentru al treilea miliard au fost necesari 30 de ani(1960). De la finele secolului XIX modelele de fertilitate şi declinul continuu al mortalităţii augenerat un număr de 7,5 miliarde de locuitori. În ciuda declinului fertilităţii, populaţia anului 2000a depăşit ocifră impresionantă.

Implozia populaţiei

Aceasta se referă la creşterea concentrării de populaţie în zone relativ mici. Acesta este unfenomen relativ nou. Aşezările umane stabile nu erau posibile până acum 10.000 de ani (perioadaneolitică ).

Casă dunăreană din neolitic

Aşezările umane ce depăşeau 100.000 de oameni aparţineau civilizaţiei greco-romane, iarproliferarea oraşelor cu 1.000.000 de locuitori sau mai mult şi-au f ăcut debutul la începutulsecolului XIX.

Elemente de arhitectură.

Arc într-un oraş antic din

perioada lui Traian

Diferenţierea populaţiei

Diferenţierea populaţiei se referă la creşterea eterogenităţii populaţiei care împart aceaşi locaţiegeografică şi realizează aceleaşi activităţi economice şi politice. În acest context, eterogenitatea sereferă la diversitatea populaţiei prin cultură, limbă, religie, sisteme de valori, etnicitate şi rasă. Deasemenea, este un fenomen recent realizat pe baze universale doar prin micşorarea lumii prinmijloacele moderne de comunicare şi transport. Începând cu secolul XX, lumea s-a micşorat maimult, ca efect al interacţiunii categoriilor diverse de populaţie.






Solicitări preliminare pentru dezvoltare urbană

Baze ecologice

Faptul că primele aşezări umane s-au fixat în v ăile subtropicale bogate ale Nilului, Tigrului şiEufratului, Indusului cât şi pe lâng ă râurile galbene sau în unele insule cum ar fi Creta nu a fost un

fapt întâmplător. Astfel de zone asigurau factori de mediu favorabili f ăcând viaţa în oraş relativ uşoară: climat, şi sol favorabil vieţii plantelor şi animalelor, resurse adecvate de apă, materialeaccesibile pentru asigurarea adăposturilor şi acces lejer către alte populaţii.

Primele oraşe apărute în Orientulapropiat în urmă cu trei mii de ani.

Civilizaţii antice

Chiar dacă prin ingeniozitatea sa omul a utilizat aproape orice mediu pentru viaţa de oraş, totuşimediile favorabile producţiei de alimente şi adăposturi cât şi asigurarea confortului unei vieţi s-auconstituit în avantaje pentru debutul vieţii urbane.

Instrumente de lucru din perioadaneolitică.

Influenţe psihologice

Ralph E. Turner, un istoric, a sugerat că anumite forme preurbane fac posibilă o tehnologie şiorganizare ce permit viaţa oraşului. Acestea includ elementele pihologice cum ar fi:

- recunoaşterea intereselor „de grup” şi „în afara grupului”;- noţiunea de univers, chiar dacă misterios, ce poate fi controlat;- credinţa în existenţa sufletului.

Diferenţele între interesele grupului şi cele exterioare asigură bazele respectului pentru drepturilecelorlalţi şi pentru viaţă, proprietate şi valorile familiei. Noţiunile prin care omul îşi poate controlalumea în care trăieşte au o mare importanţă chiar dacă metodele de control erau primitive,bazându-se pe elemente de magie şi religie.

Convingerea în existenţa sufletului ajută la a face viaţa mult mai acceptabilă, chiar dacă aceasta estedoar un incident într-o lung ă călătorie.

Influenţe sociologice

Formele de dezvoltare preurbană care stau la baza vieţii urbane includ de asemenea factori precumtradiţionalism, structura puterii şi o formă de organizare economică cât şi socială.






Tradiţionalismul constă în acceptarea şi transmiterea a ceea ce un grup a lucrat în existenţa sa şi aceea ce a fost corect pentru a fi reţinut.

Unele forme de structură a puterii implică subordonarea. Aceasta este un element vital pentruconducere în viaţa urbană pentru îndeplinirea unor funcţii vitale precum susţinerea, practicile

religioase, viaţa socială şi apărarea. De asemenea, premisele pentru viaţa grupului sunt instituţiieconomice şi sociale noi cât şi proprietatea, munca, familia, sistemul pentru distribuţia bunurilor şiserviciilor, controlul social, poliţia pentru siguranţa internă şi forţele armate pentru apărare.

Noile valori al orientărilor şi ideologiilor pot influenţa cursul urbanizării deşi importanţa acestoraeste încă conjuncturală. Aici se reg ăsesc cele după care se consideră că urbanizarea depinde de noiperspective, adică:

- indivizii au devenit mult mai raţionali şi mai puţin mistici;- pentru realizarea de noi construcţii ei se simt mult mai antrenaţi şi capabili să se

implice imediat pentru premieri ulterioare dezirabile;- o accentuare mai mare pe achiziţie şi succes spre deosebire de statut şi prestigiu;- o platformă cosmopolitană în loc de una parohială;- relaţiile între oameni se bazează mai mult pe ordine, sunt impersonale şi au caracter

de utilitate, spre deosebire doar de aspect personal şi sentimental.

MODELUL DE URBANIZARE ÎNAINTE DE ERA MODERN Ă

Lumea veche

Dezvoltare tehnologic ă

Cu aproape 10.000 ani în urmă, omul a construit primele aşezări, dar pentru aproximativ 5.000 deani un astfel de mod de viaţă s-a structurat într-un sat semipermanent – deoarece atunci când soluldevenea epuizat datorită metodelor relativ primitive de cultivare, satul se prăbuşea şi se muta în

altă parte. Chiar şi atunci când satul prospera în anumite locuri iar populaţia creştea relativ mult,satul se diviza în două, astfel ca toţi cultivatorii să aibă acces la furaje.

Evoluţia satului neolitic către oraş a durat cel puţin 1.500 de ani – în lumea veche a durat între anii5.000 şi 3.500 î.e.n. Dezvoltarea tehnologică a f ăcut posibil ca omul să trăiască în aşezări urbaneunde la început dezvoltase agricultura. Omul neolitic se ocupa de plante şi animale pentru aîmbunătăţii metodele de cultivare şi pentru a depozita seminţele, care în cele din urmă asigurau unsurplus hrănind altă populaţie pentru serviciile sale.

Pe măsură ce aşezările umane creşteau în mărime, - datorită dezvoltării tehnologice – obţinute înirigaţii şi culturi, devenea tot mai acută necesitatea îmbunătăţirii circulaţiei de bunuri şi persoane.Omul pre neolitic a dus o existenţă nomadă în căutările sale interminabile pentru hrană. În amplelesale deplasări omul pre-neolitic îşi asigura bunurile esenţiale cu ajutorul soţiei şi copilului.

Omul neolitic, - după ce a reuşit domesticirea animalelor, le-a utilizat pentru transport cât şi caalimente.

Invenţia roţii a constituit f ără îndoială o realizare tehnologică majoră a acelei perioade. Roata a fostpentru prima dată utilizată în valea Tigrului şi Eufratului, care în anul 3.500 î.e.n., fiind construită la început cu materiale solide şi ulterior cu ax, spiţe. Pentru a fi folosite eficient, roţile au nevoie dedrumuri şi astfel a început construcţia de drumuri, o artă foarte dezvoltată în timpurile stră vechi decătre romani.

În acelaşi timp s-au realizat îmbunătăţiri la transportul pe apă, cu plute, pirogi (bărci scobite), bărciegiptene din stuf, chiar şi vase din lemn, şi desigur, canale utilizate atât pentru navigaţie cât şipentru irigaţie.






Instalarea aşezărilor umane a condus de asemenea la îmbunătăţiri în ceea ce priveşte materialele deconstrucţie al adăposturilor cât şi la caracterul de permanenţă al acestora. Lewis Mumford, unarhitect şi istoric despre oraşe a vizualizat dezvoltarea planului oraşului, ca şi construcţia unor„containere” din ce în ce mai complexe.

Lewis Mumford

În perioada neolitică, containerele variau de la „scobituri în sol cu acoperiş cu pământ uscat de

soare” după cum au fost g ăsite în Mesopotamia, la colibe din pământ. Alte containere din neolitic includ pietre şi ustensile din ceramică, structuri cum ar fi hambare saugrânare cât şi „containere colective” cum ar fi canale de irigare şi satele însele.

Creşterea numărului de populaţia a transformat satul în oraş şi apoi în oraşe şi mai mari fapt însoţitde o creştere serioasă a zonelor construite şi a numărului de structuri. Arheologii au descoperit că Mycenae din Israel acoperea 3½ acri, Gurnic din Creta aproape 6½. Acestea erau printre cele maimari oraşe.

Primele oraşe din orientul apropiat ceau apărut în mileniul 3 i.e.n.

Mult mai târziu, zona de împrejmuire de la Mycenae cuprindea 12 acri iar în aceiaşi perioadă,Carchemish din Siria a fost construită pe 240 acri. Menevia construită cam la 600 î.e.n. acopereaprobabil ceva mai mult de 1.100 acris.

Densitatea structurilor şi populaţiei în aceste oraşe era foarte mare în parte datorită distanţelor carenu puteau fi mai mari decât ar fi reuşit un individ să mearg ă şi pe de altă parte deoarece resurselede apă erau în apropierea casei şi nu în ultimul rând datorită tehnologiei care era primitiv ă ceea cenu permitea construcţia unor structuri complicate situate la distanţe una de alta.

Pentru perioada stră veche erau caracteristice şirurile de case mici, model ce a rămas valabil până înzilele noastre.

Unii arheologi sugerează că densitatea populaţiei în oraşele stră vechi (la anul 2000 î.e.n.) ajungea dela 76.000 la 128.000 de persoane pe o milă pătrată. Să ne gândim la densităţile de astăzi:

New York=30.000 persoane/milă•

•

1 acru= 4.047 m2

,






San Francisco=12.700;

Frankfurt=10.000 ;

Tokyo 43.000.

Un oraş de genul Parisului are o rată de înaltă densitate şi anume 65.650 persoane/milă.Mai mult decât atât oraşele antichităţii aveau ziduri de protecţie împotriva inamicilor şi acel zid aloraşului a rămas elementul structural important până în secolul XVIII.

Omenirea nu a atins nivelul de dezvoltare tehnologică şi de organizare socială pentru a permiteoraşelor să g ăzduiască 100.000 sau mai multe persoane până în cursul civilizaţiei greco-romane.

Oraşul–stat grecesc îşi are originea şi datorează mărimea sa extinsă capacităţii de dominare ateritoriului interior prin forţa armelor. Înzestrarea militară superioară a grecilor le–a permis să construiască oraşe-stat fortăreţe care au dezvoltat relaţii economice cu zona rurală de servicii, zonă ce era subordonată fizic şi obligată la tribut. Acelaşi lucru se poate spune despre Roma şi alte oraşeproeminente ale antichităţii. R ăzboaiele antice pot fi interpretate în mare ca fiind războaiele dintreoraşe ce căutau să domine zona rurală.

Roma poate fi luată de exemplu pentru dezvoltarea înregistrată în construirea în ultimele zile aleantichităţii a câmpului urban. La dimensiunea sa, în Roma acoperea în sec.III e.n. o suprafa ţă aproape de 4 mile pătrate între ziduri, cu o populaţie minim estimată la 800.000 persoane.

Amplasarea originală a Romei era pe colinele din apropierea râului Tibru, dar pe măsura creşteriinumărului, populaţia s-a răspândit de-a lungul v ăii şi eventual mult mai departe de râu. Pentruaceasta, s-au folosit de avantajele apeductelor şi de drumurile improvizate.

Mai mult decât atât la nivelul râului, datorită drenajelor şi îndiguirilor era posibilă utilizareaterenurilor joase.

Pentru asigurarea apei pentru populaţie, romanii au construit apeducte (cam la anul 312 e.n.).Ulterior, apeductele aduceau apa tocmai din dealurile Sabinei la 44 mile distanţă.

Pentru captarea apei, apeductele aveau arcade înalte şi apoi apa era distribuită în structurileindividuale printr-un sistem complex de conducte, construcţie ce nu a fost egalată până în zilelenoastre.

La începutul aşezărilor romane, materialele de construcţie constau în împletituri acoperite cu clei încadru de lemn. Ulterior s-a ajuns la lemn şi cărămizi

Toate acestea au oferit lumii monumentele faimoase ale antichităţii. Roma a servit ca exemplu deoraş împrejmuit – zidurile oraşului nu au servit la apărare dar pe parcursul perioadei sale de gloriecât şi în Evul Mediu.

Dezvoltarea socială

Deoarece în mod obişnuit nici un sat nu-şi putea permite susţinerea permanentă a meşteşugarilorcât şi a altor categorii de lucrători, unii specialişti se peligrinau din sat în sat pentru a-şi asiguramijloacele de existenţă.

Oraşul antic, impunea şi ca atare a dezvoltat metode mult mai sofisticate de sondaj şi de distribuţiea surplusului de alimente, meşteri şi alte produse. S-a dezvoltat forme de schimb, inclusiv schimbde bani care pe de altă parte, care pe de altă parte au solicitat sistem de înregistrare şi astfel s-ainventat scrisul cât şi numerele. Oraşul era caracterizat prin structuri publice mari prin careincludeau, temple pentru rug ăciuni, grânare pentru sortare, magazii de armament şi ateliere.

1 milă terestră = 1609 m






Extinderea noilor forme administrative, de securitate, religioase şi economice au dus la oorganizare socială mai complexă în care intrau clasele superioare şi inferioare cu judecători, preoţi,lideri militari, meşteşugari şi ţărani.

În cele din urmă oraşul s-a angajat în schimburi cu alte oraşe şi în schimburi internaţionale în

efortul lor de a obţine noi forme de producţie.Din punct de vedere ecologic, elita – clerul superior, oficiali guvernamentali, aristocraţi şi desiguroameni ce asigurau sănătatea – locuiau în centrul oraşelor în apropierea forumului sau a templului.Clasele inferioare erau distribuiţi dincolo de zona de siguranţă a zidurilor oraşului. În oraş existaucartiere care în general apăreau pe criterii etnice sau ocupaţional. Astfel de cartiere erau separateadesea de şanţuri cu apă, rigole şi ele constituiau o lume aparte. Acest tip de model ecologic estecaracteristic nu numai oraşelor antichităţii cât şi multor organizaţii urbane anterioare Revoluţieiindustriale.

Familia extinsă a fost unitatea primară a organizării sociale cât şi cheia poziţiei sociale şi economicea unei persoane deoarece într-o localitate limitată, înrudirea constituia factorul major ladeterminarea statului economic şi social. Casa elitei cuprindea membrii familiei extinse laolaltă cu

lucrătorii (exclusiv sclavii) cu leg ătură în activităţi economice ale casei. Dominanţa bărbatului şitreptele de vârstă tindeau să fie regula, cu vârstnicii în poziţia de putere dominantă.

Sociologia vârstei

Organizarea economică era centrată mai degrabă pe specializarea pe produs decât pe proces, astfelbreslele sau precursorii acestora erau organizate pe produs. Procedurile de piaţă erau complicate deabsenţa standardizării produselor, greutăţilor şi măsurilor, monedelor şi preţurilor şi prin masivafalsificare a produselor.

Dezvoltarea tehnologică

Tehnologia romană a supravieţuit colapsului Romei şi a creşterii producţiei de tehnologie avansată

provenită din India şi China către vest. Toate aceste produse din est remarcăm praful de puşcă,hârtia şi tiparul, cuie, maşini de f ăcut mătase cât şi montaje pentru vase. Mai mult „barbarii” careau moştenit vechiul Imperiu roman au adăugat invenţii, printre care săpunul, încălzirea locuinţelor,copite, butoaie şi tuburi cât şi noi tehnici agricole.

Probabil că cele mai semnificative elemente în accelerarea urbanizării a fost utilizarea prafului depuşcă, folosirea surselor de energie non-umane, ceasul mecanic şi tiparul.

Praful de puşcă a dus la distrugerea ordinii feudale medievale, subminată deja de ridicarea oraşelor,dezvoltarea tranzacţiilor, loviturilor pustiitoare ale războaielor, de efectele unor epidemii precumMoartea Neagră.

La început, praful de puşcă era folosit de artilerie în asedieri, fapt care a redus rapid zidurilefeudale

şi castelele. Apari

ţia sistemelor au transformat armurile armatelor feudale iar vechile forme

de lupte şi apărare s-au prăbuşit.

Utilizarea crescută a surselor de energie non-umană – la început cu animale şi apoi cu apă şi vânt – au dus la o creştere rapidă a productivităţii.

Agricultura a beneficiat de îmbunătăţirea harnaşamentului, de roţile de plug, de noile sisteme decultivare. Moara, acţionată de vânt şi apă şi implicând mecanisme de transmisie cum ar fi roţi-dinţate, a fost folosită în special la măcinatul grăunţelor dar şi la acţionarea sistemelor în procesulde fabricaţie şi forjare a elementelor de metal.

Presa tipografică a dezvoltat capacitatea omului de a comunica atât între generaţii cât şi în cadrulgeneraţilor contribuind la avansarea ştiinţei şi tehnologiei, facilitând comunicarea ideilor în lumeaurbană aflată în expansiune.






Forma fizică a oraşelor medievale şi ale Renaşterii au urmat modelul satelor, fiind înşirate de-alungul străzii, la intersecţie, în structuri circulare sau curbe neregulate chiar dacă formelerectangulare tindeau să caracterizeze unele din noile oraşe. Majoritatea străzilor erau mai mici decâto potecă, fiind mai degrabă un mediu de comunicare decât de transport. În marile oraşe pavajul s-aintrodus în 1184 la Paris, în 1235 la Florenţa şi în 1300 la Lűbeck.

Pe măsură ce populaţia oraşului creştea, zidurile erau adesea depăşite, şi unele oraşe ale acelortimpuri ajungând la câteva mile lungime. Uneori localizările erau schimbate cum a fost la Lűbeck iar multe noi oraşe s-au unit prin creşterea populaţiei. Populaţia oraşelor a crescut de la câteva sutela aproape 40.000 (Londra în secolul XIV). Parisul şi Veneţia au fost nişte excepţii ajungând la100.000.

Casele variau de la modele elaborate la simple barăci cu piatră. Locuinţele erau aliniate în rânduri,adesea cu grădiniţe în spate şi curţi interioare formate pe blocuri solide.

Ferestrele erau nişte mici deschideri cu ză voare la început după care au fost acoperite cu postav îmbibat cu ulei, cu hârtie şi apoi cu sticlă. Încălzirea era improvizată din vatră şi horn. Camerele

variau de la o singură cameră în cazul săracilor la camere diferenţiate pentru utilizare specializată în

funcţie de bog ăţie. În general conta spaţiul. Intimitatea era ceva rar iar condiţiile sanitare primitive.

Dezvoltarea socială

O creştere în mărime a unui oraş aduce cu sine şi o creştere a diversităţii populaţiei. Deşi o astfelde eterogenitate poate avea ca rezultat conflicte între indivizii de diferite origini, fond-cultural,etnic sau religios, rezultatul a constat în biserică, piaţă, rezerv ă de apă şi instituţii sociale. De aceea,oraşul a fost o colecţie de cartiere separate sau de vecinătăţi în care oamenii cu aceleaşi interese şitrebuinţe puteau convieţui în linişte.

Familia şi rudenia

Viaţa din perioada medievală şi cea a renaşterii a fost caracterizată prin locuinţe ce înconjurau nunumai familia extinsă, formată din 3 sau mai multe generaţii şi alte rude ci şi muncitorii asociaţiactivităţilor economice ale familiei. Tânărul bărbat din clasele superioare, servea în familiilenobiliare iar ucenicii şi zilierii locuiau cu şeful meşteşugarilor familiei. Membrii familiei lucrauîmpreună, serveau masa împreună şi dormeau adesea într-o cameră comună aranjată cadormitoare.

Căsătoriile erau arajate adesea de capii familiilor. Căsătoriile între copii nu era ceva rar întâlnit înChina, India, Japonia, Orientul Apropiat şi în unele părţi din Europa, chiar dacă partenerii acesteicăsătoriii nu trăiau împreună până la vârstă adultă.

Familiile tindeau să fie patriarhale, adică soţia se subordona soţului iar viaţa ei se restrângea laîndatoririle casei, având pu

ţine ocazii de a avea un rol în lume.

Copii erau crescuţi cu ideea respectului faţă de vârstnici, fiii rămânând adesea sub autoritateatatălui chiar şi după ce s-au căsătorit.

MODELE MODERNE ALE URBANIZ Ă RII

Revoluţia industrială şi modernizarea

Ca şi în timpurile stră vechi, creşterea şi îmbunătăţirea agriculturii a generat surplus fapt ce a f ăcutposibil ca în oraşe, să se producă o diviziune a muncii şi o mai mare specializare.






Toate acestea au condus la producţia de masă. Adam Smith observa că odată cu creştereanumărului populaţiei apare o mai mare posibilitate a diviziunii muncii. O altă divziune a munciiconduce la o creştere a specializărilor. O specializare crescută operează cu o productivitate încreştere deoarece specialistul se poate concentra pe o activitate relativ simplă cât şi datorită funcţieispecializate ce poate fi mai uşor mecanizată şi substituită cu energie non-umană.

Este adev ărat că revoluţia industrială a f ăcut viaţa urbană şi a muncitorilor mai împov ărată dar petermen lung a condus la o mare îmbunătăţire a nivelelor de viaţă pentru populaţia din acele ţări şiau devenit industrializate.

Nu numai oraşele au facilitat industrializarea ci şi invers, industrializare a avut un efect puternicasupra dezvoltării oraşelor. În primele ţări industrializate, Anglia şi altele existau în 1801 doar 100oraşe sau aşezări urbane având câte 5.000 de locuitori reprezentând cam 26% din populaţia totală aţării. La 50 de ani mai târziu 1851, exista 265 aşezări urbane, constituind 45% din populaţia totală aţării. În 1891, s-a ajuns la 692 de aşezări reprezentând 68% din totalul populaţiei. La sfârşitulsecolului marea partea a Europei a fost cuprinsă de industrializare şi urbanizare. Din 1920,populaţia Europei (f ără URSS) era de 32% mediu urban, iar în 1970 era de 74% cu cea mai maredensitate în zonele industriale de pe culoarul Rhin-ului şi în centrul Angliei. Foarte interesat, chiar

dacă populaţia Europei între 1920-1070 a crescut de la 43% (de la 325.000.000 la 462.000.000)populaţia urbană a crescut cu 182% (de la 104.000.000 la 293.000.000). Şi în SUA a avut loc odezvoltare în paralel: în 1800 doar 6,1% din populaţie locuiau în aşezări urbane. În 1970 procentulera de 73,5.

Aceste cifre contrastează cu situaţia din ţările şi regiunile ce nu au fost industrializate sau care seaflau la începutul procesului de modernizare. Deşi densitatea populaţiei pe ansamblu în ţărilesubdezvoltate era în general foarte mare, totuşi procentul în mediile urbane era mic. În 1970, înestul Asiei exista un procent de 30% mediu urban, în sudul Asiei (din Orientul Mijlociu la Asia desud-est) era 21%, în America Latină era 56% şi Africa era 22%. Naţiunea industrială a Japoniei,înregistra 72% mediu urban.

Comunicaţii şi transporturi

Modernizarea şi industrializarea a avut implicaţii materiale. Fiecare dintre acestea au generat, altă spirală. Această relaţie mutuală cauză-efect s-a aplicat şi urbanizării atunci când a-a întâlnit cu altedomenii de dezvoltare.

Creşterea diviziunii muncii şi a specializării necesare solicită din ce în ce mai mult interrelaţionareaindivizilor în câmpul de producţie şi distribuţie de bunuri şi servicii. Acest fapt a condus la oîmbunătăţire în comunicare şi transport care în cele din urmă a permis instaurarea unei ordini maiextinse şi chiar mai complexe. Dezvoltarea procesului de comunicare androvizuală pe glob a fostînsoţită de îmbunătăţiri în comunicarea interpersonal ă 1. Sistemul de distribuţie poştal a f ăcut posibilă comunicarea indivizilor pe distanţe mari în condiţii de confidenţialitate chiar dacă uneori era

necesară o perioadă de timp considerabilă. A urmat invenţia şi dezvoltarea telegrafului care a f ăcutcomunicarea interpersonală mult mai eficientă şi mai rapidă. Invenţia telefonului a aduscomunicarea la aspectul instantaneu iar continua îmbunătăţire a f ăcut posibilă telefonia la distanţelungi chiar pe toate zonele globului. Un alt aspect al acestui proces de îmbunătăţiri al comunicării îlconstituie acumularea de cunoştinţe şi transmisia lor de la o graniţă la alta, cu ajutorul tipăriturilor

1 Comunicare : procesul de stabilire a semnificaţiilor, întâlnit în toate situaţiile sociale şi prin urmare o preocupare demare anvergură a specialiştilor din ştiinţele sociale în general (DEX); - proces de emitere a unui mesaj şi detransmitere a acestuia într-o manieră codificată cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării(Dicţionarul de sociologie).

Comunicarea interpersonal ă : se identifică de fapt cu interacţiunea socială, deoarece în orice interacţiune se realizează schimburi de mesaje. De obicei, ea se realizează în grup sau este dependentă de grupul de apartenenţă a persoanelorimplicate. Funcţia comunicării interpersonale este de a menţine unitatea şi integritatea oricărui grup social, de a

asigura coordonarea acţiunilor individuale în grup (Dicţionar de sociologie)






computerului. Astfel de îmbunătăţiri în comunicare a f ăcut posibilă grupări ample de indivizi şiactivităţi economice şi astfel au apărut oraşe şi mari oraşe.

Modele de transport şi comunicare în secolul XIX

Oraşele secolului XIX, perioadă în care transportul era relativ sărac, aveau concentrată o masă

mare de populaţie în fluxul fabricaţiei. Populaţia se putea deplasa de la uzină cu ajutorul drezineipe şine cu cal la tracţiune, trenuleţ, vagoneţi. În acest fel oraşele dveneau şi mai mari.

Totuşi, o astfel de dispersie a populaţiei a fost relativ limitată la zonele secolului XIX şi începutulsecolului XX şi s-a extins într-o formă de stea, conform cu liniile mari de transport. Odată curăspândirea automobilului şi îmbunătăţirea drumurilor, a avut loc o răspândire şi mai amplă. Maimult, odată cu introducerea expresurilor, populaţia a început să umple toate zonele disponibile ceau acces rapid în oraş.

Cele mai importante evoluţii în transportul oraşelor secolului XIX au fost mai întâi canalele şi apoitransportul pe cale ferată. Drumurile au devenit şi au rămas mijloacele majore de transportprincipale pe tot cuprinsul pământului şi de asemenea a rămas mijlocul major pentru transportulpersoanelor, până când automobilul a devenit popular în 1920 iar avionul după 1940.

Pe plan internaţional, marile îmbunătăţiri în transportul transoceanic a stimulat nu numaischimbările externe cât şi migraţia internaţională, majoritatea către oraşe.

Pe scurt îmbunătăţirea transportului a condus în mod direct la creşterea extraordinară a grupurilorde populaţie şi a contribuit la creşterea productivităţii prin îmbunătăţirea vitezei şi eficienţei cu carepopulaţia putea fi aprovizionată şi îngrijită. Ca şi în cazul comunicaţiilor s-a creat o reacţiecirculară. Îmbunătăţirea transportului a f ăcut posibilă crearea unor oraşe şi mai mari iar oraşele maimari necesitau mijloace mai bune de transport pentru circulaţia persoanelor şi a bunurilor.

Structura de dezvoltare a aşezărilor urbane în secolul XIX

În Anglia, Franţa. SUA cât şi în alte state în care şi-a f ăcut rapid prezenţa Revoluţia Industrială,urbanizarea secolului XIX a fost strâns legată de industrializare. Structura fizică a oraşelor

moştenite din secolele preindustriale au devenit subiectul unor mari modificări impuse de rapidadezvoltare a sistemului de producţie însoţit de producţia de masă.

Combinarea motoarelor cu aburi, a curelelor de transmisie şi a forţelor centripete în mişcare augenerat mari densităţi de populaţie în apropierea locurilor de muncă. Aceasta se întâmpla în specialîn zona industriei grele -fier, produse metalice, construcţii de maşini, producţia de sticlă. Seconsideră că oraşul industrial al secolului XIX a avut două trăsături majore şi anume fabrica şicartierele sărace.

Oraşul industrial a fost caracterizat ca forma fizică de blocuri rectangulare, de obicei de mărimeuniformă separate de structura străzilor şi magistrale, cu lungime uniformă. Subiect al topografieilocale, sta modelul rectangular, la care Manford se referă ca fiind nonplan, permitea extindereanedefinită a oraşului în toate direcţiile. Pe măsura extinderii, noi teritorii erau absorbite pentru

trebuinţele publicului.Modelul de bloc rectangular a fost un avantaj pentru ingineri, arhitecţi etc. Dar a creat şi multeprobleme fizice. Străzile de lungime uniformă au oferit magistrale prea largi pentru multe zone dereşedinţă şi prea înguste pentru arterele de trafic major. Mai mult, constituie o formă prea rapidă pentru a se adapta cu uşurinţă la diversele trăsături topografice, cum ar fi coline, v ăi, râuri, lacuri şicanale.

Fabricile au introdus în zona urbană forme de poluare f ără precedent, îmbâcsind atmosfera cu fumgreu ce conţinea agenţi chimici periculoşi atât pentru fiinţele umane cât şi pentru agricultura dinzonă. Platformele erau poziţionate în apropierea unei ape de care depindeau în procesul deproducţie. Ca urmare, râurile, locurile deveneau canale de scurgere cu o apă ce nu putea fi folosită






în consumul uman dar era la fel de periculoasă pentru floră şi faună. Fabricile au creat noi nivelede poluare a mediului, inestetici şi periculoase pentru toate formele de viaţă.

Oraşele industriale, cuprindeau cel puţin la începutul secolului XIX reşedinţe mizerabile pentrumincitori şi familiile acestora. Locuinţele erau construite sărăcăcios şi erau foarte apropiate.

În anii 1843-1844, în unele zone „dezvoltate” industrial, cum ar fi Manchester exista în medie osingură toaletă la 212 persoane. Ferestrele erau mici iar iluminatul era inadecvat. Locurile de joacă pentru copii cât şi pentru grădină erau limitate. Pivniţa întunecată, umedă şi insalubră serveaadesea ca locuinţă. Murdăria şi dezvoltarea insectelor şi viermilor au afectat o mare parte dinpopulaţie. Şobolani, şoareci etc. erau mase de îmbolnă vire, inclusiv plaga bubonică transmisă prinşobolani şi, tifosul prin păduchi. Curăţenia inadecvată a generat răspândirea febrei tifoide. Înconsecinţă, mortalitatea în special cea infantilă era extrem de ridicată. Studiile acelor timpuri arată că ratele de mortalitate în oraşe depăşeau cu mult cele din zonele rurale şi, în zonele oraşelor cudensitate mare se înregistrau valori mari la morbiditate şi mortalitate.

Morbiditatea

Spre finele secolului XIX, condiţiile mizerabile au generat diferite forme de legislaţie pentru

îmbunătăţirea condiţiilor claselor muncitoare. În mod gradat, starea de amenitate în mediul urban,disponibilă la început doar la elite (care totuşi nu puteau scăpa de boli şi poluarea mediului) s-adispersat către persoanele sărace şi la cele cu mijloace reduse, modeste. La finele secolului XIX,clasele inferioare au început să se bucure de beneficiile producţiei de masă, fapt ce se reflecta înnivelele de viaţă aflate în creştere. S-au îmbunătăţit locuinţele şi a crescut numărul de conducte deapă, a canalizărilor şi a iluminatului, cât şi accesul la transport.

DEZVOLTAREA STRUCTURII A ŞEZ Ă RILOR URBANE: SECOLUL XX

Modele centrifugale ale secolului XX

Odată cu îmbunătăţirea transportului şi comunicaţiilor, tehnologia secolului 20 a început să-şifixeze forţele centrifuge într-un sens de a dispersa populaţia şi activităţile economice de-a lungulgraniţelor şi în teritoriile vecine. Această expansiune a aglomeraţiilor urbane a depăşit unităţilepolitice şi graniţele, generând noi concepte de dezvoltare.

“Zona metropolitană”, va deveni centrul oraşului alături de inelul învecinat.

“Zona urbanizată” va fi zona clădirilor, cu densităţile de populaţie ce solicită reşedinţe înstructurile de bloc ale oraşului – concentrarea urbană aşa cum se vede din avion, în care toategraniţele politice sunt obscure.

“Zona consolidată”, concept folosit în S.U.A. pentru a descrie zonele metropolitane continuue.

“Megalopolisul”, care rezultă din întrepătrunderea a unui număr de zone metropolitane.

Evoluţiile continue din transport şi comunicaţii au condus nu doar la dispersia populaţiei – cât şi lacreşterea descentralizării activităţilor economice – schimburi, servicii şi producţie.

Magazinele din afara centrului au diminuat aspectul dominant al afacerilor din zona central ă prinfurnizarea mai multor tipuri de bunuri şi servicii iar prin decentralizarea fabricilor, s-a câştigatavantajul spaţiului pentru producţia de masă cât şi pentru spaţiul necesar parcărilor.

Zona afacerilor centrale a continuat să fie centrul economic al metropolei şi a dominat-o princoncentrarea de profesionişti şi activităţi de birou.

În majoritatea cazurilor, platformele urbane – rezidenţiale, industriale, comerciale şiguvernamentale – au fost construite urgent ca răspuns la urbanizarea rapidă. Dezvoltareainfrastructurii şi modelele folosite erau produsul forţelor pieţei, care au dus la producerea unor






platforme remarcabile dar care în acelaşi timp au permis învechirea şi decăderea după cum eraevidenţiat de proporţia mare de “locuinţe substandard”şi de zonele cartierelor sărace.

În ţările bogate, automobilul, care a fost un factor major de dezvoltare al metropolei secolului XX,devine în secolul XX o ameninţare. Apar astfel probleme noi, de circulaţie în oraş. În cele din

urmă, problemele poluării aerului şi apei devin critice în multe zone.În regiunile în curs de dezvoltare de pe glob – în Asia, America Latină şi Africa – cea mai vizibilă consecinţă a urbanizării rapide o constituie decadenţa mediului urban.

Oraşul este caracterizat de o mare parte:• de cocioabe şi cartiere mizere;• servicii urbane inadecvate;• locuinţe insalubre, rezerve de apă, canalizare, utilităţi şi transport;• terenuri necontrolate;• densitate excesiv ă a populaţiei;• educaţie deficientă şi facilităţi pentru recreere;• servicii comerciale şi de piaţă ineficiente.

Urbanizarea rapidă în zonele subdezvoltate este însoţită nu doar de un mediu urban deficient darşi în curs de deteriorare. Se estimează că, numai în America Latină, 4-5.000.000 de familii locuiauîn 1970 în cocioabe şi cartierele mizere ale oraşului.

Odată cu creşterea productivităţii şi dezvoltarea clasei mijlocii şi în ciuda dovezilor de deteriorare,locuinţele moderne au fost caracterizate în ansamblu prin avantaje mari în ceea ce prive şteconfortul, siguranţa. Începând din secolul XIX, spaţiul pentru o persoană a crescut considerabil.Conductele de apă, săli de baie persoane şi utilităţi sanitare, iluminatul electric, încălzire centrală şiaer condiţionat au devenit standarde în statele cele mai bogate.

Planificarea urbană Pe parcursul secolului XX, ca răspuns la problemele de natură fizică şi de alt gen, guvernele şi-auaccentuat intervenţiile în protecţia sănătăţii, vieţii şi siguranţei. Statele în care guvernele centralizateexercitau un control deosebit asupra zonelor municipale a intervenit rapid să răspundă laproblemele urbane (ex. ţări precum Anglia şi cele din Peninsula Scandinav ă ).

Statele cu sisteme de organizare federală, în care guvernul statului şi cele locale – deţineau oautonomie ca în S.U.A. au reacţionat mai lent la necesitatea eliminării problemelor ce apăreau înmodul de viaţă urban: poluarea aerului şi apei, locuinţe substandard, cartiere mizere,congestionarea traficului, crize ale comunităţii şi facilităţi culturale şi de recreere a publicului,inadecvate. De la mijlocul secolului XX programele de locuinţe publice, renovarea urbană şiplanificarea oraşelor au devenit aspecte aproape universale în rândul ţărilor avansate din punct de

vedere economic.Statele subdezvoltate erau conştiente de necesitatea organizării oraşelor şi regiunilor, cât şi deplanificarea la nivel naţional. Dar planificarea oraşului într-o ţară subdezvoltată se confruntă cudificultăţi insurmontabile. Acestea proveneau în mare parte:

• din nivele scăzute ale veniturilor;

• din creşterea rapidă a numărului populaţiei, care includea hoarde de imigranţi din zonelerurale care nu se adaptau la modul de viaţă urban;

• din insuficienta dezvoltare a serviciilor şi guvernelor zonelor urbane.






Deşi aglomeraţiile urbane ale oraşelor s-a rezolvat, totuşi nu s-a reuşit dezvoltarea unei stări debunăstare fizică, cel puţin pentru masa populaţiei. O stare de amenitate în existenţa urbană estedisponibilă doar pentru mici segmente din populaţia totală. Acesta este un aspect al impactului pecare o produce rata rapidă de urbanizare asupra unei platforme inadecvat structurate.

Dezvoltarea socială Combinarea dezvoltării tehnologice şi a celei demografice a condus în secolul XIX la proliferareaoraşelor cu cel puţin 1.000.000 de locuitori. Înainte de secolul XIX, chiar dacă a existat ca oexcepţie un oraş în vechea Chină sau în Japonia (Edo, precursorul oraşului Tokyo), oraş ce aînregistrat 1.000.000 de locuitori, totuşi nu au existat prea multe oraşe la o asemenea dimensiune.De la debutul secolului XIX dezvoltarea tehnologică şi cea a organizării sociale odată cu exploziapopulaţiei şi a imploziei a ceea ce o însoţea, a atins nivele ridicate de oraşe mari. În conformitatecu estimările, în 1900 existau 10 oraşe cu populaţie de cel puţin 1.000.000 locuitori, în 1950 existau49 de astfel de oraşe.

Faptul că oraşul face diferenţe în modul de viaţă al oamenilor, a fost perceput chiar din antichitatedar aceasta a devenit evident pe parcursul secolului XIX şi începutul secolului XX. În această

perioadă un număr de cercetători au început să analizeze diferenţele pentru a clarifica factoriiimplicaţi. Cercetătorii secolului XX au identificat impactul pe care îl crează oraşul.

Efectele creşterii densităţii populaţiei asupra vieţii sociale ( şi asupra atitudinilor şicomportamentelor) pot fi în mare parte explicate prin referire la cercul ipotetic cu o raz ă de 10mile (314 mile pătrate). La o densitate de un individ pe mila pătrată sunt doar 314 persoane pe ozonă desemnată. La o densitate de 25.000, mărimea populaţiei ajunge la aproape 1.000.000.Semnificaţia acestei imagini este aceea că ne indică magnitudinea interacţiunii potenţialului urban,adică, numărul maxim de persoane cu care o persoană poate realiza contacte. La o densitate de unindivid, numărul maxim de alte fiinţe pe care le poate avea este 313 (314 minus 1) iar la o densitatede 25.000 de locuitori, numărul maxim de persoane pentru contact va creşte la aproape 8.000.000.Doar printr-o creştere a numărului de contacte se pot observa efecte ale urbanizării şi aceasta

deoarece prin creşterea contactelor se are ca rezultat modificări de natură calitativ ă cât şicantitativ ă în interacţiunea umană.

În comunităţile de dimensiuni mici şi cu denstitate redusă (“mica comunitate”, termen folosit deRobert Redfield), oamenii trăiesc în “grupuri primare” şi experimentează “contacte primare”. Prinaceasta se înţelege că, în acea comunitate oamenii realizează contacte “faţă în faţă” şi parcurg

virtual toate sferele de activitate.

În comunităţile mici, relaţiile interpersonale sunt de natură intimă şi se bazează în mod frecvent pesentimente şi emoţii. Spre deosebire de aceasta, în societatea caracterizată de o populaţienumeroasă şi cu densitate mare (“societatea de masă”, conform limbajului lui Kaal Maunheim) – oamenii trăiesc în “grupuri secundare” şi ca urmare realizează “contacte secundare”. Aceastaînseamnă că, ele sunt segmentare, adică, oamenii interacţionează doar până la acel punct unde se

interacţionează traseele vieţii lor. Acest gen de contact se aseamănă cu cel realizat dintre medic şipacient, avocat şi client, vânzător şi client, profesor-elev, inspector financiar-plătitor de taxe. Înaceastă situaţie, relaţiile umane se bazează rareori pe sentiment şi emoţie, având la bază utilitatea.

Mai mult, în societatea de masă, caracterul eterogen al comportamentelor se accentuează nu doardatorită mărimii cât amestecului de persoane cu diferite preg ătiri.

Combinarea eterogenităţii cu contactele secundare modifică semnificaţii comportamental uman.Gândirea şi acţiunea tind să depindă din ce în ce mai puţin de tradiţional.

În sfere chiar mai extinse ale gândirii şi acţiunii, comportamentul apare ca fiind mult mai puţindeterminat de normele grupului. Sfera deciziei personale este mult extinsă în zone precum genul şigradul de educaţie, ocupaţia sau profesia, locul de reşedinţă, alegerea partenerului, mărimea






familiei, afilierea politică şi religia. Astfel, o creştere a mărimii şi densităţii populaţiei, în special – dacă este însoţită de eterogenitate, duce la diminuarea forţei controlului social informal.

Controlul social informal, se efectuează în mare parte prin derularea tradiţiilor şi mai mult, creează accesul la o creştere a controlului formal – controlul legii, a poliţiei etc.

Scindarea controlului social informal este în mare măsură responsabilă pentru accentuareadezorganizării individuale cu manifestare a delicvenţei juvenile, delicte, prostituţie, alcoolism,dependenţa de drog, suicidul, boli mentale, retragerea socială şi instabilitate politică.

Controlul formal nu deţine mijloace care să dovedească eficacitate după cum o realizează parteainformală în reglarea conduitei umane.

Efectul oraşului asupra traseului vieţii poate fi observat în problemele noilor veniţi. Oraşul, carecipient al emigranţilor a jucat şi continuă să joace un rol proeminent, rol în modificarea gândiriişi comportamentului, în supunerea individului înzestrat cu tradiţii la condiţiile vieţii urbane.Majoritatea problemelor severe, sociale şi economice ale oraşului sunt manifestate în moddisproporţional în rândul noilor veniţi. Aceştia dezvoltă o simptomatologie a dificultăţilor deadaptare la viaţa urbană.

De aceea, putem presupune că, mărimea, densitatea, eterogenitatea populaţiei pot modificacomportamentul în aşezările urbane, fapt care reprezintă condiţii mai mult decât suficiente pentruo astfel de transformare. Multe din comportamentele dezvoltate în aşezările urbane, în special înţările subdezvoltate din punct de vedere economic, sunt mai degrabă tradiţionale decât raţionale şidin alte privinţe, reunesc tradiţii în loc de caracteristici urbane.

Explicaţia pentru aceasta poate consta în diferenţele dintre interacţiunea potenţialului uman în oraş şi ceea ce a dobândit de fapt. În populaţiile cu mari densităţi, care sunt în esenţă o aglutinare decomunităţi distincte şi noninteractive, comportamentul uman poate fi produsul grupului primar.

Ca un microcosmos, familia reprezintă o unitate prin care urmăreşte influenţele oraşului prininstituţiile sociale. În majoritatea societăţilor familia este privită ca unitate socială primară; ea a

constituit o unitate fundamentală şi economică mai mult decât suficientă şi a avut responsabilitateaprimară pentru socializare şi educarea tinerilor, a constituit punctul de focalizare pentruîndrumarea şi practica religioasă, a asigurat securitatea şi protecţia membrilor acesteia i-a fostcentrul vieţii afective şi recreaţionale.

În societatea urbană modernizată, familia s-a transformat. Astăzi familia urbană s-a restrâns de lafamilie extinsă la familie nucleară, chiar monoparentală. Adesea nu există copii sau aceştia suntfoarte puţini (1 sau 2) dacă există fertilitate. Este foarte mobilă. Posedă o slabă unitate socială şieconomică. Este frecvent separată sau divorţată. A pierdut multe din diversele funcţii istoriceîmpărţind altele noi, cu instituţii urbane specializate cum ar fi magazine de haine, băcănia,restaurantul, şcoala, librăria şi sistemele de securitate socială.

Stratificarea socială

Dezvoltarea oraşului s-a alterat şi a produs noi forme de stratificare socială. Amplificarea oraşuluicomercial a accentuat importanţa comercianţilor care au devenit chiar un grup important. Odată cu creşterea mărimii şi forţei unui oraş, comercianţii au înlocuit proprietarii de pământuri nunumai în structura de conducere a oraşelor dar şi au sporit influenţa în structura unor longienlităţiinclusiv în stat. Odată cu ascensiunea oraşului industrial, industriaşii, oamenii de finanţe şimanagenerii au dobândit poziţii cheie structurate pe bog ăţie materială şi localizare strategică îneconomie.

Dezvoltarea tradiţiilor intelectuale, susţinute de revoluţia ştiinţifică, au conferit un statut ridicatpersoanelor cu preocupări intelectuale şi profesionale. La aceste diferite surse de statut se voradăuga sursele vechi reziduale de stratificare socială bazate pe statut, adică naşterea sau






“eliminarea” socială cât şi forţa economică. De aceea, societatea urbană contemporană tinde să fiestratificată pe trei axe:

• forţa dobândită prin bog ăţie;• status dobândit prin naştere;• prestigiu dobândit în mare parte prin preocupările intelectuale şi profesionale.

Viitorul urbanizării

Megalopolinizarea

Megalopolismul, după cum deja am amintit reprezintă un concept folosit pentru a desemnafuziunea mai multor zone metropolitane într-o singură masă de oameni şi activităţi economice.

Termenul cu acest sens a fost introdus de geograful francez Jean Gottman, care s-a referit laaceastă metropolă din nord-estul S.U.A. ca fiind “leag ănul unei noi ordini în organizarea spaţiuluide locuit”. Deşi poate fi un tip de aglomerare, megalopolis-ul este f ără îndoială rezultatul aceluiaşiprocese ce produce urbanizare. Este punctul culminant al procesului logic de urbanizare în măsuraîn care oraşele şi zonele suburbane se extind continuu, se dezvoltă continuu şi devin părţi ale uneizone în continuă construcţie. Megalopolis-ul la care se referea Gottman s-a extins din Boston la Washington D.C., şi conţinea în 1960 aproximativ 37.000.000 locuitori pe un teritoriu de 53.500mile pătrate. (600 mile lungime şi 50-100 mile lăţime).

Acest megalopolis din S.U.A. şi alte astfel de structuri din lume îşi au originea în:

• oportunităţile economice pe care le-au oferit pentru a le face zone de imigrare, şi

• funcţiile pe care le pot îndepli în primul rând în zona locală şi în cea regională şi apoi pescena naţională şi internaţională.

Acea zonă din nord-estul S.U.A. a avut avantajul de a fi localizată lâng ă mare, servind astfel ca

leg ătură între Europa şi interiorul S.U.A. La început a devenit un centru important printreschimburi internaţionale între continentele Americii şi Europei. Prin poziţia sa a fost influenţată deindustrializarea din Anglia şi a Europei din timpul secolului 19 devenind astfel ea însăşi, o zonă importantă pentru industrializare în S.U.A. A servit ca un port major pentru intrarea imigranţilorîn S.U.A.

De asemenea, un astfel de megalopolis reprezintă o adev ărată “revoluţie în utilizarea pământului”,în care urbanizarea generează o regiune urbană, zonă distinctă de o regiune agricolă. În teritoriulmegalopolis-ului, pământul devine din ce în ce mai mult specializat pentru utilizare ca reşedinţă, înindustrie, comerţ, servicii, cât şi în funcţiile agricole adiacente zonei.

Printre alte megalopolis-uri din S.U.A. şi din lume amintim:

În S.U.A.: Los Angeles şi San Francisco

Dallas şi HoustonChicago, Milwankee şi South Send.

În Europa: Londra şi Midlands - AngliaParis – Franţa

Bazinul industrial Ruhn, GermaniaOlandaBelgia

În Asia.: Complexul Tokyo – Osaka – JaponiaChinaIndia






Datorită problemelor complexe caracteristice megalopolis-ului – probleme fizice, de personal,sociale, economice şi guvernamentale – pot convinge pentru întârzierea sau împiedicareadezvoltării megalopolitane. Se consideră că totuşi se va ajunge la mari aglomerări megalopolitanece vor conţine chiar peste 100.000.000 locuitori, coasta de Nord-Est a S.U.A. fiind prima ce vaajunge la o astfel de mărime.

Suburbanizarea

Creşterea suburbiilor, care sunt comunităţi de reşedinţă separate din punct de vedere politic,situate în jurul marilor oraşe şi dependente din punct de vedere economic de oraşe, pot fidescoperite ca având debutul în secolul XIX, moment în care populaţia oraşelor a început să sedescentralizeze. Secolul XX, a confirmat tendinţa profilată în secolul 19: “inelul” situat în juruloraşului central a început să devină din ce în ce mai mare, ca structură demografică şi economică.

Dezvoltarea suburbiei a fost atribuită “zborului” din oraş. Totuşi această explicaţie este adev ărată pe jumătate şi aceasta pentru că, dezvoltarea zonelor suburbane din America de Nord şi părţi dinEuropa au fost în mare parte produsul deplasărilor din oraşele centrale şi la fel de adev ărat este că,aceste oraşe centrale au fost recent repopulate de imigranţi din zonele rurale sau din alte zone

urbane. Pe lâng ă aceasta, până de curând, noii veniţi în oraşele centrale au întocmit numericdeplasările către suburbie (din 1930 unele oraşe centrale au început să piardă uşor din populaţie, întimp ce industriile şi-au accelerat creşterea). De aceea este mai bine să ne referim la suburbie nuatât ca la un produs al “zborului” din oraş cât, ca rezultat al dezvoltării şi rev ărsării oraşuluidincolo de graniţe, în teritoriile adiacente. În general vorbind, singurul loc în care se pot extindepopulaţiile şi activităţile economice este inelul metropolitan.

În unele oraşe europene, din America Latină şi Asia s-au înregistrat uşoare “plecări“ ca fiindimplicate în toate aspectele. Cei ce s-au aşezat la periferia oraşelor – adesea în locuri cu densităţifoarte ridicate – sunt în general atraşi de oraş dar sunt incapabili să-şi g ăsească locuinţeneconstisitoare în el.

Cei ce se aşează în jurul oraşului, de obicei o fac în orăşele de cocioabe cât şi în alte aşezări

provizorii. Peste tot, cel puţin în oraşele noi, tendinţa în rândul emigranţilor de a trăi în centreleoraşului” este foarte slabă.

Suburbiile sunt lipsite de omogenitate în tipul şi funcţiile populaţiei şi ele pot varia din punct de vedere al statutului socio-economic cât şi din din punct de vedere al (vecinătăţii) de oraş. Mai mult,chiar dacă suburbiile sunt considerate în general ca fiind locuitorul oraşelor pentru acele persoanecare fac naveta la locul de muncă din oraş, inelul metropolitan absoarbe în mod crescător zonelesatelit care sunt predominant industriale sau comerciale.

Suburbiile variază pe scară larg ă în ceea ce gradul până la care sunt bine planificate sau autorizateca “răspândire urbană” în nivelul economic al locuitorilor, în ceea ce priveşte nivelul impozitelor,calitatea facilităţilor educaţionale şi a vieţii culturale, cât şi în caracterul guvernului local şi alserviciilor publice. Odată cu accentuarea descentralizării se poate anticipa în grad ele pot deveni

eterogene, similare sau nu cu centrul oraşului şi dacă conştientizează trebuinţele comune şiinteresele tuturor elementelor zonei metropolitane.

Integrare regională

Oraşul a fost întotdeauna dependent de interiorul ţării pentru originea sa, funcţii şi extindere. Elîndeplineşte o seamă de servicii pentru zona înconjurătoare şi în cele din urmă este dependentpentru susţinere. În acest sens, diferitele tipuri de oraşe au fost incluse mereu într-o regiuneintegrată indiferent dacă ele au un loc central în îndeplinirea funcţiilor de servicii??? sau detransport al oraşului, îndeplinind service pe rutele de transport sau în oraşe specializate(industriale, miniere, comerciale, politice, educaţionale, recreaţionale sau de altă natură ) sau oraşerelativ mari combinând unele sau toate acele funcţii.






Sociologul american Otis Andley Duncan şi colegii săi au realizat o analiză intensiv ă asuprainterrelaţiilor zonelor metropolitane şi a regiunilor din SUA (Metropolis and Regions 1960).

Acelaşi lucru a realizat şi geograful englez Robert E.Dickenson (City and Region: A GeographicalInterpretation, 1964). Duncan şi colegii acestuia au dezvoltat o clarificare a zonelor metropolitanedin SUA care în cele din urmă constituie o analiză a diferitelor nivele de integrare regională.

Putem distinge astfel:• metropole naţionale;• aşezări urbane cu “industrie diversificată” şi cu “funcţii metropolitane”;• “metropole regionale”;• “capitale regionale”;• aşezări urbane cu “industrie diversificată” şi cu puţine funcţii metropolitane;• “aşezare urbană cu industrie specializată”;• cazuri speciale.

Deşi această clasificare prezintă elemente de ierarhie, ea constituie de fapt o abordaremultidimensională în studiul integrării regionale. Considerăm că este corect să afirmăm că mărimea

potenţială a oraşelor luate individual sau a zonelor metropolitane depind de mărimea şi deintegrarea în regiunea din care fac parte.

Pe măsură că lumea ăţi dezvoltă interdependenţa şi continuă să se plieze la avansul tehnologicrapid – din comunicaţii şi transport, integrarea activităţilor economice şi culturale va devine unfactor caracteristic pentru regiuni mari, atât în interiorul graniţelor cât şi peste acestea. Ca urmare,aglomerarea urbană va continua să crească în dimensiune, în direcţia dimensiunilor metropolitane.

Rolul tehnologiei avansate

Dezvoltarea permanentă a facilităţilor din comunicaţii şi transport va permite f ără îndoială descentralizarea populaţiei şi a activităţilor economice dar, la fel de indubitabil, va rămâne subinfluenţa acestuia. Comunicarea instantanee dintr-un loc în altul, constituie potenţialul unei creşteri

profunde în activităţile integrate ale zonelor metropolitane pe baze regionale, naţionale,continentale şi globale.

Automatizare şi informatizare

Continua creştere a performanţelor în automatizare şi informatizare va conduce la accelerareadescentralizării în cadrul zonelor metropolitane cât şi la o amplă extindere a dominaţiei şiinfluenţei concentrărilor urbane.

Soft-urile aplicate şi personalizate va permite o separaţie sporită între birourile centrale şi locurilede producţie. În acest fel se va elimina nivele intermediare de management cât şi de personal desupraveghere. Dezvoltarea informatizării şi automatizării va transforma radical multe dininstituţiile şi procesele actuale. Comerţul electronic, plăţile electronice vor prevala. Astfel de

practici vor modifica profund procedurile actuale cât şi problemele de înmagazinare, de loc demuncă etc. Se vor înmulţi poziţiile de lucru la domiciliu prin reţele de computere. Se vor înmulţipoziţiile de lucru la domiciliu prin reţele de computere. Se vor modifica monedele şi mijloacele detransport orăşenesc cât şi inter-oraşe (inter-city). În teorie, posibilităţile pentru schimbare suntlimitate doar de imaginaţie.

Rolul controlului populaţiei şi al planificării urbane chiar privit din cel mai realist succes încontrolul populaţiei, aceasta va ajunge în 2010 la o dimensiune pe care nu am putut să o imaginăm.Preg ătirea unei astfel de creşteri urbane va impune construcţia a mii de oraşe noi cu sute de mii delocuitori fiecare.

Nu există nici o îndoială că populaţia globului va creşte dat fiind şi îmbunătăţirea nivelului de viaţă în cea mai mare parte a planetei.






În perioadele ce vor urma este evident că problemele urbane vor necesita o mai mare atenţie.

Iată şi un plan de studiu suplimentar în care se poate aborda problema structurilor teritorial-administrative cât şi subiectul statul: relaţii economice, relaţii administrative, relaţii culturale:

DIREC Ţ II DE STUDIU A FORMELOR DE STRUCTURARE A POPULA Ţ IEI UMANE: COMUNIT ĂŢ I URBANE Ş I RURALE

A. Compoziţia şi schimbările în populaţiile umane

B. Dezvoltarea oraşelor moderne

C. Dezvoltarea societăţilor rurale moderne

A. În dezvoltarea secţiunii „Compozi ţ ia ş i schimb ă rile în popula ţ iile umane ” se va puneaccent pe determinanţii majori ai populaţiei - fertilitatea umană, mortalitatea şi migraţia.După o trecere în revistă a modificărilor din punct de vedere istoric al populaţiei, se vor

evidenţia teoriile asupra populaţiei. Mai întâi se vor trata teoriile populaţionale ce implică doctrinele economice majore. Apoi, se vor enumera teoriile moderne ale populaţiei,referitoare la dimensiunea optimă a unei populaţii şi la ratele optime ale creşteriipopulaţiei. Urmează teoriile ecologice cu privire la relaţia dintre creşterea populaţieiumane şi conservarea resurselor naturale. În cele din urmă se vor analiza politicileguvernamentale referitoare la creşterea şi structura populaţiei, proiecţii actuale alepopulaţiei şi preocupările curente asupra exploziei populaţiei.

1. Determinanţi ai populaţiei.a. Fertilitatea umană

i) creşterea naturală a populaţieiii) reproducerea umană controlată prin metode naturale şi

artificiale

b. Mortalitatea: ratele de deces şi longetivitateac. Migraţia

i) dinamica migraţieiii) forme tradiţionale ale migraţieiiii) migraţia modernă:] mişcările refugiaţilor, urbanizarea şi

suburbanizareaiv) determinanţii migraţiei şi asimilarea imigranţilor,

2. Modificări din punct de vedere istoric în populaţie.a. Perioada premodernă până la sec. 17,b. Perioada modernă:

i) prima revoluţie demografică: în lumea vestică;

ii)

a II-a revoluţie demografică în lumea non-vestică 3. Teorii asupra populaţiei.

a. Convingerile premoderne: pronatalism vs. controlul naşterilorb. Teoria mercantilistă;c. Teoria laissez-faired. Teoria malthusiană e. Teoria marxistă f. Teorii moderne asupra populaţiei (ex: dimensiunea optimă a populaţiei,

rata optimă de creştere a populaţiei, relaţia dintre populaţie şi mişcăriledemografice)

g. Teoriile ecologice referitoare la relaţia dintre creşterea populaţieiumane şi conservarea resurselor naturale






4. Politici guvernamentale ce influenţează creşterea şi compoziţia populaţiei.a. Politici pronataliste şi controlul naşterilorb. Politici ce afectează mortalitateac. Politici ce afectează migraţia

5. Populaţia viitoare a lumii: proiecţii de populaţie şi problemele explozieipopulaţiei.

B. Secţiunea „Dezvoltarea ora ş elor moderne ” va începe cu enunţarea factorilor iniţiali ceconduc la urbanizare – un model de creştere în procent a locuitorilor oraşelor din totalulpopulaţiei. Este necesar să ne axăm pe modele ale urbanizării din perioada premodernă şiperioada modernă, tratând referitor la a-II-a perioadă, dezvoltarea structurii arealuluiurban din secolele 19 şi 20 şi consecinţele sociale şi politice ale unei urbanizări rapide. Vaurma abordarea aspectelor tehnice şi sociale ale planificării urbane şi redezvoltării. În celedin urmă, în analiza tendinţelor urbanizării, se tratează creşterea (devenirea) marilor oraşe,suburbanizarea, integrarea regională, rolul tehnologiei în extinderea dominanţiei şi

influenţei concentrărilor urbane, problemele controlului populaţional în relaţia cudezvoltarea urbană şi problemele modificării mediului ca urmare a poluării şi modificăriiclimatice a zonelor urbane.

1. Caracteristicile urbanea. Creşterea şi distribuţia populaţieib. Factori iniţiali ce conduc la urbanizare

2. Modele ale urbanizăriia. Perioada premodernă: antichitatea, Evul mediu, Renaştereab. Perioada modernă

i) efectele Revoluţiei Industriale: influenţe mutuale aleindustrializării şi urbanizării; dezvoltarea trasnportului şi

comunicării;ii) dezvoltarea structurii zonelor urbane în secolele 19 şi 20iii) dezvoltarea socială: efecte ale creşterii numărului populaţiei, a

densităţii şi eterogenităţii; creşterea masei societăţii;iv) dezvoltarea guvernamentală: efecte ale expansiunii serviciilor

urbane

3. Modele ale planificării urbanea. Metode şi mijloace ale planificării şi redezvoltării;

i) practici istorice, până la Renaştere;ii) practici moderne

b. Aspecte sociale ale planificării urbane şi redezvoltăriii) mişcări istorice pentru îmbunătăţirea mediului urban;

ii) controlul şi planificarea guvernamentală 4. Tendinţe în urbanizare

a. Metropola: continua aglomerare de indivizi şi activităţi;b. Suburbanizarea: dezvoltarea distinctă din punct de vedere politic dar

cu dependenţă economică a comunităţilor rezidente din jurul marilororaşe.

c. Integrarea regională: nivele ale interacţiunii economice şi culturaledintre oraşe şi restul ţării

d. Rolul tehnologiei în extinderea dominanţei şi influenţei concentrărilorurbane

e. Probleme ale dezvoltării urbane şi controlul populaţiei

f. Probleme ale modificărilor de mediu






i) Probleme ale poluăriiii) Probleme ale modificării climatice

C. Dezvoltarea societ ăţ ilor rurale moderne . Abordarea acestei secţiuni va începe cu

descrierea societăţii rurale moderne, cu tratarea variaţiilor globale în continuumul ruralurban şi a caracteristicilor societăţilor rurale tradiţionale şi a societăţilor rurale„urbanizate” tranziţional. Se va pune accent pe componentele majore şi pe determinanţiisocietăţii rurale, pe tratarea aşezărilor şi a modelelor demografice, structuri de prietenie,influenţe economice, tehnologice şi socioculturale asupra vieţii rurale moderne,organizarea rurală şi elementele de dinamică în societatea rurală, planificarea rurală.

1. Descrierea societăţii rurale modernea. Variaţii globale în continuumul rural-urbanb. Caracteristici ale societăţilor rurale tradiţionale: Gemeinschaft sau

relaţiile comunitare;c. Caracteristici ale societăţilor rurale tranziţionale şi „urbanizate”.

2. Componentele majore ale societăţii ruralea. Modele de aşezări: influenţa tradiţională şi efectele lor asupra vieţii

rurale moderne;b. Modele demografice (ex: structura pe vârste, raţia pe sex, rata de

natalitate şi mortalitate);c. Structuri de apropiere: familii de bază şi cele extinse şi influenţa lor

asupra proprietăţii pământului, moştenirea, obiceiuri de curtoazie şicăsătorie;

d. Influenţe economice şi tehnologice ce afectează viaţa rurală modernă;e. Influenţe socioculturale (ex: status, rang, folclor);f. Organizare rurală: grupuri formale şi informale.

3. Elemente de dinamică în societatea rurală: efecte asupra vieţii rurale amodificărilor demografice, ecologice şi de economie a societăţii moderne.

4. Planificare rurală: origine, natură, teorii ale planificării, tipuri de agenţii deplanificare.






ORGANIZARE SOCIAL Ă , ORGANIZARE INSTITU ŢIONAL Ă .

structura sociala : - ansamblul relaţiilor relativ stabilite ce caracterizează sistemul social alunei societăţi, alcătuit din comunităţile, colectivităţile, clasele, categoriile şi grupurilesociale existente la un moment dat.

A.R. Radcliffe-Brown a împărţit studiul structurii sociale în trei direcţii: morfologie socială,fiziologie socială şi studiul schimbărilor sociale. Acesta consideră că la structura unei societăţi se

ajunge extrăgând dintr-o populaţie concretă şi din comportamentul ei, reţeaua de relaţii existenteîntre indivizii umani aflaţi în roluri interdependente.

Cu totul diferit tratează problema C. Levi-Strauss, care consideră că expresia structură socială nuare de-a face cu realitatea empirică, ci cu modelele construite deasupra ei. Structura apare ca unprocedeu conceptual construit de cercetător spre a-şi înlesni mânuirea datelor empirice, modelul caatare rămânând un instrument speculativ iar valoarea lui rezultând din capacitatea de a generaipoteze.

Într-o accepţiune generală, structura socială înglobează totalitatea relaţiilor dintre şi din interioruldiferitelor forme de convieţuire şi activitate umană în cadrul societăţii aflată pe o anumită treaptă de dezvoltare social-economică. Totodată, este o realitate complexă, multidimensională, de aceea şidefinirea ei are un caracter descriptiv, de enumerare a caracterelor componente.






În determinarea structurii sociale se porneşte de la identificarea componentelor sistemului social.Se au în vedere:

populaţia (cu distribuţiile caracteristice de sex, vârstă, etc.) ce convieţuieşte în cadrulunei comunit ăţ i umane globale.

pentru societăţile contemporane este vorba de na ţ iune (inclusiv minorităţilenaţionale) organizată într-o comunitate statal ă .

familia – grup social comunitar specific.

colectivit ăţ ile teritoriale – satul, oraşul, etc.

clasele, categoriile ş i grupurile sociale.

Categoriile ocupa ţ ionale ş i profesionale, sistemul de stratificare social ă .

În funcţie de dispunerea elementelor componente şi a subdiviziunilor acestora pe orizontală şi/saupe verticala spaţiului social, se pot delimita diverse procese de stratificare mai mult sau mai pu ţinaccentuate, unele din ele, cum ar fi venitul şi puterea afectând în mod decisiv viaţa oamenilor.

Studiul obiectiv şi sistematic al structurii sociale (prin intermediul recensămintelor populaţiei şicercetărilor sociologice) furnizează explicaţii dintre cele mai consistente referitoare la:

activitatea oamenilor şi la modul lor de viaţă (istoric);

mărimea şi caracteristicile diferitelor comunităţi umane, colectivităţi, clase, categorii,grupuri şi straturi sociale;

tendinţele în evoluţia lor viitoare;

sesizarea mutaţiilor intervenite în privinţa poziţiilor sociale ale indivizilor şigrupurilor, ale statusului lor social, volumele de mobilitate şi fluxurile acestora,raportul dintre autoreproducere şi transfer social;

modul în care se îndeplinesc principiile echităţii sociale şi se asigură şansele de accessocial, politic, profesional, cultural;

sursele şi distribuţia prestigiului social şi a recompenselor;

dispunerea stratificată sau relativ omogenă a elementelor ce alcătuiesc structurasocială şi a acesteia în ansamblul său.

Structura socială rezultă din procesul interacţiunii indivizilor, constituirea colectivităţilor socialerelativ stabile fiind condiţionată de cristalizarea unei anumite structuri. Odată constituită, aceastanu rămâne neschimbată, ci evoluează sub acţiunea diverşilor factori determinanţi de natură economică, demografică, culturală, politică, etc.

Procesele de mobilitate socială predomină atunci când societatea se află într-o etapă de tranziţie de

la un tip sau nivel de dezvoltare la altul. Având în vedere aceste elemente, se identifică diferite modele ale reproducerii structurii sociale:

modelul tradi ţ ional , preindustrial, structura socială fiind relativ închisă, predomină procesele de autoreproducere în grupul social de origine;

modelul industrial , strutura socială este deschisă prin crearea unor noi poziţii socialece stimulează mobilitatea de schimb;

societatea dezvoltat ă , postindustrială, se suprapun schimbările structurale datorateschimbării rapide în condiţiile avansării tehnologiei, cu cele legate de mobilitatea ceantrenează diversele categorii şi grupuri de populaţie în mişcarea pe orizontala şi

verticala spaţiului social, în ambele sensuri.






Caracteristica principală a structurii sociale a ţărilor dezvoltate este dată de constituirea claseimijlocii în care intră marea majoritate a populaţiei, ceea ce reduce simţitor rolul structurii de clasă în favoarea categoriilor şi grupurilor profesionale.

În România, după anul 1989 au fost create condiţiile celei de a doua restructurări clasiale de tip

capitalist, prin privatizarea şi formarea economiei de piaţă, însă constituirea unei clase mijlociimajoritare necesită o perioadă relativ mare de timp. Acest demers depinde de o mulţime de factori,începând cu modalităţile de realizare a privatizării în beneficiul populaţiei, combaterea tendinţelorde monopol, încorporarea unei componente sociale majore în deciziile macroeconomice, punereaîn practică a unui program eficient de protecţie socială.

Demersul este îngreunat de faptul că pe lâng ă structurile funcţionale apar şi evoluează şi forme destructurare socială disfuncţionale, chiar parazitare. Supusă determinărilor multiple, structura socială dispune de o anumită autonomie, având o legitate proprie de evoluţie, caracterizând un procesneîntrerupt de transmitere a ei, integrală sau intr-o formă schimbată, de la o generaţie la alta.






STRUCTURASOCIAL Ă

COMPONENTELESISTEMULUI

SOCIAL

POPULA ŢIA NAŢIUNEA

SISTEMUL

REGIUNILOCALIT ĂŢI

COMUNITATEAGLOBALĂ

COMUNITATEASTATALĂ

COLECTIVITĂŢILE TERITORIALE

STRATIFICARESOCIAL Ă

CATEGORIILE

O C U P A Ţ I O N A L E

P R O F E S I O N A L E

C L A S E L E

C A T E G O R I I L E

G R U P R I L E

S O C I A L E

C O N V I E Ţ U I E Ş T E

O R G A N I Z A T Ă

C O N S T I T U I T E

DISTRIBU ŢIICARACTERISTICE

SEX ETNIE VĂRSTĂ

M O D E L E

R E P R O D U C E

TRADI IONAL INDUSTRIAL SOCIETATEA DEZVOLTAT Ă

PROCESE AUTOREPRODUCERE

MOBILITATEDE SCHIMB

SCHIMB ĂRISTRUCTURALE






Ne propunem să se transmită cunoştinţele generale despre:- structura, forma şi conţinutul acestora,- caracterizarea dimensională şi calitativ ă a acestora,- raporturile existente între elementele componente (structuri sociale), între interdependeţele

acestora,- relaţiile structurilor respective cu alte structuri din mediul de existenţă al acestora.- paticularităţile sistemului social românesc- relaţii şi interacţiuni între instituţiile speciale (apărare) şi societatea civilă necesitatea şi limitele

relaţiei- factori şi procese care stimulează sau frânează relaţia, stadiul prezent şi perspectivarelaţiilor dintre instituţiile amintite şi societatea civilă;

- securitate demografică (evoluţie; minorităţi; riscuri)

Terminologie

Pentru a putea înţelege termenii cu care operăm sau asupra cărora vrem să aplicăm analizei estenecesară explicitarea conţinutului informaţional al acestora, explicaţie care ne permite înţelegerea

unitară a lor:

Organizare – acţiunea de a (se) organiza şi rezultatul ei.

A organiza – I. A face ca un grup social, o instituţie etc. să funcţioneze sau să acţioneze organic (repartizând însărcinările şi coordonându-le conform unui planadecvat; a stabili şi a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative,culturale etc., astfel încât să permită executarea în condiţii optime a unui proces.

Social - … care este legat de viaţa oamenilor în societate, de raporturile lor însocietate sau faţă de societate.

Societate - ¤ansamblu unitar, sistem organizat de relaţii între oameni istoriceştedeterminate, bazate pe relaţii economice şi de schimb.

Populaţie – totalitatea locuitorilor unei ţări, ai unei regiuni, ai unui oraş etc.

Etnie – comunitate etnică (etnic- apartenenţa la un popor; privitor la formele decultură şi civilizaţie specifice unui popor).

Familie – formă socială de bază, întemeiată, prin căsătorie, şi care constă din soţ,soţie şi din descendenţii acestora.

Organizaţie – 1. Asociaţie de oameni cu concepţii sau preocupări comune, uniţiconform unui regulament sau statut, în vederea desf ăşurării unei activtăţi organizate.

Instituţie 1. Organ sau organizaţie (de stat) care desf ăşoară activităţi cu caractersocial, cultural administrativ etc. 2. Formă de organizare a raporturilor sociale,potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate.

Administraţie – 1.Totalitatea organelor administrative ale unui stat; administra ţ ie de stat a). formă de activitate (executiv ă şi de dispoziţie) a statului pentru realizareafuncţiei sale; b). conducere de stat , guvernare ¤ putere de stat – atribut al claseidominante, care, folosind statul ca instrument al său, înf ăptuieşte conducereasocietăţii.

Cultură – 1. Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi ainstituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori ¤ faptul de a posedacunoştione variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat)de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva.

Valoare – 1. Însuşire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespundenecesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea; suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen; importanţă, însemnătate, preţ, merit.






Valoare de întrebuin ţ are – proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitate a omului a societăţii.

Spiritual 1. Care aprarţine spiritului (I.1), privitor la spirit; ideal, imaterial,; sufletesc;intelectual; p.ext. cultural. 3. care aparţine religiei.

Spirit – I.1. factor ideal al existenţe (opus materiei); conştiinţă; gândire; p.ext. minte,raţiune, intelect. # inteligenţă, desteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie,fantezie.

Cutumă – 1. Normă de drept consfiinţită printr-o practică indelungată; obicei.

Tradiţie – ansamblu de concepţii, de obiceiuri, de datini şi de credinţe care sestatornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale sau naţionale şi care se transmit(prin viu grai) din generaţie în generaţie, constituind pentru fiecare grup socialtrăsătura lui specifică.

Civilizaţie – nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii dintr-o epocă dată,aunui popor, a unui stat; p.ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăţi.

I. ORGANIZAREA SOCIAL Ă Organizarea socială este rezultatul asocierii oamenilor (componenţi ai unei populaţii), pe unteritoriu şi în timp, într-un grup, ca urmare a necesităţii funcţionării şi acţionării organice ( repartizând îns ă rcin ă rile ş i coordonându-le ) conform unui plan adecvat realizat în vederea desf ăşurării

vieţii pe baza unor raporturi între aceştia sau faţă de societate.

Natura asocieri, structura etnică, funcţionarea şi acţionarea organică, raportul între oameni, întreaceştia şi societate este direct legată de formele de cultură şi de civilizaţie specifice. De aicidiversitatea formelor de organizare socială.

Cea mai simpl ă form ă de organizare social ă este familia.

În interesul de studiu am putea defini familia ca fiind accea asociere, întemeiată

printr-o formă juridică, între doi sau mai mulţi oameni (indivizi – caracterizaţiprin proprietăţi specifice şi de identitate) de sexe diferite, precum şidescendenţii acestora, care convieţuiesc (funcţionează şi acţionează organic)într-un teritoriu ( casă, adăpost ) desf ăşurîndu-şi viaţa pe baza unor raporturiîntre aceştia sau faţă de societate.

MASCULIN FEMININ

DESCENDENTI

TERITORIU;CAS Ă

RELA ŢII FA ŢĂ DE SOCIETATE

REALA ŢIIÎNTREMEMBRII






Dacă analizăm traseul vieţii individuale în raport cu timpul, admiţând faptul că individul se naştedintr-o familie, constatăm următorul parcurs:

În raport de sex, fiecare urmează un proces conştient sau nu de asociere într-un grup (cerc, gaşcă,clică, grup, bandă, etc.) de prieteni, colegi de cartier, de şcoală, de joacă, de muncă, de afinităţiprofesionale, religioase, politice, culturale, afective ş.a.m.d.

În aceste cercuri îşi aduce contribuţia la activităţile acestuia sau poate fi un lider.

Pe baza dreptului la asociere cercurile se pot structura în organizaţii sociale de tip asociaţii,fundaţii sau societăţi nonprofit, la care aderă prin recunoaşterea unui regulament sau statut.

Transformarea grupurilor de cunoştinţe în organizaţii sociale înseamnă participarea individului în

cadrul unei forme organizate în vederea desf ăşurării unei activtăţi organizate în domeniulorganizat., în care conducătorii se pot alege sau numi în conformitate cu reglementarea adoptată.

Se formează structuri sociale în cadrul unei populaţii cu natură şi conţinut definit de statutul sauregulamentul acceptat, formând un ansamblu definit societate “civilă”. Activitatea organizată este supusă unui control de stat pentru a se verifica legalitatea acesteia.

Nevoile, trebuinţele sau dorinţele existenţiale transformă, într-un fel, organizarea familiei ca omicro-societate în care apar relaţii bazate pe relaţii economice şi de schimb ale membrilor acesteiacu societatea.

Rezolvarea cerinţelor implică în viaţa individului apariţia unui alt traseu impus de asigurarea uneiactivităţi productive, comerciale sau financiare în care să-şi desf ăşoare actvitatea şi să obţină resursele materiale pentru existenţă şi reproducere fizică şi culturală. Astfel individul urman, în

DEZVOLTARE

TIMP

NAŞ TERE

COPIL ĂRIE

ŞCOAL Ă ACTIVITATE PENSIE






raport de sex, întră conştient sau împins de nevoi într-o organizare socială de tip economicstructurată în raport de forma de activitate pe care o desf ăşoară (industrie, comerţ, finanţe-bănci,asigurări sociale, asistenţă socială etc.) în care poate fi executant, conducător sau patron. Această organizare este reglementată de lege (srl; sa; snc; etc.). Societăţile economice se pot structura caunitate, trust, concern.; pot fi cu capital privat, de stat, mixt. Activitatea organizate este supus ă

unui control de stat pentru a se verifica legalitatea acesteia.În cadrul activităţii desf ăşurate apar specilizările, calificările, tehnologiile, în principiu ceea ce senumeşte generic producţia de bunuri materiale cu cele două componente; consum şi reproducţieindustrială.

Valorile profesionale, dorinţa de a participa la dezvoltarea activităţilor productive a condus lacerinţa asocierii în organizaţii sociale profesionale;

- asociaţia generală a inginerilor din România;- colegiul medicilor din România;- colegiul psihologilor din România- asociaţia farmacistilor din România;- ordinal asistentelor din România- asociaţia vânătorilor şi pescarilor- asociaţia oamenilor de stiinţă ş.a.m.d.

Prin preluarea specializării şi a calificărilor o parte din aceste organizaţii sociale şi-au prins înstatut dreptul de atestare a capabilităţii profesionale (vezi asociaţia medicilor sau asociaţiafarmaciştilor – colegiul). În raport de acordarea acestor drepturi membrii acestor societăţi saucei care îşi desf ăşoară activitatea în domeniu pot fi analizaţi, atestaţi sau li se pot ridicacalificările.

Dorind protecţia locului de muncă şi a dreptulrilor de muncă indivizii se pot asocia în organizaţiisindicale - SINDICATE. Apărarea drepturilor de muncă realizându-se de la dialog şi până laconflict social de tip GREV Ă (sunt 18 forme de grev ă inventariate de la începuturile istoriei

acestora), uneori şi la manifestaţii de stradă.În antiteză patronii s-au asociat în organizaţii sociale patronale în scopul asigurării unitare aproceselor activităţilor desf ăşurate dar şi pentru a avea o poziţie comună faţă de sindicate. (acestesocietăţi întră în sfera societăţilor profesionale). O coordonată istorică a acestora a avut şi rol deconducere a planificării naţionale în domeniul producţiei industriale (Uniunea Generală aIndustriaşilor din România).

În sfera producţiei materiale apar profesii pentru gestionarea acestora la nivel de stat s-a întocmitnomenclatora de funcţii şi profesii. Statul intervenind din considerente de protecţie socială prinstabilirea salariului minim pe economie şi a formării pensiei şi garantării acestora.

Pentru a se încadra în aceste activităţi sociale individul are nevoie de o locuinţă (v. evidenţaimobiliară ), are nevoie de un mijloc de transport (v. evidenţa auto, aeriană, navală, feroviară;

implicit a carnetelor de conducător pe mijlocul de transport specific); are nevoie de comunicaţii (v.telefoane fixe, mobile, reţele); are nevoie să-şi păstreze banii (v. evidenţa bancară ) ş.a.

Pentru asigurarea existenţei biologice are nevoie de hrană (coş zilnic – valoarea minimă de caloriistrict necesară ) şi de bunuri de consum.

Pentru a-şi asigura dezvoltarea individul uman are nevoie de preg ătire şcolară, perfecţionare, deasitenţă medicală, de asistenţă socială etc.

Întreaga sferă a acestor cerinţe implică organizarea unei activităţi destinată asigurării infrastructuriiexistenţiale – administrarea activităţii sociale. Asocierea indivizilor într-o organizare socială administrativ ă formează administra ţ ia de stat - formă de activitate (executiv ă şi de dispoziţie) astatului pentru realizarea funcţiei sale. Formele specifice de organizare fiind instituţia - Organ sauorganizaţie (de stat) care desf ăşoară activităţi cu caracter administrativ, social, cultural, etc. Guvern,






ministere, agenţii, regii autonome etc. Prim-ministru, ministrii, funcţionari de stat (evidenţaprotocolului de stat).

La nivel de stat este organizată şi componenta de apărare, ordine publică siguranţă naţională.

Prima formă de administrare o reprezintă organizarea şi administrarea teritoriului. Metodologia şi

tehnica de amenajare a teritoriului se defineşte a fi ekistica (oikisticos –greacă- cu privire laconstruirea sau înfiinţarea unei case, a unei localităţi, oraş sau colonii –).

Notă: Evidenţa administrativ ă (oraşe, judeţe geografie economică ), codul poştal(oraş, str.), drumuri şi căi ferate, căi navigabile, aeroporturi

Conducerea activităţilor locale fiind realizate de primari, preşedinţi ai consililor populare, cuformele specifice consiliile locale, dar şi reprezentantul organelor administrative – prefectul.

Teritoriul şi populaţia asupra cărora î şi execită autoritatea o administraţie se defineştestat. (anuare; recensămînt; hărţi, resurse etc.).

Statul poate fi asimilat cu ansamblul format din toate organizaţiile sociale şi indivizi. Reprezentareastructurală fiind:

Afirmaţia unui ministru român al apărării “Nu confundaţi Ministerul Apărării cu ARMATA “conţine un mare adev ăr: autonomia unor instituţii (reprezintă o formă de organizare araporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate). Unele institu ţiiautonome cum ar fi legislativul, justiţia, armata şi presa sunt considerate ca fiind puteri în stat

Activitatea de informaţii drulată de către instituţiile statului de drept are ca obiectiv cunoaştereastării de siguranţă şi informarea despre această stare în vederea prevenirii şi combateriiameninţărilor la adresa siguranţei naţionale.

Notă: Deoarece instituţia apărării îşi desf ăşoară activitatea pe un front

informaţional, considerându-se angrenate în luptă normele juridice sunt pentrufuncţionarea lor şi nu de organizare. Organizarea este un atribut al comenziidestinat adoptării celor mai bune tacticii şi strategii ale desf ăşurării lupteiinformaţionale pe un front invizibil.

Dacă considerăm statul ca o organizare socială unitară atunci va trebui să extindem raţionamenteleasupra modului de structurare a populaţiei la nivel mondial, relaţii între diverse organizări de stat,precum şi a fiecărui element component al structurii de stat. Pe mecanismul organizării individuale(prin definiţie o organizaţie socială este un organism unitar, expresiile sale de voinţă sau de acţiunesunt declarate prin conducătorul acesteia iar actiunea prin activitatea pe dare o desf ăşoară ), tratândstatul ca persoană juridică, vom g ăsi formele de asociere individuală la alt nivel de funcţionare şiorganizare.

Organizărisociale

INDIVIZI






Statul caracterizat prin elementele lui specifice de organizare şi funcţionare, va avea o anumită personalitate, va avea un anume nivel de dezvoltare materială şi culturală, va avea un anumit nivelde civilizaţie.

Notă: Relaţiile acestuia vor fi generate de nevoile şi interesele de stat, precum şi de cele dedezvoltare a individului uman – drepturile universale ale omului.

Notă: evidenţa statelor, organizaţiilor internaţionale, autorităţilor autonome internaţionale,concernelor, trusturilor etc. În raport de caracterul activităţii sau a interesului se potcuprinde în cadrul acestora toate celelalte evidenţe existente în interiorul fiecărui stat lacare au acces cetăţenii – dreptul la informare.

Stat : - teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită autoritatea această organizaţie (DEX);

- instituţie suprastructurală, instrument principal de organizare teritorială şi admnistrativ ă a unei ţări (Marele Dicţionar de neologisme),

Statul de drept : - o formă de organizare a statului modern care asigură supremaţia dreptului, alegii în viaţa societăţii, având drept rol fundamental protecţia omului, a drepturilor,

libertăţilor şi demnităţii sale, eliminarea abuzului şi arbitrariului în raporturile dintrestat şi cetăţean ;

Schimburile diplomatice, economice şi culturale conduc la o circulaţie a indivizilor între state sauîntre o organizaţie internaţională şi stat.

Pe baza cunoaşterii generale a modurilor de asociere, de organizare structurală şi funcţională aorganizaţiilor sociale se poate adânci orice studiu detaliat al uneia sau a mecanismelor de formareale acestora cu ajutorlul unor ştiinţe sociale.

II. CULTUR Ă şi CIVILIZA ŢIE

Formarea personalităţii unei organizaţii sociale are la bază cultura şi civilizaţia acesteia.Pentru înţelegerea descrierii calităţilor unei organizaţii sociale să reluăm terminologia:

Cultură – 1. Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilornecesare pentru comunicarea acestor valori ¤ faptul de a poseda cunoştinţe variate îndiverse domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltareintelectuală la care ajunge cineva.

Civilizaţie – nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii dintr-o epocă dată, a unuipopor, a unui stat; p.ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăţi.

II.1. CULTUR Ă Analiza sensului şi conţinutului termenului cultură conduce la:

- posesia unor cunoştinţe variate în diverse domenii – educaţie, înv ăţământ, perfecţionare,activităţi de informar şi documentare, comunicare; memoria colectivităţii – biblioteci.

- valori spirituale

Valoare – 1. Însuşire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespundenecesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea; suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen; importanţă, însemnătate, preţ, merit.

Valoare de întrebuin ţ are – proprietate a unui lucru de a satisface o anumită necesitatea omului a societăţii.

Spiritual 1. Care aprarţine spiritului (I.1), privitor la spirit; ideal, imaterial, sufletesc;intelectual; p.ext. cultural. 3. care aparţine religiei.






Spirit – I.1. factor ideal al existenţe (opus materiei); conştiinţă; gândire; p.ext. minte,raţiune, intelect. # inteligenţă, desteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie.

Formarea culturală se realizează prin instituţii (culturale şi religioase), sau prin cutumă şi tradiţie,formare ce stă la baza realizării personalităţii individuale sau a grupului.

Notă: personalitatea grupului nu este determinată de suma culturală individuală ci de omedie acceptată (oricum mult inferioară, apropiată de valorea minimă ) şi acceptată caformă la nivel de comunicare sau în cel mai bun caz, este determinată de autoritatea cu carea fost investit fie este impusă de conducător (omul sfiinţeşte locul). (vezi Psihologiamulţimii – Gustav le Bon, 1911).

Elementul operaţional al culturii după cum aţi observat îl reprezintă valorile. Teoria valorilor sebazează pe axiologie (disciplină filozofică având drept obiectiv studiul valorilor (morale)).

Notă: 1. Valorile sunt determinate de dorinţe (vezi Gustav le Bon – opinii şi credinţe). Fiinddeterminate de dorinţe, valorile sunt modificate, înlocuite în raport de consensul dorin ţelor – intereselor individuale sau de grup. Acţiunea dorinţei în determinarea valorilor poate conducela obţinerea lor prin acţiune sau cu forţa.

2. Opiniile şi credinţele sunt considerate fenomene psihosociale:

- Opinia reprezintă judecăţi, puncte de vedere trecătoare, determinate de o anumită conjuctură putând fi însoţită uneori de opţiuni cu consecinţe incalculabile în planulacţiunii – primează subiectivismul.

- Credinţa este un act cu origine inconştientă care ne sileşte să admitem în bloc (ca atare)o idee, o opinie, o explicaţie, o doctrină etc. Credinţa nu cere un efort, ea transformă un vis în scop, orientează gândurile, opiniile ţi prin urmare comportamentul. Credinţele sedefinesc a fi structuri psihice complexe, rezistente, de durată, care îşi pun pecetea pepersonalitatea omului aproape tot atât de apăsat ca şi trăsăturile de caracter.

3. Credinţele şi opiniile determină concepţia despre viaţă şi implicit majoritateaevenimentelor istoriei.

Valorile naţionale sunt definite şi acceptate prin vot în actul fundamental de organizare socială – CONSTITU ŢIE. În raport de aceste valori se formează activităţile de realizare şi de dezvoltare acalităţilor şi importanţei sociale ale acestora. Aceste obiective se pot defini interese de stat.

Cultura fiecărui stat tinde să asimileze sau să influenţeze valorile culturale ale altui stat sauuniversale, apare tot odată un proces de omogenizare şi de declanşare a unor conflicte culturale(conceptuale şi religioase). Conflictele culturale fiind declanşate de menţinerea moştenirii culturale(a tradiţiei).

Pentru înţelegerea mecanismului formării culturale, al omogenizării culturale în Anexa 4 s-aprezentat modelul acestor mecanisme.

II.2. CIVILIZA ŢIE

Analiza seminificaţiei termenului civilizaţie ne conduce la:- nivel de dezvoltare materială - nivel de dezvoltare spirituală - a societăţii, a unui popor, a unui stat; p.ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăţi.- dintr-o epocă dată, la un moment dat.

Evident conceptul de civilizaţie atrage după sine dezvoltarea materială şi spirituală, conceptul însine având o componentă dinamică conducând la progres sau regres.






Dezvoltarea materială şi spirituală privită în ansamblu determină capacitatea organizaţiei sociale dea avea un climat de SECURITATE (naţională, a unei organizaţii şi a unui individ).

Securitate – faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de liniştepe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.

Bunăstarea materială (aparţine procesului de producţie, transferurilor de tehnologie şischimburilor comerciale) şi prosperitatea spirituală (aparţine cunoaşteriiuniversale şi transferului cunoştinţelor despre lume şi viaţă ) fiind principaledirecţii de realizare a securităţii.

Elementele direcţiilor spre care dorim să ajungem se definesc prin strategii de securitate în care sestabilesc obiectivel şi se estimează vulnerabilităţile şi riscurile de securitate.

Diferenţele de civilizaţie între diverse organizaţii sociale pot determina transferul unora(omogenizare) sau conflicte între civilizaţii.

Trebuie să subliniem faptul că între cei doi termeni cultură şi civilizaţie există o relaţie dereciprocitate: fiecare se susţine unul pe celălalt.

III. SECURITATE DEMOGRAFIC Ă (EVOLU ŢIE; MINORIT ĂŢI; RISCURI)

Organizarea teritorială a populaţiei formată pe parcursul istoriei, prin expansiuni sau ocupare, prinmigrare sau emigrare, conţine pe lâng ă o etinie majoritară şi alte etnii. Populaţiile de alte etniiformând minorităţile naţionale.

Definirea caracterului naţional este determinată de compoziţia structurilor etnice, a ponderiiacestora în totalul populaţiei.

Termenul etnic - apartenenţa la un popor; privitor la formele de cultură şi civilizaţie specifice unuipopor- aplicat fiecărei minorităţi în parte conduce la structurarea unor organizări sociale specifice

sub toate formele acestora.Problema tratării minorităţilor naţionale, în forme organizate structural nu poate fi separată despaţiul în care convieţuiesc, atfel încât din punct de vedere al preocupării de analiză şi studiuelementul fundamental de analiză este – densitatea (numărul locuitorilor de altă etnie pe metrupătrat, pe kilometru etc.). Pericolul la adresa integrităţii teritoriale pe care îl poate generaminorităţile etnice este determinat de acest parametru – densitate (cartiere etnice, zone etnice etc.),şi nu de indicatorul statistic de pondere (ponderea statistică ar trebui aplicată la densitate).

În momentul în care apare într-o zonă o anumită densitate minoritără ce depăseşte etnicul naţionalîn acea zonă se poate dezvolta prin valorile culturale şi de civilizaţie etnică diferite tensiuni şiconflicte locale.

Analiza conceptul de securitate demografică implică studierea capacităţii de reproduceregenetică a indivizilor şi de asigurare a unei bunăstări materiale ca parte de asigurare a condiţiilor decreştere şi educare preum şi a uunei prosperităţi spirituale (sunt cuprinse în ceea ce se defineşte a finivel de trai, indice de natalitate, indice de mortalitate, indice de sănătate etc.). Aplicareaconceptului în raport cu etnicul conduce la analiza indicatorului creştere demografică pentrufiecare etnie conlocuitoare.

În raport de rezultatul analizei acesta se va transforma sau nu într-un risc la adresa integralit ăţiiteritoriale prin apariţia diferenţelor de potenţial cultural şi de civilizaţie în baza cărora se emitanumite dorinţe (sub totalitatea formelor ei: autonomie culturală, autonomie administrativ ă, rupereteritorială ).

Pe de altă parte aparteneţa la un popor a etniei conlocuitoare transformă tara respectiv ă în ţară – mamă, iar structura etnică conlocuitoare în fiică.






În această situaţie problema minorităţii cu densitate organizată devine din punct de vedere astatului gazdă o problemă de amestec în treburile interne, pe de altă parte aplicarea drepturilor şilibertăţilor omului impun organizarea şi protecţia minorităţilor ca parte integrantă din membriiorganizării de stat - cetăţeni.






6. SALUBRITATEA POPULA ŢIEI

Salubritate – stare generală favorabilă sănătăţii populaţiei, a condiţiilor sanitare şiigienice dintr-un loc.

Igienă – 1. ramură a medicinii care elaborează normele de apărare a sănătăţii oamenilor şiformele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependenţei şiinteracţiunilor dintre om şi mediu înconjurător, a condiţiilor de trai,precum şi a relaţiilor sociale şi de producţie.

Sanepid – instituţie sanitară care are grijă de igiena publică şi este specializată încombaterea bolilor contagioase.

etnie

nelocuit

SALUBRITATE

Insuficienteresurse

ECONOMIEDEMOGRAFIE

UTILIZAREREZERVE

SOCIOLOGIE

POPULA IA

LOCUITORI

ROL ŞI FUNC ŢIE STRUCTUR Ă

ACT

locuit

TERITORIU

STAT

TERITORIU

DENSITATE

URBANISM

STRATEGIE TERITORIU






Totalitarismul de tip comunist:-cucerirea puterii prin mijloace violente, -legitimarea prin critica democraţiei din ţărileoccidentale, -supunând întregul sistem social faţă de puterea discreţionară -suprimarea totală a drepturilor şi libertăţilor democratice, centralism excesiv,-abolirea principiului separaţiei puterilor în stat, -rolul de conducător al partidului unic,-scoaterea centrului de putere de sub controlul social, -acapararea de către stat aproprietăţii; -sugrumarea publicităţii vieţii politice; -suprimarea oricărui pluralismideologic

caracterizat

Formă deorganizare

STAT TOTALITAR

Devine

Sunt îndeplinite?

centrat

în

Unde?

manifestă

Funcţiede asigurare

STATULDE DREPT

STATMODERN

Protecţiaomului

ROLFUNDAMENTAL

Supremaţialegii

Supremaţiadreptului

Protecţiadrepturilor

Protecţialibertăţii

Protecţiademnităţii

Urmăreşte

Eliminareaabuzului

Eliminarearbitrariului

Raporturile

Stat Cetăţean

Manifestă

Trasaturile esentialeale statului de drept

Asigurareaseparaţieiputerilor înstat

Asigurarea egalităţiireale în faţa legilor atuturor participanţilor larelaţiile sociale, adreptului şilibertăţilor omului

Asigurareasupremaţieilegii

Asigurareasuveranităţiipoporului.

Asigurareaunui sistemde guvernaredemocratic

luralist

Raportul dintrestatul de drept şisocietatea civilă

Legea să fieemanaţia puteriilegislative,reprezentată deparlament.Legea, nu poatefi aplicată retroactiv.Legea devineobligatorienumai după publicarea sa.

Caracterul degeneralitate şiimpersonalitateal legilor înstatul de drept.

Statul de drept trebuie să asigure: dreptul la existenţă alpartidelor politice; dreptul dea desf ăşura activitate politică,libertatea presei de partid;acces la mijloacele deinformare în masă; dreptul dea-şi elabora, f ără imixtiunedin afară, platformele politiceşi de a le face cunoscute;protecţie faţă de acţiunile

violente ale unor grupuri,forţe politice rivale,extremiste, teroriste; dreptulca toate categoriile deinterese să poată fi respectateprin componente politiceproprii; alegeri libere.

Puterealegislativ ă.

Putereaexecutiv ă

Putereajudecătorească

DA

NU

atunci există






Organizarea unei unităţi

O Directie de Salubritate este serviciul public de interes local subordonat Consiliului LocalMunicipal organizat în scopul de a desfasura în conformitate cu legislatia în vigoare activitatea desalubrizare a locurilor publice, strazilor si trotuarelor prin colectarea, transportul si neutralizarea

deseurilor stradale si menajere.Directia Salubritate poate cuprinde:

• Sectia Salubritate• Serviciul de Colectare si Transport Deseuri Menajere• Rampa• Sectia Mecanizare-Circulatie-Deszapezire• Serviciul Financiar-Personal- Administrativ.

Directia Salubritate functioneaza sub îndrumarea si controlul Primariei.

STRUCTURA ORGANIZATORICA. ATRIBUTII

Atributii generale ale Directiei Salubritate

In vederea obiectivului sau de activitate, Directia Salubritate are urmatoarele atributii:

• asigura desfasurarea in conditii optime a activitatilor din cadrul sectiilor, sectoarelor sicompartimentele componente;

• executa activitati de prestari servicii sau inchirieri in scopul acoperirii unei parti dincheltuieli;

• colaboreaza pe linie profesionala cu organizatiile si firmele nationale si internationale cuacelasi domeniu de activitate;

• propune initiative de hotarâre ale Consiliului Local pentru imbunatatirea suportului legal alactivitatii;

• raspunde la reclamatiile venite din partea persoanelor fizice si juridice care solicitainterventia in unul din domeniile de activitate ale unitatii;

• asigura pe linie administrativ-gospodareasca toate cele necesare pentru buna desfasurare aactivitatilor;

• asigura conservarea patrimoniului existent;• intocmeste si propune aprobarii Consiliului Local bugetul anual de venituri si cheltuieli;• urmareste si verifica realizarea lucrarilor de investitii, intretinere, dotari si reparatii din

patrimoniul administrat, examineaza si propune spre aprobare documentatiile tehicenecesare obtinerii surselor de finantare potrivit reglementarilor legale in vigoare;

• asigura elaborarea normelor tehnice-metodologice si financiare in domeniul activitatiispecifice, serviciilor, valorificarii, intretinerii bunurilor din patrimoniu, precum si in

celelalte domenii care fac obiectul sau de activitate;• propune conducerii Primariei valorificarea catre alti beneficiari a capacitatilor ramase

disponibile dupa asigurarea serviciilor publice la tarife stabilite pe criterii economice;• realizeaza achizitiile de masini, instalatii, utilaje si dotari pentru modernizarea activitatilor si

serviciilor prestate, atât din surse proprii, cât si din surse bugetare alocate• analizeaza si propune spre aprobare listele lucrarilor de investitii, asigura avizarea

documentatiilor tehnico-economice, urmareste modul de realizare a lucrarilor si asiguraconditiile necesare punerii in functiune la termen a obiectivelor de investitii;

• stabileste si raspunde de aplicarea masurilor de protectie a mediului inconjurator, precum siprotectia si securitatea muncii;

• asigura cooperarea tehnico-economica cu alte insitutii publice, stiintifice si de protectie a

mediului, societati comerciale din tara si cu firme din strainatate, inclusiv prin asociere si






contracte de management, conform hotarârilor Consiliului Local si actelor normative in vigoare;

• raporteaza compartimentelor de specialitate ale Primariei datele operative, indicatoriispecifici de activitate, rapoarte de activitate periodice si alte date cerute de acestea.

Atributiile Directorului si ale compartimentelor coordonate de către acesta:

- Conducerea Directiei Salubritate se asigura de catre un director numit conform reglementarilor in vigoare.

- Directorul Directiei Salubritate isi desfasoara activitatea pe baza actelor normative in vigoare(hotarâri ale Consiliului Local, ale Guvernului, legi, normative, dispozitii ale Primarului).

- Directorul Directiei Salubritate conduce activitatea curenta a acesteia, reprezinta Directia inrelatiile cu autoritatile publice, cu persoane juridice precum si cu persoane fizice, in limitele decompetenta stabilite prin dispozitia Primarului sau alte acte normative.

- Directorul Directiei Salubritate a municipiului are urmatoarele atributii, raspunderi si competente:• coordoneaza si indruma pe ansamblu activitatea Directiei Salubritate a municipiului;• asigura colaborarea cu organizatii si firme nationale si internationale cu acelasi obiect de

activitate ca si Directia Salubritate ;• propune solutii si initiative in vederea imbunatatirii activitatilor din subordine;• executa indrumarea tehnica de specialitate necesara pentru asigurarea bunei desfasurari a

tuturor activitatilor din subordine;• raspunde de administrarea legala si eficienta a intregului patrimoniu;• propune investitiile ce urmeaza a fi realizate din surse proprii si alocatii bugetare;• supune spre aprobare Consiliului local bugetul de venituri si cheltuieli;• angajeaza unitatea prin semnatura, in relatii cu alte unitati in probleme financiare;• controleaza si raspunde de lucrarile din domeniul financiar-contabil;• face propuneri privind instrainarea bunurilor mobile si imobile din patrimoniul privat din

administrare, cu respectarea prevederilor legale in vigoare;• negociaza si stabileste preturi, taxe si tarife pentru prestarile de servicii din cadrul Directei

de Salubritate in conformitate cu prevederile in vigoare;• propune Consiliului Local colaborarea, cooperarea sau asocierea cu persoane fizice sau

juridice din tara si strainatate;• aproba Regulamentul de Ordine Interioara, precum si normele de protectia si securitatea

muncii;• aproba masuri, potrivit legii, pentru imputarea si recuperarea pagubelor rezultate din culpa

angajatilor;• aproba masurile de sanctionare asupra personalului din subordine in situatiile de incalcare a

disciplinei muncii, potrivit legii si reglementarilor in vigoare;• urmareste cresterea calitatii serviciilor realizate de Directia Salubritate ;• coordoneaza activitatea de personal, asigura respectarea disciplinei muncii, indeplinirea

atributiilor de serviciu si a prevederilor legale de catre personalul din subordine;• organizeaza activitatea de formare si perfectionare profesionala a salariatilor, urmarind

pregatirea specifica si reorientarea unor categorii de salariati in contextul mutatiilor ceintervin in obiectul sau de activitate, potrivit cerintelor de modernizare a acestuia;

• organizeaza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante si avansarea personalului;• organizeaza, indruma si coordoneaza activitatea de administrare, intretinere, paza si

deservire generala;• emite note interne de serviciu pentru buna desfasurare a activitatii Directiei Salubritate;






• adopta orice alte hotarâri si dispune masuri privind activitatea Directiei Salubritate inconditiile legii, hotarârilor Consiliului Local si dispozitiilor Primarului;

• in perioada in care directorul nu este in unitate, atributiile sunt preluate de seful Sectieisalubritate.

Atributiile compartimentelor din subordinea directorului Directiei Salubritate sunt:Serviciul financiar contabil

• intocmeste proiectul de venituri si cheltuieli al Directiei Salubritate;• intocmeste documentele de plata catre organele bancare si cele contabile, in conformitate

cu reglementarile in vigoare, urmareste primirea la timp a extraselor de cont si verificareaacestora, a documentelor insotitoare, asigura incadrarea corecta pe subdiviziuni aclasificatiei bugetare a cheltuielilor;

• efectueaza operatii in casierie, asigura incasarea la timp a creantelor, lichidarea obligatiilorde plata;

• intocmeste si transmite ordonatorul principal de credite la termenele stabilite, dare deseama trimestriala si contul de executie lunar, potrivit prevederilor legale;

• efectueaza la timp operatiile de inventariere a valorilor materiale, banesti si a deconturilor ;• tine evidenta financiar-contabila a Directiei Salubritate, prezentând trimestrial bilantul

contabil forului tutelar;• inregistreaza sistematic, prelucreaza si pastreaza informatiile cu privire la situatia

patrimoniala;• controleaza operatiunile patrimoniale, precum si exactitatea datelor contabile furnizate;• respecta planul de conturi, formularele tipizate precum si activitatea financiar-contabila;• materializeaza inventarierea patrimoniului, prin operatii de inregistrare in evidente;• efectueaza operatiuni privind bunurile mobile si imobile, operatiuni privind disponibilitatile

banesti, precum si miscarile intervenite;• inregistreaza veniturile unitatii, cheltuielile incadrându-se in clasificatia bugetara, precum si

rezultatele obtinute;• tine evidenta clientilor, a furnizorilor pe categorii precum si persoanelor fizice si juridice;• face propuneri pentru elaborarea Regulamentului de Ordine Interioara si le supun spre

aprobare, conform legislatiei in vigoare;• intocmeste situatii statistice din domeniul personalului – salarizare, eliberarea adeverintelor;• intocmeste documentele necesare platii salariilor personalului angajat (calcul salarii, sporuri

cuvenite conform legii etc.) pentru timpul efectiv lucrat, platii certificatelor medicale,concedii de odihna etc.;

• intocmeste situatii de lucrari;• asigura permanenta (ofiter de serviciu) alaturi de restul personalului TESA al Directiei

Salubritate;

• indeplineste orice alte atributii prevazute de lege si sarcinile stabilite de conducerea unitatiisau Primariei;

Compartimentul Administrativ • angajarea personalului si stabilirea nivelului de salarizare se face conform legislatiei in

vigoare;• efectueaza lucrarile de personal;• efectueaza sarcinile pe linie de protectie a mediului, protectia si securitatea muncii, paza

contra incendiilor;• asigura dactilografierea lucrarilor si xerocopierea unor formulare sau documente;• asigura aprovizionarea cu materii si materiale necesare bunei desfasurari a activitatilor din

cadrul Directiei Salubritate;






• indeplineste si alte atributii prevazute de lege si sarcinile stabilite de conducerea unitatii siPrimarie;

Sectiile Salubritate, Transport –mecanizare-circulatie, Serviciul colectare-transport gunoi menajer• asigura organizarea muncii si crearea conditiilor necesare in vederea desfasurarii normale a

activitatii;• stabileste normele de munca potrivit specificului locului de munca si normativelor in

vigoare;• asigura echipamentul de protectie si de lucru, dotarea cu instrumente, unelte si alte accesorii

necesare activitatii;• asigura necesarul de materii si materiale pentru buna desfasurare a activitatilor;• asigura respectarea de catre salariati a normelor de tehnica securitatii muncii si pazei contra

incendiilor;• supravegheaza activitatea salariatilor;• executa lucrari de intretinere pentru mentinerea in conditii bune a patrimoniului;• asigura curatenia zilnica pe domeniul de activitate;

• solicita necesarul de comenzi in vederea contractarii cu furnizorii;• foloseste mijloacele auto din dotare pentru asigurarea transporturilor necesare;• indeplineste orice alte atributii prevazute de lege si sarcinile stabilite de conducerea Directiei

Salubritate






POLUAREA

A polua: - a face ca aerul, apa, mediul de viaţă să devină nocive din cauza materiilorchimice reziduale, a deşeurilor industriale, a gazelor de eşapament etc; a vicia, a infecta;

Poluarea: - faptul de a se polua

Poluarea atmosferică constă în modificarea compoziţiei chimice a aerului datorată, în principal,proceselor industriale, producerii energiei electrice şi termice şi circulaţiei vehiculelor. Una dincaracteristicile poluării aerului în mediul urban constă în faptul că poate varia considerabil nunumai de la o localitate la alta, dar şi în interiorul aceleiaşi zone urbane.

Substanţele poluante reprezintă acele substanţe rezultate în urma desf ăşurării activităţiloreconomice sau de trafic rutier emise în atmosferă, care, datorită caracterului lor nociv, pot înrăutăţicalitatea aerului.

Concentraţiile efective de substanţe poluante în aer şi mediile anuale ale acestora sunt stabilite pebaza normelor cuprinse în STA 12574-87 şi a măsurătorilor sistematice efectuate de inspectoratelejudeţene pentru protecţia mediului. Ele se exprimă prin valoarea concentraţiei maxime, care seînregistrează la cel mai mic nivel (maxima) la toate punctele de supraveghere dintr-o localitate.

Frecvenţa depăşirii concentraţiei maxime amisibile reprezintă raportul dintre numărul valorilormedii zilnice situate peste valoarea concentraţiei maxime admisibile (conform STAS 12574/87) şinumărul total de valori medii zilnice calculate într-un an, exprimate în procente.

EFECTELE POLUAN ŢILOR ASUPRA S Ă N Ă T ĂŢII

Oxizii de azot

Bioxidul de azot (NO2 ), gazul brun-roşcat responsabil de clasica „cea ţ ă de smog” deasupraoraşelor poluate, este un gaz iritant care este absorbit de mucoasele căilor respiratorii. ProporţiaNO2 absorbită în timpul inhalării variază în funcţie de modul de respiraţie (nazală sau bucală ) şipoate atinge 80-90%. Doza maximă le revine ţesuturilor pulmonare de la joncţiunea dintre calearespiratorie şi zona unde se efectuează schimburile de gaz, căci NO2 nu este solubil pe suprafeţeleapoase. Aşadar, suprafeţele apoase ale căilor respiratorii nu reţin decât o cantitate mică din oxiziide azot inspiraţi. Ca urmare a expunerii la NO2 , acizii azotic şi azotos sau sărurile acestora pot fiprezenţi în sânge şi în urină.

Valorile limită recomandate pentru expunerea la bioxid de azot (valori limită ale OMS) sunt de 400μg/m3 pentru o expunere de o oră şi 150 μg/m3 pentru o expunre de 24 de ore.

Persoanele din unele locuri de muncă sunt expuse în mod intermitent la concentraţii ridicate aleoxizilor de azot, în particular ale NO şi ale NO2. Efectele patologice asupra plămânilor, ca urmarea expunerii profesionale la oxizi de azot, variază în funcţie de nivelul expunerii. O concentraţiemică poate determina o inflamare uşoară a mucoaselor arborelui traheo-bronhial, în timp ce oconcentraţie ridicată poate provoca bronşite, bronho-pneumonii sau edeme pulmonare acute.

Cea mai mare parte a studiilor epidemiologice efecuate asupra unei comunităţi date se referă laefectele acute ale unei expuneri de scurtă durată la concentraţii ridicate ale NO2 . Din nefericire, nu






există decât puţine date asupra efectelor pe termen lung ale expunerilor la concentraţii mici sau aleexpunerilor repetate la niveluri ridicate ale concentraţiilor.

Printre studiile epidemiologice efectuate privind expunerea la NOx , numai unele demonstrează oasociere între concentraţiile NOx din aerul exterior şi efecte măsurabile asupra sănătăţii

comunităţilor studiate. O analiză atentă a studiilor de care se dispune la acest momentdemonstrează o creşeter cu 20% a riscului de boli respiratorii la copiii care sunt supu şi (timp decâteva săptămâni) la o expunere suplimentară de 30 μg/m3 (de exemplu, copiii care locuiesc încase unde se utilizează gazul natural la bucătărie, spre deosebire de cei care locuiesc în case unde sefoloseşte electricitatea).

Ozonul şi alţi oxidanţi fotochimici

Principala ţintă a ozonului (O3 ) este plămânul. O expunere la induce modificări celulare şistructurale care ca efect global micşorarea capacităţii plămânului de a-şi îndeplini funcţiilenormale. Mai precis, celulele ciliate curăţă căile respiratorii de substanţele străine inhalate. Celuleleciliate şi celulele de Tipul I sunt cele mai sensibile la ozon. Orice leziune sau moartea celulelorciliate sunt urmate de proliferarea celulelor alveaolare bronhiolare şi de Tipul 2 neciliate. Nivelurile

de expunere care nu ar trebui depăşite (valori limită OMS) sunt de 150-200 μg/m3 pentru oexpunere de 8 ore.

Efectele expunerii la oxidanţi fotochimici nu ar trebui să fie atribuite numai oxidanţilor, căcismogul fotochimic se compune de regulă din O3 , NO2 , din sulfaţi şi din alţi agenţi reactivi. Aceştipoluanţi pot avea efecte cumulate sau sinergice asupra sănătăţii umane dar se pare că ozonul estecel mai activ din punct de vedere biologic.

Cea mai mare parte a studiilor asupra efectelor O3 asupra sănătăţii sunt axate pe expuneri de scurtă durată (1-2 ore) şi indică un număr de efecte acute ale O3 şi ale altor oxidanţi fotochimici.

Efectele asociate unor niveluri medii orare ale oxidanţilor de peste 200 μg/m3 includ mai ales:iritaţia ochilor, a nasului şi a gâtului, tuse, uscăciune în gât, dureri toracice, secreţie acută de

mucoasă, senzaţie de apăsare în piept, durere substernală, oboseală, indispoziţie şi greaţă.Efectele unei expuneri cronice de lung ă durată la O3 sunt încă puţin cunoscute da studii recenteepidemiologice şi asupra inhalării la animale sugerează că nivelurile ambiante actuale (240 μg/m3 )sunt suficiente pentru a ărovoca o îmbătrânire prematură a plămânilor.

Bioxidul de sulf şi pulberile

Bioxidul de sulf, inhalat, este foarte solubil pe suprafeţele apoase ale căilor respiratorii. Ca urmare,el este absorbit în nas şi în căile respiratorii superioare, unde provoacă un efect iritant. În plămâniajunge puţin din SO2 . În afară de iritarea căilor respiratorii superioare, concentraţiile ridicate deSO2 pot să provoace, în anumite condiţii, edem pulmonar şi laringo-traheal. Pornind de la căilerespiratorii, bioxidul de sulf trece în sânge. Eliminarea se face mai ales pe cale urinară (după ce înficat are loc bitransformarea în sulfat). Depunerea pulberilor depinde în principal de modul derespirare şi de dimensiunea particulelor respective. Particulele cele mai mari (>10μm) se depun îngeneral pe porţiunea extratoracică a căilor respiratorii, iar pulberile cu dimensiunea cuprinsă între 5şi 10 μm, care reprezintă fracţiunea cea mai mare a pulberilor, se depun în apropierea căilorrespiratorii fine atunci când subiectul supus expunerii respiră nazal. Respiraţia bucală măreşteproporţia depunerii pulmonare şi traheo-bronhiale. Valorile limită ale expunerii la bioxid de sulf şila particule (valori limită EPA – Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA) sunt de 80 μg/m3 pentru media anuală şi 365 μg/m3 pentru media zilnică, şi respectiv 75 μg/m3 pentru media anuală şi 260 μg/m3 pentru media zilnică.

Deşi expunerile controlate la diferite concentraţii au arătat că există efecte asupra funcţiilorrespiratorii, studiile epidemiologice sunt acelea care au furnizat majoritatea informaţiilor referitoarela efectele expunerilor la concentraţii reale ale bioxidului de sulf şi ale particulelor în suspensie.






Variaţii ale concentraţiei medii a bioxidului de sulf (SO2 ) pe 24 ore şi a particulelor totale însuspensie (MPS) au fost asociate cu o creştere a mortalităţii şi a morbidităţii, ca şi cu reducerei alefuncţiilor plmonare.

În prima jumătate a acestui secol, episoade de stagnare atmosfercă puternică au dus la creşteri clar

dovedite ale mortalităţii în zone unde arderea combustibililor fosili a produs concentraţii foarteridicate ale SO2 şi ale MPS. Într-un caz semnificativ (Donora, Pennsylvania, octombrie 1948), 43%din circa 10.000 de locuitori au fost afectaţi de concentraţii ridicate. Un caz asemănător s-a produsulterior la Londra , unde concentraţiile SO2 şi ale pulberilor în suspensie au depăşit 500 μg/m3 .Persoanele care au fost cu deosebire afectate sufereau de maladii cardiovasculare şi pulmonare. Aufost de asemeena afectate persoanele în vârstă, precum şi copiii sub 5 ani.

Ca urmare a acestor episoade grave, atenţia cercetătorilor a fost îndreptată asupra variaţiilor zilnicemai moderate ale mortalităţii din marile oraşe, în funcţie de concentraţia acestor poluanţi. Studiileasupra mortalităţii acute datorită prezenţei pulberilor şi a SO2 în atmosferă sugerează o relaţiedoză-răspuns între media zilnică a concentraţiilor acestor poluanţi şi o creştere a mortalităţii,îndeosebi atunci când mediile depăşesc 500 μg/m3. Alte studii, în care s-a ţinut seama şi de alţiparametri, cum ar fi temperatura şi umiditatea, arată un efect statistic semnificativ şi în jur de 150

μg/m3. Variaţiile de scurtă durată ale concentraţiei de SO2 şi ale pulberilor pot de asemeena să crească morbiditatea, mai ales la subiecţii mai sensibili decât populaţia în general (de ex: persoanele caresuferă de astm sau de bronşită cronică ). Se estimează, pe baza studiilor epidemiologice că estesuficientă o concentraţie minimă de 250 μg/m3 pentru a produce efecte, şi anume o accentuare asimptomelor şi a crizelor de astm. Aceleaşi efecte pot fi observate la pacienţii foarte sensibilisuferinzi de bronşită chiar şi atunci când concentraţiile sunt mai mici.

Studiile de lung ă durată privind impactul asupra sănătăţii publice au pus în evidenţă o relaţie întremediile anuale ale SO2 şi ale pulberilor, pe de o parte, şi mortalitate şi morbiditate pe de altă parte.S-a constatat o creştere decelabilă a frecvenţei bolilor sau simptomelor respiratorii în comunităţileexpuse unei concentraţii medii anuale ce depăşeşte 100 μg/m3 pentru funingine şi SO2.

Aerosolii acizi

Datorită dimensiunii lor foarte mici (particule foarte fine), aerosolii acizi atmosferici au tendinţa dea se depune în căile respiratorii inferioare, ca şi în alveole. O fracţiune din aceste mici picături potfi neutralizate înainte de depunere datorită secreţiei normale de amoniac endogen în căilerespiratorii. Protonii liberi depuşi (H+ ) reacţionează cu componentele mucoasei din raiectulrespirator conducând la o modificare a vâscozităţii acesteia, în timp ce fracţiunea care nureacţionează difuzează în interiorul ţesuturilor.

După o expunere intensă, se constată o modificare a funcţiilor pulmonare şi, mai ales, o creştere arezistenţei căilor respiratorii. Acidul sulfuric (H2SO4 ) pare să aibă, în căile respiratorii superioare, oputere de iritare mai mare decât alţi sulfaţi. Nivelul cel mai de jos la care se observ ă efecte ale

acidului sulfuric este de 100 μg/m3. Aerosolii acizi par să aibă o acţiune sinergică împreună cu ozonul

Monoxidul de carbon

Monoxidul de carbon este rapid absorbit în plămâni şi difuzează în sânge, unde se combină cuhemoglobina (HB) ducând la formarea de carboxihemoglobină (COHB), diminuându-se astfelcapacitatea sângelui de a transporta oxigen. Disocierea oxihemoglobinei este de asemeneamodificată datorită COHB în sânge, ceea ce antrenează o diminuare a aportului de oxigen cătreţesuturi (afinitatea hemoglobinei pentru monoxidul de carbon este de circa 240 ori mai mare decâtaceea a oxigenului). Factorii principali care controlează asimilarea CO sunt:

- concentraţia acestuia în aerul inhalat,






- producerea endogenă de CO,- intensitatea efortului fizic,- greutatea corporală,- starea plămânilor şi,- presiunea atmosferică.

Pentru ca nivelurile concentraţiei carboxihemoglobinei să nu depăşească 2,5-3%, la nefumători, valorile limită recomandate sunt următoarele:

- o expunere maximă admisă de 100 μg/m3 pentru o durată de 15 minute;- o expunere maximă admisă de 60 μg/m3 pentru o durată de 30 minute;- o expunere maximă admisă de 30 μg/m3 pentru o durată de 8 ore.

Subiecţii suferinzi de boli cardiovasculare (angină pectorală cronică ) par a fi grupul cel mai sensibilla expunerea la CO. Cercetările au demonstrat o modificare în relaţia doză-răspuns, adică întremomentul ce precede declanşarea unei crize de angină pectorală şi concentraţia COHB. Chiar şiconcentraţii de 2% ale COHB pot accentua ischemia miocardului la subiec ţii suferinzi de maladiicoronariene.

Simptomele clasice ale intoxicării cu CO sunt durerile de capt şi ameţelile pentru niveluri aleCOHB cuprinse între 10 şi 30%, dureri puternice de cap, simptome cardiovasculare şi indispoziţiiatunci când această concentraţie depăşeşte 30%. Peste 40% există un risc considerabil de comă şide moarte.

Expunerea la CO poate afecta şi f ătul, direct printr-un deficit de oxigen, f ără creştereaconcentraţiei COHB în sângele f ătului. În cursul episoadelor de expunere la concentraţii ridicateale CO, hemoglobina maternă nu eliberează uşor oxigenul, având drept consecinţă o diminuare apresiunii oxigenului în placentă şi deci în sângele f ătului. Principalele efecte ale consumului deţig ări în timpul sarcinii sunt diminuarea greutăţii f ătului la naştere şi o dezvoltare postnatală întârziată.

Plumbul

Circa 80-90% din conţinutul în plumb al aerului ambiant provine de la combustia benzinei cuplumb. Valoarea limită OMS a plumbului din aer, la o expunere de lung ă durată (medie anuală )este de 0,5-1,0 μg/m3.

Frcaţiunea cea mai mare a plumbului din aerul ambiant este absorbită pe particule fine(dimensiunea <10 μm). La adulţi, rata de reţinere a particulelor în suspensie variază între 20 şi60%. Copiii de vârstă mică inhalează un volum de aer mai mare, în raport de greutatea şi cusuprafaţa corpului, decât adulţii. S-a estimat că, copiii prezintă o rată a depunerii de plumb înplămâni de 2,7 ori mai mare decât adulţii dacă se raportează la greutatea corporală. Postitul şialimetaţia săracă în calciu, vitamina D, fier şi zinc favorizează o absorbţie mai mare a plumbului.Fracţiunea de plumb absorbită şi neexcretată se distribuie în trei compartimente: sânge, ţesuturimoi şi ţesuturi mineralizate (oase, dinţi). La adulţi, circa 95% din cantitatea totală de plumb seg ăseşte în oase (la copii, 70%). Din fracţiunea absorbită, 50 până la 60% sunt eliminate prin bilă sau pe cale renală. Concentraţia plumbului în dinţii de lapte constituie o măsură pe termen lung aexpunerii la plumb a copiilor. Compuşii organici ai plumbului, cum ar fi tetraetilul sau tetrametilulde plumb, sunt volatili şi liposolubili şi ca urmare sunt asimilaţi de traiectul rspirator. Absorbţiaprin plămâni este rapidă şi practic totală. Absorbţia prin piele este de asemenea o cale importantă.Copiii mici şi pruncii sunt deosebit de sensibili la expunerea la plumb datorită efectului acestuiaasupra dezvoltării neurologice.

Anemia este un simptom frecvent al intoxicării cronice cu plumb. În afara efectelor hematologice,plumbul are de asemenea o influenţă negativ ă asupra sistemului endocrin şi mai ales asupragonadelor şi a aparatului reproducător, o diminuare a funcţiei tiroidiene, un metabolism hepaticscăzut al cortizolului.






La copii, sistemul nervos central este organul cel mai sensibil la toxicitatea plumbului. Expunereala concentraţiile ridicate ale plumbului poate provoca encefalopatie, care este mult mai frecventă lacopiii intoxicaţi cu plumb decât la adulţi. Probabil că acest lucru se datorează uşurinţei cu careplumbul poate traversa, la copii, bariera sânge-creier. Encefalopatia a fost constatată la copiii în alcăror sânge a fost g ăsită o concentraţie a plumbului de peste 800-1.000 μg/l. Expunerea copiilor la

concentraţii mai coborâte ale plumbului poate cauza disfuncţii neuro-fiziologice, printre care odiminuare a capacităţii de a înv ăţa, a inteligenţei, o modificare a comportamentului şi probleme decoordonare motorie fină.

Plumbul este transportat către f ăt prin placentă, deoarece nu există nici o barieră metabolică pentru asimilarea fetală a plumbului. Expunerea prenatală la plumb poate produce efecte toxiceasupra f ătului uman, printre care micşorarea timpului de gestaţie, a greutăţii la naştere şi adezvoltării mentale.

Expunerea la concentraţii ridicate ale plumbului poate de asemenea să inducă disfuncţii aletraiectului gastrointestinal. Un simptom frecvent al intoxicării cu plumb este colica. De asemenea,plumbul poate produce leziuni renale, antrenând o creştere a excreţiei, pe cale urinară, aaminoacizilor, a glucozei şi a fosfaţilor (sindromul lui Fanconi). Pentru expuneri de lung ă durată,

leziunile pot deveni cronice, conducând la fibroză şi la modificări arteriosclerotice în rinichi.Ca să rezumăm, efectele negative ale expunerii la plumb asupra dezvoltării neuro-comportamentale precoce este o problemă prioritară. Acestea apar la niveluri ale concentraţieimult inferioare celor care erau considerate până în prezent „nepericuloase”. Efectele cel mai claridentificate sunt performanţele slabe, în conformitate cu indicele de dezvoltare mentală al luiBaylet (MDI): o diminuare a performanţelor şcolare, ca şi o diminuare a coeficienţilor intelectuali,o durată redusă de gestaţie şi în final o greutate, la naştere, mai mică decât cea normală. Dinpunctul de vedere al sănătăţii publice, o diminuare globală cu 4 puncte a repartiţiei normale aperformanţelor pe scara MDI a lui baylet ar avea ca rezultat creşterea cu 50 % a numărului copiilorcare obţin sub 80 de puncte la testul respectiv.

Benzenul (substanţă potenţial cancerigenă)Benzenul este un constituient al petrolului brut: în Europa, se află în benzină într-o proporţie decirca 5%, putând să ajung ă până la 16%. În SUA, conţinutul în benzen al benzinei nu depăşeşte 1,5până la 2%. Sursele majore de benzen în atmosferă sunt emisiile vehiculelor cu motor şi pierderileprin evaporare în timpul distribuirii, manipulării şi stocării carburanţilor. Concentraţia în aer abenzenului în aerul ambiant al zonelor rezidenţiale este în general cuprinsă între 3 şi 30 μg/m3 , înfuncţie de intensitatea traficului rutier. Ingestia zilnică de benzen din aer se poate situa între 30 şi300 μg. Absorbţia zilnică din apă şi din hrană a fost estimată între 100 şi 250 μg. La persoanelecare fumează 20 de ţig ări pe zi, cantitatea absorbită ar urca până la circa 600 μg.

Circa 5% din benzenul inhalat din aer este absorbit. Ţinând cont de marea sa liposolubilitate,benzenul este distribuit în principal în ţesuturile grase cum ar fi ţesuturile adipoase şi măsuva

osoasă. O fracţiune din benzen este expirată f ără a fi modificată iar o altă parte este eliminată prinurină după transformare.

Efectele toxice ale benzenului la om, după o expunere prin inhalare, cuprinde efecte asuprasistemului nervos central, efecte hematologice şi efecte imunologice. O intoxicare acută poate fimortală, în timp ce o expunere la concentraţii ridicate este asociată cu inflamaţii ale traiectuluirespirator şi cu hemoragii în plămâni. O expunere de lung ă durată la un nivel toxic poate provocaleziuni ale măduvei osoase.

Se ştie că benzenul este o substanţă carcinogenă la oameni, clasată în grupa 1 (carcinogencunoscut) de către Centrul Internaţional de Cercetare a Cancerului. La persoanele expuseprofesional, efectul carcinogen se manifestă printr-un risc mai ridicat de leucemie decât la restulpopulaţiei. Unele estimări indică valori cuprinse între 0,08 şi 10 decese prin leucemie în exces la 1

milion de persoane ca rezultat al unei expuneri de 1 μg/m3

în medie pe durata vieţii. Pentru






benzenul atmosferic, nu există un prag al concentraţiei f ără pericol, dat fiind că benzenul este uncarcinogen pentru oameni.

Hidrocarburile aromatice policiclice (substanţe potenţial cancerigene)

Hidrocarburile aromatice policiclice (PAH) sunt o grupă de compuşi chimici formaţi princombustia incompletă a lemnului şi a combustibililor. Gazul de eşapament al vehiculelor cu motordiesel conţine poluanţi gazoşi în concentraţii mai mici dar şi particule organice, îndeosebi PAH, înconcentraţii relativ ridicate. PAH apar şi la producerea cocsului, la centralele termice pe cărbune şiprin fumat (proporţie ridicată ). Există câteva sute de PAH, dintre care cea mai cunoscută estebenzo(a)pirenul.

Poluarea atmosferică constă în modificarea compoziţiei chimicea aerului datorată, în principal, proceselor industriale, produceriienergiei electrice şi termice şi circulaţiei vehiculelor. Una dincaracteristicile poluării aerului în mediul urban constă în faptul că poate varia considerabil nu numai de la o localitate la alta, dar şi îninteriorul aceleiaşi zone urbane

PAH sunt absorbite de plămâni şi de intestine. Studii experimentale au arătat că un număr de PAHsunt mutagene şi carcinogene. Nu există un prag f ără pericol pentru PAH, dat fiiind efectulcarcinogen al acestora, şi nici vreun prag legat de apariţia cancerului la benzo(a)piren (grupa 2A – carcinogen probabil).

Aldehidele (substanţe potenţial cancerigene)

Aldehidele sunt absorbite în traiectul respirator şi gastrointestinal, apoi metabolizate. Pentruevitarea iritaţiilor, valoarea limită OMS pentru media pe 30 minute a fost fixată la 0,1 μg/m3 .Pentru grupele deosebit de sensibile, prezentând reacţii de hipersensibilitate f ără semne

imunologice, concentraţia formaldehidelor nu trebuie să depăşească 0,01 μg/m3 .Pentru formaldehidă, efectele constau mai ales în:

- iritaţii olfactive şi oculare (observate la concetraţii de 0,06 μg/m3 ),

- iritaţia mucoaselor şi alterarea respiraţiei (observate la concentraţii de 0,12 μg/m3 ),

- tuse, greţuri şi dispnee.

De asemenea, s-au observat reacţii alergice, cum ar fi astmul şi unele afecţiuni dermatologice.Expunerea la formaldehidă, mai ales în mediul profesional, a fost asociată riscurilor de cancer.Localizările cele mai frecvente sunt nasul şi nazo-faringele, leucemia, cancerul creierului.






Formaldehida a fost clasată ca fiind probabil carcinogenă (grupa 2A). Expunerea la formaldehidă ar trebui diminuată nu numai pentru că are probabil efecte carcinogene, ci şi pentru că poatepericlita ţesuturile. Studiile epidemiologice sugerează un nivel-prag de producere a v ătămărilortisulare de 1,0 μg/m3 . Gazele de eşapament al motoarelor diesel pot favoriza apariţia canceruluiplămânilor şi al vezicii şi au fost clasate ca „probabil” carcinogene (grupa 2A). În ceea ce priveşte

gazele de eşapament produse de combustia benzinei, nu există date care să permită asociereaexpunerii la acestea cu vreun tip anume de cancer. Ele au fost clasate ca fiind „poate” carcinogenepentru om (grup 2B).

Studiu de caz privind poluarea:

ÎN 15 ANI, ROMÂNIA VA FI ACOPERIT Ă DE GUNOAIELibertatea, 23 iunie 2003

Elena Alexa, Sorin Golea

Există un capitol la care românii se pot lăuda că i-au întrecut pe toţi ceilalţi europeni: cantitatea degunoaie. Studiile de specialitate f ăcute arată că, în medie, fiecare persoană aruncă zilnic aproape un

kilogram şi jumătate de deşeuri. În decursul unui an, de exemplu, se „adună” impresionanta cantitatede peste 2.900.000 de tone. În aceste condiţii, Bucureştiul va „capitula” cam în 15 ani. Specialiştii îndomeniu spun că în ţară situaţia este şi mai tragică.

În primă vara anului 2003, un oficial european aflat în vizită în România ne-a „felicitatat” pentruproducţia record de mase plastice pe hectarul de câmp arabil. El emarcase, de fapt, numărul marede pungi şi sticle de plastic răscolite de vânt pe câmpiile patriei. Omul avea dreptate. Studiile arată că suntem numărul unu în Europa la acest capitol.

Institutul de Sănătate Publică Bucureşti (ISPB) a finalizat recent studiul „Managementul deşeurilormenajere urbane”. Cercetarea a cuprins 27 localităţi urbane, cu circa 1.880.000 de locuinţe şi peste5.700.000 de persoane. Specialiştii au urmărit atât modul în care sunt gestionate deşeurile, cât şinumărul persoanelor care au suferit de hepatită, giardoză, dizenterie, toate boli ale „mizeriei”.

Faţă de celelalte ţări europene, România este pe primul loc la cantitatea de gunoaie aruncate, cu o

valoare medie de 1,4 kg/zi/persoană. În 33% din localităţile unde s-a f ăcut studiul se depăşeştechiar şi această cifră. Problema nu e neapărat cantitatea mare, ci faptul că gestionarea deşeurilor lanoi în ţară prezintă mari deficienţe. Foarte important este faptul că în compoziţia deşeurilormenajere predomină în procent de 55% materie organică, adică cel mai propice mediu pentrudezvoltarea germenilor.

Proasta gestionare a gunoaielor se refelctă şi în sănătatea oamenilor. Infecţiile digestive şi parazitaresunt strâns legate de mizerie şi de îndepărtarea incorectă a deşeurilor. Pe locul întâi, de exemplu,este giardoza, cu 1362 de îmbolnă viri la 100.000 de locuitori” ne-a spus dr. Doina Lupulescu, şefulcompartimentului Igiena Habitatului din cadrul ISPB.

Responsabilii serviciilor de salubritate sunt şi ei de acord că problema gunoaielor e grav ă. FlorinMarius Drăguţ, directorul executiv al societăţii de salubrizare Urban, din Bucureşti, spune că problema noastră stă în lipsa unei industrii a reciclatelor. Dacă acest tip de afacere înghite 60% din

gunoaie în Occident, la noi nu se recuperează decât 5% din ce aruncă populaţia. Marius Drăguţ apreciază că „cele 3 gropi de gunoi din Bucureşti, de pildă, fiecare cu o surafaţă de 20 ha, se vorumple în 15 ani. În măsura în care capitala este deja înconjurată de gunoaie, situaţia va devenicatastrofală peste câţiva ani”. Aceasta ar fi vestea bună, deoarece situaţia în restul ţării este mult maigrav ă.

„Ne vor mânca şerpii şi şobolanii”

„Cea mai grea componentă a gunoiului este cea biodegradabilă. În Vest aceasta este transformat în<compost> şi folosit ca îngrăşământ agricol. In România sunt câteva societăţi care se ocupă cureciclarea, dar pentru ajunge la performanţe este nevoie de investiţii serioase, de bani pe caresocietăţile de salubrizare ar trebui să-i primească de la stat sub formă de împrumuturi în condiţiiavantajoase. Există un fond de mediu care colectează taxe de la producătorii de deşeuri. Unde suntbanii? Cantitatea de gunoi aruncată tinde să crească, iar în raport cu aceasta ceea ce strângem noi e






aproape zero. Aceasta este cauza pentru care în câţiva ani s-ar putea să intrăm în colaps din punctulde vedere al deşeurilor. Peste 15 ani ne vor mânca şerpii şi şobolanii, asta în măsura în carereciclarea ar putea fi o afacere de zeci de milioane de dolari“, spune directorul de la Urban.

2.911.934de tone de deşeuri pe an

Conform studiului realizat de specialiştii de la Institutul de Sănătate Publică şi bazat pe datedin 27 localităţi, cantitatea totală de gunoaie aruncată într-un an este de 2.911.934 de tone.Cea mai mare parte o reprezintă deşeurile menajere (puţin peste două milioane de tone pean), apoi urmează deşeurile din comerţ (318.400 de tone pe an), gunoiul industrial (337.792de tone pe an) şi gunoiul stradal (249.513 de tone pe an).

Iată ce ne spune analiza acestui articol:

Pasul I: 1 pagină,8 paragrafe,

30 rânduri637 cuvinte,3631 caractere

Rezumat:

1. Aprecieri negative a unui oficial european privind existenţa deşeurilor în România.2. IPSB a efectuat un studiu la nivel naţional, privind managementul deşeurilor menajere

urbane.3. România este pe primul loc la cantitatea de gunoi aruncate (cc. 3 mil. tone/an).4. Proasta gestionare a gunoaielor se reflectă în sănătatea oamenilor (1362 îmbolnă viri

de giardoză la 100.000 locuitori).5. Lipsa unei industrii a reciclării (în vest, sunt reciclate 62% din cantitatea de gunoaie

organice).6. Cantitatea mare de gunoaie impune spaţii foarte mari de depozitare (20 ha vor fi

acoperite în Bucureşti în 15 ani) ceea ce impune investiţii.

7. Structura gunoiului este formată în proproţie mare din materiale biodegradabile. În vest se utilizează ca îngrăşământ.

8. Deşi există un fond financiar de mediu sunt puţine societăţi comerciale care se ocupă cu reciclarea. Ce se face cu acest fond financiar de mediu?

Date faptice:

1. Cantitatea totală aruncată (posibil în 27 localităţi) este de 2.911.934 tone/an- deşeuri din comerţ: 318.40 tone/an- gunoi industrial: 337.792 tone/an- gunoi stadal: 249.513 tone/an- eşeuri menajere: <2.000.000 tone/an

2. Europa prelucrează prin reciclare 60 % din cantitatea de gunoi3. România prelucrează prin reciclare 5 % din cantitatea de gunoi

4. Se produce 1,4 kg/zi/persoană deşeuri

5. Bucureşti: 20 ha teren pentru depozitare în 15 ani

6. 1.362 îmbolnă viri de giardoză/100.000 locuitori

Indexare:

MANAGEMENT, GUNOI, FOND FINANCIAR. MEDIU. STATISTIC Ă. BOLI.România. Europa. 2003. institutul de Sănătate Publică Bucureşti. Urban. Marin Drăguţ (director societate). Doina Lupulescu ( şef comp. Igiena Habitat ISPB). Oficial european.






Explicaţii:

De ş eu : - rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui produs,care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv.

Gunoi : - resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă

Analiza activităţii de rezumare şi indexare

1. f ără timp

2. s-a completat titlul DA: 1 NU:

3. s-au dat datele de identificare a textului DA: 1 NU:

4. analiza descriptorilor

Banii 2

Biodegradabil 1

Boli 1Boli ale mizeriei 1Boli digestive şi parazite(hepatite, giardoze,

dezinterie) 1

colaps 1

Deficienţe 1

Deşeuri 11Deşeuri menajere 2Deşeuri organice 1

Deşeuri reciclabile 1Dezorganizare 1

Fond de mediu 1

Fond salarii 1

Fonduri speciale 1

Germeni 1

Gestionare 5Gestionare deşeuri 3Gestionare gunoaie 1

Giardoza 1

Gropi de gunoi 1

Industrie 1

Industria reciclării 2

Ineficienţă 1

Infecţii 1Infecţii digestive şi parazite 1

Investiţii 1Investiţii în domeniu 1

Împrumuturi 1

Lipsă 1

Proastă gestionare 1

Problema deşeurilor 1

Reciclare 1

Reglementare 1

Resturi menajere 1

Sănătate 6Sănătate publică 2

Servicii de salubritate 1Societăţi de salubritate 1

Starea de sănătate 1

Studii 2

Susţinere 1Şerpi 1

Taxe 1

Analiza în vederea observ ării ce cunoştinţe proprii se modifică. Cei care citesc pentru prima dată articolul ar putea fi interesaţi şi să solicite mai multe informaţii despre:

- unde se constituie fondul de mediu; ce se face cu el?- ce efecte în timp se vor produce în domeniul sănătaţii?- cine este „oficialul euopean” şi ce efecte are la programul de aderare la UE- ce efecte are în programul de sănătate






GUNOI

EUROPA „un oficial”

ADERARE LAUE

FOND DEMEDIU

URBAN- SALUBRITATE- BUCUREŞ TI

Dir. Fl. Mariu Drăguţ

INDUSTRIERECICLARE

BIODEGRADABIL

- îngrăşământ

SpaţiiBucureşti

Studiu

ISPB

România locul I

În legea mediuluiindustria este

obligată să-şirezolve deşeulprin soluţiiadecvate

- Biogaz

- Îngrăşământ

- Stimulare decătre stat a„industriei dereciclare”

MANAGEMENT

- de unde provin

I N V E S T I I I

Cu cât scade terenulagricol?

Ce efect?

Ce efect?

Administraţiilocale

Teren agricol

STATISTICA - 1,4 Kg/ziI/pers.- 1.362 îmbolnă viri

INVESTI II

PRODUC Ă TORIDEŞEURI






POLUAREA MORAL Ă A MEDIULUI: ASPECTE PSIHOSOCIALE ALECRIMEI ORGANIZATE ŞI CORUP ŢIEI*

CRIMA : - infracţiune care reprezintă un grad ridicat de pericol social şi pe care legea osancţionează cu pedepsele cele mai mari (DEX);

CRIMA ORGANIZATA :- “conspira ţ ie criminal ă care se perpetueaz ă continuu, cu o structur ă organizat ă , alimentat ă de corup ţ ie ş i eam ă , motivat ă de setea de îmbog ăţ ire ”.

Membrii reţelelor de crimă organizată provin, de obicei, din anumite familiii sau etnii dar ei seidentifică mai mult cu respectiva grupare. Pentru a-şi menţine poziţia, aceştia recurg la ameninţărişi violenţă, la coruperea funcţionarilor publici, mită sau extorcare.

C ARACTERISTICI ALE RE ŢELELOR DE CRIM Ă ORGANIZAT Ă

obţinerea unor profituri mari, ca principală motivaţie;

condiţia impusă membrilor, pe considerente etnice şi de familie, este loialitatea şicarcaterizează majoritatea reţelelor de crimă organizată, care solicită ca membrii lor să aparţină aceleeaşi etnii, din două motive:

- în primul rând, asemenea oameni au, în general încredere în persoane pe care lecunosc foarte bine, considerând că astfel se reduce riscul penetrării reţelei de cătrereprezentanţii legii;

- în al doilea rând, unele reţele s-au înfiinţat în urma existenţei unui obiectiv comun, denatură politică, conomică sau socială;

coruperea oficialităţilor guvernamentale asigură acestor reţele succesul activităţilordesf ăşurate ilegal şi sustragerea de la rigorile legii;

structura ierarhică este o caracteristică a acestor reţele, în cadrul cărora rolurile de şef şisubaltern sunt foarte bine definite,

diversitatea activităţilor desf ăşurate caracterizează aceste reţele, care nu sunt angajate într-o singură activitate specifică,

maturitatea modului de organizare a reţelelor, care nu depind de prezenţa aceloraşi indiviziîn cadrul structurii lor,

extinderea multijurisdicţională presupune desf ăşurarea activităţilor specifice acestorgrupări şi menţinerea unei sfere largi de influenţă, acaparând spaţii largi.

Domenii de aplicaţie a grupărilor criminale:

⇒ Cartelurile columbiene de droguri sunt implicate şi în contrabanda cu produsecontraf ăcute,

⇒ Reţelele nigeriene şi asiatice sunt implicate în traficul ilegal de persoane (migraţie ilegală ),

*

Această secţiune se bazează pe rapoartele Fundaţiei pentru o Societate deschisă






⇒ Grupările ruse şi asiatice fac trafic de carne vie. Ex: din 75.000 de femei şi copiitransportaţi de reţelele de traficanţi în 1997, peste 10% proveneau din Europa de Est.

⇒ Organizaţiile ruse, asiatice, nigeriene şi italiene sunt angajate în operaţiuni financiareilegale foarte sofisticate. Organizaţiile ruse folosesc piaţa de capital şi sectoarele bancare

pentru transferuri importante de capital, spălare de bani şi fraude. În ultima perioadă s-auintensificat contrabanda de droguri, arme, persoane, autoturisme furate, băuturi alcoolice,tutun şi alte produse contraf ăcute

⇒ Organizaţiile italiene trafichează şi deversează deşeuri. Deversarea de deşeuri este unadintre cele mai profitabile afaceri ale organizaţiilor criminale italiene, veniturile ridicându-se la aproape 8 mild. $/anual. În 1999, s-au raportat peste 26.000 de asemenea cazuri,fiind identificate 138 de grupări implicate în acest trafic.

Organizaţiile criminale se folosesc de serviciile unor experţi în finanţe pentru a detecta noimecanisme care să le faciliteze operaţiunile de spălare de bani, să administeze investiţiile şi să elaboreze noi strategii de mascare a operaţiunilor de contrabandă şi fraudă. Membrii acestor reţelefolosesc expertiza juridică (metode şi principii) pentru a se sustrage legii, infracţiunile înf ăptuiteneputând fi dovedite în instanţă.

Organizaţiile criminale cooperează între ele, realizând schimburi de informaţii, servicii, resurse şiacces pe piaţă, obţinând avantaje reciproce.

Direcţii de interes (ţintele organizaţiilor criminale):

- înalţi oficiali ale căror atribuţii intră acordarea licenţelor de import şi export, stabilirea ratelorde schimb, a taxelor pentru produsele de import/export sau a impozitelor pe venit şi care auputere de decizie în cazul contractelor guvernamentale şi a ofertelor de privatizare.

Mod de lucru al organizaţiilor criminale:

» coruperea agenţilor de aplicare a legii şi a birocraţilor din cadrul administraţiei de stat,

» obţinerea de protecţie la nivel înalt, factorii de decizie putând restrânge/respingeiniţiativele şi strategiile propuse de agenţiile de aplicare a legii, care ar incomodaorganizaţiile criminale,

» obţinerea de informaţii secrete privind anchetele în curs de desf ăşurare,

» obţinerea de informaţii secrete privind iniţiativele economice la nivel naţional, modificarealegilor sau reglementărilor care le pot afecta interesele.

Mod de lucru al persoanelor vizate de organizaţiile criminale:

♦ evitarea represiunilor în cazul în care refuză să “colaboreze” cu aceste organizaţiicriminale,

♦ folosirea poziţiei pe care o deţin pentru a obţine avantaje materiale de la aceste organizaţiicriminale, deservindu-le,

♦ profitarea de poziţia pe care o deţin pentru a obţine vanituri suplimentare, angajându-se înactivităţi ilegale,

♦ obţinerea de avantaje materiale sau politice de la organizaţiile criminale.






Ameninţări create de crima organizată pe pan internaţional

» Amplificarea problemelor sociale şi creşterea ratei criminalităţii.

» Coruperea oficialităţilor.» Compromiterea integrităţii instituţiilor democrate.

» Penetrarea economiilor de piaţă.

» Discreditarea instituţiilor financiare şi bancare.

» Diminuarea sprijinului populaţiei faţă de politicile statului

CORUP ŢIA, FACTOR DE DEREGLARE A SALUBRITATII

CORUP ŢIA : - abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie (DEX)- încălcare sistematică şi nesancţionată a normelor unei organizaţiisau instituţii, de către unii membri care în virtutea faptului că deţino anumită autoritate, utilizează resursele organizaţiei cu destinaţiidiferite de scopurile acesteia ( Dic ţ ionar de sociologie , Vlăsceanu,Zamfir ) ;

Corupţia constituie una din preocupările majore a majorităţii statelor. Sistemele comuniste aufolosit corupţia ca mijloc de consolidare a puterii, au construit sisteme economice care se bazau pecorupţie pentru a supravieţui, şi – cel puţin în fazele finale ale istoriei lor – sfârşit prin a setransforma în adev ărate cleptocraţii în care corupţia la nivel înalt şi deturnarea de fonduri erau laordinea zilei. Toate acestea au lăsat ca moştenire o serie întreag ă de caracteristici comportamentale

care nu sunt de natură să suţină crearea unor democraţii sau culturi care să funcţioneze coerent şicare să condamne actele de corupţie. Mai precis se pot observa următoarele caracteristici:

tradiţia “corupţiei în stil mare” la nivel înalt şi a “corupţiei mărunte” la nivelele inferioare;

neîncredere în instituţiile statului, bine înrădăcinată;

existenţa unui sentiment de legitimitate a “păcălirii” statului, în rândul populaţiei;

existenţa clientelismului la scară mare şi a unor forme de troc total opuse atât normelorplitice, cât şi celor birocratice;

existenţa corupţiei în sectorul privat ca substitut al unor relaţii concurenţiale corecte.

Corupţia în tranziţieStatele foste comuniste au moştenit sisteme birocratice cărora le lipseau multe dintre instituţiile dereglementare necesare pentru funcţionarea unui stat modern şi a unei economii moderne, şi chiarşi condiţiile necesare pentru funcţionarea mecanismelor de angajare a responsabilităţii. Sistemelebirocratice din aceste ţări s-au trezit în faţa unei avalanşe de sarcini de îndeplinit – în cadrulprocesului de tranziţie – variind între privatizarea unor întregi sisteme economice, până laredesenarea graniţelor unor state, deturnând astfel atenţia acordată eforturilor de combatee acorupţiei şi îngreunând sarcina de angajre a responsabilităţii pentru acţiuni personale sauadministrative.

Liberalizarea politică şi economică a supus clasa politică unei serii întregi de presiuni, multe dintreacestea fiind de natură să încurajeze apariţia corupţiei. În special, puterea s-a g ăsit în situaţia






singulară de a putea să elaboreze “regulile fundamentale” ale jocului pentru a facilita actele decorupţie.

Recentele încercări ale celor mai mari partide politice din Cehia de a modifica sistemulelectoral pentru a servi propriilor lor avantaje poate constitui un exemplu pentruproblema pe care Claus Offe o semnalează sub numele de “dependenţă de strategie”. Această dependenţă constituie o piedică în faţa condiţiilor “verticale şi orizontale”necesare pentru consolidarea democraţiei. O democraţie este consolidată “pe verticală” dacă “regulile pe baza cărora se defsăşoară conflictele politice şidistribuţionale sunt relativ imune la pericolul de a se transforma ele însele în obiect dedispută“. Mai mult, diferenţierea “pe verticală” este necesară în ceea ce priveşte gradulde “izolare a sferelor instituţionale una faţă de cealaltă, precum şi capacitatea limitată aatributelor statutelor unor astfel de sfere de a fi interşanjate”.

(Sursa: J. Ester, C.Offe, U.K.Preuss, Institutional Design in post-communist Societies: Rebuilding the Ship At Sea . [Concepţia instituţională în societăţile post-comuniste: Reparaţiidin mers], Cambridge Univ. Press, 1998)

Societatea civilă tinde să rămână inexistentă în ţările aflate în tranziţie şi este puţin probabil că poate contribui la lupta împotriva corupţiei.

În acelaşi timp, datorită concentrării economice, slăbiciunii societăţii civile şi presiunilorconcurenţiale inerente procesului de tranziţie, este mai puţin probabil ca sectorul privat să poată susţine în mod activ reformele necesare pentru limitarea fenomenului corupţiei, chiar şi în situaţiaîn care activităţile comerciale sunt limitate şi extrem de frastarate de fenomenul corupţiei.

Deşi este de netăg ăduit că la baza fenomenului corupţiei în ţările foste comuniste se află anumiţifactori comuni, este totuşi important să se evite să se presupună că fenomenul corupţiei estesimilar în aote ţările foste comuniste şi că, prin urmare pot fi apliacte aceleaşi soluţii. Prin prismapsihologiei sociale putem afirma că, diferenţele culturale, istorice şi de altă natură existente întreţările Europei Centrale şi de Est sunt de asemenea mari şi sunt reflectate în amploarea şi în naturacorupţiei.

Raportul general din 1999 al UE precizează un număr de patru motive care determină existenţacorupţiei:

Corupţia este larg răspândită …încurajată de salariile mici plătite funcţionarilor publici şi deutilizarea la scară larg ă a controlului birocratic în economie…Autorităţile nu au încredere în luptaîmpotriva corupţiei iar rezultatul acestei convingeri este acela că programele de combatere acorupţiei care au fost lansate în majoritatea statelor nu au dat prea multe rezultate.

Iată un studiu (1995) al Institutului Naţional de Cercetări Economice (Institut din cadrul Academiei Române) privind percepţia populaţiei din România în ceea ce priveşte fenomenulcorupţiei, existent sau nu, în nouă principale instituţii publice:

0

5

10

15

20

25

30

35

40

4550

In foarte mare masura In foarte mica masura

Parlamentul

Primăriile

Asistenţa medicală

Guvernul

Politia

Autorit.judec

Sindicatele

Invatamintul

Armata






În foarte maremăsură

În mică măsură/deloc

Parlamentul 37,6 19,1Primăriile 36,8 21,9 Asistenţa medicală 36,6 24,8Guvernul 29,3 19,7Poliţia 27,4 20,8 Autoritateajudecătorească 25,7

27,2

Sindicatele 20,0 26,6Înv ăţământul 12,8 47,6 Armata 7,5 42,7

Iată un raport al Comisie UE din noiembrie 2000:

Rezultatele evaluării din oct.1999 sunt încă valabile. Corupţia, frauda şi criminalitatea economică sunt larg răspândite în majoritatea statelor, ceea ce duce la instalarea neîncrederii din parteacetăţenilor, precum şi la discreditarea reformelor efectuate.

Se consideră corupţia ca fiind:

o problemă “serioasă” sau o “sursă semnificativ ă de îngrijorare”, în Bulgaria, Cehia,Polonia, România, Slovacia,

o problemă continuă sau o sursă de preocupare, în Letonia, Lituania, Ungaria,

o problemă care nu a fost supusă criticilor, în estonia, Slovenia.

Deoarece ne confruntăm cu probleme la integrarea în structurile europene, amintim că, aceacalitate de membru a unui stat, este condiţionată de următoarele:

» trebuie să fi obţinut stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept,drepturile omului şi respetul pentru protejarea minorităţilor,

» trebuie să dispună de o economie de piaţă funcţională şi de o capacitate de a face faţă laanumite presiuni din partea concurenţei şi forţelor existente pe piaţa Uniunii,

» trebuie să aibă capacitatea de a-şi asuma obligaţiile aferente calităţii de membru, inclusiv de a adera la obiectivele de natură politică, economică şi monetară a Uniunii.

Percepţia corupţiei

Anchetele oferă informaţii atât asupra experien ţ ei efectiv avute în materie de corupţie, cât şi asupra percep ţ iei cu privire la nivelul corupţiei. Tipurile de corupţie aşa cum sunt ele percepute de persoane,întreprinderi şi oficialităţi publice sunt analizate în aceast sec iune, iar tipul de experienţe efectiv avute în următoarea. Chiar dacă se prea poate ca percepţia nivelului corupţiei să difere de celexistent în realitate, în elegerea acestor percepţii este, totuşi, important întrucât percepţiile sunt celecare stau la baza deciziilor.

Rezultatele anchetelor arată că publicul percepe corupţia ca fiind extinsă. Aproximativ două treimidin opinia public româneasc consideră că “toate” sau “majoritatea” persoanelor cu funcţii oficialesunt corupte. Oficialităţile publice au indicat niveluri ceva mai scăzute de corupţie, niveluri caresunt, totuşi, ridicate: 44% au declarat că toate oficialităţile sau majoritatea acestora sunt angrenateîn activităţi de corupţie. Dacă percepţia unei corupţii extinse este clar, este clar şi că multă lumeconsideră corupţia ca ajungând să reprezinte un lucru normal. Jumătate din gospodăriile






chestionate au declarat că mita este un fenomen cotidian, faţă de doar 1 din 11 care au declarat că mita nu este deloc necesară. Directorii de întreprindere şi oficialităţile publice s-au arătat a fi maipuţin negativi: doar patru zecimi şi, respectiv, o treime au indicat corupţia ca f ăcând parte din viaţacotidiană .

Corupţia a fost identificată în toate ţările fost comuniste ca fiind o problemă majoră. Anumiţianalişti politici sunt de părere că, o corupţie extinsă poate submina democraţia1). Dacă [ corup ţ ia ] seextinde foarte mult şi se manifestă în mod necontrolat, corupţia poate sufoca dezvoltareaeconomică şi poate submina legitimitatea politică. Variantele mai puţin extinse ale corupţieidermină:

» pierderea necontrolată a unor resurse,» inechitatea crescândă în distribuirea resurselor,» o concurenţă politică mai scăzută,» scăderea încrederii în guvern.

Crearea şi exploatarea ocaziilor de luare şi dare de mită la nivel înalt în cadrul guvernului măreştede asemenea:

costurile guvernării

denaturează alocarea cheltuielilor guvernamentale,

poate duce la scăderea periculoasă a calităţii infrastructurii.

Chiar şi corupţia la nivel foarte mic sau actele frecvente de corupţie pot duce la:» pierderea unor venituri ale guvernului,» pot denatura procesul decizional în domeniul economic şi,» pot impune apariţia anumitor efecte secundare negative asupra societăţii (ex: poluarea

atmosferei şi apelor sau construirea unor clădiri nesigure)2).

Prin prisma ştiinţelor politice şi economice este foarte întâlnită opinia că fenomenul corupţiei

subminează dezvoltarea şi funcţionarea corectă a pieţelor3)

. Datorită efectelor de denaturare pecare corupţia le poate produce asupra pieţei şi datorită ambiţiei principale a UE de a crea o “piaţă unică”, abordarea constructiv ă a fenomenului corupţiei reprezintă în mod clar un elementprincipal al procesului de integrare în UE.

UE a identificat şase condiţii necesare pentru existenţa uni economii de piaţă funcţionale dar treidin acestea pot fi subminate de existenţa corupţiei, şi anume:

• inexistenţa barierelor pentru intrarea pe piaţă şi ieşirea de pe piaţă;

• faptul că sistemul juridic există, că deptrile de proprietate sunt reglemenatte, precum şiexistenţa legislaţiei şi a acordurilor aplicabile;

• sectorul financiar este suficient de dezvoltat încât să poată canaliza economiile personale

spre investiţii.Corupţia extinsă pune în pericol respectarea, punerea în aplicare şi apărarea legislaţiei şi areglementărilor sau pur şi simplu face din procesul de adoptare o formalitate, subminând încontinuare statutul şi, până la urmă, eficienţa legislaţiei şi reglementărilor în general.

1) Anti-corruption in Transition: a Contribution to the Policy Debate ” ( Anticorup ţ ia în Tranzi ţ ie: O contribu ţ ie la dezbaterea politicilor în domeniu ), Banca Mondială, Washington DC, 2000.

2) K.A.Elliot, Corruption as an International Policy Problem (Corupţia ca problemă a politicilor internaţionale), înlucrarea, A. J. Heidenheimer, M.Johnston (editori), Political Corruption: Concepts and Contexts (Corupţiapolitică: Concepte şi Contexte). Ed. a IIIa, Transaction Publishers, New Brunswick, 2002.

3) C.W.Gray, D.Kaufmann, Corruption and development (Coruptie şi dezvoltare), în Finance and Development,

martie 1998






De exemplu, Banca Mondială clasifică actele de corupţie, la nivelul ţărilor aflate înperioada de tranziţie, în două mari categorii:

acapararea statului de către grupuri de interese private ( stet capture ) sauprocurarea unor câştiguri ilicite unor oficialităţi pentru a influenţa conţinutulunor acte legislative, reglementări, decrete şi alte politici guvernamentale;

corupţia administrativ ă, sau procurarea unor câştiguri ilicite pentru adistorsiona modalitatea de punere în aplicare a unor acte legislative,reglementări şi reguli existente.

Există indicii semnificative care ilustrează că actele de corupţie, în special cele comise la nivel înalt,constituie o problemă şi în anmite state membre, inclusiv în unele dintre cele mai mari state,Germania, Franţa şi Italia.

Un raport dat recent publicităţii de Oficiul naţional pentru Conturi al MariiBritanii remarca o creştere cu 75% a fraudelor care implică fonduri ale UE, înperioada 1999-2000. Această creştere se datorează în mare partemecanismelor mai bune de verificare aplicate în Marea Britanie.

(Sursa: S.Theil, C.Dickey, Europe’s dirty secret . (Secretul ruşinos al Europei).Newsweek, 29.04.2002)

Politologii şi cercetătorii fenomenului corupţiei manifestă o anumită tendinţă de a plasa concepţiaasupra corupţiei undeva în zona din jurul “funcţiilor publice”, în cadrul căreia corupţia estedefinită sau identificată ca un tip de comportament care “deviaz ă de la îndatoririle oficiale specifice unei func ţ ii

publice pentru satisfacerea unor interese de natur ă pecuniar ă sau pentru dobândirea unui statut superior; sau care încalc ă anumite reglement ă ri împotriva exercit ă rii anumitor tupuri de influen ţ e private. Acest gen de demersinclude şi mita…, nepotismul…şi dobândirea ilegală a unor bunuri”.

Exemplu:

Corup ţ ia din justi ţ ie are ş i alte cauze

Rodica Stănoiu denun

ţăexisten

ţa “clanurilor familiale”

şi a

cartelurilor din magistratură

Rodica Stănoiu a declarat că are cunoştinţă de existenţa nu numaiaclanurilor familiale care există în magistratură şi avocatura din România,dar a dezv ăluit şi o realitate cutremurătoare (de neînchipuit, până mai ieri,pentru a fi recunoscută de un ministru al Justiţie). Afirmând că “rela ţ iile de rudenie dintre anumi ţ i judec ă tori procurori ş i avoca ţ i au proliferat spiritul de cast ă în sistemul judiciar ”, Rodica Stănoiu a mai declarat că oamenii legii “fac carteluricare împietează actul de justiţie”. Rodica Stănoiu s-a declarat pornită să rezolve în vreun fel problema clanurilor din Justiţia postcomunistă (deexemplu: soţul – judecător la o curte de apel; soţia – judecător la untribunal di aceeaşi curte; fiica lor – procuror la o judecătorie arondată;cumnaţii şi unchii lor avocaţi – în barourile aferente). “Vom face o hart ă a

clanurilor din justi ţ ie. Vom analiza fiecare caz ş i probabil c ă vom g ă si o solu ţ ie pentru a eradica acest fenomen ” – a explicat Stănoiu modul în care MJ va rezolvaproblema incompatibilit ăţ ilor morale ş i deontologice din magistratur ă .

(Sursa: Silviu Alupei, România Liberă, 30.01.2003)

Aceste demersuri care plasează corupţia în zona “funcţiilor publice” tind să se concentreze asupraîncălcărilor legilor şi reglementărilor oficiale. Cu toate acestea, există o serie de probleme cu care seconfruntă acest gen de demers: elitele, spre exemplu, pot concepe anumite reglementări tocmaipentru a facilita anumite reglementări tocmai pentru a facilita instalarea corupţiei, şi chiar şi înstatele care încearcă să reglementeze total corupţia, regulile şi reglementările oficiale nu potniciodată acoperi toate aspectele legate de corupţie, inclusiv multe dintre acţiunile care ar putea ficonsiderate ca acte de corupţie.






De exemplu, acordarea licenţelor de funcţionare pentru anumite televiziuni privatede către o autoritate controlată de guvern în schimbul acordării unui sprijin politicsistematic din partea respectivului post de televiziune este foarte greu deincriminat.

CORUPTIA INSTITUTIONALIZATA SI PUTEREA POLITICA

O altă problemă de natură psihosocială legată de concepţiile restrânse privitoare la corupţieconstatate în toate ţările este aceea că actul de corupţie instituţionlizată nu este perceput cuuşurinţă ca reprezentând de fapt acceptarea unor “contribuţii” din partea unor partide politice înschimbul unor contracte politice în beneficiul celor care dau aceste contribuţii, de beneficiilecărora persoanele implicate nu beneficiază în mod direct. În Europa Centrală şi de Est, corupţia este adesea consecinţa clientelismului, constatat în contextul istoriei acestor state.

Reţelele patron-client joacă un rol important în toate ţările fost comuniste, în structurarea relaţiilordintre stat, sectorul privat şi cetăţeni.

Clientelismul şi corupţia sunt noţiuni diferite. Clientelismul reprezintă o

formă de organizare socială, în timp ce corupţia reprezintă un tip decomportament indivdual social…care se poate dezvolta sau nu până lanivelul unui fenomen de masă… în actualul context post-comunist, cele două fenomene par să aibă un punct de plecare comun.

(Sursa: A.Sajo, Clientelism and Extorsion: Corruption in Transition . EastEuropean Consttitutional review, 1998, vol.7, nr.2.)

Acest gen de reţele funcţionează de obicei pe baza unui sistem de schimb de beneficii inter-temporal şi reciproc, care poate fi foarte greu de cuantificat, şi, astfel, eforturile de a defini sauidentifica actele de corupţie devin din ce în ce mai complexe oriunde sunt prezente aceste sistemede schimb.

De exemplu, în cazul în care o autoritate publică de rang suprior acţionează însensul “îndulcirii” unor reglementări într-un sector în care societăţile convin să organizeze o licitaţie pe care o câştig ă un “concurent”, în schimbul ajutoruluiconspirativ primit din partea firmei respective pentru a aduce beneficii unei altesocietăţi din aceeaşi reţea.

Într-o cercetare SELDI1) pe tema Monitorizarea regională a corupţiei s-au evaluatopiniile cetăţenilor cu privire la “măsura în care corupţia devine mijloc eficient derezolvare a problemelor personale” şi a concluzionat că eficacitatea practică a corupţieiatinge cel mai înalt nivel în România (7,5), urmată de albania (7,1) şi Serbia (7,0). Aceasta arată clar faptul că motivele care determină angajarea în practici corupte suntmai puternice decât cunoaşterea efectelor sale nocive. De fapt, sondajul SELDI a luat

în considerare şi informaţiile primite de la cetăţeni cu privire la “implicarea lor înpractici corupte”, astfel România s-a pasat pe locul trei (1,5), după Albania (2,8) şiSerbia (1,8).

1) Southeast legal development Initiative (SELDI), Monitorizarea regional ă a corup ţ iei . Sept.2000 –

febr.2001, pag.11






DOMENII AFECTATE DE CORUP ŢIE

Rapoartele de monitorizare evidenţiază problemele referitoare la independenţa organelor deurmărire penală, în special în Polonia şi România.

Acapararea statului

În nici una din ţările monitorizate (pentru aderare la UE) procesul legislativ nu este suficient debine conceput pentru a putea permite limitarea influenţei pe care o are corupţia asupraconţinutului actelor legislative în sprijinul unor interese de natură pecuniară.

Conform Preşedintelui Ion Iliescu:

“În ultimii patru ani, am fost martorii unei complicităţi în creştere între structurilecrimei organizate şi ofiţeri cu grade superioare din poliţie, jandarmerie şi serviciilesecrete, judecători şi politicieni. Această complicitate reprezintă o mare ameninţarepentru securitatea naţională”

(Sursa: Ion Iliescu, cuvântare la prezentarea Raportului de activitate al Ministerului deInterne, 2001)

Finanţarea partidelor politice

În România, rapoartele arată că, corupţia manifestată în finanţarea partidelor este sistemică şi paresă fie legată de contribuţia financiară a candidaţilor la alegeri, în schimbul înregistrării acestorcandidaţi pe listele electorale ale partidelor respective.

Achiziţiile publice

În ciuda adoptării unor acte legisative din ce în ce mai cuprinzătoare referitoare la achiziţiilepublice, corupţia la acest nivel rămâne încă o problemă seriaosă şi răspândită în majoritatea statelorcandidate la aderare în UE. Deşi legislaţia referitoare la achiziţiile publice a contribuit într-o maremăsură la desfiinţarea unor forme de corupţie flagrante fundamentate pe eludarea unor cerinţe

legate de condiţiile de participare la licitaţii, atât autorităţile contractante cât şi societăţile ofertantes-au adaptat uşor la noile condiţii. Sume plătite ca mită reprezentând 10-20% din valoareacontractelor câştigate, sunt fapte identificate în cadrul achiziţiilor publice.

Administraţia publică

Fenomenul corupţiei constituie o problemă serioasă a administraţiei publice, suţinută, printrealtele, de incapacitatea de reformare a unor domenii vulnerabile, cum ar fi:

» procedurile de acordare a licenţelor şi autorizaţiilor,» incapacitatea de înlăturare a clientelismului în procesul de numire în funcţii,» absenţa unor proceduri eficiente de contestare în instanţă sau de cercetare a deciziilor în

contencios administrativ,

» precum şi incapacitatea de a preîntâmpina apariţia unor conflicte generale de interese.Opinia publică şi căile de atac la dispoziţia acesteia

În ţările aflate în tranziţie, opinia publică referitoare la corupţie este şi denaturată şi insuficientinformată. În unele state, a apărut un gen de şablon în cadrul căruia corupţia şi neglijenţa îngeneral au devenit unele dintre cele mai importante arme în arsenalul celor care se luptă pentrudobândirea puterii.

Consecinţa acestui mod de abordare constă în organizarea unor alegeri în carecorupţia este utilizată pentru a răsturna guverne şi pentru a promite un viitor mai“curat”, însă eforturile de combatere a corupţiei de după alegeri nu sunt dublate decompetenţă sau violenţă politică reală ori, sunt utilizate în special pentu a ataca saupentru a submina oponenţii politicii. Acest fenomen s-a manifestat cel mai






pregnant în Polonia, unde lupta pentru alegereişle din 2001 s-a desf ăşurat în specialpe câmpul de bătaie al corupţiei, în timp ce guvernul ce a rezultat după alegeri af ăcut foarte puţine lucruri pentru a aplica în mod consecvent o politică anticorupţie.

TEHNICI FOLOSITE

În ţ elegeri între ofertan ţ i ş i aranjamente

În cazul contractelor mici, oamenii de afaceri locali şi funcţionarii publici consideră de la sine că,acestea (contractele) trebuie aranjate printr-o înţelegere între ofertanţii locali.

Conform Curţii de Conturi din trei judeţe diferite, 99% din totalul licitaţiilor publice din Româniasunt “aranjate” sau “hotărâte” (dedicate). Una din principalele forme de corupţie din achiziţiilepublice o constituie preg ătirea documentelor de licitaţie astfel încât să se favorizeze un anumitcontractor.

Comisioane

Este stimat la cel puţin 10% din valoarea contractuală. Comisionul este de la sine înţeles chiarînainte de începerea negocierilor pentru achiziţii.

Conflictul de interese

Mare parte dintre firmele care câştig ă licitaţii publice sunt cele care includ între acţionarii lorfuncţionari importanţi din administraţia locală.

Clientelismul

Părtunderea pe pieţele locale pentru achiziţii publice, în special în domeniul construcţiilor, esteinvariabil controlată de un grup de fire care se bucură de protecţie specială din partea unorfuncţionari locali/politicieni corupţi anterior. Relaţiile dintre oamenii de afaceri şi politicieni nusunt pasagere, ele au rădăcini adânci bazate pe reciprocitate şi solidaritate.

E VALUAREA POLITICILOR DE COMBATERE A CORUPTIEI EXISTENTE IN STATELE

CANDIDATE

În vederea întocmirii rapoartelor anuale se urmăreşte o listă sistematică de şase criterii, necesarepentru monitorizarea corupţiei:

existenţa şi punerea în aplicare a politicilor de combatere a corupţiei;

proceduri instituţionale de punere în aplicare şi alocare a sarcinilor între instituţii;

coduri de conduită pentru funcţionaii publici;

programe de instruire pentru funcţionarii publici;

cazurile de corupţie existente la nivelul guvernării şi a structurilor administraţiei publice şimodul în care autorităţile au reacţionat în faţa acestor cazuri;

ratificarea şi punerea în aplicare convenţiilor relevante (Consiliul Europei).






Stud iu : Sonda j de op in i e

Cum percepe populatia Bucurestiului coruptia din societatea românească (I)

În cele ce urmează prezentăm un sondaj de opinie privind perceptia populatiei Bucurestiului asupra coruptiei din societatearomaneasca, sondaj realizat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC).(2002)

Rezultatele principale ale cercetarii releva, printre altele, faptul ca medicii, politistii si lucratorii administratieilocale sau financiare sunt categoriile socio-profesionale cele mai <atinse> de mita.

Observatii preliminare

Pentru o buna intelegere a rezultatelor acestui sondaj, este necesar sa facem câteva precizari: sondajul număsoara nivelul real al coruptiei, ci determina modul in care populatia Capitalei percepe acest fenomen;esantionul este unul reprezentativ pentru populatia <normala> a Bucurestiului, ceea ce face ca sondajul safie relevant in primul rând pentru asa-numita <coruptie mica> sau <de supravietuire>; pentru categoriile deinstitutii cu ai caror functionari cetateanul mediu intra rar in contact (judecatori, procurori, functionari vamali, functionari guvernamentali sau ai Garzii Financiare etc.), nivelul coruptiei este, intr-o anumitamasura, subreprezentat in sondajul de fata.

Amploarea si frecventa actelor de coruptie

Pentru determinarea modului in care populatia Capitalei percepe amploarea fenomenului coruptiei, celorchestionati li s-a cerut sa raspunda la intrebarea: In ce masura considerati ca luarea de mita este raspandita in Romania? Opinia dominanta (84,4%) este aceea ca toti sau cei mai multi functionari primesc mita. Peste 7%dintre respondenti au preferat aceeasi varianta de raspuns dar mai nuantata (<doar functionarii din anumitedomenii iau mita>) si au precizat urmatoarele domenii principale in care se manifesta luarea de mita:

Sanatate 24,2% Administratia locala / Primarie 10,6%Politie 7,6% Vama 6,1%Banci 4,5% Justitie 3,0% Telecomunicatii/RomTelecom 3,0%Sectii financiare/Garda Financiara 3,0%

Este de remarcat ponderea mare a celor care au indicat sistemul de ingrijire medicala si administratia publicalocala drept domenii cu o incidenta ridicata a coruptiei.

Se constata ca populatia Bucurestiului percepe coruptia ca pe un fenomen generalizat, proportia celor care il resimt fiind, prin adaugarea celor care au indicat domenii specifice, de 91,7%.

Aceasta evaluare globala a răspândirii coruptiei este, de asemenea, consistenta cu experienta personaladirecta a respondentilor care, la intrebarea Cat de des vi s-a intamplat ca functionarii publici sa va creeze greutati cu scopul de a primi bani sau cadouri? , au raspuns in proportie de aproape 80% ca acest lucru li se intampla maimult sau mai putin frecvent.

Cauzele coruptiei

Populatia Bucurestiului a indicat o diversitate de factori generali sau specifici care explica prezenta masiva afenomenului coruptiei. Pe de o parte, o proportie insemnata a respondentilor si-a declarat acordul cuinfluenta unor conditii generale precum criza morala specifica tranzitiei (37%) si trecutul comunist (31%), intimp ce aproape 28% considera coruptia un aspect al traditiei nationale. Persoanele care au tinut sa indicealte cauze generatoare de coruptie (3,4% din total) au mentionat, de asemenea, saracia si lipsa educatiei(12,5% fiecare).

Pe lânga identificarea destul de echilibrata a unor conditii istorice si culturale de posibilitate a fenomenuluicoruptiei, populatia Capitalei resimte in proportii diferite actiunea unor factori specifici favorizanti. Astfel,respondentilor li s-a cerut sa precizeze masura in care factori precum lacomia, salariile mici sau pozitia deputere a functionarilor, pe de o parte, si dorinta cetatenilor de a obtine favoruri, resursele banesti, lipsa decunoastere sau cultura reciprocitatii, pe de alta parte, joaca un rol in expansiunea coruptiei.






Este interesant de remarcat că, atunci cand se refera la responsabilitatea functionarilor, cetatenii tind sa indice mai degraba trasaturi morale sau psihologice (de ex. lacomia) decat aspecte structurale sau institutionale (precumcaracterul discretionar al relatiei functionar-cetatean sau salariile insuficiente ale functionarilor). De cealaltaparte, atunci cand se refera la propria responsabilitate, publicul pune pe primul plan lipsa de informare (<oamenii nu cunosc serviciile la care au dreptul>), urmata de dorinta puternica de a se bucura de un

tratament preferential (<oamenii sunt disperati sa obtina favoruri>). Cultura reciprocitatii (dorinta de aintoarce un serviciu), desi detine doar o pondere de aproape 48%, ramane totusi un indicator important inspecial daca tinem cont de faptul ca intrebarea vizeaza un context al relatiilor oficiale/profesionale. La fel capreferinta pentru factorii psihologici si morali, ea indica gradul redus de formalizare a relatiei functionar-cetatean ,care face ca, in viata cotidiana, aceasta sa fie tratata asemenea unei relatii personale oarecare.

Perceptia asupra circumstantelor tipice ale coruptiei

Una din caile prin care am incercat sa definim circumstantele tipice ale coruptiei a constat in determinareaprincipalelor categorii de functionari cu care cetatenii interactioneaza relativ frecvent, urmata de evidentiereafrecventei cu care cetatenii au oferit bani categoriilor respective (nu am inclus aici cadourile sau serviciile).Precizam ca rata non-raspunsurilor se situeaza la aproape 10%, ceea ce este satisfacator avand in vederenatura autoincriminatorie a intrebarii ( Careia din urmatoarele categorii i-ati oferit bani in ultimul an – 1999? ).

Frecventa relativ mare

– ponderea in totalul respondentilor – 1. medici 37,4%2. lucratori ai RomTelecom 7,1%3. politisti 7%4. functionari ai administratiei locale 6,7%5. lucratori din invatamant 6,4%6. functionari ai administratiei financiare 4,7%

Reproducem, in continuare, clasificarea categoriilor de functionari carora cetatenii le-au oferit bani mai putinfrecvent in cursul anului 1999:

Frecventa relativ micaponderea in totalul

respondentilor

ponderea in totalul

celor care auinteractionat cuaceasta categorie

1. vamesi 1,9% 8,6%2. functionari bancari 1,4% 7,9%3. lucratori ai Garzii Financiare 1% 7%4. judecatori 0,5% 3,4%5. functionari guvernamentali 0,2% 1,6%6. procurori 0,2% 1,5%

POLITICI DE COMBATERE A CORUP ŢIEI

Încercărilede definire a corupţiei s-au dovedit de fapt serii de dezacorduri asupra a ceea ceînseamnă sau nu politici eficiente de combatere a corupţiei.

I. Demersul denumit “controlul penal şi administrativ”

Prin prisma acestui demers, corupţia este înţeleasă în termeni relativ simpli: mită. Oficialităţile şipoliticienii sunt consideraţi “căutători” ai unor ocazii corupte în sine, iar politica de combatere acorupţiei constă în identificarea şi punerea în aplicare a unor prevederi legislative eficiente denatură penală combinată cu mecanisme oficiale şi eficiente de control al aparatului administrativ public.






II. Demersul denumit “small government”.

Dacă la primul demers se încearcă prin mijloace juridice şi administrative să se reducă ocaziileacestora de a se îmbog ăţi, acest demers este fundamentat pe presupunerea că guvernul în sineconstituie problema. Pentru susţinătorii acestei opinii, politica de combatere a corupţiei constă în a

reduce rolul statului şi în a reduce la minimum reglementările legislative. Demersul lui RobertKlitgaard1), pentru care corupţia este sinonimă cu “monopol plus discreţie minus responsabilitate”,ilustrează în mod clar tendinţa de a considera problema corupţiei în ceea ce priveşte seria deprobleme existente la nivelul relaţiei dintre mandant şi mandatar, ceea ce duce cu uşurinţă lapresupunerea că soluţia constă în reducerea la minimum a rolului guvernului.

III. Perspectiva “economiei politice”

Acest tip de demers are în comun cu cel anterior, presupunerea că actele de corupţie apar încondiţiile în care mandanţii nu au capacitatea de a supraveghea în mod eficient activitateamandatarilor, şi pare să împărtăşească şi presupunerea că oficialităţile caută în primul rând să-şisatisfacă pe deplin propriile lor interese. Susţinătorii acestui demers se focalizează pe reformaprogramelor publice de de amplificare a transparenţei şi responsabilităţii, precum şi pe limitarea

ponderii problemelor survenite la nivelul relaţiei dintre mandant şi mandatari.Diferenţa dintre acest demers şi demersul “small government” este ilustrată de Susan Rose-

Ackerman care argumentează că reducerea cheltuielilor guvernamentale poate de fapt să încurajezecorupţia, deoarece promovează economia de resurse.

O declaraţie acordată în 1999 de către Daniel Kaufmann cotidianului New York Times estefundamentată în primul rând pe această perspectiv ă:

Nu se poate combate corupţia luptând pur şi simplu împotriva ei, ci mai degrabă încercându-se să se obţină stabilitate economică, consolidarea economiei de piaţă,democratizare, precum şi alte iniţiative care exercită o influenţă asupra mediului încare se manifestă corupţia.

IV.

Perspectiva “Strategia multilaterală/sistemul de integritate naţională”Banca Mondială îşi rezumă propriile eforturi de dezvoltare a unei “strategii multilaterale decombatere a corupţiei”, după cum urmează:

Până la ora actuală, programele de combatere a corupţiei s-au concentrat în principal asupraunor măsuri de abordare a corupţiei administrative, prin reformarea administraţiei publice şia getsiunii finanţelor publice. Dar odată cu recunoaşterea faptului că rădăcinile corupţieisunt mult mai adânci decât slăbiciunile manifestate la nivelul capacităţilor guvernului,eprtoriul s-a extins treptat concentrându-se asupra anumitor relaţii structurale mai largi...Obiectivele urmărite sunt aceleaşi: extinderea capacităţii statului şi a gestiunii în sectorulpublic, consolidarea responsabilităţii politice, acordarea unui rol mai activ societăţii civile şiintensificarea concurenţei economice.

În special pentru statele candidate sunt următoarele: eforturile de a plasa practicile de lobby îninteriorul unor limite acceptabile şi efortul de a implica societatea civilă în proiectul de combatere acorupţiei. Activitatea de lobby constituie în mod potenţial sau real o problemă serioasă de corupţieîn majoritatea statelor candidate la UE.

Ceea ce diferenţiază acapararea statului [ state capture ] ca formă a corupţiei de formele influenţeipolitice, cum este lobby-ul, sunt mecanismele prin care interesele private interacţionează cu statul.

Acapararea statului survine prin furnizarea ilegală a unor câştiguri private unor înalte oficialităţiprin intermediul unor “canale” de acces neoficiale, opace şi foarte preferenţiale.

Astfel, lobby-ul care are loc prin intermediul unor organizaţii colective (ex: asociaţii industriale), înmod transparent şi public (ex: în cadrul unor procese de consultare oficiale), este acceptabil şi chiar

1)

Robert Klitgaard, Controlling corruption (Limitarea corupţiei). University of California Press, 1991.






încurajat, pe când lobby-ul netransparent prin intermediul căruia se urmăreşte realizarea unorinterese private cu politicieni sau cu alte entităţi este corupt şi dăunător.

V. Demersuri întemeiate pe integritatea publică

Demersurile prezentate tind să împărtăşească ideea că oficialităţile urmăresc încă de la bun început

realizarea unor interese private şi că încercarea de a face ca preţul care trebuie plătit pentrusă vârşirea unui act de corupţie să fie mai mare decât beneficiile care pot fi obţinute în acest fel stă la baza capacităăţii de control al corupţiei.

O altă direcţie de abordare a corupţiei se concentrează asupra constituirii şi consolidării integrităţiipublice. Un asemenea demers are la bază stimulentele directe, cât şi ideea că, actele de corupţie potfi controlate în maniera cea mai eficientă prin instalarea unor oficialităţi care să beneficieze dediferite nivele de autonomie în serviciul binelui public şi care să fie mai mult sau mai puţin imunela ocaziile de corupţie. (Elementele unui astfel de demers pot fi identificate în modelul adoptat însectorul public polonez, care are la bază în special educaţia şi formarea eticii funcţionarului public).

DATE STATISTICE PRIVIND FAPTELE DE CORUP Ţ

IE

MINISTERUL DE INTERNE

De la începutul anului 2001 s-au întocmit 3522 de lucrări penale si dosare în care au fost cercetate unnumăr de 5057 de persoane pentru 8156 fapte de coruptie.

Între persoanele cercetate s-au aflat si:- 2 demnitari;- 38 directori generali si directori; 208 functionari publici;- 23 functionari bancari;- 24 functionari vamali;- 28 functionari cu atributii de control;- 339 conducători de societăti comerciale sau regii autonome.

Pe genuri de infractiuni situatia se prezintă astfel:

- 2188 au privit fapte de luare de mită ;- 3313 au privit fapte de dare de mită ;- 2507 au privit fapte de trafic de influentă ;- 112 au privit fapte de primire de foloase necuvenite;- 36 au privit fapte de coruptie prev ăzute de legea 78/2000.

Lucrările si dosarele privind faptele de coruptie au fost înaintate cu propuneri corespunz ătoareParchetelor competente.

MINISTERUL PUBLIC

În perioada 01.01-30.06.2001 au fost cercetate 3541 de persoane pentru să vârsirea a 1075 infractiuni deluare de mită , 1056 de infractiuni de dare de mită , 45 de infractiuni constând în primirea de foloasenecuvenite, 531 de infractiuni de trafic de influentă si 17 infractiuni asimilate sau în leg ătură directă cu

infractiuni de coruptie. Cercetările au fost finalizate în perioada de referintă fată de 2386 de persoane, dintreacestea 294 au fost trimise în judecată , 280 au fost sanctionate administrativ în baza art. 18 1 Cod penal (înspecial persoane care au oferit sume cuprinse între 1000 si 5000 de lei drept mită conductorilor de tren) iarfată de 1812 persoane s-au dispus alte solutii de netrimitere în judecată .

INSTAN ŢELE DE JUDECAT Ă ;

În primul semestru al anului 2001, instantele de judecată au pronuntat hotărâri definitive de condamnarepentru să vârsirea unor infractiuni de coruptie, fată de 195 de persoane.

Din acest total:- 59 de persoane au fost condamnate pentru să vârsirea infractiunii de luare de mită ;- 57 de persoane au fost condamnate pentru să vârsirea infractiunii de dare de mită ;






- 74 de persoane au fost condamnate pentru să vârsirea infractiunii de trafic de influentă ;- 5 persoane pentru să vârsirea infractiunii de primire de foloase necuvenite.

Din care:

- 8 – pedeapsa amenzii penale;

- 6 – pedeapsa închisorii între 0 si 6 luni;- 74 – pedeapsa închisorii între 6 si 12 luni;- 4 – pedeapsa închisorii între 1 si 5 ani;- 1 – pedeapsa închisorii între 5 si 10 ani;- 80 – suspendarea conditionată a executării pedepsei;- 16 – suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei;- 4 – executarea pedepsei la locul de muncă ;

MINISTERUL JUSTI ŢIEIMăsuri luate de Ministerul Justitiei pentru întărirea disciplinei si prevenirea coruptiei:Măsurile luate de Ministerul Justiţiei 2000 20011. Propuneri pentru îndepărtarea din magistratură însus ite de C.S.M.-2. Propuneri pentru revocarea din functii de conducere însusite de C.S.M.3. Aviz de cercetare penal; judecători

4. Aviz de cercetare penal; procurori5. Aviz de cercetare penală notari publici6. Aviz de cercetare penală executori judecătoresti – 7. Aviz de trimitere în judecată; judecători8. Aviz de trimitere în judecată; procurori9. Aviz de trimitere în judecată notari publici10. Sanctiuni disciplinare aplicate personalului auxiliar al instantelor11. Actiuni disciplinare împotriva magistratilor

PACTUL DE STABILITATE: INI ŢIATIVA ANTI-CORUP ŢIE PENTRU SUD-ESTUL

EUROPEI1)

COMPACT ŞI PLAN DE AC ŢIUNE

COMPACT

PREAMBUL

Noi, membrii Pactului de Stabilitate pentru Europa de sud-est, lucrând pe baza obiectivelor identificate încadrul “summit”-ului de la Saraievo şi ulterior în cadrul şedinţei Meselor de Lucru I, II şi III ţinute laGeneva, Bari şi respectiv Oslo, în toamna anului 1999.Recunoaştem că, corupţia şi alte activităţi frauduloase şi criminale:

sunt dăunătoare stabilităţii tuturor instituţiilor democratice, erodează statul de drept, încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi de cătrecelelalte standarde recunoscute pe plan internaţional şi subminează încrederea cetăţenilor în

corectitudinea administraţiei publiceă subminează climatul de afaceri, descurajează investiţiile interne şi externe, constituie o risipă de

resurse economice, încetinesc creşterea economică şi aşadar, ameninţă însuşi obiectivul Pactului de Stabilitate.

Convenim asupra necesităţii de a lupta împotriva fraudei şi tuturor tipurilor de corupţie, la toate nivelele,inclusiv dimensiunea internaţională a corupţiei, crimei organizate şi spălării banilor.Convenim asupra faptului că lupta împotriva corupţiei include următoarele măsuri:

» luarea de măsuri eficiente pe baza instrumentelor internaţionale relevante existente, în specialacelea ale Consiliului Europei, uniunii Europei, Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare

1) adoptat la SARAJEVO LA 15/ 16 FEBRUARIE 2000






Economică, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Grupului de Lucru pentru Acţiune Financiară înproblema spălării baniloră

» promovarea unei bune guvernări, prin reforme legislative, structurale şi de management, pentru omai bună transparenţă şi responsabilitate a administraţiei publice, prin dezvoltarea capacităţilorinstituţionale şi prin stabilirea de standarde superioare ale eticii pentru funcţionarii publiciă

» întărirea legislaţiei şi promovarea statului de drept prin asigurarea separării efective a puterilorexecutive, legislative şi judiciare şi independenţei corpurilor investigative şi judiciare şi prin mărireacapacităţii de investigaţieă

» promovarea transparenţei şi integrităţii în cadrul afacerilor, prin adoptarea şi aplicarea de legireferitoare la luarea şi darea de mită, asigurarea de condiţii transparente pentru investiţiile interne şiexterne, stabilirea responsabilităţii corporativ ă (a persoanelor juridice) şi a standardelor contabileinternaţionaleă

» promovarea unei societăţi active prin împuternicirea societăţii civile şi mass-mediei independentede a galvaniza acţiunile comunităţii, de a genera angajarea politică şi crearea unui model deonestitate în tranzacţii şi un climat de legalitatea în cadrul societăţii.

Considerăm că strategiile preventive şi participatorii pot amplifica eforturile anti-corupţie ale întregiisocietăţi.Convenim asupra faptului că dezvoltarea unui parteneriat între sectorul public, sectorul particular şisocietatea civilă este esenţială pentru dezvoltarea şi susţinerea măsurilor de reformă şi monitorizareaactivităţilor anti-corupţieă Recunoaştem că organizaţiile internaţionale, guvernele din interiorul şi din afara regiunii şi comunitatea deafaceri pot asigura un sprijin valoros la alcătuirea şi implementarea unor astfel de strategii anti-corupţie.Luăm la cunoştinţă că organizaţiile de donatori vor asigura asistenţă tehnică şi vor dezvolta sinergii înproiectarea de programe şi implementarea lor pe baza parteneriatelor pe termen lung.Suntem ferm hotărâţi să asigurăm integrarea instituţiilor publice şi să luptăm împotriva corupţiei cu multă hotărâre politică şi deci convenim să urmărim obiectivele mai sus-menţionate şi vom cere CoordonatoruluiSpecial să vegheze, în cadrul responsabilităţilor sale, la îndeplinirea lor, ca o etapă majoră şi indispensabilă unui efort comun împotriva corupţiei în regiunea de sud-est a Europei.

ANGAJAMENTE

Fără a prejudicia angajamentele internaţionale existente, precum şi cele acceptate de ţările candidate la UE,guvernele din această regiune vor lua următoarele măsuri:

Adoptarea şi implementarea instrumentelor europene şi a altor instrumente internaţionale

⇒ semnarea, ratificarea şi implementarea Convenţiei Consiliului Europei referitoare la Legea Penală şi laCorupţie, Convenţiei referitoare la Legea civilă şi corupţie şi la Convenţia referitoare la spălarea banilorşi confiscare veniturilor provenite din activităţi infracţionale

⇒ aplicarea celor 20 de principii directoare pentru lupta împotriva corupţiei adoptate de Comitetul deMiniştri al Consiliului Europei şi participarea activ ă în cadrul Grupului de Stat ale Europei care

acţionează împotriva corupţiei – GRECO⇒ implementarea celor 40 de recomandări ale Grupului Operativ de Acţiune Financiară împotriva Spălării

Banilor (FATF) şi participarea activ ă în cadrul Comitetului de Selectare al Consiliului Europei pentruevaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor (PCREV)

⇒ luarea în consideraţie a instrumentelor, legislaţiei, standardelor şi practicii Uniunii Europene

⇒ luarea de măsuri pentru aplicarea principiilor propuse în Convenţia OECD pentru Combaterea MituiriiDemnitarilor Publici în cadrul Tranzacţiilor Internaţionale şi a altor recomandări ale OECD

⇒ luarea în consideraţie a Principiilor Directoare pentru Combaterea Corupţiei şi Menţinerea Integrităţii înRândul Demnitarilor din Sistemul Justiţiei şi Siguranţei Naţionale, semnate la Forumul Global din 1999pentru Lupta Împotriva Corupţiei, ţinut în S.U.A.






⇒ aprobarea încheierii negocierii Convenţiei ONU referitoare la Crima Transfrontalieră Organizată şiacordarea unei permanente atenţii iniţiativelor globale anti-corupţie ale ONU.

Promovarea unei bune guvernări şi a unei administraţii publice demne de încredere

» întărirea legislaţiei naţionale referitoare la achiziţii şi proceduri, pentru a promova un proceseficient, deschis şi transparent de achiziţii care să se alinieze cu standardele europene şiinternaţionale

» îmbunătăţirea eficienţei, transparenţei şi responsabilităţii în preg ătirea, punerea în execuţie şicontrolul bugetului pentru conformarea cu practicile internaţionale stabilite de ComunitateaEuropeană

» înfiinţarea de servicii publice profesioniste şi stabile cu personal selectat pe bază de merit şimenţinerea legalităţii, integrităţii şi transparenţei prin cadre legale eficiente, precum şi prinrevizuirea juridică a deciziilor administrative în conformitate cu practicile internaţionale şipromovarea implementării recomandărilor asupra Eticii în Serviciul Public şi Codurilor deConduită

» înfiinţarea de instituţii externe de audit eficiente şi de practici la nivelul practicilor internaţionale şicu standarde create în comun de către Curtea Europeană de conturi şi Statele Membre ale UE

» întărirea supravegherii parlamentare prin instituţii ca Avocatul Poporului şi înzestrarea organelorinvestigatoare cu suficiente resurse umane şi financiare şi asigurarea transparenţei în ceea cepriveşte sponsorizarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

Întărirea legislaţiei şi promovarea statului de drept

luarea de măsuri astfel încât corupţia şi spălarea banilor să fie incriminate în conformitate custandardele europene. Legislaţia trebuie să pedepsească corupţia din cadrul organelor alese,administraţiei publice şi în general, din cadrul societăţii

garantarea de despăgubiri pentru victimele corupţiei şi aplicarea eficientă a legislaţiei anti-corupţie înfiinţarea de unităţi specializate anti-corupţie, înzestrarea lor cu personal bine instruit şi cu

mijloace legale şi bugetare pentru a investiga şi a trimite în instanţă cazurile de corupţie. Membriiacestor unităţi trebuie să se bucure de independenţă, autonomie şi de protecţie în exersarea

atribuţiilor lor, să nu fie sub nici o influenţă nepotrivită şi să aibă mijloace eficiente pentrustrângerea de dovezi şi pentru protejarea acelor persoane care ajută autorităţile la combatereacorupţiei

întărirea capacităţilor investigative ale instituţiilor justiţiei penale prin promovarea cooperării inter-agenţii şi a investigaţiilor comune, cu accent pe investigaţiile financiare, luând în consideraţieleg ăturile cu frauda, evaziunea fiscală şi infracţiunea economică, asigurând condiţiile pentrufolosirea de metode speciale de investigaţie, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentaleale omului şi prin asigurarea instituirii adecvate şi a resurselor.

Promovarea transparenţei şi a integrităţii în cadrul afacerilor

luarea de măsuri eficiente pentru combaterea dării şi lăurii de mită, inclusiv coruperea demnitarilorpublici, prin adoptarea şi aplicarea de legi referitoare la luarea şi darea de mită, luând în consideraţie

instrumentele OECD, UE şi ale Consiliului Europei stabilirea unor condiţii transparente pentru investiţiile interne şi externe, cu respectarea principiilorprev ăzute în Planul Compact de Investiţii al Pactului de Stabilitate

promovarea responsabilităţii corporative pe baza standardelor şi principiilor internaţionale, inclusiv dezvoltarea şi implementarea standardelor moderne de contabilitate, adoptarea de coduri deconduită şi stabilirea de canale de comunicaţie, ca şi asigurarea protecţiei angajaţilor care raportează cazuri de corupţie

încurajarea parteneriatului dintre sectorul public şi cel privat şi susţinerea măsurilor de reformă.

Promovarea unei societăţi civile active iniţierea unor acţiuni anti-corupţie adecvate, la nivel regional, naţional şi local, cu participarea

demnitarilor publici, reprezentanţilor societăţii civile, şi ai sectorului privat pentru a-şi împărtăşi dinexperienţa lor

organizarea, împreună

cu ONG-urişi mass-media, de campanii pentru a ridica nivelul con

ştiin

ţei






publice în leg ătură cu daunele economice şi sociale pe care le produce corupţia dezvoltarea de măsuri menite să încurajeze demnitarii publici, victime ale corupţiei şi membri ai

publicului să coopereze cu autorităţile în scopul prevenirii practicilor de corupţie şi extorcare de fonduri implementarea de programe educative menite să promoveze o cultură anti-corupţie în societate întărirea rolului mass-media prin legi care să garanteze libertatea de informare, să îmbunătăţească

standardele etice şi profesionale în domeniul jurnalismului să promoveze preg ătirea profesională în jurnalismul investigativ şi să ofere informaţii opiniei publiceă

IMPLEMENTAREPentru implementarea acestui program comprehensiv, ţările din regiune sunt de acord cu următorul Plan deacţiune (care este anexat) şi vor respecta condiţiile prev ăzute acolo.

În mod special, ţările din regiune se angajează să:⇒ implementeze imediat acţiunile menţionate în secţiunea 7⇒ să fie monitorizate şi să uşureze sarcina Coordonatorului Special şi al Grupului de Comandă Anti-

corupţie, participând activ la activităţile sale⇒ să raporteze în mod individual privind progresul legat de angajamentele lor luate în cadrul acestui

Pact faţă de Grupul de Comandă Anti-corupţie şi, la cerere, să raporteze şi în cadrul şedinţelor

periodice ale membrilor Pactului de Stabilitate.

Iniţiativa ar trebui să debuteze cu un număr limitat de probleme, inclusiv cu Planul de Acţiuni pe TermenScurt ca de ex. sensibilizarea autorităţilor, societăţii civile la nivel naţional şi regională înfiinţarea şi instruireaunităţilor anti-corupţie în domeniul aplicării legilorăalegerea demnitarilor publici şi organizarea serviciilorpubliceă definirea cadrului de lucru al regulilor şi conduitei împreună cu persoanele implicate în procesul dereconstrucţie.

INI Ţ IATIVA ANTICORUP Ţ IE A PACTULUI DE STABILITATE PENTRU EUROPA DE SUD-EST

PLAN DE AC ŢIUNE

1. Introducere

Obiectivele şi principiile Iniţiativei Anticorupţie a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est suntprezentate în Compact, care serveşte, de asemenea, ca suport pentru angajamentul politic. Acest Plan deacţiune descrie implementarea Iniţiativei.

Pe baza acţiunilor existente şi printr-o mai bună coordonare a tuturor eforturilor, pe baza sprijinului politicla nivel înalt, Iniţiativa Anticorupţie intenţionează să dea un impuls luptei anticorupţie în regiune. Iniţiativaeste focalizată pe câteva sectoare cheie şi are un caracter practic. Iniţiativa subliniază implementarea “peteren”, mai degrabă decât să definească principii şi standarde, dintre care cele mai multe sunt bine cunoscute.

Deşi acest plan de acţiune descris în ce mod Iniţiativa se va desf ăşura în următoarele câteva luni, este foartedeschis tuturor partenerilor şi ideilor constructive. Acest plan de acţiune va fi actualizat în mod regulat, de

către Comitetul Director.

Iniţiativa este bazată pe 4 pilieri:♦ mecanisme instituţionaleă ♦ evaluările iniţialeă ♦ monitorizare şi dialog politică ♦ asistenţă tehnică.

Ţările şi organizaţiile internaţionale care doresc să lucreze în comun pentru implementarea Iniţiativei Anticorupţie vor fi astfel organizate încât să optimizeze eficienţa, să împartă responsabilităţile şi să promoveze progresul regional.






Deşi Compact reaminteşte nevoia luptei anticorupţie şi stabileşte sectoarele prioritare în care să se focalizezeacţiunile viitoare, totuşi situaţia din fiecare stat al regiunii este diferită. Pentru a se adresa mai bine nevoilorspecifice şi a g ăsi remedii adecvate, în fiecare ţară vor fi efectuate evaluări.

Progresele reale vor apărea ca urmare a eforturilor permanente şi intensive ale autorităţilor publice ale ţărilor

regiunii. Pentru a crea o emulaţie şi a creşte responsabilităţile, un mecanism eficient de monitorizare estenecesar să fie creat pornind de la sistemele existente.

Chiar dacă principala responsabilitate pentru combaterea corupţiei aparţine autorităţilor publice şi societăţiicivile din fiecare ţară, comunitatea internaţională are un rol cheie de jucat în sprijinirea acestor eforturi, prinorganizarea unor programe de asistenţă tehnică. Astfel de programe ar trebui să-şi propună facilitareaadoptării unei legislaţii îmbunătăţite sau noi, programe de preg ătire, construcţia unor instituţii adecvate,precum şi alte forme de asistenţă şi muncă în comun.

În final, ţările care vor semna această Iniţiativ ă vor întreprinde acţiuni imediate pentru a convinge pe deplincomunitatea donatorilor ca şi pe proprii cetăţeni de înalta lor hotărâre politică în acest domeniu.

2. Compact

Vezi documentul intitulat Compact.

3. Mecanisme instituţionale

În vederea monitorizării implementării Compact-ului, Coordonatorul special al Pactului de Stabilitate va creaun Grup “steering” anticorupţie.

În plus, acest grup, va fi, de asemenea, un forum care va face recomandări pentru îmbunătăţirea Iniţiativei Anticorupţie, şi căruia îi vor fi adresate orice probleme care ar putea apărea legat de implementarea acesteia.

Grupul “steering” anticorupţie va fi prezidat de un reprezentant desemnat de coordonatorul special şi va ficompus din următorii membrii:

- preşedintele

- 2 membri ai secretariatului- un reprezentant al fiecărui membru al Comitetului de conducere- un reprezentant al preşedinţiei Uniunii Europene cu experienţă în domeniul JHA (justiţie şi afaceri interne)- 2 reprezentanţi din fiecare ţară a regiunii

- câte un reprezentant din fiecare cealaltă ţară membră a Pactului de Stabilitate, care este implicată activ înimplementarea Iniţiativei Anticorupţie.

Preşedintele grupului de lucru al OCDE privind corupţia în tranzacţiile comerciale internaţionale,preşedintele GRECO şi preşedintele Comitetului Consiliului Europei pentru evaluarea măsurilor împotrivaspălării banilor (PC-R-EV) vor participa la lucrările grupului “steering”, ca observatori. Grupul de conducerepoate, de asemenea, să propună preşedintelui să desemneze alţi observatori care să participe la lucrărilegrupului “steering”.

Lucrările acestuia vor fi stabilite de către preşedinte, în mod regulat, dar cel puţin o dată la 6 luni. O primă întâlnire va avea loc imediat după întâlnirea din aprilie 2000 a ţărilor din Europa de sud-est.

Coordonatorul special al Pactului de Stabilitate va fi asistat de un comitet de conducere, compus dinreprezentanţi ai Consiliului Europei, OCDE, Comisiei Europene, SUA, Băncii Mondiale şi ai BirouluiPactului de stabilitate. Comitetul de conducere va revizui priorităţile şi va recomanda strategii.

Consiliul Europei, OCDE şi Biroul Coordonatorului Special vor asigura secretariatul Iniţiativei Anticorupţie,în strânsă leg ătură cu alţi membrii ai grupului de conducere.

În vederea facilitării implementării şi monitorizării Iniţiativei Anticorupţie, ţările din regiune vor desemnacâte un Înalt reprezentant, numit de către Guvern. Înaltul reprezentant va avea autoritate suficientă pentru asupraveghea îndeplinirea obiectivelor şi scopurilor Compact-ului şi ale planului de Acţiune de către guvernulpe care-l reprezintă.






Înalţii reprezentanţi vor avea la dispoziţie personalul şi resursele necesare pentru îndeplinirea obiectivelorînscrise în Iniţiativ ă.

Masa de lucru din Sud-Estul Europei va revizui periodic func ţionarea mecanismului instituţional descris înaceastă secţiune.

4. Evaluări

Obiectivul fazei de evaluare este de a permite atât ţărilor din regiune cât şi Grupului “steering” anticorupţiesă contabilizeze atât performanţele anticorupţie, perspectivele şi tendinţele, cât şi implicaţiile politice pentruguvernele naţionale şi regiune în ansamblu.

Faza de evaluare va începe imediat după semnarea Compact-ului de către o ţară. În cadrul domeniului despecializare, membrii grupului de conducere vor efectua o evaluare a situaţiei din fiecare din ţărilebeneficiare, în termen de câteva luni de la semnarea Compact-ului.

Luând în considerare evaluările efectuate anterior, în special pentru ţările candidate la aderarea la UE, această evaluare va permite analizarea nevoilor şi lipsurilor ţărilor din regiune. Obiectivele sale vor fi de a determina,de la ţară la ţară (pentru fiecare ţară ) şi pentru subiectele menţionate în cele 5 domenii ale Compact-ului, care

politici, practici şi acte normative sunt similare şi care diferă de standardele şi practicile internaţionale.Evaluarea va fi f ăcută pornind de la standardele derivate din documentele internaţionale existente, dinnormele şi cutumele europene cele mai bune şi se va concretiza în rapoarte ce vor cuprinde constatări,concluzii şi recomandări pentru fiecare ţară, care vor fi prezentate Grupului “steering” şi, dacă se va cereacest lucru, următoarei întâlniri a Mesei de lucru din S-E Europei.

Raportul de evaluare va permite să se stabilească ţinte specifice pentru reforme şi indicatori ai progresuluistabiliţi de comun acord, care vor servi la monitorizare. Aceşti indicatori vor pune ţările în situaţia de a ştiicând au atins standardele şi practicile internaţionale.

Evaluarea va fi f ăcută în coordonare cu agenţiile donatoare naţionale şi internaţionale care sunt implicateactiv în regiune.După evaluare, va urma un dialog referitor la politici între evaluator şi reprezentanţi de marcă ai ţărilor. Acest dialog va avea ca scop să definească acţiunile necesare pentru ca ţara respectiv ă să îndeplinească

recomandările evaluatorului. De asemenea, va avea ca scop să stabilească calendare realiste pentruimplementarea acestor acţiuni.

5. Monitorizarea ţintelor şi dialogul referitor la politici

Ţările din regiune se angajează să efectueze monitorizări periodice ale progresului realizat în vederea atingeriiobiectivelor Compact-ului.

Procedura de monitorizare va include evaluări externe, reciproce şi autoevaluări şi se va desf ăşura sub formarevizuirilor – investigative. Se va ţine cont de progresul deja realizat de către fiecare ţară, de procedurile dejaexistente pentru ţările candidate la U.E., de procedurile de monitorizare deja existente (ca de ex. Grupul delucru împotriva mitei al OCDE, GRECO al Consiliului Europei).

Aceste evaluări stricte vor fi efectuate sunt auspiciile Grupului “steering”, care va determina frecvenţa şiscopul fiecărei evaluări.

Statele din regiune vor prezenta rapoarte în ceea ce priveşte reformele politice şi instituţionale menite areduce posibilităţile (oportunităţile) de corupţie, în mod special prin folosirea unor indicatori comuni şi aunor mecanisme de autoraportare (self reporting).

Grupul “steering” va primi rapoartele de monitorizare, rapoartele naţionale şi regionale, precum şi celelalteinformaţii disponibile, inclusiv (exempli gratia), nelimitându-se la rapoartele Comisiei UE, OCDE, BănciiMondiale şi Consiliului Europei.

Ţările din regiune vor oferi toate datele, personalul, precum şi documentele relevante necesare pentruefectuarea reevaluării în conformitate cu legea internă.

În baza acestor reevaluări, grupul “steering” va întocmi rapoarte cu privire la progresul realizat şi va facerecomandări cu privire la atingerea obiectivelor Compact-ului. Rapoartele de reevaluare, precum şi acelea de






autoevaluare vor fi f ăcute publice în conformitate cu practicile internaţionale, pentru a împuternici societateacivilă. În acest scop, şi în măsura în care este posibil, grupul “steering” va face cunoscute (disemina)rezultatele evaluărilor, ale monitorizării subsecvente şi ale automonitorizărilor efectuate de către state, prinorice mijloace disponibile.

6. Asistenţă tehnică

Organizaţiile internaţionale şi guvernele din afara şi din interiorul regiunii, implicate în Iniţiativa Anticorupţie, vor încerca să ofere asistenţa cerută pentru a îmbunătăţi capacitatea statelor sud-est europenede a atinge obiectivele politice stabilite prin Compact.

În acest scop, furnizorii de asistenţă tehnică vor organiza, la cererea statelor sud-est europene, programe deasistenţă cu privire la diferite obiective politice stabilite prin Compact.

Furnizorii de asistenţă tehnică îşi vor coordona programele de asistenţă tehnică şi iniţiativele, potrivit acestuiplan de acţiune, construindu-le pe baza unor programe şi iniţiative ce sunt deja implementate, evitândsuprapunerile şi facilitând, oriunde unde este posibil acţiunile comune.

Grupul “steering”, aşa cum este stabilit mai jos, va fi informat în mod regulat cu privire la programele de

asistenţă tehnică şi iniţiativele prezente şi viitoare, potrivit acestui plan de acţiune.Statele din regiune vor face cunoscute cererile de asistenţă (în scopul de a îndeplini obiectivele politicestabilite prin Compact) şi vor coopera cu cei care oferă asistenţă în elaborarea, organizarea şi implementareaprogramelor şi iniţiativelor de asistenţă. Dialogul cu furnizorii de asistenţă se va desf ăşura prin intermediulînalţilor reprezentanţi desemnaţi în fiecare ţară.

Ţările regiunii au acceptat deja ofertele f ăcute de comunitatea internaţională, inclusiv programe ale ComisieiUE, OCDE, BM şi Consiliului Europei (precum programul împotriva corupţiei şi crimei organizate înEuropa de Sud-Est PACO).

Furnizorii de asistenţă tehnică vor asigura în programele lor de asistenţă ca, pe cât posibil, finanţările externesă fie incluse în bugetele guvernamentale.

Informaţii referitoare la programele de asistenţă şi iniţiative vor fi răspândite în mod corespunzător tuturorsectoarelor interesate prin Cercul Anticorupţie creat sub auspiciile OCDE şi prin care Reţeaua Anticorupţiepentru Economiile în Tranziţie poate fi accesată, guvernele din regiune vor răspândi această informaţie. Acolo unde este posibil, iniţiativele şi programele de asistenţă vor furniza stimulente pentru o reformă mairapidă a ţărilor, prin aducerea la cunoştinţa opiniei publice a succeselor în materie precum şi prin altemijloace.

7. Acţiuni imediate

Ţările din regiune vor întreprinde următoarele acţiuni imediate:» desemnarea unui punct de contact, desemnarea unui înalt reprezentant investit de către Guvern care

va supraveghea realizarea Iniţiativei anticorupţieă » informarea publicului în legătură cu Iniţiativa Anticorupţie – publicarea şi răspândirea cât mai

larg ă, prin mass-media, a textului Iniţiativei Anticorupţie şi a unei declaraţii privind hotărârea guvernuluide a îndeplini prevederile acesteia. Se va sublinia recunoaşterea de către guvern a faptului că participareasocietăţii civile este crucială pentru transparenţa şi responsabilitatea sa pe termen lung în regiuneă

» transparenţa în achiziţiile guvernamentale – ţările vor anunţa un program de implementare ale uneilegislaţii revizuite referitor la transparenţa în achiziţiile guvernamentale, inclusiv crearea unui grupnaţional de experţi care să lucreze cu membrii Grupului de Conducere în vederea revizuirii legislaţieiexistente pentru a asigura conformitatea acesteia cu standardele europene şi internaţionaleă

» primii paşi împotriva corupţiei în asistenţa pentru dezvoltare – coordonatorul special al Pactuluide Stabilitate va furniza numele experţilor care vor examina eficacitatea măsurilor împotriva corupţiei încadrul instituţiilor guvernamentale ce implementează asistenţa pentru dezvoltare sau activităţile decooperare internaţionale. Raportul, redactat în termen de 90 de zile va fi examinat de către Grupul“Steering”. Raportul va fi dat publicităţiiă

» participarea publicului la Iniţiativa Anticorupţie – se va publica o invitaţie adresată opiniei publice,organizaţiilor patronale şi organizaţiilor non-profit (precum asociaţii profesionale, sindicate şi instituţiiacademice) de a participa la activităţile din cadrul Iniţiativei Anticorupţieă






» acces la informaţiile guvernamentale – vor fi anunţate planuri de implementare a măsurilor care să asigure un acces semnificativ al publicului la informaţii guvernamentale în scopul de a înf ăţişa în modconcret fapte de corupţie.

» furnizarea de date de referinţă – furnizarea către Grupul “Steering” a unui set standard de informaţiicu privire la aspecte bugetare şi instituţionale ca bază la care schimbările ulterioare să fie raportate.

BIBLBIOGRAFIE

1. Raport de monitorizare a procesului de aderare la UE: Corup ţ ia ş i politicile de combatere a corup ţ iei . 2002

2. Mihailov E. (coord.), Ce spun 24 de femei traficate . Ed. CIVIS, Chişinău, 2001,

3. Mogâldea Ioan, Corup ţ ia în România . Ed.Majadahonda, Bucureşti, 1998

4. Novak A., Percep ţ ia popula ţ iei privind serviciile sociale ş i autorit ăţ ile publice . Anchetă naţională, iulie 1994. INCE, Academia Română, 1995

5. Pitulescu I., Crima organizat ă în România . Ed. Naţional, 1996

6. R ădulescu S., Banciu D., Sociologia crimei ş i criminalit ăţ ii . Ed. Şansa, 1996






7. S Ă N Ă TATEA POPULA ŢIEI

S Ă R Ă CIA

Sărăcia: - situaţie caracterizată prin lipsa (insuficienţa) mijloacelor materiale necesare vieţii. ( Dic ţ ionar de sociologie , Editura Babel)

Sărăcia absolută (marea sărăcie): - situaţi în care nevoile fundamentale nu suntsatisf ăcute (individul nu se poate hrăni sau purta haine curate, nuare acces la o locuinţă etc.). Această situaţie de o mare precaritateafundă individul în cercul vicios al mizeriei. ( Dic ţ ionar economic ş i social ,Editura Expert)

Sărăcia relativ ă: - este definită în raort cu nevoile sociale comparative; astfel UEconsideră că sunt sărace persoanele care dispun de resurse atât dereduse, încât nu pot accede la modul de viaţă pe care oamenii îlg ăsesc normal pentru societatea în care trăiesc. ( Dic ţ ionar economic ş i social , Editura Expert)

Sărăcia reprezintă starea unei populaţii care există atunci când aceştia îşi pierd mijloacele de a-şisatisface trebuinţele fundamentale. În acest context, identificarea populaţieisărace impune mai întâideterminarea trebuinţelor fundamentale. Acestea pot fi definite într-un mod adecvat ca fiind „aceletrebuinţe necesare supravieţuirii” sau „acele trebuinţe ce reflectă standardul de viaţă prevalent într-o comunitate”.

Primul criteriu se va referi doar la populaţia aflată la limita de inaniţie sau ca fiind expuşi morţiiprin înfometare.

Cel de-al doilea se extinde la categoria de populaţie a cărui mod de alimentaţie, a cărui şablon deîmbrăcăminte, locuinţă, deşi corespunzătoare pentru conservarea vieţii nu se identifică cu amajorităţii populaţiei.

S Ă R Ă CIA ÎN STATELE INDUSTRIALIZATE ŞI ÎN CELE SUBDEZVOLTATE

Diferenţele imediat evidente ce se desprind între standardele de viaţă a tipului de sărăcie atrecutului sau a sărăciei actuale din statele subdezvoltate pe de o parte şi a sărăciei din societăţilemoderne, industrializate, care sunt proprietari de autoturisme, seturi de televizoare, maşini de

spălat pe de altă arte, le-au determinat pe unele autorităţi, să sugereze că nu este rezonabil ca acestdin urmă grup să fie denumit grup sărac. Alte puncte de vedere sugerează că, pe lâng ă trebuinţelefiziologice absolute, individul se comportă în conformitate cu standardele, expectaţiile şi aspiraţiilecomunităţii.

Problema unei definiţii este dată de coordonata dată de conotaţia non-economică pe care aachiziţionat-o conceptul de sărăcie. De exemplu, sărăcia a fost asociată cu o stare de sănătateprecară, nivele reduse de educaţie, incapacitatea sau lipsa de disponibilitate de a participa însocietate, rate ridicate a comportamentului dezordonat sau de subminare şi imprudenţă. În timp cetoate aceste atribute au fost identificate ca existând alături de sărăcie, includerea lor în definiţiasărăciei va tinde să umbrească relaţia dintre acestea şi incapacitatea de a asigurare a trebuinţelorfundamentale.






Indiferent ce definiţii se utilizează şi indiferent ce corelaţii se atribuie unei definiţii, autorităţile câtşi nespecialiştii vor conştientiza că efectele sărăciei sunt v ătămătoare atât pentru indivizi cât şipentru societate. Presupunerea are o justificare considerabilă: în SUA anilor `50 un copil de sexmasculin avea speranţa de viaţă la naştere de 66 ani în timp ce în statele subdezvoltate speranţa de

viaţă era mult mai redusă şi anume, India, 42; Guatemala, 44; Columbia, 44; Guinea, 26. de

asemenea, o diferenţă similară poate fi observată în interiorul ţărilor. În SUA, de exemplu, ratamortalităţii infantle pentru negrii din mediul urban este dublă faţă de populaţia albă.

Deşi sărăcia este un fenomen la fel de vechi ca şi istoria omenirii, semnificaţia acesteia s-aschimbat în secolul 20. în condiţiile tradiţionale de producţie economică răspândirea sărăciei a fostacceptată ca un fapt inevitabil. Numărul total de bunuri şi servicii, chiar dacă ar fi împărţite în modegal, tot ar fi insuficiente pentru a asigura întregii populaţii un standard de viaţă confortabil înraport cu standardele curente. Totuşi, în secolul 20 aceasta a devenit o problemă în ţările puternicindustrializate, al căror produs naţional era suficient de ridicat pentru a susţine întreaga populaţie laun nivel confortabil acă s-ar fi ealizat o redistribuire astfel încât efectele adverse să nu afectezeprodusele finale. Printre astfel de ţări sunt cele din Europa de vest şi cea centrală, SUA, Canada,

Japonia şi câteva state mici din pacific, statele bogate în petrol din Peninsula Arab ă, Australia şi

Noua Zeelandă. Sărăcia în aceste ţări înregistrează alte modele de distribuţie faţă de restul lumii.

TIPURI DE S Ă R Ă CIE

Sărăcia poate fi clasificată după anumite dimensiuni:- în funcţie de timp sau durată (lung ă/scurtă sau ciclică );- în raport de distribuţie (răspândită, concentrată, individuală );- atitudinea faţă de sărăcie (simpatie, ostilă );- cauze implicate.

Ultimile două dimensiuni au o anumită semnificaţie datorită relaţiilor acestora cu tipurile de efortdepuse în ameliorarea sărăciei.

Sărăcia ciclică Sărăcia ciclică se referă la sărăcia ce se poate răspândi într-o populaţie dar prezenţa sa este limitată ca durată. În societăţile non-industrializate acest gen de incapacitate de a asigra trebuinţelefundamentale ţine de criza temporară a alimentelor cu caracter general, criză generată de fenomenenaturale sau de planificarea precară a agriculturii.

În societăţile industrializate nivelul de viaţă este corelat cu fluctuaţiile din afaceri, industrie şi cuabilitatea guvernării de a susţine nivele ridicate de angajare la salarii adecvate. În fond, această capacitate depinde printre altele de politica fiscală, balanţe internaţională iar în ţările capitaliste deoptimismul sau pesismul investitorilor.

În secolele 19 şi 20, statele industrializate ale lumii au trăit panica şi recesiunea în afaceri.

Experienţa marii recesiuni din SUA (1930), deşi unică prin nele trăsătur, exemplifică acest gen desărăcie. Aceasta depresie s-a răsfrânt asupra datoriilor de război ale aliaţilor SUA şi în politiciletarifare ce au urmat primului război mondial cât şi în declanşarea speculaţiilor de piaţă.

Efectele panicii şi recesiunii

Efectele au inclus rate ridicate de şomaj, scăderea preţurilor şi reducerea producţiei şi a veniturilornaţionale. Deşi scăderea afacerilor afectează toate segmentele societăţii, impactul este mult maisever asupra populaţiei din mediile inerioare, datorită resurselor lor reduse.

Pentru mulţi ani, sărăcia rezultată in fluctuaţiile afacerilor a fost acceptată ca o consecinţă inevitabilă a unui proces natural într-un mecanism de reglare a pieţii. Ajutorul, fie şi într-o formă temporară prin susţinerea de proiecte publice sau provizii de alimente, are drept scop ajutorareapopula

ţiei pân

ăcând ciclul intr

ăîntr-o curb

ăascendent

ă. Pe m

ăsur

ăce cauzele depresiei afacerilor






tind să se clarifice, ajutorul şi expunerile publice sunt înlocuite de programe de eliminare arecesiunii sau de grăbire a reglării politicii fiscale, a stocurilor de pe piaţă cât şi a acordurilorinternaţionale. Astăzi, ideea generală este că, aceste măsuri reduc sărăcia prin menţinerea uneieconomii sănătoase.

Sărăcia colectiv ă Spre deosebire de sărăcia ciclică, care este temporară, sărăcia colectiv ă implică o insuficienţă permanantă a mijloacelor de asigurare a necesităţilor de bază, condiţie ce poate descrie în generalnivelul mediu de viaţă într-o societate sau, poate fi concentrată în grupuri relativ mari din societăţiprospere. Sărăcia colectiv ă generalizată cât şi cea concentrată poate fi transmisă de la o generaţie laalta.

Sărăcia colectiv ă generalizată

Sărăcia este relativ generalizată şi întinsă în mare parte din Asia, Orientul Mijlociu, în mare partedin Africa şi în mare parte din America de sud şi cea centrală. Pentru majoritatea populaţiei dinaceste zone, viaţa este la nivelul minim. Moartea prin inaniţie nu este ceva rar. Deficitul nutriţional

generează boli necunoscute de către mediii din vest. Speranţa redusă de viaţă, nivelele ridicate alemortalităţii materne şi infantile, sănătatea precară sunt aspecte ce caracterizează viaţa în acestesocietăţi. Dimensiunea problemei este indicată de probabilitatea ca 2 miliarde de indivizi de peglob să fie malnutriţi spre deosebire de 500.000.000 care sunt bine hrăniţi.

Acest tip de sărăcie este legat de subdezvoltarea economică. Resursele multor state ar fiinsuficiente pentru a sprijini în mod adecvat populaţia, chiar dacă ar fi distribuită în mod egal.Remediile propuse sunt:

- creşterea PNB prin îmbunătăţirea agriculturii sau industrializării sau ambele şi,

- limitarea creşterii numărului populaţiei.

Dar atât controlul populaţiei cât şi încercarea de dezvoltare s-au dovedit dificile şi au dezamăgit

prin rezultate.Creşterea PNB nu conduce în mod necesar la îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru populaţieîn ansamblu şi aceasta din câteva motive:

1. Cel mai evident este că, în scurt timp, pe măsură ce suplimentele alimentare cresc, creşte şipopulaţia într-un ritm alert,

2. Majoritatea statelor subdezvoltate sunt caracterizate de un sistem de lung ă aşteptare cuexpectaţii total inegale, un sistem ce se perpetuează în ciuda creşterilor marcante în PNB.Unele personalităţi sugerează că pentru o perioadă de timp, o mare parte din orice creştere

va fi consumată de persoanele care deja au un nivel de bunăstare sau se situează în poziţiiconfortabile spre deosebire de marea masă de populaţie care trăieşte la limita nivelului de

înfometare. Cam aceasta a fost soarta ajutoarelor oferite de statele dezvoltate.3. Problema finanţării în vederea realizării îmbunătăţirii agriculturii şi industriei este una ce

nu poate fi rezolvată prin propriile resurse ale statelor sub dezvoltate ci este dependentă de investiţiile externe.

Sărăcia colectiv ă concentrată

În majoritatea ţărilor dezvoltate, grupurile demografice sunt vulnerabile în faţa sărăcieiîndelungate. În ghetourile oraşelor, în regiunile ocolite de industrie sau cu o industrie abandonată cât şi în zonele în care agricultura sau industria este ineficientă şi nu poate suporta o competiţieprofitabilă se pot g ăsi cu uşurinţă victime ale sărăciei colective concentrate. Aceşti oameni, ca şi ceiafectaţi de sărăciea generalizată, înregistrează rate crescute de mortalitate, sănătate precară ş.a.m.d.,

în comparaţie cu majoritatea membrilor societăţii. Se poate spune că, eforturile de ameliorare se






focalizează pe modalităţile de a aduce grupurile deprivate în ritmul vieţii economice prin atragereade noi industrii, introducând metode îmbunătăţite pentru agricultură şi creşterea nivelului deaptitudini ale membrilor angajaţi.

Sărăcia cauzală

Similar sărăciei colective dar diferită de aceasta prin termenii de distribuţie, sărăcia accidentală sereferă la incapacitatea unui individ sau a unei familii de a-şi asigura trebuinţele fundamentale chiarîntr-un mediu social caracterizat de prosperitate generală. Această incapacitate se corelează îngeneral cu lipsa unor atribute fundamentale ce ar permite individului să se întreţină pe sine. Nepunem fireasca întrebare: Cât de sever trebuie să fie handicapul sau mental sau, cât de mare trebuiesă fie deficitul de educaţie sau lipsa de abilităţi pentru a face o persoană neangajată dependentă derata locurilor de muncă dintr-o societate?

Forţa fizică şi răbdarea sunt elemente cruciale în ţările ce depind în mare măsură de forţa demuncă decât de capital, în timp ce în societăţile industrializate, abilităţile, educaţia şi adaptabilitateasocială devin mult mai importante. Acei care prezintă handicapuri în adaptabilitatea socială au fostcatalogaţi ca nechibzuţi, o etichetă pentru comportamente de genul incapacitate în a-şi gestiona

banii, trândă vie, consumul de alcool şi producţia de mulţi copii.Handicapurile fizice şi mentale sunt privite de obicei cu emoţie, ca fiind ceva dincolo de controlulindividului care suferă. Eforturile de ameliorare a sărăciei generate de cauze fizice se focalizează peeducaţie, asigurarea adăposturilor şi dacă se impune, întreţinerea economică.

Handicapaţii (impotenţii) sociali, după cum se poate vedea şi din limbajul folosit în identificarealor, sunt stigmatizaţi. Persoana trebuie să facă faţă aspectelor punitive şi este presată să accepteservicii cazuale pentru a-şi schimba situaţia.

Abordările despre sărăcie sunt impregnate de două tipuri de atitudine – simpatie şi ostilitate.

A TITUDINI TRADI ŢIONALE FA ŢĂ DE S Ă R Ă CIE

La finele secolului 19 s-au înregistrat primele eforturi de soluţionare a sărăciei: asistenţa trebuie să impună doar un minim de provizii pentru trebuinţe fundamentale, fapt ce reflectă ideea că sărăciaoferea stimulul dezvoltării personale şi că garanta mijloacele de supravieţuire eliberate ca stimul.

Punctele de vedere „Laisse-faire” şi „malthusian”.

Teoria laissez-faire adăuga o justificare economică la atitudinile celor care se bucurau de o minimă asistenţă. Se afirmă că, dacă va apare progresul, viaţa economică trebuie reglată doar de proceseleunei pieţe naturale, a cererii şi ofertei. Adam Smith, sublinia în 1776 că proprietarii trebuie să plătească în cele din urmă destul de mult pentru asigurarea subzistenţei şi reproducerii forţei demuncă. Eşecul în această problemă va conduce la falimentul sistemului. Totuşi, acest proces, vaelimina doar nevoile groaznice nu şi sărăcia. Chiar dacă Adam Smith nu era împotriva condiţiei de

ajutor, el privea cu pesimism la rezultatele eforturilor de îmbunătăţire a condiţiei prin asistenţă.Smith avansa ideea unui ajutor finit şi argumentacă orice cantitate retrasă din acest ajutor pentruameliorarea situaţiei nu poate decât să reducă in cele oferite celor care muncesc, f ăcându-leexistenţa şi mai dificilă.

Lucrarea lui Thomas Malthus, „ Essay on the principle of Population ” (1798) avansa această atitudinegenerală. Malthus considera că, deoarece orice creştere a ajutorului de alimente pentru populaţieeste mai mare decât ceea ce se consumă, ca o consecinţă a creşterii numărului populaţiei, atuncisingurul antidot a fost limitarea creşterii populaţiei prin război, boli şi foamete. Fără a avea acestcontrol el simte că, o creştere economică a acelor vremuri nu va fi reflectată în îmbunătăţireacondiţiilor de viaţă a unei mari părţi a populaţiei.






Economiştii de mai tâziu au analizat ideile lui Malthus şi au declarat categoric că, încercarea deinterferare cu procesele naturale ajutând categoriile sărace nu pate conduce decât la perpetuarealipsurilor prin menţinerea acestora într-o proporţie foarte mare.

Existenţa la nivelul de subzistenţă sau sub acesta a unui procent însemnat de populaţie a fost

acceptat ca fiind necesar pentru creşterea şi progresul economic.La finele secolului 18 şi începutul secolului 19, teologia protestantă a fost dominată de conceptulpredestinare. Reuşita materială şi acumularea de bog ăţie erau indicaţiile pentru care cineva deveneafavorit în ochii lui D-zeu. Atributele personale combinate cu reuşita materială erau puternic

valorizate iar eşecul succesului era v ăzut ca „voia lui Dzeu” şi nimeni nu se putea amesteca. Atuncicând eşecul era însoţit de consum de băuturi şi nechibzuinţă, atunci cu siguranţă că victimilesărăciei apăreau ca şi consecinţă ale prostiei lor.

În acest fel, economia şi religia s-au combinat pentru a crea teama de efectele sărăciei ameliorate.În plus, repercursiunile eşecului în ameliorarea sărăciei erau de asemenea severe: foamete, boli,desfrâu, furturi şi suferinţă intensă. Rezoluţia comună a acestei dileme era de luat măsuri suficientepentru eliminarea riscurilor groaznice şi cele mai vizibile.

Darwinismul social

Justificarea pentru eliberare minimală a sărăciei a fost întărită la finele secolului 19 de către adepţiidarwinismului social, o aplicaţie a principiilor evoluţiei biologice în sfera socială. Evoluţia biologică a apărut prin competiţia nesistematizată dintre organismele indivizilor şi a speciei pentrutrebuinţele mai îndepărtate ale vieţii. Indivizii nefixaţi şi speciile inadaptate mor sau se sting, lăsândlocul speciilor viguroase şi eventual dezvoltării omului. Într-o astfel de manieră, conformraţionamentului sociologului englez Herbert Spencer, care afirma că, „supravieţuieşte cel mai binefixat”, competiţia nesistematizată dintre oameni a condus la progresul social şi economic cât şi lacreşterea celor mai capabile poziţii de putere. Pentru ca progresul să continue, trebuie să continueşi competiţia nesistematizată. Cei de la baza scării se situează acolo deoarece ei sunt inferiori saunedefiniţi pentru a se angaja în viaţa socială. Pentru a-i ajuta trebuie să le întârziem extincţia, altfel,

întârzierea va progresa.

Schimbarea de atitudine de la finele secolului 19 şi începutul secolului 20

Uneori se întâmplă să se prăbuşească tendinţele împotriva sărăciei aşa încât proviziile publice şiasistenţa financiară directă devin mult mai acceptabile. Ideile religioase şi economice devin multmai accepabile. Finele sec. 19 a fost martorul unei rejecţii accelerate asupra dogmei religioasereferitoare la predestinitaţie în favoarea teologiei ce îmbrăţişa ideea perfecţionării omului. Aceastaa avut ca rezultat o accentuare a expresiei punctului de vedere după care sărăcia nu trebuie corelată cu o casă săracă, ambele pot fi supuse îmbunătăţirii.

Mai mult, aproape simultan cu promovarea darwinismului, au părut cei care investigau nu numaiconcluziile acestuia ci şi ideile unei economii laissez-faire.

Schimbarea în atitudine şi convesria acesteia în practică refelctă modificările apărute în experienţaoamenilor situaţi într-o societate aflată în proces de industrializare. Creşterea gradului de expunerela condiţiile şi consecinţele unei sărăcii cât şi teama de consecinţe joacă un rol în adoptarea de noiprograme.






Rolul transferurilor publice în reducerea sărăciei

Procentul din reducerea totala a saraciei,realizat prin: Tipul de

familie şi ţara

Procentulreducerii prin

transferuripublice *

Asigurarisociale

Asistenţasociala

Alocaţii pentru copii Total

FAMILII CU COPII Australia 0,71 - 87 13 100 Marea Britanie 1,17 38 38 24 100 Canada 0,85 38 48 14 100 Germania 10,6 68 11 21 100 Norvegia 1,05 86 3 11 100 Suedia 1,76 52 37 11 100 Elveţia 0,91 93 7 - 100 S.U.A. 0,65 29 71 - 100 FAMILII MONOPARENTALE

Australia 0,71 - 88 12 100 Marea Britanie 0,90 15 63 22 100 Canada 0,75 19 69 16 100 Germania 0,84 67 12 18 100 Norvegia 1,13 83 4 13 100 Suedia 2,03 45 45 10 100 Elveţia 0,78 92 8 - 100 S.U.A. 0,58 7 93 - 100 FAMILII DE B Ă TRÂNI Australia 1,30 - 100 - 100 Marea Britanie 1,10 91 9 - 100 Canada 1,61 94 6 - 100 Germania 1,56 99 1 - 100

Norvegia 1,24 99 1 - 100 Suedia 2,41 94 6 - 100 Elveţia 1,92 95 5 - 100 S.U.A. 1,48 93 7 - 100

* Această rata a fost calculata împarţind transferurile publice totale catre cei saraci la rata totala a saraciei.Sursa: Smeeding, Timothy: The Vulnerable , (Washington, Urban Institute, 1988), p.111.

Expunerea la problemele sărăciei

La mijlocul sec.19 s-au realizat câteva cercetări asupra mecanismelor de asigurare a bunăstăriipublice. Acest moment coincidea cu o imagine în general prosperă a majorităţii ţărilorindustrializate, ţări în care chiar cheltuielile pentru asigurarea bunăstării creşteau rapid.

Considerând la acea oră un management ineficient, majoritatea cercetărilor au încercat să reducă cheltuielile publice. Contrar aşteptărilor, aceste studii au dezv ăluit că azilele de cerşetori înglobauboli mentale şi fizice, vârstnici şi femei cu copii, cu un număr foarte scăzut de persoane angajate.

Azilele erau considerate reprobabile pentru cruzimea şi mizeria de acolo şi nici un tratamentspecial nu era permis. De la finele sec 19 s-au obţinut câteva reuşite pentru a desemna instituţiispecializate.

Măsuri pentru depăşirea sărăciei la începutul sec.20

Schimbările eficiente se instaurau cu greutate. De la primele propuneri şi discuţii asupra măsurilorşi până la implementarea lor dura foarte mult. Primele programe ce au fost adoptate au vizat fierelaţia indirectă cu sărăcia sau fie s-au preocupat de prevenirea sărăciei. Prin astfel de programe nu






s-au dat bani populaţiei sărace. Educaţia obligatorie, îmbunătăţirea locuinţelor, îmbunătăţireautilităţilor de sănătate publică cât şi reglarea salariilor şi programului mamelor şi copiilor eraumăsuri care înceracu să rupă cercul vicios al sărăciei.

Strategiile de prevenire, de asigurare şi de abordare directă

Adepţii sănătăţii publice şi a reglării proprietăţii locuinţei au reuşit oarecum în elaborarea uneiforme de securizare. Din nefericire, legile proprietăţii nu au dus la îmbunătăţirea stării proaste desalubritate şi nu au stopat perpetuarea sărăciei, datorită dimensiunii extinse a sărăciei şi a leg ăturiidintre ritmul scăzut şi condiţiile proaste de locuit. Legislaţia privind utilizarea copiilor ca forţă demuncă era la început. Legislaţia privind salariul minim şi programul minim pentru femei avansa lafel de greu.

Asigurările pentru şomaj, compensaţiile pentru mame şi asigurările de sănătate erau gândite pentrua asigura mai mulţi bani celor săraci în timp ce se încerca evitarea pauperizării. Partizaniicompensaţiilor pentru femei subliniau că se vor evita litigii complicate dacă se vor g ăsi mijloacelede evitare a accidentelor de muncă şi se vor determina responsabilităţile cât şi dacă se vor asiguracompensaţii pentru muncitorii răniţi. Grilele cu beneficii pentru toate programele aveau la început

o valoare destul de redusă pentru o persoană salarizată şi aparţinătorii săi.S-a constatat că un grup substanţial de v ăduve şi copii nu erau suficient de bine acoperiţi deprogramele de asigurări şi astfel se impunea o formă directă, de asistenţă finanţată de către guvern. Aceasta avea ca obiectiv evitarea degradării şi a separării membrilor de familie. Se preconiza caalocaţiile pentru mame să asigure un venit adecvat. Aceste programe erau totuşi monitorizate însensul de a nu crea dependenţă de bugetul public. Alocaţiile erau mici în comparaţie cu aşteptărilefamiliilor. Dar chiar şi aşa, legislaţia nu asigura faptul că guvernarea locală putea să implementezeprogramele. Agitaţia pentru ajutorul financiar direct pentru vârstnicii nevoiaşi s-au declanşat lafinele secolului 19, conducând în Germania şi Marea Britanie la sisteme obligatorii de contribuţii lafondul de asigurări. În SUA, programele federale de asigurări la fondul de şomaj şi de asistenţă apersoanelor vârstnice au fost introduse în 1930.

Cuantumul impozitului exprimat ca procent din salariul mediu brutPesoană singură Familie cu 2 copii

Ţara 1985 1981 1985 1981

Austria 10,2 10,2 7,6 7,6 Marea Britanie 23,4 22,3 19,8 17,9 Canada 19,0 19,4 10,6 10,2 Danemarca 37,8 40,0 32,6 34,3Franţa 8,6 7,4 0,5 0Germania 16,4 18,1 9,7 10,9Italia 14,1 date indisponibile 10,8 date indisponibile

aponia 8,5 8,8 2,8 2,8

Olanda 13,5 11,0 11,2 33,9 Suedia 36,1 35,6 33,7 33,9Elveţia 11,6 11,2 7,2 6,4S.U.A. 23,5 22,8 14,4 15,3

Sursa: OECD, The Tax/Benefit position of Production Workers (Paris, OECD, 1986), p.50.

Niciunul dintre planurile de prevenţie, de asigurări sau cel de asistenţă directă, nu a oferit suficienţibani pentru întâmpinarea trebuinţelor celor săraci iar în multe situaţii în ciuda legislaţiei permisivenu a fost disponibil nici un ban.

Alocaţiile pentru mame şi la o dimensiune mai redusă pensiile vârstnicilor nu au fost acordateprintr-o viziune de întreţinere pe termen lung. Fără îndoială, au apărut totuşi schimbări majore.

Azilele s-au specializat pe problematici.






Sărăcia industrială în a doua jumătate a secolului 20

Redescoperirea sărăciei din mijlocul bog ăţiei

Pentru a spune că ceva a fost “redescoperit”, sugerează că fenomenul a fost virtual inactive, blocat,

neglijat sau şi-a pierdut semnificaţia pentru o perioadă de timp. Aceasta era situaţia referioare lasărăcia din statele bogate în perioada 1946-1950 şi mai departe.

“Noua sărăcie”

Unii observatori au considerat că oamenii de ştiinţă din câmpul social, asistenţii sociali cât şi alţispecialişti au manifestat un interes deosebit faţă de problemtica sărăciei dar aceasta era mascată deun nou cadru de referinţă prin care nu se mai purta eticheta de «sărac» şi « sărăcie ». Acum, se

vorbea în termini de “grupuri cu venituri modeste” şi “familii cu probleme multiple”. Totuşi, privitmai de aproape, situaţia implica cu siguranţă mai mult decât un set de termeni specifici căzuţi întreproasta reputaţie şi scoaterea din uz. Indiferent de etichetă, interesul oamenilor de ştiinţă, alspecialiştilor şi a juriştilor asupra sărăciei a scăzut dramatic după Marea Recesiune (1930) şi a rămasla un nivel scăzut pentru aproape două decenii. De-a lungul anului 1950, cercetătorii câmpului

social şi a literaturii populare s-au concentrat pe anumite probleme cum ar fi cultura de masă şischimbările sociale. Farmecul acestor subiecte constă în ceea ce probabil era singurul motiv important pentru devierea interesului de la sărăcie: mulţi analişti din sfera socială împărtăşau cupublicul larg convingerile după care prosperitatea post-război ce se restaura în statele industriale aeliminat o mare parte din sărăcie. De exemplu, două referinţe din literatura sociologică asuprasărăciei portretiza sărăcia ca fiind un mic procent din populaţie. După cum s-a v ăzut, această concepţie avea un slab fundament în realitate. În SUA, nespecialişti precum Michel Harrington cua sa lucrare, “The other America ”(1962), a ajutat la împrăştierea acestei iluzii şi a redirecţionat atenţiapublicului către paradoxul sărăciei extinse ce coexista cu bog ăţia.

După o lung ă perioadă de neglijare, sărăcia a fost redescoperită fiind necesare acţiuni deintervenţie datorită unor evenimente. În SUA, datorită unei suite de tulburări sociale şi economice

au început să se înteţească în 1950 interacţionând unele cu altele până când impactul general a fostde nedesluşit. Printer factorii implicaţi, cel mai important a fost creşterea costurilor bunăstării,convingerea că rata criminalităţii se va exacerba iar că în unele state rata şomajului va creşte în moddramatic.

Consecinţele politice ale accentuării ratei şomajului sau al angajării parţiale se simţeau imediat şi cubătaie pe termen lung datorită structurii grupului de şomeri sau de angajări temporale.

Existau trei categorii ce puneau probleme specifice :

a. grupurile minoritare, precum non-albii din SUA şi Marea Britanie, a căror rată depăşeamedia ;

b. tinerii ;c. muncitorii semispecializaţi.

În SUA, creşterea numărului de negri şi persoane tinere care se alăturau celor f ără de muncă reprezentau o forţă potenţială volatilă. La fel de importanţi erau lucrătorii care se considerau cafiind siguri în piaţa locurilor de muncă, acea « respectabilă clasă muncitoare », care de la 1/3 deşomeri era în scădere, a reacţionat puternic la ampla sărăcie şi astfel a început să exercite presiunipolitice şi sociale. Cu ajutorul sindicatelor şi a reţelelor informale, mesajul şi implicaţiilenemulţumirilor şi temerilor au ajuns la liderii comunităţii şi la politicieni. Aportul lor la asigurareaunei bunăstări ridicate f ăcea imposibil a continua perceperea săracilor ca fiind un grup rezidual,incapabil sau altfel spus, şomeri.

Un model similar poate fi detectat în redescoperirea săracilor şi în alte state bogate deşi evoluţia afost oarecum diferită.






Viaţa săracilor şi efectele acesteia

Descrierea modului de viaţă şi a comportamentului săracilor în societatea industrială modernă estesimilară tabloului sărăciei din timpul societăţilor industriale anterioare. Un bust din Londra al luiCharles Booth putea fi la fel de bine cel al unei familii din Harlem, al unei familii de algerieni din

periferia mocirloasă a Parisului, al unei familii de italieni din suburbia Neapole, a familiei dinţinuturile Munţilor Apalaşi sau al unei familii sărace din cocioabele din Tokyo. Imaginea generală care reiese, în ciuda variaţiilor culturale este cea a unei degradări severe la nivel sociocultural şi alpersonalităţii alături de o dezorganizare universală a individului şi a familiei. Studiile efectuateasupra problematicii sărăciei au identificat o incidenţă ridicată a instabilităţii familiei, a tulburăriloremoţionale cât şi a diferitelor tipuri de comportamente deviante cum ar fi delicvenţa şicriminalitatea. Indiferenţa, apatia, fatalismul, resemnarea şi trăsăturile adiacente sunt conceptetipice utilizate în descrierea imaginii sărăciei şi constituie esenţa a ceea ce adesea se referă la“cultura sărăciei”. Viaţa familiei poate fi impregnată de teamă şi violenţă, poate fi caracterizată prinepuizare şi amărăciune. Copiii cresc cu blocaje emoţionale şi fizice, situaţie ce conduce la refacereaciclului vieţii părinţilor.

Sărăcia a fost asociată cu o stare de sănătate precară, nivele reduse de educaţie, incapacitatea saulipsa de disponibilitate de a participa în societate, rate ridicate a comportamentului dezordonat saude subminare şi imprudenţă. În timp ce toate aceste atribute au fost identificate ca existând alăturide sărăcie, includerea lor în definiţia sărăciei va tinde să umbrească relaţia dintre acestea şiincapacitatea de a asigurare a trebuinţelor fundamentale. Indiferent ce definiţii se utilizează şiindiferent ce corelaţii se atribuie unei definiţii, autorităţile cât şi nespecialiştii vor conştientiza că

efectele sărăciei sunt v ătămătoare atât pentru indivizi cât şi pentru societate. Schimbările eficientese instaurează cu greutate. De la primele propuneri şi discuţii asupra măsurilor şi până laimplementarea lor durează foarte mult.

Anxietatea în sărăcie

Pentru a explica aceste caracteristici ale sărăciei trebuie căutat în vremuri de demult. Insuficienţacronică în realizarea trebuinţelor fundamentale şi anume alimentaţie precară, condiţii proaste delocuit şi îngrijire medicală inadecvată şi anxietatea care însoţeşte o existenţă precară constituierădăcinile unei deteriorări a condiţiei personale şi a comportamentului social al clor ce trăiesc însărăcie. Această sărăcie contemporană în mijlocul bog ăţiei ţine de tipul de sărăcie colectiv ă, aldiferitelor grupuri demografice ce aparţin unei populaţii (ex: bătrâni, necalificaţi, grupuri






minoritare, familii mari). O abordare simplă în explicarea surselor unei astfel de sărăcii ar necesitao listă de factori şi caracteristici asociate sărăciei.

Sărăcia, explică specialiştii, este în mare parte un produs al ignoranţei, în contextul modificărilortehnologiei din industrie, al prejudiciilor ce limitează oportunităţi, îngrijorează comunităţile, al

incapacităţii sau lipsei de motivaţie, a capacităţilor fizice şi mentale la parametri normali » ( The Concept of poverty , 1965).

În această declaraţie totul este adev ărat: toate « cauzele » amintite joacă un rol în structurareasărăciei. Totuşi, mulţi analişti au considerat că nu pot fi izolate anumite variabile şi că se amestecă atribute personale cum ar fi ignoranţa, incapacitatea de deplasare şi lipsa de motivaţie cu atributeale structurii sociale precum modificări de tehnologie, îngrijorarea fermierilor şi depresiacomunităţilor şi, nu se specifică dacă atributele individuale cât şi cele structurale trebuie tratate lafel ca find surse de sărăcie sau dacă nu, cum trebuie analizate.

Orice abordare focalizată pe caracteristicile atitudinale ale sărăciei (ex : motivaţia) sau chiarcaracteristici demografice (ex: statut ocupaţional) ca puncte de plecare în evaluarea cauzelorsărăciei pot conduce la grave erori. În mod particular, linia de ra ţionament ce se deplasează de la

atributele psihologice individuale către atributele grupului şi astfel către fenomenul complex alsărăciei socioeconomice confundă cauzele şi efectele.

Pentru a fi siguri în analiza pe care o întreprindem pe problematica sărăciei vom putea considera şilipsa unor abilităţi specifice unui loc de muncă şi carenţele educaţionale precum :

- familii resemnate ce au rămas în zonele aflate în recesiune şi,

- numărul mare de copii la o familie.

Totuşi, astfel de caracteristici se constituie în aceeaşi măsură ca şi consecinţe ale sărăciei precum caşi cauze.

Structura socială a sărăciei

O abordare mult mai plauzibilă poate fi v ăzută în faptul că structura socială reprezintă cea dinurmă sursă de existenţă a sărăciei. Această orientare ne permite să considerăm factorii structurali(ex: schimbările de tehnologie) pe care, majoritatea autorităţilor consideră că sunt implicate însărăcie cât şi în crearea rolului ambiguu al celor mai multe atribute personale şi de grup.

Trăsătura fundamentală a unei structuri sociale pertinente pentru o analiză a cauzelor sărăciei, esteinstituţia economică, cu accent pe relaţiile dintre şomaj, angajat şi sărăcie şi, creşterea impactuluiautomatizării în schimbarea naturii acestei relaţii.

În societăţile capitaliste există şi alţi factori relevanţi precum politicile monetare şi fiscale. Dinpunct de vedere istoric, sărăcia şi şomajul au fost strâns corelate dar pentru anumite aspecte. Seadmite că, o rată a şomajului de 1% din forţa de muncă de peste 16.000.000 de indivizi ai unui statpoate însemna în plus 800.000 sau chiar mai mult (incluzând aici şi aparţinătorii) la rata sărăciei, cu

efecte proeminente asupra anumitor grupuri dezavantajate. Dar marea masă de şomeri nureprezintă trăsătura proeminentă a sărăciei contemporane. În majoritatea ţărilor industriale rataşomajului în această perioadă rămâne sub 4 %. Mai mult, majoritatea familiilor sărace de astăzi aucel puţin o persoană angajată şi în majoritatea cazurilor salariatul este capul familiei. Situaţiaangajatului nu diferă faţă de indivizii necăsătoriţi cu vârsta sub 65 ani: majoritatea persoanelor dinacest grup au locuri de muncă. Astfel, deşi nu se neag ă faptul că şomajul este important înconsiderarea unor grupuri sărace precum grupurile de vârstnici, totuşi familiile cu femeie cap-familie, analfabeţi, minorităţi, subdezvoltaţi, sunt mult mai importante în analiza sărăciei.

Peste toate acestea, locurile de muncă pe care le ocupă persoanele sărace într-o societateindustrială necesită abilităţi minime şi sunt situaţi la salariul minim. Veniturile scăzute pentru unastfel de angajat, alături de concedieri şi reducerile săptămânale explică modul în care o situaţie de

angajat cu normă întreag ă poate coexista cu o sărăcie răspândită.






Modificarea relaţiei dintre şomaj şi sărăcie duce la restrângeri progresive a oportunităţilor pentrumuncă în zona inferioară a structurii ocupaţionale. Printre altele, automatizarea poate conduce lareduceri masive în ceea ce priveşte necesitatea asigurării cu muncitori care să îndeplinească sarcinirepetitive în producţia de masă. Pe termen foarte lung, dezvoltarea automatizărilor este incertă pentru viitorul apropiat. Tehnologia va înlocui muncitorii cu abilităţi şi nivel de educaţie limitate

având ca o consecinţă diminuarea presiunii pentru scala de salarii acceptabile. Lucrarea lui ServantSchreiber, „Sfidare mondial ă ” (1975) este relevantă în ceea ce priveşte evoluţia tehnologiei şi a pieţeide capital.

Soluţionarea problemelor sărăciei

De foarte multă vreme, ajutorul financiar direct pentru populaţia afectată de sărăcie a fost privit caun rău temporar dar necesar. Doar pentru categoriile de vârstnici şi cei afectaţi sever de anumiteboli trebuie să se asigure nişte venituri permanente, chiar dacă adesea acele sume par inadecvate.Să presupunem că, dacă o persoană se g ăseşte la vârsta pentru muncă, are o stare de sănătatecorespunzătoare şi îşi doreşte să lucreze atunci acesta îşi poate identifica un loc de muncă ce îi vaasigura îndeplinirea trebuinţelor. În perioada prezentă această presupunere nu este justificată. În

mod consecvent, strategiile de soluţionare a sărăciei sunt din ce în ce mai mult ajustate pentrurezolvarea trebuinţelor păturii sărace şi a celor lipsiţi de locuri de muncă.

Venitul garantat şi strategiile de perfecţionare

În categoria „venituri anuale garantate” sunt cuprinse o varietate de stategii de menţinere a veniturilor. Sub astfel de programe, tabloul venitului minim se fundamentează pe dimensiuneafamiliei iar diferenţele dintre acest tablou şi venitul actual este susţinută prin subvenţii e la guvern.Problema se centrază în mod clar pe determinarea unui tablou adecvat. Dacă rămâne prea scăzutse vor elimina chiar şi aşa costurile asistenţei. Pe de altă parte, crearea unui minim apreciabil mairidicat va exacerba alte probleme. Pe măsură ce veniturile şomerilor, ale celor angajaţi temporar şia celor plătiţi la limita inferioară tind să se apropie de cel al peroanelor angajate până la limitaminimă, se crează în sistem un potenţial crescut de resentimente. Mai mult, mulţi analişti consideră

că motivaţia pentru muncă este redusă în ambele grupuri. Alţi specialişti consideră că un venitgarantat pentru persoanele angajate pentru prima dată în poziţii ce solicită abilităţi scăzute vareduce presiunea de a plăti salarii crescute pentru aceste locuri de muncă. Aceasta va avea efectulde a reduce veniturile celor ce nu îndeplinesc în întregime condiţiile de eligibilitate pentrusubvenţie.

În unele ţări, numeroase programe fie propuse fie operative se focalizează pe lucrătorii necalificaţisau semicalificaţi, încercându-se perfecţionarea prin recalificare. Totuşi, astfel de programe deeducaţie pe termen scurt tind să fie foarte selective şi să se elimine chiar acele persoane care aunevoie de preg ătire. Când într-un progam au fost incluse astfel de persoane, se consumă un timpconsiderabil asupra unor abilităţi fundamentale cum ar fi scrisul, cititul, calculul aritmetic, care eleînsele nu îmbunătăţesc condiţia angajatului. Pe scurt, preg ătirea pentru post ca mijloc de eliminare

a sărăciei ar beneficia de reuşită doar cu acei lucrători care nu necesită mult timp în dezvoltareaabilităţilor.

Un alt gen de programe care au atras mulţi simpatizanţi este alocaţia pentru copii, prin care se vaplăti o anume sumă pentru fiecare copil din familii indiferent de necesităţi. Un astfel de programexistă în unele ţări precum Franţa, Suedia, România. Deşi această schemă neglijează copiii săraci,se consideră că banii astfel alocaţi au un mare impact asupra viitorului sărăciei, îmbunătăţind

viitorul generaţiei prezente de tineri. Unii comentatori ai acestui subiect se tem că se va încuraja ocreştere a ratei de natalitate în lume care oricum este suprapopulată.

Extinderea programelor pentru asigurarea bunăstării.

Pe ansamblu, în majoritatea ţărilor din Europa şi din alte părţi ale globului se înregistrează o

expansiune considerabilă a unei varietăţi de programe menite să egalizeze veniturile şi să reducă






sărăcia. Suedia este un exemplu de reţinut. Aceasta are unul din sistemele cele mai dezvoltate înceea ce priveşte medierea şi concilierea în managementul muncii, controlul asupra veniturilor şiproducţiei şi asupra programelor de asigurare a bunăstării. 1/3 din bugetul anual al statului estealocat bunăstării, finanţată prin taxe relativ ridicate care sunt la limita dintre pragul de sărăcie-bunăstare.

Starea de sănătate

România este statul european cu cele mai multe taxe şi impozite percepute populaţiei şi agenţiloreconomici: 95 la număr faţă de 66 în Franţa sau 20 în Portugalia. Gradul de fiscalitate – cuprinsîntre 75 şi 80% - este unul dintre cele mai mari, dacă nu cel mai mare de pe mapamond.

Fiscalitate: - sistem de percepere a impozitelor şi taxelor prin fisc (DEX)- ansamblul legilor şi regulilor care determină impozitul (Dicţionar economic şi

social).Orice sistem fiscal ridică trei probleme de bază:

2. Ce canităţi de bani vor fi mai bine afectate de intervenţia indirectă astatului decât de utilizarea individuală? Care este presiunea fiscală dorită?

3. de la cine se iau resursele fiscale şi prin ce mijloace: imozite directe sauindirecte, pe avere sau pe salarii?

4. cum să se aloce în mod raţional resursele prelevate?

Asociaţia Naţională a Importatorilor şi Exportatorilor din România (ANEIR), şi nu MinisterulFinanţelor, cum ar fi fost de aşteptat, a realizat un „Codex Fiscal” pentru anul 2000, care reuneştecele 95 de taxe şi impozite. Acestea pun în evidenţă uriaşa presiune fiscală care apasă asuprafirmelor, faptul că pentru aceeaşi activitate se plătesc mai multe impozite diferite şi se percepeimpozit la impozit, iar prin introducerea impozitului pe venitul global cota de impozitare aplicată persoanelor fizice este mai mare decât cea a impozitului pe profit aplicat persoanelor juridice.

Saracia poate fi privita din numeroase unghiuri, fateta principala a acestui termen îşi are radacinileadânc infipte in relatiile bio-psiho-sociale ale individului.

Din punct de vedere social saracia o putem definii ca fiind acel fenomen in care individual saugrupul din care face parte (familia) nu are potenta necesara atat intelectuala cat si economica de asisatisface nevoile primare astfel situanduse pe o scara sociala inferioara.

Fiecare individ este inzestrat de natura cu un bagaj genetic, cu un potential intelectual. Inca de lanastere acest bagaj incepe sa se manifeste in diferite moduri reactionand diferit in functie decontext.

Pe parcursul vietii capacitatea intelectuala si aptitudinile incep sa schimbe si sa modeleze fiintaumana dându-i o personalitate cu care sa interactioneze cu mediul schimbându-l si modelându-ldupa propriile nevoi.

Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferentele care au loc la nivel social poate crea un tabloucare sa reflecte pozitia sociala a individului, relatii pe care individul prin abilitatile sale le

sintetizeaza, le ierarhizeaza in functie de nevoi, principii si primordialitate.Dar stim ca lucrurile nu stau in todeauna asa, gradul de inteligenta al individului nu poate de unulsingur sa joace mai multe roluri, chiar daca individul este destul de inteligent nu putem afirma ca elnu poate fi sarac, din potriva el poate constientiza faptul in sine dar daca nu exista acea motivatieintrinseca de a se desavârsi ca individ el se poate complace in situatie rămânând un latent, unimpotent social.

Societatea la rândul ei prin politica pe care o duce ar trebui sa creeze sanse egale fiecaruia, dându-leposibilitatea de a trai si a-si conduce propriul destin prin intersectii de legi si norme sociale care saproduca acel efect de bunastare intregii populatii.






Saracia este un fenomen des întâlnit peste tot in lume exista tari sarace care au bogati dar si taribogate care isi au saracii lor, astfel nu putem avea un etalon al saraciei si nici nu exista un termende comparatie in interiorul ei, in esenta putem insa afirma ca socialul este principala componentape care o putem compara, astfel nivelul de saracie(in cazuri particulare) dintr-o tara bogata,probabil ca s-ar afla pe un alt nivel social-ierarhic fata de o tara saraca, cu alte cuvinte tarile sarace

au saraci autentici (vezi Somalia).Saracia ca si bogatia sunt fenomene instabile si greu de definit in studiile longitudinale fiecareindivid avand suisuri si coborasuri, succese si insuccese fenomene care nuanteaza viata de zi cu zi aindividului, in functie de cum percepe realitate, in functie de relatiile cu ceilalti de abilitati,inteligenta si creativitate individul poate gasi brese si cai care sa-i asigure conditiile necesare de aduce un trai decent atât pentru propria persoana cat si a familiei din care face parte.

Dar în România apariţia şomajului ca fenomen de masă s-a datorat promov ării măsurilor dereformă economică, în special închiderii întreprindeilor cu pierderi.

Gradul de ocupare a resurselor umane s-a redus continuu, şomajul de lung ă durată s-a cronicizatiar riscul de şomaj la tineri a fost foarte ridicat. In 1997, populaţia ocupată s-a redus faţă de 1990

cu peste 1.815.000 de persoane iar numărul de salariaţi cu peste 2.563.000 de persoane. Pondereasalariaţilor în cadrul populaţiei ocupate s-a redus de la 75% în 1990, la 63% în 1997 iar tendinaţ s-acronicizat în 1998 şi 1999.

Rata şomajului a fost constant mai mare în rândul femeilor, care au o pondere superioară celei abărbaţilor şi în populaţia activ ă. După nivelul de educaţie, aproape jumătate din numărul şomerilorsunt tineri absolvenţi de liceu iar un sfert îl reprezintă cei care au absolvit o şcoală profesională saude ucenici. Doar 2,6% din absolvenţii de facultate sunt şomeri.

Somajul de lung ă durată a luat amploare, la finele anului 1998, durata medie a şomajului era de17,8 luni (17,2 luni pentru bărbaţi şi 18,5 luni pentru femei; 18,9 luni în mediul urban şi 13,7 luni înmediul rural).

Someri înregistraţi şi rata şomajului în perioada 1991 – 1999

Anul Nr. şomeri Rataşomajului

1991 337.400 3,01992 928.000 8,21993 1.164.700 10,41994 1.223.900 10,91995 998.400 9,51996 675.600 6,61997 881.400 8,81998 1.025.056 10,31999 1.121.807 10,4

Sursa: Ministerul Muncii şi protecţieisociale, Comisia Naţională pentru

Statistică

Tinând cont ca omul in primul rand este inainte de toate o fiinta sociala el actioneaza sireactioneaza in functie de feead-beck-ul pe care il primeste din exterior calitatea acestuia face ca intimp individul sa-si creeze propriile strategii de gandire, sa poata discerne iar cu timpul sa aibaputere anticipativa vis-a-vis de informatia noua primita astfel putând g ăsi solutii optime si in timpcat mai scurt care sa-i asigure succesul si sa se indeparteze cat mai mult de fenomenul numitsaracie.

Motivatiile puternice a unora si lentoarea altora pot crea acele dezechilibre profunde in careoamenii in toata splendoarea lor se inpart in bogati si saraci. Din păcate în orice societate oricât deavansată sau de decăzuta ar fi, manifestarile comportamentale sunt preponderent aceleaşi.






Gospodării atinse de sărăcie – 1998 (%)Fără pământ 54,8Mai pţin de 0,5 ha 50,60,5 – 1 ha 43,21 – 2 ha 38,62-3 ha 30,7Mai mult de 3 ha 21,7

Rata sărăciei după nivelul de instruire al capului familiei (%)

Instruire 1995 1998Primară 37,7 41,8Gimnazială 34,5 40,5Profesională 33,9 43,7Liceală 21 38,3Postliceală 14,6 27,2Universitară 6,1 9,6

Sursa : Comisia Naţională pentru statistică

Zonele defavorizateZona defavorizată reprezintă o arie geografică strict delimitată teritorial, care îndeplineşte cel puţinuna din următoarele condiţii:

- are structuri productive monoindustriale, care mobilizează mai mult de 50% din populaţiasalariată ;

- este o zonă minieră în care personalul a fost disponibilizat în proporţie de peste 25% princoncedieri colective ;

- este o zonă în care s-au efectuat concedieri colective în urma lichidării, restructurării sauprivatizării unor agenţi economici, fiind astfel afectaţi mai mult de 25% din numărulangajaţilor cu domiciliul în ona respectiv ă,

- rata şomajului depăşeşte cu 30% media existentă la nivel naţional,

- este o zonă izolată, lipsită de mijloace de comunicaţii, cu infrastructură slab dezvoltată.

Importanţa regiunilor de dezvoltare ale RomânieiRegiunea Nr. de

locuitori(în mii)

Spornatural(la mie)

Nr deşomeri(în mii)

PIB/locuitor(%)

Nord-Est 3.756,5 1,8 1.443,7 13,26Sud-Est 2.943,3 -1,3 1.154,0 112,84Sud 3.496,6 -3,3 1.384,1 14,73Sud-Vest 2.429,7 -3,2 1.103,6 10,27

Vest 2.073,7 -3,6 881,4 9,98Nord-Vest 2.861,5 -2,1 1.173,9 11,92Centru 2.660,7 -1,1 1.115,1 12,64Bucureşti 2.304,9 -4,4 866,8 14,15

Sursa. Comisia naţională pentru Statistică, 1999






Situaţia zonelor monoindustriale şi efectele sociale (distribuţie zonală)

(Selecţii din mass-media)S Ă R Ă CIA ŞI ŞOMAJUL

Cotidianul: "Crişana" (Bihor), nr.3630 - 24.01.2003, pag.5

• Titlul: "Rata şomajului, amplificată (artificial) de legea venitului minim garantat"• Semnează: Loredana Popovici

"(...) La finele anului 2002, comparativ cu anul trecut, numărul şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM Bihor a înregistrat o creştere. (...), faţă de 8.930 persoane aflate în evidenţă, la sfârşitul anuluitrecut (3.389, în plata, iar 5.738, neindemnizaţi), s-a ajuns la 9.127 persoane în acest an, fapt care a condusimplicit la creşterea ratei şomajului la 3,2%. 'Creşterea numărului de şomeri neindemnizaţi a debutat subauspiciile aplicării Legii nr. 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat. (...) Acest act normativ amobilizat mase mari de oameni aflate la şi spre limita sărăciei, care, pentru a beneficia de ajutoarele sociale, s-au înregistrat în evidenţele noastre, amplificând artificial dimensiunile şomajului. Alţi factori care audeterminat acest fenomen sunt lipsa cererii locurilor de muncă temporare şi disponibilizările colective ce auavut loc la SC Cemtrade SA Oradea, SC Holcim SA Aleşd, Romtelecom SA şi SC Electrocentrale SA',afirmă Maria Cristea, şeful Biroului Statistică în cadrul AJOFM Bihor.

Analizând structura şomajului la finele lunii decembrie 2002, se constată că 53,8% din totalulşomerilor indemnizaţi la nivelul judeţului sunt bărbaţi. Cel mai afectat segment este cel reprezentat depersoanele între 30 şi 39 de ani, ponderea acestora fiind de 35% din totalul şomerilor indemnizaţi, urmat decategoria persoanelor cu vârstă cuprinsă între 25-29 de ani, care deţin 34%.

In 2002, au fost repartizaţi în muncă 4248 şomeri, (...). Localităţile cu cea mai ridicată rată aşomajului sunt Batăr, Finiş, Dobreşti, Ciumeghiu, Avram Iancu, Suncuiuş, Bratca, Borod, Lăzăreni, Soimi, Tinca, Budureasa, Holod, Pomezeu, Tileagd etc. In perioada următoare se estimează o creştere a şomajului,la nivelul judeţului, în principala datorită disponibilizărilor care au avut loc şi vor avea la Chimprod,Infrăţirea, Hidro, Bizoofruct Biharia, Cimvest şi Constol.

Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de persoane, AJOFM Bihor organizeaz ă periodic cursuride calificare, recalificare şi perfecţionare. Printre priorităţile Agenţiei în acest an un loc important îl ocupă ridicarea calităţii serviciilor pe care le prestează beneficiarilor, atât persoane aflate în căutarea unui loc demuncă, cât şi angajatorii. (...), şi în acest an AJOFM Bihor continuă organizarea bursei locurilor de muncă

pentru diferite categorii de persoane, după cum urmează: 7 martie - Bursa locurilor de muncă pentru femei,11 aprilie - Bursa generală a locurilor de muncă, 9 mai - Bursa locurilor de muncă pentru rromi, 6 iunie -Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap şi 26 septembrie - Bursa locurilor de muncă pentruabsolvenţi. "

• Cotidianul: "Realitatea bihoreană" (Bihor), nr.704 - 06.02.2003, pag.3• Titlul: "CNSLR Frăţia se preg ăteşte de proteste"• Semnează: Ioan Drimbău

"Sindicaliştii susţin că noile măsuri de aşa-zisă protecţie socială luate de Executiv vor duce la imposibilitateaîncheierii contractelor colective de muncă între sindicate şi angajatori, deoarece aceştia nu pot să ofereangajaţilor nici măcar salariul minim pe economie.

'Scăderea nivelului de trai este alarmantă şi se impun măsuri privind această problemă. In

momentul luării acestor decizii nu a existat nici o dorinţă a reprezentanţilor Guvernului de a intra în contactcu noi', declară Tudor Dicu, liderul CNSLR Frăţia. Această situaţie, la care se adaug ă refuzul CNSLR Frăţia de a semna un nou acord social cu

executivul în 2003, i-a lăsat însă nepăsători pe guvernanţi. (...), din unele declaraţii, se pare că Guvernul numai consideră prioritară încheierea unui nou acord social cu sindicatele, luând în calcul începereanegocierilor pentru încheierea unui pact social între Guvern şi sindicate abia în perioada 2004-2007, înperspectiva integrării europene.

Acuzând lipsa de dialog a Guvernului, liderii CNSLR Frăţia anunţă organizarea unui miting în datade 21 martie. 'Principalele probleme care vor scoate oamenii în stradă sunt incapacitatea majorităţiipatronilor de a asigura noul salariu minim pe economie şi îngheţarea artificială a salariilor în întreprinderilede stat care au profit. (...)', precizează Tudor Dicu. (...)"






• Postul de televiziune: "TVS 1" (Bihor), nr.18,00 - 14.02.2003• Titlul: "Stiri"• Semnează: Cosmina Vidican

"Autorizaţia sanitară de funcţionare continuă să dea mari bătăi de cap directorilor de spitale din Bihor. In

acest moment, doar 5 din 15 unităţi spitaliceşti din judeţ au o astfel de autorizaţie cu câteva zile înainte desemnarea contractelor-cadru pe 2003. Legea nu permite finanţarea din fondul asigurărilor sociale de sănătatea spitalelor care nu sunt avizate sanitar. Insă, în ultimii ani, CAS Bihor s-a obişnuit să închidă ochii lasemnarea contractelor.

Spitalul de copii, Spitalul de Recuperare din Felix, Spitalul Municipal Salonta şi Spitalul deNeuropsihiatrie din Stei sunt singurele unităţi sanitare care funcţionează cu autorizaţie din partea DSP Bihor.La acestea se adaug ă Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea, care funcţionează cu clauză şi care a primit unprogram strict de conformare din partea inspectorilor sanitari. In rest, celelalte 10 unit ăţi funcţionează,practic, în afara legii. (...) Cea mai mare unitate sanitară din Bihor, Spitalul Judeţean speră să obţină oautorizaţie pentru Staţionarul I, nu şi pentru Staţionarul II şi Policlinica 1. (...) Pentru că 2/3 dintre spitaleledin Bihor sunt neautorizate de DSP, şi deci nu pot încheia contracte cu casele judeţene, CAS Bihor a închisochii la fiecare semnare a contractelor din ultimii ani."

• Cotidianul: "Jurnal bihorean" (Bihor), nr.2787 - 15.02.2003, pag.3• Titlul: "Centrul de sănătate ameninţat cu desfiinţarea"• Semnează: Pengo Zoltan

" Valea lui Mihai - Deşi deserveşte o populaţie de 30.000 locuitori, Centrul de Sănătatea din urbea defrontieră este propus spre desfiinţare. Intenţia ministerului de resort este de a transforma aşezământul într-un centru medico-social. (...)

Directoarea centrului, dr.Elena Maria Filip consideră drept nejustificată iniţiativa ministerului,spitalul aflându-se într-un oraş de frontieră, lâng ă o şosea naţională (..) şi al cărui secţie de internefuncţionează la indicatori de utilizare optimi. (...) Nimeni nu ştie ce se ascunde în spatele denumirii de centrumedico-social şi nici cine-l va finanţa. (...)

Directoarea a contactat-o şi pe Kricsfalusssy Klara, directoarea DSP Bihor, aceasta susţinând că nu

ştie pe ce considerente a fost nominalizat Centrul de Sănătate pentru desfiinţare. (...) 'Ce statut poate să aibeun oraş f ără spital? Regresăm în loc să avansăm?' - se întreabă retoric directoarea Filip.Primarul oraşului, Torda Emeric, nu este surprins de propunerea de desfiinţare a instituţiei, aflând

mai demult, chiar de la ministrul Bartos, despre acest proiect. După ce primarul i-a comunicat dorinţaadministraţiei locale de a păstra acest centru, doamna ministru l-a sf ătuit să încerce avansarea Centrului deSănătate la statutul de centru de urgenţă. (...)"

Cotidianul: "Jurnal bihorean" (Bihor), nr.2787 - 15.02.2003, pag.3• Titlul: "Asistenţa socială pasată la Caritas Catolica"• Semnează: Pengo Zoltan

"Asigurarea venitului minim garantat persoanelor defavorizate este o obligaţie împov ărătoare a

administraţiilor locale din mediul rural. Pentru a închide gura nevoiaşilor, cărora nu au de unde să le achitedrepturile, primăriile îi trimit după ajutoare la Caritas Catolica. (...)Conform spuselor lui Szabo Denes, şef Serviciu Economic în cadrul Caritas Catolica Oradea,

procedeul este consacrat, (...) primăriile din Săcuieni, Sălard, Husasău de Tinca, Tileagd, Bratca,Oşorhei,Ciumeghiu şi Batăr îndrumând această categorie de persoane - în majoritate rromi - cătreorganizaţia de caritate. (...) De pildă, deşi în comuna Oşorhei sunt 84 de persoane care au dreptul la ajutorsocial, administraţia locală având nevoie lunar de 70 de milioane de lei pentru acest scop, resursele primitepe 2002 au fost epuizate încă din septembrie. (...) Consiliul Judeţean Bihor declară că situaţia de la Oşorheinu este singulară, cu aceeaşi problemă confruntându-se marea majoritate a primăriilor din mediul rural.

R ădăcina problemei este politica Guvernului, care transferă sarcini administraţiilor judeţene şilocale, f ără să asigure şi sursele de finanţare, consideră Traian Abrudan, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor."






Cotidianul: "Jurnal bihorean" (Bihor), nr.2793 - 22.02.2003, pag.1• Titlul: "Personalul Primăriei, în dispută"• Semnează: Cristina Ghilea

"Schema de personal a Primăriei Municipiului Oradea este un foarte la modă subiect de dispută între puterea

politică locală şi reprezentanţii locali ai puterii centrale. Conducerea Partidului Social Democrat este depărere că această schemă, pe lâng ă că nu s-a redus cu 30%, (...) este mult prea stufoasă.In replică, şeful Executivului local, Petru Filip declară că este ilegal ca Bucureştiul să dicteze în teritoriu înleg ătură cu acest aspect, în condiţiile în care Guvernul pasează tot mai multe dintre răspunderi în sarcinaadministraţiei locale.

Acestea sunt justificările oferite de primarul Petru Filip pentru o schemă de personal de 626 de posturi, faţă de 422, câte erau în 2000, când PD-istul s-a instalat în fotoliul de primar. 'Asta înseamnă o creştere cu 50%faţă de anul 2000. Din aceste posturi, sunt ocupate 506, asta însemnând aparatul propriu al Primăriei, al Administraţiei Sociale Comunitare, al Administraţiei Patrimoniului Imobiliar, cu cantină socială şi cu căminecu tot', a precizat primarul.Conducerea executivului justifică creşterea schemei cu 50% prin faptul că administraţia locală continuă să primească tot felul de teme de casă de la Guvern, în condiţii în care apar diverse activităţi noi. (...)"

• Postul de radio: "Naţional FM" (Bihor) - 26.02.2003, ora: 13:00• Rubrica: "^tiri"• Semnează: Oana Poenar

"Viitorul Muzeului •Tării Crişurilor constituie o prioritate pentru socialiştii bihoreni. Prim-vicepreşedintelefilialei, Petre Blajovici, spune că spaţiul cultural emblematic pentru oraş trebuie să rămână în locaţia actuală.In opinia lui, mitingurile duminicale ale credincioşilor de rit romano-catolic reprezintă un mijloc deconstrângere a justiţiei. (...)."

• Postul de televiziune: "TVS 1" (Bihor) - 03.03.2003, ora: 18:00• Titlul: "Stiri"• Semnează: Cosmina Vidican

"Spitalele din Bihor fac (...) câţiva paşi timizi spre reformă. La nivelul conducerilor DSP şi CAS Bihor se vorbeşte de reduceri de paturi, înfiinţarea unor centre care să preia şi cazurile sociale şi, îmbunătăţireaactivităţii ambulatoriilor de specialitate. Deocamdată, nu se pomeneşte nimic despre potenţiale reduceri depersonal. Toate propunerile comune ale DSP şi CAS au fost înaintate Ministerului Sănătăţii pentru aprobare(...).

Setul de măsuri propus de cele două instituţii prevede reducerea cu 600 a numărului de paturi dinspitale, corelată cu înfiinţarea unor centre medico-sociale. Acestea vor prelua o parte din personalul medical,în surplus după reducerea numărului de paturi.

După reducerea numărului de paturi, în spitale se va înregistra un raport de nouă paturi la mia delocuitori. Normele UE indică, însă, un raport de cinci paturi la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că dinacest punct de vedere, reforma în sistem este abia la jumătatea drumului.

Cotidianul: "Realitatea bihoreană" (Bihor), nr.729 - 07.03.2003, pag.5• Titlul: "Sindicatele afiliate la CNSLR Frăţia ies în stradă"• Semnează: Ioan Drimbău

"Sindicatele afiliate confederaţiei CNSLR Frăţia vor organiza, în data de 21 martie, un miting deprotest în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. 'Tinând cont de înrăutăţirea nivelului de trai sufocat în modconstant de taxe şi impozite, facturi, creşterea continuă şi necontrolată a preţurilor, salarii şi pensiiinsuficiente pentru un trai decent, precum şi pentru lipsa medicamentelor din farmacii, din cauza viitoruluiincert, CNSLR Frăţia a decis organizarea acestui miting', declară Tudor Dicu, liderul CNSLR Frăţia Bihor.






Nemulţumirea sindicaliştilor vizează, (...), recorelarea pensiilor, modificarea Legii 19/2000 privindsistemul public de pensii, diminuarea cheltuielilor cu utilităţile, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor decompensare a medicamentelor şi acordarea tichetelor de masă.

'Solicităm, (...), reducerea fiscalităţii, modificarea normelor metodologice de aplicare a OG 7/2001privind impozitul pe venit, creşterea salariului minim pe economie. Alte probleme ridicate de noi sunt

cooptarea reprezentanţilor sindicatelor în comisiile de control ale inspectoratelor teritoriale de muncă,înfiinţarea tribunalelor muncii şi consultarea partenerilor sociali în elaborarea şi promovarea programuluisocial al Guvernului', precizează Tudor Dicu."

Cotidianul: "Jurnalul de dimineaţă" (Bihor), nr.2389 - 15.03.2003, pag.2• Titlul: "Tiganii nu vor liceu"• Semnează: Alin Avram

"Chiar dacă Partida Romilor (PR) a anunţat încă de acum trei săptămâni că elevii rromi, care au absolvitgimnaziul şi doresc să urmeze cursurile unui liceu, pot beneficia de locuri speciale destinate etniei, nu a venitpână acum nimeni să se intereseze de această ofertă. (...) Problema este că, cea mai mare parte a familiilor derromi preferă să-şi retrag ă copiii de la şcoală pentru a beneficia de ajutorul social, care este mai mare decât

alocaţia, fiind scutiţi şi de celelalte cheltuieli necesare şcolarizării."

• Cotidianul: "Jurnalul de dimineaţă" (Bihor), nr.2390 - 17.03.2003, pag.4• Titlul: "40 de milioane de Euro pentru ţiganii României"• Semnează: Alin Avram

"De câteva zile, Partida Rromilor Bihor a solicitat primăriilor tabele nominale cu rromii care domiciliază peteritoriul lor. Pe baza acestor tabele, PR Bihor va solicita conducerii centrale a acestei organiza ţii alocareaunor fonduri către primăriile respective, pentru ca edilii comunelor să nu se mai confrunte cu situaţiile încare nu pot plăti ajutorul social. Iosif Rezmuves, preşedintele PR Bihor: 'Din discuţiile pe care le-am avut cuşefii noştri de la Bucureşti, domnul Mădălin Voicu şi domnul Nicu Păun, am aflat că pentru rromii din toată ţara vor fi alocate 40 de milioane de Euro, sumă pe care a reuşit să o adune PR. (...), la noi în judeţ, peste

90% din cetăţenii de etnie sunt şomeri, am primit asigurări că sumele alocate vor fi mult mai mari decât înalte judeţe, unde rromii reuşesc să câştige din diferite activităţi. In baza listelor aduse, conducerea PR Bihor asolicitat pentru comuna Budureasa opt miliarde de lei, pentru Valea lui Mihai cinci miliarde etc. Ace şti baniar urma să intre în conturile primăriilor în luna iulie a acestui an, sumele alocate urmând să fie folosite atâtpentru plata ajutorului social, cât şi pentru îmbunătăţirea situaţiei rromilor. (...)"

• Cotidianul: "Jurnal bihorean" (Bihor), nr.2830 - 08.04.2003, pag.1-5• Titlul: "Filip în grupul celor şapte"• Semnează: Veronica Bursaşiu

"Primarii din opoziţie, organizaţi în Asociaţia Primarilor din Marile Oraşe (APMO), s-a întâlnit vineri la Cluj-Napoca. Direcţiile edililor-şef din Bucureşti Cluj, Alba Iulia, Oradea, Deva, Hunedoara şi Braşov au fost

sintetizate într-o scrisoare deschisă remisă premierului Adrian Năstase.Demersul celor şapte primari vine după ce, timp de un an de zile, ministrul Administra ţiei PubliceLocale, Octav Cosmâncă, a refuzat dialogul cu primarii de opoziţie din marile oraşe.

APMO reclamă faptul că alocarea sumelor la bugetele locale este folosită ca 'pârghie de şantaj',pentru a-i obliga pe primarii de opoziţie să intre în Partidul Social Democrat. (...), Cosmâncă tratează cuironie protestul primarilor de opoziţie. El afirmă că aceştia 'şi-au g ăsit o jucărie'.

'Noi nu am tratat problema din punct de vedere politic, ci administrativ. Dorim să venim cuobservaţii care să modifice Legea administraţiei publice locale, astfel încât administraţiile locale să nudepindă de puterea centrală, indiferent de cine este la putere, PSD, PD, PNTCD.

Este o situaţie care se perpetuează de mai bine de zece ani. Primăriile se confundă acum cu oinstabilitate a cadrului legislativ în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile. Este imposibil să faci în acestecondiţii o planificare pe termen lung, un plan de dezvoltare al comunităţilor pe termen lung. Apariţia unorordonanţe şi hotărâri de Guvern, în condiţiile în care administraţiile locale sunt consultate superficial sau

deloc, fac să treacă noi competenţe la primării, f ără surse de finanţare', spune primarul Petru Filip. Un






exemplu în acest sens este trecerea spitalelor la primării. 'Această măsură crează o stare de insatisfacţie lanivelul administraţiei publice locale, deoarece nu avem cum să ajutăm spitalele f ără alocarea unor sursecorespunzătoare', afirmă şeful Primăriei Oradea.

Primarii din marile oraşe sunt deranjaţi de faptul că legea 215 a administraţiei publice locale nu facereferire la răspunderea prefecţilor, în cazul în care aceştia atacă în instanţă hotărârile legale ale consiliilor

locale sau aprobă hotărârile ilegale.'Ar trebui să existe şi în cazul prefecţilor un feed-back între acţiune şi răspundere. legea Poliţiei,Codul civil şi Codul penal modifică regulile de procedură în cazul poliţiştilor şi procurorilor, dacă au acţionatcu rea-credinţă. Si prefecţii trebuie traşi la răspundere în astfel de situaţii', crede Petru Filip.

Primarii de opoziţie au semnalat faptul că edilii-şef nu au calitatea procesuală atunci când vor să atace în instanţă o hotărâre ilegală a consiliilor locale. 'Există în primării o stare de blocaj, datorată faptului că primarii nu au susţinere politică.

• Postul de radio: "Vocea Evangheliei" (Bihor), nr.17,00 - 10.04.2003• Titlul: "Stiri"

"Nu se doreşte o rezolvare reală a problemei Spitalului Orăşenesc Stei - este concluzia Ionelei Brukchental,

reprezentanta PD din zonă.Soluţiile propuse de consilierii locali PD şi de primarii dion zonă nu au fost luate în seamă deMinisterul Sănătăţii. Din zecile de miliarde v ărsate lunar la asigurările de sănătate de 'European Drinks' şi'European Food' MSF nu poate da 3,5 miliarde anual acestuia. Conform strategiei sanitare a MSF, SpitalulStei, împreună cu altele din judeţ, urmează să fie transformat în centru medico-social."

• Cotidianul: "Jurnal bihorean" (Bihor), nr.2834 - 11.04.2003, pag.5• Titlul: "Viaţa a 30.000 de oameni, în pericol"• Semnează: Veronica Bursaşiu

"(...) In timp ce spitalul e ameninţat cu închiderea, două firme din Stei, 'pe care scrie PSD', au datorii de 3miliarde la plata asigurărilor sociale.

Spitalul din Stei asigură serviciile medicale pentru aproximativ 30.000 de localnici. Lunar, asiguraţiidin această zonă plătesc 3,5 miliarde lei la asigurările sociale, adică aproximativ 40 miliarde lei pe an. 'Viitorulspitalului din Stei este sub semnul întrebării. Nu se g ăsesc cinci miliarde de lei pe an ca spitalul să funcţioneze în limite normale. Consilierii PD, Ioan Lucaciu şi Nicu Pirtea, au sesizat de nenumărate orisituaţia spitalului. (...), reacţia prefectului Serac s-a redus doar la a întreba ce preg ătire au consilierii PD. (...)

Liderul democrat susţine că medicii din Stei, când intră de gardă, îşi pun de acasă în plasă câtevamedicamente, pentru a putea da prim-ajutor. 'Spitalul din Stei a ajuns doar o sta ţie de unde bolnavii sunttrimişi la Beiuş sau la Oradea. (...)

Consiliul Local din Stei poate să pună la dispoziţia spitalului doar 850 milioane lei. pentru a evitaînchiderea spitalului, primarii din zece comune limitrofe Steiul încearcă să identifice fondurile necesarepentru a strânge cele cinci miliarde lei."

• Cotidianul: "Jurnal bihorean" (Bihor), nr.2836 - 14.04.2003, pag.5• Titlul: "Bolnavii de hepatrită B, f ără tratament"• Semnează: Veronica Bursaşiu

"(...) Bolnavii de hepatită B au fost anunţaţi că li se întrerupe tratamentul. Deşi mulţi sunt tineri, în curând vom putea spune că au murit, deoarece nu îşi pot permite nici un tratament, nici transplant de ficat', adeclarat Nicuşor Lepădatu la conferinţa de presă a PD Bihor.

'Atât timp cât Ministerul Sănătăţii, Colegiul Naţional al Medicilor şi Casa Naţională de Asigurări deSănătate se află în contradicţie, (...) se amestecă fiecare în problemele celuilalt, fiecare susţine că el aredreptate, nimic nu se poate întâmpla bun' a declarat liderul Organizaţiei Oradea a PD.

Nicuşor Lepădatu a pus tot pe seama luptelor din sistemul sanitar cheltuielile cu spitalizarea. '30-35% dintre cei internaţi sunt cazuri sociale. Aceşti oameni trebuie îngrijiţi, nu sunt bolnavi. Sunt luaţi de pestradă şi lăsaţi la camera de gardă. Medicul trebuie să decidă dacă îi internează sau îi trimite în stradă. In






aceste cazuri sunt cheltuieli mai mari cu locaţia acestor oameni, cu hrana, cât şi cheltuielile igienico-sanitare',spune Lepădatu."

• Postul de radio: "Transilvania" (Bihor) - 22.04.2003, ora: 16:00• Titlul: "Stiri"

• Semnează: Florin-Silviu Sabău

"Tot mai mulţi bătrâni se prezintă la sediul Administraţiei Sociale a Oraşului cu cereri pentru acordarea unorservicii de asistenţă socială şi întreţinere declarându-se în schimb de acord să cedeze locuinţele pe care ledeţin. Din acest motiv Administraţia Socială propune consilierilor locali să-i permită încheierea unorcontracte de întreţinere cu asemenea persoane care nu au bani să se hrănească şi să-şi achite facturile lunare.Imobilele care vor intra în proprietatea oraşului după decesul unor asemenea persoane f ără moştenitori,urmează să fie evaluate de Administraţia Patrimoniului Imobiliar şi reparate în vederea repartizării lor decătre orădenii de pe listele de priorităţi ale ASCO."

• Cotidianul: "Realitatea bihoreană" (Bihor), nr.778 - 07.05.2003, pag.5• Titlul: "Un PSD-ist incompatibil a demisionat primul"• Semnează: Mariana Gavrilă

"Seful inspectoratului pentru Protecţia Mediului Bihor este primul pedist care şi-a anunţat demisia dinfuncţia de consilier judeţean. (...), Augustin Dudaş se află într-o situaţie de incompatibilitate, el trebuind să demisioneze fie din funcţia de şef al IPM Bihor, fie din cea de consilier judeţean. Dudaş a declarat, ieri, (...)că a ales să rămână şef la Mediu. In acelaşi context, purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Ioan Mang, asusţinut că partidul său nu are decât trei consilieri în situaţii de incompatibilitate: Augustin Dudaş, consilierjudeţean, Ioan Bercea, şeful Finanţelor bihorene, şi consilierul municipal Gheorghe Sârb, secretarulPrefecturii Bihor. Mang crede că şi ceilalţi doi social-democraţi se vor retrage din funcţiile de aleşi locali. celpuţin la Consiliul Judeţean, PSD Bihor pare să aibă cei mai mulţi consilieri care vin în contradicţie cu legeaanticorupţiei, (...). Purtătorul de cuvânt al PSD a omis să menţioneze alţi doi consilieri judeţeni aflaţi înaceeaşi situaţie, Ionel Ungur, şeful Petrom Bihor, şi Gheorghe Bala, funcţionar la AJOFM. (...)"

• Cotidianul: "Realitatea bihoreană" (Bihor), nr.784 - 14.05.2003, pag.5• Titlul: "Orădenii devin mai săraci"• Semnează: Marius Moş

"In Oradea 5.310 familii trăiesc sub pragul sărăciei extreme. Un studiu comandat de Administraţia Socială Comunitară Oradea şi efectuat de Universitatea din Oradea arată că, din cele 63.214 gospodării existente înOradea, în 8,4% familiile trăiesc sub pragul sărăciei extreme. 'S-a folosit un sistem care a verificat consumulpe luna februarie, aici intrând cheltuielile legate de consumul alimentar, nealimentar, întreţinerea locuinţei şi valorile de întreţinere a bunurilor de folosinţă îndelungată', spune Petru Filip, primarul municipiului Oradea.

Pragul a fost stabilit la 2.600.000 de lei/ adult, la nivelul costurilor din februarie şi reprezintă 50%din media cheltuielilor lunare efectuate de un adult. In cazul gospodăriilor aflate sun acest prag al sărăcieiextreme, deficitul este de 647.000 de lei, în timp ce deficitul mediu la nivelul municipiului se situează la 1,7milioane de lei. Pentru a compensa deficitul existent, la nivelu întregului oraş ar fi nevoie de 3,6 milioane de

dolari. Tot în cadrul acestui studiu a fost întocmită o hartă a sărăciei, care ne arată că cea mai săracă zonă aoraşului, (...) este cea centrală, urmată de zona Velenţa, iar la polul opus se situează, (...), zona dealurilorOradiei, vilele construite aici devenind din plin acest lucru. Municipalitatea explică plasarea zonei centrale aoraşului pe primul loc în topul sărăciei prin faptul că imobilele de aici sunt vechi, necesită cheltuieli deîntreţinere mai mari şi în această zonă trăiesc mulţi pensionari, dar şi un număr mare de rromi. (...)"

• Cotidianul: "Jurnalul de dimineaţă" (Bihor), nr.2440 - 17.05.2003, pag.1-2• Titlul: "SLI cere înlocuirea MEC cu un... computer"

"Sindicatele din înv ăţământ se plâng de atitudinea incorectă a conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării,cu privire la dialogul (obligatoriu prin lege) cu partenerii sociali. Reprezentanţii sindicatelor susţin că






ministrul Educaţiei şi Cercetării, Ecaterina Andronescu, 'mimează dialogul', pentru a emite apoi decizii carenu au nimic în comun cu lucrurile discutate, ca în cazul 'Metodologiei pentru mişcarea cadrelor didactice dinînv ăţământul preuniversitar' (noul model de cerere-tip). 'De fapt, toată această metodologie se ascunde înspatele unor articole de lege la care apare mereu menţiunea <<cu modificările şi completările ulterioare>>,includ ideea unui haos legislativ', se arată într-un comunicat al SLI Bihor. Se pare că, de câtva timp, MEC

transferă tot mai multe acţiuni pe seama computerelor: repartizarea elevilor la liceu, repartizarea cadrelordidactice după concurs, lucru care îi nemulţumeşte pe reprezentanţii SLI Bihor, care sugerează înlocuireaîntregului minister cu un computer, pentru că acesta va putea executa orice lege sau reformă care i seimpune".

*" Potrivit unui studiu, peste 135.000 de pensionari, la care se adaug ă 13.000 de şomeri, precum şi14.000 de asistaţi sociali trăiesc la limita subzistenţei. Doar 31% dintre salariaţi îşi pot acopericheltuielile din veniturile realizate şi doar 13% dintre familiile de agricultori au afirmat că le ajung banii. 15% dintre familiile intervievate au declarat că apelează la economii pentru a-şi achitadatoriile, iar 47% apelează la împrumuturi. Salariul minim primit de cei aproximativ de 40.000 deangajaţi de la firmele cu capital privat este de cel mult 2,1 milioane lei. (...)"

*"(...) In judeţele din vestul ţării, cei mai mulţi pensionari sunt în Timiş, care şi la numărul

celor încadraţi în statistici oficiale este tot pe primul loc. De asemenea, pensionarii timişorenicâştig ă în medie, un milion opt sute de mii de lei, unele cele mai mari sume pe cuponul de pensierevenind avocaţilor, care ajung până la 5 milioane de lei ori militarilor cu peste 12 milioane de lei.In total, bugetul asigurărilor sociale de stat suportă anual 140.000 de pensionari care domiciliază înjudeţ, în timp ce numărul celor angajaţi cu carte de muncă, mai nou înscrişi în registre cu pixul,este de aproape 170.000 de persoane. In acelaşi timp, conform înregistrărilor de la administraţiilefinanciare, în municipiul Timişoara, un sfert din populaţie lucrează în cel puţin două locuri,declarând venituri din mai multe surse. La numărul amintit al pensionarilor se adaug ă şi 80.000 deagricultori, în mare parte bătrâni rămaşi cu vechime pe statele de plată ale fostelor CAP-uri, alcăror venit mediu pe lună este de trei sute de mii de lei, ceea ce ar însemna un num ăr egal depensionari şi angajaţi în judeţul Timiş. (...)"

*"Filiala ieşeană a partidului Umanist consideră că Ordonanţa de Guvern nr. 9/2003, care se referă la recalcularea pensiilor, introduce o inechitate grea de acceptat. Liderii umanişti protestează împotriva faptului că de pe lista categoriilor de pensionari cărora li se vor recalcula pensiile, înconformitate cu actul normativ, au fost excluşi cei care au muncit toată viaţa în agricultură.'Problema banilor necesari recalculării pensiilor la cei care au lucrat în agricultură poate fisoluţionată dacă există voinţă. Sumele pot fi luate din recuperarea datoriilor pe care unele firme leau faţă de bugetul de stat, datorii care, uneori, sunt reeşalonate sau şterse', a declarat ieri Raduterinte, preşedintele filialei locale a partidului Umanist."

*"Pensionarii se revoltă. Casa de Ajutor Reciproc 'Omenia' i-a scos în stradă pe nemulţumiţi, înîncercarea de a convinge Guvernul că nu pot trăi cu pensii de până la două milioane de lei. Laacţiunea de azi au participat însă mai puţini pensionari decât s-a anticipat. Reprezentanţii Casei de

Ajutor Reciproc anunţă însă că vor ieşi în stradă din ce în ce mai des în următoarele luni. (...)"

*"CNS Cartel Alfa a adresat ieri o scrisoare deschisă premierului Adrian Năstase (...) în care îşiexprimă public dezacordul faţă de Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern care stabileştecuantumul pensiei de serviciu pentru personalul diplomatic şi consular la 80% din venitul salarialnet primit la data pensionării. '(...) Având în vedere faptul că sistemul de pensii este unulcontributiv, măsura adoptată de Guvern ar fi trebuit să constituie obiectul unei consultări cu






partenerii sociali. Sistemul public de pensii trebuie să fie un sistem de asigurări universal, bazat peprincipiile echităţii, solidarităţii, egalităţii şi contributivităţii. Faptul că MMSS continuă să emită reglementări care instituie, în cadrul acestui sistem, clase de privilegiaţi, nu face decât să ne mire,cunoscut fiind faptul că pensia medie în România la această oră este de 1.800.000 de lei, seprecizează în documentul Cartelului Alfa. (...)

Conducerea confederaţiei (...) solicită premierului revenirea de urgenţă asupra acestei hotărâri."

*"Comisia Europeană îi recomandă Spaniei să aloce întregul excedent de la Securitatea Socială lafondul de rezerv ă pentru pensii şi să nu-l utilizeze pentru a compensa deficitul AdministraţieGenerale a Statului, cum s-a întâmplat în ultimii ani.(...).Bruxellesul cere o reformă a Legii Generale a Bugetului, precum şi a sistemului de SecuritateSocială.(...).Reforma pensiilor 'este deosebit de importantă în Spania datorită impactului previzibil pe care îl vaavea asupra bugetului procesul de îmbătrânire a populaţiei'.Executivul comunitar avertizează Spania că deţine 'un risc de insutenanţă a finanţelor publice', însă extinde acest avertisment la adresa a mai bine de jumătate dintre ţările membre ale UE: Belgia,

Germania, Franţa, Italia, Austria şi Portugalia.(...)."

*"Reprezentanţii Organizaţiilor Pensionarilor şi Veteranilor de R ăzboi, întruniţi la reuniuneatrimestrială a Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, au luat în dezbatere situaţia foarte greaîn care se află marea majoritate a pensionarilor, a persoanelor vârstnice, prin scumpirea continuă apreţurilor la produsele de strictă necesitate, alimentate, medicamente, a serviciilor şi cheltuielilor deîntreţinere a locuinţelor care au dus la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale pensionarilor, apersoanelor vârstnice defavorizate.

Având în vedere această situaţie deosebit de grav ă, cerem Preşedintelui României, Parlamentului şiGuvernului României să adopte unele măsuri de urgenţă privind:

- Majoritatea substanţială a tuturor categoriilor de pensii, medie urmând să reprezinte 70-80% din salariul mediu pe economie. (...)

- Să se adopte măsuri urgente pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale gratuite în Spitaleşi la domiciliu pentru persoanele defavorizate, pensionari, îmbunătăţirea listei cu medicamentegratuite, iar cele compensate să reprezinte 70% din costul medicamentelor şi obligarea unităţilorfarmaciilor să elibereze necondiţionat medicamentele prescrise; (...)

- In legislaţia actuală să se prevadă asigurarea de locuinţe pentru persoanele vârstnice,singure şi acordarea de facilităţi pentru întreţinere şi reparaţii. Imbunătăţirea reţelei de căminepentru bătrâni, acordarea îngrijirii corespunzătoare şi crearea unui număr mai mare de cantinepentru săraci şi dotarea acestora cu cele necesare unei bune serviri; (...)

- Rug ăm Guvernul României de a cere administraţiei de stat locale să respecte întrutotullegislaţia în vigoare privind drepturile Veteranilor, V ăduvelor şi Orfanilor de R ăzboi; (...)

In numele celor peste 200.000 d pensionari din judeţul Iaşi, semnatarii Memoriului consideră că dezbaterile şi propunerile de îmbunătăţire a nivelului de trai ale pensionarilor, a persoanelor

vârstnice vor permite Guvernului şi Parlamentului României cunoaşterea situaţiei reale dinteritoriu şi vor facilita îndeplinirea acestor doleanţe, cu înaltă răspundere, pentru creştereasperanţei de viaţă a persoanelor vârstnice, defavorizate."

*"'Calculul pensiilor se face prin interemdiul unui program care are numeroase erori. Există diferenţe de la un judeţ la altul şi chiar de la un sector la altul. Au existat cazuri când unei persoanei s-a constituit debit la schimbarea domiciliului datorită erorilor de calcul.(...) Se pierd (de cătreCasa Naţională de Pensii -n.a.) majoritatea proceselor în instanţă în care se reclamă calculul depensie'. Am reprodus un fragment din sesizarea unui cititor, care a lăsat să se înţeleag ă că face






parte din structura Ministerului Muncii, exprimându-şi temerea că ar suporta consecinţe neplăcuteîn cazul în care şi-ar declina identitatea. Am verificat informaţia furnizată cu mai mulţi specialiştidin structurile MMSS şi Casei de PEnsii, inclusiv cu preşedintele acesteia, Petre Ciotloş. Sprestupefacţia noastră, unele dintre persoanele consultate de noi (...) nu numai că au confirmatadev ărul celor sesizate, dar au adus completări din care reiese că situaţia este chiar mai grav ă.

Coroborând cele aflate din mai multe surse, rezultă următoarele:Programul computerizat de calcul al pensiilor este susceptibil de a da erori.(...) Unii specialişti spunînsă că nu toate erorile sesizate sunt şi îndreptate, astfel încât versiunea considerată finală estedeparte de a fi perfectă.(...)

Numeroasele modificări aduse Legii pensiilor în numai doi ani i-au zăpăcit pe funcţionariicaselor de pensii.(...)

Petre Ciotloş, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, susţine că programul de calcul estebun şi consideră că diferenţele apar exclusiv din pricina erorilor umane.(...)"

*"In jur de o sută de pensionari bucureşteni au protestat, vineri, faţă de 'sărăcia, proasta gestionare

şi imixtiunea agresiv ă a statului în administrarea fondurilor de pensii'.'Demersul nostru stăruie în a demonstra inactivitatea, dezinteresul şi sfidarea guvernului faţă deproblemele pensionarilor. Actualul nivel al pensiilor este o batjocură, iar perpetuarea inegalităţilorîn cuantumul pensiilor demonstrează cinismul statului faţă de asigurarea protecţiei sociale de tipcontributiv', a declarat Gheorghe Ghioan, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor'Omenia'.Pensionarii acuză partidul de guvernământ că 'ignoră cu bună ştiinţă situaţia dramatică a celor4.552.700 pensionari din sistemul asigurărilor de stat', a căror pensie medie este de 1.800.000 de leişi că 'îşi bate joc' de cei 1.630.000 de pensionari din agricultură, ale căror venituri medii sunt de376.100 de lei.(...)Pensionarii şi-au întocmit o listă de revendicări, pe care vor să o predea Guvernului şi conduceriipartidului de guvernământ. Ei cer 'scoaterea de sub comanda politică' a fondurilor de pensii şi de

şomaj şi administrarea lor în regim autonom, folosirea fondurilor constituite din contribuţii numaipentru scopurile în care au fost colectate, dar şi indexarea trimestrială a pensiilor în raport cu ratareală a inflaţiei. Ei mai cer o majorare reală a pensiilor proporţional cu creşterea economică,precum şi mărirea pensiilor agricultorilor şi aducerea lor la nivelul minim garantat. Nu în ultimulrând, pensionarii cer creşterea numărului de medicamente compensate şi a plafonului decompensarea a acestora şi accesul vârstnicilor f ără venituri la sistemul de asigurări de sănătate."

*CNS Cartel Alfa protestează şi condamnă cu fermitate politica Guvernului faţă de una dintrecategoriile cele mai afectate de situaţia economică şi socială din România - pensionarii. (...)CNS Cartel Alfa şi organizaţiile de pensionari, vor iniţia o propunere legislativ ă menită să impună

recalcularea pensiilor, astfel încât pentru aceiaşi ani de muncă, aceleaşi condiţii de muncă, să seprimească o pensie cu valoare egală, f ără discrepanţele existente astăzi. Pe această temă, iniţiatoriipropunerii au elaborat şi un calendar de acţiuni (...)…îşi propun, de asemenea, strângerea a pesteun milion de semnături prin pentru susţinerea proiectului de lege. Acţiunea se va desf ăşura înperioada 15 august - 30 septembrie.






STARE DE FAPT

„Mizeria reformei: pauperizarea populatiei1)

Din toate timpurile populatia a fost aceea care a suportat crizele economice si eforturile de

depasire a lor. Perioada de tranzitie este o perioada de criza multipla: a structurilor economice, ainvestitiilor, a înapoierii tehnologice, manageriala s.a. Şi înaintea perioadei de tranziţie economianationala traversa o criza de sistem. Tranzitia a amplificat aceasta criza cu noi componenteobiective si subiective si daca, pâna în 1989, se credea ca nivelul de trai a atins cotele minimeposibile, dupa 1990 scaderea nivelului de trai a atins paliere scazute inimaginabile mai înainte. S-aajuns la o stare paradoxala caracterizata de expansiunea libertatilor democratice în mijlocul uneisaracii lucii. Mizeria s-a extins ca o pecingine asupra paturilor largi ale populatiei, care traieste mairau decât în vreme de razboi. Fenomenul cel mai îngrijorator este polarizarea sociala. Statisticilearată că doar 4% din populoaţie este foarte bogată, în timp ce majoritatea cetatenilor îsi dramuiestecu grija fiecare banut. Coşul zilnic distruge fondul genetic al populaţiei. Reformele salbaticeaplicate în tranziţie, sprijinite de o propaganda obedienta, suna din trompeta "comandamentele"timpului: stabilizare, privatizare, restructurare, toate în numele unei bunastari care întârzie sa-si

arate roadele. Populatia sustine reformele sub apasarea dura a acestei propagande. Mai nou, se valideaza cursul reformei de catre diversi inspectori ai cancelariilor straine care ne viziteaza tara saucare ni se adreseaza din birourile lor somptuoase din strainatate. In acest timp inflatia si somajulrod de la radacina corpusul social national al unei populatii care se teme si de consecintelepropriilor greve. De la începutul reformelor, din noiembrie 1990, media indicelui mizeriei( inflatie+somaj ) este de 15 procente. Stabilizarea macroeconomică a fost, mai întotdeauna,temporară. Criza mangementului macroeconomic face dovada unei nestiinte si neputinte evidentesi succesiunea la conducere a diverselor guverne nu s-a soldat decât cu noi "conceptii" asuprareformei. S-a reiterat reforma dupa calapoade noi, mizeria a ramas si chiar s-a adâncit. Mizerieciclica, temperata electoral. A apărut o criza noua, criza electorala - populatia nu mai ştie în cine să aiba încredere. Nostalgia dupa trecut a prins, pe alocuri, radacini puternice - comparatia cu anul1989 este descurajatoare. Acomodarea cu noua stare de lucruri este cea mai daunatoare pentru

societatea româneasca. Acceptarea realitatilor actuale si complacerea în situatia existenta facdovada unei societati civile nestructurate, slabe si disipate.

Cel mai concludent indicator, salariul real, a ajuns în luna martie 1997 fata de octombrie 1990 la49 la suta. Reprimarea cererii de consum, ca mijloc de stabilizare macroeconomica, este dovadaunei politici antisociale si a ruperii clasei politice de interesele populatiei. Reforma nu face dovadasuccesului ei, în ultima instanta, decat în plan social. Progresele în planul stabilizarii, privatizarii sirestructurarii trebuie sa se regaseasca în cresterea nivelului de trai. Or, acest lucru nu se vede.Concluzia este ca drumul reformei nu este cel bun. Promisiunile ca într-un viitor apropiat roadelebune vor fi culese de toti cetatenii nu mai sunt credibile atât timp cât acest viitor este mereu înmiscare, mereu mai încolo. Şi nu este o profetie faptul că vom asista curând, daca aceasta politicacontinuă, la ample miscări sociale ale căror consecinte sunt greu de prevazut. Protectia socialafacuta din împrumuturi externe modice este atât de precara încât a început sa fie afectat fondul

biologic al natiunii.Consecintele pe termen lung sunt dintre cele mai îngrijoratoare. Efectele negative ale reculului saustagnarii economice concretizate într-un nivel de trai al carui nivel situeaza marea masa apopulatiei sub limita de subzistenta sunt oglindite graitor în miscarea naturala a populatiei din caream evidentiat în tabelul de mai jos al mişcării naturale a populaţiei, nascutii vii, decedatii, sporulnatural al populatiei si mortalitatea infantila (rate- la 1000 locuitori). Comparativ cu anul 1990 si cunivelurile din alte tari foste socialiste miscarea naturala a populatiei în România demonstreazaefectele nocive, în plan social, ale reformelor aplicate de-a lungul celor sapte ani ai tranzitiei.

Asistam, din acest punct de vedere, la o anumita similitudine în ceea ce priveste nivelurile unora

1)

Dr. ec. Victor STOICA






dintre indicatori în tara noastra, comparativ cu celelalte ţări, dar ca imagine generala, situatia de lanoi este mult mai proastă.

Tabel. Miscarea naturala a populatiei Rate (la 1000 locuitori) Anul Nascuti-vii Decedati Spor

naturalMortalitate

infantila

ROMANIA 1990 13,6 10,6 3,0 26,91991 11,9 10,9 1,0 22,71992 11,4 11,6 -0,2 23,31993 11,0 11,6 -0,6 23,31994 10,9 11,7 -0,8 23,91995 10,4 12,0 -1,6 21,21996 10,2 12,6 -2,4 22,2

BULGARIA 1993 10,0 12,9 -2,9 15,5

REPUBLICA CEH Ă 1994 10,3 11,4 -0,9 7,6

POLONIA 1994 12,5 10,1 2,4 15,1

SLOVACIA 1994 12,4 9,6 2,8 11,2

UNGARIA 1994 11,3 14,4 -3,1 11,6

Sursa: Anuarul statistic al României 1996, CNS, p. 101, 909; Buletin statistictrimestrial 4/1996, CNS, p. 6.

Tendinta de scadere a duratei medii a vietii este un corolar al miscarii naturale a populatiei.Evolutia duratei medii a vietii este aratata în tabelul de mai jos si ea este expresia concludenta aconditiilor din ce în ce mai rele de trai, ca si a nivelului scazut de îngrijire medicala de care areparte populatia.

3

26,9

1

22,7

-0,2

23,3

-0,6

23,3

-0,8

23,9

-1,6

21,2

-2,4

22,2

-5

0

5

10

15

20

25

30

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

Miscarea naturala a populatiei. Rate (la 1000 locuitori)

Nascuti vii decedati spor natural mortalitate infantila






Tabelul Durata medie a vietii pe sexe (ani)

Total Anii Total

pe sexe Masculin Feminin

ROMANIA

1989-1991 69,76 66,59 73,05

1990-1992 69,78 66,56 73,17

1991-1993 69,52 66,06 73,17

1992-1994 69,48 65,88 73,32

1993-1995 69,40 65,70 73,36

BULGARIA

1992 ... 67,6 74,4

POLONIA

1993... 67,4 76,0

UNGARIA

1994 ... 64,8 74,2

Sursa: Anuarul statistic al României 1996, CNS, p. 124, 910.

69,76

66,59

73,05

69,78

66,56

73,17

69,52

66,06

73,17

69,48

65,88

73,32

69,4

65,7

73,36

60

62

64

66

68

70

72

74

1989-1991 1990-1992 1991-1993 1992-1994 1993-1995

Durata medie a vieti i pe sexe (ani)

Total pe sexe Total mascul in Total fem inin

Starea îngrijoratoare a natiunii este vadita de o numeroasa cazuistica din care am puteaexemplifica:

mame care îsi omoara pruncii pentru că nu au posibilitati sa îi întretina; batrâni care refuză să mai mănânce pentru a-si grabi sfârsitul; tineri debusolati care nu-si pot face un rost în viata, societatea neoferindu-le sansa unui

prim loc de munca; absolventi de învatamânt superior ajunsi someri; parasirea de catre unii absolventi ai învatamântului superior, a profesiei de baza pentru

care au o înalta calificare si ocuparea unui loc de munca mai bine remunerat, darcare cere o calificare minima;






greve care solicita guvernului dreptul ca muncitorilor sa li se asigure contracte deproductie;

localitati care nu au surse de alimentare cu apa potabila; inundarea unor sate de râuri de gazolina si petrol; falimentul jocurilor de întrajutorare de tip Caritas, care a pagubit numerosi cetateni; prabusirea pietelor de capital, animale din fermele zootehnice lasate sa flamânzeasca si sa moara de foame în loc sa fie

oferite spitalelor, caminelor de copii si azilurilor de batrâni; reducerea numarului de paturi de spital pentru "eficientizarea" actului medical; bolnavi carora li se refuza asistenta medicala; medicamente atât de scumpe încât

cumpararea lor este conditionata de pret si nu de nevoi; recrudescenta TBC-ului si a dizenteriei, boli prin excelenta ale saraciei; copii omorându-se între ei; conditii materiale absolut prohibitive pentru întemeierea unui camin de catre tineri; extinderea analfabetismului, tâlharii, omoruri, jafuri si violuri; asmutirea unor grupuri civile împotriva unei populatii nevinovate etc.

Nu este de mirare că ţesutul social germinează abrutizarea care nă v ăleşte egoismul de cea mai reafactură: indiferenta fata de semeni, lupta acerba pentru putere, decaderea morala din lipsa unei scari autentice de valori în care se înscriu hiperbolizarea

valorilor materiale în dauna celor spirituale si dispretul pentru cultura, ori ignorareaacesteia devenita prea scumpa.

Oamenii traiesc într-o promiscuitate morala generata de grijile marunte ale zilei de mâine. Nu semai traieste cu orizont, pâinea si laptele sunt zenitul oamenilor. Înălţarea deasupra cotidianului esteprivilegiul unor gânditori ce sunt tot mai greu de gasit. Opinia personala a devenit rodul mass-mediei si, deseori, mass-media face dintr-o opinie personala opinia tuturor. Sondajele de opinieniveleaza discrepanţele de gândire iar când societatea este în cumpănă ele nu întârzie sa-si faca

simtita prezenta. Este nevoie de "consens". Consensul asupra asumarii de catre cei multi a caiitranzitiei. Plugul reformei brazdeaza adânc destinul oamenilor. Muncitorii vor sa munceasca, darreplica autoritatilor este ca munca lor e ineficienta. In loc de salariu de existenta, protectie desubzistenta. Majoritatea întreprinderilor mici si mijlocii înfiintate de întreprinzatori mai îndraznetisunt unitati de supravietuire. La polul opus, câtiva zeci de miliardari cumpara fabrici si uzine cusuflete cu tot; urmeaza restructurarea si sufletele din uzina se împutineaza. Se naste, de ce sa n-ospunem, lumpenproletariatul. Intre miliardari si acesta, o patura mijlocie subtire sfideaza prinopulenta si încalcarea legilor. Este ceasul "descurcaretilor".

A sosit timpul pentru un proces împotriva autorilor pauperizarii populatiei. Un dosar gros de sapteani asteapta sa fie întocmit. Dar unde sunt partile? Sindicatele sunt pulverizate, autorii au imunitateparlamentara. Societatea civila nu se coaguleaza din lipsa unui lider de opinie credibil. Cine mai

crede în puterea si dreptatea saracilor? Nici ei însisi. Saracilor nu li se mai recunoaste nici forta demunca, trebuie sa suporte o "reconversie profesionala". Si care este instanta capabila sa judece unasemenea proces? Desigur, una academica! Este nevoie de competenta profesionala economica decel mai înalt nivel pentru a dovedi daunele aduse populatiei prin reforme besmetice.

Sărăcia este o categorie socio-economică”.

Materialul de mai sus este de o tristeţe înfiorătoare fapt ce ne conduce la analiza structurală arealţiei stare de spirit - stare de fapt ce caracterizează viaţa socioumană:






BIBLIOGRAFIE

1. S. Chelcea, Societatea româneasc ă în tranzi ţ ie .

2. Socol Ghe (coord.), Impactul socio/uman al exploat ă rii lignitului în zona Olteniei . Institutulde Cercetare a Calităţii Vieţii, 1995

3. Institutul Naţional de Cercetări Economice, S ă r ă cia: premise, percep ţ ie ş i cuantific ă ri .Raportul 15/1997.

4. Institutul Naţional de Cercetări Economice, Caracteristici socio-economice ş i culturale ale familiilor s ă race cu mul ţ i copii . Raportul 21/1997.

5. * * * - DEX. Dic ţ ionarul explicativ al limbii române , Bucureşti,6. Zamfir, Cătălin – Vlăsceanu, Lazăr , Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 19937. Cazacu, Honorina – Structura social ă . Diversificare, diferen ţ iere, omogenizare , Editura

Academiei Române, Bucureşti, 1988






POLITICILE SOCIALE

UNELE CONSIDERA ŢII ASUPRA POLITICILOR SOCIALE1

POLITICI SOCIALE =Socius – (latină ) camaradLogos – (greacă ) studiu= ştiinţă socială sau corpus de cunoştinţe= este o ştiinţă socială care studiaz ă forma general ă de existen ţă a vie ţ ii interumane ş i a societ ăţ ii în

ansamblul s ă u, a modului de organizare ş i al dinamicii acesteia, precum ş i a subsistemelor din care se compune ş i a rela ţ iilor dintre aceste componente fiecare între ele precum ş i in ansamblul s ă u (propuneren.n. – similar fiziologiei sociale )

SCOP:- ridicarea gradului de integrare socială;- dezvoltarea unor tehnici non - violente de rezolvare a conflictelor sociale;- îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a grupurilor marginale – pentru a se diminua

tendinţele sociale disruptive;- obţinerea de cunoştinţe teoretice despre mecanismele vieţii sociale;- obţinerea de cunoştinţe teoretice despre consecinţele directe, intenţionate şi

neintenţionate (efect pervers) ale diferitelor procese sociale sau intervenţii;- obţinerea de informaţii empirice despre realitatea socială;- determinarea umor predicţii asupra dinamicii sistemelor sociale şi soluţii la acestea;- evaluarea variatelor programe de schimbare socială, un feed-back continuu asupra

eficienţei diferitelor activităţi ale sociale (expertiza socială )

Obiect de studiu:o educaţia,o prestaţiile pentru familie,o pensiile,o alocaţiile de şomaj,o legislaţia asupra duratei şi condiţiilor de muncă,o legile urbanismului.o sărăcie;

o urbanizare;o integrare imigranţi;o dezvoltare sistem de înv ăţământ;o sănătate;o salubritateao lupta împotriva criminalităţii;o marginalizaţi;o prostituate;

1 Cătălin ZAMFIR, Lazăr VLĂSCEANU, ş.a. – Dicţionar de sociologie – Ed. BABEL, Bucureşti 1993, ISBN 973-48-1011-1xxx – OXFORD, dicţionar de sociologie – Ed. UNIVERS ENCICLOPEDIC , Bucureşti 2003. ISBN 973-637-004-6






o femei părăsite;o mame necăsătorite;o copii ilegitimi;o sisteme corecţionale;- importanţa comunităţii şi existenţa unor posibilităţi limitate de schimbare socială;

Metode: – analiza multidisciplinară a problemelor, proceselor, fenomenelor sociale; – modele teoretice – metodă ipotetico-deductiv ă

Surse:- exterioare:

o statistici oficiale produse de administraţia statală: recensământ; date statistice.

o observaţii captate de către specialişti.

- interioare:o date obţinute prin interviu;o date obţinute prin chestionar;

eşantion statistic reprezentativ (sample survey)

specialişti :- reformatori sociali;

politici sociale (discipline):o securitatea socială,o sănătatea,

o locuinţa,o educaţia,o legea şi ordineao fixarea salariului minim,o intervenţia asupra repartiţiei,o politica de transferuri (securitate socială ),o dreptul muncii şi mai ales, locul sindicatelor în elaborarea politicii sociale,o durata muncii,o indemnizaţia muncitorilor,o ajutoare acordate familiei pentru locuinţă;

teorii: - teoria organizaţiei;- teoria schimbării sociale;- teoria generală a organizării sociale;- teoria generală a sistemului social global;- teoria holismului social;- teoria individualismului social;- teorie generală a socialului (teoria a organizării sociale)

o teoria sistemului social;o teoria acţiunii sociale;o teoria abstractă a organizării sociale;o logica socialului;






- teoria societăţii globale – macrosociologiao tipuri de organizare socială a societăţilor globale;o implicaţii ale fiecărui fenomen social, a fiecărui subsistem social.

- teorii ale diferitelor componente, subsisteme ale societăţii globale, atât ca fenomenesociale, cât şi subsisteme ale societăţii globale, analizând influenţele reciproce dintre

acestea-o teoriile pot fi explicite sau tacite

Politica socială: - ansamblul mijloacelor folosite de stat şi de colectivităţile localepentru a corecta disparităţile sociale apreciate socialmenteinacceptabile şi pentru a asigura tuturor accesul la bunuriconsiderate ca fiind primordiale. Domeniile politicii sociale:educaţia, sănătatea, prestaţiile pentru familie, pensiile, alocaţiilede şomaj, legislaţia asupra duratei şi condiţiilor de muncă, legileurbanismului. ( Dic ţ ionar economic ş i social , Ed. Expert)

- politici ale administraţiei (atât centrale cât şi locale) îndreptate spresatisfacerea nevoilor sociale ale poulaţiei: securitatea socială,sănătatea, locuinţa, educaţia, legea şi ordinea ( Oxford Dic ţ ionar de sociologie )

În analiza politicilor sociale privind populaţia vom pleca de la explicarea conceptului de social.

În sens mai larg, socialul regrupează tot ceea ce priveşte societatea şi include aşadar politicul şieconomicul. Termenul este deseori folosit în sensuri mai restrânse.

Socialul (după J. Bremond, A. Geledan) include „condi ţ iile care se refer ă la dezvoltarea intelectual ă ,moral ă ş i material ă a maselor populare ”. În acest sens se va vorbi, de exemplu de problema socială. Înmod mai general, abordarea socială a problemelor priveşte studiul „condiţiilor de viaţă aleindivizilor şi ale grupurilor, precum şi raporturile pe care le întreţin”.

Politica socială constituie ansamblul mijloacelor folosite de stat şi de colectivităţile locale pentru acorecta disparităţile sociale apreciate ca inacceptabile din punct de vedere social şi pentru a asiguratuturor accesul la bunuri considerate ca fiind primordiale.

Principalele domenii ale politici sociale sunt educaţia, sănătatea, prestaţiile familiale, pensiile,alocaţiile de şomaj. De asemenea, politica socială include legislaţia asupra duratei şi condiţiilor demuncă, legile privind urbanismul etc.

Politica socială este un mijloc de asigurare a politicii economice, care la rândul său este un aspect alpoliticii globale.

Ca aspect particular al politicii globale, politica economică cuprinde:

• Fixarea obiectivelor

Creştere, ocuparea deplină a forţei de muncă, echilibrul balanţei de plăţi, independenţa naţională,reducerea inegalităţilor, sectoare strategice care trebuie dezvoltate, stabilitatea preţurilor.

• Stabilirea unei ierarhii între obiectiveUnele obiective sunt incompatibile: reducerea ratei profitului poate favoriza lupta contrainegalităţilor dar şi atrage o criză a investiţiei şi în timp poate bloca creşterea veniturilor şi amuncii.

• Analiza interdependenţelor între obiectivePolitica se bazează pe modele macroeconomice care explică leg ăturile: astfel, frânarea maseisalariale restabileşte rata profitului dar limitează raţiunile de a investi deoarece reducerea cereriisolvabile nu încurajează sporirea capcităţilor productive.






• Alegerea obiectivelorMijloacele de realizare pentru a ajunge la cea mai bună situaţie (optimum) în funcţie de finalităţilesale concretizate în obiective ierarhizate depind de scopurile vizate:

- Politica monetară tinde să regleze masa monetară: fixarea ratei de scont, încadrarea

creditului, politica de open market , liberalizarea ratei dobânzii, politica de reglare aschimburilor;

- Politica bugetară: încearcă să acţioneze asupra vieţii economice prin intermediulbugetului de stat – alegerea volumului cheltuielilor publice, a deficitului bugetar sauaplicara regulii echilibrului, structura cheltuielilor prin funcţii (mai întâi Apărarea sauEducaţia ...?);

- Politica socială: fixarea salariului minim, intervenţia asupra repartiţiei, politica detransferuri (securitate socială ), dreptul muncii şi mai ales, locul sindicatelor în elaborareapoliticii sociale, durata muncii, indemnizaţia muncitorilor, ajutoare acordate familieipentru locuinţă;

- Politica fiscală: dozare între diferitele tipuri de fiscalitate directă şi indirectă, locul relativ

al impozitului pe veniturile din muncă şi ale proprietăţii, nivelul presiunii fiscale;- Politica veniturilor: libertate de negociere sau reglementare, control al preţurilor şi

salariilor, fixarea unui salariu minim sau respectarea legii pieţei?

Tabloul istoric al apariţiei şi dezvoltării politicii sociale familiale

Anul Ţara Prevederea

1881Suedia Prima intezicere a muncii copiilor

1889 Anglia Prima lege împotriva bataii copiilor

1917

Franta Alocatii familiale pentru salariatii de stat 1920

Franta Alocatii familiale optionale pentru toti (sistem asigurari sociale)

1932Franta Alocatiile familale devin obligatorii

1906 MareaBritanie

Mese şcolare pentru copii saraci

1908 MareaBritanie

Children Act

1935S.U.A.

în timpul "New Deal" se introduc ajutoare pentru mamele cucopii

1939Franta "Code de la famille"

1945 MareaBritanie

Alocatii familiale

1946 Franta Alocatiile se stabilesc pe criterii regionale în locul celorocupationale

1948Suedia Alocatii pentru copii

1948 MareaBritanie

Obligatia autoritătilor locale de a avea un comitet pentru copii

1954 Germania Alocaţii pentru copii

Sursa: Catherine Jones, Patterns of Social Policy , Tavistock Publication, London, 1985, p. 36.






aspect particular alpoliticii globale

POLITICAGLOBAL Ă

POLITICAECONOMIC Ă

Fixareaobiectivelor

Creştere, ocuparea deplină a forţei demuncă, echilibrul balanţei de plăţi,independenţa naţională, reducerea

inegalităţilor, sectoare strategice caretrebuie dezvoltate, stabilitatea preţurilor

Stabilirea uneiierarhii întreobiective

Unele obiective sunt incompatibile:reducerea ratei profitului poate favorizalupta contra inegalităţilor dar şi atrage ocriză a investiţiei şi în timp poate blocacreşterea veniturilor şi a muncii

Analizainterdependen-ţelor între

obiective

Politica se bazează pe modelemacroeconomice care explică leg ăturile:astfel, frânarea masei salariale restabileşterata profitului dar limitează raţiunile de ainvesti deoarece reducerea cereriisolvabile nu încurajează sporireacapcităţilor productive.

Alegereaobiectivelor

Politica

monetară

- fixarea ratei descont,- încadrareacreditului,- politica de open market ,- liberalizarea rateidobânzii,- politica dereglare aschimburilor

Politica

bugetară Politica

socială

Politica

fiscală

Politica

veniturilor- alegerea volumuluicheltuielilorpublice, adeficituluibugetar sauaplicareareguliiechilibrului,- structuracheltuielilorprin funcţii

- fixarea salariuluiminim,- intervenţiaasupra repartiţiei,- politica detransferuri(securitate socială ),- dreptul muncii şimai ales, loculsindicatelor înelaborarea politicii sociale, duratamuncii, indemnizaţiamuncitorilor,ajutoare acordatefamiliei pentrulocuinţă

- dozare întrediferiteletipuri defiscalitatedirectă şiindirectă,- locul relativ al impozituluipe venituriledin muncă şiale proprietăţii,- nivelulpresiuniifiscale

- libertate denegociere saureglementare,- control alpreţurilor şisalariilor,- fixarea unuisalariu minimsaurespectarealegii pieţei?

Fig. Locul şi rolul politicii sociale în relaţiapolitică globală-politică economică






PREVIZIUNI ASUPRA POPULA ŢIEI

PROIEC ŢII ALE POPULA ŢIEI În 1969 O.N.U. şi-a extins proiecţiile asupra populaţiei lumii până în anul 2050, pe baza a treiestimări, “slab/redus”, “mediu”, “ridicat” – mediu fiind considerat cel mai util. Rezultatele suntindicate în tabelul 7.

T ABELUL 7: PROIEC ŢII ALE POPULA ŢIEI LUMII Variante

Anul Redus ă (1.000.000

Medie 1.000.000

Ridicat ă 1.000.000

195020002050

2.5005.4008.500

2.5006.100

11.000

2.5002.000

13.500

Pentru prima dată tempo-ul creşterii a fost v ăzut ca încetinit, în varianta medie de exemplu,creşterea scade la jumătatea secolului de la 144% în 1950–2000 la 80% în 2000 – 2050.Pe baza acestor ipoteze (unele nesigure), numărul de locuitori pe planetă se va uniformiza şi vadeveni stabilă la 8.500.000.000 în 2050 sau 13.500.000.000 în 2100 sau 30.000.000.000 în 2150.Oricare ar fi natura ipotezelor totuşi, creşterea va fi neregulată în rândul naţiunilor dezvoltate şimai puţin dezvoltate. Dacă în 1970 rata de creştere era de 2:1, în anul 2000 ea a devenit 3:1.

Tabelul 8 Proiecţie a populaţiei în rândul naţiunilor dezvoltate şimai puţin dezvoltate

1970 2000În regiunile dezvoltateÎn regiunile mai puţin dezvoltateTotal

108225103592

144146886129

Referitor la distribuţia vârstelor, în 1980 populaţia de indivizi cu vârsta de peste 65 ani era de 4%în regiunile dezvoltate (13% în Europa). Pe de altă parte, populaţia de indivizi sub 15 ani era de39% în ţările mai puţin dezvoltate, faţă de 25% în ţările dezvoltate (23% în Europa).După 1980 şi în special în cursul secolului XXI numărul de persoane vârstnice va creşte deoarecenumărul mare de tineri în ţările mai puţin dezvoltate au astăzi o mare speranţă de viaţă. Chiar dacă procesul de vârstnici creşte depinde de rata de natalitate dacă sau nu, numărul de tineri creşte totatât de rapid cu numărul de bătrâni. Probabil că se va instala un proces semnificativ deîmbătrânire; rata de natalitate şi implicit cel al tinerilor va scade. Toate ţările lumii vor înregistra unmare număr de bătrâni a căror productivitate în economia modernă lasă de dorit. În acelaşi timp,

toate ţările şi în special ţările mai puţin dezvoltate vor suferi şocuri şi cutremure încercând să seadapteze la noua distribuţie de vârste. Cursul populaţiei este în creştere iar distribuţia probabil va fihaotică în ţările mai puţin dezvoltate, în acest secol XXI.Implozia populaţiei – concentrarea populaţiei în zonele urbane – va continua în mod neabătut.În tabelul 9 se observ ă o creştere vastă a populaţiei urbane în regiunile mai puţin dezvoltate.

Aceasta s-a mutiplicat de 4 ori în următorii 40 de ani. De asemenea, se observ ă scăderea populaţieirurale în cea mai mare parte a regiunilor dezvoltate.

Populaţia urbană: - populaţie care locuieşte în oraşe şi în localităţi de tip urban, definite caatare prin legislaţia şi reglementările din fiecare ţară; (Trebici V.)

Populaţia rurală: - populaţia care locuieşte în aşezările de tip rural (sate, comune),specificate ca atare prin legislaţia şi reglementările din fiecare ţară. (Trebici V.)






T ABELUL 9: POPULA ŢIA URBAN Ă – RURAL Ă

An Populaţiaurbană

Populaţiarurală

total

Regiuni foarte dezvoltate 1960

2000

502

1010

352

280

854

1440Regiuni slab dezvoltate 19602000

4902030

16472740

21374675

Populaţie totală 19602000

9923090

19993020

29916110

PROBLEME ALE CREŞ TERII RAPIDE A NUM Ă RULUI POPULA ŢIEI

Creşterea rapidă a populaţiei în regiunile mai puţin dezvoltate prezintă, de departe probleme multmai serioase decât creşterea populaţiei în secolul XIX, în Europa, din cauza următoarelor motive:

1. creşterea este deosebit de rapidă (2,5-3,5% în loc de 1%);2. aceasta afectează o mai mare parte a populaţiei;

3. nu este susceptibilă la nici o platformă economică sau socială după cum a g ăsitEuropa în Lumea Nouă sau Australasia. Viteza crescută în răspândirea tehnicilor anti-mortalitate a ridicat rapid problema modului în care va fi hrănită un număr tot mai mare de oameni, care se multiplică f ără control. Confruntată cuastfel de probleme, observatorii s-au separat în două tabere:

pesimiştii cu prognozele lor nefavorabile şi chiar tragice (cum ar fi foameteageneralizată ), şi

optimiştii, încrezători în faptul că ştiinţa şi tehnologia va reuşi să depăşească acestedificultăţi.

Un al doilea conflict al cercetătorilor nu departe de primul există între cei partizani ai “dezvoltăriieconomice” şi cei ai “controlului naşterilor”. Primul grup se exprimă în favoarea unei priorităţi

absolute pentru dezvoltarea economică şi culturală care, consideră aceştia, nu poate eşua şieventual va impulsiona descreşterea fertilităţii. Cel de al doilea grup speră să introducă controlulnaşterilor la nivelul familiilor cu scopul de a reduce sarcinile populaţiei naţionale - poveri care potfi îmbunătăţite înainte ca dezvoltarea economică să poată fi realizată cu succes.Este dificil de emis o concluzie referitoare la problema priorităţii economice chiar şi din punct de

vedere economic. Costul contraceptivelor capabile să prevină naşterea unui copil poate fi mult maimic decât costul investiţiilor şi a bunurilor de consum necesare pentru viaţa economică a unuicopil (locuinţă, alimente, aparatură etc.) – dar doar dacă contraceptivele sunt rezonabile. Atuncicând eficienţa lor este virtual nulă, după cum poate fi în cazul persoanelor nevoiaşe şi a populaţieiignorante, dezvoltarea economică produce profituri uriaşe.Dificultăţile întâlnite de o astfel de populaţie în ceea ce priveşte utilizarea de contraceptive au

condus la căutarea de noi metode cum ar fi contraceptivele orale şi dispozitivele intrauterine, darchiar şi acestea nu sunt pe deplin satisf ăcătoare. Probabil că s-ar dovedi foarte utile pilulele cuacţiune pe termen lung şi dispozitivele intrauterine care sunt mai puţin succeptibile la rejectare şicomplicaţii. Unele ţări au clasificat ceea ce este considerat în mod frecvent tehnici “radicale” decontrol al naşterilor incluzând aici sterilizarea chirurgicală (India, Puerto-Rico) şi avortul (Japonia,

Tunisia etc.). Ceea ce este cert sunt mijloacele mult mai eficiente de încurajare a controluluinaşterilor, fapt care poate implica insuflarea către adulţi a dragostei şi aprecierii pentru copii şiconvingerea (adulţilor) acestora că pot avea grijă de un număr mic de copii.Controlul naşterilor poate fi o reuşită f ără aportul noilor contraceptive. În aceste state rata denatalitate a scăzut chiar înainte de utilizarea pastilelor şi dispozitivelor intrauterine şi continuă încă să scadă.






Tabelul 10 Natalitatea la 1.000 de locuitori în unele ţări

1956 1970

Singapore

Hong Kong

TaiwanMauritius

44,4

37,0

44,843,3

23,0

20,1

28,127,3

De asemenea, o alternativ ă la programul direct al controlului naşterilor care este un program ceconferă prioritate dezvoltării economice implică frustrări. Chiar şi în ţări populate ici şi colo şi caresunt înzestrate cu resurse naturale (Brazilia, Zair), o creştere rapidă a populaţiei aduce în urma ei onevoie excesiv ă de investiţii demografice, investiţii care trebuie să menţină pasul cu gurile de hrănitşi corpurile de îmbrăcat şi, adăposturile. Astfel de investiţii cantitative reduc valabilitateainvestiţiilor calitative care intenţionează să ridice standardul de viaţă. Deşi este dificil de măsuratcreşterea optimă, în majoritatea ţărilor slab dezvoltate acest punct pare să fi fost deja depăşit (ocifră de 2%/an poate fi considerată limita superioară ).Discuţiile purtate la nivel internaţional despre creşterea numărului populaţiei au fost marcate prinopinii şov ăitoare asupra necesităţii măsurării controlului naşterilor. În februarie 1947, la primaîntâlnire a Comisiei Populaţiei, ONU, la New York, reprezentanţii URSS s-au opus cu fermitate laorice restricţie asupra ratei de natalitate, opunându-se astfel SUA. Reprezentanţii ţărilor romano-catolice s-au opus în mod similar ţărilor protestante. La acel moment şi pentru mulţi ani, ţările slabdezvoltate cu tradiţiile lor vechi ce priveau fertilitatea şi cu noua lor sete pentru putere şi prestigius-au opus de asemenea planificării familiei. Totuşi, prin 1962, după 15 ani de dezbateri, poziţia s-aschimbat în mod radical. Un vot din Adunarea Generală a ONU (1962) a împărţit în modsurprinzător naţiunile în trei grupuri egale – cel pentru controlul naşterilor, cel împotriv ă şi cel ceîşi abţine opinia. În formarea restricţiei naşterilor s-au exprimat unele ţări africane şi asiatice (înspecial ţările arabe), aceasta fiind o nouă provocare ce a determinat abţinerea Uniunii Sovietice.

Din 1962 valul de naţiuni ce se exprimau în favoarea limitării naşterilor a crescut rapid în special în Asia.Continua diversitate în voturi şi opinii reflectă, cu claritate, marea diversitate între ţări referitor laratele de mortalitate, natalitate şi nivelele dezvoltării economice sau potenţialului lor. Studiileglobale asupra populaţiei au devenit astfel inoportune; studiile ulterioare trebuie să se focalizezedin ce în ce mai mult pe regiuni şi chiar pe ţări individuale. De exemplu, India întâmpină presiuneaterifiantă a populaţiei în raport cu zona, sărăcia intensă şi densitatea populaţiei. În 1965, o foameteameninţătoare ce a urmat după recolte sărace a fost evitată cu greu. De aceea controlul naşterilordevine o problemă a bunăstării publice naţionale. Pe de altă parte în Africa sud-sahariană,problema viitorului imediat este mai puţin urgentă decât malnutriţia care este suficient dedramatică. În America Latină caracteristicile demografice şi economice variază amplu de la o ţară la alta – de la Mexic cu achiziţii relativ fine spre deosebire de ţări precum Haiti unde există sărăcie

în creştere pe o populaţie chiar întinsă. Totuşi, oriunde în America Latină, creşterea populaţiei estefoarte rapidă şi tinde să agraveze problemele de stabilitate politică.În general, indiferent dacă prognozele pericolului unei foamete mondiale subite sunt acceptate,rămân nesoluţionate probleme locale serioase, probleme capabile să genereze complicaţii politice.






CONTROLUL NA Ş TERILOR

Femei care taceau vinovat despre propriile practici de subminare a politicii pronataliste, aplaudînd cuvîntarile lui Ceausescu despre "datoria patriotica a femeii române". Femei care foloseau andrele, radacini de plante, garouri, apa oxigenata, masaje în forta ca "sa pacaleasca" planul de facut copii al regimului. Doftoroaie de tara care ajutau femeile "sa scape de lucrul acela". Medici si moase care înfierau focarele avortive în sedinte, facînd chiuretaje clandestine pe mai multi sau mai putini bani. Procurori care soseau cu satisfactie sadica, dînd buzna în cabinete ginecologice ca sa prinda pe cele ce subminau politica demografica, închizînd ochii din cînd în cînd, caci si ei aveau cîte o "pila" însarcinata. Olume în care suferinta si sacrificiul erau ridicate la rang de virtute suprema. Placerea de orice natura era ilegitima. Într-o buna traditie fundamentalista, familia sanatoasa a comunismului era aceea în care indiferent cît de mult se detestau doi soti, ei nu puteau divorta decît cu grave consecinte sociale; si, oricît de mult se placeau doi oameni, ei nu puteau sa faca dragoste legal decît în scopuri reproductive si în interiorul celulei de baza a societatii."Statul paternalist a uzurpat ‘dreptul’ patriarhal si patrilinear al barbatului de a proteja sexualitatea si pîntecele femeilor, desfiintînd atît controlul legal al barbatilor, cât si pe cel al femeilor asupra fertilitatii femeiesti... Lectia fundamentala a politicii demografice românesti, a carei pies ă central ă a constituit-o re-

criminalizarea avortului, este aceea ca legea trebuie sa protejeze avorturile sigure. Dosarele istorice comparative ale mortalitatii materne în tarile în care avortul este interzis indica limpede faptul ca femeile cauta în astfel de situatii cai ilegale ca sa avorteze atunci cînd optiunea de a preveni sau de a elimina o sarcina nedorita nu le sînt accesibile. Pe scurt, femeile îsi risca viata ca sa poata obtine controlul fertilitatii proprii... accesul la cunoasterea metodelor contraceptive, atît de catre femei, cît si de catre barbati este aspectul critic al practicilor sexuale si reproductive, si, desigur, al controlului fertilitatii ".

Gail Kligman, The Politics of Duplicity .1)

Conceptul de control al naşterilor, desemnat de Margaret Sanger în 1914-15, reprezintă metodede prevenire a concepţiei indiferent dacă este vorba de bărbat sau femeie şi înglobează toatemetodele de control al fertilităţii, inclusiv avortul şi sterilizarea.

Margaret SANGER , (1883-1966), demograf american, ainiţiat mişcarea penru controlul naşterilor transformată în1942 în Planned Parenthood of America. A fost primulpreşedinte la International Planned ParenthoodFederation înfiinţată în 1953. a contribuit la organizareaprimului Congres mondial al populaţiei, de la Geneva,1927. a pus în circulaţie conceptul de „controlulnaşterilor”.

Lucrări: Femeile, mortalitatea ş i controlul na ş terilor , 1922;Dezbaterile Conferin ţ ei mondiale a popula ţ iei, (Geneva, 29 august – 3 sept.1927 ), Londra, 1927; Lupta mea pentru controlul na ş terilor , 1931.

1) Lucrarea a aparut în 1998, la University of California Press. Ea este alcatuită din opt capitole: "Building Socialism inCeausescu’s Romania. Politics as Performance", "Legislating Reproduction under Socialism", "‘Protecting’ Women, Children and Family", "Institutionalizing Political Demography: The Medicalization of Repression","Spreding the Word-Propaganda", "Bitter Memories: The Politics of Reproduction in Everyday Life", "Legaciesof Political Demography", "Coercition and Reproductive Politics: Lessons from Romania". Lucrarea cuprindetabele statistice extrem de relevante, dar seci ca orice statistici. Ele sunt întrupate însa în nenumarate marturisiripersonale, relatari de procese si, mai ales, de analizele calitative stralucit conduse de catre autoare. Bibliografia esteimpresionanta. Ea cuprinde de la autori de prima mîna în zona studiilor sociologice si a celor de gen, la articole din

Scînteia. Kligman preia si ceea ce noi am aruncat la cos în goana noastra spre o amnezie rapida.






Conceptul de planificare familială a intrat în uz în 1930 urmat de maternitate planificată, ce denotă eforturile (includem aici şi tratamentul pentru infertilitate) de reglare (prin creştere sau descreştere)a mărimii familiilor.

Alţi termeni folosiţi de curentele anterioare au fost contraceptive, contracepţie, maternitate

voluntară şi control voluntar iar conceptele malthusiene şi neo-malthusiene de genulanticoncepţionale, anticoncepţie, prevencepţie, limitare arificială.

ISTORIA CONTROLULUI NA Ş TERII

Ideea reglării fertilităţii de către indivizi este evident în toate culturile tuturor timpurilor, chiar înacele societăţi în care regulile sociale sau religioase au favorizat abundenţa de copii. Până în secolultrecut guvernele au fost preocupate să stimuleze ferilitatea decât să o limiteze. Cele mai vechidovezi medicale de prevenire a concepţiei au fost g ăsite în papirusurile egiptene, Petri Papirus ,scris la 1850 îen şi Ebers Papirus scris la 1550 îen, manuscrise ce descriu multe mijloace deevitare a gravidităţii. În Grecia şi Roma antică a existat o deosebită preocupare pentru reglareafertilităţii. Soranus din Efes, un ginecolog grec care lucra la Roma a oferit metode lucide şidetaliate de contracepţie, metode descoperite în scrierile sale din secolul 2 e.n. Acesta distingea

într-un mod foarte clar între contraceptive şi factorii avortivi (agenţi ce induc avortul) şi a observatcă prevenţia concepţiei este de preferat a se realiza medical pentru a nu repeta avortul. Acestecunoştinţe antice au fost incluse în scrierile medicilor islamici şi astfel au devenit accesibile înEuropa, formând majoritatea bazei ştiinţifice pentru contracepţie după secolul 17. Din acele lucrăricât şi din alte dovezi reiese cu claritate că metodele de contracepţie au avut locul lor în medicină petot acest parcurs – ca mijloace fie de ajutor în menţinerea stării geneale de sănătate a femeii saupentru a uşura problemele medicale specifice. Astfel de metode sofisticate de îngrijire medicală erau disponibile doar unui mic procent de cetăţeni. R ăspândirea controlului medical al naşterii adevenit disponibil pe scară larg ă din secolul 20.

Reformatori şi grupuri de reformişti. Începând cu 1798, când Thomas malthus a scris lucrarea „essay on the principle of Population”,

controlul naşterilor a căpătat o importanţă tot mai mare în ceea ce priveşte dimensiunea populaţiei.Malthus, un preot, pleda pentru limitarea natalităţii prin abstinenţă sexuală şi decalareamomentului căsătoriei. Ambele mijloace au fost respinse de unii reformatori cum ar fi jeremy betham şi Francis Place care au îndemnat în schimb pentru ”folosirea unor mijloace de precauţiepentru prevenirea concepţiei care să nu fie v ătămătoare pentru sănătate şi nici distructive pentrudelicateţea femeii, şi de a permite tinerilor bărbaţi şi femei să rămână caşti f ăcând tot posibilulpentru ei să se căsătorească devreme”.

În 1831, Robert Dale Owen a iniţiat o discuţie în SUA publicându-şi lucrarea „ Moral Physiology ”.

Probabil că cea mai detaliată abordare a tehnicilor de contracepţie de la Soranus încoace a fostînglobată în „The Fruits of philosophy: or The private Companion of Young Married People ” scrisă de Charles Knowlton. Lucrarea a apărut în SUA în 1832 şi în Anglia, 1834.

Knowlton a fost închis ca rezultat al publicaţiei sale.Ca o dovadă a poverii industriale şi suprapopulaţiei ce au crescut în secolul 19, mişcarea secualră Free Thougt a adoptat neo- malthusianismul ca parte a propunerilor de reformă a muncii. În 1860,unul din membri, George Drysdale a iniţiat Liga Malthusiană, în care s-a alăturat în 1874 şi annieBessant. Sub atacurile continue ale bisericii şi a medicilor s-a creat totuşi un mic avans. În 1876, uneditor din Bristol a fost închis pentru faptul de a fi publicat obscenităţi în anumite cărţi printre carese numără şi Fruits of Philosophy, publicat de liberi cugetători. Stârniţi de acest fapt, CharlesBradlaugh (lider al Societăţii naţionale seculare britanice) şi Annie Bessant au republicat pamfletul,anunţând poliţia. S-a acţionat împotriva lor sub acuzarea de corupere de minori dar condamnarea afost anulată pe baza greşelilor de rechizitoriu. Publicitatea procesului a intensificat neo-malthusianismul iar Liga malthusianistă, reformată, proclama acum, „lupta pentru abolirea tuturorpedepselor pentru discuţii publice asupra problemelor populaţiei” şi „pentru răspândirea în






populaţie a tuturor mijloacelor practicabile de cunoaştere a legii populaţiei, a consecinţelor acesteiaşi impactul acestora asupra conduitei şi moralei umane”. S-a format o ramură medicală pentrucâştigarea cooperării medicale şi prin agitarea pentru discuţii în presa medicală, pentru obţinerearecunoaşterii bazelor ştiinţifice ale contracepţiei. Totuşi, succesul a fost mic.

Ligi malthusiene şi-au început activitatea şi în Franţa, Germania şi Olanda. Cea din Olanda astructurat un serviciu medical sub conducerea lui Aletta Jacobs (1882) şi câteva clinici începând cu1890 iar ideeea de clinică s-a răspândit peste tot. În SUA, în ciuda opoziţiei puternice, aceasta s-adezvoltat la fel de repede implicând emanciparea sexuală. Un act al Congresului care penalizacontracepţia a fost depăşit în 1873 prin eforturile lui Anthony Comstock, cel care a fondat în New

York, Society for the Suppression of Vice. În 1912, Margaret Sanger a început să scrie în ziarulsocialist The Call . După ce a realizat o vizită în Europa pentru a strânge informaţii asupracontraceptivelor, ea a publicat „Women Rebel ”, un jurnal lunar care a fost închis. Ca o provocare eatipărit „Family Limitation” şi a plecat în Europa pentru unele întâlniri cât şi pentru a vizita uneleclinici olandeze. A revenit în octombrie 1915, când i-au fost retrase acuzaţiile. În 1916, MargaretSanger şi sora sa au deschis o clinică în Bronsville, Brooklyn, după care poliţia a închis-o şi acondamnat-o sub acuzaţia „comportament indecent în public”. Totuşi, Curtea de Apel a

considerat că medicii erau îndreptăţiţi să acorde informaţii despre contraceptive ”pentruprevenirea sau vindecarea oricăror boli”. În 1915, feminista Mary Ware Dennett a format primasocietate din SUA pentru controlul naşterii. Luptele împotriva legilor lui Comstock au maicontinuat dar mişcarea americană s-a dezvoltat devenind în 1942 Planned Parenthood Federationof America iar în 1963 după uniunea cu World Population Emergency Campaign (o organizaţie destrângere de fonduri pentru controlul naşterilor în lume), aceasta a devenit Planned Parenthood –

World Population.

În timpul şi după cel de-al II-lea război mondial, activităţile feministe au întărit neo-malthusianimul chiar dacă legislaţia anti-concepţionale s-a întărit. În 198, la Londra, Marie Stopes apulicat „Married Love” după care a urmat „Wise Parenthood”, care lega controlul naşterilor dearmonia căsătoriei. În 1921, a deschis o clinică pentru femei sărace după care a transformat-o într-un centru de maternitate. În 1922 ea a fondat Society for Constructive Birth Control and Racial

progress. Presiunea ministerului sănătăţii erau mari. În 1927 a fost format Comitetul de investigarea Controlului naşterilor, acesta fiind un comitet medical şi ştiinţific care, după cercetări a produsspermicidul Volpar şi a instituit testarea contraceptivelor pentru o „listă aprobată”. La finele anului1930, Ministerul Sănătăţii a autorizat autorităţile locale să consilieze femeile căsătorite în problememedicale. În acest sens s-a format National Birth Control Council (Consiliul Naţional pentruControlul naşterilor), un organism menit să-i încurajeze. Progresul era lent iar limitele nevoilormedicale erau restrictive astfel încât au continuat să se dezvolte clinicile voluntare, cu excepţiaclinicii Marie Stopes, care s-a unit în 1938 pentru a forma Family Planning Association.

Din 1970, 935 clinici britanice consiliaseră 650.000 de pacienţi pe an. În SUA, PlannedParenthood- World Population aveau 524 de centre de planificare familială în 38 de state şisponsorizau cercetarea şi educaţia pentru planificare familială. Asociaţia suedeză, fondată în 1933 a

primit sprijinul guvernului pentru promovarea educaţiei sexuale în şcoli. Asociaţia olandeză aprimit sprijin guvernamental şi a deschis peste 50 de centre.

În 1956 s-a deschis în Franţa o nouă asociaţie dar legislaţia i-a împiedicat eforturile susţinute. Astfel de restricţii au fost reduse brusc şi au fost înlocuite cu legi şi măsuri ce promovau controlulnaşterilor. Ţările comuniste au introdus atât serviciile pentru avort cât şi cele contraceptive pentrubunăstarea individului, în timp ce se adaptau la politica publică.

În 1956, China a aprobat în mod oficial controlul naşterilor, realizând pentru aceasta o amplă campanie pe teritoriul ţării. În 1958, această politică s-a schimbat dar controlul naşterilor este dejao rutină. China folosea toate metodele disponibile pentru a dezvolta ţara prin dezvoltareamotivaţiei. În ţările în curs de dezvoltare din Asia, Africa şi America Latină, programeleguvernamentale erau frecvent legate de dezvoltarea economică şi cu politicile de populaţie.






Din 1970, 103 ţări din lume au intrat voluntar în asociaţii de planificare familială. În 63 de ţăriexistau asigurări guvernamentale. Cercetările sociale indicau la acea vreme că aproape 90% dincuplurile din SUA utilizau contraceptive, 80-90% în Marea Britanie şi aproape 53% în Japonia.

DEZVOLTAREA INDUSTRIEI PENTRU CONTROLUL NA Ş TERILOR .Oportunităţile pentru producţie şi revânzarea în mod profitabil a contraceptivelor au fostîntotdeauna evidente. Proliferarea contraceptivelor empirice şi a factorilor inductori de avort i-adeterminat pe pionierii reformelor să asigure consiliere abilitată pentru populaţia săracă. Existauproducători bine intenţionaţi, ca de exemplu W.J.Rondell din Londra, care la 1885 comercializabisulfat de chinină în untul de cocos.

În 1962, American Consumer’s Union şi în 1963 British Consumer’s Association au începutevaluările contraceptivelor din punct de vedere al reclamelor, eficacităţii, instrucţiunilor şi apreţurilor. Astfel, foarte multe ţări aveau acum structura prin care puteau evalua şi reglementacalitatea şi siguranţa contraceptivelor, în special al drogurilor.

În mod tradiţional, contraceptivele se g ăseau în frizerii, magazine din străzi dosnice, tutungerii şi înbirourile de comandă prin poştă. În Suedia şi în Danemarca, farmaciştii înregistraţi erau obligaţi să le depoziteze iar în Franţa şi în sudul Australiei famaciile erau singurele unităţi abilitate. Cuexcepţia Chinei, aproape 80% din distribuţia mondială de anticoncepţionale era realizată prinproducători, 19% prin guvern iar 1% prin voluntari. De aceea, încurajarea produc ţiei constituiemijloace importante de promovare a controlului naşterilor.

DEZVOLTARE INTERNA ŢIONAL Ă.

În 1900, ligile din Anglia, Olanda, Franţa şi Germania au constituit Federaţia Universală pentruRegenerare Umană. Efortul internaţional a atins un moment important în 1920 odată ce MargaretSangen a început să călătorească în lume pentru a face promovare. Aveau loc conferinţe periodice.

În 1948, la o conferinţă din Cheltenham, Anglia, s-a format Comitetul Internaţional pentruPlanificarea Maternităţii. La conferinţa din 1952 din Bombay, India, acest comitet s-a transformatîn Federaţie. Copreşedinţi erau Margaret Sanger şi Dna Dhanvanthi Rama Rau (preşedinte al

Asociaţiei de Planificare Familială ).

Dhanvanthi Rama Rau (preşedinte al Asociaţiei dePlanificare Familială (dreapta) alături de Elise Ottesen- Jensen din Suedia (stânga).

Din 1964, s-a creat programul conferinţelor regionale şi internaţionale, s-au încurajat cercetările şischemele de promovare, preg ătirea personalului, s-au tipărit manuale, jurnale medicale şi desprecercetarea specifică, s-au desemnat criteriile de testare ale metodelor şi s-au oferit facilităţi detestare etc. În acel an s-a câştigat statutul de consultant pe lâng ă Consiliul Economic şi Social de laONU iar ulterior la Organizaţia Internaţională a Muncii (OMS), UNICEF, UNESCO, şi FAO. În1971 existau 70 de ţări membre. Acestea funcţionau ca filtru pentru fondurile ce vor ajutaderularea proiectelor şi serviciilor din lume.

În a doua parte a anului 1960, Consiliul Economic şi Social al ONU cât şi alte agenţiiinternaţionale specializate s-au orientat spre Adunarea Generală şi prin construirea Comisiei






pentru populaţie, au adoptat măsuri în vederea adoptării controlului voluntar al naşterii în ţările dinlume. În 1968, organizaţia mondială a muncii a decis promovarea planificării familiale în domeniulmedicinii muncii, bunăstării şi educaţiei. Chiar şi UNESCO a introdus un studiu asupra relaţieidintre educaţie şi fertilitate într-un program de 10 ani pentru educaţia în masă. Pentru activităţileONU, 1968 a fost desemnat Anul Internaţional al Drepturilor Omului iar Adunarea Generală a

ONU şi Conferinţa de la Teheran au afirmat că planificarea familială constituie un dreptfundamental al omului. Secretarul general a deschis propriul fond pentru a ajuta efortul ONU îndomeniu şi, a sprijinit declaraţia liderilor din 30 de ţări non-comuniste prin care se considera că planificarea familială îmbunătăţeşte viaţa umană.

PUNCTE DE VEDERE CONTEMPORANE ASUPRA POPULA ŢIEI ŞI CONTROLULUI NA Ş TERILOR

Prin anul 1976 existau patru puncte de vedere asupra controlului naşterilor:

1. omul poate să intervină în fenomenul de creştere şi selecţie doar în limite posibile prinrecurgerea la abstinenţă sau prin folosirea mijloacelor contraceptive „naturale” (ex: coitusinterruptus, metoda calendarului etc.);

2. omul poate realiza controlul numeric şi eugenic prin utilizarea voluntară, individuală atuturor contraceptivelor şi tehnicilor provocatoare de avort, acceptate din punct de vederemedical, sterilizare, selecţia sexului şi diagnosticărilor anomaliilor fetale;

3. omul poate recurge la sterilizare temporară cu garantarea solicitărilor individuale pentruefecte adverse la naşterea de copii, pentru a dobândi un control individual mult maieficient, chiar dacă este încă un act în esenţă voluntar;

4. omul poate recurge la controalele instituţiilor guvernamentale asupra populaţiei (număr,calitate şi distribuţie) prin mijloacele de sterilizare pe termen lung sau prin agen ţi dereducere a fertilităţii, proceduri eugenice cât şi la altele.

Toate aceste obiective necesită programe ample educaţionale cât şi creşterea eficienţeiadministrative şi tehnice. Toate măsurile voluntare (1 şi 2) nu au fost probate în totalitate chiarprin mijloace contraceptive. Efectele lor posibile atunci când sunt aplicate în mod universal pot fiexplicate prin experienţele din Europa, America de nord, Japonia şi alte ţări unde oamenii aurecurs la controlul naşterilor ca răspuns la presiunile economice şi sociale generale, chiar dacă nuîntotdeauna în acord cu politicile guvernamentale. În general, guvernele au capacitatea de aîncuraja tendinţele mult mai uşor.

Măsurile involuntare (3 şi 4) ridică probleme serioase de ordin etic, politic şi administrativ cum arfi privarea de libertate. Pentru orice eventualitate, mijloacele ştiinţifice pentru fertilitatea în masă şicontrolul eugenic vor avea nevoie de o lung ă perioadă de timp pentru a se dezvolta. Unele vocisolicită un anume grad de consens internaţional.

TIPOLOGIA CONTROLULUI NA Ş TERILOR

Contracepţia.

Pentru a satisface diverse persoane, metodele contraceptive trebuie să fie sigure şi să denoteacurateţe (cât şi satisfacţie fizică şi estetică ) şi, indiferent dacă realizează politici sociale şi satisfacsocietatea, este necesară eficienţa generală. Totuşi, efectele secundare şi pericolele pe care le ridică noile contraceptive trebuie şi în general sunt, evaluate în mod sistematic în laboratoare şi înainte dea fi utilizate de oameni cât şi supuse unor cercetări consecvente realizate prin studiiepidemiologice.

Există două moduri de abordare a controlului naşterilor:






a) metode mistice înfloritoare în societăţile primitive, în timpurile stră vechi şi clasice în EvulMediu. Ele persistă şi astăzi în folclor;

b) metode raţionale care caută să influenţeze cunoaşterea sau să evidenţieze proceseleimplicate în reproducţie. Aceste metode (raţionale) se clasifică şi ele în metode ce implică

doar anumite comportamente şi cele ce necesită agenţi speciali (metode efective).Metodele non-aplicative . Din timpuri stră vechi, relaţiile orale, anale, homosexualitatea, poziţiilespeciale sugerează în general coitusul şi, stau la baza altor tehnici ce îşi propun obţinereasatisfacţiei dar cu evitarea concepţiei. Sorasmus sugera reţinerea respiraţiei, tuşitul, săriturile,strănutul după o relaţie, acestea pentru a respinge lichidul seminal. De asemenea, avansa ipotezaperioadei de infertilitate în perioada menstruaţiei. Mulţi au afirmat că majoritatea femeilor nuconcep deoarece ovulaţia este suprimată şi astfel a fost luată în considerare ca metodă contraceptiv ă.

Aşa numita metodă a ciclului implică abstinenţa sexuală în perioada fertilă a femeii – acele zile dinperioada ovulaţiei când concepţia este sigură. Alte zile din ciclul menstrual sunt cunoscute ca„perioada sigură”. Această perioadă a fost exploatată în multe societăţi dar până în 1920 nu exista

o suficientă cunoaştere fiziologică pentru a determina momentul în care apare ovulaţia înmenstruaţie. Aceste metode se folosesc înregistrând sub îndrumare medicală, zilele menstruaţiei şitemperatura luată zilnci pentru a conştientiza o anumită uşoară accentuare ce apare în maximum 3zile după ovulare. Perioada sigură apare după acest interval. Alte zile sigure trebuie calculate înavans de momentul probabil al ovulaţiei după menstruaţie. Pentru aceasta persoana trebuie să fiesigură că are ciclul regulat. Dar chiar şi ciclul regulat poate fi alterat iar citirea temperaturii poate ficonfuză datorită inflamaţiei pelviene, bolilor, tulburărilor emoţionale, climatului, atitudinii,menopauzei sau stării post-natale etc. Uneori se poate folosi medicaţie pentru reglarea ciclului darla 15% dintre femei nu se reglează nici prin medicaţie.

Coitus interruptus , retragerea penisului înainte de ejaculare a realizat probabil cel mai marecontrol al fertilităţii de-a lungul vremurilor faţă de alte metode. Eşecul metodei se datorează momentului retragerii cât şi depozitării de lichid seminal înainte de climax.

Metoda este criticată de ambii parteneri ca fiind nesatisf ăcătoare şi, a fost respinsă în unele culturidin est. Metoda este permisă în cultura musulmanilor dar interzisă de către evreii ortodocşi.

Coitus obstructus este o relaţie totală cu ejaculare suprimată prin obstrucţie.

Coitus reservatus (sau karezza) este relaţia cu ejaculare intenţionat reţinută.

Prezervativul . Prezervativul a fost foarte mult timp utilizat ca mijloc de protecţie. La începutulsecolului 16 medicul Gabriel Fallopius a construit o învelitoare cu scopul prevenirii infecţiilor

venerice.

Din secolul 17, prezervativul a fost utilizat ca mijloc de contracep ţie. Primele exemplare eraurealizate din gută animală, cusut la un capăt sau din membrană de peşte, care adesea se dovedeau

ineficiente.Marchizul de Sevigne descriea în mod sarcastic membrana intestinală de la măgar, ca fiind „o

armur ă împotriva dragostei, panaceu împotriva infec ţ iei ”. Casanova folosea prezervative în scopcontraceptiv. Legenda este confuză în ceea ce priveşte originea termenului de prezervativ – opoveste ne spune că un anume Condom a construit un gen de contraceptiv pentru Charles al II-lea, din Anglia.

Din 1840 majoritatea prezervativelor au fost realizate din cauciuc vulcanizat iar din 1930 din latex.Primele erau de obicei spălate dar astăzi ele sunt la discreţie şi învelite într-un strat superficialuleios. Eficent, convenabil dar încă neplăcut pentru anularea senzaţiei, prezervativul eşuează datorită utilizării neregulate.






Un dispozitiv comparabil, o barieră spermicidă, „C-filtru” a fost utilizată în 1968 în Ungaria. Unpătrat de 4 cm de film solubil în apă, transparent, pliabil, conţinând un spermicid non-toxicdeosebit de activ este plasat în vagin. Se dizolv ă rapid şi distruge sperma.

Metode intravaginale . Între metodele folosite de către femei, una din cele mai vechi este „duşul”

– spălarea în jet a vaginului, în general cu o soluţie lichidă după coitus – care împiedică trecereaspermatozoizilor sau de ai anihila. Femeile romane utilizau în acest sens uleiul şi lâna fină iar lagreci oţetul. Charles Knowlton recomanda diferite substanţe printre care ceaiul verde, zincul,aluminiul, cucuta, piatra vânătă.

După secolul 19, scriitorii sugerau chinina, taninul, opiumul, acidul prusic, iodul, stricnina, alcoolulşi acidul carbolic. Indiferent de soluţia utilizată, metoda prezintă o slabă eficienţă.

De asemenea, spermicidele au o origine veche. Erau preparate spermicide puternice şi cele careîmpiedicau substanţele sub forma de pulberi, creme, supozitoare solubile, tablete, care seintroduceau în vagin înainte de fiecare act sexual (adesea printr-un aplicator de plastic). În timpuristră vechi, unul dintre ingrediente era mierea sau uleiul de măsline. Egiptenii foloseau excrementede crocodil iar evreii recurgeau la onion sau sucul de mentă. Cremele spermicide şi gelurile se

foloseau cu o diafragmă sau cu prezervativ. Deşi folosite singure erau superioare ca eficienţă,asociate, ele protejau penru o scurtă perioadă şi nu erau în general valabile.

De asemenea, în vagin pot fi plasate numeroase alte dispozitive de acoperire a cervixului sau gâtuluterului ca astfel să se prevină fertilizarea prin blocarea circulaţiei spermei către ovule. O metodă eficientă ce a fost promovată ca o consecinţă a extinderii neo-malthusianismului a fost amponul

vaginal sau buretele (uzitat în general în combinaţie cu un spermicid). Astfel de tehnici au fostcunoscute chiar mai înainte. Casanova amintea de introducerea unei jumătăţi de lămâi în vagin iarjaponezele foloseau discuri din hârtie de bambus.

În 1823, medicul german F.A.Wilde, a început să-şi facă anumite impresii depre cervix şi a creatcapse de metal şi învelite în cauciuc pentru fixare. Acestea au fost primele capse adev ărate. Eleerau f ăcute pentru a fi introduse şi schimbate cu regularitate de către un medic.

Deşi astăzi medicul sau personalul specializat solicită încă să fixeze capsa în mod adecvat şi pentruacesta oferă instrucţiuni pentru folosire, capsele cervicale din latex sunt disponibile în câtevadimensiuni şi pot fi introduse chiar de către utilizator. Spre deosebire de capse, diafragmele suntmai mari şi constau dintr-un latex sau un cauciuc fin montat pe o ram ă metalică. Totuşi, ca şicapsele, ele se montează în vagin, în faţa cervixului şi utilizate cu atenţie prezintă o mare eficienţă.Pentru prima dată au fost folosite în 1880 de către W.P.J. Mensinga, profesor de anatomie laBreslau. Aceste diafragme fiind promovate de curentul neo-malthusian olandez au fost denumitecapse olandeze.

Prima vulcanizare a cauciucului în trei dimensiuni apărea acum pe latex în 21 de mărimi. O mareprotecţie a fost obţinută atunci când diafragma s-a folosit în combinaţie cu gelul sau cremaspermicidă.

Pentru a fi incluse în această categorie există diferite mijloace de prevenire, cum ar fi centura decastitate (orice gen de centruă ce împiedică accesul în vagin) şi infibulaţia (împiedicarea contactuluisexual prin aplicarea centurii de castitate)(leag ă laolaltă prepuţul sau labia cu cleme sau cusături).

Centura de castitate era utilizată în epoca medievală iar cusăturile în Roma antică. De o importanţă minoră dar folosită în antichitate este retroversia artificială a uterului adică întoarcerea uteruluiastfel încât cervixul şi vaginul să nu aibă un contact prelungit.






Pastila de avort bate la uşa României

Laura Lic ă ,Evenimentul zilei, 7.12.2001O echipă de medici americani studiază, de aproape 1 lună, situaţia contracepţiei şi avortuluiîn România, împreună cu specialişti din ministerul Sănătăţii. Pe baza studiului f ăcut de ei se

va hotărî dacă pastila de avortat se va introduce şi la noi în ţară. Deja faimoasă în Europaşi în SUA, pastila RU486 ajută femeile să avorteze f ără nici un fel de intervenţiechirurgicală. Folosită prima oară în Franţa, în 1980, pastila a ajutat deja o jumătate demilion de femei să avorteze. Dar, ca şi avortul, pastila este subiectul unor dispute aprinseîntre susţinătorii ei şi cei care o contestă. Stuiul efectuat de medicii americani şi români în14 judeţe din ţară va sta la baza discuţiilor care vor avea loc în cadrul MS la începutul anuluiurmător şi în urma cărora se va stabili dacă pastila va fi introdusă şi în România.

Pilulă de 100 dolari

Tratamentul medicamentos care provoacă avortul prsupune trei etape. Prima constă înadministrarea pastile RU486. simptomele ulterioare sunt cele ale unei mestruaţii maiabundente. După o zi sau două, femeia merge din nou la medic, unde i se dă încă o pastilă,da de alt tip. De obicei, în decurs de patru ore, această a doua pastilă duce la contracţii mai

puternice ale uterului şi finalizează avortul. Urmează apoi o a treia vizită la medic pentru ase stabili dacă avortul a avut loc şi dacă nu există efecte secundare. […]

Acest tratament a stârnit numeroase controverse în SUA. Departamentul Sănătăţii din SUAa fost chiar acuzat că a grăbit în mod nejustificat efectuarea testelor legate de tratamentulpentru avort. Multe grupuri non-guvernamentale din America au invocat efectele negativeînregistrate în unele cazuri: hemoragiile puternice pe care le provoacă acest tratament launele femei care au ajuns chiar să aibă nevoie de transfuzii, şi şocul psihic mai mare decât laun avort chirurgical, când femeia intră în contact direct cu fetusul ucis chiar de porpriamână.

Totuşi, până acum 500.000 de femei au avortat în lume folosind această metodă şi numaiun deces a fost înregistrat. Rata de deces pentru avortul prin aspiraţie, cel mai des folosit laora actuală, este de un deces la 200.000 de avorturi.






SERVICIILE DE S Ă N Ă TATE PUBLIC Ă

erviciul de sănătate publică a fost definit ca arta şi ştiinţa preveniri îmbolnă virii, prelungirii vieţii şi promovarea eficienţei fizice şi mentale prin efortul organizat al unei comunităţi.

Omul este o fiinţă socială iar oamenii se asociază în mod caracteristic unul cu celălalt pentruprotejarea mutuală şi dobândirea avantajelor reciproce. Din interacţiunile rezultate in implicarea însoluţionarea multiplelor probleme ale vieţii sociale rezidă o recunoaştere a importanţei acţiuniicomunitare în promovarea sănătăţii, prevenţiei şi tratamentului bolilor. Această recunoaştere esteexpresia conceptului de sănătate publică.

Abordarea şi înţelegerea sănătăţii publice a suferit modificări de la secol la secol şi mult mairecent, de la an la an. Observarea naturii sănătăţii publice poate fi realizată prin examinarea acestormodificări.

În comunităţile primitive, apărarea societăţii împotriva îmbolnă virii consta în izolarea sau

distrugerea celui suferind.Pe măsură ce informaţiile despre surse şi tipuri de infecţii se dezvoltau, guvernele încercau să controleze factorii de mediu implicaţi, şi aici putem include, rezerva publică de apă, laptele şi altealimente, deşeuri umane, insecte şi diverse forme de poluare.

În secolul 20, acestor factori li s-a arătat un interes crescut faţă de legislaţia socială pentrubunăstarea mamei şi copilului cât şi pentru handicapurile fizice ale vârstnicilor, cum ar fi cancerul,boli de inimă, boli venerice şi boli mentale.

Sănătatea publică a înregistrat o schimbare de la o abordare impersonală larg ă către o abordaremult mai personală realizată prin medicina preventiv ă.

Medicina preventiv ă: - ştiinţă,(ramură a medicinii) care se ocupă cu prevenirea bolilor

Medic în sănătatea publică: medic care are o formaţie specială în domeniul sănătăţiipublice şi care lucrează într-un serviciu de sănătate publică. Calitatea sa estede practician al medicinii sociale şi al medicinii preventive.

În nenumărate ţări este recunoscută incapacitatea şi dezinteresul personalului medical şi se doreştedezvoltarea formelor accesibile, eficiente de îngrijire medicală. Paleta larg ă de servicii de sănătate -promovare, prevenţie, îngrijire şi reabilitare – nu poate fi considerată în mod inseparabil. Astăzi seîncearcă dezvoltarea durabilă a metodelor de integrare a acestor sectoare într-un sistemcomprehensiv de servicii de sănătate agreat atât pentru individ cât şi pentru comunităţi.

O modalitate de definire a scopului sănătăţii publice ar fi considerarea ameninţărilor la sănătateamembrilor comunităţii şi, evidenţierea paşilor necesari protejării omului faţă de acele ameninţări şidezvoltarea condiţiilor astfel ca el să se bucure deplin de o viaţă sănătoasă.

Bolile şi întâmplările nefaste pentru sănătate variază de la o regiune la alta şi ca atare fiecare ţară îşicontrolează propriile probleme în diferite moduri. Cea mai mare diferenţă se reg ăseşte în rândulţărilor slab dezvoltate şi în cele foarte dezvoltate.

Această secţiune se preocupă cu dezvoltarea istorică a sănătăţii publice, începând din vremuristră vechi şi evidenţiind modul în care au evoluat conceptele de sănătate publică. Vom surprindemetodele administrative şi organizatorice de control al acestor probleme atât la ţările dezvoltate câtşi la cele mai slab dezvoltate. Ne vom focaliza pe ţările dezvoltate şi asupra modului în careproblemele de sănătate, resursele limitate, educaţia personalului din sănătate cât şi alţi factoritrebuie analizate pentru structurarea sistemului de servicii de sănătate.

Desigur, trebuie surprinse şi descrise cele mai recente dezvoltări în probleme de sănătate publică,

laolaltă cu unele indicaţii pentru problemele ce încă nu au fost soluţionate.

S






ISTORIC GENERAL AL S Ă N Ă T ĂŢII PUBLICE

Înainte de revoluţia industrială

Antichitate . Maoritatea popoarelor lumii primitive au practicat curăţenia şi igiena personală,adesea din motive religioase şi aparent din dorinţa de a fi pur în ochii zeităţilor. Pentru mii de aniepidemiile au fost privite ca pedepse divine încet, încet, s-a inoculat ideea că molimile se datorescunor cauze naturale cum ar fi climatul şi mediul fizic. Acest punct de vedere s-a instaurat peparcursul secolului 4 şi 5 în Grecia şi a reprezentat prima încercare de determinare raţională,ştiinţifică a cauzalităţii. Asocierea între malarie şi mlaştini a fost stabilită în perioada 503-403 îen,chiar dacă motivele acestei asocieri erau încă obscure. În cartea, „ Airs, waters, and Places ”,scrisă de Hipocrate în secolul 5 sau 4 îen, a fost realizată prima tentativ ă de evidenţiere a patrurelaţii cauzale între bolile omului şi mediul său.

Hipocrate

Pentru sute de ani, până când s-au dezvoltat noile ştiinţe ale bacteriologiei şi imunologiei dinsecolul 19, această lucrare a asigurat fundamentele teoretice în înţelegerea bolilor endemice (cepersistă în anumite localităţi) şi bolile epidemice (ce afectează un număr de populaţie într-operioadă relativ scurtă ).

Endemie: - situaţie epidemiologică particulară în care o boală se află în modpermanent în anumite teritorii (scarlatină, tuse convulsiv ă, hepatită );

Epidemie: - 1. izbucnirea aceleiaşi boli la un număr mare de pesoane dintr-o regiuneşi care au, cel puţin la început, o sursă comună de infecţie. Boli cu marecontagiozitate: gripa, varicela, tusea convulsiv ă, hepatita, dizenteria etc.

2. prin extensie – înmulţirea cosierabilă a cazurilor de orice fel de boală sau alt fenomen (accidente, sinucideri etc.)

Evul Mediu

În ceea ce priveşte bolile, Evul mediu poate fi considerat că a debutat cu ciuma din 542 şi s-aterminat cu Moartea Neagră (Ciuma Bubonică ) din 1348.

Bolile din plaja epidemică includeau lepra, ciuma bubonică, v ărsat, tuberculoza, scabia, crizipel(brânca), antrax, conjuctivita granuloasă, sudaţie şi agitaţie maniacală generată de bolile infecţioase.

Izolarea persoanelor ce manifestau potenţial de transmitere s-a impus la început ca răspuns larăspândirea leprei. Această boală neobişnuită în antichitate, a devenit o problemă deosebit deserioasă în Evul mediu şi în special în secolele 13 şi 14.

Moartea Neagră a început pe coastele din sudul Europei venind din Orientul Mijlociu în 1348. în 3ani a cuprins Europa. Principala metodă de combatere a plăgii consta în izolarea cazurilorcunoscute sau suspecte cât şi a persoanelor care au venit în contact cu ele. La început perioada deizolare era de 14 zile dar în mod gradual a crescut la 40 zile. Agitaţi datorită ciumei negre,oficialităţile au creat un sistem de control sanitar pentru a combate bolile contagioase. În acestsens se utilizau puncte de observaţie, spitale de izolare şi proceduri de dezinfecţie.






În aceşti ani s-au depus eforturi uriaşe pentru a îmbunătăţi starea sanitară. În acest sens, s-audezvoltat rezervele de apă curată (potabilă ), sistemele de canalizare şi inspecţia alimentară. Acesteeforturi erau considerabile în special în oraşe unde populaţia, deşi trăia în condiţii de aglomeraţieparcă era într-un mediu rural cu multe animale în jurul caselor.

Pe durata Evului mediu, au fost înregistrate câteva debuturi în ceea ce priveşte sănătatea publică. Acestea se refereau la:⇒ încercările de soluţionare a condiţiilor insalubre din oraşe şi, prin carantină se limita

răspândirea maladiei;⇒ stabilimente de spitale,⇒ provizii pentru îngrijire medicală şi asistenţă socială.

Aceste eforturi au fost impresionante deoarece ele au fost f ăcute într-o perioadă în care oameniierau puternic ancoraţi în superstiţie iar informaţiile ştiinţifice erau inadecvate pentru a se abordaeficient probleme zilnice de sănătate publică.

Renaşterea

Secolele 16 şi 17 au culminat în ceea ce priveşte avansul tehnologiei. Aici ne putem referi ladescoperirile realizate de William Harvey asupra circulaţiei sângelui, aplicarea în mai mare măsură ametodelor experimentale, progresul în studiul bolii la individ şi pe o populaţie cât şi primaexplicaţie consistentă asupra răspândirii bolii prin contagiune.

William HARVEY ,

Liderii acelor timpuri şi care aveau o anumită educaţie au recunoscut că forţa economică şi politică a unui stat necesită menţinerea unor bune condiţii de sănătate a populaţiei. Deoarece lipseauinformaţiile şi mecanismele administrative nu a fost posibilă elaborarea unor politici naţionale desănătate în nici un stat din Europa. Ca rezultat, problemele de sănătate publică au continuat să fieabordate la nivel de comunitate locală, fapt ce s-a menţinut până în secolul 19.

Paşii mari realizaţi în secolele 16 şi 17 în câmpul ştiinţei au condus la structurarea anatomiei şi

fiziologiei ca ştiinţe medicale. Observaţia şi clasificările au f ăcut posibil recunoaşterea mult maiprecisă a maladiilor. Ideea după care organismele microscopice pot cauza maladii transmisibile aînceput să prindă rădăcini. Aceste puncte de vedere au stat la baza schimbărilor de mai târziu.

În timpul şi după Revoluţia Industrială

Secolul XIX s-a orientat spre îmbunătăţirea stării de sănătate, fapt ce s-a observat în câteva ţărieuropene în mod simultan. Începând cu 1750 populaţia Europei a crescut rapid şi odată cu această creştere s-a dobândit o mai bună conştientizare asupra numărului mare la mortalitatea infantilă câtşi asupra condiţiilor nesatif ăcătoare din penitenciare şi instituţii de sănătate publică.

De asemenea, această perioadă a fost martora începutului şi a dezvoltării rapide a spitalelor.Spitalele construite în Marea Britanie ca rezultat al eforturilor voluntare a cetăţenilor au ajutat la






crearea unor structuri ce au devenit familiare în serviciile de sănătate publică. La început esteidentificat răul social apoi sunt derulate studii şi experimente prin iniţiative individuale iar acesteeforturi stârnesc opinia publică şi ca urmare atrag atenţia guvernelor.

Pe măsură ce Revoluţia Industrială s-a dezvoltat, sănătatea şi bunăstarea muncitorilor s-a

deteriorat. În momentul în care discrepanţele dintre realitatea socială crudă şi optimismul filosofieieconomice prevalente a fost adusă în centrul atenţiei, au fost identificate şi trebuinţele necearepentru soluţionarea problemelor sănătăţii publice.

În Anglia, unde au fost experimentate pentru prima dată revoluţia industrială şi efectele salenegative asupra sănătăţii, s-a structurat în secolul XIX o mişcare de reformă sanitară care în final acondus la înfiinţarea de instituţii de sănătate publică. În timp ce populaţia din Londra s-a dublat iarîn Leeds s-a triplat desigur că şi rata de mortalitate a crescut. Între 1831 şi 1844 rata de mortalitatela 1000 de locuitori a crescut de la 14,6 la 27,2 în Birmingham, de la 16,9 la 31 în Bristol şi de la 21la 34,8 în Liverpool.

Aceşti indicatori sunt expresia unei creşteri a populaţiei urbane în lipsa asigurării de locuinţe şi aexacerbării stării ce conduce la răspândirea bolilor şi a unei stări de sănătate precară.

Îmbunătăţirea sănătăţii publice în Anglia a avut o puternică influenţă în SUA, unde una dinproblemele fundamentale, ca şi în Anglia a fost necesitatea de a crea mecanisme administrativeeficiente pentru supravegherea şi reglementarea sănătăţii comunităţii. Catastrofele preced adeseaschimbările sociale. În America, recurenţa epidemiilor de febră galbenă, holeră, febră tifoidă, tifos,au indus o stare de urgenţă în asigurarea eficienţei administraţiei sănătăţii publice.

Progresele secolului XIX în Germania şi Franţa au indicat direcţia în care se va acţiona în sănătateapublică. Pe parcursul primei jumătăţi a secolului XIX, Franţa era proeminentă în câmpul teorieipolitice şi sociale şi ca urmare mişcarea sănătăţii publice din Franţa a fost puternic influenţată despiritul reformei publice. Cea mai mare contribuţie franceză la evoluţia sănătăţii publice din acele

vremuri a constat în apliacrea metodelor ştiinţifice pentru identificarea, tratamentul şi controlulbolilor transmisibile.

Deşi multe tendinţe din sănătatea publică a Germaniei se asemănau cu cele din Anglia şi Franţa,totuşi, din cauza absenţei unei guvernări centralizate până după războiul franco-prusac s-au produsdiferenţe semnificative. După sfârşitul războiului şi formării celui de-al doilea Reich s-a structuratun sistem centralizat de sănătate publică.

Un alt aspect al dezvoltării a fost caracterul de urgenţă al igienei ca ştiinţă experimentală delaborator. În 1865 prin crearea la Munchen a primei catedre de igien ă experimentală s-a semnalatintrarea ştiinţei în domeniul sănătăţii publice chiar la momentul când a intrat şi în medicina clinică.

Pe parcursul secolului XIX, informaţiile asupra problemelor de sănătate în industrie s-au acumulatîncet şi aceasta până în secolul XX, când s-au realizat salturi importante prin corelarea cu eforturilecercetării medicale, acţiunii administraţiei iar reformele sociale s-au focalizat pe problemă.

A mai existat un avantaj şi anume utilizarea analizei statistice în rezolvarea problemelor desănătate.

Investigaţiile realizate în secolul XIX au sugerat faptul că bolile transmisibile se datorescorganismelor vii.

Dezvoltarea în perioada 1875-1950

Înţelegerea mecanismului infecţiei a avut ca rezultat atât eradicarea virtuală cât şi controlul eficiental multor boli transmisibile.

Lucarea bacteriologului italian, Agostino Bassi despre infecţia produsă de viermii de mătase apreg ătit calea demonstraţiilor ulterioare după care anumite organisme pot genera un număr deboli. Totuşi, au rămas multe întrebări nesoluţionate. Acestea includ problemele legate de variaţiile






în transmitere a organismelor cât şi în susceptibilitatea indivizilor la boli. Prin descoperireapredispoziţiei omului şi animalului la bolile infecţioase s-au explicat multe probleme.

Agostino BASSI,

În ultima decadă a secolului XIX, chimistul francez Louis Pasteur, germanii Ferdinand JuliusCohn, Robert Koch şi alţii, au dezvoltat metode pentru izolarea şi caracterizarea bacteriilor.Chirurgul englez Joseph Lister a dezvoltat conceptele chirurgiei antiseptice.

Louis PASTEUR

Ferdinand Julius COHN,

Robert KOCH






Joseph LISTER

Medicul englez Ronald Ross a identificat ţânţarul ca vector al malariei. Epidemiologul francezPaul Louis Simond a oferit dovezile pentru care ciuma este răspândită în primul rând de puricii deşobolani. Americanii Walter Reed şi James Caroll au demonstrat că febra galbenă este generată de

viruşii căraţi de ţânţari. Astfel că sănătatea publică modernă şi medicina preventiv ă datorează foarte mult bacteriologiei şi entomologiei.

Ronald ROSS

Paul Louis SIMOND,

Walter REED

În 1881, Pasteur a determinat principiul vaccinurilor de protecţie şi astfel a stimulat interesulpentru mecanismele imunităţii, care sunt valabile şi astăzi. Ltarea microbiologiei şi imunologiei agenerat consecinţele imense pentru sănătatea comunitară. În secolul XIX, eforturiledepartamentelor sănătăţii în ceea ce priveşte controlul bolilor contagioase constau în încercarea deîmbunătăţire a condiţiilor de mediu. Deşi bacteriologii au identificat micro-organismele caregenerează boli specifice şi au înv ăţat cum se produc efectele, totuşi, progresul era îndreptat sprecontrolul raţional al bolilor infecţioase specifice.

În SUA s-au dezvoltat laboratoare de diagnostic în bacteriologie, fiind astfel o aplicaţie practică ateoriei bacteriologice care s-a extins foarte mult şi în Europa. Aceste laboratoare, instituite în multe






oraşe pentru a proteja şi îmbunătăţi sănătatea comunităţii, studiau în mod practic micro-organismele chiar în perioada în care departamentele de sănătate creau prima mşcare spre reformasanitară. Deoarece departamentul sănătăţii era un mecanism administrativ în prelucrareaproblemelor de sănătate comunitară, laboratorul de sănătate publică constituia instrumentul pentruimplementarea programului de sănătate publică. Dovezi ale eficienţei a acestei noi faze în

sănătatea publică pot fi g ăsite în datele statistice ce reliefau imunizarea împotriva difteriei (ex: înNew York, rata mortalităţii datorită difteriei a scăzut de la 785 la 100.000 de locuitori în 1894 la 1,1la 100.000 locuitori în 1940).

În prima decadă a secolului XX au apărut la orizont noi aspecte ale dezvoltării sănătăţii publice amuncitorilor. În timp ce îmbunătăţirile aduse în mediul sanitar căpăta o mare valoare înprelucrarea unor probleme, ele erau chiar limitate în ceea ce priveşte utilitatea în abordareamultitudinilor de probleme identificate în rândul păturii sărace ale comunităţii. În mahalalele

Angliei şi ale SUA, malnutriţia, bolile venerice, alcoolismul cât şi alte boli erau larg răspândite.Liberalismul economic al secolului XIX susţinea că o creştere a producţiei de bunuri va duce laeliminarea sărăciei, suferinţei şi a foametei. La mijlocul secolului era evident că se impunea ointervenţie deliberată şi pozitiv ă a grupurilor de reformă inclusiv a statului, fapt deosebit de

necesar. Din acest motiv, acţiunea socială a cooptat medici, cler, lucrători sociali, opinia publică şioficiali guvernamentali. Programele ce au fost iniţiate includeau eforturi susţinute pentru a prevenituberculoza şi de a îmbunătăţi sănătatea copiilor.

Prima jumătate a secolului XX a căpătat un avans în îngrijirea sănătăţii comunităţii, în special înbunăstarea mamei şi copilului şi în sănătatea vârstei şcolare. De asemenea, în această perioadă s-aimpus ca necesitate asistenţa în sănătatea publică cât şi dezvoltarea agenţiilor de voluntariat peprobleme de sănătate, programe de educaţie a sănătăţii şi programe de sănătate ocupaţională.

Totuşi, problemele de îngrijire a sănătăţii îşi menţineau o importanţă crescută peste tot în lume.Necesitatea asigurării îngrijirii medicale pentru pătura săracă a populaţiei a fost recunoscută înţările din vestul Europei în secolul 17 şi 18.

În a doua jumătate a secolului XIX au existat două încercări semnificative de a se asigura îngrijire

medicală pentru întreaga populaţie. În Rusia o astfel de încercare a avut forma unui sistem deservicii medicale în zonele rurale. După Revoluţia comunistă acest sistem s-a extins pentru acuprinde serviciile medicale şi cele de sănătate publică sprijinite de guvern pentru toată populaţia.

Programe similare au fost adoptate de numeroase ţări din Europa şi Asia.

Un alt aspect a fost plata anticipată pentru îngrijirea mediaclă, ca formă de asigurare socială ce afost adoptată pentru prima dată în Germania spre finele secolului XIX. Acest mod de abordare adevenit un concept familiar. Şi alte ţări europene au adoptat programe similare de asigurări.

În Marea Britanie, Comisia Regală de examinare a Legii Sărăciei (1909) a avansat propunerea deînfiinţare a unui serviciu nedical de stat unificat. Acest serviciu a devenit fundamentul ActuluiNaţional pentru Serviciul de Sănătate (1946), care reprezenta o încercare a unei ţări moderneindustrializate de a asigura servicii întregii populaţii.

În SUA, răspândirea practicii private, cu taxe pe servicii a asigurat o îngrijire foarte bună pentruunii, o îngrijire adecvată penrtu mulţi şi total inadecvată pentru un segment larg de populaţie. Larealizarea reformei s-au întâlnit două eforturi:

- reorganizarea îngrijirii medicale prin acţiunea guvernamentală;

- efortul privat, cu programe de îngrijire medicală preplătite.






SITUA ŢIA RECENT Ă A S Ă N Ă T ĂŢII PUBLICE

Structuri organizaţionale şi administrative

Organizaţiile internaţionale

Din timpuri stră vechi, răspândirea bolilor epidemice de la o ţară la alta a demonstrat necesitateacooperării internaţionale în vederea protejării sănătăţii. Primele eforturi realizate către controlulinternaţionalal bolilor au apărut sub forma carantinelor la nivel naţional atât în Europa cât şi înorientul mijlociu. Prima conferinţă internaţională despre sănătate s-a ţinut la Paris (1851) şi a fosturmată de o serie de conferinţe similare ce se refereau la reglementările internaţionale.

În 1907 la Paris a fost desemnată o organizaţie internaţională de sănătate cu caracter permanentcare să primească înştiinţări despre bolile transmisibile severe, pentru a transmite aceste informaţiinaţiunilor membre şi pentru a studia şi dezvolta convenţii sanitare şi reglementări asupra carantineipe vapoare şi trenuri de călători. Această organizaţie a fost absorbită în cele din urmă deOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (1947).

În America, organizarea sănătăţii prin prismă internaţională a început probabil cu o conferinţă regională de sănătate, la Rio de Janeiro (1889). Din 1889 s-au ţinut câteva conferinţe în stateleamericane care, în cele din urmă a dus la constituirea organizaţiei Pan-American Sanitary Bureau.

Aceasta s-a transformat în 1949 într-un birou regional al OMS, moment din care a devenitcunoscut ca Pan-American Health Organization.

Înflorirea şi declinul organizaţiilor de sănătate au fost influenţate de războaie şi de cursul climatuluisocial ulterior. După primul război mondial a fost înfiinţată o secţiune de sănătate în LigaNaţiunilor, ce a durat până la cel de-al doilea război mondial, când secţiunea fost desfiinţată.

Această secţiunea se numea Administraţia de Eliberare şi Reabilitare a ONU (UNRRA). Una dinactivităţile sale importante era de a ajuta oamnii strămutaţi, într-o manieră prin care să nu serăspândească boli. Aceasta a fost responsbailă pentru planificarea ce a condus la structurarea în1948 a OMS ca agenţie specializată a ONU.

În constituţia OMS, sănătatea este definită ca „stare complet ă de bun ă s ă n ă tate fizic ă , mental ă ş i social ă ş i nu denot ă în special absen ţ a unei boli sau a unei infirmit ăţ i ”.

Efortul organizaţiei se derulează sub îndrumarea World Health Assembly, forum ce era compusdin reprezentanţi ai statelor membre. Prima adunare a selectat un număr de proiecte pentruprogramele organizaţiei. Prima considerare a fost de a se accepta că maladiile există pe spaţiiextinse ale globului şi că toţi trebuie să se implice în acţiunea internaţională. Astfel, pe aceste bazes-au acordat priorităţi anumitor domenii:

1. controlului malariei,2. controlului tuberculozei,3. controlului bolilor venerice,4. promov ării sănătăţii prin mijloace pozitive cum ar fi focalizarea pe măsuri de îmbunătăţire

a sănătăţii mamei şi copilului,5. ameliorarea condiţiilor de mediu responsabile pentru cotele semnificative ale mortalităţiiîn lume,

6. îmbunătăţirea alimentaţiei, condiţie esenţială îmbunătăţirii sănătăţii atât a copiilor cât şi aadulţilor.

De la momentul realizării acestei selecţii au mai fost adăugate şi alte aspecte.

Statele avansate

Formele şi funcţiile administraţiei sănătăţii variază de la o ţară la alta. Funcţiile majore ale sănătăţiisunt grupate frecvent într-un departament ce este responsabil de sănătate şi pentru funcţiile custrânsă leg ătură.






În Marea Britanie astfel de funcţii sunt grupate sub Departamentul Sănătăţii şi Securităţii Sociale,în SUA există Departamentul Sănătăţii, Educaţiei şi Sănătăţii şi care are jurisdicţie pesteprogramele acoperite de legislaţia naţională.

În România există Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi, Ministerul

Muncii şi Protecţiei Sociale.Nici un stat nu îşi plasează serviciile de sănătate ale forţelor sale militare sub o agenţie centrală pentru sănătate.

Tipuri de servicii medicale publice

În majoritatea statelor, îngrijirea medicală este asigurată ca serviciu public. Serviciul medical publicse poate limita la spitalizarea persoanelor ce au anumite indispoziţii, cum ar fi tulburări mentale,tuberculoză, boli cronice şi infecţii acute. Multe state şi-au dezvoltat sisteme de asigurări obligatoriiîn caz de îmbolnă vire iar alte state combină socializarea prin spitalizare cu asigurările în caz deîmbolnă vire care acoperă îngrijirea medicală generală (ex: Danemarca). Socializarea pe o plajă larg ă prin servicii medicale există în câteva state printre care amintim: Marea Britanie, Rusia, NouaZeelandă.

În ţări precum SUA şi Olanda în care organizaţiile de voluntari şi non-profit asigură în modconvenabil servicii de sănătate şi operează în majoritatea spitalelor, există un pluralism înadministraţia sănătăţii. Acest fapt face dificilă coordonarea. Totuşi, efortul voluntar susţinutconstituie un avantaj în implicarea cetăţenilor în mod direct în dezvoltarea serviciilor lor desănătate cât şi o infuzie în administraţie cu spiritul experimentării, fapt ce lipseşte adesea înserviciile guvernamentale.

Din punct de vedere istoric, spitalele au încercat să se dezvolte la întâmplare având puţine relaţiiunele cu latele. De aceea, apare în mod frecvent o duplicare a unor servicii la unele grupuri depopulaţie şi o absenţă de servicii la altele. Dezvoltarea spitalelor moderne tinde să accentueze laîngrijirea instituţionalizată, cheltuielile de îngrijire a pacienţilor. În timp, calitatea îngrijirii subiecţilrneinternaţi a crescut considerabil, totuşi s-au neglijat problemele de sănătate ce nu pot fi îngrijite înspitale. Serviciile comunitare sunt adesea sub-finanţate şi funcţionează f ără a fi implicate încoordonarea cu programele spitalelor.

Se cunoaşte o tendinţă către o planificare regională a serviciilor de sănătate dedicate anumitorcategorii de populaţie. Într-un plan oarecum idealizat, primul contact dintre populaţie şi sistemulde sănătate, etapă ce poate fi denumită îngrijire primară, este asigurată de personalul care lucrează în centrele de sănătate comunitară şi care ies dincolo de centrele de sănătate, în comunitate şi încasele oamenilor, venind cu servicii de prevenţie, promovare şi educare.

îngrijire primară: - nivelul îngrijirii în sistemul de sănătate, care constă in îngrijireainiţială în afaa instituţiilor specializate. (Dicţionarul Billiere denursing)

îngrijire primară

de sănătate: - îngrijiri acordate indivizilor în cadrul comunităţii, de

către echipa de îngrijie primară a sănătăţii. Primul contact poate ficu medicul generalist, nursa de ocrotire sau generalistă. (DicţionarulBilliere de nursing)

la nivelul următor, sunt specialiştii generalişti din spitalele comunitare care asigură îngrijireasecundară/ulterioară pentru pacienţii trimişi de centrele de îngrijire primară.

îngrijirea ulterioară: - îngrijirea medicală, socială şi nursing, urmând unei perioade detratament în spital. (Dicţionarul Billiere de nursing)

Nivelul terţiar sau de îngrijire superspecializată, este asigurat de centre medicale majore, adeseaun centru universitar. Diferitele nivele ale acestei scheme regionale vor putea fi legate prin două modalităţi de fluxuri de înregistrare medicală, pacienţi şi personal.






Regionalizarea a fost pe deplin acceptată în Europa şi cel puţin în America de nord, unde spitale voluntare asigură majoritatea serviciilor generale pe termen scurt şi îşi menţin autonomia înadministrare. Costurile ridicate ale îngrijirii medicale alături de cunoaşterea aspectelor inadecvateale sistemului de îngrijire medicală, au avut ca rezultat generarea de presiuni substanţiale pentrureforma în SUA cât şi în experimentarea pe dezvoltarea îmbunătăţirii sistemului.

În Marea Britanie, în prima jumătate a secolului 20, atenţia s-a îndreptat în mod gradat de la mediuspre personalul de îngrijire a sănătăţii. Succesiunea de statute din care probabil cel mai importantar fi Maternity and Child Welfare Act (1918) a preluat responsabilitatea pentru majoritatealucrărilor guvernamentale. Asigurarea naţională pentru sănătate (1911) a asigurat beneficii pentru16.000.000 de muncitori şi a marcat debutul unui proces prin care s-a instituit national HealthService Act (1946). Totuşi, acest serviciu a rămas la „periferie” pentru trei tipuri de servicii:

1. Îngrijirea medicală primară conferită de medicii de familie sau de practicieni generalişti. Acest serviciu era organizat pe baze locale de un consiliu executiv. Fiecare specialist aveao listă de pacienţi înregistraţi şi pentru fiecare specialistul avea responsabilitatea de a-iasigura îngrijirea primară.

2. consultaţiile specialiştilor, tratamentul pacienţilor internaţi şi al celor externi sunt asigurateîn spitale sub îndrumarea spitalului regional.

3. Serviciile (precum controlul, îngrijirea la domiciliu, moşitul la domiciliu, prevenireaîmbolnă virii şi aprovizionarea centrelor de sănătate) sunt responsabilităţi ale autorităţilorlocale.

Această structură tripartită a serviciului naţional de sănătate a constituit subiectul unui criticismsubstanţial.

(ex)URSS

în ex-URSS, protecţia şi promovarea sănătăţii publice era responsabilitatea statului. Acestea sebazau pe accesul liber al publicului la toate formele de îngrijire medicală. Principiile după care

serviciile medicale sunt fundamentale sunt:- integrarea completă a serviciilor curative şi a serviciilor de prevenţie,- medicina ca serviciu socal,- predominanţa programelor de prevenţie,- centrele de sănătate sau policlinica (clinici în care sunt abordate o varietate de boli)

constituie baza operaţiunii,- participarea comunităţii.

Serviciile publice de sănătate se află sub îndrmarea Ministerului Sănătăţii condus de un ministru,membru al Consiliului de Miniştri din URSS.

Felcerii, ca personal paramedical preg ătit pentru îngrijire medicală, au o instruire de 4 ani după oeducaţie generală de 8 ani sau, 3 ani dacă au 10 ani de şcoală. Ei aveau un statut de asistent al

medicului acolo unde existau suficienţi medici sau lucrau relativ independent dacă erau insuficienţimedici. Felcerii, prin efortul lor au jutat URSS să facă îngrijirea medicală disponibilă pentru unnumăr mare de oameni care nu puteau primi un alt fel de îngrijire.

Existau proceduri bine stabilite, de la policlinici la spitale mici, până la spitale mari, de la felceri şialt personal paramedical până la internişti şi pediatri. Atunci când se impunea, existau reguli şipentru personalul cu înaltă specializare

SUA

Servicile de sănătate din SUA pot fi considerate pe trei nivele: local, statal şi federal.






La nivelul local, în oraşe exista o autonomie substanţială pentru a funcţiona în cadrul unorinstrucţiuni impuse de stat. Dimensiunea şi scopul programului lor diferă dar unele din funcţiilesale tipice sunt:

- controlul bolilor transmisibile,- clinici pentru mama şi copilul, în special pentru anumite servicii de prevenţie şi

diagnostic,- servicii de asistenţă sanitară publică,- servicii pentru sănătatea mediului,- educaţia sanitară,- statistici ale datelor vitale,- centre de sănătate a comunităţii, spitale şi alte facilităţi de îngrijire medicală,- planificare şi coordonare a sănătăţii comunitae.

La nivelul statului, există un departament însărcinat cu responsabilitatea totală pentru sănătate,chiar dacă sunt implicate o serie de agenţii. Acest departament are atribuţiile:

a) programe de prevenţie şi de sănătate publică,b) îngrijire medicală şi în custodie cum ar fi procedurile din spitalele de boli mentale,

c) extinderea şi îmbunătăţirea spitalelor, a facilităţilor medicale şi a centrelor de sănătate,d) licenţierea pentru obiectivele asigurării sănătăţii individului, a agenţiilor şi antreprizelor ce

servesc publicul,e) asistenţa financiară şi tehnică a guvernelor locale pentru derularea programelor de

sănătate.

La nivel federal sau naţional, Serviciul de sănătate publică din cadrul Departamentului Sănătăţii,educaţiei şi Bunăstării este principala agenţie pentru sănătate dar mai există şi alte departamente cuinterese şi responsabilităţi specifice în sănătate. Agenţiile federale pentru sănătate acceptă responsabilitatea de a ajuta la îmbunătăţirea serviciilor statului şi a celor locale, pentru controlulevenimentelor de sănătate interstatală şi pentru colaborarea cu alte ţări pe probleme de interesinternaţional.

De asemenea, guvernul federal are următoarele responsabilităţi:a) protecţia SUA faţă de bolile transmisibile din afara ţării,b) asigurarea necesarului de medicamente pentru personalul militar, veterani, marinari din

flota comercială şi pentru indienii americani,c) protecţia consumatorului împotriva alimentelor, a medicamentelor şi cosmeticilor impure,

degradate,d) reglementarea producţiei de produse biologice (ex: vaccinuri).

În plus, guvernul federal promovează şi sprijină o vastă cercetare medicală, servicii de sănătate şiprograme de educaţie în ţară.

În SUA, efortul voluntar este o parte semnificativ ă a muncii în sănătate. Există mai mult de100.000 de voluntari în domeniul sănătăţii ce funcţionează în mare parte la nivel local dar şi la

nivelele statale şi la cel naţional. Sprijnite în mare parte din surse de finanţare particulare, acesteagenţii contribuie la programele legate de educaţie, cercetare şi la servicii de sănătate.

Îngrijirea medicală este asigurată şi plătită prin diverse modalităţi. Este asigurată prin insituţiilepublice şi prin canale particulare (spitale particulare şi practicieni privaţi ce lucrează fie individualsau din ce în ce mai des în echipe). În general îngrijirea medicală este finanţată din fonduri publice,asigurări de sănătate voluntare sau prin contribuţia personală. Se înregistrează o tendinţă decomutare de la tradiţionala taxă pe servicii către practicieni individuali, spre sistemele preplătite(abonamente) ce includ echipe ce lucrează în comunitate, centre de sănătate şi spitale.

Astfel, în SUA există o mare varietate în conţinut, scop şi calitate a serviciilor medicale. Acestesrevicii sunt asigurate de o multitudine de agenţii independente. Ca urmare, ele constituie unparteneriat pentru protejarea şi promovarea sănătăţii umane.






În ultima perioadă, au existat doi factori ce au contribuit la schimbarea rapidă în orientareaserviciilor de sănătate în SUA. Unul din factori ar fi conştientizarea că, în timp ce sistemul existentpentru asigurarea serviciilor de sănătate conferă sevicii de înaltă calitate pentru multe persoane,există încă multe persoane pentr care îngrijirea sănătăţii lipseşte sau este nesatisf ăcătoare. Un aldoilea factor este cel al costurilor foarte crescute pentru serviciile medicale. Aceste două probleme

au condus la reconsiderarea radicală a întregului sistem de personal de îngrijire a sănătăţii şi lapropunerea unui nou sistem care să asigure şi să finanţeze îngrijirea ănătăţii.

ROMÂNIA

Parte a politicii social-economice a statului român, politica demografică dinainte de 1989 eraconcretizată într-un ansamblu de măsuri legislative, administrative, economice, sanitare, culturalecare aveau drept scop influenţarea variabilelor cantitative şi calitative ale populaţiei, înconformitate cu obiectivele strategiei generale de dezvoltare a ţării şi de ridicare a nivelului materialşi cultural al populaţiei, în rmătoarele direcţii:

a) creşterea populaţiei, realizarea unui excedent natural care să satisfacă necesarul resurselorde muncă pentru obiectivele dezvoltării economice şi sociale;

b) reducerea sistematică a morbidităţii şi mortalităţii, scăderea puternică a mortalităţiiinfantile, creşterea duratei medii de viaţă, îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei;

c) stimularea creşterii natalităţii prin mijloace economice, educaţionale, sociale;d) consolidarea familiei, realizarea unui model de familie extinsă, în spiritul tradiţiei

poporului român şi al intereselor dezvoltării sale în viitor, combaterea acţiuniifactorilor negativi care afectează stabilitatea familiei;

e) emanciparea femeii, realizarea egalităţii de fapt în drepturi între femei şi bărbaţi, afirmareafemeii corespunzător statutului politic, social şi economic, conferit de legislaţia ţării;

f) repartizarea optimă a resurselor de muncă pe teritoriul ţării, în cadrul politicii derepartizare raţională a forţelor de producţie, de sistematizare la nivel naţional ateritoriului şi de ridicare a regiunilor mai puţin dezvoltate; influenţarea prin mijloaceeconomice a fluxurilor migratorii interne;

g) dezvoltarea proporţional

ăa ora

şelor

ţării, printr-o cre

ştere mai accelerat

ăa ora

şelor mici

şi

mijlocii;h) realizarea, prin măsuri de lung ă durată, menite să influenţeze fertilitatea, a unei structuri

adecvate a populaţiei pe vârste, în sensul reîntineririi populaţiei, menţinerii tinereţii şi vigorii poporlui român;

i) îmbunătăţirea continuă a structurilor sociale ale populaţiei, stimularea mobilităţiiprofesionale şi sociale, ridicarea nivelului educaţional al populaţiei.

Privită numai la nivelul unui singur obiectiv, cel al stimulării natalităţii, politica demografică românească înainte de 1989 era pronatalistă. Ca parte din politica geneală a statului, politicademografică era expresia suveranităţii naţionale şi încerca să ţină seama de trebuinţe curente şi deperspectiv ă ale naţiunii.

La nivel de doctrină

a Partidului Comunist Român, se acorda atenţie înt

ăririi familiei, cre

şterii

natalităţii şi menţinerii unei structuri corespunzătoare de vârstă a populaţiei.

Şi înainte de 1989, în România, maternitatea era recunoscută ca funcţie socială şi se bucura deîntreaga ocrotire a statului. Se acordau ajutoare sociale atât pentru sarcină şi lehuzie cât şi pentruîngrijirea copilului bolnav. Angajatele (salariatele) aveau concediu plătit pentru maternitate de 112zile (52 zile înainte şi 60 de zile după naştere). Se acordau indemnizaţii speciale de naştere. Asisenaţ medicală pentru mame şi copii era gratuită. Din totalul paturilor de asistenţă medicală un numărmde 32.075 erau afectate copiilor. Actele normative privind modul de funcţionare şi întreţinere acreşelor, căminelor de zi şi căminele sezoniere prevedeau o reţea de asemenea instituţii care, înprincipal, erau finanţate de la stat (nu existau şi alte forme de proprietate).






Asistenţa sanitară la naştere a ajuns în 1973 la aproape 95% din totalul naşterilor: în mediul urbanla 99%, în cel rural la 92%. Înainte de cel de-al doilea război mondial, cifra pentru mediul rural eramai mică de 1%.

Legislaţia muncii prevedea protecţia femeilor gravide, a femeilor care alăptează, a tinerilor sub 16

ani. Femeile cu copii sub 7 ani aveau dreptul de a fi încadrate cu jumătate de normă. Alte dispoziţiilegale acordau avantaje la pensionarea femeilor care au născut 3 copii şi mai mulţi, în ce priveştetimpul ce se lua în calcul pentru pensionare.

Legislaţia stipula egalitatea femeii şi a bărbatului. În 1974, forţa de muncă feminină reprezenta45% din totalul populaţiei ocupate, 34,2% în industrie, 59,4% în agricultură, 52,1% în circulaţiamărfurilor, 65,3% în înv ăţământ, 41,2% în cultură şi artă, 72,1% în ocrotirea sănătăţii, asistenţă socială şi cultură fizică (date din Mica enciclopedie de demografie, V. Trebici).

Cheltuielile statului pentru întreţinerea unui copil timp de 1 an (la nivelul anului 1975):6.236 lei pentru creşă 1.730 lei pentru înv ăţământul preşcolar1.732 lei pentru înv ăţământul primar şi gimnazial

3.464 lei pentru liceu;7.353 lei pentru şcolile profesionale1.824 lei în timpul uceniciei la locul de muncă 4.978 lei pentru liceele de specializare post liceală

13.056 lei pentru înv ăţământul superior.

În ceea ce priveşte previziunile iată cum stăteau lucrurile la nivelul anului 1975: în 1990 populaţia României va ajunge la 25.000.000 locuitori iar în 2000 la 30.000.000. în 1990 în agricultură vor lucra 12-15% din totalul populaţiei ocupate venitul naţional pe cap de locuitor care era în 1975 de 800 $ va ajunge în 1990 la 2.500-3.000$ durata medie de viaţă va fi pentru întreaga populaţie de 75 ani.

Ţările în curs de dezvoltare

Probleme de sănătate şi obstacole

Dificultăţile de asigurare a serviciilor de sănătate pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare sedatorează unei suite de probleme. Aceste probleme pot apare datorită naturii bolilor şievenimentelor din sănătate, datorită resurselor insuficiente şi malnutriţiei, structurii sistemelor desrvicii de sănătate cât şi educaţiei personalului care lucrează în aceste sisteme.

Referindu-ne întâi la boli şi evenimente în sănătate, în mijlocul Africii s-a identificat o situaţieextremă, încare bolile infecţioase şi parazitare, malnutriţia şi deficienţele de mediu erau atât deproeminente şi distinctive încât au devenit onbiective majore. Spre deosebire de aceasta, în statelefoarte dezvoltate singurele boli transmisibile cu semnificaţie majoră sunt tuberculoza şi bolile

venerice iar problemele importante ţin de vârsta şi civilizaţia industrială. Abordarea lor prinprogramele de sănătate în ţările în curs de dezvoltare cât şi complicarea acestora la nivelele familieişi statului sunt adev ărate presiuni care se asociază cu o creştere rapidă a populaţiei.

Există diferenţe nu atât în tipurile de boli proeminente din diferite ţări cât şi în ceea ce priveşteprocentele în care acestea apar şi, grupele de vârstă la care apar. Speranţa de viaţă în unele ţări estemai mică decât jumătate ca în altele, în special datorită ratelor ridicate de mortalitate în rândulcopiilor mici din ţările în curs de dezvoltare.

În mare parte în Asia de Sud-Est, 40% dintre copii mor până la vârsta de 4 ani. Rata de mortalitateinfantilă (sub 1 an) în America de Sud şi cea Latină este de două până la patru ori mai mare ca în

America de Nord iar rata de mortalitate la copiii de vârsta cuprinsă în intervalul 1-4 ani este maimare de 2,5 ori mai mare. Diferenţele pentru Africa centrală sunt chiar mai strig ătoare:






mortalitatea infantilă în unele zone este chiar de 12 ori mai mare decât în SUA iar mortalitatea la vârsta preşcolară este mai mare de 60 de ori faţă de statistica SUA.

Principalele cauze ale îmbolnă virii şi deceselor în rândul copiilor mici în ţările în curs de dezvoltaresunt diareea, infecţiile respiratorii şi malnutriţia, toate acestea fiind boli strâns legate de cultură,

obiceiuri şi statut economic.Malnutriţia se datorează obiceiurilor alimentare cât şi lipsei de alimente.

Gastroenteritele (inflamaţii ale stomacului şi intestinelor, însoţite adesea cu diaree) şi infecţiilerespiratorii se datorează unor organisme infecţioase ce nu sunt susceptibile la antibiotice.

Interrelaţionarea acestor boli sporesc complexitatea abordării şi controlului acestora. În modfrecvent malnutriţia este vinovatul principal nu pentru că produce ea însăşi o deteriorare cum ar firetardul în dezvoltarea fizică şi mentală dar se constituie ca scenă pentru instalarea altor boli. Uncopil malnutrit dezvoltă gastrite, incapacitate de alimentaţie, debilitate ulterioară şi deshidratare.Slăbit în acest mod, copilul devine susceptibil la infecţii letale cum ar fi pneumonie sau pentru aînchide cercul vicios, infecţia poate afecta metabolismul proteinei în modalităţi ce contribuie lamalnutriţie.

Fig. Copii malnutriţi

Sursa. Rapport Annuel. Comisia UE, situaţia la 01.01.2001

Un alt factor ce contribuie la acest sumbru tablou îl constituie dimensiunea familiei. Malnutri ţia,asociată cu decesul şi cu incapacităţi apare mult mai frecvent la copiii născuţi în familii mari şisărace. Rata înaltă de mortalitate în rândul copiilor mici întăreşte adesea tendinţa părinţilor de aavea mai mulţi copii. Oamenii nu sunt hotărâţi să limiteze dimensiunea familiilor lor până când nueste evident că, descendentul lor are o şansă rezonabilă de supravieţuire. Astfel, există un ciclufertilitate- mortalitate în care fertilitatea ridicată reflectată într-un număr mare de copii micicrescuţi într-un cămin sărac conduce la o rată ridicată de mortalitate a copiilor care, în cele dinurmă încurajează o fertilitate ridicată. Acestea sunt fundamente ale argumentelor ce trebuie să includă metode eficiente de reducere a unei mortalităţi deloc necesare în rândul copiilor.

Printre limitările de resurse, reducerea forţei de muncă este printre cele mai importante; proporţiade medici într-o populaţie cât şi numărul paturilor de spital ce revin populaţiei se constituie înindicatori ai gravităţii acestor deficienţe cât şi în mari diferenţe de la o ţară la alta.

Astfel, populaţia raportată la medici în ţările în curs de dezvoltare variază în mod drastic. Acestecifre se schimbă de la an la an dar totuşi schimbările nu sunt esenţiale.

Banii sunt un factor crucial în îngrijirea sănătăţii. Bugetul determină cât personal va fi preg ătit, câtpersonal va putea fi menţinut în domeniu şi ce resurse vor avea pentru a lucra. Cheltuielileguvernamentale realizate în sănătate variază de la echivalentul a 20 de cenţi/persoană/an în






Indonezia până la 60$ în Marea Britanie, Norvegia. Rata dezvoltării naţionale cât şi procentul de venit naţional alocat sănătăţii indică faptul dacă indicii de cheltuieli pe sănătate se vor schimbarapid sau nu.

Pentru ţările în curs de dezvoltare, pentru perioadele ce vor urma va exista mai pu ţin de un medic

la 50.000 de persoane şi, doar câţiva cenţi sau câţiva dolari din fonduri guvernamentale vor fidisponibili pentru chetuieli în domeniul sănătăţii. Aceste realităţi ale îngrijirii sănătăţii au consecinţeimportante asupra a ceea ce se va face.

În încercările de a asigura îngrijirea sănătăţii pentru populaţie, un stat trebuie pe de o parte să-şirezolve problemele urgente şi complexe cum ar fi urgenţele de obstretică şi cele chirurgicale pentrucare îngrijirea spitalicească este esenţială. Pe de altă parte, trebuie să cunoască comunităţile şilocuinţele pentru a-i identifica pe cei care au într-adev ăr nevoie de îngrijire dar care din anumitemotive nu pot apela şi trebuie să descopere cauzele unor boli precum malnutriţia şi gastritele.

Tipuri de structuri

Ţările în curs de dezvoltare au fost uneori influenţate în abordările lor ca problemele de îngrijire asănătăţii să fie preluate de ţările dezvoltate care au avut un rol în dezvoltarea lor istorică. Ţările din

Africa şi Asia care aveau odată colonii britanice, deţin programe şi sisteme de îngrijire a sănătăţii,fapt ce reflectă structurile britanice, chiar dacă ele au fost adaptate substanţial la trebuinţele locale.Serviciile de sănătae deriv ă în parte de sistemul britanic dar sunt structurate să rezolve trebuinţeleacelor ţări. Efecte similare pot fi observate în ţărle influenţate de Franţa, Olanda şi Belgia.

În ciuda variaţiilor substanţiale care se înregistrează de la o ţară la alta, se poate desprinde ostructură oarecum idealizată pentru ţărileîn curs de dezvoltare. Toate serviciile de sănătate, cuexcepţia unui mic segment de practicieni particulari se reg ăsesc sub ministerul sănătăţii în careexistă mici birouri sau departamente – serviciil de spitalizare, serviciile de sănătate, educaţie şipreg ătire, personal, cercetare şi planificare. Serviciile de spitalizare şi cele de sănătate suntrăspândite pe teritoriul ţării. La periferia sistemului se g ăsesc dispensarele sau posturile externepentru sănătate, conduse adesea de 1 sau 2 persoane cu preg ătire limitată. Dispensarele au o

eficienţă adesea limitată şi, atunci când este posibil sunt ridicate la nivel de centru de sănătate.Centrele de sănătate şi activităţile ce decurg constituie baza sistemului de sănătate. Centrele desănătate sunt conduse de obicei de auxiliarice deţin o preg ătire de la 4 ani până la 10 ani îneducaţie fundamentală plus 1 până la 3 ani de preg ătire tehnică.

Personalul centrului de sănătate include moaşă, o infirmieră, un sanitar şi un asistent medical. Asistentul preg ătit în diagnosticarea şi tratamentul bolilor va solicita medicul pentru problemele ceîi depăşesc competenţa. Această echipă de auxiliari asigură îngrijire pentru un număr de 10.000 -25.000 de persoane. Câteva centre medicale împreună cu un spital de district servesc unui districtce are 100.000 – 200.000 de locuitori. Toate serviciile de sănătate se află sub supravegherea unuifuncţionar medical de district care are responsabilitatea de a integra diferitele eforturi din domeniulsănătăţii într-un program de sănătate coerent. El este asistat de alţi specialişti şi auxiliari.

De o importanţă deosebită este distribuţia responsabilităţilor între auxiliari şi specialişti. Auxiliarii,prin manipularea unui număr mare de probleme relativ simple permit specialiştilor să seconcentreze doar asupra problemelor complexe, să supravegheze şi să predea auxiliarilor cât şi să planifice ş să conducă programe.

Spitalul de district este dependent de spitalul regional la care pacienţii cu probleme complexe pot fitrimişi pentru a li se asigura servicii mult mai specializate. Direcţia administrativ ă a serviciilorregionale de sănătate cât şi a spitalelor regionale pot fi combinate la acest nivel sub un funcţionarmedical regional. Administraţia centrală a ministerului sănătăţii asgură politicile şi îndrumareapentru întregul serviciu de sănătate şi, în unele situaţii asigură unitatea de planificare centralizată.

Problemele de transport şi comunicare pe distanţe mari, crizele de personal şi de alte resurse cât şidiscrepanţele în preg ătirea personalului şi motivaţia acestuia sunt aspecte ce conduc la dereglarea






sistemului. Cu toate acestea, serviciile publice de sănătate dezvoltate în ţările africane şi asiatice auasigurat o bază sigură pentru dezvoltarea ulterioară într-un cadru de dezvoltare naţională.

Organizarea serviciilor de sănătate publică din ţările Americii latine diferă substanţial de cele din Africa şi Asia. Aceste diferenţe sunt în mare parte expresia fondului lor istoric diferit. Ţările

Americii latine sunt în general mult mai bogate decât ţările din Asia şi Africa. Practica privată estemult mai răspândită iar agenţiile private sau voluntare sunt mult mai proeminente. Serviciile desănătate sunt aprovizionate de guvernul local şi de cel naţional.de asemenea, multe ţări ale Americiilatine deţin sisteme de clinici şi spitale pentru muncitori, acestea fiind finanţate de angajatori şiangajaţi. Distribuţia serviciilor de sănătate, cu centre de sănătate, spitale şi servicii de prevenţie estecam la fel cu cea descrisă în secţiunea anterioară. Totuşi, ţările Americii latine utilizează auxiliariîntr-o mai mică măsură decât ţările Africii şi Asiei. America Latină este pionierul în materie dedezvoltae a metodelor de planificare în sănătate. Chile a avut una din cele mai avansate abordări înplanificarea sănătăţii.

Thailanda constituie un exemplu de ţară ce nu a fost niciodată colonizată şi de aceea nuînregistrează nici o influenţă istorică care să favorizeze un anume model de servicii de sănătate.Ministerul Thai al sănătăţii a fost cel mai dezvoltate sistem de spitalizare şi de centre de sănătate

distribuite pe teritoriul ţării pentru a servi atât comunităţii urbane cât şi celei rurale. Acesta diferă în mod substanţial de structurile descrise în secţiunea anterioară prin aceea că, în ciuda crizeiextreme de medici şi infirmiere în zonele rurale, statul a fost reticent în a afolosi auxiliari înîngrijirea medicală. Dacă a f ăcut-o totuşi s-au folosit moaşe şi sanitari. Serviciile de spitalizare şiserviciile de sănătate publică au o administraţie cu totul separată. În cadrul serviciilor publice desănătate, există un număr de divizii separate (ex: pentru tuberculoză, boli venerice şi nutriţie – fiecare cu propriul personal, buget şi facilităţi). Tendinţa a fost de abordare orientată pe boală şicătre un sistem integrat în care aceaşi reţea de servicii de sănătate abordează toate sau aproapetoate problemele.

Educaţia personalului din sănătate

În abordarea educaţiei personalului din sănătate, se desprind o serie de probleme specifice.Programele educaţionale pentru personalul auxiliar urmăreşte adesea cu claritate situaţiile loace şiaceasta deoarece ele nu sunt stabilite în ţările foarte dezvoltate. Educaţia medicală şi de îngrijiresunt pe de altă parte similare celor din ţările foarte dezvoltate şi preg ătesc studenţii mult mai binepentru a lucra în statele industrializate decât pentru ei înşişi. Această discrepanţă dintre educaţie şilocurile de muncă a apărut datorită contribuţiei substanţiale atât a lipsei de eficienţă a sistemului deservicii de sănătate şi migraţiei personalului specializat către ţări mult mai dezvoltate.






SERVICIILE SOCIALE ŞI DE ASIGURARE A BUN Ă ST Ă RII

asistenţă: sprijin, ajutor (medical, material etc);

asistenţă socială: sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu

dispun de mijloacele necesare traiului.(DEX);

- ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejarea unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar îndificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motivepersonale de natură economico-materială, socio-culturală, biologică saupsihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi propriiîn colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. (Zamfir, Vlăsceanu, Dic ţ ionar de sociologie )

asistent social: - profesionist preg ătit în rezolvarea problemelor individuale şi sociale alepacienţilor şi familiilor lor (Dicţionarul Billiere de nursing)

Conceptele de „servicii sociale ”, „asisten ţă social ă ”, „activitate social ă ” şi expresii precum„administra ţ ie social ă ” şi „administrare a asisten ţ ei sociale ” cât şi majoritatea politicilor şiprogramelor ce implică această terminologie sunt formulări şi practici esenţiale ce au marcatsecolul 20 şi contunuă şi în secolul 21. Acceptată într-o formă sau alta, majoritatea lucrurilor f ăcuteastăzi de persoane particulare, societăţi caritabile sau de către guverne ca şi servici sociale sau deasistenţă au fost realizate în trecut în mlte societăţi.

Legea mozaică, sistemul sociopolitic al Greciei cât şi al Imperiului Roman, edictele din Asoka,regulile simple ale primelor comunităţi de creştini şi instituţiile amiliei, satul şi castele din India, casă amintim doar câteva din situaţii, conţin elemente care astăzi sunt denumite servicii sociale şi deasistenţă. Englezii elisabetani sunt cunoscuţi pentru eforturile lor în unele sectoare ale serviciilor deasistenţă socială, ce erau denumite ca „eliberarea de sărăcie”. Mai aproape de vremurile noastre,reformatorii victorieni frământaţi de sărăcie, neglijarea copiilor şi alte boli sociale s-au doveditpionieri în multe din serviciile de asistenţă socială ale zilelor noastre chiar dacă ele au cunoscut omulţime de nume cum ar fi „caritatea organizată”, „lucrare filantropică” sau „eliberarea dinsărăcie”.

În prezent nu există definiţii universale valide ale conceptelor „servicii sociale”. În unele ţări, înspecial în ţările în curs de dezvoltare din est, s-a încercat aplicarea termenului de servicii socialeacelor servicii precum eucaţia şi sănătatea, servicii care se adesează populaţiei în ansamblu şi,aplicarea termenului de servicii de asistenţă pentru a veni în sprijinul grupurilor vulnerabile,grupuri ce sunt defavorizate din punct de vedere social, economic, fizic sau mental sau, grupurilorspeciale precum copiii, tinerii şi bătrânii. Astfel, serviciile de asistenţă socială se aplică acelorpersoane care datorită unor împrejurări au decăzut din capacităţi.

O altă clasificare a serviciilor sociale şi de asistenţă se focalizează pe rolurile acestora de prevenţieşi de sprijin. Servicile de corectare exprimă fundamentul responsabilităţii umanitare şi sociale asocietăţii orientată către oameni aliaţi în situaţii cumplite. Ele caută să soluţioneze trebuinţelespeciale ale diverselor categorii de populaţie. Astfel de obiective pot fi realizate printr-o varietatede servicii din sfera asistenţei şi prin redistribuirea veniturilor către zonele economice aflate înnecesitate.

Serviciile de prevenţie caută să diminueze tensiunile vieţii generate de schimbările sociale şitehnologice. Aceste servicii încearcă să asigure siguranţa în abordarea problemelor la care trebuiesă facă faţă indivizii şi familiile acestora, în special în perioadele de creştere economică. Dacă sedovedeşte eficient, ele trebuie să reducă necesarul pentru programele costisitoare pentruremediere.






Serviciile de sprijin lucrează cu programe educaţionale, cu serviciile de sănătate, politici depopulaţie, planificarea forţei de muncă, angajare şi instruire cât şi cu proiecte de dezvoltarecomunitară.

Pe scurt, există două argumente pentru serviciile sociale şi deasigurare a bunăstării.

Unele puncte de vedere le consideră ca o colecţie de măsuri de urgenţă oferite în situaţiile în caremecanismele normale – printre care economia de piaţă, individul şi familia – eşuează în realizareatrebuinţelor indivizilor.

În perioada modernă, acest punct de vedere a fost înlocuit de punctul de vedere „institu ţional”,care acceptă serviciile sociale şi de bunăstare ca o funcţie necesară a oricărei societăţi, nu doar deasigurare a unor trebuinţe neîmplinite ci să servească indivizii şi să dobândească capacitateamaximă.

Fondul serviciilor sociale

Influenţe moderne

Printre factorii ce au afectat statutul şi orientarea serviciilor sociale în ţările dezvoltate sunt:- creşterea numărului populaţiei,- modificări în compoziţia forţei de muncă, tranziţia de la forma agricolă la cea industrială,- migraţia din zonele rurale către cele urbane,- modificări în modelul de viaţă al familiei şi,- progresul ştiinţelor sociale şi medicale, aspecte ce au condus la o mai bună înţelegere a

tendinţelor umane (fizice, psihologice şi sociale) şi preg ătirea pentru îndeplinirea acestora.

Explozia populaţiei în ţările în curs de dezvoltare, unde răspândirea sărăciei şi deficitul de resurseau limitat deja scopul progresului economic şi social, au creat probleme speciale în ceea ce priveşteasigurarea serviciilor sociale. Nivelul de fertilitate este un elemente de delimitare fundamentală aţărilor dezvoltate faţă de celelalte, cu ţări dezvoltate ce înregistrează o rată de natalitateconsiderabilă şi care este doar jumătate din rata ţărilor în curs de dezvoltare. Acest fapt prezintă multe implicaţii pentru serviciile de asistenţă socială, în special în încercarea de diminuare a ratei denatalitate din ţările în curs de dezvoltare, care îşi permit foarte puţin să deţină genul de creştere apopulaţiei.

De asemenea, distribuţia pe vârste ne arată o mare varietate. Cercetările realizate la finele anului1960 arată că persoanele tinere (0-19 ani) se situează în mai mult de 16 ţări în curs de dezvoltare lanivelul a 49-55% din populaţie, în timp ce acestea reprezintă doar 31-42% în ţările în curs dedezvoltare. Astfel, problema în ţările în curs de dezvoltare este aceea că trebuinţele tinerelorpersoane consumă un procent de asemenea crescut din venitul naţional în ceea ce priveşteprogramele sociale. Este semnificativ să semnalăm că tineretul reprezintă pe scară larg ă, grupuleonomic neproductiv fapt ce va afecta economiile şi investiţiile din alte domenii.

Procentul celor în vârstă de peste 65 ani era în 1960 la doar 3% din popula ţie în ţările în curs dedezvoltare în timp ce în Europa şi America de nord procentul era de 10 % şi, de 70% pentruOceania şi URSS.

Raportul de dependenţă (raportul consumatori/producători) reflectă procentul celor aflaţi sub vârsta de 15 ani şi a celor de vârstă peste 65 ani faţă de restul populaţiei. În 1960, acest raport eraridicat în zonele aflate în curs de dezvoltare din Africa, America latină, unde se situa între 79-86%faţă de 63-66% în America de nord, Oceania şi URSS şi 59% pentru Europa. Media speranţei de

viaţă indică un avans net în special în ţările dezvoltate. În Norvegia de exemplu, media speranţeide viaţă era în 1960 de 71 ani pentru bărbaţi şi 76 pentru femei.






DURATA MEDIE A VIE ŢII ÎN ANII 1979-1981,1993-1995,1996-1998,1998-2000, 1999-2001, 2000-2002

PE SEXE ŞI JUDE ŢE

Masculin Feminin

Judeţul 1979- 1993- 1996- 1998- 1999- 1979- 1993- 1996- 1998- 1999- 2000-

1981 1995 1998 2000 2001 1981 1995 1998 2000 2001 2002

TOTAL 66,53 65,70 65,46 67,03 67,69 71,78 73,36 73,32 74,20 74,84 71,18

Alba 66,40 66,60 66,11 67,35 68,50 71,89 74,01 73,62 74,76 74,83 71,29

Arad 66,10 65,02 64,68 66,46 67,00 71,56 72,56 72,86 73,46 74,03 70,63

Argeş 67,07 66,99 66,73 67,81 67,93 72,71 74,75 74,57 75,17 75,55 71,66

Bacău 67,45 66,43 66,22 67,33 67,16 71,30 73,05 73,35 73,65 74,31 70,35

Bihor 65,26 63,97 63,20 65,05 66,20 70,59 71,35 71,72 72,06 72,89 69,53

Bistriţa-N. 66,04 66,59 66,94 67,89 68,82 71,42 73,25 73,73 74,32 75,89 71,79

Botoşani 66,45 64,49 63,84 66,17 66,47 71,96 72,79 72,46 74,02 74,68 70,33

Braşov 66,85 66,61 66,49 67,75 68,93 73,05 74,55 74,43 74,85 75,50 72,22

Brăila 66,64 66,44 65,67 66,43 67,23 71,89 74,37 74,34 75,28 75,76 71,38Buzău 68,16 66,86 66,44 67,77 68,35 73,15 74,93 74,87 75,41 76,26 71,84

Caraş-Sev. 65,10 64,11 64,36 66,10 66,89 70,23 72,28 72,02 73,03 73,46 70,49

Călăraşi 65,80 65,20 64,02 66,47 66,72 70,72 73,12 71,77 73,08 73,52 70,10

Cluj 66,68 66,25 66,49 68,22 68,55 72,17 74,00 73,90 74,75 75,18 71,75

Constanţa 64,73 63,61 63,80 65,20 65,78 70,77 72,05 72,40 72,72 73,80 69,87

Covasna 66,66 65,84 66,63 67,75 68,63 73,04 75,01 75,03 75,37 76,39 72,48

Dâmboviţa 66,47 65,80 65,20 66,85 67,81 71,66 73,72 73,89 74,82 75,68 71,55

Dolj 67,12 66,48 65,35 67,30 68,15 71,67 72,86 72,71 73,19 74,01 70,98

Galaţi 66,66 65,51 65,84 66,99 67,79 71,50 73,09 73,51 74,95 75,38 71,33

Giurgiu 66,42 64,36 63,35 66,12 67,30 71,61 72,15 72,05 73,29 74,55 70,53

Gorj 66,78 66,71 65,26 67,68 68,41 71,37 73,73 73,06 74,40 74,97 71,53

Harghita 66,33 65,95 65,61 67,53 68,64 72,93 74,67 74,99 74,95 75,96 71,69

Hunedoara 64,90 64,39 64,23 65,95 66,61 70,36 72,18 72,57 73,26 74,16 70,28

Ialomiţa 65,29 64,46 64,38 66,25 66,54 70,87 72,85 72,28 73,86 74,45 70,14

Iaşi 66,85 65,94 65,64 67,63 68,02 72,11 72,78 72,77 74,39 74,78 71,40

Ilfov ... ... 64,15 66,15 66,85 ... ... 73,53 74,39 75,44 70,89

Maramureş 65,10 63,86 64,77 65,51 66,66 70,71 72,00 72,39 72,77 73,20 70,07

Mehedinţi 65,93 65,80 66,21 67,52 68,06 70,97 72,80 72,63 73,65 74,33 71,42

Mureş 66,83 65,68 64,66 66,43 67,36 72,03 74,03 73,40 73,78 74,43 70,90

Neamţ 68,22 67,41 66,65 67,16 67,64 72,15 73,88 73,40 74,33 74,80 71,18

Olt 67,26 66,38 64,91 66,43 67,58 71,52 73,22 72,83 73,68 74,81 70,85

Prahova 66,65 66,60 65,88 67,31 67,95 72,69 74,36 74,04 75,00 75,53 71,56

Satu-Mare 63,91 60,53 62,05 63,26 63,83 69,99 70,79 70,73 71,69 71,87 67,72

Sălaj 65,53 63,94 64,38 66,53 67,02 69,62 71,60 71,75 72,63 73,43 70,05

Sibiu 67,06 66,40 65,95 67,14 68,09 72,62 73,97 74,47 74,99 75,59 71,81

Suceava 68,34 66,58 66,82 68,57 69,00 72,72 74,07 73,82 74,66 75,68 72,55

Teleorman 66,89 66,32 65,34 66,92 67,86 71,75 72,96 73,10 74,04 74,90 70,78

Timiş 65,90 64,74 65,21 66,93 67,36 72,11 73,34 73,34 73,97 74,77 71,20

Tulcea 64,40 63,76 63,24 64,65 65,03 69,21 71,47 71,61 72,14 72,73 68,70

Vaslui 67,19 66,16 65,80 67,92 67,99 70,68 72,55 72,71 74,18 74,44 71,05

Vâlcea 67,68 67,35 66,37 68,74 69,77 72,27 74,76 73,90 75,22 75,69 72,65






Vrancea 67,10 67,64 66,78 67,88 67,81 71,96 74,27 74,11 75,44 75,41 71,33

M.Bucureşti 67,72 66,68 67,36 68,88 69,61 73,14 74,51 74,87 75,96 76,40 73,43

Sursa : Comisia naţională de statistică

DURATA MEDIE A VIE ŢII ÎN ROMÂNIA. PE SEXE - ani -

Nr. Anii TOTAL MASCULIN

FEMININ

crt. din care

1 1970-1972 68,58 66,27 70,85

2 1971-1973 68,55 66,28 70,77

3 1973-1975 69,58 67,29 71,82

4 1974-1976 69,69 67,37 71,97

5 1975-1977 69,76 67,45 72,06

6 1976-1978 69,82 67,42 72,18

7 1978-1980 69,21 66,68 71,75

8 1979-1981 69,14 66,53 71,78

9 1980-1982 69,42 66,70 72,17

10 1981-1983 69,60 66,83 72,40

11 1982-1984 69,77 66,98 72,61

12 1983-1985 69,70 66,81 72,65

13 1984-1986 69,74 66,78 72,7814 1985-1987 69,53 66,55 72,59

15 1986-1988 69,27 66,30 72,3216 1987-1989 69,42 66,51 72,41

17 1988-1990 69,56 66,56 72,65

18 1989-1991 69,76 66,59 73,0519 1990-1992 69,78 66,56 73,1720 1991-1993 69,52 66,06 73,17

21 1992 -1994 69,48 65,88 73,32

22 1993-1995 69,40 65,70 73,36

23 1994-1996 69,05 65,30 73,09

24 1995-1997 68,95 65,19 73,00

25 1996-1998 69,24 65,46 73,32

26 1998-2000 70,53 67,03 74,20

27 1999-2001 71,19 67,69 74,84

28 2000-2002 71,18 67,61 74,90Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Proporţia persoane vârstnice/persoane tinere determină în mare parte trebuinţele şi obiectiveleserviciilor sociale.

Noi roluri ale femeii

Una din modificările majore în compoziţia forţei de muncă şi care a generat un impact asupraserviciilor sociale îl constituie creşterea procentului de femei în forţa de muncă. Accentuareaparticipării femeii din partea căruia un mare procent îl constituie mamele, atât în ţările dezvoltatecât şi în cele în curs de dezvoltare a conturat trebuinţele pentru noi tipuri de servicii sociale care să






vină în întâmpinarea problemelor cu locuinţele şi copiii. În SUA de exemplu, forţa totală de muncă a crescut de la 41.6000.000 indivizi (1920) la 82.000.000 (1970) iar numărul de femei implicate înforţa de muncă a crescut în aceeaşi perioadă de la 8.500.000 la 31.000.000. În URSS, procentulfemeilor angajate în diferite ramuri ale economiei varia de la 46 la 86, femeile dominând îndomenii precum sănătatea publică şi educaţia. În fosta URSS se considera o ofensă criminală

refuzul de a angaja o femeie gravidă sau o mamă aflată în program de îngrijire.În cele din urmă trebuie să spunem că, rapida creşetre a urbanizării a adus noi provocări. În timpce populaţia totală a lumii a crescut cu 61% din 1920 până în 1960, populaţia urbană a crescutpentru aceeaşi perioadă cu 200%. În 1980 aproape 1/3 din populaţia lumii trăia în localităţi urbaneiar astăzi proporţia este şi mai mare. Aceste tendinţe impun modificări în abordarea şi înfocalizarea pe problemele serviciilor sociale din zonele urbane.

Fondul istoric

Istoria serviciilor sociale poate fi schiţată prin filantropia personală ce a caracterizat societateaumană din cele mai vechi timpuri. Fie că este vorba de expresia naturală a sentmentelor decompasiune sau este o urmare a virtuţii, oamenii şi-au exercitat generozitatea personală. Totuşi,

aceasta este arareori răspunsul adecvat. La problemele ivite. De aceea, la anumite momente,grupuri de oameni şi structuri guvernamentale au abordat problemele curente în diferite moduri.Majoritatea acestor formaţiuni au încercat organizarea şi administrarea filantropiei sub sancţiunijuridice sau ecleziastice. Legea engleză a sărăciei (1601) în regimul lui Elisabeta I este un punct dereferinţă. În acest caz responsabilitatea pentru sărăcie revenea parohiei. În SUA secolelor 17-18eliberarea de sărăcie urma acelaşi cadru al legii engleze. Săracii primeau unele ajutoare dar în cazulîncare încălcau regulamentele îndurau unele pedepse.

În secolele 18-19, serviciile de asistenţă socială au fost influenţate de anumite atitudini rigide ceprevalau în lumea vestică. Cea mai importantă era atitudinea după care guvernul care guverna celmai puţin era cel mai bun şi, trebuia să se limiteze el însuşi pentru a-şi proteja interesele detulburările interne şi agresiunile externe. Foarte importantă era ideea că existenţa structurii

socioeconomice este sacrosantă iar libertatea individuală, necesară pentru a-şi îndeplini cele maibune interese după cum şi le-a conceput, este un fapt imuabil.

Persoana trebuie să se simtă împlinită prin exprimarea propriei voinţe dar trebuie să-şi accepteresponsabilităţi personale pentru eşec. Acest tip de individualism neşlefuit va admite o anumită interferenţă în cursul acţiunii individului.

Începutul secolului XX a coincis cu prima dezvoltare a unor organizaţii filantropice sistematice. Afost o încercare de pătrundere în profunzimea cauzelor problemelor sociale. Debutul în această direcţie a fost f ăcut de Charles Booth, care a condus investigaţiile asupra vieţii populaţieilondoneze. Publicarea raportului său, intitulat „Life and labour of the people in London ” (17 volume,1892-1903) a avut efecte puternice, pentru dezv ăluirile după care 1/3 din populaţia Londrei trăia însărăcie.

Charles BOOTH

Investigaţiile realizate în York (1900) de către Seebohm Rowntree, au condus la aproape aceleaşiconcluzii.






Seebohm ROWNTREE

Organizarea formelor de caritate la finele secolului 19.

Cel mai bun moment al carităţii instituţionalizate de la finele secolului 19 şi începutul secolului 20 afost aşa numita mişcare de organizare a carităţii, mişcare ce a început în Anglia la 1860 fiindulterior adoptată şi în SUA. Aceasta reprezintă un pas fundamental de la filantropia individuală spre forme de caritate mult mai organizate şi instituţionalizate.

Edward Denison şi Octavia Hill sunt cei ce au constituit în 1869 la Londra, Charity Organization

Society (COS). Charles Loch, care a fost pentru 40 de ani secretar general, a instrumentatdezvoltarea principiilor şi politicilor pentru care lucra. COS se opunea ajutorului public şiconsidera că, această caritate trebuie distribuită în maniera în care receptorii să reuşească să seauto-susţină. Caracteristic acestei abordări era convingerea că, individul şi nu cadrul socio-economic trebuie blamat pentru eşecul său. Intervenţia statului trebuie ţinută la minim, fapt ceimplică ideea că problemele trebuie prelucrate prin caritate publică. Marea contribuţie a COS a fostsistemul de investigaţii asupra condiţiilor beneficiarului, cercetare realizată prin voluntari şi utleriorprin lucrători remuneraţi. Au fost acordate ajutoare materiale pe baza evaluării trebuinţelorpersoanelor dar se considera că o mai mare importanţă are influenţa morală în schimbareamodului de viaţă al săracilor.

O evoluţie reformistă orientată către responsabili

Orientarea serviciului de asistenţă socială în secolul 20 a fost afectat de o schimbare majoră înconcepţia rolului statului în susţinerea serviciilor sociale. Adepţii filosofiei individualismului aucedat în faţa filosofiei socialismului şi a statutului bunăstării şi a îmbunătăţirii condiţiilor claseimuncitoare. Existenţa unei sărăcii larg răspândite concomitent cu prosperitatea din anumite locurii-au f ăcut pe unii să se gândească. Liderii organizaţiilor muncitoreşti au fost printre primii care aînţeles că nu au nimic de pierdut prin intervenţia statului.

Debutul dezvoltării asigurărilor sociale şi a asistenţei publice

În Germania şi Anglia influenţa politică a claselor mijlocii şi muncitoare începuseră deja să seexprime în sfera legislaţiei sociale şi a bunăstării. Ceea ce se impunea pentru eliminarea sărăciei şi ainsecurităţii clasei muncitoare era o iniţiativ ă puternică în soluţionarea problemelor acestora –

programe clare de asigurări sociale şi asistenţă publică.Între anii 1897 şi 1930 majoritatea ţărilor vest-europene au adoptat măsuri de securitate, Germaniaîncepând chiar din 1883.

Una din direcţiile distincte de dezvoltare în acel secol îl constituie creşterea consensului pe careconducerea şi intervenţia statului îl solicită pentru asigurarea la nivel naţional unui sistem coerent.

În ţările democratice, în special în ţările dezvoltate, în care instituţia filantropică particulară estedestul de activ ă, s-a dezvoltat un parteneriat între agenţiile guvernamentale şi cele de voluntariat,astfel încât fiecare se completează şi se sprijină una pe cealaltă.

În ţările socialiste, statul îşi asuma întregul rol pentru serviciile de asistenţă socială, acestea fiindintegrate în sistemul global de planificare şi dezvoltare socială, economică şi culturală.






În majoritatea ţărilor lumii, creşterea cheltuielilor din fondurile publice pentru serviciile socialereprezintă o tendinţă obişnuită. În ţările dezvoltate aceasta este o creştere acceptată deoarece nuexistă o alternativ ă la iniţiativa guvernamentală şi la dirijarea programelor naţionale.

Confruntate cu problemele socio-economice de masă şi cu incapacitatea instituţiilor existente de a

soluţiona problemele existente, guvernele au manifestat dorinţa de a participa la programelesociale. Totuşi, insuficienţa resurselor au împiedicat guvernele să joace un rol activ.

Asistenţa socială profesională

Lucrătorii din câmpul carităţii, ca şi predecesori ai lucrătorilor din serviciile sociale moderne,constituiau un lot evident chiar de la finele secolului 19.

Preoţi din multe confesiuni, voluntari din oate clasele, oameni bogaţi şi influenţi, supraveghetori aifenomenului sărăciei şi agenţi de caritate şi-au conjugat eforturile într-un sens comun. Dar, nuexistă o leg ătură a unei educaţii comune sau un scop al unităţii care să-i ţină laolaltă.

Mary Richmond (SUA) a fost una din primele persoane care au afirmat că unele intenţii şi bunulsimţ nu sunt totuşi suficiente pentru munca de caritate. Ea mai spune că, programele de preg ătire

ale oricărei agenţii sunt costisitoare, consumatoare de timp şi prea focalizate. Prin efortul ei de astructura o şcoală de filantropie, munca de caritate a cunoscut un salt gigantic în direcţia serviciuluisocial ca profesie. Momentul era propice pentru acţiune, pentru studii sociologice asupra sărăciei şidelicvenţei. Astfel, experienţa lucrătorilor din Europa şi SUA pentru caritate a început să formezeun corp de cunoştinţe. Abrodarea ştiinţifică în cadrul carităţii a început să-şi definească metodelede lucru. În Londra, înainte de 1873, activităţile de preg ătire iniţiate de Octavia Hill s-au structuratîn programe de lectură şi preg ătire atât pentru cei instituţionalizaţi cât şi pentru lucrători.

Octavia HILL Miting împotriva ideilor lui Hill Ruskin,prieten al lui Hill

Octavia Hill, s-a născut la Wisbech (1838) într-o familie activ ă în domeniul asistenţei sociale. Întimpul copilăriei sale, a fost influenţată de către prietenii săi, FDMaurice şi John Ruskin.

A murit în 1912

În 1898, The New York Charity Organization a organizat o şcoală de vară pe probleme de lucrărifilantropice. În 1899, s-a realizat încă un pas semnificativ, moment în care a fost deschis la

Amsterdam, Institutul pentru preg ătire în asistenţa socială, prima şcoală din lume axată peprobleme de asistenţă socială. Această şcoală oferea 2 ani de cursuri, în care studiul combinacunoştinţele de sociologie generală, probleme socioeconomice şi legislaţie cu preg ătire practică supervizată în diferite domenii de asistenţă socială. Din 1903, activităţile de preg ătire ale societăţiide organizare a carităţii din Anglia au dus la dezvoltarea unui program de 2 ani de teorie şi practică în Şcoala de sociologie.

În 1904, un curs scurt sponsorizat de Societatea de organizare a Carităţii din New York s-atransformat într-un program de 1 an la Şcoala de filantropie din New York, prima şcoală deasistenţă socială din SUA, care ulterior a devenit Facultatea de asistenţă socială din UniversitateaColumbia.






Reuşita acestor eforturi, cuplate cu recunoaşterea necesităţii pentru preg ătire mentală cât şi cuinimi deschise pentru munca de caritate, a condus la răspândirea şcolilor de asistenţă socială. După New York a urmat Boston (1904) iar în 1908 Chicago şi Berlin. Mişcarea s-a răspândit rapid înEuropa şi prin SUA iar din 1920 s-a întins şi în America latină, unde prima şcoală s-a deschis înSantiago, Chile.

Din aceste momente, munca pentru caritate şi filantropia au devenit larg cunoscute ca fiindasistenţa socială sau serviciul social iar personalul a fost clasificat ca lucrători (asistenţi) sociali.

asistent social: - profesionist preg ătit în rezolvarea problemelor individuale şi socialeale pacienţilor şi familiilor lor (Dicţionarul Billiere de nursing)

Studiul de caz

Studiu: - acţiunea de a studia; muncă intelectuală susţinută depusă în vederea însuşiriide cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu (DEX);

Studiu de caz: - metodă de cercetare care îşi ia drept subiect singular sau câteva exemple

selectate dintr-o entitate socială – precum comunităţi, gruprui sociale,antreprenori, evenimente, biografii, familii, grupuri de lucru, roluri sau relaţii – şi foloseşte o varietate de tehnici penru studiul lor (Oxford, Dic ţ ionar de sociologie , Univers enciclopedic ).

În ţările dezvoltate, unde în general un înalt standard de viaţă cât şi programele de securitatesocială tind să întâmpine trebuinţele materiale ale majorităţii cetăţenilor, lucrătorii sociali au fostsolicitaţi să abordeze problemele psihosociale prin anchetele asupra condiţiilor de viaţă. Metoda deanaliză deriv ă din ideea, dezvoltată anterior din mişcarea pentru caritate, după care fiecarepersoană sau familie reprezintă o situaţie unică sau constituie un caz individual. Obiectivulprincipal urmăreşte ajutorarea persoanelor sau a grupurilor mici de a se ajuta ei înşişi.

Ancheta socială: metodă de cercetare ce încorporează tehnici, procedee şiinstrumente interogative de culegere a informa

ţiilor, specifice interviului

şi

chestionarului. ( Dic ţ ionar de sociologie )

În România Colectivul de sprijin analizeaza si întocmeste anchetele socialenecesare în cazul :

a) divortuluib) abandonului minorului de către pãrintic) adoptiei minorilord) imposibilitătii întretinerii minorilore) acordării de bursef) internării minorilor în institutii de ocrotireg) să vârsirii de cãtre minori a unei infractiuni penale

Cine poate solicita ancheta socialã :

- Judecătoria- Politia- Parchetul- Inspectoratul scolar- Institutiile de ocrotire- Inspectoratul de stat pentru handicapati- Orice persoanã fizicã interesatã

În perioada ce a urmat, în zonele societăţii urbane industriale au apărut mari provocări ce încercausă comute atenţia de la problemele individului sau ale grupului către răul social. Au apărut eforturi






susţinute pentru a induce modificări la nivel social pentru a preveni problemele sociale cât şipentru a le îmbunătăţi rezultatele, pentru a modela destinul grupurilor mari de populaţie cât şipentru a ajuta atât individul cât şi familia şi grupurile lor de provenienţă. Această situaţie tranzitorieeste reflectată de asemenea în încercările de a sintetiza cunoştinţele sociologice şi psihologice şi dea îmbina practica profesională cu teoria dezvoltării asistenţei sociale.

Instaurarea noilor concepte de serviciu social ca forţă şi instrument în promovarea modificărilorsociale accentuează scopul activităţii profesioniştilor din domeniul asistenţei sociale, care în modtradiţional au fost asociate cu unele domenii de practică cum ar fi bunăstarea copilului şi al familiei,asistenţa socială (medicală şi psihologică ), şcoala de asistenţă socială, serviciile corecţionale şi degrupuri.

Pe lâng ă aceste sarcini, semnficative, profesia de asistent social adaug ă acum noi responsabilităţicorelate cu ale discipline pentru a ataca sărăcia ca fenomen de masă, la rădăcini, de a căuta şipreveni probleme ce pot distruge vieţi umane şi chiar pentru a reorienta structurile sociale îndirecţii care să confere oportunităţi noi şi îmbunătăţite. În special în ţările în curs de dezvoltare,metodele de organizare a comunităţii au o mai mare relevanţă faţă de analiza de caz sau grupul delucru şi aceasta deoarece problemele nu sunt influenţate de tratamentul individual.

Extinderea metodelor şi domeniilor

Pe lâng ă metodele fundamentale ale studiului de caz, grupul de lucru şi organizarea comunităţii, s-au dezvoltat metode de cercetare socială, administraţie socială şi acţiune socială. La început exista opreocupare asupra studiului de caz iar aspiranţii la poziţia de asistent social eau tentaţi să secentreze aproape în totalitate asupra acestuia. Ulterior, tendinţa în Europa şi într-o oarecaremăsură în SUA şi Canada era spre preg ătirea multilaterală a funcţionarilorşi preg ătiţi într-un spiritde disciplină în utilizarea diferitelor metode de asistenţă socială, astfel încât metodele să poată fiutilizate în mod judicios după cum o impun circumstanţele. În unele ţări în curs de dezvoltare, înspecial în India, specializarea în preg ătire şi practică nu s-a dezvoltat prin metode ci prin domenii.În India, managementul de personal este privat ca fiind unul din domeniile asistenţei sociale.

O altă tendinţă a fost accentuarea pe practica privată.

Domenii de sevicii: probleme şi politici

Bunăstarea familiei

Serviciile pentru bunăstarea familiei sunt concepute pentru a permite peroanelor şi familiilor să-şirezolve trebuinţele, tensiunile, să dezvolte sisteme armonioase de relaţii interpersonale şi să-şiîmbunătăţească funcţiile familiei. Auspiciile sub care funcţionează aceste servici diferă de la ţară laţară: în unele, fiecare program este organizat în mod independent, în timp ce în altele, fiecareprogram este integrat în programe ale centrelor comunitare.

În majoritatea ţărilor dezvoltate, programele naţionale de asistenţă socială sunt parte integrantă în

servciile de bunăstare a familiei.În ţările în curs de dezvoltare datorită fenomenului de sărăcie în masă şi a lipsei de resurse,asistenţa socială este aproape inexistentă sau extrem de limitată.

Agenţiile pentru bunăstarea familiei realizează studii de caz şi asigură ajutorul cât şi alte forme deasistenţă care să prelucreze problemele psihosociale.






Servicii sociale pentru familii

Denumire Beneficiari AdministrareCentrala - CLocala - L

Finantare:Publica = PuPrivata = Pr

Exemple de tariîn care exista

1 2 3 4 5 universala (sau asigurarisociale universale) C Pu

Germania, Suedia, MareaBritanie Asistenta medicala

gratuita focalizata (sa-raci, gravide,copii)

C + L Pu S.U.A., Franta, Chile, Mexic

învatamânt generalgratuit

universal C PuGermania (Prusia 19763), Franta(1971), Suedia, Marea Britanie(1971), SUA (1957)

Crese femeile ocupate C + L Pu China, Argentina, Austria, India,Iran, Irak, Italia, Irodania, Siria,Cuba, Chile, Mexic etc.

Gradinite femeile ocupate C + L Pu + Pr

Rata înrolarii copiilor între 3 - 6ani

- Ungaria 83%- R.D.G. 87%- Cehoslovacia 12%- URSS 4,4 mil.- SUA 22%- RFG 43%- Franta52%- Suedia 31%- M.Britanie 10%

1 2 3 4 5

Tabere scolare universal C + L Pu + Pr SUA, China, Franta etc.

Locuinte sociale saraci L Pu SUA, Franta, RFG, Suedia, M.Britanie,Guatemala

Consiliere juridica gratuita:-contracte-protectie sociala-mosteniri-relatii cu politia-locuire

saraci L Pu SUA

Cluburi de recreere, sport, timp liber universal L Pu + Pr Rico, China, Japonia, Franta, Suedia etc.Planificare familiala-difuzarea pe piata a contra-ceptivelor-furnizarea lor-educatie si consiliere

universalgratuitpentrusaraci

L Pu + Pr SUA, China Japonia, Franta etc.

Consiliere privind menajul *-bugetul familial-igiena-educatie

-relatii familiale

universal L Pr SUA, Franta, Suedia

Cursuri de (RE)calificare profesionala(gratuite)

saracifemei

C + L Pu SUA, Puerto Rico

Orientare sco-lara si profe-sionala (gratuita)saracifemeicopii

L Pu SUA, Puerto Rico






1 2 3 4 5

Terapia * de familie universala L Pr SUA, Franta, Japonia, Canada

universala L Pr

SUA, Japonia,

FrantaServicii de îngrijire a prescolarilor la domiciliu gratuite pentru mamele cu

copii multi C + L Pu Franta

Servicii orientate spre dezvoltarea fizica şi psihica acopilului

universalgratuit pentru saraci L

Pu +Pr Franta

Servicii de în-drumare privind alimen-tatia si igienacopilului

universalgratuit pentru saraci

L Pu +Pr

Franta

Servicii pentru batrâni universalgratuit pentru saraci L Pu +

Pr Franta

Consiliere * în probleme familiale-adoptie, încredintare

-divort-conflicte

-viitoare mame-mame singure

-familii fara mame-casatorie

universal L Pr Puerto Rico,

China, Japonia,

SUA, Frantaetc.

* Consilierul familial poate fi psiholog, psihiatru, sociolog, asistent social, preot, medic, avocat. În unele tari acest titlu este reglementat legal, în altele este asumat în practică.Consilierul familial poate fi solicitat în orice tip de criza familiala. El ofera: informatii, sfaturi, soluţii, intermedieri. Surse: Jones, op. cit.; Dixon, Scheurell, op. cit.; Dixon, Kim,op. cit.

Consilierea căsătoriei

Unul din principalele servicii asigurate de agenţiile centrate pe bunăstarea familiei este asistarea(consilierea) partenerilor cuplului în abordarea responsabilităţilor maritale şi în soluţionareaconflictelor. Necesitatea urgentă pentru consiliere în mariaj este indicată prin rata crescătoare aseparărilor şi divorţurilor.

În rândul ţărilor dezvoltate canada cunoaşte o reţea extinsă de servicii de consiliere a familiei.În Japonia, serviciile de consiliere a cetăţenilor sunt supravegheate de Ministerul Bunăstării Sociale.

În SUA, Marea Britanie şi în alte ţări din vestul Europei, serviciile de consiliere a căsătoriei şi deanchete sociale sunt disponibile pe o scară larg ă ca fiind parte a serviciilor publice şi particularepentru bunăstarea familiei. Într-un contrast total, în ţările ex-sovietice, unde de abia se structurează germenii sistemului, judecătorul curţii are responsabilităţi de a aduce părţile la reconciliere, fapt cese soldează cu divorţ.

În rândul ţărilor în curs de dezvoltare, îndrumarea şi consilierea familiei reprezintă un serviciurelativ nou destinat doar zonelor urbane. În aceste ţări, capii familiilor extinse sau reunite şi lideriireligioşi sau ai comunităţii asigură într-un mod informal consiliere şi sfat.

Serviciile formale de consiliere a familiei au fost introduse în mod rudimentar în Malaiezia, India,Indonezia, talia şi Africa de sud.

Îngrijirea maternală şi planificarea familială

Măsurile luate în vederea promov ării sănătăţii mentale şi fizice a copiilor chiar din etapa prenatală cât şi cea a mamelor în special în timpul perioadei de graviditate, au fost incluse în programele deîngrijire maternală. Aceste servicii sunt astăzi o parte integrantă a programelor de sănătate publică din majoritatea ţărilor şi sunt corelate cu asigurările social şi cu schemele de beneficii pentrumaternitate.

Ratele ridicate de mortalitate maternală şi a copiilor în ţările în curs de dezvoltare constituie unindex de incongruenţă calitativ ă şi cantitativ ă a programelor de sănătate adresate categoriilormenţionate.






Dimensiunea necesităţii în ţările în curs de dezvoltare de servicii tip mama şi copilul poate fianalizată după situaţia din India, unde există aproape 95.000.000 de copii la grupa de vârstă 0-5 anişi aproape 30.000.000 mame aflate în aşteptare şi în îngrijire. Astfel de programe cuprinzătoaresolicită resurse enorme care în prezent nu sunt disponibile. Această diferenţă dintre necesităţi şiresurse este un fapt tipic pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare.

Controlul naşterilor

În rândul ţărilor în curs de dezvoltare, India şi Pakistan au fost primele care au promovatplanificarea familială sau controlul naşterilor ca parte a programului naţional de dezvoltare. Alteţări asiatice precum Coreea de sud, Sri Lanka, Malaiezia şi Singapore au adoptat planificareafamilială ca parte a programelor guvernamentale. Egiptul şi Tunisia au declanşat în 1955, programede planificare familială fiind urmate de Kenya, Mauritius, Marocco şi Jamaica. În unele ţări precumChile, Columbia, Hong Kong, Tailanda şi Venezuela planificarea familială a fost introdusă prinagenţiile particulare. Câteva ţări din America latină au introdus planificarea mai întâi în ideea desoluţionare a problemelor legate de dimensiunea crescută a avorturilorilegale. Japonia este singuraţară unde creşterea populaţiei a fost redusă considerabil din momentul legalizării avortului.

Majoritatea ţărilor est-europene au aprobat avortul. Unele state din Europa de vest, în specialMarea Britanie au deja o politică liberală asupra avorturilor după cum au şi unele state în SUA.

Acestui subiect îi vom dedica o secţiune ulterioară.

Educaţia vieţii familiale

Unul din serviciile asigurate prin agenţiile de asigurare a bunăstării familiei, în special în Europa de vest şi în America de nord îl constituie educaţia vieţii de familie. Aceasta se dezvoltă prin discuţii,lecturi, programe radio-Tv, privind sănătatea familiei şi economia căminului conjugal.

Iniţiată fiind în SUA de către un grup de vountari, educaţia vieţii de familie s-a transformat într-omişcare majoră. În unele ţări, aceasta a început ca o mişcare pentru educaţia părinţilor

În ţările în curs de dezvoltare, programele de acest gen au fost dezvoltate cu ajutorul cluburilor defemei cât şi de alte grupuri ca parte a programelor de dezvoltare comunitară.

În Ghana, cluburile de femei i-au parte la dezvoltarea comunităţii pentru „îmbunătăţireacăminului”, prin demonstraţii de economie a căminelor.

În Belgia, guvernul subvenţiona cursuri de promovare a îmbunătăţirii vieţii de familie.

Programe „home-help”

Serviciul „home-help” este asigurat cu scopul de a ajuta familiile să-şi rezolve responsabilităţilecasnice şi de a permite familiei de a fi reunită în ciuda bolilor cronice, a handicapurilor sau a altortipuri de tulburări în familie.

Specialiştii selectaţi pentru abilităţile şi trăsăturile de personalitate şi supravegheaţi de agenţii suntplasaţi în casele în care mama este temporar incapabilă să aibă grijă de familie. Astfel de servicii auevenit importante pe măsură ce familiile f ără rude sau apropiaţi încearcă să supravieţuiască înatmosfera impersonală a marilor oraşe. Mai mult, conceptul permite includerea serviciilor pentruadulţi în domiciliile proprii ale bolnavilor care sunt dependenţi din punct de vedere fizic şiemoţional sau saunt handicapaţi.

În ţările scandinave, serviciul „ajutor în casă” este organizat pe scară larg ă.

Îngrijirea pentru bătrâni.

Îngrijirea persoanelor vârstnice impune o mai mare importanţă odată cu creşterea generală alongevităţii, în special în ţările dezvoltate unde persoanele în vârstă sunt protejate prin scheme de






asigurări sociale sau prin asistenţă publică şi primeşte îngrijire instituţională pe o scală larg ă. Ţăriledezvoltate deţin sisteme organizate ce includ posibilităţi de presiune, asistenţă pentru vâstnici,îngrijire instituţională, cluburi pentru persoane cu vârstă foarte înaintată, cămine, „masa pe roţi”(cantine mobile ce se deplasează la domiciliu), vizite prietenoase, ajutor la domiciliu, adopţii debunici, achiziţie de medicamente la costuri reduse, persoane de însoţire.

În ţările în curs de dezvoltare, cu o economie agrară, unde predomină o familie extinsă, s-a asiguratîn modtradiţional un sistem de îngrijire al bătrânilor chiar în mijlocul familiei. Acolo unde nu există o distanţă considerabilă de la locul de muncă la domiciliu, persoanele în vârstă sunt capabile să susţină funcţiile sociale ale familiei şi ale apropiaţilor chiar după ce productivitatea economică le-ascăzut. Totuşi, această situaţie familială se află în schimbare şi în aceste ţări; vechiul sistem nu maiasigură o protecţie suficientă vârstnicilor date fiind schimbările socioeconomice. Pe lâng ă aceasta,aceste state nu deţin fondurile şi resursele de a aborda aceste noi trebuinţe.

Bunăstarea copiilor.

Domeniul bunăstării copiilor este acceptată ca fiinf un element deosebit de important. Acesteservicii caută să promoveze dezvoltarea sănătăţii şi a copiilor cât şi să abordeze trebuinţele fie prin

abordare directă sau prin asistenţa părinţilor au familiilor. Asigurarea sau suplimentarea veniturilorfamiliei pentru ca părinţii să susţină condiţiile copiilor constituie de obicei primul tip de serviciu.

Asistenţa, de obicei asigurată prin mijloacele unui program de asistenţă publică, poate atingeaspecte de la distribuţia de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte până la sisteme complexe deasigurări sociale. Pe lâng ă programe generale pentru facilitarea familiei, sunt asigurate programe deasistenţă specială pentru familiile scindate. În cazul în care îngrijirea parentală este indisponibilă temporar sau permanent, copilului i se oferă un substitut fiind transferat într-o formă de îngrijireinstituţională. Cu toate că programele de asigurare a bunăstării copiilor nu lipsesc în ţăriledezvoltate, în ţările în curs de dezvoltare unde copiii reprezintă ¾ din populaţia juvenilă a globului,acestea sunt inadecvate sau lipsesc cu desă vârşire.

Îngrijirea maternală şi a sănătăţii copiilor

Deşi bunăstarea copiilor suprasolicită serviciile sociale, serviciile de sănătate publică şi celemedicale sunt primele care sunt organizate în noile state dezvoltate. Această acţiune recunoaştefaptul că, ratele de mortalitate infantilă şi maternală sunt indicii primari de progres al unei naţiuniîn ceea ce priveşte bunăstarea copiilor. De exemplu, în India, programele principale pentrubunăstarea copiilor sunt serviciile de sănătate precum centrele de sănătate infantilă şi asigurarea cu

vaccinuri şi substanţe imunizante.

În multe ţări, în special în Africa şi Asia, primii paşi au fost abordările de sănătate publică asupraunor boli precum frambozia1, tuberculoza, malaria şi lepra. De asemenea, s-au depus eforturipentru îmbunătăţirea nutriţiei copiilor. După aceste acţiuni a urmat instruirea populaţiei native înprincipiile igienei. Asistenţa UNICEFşi OMS a fost şi este semnificativ ă în inaugurareaprogramelor de asigurare a bunăstării copiilor şi mamelor. Ţările industrializate au mers mult mai

departe cu asigurarea de îngrijire profesională pentru mame f ără a face referire la capacitateaacestora de plăti.

Clinicile pentru copii în care experţii asigură consultaţiile sunt elemente larg răspândite în toată Europa.

1 Framboesia: infecţie a pielii, frecventă în ţările tropicale. Cauzată de Treponema pertenue , fiind frecventă laoameni, în special la copiii care trăiesc în condiţii primitive, în Africa Ecuatorială, America de sud şi în

Indiile de est şi vest. ( Dic ţ ionarul Bailliere de nursing , ed. Weller&Wells )






GRAVIDE NOU LUATE ÎN EVIDEN ŢĂ PE JUDE ŢE ÎN ROMÂNIA, Sursa: C.S.S.D.M.

Nr. Judeţul

crt. 1970 1980 1989 1990 1995 1996

TOTAL 460509 390851 333015 215998 194920 1938821 Alba 8519 7946 6626 4348 3742 3703

2 Arad 8922 7473 7143 3848 3417 3292

3 Argeş 14074 13340 8889 6266 5785 5655

4 Bacău 16991 13301 11635 7267 7081 7180

5 Bihor 13349 11816 10274 6878 5963 5484

6 Bistriţa-N. 6743 6820 6118 3873 3645 3791

7 Botoşani 12944 8206 7312 4843 5147 4870

8 Braşov 10795 11991 9011 6413 5068 4804

9 Brăila 7752 8111 6137 3559 3361 3484

10 Buzău 11622 9117 6888 4034 4446 4298

11 Caraş-Sev. 6611 6430 5503 3753 2567 2547

12 Călăraşi ... ... 4575 2452 2577 2561

13 Cluj 12445 11458 8709 6231 5491 5499

14 Constanţa 12486 12603 11333 6901 5904 5863

15 Covasna 4738 5303 4530 2250 2219 2213

16 Dâmboviţa 10375 9311 8929 5241 5174 5089

17 Dolj 13413 9968 8019 5829 4663 4913

18 Galaţi 14913 10985 9039 5369 6147 5939

19 Giurgiu ... ... 5653 2937 2879 2939

20 Gorj 7499 5830 6211 3860 3853 3810

21 Harghita 7263 7656 6253 3879 3468 3460

22 Hunedoara 11126 8011 7401 5459 4682 4864

23 Ialomiţa 9890 5895 4447 2518 2683 2727

24 Iaşi 17785 15520 13654 7657 7713 8271

25 Maramureş 10523 11325 9886 6874 6226 6332

26 Mehedinţi 6618 5054 4625 3066 2816 2829

27 Mureş 13459 9634 8691 5740 5308 5535

28 Neamţ 12932 10901 8363 5902 5921 5960

29 Olt 11931 8667 6656 4787 4680 4697

30 Prahova 18523 13325 11707 7162 6876 6850

31 Satu-Mare 8933 7296 6397 4591 3799 404032 Sălaj 6546 4868 4400 3214 2717 2643

33 Sibiu 11143 11240 7937 4895 3708 4151

34 Suceava 15547 13354 11325 8360 8612 8581

35 Teleorman 10351 7069 5466 4029 3713 3598

36 Timiş 11549 11418 9809 5816 4364 4180

37 Tulcea 6281 5180 4442 2456 2280 2255

38 Vaslui 13204 9029 8370 4672 4987 5057

39 Vâlcea 9326 6095 6361 4552 4328 4161

40 Vrancea 8958 6554 5962 3455 3670 3447

41 M.Bucureşti 27463 30939 28329 20762 13240 12310






ÎN ANII 1970,1980,1989,1990,1995-2002

- Număr gravide -

Judeţul Nr.

1997 1998 1999 2000 2001 2002 crt.

199563 189690 183223 193111 185706 189934 TOTAL

3784 3374 3364 3531 3457 3201 Alba 1

3481 3350 3357 4093 4294 4557 Arad 2

5524 5493 5439 5941 5377 5175 Argeş 3

7742 7837 7428 7494 7316 7077 Bacău 4

5770 5308 4689 5743 5209 5360 Bihor 5

3920 3719 3588 3821 3617 3625 Bistriţa-N. 6

5649 5377 5236 5230 4436 4696 Botoşani 7

4908 4381 4476 4908 4474 4676 Braşov 8

3427 3263 3181 3613 2973 3043 Brăila 9

4370 3966 4068 4140 4079 4298 Buzău 10

2675 2320 2140 2305 2398 2390 Caraş-Sev. 11

2690 2640 2672 3001 2875 3036 Călăraşi 12

5463 5141 4437 4855 5176 5211 Cluj 13

6200 6091 6030 7199 6524 5779 Constanţa 14

2209 2158 2184 2007 2463 2488 Covasna 15

5208 5089 4967 5418 5391 5206 Dâmboviţa 16

4756 4456 4613 5255 5830 5742 Dolj 17

6223 6189 5827 5716 5570 5760 Galaţi 18

2921 2722 2771 2340 2319 2405 Giurgiu 19

4027 3565 3633 3804 3416 3700 Gorj 203499 3333 3121 3200 3009 3046 Harghita 21

4653 3933 3348 4095 3790 3681 Hunedoara 22

2834 2766 2751 3144 2729 2630 Ialomiţa 23

9142 9123 8919 8089 8430 9871 Iaşi 24

2201 2246 1859 2409 2562 2792 Ilfov 25

6216 5669 5369 4769 4252 4739 Maramureş 26

2733 2544 2481 2292 2179 2324 Mehedinţi 27

6142 5877 5479 5969 6533 6023 Mureş 28

6106 5987 5942 6213 5729 5637 Neamţ 29

4679 4602 4453 4077 3658 3632 Olt 30

7067 6663 6578 7360 6682 7314 Prahova 31

3973 3981 3504 3364 3419 2921 Satu-Mare 32

2806 2771 2655 2515 2492 2494 Sălaj 33

4370 4251 4148 4169 3871 4158 Sibiu 34

8856 8605 8581 8412 7728 7638 Suceava 35

3730 3684 3514 3415 2535 2615 Teleorman 36

4078 3386 2946 3367 3489 4068 Timiş 37

2370 2177 2280 2382 2306 2334 Tulcea 38

5636 5900 5957 6103 5533 5828 Vaslui 39

4215 3918 3898 3905 3707 3679 Vâlcea 40






3580 3421 3443 3586 3278 3171 Vrancea 41

9730 8414 7897 9862 10601 11914 M.Bucureşti 42

BENEFICII DE MATERNITATE

1. ALOCA Ţ II PRENATALE (în bani, de la 4-5 luni de sarcină )

Ţara Anulintroducerii

India 1975 Coreea 1979 Franta 1974 Luxemburg 1974 Polonia 1978 Finlanda 1981 Marea Britanie 1982

Grecia 1984 Argentina, Chile

2. BENEFICII ÎN NATUR Ă : lapte (Peru 1979), medicamente, scutece.3. SERVICII - asistenţa medicala

- cursuri de igiena, puericultura.

4. CONCEDIU DE MATERNITATE (pre şi post natal):- obligatoriu- optional (Germania, Danemarca)

a) durata:

TARA DURATA ANULINTRODUCERII Algeria 8 - 14 saptamâni 1974 Austria 8 + 8 saptamâni 1974 Cuba 12 - 18 saptamâni 1974 Danemarca 4 + 24 saptamâni 1985 Finlanda 100 zile lucratoare 1985 Franta 14 - 16 saptamâni 1978 Grecia 12 - 14 saptamâni 1984 Irlanda 14 saptamâni 1981 Luxemburg 12 - 16 saptamâni 1981 Noua

Zeelanda6 + 20 saptamâni 1981

Norvegia 12 - 18 zile 1977 Portugalia 30 + 60 zile 1984 Spania 6 + 8 saptamâni

S.U.A.nu exista reglementare federala; numai înanumite state, în anumite sectoare deactivitate - maximum 8 saptamâni

Tunisia 30 de zile (politicaantinatalista)

aponia 3 lunib) plata concediului de maternitate (% din salariul curent):

- 60% (Canada, Japonia);






- 80%- 90%- 100% (Camerun. Coasta de Fildes, Libia, Mali, Senegal).

În unele ţări se plateste o alocatie de maternitate femeilor ne-salariate, cu conditia prezentarii la

controlul medical regulat (Franta, Luxemburg, Austria, Suedia).

5. CONCEDIU PARENTAL PENTRU ÎNGRIJIREA COPILULUI MIC - se acorda numai mamei sau si mamei si tatalui (tarile scandinave, Franta, Italia, Belgia, Canada,România). Durata - 8-12-24 luni (5 ani pentru un copil handicapat sau adoptat).

- Austria - 1 an- Canada - 24 saptamâni- Cuba - 9 luni- Cehoslovacia - 1-2 ani- Finlanda - 158 zile- Franta - 2 ani- Germania - 10-12 luni

- Ungaria - 3 ani- Islanda - 3 luni- Italia - 6 luni- Irlanda - 4 saptamâni- Noua Zeelanda - 6 luni (pentru salariatii de stat)

( tot numai pentru ei:- Belgia- Egipt- India- Israel- Kuweit

- Siria- Tunisia)- Norvegia - 1 an- Polonia - 24 luni- Japonia - 3 ani- ex.URSS - 1 an- Suedia - 3 ani

Plata: 50-60% din salariul curent(- 30% Italia- 90% Suedia- Austria si Canada - doar familiile sarace si se garanteaza locul de munca, celelalte

drepturi.)

6. INDEMNIZATIA DE NA Ş TERE = un salariu mediu(Argentina, Franta, Suedia, Japonia etc)

7. CONCEDIU MEDICAL - pentru îmbolnavirea mamei sau a copilului - pâna la o vârstalimita:

- 1 an (Chile)- 3 ani (Italia)- 8 ani (Germania)- 10 ani (Finlanda, Ungaria, Norvegia, Portugalia)- 12 ani (Suedia)






- 14 ani (Polonia, ex.URSS, ex.RDG).- durata:- pe îmbolnavire: - 3 zile (Cehoslovacia)

- 6 zile (ex.URSS - prelungita pentru vaduve, necasatorite, divortate)- pe an: - 60 zile (Polonia)

- 1 luna (Bulgaria)- 4 saptamâni (RDG)- 30 zile (Portugalia)- 60 zile Suedia

- concediul medical poate fi luat si de tata în:- Austria- Ungaria- Israel- Norvegia- Suedia- Franta.

8. CONCEDIU FARA PLATA - se garanteaza locul de munca si celelalte drepturi:- pâna la 3 ani ai copilului (Bulgaria)- 6 luni în total (Finlanda)- pâna la 8 ani ai copilului (Suedia)- pâna la 2 ani ai copilului (ex. URSS).

9. FACILITATI LA LOCUL DE MUNCA :- program redus- timp de lucru flexibil- pauze de alaptare- repartizarea unor activitati mai usoare.

10. ALOCATIE DE ALAPTARE (Japonia, Franta).Surse: Brocas s.a., op. cit., pp. 58-78.

Serviciile de (protecţie) ocrotire a copilului

Nu toţi copiii sunt înconjuraţi de afecţiunea părinţilor, mulţi dintre aceştia purtându-se cu copiiineglijent şi chiar incompetent. Societăţile pentru prevenirea agresiunii asupra copiilor, organizatesub auspiciile voluntariatului, chiar de la mijlocul secolului 19, există încă sub diferite denumiri, cutoate că tendinţa este de a plasa responsabilităţile unor astfel de servicii în agenţiile publice pentrubunăstarea copiilor. În unele jurisdicţii, acolo unde legislaţia agrează, ofiţerii de probaţiunedesf ăşoară o activitate intensă.

Serviciile de ocrotire sunt adesea invocate în plângerile referitoare la cazurile de abuz sa neglijen ţă a părinţilor.

Faptul că serviciile se confruntă cu părinţii, impune ca lucrătorii sociali să aibă abilităţi speciale şiastfel să existe unele modificări la practica obişnuită. Deoarece mutarea copilului din căminul său,chiar dacă acesta nu este de bune condiţii, constituie o problemă serioasă şi se depun eforturiconsiderabile pentru evitarea acestei etape drastice.

Copiii care au fost bătuţi şi abuzaţi şi cei ai căror urme corporale oferă dovezi a neglijenţei nu suntsingurii care necesită asistenţă specială. Cu probleme la fel de serioase sunt cei marcaţi emoţional.Formele subtile de deterioare emoţională pe care le induc părinţii copiilor lor constituie obiectulunor anchete psihologice, psihiatrice ec. În general, copiii sunt preluaţi prin procedură juridică dincasele lor doar în cazuri extreme, când copilul a fost exploatat grav de către părinţi sau alte






persoane. Această prevedere a tribunalului se bazează pe convingerea că, în ciuda sărăciei sau aaltor situaţii tulburătoare, acasă este cel mai bun loc pentru creşterea şi dezvoltarea copilului.

Îngrijirea mamelor necăsătorite şi a copiilor acestora

Îngrijirea şi protecţia copiilor născuţi în afara căsătoriei ridică probleme speciale tocmai datorită atitudinii societăţii despre concepţia premaritală. De la a avea un punct de vedere tolerant sau chiarexpectat, ca în unele comunităţi tribale, alte comunităţi impun pedepse extreme, ostracizante saumanifestă violenţă îndreptată către mamele necăsătorite şi copiii lor.

În societăţile moderne este un fapt recunoscut că mamele necăsătorite trebuie să primească aceeaşiasistenţă. Serviciile tipice pentru mamele necăsătorite includ întreţinere, îngrijire medicală,spitalizare şi ajutor în depăşirea crizelor sociale şi în luarea deciziilor constructive atât pentruinteres propriu cât şi pentru viitorul copilului.

Atunci când agenţiile operează, lucrătorul de caz consiliază mamele asupra aranjamentelor fiepentru păstrarea copiilor sau pentru încredinţarea spre adopţie.

Serviciile pentru mamele necăsătorite sunt asigurate în ţările dezvoltate din vest în special prin

agenţii particulare, având sprijin financiar prin aplicaţii de la fondurile publice.Centrul maternal:

Centrul maternal reprezintă un serviciu complex adresat cuplului mamă-copil. Activităţile sale urmăresc prevenirea abandonului copilului şi integrarea socio-familială a cuplului mamă-copil.

Centrul oferă următoarele tiuri de servicii:

a) primire, îngrijire, g ăzduire, protecţie,

b) consiliere, orientare şi sprijin,

c) monitorizare şi evaluare a beneficiarilor,

d)

sprijin pentru reintegrare familială şi socială a beneficiarilor Activităţile desf ăşurate constau în: asigurarea asistenţei medicale de urgenţă,asigurarea securităţii, a cazării şi hranei cuplului mamă-copil, întocmirea planuluispecializat de intervenţie, a rapoartelor de vizită, a fişelor de observaţie, realizarea deanchete sociale şi vizite la domiciliul mamei, intermedierea vizitării de către familie acuplului mamă-copil şi a restabilirii leg ăturilor mamei cu familia sa naturală, activităţide educaţie, consiliere şi orientare, demersuri pentru g ăsirea unui loc de muncă.

În România, 137 de mame şi 168 de copii au beneficiat de serviciile celor 9 centrematernale înfiinţate prin Programul PHARE 1999.

În ţările ex-socialiste din estul Europei, înteţinerea era plătită integral de la stat. Copilul putea fimenţinut într-un cămin al statului atât timp cât dorea mama. La 15 ani de la căderea comunismuluilucrurile merg încă foarte greu.

În ţările scandinave, statul ajută în mod direct mamele necăsătorite în ceea ce priveşte stabilireapaternităţii.

Instituţii precum „hotel maternal” din Franţa şi hotele pentru mame care muncesc, din MareaBritanie primesc mame necăsătorite iar copiii acestora sunt supravegheaţi.

În ţările în curs de dezvoltare, serviciile pentru mame necăsătorite şi copiii acestora rămân încă lanivel elementar şi abordează probleme de caritate la nivel individual.

Centrul de zi

Centrul de zi promovează dreptul copilului de a creşte şi a se dezvolta în mediul său familial. Eldesf ăşoară activităţi care contribuie la prevenirea abandonului copilului şi a instituţionalizării şi la






reintegrarea copilului în familie. Centrele de (îngrijire) zi sunt structurate pentru copii, cu vârstecuprinse de obicei între 2-5 ani, unde primesc supraveghere în timp ce mama este la lucru. Printreaceste programe se numără programe educaţionale, consiliere, evaluare socio-psihologică, activităţide petrecere a timpului liber, asigurarea a cel puţin unei mese pe zi – program destinat în principalcopiilor din familii aflate în dificultate.

Pe măsură ce tot mai multe mame sunt angajate pe programe lungi, se simte necesitatea serviciilorde îngrijire pentru copii.

În ţările în curs de dezvoltare există o mare trebuinţă pentru centrele de zi, în special în zoneleurbane şi industrializate. În unele ţări din Asia, centrele de zi trebuie ca prin lege să fie asigurate deindustrie. În India, fiecare structură industrială ce angajează mai mult de 50 femei trebuie să aibă înîntreţinere o creşă.

Unele centre au prin structura de personal acces la psihologi, pediatri şi lucrători sociali şi suntutilizaţi pentru diagnostic şi tratament în problemele emoţionale ale copiilor şi părinţilor acestora.

SERVICIILE ÎN CONTEXTUL ALTOR AGEN ŢII.

Serviciul de medicină socială

Condiţia socială şi psihologică a pacienţilor poate ajuta sau întârzia recuperarea. Unii nu recunosccă sunt bolnavi în timp ce alţii nu doresc să se vindece. Unii nu doresc să facă nimic în timp ce alţiisunt captaţi prin diagnostic să facă tot ce este posibil.

Ruta şi reuşita tratamentului depinde astfel şi de lucrătorii de medicină socială care încearcă:

1. să ofere medicului un tablou al factorilor sociali şi psihologici cauzatori sau agravanţi aibolii;

2. să ajute pacienţii să utilizeze toate facilităţile

3. să lucreze cu familia şi comunitatea să identifice resursele ce pot sprijini tratamentul şiperioada post-cură a pacientului.

Sectoarele în care asistenţii sociali şi-au dovedit deplin abilităţile sunt medicaţiile îndelungate şiobservarea precauţiilor necesare, în situaţii precum diabet, tulburări cardiace, condiţii de handicapprecum poliomielita, boli stigmatizante (tuberculoza, lepra, epilepsia, boli venerice) şi diferitecondiţii psihosomatice.

În ţările în curs de dezvoltare, cu nivel de educaţie scăzută în rândul maselor populaţiei, seconsumă de către lucrători foarte mult timp cu educaţia pacienţilor şi familiilor despre naturabolilor, evoluţia tratamentului cât şi pentru precauţiile avute în vedere.

De asemenea, asistenţii sociali ajută la aranjamentele financiare sau oferă consiliere în situaţiileeconomice centrate pe problema locuinţei, familiei şi loculu de muncă.

În timp ce în ţările dezvoltate programele medicale sunt create suficient de clare pentru înţelegereapsihologică a îndatoririlor lucrătoruli, în ţările în curs de dezvoltare se acordă o atenţie sporită ajutorului financiar cât şi programului de planificare familială şi de educaţie a sănătăţii.

Serviciile de psihiatrie socială

În cadrul unei echipe clinice formate din psihologi, psihiatri, al ţi specialişti, lucrătorul de psihiatriesocială este cel care prezintă cazul şi serviciile grupului de lucru penru pacienţii suferinzi de bolimentale ajutând la structurarea planului de reabilitare post-cură. De asemenea, asistentul depsihiatrie socială lucrează cu părinţii şi rudele subiectului şi se implică în diferite acţiuni deprevenţie în sectorul sănătăţii mentale. Serviciile de psihiatrie socială au debutate în SUA (1905),moment în care unele clinici ataşate spitalelor din Boston şi New York au început să angajeze






lucrători de psihiatrie socială. În acelaşi timp, au înmceput instruirile specializate. În timpul şi după cel de-al doilea război mondial a existat o mare cerere de servicii de psihiatrie socială, care eraufuncţionale sub auspicii militare şi cu ajutor al Crucii Roşii americane.

Psihiatria socială: ştiinţă care studiază atât influenţa pe care o au factorii sociali asuprasănătăţii psihice, cât şi boala mentală ca enomen cu implicaţii asupra grupului. Esteo ştiinţă relativ nouă, dinamică, tipic interdisciplinară. Ideea este că, bolnavulmental, ca ipostază a umanului, trebuie considerat în contextul său relaţional,începând cu celula (familia) până la imensul edificiu al societăţii (ansamblu dedeterminări economice, politice, bografice, culturale).

În ceea ce priveşte orientarea pe care trebuie să o aibă psihiatria socială, s-auformulat patru mari direcţii.

1) direcţia epistemologică, cae are în vedere modul cum acţionează factorii socialiasupra etiopatogeniei bolilor psihice, pe un eşantion semnificativ de populaţieputând avea relevanţă studiul unor parametri ca: structură socială, rolul familialşi social, cultura;

2) Antropologia culturală, prin care specialiştii au conceput fenomenul

psihopatologic din unghiul raporturilor dintre cultura colectivităţilor umane şiproblemele ridicate de sănătatea mentală;

3) Concepţia dinamicii grupului, care propune studierea individului în câmpul săusocial. Aceasta ar explica dezvoltările patologice ale personalităţii, stărilepsihice patologice de diferite intensităţi, în care factorul psihologic desupraevaluare ar fi pe prim plan (criza pensionării, sindromul mameiprotectoare);

4) Sănătatea mentală şi psihoigienă. Prin prisma acestei orientări psihiatrul şiechipa sa devin lucrători sociali în lupta împotriva fenomenului morbidităţiiprin boli psihice. ( Dic ţ ionar de Psihiatrie . C. Gorgos)

În multe ţări, pacienţii cu probleme mentale care nu necesită tratament activ sunt plasaţi în fostecămine, reşedinţe comunitare, sub supravegherea lucrătorilor de psihiatrie socială.

Utilităţile pentru tratament psihiatric din majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare sunt totuşiinadecvate. Chiar şi cele câteva spitale ce există în aceste ţări nu sunt echipate adecvat în ceea cepriveşte personalul, echipamentul sau serviciile. De exemplu, cu un total de aproape 1.500 depaturi în spitale de boli mentale, India avea la începutul anilor 1970, 33 paturi la 100.000 locuitoriîn comparaţie cu 3.500/100.000 locuitori în SUA şi 2.780 în Marea Britanie.

Serviciile sociale şi şcolare

Lucrătorii sociali şcolari abordează în problematica lor, copiii care în mod potenţial sau realîntâmpină probleme de adaptare în familie, şcoală sau de apropiere cu orice ar putea să interfere custudiile lor.

Problemele cu care se confruntă copiii de vârstă şcolară sunt diferite în ţările în curs de dezvoltare,unde şcolile asigură facilităţi educaţionale avansate şi educaţia este în general obligatorie, spredeosebire de cea a copiilor din majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, unde utilităţile educaţionalesunt inadecvate. Chiar şi aceste facilităţi limitate sunt adesea neutilizate deoarece copiii locuiescdeparte de şcoală sau se retrag din şcoală pentru a-şi sprijini familia la lucru sau pentru a avea grijă de copiii mai mici.

Lucrătorul social şcolar încearcă să g ăsească modalităţi de îmbunătăţire a ceea ce deja s-a creat.Printre serviciile de sănătate, serviciile de psihiatrie, orientare vocaţională şi consiliere, programe dedietă suplimentară, centre de hobiesuri şi alte programe extracurriculare. Una din tendinţele înasistenţa socială şcolară este dezvoltarea unei abordări interpersonale ce implică lucrători sociali,educatori şi alţi specialişti cum ar fi medici, psihiatri. Echipele formate din părinţi şi profesoristructurate în scopul soluţionării problemelor copiilor s-au dovedit foarte eficiente. Se cunoaşte o






puternică implicare a părinţilor şi a comunităţii în abordarea problemelor copiilor şcolari. ÎnRomânia această structură este la început.

Părinţii cu copii cu handicapuri necesită ajutor special; grupurile de întâlnire cu părinţi ai cărorcopii au unele handicapuri s-au dovedit utile în împărţirea problemelor şi în clarificarea

nelămuririlor.Prin toate aceste programe, lucrătorii sociali şcolari vor juca un rol din ce în ce mai important.

Serviciile corecţionale

Deşi este evident că există multe puncte de vedere asupra tratamentului criminalilor şi elicvenţilor,conflictul dominant se situează pe de o parte între cei ce sunt adep ţii pedepselor severe avândastfel convingerea că astfel vor împiedica criminalul să persiste în să vârşirea delictelor şi deasemenea serveşte ca referinţă pentru alţii iar pe de altă parte, cei ce evidenţiază inutilitateapedepsei şi efectele perverse ale vieţii de încarcerat.

Avocaţii acestei din urmă viziuni consideră în mod frecvent criminalul ca victimă a mecanismelorsociale şi psihologice ce nu sunt sub controlul acestuia.

O poziţie de compromis situată între cele două extreme pare să fie cea spre care se îndreaptă majoritatea statelor şi majoritatea lucrătorilor sociali.

Efectele vieţii în penitenciar sunt admise dar se propune a fi reduse prin impunerea de pedepsescurte prin utilizarea probaţiunii, amenzilor cât şi a altor substitute pentru încarcerare, prinîmbunătăţirea condiţiilor în penitenciare şi prin experimentarea a noi genuri de penitenciare şitehnici de reabilitare. De asemenea, este un fapt deja recunoscut că unii criminali trebuieîncarceraţi pentru lungi perioade de timp, nu atât de dragul severităţii cât pentru protecţiasocietăţii. Zona majoră din sectorul corecţional în care sunt implicaţi lucrătorii de asistenţă socială sunt probaţiunea, elibererea pe cuvânt şi controlul delicvenţei.

Servicii de orientare şi sprijin pentru tinerii delicvenţi

Centrul de orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale a copiluluidelicvent desf ăşoară următoarele tipuri de activităţi: prevenţie, asistare în vedeerareintegrării sociale, mediere de conflicte şi orientare, constituirea une baze de date caresă reflecte delincvenţa juvenilă la nivel local.

Minorii cu un debut infracţional sunt evaluaţi psihosocial şi incluşi în programe deformare a comportamentului în concordanţă cu normele sociale.

Activitatea de mediere a conflictelor minore se desf ăşoară în parteneriat cu diferiteinstituţii.

Activitatea de orientare: managerul de caz întocmeşte un plan individual de intervenţieşi în funcţie de acest plan minorul este orientat spre activităţi şcolare, de formareprofesională, de integrare într-o activitate profesională, de petrecere a timpului liber.

Politica de asistenţă socială în România

S-a concretizat în:

adoptarea unor standarde ocupaţionale de evaluare şi acreditare specifice domeniului;

participarea organizaţiilor neguvernamentale şi a Bisericii la punerea în aplicare amăsurilor de asistenţă socială şi sprijinirea vârstnicilor singuri.

A fost promovată în mod deosebit asistenţa socială pentru familiile cu mulţi copii, pentru minoriiaflaţi în situaţii deosebite, pentru persoanele cu handicap şi persoanele vârstnice.






Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de boală sauaccident, se calculează din salariul de bază şi sporurile aferente în raport cu vechimea de muncă astfel:

- până la 2 ani vechime: 50%;- de la 2 la 5 ani vechime: 65%;

- de la 5 la 8 ani vechime: 85%.

Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă din cauza unor boli obişnuite sau a unoraccidente care nu au leg ătură cu munca sunt de 50% din cuantumul cuvenit primelor 3 zilecalendaristice de concediu medical.

Deşi alocaţia de stat pentru copii s-a majorat de mai multe ori pentru a ţine pasul cu inflaţia, eaeste totuşi insuficientă pentru a constitui cu adev ărat un ajutor. În luna mai 2000, unei familii i seacorda o alocaţie de 160.000 de lei pe lună (5.533 lei/zi). Unui spital îi reveneau 7.600 lei/zi caalocaţie de hrană pentru un copil de la 0 la 3 ani şi 12.500 lei/zi pentru un copil de la 4 la 16 ani. Încreşe, alocaţia de hrană pentru un program zilnic era de 8.100 lei/zi pentru un program săptămânalde 11.500 lei/zi.

PREZENTAREA POLITICILOR SOCIALE DIN ROMÂNIA

Acest capitol se constituie într-o evaluare a motivaţiilor şi tendinţelor manifestate în ultimii ani înpolitica socială românească, în contextul transformărilor sistemice profunde din Europa Centrală şi R ăsăriteană.

Pentru a contura cadrul general ce a constituit baza implementării unor politici sociale viabile înRomânia vom ilustra sistemul de politici sociale din perioada comunistă, prin enumerarea câtorvarepere:

• centralizarea şi preluarea exclusiv ă de către stat a funcţiei de protecţie socială (efectulacestei situaţii a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de asisten ţă socială precumşi deprofesionalizarea completă a acestora);

• ocuparea deplină a forţei de muncă;

• generalizarea veniturilor salariale, minimalizarea veniturilor din proprietate şi eliminarea veniturilor din profit;

• instituirea asigurărilor sociale de stat, sistem care garanta o acoperire universală şi relativ generoasă faţă de toate categoriile de riscuri sociale (pensii, alocaţii familiale, de boală saude maternitate), cu excepţia şomajului care nu era recunoscut;

• gratuitatea înv ăţământului şi a asistenţei medicale, pentru toate categoriile de vârsta,respectiv socio-profesionale;

• promovarea unei politici pro-nataliste. Legea din 1966 interzicea avorturile şi folosireamijloacelor contraceptive. Efectele dramatice ale acestei legi nu au întârziat sa apară: ocreştere masiv ă a mortalităţii materne şi a mortalităţii infantile; înregistrarea unui numărmare de avorturi ilegale cu repercusiuni nefaste pentru viaţa femeii; creşterea numărului decopii abandonaţi şi a celor orfani.

• transferul unor costuri asupra populaţiei, prin apariţia şi extinderea ,,plăţilorcompensatorii" în sănătate, înv ăţământ, administraţie;

• suprimarea treptată a asistenţei sociale, nerecunoaşterea oficială a sărăciei şi neacodareanici unui beneficiu social decurgând dintr-o asemenea situaţie;






• investiţii publice masive în sectorul construcţiilor şi acordarea de facilităţi la cumpărareade apartamente, măsură cu impact favorabil pe termen scurt dar nefavorabilă pe termenlung, datorită depopulării satelor şi stabilizării în mediul urban a unei largi categorii demuncitori cu nivele slabe de calificare, dependenţi în exclusivitate de unitatea industrială lacare fuseseră aduşi;

• discriminarea agricultorilor, meseriaşilor şi liber-profesioniştilor prin neincluderea lor însistemul asigurărilor sociale de stat.

Acestea se constituie în principalele caracteristici ale politicii sociale în toate ţările blocului sovieticcu anumite deosebiri, datorate nivelelor diferite de dezvoltare economică şi rigidităţii politice maimult sau mai puţin accentuate. După 1989 aceste ţări au început reformarea sistemului, aplicând înprincipiu acelaşi gen de măsuri dar cu viteze diferite, în funcţie de contextul economic şi politicconcret la care se raportau.

Raportate la situaţia anterioară, se vor prezenta în continuare primele fenomene sociale ce auafectat populaţia României după revoluţia din 1989, fenomene ce au impus odată cu trecereatimpului şi luarea primelor măsuri în materie de politici sociale.

Primul fenomen social nou apărut în zona ex-comunistă a fost şomajul, despre care a început să se vorbească oficial încă din 1990. După şocul asumării publice a acestui termen, s-a intrat repede înfaza măsurărilor statistice şi a comentariilor de presă. Valorile oficiale au indicat, de exemplu, 3%în 1991, apoi o creştere continuă în anii următori, 10,9% în 1994 şi 11,6% în 1998, cu perspectivereduse de ameliorare pe termen scurt. Cea mai mare parte a şomerilor proveneau din industriagrea, aflată la începutul unui lung declin.

Un alt fenomen social al anilor `90 a fost subţierea segmentului activ al populaţiei, respectiv creşterea accelerată a numărului de pensionari şi asistaţi social. În afara intrărilor în şomaj,pensionarea timpurie, la cerere, a fost abuziv utilizată ca alternativ ă la şomaj în ultimii zece ani iarefectele secundare ale acestei politici se fac simţite acum în bugetul asigurărilor sociale.

Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei este asociată cu reducerea continuă şi drastică a veniturilor reale ale cetăţenilor în comparaţie cu nivelul tot mai înalt al preţurilor. În 1997 salariulmediu pe economie ajunsese sa reprezinte doar 58% din valoarea corespunzătoare momentuluidecembrie 1989, iar în cazul pensiilor situaţia era şi mai severă. Datele statistice indică o ,,alocarebugetară" pentru alimente de aproape 60% din cheltuielile totale ale unei familii obişnuite. Aceste

valori sunt foarte mari pentru o ţară cu aspiraţii comunitare, acceptându-se în general ideea că ponderea cheltuielilor alimentare într-o ţară europeană dezvoltată nu poate depăşi 30% din totalulcheltuielilor, limită care este considerată de unii autori o posibilă definire a pragului de sărăcie.

Deteriorarea indicatorilor demografici şi ai stării de sănătate publică au la bază scăderea veniturilorpopulaţiei, dar şi carenţele educaţionale şi lipsa de organizare a serviciilor de profil, toate acestefenomene luând amploare după 1989. Nivelele înalte ale mortalităţii infantile şi materne neplasează printre ultimele poziţii din Europa. Mult sub media europeană este şi speranţa de viaţă în

România (69 de ani în România faţă de 77 de ani în Europa). Tot în dreptul acestei categorii deindicatori trebuie subliniat şi procesul de îmbătrânire a populaţiei.

Sărăcia constituie fenomenul social cu cea mai accentuată viteză de diseminare în societatearomâneasca şi cu cele mai dăunătoare consecinţe. Din acest motiv obiectivul fundamental alpoliticii sociale în România se va orienta cu precădere spre reducerea sărăciei. Primul pas în acestedemersuri este stabilirea oficială a unui prag unic pentru încadrarea fenomenului. În România seutilizează multiple definiţii ale sărăciei, care furnizează imagini diferite asupra realităţilor sociale.De exemplu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii de pe lâng ă Academia Româna apreciază utilă folosirea a două tipuri de criterii, unul pentru ,,pragul de subzistenţă" iar celălalt pentru ,,pragul detrai decent".






Ţinând cont de aceste manifestări sociale ce şi-au f ăcut simţită prezenţa imediat după revoluţia din1989, este evident necesară luarea unor măsuri pentru reabilitarea socială a populaţiei. Esteimportant de menţionat în acest context elementul de referinţă pentru înţelegerea premiselor subcare a debutat reforma în România: mentalitatea centralist-etatistă.

Această mentalitate face referire la convingerea românilor ca statul este dator să le asigurebunăstarea (garantarea locului de munca, creşterea salariilor, gratuităţi în sănătate, înv ăţământ,cultură, burse, bilete gratuite în staţiuni, reduceri la transport, locuinţe etc.). Aşadar, în România,dorinţa de mai bine se confundă cu aşteptarea ca statul să dea mai mult oamenilor şi să rezolveproblemele financiare şi socio-profesionale apărute ca urmare a suprimării vechilor mecanisme decentralizare şi planificare.

R ăspunzând acestei mentalităţi guvernul României restituie cetăţenilor contribuabili ,,părţilesociale" acumulate în ultimii ani ai lui Ceauşescu. Bineînţeles că restituirea a câteva zeci de mii delei a însemnat la începutul lui 1990 o creştere relativ ă şi temporară a consumului, banii fiind însă cheltuiţi în câteva luni, iar la nivel naţional risipirea unei sume de ordinul câtorva zeci de milioanede dolari a echivalat cu imposibilitatea consolidării bugetului de asigurări sociale. Această măsură afost însoţită de reducerea săptămânii de lucru, înmulţirea sărbătorilor oficiale şi interzicerea ,,orelor

peste program" nesalarizate sau f ără acordul angajatului, sistarea exportului de produse alimentareşi creşterea continuă a importurilor finanţate din surse publice, anularea sistemului de salarizare înfuncţie de nivelul producţiei, acordarea de beneficii şi sporuri salariale f ără acoperire economică,instituirea unor drepturi şi facilităţi privind anumite categorii sociale etc. Toate aceste măsuri auavut un efect concertat: epuizarea în scurt timp a resurselor existente şi anularea şanselor dereluare a creşterii economice.

A doua etapă începe în toamna anului 1990 şi durează până spre sfârşitul deceniului (1997-1998),când încep să apară primele măsuri de reformă reală a sistemului securităţii sociale. Putem facereferire la aceasta ca la ,,etapa indexărilor", ea caracterizându-se în principal prin măsuri de contra-balansare a costurilor restructurării sectorului economic. Principala formă de expresie a politiciisociale în perioada menţionată a fost indexarea veniturilor în funcţie de rata inflaţiei şi de creşterea

preţurilor. Acordarea unor compensaţii modice (trimestriale sau lunare) de 3-5%, în condiţiile uneiinflaţii galopante în special în intervalul 1990-1993, nu a avut darul de a mul ţumi populaţia, a căreiputere de cumpărare se deteriora continuu.

În cadrul acestei etape sunt adoptate câteva legi cu caracter social semnificativ. În 1991 a fostreglementat juridic şomajul, urmat de Legea privind contractul colectiv de muncă, Legea privindsoluţionarea conflictelor de muncă, Legea cu privire la sindicate, Legea privind garantarea salariuluiminim pe economie.

După alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 1996 programul de guvernare prevedeao serie de reforme profunde, de conţinut, vizând arhitectura securităţii sociale în contextulcompatibilizării cu standardele comunitare.

Dintre numeroasele angajamente menţionam:

- reforma sistemului de asigurări sociale;

- reformularea politicii privind utilizarea forţei de lucru;

- reforma sistemului de salarizare a personalului bugetar, prin introducerea salarizăriidiferenţiate şi scăderea ponderii vechimii;

- elaborarea unor programe eficiente de reconversie profesională, vizând în specialmuncitorii din ramurile industriale neperformante;

- relansarea politicii locuinţelor;

- promovarea Legii privind tichetele de masă;






- reforma unor politici sociale sectoriale, cum ar fi reforma sistemului educaţional şireforma sistemului sanitar;

- reforma administraţiei publice şi a serviciilor aferente;

- reconsiderarea asistenţei sociale, multă vreme neglijată, prin dezvoltarea unor servicii

moderne şi eficiente în domeniu.Prima din legile de referinţă ale reformei sociale în actuala legislatură a fost adoptată de Parlamentla începutul mandatului: Legea asigurărilor sociale de sănătate. Prin Legea nr.145/1997 (pe scurtLASS) intenţia legiuitorului a fost de a (re)introduce sistemul asigurărilor de sănătate de tip german(modelul denumit ,,Bismarck"), în condiţiile în care acesta a funcţionat în România şi în perioadapremerg ătoare instaurării comunismului. LASS a definit instituţia medicului de familie, a instituitdreptul pacientului de a-şi alege medicul şi a precizat mecanismul de finanţare a serviciilormedicale: contribuţii ale angajatului, ale angajatorului (câte 7% fiecare) şi ale statului. În rest,reforma sistemului sanitar s-a concentrat pe segmentul rămas în gestiunea Ministerului Sănătăţii:programele naţionale de sănătate publică, finanţate în continuare de la bugetul statului.

Se impune în acelaşi timp reconstrucţia sistemului de pensii, având în vedere numărul în continuă

creştere al pensionarilor (cca 6 milioane în prezent), nivelul mediu redus al pensiilor dar şidiscrepanţele foarte mari între pensiile noi şi cele vechi. Urmează ca în 1999 MMPS să trimită laParlament un proiect legislativ extrem de important privind reforma pensiilor, care stipuleaz ă printre altele creşterea vârstei de pensionare (de la 62 la 65 de ani în cazul bărbaţilor şi de la 57 la60 pentru femei), instituind în acelaşi timp fondurile de pensii administrate în regim privat(complementare pensiilor publice) la care vor trebui să contribuie în mod obligatoriu persoanelecare mai au cel puţin 20 de ani până la împlinirea vârstei de pensionare şi opţional cei care mai aucel puţin 10 ani de muncă. Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare la 1 aprilie 2000 dar este depresupus că efectele ei benefice se vor simţi pe termen mediu şi lung, în timp ce situaţiapensionarilor de acum va rămâne probabil grea şi în lunile următoare.

După 1989 asistenţa socială a rămas o zonă periferică şi greu de atins a politicilor sociale. Deşi

după revoluţie au fost adoptate o serie de măsuri sectoriale, acestea nu au condus la constituireaunui sistem coerent şi bine definit. Categoriile de prestaţii sunt cele consacrate, şi anume: ajutoareîn bani şi în natură; finanţarea şi administrarea unor instituţii pentru cei aflaţi în situaţii speciale;furnizarea de servicii specializate persoanelor aflate în situaţii speciale. Potrivit ''Anuarului statistical României'', în categoria ajutoarelor în bani sau în natură sunt incluse atât alocaţiile şi ajutoareleacordate populaţiei de la bugetul de stat cât şi cele acordate de la bugetele locale.

Alocaţia de stat pentru copii este un ajutor cu caracter universal care se acordă tuturor copiilorintre 0-16 ani, sau până la 18 ani, dacă urmează o formă de înv ăţământ prev ăzută de lege, ori suntcopii handicapaţi. Pentru copii de vârstă şcolară alocaţia este condiţionată de frecventarea şcolii, înlimita a 40 de absenţe nemotivate lunar. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii este în sumă fixă,lunară, indexabilă, iar pentru copii handicapaţi se măreşte în procent de 100% faţă de ceilalţi copii.Fondurile provin de la Bugetul de Stat şi se administrează prin Ministerul Muncii şi Protecţiei

Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Ajutorul pentru mame cu mulţi copii a fost instituit în perioada politicii nataliste din regimulcomunist pentru mamele care au în îngrijire mai mult de 3 copii sub 18 ani sau până la 25 ani, dacă sunt studenţi. Nu se indexează având un caracter compensatoriu. Fondul acestui ajutor provine dela Bugetul de Stat, administrat prin Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ajutorul bănesc trimestrial se acordă persoanelor cu incapacitate de muncă, adulţi şi bătrâni f ără venituri sau cu venituri foarte mici, ai cărui susţinători legali nu au posibilitatea de a-i sprijini. Esteo sumă fixă, indexabilă ce se acordă trimestrial pe bază de cerere din partea beneficiarului şievaluare prin anchetă socială. Fondul provine de la Bugetul de Stat şi Fondul de risc şi accidente.

Ajutorul de şomaj, reglementat prin Legea nr.1/1991 (completată şi modificată ) se acordă pe o

perioadă de 270 de zile, urmat fiind de o ,,alocaţie de sprijin" - restrictiv ă şi diminuată - pentru cei






care rămân în continuare f ără loc de muncă, acordată pentru încă 18 luni. Contribuţia la fondul deşomaj se partajează între angajator şi angajat, asigurând în medie un beneficiu social mai maredecât salariul minim net pe economie. În afara ajutorului de şomaj, o ordonanţă de urgenţă adoptată în 1997 îşi propunea să sprijine restructurarea accelerată a industriilor neperformante,prev ăzând acordarea a 6-12 salarii compensatorii (egale cu salariul mediu net pe unitate) pentru

muncitorii disponibilizaţi. Măsura nu a avut nici pe departe efectul scontat. Doar un procent infimdin beneficiarii acestor compensaţii au f ăcut investiţii ori au g ăsit un alt loc de muncă, cei maimulţi consumându-şi banii şi ajungând în prezent f ără nici un venit.

Agenţia Naţională a Locuinţelor (ANL) a luat fiinţă în 1998 şi activarea ei s-a produs în 1999constituind premisa relansării investiţiilor în construcţia de locuinţe şi punând bazele unui programnaţional de inspiraţie occidentală în acest domeniu, urmând ca principalii beneficiari ai creditelorpe termen lung cu dobânzi subvenţionate de stat să fie tinerii.

Adoptarea Legii privind salarizarea demnitarilor şi a personalului bugetar (Legea nr.154/1998)operează o reformă de principiu în stabilirea veniturilor pentru persoanele plătite din bani publici,în sensul că fiecărui angajat i se oferă posibilitatea de a primi un salariu în conformitate cuperformanţele profesionale individuale şi independent de vechime, oscilând între un maxim şi un

minim stabilite pentru fiecare grad de încadrare.Reforma în înv ăţământ a atins în prezent nivelul cel mai avansat în plan conceptual şi alreglementărilor adoptate, suferind însă de insuficienţa resurselor.

Pe parcursul reformării înv ăţământului s-a urmărit compatibilizarea cu marile modele educaţionaledin Europa şi cu spiritul şi standardele comunitare. Noua politică educaţională s-a concentrat pereforma curriculară, pe înnoirea planurilor de înv ăţământ, a programelor şcolare, a conţinutuluiefectiv al manualelor, a metodelor de predare şi înv ăţare şi nu în ultimul rând a modalităţilor deevaluare a cunoştinţelor, incluzând marile examene şi concursuri din viaţa unui tânăr: capacitatea,bacalaureatul, admiterea în înv ăţământul superior şi examenul de licenţă. Noua Lege aînv ăţământului, adoptată în prima fază ca ordonanţă de guvern (OG 36/1997), a trecut cu maredificultate prin Parlament abia în toamna lui 1999, votul final fiind îngreunat datorită chestiunii

controversate şi suprapolitizate a înfiinţării universităţilor de stat cu limba de predare maternă.Drept concluzie se poate afirma cu certitudine că după 10 ani de la începutul tranziţiei România seaflă încă în căutarea unui model de politică socială care se poate adapta nivelului de educaţie şicultură socială al cetăţenilor ei, şi care ar putea satisface nevoile sociale ale acestora.

Protecţia copilului, parte din politica socială a României

La începutul anului 1990, România s-a confruntat cu o realitate dureroasă: un mare număr de copiiabandonaţi care trăiau în instituţii izolate ce funcţionau în condiţii materiale dificile şi foloseau unpersonal necalificat. Sistemul de protecţie a copilului era centralizat iar politica statului în acestsector era fragmentată, fiind coordonată de mai multe ministere.

După 1989, acest subiect a început să fie dezvbătut pe larg, atât la nivel naţional cât şi la nivelinternaţional, reclamându-se o analiză atentă a problemei şi identificarea unor soluţii. Ca urmare, oserie de organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri) care activau în domeniu, precum şi numeroşidonatori internaţionali şi-au oferit sprijinul. Uniunea Europeană a fost unul dintre principaliidonatori în acest domeniu. Într-o primă fază, UE a oferit sprijin umanitar pentru încălzire,alimente, medicamente etc.

De asemenea, în 1990, România a ratificat Convenţia ONU asupra Drepturilor Copilului, fapt ce aimpus o reformă globală şi coerentă a sistemului de protecţie a copilului. Reforma a demarat în1997 şi a condus la descentralizarea sistemului administrativ de protecţie socială. De asemenea,scopul acestei reforme a fost acela de a preveni abandonul şi de a crea servicii alternative, precum:

- centre de ocrotire de tip familial,- centre de îngrijire de zi,






- centre de consiliere,- reţele de asistenţi maternali etc.

Iată câteva date privind cuantumul alocaţiilor pentru copii:

2003 Alocaţiile de stat universale pentru copii se acordă conform Legii nr. 61/1993. În cazul în carefamilia are doi sau mai mulţi copii, ea primeşte suplimentar, potrivit prevederilor Legiinr.119/1997, o alocaţie lunară după cum urmează:

• Familia cu doi copii - 50.000 de lei ;• Familia cu trei copii - 100.000 de lei;• Familia cu patru sau mai mulţi copii - 125.000 de lei.

Aceste alocaţii reprezintă venituri echivalente cu:• 8,4 % din salariul minim pe economie: 210.000 lei în cazul familiei cu un copil;• 18,8 % din salariul minim pe economie: 470.000 de lei (420.000 + 50.000) în cazul

familiei cu doi copii;• 29,2 % din salariul minim pe economie: 730.000 de lei (630.000 + 100.000 ) în cazul

familiei cu trei copii;• 38,6 % din salariul minim pe economie 965.000 de lei (840.000 + 125.000 ) în cazul

familiei cu patru sau mai mulţi copii.

În cazul familiilor cu mai mult de patru copii, se adaug ă la suma efectiv primită de familie, pentrufiecare copil, alocaţia universală de 210.000 lei.

2004

Anul viitor se va acorda, ca şi până în prezent, pentru fiecare copil, indiferent de numărul lor,alocaţia de stat universală pentru copii. În plus, Guvernul, urmărind consecvent principiile dedirecţionare cât mai atentă a programelor de asistenţă socială către familiile cu venituri reduse, ainstituit un nou sistem de acordare a alocaţiilor familiale - alocaţia familială complementară şialocaţia de susţinere pentru familia monoparentală - precum şi alte programe de sprijinpentru familiile cu copii.

Concret, familiile care realizează venituri lunare mai mici de 1.500.000 de lei pe membru defamilie vor beneficia de alocaţii în cuantum lunar de:

• 510.000 lei (210.000 + 300.000 lei ) pentru familia cu un copil reprezentând 18,2 % dinsalariul minim pe economie;

• 770.000 lei (420.000 + 350.000 lei), pentru familia cu doi copii reprezentând 27,5 % din

salariul minim pe economie;• 1.030.000 lei (630.000 + 400.000 lei) pentru familia cu trei copii reprezentând 36,8 % din

salariul minim pe economie;• 1.290.000 lei (840.000 + 450.000 lei) pentru familia cu patru sau mai mulţi copii

reprezentând 46,1 % din salariul minim pe economie.Familiile care beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

primesc alocaţiile complementare în cuantum majorat cu 25%.În premieră, familiile monoparentale cu venituri lunare mai mici de 1.500.000 de lei pe

membru de familie vor beneficia de o alocaţie de susţinere în cuantum de:• 660.000 lei (210.000 + 450.000 lei), ceea ce reprezintă 23,6 % din salariul minim pe

economie pentru familia cu un copil;






• 945.000 lei (420.000 + 525.000 lei), ceea ce reprezintă 33,6 % din salariul minim peeconomie pentru familia cu doi copii;

• 1.230.000 lei (630.000 + 600.000 lei), ceea ce reprezintă 43,9 % din salariul minim peeconomie pentru familia cu trei copii;

• 1.515.000 lei (840.000 + 675.000 lei), ceea ce reprezintă 54,1 % din salariul minim peeconomie pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

În acest fel, în anul 2004 există două tipuri de alocaţii:

• • alocaţii f ără testarea veniturilor şi anume alocaţia universală în cuatum de210.000 lei pentru fiecare copil, precum şi indemnizaţia de naştere, acordată o singură dată, în cuatum de 1.400.000 de lei,

• • alocaţii cu testarea veniturilor şi anume alocaţia complementară şi cea desusţinere pentru familiile monoperantale, în cuatumurile prezentate mai sus.

Efortul financiar pentru anul 2004 numai pentru acordarea acestor alocaţii familiale instituite deGuvern este aproximativ 17.500 miliarde de lei.

La nivel naţional cheltuielile publice pentru protecţia familiei şi copilului vor fi în anul 2004 depeste 43 000 de miliarde de lei. Prin comparaţie, suma totală dedicată în anul 2000 protecţieifamiliei şi copilului - 12 581 miliarde de lei - ultimul an de guvernare PNL, demonstrează faptul că Guvernul actual îşi îndeplineşte ţinta de guvernare.

Faţă de cele prezentate mai sus rezultă că Guvernul, prin bugetul de stat, asigură un sprijinconsistent familiilor cu copii, în mod special celor cu venituri modeste.

Anexa alocatii copii 2003-20042003

Copil Nivelul alocaţiei (lei) % din salariul minim Alocaţia universală

1 210.000 8,42 420.000 16,83 630.000 25,24 840.000 33,6

Alocaţia universală + suplimentară 1 210.000 8,42 470.000 18,83 730.000 29,24 965.000 38,6

2004Copil Nivelul alocaţiei (lei) % din salariul minim

Alocaţia universală 1 210.000 7,52 420.000 15,03 630.000 22,54 840.000 30,0

Alocaţia universală + complementară 1 510.000 18,21

2 770.000 27,53 1.030.000 36,794 1.290.000 46,07

Alocaţia universală + susţinere monoparentală 1 660.000 23,572 945.000 33,753 1.230.000 43,934 1.515.000 54,11

Alocaţia universală + complementară VMG1 585.000 20,892 857.500 30,633 1.130.000 40,364 1.402.500 50,09

Până în 2004 s-au înregistrat progrese semnificative, cum ar fi:



http://www.mmssf.ro/public2/anexa.htm

http://www.mmssf.ro/public2/anexa.htm




- Guvenul şi-a îndeplinit obligaţia de a oferi fondurile necesare sectorului protecţiei copilului dinRomânia;

- Responsabilităţile legate de isntituţii au fost transferate autorităţilor locale;- Adoptarea în mai 2000 a unei Strategii Naţionale referitoare la Reforma Sistemului de

protecţie a Copilului, care stabileşte liniile directoare pentru reforma sistemului existent;

Prin programele internaţionale se are în vedere crearea de servicii ce conduc în final la:a) Închiderea unui număr semnificativ de instituţii de tip vechi;b) Creşterea numărului de servicii noi de protecţie a copilului integrate la nivel local;c) Reducerea numărului copiilor plasaţi în instituţiile rezidenţiale şi creşterea numărului

copiilor plasaţi în servicii alternative de protecţie a copilului;d) Dezvoltarea de reţele de asistenţi sociali ce vor fi folosite în identificarea, evaluarea şi

sprijinirea familiilor sărace sau aflate în situaţii de risc, în vederea prevenirii abandonului;e) Dezvoltarea de reţele locale pentru plasament temporar care să asigure protecţia la nivel

local a copiilor aflaţi în situaţii dificile, inclusiv celor cu nevoi speciale;f) Preg ătirea şi calificarea profesională a personalului care lucrează în reţelele de servicii

alternative nou create.

« Taxa pe nou-născuţi »

În criza financiară a unei Românii încă în tranziţie dar mai ales pentru a acoperi g ăurile la CAS alemarilor platforme industriale, Guvernul a adus o “g ăselniţă”, a creat un artificiu de stat. A fostcreat aşa zisul “fond paralel” de maternitate, care urma să suplimenteze venitul în lunile deconcediu post-natal. Viitoarele mame contribuiau cel puţin 6 luni cu o anumită sumă şi primeautimp de 2 ani, 85% din suma cotizată. Afacerea se numea “contract de asigurare socială” şi erasemnat de ambele părţi – om şi stat. În primă vara anului 2003, Guvernul a hotărât la iniţiativaMinisterului Muncii şi Protecţiei Sociale că nu mai poate susţine financiar “afacerea” şi a ruptunilateral contractul. Mamele norocoase, adică cele care au născut până la această dată beneficiază în continuare de banii investiţi iar cele pe care le-a prins ordonanţa chiar în luna a IX-a vor vedea

înapoi aceşti bani… la pensie. Aici intervine primul “artificiu” – omul s-a asigurat pentru un anumit lucru şi primeşte cu totulaltceva în contul sumei contractate. Ca să nu aducem în discuţie varianta că viitoarea mamă s-arputea nici să nu apuce pensia iar atunci banii rămân în “custodia” statului sau într-uncaz fericit miide mame şi-au rupt de la gură sau, au f ăcut împrumuturi de milioane de lei pentru a asigura nou-născutului un fond necesar pentru creştere iar statul îi dă banii de vitamine 30 de ani mai târziu,mamele pierzând şi dobânda pe care ar fi putut să o aducă aceşti bani investiţi în alte fonduri.

Cel de-al II-lea artificiu se referă la cuantumul ajutorului post-natal. Încă din prima zi de angajare, viitoarea mamă plăteşte un procent din salariu pentru concediu post-natal.

Câteva zeci de mii de mame au posibilitatea, datorită preg ătirii profesionale şi aptitudinilor lor, să câştige de câteva ori mai mulţi bani. Şi pentru că ele câştig ă de câteva ori mai mult decât mareamajoritate, plătesc pe măsură, umplând din plin bugetul CAS. Până acum, în mod echitabil, acestemame primeau un ajutor pe măsura banilor cu care au împrumutate statul până la momentulnaşterii.

Dar în actuala conjuctură socială, Guvernul este nevoit să disponibilizeze zecile de mii demuncitori din cadrul platformelor industriale nerentabile care îi cer în continuare banii pentru a numuri de foame, spre deosebire de mamele care nu ceraltceva decât un procent din abnii lor.

Mai sunt şi programele sociale guvernamentale de genul “cornul şi laptele” care trebuie alimentate,odată puse în mişcare şi pentru care sunt necesare mari resurse financiare.






Aşa stând situaţia, Guvernul a decis plafonul, post-natal a fost limitat la 4,2 milioane lei, indiferentde milioanele sau zecile de milioane pe care mamele le-au plătit în ani de zile pentru singurul şiipoteticul caz că ar putea naşte vreodată vreun “contribuabil”.

La începutul anului 2003, Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marian Sârbu, anunţă că

urmează să se modifice felul în care sunt acordate ajutoarele de maternitate şi idemnizaţiile pentrucreşterea copilului (prestaţii acordate în baza legii 19/2000 privind sistemul public de pensii).Măsura are ca suport faptul că s-au înregistrat cazuri în care, din diferite motive, stagiul de cotizarenu ajunge la 6 luni, iar banii plătiţi de femi nu le erau restituiţi şi pentru că numărul posibilelorbeneficiare era în creştere, reprezentanţii Ministerului Muncii au decis că bugetul asigurărilorsociale nu trebuie să devină un buget tip Caritas – cotizează 6 luni şi beneficiază 2 ani.

Astfel că s-a procedat la modificarea legii 19/2000, Guvernul reuşind prin ordonanţă de urgenţă nr.9/2003, publicată în Monitorul oficial din 17.03.2003 să dea peste cap socotelile viitoarelormame. Stagiul de cotizare a fost mărit de la 6 la 10 luni iar indemnizaţia de 85% se raportează lasalariul mediu net, utilizat la stabilirea sumei nete, reprezentând cuantumul lunar al indemnizaţieipentru creşterea copilului – 4.956.000 lei – ceea ce înseamnă că o astfel de indemnizaţie nu poatedepăşi suma de 4.212.600 lei. Vestea bună este că măsura limitării acestui drept va intra totuşi în

vigoare începând din 2004.În acelaşi timp, ordonanţa a anulat contractele de asigurare aflate în curs de derulare. Practic,aproximativ 60000 de familii pierd banii plătiţi până acum ca rate de asigurare, deşi oficialii susţincă aceste sume trec în fondul de pensii, asigurându-se astfel de un alt gen de risc.

Măsura executivului s-a dorit a fi de sorginte socială, oficialii mizând în mod nejustificat pe faptulcă ordonanţa nu va afecta “politica” demografică, cu implicaţiile sale în sfera natalităţii şi în modimplicit, în perspectiva îmbătrânirii populaţiei.

Astfel, în România, familia a fost întotdeauna nucleul de bază al societăţii, în jurul căruia gravitautoate celelalte activităţi şi preocupări ale membrilor. Familia este locul în care cresc copiii, mediulîn care se conserv ă şi transmit valorile tradiţionale româneşti, prin educaţia pe care părinţii o fac

copiilor. Viaţa de familie este prioritară faţă de alte activităţi, familia însăşi fiind considerată o valoare în sine.

Oare, oficialii nu au avut în vedere, în momentul iniţierii proiectului ce ulterior a devenitOrdonanţa 9, impactul pe care aceasta îl va avea asupra celulei de bază a societăţii noastre?

Onorabilii au urmărit, în exclusivitate avantajarea unei anume pături sociale, respectiv familiile celemai sărace, cu un nivel de educaţie precar. Aplicându-se prezenta ordonanţă, se va înregistra ocreştere a natalităţii în mediul social mai sus amintit, femeile cu salarii mici urmând să prmească indemnizaţii mari. Aceasta, privită şi în contextul măsurilor adoptate în domeniul dreptului muncii,prin care practic s-a înlăturat “munca la negru”, orice angajator fiind obligat să-şi recrutezepersonalul şi să-i capaciteze “energia” profesională numai pe bază de contract de muncă – respectiv carte de muncă.

Astfel, în familiile sărace, mamele, deşi încadrate cu un salariu minim, vor urmări prin naştereaunui copil să aibă o sursă de existenţă mai mult decât modestă, chiar îndestulătoare, în raport cunivelul lor normal de trai şi existenţă. În loc să fie o opţiune bine cugetată, independentă dafactorul material, naşteera se va transforma, în mediile paupere, într-o afacere, având scop binedeterminat şi urmărit întocmai.

În acest mediu, se va înregistra o creştere semnificativ ă a natalităţii iar progeniturile vor fi fie sursede câştig suplimentar – stimulându-se astfel adopţiile – şi ne referim în special la celeinternaţionale, actualmente suspendate dar, pentru cât timp în contextul presiunilor exercitate dinexterior, în contextul aderării la structurile euro-antlantice – sau, se va mări numărul orfanilor dincentrele de plasament – iar în această situaţie tot statul, prin politicile sale sociale, va trebui să suporte costurile întreţinerii lor.






Ca o consecinţă directă a ultimului aspect menţionat, aceşti copii orfani nu vor putea beneficia deun minim de educaţie şi îngrijire, riscând să se transforme în adev ăraţi dezadaptaţi social,dezintegraţi ca personalitate, frustraţi de o viaţă plină de privaţiuni, devenind victime ale grupurilorantisociale, ale sectelor şi grupărilor pseudoreligioase, ale grupurilor de crimă organizată. Vordeveni prin comportamentul lor caracterizat de anomie, devianţă şi patologie socială o adev ărată

plag ă a societăţii. Statul va consuma mai multe resurse cu procedurile de încadrare lor juridică, cuprogramele de recuperare în penitenciare.

În altă ordine de idei, ce se va întâmpla cu familiile din clasa socială de mijloc – respectiv intelectualii – sau chiar cu cea de sus din punct de vedere financiar? Ne întrebăm oare natalitateanu va fi afectată în aceste medii, generând îmbătrânirea populaţiei, pe motiv că se va simţi privată de securitate personală şi/sau vor considera că, copiii lor mai bine emigrează?

Pentru ce motiv o femeie cu un salariu substanţial să contribuie la Casa de Asigurări de Sănătate,conştientă fiind de nedreptatea ce i se face? Să fie din filantropie sau pur şi simplu la ideea că, peste30 de ani îşi va permite o existenţă mult prea îndestulătoare pentru propriile lor forţe consumate şiîmbătrânite? Sau ar putea fi motivată de ideea că din contribuţia sa la CAS trăiesc o mulţime decopii a căror şansă de reuşită în viaţă oricum este pusă sub semnul întrebării.

Mai rămâne de amintit faptul că, prezenta ordonanţă vine în contradicţie cu prevederile legiifundamentale, precum şi cu art.1 din Codul Familiei, şi anume, “În România, statul ocrote ş te c ă s ă toria ş i

familia; el sprijin ă prin m ă suri economice ş i sociale dezvoltarea ş i consolidarea familiei ”.

La nivelul structurilor politice, prezenta ordonanţă a stârnit protestele opoziţiei, ba chiar şi alepartenerilor partidului de guvernământ, fiind calificată ca f ăcând parte din “seria actelor dehaiducie ale Guvernului Năstase, care vizează umplerea golurilor din propriile buzunare, având uncaracter profund comunist” (PNL; PD; UDMR).

Având în vedere vehemenţa reacţiilor negative primite din partea unui spectru larg de organizaţii(politice şi nu numai), este evident faptul că lansarea unei asemenea iniţiative a fost, mai mult saumai puţin, o greşeală.

*

Drepturi sociale Alocatia familiala complementara Luni 12 Iulie 2004

Beneficiaza de alocatia familiala complementara familiile formate din soţ, soţie si copii în vârstade pâna la 18 ani, aflati in intretinerea acestora, care locuiesc împreuna.

Se acorda familiei care realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie de pana la 1,5milioane lei. Cuantumul alocatiei familiale complementare este de: 300.000 lei pentru familia cuun copil; 350.000 lei pentru familia cu 2 copii; 400.000 lei pentru familia cu 3 copii, 450.000 leipentru familia cu 4 sau mai multi copii.Pentru familiile beneficiare ale ajutorului social, cuantumul alocatiei familiale complementare semajoreaza cu 25%. Beneficiaza de alocatie familiile ai caror membri sunt cetateni romani carelocuiesc in Romania, precum si cetateni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau resedintain Romania.Sunt considerati ca facand parte din familie si copiii adoptati, incredintati sau aflati in plasamentfamilial ori pentru care s-a instituit tutela, potrivit legii. Familiile care au in intretinere copii de varsta scolara primesc alocatia doar daca acestia urmeaza o forma de invatamant organizatapotrivit legii. Alocatia se acorda pe baza cererii insotite de acte doveditoare privind componenta familiei si

veniturile acesteia, depusa la primaria localitatii sau, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti,unde locuieste familia.






Într-un articol dintr-un săptămânal am g ăsit următorul articol :

Criza din sănătate, atentat la fiinţa biologică a poporului românRomânia Mare, 24 iunie 2003

Sistemul sanitar se confruntă actualmente cu cea mai profundă criză din ultimul secol. Dl Acad.Constantin Bălăceanu Stolnici, cu ocazia uni analiza a sistemului de sănătate, efectuată cu două săptămâni în urmă la Fundaţia Horia Rusu, afirma că « actualmente starea de sănătate a populaţieişi a sistemului sanitar cunoaşte o criză de o asemenea gravitate, cum nu s-a mai v ăzut». Din analizastudiului actual al stării de sănătate a populaţiei şi a performanţei serviciilor specifice rezultă scăderea capacităţii sistemului sanitar de a asigura condiţiile necesare unei bune stări de sănătate.Incapacitatea sistemului sanitar este cauzată în primul rând de deficienţele manageriale şi destrategie în politica Ministerului Sănătăţii şi familiei şi în al doilea rând de neasumarea, din punct de

vedere politic, a punerii în practică a reformei având la bază sistemul de asigurări de sănătate, careîn toate ţările este autonom, bani colectaţi de la populaţie fiind destinaţi în totalitate pentrusănătatea populaţiei. Din nefericire, la noi, cei 2 miliarde de dolari ce se adună anual de la populaţiepentru sănătate, sunt folosiţi în alte scopuri. Menţionăm în acest context că în raportul f ăcut debanca Mondială în anul 2002, privind situaţia din România, la Capitolul III intitulat« Îmbunătăţirea alocării resurselor în sectorul de sănătate», care are 54 pagini, se subliniază :« Guvernul, în etapa de aprobare a bugetului, defineşte limitele de cheltuieli totale pentru fondulnaţional al asigrărilor de sănătate. Acest lucru are drept scop prevenirea sistemului de sănătate de lacheltuirea întregului venit rezultat din contribuţiile la asigurările de sănătate, astfel încâtsurplusurile care rezultă să fie folosite pentru a acoperi deficitele altor bugete de asigurărinaţionale, şi anume pentru fondul de pensii. Acest lucru a creat tensiuni în cadrul sistemului,slăbind răspunderea şi controlul financiar, deoarece practica de a avea cheltuielile definite deautoritatea centrală este inconsecventă cu modelul referitor la contribuţiile de asigurări socialeadoptat în România. De asemenea, trebuie clarificată responsabilitatea cu privire la veniturile dincadrul sistemului de asigurări de sănătate, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii şi Familiei aasigurat controlul asupra surplusului veniturilor pentru a ajuta la închiderea deficitului fiscal cronicguvernamental.» Până în acest an bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost astfelstructurat încât veniturile să fie mai mari decât cheltuielile. La finele anului 2001, soldul a fost de16.032 miliarde de lei iar la sfârşitul anului 2002 de 15.000 miliarde de lei, aceste date rezultând dinraportul Curţii de Control. In ciuda faptului că există bani de la populaţie pentru sănătate, lasfârşitul anului 2002 spitalele înregistrau datorii de 12.400 miliarde lei, care în mare parte suntneplătite până în ziua de astăzi.

Menţionăm că, din anul 1990 până în prezent, starea de sănătate a populaţiei s-a deteriorat din ceîn ce mai mult ca urmare a faptului că bugetul pentru sănătate a scăzut an de an. În prezent,indicatorii de sănătate arată că ne situăm pe ultimul loc în Europa şi printre ultimile din lume. Astfel exemplificăm cu unul din cei mai importanţi indicatori : mortalitatea infantilă se cifrează la18,4%0 în timp ce indicii europeni se situează între 4-6,8%0.

*

PERSONAL MEDICO-SANITAR

1. La sfârşitul anului 2002 existau 45805 medici (f ără stomatologi ), revenind 476 locuitoripentru un medic ( 479 locuitori de un medic în anul 2001) şi 21.0 medici la 1oooo locuitori (20.9medici în anul 2001).

2. Numărul stomatologilor a fost de 8830, revenind 2468 locuitori la un medic stomatolog (2577locuitori în anul 2001) şi 4.1 stomatologi la 1oooo locuitori (3.9 în anul 2001).

3. Numărul farmaciştilor a fost de 7328, revenind 2974 locuitori pentru un farmacist (3070locuitori în anul 2001 ), şi 3.4 farmacişti la 1oooo locuitori (3.3 în anul 2001).






4. Personalul mediu sanitar a fost în număr de 123836, revenind 176 locuitori la un personalmediu şi 56.8 personal mediu la 1oooo locuitori.

CHELTUIELI SANITARE1

În anul 2002 cheltuielile pentru sănătate au reprezentat 51896151.7 milioane lei (48326990.8

milioane lei în anul 2001) revenind 2381126 lei pentru un locuitor faţă de 2156647 lei în anul 2001.Din produsul intern brut ( P.I.B.) cheltuielile de sănătate au reprezentat 4.2%o în anul 2002 şi2.9% în anul 1990).

*PROIECT Ministerul Sanatatii doreste ca, pana in 2006, sistemul sanitar romanesc saajunga la un nivel comparabil cu cel occidental

Saracia spitalelor, certificata dupa standardele UE

Problemele cu care s-a confruntat Maternitatea din Ploiesti au determinat autoritatile sanitare sa iao serie de masuri care sa impiedice, pe viitor, aparitia unor astfel de cazuri in unitatile sanitare dintara noastra. Conducerea Ministerului Sanatatii intentioneaza sa emita o hotarare de Guvern

privind introducerea sistemului de management al calitatii in sistemul serviciilor de sanatate. Adica,in afara actului medical, vor trebui sa indeplineasca anumite standarde si celelalte activitati, cum arfi cele legate de structurile administrative sau de aprovizionare. „Prin acest proiect, nu standardizam actul medical, ci toate celelalte activitati dintr-un spital, pentru ca, daca la Ploiesti, de exemplu, ar fi existat aceste standarde, nu s-ar mai fi ajuns unde s-a ajuns “, a declarat, ieri, ministrul Sanatatii, Ovidu Branzan.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), profesorul Mircea Cinteza, este de parereca, alaturi de sistemul de management al calitatii, este nevoie de o standardizare a actului medical,in acest sens existand o serie de propuneri de protocoale, care acum se afla la Colegiul Medicilorpentru consultari. In opinia sa, standardizarea actului medical trebuie sa aiba in vedere atatmedicul, cat si conditiile de igiena, administratia, relatia cu apartinatorii, conditiile sociale. El estede parere ca, desi se spune ca un pacient trebuie tratat la fel, conditiile difera de la o zona la alta.

Potrivit declaratiilor directorului Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti, profesorul SorinOprescu, aceste standarde reprezinta un lucru foarte bun, insa nu prea usor de aplicat. „În majoritatea spitalelor nu sunt surse de finantare pentru a aplica aceste standarde de calitate “, ne-a declarat SorinOprescu.

Presedintele CMR este de parere ca situatia de la Maternitatea Ploiesti trebuie pusa in contextul incare Romania este pe primul loc in Europa in ceea ce priveste mortalitatea infantila. OrganizatiaMondiala a Sanatatii (OMS) arata, in 2002, pentru Romania, la capitolul mortalitate infantila, ratade 18,6 la mie, in raport cu statele din Uniunea Europeana, unde mortalitatea este de doar 4,6 lamie si in contextul in care Ucraina si Albania stau la acest capitol cu 3-4 procente mai bine decatRomania, iar Ungaria are o mortalitate infantila de 9,2 la mie. Mircea Cinteza spune ca aceastasituatie este legata de conditiile medicale, dar si sociale ale mamei. Privitor la nascutii sub 900 degrame, dr. Cinteza afirma ca, potrivit unor reglementari interne, ei trebuie declarati vii abia dupa 14

zile, in timp ce OMS recomanda declararea tuturor nou-nascutilor la primele semne de viata.„Daca s-ar aplica reglementarile OMS in acest sens, mortalitatea infantila ar fi mult mai mare“, adeclarat Mircea Cinteza. Presedintele CMR a adus in discutie si numarul mare de avorturi din taranoastra – 1156 la 1000 de nascuti vii, in timp ce in UE aceasta este de 218 avorturi la 1000 nascuti

vii. El sustine ca toata situatia este data de conditiile sociale proaste si ca acest lucru trebuieanalizat. In opinia sa, nici contraceptia nu este suficient de bine facuta, iar femeile se hranesc prostsi au conditii igienice proaste, ceea ce duce la avort.

Adi Sava

1 Datele se referă la cheltuielile unităţilor sanitare ale Ministerului Sănătăţii şi Direcţiilor de Sănătate Publică

Judeţene. (sursa : Anuar medical)






*NUM Ă R SPITALE ÎN UNELE ŢĂ RI EUROPENE

Ţ ARA ANII

1980 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Albania 151 156 160 51 51 51 51 51 50 50

Austria 321 332 326 330 328 329 330 325 321

Belarus 873 881 874 865 855 839 838 833 830 817

Belgium 373 285 287 247 239 227 224

Bosnia-Herceg. 91 95 95 25 37 39 39 34

Bulgaria 247 250 256 289 288 288 276 280 299 293

Croatia 109 110 104 83 81 78 78 78 77 78

Czech Republic 311 322 339 369 378 388 378 364 371 366

Denmark 132 119 106 95 94 94 91 81 76

Finland 669 449 434 416 389 392 392 389 389 388

France 4082 4186 3161 3119 3057 3076

Germany 3698 3673 3645 3658 3650 3635

Greece 404 404 408 364 364 339 337Hungary 168 162 166 170 172 178

Iceland 25 25 24 24 24 24 23 22

Ireland 141 131 103 104 103 103 103 100 100

Italy 1757 1597 1528 1479 1381 1321

Luxembourg 32

Malta 6 7 9 9 9 9 9

Moldova 337 336 334 335 325 294 276 150 132 110

Netherlands 249 231 231 223 222 212 208 205

Poland 681 702 722 744 746 751 746 805 803

Portugal 493 232 240 200 211 215 215

Romania 416 424 423 412 413 416 414 425 439 442

Russia 12002 12762 12064 11841 10771 10450 10195 9946 9869

Slovakia 106 112 115 127 129 134 137 134 140 137

Slovenia 23 23 22 24 24 24 26 26 26 28

Spain 929 834 787 800 799 795 798 802 798

Sweden 94 121 122 113 108 97 87 86 89

Switzerland 388 456 425 441 438 406 399 392 376

FYR Macedonia 30 29 50 51 53 53 54 54 54 54






NUM Ă R PATURI ÎN SPITALE LA 100.000 LOCUITORI

Ţ ARA ANII

1980 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Albania 427,17 413,88 402,49 319,22 314,32 304,81 305,19 302,57 326,33 Austria 1124,33 1087,16 1008,77 930,21 918,64 906,54 892,23 877,36 861,27

Belarus 1254,61 1307,13 1322,64 1237,92 1227,46 1235,77 1241,65 1264,21 1261,46 1257,72

Belgium 837,91 808,12 734,51 733,31 728,75 716,88 719,20 716,94 699,04

Bosnia-Herceg. 483,11 471,81 445,91 382,39 379,60 323,55 322,11

Bulgaria 885,06 911,40 979,08 1036,72 1046,89 1027,53 840,79 749,46 741,13 720,10

Croatia 723,48 745,43 737,78 575,02 618,53 600,81 606,22 593,03 615,22 599,85

Czech Republic 1085,33 1099,36 1092,41 921,68 897,40 877,39 861,96 847,25 854,90 857,55

Denmark 812,43 696,95 560,03 487,70 469,16 459,21 448,86 434,23

Finland 1145,54 802,38 801,81 789,64 777,24 760,53 753,58 736,80

France 963,11 873,90 854,79 851,27 836,04 828,69 820,05

Germany 968,34 956,86 937,57 929,67 919,60 911,91

Greece 588,47 553,51 571,03 548,51 553,71 487,79 483,80

Hungary 961,13 982,79 901,80 902,16 817,04 820,45 824,87 825,36

Iceland 1196,77 1048,27 909,84 902,57

Ireland 519,41 486,53 391,38 376,59 374,56 368,90 362,63 359,23 358,21 356,74

Italy 673,37 563,23 566,24 527,26 500,57 469,71 449,54

Luxembourg 1252,94 1174,17

Malta 542,88 578,28 563,97 561,32 557,34 547,68 496,15

Moldova 1205,48 1222,05 1314,78 1221,22 1212,96 1162,41 1123,23 818,88 759,19 588,75

Netherlands 637,48 582,40 526,79 520,96 518,65 510,56 503,98 482,62 466,02

Poland 666,95 658,53 660,38 629,19 622,09 613,32 595,83 580,94 556,38

Portugal 518,57 457,66 455,42 408,89 414,14 409,58 400,63 391,97

Romania 877,62 894,04 891,99 764,12 756,18 738,10 731,14 730,95 743,55 749,22

Russia 1298,16 1305,53 1187,27 1163,26 1134,08 1110,61 1085,04 1089,20 1083,05

Slovakia 856,89 879,60 894,78 856,17 856,42 833,27 820,18 810,37 796,92 779,20

Slovenia 695,26 632,61 604,08 575,44 566,30 567,32 562,12 554,52 543,44 516,36

Spain 535,50 455,55 425,82 394,40 390,71 384,87 416,79 410,36 406,82 401,21

Sweden 1514,51 1460,01 1244,15 608,24 559,53 522,00

Switzerland 997,42 1036,64 992,77 856,41 833,47 530,48 633,62 625,78 617,93

FYR Macedonia 519,85 551,19 594,77 541,45 519,94 515,70 514,71 510,28 505,74 493,26

Ukraine 1214,35 1269,50 1301,31 1189,21 1084,07 936,62 904,29 895,17 881,57 874,03

United Kingdom 786,32 711,89 566,17 448,00 430,31 416,86






PATURI ÎN SPITALE ÎN UNELE ŢĂ RI EUROPENE

Ţ ARA ANII

1980 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Albania 11411 12240 13228 10371 10319 10133 10237 10135 10162 Austria 84382 82388 78945 74863 74061 73294 72078 70999 69851

Belarus 120785 130160 135067 127268 125818 126295 126542 126866 126209 125403

Belgium 82604 80549 74456 74480 74116 73143 72848 71742

Bosnia-Herceg.

19788 20190 19968 8055 13977 14221 12211 12098

Bulgaria 78430 81651 88027 87148 87549 85408 69422 61535 60552 56984

Croatia 33166 35048 35251 27463 27794 27472 27287 27005 26955 26618

CzechRepublic

112080 113678 113204 95217 92570 90403 88739 87121 87820 87678

Denmark 41621 35976 29104 25496 24685 24266 23796 23097

Finland 57121 47297 39906 39060 38336 39022 39007 38225

France 621915 612752 498929 492031 485803 484479

Germany 790756 783631 769294 762596 754865 749473Greece 56743 54987 58020 57341 58006 51404 51500

Hungary 102348 101954 93147 93024 84077 84232 84446 84277

Iceland 2889 2671 2432

Ireland 17665 17223 13709 13562 13582 13504 13435 13452 13565

Italy 388273 322737 325007 303241 288269 259601

Luxembourg 4587 4483

Malta 2013 2157 2116 2119 2114 2113 1950

Moldova 48000 51500 57347 52986 52457 50101 48261 35089 32423 25044

Netherlands 92381 87078 81437 80907 80964 80195 79690 76859 74778

Poland 237287 244992 251728 242791 240237 237046 230385 224553 215018

Portugal 51254 45818 45069 40548 41114 40736 39936

Romania 194845 203168 207001 173311 170954 166411 164526 164156 166817 167888

Russia 1856805 1931043 1744021 1704614 1657319 1618674 1575141 1573900 1557091

Slovakia 42710 45403 47404 45922 46022 44857 44215 43722 43039 41913

Slovenia 13183 12496 12081 11411 11276 11233 11097 10959 10745 10286

Spain 193996 178377 168048 167271 166276 164097 162608 161217 160162

Sweden 125863 121917 106484 53689 49468 46177

Switzerland 63104 67074 66637 60297 58941 37605 45189 44547

FYR Macedonia

9820 10853 12062 10645 10311 10298 10333 10293 10248 10045

Ukraine 605940 646355 671955 609785 551350 472450 462596 445310 434139 429247

UnitedKingdom

439906 403055 325040 262555 253027 245984






MEDICI ÎN UNELE ŢĂ RI EUROPENE

- Proporţii la 100000 locuitori -

Ţ ARA ANII

1980 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Albania 136,68 136,27 137,41 140,88 141,49 130,10 129,10 133,20 138,89

Austria 164,87 187,58 222,39 265,49 277,49 288,87 301,64 299,33 312,35 323,24

Belarus 296,16 332,85 356,04 415,46 428,57 436,46 443,12 457,30 457,94 450,34

Belgium 248,97 302,04 343,87 378,51 380,93 685,40 394,90 407,12 413,70 418,77

Bosnia-Herceg. 103,27 137,90 161,77 142,67 143,82 142,23 144,92

Bulgaria 245,96 286,47 316,96 345,81 353,85 344,74 344,88 344,20 336,91 343,55

Croatia 167,27 194,38 212,47 203,58 224,99 225,94 228,81 229,17 238,26 237,79

Czech Republic 225,66 257,81 270,55 299,51 298,43 311,20 302,98 307,82 336,86 344,50

Denmark 217,51 253,38 277,77 325,68 328,90 331,40 334,90 283,52 344,89 342,06

Finland 174,29 207,93 242,48 276,85 284,50 295,58 299,55 305,76 307,28 310,52

France 201,17 270,68 265,39 296,38 294,32 302,95 323,15 328,37 329,67

Germany 299,57 335,39 341,60 344,58 349,92 354,71 358,54 363,25

Greece 243,39 292,95 337,94 391,92 434,07 443,88 451,28

Hungary 249,91 289,11 317,26 338,59 343,61 349,36 357,37 361,42

Iceland 213,94 259,32 284,93 302,66 311,93 326,30 336,20 344,48 352,31

Ireland 130,55 162,43 155,59 210,01 210,20 212,26 218,70 226,16 222,82 238,77

Italy 311,61 415,79 487,58 566,04 570,20 577,48 557,90 567,20

Luxembourg 147,92 181,10 200,63 223,09 230,51 239,43 244,31 249,25 248,80 254,19

Malta 225,92 246,54 260,65 263,12 265,42 291,07

Moldova 281,56 329,67 355,02 351,30 356,83 358,20 363,05 325,04 317,98 270,82

Netherlands 190,72 222,15 250,55 309,81 319,34 327,82

Norway 191,23 220,98 305,37 306,94 412,20 412,88 440,84 339,60 356,02

Poland 196,76 214,18 231,74 235,20 235,84 233,00 226,43 220,02Portugal 195,59 243,62 283,10 296,00 301,20 305,97 311,86 317,94 318,28

Romania 147,57 176,24 180,18 176,85 181,00 179,09 183,94 191,36 188,87 188,94

Russia 387,09 407,04 385,91 409,60 415,49 420,90 422,61 421,27 420,37

Slovakia 255,30 281,45 294,08 301,96 305,11 322,17 323,16 326,38

Slovenia 177,10 187,92 205,51 212,61 213,49 214,70 217,80 215,25 218,34 218,92

Spain 229,75 330,34 381,72 414,82 421,59 427,84 431,40 306,31 328,80

Sweden 220,20 262,10 290,41 305,88 308,79 310,87

Switzerland 238,58 273,05 298,41 316,37 321,20 326,50 333,00 336,31 349,78

FYR Macedonia 134,36 180,85 216,77 229,70 225,10 224,90 224,00 220,56 219,85 218,96

Ukraine 351,46 400,20 428,95 440,67 287,50 285,84 299,00 301,25 300,44 298,47

United Kingdom 140,20 151,09 159,86






POLITICILE SOCIALE A UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeană. Prin adoptarea, în 1992, odată cu Tratatul de la Maastricht, a Protocoluluiprivind politica socială (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeană ), statele membre şi-auexprimat dorinţa ca Uniunea să continue eforturile în domeniu. Mai mult, conform protocolului,Uniunea putea „recurge la instituţiile, procedurile şi mecanismele prev ăzute de Tratat în scopuladoptării actelor şi deciziilor necesare pentru a pune în practică acest acord”. În urma intrării în

vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica socială a fost încorporatîn Tratatul instituind Comunitatea Europeana. Ca urmare a acestor modificări, în prezent bazalegala a politicii sociale europene se reg ăseşte în Tratatul instituind Comunitatea Europeana, înprimul rând sub forma unor dispoziţii cu caracter de principiu şi „orizontal” – trebuind să fierespectate de oricare din celelalte politici comunitare şi de actele normative care le materializează.Ele sunt completate de dispoziţii speciale privind politica sociala.

Astfel, Art. 2 arată că între obiectivele Comunităţii, şi deci şi ale Uniunii în ansamblul sau, senumără „un nivel înalt de ocupare a for ţ ei de munc ă ş i de protec ţ ie social ă , ş i asigurarea egalit ăţ ii între b ă rba ţ i ş i

femei ”

Art. 3 prevede că – în vederea realizării scopurilor arătate – în toate activităţile sale Comunitatea vaurmări eliminarea inegalităţilor şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.

Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe bază de cetăţenie,

Art. 141 întăreşte principiul nediscriminării dintre bărbaţi şi femei.

De asemenea, Art. 13 dă posibilitatea instituţiilor Uniunii să întreprindă acţiuni de sine stătătoarepentru combaterea diverselor forme de discriminare.

Articolele 136 şi 137 vizează promovarea măsurilor de combatere a excluderii sociale.

Promovarea egalităţii privind persoanele cu deficienţe este impusă de Art. 95, Art. 119 impune principiul plăţii egale pentru munca egală.

Rolul partenerilor sociali este recunoscut în Tratatul de la Amsterdam prin Art. 137, prin carestatele membre trebuie să asigure un dialog între angajaţi şi angajatori.

La nivelul Comunităţii, Comisia Europeană are sarcina de a promova consultările cu patronatele şisindicatele şi să ia măsurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unuisprijin echilibrat părţilor (Art. 138).

Politica socială se numără printre competenţele partajate între statele membre şi Uniune, în uneledintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemată să asigure numai o coordonare a politicilornaţionale, în timp ce în altele poate iniţia măsuri ale căror modalităţi de aplicare concrete sunt

lăsate în seama statelor membre. Carta Socială Europeană (atât în forma sa iniţială, semnată la Torino în 1961, cât şi în cea revizuita în 1996), Cartea Albă « Politica Socială Europeană » (1993),precum şi „Carta comunitar ă privind drepturile sociale fundamentale ” (1989) au stabilit obiectivele politiciisociale.

Acestea se referă la:• promovarea ocupării forţei de muncă;• îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă;• protecţie socială corespunzătoare;• asigurarea unui dialog între angajaţi şi angajatori;• dezvoltarea resurselor umane în vederea obţinerii şi menţinerii unei rate înalte de ocupare

şi a forţei de muncă;






• combaterea excluderii sociale.

Având în vedere obiectivele stabilite pentru a fi implementate şi respectate în cadrul UniuniiEuropene se poate spune că fiecare dintre acestea a fost abordat şi în România. Singurele şi realelediscrepanţe existente între politicile sociale din UE şi cele din România sunt:

Cadrul ini ţ ial de implementare . Atâta vreme cât în cazul Uniunii Europene grefarea politicilorsociale se face în condiţiile unui mediu stabil, educat din acest punct de vedere, dat fiind faptul că fiecare dintre ţările membre răspunde cel puţin unui nivel mediu de abordare a socialului, în cazulRomâniei mediul este fundamental tulburat în urma culturii şi educaţiei comuniste aplicat pentru ofoarte lung ă perioadă îndelungată. Dintre toate dezavantajele care pot fi enumerate, etatizareasistemului social este cea mai grav ă şi cu cele mai dureroase efecte.

Dificultăţi întâmpinate în implementarea cadrului legislativ. În primul rând datorită lipsei decultură socială, şi a persoanelor cu o preg ătire superioară în acest domeniu. Spre diferenţă decadrul legislativ al Uniunii Europene, care este puternic consolidat şi temeinic întocmit, ţinândcont de necesităţile sociale ale tuturor membrilor, şi ale cetăţenilor săi.

Dificultăţi în diseminarea informaţiei legate de social. Dacă în Uniunea Europeană toate ţărilemembre au deja sisteme sociale consolidate, iar diseminarea informaţiilor în rândul cetăţenilor estefoarte bine coordonată având rezultate excelente, în Republica Moldova aceasta este multîngreunată de gradul de civilizaţie socială a populaţiei, în rândul căreia campaniile de diseminare nuau efecte vizibil benefice.

Sistemele de protecţie socială au un rol foarte important în cadrul Uniunii Europene, în viaţaeuropenilor, a familiilor lor precum şi din punctul de vedere al influenţei pe care o exercită înpropulsarea societăţii şi a economiei. Acestea garantează venituri persoanelor aflate în dificultatepermiţându-le în acelaşi timp să accepte şi să se adapteze evoluţiilor economice şi sociale. Astfelele favorizează în acelaşi timp coeziunea socială şi dinamismul economic. Importanţa lor în cadrulinfrastructurii sociale şi economice a Uniunii Europene nu trebuie aşadar subestimată. Cheltuielilecu protecţia socială reprezintă 28,5% din PIB-ul comunităţii, din care partea cea mai importantă

(63%) este destinată pensiilor şi serviciilor de sănătate. Rolul lor în redistribuirea veniturilor esteconsiderabil, în sensul că datorită unor „lipsuri” ale sistemului social 40% dintre familii ar trăi într-o relativ ă sărăcie, cifră care graţie regimurilor fiscale a scăzut la 17%. Având în vedere impactul pecare politicile sociale îl au asupra condiţiei cetăţenilor Uniunii Europene, sunt prezentate încontinuare principalele linii directoare trasate în timp ca urmare a parcurgerii unor etape distincte.

O viitoare alăturare a ţărilor din Europa centrală şi orientală reprezintă în acelaşi timp un avantaj şio ameninţare pentru Uniunea Europeană în ceea ce priveşte politicile sociale. Această nouă dimensionare diferă considerabil de precedentele, pentru că Uniunea Europeană nu a negociatpână în acest moment cu atât de multe ţări deodată, dar şi datorită numărului de persoane pe careîl presupune alăturarea ţărilor candidate, a nivelului lor de venituri comparat cu cele existente dejaîn Uniune.

Având în vedere coordonatele trasate, precum şi tendinţele pe care le-a căpătat strategia în ceea cepriveşte politicile sociale, noile obiective stabilite sunt următoarele:

• Eficientizarea muncii şi asigurarea unor venituri sigure• Garantarea unor pensii sigure şi a unor sisteme de pensii viabile• Promovarea integrării sociale• Garantarea unui nivel ridicat şi durabil a serviciilor de sănătate






SISTEMELE DE S Ă N Ă TATE

Creşterea nevoii pentru produse de asigurare a sănătăţii este o trăsătură comună şi importantă pentru toate ţările. În UE toate ţările membre au f ăcut faţă creşterii presiunii asupra bugetelorserviciilor de sănătate de-a lungul anilor. Cauzele au fost nu numai îmbătrânirea populaţiei care

apasă asupra serviciilor, dar şi creşterea nivelului venitului real şi intensificarea descoperirilor îndomeniul medical, care au determinat la rândul lor creşterea cererii pentru tratament. Dată fiinddedicaţia în ceea ce priveşte asigurarea accesului universal la îngrijire medicală, atenţia s-aconcentrat asupra reducerii cheltuielilor f ără a reduce însă calitatea serviciilor şi accesul la acestea.Reformele au f ăcut referire de-a lungul anilor la creşterea eficienţei cu resursele existente şi lamenţinerea eficienţei costurilor pentru serviciilor prestate. În acest scop s-a realizat o împărţire asferei de acţiune a resurselor sectorului public, o împărţire a acordării de asistenţă medicală întresectorul public şi cel privat şi a modului în care tratamentul şi celelalte servicii vor fi gratuite, sau încazul în care nu e vorba de gratuitate, stabilirea unui nivel acceptabil a preţului.

Comunicatul Comisiei Europene din anul 2001 asupra viitorului serviciilor medicale şi a serviciiloracordate persoanelor în vârstă a pus accentul pe 3 mari obiective care vor putea asiguraaccesibilitatea, calitatea şi susţinerea financiară a sistemelor. Comunicatul Comisiei Europene din

anul 1999 a f ăcut deja apel la Statele Membre în vederea:• Contribuirii la îmbunătăţirea eficienţei şi a eficacităţii sistemelor de sănătate astfel încât

acestea să îşi ating ă obiectivele cu ajutorul resurselor disponibile. În acest scop trebuieasigurat know-how-ul medical şi tehnologic şi utilizarea acestuia în cel mai eficient modposibil pentru a întări cooperarea între Statele Membre

• Asigurării accesului tuturor la servicii de sănătate de foarte bună calitate şi de a reduceinegalităţile în ceea ce priveşte accesul la acestea

• Întăririi suportului acordat pe termen lung persoanelor în vârstă şi slăbite, prin asigurareaunor facilităţi de îngrijire şi prin revizuiri în ceea ce priveşte acoperirea protecţiei socialepentru cei îngrijiţi cât şi pentru îngrijitori

• Îndreptării atenţiei spre prevenirea bolilor şi protecţia sănătăţii ca cele mai bune unelte înabordarea problemelor de sănătate, reducerea costurilor şi promovarea stilului de viaţă sănătos

Măsurile luate până în anul 1999 au fost un răspuns pentru aceste obiective, deşi au luat alte formepentru diferitele ţări. Aceasta nu poate decât să reflecte diferenţele în dezvoltarea istorică alesistemelor naţionale, a felului în care sunt organizate şi fondate, precum şi a unui anumit standarda serviciilor. Cea mai importantă diferenţă organizaţională se află între ţările în care există unserviciu naţional de sănătate gratuit din punctul de vedere al distribuţiei – ca ţările nordice, Angliaşi Irlanda – în care cheltuielile sunt susţinute prin intermediul unor taxe generale, şi ţările în careexistă sisteme bazate pe asigurări, unde contribuţiile sunt percepute special pentru accesul laserviciile de sănătate şi unde oamenii sunt despăgubiţi în funcţie de serviciile pe care le-au accesat.

Măsurile actuale prin intermediul cărora se intenţionează obţinerea unei consolidări a sistemelor desănătate sunt detaliate în continuare:

Descentralizarea responsabilităţii serviciilor de sănătate

Metoda prin care s-a încercat creşterea eficienţei furnizării serviciilor de sănătate este prinintermediul transferării responsabilităţii către nivelele regionale şi locale, sau chiar în unele cazuricătre spitale şi medici generalişti. Scopul este acela de a permite o luare în considerare maiînsemnată a nevoilor locale şi o mai bună coordonare între nevoi şi resurse. Acest lucru a fostasociat în unele ţări cu o separare clară între cererea şi oferta de servicii de sănătate şi cu numireaunor profesionişti în funcţii administrative menite să îmbunătăţească managementul serviciilor.






Măsuri privind creşterea eficacităţii costurilor şi a calităţii tratamentului

Eforturile privind creşterea eficacităţii utilizării resurselor au luat diferite forme. A existat spreexemplu a tendinţă crescută de a îmbunătăţi informaţia disponibilă despre costul tratamentelordiferitelor boli, de a încerca să se ţină tot mai mult cont de costuri pentru a determina nevoia de

servicii şi pentru a o putea raţionaliza.Mecanismele pieţei

Un mod foarte răspândit de inducere a schimbărilor în domeniul serviciilor de sănătate, esteîncercarea de a introduce mecanismele pieţei pentru creşterea eficienţei. În cadrul acestor măsurise include şi o mai clară demarcare între oferta şi cererea de servicii specificată mai sus. În acestsens au fost introduse contracte formale între consumatori şi distribuitori, care stipulează serviciilece vor fi prestate, termenii şi condiţiile aplicate acestora, precum şi stabilirea unui sistem intern deplată, contribuind astfel la conştientizarea de către pacient a costurilor implicate în vederea ofeririiîngrijirii şi tratamentului.

Reducerea cheltuielilor cu medicamentele

Măsurile luate în această direcţie vizează implicarea pacienţilor în plata medicamentelor prescrisepentru tratamentul lor (co-plată ), încurajându-se astfel economia în folosul pacienţilor. Măsurilemai directe vizează folosirea într-un anumit număr de state membre a medicamentelor generice,sau restricţionarea/interzicerea completă a unor anumite mărci scumpe de produse farmaceutice.

Îngrijirea pe termen lung

În condiţiile în care persoanele în vârstă apelează mult mai des la serviciile de sănătate se estimează că în viitor se va aplica o presiune tot mai mare asupra acestor servicii datorită creşterii număruluipersoanelor peste 70 de ani. O proporţie mare din această presiune este atribuită nevoii acestorpersoane de a li se acorda îngrijire pe termen lung comparativ cu nevoia lor pentru medicamente.În condiţiile în care numărul persoanelor ce solicită îngrijiri a crescut datorită imposibilităţii

acoperii acestei solicitări la nivel familial, nevoia pentru acordarea de asistenţă a crescut în multedin statele membre şi a devenit o provocare importantă pentru politica socială, din punctul de vedere al posibilităţilor de acordare a asistenţei precum şi a posibilităţii de finanţare a acesteia.

În acest context este mai puţin important cine este responsabil pentru asigurarea acestor servicii, cicine trebuie să suporte din punct de vedere financiar aceste servicii. Până în prezent îngrijireaacordată pe termen lung a fost parte integrantă a sistemului de protecţie socială doar în anumiteState Membre. Germania, Austia şi Luxemburgul sunt cele mai recente exemple. În alte state, caItalia, organizaţiile non-profit deţin un rol important în oferirea de asistenţă. De asemenea, rolulfamiliei rămâne important mai ales în ceea ce-i priveşte pe bătrâni şi pe handicapaţi.

În condiţiile în care aceste măsuri vor fi luate în considerare pentru consolidarea sistemelor desănătate şi pentru realizarea obiectivelor propuse, atâta vreme cât este acceptată şi pusă în practică

implicarea economicului, a unei administraţii şi a unui management performant în vedereaobţinerii unor rezultate de excepţie, sistemele de sănătate din UE nu vor cunoaşte decât progresul.

SISTEMELE DE PENSII

În perioada de dinainte de 1999, guvernele Uniunii Europene şi-au concentrat atenţia asuprapresiunii financiare pe care sistemele de pensii o creau prin prisma numărului mare de persoane cedepăşeau vârsta de pensionare, şi a expansiunii continue în următorii ani a generaţiei baby-boomcare urma să se pensioneze. În următorii 10 ani, numărul persoanelor de 65 de ani şi peste – vârstaoficială pentru pensionare în cele mai multe din statele membre – a continuat să crească cuaproximativ un procent şi jumătate pe an în Uniune, cu anumite variaţii ale ratei creşterii între ţări.






În Spania, Italia şi Luxemburg numărul a crescut cu aproximativ 2% pe an, în Grecia cuaproximativ 3% pe an, în timp ce în Danemarca numărul a scăzut uşor, în Suedia şi Angliacrescând foarte puţin. Pentru perioada de timp 2000 – 20015 se estimează că numărul persoanelorde 65 de ani şi peste în Uniune va creşte cu aproximativ aceeaşi rată, dar cu mai puţine variaţiiîntre statele membre. Doar în Grecia se prevede o creştere de mai puţin de 1% pe an. În cazul

Spaniei, creşterea este estimată să scadă de la 2,4% la 1,18%. Numărul pensionarilor este posibil să fie cu 20% mai mare în aproape toate ţările Uniunii Europene în 2015 decât în prezent, şi în mediecu 40% mai mare decât în 1990.

Problema finanţării creşterii numărului de pensionari este asociată cu faptul că numărulpersoanelor în vârstă de muncă, cei care finanţează pensiile, creşte cu o rată mică. În ansamblulUniunii numărul acestora este prev ăzut să fie cu 1% mai mare în 2015 decât este în prezent. Înpatru dintre ţările membre, Germania, Spania, Italia şi Finlanda, numărul acestora va fi mai mic în15 ani decât acum. Conform rapoartelor demografice curente, raportul între oamenii în vârstă depensionare şi persoanele apte de muncă se va dubla, de la 24% la 49% până în 2050. O estimare acheltuielilor efectuate cu pensiile indică o creştere de la 3 la 5 procente din produsul naţional brutpentru majoritatea ţărilor.

În faţa unor asemenea probleme, care s-au evidenţiat foarte bine de-a lungul anilor, ţările membreau reacţionat în diferite moduri. Au încercat să micşoreze costurile cu pensiile, atât pe celeprezente cât şi pe cele viitoare. De asemenea, s-au asigurat că fondurile care servesc finanţăriipensiilor vor fi disponibile f ără a impune taxe inacceptabile pentru cei ce muncesc, atât princonstituirea de fonduri de pensii care să răspundă unor necesităţi viitoare, cât şi prin creştereanumărului de persoane în vârstă de muncă.

Mai exact, măsurile adoptate presupun:• Creşterea vârstei de pensionare• Limitarea dorinţei sau a posibilităţii de pensionare înainte de vreme şi încurajarea

populaţiei de a rămâne pentru mai multă vreme în câmpul muncii• Creşterea numărului de ani de contribuţii ceruţi pentru a obţine o pensie întreag ă

• Reducerea sumei plătibile la pensionare în funcţie de nivelul contribuţiei la fondul depensii din venitul câştigat pe perioada muncii

• Reducerea ratei efective de indexare a pensiilor, prin alinierea sumelor plătite la inflaţie,menţinând astfel valoarea reală a pensiilor dar scăzând valoarea lor relativ ă la salarii

• Încurajarea unei deplasări a pensiilor către cele private sau ocupaţionale, pentru a uşurabugetul guvernamental – sau fondul public de pensii

• Creşterea veniturilor pe care pensionarii le pot câştiga în afara pensiilor, sau reducereataxelor asupra acestor venituri pentru a încuraja suplimentarea veniturilor de către aceştia

Măsurile luate până în 1999 au fost însă moderate comparativ cu scara modificărilor demografice,deşi există şi excepţii. Această situaţie se datorează reformelor puternice care au fost adoptate de

către un număr de ţări ca Spania, Italia, Finlanda şi Suedia. Dar este şi o consecinţă a dificultăţilorîn ceea ce priveşte adoptarea unor schimbări în sistemele bazate pe asigurări, unde pensiile artrebui să fie conform contribuţiilor plătite timp de mulţi ani. În acelaşi timp, măsurile introduse aufost condiţionate de grija privind evitarea excluderii sociale. Măsurile au fost destinate protejăriicelor mai neajutoraţi membri ai societăţii precum şi pentru a asigura fiecărui pensionar un nivelacceptabil al veniturilor şi un standard de viaţă. Mai mult, în anumite ţări au fost f ăcute eforturipentru a mări echitatea sistemului, pentru ca oameni aflaţi în circumstanţe asemănătoare să nu fietrataţi diferit. Scopul acestei politici sociale precum şi a modernizării acesteia nu este de a reducepovara financiară a statului şi de a proteja valabilitatea financiară a sistemului, ci de a îndeplini ceadintâi datorie socială în acest caz, aceea de a asigura un nivel decent al venitului pentru persoaneleaflate la vârsta pensionării.






EGALITATEA Ş ANSELOR

Uniunea Europeană are o tradiţie de lung ă durată în promovarea egalităţii şanselor, a cărui temă afost abordată pentru prima dată în cadrul tratatului din 1957. Cadrul legal al UE asigură egalitateafemeii cu bărbatul în faţa legii. Promovarea acestei idei este un element important în cadrul

relaţiilor externe ale Uniunii, precum şi în cadrul desf ăşurării politicilor de cooperare, şi în specialpromovarea şi protejarea drepturilor femeii este parte integrantă a politicilor privind drepturileomului puse în practică de către UE în ţările lumii a treia.

În vederea integrării noţiunii de egalitate între sexe în cadrul politicilor care au un impact direct sauindirect asupra vieţii locuitorilor UE, aceasta a introdus noţiunea de „gender mainstreaming”1-f ăgaşul comun al sexelor.

Strategia Comunităţii Europene în ceea ce priveşte obţinerea egalităţii între sexe constă fie înajustarea politicilor proprii, fie în implementarea unor acţiuni concrete destinate îmbunătăţiriisituaţiei femeii în societate. Această strategie se constituie într-o abordare integrată care marchează o modificare importantă faţă de acţiunile mai vechi ale Comunităţii asupra acestei probleme, carese baza pe activităţi comportamentale şi programe finanţate de diferite bugete şi organizaţii. În

prezent se are în vedere coordonarea diferitelor iniţiative şi programe sub o unică tutelă construită pe baza unor criterii de evaluare, a unor unelte de monitorizare, a stabilirii unor standarde şi aevaluărilor.

Obiectivele urmărite de Uniunea Europeană prin intermediul implementării conceptului deegalitate a şanselor sunt următoarele:

1. Promovarea egalităţii între sexe în mediul economic

În vederea realizării acestui obiectiv Consiliul European de la Lisabona a recomandat Comisiei şistatelor membre să revizuiască aspectele legate de oportunităţi în cadrul politicilor de angajare,inclusiv reducerea diferenţierii din punctul de vedere al locului de muncă deţinut şi a ajutorului în

vederea reconcilierii muncii şi a vieţii de familie, în special prin prisma stabilirii unor noi standardepentru îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire şi asistenţă a copilului. Mai mult decât atât, s-au stabilit

obiective cantitative cum ar fi creşterea ratei angajării în rândul femeilor de la 51% la mai mult de60% până în 2010. În acest context se acordă o atenţie specială integrării femeii în nouaeconomie.

2. Promovarea participării în mod egal şi a reprezentării

În cadrul specific al luării deciziilor s-a constatat un real deficit în ceea ce priveşte reprezentareafeminină, ceea ce a impus acţiuni la nivelul Comunităţii. În acest context Consiliul UE a adoptat pedata de 22 Octombrie 1999 concluziile referitoare la subiectul echilibrării balanţei femeie/bărbat încadrul adoptării deciziilor, precum şi un set de indicatori pentru a determina cu exactitate această balanţă.

În cadrul Comisiei primii paşi concreţi au fost efectuaţi în februarie 1999 când s-a adoptat

comunicatul „Femeile şi Ştiinţa”, care a stabilit un obiectiv de cel puţin 40% pentru participareafemeilor în comitetele consultative şi în programele de cadru ale UE.

3. Promovarea accesului în mod egal şi a beneficierii de drepturi sociale egale atât pentrufemei cât şi pentru bărbaţi

Acest al treilea obiectiv se constituie într-unul dintre pilonii de bază ai societăţilor democratice. Cutoate acestea multe femei nu au acelaşi acces ca bărbaţii în ceea ce priveşte drepturile sociale, fiedin cauză că unele dintre aceste drepturi sunt bazate pe un model vechi în care predominaimaginea masculină, fie pentru că nu s-a luat în considerare aportul predominant al femeii în viaţade familie şi cea profesională. Femeile din ţările în curs de dezvoltare sunt frecvent subiectuldiscriminării în ceea ce priveşte accesul la hrană, servicii de sănătate, educaţie, formare, luareadeciziilor şi drepturile de proprietate.






4. Promovarea echităţii în viaţa civilă

Stabilirea acestui obiectiv face referire la dreptul de a beneficia de drepturile omului precum şi delibertăţile fundamentale atât ale bărbatului cât şi ale femeii, indiferent de rasă sau origine etnică,religie sau credinţă, vârstă sau orientare sexuală.

5. Promovarea schimbului între rolurile sexelor şi înlăturarea stereotipurilor

Acest domeniu face referire la nevoia de a introduce schimbarea în ceea ce priveştecomportamentul, atitudinea, normele şi valorile ce definesc şi influenţează rolurile sexelor însocietate prin intermediul educaţiei, formării, artelor, culturii, ştiinţei. Eliminarea prejudecăţilorexistente precum şi a stereotipurilor societăţii este esenţială în vederea instaurării egalităţiişanselor.

Pentru a putea accede la realizarea obiectivelor propuse, Uniunea Europeană a stabilit şi niştemecanisme şi instrumente de punere în practică, după cum urmează:

1. Întărirea cooperării cu autorităţile naţionale şi coordonarea activităţilor în ceea ce priveşte

egalitatea şanselor2. Consolidarea structurilor Comisiei Europene

3. Întărirea cooperării între instituţiile Comunităţii

4. Întărirea parteneriatelor

5. Stabilirea unor indicatori şi a unor standarde6. Asigurarea informaţiei, raportărilor şi a evaluării






8. STAREA DE S Ă N Ă TATE A POPULA ŢIEI DINROMÂNIA

1. Situaţia prezentă. Starea de sănătate în România.2. Perspective de evoluţie a stării de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung.3. Integrarea României în ecuaţia europeană privind evoluţia stării de sănătate.4. Direcţii, obiective şi perspective naţionale şi europene în programele specifice

pe perioada 2005-2010.

Situaţia actuală în România: nivelele de alarmă la majoritatea indicatorilor demografici.

Prabusirea natalitatii de la 16 nascuti vii la 1000 de locuitori in 1989, la 10,5‰ in anul 2000,coroborata cu cresterea mortalitatii generale de la 10,6 decese la 1000 locuitori in 1989 la 11,4‰ in2000, cat si cu amploarea migratiei externe, au facut ca populatia Romaniei sa scada cu circa700.000 de locuitori in ultimii 10 ani.

Aceasta evolutie marcheaza perioada cu cei mai scazuti indicatori de natalitate si fertilitate dinistoria Romaniei, fenomen demografic de mare gravitate si cu impact socio-economic major petermen mediu si lung.

Totodata, se constata o tendinta alarmanta de imbatranire a populatiei cu scaderea ponderii

varstelor tinere cuprinse intre 0 si 14 ani si cresterea ponderii populatiei de peste 60 de ani, aceastaevolutie determinand o alunecare a cererii de servicii de protectie sociala si, in particular, de serviciide sanatate catre populatia varstnica, populatie expusa suplimentar si la riscurile tranzitiei catreeconomia de piata.

În profil teritorial, judetele cu o natalitate mai mare se grupeaza in N-E tarii, din pacate judeteunde se regaseste si o valoare crescuta a ratei mortalitatii infantile, dovada a slabei preocupari deocrotire a noului nascut, deci si a eficientei scazute de interventie a sectorului sanitar prin masuride educatie sanitara a tinerelor mame, de combatere a factorilor de risc si de interventie curativaprompta si eficienta.

Sigur că au apus vremurile unor politici pronataliste impuse prin masuri coercitive, dar statultrebuie sa intervina prin politici de protectie a familiei, a femeii gravide, a mamei si copilului, a

asigurarii necesarului de locuinte, de descurajare a avortului si promovarea unor metode deplanificare familiala moderne.

Sectorului sanitar ii revin in mod cert responsabilitati de interventie in sustinerea natalitatii, celputin prin urmarirea corecta a gravidei si asigurarea conditiilor optime in maternitati si servicii depediatrie.

Situatia mortalitatii generale in 1999 plaseaza Romania pe penultimul loc (înaintea Bulgariei) încadrul tarilor europene dezvoltate si al tuturor tarilor candidate la Uniunea Europeana.

Aceasta situatie a fost deseori semnalata de agentiile internationale si mentionata in rapoarteleO.M.S., fiind corelata cu scaderea nivelului de trai, slabei calitati a asistentei medicale, poluarea






mediului, unele obisnuinte alimentare, consumul de alcool si tutun, a ineficientei serviciilor demedicina preventiva etc.

Analiza pertinenta a mortalitatii generale si a principalelor cauze de deces in Romania, a evolutieiacestor fenomene demografice, situatia comparativa pe judete, pe medii, pe grupe de varsta, pe

sexe si in relatie cu factorii de risc, nu a stat la baza aplicarii programelor de sanatate derulate deMinisterul Sanatatii, dovada fiind evolutia necontrolata si de gravitate a principalilor indicatori demortalitate.

Este clar in acest sens ca, fata de situatia aproape la dublu pentru majoritatea indicatorilor demortalitate in mediul rural, trebuie intervenit cu prioritate in satele si comunele tarii, pentruasigurarea accesibilitatii si acceptabilitatii serviciilor medicale oferite.

De asemenea, este nevoie sa ne preocupăm cu prioritate de judetele cu valori crescute alemortalitatii generale si ale mortalitatii specifice pe cauze, in conditiile in care aceste judete prezinta

valori crescute de zeci de ani si nimeni nu a promovat programme regionale sau locale (Arad,Bihor, Caras-Severin, Calarasi, Giurgiu, Maramures, Satu-Mare, Salaj, Tulcea etc.).

Analiza principalelor cauze de deces in Romania pentru anul 2000 arata ca acestea sunt datorate, in

ordine descrescatoare, bolilor aparatului circulator, cancerului, bolilor aparatului respirator,accidentelor, otravirilor si traumatismelor, bolilor aparatului digestiv si, in cadrul bolilor infectioasesi parazitare, tuberculozei.

Cu exceptia deceselor datorate bolilor aparatului respirator si accidentelor, toate celelalte sunt increstere atat in cifre absolute, cat si ca indicatori statistici de mortalitate.

In profil teritorial si pe medii se constata diferenta apreciabile, care se mentin an de an si caredovedesc inechitati profunde in populatie.

Comparatiile internationale pentru principalele cauze de deces plaseaza constant Romania peultimele locuri din Europa si, mai grav, arata ca acolo unde tarile dezvoltate au tendinte de scadere,noi crestem, sau acolo unde scadem si noi, ei scad mai repede.

Referitor la mortalitatea infantila putem afirma ca, desi in ultimii ani asistam la o scadere evidenta,de la 26,9 decese 0-1 an la 1000 nascuti vii in 1989, la 18,6‰ in anul 2000, comparativ cu restultarilor dezvoltate europene, dar si fata de tarile candidate la Uniunea Europeana, pentru 1999, neplasam iar pe ultimul loc.

Dovada a nestapanirii fenomenului in plan teritorial este si faptul ca, fata de mortalitatea generalasau specifica pe cauze, mortalitatea infantila variaza pe judete de la un an la altul, schimband astfelierarhia anului precedent.

Cu toata aceasta mare variabilitate, sunt totusi de mentionat proportiile prea mari pentru decesele0-1 an prin boli ale aparatului respirator (30,7%) si influenta prematuritatii si distrofiei drept cauzeasociate, probleme care au ramas nerezolvate si care fac obiectul acelorasi discutii de peste treidecenii.

Poate ca este nevoie sa reinventam pediatrii de regiune ai anilor 50-60, care sa bata pana la istovirenoroaiele tarii, sa explice cataplasmele cu mustar mamelor analfabete si sa introduca iar spalatul pemaini in casele de nasteri, nu de alta dar acestia au reusit in 10 ani sa scada mortalitatea infantila dela 120 la 40.

Mortalitatea materna plaseaza si ea Romania pe ultimul loc comparativ cu toate tarile Europei,inclusiv candidatele la Uniunea Europeana, in anul 1999.

Drama decesului matern, care a afectat atat de grav Romania înainte de 1989 si care mai arereminiscenta inca si astazi la 11 ani de la liberalizarea avortului, impune alocarea in continuare atuturor resurselor financiare, de personal si baza materiala necesare stoparii acestui fenomen.






Faptul ca, pentru anul 2000, 10 judete nu au avut nici un deces matern prin cauze directe si ca,incepand cu 1998, decesele prin avort sunt mai putine decât cele prin risc obstetrical, arata ca sepoate!

In ceea ce priveste avorturile suntem plasati pe penultimul loc, inaintea Estoniei, dintre tarilecandidate la Uniunea Europeana, cu valori duble fata de media Europei, dar cu o injumatatirepractic a numarului avorturilor la fiecare cinci ani, incepand din 1990.

Starea de sanatate a populatiei judetului Constanta ( Date demografice de baza)

Anul Natalitate Indicatorla 1000

Mortalitategenerala

Indicatorla 1000

Spornatural

Indicatorla 1000

Mortalitateinfantila

Indicatorla 1000

1978 13956 22.3 5124 8.2 8832 14.1 518 37.1

1979 13628 21.3 5325 8.3 8303 13 515 37.8

1980 13868 21.3 5756 8.9 8112 12.4 452 32.6

1981 13470 20.4 6084 9.2 7386 11.2 529 39.3

1982 11913 17.5 5663 8.3 6008 8.9 410 35.1

1983 11567 16.7 6034 8.7 5533 8 296 25.6

1984 12658 18.3 5812 8.4 6846 9.9 312 24.6

1985 13224 18.9 6433 9.2 6791 9.7 384 29

1986 13670 19.2 6320 8.9 7350 10.3 368 26.9

1987 14755 20.3 6619 9.1 8136 11.2 531 35.9

1988 15108 20.1 6717 8.9 8391 11.2 571 37.8

1989 14100 19.1 7026 9.5 7074 9.6 645 47.7

1990 12004 15.9 6862 9.1 5142 6.8 419 34.9

1991 9330 12.3 6753 8.9 2577 3.4 287 30.7

1992 8541 11.4 6920 9.2 1621 2.2 306 35.8

1993 7987 10.7 6976 9.4 1011 1.3 257 32.1

1994 7858 10.5 7438 9.9 420 0.6 239 30.4

1995 7629 10.2 7697 10.3 - 68 - 0.1 208 27.2

1996 7506 10 7881 10.5 -375 - 0.5 215 28.6

1997 7820 10.5 7767 10.4 53 0.5 220 28.1






Date de morbiditate

Anul 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997

Fertilitate 62.8 52.8 42.1 39 37.4 36.1 34.7 34.1

Avorturi 8412 41685 31368 17068 15633 15229 14214 10943 6853

Sifilis(total)

322 411 423 365 248 365 306 270 382

recent 317 411 416 365 239 362 305 267 382

Gonoree(incid.)

49.8 55.5 38.5 36.1 38.6 37.5 27.7 26.2 244

Cancer sin 147 94 116 166 161 198 195 186 250

Cancer col 82 80 74 85 97 88 89 115 142

In fine, despre speranta de viata la nastere in România, rezultat al cumularii mortalitatii pe vârste la un moment dat, se poate afirma ca, dupa ce a crescut de la 42 de ani in 1932, laaproximativ 68 de ani in anii 60, a ramas plafonata sub 70 de ani până astazi.

Diferentele de 4-7 ani între sexe, de aproximativ 2 ani intre mediul urban si rural si de peste 5 aniintre judete, ridica mari probleme de echitate, accesibilitate, eficienta si eficacitate, nu numai dinpunctul de vedere al ocrotirii sanatatii.

Analizele internaţionale privind speranta de viata la nastere plaseaza România pe ultimele locuridintre tarile Europei, cu mentiunea ca in restul tarilor dezvoltate se constata evolutii ascendentepentru acest indicator sintetic al starii de sanatate a populatiei si definitoriu pentru o tara.

Rata mortalităţiiÎn anul 1999 au decedat 265.200 de persoane, cu 4.000 mai pu ţin decât în anul anterior, ratamortalităţii generale fiind de 11,8 0/00 (faţă de 12 0/00 în 1998). În perioada 1999-2000 s-a observato tendinţă de scădere a ratei mortalităţii, menţinându-se totuşi decalajele pe medii, determinate înprincipal de gradul mai ridicat al procesului de îmbătrânire demografică a populaţiei rurale faţă decel al populaţiei urbane (15,10/00 de decese în mediul rural faţă de 9,10/00 în mediul urban).

Pe sexe, mortalitatea este mai ridicată la bărbaţi (12,9 0/00 ) decât la femei (10,80/00 ) , atât pe totalcât şi pe medii de provenienţă.

Pe grupe de vârstă, rata mortalităţii a fost mai ridicată în rândul copiilor în primul an de viaţă şi alpersoanelor de peste 60 ani. ponderea deceselor în vârstă de 65 ani şi peste a fost de 2/3 din total.

Cea mai scăzută mortalitate s-a înregistrat la copiii din grupa de vârstă 5-9 ani (0,60

/00 ).Rata mortalităţii la bărbaţi a fost de peste două ori mai mare decât la femeile din grupe de vârstă cuprinse între 15 şi 64 de ani. mortalitatea pe grupe de vârstă este mai mare în mediul rural faţă demediul urban, cu excepţia grupelor de vârstă cuprinse între 55 şi 74 de ani.

Mortalitatea infantilă a scăzut constant de-a lungul deceniilor, dar în mai mică măsură decât înţările avansate şi înregistrează, în România, în continuare valori foarte ridicate.

Valorile ratei mortalităţii infantile din ultimii ani sunt următoarele:- 1990 : 26,0‰- 1995 : 21,2‰- 2000 : 18,6‰- 2001 : 18,4‰






Se constată iniţial o scădere a valorilor ratei mortalităţii infantile apoi o stagnare a acestor valori.

La 1 ianuarie 1999, populatia Regiunii Sud (Giurgiu) era de 3482 mii locuitori, reprezentand15,5% din populatia totala a tarii. Dupa anul 1990, fenomenele demografice au avut o evolutienegativa la scara regionala. Se inregistreaza un spor natural negativ al populatiei, datorita evolutiei

ratei natalitatii si mortalitatii. Mortalitatea infantila s-a mentinut in toată perioada la cote pestemedia pe ţară. În intreaga perioada 1993 - 1998 cea mai ridicata mortalitate infantila s-a inregistratin judetul Ialomita (de 36,1‰ in 1994).

Valorile mortalităţii infantile sunt mai crescute : în mediul rural, faţă de cel urban la sexul masculin, la cei cu greutate la naştere mai mică de 2500 g (prematuri), la copiii mamelor în vârstă (peste 40 de ani), la copiii mamelor cu nivel scăzut de instruire (educaţie).

Mortalitatea post-neonatală (10 %o in 1998, 9,5%o in 2000) este crescută în Romania, de 1,9 orimai mare decât media din ţările central şi est europene de 5,8 mai mare decât nivelul din Uniunii

Europene. În Europa, cele mai mari valori ale ratei mortalităţii infantile sunt înregistrate în Albaniaşi Republica Moldova iar cele mai mici în Finlanda şi Suedia.

Rata de 18,4 la o mie de născuţi vii în anul 2001, în cifre absolute, 4057 de copii deceda ţi sub 1 an,situează România pe ultimul loc în Europa.

Mortalitatea post-neonatală este de două ori mai mare în mediul rural decât în urban (13,0 vs. 6.6decese la 1000 născuţi vii). Diferenţa este semnificativ ă faţă de mortalitatea în prima lună de viaţă (8,8 vs. 8,3 decese la 1000 născuţi vii), indicând condiţiile sanitare şi igienice şi accesul copiilor laîngrijiri medicale eficace în regiunile rurale defavorizate.

Între obstacolele în calea realizării dezideratului propus de reducerea mortalităţii infantile cu 2/3 înperioada 1990-2015) se numără faptul – binecunoscut în literatura de specialitate – că, pe măsură ce cifra mortalităţii infantile scade, scăderea ulterioară se face tot mai lent şi mai dificil.

În acest context, faţă de valorile mortalităţii infantile din 1990 (26,9‰) o scădere cu 2/3 pentruanul 2015 ar însemna ajungerea la valori de aproximativ 8,9‰ ceea ce, în prezent, pare puţinprobabil.

Din nefericire, această problematică nu a fost analizată până acum în România decât prin prismaanalizei statistice demografice. În acest sens amintim:

• Sora V., Stoichiţă I., Statistic ă demografic ă . EDP., Bucureşti, 1969,• Sora V., Hristache I., Despa M., Demografie . EDP., Bucureşti, 1983,

OBIECTIVELE SI POLITICILE DEMOGRAFICE ÎN ROMÂNIA 1

Obiectivele si politicile demografice fac parte integranta a dezvoltarii sociale, economice, sisubliniez economice, si culturale, si ca obiectivul esential este ameliorarea nivelului si calitatii vietiituturor.

1. REFORMA SISTEMULUI SANITAR

1.1 Scopurile si obiectivele reformei

Sistemul de ocrotire a sanatatii din Romania a fost, pana in 1989 si în bună măsură şi după această dată, un sistem caracterizat prin centralism, egalitarism si limitarea libertatii de optiune.

1

Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Carta alb ă a preluarii guvernarii , decembrie 2000 in domeniul sanatatii






Scopurile fundamentale declarate ale procesului de reforma de dupa 1990 au fost:

- imbunatatirea starii de sanatate a populatiei;- cresterea eficientei in folosirea resurselor;- schimbarea relatiei medic-pacient; cresterea nivelului de satisfactie a populatiei si a

furnizorilor de servicii medicale.

Principiile politicii sanitare pe baza carora urma sa se atinga aceste scopuri erau:- asigurarea accesului echitabil la serviciile de sanatate,- acoperirea intregii populatii cu aceste servicii,- solidaritatea in finantarea serviciilor medicale,- stimularea furnizarii de servicii eficace si eficiente,- acordarea serviciilor in functie de nevoile de sanatate,- libertatea pacientului de a-si alege medicul,- autonomia profesionistilor in domeniul medical,- colaborarea serviciilor de sanatate cu alte sectoare care influenteaza starea de

sanatate (educatie, servicii sociale etc.).

Obiectivele strategice ale reformei, in sensul celor de mai sus, au fost:- reconstruirea unitara a cadrului legislativ si organizatoric;- introducerea Asigurarilor Sociale de Sanatate;- diversificarea mecanismelor de generare a resurselor financiare; plata serviciilor

bazata pe eficienta si calitatea actului medical;- asigurarea unei mai bune accesibilitati a populatiei la servicii de sanatate; trecerea

centrului de greutate al serviciilor de sanatate catre asistenta ambulatorie;- cresterea calitatii serviciilor medicale;- stimularea privatizarii sub diverse forme, introducerea competitiei intre furnizori;- descentralizarea sistemului de sanatate, prin cresterea rolului autoritatilor locale,

asociatiilor profesionale, institutiilor finantatoare, a comunitatilor etc.

Principalele activitati ale reformei s-au desfasurat in domeniul conducerii sistemului si asigurareacadrului legislativ, finantarii serviciilor de sanatate, ca si al resurselor umane si resurselor fizice dinsistemul sanitar.

Metoda utilizata in aplicarea masurilor de reforma a fost, in general, aceea de testare prinexperimente pilot. Din pacate continuitatea procesului de reforma in sanatate a fost afectata dedesele schimbari de guvern si de ministri fiecare noua echipa de conducere insusindu-si cu retineriactiunile demarate anterior. Lipsa unor strategii clare si a unor obiective definite riguros si care safie urmarite independent de schimbarile politice au afectat procesul de reforma.

Stradania de a pune in functiune Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNAS) si Colegiul

Medicilor (CMR), cu toate structurile lor de conducere si teritoriale, au lasat pe planul doi grija fatade starea de sanatate a populatiei si nevoile de servicii medicale ale acesteia, fapt ilustrat inagravarea starii de sanatate la nivel national, in comparatie cu alte tari din Europa.

1.2 Completarea cadrului legislativ

Atat aprobarea legilor necesare, cat si trecerea de la actul normativ aprobat la modificarilestructurale concrete si la demararea efectiva a activitatilor specifice din cadrul reformei sistemuluis-a dovedit a fi un drum lung si dificil, grevat de mentalitati invechite, lipsa resurselor necesare sinu de putine ori de lipsa de vointa politica.

In prezent sunt in curs de elaborare normele pentru implementarea "Legii privind organizarea sifinantarea spitalelor" - care vor permite înregistrarea, acreditarea si ierarhizarea tuturor spitalelor siunitatilor cu paturi din România, apropiindu-le structura si functionarea lor la normele europene.






S-au aprobat normele privind imbunatatirea asistentei medicale de urgenta, iar in domeniulresurselor umane s-a definitivat sistemul de formare a medicilor, obtinerea liberei practici medicaleprin sustinerea examenului de licenta in mod unitar pe tara.

S-a completat cadrul legislativ privind recoltarea sangelui, a producerii si utilizarii preparatelor de

sange proaspete si a celor stabile. Normele elaborate se aproprie de exigenta recomandarilor si anormelor UE.

A fost completata legislatia privind functionarea Agentiei Nationale a Medicamentului si modul deinregistrare a produselor farmaceutice, autorizarea unitatilor de productie si distribuire amedicamentelor si activitatea de inspectie farmaceutica, definitia produsului medicamentos si aproduselor cosmetice. De asemenea, s-a completat legislaţia privind exercitarea profesiei defarmacist.

1.3 Asigurarile sociale de sanatate si plata serviciilor medicale

Finantarea unitatilor din asistenta primara si ambulatorul de specialitate privatizate, se realizeazaprin contracte individuale sau prin bugete "globale" cu Casa de Asigurari de Sanatate. Rambursareacheltuielilor pentru serviciile prestate asiguratilor se face conform prevederilor Contractului

Cadru", care se aproba anual prin Hotarare de Guvern, conform prevederilor Legii 145/1997.Finantarea spitalelor se face intr-o proportie de peste 90% prin contracte de servicii incheiate intreconducerile spitalelor si casele judetene de asigurari de sanatate. Bugetele istorice ale spitalelor nicinu recunosc si nici nu recompenseaza imbunatatirea calitatii si a eficientei in furnizarea serviciilorspitalicesti. in prezent este in derulare proiectul de finantare a spitalelor bazata pe caz (grupuri dediagnostice - DRG) si care va permite cumpararea serviciilor de la spitale pe baza rezultateloracestora, monitorizarea calitatii ingrijirilor acordate pacientilor si cresterea eficientei la nivelulasistentei spitalicesti.

Pentru a se reglementa finantarea unitatilor spitalicesti, se mai propun urmatoarele:

investitiile pentru constructii si dotarea cu aparatura de performanta sa fie asigurate din bugetul

statului, iar serviciile sa fie finantate din fondurile de asigurari sociale de sanatate.trebuie sa fie delimitata finantarea programelor nationale, intre contributia bugetului de stat si afondului de asigurari de sanatate. In prezent multe din programe nu se pot derula deoarece fiecareparte ce trebuie sa asigure finantarea (Ministerul Sanatatii si Familiei si CNAS), isi sustine parereaproprie in detrimentul celeilalte, desi contribuabilii (populatia) platesc atat impozite si taxe catrestat, cat si contributii pentru asigurarile sociale de sanatate.

1.4 Imbunatatirea accesului la serviciile de sanatate

Cresterea ponderii asistentei ambulatorii a inlesnit cresterea accesibilitatii populatiei la asistentamedicala prin posibilitatea de a-si alege atat medicul de familie, cat si medicul specialist. Totusi, inzonele izolate, accesibilitatea a scazut. in cazul acestora, masurile initiate de Ministerul Sanatatii siFamiliei au fost insuficiente si ineficiente, deoarece nu mai exista sistemul repartizarilor directe

pentru medici. Nici casele de asigurari de sanatate nu au folosit toate mijloacele de motivare care lestau la dispozitie.

Accesibilitatea la serviciile de sanatate a fost inegala. Se stie ca accesibilitatea depinde de mai multifactori, intre care:

• interesul manifestat de autoritatile locale pentru a crea facilitati speciale pentru atragereamedicilor si a personalului medical in localitatile si zonele defavorizate;

• sistemul birocratic de aprobari necesare deschiderii unui cabinet medical;

• infrastructura zonala si baza materiala existenta in localitatile deficitare;

• motivatia medicului si a celorlalte cadre medicale de a lucra in aceste zone;






• motivatia administratiilor locale de a oferi facilitati pentru medicii din zonele respective.intr-o oarecare masura, accesibilitatea tine si de "cultura sanitara" a populatiei si deobiceiurile locale. In acest domeniu pe langa personalul medical din directiile de sanatatepublica judetene, au un rol important si celelalte institutii publice (primariile, scoala, etc.),cât si organizatiile civile, care pot contribui la educarea populatiei.

1.5 Cresterea calitatii serviciilor medicale

Calitatea asistentei medicale este apreciata prin rezultatul evaluarii complexe al unor servicii medicalediversificate, in baza unor standarde nationale sau internationale. Ministerul Sanatatii si Familiei, caautoritate de stat, aproba sistemele nationale menite sa controleze calitatea serviciilor medicale side ingrijiri in spital si procedeele de diagnostic si tratament in sistemul de asistenta medicalaambulatorie.

Pentru asigurarea cresterii calitatii actelor medicale si pentru o mai buna accesibilitate, MinisterulSanatatii si Familiei a derulat actiuni de imbunatatire a infrastructurii spitalelor, a unor centre desanatate, dotarea prioritara cu aparatura de performanta a unor institutii si centre clinice pentru adeveni unitati de referinta. Echipamentele s-au achizitionat atat din bugetul alocat ministerului, cat

si prin credite oferite de Banca Mondiala.1.6 Privatizarea institutiilor sanitare

Privatizarea institutiilor sanitare si asigurarea principiului de libera practica medicala in asistentamedicala primara si de specialitate ambulatorie, este menita sa afirme initiativa privata inorganizarea si asigurarea serviciilor medicale, independent de interventia autoritatilor publice destat si locale. Privatizarea asigura in primul rand o mai mare raspundere a medicului fata de pacient(care are dreptul sa aleaga medicul curant), dar atat medicul, cat si cabinetul medical ca institutietrebuie sa infrunte concurenta colegilor lor, fapt care introduce in sistem elemente de piata bazatepe o mentalitate de "intreprinzator".

Privatizarea unitatilor ambulatorii (cabinete medicale de medicina primara - de familie si despecialitate) s-a realizat in baza Ordonantei Guvernului nr.124/1999 privind organizarea

cabinetelor medicale. Ea continea si initiativa de a acorda in comodat spatiile si aparatura dinfostele dispensare rurale si urbane, cat si din policlinici - inclusiv cabinetele de stomatologie -medicilor din aceste cabinete medicale. Tot prin prevederile acestui act normativ au putut fiinfiintate ambulatorii de spital, care au asigurat posibilitatea ca si medicii din spital sa poata asiguraasistenta medicala de specialitate ambulatorie, prin contractarea acestor servicii cu casele judetenede asigurari de sanatate. Aplicarea acestui act normativ a permis privatizarea aproape 100% aasistentei medicale primare, atat in mediu urban cat si in mediu rural, precum si intr-o proportie depeste 70% a asistentei de specialitate ambulatorii.

Exista si cabinete medicale, policlinici si centre de diagnostic si tratament infiintate din initiativaprivata, dar se resimte fata de ele o discriminare din partea caselor judetene de asigurari de sanatatela incheierea contractelor.

A inceput, foarte timid, si crearea de unitati noi spitalicesti prin investitii private. Pe viitor aceastaactiune ar trebui sa se realizeze pe baza unui program controlat, prin introducerea unui plannational de paturi si prin noi strategii de formare a personalului medical si paramedical, prinrevizuirea sistemului centralizat de intrare in rezidentiat.

Privatizarea distribuirii produselor farmaceutice, atat a marilor distribuitori (en gros), cat si afarmaciilor, s-a terminat deja in anul 1992. Prin lipsa organismelor de reprezentare patronale, cat silipsa unui sistem eficient de control al preturilor din partea statului, s-a ajuns ca produselefarmaceutice din import sa fie mai scumpe decat in multe tari vecine si mult mai scumpe decat intarile de origine.

Prin înfiintarea Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) si emiterea Ordonantei Guvernuluinr. 125/1998 s-a realizat separarea politicii medicamentului (pe care o face Ministerul Sanatatii si






Familiei) de activitatea profesional stiintifica privind produsele farmaceutice, care este realizata de ANM, precum si armonizarea cu normele europene si o stabilitate relativa in sistemul de asigurarecu medicamente. O consecinta favorabila a fost si cresterea investitiilor straine in producereamedicamentelor si a produselor biologice.

1.7 Descentralizarea serviciilor sanitareDescentralizarea serviciilor medicale de medicina primara, prin institutia medicului de familie sidiferite forme de asistenta medicala de specialitate ambulatorie, a inceput practic prin aplicarealegii asigurarilor de sanatate.

Disparitia dispensarului medical si aparitia cabinetului medicului de familie a dezorganizat o seriede circuite informationale, necesare deciziilor la nivelurile superioare. Reglementarile aparute nu aufost totdeauna respectate, rezultatul fiind existenta in prezent a doua sisteme si fluxuriinformationale paralele, unul catre Ministerul Sanatatii, altul spre Casa de Asigurari de Sanatate,medicii transmitand fara probleme datele doar catre aceasta din urma, deoarece aceste raportariconditioneaza remunerarea lor. Foarte grava este si problema incoerentei definitiilor si acodificarilor, care in anumite cazuri au fost reinventate la nivelul Casei de Asigurari, ignorandu-se

metodologiile acceptate, care conditioneaza raportarile catre Institutul National de Statistica,Organizatia Mondiala a Sanatatii etc. in prezent s-au demarat anumite actiuni pentru remediereaacestei situatii.

2. STAREA DE SANATATE

Starea de sanatate a populatiei in Romaniei la sfârsitul anului 2000 atinge nivelele de alarma lamajoritatea indicatorilor demografici.

Prabusirea natalitatii de la 16 nascuti vii la 1.000 de locuitori in 1989, la 10,5‰ in anul 2000,coroborata cu cresterea mortalitatii generale de la 10,6 decese la 1.000 locuitori in 1989 la 11,4‰in 2000, cat si cu amploarea migratiei externe, au facut ca populatia României sa scada cu circa700.000 de locuitori in ultimii 10 ani. Aceasta evolutie marcheaza perioada cu cei mai scazuti

indicatori de natalitate si fertilitate din istoria Romaniei, fenomen demografic de mare gravitate sicu impact socio-economic major pe termen mediu si lung. Totodata, se constata o tendintaalarmanta de imbatranire a populatiei cu scaderea ponderii varstelor tinere cuprinse intre 0 si 14ani si cresterea ponderii populatiei de peste 60 de ani, aceasta evolutie determinand o alunecare acererii de servicii de protectie sociala si, in particular, de servicii de sanatate catre populatia

varstnica, populatie expusa suplimentar si la riscurile tranzitiei catre economia de piata.

In profil teritorial, judetele cu o natalitate mai mare se grupeaza in N-E tarii, din pacate judeteunde se regaseste si o valoare crescuta a ratei mortalitatii infantile, dovada a slabei preocupari deocrotire a noului nascut, deci si a eficientei scazute de interventie a sectorului sanitar prin masuride educatie sanitara a tinerelor mame, de combatere a factorilor de risc si de interventie curativaprompta si eficienta.

Sigur ca au apus vremurile unor politici pronataliste impuse prin masuri coercitive, dar statultrebuie sa intervina prin politici de protectie a familiei, a femeii gravide, a mamei si copilului, aasigurarii necesarului de locuinte, de descurajare a avortului si promovarea unor metode deplanificare familiala moderne.

Sectorului sanitar ii revin in mod cert responsabilitati de interventie in sustinerea natalitatii, celputin prin urmarirea corecta a gravidei si asigurarea conditiilor optime in maternitati si servicii depediatrie.

Situatia mortalitatii generale in 1999 plaseaza Romania pe penultimul loc (inaintea Bulgariei) incadrul tarilor europene dezvoltate si al tuturor tarilor candidate la Uniunea Europeana.

Aceasta situatie a fost deseori semnalata de agentiile internationale si mentionata in rapoarteleO.M.S., fiind corelata cu scaderea nivelului de trai, slabei calitati a asistentei medicale, poluarea






mediului, unele obisnuinte alimentare, consumul de alcool si tutun, a ineficientei serviciilor demedicina preventiva etc.

Analiza pertinenta a mortalitatii generale si a principalelor cauze de deces in Romania, a evolutieiacestor fenomene demografice, situatia comparativa pe judete, pe medii, pe grupe de varsta, pe

sexe si in relatie cu factorii de risc, nu a stat la baza aplicarii programelor de sanatate derulate deMinisterul Sanatatii, dovada fiind evolutia necontrolata si de gravitate a principalilor indicatori demortalitate.

Este clar in acest sens ca, fata de situatia aproape la dublu pentru majoritatea indicatorilor demortalitate in mediul rural, trebuie intervenit cu prioritate in satele si comunele tarii, pentruasigurarea accesibilitatii si acceptabilitatii serviciilor medicale oferite.

De asemeni, este nevoie sa ne preocupam cu prioritate de judetele cu valori crescute alemortalitatii generale si ale mortalitatii specifice pe cauze, in conditiile in care aceste judete prezinta

valori crescute de zeci de ani si nimeni nu a promovat programme regionale sau locale (Arad,Bihor, Caras-Severin, Calarasi, Giurgiu, Maramures, Satu-Mare, Salaj, Tulcea etc.).

Analiza principalelor cauze de deces in Romania pentru anul 2000 arata ca acestea sunt datorate, in

ordine descrescatoare, bolilor aparatului circulator, cancerului, bolilor aparatului respirator,accidentelor, otravirilor si traumatismelor, bolilor aparatului digestiv si, in cadrul bolilor infectioasesi parazitare, tuberculozei.

Cu exceptia deceselor datorate bolilor aparatului respirator si accidentelor, toate celelalte sunt increstere atat in cifre absolute, cât si ca indicatori statistici de mortalitate.

In profil teritorial si pe medii se constata diferenta apreciabile, care se mentin an de an si caredovedesc inechitati profunde in populatie.

Comparatiile internationale pentru principalele cauze de deces plaseaza constant Romania peultimele locuri din Europa si, mai grav, arata ca acolo unde tarile dezvoltate au tendinte de scadere,noi crestem, sau acolo unde scadem si noi, ei scad mai repede.

Repet, nu este vorba de un demers politic de denigrare a fostei conduceri a Ministerului Sanatatii,cat mai mult de o sensibilizare a tuturor structurilor actuale ale statului si societatii civile, ca avemde facut fata unor situatii de gravitate ce necesita interventii conjugate, specifice, eficiente, catrebuie sa invingem mentalitati si comportamente daunatoare sanatatii, ca nu ne putem permite sapierdem timp, ca trebuie sa responsabilizam concret factorii de decizie la nivel central si local si,poate, sa cerem sprijin tarilor dezvoltate sa depasim aceasta etapa critica.

Referitor la mortalitatea infantila putem afirma ca, desi in ultimii ani asistam la o scadere evidenta,de la 26,9 decese 0-1 an la 1000 nascuti vii in 1989, la 18,6‰ in anul 2000, comparativ cu restultarilor dezvoltate europene, dar si fata de tarile candidate la Uniunea Europeana, pentru 1999, neplasam iar pe ultimul loc.

Dovada a nestapanirii fenomenului in plan teritorial este si faptul ca, fata de mortalitatea generala

sau specifica pe cauze, mortalitatea infantila variaza pe judete de la un an la altul, schimband astfelierarhia anului precedent.

Cu toata aceasta mare variabilitate, sunt totusi de mentionat proportiile prea mari pentru decesele0-1 an prin boli ale aparatului respirator (30,7%) si influenta prematuritatii si distrofiei drept cauzeasociate, probleme care au ramas nerezolvate si care fac obiectul acelorasi discutii de peste treidecenii.

Poate ca este nevoie sa reinventam pediatrii de regiune ai anilor 50-60, care sa bata pana la istovirenoroaiele tarii, sa explice cataplasmele cu mustar mamelor analfabete si sa introduca iar spalatul pemaini in casele de nasteri, nu de alta dar acestia au reusit in 10 ani sa scada mortalitatea infantila dela 120 la 40 ! !






Nu avem nimic cu onoratii colegi pediatri sefi de sectii la spitalele judetene si universitare, doar ca,la fel ca si pentru alte specialitati, nu au mai organizat actiuni metodologice pentru medicii defamilie din teritoriu, nici actiuni de control, prevenire si sprijin in mediul rural.Poate ca in Germania si Franta nu se intampla asa, dar sigur acolo medicii de familie se duc sigur lacursuri de perfectionare de 1-3 zile, si nu ca la noi, unde doar medicii de la orase, si inca cele mari,

universitare, beneficiaza de asemenea actiuni de pregatire continua.Mortalitatea materna plaseaza si ea Romania pe ultimul loc comparativ cu toate tarile Europei,inclusiv candidatele la Uniunea Europeana, in anul 1999.

Drama decesului matern, care a afectat atat de grav Romania inainte de 1989 si care mai arereminiscenta inca si astazi la 11 ani de la liberalizarea avortului, impune alocarea in continuare atuturor resurselor financiare, de personal si baza materiala necesare stoparii acestui fenomen.Faptul ca, pentru anul 2000, 10 judete nu au avut nici un deces matern prin cauze directe si ca,incepand cu 1998, decesele prin avort sunt mai putine decat cele prin risc obstetrical, arata ca sepoate !

În ceea ce priveste avorturile suntem plasati pe penultimul loc, inaintea Estoniei, dintre tarile

candidate la Uniunea Europeana, cu valori duble fata de media Europei, dar cu o înjumatatirepractic a numarului avorturilor la fiecare cinci ani, incepand din 1990.






TOTAL AVORTURI PE JUDE ŢE ÎN ROMÂNIA,

Judeţul 1970 1980 1989 1990 1995 1996

TOTAL 684,7 1035,6 522,5 3152,6 2124,9 1972,0

Alba 420,9 610,2 376,2 2022,0 1354,2 1226,9 Arad 552,7 990,4 447,5 1599,0 1477,4 1336,4

Argeş 828,4 1514,6 429,4 3960,3 1878,8 1782,8

Bacău 626,0 750,6 372,8 2224,0 1528,8 1383,6

Bihor 463,7 595,1 276,9 1828,5 1250,9 1210,7

Bistriţa-N. 366,7 561,4 349.7 1727,7 671,1 602,3

Botoşani 375,4 653,2 360,6 1570,0 1803,0 1821,3

Braşov 834,3 1074,8 509,5 3698,2 2118,4 2013,5

Brăila 965,1 1264,0 636,0 4115,7 4408,2 4075,4

Buzău 546,8 1083,3 439,8 3197,4 1377,6 1317,1

Caraş-Sev. 763,6 1127,4 580,8 3268,0 2496,4 2475,1

Călăraşi ... ... 472,8 3815,6 2946,5 2757,8

Cluj 612,2 796,0 434,6 2260,3 1792,1 1687,3

Constanţa 1277,2 1561,4 719,3 4041,2 2010,5 1547,6

Covasna 406,3 745,4 434,3 2129,2 2726,6 2410,6

Dâmboviţa 758,1 1192,3 635,3 3979,3 2450,2 2379,6

Dolj 828,8 1328,4 544,0 4198,6 2590,6 2761,5

Galaţi 814,1 1326,9 470,8 3542,6 1357,4 1031,6

Giurgiu ... ... 499,2 3837,2 1829,9 1749,8

Gorj 676,8 1590,2 706,7 3995,5 3739,0 3619,5

Harghita 434,9 624,1 301,3 1624,4 1855,7 1742,7Hunedoara 792,3 1063,0 387,2 3107,2 1490,4 1264,8

Ialomiţa 824,2 1879,4 517,8 4282,2 3736,6 3743,5

Iaşi 647,1 1008,4 757,9 2912,1 2349,1 2212,3

Maramureş 481,8 636,2 335,0 1421,8 1201,9 1072,9

Mehedinţi 548,3 860,6 428,9 2794,8 1271,3 1135,2

Mureş 531,6 698,4 429,3 1896,8 1689,0 1721,2

Neamţ 564,5 724,5 362,7 2138,8 1783,7 1692,0

Olt 564,1 1400,7 438,5 4008,5 2672,2 2607,9

Prahova 748,9 1151,2 602,6 3892,6 2076,0 1892,8

Satu-Mare 372,6 499,6 309,1 1216,7 791,0 780,2

Sălaj 263,8 434,0 219,8 1310,6 412,0 465,7

Sibiu 518,4 827,1 403,6 2715,5 1092,1 1094,8

Suceava 525,9 692,9 318,2 1646,8 943,6 799,3

Teleorman 623,5 907,4 272,3 3085,9 2494,2 2429,3

Timiş 843,1 1140,3 487,1 3654,6 2291,7 2208,4

Tulcea 508,6 715,1 469,6 3046,8 2118,2 1712,0

Vaslui 549,2 884,9 555,1 2183,5 1651,3 1372,3

Vâlcea 703,5 1546,7 607,0 3396,2 3883,7 3355,5

Vrancea 593,6 934,7 492,3 2868,1 1130,5 976,4

M.Bucureşti 1552,4 1571,4 1236,7 6539,1 4765,6 4322,0






ÎN ANII 1970,1980,1989,1990,1995-2002 - Avorturi la 1000 născuţi vii -

1997 1998 1999 2000 2001 2002 Judeţul Nr.crt.

1465,3 1144,1 1107,8 1099,5 1156,5 1176,1 TOTAL

912,9 704,2 682,7 805,8 1113,9 1033,1 Alba 1878,2 609,1 628,4 567,5 616,0 609,2 Arad 2

1653,9 1182,2 1186,2 1399,9 1767,1 1777,2 Argeş 3

1091,6 853,7 882,1 910,0 1403,2 1449,5 Bacău 4

1031,9 863,4 896,4 832,8 882,5 765,9 Bihor 5

451,5 382,4 333,0 318,4 480,9 413,3 Bistriţa-N. 6

1491,7 1297,9 1295,4 1335,8 1146,9 959,4 Botoşani 7

1330,8 1075,6 1057,8 1119,9 1600,6 2033,2 Braşov 8

3113,0 2536,8 2619,1 2615,9 2481,5 2472,4 Brăila 9

949,3 792,3 646,3 579,8 1184,7 1166,9 Buzău 10

1798,3 1250,5 1228,3 1296,8 1226,1 1027,0 Caraş-Sev. 11

1724,6 1286,6 1131,6 1264,4 1515,5 1298,2 Călăraşi 12

1398,2 1092,0 1115,6 964,0 1056,1 1129,1 Cluj 13

928,8 823,5 768,0 713,9 609,9 1103,6 Constanţa 14

1773,9 1672,2 1578,9 1321,4 1063,7 1148,4 Covasna 15

1872,1 1312,2 1219,9 1008,9 795,0 810,6 Dâmboviţa 16

1841,3 1146,4 1200,7 1118,6 997,8 1147,8 Dolj 17

943,6 629,1 652,7 775,4 827,1 841,2 Galaţi 18

1415,6 1217,2 996,2 788,9 767,2 1020,8 Giurgiu 19

2141,8 1448,6 1110,2 870,2 1335,4 1034,0 Gorj 20

1416,5 1281,6 1186,9 1177,1 1060,3 1150,6 Harghita 21

885,7 495,9 417,0 343,0 471,5 504,9 Hunedoara 223025,7 2439,8 2552,9 2620,4 2864,3 2872,9 Ialomiţa 23

1628,9 1337,7 1309,6 1239,4 1125,7 1126,8 Iaşi 24

947,3 792,7 740,2 895,9 1170,9 888,1 Ilfov 25

890,3 776,9 748,0 691,1 603,4 538,9 Maramureş 26

917,6 708,8 670,4 630,4 596,8 652,6 Mehedinţi 27

1357,8 1032,0 1005,8 995,7 1007,1 1005,7 Mureş 28

1271,2 956,4 963,1 984,3 924,6 888,5 Neamţ 29

1821,0 1398,3 1339,3 1439,6 1498,7 2421,5 Olt 30

1437,5 1136,5 1180,3 1194,1 1134,2 1056,0 Prahova 31

538,2 466,2 497,2 446,7 479,9 388,5 Satu-Mare 32354,8 274,5 263,4 312,0 302,8 313,7 Sălaj 33

766,9 545,2 556,7 564,1 595,9 557,9 Sibiu 34

643,9 486,9 511,1 486,2 503,4 425,9 Suceava 35

1893,9 1626,6 1852,7 1841,6 1820,2 1266,8 Teleorman 36

1520,2 1076,1 996,3 1708,7 1311,8 1378,0 Timiş 37

1134,1 628,5 455,8 319,6 249,1 276,1 Tulcea 38

1127,7 890,4 756,2 678,2 874,4 764,1 Vaslui 39

2016,1 1534,9 1519,1 1589,4 1471,6 1383,5 Vâlcea 40

615,0 479,4 451,0 441,4 743,6 700,9 Vrancea 41

3746,1 3068,5 2838,8 2773,8 2626,2 2679,3 M.Bucureşti 42






Aceasta scadere este dovada eficientei programului national de planificare familiala, dar sunteminca departe de Europa.

In fine, despre speranta de viata la nastere in Romania, rezultat al cumularii mortalitatii pe

varste la un moment dat, se poate afirma ca, dupa ce a crescut de la 42 de ani in 1932, laaproximativ 68 de ani in anii 60, a ramas plafonata sub 70 de ani pana astazi.Diferentele de 4-7 ani intre sexe, de aproximativ 2 ani intre mediul urban si rural si de peste 5 aniintre judete, ridica mari probleme de echitate, accesibilitate, eficienta si eficacitate, nu numai dinpunctul de vedere al ocrotirii sanatatii.

Analizele internationale privind speranta de viata la nastere plaseaza Romania pe ultimele locuridintre tarile Europei, cu mentiunea ca in restul tarilor dezvoltate se constata evolutii ascendentepentru acest indicator sintetic al starii de sanatate a populatiei si definitoriu pentru o tara.In ceea ce priveste morbiditatea sunt de mentionat: disparitia cazurilor de difterie, bruceloza, febraQ, rabie, precum si a poliomielitei.

Totodata, se constata o scadere a numarului cazurilor noi de hepatita virala tip A si B, scadere

datorata si demararii Programului National de vaccinare antihepatita B.Nu aceeasi situatie se constata pentru tuberculoza, sifilis, infectia HIV si dezvoltarea SIDA, anginacu streptococi, boli diareice, toxinfectii alimentare, salmoneloze si altele, pentru care se mentin

valori ridicate de morbiditate sau chiar tendinte de crestere.

Toate acestea arata ca mai avem inca multe de facut in combaterea unor factori de risc, masuriantiepidemice etc.

Dintre factorii care influenteaza sanatatea, Cartea Alba analizeaza stilul de viata si factorii demediu, cu accentuare pe fumat, consumul de alcool, de droguri, calitatea aerului, apei si conditiilede locuit.

3. RESURSE

3.1. Asigurarea cu personal medical superior si mediu sanitar

Numarul si rata densitatii cu personal sanitar, in anii 1989, 1995 si 1999 a fost urmatoarea:

1989 1995 1999Nr. medici (f ără stomatologi) 41.938 40.112 42.975- la 10.000 locuitori 18,1 17,7 19,1Nr. stomatologi 7.116 6.045 5.261- la 10.000 locuitori 3,1 2,7 2,3Nr. farmacişti 6.432 2.646 1.598- la 10.000 locuitori 2,8 1,2 0,7

Nr. personal sanitar mediu 135.664 128.460 114.027- la 10.000 locuitori 58,6 56,6 50,8

Comparativ cu tarile dezvoltate din Europa, dar si cu tarile candidate la UE, Romania se prezintacu o acoperire mult mai mica a populatiei cu medici, medici stomatologi, farmacisti si personalmediu, fapt relevat si de o prognoza recenta privind necesarul de personal medical in anii 2005 si2010.

Asigurarea cu medici in teritoriu este inca deficitara cu diferente semnificative intre urban si rural,intre judetele sarace si cele bogate precum si in asigurarea cu specialitatile de baza pentru unelejudete. Semnificativ pentru aceasta situatie care determina inechitati in accesul la servicii desanatate este si rata mare a pierderilor prin abandon ori emigrare dupa absolvirea facultatii si in






timpul rezidentiatului, pierderi care ating o proportie de 30-32%. Aceeasi situatie o regasim sipentru personalul sanitar mediu, in special privind diferentele urban - rural.

Bugetul ocrotirii sanatatii

Conform bazei de date a OMS, cheltuielile pentru sanatate din P.I.B. reprezinta mai putin de

jumatate comparativ cu tarile candidate la UE si aproape de patru ori mai putin fata de media dinUE, Romania situandu-se pe ultimul loc printre tarile europene. Intre 1990 si 2000 cheltuielilepublice pentru sanatate ca procent din PIB au variat in Romania intre 2,8% si 4,0%, echivalentul a$28-$61 pe un locuitor (vezi grafice).

In cifre absolute (PPP$- paritatea puterii de cumparare) aceasta diferenta se accentueaza si maimult, fiind de 16 ori mai mica decat media UE, de 8,3 ori mai mica fata de Republica Ceha, de 6ori fata de Ungaria si de 4 ori fata de Polonia.

Analiza comparativa pe tari a cheltuielilor pentru sanatate folosind metoda standardizata a puteriide cumparare (PP), releva acelasi dureros adevar enuntat mai sus. Comparatiile suntcutremuratoare daca luam in considerare faptul ca preturile pentru, medicamente, materialesanitare si echipamente medicale este acelasi.

Aceasta indica faptul ca in Romania precaritatea resurselor financiare alocate pentru sectorulsanitar se coreleaza evident cu o stare ingrijoratoare a principalilor indicatori de sanatate.

Cheltuielile din surse publice sunt considerabil mai mari in tarile "mai bogate" din regiuneaEuropei Centrale (peste 8% din PIB in Croatia, peste 6% in Ungaria, o crestere de circa 2%, la maibine de 7% din PIB in Cehia si Slovacia dupa introducerea sistemului asigurarilor de sanatate), intimp ce in tari ca Bulgaria, in conditiile unor severe constrangeri bugetare, cheltuielile pentrusanatate se situeaza totusi la circa 5% din PIB (in scadere de la aproape 8% la inceputul anilor '90).

Analiza de corelatie si regresie pune in evidenta faptul ca principalii indicatori demografici si aistarii de sanatate, in special speranta de viata la nastere, mortalitatea standardizata prin toatecauzele, mortalitatea standardizata prin boli cardio-vasculare si incidenta tuberculozei, au o foarte

buna corelatie cu situatia economica generala (PIB pe cap de locuitor).Impozitele generale, locale si cele cu destinatie speciala au reprezentat principalele surse de venit

pentru sectorul de sanatate pana in 1997. In buna parte, locul acestora a fost luat de contributiile lasistemul asigurarilor sociale de sanatate (a se vedea Tabelul 7, Grafic 3 si Grafic 4). Noua lege aasigurarilor de sanatate a revenit in mare masura asupra diversificarii surselor de venit.

Tendinte in cheltuielile pentru sanatate in Romania, 1990-2000 (pe surse de finantare)

Surse de finantare 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000Bugetul de stat,

valoare in preturicurente (mrd. lei)

24 62 153 366 1003 1 324 2 009 4419 3184 3518 3803

Credite externe 6 10 86 107 74 123 483 890 946Bugete locale, valoare

in preturi curente(mrd. lei)

- - - 101 263 408 616 1325 69 95 135

Fondul special desanatate

- - 32 126 283 374 530 1197 462 508 836

Asigurari de sanatate, valoare in preturicurente (mrd. lei)

- - - - - - - 7404 15943 23097

Totalul cheltuielilorpublice (mrd.lei)

24 62 185 592 1 544 2 213 3 228 7064 11600 20969 28817

Totalul cheltuielilorpublice (mil. USD)

1 090 816 601 779 933 1088 1047 985 1307 1368 1340

Ponderea cheltuielilorpublice in PIB (%)

2,7 2,8 3,1 3,0 3,1 3,1 3 2,8 3,2 4,0 4,0

Cheltuieli privatepentru sanatate, valoare in preturicurente (mrd, lei)

7,5 16,5 - - - - 767 1782 3120 4673 -






Totalul cheltuielilor, capondere in PIB (%)

3,5 3,5 3,7 3,5 4,1 4,9 -

Sursa : Institutul National de Statistica si Studii Economice, Ministerul Sanatatii.

Principalele surse publice de finantare a sanatatii in Romania, 1990-2000

Sursa de finanţare 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Impozite 100 100 100 100 100 100 100 100 36,2 21,6 19,9- generale 100 100 82,7 61,7 64,6 62,5 64,5 64,3 31,6 18,7 16,5- locale - - - 17,1 17,0 18,2 19,1 18,8 0,6 0,5 0,5-cu destinatie precisa - - 17,3 21,3 18,3 19,2 16,4 16,9 4,0 2,4 2,9 Asigurare obligatorie - - - - - - - - 63,8 78,4 80,1

Sursa : Institutul National de Statistica si Studii Economice, Ministerul Sanatatii.

3.4. Contracte pe credit extern pentru cheltuieli de capital

In 1999 si 2000 au fost derulate urmatoarele contracte pe credit extern, semnate de ministerul

sanatatii si familiei, In baza hotararilor de guvern:HG 100/1999; import aparatura de radiologie pe credit; suma 50 milioane USD

HG 801/1999; import aparatura pentru centrele de excelenta transplant de organe pe credit insuma de 14 milioane USD

HG 665/1999; import aparatura pentru radioterapie pe credit in suma de 23 milioane USDHG 190/2000; import aparatura pentru centrele de excelenta transplant de organe, credit in

suma de 12 milioane USD

HG 850/1999; proiectarea construirea repararea si consolidarea Spitalului COLTEA, creditin suma de 90 milioane USD

HG 570/2000; construirea Centrului medical de excelenta in neurochirurgie si neurologie la

Spitalul Bagdasar; credit in suma de 28 milioane USDHG 303/2000; import aparatura medicala pentru 1) radiologie 2) laborator 3) ATI si

cardiologie 4) sali de operatie 5) urgenta; credit in suma de 280 milioane USD

Politica medicamentului

Situatia asigurarii populatiei si unitatilor sanitare cu medicamente si materiale sanitare este o lume acontrastelor.

Cunoasterea si monitorizarea asigurarii cu medicamente nu este pusa in practica cu un circuitinformational bine definit, motiv pentru care si deciziile nu pot fi inca bine fundamentate asa cumse face in tarile dezvoltate, pe baza analizelor complexe farmaco-economice si corelat cuprioritatile definite pentru nevoi de sanatate.

Pentru lista de medicamente esentiale si compensate trebuie avute in vedere: criterii clare deincludere/excludere, posibilitatile de sustinere financiara pentru medicamentele din lista, precum sielaborarea de ghiduri de practica pe tipuri si nivele de asistenta si competenta medicala (de lanivelul practicii medicale rurale pana la cel al centrelor universitare).

Sigur, s-au creat unele premise de baza prin aprobarea legii privind exercitarea profesiunii defarmacist, s-a infiintat si functioneaza Agentia Nationala a Medicamentului, sunt clarificateconditiile autorizarii punerii pe piata, fabricarii, distributiei, supravegherii, testarii, importului,exportului si stabilirii pretului produselor medicamentoase.

S-a continuat procesul de privatizare al celor 18 Societati Comerciale Farmaceutice pe actiuni. S-adezvoltat un amplu sector farmaceutic particular cuprinzand atat unitati de distributie, cat si unitatide productie.






Incepand din ianuarie 1999 se deruleaza programul PHARE Ro-97121.003 - privind " Armonizarea si aplicarea legislatiei sectorului farmaceutic". Cu toate acestea situatiamedicamentului ramane o problema spinoasa atat in ceea ce priveste accesibilitatea populatiei lamedicamentele necesare in ambulator cat si, uneori, in spitale.

Continuă situatia unor spitale inglodate in datorii si care nu pot asigura tratamentul medicamentospacientilor obligandu-i astfel sa-si cumpere singuri.

Segmentele de populatie defavorizate - varstnici, someri, angajati cu salarii mici, populatia dinrural, etc. continua sa sufere de pe urma preturilor prohibitive la medicamentele necesare.Nu este astfel de mirare ca sunt cereri depuse de renuntare la statul de asigurat. Asigurareapachetului minim de servicii pentru categoriile sociale defavorizate este obligatia statului care incolaborare cu administratiile locale si casele judetene de asigurari de sanatate trebuie sa fie acoperecostul acestor servicii furnizate la nivelul unitatilor sanitare.

Folosind pârghia legislativa, cât si interventia directa, suntem hotarâti să actionam pentruasigurarea echitatii in alocarea resurselor, utilizarea lor eficienta si asigurarea accesului la serviciimedicale de baza pentru toata populatia.

4. PROGRAME

4.1 Programele nationale de sanatate Prin ordin al ministrului au fost definite 34 programe nationale de sanatate, si s-a stabilit modul de

realizare, responsabilitatile si modul diferentiat de finantare al acestor programe, de la buget, prinMinisterul Sanatatii si al Familiei. in afara acestora exista numeroase programe finantate din surseexterne. Programele nationale sunt urmatoarele.

Programul national de: 1. Supraveghere si control al bolilor infectioase;2. Imunizari;

3. Supraveghere si control al tuberculozei;4. Supraveghere si control al infectiei HIV/SIDA;5. Prevenire si control al bolilor venerice;6. Prevenire si control al infectiilor nosocomiale (intraspitalicesti);7. Transfuziologie si hematologie transfuzionala;8. Prevenire si control al toxicomaniei si patologia indusa;9. Actiune pentru mediu si sanatate (impactul factorilor de risc din mediu);10. Supraveghere a starii de sanatate in colectivitati de copii si adolescenti;11. Supraveghere a factorilor de risc din mediul de munca si de risc profesional;12. Planificare familiala si de protectie a starii de sanatate a mamei si copilului;13. Sanatate mintala si profilaxie in patologia psihiatrica si psihosociala;14. Prevenire geriatrica/gerontologica si protectia varstnicului;

15. Profilaxie si control pentru bolile cardiovasculare;16. Preventie in patologia nefrologica si dializa renala/transplant renal;17. Preventie si control in patologia oncologica si transplant medular;18. Preventie in talasemie, hemofilie si alte hemopatii;19. Preventie si control in diabet si alte boli de nutritie;20. Ortopedie preventiva si recuperatorie;21. Preventie in patologia endocrina;22. Preventie stomatologica;23. Reabilitare a centrelor nationale de referinta pentru laborator;24. Standardizare a serviciilor medicale in sanatatea publica;25. Educatie pentru sanatate;26. Evaluare a starii de sanatate a populatiei si supraveghere demografica;






27. Perfectionare profesionala continua si strategia resurselor umane;28. Preventie si recuperare in neurologie;29. Reabilitare a serviciilor de urgenta prespitaliceasca;30. Acreditare a unitatilor medicale de sanatate publica de stat si private;31. Profilaxia si recuperarea balneo-fizio-climatologica;

32. Tratament in strainatate;33. Transplant de organe si tesuturi;34. Rezerva Ministerului Sanatatii pentru situatii speciale.

Anumite componente ale acestor programe care se refera la servicii si medicamente au fostpreluate de catre Casele de Asigurari de Sanatate.

SISTEMUL INFORMATIONAL PRIVIND STAREA DE SANATATE A POPULATIEI

Sistemul informational al ocrotirii sanatatii este principalul furnizor de informatii pentrufundamentarea deciziilor, la nivel central si local, in politicile de sanatate, ca si pentru urmarirearezultatelor acestora.

In ultimii ani, ca urmare a reformei, in domeniul ocrotirii sanatatii din Romania au aparutnumeroase structuri ierarhice si actori: Ministerul Sanatatii cu unitatile subordonate, CasaNationala de Asigurari de Sanatate, Spitale, cabinete particulare, institute de cercetare si invatamantetc. Fiecare dintre aceste structuri poseda un sistem informatic, mai mult sau mai putin complex,asupra caruia isi exercita exclusivitatea.

Efectele au fost, aparitia unor raportari duble, dar si incoerenta unor definitii si codificari. Depilda, forma sub care se cer la Casa de asigurari unele date nu tine seama de reglementerile in

vigoare, de cerintele OMS, deci un acelasi indicator, raportat pe doua canale, va avea valori diferite.in ultimul timp s-au luat unele masuri pentru remedierea acestor anomalii, ele vor trebui insaintarite prin reglementari ferme si permanentizate pe viitor, eventual sub forma unui organism destandardizare, comun Ministerului Sanatatii si Familiei, Casei de Asigurari de Sanatate, Colegiului

Medicilor si altor parti interesate.Informatizarea in ocrotirea sanatatii, in particular in culegerea si prelucrarea datelor de statistica desanatate a fost si ramane un proces benefic si inevitabil. Informatizarea in sistemul de raportare siprelucrare a datelor de sanatate, la nivel national si judetean, a constituit o preocupare permanentain perioada 1990-2000. Ministerul Sanatatii si al Familiei a beneficiat in acest sens de un proiectfinantat prin Banca Mondiala. Prin acest proiect, in 1998-99, au fost instalate, in total, circa 250servere, 750 statii de lucru, ca si alte echipamente, in toate judetele tarii. Un prim rezultatimportant al proiectului a fost imbunatatirea comunicarii prin conectarea la reteaua Internet si lafacilitatile e-mail. S-a instalat o linie dedicata intre Ministerul Sanatatii si CCSSDM, ca si liniidedicate legand Ministerul Sanatatii cu Directiile de Sanatate Publica. S-a construit o pagina deInternet a Ministerului Sanatatii si al Familiei, care poate reprezenta pentru cei interesati o

importanta sursa de date legislative, statistice etc. S-au realizat si s-au pus in functiune programepentru baze de date, gestiunea resurselor, aplicatii medicale, in Ministerul Sanatatii, CCSSDM,Directiile de Sanatate Publica si un numar de unitati pilot. Realizarea proiectelor de informatizares-a desfasurat in conditii complexe si dificile, dat fiind faptul ca 1998 si 1999 au fost ani de tranzitie pentru sistemul de sanatate din Romania, implicand o multitudine de schimbari majore inorganizarea si functionarea acestuia, exemple in acest sens fiind infiintarea sistemului asigurarilorde sanatate sau reorganizarea autoritatilor judetene de sanatate publica. Multi informaticieni, saualti specialisti, instruiti pentru noile aplicatii informatice, au preferat sa plece in posturi mai bineremunerate, ceea ce a cauzat, impreuna cu reducerile de schema, serioase neajunsuri inimplementarea aplicatiilor.

In paralel, s-au realizat si alte proiecte pilot pentru aplicatii similare (de pilda de spital sauambulanta), cu alte surse de finantare. La ora actuala ar trebui evaluate toate aceste proiecte pilot,






pentru a estima oportunitatea extinderii aplicatiilor care si-au dovedit utilitatea, la intreaga tara.La sfarsitul anului 2000 erau in derulare si alte proiecte de mare importanta, cum ar fi cel pentruSistemul Informatic al Asigurarilor de Sanatate, ca si pentru sisteme in celelalte zone ale ocrotiriisanatatii: unitati de ingrijiri medicale, uniuni profesionale, unitati de invatamant, cercetare,furnizori etc. Aceste sisteme informatice au functii diferite, proprietari diferiti ai echipamentelor,

programelor si datelor, deci responsabili diferiti cu exploatarea si intretinerea aplicatiilor. Pentru apreveni pericolul unor incongruente in raportari, pericolul pierderii unor surse de date, alparalelismelor in cererile de date si al raportarilor fictive, este necesara construirea unor punti siinterfete de transmitere reciproca a informatiilor, protocoale pentru utilizarea in comun a unornomenclatoare, baze de date etc.

S-au întreprins actiuni pentru a elabora o Strategie a Informatizarii in Ocrotirea Sanatatii , si pentru aconstitui un grup de lucru cu caracter permanent, pentru standardizare in sistemele informatice alesanatatii. Sistemele informatice din sanatate vor trebui sa se alinieze la strategia nationala deinformatizare, la reglementarile Institutului National de Statistica, ale Ministerului Comunicatiilorsi Informaticii etc. ca si la cele ale organismelor internationale cu care se efectueaza un schimbpermanent de date.

REZUMAT: STAREA DE SANATATE SI CARACTERISTICILE EI IN ROMANIA

Obiective educationale:• intelegerea continutului sanatatii publice• definirea starii de sanatate si a factorilor ce o conditioneaza• masurarea starii de sanatate cu indicatorii obisnuiti• aprecierea starii de sanatate si importanta unor factori asociati

Sanatatea publica , ca disciplina de invatamint, a aparut in Romania, în urma cu aproximativ 50 anila Bucuresti si Cluj.

Medicina sociala a aparut in tara noastra in 1942 la Bucuresti, sub aceasta denumire, iar in tara laCluj. Seful scolii bucurestene a fost Prof.Gh.Banu, iar la Cluj Prof. I.Moldovan.

Scoala bucuresteana a dezvoltat aspectele teoretice, conceptuale, in timp ce scoala clujeana adezvoltat partea metodologica. O alta personalitate a scolii bucurestene de medicina sociala a fostProf.Th.Ilea.

Sanatatea publica are un continut diferit de alte discipline, prezentind ca o particularitate obiectulde prezentare: grupul sau grupurile de persoane si nu persoana (individul). De asemenea, vizeazarolul factorilor sociali care influenteaza sanatatea si are o tenta preventiva.

Algoritmul rationamentului de diagnostic al starii de sanatate a unei colectivitati umane este analog cu cel pe care il face medicul aflat in fata unui bolnav (de diagnostic al starii de sanatate a uneipersoane), prezentind insa câteva nuante specifice.






Diagnosticul starii de sanatate aunui individ

Diagnosticul starii de sanatate a unei colectivitati

-identificarea persoanei (nume, sex, virsta, ocupatie) -identificarea grupului (distributie pe virste si determinarea virsteimedii care reprezinta "virsta" grupului; distributia pe sexe cudeterminarea proportiei sexului masculin, respectiv feminin,distributia in functie de alte variabile ca de exemplu: ocupatie,grad de scolarizare, etc)

-anamneza-examenul clinic-examenul paraclinic-informatiile obtinute se compara cu"modelele" stiute pentru diferiteafectiuni

-se culeg informatii in conditii cit mai standardizate, seprelucreaza calculindu-se indici valori medii si/sau valori relativesi se compara rezultatele obtinute cu anumite modele de referinta

-diagnosticul sanatatii (bolii) individului -diagnosticul sanatatii comunitatii

-determinarea etiologiei bolii stabilite -determinarea cauzei sau cauzelor probabil implicate

-tratament etiologic sau simptomatic -"tratamentul" sub forma unui program de interventie aplicatcolectivitatii care vizeaza factorii "cauzali", de risc (de exemplumodificarea de comportamente), sau boala a carei frecventa afost determinata

-control -control prin monitorizarea starii de sanatate ai colectivitatii

Sanatatea publica reprezinta ansamblul cunostintelor, deprinderilor si atitudinilor populatieiorientat spre mentinerea si inbunatatirea sanatatii.

Obiectul sanatatii publice: grupurile umane.

Scopul sanatatii publice este sa reduca:-discomfortul-boala-incapacitatea (invaliditatea, handicapul)-decesul prematur.

Caile prin care se pot realiza scopurile sanatatii publice presupun efortul organizat al societatii. Defapt, Hanlon a definit sanatatea publica ca fiind stiinta protejarii oamenilor si a sanatatii, apromovarii si redobândirii sanatatii prin efortul organizat al societatii.

Aceste eforturi sunt sustinute prin legi, programe de prevenire si combatere, institutii si serviciisanitare, sociale, educative si de participare a populatiei.

Medicina sociala este o ramura a medicinii si o parte a sanatatii publice.

Obiectul medicinei sociale: studiul starii de sanatate ai populatiei in corelatie cu factorii care oinfluenteaza (pe scurt, diagnosticul starii de sanatate ai populatiei si factorii etiologici).

Concepte care stabilesc diferenta intre sanatate si medicina comunitara si medicina individuala

Sanatate si medicina comunitara Medicina individuala

Ingrijirea unei comunitati bine definite geografic sipopulational

Persoanele izolate care solicita asistentamedicala

Persoane si familii sanatoase si/sau bolnave Preocupari prioritare: bolnavii






Lucrul in echipa : echipe de sanatate boalainterdisciplinare

Profesionistul de sanatate sau boala lucreazaizolat

Ingrijiri integrate : global, sanatate si medicina Diagnostic clinic si terapeutic individual

Aplicabilitate generala: cercetare asupraproblemelor de sanatate boala colective sinevoilor exprimate de comunitate

Aplicabilitate individuala-bolnavul izolat ;cercetare intraorganica

Preocupare prioritara pentru mediul : fizic, biologic,psihologic, social, economic

Preocupare secundara pentru mediul bolnavului

Planificarea activitatilor in raport cu problemele sinevoile; epidemiologia ca instrument prioritar;

participarea utilizatorilor

Fara planificare ; fara epidemiologie; faraparticiparea utilizatorilor (medicalizarea)

Rezultatele sunt apreciate mai mult de cei care nu

sunt bolnavi

Rezultatele sunt apreciate de bolnavii ingrijiti

Echipa de sanatate trebuie sa preia initiativa;exista un raport permanent cu comunitatea

Raportul cu indivizii nu exista daca nu suntbolnavi

Preventia sociala si medicala si educatia pentrusanatate sunt prioritare

Prioritate: tratamentul bolii

SCOPURILE SANATATII PUBLICE:

1.Promovarea sanatatii, care vizeaza ca oamenii sa fie tot mai sanatosi, apti de a participa la viata sociale (se realizeaza prin dezvoltarea masurilor sanogenetice cu contributia tuturorsectoarelor comunitatii si a grupurilor sociale).

2.Ocrotirea sanatatii prin mentinerea sanatatii si prevenirea bolilor.

3.Controlul morbiditatii prin combaterea bolilor si a consecintelor lor.

4.Redobindirea sanatatii, la a carei realizare, contributia medicilor, a serviciilor sanitare sisociale este substantiala

DOMENIILE PRINCIPALE ALE SANATATII PUBLICE:

-demografia-biostatistica-epidemiologia

-aplicarea stiintelor sociale si comportamentale la societate deoarece o parte din boli au undeterminism social-conducerea serviciilor medico-sociale-dreptul-etica

DEFINITIA SANATATII

Nu exista o definitie unica, ci o pluralitate de definitii, pluralitate care tine de cunostinteleacumulate, de dinamica si specificul valorilor culturale si pentru ca sanatatea are un caracterprocesual, evolutiv. De aici rezulta si tentativa de a defini sanatatea multicriterial si de a fi masuratain functie de niste criterii de referinta.






In lista foarte larga a definitiilor sanatatii se folosesc mai multe criterii pentru definirea sanatatii,fiecare scoala adoptind unul, doua sau toate cele trei criterii utilizate cel mai frecvent.

Criteriile utilizate pentru definirea sanatatii:

-bunastarea functionala

-capacitatea organismului de a se adapta la conditiile variate de viata si munca

-conditia umana care il face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)

Definitia sanatatii individuale din constitutia O.M.S.: "stare de bine completa din punct de vedere fizic,mintal si social si nu numai absenta bolii sau infirmitatii " este cea mai frecvent utilizata.

Caracteristicile acestei definitii sunt:

-este acceptata de toata lumea ca o "aspiratie";

-realizarea ei presupune responsabilitatea societatii;

-subliniaza caracterul pozitiv si multiaxial al sanatatii.

Sanatatea grupurilor umane ar putea fi definita ca fiind o sinteza a sanatatilor individualeapreciata intr-o viziune sintetica, globala (ecosistemica).

Factorii care influenteaza starea de sanatate a populatiei

Factorii care influenteaza starea de sanatate a populatiei au fost descrisi in diferite feluri.

Gruparea acestora, care va fi prezentata mai jos, deriva de la un concept al lui Lalonde:

1. factorii biologici (ereditate, caracteristici demografice ale populatiei).

2. factorii ambientali (factorii mediului fizic si social: factori fizici, chimici, socio-culturali,educationali).

3. factorii comportamentali, atitudinile, obiceiurile. Stilul de viata depinde decomportamente care, la rindul lor, sunt conditionate de factori sociali, deci stilul de viataeste rezultatul factorilor sociali si al comportamentelor.

4. serviciile de sanatate (preventive, curative, recuperatorii).

In figura de mai jos este prezentat modelul epidemiologic al factorilor care determina starea desanatate dupa Dever, iar in anexa sunt prezentate ponderile acestor factori in aparitia unor bolidominante.







GLOSAR

A Analiza demografică: - parte a demografiei care studiază analitic fenomenele demografice în

cadrul unei anumite colectivităţi. În demografia germană, analiza demografică este considerată sinonim pentru demografia matematică. Termenul este larg folosit în special în demografiafranceză în care el desemnează studiul fenomenelor demografice şi al interrelaţiilor dintreacestea, f ără referire la alte fenomene.

Analiză longitudinală continuă: - observare care este proiectată în viitor, evenimenteledemografice asociate generaţiei sau cohortei respective înregistrându-se pe măsură ce seproduc.

Analiză longitudinală retrospectiv ă: - observare care porneşte de la efectivul cohortei saugeneraţiei în momentul actual şi înregistrează evenimentele demografice asociate acesteicohorte în mod retrospectiv.

Analiza longitudinală: - analiză a evenimentelor demografice care au loc într-o cohortă saugeneraţie în decursul unei vieţi a acesteia, de unde şi expresia analiză de cohorte. Analizalongitudinală se mai numeşte analiz ă pe cohorte sau analiz ă diacronic ă .

Anatomie: - ştiinţă care studiază structura fiinţelor şi a raporturilor dintre diferitele organeconstitutive. Structură a unui organ sau a unei fiinţe; conformaţie a unui corp(DEX);

Anatomia populaţiei: - 1. analiza structurii populaţiei şi a raporturilor dintre indivizii acesteia;

conformaţie a unui corp social. Ancheta socială: metodă de cercetare ce încorporează tehnici, procedee şi instrumente

interogative de culegere a informaţiilor, specifice interviului şi chestionarului.( Dic ţ ionar de sociologie )

Asistenţă: sprijin, ajutor (medical, material etc);

Asistenţă socială: sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nudispun de mijloacele necesare traiului.(DEX);

- ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejarea unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar îndificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de

natură economico-materială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu auposibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limiteleunui mod normal, decent de viaţă. (Zamfir, Vlăsceanu, Dic ţ ionar de sociologie )

Asistent social: - profesionist preg ătit în rezolvarea problemelor individuale şi sociale alepacienţilor şi familiilor lor (Dicţionarul Billiere de nursing)

A şezare: 1. acţiunea de a (se) aşeza şi rezultatul ei.

2. loc unde se află stabilit cineva sau ceva; grup de locuinţe, de construcţii care alcătuiescun mediu de viaţă umană;

3. mod de organizare (socială ).(DEX)






Atmosferă psihosocială – mediu (lumea naturală, materială, socială, psihică sau morală ) în care setrăieşte, considerat în raport cu influenţa pe care o are asupra indivizilor sociali; stare despirit creată în jurul cuiva sau a ceva.

Automatizare : - acţiunea de a automatiza şi rezultatul ei; folosire a automatelor în procesul de

producţie, înzestrare cu automate (DEX)

BBunăstarea materială (aparţine procesului de producţie, transferurilor de tehnologie şi

schimburilor comerciale) şi prosperitatea spirituală (aparţine cunoaşterii universaleşi transferului cunoştinţelor despre lume şi viaţă ) fiind principale direcţii de realizare asecurităţii.

Bias : - efect de interviu; efect de observator; eroare de eşantionare; non-răspuns; obiectiv;prejudecată ( Dic ţ ionar de sociologie Oxford)

CCalitate: - totalitatea atributelor esenţiale prin care o anumită realitate este cea ce este şi nu

altceva, însuşirile prin care este posibilă identitatea specifică a unui obiect sau proces. Princalitate, un lucru se individualizează şi se deosebeşte de altele, iar schimbarea calitativ ă înseamnă o transformare radicală a obiectului, trecerea lui în altă formă de existenţă şidobândirea unei noi identităţi, caracterizată prin altă structură şi alte proprietăţi. Întreanumite limite de stabilitate, orice calitate se corelează cu variaţii cantitative specifice, care numodifică în mod esenţial identitatea obiectului. Prin depăşirea anumitor praguri critice,creşterea sau descreşterea cantitativ ă determină schimbarea calităţii şi trecerea obiectului într-o nouă formă de existenţă. (Ctin Gorgos, Dic ţ ionar de psihiatrie , vol.I, Edit. Medicală )

Calitatea vieţii: - rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun viaţaumană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane. Se referă atât la evaluarea globală a vieţii câtşi la diferitele condiţii sau sfere ale vieţii. (Zamfir C, Vlăsceanu L., Dic ţ ionar de sociologie . Edit. Babel,1993)

- este reflectată de combinaţia de acţiuni şi calităţi („funcţionări”) posibile, ierarhizate pe oscală începând cu probleme elementare precum faptul de a fi alimentat corect şi sănătos,până la funcţionări mult mai complexe, ca de pildă dobândirea respectului de sine, apărareademnităţii umane şi participarea la viaţa comunităţii. (Marshall G., Dic ţ ionar de sociologie , Edit.Univers Enciclopedic. 2003)

Categorii socio-profesională (ocupaţionale):- concept utilizat în statistica şi demografia unor ţări, pe baza combinării caracteristicilor

ocupa ţ ie şi situa ţ ia în profesie . În constituirea codului categoriilor socio-profesionale s-aureţinut diferite criterii de constituire:⇒ profesia individuală (meserie),⇒ sectorul de activitate (agricultură, minerit),⇒ statutul (salariat/nesalariat),⇒ calificarea profesională,⇒ poziţia ierarhică (cadru mediu, cadru superior),⇒ importanţa firmei (număr de salariaţi)


- grupare a unor ocupaţii relativ omogene în raport cu anumite criterii relevante din punct de

vedere sociologic: nivelul de instrucţie, tipul de activitate, poziţia în cadrul diviziunii sociale






a muncii şi a structurilor de putere, prestigiu, venit etc. În România s-a lucrat (Centrul decercetări sociologice, anii 80) cu următoarea tipologie:

a) intelectuali cu funcţii de conducere,b) intelectualitatea de concepţie,c) intelectuali de execuţie,

d) cadre medii cu funcţii de conducere,e) cadre medii de execuţie şi lucrători de birou,f) lucrători în servicii,g) muncitori calificaţi,h) muncitori semi- şi necalificaţi,i) muncitori în agricultura de stat şi ţărani cooperatori.

(Zamfir C., Vlăsceanu L., Dic ţ ionar de Sociologie . Edit. Babel.1993)

Câmp social – regiune a spaţiului caracterizată prin faptul că, în oricare punct al ei s-ar g ăsi unindivid social, acesta ar fi supus unei forţe sociale de aceeaşi natură ca cele care se exercită între doi indivizi sociali vecini.

Civilizaţie : - nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii dintr-o epocă dată, a unui

popor, a unui stat etc ; cultură (materială şi spirituală ); nivel de dezvoltare a uneisocietăţi (DEX)

Climat: - Mediu social, politic, moral (DEX)

Climat psihosocial: - O stare psihică colectiv ă, o dispoziţie psihică relativ stabilizată şigeneralizată la nivelul membrilor unui grup, generată de factori interni, externi, obiectivişi subiectivi, cu semnificaţie pentru grupul respectiv (DEX).

Coeziunea : - „proprietate a elementelor constitutive ale unui corp social de a se men ţine unite,datorită forţelor care se exercită între blocurile sale componente sau între indiviziimembri ai acelei corp, formaţiune, instituţie”;

- situaţie a unui grup formând un tot, părţile fiind strâns legate între ele. Un grup coeziv este caracterizat printr-un grad ridicat de consens, de adeziune la obiectivele comune şiprin relaţii de cooperare.(Dicţionar de sociologie, Vlăsecanu, Zamfir)

Comportament : - 1. modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare,comportare; 2. ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor şi ale oamenilor princare se exteriorizează viaţa psihică (DEX)

Colectiv : - care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (DEX)

Comportamentului colectiv : - ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care seexteriorizează viaţa psihică care rezultă din participarea, din activitatea mai multorpersoane;

Conexiune : - leg ătură între două sau mai multe obiecte, fenomene; relaţie, raport, conexitate(DEX)

Consensul : - înţelegere, acord, identitate de păreri (DEX)

- concordanţă (acord) a punctelor de vedere ale membrilor unui grup sau a uneicolectivtăţi asupra estimării realităţii a normelor şi valorilor, cât şi a obiectivelor şimijloacelor ce urmează a guverna activitatea ( Dic ţ ionar de sociologie );

Contagiune : - transmitere a unei informaţii de la un om la altul, de la o formaţiune socială la alta,de la o formaţiune socială către o populaţie dată; molipsire, contaminare.

Concept: 1.- idee generală care reflectă just realitatea; noţiune.2– schiţă (DEX)






Concepte cheie: idei generale, noţiuni ce stau la baza unei schiţe prin care se doreşte reflectareajustă a realităţii;

Conexiune –1.*(filoz.) conexiune generală (sau universală ) = totalitatea relaţiilor (de determinare,influenţare, condiţionare etc.) dintre obiectele şi fenomenele lumii; interdependenţă.

Conurbaţie: aglomeraţie urbană formată dintr-un ora cu rol de centru, spre care gravitează, dinpunct de vedere economic, administrativ şi cultural, o serie de oraşe învecinate maimici. (DEX)

Comunicare: procesul de stabilire a semnificaţiilor, întâlnit în toate situaţiile sociale şi prin urmareo preocupare de mare anvergură a specialiştilor din ştiinţele sociale în general (DEX);

- proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o manieră codificată cuajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptării (Dicţionarul de sociologie).

Comunicarea interpersonal ă : se identifică de fapt cu interacţiunea socială, deoarece în oriceinteracţiune se realizează schimburi de mesaje. De obicei, ea se realizează în grup saueste dependentă de grupul de apartenenţă a persoanelor implicate. Funcţia comunicării

interpersonale este de a menţine unitatea şi integritatea oricărui grup social, de a asiguracoordonarea acţiunilor individuale în grup (Dicţionar de sociologie)

Corupţia: - abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie (DEX)

- încălcare sistematică şi nesancţionată a normelor unei organizaţii sau instituţii, decătre unii membri care în virtutea faptului că deţin o anumită autoritate, utilizează resursele organizaţiei cu destinaţii diferite de scopurile acesteia ( Dic ţ ionar de sociologie , Vlăsceanu, Zamfir) ;

Crima : - infracţiune care reprezintă un grad ridicat de pericol social şi pe care legea osancţionează cu pedepsele cele mai mari (DEX);

Crima Organizata :- “conspiraţie criminală care se perpetuează continuu, cu o structură

organizată, alimentată de corupţie şi eamă, motivată de setea de îmbog ăţire”.DDate: - înregistrări sau observaţii pornind de la care, prin intermediul analizelor se pot face

inferenţe (dicţionar de sociologie Oxford);- 1) Indicaţie a acestui timp pe un act. 2) la pl. Fapte concrete cunoscute care servesc dreptpunct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~eştiinţifice. /<fr. date

Demografia: - ştiinţă, care prin metode cantitative, studiază fenomene şi procese privitoare lanumărul, repartiţia geografică, structura, densitatea, mişcarea populaţiei umane şi compoziţia ei pegrupe de vârstă, de sexe etc.(DEX);

- ştiinţă având ca obiect populaţiile umane pe care le studiază sub aspectul numărului şial repartizării geografice, structurii după diferite caracteristici demografice şi socio-economice, evoluţiei lor, precum şi al factorilor ce determină schimbările numărului şistructurii, pentru a evidenţia regulile după care se produc fenomenele demografice.

- ştiinţă având ca obiect studiul populaţiilor umane şi tratând dimensiunea, structura,evoluţia şi caracteristicile lor, abordate în principal din punct de vedere cantitativ.(Dicţionar demografic multiling, ONU)

EEndemie: - situaţie epidemiologică particulară în care o boală se află în mod permanent înanumite teritorii (scarlatină, tuse convulsiv ă, hepatită );






Epidemie: - 1. izbucnirea aceleiaşi boli la un număr mare de pesoane dintr-o regiune şi care au,cel puţin la început, o sursă comună de infecţie. Boli cu mare contagiozitate: gripa, varicela,tusea convulsiv ă, hepatita, dizenteria etc.

2. prin extensie – înmulţirea considerabilă a cazurilor de orice fel de boală sau alt fenomen

(accidente, sinucideri etc.)Eroare : - Încălcare inconştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adev ăr;

greşeală; rătăcire; aberaţie. * A induce (pe cineva) în ~ a înşela (pe cineva); aamăgi.(DEX)

E ş antionare : - metodă de colectare a informaţiilor şi de realizare a inferenţelor despre o populaţiesau un univers mai mare, analizând doar o parte din aceasta, eşantionul ( Dic ţ ionar de sociologie Oxford)

E ş antion : - Parte dintr-un material sau dintr-un produs pe baza căreia se poate stabili calitateaîntregului; (DEX)

Experiment : - procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor

fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care leguvernează; observaţie provocată (DEX);

FFactor demografic – element constitutiv al societăţii, exprimat de densitatea populaţiei, ritmul de

creştere, structura şi mobilitatea acesteia.

Familie: - unitate biologic-socială care are drept principală caracteristică raporturile derudenie dintre persoanele ce o alcătuiesc. Alte caracteristici ale familiei: locuinţă comună şi buget comun. In mod obişnuit familia este compusă din : soţ, soţie, copiinecăsătoriţi ;

Familie biologică : familie în sens restrâns, cuprinzând soţii şi copii lor , de obiceinecăsătoriţi;

Familie extinsă : cuprinde soţul, soţia, copii lor, necăsătoriţi şi căsătoriţi, bunicii şi nepoţii,respectiv două, trei generaţii.

Febra puerperală ( infecţia ): afecţiune septicemică care apare la lăuze în urma pătrunderiiagenţilor patogeni prin căile genitale traumatizate cu ocazia naşterii şi localizarea lor laacest nivel sau în peritoneu, vase sanguine şi limfatice;

- stare febrilă asociată cu simptome generale mai mult sau mai puţin grav, care apar la lauză;sursa de infecţie poate fi exogenă (mâini, instrumente, materiale contaminate) sauendogenă (flora saprofită vaginală exacerbându-şi virulenţa).

Fertilitatea: - manifestare efectiv ă a fecundităţii, măsurată statistic cu diferiţi indicatori: număr decopii născuţi de o femeie în erioada fertilă, productivitatea căsătoriilor etc. De obiceifertilitatea este mult inferioară fecundităţii.(Trebici V);

Fertilitate naturală: fertilitate a cuplurilor care nu folosesc mijloace de limitare a naşterilor,contraceptive sau abortive, având un comportament demografic natural sau primitiv. După studiile lui L. Henry rata generală a natalităţii la o populaţie care are fertilitate naturală şideci nu practică metode de limitare se ridică la 60 ‰

Fecunditatea: - capacitate fiziologică (a femeii, a cuplului sau a populaţiei) de a naşte copii.(Trebici, V)






Fiscalitate: - sistem de percepere a impozitelor şi taxelor prin fisc (DEX) - ansamblul legilor şi regulilor care determină impozitul (Dic ţ ionar economic ş i social).

Orice sistem fiscal ridică trei probleme de bază:• Ce canităţi de bani vor fi mai bine afectate de intervenţia indirectă a statului decât de

utilizarea individuală? Care este presiunea fiscală dorită?• De la cine se iau resursele fiscale şi prin ce mijloace: imozite directe sau indirecte, pe avere

sau pe salarii?• Cum să se aloce în mod raţional resursele prelevate?

Fiziologie socială: – ştiinţă care studiază funcţiile populaţiei ca ansamblu viu (popor, naţiune,etnie, rasă etc. – v. Psihologia mulţimii – psihologia revoluţiilor – opinii şi credinţe = Gustav leBon)

Forţă socială: - a. capacitate fizică şi psihică pe care o are un individ social de a se relaţiona cu alţiindivizi sociali în vederea atingerii unui scop; b. Putere, energie morală, psihică, afectiv ă *aptitudine, pricepere, îndemânare, talent; c. … sau( şi) politică – categorie socială, partidpolitic, organizaţie obştească etc. care acţionează în vederea atingerii unui ţel programatic.

GGrad de libertate social ă – indice care arată posibilităţile decizionale şi de acţiune (are

independenţă individuală şi socială – nu este rob, sclav, prizonier etc.; poate acţionaconform propriei voinţe, care poate face ceea ce doreşte) ale unui individ sau grup deindivizi sociali (obligaţii – drepturi, restricţii – libertăţi etc.)

Grad de rudenie – raportul de apropiere între rude.

Generaţie: - cohortă specială, cuprinzând persoanele născute în acelaşi interval de timp (de obiceiun an); este astfel cohorta celor care au trăit împreună evenimentul de naştere;

- descendenţă a unui grup dintr-un ascendent comun.

I(A) induce : - a face un raţionament inductiv; (DEX)

Informaţie: - ştire, veste, comunicare; totalitatea materialelor de informare şi de documentare;npoţiune centrală a teoriei comunicaţionale, desemnând elemenele noi în raport cucunoştinţele prelabile, cuprinse în structura unui mesaj în semnificaţia unui simbol;

- 1) Date, indicaţii de-spre ceva sau cineva. 2) Semnal material capabil să declanşezeo reacţie a unui sistem. [G.-D. informaţiei ] /<fr. information, lat. informatio, ~(DEX)

Instituţie – 2. formă de organizare a raporturilor sociale, repetate şi tipizate, potrivit normelorjuridice, stabilite pe domenii de activitate şi oglindind caracterul istoric al societăţii

respective (armată, religie, familie, justiţie, comerţ etc. – vezi clasificarea din ştiinţelejuridice)

Interviul : - 1) Convorbire în decursul căreia un jurnalist pune întrebări unei persoane asupra unuisubiect cu intenţia de a publica în presă sau de a difuza la radio, televiziune această convorbire. 2) Textul unei astfel de convorbiri (publicat în presă sau difuzat la radio,televiziune). /<engl., fr. interview (DEX) ;

Investiţie: - suma cheltuielilor f ăcute pentru crearea de noi obiective economice, social-culturale,administrative, pentru retehnologizarea, reconstrucţia şi extinderea celor existente, pentrucercetare ştiinţifică şi înv ăţământ, pentru ocrotirea sănătăţii şi apărarea ţării.

Investiţia demografică – investiţii care vor menţine mai mult sau mai puţin numărul populaţiei

cel puţin la acelaşi standard de viaţă ca înainte






Î

Îmbătrânire: - etapă ce urmează vârstei adulte, caracterizată prin scăderea progresiv ă a funcţiilorfiziologice şi a performanţelor intelectuale. Fenomen biologic inevitabil, afectând structural şifuncţional organismul în totalitate; este totuşi atributul unei stări de sănătate în limitele

vârstei, al unei normalităţi în comparaţie cu senilitatea, care ar fi aspectul patologicreprezentând o accelerare a procesului de senescenţă.Pe plan biologic, se manifestă o serie de modificări care pot fi rezumate în: involuţia senilă a organelor (scăderea greutăţii lor iar la nivel cerebral – creşterea

nevrogliilor în detrimentul neuronilor); deficite funcţionale (de la cele musculare, până la cele ale metabolismului bazal); îmbătrânire tisulară şi celulară (prin scăderea ţesuturilor nobile şi proliferarea ţesutului

conjunctiv, scăderea ribozomilor şi a cotelor de diviziune celulară );

modificări biochimice în ceea ce priveşte metabolismul apei, electroliţilor, enzimelor şiproteinelor, cu o importantă scădere a consumului de oxigen a ţesutului nervos; sinteze proteice mult mai lente, rata de revenire fiind în raport invers cu vârsta.

(Gorgos Ctin, Dic ţ ionar de psihiatrie . Vol.2, Edit. Medicală )

Îmbătrânire demografică a populaţiei: - proces demografic care constă în creşterea proporţieipopulaţiei vârstnice şi în scăderea proporţiei populaţiei tinere; de obicei, proporţia populaţieiadulte rămâne vreme îndelungată neschimbată. Este un proces caracteristic tuturorpopulaţiilor din ţările dezvoltate, asociat unei anumite faze a tranziţiei demografice. Pentrudescrierea fenomenului se folosesc indici elementari precum:

a) vârsta medie sau vârsta mediană a unei populaţii concrete; creşterea valorii acestuisemnifică avansarea procesului de îmbătrânire;

b) proporţia, în populaţia totală, a populaţiei în vârstă de 60 ani şi peste sau în vârstă de 65

de ani şi peste.În ceea ce priveşte cauzele îmbătrânirii demografice a unei populaţii de tip închis este scădereafertilităţii, având ca rezultat diminuarea ponderii populaţiei tinere şi creşterea populaţiei vârstnice.Îmbătrânirea demografică pe baza scăderii fertilităţii poartă denumirea de îmbătrânire prin „bazapiramidei”; cea datorată scăderii mortalităţii şi deci creşterii duratei medii de viaţă se numeşteîmbătrânire prin „vârful piramidei”.

(Trebici, V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.139)

- creşterea importantă a proporţiei populaţiei vârstnice în populaţia totală, instalată catendinţă fermă şi de lung ă durată, cu numeroase implicaţii în toate segmentele societăţii.Principala cauză este tranziţia la un nou regim de reproducere a populaţiei, de la regimultradiţional caracterizat prin rate înalte de natalitate şi mortalitate, la regimul modern, cu ratescăzute de natalitate şi mortalitate. (C. Grigorescu, Îmb ă trânirea demografic ă în România – trecut,

prezent ş i perspective . Revista Economistul, nr. 781/7 iunie 1996)

Îngrijire primară: - nivelul îngrijirii în sistemul de sănătate, care constă in îngrijireainiţială în afaa instituţiilor specializate. (Dicţionarul Billiere de nursing)

Îngrijire primară de sănătate: - îngrijiri acordate indivizilor în cadrul comunităţii, decătre echipa de îngrijie primară a sănătăţii. Primul contact poate fi cu mediculgeneralist, nursa de ocrotire sau generalistă. (Dicţionarul Billiere de nursing)

L






Leg ă tur ă social ă –I. Modalitate de unire a dou ă persoane fizice sau juridice(grup, institu ţ ie sau organiza ţ ie) prin care se limiteaz ă mobilitatea acestora ş i care, de obicei, face posibil ă transmiterea unor semnale sau mesaje de la unul la cel ă lalt; IV.1. Relaţie, conexiune între fenomene, persoane, colectivităţi 2.relaţie de rudenie, de dragoste, de prietenie * (la plural) relaţii, cunoştinţe printre oamenidintr-un grup, cerc, mediu etc.

MMalnutriţie: - s.f. subnutriţie (DEX);

- lipsa sau insuficienţa unor elemente nutritive esenţiale, în special proteine, din hranaunei persoane, care poate duce la diferite deficienţe sau boli. (Erdeli G.)

Marxismul ( Teoria marxistă a populaţiei ): – teorie potrivit căreia acumularea capitalistă produce suprapopulaţie relativ ă şi fiecare mod de producţie are porpria sa lege a populaţiei,formulată astfel: „Odat ă cu acumularea capitalului, pe care ea îns ăş i o produce, popula ţ ia muncitoreasc ă

produce deci în propor ţ ie mereu crescând ă mijloacele pentru propria sa transformare în suprapopula ţ ie,istorice ş te valabile. O lege abstract ă a popula ţ iei nu exit ă decât pentru plante ş i animale, în m ă sura în care omul nu intervine cu factorii s ă i de ordin istoric ”. Raportul dialectic dintre suprapopulaţie şi modul

de producţie capitalist este următorul: suprapopulaţia este produsul necesar al acumulării, eadevine condiţia de existenţă a modului de producţie capitalist, formând armata industrială de rezerv ă a capitalului. Legea populaţiei, ca lege obiectiv ă a modului de producţiecapitalist, determină bazele existenţei, menţinerii şi reproducerii forţei de muncă.Suprapopulaţia relativ ă în capitalism există în forme variate:

- flotant ă , cuprinzând forţa de muncă care îşi pierde locul de muncă pe o anumită perioadă de timp din cauza restrângerii activităţii, introducerii de noi utilje, închideriifirmelor;

- latent ă , cuprinzând populaţia agricolă care şi-a pierdut gospodăriile da nu îşi g ăseşteocupaţii neagricole,

- stagnant ă , populaţie ce formează forţă de muncă la domiciliu.

Din punctul de vedere al raportului dintre suprapopulaţia relativ ă şi fenomenele demografice,K. Marx stabileşte următoarea legitate: „ ... nu numai masa na ş terilor ş i a deceselor, dar ş i m ă rimea absolut ă a familiiilor se situeaz ă în raport invers cu m ă rimea salariului, deci cu masa mijloacelor de subzisten ţă de care dispun diferite categorii de muncitori ”. De asemenea, K. Kautski arată că fiecare societate,fiecare clasă, fiecare naţiune are condiţiile sale specifice în care se desf ăşoară natalitatea şicreşterea populaţiei. Într-una din lucrările sale, Kautski analizează raportul dintre muncafemeilor – accesul lor la educaţie, la munca socială – şi fertilitate: „Istoria fertilităţii umane esteistoria muncii femeilor”.

(Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.360-361)

Malthusianism ( Teoria malthusiană a populaţiei): – teorie despre populaţie întemeiată deMalthus, potrivit căreia populaţia ar creşte în progresie geometrică iar masa mijloacelor desubzistenţă în progresie aritmetică; dezechilibrul creat ar face necesară intervenţia

obsacolelor represive pentru reglementarea raportului dintre populaţie şi mijloacele desubzistenţă. Mijloacele de subzistenţă cresc astfel: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, ...13 etc, iar numărulpopulaţiei: 1, 2, 4, 8, 16, 32, 64, 128, 256, ... 4096. Numărul populaţiei se dublează la 25 deani.

Concepţia lui Malthus poate fi rezumată astfel:1) Numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de subzistenţă;2) Numărul populaţiei creşte în mod invariabil acolo unde mijloacele de subzistenţă

cresc, cu excepţia cazului când această creştere a populaţiei este împiedicată deanumite obstacole puternice şi manifeste;

3) Aceste obstacole şi, în general cele care reprimă forţa de sporire a număruluipopulaţiei şi care fac să se menţină efectele ei la acelaşi nivel cu mijloacele desubzistenţă, pot fi concretizate în „reţinerea morală, viciu şi suferinţă”. Ideea






fundamentală a lui Malthus este „reţinerea morală”, sub forma amânării căsătoriei, aabstinenţei în căsătorie care să împiedice înmulţirea populaţiei.

Această teorie încearcă să deplaseze cauza mizeriei maselor populare din capitalism în sferafactorilor naturali, ignorând determinarea social-istorică a sărăciei şi mişcării populaţiei. De la

apariţie până în prezent, ea a generat polemici şi critici. Cea mai cuprinzătoare critică ştinţifică ateoriei lui Malthus a fost f ăcută de Marx.(Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.359-360)

Medic în sănătatea publică: medic care are o formaţie specială în domeniul sănătăţii publice şicare lucrează într-un serviciu de sănătate publică. Calitatea sa este de practician al mediciniisociale şi al medicinii preventive. (Titirică L., Dic ţ ionar de termeni pentru asisten ţ ii medicali . Edit. Viaţa medicală Românească, 1999).

Mediu urban: Care ţine de oraş, privitor la oraş; orăşenesc.(DEX)

Mercantilism: - termen foarte controversat care, potrivit unei autorităţi în domeniu (E.A.J.Johnson,Precedessors of Adam Smith , 1937), a devenit o „neplăcere pozitiv ă” fiind confundat deobicei cu naţionalismul, protecţionismul şi autarhia. Se referă la teoriile economice şi

gândirea strategică prin care sunt stabilite relaţiile dintre state în Europa din perioadatimpurie a modernităţii. Potrivit lui Smith, care a criticat conceptul, mercantiliştiioperează cu concepţia de sumă zero a averii. Principala dogmă a mercantilismului esteclar exprimată în afirmaţia lui Thomas Mun ( Englands Treasure by Foraign Trade ,1664) potrivit căruia „mijlocul obi ş nuit de cre ş tere a bun ă st ă rii ş i averii noastre este comer ţ ul extern ”. Motivele, logica, politicile şi practica mercantilismului au variat de la ţară la ţară,deşi efectele ei au fost deseori aceleaşi: au dus la jefuire, război şi violenţă internaţională.

Meteopsihosociologie – parte a psihosociologiei care studiază proprietăţile atmosfereipsihosociale şi fenomenele care se petrec în aceasta.

Migraţie: - s.f. 1. deplasare în masă a unor triburi sau a unor populaţii de pe un teritoriu pe altul,determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. (DEX);

- formă principală a mobilităţii geografice, constând din schimbarea definitiv ă adomiciliului stabil. Se face distincţia între mişcarea locală ca schimbare a domiciliului încadrul aceleiaşi localităţi şi migraţia propriu-zisă ca schimbare a domiciliului între două localităţi distincte.

M. a competenţelor: – formă a migraţiei internaţionale cpnstând din migraţia oamenilor de ştiinţă şi a lucrătorilor de înaltă calificare de obicei din ţările în curs de dezvoltare către ţăriledezvoltate;

M. externă (internaţională): - migraţie în care localitatea de destinaţie se află pe un alt teritoriudecât localitatea de origine, indiferent dacă acest teritoriu este un stat suveran sau ounitate teritorial-administrativ ă;

M. internă: - migraţie ce are loc în graniţele aceluiaşi stat;M. inversă:- migraţie orientată dinspre regiuni prospere spre zone mai puţin prospere. Apare ca

rezultantă a neomogenităţii forţei de muncă şi a reîntoarcerii emigranţilor (persoanepensionate sau care au înregistrat un eşec);

M. în trepte: - fenomen în care persoanele migrează din mediul rural spre cel urban în mai multeetape intermediare: in sate spre oraşele mici, apoi spre oraşele mijlocii iar în final spreoraşele mari. Procesul se poate desf ăşura pe parcursul uneia sau mai multor generaţii;

Migraţia de lucru: - migraţie sezonieră a lucrătorilor, determinată de condiţii particulare deofertă a locurilor de muncă în perioada respectiv ă (ex: strângerea recoltei).






M. parţială: - deplasarea persoanelor între regiuni pentru o perioadă de timp mai îndelungată decât un sezon dar mai redusă decât cea a duratei vieţii, deplasarea fiind impusă demodificarea ocupaţiei personale sau a poziţiei în structura ierarhică a instituţiei în carelucrează;

M. selectiv ă: - proces în care cei care migrează sunt selectaţi după variabila vârstă, după aptitudinicât şi după alte caracteristici personale;

M. spontană: - migraţie bazată pe iniţiativa proprie a persoanelor migrante, spre deosebire de aşa-numita migraţie forţată, expulzare, evacuare;

Alte concepte: M. Colectiv ă; M. de lucru; M. normală (Erdeli G., Dic ţ ionar de geografie uman ă . Edit. Corint, 1999; Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit.Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975)

Mortalitate (a populaţiei): - indice rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populaţie,într-o anumită perioadă, la totalul populaţiei respective, pe un anumit teritoriu; (DEX)

- intensitatea sau frecvenţa evenimentului demografic „deces” în sânul unei populaţii.

Mortalitate infantilă: - frecvenţa deceselor în primul an de viaţă la o mie de copiinăscuţi vii.(DEX)

Deces: - încetare definitiv ă a funcţiilor vitale după trecerea unui timp oarecare de lanaştere,

- dispariţia definitiv ă a oricăror evidenţe a vieţii în oricare moment de timp după cea avut loc naşterea vie (încetarea post-ntală a funcţiilor vitale f ără posibilitate deresuscitare).

Supramortalitate: - mortalitate mai ridicată în sânul unor grupe (subpopulaţii) în raportcu mortalitatea medie sau a altor grupe (subpopulaţii).

NNomad, -ă: - persoană, grup social care nu are aşezare statornică într-un loc, care se mută dintr-

un loc în altul, care rătăceşte (DEX);

Nomadism: - mod de viaţă al unei colectivtăţi umane caracterizat prin lipsa unei aşezări stabile(DEX)

OOraş: - formă complexă de aşezare umană cu dimensiuni variabile şi dotări edilitare, având de

obicei funcţie administrativ ă, industrială, comercială, politică şi culturală; urbe (DEX)

PPopulaţia:

-s.f . totalitatea locuitorilor unei ţări, ai unei regiuni, ai unui oraş. (DEX);- (statistică ) ansamblul de indivizi sau de unităţi din care este alcătuit un eşantion şi la care

urmează să se aplice rezultatele analizei, adică ansamblul de persoane supusinvestigaţiei;

- sumă, agregat sau colectivitate de personae care trăiesc pe un anumit teritoriu, delimitatcorespunzător (populaţie naţională );

- grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare, care nu este neapăratteritorială;

Populaţie activ ă: - populaţie ce cuprinde persoanele care exercită, obişnuit, o activitateprofesională. Se includ numai persoanele cu activitate lucrativ ă, ci şi acelea a căror activitateprofesională nu este plătită. Sunt excluse femeile casnice. Definiţiile diferă de la o ţară la alta






însă se iau în considerare două caracteristici: vârsta de muncă şi activitatea prestată, aducătoare aunui câştig ce constituie sursa de existenţă a persoanei respective. (Trebici V.)

- (după ONU) totalul persoanelor ocupate (patroni, persoane lucrând pe contpropriu, angajaţi şi muncitori, lucrătorii familiali neretribuiţi) şi totalul persoanelor aflate înşomaj la data recensământului sau anchetei. Nu se includ studenţii, femeile ocupate înexclusivitate cu muncile gospodăreşti, pensionarii, rentierii şi persoanele care se află înîntregime în întreţinerea altora.

Populaţie inactiv ă: - populaţie ce nu exercită o activitate aducătoare de venituri şi care, înmajoritatea cazurilor, se află sub limita de muncă (copii, tineri) sau peste limita de muncă (bătrâni). La recensământul populaţiei din 1966 s-au inclus copiii sub 14 ani şi persoanelecare nu aveau o ocupaţie aducătoare de venit. (Trebici V.)

Populaţie Optimă - număr al populaţiei socotit optim pentru o ţară, în raport cu suprafaţa, resursele existente,gradul de dezvoltare etc. Constituie obiectul unor teorii demografice şi de asemenea poate fiadoptat ca obiectiv de politică a populaţiei. Printre precursorii acestei teorii se numără platon,

Thomas Morus, Botero, Machiavelli, Quesnay, Adam Smith. În perioada modernă, printre

teoreticienii populaţiei optime (sau optimului populaţional) se numără englezul EdwinCannan, suedezul Knut Wicksell şi germanul Paul Mombert.

După Cannan, optimul populaţional este reprezentat de acel număr al populaţiei care este înconcordanţă cu creşterea producţiei pe un locuitor, fiind un concept dinamic.

Wicksell consideră că optimul populaţiei se situează la acel punct în care avantajele pe care lecreează diviziunea muncii, cooperarea, organizarea industrială şi alţi factori compensează exactscăderea productivităţii muncii pe care ar genera-o – în cazul creşterii populaţiei – diminuareasuprafeţei terenurilor şi resurselor naturale pe un locuitor.

Cea mai completă formulare a teoriei optimului populaţiei se datorează lui Alfred Sauvy. Înopinia acestuia, între o populaţie maximă şi una minimă se situează o populaţie optimă – „aceea care asigur ă în modul cel mai satisf ă c ă tor realizarea unui obiectiv determinat ”. Obiectivele pot fi: nivelul detrai (obiectiv economic), viteza de creştere a nivelului de trai, ocuparea întregii populaţii în vârstă de muncă, puterea, longetivitatea, sănătatea, cultura, numărul locuitorilor etc. Cel mai importanteste optimul economic. A. Sauvy pune accentul pe ritmul optim de cre ştere a populaţiei. Eldemonstrează avantajele economice şi sociale ale unei populaţii în creştere, considerând că

valoarea oamenilor decide în mai mare măsură avantajele naturale, densitatea sau creştereademografică.

O variantă a teoriei populaţiei optime poate fi considerată teoria popualţiei staţionare sau aritmului zero de creştere a populaţiei, care a căpătat o larg ă răspândire în ultimii ani. S-auexaminat avantajele şi dezavantajele economice ale unei populaţii staţionare. Această teorie estelegată de teoria limitelor creşterii economice. După unii o populaţie staţionară ar realiza o serie deavantaje economice. Alţi demografi consideră că populaţia staţionară ar crea o serie de

dezavntaje: îmbătrânirea demografică, o receptivitate mai redusă la progres, o diviziune a munciimai redusă. În general, între momentul instalării ratei nete de creştere egală cu 1 şi cel al instalăriiritmului zero de creştere a populaţiei, intervalul de timp este de 40-70 de ani.

(Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.365-366)

Populaţia urbană: - populaţie care locuieşte în oraşe şi în localităţi de tip urban, definite ca atareprin legislaţia şi reglementările din fiecare ţară; (Trebici V.)

Populaţia rurală: - populaţia care locuieşte în aşezările de tip rural (sate, comune), specificate caatare prin legislaţia şi reglementările din fiecare ţară. (Trebici V.)

Procedeu: - 1. mijloc folosit pentru a ajunge la un anumit rezultat, mod de a proceda; mijloc,modalitate, procedură;






2. soluţie practică adoptată ca sistem pentru efectuarea sau producerea unui lucru(DEX)

Psihiatria socială: ştiinţă care studiază atât influenţa pe care o au factorii sociali asupra sănătăţiipsihice, cât şi boala mentală ca enomen cu implicaţii asupra grupului. Este o ştiinţă

relativ nouă, dinamică, tipic interdisciplinară. Ideea este că, bolnavul mental, ca ipostază a umanului, trebuie considerat în contextul său relaţional, începând cu celula (familia)până la imensul edificiu al societăţii (ansamblu de determinări economice, politice,bografice, culturale).

Psihosociodinamică – parte a psihosociologiei al cărui obiect de studiu îl constituie stările deechilibru ale sistemelor sociale şi proprietăţile generale ale proceselor care conduc la astfelde stări, procese în care pot interveni fenomene psihosociale.

R Raport – 1.(mai ales la plural) leg ătură între două (sau mai multe) persoane, instituţii 2. leg ătură

între două sau mai multe obiecte, fenomene, noţiuni etc. pe care gândirea omenească o

poate constata şi stabili.Rata (ritm) de creştere a populaţiei: - indicator relativ ce măsoară dinamica populaţiei prin

raportarea creşterii (sporului) dintr-o perioadă la numărul populaţiei existent la începutulperioadei.

Rata de creştere naturală: - indicator relativ care măsoară intensitatea creşterii naturale într-opopulaţie.

Ra ţ ionament : - înlănţuire logică de judecăţi, care duce la o concluzie; şir de argumente de care seserveşte cineva în judecarea unei chestiunisau pentru a-şi susţine punctul de vedere (DEX)

Relaţie – 1. leg ătură, conexiune, raport între fenomene, lucruri, idei, procese sau între însuşirileacestora; 3. (la pl.) leg ătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc.; 5.(anat.) funcţie de relaţii – funcţie prin care organul se pune în leg ătură cu mediulînconjurător, în vederea existenţei şi perpetuării speciei.

Revoluţie demografică: - proces demografic constatat la populaţiile ţărilor astăzi dezvoltate dinEuropa, SUA, Canada la sfârşitul sec. Al XVIII-lea şi începutul sec. Al XIX-lea, având catrăsătură scăderea mortalităţii, urmată de scăderea natalităţii; uneori mişcarea a fostsimultană. În intervalul ce separă scăderea mortalităţii de începutul scăderii natalităţii are loco creştere rapidă a populaţiei, care la ţările amintite a fost însă de scurtă durată şi s-aconvertit în ritmuri moderate ale creşterii demografice.

Conceptul a fost folosit pentru prima dată de demograful francez Adolphe Landry, după careexistă trei regimuri demografice:

- regimul primitiv : mijloacele de subzistenţă limitează creşterea populaţiei; ratele de natalitateşi mortalitate se află la un nvel ridicat;

- intermediar (de tranziţie): mortalitatea scade, urmată de scăderea fertilităţii;- contemporan : corespunde unui echlibru între fertilitate şi mortalitate, când factorii

psihologici influenţează creşterea nivelului de trai în cadrul familiilor.

Procesul este atribuit industrializării, urbanizării, progresului economic şi social, accesului larg alfemeii la înv ăţământ şi la producţia socială, progreselor asistenţei sanitare. Termenul este astăziînlocuit de conceptul tranziţie demografică.

(Trebici, V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.361-362)

S






Salubritatea – stare generală favorabilă sănătăţii populaţiei, a condiţiilor sanitare şi igienice dintr-un loc.

Igienă – 1. ramură a medicinii care elaborează normele de apărare a sănătăţii oamenilor şiformele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependenţei şi interacţiunilordintre om şi mediu înconjurător, a condiţiilor de trai, precum şi a relaţiilor sociale şi de

producţie.Sanepid – instituţie sanitară care are grijă de igiena publică şi este specializată încombaterea bolilor contagioase.

Sănătate: - (s.f.) stare a unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în modnormal şi regulat (DEX);

- concept complex cu câteva aspecte ce cuprind dimensiunea emoţională, intelectuală,fizică, socială şi spirituală. Sănătatea înseamnă mult mai mult decât absenţa bolii.Ea este un proces ce contribuie la bunăstare şi echilibru.o Sănătatea emoţională se referă la capacitatea de exprimare şi de soluţionare a

emoţiilor unei persoane într-un mod constructiv.o Sănătatea intelectuală se referă la capacitatea de evaluare a informaţiei şi de

luare a unei decizii importante.o Sănătatea fizică se referă la condiţia organismului şi la răspunsul acestuia în

cazul v ătămării şi a bolii.o Sănătatea socială reprezintă capacitatea de a aranja, de a se bucura, de a

contribui şi benficia de relaţiile dezvoltate cu alte persoane.o Sănătatea spirituală se referă la sensul de consistenţă, armonie şi de echilibru

ce apare în promovarea energiei şi de educare a sănătăţii în ansamblu.

Sănătatea publică: ansamblul cunostintelor, deprinderilor si atitudinilor populatiei orientat sprementinerea si inbunatatirea sanatatii.

Sănătos: - (adj.) care se bucură de sănătate deplină, care nu suferă de nici o boală sau infirmitate;teaf ăr, zdrav ăn (DEX);

Sărăcie: - s.f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenţei; starea, viaţa celui sărac.2. Starea unui loc sărac. Neproductiv. (DEX)

Sărăcie absolută: - sau marea sărăcie este definită printr-o situaţie în care nevoile fundamentalenu sunt satisf ăcute (individul nu se poate hrăni sau purta haine curate, nu are acces la olocuinţă etc.). Această situaţie de o mare precaritate afundă individul în cercul vicios almizeriei.

Sărăcia relativ ă: - este definită în raport cu nevoile sociale comparative; UE consideră că suntsărace persoanele care dispun de resurse atât de reduse, încât nu pot accede la modul de

viaţă pe care oamenii îl g ăsesc normal pentru societatea în care trăiesc. Noii săraci suntpersoanele care înainte îşi puteau satisface nevoile fundamentale, dar sunt private brutal

de accesul la un mod de viaţă considerat socialmente acceptabil. Şomajul de lung ă durată, boala grav ă, supraîndatorarea, v ăduvia unei femei f ără loc de muncă sau divorţulsunt principalele situaţii care generează noua sărăcie. (Bremond, Geledan, Dic ţ ionar economic ş i social , edit. Expert.1995)

Serviciul de sănătate publică: arta şi ştiinţa preveniri îmbolnă virii, prelungirii vieţii şipromovarea eficienţei fizice şi mentale prin efortul organizat al unei comunităţi

Sistem general – reprezintă o colecţie de obiecte în interdependenţă , ce se cer studiate înansamblul conexiunilor interne şi în leg ătură cu mediul care îl înconjoară, într-operspectiv ă globală; conceptele teoriei sistemelor generale – elemente, relaţii, stări,mişcare (masă, energie, informaţie; timp) – formează fondul principal de termeni cuajutorul căruia se pot constitui şi dezvolta disciplinele sociologiei populaţiei.






Socioafectiv – referitor la motivaţiile afective ale relaţiilor interpersonale şi sociale

Sociocognitiv – referitor la aspectul social al procesului cognitiv

Sociocultural – referitor la raportul dintre cadrul social şi particularităţile culturale (tradiţii,moravuri, mentalităţi etc.)

Sociodramă – test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o temă dată în care fiecaresubiect testat are un anumit rol.

Sociometric – ansamblul procedeelor folosite pentru studierea cantitativ ă şi calitativ ă a relaţiilorinterumane (în cadrul unor grupuri sociale mici)

Sociometrie : - măsurarea fenomenelor sociale (prin intermediul metodelor statistice) (Dicţionarde sociologie, Zamfir, Vlăsceanu);

- metodă folosită pentru studierea cantitativ ă a relaţiilor umane (în cadrul unorgrupuri sociale mici) (DEX)

Sociostatistică - ansamblul procedeelor folosite pentru studierea cantitativ ă şi calitativ ă a relaţiilor

interumane (în cadrul unor grupuri sociale mari)Sociografie – observarea, înregistrarea şi descrierea societăţilor ca formaţiuni istorice concrete

Sociogramă – reprezentarea grafică a datelor obţinute prin testul sociometric.

Speranţa de viaţă la naştere: - numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou născut dincohorta adoptată în tabela de mortalitate, presupunând că ordinea de deces la toate

vârstele va fi aceea exprimată de tabela respectiv ă de mortalitate. În limbajul curent seutilizează conceptul de durată medie de viaţă. (Trebici V.)

Stat: - teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită autoritatea această organizaţie (DEX)

Statul de drept : - o formă de organizare a statului modern care asigură supremaţia dreptului, alegii în viaţa societăţii, având drept rol fundamental protecţia omului, a drepturilor,

libertăţilor şi demnităţii sale, eliminarea abuzului şi arbitrariului în raporturile dintre statşi cetăţean

Statistica: 1. evidenţă numerică, situaţie cifrică referitoare la diverse fenomene (izolate saugenerale);

2. culegere, prelucrare, valorificare a unor date legate de fenomene generale.3. ştiinţă care culege, sintetizează, descrie şi interpretează date referitoare la fenomenele

generale.(DEX)

Statistica demografică

1. metodă şi tehnică de culegere a datelor privind populaţia şi fenomeneledemografice, de centralizare şi grupare a acestora, având ca rezultat tabele cudate statistice, pe baza cărora se calculează rapoarte, proporţii, rate sau indicietc;

2. ramură statisticii sociale care se ocupă de culegerea, centralizarea şi grupareadatelor privind populaţia şi fenomenele demografice şi de determinare aindicatorilor cu ajutorul cărora se descriu populaţia şi fenomeneledemografice, în vederea punerii în evidenţă a regularităţilor statistice; (Trebici,

V.)

Statistica matematică: ramură a matematicii care elaborează noţiunile şi metodelefolosite în statistică. (DEX)

Sterilitate: 1. absenţa oricărui microorganism viu sau oricărui spor într-o suprafaţă organică sau peun obiect oarecare.






2. incapacitatea unui organism viu de a procrea; incapacitate de reproducere. poate ficongenitală, consecutiv ă unei maladii sau unui accident sau poate fi provocată intenţionat(sterilizare);

Stres : - nume dat oricărui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului

uman o reacţie anormală; efect nefavorabil produs asupra organismului uman de unfactor de mediu (DEX)

Structură – I.1. (fiz.) mod de organizare, de alcătuire internă a unui corp sau a unui sistem,caracterizat prin natura şi însuşirile elementelor componente, prin dispoziţia lor spaţială,prin leg ăturile şi interacţiunile lor reciproce; 2. mod de aşezare şi amplasare a părţilorcorpului animalelor, ale plantelor sau ale ţesutului, 3. mod de constituire a unui edificiu; II.Mod de organizare a unei societăţi din punct de vedere economic, social-politic şi cultural.

Structura socială: - ansamblul relaţiilor relativ stabilite ce caracterizează sistemul social al uneisocietăţi, alcătuit din comunităţile, colectivităţile, clasele, categoriile şi grupurile socialeexistente la un moment dat.

Studiu: - acţiunea de a studia; muncă intelectuală susţinută depusă în vederea însuşirii decunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu (DEX);

Studiu de caz: - metodă de cercetare care îşi ia drept subiect singular sau câteva exempleselectate dintr-o entitate socială – precum comunităţi, gruprui sociale, antreprenori,evenimente, biografii, familii, grupuri de lucru, roluri sau relaţii – şi foloseşte o varietatede tehnici penru studiul lor (Oxford, Dic ţ ionar de sociologie , Univers enciclopedic ).

Subnutriţe: - s.f. 1. subalimentare. 2. stare patologică cronică datorită reducerii raţiei alimentare,tulburărilor de absorbţie intestinală sau creşterii cheltuielilor energetice ale organismului.(DEX)

T Tabela de viaţă (de supravieţuire): - tabel care prezintă o serie de valori ale numărului

supravieţuitorilor indicând ordinea de supravieţuire, în opoziţie cu ordinea de deces redată de o tabelă de mortalitate. (Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică.,Bucureşti, 1975, pag.201)

Teorie a populaţiei: - ansamblu de cunoştinţe prin care se încearcă să se explice evoluţiapopulaţiei, procesele demografice, cu ajutorul factorilor biologici, social, economici şiculturali, având în centrul atenţiei raportul dintre populaţie şi resurse, dintre populaţie şiproducţia mijloacelor de subzistenţă. (Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şiEnciclopedică., Bucureşti, 1975, pag.358-359)

U

Urban: - (adj.) care ţine de oraş, privitor la oraş (DEX);Urbanistic: - (s.f.) ştinţă al căei obiect îl constituie sistematizarea aşezărilor omeneşti existente şi

proiectarea de aşezări noi (DEX);

Urbanizare: - (s.f.) acţiunea de a (se) urbaniza şi rezultatul ei (DEX);

V Venitul naţional: - suma veniturilor agenţilor economici determinată ca urmare a diferitelor

operaţii de repartiţie: salarii, dobânzi, dividente, prestaţii sociale, subvenţii, impozite.

Trebuie deduse veniturile v ărsate altor state şi adăugate veniturile provenind din exterior.







...................................................................................OBS. (vlad):1. cultura – este o lege de organizare2. civilizaţia este o lege de emergenţă socială (de progres)3. revoluţiile sunt f ăcute de retrograzi (Gustav le Bon –1911)4. valorile sunt determinate de dorinţe (Gustav le Bon – Opinii şi credinţe)

notă: notarea cu litere cursive reprezintă încercări de noi definiţii pentru termeni specifici studiuluisociologiei populaţiei

Venitul Produsul + Veniturile primite - Veniturile v ărsatenaţional intern de la restul lumii restului lumii

=






BIBLIOGRAFIE RECOMANDATA 1. ANGEL, R. A.: The family encounters the depresion, in "Social sciences studies", nr.xxxv,

University of Chicago Press.

2. AUGSBURGER, B. B.: World view, marital satisfaction and stability, University of Denver,Colorado, 1986.

3. BAUDRILLARD, J.: Symbolic exchange and death, Sage Publications, London, 1993.4. BERTHIER, M.: Les institutions pour enfants en Roumanie, in BONNEAU, D.: "Devenir-revue

europeene du developpment de l'enfant", vol.4, nr. 2, 1992.5. BLUM, A., RALLU, J. L: European population, vol 1-2, John Libbey (editeurs) Eurotext,

Montrouge,1993.6. BOZZINI, L., DUFORT, F., TESSIER, R.: Situations maritales, sante physique et bien etre

psychologique, U.Q.U.A.M., Montreal, 19867. BROCAS, A. M.: Women and social security, I.L.O., Geneve, 19908. CAILLOUX A.M., OYET, V., BULLOCK,A.,: The Fontana dictionary of modern thought',

Fontana Books, London, 1982.9. BURGESS, E. W., COTTRELL, L. S.: Predicting adjustment in marriage, Prentice Hall New York,

1938.10. CATOUCHE, S.: Faut-il reffuser le developpment ?, P.U.F., Paris, 1980.11. COONEY,T.M.,: Changes in work-family connections, in: UHLENBERG P. "Journal of Family

Issues", vol.12, nr.1/1991.12. CHESNAIS, J.C.: La transition demographique, P.U.F., Paris, 1986.13. CORNIA, G. A., SIPOS, S.: Children and the Transition to the market economy, Averbury, 1991.14. COWAN, P. : Family Transitions, Lawrence Erlbaum, New Jersey, 1991.15. DIXON, J., KIM, H. S: Social Welfare in Asia, Croom Helm, London, 198516. DIXON J.,: Social Welfare in Latin America, Routledge, SCHEURELL R. London, 1990.17. DRAGAN I.(coord.): Modernizare si dezvoltare, Universitatea Bucuresti 1992.18. DYE T. R.: Politics in states and comunities, Prentice Hall, Englewood, New York, 1977.19. GEERZ C.: The interpretation of culture, Basic Books, New York, 1973.20. GHEBREA, G.: Familia si adaptarea la tranzitia la economia de piata, in: "Calitatea vietii", anul 4, nr.

2-3/1994.21. GHEBREA, G.: Tinerele cupluri si coabitarea intergenerationala în "Calitatea vietii", anul 5, nr.1/1994.

22. GHEBREA, G., STROIE S.: Politici sociale de sustinere a familiilor, în: "Calitatea vietii", anul 6,nr.1-2/1995.

23. GIDDENS, A.: The consequences of the modernity, Polity Press, Cambridge, 1990.24. HEIDENHEINER, H. J., HECLO H., ADAMS,C.T.: Comparative public policy, St.Martin's Press,

New York, 199025. HOBSON, B: Women's contribution to the family economy, Arbets Livs Centrum, Stockholm,

1982.26. JOHNSON, A. G.: Human arrangements, H.B.J.Publishers, San Diego, 1989.27. JONES, C.: Patterns of social policies, Tavistock Publications, New York, 1987.28. KORNBLUM, W: Sociology in a changing world, Holt, Rinehart and Winston, New York, 1988

29. LYOTARD, J. F.: Le postmoderne explique aux enfants, Galille, Paris, 1988.30. MEZEI, S.: Un model empiric al ciclului de viata familial, in "Viitorul social", nr. 3/1989.31. MEZEI, S.: L'odyssee de la famille roumaine, in "Revue francaise des affaires sociales" nr.1/1991.32. PARSONS, T., SMELSER, N. J.: Economy and society, Routledge and Kegan, Boston, 1984.33. ROSS, A. (editor): Universal abandon, Edinburgh University Press, 1988.34. SANDU, D: Dezvoltarea socio-teritoriala în România, Ed. Academiei, Bucuresti, 1987.35. SHONLE CAVAN, R., HOWLAND RANCK, K.: The family and the depression, The University

of Chicago Press, 1938.36. STOUFFER, S. A., LAZARSFELD, P. F.: Research Memorandum on the Family in the

Depression, Social Science Research Council, New York, 1933.37. SMEEDING, T.: The Vulnerable, Urban Institute, Washington, 1988.38. TARG, D. B., PERRUCCI, C. C.: Plant Closings, Unemployment and Families, Haworth Press,

1990.39. TESSIER, R si colectiv.: Vivre a deux aujourd'hui, Le Jour, Montreal, 1993.






40. TILLY, C.: Family history, social history and social change, in "Journal of family history", nr.12/1987.

41. TREBICI, V., HRISTACHE, I.: Demografia teritoriala a României, Ed. Academiei, Bucuresti, 1986.42. TURNER, V.: Proces, system and symbol, in "Daedalus" vol. 1/1977.43. VALCEANU G. si colaboratori.: Probleme actuale ale populatiei si politicii familiale in Romania, in

"Probleme economice" nr.11-14, C.I.D.E., Bucuresti, 1992.44. WALLERSTEIN, I.: The capitalist world economy, Cambridge University Press, 1983.45. WANAMAKER, N. J. BERD, G. W.: Coping with stress in dual career marriage, in "Journal of

sociology of the family" vol. 20, 1990.46. WEBER, M.: Economy and society, University of California Press, Berkeley, 1978.47. ZAMFIR, C. si colectiv.: Situatia social-economica a copilului in România, C.I.D.E., Bucuresti, 1992.48. ZAMFIR, C., POP, M. A., ZAMFIR, E.: România '89-'93. Dinamica bunastarii si protecţia socială,

Expert, Bucureçti, 1994.49. ZAMFIR, E., ZAMFIR, C: Politici sociale. România in context european, Alternative, Bucuresti,

1995.






BIBLIOGRAFIE

1. Bacci M.L., Popula ţ ia în istoria Europei . Editura Polirom, 2003,2. Barclay W. George, Techniques of Population Analysis , 1958;3. Berreby D., The number Game . Discover, aprilie 1990, În lucrarea: Global Issues . Annual

editions. 95/96, pag. 37-42,4. Boongarts J., Can the growing human population feed itself? Scientific American, martie 1994,

În lucrarea: Global Issues . Annual editions. 95/96, pag. 16-122,5. Bremond J., Geledan A., Dic ţ ionar Economic ş i Social . Edit. Expert, Bucureşti, 1995,6. Cox Peter R., Demography , 4th ed., London,1970;7. Connelly M., Kenedy P., Abernethy V., Must it be the rest against the west? şi, Optimism and

overpopulation . În lucrarea: Global Issues . Annual editions. 95/96, pag. 50-64,8. Cucu, V., Geografia popula ţ iei ş i a ş ez ă rilor umane . Edit. Ştiinţifică şi Pedagocică, Bucureşti,

1981,9. Devereux, G., Essais d’ethnopsychiatrie générale , Paris, Gallimard, 1970

10. Dobrescu E.M., Românografia . Ed. Compania.11. Devereux, G., Ethnopsychanalyse complémentariste ., Paris, Flammarion, 1972.12. Eherberg, A., Le culte de la performance , Calmann-Lévy, Paris, 1991.13. Enăchescu D., Marcu M.Gr., S ă n ă tate Public ă ş i Management Sanitar . Edit. All, 1994,14. Erdeli G.(coord.), Dic ţ ionar de geografie uman ă . Edit. Corint, Bucureşti, 1999,15. Erdeli G., Dumitrache L., Geografia popula ţ iei . Edit. Corint, Bucureşti, 2001,16. Foucault, M., Histoire de la folie à l’age classique , Paris, Gallimard, 1972.17. Fouraste, R., Introduction à ethnopsychiatrie , Edition privat, Toulouse, 1985.18. Georgescu D., Iordache V., Botezatu M., Ecologie uman ă ., Edit. Ars Docendi. 2001, pag.120-

184,19. Ghebrea Georgeta, http://www.unibuc.ro/eBooks/StiintePOL/ralu/autor.htm 20. Gheţău V., O proiectare condi ţ ional ă a popula ţ iei României pe principalele na ţ ionalit ăţ i

(!992-2025) . În Analele Institutului Naţional de Cercetări Economice, vol.19, nr.2,

pag.27-56, CIDE, Bucureşti, 1996,21. Gheţău V., Situa ţ ia demografic ă a României: Diagnoz ă ş i prospectiv ă . În lucrarea: Popula ţ ia României: Încotro? , Analele Institutului Naţional de Cercetări Economice, vol.18, nr.1,pag.7-13, CIDE, Bucureşti, 1996,

22. Gorgos, Ctin., Dic ţ ionar de Psihiatrie . Vol. I, III. Ed. Medicală.23. Grigorescu C, Îmb ă trânirea demografic ă în România – trecut, prezent ş i perspective . Revista

Economistul, nr. 781/7 iunie 1996,24. Hauser M. Philip, Duncan Dudley Otis (eds.), The Study of Population: An Inventory and

Appraisal , 1959;25. Ilinca N, Geografie uman ă . Popula ţ ia ş i a ş ez ă rile omene ş ti. Edit. Corint. Bucureşti, 1999,26. Jacques de Golf - "Civilizatia occidentului medieval ", Editura Ştiintifica, Bucuresti, 1970,27. Lasch, Chr., The culture of narcissism , New York, warner Books, 1970.28. Lăzărescu, M., Introducere în psihopatologia antropologic ă ., Timişoara, Facla, 1989.

29. Leach, E., L’unité de l’homme et autres essais , Paris, ed. Gallimard, 1980.30. Lin, T-y, Neurasthenia Revisited: Its place in modern Psychiatriy , în Culture, medicine andpsychiatry, vol. 13, nr. 2, 1989, pag. 105-129.

31. Linden Eugene, Megacities . Time, 11 Ianuarie 1993, În lucrarea: Global Issues . Annual editions.95/96. pag: 45-50,

32. Mihăescu C-ţa., Tendin ţ e actuale ş i de perspectiv ă ale îmb ă trânirii demografice. Consecin ţ e în planul popula ţ iei active . pag.631-648;

33. Mihăilescu I., Politici sociale în domeniul popula ţ iei ş i familiei . În lucrarea: Zamfir E., ZamfirC. (coord.), Politici Sociale. România în context European . Edit. Alternative,Bucureşti, 1995, pag. 98-120,

34. Mihăilescu I., Un Deceniu de tranzi ţ ie. Situa ţ ia Copilului ş i a Familiei în România .UNICEF. Bucureşti, 2000,

35. Mironţov- Ţuculescu V., Predescu V., Oancea C, S ă n ă tatea mintal ă în lumea contemporan ă .Edit. Medicalăă,Bucureşti, 1986






36. Murdock, G.P., Theories of Illness. A world survey . Univ. of Pittsburgh Press, Pittsburgh, 198037. Nica-Udangiu, Ştefan şi Lidia, Prevenirea unor îmboln ă viri psihice . Colecţia medicina pentru

toţi. Edit. Medicală, bucureşti, 198538. Nixon Will, Crowded out . În These Times, 5-18 sept. 1994, În lucrarea: Global Issues . Annual

editions. 95/96, pag.122-125

39.

Pascu Şt. (sub red.), Popula ţ ie ş i societate . Izvoare de demografie istorică. Vol.3, Edit. Dacia,Cluj-Napoca, 1980,40. Pascu Şt. (sub red.), Popula ţ ie ş i societate . Instituţii de statistică demografică. Vol.4, Edit.

Dacia, Cluj-Napoca, 1980,41. Pocock, D.F., Mind, Body and welth: A study of belief and practice in an Indian Village ,

Basic Blackwell, Oxford, 1973.42. Pop L. M.(coord.), Dic ţ ionar de Politici Sociale . Editura Expert, 2002,43. Preda M., Politica social ă româneasc ă între s ă r ă cie ş i globalizare . Colecţia Sociologie-

Antropologie, Edit. Polirom, 2002, pag.79-87,44. Pressat Roland, L’Analiyse demographic , 1961;45. Rensberger Boyce, Damping the World’s Population . Washington Post National Weekly

edition, sept, 1994, În lucrarea: Global Issues . Annual editions. 95/96, pag. 42-45,46. Roberts, J., Sutton-Smith, B, Child-training and game involvement , în Ethnology, 2, 1962, pag.

85-166.47. Roberts, J., Barry H. III Inculcated Traits and Games-Types Combination. A cross-cultural

view , în lucrarea, T.T. Craig, The Humanistic and mental Health aspects of sports,execrcise and recreation , Chicago Univ. Press, Chicago, 1976, pag.5-11. )

48. Roman L., Vergatti R.Şt., Studii de Demografie Istoric ă Româneasc ă . Edit. Enciclopedică,Bucureşti, 2002,

49. Roman Monica, Roman Mihai, Scenarii de evolu ţ ie a sistemului cibernetic: popula ţ ia activ ă a României . pag. 715-729

50. Rotariu T., Demografie ş i sociologia popula ţ iei. Fenomene demografice . Colecţia Sociologie- Antropologie, Edit. Polirom, 2003, pag.13-53 şi 53-168.,

51. Skinner C., Population Myth And The Third World . Social Policy, vara 988, În lucrarea: Global Issues . Annual editions. 95/96, pag. 50-55,

52. Simmons A, Sixth Million On The Move . The UNESCO Courier, ianuarie 1992, În lucrarea:Global Issues . Annual editions. 95/96, pag.44 -47,

53. Sora V., Hristache I., Despa M.P., Demografie . EDP, Bucureşti, 1983,54. Sora V., Hristache I., Mihăescu C.., Demografie . Edit. Economică,55. Spiegelman Mortimer, Introduction to demography , rev ed, 1968;56. Titirică L., Dic ţ ionar de termeni pentru Asisten ţ ii medicali. Editura Via ţ a medical ă .

Românească. Bucureşti, 199957. Trebici V., Mic ă Enciclopedie de Demografie . Edit. Şt. şi Enciclopedică., Bucureşti, 1975,58. Trebici V., Popula ţ ia Terrei. Demografie mondial ă . Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991,59. Trebici V., Popula ţ ia Mondial ă ş i Dezvoltare Durabil ă . În Analele Institutului Naţional de

Cercetări Economice, vol.17, nr4, pag.85-92, CIDE, Bucureşti, 1996,60. Tufescu V., Tufescu M., Ecologia ş i activitatea uman ă . Editura Albatros, Bucureşti, 1981, pag.

129-151,61. Tumanian Paul, Mediul ş i suferin ţ ele sistemului de s ă n ă tate public ă din România . În revista

REMEDIU, iulie-sept., 1997, pag.7-13,

62. Ţarcă M., Demografie: Informa ţ ie, metode, Analiz ă , Prognoz ă . Edit. Economică, 1997,63. UNICEF, The State of the Children 2003 .64. UN., Child Mortality in Developing Countries . Dept. Of Int. Ec and Soc. Affairs, New York,

1991.65. Whiting, J.W.M., Child, I., Child training and personality , Yale Univ. Press, New Haven,

Connecticut, 1953.66. Yahoda, G., Psychology and anthropology. A psychological perspective ., Academic Press,

London, 1982.67. ***, Istoria Românilor . Edit. Academiei Române. Vol 1-8, 2003,

68. Enciclopedia Britanică, 19761.

69. Une stratégie concertée pour moderniser la protection sociale – Comisia Europeană

70. Social Protection in Europe 2001 – Comisia Europeană





71. Evaluări din rapoartele Comisiei Europene privind România pe anii 2000, 2001 şi 200272. Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Carta albă a preluarii guvernarii, decembrie 2000 in

domeniul sanatatii;

73. Raport de monitorizare a procesului de aderare la UE: Corup ţ ia ş i politicile de combatere a corup ţ iei . 2002

74. Mihailov E. (coord.), Ce spun 24 de femei traficate . Ed. CIVIS, Chişinău, 2001,

75. Mogâldea Ioan, Corup ţ ia în România . Ed.Majadahonda, Bucureşti, 1998

76. Novak A., Percep ţ ia popula ţ iei privind serviciile sociale ş i autorit ăţ ile publice . Anchetă naţională, iulie 1994. INCE, Academia Română, 1995

77. Pitulescu I., Crima organizat ă în România . Ed. Naţional, 1996

78. R ădulescu S., Banciu D., Sociologia crimei ş i criminalit ăţ ii . Ed. Şansa, 1996

79. S. Chelcea, Societatea româneasc ă în tranzi ţ ie .

80. Socol Ghe (coord.), Impactul socio/uman al exploat ă rii lignitului în zona Olteniei . Institutulde Cercetare a Calităţii Vieţii, 1995

81. Institutul Naţional de Cercetări Economice, S ă r ă cia: premise, percep ţ ie ş i cuantific ă ri .Raportul 15/1997.

82. Institutul Naţional de Cercetări Economice, Caracteristici socio-economice ş i culturale ale familiilor s ă race cu mul ţ i copii . Raportul 21/1997.

83. * * * - DEX. Dic ţ ionarul explicativ al limbii române , Bucureşti,84. Zamfir, Cătălin – Vlăsceanu, Lazăr , Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 199385. Cazacu, Honorina – Structura social ă . Diversificare, diferen ţ iere, omogenizare , Editura

Academiei Române, Bucureşti, 1988


demografia + psihologia 1993

Documents