daniel titus toma,

356
Psihologia Online Biblioteca Online DANIEL TITUS TOMA PSIHOLOGIA MARTORULUI ŞI TACTICA ASCULTĂRII

Upload: mihaela-b

Post on 03-Jan-2016

69 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Psihologia Martorului Si Tactica Ascultarii

TRANSCRIPT

Page 1: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

DANIEL TITUS TOMA

PSIHOLOGIA MARTORULUI

ŞI

TACTICA ASCULTĂRII

Page 2: Daniel Titus Toma,

FOCUS

1www.psihologiaonline.ro

Page 3: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

DANIEL TITUS TOMA

PSIHOLOGIA MARTORULUI

ŞI

TACTICA ASCULTĂRII

FOCUS

Bucureşti, 2005

Page 4: Daniel Titus Toma,

2www.psihologiaonline.ro

Page 5: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

2005, Bucureşti, DANIEL TITUS TOMA

PSIHOLOGIA MARTORULUI ŞI TACTICA ASCULTĂRII EDITURA FOCUS Bucureşti, 2005-11-15

EDITAT CU SPRIJINUL

AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

Autorul răspunde pentru materialele publicate.

ISBN 973-87104-1-3

Page 6: Daniel Titus Toma,

3www.psihologiaonline.ro

Page 7: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Cuprins

Capitolul I............................................................................8 ASPECTE INTRODUCTIVE..............................................8 Capitolul II........................................................................14

II.1. Consideratii generale...............................................14 II.2. Complexitatea psihicului uman...............................16

II.2.1.Psihicul – functie superior organizata a creierului.....................................................................................16 II.2.2. Organizarea nivelara a psihicului uman, natura lui contardictorie şi principiile de functionare a mecanismelor neurofiziologice şi a mecanismelor psihice.........................................................................22

II.3.Procesul psihologic de formare a mǎrturiei..............32 II.3.1. Consideratii de ordin psihologic......................32 II.3.2. Receptia (informatiilor) faptelor şi imprejurarilor de catre martori...........................................................33 II.3.3. Prelucrarea (decodarea) informatiilor..............51 II.3.4. Stocarea memoriala..........................................59 II.3.5.Reactivarea

memoriala........................................62 CAPITOLULIII................................................................74 Psihologia diferentiala a mǎrturiei..................................74

III.1. Mǎrturia în raport cu vârsta....................................74 III.2. Mărturia în raport cu sexul,....................................76 III.3. Mărturia în raport cu tipul psihologic....................78 III.4. Mărturia în raport cu categoria socială şi gradul de cultură.............................................................................81

Page 8: Daniel Titus Toma,

4www.psihologiaonline.ro

Page 9: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

III.5, Mărturia în raport cu stresul, anxietatea şi starea de oboseală...........................................................................82

CAPITOLUL IV...............................................................88 TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI...................88

IV. 1. Coordonatele psihologice şi tactice ale interogatoriului judiciar..................................................88 IV.2. Calităţile psiho-intelectuale şi moral-afective ale anchetatorului..................................................................90

IV.2.1. Modele de conduită şi tipuri de anchetatori....94 IV.3. Pregătirea în vederea ascultării martorilor, etapele care se parcurg................................................................96

IV.3.1. Studierea dosarului cauzei..............................97 IV.3.2. Cunoaşterea personalităţii martorilor...........100 IV.3.3. Întocmirea planului de ascultare...................102 IV.3.4. Asigurarea prezenţei martorului la data şi ora fixată pentru ascultare...............................................103 IV.3.5. Asigurarea condiţiilor în care se va desfăşura ascultarea...................................................................104

IV.4. Ascultarea martorilor...........................................106 IV.4.1. Relaţia martor - anchetator din perspectiva psihologiei judiciare..................................................106 IV.4.2. Etapele ascultării...........................................110 IV.4.3. Consemnarea declaraţiilor martorilor, alte metode tehnice de fixare...........................................125 IV.4.4. Verificarea şi aprecierea declaraţiilor martorilor....................................................................................129 IV.4.5. Relativitatea declaraţiilor martorilor.............131 IV.4.6. Particularităţi tactice aplicate în ascultarea martorilor minori şi a altor categorii de martori.......134

Page 10: Daniel Titus Toma,

5www.psihologiaonline.ro

Page 11: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL V...............................................................148 MARTORUL DE REA CREDINŢĂ............................148

V.1. Mărturia falsă şi cauzele ei....................................148 V.1.1. Criterii de verificare a veridicităţii mărturiei de rea credinţă................................................................149 V.1.2. Modalităţi tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat........................................160

CAPITOLUL VI.............................................................170 PROTECŢIA MARTORILOR.....................................170

VI.1. Consideraţii generale...........................................170 VI.2. Includerea în Program..........................................174 VI.3. Măsuri de protecţie şi asistenţă............................178 VI. 4. Încetarea Programului..........................................181 VI.5. Sancţiuni şi

pedepse...............................................182 CONCLUZII CU RELEVANŢĂ PENTRU ACTIVITATEA JUDICIARĂ.......................................184

ANEXE.....................................................................188 Bibliografie.......................................................................199

Page 12: Daniel Titus Toma,

6www.psihologiaonline.ro

Page 13: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

7www.psihologiaonline.ro

Page 14: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Capitolul I

ASPECTE INTRODUCTIVE

În viaţǎ se poate întâmpla sǎ asistǎm, cu sau fǎrǎ voia noastrǎ, la diferite evenimente sau întâmplǎri, care prin consecinţele lor, sǎ necesite o dispoziţie din partea noastra, cu alte cuvinte, i se poate intampla oricui sǎ fie martor şi sǎ fie ascultat de organele judiciare în calitate de martor pentru aflarea adevarului despre situaţia sau intamplarea traita.

Dacǎ martorul este animat de cele mai bune intentii, neîncercand sǎ omită sau sǎ falsifice în mod voit situaţia sau intamplarea la care a fost martor, el este un martor de bună credinţǎ. Dacǎ, din contra, caută sǎ mistifice, sǎ ascundă sau sǎ falsifice în mod voit atunci este un martor de rea credinţǎ.

Declaraţiile martorilor constituie mijlocul de probǎ cel mai frecvent folosit în procesul penal. Prin declaraţiile martorilor se înteleg relatarile facute în fata organelor judiciare de catre persoanele care cunosc date de natura sǎ serveasca la aflarea

adevarului într-un proces penal1.

1 Vintilǎ Dongoroz ş.a – Explicatii teoretice ale Codului de procedura

penala roman, vol I, Edit Academiei R.S. România, Bucureşti, 1975,

p.199

8

Page 15: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 16: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

I.1. Reglementarea procesuala penalǎ

ǎrturia reprezinta o trecere a realitǎţii prin filtrul M

subiectivitǎţii martorului, dar şi prin cel al organului judiciar

care apreciaza valoarea probanta a declaraţiilor martorului2.

Deseori, referindu-se la acest mijloc de probǎ, atat teoreticienii, cât şi practicienii dreptului folosesc diferite denumiri : martori, declaraţiile martorilor, mǎrturii, probǎ cu martori şi probǎ testimoniala.

În denumirile respective sunt incluse atat probǎ propriu-zisǎ – elementele ce servesc la aflarea adevarului – cât şi izvorul probei, respectiv mijlocul de probǎ. Legea procesuala penalǎ foloseste expresia „declaraţiile martorilor” pentru denumirea mijlocului de probǎ, tocmai pentru a evita confuziile cu elementele probǎtorii, deci cu probele rezultate din acest mijloc de probǎ.

Pentru determinarea conceptului exact al acestui mijloc de probǎ, trebuie sǎ se aiba în vederre noţiunea de martor. Dacǎ în vorbirea curenta prin martor se intelege acea persoana care a fost de fata, a perceput cu propriile simturi un anumit evenimenrt sau a capatat direct anumite cunoştinte legate de evenimentul în cauza, în acceptiunea C.pr.pen art. 78, martor este persoana care are cunoştinţǎ despre vreo fǎpta sau despre vreo imprejurare de natura sǎ serveasca la aflarea adevarului în procesul penal şi care este ascultata de organele judiciare în aceasta calitate. Martorul în sine nu este un mijloc de probǎ, au acest caracter numai declaraţiile lui în masura în care concura la rezolvarea cauzei.

2 Emilian Stancu – Criminalistica, vol II, Edit. Actami, Bucureşti, 1995, p. 54

Page 17: Daniel Titus Toma,

9www.psihologiaonline.ro

Page 18: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Mijloacele legale prin care organul judiciar administreaza probele poarta denumirea de mijloace de probǎ (art. 64 C.pr.pen). Administrarea probei testimoniale consta în ascultarea persoanelor chemate sǎ depuna mǎrturie într-un proces, aprecierea declaraţiilor(depozitiilor) şi valorificarea acestora.

Deci, pentru ca o persoana sǎ dobandeasca calitatea procesuala de martor, trebuie sǎ fie intrunite cumulativ urmatoarele condiţii:

- existenta unui proces penal în curs de desfasurare în fata organelor judiciare;

- existenta unei peroane fizice care are cunoştinţǎ despre fapte şi imprejurari menite sǎ contribuie la aflarea adevarului în procesul penal respectiv;

- persoana fizica sǎ fie ascultata de catre organele judiciare cu privire la faptele şi imprejurarile pe care le cunoaste

Lipsa oricǎreia dintre condiţiile mentionate exclude existenta mijlocului de probǎ al declaraţiilor de martor.

Indiferent de natura infracţiunii sǎvârşite, rolul martorilor în aflarea adevarului este deosebit, tocmai datorita faptelor şi imprejurarilor pe care acestia le pot lamuri prin depozitiile care le fac, mai ales dacǎ cele relatate sunt percepute în mod nemijlocit.

Astfel, cu ajutorul martorilor pot fi stabilite imprejurarile sǎvârşirii infracţiunii, metodele şi mijloacele folosite în acest scop, este posibila obtinerea unor date referitoare la fǎptuitori ori care sunt menite sǎ contribuie la identificarea acestora. Dupa cum, de multe ori, cu ajutorul martorilor pot fi stabilite condiţiile şi imprejurarile care au

Page 19: Daniel Titus Toma,

10www.psihologiaonline.ro

Page 20: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

inlesnit sau favorizat sǎvârşirea infracţiunii şi masurile ce se impun pentru prevenirea comiterii unor astfel de fapte în viitor.

Ascultarea martorilor este o activitate complexǎ, care se desfasoara în conformitate cu prevederile legii şi cu regulile de tactica criminalistica şi necesita din partea organului judiciar atentie deosebita, calm, perseverenta, obiectivitate maxima, atat în verificarea, cât şi în aprecierea declaraţiilor obtinute. Dificultatea ascultǎrii martorilor rezida şi în aceea ca în fata organelor judiciare se prezinta persoane cu calitatile şi defectele lor, cu posibilitati mai mari ori mai reduse de a percepe, memora şi reproduce faptele sau fenomenele în legatura cu care sunt chemate sǎ faca declaraţii, cu niveluri de cunoştinte diferite despre cele petrecute. De aceea, organul judiciar, cunoscand dispozitiile legale şi procedeele tactice de ascultare, trebuie sǎ determine, sǎ ajute martorii sǎ declare tot c eea ce cunosc şi prezinta importanta pentru cauza, sǎ selecteze din multitudinea de informatii numai pe acelea care realmente pot contribui la aflarea adevarului.

In calitate de martor poate fi chemata orice persoana fizica, indiferent de situaţia sociala, vârsta, sex, religie, cetatenie. Mai mult, pot fi martori inclusiv persoane cu anumite defecţiuni senzoriale(orbi, surzi) sau de natura psihica, ceea ce impune, cu atat mai mult aplicarea unor reguli tactice specifice de ascultare.

De la aceasta regula exista şi exceptii. Astfel, Codul de procedura penalǎ la art. 78-82 prevede anumite categorii de persoane care nu pot fi ascultate ca martori decât dupa indeplinirea unor condiţii. Aceste categorii de persoane sunt urmăatoarele:

11www.psihologiaonline.ro

Page 21: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

a) Persoana obligatǎ a pastra secretul profesional, nu poate fi ascultata ca martor, cu privire la faptele sau imprejurarile de care a luat la cunoştinţǎ în exercitiul profesiei, fǎrǎ incuviinţarea persoanei sau a organizatiei fata de care este obligatǎ a pastra secretul. Interdictia se refera la persoane ca avocatul, medicul, lucratorii sanitari, notarul, functionarii detinand anumite secrete de serviciu etc.

b) Sotul sau rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sǎ depuna mǎrturie. Prin rude apropiate se inteleg ascendentii şi descendentii, fratii şi surorile, copii acestora, precum şi persoanele devenite astfel prin infiere. Interdictia este relativa. Organul judiciar are posibilitatea ascultǎrii ca martor a persoanelor aparate dacǎ ele accepta, dar nu le poate obliga sǎ fie audiate.

c) Nu pot fi ascultati ca martori persoanele care au în cauza penalǎ caliatatea de parti. Art C.pr.pen prevede ca persoana vatamata poate fi ascultata ca martor dacǎ nu este constituita parte civilasau nu participa în proces ca parte vatamata. Persoanele care au pierdut calitatea anterioara de parti în cauza, pot fi ascultate ca martori.

d) Minorul pana la vârsta de 14 ani. Minorul poate fi ascultat ca martor. Pana la vârsta de 14 ani va fi ascultat în prezenta unuia dintre parinti sau a tutorelui sau a persoanei careia ii

12www.psihologiaonline.ro

Page 22: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

este incredintat spre crestere şi educare(art. 81 C.pr.pen).

Obligatiile procesuale ale martorilor sunt urmatoarele(art. 83 C.pr.pen):

- sǎ se prezinte la locul, ziua şi ora indicata în citatie sau în mandatul de aducere

- sǎ declare tot ce stiu cu privire la faptele cauzei

Drepturile procesuale ale martorilor sunt urmatoarele(art. 87 C.pr.pen):

- acestia sunt protejati de lege impotriva oricǎrei violente, amenintari ori a altor mijloace, indiferent de natura lor, chiar aşa-zis ştiinţifice, prin care ar fi constransi sǎ dea declaraţii.

- De a lua la cunoştinţǎ de obiectul cauzei şi de ai se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea carora va fi ascultat.

- De a refuza sǎ raspunda la intrebarile care nu au legatura cu cauza.

- De a cere sǎ i se consemneze declaraţia în modul cum o considera reala.

- De a li se restitui cheltuielile de transport, intretinere, cazare şi alte cheltuieli prilejuite de chemarea sǎ; de asemenea martorul are dreptul la venitul de la locul de munca, pe durata lipsei de la serviciu.

13www.psihologiaonline.ro

Page 23: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Capitolul II

II.1. Consideratii generale

Intr-o formulare cu profunda semnificatie filozofica, buna credinţǎ a fost definita de Cicero ca „sinceritate în cuvinte (veritas) şi fidelitate (constantia) în aranjamente”.

La origine, nu s-a facut distinctie intre noţiune juridica de buna-credinţǎ(bona fides) şi onestitate, ca noţiune morala. Perceptul „honeste vivere”(a tari onest), fundamental în dreptul roman, inseamna (dupa etica stoica) a trai în conformitate cu

natura, cu morala şi cu ratiunea3. Ulterior, în dreptul roman,

cele doua notiuni, „bona fides” şi „honestum” au fost separate.

Buna-credinţǎ inseamna onestitate, în raporturile sociale, cu valorile sale morale: loialitatatea(probitatea), prudenta, ordinea,

şi temperanta4. Aceste valori traduse în plan juridic, înseamnă:

a) intentia dreapta, contrara dolului, fraudei şi violentei;

b) diligenta;

c) liceitatea (sǎvârşirea unor acte cu continut licit);

3 D. Gherasim, op. cit., p.8

4 D. Gherasim, op. cit., p 23-27

14

Page 24: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 25: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

d) abtinerea de la vatamarea sau de la pagubirea altuia (alterum non laedere).

Deci, buna-credinţǎ este acea atitudine psihica a individului ce consta în convingerea justificata a acestuia ca actele şi faptele sale sunt conforme cu dreptul şi morala societatii la un moment dat, precum şi în vointa sǎ de a actiona cu onestitate şi loialitate în raporturile juridice, fǎrǎ intentia de a abuza de drepturile sale subiective şi cu intentia de a respecta drepturile celorlalti.

Martorul de buna credinţǎ este persoana care a observat şi memorat involuntar un eveniment(accident, sǎvârşirea unei infracţiuni) care s-a consumat într-un timp relativ scurt şi care constituie obiectul unei cercetari judiciare sau obiectul unui proces penal, impunandu-se pentru aflarea adevarului reproducerea scriptic sau oral a evenimentului trait, în fata anchetatorului sau magistratului.

Buna-credinţǎ a martorului consta în:

- Sinceritate în evocarea actului trait.

- Dorinta de aflare a adevarului şi de pedepsire legala a fǎptuitorului(fǎpturitorilor).

- Demnitate şi existenta unui ansamblu de trasaturi pozitive de personalitate.

- Curaj pentru asumarea acestei responsabilitati chiar risc în unele situatii;

- Incredere în organele juridice şi justitie, ca se va face dreptate în cauza penalǎ respectiva şi ca el va fi aparat de eventualele consecinte negative, planuite de persoane rau intentionate.

15www.psihologiaonline.ro

Page 26: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

II.2. Complexitatea psihicului uman

II.2.1.Psihicul – functie superior organizata a creierului

Omul, cu toate insusirile şi determinarile sale, trebuie interpretat din doua perspective principale: pe de o parte ca organism, iar pe de alta parte ca personalitate. „Organismul” este o categorie biologica(anatomica,fiziologica, biochimica, biofizica etc.), iar „personalitatea” este o categorie psihologica. In structura sistemului fiintei umane, cele doua „parti” componente(sau subsisteme) formeaza o unitate indisolubila, desi fiecare isi are specificul sau.

Organismul omului este suportul biologic, material, al structurii psihice a personalitatii. Omal se naste ca organism (entitate biologica) sidevine personalitate (entitate psihosociala) numai dacǎ este indus în sistemul relatiilor sociale. Fiind un sistem "deschis" orgamismul uman realizeaza un permanent schimb de substante şi de energie cu mediul exterior. Existenta lui este o continua pendulare intre doua procese opuse: asimilatia şi dezasimilatia. Echilibrandu-se reciproc ele asigura, pe de o parte, conservarea structurii generale a corpului, a individualititii sale morfo-functionale,iar pe de alta parte, reinoirea continua a elementelor constitutive ale organismului (componenta fizico-chimica a celulelor se reinoieste aproape în fiecare luna).

Dar, desi absolut necesar, schimbul de substante şi de energie nu este suficient pentru a asigura existenta organismului în raporturile sale complexe şi extrem de variabile cu mediul. Sunt absolut necesare relatille de tip

16www.psihologiaonline.ro

Page 27: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

informational: fǎrǎ un schimb permanent de informatie intre organism (luat ca intreg) şi mediul ambiant, precum şi intre partite constitutive ale sistemului organism nu poate avea loc oglindirea(psihologica) adecvata a realitǎţii obiective şi, implicit,nici reglarea corespunzatoare a diferitelor subsisteme.

Ca rezultat al diferentierii şi specializarii în fi1ogeneza(şi în onotogeneza) s-au constituit (şi se constituie în viaţă fiecarui organism) o serie de substante destinate: a) pentru realizarea schimbului de substante şi de energie (diferitele elemente structurale, organele, aparatele - digestiv,respirator, circulator, excretor etc); b) pentru operarea cu informatia (în primul rand sistemul nervos). Sarcina unificarii, integrarii şi reglarii tuturor functii1or organismului a revenit sistemului nervos(creierul, în primul rand) a devenit organul activititii psihice.

Deci, sistemul biologic al omului (organismul) poate fi

definit ca un ansamblu ierarhic organizat de elemente materiale

(subsisteme) reunite prin relatii spatio-tempora1e orizontale (de

coordonare, ca "de la egal la egal") şi verticale (de coordonare

a elementelor inferioare fata de cele superioare) în vederea

indeplinirii unor functii comune, indreptate spre obtinerea unor

rezultate utile intregului organism în permanenta sǎ

interactiune dinamica cu mediul(natural şi mai ales social).

In cadrul organismului,de la un nivel la altul de organizare a materiei, apar proprietati calitativ noi, ireductibile la proprietatile elementelor componente. Sistemul nervos a aparut şi s-a dezvoltat ca organ specializat al activititii psihice. Sistemul nervos central este format din: maduva spinarii; bulb; protuberanta; mezencefal; diencefa1; cerebel; cortex. Aceste

Page 28: Daniel Titus Toma,

subsisteme ale sistemului nervos

17www.psihologiaonline.ro

Page 29: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

central indeplinesc functii specifice, intre ele se stabilesc relatii de interdependenta şi intercondiţionare şi sunt organizate ierarhic, în ordinea prezentata.

Creierul uman reprezinta fonna cea mai inalta de organizare a materiei, care este capabila sǎ realizeze forma cea mai inalti a psihicului - constiinta. Creierul este format din doua emisfere cerebrale, unite printr-o portiune numita corpul colos. Emisfera stânga este specia1izata în realizarea functiilor verbal- simbolice,iar cea dreapta - pentru functiile spatial-sintetice. Diferenta dintre emisfera stanga şi cea dreapta poate fi prezentata astfel: functii verbale – functii neverbale; perceptia timpului - perceptia spatiului; procese analitice – procese sintetice: perceptie succesiva - perceptie simultana; gandire abstracta, logica - gandire concreta, intuitiva. Emisferele cerebrale sunt acoperite, invelite periferic de o substanta cenusie, care are grosimea de aproximativ 4 mm, formand scoarta cerebrala, iar la interior se afla substanta alba (invers ca la maduva spinarii). Emisferele prezinta santuri.

De asemenea, creierul este format din patru lobi: lobul frontal se afla în partea anterioara şi este cel mai intins, aici are loc integrarea, prelucrarea şi analiza informatiei, realizata de mecanismele psihice cele mai complexe (gandire, memorie, imaginatie); lobul parietal se afla în partea superioara la mijloc şi indeplineste functia cutano-chinestezica; lobul occipital se afla în partea posterioara indeplineste functia vizuala şi lobul temporal care se afli în partea inferioara şi indeplineste functia vizuala. Alte segmente cerebrale mai minore indeplinesc functiile o1factiva gustativa, vestibulara şi viscerala. In trunchiul cerebral (bulb, protuberanta, mezencefal, diencefal) sunt localizate mecanismele psihice energetice: motivatia,

18

Page 30: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 31: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

afectivitatea şi vointa. Cerebelul este situat inapoia bulbului şi a puntii, deci în zona inferioara a cutiei craniene. Acesta regleaza activitatea motorie automata(tonusul muscular, echilibrul şi pozitia corpului), miscarile involuntare şi cele voluntare(mers, scris, vorbit).

Organizarea structural-functionala a mecanismelor neurofizio-logice ale creierului şi implicit a mecanismelor psihice sunt realizate cu participarea a trei blocuri functionale (la baza functionarii acestor doua categorii de mecanisme se afla unsprezece principii care vor fi prezentate ulterior în acest subcapitol).

Primul este blocul energetic de reglare şi modulare a vigilitatii şi tonusului cortical, implicit a structurilor functionale cerebrale, care asigura formarea şi desfasurarea diferitelor procese psihice (motivatie, afectivitate, vointa) şi care este localizat la nivelul trunchiului cerebral. Pentru a asigura realizarea adecvata a activitatii psihice, creierul trebuie sǎ se afle într-o stare optima de vigilitate.

Al doilea este blocul de percepere, prelucrare şi stocare a informatiei exteroceptive(şi partial interoreceptive). Acest bloc include principalele sisteme senzoriale ale caror segmente corticale sunt situate în regiunile posterioare ale neocortercului:regiunea occipitala (cu functii vizuale); regiunea temporala (cu functii auditive); regiunea parietala (sensibilitatea cutano-chinestezica);la acestea se mai adauga segmente corticale,mai putin intinse ale sensibilititilor:vestibulara, olfactiva, gustativa,viscerala. Deci, acest bloc asigura cunoasterea realitǎţii şi mai este denumit şi blocul zonelor gnostice.

Cel de al treilea bloc este dinamic-constient şi realizeaza activitatea constienta, programarea, reglarea şi

Page 32: Daniel Titus Toma,

19www.psihologiaonline.ro

Page 33: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

controlul mecanismelor psihice complexe (gandire, memorie, imaginatie). Acesta este localizat în lobul frontal. Spre deosebire de blocul al doilea care este, în esenta, aferent, lobul dinamic are prin excelenta un caracter eferent, el nu are legatura nemijlocita cu dispozitivele de receptie. Blocurile cerebrale sunt organizate ierarhic şi include trei tipuri de zone: primara, secundara şi tertiara.

Zona primara (sau de protectie) contine neuroni cu o inalta specificitate, care capteaza informatiile care sosesc de la receptori prin intermediul cailor nervoase aferente. Aceasta este inclusa în blocul al doilea.

Zona secundara poseda neuroni cu o specificitate mai redusa, participand nemijlocit la elaborarea imaginilor perceptive complexe. Aceasta zona este inclusa în primul bloc.

Zona tertiara contine neuroni asociativi şi polimodali, ocupand un teritoriu larg (cca. 50% din suprafata intregului bloc) şi realizeaza sinteza informatiei intuitive asigurind constituirea proceselor psihice superioare (se formeaza semnificatia). Intre aceste zone exista raporturi ierarhice (tertiara-secundara -primara) ordinea de constituire este inversa.

In sprjinul sustinerii relatiei dintre psihic şi creier, dintre psihologic şi neurofiziologic se afle o multitudine de argumente dintre care pot fi mentionate urmatoarele:

- anumite forme patologice ale creierului, leziuni, tumori cauzeaza modificarea starilor sifunctiilor psihice;

- modificari ale chimismului cerebral, în sensul cresterii sau scaderii 1ui, conduc la a1terarea tabloului activititii psihice; s-a demonstrat ca reducerea sub limita

20www.psihologiaonline.ro

Page 34: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

norma1a a acizilor dezoxiribonucleic şi ribonueleic perturba profund functiile mnezice; cresterea secretiei de noradrenalina perturba echilibrul emotional - afectiv slabeste controlul voluntar, constient asupra comportamentuIui; inversarea raportului normal dintre sodiu şi potasiu, asociata cu cresterea de acetilcolina duce la crize epileptice; cresterea secretiei de adrenalina şi noradrenalina, asociata cu scaderea vitaminei B6 provoaca simptome psihotice, tulburari schizofrenice; chimismul cerebral poate fi modificat şi prin ingerarea diferitelor substante externe, aşa-numitele substante psihoactivatoare (alcoolul, drogurile etc.) produc toata gama modificarllor psihocomportamentale, de la tulburiri usoare pana la intoxicatii grave ce pot duce chiar la abolirea psihicului;

- dereglarile în metabolismul creierului provoaca diverse şi serioase tulburari ale sistemului psihic; reducerea aportuluide oxigen,atat de necesar arderilor la nivelul celulelor neuronale sau a celui de glucozi (hipoglicemie), ca principala sursa de energie se soldeaza cu diferite tipuri de tulburari ale dinamismului psihic (obsoseala, slabirea concentrarii atentiei, stare de disconfort, agitatie psihomotorie, incoerenta în gandire, confuzie, slabirea discernamantului, crize de pierderea constiintei etc.); oprirea fluxului de oxigen nu poate fi suportata mai mult de 5 minnute de catre creierul adult, o stare psihica optima presupune, deci, o buna oxigenare permanenta a creierului;

- la omul normal, sanatos relatia psihic-creier a fost cercetata prin intermediul proceselor nervoase superioare (excitatia, inhibitia); modificarea starii functionale a acestor procese (cresterea sau slabirea intensitatilor, predominarea unora sau altora dintre ele pe scoarta cerebrala, extensia, iradierea sau, dimpotriva, concentrarea lor în anumite zone

Page 35: Daniel Titus Toma,

21www.psihologiaonline.ro

Page 36: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

etc.) cauzeaza modificarea tabloului vietii psihice; unele stari nonnale ale constiintei (veghea, vigilenta) sau altele mai putin normale şi obisnuite (somnul, visele, hipnoza, transa etc.) au fost explicate tocmai prin schimbarea raporturilor dintre excitatie şi inhibitie;

- psihicul este o functie a creierului, are origine materiala, dar nu se identifica cu ea (nu are proprietatile materiei, greutate, volum, densitate, gust, miros),pentru ca este de natura ideala, nonsubstantiala şi isi are izvorul în realitatea inconjuratoare şi nu în creier.

Modul de fiintare al psihicului este imaginea, ca proces primar, constructul abstract-genera1izat, ca produs secundar, trairea, ca vibratie a intregului organism, efortul, incordarea, ca mobilizare a resurselor neuropsihice. Cu alte cuvinte, psihicul are proprietatea de a reproduce, de a transpune obiectivul în subiectiv, a realitǎţii inconjuratoare, în plan ideal, reflectarea psihica se distinge de alte forme de reflectare, intalnite la alte niveluri, prin caracterul ei ideal, activ şi subiectiv.

II.2.2. Organizarea nivelara a psihicului uman, natura lui contardictorie şi principiile de functionare a mecanismelor neurofiziologice şi a mecanismelor psihice.

II.2.2.1. Infrastructura vietii psihice(constientul,

subconstientul, inconstientul).

Viaţă psihica este organizata nivelar.

In viziunea lui Freud, Sinele este sediul pulsinilor innascute, rezervorul trairilor şi dorintelor refulate, al

22www.psihologiaonline.ro

Page 37: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

instinctului sexual; Eul are rolul de filtru, indeplinind functia de „cenzura” şi permitand accesul selectiv în constiinta a acelor impulsuri şi tendinte acceptabile pentru el, ofera solutia conflictelor cu realitatea sau cu dorintele incompatibile; Supraeul este nivelul superior, cel mai complex organizat, subordonand celelalte doua nivele.

Dacǎ Eul este determinat, în principal, de experienta proprie şi actuala a individului, Sinele şi Supraeul sunt influentate de trecut(Sinele de ereditate, Supraeul de influentele sociale şi parentale). Conciliator, intre aceste instante şi realitatea externa, Eul devine principalul nivel al vietii psihice

1. Constientul

Constiinta este forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice şi care faciliteaza raportarea continua a individului la mediu.

A fi constient inseamna: a gandi, a stabili relatii, a dispune de capacitatea de a face sinteze, a te putea autosupraveghea, a te adapta, a dispune de un model personal al lumii.

Reflectarea constienta indeplineste urmatoarele functii: informational-cognitiva; de orientare cu scop sau spre scop; anticipativ-predictiva; de planificare, reglare a constiintei; creativ-productiva.

2. Subconstientul

Acesta cuprinde actele care au fost candva constiente dar în prezent se desfasoara în afara controlului constient. El

Page 38: Daniel Titus Toma,

23www.psihologiaonline.ro

Page 39: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

este rezervorul unde se conserva amintirle, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele intelectuala sau perceptiv stereotipizate, deci toate actele ce au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort,dar care se afla într-o stare latenta de virtualitate psihica, putand insa sǎ redevina oricand active, sǎ paseasca pragul constiintei. El contine ceea ce nu este în centrul atentiei, dar care poate avea efecte asupra constiintei. El este un fel de constiinta interioara ce coexista cu cea centrala, fiind mai mult plasat spre constient decat spre inconstient. El nu conserva doar amintirile, automatismele, deprinderile, ci dispune de mecanisme pentru a prelucra, restructura sau crea.

3. Inconstientul

Acesta este formatiunea psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

El este dinamic, conflictual şi tensional indeplinind urmatoarele roluri: rol de energizare şi dinamizare a intregii vieti psihice a individului; rol de facilitare a procesului creator, contribuin la realizarea unor combinari şi recombinari spontane; rol de asigurare a unitatii Eului, prin fǎptul ca este prin fǎptul ca este principalul depozitar al programelor informationale şi a tensiunilor motivationale pe baza carora, prin organizare specifica, se emancipeaza cunoştinţǎ.

Intre constient şi inconstient exista trei tipuri de relatii: circulare; de subordonare integrativa(dominarea inconstientului de catre constient; dominarea constientului de catre inconstient); de echilibrare(se produc acele stari psihice cand individul nu este nici total constient, dar nici

24

Page 40: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 41: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

total inconstient – starile de atipire, de reverie, spontaneitate, contemplatie).

Fǎptul ca legile de organizare ale constientului şi inconstientului sunt radical deosebite, exprima bipolaritatea S.P.U. Intre acesti doi poli ai sistemului sunt raporturi de complementaritate şi toata viaţă psihica presupune interactiuni şi acomodari intrre constient şi inconstient.

II.2.2.2. Natura contradictorie a psihicului uman.

Inca de foarte timpuriu s-a constientizat complexitatea enorma a psihicului, în general, şi a celui uman, în special, pozitia exceptionala, statutul de exceptie al fenomenelor psihice şi al corelatelor lor comportamentale în randul celorlalte fenomene existente în univers(iu prezent se considera ca în universul cunoscut nu exista fenomene mai complexe decat cele psihice).

Complexitatea psihicului se datoreaza naturii lui contardictorii, ipostazelor sub care apare şi mai ales functionalitatii lui concrete. Privit şi analizat mai atent psihicul isi dezvaluie o serie de fapte ce se opun unele altora. Dintre cele mai semnificative „perechi” de polaritati sub care este

intalnit psihicul pot fi enumerate urmatoarele5:

1) El este concomitent obiectiv şi subiectiv; este obiectiv prin continutul lui preluat din exterior, din realitatea inconjuratoare; este subiectiv prin forma ideala cu autorul careia obiectivul este transformat în subiectiv.

5 Mielu Zlate, Introducere în psihologie, Casa de editura si presa „Sansa”

S.R.L., Bucuresti 1994, p. 182

Page 42: Daniel Titus Toma,

25www.psihologiaonline.ro

Page 43: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

2) Psihicul este material şi ideal; este material prin originea lui, în sensul ca apare, se naste din materie şi evolueaza odata cu ea, avand la baza activitatea materiala a creierului; este ideal, spiritual prin natura lui, fiind saturat de un continut de imagini, idei dobandite în procesul cunoasterii(individuale sau sociale) organizate.

3) Apare atat în calitate de proces, cât şi de produs; el are o dezvoltare procesuala, iar efectul final ce se obtine la un moment dat în urma interactiunii dintre subiect şi obiect, il constituie produsul; produsul odata obtinut, influenteaza şi condiţioneaza dinamica viitoare a noului proces, iar un nou proces introduce o anumita modificare în structura produselor realizate anterior.

4) Psihicul este intalnit atat în stare latenta(ascunsa, interiorizata), cât şi în stare manifesta(exteriorizata); complexitatea provine nu atat din existenta celor doua ipostaze ale psihicului, cât din fǎptul ca nu intotdeauna starea latenta (virtuala) coincide cu cea manifesta(reala), dimpotriva, uneori intre ele exista o neta contradictie(una gandim şi alta spunem;una gandim, una spunem, şi alta facem); o asemenea situatie creaza mari dificultati în interpretarea comportamentului.

5) Psihicul dispune de desfasurari normale, firesti, dar şi de desfasurari surprinzatoare, patologice(vise, halucinatii, evocari spontane, stari emotionale şi ideatice bizare, stranii); complexitatea provine nu atat din complexitatea acestor tipuri de desfasurari, ci din imposibilitatatea(uneori) trasarii unei linii de demarcatie(de granita) intre normal şi patologic; pe un fond normal pot fi intalnite manifestari mai ciudate, dar asta nu inseamna ca persoana este psihopata, la fel cum şi pe un fond patologic pot fi intalnite suficiente momente de normalitate şi

Page 44: Daniel Titus Toma,

26www.psihologiaonline.ro

Page 45: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

luciditate, fǎrǎ ca aceasta sǎ insemne ca persoana respectiva este normala; deci, trebuie utilizate criterii pentru diferentierea starilor normale de cele patologice(o problema foarte controversata).

6) Psihicul este atat determinat, cât şi nedeterminat; el este cauzat, provocat, influentat de factori şi condiţii(naturale şi sociale) din afara sau chiar din interiorul lui, dar dispune şi de initiative şi actiuni determinative; el este produs al imprejurarilor, dar şi producator de imprejurari; psihicul este dat, dar şi liber, prin el oamenii propagandu-şi forta de inteligenta şi actiune, de experienta şi vointa.

La toate aceste ipostaze diferite, sub care apare psihicul, se adauga inca un element ce-i subliniaza şi mai pregnant complexitatea, şi anume relatia dintre spirit şi corp, psihic şi creier(problema anterior tratata).

II.2.2.3. Principiile de functionare a mecanismelor

neurofiziologice şi a mecanismelor psihice.

1. Principiul neuronului.

Din punct de vedere structural, creierul are o organizare discontinua (discreta), constand din elemente în sine distinete, denumite neuroni. Neuronul este nu numai unitate structurala, ci şi unitate functionala, în cadrul lui avand loc operatii şi procese de analiza şi sinteza a informatiiei. Din punct de vedere anatomo- morfologic, el se compune din trei segmente principale: corpul, dendritele şi axonul. Dupa criteriul marime exista neuroni de dimensiuni mici, medii ai mari. Dupa forma exista neuroni ovali, stelati

27

Page 46: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 47: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

şi piramidali. Din punct de vedere functional exista: neuroni senzitivi - care primesc şi prelucreaza informatia; neuroni motori (sau executivi) -care emit mesaje de comanda catre diferite aparate efectorii (glande, muschi); neuroni de asociatie - care fac legatura intre diferite grupuri de neuroni senzitivi şi motori.

In diferitele segmente şi zone ale creierului exista o dispoziţie şi pondere diferita ale fiecarui tip de neuroni. Mecanismul prin care neuronii intra în conexiune se numeste sinapsa.

2. Principiul centralizarii

Neuronii se grupeaza în formatiuni relativ compacte, denumite centrii nervosi (centrii respiratiei şi circulatiei, centrii miscarilor voluntare, centrii vorbirii, centrii auzului, vazului, etc.), care sunt localizati în scoarta cerebrala. In cadrul unui centru nervos, se realizeaza un set complet de operatii care se integreaza finalmente mtr-o functie biologica sau psihica specifica.

3. Principiul corticalizarii.

Scoarta cerebrala(substanta cenusie de aproximativ 4 mm grosime, care inveleste emisferele cerebrale) atinge cel mai malt grad de dezvoltare, subordonand toate celelate segmente şi controleaza toate functiile neurofiziologice şi psihice.

4. Principiul diferentierii şi specializarii

La nivelul creierului uman, diferentierea şi specializarea sunt pregnant exprimate. Fiecare segment, incepand cu maduva spinarii şi terminand cu scoarta cerebrala,poseda o configuratie structurala distincta şi roluri functionale specifice.

Page 48: Daniel Titus Toma,

28www.psihologiaonline.ro

Page 49: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

5. Principiul ierarhizarii şi integrarii sistemice - este complementar celui a1 diferentierii şi specializarii

Nici un segment, nici o formatiune a sistemului nervos central, oricat ar fi de diferentiata şi specializata,nu are o existenta izolata, 0 autonomie absoluta. Fiecare formatiune este supusa unei ample influente din partea celorlalte şi,la randul sau, exercita influenta asupra acestora.

Sistemul nervos central cuprinde urmatoarele nivele ierarhice: maduva spinarii; trunchiul cerebral; cerebelul sau creierul mic; diencefalul şi emisferele cerebrate. Varful ierarhiei il constituie scoarta cerebra1a. Intre aceste nivele se realizeaza o legatura în dublu sens: ascendent (de la nivelele inferioare la cele superioare) sidescendent (de la nivelele superioare la cele inferioare).

In interiorul acestei organizari ierarhice, circulatia informatiei se desfasoara dupa doua reguli importante:

a) regula convergentei - care reglementeaza circulatia informatiei în sens ascendent;

b) regula divergentei - care reglementeaza circulatia infonnatiei în sens descendent.

Ierarhizarea este completata de integrare, adica procesul de unificare în structuri comportamentale specifice a diferitelor elemente şi verigi individuale, particulare.

In afara principiului ierarhizarii şi integrarii, ar fi imposibil de rea1izat complexitatea pe care o presupune activitatea psihica umana. Aceasta complexitate nu poate fi inteleasa decat ca rezultanta a interactiunii tuturor nivelelor,pe verticala şi a tuturor zonelor sau centrelor neuronale, pe orizontala.

Page 50: Daniel Titus Toma,

29www.psihologiaonline.ro

Page 51: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

6. Principiul comutarii

Potrivit acestui principiu, odata cu diversificarea structurilor senzoriale şi motorii, în organizarea sistemului nervos au aparut aşa-numitele zone releu, menite sǎ realizeze o coordonare dinamica optima a functionarii lor. O zona releu se interpune fie intre verigile senzoriale prin care se transmite excitatia de la periferie, fie intre acestea şi verigile motorii, prin care se transmit comenzile la aparatele de raspuns.

7. Principiul reflexului

Acesta exprima specificul general al functionarii creierului şi al activitatii lui. Pentru a produce cel mai simplu reflex, este nevoie de eel putin doi neuroni: unul senzitiv şi unul motor (de comanda).

La baza intregii activitati reflexe a creierului se afla doua procese nervoase fundamentale: excitatia şi inhibitia. Aceste doua procese se caracterizeaza prin grade diferite de intensitate, durata şi extindere teritoriale. Procesele nervoase se afla 1a baza constituirii celor patru tipuri de temperamente: coleric, sangvinic, flegmatic şi melancolic.

Reflexele se impart în doua categorii: necondiţionate (innascute) şi condiţionate (dobandite în cursul vietii).

8.Principiul modelariii nformationale-izomorfic-homomorfice.

Acesta releva în primul rand dependenta functionarii creierului de sursele de stimulare exterioare lui, iar în al doilea rand, releva caracterul reflectoriu al psihicului, definindu-l ca model informational intern al lumii externe şi al propriului EU.

Page 52: Daniel Titus Toma,

30www.psihologiaonline.ro

Page 53: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

9. Principiul conexiunii inverse.

Acesta postuleaza ca atat diferite segmente componente, cât şi creierul şi psihicul în ansamblu, functioneaza ca aparate cu autoreglare. Aceasta inseamni ca, 1a nivelul creierului, exista doua blocuri functionale principale: a) blocul de comanda; b) blocul de executie.

Conexiunile sunt de mai multe feluri: negative sau stabilizatoare; pozitive sau amplificatoare; de urmarire; anticipative etc.

10. Principiul redundantei

Creierul şi psihicul uman utilizeaza un numar mai mare de semne (litere, cuvinte) în comparatie cu alte sisteme, de asemenea aceste doua sisteme hipercomplexe au proprietatea de inalta rezistenta la influenta factorilor perturbatori exteriori şi o inalta capacitate compensatorie.

11. Principial instruibilitatii

Creierul şi psihicul uman poseda proprietatea invatarii, fiind sisteme inalt instruibile. Organizarea, pe care aceste sisteme o releva la maturitate, este efectu1 instruirii; calitatea acestei organizari va depinde de calitatea procesului de modelare şi instruire prin care a trecut individul.

Page 54: Daniel Titus Toma,

31www.psihologiaonline.ro

Page 55: Daniel Titus Toma,

Psihologia OnlineBiblioteca Online

II.3.Procesul psihologic de formare a mǎrturiei.

II.3.1. Consideratii de ordin psihologic.

Fiecare proces psihic are o anumita incadrare spatiala la nivelul creierului, dar nu reiese o localizare de tip monocentric, punctiform, ci una de tip pluricentric. Cu cât un proces psihic este mai complex, cu atat baza lui neurofiziologica este mai putin precisa. Se poate vorbi astfel de procese psihice bine localizate şi de procese psihice cu o localizare difuza.

Procesele psihice sunt modalitati esentiale prin intermediul carora individul uman se raporteaza la realitatea inconjuratoare, în directia realizarii unui scop ca urmare a sustinerii lor de o puternica motivatie, avand o desfasurare discursiva, plurifazica, spedalizate sub raportuJ continutului infonnaponal, al fonnei idealsubiective de realizare, ca şi al structurii şi mecanismelor operationale.

Procesele psihice se impart în urmatoarele categorii:

1. procese informational-operationale, impartite la rindul lor în procese de receptie şi prelucrare primara a informatiilor şi procese de prelucrare secundara şi de transfonnare a informatiilor;

2. procese stimulator-energizante ale activitatii; 3. procese de reglaj psihic;

4. procese integratoare a tuturor celorlalte în structurile complexe ale personalitatii Acestea nu-şi pot defini sensul şi rostul lor decat în contextul sistemului.

32www.psihologiaonline.ro

Page 56: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

„Sistemul psihic reprezinta în sine un ansamblu autoreglabil de stari şi procese structurate pe baza principiilor semnalizarii,reflectarii şi simbolizarii şi coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare,

opunere, scriere spatio-temporala, generativa"6.

Intre procesele psihice exista urmatoarele tipuri de relatii: de determinare; interactive; interdependenta; compensatie; autoreglare; autoorganizare; antagoniste; ierarhice şi de valorificare.

II.3.2. Receptia (informatiilor) faptelor şi imprejurarilor de catre martori.

Cercetarile ştiinţifice intreprinse în domeniul psihologiei martorilor au demonstrat ca mecanismul de percepere, de fixare, de memorizare şi redare variaza de la persoana la persoana, în raport cu dezvoltarea sǎ psihica, cu gradul de cultura, cu profesia, cu mediul şi condiţiile în care a perceput faptele şi imprejurarile, cu a infinitate de alte elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun intre momentul perceptiei şi acela al redarii, astfel incat în orice declaraţie apare ca inevitabil un coeficient de alterare initiala sau ulterioara. Acest coeficient de alterare consta în unul din urmatoarele aspecte: fie ca martorul adauga ceva realitǎţii; fie ca el omite; fie ca substituie unele evenimente sau persoane altora; :fie transforma informatiile percepute.

Prin urmare, procesul de formare a declaraţiilor martorilor este structurat în patru faze importante.

6 Mihai Golu, Aurel Dicu, 1972, p.95.

33

Page 57: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 58: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

1. receptia (perceptia) informatiilor; 2. prelucrarea lor logica; 3. memorarea (stocarea) informatiilor şi

4. reactualizarea informatiilor prin reproducere şi recunoasterea.

Referitor la receptia senzoriala, var fi tratate senzatiile şi perceppile cu rol determinant în formarea mǎrturiei.

Receptia informatiilor este prima faza a trecerii de la eveniment (fǎpta, imprejurare) la constituirea mǎrturiei care se caracterizeaza prin obtinerea de catre subiectu1 psihologic a informatiilor despre eveniment, devenit pentru acesta obiect de receptie senzoriala. Aceasta se realizeaza prin doua procese psihice: senzatia şi perceptia.

ll.3.2.1. Senzatia (senzatii vizuale, senzatii auditive).

Senzatiile sunt mecanisme psihice elementare care reflecta insusirile nesemnificative ale obiectelor şi fenomenelor, respectiv contururi, fante luminoase, linii şi unghiuri şi dacǎ se misca sau nu obiectele. Ele constituie izvorul tuturor cunoştintelor omului despre lume şi se afla la baza tuturor celorlalte procese psihice de cunoastere.

In mod normal omul nu are senzatii ci perceptii. Senzatiile sunt elemente constitutive ale perceptiilor. Senzatia este ceva, fǎrǎ contur precis şi determini o impresie senzoriala mai mult sau mai putin vaga. Senzatia este o imagine partiala, perceptia este o imagine integrala a obiectu1ui.

34www.psihologiaonline.ro

Page 59: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Senzatia nu apare imediat dupa ce stimulul a inceput sǎ actioneze asupra receptorului, ci la un anumit interval de timp, denumit limp de latenta. Acesta variaza de la o modalitate senzoriala 1a alta. Aşa cum senzatia nu apare imediat cu actiunea semnalului, tot aşa ea nu dispare imediat dupa incetarea stimularii, aceasta inertie a senzatiilor se produce în faza de postactiune.

Aşadar, senzatiile sunt procese psihice elementare, prin care se semnalizeaza selectiv, partial separat, izolat sub forma de imagini simple, primare, insusirile obiectelor şi fenomenelor din realitatea materiala, precum şi starile interne ale organismului, în momentul actiunii semnalelor asupra receptorilor.

Functiile senzatiilor sunt:

- de orientare, adaptare şi apararea subiectului;

- de a reflecta, semnaliza selectiv, partial, separat, izolat insusirile obiectelor şi fenomenelor din realitatea materiala, precum şi starile interne ale organismului, în momentul actiunii semnalelor asupra receptorilor.

Calitatea senzatiei şi implicit a mǎrturiei sunt condiţionate de sustinerea energetica a atentiei,de oscilatiile ei, de cresterea sau scaderea intensitatii acesteia. Relatia dintre atentie şi senzatii determina diferente intre martori, din punct de vedere al calitatilor atentiei şi a mǎrturiilor, astfel: volumul atentiei – volumul mǎrturiei; stabilitatea, concentratrea, distragerea, distributivitatea, mobilitatea atentiei - valoarea scazuta sau ridicata a mǎrturiei. Declaraţiile martorilor sunt o reflectare a lumii exterioare, mijlocita de organele de simt.

Page 60: Daniel Titus Toma,

35www.psihologiaonline.ro

Page 61: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Martorul - izvorul declaraţiilor - trebuie sǎ fie apt sǎ realizeze activitatea de reflectare a lumii inconjuratoare, deci organele de simt şi gradul de dezvoltare a acestora sǎ asigure o reactie corecta la stimulii exteriori.

A) Senzatiile vizuale.

Semnalizeaza actiunea undelor electromagnetice asupra analizatorului vizual. Undele electromagnetice se propaga de la sursele naturale de lumina, ideosebi de la soare, de la sursele artificiale sau de la corpurile luminate (lungimea 390 - 800 milimicroni). Orice senzatie vizuala se caracterizeaza prin cateva proprietati de baza: tonul cromatic; luminozitatea şi saturatia. Combinarea acestor trei insusiri duce la un numar mare de nuante cromatice. Un om obisnuit reuseste sǎ diferentieze circa 500 de nuante cromatice, pe cand un pictor distinge cateva mii.

Mǎrturia a carei sursa o constituie senzatiile vizuale reprezinta mǎrturia tip, mǎrturia cel mai frecvent intalnita, deoarece în aproape fiecare cauza penalǎ se resimte necesitatea reconstituirii cât mai fidele a configuratiei locului infracţiunii, a localizarii spatiale a unor obiecte, a precizarii unor raporturi spatiale dintre obiecte, dintre obiecte şi persoane de a caror prezenta la locul infracţiunii este, într-un fel sau altul, legata sǎvârşirea acesteia. Superioritatea senzatiilor vizuale fata de celelalte senzatii consta în aceea ca ele dau o imagine exacta şi completa a lumii inconjuratoare.

Coeficientul de fidelitate a mǎrturiei în ceea ce priveste culorile, precum şi insusirile spatiale ale obiectelor, e sensibil diferentiat, în primul rand în functie de condiţiile de iluminare în care are loc receptia.

36www.psihologiaonline.ro

Page 62: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

In cazul faptelor petrecute în condiţiile luminii naturale, intensitatea luminii difera dupa cum acestea au fost receptionate în timpul zilei (în condiţiile luminii diurne), în condiţiile luminii crepusculare (în zori şi în amurg) sau în timpul noptii (în condiţiile luminii nocturne). Condiţiile optime pentru. perceptia culorilor, precum şi a celorlalte insusiri spatiale ale obiectelor, sunt oferite de lumina zilei, numita, de aceea, şi vederea colorata diurna, în sapte tonuri.

In cazul faptelor percepute în condiţiile luminii artificiale, nu numai intensitatea, dar şi natura iluminatului influenteaza perturbator asupra perceptiei culorilor obiectelor.

Receptia cromatica, precum şi a insusirilor spatiale ale obiectelor, este sever afectata la trecerea brusca dintr-un mediu într-altul cu sensibilitati ale luminii vadit disproportionate (de la lumina la intuneric, sau într-un mediu cu o sensibilitate scazuta a luminii şi viceversa).

Vederea, în condiţii fundamental schimbate de luminozitate, devine eficienta abia în momentul în care intervine adaptarea. Adaptarea la intunerie se petrece într-un ritm foarte rapid în primeIe zece minute,dupa care acest ritm inregistreaza o incetinire. Adaptarea deplina intervine dupa o ora de sedere în intuneric. Adaptarea la lumina se face într-un ritm mult mai scurt, de aproximativ 3-5minute, dupa care ochiul vede nonnal.

Pentru magistrat, care face ascultarea martorului, asemenea cunoştinte ii sunt extrem de utile. Nu de putine ori sunt intalnite cazuri cand martorului i se solicita sǎ descrie sau sǎ recunoasca infractorul dupa culoarea tinutei vestimentare. De aceea, trebuie sǎ se acorde o atentie cu totul aparte declaraţiilor martorilor cu privire la astfel de

37

Page 63: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 64: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

descrieri, tinand cont de toate particularitatile senzatiilor vizuale.

Cunoscand legile care guvemeaza capacitatea de acomodare la lumina şi intuneric, pot fi elaborate urmatoarele reguli tactice:

- la evaluarea mǎrturiilor, formate în condiţiile trecerii bruste în medii cu vizibilitati vadit disproportionate, magistratii trebuie sǎ ia în considerare ritmul diferit al instalarii acomodarii, în functie de faptele petrecute în condiţiile trecerii de la lumina la intuneric şi viceversa şi, totodata durata sederii în noul mediu, pentru a se convinge dacǎ faptele au fost percepute în momentul initial, intermediar sau final al acomodarii;

- va trebui sǎ se tina seama de diferenta de intensitate a luminii celor doua medii prin care martorul a trecut brusc, de aceea depinzand durata de timp necesara acomodirii;

- care au fost preocuparile martorului anterioare sǎvârşirii faptei;astfel, mai repede se va instala acomodarea la martorul care, în momentul sǎvârşirii faptei, se afla în incapere, cu lumina stinsa, fata de cel care a parasit lectura unui ziar sau a unei carti, sau care viziona programul de televiziune.

B. Senzatiile auditive.

Semnalizeaza actiunea undelor sonore.

Omul nu receptioneaza toate undele sonore, ci numai pe acelea care au cea mai mare vaIoare adaptativa pentru el şi anume intre 16.000 şi 20.000 cicli/secunda. Infrasunetele

Page 65: Daniel Titus Toma,

38www.psihologiaonline.ro

Page 66: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

(sub 16.000 cicli/secunda) şi ultrasunetele (peste 20.000 cicli/secunda) nu-i sunt accesibile decât cu aparate speciale.

Diferentele dintre martori, în ceea ce priveste receptia undelor sonore, sunt cauzate de proprietatile senzatiilor auditive.

Caracteristicile stimulului, excitantului (al undei sonore), se exprima în proprietatile senzatiilor auditive: frecventa vibratiilor (nr.vibratii/ secunda) determina inaltimea sunetului, amplitudinea undei (gradul de deplasare a undei fata de pozitia de echilibru) va da intensitatea; forma undei (determinata de natura sursei sonore şi constand dintr-o unda fundamentala şi unda scurta care se asociaza) se va exprima în timbru, dupa care se poate identifica sursa acestui sunet.

Sunetele se mai caracterizeaza prin durata şi prin influenta lor neurofunctionala.

La ascultarea martorului auditiv, acestuia i se cere sǎ reproduca cuvinte, termeni, expresii, numere, cifre, în acele situatii în care cuvintele, expresiile, etc., reprezinta insasi activitatea materiala, prin care se realizeaza latura obiectiva a infracţiunii.

Desigur, în astfel de imprejurari, martorului nu i se poate pretinde sǎ reproduca fidel decat cuvinte, expresii, scurte propozitii şi nicidecum sǎ reproduca, în termenii ei exacti, o intreaga conversatie. De aceea, ceea ce martorul poate reproduce dintr-o conversatie reprezinta sensul, continutul de idei, fiindca este nu neputinta ca cineva sǎ retina şi sǎ reproduca toti termenii care o alcatuiesc.

Page 67: Daniel Titus Toma,

39www.psihologiaonline.ro

Page 68: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

II.3.2.1.1. Diferenta dintre martori (implicit mǎrturii) din punct de vedere al particularititilor senzatiilor (sensibilitatea, legile senzatiilor).

a) Sensibilitatea.

Aceasta este proprietatea organismului de a receptiona, reactiona diferentiat, prin intermediul organelor de simt (analizatori) specializate pentru receptionarea şi prelucrarea anumitor modalitati senzoriale, de energie externa (fizica sau chimica).

Diferenta dintre oameni, martori, consta în sensibilitatea diferita a pragului absolut inferior, superior, diferential şi operativ.

Cantitatea minima de intensitate a stimulului capabila a produce o senzatie, poarta denumirea de prag absolut minimal.

Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care nu mai produce o senzatie în cadrul aceleiasi modalitati senzoriale, ci o senzatie specifica, la inceput de jena şi apoi de durere, poarta denumirea de prag absolut maxim.

Diferenta minima dintre doua stimulari,care provoaca o senzatie noua, se numeste prag diferential.

Capacitatea analizatorului de a detecta usor, rapid şi precis, diferenta de intensitate dintre doi stimuli se numeste prag operativ.

Sensibilitatea este invers proportionala cu pragul senzatiei.

b) Legile senzatiilor.

40

Page 69: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 70: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Diferentele dintre oameni, martori, în acest sens, nu necesiti o prezentare amanuntita pentru ca, prin simpla enumerare a legilor, totul este deductibil.

Legile senzatiilor sunt legea intensitatii; legea adaptarii senzoriale (pozitiva, negativa); legea contrastului senzorial (scoaterea reciproca în evidenti a doi stimuli cu caracteristici opuse); legea sensibilizarii (influenta diferiti, într-o masura mai mare sau mai mica, privind functionarea analizatorilor); legea depresiei (durerea reduce senzatiile, etc.); legea seronificatiei (contrazice legea intensitatii, în sensul ca stimuli slabi, dar cu o semnificatie ridicata pentru subiect - martor – sunt receptionati mai repede, mai bine decat cei puternici dar nesemnificativi); legea compensarii (o modalitate senzoriali preia functia alteia, care este mai slab dezvoltata sau lipseste, cum se intampla, de exemplu, la orbi şi surzi la care se dezvolta mai mult decat normal sensibilitatea tactila, vibratorie şi olfactiva).

In realizarea oricǎrei senzatii toate legile actioneaza corelat.

Rolul fundamental în dezvoltarea senzatiilor il are activitatea pe care o desfasoara subiectul, martorul (mai intai jocul, apoi activitatea scolara şi în cele din urma profesia).

ll.3.2.2.Perceptia.

Trecerea de la senzatie la perceptie consta în integrarea (analiza) şi sinteza imaginilor simple, izolate şi obtinerea unei imagini cu continut bogat, iar cand informatia senzoriala transmisa este incompleta, perceptia completeaza cu cunoştinte anterioare informatia senzoriala, dandu-i acesteia sens, realizand astfel recunoasterea şi identificarea

Page 71: Daniel Titus Toma,

41www.psihologiaonline.ro

Page 72: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

stimulului. Deci, prin intermediul perceptiei putem cunoaste mai mult decat se afla actual în informatia senzoriala. In aceasta consta superioritatea perceptiei fata de senzatie.

Perceptia este mecanismul psihic care prelucreaza profund informatiile transmise de senzatii prin prelucrarea şi integrarea unitara a imaginilor simple, izolate, obtinandu-se o imagine cu un continut bogat, atat despre totalitatea insusirilor fizico-spatiale ale stimulului,cât şi despre contextul în care se afla acesta, realizandu-se în final recunoasterea şi identificarea stimulului care actioneaza asupra receptorilor.

Asadar, perceptia este mecanismul psihic, care reflecta totalitatea insusirilor obiectelor şi fenomenelor, cât şi contextul în care se afla acestea, în momentul actiunii lor nemijocite asupra receptorilor.

Functiile perceptiei sunt: de reflectare a obiectelor, fenomenelor şi contextului în care se afla acestea; functia informativa, despre aspectele lumii materiale (detectia, discriminarea, identificarea, interpretarea); functia de reglare a activititii şi comportamentului.

II.3.2.2.1. Dependenta perceptiei, mǎrturiei de factorii de natura obiectivi (externi).

Ascultarea unui martor presupune, de la bun inceput, sǎ se tina cont, alaturi de legitatile generale ale senzorialitatii, de principalii factori obiectivi şi subiectivi capabili sǎ influenteze procesul de perceptie.

Fiind prin excelenta un proces relational, perceptia este influentata, în desfasurarea sǎ concreta, de o multitudine de factori.

42

Page 73: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 74: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Nu exista diferentieri semnificative în clasificarea factorilor de natura obiectiva(proprietatile obiective ale stimulului din perspectiva psihologiei şi cea a criminalisticii, ci numai nuantari aparte.

Din punct de vedere al psihologiei, în categoria factorilor externi ai perceptiei intra în principal caracteristicile stimulului (intensitate, durata, frecventa), dar şi unele particularitati ale contextului în care acesta apare (volumul campului perceptiv, omogenitatea sau heterogenitatea acestuia, raporturile spatio-temporale dintre stimuli,etc.).

Cercetarile psihologice experimentale au demonstrat ca cea mai favorabila intensitate a stimulului care asigura o perceptie optima este cea medie.

Intensitatile puternice sau foarte slabe, în afara fǎptului ca devin greu accesibile, produc unele efecte nefavorabile (tocesc acuitatea senzoriala, favorizeaza omisiunea semnalelor, ceea ce duce la scaderea capacitatii rezolutive şi produce o stare generala de disconfort psihic).

Dacǎ durata de actiune a stimulului scade sub o anumita limita, identificarea şi diferentierea devin dificile, dimpotriva, dacǎ depasesc o anumita valoare, imaginea devine stearsa datorita saturatiei.

Un stimul mai frecvent se percepe mai repede decat altul care apare la intervale mari de timp. Cand un stimul se detaseaza de fond este perceput mult mai usor. Complexitatea, noutatea, incongruitatea (irealitatea) stimulilor creaza unele dificultati perceptiei.

Din punct de vedere al criminalisticii factorii cei mai importanti de bruiaj, distorsiune a perceptiei, mǎrturiei sunt:

Page 75: Daniel Titus Toma,

43www.psihologiaonline.ro

Page 76: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

a) Vizibilitatea poate fi redusa de distanta de la care se face perceptia, de condiţiile de iluminare (intuneric, umbra, soare care bate din fata, etc.), de condiţiile meteorologice (ceata, ninsoare, ploaie), de diverse obstacole interpuse intre cel care percepe silocul în care se desfasoara evenimentul;

b) Audibilitatea este influentata, de asemenea, de distanta, de condiţiile de propagare a sunetelor, specifice fiecarui loc în parte (cunoscandu-se,de pilda, ca sunetele se propaga mai bine la suprafata apei, decat în padure sau localitate), de existenta unor surse sonore care pot perturba auditia şi de factorii meteorologici (vant, ploaie, furtuna), obstacole care pot da nastere la ecouri, reverberatia sunetelor intalnite în locurile inchise,etc.;

c) Durata perceptiei reprezinta un alt factor obiectiv important de care depinde calitatea receptiei. Intervalul de timp în care este posibila perceptia poate fi în functie de perioada mai mare sau mai mica în care se desfasoara o actiune, de viteza de deplasare, fie a persoanei sau a obiectului perceput, fie a celui care percepe, iar cateodata de tipul de iluminare (de exemplu faptele percepute la lumina fulgerului sau a farurilor unui autoturism);

d) Disimularea infatisarii este determinata de insasi persoana autorului infracţiunii care incearca sǎ se faca perceputa cât mai greu, în acest sens apeland la deghizari, actionand cu rapiditate, cautand sǎ distraga atentia, inclusiv cu ajutorul unor complici, folosindu-se de intuneric sau diverse obstacole pentru a nu fi vazut, etc.

Asadar, factorii de natura obiectiva desemneaza acea categorie de stari, situatii contextuale perceptiei,

44www.psihologiaonline.ro

Page 77: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

independente de cel ce percepe, care se pot repercuta favorabil sau defavorabil asupra mǎrturiei.

II.3.2.2.2. Dependenta perceptiei, mǎrturiei de factorii psihofiziologici şi de personalitate (de natura subiectiva).

Analiza perceptiei nu poate fi efectuata numai prin raportarea la obiectul extern pe care-l reflecta şi de care este legata cauzal. Ea apare în orice imprejurare ca act mai mult sau mai putin orientat şi deliberat al unui individ anume care, în raporturile sale eu lumea,indeplineste intotdeauna un anumit rol: de cunoastere; de transformare practica a obiectului; de satisfacere a anumitor nevoi, trebuinte, interese, etc. Perceptia este nemijlocit subordonata unuia din aceste roluri, integrata în structura activititii şi comportamentului.

Dinamicilea ctelor perceptiv şi al mǎrturiei poarta, ficeare în sine, amprenta particularitatilor psihofiziologice generaIe şi speciale ale individului,a trasaturilor temperamentului, ale structurii aptitudinilor şi orientarii personalitatii sale. In orice moment, aceste doua mecanisme se contureaza ca fenomene dinamice sintetic, care se intrepatrund cu toate celelalte componente şi laturi ale personalitatii ca intreg.

Nu percepe un organism de simt oarecare sau creierul luat izolat, percepe omul- personalitate.

In sens functional general, perceptia, mǎrturia, apar nu numai ca imagini ale obiectului, evenimentului cercetat, ci şi ca "oglinda" a personalitatii subiectului - perceptor, ca modalitati specifice de manifestare a acestora în raporturile lor cu lumea.

45www.psihologiaonline.ro

Page 78: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

In perceptie, mǎrturie, omul se defineste pe sine, isi dezvaluie continutul personalitatii sale, nivelul de dezvoltare intelectuala generala, intentii, atitudini, scopuri, trebuinte, preferinte, inclinatii, etc.

Toate condiţiile psihofiziologice interne constituie o multitudine de stari ale sistemului de personalitate, ale caror valori şi raporturi intervin ca variabile cu caracter mai mult sau mai putin aleator, modificand probǎbabilitatea legaturii dintre imaginea perceptiva, mǎrturie şi sursa externa de informatii. Stari1e sistemului de personalitate pot influenta pozitiv (în sens optimizator, facilitator) sau negativ (în sens perturbator, frenator) desfasurarea proceselor perceptiei şi mǎrturiei.

Factorii psihofiziologici cei mai generali şi totodata condiţiile vitale de realizare a perceptiei şi mǎrturiei, o constituie starea functionala normala a aparatului de receptie corespunzator şi dispozitia psihica normala a individului (adica inexistenta stresului, anxietatii, oboselii, consumului de alcool şi altor substante stimulator-perturbatoare ale psihicului).

Din perspectiva criminalisticii, factorii de natura subiectiva desemneaza acele stari, situatii, legate de condiţiha psihofiziologica şi de personalitatea martorului, ale caror consecinte se pot rasfrange, ca şi în cazul factorilor de natura subiectiva, favorabili sau defavorabili, asupra perceptiei.

Dintre acestia cei mai importanti sunt:

a) Calitatea organelor de simt reprezinta un factor psihofiziologic esential pentru o buna perceptie, orice defecţiune a acestora, fie pe latura perceptiva, fie pe cea

46www.psihologiaonline.ro

Page 79: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

corticala (orbire, miopie, surzenie, etc.), reduc pana la anulare o parte din posibilitatile receptive ale persoanei;

b) Personalitatea şi gradul de instruire al individului joaca un rol semnificativ în procesul perceptiv, mai ales atunci cand acestea sunt mai ridicate sau mai apropiate de specificul faptei la care asista. De exemplu, medicul ce poate percepe o anumiti stare patologica sau conducatorul auto care apreciazi mai exact viteza unui autovehicul;

c) Vârsta şi inteligenta subiectului reprezinta alti factori subiectivi majori în perceptie, atat experienta de viaţă, cât şi calitatile intelectuale au un rol deosebit în receptarea faptelor, a imprejurarilor în care a avut loc un anumit eveniment;

d) TemperamentuJ şi gradul de mobilitate al proceselor de gandire sunt factori dupa care trebuie facuta diferentierea intre un individ şi altul cu privire la capacitatea şi modul de a rationa şi de a distinge fapte sau date;

e) Starile de oboseala precum şi reducerea capacitatii perceptive,ca urmare a influentei alcoolului,drogurilor, medicamenteIor, etc., conduc, de asemenea, la o scadere a acuitatii senzoriale;

1) Starile afective, indeosebi cele cu un anumit grad de intensitate, au o influenta inhibitorie asupra procesului perceptiv, determinand alterarea sau dezorganizarea acestuia, situatie intalnita destul de frecvent la persoanele care asista la fapte eu un caracter socant (accidente grave, scandaluri, omoruri, etc.) şi mai ales atunci cand, în sǎvârşirea faptelor respective, sunt antrenate rude, prieteni sau cunoştinte apropiate;

47www.psihologiaonline.ro

Page 80: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

g) Atentia se numara printre factorii de care depind direct calitatea şi realismul informational al perceptiei. In primul rand, trebuie avute în vedere calitatile atentiei, cum sunt stabilitatea şi mobilitatea acesteia, gradul de concentrare şi distributia ei. tn al doilea rand, trebuie tinut seama de tipurile de atentie, voluntara sau involuntara, ultima intalnita mai des în cazul martorilor, din cauza aparitiei neasteptate a unui stimul puternic, socant (tipat, impuscatura)sau a interesuluipe care il poate atrage o persoana, obiect, discutie, actiune.

h) Tipul perceptiv.Dacǎ de factorii mentionati mai sus depinde direct corectitudinea perceptiei, trebuie avut în vedere şi fǎptul ca receptia senzoriala mai este dependenta şi de tipul perceptiv caruia ii apartine martorul. Martorul cu receptie de tip analitic (specifica în general femeilor) are capacitatea de a retine mai multe amanunte, mai multe detalii, spre deosebire de tipul sintetic, care retine intregul, caracteristicile sale generale.

II.3.2.2.3. Forme superioare, complexe ale perceptiei şi mǎrturiei. Defectele care se produc în functionarea mecanismelor perceptiei şi mǎrturiei.

a) Observatia.

Aceasta este o activitate perceptiva superioara constienta, selectiva, orientata spre scop, intentionata şi voluntara, care este reglata prin cunoştinte generale. Observatia inseamna practic cercetarea, studierea obiectului, evenimentului perceput, în perspectiva unei ample şi profunde cunoasteri.

48www.psihologiaonline.ro

Page 81: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Diferenta dintre perceptia spontana şi observatie consta în utilizarea de expresii diferite. Astfel, pentru perceptia spontana se folosesc verbe ca: a vedea; a auzi; a simti un miros; a simti o atingere, etc. Pentru observatie: a privi; a asculta; a mirosi; a palpa.

Continuturile observatiei mǎrturiei il constituie simptomatica stabila şi simptomatica labila.

Simptomatica stabila cuprinde trasaturile bio-constitutionale ale individului (inaltimea, greutatea, lungimea şi grosimea membrelor, circumferinta craniana, toracica, abdominala) ca şi traisaturile fizionomice (aspectu1 capului, fetei, relatiile dintre diferitele detalii anatomice ale fetei: fruntea, nasul, barbia, pometii obrajilor, ochii, etc.).

Simptomatica labila, adica multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile,mobile ale individului, fǎptuitorului, cum ar fi conduita verbala, cea motorie, mnezica, inteligenta, ca şi varietatea expresiilor afectiv-atitudinale. Observand felul cum merge individul,fǎptuitorul,cum gesticuleaza, cum vorbeste, cum isi exteriorizeaza trairile psihice, martorul isi poate da seama despre multe dintre starile, insusirile şi trasaturile lui psihocomportamentale.

Un mers lent şi greoi ii spune altceva decat altu1 rapid, energic, suplu, ferm; gesturile rare, moi, de mica amplitudine, furnizeaza alte informatiidecat cele repezi, violente, pe directia „inainte”; la fel de semnificative pentru caracterizarea fǎptuitorului sunt şi diverse particularitati ale vorbirii: sonoritatea, fluenta, debitul, intonatia,pronuntia, structura vocabularu1ui, adecvarea la continut.

Forma superioara a observatiei o constituie spiritul de observatie definit ca aptitudine de a detecta rapid, usor şi

Page 82: Daniel Titus Toma,

49www.psihologiaonline.ro

Page 83: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

precis, ceea ce este slab, ascuns la prima vedere, în raportul direct cu insusirile obiectelor şi fenomenelor.

b) Fenomenul de iluzie.

Acesta conduce la perceptii eronate, prin deformarea subiectiva a realitǎţii. Iluziile se datoreaza supraestimarii sau subestimarii stimulului. Exista iluzii perceptive, imaginative, de gandire, memorie, afective, motivationale. Din diversele iluzii, cele optico-geometrice sunt mai frecvente în bruierea mǎrturiei. De pilda, o persoana poate fi apreciata ca mai scunda sau mai inalta, dupa cum aceasta a fost perceputa într-un grup de indivizi mai scunzi sau mai inalti.

c) Halucinaţiile sunt perceptii fǎrǎ obiect, care se datoreaza starii psihice negative a martorului.

d) Efectu1 „halo” fenomen ce ne determina sǎ extindem, necritic, un detaliu asupra intregului. De exemplu cazul escrocilor care, datorita infatisarii distinse şi exprimarii corecte, sunt crezuti cu usurinta, spre deosebire de o persoana onesta dar cu o prezenti mai putin agreabila.

e) Constanţa perceptiei

Acest fenomen determina o anumita "corectare a imaginii" percepute, clasic fiind procesul de asezare în pozitie normala a unei imagini care, pe retina noastra, apare rasturnata, potrivit legilor opticii geometrice. în acest caz, distorsionarile sunt specifice perceptiei de persoane, obiecte sau imprejurari familiare martorului.

Page 84: Daniel Titus Toma,

50www.psihologiaonline.ro

Page 85: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

II.3.3. Prelucrarea (decodarea) informatiilor.

Formele cunoşterii senzoriale, reflectand obiectele şi fenomenele concrete, aşa cum se adreseaza acestea direct organelor de simt, cu insusirile lor esentiale şi neesentiale - desi necesare, singure nu sunt şi suficiente pentru a-i permite omului cunoşterea insusirilor esentiale ale obiectelor şi fenomenelor realitǎţii, precum şi a relatiilor dintre acestea, a legilor fenomenelor. De aceea, procesul cunoasterii senzoriale se continua cu cunoasterea logica (la nivelul gandirii) care are un caracter stabil, generalizat şi abstract, reflectand insusirile comune, generale, esentiale dar şi neesentiale ale obiectelor şi fenomenelor, prin notiuni, judecati şi rationamente.

Cunoşterea esentei lucrurilor şi fenomenelor, a legilor acestora, asigura omului, martorului, posibilitatea intelegerii evenimentului ilegal perceput, dar şi capacitatea prevederii desfasurarii fenomenelor, modificarii şi transformarii realitǎţii In conformitate cu trebuintele sale.

Gandirea este mecanismul psihic cu o insemnatate centrala, care reflecta logico-abstract (prin actiunea şi interactiunea operatiilor sale) insusiri1e comune, generale, esentiale ale obiecte1or şi fenomene1or, cât şi a re1atiilor dintre e1e (c1asa, categoria din care fac parte), elaborandu-se astfe1 notiuni, judecati, rationamente cu scopul intelegerii (evenimentului ilegal perceput, 1a care suhiectul a fost martor) şi alegerii alternativei (solutia) optime, din mulfimea celor posibile (adaptarea subiectu1ui la mediu).

Functiile gândirii sunt:

- de reflectare logico-abstracta a realitatii (intelegere);

51www.psihologiaonline.ro

Page 86: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- antreneaza, orienteaza, conduce şi valorifica toate procese1e psihice;

- rezolvarea de prob1eme;

- transformarea realitǎţii conform trebuintelor subiectului, cu scopul adaptariila mediu.

In aceasta etapa a formarii declaraţiilor martorilor, un rol foarte important il are capacitatea de apreciere spatio-temporala, unde magistratul trebuie sǎ se raporteze la modul în care persoana asculta, percepe insusirile spatiale ale obiectelor, timpul, durata de desfasurare a unei actiuni, viteza, etc., pentru a acorda credibilitatea cuvenita unor informatii de care depinde clarificarea imprejurarilor cauzei investigate.

II.3.3.1 Aprecierea insusirilor spatiale ale obiectelor.

Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor spatiale ale lucrurilor (marimea şi forma), a relatillor spatiale dintre ele (distanta lor unele fata de altele şi fata de subiectul care percepe, atat în plan, cât şi în adancime-spatiu), a directiei miscariilor (viteza de deplasare a unra fata de altele şi fata de subiect) cât şi tridimensionalitatea sau relieful în care se afla obiectele.

Necesitatea precizarii urmatoarelor raporturi spatiale se iveste deseori în procesul penal; distanta care separa martorul de locul infracţiunii în momentul perceptiei, distanta dintre diferite obiecte, dintre persoane, dintre persoane şi obiecte, etc. Siguranta perceptiei scade odata cu

52www.psihologiaonline.ro

Page 87: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

distanta sau, altfel spus, exactitatea acestei insusiri spatiale se afla într-un raport invers proportional cu distanta.

Perceptia insusirilor spatiale poate fi infuentata de condiţiile atmosferice existente în momentul perceptiei; atmosfera rarefiata, purificata (dupa ploaie, în zonele montane, etc.) micsoreaza distantele, astfel incat obiectele indepartate ni se par mai apropiate.Aceleasi obiecte, percepute în condiţiile unei atmosfere incarcate (ceata,timp noros, etc.), ne apar mai indepartate.

In ceea ce priveste marimea dimensiunilor obiectelor, cercetarile psihologiei experimentale au scos în evidenta tendinta cu caracter de legitate potrivit careia dimensiunile mici sunt supraestimate, în vreme ce dimensiunile mari, dimpotriva, sunt subestimate.

E posibil ca, cel ce apreciaza corect dimensiunile mici,sǎ aprecieze corect şi dimensiunile mari, dupa cum pot exista şi martori care sǎ subestimeze o marime care, în general, este supraevaluata.

Perceptia dimensiunilor obiectelor poate :fi influentata de dimensiunile obiectelor aflate în vecinitatea celui a carui marime intereseaza, deoarece, în aceste condiţii, se manifesta iluzia optica,cunoseuta sub denumirea de contrast simultan. De exemplu, o persoana, un obiect inalt, percepute alaturi de o persoana scunda sau de un obiect de dimensiuni mai mici, par şi mai inalte.Tot astfel, dimensiunile unuia şi aceluiasi obiect sunt diferit percepute, în functie de dimensiunile obiecte1or care il inconjoara: mic, dacǎ apare în contextul unor obiecte mari, mare, dacǎ esteperceput în contextul unor obiecte mici.

Jocul şi efectele culorilor pot infiuenta în sensul sub - sau supraaprecierii taliei, a constitutiei fizice a persoanelor.

53

Page 88: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 89: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Astfel, persoanele imbracate în haine de culoare alba ne apar mai corpolente şi, totodata, mai inalte, In vreme ce culoarea neagra confera persoanei o infatisare mai supla şi mai scunda. imbracamintea cu dungi longitudinale face ca persoana care o poarta sǎ ne para mai inalta, iar cea de culori diferite sau cu dungi transversale face ca persoana care o poarta sǎ ne apara mai corpolenti şi, totodata, mai scunda.

In cazu1 unor profesii sau meserii, ori chiar preocupari ale persoanei (cei ce lucreaza In domeniul transporturilor, constructiilor, anumiti militari, sportivi, etc.), aptitudinile de a aprecia dimensiunile pot ajungela evaluari de o mare exactitate.

II.3.3.2.Aprecierea miscarii.

Perceptia misarii se refera nu la miscarea în sine, ci la obiectele în miscare, cât şi la perceperea propriei miscari, deplasari. Perceptia obiectelor în miscare se poate realiza în doua forme: prin urmarirea obiectului şi prin fixarea privirii. Perceptia miscarii se diferentiaza prin elementele sale: directia miscarii, viteza miscarii şi intermitenta.

Perceptia misarii intereseaza în cazul acelor infracţiuni la care precizarea miscarii, dar, mai ales, a vitezei miscarii unor obiecte, parti ale corpului etc., ar putea contribui la cunoşterea mecanismului producerii infracţiunii, a cauzelor acesteia, etc.

In mǎrturie, interes mare il prezinta aprecierea uneia din insusirile temporale ale misarii - viteza - a carei utilitate se verifica mai ales în cazul accidentelor de trafic rutier.

54www.psihologiaonline.ro

Page 90: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Inexistenta unor criterii sigure, lipsa de experienta a martorului (exceptia o constituie conducatorii auto, lucratorii din domeniul transporturilor, al circulatiei) atribuie acestor aprecieri o valoare relativa, deoarece martorul comun evalueaza în termeni generali viteza vehiculelor. Unii martori manifesta tendinta de subevaluare a vitezelor reduse şi de supraapreciere a vitezelor mari. De obicei, martorul manifesta tendinta de supraevaluare a vitezei, mai ales în cazul accidentelor soldate cu urmari grave, deoarece, dintr-o experienta anterioara, stie ca multe accidente isi au cauza în excesul de viteza.

II.3.3.3. Aprecierea timpului

Perceptia timpului consta în reflectarea duratei obiective, a vitezei şi a succesiunii evenimentelor realitǎţii. Perceptia propriu-zisǎ a timpului se realizeaza în doua forme: perceptia succesiunii evenimentelor şi perceperea duratei (distanta temporara dintre doua evenimente).

Pentru perceperea timpului, martorul (omul) se raporteaza la trei sisteme:

- sistemul fizic şi cosmic, care cuprinde derularea fenomenelor naturale, cum sunt: ziua şi noaptea, succesiunea anotimpurilor,miscarea astrelor;

- sistemul socio-cultural,care se refera la amplasarea istorica a activititii şi existentei umane;

- sistemul biologic, format din derularea functiilor organismului (stari de somn şi veghe, alimentatie, cicluri metabolice).

Page 91: Daniel Titus Toma,

55www.psihologiaonline.ro

Page 92: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Aprecierea timpului se exprima prin urmatoarele marimi etalon: secunda, minutul, ora, ziua, saptamana, luna, anul, etc.

Perceptia timpului sau a duratei de desfasurare a unui eveniment este (ca şi în cazul celor doua forme de perceptie complexe) relativa, la aceasta concurand, alaturi de experienta sau de deprinderile formate prin exercitarea unor activitati incadrate strict într-un anumit interval de timp, o multitudine de factori, de exemplu:

II.3.3.3.1.Loca1izarea în timp a infracţiunii,precum şi a altor activitati legate de infracţiune sau de fǎptuitor.

Localizarea în timp a infracţiunii, precum şi a activitatilor ce graviteaza în juruI ei, presupune incadrarea acestora în unitati de timp cât mai precis delimitate, adica indicarea anului, lunii, zilei, orei şi chiar a minutului.

Loca1izarea în timp a infracţiunii, precum şi a celorlalte activitati, este dependenta de insusirile subiective ale martorului de a fi retinut astfel de imprejuriri, precum şi de intervalul de timp ce separa momentul perceptiv de cel al reproducerii.

Principala cauza obiectiva, care explica neputinta martorului de a localiza în timp infracţiunea, precum şi alte activitati, o constituie existenta unor intervale mari de timp, ce separa momentele perceptiv şi cel al reproducerii. La aceasta se adauga o seama de elemente subiective: lipsa de semnificatie pentru martor fata de o anumita imprejurare legata de infracţiune, lipsa de atentie, de interes, tipul perceptiv şi de memorare caruia apartine martorul etc.

Page 93: Daniel Titus Toma,

56www.psihologiaonline.ro

Page 94: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

La loca1izarea în timp a unor fapte se ajunge prin apreciere, adica prin cautarea unor elemente de referinta, a caror localizare în timp e certa, de care fǎptuI ce parea uitat se leaga prin raporturi spatiale şi temporale, care vor permite reamintirea şi loca1izarea corecta în timp şi a acestora din urma.

Drept puncte de reper pot servi fapte, intamplari, evenimente din viaţă martorului, care trebuie sǎ aiba semnificatia unor imprejurari notabile, remarcabile, care s-au impus atentiei sale şi de aceea sunt bine localizate în timp. Fǎptele ce urmeaza a fi localizate temporal pot fi influentate de particularitatile temperamentale, de vârsta, de sex, de preocuparile profesionale, de pasiuni, deprinderi, etc.; de asemenea, pot fi avute în vedere date importante de stare civila, date memorabile din activitatea sociala, sarbatori nationale, religioase, evenimente familiale,aniversari, evenimente în cadrul unei localitati etc.

II.3.3.3.2.Precizarea duratei în timp a infracţiunii, în special a unor fapte şi activitati legate de infracţiune sau de fǎptuitor.

Necesitatea precizirii duratei în timp se impune în cazul acelor infracţiuni a caror sǎvârşire presupune o activitate de durata şi nu una de moment (infracţiunile continui) şi tot atat de frecvent se iveste necesitatea evaluarii în timp a celor mai variate activitati, actiuni, legate fie de infracţiune, fie de fǎptuitorul acesteia.

Fie ca se refera asupra unor durate scurte de timp, fie asupra unor durate lungi, estimarile martorilor se caracterizeaza prin mari fluctuatii şi imprecizii.

Page 95: Daniel Titus Toma,

57www.psihologiaonline.ro

Page 96: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Cercetarile experimentale au evidentiat tendinta generala de supraapreciere a duratelor scurte de timp şi de subevaluare a duratelor lungi. Tot experimental s-a stabilit ca, cel ce apreciaza corect duratele scurte de timp, tot astfel le va aprecia şi pe cele lungi şi viceversa; pot exista persoane ce subestimeaza marimi care, în general, sunt supraevaluate.

Criteriile de apreciere a timpului sufera importante distorsionari, datorate unor multiple cauze, intre care trebuie amintita neconcordanta dintre timpul obiectiv (timpul real de desfasurare al unui anumit fenomen, masurabil prin cronometru) şi timpul subiectiv (timpul aşa cum este evaluat de subiect, care se „prelungeste” cand participa la fapte, intamplari neplacute, şi "fuge" în momentele de fericire), rezultat al trairilor afective(iluzii de timp), factori care pot actiona fie în sensul supraaprecierii, fie în sensul subaprecierii.

II.3.3.3.3. Precizarea succesiunii în timp a unor imprejurari legate de infracţiune sau de fǎptuitor.

In procesul penal intereseaza restabilirea succesiunii în timp a activititii materiale prin care s-a sǎvârşit infracţiunea, sau a altor activititi legate de aceasta. Relatarea libera a martorului reprezinta reproducerea principalelor momente în chiar ordinea în care au fost percepute. De regula, relatarile martorilor cu privire la succesiunea faptelor se caracterizeaza printr-o mare exactitate.

Uneori, succesiunea reproducerii faptelor poate fi intervertita, situatie ce se poate datora pierderii din memorie a unor episoade petrecute într-un trecut indepartat. Alteori, relatarea faptelor într-o ordine schimbata se intalneste în cadrul acelor infracţiuni care au provocat puternice stari

Page 97: Daniel Titus Toma,

58www.psihologiaonline.ro

Page 98: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

afective şi ale caror episoade, mai ales la copii, au produs o putemica impresie, fiind relatate mai intai. Dar, intervertirea cronologiei faptelor poate avea şi urmatoarea explicatie: faptele importante, semnificative, tind a fi identificate cu faptele anterioare.

II.3.4. Stocarea memoriala.

Prin procesele senzoriale primare şi secundare de cunoastere, martorul are posibilitatea sǎ traiasca în special în prezent, sǎ reflecte acele insusiri ale obiectelor, evenimentelor care actioneaza nemijlocit "aici" şi "acum", asupra organelor de simt.

Impresiile, imaginile, gandurile, emotiile, miscarile prezente, actuale nu se pierd insa, nu se "volatilizeaza" tara a lasa nici o urma în creier, dimpotriva se sedimenteaza, se crista1izeaza, pentru ca mai apoi sǎ fie retraite, scoase la lumina şi refolosite contribuind astfel, la amplificarea continutului vietii psihice, la desfasurarea normala şi în special eficienta a activitatii umane.

Memoria este functia psihica absolut necesara, fǎrǎ de care viaţă ar fi practic imposibila.

Memoria este mecanismul psihic complex de memorare (intiparire), pastrare (stocare) şi reactualizare (reproducere şi recunoastere) a experientei cognitive, afective şi voltive a omului cu scopul utilizarii şi valorificarii.

Procesele memoriei se realizeaza mai usor sau mai greu, mai repede sau mai incet, cu un consum mai mare sau

Page 99: Daniel Titus Toma,

59www.psihologiaonline.ro

Page 100: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

mai mic de energie şi timp, cu eficienta crescuta sau scazuta în functie de o serie de factori.

Acestia pot fi impartiti în trei mari categorii: particularitatile materialului de memorat (natura, volumul, familiaritatea, etc.); caracteristicile ambiantei în care are loc memorarea sau reactualizarea; trasaturile psihofiziologice ale martorului.

Nu toti martorii memoreaza, pastreaza şi reactualizeaza evenimentul trait la fel, pentru ca în cursul vietii şi existentei lor memoria se organizeaza şi se specializeaza ce face ca acestia sǎ se diferentieze intre ei.

Specializarea poate intalnita la urmatoarele niveluri:

- la nivelul proceselor memoriei (unii intiparesc mai usor, altii mai greu; unii pastreaza informatiile un timp mai indelungat, altii un timp mai scurt; la unii reactualizarea se produce aproape imediat, la altii cu mari dificultati);

- la nivelul organelor de simt (unii au memorie vizuala, altii auditiva; unii au memorie gustativa, altii olfactiva, etc.);

- la nive1ul continutului memoriei, orientarii actului mnezic (unil dispun de o memorie predominant verbal-logica - retin idei, notiuni, ganduri, altii de una imaginativa - retin imagini; la unii ea este afectiva pentru ca retin în special trairile afective, la altii motorie, pentru ca retin cu usurinta micarile).

Asemenea diferentieri se datoreaza existentei unor predispozitii innascute ale organelor de simt, ale diferitelor particularitati de personalitate (indeosebi ale celor temporale şi caracteriale), dar şi experientei de viaţă concrete a martorului, activitatii, profesiunii lui.

60www.psihologiaonline.ro

Page 101: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ll.3.4.1.Memorie şi uitare.

Intre memorie şi uitare exista relatii dinamice, de interactiune, fiecare actionand asupra celeilalte, facilitandu-se sau dezavantajandu-se reciproc. Uitarea este reversul pastrarii. Ea se manifesta la martor prin imposibilitatea de amintire sau amintire deformata a informatiilor memorate ori de recunoastere a evenimentelor traite la o noua confruntare cu acestea sau ca recunoastere sau reproducere confuza, eronata. Uitarea consta deci, fie într-o pierdere a cunoştintelor memorate, fie într-o deformare a lor. Ea intervine ca o supapa care lasa sǎ se scurga, sǎ se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari.

Uitarea este un fenomen natural necesar (todeplineste importante functii de reglare şi autoreglare a sistemului mnezic, cât şi a sistemului cognitiv) pozitiv (pentru ca uitarea treptata, graduala a anumitor cunoştinte, contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al subiectului negativ (în raport cu procesele memoriei, cu memoria care duce la fixarea şi pastrarea informatiilor) se1ectiv (pentru ca face posibil sǎ nu se pastreze şi sǎ nu se reactualizeze absolut totul, ci doar ceea ce ne intereseaza).

Mecanismul uitarii il constituie:

- neechilibrul dintre excitatie şi inhibitie în momentul memorarii sau reactualizarii;

- semnificatie scazuta; - formarea de asociatii insuficiente; - starea psihofizica negativa (oboseala,etc.); - prezenta factorilor perturbatori.

61www.psihologiaonline.ro

Page 102: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Uitarea poate fi momentana, totala, partiala sau eronata.

Procesele inhibitive de la nivelul scoartei cerebrale, specifice uitarii, sunt determinate atat de timp, dar şi de unii factori de natura afectiva, astfel:

a) Timpul scurs din momentul fixarii constituie o cauza fireasca a uitarii, cu cât aceasta este mai mare, cu atit erodarea informatiilor percepute este mai evidenta;

b) Interesul pentru memorarea celor percepute, sau impresia produsa de evenimentul la care persoana a fost martora;

c) Temperamentul martorului, ca şi posibila involutie a plasticitatii masei cerebrale, intalnita £recvent la persoanele în vârsta, care isi reamintesc mai usor aspecte percepute cu multi ani în urma spre deosebire de cele recente;

d) Afectiuni şi incindenta asupra memoriei, cum sunt cele de natura psihofiziologica, ca sistarile de intoxicatie diversa, de stres prelungit, etc.;

e) Starea afectiva a martorului, în momentul ascultǎrii, stari negative stresante, inhiband procesele de intiparire şi conservare a informatiei.

II.3.5.Reactivarea memoriala.

Ultima etapa a procesului de memorare este reactivarea sau reactualizarea informatiilor. Aceasta consta în scoaterea la iveala a informatiilor memorate şi pastrate, cu scopul utilizarii şi valorificarii acestora.

62www.psihologiaonline.ro

Page 103: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Reactivarea se realizeaza prin recunoastere şi reproducere. Diferenta dintre ele consta în fǎptul ca recunoasterea se rea1izeaza în prezenta obiectului, iar reproducerea în absenta lui. Prima este relativ mai simpla presupunand în special procese de perceptie, cealalta este mai complexǎ implicand, în principal interventia unor procese de gandire.

Recunoasterea presupune suprapunerea modelului actual peste copia aflata în mintea martorului, pe cind reproducerea consta în confruntarea şi compararea mintala a cunoştintelor, în vederea extragerii celor reale. Acestea se aseamana prin aceea ca dispun de forme involuntare şi voluntare.

In functie de gradul de precizie, acestea pot fi:

- precisa cand martorul identifica exact, adevarat obiectele sau fenomenele care au actionat candva asupra organelor de simt;

- imprecisa,cand martorul identificapartial obiectul sau fenomenul, datorita detectarii incompletea semnalelor, a elementelor;

- eronata, cand martorul identifica în mod gresit obiectele sau fenomenele, pe care în realitate nu le-a perceput niciodata, datorita asemanarii insusirilor neesentiale dintre obiectele percepute anterior şi în prezent.

Intre procesele memoriei exista o stransa interactiune şi interdependenta.

Reproducerea este influentata de mai multifactori, cum sunt:

Page 104: Daniel Titus Toma,

63www.psihologiaonline.ro

Page 105: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

a) Imaginatia ca forma de reproducere a celor petrecute, trebuie avuta în vedere în procesul ascultǎrii martorilor. Omul este capabil sǎ reproduca nu numai experienta prezenta şi anterioara, dar şi lucruri nepercepute sau inexistente în realitate. Imaginatia joaca un rol deosebit în activitatea creativa a oamenilor, iar inclinarea spre imaginatie se intalneste destul de frecvent în activitatea de ascultare, uneori, fiind foarte greu de facut o delimitare exacta intre aceasta şi realitatea perceputa anterior cu toate consecintele negative ce decurg de aici. Cu ocazia ascultǎrii unii martori "refac" adesea involuntar anumite momente ale evenimentului cu ajutorul reprezentarilor, rod al fanteziei.

Senzatiile şi perceptiile reprezinta prima treapta a cunoasterii realitǎţii inconjuritoare, iar prin reprezentari procesul cunoasterii se apropie de gandire;

b) Gandirea, spre deosebire de senzatii şi perceptii, descopera raporturile şi legaturile, trasaturile şi esenta fenomenelor ori obiectelor sau anumitor parti din acestea, fiind strans legata de evenimentul trait de martor (activitatea omului în general). Operatiile gandirii sunt analiza şi sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea şi concretizarea. Analiza şi sinteza sunt inseparabile, ele formand un proces unic de gandire. Prin analiza, omul descompune mintal realitatea perceputa, pentru ca, pe calea sintezei, sǎ o recompuna (de ex. martorul unui accident de circulatie, pe calea analizei va separa diferitele momente ale evenimentului în ordinea lor cronologica apoi, prin sinteza, va reface filmul intregului eveniment perceput).

Aspectul subliniat trebuie avut în vedere pe parcursul ascultǎrii, în sensul ca martorul sǎ fie Iasat sǎ relateze liber "nealterat" evenimentul pe care l-a perceput, deci nu cum l-ar aprecia dupa trecerea prin operatiile gandirii, ce, de regula

Page 106: Daniel Titus Toma,

64www.psihologiaonline.ro

Page 107: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

„completeaza” perceperea initiala. In mod similar se pune problema şi în cazul generalizarii sau abstractizirii. De aceea, se recomanda ca martorul sǎ fie prevenit sǎ declare numai ce a perceput, nu şi ceea ce crede despre evenimentul respectiv.

Prin comparatie, sunt stabilite asemanarile şi deosebirile dintre fenomenele ori obiectele lumii materiale. Comparatia, în procesul formarii declaraţiilor martorilor, are un rol deosebit de important, datorita ei declaraţiile putand suferi, uneori, modificari esentiale.

Acest lucru poate avea loc în cazul cand martorul a perceput un alt fenomen sau obiect - asemanator celor în legatura cu care este chemat sǎ faca declaraţii – şi exista posibilitatea ca, în relatarea sǎ, sǎ se refere şi la elementele ce n-au intrat în desfasurarea evenimentului ori nu caracterizeaza obiectul care intereseaza organul judiciar. Astfel de situatii cer o atentie cu totul aparte, iar practica pozitiva a organelor judiciare recomanda ca în asemenea imprejurari, anterior ascultǎrii propriu-zise, sǎ se atraga atentia martorului asupra posibilititii de confruntare a anumitor aspecte ale evenimentului în cauza cu parti componente asemanatoare altor evenimente.

c) Limbajul

Gandirea nu este posibila fǎrǎ 1imbaj, ambele aparand în acelasi timp pe scara evolutiei speciei umane. Gindirea şi limbajul se intercondiţioneaza-nu poti vorbi fǎrǎ a gandi şi invers, nu poti gandi decit cu ajutorul limbajului.

In procesul ascultǎrii prezinta importanta formele de limbaj- scris şi oral - intre care existi o strinsa legatura, dar, în acelasi timp, pot fi retinute şi deosebiri.

65www.psihologiaonline.ro

Page 108: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Avand în vedere ca în cazul martorilor se pune problema redarii unor trairi nemijlocite şi nu a unor aspecte abstracte, este indicat ca în cursul ascu1tarii acestora, cea mai adecvata forma de vorbire sǎ fie cea orala. Aceasta cu atat mai muIt cu cât limbajul oral ofera posibilitatea organului judiciar sǎ-şi formeze o imagine cât mai reprezentativa despre personalitatea martorului, sǎ constate nemijlocit anumite valente sau carente de ordin cultural, etic etc. şi în consecinta sǎ aleaga tactica de ascultare cea mai corespunzatoare. Spre deosebire de limbajuI oral, forma scrisa implica anumite greutati şi cerinte speciale de exprimare a gandurilor, un anume grad de instructie, un anumit mod logic de expunere şi o planificare dupa diferite criterii a faptelor şi imprejurarilor ce fac obiectu1 declaraţiei.

De aici, regula ca declaraţiile martorilor sǎ fie consemnate de organul judiciar şi exceptia sǎ o constituie cazurile cand acestia isi consemneaza în scris propriile declaraţii. Chiar şi în acest al doilea caz, organul judiciar trebuie sǎ-şi manifeste rolul sau activ, pe baza dialogului purtat, martorul fiind dirijat sǎ consemneze complet faptele şi imprejurarile necesare justei solutionari a cauzei.

Orice proces psihic reprezinta un anumit raport intre om şi realitatea obiectiva avand un continut specific.

d) Atentia, care are un rol de prim ordin în formarea declaraţiilo rmartorilor, nu este un proces psihic de sine statator, ci se releva ca o caracteristica a altor procese psihice. Fiind un proces psihofiziologic în orientarea selectiva a activitatii de cunoştere, atentia este strans legata de interesele şi nevoile omului. Intre persoana care realizeaza cunoasterea şi un anumit fenomen sau obiect se stabileste o interactiune. Ca atare, orientarea atentiei depinde atat de subiect, cât şi de obiect Privita dintr-un asemenea

Page 109: Daniel Titus Toma,

66www.psihologiaonline.ro

Page 110: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

unghi, declaraţia martorului din care rezulta ca nu a observat fenomenul pe langa care a trecut poate fi sincera şi veridica. Ceea ce pentru o persoana poate prezenta un interes deosebit, pentru o alta poate trece total neobservat.

Atentia este strans legata şi de activitatea desfasurata de persoana care realizeaza perceperea. In acest context, realitǎţile conexe cu domeniul de activitate familiar vor retine atentia cu prioritate, comparativ cu altele. Atentia mai este retinuta şi de ceea ce depaseste limitele obisnuitu1ui. Un rol deosebit în orientarea atentiei - pe langa intensitatea evenimentului perceput - il are importanta relativa acordata acestuia.

Abordand rolul interesului în orientarea atentiei, trebuie evaluate la justa lor valoare şi momentele emotionale şi intelectuale. Ceea ce este legat de interes, capata o anumita nuanta emotionala şi, reciproc, tot ce are legatura cu sentimentele şi emotiile capata un interes deosebit.

Atentia poate fi voluntara ori involuntari şi se caracterizeaza prin anumite calitati: stabilitate, mobilitate, grad de concentrare, distributie şi volum.

Psihologic, persoanele sunt recunoscute pe baza imaginilor vizuale şi auditive, supunandu-se atentiei martorului trasaturile statice (sexul, vârsta, inaltimea, constitutia fizica, forma capului, fata, parul, fruntea, ochii, nasul, gura şi buzele, barbia, urechea, ridurile, culoarea pielii, semnele particulare, tatuajul), trasaturile dinamice(mersul, gesticulatia, vocea şi vorbirea, mimica,etc.).

De regula, practica impune nevoia de a fi recunoscut infractorul în general şi,de cate ori este cazul,victima (cadavrul)iar uneori chiar şi alti martori.

67www.psihologiaonline.ro

Page 111: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

II.3.5.1.Calitatile memoriei şi diferentele dintre martori

Nu toti martorii memoreaza, pastreaza şi reactualizeaza evenimentele percepute la fel, aceasta pentru ca în cursul vietii şi existentei, memoria se organizeaza şi se specializeaza, ceea ce face ca la un moment dat martorii (oamenii) sǎ se diferentieze intre ei, sǎ apara, deci, o serie de diferente individuale.

Specializarea poate fi intalnita,la urmatoarele niveluri:

-la nivelul proceselor memoriei (unii intiparesc mai usor,altii mai greu; unii pastreaza informatiile un timp mai indelungat, altii un timp mai scurt; la unii reactualizarea se produce aproape imediat,la altii cu mari dificultati);

-la nivelul organelor de simt (se poate vorbi despre o memorie vizuala, auditiva, gustativa, o1factiva,etc.);

- la nivelul continutului memoriei (unii dispun de o memorie predominant verbal-logica - retin idei, notiuni, ganduri; altii de una imaginativa - retin imagini, la unii ea este afectiva, pentru ca retin în special trairi afective; la altii este motorie, pentru ca retin cu usurinta miscarile).

Asemenea diferentieri se datoreaza existentei unor predispozitii innascute ale organelor de simt, ale diferitelor particularitati de personalitate (indeosebi ale celor temp orale şi caracteriale), dar şi experientei de viaţă concreta a martorului, activitatii şi profesiei pe care o exercita.

Martorii se diferentiaza nu numai din punct de vedere al specializarii memoriei, dar şi a calitatilor acesteia. Aceste calitati sau insusiri ale memoriei vizeaza atat memoria în

Page 112: Daniel Titus Toma,

68www.psihologiaonline.ro

Page 113: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ansamblul ei, luata deci ca intreg, ca totalitate, cât şi diversele ei procese particulare (intiparirea, pastrarea şi reactualizarea).

Cele mai importante dintre calitatile memoriei sunt urmatoarele:

a) Volumul memoriei, adica cantitatea de informatii pe care martorul o poate retine, pastra şi reactualiza;

b) Rapiditatea intiparirii, exprima fǎptul ca fixarea informatiilor se realizeaza repede, în timp scurt şi cu efort minim;

c) Trainicia pastrarii consta în aceea ca cele memorate sunt conservate corect, într-o forma acceptabila pentru o perioada mai indelungata de timp, ele incadrandu-se în depozitul memorieide lunga durata;

d) Exactitatea sau fidelitatea reactualizarii celor memorate indica corectitudinea, gradul de precizie al recunoşterii şi reproducerii;

e) Promptitudinea reactualizarii, adica realizarea rapida, prompta a recunoasterii şi reproducerii, imediat dupa ce magistratul a solicitat aceasta.

Este greu de presupus existenta unui martor la care absolut toate aceste calitati sǎ fie dezvoltate în aceeasi masura. De regula calitatile au o dezvoltare particulara valorica diferita.

69www.psihologiaonline.ro

Page 114: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Caracterizarea modalitatilor senzoriale vizuale şi auditive

Tipuri Rol Stimuli Receptori Proiectie Dimensiunile de corticala experientei senzatii senzoriale Asigura Undele Retina, cu Lobul -Tonul

cromatic, cunoasterea celor electromagnetice, elementele occipital. condiţionat de mai multe cuprinse intre celulare Cortexul lungimea de proprietati ale 390 şi 800 de fotosensibile, primar unda. obiectelor(forma, milimicroni. conurile(5-7 vizual

este -Luminozitatea,

marime, culoare, milioane, localizat dependenta de distanta, pozitie). sensibile la pe gradul de Constituie un culorile marginile reflexie. factor integrator al obiectelor) şi scizurii - Saturatia, Vizuale intregii bastonasele(125- calcariene

.dependenta de

experiente 130 milioane, raportul dintre senzoriale receptorii cantitatea de cunoastere. vederii razelor Organizeaza şi nocturne). luminoase,

care coordoneaza caracterireaza miscarile voluntare culoarea asigurand unitatea suprafetei

date, şi comportamentului. torentul

luminos general reflectat de ea.

Contribuie la Undele sonore Organul Corti, Lobul - Inaltimea formarea cu frecvente compus de temporal. senzatiei

produsa structurilor psihice cuprinse intre 16 celulele Aria de frecventa superioare specific Hz(limita receptoare auditiva sunetului; umane(limbajul). inferioara) şi asezate pe doua primara - Sunt mijloace de 20000 Hz (limta straturi(unul se afla în Intensitatea(ta

ria) contact cu lumea, superioara) intern, alcatuit girusul senzatiei, Auditive de implicare în ea; dintr-un singur temporal determinata de contribuie la sir de celule şi superior. amplificarea dezvoltarea psihica altul extern, Exista arii sunetului; generala a alcatuit din 3 de - Timbrul omului(mai ales sau 4 siruri de asociatie senzatiei, care prin auzul verbal, celule). localizate permite legat de limbaj). în identificarea

Page 115: Daniel Titus Toma,

cortexul sursei sunetului;

parietal. este data de forma sunetului;

70www.psihologiaonline.ro

Page 116: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Blocul

motivatiei

Blocul Blocul Blocul perceptiei memoriei gandirii

Blocul afectivitatii

Legatura memoriei cu celelalte sisteme

71www.psihologiaonline.ro

Page 117: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Multimea OBIECTELOR SI FENOMENELOR din campul perceptiv

al subiectului

ANALIZATORII

ATENTIA Procese fiziologice proces cerebrale psihofiziologic

PROCESE PSIHICE -cognitive -afective

-motivationale -conative

Atentia: nod – releu al activitatii psihice

Page 118: Daniel Titus Toma,

72www.psihologiaonline.ro

Page 119: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 120: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro 73

Page 121: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLULIII

Psihologia diferentiala a mǎrturiei

III.1. Mǎrturia în raport cu vârsta.

Extinderea, fidelitatea şi gradul de certitudine subiectiva cresc odata cu vârsta, atat în ceea ce priveste depozitia sub forma relatarii libere, cât şi cea pe baza de interogatoriu.

Structura logico-formala a gandirii este termenul sau finalizarea unei evolutii punctate de anumite stadii de dezvoltare.

Exista doua stadii de dezvoltare ale gandirii la copil, potential martor, astfel:

a) Gandirea concreta:

-intre 6-7 şi 11 ani;

- perceptia lucruriior ramane inca globala, vazul lor se opreste asupra intregului inca "nedescompus", lipseste dubla miscare rapida de disociere - recompunere; comparatia reuseste pe contraste man, nu sunt sesizate starile intermediare;

- domina operatiile concrete, legate de actiuni obiectuale;

www.psihologiaonline.ro 74

Page 122: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- aparitia ideii de invarianta, de conservare (a cantitatii, volumului, greutatii, etc.);

- apare reversibilitatea sub forma inversiunii şi a compensarii;

- putere de deductie imediata: poate efectua anumite rationamente de tipul " dacǎ"... atunci" cu condiţia sǎ se sprijine pe obiecte concrete sau exemple; nu depaseste concretul imediat decat din aproape în aproape, extinderi limitate, asociatii locale;

- intelectul cu o singura "pista"; nu intrevede alternative posibile, "catalogul" posibilului se suprapune nemijlocit datelor concrete actuale;

- prezenta rationamentului progresiv: de la cauza spre efect, de la condiţii spre consecinte.

b) Gândirea formală (abstractă):

- începe de la 10-11 ani şi devine sistematică pe la 14-15 ani;

- demersul analitico-sintetic dezvoltat; multiplicarea punctelor de vedere;

- operaţii prepoziţionale, care au loc asupra propoziţiilor ca atare;

- reconstruieşte şi depăşeşte cu mijloace verbale ceea ce a cucerit anterior în mod practic;

- se adaugă reversibilitatea sub forma reciprocităţii;

- stăpânirea instrumentelor deductive, mobilitatea, comutarea dintr-un sistem de referinţă în altul;

www.psihologiaonline.ro 75

Page 123: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- mişcarea gândirii de la posibil la real, apare demersul ipotetico-deductiv; capabil să inventarieze alternativele, ansamblul de posibilităţi, pornind de la condiţii date;

- alternanţă mobilă între raţionamente directe şi inverse, între demersul progresiv şi cel regresiv (de la efect spre cauze).

În sistematizarea prezentată au fost surprinse mai ales extremele procesului evolutiv. Situarea între anumite limite de vârstă ămâne aproximativă. Condiţii optime de mediu şi

reducaţie, utilizarea unor metode active, precum şi a unei instruiri diferenţiate poate accelera mersul dezvoltării, după cum o educaţie defectuoasă poate încetini sensibil acest proces.

La adolescenţi se lărgeşte sensibil repertoriul procedeelor mnezice, se formează identitatea de sine, iar la adulţi acestea se definesc.

La persoanele în vârstă, peste 70 de ani, scad performanţele percepţiei, gândirii şi memoriei. Capacitatea percepţiei la distanţă scade, se produc confuzii, inexactităţi privind structura unor imagini, amplasarea detaliilor, calităţile gândirii îşi pierd din vitalitate, se accentuează fenomenul uitării informaţiilor primite recent, se diminuează capacitatea de întipărire şi în special de reproducere exactă.

III.2. Mărturia în raport cu sexul,

Se admite, în general, că femeile sunt mai puţin perseverente în acţiunile lor decât bărbaţii, că sunt mai

www.psihologiaonline.ro 76

Page 124: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

emotive, mai sugestibile, mai puţin capabile de a se ridica la generalizări, etc.

În practica judiciară femeile sunt mai puţin apreciate ca martore decât bărbaţii. Aceasta pentru motivul că femeile ar fi mai înclinate decât bărbaţii spre diversiuni, imprecizii, inexactităţi, vorbărie, disimulare şi minciună. Din cercetările lui Stern, acesta găseşte că întinderea mărturiei este mai mare la femei decât la bărbaţi, însă este mai puţin fidelă. După expresia lui Stern, femeile uită mai puţin însă falsifică mai mult.

Borst ajunge la concluzia că în general bărbaţii observă mai bine obiectele şi calităţile şi apreciază mai bine numerele, pe când femeile disting mai bine culorile.

Din cercetările lui Alexandru Roşca reiese că întinderea mărturiei dintre cele două sexe este aproximativ aceeaşi în depoziţiile sub forma relatării libere, însă în depoziţiile pe bază de interogatoriu la femei întinderea mărturiei este mai mare. Fidelitatea mărturiei este ceva mai mare la femei decât la bărbaţi, aceasta atât în relatarea liberă cât şi în interogatoriu. De asemenea şi siguranţa mărturiei. în ceea ce priveşte însă fidelitatea certitudinii, bărbaţii au obţinut un coeficient mai ridicat în depoziţiile sub forma relatării libere, iar femeile în depoziţiile pe bază de interogatoriu. Diferenţele sunt, prin urmare, în general în favoarea femeilor, cu excepţia fidelităţii certitudinii în depoziţiile sub forma relatării libere, unde

diferenţa este în favoarea bărbaţilor7.

Deci, în general diferenţele dintre sexe sunt destul de reduse, aşa că nu li se poate acorda o importanţă prea mare.

7 Alexandru Roşca - Psihologia martorului, 1934, p.83.

www.psihologiaonline.ro 77

Page 125: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Referitor la persoane, obiecte, culori şi calităţi, diferenţele dintre sexe sunt neînsemnate (maxim 1%). în ceea ce priveşte acţiunile, animalele şi raporturile spaţiale, diferenţele sunt în favoarea femeilor, iar în ceea ce priveşte numerele şi semnalmentele diferenţele sunt în favoarea băbaţilor (diferenţele nu sunt prea mari, variază între 1 şi 4%).

III.3. Mărturia în raport cu tipul psihologic.

Problema care se pune este, dacă pot fi împărţiţi martorii după depoziţia lor în diferite tipuri psihologice şi dacă fidelitatea mărturiei variază după tipul psihologic.

Datorită însuşirilor esenţiale şi durabile de structurare a caracterului, este de presupus că martorul şi-a însuşit în structura sǎ psihocomportamentală un mod relativ constant de manifestare. De aceea, este bine ca organul judiciar să cunoască dacă martorul este înclinat caracterial moral către dominanţele sincerităţii, onestităţii, corectitudinii, modestiei, generozităţii sau către egoism, laşitate, nesinceritate, egocentrism etc.

Totuşi, psihologia judiciară atenţionează asupra fǎptului că între moralitatea persoanei şi atitudinea sǎ în cazurile particulare nu există raporturi rigide.

Altfel spus, cunoaşterea martorului sub aspectul trăsăturilor sale mpral-caracteriale este o condiţie necesară dar insuficientă, căci depoziţiile martorilor pot fi suspectate de parţialitate chiar şi atunci când provin de la persoane de o moralitate ireproşabilă.

Preocupaţi de studiul trăsăturilor psiho-comportamentale dominante, începând de la Alfred Binet

www.psihologiaonline.ro 78

Page 126: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

încoace, tot mai mulţi psihologi au căutat să evidenţieze măsura în care apartenenţa martorilor la un tip psihologic sau altul influenţează favorabil sau defavorabil asupra percepţiei, memoriei şi reproducerii şi în ce măsură întinderea şi fidelitatea mărturiei este tributară tipologiilor psihologice. S-a ajuns astfel, la crearea unei adevărate tipologii a martorilor în funcţie de apratenenţa lor la un tip psihologic sau altul.

În acest sens, A.Binet, cel dintâi care a dat o clasificare a tipurilor intelectuale şi le-a studiat experimental, distinge cinci tipuri:

a) Tipul descriptiv, care descrie lucrurile pe care le-a văzut, ţinând seama de caracterele lor cele mai aparente şi fără să caute să prindă semnificaţia;

b) Tipul observator, care-şi fixează atenţia îndeosebi asupra subiectului, evenimentului;

c) Tipul emoţional, care descrie emoţia ce se degajă din subiect;

d) Tipul erudit, care în loc să descrie obiectul însuşi, spune tot ce-i vine în minte în legătură cu subiectul respectiv;

e) Tipul imaginativ, care neglijează observaţia predominând imaginaţia, amintirile personale, emotivitate, lăsându-se impresionat de ansamblu (altfel spus, gruparea tipurilor intelectuale).

Tipurile pe care le distinge Selesz sunt următoarele:

a) Tipul superficial, care face o descriere superficială a caracterelor aparente ale evenimentului perceput;

b) Tipul armonios, care înfăţişează imaginea în ansamblul său şi nu se ocupă decât de elementele interesante

Page 127: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro 79

Page 128: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

şi caracteristice; îl caracterizează un efort spre sistematizarea şi coordonarea ideilor;

c) Tipul interpretativ, care caută să recepţioneze îndeosebi subiectul evenimentului şi să-i atribuie o semnificaţie particulară;

d) Tipul ambiţios, care caută în primul rând, să-şi expună prerile sale, să-şi desfăşoare toată ambiţia, să ia o

ăatitudine originală (altfel spus, gruparea tipurilor caracterizate de orientarea particulară a inteligenţei în mărturie).

Tipurile pe care le distinge Gorphe sunt:

a) Observatori pozitivi, care se lasă prinşi fără efort de impresiile exterioare şi ştiu să le reproducă cu o mare fidelitate;

b) Interpretatori, care în precipitarea lor mintală şi în pretenţia lor de a înţelege totul, elaborează de la prima privire impresiile exterioare, combinându-le cu concepţii ipotetice şi scoţând tot felul de deducţii; aceştia deformează realitatea în sensul orgoliului, pasiunilor şi prejudecăţilor lor;

c) Inventivi, care pot să observe corect, dar a căror imaginaţie brodează pe realitate, fie sub formă de exagerare, fie sub formă de fabulaţie;

d) Armonici, a căror facultăţi mintale se echilibrează cu ponderaţie şi păstrează o justă măsură; ei sunt în general martori buni;

e) Emotivi, a căror tulburări cognitive, cauzate de emoţii, se pot repercuta asupra mărturiei (grupa tipurilor comportamentale).

www.psihologiaonline.ro 80

Page 129: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Tipurile pe care le distinge Alexandru Roşca sunt următoarele:

a) Obiectivi, care descriu lucrurile după caracterele lor aparente, fără să se preocupe de semnificaţia evenimentului şi iară să se lase impresionate de lucrurile pe care le descriu (subiecţii din această grupă mai pot fi numiţi şi descriptivi);

b) Subiectivi, care caută să dea o semnificaţie evenimentului pe care îl descriu, cu alte cuvinte subiectivitatea acestor persoane participă în mod activ la situaţia descrisă (aceştia mai pot fi numiţi şi interpretativi).

III.4. Mărturia în raport cu categoria socială şi gradul de cultură.

O problemă interesantă, îndeosebi din punct de vedere practic, este aceea de a şti dacă persoanele dintr-o anumită categorie socială dau sau nu o mai bună mărturie decât persoanele dintr-o altă categorie socială.

Stern, ocupându-se de problema aprecierilor, găseşte că talila este mai bine apreciată de ingineri, tehnicieni şi matematicieni, forma feţei este apreciată mai bine de muncitorii din industrie, iar culoarea părului de persoanele cu pregătire universitară umanistă (medici, profesori, asistenţi sociali).

Alexandru Roşca a experimentat cu două categorii de subiecţi: instruiţi (sau cu formaţie culturala) şi neinstruiţi (sau fără formaţie culturală). Grupa celor neinstruiţi prezintă un coeficient de siguranţă a mărturiei mai mare decât grupa celor instruiţi. Fidelitatea certitudinii însă, precum şi întinderea şi fidelitatea mărturiei, sunt mai mari la subiecţii instruiţi. în

Page 130: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro 81

Page 131: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ceea ce priveşte fidelitatea mărturiei din depoziţiile sub forma relatării libere, diferenţa dintre cele două grupe de subiecţi este neînsemnată. De asemenea, nici în ceea ce priveşte fidelitatea certitudinii din aceste depoziţii (sub forma relatării libere) diferenţa nu este prea mare.

Făcând distribuţia fidelităţii mărturiei după diferitele categorii de situaţii, s-a constatat că obiectele şi animalele sunt aproximativ la fel de bine reţinute de cele două grupe de subiecţi (diferenţele sunt de maxim 0,74%), Pentru toate celelalte categorii de situaţii, persoanele neinstruite dau un coeficient de fidelitate mai redus, pentru persoane, numere şi semnalmente diferenţele variază (în defavoarea persoanelor neinstruite) între 4 şi 10%, iar pentru culori, acţiuni şi raporturi spaţiale, raporturile variază între 10 şi 16%.

III.5, Mărturia în raport cu stresul, anxietatea şi starea de oboseală.

Omul trebuie să se adapteze mereu la mediul în care trăieşte, la evenimentele de viaţă cu care este confruntat. El trebuie să înfrunte piedici, să suporte conflicte, să învingă frustrări sau să depăşească situaţiile stresante.

Termenul de stres preluat din limba engleză, desemnează o serie de substantive înrudite ca înţeles dar cu nuanţe ce pot diversifica sensul: încordare, presiune, povară, forţă, efort, solicitare, tensiune, constrângere.

Din punct de vedere al acţiunii agenţilor stresanţi cu semnificaţie negativă asupra martorului (groază, anxietate în situaţia de percepere involuntară a unui omor; martorul a reuşit sau nu să fugă de la locul faptei de omor, este ameninţat

Page 132: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro 82

Page 133: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

cu moartea de către criminal, dacă acesta anunţă organele judiciare; blocaj ideaţional (împietrire), stări confuzionale, lapsusuri în situaţia în care martorul a perceput involuntar un omor comis de un prieten sau rudă apropiată etc), care produc situaţia stresantă, influenţând negativ mărturia. Astfel, se poate spune că stresul este o stare de tensiune a întregului organism (reacţia psiho-fizică a organismului), apărută în cadrul unui dezechilibru marcant între solicitări bruşte, neaşteptate, intense, noi, ambigui ale mediului şi posibilităţile organismului de a le face faţă (în răspunsul la stimuli îşi pun amprenta şi particularităţile genetice cognitive, afective, motivaţionale, voliţionale şi dobândite ale martorului).

Stresul, anxietatea şi starea de oboseală influenţează negativ mărturia, astfel;

- fie că martorul adaugă ceva realităţii; - fie că omite;

- fie că substituie unele evenimente sau persoane altora;

- fie transformă informaţiile percepute.

Oboseala, surmenajul determină apariţia unei stări de indispoziţie, manifestată prin scăderea atenţiei şi apariţia greşelilor perceptive, dezavantajoase pentru aflarea adevărului prin mărturie.

Stresul şi anxietatea sunt strâns legate de stările conflictuale. Există următoarele tipuri bazale de conflicte:

a) Conflictul de tip apropiere-apropiere (A-A).

în acest caz, două sau mai multe motivaţii pozitive, care nu pot fi satisfăcute simultan, se prezintă concomitent în

www.psihologiaonline.ro 83

Page 134: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

faţa martorului. Este situaţia în care alternativele care apar în faţa martorului sunt la fel de dezirabile, adică ambele valenţe sunt pozitive. De exemplu, două persoane aflându-se la domiciliul martorului şi fiind apropiate, prietene cu acesta, s-au calomniat şi şi-au adus injurii reciproc, au ajuns în faţa judecătorului pentru aii se face dreptate, ambele solicitând prezenţa martorului la proces pentru a reiata faptele care s-au produs, astfel martorul se află în situaţia de a decide pe care dintre cei doi să-1 avantajeze prin mărturia sǎ sau să nu se prezinte la proces, certându-se în consecinţă cu aceştia.

b) Conflictul de tip evitare-evitare (E-E).

Apare în cazul în care martorul trebuie să aleagă între variante la fel de indezirabile (ambele valenţe sunt negative).

De exemplu, martorul de sex feminin a perceput involuntar comiterea unui viol urmat de uciderea victimei cu cruzime, de către o gaşcă de cartier (aceştia nu ştiu că au fost văzuţi), fiind în situaţia de a decide între a-i denunţa pe aceştia la poliţie sau nu, să-şi facă datoria de cetăţean, de om (să nu rămână cu conştiinţa încărcată de acest eveniment) sau să suporte la un moment dat, eventualele consecinţe negative din partea criminalilor sau a altor persoane din anturajul acestora.

c) Conflictul de tip apropiere-evitare (A-E).

Apare atunci când martorul trebuie să aleagă între două variante, una cu valenţă pozitivă iar cealaltă cu valenţă negativă. Acesta îşi dezvoltă o atitudine ambivalenţă (oscilează), simţindu-se în acelaşi timp atras şi respins de fiecare variantă în parte.

De exemplu, martorul - soţia unui mare şef mafiot dintr-un anumit oraş - are cunoştinţă de numeroase crime pe

www.psihologiaonline.ro 84

Page 135: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

care acesta le-a săvârşit de-a lungul timpului, împotriva voinţei soţiei (insistenţelor repetate ale acesteia) tatăl (paralizat de mâna stângă pentru că în trecut a fost împuşcat) a început să-şi înveţe singurul fiu, aflat la pubertate, să tragă cu arma şi să participe împreună cu el şi cu oamenii din subordinea sǎ, la săvârşirea de crime. Aşadar, mama trebuie să aleagă între fiu şi soţ, să continue să-şi educe normal fiul şi să-l apere de pericole, să nu-i fie viaţa în pericol, sau să-şi denunţe soţul inconştient poliţiei, renunţând astfel la privilegii şi punându-şi propria viaţă în pericol.

Deci, orice conflict se asociază cu apariţia la martor a unor stări de stres şi anxietate, a căror intensitate va fi cu atât mai mare cu cât ieşirea sau soluţia este mai dificil de găsit. Conflictualitatea poate deveni o caracteristică definitorie a personalităţii,ca şi anxietatea.

www.psihologiaonline.ro 85

Page 136: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

MODIFICĂRI PSIHO-COMPORTAMENTALE CARE APAR LA MARTORI ÎN SITUAŢII DE STRES, ANXIETATE ŞI OBOSEALA. ÎN STRÂNSĂ LEGĂTURĂ CU

NATURA EVENIMENTULUI PERCEPUT, DE CONDIŢIILE ATMOSFERICE NATURALE ŞI DE PARTICULARITĂŢILE PERSONALITĂŢII ACESTORA

SISTEMUL PSIHO-COMPORTAMENTAL MODIFICAREA PRODUSĂ Percepţia şi atenţia - confuzie;

- neatenţie selectiva; - neputinţa de a înţelege semnificaţia anumitor stimuli; -zăpăceală (uimire); - accese de panică.

Mimica - crispată; - anxioasă; - depresivă.

Modificări musculare - tensiune musculară: -hipertonie (încordare); -hipotonie (leşin); - dureri musculare; - mişcări involuntare: - tremor extremităţi; - ticuri emoţionale.

Tulburări neuro-vegetative - tulburări vasomotorii (eritein, paloare), transpiraţie; - modificări ale vocii (disfonie, stridenţă etc), tulburări de glutiţie; - greţuri - vărsături (chiar fără conţinut alimentar), colici, diaree; - creşterea, oprirea temporară sau scăderea respiraţiei.

Comportament - euforie (logoree); - excitaţie - furie; - agitaţie motorie; •blocaj (groază); - vertij, ameţeli.

Alte tulburări psihice - iluzii, pseudohalucinaţii; - generalizări pripite şi eronate; - amnezie completă sau parţială, lipsa prizei (de conştiinţă) la real; - plâns; - creativitate scăzută, blocaj ideaţional; - nehotărâre, decizii contradictorii sau pripite;

Page 137: Daniel Titus Toma,

- lapsusuri neaşteptate.

86www.psihologiaonline.ro

Page 138: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

87www.psihologiaonline.ro

Page 139: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL IV

TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI

IV. 1. Coordonatele psihologice şi tactice ale interogatoriului judiciar.

Din perspectivă psihologică (ancheta judiciară, urmărirea penală şi cercetarea judecătorească) este o sumă de relaţii interpersonale ale unui subiect constant - conducătorul interogatoriului şi ceilalţi participanţi la proces - părţi sau subiecţi ai procesului.

Interogarea - anchetă, specifică anchetatorului, porneşte, nu numai de la o problematică dificilă, dar şi de la o diversitate căreia anchetatorului trebuie să i se adecveze pentru a reuşi să-şi îndeplinească obiectivele referitoare la:

a) Strângerea probelor (operaţia de adunare şi examinare a lor);

b) Existenţa infracţiunii;

c) Identificarea făptuitorului sau făptuitorilor şi a poziţiei acestora faţă de infracţiune (autori, instigatori, complici, tăinuitori, favorizatori);

d) Stabilirea răspunderii penale a făptuitorilor (existenţa sau inexistenţa stării de culpabilitate a făptuitorilor ca şi formele specifice de culpabilitate).

88

Page 140: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 141: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

În toate aceste obiective, psihologia este implicată în mod decisiv, întrucât construcţiile juridice subiective ale dreptului (categoriile juridice), vizând sfera subiectivului, se fundamentează pe psihologie, pe formele ce constituie obiectul de studiu al psihologiei, între care pot fi menţionate marile probleme ale intenţionalităţii şi voinţei de drept.

Ancheta este o formă de interacţiune socială între indivizi cu roluri sociale bine determinate. Anchetatorul este elementul moral legal care acţionează în direcţia apărării colectivităţii, fiind îngrădit de lege în acţiunea lui, câtă vreme inculpatul sau martorii acţionează conform bunului lor plac. între cele două părţi se dă o luptă care se duce în primul rând şi înainte de toate pe plan psihologic. în această luptă, avantajul de poziţie fi are anchetatorul care, prin atribuţiile sale legale (autoritate legală) domină iniţial situaţia.

Anchetatorul apoi este avantajat de fǎptul că are posibilitatea să observe pe învinuit sau martor în situaţii în care acesta manifestă diverse tulburări neurovegetative, mimice etc.

În stare de emotivitate se poate observa cu ochiul liber pulsul la nivelul arterei carotide, se poate constata o intensă activitate a epiglotei (mărul lui Adam), ca şi încercarea învinuitului de a privi în altă parte decât în ochii anchetatorului, apoi mişcarea nervoasă a membrelor, o scădere a activităţii salivare, atrăgând după sine muşcatul buzelor etc, toate acestea la majoritatea acelor învinuiţi, martori, care aparţin de tipul emotiv. La învinuiţii care nu aparţin acestui tip, simptomele de mai sus nu apar cu

Page 142: Daniel Titus Toma,

suficientă claritate. Oricum, toate aceste simptome sunt în

89

www.psihologiaonline.ro

Page 143: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

primul rând indicii ale emotivităţii şi în al doilea rând ale vinovăţiei.

Anchetatorul mai este favorizat şi prin aceea că el poate uza de arma surprizei, prezentarea neaşteptată a unei noi dovezi sau punerea subită a unei întrebări fără legătură aparentă cu discuţia anterioară.

Cu tot acest avantaj, însă, anchetatorul poate fi serios handicapat dacă nu are inteligenţă de contact cu cei pe care-i cercetează. Aici este vorba de abilitate de comunicare psihologică, dar aceasta, în fond asemenea intuiţiei medicale în stabilirea rapidă a diagnosticului, nu este o capacitate misterioasă, înăscută, ci un rod al experienţei acumulate.

IV.2. Calităţile psiho-intelectuale şi moral-afective ale anchetatorului.

În ascultarea martorului (învinuitului sau inculpatului) un rol semnificativ îl are personalitatea anchetatorului, chemat să afle adevărul, să pronunţe o soluţie temeinică şi legală într-o anumită cauză penală.

Abordând problema personalităţii în contextul tacticii interogatoriului, relevante sunt nu numai calităţile ca atare ale anchetatorului, ci, mai ales, importanţa procesului de autocunoaştere şi de adaptare a trăsăturilor de personalitate, a comportamentului acestuia la fiecare situaţie concretă. El trebuie să aibă puterea să recunoască şi să-şi controleze anumite trăsături ale personalităţii de natură să se repercuteze negativ asupra cercetărilor, cum ar fi de exemplu, nervozitatea, superficialitatea, duritatea,

Page 144: Daniel Titus Toma,

90

www.psihologiaonline.ro

Page 145: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

supraaprecierea propriilor calităţi, tendinţa de exagerare, de suspectare a oricărei persoane audiate, indiferent de calitatea acesteia.

În faţa anchetatorului, responsabil de aplicarea legii şi de protecţia societăţii în faţa recrudescenţei criminalităţii, se formează trei tipuri de exigenţe, şi anume: legale, morale şi de competenţă.

Exigenţele legale cer anchetatorului cunoaşterea profundă şi nuanţată a dispoziţiilor legii penale şi procesual penale, a drepturilor fundamentale ale omului, la care trebuie să se raporteze în permanenţă. De asemenea, a modului în care legislaţia procesuală, îndeosebi cea din materia probelor, permite abordarea procedeelor de tactică şi metodică în efectuarea anchetei judiciare.

Exigenţele morale, într-o perspectivă mai largă, vizează raportarea reală şi sinceră raportarea reală şi sinceră a anchetatorului la valorile umane - perene de adevăr, dreptate, justiţie, bună-credinţă. Din acest punct de vedere anchetatorul va trebui să cunoască în ce constau şi cât au fost de lezate valorile şi interesele legitime ale omului în colectivitatea semenilor săi, în lumina drepturilor şi obligaţiilor sale. Atitudinea generală a anchetatorului se raportează la suma de valori şi norme morale unanim acceptate, care se sprijină şi vin în întâmpinarea literei şi spiritului legii.

Exigenţele de competenţă au în vedere pregătirea modernă de specialitate, experienţa pozitivă, şi, nu iii ultimul rând, abilitatea anchetatorului de a utiliza, în condiţiile pe care i le permite legea, tehnologia judiciară integrată ştiinţei criminalistice, de a solicita contribuţia

Page 146: Daniel Titus Toma,

91www.psihologiaonline.ro

Page 147: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

expertizelor de specialitate pe care le reclamă cauzele judiciare.

Armonizarea într-o sinteză echilibrată a cerinţelor generale, ce fundamentează statutul deontologic al anchetatorului, va permite acestuia să aplice legea conform gradului uialt de responsabilitate pe care îl cere profesia lui.

Interesante prevederi în sensul consideraţiilor menţionate sunt cuprinse în "Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii", adoptat de Adunarea Generală a O.N.U., în decembrie 1979, din care pot ă amintite:

„Art.l. Persoanele răspunzătoare de aplicarea legii trebuie să se achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea şi protejând orice persoană împotriva actelor ilegale, conform înaltului grad de responsabilitate pe care li-1 cere profesia lor".

„Art.2. în îndeplinirea sarcinilor pe care le au, cei răspunzători de aplicarea legii trebuie să respecte şi să protejeze demnitatea umană, să apere drepturile fundamentale ale -oricărei persoane".

„Art.5. Nici o persoană răspunzătoare de aplicarea legilor nu poate aplica, provoca ori tolera un act de tortură sau orice altă pedeapsă ori tratament crud(ă), inuman(ă) sau degradant(ă), nici nu poate invoca un ordin al superiorilor săi ori împrejurări excepţionale cum ar fi: starea de război; o ameninţare contrară securităţii naţionale; instabilitatea politică internă sau orice altă stare de excepţie, pentru a justifica tortura ori alte pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante".

Page 148: Daniel Titus Toma,

92www.psihologiaonline.ro

Page 149: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Un anchetator bun trebuie să fie o persoană căreia să-i placă să lucreze cu oamenii, pentru că altfel, nu va reuşi niciodată să câştige încrederea şi respectul celui ascultat, nu va poseda niciodată forţa de persuasiune, cu o condiţie absolut necesară unei interogări eficiente.

Anchetatorul trebuie să posede capacitatea de a se exprima clar şi de a discuta în mod inteligent, atribut al unei gândiri suple - mobile şi a unui înalt grad de profesionalism. El trebuie să evite folosirea expresiilor cu caracter de jargon faţă de oamenii cu nivel de cultură ridicat, precum şi folosirea unui vocabular şi a unei pronunţii de licenţiat universitar faţă de persoanele cu un grad redus de cultură şi educaţie.

Stăpânirea de sine; răbdarea şi ştiinţa de a asculta reprimând tendinţele de a întrerupe ori manifestările de nervozitate, plictiseală, nerăbdare; sociabilitatea; obişnuinţa de a privi interlocutorul în ochi pe tot parcursul ascultării, sondându-le şi interpretându-le corect comportamentul expresiv în raport cu întrebările semnificative; spiritul de observaţie; subtilitatea deducţiilor şi sintezelor sunt calităţi obligatorii desfăşurării unei ascultări eficiente în cursul căreia se sesizează inadvertenţe, contraziceri, se surprind corelaţii şi conexiuni, în condiţiile unei memorii active de tip prelucrativ a datelor vorbitorului. Anchetatorul trebuie să fie profesionist de bună-credinţă. Buna credinţă va trebui să conducă la soluţii temeinice şi legale atât în activitatea de urmărire penală, cât şi în cea a instanţelor judiciare.

Ferm, exigent dar nu dur, simpatic fără a face concesii, anchetatorul trebuie să fie "un actor înnăscut".

Page 150: Daniel Titus Toma,

El

93www.psihologiaonline.ro

Page 151: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

trebuie să poată simula furia, nerăbdarea, simpatia fără a-şi pierde vreodată sângele rece.

După ce a descoperit în mare trăsăturile personalităţii martorului (învinuitului sau inculpatului) şi a ales cea mai bună metodă de persuasiune, anchetatorul (intervievatorul) trebuie să fie capabil să-şi joace rolul. În acest sens, inutil se adoptă o atitudine fermă, simulând o conduită forte, dacă privirea rămâne blândă şi dacă vocea păstrează inflexiuni conciliante.

De asemenea, zadarnic încearcă o tactică amicală, de apropiere, simulând o conduită persuasivă, dacă nu-şi corectează asprimea vocii şi scânteierea ameninţătoare a ochilor.

IV.2.1. Modele de conduită şi tipuri de anchetatori

Studierea comportamentului anchetatorilor, în relaţia anchetator-anchetat, a condus la diferite clasificări între care cea mai frecvent întâlnită în literatura de specialitate îi categoriseşte pe anchetatori în următoarea tipologie, frecvent întâlnită şi în clasificarea tipurilor de conducători, astfel:

a) Anchetatorul temperat- se caracterizează printr-un comportament firesc, îşi ascultă cu atenţie şi interes interlocutorul, răbdător, calm şi analitic. Intervine oportun şi eficient, cu tactul corespunzător situaţiei, pentru lămurirea aspectelor esenţiale ce interesează ancheta;

b) Anchetatorul amabil - manifestă o anumită transparenţă în relaţia cu anchetatul şi jovialitate, nu ezită

Page 152: Daniel Titus Toma,

să-şi trateze interlocutorul cu o ţigară sau o cafea. 94

www.psihologiaonline.ro

Page 153: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Atmosfera degajată pe care o crează oferă premisele unui studiu psihologic mai adecvat a anchetatului. Dacă amabilitatea nu este constantă, echilibrul anchetei se poate rupe, anchetatul se inhibă, iar investigaţia poate fi compromisă;

c) Anchetatorul autoritar- se particularizează printr-o atitudine rigida, gravă, cu accent de solemnitate, impunând-şi la modul imperativ voinţa în faa

ţinterlocutorului. Nu este interesat în studiul psihologiei anchetatului şi din această cauză nu găseşte modalităţile optime de a stimula pozitiv convorbirea. Acesta mizează, mai mult pe intimidarea anchetatului decât pe stimularea psihologică a acestuia pentru a coopera;

d) Anchetatorul vorbăreţ- este un tip complexǎt de necesitatea afirmării sau necesitatea de a se descărca de o tensiune afectivă iar logoreea este modalitatea de a se elibera de aceste stări. Din motivele menţionate, sau a altora asemănătoare, anchetatorul vorbăreţ intervine inoportun şi lipsit de eficienţă în relatările anchetatului, putând compromite ancheta;

e) Anchetatorul cabotin - este cel care exagerează în utilizarea procedeelor actoriceşti, ce caracterizează stilul unor anchetatori. Asemenea exagerări pot provoca stări improprii pentru ancheta judiciară, cum ar fi amuzamentul, dispreţul, penibilitatea sau chiar inhibarea anchetatului, situaţii ce pot prejudicia rezultatele anchetei;

f) Anchetatorul patern - adoptă un comportament blând în anchetă, manifestând uneori chiar compasiune faţă de anchetat. Asemenea atitudini pot fi speculate de

Page 154: Daniel Titus Toma,

95www.psihologiaonline.ro

Page 155: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

infractorii recidivişti care nu vor ezita să-şi atenueze faptele.

Nu am inclus în această clasificare pe anchetatorii violenţi, întrucât în sistemul judiciar modera existenţa acestora este greu de imaginat. Istoria cunoaşte însă şi această categorie de anchetatori sub diverse denumiri, între care cea mai frecventă este aceea a anchetatorilor torţionari, categorie specifică sistemelor judiciare ale statelor totalitariste.

IV.3. Pregătirea în vederea ascultării martorilor, etapele care se parcurg.

Obţinerea unor declaraţii veridice şi complete, menite să ducă la aflarea adevărului, este influenţată în mod hotărâtor şi de modul în care se face pregătirea ascultării. Nu de puţine ori, lipsa de pregătire sau superficialitatea în efectuarea acestei activităţi are drept consecinţă obţinerea unor declaraţii de slabă calitate, repetarea ascultării, cheltuieli inutile de timp şi forţe şi, în ultimă analiză, tergiversarea cercetărilor, cu urmări deosebite asupra finalităţii judiciare.

Principalele activităţi pregătitoare în vederea ascultării martorilor sunt:

1. studierea dosarului cauzei; 2. cunoaşterea personalităţii martorilor; 3. întocmirea planului de ascultare;

4. asigurarea prezenţei martorilor la data şi ora fixate pentru ascultare;

Page 156: Daniel Titus Toma,

96

www.psihologiaonline.ro

Page 157: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

5. asigurarea condiţiilor în care se va desfăşura ascultarea.

IV.3.1. Studierea dosarului cauzei.

Ca primă fază a activităţilor pregătitoare, studierea dosarului cauzei se impune cu necesitate şi are un rol de prim ordin în asigurarea cadrului propice desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi. O studiere atentă, competentă, calificată a întregului material existent în dosarul cauzei duce la evitarea apariţiei unor consecinţe negative în procesul ascultării. Pe bună dreptate se afirmă că, încă din această fază, organul de urmărire penală jalonează cu rigurozitate, prefigurează întregul traseu al probǎţiunii judiciare, în care ascultarea martorilor deţine o pondere însemnată.

Examinarea minuţioasă a materialelor cauzei are drept scop stabilirea, în primul rând, a faptelor şi împrejurărilor ce se impun a fi clarificate prin ascultare; persoanele care pot contribui la lămurirea lor, precum şi modul cum trebuie să se desfăşoare ascultarea pentru realizarea scopului urmărit. Cunoscând problemele care urmează a fi lămurite prin ascultare, organul de urmărire penală are posibilitatea să determine ce persoane au perceput sau ar fi putut să perceapă faptele şi împrejurările de fǎpt referitoare la cauză şi care pot contribui, prin declaraţiile lor, la elucidarea diverselor aspecte ale acestora

Cu ocazia stabilirii persoanelor care urmează a fi ascultate în calitate de martori, trebuie determinată o

Page 158: Daniel Titus Toma,

anumită ordine de prioritate, punându-se bază pe anumite

97

www.psihologiaonline.ro

Page 159: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

criterii. Astfel, în primul rând trebuie avute în vedere persoanele care cunosc faptele, date, împrejurări referitoare la activitatea ilicită desfăşurată.

Apoi, trebuie avut în vedere modul în care persoanele ce urmează a fi ascultate în calitate de martori au luat cunoştinţă despre faptele şi împrejurările pe marginea cărora vor trebui să facă declaraţii, prioritate având, evident, cele care au perceput nemijlocit. Aceasta nu înseamnă că trebuie omise persoanele care au luat cunoştinţă indirect despre faptele, împrejurările ori stările de fǎpt ce au avut loc.

Conform celor arătate în capitolul II, se impune ca, în timpul studierii materialelor cauzei, să se acorde atenţie deosebită atat faptelor şi împrejurărilor cu privire la care martorii pot face declaraţii, cât şi altor împrejurări, cum ar fi: rolul martorilor în elucidarea anumitor aspecte ale cauzei; condiţiile perceperii faptei în legătură cu care vor fi ascultaţi; momentele infracţiunii ce ar putea influenţa perceperea; aspectele mai greu de înţeles - în raport cu pregătirea şi vârsta martorilor - raporturile dintre martori şi părţile din proces; personalitatea acestora etc.

Pe baza acestor date, se stabiliesc directiile ascultării, ce anume se poate obţine de la fiecare martor în parte şi, totodată, condiţiile obiective şi subiective care au putut influenţa procesul formării declaraţilor.

Atunci când se selectează martorii, în raport cu natura infracţiunii comise, trebuie avute în vedere şi persoanele care cunosc modul cum şi-a petrecut timpul făptuitorul într-o anumită perioadă, cele ce pot furniza informaţii cu privire la modul de viaţă şi comportarea

Page 160: Daniel Titus Toma,

98www.psihologiaonline.ro

Page 161: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

acestuia, cele care pot ajuta la identificarea bunurilor ce urmează ă facă obiectul măsurilor asiguratorii şi, nu în

sultimul rând, persoanele care, prin declaraţiile lor, pot contribui la verificarea apărărilor formulate de către învinuiţi sau inculpaţi ori la caracterizarea acestora.

În virtutea rolului său activ, organul de urmărire penală are obligaţia să asculte atât persoanele care furnizează date referitoare la stabilirea existenţei infracţiunii şi la dovedirea vinovăţiei, cât şi cele ce pot relata elemente de natură să ducă la stabilirea circumstanţelor atenuante ori chiar la dovedirea nevinovăţiei, asigurând în acest fel, dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului pe toată durata procesului penal.

Studiind materialele din dosarul cauzei, organul de urmărire penală trebuie să stabilească, dintre persoanele care cunosc fapte ori împrejurări importante pentru cauză, pe cele care pot â ascultate în calitate de martori.

Orientându-se asupra persoanelor care trebuie ascultate, organul de urmărire penală trebuie să ţină cont de măsura în care declaraţiile diverşilor martori pot contribui la aflarea adevărului. Nu numărul mare de persoane ascultate, ci conţinutul declaraţiilor obţinute contribuie la realizarea acestui deziderat. Aspectul calitativ al problemei trebuie să fie o preocupare constantă a tuturor organelor care desfăşoară această activitate procesuală.

Page 162: Daniel Titus Toma,

99www.psihologiaonline.ro

Page 163: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

IV.3.2. Cunoaşterea personalităţii martorilor.

Această activitate este o problemă destul de delicată şi ea poate fi realizată atât înainte de ascultare, cât şi pe parcursul desfăşurării ei. Alegerea momentului când urmează a se realiza cunoaşterea diferă de la o cauză la alta, în raport cu natura infracţiunii săvârşite, condiţiile comiterii ei, numărul de persoane care au perceput faptele sau împrejurările, precum şi aspectele ce pot fi lămurite cu fiecare martor ori categorie de martori.

Astfel, de exemplu, cunoaşterea martorilor chemaţi pentru verificarea menţiunilor din înscrisurile încheiate de către făptuitor cu ocazia, săvârşirii unei delapidări sau înşelăciuni poate fi realizată în bune condiţii şi pe parcursul ascultării. într-un asemenea caz efectuarea unor activităţi prealabile de cunoaştere -având în vedere numărul mare de persoane ce trebuie ascultate - ar duce la cheltuieli nejustificate de timp şi forţe, pe când o declaraţie nesinceră poate fi înlăturată prin depoziţiile altor persoane ascultate în cauză. În cu totul alt mod se pune problema cunoaşterii unor martori oculari în cazul infracţiunilor de tâlhărie, omor ş.a, când, datorită condiţiilor în care a fost săvârşită fǎpta, împrejurările acesteia au fost percepute de un număr foarte restrâns de persoane. Regula trebuie s-o constituie cunoaşterea martorilor anterior prezentării lor pentru ascultare.

Această activitate este necesară pentru stabilirea tacticii adecvate care va £ folosită pe parcursul ascultării.

Cunoaşterea martorilor presupune obţinerea şi analizarea unor date despre persoanele care urmează să fie ascultate. în afara datelor de identificare, trebuie să fie

Page 164: Daniel Titus Toma,

100www.psihologiaonline.ro

Page 165: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

obţinute cât mai multe informaţii legate de trăsăturile psihice ale persoanelor ce urmează să depună ca martori.

Pentru caracterizarea personalităţii martorilor este necesar să se cunoască:

-gradul de dezvoltare a gândirii, mai ales în cazul martorilor minori;

- trăsăturile de caracter - hotărât, nehotărât, liniştit, agitat, vesel, trist, curajos, deschis, închis, sensibil, atent, nervos, impresionabil etc;

- interesele predominante, de prezenţa cărora depinde, în mare măsură, calitatea perceperii;

- starea sănătăţii în momentul perceperii;

- mediul în care trăiesc, cu efect direct asupra experienţei, intereselor ş.a.;

- profesia şi ocupaţia, iar în cazul martorilor minori, profesia şi ocupaţia părinţilor.

La acestea se adaugă apartenenţa politică, concepţia despre lume şi viaţă, antecedentele penale, vârsta ş.a.

Potrivit prevederilor art.81 C.pr.pen., persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani poate fi ascultată ca martor. Până la vârsta de 14 ani, ascultarea se va face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui, sau a persoanei căreia îi este încredinţat spre creştere şi educare. Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ, organul judiciar având însă, datoria să-i atragă atenţia să spună adevărul.

Page 166: Daniel Titus Toma,

101www.psihologiaonline.ro

Page 167: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

IV.3.3. Întocmirea planului de ascultare.

Unul dintre cele mai importante momente ale pregătirii îl constituie întocmirea planului de ascultare. în urma studierii dosarului cauzei se stabiliesc problemele care urmează să fie lămurite cu fiecare martor sau categorie de martori identificaţi în cauză. Stabilirea problemelor ce urmează să fie lămurite prin ascultare este obligatorie pentru a nu se omite aspectele esenţiale cunoscute de martori, cu valoare pentru aflarea adevărului.

Avându-se în vedere multitudinea problemelor care trebuie să fie lămurite prin ascultare, poziţia martorilor în cauză, datele ce caracterizează personalitatea acestora, necesitatea prezentării unor mijloace de probă cu ocazia ascultării, se impune întocmirea unui plan de ascultare pe baza problemelor respective.

Planul conţine întrebările care urmează a fi adresate martorilor şi poate fi întocmit pentru fiecare martor în parte ori categorie de martori, dacă problemele ce urmează a fi clarificate sunt aceleaşi.

Întrebările trebuie să fie scurte, clare, precise, să dea posibilitatea martorilor să înţeleagă la ce să se refere în răspunsurile lor. Ele pot fi ordonate logic sau cronologic, în raport cu ceea ce cunosc martorii, cu modul în care au perceput faptele ori împrejurările săvârşirii lor; cu personalitatea şi psihologia acestora şi cu poziţia lor în timpul ascultării.

Planul de ascultare trebuie să se constituie într-un instrument de lucru, într-un ghid obligatoriu; numai în acest mod problemele pot fi lămurite printr-o singură ascultare a

Page 168: Daniel Titus Toma,

martorilor, evitându-se chemările repetate în faţa organului

102

www.psihologiaonline.ro

Page 169: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

de urmărire penală.

IV.3.4. Asigurarea prezenţei martorului la data şi ora fixată pentru ascultare.

în cadrul activităţii de strângere, verificare şi apreciere a probelor, organul judiciar este dator să dispună chemarea martorilor şi să asigure prezenţa la activitatea procesuală a acestora. Organele de urmărire penală sau instanţa de judecată sunt obligate să citeze persoanele arătate prin denunţ ori plângere, precum şi alte persoane propuse de părţi. Dreptul de a dispune citarea unor persoane ca martori aparţine în exclusivitate organelor judiciare. În virtutea rolului lor activ, acestea pot dispune din oficiu chemarea oricăror persoane ca martori în cauza penală. Pe de altă parte, persoana chemată ca martor este obligată a se înfăţişa la locul, ziua şi ora fixată în citaţie, în faţa organelor judiciare. lipsa nejustificată a martorilor este sancţionată de legea procesual penală.

La stabilirea datei pentru ascultare trebuie avut în vedere că între momentul luării la cunoştinţă şi cel al ascultării să treacă cât mai puţin timp, pentru a feri martorii de influenţe străine. Cu alte cuvinte, se impune ca fixarea momentului chemării pentru ascultare să înlăture posibilitatea martorilor de a se pune de acord cu alţi martori, învinuiţi, inculpaţi ori alte persoane interesate, referitor la ceea ce urmează să declare.

Martorii trebuie să fie ascultaţi separat, să nu aştepte să le vină rândul. Aşteptarea, pe lângă fǎptul că oboseşte, dă posibilitatea martorilor să comunice cu alte

Page 170: Daniel Titus Toma,

persoane influenţându-se în mod nefavorabil.

103

www.psihologiaonline.ro

Page 171: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Locul ascultării este, de regulă, sediul organului de urmărire penală. Când persoanele care urmează a fi ascultate ca martori sunt în imposibilitatea de a se prezenta - infirmitate, maladie, stare de arest etc. - organul de urmărire penală procedează la ascultarea la locul unde se află acestea.

IV.3.5. Asigurarea condiţiilor în care se va desfăşura ascultarea.

Pentru buna desfăşurare a ascultării şi realizarea scopului pe care-l urmăreşte, în raport cu natura cauzei în care se efectuează, cu problematica ce trebuie lămurită şi cu situaţia fiecărui martor în parte, trebuie să fie luate şi alte măsuri pregătitoare cum ar fi: invitarea părintelui, tutorelui, curatorului sau educatorului, când martorul este un minor ce nu a împlinit vârsta de 14 ani; invitarea unui interpret în situaţia în care martorii nu cunosc limba în care se desfăşoară procesul penal; selectarea şi pregătirea materialelor ce vor fi folosite pe parcursul ascultării şi determinarea modului, a momentului şi a ordinii în care vor fi folosite, asigurarea decontării cheltuielilor de transport şi cazare impuse de deplasarea martorilor ş.a.

Pe lângă acestea, în timpul ascultării trebuie creată ambianţa propice; biroul în care se face ascultarea trebuie să fie mobilat sobru, iară obiecte în plus, care ar putea distrage atenţia martorilor. Pregătind ascultarea, organul de urmărire penală trebuie să stabilească modalitatea în care-i va aborda pe martori, condiţiile ce trebuie asigurate pentru realizarea contactului psihologic cu aceştia Una din cele mai importante probleme ale tacticii ascultării o constituie atitudinea organului de urmărire penală în timpul

Page 172: Daniel Titus Toma,

104www.psihologiaonline.ro

Page 173: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

desfăşurării acestei activităţi; succesul ascultării depinde în mare măsură de modul în care se reuşeşte apropierea martorilor.

Dificultatea constă în aceea că personalitatea fiecărui martor este individuală. Ori, măiestria celui ce conduce ascultarea constă tocmai în a găsi pentru fiecare un limbaj comun, o "abordare individuală", în ştiinţa de a "citi" psihologia martorului şi a realiza contactul psihologic. Procedeele tactice de ascultare sunt elaborate de tactica criminalistică pe baza generalizării experienţei pozitive a organelor judiciare. Tactica ascultării se stabileşte în fiecare cauză concretă, chiar în cazul fiecărui martor luat separat, pentru că, în ultimă instanţă, fiecare persoană reprezintă un unicat.

La adoptarea tacticii de ascultare trebuie să fie avute în vedere şi unele consideraţii de ordin mai general, dintre care merită a fi amintite următoarele:

- natura cauzei în care se efectuează ascultarea; - personalitatea şi psihologia martorilor;

- faptele şi împrejurările care prezintă importanţă pentru cauză, cunoscute de către martori;

- condiţiile în care martorii au perceput faptele ori împrejurările pe marginea cărora urmează să depună;

- poziţia martorilor faţă de părţile implicate în cauză, interesul lor de a depune într-un anumit fel, dacă sunt animaţi de dorinţa de a declara adevărul sau, dimpotrivă, sunt de rea-credinţă;

Page 174: Daniel Titus Toma,

105www.psihologiaonline.ro

Page 175: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- natura şi valoarea probelor ce urmează a fi folosite pe parcursul ascultării pentru determinarea martorilor să facă declaraţii veridice şi complete;

- măsura în care organul de urmărire penală stăpâneşte problemele privind psihologia mărturiei, cunoaşte particularităţile cauzei, posedă cunoştinţe temeinice despre specificul activităţii din unitatea ori sectorul unde a fost săvârşită infracţiunea ş.a.

Din cele prezentate rezultă importanţa ce trebuie acordată pregătirii ascultării martorilor, în toate laturile sale componente; numai realizând această activitate la parametrii calitativi maximi, se va putea desfăşura ascultarea în condiţii optime, iar rezultatele obţinute vor servi la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei.

IV.4. Ascultarea martorilor.

IV.4.1. Relaţia martor - anchetator din perspectiva psihologiei judiciare.

Mărturia constituie probă prin efectul legii (art.78 C.pr.pen.). Din această reglementare rezultă importanţa socială a mărturiei ca şi obligaţia morală şi juridică a persoanelor care cunosc împrejurări în legătură cu faptele deduse în faţa organelor de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti de a spune ce ştie în legătură cu cauza.

Mărturia de bună-credinţă este depusă sub prestare de jurământ. De aceea, înainte de a fi audiat, martorul depune următorul jurământ: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu". După depunerea

Page 176: Daniel Titus Toma,

106

www.psihologiaonline.ro

Page 177: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

jurământului, i se pune în vedere martorului că dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Legiuitorul, vrând să menţină depunerea jurământului într-un cadru de solemnitate, a prevăzut ca jurământul să se facă cu mâna pe cruce sau biblie, în poziţia în picioare, într-o atitudine de respect şi sobrietate. Persoanele care nu au nici o confesiune, vor declara că vor spune adevărul pe onoare şi pe conştiinţă.

Practic şi operaţional abordând problema psihologiei mărturiei, depunerea jurământului constituie un moment psihologic extrem de important, esenţial pentru martor ca persoană, legalmente obligată să declare adevărul.

Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte multiple funcţiuni, între care principalele

sunt8:

a) Funcţia informaţional cognitivă, în sensul că martorului i se transmite să spună adevărul şi să nu ascundă nimic din ceea ce ştie, prin aceasta indicându-i-se limitele legale ale mărturiei;

h) Funcţia de avertizare - prevenire, în sensul că neîndeplinirea obligaţiei legalmente datorată este susceptibilă de pedeapsa corespunzătoare săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă;

8 Zdrenghea, Butoi T., Nicolae Mitrofan ş.a., Psihologie judiciară, Ed.

Page 178: Daniel Titus Toma,

"Şansa", Bucureşti, 1992, p.109 107

www.psihologiaonline.ro

Page 179: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

c) Funcţia axiologică, în sensul că prin jurământ, martorului i se cere să se refere la împrejurările cu valoare de adevăr pe care le ştie;

d) Funcţia juridică, în sensul că jurământul leagă pe martor de cauza în care acesta a depus mărturia; că în calitate de participant la stabilirea adevărului, martorul va fi ţinut să răspundă penal pentru relatările sale de rea-credinţă care conduc la inculparea sau disculparea nedreaptă a unor persoane implicate într-o cauză penală sau la obligarea în absolvirea de răspundere civilă, administrativă, contravenţională ori disciplinară a unei persoane implicate într-o cauză de această natură.

La modul ideal, toate aceste funcţii ale jurământului ar trebui conştientizate de fiecare martor într-un efort de a-1 sensibiliza psihologic şi a-1 determina să renunţe, pentru ipoteza că a fost instigat să depună în mod nesincer, să tăinuiască adevărul sau, dimpotrivă, să inventeze fapte ce nu s-au consumat în realitate, ori, pur şi simplu, să refuze a depune mărturie. Efectele psihologice ale jurământului sunt şi ele condiţionate de mai mulţi factori, dintre care pot fi menţionaţi: nivelul educaţiei civice, gradul de pregătire, trăsăturile caracteriale etc. Rezultă, prin urmare, că în procesul depunerii mărturiei se crează relaţia procesuală "martor - magistrat" care, mai înainte de a fi relaţie juridică, este o relaţie psihologică de comunicare intercerebrală între martor şi magistrat după regulile procesuale şi normele teoretice ale anchetei judiciare.

Condiţia esenţială a intercomunicării cerebrale dintre martori şi magistrat este aceea ca martorul să fie de bună-credinţă, să-şi învingă teama, interesul sau

Page 180: Daniel Titus Toma,

indiferenţa, iar magistratul să-l ajute pe martor să câştige

108

www.psihologiaonline.ro

Page 181: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

acel grăunte de curaj şi responsabilitate necesar pentru triumful adevărului. în relatia martor - magistrat sunt implicate, deopotrivă, conştiinţele şi conduitele acestora ca fenomene psihologice.

Conştiinţa şi conduita sunt funcţiuni şi manifestări ale sistemului central, în seama căruia cade adaptarea fiinţei la lume, la societate mai ales, cu scop de conservare şi dezvoltare. Dar randamentul conştiinţei nu depinde numai de gradul de dezvoltare al societăţii şi culturii ei. De aceea, conştiinţa nu este numai un proces bio-psihic, ci şi unul social şi cultural. Anume, ea este o supremă sinteză a organizării bio-psiho-sociale şi culturale a persoanei, precum şi instanţa sǎ cea mai înaltă de organizare şi planificare a destinului ei în lume.

Relaţia judiciară practică (reală) este următoarea:

Martor (conştiinţă + conduită) –

- Magistrat (conştiinţă + conduită).

Nivelul "A"şi nivelul "B" sunt specifice atât persoanei martorului, cât şi celei ale magistratului (ofiţerul de poliţie, procurorul sau altui agent exponent al autorităţii judiciare) pentru a produce fenomenul mărturiei judiciare, apte să producă efecte legale într-un proces, este necesar să se afle în raporturi de concordanţă. Orice contradicţie între aceste două nivele pune în discuţie valabilitatea mărturiei în faţa justiţiei care sancţionează această contradicţie în două modalităţi distincte şi anume:

a) înlătură mărturia, fără a sancţiona martorul, dacă martorul a fost de bună-credinţă;

Page 182: Daniel Titus Toma,

109www.psihologiaonline.ro

Page 183: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

b) înlătură mărturia şi snacţionează martorul, dacă acesta a fost de rea-credinţă.

Cu privire la acest al doilea aspect, există anumite nuanţe de toleranţă a legii penale, după cum martorul a revenit într-un anume timp asupra mărturiei nesincere, toleranţă care se fundamentează pe anumite considerente şi criterii psihologice, precum şi pe fǎptul dacă mărturia judiciară mincinoasă a produs consecinţe asupra persoanei împotriva căreia a fost depusă sau nu.

În cazul magistratului, problema raportului conştiinţă - conduită în raport cu mărturia (situaţia este valabilă pentru oricare altă probă) se pune astfel:

a) a cunoscut magistratul caracterul nesincer al mărturiei şi l-a acceptat pentru a da o anumită soluţie, impusă de o anumită factură politică sau ocultă - sau a fost corupt în scopul menţionat;

b) şi-a neglijat magistratul rolul activ în admiterea şi aprecierea probelor şi a reţinut ca valabilă o mărturie mincinoasă, sau o mărturie falsă întemeiată încă din momentul producerii pe deficienţe de percepţie ale martorului sau distorsiuni ulterioare acestui moment.

Trimiterea în judecată a unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă este greu posibilă, datorită dificultăţilor de probǎţiune.

IV.4.2. Etapele ascultării.

De regulă, ascultarea martorilor parcurge trei etape, şi anume:

Page 184: Daniel Titus Toma,

110

www.psihologiaonline.ro

Page 185: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

1. Verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele personale;

2. Relatarea liberă sau spontană ori ascultarea povestirii martorilor;

3. Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor sau ascultarea dirijată.

IV.4.2.1. Verificarea identităţii şi ascultarea cu privire la datele personale.

În cadrul acestei etape, martorul este solicitat să răspundă la întrebările ce i se adresează cu privire la datele de identificare - nume, prenume, vârstă, adresă şi ocupaţie - urmărindu-se şi confruntându-se răspunsurile acestuia cu menţiunile din actul de identitate.

Odată edificat cu privire la identitatea persoanei chemate să rspundă în calitate de martor, organul de

ăurmărire penală este obligat să-l întrebe pe martor dacă este soţ sau rudă apropiată cu vreuna din părţi şi, în caz afirmativ, să-i aducă la cunoştinţă că nu este obligat să depună. De asemenea, martorul este întrebat în ce raporturi se află cu părţile şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma săvârşirii infracţiunii.

Aceste întrebări au menirea de a stabili raporturile care există între martori şi părţi şi interesul pe care aceştia l-ar avea în cauza penală respectivă, cunoştinţe necesare atât pentru stabilirea tacticii de ascultare, cât şi pentru aprecierea declaraţiilor obţinute.

Page 186: Daniel Titus Toma,

111www.psihologiaonline.ro

Page 187: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Momentul următor în cadrul acestei etape priveşte procedura depunerii jurământului (subiect tratat pe larg în subcapitolul anterior).

Martorului i se aduce la cunoştinţă obiectul cauzei şi i se arată apoi care sunt faptele şi împrejurările pentru lămurirea cărora a fost propus ca martor.

Parcurgând această etapă, organul de urmărire penală, pe lângă fptul că îi îndeplineşte obligaţiile

ǎşprevăzute de legea procesuală penală, are posibilitatea să studieze martorii, să observe modul cum reacţionează faţă de situaţia în care se află, să desprindă concluzii preţioase pentru adoptarea tacticii de ascultare.

IV.4.2.2. Relatarea liberă sau spontană ori ascultarea povestirii martorilor.

Această etapă începe prin adresarea unei întrebări generale, denumită întrebare temă - de natură a da posibilitatea martorilor să declare tot ceea ce ştiu în legătură cu faptele sau împrejurările pentru a căror lămurire au fost solicitări să depună.

De exemplu: "Arătaţi ce cunoaşteţi în legătură cu accidentul de circulaţie produs la data de ... în locul ... ?" ori: "Ce cunoaşteţi în legătură cu împrejurările săvârşirii furtului din data de ... în paguba... ?".

Adresându-li-se o asemenea întrebare generală, martorii au posibilitatea să povestească faptele, împrejurările în succesiunea lor logică, firească, să prezinte tot ce cred că ar interesa cauza, fără ca relatarea să fie limitată prin intervenţiile celui care conduce ascultarea.

Page 188: Daniel Titus Toma,

Relatarea liberă sau spontană oferă şi alte avantaje. Astfel,

112

www.psihologiaonline.ro

Page 189: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

povestim ceea ce consideră că ar interesa organul de urmărire penală, martorii pot prezenta şi unele fapte, date, împrejurări, detalii necunoscute până atunci, cu importanţă pentru cauză ori elemente din care să rezulte săvârşirea altor infracţiuni de către cei cu privire la activitatea cărora au fost chemaţi să facă declaraţii.

Pe parcursul povestirii, cel ce conduce activitatea are posibilitatea să-i studieze pe martori, să observe modul cum îşi formulează expunerile, siguranţa cu care prezintă faptele sau împrejurările, ezitările ori omisiunile care apar, încercările de a completa anumite lacune din succesiunea faptelor, interesul acestora de a depune într-un anumit mod. Studierea martorilor în această etapă, observaţiile pe care le fac pe parcursul povestirii trebuie să constituie pentru organul de urmărire penală temeiul adoptării tacticii de urmat în următoarea etapă, aceea a adresării de întrebări şi ascultării răspunsurilor.

Un rol deosebit pentru clarificarea problemelor prin relatarea liberă îl are atmosfera propice povestirii matorilor, realizată de către cel care conduce ascultarea. Pentru aceasta, ascultarea trebuie să fie făcută cu răbdare, calm şi atenţie. Martorii nu trebuie să fie întrerupţi decât în mod excepţional, când relatările lor nu au legătură cu cauza şi atunci numai cu recomandarea de a se referi la obiectul cauzei. Anchetatorul nu trebuie să aprobe, să dezaprobe sau să facă aprecieri cu privire la posibilităţile martorilor de a percepe, memora şi reproduce faptele şi împrejurările cu privire la care sunt ascultaţi. Cu atât mai mult este interzisă apostrofarea martorilor pe parcursul relatării.

O asemenea atitudine nu face decât să-i pună pe

Page 190: Daniel Titus Toma,

martori în dificultate, să-i inhibe, să-i îndepărteze ori să

113

www.psihologiaonline.ro

Page 191: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

determine poziţia refractară a acestora cu efect direct asupra calităţii declaraţiei.

Ascultând povestirea, anchetatorul trebuie să-şi noteze - în mod discret - atât faptele, împrejurările, datele destinate a fi consemnate în declaraţiile martorilor, cât şi problemele, aspectele neclare, omisiunile etc. cu privire la care constată ezitări sau contraziceri, urmând ca pe marginea lor să fie formulate întrebări pentru etapa ascultării.

Printre alte avantaje ale relatării libere ori spontane, oferite de practica judiciară, pot fi amintite următoarele:

a) Evidenţierea limitelor cunoştinţelor martorilor cu privire la împrejurările cauzei şi persoana care a săvârşit infracţiunea Deşi martorii au perceput în întregime împrejurările comiterii faptei, totuşi, din cauze obiective sau subiective, ei nu pot face declaraţii cu privire la multe aspecte. Poate fi amintit aici rolul condiţiilor de timp şi spaţiu în care s-a realizat perceperea şi cel al atenţiei în formarea declaraţiei, deşi evantaiul factorilor obiectivi şi subiectivi ce pot interveni este mult mai larg;

b) Reducerea considerabilă a influenţei pe care organul de urmărire penală o poate exercita asupra martorilor. S-a constatat că solicitarea martorilor de a povesti tot ceea ce ştiu în legătură cu cauza şi cu persoana făptuitorului sporeşte încrederea, atât în organul judiciar, cât şi în ei înşişi. Asemenea sentiment de încredere se reflectă, de regulă, pozitiv în declaraţiile martorilor, aceştia căutând să justifice atitudinea anchetatorului faţă de ei;

c) Evidenţierea posibilităţilor de exprimare a

Page 192: Daniel Titus Toma,

martorilor. Lipsa unui cadru impus oferă posibilitatea unei

114

www.psihologiaonline.ro

Page 193: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

naraţiuni spontane, însoţită de expresii particulare, de intonaţie şi gestică proprie martorilor, toate acestea fiind de un real folos pentru organul judiciar, atât în timpul ascultării, cât şi în procesul aprecierii declaraţiilor;

d) Posibilitatea oferită organului de urmărire penală de a face aprecieri cu privire la nivelul de dezvoltare a proceselor psihice, temperamentul, starea de emotivitate şi gradul de cultură ale martorilor etc. Ascultarea poate lua sfârşit după parcurgerea acestei etape atunci când, în cadrul relatării libere, martorii au lămurit complet toate faptele sau împrejurările pentru care au fost solicitaţi să depună. Astfel de situaţii se întâlnesc ui cazul martorilor de bună-credinţă ce au perceput şi memorat complet şi fidel faptele şi împrejurările la care au asistat şi reuşesc să redea cu uşurinţă, în timpul ascultării, cele percepute şi reţinute.

Pentru martorii care nu au perceput şi memorat corect ori nu reuşesc să redea în timpul ascultării faptele cunoscute, precum şi pentru cei de rea-credinţă, în mod obligatoriu, se parcurge şi cea de-a treia etapă a ascultării.

IV.4.2.3. Adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor sau ascultarea dirijată.

Această etapă este facultativă - spre deosebire de primele două, care sunt obligatorii.

Tactica ascultării în această etapă se stabileşte avându-se în vedere, în principal, poziţia martorilor ascultaţi. în cazul martorilor de bună-credinţă, care în cadrul relatării libere au avut omisiuni, probleme insuficient clarificate, confuzii ori afirmaţii contradictorii, îi se vor adresa întrebări de precizare şi verificare pe

Page 194: Daniel Titus Toma,

marginea acestor aspecte. Aceste întrebări sunt adresate cu 115

www.psihologiaonline.ro

Page 195: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

scopul de a ajuta martorii să-şi amintească detaliile necesare lămuririi complete a împrejurărilor cu privire la care sunt ascultaţi, să-şi formuleze declaraţia clar şi precis pentru a avea valoare în cauză. Întrebările care li se adresează pot fi din cele prevăzute în planul întocmit pentru ascultare ori pot fi formulate în raport cu conţinutul povestirii libere.

Principalele avantaje ale ascultării dirijate sunt:

a) Înlătură confuziile şi contrazicerile pe care martorii le-au făcut în povestirea liberă. Prin întrebări adecvate şi bine formulate, nu numai că se înlătură contrazicerile şi confuziile, dar pot fi stabilite şi cauzele acestora;

b) Elimină posibilitatea martorilor de a se abate de la împrejurările care interesează cauza sau de a se opri la probleme nesemnificative, ignorând pe cele esenţiale;

c) Oferă posibilitatea celui care a condus ascultarea de a ajuta martorii să-şi amintească unele împrejurări uitate;

d) Constituie metoda de bază în demascarea martorilor de rea-credinţă care, în mod deliberat, vor să ascundă anumite împrejurări cunoscute;

e) Constituie un mijloc important pentru obţinerea de date necesare cunoaşterii personalităţii martorilor, precum şi a sentimentelor pe care aceştia le nutresc faţă de fǎptă şi făptuitor.

Principalele dezavantaje ale ascultării dirijate (întâlnite în practica judiciara) sunt:

Page 196: Daniel Titus Toma,

116www.psihologiaonline.ro

Page 197: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

a) Nu permite evidenţierea limitelor cunoştinţelor martorilor, aceştia străduindu-se să răspundă cât mai exact la întrebările ce le sunt adresate;

b) Martorii pot crede că organului judiciar îi sunt cunoscute deja toate împrejurările cauzei, iar de la ei nu sunt necesare decât anumite precizări, ceea ce-i determină să nu-şi extindă răspunsul şi asupra altor date pe care le deţin, ce nu sunt reclamate de întrebare. Evident, o asemenea situaţie apare când etapa reflectării libere, fie că a fost tratată cu superficialitate, fie că a fost total înlăturată, trecându-se direct la ascultare pe bază de întrebări;

c) Cel mai mare neajuns al ascultării prin adresarea de întrebări îl constituie gradul mare de sugestîbilîtate al întrebărilor.

Uneori, chiar şi întrebările cele mai inofensive pot determina declaraţii neveridice. De exemplu, din motive obiective, martorii nu au perceput anumite împrejurări cu privire la care, dacă sunt întrebaţi, de teamă să nu fie consideraţi de rea-credinţă, improvizează sau completează golurile cu deducţii logice.

întrebările care pot fi folosite la ascultarea martorilor se stabilesc în concret pentru fiecare martor în parte, în raport cu particularităţile cauzei, cu poziţia martorilor, conţinutul relatării libere, cu problemele sau aspectele care trebuie să fie clarificate, precizate, verificate.

În formularea şi adresarea întrebărilor, este absolut necesar să se respecte următoarele reguli:

Page 198: Daniel Titus Toma,

117www.psihologiaonline.ro

Page 199: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

a) Întrebările trebuie să fie clare, precise, concise şi exprimate într-o formă accesibilă persoanei ascultate, potrivit vârstei, experienţei, pregătirii şi inteligenţei sale;

b) Întrebările vor viza strict faptele percepute de către martor, iar nu punctul său de vedere referitor la natura acestora sau la probleme de drept;

c) Întrebările nu vor conţine elemente de intimidare, de punere în dificultate a martorilor sau promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta;

d) Prin modul de formulare a întrebărilor şi tonul pe care sunt adresate nu trebuie, în nici un caz, să sugereze răspunsul.

Ascultarea răspunsurilor la întrebări presupune, obligatoriu, respectarea unei conduite tactice specifice, importanţa ei fiind confirmată de practică.

Atitudinea anchetatorului trebuie să fie aceeaşi ca şi în momentul relatării libere, dar cu unele nuanţări tactice, impuse de fǎptul că dialogul cu martorii, în această fază, devine mai complex, inclusiv pe plan psihic. Pot fi situaţii în care acest dialog să se apropie relativ mult de duelul judiciar dintre magistrat şi inculpat, îndeosebi dacă martorul se dovedeşte a fi nesincer, căutând să simuleze sau disimuleze adevărul.

Regulile tactice specifice ascultării răspunsurilor sunt, în esenţă, următoarele:

a) Ascultarea martorului cu toată atenţia şi seriozitatea, evitându-se plictiseala, enervarea, expresia ori gesturile de aprobǎre sau dezaprobǎre care îl pot deruta

Page 200: Daniel Titus Toma,

pe martor;

118

www.psihologiaonline.ro

Page 201: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

b) La sesizarea unor contradicţii în răspunsurile martorului, organul judiciar nu trebuie să reacţioneze imediat, să-şi exteriorizeze surprinderea ori nemulţumirea, ci să o înregistreze, pentru clarificarea ei ulterioară;

c) Urmărirea cu atenţie, dar fără ostentaţie, a modului în care reacţionează martorul la întrebări, sau dacă şi-au făcut apariţia indicii de posibilă nesinceritate.

Dacă se constată că martorul încearcă să mintă, raportat la particularităţile fiecărei cauze, procedeele tactice sunt diferite, unele apropiindu-se de cele specifice tacticii ascultării învinuitului, fireşte fără depăşirea cadrului legal.

În aceste împrejurări, se va proceda la repetarea audierii, la reformularea şi diversificarea întrebărilor, inclusiv la confruntare cu alţi factori sau făptuitori, insistându-se asupra unor amănunte care nu pot fi avute în vedere de către aceia care îşi "pregătesc" declaraţia prin înţelegere cu părţile sau alţi martori.

Dacă un martor îşi aduce aminte mai greu unele date, el poate să-şi reamintească prin întrebări de referinţă, fără să i se sugereze răspunsul. Presupunând că martorul a depăşit momentul de tensiune firească de la începutul audierii şi că s-a realizat contactul psihologic între el şi anchetator, nu trebuie exclusă reapariţia unor manifestări emoţionale în timpul audierii (congestionarea feţei, tremurai mâinilor, respiraţie neregulată, schimbarea mimicii, a modului de verbalizare, o anumită crispare ş.a.). Asemenea reacţii se vor interpreta de la caz la caz diferenţiat, ele nereprezentând întotdeauna un indiciu de nesinceritate.

Page 202: Daniel Titus Toma,

119www.psihologiaonline.ro

Page 203: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Rolul activ al organului judiciar, în etapa finală a ascultării este, prin urmare, cu atât mai pronunţat cu cât devine necesară completarea, clarificarea sau verificarea unor afirmaţii, mai ales dacă sunt contradictorii şi uneori, nesincere. în asemenea împrejurări sau în ipoteza a ceea ce este denumit persistenţa în eroare, se impune o reaudiere a martorului, păstrându-se o conduită tactică similară. Un martor poate fi determinat, în ultimă analiză, să facă o declaraţie sinceră şi prin prezentarea altor probe, din care să rezulte cu claritate nesinceritatea afirmaţiilor sale anterioare (declaraţii, înscrisuri, înregistrări diverse etc).

Întrebările pe care anchetatorul le adresează martorului se clasifică în mai multe categorii, astfel:

a) Întrebări temă - specifice etapei relatării libere ori spontane - sunt foarte generale şi oferă posibilitatea martorilor să declare tot ceea ce cunosc sau consideră că interesează organul de cercetare penală în legătură cu obiectul cauzei cu privire la care sunt întrebaţi. De exemplu: "Ce cunoaşteţi în legătură cu activitatea desfăşurată de numitul...?";

b) Întrebări problemă - prin caracterul lor mai puţin general, sunt menite să contribuie la lămurirea unui anumit aspect din activitatea ilicită desfăşurată de către infractor, un anumit aspect din multitudinea faptelor, împrejurărilor cunoscute de către martori. Asemenea întrebări ar putea fi formulate astfel: "Care sunt semnalmentele persoanei pe care aţi văzut-o ?"; "Ce cunoaşteţi despre modul în care numitul... şi-a petrecut timpul în ziua de ... ?";

c) Întrebări detaliu - sunt foarte concrete şi prin folosirea lor se urmăreşte obţinerea unor amănunte de

Page 204: Daniel Titus Toma,

120www.psihologiaonline.ro

Page 205: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

natură să asigure verificarea răspunsurilor martorilor. De exemplu: "Cine mai era de faţă în momentul când a avut loc discuţia la care vă referiţi ?"; "Cu ce era îmbrăcata persoana pe care aţi văzut-o ?".

Din categoria întrebărilor detaliu fac parte întrebările de completare, de referinţă, (de precizare) şi de verificare:

Întrebările de completare se folosesc cu scopul de a stabili fapte şi împrejurări la care martorii nu au făcut referire, pe când întrebările de referinţă (de precizare) sunt adresate pentru a-i determina să relateze împrejurări legate de timpul, locul şi modalitatea producerii faptelor.

Întrebările de referinţă (de precizare) mai sunt numite şi întrebări de reamintire şi sunt folosite în cazul când martorii, deşi au relatat despre o fǎptă sau o împrejurare percepută anterior, totuşi nu reuşesc să precizeze împrejurările în care a avut loc evenimentul şi să-1 localizeze în timp. De regulă, asemenea întrebări se bazează, pe legea asociaţiilor. Martorii sunt întrebaţi când s-a produs fǎpta în raport cu unul din momentele mai importante din viaţa Ion căsătoria, aniversarea zilei de naştere, absolvirea unei şcoli etc. în general, activităţile legate de un interes oarecare se reţin mult mai bine şi, în urma unei asemenea întrebări, martorii vor putea face o fixare (cel puţin aproximativă) în timp a faptei pe care au relatat-o.

Întrebările de verificare (de control) sunt folosite pentru stabilirea siguranţei martorilor în declaraţii. Acest gen de întrebări se formulează pe baza unor împrejurări stabilite precis prin alte mijloace.

Page 206: Daniel Titus Toma,

121www.psihologiaonline.ro

Page 207: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Modul în care sunt formulate întrebările, indiferent de natura lor, influenţează răspunsurile martorilor. Pentru a diminua ori elimina influenţa pe care ar putea să o exercite, întrebările trebuie să fie: directe, scurte, logice, clare - atât în formă, cât şi în conţinut - să ţină seama de nivelul de pregătire a martorilor.

Nu este indicat să se adreseze martorilor întrebări de natură să împiedice aflarea adevărului în cauză, prin care: îi pune în dificultate, îi sugestionează, li se solicită să facă aprecieri referitoare la calificarea faptelor ce constituie obiectul declaraţiilor, la gradul de vinovăţie a persoanei cu privire la care sunt ascultaţi, întrebările sugestive conţin într-o măsură mai mare ori mai mică rspunsul pe care

ăurmează să-1 dea martorii.

Folosindu-se astfel de întrebări, răspunsul martorilor nu va mai reflecta realitatea, întrucât, dintr-o multitudine de motive, aceştia sunt tentaţi să preia răspunsul ce le-a fost sugerat prin întrebarea pusă.

Modurile de formulare a întrebărilor sugestive sunt multiple. O întrebare de acest gen nu se precizează sub forma: "Nu este aşa că persoana pe care aţi văzut-o avea o valiză în mână ?", ci poate fi formulată mult mai subtil, însă cu acelaşi rezultat: "Persoana pe care aţi văzut-o avea o valiză în mâna dreaptă ?".

Un astfel de mod de a formula întrebările este de natură a sugera nişte răspunsuri pe care martorii nu le-ar fi făcut dacă până în acel moment nu s-au referit la obiectul ce-1 avea în mână.

Page 208: Daniel Titus Toma,

În literatura de specialitate, datorită modului în care sunt formulate, sunt amintite şi aşa-numîtele întrebări de

122

www.psihologiaonline.ro

Page 209: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

"dirijare" sau "capcană", de genul: "Când l-aţi întâlnit pe numitul... acesta nu era singur ?", ori: "L-aţi văzut pe X împreună cu Y ?". Martorii pot răspunde afirmativ, referindu-se numai la X, dar răspunsul se referă în egală măsui'ă şi la Y. Martorii pot fi influenţaţi nu numai de conţinutul şi modul de formulare al întrebărilor, ci şi de felul cum sunt adresate, de gesturile, tonul şi ambianţa în care are loc ascultarea, dat fiind fǎptul că întrebarea şi răspunsul sunt indisolubil legate între ele.

Uneori, din motive multiple - în parte menţionate de psihologia martorilor -unele persoane nu reuşesc să prezinte faptele şi împrejurările pe care le cunosc. Cunoscând bine psihologia martorilor, stabilind motivele pentru care nu reuşesc să declare cele cunoscute, organul de urmărire penală trebuie să-l ajute să-şi amintească, să reconstituie mintal şi să redea faptele şi împrejurările percepute şi memorate. în acest sens, un rol deosebit îl au întrebările ajutătoare care, sub nici o formă, nu trebuie confundate cu cele sugestive. Întrebările de această natură pot fi însoţite de prezentarea unor planşe fotografice, schiţe sau unor mijloace materiale de probă.

Recurgerea la acestea se face nu pentru a sugestiona martorii, ci pentru a facilita amintirea şi reproducerea unor detalii cu valoare pentru cauză. De exemplu:

"Vi se prezintă schiţa locului faptei şi vi se cere să precizaţi unde vă aflaţi în momentul în care aţi văzut cele relatate ?".

Probleme deosebite se ridică în cazul martorilor despre care se deţin date că sunt de rea-credinţă ori care au dovedit aceasta pe parcursul primelor două etape ale

Page 210: Daniel Titus Toma,

123www.psihologiaonline.ro

Page 211: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ascultării. În cazul unor astfel de martori, parcurgerea celei de-a treia etape a ascultării este obligatorie.

Ascultarea martorilor trebuie condusă şi desfăşurată într-o astfel de manieră încât să se ajungă la determinarea acestora să declare adevărul. Tactica de ascultare stabilită urmăreşte un dublu scop, pe de-o parte, lămurirea problemelor cauzei, iar pe de altă parte prevenirea săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă Pentru realizarea acestor scopuri, organul de urmărire penală trebuie să stabilească motivele care determină pe martor să declare mincinos.

Cunoaşterea temeinică a dosarului cauzei, cunoaşterea martorilor -efectuată atât anterior, cât şi pe parcursul desfăşurării acestei activităţi - sunt de natură a dezvălui ce a determinat mărturia mincinoasă şi oferă posibilitatea celui care conduce ascultarea de a stabili corect tactica de urmat în ascultare, de a acţiona în cunoştinţă de cauză, arătând martorilor motivele ce-i determină să ascundă sau să denatureze adevărul, să le explice efectele unei asemenea conduite, să sensibilizeze acele resorturi ale personalităţii lor care să-i convingă de necesitatea de a face declaraţii conforme cu realitatea

În cazul acestor martori, pregătirea în vederea ascultării trebuie să aibă în vedere formularea de întrebări cât mai multe şi cât mai variate, în rândul cărora cele de detaliu să ocupe un loc principal. în planul întocmit pentru ascultarea unor astfel de martori, întrebările pe mai multe variante, cele de rezervă ori cele care să oblige martorii să furnizeze amănunte de natură a asigura verificarea afirmaţiilor făcute trebuie să stea, în mod special, în atenţia

Page 212: Daniel Titus Toma,

organului de urmărire penală. Sub aspectul tacticii

124

www.psihologiaonline.ro

Page 213: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

criminalistice, ascultarea martorilor de rea-credinţă nu diferă prea mult de ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor.

IV.4.3. Consemnarea declaraţiilor martorilor, alte metode tehnice de fixare.

IV.4.3.1. Consemnarea declaraţiilor martorilor.

Declaraţiile martorilor sunt consemnate în scris. Deşi s-ar părea că materializarea declaraţiilor martorilor ridică mai puţine probleme faţă de celelalte activităţi, totuşi trebuie răţinut că valoarea probei testimoniale depinde, în ultimă analiză, de modul în care ceea ce prezintă martorii este selectat şi consemnat corect în declaraţiile acestora. La consemnarea declaraţiilor martorilor trebuie să se reţină numai ceea ce este esenţial şi are valoare pentru cauză. în acest sens, prezintă valoare numai ceea ce martorii au perceput, de aceea în declaraţiile lor nu se consemnează concluziile, presupunerile sau părerile lor.

Declaraţiile martorilor se consemnează de către organul de urmărire penală pe formular tip de declaraţie. Dacă martorii doresc să-şi consemneze personal declaraţiile, li se pun la dispoziţie coli de hârtie şi nu formulare tip de declaraţie. Atunci când martorii îşi consemnează personal declaraţiile, în conţinutul acestora trebuie să se facă menţiunea - pe lângă datele ce le prevede formularul tipizat - şi despre cele privind depunerea jurământului şi avertizarea cu privire la la consecinţele nedeclarării adevărului, precum şi obiectul cauzei în legătură cu care sunt ascultaţi.

Page 214: Daniel Titus Toma,

125www.psihologiaonline.ro

Page 215: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Când martorul este soţ ori rudă apropiată, în conţinutul declaraţiei trebuie să se menţioneze că acestuia i s-au adus la cunoştinţă prevederile legale şi doreşte să depună ca martor. După fixarea declaraţiilor, făcută în etapa expunerii libere, se vor consemna întrebările şi răspunsurile date de martor.

Declaraţiile martorilor trebuie să reflecte personalitatea acestora, gradul de instrucţie şi cultură, expresiile specifice şi termenii uzuali folosiţi. Organul de urmărire penală nu trebuie să "prelucreze" declaraţiile martorilor, în sensul de a reda depoziţiile acestora la nivelul său de pregătire. De asemenea, nu trebuie să înlocuiască terminologia folosită de către martor decât în măsura în care se impune eliminarea unor expresii indecente.

Declaraţiile se consemnează fără adăugiri ori ştersături, iar în eventualitatea că apar, ele trebuie certificate de către martori şi de cel ce conduce ascultarea. Pentru evitarea oricăror obiecţii sau suspiciuni, spaţiile rămase libere se barează. Declaraţia se citeşte martorului, iar dacǎ solicită i se dă să o citească, după care este semnată pe fiecare pagină - atât de martor, cât şi de cel ce a făcut ascultarea. Când martorul nu poate ori refuză să semneze, se va face menţiune despre aceasta în declaraţia scrisă. Cât priveşte imposibilitatea martorului de a semna, asemenea situaţii pot apărea în activitatea practică şi ele trebuie rezolvate în conformitate cu prevederile legale.

Atunci, însă, când martorul refuză să semneze, înseamnă că nu este de acord cu conţinutul declaraţiei. O astfel de declaraţie nu are nici o valoare pentru cauză, din moment ce martorul nu şi-o însuşeşte şi nu o confirmă sub

Page 216: Daniel Titus Toma,

semnătură. în astfel de situaţii, nici pregătirea şi nici

126

www.psihologiaonline.ro

Page 217: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ascultarea nu s-au desfăşurat în condiţii corespunzătoare. Trebuie stabilite motivele pentru care martorul refuză să semneze şi, în conformitate cu prevederile legale, declaraţia să fie completată după solicitarea sǎ, pentru ca aceasta să fie de acord cu ea şi să o semneze.

IV.4.3.2. Fixarea declaraţiilor prin mijloace tehnice criminalistice.

Fixarea declaraţiilor pe bandă magnetică sau videomagnetică constituie un procedeu tehnic folosit tot mai frecvent de organele judiciare, datorită avantajelor pe care le prezintă. De exemplu:

a) Asigură sub toate aspectele, o deplină obiectivitate şi fidelitate în înregistrarea declaraţiilor, a întrebărilor şi a răspunsurilor;

b) Au devenit indispensabile în ascultarea impusă de unele împrejurări limită, în special a victimelor aflate în stare gravă, a muribunzilor, precum şi a copiilor, a persoanelor handicapate şi a celor care necesită prezenţa unui interpret;

c) Dau posibilitatea anchetatorului să analizeze cu atenţie afirmaţiile celui ascultat, să-i surprindă cu exactitate expresiile, reacţiile, ezitările etc, multe cu semnificaţie pentru aprecierea sincerităţii martorului;

d) Asigură corectitudine şi continuitate ascultării, organul judiciar nefiind obligat să ia note, să-1 întrerupă pe cel audiat, să transcrie întrebările şi răspunsurile.

Page 218: Daniel Titus Toma,

127www.psihologiaonline.ro

Page 219: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Acest ultim avantaj are o semnificaţie direct tactică. De pildă, în intervalul de timp în care sunt scrise întrebările şi răspunsurile, martorul, dar mai ales învinuitul sau iculpatul, au posibilitatea să-şi pregătească răspunsurile, să se gândească la diverse alibiuri etc.

Înregistrările pe bandă magnetică, efectuate în momentul ascultării persoanelor, pot servi ca mijloc de probă, alături de declaraţia scrisă, numai în situaţia în care se realizează în conformitate cu regulile procesual penale, precum şi cele tehnico-tactice criminalistice.

La începutul ascultării, martorului i se aduce la cunoştinţă că declaraţia sǎ va fi înregistrată pe bandă în întregime. înregistrarea începe cu indicarea datei şi locului de înregistrare, a numelui şi calităţii organului judiciar, după care ascultarea îşi urmează cursul firesc (identificarea martorului, depunerea jurământului, prezentarea obiectului cauzei, relatarea liberă, întrebările şi răspunsurile).

Eventualele pauze făcute în timpul audierii sunt menţionate înainte şi după reluarea înregistrării, care va începe cu repetarea ultimelor cuvinte rostite de martor, înainte de pauză. Aceleaşi menţiuni se fac şi în ipoteza în care intervine vreo defecţiune tehnică.

La sfârşit, banda este audiată în întregime, martorul fiind întrebat dacă imprimarea a fost efectuată în mod corect, atât întrebarea, cât şi răspunsul fiind şi ele înregistrate, ca şi menţiunile despre ora la care s-a terminat ascultarea şi despre aparatura folosită la imprimare (magnetofon, viteza de înregistrare, tipul de bandă magnetică şi microfon). Capătul benzii este sigilat, iar rola sau caseta împachetată şi sigilată, la rândul ei, purtând

Page 220: Daniel Titus Toma,

128www.psihologiaonline.ro

Page 221: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

semnătura organului judiciar care a luat declaraţia şi a martorului. Despre toate aceste operaţii se fac menţiunile cuvenite în declaraţia scrisă.

Faţă de avantajele evidente ale acestui mijloc de fixare şi, îndeosebi, a celor prezentate de înregistrarea videomagnetică, în prezent nu se mai manifestă nici un fel de reţinere. Totuşi mai există temerea printre magistraţi că o imprimare poate fi "trucată" (atunci când banda magnetică poate conţine urmele sonore ale faptei), lucru uşor de depistat prin mijloacele tehnice criminalistice actuale.

IV.4.4. Verificarea şi aprecierea declaraţiilor martorilor.

Declaraţiile martorilor trebuie verificate, pe de o parte, prin compararea conţinutului acestora cu celelalte mijloace de probă - verificate - administrate în cauză, iar pe de altă parte, prin efectuarea diverselor activităţi de urmărire penală.

Astfel, declaraţiile martorilor pot fi verificate prin ascultarea altor martori, a părţii vătămate ori chiar a învinuiţilor sau inculpaţilor implicaţi în cauză. Când există contraziceri esenţiale, fie între declaraţiile diferiţilor martori, fie între declaraţiile martorilor şi cele ale părţilor, se foloseşte procedura confruntării.

Frecvent, sunt folosite în acest scop reconstituirile, în mod deosebit, pentru a stabili posibilitatea martorilor de a percepe şi memora, în condiţiile date, ceea ce au afirmat

Page 222: Daniel Titus Toma,

cu ocazia ascultării. Studierea unor înscrisuri ori verificarea

129

www.psihologiaonline.ro

Page 223: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

activităţilor pe care le-au desfăşurat martorii, în perioada de timp când afirmă că s-au aflat la locul săvârşirii infracţiunii şi au perceput cele declarate, pot duce la rezultate pozitive. Alteori, constatarea sau expertiza medicală poate duce la stabilirea afecţiunilor martorilor şi explică motivul pentru care aceştia, deşi au asistat la evenimentele petrecute, totuşi sunt în imposibilitatea de a percepe, memora şi reda faptele şi împrejurările. Sub aspectul tratat, nu trebuie omise nici celelalte activităţi desfăşurate în cauză, cum ar fi: percheziţiile, constatările tehnico-ştiinţifice ori expertizele criminalistice etc.

Aprecierea probelor constituie etapa finală a activităţii organelor de urmărire penală. Aprecierea declaraţiilor martorilor reprezintă rezultatul verificării lor şi al concluziilor formulate prin existenţa sau inexistenţa faptelor rezultate din declaraţiile respective. Altfel spus, în esenţă, aprecierea declaraţiilor martorilor constă în stabihrea sincerităţii şi veridicităţii lor. Sinceritatea şi veridicitatea sunt aspecte diferite. Buna-credinţă a martorilor asigură obţinerea unor declaraţii sincere, ceea ce nu înseamnă întotdeauna, ca sunt şi veridice. Sinceritatea declaraţilor martorilor depinde de personalitatea acestora, de convingerile intime că tot ceea ce afirmă reprezintă adevărul. Veridicitatea declaraţiilor martorilor înseamnă corespondenţa între faptele relatate şi cele petrecute în realitate, de unde concluzia că, în procesul ascultării martorilor, trebuie să se urmărească nu numai obţinerea unor declaraţii sincere, ci şi veridice.

Declaraţiile martorilor se apreciază în coroborare cu întregul material probǎtor administrat în cauză. Numai în

Page 224: Daniel Titus Toma,

măsura în care acestea sunt confirmate de celelalte

130

www.psihologiaonline.ro

Page 225: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

materiale verificate ale cauzei, se poate afirma că ele reflectă realitatea.

IV.4.5. Relativitatea declaraţiilor martorilor.

Probǎ cu martori, aparent simplu de administrat şi de evaluat, a fost şi este privită, totuşi, într-o anumită măsură, cu o doză de neîncredere, de scepticism, de natură

să intimideze credibilitatea9.

Deşi legea nu permite să se dea o sentinţă doar în baza unei singure depoziţii, în practică se întâmplă ca din mai multe depoziţii una singură să fie concludentă şi să impresioneze mai mult pe magistraţi, deci ca sentinţa sǎ fie rezultatul în mare măsură a acelei depoziţii. Astfel, se nasc următoarele întrebări: "Oare mărturia este infailibilă ?"; "Nu pot aceşti martori, cu sau fără voia lor, să falsifice realitatea, să denatureze adevărul, fără ca organele judiciare să sesizeze acest lucru ?"; "Martorul care depune mărturie este întotdeauna de bună-credinţă?".

Din însuşi fǎptul că asemenea întrebări se pot pune, rezultă necesitatea teoretică şi practică a lămuririi problemei mărturiei, lămurire care cade în primul rând în sarcina Psihologiei judiciare şi de-abia pe urmă în sarcina justiţiei.

Relativitatea depoziţiilor martorilor a fost pusă în evidenţă pe baza unor experimente de laborator (A.Binet,

9 Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară,

Page 226: Daniel Titus Toma,

Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p.146

131

www.psihologiaonline.ro

Page 227: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

W.Stern etc.) şi experimente naturale (Alexandru Roşca, Tiberiu Bogdan, Claparede etc).

În ambele categorii de experimente se suprapune existenţa unui martor ideal care vede tot, aude tot, dar reacţionează într-un fel corespunzător cu limitele sale psiho-fiziologice şi cu limitele personalităţii sale.

Cele mai importante concluzii care au reieşit în urma desfăşurării experimentelor sunt:

- o amintire poate fi foarte precisă şi totodată completamente falsă; exactitatea unei amintiri nu este proporţională cu forţa ei de revenire (A.Binet);

- mărturia pe deplin fidelă constituie excepţia nu regula; uitarea la bărbaţi este mai accentuată decât la femei; amintirile femeilor de cele mai multe ori sunt inexacte (W.Stern);

- în mărturie nu este important numai să reţii, ci să-ţi dai seama exact de ceea ce nu ai reţinut; valoarea mărturiei nu este în raport cu numărul martorilor, căci adesea o infimă minoritate poate avea dreptate faţă de majoritatea imensă (Claparede a introdus termenul de capacitate testimoniala care, întocmai capacităţii de a sari în înălţime, are limite naturale peste care media indivizilor nu poate să treacă);

- răspunsul nu este întotdeauna rezultatul convingerii martorului, ci un produs al fricii sau al sugestiei; depoziţia prin relatare liberă este superioară faţă de interogatoriu (Alexandru Roşca).

Meritul acestor cercetări este mare pentru că arată

Page 228: Daniel Titus Toma,

care sunt limitele mărturiilor, atrag atenţia asupra

132

www.psihologiaonline.ro

Page 229: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

diferenţelor individuale, precum şi diferenţele datorate sexului, evidenţiază unii dintre factorii perturbatori în procesul formării mărturiilor.

A. Cauzele relativităţii mărturiei.

Cauzele principale care determină relativitatea declaraţiilor unui martor, aşa cum au fost ele evidenţiate în literatura de specialitate, sunt următoarele:

a) Imperfecţiunea organelor de simţ ale omului, însoţite de o serie de factori obiectivi sau subiectivi care influenţează nu numai percepţia, dar şi procesul de memorare sau redare a celor percepute;

b) Particularităţile generale ale psihicului (activismul, subiectivismul, selectivitatea, constructivismul) care afectează capacitatea martorului de a reda realitatea;

c) Particularităţile personalităţii organului judiciar, esenţial atât în luarea declaraţiilor, cât şi în evaluarea lor (inteligenţă, spirit de observaţie, comunicativitate, calm, răbdare, rezistenţă la stres şi oboseală, perseverenţă, stabilitate emoţională, flexibilitate şi criticism al gândirii etc);

d) Viziunea statică asupra rolului martorului, formarea unor opinii specifice organelor judiciare (dar nu numai lor) doritoare să vadă în declaraţia martorului o reproducere absolut fidelă, o "fotografie obiectivă" a faptelor la care a asistat, lucru greu de realizat în practică.

Page 230: Daniel Titus Toma,

133www.psihologiaonline.ro

Page 231: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

IV.4.6. Particularităţi tactice aplicate în ascultarea martorilor minori şi a altor categorii de martori.

IV.4.6.1. Ascultarea martorilor minori

Ascultarea martorului minor, ca şi în cazul majorului, parcurge, desigur, aceleaşi etape principale: pregătirea ascultării; ascultarea propriu-zisă; consemnarea declaraţiei; verificarea şi aprecierea declaraţiei.

Cu prilejul desfăşurării acestor etape, în cazul martorilor minori, organul de urmărire penală trebuie să ţină cont de vârsta şi gradul de dezvoltare psiho-intelectuală ale acestora, de ele depinzând posibilităţile şi capacitatea de percepere şi înţelegere a faptelor şi fenomenelor la care au asistat. De asemenea, nu trebuie omisă înclinaţia acestora spre fantezie, concretizată în tendinţa de a exagera anumite aspecte pe marginea celor percepute şi memorate.

Potrivit prevederilor art- 81 C.pr.pen., persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani poate fi ascultată ca martor. Din interpretarea acestui text, rezultă că legea nu prevede o limită de vârstă de la care un minor să fie ascultat în calitate de martor. în acelaşi articol se precizează că, până la vârsta de 14 ani, ascultarea se va face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui, sau a persoanei căreia îi este încredinţat spre creştere şi educare.

O altă prevedere procedurală se referă la fǎptul că minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ, organul judiciar având însă datoria să-i atragă atenţia să spună adevărul (art.85 C.pr.pen. - alin.4).

Page 232: Daniel Titus Toma,

134www.psihologiaonline.ro

Page 233: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

O problemă deosebit de importantă care apare cu ocazia ascultării minorilor o constituie modul în care trebuie să se poarte discuţiile, în sensul că vocabularul folosit trebuie să se situeze la nivelul de înţelegere al acestora Dat fiind pericolul mare al sugestionăm minorilor în cursul ascultării, trebuie manifestată maximă atenţie în modul în care sunt formulate şi adresate întrebările. Consemnarea declaraţiilor trebuie să se facă la nivelul de înţelegere al minorilor folosindu-se, pe cât posibil, expresiile, termenii specifici folosiţi de către aceştia.

A Particularităţi tactice în ascultarea minorilor.

În privinţa regulilor tactice de ascultare a minorilor, trebuie precizat că ele nu au un caracter de generalitate, întrucât diferă în funcţie de vârsta la care sunt ascultaţi, de stadiul dezvoltării psihosomatice şi de particularităţile fiecărei cauze.

Conform psihologiei copilului (minorului), stadiile de dezvoltare ale acestuia sunt:

a) Perioada de la 1 - 3 ani, care în cazul anchetei judiciare, nu prezintă interes;

b) Perioada preşcolară, de la 3 - 6 ani;

c) Perioada şcolară, de la 6 la 10 -11 ani;

d) Perioada şcolară, mijlocie, sau a pubertăţii, de la 10 -14 ani;

e) Perioada adolescenţei, de la 14 -18 ani.

Fiecăreia dintre aceste perioade îi corespunde un anumit nivel al dezvoltării psihice, căruia i se va

Page 234: Daniel Titus Toma,

135

www.psihologiaonline.ro

Page 235: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

circumscrie şi conduita tactică a anchetatorului. De exemplu:

a) Perioada de la 3 - 6 ani este caracterizată prin instabilitate, percepţia inegală a însuşirilor obiectelor, a spaţiului şi a timpului, diferită de la un copil la altul. Totodată, le este propriu un grad mare de sugestibilitate, iar categoriile de adevăr şi minciună nu le sunt clare. De aici şi rezerva firească cu care trebuie apreciate afirmaţiile lor, ca şi necesitatea de a fi bine verificate şi apreciate cu mult spirit critic.

Regulile tactice de ascultare a "martorului" preşcolar - care trebuie audiat numai dacă situaţia o impune în mod deosebit, vor fi adecvate posibilităţilor psihice amintite. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată cu ajutorul unui specialist în psihologia copilului, în locuri cu care acesta este familiarizat Accentul se va pune pe relatarea spontană a minorului, iar întrebările trebuie să fie precis formulate, într-un limbaj accesibil copilului şi, evident, cu multă blândeţe.

b) Perioada de la 6-10 ani constă într-o dezvoltare psihică mai accentuată, caracterizată prin echilibru, ceea ce favorizează, creşterea funcţiilor cognitive. Percepţia spaţiului şi timpului se îmbunătăţeşte sensibil. Totodată, se dezvoltă mult capacitatea de redare şi memoria îşi fac apariţia primele trăsături de caracter. Atitudinea morală a copilului devine mai complexă şi începe să facă distincţie între adevăr şi minciună. Reuşita audierii minorului depinde de cunoaşterea sǎ cât mai cuprinzătoare (inteligenţă, preocupări, înclinaţii, interese).

Page 236: Daniel Titus Toma,

136www.psihologiaonline.ro

Page 237: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

La începutul audierii propriu-zise anchetatorul trebuie să-i atragă atenţia copilului să nu mintă sau să ascundă adevărul şi să spună fără teamă tot ce ştie despre fǎptă. Procedeul tactic al relatării libere rămâne, şi în această fază de preferat. Pe cât posibil, minorul nu va fi întrerupt, evitându-se unele aprecieri în legătură cu asociaţiile pe care copilul le poate face datorită imaginaţiei specifice vârstei; asociază, de exemplu, pe omul urât cu omul rău.

Întrebările se vor formula în mod clar, precis, fiindu-i adresate în aşa fel, încât copilul să aibă sentimentul că este luat în serios şi tratat de la egal la egal. La această vârstă, şi chiar în continuare, aproximativ până la 14 -15 ani, copilul poate fi uşor sugestionat. De aceea, se va acorda atenţia cuvenită persoanelor care îl ajută, pentru a nu-1 influenţa. Dacă îi este teamă să spună ce cunoaşte, va fi stabilită şi înlăturată cauza fricii.

În ipoteza în care persistă în eroare sau se constată că minte, organul judiciar trebuie să ştie că minciuna este determinată, la această vârstă, de incapacitatea de a discerne adevărul, de dorinţa de a se apăra, de a-şi da importanţă, dar şi de influenţa exercitată de părinţi, rude, alte persoane interesate.

c) Perioada şcolară, mijlocie, de la 10 - 14 ani, este determinată de parcurgerea pubertăţii, cu numeroase modificări biologice, reflectate şi în plan psihic.

Activitatea senzorială cunoaşte o intensificare evidentă, posibilităţile de orientare spaţială şi temporară se lărgesc, iar memoria cunoaşte un salt cantitativ şi calitativ,

Page 238: Daniel Titus Toma,

137www.psihologiaonline.ro

Page 239: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

prin apariţia componentelor logice şi a tendinţelor de interpretare.

Afectivitatea şi excitabilitatea cunosc, de asemenea, o dezvoltare specifică pubertăţii. Paralel cu dezvoltarea discernământului şi sentimentelor morale, pot saşi facă apariţia şi unele defecte de voinţă, de educaţie. Cu toată dezvoltarea sǎ, minorul este caracterizat de o conduită contradictorie, uneori de tendinţa spre minciună (determinată de cauzele amintite). Adesea se întâlnesc şi comportamente agresive în accepţia lor psiho-socială.

Atracţia spre faptele senzaţionale îl fac să exagereze, să-şi dea importanţă, să comenteze cu oricine cele petrecute sau auzite, astfel putând fi uşor influenţabil. De aceea, se impune ascultarea lui imediată, chiar pe neaşteptate.

Dacă se consideră necesar, minorul va fi ascultat mai întâi singur şi apoi în prezenţa persoanei desemnate să-1 asiste. Pentru obţinerea unor declaraţii complete şi sincere, va fi solicitată, în funcţie de caz, participarea activă a celui care îl însoţeşte. Pe fondul aceleiaşi atitudini calme, înţelegătoare, organul judiciar poate fi, totuşi, ceva mai ferm, dacă constată că minorul este obraznic sau are tendinţe de a minţi

d) Perioada adolescenţei, de la 14 -18 ani, este marcată de începerea intrării minorului în viaţa socială, cu toate caracteristicile acestui proces. Devine pregnantă dezvoltarea sensibilităţii, caracterizată şi de erotizarea acesteia.

Spiritul de observaţie se dezvoltă mult, iar

Page 240: Daniel Titus Toma,

potenţialul de percepţie, fixare şi redare este foarte ridicat.

138

www.psihologiaonline.ro

Page 241: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Este de subliniat fǎptul că reproducerea celor percepute începe să se realizeze prin filtrul propriei personalităţi, influenţa, sugestia având o pondere mai redusă, aceasta ca urmare a fǎptului că memorarea logică devine forma centrală de reţinere.

Adolescentului i se pot aplica aceleaşi reguli tactice de ascultare ca şi în cazul majorului, dar de care-1 deosebeşte, în primul rând, lipsa experienţei de viaţă. Atitudinea organului judiciar va rămâne şi acum în limitele corespunzătoare vârstei adolescentului.

Declaraţia se citeşte minorului, se semnează pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de către acesta, de către persoana care a asistat la ascultare şi de către organul de urmărire penală.

IV.4.6.2. Ascultarea altor categorii de martori.

IV.4.6.2.1. Ascultarea martorilor oculari.

De la martorii prezenţi la desfăşurarea evenimentelor, faptelor, împrejurărilor despre care sunt chemaţi să depună, se pot obţine - sub rezerva influenţei factorilor de natură psihologică - cele mai complete şi veridice declaraţii.

Multitudinea factorilor obiectivi şi subiectivi care pot influenţa declaraţiile martorilor trebuie să determine organul de urmărire penală să manifeste circumspecţie şi în cazul acestei categorii de martori.

Page 242: Daniel Titus Toma,

139www.psihologiaonline.ro

Page 243: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Pe parcursul ascultării, este indicat să se insiste pe evidenţierea tuturor detaliilor legate de condiţiile în care au avut loc faptele şi s-a realizat perceperea lor.

Cu ajutorul martorilor trebuie reconstituite episoadele din desfăşurarea faptelor, evenimentelor sau împrejurărilor de fǎpt, pe care aceştia le-au perceput ori cred că le-au perceput. De exemplu, în cazul unui accident de circulaţie, martorii se sesizează despre aceasta ca urmare a zgomotului produs sau a strigătului persoanei vătămate. Se pune atunci, firesc, întrebarea: "Martorii au perceput împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier ori numai urmările acestuia - acţiunile conducătorilor auto şi ale victimelor după accident ?".

Frecvent, martorii oculari au posibilitatea să perceapă semnalmentele, particularităţile sau caracteristicile făptuitorilor.

Prin ascultarea acestei categorii de martori trebuie să fie solicitate cât mai multe detalii privind condiţiile de percepere (timp, loc, luminozitate, durata perceperii, semnalmente ori caracteristici reţinute) şi măsura în care pot să contribuie, pe baza celor păstrate în memorie, la identificarea făptuitorilor, în cazul prezentării pentru recunoaşterea acestora.

IV.4.6.2.2. Ascultarea martorilor care au luat cunoştinţă indirect despre faptele sau împrejurările ce formează conţinutul declaraţiilor.

Datorită condiţiilor extrem de variate ale săvârşirii infracţiunilor şi măsurilor luate de făptuitori, numărul persoanelor care percep nemijlocit împrejurările faptei este, uneori, destul de redus.

Page 244: Daniel Titus Toma,

140www.psihologiaonline.ro

Page 245: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Din acest motiv, cei mai mulţi martori fac parte din rândul persoanelor ce iau indirect cunoştinţă despre faptele şi împrejurările în legătură cu care urmează să depună. De aici, odată în plus, decurge atenţia deosebită care trebuie acordată stabilirii persoanelor ce pot fi lămurite prin ascultare, precum şi verificării şi aprecierii declaraţiilor obţinute.

Martorilor din această categorie trebuie să li se solicite să indice persoanele de la care au aflat datele ce prezintă importanţă pentru cauză şi apoi să reproducă afirmaţiile acestora cu privire la faptele şi împrejurările care fac obiectul mărturiei. Verificarea declaraţiilor obţinute în acest mod impune ascultarea persoanelor de la care martorii au aflat cele relatate şi stabilirea bunei-credinţe a lor, precum şi dacă au perceput, reţinut şi difuzat fidel cele percepute în realitate.

La aprecierea acestor declaraţii trebuie să se ţină seama atât de posibilităţile şi poziţia persoanelor care au perceput şi transmis informaţiile, cât şi de cele ale martorilor ce le prezintă în faţa organului de urmărire penală cu ocazia ascultării. Numai în aceste condiţii, declaraţiile obţinute din surse mediate vor putea fi admise în cauză ca având valoare pentru aflarea adevărului.

IV.4.6.2.3. Ascultarea martorilor propuşi de către părţi.

Ascultarea tuturor martorilor propuşi de către învinuiţi sau inculpaţi în apărare este obligatorie, după cum obligatorie este şi ascultarea celor propuşi de către celelalte părţi din procesul penal. Nu are relevanţă dacă martorii

Page 246: Daniel Titus Toma,

141www.psihologiaonline.ro

Page 247: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

propuşi ar confirma ori nu cele invocate de către părţile care au solicitat ascultarea lor.

Înainte de a proceda la ascultarea lor, organul de urmărire penală trebuie să facă o temeinică cunoaştere a martorilor propuşi de către părţi: cine sunt, relaţiile în care se află cu părţile, interesul ce-1 au în cauză, dacă s-a încercat sau nu coruperea lor, precum şi toate datele privind personalitatea acestora. Este posibil ca martorii propuşi să nu cunoască faptele ori împrejurările pentru care au fost chemaţi să depună mărturie. în astfel de situaţii, este indicat ca martorilor să li se adreseze întrebări pe marginea fiecărui aspect, detaliu, în legătură cu care s-a solicitat ascultarea lor, inclusiv a relaţiilor în care se află cu părţile în cauză.

De asemenea, este indicat ca în declaraţia scrisă să fie consemnate atât întrebările formulate, cât şi răspunsurile date de către martor la fiecare întrebare. în felul acesta, organul de urmărire penală, pe lângă fǎptul că face dovada că şi-a îndeplinit obligaţia legală de a administra probe în favoarea părţilor implicate în cauză, înlătură posibilitatea ca unii din aceşti martori să fie determinaţi, ulterior, să facă declaraţii mincinoase. Nu trebuie omis nici fǎptul că verificarea operativă şi completă a declaraţiilor părţilor, mai ales a declaraţiilor învinuiţilor sau inculpaţilor, are repercursiuni asupra poziţiei acestora pe parcursul cercetării.

IV.4.6.2.4. Ascultarea persoanelor care nu cunosc limba română.

Ascultarea acestei categorii de persoane se face cu ajutorul unui interpret Un străin, care nu cunoaşte limba

Page 248: Daniel Titus Toma,

română, poate fi întrebat despre faptele la care a fost martor 142

www.psihologiaonline.ro

Page 249: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ocular, ca şi despre faptele pe care le-a auzit şi a avut posibilitatea să le înţeleagă.

Ascultarea se va desfăşura într-o atmosferă de calm şi de sobrietate. în cazul cetăţenilor străini se cuvine privită cu înţelegere o anumită stare de nervozitate sau nelinişte, alteori de superioritate. Aceste stări se pot înlătura prin discuţii prealabile însoţite de eventuale explicaţii privind rolul lor în elucidarea cauzei în care sunt ascultaţi, drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitate de martori. Întrebările vor fi precise şi clare, vizând în exclusivitate împrejurările de fǎpt.

Din punct de vedere tactic, în ascultarea celor care nu cunosc limba română, trebuie să se ţină seama de zona de provenienţă, de tipul de educaţie primită, de particularităţile sistemului judiciar din ţara lor, chiar dacă este fără incidenţă cu cazul dat, fără însă nici o abatere de la normele sau principiile noastre de judecată.

Obligaţiile interpretului sunt aceleaşi cu cele ale martorului, el trebuind nu numai să pstreze secretul

ădatelor de care a luat cunoştinţă, dar să şi traducă fidel, corect, întreaga declaraţie şi răspunsurile la întrebări, în caz contrar săvârşind infracţiunea de mărturie mincinoasă.

IV.4.6.2.5. Ascultarea vârstnicilor.

Ascultarea persoanelor în vârstă necesită adaptarea regulilor tactice de anchetă ori de judecată la particularităţile psihologice ale martorului intrat sub influenţa procesului de îmbătrânire. Specialiştii precizează

Page 250: Daniel Titus Toma,

că procesul de îmbătrânire devine evident, în general, după

143

www.psihologiaonline.ro

Page 251: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

vârsta de 65 de ani, regresia fiind mai accentuată după 70 - 75 de ani. Limitele acestea au, însă, un caracter general, ele diferind mult de la o persoană la alta.

La vârstele înaintate se constată scăderea evidentă a posibilităţilor de recepţie senzorială, îndeosebi vizuală şi auditivă, echilibrată întrucâtva pe seama experienţei senzoriale anterioare. Funcţia mnezieă se reduce, tulburările de memorie asociindu-se cu cele ale gândirii şi limbajului.

Pe măsura înaintării în vârstă, la unele persoane îşi face apariţia sindromul de depersonalizare, însoţit câteodată de dezordine psihotică (isterie, ipohondrie). Pe lângă atrofierea sensibilităţii, vârstnicii devin susceptibili, egoişti, ranchiunoşi, nervoşi, irascibili, trăiesc cu sentimentul de frustrare.

În debutul ascultării acestor categorii de martori vârstnici, anchetatorul trebuie să fie foarte atent la modul în care stabileşte contactul psihologic cu persoana în vârstă, printr-o atitudine sobră, dar nu rece, politicoasă şi respectuoasă. Amneziile, erorile, distorsiunile prin imaginaţie, încercările de acoperire a lacunelor de memorie prin fabulaţie, nu trebuie să provoace iritarea anchetatorului.

Din punct de vedere tactic, ascultarea bătrânilor se apropie, întrucâtva, de cea a minorilor având, însă, un caracter mai complex. Declaraţiile vor fi bine verificate şi interpretate în mod critic, mai ales, în ipoteza existenţei unor cât de mici interese în cauză ce pot fi marcate de dorinţa de răzbunare, de ranchiună, chiar de răutate nejustificată.

Page 252: Daniel Titus Toma,

144www.psihologiaonline.ro

Page 253: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

IV.4.6.2.6. Ascultarea unor martori handicapaţi.

a) Ascultarea surdo-muţilor se raportează la nivelul dezvoltării psihice şi al pregătirii intelectuale, o parte dintre aceşti handicapaţi, cu toate dificultăţile de percepţie auditivă şi de exprimare, putând comunica fără ajutorul unor interpreţi, datorită pregătirii efectuate în şcolile de specialitate. Ca urmare, anchetatorul are datoria să se intereseze în prealabil asupra acestor împrejurări.

Ascultarea propriu-zisă se caracterizează prin aceea că relatarea liberă a martorului surdo-mut este mult mai anevoioasă, ponderea urmând să o deţină întrebările foarte precise şi clar exprimate. Este de la sine înţeles că vor fi vizate aspecte pe care martorul le-a perceput vizual, deşi el poate să înţeleagă, şi chiar foarte bine, conţinutul unei discuţii după mişcarea buzelor.

Indicat este ca ascultarea să se facă cu mult calm şi răbdare, mai ales că surdo-muţiî sunt deseori susceptibili şi irascibili. Anchetatorul trebuie să fie atent dacă starea de nervozitate este firească, sau dacă nu reprezintă o încercare de simulare a surdo-mutului, ori o reacţie la un comportament inadecvat stării de handicapat.

b) Ascultarea nevăzătorilor.

Aceştia au un simţ tactil foarte dezvoltat şi o acuitate auditivă foarte mare, deosebită, care le permite să perceapă mult mai bine sunetele, să recunoască persoanele după voce şi să-şi dea seama de ceea ce se întâmplă în jurul lor, după zgomotele produse.

De aceea, mărturia nevăzătorului poate fi luată fără rezerve, unele aspecte sau episoade dîntr-o fǎptă putându-le

Page 254: Daniel Titus Toma,

recepţiona chiar mai bine decât un văzător. Sunt situaţii în 145

www.psihologiaonline.ro

Page 255: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

care nu trebuie exclusă posibilitatea întrebării nevăzătorilor, despre ce au văzut, în ipoteza în care deficienţa senzorială vizuală a intervenit după producerea evenimentelor în legătură cu care sunt ascultaţi.

IV.4.6.2.7. Ascultarea handicapaţilor psihic.

Ascultarea handicapaţilor care prezintă diferite afecţiuni psihopatologice, dacă este considerat absolut necesară, va fi pregătită şi efectuată cu multă precauţie, solicitându-se şi ajutorul unui medic specialist.

Ascultarea se face într-un cadru lipsit de factori stresanţi, indicată fiind deplasarea organului judiciar la domiciliul martorului sau la locul de internare al acestuia. Realizarea contactului psihologic, câştigarea încrederii martorului sunt esenţiale pentru obţinerea rezultatului scontat prin audiere.

în linii mari, regulile tactice de ascultare sunt cele aplicate copiilor şi bătrânilor, o atenţie specială acordându-se mitomanilor, afirmaţiile acestora urmând să fie serios verificate şi interpretate într-un mod critic, mitomania presupunând, însă, un diagnostic diferenţiat.

Page 256: Daniel Titus Toma,

146www.psihologiaonline.ro

Page 257: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

147www.psihologiaonline.ro

Page 258: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL V

MARTORUL DE REA CREDINŢĂ

V.1. Mărturia falsă şi cauzele ei.

Pe lângă martorii de bună-credinţă, de a căror mărturie ne-am ocupat până aici, în practica judiciară se întâlnesc adeseori şi martori de rea-credinţă, adică martori care în mod conştient şi voit fac o mărturie falsă.

Conform codului penal, infracţiunea de mărturie mincinoasă este incriminată alături de infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei şi anume: denunţarea calomnioasă; nedenunţarea unor infracţiuni; omisiunea sesizării organelor judiciare; favorizarea infractorului; omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare; arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă; supunerea la rele tratamente; represiunea nedreaptă; reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.

Printre cauzele care determină o mărturie falsă, pot fi amintite următoarele:

- frica faţă de inculpat, de consecinţele pe care ar putea să le suporte la un moment dat martorul sau familia sǎ; frica faţă de organele de urmărire penală;

148www.psihologiaonline.ro

Page 259: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- interesul martorului pentru a depune o mărturie falsă, fie este cumpărat, fie doreşte un anumit avantaj pentru el sau o altă persoană apropiată lui;

- existenţa unor sentimente şi pasiuni pozitive sau negative faţă de acuzat (dragoste, simpatie, ură, invidie, răzbunare);

- aroganţă şi vanitate (dorinţa de nestăpânit de satisfacere în sens negativ a necesităţii de importanţă, de a ieşi în evidenţă cu orice preţ) în descrierea faptelor, împrejurărilor percepute sau care pretinde că le-a perceput; gândul că va apare în ziare şi la televizor, că se va vorbi despre el, îl determină pe martor să aibă curajul să inventeze şi să mintă;

- spiritul de solidaritate al martorului cu inculpatul care au aceleaşi profesii sau profesii asemănătoare, ambii fac parte din aceeaşi categorie socială, partid etc.

V.1.1. Criterii de verificare a veridicităţii mărturiei de rea credinţă.

De la bun început se impune precizarea că aceste criterii au un anumit grad de relativitate. Ele se impun totuşi atenţiei, în scopul îndeplinirii obligaţiei autorităţilor judiciare de a verifica mărturiile în legătură cu care apar suspiciuni de nesinceritate şi nefidelitate. Ele se folosesc combinat.

Page 260: Daniel Titus Toma,

149www.psihologiaonline.ro

Page 261: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

V. 1.1.1. Criteriul sursei mărturiei.

Atât literatura juridică şi psihologică, dar mai ales practica judiciară, luând în consideraţie raporturile dintre cel prin mijlocirea căruia faptele sunt aduse la cunoştinţa organelor juridice şi sursa de plecare a mărturiei a impus distincţia între:

a) Mărturia imediată (nemijlocită) în care martorul a fost prezent nemijlocit în contextul producerii faptelor percepând prin stimulii adecvaţi evenimentul, derularea acestuia în timpul şi spaţiul corespunzător;

b) Mărturia mijlocită în care martorul, indirect, furnizează informaţii nu asupra unor fapte saumprejurări percepute din sursa originală, ci dintr-o sursă derivată constând în alte persoane, care într-o calitate sau alta (părţi în proces, martori nemijlociţi, alte persoane individualizate) au perceput nemijlocit prin propriile simţuri împrejurările legate de infracţiune sau de făptuitori putându-se afla oricând provenienţa punctului de plecare al infracţiunilor cu care acesta se poate compara şi verifica (la sursa primară);

c) Mărturia "din auzite", din zvonul public, în care martorul face referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acută notorietate, dar a căror sursă primară este imprecisă, indeterminantă.

Punctând aceste trei posibilităţi se înţelege că "mărturia din zvon public" este cea mai nesigură, întrucât faptele relatate din "gură-n gură" sunt supuse unui pronunţat proces de alterare, de denaturare şi transformare, îndepărtându-se până la totala denaturare de la adevărata

Page 262: Daniel Titus Toma,

configuraţie a faptelor.

150

www.psihologiaonline.ro

Page 263: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Din punct de vedere al verificării mărturiilor, este bine de ştiut că informaţiile provenind dintr-o sursă a cărei provenienţă nu poate fi individualizată, cele provenind de la o sursă individualizată dar indirectă şi, în fine, cele provenind din sursa iniţială, nu se pot situa pe acelaşi plan sub aspectul forţei probǎnte.

Astfel, când mărturia mijlocită provine din sursa primară (faptele cunoscute martorului mediat din relatarea uneia dintre părţi sau a martorului ocular) veridicitatea acestuia este condiţionată de modul în care s-au petrecut percepţia şi memorarea iniţială, de condiţiile şi modul transmiterii informaţiilor de la sursa primară la cea derivată, în sfârşit, de modul în care au fost percepute, memorate şi communicate aceste informaţii de către martorul audiat de organul judiciar, într-un cuvânt, de fidelitatea reflectării sursei primare în cea derivată.

Din acest punct de vedere este obligatorie determinarea corectă, fără echivoc, a sursei din care provine mărturia căreia îi este subordonată însăşi admisibilitatea ca probă testimonială a mărturiei mijlocite.

Odată identificată sursa primară, se pun temeliile verificării depoziţiei prin operaţiile de confruntare a informaţiilor provenind din cele două surse, putându-se constata lipsa coincidenţei faptelor în ansamblu ori coincidenţa numai a unor elemente irelevante.

De aici, decurge necesitatea confruntării atât a depoziţiei iniţiale, cât şi a celei derivate cu ansamblul probelor existente, pentru a se afla cauza dezacordului, pentru a se reţine fie una sau alta din depoziţii, ori pentru a fi ambele înlăturate dacă nu corespund adevărului.

Page 264: Daniel Titus Toma,

Practica

151www.psihologiaonline.ro

Page 265: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

a impus soluţionarea acestor aspecte prin ascultarea repetată atât a martorului nemijlocit, cât şi a celui care depune mărturia obţinută indirect şi clarificarea pas cu pas a tuturor aspectelor care se ridică. De regulă, depoziţiile celor care, în condiţii obiective şi subiective similare de percepţie, au asistat în calitate de martori la producerea aceluiaşi fǎpt concordă în privinţa fǎptului principal şi a circumstanţelor esenţiale legate de activitatea infracţională. Explicaţia psihologică se identifică, pe de o parte, în identitatea proceselor psihice, în reflectarea corectă în psihicul martorilor, a faptelor esenţiale, în similitudinea condiţiilor de percepţie, iar pe de altă parte, în semnificaţia deosebită a unor aspecte legate de săvârşirea infracţiunii care le detaşează sensibil de restul aspectelor considerate secundare şi care se impun atenţiei fiecăruia şi sunt la fel percepute de toţi cei de faţă.

În cazul acestor depoziţii simultane, nu numai concordanţa ci şi nepotrivirea lor îşi poate avea cauza în condiţiile obiective şi subiective ale percepţiei, aceasta pentru motivul psihologic că a percepe un fǎpt în condiţii similare nu înseamnă în mod obligatoriu a-l percepe şi în condiţii identice.

Regula practică este aceea conform căreia, prezenţa, alăturim de elementele concordante a unor nepotriviri, a unor discordanţe în privinţa unor aspecte puţin semnificative, dacă acestea din urmă au o explicaţie convingătoare nu este de natură a se răsfrânge asupra valorii mărturiilor care se armonizează în privinţa elementelor esenţiale. Logica judiciară demonstrează că la baza contradicţiilor stau fie eroarea, fie reaua credinţă,

Page 266: Daniel Titus Toma,

aprecierea unor astfel de mărturii presupunând, înainte de

152

www.psihologiaonline.ro

Page 267: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

toate, identificarea părţii în care se află inexactitatea, iar apoi, stabilirea fǎptului dacă acesta se datorează unei cauze voluntare (rea credinţă) sau involuntare (eroare).

Iată de ce se impune ca aprecierea unei mărturii să se bazeze pe două principii fundamentale şi anume cel al sincerităţii martorului şi cel al fidelităţii percepţiei şi acurateţei reproducerii datelor cu privire la făptuitor şi împrejurările faptei.

Dacă acestea sunt respectate, o ultimă notă cu privire la valoarea mărturiei va fi dată de aprecierea acesteia în contextul celorlalte elemente de informare împreună cu care constituie un ansamblu de probe.

Aşadar, când mărturiile nu constituie probe exclusive în cauza dată, acestea pot suporta verificări încrucişate care le vor testa capacitatea de armonizare cu restul probelor ce se constituie în sistem (coroborarea probelor).

Veridicitatea mărturiilor este dată nu numai de concordanţa elementelor cuprinse în depoziţiile succesive şi simultane prestate în aceeaşi cauză, dar şi de armonizarea lor din punct de vedere al logicii judiciare cu toate celelalte probe în parte şi cu întreg probǎtoriu în ansamblul său.

V.1.1.2. Criteriul poziţiei martorului în raport cu părţile din proces.

Existenţa raporturilor martorului cu pricina, pe de o parte, şi pe de altă parte cu participanţii în proces, pot zdruncina serios poziţia de imparţialitate a martorului în

Page 268: Daniel Titus Toma,

procesul judiciar, în ceea ce priveşte poziţia martorului în

153

www.psihologiaonline.ro

Page 269: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

raport cu pricina trebuie de clarificat interesul material sau moral al acestuia pentru ca pricina să fie soluţionată într-un anumit fel, deoarece o depoziţie suspectată de un interes moral sau material poate ridica suspiciuni referitoare la părtinire şi nesinceritate.

Cu privire la raporturile dintre martor şi ceilalţi participanţi în proces, este de clarificat raportul subiectiv al acestuia faţă de învinuit sau inculpat, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă (raporturile de rudenie, de amiciţie, de duşmănie, afecţiunea, răzbunarea, teama, sentimentele de simpatie sau de antipatie etc).

O situaţie aparte o prezintă victima care, renunţând la calitatea de parte, la pretenţii civile şi neparticipând în proces ca parte vătămată, apare în proces ca martor şi la o primă vedere depoziţiile sale ar trebui privite fără suspiciuni, deoarece nimeni mai bine decât ea nu poate să redea mai amplu şi mai exact informaţiile cu privire la infracţiunea a cărui victimă a fost.

Psihologia judiciară atrage atenţia asupra fǎptului că tocmai împrejurarea că activitatea infracţională s-a îndreptat împotriva sǎ constituie sursa unor puternice elemente de deformare chiar şi atunci când victima este de totală bună credinţă. Aceasta deoarece percepţia şi memorarea se desfăşoară pe un puternic fond afectiv-emoţional ceea ce, de multe ori, explică percepţia şi memorarea lacunară a faptelor. Este, de asemenea, proprie psihologiei victimei tendinţa de exagerare a acelor întâmplări care au avut drept rezultat o lezare a intereselor sale materiale sau personale, de supradimensionare involuntară a pericolului prin care a trecut. La aceasta se

Page 270: Daniel Titus Toma,

adaugă acele elemente de denaturare ce-şi află cauza în

154

www.psihologiaonline.ro

Page 271: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

afectivitatea, sugestibilitatea, imaginaţia şi personalitatea victimei.

Cu atât mai mult, prezumţia de părtinire şi interes material sau moral nu poate să nu fie luată în calcul în situaţia existenţei sentimentelor fireşti de rudenie în care martorul se poate afla cu învinuitul sau inculpatul sau cu celelalte părţi, sentimente care ar ameninţa poziţia de imparţialitate pe care trebuie să se situeze martorul, motiv pentru care legislaţia absolvă de obligaţie de a depune mărturie soţul şi rudele apropiate învinuitului sau inculpatului.

De altfel, legăturile afective puternice (între soţi, mamă şi fiu) deformează din punct de vedere al obiectivitătii datele realului în depoziţia părinţilor, fiul cercetat pentru provocare de scandal în loc public, este descris ca un copil simpatic, plin de umor, căruia, ca tuturor celor de vârsta sǎ, îi place să se distreze iar faptele comise sunt considerate simple copilării sau glume perimate. De fǎpt, în toate situaţiile, fie că este pornită din sentimente nobile, generoase, fie că este determinată de mobiluri josnice, când mărturia este întemeiată pe sentimente, realitatea este percepută transfigurat datorită schimbării reprezentărilor despre persoanele de faţă de care martorul este legat prin sentimente de simpatie, ură, generozitate, răbunare, dragoste, antipatie, colegialitate, prietenie, raporturi profesionale etc.

Foarte des, practica reliefează o oarecare reţinere din partea martorului, motiv pentru care anchetatorul trebuie să deducă dacă nu cumva în spatele acestei atitudini se află teama. Sentimentul de teamă poate fi inspirat

Page 272: Daniel Titus Toma,

martorului de către ameninţările sau acţiunile unor

155

www.psihologiaonline.ro

Page 273: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

persoane interesate în cauză. Aceasta şi pentru fǎptul că nu are suficientă convingere în fǎptul că este protejat de organele judiciare. Aşa se explică de ce în cazul învinuiţilor sau inculpaţilor cunoscuţi ca persoane extrem de periculoase, martorii sunt recrutaţi cu greu, deoarece sub imperiul tăcerii se sustrag deliberat de la obligaţia de a depune mărturie.

V. 1.1.3. Criteriul interesului manifestat de martor faţă de problematica probǎţiunii.

Modul în care cel căruia îi sunt cunoscute împrejurări legate de săvârşirea unei infracţiuni apare în proces în calitate de martor, poate furniza elemente semnificative pentru aprecierea asupra poziţiei pe care se va situa şi asupra veridicităţii ca atare.

în acest sens, dacă martorul este o persoană aflată cu totul întâmplător în câmpul de fapte, în trecere, grăbită sau preocupată de cu totul alte probleme, în raport cu evenimentul perceput, este posibil ca o serie de aspecte să-i fie superficial fixate în câmpul atenţiei şi să nu le fi perceput ca atare.

Dacă, dimpotrivă, martorul era interesat în legătură cu persoana sau împrejurarea care ulterior vor deveni obiect de dispută între părţile protagoniste este greu de presupus că acesta va scăpa ceva din cele ce se vor întâmpla Altfel spus, pretenţiile organului judiciar referitoare la veridicitatea şi întinderea datelor percepute de către martor, se vor raporta diferit, în funcţie de gradul în care ele au fost la periferia centrului de interese şi preocupări ale acestuia

Page 274: Daniel Titus Toma,

sau, dimpotrivă, chiar în sfera de interese şi preocupări ale 156

www.psihologiaonline.ro

Page 275: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

acestuia (martorul asistă la un accident de circulaţie a cărui victimă este chiar persoana cu care avea întâlnire şi care se pregătea să traverseze strada).

Este de la sine înţeles cât de utile sunt datele ce izvorăsc de la persoana care a renunţat la calitatea de victimă în favoarea celei de martoră în proces, căci numai acesta (sub semnul circumspecţiei alterării datelor obiective, sub influenţa perceperii emoţionale, deformate sau influenţei intervalului de timp în cauză) poate reda cel mai fidel împrejurările şi derularea evenimentului.

V. 1.1.4. Criteriul bunei credinţe în evaluarea mărturiei.

Datorită contactului nemijlocit al anchetatorului (magistratului) cu participanţii în procesul judiciar, acesta poate şi este obligat să interpreteze datele pe care i le oferă conduita, fizionomia şi reacţiile exterioare ale celor cu care se află în intercomunicare psihologică în ancheta judiciară. Aceste interpretări sunt obligatorii, deoarece îi vor oferi datele necesare cu privire la gândurile şi sentimentele pe care le încearcă martorii atunci când neagă sau afirmă ceva, atunci când pretind că cele ce relatează sunt exacte sau atunci când afirmă că nu-şi mai amintesc ceva

Iată de ce se dovedeşte a fi atât de necesară calitatea de fin observator, de analist şi profesionist cu intuiţie psihologică cerută organului judiciar atunci când este chemat a desprinde anumite semnificaţii din comportamentul participanţilor în proces. Aceasta, cu atât mai mult cu cât contactul cu organul judiciar, nu numai a învinuitului dar şi al martorului de bună credinţă sau de rea

Page 276: Daniel Titus Toma,

credinţă (acesta din urmă având, se înţelege, aceeaşi 157

www.psihologiaonline.ro

Page 277: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

psihologie ca şi cea a infractorului) are loc în condiţiile unei atmosfere relativ tensionate, stresante.

încercarea de substituire voluntară a depoziţiei reale cu o depoziţie imaginară sau falsă este însoţită întotdeauna de modificări fiziologice reflexe care se declanşează automat şi scapă posibilităţilor de cenzurare ale subiectului.

Constituie indicatori fiziologici ai comportamentului emoţional inaparent sporirea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine, schimbarea temperaturii ţesutului, modificările electrice ale pielii, intensificarea activităţii glandelor sudoripare, schimbarea ritmului respiraţiei, dereglarea fonaţiei, reducerea saîivaţiei etc).

În plan somatic, la nivelul fizionomiei, anchetatorul atent poate surprinde modificările tributare comportamentului aparent al stresului emoţional, schimbarea mimicii (fiecărei stări afectiv emoţionale îi corespunde o mimică particulară care, într-o anumită măsură, ne permite să recunoaştem o anumită emoţie după expresie), a expresiei feţei obţinută prin mobilitatea muşchilor faciali, coborâtul deosebit al feţei (paloarea sau roşaţa apărută brusc), tensiunea corpului crescută manifestată în schimbarea pantomimicii (tremuratul mâinilor, picioarelor), schimbări ale vocii datorită reducerii salivaţiei şi dereglării respiraţiei.

Practica a scos în evidenţă fǎptul ca, în ciuda unor rare excepţii (întâlnite în cazul persoanelor care au contacte repetate cu poliţia sau a mitomanilor), atitudinea francă, privirea deschisă, relatarea fluentă a faptelor, dispoziţia de a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea să dea unele răspunsuri, motivarea potrivit căreia, dacă ar

Page 278: Daniel Titus Toma,

fi

158www.psihologiaonline.ro

Page 279: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ştiut că astfel de împrejurări interesează justiţia, s-ar fi străduit să le reţină, expunerea riguroasă, precisă, însoţită de o mimică şi gestică ce se armonizează cu conţinutul spuselor, caracterul rezonant al amintirilor constituie, de regulă, notele unei conduite sincere, nesimulate. Dimpotrivă (cu excepţiile în care persoane emotive, fără experienţa contactului cu autorităţile şi a persoanelor complexǎte), atitudinea de prudenţă exagerată, rezervată, expunerea şovăielnică, sinuoasă, contradicţiile, tulburarea, paloarea, roşaţa feţei, intensificarea activităţii glandelor sudoripare, gestica forţată lipsită de naturaleţe, imprecizia în răspunsuri, vocea coborâtă, ezitările, solicitarea salvatorului pahar cu apă etc. constituie, de regulă, indicii probǎbili ai unei conduite nesincere, simulate.

Nu trebuie pierdut din vedere, însă, fǎptul că toate aceste constatări desprinse din observarea atitudinii şi comportamentului expresiv al martorului aflat în faţa organelor judiciare, au valoarea unor indici psihologici orientativi care trebuie apreciaţi cu mare prudenţă oricât de puternică impresie ar crea, deoarece aparenţele nu concordă întotdeauna cu realitatea iar observatorul neexperimentat poate greşL

Iată de ce, trebuie avut în vedere că omului îi este proprie capacitatea de disimulare, de contrafacere, de mascare a adevăratelor sentimente, a reacţiilor emoţionale trăite şi că martorul, în mod prefăcut îşi poate controla stările emoţionale sau, dimpotrivă, îşi poate însoţi expunerea cu un acompaniament de false stări emoţionale (simulate) ce nu concordă cu adevăratele stări psihice. în asemenea situaţii, anchetatorul va putea verifica empiric

Page 280: Daniel Titus Toma,

suspiciunile apărute în legătură cu depoziţiile martorilor.

159

www.psihologiaonline.ro

Page 281: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Aceasta este posibilă în temeiul principiului nemijlocirii care guvernează activitatea autorităţilor judiciare.

Este indicat ca anchetatorul să adreseze întrebări metodice pentru a se convinge de capacitatea martorului de a înregistra, memora şi reda fidel faptele percepute, încercând să aprecieze potenţialul aptitudinal de apreciere a unor distanţe, culori, dimensiuni, durate ale acesteia, buna sau reaua credinţă a martorului. Atunci când însă anchetatorul rămâne nesigur cu privire la cele verificate empiric, nemijlocit, iar depoziţia martorului este hotărâtoare în cauză, va trebui să apeleze la examinarea psihologică a martorului prin testarea capacităţilor direct implicate (capacitatea de concentrare şi distribuţie a atenţiei, capacitatea de memorare, coeficientul de inteligenţă, acuitatea vizuală, discriminarea auditivă etc.) iar în cazul suspicionării martorului pentru lipsa bunei credinţe să apeleze la expertiza acestuia prin biodetecţie judiciară.

Utilizarea cumulată a criteriilor de verificare a veridicităţii mărturiei, din perspectiva bunei sau relei credinţe a martorului, are ca finalitate formarea intimei convingeri a anchetatorului care, aşa cum s-a menţionat, fundamentează în ultimă analiză hotărârea sǎ.

V.1.2. Modalităţi tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat.

Mijloacelor obişnuite de apreciere a sincerităţii sau nesincerităţii celor ce compar în procesul penal în diverse calităţi, mai ale a învinuitului sau inculpatului, li s-a

Page 282: Daniel Titus Toma,

160www.psihologiaonline.ro

Page 283: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

adăugat, în ultimele decenii, un mijloc obiectiv de investigare a principalelor modificări psihofiziologice, ce

însoţesc emoţia în situaţia falsificării adevărului10

.

Este vorba de înregistrarea pe cale obiectivă, cu ajutorul unor aparate speciale de tip poligraf, a modificărilor fiziologice ale organismului, provocate de diverse stări emoţionale ce însoţesc simularea.

Încercarea de simulare reclamă un efort voluntar, ce declanşează stări emoţionale, unele supuse observaţiei directe (modificări ce ţin de comportamentul aparent al emoţiei, manifestate în limbajul vorbit sau cel gestual, în activitatea de mişcare a membrelor sau a corpului, în expresivitatea feţei), altele decelabile indirect, prin depistarea reacţiilor psihofiziologice (modificarea ritmului pulsului, creşterea tensiunii arteriale, modificări electrice în piele, modificarea caracteristicilor normale ale respiraţiei, modificarea activităţii electrice a scoarţei cerebrale).

Chiar dacă în domeniul biodetecţiei comportamentului simulat mai există încă necunoscute, totuşi este indubitabil că unele fenomene fiziologice apar legic însoţite de fenomene psihologice bine determinate, ceea ce practic înseamnă că apariţia unuia este o dovadă a existenţei celuilalt. Fenomene fiziologice ca: mărimea subită a tensiunii sanguine, creşterea consumului de oxigen, dilatarea bronhiolelor, inhibarea mişcărilor peristaltice gastrice, modificarea existenţei electrice a pielii, modificarea caracteristicilor normale ale vocii, 10 Emilian Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed."ACTAMI"r Bucureşti,

Page 284: Daniel Titus Toma,

1995, p. 146 şi urm; Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de Tactică, Ed."GAMA", Iaşi, 1996, p.284;Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, op.cit, p.319.

161

www.psihologiaonline.ro

Page 285: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

modificarea caracteristicilor scrierii, tensiunea musculară (crisparea), etc, sunt controlate de sistemul nervos vegetativ şi, în consecinţă, nu sunt supuse voinţei decât parţial şi în grad nesemnificativ, astfel încât înregistrarea lor electronică la BIODETECTOR semnifică comportament simulat în 95% din cazuri Aşadar, indicatorii fiziologici care pot servi la depistarea tensiunii emoţionale, folosiţi de actualele tehnici de detectare a sincerităţii sau nesincerităţii, sunt consecinţa unor procese fiziologice (cauzate de tensiunea psihică specifică).

Dintre mijloacele tehnico-ştiinţifice de detectare a tensiunii emoţionale, folosite în diverse ţări, de către organele de cercetare penală, iar în unele state occidentale şi de către instituţii particulare, cele mai apreciate ca răspunzând nevoilor anchetei sunt considerate următoarele: poligraful, detectorul de stres emoţional în voce şi detectorul de stres emoţional în scris.

Poligraful, cunoscut şi sub denumirea inexactă de "detector de minciuni", este rezultatul experienţelor efectuate de către Larson, care a conceput un detector denumit "KELLER POLYGRAPH" şi care avea să fie perfecţionat după al doilea război mondial de către John Reid şi Fred Inbau. în prezent, el este aplicat frecvent în Franţa, Germania, Spania, Polonia, S.U.A, Japonia, Israel, Coreea etc, inclusiv în scopuri civile cum ar fi verificarea loialităţii funcţionarilor unor firme de renume sau de către servicii de informaţii.

Poligraful, folosit inclusiv în ţara noastră, este un instrument care înregistrează sub formă grafică patru indicatori de bază şi modificările fiziologice tipice stărilor

Page 286: Daniel Titus Toma,

de stres psihologic, astfel:

162

www.psihologiaonline.ro

Page 287: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- tensiunea arterială şi pulsul; - dereglările respiraţiei (două trasee); - rezistenţa electrodermică sau biocurenţii; - contractura musculară;

Înregistrarea se face pe o bandă de hârtie specială, prin intermediul unor pârghii prevăzute cu peniţe, a căror acţiune se face electronic, peniţe care descriu trasee specifice, din interpretarea cărora se pot deduce momentele de tensiune ale persoanei ascultate.

Detectorul de stres emoţional în voce, cunoscut şi sub denumirea de "DEKTOR" (de aici şi unele confuzii cu "detectorul de minciuni" de tip poligraf), este de dată relativ mai recentă, apariţia lui fiind situată în perioada anilor 1970, tot în S.U.A în mod curent, Dektor-ul se foloseşte împreună cu poligraful.

După cum arată şi denumirea aparatului, indicatorul fiziologic folosit pentru detectarea tensiunii psihice, îl reprezintă microtremurul vocii, determinat de stările neurovegetative specifice emoţiei.

Detectorul de stres emoţional în scris este un dispozitiv anexă al poligrafului, care înregistrează tot sub formă grafică modificările intervenite în scrisul unei persoane aflate într-o stare de tensiune psihică. Se înregistrează trei caracteristici ale scrierii: timpul de latenţă, durata scrierii răspunsului şi presiunea scrierii.

Încăperile în care se face testarea sunt amenajate în mod special, cabinetul de detecţie trebuind să fie izolat fonic, să asigure confortul necesar acestui gen de examinare, întrucât orice zgomot, orice intervenţie din 163

Page 288: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 289: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

afară influenţează negativ desfăşurarea testării. Din această cauză, în cabinetele de testare nu se instalează telefoane, sonerii, dispozitive de semnalizare luminoasă. Cabinetele de detecţie mai dispun de posibilităţi de înregistrare fonică şi videomagnetică care se efectuează într-o cameră alăturată. La nevoie, în cabinet se poate face şi proiecţia unor imagini, reprezentnd stimuli vizuali afectogeni ale unor persoane, ale consecinţelor faptelor infracţionale etc.

V. 1.2.1. Organizarea şi desfăşurarea testării la poligraf.

Întregul proces de desfăşurare a testării stărilor emoţionale, se desfăşoară în patru etape, astfel: pregătirea, dialogul pre-test, testarea propiru-zisă şi interpretarea rezultatelor.

1. Pregătirea testării.

În această etapă, specialistul studiază materialul cauzei, în părţile care îl privesc pe cel ascultat şi cunoaşterea personalităţii acestuia. în plus, este absolut necesar un examen medical, una dintre condiţiile obligatorii de testare fiind integritatea stării psihice şi fizice. O altă cerinţă, uneori omisă, este şi aceea ca persoana (învinuitul, inculpatul, martorul etc.) care urmează să fie examinată să nu fi fost supusă anterior unor interogări îndelungate. Testarea nu se face decât cu consimţământul scris al persoanei care va fi examinată.

2. Dialogul pre-test.

La început, specialistul îi dă explicaţii referitoare la principiile de funcţionare a aparaturii, la drepturile pe care

Page 290: Daniel Titus Toma,

le are în legătură cu acest procedeu. 164

www.psihologiaonline.ro

Page 291: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

După ce se cere consimţământul de testare, se face un instructaj privind modul de comportare pe timpul examinării. Printre altele, subiectul trebuie să stea relaxat în scaun, să fie atent la întrebările adresate şi să răspundă cu "DA" sau "NU". în continuare, subiectul este instalat la poligraf, ataşându-i-se tubul pneumograf, manşonul de tensiune arterială şi electrozii pentru detectarea rezistenţei electrodermale. Este verificată funcţionarea instalaţiei.

3. Testarea propriu-zisă.

Aceasta constă în formulări de întrebări scurte, clare şi precise, la care se răspunde cu "DA" şi "NU".

Testele, de regulă pregătite anterior, conţin:

- întrebări neutre, pentru liniştea subiectului;

- întrebări de control, pentru stabilirea răspunsurilor afirmative "DA" şi negative "NU", sincere, necesare comparării cu răspunsurile la întrebările critice;

- întrebări cu conţinut afectogen, referitoare direct la fǎptă, la împrejurările cauzei cercetate; de regulă, chestionarul conţine până la 10 întrebări, la o testare putând fi folosite mai multe baterii de întrebări cu o încărcătură emoţională crescândă.

Întrebările pot fi aduse la cunoştinţa celui examinat, însă nu în ordinea în care vor fi adresate. în acest fel se crează posibilitatea ca ele să fie înţelese foarte exact.

4. Interpretarea diagramei.

Interpretarea rezultatelor testării se efectuează pe baza comparării caracteristicilor de traseu ale răspunsurilor sincere la întrebări neutre (fără încărcătură emotivă) ca şi la

Page 292: Daniel Titus Toma,

165

www.psihologiaonline.ro

Page 293: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

răspunsurile nesincere cu caracter de control, cu răspunsurile nesincere la întrebările relevante (cu încărcătură afectogenă).

Desfăşurarea detecţiei psihologice în voce sau în scris se face într-un mod asemănător, în majoritatea cazurilor rezultatele celor trei tipuri de testare fiind interpretate simultan. Astfel se asigură un plus de siguranţă în depistarea elementelor caracteristice de nesinceritate din răspunsurile date la întrebările cu caracter afectogen.

V. 1.2.2. Consideraţii privind valoarea probantă a rezultatelor obţinute cu tehnicile de detectare a comportamentului simulat

Utilizarea în procesul judiciar a rezultatelor examinării poligrafice este fie contestată, fie privită cu o prudentă rezervă, datorate, pe de o parte, fǎptului că o atare examinare nu e ferită de posibilitatea producerii unor erori, iar pe de altă parte, din cauza implicaţiilor sale de ordin etico-juridic.

Se invocă, între altele, faptul că utilizarea poligrafului echivalează cu o ştirbire adusă demnităţii, că ar constitui un mijloc de intimidare, că s-ar nesocoti prezumţia de nevinovăţie, iar refuzul de a se supune examinării poligrafice ar constitui un indiciu sau chiar o dovadă a vinovăţiei.

Totuşi, refuzul persoanei de a se supune examinării poligrafice nu reprezintă o dovadă sau un indiciu al vinovăţiei, aşa cum, nici tăcerea sau refuzul de a da declaraţii nu constituie o probă în acuzare, deoarece

Page 294: Daniel Titus Toma,

166www.psihologiaonline.ro

Page 295: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

învinuitul sau inculpatul are dreptul şi nu obligaţia de a face declaraţia.

Din perspectivă psihologică, se apreciază c ă

actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii utilizaţi în detecţia nesincerităţii fiind "dependenţi de manifestările emotive, de forma în care se manifestă simularea şi de calea periferică a evidenţierii ei".

Există, de pildă, factori frenatori de natură s ă

influenţeze negativ detecţia simulării care nu trebuie confundaţi cu încercările de inducere în eroare a poligrafului, ei putând apărea şi la persoanele sincere, inocente.

Printre principalii factori frenatori se numără:

- nervozitatea excesivă, determinată de frica de a nu fi bănuit pe nedrept, sau de a se descoperi o altă vină, care nu constituie obiectul anchetei;

- stările fiziologice proaste, cum sunt cele specifice bolilor cardiovasculare, dereglărilor respiratorii, infecţiilor;

- deficienţele psihice, în special debilitatea mintală, precum şi nevrozele şi psihozele;

- insensibilitatea emotivă.

Din perspectivă procesual penală, conform art.64, mijloacele de probă admise sunt: declaraţiile învinuitului sau inculpatului; părţile responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisurile; mijloacele materiale de probă; constatările tehnico-ştiinţifice; constatările medico-

Page 296: Daniel Titus Toma,

legale şi expertizele.

167www.psihologiaonline.ro

Page 297: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Se poate observa că testarea sincerităţii cu ajutorul tehnicilor de tip poligraf, nu face parte dintre mijloacele de probă, după cum nu se înscrie nici printre modalităţile de ascultare a învinuitului sau inculpatului, prevăzute de at.64 C.pr.pen.

Faţă de cele de mai sus, s-ar putea susţine că detectarea nesincerităţii reprezintă, în fond, o constatare tehnico-ştiinţifică efectuată de specialiştii organelor de cercetare penală.

Rezerva cu privire la încadrarea tehnicilor de stabilire a emoţiilor (considerată tipică pentru un comportament simulat) în categoria mijloacelor de probă şi la folosirea lor ca atare, este determinată nu atât de fǎptul că legea nu le prevede, ci, mai ales, de posibilitatea producerii unor erori care, şi în număr redus, pot prejudicia grav valori sociale deosebite.

Tehnicile de detectare menţionate permit stabilirea gradului de emoţie la aplicarea unui stimul afectogen, nu a cauzei acesteia, starea de tensiune psihică fiind numai un

indiciu al probǎbilei nesincerităţi11

.

Page 298: Daniel Titus Toma,

11 Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, p.187 168

www.psihologiaonline.ro

Page 299: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

169www.psihologiaonline.ro

Page 300: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

CAPITOLUL VI

PROTECŢIA MARTORILOR

VI.1. Consideraţii generale

Legea nr. 682 privind protecţia martorilor, a fost adoptată de Parlamentul României la 19 decembrie 2002.

Acest act normativ reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea unor cauze.

Potrivit art.2 din Legea nr.682/2002, martor este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:

- „are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni; 170

www.psihologiaonline.ro

Page 301: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora,' în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;

- se află în cursul executării unei pedepse private de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;

Starea de pericol, este definită în art.2 lit.b, „ca fiind situaţia în care se află martorul, în sensul situaţiilor prezentate mai sus, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a căror viaţă, integritate corporali sau libertate este ameninţată, ca urmare a informaţiilor şi datelo. furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare sai a declaraţiilor sale".

De asemenea, în lege se mai folosesc următorii termeni:

- Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecţie al martorilor, conform prevederilor legii.

- Membrii de familie ai martorului protejat sunt soţul sau soţia, părinţii şi copiii acestuia.

Page 302: Daniel Titus Toma,

171www.psihologiaonline.ro

Page 303: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- Persoana apropiată martorului protejat este persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective.

Conform art.2 lit.f din lege, persoana care intră în categoriile enumerate mai sus, va fi inclusă într-un Program de protecţie ce poarte denumirea de Programul de protecţie a martorilor şi reprezinte activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la art.3, cu sprijinul autorităţilor administraţie publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale ş sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, îr condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Chiar înainte de a fi inclus în Program asupra martorului se pot lua unele măsuri urgente, ce sunt activităţi specifice temporare care pot fi desfăşurate de unitatea de poliţie care cercetează cauza sau, după caz, de organul care administrează locul de deţinere, de îndată ce constată starea de pericol la care este expus martorul.

Legea defineşte în mare şi infracţiunile pentru care se poate introduce în Program o persoană, precizând următoarele „infracţiune" gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarelt categorii:

- infracţiunile contra păcii şi omenirii;

- infracţiunile contra siguranţei statului sau contra siguranţei naţionale;

- terorismul, - omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav;

de - infracţiunile privind traficul de droguri şi traficul persoane!

Page 304: Daniel Titus Toma,

172

www.psihologiaonline.ro

Page 305: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- spălarea banilor; - falsificarea de monede sau de alte valori;

- infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor;

- infracţiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;

- infracţiunile de corupţie;

- infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave;

- orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin 10 ani sau mai mare."

Prin prejudiciu deosebit se înţelege orice prejudiciu cauzat prin infracţiune, care depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 euro.

Grupul sau organizaţia criminală reprezintă grupul structurat, alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau de altă natură.

După introducerea în Program între martor şi directorul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.) se încheie o înţelegere confidenţială privind protecţia şi asistenţa care trebuie acordate martorului protejat, obligaţiile acestora, precum şi situaţiile în care protecţia şi asistenţa încetează.

173

Page 306: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro

Page 307: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

VI.2. Includerea în Program

Fondurile băneşti necesare pentru includerea Programului sunt cuprinse într-un capitol distinct al bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu denumirea „Fonduri pentru Programul de protecţie a martorilor".

Includerea unei persoane în Programul de Protecţia Martorilor se realizează în următoarele etape:

- în condiţiile în care o persoană solicită includerea în Program, pe timpul desfăşurării procesului penal, organele de urmărire penală ale poliţiei ori parchetului, vor evalua dacă aceasta prin probele pe care le poate pune la dispoziţie are o contribuţie determinantă pentru stabilirea adevărului în cauze penale în legătură cu infracţiuni grave, cu privire la grupuri criminale organizate sau a unor infractori urmăriţi;

- dacă persoana în cauză exprimă temeri cu privire la siguranţa sǎ, a membrilor de familie sau persoanelor apropiate, în cazul în care ar depune mărturie sau ar aduce probe decisive, datorită eventualelor repercusiuni, anchetatorul poate prezenta acestuia posibilităţile de diminuare a riscurilor pe care le are la dispoziţie în baza Legii nr.682/2002 privind protecţia martorilor;

- persoana în cauză care doreşte să coopereze cu organele judiciare şi să beneficieze de măsurile specifice de asistenţă şi protecţie, conform legii, va da o declaraţie completă pe baza căreia anchetatorul va realiza o evaluare a contribuţiei sale la înfăptuirea actului de justiţie, estimând totodată şi riscurile la care este expusă persoana

Page 308: Daniel Titus Toma,

respectivă;

174www.psihologiaonline.ro

Page 309: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- dacă în această fază, persoana în cauză solicită în mod expres să fie asistată de un avocat pus la dispoziţie de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor.

De asemenea, poate fi inclusă în Program o persoană care are, într-o altă cauză, calitatea de: organizator ori conducător de grup sau organizaţie criminală; instigator ori autor al infracţiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav.

Propunerea de includere în Program poate să vină din partea organului de cercetare penală şi a procurorului (în faza urmăririi penale), iar în faza judecăţii, de procurorul de şedinţă şi ea trebuie să cuprindă:

- informaţiile referitoare la cauza penală respectivă; - datele personale ale martorului;

datele şi informaţiile furnizate de martor, precum şi caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului;

circumstanţele în care martorul a intrat în posesia datelor şi a informaţiilor furnizate sau pe care le va furniza;

- orice elemente care pot evidenţia starea de pericol în care se află martorul!

- estimarea posibilităţilor de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracţiune;

- persoanele care au cunoştinţă despre datele şi informaţiile deţinute de martor şi despre fǎptul că acesta le-a furnizat organelor judiciare sau că are intenţia de a le furniza;

- evaluare a profilului psihologic al martorului şi al celorlalte persoane propuse a fi incluse în Program;

Page 310: Daniel Titus Toma,

175

www.psihologiaonline.ro

Page 311: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

- riscul pe care martorul şi celelalte persoane pentru care se solicită includerea în Program îl prezintă pentru comunitatea în care urmează să fie relocaţi;

date referitoare la situaţia financiară a martorului; orice alte date care prezintă relevanţă pentru evaluarea situaţiei martorului şi pentru includerea acestuia în Program.

De asemenea propunerea de includere în Program trebuie să fie însoţită de acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea în Program, precum şi de o evaluare realizată de O.N.P.M. cu privire la posibilitatea includerii în Program a persoanei în cauză.

În baza documentelor sus menţionate procurorul sau instanţa, după caz, se va pronunţa în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii, prin ordonanţă, respectiv încheiere, asupra propunerii de includere în Program, iar O.N.P.M. va lua toate măsurile necesare în vederea elaborării şi implementării schemei de sprijin.

Dacă cererea a fost respinsă, iar în cursul urmăririi penale sau al judecăţii au intervenit elemente noi faţă de cele cuprinse în propunerea iniţială, se poate formula o nouă propunere de includere în Program.

în termen de 7 zile de la data emiterii ordonanţei sau a încheierii de includere în Program, O.N.P.M. încheie în scris un Protocol de Protecţie cu fiecare martor, membru de familie sau persoană apropiată martorului pentru care s~a dispus includerea în Program.

Page 312: Daniel Titus Toma,

176www.psihologiaonline.ro

Page 313: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

La semnarea protocolului persoana dobândeşte calitatea de martor protejat şi în termen de 3 zile de la aceasta dată O.N.P.M. va comunica procurorului sau, după caz, instanţei fǎptul că a început includerea Programului.

Protocolul de protecţie cuprinde: obligaţiile martorului protejat; obligaţiile O.N.P.M.; persoanele de legătură desemnate şi condiţiile în care acestea îşi desfăşoară activitatea şi situaţiile în care protecţia şi asistenţa încetează.

Martorul protejat are, în principal următoarele obligaţii:

- să furnizeze informaţiile şi datele pe care le deţine, cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză;

- să se conformeze măsurilor stabilite în schema de sprijin;

- să se abţină de la orice activitate care l-ar putea pune în

pericol sau care ar putea compromite punerea în aplicare a Programului;

- să nu contacteze nici o persoană cunoscută sau persoane din medii infracţionale, în cazul luării măsurilor de protecţie prevăzute la art.12 alin. (2) lit.e) - h) şi a măsurilor de asistenţă prevăzute la art.12

- să informeze imediat O.N.P.M. cu privire la orice schimbare apărută în viaţa personală şi în activităţile pe care le desfăşoară în perioada aplicării Programului, precum şi în cazul intrării involuntare în contact cu persoanele prevăzute la lit.d).

Page 314: Daniel Titus Toma,

177www.psihologiaonline.ro

Page 315: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

VI.3. Măsuri de protecţie şi asistenţă

O.N.P.M. are obligaţia de a întocmi o schemă de sprijin pentru fiecare martor protejat, care să cuprindă măsuri de protecţie şi asistenţă, precum şi obligaţia de a le implementa.

ce Potrivit art.12, alin.2 din lege, măsurile de protecţie pot fi prevăzute, singure sau cumulat, în cadrul schemei

de sprijin sunt:

- protecţia datelor de identitate a martorului protejat;

- protecţia declaraţiei acestuia, ascultarea martorului protejat de către organele judiciare, sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii;

- protecţia martorului aflat în stare de reţinere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deţinere;

- măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi de protejare a deplasării martorului la şi de la organele judiciare;

- schimbarea domiciliului, schimbarea identităţii, schimbarea înfăţişării.

Măsurile de asistenţă ce pot fi prevăzute, după caz, în cadrul schemei de sprijin sunt: reinserţia în alt mediu social, recalificarea profesională, schimbarea sau asigurarea

Page 316: Daniel Titus Toma,

178www.psihologiaonline.ro

Page 317: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

locului de muncă, asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.

Martorul protejat ţine legătura cu O.N.P.M. printr-o persoană de legătură desemnată de către acesta, conform condiţiilor stipulate în Protocolul de protecţie şi dacă martorul protejat constată că există posibilitatea deconspirării domiciliului sau a identităţii sale din cauza neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor persoanei de legătură, are posibilitatea de a contacta o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie pentru situaţiile prevăzute la art.3 alin. (2) lit.c).

Cu ocazia semnării protocolului, reprezentantul O.N.P.M. se va asigura că martorul protejat ra reţinut numele şi modalităţile de contactare. în cazul în care survin modificări cu privire la contactare, acestea vor fi aduse la cunoştinţă în cel mai scurt timp martorului.

Persoana de legătură are obligaţia să se asigure că modalităţile de comunicare sunt funcţionale iar în situaţii critice, martorul are posibilitatea efectivă de a semnala apariţia unei eventuale stări de pericol. De asemenea, acesta are obligaţia de a consemna orice comunicare din partea martorului protejat şi de a informa structurile abilitate în vederea verificării aspectelor semnalate şi dispunerii măsurilor pentru prevenirea unor eventuale incidente.

Protecţia şi asistenţa acordate martorului aflat în stare de pericol şi martorului protejat sunt asigurate, în condiţiile prezentei legi, de unităţile de poliţie, respectiv de O.N.P.M.

Protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare de

Page 318: Daniel Titus Toma,

pericol şi ale martorului protejat, dacă aceştia execută o

179

www.psihologiaonline.ro

Page 319: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

pedeapsă privativă de libertate, sunt asigurate, în condiţiile prezentei legi, de organele care administrează locurile de deţinere sau, după caz, de O.N.P.M.

Direcţia Generală a Penitenciarelor, potrivit legii, trebuie să întocmească cu consultarea O.N.P.M., un regulament special cu privire la regimul de detenţie al acestor persoane şi prin care se vor urmări cu prioritate separarea persoanelor incluse în program, de ceilalţi deţinuţi, asigurându-se conspirativitatea acestora.

Faţă de martorul aflat în stare de pericol, care necesită măsuri imediate de protecţie, se pot lua măsuri urgente de către unitatea de poliţie sau, după caz, de organul care administrează locul de deţinere, care trebuie comunicate în termen de 24 de ore procurorului.

Pentru cetăţenii străini, care întrunesc condiţiile prevăzute de lege şi solicită includerea în Program, la întocmirea schemei de sprijin şi a protocolului, Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, va ţine cont de fǎptul că pentru aceştia, nu se poate folosi măsura de protecţie prevăzută de lege la art.12 alin. 2 lit.g.

O.N.P.M. trebuie să comunice în scris, reprezentantului unităţii specializate, după caz, solicitarea de prelungire a termenului de şedere pe teritoriul României a cetăţeanului străin care a fost inclus în Program, fără a oferi însă informaţii suplimentare.

Direcţia Străini şi Probleme de Migrări, prin normele interne special realizate pentru astfel de situaţii trebuie să asigure cadrul legal necesar pentru protejarea datelor şi informaţiilor legate de persoana rezidentă şi

Page 320: Daniel Titus Toma,

afacerile acestora.

180

www.psihologiaonline.ro

Page 321: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Măsurile urgente se pot aplica pe o perioadă determinată, până la încetarea pericolului iminent ori până la includerea în Program.

VI. 4. Încetarea Programului

Programul încetează în una din următoarele situaţii:

- la cererea martorului protejat, exprimată în formă scrisă şi transmisă către O.N.P.M.;

- dacă în cursul procesului penal martorul protejat depune mărturie mincinoasă;

- dacă martorul protejat comite cu intenţie o infracţiune;

- dacă sunt probe sau indicii temeinice că, ulterior includerii în Program, martorul protejat a aderat la un grup sau organizaţie criminală;

- dacă martorul protejat nu respectă obligaţiile asumate prin semnarea Protocolului de protecţie sau dacă a comunicat date false cu privire la orice aspect al situaţiei sale;

- dacă viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului protejat nu mai este ameninţată;

- dacă martorul protejat a decedat.

Încetarea Programului se dispune de procuror prin ordonanţă sau de către instanţă prin încheiere.

Page 322: Daniel Titus Toma,

181www.psihologiaonline.ro

Page 323: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

VI.5. Sancţiuni şi pedepse

Potrivit art.19 persoana care are calitatea de martor, în sensul Legii nr.682/2002, prin protecţia martorilor, (art.2 lit.a pct.l şi 2), şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege.

Art.20 din lege incriminează ca infracţiune „fǎpta de a divulga cu intenţie identitatea reală, domiciliul ori reşedinţa martorului protejat, precum şi alte informaţii care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea martorului protejat, şi o pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani".

Conform art.20 alin.2, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani dacă:

a) fǎpta a fost săvârşită de către o persoană car a luat cunoştinţă de aceste date în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu;

b) S-a cauzat martorului protejat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii.

Dacă ǎpta a avut ca urmare moartea sau f

sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani (art.20 alin.3), iar dacă fǎpta prevăzută la alin. (2) lit.a) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani (art.20 alin.4).

Page 324: Daniel Titus Toma,

182www.psihologiaonline.ro

Page 325: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Fǎpta martorului protejat, prevăzut la art.2 lit.a, de a induce în eroare organul de urmărire penală sau instanţa de judecată prin datele şi informaţiile prezentate se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani (art.21).

183www.psihologiaonline.ro

Page 326: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

CONCLUZII CU RELEVANŢĂ PENTRU ACTIVITATEA JUDICIARĂ

Din toate informaţiile relatate cu multă atenţie şi interes deosebit, vom căuta să desprindem acele concluzii care pot să prezinte o semnificaţie mai mare pentru practica judiciară.

Sub aspect psihologic, mărturia constă în observarea şi memorarea involuntară a unui act şi apoi reproducerea acestuia, scriptic sau oral în faţa magistratului (anchetatorului).

Martorii care se prezintă în faţa organelor judiciare sunt persoane cu calităţi şi defecte, cu posibilităţi mai mari ori mai reduse de a percepe, memora şi reproduce faptele sau împrejurările în legătură cu care sunt chemate să facă declaraţii, cu niveluri de cunoştinţe diferite despre cele petrecute. în funcţie de aceste particularităţi psihofiziologice, lumea obiectivă apare într-un anume fel în spaţiul psihologic al individului, între realitatea obiectivă şi reflectarea ei subiectivă există un unghi de deviere.

Particularităţile psihofiziologice generale şi speciale ale individului îşi lasă amprenta asupra dinamicii mărturiei.

Ca urmare, în orice declaraţie apare ca inevitabil un coeficient de alterare iniţială sau ulterioară (fie că martorul adaugă ceva realităţii; fie omite; fie că

184www.psihologiaonline.ro

Page 327: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

subestimează unele evenimente sau persoane altora; fie transformă informaţiile perceptive).

Prin urmare, tendinţa de a considera orice persoană care face declaraţii neveridice ori incompletem apriori, prezumtiv subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă nu-şi găseşte întotdeauna suport teoretic şi practic.

Organul judiciar, cunoscând foarte bine dispoziţiile legale şi tacticile de ascultare, trebuie să determine, să ajute martorii să declare tot ceea ce cunosc şi prezintă importanţă pentru cauză, să selecteze din multitudinea de informaţii numai pe acelea care realmente pot contribui la aflarea adevărului.

Mărturia pe deplin fidelă constituie excepţia, nu regula. În mărturie nu este important numai să reţii, ci să-ţi dai seama exact de ceea ce nu ai reţinut. Valoarea mărturiei nu este în raport cu numărul martorilor, căci adesea o infimă minoritate poate avea dreptate faţă de majoritatea imensă.

În practica judiciară interogatoriul (întrebările trebuie formulate cu foarte multă grijă pentru a se evita sugestia) trebuie redus la strictul necesar, punându-se accent pe depoziţia spontană, care este mai fidelă, mai săracă în erori.

Analizând conţinutul mărturiei am văzut că elementele asupra cărora martorii fac depoziţii mai exacte sunt persoanele, animalele, raporturile spaţiale şi obiectele; urmează apoi acţiunile şi calităţile. Cele mai bogate în erori sunt declaraţiile privitoare la erori, numere

185www.psihologiaonline.ro

Page 328: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

şi semnalmente. De aceste constatări trebuie să se ţină cont în practica judiciară.

În ceea ce priveşte evaluarea mărimilor spaţiale şi temporale, concluzia este că cei care apreciază mai bine o durată sau o dimensiune mică, vor aprecia bine şi o durată sau o dimensiune mare. Prin metode foarte simple, anchetatorul se poate convinge de acest lucru, punându-1 pe martor să aprecieze durate sau dimensiuni mici (dimensiunea încăperii în care se află sau a unei străzi vizibile; uitându-se pe fereastră, să evalueze timpul în care autovehiculul indicat ajunge în dreptul ferestrei etc).

Timpul scurs între perceperea unei situaţii, eveniment şi depoziţie, influenţează în mod evident mărturia Influenţa, în sens defavorabil, se resimte însă mai mult asupra depoziţiei pe bază de interogatoriu decât asupra depoziţiei sub forma relatării spontane.

Aprecierea vitezei, atat de hotărâtoare în cazul accidentelor de circulaţie, întâmpină dificultăţi, atunci când martorul nu este conducător auto sau nu a practicat niciodată un sport unde viteza să aibă importanţă (alergări, patinaj, schi etc). Anchetatorul se poate convinge uşor de această capacitate a martorului, punându-1 să aprecieze viteza cu care circulă vehiculele care trec prin faţa clădirii unde are loc ancheta.

Diferenţele între sexe, în ceea ce priveşte mărturia, sunt nesemnificative. Totuşi, anchetatorul trebuie să aibă în vedere că întinderea mărturiei este mai mare la femei decât la bărbaţi, însă este mai puţin fidelă (acestea sunt mai înclinate decât bărbaţii spre diversiuni, imprecizii,

Page 329: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro 186

Page 330: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

inexactităţi, vorbărie, disimulare şi minciună). Deci, se pare că femeile uită mai puţin însă falsifică mai mult.

Raportată mărturia la gradul de cultură, se observă diferenţă în favoarea celor cu un grad de cultură mai ridicat. Diferenţa este însă neînsemnată, îndeosebi în depoziţiile libere.

Obligaţia legală a unui martor de a depune mărturie într-un proces penal este corectă şi echitabilă doar în situaţia în care persoana respectivă nu trebuie să se teamă de ameninţări la adresa vieţii sale atunci când îşi îndeplineşte această obligaţie. Dar, mai ales ca o consecinţă a dezvoltării criminalităţii organizate şi a acţiunilor de combatere a acesteia în cele mai multe din ţările membre ale Consiliului Europei, intimidările şi violenţele împotriva martorilor par să fie din ce în ce mai frecvente.

Sistemele juridice trebuie să găsească o cale de a rezolva problema intimidării martorilor, dacă este vorba de a reuşi aplicarea justiţiei.

În cazurile dificile, pentru elaborarea obiectivă a profilului psihologic al martorilor şi pentru a controla veridicitatea depoziţiilor, ar trebui consultaţi specialiştii psihologi.

Nimeni altul mai bine ca specialistul în ştiinţa sufletului, care este psihologul, nu este în măsură să aleagă adevărul de eroare. Cu ajutorul metodelor pe care psihologia le pune la îndemână pentru practica judiciară, justiţia va găsi mai repede calea adevărului şişi va îndeplini cu mai mult dinamism menirea, aceea de a face dreptate.

www.psihologiaonline.ro 187

Page 331: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

ANEXE

Page 332: Daniel Titus Toma,

188www.psihologiaonline.ro

Page 333: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 334: Daniel Titus Toma,

189www.psihologiaonline.ro

Page 335: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 336: Daniel Titus Toma,

190www.psihologiaonline.ro

Page 337: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 338: Daniel Titus Toma,

191www.psihologiaonline.ro

Page 339: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 340: Daniel Titus Toma,

www.psihologiaonline.ro 192

Page 341: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 342: Daniel Titus Toma,

193www.psihologiaonline.ro

Page 343: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

194www.psihologiaonline.ro

Page 344: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 345: Daniel Titus Toma,

195www.psihologiaonline.ro

Page 346: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 347: Daniel Titus Toma,
Page 348: Daniel Titus Toma,

196www.psihologiaonline.ro

Page 349: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 350: Daniel Titus Toma,
Page 351: Daniel Titus Toma,

197www.psihologiaonline.ro

Page 352: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Page 353: Daniel Titus Toma,
Page 354: Daniel Titus Toma,

198www.psihologiaonline.ro

Page 355: Daniel Titus Toma,

Psihologia Online Biblioteca Online

Bibliografie

Page 356: Daniel Titus Toma,

199www.psihologiaonline.ro