d1103 drept civil.partea generala
DESCRIPTION
drept civilTRANSCRIPT
1
Universitatea “Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca
Facultatea de Drept
Dana Elena MORAR
Drept civil. Partea generală.
Suport de curs
2012
2
CUPRINS
INTRODUCERE .................................................................................................. 4
CARACTERIZAREA GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL ......................... 7
1.1. DEFINIŢIE ................................................................................................................................. 8
1.2.ROLUL DREPTULUI CIVIL ................................................................................................... 8
1.3. PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL ....................................................................................... 8
1.4. NORMELE DE DREPT CIVIL ............................................................................................... 9
1.5. APLICAREA LEGII CIVILE (APLICAREA NORMELOR DE DREPT CIVIL) ............ 9
CAPITOLUL II
Raportul juridic civil .......................................................................................... 11
2.1.DEFINITIA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL SI CARACTERELE SALE JURIDICE ..11
2.2. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL ................................................................. 12
Capitolul III Actul juridic civil ......................................................................... 19
3.1. DEFINIŢIA ACTULUI JURIDIC CIVIL ............................................................................. 19
3.2. CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL .......................... 21
3.3.MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDIC CIVIL ................................................................... 22
3.4. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL ............................................................................. 23
3.5. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL .......................................................................... 23
3.6. EFECTELE NULITĂŢII ........................................................................................................ 24
3.7. PRINCIPII CARE INLǍTURĂ EFECTELE NULITĂŢII: ............................................... 25
CAPITOLUL IV PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ SI DECĂDEREA ........ 31
4.1. DEFINIŢIA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE. CARACTERUL NORMELOR CARE
REGLEMENTEAZĂ PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ ............................................................... 32
4.2. DOMENIUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE ...................................................................... 33
4.3. MODUL ÎN CARE OPEREAZĂ PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ ..................................... 34
4.4. ÎNCEPUTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE .................................................................... 34
4.5. SUSPENDAREA CURSULUI PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE ......................................... 34
4.6. ÎNTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE ...................................... 36
4.7. TERMENELE DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ ............................................................. 37
4.8. CALCULUL TERMENELOR DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ. REPUNEREA IN
TERMENUL DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVĂ ....................................................................... 38
4.9. TERMENELE DE DECĂDERE................................................................................41
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................ 43
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE ................................ 42
3
INTRODUCERE
Suportul de curs “Drept civil. Partea generală” se adresează în special
studenţilor Facultăţii de Drept, dar şi altor persoane care sunt interesate de
introducerea în studiul dreptului civil.
Deşi disciplina “Drept civil. Partea generală” poate părea, la o primă
privire, tehnică şi destul de abstractă, în principal din cauza numeroaselor
clasificări ale diferitelor instituţii de drept civil, ea este indispensabilă pentru
înţelegerea corectă şi temeinică a celorlalte discipline de drept civil, respectiv
“Obligaţiile”, “Drepturi reale”, “Contracte” şi “Succesiuni”.
OBIECTIVELE CURSULUI
Să cunoască, să identifice şi să
înţeleagă principalele instituţii
de drept civil abordate în
prezenta lucrare, respectiv:
raportul juridic civil, actul
juridic civil, dovada drepturilor
subiective civile, actul juridic
civil, prescripţia extinctivă ;
Să realizeze corelaţii corecte
între diferitele noţiuni şi
instituţii juridice studiate;
Să soluţioneze diferite
probleme practice (speţe) de
drept civil;
4
ORGANIZAREA LUCRǍRII
Lucrarea se intitulează “Drept civil. Partea generală” şi este structurată în
patru capitole, fiecare dintre acestea cuprinzând şi subcapitole.
La sfârşitul fiecǎrui capitol este propus un test de autoevaluare.
Rǎspunsurile pot fi gǎsite la finalul suportului de curs.
Conţinutul capitolelor va fi prezentat într-o manieră sumară în cele ce
urmează.
CAP.I CARACTERIZAREA GENERALĂ A
DREPTULUI CIVIL
Prima parte a lucrării cuprinde noţiuni introductive referitoare la legea
civilă, precum definiţia dreptului civil, rolul şi principiile dreptului civil, aspecte
referitoare la normele de drept civil.
De asemenea, un loc important în cadrul acestui capitol este alocat
aplicării legii civile în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.
CAP.II RAPORTUL JURIDIC CIVIL
A doua parte a lucrării tratează raportul juridic civil, caracterele şi
structura sa, respectiv subiectele sau părţile, conţinutul şi obiectul raportului
juridic civil.
5
CAP.III. ACTUL JURIDIC CIVIL
Partea a treia a lucrării cuprinde noţiuni referitoare la actul juridic civil, la
clasificarea acestuia, la condiţiile de fond şi de formă prescrise de lege pentru
valabilitatea sa, precum şi la modalităţile actului juridic civil.
Un loc important în cadrul părţii a treia a lucrării este acordată efectelor
actului juridic civil şi nulităţii actului juridic civil, care intervine în situaţia în
care actul juridic civil a fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor de fond şi
formă prevăzute de lege.
CAP. IV. PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
SI DECĂDEREA
Partea a patra cuprinde noţiuni referitoare la prescripţia extinctivă, la
definiţia acesteia, domeniul de aplicare, cursul prescripţiei extinctive, cauzele de
suspendare, termenele de prescripţie extinctivă şi noţiuni referitoare la termenele
de decădere.
6
CAPITOLUL I
CARACTERIZAREA GENERALĂ A
DREPTULUI CIVIL
1.1. Definiţie
1.2.Rolul dreptului civil
1.3. Principiile dreptului civil
1.4. Normele de drept civil
1.5. Aplicarea legii civile (aplicarea normelor de drept civil)
OBIECTIVELE Capitolului I
Să cunoscă definiţia dreptului civil
Să cunoască rolul dreptului civil
Să cunoască principiile dreptului civil
Să cunoască definiţia normelor de drept civil şi clasificarea
acestora
Să cunoască modalitatea de acţiune a legii civile în timp, spaţiu
şi asupra persoanelor
7
1.1. DEFINIŢIE
Dreptul este alcătuit din totalitatea normelor juridice care reglementează
relaţiile dintre oameni privind viaţa socială.
Dreptul civil (legea civilă) reglementează normele juridice care se referă
la raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi juridice,
care sunt subiecte de drept civil.
1.2.ROLUL DREPTULUI CIVIL
Dreptul civil ocupă un loc foarte important în sistemul dreptului
românesc, deoarece, prin normele pe care le instituie, contribuie la ocrotirea
drepturilor subiective patrimoniale si nepatrimoniale ale persoanelor fizice si
juridice.
Forma specifică de exprimare a normelor de drept civil se numeste izvor
de drept civil.
Izvoarele dreptului civil sunt:
Legea;
Uzanţele;
Principiile generale ale dreptului;
1.3. PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL
Principiile dreptului civil sunt:
Principiul proprietăţii;
Principiul egalităţii în faţa legii civile;
Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele colective;
Principiul bunei credinţe;
Principiul erorii comune şi invincibile (error communis facit jus).
8
1.4. NORMELE DE DREPT CIVIL
Norma de drept civil este definită ca fiind regula generală şi abstractă care
reglementează conduita pe care o au subiectele ce participă la raporturile
juridice civile.
Normele de drept civil pot fi clasificate în funcţie de anumite criterii,
respectiv: norme juridice imperative, norme juridice dispozitive; norme juridice
de ordine publică şi norme juridice de ordine privată, norme juridice generale şi
norme juridice speciale.
1.5. APLICAREA LEGII CIVILE (APLICAREA NORMELOR DE
DREPT CIVIL)
Aplicarea legii civile constă în transpunerea în practică, în cadrul unor
raporturi juridice concrete, a regulilor de conduită cuprinse în norma juridică
civilă.
Aplicarea legii civile acţionează sub trei aspecte:
în timp;
în spaţiu;
asupra persoanelor.
9
Test de autoevaluare nr.1
1. Definiţi dreptul civil şi enumeraţi principiile acestuia.
Bibliografia Capitolului I
1.O.Ungureanu “Drept civil”, ediţia a -8-a, editura
C.H. Beck, 2007
2. D. E. Morar „Drept civil. Partea generală”, note
curs, Universitatea Bogdan Vodă 2012
3. Codul civil republicat, editura C.H. Beck 2011
10
CAPITOLUL II
RAPORTUL JURIDIC CIVIL
2.1.Definiţia raportului juridic civil si caracterele sale juridice
2.2. Structura raportului juridic civil
2.2.1.Subiectele raportului juridic civil
2.2.2..Conţinutul raportului juridic civil
2.2.3.Obiectul raportului juridic civil
OBIECTIVELE Capitolului II
2.1.DEFINIŢIA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL ŞI CARACTERELE
SALE JURIDICE
Raportul de drept civil este definit ca şi relaţia socială, de natură
patrimonială sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.
Raportul juridic civil este caracterizat de următoarele trăsături juridice:
voliţional;
social;
de egalitate juridică a părţilor.
Să cunoască definiţia raportului juridic civil
Să cunoască caracterele juridice ale raportului juridic civil
Să cunoască structura raportului juridic civil
11
2.2. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
Raportul juridic civil este compus din următoarele trei elemente:
părţile (subiectele);
conţinutul;
obiectul.
.
2.2.1.Subiectele raportului juridic civil
Prin subiect al raportului juridic se înţelege persoana fizică sau juridică,
care participă, ca titular de drepturi şi obligaţii civile, la astfel de raporturi
juridice civile.
În funcţie de faptul dacă aceste subiecte dobândesc drepturi subiective
civile sau obligaţii civile, subiectele sunt active şi pasive.
Subiectele active sunt subiectele cărora le revin drepturi subiective civile,
iar subiectelor pasive le revin obligaţii subiective civile. Atunci când raportul
juridic civil implică obligaţii civile, subiectul activ poartă denumirea de
creditor, iar cel pasiv de debitor. Denumirile de creditor şi debitor au caracter
general, ele urmând a se particulariza şi a purta denumiri specifice în cadrul
diferitelor raporturi juridice civile concrete născute din contracte civile.
Pluralitatea de subiecte
Pluralitatea de subiecte se întâlneşte în ipoteza în care raportul juridic
civil se derulează între mai multe persoane, nu doar între două, situaţie care este
considerată “clasică”.
Pluralitatea de subiecte este de mai multe feluri:
activă, atunci când la acelaşi raport juridic
participă mai multe subiecte active;
12
pasivă, când la acelaşi raport juridic participă
mai multe subiecte pasive;
mixtă, în situaţia în care în cadrul aceluiaşi
raport avem mai multe subiecte active si pasive
Pluralitatea de subiecte apare şi în raporturile juridice civile care implică
drepturi reale principale, ca de pildă dreptul de proprietate comună pe cote părţi
sau în devălmăşie, când bunul este proprietatea mai multor persoane, dar şi în
raporturile obligaţionale, în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă (când mai
multe persoane împrumută o sumă de bani altei persoane). De asemenea,
pluralitatea de subiecte se întâlneşte şi în cazul drepturilor nepatrimoniale, ca de
pildă, coautoratul unei opere literare, ştiinţifice etc.
Regula generală care se aplică în cazul pluralităţii de subiecte este
divizibilitatea drepturilor şi obligaţiilor care revin acestora. Excepţiile de la
regula divizibilităţii sunt:
Solidaritatea;
Indivizibilitatea.
Individualizarea subiectelor raportului juridic civil
Individualizarea subiectelor raportului juridic civil vizează caracterul
determinat sau nedeterminat al acestora.
În cazul raporturilor juridice care conţin drepturi absolute (adică
drepturile care sunt recunoscute titularilor lor în raporturile acestora cu toţi
ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a le încălca), ca de exemplu
dreptul de proprietate, dreptul la nume etc.) doar subiectul activ este
determinat, subiectul pasiv fiind întotdeauna nedeterminat.
În cazul raporturilor juridice care conţin drepturi relative (care sunt acele
drepturi în temeiul cărora creditorul, adică subiectul activ, are posibilitatea să
13
pretindă debitorului, adică subiectului pasiv, să dea, să facă sau sa nu facă ceva),
atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinate.
Capacitatea subiectelor
Noţiunea de capacitate a subiectelor raportului de drept civil desemnează
calitatea acestora de a fi parte în astfel de raporturi juridice.
Capacitatea civilă are două componente, şi anume: capacitatea de
folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea persoanei de a avea
drepturi şi obligaţii civile.
Capacitatea de exerciţiu reprezintă este aptitudinea persoanei de a încheia
singură acte juridice civile.
2.2.2.Conţinutul raportului juridic civil
Conţinutul raportului juridic civil înglobează drepturile şi obligaţiile
subiective civile care revin subiectelor de drept civil participante la astfel de
raporturi.
Dreptul civil este definit ca şi posibilitatea subiectului activ, în limitele
normelor juridice civile, de a avea o anumită conduită în sensul de a pretinde
subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, adică să dea, să facă sau să nu facă
ceva, în caz de nevoie, putând apela la forţa de constrângere a statului.
Drepturile subiective civile pot fi de mai multe feluri în funcţie de
clasificarea acestora.
Obligaţia civilă este îndatorirea subiectului pasiv de a avea conduita
pretinsă de subiectul activ, în caz contrar acesta putând apela la forţa de
constrângere a statului. Şi obligaţiile civile se pot clasifica în raport de diferite
criterii stabilite în doctrină.
14
Atât drepturile subiective civile cât şi obligaţiile subiective civile se pot
clasifica în funcţie de mai multe criterii.
Astfel, drepturile subiective civile se pot clasifica în:
Drepturi absolute şi drepturi
relative;
Drepturi reale şi drepturi de
creanţă;
Drepturi patrimoniale şi drepturi
nepatrimoniale;
Drepturi principale şi drepturi
accesorii;
Drepturi civile pure şi simple şi
drepturi civile afectate de
modalităţi şi drepturi civile
eventuale.
Obligaţiile subiective civile se clasifică în:
Obligaţii civile pozitive şi obligaţii
civile neagtive;
Obligaţii civile de diligenţă şi
obligaţii de rezultat;
Obligaţii civile perfecte şi obligaţii
civile imperfecte;
Obligaţii scriptae in rem şi propter
rem.
15
2.2.3. Obiectul raportului juridic civil
Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunea sau inacţiunea la care
este îndreptăţit subiectul activ şi la care este ţinut subiectul pasiv.
Deoarece, de multe ori, conduita subiectelor se referă la bunuri, acestea
reprezintă obiectul derivat sau secundar al raportului juridic.
. În funcţie de natura lor, bunurile se pot clasifica în mai multe categorii.
Astfel, bunurile se pot clasifica în:
Bunuri mobile şi imobile;
Bunuri individual determinate şi
bunuri generice;
Bunuri fungibile şi bunuri
nefungibile;
Bunuri consumptibile şi bunuri
necomsumptibile;
Bunuri frugifere şi bunuri
nefrugifere;
Bunuri corporale şi bunuri
incorporale;
Bunuri sesizabile şi bunuri
insesizabile;
Bunuri principale şi accesorii;
Bunuri divizibile şi indivizibile;
Bunuri aflate în circuitul civil şi
bunuri scoase din circuitul civil.
16
Test de autoevaluare nr. 2
1. Definiţi raportul juridic civil şi specificaţi care este
structura acestuia.
Temă de control 1: Structura raportului juridic civil
Bibliografia Capitolului II
1. D. E. Morar „Drept civil. Partea generală”, note
curs, Universitatea Bogdan Vodă 2012
2. E. J. Prediger ”Introducere în studiul dreptului civil.
Raportul juridic civil, actul juridic civil şi prescripţia
extinctivă”, editura Hamangiu, Bucureşti,
3. O. Ungureanu “Drept civil. Introducere”, ediţia -8-a,
editura C.H. Beck, 2007
4. Codul civil republicat, editura C.H. Beck 2011
17
CAPITOLUL III
ACTUL JURIDIC CIVIL
3.1. Definiţia actului juridic civil
3.2. Condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil
3.3.Modalitaţile actului juridic civil
3.4. Efectele actului juridic civil
3.5. Nulitatea actului juridic civil
3.6. Efectele nulităţii
3.7. Principii care înlǎtură efectele nulităţii
OBIECTIVELE Capitolului III
3.1. DEFINIŢIA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Actul juridic civil este definit ca şi manifestarea de voinţă făcută cu
intenţia de a produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica sau stinge un
raport juridic civil concret.
Să cunoască definiţia actului juridic civil
Să cunoască condiţiile de valabilitate a actului juridic
civil
Să cunoască modalităţile actului juridic civil
Să cunoască efectele actului juridic civil
Să cunoască definiţia nulităţii, principiile acesteia şi
excepţiile de la principiul nulităţii
Să cunoască principiile care înlătură efectele nulităţii
18
Noţiunea de act juridic civil este folosită în două accepţiuni:
manifestare de voinţă (negotium);
înscris constatator (instrumentum).
Actul juridic civil poate fi clasificat în funcţie de mai multe criterii.
Astfel, actul juridic civil se poate clasifică în:
Acte juridice unilaterale, bilaterale şi
multilaterale. Actele bilaterale se mai numesc şi
contracte, care se clasifică în contracte
sinalagmatice şi unilaterale;
Acte juridice cu titlu oneros şi acte juridice cu
titlu gratuit;
Acte juridice comutative şi acte juridice
aleatorii;
Acte juridice constitutive de drepturi, translative
de drepturi şi declarative;
Acte juridice de conservare, administrate şi de
conservare;
Acte juridice patrimoniale şi acte juridice
nepatrimoniale;
Acte juridice consensuale, reale şi solemne;
Acte juridice între vii şi acte juridice pentru
cauză de moarte;
Acte civile cu executare dintr- o dată şi acte
juridice cu executare succesivă;
Acte juridice (contracte) obişnuite, restrictive şi
de adeziune.
19
3.2. CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC CIVIL
Un act juridic civil, spre a fi valabil încheiat, trebuie să îndeplinească atât
condiţii de fond, cât şi condiţii de formă.
Condiţiile de fond ale actului juridic sunt:
capacitatea de a contracta;
consimţământul valabil al părţilor care se obligă;
un obiect determinat;
cauza licită.
Fiecare dintre aceste condiţii de fond mai sus enumerate trebuie să
îndeplinească anumite condiţii spre a fi valabile.
Capacitatea de a contracta:
orice persoană poate contracta atâta vreme cât aceasta nu
este declarată incapabilă de către lege şi nici nu îi este
interzis să încheie anumite acte juridice civile
Consimţământul trebuie să fie:
serios, exprimat în cunoştinţă de cauză, liber (neafectat de
vicii de consimţământ). Viciile de consimţământ sunt
următoarele: eroarea, dolul, violenţa, leziunea.
Obiectul trebuie să fie:
determinat
licit
Cauza actului juridic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
să existe;
20
să fie licită;
să fie morală.
În privinţa formei actului juridic, regula consacrată este principiul
consensualismului, conform căruia un act juridic se încheie prin simplul acord
de voinţă al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru
încheierea sa valabilă.
Excepţiile de la forma actului juridic sunt:
forma ad validitatem;
forma ad probationem;
forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi.
3.3.MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDIC CIVIL
Modalităţile actului juridic civil sunt:
termenul;
condiţia;
sarcina.
Termenul este acea modalitate a actului juridic care constǎ într-un
eveniment, viitor şi sigur ca realizare, până la care este amânată fie începerea,
fie încetarea exercţiului drepturilor subiective şi a executării obligaţiilor civile.
Condiţia, ca modalitate a actului juridic constă într-un eveniment viitor şi
nesigur ca realizare.
Sarcina, modalitate a actului juridic civil, este o obligaţie de a da, a face
sau a nu face, impusă de dispunător persoanei gratificate în actele cu titlu
gratuit, denumite liberalităţi.
21
3.4. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL
Efectele actului juridic civil desemnează drepturile subiective şi
obligaţiile civile la care dă naştere actul juridic civil, în sensul modificării sau
stingerii unui asemenea act.
Principiile efectelor actelor juridice
Efectele actului juridic civil sunt cârmuite de trei principii importante, şi
anume :
principiul forţei obligatorii;
principiul irevocabilităţii actului juridic civil;
principiul relativităţii efectelor actului juridic civil.
3.5. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Nulitatea este definită ca şi sancţiunea de drept civil care lipseşte actul
juridic de efectele contrarii normelor juridice instituite pentru încheierea sa
valabilă.
Nulitatea actului juridic poate fi clasificată în funcţie de mai multe criterii.
Astfel, nulitatea se poate clasifica în:
nulitate absolută şi nulitate relativă;
nulitate totală şi nulitate parţială;
nulitate expresă şi nulitate virtuală;
nulitate de fond şi nulitate de formă.
Nulitatea absolută se caracterizează prin următoarele:
este imprescriptibilă;
poate fi invocată de orice persoană interesată;
22
nu poate fi acoperită prin confirmare;
intervine în situaţia în care s-a încălcat o normă
juridică care reglementează un interes general, de
ordine publică.
Nulitatea relativă se caracterizează prin:
este prescriptibilă;
poate fi invocată doar de persoana ocrotită prin norma
juridică încălcată;
poate fi acoperită prin validare sau confirmare;
intervine în situaţia în care se încalcă o normă juridică
care reglementează un interes particular, privat.
3.6. EFECTELE NULITĂŢII
Efectele nulitătii constau de fapt în consecinţele juridice ale aplicării
sancţiunii nulităţii.
Efectele nulitătii sunt:
retroactivitatea nulităţii;
restabilirea situaţiei anterioare;
anularea şi a actului juridic subsecvent celui anulat iniţial.
Legiuitorul civil reglementează de asemenea şi câteva excepţii de la
efectele (principiile) nulităţii.
Excepţiile de la principiul retroactivităţii nulităţii sunt:
căsătoria putativă;
cazul copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie anulată.
23
Excepţiile de la principiul restabilirii situaţiei anterioare sunt:
cazul posesorului de bună credinţă care păstrează
fructele culese;
cazul persoanelor incapabile.
Excepţiile de la principiul anulării actului juridic subsecvent actului
juridic anulat iniţial:
cazul posesorului de bună credinţă a unui bun mobil;
cazul actelor de consevare şi de administrare;
uzucapiunea tabulară;
cazul decedatului aparent, declarat mort pe cale
judecătorească.
3.7. PRINCIPII CARE ÎNLǍTURĂ EFECTELE NULITĂŢII:
conversiunea actului juridic;
validarea contractului;
validitatea aparenţei în drept (error communis facit
jus);
răspunderea civilă delictuală.
Există situaţii în care desfiinţarea actului juridic, ca urmare a declarării de
către instanţa de judecată a nulităţii actului juridic respectiv, ar crea mai degrabă
o nedreptate, decât să restabilească ordinea de drept încălcată.
Principiile de care se face vorbire sunt: principiul conversiunii actului
juridic nul; confirmarea sau validarea actului juridic anulabil; principiul
validităţii aparenţei în drept sau principiul error communis facit jus; principiul
răspunderii civile delictuale.
24
Conversiunea actului juridic
Conversiunea actului juridic reprezintă înlocuirea actului nul, deci inapt
de a produce efecte juridice, cu un act juridic valabil.
Având în vedere că orice act juridic este, în fond, o manifestare de voinţă
făcută cu scopul de a produce efecte juridice, conversiunea este procedeul prin
care se realizează interpretarea manifestării de voinţă în sensul de a fi aptă să
reprezinte un act juridic valabil, nu unul nevalabil.
Conversiunea actului juridic se întemeiază, din punct de vedere legal, pe
prevederile articolului 1260 alineatul 1 cod civil, conform căruia un contract
lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic civil pentru
care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevătute de lege.
Pentru a fi în prezenţa conversiunii actului juridic nul, trebuie întrunite
următoarele condiţii cumulative:
să existe un act juridic lovit de
nulitate absolută şi totală;
identitatea de părţi din cele două
acte juridice;
sa existe un element de diferenţiere
intre actul nul şi cel valabil, de
exemplu sub aspectul naturii
juridice sau al obiectului actului;
actul nul să întrunească condiţiile
de validitate ale altui act juridic;
părţile să nu fi exclus în cuprinsul
actului juridic nul posibilitatea
conversiunii.
25
Confirmarea sau validarea actului juridic civil
Confirmarea reprezintă actul juridic unilateral prin care persoana al cărei
interes este protejat de norma juridică încălcată renunţă la dreptul de a invoca
nulitatea relativă a acestuia. Aşadar, confirmarea vizează actele juridice
anulabile.
Condiţiile de fond ale confirmării sunt:
actul să fie anulabil;
în momentul confirmării condiţiile de validitate ale actului juridic să fie
întrunite, conform articolului 1263 alineatul 1 cod civil;
motivul de nulitate să fie cunoscut de partea care confirmă actul juridic, în
caz contrar confirmarea nu este valabilă;
dacă persoana îndreptăţită la invocarea nulităţii relative este un minor cu
capacitate restrânsă de exerciţiu, atunci confirmarea va fi făcută de
ocrotitorul legal al minorului, atunci când această încuviinţare era
suficientă pentru încheierea valabilă a actului juridic..
Confirmarea unui act juridic poate fi tacită sau expresă.
Confirmarea tacită are loc prin executarea voluntară a obligaţiei la data
la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată, conform
articolului 1263 alineatul 5 cod civil.
Confirmarea expresă trebuie exprimată în scris, iar pentru a fi valabil,
actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să
facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a
repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.
Validarea actului juridic civil
Validarea este alt mijloc de acoperire a efectelor nulităţii relative şi ea
intervine în cazurile expres prevăzute de lege, atunci când motivul de nulitate a
dispărut între timp. Aceste situaţii sunt întâlnite în materia căsătoriei.
26
De exemplu, nulitatea relativă a căsătoriei încheiate de un minor cu vârsta
între 16 şi 18 ani, pentru lipsa încuviinţării, poate fi acoperită dacă până la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de anulare s-au obţinut
încuviinţările şi autorizarea cerută de lege, sau dacă minorul a împlinit între timp
18 ani sau dacă soţia a rămas însărcinată.
Principiul validităţii aparenţei în drept sau principiul error communis facit
jus
Acest principiu stabileşte faptul că un act juridic încheiat cu convingerea
că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică îşi produce
efectele dacă eroarea în care s-a aflat persoana în cauză este comună şi
invincibilă, potrivit articolului 17 cod civil.
Exemplul citat cel mai adesea în doctrină este acela al unui act nul
încheiat de un funcţionar necompetent care poate fi considerat valabil dacă acel
funcţionar a exercitat în mod public atribuţiile respective, creând astfel o
aparenţă de drept, adică o eroare comună şi invincibilă asupra validităţii actului
respectiv.
Acest principiu presupune întrunirea următoarelor două condiţii: să existe
o aparenţă de drept a încheierii acelui act juridic (de exemplu, actul încheiat
de funcţionarul necompetent trebuie să apară ca fiind încheiat cu respectarea
tuturor condiţiilor impuse de lege, astfel încât necompetenţa funcţionarului să nu
poată fi dedusă din împrejurările în care acesta întocmeşte actul) şi să existe o
eroare comună şi invincibilă asupra validităţii dreptului sau a funcţiei
exercitate (adică orice persoană aflată în locul celui implicat să îşi fi format
aceeaşi convingere, iar erorea în care s-a aflat acesta să fie invincibilă, adică să
nu fi survenit din cauza ignoranţei sau neglijenţei celui în cauză).
27
Dacă cele două cerinţe sunt îndeplinite, atunci instanţa de judecată poate
să decidă păstrarea efectelor actului juridic, exceptând situaţia în care
desfiinţarea acestuia nu produce niciun prejudiciu celui aflat în eroare.
Principiul răspunderii civile delictuale
Potrivit articolului 1349 cod civil, orice persoană care cauzează alteia un
prejudiciu este obligată la repararea acestuia.
Există situaţii în practică în care păstrarea efectelor unui act nul reprezintă
modalitatea optimă de reparare a prejudiciului cauzat. Astfel, legea civilă
permite prevalarea de acest principiu persoanei care este îndreptăţită să solicite
anularea unui act juridic pentru dol sau violenţă, însă aceasta optează pentru
păstrarea acestui act, cu reducerea prestaţiilor proprii sau conform cu
despăgubirile la care este îndreptăţită.
28
Test de autoevaluare nr. 3
1. Definiţi nulitatea
2. Care sunt condiţiile de fond ale actului juridic civil?
Temă de control 2: Efectele nulităţii
Bibliografia Capitolului III
1. D. E. Morar „Drept civil. Partea generală.” note curs,
Universitatea Bogdan Vodă, 2012
2. E. J. Prediger ”Introducere în studiul dreptului civil.
Raportul juridic civil, actul juridic civil şi prescripţia
extinctivă”, editura Hamangiu, Bucureşti
3.C.T. Ungureanu”Drept civil. Partea generală. Persoanele”,
editura Hamangiu, Bucureşti, 2012
4. Codul civil republicat, editura C.H. Beck, 2011
29
CAPITOLUL IV.
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ ŞI
DECĂDEREA 4.1. Definiţia prescripţiei extinctive. Caracterul normelor juridice care reglementează
prescripţia extinctivă
4.2. Domeniul prescripţiei extinctive
4.3. Modul în care operează prescripţia extinctivă
4.4. Începutul prescripţiei extinctive
4.5. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive
4.6. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive
4.7. Termenele de prescripţie extinctivă
4.8. Calculul termenelor de prescripţie extinctivă. Repunerea în termenul de prescripţie
extinctivă
4.9. Termenele de decădere
OBIECTIVELE Capitolului IV
Să cunoască noţiunea de prescripţie extinctivă
Să cunoască domeniul prescripţiei extinctive şi
modul în care operează prescripţia extinctivă
Să cunoască cursul prescripţiei extinctive, cauzele
de suspendare şi de întrerupere
Sa cunoască termenele de prescripţie extinctivă şi
calculul acestora
Sa cunoască noţiunea de termene de decădere
30
4.1. DEFINIŢIA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE. CARACTERUL
NORMELOR CARE REGLEMENTEAZĂ PRESCRIPŢIA
EXTINCTIVĂ
Prescripţia extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acţiune (în sens
material) neexercitat în termenul de prescripţie.
Prin drept la actiune, in acest context, se întelege dreptul unei persoane
(reclamantul) de a constrânge o alta persoană (pârâtul), cu ajutorul forţei
publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică
sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz.
Caracterul normelor care reglementează prescripţia extinctivă:
potrivit articolului 2515 cod civil, există trei categorii de norme
juridice care reglementează regimul juridic al prescripţiei
extinctive: a) norme juridice imperative de la care nu se permite
derogarea, b) norme supletive, care se aplică doar dacă părţile nu
au convenit nimic referitor la prescripţie, c) norme permisive, care
permit părţilor unui act juridic să reglementeze anumite aspecte
legate de prescripţie, în limitele stabilite de lege. Prin urmare,
potrivit ultimelor două categorii de norme juridice, părţile
contractante ale unui act juridic, au posibilitatea să reglementeze pe
cale convenţională aspecte referitoare la prescripţia extinctivă.
a) Normele imperative de la care părţile nu pot deroga
Legiuitorul interzice sub sancţiunea nulităţii absolute orice clauză prin
care, direct sau indirect, o acţiune care potrivit legii este prescriptibilă, să fie
declarată imprescriptibilă sau invers.
31
b) Norme permisive
Părţile contractante au posibilitatea să reducă sau să mărească durata
termenelor de prescripţie extinctivă, în anumite limite, conform articolului 2515
alineatul 4 cod civil.
Astfel, termenelor de prescripţie stabilite de lege cu o durată de maxim
10 ani, pot fi modificate fără ca însă noua durată să fie mai mică de un an şi nici
mai mare de 10 ani. Orice clauză care stabileşte altă durata va fi nulă absolut.
De asemenea, termenele de prescriptie stabilite de lege care au o durată
mai mare de 10 ani, pot fi modificate de părţi până la limita de 20 de ani. Orice
clauză care stabileşte altă durata va fi nulă absolut.
c) Norme supletive
Părţile care au capacitatea deplină de exerciţiu pot, prin acord expres, să
modifice următoarele aspecte referitoare la regimul juridic al prescripţiei
extinctive, dacă nu există vreo dispoziţie legală contrară: fixarea începutului
prescripţiei, sau modificarea cauzelor legale de suspendare ori de
întrerupere a cursului acesteia.
Dacă părţile nu stabiliesc nimic pe cale convenţională referitor la
modificarea regimului juridic al prescripţiei extinctive, atunci vor fi aplicabile
prevederile legale referitoare la prescripţia extinctivă.
Pentru ca o clauză convenţională referitoare la prescripţia extinctivă să fie
valabilă, următoarele condiţii trebuie îndeplinite: părţile să aibă capacitate
deplină de exerciţiu, clauza de modificare trebuie prevăzută în scris, iar
modificarea să aibă ca obiect o normă permisivă sau supletivă, în limitele legii.
4.2. DOMENIUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE
Domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive circumscrie sfera
drepturilor subiective civile care cad sub incidenţa acesteia.
32
Domeniul prescripţiei extinctive vizează în principal următoarele:
drepturi patrimoniale;
drepturi nepatrimoniale;
de regulă, acţiunile care au ca şi obiect un drept
patrimonial sunt prescriptibile, iar cele care au ca şi
obiect un drept nepatrimonial sunt, în principiu,
imprescriptibile.
4.3. MODUL ÎN CARE OPEREAZĂ PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
Prescripţia extinctivă nu operează de drept, ci ea poate să fie invocată de
către persoana în folosul căreia curge, de către codebitorii unei obligaţii solidare
sau indivizibile sau de către fidejusori.
Beneficiarul prescripţiei extinctive poate să renunţe la invocarea
prescripţiei neîmplinite sau la efectele produse de o prescripţie împlinită.
4.4. ÎNCEPUTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE
De regulă, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data la care titularul
dreptului la acţiune a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea lui.
Noul cod civil reglementează, în privinţa începutului prescripţiei
extinctive, anumite situaţii derogatorii.
4.5. SUSPENDAREA CURSULUI PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE
Suspendarea cursului prescripţiei extinctive vizează acele situaţii în care
curgerea prescripţiei se opreşte de drept, pentru că titularul dreptului la acţiune
(adică cel care poate invoca prescripţia) este împiedicat să acţioneze.
După încetarea împrejurării care a împiedicat titularul să acţioneze,
prescripţia îşi reia cursul socotindu-se de asemenea şi timpul scurs înainte de
suspendare.
33
Cursul prescriptiei extinctive este suspendat în următoarele situaţii:
între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în
fapt;
între părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori
între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează
ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri
judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează
bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel
administrate, cât timp administrarea nu a încetat şi
socotelile nu au fost date şi aprobate;
în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exercitiu restrânsă, cât timp nu are
reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în
care există o dispoziție legală contrară;
cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului
existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia;
pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul
rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi,
însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni
înainte de expirarea termenului de prescripţie;
în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau
poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o
anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia
administrativă, încercarea de împăcare sau altele
asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să
cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de
34
3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau
contract nu s-a stabilit un alt termen;
în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a
încălcat face parte din forţele armate ale României, cât
timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război;
în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să
curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră
să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această
împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu
constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă
survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului
de prescripţie;
prescripţia nu curge contra creditorilor defunctului în
privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra moştenirii
cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili
ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator
care să îi reprezinte;
prescripţia nu curge nici contra moştenitorilor
defunctului cât timp aceştia nu au acceptat moştenirea ori
nu a fost numit un curator care să îi reprezinte;
prescripţia nu curge, de asemenea, contra moştenitorilor,
în privinţa creanţelor pe care aceştia le au asupra
moştenirii, de la data acceptării moştenirii şi până la data
lichidării ei.
35
4.6. ÎNTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE
Prin întreruperea cursului prescripţiei extinctive se înţelege modificarea
cursului acesteia constând în înlăturarea timpului scurs înainte de întrerupere şi
începerea unei alte prescripţii extinctive.
Cauzele de întrerupere sunt reglementate în mod limitativ în Noul cod civil.
Cauzele de întrerupere sunt:
printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea,
în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie,
făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia;
prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de
arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul
procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie
în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin
invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se
prescrie;
prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi
penale sau în faţa instanţei de judecată până la începerea
cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se
acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale
întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc
constituirea ca parte civilă;
prin orice act prin care cel în folosul căruia curge
prescriptia este pus în întârziere.
4.7. TERMENELE DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ
Termenul general de prescripţie extinctivă este de 3 ani.
36
Alături de termenul general, Noul cod civil reglementează termene
speciale de prescripţie extinctivă.
4.8. CALCULUL TERMENELOR DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ.
REPUNEREA IN TERMENUL DE PRESCRIPŢIE EXTINCTIVA
Calculul termenelor de prescripţie diferă în funcţie de modalitatea de
stabilire a termenelor, respectiv pe zile, săptămâni, luni sau ani.
Calculul termenului stabilit pe ore
In cazul acestui termen, nu se iau în considerare nici prima, nici ultima
oră a termenului, potrivit articolului 2555 cod civil.
Calculul termenului de prescriptie stabilit pe zile
Dacă termenul este stabilit pe zile nu se ia în calcul prima şi ultima zi a
termenului, conform articolului 2553 cod civil, iar termenul se va împlini la ora
24 a ultimei zile.
Calculul termenului de prescriptie stabilit pe saptamani, luni sau ani
Conform articolului 2552 cod civil, când termenul este stabilit pe
săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima
săptămână ori lună sau din ultimul an.
Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a
început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
Parţile contractante pot stabili ca împlinirea termenului de prescripţie să
aibă loc la jumătatea unei anumite luni, caz în care mijlocul lunii se socoteşte a
cincisprezecea zi, indiferent de numărul de zile a acelei luni.
Dacă termenul stabilit de părţi este de pildă de o lună şi jumatate sau pe
mai multe luni si jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului, iar
prescripţia se va împlini la ora 24 a ultimei din cele 15 zile.
37
Reguli comune privitoare la calculul termenelor:
Dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de
muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul
normal de lucru. Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare,
termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare
care îi urmează;
Comunicările de orice fel se vor considera făcute în termen, dacă au
fost predate la oficiul poştal până în ultima zi a termenului, la ora
când încetează, legal, activitatea din acel oficiu.
Repunerea în termenul de prescripţie
Repunerea în termenul de prescripţie:
este un beneficiu pe care legea îl acordă titularilor dreptului la
acţiune, titulari care au fost împiedicaţi din cauze temeinic
justificate să-şi exercite dreptul la acţiune înăuntrul termenului de
prescripţie. Intr-o atare ipoteză, instanţa de judecată va considera că
acţiunea a fost de fapt introdusă în interiorul termenului de
prescripţie.
Prin reglementarea repunerii în termen, legiuitorul a urmărit să acorde
protecţie forţei de constrângere a statului, chiar dacă s-a depăşit termenul de
prescriptie, sub condiţia dovedirii că depăşirea se datorează unor cauze care
evidenţiază lipsa culpei titularului dreptului la acţiune.
Justificarea repunerii în termen este fundamentată prin preocuparea
efectivă a legiuitorului de a împiedica producerea efectelor prescripţiei
extinctive atunci când acestea nu s-ar justifica, respectiv atunci când titularului
38
dreptului la acţiune nu ii poate fi imputată pasivitatea care antrenează prescripţia
extinctivă.
Cauzele repunerii în termen
Cauzele repunerii în termenul de prescripţie extinctivă nu sunt enumerate
de lege, prin urmare instanţa de judecată va stabili de la caz la caz dacă motivul
invocat reprezintă un motiv temeinic de acordare a repunerii în termen.
Prin cauze temeinic justificate trebuie să se înţeleagă doar acele
imprejurări care, fără a avea gravitatea foţei majore, exclud orice culpă din
partea titularului dreptului la acţiune pentru depăşirea termenului de prescripţie.
Repunerea în termenul de prescripţie trebuie să excludă atât forţa majoră
cât şi culpa.
Următoarele împrejurări pot fi socotite cauze temeinic justificate:
spitalizarea îndelungă sau repetată;
executarea unei pedepse privative de libertatate, care nu a permis darea
unui mandat pentru efectuarea unui act întrerupător de prescripţie.
Repunerea în termen va opera dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii
cumulative:
termenul de prescripţie să fi fost depăşit dintr-un motiv temeinic,
conform precizarilor de mai sus;
dreptul la acţiune să fi fost exercitat înainte de trecerea a 30 de zile,
socotite din ziua în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să
cunoască încetarea motivelor care au justificat depaşirea termenului de
prescripţie.
Dacă instanţa admite cererea de repunere în termen, atunci va respinge
excepţia prescripţiei şi va judeca cererea de chemare în judecată ca şi cum ar fi
fost introdusă în termen.
39
4.9. TERMENELE DE DECĂDERE
Decăderea reprezintă sancţiunea civilă care are ca şi obiect pierderea
dreptului subiectiv civil, dacă acesta nu a fost exercitat în termenul
convenţional sau legal prevăzut de lege. In cazul actelor unilaterale, decăderea
constă în împiedicarea săvârşirii lor (articolul 2545 alineatul 2 cod civil).
Termenele de decădere pot fi stabilite prin lege sau prin voinţa părtilor, pe
cale convenţională.
Părţile nu pot modifica termenele de decădere prevăzute de lege sau nu
pot institui ele însele asemenea termene dacă prin acestea ar face excesiv de
dificilă exercitarea dreptului sau săvârşirea actului de către partea interesata, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
Amintim cu titlu exemplificativ câteva termene de decădere prevăzute de
codul civil:
termenul de 5 ani în care se poate solicita rectificarea cărţii funciare
împotriva terţului subdobânditor cu titlu gratuit (articolul 909 cod
civil);
termenul de 6 luni pentru revendicarea bunului pierdut sau a preţului
rezultat din valorificarea acestuia, în cazul predării bunului de către
găsitor organelor de poliţie (articolul 945 alineatul 1 cod civil);
termenul de un an în care orice moştenitor poate să ceară declararea
nedemnităţii unui alt moştenitor (articolul 959 alineatul 2 cod civil).
Regimul juridic al termenelor de decadere (articolele 2547 si 2548 cod
civil)
Dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că
un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripţia
extinctivă. Legiuitorul a prevăzut această regulă deoarece instituţia decăderii
este mult mai strictă decât cea a prescripţiei extinctive. Dacă decăderea
40
operează, atunci se pierde însuşi dreptul subiectiv, în timp ce în cazul
prescripţiei extinctive, se stinge doar dreptul material la acţiune.
Termenele de decădere nu pot fi suspendate sau întrerupte.
Test de autoevaluare nr. 4
1. Definiţi prescripţia extinctivă.
2. Care este termenul general de prescripţie extinctivă?
3. Definiţi decăderea.
Bibliografia Capitolului IV
1. D. E. Morar „Drept civil. Partea generală.” note
curs, Universitatea Bogdan Vodă, 2012
2. E.J.Prediger “Introducere în studiul dreptului civil.
Raportul juridic civil şi prescripţia extinctivă’, editura
Hamangiu, Bucureşti, 2011
3. Ungureanu C.T.”Drept civil. Partea generală.
Persoanele”, editura Hamangiu, Bucureşti, 2012
4. Codul civil republicat, editura C.H. Beck 2011
41
BIBLIOGRAFIE
1. Beleiu Gh., “ Introducere in dreptul civil. Subiectele raportului juridic
civil”, editura Şansa, Bucuresti, 2000
2. Boroi G., L. Stănciulescu, „Instituţii de drept civil în reglementarea
noului Cod civil”, editura Hamangiu Bucureşti 2010
3. Lupan E., R.A. Pantilimon, “Drept civil. Partea generală conform
noului cod civil”, editura C.H. Beck, 2012
4. Morar D.E. “Drept civil. Partea generală”, note de curs, Universitatea
Bogdan Vodă, 2012
5. Prediger E. J. „Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic
civil, actul juridic civil şi prescripţia extinctivă”,editura Hamangiu
Bucureşti, 2011
6. Reghini I., Diaconescu Ş.,Vasilescu P. “Introducere în dreptul civil”,
ediţia a-2-a, editura Sfera Juridică Cluj- Napoca, 2008
7. Ungureanu C. T. ”Drept civil. Partea generală. Persoanele”, editura
Hamangiu Bucureşti , 2012
8. Ungureanu O. „Drept civil”, ediţia a -8-a, editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2007
9. Ungureanu O., Munteanu C. „Drept civil. Partea generală”, editura
Universităţii Lucian Blaga” Sibiu, 2011
10. Codul civil republicat, editura C. H. Beck, 2011
42
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE
AUTOEVALUARE
Testul de autoevaluare nr. 1
1.Dreptul civil (legea civilă) reglementează normele juridice care se referă
la raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi
juridice, care sunt subiecte de drept civil.
2.Principiile dreptului civil sunt: principiul proprietăţii, principiul
egalităţii în faţa legii civile, principiul îmbinarii intereselor individuale cu
cele colective, principiul bunei credinţe, principiul erorii comune si
invincibile (error communis facit jus).
Testul de autoevaluare nr. 2
1.Raportul de drept civil este definit ca şi relaţia socială, de natură
patrimonială sau nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.
2.Raportul juridic civil este compus din următoarele trei elemente: părţile
(subiectele),conţinutul şi obiectul.
Testul de autoevaluare nr.3
1.Nulitatea este definită ca şi sancţiunea de drept civil care lipseşte actul
juridic de efectele contrarii normelor juridice instituite pentru încheierea sa
valabilă.
43
2. Condiţiile de fond ale actului juridic sunt: capacitatea, consimţământul,
obiectul şi cauza.
Testul de autoevaluare nr.4
1.Prescripţia extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acţiune (în sens
material) neexercitat în termenul de prescripţie.
2.Termenul general de prescripţie extinctivă este de 3 ani.
3.Decăderea este sancţiunea civilă care are ca şi obiect pierderea dreptului
subiectiv, dacă acesta nu a fost exercitat în termenul convenţional sau legal
prevăzut de lege.