Cele mai cunoscute profeţii sunt, după cum aţi remarcat, cele ramase de la civilizaţia mayaşă. Este de observat similitudinea conţinutului acestor profeţii cu cel al altor surse cum sunt vedele hinduse, ca sa le citez doar pe cele mai semnificative. Deoarece dintre toate sursele în acest sens, cele mayaşe mi se par a fi cele mai interesante, prin conţinutul, surprinzător de modern în raport cu ceea ce se discută astăzi, voi insista mai mult asupra acestora. Mayaşii sunt un popor misterios prin originea lor necunoscută, prin genul de construcţii rămase de la ei şi prin cunoştinţele vaste de astronomie şi matematică. Aţi amintit, deja, despre acestea, dar aş adăuga că este suficient să spunem că au calculat perioada de revoluţie a planetei Venus cu o eroare de o zi la 6000 de ani ! Au calculat, de asemenea, timpul de revoluţie al galaxiei noastre — Calea Lactee — ca fiind de circa 26.000 de ani.

Conform gândirii mayaşe, timpul nu are o desfăşurare liniară, ci în cicluri, considerând că aceasta corespunde evoluţiei fenomenelor din natură. In acest moment omenirea s-ar afla la sfârşitul celui de al 5-lea ciclu şi începutul celui de al 6-lea. Calendarul lor numit şi Calendarul Lung se termină la 21 decembrie 2012, data solstiţiului de iarnă.Observaţia evoluţiei ciclice a lumii aparţine multor civilizaţii străvechi. Mayaşii au sesizat-o şi, mai mult, au înţeles forma de spirală a timpului, în sensul neînchiderii complete in sine, ci pe o treapta mai sus. Ne amintim că Hegel vorbeşte, de asemenea, de evoluţia în spirală a Spiritului Universal. Tocmai acest tip de evoluţie ciclică le-a permis mayaşilor, ca şi altor gânditori din vechile civilizaţii amerindiene şi orientale, să anticipeze evenimentele care vor avea loc în diverse perioade de timp.De momentul 21 decembrie 2012 sunt legate cele mai multe temeri. Se crede, după cum spuneam, ca fiecare ciclu se termină printr-o catastrofă: potop, foc, întâlnirea planetei cu un corp ceresc etc. De aici vine şi teama că 2012 ar putea să însemne sfârşitul lumii. Este adevărat că se termina o lume şi începe o alta nouă, dar nu la modul fizic, ci doar spiritual, comportamental. Este, însă, vorba de o schimbare, o transformare fundamentală, şi nu una doar de aparenţă. Am toate motivele sa cred în aceasta schimbare, dar nu pentru că este prezisa de mayaşi, ci din cu totul alte motive, în parte deja discutate. Să revenim mai întâi la ceea ce ne spun mayaşii. In mod surprinzător, de parcă ar fi contemporani cu noi, au anticipat epoca tehnosferei, a erei tehnice, electrice şi atomice. Au anticipat poluarea planetei prin tehnologia excesivă, omul intrând în conflict nu numai cu sine, ci cu natura. Au prevăzut colapsul de ordin moral şi spiritual prin pierderea de către om a relaţiei cu Sacrul şi impunerea unei gândiri materialiste. De ce este important momentul 21 decembrie 2012? Nu pentru ca atunci se termină calendarul maya, ci pentru că în acea perioada se încheie ciclul cosmic de 26.000 de ani al galaxiei. De acest ciclu sunt legate o serie de evenimente cosmice. Mai întâi, între 6 iunie şi 21 decembrie 2012, ar avea loc o aliniere, o sincronizare galactică a sistemului solar. Soarele se aliniază cu centrul galaxiei. Pământul va fi supus, se spune, unui flux masiv de energie venit din centrul galaxiei influenţând întreaga viaţă de la nivelul său. Activitatea solară se va exacerba la un nivel fără precedent, cu 30-50% mai mult. Este poate o coincidenta ca N.A.S.A. a anticipat, pentru aceeaşi perioadă, o creştere în limitele menţionate ale activităţii solare. Furtuna solară ar putea influenţa masiv câmpul geomagnetic, situaţie în care ar putea fi posibilă o deplasare de poli magnetici ai Pământului. Aceasta ar însemna şi o deplasare de continente cu inversarea zonelor glaciare cu cele toride.

Gerald Benedict (2008), în opinia mea unul dintre cei mai lucizi comentatori ai profeţiilor mayaşe, se întreabă cum au reuşit aceşti oameni să prevadă, fără niciun alt instrument, decât ochiul liber, petele solare din 2012, pe care N.A.S.A. le-a anunţat, de asemenea. Evenimentele astronomice descrise nu au numai consecinţe de ordin fizic, ci şi de ordin psihic şi spiritual, majore. Epoca de tranziţie între cele două cicluri este o perioada a apocalipsei, a revelaţiilor, a descoperirilor şi transformărilor, Un timp situat între două lumi — una care pleacă şi alta care vine. Toate reperele de până acum — politice, sociale, morale, religioase, tehnologice şi ştiinţifice — care au dus omenirea în cea mai mare dintre crizele pe care le-a traversat vreodată, în conflict cu sine însăşi, în război cu sine şi cu natura, se vor prăbuşi, fiind înlocuite de altele, fundamental schimbate. Nu se poate corecta o eroare cu aceleaşi instrumente care au determinat-o.

Marile probleme ale lumii nu pot fi rezolvate decât printr-o colaborare globală. Viitoarea lume nu se mai poate baza pe conflict şi pe concurenţă, pe ură şi orgolii, pe răzbunare şi rapacitate — tare care au marcat o lungă perioadă din istoria omenirii, aducând-o în pragul autodistrugerii. Armonia, pacea cu sine şi cu natura, colaborarea în loc de concurenţă, iubirea, respectul reciproc şi asumarea responsabilităţii faţă de ceilalţi printr-o conştiinţă înălţată, spiritualizată, vor fi instrumentele noii lumi. Toţi ce vor gândi în vechiul stil, cu o conştiinţă de joasa frecvenţă, vor deveni incompatibili prin reculul pe care îl vor avea în faţa zidului de înaltă frecvenţă determinat de momentul sideral al sincronizării galactice.

Religiile se vor apropia de spiritualitate şi de ştiinţă, mizând pe adevărurile universal comune care unesc pe oameni şi nu îi despart. Este momentul în care se va înţelege că suntem cu toţii fii ai aceleaşi Surse ca avem cu toţii acelaşi ţel — trăirea în pace şi armonie cu semenii şi cu Universul. În opinia mea, nimic nu este întâmplător. Alegem graţie liberului arbitru care ne-a fost dat, dar într-o anumită măsură, şi suntem lăsaţi să alegem. Suntem liberi sa decidem, dar suntem şi responsabili pentru ceea ce decidem. Vina noastră apare atunci când săvârşim excesul care devine nociv pentru semeni şi natura. Spun asta pentru că sunt convins că tot ceea ce ni se întâmpla sunt experienţe necesare omului pentru a învăţa, a compara a înţelege. Este motivul pentru care cred că, începând de Ia 1600 şi până acum, omenirea a parcurs etapa de dezvoltare a unui materialism exclusivist, opus dialogului cu religia. Revoluţia ştiinţifică a avut ca obiect doar studiul elementelor fizice, care puteau fi reproduse şi puse în ecuaţie matematică, iniţiativa aparţinându-le lui Galilei şi lui Descartes. Tot ceea ce ţinea de spirit, de minte şi de psihic a fost mai întâi ignorat, apoi negat, exclus. Materialismul a adus incontestabile progrese în viaţa omului, cel puţin acolo unde ştiinţa a avut un teren propice pentru dezvoltare. L-a eliberat de superstiţii şi fanatism, i-a ameliorat calitatea vieţii prin confortul oferit, prin diversificarea hranei, prin posibilităţile de igienă şi de îngrijire a sănătăţii. Din nefericire, ignorându-se şi o evoluţie spirituală concomitentă cu standardul ştiinţific şi tehnologic, n-a ştiut să se oprească la timp, nu şi-a conştientizat locul şi rostul său între semeni şi Univers şi astăzi omul a ajuns în pragul propriei anihilări, devenind propriul său duşman.