Definitie. Concept. Terminologie.Administratia publica se deosebeste, n primul rnd, de administratia particulara tocmai prin caracterul sau public, fiind prin aceasta pusa n folosul si interesul general al societatii sau al unei colectivit 17217n138r 259;ti anume. Administratia publica nu se confunda, nu se identifica nici cu administratia de stat, ntruct ea are o sfera mai larga de cuprindere si se realizeaza nu numai prin activitatea organelor statului ci si prin activitatea altor subiectii, inclusiv a autoritatilor administratiei publice locale, a regiilor autonome si a institutiilor publice.Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor care exprima interesele statului sau a unei colectivitati distincte, recunoscuta ca atare de stat, valori care sunt exprimate n acte elaborate de puterea legiuitoare. Prin nsasi obiectul sau - organizareaexecutarii si executarea legii - administratia publica e strns legata de puterea legiuitoare si de puterea judecatoreasca ale carei hotarri sunt aplicate si executate n cadrul administratiei publice, la nevoie putndu-se recurge la mijloace de constrngere statala.Administratia publica e strns legata si de puterea executiva dar nu se identifica ntocmai cu puterea executiva aratnd o sfera mai larga de cuprindere. Asa cum am mentionat mai nainte administratia publica se realizeaza att de organele puterii executiva (guvernul si ministerele) ct si de autoritatile administratiei publice locale, care nu sunt organe ale puterii executive precum si de regii autonome si institutii social-culturale care, de asemenea, nu sunt organe ale puterii executive. Continutul administratiei publice este dat de doua categorii de activitati : activitati cu caracter dispozitiv si activitati prestatoare.Prin activitatile executive cu caracter de dispozitie se stabileste ce trebuie sa faca sau sa nu faca, ce le este permis sau interzis subiectilor de drept, persoanelor fizice sau juridice, administratia publica putnd interveni n anumite cazuri cu aplicarea de sanctiuni pentru nerespectarea conduitei prescrise. Aceasta activitate executiva cu caracter de dispozitie se realizeaza prin acte juridice si fapte materiale de catre organele administratiei publice si functionarii acestora ca activitati specifice principale.Acesta este un proces complex si laborios care parcurge mai multe etape : documentare, studii, avize, variante, optiuni, deliberari. Activitatile executive cu caracter de prestatie se realizeaza tot pe baza si n executarea legii, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau juridice. Prestatiile sunt realizate de organele administratiei publice si functionarii acestora n cele mai diverse domenii din activitate .Si aceasta categorie de activitati se realizeaza tot prin acte juridice si mai ales prin fapte materiale, pe baza si n conditiile prevazute de lege. Uneori prestatiile se executa n baza unor contracte ncheiate ntre subiectii administratiei publice si beneficiarii prestatiilor. Activitatile de organizare a executarii legii si de executare n concret a legii, de natura celor doua categorii mentionate mai sus, se desfasoara nu numai de organele administratiei publice ci si de cele legiuitoare si judecatoresti.Aceste activitatiapar ca activitati subsidiare celor care sunt specifice acestor organe, iar organele care le realizeaza par nu ca subiecti ai puterii legiuitoare sau ai celei judecatoresti, ci ca autoritati administrative, ca organe de conducere administrativa ale institutiilor respective. Activitatile de organizare a executarii legii si de executare a acesteia se realizeaza si de catre organizatii particulare, activitatea lor fiind si de interes public, prevazuta de lege n conformitate cu prevederile acesteia.Acesti subiecti e drept nu fac parte din sistemul de organizare a administratiei publice. Administratia publica poate fi definita ca activitatea de organizare si de executare n concret a legii, cu caracter dispozitiv si prestator, care se realizeaza n principal de organele administratiei publice si n subsidiar si de celelalte organe ale statului, precum si de organizatii particulare si de interes public.Notiunea de administratie publica, fata de precizarile de mai sus, n acceptiunea formal - organica, evoca urmatoarele autoritati publice : Presedintele Romniei, Guvernul, ministerele si alte organe subordonate direct Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, institutii subordonate ministerelor: organe locale de specialitate subordonate ministerelor conduse de prefect; organe autonome locale si institutii subordonate acestora.n sens material functional notiunea de administratie publica evoca acte juridice si operatiuni materiale prin care se executa legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau, dupa caz, prestarea directa de servicii publice. ntr-o formulare concentrata, administratia publica poate fi definita ca ansamblul activitatilor Presedintelui Romniei, Guvernului, autoritatilor administrative autonome centrale, autoritatilor administrative autonome locale si, dupa caz, structurilor subordonate acestora prin care, n regim de putere publica se aduc la ndeplinire legile sau, n limitele legii se presteaza servicii publice.Din definitie desprindem urmatoarele note dominante :a)Activitate realizata numai de autoritati executive si administrative pe care le intitulam autoritatile administratiei publice.b)Activitatea de aducere la ndeplinire a legii sau, dupa caz de organizare sau realizare efectiva a serviciilor publice.c)Activitate ce se realizeaza n regim de putere publica, adica prin intermediul prerogativelor, acordate de Constitutie si legi, ce fac sa prevaleze interesul public atunci cnd este n conflict cu interesul particular.Avnd n vedere exigentele logicii formale si varietatea terminologiei din doctrina de drept public, apreciem ca pentru o mai buna ntelegere a conceptiei asupra administratiei publice sunt necesare explicatii mai ample. Se stie ca orice definitie trebuie sa arate genul proxim si diferenta specifica. Chiar daca nu este exprimat expres prin definitie rezulta ca administratia publica este o specie a activitatii publice, o forma a vietii politice.Fata de cele subliniate anterior nu se mai poate spune ca administratia publica este clasicul "executiv" sau "forma fundamentala de activitate a statului", cum se sustinea pe baza Constitutiei din 1965.Administratia publica de azi nu mai poate fi clasicul "executiv" pentru simplu motivca "fenomenul executiv" a devenit altul. La ora actuala tinndu-se seama de noile realitati constitutionale, doctrina opereaza cu notiunea de "executiv" pentru a evoca activitatea publica, ce nu este nici legiferare si nici justitie, realizata de autoritati cu caracter constitutional si cu origine politica, care impulsioneaza administratia publica formnd de fapt conducerea acesteia.Administratia publica nu mai este nici forma de realizare a puterii de stat pentru ca n sistemul democratic al Constitutiei Romniei din 1991, ca de altfel n sistemul tuturor constitutiilor democratice, nu numai statul este persoana morala de drept public. Fata de reglementarile din tara noastra, aceasta calitate n mod nendoielnic apartine si unitatilor administrativ teritoriale. Administratia locala, n baza principiului autonomiei locale, este ca esenta, administratie publica si nu administratie de stat.Faptul ca unele autoritati administrative prin care se realizeaza autonomia locala au si atributii de administratie de stat, nu nseamna ca toata activitatea lor este statala. Astfel, institutia autonomiei locale ar fi o pura fictiune, cum a fost n Romnia socialista. Nu mai putin, autonomia locala nu poate nsemna "stat n stat", motiv pentru care n toate sistemele democratice din lume ntlnim "tutela administrativa".Diferenta specifica ar putea fi comentata prin referire laa)Subiectele care realizeaza administratia publica din sfera autoritatilor publice.b)Continutul administratiei publice.c)Scopul administratiei publice.Terminologien cursurile de drept administrativ ori de stiinta administratiei se analizeaza n mod traditional, ntr-o diviziune separata organizarea administratiei publice. Cu toate ca sunt foarte mari diferentieri de la un curs la altul, se poate spune ca n linii generale sunt elaborate elementele fundamentale ale unei teorii generale a organizarii administratiei publice, unele dintre ele fiind puse ca veritabile constante ale dreptului public, n particular ale dreptului administrativ.Despre necesitatea unor structuri politico - administrative se vorbeste pretutindeni. Ceea ce a caracterizat nsa doctrina administrativa n cei peste 100 de ani n care spiritul stiintifico - teoretic a nlocuit empirismul si hazardul, a fost o continua reelaborare a notiunilor si constructiilor sale teoretice, de unde si varietatea de opinii amintita mai sus. Aceasta varietate de opinii, ncepnd cu semnificatia etimologica a cuvntului "organizare" si terminnd cu ultimele teorii asupra corelatiei : sistem - structura - functie, reprezinta un fenomen firesc.Opiniile existent desi nu ntotdeauna evidentiaza fecunditatea gndirii administrative reflecta nsa cu certitudine preocuparea permanenta a teoreticienilor de a da fundamentare stiintifica realitatilor, respectiv institutiilor guvernarii, institutii de drept public aflate n orice societate, ntr-o schimbare incomparabil mai mare dect "institutiile de drept privat" conservatoare prin definitie. Pentru a da o explicatie acestor orientari doctrinare diferite, trebuie sa avem n vedere si alti factori ca, de exemplu, conditiile social-istorice concrete n care au aparut anumite organisme administrative, ntr-o tara sau alta, traditia dar si spiritul constitutional al vremii.Scurt istoric al doctrineiOrganizarea administratiei de stat, ca fenomen, apare o data cu statul; teoriile stiintifice nsa despre aceasta organizare se contureaza mult mai trziu, odata cu aparitia stiintei administratiei si a stiintei dreptului administrativ, deci prin secolul al XIX - lea. Este vorba de cercetarea sistematica a acestui fenomen care ncepe sa se realizeze odata cu conturarea stiintelor respective, pentru ca teorii izolate sau fragmentare cu privire la organizarea administratiei, la guvernare n general s-au formulat nca din antichitate.Avem n vedere nu numai pe marii filosofi dar chiar pe unii tribuni ai republicii sclavagiste, sau pe unii mparati, oameni luminati care au elaborat teorii relativ bine structurate dupa care au nfaptuit sau au dorit sa nfaptuiasca guvernarea. Este suficient sa-i citam pe Marcus Aurelius si Diocletian. Desigur ca nu ntotdeauna guvernarea si organizarea administratiei publice n vederea realizarii acesteia a avut la baza idei filosofice. Nu trebuie sa uitam ca au fost de-a lungul istoriei antichitatii, inclusiv n imperiul roman ca de altfel si n evul mediu, regi si mparati, si nu putini la numar care nu stiau nici macar sa citeasca necum sa mai vorbim despre o instructie spirituala.n lucrarile de stiinta administratiei, cnd se analizeaza factorii care au contribuit la evolutia organizarii administratiei de stat, implicit la aparitia adevaratelor sisteme administrative, se insista ndeosebi asupra factorului militar si cel geografic. Este clar ca evolutia organizarii administrative este legata de evolutia organizarii armatei, nsasi ideea de ierarhie vine de la ideea subordonarii specifice fenomenului militar.Cum nu putem vorbi despre o organizare de stat n general si vorbim despre organizarea unui stat anume, este logic sa vorbim si despre organizarea administrativa a unui anume stat, nu despre o organizare administrativa abstracta.Numai putin, existenta tipurilor istorice de state duce la existenta tipurilor de organizare administrativa. Aceasta ndreptateste sa se afirme ca fiecarui tip de stat i-a fost proprie o anumita organizare administrativa, aspectele de natura geografica, psihologica, etc.; dialectic vorbind, sunt elemente care, fara ndoiala au influentat organizarea administratiei, de-a lungul istoriei omenirii, dat nu pot fi apreciat drept cauze ale organizarii administratiei de stat, adevaratele cazuri se identifica cu cele ale puterii si ale necesitatii institutionalizarii sale.