CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA PENALĂ

Trimestrul I - 2016

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Pagină 1 din 17

Cuprins

§. Drept penal ....................................................................................................................................... 2

1. Amânarea executării pedepsei. Măsuri de supraveghere. Interdicţia de a conduce

vehicule pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere. Criterii de

individualizare judiciară a sancţiunilor cu caracter penal. Aplicarea automată, în afara unor

criterii obiectiv stabilit, a interdicţiei. Nelegalitate. Înlăturarea interdicţiei ................................ 2

2. Cauză de nepedepsire, în condiţiile achitării integrale a prejudiciului generat de

infracţiunile de evaziune fiscală. Achitarea debitului principal. Încetarea procesului penal.

Nelegalitatea reţinerii cauzei de nepedepsire, în raport cu neachitarea accesoriilor la

debitul fiscal principal ....................................................................................................................... 6

§. Drept procesual penal .................................................................................................................. 13

1. Infracţiune săvârşită de un cetăţean străin în afara teritoriului statului român. Lipsa

autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului General de pe lângă Înalta Curte

de Casaţie şi Justiţie, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Consecinţe: încetarea

procesului penal .............................................................................................................................. 13

Pagină 2 din 17

§. Drept penal

1. Amânarea executării pedepsei. Măsuri de supraveghere. Interdicţia de a

conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea permisului

de conducere. Criterii de individualizare judiciară a sancţiunilor cu

caracter penal. Aplicarea automată, în afara unor criterii obiectiv stabilit,

a interdicţiei. Nelegalitate. Înlăturarea interdicţiei

- Codul penal : art. 85 alin. (2) lit. g), art. 85 alin. (4)

Curtea de Apel constată că este întemeiată critica inculpatului vizând

aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen. Astfel, potrivit art. 85 alin. (4)

C.pen.: „Când stabileşte obligaţia prevăzută de alin. (2) lit. e) – g), instanţa

individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările

cauzei”. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al oricărei sancţiuni sau măsuri

aplicate (pedeapsă principală, complementară sau accesorie, măsuri/obligaţii de

supraveghere) este condiţionat de caracterul adecvat, de asigurarea unei reale

evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi

durata/natura sancţiunii/obligaţiei pe de altă parte. Raportând efectele aplicării

interdicţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen. asupra vieţii inculpatului la

gravitatea încălcării dispoziţiei legale (nivel de alcoolemie şi starea acestuia), la

împrejurarea că fapta este o conduită izolată în comportamentul acestuia, Curtea de

Apel constată că măsura depăşeşte nivelul de proporţionalitate şi echitate pe care

trebuie să-l aibă orice măsură sancţionatorie. Ca atare, se constată că se impune

înlăturarea obligaţiei de a nu conduce vehicule pentru care legea prevede

obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata termenului de

supraveghere.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Încheierea penală nr. 303/A din 10 martie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 443/10.12.2015 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în

dosarul nr. 3732/290/2015, în baza art. 396 alin. (1), alin. (4) C.pr.pen., cu aplicarea

art. 375, art. 396 alin.(10) C.pr.pen., raportat la art. 83 C.pen, s-a stabilit pedeapsa

de 8(opt) luni închisoare în sarcina inculpatului S.M.A., sub aspectul săvârşirii

infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,

prev. de art. 336 alin. (1) C.pen.

În baza art. 83 C.pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de

supraveghere de 2(doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în

condiţiile art. 84 C.pen.

Pagină 3 din 17

În baza art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen., s-a impus inculpatului să execute

următoarele obligaţii: să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea

deţinerii permisului de conducere, pe durata termenului de supraveghere.

Analizând şi coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi

penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, în data de 04.04.2015, între orele 12,00 – 15,00, inculpatul S.M.A., a

consumat 2000 ml de bere cu alcool, după care, în jurul orelor 23,20, a condus

autoturismul marca BMW 320 D cu numărul de înmatriculare CS 07 SEK, pe drumurile

publice din Mun. Reşiţa. În timp ce conducea autovehiculul pe Bulevardul Republicii din

municipiu, a fost oprit de către organele de poliţie pentru control. Pentru că emana

miros de alcool, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de

0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean de

Urgenţă Reşiţa, unde i s-a recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii

alcoolemiei, care a avut ca rezultat faptul că, la data de 04.04.2015, ora 23,40 avea o

alcoolemie de 0,95 g ‰, iar ora 00,40 avea o alcoolemie de 0,80 g ‰.

La termenul de judecată din data de 26.11.2015- fila 28, inculpatul prin declaraţia

de la fila 28, s-a prevalat de procedura recunoaşterii învinuirii, sens în care a arătat că

recunoaşte integral fapta reţinută în sarcina sa în actul de sesizare a instanţei, a

solicitat că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală

şi nu a solicitat administrarea de probe noi.

Recunoaşterea inculpatului se coroborează cu probele administrate în cauză în

faza de urmărire penală.

Instanţa de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului S.M.A. care, în data de

04.04.2015, în jurul orelor 23,20, a condus pe drumurile publice din Municipiul Reşiţa,

autoturismul marca BMW 320 D cu numărul de înmatriculare CS 07 SEK, având o

îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv, 0,95 gr ‰,

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub

influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen. şi a apreciat că s-a făcut dovada

existenţei infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor

substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., a săvârşirii acesteia, cu vinovăţie, de către

inculpat.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanţa a avut în

vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., pe de o parte,

gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost puse

în pericol (infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat este o infracţiune de

pericol, iar nu de rezultat şi au fost puse în pericol – viaţa persoanelor, sănătatea şi

integritatea fizică şi psihică a participanţilor la trafic, precum şi siguranţa traficului rutier,

împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilităţii

sporite a oricărui conducător auto în trafic), valoarea alcoolemiei (inculpatul avea o

îmbibaţie alcoolică în sânge de cca 0,95 gr ‰ pentru a prima probă recoltata); sectorul

de drum pe care inculpatul a condus autovehiculul sau fiind sub influenţa băuturilor

alcoolice, respectiv B-dul Republicii din Municipiul Reşiţa. Totodată, la stabilirea

cuantumului pedepsei instanţa a avut în vedere circumstanţele personale ale

inculpatului, respectiv conduita bună înainte de săvârşirea faptei, aspect ce rezultă din

Pagină 4 din 17

fişa de cazier judiciar şi înscrisurile în circumstanţiere(fila 20, 30-31), precum şi

atitudinea sa, constant sinceră, manifestată pe parcursul întregului procesului penal,

recunoscând şi regretând faptele comise, iar, în cursul judecăţii, s-a prevalat de

procedura recunoaşterii învinuirii, contribuind astfel, în mod nemijlocit, la soluţionarea

justă şi cu celeritate a cauzei şi la aflarea adevărului, cu respectarea exigenţelor impuse

de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că, în

cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 C.pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2

ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii;

acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii,

iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii,

precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a

unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o

perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru

infracţiunea săvârşită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7

ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C.pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la

urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a

identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului.

Având în vedere natura şi gravitatea faptei săvârşite de către inculpat, instanţa a

apreciat că, pe durata termenului de supraveghere, este necesar a-i fi interzis acestuia

dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii

permisului de conducere. Interzicerea dreptului de a conduce vehicule apare a fi

necesară şi proporţională, întrucât, în raport de modalitatea de executare a pedepsei

stabilită prin prezenta sentinţă, inculpatului nu-i pot fi aplicate dispoziţiile art.114 alin. (1)

lit. b) O.U.G. nr. 195/2002, care reglementează situaţiile în care permisul de conducere

este anulat. Totodată, interzicerea acestui drept corespunde pe deplin funcţiei de

constrângere şi de reeducare, precum şi scopului preventiv al pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 443/10.12.2015 pronunţată de Judecătoria

Reşiţa în dosarul nr. 3732/290/2015 a declarat apel, în termen legal, inculpatul

S.M.A. criticând-o ca netemeinică.

Apelul nu a fost motivat în scris, iar susţinerile orale ale avocatului ales al

inculpatului sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând apelul declarat de inculpat, prin prisma motivelor de apel formulate

de acesta şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., instanţa constată

următoarele:

În prealabil, se reţine că în cauză nu a fost contestată nici starea de fapt şi nici

încadrarea juridică dată faptei: că nu există elemente de nelegalitate sau

netemeinicie în raport cu aceste elemente, inculpatul uzând de procedura

recunoaşterii învinuirii prevăzută de art. 375 C.pr.pen.

Curtea de Apel constată că este întemeiată critica inculpatului vizând

aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen. Astfel, potrivit art. 85 alin. (4)

C.pen.: „Când stabileşte obligaţia prevăzută de alin. (2) lit. e) – g), instanţa

individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările

Pagină 5 din 17

cauzei”. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al oricărei sancţiuni sau măsuri

aplicate (pedeapsă principală, complementară sau accesorie, măsuri/obligaţii de

supraveghere) este condiţionat de caracterul adecvat, de asigurarea unei reale

evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi

durata/natura sancţiunii/obligaţii pe de altă parte. Instanţa de apel reţine şi că pentru

a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, sancţiunea/obligaţia trebuie să

fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi

proporţională cu gravitatea faptei comise. În acest sens, în speţă nu se justifică a se

dispune faţă de inculpat şi obligaţia de a nu conduce vehicule pentru care legea

prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere prevăzută de art. 85 alin.

(2) lit. g) C.pen. Instanţa de apel consideră că deşi în sarcina inculpatului s-a reţinut

încălcarea dispoziţiilor legale strict legate de circulaţia pe drumurile publice şi nu o

conduită generală; ceea ce, de principiu, ar justifica şi luarea unor măsuri specifice

modului de acţiune; nu se poate omite gradul de pericol social al eludării legii. Astfel,

în sarcina inculpatului s-a reţinut că în data de 04.04.2015, în jurul orelor 23:20, a

condus pe drumurile publice autoturismului marca BMW 320 D cu nr. de

înmatriculare CS 07 SEK, iar în urma recoltării probelor biologice i s-a stabilit o

alcoolemie de 0,95 ‰ la prima recoltarea şi de 0,80 ‰ la a doua recoltare, nu cu

mult peste limita legală. Împrejurarea că alcoolemia constatată nu a fost una mult

peste limita legală s-a reflectat şi în comportamentul şi abilităţile inculpatului, la

examenul clinic, medicul constatând: atitudine adecvată, cooperare, comportament

liniştit, comunicare verbală coerentă, orientat temporal, spaţial, alopsihic, autopsihic;

fără tulburări de echilibru şi orientare motorie. Conform adresei nr. 167/24.02.2016 a

SC L.C. SRL rezultă că deţinerea de către inculpat a dreptului de a conduce vehicule

este apreciată de angajator ca o condiţie importantă în păstrarea locului de muncă.

Raportând efectele aplicării interdicţiei prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) C.pen.

asupra vieţii inculpatului la gravitatea încălcării dispoziţiei legale (nivel de alcoolemie

şi starea acestuia), la împrejurarea că fapta este o conduită izolată în

comportamentul acestuia, Curtea de Apel constată că măsura depăşeşte nivelul de

proporţionalitate şi echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancţionatorie. Ca

atare, se constată că se impune înlăturarea obligaţiei de a nu conduce vehicule

pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe

durata termenului de supraveghere.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a)

C.pr.pen. se admite apelul declarat de inculpatul S.M.A. împotriva sentinţei penale nr.

443/10.12.2015 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 3732/290/2015; se

desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: se înlătură obligaţia impusă

inculpatului conform art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. – de a nu conduce vehicule pentru

care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata

termenului de supraveghere.

Se menţin în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.

Pagină 6 din 17

2. Cauză de nepedepsire, în condiţiile achitării integrale a prejudiciului

generat de infracţiunile de evaziune fiscală. Achitarea debitului principal.

Încetarea procesului penal. Nelegalitatea reţinerii cauzei de nepedepsire,

în raport cu neachitarea accesoriilor la debitul fiscal principal

- Legea nr. 290/2004 : art. 9 alin. (1) lit. b)

- Legea nr. 241/2005: art. 10 alin. (1) teza a III-a

- Codul de procedură penală : art. 16 alin. (1) lit. h)

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârşirii

faptei, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta

lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de

judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei

prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la

100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu

amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la

50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă,

care se înregistrează în cazierul judiciar.

Cauza specială de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în

forma în vigoare la data comiterii faptei, intervine numai dacă inculpatul achită

integral prejudiciul cauzat prin infracţiune. Or, inculpatul a achitat doar parţial

prejudiciul, respectiv debitul principal, nu şi obligaţiile de plată accesorii aferente

debitului principal.

Prin urmare, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente în

cauză, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 344/A din 17 martie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 360 din data de 23.11.2015 pronunţată de Tribunalul

Timiş în dosar nr. 7150/30/2015, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin.

(1) lit. h) C.pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului

C.P., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 35 C.pen.

În temeiul art. 10 lit. i) din Codul de procedură penală de la 1968 şi art. 91

alin. (1) pct. c) din Codul penal de la 1969 art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 5 C.pen. a aplicat inculpatului o amendă administrativă în

cuantum de 1000 lei.

S-a constatat că valoarea prejudiciului stabilit de către organele de urmărire

penală în sumă de 129 461 lei a fost achitată de către inculpat în condiţiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:

A fost sesizat cu judecarea prezentei cauze la data de 22.09.2015.

Pagină 7 din 17

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 10.11.2015, s-a constatat

legalitatea actului de sesizare şi s-a dispus începerea judecăţii întrucât nu au fost

invocate excepţii în conformitate cu cerinţele art. 344 şi urm. C.pr.pen.

Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul, prin apărător, a depus

la dosar chitanţe din care reiese achitarea prejudiciului stabilit prin rechizitoriu.

Aceste chitanţe sunt însoţite de un memoriu, prin care solicită a se face aplicarea

prevederilor mai favorabile din Legea nr. 241/2005 în forma ei care era in vigoare la

momentul săvârşirii faptelor.

S-a procedat la începerea judecăţii la data de 23.11.2015, prilej cu care

inculpatul a arătat că înţelege să solicite judecarea cauzei in baza procedurii

simplificate reglementată de art. 375 C.pr.pen.

La aceeaşi dată, 23.11.2015 tribunalul a admis cererea inculpatului de

judecare a cauzei in baza procedurii simplificate, întrucât s-a stabilit că sunt

îndeplinite condiţiile prev. de art. 349 alin. (2) C.pr.pen., art. 374 alin. (4) C.pr.pen.,

art. 375 C.pr.pen., respectiv inculpatul nu este acuzat de o infracţiune pentru care

legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, inculpatul a declarat personal, înainte

de începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte în totalitate faptele descrise în

rechizitoriu, a solicitat personal ca judecata să se facă pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, aceste probe au fost apreciate ca fiind legal administrate,

şi instanţa a apreciat că sunt suficiente pentru aflarea adevărului.

Tribunalul a reţinut că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea

infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu

aplicarea art. 35 C.pen. constând în neînregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor

obţinute prin comercializarea unui număr de 37 biciclete constatate lipsă în gestiune,

faptă prin care s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 129.461 lei,

din care impozit pe profit în sumă de 15.308 lei şi T.V.A. aferentă în valoare de

114.153 lei.

Prejudiciul a fost stabilit prin expertiză judiciară întocmită în cursul urmăririi

penale, vol. IV, fila 13 , vol. V, fila 43 şi urm.

Tribunalul a reţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale conduc

la concluzia existenţei infracţiunii de evaziune fiscală şi a vinovăţiei inculpatului cu

privire la săvârşirea acesteia, fiind înlăturată prezumţia de nevinovăţie care operează

în favoarea inculpatului, şi fiind apte, în ipoteza neintervenirii unei cauze de reducere

a pedepsei sau de nepedepsire, să conducă la condamnarea acestuia.

Inculpatul a invocat în favoarea sa intervenirea clauzei de nepedepsire, prev.

de art. 10 alin. (1) teza III din Legea 241/2005, întrucât a achitat prejudiciul produs

prin infracţiune înainte de începerea cercetării judecătoreşti, invocând totodată în

favoarea aplicarea art. 5 C.pen., care reglementează aplicarea legii penale mai

favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

S-a impus a se stabili care este legea aplicabilă, având în vedere că de la

momentul săvârşirii infracţiunii şi până la momentul judecării cauzei au intervenit

modificări atât în ce priveşte unele dispoziţii ale Legii nr. 241/2005, cât şi în ce

priveşte codul penal, cu privire la instituţia formei continuate a infracţiunii aplicabilă în

speţă.

Pagină 8 din 17

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpat,

Tribunalul Timiş a analizat:

- Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale

infracţiunii pentru care inculpatul este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa

a verificat dacă fapta mai este încriminată de legea nouă

- Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii

faptei şi consecinţele la data judecării.

În examinarea acestui criteriu, tribunalul a avut în vedere caracterul unitar al

dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de

încadrarea juridică dată faptei. Influenţa modificărilor legislative cu privire la

elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul este trimis in judecată şi

asupra cauzei de reducere a pedepsei în acest caz.

Tribunalul a reţinut că, de la momentul săvârşirii infracţiunii reclamante,

conţinutul infracţiunii prev. de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu s-a

modificat, nici cu privire la condiţiile răspunderii penale, nici cu privire la cuantumul

pedepsei.

Prin Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală, de la 1 februarie 2014 s-au modificat dispoziţiile art.10

din Legea nr. 241/2005.

Reglementarea veche, cuprindea atât cauze de reducere a pedepsei cât şi

cauze de nepedepsire, în timp ce legea nouă, reglementează doar ipoteza reducerii

cuantumului pedepsei în achitării prejudiciului.

În condiţiile în care norma specială care reglementează actul de conduită

sancţionat de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este nemodificată, însă

norma care reglementează regimul individualizarea a pedepsei sub aspectul aplicării

circumstanţei atenuante legale a achitării prejudiciului, respectiv condiţiile de

existenţă şi sancţionare a unei clauze de reducerea a pedepsei, s-au modificat, legea

mai favorabilă este stabilită raportat la această instituţie, astfel că, se va reţine că

este mai favorabilă Legea nr. 241/2005 în varianta sa nemodificată.

Se observă că Legea nr. 241/2005 nu face referire la dispoziţiile privind

aplicarea unei amenzi administrative şi în cauză nu se poate aprecia că devine

aplicabilă norma tranzitorie din cuprinsul art. 19 din Legea nr. 255/2013, care face

trimitere la modul de aplicare a legii mai favorabile în cazul sancţiunii administrative.

Astfel că instanţa a fost pusă în situaţia de a analiza, în baza cărui temei va aplica

sancţiunea administrativă.

S-a observat că inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului

penal, întrucât înainte de începerea cercetării judecătoreşti a achitat întregul

prejudiciu.

La dosarul cauzei, filele, 17 -18 există chitanţe care demonstrează achitarea

sumei totale de 129.461 lei, reprezentând cuantumul prejudiciului stabilit prin

rechizitoriu.

Faţă de reţinerea situaţiei prev. de art. 16 alin. (1) lit. h) C.pr.pen., existenţa

clauzei de nepedepsire prev. de 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, în

forma ei de la momentul săvârşirii faptelor, respectiv achitarea prejudiciului, instanţa

Pagină 9 din 17

este datoare a face aplicarea acestui text coroborat cu prevederile, art. 10 lit. i) din

C.pr.pen. 1968 şi art. 91 alin. (1) pct. c) din Codul penal de la 1969.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiş şi partea civilă DGNFP Timişoara.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, apreciază că sentinţa penală apelată

este nelegală motivat de faptul că instanţa de fond a dispus încetarea procesului

penal împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală,

constatând că valoarea prejudiciului a fost achitată de inculpat în condiţiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În motivare arată că soluţia instanţei de fond este nelegală sub aspectul

aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, în condiţiile

în care la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti inculpatul achitase doar

obligaţiile fiscale principale datorate ( prejudiciul efectiv de 129.461 lei, reprezentând

impozit pe profit de 15.308 lei şi TVA aferent în valoare de 114.153 lei), nu şi

obligaţiile fiscale accesorii. Dispoziţiile art.19 C.pr.pen. stabilesc că „Acţiunea civilă

exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă

delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin

comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.(...) Repararea prejudiciului

material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile”.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind investită de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în interesul

legii privitor la interpretarea art.19 C.pr.pen. a stabilit prin decizia nr.17/2015 că în

cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea

nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului

condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând

obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale

accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Prin urmare, în cazul obligării inculpatului condamnat pentru săvârşirea

infracţiunii de evaziune fiscală, la plata obligaţiilor fiscale accesorii până la achitarea

efectivă a debitului, operează principiul reparării integrale a prejudiciului, principiu ce

guvernează materia răspunderii civile. În prezenta cauză, inculpatul a achitat doar

obligaţiile fiscale principale în sumă de 129.461 lei, nu şi obligaţiile fiscale accesorii,

aşa cum se impunea în lumina prevederilor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanţe

de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 23.11.2015.

Partea civilă DGNFP Timişoara, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în

parte a sentinţei apelate în ceea ce priveşte latura civila în sensul obligării

inculpatului C.P., la plata către partea civilă a diferenţei de prejudiciu neachitat în

suma de 82.695 lei (212.156 lei - 129.461 lei).

Inculpatul C.P., a depus la dosar, prin apărător ales Note scrise cu privire la

apelurile declarate de partea civilă AJFP Timişoara, şi de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiş, solicitând, în temeiul art. 421 alin.(1) lit. b) C.pr.pen., respingerea

apelurilor, ca fiind nefondate, iar pe cale de consecinţa menţinerea sentinţei penale

nr. 360/PI/23.11.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş ca fiind temeinică şi legală.

Pagină 10 din 17

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma

criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi

art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea

constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi partea

civilă DGNFP Timişoara, sunt fondate pentru cele ce vor fi expuse în continuare:

Fapta inculpatului C.P. de a nu evidenţia în contabilitate veniturile realizate

prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 129.461 lei, din care impozit pe profit

în sumă de 15.308 lei şi TVA aferentă în valoare de 114.153 lei, întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, în cursul judecăţii

solicitând ca judecata să se facă în procedura simplificată prev. de art. 375 C.pr.pen.

De asemenea, în cursul judecăţii la prima instanţă, la data de 26.10.2015,

înainte de primul termen de judecată, inculpatul a achitat debitul principal în sumă

de 129.461 lei.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data săvârşirii

faptei, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta

lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de

judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei

prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la

100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu

amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la

50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă,

care se înregistrează în cazierul judiciar.

Prin decizia nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a

admis recursul în interesul legii şi în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor

art. 19 C.pr.pen. s-a stabilit că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de

evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea

civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni

la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor

reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură

fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) C.pr.pen., decizia este obligatorie pentru

instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial.

În considerentele deciziei instanţa supremă, a reţinut în raport de dispoziţiile

art. 119 alin. (1) şi art. 120 din Codul de procedură fiscală, că obligaţiile de plată

accesorii au un caracter prestabilit, atât în privinţa semnificaţiei pe care acestea o au

în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât şi în privinţa modalităţii de calcul al

sumelor în care se materializează.

Totodată, astfel cum rezultă din chiar denumirea dată lor de legiuitor,

obligaţiile fiscale accesorii au aceeaşi natură juridică cu aceea a obligaţiilor fiscale

principale, respectiv a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate

bugetului general consolidat, neputând fi ignorate la momentul cuantificării

Pagină 11 din 17

prejudiciului de către instanţa penală. Această concluzie reprezintă o aplicaţie a

principiului accesorium sequitur principale.

Ca atare, prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neachitarea la termenul de

scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată fiscale, se compune din obligaţiile

fiscale principale şi obligaţiile fiscale accesorii.

Având în vedere aceste dispoziții, se reţine că în prezenta cauză, prejudicial

cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului este de 129.461 lei, obligaţii de plată

principale, la care se adaugă obligaţiile de plată accesorii calculate potrivit codului

de procedură fiscală.

Aşa cum rezultă din chitanţele depuse la dosar, la data de 26.10.2015, înainte

de primul termen de judecată, inculpatul a achitat doar debitul principal în sumă de

129.461 lei, nu şi obligaţiile de plată accesorii aferente debitului principal. În apel, la

termenul de judecată din data de 8 martie 2016, la interpelarea instanţei, inculpatul

a arătat că nu doreşte să achite şi obligaţiile de plată accesorii.

Cauza specială de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005, în

forma în vigoare la data comiterii faptei, intervine numai dacă inculpatul achită

integral prejudiciu cauzat prin infracţiune. Or, aşa cum s-a arătat, inculpatul a achitat

doar parţial prejudiciu, respectiv debitul principal, nu şi obligaţiile de plată accesorii

aferente debitului principal.

Prin urmare, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente în

cauză, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

În continuare, având în vedere că fapta a fost săvârşită în 2009, în cauză se

pune problema identificării legii penale mai favorabile.

Potrivit art. 5 C.pen., „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la

judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică

legea mai favorabilă”.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile

penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei şi cea din momentul

judecării faptei) în raport de normele şi instituţiile care guvernează

răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Folosirea criteriilor de

determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei

legi care oferă soluţia cea mai favorabilă pentru infractor.

Analizând modalitatea de săvârşire a infracţiunii, dispoziţiile cuprinse în

cele două legi penale care încriminează fapta şi în funcţie de împrejurările care

atenuează sau agravează pedeapsa, instanţa identifică legea penală mai

favorabilă ca fiind Legea nr. 241/2005 în vigoare la data faptei şi Codul penal

din 1969.

Astfel, în raport de limitele de pedeapsă, se observă că acestea nu au

suferit modificări, infracţiunea fiind pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 8 ani.

Însă, sub aspectul individualizării pedepsei, Codul penal din 1969 cuprinde

dispoziţii mai favorabile, suspendarea condiţionată a executării pedepsei prev.

de art. 81 din Codul penal de la 1969, fiind mai favorabilă decât suspendarea

sub supraveghe a executării pedepsei, prev. de art. 91 C.pen.

Pagină 12 din 17

Procedând la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului,

Curtea va ţine seama de criteriile generale prev. de art. 72 din Codul penal de la

1969 care arată că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se tine seama de dispoziţiile

părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială pentru

această infracţiune, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana

infractorului, şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,

prima instanţă a aplicat o pedeapsă. Astfel, se are în vedere caracterul grav al

faptei săvârşite, valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin comiterea faptei,

faptul că debitul principal ce constituie o parte din prejudiciul cauzat a fost achitat,

dar şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, atitudinea procesuală a

acestuia fiind sinceră pe parcursul procesului penal, precum şi împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii instanţa

apreciază că o pedeapsă cu închisoare orientată spre minimul special redus cu o

treime potrivit art. 396 alin. (10) C.pr.pen., este în măsură să conducă la o reeducare

a inculpatului şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către acesta.

În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea

constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 81 din Codul penal de la 1969,

respectiv cele referitoare la pedeapsa aplicată şi infracţiunea săvârşită (închisoarea

de cel mult 3 ani sau amenda) cele referitoare la inculpat (nu a mai fost anterior

condamnat, s-a prezentat în faţa organelor judiciare, a recunoscut fapta) Curtea

apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

În consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., Curtea admite apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi partea civilă DGNFP

Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 360 din 23 noiembrie 2015 pronunţată de

Tribunalul Timiş în dosarul nr. 7150/30/2015.

Desfiinţează sentinţa atacată şi rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) din Codul penal de la 1969, art. 5 C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.pr.pen.,

condamnă inculpatul C.P., la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea

infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 81 din Codul penal de la 1969 se suspendă condiţionat

executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni,

stabilit în conformitate cu prev. art. 82 din Codul penal de la 1969.

Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Codul penal de la

1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) din Codul penal de la 1969, se suspendă executarea

pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, aşa cum s-a arătat în considerentele

prezentei decizii, prejudiciul cauzat de inculpat este de 129.461 lei la care se adaugă

obligaţiile de plată accesorii calculate potrivit codului de procedură fiscală. Debitul

principal de 129.461 lei a fost achitat de inculpat.

Prin urmare, instanţa constată că debitul principal în sumă de 129.461 lei a

fost achitat de inculpat la data de 26.10.2015.

Pagină 13 din 17

§. Drept procesual penal

1. Infracţiune săvârşită de un cetăţean străin în afara teritoriului statului

român. Lipsa autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului

General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru punerea în

mişcare a acţiunii penale. Consecinţe: încetarea procesului penal

- Codul de procedură penală: art. 16 alin. (1) lit. e)

- Codul penal : art. 8 alin. (4), art. 10, art. 11, art. 48 alin. (1), art. 320 alin. (1)

În cazul infracţiunii săvârşite de un cetăţean străin în afara teritoriului

României, se pune problema verificării aplicării în spaţiu a legii penale române.

În privinţa infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale

săvârşită de către inculpatul MD I.K. în Franţa, în legătură cu o carte de identitate

românească, se poate aplica legea penală română în baza principiului realităţii prev.

de art. 10 C.pen.

Noua reglementare penală a adus modificări şi în privinţa aplicării principiului

realităţii, prevăzând că punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea

prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe

teritoriul căruia s-a comis.

Având în vedere că în cauză nu există această autorizarea prealabilă a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

devine incident art. 16 lit. e) C.pr.pen., lipsind autorizarea prevăzută de lege, astfel

încât se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului V.K. (fost

MD I.) pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 320 din 16 martie 2016, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 2128 din data de 30 septembrie 2015, pronunţată în

dosarul nr. 6333/55/2015, Judecătoria Arad, în temeiul dispoziţiilor art. 48 C.pen.

raportat la art. 320 alin. (1) C.pen., a stabilit în sarcina inculpatului MD I.K., pedeapsa

de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals

material în înscrisuri oficiale; în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (1) C.pen., cu

aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., a stabilit în sarcina acelaşi inculpat, pedeapsa de 6

(şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a

frontierei de stat în formă continuată, iar în temeiul dispoziţiilor art. 327 alin. (2)

C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., a stabilit în sarcina acelaşi inculpat,

pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind

identitatea în formă continuată.

Pagină 14 din 17

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a constatat

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, emis în dosar

nr.7236/P/2014 la data de 28.04.2015, înregistrat la Judecătoria Arad la data de

08.05.2015 a fost trimis în judecată inculpatul MD I.K., pentru săvârşirea infracţiunilor

de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 48 C.pen.

raportat la art. 320 alin. (1) C.pen., trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă

continuată prevăzută de art. 262 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art.35 alin. (1) C.pen. şi

fals privind identitatea în formă continuată prevăzută de art. 327 alin. (2) C.pen. cu

aplicarea art.35 alin. (1) C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen..

Prin rechizitoriu s-a reţinut că la data de 23.11.2014, cu ocazia controlului

efectuat de către organele de constatare din cadrul punctului de trecere al frontierei

Nădlac, inculpatul MD I.K. a prezentat o carte de identitate românească cu seria PH,

nr. 666433 emisă pe numele persoanei N.C. În urma verificărilor efectuate la data de

23.11.2014, s-a constatat faptul că, la data de 08/09.11.2014, inculpatul MD I.K. a

intrat ilegal în România prin PTF Cenad, prezentând la controlul de frontieră cartea

de identitate românească falsă cu seria PH, nr.666433 emisă pe numele persoanei

N.C. declinându-şi identitatea reală a acestei persoanei iar la data de 23.11.2014, a

încercat să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria prin PTF Nădlac,

legitimându-se la controlul de frontieră cu aceeaşi cartea de identitate falsă,

document falsificat anterior cu ajutorul său (fila 7 dosar u.p.).

Din expertiza criminalistică nr. 503555 din 11.12.2014, efectuată în cauză, a

reieşit faptul că, cartea de identitate seria PH, nr. 666433 emisă pe numele N.C. este

contrafăcută, contrafacerea constând în tipărirea în totalitate a întregului document

cu ajutorul mijloacelor electronice (filele 38-44 dosar u.p).

Fiind audiat (filele 15-17 dosar u.p), inculpatul MD I.K. a declarat faptul că în

timp ce se afla în Franţa, a cunoscut o persoană pe numele F. căreia i-a oferit suma

de 250 euro şi o fotografie personală în vederea obţinerii cărţii de identitate mai sus

menţionate iar ulterior i-a fost înmânată cartea de identitate seria PH, nr.666433

emisă pe numele N.C. De asemenea, inculpatul a mai declarat faptul că în data de

08./0911.2014 a intrat fraudulos în România prin PTF Cenad prezentând la controlul

de frontieră cartea de identitate românească cu seria PH, nr. 666433 emisă pe

numele N.C. pe care era aplicată fotografia sa, iar la data de 23.11.2014, s-a

prezentat pe sensul de ieşire din România, în PTF Nădlac, legitimându-se la controlul

de frontieră cu aceeaşi cartea de identitate falsă emisă pe numele N.C., declinându-

şi identitatea reală a persoanei anterior menţionate.

Instanţa de fond a remarcat că declaraţiile inculpatului din faza de urmărire

penală se coroborează cu această stare de fapt, inculpatul recunoscând şi regretând

săvârşirea faptei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Arad, solicitându-se admiterea apelului, în temeiul 421 alin. (1) pct. 2

lit. a) C.pr.pen, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se

dispună condamnare a inculpatului MD I.K. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu

executare în regim privativ de libertate.

Pagină 15 din 17

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport de actele

şi lucrările dosarului, dar şi în raport de criticile invocate de apelant, precum şi din

oficiu, conform dispoziţiilor art.417 Cod procedură penala, Curtea constată că apelul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este fondat pentru cele ce se vor arăta în

continuare:

Cu privire la infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale

prev. de art. 262 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., în apel se

constată că sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. e) C.pr.pen.

Astfel, prima instanţă, a reţinut că fapta inculpatului MD I.K. de a remite în

cursul anului 2014, unei persoane necunoscute fotografia sa şi suma de 250 Euro în

scopul obţinerii documentului de identitate contrafăcut, întruneşte elementele

constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale,

prevăzută de art. 48 alin. (1) C.pen. raportat la art. 320 alin. (1) C.pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că respectiva carte de identitate

falsificată a fost obţinută de către inculpatul MD I.K., cetăţean din Bangladesh, în

timp ce se afla în Franţa.

Prin urmare, infracţiunea fiind săvârşită de un cetăţean străin în afara

teritoriului României, în cauză se pune problema verificării aplicării în spaţiu a legii

penale române.

Prin notele depuse în apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a arătat că

legea penală română se aplică în temeiul principiului teritorialităţii, având în vedere

că pe teritoriul statului român s-a produs urmarea imediată a infracţiunii de

complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, constând în starea de pericol pentru

relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile

oficiale.

Potrivit art. 8 alin. (4) C.pen., infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul

României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau

pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de

instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.

În cauză legea penală română nu se poate aplica în baza art. 8 alin (4) C.pen.

(pe considerentul că starea de pericol s-a produs în România), având în vedere că, la

momentul folosirii de către inculpat a documentului falsificat în Franţa, infracţiunea de

complicitate la fals material în înscrisuri oficiale era deja consumată.

Falsul material în înscrisuri oficiale, se consumă la finalizarea acţiunii de

falsificare, în acel moment producându-se şi urmarea socialmente periculoasă, prin

crearea unui înscris oficial fals, cu aparenţa de autenticitate, şi aptitudinea de a

produce efecte juridice. Or, situația de fapt reţinută prin rechizitoriu demonstrează că

infracţiunea s-a consumat în Franţa, unde inculpatul a solicitat şi a primit cartea de

identitate falsificată, nemaiputându-se aplica principiul teritorialităţii legii penale

române în baza art. 8 alin. (4) C.pen. pentru această infracţiune.

În cauză legea penală română nu se poate aplica nici potrivit principiului

Universalităţii prev. de art. 11 C.pen, principiu care a fost modificat în noua

reglementare penală, şi presupune ca cetăţeanul străin care a săvârşit o infracţiune

în afara teritoriului ţării să se afle de bunăvoie pe teritoriul României (condiţie

Pagină 16 din 17

îndeplinită în cauză) dar şi să fie incident unul din următoarele cazuri: a) s-a săvârşit

o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul unui

tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului

pe al cărui teritoriu a fost comisă, sau: b) s-a cerut extrădarea sau predarea

infractorului şi aceasta a fost refuzată (condiţii neîndeplinite în cauză).

În privinţa infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale

săvârşită de către inculpatul MD I.K. în Franţa, în legătură cu o carte de identitate

românească, se poate aplica legea penală română în baza principiului realităţii prev.

de art. 10 C.pen.

Cu toate acestea, noua reglementare penală a adus modificări şi în privinţa

aplicării principiului realităţii, prevăzând că punerea în mişcare a acţiunii penale se

face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri

judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.

Având în vedere că în cauză nu există această autorizarea prealabilă a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

devine incident art. 16 lit. e) C.pr.pen., lipsind autorizarea prevăzută de lege, astfel

încât se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului V.K. (fost

MD I.) pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri

oficiale.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. se

admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinţei

penale nr. 2128 din 30.09.2015, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr.

6333/55/2015.

În consecinţă se desfiinţează sentinţa penală apelată și, rejudecând: în baza

art. 396 alin. (6) C.pr.pen., rap. la art. 16 lit. e) C.pr.pen., se dispune încetarea

procesului penal pornit împotriva inculpatului V.K. (fost MD I.) pentru complicitatea la

săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută și pedepsită de

art. 48 rap. la art. 320 alin. (1) C.pen.