DEALURILE CICEULUICULMEA CETATII

CETATEA CICEULUI

 ASESZARE GEOGRAFICA - Dealurile Ciceului reprezinta o subdiviziune a Podisului Somesan si se desfasoara in partea de Vest a judetului Bistrita - Nasaud avand ca limite la est valea Ilisua, la vest valea salatrucului, la nord ulucul depresionar de sub culmea Breaza, continuindu-se prin Agriesel - Moliser - Sendroaia - Cireasi, cu ulucul de sub Tibles. La sud limita o constituie culoarul Somesul Mare.Ruinele cetatii Ciceului se gasesc pe Culmea Cetatii, pe un promotoriu eruptiv al varfului Ciceu Spanzului, la 14 Km nord de localitatea Ciceu Mihaiesti.CAI DE ACCES - Cel mai scurt drum spre Culmea Cetatii si spre Cetatea Ciceului porneste din satul Ciceu Mihaiesti. La Ciceu Mihaiesti ajunge DN17(Dej-Beclean-Bistrita-Vatra Dornei),cu trenul , pe linia Dej-Beclean-Bistrita.Coborind in gara Ciceu Mihaiesti se vede spre nord Culmea Cetatii si vf. Ciceu Spanzului pe care se afla ruinele. Urmam marcajul punct galben si ne indreptam catre sat. De aici pleaca un drum neasfaltat care trece prin satul Lelesti si ajunge in satul Ciceu CorabiaLa iesirea din Lelesti traseul spre cetate se ramifica in doua variante care ajung in Poiana de sub Cetate:*spre dreapta, urcand pe interflufiu, continua marcajul cu punct galben;*spre stanga, marcaj triunghi galben se insinueaza drumul neasfaltat pana in Ciceu Corabia si de acolo spre dreapta pana sub cetate.GEOLOGIA SI RELIEFUL - Dealurile Ciceului inclina de la nord la sud, iar relieful este reprezentat prin cueste si suprafete structuratle modedlate in gresii, argile maronoase si nisipuri de virsta *iocena.O ciudatenie geologica o constituie prezenta nucleului eruptiv de riodacitate in masa se sedimentar, care se explica prin faptul a ecoul eruptiilor neo ene din Oas - Gutii s-a resimtit pana aici. Astfel, magma a incercat sa erupa, dar neavand destula forta a ramas incatusata in rocile sedimentare sub forma unui neck, orientat NV-SE, care reprezinta Culmea Cetatii si analizeaza virfurile:Secaturile, 799,9 m(atitudinea maxima),Magura 758,1m si Ciceu Spanzului 678,1.Din rocile dure magmatice localnicii au confectionat din vechime pana astazi pietre de moara.CONDITII CLIMATICE - Aceasta zona se caracterizeaza printr-un climat specific dealurilor, cu temperaturi medii anuale de 700-800mm. Vanturile dominante sunt cele dinspre vest, patrunse prin poarta Somesana.Apele - Reteaua hidrografica este slab organizata, fenomen tipic regiunilor de deal. Totusi sub culmea Cetatii isi au obirsiile Lelestiului si afluenti ai Reteagului. Debitul acestor piraie este in parte mic.Apele subterane freatice sint cumulate in depozitele miocene iar sint la mare adincime si au debitul mic, de aceea izvoarele din aceasta zona sint putine. Mentionam izvorul situat pe interfluviul vestic, deasupra piriului Lelesti, intre satele Ciceu Mihaiesti si Lelesti. izvorul din poiana de sub cetate si cele doua izvoare ascunse in padure la baza grohotisurilor de sub abruptul dealului Magura. Calitatea acestor izvoare este buna.VEGETATIA SI FAUNA - Vegetatia acestei regiuni este reprezentata prin pasuni si finete care ocupa suprafete mari si prin paduri de gorun care brodeaza mai mult interfluviul dintre vaile Lelesti si Reteag si Culmea Cetatii. Alaturi de gorun se asoceaza carpenul, jugastrul, artarul trilobat, paltinul de camp, ciresul, marul paduret, parul paduret, salcamul, plopul, mesteacanul, iar in vestul Culmii Cetatii se alatura si fagul. Sub vf. Secaturile este o plantatie tinara de pini. in vai apare aninul, plopul si salcia capreasca.Dintre arbusti mentionam alunul, maciesul, paducelul, cornul, lemnul cainesc, socul si murul, mai ales la periferia padurii. La parterul padurii intalnim diferite ciuperci: buretele alb, vinetica, galbiorii, palaria sarpelui.Flora are ca reprezentanti vinarita, laptele cainelui, urzica, firuta de padure, fragul etc. Pe stancaraiele abruptului sud estic al dealului Magura ride la soare urechelnita, cufrunzele in rozeta, flori roze si petale dispuse stelat.Prin poienile si padurile acestei zone vom intalni iepurele, vulpea, veverita, mistretul, cerbul, caprioara, ciocanitoarea, cinteza, mierla, sturzul,corbul. In locurile insorite poate fi vazut gusterul.

Cetatea Ciceului şi împrejurimile sale în adnotările lui Ion Pop Reteganul

Cercetările muzeografului Aurelia Florea, de la Muzeul memorial „Ion Pop Reteganul” din Reteag, dar şi cercetarea d-lui prof. dr. Vasile Filip, din Bistriţa, ne scot în evidenţă că, paralel cu activitatea de învăţător, folclorist şi publicist, Ion Pop Reteganul, a fost un minuţios şi pasionat istoric, care de câte ori găsea o denumire îi explica etimologia şi istoricul ei.Pasiunea pentru istorie şi patrimoniul local îl determină în anul 1904 să-i scrie o scrisoare marelui istoric Nicolae Iorga, prin care îl invită la Reteag să meargă împreună la „Ciceu, sus la cetate, la Ştefan Vodă, la dreptatea cea veche de demult…, dacă la vara viitoare ai fi bun să mă cauţi, nu atât pentru mine, cât mai mult pentru ruinele şi împrejurimile Ciceului”.În aprilie 1905, Reteganul moare şi Nicolae Iorga, în volumul „Oameni care au fost” notează: „Şi ni i s-a făcut voia. La Ciceu nu vom merge niciodată, dar dacă este ceva după viaţă, tot îl voi vedea cândva, acolo unde el a crezut că pleacă spre a aduce stăpânului de la Ciceu vestea durerii necurmate a poporului său nenorocit!”.Despre cetatea Ciceului, Ion Pop Reteganul notează următoarele: „Ciceul este un deal mare din care ori se taie piatră de moară, cele mai bune din Ţara Ardealului.Odată a fost în vârful dealului Ciceu. Castelul Ciceu care fu dat din partea lui Matei Corvinul, regele Ungariei, drept semn de împăcăciune lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, dimpreună cu castelul, Cetatea de Baltă şi a Bolovanului în ţinutul secuilor. Ciceul fu în domnia domnilor moldoveni până în timpul lui Petru Rareş. Acest domn, ştiu că într-o vreme nu numai că ţinea Ciceul, dar încă pretindea ajutor material şi financiar de la Zapolia şi Bistriţa, căci, zicea el cu superbia învingătorului, zace între castelul meu Ciceu şi între patria mea Moldova”.Referitor la istoricul Cetăţii Ciceului notează o legendă a uriaşilor „despre care se spune că au stăpânit cetatea şi erau aşa de mari de în câteva minute erau din Ciceu în Cluj după sită de cernut făină de mămăligă, apoi venea prin Ocna Dej şi aduceau sare şi, deşi muierile puseră oala de mămăligă de odată cu plecarea lor, totuşi apa nu prindea a fierbe până ei erau acasă cu sita din Cluj şi cu sarea din Ocnă”.Tot pe seama uriaşilor e şi istoricul izvorului din satul Cuzdrioara, de lângă Dej, „La Buna”: „care se spune că este adus de aceştia (de uriaşi) chiar din Ciceu şi e atât de puternic izvorul, de umple fântâna până la suprafaţa pământului şi dă apa afară de se face pârăuaş”.„Când s-a apropiat sfârşitul veacului uriaşilor, de începută a se ivi oamenii pe pământ – spune o altă legendă notată de Reteganul – ieşi o fată de uriaş la larg şi văzu sub viile Reteagului un om arând cu 6 boi, ea mirându-se de vedere, luă în şurţ boii cu plugul, cu plugarul şi-i duse la tatăl său cu vorbele:

„Uite tată, că vermuţii scormonesc pământul!”, iar tatăl său i-a zis: „mergi dragu tatii şi-i pune de unde i-ai luat,. Că aceştia vor moşteni pământul, iar nu noi”.În adnotările sale mai găsim şi existenţa unei fântâni săpate în stâncă („Fântâna Doamnei”), despre care se spune că „şi acesta este un lucru urieşenesc, după părerea oamenilor”.Pasiunea pentru istoric şi istoriografie îl determină pe I.P. Reteganul să noteze şi unele istorioare şi obiceiuri ale localităţilor din jurul Ciceului: „La poalele estice ale Ciceului sunt sate pur româneşti: Giurgeşti, satul acesta a avut de judei (evrei), chiar şi notarul e judeu; locuitorii se ocupă cu agricultura şi tăierea pietrelor de moară. Sunt oameni isteţi şi vestiţi băutori de rachiu. La est de Giurgeşti e satul Negrileşti, iar sat românesc, are însă şi câteva familii de jidani. Negrileştenii sunt oameni proverbiali de isteţi. Ei au scos luna din baltă cu cârligu; şi apoi se mai păstrează acel proverbial cârlig. De la Negrileşti spre nord e satul Ambriciu (Breaza), sat pur românesc. Oamenii şin multe sărbători ca şi negrileşenii şi au o fire originală: ce le văd ochii nu le prea lasă mâinile”. Despre ambricieni şi suceni (locuitori ai satului Suciu de Sus) a ieşit proverbul: „Ei ştiu calul când se fură/ Când e măgură şi bură”.Reteagul – un sat de locuitori amestecaţi, români cam 1200, apoi unguri, armeni, jidani şi ţigani, toţi cam la 800. Reteagul este situat într-un loc foarte frumos în şesul Someşului Mare. Hotarul lui e productiv, apă are destulă şi bună, sărătură încă are, de lemne doru nu duce; din această cauză c-au încuibat atâţia străini încât rămas-a proverbul: „Cine bea apă din Valea Reteagului, nu mai merge de acolo”.Despre localitatea Uriu, care pe vremea aceea se numea Uriu de Sus, notează: „E un sat chiar spre est de Reteag (ungureşte Felor (Urisosul), care în ungureşte ar fi Paza de Jos. Posibil că aici fură pazele din sus şi din jos a castelului Ciceu: cea de sus care-i aducea vestea de la Moldova prin Bistriţa şi cea de-a doua care comunica cu Ungaria peste Dej şi Baia Mare, pe de altă parte”.După cum ne-a prezentat d-na prof. Aurelia Florea, în casa memorială Ion Pop Reteganul se află şi alte documente care merită văzute şi studiate, dar despre toate aceste într-o viitoare comunicare.Cât despre alte aspecte de cultură populară în preocupările lui Ion Pop Reteganul sunt cele legate de „ruralitatera arhaică” în basmele lui, culese din zona transilvană şi mai ales din zona Reteagului, lucru descris cu profesionalism de către prof. dr. Vasile V. Filip din Bistriţa în recenta sa carte „Eseuri etnologice” (Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008( în care domnia sa afirmă „Culegerile sale se constituie într-o adevărată epopee a lumii satului ardelean…”.

Ciceu, cetatea necucerita

Din Beclean, linie dreapta pina in Ciceu-Mihaiesti, atestata documentar inca din anul 1405, una din cele mai vechi asezari ale judetului, cu dovezi arheologice care indica faptul ca zona ar fi locuita inca din epoca bronzului. De acolo urmam indicatorul spre Lelesti, si apoi spre Ciceu-Corabia. Acolo sus, pe dealurile de la intersectia dintre teritoriul localitatilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgesti si Dumbraveni, este situata Cetatea Ciceu. Desi in limita de judet al Bistritei-Nasaud, ea este mai aproape de municipiul Dej, la 20 km nord-est de acesta. Ruinele se gasesc pe Culmea Cetatii, pe un promotoriu eruptiv al virfului Ciceu Spinzului, la 14 Km nord de Ciceu-Mihaiesti. Ceva informatii despre cetate mai gasesti cu greu prin enciclopedii folclorice sau carti de istorie, indicatoarele sau marcajele turistice sint rare si sterse de timp si de vreme, asa ca aparitia, la un capat de pod a unei table ruginite cu "spre cetate" e un semn bun. Vremea rea stringe oamenii pe linga case, asa ca mai primim o indicatie, "sus in padure la cruce, sa tineti dreapta ca drumua duce pina la cetate." In mod sigur pina in poiana cetatii, unde, o data pe an, in luna august, totul prinde viata. Atunci localnicii organizeaza Serbarea Cetatii, eveniment ca orice petrecere cimpeneasca, cu muzica, povestiri istorice, mititei si bere. Din pacate dovezile ultimei se pastreaza mai bine decit ne-am dori, desi autoritatile fac eforturi sa pastreze zona cit mai curata. Din poiana, drumul porneste intortocheat printre stejari catre cetate. La un moment dat, in stinga, un jgheab de apa, fintina din care se mai vad acum citeva parti sfarimate. Se vad imprastiati si acoperiti cu muschi si licheni, chiar si bolovanii ce au alcatuit odinioara zidurile de aparare, intinsi acum pe o raza de peste un kilometru de jur- imprejurul cetatii. Esti pe drumul cel bun. Asa indica si vopseaua in alb si galben a marcajului turistic, acolo unde se mai vede, adica in vreo doua locuri. Nici ploaia, nici norii josi, si nici vintul, toate elemente specifice codului, ironic poate, galben anuntat de meteorologi nu ne ajuta. Si, desi ne invirtim pret de citeva ceasuri pe toate drumeagurile si cararile din zona, marcate sau

nu, nu reusim sa gasim drumul catre cetate. Un adevarat punct strategic. Greu de gasit, greu de ajuns si mai greu de cucerit. Imposibil. De altfel, singura modalitate de a cuceri fortareata era asediul prelungit, de luni de zile, in asteptarea ca cetatea sa fie predata din lipsa de alimente. O spune istoria locului, potrivit careia, dupa invazia tatarilor asupra Ungariei, la 1241, regele Bela al IV-lea si urmasii sai incurajeaza construirea de cetati pe intinsul regatului, cu scop de aparare in calea navalirilor viitoare. Astfel, in zona Ciceului se ridica o cetate, care, in 1489, este daruita de catre Matei Corvin lui Stefan cel Mare, dupa moartea caruia aceasta trece in stapinirea lui Bogdan, Stefanita Voda, si in 1530 sub cea a lui Petru Rares. Suparind inalta Poarta, in 1538 Petru Rares fuge din calea sultanului Soliman si se refugiaza la Ciceu. Profitind de conflict, voievodul Ardealului, Ioan Zapolya, incepe asedierea cetatii, care, dupa patru luni este cedata de domnul moldav. Acesta din urma, pleaca la Constantinopol pentru tratative cu Sultanul, se bucura de admiratia lui Soliman pentru dirzenia dovedita, urca din nou pe tronul Moldovei la inceputul lui 1541. Spre sfirsitul anului Petru Rares incearca reluarea in stapinire a Ciceului, dar regina Isabela a Ungariei da ordin la 2 iunie 1544 ca sa fie darimata cetatea pentru a nu ajunge in miinile moldovenilor. De-a lungul vremii, lucratorii adusi de la minele din Valea Rodnei au distrus fortareata si, desi zidurile nu au fost naruite pina la temelii, o parte a fortificatiei putind fi vazuta si astazi, distrugerea cea mai insemnata de datoreaza populatiei locale care a taiat pietre de moara din stinca pe care se ridica odinioara mindra cetate. Legendele legate de aceste locuri sint multe si includ comori, zine, vrajitoare, oameni cu mintile ratacite fiindca au atins cu mina comoara lui Rares, clopote de sute ani de care si-au ales biserica unde sa cinte, precum cel care acum odihneste in Dumitra. Renuntam, invinsi, nu avem patru luni sa stam la poalele cetatii. Ridicam privirea spre nori rugindu-i sa plece. Ne asculta, si pentru citeva clipe putem vedea cetatea. O zarim ascunsa in spatele unei stinci, camuflata parca intre frunzisul des al copacilor si firisoarele de apa. Cenusiul pietrei se contopeste cu cel al stincii si al scoartei de copac. Peste tot se asaza o picla alba si stropi mari de ploaie, peste piatra, peste istorie si legende. Ramas astazi din falnica cetate stinca sfarimata, bolovani mari, un fragment de zid, situat pe latura nord-estica de aproape opt metri inaltime, reconstruit in 1927, un obelisc pe care este gravat bourul de pe stema Moldovei, in partea de sud-vest, la baza fostelor ziduri si fundatiile acestora. Singurul martor al secolelor de glorie a Cetatii e aparat de zidurile Muzeului de Istorie din orasul Dej si reprezinta un relief in piatra cu stema Moldovei din vremea lui Bogdan cel Orb.