datorită faptului că În anii

2
Datorită faptului că în anii ’90 au avut loc schimbări economice majore, rata inflației a atins cote de peste 100%, după anul 2000 constatându-se o tendință de echilibrare. Astfel, inflația a cunoscut o scădere continuă până în 2007, observându- se o diferență de peste 40 de procente. În perioada 2000-2007, ca și în cazul inflației, numărul șomerilor și implicit rata șomajului a scăzut de la an la an, deși în proporții mai reduse. Între anii 2008-2009, ratele celor două dezechilibre macroeconomice au ajuns la valori normale în comparație cu anii precedenți, urmărind în această perioadă modelul curbei Phillips. Începând cu anul 2009, criza economică și-a făcut simțită prezența și în România și prin urmare atât rata inflației, cât și cea a șomajului au înregistrat creșteri. Pe baza graficului de corelatie putem aprecia ca intre cele doua variabile exista o legatura directa slaba, iar tendinta de concentrare a punctelor in jurul linii drepte putem concluziona ca avem o legatura liniara Analizând rezultatele se confirmă ipotezele formulate anterior ca urmare a analizei statistice a legăturilor dintre variabile cu ajutorul metodei grafice. Astfel pentru un prag de semnificaţie egal cu 0,01 se respinge ipoteza nulă şi se acceptă valorile coeficientului sunt

Upload: vasy-calota

Post on 18-Dec-2015

217 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Datorită Faptului Că În Anii

TRANSCRIPT

Datorit faptului c n anii 90 au avut loc schimbri economice majore, rata inflaiei a atins cote de peste 100%, dup anul 2000 constatndu-se o tendin de echilibrare. Astfel, inflaia a cunoscut o scdere continu pn n 2007, observndu-se o diferen de peste 40 de procente. n perioada 2000-2007, ca i n cazul inflaiei, numrul omerilor i implicit rata omajului a sczut de la an la an, dei n proporii mai reduse. ntre anii 2008-2009, ratele celor dou dezechilibre macroeconomice au ajuns la valori normale n comparaie cu anii precedeni, urmrind n aceast perioad modelul curbei Phillips. ncepnd cu anul 2009, criza economic i-a fcut simit prezena i n Romnia i prin urmare att rata inflaiei, ct i cea a omajului au nregistrat creteri.

Pe baza graficului de corelatie putem aprecia ca intre cele doua variabile exista o legatura directa slaba, iar tendinta de concentrare a punctelor in jurul linii drepte putem concluziona ca avem o legatura liniara

Analiznd rezultatele se confirm ipotezele formulate anterior ca urmare a analizei statistice a legturilor dintre variabile cu ajutorul metodei grafice. Astfel pentru un prag de semnificaie egal cu 0,01 se respinge ipoteza nul i se accept valorile coeficientului sunt semnificative.Aceast concluzie este specificat de sistem prin nota de sub tabelul afiat ca rezultat: Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed),dar i prin cele dou asteriscuri asociate valorilor coeficientului Pearson. Putem observa aadar faptul c legturile ce se stabilesc ntre variabilele sunt destul de intense pentru a putea fi luate n considerare,valorile coeficientului Pearson situndu-se peste pragul de 0,5 dar mai jos de 0,75 lucru ce semnific o legtur de intensitate medie. Aceeai semnificaie o au i coeficienii de corelaie a rangurilor Kendall i Spearman calculai de sistem,dac sunt specificai n caseta de dialog Bivariate Corelation.